carte-gata-simpozion 2017

Pagina de gardă



Cuprins

Cuvânt înainte ....................................................................................................................................................11
SECȚIUNEA 1 Evocări - portrete de dascăl de ieri și de astăzi ........................................................................12

Bacter Marinel, prof. înv. primar, Școala Gimnazială Nr.2, Dernișoara, Bacter Georgeta Claudia, prof. înv.
preșcolar, G.P.N nr.3, Dernișoara Dascălul de ieri și de azi.........................................................................13

Balea Livia-Valentina, prof. înv. preșcolar, Școala Gimnazială Avram Iancu Abrud, Jud. Alba Dascălul de
azi în școala de mâine....................................................................................................................................15

Bănceanu Anca, profesor, Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”, Bârlad Relaţia profesor-elev din perspectiva
interdisciplinarităţii....................................................................................................................................... 19

Bartha Lidia Eniko, prof.înv. Școala Gimnazială Bogata Dascălul de ieri și de azi ......................................20

Berechet Camelia, Liceul Teoretic ”Adrian Păunescu”- Bârca Portrete de dascăl de ieri și de azi ..............23

Boitor Anişoara, Liceul Tehnologic “Petru Cupcea”, Supuru de Jos, judeţul Satu Mare Ioan Ardeleanu
Senior – un destin la răscruce ..........................................................................................................................24

Drăcea Lavinia Mihaela, Colegiul ,,Ion Kalinderu” Bușteni Profesorul – mentor al personalității elevului
........................................................................................................................................................................ 26

Dumitriu-Broştic Elena, profesor, Şcoala Gimnazială Banca, Judeţul Vaslui Evocări – portrete de dascăl de
ieri şi de astăzi Frunza din carte ..................................................................................................................28

Glodeanu Gabriela, professor, Ṣcoala Gimnazială Dărmăneṣti Dascălul – icoana sufletului de copil.........30

Grosu Elena – Alina, profesor, Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău Dascălul ideal și provocările
secolului XXI..................................................................................................................................................31

Ichim Adriana Ramona, prof. psih,. Centrul de Resurse și Asistență Educațională “Speranța” Timișoara,
Mioc Tatiana, prof. înv. primar, Liceul Teoretic “David Voniga” – structura Chișoda, jud. Timiș Mentorul
eficient în contextul educației contemporane – reflecții pe tema spiritualității și moralității în spațiul
românesc ........................................................................................................................................................33

Ioana Ileana Raluca, profesor învățământ preșcolar, Grădinița Nr.1 Ocnița, jud. Dâmbovița Dascălul și
rolul său în formarea generațiilor ................................................................................................................36

Irime Anişoara, profesor, Sin Monica, profesor, Colegiul Naţional “Doamna Stanca” Satu Mare Dascălul
zilelor de ieri şi de azi ....................................................................................................................................39

Lazăr Ștefan, professor, Școala Gimnazială “Vasile Cristoforeanu”, Rm.-Sărat, jud. Buzău, Lazăr Florentina-
Iuliana, profesor, Școala Gimnazială Grebănu, jud. Buzău Model sau mentor?............................................42

Mârzea Annamaria, Şcoala Gimnazială “Szalardi Janos”, Sălard, jud. Bihor Dascălul bun...........................43

Mocliuc Nicoleta, prof. înv. primar Şcoala Gimnazială Robeasca, Buzău Rolul pedagogic al profesorului
contemporan la clasă.....................................................................................................................................47

Moscal Angela, profesor pentru învățământ primar Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava Portret
de dascăl .........................................................................................................................................................49

Munteanu Hermina, profesor, Școala Gimnazială Costești Vale /Grădinița Mărunțișu Profesorul și rolul lui
........................................................................................................................................................................ 51

Mureșan Cătălina, profesor de limba franceză, Școala Gimnazială „Artemiu Publiu Alexi”-Sîngeorz-Băi,
Bistrița-Năsăud Portretul profesorului eficient-predarea și învățarea vizibile ..........................................53

Mureşan Angelica, Colegiul Tehnic Elisa Zamfirescu A fi dascăl…..............................................................55

Nechifor Violeta, prof. înv. Primar,Şcoala Gimnazială ,,V.I. Popa’’ Bârlad Evocări - Portrete de dascăl de
ieri și de astăzi................................................................................................................................................58

1

Ianoși Anda Elena, Nistea Floarea, profesor, Școala Gimnazială „M. Cristea„ Toplița, Harghita Dascăli de
lumină, dascăli de suflet!...............................................................................................................................60

Neferu Oana-Loredana, Liceul Tehnologic Auto, Câmpulung, judeţul Argeş Tereza Stratilescu – o
personalitate marcantă a secolului trecut ....................................................................................................62

Pîrvu Daniel, Liceul Teoretic „I. C. Vissarion” Titu Pîrvu-Posta Cătălina, Școala Gimnazială „Pictor Nicolae
Grigorescu” Titu Emoție și vocație- amprentele unui dascăl.......................................................................65

Praporgescu Mioara, profesor Şc. Gim. Nr. 1 Hunedoara, Praporgescu Sergiu, profesor Colegiul Tehnic
Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva Vasile Stoica – profesor, jurnalist şi diplomat...........................66

Sandu Monica, profesor Şcoala Gimnazială nr. 1 Perieni, Gabriel Sandu, profesor Liceul Pedagogic „Ioan
Popescu” Bârlad Solomon Haliţă (1859-1926) pedagog, publicist, artizan al unirii...................................68

Stoian Alina-Ionela, profesor, Școala Gimnazială Ion Mareș Vulcana-Băi, Dâmbovița Ion Mareș - în
căutarea unui nou destin...............................................................................................................................71

Toană Veronica Cristina, profesor, Şcoala Gimnazială, Comuna Tomşani, Judeţul Vâlcea DASCĂLUL .....73

Trandafir Daniela, prof. pentru înv. primar, Şcoala Gimnazială „Dimitrie Luchian”, Piscu, Galaţi Meseria de
dascăl - prezent și trecut ...............................................................................................................................75

Ungureanu Cristina-Cleopatra, profesor, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava Profesori buni,
profesori remarcabili.....................................................................................................................................77

Zaha Daniela-Loredana, prof. înv. primar Școala Gimnazială ,,Gheorghe Șincai” Bobota, Sălaj Gheorghe
Șincai –lumina școlii din bobota...................................................................................................................80

SECȚIUNEA 2 Importanța formării inițiale în cariera didactică.....................................................................83
Agape Ștefănica, profesor, Liceul Pedagogic ”Ioan Popescu, Bârlad, jud. Vaslui Studiul chimiei în
societatea contemporană...............................................................................................................................84

Andrei Mirela, profesor, Lic. T. ”Alexandru Vlahuță”, București Viabilitatea programelor de formare
inițială și continuă .........................................................................................................................................85

Antoniu Monica, educatoare, Grădiniţa cu program normal Stănileşti, Jud. Vaslui, Tendinţe moderne în
formarea iniţială a cadrelor didactice..........................................................................................................86

Balan Mariana, profesor, Școala Gimnazială “Episcop Iacov Antonovici”, Bârlad Importanța formarii
iniţiale și continue în domeniul “Managementului clasei de elevi”............................................................88

Becheru Cosmin, profesor, Școala Gimnazială Dăești/ Vâlcea, Becheru Ramona Florentina, profesor,
Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului, Rm. Vâlcea Rolul și responsabilitățile mentorului.
Drepturile, obligațiile, competențele ............................................................................................................90

Brožová Iva, school director, ITC International ITC International, Erasmus+ Course ..............................93

Bucur Raluca Antoanela, Profesor psihopedagog, Școala Gimnazială Specială Nr. 7, București Rolul
activităților de mentorat în formarea inițială și în dezvoltarea profesională a debutantului în
învățământul special......................................................................................................................................96

Caragea Carmen, profesor, Școala Gimnazială, Comuna Plosca, Județul Teleorman Rolul formării inițiale
în cariera didactică ........................................................................................................................................99

Chivoiu Nușa – Steliana, Profesor învățământ primar, Școala Gimnazială Gherăseni, Buzău Importanța
practicii pedagogice în formarea inițială pentru cariera didactică..........................................................104

Cosma Vasile Marius, profesor, Școala Gimnazială ”V. Alecsandri” Mircești, jud. Iași Rolul formării
inițiale în cariera de profesor......................................................................................................................106

Cosor Gabriela Cristina, profesor, Școala Gimnaziala Bacioiu, Bacău Importanţa formării iniţiale a
cadrelor didactice ........................................................................................................................................108

2

Crețu Anișoara, profesor, Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza”, Bârlad, jud. Vaslui O carieră didactică de succes
începe cu o formare inițială de calitate ......................................................................................................111

Damian Margareta, profesor, Colegiul Tehnic Energetic "Dragomir Hurmuzescu" Deva, jud. Hunedoara
Soluţii pentru un mentor eficient ...............................................................................................................114

Danu Elena, profesor, Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”, Bârlad, jud. Vaslui Formarea inițială și continuă
a cadrelor didactice ca răspuns la provocările contemporane .................................................................116

Deaconu Luminiţa Beatrice, profesor, Liceul Teoretic „Dan Barbilian”, Câmpulung Muscel, jud. Argeș
Formarea iniţială, piatra de temelie a unei cariere de succes ..................................................................118

Diaconu Lucia, conf. univ. dr., Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iași, Wolfgang Amadeus
Mozart. De la sonată la creația camerală (Wolfgang Amadeus Mozart. Since the sonata of the chamber
creation) .......................................................................................................................................................120

Dumitriu Florin, profesor, Şcoala Gimnazială Banca, Judeţul Vaslui Formarea iniţială în cariera didactică
a profesorilor de matematică......................................................................................................................127

Fanu Simona Marcela, Lelescu Monica Angelica, prof. înv. preşcolar, Grădiniţa P. P. nr. 2 Lugoj, jud. Timiș
Factori de succes pentru un mentor eficient..............................................................................................130

Gohoreanu Andreea, Școala Gimnazială „Principesa Elena Bibescu”, Bârlad, jud. Vaslui Rolul practicii
pedagogice în formarea cadrelor didactice................................................................................................132

Grigore Florina, profesor, Liceul Teoretic „Marin Coman”, Galaţi Rolul examenului de definitivat în
formarea profesorilor de limba și literatura română ...............................................................................136

Harnagea Ioan, Iordache Liviu, Clubul Sportiv Școlar Mun. Bârlad Formarea inițială - ”fundația”
carierei didactice .........................................................................................................................................137

Laparra Marceline et Margolinas Claire, Centre Culturelle de Paris Enseignement supérieur et recherche
- ESPE, pourquoi une réforme de la formation des enseignants en 2017? ..............................................141

Luculeasa Mihaela, profesor, Școala Gimnazială Nr.1 Gara Banca, jud. Vaslui Formarea inițială – Baza
carierei profesorului eficient.......................................................................................................................143

Macsim Daniela Cristina, profesor, Liceul Teoretic “Mircea Eliade”, Galați Rolul formării inițiale în
perfecționarea carierei unui dascăl ............................................................................................................146

Maghiar Alexandra Loredana, Prof. înv. preșc., G.P.P nr. 2 „Szalardi Janos”, Sălard, jud. Bihor Rolul
practicii pedagogice în formarea iniţială pentru cariera didactică..........................................................149

Miron Dorica, profesor, Colegiul Naţional ,,Spiru Haret”, Tecuci, jud. Galați Soluţii pentru un mentorat
eficient ..........................................................................................................................................................153

Mocanu Monica, profesor, Liceul Tehnologic Puiești, jud. Vaslui Importanța formării iniţiale a cadrelor
didactice .......................................................................................................................................................155

Muraru Alina, profesor, Școala Gimnazială Gȃștești-Pașcani, jud. Iași Tendinţe în dezvoltarea
metodologiei instruirii .................................................................................................................................156

Năiță Cărămidă Ileana, profesor, Colegiul Național „Anastasescu”, Roșiorii de Vede, jud. Teleorman
Formarea inițială și continuă a cadrelor didactice, premise ale unui învățământ de calitate ...............160

Negrean Loredana, Profesor Înv. Primar, Petrean Marcel, Profesor, Școala Gimnazială Corneliu Coposu,
Zalău, Jud. Sălaj Mentoratul educaţional între teorie şi practică .............................................................162

Oţoiu Ileana, profesor, Colegiul Naţional ,,O. Goga ”Sibiu, Dorca Doriana, profesor, Colegiul Naţional
,,Gh. Lazăr” Sibiu Repere ale formării iniţiale şi continue pentru cariera didactică ..............................165

Palincaș Natalia, prof. înv. Primar, Școala Gimnazială Gherța Mică, Satu Mare Formarea inițială în
cariera didactică ..........................................................................................................................................168

3

Panait Mirela-Ramona, GPP „Dumbrava Minunată”, Slobozia, Ialomița Importanța formării inițiale în
cariera didactică ..........................................................................................................................................171

Pănescu Dragoş, profesor, Şcoala gimnazială „Ion Creangă”, Craiova Tendinţe moderne în formarea
iniţială a cadrelor didactice ........................................................................................................................174

Panţiru Laura, prof. înv. primar, Şcoala Gimnazială nr. 1 Hilişeu-Horia, jud. Botoșani Formarea iniţială în
cariera didactică ..........................................................................................................................................177

Pașca Eugenia Maria, prof. univ. dr., Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iași Compozitori
contemporani ieşeni și creaţia corală pentru copii (Iași contemporary composers and choral creation
for children) .................................................................................................................................................180

Patriche Anca Nicoleta, profesor, Școala Gimnazială Nr. 16, Galați Mentoratul în educație – integrarea
profesorilor debutanți și completarea formării inițiale ............................................................................188

Ploscuțanu Gabriela, Asist. univ. dr. ing., Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați, Facultatea Știința și
Ingineria Alimentelor Pregătirea iniţială a cadrelor didactice pentru industria alimentară - dialoguri
profesionale .................................................................................................................................................. 189

Pompaș Iuliana, Școala Gimnazială Nr. 1, Hilișeu-Horia, județul Botoșani Profesor dedicat, mentor
eficient ..........................................................................................................................................................193

Pricolici Mihaela, Colegiul Naţional ,,Ion C. Brătianu”, Piteşti, Argeş Importanţa formării iniţiale în
cariera didactică ..........................................................................................................................................196

Prună Mariana, Prună Aurel, profesor, Colegiul Tehnic"Iuliu Maniu", București Rolul practicii pedagogice
în formarea inițială a viitorilor profesori ..................................................................................................198

Rășcanu Elena, Școala Gimnazială ”Principesa Elena Bibescu”, Bârlad, jud. Vaslui Însușirea standardelor
profesionale specifice profesiei didactice ...................................................................................................200

Simionescu Cristina, conf. univ. dr., Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iași Rossini-Bellini-
Donizetti: corifei ai operei romantice italiene (Rossini, Bellini-Donizetti: leaders of italian romantic
opera) ...........................................................................................................................................................202

Sumanariu Florin, profesor, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava Particularitățile activității
didactice în învățământul muzical vocațional ...........................................................................................205

Taloş Diana, Şcoala Gimnazială “Gheorghe Şincai” Bobota, jud. Sălaj Formarea iniţială - prima cheie a
succesului în cariera didactică ....................................................................................................................210

Toderiţă Diana Mihaela, profesor, Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi”, Bucureşti Competenţa didactică,
dimensiune a aptitudinii pedagogice ..........................................................................................................212

SECȚIUNEA 3 Învățământ rural/ învățământ simultan - exemple de bune practici .....................................216
Balaj Mirela Gabriela, profesor. Școala Gimnazială Săuca, jud. Satu Mare Predarea simultană în mediul
rural.............................................................................................................................................................. 217

Coromă Niculina, profesor, Colegiul Național „A. T. Laurian”, Botoșani Modalități de optimizare a
Educației muzicale prin folclorul zonei județului Botoșani......................................................................218

Crișan Florica, profesor, Colegiul Național „Octavian Goga” Marghita, jud. Bihor, Crișan Romeliu Gabriel,
profesor, Liceul Tehnologic nr.1 Suplacu de Barcău și Liceul Tehnologic nr.1 Popești, jud. Bihor Predarea
disciplinei Geografie la clase simultane .....................................................................................................221

Filimon Irina Elena, profesor, Şcoala Gimnazială nr.5 „Elena Doamna”, Tecuci, jud. Galați Formarea și
optimizarea continuă a abilităților de diferențiere și individualizare a instruirii ..................................224

Гумеров Павел/Gumerov Pavel, священник учитель/priest teacher Воскресная школа – не только для
детей/ Sunday school - not only for children.............................................................................................227

Iftemie Tamara, profesor, Colegiul Tehnic „Marcel Guguianu”, Zorleni, jud. Vaslui Educația adulților in
mediul rural .................................................................................................................................................230

4

Mitrea Vasilica Claudia, profesor. înv. primar, Şcoala Gimnazială Râu Alb de Jos, jud. Dâmbovița
Probleme specifice ale predării-învăţării în condiţiile muncii simultane ................................................232

Mocliuc Ştefania Florentina, profesor înv. primar, Şcoala Gimnazială „Dimitrie Luchian”, com. Piscu, jud.
Galaţi Bune practici pentru învăţământul simultan .................................................................................234

Olșac Milca, profesor înv. primar, Școala Gimnazială nr.2 Bogei, jud. Bihor Exemple de bune practici în
predarea simultană......................................................................................................................................236

Orzan Adriana, profesor, Școala Gimnazială Nr.1 Poiana Mărului, jud. Brașov Provocările lingvistice ale
profesorului de limba și literatura română din mediul rural...................................................................240

Pinger Laura, teacher, London What If Schools Taught Kindness? ..........................................................242

Sârbu Diana, profesor, Colegiul Tehnic „Marcel Guguianu”, Zorleni, jud. Vaslui Învăţământ rural de
calitate ..........................................................................................................................................................244

Sârca Marinela, profesor înv. primar, Școala Primară sat Sub Cetate, com. Valcău de Jos, jud. Sălaj
Predarea în condiții de simultan în mediul rural ......................................................................................246

Stratulat Adina, profesor, Școala Gimnazială ”George Tutoveanu”, Bârlad, Jud. Vaslui Particularităţile
lecţiei în învăţământul simultan .................................................................................................................248

Ştefănică Anda, profesor, Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” Bârlad, inspector, Inspectoratul Şcolar
Judeţean Vaslui Învăţământul simultan între compromis şi necesitate ....................................................251

SECȚIUNEA 4 Adaptarea școlii la cerințele copilului cu dificultăți de învățare ...........................................255
Bistriceanu Mihăilă Răzvan Gabriel, profesor, Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”Bârlad Adaptarea
curriculară pentru integrarea copiilor cu cerințe educative speciale ......................................................256

Bochiș Nadia, prof. Colegiul Tehnic Traian Vuia Oradea, Rolul profesorului de limba și literatura română
în sprijinirea și recuperarea elevilor cu deficiențe de auz ........................................................................258

Buda Mihaela Alina, Centrul Școlar de Educație Incluzivă “Primăvara” Reşiţa Importanța cunoașterii
elevilor și a adaptării conținuturilor la specificul fiecărui tip de deficiență............................................261

Buta Corina, prof. logoped - CJRAE Cluj, Liceul Teoretic ,,Ana Ipătescu” Gherla Rolul logopedului în
integrarea elevilor cu dificultăţi de învăţare .............................................................................................265

Buzducea Florentina-Nicoleta, prof. înv. preşcolar, Şcoala Gimnazială «Dimitrie Grecescu» Drobeta Turnu-
Severin Educaţia copiilor cu dificultăţi de învăţare...................................................................................269

Calău Ramona-Marieta, profesor Liceul Tehnologic „George Baritiu” Oradea-jud Bihor Abordarea
nediscriminatorie a copilului cu adhd în condițiile învățământului primar de masă.............................272

Cătrună Iuliana, prof. înv.primar Școala Gimnazială Furculești Educația integrată pentru copiii cu cerințe
educative speciale ........................................................................................................................................275

Chiosa Aurelian, Școala Gimnazială nr.1, sat Blăgești, Chiosa Nicoleta, Școala Gimnazială ,,Vasile
Pârvan” Bârlad Adaptarea curriculară pentru integrarea copiilor cu cerințe educative speciale în
școlile de masă..............................................................................................................................................277

Chirac Virginia, prof. înv. Preprimar Liceul Pedagogic ”Spiru Haret” Buzău Intervenţia cadrului didactic
în corectarea dificultăţilor de învăţare ......................................................................................................280

Chiriţă Mihaela-Cecilia, Surdu Cristina-Elena, profesori Şcoala Gimnazială “Ion Haulică” Ipatele, com.
Ipatele, jud. Iaṣi Împreună pentru copii!.....................................................................................................282

Chiș Bogdan Gheorghe, Școala Gimnazială Săuca-Structura Școala Primară Cean Nevoile copilului cu
C.E.S. ............................................................................................................................................................ 284

Ciobanu Loredana, prof. înv. primar Şcoala Gimnazială ,,Stroe S. Belloescu’’ Bârlad Managementul clasei
de elevi cu dificultăți comportamentale .....................................................................................................287

5

Codreanu Adriana, profesor Școala Gimnazială „Principesa Elena Bibescu”, Bârlad, jud. Vaslui Elevii cu
dificultăți de învățare ..................................................................................................................................289

Constantin Malancă Veronica, Militaru Alexandru Lucian, profesori Liceul Tehnologic Henri Coandă Buzău
Tulburările de învăţare. Algoritm de lucru pe caz ...................................................................................291

Cosma Vasile Marius, profesor Școala Gimnazială ’’V. Alecsandri’’ Mircești Nevoile copilului cu
dificultăți de învățare ..................................................................................................................................293

Costandache Cătălina, profesor Liceul Tehnologic Special Trinitas, Iași Atitudinea pozitivă a școlii publice
și a societății, în condițiile integrării elevilor cu CES ...............................................................................295

Cotrau Laura, prof. limba franceză, Colegiul National ,,Octavian Goga’’Marghita, jud. Bihor Projet:
L'intégration des enfants à besoins éducatifs particuliers ........................................................................300

Cristea Narcisa, profesor Şcoala Gimnazială nr.5 Alexandria Şanse egale pentru toţi elevii.....................302

Demeter Mohora Nicoleta, profesor Școala Gimnazială ,,I.G.Duca” Petroșani Integrarea copilului cu
C.E.S ............................................................................................................................................................. 305

Demeter Mohora Ștefan, profesor Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” Petroșani Metode pedagogice în
cazul copiilor cu C.E.S ................................................................................................................................308

Dobai Valentina, profesor Liceul Tehnologic „George Baritiu” Oradea-jud Bihor Incluziunea în școlile de
masă.............................................................................................................................................................. 311

Dragomir Gabriela Mirela, profesor Școala Gimnazială Gura Ocniței, Dâmbovița Adaptarea școlii la
cerințele elevului cu dificultăți de învățare................................................................................................312

Epure Beatris Larisa, profesor Grǎdiniţa „Mugurel” Constanţa Teoria inteligenţelor multiple aplicată în
educaţia preşcolară......................................................................................................................................315

Filimon Irina Elena, profesor Şcoala Gimnazială nr.5 “Elena Doamna”, Tecuci Formarea şi optimizarea
continuă a abilităţilor de diferenţiere şi individualizare a instruirii........................................................320

Galan Mirela, profesor consilier, CJRAE Vaslui Stima de sine la adolescenţi în contextul lumii
contemporane ..............................................................................................................................................323

Gălățan Cristina, Deac Ionel, prof. psihopedagog, C.S.E.I. nr.2 Bistrița Strategii eficiente pentru copiii cu
dificultăți de învățare ..................................................................................................................................325

Ghioculescu Elena Denisa, prof. înv. preșcolar Șc. Gimnazială Stoilești/G.P.N. Bîrsoiu, jud. Vâlcea
Integrarea copiilor cu cerințe educaționale special...................................................................................328

Gut Mirela, prof. înv primar C.N. „O. GOGA” Marghita Exemple de bune practici în aplicarea
strategiilor de predare-învăţare-evaluare..................................................................................................330

Illyes Ecaterina, UDREA Carmen Simona, profesor, Școala Gimnazială Nr. 4 Vulcan Adaptarea orelor de
matematică și științe la cerinţele copilului cu dificultăţi în învăţare .......................................................334

Iosip Florin, Prof. Liceul Pedagogic “Ioan Popescu” Barlad Efectele dificultăţilor de învăţare a
matematicii în şcoală ...................................................................................................................................338

Iosip Liza, Prof. Școala Gimnazială Zorleni, jud. Vaslui Caracteristici ale educaţiei diferenţiate la elevii 341

Manolache Loredana prof. GRĂDINIȚA PP NR.44 CONSTANȚA Copiii cu dificultăți de învățare și
adaptarea grădiniției la cerințele acestora.................................................................................................343

Mărgărit Emilia, Prof. Şcoala Gimnazială ,,Ludovic Cosma” Galaţi Integrarea copiilor cu cerinţe
educative speciale în şcolile de masă ..........................................................................................................345

Marin Elena Simona, Prof. înv.primar Școala Gimnazială ”Anton Pann” Ploiești Adaptarea școlii la
cerințele copilului cu dificultăți în învățare ...............................................................................................347

Marinescu Vasile, Profesor Colegiul Tehnic „Dimitrie Dima”, Piteşti, Argeş Educaţia copiilor cu cerinţe
educative speciale – integrare, incluziune, evaluare .................................................................................350

6

Mirescu Daniela Ionela, prof. înv. primar Liceul Teoretic ,,Gheorghe Lazăr", Pecica jud. Arad Studiu de
specialitate-integrarea elevilor cu dificultăți de învățare .........................................................................353

Munteanu Daniela Alexandra, G.P.N. Cumpene, Slătioara Adaptarea școlii la cerințele copilului cu
dificultăți de învățare ..................................................................................................................................356

Năstase Mihaela Alina, Consilier şcolar, prof. Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” Bârlad Conflictul -
prevenire şi rezolvare ..................................................................................................................................359

Păduraru Georgeta Maricela, Prof. Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr.1 Bacău Metode de învăţare
centrate pe elev ............................................................................................................................................361

Pruncuț Daniela prof. Liceul Tehnologic Sanitar Vasile Voiculescu Oradea, județul Bihor Avantaje și
dezavantaje ale integrării copiilor cu CES în învățământul de masă ......................................................363

Secrieru Mihaela, prof. Școala Gimnazială Nr.22 Galați Metode de predare a matematicii elevilor cu
dificultăți de învățare ..................................................................................................................................367

Şuşcu Anca Maria, profesor Colegiul Tehnic Energetic D. Hurmuzescu Deva Integrarea elevilor cu ces în
învăţământul de masă .................................................................................................................................369

Tudor Fănuța Profesor Colegiul Tehnic ,,Armand Călinescu” Pitești Evaluarea cunoștințelor versus
evaluarea pe competențe .............................................................................................................................372

Vieru Corina-Marinela, Prof. Inv. Presc. Gradinita cu P.P. „Norocel”, Negrești Noi abordări in intervenţia
asupra tulburărilor de comportament .......................................................................................................374

Vișan Mihaela, Profesor de matematică, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Târgoviște, jud. Dâmbovița
Activitate diferenţiată şi de recuperare la disciplina matematică pentru elevii cu dificultăţi de învăţare
...................................................................................................................................................................... 376

Vișan Niculina – Ionica Prof., Școala Gimn. ,,Mihai Eminescu” Pitești, jud. Argeș, Vișan Roberto – Cristian,
Prof., LPS ,,Viitorul” Pitești, jud. Argeș Succesul și insuccesul școlar .......................................................378

SECȚIUNEA 5 Evaluarea cunoştinţelor versus evaluarea competenţelor dobândite în procesul de
învăţământ ........................................................................................................................................................381

Bogdan Florica, profesor, Liceul Vocațional Pedagogic ”N. Bolcaș” Beiuș Eu, viața de elev și matematica
...................................................................................................................................................................... 382

Buzdugan Maricica, profesor, Colegiul Tehnic ”Danubiana” Roman, Neamț Cunoștințe versus competențe
în sistemul de educație.................................................................................................................................383

Chirvase Daniela Alina, prof. înv. preşcolar Liceul Pedagogic “Ioan Popescu”, Barlad Pe ,,aripile”
Curriculumului românesc...........................................................................................................................386

Codreanu Liviu, profesor, Școala Gimnazială nr. 1 Ivești, jud. Vaslui Competențele-cheie ale elevilor ....390

Cristea Narcisa, profesor, Şcoala Gimnazială Nr.5 Alexandria Şanse egale pentru toţi elevii ...................392

Gherghescu Jenica, prof. înv. primar, Şcoala Gimnazială ,,V.I.Popa”, Bârlad, Gherghescu Neculai Lucian,
prof. înv. primar Şcoala Gimnazială „Teodor Medeleanu” Ciocani Şcoala românească şi implicarea
elevului în învăţarea experenţială ..............................................................................................................395

Grigore Doiniţa, profesor, Şcoala Gimnazială Nr.1 Gara Banca, Judeţul Vaslui Exemplu de bune practici
în învăţământul simultan – Evaluarea iniţială la disciplina Matematică ................................................397

Iancu Aurora, profesor, Şcoala Gimnazială nr. 54 sector 3 Bucureşti Metode moderne de evaluare:
proiectul şi portofoliul.................................................................................................................................399

Irimia Raluca, prof. înv. primar, Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” Iași Evaluarea centrată pe
competențe ...................................................................................................................................................402

Iroveanu Aura, profesor, Colegiul Tehnic “Dumitru Moțoc”- Galați Evaluarea cunoștințelor matematice
versurs evaluarea competențelor matematice ...........................................................................................405

7

Istrate Elena, profesor, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava Strategii didactice ale educației
muzicale românești în contextul globalizării .............................................................................................407

Ivașc Liliana, Vararu Cateluța, Liceul Tehnologic Răchitoasa Com.Răchitoasa, Jud.Bacău De la evaluarea
cunoștințelor la evaluarea competenței cheie matematică........................................................................411

Morunglav Ionelia-Afrodita, profesor, Liceul Simion Mehedinți, Vidra, Vrancea Evaluarea activităților
didactice geografice .....................................................................................................................................415

Neamu Ioana, profesor, Școala Gimnazială Nr. 5, Alexandria Către o abordare interdisciplinara prin
evaluare autentică........................................................................................................................................418

Oțelea Emilia, profesor, Şcoala Gimnazială ‘‘Mircea Ghiţulescu‘‘ Cuca Evaluarea – parte componentă a
activității didactice ......................................................................................................................................420

Pașca Gabriela, profesor, Liceul Pedagogic ” Ioan Popescu” Bârlad Crearea testelor interactive pentru
matematică ................................................................................................................................................... 424

Păun Adela Elena, profesor, Colegiul Național ”Vladimir Streinu”, Găești Evaluarea performanțelor
profesionale ale profesorului ......................................................................................................................426

Reitmayer Ladislav, PaedDr. Další vzdělávání pedagogických pracovníků na PedF UK Praha .............431

Petică Veronica, prof. înv. primar, Şcoala Gimnazială” Dimitrie Luchian” Piscu – Galaţi Evaluarea
cunoştinţelor versus evaluarea competenţelor dobândite în procesul de învăţământ ............................432

Petcu Steliana, profesor, Şcoala Gimnazială Luceafărul, Bucureşti Evaluarea cunoştinţelor versus
evaluarea competenţelor dobândite la fizică .............................................................................................434

Reclaru Mariana, profesor, Liceul Pedagogic “Ioan Popescu” Bârlad Modern și tradițional în evaluarea
lecțiilor de științe socio-umane ...................................................................................................................437

Santavan Simona-Mihaela, Şcoala Gimnazială Nr.1 Aghireș Evaluarea – o componentă esenţială a
procesului instructiv-educativ ....................................................................................................................440

Sima Mihaela, profesor, Liceul Teoretic “Constantin Brâncoveanu”, Bucureşti Evaluarea în lecția de
recapitulare prin metode interactive..........................................................................................................442

Tiron Petrică, profesor, Liceul Teoretic “Sf. Maria”, Galați O analiză a instrumentelor de evaluare
tradiționale și alternative în studierea matematicii ..................................................................................444

Țugurlan Elena Zoe, profesor, Școala Gimnazială ”Alexandru cel Bun” Iași, Ţugurlan Costel Alin, profesor,
Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Iaşi Evaluarea sumativă – centrată pe competențe.......................448

Zota Georgiana, prof. înv. primar, Şcoala Gimnazială „Nedelcu Chercea”, Brăila Evaluarea tradiţională –
evaluarea modernă ......................................................................................................................................450

SECȚIUNEA 6 Bune practici ale mentorilor prin implementarea proiectelor educaționale .........................453
Mihnevici Landiana, inspector şcolar, Inspectoratul Şcolar Judetean Vaslui, Şcoala şi familia – împreună
pentru o educaţie de calitate .......................................................................................................................454

Anton Adriana, prof. Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani, Competiție școlară .......................456

Atodirese Ana-Maria, prof. Şcoala Gimnazială Nr. 12 Botoşani, Proiect de voluntariat „Nouă ne pasă de
bunici” ..........................................................................................................................................................458

Bobârcă Cătălina, prof. înv. preșcolar, Grădinița cu Program Prelungit Nr.2 Bârlad, Proiect educațional
„Preșcolarii de azi - școlarii de mâine” ......................................................................................................459

Bularda Sanda, prof. înv. preșcolar, Grădinița cu Program Prelungit. Nr.2, Bârlad, Proiect educațional
„Meșteșuguri populare”..............................................................................................................................461

Cerchez Oana Iuliana, prof. Liceul Tehnologic Sat. Puiești, Provocări și soluții pentru un mentor eficient
...................................................................................................................................................................... 463

8

Comăniță Elena, prof. înv. preșcolar, Școala Gimnazială „George Coșbuc”, Structură Grădinița cu Program
Prelungit Nr. 27, Iași, Parteneriatul educațional. Proiect necesar în prioritizarea educației preșcolarului
...................................................................................................................................................................... 465

Dobrin Loredana, psiholog, Asociaţia Myosotis România, Centrul de zi pentru copii cu dizabilităţi „Casa
Esme”, A fi mentor – între conceptualizare şi operaţionalizare ...............................................................468

Dragu Mihaela, prof. înv. primar, Școala Gimnazială „Elena Cuza” Vaslui, Tedi - Școala Siguranței .....470

Gheciu Rodica Stela, prof. înv. preșcolar, Grădinița cu P.P. Nr.2, Bârlad, Proiect educațional „Copil ca
tine sunt și eu” .............................................................................................................................................471

Ghețău Mihaela, prof., Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” Bârlad, Dezvoltarea gândirii critice a elevilor
...................................................................................................................................................................... 474

Isaia Dida-Cristina, prof. Şcoala Gimnazială Nr. 20 Galaţi, Metoda învăţării bazate pe proiect: Covorul
lui Sierpinski ................................................................................................................................................476

Iliea Lidia Mariana, prof., Ivaşc Marilena, prof., Colegiul Tehnic de Alimentaţie şi Turism „Dumitru
Moţoc”, Galaţi Formarea profesorilor în spirit antreprenorial pentru cetățenii secolului XXI ............479

Păștilă Camelia, prof., Ivașcu Camelia, prof., Liceul Teoretic Special Iris Timișoara, Program de mentorat
orientativ pentru cadrele didactice debutante...........................................................................................481

Marin Roxana-Iulia, prof. înv. preșcolar, Chirilă Oana-Denisa, prof. înv. preșcolar, Grădinița cu P.P. nr.5
Bârlad, Exemple de bune practici ale mentorului prin implementarea proiectului educațional ...........484

Marinescu Daniela, prof. dr., Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”, Bârlad, Implicarea în proiectele europene
– o nouă cerință a mentoratului .................................................................................................................486

Neagu Beatrice Suzana, prof., Colegiul Tehnic „Danubiana”, Roman, Proiectele educaţionale, mijloace
pentru dezvoltarea creativității elevilor .....................................................................................................488

Păduraru Constantin Eugen, prof., Şcoala Gimnazială nr. 1 Slănic Moldova, judeţul Bacău, Disciplina
matematică între teorie şi practică .............................................................................................................491

Păduraru Georgeta Maricela, prof., Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr.1 Bacău, Metode de învăţare
centrate pe elev ............................................................................................................................................493

Pavalescu Cristina, prof., Școala Gimnazială „Dimitrie Negruțiu” Pogonești, Proiectul educational - aliat
al orelor de limba si literatura română......................................................................................................494

Purice Francisca Agneş, prof., Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”, Bârlad, Educație formală şi non-
formală .........................................................................................................................................................498

Răducioi Doina, prof., LCCR Italia, Proiect educational „Călători prin tradiții” ....................................500

Rebegea Iustina, înv., Școala Gimnazială Pribești, județul Vaslui, Bune practici ale mentorilor prin
implementarea proiectelor educaționale. Premise pentru elaborarea proiectului .................................503

Sima Daniela Roxana, prof., Simion Aurelia Nicoleta, prof., Școala Gimnazială nr.1 Cornetu, Ilfov, Eficienţa
proiectelor educaționale - exemple de bune practici .................................................................................507

Slavu Cati, prof. înv. preșcolar, Chirilă Filoteia, prof. înv. preșcolar, Grădiniţa cu P.P. Nr.2 Bârlad,
Amenajarea spaţiului educaţional şi educaţia de calitate.........................................................................509

Stratulat Daniel, profesor, Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”, Bârlad, jud. Vaslui Voluntariatul – posibilă
componentă a curriculumului școlar .........................................................................................................511

Suflaru Tanţa, Gradinița P.P. nr.45, Constanța, Natura şi magia culorilor ei............................................514

Traşcă Daniela Nicoleta, prof. înv. preșcolar, Școala Gimnazială „Petre Țuțea”, Boteni, Proiect
educațional în parteneriat cu părinții ........................................................................................................516

Trifu Adriana, prof. înv. preșcolar, Grădiniţa cu P.P. nr. 2 Bȃrlad, Proiect de parteneriat educativ
„Învățăm să ne apărăm viața!” ..................................................................................................................517

9

Tunyagi Ozana, prof. consilier școlar, CJRAE Cluj, Autocunoaștere și managementul emoțiilor prin
tehnici expresiv-creative - proiect educațional de consiliere a copiilor prin artă ...................................519

10

Cuvânt înainte

11

SECȚIUNEA 1 Evocări - portrete de dascăl de ieri și de astăzi

12

Bacter Marinel, prof. înv. primar, Școala Gimnazială Nr.2, Dernișoara, Bacter Georgeta Claudia, prof. înv.

preșcolar, G.P.N nr.3, Dernișoara Dascălul de ieri și de azi
”Timpul este unul din conceptele fundamentale ale fizicii și filosofiei. Este o măsură a duratei

evenimentelor și are diferite înțelesuri în funcție de contextul în care este definit. În fizică, timpul este
o dimensiune a naturii și poate fi văzut ca o măsură a schimbării. „ . Timpul... dacă m-ar întreba cineva
pe mine ce este, nu știu sigur dacă m-aș putea rezuma doar la câteva cuvinte. Pare greu de crezut dar a
fost singurul care, încă de la prima suflare, mi-a fost alături. Pentru mine este precum un veteran de
război, luptă pentru o lume mai bună , dar după o scurtă perioadă, simte că este înnăbușit de ceea ce se
petrece în jurul său. Cu toate acestea, el rămâne neclintit, deoarece mi-a văzut toate victoriile,
eșecurile, lacrimile de ”sânge„ vărsate în toiul nopții, căderile nervoase, dar și toate reușitele pe plan
familial (întemeierea unei familii, momentul în care am devenit tătic) cât și pe plan financiar (un loc de
muncă stabil, cu un venit lunar capabil să îmi întrețină familia). La o anumită vârstă ajungi să realizezi
că cel mai important lucru în această viață este împlinirea sufletească și nu cea trupească. Este inutil să
îți petreci întreaga viață în lux, iar în interior să ”cerșești„ un gram de afecțiune, în cele mai multe
cazuri, banii nu sunt capabili să îți aducă fericirea, aceasta este concluzia la care am ajuns după câteva
decenii însemnate, din viața mea.

Nu sunt foarte tânăr, pot să spun că am prins cumpăna dintre milenii, matur, cu o exeperiență
de viață considerabilă. Pe atunci, nici nu bănuiam că o să urmez această carieră de dascăl. Să fiu
sincer, nu este ușor, necesită o multitudine de sacrificii, cel mai mare fiind acela de a petrece mai mult
timp (în scop educativ), cu ”vlăstarele„ unor străini, decât cu proprii tăi copii. Noi „dascălii” suntem
precum o lumânare, un „obiect” simplu destinat să lumineze calea tuturor celor care au nevoie și ne
aleg pe noi. Suntem construiți în așa fel încât, luminând calea altora, ne consumăm pe noi înșine. Este
„trist”, dar satisfacția este dublă atunci când în urma noastră rămân elevi cu un potențial impresionant,
viitorii oameni de valoare ai țării (educatoare, profesori, ingineri, pompieri, medici, experți în IT, etc).
Este punctul în care realizezi că ai ales cariera potrivită pentru tine. Acest sentiment este foarte greu de
explicat, termenul „bucurie” fiind puțin spus.

Deși sunt dascăl în momentul actual chiar în satul natal având-o alături pe soția mea care și ea
are aceași profesie , îmi amintesc cu drag de perioada aceea când eram elev de școală primară,de
școală generală și, mai apoi, de liceu. Eram precum ați fost și voi toți, un novice în ale vieții, în general
retras. Abia după mai mult timp petrecut împreună cu ai mei colegi am început și eu să îmi împărtășesc
gândurile, ideile și sentimentele. Cel mai greu a fost pană ne-am cunoscut, trebuie să recunosc că din
acel moment am legat prietenii pe viață. Avem multe amintiri, care ne face și mai puternică relația de
prietenie care ne leagă. Ocupația mea în timpul școlii, varia de la o zi la alta, rar se repeta același lucru
două zile consecutiv. Țin minte că obișnuiam să îmi imaginez viața personală a profesorilor care îmi
predau la clasă. Era foarte interesant să îmi închipui cum acel dascăl, punctual, sobru, cu un bagaj de
cunoștințe, parcă inepuizabil, este în realitate un soț iubitor, un părinte și are o întreagă familie de
întreținut. Sunt sigur că nu eram singurul elev al dânsului, care încerca să își imagineze aceste
ipostaze, bizare pentru noi. Acum realizez că acest ”act de creație„ se poate adresa chiar la mine, eu să
fiu privit din aceeași perspectivă cu care îl priveam și eu pe dascălul care se afla la catedră în timp ce
eu eram doar un simplu elev. Eram o generație foarte năzdrăvană, fiind un test greu, de încercare,
adresat noilor cadre didactice, care probabil au avut „norocul” să ne predea. Sunt sigur că nu orice tip
de persoană ar fi fost capabilă să reziste câteva ore cu acel colectiv. Totuși, pregătirea drastică și
caracterul puternic al acelor dascăli și-au spus cuvantul. Cu toate acestea este de remarcat faptul că
acele vremuri, se aseamănă mult prea puțin cu realitatea actuală, și aici fac referire strict la sistemul de
învățământ. Schimbările, aduse în sistem, au înlocuit treptat vechile metode de predare, materialele
didactice (manuale, auxiliare, ș.a.), instituțiile de învățământ au suferit și ele modificări majore, atât la
interior cât și la exterior, nivelul de pregătire al cadrelor didactice, apariția unor cursuri foarte practice

13

care ajută dascălul cu scopul de a-l perfecționa. Țin minte că erau printre ultimii ani ai comunismului,
apoi, primii ani ai postcomunismului instaurat pe teritoriul țării românești, vremuri nu tocmai
favorabile pentru sistemul de învățământ, vinovate fiind părerile diferite ale dascălilor față de părerile
celor de la conducerea țării. Acele vremuri, pedepsind aspru ”loialitatea„ pentru regim. În
contradictoriu cu acele pedepse, în viața publică (în special în zonele rurale), dascălii se bucurau de o
admirație de nedescris. Atunci, statutul unui dascăl (tovarăș) era unul incomparabil cu cel pe care îl are
în secolul al XXI-lea. Ei se bucurau de un respect aparte, deoarece erau printre puținii cunoscători de
carte. Erau cei la care țăranii apelau în momentul în care aveau nevoie sa redacteze fie o scrisoare, fie
un document, pe care ei singuri nu îl puteau redacta din mai multe motive. Ținuta lor, erau una parcă
aparte. Chiar dacă vedeai, să zicem, un străin trecând prin fața ta, îți dădeai seama rapid de profesia pe
care acesta o avea, deoarece îmbracămintea sau un accesoriu (poate pus la voia întâmplării), erau indici
clari referitori la caracterul acelui om, la profesie, dar în special la educația de care s-a bucurat acel
individ. Îmi amintesc cu drag de anii pe care i-am petrecut pe băncile de lemn ale scolii și de mirosul
acela specific al filelor de Abecedar. Școala, nu avea aceleași dimensiuni și nici dotări interioare, pe
care școlile din prezent le au. Era o clădire simplă, cu pereții văruiți în alb, atât la interior cât și la
exterior. Sala în care se desfășurau orele de curs era cât se poate de simplă, două coloane de bănci
masive din lemn, iar în fața lor era situată catedra. Pe pereții interiori, se gaseau pe alocuri planșe
confecționate fie de noi fie de dascăl. Acele planșe ilustrau natura în cele patru anotimpuri, dar și
câteva de dimensiuni mai mici care ilustrau alfabetul limbii române. Desigur, locul cel mai de cinste pe
acei pereți era ocupat de un tablou care ilustra stema statului român și de încă un tablou în care se afla
chipul conducatorului țării. Școala reprezenta aproape o instituție militarizată. Orele de curs se
desfășurau într-o manieră parcă mai mult decât memorabilă. Dascălul, părintele întregii clase, stătea în
picioare în fața noastră, iar în momentul în care acesta începea să predea lecția de zi, printre rândurile
elevilor se instaura o liniște deplină. Tonul impunător îți creea acel sentiment de frică, simțeai cum
întregul organism era cuprins de un fior rece. Lecțiile erau predate în așa fel încât, atât cei mai buni
elevi din clasă, cât și cei cu o capacitate de percepere a informației mai redusă, să meargă la sfârșitul
orelor acasă, cu lecția învățată în procent de peste 70%. Era un om extraordinar în vocabularul căruia
erau evidențiate vârsta, experiența de viață, dar și studiile urmate. Chipul sobru, pe care se schița rar o
urmă de zâmbet, la care se adaugă și statura impunătoare, îl transforma rapid într-un dascăl respectat și
autoritar, aproape că nu îndrăzneai să îți ridici nici privirea, iar să comentăm, nu era nici pe departe
lucrul la care ne stătea gândul. În acele vremuri disciplina juca un rol crucial, iar respectul era la un
rang înalt, nerespectarea acestora atrăgând după sine consecinte grave.

În viața cotidiană, sistemul de învățământ este mult mai „flexibil”, atât pentru profesori, cât și
pentru elevi. Școala, instituția în care îți petreci aproape două decenii (asta dacă îți alegi o carieră în
acest domeniu) nu mai este privită ca o instituție militarizată. Ea a suferit o multitudine de modificări
atât la interior cât și la exterior. Construcțiile nu mai au aceleași dimensiuni cu cele din trecut, ele fiind
mult mai spațioase. Sala de clasă a suferit și ea modificări, pereții fiind adesea colorați în diverse
nuanțe (care conform unor cercetători, sunt mai benefice și oferă elevilor un randament mai bun) și
încărcați cu o multitudine de planșe, fotografii, dar și alte obiecte care sunt utilizate ca și suport vizual,
în timpul predării unei noi lecții. Pe lângă săli de clasă, unele școli dispun și de laboratoare specializate
pe o anumită materie. Dotările care se regăsesc în aceste laboratoare, sunt puse la dispoziția dascălilor
cât și a elevilor, cu scopul de a profesa, ba chiar mai mult de atât de a excela la o anumită materie.
Timpul nu a lăsat neschimbat nici vechile manuale. Schimbarea a fost una majoră, iar piața a fost
invadată treptat de o multitudine de edituri, care se luptă pentru vânzarea a cât mai multor manuale. Nu
doar statutul școlii s-a schimbat, ci și cel al dascălului de odinioară. În momentul actual, autoritatea
dascălului a scăzut considerabil, datorită comportamentului pe care elevii îl au. Lipsa de interes a
elevilor, față de materia de la clasă se datorează tehnologiei. Acum, fiecare copil care are acces la

14

internet și este capabil să utilizeze un motor de căutare, reușește să intre în posesia informației dorite,
neglijând lecția de la clasă cât și sfaturile date de dascăl. Timpul nu le-a răpit dascălilor doar
autoritatea, ci și respectul acordat de elevi. Treptat, generațiile de elevi au început să privească ”cu
ochi răi „ dascălii, fiind incapabili să observe faptul că, niciodată cel de la catedră nu le va împărtăși
informații care să le facă rău, atât în prezent cât și în viitor.

În cariera mea de dascăl, am sesizat mai mulți factori care sunt capabili să modeleze caracterul
și modul în care un cadru didactic va preda la clasă. Din acești factori, doresc să pun accentul doar pe
doi dintre ei, pe care eu îi consider cu o influență mai puternică și anume: mediul în care dascălul își
desfășoară orele normale de curs, dar și profesorii acestora, care le-au împărtășit cunoștințele lor cu
bucurie și care vor rămâne veșnic în inimile ”elevilor/viitori profesori„. Prin, mediul în care dascălul
își desfășășoară orele normale de curs, aș vrea să evidențiez poziția geografică a școlii, într-o zonă
rurală sau una urbană. Desigur, fiecare dintre ele are atât avantaje cât și dezavantaje referitoare la
numărul de elevi, confortul pe care îl poate oferi respectiva instituție cât și la salariul lunar. Una dintre
cele mai frecvente ”probleme„ pe care un profesor le poate întâmpina în zona rurală este predarea la o
clasă simultană. În această situație, el este pus în fața unei provocări, pe care o va trece sau nu.
Pregătirea din anii anteriori, în domeniu, va fi cea care va face diferența dintre un profesor capabil să
mențină atât disciplina cât și să preadea simultan la două clase, și unul care mai are nevoie de puțină
pregătire. Cel de-al doilea factor capabil să modeleze caracterul și modul în care un cadru didactic va
preda la clasă, este profesorul pe care acesta îl simpatiza încă de pe băncile școlii. Astfel, în mod
inconștient, el își va însuși unele trăsături ale profesorului său și anume: modul de gândire, jocurile
didactice, gesturile și mimica în momentul în care este pus în ipostaza de a explica ceva unor
elevi.Cadrul didactic este foarte mulțumit atunci când unul dintre elevi vrea să-i calce pe urme,
realizând că ”istoria se repetă„ , adică simpatizantul ajunge să fie simpatizat și un exemplu bun de

urmat.
În concluzie, sistemul de învătământ a suferit de-a lungul timpului mari modificări . Evoluția

tehnologiei a oferit, atât elevilor cât și profesorilor, șansa de a avea acces în permanență la informația
dorită, în unele cazuri acest privilegiu a dus la intrarea în posesie a unei informații eronate. Școlile nu
mai sunt mici republci discreționare. Atât eu cât și părinții mei am crescut în acele școli în care
dascălul era și judecător și jandarm și procuror, dar în momentul actual sunt doar simpli dascăli, care
reușesc cu greu să își impună autoritatea. Acest fapt se datorează și schimbărilor majore din sistemul
de învătământ, multe dintre ele fiind doar temporare, sub forma de proiecte.

Profesorii, ”au suferit și ei modificări„ , studiile pe care le-au făcut cei din trecut pentru a putea
preda o anumită materie, într-o instituție școlară, diferă de studiile pe care trebuie să le urmeze un
tânăr învătăcel (cel mai probabil un viitor profesor). Nu doar studiile diferă, în această situație ce și
modul în care sunt priviți de societate. Respectul...în unele cazuri fiind mai mult decât inexistent.
Așadar, trecerea ireversibilă a timpului, își lasă amprenta, suficient de evidentă, în sistemul de
învățământ existent în România.O soluție, pe care eu o consider una eficientă, ar fi redobândirea
”statutului„ de dascăl, care ar reduce treptat divergențele dintre generații.

Bibliografie:

• Webografie: https://ro.wikipedia.org/wiki/Timp
Balea Livia-Valentina, prof. înv. preșcolar, Școala Gimnazială Avram Iancu Abrud, Jud. Alba Dascălul de
azi în școala de mâine

Avem o profesiune de credinţă, noi suntem dascăli. În şcoală, dascălul este conducătorul activităţii
didactice ce se desfăşoară în vederea realizării obiectivelor prevăzute în documentele şcolare. Desfăşurându-şi
activitatea profesională în cadrul şcolii, dascălul nu încetează de a fi un educator şi în afara ei, urmărind,
bineînţeles, obiective specifice şi apelând la mijloace şi forme adecvate. Multiplele sarcini pe care le are de
îndeplinit în şcoală şi societate impun, ca o primă coordonată a pregătirii sale, un larg orizont cultural,

15

cuprinzând cunoştinţe din diverse domenii ale ştiinţei, tehnicii şi culturii, dublat de o bază filosofică menită să-i
asigure o viziune de ansamblu asupra lumii şi devenirii ei.

Pregătirea de specialitate se referă la însuşirea cunoştinţelor dintr-un domeniu al ştiinţei, tehnicii, artei
sau culturii, care urmează să fie apoi valorificate în actul pedagogic al predării unui obiect de învăţământ.
Fiecare dascăl este un specialist în unul din aceste domenii. Fără a se confunda cu omul de ştiinţă,dascălul
trebuie să fie la curent cu cele mai recente descoperiri, cu discuţiile şi controversele ce au loc în acel domeniu.

Cultura psihopedagogică se compune din cunoştinţe de psihologie, pedagogie, metodică, într-un cuvânt
din totalitatea cunoştinţelor teoretice privitoare la educaţie şi personalitatea umană, şi
dintr-un ansamblu de priceperi şi deprinderi practice solicitate de desfăşurarea, ca atare, a acţiunii educaţionale.

Eficienţa învăţământului este strâns legată de măiestria pedagogică a dascălului concretizată în stilul
activităţii sale de comunicare cu elevii. Personalitatea cadrului didactic din orice perspectivă ar fi abordată,
rămâne una dintre cele mai distincte din punctul de vedere al caracteristicilor specifice, datorită rolului atât de
însemnat pe care îl are în viaţa copilului.

Învăţământul românesc, aflat în continuu proces de reformă, îşi defineşte liniile directoare ale politicii
educaţionale concordantă cu cea europeană. Pentru compatibiiizarea procesului nostru de învăţământ cu reperele
comunitar-europene, se impune o modernizare a acestuia prin transformări esenţiale atât în optica gândirii
pedagogice, cât şi în tehnologia didactică, înţeleasă prin abordarea procesului didactic sub raportul scopurilor şi
obiectivelor riguros elaborate, al conţinuturilor şi strategiilor adecvate, în scopul asigurării calităţii sistemului de
învăţământ.

Reforma în învăţământul preşcolar este prezentă ca o opţiune clară şi distinctă în favoarea redescoperirii
copilului, a trebuinţelor sale, prin avansarea unor criterii pedagogice validate la scară naţională, care vizează
respectarea cerinţelor proiectării moderne, de tip curricular. Situarea copilului în centrul organizării procesului
de predare–învăţare, constituie o schimbare fundamentală care a atras după sine necesitatea găsirii unor soluţii
didactice care să stimuleze performanţa copilului cel puţin la nivelul descris de potenţialul său.

Literatura pedagogică oferă mai multe soluţii metodologice moderne: pluridisciplinaritatea sau
abordarea tematică, interdisciplinaritatea sau abordarea integrată, transdiciplinaritatea sau abordareacross-
curriculară.

Interdisciplinaritatea se impune ca una din direcţiile principale ale renovării activităţii din învăţământ, în
ansamblu său şi în mod deosebit, în conţinutul acestuia şi în mod deosebit, în conţinutul acestuia şi a strategiilor

de lucru aplicate.
Premisa abordării interdisciplinare a conţinuturilor învăţării este aceea de a asigura unitatea cunoaşterii

şi depăşirea graniţelor disciplinelor de învăţământ. Este unanim acceptat că, în viaţa de zi cu zi, nu folosim
cunoştinţe disparate acumulate la anumite discipline şi nu valorificăm capacităţi specifice unei materii de studiu.
Abordarea integrată a cunoaşterii nu este un element de noutate, pedagogii subliniind, încă de la vechii greci,
importanţa transmiterii cunoaşterii ca un tot unitar.

Viaţa noastră este una complexă, unitară, prin urmare ar trebui să studiem fenomenele din perspectiva
diferitelor discipline, intercorelate şi, mai mult, din perspectiva valorificării învăţării nonformale şi informale în

context formal.
Este necesară o abordare interdisciplinară a conţinutului învăţământului, luându-se în considerare

transformările metodologice şi structurale care au loc în ştiinţa contemporană şi o orientare tot mai fermă spre o
formare interdisciplinară a personalităţii umane în vederea integrării sale într-o societate democratică dinamică.
„Interdisciplinaritatea este o formă a cooperării între discipline diferite cu privire la o problematică a cărei
complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergenţă şi o combinare prudentă a mai multor puncte de
vedere.” (C. Cucoş, 1996) Activităţile cu caracter interdisciplinar au pronunţate valenţe formative favorizând
cultivarea aptitudinilor creative. Educatorul, dând dovadă de măiestrie şi pricepere asigură integrarea la nivel
interdisciplinar, prin găsirea conţinuturilor comune diferitelor obiecte de studiu, în vederea realizării
obiectivelor învăţării.

Învăţământul românesc se confruntă cu probleme din ce în ce mai complexe, care necesită un nou mod
de gândire, idei noi, informaţii noi şi binenţeles, un nou mod de a învăţa. Învăţarea prin cooperare este o
strategie de instruire structurată şi sistematizată, în cadrul căreia, grupe/echipe mici lucrează împreună pentru a

16

atinge un ţel comun, urmând ca fiecare membru al unui grup să-şi îmbunătăţească performanţele proprii şi să
contribue la creşterea performanţelor celorlalţi membri ai grupului.

Cooperarea {munca alături de cineva} presupune colaborarea, adică participarea activă la realizarea
unei acţiuni, bazată pe schimbul de propuneri, idei. Învăţarea prin cooperare ajută copiii să înveţe mai profund,
cultivând relaţiile bazate pe respect reciproc şi colaborare constructivă. Tehnicile de învăţare prin cooperare
prezintă o serie de strategii de atribuire a unor roluri active copiilor, pentru ca aceştia să se sprijine reciproc în
învăţare. Nu mai este suficient să li se prezinte copiilor date intuitive sau verbale, pentru ca ei să le înregistreze
şi să le interiorizeze, pentru a fi redate în mod fidel; este nevoie de interacţiuni cognitive, sociale, prin care,
învăţarea, oferă copiilor posibilitatea de a cunoaşte rezultatele procesului de învăţare, dar şi a proceselor mentale
din cadrul învăţării.

Procesul de învăţare nu poate fi conceput, în contextul actual, fără cooperare: pot colabora 3-4 copii
într-un grup, 16-20 copii dintr-o grupă, dar pot conlucra şi copii din grupe şi grădiniţe diferite, în proiecte
comune. Deci, a coopera înseamnă a lucra împreună pentru un scop comun, presupunând un schimb activ de
idei, înseamnă a dezvolta componenta socială a personalităţii copiilor. Determinarea copiilor preşcolari să
lucreze în echipă reprezintă o tehnică binecunoscută pentru promovarea învăţării active şi a unei mai bune
pregătiri pentru integrarea şcolară, ştiut fiind faptul că abilitatea de-a lucra împreună a devenit apanajul noii
reforme educaţionale. Din acest motiv, toate activităţile de învăţare nu trebuie să fie prelegeri plicticoase, ci
jocuri cu rol, simulări, poveşti, probleme decupate din viaţa de zi cu zi. În orice moment al activităţii copilul
este antrenat într-o activitate cu o sarcină clară şi întotdeauna participarea lui are drept scop să găsească o
soluţie, să câştige o competiţie, să-şi adjudece un merit pentru efortul său.

Pregătirea copiilor pentru a deveni „cetăţeni eficienţi” într-o societate democratică presupune
dobândirea de către aceştia a unor abilităţi cognitive, formarea şi exprimarea unor opinii proprii, dezvoltarea
capacităţii de argumentare logică a unor idei. A-i învăţa pe copii să gândească critic înseamnă a-i învăţa să
gândească democratic; înseamnă a le dezvolta gândirea multicauzală, care-i va face pe copii să găsească soluţii
multiple la situaţiile multiple în care se vor găsi, la un moment dat, în viaţă. A „gândi critic” înseamnă a emite
judecăţi proprii, a accepta părerile altora, a fi în stare să priveşti cu simţul răspunderii greşelile tale şi să le poţi
corecta, a primi ajutorul altora şi a-1 oferi celor care au nevoie de el. Capacitatea de a gândi critic se dobândeşte
în timp, permiţând copiilor să se manifeste spontan, fără îngrădire, ori de câte ori există o situaţie de învăţare,
fără să le fie teamă de reacţia celor din jur, de părerile lor şi le dă încredere şi putere de analiză şi reflexie. Toţi
copiii, indiferent de dezvoltarea intelectuală sau de vârstă, pot contribui la elucidarea situaţiei necunoscute,
spunându-şi ideile. Ei trebuie deprinşi de mici să asculte şi să accepte, făcându-i să înţeleagă că în cadrul
dezbaterilor şi al schimbului de opinii nu se critică copilul ci ideea. Copiii trebuie să devină capabili nu numai
de a „citi, desena, juca sau a socoti” ci şi de a pătrunde şi a descoperii adevăratele probleme ale societăţii
democratice, fiind primul pas către o practică a implicării democratice.

Deşi unii consideră că dezvoltarea gândirii critice este un proces prea greu pentru copiii preşcolari
datorită stadiilor dezvoltării inteligenţei copilului (descrise de J.Piaget) acest lucru este posibil cu ajutorul

suportului intuitiv.
Întrebările care se pun sunt:
În ce măsură contribue gândirea critică la maturizarea prea rapidă a copiilor ?
Li se „răpeşte” micilor copii copilăria ?
Ne folosim de un copil ca să gândească precum un adult ?
Este moral ca un cadru didactic să obţină efecte spectaculoase în prezent cu preţul unor
posibile consecinţe târzii plătite de copii ?
Răspunsul este sigur nu. Niciodată nu vor exista asemenea consecinţe, iar copiii vor raţiona cu siguranţă

mai bine, dar aceasta nu va fi în detrimentul lor, deoarece utilizarea metodelor interactive, a procedeelor şi
tehnicilor de lucru, le sporeşte încrederea în forţeleproprii, în performanţele obţinute, contribuind la dezvoltarea
intelectuală, morală şi la socializarea lor. Astfel copiii participă efectiv la actul învăţării, mărindu-le
responsabilitatea şi gradul de implicare.

Nu practicarea timpurie a gândirii critice dăunează, ci practicarea neadecvată sau parţială a ei poate duce
la dezvoltarea unui comportament tipic, unui copil pasiv care aşteaptă totul de-a gata, iar efectul nu va fi deloc
neglijabil ci, din punct de vedere moral, dăunător şi educaţional contraproductiv.

17

Condiţiile şi situaţiile specifice, care pot duce la dezvoltarea gândirii critice, complexe, la cea mai
fragedă vârstă, pot fi considerate următoarele:

• încurajarea copiilor să pună cât mai multe întrebări
• stimularea comunicării prin organizarea de discuţii şi dezbateri între copii, între educatoare şi copii
• activizarea copiilor prin solicitarea lor de a opera cu idei, concepte, obiecte învederea reconsiderării

acestora si a emiterii a noi variante
• stimularea spiritului critic, constructiv, a capacităţii de argumentare şi de căutare a alternativelor
• organizarea de discuţii pe anumite teme, iniţierea de proiecte, jocuri, excursii
• educarea capacităţii de a privi altfel lucrurile, de a-şi pune întrebări neobişnuite despre lucruri

obişnuite
• libertatea de exprimare a cunoştinţelor, a gândurilor, a faptelor
• aprecierea importanţei modalităţilor democratice de adoptare a deciziilor
• incitarea interesului către nou, necunoscut şi oferirea satisfacţiei găsirii soluţiei după depunerea unui

efort de căutare de către copil
În procesul instructiv-educativ este necesară schimbarea poziţiei faţă de copil. El trebuie considerat, de
mic, drept un participant activ şi creativ la propria formare. Trebuie avut în vedere că, formarea unor deprinderi
de învăţare interactiv-creativă, antrenând efortul intelectual din partea copilului, cu cât sunt mai de timpuriu
formate, fixate şi consolidate, cu atât au un efect formativ mai
eficient, materializat în dezvoltarea capacităţilor intelectuale superioare care-i va ajuta pe copii la participarea
activă, democratică a activităţii lor ulterioare.
Sub genericul metode activ-participative se încadrează acele metode care promovează un tip
activ de învăţare, o „învăţare activă” sau „operatorie”, învăţarea activă angajează operaţii de gândire şi
imaginaţie, apelează la structuri mintale - structurii operatorii şi structuri cognitive de care dispune copilul; şi de
care el se foloseşte ca de nişte instrumente în susţinerea unei noi învăţări.
Prin aceste metode se stimulează: strângerea de informaţii, producerea de idei, căutarea de soluţii,
organizarea şi reorganizarea progresivă a ideilor, interpretare, reflecţie personală, comunicare, inventivitate şi
creaţie.
Metodele activ-participative solicită efortul personal de gândire, imaginaţie, memorie şi voinţa, dar şi
valorifică maximal potenţialul de cunoaştere, acţiune şi trăire al copilului. Efectele formativ-educative ale
învăţării sunt în raport direct proporţional cu nivelul de angajare şi participare individuală şi colectivă.
În opoziţie cu metodologia tradiţională, pentru care elevul rămâne mai mult un auditoriu sau
un simplu spectator, gata să recepteze pasiv ceea ce i se transmite ori i se demonstrează, metodele active au
tendinţa să facă din acesta un actor, un participant activ în procesul învăţării, pregătit să-şi însuşească
cunoştinţele pe calea activităţii proprii, a unei angajări optime a gândirii, a mobilizării tuturor funcţiilor
intelectuale şi energiilor emoţional - motivationale în raport cu sarcina de învăţare dată.
Esenţial în pregătirea cadrului didactic pentru lecţie este de a putea pune în joc toate cunoştinţele sale şi
întreaga lui pricepere, nu pentru a transmite pur şi simplu nişte cunoştinţe de-a gata ce trebuie să fie însuşite, ci
de a insufla elevilor săi dorinţa şi posibilitatea de a le dobândi, pe cât este cu putinţă, prin ei înşişi, printr-un
studiu cât mai activ, mai intensiv şi pasionat.
Metoda proiectelor este o strategie adoptată şi în învăţământul preşcolar. În cadrul acesteia se
recomandă promovarea unor metode activ-participative ca învăţarea prin descoperire, brainstorming-ul,
cercetarea, conversaţia euristică.
Pentru copil, aproape orice activitate este joc. Jocul este cea mai sigură cale de acces spre sufletul
copilului, spre minunata lui lume de gânduri şi vise. „Jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul
vieţii. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică cere să respire şi, în consecinţă, să acţioneze.”

(E. Claparede)
Suntem cei mai norocoşi dintre cei care muncesc. Nouă ni se permite să vedem cum viaţa renaşte în

fiecare zi, cu orice nouă întrebare, idee sau prietenie. Un dascăl ştie că, dacă va pune dragoste şi adevăr în ce
face, ceea ce va construi el va dura o veşnicie.

„Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei-spunea Sf. Ioan Gură de Aur. Pictorul şi sculptorul fac
doar figuri fără de viaţă, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el; se bucură şi oamenii, se bucură şi

18

Dumnezeu”. Tot ceea ce este nevoie cu adevărat să ştim îi învăţăm pe copii în şcoală: împarte tot ce ai, fii
corect, când greşeşti, recunoaşte, du o viaţă echilibrată, joacă-te, pictează, cântă, dansează şi învaţă în fiecare
ceas, câte puţin.

De-a lungul unei zile, un profesor este nevoit să fie actor, prieten, soră medicală, antrenor, detectiv,
părinte, căutător de comori care stau uneori, undeva, îngropate sub resemnare. Inocenţi nevindecabili, intrăm în
jocurile copiilor, în clasă sau afară, nu atât spre a l earăta cum se face, cât pentru a descoperi lumea împreună.
Odată ieşiţi din această convenţie,redevenim dascăli, însă nu severi, încremeniţi în rigori sau şabloane, ci
înţelegători şi răbdători cu fiinţele ce se plămădesc lângă noi.

Un educator bun luminează destinul învăţăceilor, căci scopul educaţiei este să-i pregătim pe elevi spre a
deveni autodidacţi, independenţi în gânduri şi acţiune, arhitecţi ai propriei lor personalităţi. Fiecare elev simte
nevoia de a fi preţuit, iubit, evidenţiat. Noi, educatorii, le putem demonstra elevilor iubirea noastră, prin fiecare
cuvânt, gest, prin grija pe care le-o purtăm, făcând adânci popasuri în sufletele lor, tulburându-le, până la
emoţie, candorile şi complicaţiile începuturilor. Îi respectăm, prin faptul că îi tratam ca pe fiinţe unice. Le dăm
sentimentul siguranţei, mai ales atunci când acţiunile şi cuvintele noastre sunt conforme cu un înalt cod moral.
De la înşişi educatorii noştri, am învăţat că dascălii sunt suflete fără ascunzişuri, de o rară sociabilitate, generoşi,
calmi, răbdători, reprezentând chipul probităţii morale şi profesionale, al credinţei depline în esenţa condiţiei

umane.

Bibliografie:
1. Revista Dascălul de ieri și de azi, Nr. 1, Decembrie, 2010;

2. Revista Preparandia, Nr. 10, Octombrie 2012;

Bănceanu Anca, profesor, Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”, Bârlad Relaţia profesor-elev din
perspectiva interdisciplinarităţii

Promovarea interdisciplinarităţii reprezintă o particularitate a progresului ştiinţei contemporane. Formă
de cooperare între discipline ştiinţifice distincte, care se realizează prin respectarea logicii ştiinţelor respective
adaptate particularităţilor legii didactice, interdisciplinaritatea permite elevilor să-şi formeze o imagine unitară
asupra realităţii, dezvoltându-le o gândire integratoare. Nevoia aceasta de unitate nu este nouă, filozofii şi
pedagogii din cele mai vechi timpuri oprindu-se asupra acestui aspect. Astfel, spre a da doar un exemplu, îl voi
menţiona pe Comenius, care considera că pedagogia unităţii era un remediu pentru împărţirea ştiinţei în
discipline care par să nu aibă legături între ele.

Reforma conţinuturilor, specifică perioadei contemporane, a impus o serie de transformări la nivelul
curriculum-ului, cele mai importante raportându-se la modalităţile de selectare şi organizare a conţinuturilor. S-a
impus astfel perspectiva interdisciplinară, care aduce cu sine transferul unor metode dintr-o disciplină în alta,

transfer care presupune grade diferite de implicare.
Din perspectiva lui Mihai Stanciu1, perspectiva interdisciplinară este susţinută de o serie de argumente,

precum:
• Argumente de ordin ontologic (vizează modalitatea de percepţie a lumii în plan existenţial, ca
manifestare în spaţiu şi timp).
• Argumente de ordin epistemologic (interdisciplinaritatea este produsul valorizării în plan
epistemologic a ideii de totalitate ontologică).
• Argumente de ordin social (problematica lumii contemporane impune o gândire interdisciplinară).

• Argumente de ordin psihopedagogic.
Ultima categorie de argumente împlică în primul rând o structurare a conţinuturilor învăţării în funcţie
de logica ştiinţei şi în al doilea rând valorizarea întregii realităţi înconjurătoare, permiţând elevului să realizeze
sinteza tuturor contextelor educative favorizante. Elevul ajunge astfel să perceapă lumea asemeni unui întreg,
realizat din sisteme şi subsisteme aflate în relaţie de interdependenţă.
Există mai multe posibilităţi de abordare a învăţământului integrat. Astfel, pornind de la conţinutul
disciplinelor, se pot realiza: sinteze integrative în cadrul aceleiaşi discipline, combinaţii de două sau mai multe
discipline, însă păstrând aceleaşi proporţii, sau corelaţii interdisciplinare centrate pe o anumită disciplină.

1 Mihai Stanciu, Reforma conţinuturilor învăţământului, Ed. Polirom, 1999, p. 160.
19

Pentru a percepe corect şi mai ales unitar fenomenologia existenţială este necesară realizarea unor
conexiuni între două sau mai multe discipline şcolare. Interdisciplinaritatea porneşte de la ideea potrivit căreia
conceptele şi metodele specifice mai multor discipline se îmbină armonios pentru a aborda o anumită temă şi
mai ales pentru a dezvolta competenţe integrate. Diferenţele care pot să apară între disciplinele de învăţământ
sunt evitate prin intermediul relaţiei create între operaţii sau limbaje explicative.

Potrivit lui G.Văideanu2 tipologia curriculum-ului integrat se prezintă astfel:
• Primul nivel vizează punctele de intrare şi este rezervat atât autorilor de planuri, programe, manuale
sau teste de evaluare, cât şi cadrelor didactice (obiective şi conţinuturi, procesul de predare- învăţare –
evaluare, activităţi extraşcolare).
• Prin prisma modului în care intervin se pot realiza corelaţii obligatorii şi minimale sau conexiuni
disciplinare sistematice şi elaborate.
• În funcţie de modalitatea de elaborare se disting demersuri centrate pe cultura pluridisciplinară a
profesorului sau demersuri realizate în echipe de profesori (team-teaching).
De asemenea, prin prisma modului în care se produce învăţarea în context interdisciplinar se distinge
interdisciplinaritatea centripetă (în abordarea unei teme sau în formarea unei competenţe integrate
interacţionează diferite discipline) şi interdisciplinaritatea centrifugă ( accentul se pune pe elev şi pe achiziţiile
integrate, dobândite de acesta).
Trebuie subliniat faptul că promovarea interdisciplinarităţii nu anulează disciplinele, ci le transformă în
demersuri complementare, fără de care această abordare nu ar fi posibilă. Pentru a eficientiza demersul,
interdisciplinaritatea trebuie corelată cu alte principii sau inovaţii. Pot fi menţionate acum drept exemplu
educaţia permanentă, predarea-învăţarea centrate pe elev, predarea-învăţarea în echipă sau promovarea

metodelor activ-participative.
Interdisciplinaritatea aduce cu sine nenumărate avantaje. Mihai Stanciu consideră că în primul rând,

elevul, ca beneficiar direct, are posibilitatea să acumuleze informaţii despre obiecte, procese, fenomene care
urmează a fi sistematizate pe parcursul anilor de studiu. Se pot clarifica anumite subiecte sau teme şi se
facilitează transferul de informaţii şi de metode între diferite discipline. În aceeaşi măsură, interdisciplinaritatea
stimulează procesele intelectuale ale elevilor.

În ceea ce priveşte cadrul didactic, principala condiţie pentru a aborda anumite teme din perspectivă
interdisciplinară este de a avea o cultură generală temeinică, neaparat însoţită de experienţa psihopedagogică.
Proiectarea implică şi o bună colaborare între cadrele didactice de specialităţi diferite, stimulând astfel munca în
echipă.

Din perspectiva elevilor, abordarea interdisciplinară aduce cu sine avantajul de a sublinia conceptele
comune mai multor discipline şi îi permite aplicarea cunoştinţelor în diferite domenii. Totodată asigură formarea
sistematică şi progresivă a unei culturi comunicative atât de necesare în procesul de interrelaţionare cu semenii.

Relaţia profesor-elev dobândeşte semnificaţii inedite în contextul modernizării învăţământului. Se
bazează pe principiul colaborării, al cooperării, iar elevul nu este doar obiect al educaţiei, ci devine subiectul
principal al actului de instruire şi educaţie. În procesul de predare- învăţare profesorul este un factor important,
organizarorul şi dirijorul cu tact şi măiestrie al activităţii, un veritabil model de gândire, un mentor.

Este firesc, aşadar, ca profesorul să acorde prioritate participării directe şi indirecte a elevului. Relaţia
profesor- elev dă naştere unor virtuţi formative. A rămâne la stadiul de a oferi informaţia elevului înseamnă a
contribui foarte puţin la dezvoltarea personalităţii acestuia. Recomandarea lui J. J. Rousseau devine astfel un
deziderat de care profesorul trebuie să ţină cont: „Apropie-l de probleme şi lasă-l să răspundă singur! Să-şi
întemeieze ceea ce ştie nu pe ceea ce i-ai spus tu, ci pe ceea ce a înţeles el!”

Bibliografie:
1. Mihai Stanciu, Reforma conţinuturilor învăţământului, Ed. Polirom, 1999
2. G. Văideanu, Educaţia la frontiera dintre milenii, Ed.Politică, 1988

Bartha Lidia Eniko, prof.înv. Școala Gimnazială Bogata Dascălul de ieri și de azi

Vocația de dascăl este una de excepție, una hăruită, cu fior tainic, cu bucurii și lumini ascunse.
Profesorii sunt priviți ca niște stâlpi ai societății, artiști și constructori ai societății de mâine. O educație

2 G. Văideanu, Educaţia la frontiera dintre milenii, Ed.Politică, 1988, p.251.
20

aleasă de astăzi este o premisă importantă pentru o societate puternică de mâine. Toți factorii decizionali trebuie
să depună eforturi diferite pentru a îmbunătăți procesul educației în diferitele lui etape.

După cum se știe, dascălul de ieri se baza pe modelul instruirii directe, considerând că el este cel mai
important în procesul educațional, că el concepe, el conduce, el evaluează procesul de instruire.

Dascălul de azi este unul modern care are la bază copilul. Acest tip de dascăl aplică modelul
constructivist de instruire, iar învățarea este facilitată de interacțiuni sociale, cum ar fi: cooperarea, negocierea,
competiția între grupe.

În ultimii zeci de ani s-au schimbat unele metode de învățare, s-a diversificat baza de cărți, manuale,
caiete, diverse materiale, s-au îmbunătățit condițiile de școlarizare, s-au schimbat copiii – beneficiarii acestui
proces de învățare care au trecut de la joaca în natură la jocuri virtuale, internet și televizor, s-au schimbat
atâtea, dar a rămas aceeași pasiunea dascălului care dăruiește cunoștințe, sentimente, trăsături de caracter.

Adevăratul dascăl este cel care îi învață pe copii să se aprecieze și să valorizeze pe alții. Ei îi învață să
își cunoască limitele și să trăiască cu ele, dar și să își apere și susțină punctele de vedere. Dascălul trebuie să fie
un model pentru elevii săi și nu numai, să corespundă unor standarde deontologice. Dascălul model presupune
să fie un om integru, cu o bună pregătire de specialitate, capabil să emane în jur căldură sufletească, să iubească
profund și sincer copiii. El trebuie să aibă darul de a răspândi lumină în mintea celor care-l înconjoară, călăuzit
fiind pe drumul succesului de măiestrie pedagogică și de vocație.

Stăpânirea de sine, cinstea, modestia, exigența față de propria persoană, năzuința spre perfecționare,
fermitatea, consecvența, creativitatea, spiritul de anticipare, intuiția, răbdarea, toleranța, frânturile de suflet,
munca din belșug, ambiția, perseverența, entuziasmul sunt calități care-l transformă pe dascăl în ideal pentru
elevii săi. El a descoperit izvorul cunoașterii și acesta este sursa puterii sale, a învățat că munca este secretul
tinereții și întreaga sa viață învață pe alții prin joc.

Profesorul ideal, în viziunea mea, reprezintă o personalitate complexă formată din câteva competențe.
Fiecare este importantă și indispensabilă profesorului.

În primul rând, el trebuie să convingă elevii săi că sunt foarte capabili, să le arate că ei pot avea
performanță. Profesorul trebuie să îi încurajeze în ceea ce învață, să îi motiveze la schimbare.

În al doilea rând, profesorul învestește în caracterul elevilor mai mult decât în cunoștințele lor.
Schimbarea elevului este foarte importantă și e mult mai importantă decât notele elevului. Un profesor ideal ar
trebui să aibă următoarele competențe specifice profesiei didactice:

➢ Competențe metodologice;
➢ Competențe de comunicare și relaționare;
➢ Competențe de evaluare a elevilor;
➢ Competențe psiho-sociale;
➢ Competențe tehnice și tehnologice;
➢ Competențe de management al carierei.
Un profesor bun, după părerea mea, trebuie să stabilească cu claritate obiectivele pe care urmează să le
realizeze elevii. Aceasta presupune ca profesorul să posede competența de a identifica obiectivele educative de
atins, prin luarea în considerație a caracteristicilor elevilor săi și a așteptărilor comunității sociale, de a
operaționaliza obiectivele alese spre a fi propuse elevilor, de a utiliza diferite tehnici de analiză a sarcinilor de
învățare implicate în realizarea fiecărui obiectiv selecționat.
În opinia mea, competența comunicativă este o trăsătură foarte importantă a cadrului didactic ideal. Ce
folos să aibă un solid bagaj de cunoștințe, dacă nu este capabil să se exprime clar sau să-și expună opiniile și
gândurile. Consider că pentru ca cineva să fie un bun profesor trebuie să studieze tot timpul, să fie un om
sociabil și deschis relațiilor cu ceilalți.
Personalitatea cadrelor didactice moderne se formează prin impunerea ,,ca exigență o permanentă
deschidere față de orice este nou”, în dezvoltarea carierei lor, prin procese de lungă durată, care încep cu
includerea fiecăruia într-un program de formare inițială și se continuă pe parcursul evoluției profesionale și
chiar al întregii vieți. În ultimii ani, foarte multe cadre didactice au optat pentru efectuarea de cursuri de
perfecționare prin învățământ la distanță și prin eLearning prin internet.

21

În învățământul modern, procesul didactic a devenit și devine, tot mai centrat pe elev și mai optimizat
prin intermediul tehnologiilor moderne și al instrumentelor web, însă condiția reușitei este aceea că, profesorul
modern trebuie să stăpânească foarte bine didactica, pentru managementul performant al activităților.

Profesia de cadru didactic implică o serie de responsabilități, roluri, deziderate, calități, competențe, care
o fac să se distingă de multe alte profesii al căror ,,obiect” al muncii este omul. Astfel:

• Profesorul ideal are un caracter integru;

• Profesorul este un autodidact;
• Profesorul găsește valoare în fiecare elev;

• Profesorul își ajută colegii, în special pe cei fără prea multă experiență.
Un aspect esențial în ceea ce privește profesia de cadru didactic îl reprezintă competența profesională
care include ansamblul de capacități cognitive, afective, motivaționale și manageriale, conferindu-i acestuia
calitățile necesare efectuării unei prestații didactice care să asigure realizarea competențelor de către toți elevii.
După mine, reușita unui profesor depinde de multe ori de natura relațiilor pe care le stabilește cu elevii
săi, deoarece multe dificiltăți de învățare și educare se datorează unor relații deficitare. Natura relațiilor pe care
profesorul le stabilește cu elevii este determinată nu numai de stilul de abordare a activității și de trăsăturile sale
de personalitate, ci și de trăsături individuale și de grup ale elevilor.
Pentru ca impactul profesorului asupra formării tinerei generații trebuie să adopte un stil democratic,
caracterizat prin relații deschise bazate pe încredere reciprocă și acceptare, reușind astfel să colaboreze cu elevii
într-o atmosferă armonioasă, lipsită de încordare. Agreabilitatea, gradul de deschidere spre ceilalți, posibilitatea
de schimbare, amabilitatea, răbdarea, stăpânirea de sine, dorința de a ajuta, sociabilitatea, încrederea, capacitatea
de a înțelege problemele întăresc relațiile pedagogice.
Profesorul ideal trebuie să comunice permanent cu elevii, cu părinții, cu colegii și cu comunitatea locală,
să fie un om sociabil și deschis relațiilor cu ceilalți. Trebuie să răspândească în jurul său dragoste, bunătate,
blândețe, respect, admirație, sinceritate, puritate, cinste, calm față de elevii săi. El are menirea de a educa, de a
învăța, de a da o bogată învățătură sufletească, de a fi modelul elevului.
Indiferent de schimbările politice, sociale, economice ale societății românești în viitor, educația va avea
același rol important, formator, modelator. În acest proces dascălii trebuie să continue să muncească, să
clădească, să insufle nu numai informații ci și utilitatea lor, nu numai teorie ci și practică, nu numai minte ci și
voință și inimă. Chiar dacă societatea nu apreciază îndeajuns această transformare, corpul prefesoral trebuie să
își ducă chemarea până la sfârșit, cu bucuria împlinirii, cu conștiința împăcată și cu mulțumirea lucrului bine
făcut.
Meseria de dascăl este pentru mine cea mai frumoasă meserie din lume iar pentru a fi capabilă să
perfecționez această meserie, pentru a deveni profesionist și actor al schimbărilor, pentru a ține pasul cu
schimbările, consider că este esențială o permanentă și continuă perfecționare care să mă direcționeze, să mă
consilieze, să-mi evalueze activitatea astfel încât calitatea actului didactic să crească.
Pedagogul ideal e o persoană educată care vede în fiecare copil o personalitate ce trebuie tratată cu
delicatețe. Profesorul găsește în fiecare elev o valoare. Din acest motiv el nu critică elevii, chiar dacă aceștia nu
sunt la nivelul așteptării lui, ci investește în ei motivându-i să învețe.
După părerea mea, un bun profesor învață din experiență, învață atunci când îi ascultă pe elevi, când îi
observă lucrând. Lucrurile pe care le află despre elevi în timpul procesului de educație devin automat parte a
competențelor lui didactice.
În concluzie, profesorul este un actor desăvârșit care își are scena în sala de clasă, în curtea școlii sau
oriunde își joacă rolul în fața unor copii pentru a le arăta misterele învățăturii. Este cel care hrănește fantezia,
explică trecutul și imaginează viitorul. El este cel care își sacrifică de multe ori timpul liber pentru a-și putea
îndeplini sarcinile de serviciu.

Bibliografie:
1. Nicola, I., Pedagogia, E.D.P., București, 1994;
2. Neculau, A. & Boncu, S., Perspective psihosociale în educație, Editura Polirom, Iași, 1999;
3. Neculau, A. & Boncu, S., Dimensiunea psihosocială a activității profesorului, Editura Polirom, Iași,

1999;
4. Cerghit, I., A fi educator, E.D.P., București, 1978.

22

Berechet Camelia, Liceul Teoretic ”Adrian Păunescu”- Bârca Portrete de dascăl de ieri și de azi

Prezentul articol se vrea a fi un punct de vedere al semnatarelor cu privire la misiunea actuală a
dascălului.

Ne-am hotărât să așternem pe hârtie câteva rânduri despre ceea ce însemna profesia de dascăl odată și
despre rolul pe care îl mai joacă acesta în societatea actuală, din dorința de a ne regăsi pe noi și de a ne recontura
valorile și obiectivele pe care trebuie să le urmărim în fiecare dimineață când ne prezentăm în fața celor care or
să reprezinte cândva dovada unei munci bine făcute.

Și când vorbim de dascăl ne referim la cel care educă, la cel care modelează mintea şi personalitatea
copiilor, la cel care, prin modul în care întelege să-și practice chemarea, poate să deschidă noi orizonturi sau, din
contră, să stârpească orice urmă de speranță. Și spunem chemare, pentru că asta ar trebui să fie – nu te faci
învățător pentru că e o pâine albă de mâncat sau doar ca să ai un loc de muncă sigur, trebuie să conștientizezi
responsabilitatea pe care o ai, trebuie să realizezi că ții în palme viitorul unui copilaș și, așa cum un preot trebuie
să îmbrace straiele bisericești din chemare, din dorința de a-și salva spiritual enoriașii, tot așa și dascălul nu
trebuie să aibă drept motivație decât pe aceea de a-și cizela educațional micii ucenici, de a ridica comunitatea
din care face parte și unde trăiește la un nivel superior, de a oferi micilor purtători de stindard șansa de a vedea
mai departe de granița propriului oraș.

Orice dascăl trebuie să fie mesagerul unor valori sociale, al unui ideal de viaţă, îndeplinind diferite
roluri în activitatea sa didactică: mentor, manager, expert al actului didactic, lider, factor motivator, părinte,
sfătuitor.

Am căutat în DEX ce înseamnă cuvântul “dascăl” și am găsit că dascăl este învățătorul de la țară, acel
învățător care de-a lungul timpului a reprezentat unul din stâlpii comunității locale, model și sursă de inspirație
pentru generații întregi. Noțiunea de dascăl nu mai este atât de răspândit folosită cum era odată și, din păcate,
nici ideea de model social și de pildă motivațională care însoțea această noțiune nu mai este atât de des întâlnită.

Așa este, sunt din ce în ce mai puțini dascăli adevărați, din ce în ce mai puțini învățători, acum suntem
profesori, dar aceasta nu înseamnă că, gradul nostru de implicare și de dăruire a crescut, din contră, acesta scade
alarmant. Chiar nu se putea găsi o soluție de a crește salarial nivelul unei bresle decât schimbându-i denumirea?!
Numindu-o altfel, umblând la sursa existenței sale, o faci să navigheze în derivă, să nu-și mai găsească locul, să
nu mai reușească să vadă malul unde trebuie să acosteze.

Asta nu înseamnă că dascălii nu au partea lor de vină, nu înseamnă că totul este imaculat și că ne
implicăm într-atât de mult încât nu mai putem face față programului, nu înseamnă că suntem uniți, nu înseamnă
că nu ne atacăm reciproc. Nu știm să ne respectăm colegul care se dăruiește și încearcă să ofere elevilor săi
proiecte cât mai diverse, care să deschidă noi oportunități de evoluție, nu înțelegem termenul “concurență”, nu
înțelegem că putem să concurăm fair play fară violență, fără vorbe urâte, că este loc pentru toți dacă vrem să
facem treabă, nu înțelegem să punem deasupra unor interese meschine interesul copiilor, al școlii, al comunității
locale unde ne desfășurăm activitatea. Nu mai știm să ne mândrim cu munca noastră, știm doar să fim invidioși
și falși.

Nu sunt ipocrită, nu susțin idea că dascălii trăiesc și se hrănesc cu aer, cu aspirații și cu rezultatele
elevilor lor, însă putem să găsim încă resortul care să regăsească în noi dascălul adevărat, care știe să se
mândrească cu elevii lui, cu școala lui, cu orașul lui, care știe să întindă mâna colegului său și să-l felicite sincer,
onest, fără ură, dar cu dorința de a-l depăși data viitoare.

Trebuie să găsim echilibrul care să ne ofere stabilitate și respect în societatea actuală, trebuie să ne
regăsim onoarea, mândria și dăruirea, trebuie să ne transformăm asemeni lui Michelangelo în sculptorul, în
artistul care să îndepărteze surplusul și să elibereze forma care ne-a consacrat sau asemeni lui Socrate să ne
moșim pentru a naște din noi DASCĂLUL.

Trebuie să ne respectăm pe noi și între noi pentru a fi respectați de alții.
Tactul pedagogic se înscrie ca o componentă esenţială şi specifică a aptitudinii pedagogice, o abilitate
de a înţelege elevii, de a fi omenos, de a aprecia şi a nota corect, de a da dovadă de exigenţă şi severitate
moderate, de a sprijini şi îndruma elevul, de a-i ierta greşelile minore, de a fi drept în acordarea recompensei şi a
pedepsei, de a pedepsi fapta, nu persoana, de a nu-l persecuta, de a nu-i aminti mereu o greşeală. Tactul
pedagogic solicită inteligenţă, ingeniozitate şi afectivitate în sensul de a acţiona adecvat, suplu şi creator în
vederea reuşitei depline a actului educaţional.

23

Elevii apreciază omenia, însuşirea de bun psiholog, înţelegerea problemelor personale,
ignorarea micilor abateri, renunţarea la pedeapsă când elevul şi-a recunoscut vina, discreţia, evaluarea
obiectivă, imparţialitatea, corectitudinea, simţul umorului etc. Competențele organizatorice întregesc
structura aptitudinii pedagogice. Ele includ capacitatea de organizare şi ordonare a materiei, abilitatea
de a organiza, îndruma şi conduce activitatea clasei de elevi ca grup psihosocial. Munca la catedră
necesită programarea timpului pentru fiecare lecţie, dar şi pentru fiecare semestru sau an şcolar. Trebuie
organizată evidenţa şi controlul activităţii elevilor, precum şi corecta evaluare a rezultatelor acestei
activităţi. O altă componentă importantă a aptitudinii pedagogice este capacitatea de a comunica cu
clasa. Acest act comunicaţional priveşte mai întâi abilitatea învăţătorului de a transmite pe cale verbală
sistemul de cunoştinţe şi priceperi astfel ca actul comunicării să fie viu, activ, dinamic, expresiv. De
conţinut şi de fluenţa verbală depinde în mare măsură calitatea predării cunoştinţelor. Dar învăţătorul nu
transmite elevilor doar informaţii. El stabileşte cu clasa un contact psihologic, realizează cu elevii o
comunicare cognitivă şi una afectivă. Dacă stăpâneşte temeinic materialul de predat, pe parcursul lecţiei
el urmărește îndeaproape modul cum sunt recepţionate informaţiile, cum reacţionează elevii,
observându-le privirea, mimica şi gesturile. Cunoaşte psihologia elevului, structurile lui cognitive,
metodele şi procedeele potrivite vârstei elevilor şi particularităţilor individuale.

Calitatea de învăţător nu este înnăscută. Ea se câştigă şi se formează în liceul pedagogic, în
universitate şi se perfecţionează în procesul instructiv-educativ. Un învăţător se perfecţionează şi se
formează continuu. Susţine astfel ideea de a învăţa mereu, indiferent de vârstă sau de profesie. Educaţia
permanentă permite o mai bună adaptare la cerinţele societăţii, societate aflată în continuă transformare.

Învăţătorul nu uită niciodată că trebuie să zâmbească, să lase la uşa clasei toate problemele personale şi
să fie mentor şi prieten pentru elevii săi. Dacă zâmbeşte, zâmbetul se va întoarce aproape mereu. Zâmbetul şi
râsul întăresc sistemul imunitar, apără de boli, inspiră idei, atrag prietenii şi înfrumuseţează viaţa. Am învăţat în
ani de activitate la catedră generaţii după generaţii că unde e mintea, acolo e şi comoara. Ceea ce facem pentru
noi înşine moare odată cu noi. Ceea ce facem pentru alţii şi pentru lumea întreagă rămâne şi este nemuritor!

Rămâneţi implicati! Modelaţi personalităţi şi suflete, îndrumaţi copiii pe drumul cel bun al vieţii şi veţi
rămâne nemuritori! A trăi în lume fără a deveni conştient de sensul ei este ca şi când rătăceşti într-o bibliotecă
fără a atinge nicio carte!

Călătorie plăcută prin viaţa de dascăl, aţi făcut cea mai bună alegere! Şi nu uitaţi să zâmbiţi!

Bibliografie:
1. Chapman, G. (2008). Cele cinci limbaje ale iubirii, Editura Curtea Veche, Bucureşti.
2. Creţu, T. (2005). Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
3. Cucoş, C. (2000). Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi.
4. Ezechil, Liliana (2002). Comunicarea educaţională în context şcolar, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti.
5. Faber, A. & Maylish, Elaine (2002). Comunicarea eficientă cu copiii, acasă şi la şcoală, Editura Curtea

Veche, Bucureşti.
6. Jude, I. (2008). Educaţie şi socializare, Editura Academiei române, Bucureşti.
7. Şerban, I. Gr. (1975). Învăţătorul şi copiii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

8. Truţă, Elena & Mardar, Sorina (2007). Relaţia profesor-elevi,
Editura Aramis, Bucureşti.
Boitor Anişoara, Liceul Tehnologic “Petru Cupcea”, Supuru de Jos,
judeţul Satu Mare Ioan Ardeleanu Senior – un destin la
răscruce

Ioan Ardeleanu Senior s-a născut la 28 octombrie 1908, în comuna
Supuru de Sus, judetul Sălaj. Rămas orfan de tată, cu o soră şi un frate,
după terminarea cursurilor şcolii din satul natal, la dorinţa sa, a fost admis
şi a urmat cursurile şcolii normale de învăţători din Zalău. În iunie 1928 a
devenit învăţător cu diplomă.

A fost învăţător timp de 20 de ani, în mai multe localităţi : Sighetu
Silvaniei, Crişeni, Tăşnad, Blaj, Zalău, Supuru de Jos, etc. Uneori a

24

îndeplinit şi funcţia de director. A lucrat în mai multe sate, fie pentru că n-avea stagiul militar făcut, fie suplinea
un titular, sau era dorinţa inspectoratului şcolar de a-l promova în posturi mai bune.

Ca învăţător şi-a luat toate examenele: definitivat (1932), gradul II (1936), gradul I (1941), gradul de
învăţător superior (1945). Toate aceste examene le-a luat cu cele mai mari calificative.

Cadru didactic fiind, pasionat de cărţi, Ioan Ardeleanu Senior, şi-a facut una din cele mai mari biblioteci
din Nordul Transilvaniei. Muţi profesori universitari de la Cluj îl vizitau pentru tipărituri mai rar de găsit,
manuscrise şi documente unice.

Ioan Ardeleanu Senior a scris o serie de lucrări de istoriografie locală, printre care „Istoria
învăţământului românesc din Sălaj” tipărită la Zalău, 1936, în 80 pagini, „Oameni din Sălaj’’ tiparită la Zalău în
1938, în 208 pagini.

Din păcate, o operă la care a lucrat foarte mult, „Monografia judeţului Sălaj”, ajunsă către 1970 într-un
stadiu avansat de elaborare, nu a văzut, lumina tiparului decât după moartea sa. Ţinea foarte mult la monografie,
mărturisind către apusul vieţii că mai are o singură dorinţă: „Să-mi încheg lucrarea mea de bază: Monografia
judeţului Sălaj, încă una dintre cele mai de seamă moşteniri ce o voi lăsa fiilor mei, sălăjenilor mei dragi şi
întreg neamului meu românesc”.3

De asemenea, un preţios manuscris despre care aminteşte este „Mişcarea revoluţionară de la 1848-1849
în judeţul Sălaj”, un altul, minuţios şi el, abordează activitatea “Astrei” pe meleagurile de îngemănare a
Sălajului cu Sătmarul.

A colaborat cu mai multe reviste, dintre care : „Transilvania”, Sibiu, „Şcoala noastră”, Zalău, fiind în
perioada 1938-1940 redactorul acestei reviste, autor al lucrării „Monografia satului Supuru de Sus”, 1969,
tiparită postum la Editura Citadela, Satu Mare, 2009 .

Dupa dictatul de la Viena din 30 august 1940, Ioan Ardeleanu Senior împreună cu soţia sa, Sofia
Ardeleanu şi primul lor născut, Inocenţiu, într-o zi de vineri, fără nimic asupra lor, au fugit din Tăşnad.
Biblioteca sa impresionantă a fost salvată de părinţii învăţătorului. A fost adusă cu carele din Tăşnad şi ascunsă
în podul unui grajd. Nu mult a lipsit ca Ioan Ardeleanu Senior să fie prins în Tăşnad. Se zvonea că a fost găsit şi
că va fi spânzurat într-o zi de vineri, când era târg la Tăşnad.

Fugind din Tăşnad, familia Ardeleanu s-a refugiat în Blaj. La Blaj au stat patru ani. Acolo a avut mai
multe funcţii. A fost institutor la şcoala normală unde a format câteva serii de învăţători. În cadrul Asociaţiei
refugiaţilor şi expulzaţilor ardeleni a organizat conferinţe, manifestaţii prin care evidenţia nedreptatea comisă de
Dictatul de la Viena din 1940, ce împărţea în două părţi.

Prin Cooperativa „Ardealul” a ajutat starea materială şi morală a membrilor ei. Judeţul Târnava Mică,
de care aparţinea Blajul, devenise vecin cu Ungaria şi astfel veneau zilnic refugiaţi. Aceştia erau ajutaţi de Ioan
Ardeleanu Senior în primele zile până îşi găseau casă şi loc de muncă.

În ultimul an a desfăşurat cea mai placută şi mai des amintită activitate, şi anume cercetător la
Biblioteca Centrală din Blaj. A trăit aici, clipe de înaltă spiritualitate, pe care nu numai că nu le trăise înainte sau
de atunci încoace, dar care i-au lasat în sufletul lui linii, urme definitive, pentru toată viaţa. Se pare că aici a avut
„cele mai mari satisfacţii şi împliniri”, după cum spune chiar fiul lui, Titus Ardeleanu.

În toamna anului 1944, Ardealul de Nord a fost recuperat, iar Ministerul Învăţământului îl numeşte pe
Ioan Ardeleanu Senior inspector scolar judeţean, şef al judeţului Sălaj.

Ajunge la Zalău în noiembrie 1944. Nici nu apucă să se instaleze, căci după două - trei zile, îl obligă să
plece din nou în sudul Ardealului. Revine în ianuarie 1945, trimis din nou de minister. Primeşte câteva vagoane
de manuale şi fonduri băneşti pentru reorganizarea învăţământului în acest judeţ.

Încearcă să readucă învăţământul la ceea ce a fost înainte de 1940, însă, se loveşte de o mulţime de
piedici, piedici care în final îl doboară. Încercând să pună pe picioare învăţământul sălăjan, el cheamă înapoi
învăţătorii fugiţi. Aceştia se întorc, dar, pentru a avea post, Ioan Ardeleanu Senior destituie învăţătorii maghiari,
care, de cele mai multe ori nici nu aveau studii corespunzătoare. Acest lucru n-a fost pe placul maghiarilor.
Neavând protecţa vreunui partid politic, Ioan Ardeleanu Senior nu mai rezistă de unul singur.

În 15 august 1952 a fost dus fără mandat, fără judecată, pentru doi ani. Întors în 1954, se angajează la
exploatarea minieră „Sălajul Sărmăşag”, unde rămâne până la pensie. Şi-ar fi dorit să se întoarcă în învăţământ,

3 apud Câmpean, Viorel Oameni şi locuri din sătmar, Editura Citadela, 2010, pag. 53.

25

dar n-a fost dorit, deşi toate aceste chinuri pentru colegii lui din învăţământ le-a pătimit. Colaborează la ziarele
sălăjene, dar şi la „Cronica sătmăreană”.

Într-o srisoare adresată prietenului său de la Seini, Mihai Bălaj, mărturiseşte faptul că, „primit şi el să
omagieze municipiul nostru, cu prilejul unei cunoscute aniversări, o conferinţă pregătită întru amintirea
episcopului Grigore Maior îi fusese respinsă. Era prea mult patriotism în cuvintele cărturarului. Izvorât din
marea dragoste pe care o purta pământului natal şi oamenilor care văzuseră lumina zilei acolo.”4

Pentru Ioan Ardeleanu Senior, nu faptul că i-a fost interzis scrisul a fost cea mai mare pedeapsă, ci
„interdicţia de a creşte şi educa mlădiţele româneşti, chemare căreia îi dedicase toată viaţa până la
întemniţarea sa. ”5

Ioan Ardeleanu Senior si-a iubit cariera didactica, a trait si s-a format pentru a fi dascal. A ramas in
sufletul supuranilor ca un om de înaltă ţinută morală, iubitor de ţară şi de neam, un antemergator al şcolii
românesti din nordul Transilvaniei.

În anul 2008 s-au împlinit 100 de ani de la naşterea celui care a fost Ioan Ardeleanu-Senior. Cărturarul
este revendicat pentru tezaurul propriu atât de Sălaj cât şi de Sătmar, deoarece a scris despre oameni şi locuri din
ambele spaţii, iar dragul lui sat natal a aparţinut pe rând de aceste două judeţe. Centenarul naşterii sale a fost
marcat printr-o slujbă religioasă oficiată în biserica din Supuru de Sus, uramată de o depunere de coroane la
Cimitirul din Supuru de Jos, unde este înmormântat cărturarul. A urmat apoi o sesiune de comunicări ştiinţifice
la Liceul Tehnologic„Petru Cupcea”, din Supuru de Jos.

Viorel Câmpean încercând să-l catalogheze pe Ioan Ardeleanu-Senior, îl defineşte „drept un cărturar
dintre cei care astăzi sunt mult regretaţi de sătmăreni: Mihai Bălaj, Corneliu Balla şi Nae Antonescu, în ordinea
trecerii la nemurire. Oameni care ori s-au format în perioada interbelică, ori s-au născut atunci, fasta epocă
punându-şi totuşi amprenta asupra operei lor”6

Bibliografie:
1. Ardelean, Ioan, Senior, ‘’ Monografia satului Supuru de Sus ‘’ 1969, Editura Citadela, Satu Mare, 2009.
2. Ardelean, Ioan, Senior, Oameni din Sălaj- momente din luptele naţionale ale românilor sălăjeni,,

Aşezământul Tipografic Luceafărul, Zalău, 1938.
3. Câmpean, Viorel Oameni şi locuri din sătmar, Editura Citadela, 2010.
4. Cultură şi literatură în ţinuturile sătmarului, Dicţionar 1700-2000, Eitura Muzeului Sătmărean.
5. Dicţionarul literaturii române, 1979, p. 800.
6. Ghid cultural şi istoric Supur, Muzeul judeţean Satu Mare, 2008.

7. Protocolul parohial Supuru de Sus..
8. Revista Scolii de Arte şi Meserii., Supuru de Jos, judeţul satu Mare, 30 mai 2011.

9. Suciu, Coriolan, Dictionar istoric al localitatilor din Transilvania , vol II, O-Z, Editura Academiei RSR,

Buburesti, 1966.

Drăcea Lavinia Mihaela, Colegiul ,,Ion Kalinderu” Bușteni Profesorul – mentor al personalității

elevului

În condițiile învățământului actual, personalitatea profesorului presupune o serie de calități, el își asumă
o mulțime de rolur. Profesorul este conducătorul activității didactice, este expert al actului de predare - învățare,
agent motivator, lider, prieten dar și confident al elevilor, consilier și observator al comportamentelor.

Rolul profesorului poate fi privit și din perspectiva relației cu elevul, astăți datorită valorilor societății
impunându-se o nouă abordare a acestei relații. Așadar profesorilor li se cere să creeze activități de învățare
adecvate obiectivelor, ținînd cont de particularitățile grupului de elev.

Un nou rol al profesorului modern este acela de consilier alături de rolul tradițional de a transmite
informații. El este un agent al schimbării, care își ajută elevii să -și însușească obiectivele fară a face
discriminare între aceștia.

Un rol important în dezvoltarea elevului pentru societate îl are și personalitatea profesorului, el trebuie
să emane respect, simpatie prin ceea ce spune dar mai ales prin aptitudini și comportament.

4 Câmpean, Viorel Oameni şi locuri din sătmar, Editura Citadela, 2010, pag.55.
5 ibidem.
6 Ibidem pag. 52.

26

Profesiunea de profesor este supusă permanent judecăților de valoare (elevi, părinți, examene), el
dăruiește înainte de toate muncă , responsabilitate, făcînd ca această profesie să nu poată fi practicată de orcine.
Apritudinea pedagogică este o aptitudine specială , unde factorii înăscuți și dobândiți sunt puși în practică prin
implicarea conștientă în activitatea didactică, în modelarea generațiilor de elevi.

Pentru a fi un profesor eficient trebuie să cunoști factorii care contribuie la dezvoltarea personalității
elevului, a ființei umane în general.

Dezvoltarea ființei umane ca personalitate reprezintă o succesiune de modificări ireversibile sub raportul
structural și informațional .Dezvoltarea personalității depinde de anumiți factori precum : ereditatea, mediul,
educația.

1. Ereditatea – moștenirea caracterelor prin intermediul cromozomilor, acizilor nucleici transmiși de
la părinți. Ereditatea este premisa naturală și obiectivă a dezvoltării psihice.

În dezvoltarea personalității contează patru grupe de particularități ereditare:

• Particularitățile analizatorilor
Dacă un copil se naște cu potențe pentru un anumit analizator, el are premise naturale favorabile
dezvoltării unor aptitudini în domenii precum pictură, mizică, sculptură etc.
Cunoscând aceste potențe , profesorul poate îndrepta tinerii spre obținerea performanței în anumite
domenii. Dezvoltarea talentelor și geniilor este condiționată însă și de condiții favorabile de mediu și educație ,
lipsa condițiilor reprezentând o frână în valorificarea capacității specifice unor domenii.
• Particularitățile activității nervoase superioare – creierul
Dezvoltarea proceselor psihice, a aptitudinilor, afectivității, a voinței și caracterului reprezintă
interacțiunea dintre genotip și fenotip , omul născându-se cu premisele naturale la nivelul creierului.La nivel
cortical au loc două procese fundamentale, excitația și inhibiția care se manifestă prin intensitate, mobilitate și
echilibru. Combinarea celor trei proprietăți determină temperamentul fiecărui individ , care joacă un rol
important în definirea individualității persoanei, în evoluția ei cognitiv- afectivă, a comportamentului , a
relațiilor interpersonale.
Cunoscând cele patru temperamente denumite de medicul grec Hipocrate ( melancolic, flegmatic,
sangvinic și coleric) , profesorii pot valorifica și dezvolta însușirile pozitive sau pot diminua, frâna , modifica
,înlocui însușirile negative . Cunoașterea și valorificarea corespunzătoare a însușirilor elevilor, conduc la
obținerea unei personalități puternice și elevate, capabile să se integreze și să se adapteze în societatea aflată
mereu în schimbare.

• Instinctele
Sisteme de acte reflexe înnăscute care asigură evoluția personalității, instinctele pot suferi anumite
transformări calitative sub influența condițiilor de mediu și educaționale, condițiilor sociale, obținându-se
comportamente voluntar-conștiente.
Medicul psihiatru austriac susținea că dacă instinctele sunt lăsate să acționeze în mod natural, ele
determină un comportament involuntar, inconștient apropiat de cel al animalelor. Intervenind însă cu pricepere
și tact prin acțiuni educaționale, instinctele pot fi stăpânite și îndreptate spre direcții care să contribuie la
evoluția individului, la dezvoltarea unei personalități demne de societate.

• Bolile genetice
Pot influența negativ actul educațional necesar formării personalității. Cunoașterea acestor boli de către
profesori alături de alți specialișt , poate conduce la o reușită rezonabilă a educației și a formării personalității.

2. Mediul
Este ansamblul condițiilor în care omul trăiește , se dezvoltă acționează și creează . Atât mediul natural
cât și cel psihosocial pot influența personalitatea individului . Profesorii prin educația pe care o oferă tinerilor
pot să formeze indivizi capabili să identifice orice factor perturbator al mediului fie natural, ecologic, social sau
psihosocial.Ei trebuie să insufle elevilor dragoste pentru natură, să-i conștientizeze faptul că mediul este un bun
inestimabil al omului, ce trebuie conservat și protejat . Asigurarea unui mediu pur reprezintă o îndatorire a
individului pentru generațiile actuale și a celor viitoare, ce se realizează doar prin educație.
3. Educația
Al treilea factor al dezvoltării personalității realizează prin intermediul învățământului cel mai important
,,produs,, al societății- omul bine pregătit.Fie formală , informală sau nonformală educația se intercondiționează

27

cu educația permanentă . Concomitent cu rolul ei de formare , educația este o componentă a vieții sociale , o
investiție pentru binele societății.

Identificând acești factori , profesorul poate să deschidă noi orizonturi elevilor în alegerea profesiei în

care vor excela.
Pentru ași îndeplini activitatea la un înalt nivel de performanță , profesorul trebuie să manifeste o gamă

variată de calități , ceea ce-l va transforma într-un profesor eficient. Pentru a fi un mentor , el trebuie să se vadă
ca un agent al schimbării nu numai ca facilitator , rolul lui este se a conduce elevii de la ceea ce sunt la ceea ce
dorim ca ei să devină. Un profesor bun încurajează și ghidează spre idealul ales, provoacă prin activitatea sa
didactică spre atingerea țintelor propuse de către elevi.

A fi profesor înseamnă să iubești copiii și să-ți dorești să le împărtășești din cunoștințele tale.
Profesorul este omul de la catedră, dar care poate fi și un bun prieten pentru elevii . El poate înțelege
problemele familiale ale elevilor și îi poate îndruma.
Calitățile unui bun profesor nu se referă doar la competența sa didactică, ci și la capacitățile empatice și
sociale. Astfel, a avea competențe de specialitate în funcție de domeniul predat și pedagogice este important, dar
nu de ajuns pentru a fi într-adevar un profesor apreciat.
Printre calitățile unui bun profesor, cele mai importante sunt tactul și talentul pedagogic,capacitatea de a
forma mintea tinerilor, de a preda în mod creativ și de a nu se limita doar la un monolog.
Modul în care un profesor comunică cu elevii săi este esențial, iar dacă acesta gasește moduri atractive de a
prezenta informațiile și încearcă o interacțiune adevărată cu elevii rezultatele se vor observa imediat. Atitudinea
profesorului față de copii pune amprenta asupra relațiilor în clasă, iar dacă acesta le arată elevilor săi respect și
înțelegere, procesul didactic va fi multsimplificat.
Empatia este și ea foarte importantă când se vorbește despre calitățile unui bun profesor: acesta trebuie
să cunoască psihologia tinerilor, să știe cum funcționează mintea lor și în primul rând să poată să îi înțeleagă pe
copii. Empatia înseamnă intuiție, înțelegere, pătrundere în lumea interioara a copilului sau a tânărului și a putea
să privești lucrurile din perspectiva elevului.
Competențele sociale sunt alte calități ale unui professor eficient: el trebuie să știe să comunice cu elevii
,să fie sociabil, deschis, să relaționeze cu oricare categorie cu care vine în contact.
Alte calități ale unui bun profesor: abilități organizatorice, capacitatea de a organiza materialul predat în
segmente usor de corelat, de a pregăti fiecare lecție astfel încât să fie mai accesibilă,dar și mai interesantă .
Elevii au nevoie de modele după care să se ghideze, de o persoană pe care să o admire. Profesoru
trebuie să încerce să fie un om cât mai bun, să le asculte problemele, să discute cu ei.
Un profesor trebuie să facă tot posibilul ca să nu descurajeze elevii mai slabi la învățătură,deoarece ei se vor
îndepărta de la actul didactic chiar dacă vor ști răspunsul corect.
Profesorul ideal este acela care poate să explice în cuvinte simple notiuni complicate, să fie înțelegător,
să se mândrească cu meseria pe care o practică, să-i ajute pe elevi să depășească greutățile întâlnite.

Bibliografie:
1. Tratat de pedagogie- Iona Bontaș - Editura BIC ALL 2007.
2. Psihopedagogie pentru examenele de definitivare si grade didactice. Editia a III-a-Constantin Cucoș-

Editura Polirom 2009.

3. Internet.

Dumitriu-Broştic Elena, profesor, Şcoala Gimnazială Banca, Judeţul Vaslui Evocări – portrete de dascăl
de ieri şi de astăzi - Frunza din carte

A devenit un loc comun ca fiecare persoană să elogieze nostalgic pe cel, cea care i-a îndrumat primii
paşi în şcoală. Nu puţine sunt textele literare în care dascălul de odinioară este portretizat, fie în tuşe groase, fie
gros-plan sau crochiuri îndrăzneţe.

Cunoscutul text sadovenian a încântat generaţiile părinţilor noştri, ca astăzi, să devină doar o operă
clasicizată ale cărei valenţe morale sunt demult ignorate. Nu mai apare Domnul Trandafir pe coridoarele şcolii.
Băieţii nu se mai simt ruşinaţi de privirea blajinului dascăl. Bădiţa din Amintirile lui Nică nu mai este plâns de
şcolarii care văd cum luatul cu arcanul la oaste nu ţinea seama de lacrimile curate ale celor care priveau la
dascăl cu admiraţie. Lirica lui Goga dezvăluie cu discreţie o dăscăliţă suavă, model pentru fratele ce o priveşte
retrospectiv (Eu plâng acum,/Căci tu-mi răsai în cale,/Sfielnică, bălaie dăscăliţă).

28

Orice caracterizare e prin excelenţă subiectivă. Poate de aceea figura dascălilor amintiţi se detaşează aşa
de firesc pentru cei care i-au privit ca modele ce au răzbătut dincolo de timp. Mai sunt dascălii de astăzi
exemple? O întrebare retorică la care fiecare s-a gândit măcar o dată. Cine răscoleşte noianul amintirilor găseşte
cu siguranţă, într-un sertar special, imaginea vie a celei care rămâne: doamna învăţătoare. Anii nouăzeci au fost
pentru mine cei în care am trecut de la grădiniţă în clasele primare. Îmi va rămâne veşnic în memorie prima zi
de şcoală. Abecedarul cu literele mari, roşii şi garoafa albă de pe fiecare bancă erau salutul doamnei învăţătoare
pentru noi, bobocii. Pe tabla scrisă cu litere frumos rotunjite, urarea: Bine aţi venit! ne liniştea, spunându-ne că
prezenţa noastră acolo, în sala aceea mare, era de mult timp aşteptată. Înaltă, subţire, cu părul bogat, negru şi
zâmbetul larg ne-a privit pe fiecare în parte pentru a ne închide într-o cutiuţă. Apoi glasul acela ferm, vibrant, cu
inflexiuni de violoncel ne spuse: „_Sunt învăţătoarea voastră şi mă numesc Frunză Didina!”. Gânduri
năvalnice îmi zburau în minte, ochii mă înţepau parcă, iar colţurile gurii îmi tremurau. Am simţit gustul de
cenuşă, însă mâna albă cu un inel mare pe care piatra neagră, lucioasă licărea în bătaia razelor, mă netezi pe
creştet şi îmi spuse simplu ca acasă: „_Elena, toate cărţile de pe bancă să le aşezi în ghiozdan!”. Ca prin
farmec gura şi-a îndreptat linia tremurătoare în sus.

Zilele s-au scurs şi anii au fugit cu repeziciunea unei ape de munte. Cu fiecare zi am învăţat să o
descopăr pe cea care absolvise Școala Normală de Învățători de la Bîrlad, astăzi Liceul Pedagogic Ioan
Popescu. Formată într-o școală în care valorile de bine, adevăr și frumos erau cultivate cu vocație pedagogică și
înaltă ținută științifică a știut să ofere generațiilor sale un model. Fiică de preot de ţară avea ceea ce astăzi mie
îmi lipseşte: dragoste de oameni. Iubea cu toată fiinţa: dreptatea, adevărul, binele, frumosul, smerenia şi mai
ales cartea. O deschidea întotdeauna cu mişcări molcome ca de vecernie. În mâinile sale foile nu foşneau, ci
cântau un psalm al cucerniciei. Câtă iscusinţă, răbdare în a explica, a purta mâna mică şi neştiutoare! Stiloul
acela cu capac auriu, ciobit la capăt era obiectul care o anunţa pe doamna. La vederea lui, ştiam că veghează, că
vede jocurile noastre, isprăvile şi la nevoie cu el va scrie mare, pe caiet, nota. Da, din fericire am primit note
care arătau clar cât ne străduiam: patru era scris atât de frumos încât, aproape că putea să nu îţi pară rău că îl
vezi în caietul tău. Nota zece era specială. Doamna o acorda celui care muncea, iscodea, căuta răspunsul,
îndrăznea, dar mai presus de orice, celui care ştia şi ce nu ştie. Atât de mulţi şcolari, şi totuşi, nu neglija pe
nimeni! Trecea pe la banca fiecăruia cu îndemnuri, încurajări, corijări şi adesea pedepse. Mi-a demonstrat că
severitatea e masca celui care oferă din suflet tot ceea ce are mai valoros. Peste ani am înţeles versetul din
Pildele lui Solomon: „Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată”. Concursurile
de lectură erau preferatele sale. Ne antrena în citirea corectă, clară, expresivă, fără coloratură locală. Arta de a
dramatiza textul, de a-l juca pe roluri, de a educa simţul limbii se datorează doamnei învăţătoare. Câtă măiestrie
didactică! Planşe, desene, machete realizate cu multă migală şi talent erau ajutorul care nu lipsea în orele de
matematică, istorie. Cu câtă însufleţire cânta imnul lui Alecsandri în care era evocată figura legendarului Ştefan
cel Mare! M-am întrebat de-a lungul anilor cum de a reuşit să nu piardă nici un elev în tăvălugul neştiinţei. Ar fi
putut să o facă, căci eram penultima dumneaei promoţie înainte de a se pensiona. Oboseala, rutina, plafonarea,
plictisul nu au apărut niciodată pe chipul său, în tonul sau gândirea sa. Dimpotrivă, pînă la serbarea pe care a
organizat-o la sfârşitul clasei a IV-a a rămas acelaşi dascăl plin de har şi pricepere.

Din vălul amintirilor se desprinde aievea chipul său: ochii căprui deveneau, pe rând, fie lucioşi ca
sterlicii de miere, fie opaci precum chihlimbarul. Încreţiturile care se ridicau sau se coborau odată cu zâmbetul

29

său arătau că cea care ne privea evalua nu prestaţia noastră de la serbare, ci voinţa pe care o puneam în
încercarea de a nu plânge.

Peste ani, într-o dimineaţă de septembrie, în timp ce mă îndreptam spre şcoală, am zărit-o pe trotuar. Era
aceeaşi, neschimbată de anii care mie îmi aduseseră atâtea. Parcă mai mică, mai subţire, însă chipul
inconfundabil acelaşi. M-am întrebat adeseori unde se îndrepta. Deşi orăşelul în care locuiesc ar fi trebuit să îmi
ofere prilejul să o revad, timpul nu are nesfărşită răbdare. Soarele de septembrie, puzderia frunzelor galbene,
roşii, arse şi ruginite păreau că opreau în calea lor pe acea doamnă care stătea pe trotuar. Nicio grabă nu am
sesizat în gesturile sale. Ca atunci când într-o carte aşezi o frunză la presat, iar peste ani şi ani descoperi că
frunza e mai frumoasă, mai vie, mai parfumată decât atunci când stătea pe ramurile castanului sau teiului bătrân,
aşa îmi apărea doamna mea învăţătoare. Firesc ca frunza dintr-o carte.

Ea nu mai este un intrus între paginile îngălbenite, ci se dezvăluie în toată simplitatea şi splendoarea sa.
A transmis generațiilor pe care le-a modelat dragoste autentică pentru materiile pe care le preda, simpatie pentru
elevii săi (implicînd o constantă bunătate a inimii), rigoare bine temperată.

Îmi exprim recunoștința față de domnia sa și adânca prețuire pentru capacitatea de a stîrni şi de a
întreţine admiraţia. Râmâne în memoria mea afectivă ca profesorul care s-a consumat pe sine pentru a arde
ceilalți.

Glodeanu Gabriela, professor, Ṣcoala Gimnazială Dărmăneṣti Dascălul – icoana sufletului de copil

Este dimineață, soarele strălucește pe cer, iar razele sale mângâie blând fiecare floare din grădina Irinei.
Irina este acasă, la mama ei, întoarsă de curând dintr-o deplasare pe care a efectuat-o la cerinta firmei
unde lucrează ca ingineră proiectantă, funcție pe are o ocupă de 6 ani. A mers în foarte multe locuri, dar nicăieri
nu se simte în largul ei decât acasă. Acasă este locul în care se regăseṣte ca om, locul unde amintirile capătă alt
sens. Sta în patul copilăriei sale, iar gândul o poartă departe, departe în timp, dar în trecut, în anii grădiniței,
când copil fiind se ducea alături de mama sa la grădinița din localitate, grădinița aflându-se la câteva străzi
distanță. În drumul său catre grădiniță întâlnea o sumedenie de copii mici și mari, cu unii se juca apoi la
grădiniță, iar cu alții s-a întâlnit apoi la ṣcoală, în anii urători.
Un loc aparte în inima Irinei îl are doamna eduatoare, cea care a învățat-o tainele culorilor și care
pentru prima data i-a pus creionul în mână pentru a descifra lumea literelor ṣi a cifrelor, o lume pe care la ṣcoală
a desăvâsit-o.
Doamna eduatoare era o fire blândă, cu părul alb, prin în coc, care tot timpul era cu zâmbetul pe buze,
niciodată obosită sau supărată. Tonul vocii era cald, ușor, gata să comunice ceva nou copiilor prezenți în sala de
grupă, așezați ordonat pe scăunelele lor mici dornici să cunoască noul.
De odata îi apare în față sala de grupă cu doamna educatoare asezată în mijlocul copiilor citindu-le o
poveste cu feți frumoṣi ṣi Ilene Cosânzene. Prin povestea aceasta doamna a purtat copii pe alte tărâmuri unde
aceṣtia se simteau fascinați.
În mintea Irinei imaginile se derulau rapid, astfel gândurile îi aduc în minte imaginea doamnei
învățătoarei – o doamnă de statură mica, cu părul lung, ondulat de culoare neagră, cu fața alba, pe care a
cunoscut-o într-o zi de toamnă însorită. Era prima zi de școală când doamna învățătoare a pășit împreună cu
piticii de clasa I în sala de clasă. Elevii erau timizi, se stiind că acea doamnă le va deveni în scurt timp mămica
de la școală. Ascultau în tăcere ce doamna le spunea, sunetul vocii părea un clinchet cristalin de clopoțel. Cu
pași timizi copiii au plecat acasă. În urmăroarele zile elevii au venit iar la școală însoțiți de părinți, și timid dar
sigur au căpătat încredere în doamna învățătoare.
Zilele treceau și elevii au învățat cum să scrie, să citească primele litere si primele cifre. Astfel în mintea
ṣi inima lor au început să apară sentimente de iubire, de bucurie la vederea doamnei învățătoare, Abia așteptau
să o întălnească și să petreacă alături de dumneaei clipe minunate.
Tot stând așa în reverie pe pat imaginile cu dascăli au curs prin mintea Irinei, astfel i-au venit în minte
imaginile cu doamnele ṣi domnii din clasele de gimnaziu ṣi cele de liceu, dascăli de la care a învățat primele
taine ale matematicii, limbii române, ale limbilor străine, dar ṣi despre plante ṣi animale, dar ṣi ce înseamnă să

fii om.
Retrăieṣte cu plăcere momentele din timpul orelor de la clasă unde dascălii, oameni deschiṣi le ofereau

metode, soluții atât la ceea ce învățau cât ṣi la problemele de viață pe care colegii le puneau.

30

De la dascălii de care își amintește a învățat cum să se poarte în societate, cum să rezolve situații de
conflict, dar și să se joace, să cânte și să trăiască în fiecare zi momente fericite.

Aceste amintiri pe care le rememorează cu plăcere când este acasă la mama sa îi dau putere să rezolve
multitudinea de probleme cu care se confruntă zilnic la serviciu, așa cum făceau dascălii ei în perioada de
școlarizare atunci când apăreau conflicte între copii sau nu știau cum să rezolve probleme.

Imaginea dascălilor pe care i-a avut dea lungul anilor de școală, fie ei de școală primară, gimnazială,
liceu sau facultate o va urmării mereu, acestia au reprezentat un altfel de părinții, cei care s-au ocupat de
educația sa în alt mod, astfel încât să obțină succese viitoare la concursuri și ulterior în viață.

Un dascăl bun și bine pregătit este tot ceea e își dorește orice copil atunci când pășește pentru prima data
în curtea unei instituții școlare.

Dar de odată cum stătea așa pe pat întinsă intră mama sa și strigă: Irina te rog poftim la masă! Atunci
Irina se trezește din reveria în care intrase. Încet se ridică din pat, cu gândul la dascălii ei din vremea copilăriei
și pășește ușor către bucătăria din casa părintească. Acolo se întâlnește cu toată familia ei unde servește micul
dejun. După masă mama o oprește putin să îi spună să nu întâzie la masa de prânz pentru că vor avea un musafir

special.
Irina pleacă de la masă, își pregătește rucsacul și împreună cu sora și fratele ei pornesc într-o drumeție

pe dealurile acoperite de păduri din împrejurimi. Acolo întâlnesc căprioare, veverițe, iepruri ce se joacă în voie
pe pajiștile abia înflorite. Își aduce aminte cu drag de drumețile pe care doamna dirigintă din clasele V-VIII le
făcea cu ei prin locurile pe care acum le revede după atâția ani. La sfârșitul drumeției se înoarce fericită acasă.
După o așa plimbare aștepta cu nerăbdare să participe la masa de prânz. Așteptarea nu necesită mult timp. Astfel
mama sa îi invită la masă. Masa era pregătită și surpriza nu s-a lăsat mult așteptată, pe ușa intră o doamnă în
vârstă, distinsă.

Spre surpriza Irinei doamna nu era nimeni alta, decât doamna învățătoare a ei. Irina a fost extrem de
buuroasă și plăcut impresionată de surpriza mamei sale. La sfârșitul mesei a putut depăna amintiri plăcute
alături de doamna învățătoare și mama sa.

În urma acestei experiențe plăcute a putut concluziona că un dascăl este icoană pentru sufletul unui

copil.

Grosu Elena – Alina, profesor, Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău Dascălul ideal și provocările

secolului XXI

A fi profesor înseamnă a avea certitudinea, dar mai ales neliniștea că ai ales o profesie complexă, că vei
parcurge un traseu cognitiv de-a lungul întregii activităţi, dar şi că ai puterea de a dărui, de a căuta soluții care se
află între știință şi artă, între cunoaștere şi vocație, între intuiție şi raționalitate.

În acest secol XXI, activitatea didactică presupune pentru profesori cunoaștere şi dobândire de
competenţe științifice de specialitate, dar şi o dimensiune pedagogică şi psihologică, prin care tânărul profesor
pătrunde şi se acomodează în lumea scolii, cu gestionarea unor activităţi diverse – de natură profesională, dar şi
din sfera umanului, în general.

A concepe strategii didactice, a proiecta o activitate curriculară, teste, proiecte, itemi relevanți, a
completa şi armoniza domeniul formal de cunoaștere şi învățare cu cel nonformal de modelare a personalității, a
cunoaște şi a înțelege natura umană, vârste, dificultăţi de relaționare, de comunicare sunt doar câteva ipostaze

parcurse de orice profesor.
Calitatea profesorilor determină, fără îndoială, calitatea procesului de predare-evaluare- învățare și este

direct proporțională cu nivelul rezultatelor obținute de elevi. Acesta este motivul pentru care, în toate țările
lumii, formarea inițială a profesorilor este tratată cu maximă seriozitate și sunt căutate permanent modalități de
ameliorare a acestui proces. În aceeași măsură, stagiile de mentorat au o importanță capitală, reprezentând etapa
cheie de armonizare a cunoștințelor teoretice cu cele practice, etapa de formare a identității profesionale.

În mod ideal, stagiarii și studenţii practicanţi ar putea asista la ore susţinute de mai mulţi profesori din
catedră, întrucât diversitatea experienţei este, în sine, o parte importantă a pregătirii iniţiale a profesorilor. Este
important, așadar, ca ei să beneficieze de competenţa profesională a tuturor membrilor catedrei, fiind total greşit
să se considere că ei învaţă doar de la mentor, în timp ce pentru ceilalţi sunt simpli vizitatori sau suplinitori, mai
ales că profesorii cu experienţă sunt, de regulă, dispuşi să-şi împărtăşească experiențele și cunoştinţele cu mai

tinerii lor colegi.

31

Este de dorit ca profesorii mentori să creeze conexiuni speciale cu profesorii debutanți, bazate
pe respect. Pe de altă parte, profesorii debutanți au nevoie de îndrumare și de susținere constantă pentru
a face față provocărilor, atunci când învață să fie profesori. Stagiul de mentorat cade, astfel, sub
incidența unui complex de factori – atât obiectivi, cât și subiectivi – motiv pentru care se poate afirma
că planificarea detaliată, abordarea sistematică, riguroasă și monitorizarea atentă sunt singurele soluții
care pot garanta reușita profesională a tânărului cadru didactic.

Oare cum aş vrea să se desfăşoare predarea ???...Dar învăţarea???...Dar evaluarea???
Răspunsuri la aceste întrebări pot fi date numai după ce vom analiza modul în care pot să
desfăşoară instruirea în timpul demersului didactic. Trebuie să ştim dacă ne vom axa pe dascăl sau pe
copil şi de aceea trebuie analizate în ansamblu cele două modele de instruire:

- Modelul instruirii directe sau explicite

- Modelul constructivist al instruirii
După cum se ştie, dascălul tradiţional, adică cel de ieri, se baza pe modelul instruirii directe,

considerând că el este cel mai important în procesul educaţional, că el concepe, el conduce şi evaluează procesul
de instruire. De asemenea, o altă caracteristică a acestuia este modul în care se desfăşoară activitatea în sine, și
anume: în prima etapă are loc demostrarea a ceea ce este de învăţat, în etapa a doua se derulează învăţarea
iniţială, dirijată (se au în vedere: repere orientative, verificarea înţelegerii, corectarea răspunsurilor greşite şi
repetarea celor învăţate) iar în etapa a treia are loc învăţarea independentă (în această etapă se consolidează şi
se dezvoltă învăţarea anterioară, care apoi se transformă în competenţă utilizată riguros în anumite situaţii).

Acest model are la bază principii teoretice solide şi, deşi este centrat pe învăţarea dirijată, aspiră spre
învăţarea independentă, ceea ce îi dă originalitate.

Dascălul de mâine, şi de ce nu şi cel de azi, se vrea a fi unul modern, care să aibă în vedere realizarea
unui demers didactic centrat pe elev. Acest tip de dascăl aplică modelul constructivist de instruire, care am putea
spune că are următoarele caracterstici:

- elevul este cel care elaborează concepte, acordă semnificaţie fenomenelor, proceselor, ideilor;
- sarcinile de învăţare sunt reale, apropiate de problemele acestora;
- dobândirea noilor achiziţii depinde de calitatea experienţei acumulate;
- învăţarea este facilitată de interacţiuni sociale, cum ar fi: cooperarea, conflict cognitiv, negocierea,

competiţia între grupe.
Etapele proiectării activităţilor , in cadrul acestui model pot fi :

- enunţarea scopurilor şi a obiectivelor;
- proiectarea şi organizarea activităţilor de învăţare - se va avea în vedere ca sarcinile date să fie

construite în jurul aplicaţiilor practice, iar modul de reprezentare al conţinutului să fie astfel formulat
încât să vină în întâmpinarea diferenţelor dintre copii;
- evaluarea stării de pregătire a elevilor - dobândirea noilor achiziţii se va face pe baza cunoştinţele
avute de aceștia;
- planificarea interacţiunii sociale;
- planificarea mediului de învăţare - cadrul în care se va desfăşura activitatea nu trebuie să fie
tensionat, ci trebuie să-i motiveze pe elevi;
- planificarea evaluării - aceasta se va face prin aplicarea celor învăţate.
Analizând aceste modele de instruire consider că ideal ar fi să le îmbinăm, să fim atât dascălul de ieri,
cât şi dascălul de mâine, în funcţie de tipurile de obiective: dacă dorim să transmitem cunoştinţe sau să formăm
priceperi, deprinderi şi capacităţi se pretează aplicarea modelului direct, explicit iar dacă dorim să dezvoltăm
comportamente şi atitudini sociale și să tratăm teme interdisciplinare, atunci consider că putem aplica modelul

constructivist.
Modelul direct/ explicit cred că este mai productiv pentru copiii din clasele mai mici sau pentru cei care

au ritmul mai lent de învăţare, iar cel constructivist pune accent pe capacităţile de gândire critică, de rezolvare a
problemelor, deci este relevant pentru capacităţile superioare de gândire. Cred că după ce am analizat aceste
modele pot să spun că fiecare îşi are locul său şi trebuie folosit acolo unde se pretează.

Așadar, calitatea de a fi profesor dobândește noi valențe în secolul XXI, fiind în același timp o
împărtășire cu tinerele generații a ideilor și principiilor științei, o pledoarie pentru gândire logică și coerentă,

32

pentru dezvoltarea de capacități, aptitudini și competențe care vor face viitorul anagajat pregătit pentru piața

muncii.
Însă abordarea actuală a calității de dascăl trebuie făcută prin intermediul relației profesor-elev, pe de o

parte, și a sistemului educațional, pe de altă parte, ca factor instituțional, circumscris actului didactic. În esență,
pot fi identificațe câteva deficiențe ale actului didactic, și anume:

- neadaptarea curriculei și a itemilor specifici activității didactice capacității de învățare activă,
interactivă și dinamică a elevilor;

- ponderea scăzută a orelor de laborator, care să preceadă orele de teorie, ca o premiză a învățării
participative, bazate pe corelații, principii cauzale, determinări logice, necesare creșterii gradului de

adaptabilitate la mediul real;
- numărul foarte mare al efectivului de elevi la clasă, ceea ce limitează calitativ și cantitativ actul

didactic;
- neluarea în considerare a aptitudinilor, vocației în accederea la etape de școlarizare, atât pe verticală,

cât și pe orizontală, pe de o parte, din cauza admiterii pe baza unei repartizări aleatorii, fără să se țină
seama de adeziunea elevului pe baza portofoliului de activități școlare și extrașcoalre, ori a orientării
profesionale, vocaționale;
- lipsa de alternative ale elevului în ceea ce privește alegerea de trasee educaționale adaptate profilului
său educațional și psiho-social;
- dezvoltarea unui sistem educațional plin de formă și mai puțin de conținut;
- lipsa de dezvoltare a unui plan educațional menit să contribuie la dezvoltarea locală, să creeze o piață
educațională adaptată economiei locale, care să specializeze oferta de muncă în consens cu nevoile
de dezvoltare ale economiei, bazată pe valorificarea reurselor locale.
Remedierea, chiar și a câtorva dintre aceste deficiențe, în vederea îmbunătățirii învățământului
românesc, stă în puterea noastră, a dascălilor de azi!

Bibliografie:
1. Cucoş,C.. ( 2008). Teoria şi metodologia evaluării. Iaşi: Editura Polirom;
2. Joiţa, E.. (2007). Formarea pedagogică a profesorului. Instrumente de învăţare cognitive constructivistă.

Bucureşti: E.D.P.;
3. Manolescu, M.. (2004). Activitatea evaluativă între cogniţie şi metacogniţie. Bucureşti: Meteor Press;
4. Manolescu, M.. (2005). Evaluarea şcolară. Metode, tehnici, instrumente. Bucureşti: Meteor Press;
5. Manolescu, M.; Panţuru, S.. (2008). Teoria şi practica evaluării educaţionale (activităţi, conduite,

rezulate) formale şi nonformale: structuri, forme, funcţii, relaţii, mecanisme, disfuncţii. Strategii şi
metode de evaluare şi autoevaluare. Oreintări noi. Aplicaţii. În Potolea, D., Neacşu, I., Iucu, R.B.,
Pânişoară, I.O. (coord.). Pregătirea psihopedagogică. Manual pentru definitivat şi gradul didactic II.
Iaşi: Editura Polirom;
6. Meyer G.. (2000). De ce şi cum evaluăm. Iaşi: Editura Polirom;
7. Oprea, C.L.. (2006). Strategii didactice interactive. Bucureşti: E.D.P.;
8. Radu, I.T.. (2000). Evaluarea în procesul didactic. Bucureşti: E.D.P.;
9. Schaub, H., Zenke, K.G.. (2001). Dicţionar de pedagogie. Iaşi: Editura Polirom. 66;
10. Siebert, H..(2001). Pedagogie constructivistă. Bilanţ al dezbaterii constructiviste asupra practicii
educative. Iaşi: Institutul European.
Ichim Adriana Ramona, prof. psih,. Centrul de Resurse și Asistență Educațională “Speranța” Timișoara, Mioc

Tatiana, prof. înv. primar, Liceul Teoretic “David Voniga” – structura Chișoda, jud. Timiș Mentorul
eficient în contextul educației contemporane – reflecții pe tema spiritualității și
moralității în spațiul românesc
Motto: „Cei mai buni profesori sunt cei care te învață încotro să te uiți, dar nu îți spun și ce să vezi”.

Alexandra K. Trenfor

1. Introducere
În contextul școlii contemporane, este o provocare, o reală luptă între bine și rău a practica profesia de

dascăl, deoarece valorile sociale și morale sunt realmente modificate după cum arată educația generațiilor
prezente spre deosebire de generațiile anterioare, care nu au beneficiat de atâția stimuli provocatori sau, precum

33

se mai poate spune, de ultrastimulare sau stimulare exagerată care poate crea confuzie și o stare de epuizare sau
de stres pentru generațiile tinere care sunt în formare.

Instituțiile specializate în a educa tinerele generații arată, după cum demonstrează și studiile realizate,
nu doar pulsul social, că se trece printr-o criză a moralității, accentuată din ce în ce mai mult prin marea
influență a tehnologiei (mass-media, internet, etc) asupra dezvoltării personalității adultului, cu atât mai mult
asupra copilului...Ceea este eronat este tocmai modul cum se utilizează aceste mijloace tehnice în detrimentul
educației și formării omului, nicidecum obiectul în sine. Prin urmare, pentru a înțelege unde ne este limita de
acțiune, omul trebuie să aibă discernământul să știe ce să aleagă și cât să aleagă pentru sine ceea ce este
important și trainic pentru dezvoltarea sa personală.

Pe de altă parte, o incursiune în trecut demonstrează și bunele practici ale dascălilor care au format
generații de oameni, ale căror portrete morale constituie o punte de legătură, pentru cine vrea să ia aminte, între
generațiile de ieri și de astăzi. În contextul actual al școlii aceste modele de dascăli reprezintă un ghid de
învățături din care putem să ne inspirăm pentru a nu dispărea rolul real al dascălului și, anume, acela de a forma
suflete și de asigura continuitate peste generații a binelui reflectat prin propriul comportament și model de viață.

Este cunoscut, din poveștile lui Ion Creangă, marele nostru scriitor român, ce însemna în trecut un preot
și un dascăl într-un sat, într-o comunitate de oameni simpli, dar smeriți, în care femeia era acasă cu nouă copii,
pentru care ea însăși era un dascăl moral, înainte de a fi mamă, prin modul cum se impunea cu treburile casei, cu
educația copiilor. În prezent, simplitatea omului a căpătat alte note, menite să denatureze percepția reală a
preotului și a dascălului într-o societate care acceptă mai puțin acele direcții ale spiritualității spațiului
românesc, în cadrul căruia s-au format oameni cu valori înalte, ce au sfârșit în închisorile comuniste, murind
pentru țară, pentru idealuri de viață care demonstrau pregătirea lor morală și spirituală.

Întrebarea care frământă mai multe generații din prezent este cum să ne adaptăm la schimbările
contextului școlii contemporane? Răspunsul sau soluția pentru problemele semnalate în prezent este mult mai
simplă decât pare, însă, din păcate este căutată la modele de școli exetrioare, de exemplu sistemul de învățământ
suedez, finlandez, japonez pentru a avea aplicabilitate la noi. Soluția este în însăși esența poporului român, ce l-
a caracterizat de atâtea generații de-a lungul istoriei și a rezistat în fața atâtor conflicte sociale și civile, a
războaielor, anume credința în Dumnezeu, care s-a reflectat cu atât mai mult în comportamentul dascălilor
desăvârșiți. De ce actualmente, ne confruntăm cu probleme de agresivitate în școli, de abuz sexual, de consum
de droguri, etc, probleme ce se încearcă a fi rezolvate pe calea consilierii psihologice, fapt ce nu este suficient
atâta timp cat nu există o strânsă colaborare și a familiei cu Biserica, cu prezența preotului în familia acestor
copii, care devin victime ale destrămării familiei sau a problemelor părinților, în general. Prin urmare, un dascăl,
chiar și un psiholog într-o școală, înainte de toate trebuie să fie un creștin adevărat, desăvârșit pentru a putea
crea lumină acolo, în comunitate școlară în care se află.

Ca dascăli nu ne confruntăm doar cu problemele copilului, în primul rând ne confruntăm cu problemele
familiei din care provine copilul, prin urmare, aceștia au menirea să urce un munte foarte anevoios pentru a a
junge la sufletul copilului ce trebuie modelat. Competențele profesionale reale ale dascălului includ tocmai și
această reală a sa orientare spre spiritualitate fără de care nu poate să-și exercite profesia. Puterea sufletească a
dascălului se diminuează pe măsură ce se implică în arta formării, dacă nu se implică cu dedicare trupească și
sufletească, adică jertfă, iar jertfa depusă fără un ideal vocațional, care este însăși modelul hristic, nu se poate
desăvârși nici procesul educației, elevul însuși fiind obiect și subiect al acesteia. În contextul actual al școlii
contemporane, există și acest ingredient important care să cântărească mai mult decât formările profesionale la
care profesorii trebuie ia parte și, anume, cursuri, conferințe, simpozioane, etc? Răspunsul este evident și se
poate analiza din modul cum pulsează societatea cu problemele sale. Este evident, pentru fiecare dascăl în
parte, că ajutorul oferit copilului, pentru problemele pe care acesta le prezintă este insuficient. Totodată, se
adaugă și limitele cunoașterii psihologice și pedagogice ale profesorilor la nevoile reale ale elevilor în actul
educațional, mereu în starea de a fi perfectat și mereu știința râmânând insuficientă de a aduce soluții la
problemele existente. Astfel că, pentru a face tot ce ține de noi, ca dascăli, în a fi de ajutor acestor generații de
copii, avizi de cunoaștere, dar și de înțelegere și valorizare a lor, pentru că avem menirea să facem să răsună
viața peste generații, de-a lungul anilor, trebuie și accentuez această sarcină, trebuie să le educăm dragostea de
patrie, de respectare a generațiilor anterioare și de urmare ca model de comportament, deoarece o națiune fără
trecut, fără istorie, este fără rădăcini, și nu are din ce să-și tragă seva pentru a crește spre cer.

34

2. Soluție reală pentru un mentorat eficient – reflecții pe tema spiritualității și a moralității românești
Ca model de mentor eficient ce se aplică cu atât mai mult în contextul actual, când sufletul omului este

însetat după „mai bine”, deoarece în rândul oamenilor se observă o accentuare a bolilor psihice (depresie,
anxietate, în special), a căror manifestare cu atât mai mult apare și în rândul copiilor, îl amintesc pe Leonida
Bodnărescu.

Părintele Adrian Făgețeanu, o figură rară în cadrul neamului nostru, așa cum numește Părintele Iustin
Pârvu, ”un ostaș luptător în armata lui Hristos, atât pe plan religios, cât și pe plan cultural” amintește în cadrul
unui interviu (apud. Voicilă, 2012, pag. 25) îl amintește pe Leonida Bodnărescu, astfel:

❖ “Asta e important ce vă spun acum, important pentru toți românii din țară și pentru toți creștinii:
directorul Liceului-internat “Dimitrie Cantemir” era Leonida Bodnărescu, un creștin desăvârșit – creștin
desăvârșit! Noi nu-l iubeam, pentru că ân orice clipă îl vedeam în spatele nostru. El venea și când
mergea la WC, să vadă dacă am tras apa și dacă e curat după ce a făcut fiecare trebușoara. Or, noi nu
puteam să-l iubim, dacă el ne controla și la așa ceva. Dar el voia binele nostru, să ne facă educația, să nu
facem ceva neplăcut pentru altul. El ne-a învățat foarte multe rugăciuni, foarte multe cântări religioase,
foarte multe cântece naționaliste, începând cu Horea, Cloșca și Crișan, cu Tudor Vladimirescu, cu Mihai
Viteazul, cu Ștefan Vodă, cu tot ce vreți. Pe urmă el s-a dus la Putna. Sunt alte fapte bune făcute de el,
pe care nu vi le-am spus. El i-a adunat pe toți copiii orfani de război din Bucovina, care deja nu mai
aveau tată, și erau orfani, și săraci. I-a adunat acolo, câteva sute din toată Bucovina. El umbla pe la toți
directorii de fabrică: “Uite nu am cu ce să le cumpăr uniformă”, că elevii de atunci purtau uniform, cu
număr, nu? N-au ghete, n-au mănuși, n-au fular, n-au astea de iarnă!” Și cerșea zi de zi, la toți care
aveau bani, ca să le cumpere la copii. El a plătit excursia de la Putna. El scria acasă la fiecare părinte:
“Uite vacanța de Crăciun începe în ziua cutare. Copilul vine cu trenul în gara dumitale la ora cutare, el
știa după mersul trenurilor când ajunge copilul, să stai cu sania, cu un cojoc, cu bundiță, cu ce ai acolo!”
El avea grijă să scrie la fiecare din timp, ce trebuie să facă fiecare mama și bunică. El, când a venit la el
un copil orfan, sărac, căruia noi acum îi spunem Sfântul Ioan Hozevitul, orfan și foarte sărac, și învăța
foarte bine la liceu, notă mare, a făcut ce afăcut învățătorul din satul tatălui meu cu tatăl meu, a spus la
bogătași: “Copiii nu primesc nota de trecere dintr-o clasă în alta dacă nu-l iau meditator pe Ioan!” Și așa
l-a întreținut el pe Ioan Hozevitul, de a deveneit sfânt, pentru că el l-a învățat și carte, și el l-a trimis în
Țara Sfântă și peste tot…

❖ Sfântul Ioan Hozevitul a fost ajutat foarte, foarte foarte mult de el. Acest Leonida ne ducea în excursie
la Putna, unde eu am stat de vorbă cu Ștefan Vodă. Avea grijă de toți copiii. Seara, mergea la fiecare
copil să-l întrebe: “Tu, ți-ai făcut temele? Ia să văd! Uite, la matematică, aici, ai greșit. Ia corectează!Ia
corectează, să nu uiți ce spun eu!Cum trebuie să scrii? Dar, de ce spui așa? Așa trebuie calculat, așa
trebuie făcut! Corecta și celelalte, nu numai matematica. Și spunea: Să-i spui mâine la dom’ profesor să
te examineze, că eu l-am rugat! Și ai să vezi că el o să-ți mărească nota! Că pe ce ai făcut, ți-a dat notă
proastă”. El ne ducea la biserică mereu și făcea cor la strană, el ne-a dus la anumite înmormântări ale
unor eroi. El ne învăța cum se făcea serenade la fete, când om fi mari. Nu glumesc! El ne spunea: “Când
ai întâlnit domnișoara la bal, să știi că ea are rochie de mătase alba, tu să te speli bine pe mâini. Ceri
voie la tăticul și la mămica ei. După ce dansezi, o duci la buffet să guste ceva. Pe urmă îi duci flori și îi
scrii frumos. Din când în când ia-ți niște colegi și-I faci serenade unde locuiește ea, și ai să vezi că ea
aprinde un chibrit sau ceva, că e atentă noaptea, că face cineva serenade…”

❖ El ne-a învățat șah pe fiecare. Și lua în fiecare zip e rând – o data șase copii, a doua zi tot șase, și alții,
alții, la el la masa spunea – “Nu ține așa nici cuțitul, nici lingurița. Așa se pune zahărul în cafesau în
cafeau cu lapte, așa se face cutare, așa se face cutare, așa se taie cărnița, așa se face cutare. Ai șervețele,
ai cutare! Să fie totul curat și civilizat!”

❖ Făcea educație din toate punctele de vedere. Adică era și creștin bun, și educator bun. S-a mai întâmplat
ceva cu el. Avea doi băieți. Unul luase premiul întâi la viteza cicliștilor, altul era fotbalist și amândoi au
murit din aceeași cauză – după ce au luat premiu și au fost primii, pentru că era vară și foarte cald, s-au
dus la un izvor foarte rece, au băut apă foarte multă, au avut aprindere de plămâni au murit amândoi. El
atunci s-a sfătuit cu soția sa, nu mai aveau copii, el n-a vrut să mai rămână director la liceul – internat.

35

Ea s-a retras la o mănăstire de maici cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul. El s-a dus la Mănăstirea Putna,
a devenit călugăr și a murit călugăr.
Bineînțeles că modele de dascăli care au format generații de oameni sănătoși psihic și moral sunt foarte
mulți din trecut, cum de altfel există și în prezent. Dacă ne gândim la valorile reale ale poporului român, aceste
modele au rezistat însă ceea ce au în comun și fac să strălucească peste generații este tocmai credința în
Dumnezeu și practica lor în propria viață după viețile Sfinților Părinți.

3. Concluzii
Din cele prezentate mai sus, reiese în mod cert că se pot găsi soluții pentru un mentorat eficient, cu atât

mai mult că avem și modele în trecut care ne pot ajuta să ne orientăm sănătos în a-i ajuta pe elevi să devină
oameni mari, din punct de vedere moral, și cu atât mai mult și profesional. De asemenea, pe acest traseu își pune
amprenta, în mod semnificativ, formarea sufletească și profesională a dascălului în toată integritatea ființei sale
de a răspunde eficient tuturor exigențelor socio-educaționale în contextual școlii contemporane.

Bibliografie:
• Voicilă Ciprian (coord.), interviuri de Dârlău, A., (2012). Părintele Adrian Făgețeanu.Viața mea,
mărturia mea, Editura Areopag, Meditații, București;

Ioana Ileana Raluca, profesor învățământ preșcolar, Grădinița Nr.1 Ocnița, jud. Dâmbovița Dascălul și
rolul său în formarea generațiilor

Profesorul a avut şi va avea în continuare un rol esenţial în formarea elevului, în desăvârşirea
personalităţii acestuia. Dacă în trecut, dascălul decidea totul cu privire la procesul instructiv-educativ, acum el
trebuie să devină doar un liant în formarea elevului, un suport pentru dezvoltarea autonomiei şi pentru formarea
în spiritul responsabilităţii şi culturii civice. Se pune din ce în ce mai mult accentul pe caracterul formativ al
educației. Cadrul didactic nu mai este transmiţător, ci facilitator, folosind dialogul şi cooperarea în relaţia cu
elevii. «Școala cea bună e aceea în care și școlarul învață pe profesor.»(Nicolae Iorga)

Dacă altădată metoda predominantă de desfăşurare a lecţiei era expunerea, care oferea posibilitatea
profesorului să-şi etaleze bagajul de cunoştinţe, astăzi se pune accent pe metode moderne, care să transforme
profesorul în manager al învăţării, iar elevului să i se creeze cadrul unei manifestări proprii, pentru a-şi putea

forma puncte de vedere personale.
În paradigma tradiţionalistă, educatorul era cel care transmitea informaţii, mereu aceleaşi, având o poziţie ce se
baza pe autoritate. O autoritate ce nu putea fi contestată şi care domina elevul. Profesorul avea iniţiativa şi tot el
decidea catitatea de informaţii pe care trebuia să o ofere elevilor, fără a ţine cont de particularităţile acestora.
Instrucţia era aceeaşi pentru toţi şi aceleaşi informaţii erau solicitate tuturor elevilor. Lecţia, demersul educativ
de bază, nu era altceva decât o succesiune monotonă de secvenţe, în care elevul îşi asuma rolul pasiv de a
recepta informaţii, pe care trebuia apoi să le reproducă întocmai, fără a le îmbogăţi.

Doctrina comunistă cerea un “om nou”, dar se dorea obedienţă totală faţă de sistem, astfel încât cei care
aveau curajul unei opinii proprii, contrare părerii impuse, trebuiau reduşi la tăcere. Această situaţie a fost
dominantă, şi cu atât mai regretabilă, în învăţământul românesc, care a devenit pentru partidul comunist un
mijloc la îndemână pentru a controla masele. Din păcate, îndoctrinarea se păstrează în învăţământul ţărilor ex-
comuniste şi mulţi profesori le refuză elevilor şansa de a deveni parte egală a procesului educativ, menţinându-i
în aceeaşi stare de obedienţă.

Dincolo de latura informativă a educaţiei, trebuie să se pună accent pe formativ, astfel încât elevii să
poată face faţă unor situaţii noi, care necesită nu numai cunoştinte solide, ci şi capacități şi competențe.

Însuşi procesul de învăţământ se îmbogăţeşte cu o nouă latură, evaluarea, care vine să completeze
predarea şi învăţarea, astfel încât cadrul didactic îşi sporeşte atribuţiile, dar, pe de altă parte, dă posibilitatea
elevului să ia parte la instruirea proprie, profesorul coordonând acest proces.

Lecţia, ca formă de bază a desfăşurării instrucţiei şi educaţiei, devine o suită de evenimente care pot fi
segmentate, fiecare având coerenţă şi conducând elevii spre realizarea obiectivelor.

Acest demers se află sub incidenţa unor principii didactice, care îl orientează şi care vizează alegerea

unor metode specifice, selectarea celor mai utile strategii. Astfel, principiul caracterului educativ al instruirii
ţine cont nu de cunoştintele pe care elevul le va fi asimilat la sfârşitul procesului educativ, ci de modul în care
aceste cunoştinţe vor fi aplicate. Tot acest principiu insistă asupra formării unor princeperi şi deprinderi de
muncă individuală şi intelectuală, mutând accentul de pe informativ pe formativ.

36

Un alt principiu este cel al însuşirii conştiente şi active. Învăţământul tradiţional se axa pe respectarea
intervalului de timp alocat orei, în dauna elevilor, care nu asimilau în mod corect informaţiile transmise. Acest
principiu, însă, insistă asupra unei apropieri între elevi şi conţinutul curricular şi cere ca ambii parteneri să se
implice în procesul didactic. Efortul este dublu. Pe de o parte, profesorul trebuie să cedeze o parte din atribuţii,
renunţând la poziţia centrală care i se atribuia în învăţământul tradiţional. De cealaltă parte, elevul este stimulat
să aibă încredere în posibilităţile proprii şi să-şi depăşească pasivismul.

Câmpul şcolar educativ modern se desfăşoară, aşadar, între două elemente care trebuie să participe în
egală măsură. Profesorul, manager şi formator al procesului instructiv-educativ, şi elevul, obiect şi subiect al
acestui proces, dobândind autonomie şi formându-se în spiritul responsabilităţii şi al culturii civice.

Pedagogia activă, caracteristică învăţământului modern, face posibilă trecerea de la transmiterea de
cunoştinţe la formarea de deprinderi şi de abilităţi, accentuând astfel latura formativă a educaţiei.

Pedagogia modernă modifică, astfel, rolul jucat de polii educaţionali, mutând accentul pe elev.
Abandonarea limbii de lemn, folosirea unui discurs nou, mobilizarea elevilor în procesul educativ sunt numai
câteva dintre caracteristicile acestei pedagogii. Întrebarea dominantă a învăţământului modern este ce rol alege
şcoala să joace în societatea actuală şi cât de pregatită este ea să facă faţă schimbărilor provocate de globalizare.
Idealul educaţional este legat de valorile culturale ce trebuie asimilate, de tipul de personalitate impus de
societate, dar şi de nevoile elevului. Nu mai este vorba de un model educaţional standard, ci de unul dinamic, în
concordanţă cu noile realităţi şi capabil să reziste la schimbări.

Asumându-și o multitudine de roluri, profesorul trebuie să conștientizeze că exercitarea lor depinde de
personalitatea pe care și-o modelează. În acest sens, un rol deosebit în exercitarea acestei profesiuni îl au
anumite componente ale personalității: cultura profesională, calitățile atitudinale și cele aptitudinale. De fapt,
pentru ca anumite cunoștințe să fie transmise de la o persoană la alta și acceptate, trebuie întotdeauna ca între ele
să existe un schimb afectiv format din încredere și dispoziție receptivă dintr-o parte și din alta.

Rolul profesorului poate să fie analizat și din perspectiva relației profesor-elev. Având în vedere
valorile societății contemporane (libertate, responsabilitate, toleranță, cooperare), se impune o nouă abordare a
relației profesor-elev: asumarea de către profesor și elevi a unei responsabilități morale comune în cadrul relației
educaționale, conducând la angajarea afectivă și efectivă în procesul educațional; recunoașterea reciprocă a
„dreptului de a fi altfel” și valorizarea fiecărei ființe umane în parte, indiferent de cât și de cum este diferită;
încrederea în posibilitățile fiecărei ființe umane de a progresa; recunoașterea faptului că toți elevii și profesorii
sunt parteneri sociali cu funcții complementare, dar cu responsabilitate comună; considerarea școlii ca mediu de
construcție culturală; renunțarea la principiul „căii optime unice” și conștientizarea faptului că majoritatea
problemelor sociale și umane au mai multe soluții echi-finale și echivalente; promovarea autenticității și
sincerității – a fi tu însuți este mai important decât a avea dreptate.

Educația se sprijină pe patru piloni importanți: a învăța să știi, a învăța să faci, a învăța să trăiești
împreună cu alții și a învăța să fii. În funcție de această optică, dar și de implicațiile globalizării asupra
indivizilor, ale problematicii lumii contemporane, educatorii din învățământ urmează să îndeplinească roluri noi.

Așa de exemplu, prin metodologia de aplicare a noului curriculum național, li se cere educatorilor din
învățământ să creeze activități (situații) de învățare adecvate obiectivelor proiectate, ținând seama, desigur, de
natura subiectului lecției și de particularitățile clasei sau ale grupei de elevi. Ideea nu este nouă în pedagogie,
însă rolul profesorului este mai recent, el fiind astăzi formulat explicit și specificat în documentele de proiectare
didactică. Evident, cu cât situațiile de învățare vor fi mai bine alese sau imaginate de profesor, cu atât mai
interesantă și mai eficace în planul învățării va fi activitatea de instruire.

Un alt rol nou ar putea fi acela de meditator în procesul cunoașterii sau de consiliere, alături de rolul
tradițional de transmițător de informații, la care nu se renunță, dar a cărui pondere este, vizibil, în scădere în
cadrul învățământului modern, centrat pe competențe. De asemenea, profesorul este astăzi un veritabil agent al
schimbării, pregătindu-și elevii în această perspectivă, care se constituie tot mai mult într-o dimensiune a omului

contemporan.
Nu în ultimul rând, profesorul este chemat să se implice în luarea deciziilor de politică educațională la

diferite niveluri, precum și în procesul complex, dificil de inserție profesională și socială corespunzătoare noilor
condiții. O seamă de roluri noi derivă și din implicațiile educației permanente asupra programelor școlare.

37

Acestea tind să se integreze atât în plan orizontal, cât și pe verticală, să fie centrate pe valori, atitudini și
motivație, să cultive independența, propria responsabilitate, flexibilitatea, facilitând dezvoltarea oamenilor.

Asadar, cadrul didactic nu mai este transmiţător, ci facilitator de cunoştinţe, folosind dialogul şi
cooperarea în relaţia cu elevii. Acest profesor va şti să coordoneze procesul educativ, astfel încât toţi elevii să
atingă obiectivele stabilite şi va fi capabil, de asemenea, să-l ajute pe elev să-şi formeze capacităţi de muncă
individuală şi să folosească ceea ce a dobândit.

Şcoala are un rol esenţial în pregătirea tinerilor pentru viaţă. O şcoală responsabilă trebuie să respecte o
serie de condiţii şi criterii. În primul rând trebuie să gândim că este răspunzătoare educaţional şi civic, pentru
ceea ce produce în şi pentru societate. În al doilea rând o astfel de şcoală, „dă seama” de rezultatele produse, cu
alte cuvinte este capabilă să-şi recunoască, să-şi planifice şi să-şi evalueze resursele în termeni de scopuri şi
rezultate. Pentru a deveni responsabilă, ea trebuie să respecte o serie de condiţii şi criterii, să-şi revizuiască
scopurile, atitudinile, să-şi evalueze periodic rezultatele.

Şcoala este o „organizaţie care învaţă”, dar nu e totdeauna şi un loc al învăţării: şcolile rezistente la
noutate şi la schimbare, nu sunt cu siguranţă un astfel de loc, organizaţiile care învaţă sunt flexibile, adaptabile,
inovatoare şi responsabile.

Cel mai mare duşman al învăţării organizaţionale este incapacitatea de a ieşi din propriul sistem de
gândire, dintr-un cerc vicios de practici, de experienţe şi de reguli, pe care organizaţia ajunge să le considere

imuabile.
Rolul profesorului rămâne mereu în prim plan în opera de formare a personalităţii elevilor. Cu toate că a

sporit şi influenţa altor factori în procesul educaţiei, profesorul îşi păstrează numeroase prerogative în acest
domeniu. El rămâne principalul modelator al personalităţii elevilor, începând de la imprimarea unei conduite
externe, până la formularea aspiraţiilor şi idealurilor lor de viaţă.

Efectele activităţii şi personalităţii profesorului au făcut obiectul unor cercetări de pedagogie, psihologie
pedagogică şi de sociologia educaţiei, urmărindu-se ridicarea eficienţei activităţii pedagogice în general şi a
profesorului în special. Sporirea funcţiei profesorului de confident, consilier, transmiţător al valorilor culturale,
a lărgit câmpul de activitate şi a accentuat interdependenţele.

Principalele direcţii de cercetare ştiinţifică privind rolul profesorului, au fost:

• Personalitatea sa;
• Rolul şi funcţiile sale;
• Comunicarea şi relaţiile cu elevii;
• Pregătirea şi perfecţionarea;
Profesorul trebuie să se integreze, să coopereze cu clasa, să motiveze , să fie un sprijin atunci când
elevii dovedesc spontaneitate, iniţiativă şi afirmare;
Profesorul integrat încurajează, pune întrebări, stimulează participarea, sprijină şi foloseşte ideile elevilor, unele
decizii le ia împreună cu elevii;
În timpul predării – învăţării – evaluării, profesorul ,, instruieşte”, conduce interacţiunile în clasă,
modul de înţelegere şi învăţare prin indicaţii, atenţionări, demonstraţii, asigurarea condiţiilor, oferirea punctelor
de sprijin aprobări şi dezaprobări, stimulări, completări, reactualizări, exemplificări, explicaţii, comentarii etc.
Profesorul are rolul interactiv în clasă: creează un climat adecvat, iniţiază, orientează, solicită,
antrenează, exemplifică, critică. Profesorul structurează, organizează forma şi conţinutul activităţii în clasă,
modul de desfăşurare a interacţiunilor, dar poate şi delega responsabilităţi elevilor în rezolvarea unor decizii,
sarcini. Trebuie să solicite elevii la dialoguri, să comenteze răspunsurile împreună cu ei, răspunsurile negative
fiind corectate în sens stimulativ, cu antrenarea grupului;
E greu să defineşti un profesor ,,bun". Chiar şi părinţii au păreri diferite, uneori contradictorii. Unii
spun că pregătirea în specialitate e factorul determinant, alţi părinţi pun pe primul plan ,,capacitatea de a se face
înţeleşi- dragostea de meserie”, chiar dacă tot cunoştinţele acumulate permit reuşita la un examen. Este
interesantă remarca unora, la categoria de cadre preferate de copii: profesori cu experienţă, deoarece cei tineri
,,nu sunt înţeleşi”. Profesorul debutant uneori e izolat de colegi sau de comunitate. Un profesor bun foloseşte
cunoştinţele nu doar de la disciplina respectivă, ci măcar din aria curriculară respectivă. Trebuie de asemenea ca
profesorul să fie pregătit să şi primească feed-back, nu numai să ofere.

38

Din perspectiva pedagogiei moderne, a preda devine un demers educativ în cadrul căruia sunt
mobilizate resursele clasei de elevi, aceasta fiind motivată permanent să parcurgă procesul instructiv. O altă
componentă a învăţării este evaluarea, modalitate prin care profesorul stabileşte măsura în care obiectivele au
fost atinse şi prin care va pune la punct o strategie didactică mai eficientă pentru următorul proces instructiv.
Activitatea independentă desfăşurată de elevi devine, astfel, concludentă şi necesară, ea dând dovada utilităţii
metodelor abordate. Profesorul va organiza şi va coordona acest demers instructiv, exercitând funcţii diverse, de
organizare a activităţii, de impunere a unor metode, de dezvoltare a unor capacităţi şi de personalizare a
activităţii didactice.

Deci, învăţământul modern nu caută să scoată în evidenţă rolul profesorului, ci vine în întâmpinarea
cerinţelor societăţii, propunând strategii didactice potrivite pentru formarea elevilor

Experienţa tradiţiei şi capacitatea de inovare şi de creativitate sunt noile repere ale şcolii, care propune
educaţii noi, în acord cu societatea globală: educaţia pentru pace, educaţia ecologică ori educaţia pentru o
societate multiculturală. De asemenea, metoda predominantă de desfăşurare a instrucţiei este metoda euristică,
deoarece învăţarea prin descoperire asigură elevilor o dobândire conştientă a conţinutului curricular, acesta fiind
uşor de reactualizat, o dată trecut prin filtrul propriu.

Şcoala trebuie să încurajeze formarea unui spirit critic, a unor atitudini pozitive şi a studiului individual,
antrenând elevii în activităţi diverse şi diversificate, pentru a-i face să renunţe la rolul pasiv.

Din experienţa proprie, pot spune că am învăţat şi eu odată cu elevii mei şi am acumulat şi eu noi
informaţii, noi cunoştinţe care m-au ajutat mai departe. Orice curs mi-a adus ceva nou, o nouă informaţie, o
nouă deprindere.

Marea mea mulţumire ca dascăl este atunci când observ că elevii mei înţeleg despre ceea ce discutăm,
că pun întrebări şi îmi solicită materiale sau surse sau vin cu întrebări noi. Un elev ajunge să îndrăgească o
materie de studiu atunci când îndrăgeşte profesorul – îi place conduita acestuia, modul de a se prezenta şi modul
de a fi. O lecţie devine atrăgătoare pentru elev atunci când acesta o înţelege, atunci când are o prezenţă activă în
clasă. Profesorul devine interlocutorul său. Trebuie să avem răbdare cu elevii, să îi ascultăm până la capăt şi să
luăm ceea ce poate fi valorificat din ideile pe care ei le expun. Trebuie să îi ajutăm să fie ei înşişi.

Închei expunerea cu citatul următor, un prilej peren de reflecție: «Cei mai buni profesori sunt cei care
te învaţă încotro să te uiţi, dar nu îţi spun şi ce să vezi».

Bibliografie:
1. Tudor Vianu, Studii de literatură română, EDP, Bucureşti, 1965
2. Vistian Goia, în cap. Personalitatea profesorului, relaţia profesor-cercetător, pregătirea

şi calităţile necesare dascălului de limbă şi literatură, din vol. Didactica limbii şi literaturii române
pentru gimnaziu şi liceu, ed. Dacia Educaţional, Cluj- Napoca, 2008
3. Maria Beiu Paladi, în articolul Instinctul educative, apărut în revista Educaţia. Revistă
pentru şcoală şi familie, anul IV, nr.2, din februarie 1921

Irime Anişoara, profesor, Sin Monica, profesor, Colegiul Naţional “Doamna Stanca” Satu Mare Dascălul
zilelor de ieri şi de azi

Democrit, un mare filosof grec presocratic spunea: „A creşte copii e un lucru riscant, căci reuşita
depinde de multă trudă si grijă, iar nereuşita întrece orice altă durere“.
Octavian Goga a surprins în versuri deosebit de frumoase chipul dascălului din Ardeal, în perioada dualismului
austro-ungar, a arătat şi în calitate de ziarist în presa românească a timpului, viaţa grea plină de privaţiuni şi
umilinţe a acelora care activau în şcoala românească: „Dascălul nostru sătesc condamnat printr-o leafă
neînsemnată la privaţiunile unui trai umilitor de modest, a săvârşit la măsuţa lui de brad cel mai frumos
apostolat al muncii. Trudind multe ceasuri pe zi, sub tavanul unei căsuţe cu optzeci de suflete, a ostenit acest
dascăl învăţându-i carte pe copiii oamenilor. După orele acestei meserii, care cu răsplata ei nu puteau îndestula
foamea celor şapte guri de la casa lui, îşi aşeza bietul om surtucul de cheutoarea unei grinzi şi lua sapa ori grebla
supunând şi la această muncă mâna care înainte cu o jumătate de ceas potrivea slovele pe tablă. Ascultând cu
resemnare îndrumările mai marilor bisericeşti, atins câte o dată în mândria tagmei lui de pornirile maştere ale
cutărui preot care îl lua straşnic pe sus, silit să-şi asigure bunăvoinţa părintelui protopop prin plocoane, care
zdruncinau de-a binelea echilibrul lui de gospodar modest, supus privirii ascuţite a unui inspector ungur, cu aere
de stăpân neîncrezător, acest dascăl a muncit înainte.”

39

Când priveşti la menirea dascălului (aşa de frumos surprinsă de Sadoveanu, Creangă, Brătescu Voineşti
etc. în portrete vechi, dar cu aoreolă luminoasă ca şi domnu Trandafir, Popa Tanda) nu poţi să nu te întrebi dacă,
ce şi cum s-a schimbat această vocaţie de-a lungul secolelor mai ales în ultimii zeci de ani postdecembrişti
româneşti. S-au schimbat unele metode de învăţare, s-a diversificat baza de cărţi, manuale, caiete, diverse
materiale, s-au îmbunătăţit condiţiile de şcolarizare, s-au schimbat copiii-beneficiarii acestui proces de învăţare
care au trecut de la joaca în natură, cutreieratul prin păduri, la jocuri virtuale, internet şi televizor, s-au modificat
şi criteriile de evaluare ale dascălilor, s-a scos bătaia din procesele de educaţie (cât de elocventă este amintirea
lui Creangă cu al său cal bălan!), s-a schimbat clima, s-a schimbat politica. Deşi s-au schimbat atâtea, în esenţă
nu s-a shimbat nimic important. A rămas aceeaşi pasiune a dascălului care dăruieşte cunoştinţe, sentimente,
trăsături de caracter şi acelaşi pământ care se cere prelucrat, semănat, udat şi care este mintea şi inima copilului,
însetate de a fi umplute, împlinite. Dascălul de azi are o misiune de o deosebită importanță, aceea care asigură
formarea și pregătirea personalității tinerelor generații și pregătirea lor profesională în cadrul instituțiilor de
învățământ, strâns legate de viață, de activitatea socio-profesională, morală și cetățenească.

Profesiunea didactică este asociată cu câteva categorii fundamentale de roluri, acceptate de majoritatea
sistemelor de formare a dascălilor: proiectare, mangementul și organizarea activităților de învățare, consiliere
psiho-educațională, managementul clasei de elevi, comunicare cu elevii, părinții și colegii, dezvoltare
profesională de-a lungul vieții, participare la perfecționarea procesului educațional și a inovațiilor din școală,
oferirea de servicii educaționale pentru comunitate etc.

Personalitatea dascălului în condițiile învățământului actual presupune și o serie întreagă de calități,
determinate de specificul și complexitatea muncii pe care o desfășoară. Dascălul își asumă deci o multitudine de
roluri, a căror exercitare este dependentă de personalitatea lui. În școală, dascăluleste conducătorul activității
didactice care se desfășoară în vederea realizării obiectivelor prevăzute în documentele școlare. Referitor la
diversitatea rolurilor pe care le poate exercita dascălul, Anita E. menționează următoarele:

Dascălul, ca expert al actului de predare-învățare: el poate lua decizii privitoare la tot ceea ce se
întâmplă în procesul de învățământ.

Dascălul, ca agent motivator, declanșează și întreține interesul, curiozitatea și dorința lor pentru
activitatea de învățare.

Dascălul, ca lider, conduce un grup de elevi, exercitându-și puterea asupra principalelor fenomene ce se
produc aici. Este un prieten și confident al elevilor, un substitut al părinților, obiect de afecțiune, sprijin în
ameliorarea stărilor de anxietate.

Dascălul, în ipostază de consilier, este un observator sensibil al comportamentului elevilor, un
îndrumător persuasiv și un sfătuitor al acestora.

Dascălul, ca model: prin întreaga sa personalitate, prin acțiunile, comportamentul său este un exemplu

pozitiv pentru elevi.
Dascălul, ca profesionist reflexiv, se străduiește tot timpul să înțeleagă și să reflecteze asupra

întâmplărilor inedite din clasă, să studieze și să analizeze fenomenele psihopedagogice cu care se confruntă.
Dascălul, ca manager, supraveghează întreaga activitate din clasă, asigură consensul cu ceilalți

profesori, cu părinții și cu ceilalți factori.
Dascălul își asumă deci o multitudine de roluri, a căror exercitare este dependentă de personalitatea lui.
Dar pe lângă activitatea didactică dascălul desfășoară și o activitate extrașcolară sau cultural-educativă.

Corolarul conținutului social al acestei profesiuni constă în participarea la evenimentele și frământările social-
culturale ale timpului în care trăiește și ale poporului din care face parte. În această ipostază, dascălul ne apare
ca pedagog social, animat de grija pentru ridicarea gradului de cultură și al națiunii sale.

Desfășurându-și activitatea profesională în cadrul școlii, dascălul nu încetează de a fi un educator și în
afara ei, urmărind, bineînțeles, obiective specifice și apelând la mijloace și forme adecvate. Numai în măsura în
care dascălul își continuă misiunea și în afara cadrului profesional pe care îl oferă școala poate fi considerat un
educator al poporului său. Cele două laturi ale activității sale, școlară și extrașcolară, nu numai că se presupun,
dar se și întregesc și se completează reciproc, imprimând acestei profesiuni un rol sporit în progresul general al
ţării.

Dascălul este cel care orientează și stimulează curiozitatea naturală și interesul spontan al elevilor pentru
descoperire, cel care îndrumă și încurajează activitatea de organizare și integrare a datelor culese, a

40

cunoștințelor reactualizate în vederea aplicării lor la soluționarea problemelor date, lăsându-le :libertatea de
examinare a faptului real ori de analiză critică a conținutului unui text; independență în activitate; operativitate
și rapiditate în reacții (cognitive, afective, motrice); deplină responsabilitate pentru ceea ce întreprind.

În funcție de necesități, de gradul de autonomie sau semiautonomie a învățării, el poate interveni din
când în când, canalizând energiile partenerilor săi. Astfel, el este cel care oferă explicații, dă lămuriri, răspunde
la întrebări, îi ajută să utilizeze corect anumite materiale, instrumente sau utilaje, caută să-i ajute să evite
devierile inutile, încercările fără obiect, eventualele erori și pierderi de timp.

Dascălul este cel care, ținând seama de logica învățării, orientează ceea ce elevii au de făcut, devine
ghid al demersului lor euristic, canalizându-i în direcția obținerii rezultatelor așteptate, în loc de a le impune
într-o manieră directă, dinainte stabilită cu mai multă sau mai puțină rigurozitate.

În literatura de specialitate se apreciază că profesiunea didactică nu se poate restrânge doar la cea de
simplă sursă de cunoștințe. Rolul conducător al dascălului în activitatea didactică rămâne însă una dintre
coordonatele de bază ale misiunii sale. Wolfolk menționează următoarele funcții ale profesiunii didactice: luarea
deciziilor privitoare la ceea ce se întâmplă în procesul de învățământ; declanșarea și întreținerea interesului
elevilor, curiozității și dorinței lor pentru activitatea de învățare; conducerea grupului de elevi; îndrumă
persuasiv elevii, îi sfătuiește și observă comportamentul acestora; reprezintă un model pozitiv de personalitate și
comportament pentru elevii săi; înțelege, reflectează asupra întâmplărilor din clasă, studiază fenomenele
psihopedagogice cu care se confruntă.

Asumându-și o multitudine de roluri, dascălul trebuie să conștientizeze că exercitarea lor depinde de
personalitatea pe care și-o modelează. În acest sens, un rol deosebit în exercitarea acestei profesiuni îl au
anumite componente ale personalității: cultura profesională, calitățile atitudinale și cele aptitudinale. De fapt,
pentru ca anumite cunoştinţe să fie transmise de la o persoană la alta şi acceptate, trebuie întotdeauna ca între ele
să existe un schimb afectiv format din încredere şi dispoziţie receptivă dintr-o parte şi din alta.

Rolul dascălului poate să fie analizat şi din perspectiva relaţiei dascăl-elev. Având în vedere valorile
societăţii contemporane (libertate, responsabilitate, toleranţă, cooperare), se impune o nouă abordare a relaţiei
profesor-elev: asumarea de către profesor şi elevi a unei responsabilităţi morale comune în cadrul relaţiei
educaţionale, conducând la angajarea afectivă şi efectivă în procesul educaţional; recunoaşterea reciprocă a
„dreptului de a fi altfel” şi valorizarea fiecărei fiinţe umane în parte, indiferent de cât şi de cum este diferită;
încrederea în posibilităţile fiecărei fiinţe umane de a progresa; recunoaşterea faptului că toţi elevii şi dascălii
sunt parteneri sociali cu funcţii complementare, dar cu responsabilitate comună; considerarea şcolii ca mediu de
construcţie culturală; renunţarea la principiul „căii optime unice” şi conştientizarea faptului că majoritatea
problemelor sociale şi umane au mai multe soluţii echi-finale şi echivalente; promovarea autenticităţii şi
sincerităţii – a fi tu însuţi este mai important decât a avea dreptate.

Educaţia se sprijină pe patru piloni importanţi: a învăţa să ştii, a învăţa să faci, a învăţa să trăieşti
împreună cu alţii şi a învăţa să fii. În funcţie de această optică, dar şi de implicaţiile globalizării asupra
indivizilor, ale problematicii lumii contemporane, educatorii din învăţământ urmează să îndeplinească roluri noi.

Aşa de exemplu, prin metodologia de aplicare a noului curriculum naţional, li se cere educatorilor din
învăţământ să creeze activităţi (situaţii) de învăţare adecvate obiectivelor proiectate, ţinând seama, desigur, de
natura subiectului lecţiei şi de particularităţile clasei sau ale grupei de elevi. Ideea nu este nouă în pedagogie,
însă rolul dascălului este mai recent, el fiind astăzi formulat explicit şi specificat în documentele de proiectare
didactică. Evident, cu cât situaţiile de învăţare vor fi mai bine alese sau imaginate de dascăl, cu atât mai
interesantă şi mai eficace în planul învăţării va fi activitatea de instruire.

Un alt rol nou ar putea fi acela de meditator în procesul cunoaşterii sau de consiliere, alături de rolul
tradiţional de transmiţător de informaţii, la care nu se renunţă, dar a cărui pondere este, vizibil, în scădere în
cadrul învăţământului modern, centrat pe competenţe. De asemenea, dascălul este astăzi un veritabil agent al
schimbării, pregătindu-şi elevii în această perspectivă, care se constituie tot mai mult într-o dimensiune a omului

contemporan.
Nu în ultimul rând, dascălul este chemat să se implice în luarea deciziilor de politică educaţională la

diferite niveluri, precum şi în procesul complex, dificil de inserţie profesională şi socială corespunzătoare noilor
condiţii. O seamă de roluri noi derivă şi din implicaţiile educaţiei permanente asupra programelor şcolare.

41

Acestea tind să se integreze atât în plan orizontal, cât şi pe verticală, să fie centrate pe valori, atitudini şi
motivaţie, să cultive independenţa, propria responsabilitate, flexibilitatea, facilitând dezvoltarea oamenilor.

Vocaţia de dascăl este una de excepţie. În ciuda dezaprobării cvasigenerale, în ciuda ponegririlor de tot
felul, mai ales în ultimul timp, în ciuda dezacordului, a stigmatizării, a aplatizării acestei vocaţii în mediocritate,
orizont cenuşiu, rutină searbădă şi lehamite pe toate părţile baricadei, vocaţia aceasta este una hăruită, cu fior
tainic, cu bucurii şi lumini ascunse. A împărtăşi din conştinţele tale, a împărtăşi din entuziasmul tău, a transmite
realităţi trăite şi verificate, a modela vise, doruri, a deschide orizonturi şi a insufla unor învăţăcei un vânt de
emulaţie nu poate fi decât ceva excepţional. Atâtea generaţii ce s-au perindat de-a lungul timpului au fost
beneficiarele acestui transfer de cunoştinţe, trăiri, modelări si remodelări, încât profesia de dascăl nu poate fi
decât apreciată, reanalizată şi decorată ca virtute de înalt rang.

Bibliografie:

1. Anita E. Woolfolk, 2005, Changes in teacher efficacy during the early years of teaching: A

comparison of four measures.

2. Dorina Salavastru, 2006, Stiintele educatiei.

3. Ioan Nicola, 2003, Tratat de pedagogie scolara.

4. Dorina Salavastru, 2006, Didactica psihologiei.
Lazăr Ștefan, professor, Școala Gimnazială “Vasile Cristoforeanu”, Rm.-Sărat, jud. Buzău, Lazăr Florentina-

Iuliana, profesor, Școala Gimnazială Grebănu, jud. Buzău Model sau mentor?
În memoria domnului lector doctor Nicolae Soare,

Facultatea de Matematică, Universitatea București
În anumite etape ale vieții noastre, încă din copilărie, când începem să căutăm modele, simțim dorința
de a fi călăuziți de o persoană. În această perioadă, o perioadă în care se poate vorbi de o tranziție de la o
societate patronată de valori către o societate bazată pe democratizarea informației și globalizare, noile valori ce
apar ne supun unui efort crescut de acumulare de informații într-un timp scurt. Avantajul de a avea un mentor în
aceste condiții conduce la o scurtare a ciclului de autodezvoltare profesională.
Cuvântul “mentor” provine din cartea “Odiseea”. Odiseu sau Ulise a avut un prieten apropiat, Mentor,
care timp de 10 ani cât el a călătorit a avut grijă de fiul său. Mentor, care era zeița Athena deghizată, are în carte
atât calități feminine cât și masculine: susținerea, protecția, educarea, dar și asumarea riscurilor.
Îl numim mentor pe acel om pe care îl putem lega de o decizie importantă pe care am luat-o, de o
alegere de a ne dezvolta într-o anumită direcție, pe acel om care îți permite să explorezi noi idei în siguranță, te
ajută să-ți asumi responsabilități pentru viață, mai degrabă decât să o lași la voia întâmplării. El este pregătit să
investească timp și efort, este dispus să împărtășească cunoștințele personale cu tine într-o manieră bazată pe
încredere și respect reciproc.
Cum îl putem identifica?
De cele mai multe ori, vocația are nevoie de un catalizator pentru a ieși la iveală, iar acest catalizator ar
putea fi un mentor, inspirația și energia celui care a ajuns la succes.
Mentorul este acea persoană care te modelează, îți trasează o conduită profesională și morală, îți
lansează provocări, identifică la tine calități pe care alții nu bănuiesc că le ai, nu se ferește să te critice (în mod
constructiv), te încurajează să îți depășești limitele.
Cum ajunge el să te influențeze?
Nu trebuie să fie neapărat o celebritate. Este persoana care reprezintă la un momet dat un model
profesional și moral la care tu, ca discipol, aspiri, fiind astfel unic pentru fiecare individ în parte.
Prima lecție pe care un mentor ți-o poate oferi?
Să îți conștientizezi limitele și să vezi că nu sunt reale decât pentru tine, cel care le-a construit. Apoi,
într-o lume în care volumul informațiilor a crescut exponențial, fiind astfel imposibil unei singure persoane să
răspundă la toate întrebările, uneori chiar din lipsa timpului, capacitatea mentorului de a extrage esențialul din

haos este de apreciat.
“În spatele unui om capabil se află întotdeauna alți oameni capabili” spune un proverb chinezesc. Sigur,

există și varianta în care eu sunt propriul meu mentor. Este important să îți asumi propriul mentorat, dar poți
căuta în același timp modele inspiraționale care să contribuie la definirea viziunii tale. Trebuie să existe un

42

echilibru între cele două opțiuni. Mentorul nu reprezintă doar persoana care îți împărtășește experiența
profesională, ci generează energie pozitivă, împreună sunt găsite punctele comune care să conducă la succes.

S-ar putea spune că orice relație de mentorat trece prin mai multe etape: familiarizarea unuia cu celălalt,
comunicarea așteptărilor, atingerea obiectivelor și orientarea către noi obiective. Dacă se acordă suficient timp
familiarizării celor doi, relația va avea un start bun și implicarea va fi puternică. În această etapă se poate
observa o dificultate a comunicării; este important să se stabilească un program al comunicării. În continuare, în
urma comunicării așteptărilor inițiale, se va căpăta încredere unul în celălalt, vor fi împărțite mai multe
informații și relația va deveni una apropiată. Pe parcurs, competențele sunt dezvoltate, obiectivele sunt atinse,
iar „elevul” își exercită autodisciplina. Odată atinse obiectivele, relația mentor-discipol se redefinește, cei doi
devin independenți unul față de celălalt și se poate trece la orientarea către noi obiective.

Fără doar și poate, mentoratul nu este un moft. Este un act natural de cunoaștere și binefacere. Condiția
este una singură: discipolul trebuie să fie deschis să-și asume rolul. Dacă îți dorești cu adevărat să excelezi într-
un domeniu, dă voie cuiva să te însoțească prin experiența, cunoștințele și tot ceea ce reprezintă acea persoană
pe drumul pe care îl ai de parcurs și vei vedea că un mentor cu dăruire, dincolo de relația profesională, te va
învăța principii și valori de viață care vor da contur omului care vei deveni.

Nu credem că cineva și-a făcut un scop din a deveni mentor. În orice instituție, persoana care a trecut
prin mai multe experiențe recunoscute ca succese este înconjurat de oameni pe care îi motivează și modelează
astfel încât să devină oameni de succes, oameni care înțeleg că trebuie să ajungă la succes păstrându-se în
limitele moralei și a eticii, fără să facă rabat de la calitatea de om. Dacă instituția în care lucrezi îți oferă
oportunitatea unor mentori motivați, șansele de dezvoltare profesională, dar și de valoare extrasă de instituție
cresc exponențial.

Suntem norocoși dacă într-o perioadă de decizii importante pentru noi ne putem baza pe un mentor. Și
nu doar pentru informațiile pe care ni le poate pune la dispoziție, ci mai ales pentru modelele de comportament
care îți dau posibilitatea să-ți formezi o abordare proprie în relațiile inter-umane. Suntem norocoși nu doar
pentru că învățăm mai mult, ci mai ales pentru că alianța strategică pe care am încheiat-o cu o persoană care a
investit, la rândul ei, timp și emoții, va fi una de viitor.

Bibliografie:
1. Balaș, E., 2009, Pregătirea inițială a cadrelor didactice în state ale Uniunii Europene. Analiză

comparativă, Editura Eikon, Cluj – Napoca,
2. Crașovan, M., Rolul mentorului în activitatea cadrului didactic debutant, în Revista de Științe

ale Educației, nr. 1 (10), Editura Universității de Vest, Timișoara, 2004,
3. Crașovan, M., Mentorul la distanță – posibilități și limite, în Revista de Informatică socială, nr.4,

Universitatea de Vest, Timișoara, decembrie 2005, p. 97 – 105.

Mârzea Annamaria, Şcoala Gimnazială “Szalardi Janos”, Sălard, jud. Bihor Dascălul bun

Introducere
“Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figure fără viaţă, dar

educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu.” – Sfântul Ioan
Gura de Aur Cum este dascălul cel bun? Întrebare care preocupă toţi experţii din domeniul educaţiei. Scopul
tuturor dascălilor este aceeaşi, doresc ca să obţine rezultate pozitive în educarea, şi evoluţia copiilor pe care le-
au primit în grija lor.

Educatorul înafară de sarcina de a preda cunoştinţe, de a educa, trebuie să se conformeze multor alte
sarcini, având un rol foarte complex.
Dascălul din trecut

Portreul de educator, rolul şi sarcina lui diferă în fiecare epocă. Dacă am pune în comparaţie un dascăl
din zilele noastre cu unul din evul mediu, am observa diferenţe semnificative, dar sunt trăsături, care totuşi se
regăsesc în fiecare epocă. Aşa ar fi de exemplu educaţia în sine, şi importanţa de a preda cunoştinţe. Să vedem
cum s-a schimbat şi evoluat educaţia şi profesia de educator de la apariţie până astăzi.

• Antichitate
Pe parcursul mileniului II.-I. Î.Hr. deja putem întâlni educaţie instituţionalizată ceea ce înseamnă că au
fost şi educatori în această perioadă. Această instituționalizare a afectat Mesopotamia, Egipt, India și China.

43

În societatea mesopotamă în această perioadă, a apărut un strat de intelectuali independenți, care se
ocupau de educație. În plus pe lângă educaţie se ocupau şi de disciplinare, care sa manifestat într-o varietate de

pedepse fizice.
În Egipt școli de instruire de scribuli au apărut în formă instituționalizată. Aici funcţia de dascăl au

împlinit scribuli, care prin imitație încercau să predea cunoștințele, metodele practice.
În India întâlnim momente asemănătoare, ceea ce a fost interesant, era faptul că educaţia s-a organizat în

funcţie de caste şi se desfăşura în casa educatorului. Aici copiii au petrecut 4-5 luni. La disciplinare au folosit
pedepse fizice, dar unele mai specifice decât bătaia, ca şi cum ar fi înfometarea, baia în apă rece sau interdicţia
la învăţarea noilor cunoştinţe. În India, budismul a avut un impact mare asupra educaţiei, au apărut preoții
budiști care au preluat rolul de dascăl.

În China despre educaţie instituţionalizată putem vorbi doar în oraşe, iar în sate existau profesori
particulari. Este important de remarcat faptul că numai băieții au avut posibilitatea de a învăţa, dar familiile

bogate au avut posibilitatea de a educa fiicele lor cu profesori particulari.
În Hellas la începutul secolului al 8-lea Î.Hr. s-au format polisurile. În acea vreme încă nu putem vorbi

despre Grecia unită, ci fiecare polis forma un oraș-stat separat. Dintre cele mai avansate polisuri merită
evidențiate Atena şi Sparta din cauza diferenţelor substanţiale în obiceiurile din educaţia copiilor. Copiii din
Sparta au fost duşi timpuriu de lângă părinții lor în tabere,unde au însuşit cunoştinţele de care are nevoie un bun
soldat spartan. Educatorii erau numiţi paidanomos, ei se ocupau cu educarea copiilor, dar importante erau doar
cunoştinţele esenţiale pentru un soldat. Paidanomos puteau fi doar bărbaţii tineri, cei mai viteji, inteligenţi şi
instruiţi. În schimb în Atena situația a fost complet diferită, cunoașterea a fost pe primul loc, şi ca acesta să
poate fi realizată au înfiinţat instituţii de învăţământ, care au înflorit în epoca elenismului. Dascălul a fost plătit
pentru munca sa, şi din cauza acesta el era subestimat din cauza mentalității de atunci. Salariul a depins de
numărul de ucenici, cu cât avea mai mulţi elevi, cu atât era plătit mai bine. Aproape oricine putea să devină
dascăl, doar ca să aibă cunoştinele de bază a matematicii, citirii şi scrierii. În învățământul secundar a deja au
început analizarea operelor scriitorilor şi poeţilor clasice.

În Roma educaţia s-a instituţionalizat în perioada 300-146 Î.Hr. , care a fost similar cu cea a grecilor,
aproape că le-au copiat în întregime. Profesorii au folosit pedeapsa corporală în educație, şi ajutau procesul de
învățare cu metode variate. Este de remarcat teoria pedagogică a lui Quintillianus, care a predat în școli retorice
și a lucrat ca educator la curtea imperială.Teoriile sale le-a elaborat în douăsprezece cărţi. După principiile lui
educatorul trebuie să fie bine educat, om cu carte, dar îi oferă rol important în educaţia copiilor şi dădacii şi
mamei, şi educaţia lor, fiindcă copilul dobândeşte elementele de bază a vorbirii cu ajutorul lor. El spune că
educatorului îi aparţine şi sarcina de a observa copiii, şi ca astfel metodele de predare folosite să corespundă cu
abilităţile copilului. Este demn de menționat faptul că Quintillianus ia măsuri împotriva pedepsei corporale, care
spune el, trebuie folosit doar ca şi ultima soluţie. Acest moment este important, fiindcă existau puţini, care
gândeau ca pedeapsa corporală, fizică nu trebuie să fie o metodă de educare general acceptată. Aceste idei de
bază au avut o mare influență asupra perioadelor ulterioare în metodele de educarea şi creșterea copilului.

• Evul Mediu
În această perioadă sunt create noi tipuri de școli, ca şi cum școlile parohiale, unde preoții au predat ca
dascăli. Au adunat tinerii în jurul lor, le-au învățat să citească și cărțile liturgice şi cântece gregoriene. În şcolile
din catedrale pentru a îmbunătăţi şi proteja biserica, au fost angajaţi profesori cu pregătire superioară, oameni de
ştiinţă. Pentru oraşe au înfiinţat instituții specială, şcolile parohiale, unde profesorul era rectorul şcolii (rector
scholae, magistru scholae). Cei mai mulți dintre ei au educat toate grupele de elevi singuri, dar în oraşele mai
mari predarea disciplinei de muzică, şi organizarea slujirii elevilor în biserică a fost responsabilitatea cantorului.
Rectorul școlii a fost sub supravegherea preotului paroh, astfel era plătit de biserică, dar în unele orașe şi
Consiliul Local a alocat de asemenea o anumită sumă de bani pentru el. De a fi rector şcolar în oraş a fost o
poziție respectată în Evul Mediu, astfel avea posibilitatea de câștig material și prestigiu social. De asemenea,
este tipic ca rectorii, de obicei, nu au petrecut mult timp la o şcoală. Adesea şi-au continuat profesia în alte
orașe, sau au schimbat cu profesia de funcţionar care era mai profitabil, sau au schimbat educarea cu preoția.

• Umanismul
Umaniştii au protestat împotriva educației medievale. Au acționat împotriva pedepsei corporale,
împotriva profesorilor incompetenţi. În loc de memorizarea lexicală au promovat gândirea logică în educarea

44

copiilor. Reprezentanți semnificativi ai ecestor principii au fost Rotterdami Erasmus, Joan Luis Vivés, Francois
Rabelais, Michel de Montaigne. Rotterdami Erasmus spunea că sarcina cea mai importantă a educatorului este
de a observa caracteristicile copiilor în anumite grupe de vârstă, şi să dezvolte metode de formare şi
educaţionale, care să fie adaptate acestor caracteristici şi să respecte acestea. Juan Luis Vivés a susținut că
educația ar trebui să vizeze scopul final al educației. El formulează aplicarea aspectului psihologic pentru prima
dată în istoria învățământului. Educatorul va acționa corect dacă metodele, procedurile pentru educarea unui
copil stau în concordanţă cu caracteristicile individuale al acestuia. Condamnă cadrele didactice care folosesc ca
metodă de învăţare ameninţarea, şi pedeapsa fizică, corporală. Observarea copiilor după gândirile lui nu ar
trebui să fie o acțiune întâmplătoare, ci o activitate didactică continuă. Cunoștințele colectate de profesori
trebuie împărtăşite între ei. În educarea de Francois Rabelais a fost accentuat apropierea de natură, așa cum vom
vedea în viitor şi la Rousseau. Primeşte un rol important relaţia între profesor şi elev, ceea ce este interesant în
sensul că acesta apare ca şi un fel de criteriu important în rolul de educator. Exercițiile fizice şi implementarea
teoriei în practică, primesc un rol important. În timpul umanismului cea mai importantă sarcină a dascălului a
fost de a învăţa copiii să gândească. Educatorii umaniști şi principiile lor sunt foarte importante în raport cu
cadrele didactice, deoarece ei au depus baza unei educaţii liberale, care mai târziu au început să se răspândească
şi să se dezvolte, şi datorită lor, s-a creat o relaţie mai umană între dascăl şi elevii lui.

• Secolele XVII.-XVIII.
Secolul al XVII-lea, în istoria educaţiei este privit ca un fel de perioadă de tranziție, pentru că în această
perioadă părinții și educatorii se aproapie de copiii lor, iar acest lucru se manifestă şi în educație. Este important
ca profesorii nu numai să educe copilul, ci să şi-l iubească, să nu-l privească doar ca pe un instrument, ci ca pe
un om. Johannes Amos Comenius a formulat prima dată că este nevoie de profesori, în special care se pricep la
copii, care înţeleg lumea copiilor. Acest lucru se realizează de preferință, în cadrul educației publice aşa că prin
urmare, să fie o sarcină importantă a statului pentru a ajuta la educația și formarea unor profesori, care ofera
elevilor un sistem educaţional unitar. Fiindcă în această perioadă educaţia creştină are un rol foarte important,
cei mai mulţi dintre educatori au fost priviţi ca oameni, creştini cinstiţi. O schimbare semnificativă se va
produce în secolul al XVIII-lea, timpul perioadei iluminismului, deismului și când liberalismul vine în prim-
plan, care are, de asemenea, un impact mare asupra rolului de profesor. Cu venirea deismului educaţia creştină
va fi înlocuită. Din această perioadă merită menţionat numele lui John Locke, Jean-Jacques Rousseau,
Helvetius. Jean-Jacques Rousseau nu crede că cea mai importnată sarcină ar fi ca să umple capul studenţilor cu
ştiinţă”. Mai presus de toate, trebuie să-l facem apt pentru educaţie, iar deaceea în primul rând trebuie să aibă
grijă că dezvoltarea spontană a copilului. Ar trebui să aibă grijă de copil „din primul moment în care a venit pe
lume“, în scopul de a menține „forma inițială“ a lui. Iar sarcina educatorului este ca „forma”, oportunităţile
latente să fie dezvoltate. Educația face din om ceea ce este - proclamă Helvetius. Inteligenţa, virtutea şi talentul
toate sunt rezultatele educaţiei. Se deduce ca de educaţie depinde nu numai prosperitatea unei personae, ci a
cercurilor sociale mai mari, a naţiunilor întregi. Și dacă e așa, atunci este dreptul şi datoria statului iluminat să
determine conţinutul şi cadrul organizatoric a educaţiei.

• Secolul XIX.
În acest secol devine pedagogia ca o disciplină, şi în acest timp încep să se preocupe şi cu sensul
conceptului de pedagog. Predarea și educația începe să apară ca disciplină științifică independentă.
Reprezentanți semnificativi sunt: Ernst Christian Trapp, Nemeyer August Hermann Franke, Vinzenz Eduard
Milde, Herbart. În primul rând se ocupă cu pedagogia, ca şi ştiinţă, încă nu menţionează pedagogul şi rolul lui.
Cu toate acestea, sunt persoane foarte importante, deoarece în pedagogie ca disciplină se depun bazele teoretice,
care vor defini în viitor rolul şi sarcinile educatorului. În această perioadă importantă apare pozitivismul, al cărui
reprezentanţi definesc rolul de educator, ca fiind o persoană, care va oferi o educaţie adecvată pentru integrarea
elevilor în societate. Reprezentanți semnificativi sunt: Auguste Comte, Herbert Spencer, Alexander Bain.

• Secolul XX.
Rolul profesorului în zilele noastre e considerat a fi o sarcină extrem de complexă, care a preocupat pe
mai mulţi la începutul secolului XX, și chiar și astăzi. Diferite teorii au fost create în legătură cu rolul
profesorului, care descrie sarcina profesorului. Del la anii 1920 până în anii- 50 nu s+a creat relaţie mai serioasă
între profesori şi elevi. Mai mult decât atât, nu există o motivație suficientă pentru conținutul intelectual al
studenților, care se datorează faptului că profesorii nu au fost de ajutor în acest lucru. Din anii -50 are loc o

45

schimbare semnificativă, profesorul va avea un rol important de a motiva elevii, şi de a le ajuta să înţelegă, căt
de important este ce rol vor împlini în comunitate.
Până în anii -60 școala şi-a dezvoltat un fel de lume interioară, propriul sistem de norme, în care aveau mare
putere profesorii și directorii. După anii -60 au apărut schimbări semnificative, care s-au reflectat pe sarcinile
educatorilor. Educatorul a trebuit să însuşească mai multe rolulri în profesia lui. Ca şi coleg, trebuie să
colaboreze cu ceilalţi educatori, astfel să le ofere elevilor o educaţie complexă. Rolul lor complex se poate
deduce şi din interacţiunea cu elevii, cu părinţii elevilor, cu autorităţi. Se consideră un fel de obligaţie şi rolul de
funcţionar şi participarea în viaţa publică.
Dascălul de astăzi

Cum am menţionat mai sus, rolul de dascăl, de educator este unul foarte complex. Educatorului nu este
de ajuns cunoştinţele profesionale ca să-şi desfăşoare activitatea, ci toată fiinţa lui trebuie să-şi dăruiască.

După cem am observat portrete, tipuri de dascăli din trecut, să vedem care sunt competenţele, trăsăturile
personale aşteptate de la un educator bun.
În interpretare sociologică cadrul didactic are un statut în societate, asigură predarea principiilor societăţii,
deaceea trebuie să îndeplinească aşteptările care aparţin acestui rol, acestui statut. Aceste cerinţe sunt formulate
de copii, părinţi, instituţii de învăţământ, şi Ministerul Educaţiei.

Dar cum ar trebui să fiu un dascăl bun? Mulţi sunt de acord că profesia de educator este situat între artă
şi meserie, deoarece în această profesie primeşte un rol important intuiţia, creativitatea, improvizaţia, dar are şi
elemente, care se pot însuşi, ca şi cum cunoştinţe, competenţe, experienţă. Cadrul didactic are în prmul rând
rolul de a oraniza şi conduce activitatea didactică, iar succesul acestuia depinde în cea mai mare măsură de
educator, de pregătirea lui, de competenţele lui, de dragostea lui faţă de copii şi de profesie.

În concepţia pedagogică modernă, pentru ca profesorul să poată concepe, organiza, proiecta actul
educaţional, are nevoie de: pregătire, tact şi măiestrie psihopedagogică.

Într-un program de formare a profesorilor desfăşurate în anul 2000 în S.U.A., competenţa didactică este
operaţionalizată în cinci competenţe specifice:

• Competenţa cognitivă, care cuprind abilitățile intelectuale și cunoștințele așteptate din partea unui

profesor;

• Competența afectivă, definită prin atitudinile așteptate din partea profesorului și considerată a fi
specifică profesiunii didactice, fiind și cel mai greu de obținut;

• Competența exploratorie, care vizează nivelul practicii pedagogice și oferă ocazia viitorilor profesori
de a-și exersa abilitățile didactice;

• Competența legată de performanță, prin care profesorii dovedesc nu numai că știu, dar și că pot
utiliza ceea ce știu;

• Competența de a produce modificări observabile ale elevilor în urma relației pedagogice.
Ca şi în cazul specialiştilor americani, şi cei români s-au ghidat în elaborarea standardelor după anumite
principii – nucleu care „exprimă concepţia actuală asupra conţinutului specific al profesiei didactice şi asupra
calităţilor unui bun profesor” (Gliga, L., 2002, p.75)

• Cadrul didactic este un bun cunoscător al domeniului şi al didacticii disciplinei pe care o predă.

• Cadrul didactic cunoaşte elevul şi îl asistă în propria-i dezvoltare

• Cadrul didactic este membru activ al comunităţii
• Cadrul didactic are o atitudine reflexivă

• Cadrul didactic este promotor al unui sistem de valori în concordanţă cu idealul educaţional.
Observăm faptul că aceste principii sunt în acord cu schimbările promovate de reforma educaţională şi
adaptate exigenţelor societăţii româneşti. Calitatea învăţământului depinde direct de calitatea personalului
didactic, iar formarea acestuia pe baza unor standarde riguroase, unice şi chiar în acord cu standardele altor ţări
este o necesitate stringentă.
Desigur că faptul de a deveni un profesor, un dascăl bun, nu depinde doar de pregătirea, de nivelul de
dezvoltare a competenţelor, ci este determinat în mare parte şi de personalitatea cadrului didactic. În anul 1982
D.R. Storm şi W.H. Bernard au pregătit un model despre caracteristicile personalităţii unui dascăl bun:

• Motivaţia lui în profesie este bazat pe dragoste pentru copii şi pe preocuparea lui pentru dezvoltarea

copilului.

46

• Caracterizarea asupra altor profesori: îi place dacă e prietenos, indulgent, hotărât şi rezonabil; nu-i
place dacă e arrogant, intolerant, sarcastic şi parţial.

• Autocaracterizarea lui: este acceptor şi generos cu alţii, scoate în evidenţă caracteristicile bune a
altora decât cele rele, este mulţumit de profesia lui şi doreşte să-şi continue.

• Viaţa lui în afara şcolii: îi place să petreacă timp cu prietenii, prefer grupurile mici, face parte din
cluburi, este interest de literatură, citeşte mult.

• În comparaţie cu un adult obişnuit pe plan emoţional e mai stabil, e mai prietenos, mai cooperative,
mai moderat, mai tolerant, este mai interest de activităţi sociale.

Bineînţeles aceste factori doar promovează eficacitatea, şi nu sunt singurele criteria a acestuia. Cel mai
important factor determinant al eficacităţii, este de a fi deschis spre lume, iar datorita acestuia şi a cunoţtinţelor,
dascălul “simte” ce este cel mai bun pentru elevii săi. Nu există model ideal, sau reţetă, dar există principia care
pot îndruma spre a devein un bun dascăl.

“Când învăţătorul reuneşte în inima sa dragostea de profesiune şi dragostea de elevi, putem spune că
este un învăţător desăvârşit.” - Lev Tolstoi

Bibliografie:
1. Istoria pedagogiei- Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1974
2. Pedagogia preşcolară- Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1973
3. Tanárok pedagógiai műveltsége de Birta Székely Noémi, Editura Ábel, Cluj Napoca, 2008
4. Pedagógiai kézikönyv de Fóris-Ferenczi Rita éi Birta Székely Noémi, Editura Ábel, Cluj Napoca 2007

Mocliuc Nicoleta, prof. înv. primar Şcoala Gimnazială Robeasca, Buzău Rolul pedagogic al
profesorului contemporan la clasă

Profesorul îndeplinește o profesiune de o deosebită importanță, aceea care asigură formarea și pregătirea
personalității tinerelor generații și pregătirea lor profesională în cadrul instituțiilor de învățământ, strâns legate
de viață, de activitatea socio-profesională, morală și civică.

Clasa de elevi este un grup social supus în mod constant influenţelor educative exercitate de şcoală.
Ansamblul de elevi ce o compune este un grup social specific, în cadrul căruia există o varietate de relaţii
educative. Aceste relaţii au ca suport raporturile interpersonale din cadrul clasei şi relaţia pedagogică educator-
educat. Deşi relaţia profesor-elev are un pronunţat caracter didactic, ea este influenţată de pluralitatea de relaţii
interindividuale pe care le are elevul în clasă şi în afara ei. De aceea este necesar ca profesorul să cunoască
grupul ca ansamblu dinamic de relaţii interumane.

Se ştie însă că profesorul şi elevii nu se aleg unii pe alţii, iar preferinţele lor nu sunt decât întâmplător în
concordanţă cu relaţiile instituţionalizate dintre ei. Cu toate acestea ei nu numai că urmează să conlucreze, dar
va trebui să conlucreze armonios. Mai întâi, profesorului îi revine sarcina şi răspunderea integrării sale în clasa
şi colectivul clasei de elevi pe care urmează să-l închege. Într-un colectiv format, profesorul devine unul dintre
membrii acestuia, îndeplinindu-şi funcţia în interiorul grupului. Rolul educatorului pe scena şcolară depinde de
scopul pe care şi-l propune să-l atingă prin acţiunea sa pedagogică.

Relaţiile profesor–elev sunt variate şi se constituie într-o reţea de interdependenţe. Relaţiile
informaţional–cognitive şi relaţiile afective sunt subordonate relaţiei de conducere–influenţare. Atât relaţia
informaţional–cognitivă, cât şi cea afectivă, se stabilesc cu scopul de a-i influenţa pe elevi, şi aceasta în multiple
sensuri: pentru însuşirea cunoştinţelor, pentru determinarea unor stări afective favorabile receptării mesajului
emis de profesor, pentru determinarea unor modificări de comportament sau stabilizarea unor trăsături de
caracter, etc. Profesorul declanşează şi întreţine interesul elevilor şi dorinţa lor de a învăţa şi de a răspunde
printr-un comportament adecvat cerinţelor lui.

Influenţarea elevilor de către profesor se face direct, prin atitudine, mesaj verbal, gestică, mimică, stare
afectivă, exemplu personal , adică prin prezenţa sa activă. Această prezenţă are funcţia de stimul ce determină la
elevi un răspuns care poate fi de acceptare formală, acceptare cu convingere, imitare, contagiune, rezistenţă.
Indirect, profesorul influenţează prin intermediul altor factori educaţionali cum sunt colectivul clasei de elevi,
familia, consiliul profesoral, comitetul cetăţenesc de părinţi.

Rolul profesorului în conducerea pedagogică a activităţii elevilor se manifestă astfel pe toate planurile
implicate de acţiunea educativă. Analiza logică a structurii acestei acţiuni ne permite să determinăm următoarele
componente ale comportamentului pedagogic al educatorului în relaţiile cu clasa:

47

• Observă acţiunile şi conduita elevilor din clasă în timpul lecţiilor şi în activităţile extraşcolare deoarece
adecvarea comportamentului pedagogic la specificul vieţii clasei nu e posibil fără observarea atentă a
colectivului şi a fiecărui elev. J. Dewey considera că educaţia „trebuie să înceapă prin observarea
psihologică a capacităţilor, a intereselor, şi a deprinderilor copiilor”.

• Organizează activitatea clasei fixând programul activităţii ei intelectuale, iar în clasă structurile
organizaţionale şi funcţiile îndeplinite de aceste structuri.

• Comunică clasei informaţii ştiinţifice, valori morale estetice, culturale şi recepţionează mesajul
elevului. Comunicarea se face atât în funcţie de cerinţele programei, cât şi în raport cu preocupările şi

interesele cognitive ale elevilor.
• Mediază în constituirea relaţiei elev-ştiinţă chiar dacă achiziţionarea cunoştinţelor ştiinţifice presupune

efortul individual al elevului şi activitatea sa individuală de căutare, de documentare,de rezolvare a

problemelor.
• Conduce, îndrumă, controlează şi evaluează activitatea clasei
• Dialoghează cu clasa. Activitatea sa educativă implică un dialog continuu şi variat cu elevii.

Desfăşurarea dialogului profesor-clasă solicită un context de relaţii educative pozitive.
• Cooperează cu elevii din clasă în realizarea sarcinilor ce revin grupului, în realizarea scopurilor

propuse, în desfăşurarea lecţiilor şi a activităţilor extradidactice, în fixarea unor reguli de conduită, în

elaborarea deciziilor.
• Stimulează activitatea elevilor prin aprecieri, îndemnuri, prin încurajarea eforturilor pe care ei le fac. E.

Planchard a remarcat că din dorinţele elevilor referitoare la relaţiile lor cu profesorii se desprinde
necesitatea unei intervenţii umane care să-i susţină, să-i încurajeze şi să le arate cu bunăvoinţă când şi
unde au greşit .
• Ajută pe elevi în activitatea lor, dându-le sfaturi, arătându-le cum trebuie să procedeze în rezolvarea
unei probleme sau în pregătirea lecţiilor. Kriekemans include în relaţia pedagogică ajutorul pe care
profesorul îl dă copilului pentru a deveni om matur care şi-a asumat responsabilitatea propriei sale
existenţe. Astfel, ajutorul se exercită pe planul formării morale a individului.
• Coordonează relaţiile interumane din clasă şi activitatea grupurilor de muncă existente în cadrul ei,
urmărind întărirea solidarităţii grupului.
• Orientează acţiunile organizate de clasă, urmărind formarea idealului de viaţă al elevilor, deschizându-
le liniile de perspectivă.
• Caracterizează clasa ca grup educativ, conturând trăsăturile ei specifice, factorii de coeziune care
acţionează în cadrul ei şi perspectivele ei de dezvoltare.
Comportamentul pedagogic al profesorului se manifestă în atitudini suple, variate, în funcţie de acţiunea
educativă în care el este angajat. În procesul educativ el este pentru elevi figura centrală şi ca urmare atenţia lor
se îndreaptă spre el. Profesorul trebuie să-şi autoregleze comportamentul său pedagogic pentru a se prezenta în
faţa elevilor într-o manieră de încredere şi de ajutor pentru ei. Comportamentul pedagogic se împleteşte în
cadrul lecţiilor şi în afara lor cu o anumită tonalitate afectivă, care apropie sau îndepărtează pe elevi de
educator şi de obiectul pe care el îl predă ,îi entuziasmează pentru valorile culturale şi pentru şcoală sau le
strecoară în suflet răceală şi indiferenţă.
Prin comportamentul lui afectiv profesorul impune elevilor un anumit comportament, individual şi de
grup. Eficienţa acţiunii de influenţare, sensul şi intensitatea influenţei pe care o exercită educatorul asupra
elevilor depind în mare măsură de tonul afectiv al relaţiilor lui cu elevii.
Comportamentul emoţional al profesorului influenţează direct comportamentul elevilor prin contagiune
şi indirect, prin climatul afectiv pe care îl determină în clasă. Acest comportament poate fi „factor de stimulare a
unor stări afective tonice sau de diminuare a capacităţii de muncă a elevilor şi de blocare a relaţiilor de
comunicare între elevi şi profesor”, după cum arată V. Popeangă.
Relaţiile apropiate între profesor şi elev, bazate pe încrederea elevului nu numai în competenţa
profesională a profesorului, ci şi în competenţa sa ca sfătuitor, pe capacitatea empatică a profesorului sunt dorite
de către elevi.
Ei se adresează profesorilor pentru a obţine sfaturi doar dacă sunt destul de apropiaţi de ei, dacă au
încredere că vor fi înţeleşi şi bine sfătuiţi. În măsura în care o fac, elevii nu se adresează oricărui profesor, ci

48