Ghid de bune practici-FAITH

În momentul în care a gustat bomboana se va activa o stare sufletească și se pot adresa următoarele întrebări: ”Cum te simți în acest moment?”, ”Câte




bomboane consumi zilnic?”, ”Crezi că zahărul din bomboane este sănătos?” etc.



Spargerea gheții - Pizza umană




În funcție de numărul de grupuri de care vei avea nevoie, pregătește seturi de fișe cu denumirea ingredientelor necesare pentru a prepara o pizza:



aluat, șuncă, cașcavalul, roșii, ceapă, porumb etc. Amestecă bine fișele și aplică-le pe spatele fiecărui participant. Spune-le că scopul lor este să afle ce




ingredient sunt plimbându-se prin sală și punând colegilor întrebări la care răspunsul poate fi doar ”Da” sau ”Nu”. Când au aflat, vor găsi celelalte



componente pentru a pregăti o pizza. Anunță startul spunând tare „Mi-i foame! Vreau o pizza!”. Când un grup a terminat se pot adresa următoarele




întrebări: ”Care credeți că este cea mai sănătoasă pizza:?, ”De ce ați ales să faceți o pizza vegetariană?” etc.



Spargerea gheții - Castronul cu fructe




Un voluntar va sta in mijlocul cercului, iar ceilalți participanți își vor alege cate o denumire de fruct. Apoi se va alege o persoană care va începe




jocul. Persoana aleasă spune denumirea de fruct pe care și-a ales-o și prenumele, de exemplu: „Fruct de kiwi! Mădălina!”. Persoana din mijloc trebuie să



descrie fructul și să indice modalitățile de consum ale acestuia, apoi este înlocuită de persoana a cărei prenume a fost asociat cu fructul și se continuă jocul.



Spargerea gheții - Coșul cu fructe și legume




Participanții formează perechi. Începem jocul spunând: „Am un coș cu fructe foarte greu, îl va duce Tudor” și face un gest de parcă i-ar arunca




ceva lui Tudor. Tudor se preface că prinde coșul, apoi alege la întâmplare un fruct sau o legumă din coș pe care o descrie și precizează modul de păstrare și



consum.




Spargerea gheții - Piramida alimentelor



Piramida alimentelor poate fi considerată un ghid de orientare cu privire la varietatea și la moderația cu care este necesar să consumăm alimentele.




La baza ei se află cele care pot fi consumate frecvent/ în cantități mai mari, iar pe măsură ce se ajunge spre vârf, se află cele care se consumă în cantități din



ce în ce mai mici. Analizând piramida alimentelor se pot observa principalele alimente sănătoase care trebuie sa fie consumate de orice copil sau adult,




ponderea consumării acestora în decursul unei săptămâni, importanța consumării fructelor și legumelor proaspete. Elevii vor fi împărțiți în 6 grupe. Fiecare



grupă va primi imagini cu piramida alimentelor, imagini cu alimente și/sau produse alimentare și va fi: realiza pe hârtie un meniu sănătos (mic dejun, prânz




sau cină) . Astfel vor fi evidențiate comportamentele alimentare sănătoase și de risc.



Spargerea gheții - Ce mâncăm astăzi?




Profesorul spune cuvântul legume. Pe rând, elevii trebuie să denumească o legumă. La un moment dat, cadrul didactic va spune cuvântul fructe.




Elevii care urmează vor denumi fructe. Jocul continuă cu: lactate, fast-food, dulciuri, mezeluri, mâncare gătită. De fiecare dată, elevii vor denumi alimente



din categoria precizată, subliniind modul în care alimentele sunt procesate înainte de a ajunge pe mesele noastre.




Jocurile de tip spargerea gheții prezentate anterior urmăresc construirea unei căi de îmbunătățire a calității alimentației. Activitatea va fi o bună



oportunitate de a gândi critic despre alimente și despre conștientizarea cu privire la ceea ce mâncăm. De asemenea, vor fi prezentate elevilor noțiuni simple




privind compoziția produselor alimentare: conținutul unor alimente în nutrienți și compuși biologici activi, sursele alimentare de glucide, lipide, proteine,



vitamine și substanțe minerale, rolul nutrienților în alimentația sănătoasă, importanța consumului echilibrat de produse alimentare care să furnizeze




organismului o cantitate suficientă de vitamine și minerale necesare pentru buna sa funcționare, impactul unei alimentații sănătoase asupra organismului



uman.




Alimentația este cel mai important factor care influențează dezvoltarea organismului. O alimentație sănătoasă înseamnă un consum echilibrat de



alimente. În piramida alimentelor se observă grupurile de alimente: cereale, leguminoase; fructe și legume; lactate; ouă, pește, carne, nucifere, semințe;




mezeluri, grăsimi, dulciuri. Alimentele conțin substanțe de care organismul nostru are nevoie în proporții diferite, pentru a crește și a se dezvolta. Deși pare



simplu, nu este întotdeauna ușor să ai o dietă echilibrată. Uneori poți consuma mai mult dintr-o grupă de alimente (preferate, dar care nu sunt benefice când




sunt consumate în exces), evitând consumarea altor alimente benefice. O mare parte dintre bolile de astăzi sunt consecința alimentației nesănătoase (de




exemplu, consumul de produse cu un conținut mare de zahăr și de grăsimi). Modul în care te hrănești, originea produselor, obiceiurile alimentare au o



importanță majoră pentru sănătatea organismului. Dacă te hrănești la timp și cu alimente de calitate, ai energie suficientă pentru toate activitățile.



În concluzie, în urma utilizării jocurilor de spargerea gheții elevii vor învăța mai multe lucruri despre păstrarea sănătății prin formarea unei atitudini




pozitive față de hrana sănătoasă și vor cunoaște și promova obiceiuri și atitudini alimentare bazate pe consumul alimentar de nutrienți conform nevoilor




nutriționale.








Bibliografie




1. Albulescu Ion, Doctrine pedagogice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007.




2. Alecsandru Delia-Gabi, 2022, Copiii și alimentația sănătoasă. Proiect de activitate extracurriculară. Lucrările Simpozionului National ,,Inovație și



performanță în educație” 2022.




3. Anghel Alina, 2016, Elemente de proiectare didactică în Educația pentru Sănătate, Universitatea Valahia din Târgoviște.



4. Bocoș Mușcata, 2013, Instruirea interactivă, Editura Polirom, Iași.




5. Dulamă Maria Eliza, 2008, Metodologii didactice activizante, teorie și practică, Editura Clusium, Cluj-Napoca.



6. Negreț-Dobridor Ion, Pânișoară Ion-Ovidiu, 2005, Știința învățării - de la teorie la practică, Editura Polirom, București.




7. Stănică Serviana Daniela, 2012, Jocurile de spargere a gheții, Preuniversitaria nr. 5, disponibil la:



http://www.ccdcluj.ro/vechi/Preuniversitaria/V52012/Sectiunea%201/Stanica.pdf




8. Vasile Liliana, 2018, Abordări actuale în educația pentru sănătate, Graiul Dâmboviței nr. 2.




9. Vild Theodora, Dumitru Adriana, 2018, Educația nonformală. Ghid pentru cadrele didactice, Resurse Educaționale Deschise, Inspectoratul Școlar



Județean Ialomița, disponibil la: https://www.isjialomita.ro/red/download/Educatia_nonformala_-ghid_pentru_cadrele_didactice.pdf















201.

JOCURI DE SPARGERE A GHEȚII









Popa Camelia , Liceul Teoretic ”Mircea Eliade„, Lupeni










În copilărie, jocul este o activitate dominantă prin care cei mici reușesc să-și satisfacă unele dorințe atât în mod conștient, cât și în mod involuntar



cu ajutorul unei lumi imaginare pe care și-o proiectează. E greu de definit jocul în câteva cuvinte, deoarece el se definește în funcție de valențele sale. Jocul




este mișcare, explorare, comunicare, socializare, observație și imitație, exercițiu, disciplinare, învățare și, mai ales, plăcere.




Jocurile de sparge a gheții cuprind o serie de activități activ-participative care au ca scop realizarea unui climat relaxant și reconfortant în vederea



desfășurării unei activități ulterioare, dar au și rolul de încurajare a participanților în a interacționa și în a se cunoaște reciproc în contexte neobișnuite.



Aceste jocuri ajută la restabilirea atenției și a concentrării, la relaxare, la ridicarea dispoziției și la distracție. Jocurile pot fi folosite ori de câte ori este




nevoie de animarea participanților în cadrul unei activități.



Gândește repede




Participanții stau într-un cerc. Un voluntar este rugat să stea în mijlocul cercului. Cineva din cer primește un obiect mic. Când voluntarul spune




„Start!”, obiectul este transmis de la un participant la altul contra acelor ceasornicului. Voluntarul va spune „Stop!” când va dori și va spune o literă, iar



persoana ce are obiectul în mână va spune timp de 5 secunde 3 substantive care încep cu acea literă. Dacă persoana reușește, jocul continuă cu același




voluntar, dacă nu, această persoană vine în centru. Jocul continuă atâta timp cât prezintă interes pentru participanți.



1,2,3




Așezațti în cerc, participanții vor fi atenți la coordonatorul de joc. Acesta va porni numărătoarea de la 1, următorul participant va continua



numărătoarea, iar după al treilea participant se reia de la 1. Astfel numerele implicate în joc vor fi 1,2,3. După ce se fac câteva ture complete de cerc, astfel




încât fiecare să înțeleagă ce număr este, coordonatorul de joc va solicita grupului ca numărul 1 să fie înlocuit cu o mișcare, de ex: bătăi din palme. Pe



parcurs toate cele trei numere vor fi înlocuite de mișcări: 1 = bătăi din palme , 2 = săritura pe loc , 3 = genuflexiune, exercițiul contribuind la relaxarea și




animarea grupului țintă.



Ploaia




Participanții stau în picioare formând un cerc și vor imita fără să vorbească toate gesturile conducătorului de joc . Acesta creează atmosfera potrivită,




povestind cum într-o zi de început de toamnă, vântul adună norii pe cer, începe ploaia, se transformă în furtună, tună, fulgeră, furtuna se liniștește și apare



din nou soarele. Cuvintele și gesturile care le însoțesc sunt:



-Vântul începe să bată, se freacă palmele între ele;




-Începe ploaia, se bate cu degetul în podul palmei;




-Plouă mai tare, pocnim din degete;



-Plouă și mai tare, se bate din palme;




-Fulgeră, bătăi scurte cu palmele peste coapse;



-Tună, se tropăie din picioare;




-Ploaia se liniștește, se fac toate mișcările în ordinea inversă;



-Răsare soarele, se ridică mâinile;




-Uite un curcubeu! toți participanții strigă: Uraaa!...



Opriți muzica!




Se pregătesc câteva întrebări despre subiectul abordat care vor fi scrise pe fișe separate. Aranjăm scaunele în formă de cerc apoi, scoatem unul.



Participanții se vor plimba și vor dansa prin sală în timp ce cântă o melodie veselă, energică. După 20-30 de secunde, se oprește muzica. Participanții




trebuie acum să se așeze pe scaune. Persoana norocoasă rămasă în picioare, ia o fișă pentru a răspunde la întrebarea ce o conține. Exclude un scaun și



continuă de vreo 4-5 ori. La sfârșit, se oferă mici cadouri (bomboane, pixuri etc.) celor care au răspuns la întrebări, remarcând că adesea persoana care pare




a fi învinsă este învingătoare.



Cine sunt eu?




Se fixează un prenume sau o poză a unei persoane celebre pe spatele fiecărui participant, astfel încât acesta să nu-l vadă. Apoi, participanții sunt



rugați să se deplaseze prin sală, punându-și unii altora întrebări despre identitatea persoanei lor. Răspunsul la întrebări poate fi dat doar prin „da” sau „nu”.




Jocul continuă până când fiecare participant își dă seama cine este. În locul prenumelor pot fi introduse alte categorii sau cuvinte legate de subiectul abordat




în cadrul sesiunii etc.



Salata de fructe




Participanții se așează pe scaune în cerc și se „numără” cu denumiri de fructe, de exemplu banană, portocală, măr, cireașă etc. Un voluntar care va



sta în centrul cercului va numi pe rând denumiri de fructe și toate persoanele din grupul respectiv își schimbă locurile între ele. Instrucțiunea „Salata de




fructe!” înseamnă că toți își schimbă locul, iar persoana din centru încearcă și ea să ocupe un loc, astfel lăsând un alt participant fără scaun. Noua persoană



din mijloc continuă jocul.



Ringul de dans




Participanții se împart în perechi care primesc câte o bucată de hârtie de mărimi egale, pregătite din timp. Participanții dansează cât mai energic




atâta timp cât este inclusă muzica sau cât animatorul bate din palme. Când muzica sau aplauzele încetează, fiecare pereche trebuie să stea pe propria bucată



de hârtie. A doua oară când muzica sau aplauzele se opresc, participanții îndoaie în jumătate hârtia înainte de a sta pe ea. După mai multe runde, hârtia




devine foarte mică, fiind îndoită în repetate rânduri. Este tot mai dificil pentru două persoane să rămână în picioare. Perechile care nu reușesc să se mențină



pe hârtie, ies din joc. Activitatea continuă până când rămâne o singură pereche pe ringul de dans.











202.

Găsește pe cineva care poartă...



Participanții se mișcă liber prin sală, dând din mâini și relaxându-se. În scurt timp animatorul spune: „Găsește pe cineva care poartă...” și numește o




piesă vestimentară. Participanții trebuie să se grăbească să stea lângă persoana sau persoanele descrise. Procedura se repetă de câteva ori, folosind diferite



tipuri de îmbrăcăminte /încălțăminte.




Atinge ceva albastru




Participanții sunt rugați să se ridice, să găsească un obiect albastru de care să se apropie cât mai repede și să-l atingă. Obiectul poate fi un tricou



albastru, un pix, un pantof sau orice altceva. Activitatea poate continua, rugând participanții să sugereze propriile categorii de obiecte care să fi e atinse.



Andrei spune...




Animatorul anunță participanții să-i urmeze instrucțiunile atunci când vor începe cu enunțul „Andrei spune...”. Dacă instrucțiunile nu încep cu




aceste cuvinte, grupul nu trebuie să le urmeze! Animatorul începe zicând ceva de genul „Andrei spune să bateți din palme”, în timp ce el însuși bate din



palme. Apoi mărește viteza procesului, întotdeauna zicând mai întâi „Andrei spune”. După puțin timp, cuvintele „Andrei spune” sunt omise, iar unul din




participanții care greșesc, va lua locul animatorului. Activitatea poate continua atâta timp cât este amuzantă. Exemple:



· Andrei spune să ridicați mâna dreaptă în sus;




· Andrei spune să ridicați mâna stângă în sus;



· Dați mâna dreaptă în jos;




· Andrei supune să dați mâna stângă jos;



· Andrei spune să arătați cu degetul arătător în sus;




· Andrei spune să arătați cu degetul arătător în jos;



· Andrei spune să arătați cu ambele mâini înaintea voastră;




· Puneți ambele mâini pe vecinul cel mai apropiat;



· Andrei spune să vă opriți din joc și să vă așezați;




· Andrei spune să vă ridicați;




· Andrei spune să stați într-un picior;



· Stați pe ambele picioare;




· Andrei spune să dați mâna cu vecinul vostru;



· Andrei spune să dați mâna cu celălalt vecin;




· Andrei spune să vă întoarceți;



· Întoarceți-vă înapoi;




· Andrei spune să vă întoarceți înapoi;



· Dați mâna cu cineva;




· Andrei spune să dați mâna cu cineva.



Jocul este o activitate umană necesară la fiecare vârstă, este o formă de manifestare întâlnită la oameni indiferent de vârstă, rasă, apartenență etnică,




civilizație, cultură, din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre, care satisface nevoia de activitatea a omului generată de trebuințele, dorințele și



tendințele specifice vârstei lui.









Bibliografie:




1.Moldovanu Iosif ș. a. , Chișinău 2005, ”855 de jocuri și activități. Ghidul animatorului”



2.www.cces.ro


























COMUNICAREA, CHEIA SUCCESULUI ÎN CADRUL JOCURILOR DE TEAMBUILDING









Profesor: Popa Mura – Grațiela




Liceul Agricol ”Sandu Aldea” Călărași
















În cadrul conceptului modern de educație (învățarea pe tot parcursul vieții), educația nonformală este o completare importantă a educației formale.



Aceasta modifică și completează cunoștințele care sunt dobândite în cadrul sistemului de școlarizare formală luând în considerare atât componența




multiculturală a societății, specificul țărilor aflate în tranziție, cerințele pieței, cât și necesitatea de dobândire a abilităților practice de viață pentru a face față



provocărilor în contextul social mai larg.




Recomandările privind dezvoltarea educației nonformale au vizat mai multe aspecte: accentul este pus pe promovarea valorilor (promovarea șanselor



egale pentru toți, a societății civile și a drepturilor omului), pe importanța stabilirii calității educației nonformale la nivel european. Scopul educației




nonformale este acela să se aibă în vedere necesitățile tinerilor, ca și ale celor care lucrează cu ei, să li se acorde informațiile necesare, anumite traininguri,



cunoștințe și abilități dobândite prin aceasta.
















203.

Educația nonformală vizează: promovarea șanselor egale pentru toți tinerii, prin crearea de condiții egale de educație, cu scopul ca tinerii să dezvolte




complet potențialul pe care îl au și să se micșoreze diferențele sociale și discriminarea socială; încurajarea oamenilor tineri să contribuie la promovarea



valorilor precum cetățenia activă, drepturile omului, toleranță, dreptate socială, dialogul între generații, pace și înțelegere interculturală; promovarea




dialogului dintre participanți și încurajarea unei înțelegeri mai bune a diferitelor abordări în educație, în diferite țări europene; asigurarea tuturor resurselor



(atât celor umane, cât și celor financiare) de care este nevoie ca educația nonformală să devină un element important al politicii naționale de tineret.




Buna comunicare este una din necesitățile esențiale pentru formarea spiritului de echipă. Diversele jocuri educative folosite pentru teambuilding impun



participanților să se exprime atât verbal, cât și nonverbal. Jocurile pentru dezvoltarea capacității de comunicare pot fi folosite în diferite scopuri:




cunoașterea coechipierilor, destindere, cooperare, însușire de informații.



Voi exemplifica, în continuare, câteva jocuri care ating scopurile enumerate anterior. Acestea pot fi abordate într-un cadru nonformal, într-un spațiu




special amenajat sau într-o tabară.



Culorile preferateeste un joc recomandat unui grup care are probleme cu comunicarea interpersonală. Este necesar să existe un moderator care îi va




îndruma pe membrii grupului de rostească tare culoarea preferată în același timp. Apoi întreabă câțiva participanți dacă pot preciza culoarea preferată a unui



coleg. Unora le va fi greu să o precizeze. Se va sublinia ideea că pentru o bună comunicare este nevoie să și ascultăm.




În cadrul jocului Vorbește!, este nevoie de un băț de 50 cm. sau de o sticlă de plastic goală de ½ l. Jucătorii se adună în cerc, cu fața spre centru,




așezați într-o încăpere/ pe iarbă. Se stabilește o temă de discuție (regulile grupului, drepturi și responsabilități, comunicarea eficientă, jobul preferat etc). Un



jucător preia ștafeta; când termină, strigă numele altui jucător și-I aruncă ”ștafeta” (bățul sau sticla). Acesta completează și el ideea primului jucător, apoi



aruncă mai departe obiectul, până ce acesta ajunge la toți membrii grupului.




Pentru jocul Înfășoară chinga pe deget, fiecare participant trebuie să vorbească în fața grupului cât timp înfășoară chinga pe degetul arătător. Se




constată că unele persoane își pierd timiditatea când se concentrează și pe alte activități. Metoda poate fi folosită ca activitate de spargere a gheții, pentru



prezentare, când fiecare oferă informații despre familie, preferințe artistice sau sportive, școală, dar și la finalul unei activități, pentru argumentarea unei




opinii, pentru discutarea experienței.



De asemenea, interesant este și jocul Vânătoarea de comori (sufletești), în cadrul căruia participanții vor avea sarcina să găsească lucruri valoroase




din interiorul ființei celuilalt. Scopul este descoperirea numărului maxim de persoane din grup care prețuiesc aceleași idei, virtuți. De exemplu, pot fi



identificate persoane care preferă un anumit gen de muzică/ carte/ film, care locuiesc în aceleași condiții (cămin, gazdă, rude etc), care preferă să




frecventeze cinema, teatru, cluburi sportive. Discuțiile pot continua pe marginea temelor/ preferințelor comune.



Astfel, jocurile specifice educației nonformale au multiple avantaje: dezvoltă diferite tipuri de competențe, sunt active, creative și interactive, au




caracter participativ și experiențial, au un grad de aplicabilitate mare.








Bibliografie:



1. Oprea, C., Pedagogie. Alternative metodologice interactive, Editura Universității din București, 2003;




2. https://www.academia.edu/22419499/De_activit%C4%83%C5%A3i_dinamice_jocuri_pentru_TEAM_BUILDING

























DEZVOLTAREA COMUNICĂRII LA COPII SI JOCURILE DE ROL










Prof. Înv preșc. Iancu Georgeta- Alina




Școala Gimn. Virgil Calotescu GPP Bascov










Limbajul reprezintă una dintre cele mai importante aptitudini pe care le achiziționează copilul preșcolar, acesta fiind totodată un element cheie în



însușirea unei bune educații în școală și mai apoi în mediul universitar. Dezvoltarea limbajului include următoarele aspecte: evoluția în plan fonetic, lexical,




gramatical și semantic. Se știe deja că preșcolarii sunt niște parteneri de conversație excelenți -nu doar că pun o mulțime de întrebări, dar le și place foarte



mult să povestească. Această caracteristică îi ajută foarte mult pe părinti și educatori în activitățile de dezvoltare a vocabularului si a competențelor de




comunicare la copii. La început, preșcolarul mic are un vocabular format din până la 1.000 de cuvinte, iar la sfârșitul acestei perioade, preșcolarul mare are



un vocabular format din până la 4.000 de cuvinte. Dacă până la vârsta de 3 ani copiii înțeleg mult mai multe cuvinte decât pot să reproducă, situația începe




să se schimbe la vârsta preșcolară, când limbajul se dezvoltă în același timp cu gândirea și copilul reușește să reproducă aproximativ toate cuvintele



cunoscute. Vocabularul acumulat și aptitudinile de comunicare ale copilului depind în cea mai mare parte de mediul de dezvoltare -stimularea copilului în




cadrul conversațiilor cu adulții. Dezvoltarea limbajului în perioada preșcolară se caracterizează prin evoluarea pronunției și a structurilor gramaticale,



trecerea de la limbajul situativ la cel contextual; vorbirea este tot mai clara și gesturile se transformă în comunicare verbală.




La preșcolarul mic 3 - 4 ani nivelul de dezvoltare al limbajului diferă foarte mult la această vârstă și nu toți preșcolarii au caracteristicile prezentate




mai jos. Capacitatea de comunicare verbală depinde foarte mult de ajutorul acordat de către părinți și la gradiniță.Preșcolarul mijlociu de 4 - 5 ani adoră să



povestească și de multe ori vorbește singur în timp ce desfășoară activități zilnice. Copilul este interesat de toate aspectele vieții si este foarte important ca




parinții sa discute cu acesta, pe teme cât mai diverse.Preșcolarul mare 5 - 6, 7 ani are o vorbire fluentă, o pronunție corectă și vorbește cu încredere, deși



poate avea dificultăți în exprimarea unor idei sau evenimente complicate. Limbajul în perioada preșcolară, devine un instrument activ și deosebit de




complex al relațiilor copiilor cu cei din jurul său și în același timp, un instrument de organizare a activității psihice.Varietatea și dificultatea sarcinilor,



ilustrează problematica limbajului, cu care se confruntă copiii.













204.

Aceștia trebuie să achiziționeze și să stăpânească toate nivelurile limbajului, nu numai nivelul sunetelor vorbirii, ci trebuie să achiziționeze și să



stăpânească și modul de combinare a cuvintelor în propoziție pentru a-și exprima gândurile.Deci comunicarea este modalitatea fundamentală de




interacțiune psihosocială a persoanelor, interacțiune ce presupune realizarea unor schimburi informaționale prin intermediul unor simboluri și semnificații



social generalizate în vederea conservării stabilității sau, după caz, a obținerii unor modificări atitudinal-comportamentale la nivelul unui individ sau a unui




grup. Comunicarea educațională este cea care mijlocește realizarea fenomenului educațional în ansamblul său, iar comunicarea didactică apare ca o formă




particulară, obligatorie în vehicularea unor conținuturi determinate, specifice unui act de învățare sistematică.Comunicarea didactică se poate structura pe



ideea că este o comunicare intrumentală, direct implicată în susținerea unui proces sistematic de învățare în care nu apar reacții de conținut (centrată pe



dobândirea de cunoștințe sau deprinderi, motivații, etc.) de cadru instituțional (poate exista comunicare didactică în afara procesului de învățământ) sau




privitoare la parteneri. Perioada preșcolară este perioada care se caracterizează prin cele mai profunde, și productive însușiri psihice ale individualității, este




perioada unei intense receptivități, sensibilități și flexibilități psihice divergente. De aici necesitatea de a exersa și fructifica potențialul creativ al



preșcolarului, de a-i forma și dezvolta eul cognitiv, afectiv, socio-acțional în devenire.




De mic copilul este atras de povești. Aproape că nu există familie cu copii, care să nu aibă în bibliotecă carți de povești. De aceea, în organizarea și



desfășurarea activităților de lectură ale educatoarei, trebuie respectate cerintele pedagogice ce decurg din particularitățile de vârsta ale preșcolarilor și




specificul lecturilor ca mijloc al comunicării. Comunicarea între adult și copil este esențială în formarea acestuia ca ființă socială. Comunicarea didactică



este o comunicare instrumentală direct implicată în susținerea unui proces sistematic de învățare, ea fiind considerată ca o forma specializată a fenomenului




complex al comunicării umane. Pentru a comunica eficient cu preșcolarii educatoarea trebuie să selecteze modalitățile de comunicare în funcție de



conținutul informației, de particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor, de diversitatea culturală a acestora. Mijlocul principal prin care educatoarea




se înscrie în parcurgerea acestei tendințe este comunicarea prin intermediul jocului. Se pune întrebarea -ce scopuri se pot finaliza cu ajutorul diferitelor



forme de comunicare în procesul educației la preșcolari? În primul rând se dezvoltă capacitatea copilului de a intra în relație cu ceilalți copii, cu adulții, iar




în realizarea acestei sarcini va avea ca efect perfecționarea comportamentelor și competențelor de comunicare ale copiilor așa încât ei vor fi capabili : să ia



parte la discuții în mici grupuri informale; să intrebe și să răspundă la intrebari;- să ia parte la jocurile în grup; să urmărească conținutul unei povești;-să




demonstreze înțelegerea textului, apelând la repovestire, dramatizare, joc de rol.




Pentru copii, lumea poveștilor și lumea spectacolului sunt niște teritorii imaginare, dar și reale, pline de farmec. De aceea ei se angajează cu



entuziasm în realizarea dramatizărilor și jocurilor de rol cu subiecte din povești și basme. Dramatizarea poate fi folosită și ca metodă în cadrul activităților




comune și în activitățile libere din partea a 3-a a programului zilei ca element de destindere ( folosind teatrul de păpuși). Astfel unor jucării, păpuși li se pot



atribui niște roluri: -păpușa poate deveni copil, pacient, zână, în jocurile de rol ,,De-a grădinița”, ,,De a doctorul”, ,,De-a anotimpurile” etc. În reușita




jocurilor de rol importantă este crearea unei atmosfere afective care dă copilului siguranță, bucuria de a se implica în joc, plăcerea de a acționa. Dificultatea



dramatizărilor va fi adaptată posibilităților psihofizice ale copiilor. Putem vorbi de dramatizare directă și indirectă, iar aplicarea acestei metode este




susținută de lectura poveștii dacă este urmată de metoda convorbirii sub formă de dialog. Astfel, la grupa mică vor fi alese povești cu texte repetitive, ușor



de reprodus și de interpretat precum:,,Ridichea uriașă”, ,,Căsuța din oală”, ,,Cei trei urși”. Pentru grupa mijlocie textele vor avea un conținut mai complex,




reprezentate de personaje cu comportamente stabile care devin portrete față de care copilul își manifestă antipatia sau simpatia, din care își aleg modele



etice sau față de care își exprimă respingerile: ,,Capra cu trei iezi”, ,,Punguța cu doi bani”, ,,Găinușa moțată” etc. La grupa mare și pregătitoare se vor




realiza dramatizări după povești care vizează conflicte puternice care să emoționeze precum: ,,Fata babei și fata moșneagului”, ,,Cenușăreasa”, ,,Prâslea cel



voinic și merele de aur”, ,,Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” etc. Etapele ce se impun pentru reușita unei dramatizări sunt următoarele: -familiarizarea




copiilor cu textul literar prin lecturarea lui sau povestirea educatoarei - repovestirea textului de către copii; vizionarea unui diafilm, audierea unei casete cu



textul respectiv;prelucrarea textului de către educatoare pentru ca acesta să fie sub formă de dialog;- stabilirea actorilor copii și a rolurilor- confecționarea




costumelor și a decorului; repetițiile copiilor în costume sau cu păpuși;-prezentarea dramatizării sub formă de spectacol sau în fața altor copii din grădiniță,



a părinților sau în fața altor copii din alte unități preșcolare - comentarea împreună cu copiii a reușitei spectacolului;- aprecierea cu toată generozitatea a




prestației lor, eventual unele observații.




Toate aceste etape implică din plin comunicarea dirijată, spontană și ceea ce este mai important, nu numai comunicarea verbală, ci și mijloacele



nonverbale: mimica,pantomima, gesturile, mișcare scenică, elemente de proxemică.




Dramatizând povestea lui Ion Creangă ,,Fata babei și fata moșneagului” putem realiza o seamă întreagă de sarcini:informație culturală (date despre



autor);- îmbogățirea vocabularului prin explicarea unor cuvinte necunoscute din text; clarificarea unor aspecte ale educației morale : ce este bine și ce este




rău; învățăminte pentru viață: cum este sancționat râul, cum este răsplătit binele;



-însușirea unor norme de conduită: fata moșului vorbește blând, frumos, folosește formulele de politețe, iar fata babei este grosolană în exprimare,




nepoliticoasă. Fata moșului este plina de grijă și respect pentru orice ființă, fata babei este rea, țâfnoasă, încrezută.



Toate aceste aspecte vor fi discutate cu copiii pentru ca interpretarea rolurilor să fie reușită, cu intonații potrivite și cu ton al vocii corespunzător




fiecărui personaj. Astfel, copiii învață că vocea lor poate comunica sentimente pozitive (afecțiune) sau negative ( ură, dispreț). Prin realizarea



dramatizărilor, a jocurilor de rol cu subiecte din povești se educă îndrăzneala, curajul, se exersează capacitatea de memorare a unui text, se exersează




relațiile de comunicare între educator -copil, copil -copil, copil -părinte, obținându-se progrese pe linie instructivă și educativă. Prin și cu ajutorul



dramatizărilor copiii exersează tehnici de comportare pe scenă:- să spună replicile cu fața spre public;-să vorbească suficient de tare, dar nu exagerat pentru




ca vorbirea sa nu-și piardă din naturalețe;- să se miște în scenă corespunzător cu spațiul și cu relațiile dintre personaje.



Analizând dramatizarea, jocul de rol. ca variantă a comunicării educaționale putem afirma cu toată siguranța că acestea însumează: - elemente ale




comunicării verbale orale;- elemente de comunicare nonverbală; elemente de paralimbaj;- elemente de proxemică.



Feedback-ul este o componentă deosebit de importantă a comunicării didactice care determină măsura în care mesajul a fost înțeles, acceptat și apoi




retransmis către sursă pentru a o informa asupra modului cum a fost receptat .


















205.

În cazul copiilor egocentrici, chiar și ai copiilor lideri, se observă frecvent tendința de acaparare a jucăriilor, a rolurilor principale, iar în această



situație intervine rolul educatoarei care prin intermediul mesajului verbal îi sugerează liderului să propună pe un prieten al său în rolul principal. Astfel,




liderul se obișnuiește treptat cu poziția de a fi supus, de a respecta regulile conducătorului de joc. Astfel se vor organiza jocuri de rol în care copiii



interpretează roluri ce implică atitudinea de subordonare ( copilul ascultă de părinți, pacientul de sfatul medicului etc.) sau roluri în care se reliefează




generozitatea (prietenii se ajută între ei introducând cu succes procedeul ,,schimbului de roluri”. Prin acest procedeu se vor integra cu succes în joc copiii




timizi, necomunicativi, izolați care vor avea ocazia să se remarce.



Folosind procedeul schimbului de roluri are în vedere antrenarea unui număr cât mai mare de copii în joc, înțelegând astfel că și în viața reală se



lucrează în schimburi (poștă, spital, farmacie, gară, fabrică). In cadrul jocului de rol, copiii cooperează, comunică liber, interacționează în grup, devin




toleranți, iubitori.




În comunicarea cu copiii trebuie să le dovedim acestora că îi respectăm ca parteneri și nu îi dominăm, le respectăm dreptul la opinie, valorile și



experiența personală. In comunicarea didactică educatoarea trebuie să îmbine armonios și eficient diversitatea codurilor verbal, paraverbal și nonverbal, să




deschidă canale multiple de comunicare – vizual, auditiv, tactil, olfactiv. În comunicarea didactică educatoarea identifică căi pentru lărgirea capacității de



ascultare activa, mai ales ascultarea empatică se regăsește în convorbirile libere, spontane și în condiții de joc.




În concluzie, putem spune că jocul este un mijloc de educație pentru comunicare și prin comunicare.








BIBLIOGRAFIE




1. Nicola Ioan 2002.Tratat de pedagogie preșcolară București: Aramis,




2. Voiculescu, E., Aldea, D.. 2005 Manual de pedagogie contemporană.Cluj-Napoca Risoprint



3. Painișoară, Ion- Vidiu.2004 Comunicarea eficientă. Iași: Editura Polirom,




4. Ezechil, Liliana,Păi și Lazarescu Mihaela. Laborator Preșcolar . București, Editura V&I Integral, 2001

























PROIECTELE EDUCAȚIONALE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL NONFORMAL










Prof. Damian Petronela




Palatul Copiilor Iași










Proiectele educaționale se profilează ca una dintre cele mai eficiente modalități de formare a caracterului copiilor, deoarece sunt factorii educativi



cei mai apreciați și mai accesibili sufletelor acestora. Aceste activități contribuie la adâncirea și completarea procesului de învățământ, la dezvoltarea




înclinațiilor și aptitudinilor elevilor, la organizarea rațională și plăcută a timpului lor liber, reprezentând un izvor de bucurii, de bună dispoziție, favorizând



dezvoltarea copiilor din punct de vedere fizic și psihic. Cu repertoriul deosebit de bogat și variat, proiectul cerculuireprezintă quintesența vieții culturale și




artistice a fiecărei unități de învățământ nonformal. Prin aceste activități se verifică, de câteva ori pe an, informațiile însușite de elevi în cadrul cursurilor.



Prin ceea ce face pe scenă, elevul își perfecționează deprinderile artistice, ajutându-l să-și dezvolte gustul, dragostea de frumos, aptitudinile pentru arte.




În proiectarea scenariului unui proiect educativ trebuie să se ia în calcul, pe lângă conținuturi, care trebuie să fie în funcție de nivelul de vârstă al



copilului, să răspundă nevoilor sale de cunoaștere, de nou și de frumos, să se creeze o atmosferă de veselie și destindere, dar și încărcată de emoții, ce




produc o anumită tensiune interioară fiecărui copil. Activitățile desfășurate după anumite reguli, ce asigură îmbinarea armonioasă a părților într-un întreg,



ținuta sărbătorească, accesoriile necesare, jocul de lumini- reprezintă toate elemente importante ce contribuie la costruirea unor valențe estetice și educative




deosebite.



Situat pe un circuit pedagogic extradidactic, proiectul cercului este un eveniment de seama în viața elevilor, dar și al instituției. Prin specificul lor, ca




activități extracurriculare, proiectele educative artistice valorifică experiențele copilului într-un climat nou, stimulativ, în care are libertatea să-și manifeste




interesele, să-și exprime impresiile și trăirile, pe baza căutărilor și eforturilor personale, accentul deplasându-se cu preponderență de pe informativ pe



formativ.




Activitățile copiilor încântă prin farmecul lor, prin spontaneitate și sinceritate, prin naturalețea și firescul comportamentului lor scenic. De asemenea,



în cadrul proiectelor educative copiii se implică mai mult, iar activitățile de educație nonformală au la bază într-o mai mare măsură colaborarea profesorilor




cu familia și cu diverse instituții din comunitate. Acest tip de educație a existat dintotdeauna, însă astăzi, aceasta este organizată planificat, având câteva



note specifice și avantaje pedagogice cum ar fi:




- un conținut la alegere, flexibil, variat;



- organizarea este facultativă, neformalizată și depinde de opțiunile celor educați;




- centrarea pe elev, ce solicit participarea în mod diferențiat;



- se pune accent pe aplicabilitatea cunoștințelor;




-conținuturile și obiectivele sunt prevăzute în documentele de tipul: proiect educativ, parteneriate.



Un exemplu este proiectul „Recital de pian”, atașat mai jos, care se află la ediția a VI-a, fiind o modalitate de reliefare a muncii depuse de copii pe




parcursul unui an școlar. Acest proiect implică toți elevii înscriși la cercul de pian, scopul fiind prezentarea unor lucrări de valoare din repertoriul românesc



și international, dar și familiarizarea copiilor cu scena și cu atmosfera de spectacol.

















206.

FIȘĂ DE PREZENTARE A PROIECTULUI














I. FOAIA DE TITLU




- RECITAL DE PIAN EDIȚIA A VI-A




-Tipul proiectului: local



-Calendarul pentru care se aplică Calendarul Propriu al Palatului Copiilor



-Instituția coordonatoare PALATUL COPIILOR IAȘI




-Coordonator proiect Prof. PETRONELA DAMIAN




-Perioada 5 iunie 2022, orele 16.00



-Domeniul educație artistică




Director, Consilier educativ,



Prof.A.D. prof. M. U.




II.DESCRIEREA PROIECTULUI



TITLUL PROIECTULUI




Datele de contact ale coordonatorului proiectului: prof. Petronela Damian, Telefon: 07..... E-mail:.............



a)Ideea proiectului a apărut din dorința copiilor, a părinților și a profesorului coordonator de a desfășura la sfârșitul anului școlar manifestări artistice, care




să pună în evidență munca depusă pe parcursul anului.



b)Motivația proiectului este reprezentată de dorința copiilor de a prezenta piesele învățate în cadrul cursurilor de pian, într-o atmosferă de spectacol.




c)Scopul proiectului este acela de a aduce în fața publicului lucrări reprezentative din repertoriul internațional și românesc, dar și învățarea elevilor cu scena



și stăpânirea emoțiilor în cadrul unui spectacol.




d)Obiectivele proiectului sunt:




-Dezvoltarea simțului estetic și a gustului pentru frumos;



-Dezvoltarea capacității de receptare a muzicii;




-Controlarea emoțiilor în cadrul unui spectacol.



e)Resurse solicitate : sala de festivități a Palatului Copiilor Iași pentru desfășurarea proiectului, diplome de participare pentru elevi și sonorizare.




f)Grupul – țintă al proiectului îl reprezintă elevii înscriși la cercul de pian, părinții acestora și toți cei care doresc să afle mai multe despre muzică.



g)Activitățile care duc la realizarea obiectivelor sunt:




-Prezentarea spectacolului propriu-zis.



h)Rezultatele de bază ale proiectului se vor stabili pe baza discuțiilor cu părinții și elevii, dar și între cadrele didactice participante.




i)Indicatorii prin care rezultatele pot fi urmărite: chestionare de satisfacție adresate spectatorilor și elevilor participanți, dar și cadrelor didactice.



j)Modalități de monitorizare și evaluare a rezultatelor proiectului: în cadrul comisiei metodice și a ședinței cu părinții.




k)Diseminarea informațiilor despre rezultatele proiectului vor fi transmise în cadrul ședințelor comisiei metodice, dar și a ședinței cu părinții.



l)Sustenabilitatea proiectului – proiectul este deja la ediția a V-a, având tradiție în cadrul cercului de pian și a catedrei artistice, reprezentând o modalitate




deosebită de a încheia fiecare an școlar.



Coordonator proiect, Prof. Petronela Damian









Pentru toate aceste ocazii spectacolul creează un cadru de realizare a educației nonformale cu un conținut adaptat nevoilor copilului și pentru




eficientizarea învățării formale. Privind lucrurile din perspectiva calității și din perspectiva dascălului din învățământul nonformal, consider că nici serbarea




nu trebuie lăsată în vechile ei tipare. Constituită ca un mijloc de educație ce acționează pregnant în planul personalității și face apel la toata gama trăirilor



afective, lăsând însemnate amprente în planul evoluției generale a copiilor, se impune o nouă abordare a activității educative.




Pentru o reușită a activităților educative artistice este necesară prezența profesorului în mijlocul copiilor, care poate fi un imbold, dar și o stare de



siguranță și încredere, realizându-se astfel acea deblocare afectivă. Participarea cadrului didactic în organizarea programului activității este delimitată, în




primul rând de nivelul de dezvoltare și de pregătire al copiilor. Astfel, cu cât elevii sunt mai mici, cu atât participarea profesorului la realizarea programului



trebuie să fie mai consistentă. Pe măsură ce copiii câștigă experiență vor fi antrenați mai mult în organizarea spectacolului. De asemenea, implicarea




părinților este oportună din următoarele motive: oferim acestora posibilitatea de a-și descoperi copiii, de a le cunoaște înclinațiile artistice, de asemenea vor



învăța să-și aprecieze obiectiv copiii, să aibă mai mult tact, mai multă răbdare, precum își pot însuși și unele metode noi de lucru cu copiii. Spectacolul este




un bun prilej prin care elevul stabilește noi tipuri de relații la nivelul grupului



Evaluarea educației muzicale nonformale se realizează prin intermediul proiectelor educative. Acestea oferă elevilor posibilitatea de a-și crește




încrederea în propriile forțe, de a fi creativi, de a experimenta și a dezvolta aptitudini care să-i transforme în viitori consumatori avizați de artă.



Diversificarea acestor activități va crește interesul copiilor, dar și a cadrelor didactice, sporind calitatea actului educativ.









Bibliografie




1. Csire, Iosif – Educatia muzicala din perspectiva creativitatii, Universitatea de Muzica, Bucuresti, 1998



2. Pașca, Eugenia-Maria, Educația muzicală din perspectivă interdisciplinară, editura Pim, Iași, 2006




3. Pașca, Eugenia-Maria, Managementul activităților muzicale extracuriculare în educația formală și nonformală, editura Artes, Iași, 2009




www.academia.edu












207.

JOCURI CARE STIMULEAZ COMUNICAREA









Radu Corina










Cele mai eficiente idei pentru lucrul in echipa



Prin joc, se dezvolta abilitatile de comunicare iar copiii isi pot exprima cu mai multa claritate felul in care simt, gandesc si ideile pe care le au.




Comunicarea este esentiala pentru dezvoltarea abilitatilor interpersonale la copii deoarece formeaza baza modului in care acestia schimba idei si impresii.




Totodata, abilitatile de comunicare au un impact semnificativ asupra dezvoltarii personalitatii copilului, astfel ca studiile psihologice arata ca in primii ani ai



copilariei, este esential ca noi, parintii, sa fim receptivi si axati pe stimularea abilitatilor de comunicare ale celor mici.



De ce este importanta comunicarea si lucrul in echipa?




Stim cu totii ca copilaria este etapa invatarii, mai ales prin jocul cu ceilalti, drept urmare abilitatile rezultate din cele doua sunt parti importante ale




dezvoltarii personale si de grup la copii. In timpul jocurilor de cooperare si de comunicare, copiii au sansa de a schimba impresii, pareri si idei intre ei si



totodata, de a lucra pentru a atinge un obiectiv comun. Jocurile stimuleaza comunicarea la copii si le dezvolta increderea in propriile abilitati, dar ii si invata




cum sa comunice cu ceilalti si sa lege astfel prietenii. Importanta acestor abilitati reiese si din urmatoarele motive:



· Ii ajuta sa-si exprime ideile, sentimentele si gandurile cu claritate.




· Faciliteaza intelegerea clara si duc la o invatare mai buna.



· Sustine copilul sa exceleze in mediile academice in care invatarea si schimbul semnificativ de informatii sunt esentiale.




· Promoveaza schimbul de informatii in consecinta cu ceilalti, pas necesar pentru dezvoltarea abilitatilor interpersonale.



· Dezvolta abilitatile sociale ale copilului tau.




· Creste increderea si stima de sine.



· Iti ajuta copilul sa dezvolte un stil de comunicare distinct.




Cum sustinem comunicarea si lucrul in echipa atunci cand vorbim despre copiii nostri?



Unul dintre cele mai eficiente moduri de a-ti invata copilul ceva este prin joc. Jocul, cu precadere jocul in echipa, este cel mai important in dezvoltarea




lui sanatoasa. Invatand sa lucreze ca parte a unei echipe, un copil isi poate perfectiona multe abilitati sociale, cum ar fi rabdarea, empatia, comunicarea,




respectul pentru ceilalti, compromisul si toleranta. De asemenea, il va ajuta sa dezvolte incredere in el insusi dar si increderea in ceilalti.



Jucaresti ofera parintilor care stiu ce au nevoie cu adevarat copiii lor o serie de jocuri distractive de cooperare si de comunicare in echipa, care ii sustin



pe copii sa se simta liberi sa greseasca si sa invete din ele in ritmul lor, totul intr-un mod distractiv.




Jocuri care stimuleaza comunicarea: 3 idei pentru intreaga familie




Abilitatea de a asculta joaca un rol major in dezvoltarea abilitatilor de comunicare.Astfel, ascultandu-i cu atentie in timp ce vorbesc si fara a-i intrerupe



sau incercand sa-i corecteze, copiii tind sa inteleaga si sa invete cat de important este sa asculti pentru a comunica mai bine. Jocul interactiv audio cu 48 de




carduri - Lotto reproduce vocal numerele in mod aleatoriu si are incorporata functia de repetare pentru a putea asculta ultimul numar strigat. Jucatorilor le



mai ramane doar sa completeze randurile si sa strige Bingo!




Atunci cand vine vorba de dezvoltarea unor abilitati excelente de comunicare si sociale, joaca cu alti copii poate fi si ea nepretuita.Dezvoltarea unor



abilitati sociale puternice ii poate ajuta pe copii sa-si faca prieteni si sa se simta mai bine echipati sa faca fata stresului si altor probleme pe masura ce se




dezvolta si cresc, stiind astfel ca exista sprijin in jurul lor. Una dintre cele mai bune modalitati prin care copiii invata sa comunice bine este sa interactioneze



intr-un grup, fie el format din frati, surori, sau alti copii. Jocurile de societate sunt distractive si una dintre cele mai usoare modalitati prin care copiii ajung




astfel sa se cunoasca si sa se inteleaga intre ei.Pentru a juca un joc necesita rabdare, sa fii capabil sa iti astepti randul, sa fii de acord cu regulile si sa le



respecti sau sa fii amabil cu ceilalti jucatori, indiferent daca castigi sau pierzi. Unul dintre cele mai cunoscute jocuri de societate este Jocul de societate -




Jungla (serpi si scari) care, prin redescoperirea popularului joc, reproiectat intr-o versiune moderna, ce se joaca intr-un mediu tridimensional, aduce toate



beneficiile de mai sus intr-un singur loc.




Jocul de constructie - Mini-turn instabil din lemn este un alt joc de coordonare in care jucatorii se folosesc de lucrul in echipa pentru a scoate pe rand




cate un bloc dintr-un turn construit din blocuri de lemn.Fiecare bloc indepartat este apoi plasat deasupra turnului, creand o structura din ce in ce mai inalta si



mai instabila. Este un joc grozav pentru construirea abilitatilor de luare a deciziilor si imbunatatirea coordonarii mana-ochi in randul copiilor mici si



prescolarilor. Scopul acestui joc este de a-i invata pe copii importanta de a avea rabdare, cum sa lucreze in echipa, cum sa faca fata presiunii si cum sa-si




stapaneasca entuziasmul atunci cand mama, tata sau copiii cu care se joaca darama turnul.




















“SPUNEREA DE POVEȘTI” ÎN ACTIVITATEA DIDACTICĂ










Profesor înv. primar dr. Florentina Răducanu




Școala Gimnazială „Elena Văcărescu”, București









De-a lungul timpului, creierul social a evoluat în contextul în care cultura și înțețepciunea era transmisă pe cale orală, de la o generație la alta. Louis J.




Cozolino, profesor de psihologie la Universitatea Pepperdine din Los Angeles, tratează subiectul spunerii de poveștii ca metodă ce poate fi folosită în ora de



curs. Conform autorului poveștile au rol în reglarea emoțională, în sentimentul de conexiune al unui grup, funcționând și ca tipare de comportament.
















208.

J.Cozolino își susține ideile pedagogice facând o permanentă paralelă între grupurile sociale actuale și cele de la începuturile omenirii, respectiv




triburile. Rolul central pe care expunerea de povești îl ocupă în triburile contemporane, este atestat de originile timpurii pe care această activitate o ocupă în



trecut. Datorită capacității poveștilor de a dezvolta imaginația, creierul uman a putut evolua în prezent. Deși astazi am ajuns în era digitală, este de




netăgăduit interesul oamenilor pentru povești. Cercetătorul propune ore speciale cu elevii noștri, pentru a spune și asculta povești. Povestea se poate folosi



în predarea de cunoștințe, indiferent de vârsta elevilor, cu condiția ca alegrea poveștilor să fie făcută cu multă precauție. Acestea trebuie să se concentreze




pe relațiile umane, pe ideea de integritate și pe depășirea obstacolelor. Rolul lor este de a apropia membrii grupului și de a amplifica capacitatea de învățare.



Orice cultură conține un repertoriu de povești și fabule, care s-au născut înaintea cuvântului scris și care s-au transmis pe cale orală vorbită și cântată.




Progresul cunoașterii a avut la bază compulsia omului de a asculta povești și capacitatea creierului de a și le aminti. Probabil că acesta este motivul pentru



care creierul nostru se străduiește permanant să memoreze informații, deși capacitatea sa de stocare este limitată. Experții în memorie se folosesc de această




moștenire evoluționistă, pentru a-și aminti un volum cât mai mare de informații. Plasează subiecții într-o cameră, în care fiecare item este așezat într-un loc



precis, urmând ca pentru redare, aceștia să vizualizeze camera și locurile unde au fost itemii.




Deși pot părea imprecise și neștiințifice, poveștile reprezintă puternice unelte de organizare a rețelelor neuronale,dacă ținem cont de cele două



elemente fundamentale care se regăsesc în structura lor. Pe de o parte vorbim despre evenimentele acumulate de-a lungul timnpului, iar pe de altă parte




despre provocarea emoțională pe care o înglobează. Pentru a reda o poveste cu adevărat reușită, centrii limbajului din emisfera stângă se integrează cu cei




din emisfera dreaptă responsabili cu procesarea informațiilor emoționale, senzorio-motorii și vizuale. Cu alte cuvinte, o poveste bine spusă oferă creierului



cea mai bună modalitate de organizare a gândirii în cele două emisfere. Utilizarea acestei metode în clasa de elevi reprezintă un instrument mnezic, dar și o




schiță a modelelor de comportament și a identității de sine. Pentru că solicită multiple rețele neuronale, narațiunile pot amplifica memoria, stocând



informația în mai multe regiuni ale creierului. Narațiunile personale ale elevilor, devin schițe pentru gânduri, emoții și comportamente, ce se pot materializa




mai tâziu. Modificarea narațiunilor personale negative ale unui elev cu dificultăți de învățare și comportament, poate ajuta la rezolvarea problemelor



acestuia.




J. Cozolino propune ca exercițiu practic, îndrumarea elevilor pentru a-și scrie individual, povestea în trei acte. Primul act va fi o descriere a ceea ce



sunt astăzi și cine i-a determinat să fie așa, al doilea act se va referi la interesele actuale, provocările cu care se confuntă și îngrijorările pe care le au, iar al




treilea act va conține modalități de stăpânire a provocărilor și perceperea următoarelor provocări. Fiecare act în parte va conține trei niveluri de descriere:



propriile acțiuni, trăirea interioară și reflecția, și înțelegerea propriului interior. Următoarea etapă a exercițiului constă în solicitarea către clasă de a scrie o




narațiune comună, în colaborare, care să se refere la anul petrecut împreună. Aceasta va avea același format ca și cele individuale. Se va porni de la



aprecieri prezente, puncte tari și puncte slabe, urmând stabilirea unor obiective pe termen scurt, mediu și lung. Obiectivele trebuie să se refere la anumite




aspecte privind activitatea școlară, gen comportamente, lecții, activități în comunitate ș.a. A treia parte a activității va consta în redactarea unei povești cu




privire la modul în care obiectivele vor fi atinse, rezultatele așteptate și planuri detaliate pentru o celebrare ce se va desfășura la finalul anului școlar.



Scopurile vizate de această aplicație practică sunt multiple: crearea unei viziuni comune pentru toți elevii unei clase, amplificarea colaborării, activizarea



tuturor membrilor grupului, progresul fiecărui elev al clasei.




Deși nu se încadrează în metodele standardizate utilizate la clasă, spunerea de povești, ne poate fi utilă nouă, dascălilor. Fiecare dintre noi a




experimentat momente în sala de clasă, când am oprit desfășurareea lecției pentru a reda copiilor o scurtă poveste din istoria noastră personală sau istoriile



altor persoane. Pentru că lecția ne-a cerut un moment de respiro, pentru că am simțit că astfel captăm atenția elevilor noștri pentru ceea ce urmeaază să le




transmitem, sau pur și simplu pentru că elevii ne-au cerut-o, cu toții am remarcat curiozitatea și plăcerea din ochii copiilor în a asculta povești. De ce nu am



putea atunci folosi mai mult acest mod de predare? Fie că avem elevi mici, care trăiesc încă în lumea basmelor, fie că elevii noștri au trecut de vârsta




poveștilor, narațiunea poate îmbrăca forme diverse și ne poate ajuta în obținerea unor rezultate care se lasă așteptate. Așa cum cercetătorul mai sus amintit



ne provoacă pentru a experimenta un exercițiu aplicativ, ne putem ghida către o multitudine de exerciții care au la bază spunerea de povești, realizând astfel




activități didactice plăcute și utile pentru elevii noștri.









Bibliografie:



Cozolino, Louis, 2017, Predarea bazată pe atașament. Cum să creezi o clasă tribală., Editura Trei.




















JOCURILE DE COMUNICARE ȘI CREATOARE DE LEGĂTURI










Răducu Costinela, Grădinița nr. 232, București









Jocul satisface în cel mai înalt grad, trebuințele copilului de mișcare, de exprimare, de realizare a năzuințelor și dorințelor pe care nu le poate satisface




în plan real. În lumea imaginată prin joc, copilul se simte puternic, inteligent, adult; el este capabil de fapte eroice, de acțiuni spectaculoase.. Copilul este




independent, nu are nevoie de sprijinul adultului, se poate întrece cu colegii care îi sunt egali; nu mai este la discreția autorității adultului, ci are câmp de



manifestare deplină a intelectului, a vorbirii, a imaginației, a voinței. El este un minunat mijloc de cunoaștere și autocunoaștere, de exersare a unor




capacități, de socializare primară, de antrenare a capacităților cognitive și de exteriorizare a emoțiilor și sentimentelor. El contribuie, prin conținutul său, la



dezvoltarea intelectului, având importante funcții instructiv-educative.




Importanța deosebită a jocului pentru vârsta preșcolară, pentru copilărie, este un adevăr incontestabil. Jocul copiilor poate constitui un teren important



de descifrare a capacităților psihologice, inclusiv a celor intelectuale și a trăsăturilor de personalitate, a aspectelor importante ale sociabilității copilului.




Ceea ce jocul îi poate oferi copiului la timpul potrivit, rămâne ca achiziție pentru toată viața.












209.

Rolul jocului implică dobândirea de noi conștiințe cât și dezvoltarea imaginației. Senzațiile, percepțiile, reprezentările, gândirea și imaginația își



găsesc în joc mediul propice pentru manifestarea și dezvoltarea lor. Memorarea involuntară realizată în timpul jocului reprezintă doar o etapă de trecere




spre memorarea voluntară (regulile jocului).



Cadru didactic poate realiza prin joc o serie de obiective generale aferente zonei socialatitudinale, zonei afectivului și educației morale a preșcolarului.




Jocurile exercițiu, jocurile de rol, cele de imitație și cele cu reguli oferă un context larg în care copilul poate opera cu principalele valori morale, aplicând




norme și reguli. Jocul este o bună școală a relatiior dintre copii, învătându-i pe aceștia să lucreze împreuă alături de alții, să gestioneze emoții, să accepte



diversitatea, toleranța.



Majoritatea jocurilor stimulează cinstea, răbdarea, spiritul critic și autocritic, stăpânirea de sine, au un aport valoros în închegarea colectivului și în




formarea disciplinei. În joc, copilul este obligat să respecte inițiativa colegilor lui, să le aprecieze munca, să le recunoască meritele, să respecte regulile




jocului și să reacționeze în conformitate cu ele, să-și autoregleze propria activitate.



Cea mai importantă parte a jocului este grupul cu care trebuie să își desfășori această activitate, acesta reprezentând cheia gericirii în cadrul unui joc.




Jocurile de grup care implică obiecte sau alte jocuri creative ajută la dezvoltarea cognitivă a copiilor: dezvoltă creativitatea, imaginația,precum și



aptitudinile logice de rezolvare a problemelor. Copiii pot acumula multe informații de la ceilalți copii, într-un timbru lingvistic mult mai ușăr de înțeles,




decât i le-ai transmis tu, ca adult. Cooperarea contribuie la crearea unei atmosfere prietenoase, de ajutor reciproc, incredere, bunavointa, comunicare



deschisa, facand ca procesul de convietuire in grup sa fie mai putin anevoios.




Activitățile liber alese din grădiniță sunt principalele actitivități care stimulează comunicarea și sunt creatoare de legături. Jocurile din cadrul acestor



activități își propun să stimuleze comunicarea între participanți; ajută grupul să exploreze alte căi de comunicare decât cele verbale, să stimuleze




comunicarea non - verbală: expresiile, gesturile, contactul fizic, privirea etc. Ele sunt un mijloc eficient de integrare socială a participanșilor traditional



excluși, izolați.




Spre exemplu, jocul „Hai să ne strâmbăm”, care poate fi și un joc de teambuilding, crează legături între copii, fără ca aceștia să comunice verbal.



Copiii și educatoarea formează un cerc, fiecare cu fața spre centru, astfel ca toși să se poată vedea unii pe alții. Educatoarea începe jocul întorcându-se la




stânga și schimonosindu-și fața. Vecinul din stânga se întoarce spre cel din dreapta și încearcă să-i copieze expresia. Când este gata, ambii vecini se întorc




cu fața spre centru, iar restul jucătorilor le apreciază asemănarea, aplaudând performanța. Se repetă până când se parcurge tot cercul, adică fiecare copil



copiază o expresie și inventează alta.



Cooperarea și comunicarea contribuie la crearea unei atmosfere prietenoase, de ajutor reciproc, încredere, bunăvoință, comunicare deschisă, făcând




ca procesul de învățare, conviețuire în grup să fie mai puțin anevoios. Scopul principal al acestor jocuri este consolidarea grupului și promovarea unei




comunicări eficiente între participanți.



Dintre jocurile creatoare de legături, foarte importante sunt jocurile de rol. În cadrul acestor jocuri, copiii își aleg un anumit personaj (de poveste,




dintr-un desen animat sau poate chiar din viața reală) și intră în pielea lui imitându-l, iar apoi improvizează, dezvoltând noi scenarii în care aceștia creează



situații complet noi. Jocurile de rol pentru copii nu reprezintă doar distracție pentru aceștia, ci sunt și un mijloc prin care învață despre cum să se comporte




în societate sau pur și simplu își dezvoltă imaginația. Fie că le numim jocuri imaginare, jocuri creative, sau jocuri de comunicare pentru copii, acestea au un



rol important în dezvoltarea sănătoasă a celor mici.




Jocul de rol este cel mai bun mod de a dezvolta deprinderile de inițiativă, comunicare, rezolvare de probleme, cunoaștere de sine și de cooperare în



echipă.Avantajul jocului de rol este acela că preșcolarii vor învăța cum să acționeze în anumite situații de viață, se vor pune în pielea acestor personaje, etc.




În felul acesta ei percep atitudinile celorlalti și într-o anumită măsură vor încerca să înțeleagă aceste comportamente.



Jocul este activitatea cea mai firească, care corespunde cerințelor de dezvoltare ale copilului, trebuințelor lui de a fi în contact cu alți copii și cu adulții,




de a înțelege și de a oglindi lumea înconjurătoare, dorința de a-și exprima gândurile. Activitatea jocului didactic asupra comportării copilului în colectiv,



asupra disciplinei, caracterului și voinței, este permanentă, directă și de o intensitate mare, ceea ce-i mărește considerabil valoarea educativă.




Alături de învățare, muncă și creație, jocul reprezintă una din modalitățile esențiale prin care omul se raportează la realitatea înconjurătoare. Prin joc,




copilul învață și se dezvoltă totodată. Jocul înseamnă o explorare a universului, a realității.



Bibliografie:




1. Colceriu L., 2010, Metodica predării activității instructiv educative în grădiniță, București



2. Château J., 1970, Copilul și jocul, Editira Didactică și Pedagogică, București




3. Curriculum pentru învățământul preșcolar, 2009, București



4. https://eu.scoutbn.ro/legatura-dintre-joc-si-dezvoltarea-personala-la-copii-cu-varste-sub-10-ani/




5.https://www.creeaza.com/didactica/copii/Jocuri-de-cooperare-si-de-comu455.php



6. https://www.didactic.ro/materiale-didactice/jocuri-de-cooperare-si-de-comunicare-in-gradinita-2




















METODE ȘI JOCURI FOLOSITE ÎN EDUCAȚIA NONFORMALĂ









Înv. Răileanu Mihaela, Școala Gimnazială Puiești








UNESCO (1997) definea educația nonformală ca fiind constituită din „orice activități educaționale organizate și susținute care nu corespund exact




a ceea ce numim educație formală. Aceasta poate fi realizată în cadrul sau în afara instituțiilor de educație și se adresează persoanelor de toate vârstele (...)



Educația nonformală nu urmează un sistem ierarhizat și poate diferi ca durată, fără a implica în mod obligatoriu certificarea rezultatelor învățării”.
















210.

Tot în acest sens, glosarul terminologic propus de Cedefop (2011), descrie învățarea în contexte nonformale ca fiind văzută, printre altele, ca un tip




semistructurat de învățare, ceea ce reflectă modalitatea în care procesul se referă la nevoia celui care învață dar și intenționalitatea participării persoanei la




învățare.



Educația nonformală are câteva caracteristici: este centrată pe beneficiar și pe nevoile reale de învățare, facilitând identificarea acestora pentru o mai




bună adaptare a procesului de învățare, este adaptată comunității, grupului și/ sau individului și presupune o învățare în ritm propriu, este structurată și



organizată, are atașate obiective clare de învățare și presupune un management eficient al resurselor, presupune un proces de învățare, care poate fi încadrat




într-un curriculum, conduce la obținerea de rezultate într-o perioadă determinată de timp (de cele mai multe ori mai scurtă decât în cazul educației formale),



conținuturile putând fi ușor înnoite sau îmbunătățite; presupune extinderea cadrului de învățare, diversificarea și flexibilizarea spațiului și timpului de




învățare, se bazează pe multe metode active/ interactive și diversificate de învățare, ca și celelalte contexte de învățare, învățarea în context nonformal



permite acumularea de noi cunoștințe, abilități, atitudini, susține dezvoltarea personală a indivizilor/ grupurilor, reprezintă în primul rând învățare prin noi




experiențe și permite valorificarea experienței anterioare, poate să conducă la recunoașterea competențelor dobândite, presupune proces de reflecție, poate



produce o schimbare în bine la nivelul participantului și comunității.




Voi încerca să exemplific câteva metode ce pot fi folosite în activitățile cu copii.



Jongleria, sau Flow Arts, este capacitatea unui individ de a produce tipare de forma și culoare controlând unul sau mai multe obiecte,este arta,




desprinsă din artele circului și din ritualuri străvechi, de a crea imagini folosind obiecte în mișcare. Este o artă a balansului, provocand gravitația ți



câștigând. Te joci cu greutățile, trebuie să intuiești locul din spațiu în care obiectul va cădea, să identifici exact forța cu care ar trebui să arunci și în ce




direcție să faci asta. În final, nu vei ști poate să dai raspuns la aceste întrebări tehnice, dar ce vei simți, o vei face din reflex, ca o deprindere. Jongleria era



parte din spectacolele de circ, era o activitate care surprindea, chiar șoca (în funcție de obiectele jonglate) și care era `accesibilă celor din lumea circului.




Jongleria, în forma despre care vorbim, este prezentă în China, Egipt, America de Nord, Micronesia si Mesopotamia de peste 4000 de ani. În zilele noastre




și mulțumită efectului public pe care îl are, jongleria poate fi încadrată în animația stradală însă datorită puternicelor influențe în procesele de dezvoltare ale



indivizilor poate fi folosită și ca metodă de învațare. În primul rând despre sine.




Metoda Storytelling sau Arta povestirii este o metodă ce are ca punct central povestea, un traseu narativ în care personajul central urmează un șir



de etape prestabilite. Povestea nu poate să existe însă, fără povestitor și public. Dialogul dintre aceste trei elemente face ca această metodă să poată fi




folosită atât în scop formativ/educațional cât și terapeutic. Principiul de la care pornim este că oricine poate spune o poveste. Există povești proprii,există



cele consacrate, și, cu siguranță există povești nescrise ce pot fi create chiar în momentul utilizării metodei. Ele implică emoții, valori, experiente




individuale și de grup, probleme și, cu siguranță, multiple soluții. Povestea nu este însă doar a povestitorului. Ea există pentru a fi trasmisă, transformată,



recreată. Fiecare persoană implicată în proces parcurge, la fel ca și eroul însuși, un traseu inițiatic, unul de învațare. Procesul implică trei etape: pregătirea




publicului pentru poveste (introducerea în temă), povestea în sine (incluzând elemente legate de voce, tonalitate, obiecte utilizate) și ieșirea din poveste



(creație, reflecție, punere în scenă).Este o metodă participativă ce implică publicul în toate cele trei etape.




Jocurile de societate- pentru această metodă utilizăm în limba română diferite denumiri – toate mai mult sau mai puțin confuze, dar indiferent de



denumirea pe care o folosim, ceea ce este esențial acestor jocuri este faptul că ele se joacă în comunitate/societate cu scopul de a socializa respectiv de a




distra sau relaxa. Iar această plăcere gratuită de a se juca e însoțită întotdeauna – chiar dacă involuntar sau nestructurat – de un proces de învățare reciproc.




La modul general jocurile de societate înseamnă o activitate competitivă între cel puțin doi jucători, bazată pe interacțiunea directă față în față, realizată într-



un timp și un spațiu delimitat, fără a avea un scop extern ca de exemplu obținerea unui câștig material, ci unul intern constând în plăcerea de a se juca.



Finalitatea către care este direcționat jocul de societate este de parcurgere în timpul cel mai scurt a unui traseu sau colectarea unui anumit număr de resurse,




iar ea poate fi atinsă respectând un anumit set de reguli acceptate de jucători de comun acord. Majoritatea jocurilor implică jucătorii participanți pe toată




perioada de derulare a jocului; scopul jucătorilor fiind acela de a aduna puncte de câștig (adesea necunoscute de ceilalți jucători) și nu de a-i elimina din joc



pe ceilalți jucători.




Jocuri de energizare si de spargere a gheții, aceste jocuri sunt activități fizice care au scopul să îmbunătățească circulația sangvină în tot corpul,



inclusiv în creier, astfel restabilind energia după o pauză sau o activitate îndelungată. Ele ajută la: restabilirea atenției și a concentrării; relaxare, la ridicarea




dispoziției și la distracție; schimbarea locului de aflare în spațiu; stabilirea unui contact cu semenii; diminuarea stării de monotonie sau tensiune; trecerea



mai ușor de la o activitate la alta; încheierea unei activități sau a zilei pe o notă pozitivă. Voi încerca să exemplific câteva jocuri.




Bună ziua! Vă salut! Participanții stau în cerc. O persoană merge în jurul cercului și lovește ușor pe umăr un alt participant. Persoana atinsă începe să se



miște în jurul cercului în sens invers, până când cei doi se întâlnesc. Ei se salută de trei ori spunându-și prenumele, apoi își continuă drumul în sens invers în




jurul cercului, alergând pentru a ajunge la locul liber. Cel care rămâne fără loc, merge din nou în jurul cercului. Jocul continuă până când fiecare persoană a



participat cel puțin o dată. Jocul prenumelor-fiecare participant stând în cerc își spune prenumele. Jocul se repetă de două ori pentru a reține mai bine




fiecare prenume.



Prenumele vecinului- fiecare va spune „Mă cheamă...”, pronunțând prenumele vecinului din dreapta. Următorul cerc, participanții vor zice „Mă




numesc...” rostind de data aceasta prenumele următorului vecin din dreapta (peste unul).




Buldogul britanic- toți copiii se plasează la un capăt al sălii. În mijlocul sălii se afla trei voluntari, care vor fi „ buldogii”. Când sunt pregătiți, ei



vor striga „ buldog britanic!”. Copiii trebuie să alerge până la partea opusă a sălii fără a fi atinși de buldogi.



Pacaleala orbului- un voluntar legat la ochi este învârtit de trei ori, după care încearcă să prindă pe cineva din jurul său. Ceilalți pot să se furișeze




în jurul „ orbului” și să strige „ Bo!” sau să stea nemișcați și să nu facă zgomot. Totuși, în cele din urmă, cineva va fi neatent și va fi prins. Acesta va fi legat




la ochi pentru a se continua jocul.



Cald si rece- un copil este legat la ochi. Ceilalți ascund un obiect undeva în sală, fără ca cel legat la ochi să știe unde este ascunzătoarea. Copilul




legat la ochi va începe căutarea. Când este aproape de obiectul ascuns, participanții strigă „ cald”, iar când se îndepărtează, i se spune „ rece”. După ce



obiectul a fost găsit, un alt copil este legat la ochi.













211.

Ghicește animalul- un voluntar este ales ghicitor. El va ieși din sală pentru câteva clipe. Între timp ceilalți copii se vor gândi la o denumire de



animal, pasăre, pește sau plantă. La întoarcere, ghicitorul trebuie să afle cuvântul. În acest scop el va adresa grupului întrebări la care se poate răspunde prin




„ da” sau „ nu”. Activitatea poate continua prin alegerea altui ghicitor.



Reginuța- un copil va fi „ reginuța” și va sta cu spatele la ceilalți. El va arunca mingea deasupra capului său, iar un copil o va prinde. Apoi copiii iși




vor ascunde mâinile la spate, iar „ reginuța” se va întoarce cu fața la ei. Copiii o vor întreba: „ reginuță, reginuță, cine are mingea?”. „Reginuța” are trei




încercări pentru a ghici. Dacă nu reușește, copilul care are mingea va deveni noua „ regiunuță”. În caz contrar, nu se schimbă nimic, actuala „ reginuță”



continuă jocul.



Cât e ceasul, domnule Lup?- la acest joc se trasează o linie la o distanța de un metru de la un perete al sălii. Copiii se vor plasa dupa această linie,




în timp ce „ domnul Lup” va sta la celalalt capăt al sălii, cu spatele la copii. Ei vor înainta, întreband: „Cât e ceasul, domnule Lup?”. „ Lupul” va răspunde




indicand o oră oarecare, iar participanții vor face un număr de pași egali cu ora pe care a spus-o „ lupul”. Când „ lupul” va răspunde e ora mesei toți



participanții vor alerga înapoi la linia de start pentru a nu fi prinși de „ lup”. „ Lupul” nu are voie să pășească peste linie. Cei prinși de lup devin și ei „ lupi”.




Câștigă ultima persoană care reușește să nu fie prinsă.



Prinde mingea! Prinde mingea!- este jocul va decurge rapid. Participanții stau, formând un cerc. Un voluntar care stă în centru aruncă mingea în




sus, spunând un prenume, apoi intră repede în cerc. Persoana numită va prinde mingea, înainte ca aceasta să cadă jos și va repeta procedura. Jocul continuă



până când toți au prins mingea cel puțin o dată.




Jonglarea în grup- se desfășoară pe cerc. Animatorul începe, aruncând cuiva mingea. Participantul va spune „Mulțumesc, Diana (prenumele



animatorului)” și va răspunde „Cu plăcere, Viorel (prenumele participantului)”. Mingea continuă să meargă pe cerc în același mod, până când toți au avut




posibilitatea să o transmită de câteva ori. Același joc începe din nou, de data aceasta transmițând mai multe mingi pe cerc.









BIBLIOGRAFIE



1. Leigh Anderson, 2019, Marea carte a jocurilor, Editura Litera




2. Nilson Carolin, 1998, More Team Games for Trainers, New York: McGraw-Hill, Inc




3. 855 de Jocuri și Activități. Ghidul Animatorului, 2005, Chișinău

























JOCUL-MIJLOC DE COMUNICARE ȘI CREATOR DE LEGĂTURI









Prof. înv.primar: Baloșin Daniela-Elena




Școala Gimnazială Capu Dealului, Comuna Brănești, jud.Gorj









Copilaria este etapa învățării, mai ales prin jocul cu ceilalți, drept urmare abilitățile rezultate din cele doua sunt părți importante ale dezvoltării




personale și de grup la copii. În timpul jocurilor de cooperare și de comunicare, copiii au șansa de a schimba impresii, păreri și idei între ei si totodată, de a



lucra pentru a atinge un obiectiv comun. Jocurile stimulează comunicarea la copii și le dezvoltă încrederea în propriile abilități, dar îi și învață cum să




comunice cu ceilalți și să lege astfel prietenii.



Importanța acestor abilități reiese și din urmatoarele motive:




-îi ajută să-și exprime ideile, sentimentele și gândurile cu claritate.



-facilitează întelegerea clară și duc la o învățare mai bună.




- sustine copilul să exceleze în mediile academice în care învățarea și schimbul semnificativ de informații sunt esențiale.



-promovează schimbul de informații în consecință cu ceilalți, pas necesar pentru dezvoltarea abilităților interpersonale, dezvoltă abilitățile sociale ale




copilului tău și crește încrederea și stima de sine. Iți ajută copilul să dezvolte un stil de comunicare distinct.




Unul dintre cele mai eficiente moduri de a-ți învața copilul ceva este prin joc. Prin joc, se dezvoltă abilitățile de comunicare iar copiii își pot exprima



cu mai multa claritate felul în care simt, gândesc și ideile pe care le au. Comunicarea este esențială pentru dezvoltarea abilităților interpersonale la copii




deoarece formează baza modului în care aceștia schimbă idei și impresii. Totodată, abilitătile de comunicare au un impact semnificativ asupra dezvoltării



personalității copilului. Jocul, cu precădere jocul în echipă, este cel mai important în dezvoltarea lui sănătoasă, copilul își poate perfecționa multe abilități




sociale, cum ar fi răbdarea, empatia, comunicarea, respectul pentru ceilalți, compromisul si toleranța. De asemenea, ajută să dezvolte încredere în el însuși



dar și încrederea în ceilalți, nevoia cu adevărat de jocuri distractive de cooperare și de comunicare în echipă, care îi susțin pe copii să se simtă liberi, să




greșească și să învețe din ele în ritmul lor, totul într-un mod distractiv.



Conturând o imagine de ansamblu asupra procesului de învățământ prin articularea tuturor aspectelor sale, considerăm că ele gravitează în jurul




relației dintre cei doi poli, profesorul și elevul, respectiv între polii dintre predare și învățare, iar evaluarea vine ca o ultim factor în această ecuație, fiind



indispensabilă ambilor poli. Esența procesului de învățământ constă tocmai în declanșarea și funcționarea optimă a dialogului dintre cei doi poli. Astăzi,




performanțele elevilor nu se măsoară numai cantitativ, prin volumul de cunoștințe memorizate și reproduse de către elevi, ci prin capacitățile acestora de a



aplica în situații noi cunoștințele și competențele dobândite, prin capacitatea de a rezolva probleme noi și de a coopera cu ceilalți, fizic sau on-line, în




condiții de manifestare a toleranței față de diversitatea umană, a respectului reciproc, a solidarității și capacității de participare, responsabilă și eficientă, în



viața profesională și publică în condițiile acceptării noilor regulilor ale unei competiții sociale drepte.

















212.

Învățarea interactivă este un tip de învățare ce are la bază implicarea colaborativă profundă – intelectuală, psihomotorie, afectivă și volițională – a



subiectului învățării în dobândirea activă și interactivă a noului, respectiv angajarea propriilor sale eforturi intelectuale și psihomotorii în însușirea




cunoștințelor, în construirea cunoașterii, în formarea și dezvoltarea abilităților, capacităților, competențelor, comportamentelor etc. Eforturile proprii ale



elevului, ce îi permit acestuia accesul la cunoștințe, sunt înscrise în schimburi sociale active, în interacțiuni intelectuale, sociale, afective, care asigură




progresul cunoașterii, ajungându-se la o gândire ce depășește posibilitățile unui singur individ.




Un elev devine autonom atunci când:



− învață din proprie inițiativă, independent și personalizat, exersându-și gândirea activă, independentă, divergentă, evaluativă etc.;



− este conștient că învață singur și se simte responsabil pentru această învățare;




− relectează asupra trăsăturilor sale de personalitate și asupra competențelor, interacționează cu sine, cercetându-se și înțelegându-se pe sine,




conștientizând, în principal, modul în care învață (strategiile metacognitive pe care le utilizează);



− relectează intens a ceea ce are de învățat, își proiectează noua învățare inclusiv strategiile cognitive pe care le va aplica;




− își organizează munca și avansează singur, interacționând cu conținuturile învățării, cu profesorul și cu colegii;



− își autogestionează și automonitorizează situațiile de învățare și secvențele de activitate cu care se confruntă în context formal, nonformal sau informal,




aplicând strategii metacognitive și exersându-și abilitățile metacognitive;



− își fixează scopurile și obiectivele învățării și strategiile, conștientizând conexiunile modelatoare dintre componentele acestora: metode și procedee,




tehnici și instrumente de lucru, resurse curriculare, modalități de autoevaluare ș.a.m.d;



− angajează în învățare întregul său potențial intelectual, fizic, volitiv și afectiv, dovedește spirit activ, critic, creativ etc.;




− are inițiative semnificative în învățare și le pune în aplicare, acționând singur sau în grup, la nevoie solicită ajutor din partea profesorului, se



documentează, se consultă cu colegii etc. sunt o mulțime de jocuri si joculețe, m-am oprit la a exemplifica cateva:




Se discutã câteva aspecte notate de elevi, în funcție de timpul disponibil. Este bine sã oferim copiilor posibilitatea sã spunã lucruri despre ei, pe care



în alte situații nu au curajul sã le mãrturiseascã.




Se stabilesc cateva reguli de comunicare pentru aceasta oră dar si pentru situațiile de grup: fiecare părere trebuie ascultată,nimeni, nu este întrerupt




sau criticat,nimeni nu râde de colegul lui. Se anunță câteva principii dupã care participanții la activitate se vor ghida: încredere, cooperare, lucru în echipã,



comunicare. Exemple de jocuri: Îmi place de mine atunci când…: Fiecare membru al grupului va spune ce îi place cel mai mult la propria persoana. Este




foarte important că propoziția de început să fie: „îmi place cel mai mult de mine atunci când…”; practic participanții vor completa această afirmație cu ceea



ce li se potrivește. Este recomandat ca facilitatorul să ofere un exemplu.



Lampa magică:




Grupul de elevi a găsit o lampă magică. Surpriză!!! Din lampă apare un duh fermecat. Duhul vă poate îndeplini trei dorințe. Aveți posibilitatea să




faceți trei schimbări la școală. Te poți schimba pe tine, poți schimba profesorii, dirigintele, directorul școlii, colegii, școala, notele din catalog etc.



Adevăr sau provocare este, fară îndoială, cel mai popular joc între prieteni și ați rămâne surprinsi sa aflași că este îndrăgit atât de către adolescenți, cât și de




către adulți, fiind o modalitate interesantă de petrecere a timpului liber dar și de a comunica într-un mod inedit cu prietenii. Adevăr sau provocare este un



joc de comunicare cu o istorie vastă și poate fi jucat oricând pentru a alunga monotonia din cadrul unui grup iar numarul participanților la joc nu este




important.



Un joc inedit de comunicare este și Mima, la fel de popular precum Adevăr sau provocare. Dacă Adevăr sau provocare va poate ajuta să aflați




lucruri noi si interesante despre prietenii dumneavoastră, Mima pune accentul pe un altfel de comunicare și va ajuta să vă dezvoltați vocabularul și



comunicarea non-verbală. Este important să existe minim trei jucatori pentru a juca mima. Și de această dată regulile sunt simple. Pe o bucată de hartie,




fiecare jucator va nota un cuvânt sau o expresie. După ce toate persoanele au scris câte ceva, biletele vor fi amestecate și fiecare jucator va extrage, pe rând,



câte unul, urmând să mimeze făra a vorbi ceea ce este scris pe biletul respectiv. Cuvintele pot fi din orice domeniu doriti. Acest joc poate fi jucat si pe




perechi.Bagheta Înainte de începerea jocului, confecționează o baghetă cu lungimea de aproximativ 1 metru, răsucind o coală de hârtie sau un ziar. Roagă




participanții să formeze un cerc și plasează bagheta în mijloc. Cercul trebuie să fi e destul de mare pentru a lăsa sufi cient spațiu de mișcare în interiorul său.



Un voluntar va începe jocul, luând bagheta în mână. Sarcina lui este să atingă pe cineva cu bagheta la umăr, înainte ca persoana să pronunțe prenumele unei




persoane din grup. Dacă cel înspre care s-a îndreptat voluntarul reușește să numească pe altcineva înainte de a fi atins cu bagheta, voluntarul se va îndrepta



repede către persoana numită. Dacă voluntarul reușește să atingă o persoană, imediat trebuie să pună bagheta în mijlocul cercului și să ocupe locul celui pe




care l-a atins. Cel atins trebuie să reușească să ia bagheta din mijlocul cercului și să atingă voluntarul până acesta îi va ocupa locul. Dacă reușește – continuă



voluntarul, dacă nu – continuă participantul.. Prenume /gest /sunet Stând în cerc, fi ecare participant face un pas înainte, își spune prenumele și trece la loc.




La al doilea cerc, fi ecare face un gest, o mișcare ce i-ar caracteriza personalitatea (de exemplu, cântă la chitară, doarme etc.) pentru a se prezenta, la fel,



făcând un pas în interiorul cercului. Apoi participanții mai fac un tur, repetându-și gestul și adăugându-i în același timp un sunet. La următorul cerc fi ecare




face încă o dată gestul și sunetul său, iar tot grupul îl repetă. Realizarea jocului propriu-zis este cea mai simplă etapă. Gradul de participare a animatorului și



comunicarea lui verbală sau nonverbală va fi crucială în determinarea ritmului jocului. Chiar dacă animatorul ia parte la activitate, el o va urmări în același




timp pentru a putea oferi ulterior un feedback sau chiar pentru a o stopa dacă va fi necesar (pentru că joaca nu se desfășoară bine sau din cauza unui



eveniment neprevăzut – de exemplu, un participant se simte rău sau părăsește sala fără vreo explicație). Dacă ai dubii în legătură cu felul în care vreun




participant se descurcă, oprește activitatea și tratează deschis subiectul. Despre încheierea activității, este important să știi când să oprești un joc. Animatorii



care nu sunt siguri în timpul unei activități o pot stopa prea devreme. Jocurile pe cerc, de predare a ștafetei sau în cercuri concentrice au o încheiere




naturală, pe când altele nu o au. Participanții deseori doresc să spună ce au simțit în timpul unui joc. Se recomandă mai întâi să pui în discuție sentimentele,



împărtășirea lor în cerc, ceea ce va preceda o conversație utilă despre ce au învățat participanții.























213.

Feedback-ul trebuie să fie bine încadrat în timp. El trebuie oferit imediat după experiența trăită, abilitatea receptorului de a-și aminti subiectul



feedback-ului poate scădea dacă acesta este amânat pentru mai târziu. El descrie un comportament și nu îl evaluează: „M-am simțit amenințat atunci când ai




ridicat vocea”, în loc de „Ești un monstru când strigi la mine”. Feedback-ul trebuie să reliefeze consecințele unui comportament asupra celui care îl oferă



sau asupra altor persoane, de exemplu „Când ai început să vorbești, ai ridicat vocea și asta m-a făcut să mă sperii, gândindu-mă la ce vei face mai apoi”,




„Mi-a plăcut mai mult când..., deoarece...”, „Nu mi-a plăcut când..., deoarece...”, „Data viitoare ai putea să..., în loc să...” sunt începuturi bune pentru




feedback.



De ce folosim jocurile? Membrii grupului au oportunitatea să participe într-un mod activ fără, ca aceasta să fie evident pentru ceilalți că ei au luat o



decizie de a proceda într-un fel sau altul. Aceasta poate fi un sprijin al încrederii și poate încuraja participarea ulterioară în faza de discuție. De fapt,




participanții își modelează propria implicare activă. Oricum, elementul opțional este important pentru a acorda oamenilor dreptul de a alege să nu participe,




dacă doresc. Orice obiectiv educațional poate fi atins prin mai multe jocuri care se deosebesc prin complexitatea lor și prin sarcinile pe care le oferă



grupului. Este important ca animatorul să aleagă jocul cel mai potrivit pentru satisfacerea nevoilor participanților și care îi dezvoltă în același timp




deprinderile lui și aceasta se va întâmpla odată ce încrederea și experiența sa crește. Prin urmare, utilizarea jocurilor dezvoltă atât participanții, cât și



animatorul. O gamă cuprinzătoare de jocuri previne plictiseala animatorului care poate apărea în urma desfășurării aceluiași joc de multe ori la rând, o




plictiseală care se reflectă inevitabil asupra succesului activității. Sursa învățării este mai mult activitatea practică a participanților decât ceea ce li se spune



de către animator. Mai presus de toate, jocurile reprezintă învățarea bazată pe acțiune, cu toate avantajele sale. În special, aceasta poate îmbunătăți




memorarea celor învățate. În afara discuțiilor despre diverse moduri de a face lucrurile, jocurile oferă participanților posibilitatea de a practica deprinderi și



comportamente într-un mediu relativ sigur. Participanții pot verifica diferite opțiuni așa încât atunci când vor acționa în viața reală, vor dispune de mai




multe modele de comportament, la fel cum o simulare oferă pilotului șansa să practice prăbușirea fără a risca viața sau a distruge echipamentul scump.



Jocurile oferă animatorului oportunitatea de a varia condițiile activității în concordanță cu necesitățile grupului, lucru care poate fi deseori dificil de realizat




folosind alte metode. Un joc poate fi continuat mai mult timp decât animatorul a calculat inițial, poate fi întrerupt sau variat într-un anumit mod. Un



animator bun va fi capabil și dornic să adapteze aceste aspecte. De asemenea, jocul oferă animatorului posibilitatea de a fi flexibil în atingerea obiectivelor




educaționale.




Participarea deplină, implicarea tuturor membrilor grupului în jocuri devine o normă. Jocurile stabilesc o cerință pentru participarea deplină și egală



a fiecărui membru. Animatorul va urmări ca fiecare persoană să facă ceva, iar membrii cu cele mai puține abilități de comunicare sau relaționare vor fi




încurajați în mod special să se implice atât în toate etapele jocului, cât și în discuțiile finale sau alte activități de pe durata acestuia.Un joc acordă grupului



oportunitatea de a lua decizii proprii și reduce dependența față de animator ca sursă de responsabilitate. Rolul facilitator al animatorului rămâne vital, dar




grupul va trebui să stabilească propriile principii și moduri de conlucrare. În unele cazuri (constituirea unei echipe) aceasta poate fi obiectivul major al



cursului. În alte cazuri, oportunitatea dată distruge percepția că animatorul este singurul responsabil pentru realizarea obiectivelor de învățare memorabile,




fiecare joc este unic în ceea ce privește sentimentele pe care le generează atunci când este desfășurat. Aceasta acționează ca o ancoră care poate ajuta



participanții să-și amintească ce a fost învățat (cu toate că există riscul ca ei să-și amintească jocul și nu obiectivul – ca și atunci când îți amintești




publicitatea, dar nu și produsul promovat). Elementul „distractiv” al jocurilor asigură motivarea participanților de a lua parte la ele.



Totuși, în general, elementul distractiv încurajează majoritatea participanților. Latura competitivă care există sau care poate fi observată în unele




jocuri este, fără îndoială, un factor motivator. Unele jocuri nu pot fi desfășurate în grupuri de persoane cu anumite disabilități care pot avea obiective



diferite de învățare acolo unde aceasta face diferența. Este responsabilitatea animatorului de a stabili dacă aceasta va fi o problemă pentru participanți și de




a o face în afara sălii de curs. Acolo unde membrii grupului au abilități limitate de citire sau scriere, anunțarea instrucțiunilor poate fi făcută într-un alt mod.



Unii participanți pot avea stări sau afecțiuni cum ar fi artrita, astmul, indigestia, fracturi care le pot afecta abilitatea de a participa la unele jocuri, în special




cele care îi solicită din punct de vedere fizic.



Cunoașterea și acceptarea de sine sunt variabile esențiale în funcționarea și adaptarea optimă la mediul social, în menținerea sănătății mentale și




emoționale. Cunoașterea de sine se dezvoltă odată cu vârsta și cu experiențele prin care trecem. Pe măsura ce persoana avansează în etate, dobândește o




capacitate mai mare și acurată de autoreflexie. Cu toate acestea nu putem spune că ajungem vreodată să ne cunoaștem deplin.



În concluzie putem afirma că:




• rolul exercițiilor de „spargere a gheții” este acela de dezinhibare a participanților, de eliberarea emoțiilor de la începutul lecției, dar și de stabilirea unei



comunicări cordiale între cei doi piloni ai educației;




• ele au ca scop realizarea unui climat relaxant și reconfortant în vederea desfășurării unei activități ulterioare, dar au și rolul de încurajare a participanților



în a interacționa și în a se cunoaște reciproc în contexte neobișnuite;




• din practica didactică face to face sau on-line, se poate observa că exercițiile de spargere a gheții sunt un catalizator și între elevi, nu doar între profesor și



elevi, aceștia găsind puncte comune cu aceia la care se așteptau mai puțin.









Bibliografie:




1. Bocoș M.-D., 2013, Instruirea interactivă. Iași, Ed. „Polirom”,.



2. Cerghit I., 2008, Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri și strategii. Ediția a II-a, revăzută și adăugită. Iași, Ed. „Polirom”.




3. Crișan Al., 2020, Reformele curriculare și obiectivele transdisciplinare. In: Perspective, 2003, nr. 2, pp. 11-16. 4. Suport de curs CRED, formator Laura



Gavriliu. CCD Bacău.




5. Voiculescu E., 2003, Pedagogie preșcolară. București, Ed. „Aramis”.





























214.

JOCURILE DE SPARGERE A GHEȚII









Prof. înv.primar Revnic Corina,




Liceul Tehnologic Turburea , jud.Gorj










Jocul este o activitate umană necesară la fiecare vârstă, este o formă de manifestare întâlnită la oameni indiferent de vârstă, rasă, apartenență etnică,




civilizație, cultură, din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre, care satisface nevoia de activitatea a omului generată de trebuințele, dorințele și



tendințele specifice vârstei lui.În copilărie, jocul reprezintă o activitate dominantă prin care cei mici reușesc să-și satisfacă unele dorințe atât în mod




conștient, cât și în mod involuntar cu ajutorul unei lumi imaginare pe care și-o proiectează. E greu de definit jocul în câteva cuvinte, deoarece el se definește



în funcție de valențele sale. Jocul este mișcare, explorare, comunicare, socializare, observație și imitație, exercițiu, disciplinare, învățare și, mai ales,




plăcere.



Jocurile de spargere a gheții cuprind o serie de activități activ-participative care au ca scop realizarea unui climat relaxant și reconfortant în vederea




desfășurării unei activități ulterioare, dar au și rolul de încurajare a participanților în a interacționa și în a se cunoaște reciproc în contexte neobișnuite.



Ținând cont de scopul lor, recomand jocurile de spargere a gheții la începutul unei activități, dar și de fiecare dată când intervine monotonia în demersul




didactic.Voi prezenta mai jos câteva jocuri pe care eu le folosesc la clasă cu mare influență asupra elevilor mei.



Jocul ECUSON




Scopul: - cunoaștere și autcunoaștere,autocaracterizare



Materiale necesare: instrument de scris, post-it




Cum procedăm: - fiecare elev primește câte o foaie de dimensiunea unei cărți de vizită. Pe ea i se cere elevului să își scrie prenumele, pe verticală, cu litere




de tipar după care să realizeze acrostihul prenumelui cu propriiletrăsături de caracter.În dreptul acrostihului, elevul va realiza un desen reprezentativ pentru



el. La finalul activității fiecare elev își prezintă ecusonul în fața colegilor.



Jocul CĂRȚI DE VIZITĂ




Scopul: - cunoștere și autocunoaștere,prezentare,autocaracterizare,formulare de întrebări și răspunsuri




Materiale necesare:instrument de scris,cărți de vizită



Cum procedăm: - fiecare elev va primi o carte de vizită cu următoarele rubrici: Nume și prenume, Vârstă, Localitatea de origine, Pasiuni. Elevii vor




completa individual cărțile de vizită cu datele personale, după care profesorul strânge fiecare carte de vizită și le redistribuie elevilor, de data aceasta fiecare



elev primind cartea de vizită a unui coleg și nu cartea sa de vizită. Apoi, pe rând, elevii vor prezenta cărțile de vizită în fața clasei. (ex: Maria Popescu,




colega mea, are 10 ani, este din localitatea Valea Mare și îi place să cânte la vioară și să facă înot).



Jocul FERIȚI-VĂ DE MĂGĂRUȘ!




Scopul: - reactualizare cunoștințelor, fixare unor noi cunoștințe



Materiale necesare: jucărie de pluș (măgăruș)




Cum procedăm: - La acest joc nimeni nu vrea să păstreze măgărușulde pluș. Pentru aîncepe jocul, toți elevii sunt așezați în cerc. Un elev, selectatde




profesor, primeștemăgărușul. Tot el alege un card cu cerințe, realizatde profesor. Elevulcu măgărușul citeștecolegilor cerința de pe cardulextras și



strigă:”Feriți-vă de măgăruș!”. El pasează măgărușul în cerc, spre dreapta, colegilor, în așa fel încât toți elevii ajung la măgăruș. Dacă măgărușul se întoarce



la el, iar elevul nu a numit 5 exempledin cererea de pe card, iese din joc. Dacă a numit cele 5 cerințe, rămâne în joc, iar măgărușul merge la elevul următor.




Ex. Pentru fixarea cunoștințelor legate de substantiv, am utilizat următoarele cartonașe cu întrebări la clasa a IV-a:




·Numește5 substantive comune,la genul feminin



·Numește5 substantive propriicare încep cu litera A




·Numește5 substantive la genul masculin,numărul plural



·Numește5 substantive care denumesc stări sufletești




·Numește5 substantive la genul neutru , etc...



Obs. În funcție de disciplină, de scopul lecției și tipulei, cartonașele cu întrebări pot varia.



Jocul CE-AȘ FI DACĂ AȘ FI...?




Scopul: - cunoașterea și autocunoașterea,relaționarea,dezvoltarea creativității, imaginației și limbajului




Materiale necesare: instrument de scris, fișă de lucru



Cum procedăm: - elevii sunt împărțiți în pereche, câte doi. Fiecare elev primește o fișă pe care sunt formulate mai multe întrebări la care trebuie să




răspundă. După completarea întrebărilor cu răspunsurile necesare, elevii își schimbă între eifișele și le prezintă clasei.



Ex. de întrebări: Dacă aș fi altcineva, aș fi..., Dacă aș putea să fiu în alt loc acum, aș fi....,Dacă nu aș locui în țara mea, aș locui..., Dacă aș fi un animal, aș




fi..., Dacă aș fi profesor, aș..., Dacă aș putea să vorbesc cu Dumnezeu, L-aș întreba..., Dacă aș fi o culoare, aș fi..., Dacă aș fi un instrument muzical,aș fi...,




etc



Jocul LISTA DE CUMPĂRĂTURI



Scopul: - cunoaștere și autocunoaștere,dezvolarea limbajului, a creativității și a imaginației




Materiale necesare: instrument de scris, listă de cumpărături – coală A4




Cum procedăm: - Elevii primesc o listă de cumpărături pe care sunt notate diferite lucruri (obiecte concrete). Fiecare elev își alege din lista de cumpărături



două obiecte și își trece numele în dreptul obiectelor alese. Apoi dă lista mai departe, în așa fel încât fiecare elev să iși aleagă două obiecte de pe listă. La




final, elevii trebuie să decidă ce pot face cu acele 2 obiectealese, dacă ar fi pe oinsulă pustie.Ex. de obiecte: pix, sticlă de bere, ochelari,dulap, mașină, card



de credit, funie, sac,etc.














215.

Jocul IDENTITATEA SECRETĂ




Scopul: - cunoaștere,formularea de întrebări și răspunsuri



Materiale necesare: instrument de scris, post-it.




Cum procedăm: - toți elevii se așează în cerc și scriu, fără să vadă careva, pe un post-it, numele unei personalități (este important ca toată lumea să




cunoascăacea persoană, să fie o vedetă, un sportiv, un actor, etc.). Apoi lipesc acel post-it pe spatele persoanei din dreapta lor. Toți elevii se plimbă prin



clasă și adresează colegilor întrebări pentru a afla numele care este scris pespatele lui. Colegii au voie să răspundă la o singură întrebare pentru fiecare coleg




și au voie să dea doar răspunsuri scurte, de genul ”Da!” sau ”Nu!”. Câștigă elevul care a adresat cele mai puține întrebări pentru a-și afla identitatea secretă.



Aplicând aceste jocuri la clasă am observat că elevii sunt foarte receptivi, interesați de ce e nou și intră cu ușurință în jocurile de rol în care sunt




antrenați. Mai mult, colectivul de elevi la care am aplicat jocurile a devenitmai unit și mai apropiat, atât în ceea ce privește relațiile elev-elev, cât și în ceea



ce privește relația profesor-elev. Elevii au dobândit astfel bună-dispoziție, și-au stimulat capacitatea de a realiza legături în diferite situații, și-au exersat




capacitatea de a se exprima, și-au dezvoltat creativitatea, și-au îmbunătățit relațiile cu cei din jur.




















JOCURI DE SPARGERE A GHEȚII, DE COMUNICARE ȘI CREATOARE DE LEGĂTURI









Robaciu Neli -Ștefania




Școala Gimnazială Nr. 1 Videle, Teleoman










Activitățile de energizare și cele de spargere a gheții au un rol important în pregătirea stării emoționale a elevilor prin instalarea bunei dispoziții,




declanșarea curiozității, exersarea mobilității și a autonomiei în gândire și acțiune.



Jocurile de sparge a gheții cuprind o serie de activități activ-participative care au ca scop realizarea unui climat relaxant și reconfortant în vederea



desfășurării unei activități ulterioare, dar au și rolul de încurajare a participanților în a interacționa și în a se cunoaște reciproc în contexte neobișnuite.




Ținând cont de scopul lor, recomand jocurile de spargere a gheții la începutul unei activități, dar și de fiecare dată când intervine monotonia în




demersul didactic.



Cum te simți astăzi?




Invit elevii să împărtășească cu ceilalți felul în carese simt în acea zi cu ajutorul unui emoji. În modul online, pot posta emoji-ul în chat. De asemenea,



elevii pot să creioneze pe o foaie emoji-ul lor și să-l ridice pentru a fi văzut.




Eu într-un cuvânt



Elevii aleg un cuvânt care-i descrie cel mai bine și creează o prezentare în jurul lui care poate lua forma unei poezii, picturi, unei melodii, narațiuni,




etc. ce explică acel cuvânt.



Poveste participativă




Elevii construiesc o poveste în grup pornind de la ”A fost odată...” și lăsând fiecare coleg pe rând să adauge câte o propoziție. Se încurajează și se



asigură contribuția fiecărui elev la dezvoltarea poveștii cu ceea ce îi vine în minte pe moment, indiferent dacă are sau nu o bună legătură cu ce s-a spus




anterior. Se trece rapid de la un elev la altul, asdtfel încât să fie toți cuprinși. O variantă mai simplă a acestei activități presupune stabilirea unui subiect



oarecare (ex. animale, flori, familie, artiști, etc.), fiecare elev trebuind să contribuie la dezvoltarea lui cu trei cuvinte ( primele care-i vin în minte).




Ploaia




Participanții stau in picioare formând un cerc si vor imita fără să vorbească toate gesturile conducătorului de joc . Acesta creează atmosfera potrivită ,



povestind cum într-o zi de început de toamnă, vântul adună norii pe cer , începe ploaia , se transformă in furtună , tună, fulgeră, furtuna se liniștește și apare



din nou soarele. Cuvintele și gesturile care le însoțesc sunt:




-Vântul începe să bată, se freacă palmele intre ele




-Începe ploaia ,se bate cu degetul in podul palmei



-Plouă mai tare , pocnim din degete




-Plouă și mai tare ,se bate din palme



-Fulgeră, bătăi scurte cu palmele peste coapse




-Tuna, se tropăie din picioare



-Ploaia se linisteste , se fac toate mișcările in ordinea inversă



Amintiri din trecut




Este un joc extrem de cunoscut peste tot în lume, care poate fi utilizat cu ușurință în cadrul lecțiilor virtuale. Participanții sunt încurajați să trimită,




înainte de începerea activității, fotografii realizate cu mult timp în urmă (din perioada preșcolarității), fotografii pe care cadrul didactic le atașează tablei



online. Elevii au la dispoziție 2 -3 minute pentru a ghici imaginea fiecărui coleg și a adauga numele acestuia. La final, participanții dezvăluie imaginea care




le aparține și amintiri legate de acea perioadă. Acest joc creează o atmosferă de încredere și îi încurajează pe copii să împărtășească cu ceilalți interese



personale și pasiuni, să găsească lucruri în comun și să discute cu privire la acestea.




5 Substantive/ 5 Verbe




Se solicită elevilor să-și aleagă cinci substantive sau cinci verbe pentru a se descrie.



Dacă aș câștiga la Lotto




Elevii sunt invitați să numească 3 lucruri pe care le-ar cumpăra și 3 pe care nu le-ar cumpăra dacă ar câștiga zece milioane de lei.













216.

Lista de cumpărături




Elevii primesc o listă de cumpărături pe care sunt notate diferite lucruri (obiecte concrete). Fiecare elev îți alege din lista de cumpărături două obiecte



și își trece numele în dreptul obiectelor alese. Apoi dă lista mai departe, în așa fel încât fiecare elev să iși aleagă două obiecte de pe listă. La final, elevii




trebuie să decidă ce pot face cu acele 2 obiecte alese, dacă ar fi pe o insulă pustie. (Ex. de obiecte: pix, sticlă de bere, ochelari, dulap, mașină, card de credit,




funie, sac, etc).



Ascultă și acționează




Este un exercițiu interactiv de încalzire și energizare, care poate fi utilizat cu succes la începutul unei activități, pentru a asigura o explozie de energie



și focalizare din partea elevilor. Pentru aceasta, e nevoie să alegem o poveste haioasă și să solicităm copiilor să realizeze o anumită mișcare de fiecare dată




când aud un cuvânt particular. (ex. să se ridice când aud cuvântul PLOAIE, să aplaude la cuvântul MAI, etc.). Povestea nu trebuie să dureze foarte mult și



nici să fie foarte complicată. Cu cât este mai simplă, cu atât jocul va fi mai eficient.



Povești și povestitori




Acest joc implică latura creativă și colaborativă a elevilor, oferă posibilitatea exprimării libere a ideilor și o interacțiune reală. Înainte de începerea




sesiunii, cadrul didactic pregătește un document în care atașează un set de 5 imagini diferite. În timpul cursului, elevii vor fi împărțiți în echipe (cu ajutorul



breakout rooms) și vor primi fișa cu imagini. Au la dispoziție 10 minute pentru a lucra în echipă și pentru a crea o poveste originală, pornind de la imaginile




date. Poveștile sunt prezentate întregului grup de elevi și aceștia sunt încurajați să dezvolte noi idei, să îmbogățească prezentarea, să găsească titluri și



finaluri diferite.




La prima vedere, astfel de activități pot părea consumatoare de timp. În realitate, ele aduc o mare valoare lecțiilor noastre prin simplul fapt că deschid




dialogul și comunicarea; previn instalarea unui mediu de lucru neproductiv, cu blocaje și disfuncționalități de interacțiune.








Bibliografie:




1. Bocoș M.-D., 2013, Instruirea interactivă. Iași, Ed. „Polirom”.




2. Cerghit I., 2008, Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri și strategii. Ediția a II-a, revăzută și adăugită. Iași, Ed. „Polirom”.



3. www.wordpress., Jocuri de spargere a gheții




















EDUCAȚIA NONFORMALĂ








Prof. Rogozea Gheorghe-Ovidiu,




Șc. Gim.,Viorel Cucu Paltin” Arpașu de Jos, Sibiu










Educația nonformală este definită drept “orice activitate educațională, intenționată și sistematică, desfășurată de obicei în afara școlii tradiționale, al




cărei conținut este adaptat nevoilor individului și situațiilor speciale, în scopul maximalizării învățării și cunoașterii și al minimalizării problemelor cu care



se confruntă aceasta în sistemul formal (stresul notării în catalog, disciplina impusă, efectuarea temelor etc.) (J. Kleis, 1973)




Caracteristicile educației nonformale:



1. O trăsătură caracteristică educației nonformale este faptul că aceasta asigură legătura dintre instruirea formală și cea informală.




2. O altă caracteristică importantă se referă la faptul că educația nonformală se desfășoară într-un cadru organizat, în afara sistemului școlar, cuprinzând




activități extra clasă / extradidactice (cercuri pe discipline, interdisciplinare sau tematice, ansambluri sportive, artistice, concursuri școlare, olimpiade,



competiții etc.) și activități de educație și instruire extrașcolare, activități de animație.



3. Coordonatorii acestei forme de educație își joacă, însă, mai discret rolurile, sunt animatori, moderatori. Educatorului nonformal i se solicită mai multă




flexibilitate și entuziasm, adaptabilitate și rapiditate în adoptarea variatelor stiluri de conducere a activității, în funcție de nevoile și cerințele educatului.




4. Conținutul și obiectivele urmărite sunt prevăzute în documente special elaborate ce prezintă o mare flexibilitate, diferențiindu-se în funcție de vârstă, sex,



categorii socioprofesionale, interesul participanților, aptitudinile și înclinațiile acestora. Sunt cuprinse activități care corespund intereselor, aptitudinilor și




dorințelor participanților.



5. O altă trăsătură caracteristică este caracterul opțional al activităților extrașcolare, desfășurate într-o ambianță relaxată, calmă și plăcută, dispunând de




mijloace menite să atragă publicul de diferite vârste. Este o formă facultativă de antrenament intelectual care menține interesul participanților printr-o



metodologie atractivă.




6. Evaluarea activităților desfășurate în cadrul educației nonformale este “facultativă, neformalizată, cu accente psihologice, prioritar stimulative, fără note



sau calificative oficiale.” (Sorin Cristea, 2002).”*




Educație nonformală – animație




În România o metodă des utilizată de educație nonformală este animația care se realizează de obicei de către tineri voluntari din cadrul asociațiilor



sau fundațiilor non guvernamentale. Animația reprezintă o modalitate, un instrument de relaționare cu publicul, folosindu-se de activități de tip social,



cultural, fizic și sportiv. Principalele funcții pe care le are animația sunt:




• Funcția de socializare;




• Animația apare ca un mijloc de integrare și de adaptare, favorizează comunicarea, orientează energiile spre sarcini colective.



• Funcția ludică și recreativă;




• Animația reprezintă o foarte importantă modalitate de organizare a timpului liber.












217.

• Funcția educativă și de culturalizare;




• Animația apare ca o alternativă la actualul mod de realizare a educației care vine să completeze formarea școlară, eventualele carente, reprezentând




totodată un instrument de transmitere a culturii.



• Funcția inovatoare;



• Animația oferă posibilitatea descoperirii unor noi stiluri, moduri de viață, având o funcție inovatoare prin însăși alternativa pe care o oferă.




• Funcția de reglare socială;




• Animația permite corectarea, într-o manieră lejeră, a anumitor carențe, fiind, ca tip de intervenție un fel de asistent cultural care completează lipsurile



formării și educării, readaptând inadapatabilitățile și integrându-i pe cei neintegrați și margi-nalizați, reducând într-o anumită măsură așa-zisele “deficiențe




sau handicapuri culturale”. Animatorul este cel care trebuie să întâmpine și să informeze publicul cu privire la activitățile ce urmează a fi realizate. Pentru



aceasta el trebuie să cunoască diverse practici și tehnici de animație în grup, fără să neglijeze relația individuală. Munca animatorului presupune lucrul cu




colectivitățile și individual, indiferent de tipul de activitate.



Exemplu de joc pentru spargerea gheții:




Așa cum le spune și numele, sunt jocuri în care participanții imită gesturile și acțiunile moderatorului.



În majoritatea lor se pretează foarte bine activităților cu preșcolari sau eventual, dacă sunt mai complicate, cu școlari mici. De obicei, atmosfera “de




poveste” și / sau umorul sunt importante pentru motivarea participanților, într-o măsură chiar mai mare decât pentru alte tipuri de jocuri. Moderatorul își




poate folosi din plin “jocul actoricesc”, creativitatea, spontaneitatea; cum el este cel care creează și susține atmosfera în timpul jocului, este deosebit de



important că starea lui de bună dispoziție să fie autentică, să-i facă realmente plăcere să conducă jocul respectiv.



Un exemplu de joc de imitație de mare succes chiar și la copii mai mari, dacă moderatorul creează o atmosferă adecvată, este următorul: Titlu:




oglinda




Categoria de vârsta: 7– 10 ani



Număr de participanți: 2-20




Durata: 5-10 min



Locul de desfășurare: interior




Ritmul: liniștit



Conținut: Imitarea cât mai exactă a mișcărilor persoanei din față. Participanții formează 2 șiruri, la 2-3 metri distanță între ele. A evita râsul, a menține




liniștea. A menține exactitudinea ritmului mișcărilor, sincronizarea etc. (comunicare și nu "la mine-i mai greu"). Participanții dintr-un șir încep, făcând o



serie de gesturi, care sunt copiate, ca într-o oglindă, simultan, de partener. Animatorul dă semnalul începutului și sfârșitului. Terminând, participanții rămân




la locurile lor,observându-și colegul. Apoi, schimbă rolurile.



Evaluare: în ce rol ne-am simțit mai bine? A fost dificil să copiem gesturile partenerului?









Bibliografie:




Oprea. C. Lăcrămioara, Pedagogie. Alternative metodologice interactive, București 2003, Editura Universității.














ROLUL JOCURILOR DIDACTICE ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV









Prof. Cojan Lidia Ioana,




Școala Gimnazială “Alexandru Piru” Mărgineni










„Înțelepciunea și iubirea copilului e jocul” - Lucian Blaga








Jocurile didactice pot contribui la realizarea unor obiective educaționale variate si complexe. Acestea pot viza dezvoltarea fizica a copilului în cazul



jocurilor motrice, sportive, sau dezvoltarea unor subsisteme ale vieții psihice (procesele psihice senzoriale, intelectuale, volitive, trăsături de personalitate,




s.a.). De asemenea jocurile didactice pot contribui la rezolvarea unor sarcini specifice educației morale, estetice.



Prin jocul didactic se precizează, se consolidează, se sintetizează, se evoluează și se îmbogățesc cunoștințele copiilor, acestea sunt valorificate în




contexte noi, inedite. Îmbinareaelementului instructiv-educativ cu cel distractiv face ca, pe parcursul desfășurarii sale, copiii să trăiască stări afective



complexe care declanșează, stimulează, intensifică participarea la activitate, cresc eficiența acesteia și contribuie la dezvoltarea diferitelor componente ale




personalității celor antrenați în joc.



Jocurile didactice, în majoritatea lor, au ca element didactic întrecerea între grupe de elevi sau chiar între elevii întregului colectiv, făcându-se apel




nu doar la cunoașterea lor, dar și la spiritul de echipă, disciplină, ordine, coeziune în vederea obținerii victoriei. Întrecerea prilejuiește copiilor emoții,



bucurii, satisfacții. Copiii obosesc repede și de aceea este necesară introducerea jocurilor încât perioadele care solicită atenția să alterneze cu activitatea de




învățare.




Jocul didactic, încadrându-se în categoria jocurilor cu reguli, este definit prin obligativitatea respectării regulilor care precizează căile ce trebuie



urmate de copii în desfășurarea acțiunii ludice. Cu cât regulile sunt mai precise și mai bine însușite, cu atât sarcinile didactice ușor de realizat, iar jocul este




mai interesant și mai distractiv. Regulile trebuie să fie simple, ușor de reținut prin formulare și posibil de respectat de către toți copiii, accesibile. După



obiectivele urmărite, jocul didactic este folosit în cadrul tuturor ariilor curriculare, iar după tipul lecției jocul este folosit ca mijloc de predare, asimilare,




mijloc de consolidare, sistematizare, recuperare a cunoștințelor.














218.

Utilizarea jocurilor didactice în cadrul lecțiilor, are o mare importanță deoarece vizează:




1. cultivarea creativității prin îndrăzneală, istețime, spirit inovator, flexibilitatea gândirii;



2. crearea unor situații generatoare de motivație;




3. educarea unor trăsături volitiv-pozitive;




4. stimularea elevilor slabi sau timizi;



5. cultivarea încrederii în forțele proprii, precum și a spiritului de răspundere, de colaborare și ajutor reciproc.




Jocurile didactice le plac copiilor, iar folosirea lor sporește eficiența lecțiilor.



Aplicarea jocului didactic are o influență pozitivă și asupra elevilor cu rezultate mai scăzute, sporind astfel motivația și încrederea în sine. Un joc bine




organizat constituie un mijloc de cunoaștere de către elevi a lumii înconjurătoare, deoarece cuprinde sarcini didactice care contribuie la aplicarea



deprinderilor, la consolidarea cunoștințelor și valorificarea lor creatoare.




Sarcina școlii este de a forma tânăra generație astfel încât la absolvirea școlii să fie capabilă să-și continue în mod independent cunoștințele și



deprinderile intelectuale și practice. Activitatea proprie are o importanță deosebit de mare pentru că numai ce este învățat prin efort propriu este durabil și




de calitate. A-i învăța pe elevi să învețe este scopul cel mai important al profesorului și principiul de bază al învățării.



Jocul este inima unui program educațional, proces de succes. Studiile făcute arată că aceasta este o parte importantă din viața elevilor. Jocurile




didactice sunt propuse cu scopul de a înviora lecția, de a contribui la însușirea vocabularului activ.



Jocurile didactice pot fi folosite în orice moment al lecției cu scopul de: a familiariza elevii cu unele concepte; a consolida cunoștințele însușite; a




cultiva unele calități ale gândirii; a evalua cunoștințele însușite. În procesul jocului, copilul demonstrează cât de realist este el în tot ceea ce face și la ce




nivel se ridică competența sa, uneori atât de bine conturată motivațional. Succesul unui joc didactic este asigurat dacă sunt îndeplinite majoritatea cerințelor,



dar mai ales dacă este bine explicat. Jocurile copiilor devin metodă de formare în cazul în care ele capătă o organizare și se succed în ordinea implicată de



logica cunoașterii și a învățării.




Pe parcursul experienței didactice personale, activitățile didactice au fost axate pe cunoașterea în profunzime a nevoilor și trebuințelor elevilor, a




stăpânirii unui limbaj, metode și procedee pentru a atinge palierele cele mai sensibile ale gândirii și sentimentelor copiilor. Măiestria pedagogică joacă un



rol decisiv în reușita elevilor. Din aceste considerente, una dintre metodele active-interactive bazate pe acțiunea stimulată este jocul didactic. Astfel, cadrul




didactic consolidează, precizează, dar și verifică cunoștințele elevilor, pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale acestora.



Jocul de rol este o metodă de învățare activă, bazată pe explorarea experienței participanților, oferindu-le un scenariu în care fiecare persoană are un




anumit rol de jucat. Elementul principal al acesteia este discuția și învățarea mai mult din propria noastră experiență și din a celorlalți. Pot fi unii participanți



ce nu se simt confortabil în timp ce joacă. De aceea este bine să ceri voluntari pentru a juca, dar în același timp poate fi util de a menține deschisă opțiunea




de a distribui roluri anumitor participanți. Jocul de rol este o metodă foarte bună de a revizui experiența, și atunci când o utilizezi în sesiunile de învățare



interculturală obiectivele sale trebuie să fie: analiza prejudiciilor, promovarea toleranței în grup și între diferite culturi, analiza relațiilor de




minoritate/majoritate, limitele toleranței etc.



Jocul didactic este o metodă eficientă privind formarea interesului cognitiv la elevi. Utilizarea acestei metode satisface cerințele unui învățământ




formativ, deoarece antrenează în formare majoritatea elevilor, sporește gradul de motivație a învățării prin satisfacțiile pe care elevii le obțin, prin



rezultatele pozitive ale muncii lor personale.









Bibliografie




1. Bache H., Mateias A., Popescu E., Șerban F. - "Pedagogie preșcolară.Manual pentru școlile normale", Edit. Didactică și Pedagogică, București, 1994.



2. Popescu-Neveanu P. Natura jocului și eficiența lui. Copilul și jocul – colecție metodică. In: Revistă de pedagogie. 1975, Nr. 8;




3. Șchiopu U. Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor. București, Editura Didactică și Pedagogică, 1970;


























JOCUL DIDACTIC ÎN PROMOVAREA EDUCAȚIEI ECOLOGICE









Prof. Roșescu Marinela,




Colegiul Național ”Alexandru Odobescu” Pitești










”Nu vă mândriți cu predarea unui număr mare de cunoștințe. Stârniți numai curiozitatea. Mulțumiți-vă să deschideți mințile, nu le supaîncărcați.



Puneți în ele scânteia” (Anatole France, Le jardin d′Epicure).




Învățarea centrată pe elev presupune înlocuirea unor metode tradiționale de învățare, bazate pe transmiterea pasivă a cunoștințelor, cu metode



moderne, activ-participative, printre care și jocul didactic. Jocul este o modalitate de învățare prin acțiune, presupune comunicare și cooperare între




membrii echipei, socializare, dezvoltă competiția și creează un cadru propice pentru învățare. De aceea, folosind metoda jocului didactic în procesul de



predare-învățare, elevilor li se oferă posibilitatea să se implice, să se cunoască pe ei, să-și canalizeze energia, să se bucure, să-și dezvolte creativitatea și




capacitatea de adaptare. Jocul poate fi folosit la toate disciplinele, la toate vârstele școlare, face învățarea ”distractivă”, ajută la dezvoltarea competențelor




cheie, consolidează cunoștințe, exersează deprinderi, valorifică atitudini, pasiuni, talente.



Educația ecologică este parte a educației pentru viață, oferindu-le elevilor informații despre protecția mediului, colectare selectivă și reciclare etc. și



formându-le comportamenentul și atitudinea ecologică. Jocul didactic prezentat în continuare își propune să promoveze valorile educației ecologice.
















219.

,,Ajută-l pe Baterel să colecteze baterii și DEEE!”



Scopul jocului:




·Informarea și conștientizarea elevilor asupra cauzelor poluării mediului;



·Identificarea acțiunilor care pot fi întreprinse pentru reducerea poluării mediului;




·Educarea și încurajarea comportamentului ecologic;




·Promovarea voluntariatului ecologic.



Sarcina didactică:




·Să identifice cauzele poluării mediului;



·Să identifice acțiuni care conduc la reducerea poluării mediului;




·Să formuleze mesaje cu conținut ecologic prin care să promoveze voluntariatul și educația pentru mediu;



·Să colecteze DEEE, baterii, acumulatori portabili etc.




Elemente de joc: Mascota Baterel, întrecerea



Desfășurarea jocului:




Mesajul lui Baterel: Baterel este voluntar în echipa de colectare a DEEE, baterii, acumulatori, lămpi, neoane etc. El vrea să colecteze cât mai multe




bacterii și DEEE și să încurajeze comportamentul ecologic și voluntariatul. Ca drept recompensă, pentru elevii cei mai implicați, oferă diplome și ecusoane



de membri în Patrula de Reciclare.




Organizarea echipelor: Se împarte clasa în patru echipe a câte 6 elevi, care primesc următoarele sarcini de lucru:



·realizarea unui poster care să cuprindă: cauze ale poluării mediului, acțiuni pentru reducerea poluării mediului, mesaje ecologice pentru încurajarea




comportamentului ecologic;



·colectarea de baterii și DEEE într-un loc special amenajat, unde există recipiente de colectare pentru fiecare grupă (elevii au fost anunțați în prealabil




despre această activitate de colectare și fiecare a adus cel puțin un produs).



Stabilirea regulilor: Elevii nu au voie să treacă de la o echipă la alta. Va fi declarată câștigătoare echipa care reușește să realizeze cel mai motivant poster




și să colecteze cea mai mare cantitate de deșeuri.




Jocul de probă: Baterel prezintă elevilor desfășurarea jocului, prin realizarea unui poster și numărarea voturilor oferite de elevi pentru produsul realizat,



care ar reprezenta numărul de deșeuri colectate.




Desfășurarea jocului: Echipele își aleg un nume, un lider și trec la rezolvarea sarcinilor. Liderul fiecărei echipe prezintă posterul realizat, urmând ca toți



elevii să voteze pentru cel mai bun poster. Votul elevilor constă în introducerea deșeurilor în recipientul echipei al cărei poster este susținut de fiecare.




Complicarea jocului: Fiecare echipă are dreptul să conceapă un set de două întrebări pentru fiecare echipă adversă, pentru a împiedica primirea voturilor




(deșeurilor) și respective a recompenselor. Dacă echipa adversă nu reușește să răspundă corect, membrii acestei echipe vor depune deșeurile aduse personal



în recipientul echipei care a pus întrebările și a oferit răspunsurile corecte.




Încheierea jocului: Baterel numără deșeurile strânse de fiecare echipă în recipientul repartizat, întocmește un clasament și oferă membrilor echipei



câștigătoare diplome și ecusoane de membri în Patrula de Reciclare.









Bibliografie:




1. Marinescu Mariana, 2018, Didactica Biologiei, Teorie și aplicații, Editura Paralela 45



2. Moldovanu, I., Culea, L., 2002, Cartea mare a jocurilor, CIDDC, Chișinău


























ÎNVĂȚAREA PRIN PROIECTE LA ORA DE LIMBA FRANCEZA








Prof. Roșu Alina,




Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Dima’’ Pitești









Învățarea prin proiecte permite implicarea elevilor în activități inspirat concepute, conectate la viața reală, ce pot dezvolta competențele secolului




XXI. Profesorul colaborează, monitorizează, evaluează și oferă feed-back pozitiv.



Strategie didactică confirmată de practică și implementată de câțiva ani buni în Statele Unite ale Americii și în țările Europei occidentale, învățarea




prin proiecte permite centrarea instruirii pe elevi, implicarea acestora în activități autentice care au legătură cu viața reală și care îi pot ajuta să-și dezvolte



competențele necesare în secolul XXI, dintre ele privilegiate fiind atât învățarea autonomă cât și capacitățile de colaborare, de rezolvare a problemelor și de




analiză critică. Este un tip de învățare care are ca punct de plecare standarde curriculare și de evaluare promovând interdisciplinaritatea, investigația și



demonstrația asimilărilor prin rezultate și performanțe. Metoda proiectului oferă posibilitatea de a folosi strategii de instruire și consiliere variate, care se




adresează tuturor elevilor indiferent de stilul lor de învățare sau de capacitatea intelectuală. Astfel de proiecte pornesc de la întrebări cheie ale



curriculumului și stabilesc conexiuni între standardele de performanță (obiective de referință și competențe specifice), capacitățile cognitive de nivel




superior ale elevilor (creativitate, imaginație, inventivitate etc) și viața reală, oferind cadre didactice, psihologilor școlari, formatorilor, animatorilor



posibilitatea colaborării în cadrul unor abordări interdisciplinare.
















220.

Proiectele sunt utile pentru toți elevii cu condiția să aibă o semnificație, să fie convingătoare, bine structurate și să nu ceară un mare volum de lucru.




Coordonatorul de proiect este un facilitator, un ce îi monitorizează și îi sprijină pe elevi în munca lor care are drept scop dezvoltarea competențelor lor de



management personal. În funcție de proiect, elevii pot lucra în echipă de 8-15 membri, în grupuri mai mici de 5-6 membri sau pe perechi. Esențiale sunt




stabilirea realistă a nevoilor de învățare a elevilor, comunicarea, calitatea activităților alese, evaluarea pe fiecare etapă și oferirea de feedback pozitiv.



Iată 4 proiecte pe care le propunem pentru învățarea limbii franceze, nivel liceal, dar care pot fi adaptate, în egală măsură, de profesori de alte specialități:




română, engleză, sociologie, informatică, istorie, geografie, psiholog școlar etc.




PROIECTUL 1. Întrebare cheie: De ce avem nevoie de alții? Clasa a XI-a : Voluntariatul îți schimbă viața (S’engager, ça change la vie) În cadrul



acestui proiect, elevii acționează ca sociologi. Fără ca acest aspect să fie o condiție obligatorie, ideale totuși pentru acest tip de abordare sunt clasele cu




profil științe sociale care au în curriculum materia Sociologie. Acest lucru permite o abordare interdisciplinară și o colaborare a profesorului coordonator



principal al proiectului (specialitate limbă străină) cu profesorul de sociologie. Elevii sunt împărțiți pe echipe de proiect de câte 8-10 elevi. Ei fac propuneri




pentru întrebările chestionarului, iar în urma conferințelor cu profesorii coordonatori care funcționează ca monitori aleg întrebările cele mai potrivite și



concep mai întâi în română sau direct în limba franceză, un chestionar privind implicarea colegilor lor din diferite clase în activități de voluntariat. În etapa




următoare, elevii aplică aceste chestionare unor grupuri țintă selectate pe criterii de vârstă, respectiv câte o clasă pe nivel, în așa fel încât să existe cel puțin



100 de subiecți participanți la studiu. După aplicarea chestionarului, se interpretează datele, se formulează concluzii și se alege forma de prezentare a




acestora, de exemplu un articol în formulă bilingvă : română - franceză publicat pe site-ul sau în revista colegiului, o prezentare power point sau o expoziție



de fotografii în oglindă: de o parte, imagini din timpul realizării proiectului/cercetării sociologice, de cealaltă parte, imagini de la activitățile de voluntariat




la care au participat unii dintre elevii care au completat chestionarele.



Evaluarea se face în toate etapele proiectului, urmărindu-se implicarea reală a fiecărui elev : etapa alegerii titlului și temei proiectului, etapa stabilirii




strategiilor de lucru, etapa conceperii chestionarului, etapa interpretării datelor, etapa diseminării informației și a realizării produsului/produselor finale,



etapa evaluării finale. Criteriile principale evaluative pot fi în acest caz capacitatea de a lucra în echipă, comunicativitatea și creativitatea.




În condițiile în care există acceptul colaborării, proiectul poate implica elevi și profesori de la mai multe licee. De asemenea, dacă se dorește, proiectul



poate depăși cadrul instituțiilor școlare, se poate extinde cercetarea la nivelul comunității, ea aplicându-se pe criterii mai largi privind vârsta, adică




adolescenți, tineri și adulți de diferite formații, psihologi, sociologi, asistenți sociali, părinți etc. Din păcate un astfel de proiect extins ar cere o durată mai




mare de timp, iar elevii ar fi nevoiți să prelucreze mult prea multe date pentru ca cercetarea să aibă relevanță și legătură cu realitatea. Ei nu trebuie să fie



sociologi, ci doar să intre în rol pentru a dobândi experiență și a-și exersa abilitățile de comunicare, colaborare, prelucrare de date etc.




PROIECTUL 2. Întrebare cheie: Cum pot să am o influență? Clasa a X-a: Adolescența – vârsta tuturor posibilităților (L’Adolescence – l’âge du



possible) Folosind diferite surse de documentare, elevii caută un adolescent, român sau străin, pe care care îl consideră reprezentativ și aleg să-l promoveze.




În prima etapă, fiecare elev vine cu câte o propunere în cadrul echipei din care face parte, după care se ia o decizie și se pornește la lucru. În etapa



următoare, întreaga echipă lucrează la conturarea și prezentarea cât mai convingătoare a adolescentului ales, folosind desene originale, fotografii, postere,




citate, fond muzical, integrate într-o prezentare power point sau sub formă de film scurt. În etapa de prezentare, echipele își promovează modelele, “idolii”,



motivând alegerea făcută, oferind detalii, răspunzând la întrebările celorlalte echipe de proiect și ale profesorului/profesorilor coordonatori, încercând să




convingă în ceea ce privește reprezentativitatea subiectului. În etapa finală, se verifică impactul pe care l-a avut fiecare prezentare, dacă a convins și în ce



măsură, apoi se evaluează, se votează și se realizează, dacă este cazul, un clasament al prestației fiecărei echipe acordându-se bonusuri și premii. În buna




tradiție a interdisciplinarității, la proiect pot fi invitați să colaboreze profesori de muzică, desen, informatică, psihologul școlar sau specialiști din afara școlii



etc.




Învățarea prin proiecte este o fereastră deschisă pentru educatorii care își doresc pentru ei și pentru elevii lor un orizont mai larg, mai generos, de




perspectivă. Abc-ul acestei învățări poate fi parcurs mai ales prin cursurile propuse de platforma online iTeach (Abordări bazate pe proiecte, Instruirea în



societatea cunoașterii, Evaluarea în școlile secolului XXI etc.).



PROIECTUL 3. Întrebare cheie: Vârstele umane se identifică cu stări de spirit specifice? Clasa a XI-a : Adolescență, Prietenie, Iubire (Adolescence,




Amitié, Amour). Elevii acționează ca reporteri. Împărțiți în echipe de 8-10 membri, într-o primă etapă ei formulează întrebări pentru un interviu și culeg




mărturii ilustrative pentru definirea subiectivă a celor trei cuvinte cheie: adolescență, prietenie, iubire sau, în franceză, a celor 3 A. Dacă interviul depășește



nivelul școlii și este extins la nivelul comunității, grupurile țintă pot fi selectate pe criterii de vârstă, respectiv copilărie, adolescență, maturitate, vârsta a




treia. Dacă dotarea școlii o permite, o altă etapă ar putea presupune realizarea interviului pe internet, prin video conferințe, și, în măsura în care



competențele de limbă sunt suficient de dezvoltate, intervievarea unor vorbitori de limbă franceză. În etapa următoare a proiectului, echipele prezintă




mărturiile culese, le aleg pe cele pe care le consideră mai reprezentative, le traduc în limba franceză, apoi le postează pe site în formulă bilingvă română-



franceză sau le publică în revista liceului. De asemenea, dacă resursele materiale permit aceasta, se poate scoate un mic volum cu mărturiile respective și cu




desene inspirate de ele, realizate de elevi sau de cei intervievați.



PROIECTUL 4. Întrebare cheie: Cum influențează sistemele de guvernare individul? Clasa a XII-a: Construirea noii Europe (Construire l’Europe):




elevii acționează ca europarlamentari. Lucrând în echipe de 8-10, în funcție de nevoile lor de învățare, accesând diferite surse (bibliotecă, internet), ei



realizează mai întâi o cercetare privind statutul și profilul unui europarlamentar, se familiarizează cu competențele organismelor Uniunii Europene sau




fixează informația pe care o au deja de la istorie și geografie, exersând comunicarea într-o limbă străină pe tematica respectivă. Este favorizată astfel, din



nou, abordarea interdisciplinară. Etapa următoarea presupune intrarea în rol: în cadrul echipei lor, independent de celelalte echipe pentru a creea un cadrul




competitiv, elevii depistează marile probleme europene și mondiale, străduindu-se să meargă de la analiza cauzelor spre găsirea unor soluții pertinente.




După evaluarea acestei etape, fiecare echipă își trimite un număr egal de membri pentru lucrul pe comisii de lucru, în cadrul acestei etape fiind prezentate,



selectate, reformulate propunerile “grupurilor parlamentare”, după care toți “europarlamentarii” se întrunesc în plen pentru intervenții, dezbateri și vot.



Produsul final al proiectului poate fi o scrisoare deschisă, tehnoredactată într-o limbă străină pe care o cunosc sau în formulă bi/trilingvă, respectiv română-




franceză-engleză.
















221.

Ea ar trebui să conțină propunerile, soluțiile, concluziile tinerilor “europarlamentari”, și să fie trimisă Parlamentului European al Tinerilor. Evaluarea finală,



realizată atât de profesor/profesori coordonatori cât și de colegi, vizează prestația complexă, implicarea și rezultatele obținute de fiecare




elev-“europarlamentar” în toate etapele proiectului. Proiectului poate crește motivația pentru învățarea limbilor străine și prin faptul că simulează o situație



reală pe care o experimentează elevii care au proiecte Euroscola câștigătoare și ajung să petreacă o zi la Parlamentul European de la Strasbourg în calitate




de europarlamentari, cum s-a întâmplat cu elevii și profesorii colegiului nostru în 2010, 2012 și 2014.









Referințe bibliografice:



1. http://iteach.ro/cursuri/course/;




2. Chiș Elena. Învățarea prin proiecte, https://prezi.com/e6ncguwgtio3/invatarea-prin- proiecte/




3. Programă școlară avizată pentru limba franceză, curs liceal, http://www.edu.ro/index.php/articles/curriculum/c556+587++/

























CARACTERISTICI ALE JOCULUI DIDACTIC








Prof. Rus Daniela Ioana




Școala gimnazială Vladimirescu, Loc. Vladimirescu, Jud. Arad










„Cine nu știe nimic despre limbile străine nu știe nimic despre propria sa limbă.” (J.W. Goethe)









Învățarea unei limbii străine înseamnă un joc și o joacă. Jocul literelor și al sunetelor, al sensurilor și al imaginației stârnește și mai mult dorința de




a învăța și studia o limbă străină. Asemenea unui joc clasic sau de societate, o limbă străină are niște reguli fie că sunt de gramatică sau de pronunție. Dacă



ținem cont de aceste reguli mesajul va fi clar, simplu și eficient. Regulile folosite cu imaginație, perseverență și studiu, prin exercițiu și multă, multă




practică ne fac să cunoaștem o limbă străină ne fac mai bogați.




Jocul ca modalitate de relație între individ și lumea obiectelor și a relațiilor constituie formula primară a acțiunii umane, o formă de organizare a



cogniției și, implicit, o cale de organizare a cunoașterii. Într-o anumită perioadă de viață, majoritatea relațiilor obiectuale se stabilesc în cadrul jocului.




J.Piaget sugera că jocul reprezintă cea mai pură formă de asimilare. Prin asimilare elevul încorporează în modalitățile existente ale gândirii



întâmplări, obiecte sau situații.




Așa cum am spus și mai sus în manuale sunt foarte puține exerciții creative respectiv interactive, iar în ceea ce privește jocurile didactice acestea



apar foarte rar, și cu atât mai rar când este vorba de gramatică. Profesorul trebuie să proiecteze el jocuri prin intermediul cărora să facă lecțiile de gramatică




mai interesante, sau să caute pe internet astfel de jocuri, lucru care cere foarte mult timp. Publicațiile de specialitate din străinătate au editat numeroase



materiale didactice și metodice, însă accesul la acestea este restrâns. Iar costurile mult prea mari.




Este cunoscut faptul că jocurile există în toate culturile dintotdeauna. În toate societățile sunt practicate jocuri în diverse forme și la diferite vârste.



Din păcate în cadrul lecțiilor jocul nu a fost mult timp folosit, cu toate că prin intermediul jocului crește motivația pentru învățare, iar învățarea are un




caracter mai plăcut. Este cunoscut faptul că simpla cunoaștere a regulilor nu duce automat la vorbirea corectă. Jocurile pot însă să conducă elevii pe drumul



de la cunoașterea regulilor la vorbirea corectă. Acestea pot fi folosite atât pentru grupele de începători cât și pentru cele de avansați.




Mulți specialiști au cercetat această metodă didactică. Unul dintre ei este și M.Koenig care într-unul dintre articolele sale menționează faptul că jocul



trebuie înțeles ca și joc didactic, ca și activitate creativă în care se reunesc atât aspecte cognitive cât și ale emoției. Există multe definiții ale cuvântului




„JOC”, fiecare putând să dea o definiție proprie in funcție de experiențele avute în acest domeniu. Una dintre numeroasele definiții spune ca jocul este o



„activitate care se desfășoară într-un anumit interval de timp, într-un anumit spațiu si cu un anumit scop, într-o anumita ordine după reguli de comun acord




adoptate fără a avea beneficii materiale sau fără constrângeri”.




Actualmente jocul didactic este o metodă des folosită în cadrul lecțiilor de limbi străine, iar prin folosirea acestuia se ating atât obiective didactice



cât și comunicative, sociale și are totodată rol și în formarea personalității elevilor, iar în funcție de tipul de joc se pot avea în vedere și obiective din




domeniul psihomotor. Prin intermediul jocurilor se pot fi exersate și dobândite atât fenomene gramaticale, cât și elemente de vocabular, elemente de cultură



și civilizație, pronunția etc.




Utilizarea jocurilor lingvistice în cadrul orelor de limbă germană creează numeroase oportunități în care elevii trebuie să vorbească în limba germană



având numeroase efecte pozitive asupra procesului de învățare. Elevii au posibilitatea de a se exprima atât oral cât și în scris, atât în activități productive cât




și reproductive. În timpul jocului elevii experimentează numeroase situații autentice. Tot prin intermediul jocului sunt depășite timorarea în a vorbi în limba



străină și este îmbunătățită frecvența de folosire a limbii străine. Atmosfera creată în cadrul lecțiilor prin intermediul jocului este una destinsă, fără




presiunea timpului sau a notelor, o atmosferă în care empatie, muncă în echipă și comunicarea au un rol foarte important. Prin intermediul jocului se obțin



efecte atât în plan cognitiv, cât și în cel social și afectiv.








Bibliografie:




1. Rivers, Wilga M., Psihologul și profeosrul de limbi străine, EDP, București



2. Siek- Piskozub, Teresa, Jocuri și activități distractive, în învățarea limbilor străine, Polirom, Iași, 1997

















222.

JOCUL DIDACTIC ȘI FORMAREA DEPRINDERILOR DE RECEPTARE




A VALORII TEXTULUI LITERAR, ÎN CICLUL PRIMAR










prof. înv. primar Săftescu Camelia




Liceul Tehnologic Bâlteni, jud. Gorj








Limbajul este mijlocul de comunicare a unor mesaje între emițători și receptori, ceea ce, de fapt, constituie esența întregului proces preuniversitar




de educare a limbajului, ca proces de educare a comunicării, iar un foarte bun antrenament pentru comunicare este lectura literară/nonliterară. Pe de altă




parte, numai o valorificare plenară a valențelor unui text literar duce la cultivarea sensilbilității artistice a elevilor, la dezvoltarea unor emoții estetice, la



formarea capacității de receptareși înțelegere a frumosului, la îmbogățirea și nuanțarea vocabularului.




Cu structura tip a activității de cercetare a textului literar, elevul face cunoștință încă din clasa I, însă obiectivul fundamental urmărit în această



perioadă este învățarea citirii, ca primă etapă a studierii textului literar. Etapa a doua – receptarea lui – constă în înțelegerea tuturor unităților lexicale




(cuvinte, propoziții, sintagme, fraze), care-l ajută pe elev să recreeze în imaginație și cu material perceptiv propriu, stocat în memorie, realitatea prezentată



în text.




După cum se știe, finalitățile principale ale studierii literaturii române în școală vizează formarea unor indivizi capabili să devină cititori avizați de



literatură, iar receptarea literaturii în școală urmărește, cu prioritate, sensibilizarea elevilor față de frumosul literar.




,,A ști să citești (…) înseamnă a fi dobândit o tehnică ce nu prezintă valoare și interes decât dacă cel ce știe să citească înțelege ceea ce citește; (…)



faptul că știi să numeri nu înseamnă că știi matematică.“ (Dottrens, Robert - A educa și a instrui). Este foarte important de menționat faptul că fiecare elev




își reprezintă în mod propriu „lumea“ textului, care poate fi constituită nu numai din obiectele concrete descrise de autor, ci și din entități abstracte (gânduri,



sentimente, stări sufletești), care suferă un proces de concretizare odată transferate în tabloul imaginat. Formarea fondului primar al noțiunilor de teorie




literară prin lecțiile de citire la clasele II-IV este, indubitabil, nu numai posibilă, ci și absolut necesară. Chiar și la clasele primare aceste noțiuni (în general




abstracte) pot deveni, prin intuiție, instrumente sine qua non ale discutării și receptării textului literar, în măsura în care este posibil, introducerea unor



noțiuni de teorie literară fiind însoțită de o terminologie adecvată.



Ținând cont de particularitățile de vârstă și de experiența redusă a micilor școlari în acest domeniu, alături de alte metode și procedee este necesară




utilizarea jocului didactic pentru a-i ajuta pe aceștia să înțeleagă mai bine semnificația cuvintelor și a expresiilor artistice din texte, să integreze noile




cuvinte în fondul lor lexical și să probeze aceasta prin construcții proprii de exprimare verbală, să pătrundă sensul ideilor, al gândurilor, al sentimentelor



exprimate de autori prin cuvinte, să sesizeze mijloacele artistice folosite (personificarea, comparația, epitetele etc.), chiar dacă nu li se dau denumirile. După




criteriul momentuluiaplicării acestor jocurice facilitează deprindereaabilității de lectură,dar și acelei de receptare a valorii textului literar s-ar putea



desprinde următoarele categorii:




• jocuri de spargere a gheții;



• jocuri de pătrundere în text;




• jocuri de fixare a cunoștințelor și de evaluare.



Jocurile de spargere a gheții sunt jocuri active plasate la începutul unei secvențe de învățare și care direcționează atenția către noul conținut, făcând




legătura cu experiența anterioară de viață a elevilor. Jocurile trebuie să fie scurte și dinamice și să antreneze în activitate toți elevii. Învățătorul poate



imagina soluții originale, recurgând la diverse tipuri de inteligențe: verbală, chinestezică, muzicală, vizuală etc. Aceste jocuri au un rol important în




motivarea elevilor pentru secvența de învățare ce urmează, ajutând la captarea atenției, la înlăturarea oboselii și a monotoniei. Începutul oricărei lecții



trebuie să aibă un asemenea joc, care motivează interesul spre noul conținut. Uneori, se poate combina cu evaluarea cunoștințelor din lecția precedentă, care




încetează astfelsă mai fie stresantă. Spre exemplu, în jocul „Caută cuvântul ascuns“ învățătorul scrie pe un bilet cuvântul pe care trebuie să-l găsească




elevii, îl împăturește și îl arată copiilor, explicându-le ce conține. Elevii trebuie să pună întrebări la care învățătorul poate răspunde doar cu „da“ sau „nu“.



De exemplu, pe un bilet scrie ,,bicicletă”. Elevii pot pune o succesiune de întrebări, care să-i ducă spre răspunsul corect: Este ființă? Este obiect? Are roată?




Are ghidon? Merge cu benzină? Are pedale? etc. Copiii trebuie să pună întrebările logic, să fie atenți și să elimine repetițiile. Ei întreabă la rând, în funcție



de locul ocupat. Când cineva consideră că a găsit cuvântul, întreabă: Este x? Această întrebare nu se poate pune decât de cinci ori. Dacă elevii nu ghicesc,




jocul se întrerupe și învățătorul arată ce este scris pe bilet și elevii citesc. Este un joc ce poate fi folosit pentru a anunța titlul unei lecții noi format dintr-un



singur cuvânt.




,,Povestea participativă” constă în construirea unei povești în grup, pornind de la ,,A fost odată...”, fiecare elev pe rând adăugând câte o propoziție.



Se va avea în vedere încurajarea și asigurarea contribuției fiecărui elev la dezvoltarea poveștii cu ceva ce îi vine în minte pe moment, indiferent dacă are sau




nu legătură cu ceea ce s-a spus anterior. O variantă mai simplă a acestei activități presupune stabilirea unui subiect oarecare (ex. animale, flori, familie etc.),



fiecare elev trebuind să contribuie la dezvoltarea lui cu trei cuvinte (primele care-i vin în minte).




,,Dă mai departe masca” solicită participanților să stea într-un cerc, cu fața spre interiorul cercului. Fiecare persoană va primi și va face o mască




facială pe care o va transmite mai departe următoarei persoane din grup, care va face una nouă și o va transmite mai departe etc. Li se comunică



participanților:„Voi alege o expresie a feței sau o mască și mă voi uita la persoana din stânga mea. Aceasta va încerca să copieze aceeași mască, ca și cum




s-ar uita într-o oglindă. Apoi, aceasta se va întoarce către partea sa stângă și va schimba prima mască într-una nouă, pe care o va transmite mai departe. Nu



uitați să vă uitați în ochii celuilalt și să-i acordați timp suficient pentru a face o copie bună folosindu-și fața. Nu vă grăbiți, acordați tuturor timpul necesar,




pentru a copia masca în mod exact”. Participanții sparg gheața, sunt mai relaxați, crește energia grupului, iar echipa este din ce în ce mai consolidată.



Jocurile de pătrundere în text vizează inițierea elevilor mici în analiza stilistică și semantică a textului literar, ceea ce asigură terenul fertil pentru a




descoperi, în gimnaziu și mai ales în liceu, frumusețea și armonia, profunzimea și farmecul versurilor lui Eminescu, Blaga și Arghezi sau savoarea graiului



în care au creat marii povestitori ai neamului, Ion Creangă și Mihail Sadoveanu.













223.

Pentru a sublinia rolul epitetelor, dar și pentru a introduce ulterior aceste epitete în construcții proprii, se poate utiliza jocul „Propoziții cu cuvinte-



însușiri“. Jocul se defășoară astfel: elevii sunt împărțiți în două grupe, iar pe catedră se asigură bilețele cu mai multe cuvinte însoțite de epitete („nor




sihastru“, ,,soare crud“, ,,zbor subțire“, „ferestre amorțite“, „glasuri mici“ etc.). Un elev de la fiecare grupă ia câte un bilețel, îl citește în fața colegilor,



elevii din grupa sa având sarcina să formeze cât mai multe propoziții cu cuvintele propuse. Câștigătoare este grupa care alcătuiește cele mai multe




propoziții.



,,Jocul comparației”




Profesorul propune elevilor să completeze spațiile libere conform modelului:



• Un copil fără părinți este...




ca cerul fără stele,




ca floarea fără miros,



ca pasărea cu aripi frânte,




ca .......................................



ca .......................................




ca ....................................... .



• Viața fără cântec este ca...




• Omul fără zâmbet este ca ......................



• Fața fără zâmbet este ca ........................




• Primăvara fără trilurile păsărilor este ca ............................... etc.



Elevii citesc variantele lor. Se analizează cele mai frapante comparații. Se argumentează de ce aceste expresii sunt comparații.




,,Jocul personificării”



Învățătorul oferă câteva liste de cuvinte (nu mai puțin de 10, pentru fiecare caz).




a) adverbe de loc: aici, pretutindeni, în jur, acolo, nu departe, afară, ici-colo etc.;




b) substantive abstracte: frică, cinste, minciună, ură, dragoste, speranță etc.;



c) substantive concrete neînsuflețite: piatră, clopot, măr, steag, căciulă etc.;




d) verbe ce indică acțiuni și comportamente umane: plânge, șterge, oftează, citește, se ceartă, doarme, construiește etc.



Elevilor li se solicită să alcătuiască enunțuri (cu cât mai multe, cu atât mai bine), folosind câte un cuvânt din fiecare categorie (ex.: Afară o piatră




oftează./Pretutindeni speranța plânge./Acolo minciuna doarme./Nu departe ura și dragostea se ceartă).



În continuare pot fi alcătuite, din enunțurile obținute, mici texte, acestora dându-li-se și un titlu sugestiv. Elevii vor înțelege astfel ce este personificarea:




figura de stil ce constă în atribuirea de calități omenești unor lucruri, abstracțiuni.



Jocurile de fixare a cunoștințelor și de evaluare ajută la consolidarea cunoștințelor, care este mult mai reală și mai obiectivă în cadrul activităților cu




caracter ludic, din mai multe moti ve. În primul rând, în joc copiii țin să arate tot ce știu, fără reținere, în dorința de a fi evidențiați sau de a-și ajuta echipa



din care fac parte. În timpul jocului nu apa re acel blocaj psihologic, care survine la mulți copii, atunci când sunt special verificați pentru notare.




La jocul „Ghicește personajul!“ se pot înșira bilețele cu numele unor personaje din textele studiate. Un copil extrage un bilețel și va citi numele



personajului în gând, apoi ceilalți copii îi vor adresa întrebări pentru a putea descoperi despre ce personaj este vorba.




Exemplu: Nică



Este băiat sau fată? (băiat)




Cum este el? (ștrengar)



Ce face el? (fuge la baltă)




Cu cine vorbește? (cu mama).




Jocul „A cuieste replica?“ se poate desfășura sub formă de concurs pe grupe. Fiecare grupă își va pregăti replici din textele studiate. Copiii din



celelalte grupe le vor asculta și vor descoperi cărui personaj îi aparține fiecare replică.




În jocul „Reporterul“ se propune elevilor să-și imagineze că iau un interviu fetei babei (personajul din povestea lui Ion Creangă – „Fata babei și



fata moșneagului“), care, se pare, a înțeles lecția primită și dorește să se schimbe.




R (reporter): De ce erai invidioasă pe fata moșneagului?



X: Eram invidioasă pentru că este mai frumoasă decât mine și că lumea o admiră mai mult.




R.: De ce te lăudai cu fusele toarse de ea, atunci când veneai de la clacă?



X: ………………………………………………………………………




R.: Ce apreciezi cel mai mult la sora ta vitregă?



X:…………………………………………….




Un rol important în realizarea și folosirea jocurilor didactice îl are creativitatea învățătorului și preocuparea pe care o manifestă pentru a găsi cât



mai multe variante care să stimulezeși să dezvolte capacitatea elevilor de a înțelege ceea cecitesc și de a reda cât mai corect și cât mai expresiv ceea ce au




înțeles.



Jocul este puntea ce poate uni școala cu viața, activitatea ce-i permite copilului să se manifeste conform naturii sale, să treacă pe nesimțite la munca




serioasă. Datorită faptului că elevul acumulează sentimente și interese, își structurează operațiile și acțiunile fără a resimți efortul, învățarea prin intermediul



jocului se realizează economicos și eficient. De aceea jocul este considerat azi, în teoria pedagogică, ca modalitate de asimilare a realului la activitatea




proprie (Jean Piaget), asigurând elevului largi posibilități de activism intelectual.


















224.

BIBLIOGRAFIE:



̶
1. Chiosa, Georgeta, Clara 1971, Bazele lingvistice pentru teoria și practica predǎrii



2. limbii române, Editura Didactică și Pedagogicǎ;



3. Ilica, Anton; Iovin, Ileana – 2001, Metodica învățării limbii române în cicul primar,




4. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș“ Arad;




5. Ionescu, Miron; Radu, Ion – 2005, Didactica modernă,Editura „Dacia“;



6. Popescu-Mihăilești, Alexandru 1985, Stimularea creativității în exprimarea oralǎ la copii, în „Reviste de pedagogie”, nr. 9.
̶
























ELEMENTE DE CREATIVITATE ȘI JOC ÎN ORELE DE MATEMATICĂ










Prof Săftian Elena-Cătălina




Școala Gimnazială „Tiberiu Crudu” Tudora










În cadrul orelor de matematică am încercat ca pe lângă metodele și procedeele utilizate în mod frecvent să introduc și jocul didactic și exercițiile sub



formă de joc atât că metoda cât și că procedeu.Experimentul a urmărit să constate dacă jocul didactic contribuit la cunoașterea eficienței lecțiilor de




matematică și ca aspecte sunt mai mult influențate de practicarea lui:



a.volumul și capacitatea cunoștințelor




b.deprinderile de soluționare rapidă și corectă



c.capacitatea de a judeca problemele




d.perspicacitatea și creativitatea



Am incercat să determin fiecare elev să lucreze din proprie inițiativă, din ințelegerea și convingerea necesitaților de a îndeplini cerințele de învățare




ce-i revin, de a-și asuma răspunderi, inițiative,de a manifesta voința necesară ducerii la bun sfârșit a ceeea ce are de făcut.




În selectarea și aplicarea exercițiilor joc la gimnaziu, în special la clasa a V- a, am avut în vedere urmatoarele obiective :



¨să corespundă nivelului de pregătire al elevilor;




¨să le trezească interesul prin conținut și problematia urmărită sau prin elementele ludice;



¨să viziteze obiectivele instructiv- educative ale studierii matematici în funcție de conținuturile parcurse;




¨să fie jocuri cât mai variate pentru ale menține mereu interesul, pentru a preveni oboseala, plictiseala și a le lărgi câmpul formativ-educativ.



După numărul de elevi participanți, modul de organizare a jocurilor a îmbrăcat forma:




-jocurilor individuale (caz în care fiecare elev trebuie să se confrunte singur cu problema joc);



-jocurilor colective (la care participă întreaga clasă);




-jocurilor practicate în grupuri mici (2-4 elevi).



Interesul elevilor în cadrul jocului, fie că este individual, colectiv sau într-un grup restrâns este susținut de întrecere, de dorința de a câștiga, de a




obține rezultate cât mai bune decât ceilalți sau decât echipa adversă. Majoritatea jocurilor matematice sunt statice din punct de vedere fizic. Deoarece la



clasele primare jocul are prioritate și de aceeea i se acordă o importanță deosebită, la ciclul gimnazial, jocul apare pentru a face trecerea către noțiunile mai




dificile, sau pentru consolidarea cunoștințelor.



Exercițiile sub formă de joc pot fi folosite în toate ramurile matematice studiate în gimnaziu:artimetica, alegebra și geometrie.




Jocuri și exerciții joc folosite în aritmetică-algebră



Conținuturile abordate la artimetică în clasa a V-a sunt favorabile introducerii elementelor de joc, problemelor distractive ca aplicații ale operațiilor




studiate sau curiozităților despre numere naturale, reguli mai puțin folosite în calculul cu numere.




Numărul natural sau cardinal este proprietatea comună ce caracterizează toate mulțimile de obiecte în care elementele din fiecare mulțime pot fi puse



în corespondență unu la unu, indiferent de natura sau de ordinea obiectelor din totalitatea mulțimilor.




În cartea a VII-a a „Elementelor” lui Euclid, numărul este defenit tot ca o „mulțime compusă din unități”. Unitatea prin care se formează numerele



este definită ca: „Unitatea este aceea ce potrivit căreia fiecare lucru se numește unu”. În această definiție se reflectă pentruprima oară și preocupări de altă




natură decât cele practice, anume teoretice și filozofice.



Pitagora consideră că numai numerele întregi sunt numere, celelalte numere fracționare sau iraționale, erau privite ca „mărimi” pentru că ele




proveneau din anumite măsurători. Numărul întreg era o noțiune primordială, de natură divină, un izvor mistic religios, exprimând însăși esența lucrurilor.



Aritmetica deriva de la „aritmetiki”, cuvânt format de greci „arithmos” (număr cardinal) și înseamnă știință care se ocupă cu proprietățile numerelor




abstracte, folosind raționamentul.



Despre clasele de numere interesante, așa cum au fost ele împărțite de Euclid în Cărțile Vll – lX: numere prime, numere perfecte, numere prietene,




numere figurative, li se poate aminti elevilor la ora de opțional sau la clasă după divizibilitatea numerelor naturale.



Un număr naturat p>1 se numește prim dacă are numai 2 divizori pe 1 și pe el însuși. Numerele naturale egale cu suma divizorilor săi, exceptând




numărul, se numesc numere perfecte.




ex: 6=1+2+3 ; 28= 1+2+4+7+14
















225.

Pitagora a numit numărul abundent, numărul a cărui sumă a divizorilor săi (cu excepția lui însuși) este mai mare decât numărul. În caz contrar, el se



numește dificient.



ex.12 este număr abundent:1+2+3+4+6=16>12 iar 8 este număr deficient : 1+2+4=7<8




Numerele amiabile sau numerele prietene sunt cele care au proprietatea că fiecareeste egal cu suma divizorilor celuilalt, dintre divizori excluzându-




se numerele însele.



Primul exemplu de numere prietene l-a dat Pitagora: 220 și 284.




D220= {1, 2, 4, 5, 10, 11, 20, 22, 44, 55, 110, 220} a căror sumă este 284 iar



D284= {1, 2 ,4, 71, 142, 284}și suma lor este 220 .




Se spune că Pitagora, rugat să explice ce ar trebui să fie doi oameni care se pot numi prieteni, ar fi răspuns să comporte ca numerele 220 și 284, adică



fiecare dintre cei doi prieteni să poarte în suflet ce-l preocupă pe celălalt, adică să fie ca eul celuilalt.




În secolul XX a apărut noțiunea de numere sociabile, trei sau mai multe numere care le putem așeza în cerc. De exemplu, cercul numerelor: 12496,



14288, 14356 si 14264. Suma divizorilor primului număr este egală cu al doilea numar etc. Un lanț de numere prietene.




În continuare voi prezenta câteva jocuri care animă colectivul de elevi și ajută la consolidarea cunoștințelor.



1.Jocul: „Prinde, răspunde, aruncă.’’




Scopul jocului: -dezvoltarea atenției și a rapidității efectuării calculelor propuse;



Momentul lecției:- încălzirea mintală la începutul orei;




Durata jocului: 10 min;




Materiale: O minge;



Regula jocului : elevii vor fi ridicații toți în picioare și profesorul va adresa clasei un exercițiu oral. Cel care ridică primul mâna va da răspunsul corect



și va primi mingea. În caz contrar, va răspunde alt elev. După răspunsul corect,elevul va formula un exercițiu și va numi un coleg să răspundă până când




toți elevii vor fi așezați pe scaune.




Recompensă: Acest joc nu are câștigători,dar cei care vor greși vor rămâne în picioare până când toți elevii vor fi apreciați verbal atât pentru exerciții



cât și pentru rezultatele date.



2. Jocul: „Adună și scade!”




Scopul jocului: -formarea deprinderilor de a efectua calcule mintal cu numere intregi sau fracții zecimale;




Momentul lecției:-sfârșitul lecțiilor de predare-învățare sau în cadrul celor de consolidare;



Durata jocului: 10 min;.




Materiale: fișe de muncă independentă;



Regula jocului: Elevii vor trebui să stabilească ce trebuie adăugat sau scăzut pentru ca rezultatul să fie reprezentat prin numerele care urmează după




ordinea scrisă pe tablă.































Recompensa: primii trei vor primi un punct în plus la prima notă.



3.Jocul: ,,Ce se poate întreba?”




Scopul jocului:-dezvoltarea creativității




-formarea deprinderii de a stabili corect raportul dintre cantități la rezolvarea problemelor la clasa a V-a ,a VI-a ;



Materiale: fișe de muncă independentă;




Elementul de joc : întrecere individuală;



Momentul lecției: la sfârșitul orelor de predare-invațare,sau la cele de consolidare;




Durata jocului: 10 minute;



Regula jocului: profesorul propune o problemă fără intrbări;




Elevii sunt cei care vor formula întrebările potrivite pe fișe și vor da răspunsurile.



Exemplu: Andra are la engleză un 7 și un 9.




Ce se poate întreba? a) Ce medie are deocamdată la engleză?



b) Dacă mai ia un 9 ce medie va avea?




c) Dar dacăîn loc de 9, ia un 10 ?



d) De ce notă are nevoie pentru media 8 ?




Recompensa: aprecieri verbale.



3.Jocul:„Șirul s-a întrerupt”




Scopul jocului -determinarea algoritmului de calcul al numerelor șirului (clasa a VI-a numere prime, criterii de divizibilitate);




Momentul lecției: la sfârșitul lecțiilor de predare-învațare pentru feed-back;



Durata jocului: 10 minute.




Materiale: fișe de muncă independentă.



Regula jocului: Elevii vor găsi logica alcătuirii șirului, ca să-l poată completa.















226.

Recompensa: aprecieri verbale la adresa clasei.



a) 0, 2, 4, 6…




b) 5, 10, 15, 20…



c) 0, 1, 4, 9,16… (pătrat perfect)




d) 0, 1, 8, 27… (cp.)




e) 2, 3, 5, 7, 11,13… (numere prime)



f) 4, 6, 8, 9, 10,12.... (numere compuse)



4. Jocul: „Simbolul s-a pitit”!




Scopul jocului: -folosirea corectă a semnelor stabilite în compararea numerelor, sau la divizibilitate, sau la mulțimi și perfecționarea tehnicii de calcul.




Momentul lecției: la sfârșitul lecțiilor de predare-învățare sau fișe de lucru pentru toată ora la consolidare.



Durata jocului:10-15 min sau 50 min.




Materiale: fișe de muncă independentă.



Regula jocului:elevii vor primi fișele de muncă independentă și vor rezolva exercițiile, după care vor competa cu semnul potrivit;




Recompensa: Primii trei elevi care vor completă fără greșeală vor primi un punct în plus la prima notă.



Exemplu de fișă: (Divizibilitate, clasa a V-a).




Completați spațiile punctate cu unul dintre semnele:,,=“, ,,≠“, ,,|“, ,,| “, ,, ”, ,,”.astfel încât să obțineți propoziții adevărate:































































Bibliografie:




1.Bălăucă, Artur –Matematică-TEME pentru activități opționale, Editura Taida, Iași, 2010.



2.Cerghit, Ioan –Metode de învățământ, E.D.P., București, 1980.


























JOCURI PENTRU DEZVOLTAREA VITEZEI








Prof.Săvoiu Radu Florin




Școala Gimnazială Răzvad





















“Santinelele veghează”




Se desenează pe sol mai multe cercuri cu diametrul de circa 2 m; în fiecare cerc intră câte un jucător (san tinelă), ceilalți circulă prin afara cercului, iar



din când în când încearcă să le tra verseze în timp ce santinelele caută să-i atingă cu mâna; cei atinși devin santinele.




Câștigă jucăto rii care nu au fost niciodată în centrul cercurilor.













































































227.

“Cel mai iute”




Elevii se grupează câte doi la centrul terenului, având fiecare pereche o minge (sau alt obiect) într-un cerc desenat; la semnalul profesorului, ambii



elevi aleargă spre exterior, ocolesc un obstacol dinainte stabilit și revin la centru. Primul care a ajuns la centru, ia mingea și aleargă înapoia obstacolului




său, în timp ce celălalt urmărește să-l prindă. Elevul care ajunge primul la centru și ia mingea câștigă un punct;


























































“Atinge adversarul pe genunchi!”




Doi jucători se așează față în față la o distanță de 1,5 m. Jocul începe la semnal. Sarcina jucătorului este să-și atingă adversarul pe genunchi. Jocul




solicită îndemânare și viteză. Fiecare atingere este apreciată cu un punct. Pentru realizarea punctului sunt necesare atacuri prin surprindere, salturi, deplasări



rapide. Nu este permisă apucarea adversarului de mână sau acroșarea. Luptadurează 1-2 minute.




Varianta 1: se iau în considerare numai atingerile cu mâna dreaptă sau numai cele cu mâna stângă.



Varianta 2: se iau în considerare numai atingerile genunchiului drept sau numai ale celui stâng.



“Cursa iepurașilor”




Elevii sunt împărțiți pe șiruri, în spatele băncilor de gimnastică. Primul elev din șir așteaptă în poziția ghemuit la capătul băncii cu palmele pe bancă.




La semnalul de începere, el sare dintr-o parte în alta a băncii, mutând de fiecare dată palmele mai înainte. Execută parcursul dus-întors, predă ștafeta, după



care se așează la coada șirului.




„Iepurașii” care au ajuns primii în poziția inițială câștigă.



“Crabii și creveții”




Jucătorii sunt împărțiți în două echipe egale, dispuși deoparte și de alta a unei linii transversale, la mijlocul terenului. O echipă reprezintă „crabii”, iar



cealaltă „creveții”. Când conducătorul de joc strigă una din echipe, aceasta va trebui să alerge până în spatele liniei de fund a sălii, cealaltă echipă aleargă




după ei să-i prindă.




Cei atinși în spațiul de joc vor fi luați prizonieri (sau se pot acorda puncte). Prinzătorii pot să atingă unul sau mai mulți urmăriți.







BIBLIOGRAFIE:




1. Săvescu I., (2007), Educație fizică și sportive școlară – culegere de exerciții fizice, Craiova, Editura Aius Printed;




2. Săvescu I., (2008), Proiectarea demersului didactic la Educație Fizică pentru învățământul primar, Craiova, Editura Aius Printed;



3. Scarlat E, Scarlat B. M., (2006), Îndrumar de educație fizică școlară, București, Editura Didactică și Pedagogică;




4. Stoicescu A., (1981), ABC-ul învățătorului pentru predarea exercițiilor fizice, București, Editura Sport-Turism;



5. Teșu A., (2002), Optimizarea predării elementelor din gimnastica acrobatică în ciclul gimnazial, Lucrare de licență;




6. Teșu A., (2016), Valoarea instructiv-educativă a exercițiilor din gimnastică sub formă de joc la clasa a V-a, Lucrare metodico- științifică de susținere a



gradului didactic I în învățământ;




7. Tudușciuc I., Bîrlida V., (1973), Parcursuri de obstacole, București, Editura Stadion;

























DESPRE UTILIZAREA JOCULUI DIDACTIC ÎN ACTIVITATEA EDUCATIVĂ










Serea Veronica Lulu Viorica,




profesor psihopedagogie specială




Școala Gimnazială Specială nr.1, București









Jocul putem spune că este un mijloc instructiv-educativ care influențează și stimulează multilateral dezvoltarea fizică, psihică și socială a copilului.



Practica cât și teoria educației au demonstrat faptul că prin intermediul jocului copiii reușesc să își îmbogățească experiența cognitivă, apoi învață să



manifeste o anumită atitudine pozitivă sau negativă față de ceea ce întâlnesc, chiar își educă voința și pe această bază și își conturează profilul personalității.




Trecerea de la joc la învățare se face printr-o formă intermediară, jocul didactic.




Jocul didactic reprezintă forma de activitate care realizează în practică dezideratul învățării prin joc. El are un loc bine definit în planul de învățământ



al instituțiilor de învățământ, determinat de faptul că, pe măsură ce copilul își însușește pe baza experienței sale de viață, sau pe alte căi, o serie de




cunoștințe, priceperi si deprinderi și își dezvoltă competențe, rolul său crește în vederea dezvoltării altor competențe cu un nivel ridicat.















228.

Pornind de la cunoașterea dezvoltării psihice a copilului, în special a limbajului, gândirii, comportamentului, de la cunoaștereacerințelor



învățământului special și posibilităților de adaptare ale fiecăruia la aceste cerințe, consider că jocul didactic poate contribui la dezvoltarea limbajului, a




gândirii, la socializarea și disciplinarea copiilor; obiectivele activităților pe diverse discipline și se realizează la un nivel optim prin variante de jocuri



didactice concepute , create sau adaptateobiectivelor stabilite.




Jocurile didactice sunt formative dacă sunt introduce cu măiestrie pedagogică în sfera preocupărilor preferențiale ale copiilor. Ele trebuie să se



remarce, sub aspectul conceperii lor, prin rigurozitate științifico-metodică, iar sub aspectul finalității practice,prin maximă eficiență formativă. Deasemenea




acestea trebuie privite ca activități gândite, proiectate mental judicios, îndrumate diferențiat, în funcție de obiectivele stabilite, de natura sarcinii didactice,



de vârsta copiilor și de individualitatea acestora.




Avantaje ale jocurilor didactice:



✔Cultivăactivismul, inițiativa și spiritul de răspundere;




✔Transformăpe copil din spectator în actor, asigurătrăiri afective puternice, dezvoltăgândirea, imaginația, atenția;




✔Învățarea devine mai atractivăprin joc;



✔Stimuleazăcomunicarea, respective cooperarea între copii;




✔Studiază relațiile dintre copii, chiar putem spune că îi disciplinează prin regulile de joc;



✔Este un exercițiu de modelare a personalității, de stimulare a creativității, de dezvoltare a independenței și inventivității, ;




Se poate spune că esteformă a ,,preînvățării”, astfel încât jocul didactic contribuie la dezvoltarea proceselor și însușirilor psihice, la dezvoltarea



formelor de analiză și sinteză verbală, la nivelul potențialului fiecărei vârste.




Deoarece jocul didactic asigură o participare activă și deconectantă, el constituie un mijloc eficient pentru stimularea vorbirii copiilor. Prin jocul



didactic copiii pot fi deprinși să se exprime corect sub aspect gramatical,fonetic, lexical, semantic și sub aspectul expresivității.




Utilizarea jocului didactic lărgește orizontul de cunoaștere al copiilor, le îmbogățește experiența de viață, antrenează copiii în dialoguri vii, care-i



obligă să-și îmbogățească , precizeze și activeze vocabularul.




De exemplu jocul didactic matematic constituie un mijloc nou, atractiv de realizare a sarcinilor număratului și socotitului, pentru formarea conceptului



de număr natural, iar prin regulile impuse sunt un mijloc eficient pentru dezvoltarea stăpânirii de sine, disciplinei conștiente, autocontrolului, perseverenței,




sociabilității, calităținecesare viitorului școlar. Tot prinjocul didactic copilul are ocazia să-și dezvolte capacități creatoare, angajându-se, fără să resimtă




efortul depus, la o intensă activitate intelectuală (fondul afectiv fiind predominant), pentru a găsi căi de reorganizare interioară a cunoștințelor sale, de



stabilire a legăturii interne între fapte, idei, acțiuni, prilej de adăugare de noi cunoștințe și de noi scheme de acțiune, de trăire a unor satisfacții care măresc



fondul emoțional al copiilor.




În concluzie se poate spune că jocul didactic asigură trecerea treptată a copiilor de la activitatea de joc, joacă, la cea de învățare” specifică școlarului.








BIBLIOGRAFIE




1.Alexandru, J., Cristea, S., Șchiopu, U., 1992, Cunoașterea copilului preșcolar, Colecția ,,Cathedra”, București,



2.Claparede, E., 1975, Psihologia copilului și pedagogia experimentală, Editura Didactică și Pedagogică, București,




3.Piaget, J., 1976, Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București.




















JOCUL ÎN ACTIVITĂȚILE MATEMATICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR SPECIAL









Serea Viorica, profesor psihopedagog,




Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Râmnicu Sărat









Jocul este un mijloc eficient de educație: disciplinează fără constrângere pe jucător atât sub aspectul desfășurării acțiunilor obiective, cât și sub



raportul comportamentului social. Pentru folosirea jocului didactic ca metodă în activitatea de predare învățare, la clasele primare, cadrul didactic trebuie să




dea dovadă de răbdare, perseverență, tact pedagogic și înțelegerea psihicului fiecărui elev. Jocul didactic este una din cele mai accesibile forme de activitate




datorită originalității sale specifice și umane: împletirea strânsă a jocului cu activitatea; îmbinarea elementelor de joc cu sarcina didactică.



Orice sarcina didactică, în aparență greoaie, aridă, poate fi rezolvată prin joc, dacă aceasta întrunește formele cele mai accesibile și atractive pentru



copii. De exemplu, predarea formelor geometrice, a dimensiunilor, a noțiunilor spațiale și temporale este în general, dificilă. Inclusă în joc, predarea se




realizează cu deosebită ușurință, iar cunoștințele sunt mult mai temeinice. De asemenea, orice joc didactic presupune existența unor reguli, care să ordoneze




ritmul și ansamblul acțiunilor ce urmează a fi efectuate. Pentru copiii de 7-8 ani, jocul devine mai interesant atunci când regulile sunt mai grele, când cer un



anumit efort de gândire. Pentru că jocul didactic matematic apare în programul întregii activități la disciplina matematică, atât ca activitate cu întreaga clasă




de elevi, cât și cu fiecare elev în mod independent, acesta realizează o continuitate între activitatea de joc și cea de învățare.



Prin joc, copilul se aventurează în necunoscut, încercând să vadă cât poate să construiascădintr-un anumit obiect, câte lucruri sau obiecte să așeze, el




verifică până la cât știe să numere. Curiozitatea și gândirea care-l stimulează în joc sunt parte integrantă din plăcerea de a învăța. După felul cum se joacă



un copil, putem să observăm dacă este mai inventiv, mai dinamic, dacă poate sau nu să surprindă soluții noi. În concluzie, din punct de vedere educativ,




trebuie să fie asigurată o justă proporționare a jocului cu munca, elementul distractiv, cu efortul fizic și intelectual. Deși jocul este o activitate fundamentală,



la clasele I-IV, totuși ea se îmbină cu anumite forme de muncă intelectuală accesibile acestei vârste. Îmbinarea judicioasă a elementelor de joc cu cele de




învățare constituie un mijloc important de pregătire psihologică a elevului în școală.














229.