carte-gata-simpozion 2017

numai acelora care îi înţeleg. Elevii îşi doresc relaţii mai apropiate cu profesorii pentru a găsi în aceştia sprijin
moral ori de câte ori au nevoie.

Universul relaţional al clasei de elevi, analizat din punct de vedere al influenţei educaţionale în

contextul grupului şcolar şi abordat, din punct de vedere ştiinţific, sub auspiciile managementului clasei de

elevi, devine unul dintre subiectele cele mai importante de a cărui cunoaştere şi aplicare depinde succesul

demersului educativ al cadrului didactic.
Profesorul tradițional versus profesorul modern

Modelul tradiţional de predare nu răspunde noilor tendinţe in didactica modernă, fiind fondat pe

„învăţare frontală – studiul manualului – chestionarea”, pe un model de învăţare pasiv. În mod tradiţional,
cadrului didactic îi revine rolul major şi activ în cadrul procesului didactic (cel de emiţător), acela de a transmite
cunoştinţele spre un receptor aproape pasiv, determinat să memoreze şi să reproducă informaţia.

Noul model de învăţare este un model activ şi presupune implicarea directă a elevului în procesul de

dezvoltare a capacităţilor de învăţare, în asimilarea cunoştinţelor şi dobândirea gândirii critice.

Acest model impune în activitatea la clasă un nou tip de relaţionare pe mai multe direcţii: profesor –

elev, elev – elev, elev – profesor, aflate în opoziţie cu tipul unidirecţional profesor – elev ce caracterizează

modelul standard.
Rolurile se schimbă, se întrepătrund:

Profesorul a fost… Profesorul devine…

o sursă de informaţii şi actor principal o facilitator al procesului de învăţare
o centrat pe manual o centrat pe realitate şi pe cele mai recente
o coordonator al activităţii grupurilor de
surse de informare
elevi o manager al situaţiilor de învăţare
o creator de reguli pe care le impune (ce, o facilitează dezvoltarea structurilor de

când, cum) gândire care fac posibilă învăţarea
o un educator solitar permanentă
o membru al unei comunităţi educaţionale
Elevul a fost…
compuse din elevi, profesori, manageri,
părinţi etc.

Elevul trebuie să fie…

o un receptor pasiv o participant activ la actul învăţării
o un executant obedient al o profesor al colegilor săi

sarcinilor stabilite de profesor o participant la decizia privind
o sclav al unui curriculum curriculum-ul şcolar

prestabilit o un permanent căutător de noi
o obligat să-şiînsuşească un informaţii din surse cât mai variate

anumit manual

Bibliografie:
1. Chiş, V.–Provocările pedagogiei contemporane, Editura PUC, Cluj – Napoca, 2002
2. Cristea, G.–Pedagogie generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002
3. Cucoş, C.–Psihopedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1998
4. Ioan Jinga, Elena Istrate –Manual de pedagogie, Editura All, Bucureşti, 2006

Moscal Angela, profesor pentru învățământ primar Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava Portret
de dascăl

Meseria de dascăl a fost și continuă să fie una de maximă importanță atât în societatea românească cât și
pe plan internațional. ”Părintele de la școală” are o influență majoră asupra dezvoltării copilului din punct de
vedere emoțional, social, intelectual. Tactul și măiestria pedagogică, modul prin care pedagogul își conturează
actul educațional sunt puncte de referință în realizarea eficientă a procesului de învățare.

Dragostea pentru copii, abilitatea stăpânirii de sine, empatia manifestată față de micul învățăcel sunt
calități pe care trebuie să le dețină dascălul de azi. Rolul acestuia este să îi arate copilului ce înseamnă respectul

49

față de sine, considerația față de ceilalți, încrederea în sine , motivația pentru învățătură, valorile morale dar și
rezultatele bune la învățătură.

În contextul educațional actual rolul dascălului s-a orientat spre copil, acesta fiind situat în centrul
procesului instructiv-educativ. Accentul nu se mai pune pe bagajul de cunoștințe de care dispune cadrul
didactic, el este orientat spre activitatea concretă, spre abilitatea acestuia de a transmite elevilor cunoștințe din
multiple domenii ale cunoașterii, astfel încât să faciliteze nevoile intelectuale ale copiilor.

Predarea modernă cere o multitudine de metode interactive, de teorii cu aplicabilitate, de observare
directă prin care micii învățăcei să fie susținuți și orientați, esența procesului educațional fiind una
comunicațională.

A fi dascăl este excepțional. Să oferi din cunoștințele tale, să insufli entuziasmul tău, să modelezi visuri,
să oferi viziunea unor noi orizonturi, să impulsionezi abilități intelectuale și imaginative sunt sarcini pe care nu
oricine le poate duce la îndeplinire și de care nu multe meserii se pot bucura.

Dascălul de azi, dascălul dedicat și pregătit, nu-l tratează pe elev cu superioritate, nu se impune în mod
violent și hotărăște singur regulile după care funcționează un colectiv de elevi. Dascălul de azi nu limitează
dorința copilului de explorare ci îl privește ca pe o ființă umană în dezvoltare care are nevoie să fie îndrumată cu
respect, empatie și disciplinare inteligentă.

Profesorul de astăzi își pune întrebări pentru îmbunătățirea continuă a învățării, caută metode de ai
atrage mereu pe elevi spre cunoaștere, își face griji dacă aceștia întâmpină dificultăți majore în învățare și este
într-o continuă căutare de soluții pentru eficientizarea educației. Profesorul de astăzi este principalul agent al
procesului didactic, el fiind veriga principală care îl determină pe elev să se schimbe, să progreseze și să aibă o
atitudine pozitivă față de performanțele școlare.

Un climat optim pentru învățare este imperios necesar pentru dezvoltarea armonioasă din punct de
vedere afectiv și cognitiv. În acest context, în sala de clasă, profesorul îi permite elevului să greșească,
considerând că fiecare greșeală este o premisă pentru învățare. Un elev instruit într-un astfel de climat
educațional este motivat să se implice direct în actul educațional, fiind încurajat să pună întrebări, să emită
judecăți și raționamente, nefiind împiedicat de temeri, preocupat fiind de dorința de cunoaștere. Un astfel de
elev implicat va ști că deși învățarea necesită efort acesta se va transforma în recunoaștere, că achizițiile
anterioare sunt premise pentru achizițiile viitoare, ca dorința de cunoaștere și efortul voluntar sunt necesare
reușitei școlare.

Dascălul de astăzi caută să dezvolte competențe într-un mod stimulativ, ajutându-l pe elev să dezvolte
strategii pentru atingerea performanței. El promovează faptul că a cere ajutorul nu este similar cu nepriceperea,
ci cu dorința de a învăța.

Elevul, instruit într-o atmosferă bazată pe încredere și respect reciproc, va fi unul care va solicita
ajutorul știind că dorința lui de a-și satisface nevoia de cunoaștere îi va clădi drumul spre succes.

Rolul major al profesorului de astăzi este să îi determine pe copiii de astăzi să se implice cât mai mult în
actul învățării, să primească cu brațele deschise provocările acesteia și să conștientizeze importanța nivelului de
implicare și de pregătire a lor pentru ceea ce vor deveni în viitor, adulții de mâine.

Când privești în literatura română portretele dascălilor din trecut, precum cei din operele lui Creangă,
Sadoveanu, Brătescu-Voinești etc., îți dai seama că meseria de dascăl își păstrează aceeași esență odată cu

trecerea anilor.
La loc de cinste în literatura română este ilustrat portretul dascălului Ion Creangă sau Nică, așa cum era

cunoscut în satul natal.
Din relatările criticilor literari aflăm că Ion Creangă era un pedagog dedicat și pasionat deopotrivă de

meseria sa. Cu deosebită aplecare spre cuvinte, spre limba română, acest crea o atmosferă relaxantă în clasa de
elevi, conținutul științific al lecțiilor sale fiind mereu presărat de glume , de proverbe și zicători care animau
copiii. În viziunea lui Creangă, învățarea era eficientă doar atunci când îndrumătorul din fața lor știa cum să-i
ademenească pentru a le stârni curiozitatea și dorința de cunoaștere. Scopul dascălului Ion Creangă era să-i facă
pe elevii săi oameni, să-i învete ce este disciplina, respectul, munca intelectuală dar și valorile morale necesare
integrării în societate.

Cunoscător al limbii țărănești acesta le oferea copiilor liste de cuvinte pentru îmbogățirea vocabularului,
și-i ademenea în tainele cunoașterii plimbându-i, cu ajutorul poveștilor sale, prin lumea atât a matematicii, cât și

50

a științelor naturii, istoriei, literaturii, artelor. Umorul era o calitate de care se bucurau învățăceii săi, învățarea
desfășurându-se într-un climat relaxat și plăcut. Atunci când venea vorba de notarea elevilor Ion Creangă era
aspru, îi trata cu corectitudine pe elevi și cu toții erau egali în fața acestuia. Pedepsele, stabilite cu o fermitate de
neclintit, erau aplicate deopotrivă copiilor cuminți dar și celor mai zvăpăiați, în funcție de greșeala fiecăruia.

Deși s-au schimbat metodele de predare- învățare, clădirile în care se desfășoară orele de curs, dotarea
materială de care dispune dascălul, manualele copiilor, metodele de informare, copiii, preocupările acestora și
anume mediul virtual în detrimentul jocurilor în aer liber, s-u eliminat pedepsele din procesul educațional, s-au
schimbat criteriile de evaluare și notare, în esență nu s-au schimbat foarte multe.

Dascălul dedicat de azi lucrează cu aceeași pasiune și dăruire, iubește și respectă copiii, oferă
cunoștințe, modelează atitudini și aptitudini și insuflă lecții de viață. Indiferent de schimbările care se produc în
societatea românească și care își pun amprenta asupra procesului de învățământ, dascălul are același rol
important, fiind o verigă de nelipsit în formarea copilului și pregătirea acestuia pentru viitor, fiind formatorul și
modelatorul, sprijinul și îndrumătorul adultului de mâine.

Bibliografie:
1. Hattie John, Învățarea vizibilă, Ghid pentru profesori, Editura Trei, 2014
2. Potolea Dan, Neacșu Ioan, Iucu B. Romiță, Pânișăară Ion Ovidiu, Pregătirea psihopedagogică,

Editura Polirom, 2008

3. http://www.tribunainvatamantului.ro

4. http://www.didactic.ro/resurse-educationale

Munteanu Hermina, profesor, Școala Gimnazială Costești Vale /Grădinița Mărunțișu Profesorul și rolul

lui

“A învaţa pe copil… nu înseamnă să-i dăm adevărul nostru, ci să-i dezvoltăm propria gândire, aducând-
o pâna la gândirea noastră, cu alte cuvinte, nu să-i impunem lumea noastră, creată de gândirea noastră, ci să-l
ajutăm să înteleagă cu gândirea lui lumea sensibilă, nemijlocită evident” (G.N .Volkov)

Ca inovaţie, planul de învăţământ aduce: o noua structură, pe doua niveluri de vârstă, o construcţie
diferită din punctul programului de lucru al grădiniţei, un numar minim şi maxim de activităţi pentru fiecare
nivel de vârstă. Datorită schimbărilor permanente pe plan social profesorul, educatorul trebuie să facă faţă
cerinţelor sistemului educaţional actual, realizadu-se prin diferite cursuri şi autoeducaţie.

Educatoarea trebuie să fie pregatită pentru noile condiţii, să fie conştientă de schimbările actuale, fiind
într-o permanentă actualizare. Se pune în centrul atenţiei copilul, nu ca până acum educatorul, acesta fiind un
foarte bun transmiţător în timp ce copilul era un bun receptor.

Activitatea se desfăşoară în jurul copilului, fiind centrul de pornire, educatoarea dirijind şi intervenind
mai puţin. La momentul de faţă se pune accentul pe transferul învaţământului reproductiv într-unul creativ.
Acest lucru se poate realiza în măsura în care activitatea de predare –invatare se utilizează căi care duc la
îndeplinirea sarcinilor didactice purtând denumirea de metodologia didactică didactică” însumează totalitatea
metodelor şi procedeelor folosite în procesul de învatamânt, notând funcţiile şi clasificarea metodelor, referindu-
se la cum se transmit şi se asimilează cunostinţele, la dezvoltarea anumitor calităţi intelectuale, morale cât şi la
dezvoltarea abilităţilor practice.

“Metodologia didactică este ştiinţa, tehnică si artă. Este ştiinţă deoarece presupune elaborare stiintifică,
se calauzeşte după factori obiectivi şi imprimă o nota obiectivă, stiintifică, desfăşurării procesului de
învaţământ. Este tehnică deoarece este purtatoarea actiunii didactice, reprezintă un mod concret, de acţiune, un
complex de operaţii.

”Este artă deoarece rezultă din actiunea mai multor factori care o face supla, adaptabilă varietăţii de
situaţii în care este implicată.”(Cerghit, 2006 ,50)

Trebuie sa fii un bun pedagog pentru a îmbina creativitatea, imaginaţia, sensibilitatea în tot acest proces
să dai dovadă de măiestrie.

Reforma are la baza doua idei principale:
- să formeze omul în totalitate dezvoltat , să dea dovadă de responsabilitate şi să fie activ în
societate, să aibă capacitatea de a înfrunta şi depăşi orice problemă într-o situaţie nouă.
- cele mai noi descoperiri în domeniul psihologiei, a ştiinţelor educaţiei pentru folosirea
metodelor, pentru o efiecientizare punând în valoare personalitatea copilului.

51

Rolul profesorului rămâne mereu în prim plan în opera de formare a personalităţii copiilor. Cu toate că a
sporit şi influenţa altor factori în procesul educaţiei, profesorul îşi păstrează numeroase prerogative în acest
domeniu. El rămâne principalul modelator al personalităţii copiilor, începând de la imprimarea unei conduite
externe, până la formularea aspiraţiilor şi idealurilor lor de viaţă

Profesorul are rolul cel mai interactiv în clasă: creează un climat adecvat, iniţiază, orientează, solicită,
antrenează, exemplifică, critică;

Profesorul structurează, organizează forma şi conţinutul activităţii în clasă, modul de desfăşurare a
interacţiunilor, dar poate şi delega responsabilităţi copiilor în rezolvarea unor decizii, sarcini; Trebuie să
solicite elevii la dialoguri, să comenteze răspunsurile împreună cu ei, răspunsurile negative fiind corectate în
sens stimulativ, cu antrenarea grupului; E greu să defineşti un profesor ,,bun". Chiar şi părinţii au păreri diferite,
uneori contradictorii. Unii spun că pregătirea în specialitate e factorul determinant, alţi părinţi pun pe primul
plan ,,capacitatea de a se face înţeleşi- dragostea de meserie”, chiar dacă tot cunoştinţele acumulate permit
reuşita la un examen. Este interesantă remarca unora, la categoria de cadre preferate de copii: profesori cu
experienţă, deoarece cei tineri ,,nu sunt înţeleşi”.Profesorul debutant uneori e izolat de colegi sau de comunitate.
Un profesor bun foloseşte cunoştinţele nu doar de la disciplina respectivă, ci măcar din aria curriculară
respectivă. Trebuie de asemenea ca profesorul să fie pregătit să şi primească feed-back, nu numai să ofere

Pornind de la aceste idei se pot urmări ”directii de reformă ale metodologiei didactice”. Elementele noi
ale învăţământulul au fos: conceperea unor metode de predare-învăţare.

a) în baza mai multor cercetari fie din domeniul ştiinţelor educaţiei fie din psihogeneza s-a definit o
didactică a metodelor active punând copilul în faţa propriei formări fiind subiect al cunoaşterii.

b) pentru a susţine modernitatea pedagogiei, aceasta trebuie să lucreze cu o largă paletă de metode si
procedee ce se pot utiliza în diferitele situaţii.

c) comunicarea prin marirea şanselor de a furniza o cantitate de informaţie mai mare intr-un timp scur,
de a alege informaţia, de a reţine şi recepţiona cele transmise.

d) angrenarea copiilor, a participării efective ducând cître folosirea unor metode activ –participative dar
ţi interactive. Acestia fiind atraţi în procesul de descoperire de noi cunostinţe folosindu-şi atât gândirea,
imaginaţia, memoria, voinţa etc.

e) creşterea ponderii metodelor cu un pronunţat caracter formativ. Aceste metode se deosebesc prin felul
lor activ – participative facându-se legatura între învatarea independentă cu învăţarea prin cooperare (ex.
Discutia colectivă, studiul de caz, brainstormingul etc)

f) se pregăteşte formarea unor oameni harnici şi energici, apţi să posede cunoştinţe active cu priceperea
de a le transpune în practică. Preferate sunt metodele care aduc copiii faţă în faţă cu realitateta, confruntâdu-se
direct cu situaţiile vieţii reale (studiul de caz proiectul, lucrările practice şi experimental

g) alternarea metodelor care utilizează munca individuală, cu munca în echipă, aici legatura dintre
educator şi copil se îmbunătăţeşte.

h) tehnologia modernă în procesul de predare – învaţare având ca scop îmbunătăţirea şi efiecientizarea

lor.
i) dobândirea unor metode de lucru individuală urmărindu-se autoeducaţia, pentru a putea face faţă

educaţiei permanente.
j) metodele tradiţionale folosite pâna în prezent sunt criticate deoarece se orientează către luarea de

cunoştinţe şi mai puţin angrenarea copilului în munca creatoare, fără să fie pus în faţa unei decizii, luarea unor
hotărâri sau să formuleze prezumţii.

Bibliografie:

1. Schiopu, U., (1970) , Probleme psihologice ale jocului si distractiilor, Bucuresti: E.D.P.

2. Schiopu , U ., Verza , E., (1995) , Psihologia varstelor, Bucuresti: E.D.P.
3. Didactica , revista de specialitate nr.8/ , 2010, Bacău: Editura Rovimed Publisher.
4. Didactica , revista de specialitate nr.16/ , 2010, Bacău: Editura, Rovimed Publisher.

5. https//galerie educationala wordpress.com
6. ‫ ٭٭٭‬, 2013, 11 – 15 , http://www.educatori.isjbihor.ro/media
7. *** , M.Ed.C, Învăţarea activă - ghid pentru formatori şi cadre didactice, Bucuresti: 2001
8. Cucoş C., „ Pedagogie” Editura Polirom, Bucureşti, 2002

52

Mureșan Cătălina, profesor de limba franceză, Școala Gimnazială „Artemiu Publiu Alexi”-Sîngeorz-Băi,

Bistrița-Năsăud Portretul profesorului eficient-predarea și învățarea vizibile

De fiecare dată, când proiectăm activitatea didactică, noi, profesorii, încercăm să găsim diferite strategii,
metode pentru a transmite conținutul astfel încât elevii să plece acasă cu lecția însușită/înțeleasă și, ideal ar fi,
învățată. Și, de multe ori la sfârșitul unei activități ne întrebăm „Oare predarea a fost eficientă?” „ Oare
învățarea s-a produs?” Lucrarea de față încearcă să definească predarea și învățarea eficiente, vizibile și să

contureze profilul profesorului eficient.
Predarea și învățarea vizibile apar atunci când învățarea este obiectivul explicit și transparent, când

există o motivare corespunzătoare, când atât profesorul cât și elevul-în modurile lor diferite-caută să determine
dacă și în ce măsură obiectivul propus este realizat, când există o practică deliberată în sensul realizării
obiectivului, atunci când există un feedback oferit, dar și cerut, și când persoanele implicate-profesori, elevi,
colegi-sunt active, pasionate și interesate în a participa la actul învățării. Este vorba ca profesorii să vadă
învățarea prin ochii elevilor lor și elevii să vadă predarea ca factor-cheie în procesul educațional. Componenta
remarcabilă a dovezilor științifice constă în faptul că impactul cel mai puternic asupra învățării elevilor are loc
atunci când profesorii ajung să învețe din și despre propria predare și când elevii devin propriii lor profesori.
Atunci când elevii devin propriii lor dascăli, ei își demonstrează capacitățile de autoreglare, care par să fie cele
mai dorite de la elevi-automonitorizare, autoevaluare, autonotare, autopredare. Astfel, predarea și învățarea
vizibile ale profesorilor și elevilor sunt factorii decisivi ai instruirii de succes. O premisă-cheie este faptul că
punctul de vedere al profesorului cu privire la rolul său este decisiv. Este vorba despre structurile mentale-
cognitive-pe care profesorii le folosesc privind rolurile lor-și cel mai important este acel sistem de gândire în
care să se întrebe despre impactul pe care îl au asupra învățării la elevi. Fundamental, cel mai eficient mod de
gândire despre rolul profesorilor este ca profesorii să se perceapă ca evaluatori ai propriului impact asupra
elevilor. Profesorii au nevoie să folosească metode validate stiințific pentru a modela, a schimba și susține
aceste convingeri despre evaluarea propriului impact. Aceste convingeri se referă la așteptările cu privire la ce
poate fiecare elev să facă drept consecință a acțiunilor profesorilor și la felul în care fiecare resursă-mai ales
colegii-poate căpăta un rol în procesul de trecere a elevilor de la ce pot face acum spre nivelul la care profesorii
consideră că ar trebui să fie-această trecere ar trebui realizată în cel mai eficient și mai operativ mod posibil.
Contează, desigur, ce fac profesorii-dar cel mai mult contează să aibă un sistem de gândire adecvat cu impactul
pe care doresc să-l aibă. O structură mentală adecvată combinată cu acțiuni potrivite conlucrează pentru
obținerea unui efect educațional pozitiv7.

Ce contează cu adevărat este ca profesorul să aibă un sistem de gândire în care să își poată vedea și
evalua impactul asupra învățării. Atunci când profesorii văd că învățarea se întâmplă sau nu, ei intervin în
maniere atent selectate și relevante pentru a modifica direcția învățării și pentru a atinge diverse obiective
împărtășite, specifice și mobilizatoare. Mai precis, aceștia le oferă elevilor multiple oportunități și alternative
pentru dezvoltarea strategiilor de învățare bazate pe niveluri superficiale sau profunde de învățare a unui
conținut sau a unei discipline, ceea ce conduce în cazul elevilor la asigurarea înțelegerii acestor produse și
procese învățate. Elevii pot fi extrem de diferiți, ceea ce face dificil pentru un profesor să realizeze astfel de acte
de predare: elevii se por afla în stadii diferite ale instruirii în momente diferite, utilizând o mulțime de strategii
de învățare specifice, făcând față diverselor provocări. Învățarea este o călătorie personală pentru profesor și
pentru elev, deși există puncte comune remarcabile în această călătorie pentru mulți profesori și elevi. Este
nevoie de multă îndemânare din partea profesorilor pentru a le demonstra tuturor elevilor că pot vedea
perspectiva elevilor, că pot să le-o expliciteze în așa fel încât aceștia să aibă un feedback semnificativ pentru
autoevaluare, să se simtă în siguranță și să învețe, să-i înțeleagă pe ceilalți, dar și materia cu același interes și
cu aceeași preocupare8.

Actul de predare necesită intervenții planificate pentru a asigura producerea unei schimbări cognitive la
elevi: astfel, ingredientul-cheie este să fii conștient de obiectivele educaționale, să știi când elevul a reușit să
atingă aceste obiective, să știi suficient despre cunoștințele achiziționate anterior de către elev și să cunoști
destul de bine conținuturile școlare pentru a oferi experiențe semnificative și motivante, în așa fel încât să existe

7 Hattie, John, Învățarea vizibilă.Ghid pentru profesori, Editura Trei, 2014pag 41
8 Cornelius-White, 2007: 23

53

un oarecare progress. Acest lucru implică un profesor care cunoaște o gamă largă de strategii cu care întâmpină
elevii atunci când aceștia par să nu înțeleagă, un profesor care oferă îndrumări și redirecționări în sensul
înțelegerii conținutului și care are competența de a se da la o parte din calea elevilor atunci când învățarea
progresează spre nivelul de performanță dorit.

Desigur, este important ca aceste obiective educaționale și criteriul de performanță să fie împărtășite,
însușite și înțelese de elev, pentru că într-un mediu ocrotitor și bogat în idei, elevul poate experimenta
conținuturile – poate greși sau avea dreptate – poate reflecta asupra lor și poate face conexiuni între idei. Un
mediu securizat pentru elev – și pentru profesor – este un mediu unde greșeala este bine-venită și încurajată –
pentru că învățăm extrem de mult din greșeli și din feed-back-ul care sporește atunci când mergem în direcția
greșită sau când mergem mai nesiguri în direcția corectă. În același mod, profesorii înșiși trebuie să fie într-un
mediu sigur, pentru a învăța de la alții despre succes sau despre propriul proces de predare.

Crearea unor astfel de medii, stăpânirea unei diversități de strategii de instruire și conștientizarea
cognitivă a mijloacelor educaționale care le permit elevilor să învețe necesită persoane dedicate și pasionate.
Astfel de profesori trebuie să fie conștienți care dintre strategiile de învățare funcționează sau nu, trebuie sa-i
înțeleagă pe elevi și să se adapteze particularităților, contextului și cunoștințelor dobândite anterior de elevi și
trebuie să împărtășească experiența învățării într-un mod deschis, sincer și plăcut cu elevii și colegii lor.

Rareori se vorbește despre pasiune în educație, ca și cum munca profesorilor făcută cu pasiune ar fi mai
puțin serioasă, mai degrabă emoțională decât cognitivă, oarecum părtinitoare sau mai puțin importantă9. Atunci
când luăm în considerare pasiunea, o limităm de obicei la expresii de bucurie și de implicare izolate în locuri
diferite de spațiul public al profesorilor. Ingredientul-cheie al pasiunii profesorului și elevului pare să constea în
fiorul pur de a fi profesor și elev, în imersarea care însoțește procesul de predare și învățare, în sentimentul, de a
fi implicat în activitatea de predare-învățare și în dorința de a fi implicat în exersarea practică în vederea
acumulării de cunoștințe. Pasiunea reflectă fiorul, precum și frustrările învățării; poate fi contagioasă, poate fi
predată, poate fi inculcată, poate fi învățată. Este printre rezultatele cele mai apreciate ale școlarizării și
impregnează multe dintre acțiunile educaționale care conduc la rezultate dezirabile. Este nevoie de mai mult
decât de cunoștințe, de activități de predare eficientă sau de elevi motivați ca să ai un progres semnificativ. Este
nevoie de atașament față de conținut, de o atitudine etică și grijulie, care sunt determinate de dorința de a insufla
în ceilalți simpatie, chiar și dragoste, pentru disciplina care este predată, dar și de demonstrarea faptului că
profesorul nu doar predă, dar și învață – de obicei, despre metodele educaționale și rezultatele învățării elevilor.

Învățarea nu este întotdeauna plăcută și ușoară; implică în anumite momente supraînvățare, fluctuația
continuă a cunoștințelor, construirea unor relații funcționale cu ceilalți în procesul de confruntare cu sarcinile
dificile. Elevii își dau seama că învățarea nu e întotdeauna plăcută și ușoară, dar se pot implica și în sarcinile
dificile pe care învățarea le presupune. Ei au puterea exersării intenționate și a concentrăriii. De asemenea, este
nevoie de angajament pentru a căuta noi provocări – aici se regăsește legătura puternică dintre provocare –
stimulare - și feedback, două dintre ingredientele esențiale ale învățării. Cu cât este mai mare provocarea, cu atât
crește și probabilitatea ca persoana să caute și să aibă nevoie de feedback, dar cel mai important este faptul că
există un profesor care oferă feedback și se asigură că elevul este pe calea cea bună pentru a face față
provocărilor.

Este esențial ca profesorii să învețe ce înseamnă succesul sau eșecul intervenției lor: profesorii care
devin elevi ai propriului impact sunt dascălii care influențează în cea mai mare măsură și determină creșterea
randamentului școlar al elevilor. Dorința de a avea efecte positive asupra învățării elevilor ar trebui să fie
preocuparea constantă și provocarea esențială pentru profesorii și managerii școlari. Pentru că acest fapt nu se
întâmplă la noroc sau accidental, profesorii excelenți trebuie să fie atenți la ceea ce merge la clasă și la ceea ce
nu funcționează. Profesorii trebuie să fie atenți la consecințele asupra învățării pe care le au climatul clasei,
predarea și copredarea, respectiv coînvățarea elevilor. Trebuie de asemenea să evalueze dimensiunea
motivațională a obiectivelor educaționale.

Este esential ca procesul de predare-învățare să fie transparent. Nu există vreun mister numit predare și
învățare10: predarea și învățarea sunt vizibile în clasele profesorilor și elevilor eficienți; predarea și învățarea
sunt vizibile în pasiunea manifestată de profesori și elevi atunci când aceste procese sunt reușite; predarea și

9 Hattie, John, idem pag 43
10 Ibidem, pag 45

54

învățarea cer multe competențe și cunoștințe atât din partea profesorilor, cât și din partea elevilor. Profesorul
trebuie să știe când învățarea are loc sau nu, să știe când să experimenteze și când să învețe din experiențele
avute, să știe să monitorizeze, să caute și să ofere feedback și să învețe când să ofere strategii alternative atunci
când alte strategii nu funcționează. Foarte important este că predarea este vizibilă pentru elev și învățarea este
vizibilă pentru profesor. Cu cât mai mult elevul devine profesor, iar profesorul devine elev, cu atât rezultatele

sunt mai eficiente.

Concluzii
1. Profesorii sunt factorii cu cea mai mare influență asupra învățării.
2. Profesorii trebuie să fie îndrumători, influenți, grijulii, implicați activ și cu pasiune în procesul de

predare și învățare.
3. Profesorii trebuie să fie conștienți de ce gîndește fiecare elev din clasă și de cât știu aceștia, să fie apți să

construiască semnificații și experiențe relevante pe baza cunoștințelor elevului, să aibă o pregătire solidă
și o înțelegere a conținuturilor școlare pentru a putea oferi feedback semnificativ și corespunzător,
pentru ca fiecare elev să progresese de-a lungul parcursului curricular.
4. Profesorii și elevii trebuie să fie conștienți de obiectivele educaționale și de criteriile de performanță
specifice lecțiilor lor, să conștientizeze în ce măsură reușesc să atingă aceste criterii gândite pentru toți
elevii și să știe care este pasul următor pentru a depăși decalajul dintre cunoștințele și nivelul de
înțelegere actuale ale elevului și criteriile de succes ce oferă răspunsuri întrebărilor: „Spre ce ne
îndreptăm?” „Cum ajungem acolo?” „ Unde vrem să mergem în continuare?”.
5. Profesorii trebuie să treacă de la predarea bazată pe o singură idee la cea axată pe idei multiple și apoi să
le conecteze, să dezvolte aceste idei în așa fel încât elevii să-și construiască și reconstruiască
cunoașterea și convingerile. Nu cunoștințele și ideile sunt esențiale ci organizarea acestor elemente de
către elevi.
6. Managerii școlari și profesorii trebuie să transforme școlile, cancelariile și sălile de clasă pentru ca ele
să devină medii unde greșelile sunt acceptabile și văzute drept oportunități de învățare, medii în care
cunoștințele și înțelegerile greșite sunt corectate și unde profesorii se simt în siguranță și pot să învețe,
să reînvețe și să exploreze cunoașterea.

Bibliografie:
1. Hattie John,” Învățarea vizibilă. Ghid pentru profesori”, Editura Trei, 2014, București
2. Wagner Tony, „Formarea inovatorilor. Cum crești tinerii care vor schimba lumea de mâine”, Editura

Trei, 2014, București
3. Gordon Thomas, Burch Noe, ”Profesorul eficient. Programul Gordon pentru îmbunătățirea relației cu

elevii”, Editura Trei, 2014, București
4. Melrose Regalena, „Elevii-problemă: traumă și eșec școlar”, Editura Trei, 2013, București

Mureşan Angelica, Colegiul Tehnic Elisa Zamfirescu A fi dascăl…
,,Lucrarea dascălilor este mult mai grea şi mai mare decât lucrarea mâinilor” Ioan Gură de Aur

A fi dascăl este o profesie de suflet, este o artă ce dăltuieşte viitorul prin truda prezentului, este o
opţiune ce porneşte din inimă pentru inimă.

De mic copil mi-am dorit să fiu dascăl şi asta datorită învăţătoarei mele din clasele primare, doamna
Maria Teleanu. Simt bucurie de fiecare dacă când mă întâlnesc cu dumneaei, pentru că-mi dă poftă de viaţă şi
un optimism extraordinar de mare, energie pozitivă. Este o doamnă cu un suflet frumos, cu activitate şi energie
de invidiat. Este un dascăl, care s - a născut acum aproape 75 de ani. A terminat Şcoala Pedagogică de 6 ani,
atunci, cândva. Imediat după ce a terminat Școala Pedagogică a şi intrat la catedră să predea. Era foarte tânără.
Dacă s-aş mai naşte o dată, tot ‘dăscăliţă’ s-ar face, pentru că, pentru ea, şcoala a fost şi va rămâne un loc sfânt.
A fost împărăţia ei pe acest pământ. I - a iubit pe toţi copiii pe care i-a învăţat, ca și pe mine dealtfel, şi ei au
iubit- o extraordinar, şi de aceea a avut şi succes, pentru că iubirea se transmite. A slujit la altarul şcolii
româneşti timp de 40 ani, până când s-a pensionat. S-a născut într-o familie vrednică, pe care Dumnezeu a
binecuvântat-o cu copii, care au încercat să ducă mai departe ceea ce a moştenit de la părinţi, pentru că, zestrea
sufletească pe care ţi-o dau părinţii o duci cu tine toată viaţa. A avut nişte părinţi pe care i-a considerat mori de
înţelepciune. A mers pe aceeaşi lungime de undă şi şi -a educat elevii în spiritul legilor cerului şi a pământului.
I-a făcut să aibă încredere în Dumnezeu, încredere în ei, să se autodepăşească chiar.

55

În afară de faptul că ne- a învăţat, că ne- a ghidat, ne-a format ca oameni, să fim buni, să fim cinstiţi şi
drepţi. Ne-a educat n spiritul muncii, să ştim că fără muncă nu este nimic. Orice talent, dacă nu este dublat de
muncă, nu faci cu el nimic. I-a sfătuit pe părinţii noștri, pentru că tot era dascăl, să încerce să descopere
aptitudinile copiilor şi să clădească personalitatea pe aceste aptitudini, să-i încurajeze, pentru că aşa vor avea
încredere în ei. Dacă tot timpul îi pedepseşti când au făcut prima greşeală, copilul nu mai are încredere, îi este
teamă să-ţi spună că a greşit. Pe elevi i-a sfătuit mereu să-i respecte pe părinţi, să-şi respecte mama, în primul
rând mama, care le-a dat viaţă şi care a stat la căpătâiul lor când au fost bolnavi şi care are nevoie de foarte
multe ori de ajutor. Să-şi ajute părinţii. De asemenea, i- a sfătuit să-i respecte pe bătrâni că şi ei vor ajunge aşa,
pentru că timpul nu ne cruţă, el îşi deapănă cursul pe firul vremii şi în curgerea lui rămân faptele bune sau rele
care ne definesc. Să-i respecte pe dascăli pentru că, dascălii le-au deschis calea spre succes, dascălii le-au netezit

calea.
Astfel, în sufletul meu a încolţit dragostea pentru această nobilă profesie, cea de dascăl. În cariera mea

de dascăl am încercat o permanentă pregătire şi actualizare a cunoştinţelor, mi- am făcut datoria cu
conştiinciozitate lăsând la pragul clasei toate problemele, am fost şi sunt responsabilă şi cu spirit de dreptate. Nu
am uitat niciodată că formez oameni, luminând calea elevilor mei şi oferindu - le tot ce am avut. Fiecare copil
este unic şi are nevoie de atenţie, este remarcat şi persoana lui contează.

Visul oricărui dascăl este de a forma persoane capabile să gândească, apte să creeze, capabile de
autocontrol, încrezători în puterile lor. Menirea lui este aceea de-ai face pe copii să-şi însuşească tainele
învăţăturii, de-ai face să treacă peste obstacolele întâlnite în viaţă, de- ai face să-şi găsească singuri drumul în
viaţă. Nicolae Iorga spunea ‘ şcoala trebuie să te înveţe a fi propriul tău dascăl, cel mai bun şi cel mai aspru’.‖

A fi dascăl, înseamnă a pune suflet în tot ceea ce faci, a iubi copiii ca şi cum ar fi ai tăi, a învăţa alături
de ei, a visa împreună cu ei, a te bucura împreună cu ei. A fi dascăl înseamnă a te DĂRUI. Respectul de sine se
reflectă în munca lui, în atitudinea faţă de copii. El nu aşteaptă să i se facă statui, el pune temelie pentr u fiecare
elev, pune piatra de temelie la formarea unor generaţii de oameni.

Arta de a-i învăţa pe alţii este un dar natural, întrucât meseria de profesor se învaţă ca orice altă meserie.
Aparent o profesie simplă, abilitatea de a fi profesor este încununată de competenţă, dăruire şi uamanism ce
asigură formarea şi pregătirea personalităţii tinerelor generaţii în cadrul instituţiilor de învăţământ.

Profesia de cadru didactic este însă mult mai profundă, solicită calităţi speciale, care se pot forma şi
dezvolta doar dacă persoana respectivă doreşte, cu adevărat, să fie profesor 3. Aşadar, a fi profesor înseamnă să
te dedici celor pe care -i educi, să oferi respect, să fii conştient că influenţezi viaţa celor din jur şi eşti
răspunzător pentru ceea ce vor deveni. Un bun profesor modelează mintea celor discipolilor, îi învaţă cum, şi nu
ce să gândească. În misiunea sa, profesorul are nevoie de răbdare, ştiinţă şi inteligenţă, dar mai ales, de dăruire.

Rolul profesorului în procesul de maturizare, este important, deoarece, punându -şi elevii în situaţii
variate de instruire, el transformă şcoala într-un templu şi un laborator.(Mircea Eliade)

A fi bun profesor este o artă, care nu este ceva la îndemâna oricui. A fi un bun profesor înseamnă să ştii
să treci diplomatic peste micile greşeli ale celor ce învaţă, să te bucuri împreună cu ei de rezultate, să-i
încurajezi, să ştii să aprinzi în sufletul fiecăruia bucuria cunoaşterii, dar şi bucuria creaţiei, fiindcă, fiecare elev
are nevoie de oameni care să-i descopere comorile ascunse în suflet şi să le scoată la suprafaţă Rezultatele
fiecărui profesor sunt meritele elevilor care au fost învăţaţi cum să înveţe.

Şcoala, prin activităţile specifice, contribuie la formarea şi dezvoltarea unor competenţe şi a capacităţii
de integrare în mediul social. Slujitorilor şcolii le revin sarcini deosebite în eforturile de pregătire a unui tineret
care să facă faţă noilor schimbări. Schimbarea este o experienţă individuală de profunzime în care atenţia
trebuie focalizată pe atitudinile, emoţiile şi sentimentele educatorilor implicaţi, astfel încât să se ajungă la
schimbarea comportamentului şi mentalităţii fiecăruia. Practica schimbării dezvoltă competenţe tot mai mari de
natură profesională, pedagogică şi întăreşte însăşi disponibilitatea, respectiv nevoia de schimbare.

Profesorul trebuie să fie în permanenţă tânăr din punct de vedere spiritual, să fie capabil să abosoarbă
permanent idei, valori, să accepte diferenţele dintre indivizi, situaţiile nou apărute, să deţină un spirit
investigator, gata să afle noi cunoştinţe, să-şi reînnoiască bagajul informaţional şi să fie
animat de dragoste faţă de copii şi de respect faţă de profesia pe care o practică .

Personalitatea profesorului se defineşte prin modelul uman de partener apt să întărească

56

încrederea elevilor în propria valoare, ajutându-i să-şi găsească identitatea. Înainte de a transmite valori
cognitive, profesorul transmite valori morale şi îi asistă pe elevi în însuşirea acestora, prin sublinierea
importanţei semnificaţiei unor sentimente ca şi cel de satisfacţie a reuşitei, cooperării şi
responsabilităţii sociale.

Cadrul didactic este nevoit să progreseze mereu, să-şi menţină trează curiozitatea spirituală şi dorinţa de
inovaţie. Cariera didactică presupune dăruire, implicare, muncă asiduă. A fi un bun educator implică orientarea
spre viitor atât prin remodelarea comportamentului pedagogic în perspectiva noilor cerinţe sociale cât şi prin
promovarea şi susținerea reformelor în educaţie.

Profesorul poate lua decizii cu privire la tot ceea ce se întâmplă în procesul instructiv-educativ, își
exercită puterea asupra principalelor fenomene ca au loc în grup, supraveghează și îndrumă întreaga activitat e a
clasei. Sarcina fundamentală a profesorului este de a conduce învățarea elevilor. Acesta ia decizii pe tot
parcursul activității sale didactice. Înaintea predării, profesorul își planifică activitatea fixându -și obiectivele,
stabilind formele de organizare a activității, strategiile de predare și evaluare, organizarea cadrului de
desfășurare. În timpul predării profesorul urmărește reacțiile elevilor pentru a introduce suplimentar informație
sau a renunța la informația redundantă, pentru activizarea elevilor. Ulterior predării, profesorul, ca urmare a
autoanalizei și autoevaluării prestației sale, trage învățăminte și ia decizii de autoperfecționare. M omentele
pregătitoare presupun reflecție, iar cele din ulterioare predării, analiză.

Profesorul organizează cadrul adecvat învățării elevilor. Pentru aceasta, pe lângă stăpânirea materiei de
predat, el trebuie să stăpânească și strategiile de conducere, curriculum-ul școlar, să aibă abilități
psihopedagogice și să cunoască personalitatea elevilor.

Conducerea învățării elevilor implică și asigurarea unui climat afectiv stimulator, încrederea în
capacitățile elevilor, implicarea lor în activitatea de învățare, dar și în luarea deciziilor privind viața clasei și
asumarea de roluri, educarea respectului pentru celălalt și pentru reguli, utilizarea întăririlor pozitive și
recunoașterea reușitelor școlare sunt tot atâtea modalități de exercitare a conducerii eficiente. Păstrarea în
permanență a contactului vizual între profesor și elevi, proximitatea spațială, accesibilitatea la mijloacele
materiale utilizate sunt și acestea condiții ale unei bune organizări a activității de învățare a elevilor. Profesorul
conduce întregul proces instructiv-educativ desfășurat în școală, nu doar învățarea elevilor. El este responsabil și
dirijează viața de grup, influențele formative ale acesteia.

Profesorul declanșează și întreține interesul elevilor și dorința lor de a învăța și de a răspunde printr -un
comportament adecvat cerințelor lui.

Influențarea elevului de către profesor se face direct, prin atitudine, mesaj verbal, gestică, mimică, stare
afectivă, exemplu personal, adică prin prezența sa activă. Această prezență are funcția de stimul ce determină la
elevi un răspuns. Influențarea elevilor de către profesor se concretizează în acumulări de ordin comportamental
în toate planurile personalității elevilor (cognitiv, afectiv, volițional, moral).

Sarcina profesorului nu este una simplă. Pe lângă aptitudinile psihopedagogice speciale, profesorul
trebuie să aibă o cultură generală şi să stăpânească materia pe care o predă. ,,Cartea-n cap, nu capu-n carte,,. Un
profesor cu capul în carte este o altă sursă de deteriorare a disciplinei elevilor. Nepregătirea pentru lecţie,
ignorarea predării metodice, subiectivismul, ţinuta necorespunzătoare, vocabularul colorat, toate acestea sunt
sancţionate de elevi. Pe profesor îl privesc continuu 50-60 de ochi. El trebuie să încurajeze zelul, să-l atragă pe
cel distrat, să-l trezească pe visător fără a-i distruge visul, să-l ruşineze pe înfumurat, întotdeauna cu multă
solicitudine, să-i arate grăbitului că ,,graba strică treaba, să-l facă pe fiecare să înţeleagă nevoia muncii, a
efortului perpetuu, acum şi mâine când vor intra în viaţă.

În concluzie, a fi profesor presupune găsirea unor eficiente şi adecvate metode de a trezi interesul
elevilor şi de a stimula performanţele, de a crea o atmosferă prielnică pentru studiu şi pentru rezolvarea
problemelor după anumite strategii. Un profesor trebuie să fie model, pentru faptul că te face să-l priveşti cu
respect, şi uneori doreşti să ajungi ca el, sau chiar să-l întreci.

Bibliografie:
1. Vasile Molan -A fi sau a nu fi professor –http://www.tribunainvatamantului.ro/d_art.php?id=614&cat

2. Marcu, Vasile, Filimon Leti ia (coord.) - Psihopedagogie pentru formarea profesorilor, Editura
Universităţii din Oradea, 2003

57

3. Neculau, A., Statutul şi rolul profesorului în activitatea şcolară, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1978

4. Coord. Păcurar Otilia, Să ne cunoştem elevii, Editura Educaţia 2000+, Bucureşti, 2005

Nechifor Violeta, prof. înv. Primar,Şcoala Gimnazială ,,V.I. Popa’’ Bârlad Evocări - Portrete de dascăl
de ieri și de astăzi

A vorbi despre meseria de dascăl (educator, învăţător, profesor) presupune înainte de orice discuţie
iubire, multă dăruire, prețuire şi respect. Dacă iubești copilul cu întreg universul care-l înconjoară este cel mai
minunat lucru din viaţa unui cadru didactic, este esența fără de care învățătura nu poate avea loc și, pe lângă
acest lucru este nevoie de cunoștințe, priceperi și deprinderi temeinice în domeniul în care predă acesta.

Dezvoltarea elevului presupune un proces complex care se realizează printr-o succesiune de etape, de
stadii, fiecare reprezentând o unitate funcțională mai mult sau ,,mai puțin închegată, cu un specific calitativ
propriu’’. Pentru a putea trece de la o etapă la alta este nevoie de atât de acumulări cantitative, cât și de ,, salturi
calitative’’, aceasta aflându- se într-o condiționare reciprocă. Dezvoltarea personalității se manifestă prin
închegarea și constituirea de noi conduite și atitudini care permit adaptarea activă la cerințele mediului natural și
social- cultural. Dezvoltarea ,, permite și facilitează’’ constituirea unor relații din ce în ce mai diferențiate și mai
subtile ale ființei umane cu mediul în care trăiește și se formează.

Un bun cadru didactic observă repede dacă în dezvoltarea copilului au apărut stagnări sau reveniri
aparente, cu reînnoiri continue și va interveni la timp în reglarea factorilor ce pot stagna procesul de dezvoltare
al copilului. Putem observa cu toții că, societatea în care trăim și cerințele din ce în ce mai complexe pe care le ,,
relevă factorii materiali și socio- culturali’’cu care individul se confruntă în devenirea sa pot să ,,afecteze’’
elevul pentru toată viața.

Cu toții ne amintim, uneori cu nostalgie de dascălul nostru, de cel (cei) care ne- a (ne- au) îndrumat pașii
în viață; cel(cei) care a( au) contat într- adevăr pentru formarea noastră și încercăm să facem pentru generațiile
prezente tot ce ne stă în putință să rămânem în inimile lor prin titulatura unui ,,dascăl eficient’’.

Din experiența personală am constatat că, pentru rezolvarea întregului șir de ,,contradicții dintre
trebuințe și posibilități’’, care la rândul lor ,, se lichidează’’ sau așteaptă o nouă rezolvare – este nevoie doar de
activitate și de efort sistematic depus de elev și adecvat etapei dezvoltării sale. Făcând o analiză a întregului
proces al dezvoltării se impune precizarea că, deși procesul dezvoltării are caracter universal, el ia forme
specifice în funcție de natura particulară a fenomenelor în cadrul cărora se manifestă. În cazul dezvoltării
psihice a ființei umane, caracteristicile individuale, particularitățile diferitelor fenomene psihice imprimă o notă
specifică dezvoltării, un ritm propriu de creștere și transformare la fiecare individ în parte, de care acțiunea
pedagogică și educativă este obligată să o aibă în vedere.

Vorbind de generații trecute, prezente sau viitoare putem afirma că fiecare dintre ele și- au pus
amprenta asupra noastră cu câte ,,ceva”. Dacă apariția calculatorului reprezenta un lucru măreț cu 13- 14 ani în
urmă și preocupările elevilor erau mult mai puține decât o reprezintă astăzi calculatorul, iată că, evoluând
tehnologia - putem afirma că am evoluat cu toții cu ea și nu ne putem imagina viața fără calculator. Noile
tablete, telefoane, laptopuri, etc. au impus un alt mod de predare ( fără a renunța numaidecât la metodele
tradiționale – fiindcă nu tot ce este vechi este și inutil, ci s-au putut îmbina armonios metodele vechi de învățare

cu metodele noi, moderne).
Putem afirma cu tărie că rolul dascălului este esențial în formarea și educarea elevului. O educație de

calitate se bazează pe toți factorii implicați în educație, însă cadrul didactic poate descoperi și valorifica talentul
fiecărui elev, poate ajuta elevul să depășească orice obstacol apărut în învățare cu răbdare, pricepere și dăruire.

În fiecare zi, la clasă, întâlnim diverse situaţii în care unii elevi sunt apatici, nu mai învăţă sau nu-şi fac
temele. Primul lucru indicat în acest sens este o discuție serioasă cu elevii despre ,,eventualele’’ situaţii care
conduc la rezultate mai slabe la învăţătură, urmate apoi de alte probleme ce-i preocupă. Consider că un bun
dascăl observă întotdeauna când ceva nu este în regulă cu un copil, când există pericolul ca acesta să stagneze în
ceea ce privește învățarea. Acest lucru se dobândeşte numai prin experienţă la catedră şi prin preocuparea
permanentă legată de psihologia copilului.

De-a lungul activității didactice am reuşit ca pe unii elevi ,,să-i scot din timiditate’’ prin observarea
sistematică a modului în care se comportă în pauze, a modului cum îşi rezolvă temele, cum interacţionează cu
ceilalţi colegi, care sunt prietenii săi, ce obiecte preferate au, ce preocupări au în afara şcolii, într-un cuvânt care

58

este,, universul lor şcolar şi extraşcolar’’, reuşind cu aprecieri verbale să le redau încrederea în propriile forţe, să
comunice cu colegii, să interacţioneze cu ei la ore.

Dacă factorii ereditari sunt considerați ca premise ale dezvoltării omului sau ca ”predispoziții naturale”,
ceilalți factori externi – ce țin de mediu și educație – se completează, se îmbină armonios, se întrepătrund,
interacționează; nu putem vorbi de un singur factor fără să ținem cont de ceilalți în dezvoltarea elevului.

Rolul educației în dezvoltarea omului a stârnit o serie de judecăți sau opinii legate de acest lucru.
Reprrezentanții burgheziei în ascensiune, de exemplu, luptând împotriva dominației nobilimii și a clerului, au
promovat și susținut ideea că soarta omului nu este predestinată ereditar, ,, exprimând încrederea în rolul
hotărâtor al factorilor sociali și educaționali în devenirea umană’’. În secolul al VII- lea și al VIII- a, cei care au
promovat această concepție au fost J.A. Comenius, John Locke, materialiștii francezi ( Helvétius și Diderot) etc.
John Locke a susținut că la naștere sufletul omuluieste asemănător unei table nescrise ( tabula rasa) , că în
intelect nu există nimic care să nu fi trecut în simțuri. Pentru a accentua ai mult rolul educației, el a afirmat că,,
nouă zecimi din oamenii pe care îi cunoaștem sunt ceea ce sunt, buni sau răi, folositori sau dăunători prin efectul
educației.. Educația este aceea care determină diferența dintre oameni’’. Materialiștii francezi ai secolului al
XVIII- a erau de părere că ,,prin educație poate fi schimbată însăși societatea’’. Helvétius spunea că oamenii
sunt egali de la natură, deosebirile dintre ei fiind rezultatul faptuluică unii au primit o educație mai bună, în timp
ce alții au primit o educație mai redusă sau au fost privați de ea.

La polul opus s- au situat ,, reprezentanții concepției determinismului fiziologic care au negat sau
minimalizat rolul educației ’’ care susțineau că, pe lângă ereditatea biologică există și o ereditate psihologică ce
nu poate fi depășită prin influențele externe. Între aceste orientări îl amintim pe Lombroso sau Szondi ( după
care toate manifestările vieții psihice sunt manifestări constituționale de natură impulsionată, fiecăruia dintre
impulsurile noastre aparținându-i o genă, dominantă sau latentă); teoria psihanalitică a lui Freud ( conform
căreia în formarea și manifestarea trăsăturilor de personalitate rolul principal îl au unele instincte moștenite care
se manifestă în primii ani ai copilăriei). Adepții teoriilor sociologizante absolutizează rolul mediului social,
considerând că există o corelație între inegalitatea genetică și originea socială. În concluzie, dezvoltarea psihică
este rezultatul interacțiunii dintre factorii interni și externi. Între acești factori educația are rol conducător.
Educația intervine, dirijează și organizează acțiunile factorilor de mediu, în raport cu gradul de maturizare și
dezvoltare a funcțiilor psihice a individului.

Cadrul didactic va putea să sporească experiența elevilor prin intermediul acțiunilor educative, realizate
în mod organizat, conform unui scop, insistând asupra menținerii unei relații echilibrate între aspectele
informative și formative ale cunoașterii și experienței dobândite.

Cunoașterea de către educator a faptului că limitele dezvoltării psihice, la un moment dat, în cazul unui
copil, sunt predominant impuse de factori ereditari sau de factori externi, permite organizarea acțiunilor
educaționale în forme mai adecvate. Cadrul didactic va întreprinde o serie de acțiuni educative orientate spre
stimularea și activizarea factorilor ereditari care vor spori experiența individuală a copilului prin construirea de
structuri operaționale capabile să răspundă la solicitările externe. Acțiunile educative vor interveni asupra unor
factori de mediu substituind unele influențe negative și va urmări asimilarea influențelor pozitive.

Metodele folosite în cadrul orelor de curs devin eficiente în măsura în care elevul își va formează acele
priceperi și deprinderi ce-i vor folosi pe parcursul vieții ( scrisul, cititul, socotitul, etc.) și- l vor defini pe elev pe
parcursul existenței sale. Un bun cadru didactic va avea spirit de inițiativă, stăpânire de sine, spirit de disciplină,
va fi cinstit și modest, cu o puternică dăruire în ceea ce privește munca ( nu numai în cadrul orelor de curs, ci și
în activitățile extrașcolare, în cadrul unor proiecte, parteneriate, când va planta alături de elevi un pom, o floare,
va recicla deșeurile etc., insuflându- le elevilor dragostea pentru natură, dezvoltându-le spiritul cetățenesc,
dezvoltându- le gustul estetic, ș.a.); exigența față de sine și dorința de perfecționare și desăvârșire continuă.

Numai un învățător (educator, profesor) cu o voință puternică și un caracter ferm, consecvent și
perseverent poate constitui un ,, model’’ de imitat, un ideal pentru elevii săi. De asemenea, va trebui să aibă o
temeinică pregătire profesională psiho- pedagogică și didactico- metodică. Munca de mare răspundere ce o
îndeplinește cadrul didactic îi cere acestuia să dovedească un larg orizont cultural, să aibă cunștințe bogate de
artă, din diferite domenii ale științei și tehnicii, să cunoască evenimentele vieții social – politice. Aceasta îl va
ajuta să stabilească o mai justăcorelație între diferitele obiecte de învățământ, să dea mai multă viață și
personalitate lecțiilor sale. Un bun educator pentru toate generațiile va trebui să cunoască foarte bine legile

59

dezvoltării psihice a copilului, să poată analiza în procesul instruirii particularitățile perceperii, înțelegerii,
gândirii și memorării materialului ce urmează să fie însușit de elevi; totodată, el trebuie să stăpânească temeinic
metodicile speciale ale predării diferitelor obiecte de învățământ. Competența profesional – didactică este
centrată, deci, pe exercitarea funcțiilor, pe ceea ce ,, trebuie făcut’’, adică pe capacitățile cadrului didactic și nu
numai pe calitățile și aptitudinile personale ale acestuia. Prin măiestrie pedagogică cadrul didactic va putea fi o
punte de legătură, un reper între generații, un ,,model’’ demn de urmat pentru elevi. Spiritul inovator și metodele
activ- participative, alături de stilul didactic modern, democratic reușesc să atragă generațiile de azi, insuflându-
le respect prin simpla prezență și totodată căldură sufletească și încredere. Ceea ce va conta cu adevărat și
pentru generațiile viitoare va fi deschiderea către nou, găsirea de noi metode de lucru, noi modalități de
evaluare, spiritul,, mereu viu’’ și plin de entuziasm al cadrului didactic.

După spusele lui C. Mamali( 1974, p.129) condițiile prezente și de perspectivă solicită tot mai mult
pregătirea individului ,,pentru contactul interuman sau pentru condiția interumană a muncii’’. Această pregătire
presupune asimilarea și interiorizarea unor mecanisme psihosociale cu funcție reglatoare asupra
comportamentului uman în relațiile pe care le stabilește cu ceilalți, în concordanță cu cerințele ți normele
grupului social din care face parte, precum și ale societății în ansamblul său.

Evident că pregătirea individului pentru ,, contactul interuman’’. Nu se poate face izolându-l de ceilalți,
ci numai în și prin activități care-l solicită neîntrerupt să colaboreze și să se confrunte cu aceștia. Cu alte
cuvinte, mai mult decât ca în oricare alt domeniu al instrucției și educației, aici nu se pot obține rezultate în afara
antrenării nemijlocite a elevilor în stabilirea unor relații interpersonale reale, impuse de ,,anumite condiții și
împrejurări concrete’’.

Bibliografie:
1. Cerghit, Ioan; Radu, T. I. ; Popescu, E. ; Vlăsceanu, L., 1995,
2. Didactica, manual pentru clasa a X- a- școli normale, Editura Didactică și Pedagogică, București

1995
3. Nicola, Ioan; Farcaș Domnica Pedagogie generală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997
4. Nicola, Ioan ,,Tratat de pedagogie şcolară’’, Editura Aramis, Bucureşti, 2003,

Ianoși Anda Elena, Nistea Floarea, profesor, Școala Gimnazială „M. Cristea„ Toplița, Harghita Dascăli de
lumină, dascăli de suflet!

Moto: „Dedicăm cuvinte de suflet dascălilor care au semănat lumină pe aceste meleaguri. Ne închinăm în fața
celor care ne-au netezit încă din copilărie, drumul spre viață”

Așa cum o rază de soare pătrunde printr-o fereastră într-o casă, tot așa printr-un dascăl pătrunde raza de
lumină a cunoașterii și a culturii în sufletele copiilor. Dascălii ne-au dus cu ei în univers înainte de a fi inventate
aparatele de zbor interplanetar de azi. Tot ei ne-au coborât în minunatul spațiu al microcosmosului, atomul.
„Nu ești, dacă nu îți supraviețuiești, sădind un pom, lăsând un gând„ Constantin Noica

La o reflexie asupra menirii dascălului, ne oprim la metafora „navigatorul„ aleasă de J.Maxwell.
Aceasta reprezintă nava ca fiind sala de clasă, elevii care s-au îmbarcat la bordul ei și navigatorul, un om
competent și experimentat, dascălul. Cursa reprezintă începutul călătoriei pe durata întregii vieți, iar dascălul,
persoana care influențează destine și deschide drumuri pentru alții.

Viața ne demonstrează că nu diploma dă profesorului sau părintelui calitatea de bun educator, iar timpul
ne-a arătat că există dascăli cu normă și dascăli cu vocație. Are vocație dascălul care este apropiat sufletește de
copii, iar iubirea față de ei poate alunga oboseala, atenua stresul, șterge amintirea greșelilor și ofenselor și
îndeamnă la bunătate. Un dascăl bun știe să armonizeze blândețea cu exigența, să inspire elevului stimă, respect,
știe că înțelepciunea și lucrul bine făcut conduce la înălțarea ființei umane.

Fiecare început de an școlar reprezintă un prilej de aduceri aminte. Eleva de odinioară și dascălul de
peste ani rezonează cu emoțiile care domină acea zi magică deopotrivă pe copii, părinți și oamenii școlii.

Adesea credem că e necesar să apreciezi omul și munca sa când îți este în preajmă, dar este la fel de
important ca el să știe că se bucură de considerația semenilor, că primește din preaplinul sufletului care l-a pus
pe tavă pentru mii de oameni. De aceea punem la loc de cinste amintirile și le dăruim dascălilor noștri gânduri
de mulțumire.

O purtăm în gândul și sufletul nostru pe doamna învățătoare. Aievea o vedem cum netezește insistent
gulerul scrobit al cămășii, plimbându-și privirea de-a lungul mesei de călcat și trăgând cu urechea la știrile în

60

cascadă despre vreme, politică, vreme,... viață. Starea sa sufletească, deasupra căreia doamna noastră ridică
zidurile garnizoanei, asortează culorile ținutei. Ca din cutie: cămașă, fustă, eșarfă sau o mică broșă. O ultimă
privire fugară în oglindă și...limbile ceasului îi cer ieșirea din casă pe același drum pe care îl bate cu speranță, cu
iubire, cu drag pentru profesie, cu entuziasm, de ani... , de zeci de ani. Poarta închide în urma ei poteca spre
pragul casei, străjuită de firul ierbii, care nu s-a mai lăsat călcat de pasul hotărât al doamnei, căci nici doamna nu
s-a lăsat abătuta de monotonia aceluiași traseu. Glasuri și zburdalnicii o rup pe ea de gândurile către familie.
Hotărâtă să dea micuților din clipele de liniște, de siguranță pe care le poarta în suflet pentru fetița ei, să împartă
din borcanul în care pietre ale cunoașterii se clădesc lăsând loc pentru nisipul care va umple golurile, curgând
din mințile ce abia se croiesc, ale elevilor, doamna se dăruiește.

Vede în ochii aceia, care o urmăresc, cum se instalează primăvara, și atunci o căldură blândă o inundă.
Dar asta nu se întâmplă mai mereu. Sunt zile când un nod i se pune în gât și o încearcă negurile. Respiră
precipitat, vorba i se adună greu, dar își amintește repede ca ea trebuie să rămână cu picioarele pe pământ, cu
fruntea scrutând orizontul. Nazalizând atunci ca să-și acopere oful, doamna pornește spre sufletul copiilor. L-a
găsit! Din nou e soare.

Soneria scoate greierii din tălpile neastâmpărate ale învățăceilor. Cu privirea, doamna îi conduce spre
ieșire, iar gândul cere pază bună pentru fiecare dintre ei. Momente binecuvântate o regăsesc în sala mică, a lor, a
doamnelor învățătoare. O glumă, o lacrimă culeasă dintr-un colț de suflet și alinată de tovarășe, un râs zgomotos
și o bufnitură a coșului cu cornul și laptele, fac deliciul minutului de pauză. Un minut atât de hrănitor... Lumea
se deschide în scurtele lor povești și, împreună, se reîncarcă pentru încă un pas spre Golgota minții copiilor.
Sfârșitul zilei îi însoțește pasul obosit, dar la fel de hotărât, spre casă, unde-și lăsase grijile. A pornit mugur
pleznind de tinerețe în viață și, fără să numere zilele, a adunat experiențe și ipostaze noi: fiică, soție, mamă,
bunică. O singură expresie a existenței sale nu s-a schimbat cu timpul: aceea care a definit-o ca dascăl.

E ciudat cum calificativele care nu s-au născut odată cu ea, acelea care o numesc fiica, soție, mamă,
bunică nu se vor stinge niciodată. Ea este și va fi o fiică dorită. Ea este și va fi soția cuiva. Ea este și va fi mama
cuiva. Ea este și va fi bunica celui mai dulce rod. Dar în curând vom spune: Ea a fost dascălul atâtor generații.
Ea a fost dascălul acestei școli. Și asta deși harul dăscăliei s-a născut în prima zi a gânguritului ei de copil
cuminte. Va urmări cu gândul începutul fiecărui an școlar, măsurând timpul când va fi din nou dăscăliță, de data
aceasta a celui care se înalță din sângele ei. În această așteptare, să te întorci cu drag la noi, dăscăliță!

A purtat şi ea uniforma apostolului şi pana de-a lungul lumii şi vremii, în mâna ei, natura umană a fost
de consistenţa trestiei. Cuvântul său, câteodată dinţat, a mers cu precizie viguroasă la sufletul şi mintea lutului
de modelat. Dăscăliţa a arătat discipolilor ei, luna cu un deget de îndrăgostit, gata să o fure de pe cer pentru a o
dărui celor dragi. Pietrele au bătut sub pasul ei în drum spre şcoală ca nişte inimi. Pământul din plămada ei are
grai, putere şi voinţă. Trecută de epoca sfielilor şi a îndoielii, învăţătoarea noastră a oferit tuturor din
impetuozitatea şi neîmpiedicata ei voinţă, energie şi autoritate. Viaţa sa, un mic roman de dragoste de viaţă, nu
poate fi zugrăvită decât cu seninătate, ea complexitatea obişnuită a personalităţilor ce ies din rânduri,
îndrăgostită de meşteşugul abc - ului, a muncit cu pasiunea amantului, cu loialitatea unui prieten fără egal.
Sufletul ei adăposteşte această minune! Pentru cei din jur se cheltuieşte pe sine cu neasemuită dărnicie. Crede în
prietenie ca într-un eveniment sacru al vieţii, de aceea o dăruieşte cu zgârcenie. Gluma tare, cuvântul crud,
inima caldă, strecoară dulce lumină în ochii ei. Răspândeşte bunătate creştină şi har care înnobilează prietenia cu

ea.
Simplă ca iarba, a devenit steaua de vineri a multor generaţii de elevi. "Fără energie nu poţi merge mai

departe; fără efort, nu poţi avea nici un merit, fără sinceritate, nu durează nimic; fără loialitate, nu poli avea
afecţiunea; fără politeţe, nu poţi fi respectat. " (Confucius) Pe toate astea le-a învăţat doamna învăţătoare de-a
lungul vieţii şi carierei sale didactice. Venind vremea pasului mai rar şi mai apăsat, dăscăliţa noastră ştie că nu
contează cât de încet merge, atâta vreme cât nu se opreşte. Cuvintele sunt vocea inimii. Dar, "când stingem
focul, unde se duce lumina?" (Confucius) Am totuşi credinţa că focul din cuvintele noastre nu vor face niciodată
o inimă să tacă şi întunericul să ne acopere. Plăcându-i ce a făcut, n-a fost muncă, ci o nouă descoperire a ceea
ce avea să dea altora. De-a lungul carierei de dascăl, cucerindu-se pe sine a fost luptătorul suprem. Nu s-a
supărat niciodată că n-a fost remarcată, căci a făcut lucruri remarcabile. "Fără a cunoaşte puterea cuvintelor,
este imposibil să cunoști oamenii." (Confucius)

61

Iubiți dascăli, veți rămâne alături de noi indiferent de vremuri și împrejurări pentru că ați știut să vă
transformați mereu în ramuri, flori, fructe, iar noi le-am cules mereu cântărindu-le și apreciindu-le valoarea.

Dascălilor noștri și tuturor dascălilor gânduri de prețuire și recunoștință!

Neferu Oana-Loredana, Liceul Tehnologic Auto, Câmpulung, judeţul Argeş Tereza Stratilescu – o
personalitate marcantă a secolului trecut

Tereza Stratilescu a fost una din figurile cele mai reprezentative ale şcolii din ţara noastră. Profesoară
timp de 45 de ani şi directoare 28 de ani la şcoala de fete numită pe atunci „Oltea Doamna”, viaţa ei s-a împletit
cu viaţa acestei şcoli, dar şi cu viaţa şcolii din ţara noastră în general, şi chiar cu viaţa social-culturală a Iaşului.

Tereza Stratilescu şi-a făcut studiile în Iaşi, la „Pension normal de domnişoare”, înfiinţat în 1872,
devenit mai târziu pensionatul Humpel, apoi Liceul Ortodox.

Ea a fost eleva acelei femei de o remarcabilă inteligenţă şi cultură, Emilia Humpel, sora cunoscutului
critic Titu Maiorescu. În această şcoală, care a reprezentat prima şcoală de fete cu program de liceu, Tereza
Stratilescu a avut ca profesori pe unii din cei mai reputaţi învăţaţi ai timpului:
Xenopol, Cobălcescu, Hogaş, Burlă, Culianu.

În 1882, doamna Humpel a dat de ştire informaţia că deschide secţia de
bacalaureat în institutul ei. Cea dintâi care a alergat să se înscrie a fost sora mea,
Tereza Stratilescu. Tata nu avea cu ce plăti pensionul, dar asta nu a fost hotărâtor
căci sora mea s-a înţeles cu doamna Humpel să prepare pe alte eleve mai mici din
institut, în schimb putând să urmeze cursurile pentru bacalaureat. Astfel începe să
trăiască pe cont propriu şi să fie şi altora de folos11.

La sesiunea de bacalaureat în sesiunea din iunie, curajoasă ca întotdeuna,
Tereza s-a prezentat singură şi a fost într-adevăr o faptă de mare importanţă. Ea a
deschis calea, a dat curaj celorlalte colege care în septembrie s-au prezentat şi ele
la bacalaureat, încurajate atât de reuşita predecesoarei lor, cât şi de atmosfera
generală care ajunsese în curând să fie câştigată pentru ideea ca şi femeile să
capete învăţătura superioară şi diplome corespunzătoare ca şi bărbaţii.

Ea ar fi vrut să înveţe dreptul pentru care era foarte înzestrată. Interesul pentru jurisprudenţă i-a fost
poate deşteptat prin comunitatea intelectuală cu fratele mamei, Alexandru Luponi, doctor în drept la Heidelberg
şi acum avocat în baroul de Iaşi. Însă pe atunci nici vorbă nu era ca o fată să-şi câştige o pâine cu învăţătura
dreptului. S-a înscris deci la Litere şi filosofie pe care a terminat-o cu succes.

A intrat în învăţământ în 1885 ca suplinitoare deocamdată, iar în urma concursului dat la Universitate,
ca profesoară de istorie la această şcoală, care pe atunci se numea Externatul secundar de fete.

Tereza Stratilescu s-a adresat Ministerului de Instrucţiune cu o cerere care a fost primită. La catedra pe
care o avea la externatul de fete, să fie suplinită de mine, sora ei; concediu de 2 ani, pe care timp ministrul Take
Ionescu i-a acordat suma de 3.000 lei anual, dându-i prima tranşă de 1.500 lei. Astfel, timp de 2 ani, a studiat
organizarea şcolii din Anglia, vizitând sute de şcoli de oraşe şi sate. Ca urmare, a scris diferite articole cu
caracter cultural în revista „Convorbiri literare”, sub titlul Scrisori din Anglia (1895-1896)12

În urma morţii directoarei şcolii, Maria Amfilohie Xenopol, o altă personalitate de seamă a acelor
timpuri, Tereza Stratilescu devine directoarea şcolii din februarie 1902, pe care o conduce cu deosebită
competenţă şi devotament până la ieşirea ei la pensie, în septembrie 1929. De fapt Tereza a primit postul de
directoare la rugăminţile a doi deputaţi ai Iaşului. Unul era: Ctin Stere, vestitul socialist, autorul de mai târziu al
romanului În preajma revoluţiei, care petrecuse ani de zile în închisorile din Siberia, şi celălalt, un profesor de
liceu cu reputaţie de om inteligent, Rache Vasiliu. Ei au făcut acest lucru pentru că aveau numeroase cereri
pentru postul de directoare. Nimeni nu s-ar fi aşteptat la aşa ceva, deoarece cu câţiva ani înainte asemenea
posturi erau considerate ca lipsite de prestigiu. Acum erau căutate cu lăcomie, cu stăruinţe şi cu multă

solicitudine.
În anul şcolar 1909-1910, şcoala se mută în actualul local, în care se fixează definitiv abia în martie

1920, prin cumpărarea localului de către minister, la insistenţele repetate ale directoarei.

11 Gheorghe Baciu, Tereza Stratilescu - o viaţă dedicată şcolii, în ’’Dacia literară’’, nr.11-12, an XXIV, 2013, p.28.
12 Carol Căpiţă, Alin Ciupală, Cristina Gudin, Istoria femeii din România în documente (1866-1918), Bucureşti, Editura
Universităţii din Bucureşti, 2008, p.521.

62

Tot în 1909, şcoala devine liceu, cu denumirea de „Oltea Doamna”, de la numele mamei lui Ştefan cel
Mare. Tereza l-a ales, considerându-l cum nu se poate mai potrivit pentru o şcoală de fete, ca un simbol al
tradiţiei de eroism, de jertfă, de înalt patriotism, pe care l-a manifestat în toate timpurile femeia română.

Tereza Stratilescu a fost o profesoară admirabilă. Lecţiile ei clare, metodice, bine documentate, erau
aşteptate cu interes şi plăcere. Ştia să ţină atenţia încordată, să facă să raţionăm asupra evenimentelor istorice şi
sociale, care nu erau simple înşiruiri de fapte, ele erau axate pe materialismul istoric. Nimic nu era expus fără a
se arăta cauza diverselor fenomene din viaţa societăţii. Momentele în care ele apăreau ni le arăta ca simple
pretexte, dar dezlănţuirea lor, totdeauna datorită unei cauze economice.

Pe de altă pare, Tereza Stratilescu a ştiut să dezvolte la elevele ei spiritul de cercetare ştiinţifică prin
teme date pentru acasă, în care trebuia să descoperim noi cauzele întâmplărilor petrecute în cursul veacurilor, de
asemenea, prin aşa numitele tablouri sincronistice, pe care noi le alcătuiam, punând în paralel fapte istorice şi
sociale din diferite părţi ale lumii. Nu ne ajungea manualul; voiam să ştim mai mult - consultam cursuri
universitare, cărţi de istoria societăţii şi de istoria artelor, pentru istoria românilor, pe Xenopol; devenisem
pasionate de istorie, pasiune care mi-a rămas şi astăzi13.

De un profund patriotism, Tereza Stratilescu înfiinţează la 24 ianuarie 1904 asociaţia „Fondul Patriotic”,
pentru onorarea oamenilor mari ai neamului, prin cumpărarea de portrete şi busturi. Exista o urnă simplă în care
elevele şcolii, atunci când puteau, depuneau o mică sumă ce se aduna cu o listă cu cât a dat fiecare. Sume care
se ridicau la câteva sute de lei cu care, în ziua de 4 noiembrie, ziua stabilită de istorici de a fi ziua morţii
doamnei Oltea, se premia cel mai viteaz soldat al regimentului Ştefan cel Mare din Iaşi, legând astfel şi mai
mult şcoala de măreţele evenimente din istoria ţării noastre. Această măsură a fost într-adevăr de mare
importanţă pentru stimularea sentimentului patriotic, atât pentru ostaşi, cât şi pentru eleve.

Tot pentru cultivarea sentimentului patriotic, Tereza a găsit următorul procedeu. Prin mijlocirea fratelui
ei, Dumitru Stratilescu, care pe atunci era căpitan, găsise pentru şcoala Oltea Doamna o bucată mare din cea mai
scumpă mătase atlas alb, din care s-a confecţionat un drapel. A pictat pe el stema ţării şi a scris cu cea mai
măiastră execuţie în broderie plină, versurile din imnul şcolii: „Du-te la oştire, pentru ţară mori/Și-ţi va fi
mormântul încoronat cu flori”.

Pentru drapelul acesta s-a comandat o cutie specială în care să fie în permanenţă într-o poziţie naturală,
ca o foaie de carte, păstrată în cancelaria şcolii şi scos numai în mari ocazii.

Tot pentru educarea elevelor a mai creat un fond, fondul „Sfânta Paraschiva”, care era tot o urnă în care
elevele, tot neconstrânse, puteau ajuta pe vreo elevă necăjită din cauza vreunei boli sau din cauza morţii
părinţilor. Prin acest lucru a căutat să cultive sentimentul de prietenie, ajutor în cercurile apropiate şi imediat
cunoscute de eleve, mai ales între vârsta de 12-20 ani, când sunt mai simţitoare, mai capabile de a avea milă şi
dorinţă de a veni în ajutor.

Tot în acest scop, când făcea iarna serbarea de Crăciun, pentru bucuria elevelor şi pentru a le lărgi
sentimentele lor, erau încurajate să aducă fiecare câte un alt copil sărac ca să-l bucure cu un mic cadou pe care
ar putea ea să-l dea.

În septembrie 1905 începe adevărate lectorate cu părinţii cu privire la educaţia fizică, intelectuală şi
morală, căci, spunea ea: „Niciodată şcoala să nu spună - asta nu e treaba mea, ci a părinţilor. De aceea, şcoala şi
familia trebuie să se cunoască, să se înţeleagă, să se sfătuiască, să se ajute reciproc”. Găseşte absolut necesară
orientarea părinţilor în problemele concrete ale educaţiei; o preocupă regimul zilnic al elevului, „căruia, pe
lângă învăţătura, îi trebuie şi hrană corespunzătoare, aer, repaus, distracţie, gimnastică, sport, chiar dans”14. La
aceste consfătuiri erau invitate şi gazdele elevelor din provincie, pe care le vizita şi cărora le dădea îndrumări,
înainte ca regulamentul şcolar să prevadă aceasta.

O grijă deosebită avea pentru ţinuta elevelor, idealul ei era o bună educaţie fizică, a dorit o sală de
gimnastică ideală, pe care a realizat-o abia la sfârşitul vieţii, dar nu complet, pentru că nu a mai avut timp.
Spunea: „Am pus o oglindă pentru ca fetele să vadă cât de urât se ţin”.

Tereza Stratilescu nu a uitat de activitatea extraşcolară a elevelor. Turistă pasionată şi mai mult decât
convinsă de folosul şi necesitatea educaţiei fizice, se folosea de duminici şi orice alte sărbători ca să le ducă pe

13 Gheorghe Baciu, Tereza Stratilescu, directoarea Liceului ’’Oltea Doamna’’ din Iaşi (1902-1929), Iaşi, Editura Panfilius,
2008, p.107.
14 Ibidem, p.145.

63

eleve în excursii. Și astfel directoarea se punea la dispoziţia lor cu bunăvoinţa ei, hotărâtă de dragostea pentru
tineret şi cu bogata ei minte şi simţire pentru frumuseţile naturii, pentru amintirile istorice şi câte alte legături le
oferea ocazia. Asta făcea că elevele şcolii ,,Oltea Doamna” trezeau glozia elevelor din alte şcoli care nu se
puteau lăuda cu împrejurări similare.

O altă preocupare a Terezei Stratilescu a fost problema perfecţionării cadrelor didactice. Era natural să
o preocupe acest lucru, Tereza Stratilescu având o profundă cultură generală şi de specialitate care-i dădea
posibilitatea să se descurce aproape în toate problemele ştiinţei. Cunoştea la perfecţie limbile franceză, germană,
engleză, italiană, vorbea ruseşte, sârbeşte şi bulgăreşte. Prin vizitele făcute în străinătate, mai ales în ţările
vecine, Tereza Stratilescu şi-a completat cunoştinţele, pe care le-a pus în slujba educaţiei.

Tereza Stratilescu a militat şi pe teren social. A luptat pentru ca femeia să se ridice la nivelul de azi.
Pentru aceasta, din iniţiativa ei se înfiinţează ,,Societatea Educatoarelor Române” (1908) şi se redactează revista
„Unirea Femeilor Române” (1909-1916). Aceasta apărea lunar fiind ajutată de sora ei mai mică Eleonora
Stratilescu. La această revistă au colaborat persoane marcante în viaţa ţării. Ea conţinea articole de educaţie,
literatură populară şi cultă, critică literară şi de artă, descrieri de călătorii, descrierea vieţii în alte ţări, în special
a femeilor, articole cu privire la diferite îndeletniciri gospodăreşti.

În cadrul asociaţiei, se vizitează Iaşul periferic, se dau sfaturi individuale sau prin consfătuiri „cu
norodul, pentru a-i afla nevoile”, se intervine la autorităţile corespunzătoare pentru diverse ameliorări, ca de
pildă asanarea terenurilor mlăştinoase, canalizare, plantaţii, spitalizare, combaterea mortalităţii infantile. Tot în
cadrul asociaţiei se iniţiază cercetări asupra fetelor, mai ales orfane, li se îndruma educaţia, se stimulează
activitatea gospodărească şi pregătirea în diferite ramuri de industrie casnică prin premii, se înfiinţează cercuri
culturale şi se ţin cursuri libere şi gratuite de gospodărie şi creşterea copiilor. Și în toate aceste activităţi au fost
antrenate mai ales profesoarele şcolii15.

Intrarea României în primul război mondial, încercările prin care a trecut Iaşiul înanii respectivi,
evenimente ce au coincis cu o deteriorare a stării de sănătate a Terezei Strătilescu, au făcut ca din 1916
„Uniunea Educatoarelor Române” şi „Unirea Femeilor Române” să-şi înceteze existenţa. Surorile Stratilescu
erau angrenate în război şi datorită fratelui lor mai vârstnic, Dumitru Stratilescu unul dintre conducătorii armatei
române în timpul Primului Război Mondial.

Profesoara Elena Bogdan, elevă a şcolii ’’Oltea Doamna’’ îşi aminteşte de aceea perioadă :’’cât am
lucrat noi, micile eleve de atunci, la pregătirea lenjeriei pentru răniţii din primul război mondial, la
supravegherea lor în spitalul din localul şcolii, sub directa ei grijă! Iar pentru veşnica aducere aminte a acelui
eveniment fericit, încheierea păcii, Tereza Stratilescu a sădit în curtea şcolii „stejarul şcolii” care, din puiul de
atunci, astăzi îşi înalţă mândra coroană către cer’’16. Pentru activitatea ei, Tereza Stratilescu a primit’’Crucea
Regina Maria’’, clasa a II-a.

În concluzie, putem spune că Tereza Stratilescu a depăşit epoca în care a trăit - puternică a fost
personalitatea acestei femei deosebite. Ani de-a rândul şcoala aceasta a fost încadrată cu profesoare - fostele ei
eleve, care au păstrat şi au transmis mai departe elevelor lor - viitoare profesoare ale şcolii - tradiţia de muncă,
de adevăr, de dreptate. Puţine sunt şcolile, în care cele chemate să călăuzească tinere vlăstare să fi ieşit din însăşi
viaţa ei. În timpurile grele prin care am trecut, în preajma şi în timpul celui de-al doilea război mondial, ea nu
mai era, dar profesoarele şi directoarele care au urmat-o au ştiut să meargă pe linia trasată de ea.

Munca ei a fost recunoscută de autorităţile superioare, prin scrisori de mulţumire, prin acordarea de
decoraţii (Răsplata Muncii, Bene Merenti, medalia jubiliară Carol I), prin prelungirea dreptului de a funcţiona ca
profesoară şi directoare şi după pensionare.

Ca omagiu pentru rodnica ei activitate didactică, ministerul a instituit trei burse permanente care să-i
poarte numele, burse care s-au plătit până în 1934. De asemenea, pentru a-i cinsti memoria, şi asociaţia fostelor
eleve ale şcolii, înfiinţată în anul 1936, a acordat anual 2 burse ce-i purtau numele, una pentru cea mai bună
elevă din şcoală şi alta pentru o studentă - fostă elevă a şcolii.

Bibliografie:

15 Alin Ciupală, Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea: între public şi privat, Bucureşti, Editura
Meridiane, 2003, p.135.
16 Idem, Bătălia lor: femeile din România în Primul Război Mondial, Bucureşti, Editura Polirom, 2017, p.189.

64

1. Baciu, Gheorghe Tereza Stratilescu, directoarea Liceului ’’Oltea Doamna’’ din Iaşi (1902-1929),
Iaşi, Editura Panfilius, 2008.

2. Idem, Tereza Stratilescu - o viaţă dedicată şcolii, în ’’Dacia literară’’, nr.11-12, an XXIV, 2013.
3. Căpiţă, Carol, Ciupală, Alin, Gudin, Cristina, Istoria femeii din România în documente (1866-

1918), Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2008.
4. Ciupală, Alin Bătălia lor: femeile din România în Primul Război Mondial, Bucureşti, Editura

Polirom, 2017.
5. Idem, Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea: între public şi privat, Bucureşti,

Editura Meridiane, 2003.
Pîrvu Daniel, Liceul Teoretic „I. C. Vissarion” Titu Pîrvu-Posta Cătălina, Școala Gimnazială „Pictor Nicolae

Grigorescu” Titu Emoție și vocație- amprentele unui dascăl

Formarea și devenirea omului sunt tributare timpului și timpurilor. Cele două aspecte-timp și timpuri- se
regăsesc în ceea ce noi numim SOCIETATE. Dascălii sunt cei care trasează axe principale în existența societății
și imprimă traseul/ evoluția familiei, comunității, economiei , culturii sau scenei politice.

Maslow A., în rândurile despre trebuința de actualizare a sinelui scria că oamenii trebuie să fie ceea ce
pot să fie, atingându-și potențialul maxim în conformitate cu predispoziția naturală. (Maslow, 2013, 104)
Motivațiile care angrenează trebuința de actualizare a sinelui pot fi văzute mai degrabă ca trăsături –tendințe
latente privind eforturile individuale depuse în vederea realizării unor scopuri și nu un răspuns la factorii de
mediu care necesită mobilizarea concretă a efortului psihic și comportamental. (Lazarus, 2013, 134)

Deși subscriem la convingerea că și competențele socio-emoționale pot fi formate, dezvoltate, avansăm
ideea că în cazul unui profesor cu vocație, anumite tendințe latente, anumite aptitudini favorabile dezvoltării
inteligenței emoționale fac diferența.

Rareori vorbim despre pasiune în educație, ca și cum munca profesorilor făcută cu pasiune ar fi mai
puțin serioasă, mai degrabă emoțională decât cognitivă, oarecum părtinitoare sau mai puțin importantă
(Hattie, 2014,44), dar portretul profesorului model răspunde, de cele mai multe ori, la următoarele caracteristici:

- Hrănește și impulsionează abilitățile intelectuale și imaginative ale elevilor pentru ca aceștia să-și
depășească orizoturile care n-au cum să fie atinse de așteptările minimaliste și suficiente.

- Nu-și tratează elevii cu superioritate.
- Se asigură că există un progres real al învățării de la o zi, o săptămână sau o lună la alta, de la un

semestru sau un an la altul.
- Au grijă de elevi cu omenie și sensibilitate, privindu-i ca pe niște ființe umane în dezvoltare, demne de a

fi îndrumate cu respect sincer, disciplinare inteligentă și fler imaginativ. (Hattie, 2014, 11)
Ori, toate așteptările unui părinte de la cei care-i formează copiii, pot ușor fi catalogate drept urmări ale
activității unui cadru didactic cu reale competențe socio-emoționale.
Măiestria pedagogică se suprapune termenului de vocație, poate fi materializarea acesteia. Măiestria
pedagogică este o sinteză a tuturor însușirilor general-umane și a pregătirii temeinice și multilaterale, a
efortului depus pentru dezvoltarea și consolidarea calităților de om și slujitor al unei profesii. (Nicola,

2003,566)
Vocația este o sinteză de însuțiri care obligă la manifestări personale, originale, creatoare de valori.

Descoperirea și autodescoperirea însușirilor celor mai valoaroase, de natură să profileze un destin, este
condiția definirii lor. Vocația înseamnă mai mult decât un cumul de aptitudini, implicând o interacțiune optimă
între aptitudinile pentru ceva și atitudinile față de același obiect în cadrul unei înalte conștiințe axiologice și în
baza unei viguroase tendințe de autodepășire.( Neveanu, 1978,776)

Pentru a atinge măiestria pedagogică, profesorul trebuie să fi dezvoltat calități atitudinale și aptitudinale
care constituie o aplicare a inteligenței emoționale.Nicola vorbește de umanism, calități atitudinale de natură
caracterial-morală, conștiința responsabilității și a misiunii sale. Dintre calitățile aptitudinale care ar trebui să
caracterizeze profesorul ne oprim asupra acelora care sunt legate, în mod indiscutabil, de competențe socio-
emoționale.

- Aptitudinea de a cunoaște și înțelege psihicul supus acțiunii educative;

65

Intuiția psihologică dublată de contactul permanent cu elevii, de pregătirea continuă a cadrului didactic,
facilitează demersul de cunoaștere a particularităților psihice individuale și , implicit, înțelegerea

acestora.
- Aptitudinea empatică;

Atitudinea empatică îi oferă profesorului posibilitatea de a privi toate influențele prin prisma celor
cărora li se adresează și de a prevedea, în acest fel, nu numai eventualele dificultăți ce ar putea fi
întâmpinate, ci și rezultatele posibile ce ar putea fi atinse. (Nicola, 2003, 566)
- Spiritul de observație;
F. N. Gonobolin (1963) considera că spiritul de observație permite profesorului să surprindă și să
intuiască starea de spirit și intențiile elevilor, după expresia feței și anumite mișcări. (apud

Nicola,2003,566)

- Tactul pedagogic
Simț al măsurii sau capacitatea de a găsi la momentul oportun forma cea mai adecvată de atitudine și
tratare a elevilor, tacttul pedagogic caracterizează cadrul didactic care își menține și consolidează
stările psihice pozitive.
Competențele socio- emoționale potențează aptitudinile și atitudinile unui dascăl cu vocație. De

asemenea, formația profesorului corespunde dezideratului creionat de competențele europene ale secolului XXI,
competențe care răspund cerințelor contextului european. Dintre aceste competențe enumerăm:

- autoformare- monitorizarea propriilor cerinţe de înţelegere şi învăţare;
- responsabilitate şi capacitate de adaptare-exersarea responsabilităţii personale şi a flexibilităţii în

contexte legate de propria persoană;
- abilităţi interpersonale şi de colaborare- demonstrarea capacităţii de lucru în echipă şi de conducere;

adaptarea la diverse roluri şi responsabilităţi; colaborarea productivă cu ceilalţi; exprimarea

empatiei; respectarea perspectivelor diverse;
- identificarea, formularea, soluţionarea problemelor- capacitatea de a depista, formula, analiza şi

soluţiona probleme;
- responsabilitate socială- acționarea în mod responsabil, demonstrând un comportament etic. (Țurcaș,

Melnic, 2011, 7)
În concluzie, școala are nevoie de profesori cu pasiune și implicați care simt un imbold personal de

a învăța cât de mult pot despre lume, despre ceilalți, despre ei înșiși- și îi ajută pe cei din jur să facă la fel.

(Zehm&Koler, apud Hattie, 2014,63)

Bibliografie:
1. Hattie, J.,(2014), Învățarea vizibilă:ghid pentru profesori, București: Editura Trei.
2. Lazarus, R., (2011), Emoție și adaptare, București:Editura Trei.
3. Maslow, A., (2013), Motivație și personalitate, București: Editura Trei.
4. Neveanu, P., P., (1978), Dicționar de psihologie, București: Editura Albatros.
5. Nicola, I.,(2003), Tratat de pedagogie şcolară, Bucureşti: Editura Aramis.
6. Țurcaș,M., Melnic, D., (2011), Dezvoltarea personală și profesională a cadrelor didactice

7. www.mentoratrural.pmu.ro/sites/default/files/ResurseEducationale/63055-modul-7-dezv-prof-final-

pdf
Praporgescu Mioara, profesor Şc. Gim. Nr. 1 Hunedoara, Praporgescu Sergiu, profesor Colegiul Tehnic

Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva Vasile Stoica – profesor, jurnalist şi diplomat

Vasile Stoica, cunoscut şi sub numele de Basil Stoica, s-a născut la Avrig, în comitatul Sibiu, la 1
ianuarie 1889. În prima jumătate a secolului XX, profesorul devenit şi jurnalist şi diplomat a susţinut cauza
naţională românească, numele său fiind legat de Marea Unire de la 1918, dar mai ales, de acţiunile ulterioare
pentru recunoaşterea internaţională a României Mari şi pentru păstrarea unităţii naţionale a românilor. Membru
al corpului diplomatic al Ministerului Regal al Afacerilor Străine din București, Vasile Stoica a activat ca

66

ministru plenipotenţiar sub conducerea unor mari oameni politici: Take Ionescu, I. G. Duca, Nicolae Titulescu,

Grigore Gafencu sau Mihai Antonescu17.
Vasile Stoica a urmat cursurile școlii elementare din Avrig după care a urmat cursurile Școlii ortodoxe

de la Brașov, Liceul Unguresc din Sibiu, apoi a studiat la Facultatea de Litere de la Budapesta (1909-1913), cu
specializări la Paris (două semestre) și București. În anul 1913 îşi începea cariera didactică, în anul şcolar 1913-
1914 funcţionând ca profesor titular provizoriu la Şcoala civilă (Secundară) de fete cu internat a Asociaţiunii
ASTRA. Potrivit direcţiunii şcolii profesorul titular–provizoriu Vasile Stoica a dovedit în activitatea sa purtare
morală exemplară, tact şi succes în predarea studiilor încredinţate (limba română, maghiară, germană şi
franceză)18. În 1914 Vasile Stoica îndeplinea şi funcţia de redactor-şef a ziarului „Românul” din Arad, cel mai
important organ de presă din acea vreme din Transilvania19.

În condiţiile izbucnirii primului război mondial activitatea publicistică a profesorului Vasile Stoica,
dedicată cauzei naţionale româneşti, a făcut ca acesta să fie considerat de către autorităţile maghiare un duşman
periculos şi a fost împiedicat să îşi continue activitatea jurnalistică. Ca urmare, în toamna lui 1914, Vasile Stoica
a părăsit Transilvania şi a trecut frontiera în Vechiul Regat. Ajuns la Bucureşti Vasile Stoica a reuşit să obţină
suplinirea unei catedre la Institutul Franco-Român din Calea Plevnei, dar a desfăşurat şi activităţi jurnalistice,
insistând pe discriminarea la care erau supuşi românii din monarhia austro-ungară.

După intrarea României în război Vasile Stoica s-a înrolat voluntar în armata română, tânărul
sublocotenent activând ca ofiţer informativ în cadrul Diviziei a II a. Dovedind mult curaj sublocotenentul Vasile
Stoica a desfăşurat activităţi de spionaj în spatele frontului inamic, deşi pe numele său exista un ordin emis de
Curtea Marţială din Cluj, care dispunea arestarea şi executarea sa20. În noiembrie 1916, la Piteşti, a fost grav
rănit şi timp de 3 luni a fost îngrijit în spitalele din Focşani şi Iaşi, fiind supus mai multor operaţii. Vasile Stoica
a fost cel care a redactat "Proclamațiile către Țară și Armată" lansate de regele Ferdinand I cu prilejul intrării
României, în august 1916, în primul război mondial21 şi pentrui faptele sale de arme a fost decorat cu „Virtutea
Militară”.

Din anul 1917 începea cariera diplomatică a lui Vasile Stoica, acesta fiind trimis într-o misiune politico-
militară în America. În S.U.A, împreună cu părintele Vasile Lucaciu şi cu părintele Ioan Moţa, are ca misiune
informarea opiniei publice americane cu privire la motivele pentru care România a intrat în războiul mondial22.
Pe lângă acţiunile de propagandă pentru cauza Transilvaniei misiunea avea ca scop şi orgnizarea unei unităţi de
voluntari români transilvăneni pentru frontul francez, această unitate urmând să facă parte din armata franceză
sau americană. Această ultimă iniţiativă nu a avut succes dat fiind faptul că autorităţile americane au respins
organizarea unei unităţi militare cu caracter naţional23. Faptul că în anii 1917-1918 s-a putut vorbi de o
propagandă românească în S.U.A şi tratarea cu simpatie a problemei româneşti în cercurile ştiinţifice, politice şi
sociale ale lumii americane, se datorează în mare măsură strădaniilor profesorului Vasile Stoica24.

În iulie 1917, Vasile Stoica este primit de șeful Departamentului de Stat al SUA, Robert Lansing și de
titularul Apărării, N.Baker, pentru ca la sfârșitul anului 1917 , cu prilejul ținerii unor conferințe, să-l întâlnească
pe Theodore Roosevelt. Din anul 1918 a avut ocazia să stabilească strânse raporturi cu viitori lideri ai
Cehoslovaciei, Poloniei sau Serbiei: Thomas G. Masaryk, Ignacy Jan Paderewski, H. Hinkovici. Împreună cu
cei trei a participat la întâlnirea de nivel înalt de la Casa Albă, la data de 20 septembrie 1918, cu Woodrow
Wilson25, autorul celor paisprezece puncte ale proiectului pentru restabilirea păcii în Europa după încheierea
Primului Război Mondial.

Începând din 16 iulie 1921 Vasile Stoica a intrat în Ministerul Afacerilor Străine din București unde
devine în perioada 1930-1936 ministru plenipotențiar la Tirana și Sofia. În perioada 1937-1939, este ambasador

17 Ministerul Regal al Afacerilor Străine al României - “Anuarul diplomatic și consular", București, Imprimeria Națională,
1942, p. 78-79, 153
18 Burlacu Ioana, Vasile Stoica şi Marea Unire a românilor, în Români.Sârbi.Slovaci, Deva, III, 1995, p. 252
19 Ibidem
20 Ibidem, p. 254
21 Cicerone Ioniţoiu, Cartea de aur a rezistenţei româneşti împotriva comunismului, I, Bucureşti, Tip. „Hrisovul” , 1995, p.
153
22 Dinu C. Giurescu, coordonator, Istoria României în date, București, Editura Enciclopedică, 2003, p. 337.
23 Vasile Stoica, În America pentru cauza românească, Tip. Universul, Bucureşti, 1926, p. 2 şi urm.
24 Burlacu Ioana, op. cit, p. 255
25 Gh. Buzatu, O istorie a prezentului, Craiova, Editura Mica Valahie, 2004, p. 213

67

în Țările Baltice. În perioada 1939-1945 este secretar general al Ministerului Afacerilor Externe, iar în 1946, dr.
Petru Groza îl trimite la Conferința de Pace de la Paris pentru a susține cauza României ca țară cobeligerantă.

O dată cu instaurarea comunismului în România, Vasile Stoica refuză să se înscrie în Partidul
Muncitoresc Român, fapt ce a cauzat începerea unei perioade de șapte ani de detenție, între 1948-1954. În 1957,
este arestat din nou și condamnat la 10 ani de închisoare şi doi ani mai târziu a încetat din viaţă la închisoarea

Jilava.

Bibliografie:
1. Burlacu Ioana, Vasile Stoica şi Marea Unire a românilor, în Români.Sârbi.Slovaci, Deva, III, 1995

2. Gh. Buzatu, O istorie a prezentului, Craiova, Editura Mica Valahie, 2004
3. Dinu C. Giurescu, coordonator, Istoria României în date, București, Editura Enciclopedică, 2003
4. Cicerone Ioniţoiu, Cartea de aur a rezistenţei româneşti împotriva comunismului, I, Bucureşti, Tip.

„Hrisovul” , 1995
5. Ministerul Regal al Afacerilor Străine al României - “Anuarul diplomatic și consular", București,

Imprimeria Națională, 1942
6. Vasile Stoica, În America pentru cauza românească, Tip. Universul, Bucureşti, 1926
Sandu Monica, profesor Şcoala Gimnazială nr. 1 Perieni, Gabriel Sandu, profesor Liceul Pedagogic „Ioan

Popescu” Bârlad Solomon Haliţă (1859-1926) pedagog, publicist, artizan al unirii

După proclamarea independenței, la 1877, o întreagă pleiadă de intelectuali ardeleni trec peste Carpați,
în vechiul regat, pentru a se împlini personal și profesional. Energia și „mesianismul” acestor ardeleni26 vor
îmbogăți viaţă politică, economică, ştiinţifică, culturală şi spirituală din provinciile adoptive. Dintre aceștia, la
Bârlad ajung și îți desfășoară o mare parte din viața lor profesională: Ioan Popescu, Ştefan Neagoe, Stroe
Belloescu, și Solomon Haliță.

Ioan Popescu a fost un eminent pedagog, ctitor de școală, politician și filantrop27. El pune la Bârlad
bazele unei tipografii și editează primul ziar, la 1870: „Semănătorul” (Vlahuţă, elevul lui Popescu, îi va reînvia
numele în „Semănătorul” de la Bucureşti).

După o perioadă de intense pregătiri acesta înființează la Bârlad, la 29 noiembrie 1870, Şcoala Normală.
Pregătirile pentru acest proiect au fost variate: înființarea la 15 februarie 1867 a filialei Tutova a „Societății
pentru învăţătura poporului român”, redactarea de articole28 care să justifice necesitatea unei școli normale la
Bârlad și… cutreierarea satelor cu căruța, începând cu aprilie 1870, pentru căutarea de elevi, etc.

Ştefan Neagoe este decanul presei bârlădene (el este și fondatorul ziarului Paloda care a apărut în
Bârlad, la 1881, timp de 27 de ani), pedagog și autorul unei celebre gramatici de limba română. Acesta este și
unul dintre fondatorii Societății Culturale „Unirea” (1870).

Profesorul Stroe Belloescu a fost înainte de toate un filantrop şi un ctitor de școli, biserici și așezămite
culturale29. A fost întotdeauna generos cu cauza educaţiei şi cea naţională, donând sume mari de bani pentru
elevi nevoiaşi, pentru dotarea cu carte, dar şi pentru societăţi ale românilor din toate provinciile româneşti.
Acesta a editat manuale de matematică și a îndeplinit şi funcţia de deputat si senator de Tutova.

Solomon Haliță s-a născut la 17 aprilie 1859 (anul Unirii Principatelor Române) în familia lui Maxim
Haliţă şi a Ileanei Isipoaie. Tatăl acestuia, Maxim Haliţă, funcţionează ca învăţător la şcoala poporală din
Sângeorzul Român, din 1843 şi până la izbucnirea Revoluţiei din 1848/1849, când va fi chemat, din nou, sub
arme, apoi notar comunal şi diverse alte funcții în slujba statului.

Studiază primele trei clase primare în satul natal, apoi în orașul Năsăud (clasa a IV-a) și apoi gimnaziul
românesc. La 20 de ani, Solomon Haliţă îşi ia bacalaureatul „cu laudă”30.

26 Gh. Vrabie: „Bârladul cultural”, Bucureşti, 1937
27 Faptele şi activitatea publică şi privată a lui Ioan Popescu, profesor onorific, fost deputat, preşedintele Societăţii pentru
învăţătura poporului român, judeţul Tutovei din urbea Bârladului, etc., cu începere din anul 1848, până astăzi, 1901.,
Bârlad, Tipografia Comercială", 1901
28 În februarie 1870, Ioan Popescu redactează lucrarea ”Şcoala normală cu internat pentru prepararea de învăţători în
comunele rurale din judeţul Tutova, înfiinţată în urbea Bârladului de Societatea pentru învăţătura poporului român,
secţiunea Tutovei 1870”
29 Zâna Tãmãşanu: Biblioteca „Stroe S. Belloescu” la centenar 1906-2006, Stroe S. Belloescu- Profesorul, ctitorul, omul,
Academia Bârlădeană, Anul XIII, 4 (25), Trim. IV, 2006
30 Sandu Manoliu, Un om şi o energie în „Icoana unei şcoli dintr-un colţ de ţară românesc”, Năsăud, 1930

68

La Universitatea din Viena se înscrie la Facultatea de Istorie şi Filosofie. Haliţă audiază cursurile de
Pedagogie generală, cele de Introducere în Filosofie şi de Logică ale lui Theodor Vogt, care propunea aceste
cursuri încă din vremea studenţiei lui Eminescu la Viena. Solomon Haliţă arată interes și față de cursurile de
Istorie universală, Limba şi literatura germană, Geografie, etc.

Concomitent cu Universitatea, urmează şi la Paedagogium, secţia umanistă, și asistă la cursuri de istoria
pedagogiei, pedagogie şi metodică, metodica specială a ştiinţelor naturale, ţinând lecţii practice pedagogice la
Seminarul de aplicaţii. Astfel, obține licenţa în Filosofie şi Istorie şi licenţa Paedagogiului din Viena.

După terminarea studiilor revine în țară și începând cu data de 31 octombrie 1883 funcționează ca
profesor şi director al gimnaziului din Dorohoi; preda Istoria, Geografia şi Limba română. În luna martie, anul
următor, s-a prezentat la examenul pentru Catedra de Pedagogie de la Școala Normală din Galaţi, unde câştigă
concursul şi este numit profesor de Pedagogie și de Drept constituţional şi administrativ, începând cu data de 1

aprilie 1884.
În 1886 se transferă, la cerere, la Școala Normală din Bârlad unde va depune o laborioasă muncă în

slujba școlii, atât în calitate de pedagog cât și de gazetar.
În cadrul Școlii Normale activează ca profesor de pedagogie și de drept constituţional şi administrativ și

organizează Școala de aplicaţie pentru lecţiile practice ale elevilor normalişti.
Împreună cu alţi colegi (G. R. Constantinescu, Gh. Ghibănescu, Gavr. Onişor, V. G. Diaconescu şi I.

Apostolescu) a întemeiat prima revista pedagogică din oraș: „George Lazăr”, „revistă pentru educaţiune şi
instrucţiune”, care a apărut lunar în perioada 1887–1889, sub direcţiunea sa.

Începând cu 20 iulie 1887, până la 28 august 1888, împreună cu G. Ghibănescu, editează și foaia
politică „Bârladul”, în care, la 27 septembrie, se publică unele articole istorice şi despre şcoală31: („Şcoalele
rurale”, „Şcoala Codreanu şi lucrul manual”, „Concursul pentru catedrele primare”, etc).

La 10 decembrie 1888 primește cetățenia română. Din actele depuse reieșea că: „ este născut în comuna
Sângeorgiu la 17 aprilie 1859, din părinţi români, că era lepădat de protecţia austro-ungară, că la Bârlad se
bucura de o bună conduită în societate și că din 18 februarie 1886 era numit profesor de pedagogie, drept
constituţional şi administrativ la Școala normală din Bârlad.32

În perioada 1 octombrie 1888 - 15 martie 1891, funcționează ca revizor şcolar al judeţului Tutova și
apoi inspector general, funcție pe care o va ocupa, cu întreruperi, diverse perioade de timp din intervalul 1
septembrie 1896 până la 16 noiembrie 1911).

După aproape zece ani de activitate în slujba școlii la Bârlad, se transferă la Galați, unde între anii 1893
și 1905 ocupă catedra de pedagogie şi drept de la Şcoala Normală; funcționează și ca director în această
instituție. Se implică în activitățile Asociaţiei corpului didactic din Galaţi și ale Consiliul General de Instrucţie
(unde a luat parte la alcătuirea proiectului de reformă a programelor şcolare).

În 1905 se transferă la Iaşi, la catedra de filosofie şi pedagogie de la seminar. Activează apoi ca
inspector general în Ministerul Învăţământului (numit de Spiru Haret), funcţionar guvernamental la Iași (1916-
1918) și director în Prefectura Iaşi (1919-1921). În 1919 este numit inamovibil în această funcţie.

În noiembrie 1918, odată cu evenimentele generate de Marea Unire, autoritățile din vechiul regat au
numit o delegație condusă de Solomon Haliţă și din care mai făceau parte și dr. Ion Bordea din Braşov, Ion
Boieru din Turda, Gavrilă Petri din Nepos şi Isidor Popovici din Dej, pentru a intra în contact cu fruntaşii
Partidului Naţional Român din Transilvania şi pentru a îndeplini rolul de observator şi organ de legătură între
aceştia şi guvernul Vechiului Regat.33 De altfel, încă din octombrie, fusese trimisă o delegație la Iași, din
Transilvania, pentru a cere ajutor din cauza vidului de autoritate din fost provincie ungurească.

Începând cu anul 1922, după patru decenii de activitate dincolo de Carpați, se întoarce în Ardeal, mai
întâi ca director general al învăţământului primar şi normal din Cluj, apoi ca prefect al judeţului Năsăud, funcţie
pe care o exercită începând cu anul 1922 și până în 1926, anul morții sale. În această calitate a întemeiat trei
licee, o şcoală normală şi trei şcoli de meserii.

31 I. Antonovici, Gr. Creţu, Tipografiile, xilografiile, librăriile şi legătoriile de cărţi din Bârlad. Cu o privire asupra
tipografiilor din România de la 1801 până astăzi. Bucureşti, 1909/1910
32 Ion N. Oprea, Mari personalități ale culturii române intr-o istorie a presei Bârladene (1870-2008), Ed. TipoMoldova,
București, 2004
33 Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României. 1916-1918, voi. III, Bucureşti, 1927;

69

Din anul 1993, un liceu din orașul natal, Sîngeorz-Băi, a fost denumit: Liceul teoretic „Solomon Haliță”.
De asemenea, o stradă din localitatea Bistrița, județul Bistrița Năsăud, poartă numele acestuia.

Bibliografie:
1. Alexandru Dărăban: Solomon Haliţă, Om al epocii sale, Editura MEGA Cluj-Napoca, 2015.
2. Nicolae Iorga, Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească la 1900, Bucureşti, Editura

Saeculum I.O., 2005.
3. Sandu Manoliu, Un om şi o energie în „Icoana unei şcoli dintr-un colţ de ţară românesc”, Năsăud,

1930.
4. Ion N. Oprea, Mari personalități ale culturii române într-o istorie a presei bârladene (1870-2008),

Ed. TipoMoldova, București, 2004
5. Oltea Rășcanu Gramaticu - Ctitori ai învăţământului bârlădean: Ioan Popescu 11O ani de la moarte,
6. Acta Moldaviae Meridionalis Vol. II, Anuarul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare”, Vaslui , 2010
7. Gabriel Sandu, 130 de ani de la prima revistă pedagogică bârlădeană, Academia Bârlădeană, Anul

XXIV, 1(66), Trimestrul I, 2017.
8. Maxim Haliţă, Autobiografie în manuscris, Arhiva Liceului „Solomon Haliţă” Sângeorz-Băi.

Webografie

1. http://www.academia.edu/17506740/SOLOMON_HALI%C5%A2%C4%82_-_om_al_epocii_sale

2. http://www.academia.edu/5316021/Laz%C4%83r_Ureche_-

_Solomon_Hali%C5%A3%C4%83_militant_pentru_inf%C4%83ptuirea_Marii_Uniri

3. https://en.wikipedia.org/wiki/George_Laz%C4%83r_(magazine)

4. http://www.arhivelenationale.ro/images/custom/image/serban/fifi%201/Arh._personale_si_familiale

_I.pdf

5. http://www.youblisher.com/p/1268346-Revista-George-Lazar-Barlad-Nr-1-1878/

6. http://www.youblisher.com/p/1268472-Revista-George-Lazar-Barlad-Nr-2-1887/

7. http://www.youblisher.com/p/851134-Articole-din-Nr-1-%C8%99i-2-Revista-George-Lazar-

Barlad-an-III-1889/

8. http://www.youblisher.com/p/851133-Articol-din-Revista-George-Lazar-Barlad-an-II-1888/

9. https://revistapisaniisangeorzene.files.wordpress.com/2013/11/oct-_2013.pdf

10. http://en.calameo.com/read/003280504ff852037698e

11. http://www.rasunetul.ro/insemne-ale-unirii-interactiuni-culturale-si-pedagogice-nasaud-iasi-sec-

xvii-xx

ANEXA I
Articolele lui Solomon Haliţă din revista „George Lazăr”34:
- Către cititori
- Din ale şcolii primare
- Grădina de copii de I. P. Florantin – recenzie –
- Direcţiunile ce predomină în educaţiune şi instrucţiune în timpurile noastre
- Părerea noastră
- Igiena şcolară. Noul sistem de bănci şcolare la expoziţia Congresului internațional de igienă şi
demografie din Viena
- Psihologia ca ştiinţă fundamentală a pedagogiei ştiinţifice
- Deşteptarea şi întreţinerea atenţiunii în şcoală
- Reflexiuni metodice asupra programelor cursului primar
- Premiile şi lectura privată a şcolarului
- Şcoli înalte pentru ţărani
- Tactul pedagogic
- Un consiliu şcolar internaţional
- Teoria şi Practica pedagogică în Şcolile Normale. Lipsa Şcolilor de aplicaţie
- Barbarisme pedagogice

34 Articolele au fost publicate în ediție anastatică în volumul lui Alexandru Dărăban: SOLOMON HALIŢĂ, Om al epocii
sale

70

- Miopia în şcoală Detaliu copertă și caseta redacțională
- Şcoli normale

ANEXA II FOTOGRAFII
George Lazăr, Anul I, Bârlad, nr. 2, 15 mai 1887

Fotografii preluate din volumul „Solomon Haliţă, Om al epocii sale”, Editura MEGA Cluj-Napoca 2015 de
Alexandru Dărăban

Fotografie preluată din Revista PISANII SÂNGEORZENE
ANUL II, NR. 14, OCTOMBRIE 2013

Stoian Alina-Ionela, profesor, Școala Gimnazială Ion Mareș Vulcana-Băi, Dâmbovița Ion Mareș - în
căutarea unui nou destin

„Fiecare lecție predată e o piatră mai mult adăogată la edificiul educației copilului.“
(Ion Ciorănescu)

Școala Gimnazială din comuna Vulcana-Băi, jud Dâmbovița, loc pitoresc, ascuns între păduri
ocrotitoare, poartă numele învățătorului Ion Mareș, figură reprezentativă ale pedagogiei moderne, personalitate
marcantă a învăṭământului dâmbovițean de ieri şi de astăzi.

De ții drumul drept, de pe șoseaua Târgoviștei în stânga, după ce traversezi pădurea, intri în Vulcana-
Băi. Puțin mai departe, de-a stânga drumului, elegantă și discrete, îți atrage atenția Vila Mareș, locuința familiei
Mareș, loc încărcat de istorie. Puțim mai sus, păstrată cu sfințenie, găsești casa în care a trăit însuși învățătorul.

71

În Vila Mareș mai locuiește nepoata acestuia, care povestește cu nostalgie și împărtășește cu dragoste amintiri
despre bunicul său: „Câmpulung Muscel este oraşul-centru comercial unde, în noiembrie, ziua 28, anul 1881, s-
a născut cel ce va iscăli mai târziu, cu deosebită plăcere şi mândrie, Ion Gh. Mareş. A fost botezat cu numele de
Ion, al Sfântului prooroc Înaintemergătorul Domnului, provenit din tată Gheorghe şi mamă Maria, prenume
desprinse dintre cele sfinte şi iubite de români“. Ascultând glasul blând al doamnei, povestea te prinde de parcă

faci parte din ea.
La vârsta de 10 ani, mama lui Ionel moare şi, de parcă nu ar fi fost de-ajuns această cumplită suferință, o

altă nenorocire vine repede. Tatăl său, care avea o brutărie în Câmpulung, dar se ocupa şi de negustorie, într-
unul din drumurile sale, în timp ce trecea printr-o pădure, cade de pe cal, iar la puțin timp, se stinge şi el. Cei trei
copii rămân orfani şi sunt crescuți de bunicii din partea mamei, maica (cea care „ştia carte românească şi
grecească, era credincioasă, cu frică de Dumnezeu şi ruşine de oameni“, ceea ce le cerea şi copiilor) şi moş
Rățoi (un român solid, cu înfățişare şi voință puternică).

Clasele primare sunt urmate de Ion Gh. Mareş în Câmpulungul natal, iar, din notițele sale,(pe care
doamna Platco, nepoata, un profesor pensionar foarte apreciat, ni le arată cu mândrie) rezultă că în copilărie l-a
cunoscut pe celebrul Badea Cârțan - Gheorghe Cârțan, cioban din zona Sibiului, care a trecut munții de mai
multe ori prin părțile acelea, ajungând din Țara Făgăraşului la Câmpulung, călătorind pe jos chiar până la Roma.

În 1896, când împlinea 15 ani, o deosebită oportunitate apare pentru Ionel (Ion Gh.Mareş) şi familia sa.
Şcoala Normală „Carol I“ se mută din Bucureşti la Câmpulung, într-o construcție extrem de funcțională,
devenind, în timp, cea mai importantă şcoală normală din țară. Astfel, în 1901, reuşeşte să absolvească prima
promoție de învățători, cu totul deosebită, printre cei 50 de absolvenți făcând parte şi Ion Gh.Mareş. Se pare că a
putut urma cei cinci ani de şcoală fiind bursier al statului, ca orfan.

Şcoala i-a dat lui Ion Gh.Mareş un voluminos şi variat bagaj de cunoştințe. Astfel, i s-au păstrat câteva
dintre caietele sale cu lecții în limba germană, scrise cu litere gotice, dar şi caiete de geografie, cu hărți îngrijit
desenate de către viitorul învățător, folosind creioane colorate, care au fost admirate în vila din comuna
Vulcana-Băi. La 1 septembrie 1901, absolventul Ion Gh.Mareş este repartizat ca învățător provizoriu la Dobreni,
județul Vâlcea. Peste un an, la 1 septembrie 1902, obține postul de învățător provizoriu în Cucuteni-Vulcana,
unde, la 1 septembrie 1905, este declarat învățător definitiv, aşa cum rezultă din Anuarul oficial întocmit de
Oficiul statelor personale şi al statisticei la 15 octombrie 1910, Ploieşti.

La 24 august 1903, se căsătorea cu o fată din sat, Maria, neştiutoare de carte, dar care era o femeie cu
trăsături agreabile, deosebit de muncitoare, dându-i soțului şase copii:

- prima, Agripina, devenită şi ea învățătoare la Vulcana-Băi şi apoi la Pietroşița;
- Gheorghe (n.1906), doctor în medicină, autorul monografiei comunei, în colaborare cu fiul său, dr.Dinu
Mareş;
- Virgil (n.1909), învățător, apoi licențiat, profesor de limba română şi director al şcolii în satul natal;
- Emil (n.1911), inginer constructor, stabilit definitiv în străinătate, în timpul războiului;
- Teodor (n.1915), ofițer de stat major, şi Nina (n.1919), casnică, absolventă de liceu.

Menționăm că la 1 ianuarie 1905, la inițiativa lui Ion Gh.Mareş, se înființează Banca Populară Armaş
Bunea în comuna Vulcana-Băi, instituție pe care a condus-o până la 1 februarie 1939. Tot la îndemnul
învățătorului Ion Gh.Mareş s-a construit noua şcoală, al cărei local a fost inaugurat în luna mai 1909, cu
participarea ministrului Spiru Haret, care doreşte ca prefectul să-i prezinte “întâi pe d-l învățător”.

OPERA MARELUI PEDAGOG MODERN
Ilustrul pedagog dâmboviṭean, Ion Gh.Mareş, a desfăṣurat ṣi o apreciată activitate publicistică, legată şi
de funcțiile sale de conducere a obştii dăscălimii şi a celei cooperatiste.
Între 1923 şi 1943, timp de 20 de ani, la Țârgovişte, la tipografia Dâmbovița, fondată în 1896, s-a tipărit
Graiul Dâmboviței, revista corpului didactic primar din județ. Dascălul nostru se număra printre cei trei cenzori
ai Comitetului Asociației județene, apoi membru în Consiliul de administrație al Asociației pe plăşi (conducător

la plasa Pucioasa).
În 1928, în două numere ale gazetei Graiul Dâmboviței, publică o mică lucrare tip teatru popular,

intitulată Moş Ion în aeroplan. Menționăm aici şi titlul a trei articole publicate în revistă despre: Iisus ca
învățător, În ajunul Sf.Paşti şi Învierea. În primăvara anului 1930 încep să-şi găsească loc în revistă articolele
sale privind metodica predării şi probleme de didactică.

72

Tot în 1930 ajunge unul dintre cei nouă membri ai Consiliului general al Cooperației Române, care
reprezentau provinciile țării.

În luna septembrie a anilor 1933-1935, se afirmă ca fidel cronicar al Congresului şi Adunării generale a
învățătorilor din România, desfăşurate la Cluj, Iaşi şi Timişoara. Astfel, începând din acest an, devine
preşedintele Asociației învățătorilor din județul Dâmbovița.

Ion Gh.Mareş simpatizând politica țărănistă, care pătrunsese puternic în mediile săteşti, devine membru

al respectivului partid.
Pensionat, după peste 37 de ani de apostolat, se stinge din viaţă pe 9 decembrie 1956, de supărare,

traumatizat psihic, suferind fizic, supus unor tracasări, confiscărilor de bunuri, chiar sub amenințarea armei,
neapucând nici Crăciunul, pe care-l aştepta de fiecare dată cu mare bucurie.

Ion Mareș a lăsat în urma sa o zeste extraordinară. Le-a insuflat vulcănenilor dragostea pentru educație,
respectul pentru muncă și pentru oameni. Eforturile sale de o viață de o om, depuse pentru a dezvolta
învățământul vulcănean, dar zi pentru a dezvolta locul din punct de vedere economic, nu au rămas fără ecou!
Acestea au fost duse mai departe de familia învățătorului și de foști elevi de-ai săi, care au înțeles că o
colectivitate rurală poate înflori prin educație și prin oamenii care dau valoare locului.

Din anul 2006, școala din localitate îi poartă numele și tot de atunci, pe 28 noiembrie se sărbătorește
Ziua școlii, zi în care au loc diferite manifestări, programe cultural-artistice menite a-l omagia pe Ion Mareș, cea
mai de seamă personalitate a comunei Vulcana-Băi.

Bibliografie:
1. Monografia comunei Vulcana-Băi
2. Material puse la dispoziție de nepoata învățătorului

Toană Veronica Cristina, profesor, Şcoala Gimnazială, Comuna Tomşani, Judeţul Vâlcea DASCĂLUL

A fi dascăl este mai mult decât o meserie, înseamnă responsabilitate, devotament, sacrificiu şi - mai
presus de toate - depăşire de sine. Educatorul, învăţătorul şi profesorul sunt prin excelenţă atât dascăli, cât şi
părinţi spirituali pentru elevi, mai ales în primii ani de şcoală. Ei sunt cei care le îndrumă primii paşi şi conduc
elevii către succes. Pentru a fi dascăl este nevoie de mai mult decât de tact pedagogic şi informaţii, este nevoie
de răbdare, înţelegere, căutare de soluţii, implicare până la extrem.

Dascălul este persoana cea mai importanta pentru un elev, deoarece acesta îl ghidează cu paşi mici, dar
siguri către un viitor promiţător, un viitor de succes. Un dascăl nu are numai menirea de a prezenta, consolida şi
verifica informaţii, ci îşi dedică timpul şi viaţa elevilor săi, punându-i pe aceştia pe primul loc, depăşindu-şi
limitele, pentru a primi în schimb doar mulţumirea sufletească a lucrului bine făcut. Dascălul trebuie să fie
asertiv, implicat, trebuie să folosească metode moderne şi variate de predare pentru a atrage elevii şi a-i antrena
în diferite activităţi cu finalităţi diferite.

Elevii au nevoie de echilibru, stimă de sine ridicată, încredere în forţele proprii pentru a deveni adulţi
responsabili şi pregătiţi pentru viitor. Acesta este însă un proces îndelungat care necesită multă muncă, dedicaţie
şi implicare din partea tuturor părţilor (elevi, părinţi şi dascăli deopotrivă). Între profesor şi elev trebuie să existe
empatie, iar fără aceasta nu există comunicare, nu se poate vorbi de o relaţie solidă, construită în timp şi cu mult
efort. În caz contrar, elevul se va izola şi îl vei pierde ca şi ”partener”, iar procesul de învăţare al elevului este

periclitat.
Mai întâi, un dascăl bun, trebuie să fie pedagog, trebuie să fie blând, dar şi exigent atunci când este

nevoie, impunând elevilor standarde ridicate, să fie drept în aprecieri şi să încurajeze elevii să emită judecăţi de
valoare, să aducă argumente şi să nu se teamă de eşec, deoarece şi acesta este parte integrată a procesului de
învăţare şi un pas important spre atingerea obiectivelor. Fără muncă şi perseverenţă nu poţi câştiga nimic, chiar
dacă, în zilele noastre, sistemul de valori este inversat şi bulversat. Într-o astfel de societate, menirea unui dascăl
este să-i facă pe elevi să realizeze importanţa procesului de formare şi maturizare pentru viitorul lor şi faptul că
depinde de ei dacă sunt receptivi la influenţele pozitive sau negative exercitate asupra lor. Dascălii sunt cei care
îi învaţă pe elevi să pună în balanţă, să cântărească şi îi responsabilizează în luarea deciziilor, elevii fiind, în
esenţă, adulţi în miniatură.

Dascălul este surprins şi descris atât de frumos în operele marilor scriitori, acest lucru dovedind
importanţa pe care acesta o are în dezvoltarea armonioasă a elevilor şi a ”viitorilor adulţi”. Dar, profesia de
dascăl, ca şi alte profesii şi meserii, este intr-o continuă schimbare şi transformare. S-au schimbat metodele şi

73

mijloacele de învăţământ, s-au diversificat manualele, sursele de informare, condiţiile de şcolarizare şi, cel mai
important, s-au schimbat beneficiarii procesului de învăţământ-elevii. Aceştia au trecut de la cutreieratul
pădurilor şi joaca în natură, la jocuri virtuale, internet, televizor, s-a schimbat modul în care aceştia percep
lumea înconjurătoare şi modul de a reacţiona în anumite situaţii, s-a schimbat clima, politica şi s-au modificat
chiar şi criteriile de evaluare ale dascălilor. Totul se schimbă, se transformă însă, în esenţă, nu s-a schimbat
nimic important. Pasiunea şi vocaţia dascălilor a rămas aceeaşi şi acelaşi „material” ce se cere prelucrat şi
modelat (mintea şi sufletul copilului avid de cunoaştere) până devine o capodoperă ce poartă semnătura distinsă
a dascălilor ce au contribuit la şlefuirea ei.

În opinia mea, dascălii sunt ca zidarii. Pun temelia vieţii noastre sociale. Totodată sunt şi artişti deoarece
ne pictează în mii de culori, dar şi cercetători deoarece ne ajută să ne descoperim pe noi în timp ce învăţăm.
Dascălii sunt adevărate exemple pentru elevii. Îi implică în diverse proiecte ce îi ajută să îşi dezvolte modul de a
gândi, îi ajută să îşi descoperim talentele ascunse, le acordă toată încrederea dându-ne speranţă şi determinându-
i să muncim mai mult. Orice problemă ar avea şi cu orice s-ar confrunta, ei au fost, sunt şi vor fi acolo pentru
elevi, dându-le sfaturi ce le oferă o nouă perspectivă în abordarea problemelor.

Modul în care le predau şi le explică le captează atenţia şi îi fac să înţeleagă totul de parcă le-ar povesti
un basm, iar elevii, sunt cu totul hipnotizaţi şi prinşi în jocurile de cuvinte. De asemenea, organizează foarte
multe proiecte şi activităţi extraşcolare, activităţi ce au contribuit şi contribuie semnificativ la dezvoltarea
armonioasă a elevilor. Modul de cunoaştere prin diferite jocuri creative este specific dascălilor creativi şi
dedicaţi.

Un lucru foarte important este faptul că dascălii le arată calea spre atingerea visurilor lor, le acordă tot
sprijinul de care au nevoie şi le dau şansa să descopere lucruri noi împreună. Le-au arătat că perseverenţa este
foarte importantă, chiar şi atunci când totul pare pierdut şi i-au învăţat pe elevi să nu renunţăm, să lupte să
obţină ceea ce îşi doresc. Au ştiut de asemenea să îi certe atunci când au greşit şi să îi ridice atunci când nu mai
găseau calea de ieşire. Sunt convinsă că împreună, dascălii şi elevii sunt mai puternici şi sunt capabili de lucruri
măreţe.

Datorită dascălilor am devenit mai buni, am învăţat să ne punem întrebări, să cercetăm, să argumentăm
afirmaţiile noastre şi să perseverăm deoarece doar aşa vom reuşi. Datorită dascălilor noştri am devenit ceea ce
suntem astăzi!

Societatea actuală este o societate a competiţiei şi a competenţei şi are nevoie de oameni care să se
remarce prin ceea ce ştiu şi ce pot face pentru semenii lor. Există astfel de oameni, însă din ce în ce mai puţini
mai sunt oameni în adevăratul sens al cuvântului şi îmi place să cred că sunt mulţi dascăli care pot fi incluşi în
această categorie.

Dascălul este cel care conştientizează toate transformările din viaţa socială, adaptându-se în permanenţă
la tot ce este nou. Există mai multe elemente care sunt caracteristice unui dascăl şi anume iubirea pedagogică,
fără de care nu se poate numi dascăl, credinţa în valorile sociale şi culturale, fără de care nu putem avea o
societate solidă, conştiinţa responsabilităţii faţă de elevi, deoarece fără simţul răspunderii în tot ceea ce facem nu
vom învăţa niciodată ce înseamnă asumarea deciziilor.

A fi profesor înseamnă un risc asumat, adevăratul dascăl este cel care îi învaţă pe copii să se aprecieze
corect şi să valorizeze pe alţii la adevărata valoare punând în balanţă toate elementele necesare unei analize
obiective. Tot dascălul îi învaţă să îşi cunoască limitele şi să trăiască cu ele, dar şi să îşi apere şi să îţi susţină
punctele de vedere, aducând argumente în acest sens.

Prin urmare, dascălul trebuie să fie un model pentru elevii săi şi nu numai, să corespundă unor standarde
deontologice, el fiind un exemplu de comportament şi virtute pentru elevii săi şi pentru ceilalţi membri ai
societăţii. Dascălul model presupune să fie un om integru, cu o bună pregătire de specialitate şi nu numai,
capabil să emane în jur căldură sufletească, să iubească profund şi sincer copiii pentru a se putea crea relaţia
profesor - elev, vitală actului educativ, el trebuie să aibă darul de a răspândi lumină în mintea celor care-l
înconjoară şi îi urmează învăţămintele călăuzit fiind pe drumul succesului de măiestrie pedagogică şi de vocaţie.
Stăpânirea de sine, cinstea, modestia, exigenţa faţă de propria persoană, năzuinţa spre perfecţiune şi
perfecţionare, fermitatea, consecvenţa, creativitatea, intuiţia, răbdarea, toleranţa, munca din belşug, ambiţia,
perseverenţa, entuziasmul, sunt calităţi care-l transformă pe dascăl în ideal pentru elevii săi şi pentru cei din jur.
El a descoperit izvorul cunoaşterii şi aceasta este sursa puterii sale, a învăţat că munca este secretul tinereţii şi

74

întreaga sa viaţă învaţă pe alţii prin joc şi veselie, a aflat că munca cinstită este drumul succesului curat şi caută
mereu metode şi procedee de lucru potrivite care să alunge bezna necunoaşterii, încercând în permanenţă să

inoveze.
Vocaţia de dascăl este nobilă, bunătatea şi răbdarea reprezintă liantul celorlalte componente care

netezesc drumul spre împlinire profesională, a fi dascăl fiind o adevărată ştiinţă şi artă. Aparent neînsemnaţi,
lipsiţi de acea putere atât de mult râvnită în zilele noastre, continuă să trăiască folosind armele ce le sunt la
îndemână: mintea şi sufletul, pentru a transmite mai departe din experienţele şi trăirile lor. Mângâierea lor în
zilele umbrite de norii ignoranţei şi aroganţei sunt zâmbetele sincere şi curate, pline de inocenţa specifică
vârstei, ale elevilor în fiecare zi. Dascălul a fost şi a rămas totdeauna un moderator al tuturor situaţiilor critice,
de fiecare dată preţuind omenia şi onestitatea, cinstea şi blândeţea caracteristică.

În concluzie, profesia de dascăl este una dintre cele mai grele, dar pline de satisfacţii şi împliniri.
Indiferent de schimbările survenite în societate şi nu numai, educaţia va avea cel mai important rol, acela de
formator şi modelator al viitoarelor generaţii. Dascălul, în ciuda piedicilor întâlnite, trebuie să îşi asculte
chemarea, să continue să clădească, să insufle şi să inspire pentru a securiza viitorul omenirii.

Trandafir Daniela, prof. pentru înv. primar, Şcoala Gimnazială „Dimitrie Luchian”, Piscu, Galaţi Meseria
de dascăl - prezent și trecut

“Sunt ce sunt astăzi şi datorită dascălilor pe care i-am avut” – aceasta este sintagma care ar trebui să ne
treacă prin minte atunci când ne gândim la profesorii care ne-au ajutat să înţelegem din tainele vieţii şi să
deprindem cunoştinţe care ne vor ajuta probabil pe tot parcursul vieţii.

“Nici o profesiune nu cere posesorului ei atâta competentă, dăruire şi umanism ca cea de educator
pentru ca în nici una nu se lucrează cu un material mai preţios, mai complicat şi mai sensibil decât este omul în
devenire... ancorat în prezent, întrezărind viitorul şi sondând dimensiunile posibile ale personalităţii, educatorul
instruieşte, educa, îndeamnă, dirijează, cultiva şi organizează, corectează, perfecţionează şi evaluează neîncetat
procesul formarii şi desăvârşirii calităţilor necesare omului de mâine”, spunea un înţelept despre meseria de

profesor.
Profesorul, aşa cum este cunoscută această meserie pentru societate, este una dintre cele mai vechi

ocupaţii din lume. Fie că se numeau maeştri, învăţători, mentori sau înţelepţi, profesorii au avut întotdeauna un
statut aparte în societate. Pe vremuri, la sate şi în micile oraşe, învăţătorul, preotul şi doctorul erau personajele
cele mai respectate în comunitate, oamenii de care toată lumea ascultă şi se ruşina, iar tânărul care era luat
novice de către unul dintre aceştia era norocosul care va reuşi în viaţă.

Care sunt cele mai importante calităţi pe care trebuie să le aibă un om pentru a fi dascăl? “În primul rând
să iubească copii, să fie un bun comunicator, să fie înţelegător, sociabil, să vrea să înveţe mereu şi să
împărtăşească din ce are, să nu pună partea financiară pe primul loc, să vrea mereu să se redescopere ca să nu se
plafoneze”.

În acest moment al dezvoltării societății, trebuie reconsiderate competențele unui dascăl bun, el trebuie
să fie eficient când pășește pe poarta școlii și pe ușa sălii de clasă. Dacă elevii s-au schimbat, și dascălii trebuie
să se schimbe, să se adapteze noilor necesități ale acestora, să rezolve problemele de indisciplină, lipsa de
interes pentru învățătură, lipsa de încredere în forțele lor, teama de a veni la școală, să impună elevilor, părinților
și comunității întregi respectul față de dascăli și față de activitatea didactică, care în ultimul timp și-a estompat
culorile, fiind zugrăvită mai mult în culori cenușii.

De aceea, măiestria unui dascăl eficient constă în construirea unei relații eficiente între el și elevii săi.
Aceasta trebuie să se concretizeze în aspecte precum: tratarea diferențiată a copiilor, permițându-le acestora să-
și manifeste unicitatea, individualitatea, creativitatea; oferirea unei satisfacții mutuale, ceea ce înseamnă că nu
trebuie să împlinească nevoile unui copil în defavoarea altuia; crearea sentimentului de interdependență, elevul
manifestându-se liber, fără să se afle sub lupa imensă a ochiului vigilent al dascălului, pregătit doar pentru
sancționare; existența sentimentului reciproc de respect și de grijă a unuia față de celălalt; transparența activității

didactice, sinceritatea celor doi poli ai clasei: elev-profesor.
Ceea ce face să crească importanţa rolului şi personalităţii învăţătorului în şcoală şi în societate sunt cele

două tipuri fundamentale de activităţi pe care el le desfăşoară zi de zi: activitatea şcolară şi activitatea
extraşcolară. În şcoală dascălul este conducătorul activităţii didactice ce se desfăşoară în vederea realizării
obiectivelor prevăzute în documentele şcolare. El este cel care imprimă un sens şi o finalitate educativă tuturor

75

premiselor şi condiţiilor, obiective şi subiective, participante şi implicate în procesul de învăţământ. Privite în
sine, informaţiile cuprinse în programele şi manualele şcolare constituie doar premise latente din punct de
vedere al formării personalităţii umane, ele capătă, însă, valenţe educative ca urmare a prelucrării şi transmiterii
lor de către învăţător. Tot aşa se întâmplă şi cu mijloacele de învăţământ. Oricât de performante ar fi ele, numai
utilizarea lor de către învăţător prin integrarea lor într-o situaţie de învăţare le asigură valenţele educative
scontate. Sunt un ajutor pentru cadrul didactic dar el rămâne cel care conferă acestor mijloace un sens pedagogic
prin modul cum le foloseşte şi prin rezultatele la care ajunge. Relaţia pedagogică rămâne, oricât s-ar tehniciza, o
relaţie umană. Învăţătorul prin personalitatea sa amplifică valenţele educative ale tuturor cunoştinţelor
transmise. Rolul conducător al dascălului în activitatea didactică rămâne una din coordonatele de bază ale
misiunii sale. Pentru a-şi îndeplini rolul, învăţătorul trebuie să fie permanent în mijlocul elevilor, să constituie
pentru fiecare dintre ei o personalitate dinamică, entuziasmată.

Învăţăm mereu şi niciodată nu vom şti tot! Talentul de dascăl ne permite să le insuflăm copiilor dorinţa
de a şti, curajul de a spune ce gândesc, puterea de a gândi drept, de a nu judeca pe nimeni şi puterea de a
schimba în bine lumea din jurul lor. Talentul de a fi dascăl ne ajută să gestionăm situaţiile critice, să îndrumăm
cu dăruire copiii către excelenţă sau copiii cu nevoi speciale. Latura umană subiectivă şi fragilă trebuie
cunoscută şi stăpânită. Munca în educaţie înseamnă acumulare de tensiune , presiune, concentrare, stres,
înseamnă responsabilitate pentru o clasă întreagă de elevi dar şi pentru fiecare elev în parte, reponsabilitate în
fiecare oră, în fiecare pauză, la fiecare activitate extraşcolară. Impactul factorului uman, cu toate consecinţele ce
decurg din aceasta, nu este deloc neglijabil în această profesie. Suntem oameni, avem suflet şi facem această
meserie din pasiune, din dorinţa de a lăsa moştenire urmaşilor dragostea de carte, corectitudinea, seriozitatea,
dorinţa de a fi mai bun, de a reuşi. Învăţătorul este cel care contribuie la educaţia pentru o viaţă de calitate a unui
individ şi a colectivităţii. Promovează încrederea, respectul reciproc, gândirea pozitivă, adoptă idei şi atitudini
democratice. Probează calităţi umane, profesionale şi etice. Recunoaşte şi pune în valoare aspectele pozitive şi
rezultatele elevilor, îi sprijină în eforturile lor şi le insuflă încredere în forţele proprii.

În nicio altă profesie nu este mai oportună cerinţa ca interacţiunea dintre carieră şi vocaţie să fie cât mai
aproape de perfecţiune. Toate celelalte profesii depind de activitatea învăţătorului, fiindcă el crează acele
însuşiri în substanţa cea mai delicată şi mai nobilă – omul, de care acesta are nevoie. Devine un imperativ al
şcolii de a angaja nu doar învăţători, ci învăţători de vocaţie. Nu doar munca coştiincioasă şi sistematică,
mobilizarea voinţei şi sentimentelor, ingeniozitatea, creativitatea, calitatea gândirii, erudiţia şi pregătirea
ştiinţifică constituie cheia succesului în activitatea pedagogului, ci vocaţia lui pentru ceea ce face. Înţeleg prin
vocaţie convergenţa tuturor eforturilor învăţătorului spre anumite manifestări, în direcţia cărora simte că se
realizează pe sine şi are sentimentul propriei libertăţi, propriei afirmări, iar forma sub care vocaţia se manifestă
constituie îndeletnicirea constantă a pedagogului de vocaţie. Ceea ce face învăţătorul este să construiască o bază
solidă pentru construcţia ce va dura toată viaţa pentru fiecare individ în parte. Formarea individului presupune
nu numai însuşirea unor cunoştinţe, ci şi învăţarea acestuia să înveţe de-a lungul vieţii, să gândească liber şi

critic.
Învăţătorul nu uită niciodată că trebuie să zâmbească, să lase la uşa clasei toate problemele personale şi

să fie mentor şi prieten pentru elevii săi. Dacă zâmbeşte, zâmbetul se va întoarce aproape mereu. Zâmbetul şi
râsul întăresc sistemul imunitar, apără de boli, inspiră idei, atrag prietenii şi înfrumuseţează viaţa. Am învăţat în
ani de activitate la catedră generaţii după generaţii că unde e mintea, acolo e şi comoară. Ceea ce facem pentru
noi înşine moare odată cu noi. Ceea ce facem pentru alţii şi pentru lumea întreagă rămâne şi este nemuritor!
Rămâneţi implicaţi! Modelaţi personalităţi şi suflete, îndrumaţi copiii pe drumul cel bun al vieţii şi veţi rămâne
nemuritori! A trăi în lume fără a deveni conştient de sensul ei este ca şi când rătăceşti într-o bibliotecă fără a

atinge nicio carte!
Criticile, dezaprobările, avertizările trebuie înlocuite cu sfaturi, alternative la soluțiile găsite de elevi,

pentru ca ei să se simtă apreciați, înțeleși, încurajați să se bizuie pe forțele proprii, căci numai prin eforturi
susținute de fiecare în parte se poate ajunge acolo unde îți stabilești ținta. Ascultarea activă este la fel de
importantă ca și colaborarea cu familia, pentru a cunoaște personalitatea complexă a copilului, pentru bunul
mers al actului educațional.

76

În ziua de astăzi, dascălul trebuie să-și joace foarte bine rolul pe scena școlii deoarece rolurile sale sunt multiple:
expert al actului de predare-învățare-evaluare, agent motivator, lider, consilier, model, profesionist reflexiv,

manager.
Misiunea dascălului din prezent este una nu tocmai ușoară, deși este tratată cu superficialitate și cu

prejudecăți de societatea noastră românească.
Un dascăl bun este acea persoană care dovedește, în egală măsură, umanism (în general) și dragoste de

copii (în special), spirit de obiectivitate, dreptate, principialitate, cinste, curaj, corectitudine, răbdare, optimism,
modestie, fermitate, stăpânire de sine. La acestea se adaugă toate calitățile aptitudinale (empatică,
organizatorică, tact pedagogic, măiestrie pedagogică). Un dascăl care dovedește măiestrie pedagogică este mai
mult decât un reputat profesionist, este artistul desăvârșit în meseria lui. El este cel care are conștiința
responsabilității și a misiunii sale, care înseamnă să arzi ca o lumânare pentru a-i lumina pe alții, adică să te
dăruiești în totalitate, în mod dezinteresat, să fii oază de verdeață într-un deșert nesfârșit sau sărea în bucate.
Și dacă la sfârșitul fiecărei zile de școală te privești în oglindă și vezi portretul dascălului mai sus prezentat, poți
spune cu mândrie: Misiune îndeplinită! Continuă!

Călătorie plăcută prin viaţa de învăţător, aţi făcut cea mai bună alegere! Şi nu uitaţi să zâmbiţi!

Ungureanu Cristina-Cleopatra, profesor, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava Profesori buni,

profesori remarcabili

Cele mai vii lecții de pedagogie le-am primit de la elevii mei. Mi-a plăcut mereu să stau între copii în
momentele de relaxare și aruncând în treacăt o întrebare să-i las să discute între ei pe acel subiect. La început
erau reținuți, apoi uitând de mine se „aprindeau” și discuția se rostogolea, sentimentele se dezlănțuiau, se crea
un moment magic în care sufletul lor ieșea la iveală. Erau aduse la lumină ofuri nespuse, nedreptăți, judecăți…
Se ajungea mereu la profesori buni, profesori grozavi, profesori simpatici… Ascultându-i eram fascinată de
acuratețea observațiilor, corectitudinea gândirii, sinceritatea și simțul etic de care dădeau dovadă. Cuvintele
prindeau aripi când vorbeau despre profesorii pe care îi admirau. Erau acei oameni care îi încurajau să-și atingă
potențialul maxim, să gândească și în alte moduri, să caute, să cerceteze, să creeze și mai ales să nu se teamă de
propriile greșeli ci să învețe din ele. Pe aceștia elevii îi respectau și îi iubeau. Apoi venea reversul medaliei:
profesorii de care se temeau, despre care vorbeau puțin și fără vreo plăcere. Erau acei oameni care nu tolerau
inovația, creativitatea, le îngrădeau gândirea în tipare și reguli greu de înțeles, iar orice abatere era aspru
sancționată ca o greșeală capitală. Ultima categorie ce se reliefa din spusele elevilor era cea a profesorilor
simpatici. Despre ei copiii vorbeau zâmbind, povesteau în general întâmplări hazlii, uneori se indignau că alți
colegi nu știau să aprecieze valoarea acestor profesori și deranjau ora de curs. Profesorii simpatici glumeau cu
elevii, îi învățau într-un mod lejer și le lăsau o mai mare libertate de a se afirma ca personalități individuale.
Observațiile le făceau printr-o glumă drăguță iar materia era predată ușor, pe înțelesul tuturor. De obicei la orele
lor elevii erau mai volubili iar atmosfera clasei era plină de entuziasm gălăgios. Din spusele elevilor am
constatat cu uimire că acești profesori erau priviți ca niște prieteni, iar unii dintre ei chiar cu condescendență.
Parcă ar fi dorit să-i protejeze ei pe acei profesori uneori prea îngăduitori.

Ascultându-mi elevii mi-am dorit să fiu unul dintre acești profesori respectați, iubiți, simpatizați, într-un
cuvânt remarcabili. A fi un astfel profesor mi se pare țelul suprem al oricărui dascăl. Așa că am sintetizat cele

trei categorii de profesori din viziunea elevilor mei astfel:
➢ „Profesorii buni”, admirați și respectați, sunt acei profesori care:

- manifestă cu sinceritate respect și bunăvoință față de elevi,
- sunt bine pregătiți profesional astfel încât cunoștințele pe care le predau sunt transmise
elevilor într-un mod clar, și ușor de reținut,
- urmăresc și apreciază realizările elevilor încurajându-i să găsească soluții personale la
problemele ivite în procesul învățării,
- corectează fără a descuraja elevul, ci arătându-i cum să învețe din greșelile proprii sau ale
altora, cu scopul de a realiza următorul salt calitativ în demersul propus.

➢ „ Profesorii răi”, temuți de către elevi, sunt acei profesori care:
- manifestă o falsă bunăvoință, sau chiar o lipsă de bunăvoință față de elevi, îi desconsideră și îi
tratează fără respect, uneori cu ironie, alteori cu vorbe grele spuse pe un ton ridicat;

77

- deși stăpânesc materia pe care o predau, informația este transmisă elevilor într-un mod greu de
înțeles, uneori neclar, complicat;
- sunt mereu enervați de întrebările puse de către elevii dornici de a descifra neclaritățile
informațiilor transmise și chiar refuză să le explice ceea ce nu au înțeles,
- vânează greșelile și le evidențiază ignorând realizările elevilor,
- inhibă elevii inoculându-le teama de greșeli,
- nu permit ieșirea din tiparele de gândire prestabilite;
- prin brutalitate verbală sau ironie transformă elevii în executanți docili, lipsiți de personalitate,
lipsiți de speranță, descurajați.
➢ „Profesorii simpatici” au în general calitățile „profesorilor buni” enunțate anterior, dar și unele

elemente specifice:
- bunăvoința și respectul față de elevi la acești profesori capătă o tentă amicală;
- ei lasă o libertate prea mare elevilor, iar aceștia se simt derutați, unii neștiind cum să
reacționeze. Datorită acestui fapt, deși acești profesori sunt simpatizați și îndrăgiți, ei nu sunt
respectați de toți elevii ci doar de cei mai evoluați, silitori și dornici de cunoaștere, ceilalți
profitând de atmosfera lejeră pentru a nu învăța și a tulbura ora.

Și totuși care e diferența dintre un profesor bun și unul remarcabil m-am întrebat. Am apelat la părerile
elevilor de diferite vârste și în urma răspunsurilor primite la această întrebare am reușit să sintetizez unele idei
dintre care esențială mi s-a părut următoarea:
Profesorii buni privesc spre trecut; ei sunt preocupați dacă elevii lor și-au făcut temele, au învățat ce li s-a
predat. În schimb profesorii remarcabili țintesc spre viitor. Ei vor să se asigure că elevii lor se vor descurca
cu succes și singuri, fără îndrumarea profesorului. Și cum poți face asta ca profesor? În primul rând
înțelegând cele șase necesități spirituale ale elevului: siguranța, acceptarea, înțelegerea, respectul, validarea și
apartenența. Să le privim mai în amănunt.

1. Siguranța
Când în clasă profesorul creează o atmosferă plăcută, este apropiat de elevi, le vorbește cu sinceritate și

bunăvoință, elevii se simt în siguranță să-și exprime opiniile și sentimentele știind că vor fi ascultați. Astfel ei
învață să se asculte și să se respecte unii pe alții. Dacă atmosfera din clasă emană siguranță, aceasta se va
reflecta și în atitudinea elevilor. Ei vor avea siguranță nu doar în exteriorul lor ci și în interior. Siguranța
generează încredere în sine și în ceilalți. Când ai încredere și siguranță mintea se deschide fiind mai receptivă la
informațiile primite. Deci elevii vor învăța mai bine.

2. Acceptarea
Orice persoană dorește să fie acceptată. Dacă profesorul le arată elevilor că fiecare dintre ei este

acceptat ca persoană chiar și atunci când greșește, că greșeala poate fi corectată și poate fi transformată într-un
pas spre progres învățând ce să nu mai faci, elevii vor învăța să se accepte pe ei înșiși și pe cei din jurul lor. Ei
vor ști că oricând pot depăși un eșec, sau îl pot transforma într-un succes. Vor învăța unii de la alții, vor fi
conștienți că au ce învăța mereu de la fiecare. Dacă profesorul îi va certa sau va țipa la ei de câte ori greșesc,
clasa va fi dezbinată de rivalități, ironie sau dispreț. Siguranța elevilor va dispărea atunci înlocuită de teama de a
nu face sau spune ceva greșit. S-ar putea ca acel profesor să aibă o clasă foarte liniștită și disciplinată, dar
pierderea va fi mai mare decât câștigul. Iată ce se întâmplă: siguranța dispare, mintea speriată se blochează,
receptarea informațiilor se reduce, procesul de învățare are de suferit. În acest caz cel mai mult are de suferit
însă imaginea de sine a elevilor și a profesorului. Elevii se vor subaprecia și nu vor mai învăța la potențialul lor
maxim, iar profesorul, deși bun cunoscător al materiei pe care o predă și bine intenționat în raport cu elevii, se
va întreba disperat ce se mai poate face cu așa o clasă, cum să le mai predea ca să-i poată ajuta. Din păcate, de
cele mai multe ori profesorii se axează foarte mult pe transmiterea de informații uitând că uneori doar datorită
faptului că elevii nu se simt acceptați devin „elevi problemă”. Totul se poate remedia destul de repede oferindu-
le acestor elevi cele șase daruri prețioase după care sufletul lor tânjește.

3. Înțelegerea
Toți elevii, indiferent de vârstă, își doresc să înțeleagă ceea ce le spun profesorii și să fie și ei înțeleși.

Un profesor remarcabil va fi mereu un bun ascultător. El va oferi din timpul lui celor care au nevoie de el. Elevii
îl vor percepe ca pe o persoană grijulie căreia îi pasă de ei. El le va explica iar și iar de câte ori va fi nevoie,

78

găsind noi modalități de prezentare a materialelor pentru ca fiecare elev să poată înțelege. Faptul că înțeleg și
sunt înțeleși le va spori sentimentele de siguranță și acceptare, ceea ce va duce la o mai bună învățare.

4. Respectul
Prin crearea atmosferei de siguranță, prin acceptare și înțelegere, elevul este învățat să respecte și să fie

respectat. Dar un profesor cu adevărat remarcabil își va învăța elevii ce este respectul de sine, altfel spus le va
cultiva stima de sine. Aceasta deoarece atunci când elevul va avea stimă de sine și o imagine de sine pozitivă, el
nu va mai putea să facă ceva care nu este în conformitate cu imaginea lui despre el. De exemplu un elev care se
consideră bun, de performanță, nu va putea să lase lecții neînvățate pentru că asta i-ar afecta imaginea de sine, ar
duce la scăderea respectului de sine și la o stare de disconfort interior. Profesorii care cultivă la elevii lor
respectul de sine pregătesc viitorii oameni de succes. În general profesorii îi respectă pe elevii silitori, olimpici,
campioni. E simplu și firesc să îi respecți pe cei demni de a fi respectați. Marea masă mediocră a elevilor nu
primește respectul profesorilor. Cei mai mulți elevi nici nu cunosc ce înseamnă să fii respectat. Atunci cum ar
putea ei oare să cunoască ce este stima de sine? Tinerii cu stimă de sine scăzută nu au idealuri ci doar vise pe
care nici ei nu le cred realizabile. Din această cauză am auzit mulți profesori și părinți plângându-se că elevii sau
copiii lor spun doar că își doresc să fie mai performanți într-un domeniu sau altul, dar nu fac nimic în acest sens.
Atunci se întâmplă cel mai rău lucru posibil pentru un tânăr: i se pune o etichetă. Uneori eticheta o pun
profesorii și o preiau apoi și părinții, alte ori părinții sunt cei care își etichetează propriul copil – ceea ce este mai
dramatic, deoarece copilul crede sau nu ce îi spune un profesor, dar ce îi repetă părintele mereu acasă îi intră în
subconștient. Astfel el va accepta eticheta care i-a pus-o mama când i-a spus cu dragoste „fă și tu ceva, dragule,
nu mai fi leneș”, sau „nu mai fi așa visător”, sau și mai rău: „nu mai dormi în papuci”. Mama îi vrea binele. Îi
spune ce să facă? Nu. Îi spune cum să nu mai fie. Fără să știe, mama îi alterează imaginea de sine, însăți
informația despre cine este el, deoarece în subconștientul copilului rămâne doar :„sunt leneș”, „sunt visător” –
aici cu sens negativ din păcate, „dorm în papuci – adică nu sunt bun de nimic” Aceasta este imaginea lor de sine
pe care noi adulții le-o inoculăm cu cele mai bune intenții. Acei tineri nu acționează la potențialul lor optim în
primul rând pentru că nu știu că pot să o facă și în al doilea rând pentru că nu știu cum să o facă. Am văzut
schimbări incredibile la astfel de elevi apărute la numai câteva zile după ce le-am explicat cum pot deveni ceea
ce își doresc. Predând vioara la un liceu vocațional, e de la sine înțeles că elevii mei își doresc să fie artiști. Așa
că i-am întrebat dacă își doresc să ajungă mari violoniști. Chipul lor s-a transformat instantaneu ca și cum ar fi
fost propulsați într-un vis frumos. Încruntarea și dezamăgirea neputinței a fost înlocuită de un zâmbet cald plin
de speranță. Mintea lor era undeva departe, într-un viitor frumos dar imposibil de atins. Mereu m-a distrat
uimirea lor când le spuneam: „nu trebuie să dorești să fii cândva un mare violonist. Tu ești un mare violonist
chiar acum.” Invariabil în acest moment eram privită cu neîncredere. Dialogul continua cam așa: „Trebuie doar
să faci în fiecare zi ceea ce face un mare violonist și deja ești asta”. Apoi îl întrebam ce credea el că ar face un
mare violonist. Toți au dat cam același răspuns: să studieze mult la vioară. Și aici iar îi uimeam când le spuneam
„nu mult, ci doar în fiecare zi ceea ce ai ca temă. Deja parcă a fi un mare violonist nu le mai părea un vis
imposibil. Cei mai mici erau entuziasmați că e atât de simplu. Cei mai mari așteptau cu neîncredere să vadă ce
va urma. „Și ce ar mai face un mare violonist?” ( Puteți înlocui „violonist” cu orice alt cuvânt conform materiei
pe care o predați.) Răspunsul era o listă destul de lungă cu ceea ce ei știau că trebuie să facă pentru a cânta bine
la vioară, dar nu făceau niciodată. Și iar îi uimeam cu răspunsul meu. „Ai dreptate, dar e mult mai simplu decât
crezi.” Aici eram urmărită cu ochi mari și plini de interes. „Un mare violonist este atent”. După o astfel de
discuție, toți elevii erau transformați. Își dădeau silința să fie atenți și se corectau singuri. Chiar eram eu uimită
de astă dată că nu mai trebuia să le atrag atenția la probleme pe care până atunci la ignorau cu nonșalanță.
Schimbarea s-a produs rapid. Imaginea lor de sine care până atunci era una tulbure, neînchegată acum avea un
contur clar. Știau cine sunt și ce au de făcut pentru a fi mereu „mari violoniști”. Partea cu adevărat minunată era
că după o astfel de discuție copiii rămâneau pentru totdeauna cu o imagine pozitivă despre ei; chiar când greșeau
imaginea lor de sine era una pozitivă. Știau că au potențial și munceau cu plăcere pentru a-l atinge și a progresa

5. Validarea
Fiecare dintre noi dorim să fim validați, să simțim că suntem aprobați și susținuți de o persoană sau de

un grup mai mic sau mai mare, că valoarea noastră este văzută, cunoscută și apreciată. Elevii simt nevoia de a fi
validați de către profesori. Asta îi încurajează să persevereze în atingerea potențialului maxim întărindu-le stima

79

de sine. Un profesor iubit de elevi va realiza aceasta nu doar pentru elevii meritorii ci pentru toți elevii. El va
găsi ceva bun și demn de validat la fiecare copil sau tânăr cu care vine în contact.

6. Apartenența
Omul este o ființă socială. Apartenența la un grup era încă din preistorie o condiție de supraviețuire.

Copiii și tinerii simt necesitatea de a face parte dint-un grup, dintr-o comunitate. Profesorii remarcabili le
creează elevilor un simț al comunității. Fiecare elev e conștient că e important, e parte integrală a clasei. Elevii
vor ști că se pot baza nu doar pe profesor ci pe întreaga clasă. Profesorul este liderul grupului, dar îi învață și pe
elevi să fie lideri. Profesorii remarcabili știu să transforme necesitatea de apartenență în mândria de a aparține
unei clase de elită. El însuși este exemplul pe care elevii îl vor urma. El îi va inspira și influența uneori pentru
toată viața. O clasă de elită va fi mereu inspirată de un profesor remarcabil, acel profesor care învață permanent
el însuși lucruri noi pe care le împărtășește apoi cu elevii și colegii. Respectul pe care elevii îl au pentru
profesorul lor se va răsfrânge asupra întregii clase sub forma respectului de sine colectiv. Imaginea de sine a
fiecărui elev, prin apartenență la grup, devine imaginea de sine a grupului. Astfel elevii nu vor mai putea să
încalce normele și regulile clasei, deoarece aceasta i-ar scoate din tiparele imaginii de grup. În acest caz s-ar
simți inconfortabil pentru că i-ar dispărea sentimentul de apartenență.

Sintetizând cele scrise aici, orice profesor este unul remarcabil atunci când oferă copiilor bucuria de a
învăța, curajul de a încerca și puterea de a-și împlini cele mai îndrăznețe vise.

Bibliografie:
1. Fitzpatrick William – „In Search of: A Guide To Violin Excellence”, MusiShare Inc. 2691 Richter

Avenue, Suite 133; Irvine CA. 92606, 4th Edition October 1st, 2014
2. Maltz Maxwell – „Psiho-cibernetica”, București, Editura Curtea Veche, 1999
3. Werner Kenny – „Măiestrie fără efort. Eliberarea maestrului muzician lăuntric”, București, Editura

For You, 2008
4. Elias J. Maurice, Tobias E. Steven, Friedlander S. Brian – „Inteligența emoțională în educația

copiilor”, București, Editura Curtea Veche, 2002
5. Bradberry Travis, Greaves Jean – „Inteligența emoțională 2.0 Strategii esențiale pentru succesul

personal și profesional”, București, Editura Litera, 2016

Zaha Daniela-Loredana, prof. înv. primar Școala Gimnazială ,,Gheorghe Șincai” Bobota, Sălaj Gheorghe
Șincai –lumina școlii din bobota

În conformitate cu ideea că ,,omul sfințește locul”, acest spațiu binecuvântat de Dumnezeu și de spiritul
lui Șincai numit ,,școală”, este cu fiecare zi mai tânăr, dar și mai primitor, datorită oamenilor care îl slujesc cu
pasiune și devotament.

S-au împlinit în noiembrie 2016, 200 de ani de la moartea celui care trăind în „Epoca luminilor”, a
luminat mintea şi inima puilor de români din peste 300 de şcoli. Iluminismul Şcolii Ardelene, sub a cărui
mentalitate şi-a manifestat constant dorinţa de a aduce un suflu nou în şcolile româneşti, nu doar prin crearea de
noi instituţii, ci şi prin impunerea, înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, au constituit pentru Gheorghe
Şincai coordonate pentru care azi îi aducem un pios omagiu, veşnica noastră recunoştinţă pentru neobositul om
care a vegheat asupra limbii române asemeni unui tată asupra copilului său.

„M-am sârguit cât am putut, ca de la cuvintele şi vorbele cele tocma româneşti nici cum se nu me abat şi
depărtez... Drept aceia, tu, carele vei citi cartea aceasta, nu me judeca pentru cuvintele şi vorbele…”, afirma
Şincai în Catehismul cel mare, din 1783. Elevii acestei ţări – şi nu doar ei – citesc şi scriu cu caractere ale limbii
latine, în primul rând datorită lui Gheorghe Şincai şi a celorlalţi mentori ai Şcolii Ardelene. A fost un om cu o
profundă viziune asupra viitorului acestei naţiuni, care a căutat seva ei, în care să clădească altare de credinţă,
simboluri pentru un popor ce a simţit tot timpul respiraţia imperiilor în jurul său. În acest sens, prin afirmarea
limbii române ca descendentă a limbii latine, a demonstrat faptul că suntem o insulă de latinitate în mijlocul
unor imperii înfometate.Căutând emanciparea prin cultură Gheorghe Şincai a devenit omul simbol, omul
temelie a atâtor şcoli româneşti din Ardeal. Datorită lui şi a muncii asidue pe care a depus-o într-o perioadă în
care nu existau mijloace adecvate de a străbate, după pofta inimii, ţara, în lung şi-n lat, Şincai a luat la pas
Ardealul poposind în locuri dragi lui. Unde popasul a fost mai lung şi a găsit măcar o sămânţă a emancipării
naţionale încolţită, a apărut o şcoală nouă. Aşa cum s-a întâmplat la Bobota, marele cărturar ardelean a observat
existenţa principiilor iluministe la locuitorii acestei localităţi. Le-a transformat în deziderate şi astfel, din

80

mijlocul acestor oameni bine înfipţi în ţărâna patriei, s-au ridicat personalităţi cu rol decisiv în multe domenii ale
existenţei noastre naţionale.

În acelaşi timp au fost şi sunt mai presus de toate oameni, oameni care nu uită că Şcoala Gimnazială
„Gheorghe Şincai” Bobota şi spiritul viu al întemeietorului ei, care vibrează în acest spaţiu, se află la temelia
existenţei lor. Îi purtăm o adâncă şi profundă cinstire, celui care s-a ostenit asupra literelor, dar a creat şi cadrul
instituţional prin care mulţi alţii să ostenească asupra lor.

Moartea unuia dintre cei mai importanţi istorici şi scriitori ai secolului XVII, Gheorghe Şincai, este
învăluită în mister. Deşi oficial se susţine că ilustrul reprezentant al Şcolii Ardelene ar fi murit în Slovacia, au
existat şi există voci care spun că acesta ar fi murit în localitatea Bobota.

Prin faptul că a fost unul dintre cei mai eudiţi reprezentanţi ai epocii sale, dar mai ales datorită
perseverenţei cu care a luptat pentru a aduce cartea cât mai aproape de români, în special de cei de la ţară,
Gheorghe Şincai şi-a câştigat pe merit locul în galeria celor mai mari români. Un mister învăluie, însă, şi acum,
moartea sa. Se ştie, însă, cu certitudine că Gheorghe Şincai s-a născut în 28 februarie 1754 în localitatea Râciu
de Câmpie - numită astăzi Şincai - din judeţul Mureş. După studiile făcute la Târgu Mureş, la Colegiul
Reformat, îşi definitivează educaţia şi formarea apoi la Cluj, Bistriţa, Blaj, Viena şi la Roma, unde primeşte o
bursă de studii la Colegiul Urban Pontifical ”De Propaganda Fide”. Potrivit Eniclopediei României, datorită
faptului că învăţa bine, la Roma a fost luat sub ocrotirea cardinalului Ştefan Borgia, care era secretar la De
Propaganda Fide, care l-a numit pe Şincai custode al bibliotecii acestei instituţii, iar apoi a cerut şi a obţinut
pentru el de la papa Pius al VI-lea favoarea de a putea să viziteze şi bibliotecile Vaticana, Sopra la Minerva şi
Benedictina. Gheorghe Şincai a primit inclusiv un specialist care să îl ghideze prin biblioteci, lucru pe care
puţini alţii l-au primit înaintea lui. Revenit în ţară, contribuie în mod decisiv la înfiinţarea a peste 300 de şcoli
confesionale greco-catolice, iar în 1784, la vârsta de 30 de ani, devine directorul general al şcolilor româneşti
unite din întreaga Transilvanie. În perioada în care a ocupat această funcţie, Gheorghe Şincai nu numai că s-a
ocupat de inspectarea şcolilor, dar a adunat orice document care făcea referire la români. ”A început să scrie
"Hronica românilor şi a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările
şi faptele unora faţă de ale altora nu se pot scrie pre înţeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci şi
patru de ani culese", dar a fost atacat puternic, fiind acuzat inclusiv de faptul că ar vrea să fie un al doilea Horea.

Din cauza acestei lucrări şi acuzaţiilor care i se aduceau a căzut în dizgraţie, inclusiv episcopul greco-
catolic al Blajului făcând ceea ce putea pentru a scăpa de el. Şincai este arestat la 14 septembrie 1794, iar după
ce a fost eliberat din temniţă a rămas şi fără slujbă. Cu ajutorul episcopului greco-catolic de la Oradea, Samuil
Vulcan, a plecat la Viena pentru a-şi căuta dreptatea la împăratul austriac, dar fără rezultat. Fără nici un venit, s-
a aciuit la moşia contelui Vass, unde timp de şase ani i-a învăţat carte pe copiii acestuia”, se precizează în
Enciclopedia României. În 1811 Şincai este menţionat la Oradea, iar din 1814 nu se mai ştie nimic de el. ”S-a
aflat doar târziu că Gheorghe Şincai a murit pe moşia contelui Vass, lângă Košice, în Slovacia, la 2 noiembrie
1816”, se arată în Enciclopedia României.

Folclorul local şi chiar şi unele voci celebre indică un alt loc al morţii lui Gheorghe Şincai: fântâna lui
Alexi, din satul sălăjean Bobota, acolo unde cărturarul şi înfiinţase, la începutul carierei sale, şcoala care astăzi
îi poartă numele. Potrivit istoricului Marin Pop, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău,
printre adepţii acestei ”teorii” s-ar fi numărat şi Corneliu Coposu, născut la Bobota. ”Ca şi alţii, şi Coposu
afirma că Gheorghe Şincai ”şi-a închis ochii spre vesnică odihnă, într-un sat sălăgenesc, de pe valea Crasnei. Iar
osemintele gârbovite de desagii ce adăposteau cea mai scumpă comoară a neamului românesc au fost aşezate
sub glia din Bobota, în faţa bisericii vechi, la umbra unui păr bătrân"”, spune istoricul. Marin Pop spune că,
pentru a eterniza memoria marelui iluminist, care se presupunea că şi-ar fi dat obştescul sfârşit la Bobota, sub
îndrumarea protopopului Valentin Coposu, tatăl Seniorului, s-a înfiintat acolo Societatea cultural Gheorghe
Şincai, unul dintre obiectivele societăţii fiind acela de a construi un monument pe locul unde se presupunea că
ar fi înmormântat în Bobota. Corneliu Coposu, student la acea vreme, făcea parte din asociaţie. Pentru a face
rost de bani, membrii asociaţiei au organizat acţiuni culturale, iar ”cu îngăduinţă ministerială”, a fost trimis în
toată ţara, spre răscumpărare, un apel însoţit de 10 ilustrate. Preşedintele societăţii - notarul satului - a început să
cutreiere ţara, distribuind aceste ilustrate şi argumentând necesitatea strângerii fondului pentru ridicarea
monumentului propus. Potrivit istoricului, în anul 1939, cu ajutorul escadronului 18 cavalerie cantonat la
Bobota, comandat de capitanul Gheorghe Rizescu, şi cu sprijinul localnicilor s-a reuşit să se ridice un monument

81

în formă de cruce pe locul unde se presupunea că s-ar afla mormântul marelui cărturar.Monumentul ridicat în
cinstea lui Gheorghe Şincai nu a durat decât un an.

Fiecare om are soarta bine croită de Dumnezeu, așa și o comunitate sătească își are drumul ei, bine
clădit de localnici și de cei care au avut șansa vremelnic să poposească și să cunoască ospitalitatea și omenia
bobotanilor.
Prezența lui Șincai la Bobota poate fi considerată un moment de înălțare a minților, a sufletelor, de iluminare,
așa cum a fost recunoscut curentul iluminist în cultura europeană.

Astfel, anul 1786 marchează în istoria satului Bobota, începutul iluminării minții tinerilor prin învățarea
din din cărțile lui Șincai – Abecedar, Gramatică ,Aritmetică și Catehismul - și putem afirma cu toată
comvingerea că reprezintă începutul mișcării cultural la Bobota.

Mișcarea culturală la Bobota este înțeleasă ca o asumare de către comunitate a tuturor responsabilităților
ce i se cuvin, de a prelua tradiția transmisă până atunci prin viu grai, de a o îmbogăți, de a se implica în
rezolvarea problemelor naționale, sociale, politice specific vremurilor, de a rezolva problemele specifice satului,
de a colabora cu personalități ale vremurilor trecute, de a organiza viața comunității spre a fi recunoscută Bobota
ca și o comună fruntașă.

Oamenii au fost și vor fi marea avere a școlii din Bobota. Pornind de la Gheorghe Șincai, omul înzestrat
cu har și viziune, neobositul întemeietor a atâtor spații pentru iluminarea puilor de oameni, am parcurs un drum
lung până astăzi, drum pe care încă se mai văd urmele lăsate de generații de dascăli, iar pereții mai păstrează
frânturi de ecou din lecțiile predate elevilor.

Numele lui Șincai rămâne bine încrustat în paginile istoriei locale, în zestrea materială amenajată în
Centrul Cultural ,,Șincai-Coposu”, în sufletele celor care au trudit la aranjarea spațiului muzeal, dar și în inimile
elevilor, care în amintirea marelui om au compus un adevărat imn: ,,Cu sufletul cuprins de bucurie “

Ne pregătim într-o vestită școală,
Patronul ei fiindu-ne făclie,
Profesori și elevi, numai mândrie.

Refren: E Șincai, omul care
Școli române a întemeiat,
Precum este acum și școala noastră
Chiar aici, în mijloc de sat.

Deasupra noastră-n bănci și-acum tronează
Toți câți au fost cu spiritele mari
Și peste dânșii ține Șincai trează
Lumina sa și-a multor cărturari.

Astăzi noi dorim să-i mulțumim
Cântând voioși un imn răsunător
Prin școala noastră mândră noi vestim
Că ne dă aripi către viitor.”
Oricine își alege meseria de dascăl, știe că ea înseamnă împlinire, împlinire a unor destine cu ochi
limpezi și neastâmpărați, care de multe ori văd în profesor o parte din ceea ce vor ei să devină.
Bibliografie:
1. Ioan Pop, Caiete Silvane, nr. 124, 2016.

82

SECȚIUNEA 2 Importanța formării inițiale în cariera didactică

83

Agape Ștefănica, profesor, Liceul Pedagogic ”Ioan Popescu, Bârlad, jud. Vaslui Studiul chimiei în
societatea contemporană

Pentru a se putea înțelege natura în complexitatea ei, se impune studiul acesteia din perspectivele mai
multor ştiinţe: chimie, fizică, biologie, geologie. În ansamblul acestora, chimia este un domeniu important,
având ca obiect de studiu elementele chimice, combinaţiile lor simple şi compuse, transformările substanţelor si
legile ce le dirijează. Chimia este constant prezentă în viaţa noastră cotidiană (sănătate, locuinţă, energie,
transport, alimentaţie etc.); ea este fundamental implicată în existenţa noastră propriu-zisă pentru că reglează
toate funcţiile celulare ale organismelor vii: activitatea musculară si nervoasă, digestia, respiraţia, reproducerea,

mirosul, gustul.
Acizii şi bazele sunt două clase de substanţe extrem de importante în întreaga chimie. Reacţii acido-

bazice întâlnim în viaţa de toate zilele, în industrie sau în laborator, în procesele bio-chimice. Acizii şi bazele au
un puternic impact ecologic: flora se dezvoltă în funcţie de caracterul acido-bazic al solului si al apei, viața
acvatică este dependentă de pH.

Studiul chimiei trebuie să contribuie la elaborarea mecanismelor adaptive, la sporirea capacitaţii de
supravieţuire în condiţiile situaţiei ecologice dificile ale planetei noastre. Prin predarea chimiei profesorul
înzestrează pe elev cu acele cunoştinţe, capacităţi si atitudini care să stimuleze raportarea afectivă şi creativă la
mediul social si natural, să permită continuarea educaţiei. Predarea-învăţarea lecţiilor de chimie presupun
participarea activă a elevilor in scopul învățării temeinice şi conştiente a informaţiilor noi. O lecţie modernă este
o lecţie activă. Experimentul chimic determină elevul să observe fenomenele chimice prin activităţi proprii, apoi
să le verifice şi să le aplice în practică, după care urmează interpretarea fenomenelor observate.

În condiţiile actuale, în care învăţământul şi ştiinţa se afirmă ca factori principali ai progresului social,
se impune o eficienţă sporită a activităţii instructiv-educative. Pentru a fi eficientă, orice activitate trebuie să
parcurgă trei etape ciclice: proiectare, desfăşurare, evaluare.

Proiectarea didactică este impusă de natura educaţiei, aceasta fiind o activitate prospectivă, care se
desfăşoară după un program conceput anticipat. O proiectare didactică riguroasă asigură eficienţa educaţiei şi
învățământului.

Profesorul trebuie să proiecteze activitatea în toate detaliile (obiective, resurse, tehnologie, evaluare),
stabilind precis ceea ce intenţionează împreună cu elevii săi în cadrul unei lecţii, sistem de lecţii, temă, capitol
sau pe parcursul întregului an şcolar, pentru îndeplinirea obiectivelor programei, la disciplina chimie.

În procesul de învățământ, profesorul acţionează prin intermediul unor metode de predare-învățare. S-a
constatat că exersarea funcţiilor intelectuale este condiţionată nu numai de conţinuturile date, ci şi de forma în
care acestea sunt aduse la cunoştinţa elevilor, adică de metodele utilizate. Aceasta constituie o sursă însemnată
de creştere a eficacităţii şi eficienţei învățământului.

Formarea şi autoformarea personalităţii umane se realizează şi se desăvârşeşte pe tot parcursul vieţii,
dar bazele acesteia se pun în instituţia fundamentală care este şcoala, prin intermediul procesului de învăţământ.

În condiţiile contemporane ale dezvoltării rapide a ştiinţei şi tehnicii, se urmăreşte sporirea eficienţei
formative a procesului de învăţământ, prin antrenarea elevului în procesul asimilării cunoştinţelor. Este necesar
ca elevul - din “obiect” care asimilează ştiinţa - să devină “subiect” care redescoperă ştiinţa, care prelucrează
conţinuturile studiate iar prin metode adecvate rezolvă probleme cu caracter practic.

În ultimele decenii, un număr tot mai mare de cercetări au fost axate fie pe probleme fundamentale ale
ştiinţelor pedagogice, fie pe cele ale domeniului aplicativ al acestora. Preocuparea principală este aceea de a găsi
metode pentru asigurarea unei pregătiri eficiente, necesare omului care urmează să se integreze rapid în viaţa
socială.

Metode ca problematizarea, modelarea, instruirea prin descoperire dirijată, instruirea programată, jocul
didactic, învăţarea bazată pe inteligenţe multiple, ciorchinele simplu, experimentul, algoritmizarea, brain-
storming-ul constituie domenii largi de cercetare, fiecare din acestea abordând problema din diferite puncte de

vedere.
Prin studiul chimiei elevii dobândesc cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, işi formează opinii, convingeri,

atitudini. Ei se angajează într-o activitate de control a adevărului ştiinţific, de cercetare şi încearcă să formuleze
ipoteze, să le verifice, să caute soluţii pentru rezolvarea unor probleme.

84

Prin urmare îşi dezvoltă capacitatea intelectuală, formându-şi în final convingeri privind unitatea
materială a lumii, posibilitatea cunoaşterii şi transformării acesteia.

Profesorul contemporan, folosind metode moderne, trebuie să transmită elevilor cunoştinţele necesare
înţelegerii proceselor şi fenomenelor cunoscute, să formeze priceperi şi deprinderi de a opera cu aceste
cunoştinţe. Obţinerea unor rezultate bune este condiţionată de competenţele formate şi de modul de organizare a
activităţii instructiv-educative.. Elevii de astăzi vor fi factorii activi de mâine aşa încât formarea lor trebuie să se
realizeze după cerinţele actuale, dar mai ales după cerinţele deceniilor viitoare: activarea, mobilizarea elevilor,
formarea capacităţilor de analiză şi sinteză, atragerea spre activitatea de cercetare, formarea capacităţii de
autocunoaştere şi autoapreciere critică.

Chimia e o disciplină complexă, reprezintă un obstacol dificil pentru elevi. Ea impune o gândire logică,
creativă, o inteligenţă dezvoltată, capacităţi de transfer, sistematizare, selecţie, abstractizare, generalizare. Dacă
elevul nu reuşeşte în clasele a VII-a şi a VIII-a să înţeleagă şi să-şi însuşească noţiunile de chimie, foarte greu va
parcurge materia în anii următori. Ajuns în clasa a-IX-a, un astfel de elev nu va avea nicio atracţie faţă de ora de
chimie, ci va manifesta dezinteres. Experienţa şi profesionalismul, priceperea profesorului, compatibilitatea
între structura psihologică a acestuia şi metoda aleasă pot determina recuperarea indivizilor inactivi.

Societatea contemporană este o societate concurenţială în care schimbările sunt rapide, de aceea
individul trebuie să-şi folosească în mod creativ priceperile şi deprinderile pentru a rezolva eficient şi optim
problemele ce apar în viaţa profesională şi socială.

Pentru a transforma învăţarea ştiinţelor naturii într-o experienţă veritabilă a fiecăruia trebuie să se pună
accent mai mare pe înţelegerea conceptelor şi dezvoltarea abilităţilor de investigaţie, pe studierea conţinuturilor
disciplinelor ştiinţifice în contextul investigaţiei perspectivelor personale şi sociale, pe studiul aprofundat al
temelor, pe activităţi care investighează şi analizează întrebări ştiinţifice, dobândirea de competenţe procesuale
în context, aplicarea rezultatului pentru argumentarea ştiinţifică şi elaborarea explicaţiilor, comunicarea ideilor
şi lucrul în echipă.

Adecvând metodele şi mijloacele de educaţie la particularităţile de vârstă şi individuale ale fiecărui elev,
profesorului îi revine sarcina de stabili principalele acţiuni care influenţează procesul instituirii, prin organizarea
şi conducerea competentă a acestuia, pentru modelarea personalităţii elevilor în conformitate cu finalităţile
procesului de învăţământ.

Întrucât chimia este o disciplină cu implicaţii crescânde în tehnica de vârf şi în viaţa de zi cu zi,
impactul acesteia asupra omului modern este enorm deoarece este adevărat că fără chimie, nimic nu
funcţionează. Calitatea aerului pe care-l respirăm, a apei pe care o bem, gustul şi aspectul hranei noastre,
culorile hainelor pe care le purtăm, constituie numai câteva dintre problemele pentru rezolvarea cărora chimia
joacă un rol determinant.

Bibliografie:
1. Barna, A., Antohe, G., ,,Curs de pedagogie - Fundamentele si teoria educaţiei”, Editura Logos ,

Galaţi , 2001
2. Barna, A., Antohe, G., ,,Curs de pedagogie – Teoria instruirii, curriculum – ului si evaluării”, Editura

Logos, Galaţi, 2004
3. Bâclea, D., Constantinescu , M., ,,Chimie, Planuri de lecție’’ , Editura Polirom , Iaşi , 1999
4. Beral, E., Zapan, M., ,,Chimie anorganică”, Editura tehnică, Bucureşti, 1977
5. Bontaş, I., ,,Pedagogie”, ediția a IV-a, Editura All educaţional, Bucureşti, 1980
6. Cerghit, I., ,,Metode de învățământ”, E.D.P., Bucureşti, 1990
7. Cioroi, M., ,,Metodica predării chimiei”, Editura Evrika,Brăila, 2000

Andrei Mirela, profesor, Lic. T. ”Alexandru Vlahuță”, București Viabilitatea programelor de formare
inițială și continuă

Formarea iniţială si continuă a cadrelor didactice s-a găsit, aidoma celorlalte componente ale sistemului,
într-o etapa de relativa dezvoltare.

Multiplicarea provocărilor aşezate în faţa sistemului de învăţământ in general si, in fata sistemului de
pregătire a personalului didactic, in particular, a determinat reacţii dintre cele mai diverse atât in plan ştiinţific si

de ce nu, chiar si in plan politic si social.

85

În ceea ce privește formarea continuă in Romania a fost elaborat documentul cadru privind sistemul
creditelor transferabile în scopul dinamizării activităţii profesionale, precum şi al utilizării unor criterii
profesionale autentice de evoluție in cariera.

În plan instituţional, principalele activităţi trebuie sa vizeze actualizarea informaţiilor privitoare la
DPPD şi Colegiile Universitare Pedagogice / Departamentele pentru Pedagogia Invatamantului Primar si
Preșcolar, elaborarea metodologiei de autorizare a DPPD – urilor din instituţiile de învăţământ superior de stat si
particulare acreditate, organizarea de întâlniri şi dezbateri cu inspectorii responsabili cu dezvoltarea profesională
din toate judeţele, cu prorectorii care au competente in perfecţionarea si formarea continuă, precum şi cu
directorii DPPD şi Departamentele pentru Pedagogia Invatamantului Primar și Preșcolar (DPIPP).

Ministerul Educaţiei Naționale este instituţia care stabileşte obiectivele şi coordonează formarea
continuă a personalului didactic la nivel de sistem de învăţământ preuniversitar, în conformitate cu strategiile şi
politicile naţionale. Formarea continua reprezintă atât un DREPT, cât si o OBLIGATIE, potrivit legislației in
vigoare. Profesorul trebuie să devină conștient de rolul pe care îl are de jucat în comunitate ca profesionist, ca
cetățean, ca agent al dezvoltării și schimbării. El mai trebuie să stabilească relații parteneriale între profesori și
elevi, profesori și colegii săi sau alți agenți cu care cooperează, părinții elevilor.

Perfecţionarea cadrelor didactice reprezintă o activitate cu conţinut pedagogic şi social proiectată,
realizată şi dezvoltată în cadrul sistemului de învăţământ, cu funcţie managerială de reglare-autoreglare continuă
a procesului de învăţământ, la toate nivelurile sale de referinţă (funcţional-structural-operaţional).

La nivel funcţional, perfecţionarea personalului didactic vizează stimularea capacităţilor pedagogice şi
sociale de convertire practică a finalităţilor de sistem (ideal, scopuri ale educaţiei) în obiective angajate în cadrul
procesului de învăţământ, în mediul şcolar şi extraşcolar. La nivel structural, perfecţionarea personalului
didactic vizează stimularea capacităţilor pedagogice şi sociale de valorificare deplină a tuturor resurselor
pedagogice (informaţionale, umane, didactico-materiale, financiare) existente la nivel de sistem şi de proces.

La nivel operaţional, perfecţionarea personalului didactic vizează stimularea capacităţilor pedagogice şi
sociale de proiectare, realizare, dezvoltare şi finalizare a activităţilor specifice procesului de învăţământ (lecţii,
cursuri, seminarii, lucrări practice, ore de dirigenţie; activităţi extraşcolare/cu: elevii, cadrele didactice, părinţii,
alţi reprezentanţi ai comunităţii educative; activităţi: manageriale, metodice, de asistenţă psihopedagogică şi
socială, de orientare şcolară şi profesională, de consiliere etc.), în condiţii optime, corespunzător contextului
intern şi extern existent, pe termen scurt, mediu şi lung.

Analiza activităţii de perfecţionare a cadrelor didactice presupune raportarea la conceptele pedagogice
de formare, în general, şi de formare continuă, în mod special.

La nivel de politică a educaţiei, toate variantele evocate vizează perfecţionarea personalului didactic. La
nivel conceptual, formarea continuă “ar putea fi definită drept ansamblu de activităţi şi de practici care cer
implicarea educatorilor pentru amplificarea cunoştinţelor proprii, perfecţionarea deprinderilor, analiza şi
dezvoltarea atitudinilor profesionale” .

„Educația este o funcție socială, iminentă în societate și ansamblul necesar, pentru că numai prin ea se
face posibil procesul de omogenizare socială” (Petre Andrei, „Sociologie generala)

Bibliografie
1. Cristea Gabriela C., Psihologia educaţiei, Editura Coresi, Bucureşti, sine anno;
2. Oprea Crenguţa-Lăcrămioara, Pedagogie. Alternative metodologice interactive, Editura Universităţii

Bucureşti, Bucureşti, 2003;
3. Iucu Romiţă, Formarea cadrelor didactice. Sisteme, politici, strategii, Editura Humanitas

Educaţional, Bucureşti, 2004;

Antoniu Monica, educatoare, Grădiniţa cu program normal Stănileşti, Jud. Vaslui, Tendinţe moderne în
formarea iniţială a cadrelor didactice

Necesitatea abordării formării iniţiale este dictată de realitatea spaţiului european comun faţă de
învăţământul superior, constituind un deziderat al implementării unei reforme de calitate. În aria problematicii
extrem de complexe a educaţiei, pregătirea iniţială a cadrelor didactice ocupă locul central, deoarece aici se
reflectă calitatea, profesionalismul, viziunea politicii educaţionale, finalitatea educaţiei. Deseori ne adresăm
întrebarea: Prin ce conţinuturi, strategii, metode se proiectează atingerea lor, cu ce resurse şi în ce condiţii?

86

Sistemele de educaţie implică anumite componente care au statut de factori fundamentali în formarea
iniţială a cadrelor didactice. Problematica pregătirii cadrelor didactice în formarea iniţială a constituit şi
constituie un centru de interes în dezbaterile asupra educaţiei.

Formarea iniţială a cadrelor didactice trebuie să se realizeze în contextul unei strategii clare,
transparente şi flexibile. O strategie europeană comună în elementele sale fundamentale, cu aspecte nuanţate în
contextele naţionale, ar fi o cerinţă fundamentală a mileniului al III-lea. Principalele argumente ale acestei idei

sunt:
- necesitatea dezvoltării unei culturi europene care să cuprindă în sine elementele esenţiale ale culturii

naţionale, creându-se condiţii pentru păstrarea elementelor de specificitate în fiecare dintre spaţiile naţionale;
- dezvoltarea educaţiei în plan european implică dezvoltarea tuturor sistemelor naţionale ale educaţiei

armonizate; educaţia în sine trebuie să servească dezvoltării tuturor statelor europene;
- este necesară deschiderea „graniţelor” (fizic şi psihologic) pentru fiecare cetăţean al Europei;
- este necesară dezvoltarea unei societăţi a învăţării unei lumi, a păcii prin mijloacele educaţiei.
Toate acestea sunt posibile prin dezvoltarea unui sistem comun de valori şi educaţia este capabilă să

realizeze acest lucru dacă reformele educaţionale sunt corelate, dacă actorii principali ai activităţii educaţionale
sunt formaţi în acelaşi spirit, cu un profil de competenţe esenţiale comune. Profesorul trebuie să fie înţeles ca
„partener adult” al formării educabilului.

Profesorul este un manager, un manager educaţional, cu un set de competenţe generale, similare oricărui
alt manager şi comune oriunde în lume, ce ar exercita profesiunea.

Privită din perspectiva următorilor ani, formarea iniţială a cadrelor didactice este menită să asigure:
- înţelegerea modalităţilor prin care, în procesele didactice, ideile, comportamentele indivizilor se
interinfluenţează într-un sens profitabil pentru toţi cei care participă, direct sau indirect, pe termen lung, la
procesele educaţionale;
- crearea de către specialişti şi înţelegerea de către cei interesaţi – manageri, salariaţi – a unor teorii

psihopedagogice, psihosociologice;
- înţelegerea modului în care se realizează diverse procese de grup - aderarea la grup, roluri, norme,

factori de coeziune, gândire de grup, performanţe de grup;
- conturarea unui comportament prosocial activ, necesar în viitoarea societate bazată pe cunoaştere;
- dezvoltarea rolului cunoaşterii de sine şi a cunoaşterii reciproce ca premisă pentru formarea unei

atitudini cert profesionale în cariera didactică;
- alegerea şi utilizarea adecvată scopurilor propuse, a celor mai adecvate metode de instruire

(individuale sau de grup, active sau pasive);
- responsabilizarea socială şi culturală deopotrivă a formatorilor, dar şi a cursanţilor;

- dezvoltarea unei etici profesionale specifice meseriei de cadru didactic;
- conturarea în timp a unei abordări multiculturale în realizarea proceselor educaţionale ca urmare a
luării în considerare în mod constructiv a diversităţii culturale.
Tendinţele europene, orientate spre profesionalizarea carierei didactice, spre creşterea statutului social al
profesiei şi egalizarea şanselor de reuşită socială şi profesională a acestei categorii de cadre didactice au
determinat revizuirea instituţională a sistemului de formare. Apariţia colegiilor universitare de institutori,
instituţii cu misiune clar definită – formarea iniţială în sistem de învăţământ superior de scurtă durată – a
reprezentat o soluţie profitabilă pentru acest segment educaţional. Schimbările instituţionale, în sensul formării
iniţiale a cadrelor didactice din învăţământul preşcolar şi primar în universităţi, sunt ireversibile.
Sunt de remarcat unele elemente de specificitate care definesc formarea iniţială a cadrelor didactice din
învăţământul preşcolar şi primar pe baza unor fundamentări sociale, psihologice şi pedagogice, dintr-o
perspectivă modernă şi eficientă, adaptată exigenţelor şi tendinţelor contemporane ale sistemelor de învăţământ

europene:
- respectarea termenelor şi a condiţiilor impuse de standardele internaţionale;
- compatibilizarea sistemului de formare iniţială a cadrelor didactice în învăţământul preşcolar şi primar

cu structurile instituţionale de nivel exclusiv universitar;
- evoluţiile intervenite în sistemul de încadrare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar

(metodologia privitoare la ocuparea posturilor didactice vacante din învăţământul preuniversitar etc.).

87

Scopul formării profesionale a cadrelor didactice constă în cultivarea unei personalităţi profesionale şi
culturale, care să răspundă eficient demersului educaţional şi cultural contemporan al individului, naţiunii şi
umanităţii, al ţării şi societăţii umane.

Cooperarea dintre instituţiile de formare iniţială a profesorilor şi şcolii este realizată astfel:
• prin intermediul practicii pedagogice efectuată de către studenţii colegiilor şi ai universităţilor în
cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar;
• prin participarea cadrelor didactice universitare la elaborarea curriculumul-ui pe discipline;
• prin participarea la pregătirea şi desfăşurarea examenelor de bacalaureat;
• prin pregătirea şi desfăşurarea olimpiadelor şi a altor concursuri republicane destinate elevilor din licee
şcoli şi grădiniţe.
Condiții de asigurare in formarea inițiala a cadrelor didactice:
- apropierea obiectivelor curriculum-ului universitar de specificul culturii organizaționale a şcolii;
- definirea standardelor profesionale (disciplinare şi pedagogice);
- o diviziune coerentă a muncii între formarea de specialitate şi cea practică – în mediul profesional;
- colaborarea în perioada formării iniţiale dintre formatorii universitari şi practicienii de teren;
- metode de învăţare (formare cu un pronunţat caracter „clinic” (ce au în vedere singularitatea şi
complexitatea contextelor şi situaţiilor din mediul educaţional).
Prin urmare, putem menţiona că nu mai poate fi vorba despre un cadru didactic universal valabil, că
profesorul şi educatorul se desăvârşeşte profesional pe întreg parcursul activităţii sale didactice, formarea
iniţială reprezentând nu doar acumularea cunoştinţelor şi deprinderilor de bază necesare, ci mult mai mult.
Aşadar, se poate afirma că viitorul profesiei didactice va sta sub semnul reconsiderării sistemului de
formare iniţială a serviciilor specifice de asigurare a calităţii acestor procese.
De asemenea, sunt determinate şi unele condiţii de asigurare în formarea iniţială a cadrelor didactice

cum ar fi:
- apropierea obiectivelor curriculum-ului universitar de specificul culturii organizaționale a şcolii;
- definirea standardelor profesionale (disciplinare şi pedagogice);
- o diviziune coerentă a muncii între formarea de specialitate şi cea practică – în mediul profesional;
- colaborarea în perioada formării iniţiale dintre formatorii universitari şi practicienii de teren;
- metode de învăţare (formare cu un pronunţat caracter „clinic” (ce au în vedere singularitatea şi

complexitatea contextelor şi situaţiilor din mediul educaţional).
Prin urmare, putem menţiona că nu mai poate fi vorba despre un cadru didactic universal valabil, că

profesorul se desăvârşeşte profesional pe întreg parcursul activităţii sale didactice, formarea iniţială
reprezentând nu doar acumularea cunoştinţelor şi deprinderilor de bază necesare, ci mult mai mult.

Aşadar, se poate afirma că viitorul profesiei didactice va sta sub semnul reconsiderării sistemului de
formare iniţială a serviciilor specifice de asigurare a calităţii acestor procese.

Bibliografie:
1. Dumitriu C. Strategii alternative de evaluare, modele teoretico-experimentale. - Bucureşti: E.D.P.

2003.
2. Iucu R., Pocurari O. Formarea profesională iniţială şi continuă. - Bucureşti: Colecţia Educaţia 2000,

Editura Humanitas Educaţional, 2001.
3. Iucu R. Formarea cadrelor didactice: sisteme, politici, strategii. - Bucureşti: Editura Humanitas

Educaţional, 2004.
4. Niculescu R.M. Pregătirea iniţială psihologică, pedagogică şi metodologică a profesorilor. Editura

Universităţii Transilvania, 2002.

5. Revista de pedagogie. - 2005. - No1-12.

Balan Mariana, profesor, Școala Gimnazială “Episcop Iacov Antonovici”, Bârlad Importanța formarii
iniţiale și continue în domeniul “Managementului clasei de elevi”

Discuțiile purtate cu profesorii debutanți și încercarea de găsi cele mai bune soluții pentru rezolvarea
problemelor pe care le întâmpină la clasă, conduc la concluzia că mulți dintre ei nu se simt pregătiți pentru a
face față rolului de manager al activităților și relațiilor din clasa de elevi.

88

Activitatea la clasă este complexă. Se spune că “a preda este o artă”. Având în vedere exigențele actuale
ale procesului educațional, este necesară o formare inițială riguroasă, atât de specialitate, cât și managerială. Ne-
am putea întreba de ce trebuie să aibă un cadru didactic competențe manageriale? Pentru că activitatea
desfăşurată de profesor la clasă este o activitate de conducere - orice persoană (educator, învăţător, profesor,
maistru, instructor) care conduce efectiv procesul instructiv-educativ, pe care îl orientează, îl organizează, îl
dirijează şi îl evaluează, se preocupă de climatul educativ al clasei pe care o conduce, este un manager
educaţional. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească însă un profesor pentru a fi manager este: să fie bine
pregătit (inclusiv cunoștințe în managementul clasei) şi să aibă abilităţi de leader. Potrivit majorităţii
specialiştilor, una dintre competenţele de bază ale cadrului didactic este competenţa managerială. La clasă,
profesorul nu realizează numai predarea-învăţarea-evaluarea, ci şi relaţionează cu elevii, influenţându-le
comportamentul de învăţare, intervine în direcţionarea evoluţiei lor generale. Fiind figura centrală pentru elevi,
profesorul capătă şi roluri de influenţare educativă. Astfel el îşi adaugă noi comportamente în activitatea cu
clasa, îndeplinind funcţii specifice managementului: planificare, decizie, organizare, motivare, conducere,
evaluare, consiliere. Cu alte cuvinte, profesorul are atribuţii specifice managementului şi trebuie privit ca
manager al clasei de elevi şi pregătit şi în acest sens(pregătire inițială și cursuri de perfecționare).

Fără a generaliza, putem spune că pregătirea inițială corespunde în mare măsură profesiei de cadru
didactic din punct de vedere al conținutului științific și în mai mică măsură în ceea ce privește abilitățile
manageriale ale absolvenților. Pregătirea științifică a cadrelor didactice este importantă, însă nu suficientă.
Confruntarea cadrelor didactice debutante cu situații problematice diverse, cu reacții neașteptate din partea
clasei sau a unor elevi izolați, ne duce cu gîndul la faptul că, pentru succesul activității didactice, dincolo de
cunoștințele științifice și metodice, sunt necesare cunoștințe în domeniul managementului clasei de elevi.

Auzim frecvent în jurul nostru vorbindu-se despre x care este un „profesor bun”. Dacă întrebi care au
fost criteriile de evaluare, răspunsul nu este legat doar de competențele cognitive ale profesorului respectiv, ci
de eficeiența procesului instructiv-educativ oferit de acesta: cunoștințe solide, strategii didactice care îi atrag pe
elevi, comunicare eficientă cu clasa de elevi, etc. Se pare că cheia eficientizării procesului instructiv-educativ stă
în modalitatea optimă de realizare a relației dintre cele două verigi ale acestuia: pe de o parte, elevul, cu zestrea
lui ereditară, cu capacitățile, aptitudinile și disponibilitățile lui, pe de altă parte, cadrul didactic, forța care
provoacă, determină și dirijează schimbarea și dezvoltarea elevului.

În activitatea didactică profesorul joacă mai multe roluri manageriale:
Planificarea: Profesorul planifică întreaga activitate de formare si educare a elevilor Organizarea:
Întreaga activitate a clasei de elevi este organizată de catre profesor,bineinteles, cu consultarea membrilor

grupului .
Comunicarea: Calitatea comunicării influentează climatul din interiorul grupului, care, la rândul lui,

influentează procesul învătării.

Conducerea: profesorul conduce activitatea de formare si educare a elevilor.
Coordonarea: Coordonarea activitătii clasei, repartizarea sarcinilor de lucru, folosirea eficienta a

timpului.
Indrumarea: Indrumarea elevilor în procesul învătării

Motivarea: Crearea motivarii pentru invatare
Consilierea: O realație specială cu scopul de a-l ajuta pe elev atunci când are nevoie.
Controlul: Profesorul controlează dacă și cum se îndeplinesc sarcinile didactice.
Evaluarea: Obținerea de informații clare, pe baze stiințifice, care să stea la baza deciziilor celor mai

potrivite pentru dezvoltarea clasei de elevi
Se pare că neajuns al formării psihopedagogice inițiale este dificultatea pe care o resimt profesorii

debutanți în aplicarea cunoștințelor dobândite la realitatea diversă a clasei. Prin urmare, pregătirea inițială a
profesorilor ar trebui să răspundă mai mult nevoii de practică a studenților. Mediul real al clasei ar putea să-i
copleșească și să-i descurajeze pe profesorii debutanți, dacă nu sunt pregătiți suficient, dacă nu au fost puși în
situația reală de a relaționa cu o clasă de elevi, de a media conflicte, de a lua decizii în anumite situații.

Un bun manager al clasei trebuie să fie capabil să realizeze schimbări profunde în cultura, climatul și
instrucția tuturor copiilor, în direcția fundamentării tuturor demersurilor didactice pe principii democratice, să

89

introducă noi strategii instrucționale care să încurajeze colaborarea, toleranța, sporirea încrederii în forțele
proprii și îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor.

Având în vedere exigențele actuale ale procesului educațional și faptul că un management defectuos al
clasei poate genera un climat negativ și poate influența randamentul elevilor, este necesară o formare inițială
riguroasă, atât de specialitate, cât și managerială. Asta nu înseamnă că procesul de formare s-a încheiat. Pentru a
face față provocărilor și pentru a-i încuraja să participe la inovarea managerială la clasă, profesorii debutanți
trebuie susținuți de către profesorii cu experiență(mentorat) și pe probleme de management al clasei de elevi și
trebuie să continue formarea prin participarea la activități de perfecționare.

Bibliografie:

1. Romita Iucu-Managementul clasei de elevi, ed. Polirom, 2006

2. Managementul clasei-ghid pentru profesori si invatatori, UNICEF Romania, 2007

3. Emil Paun-Scoala-abordare sociopedagogica, ed. Polirom, 1999

4. Emil Stan-Managementul clasei, ed. Aramis, 2006
Becheru Cosmin, profesor, Școala Gimnazială Dăești/ Vâlcea, Becheru Ramona Florentina, profesor, Colegiul

de Silvicultură și Protecția Mediului, Rm. Vâlcea Rolul și responsabilitățile mentorului. Drepturile,
obligațiile, competențele

Termenul de mentor este atribuit lui Homer, în opera sa epică Odiseea. În povestea lui, Odysseus,
Regele Ithacăi, pornește într-o călătorie și aventură timp de zece ani, lăsând în urmă soția și fiul, Telemachus.
Odysseus îl instruiește pe servitorul său loial și devotat, Mentor, să
vegheze asupra casei regale și să păstreze un ochi vigilent asupra Telemachus. Mentor este de acord și
acționează în consecință, devenind un tată, profesor, model, ghid și prieten al lui Telemachus. Atena, zeița
înțelepciunii, ia uneori forma de Mentor și oferă încurajare și sprijin
pentru Telemachus. Din această poveste, cuvântul "mentor" a ajuns să însemne un "tată" sau,
poate, o "figură maternă" (după înțelepciunea și sfaturile Atenei) pentru cei mai tineri.

Mentoratul este termenul general folosit pentru a descrie relațiile dintre un individ mai neexperimentat,
numit discipol sau protejat de către un alt individ, mai experimentat, numit mentor. În mod tradițional,
mentoratul este văzut ca o relație diadică, față-în-față, pe termen lung dintre un supervizor adult și un învățăcel
pentru a-i întări celui din urmă dezvoltarea profesională, academică sau personală

In context educațional, mentoratul este o relație de colaborare temporară între doi profesori bazată pe
relația dintre un profesor mai experimentat și un novice, sau un profesor

debutant.
Scopul acestei relații este acela de a oferi noului profesor, un sistem de sprijin care să-l poată ajuta pe

acesta să reușească. Cercetările au arătat că există o legătură între colaborarea dintre profesorul experimentat și
debutant, în sensul sunt mai multe șanse ca acesta din urmă să rămână în profesia de cadru didactic, decât cei
care nu sunt susținuți. Mentorii eficienți trebuie să aibă pregătirea și practica lucrului cu adulții, să știe să
asculte, să facă observații, și să fie capabili de rezolvarea problemelor. Mai mult decât atât, succesul relației de
mentorat se bazează pe emoția reciprocă dintre mentor și profesorul debutant, pe modul comun în care văd
aceștia munca împreună și stilurile de învățare pe care le abordează. În parteneriatele cele mai de succes,
participanții realizează o creștere intelectuală și creativă cu idei comune care acționează ca un stimul pentru
această creștere.

Un rol deosebit de important în mentoratul între profesori aparține mentorului, care este un profesor ce
lucrează în aceeași școală cu discipolul. Aptitudinile și competențele lui sunt cruciale pentru succesul
programului de mentorat. Pentru a decide dacă un anumit profesor, poate acționa în mod corespunzător cu
statutul de mentor, trebuie să dispună de următoarele:

1) caracteristicile personale adecvate,
2) cunoștințe adecvate, abilități și experiență ca profesor,
3) atitudine și motivație adecvată.
Activitățile mentorului trebuie să se bazeze pe implicarea acestuia voluntar în rolul de
mentor și pentru a asigura familiarizarea cu rolul de cadru didactic și integrarea profesorului
începător în noul mediu, la locul de muncă. De aceea, cel mai important pentru succesul mentoratului între
profesori este implicarea voluntară și personală a mentorului. Pe de altă parte, ar trebui să fie, de asemenea,

90

profesorul mentorat să fie deschis și dispus pentru o astfel de relație, să aibă încredere în mentor. În caz contrar,
activitatea de mentorat nu va fi eficientă și
va duce la frustrare si descurajare. Pentru eficiența cadrelor didactice de mentorat, este important ca profesorii
(atât mentoriicât și cei mentorați) să înțeleagă rolul mentoratului.

În lucrarea sa "Păstrarea excelenței cu trei tipuri de mentori" Anthony K. Tjan a descris trei tipuri de

mentori:

1. mentor prieten;
2. mentor pentru carieră;
3. mentor pentru viața.
Cu toate acestea, în educație, în școală, nu numai în cazul în care mentorul combină toate
aceste trei tipuri, dar, de asemenea, în funcție de situație, el trebuie să preia sarcinile un antrenor, a unui ghid, a
unui expert, a unui model, a unui motivator. Astfel mentorul este, necesar, este așteptat de către profesori, după
cum reiese clar din cercetarea făcută în cadrul proiectului nostru ( "Mentoratul între cadrele didactice din școlile
secundare și licee", Raport de analiză - nevoile profesorilor mentorați). Cei mai mulți dintre respondenți
consideră că rolul mentorului este de a ajuta "integrarea în viața școlii și sprijinul în rezolvarea rapidă și
eficientă a problemelor din școală. Mai mult decât atât, datoria unui mentor este să ajuta discipolul în o mai
bună organizare a activității didactice și în management clasei
Referitor la tipurile de mentori menționate mai sus, un exemplu de mentor pentru carieră
este un supraveghetor al profesorului care intră în sistemul de învățământ, cu scopul promovării,
dezvoltării și formării profesionale. Acest rol apare în unele dintre țările Uniunii Europene. De asemenea, este
de remarcat faptul că, în mediul școlar mentorul este ca un prieten, care sprijină profesorul debutant, nu numai
psihologic, dar în primul rând în dezvoltarea competențelor profesionale. Majoritatea respondenților au subliniat
importanța rolului mentorului în îmbunătățirea practicilor de predare și în consolidarea cunoștințelor

pedagogice.
În general, respondenții au subliniat nevoia și dorința de a avea un mentor dispus să împărtășească

cunoștințele, abilitățile și întreaga experiență pe care o are. Aceasta este caracteristica cele mai dorită a
mentorului. Gândirea pozitivă este, de asemenea, esențială în acest loc de muncă. Când vine vorba de abilitățile
de mentor, foarte dorite, de către discipoli, sunt abilitățile de comunicare și coaching interpersonale. Mentorul
trebuie să știe, de asemenea,
modul în care să încurajeze și să-i motiveze pe alții și dorește să contribuie la creșterea, la formarea altor oameni
și de succes.

După cum s-a menționat deja, mentoratul ar trebui să urmeze câteva reguli:
1) Voluntariatul - atât mentorul cât și mentoratul nu trebuie să simtă ca fiind sunt forțați să participe la

activitățile de mentorat;
2) Compatibilitatea – existența relației și a potrivirii perechii mentor - discipol, bazată pe înțelegere

reciprocă, respect și acceptare.
În mentorat relația dintre cei doi este deosebit de importantă. Depinde de structura de personalitate,
desigur, dar nu trebuie să uităm că dezvoltarea competențelor relaționale ar putea

fi sprijinite, de exemplu, prin cursuri de formare. Pentru a defini mai bine, am putea urma Matricea
Competențelor Europeane "Mentor", elaborată în cadrul proiectului "Certi.Men Tu -Certificarea mentorilor și
îndrumătorilor" - numărul proiectului LLP LDV TOI 12 –AT - 0015, Fohnsdorf 2012. În secțiunea "Dezvoltarea
relației bune cu discipolii în procesul de mentorat" nu sunt menționate ca fiind necesare cunoștințe, aptitudini și
competențe ale mentorilor. Potrivit Matricei Competențelor Europene "Mentor", mentorul ar trebui:
1) să aibă cunoștințe cuprinzătoare referitoare la: - teorii specifice, modele și metode de comunicare; - teoriile de
soluționare a conflictelor specifice, metode și modele, principii și tehnici de ascultare activă; - înțelesuri
specifice privind confidențialitatea.
2) să aibă cunoștințe asupra mediului în care comunicarea, ascultarea activă și rezolvarea conflictelor au loc,
precum și a rolului fiecărei părți implicate în acest mediu;
3) să aibă o gamă completă de abilități cognitive și practice: - comunică eficient cu mentorizatul folosind
instrumente și tehnici practice de comunicare demonstrează abilități de ascultare activă atunci când comunică cu

91

discipolul, fie la telefon sau față în față, în scopul de a rezolva diferite probleme; - găsește, dezvoltă soluții
creative la probleme ivite, luând în considerare contribuția
mentorizatului; -ajuta discipolul să conștientizeze, să clarifice și să ierarhizeze obiectivele și prioritățile
personale și profesionale, să-și înțeleagă mai bine gândurile, sentimentele și opțiunile;
4) competența:- crearea și menținerea unei relații de lucru eficiente cu mentorizatul, ceea ce va contribui la
realizarea obiectivelor sale profesionale; - asigurarea bunăstării mentorizatului și, dacă este necesar, sprijinirea
în rezolvarea problemelor personale; - revizuirea și îmbunătățirea rolului propriu în dezvoltarea unei relații de

lucru care va maximiza rezultatele procesului de mentorat.
Este foarte important pentru mentor să aibă abilități de comunicare interpersonale și de a

utiliza în mod corespunzător toate canalele de comunicare. Mentorul trebuie să aibă abilități în:

- stabilirea de contacte;
- a conduce o conversație;

- ascultare;
- exprimarea, verbalizarea, sentimentelor, gândurilor, observațiilor;

- a oferi feedback.
Mentorul trebuie să aibă experiență de lucru în școală, pentru a putea susține deformarea și dezvoltarea
debutantului. Vârsta mentorului nu este semnificativă. Mai importante sunt: poziția, rolul mentorului în școală și
succesele pedagogice obținute.

Pentru eficiența activității de mentorat, importante sunt de asemenea: atitudinea de mentorului, rolul
său, spiritul practic, spiritul de inițiativă, implicarea în rol și perseverența. Drepturile mentorul sunt rezultate din
rolul său special, din rolul pe care îl are în școală. Aceste drepturi pot fi împărțite în două grupe:

1. Drepturi care definesc poziția (situația) mentorului în școală. Acestea sunt:
a) dreptul de a cere și de a obține ajutor și sprijin în îndeplinirea rolului mentorului de la managerul

școlii lui (directori), inclusiv cu oportunitățile de training și publicații oferite pentru a dezvolta
competențele necesare;
b) dreptul de a refuza să îndeplinească rolul de mentor față de un anumit discipol, în cazul în care acest
rol nu poate fi realizată în mod corespunzător pentru anumite cauze obiective, reale, chiar și cauze
personale rezultate în relația nu tocmai confortabilă cu persoana mentorată.
c) dreptul de a obține ajutor în conectarea îndatoririle mentorului cu atribuțiile profesionale (ca
profesor), de exemplu, prin ajustarea programului de lecții pentru a se armoniza cu programul,
întâlnirile cu discipolul.
2. Drepturi ce definesc poziția mentorului în relația cu mentorizatul.
În special, acestea sunt:
a) dreptul de a fi respectat și apreciat din cauza faptului că dedica timp și efort voluntar pentru binele

mentorizatului;
b) dreptul de a termina activitățile care rezultă din rolul său de mentor, în orice moment, după ce

concluzionând că:
- rolul lui ca mentor a fost îndeplinit iar mentorizatul este pe deplin pregătit să îndeplinească sarcinilor

ca profesor;
- nu este în măsură să îndeplinească funcția de mentor față de un anumit discipol, având cauze și

motive justificate.
Trebuie reamintit faptul că rolurile de mentor și mentorizat/ profesor debutant trebuie înțelese ca fiind
bazate pe egalitate. ,,Ei sunt parteneri. Relația lor se bazează pe reciprocitate, empatie, înțelegere și încredere.
Respectul este fundamentul cooperării. Judecățile morale nu sunt acceptate. Indiferent de opiniile personale ale
oricăreia dintre părți, nici unul dintre ei ar trebui să facă judecăți morale. Pentru respectul personal al fiecărui
individ este necesar să se manifeste toleranță. Este important ca mentorul care îndrumă mentorizatul, să se
dedice pentru rezolvarea unor probleme, să ofere mentorizatului timpul și răbdarea lui.
Pe de altă parte, feedback-ul cu privire la munca discipolului și o oarecare măsură de control asigurat de
mentor cadrelor didactice debutante este esențial. Mentorul ar trebui să aibă
în vedere, faptul că mentorizatul, ca un adult care învață, are un puternic sentiment de maturitate

92

și independență în procesul de învățare și pentru aceasta pricina, ar trebui să fie tratat în mod corespunzător. De
fapt, această abordare va avea influență pozitivă asupra procesului de învățare
și a rezultatelor activităților de mentorat, prin aportul pe care îl are stima de sine în activitatea de învățare. De
aceea, atunci când dă feedback-ul, mentorul ar trebui să se concentreze asupra comportamentului și rezultatele
activității discipolului, nu să judece persoana. Controlul, ca să fie ușor acceptat de către cursantul adult, ar trebui
să aibă caracter formativ, care ar trebui nu doar să-l informeze cu privire la "ceea ce este", cât mai ales despre
"cum poate să îmbunătățească, să schimbe, să îmbunătățească anumite aspecte".

Obligațiile, îndatoririle de bază ale mentorului sunt următoarele:
1. respectarea mentorizatului/profesorului debutant, dorința de a coopera și acceptarea alegerilor lui;
2. ajutarea, sprijinirea mentorizatului în integrarea cât mai repede în viața școlii;
3. ajutarea, sprijinirea mentorizatului în munca cu elevii, inclusiv asistență în rezolvarea problemelor

școlare ale elevilor, organizarea mai bună a clasei, dezvoltarea unui management al
3. clasei constructiv, precum și îmbunătățirea practicilor didactice: startegii didactice eficiente;
4. ajutarea, susținerea mentorizatului în furnizarea de contacte cu elevii, părinții/aparținătorii, inclusiv

consiliile părinților (sau alte organisme de reprezentare) și parteneri externi interesați de activitatea
din școală;
5. mobilizarea și încurajarea mentorizatului la dezvoltarea constantă a abilităților pedagogice și a
calificărilor profesionale;
6. ajutarea mentorizatului în orice aspecte ale postului de profesor, cel puțin patru ore pe lună;
7. păstrarea confidențialității în timpul activității de mentorat, de asemenea, după încetarea programului

de mentorat;
Se recomandă să se stabilească un contract (acord) între mentor și mentorizat. Acordul ajuta la reglarea
relației. Acesta poate include drepturi mai detaliate și obligațiile ambelor părți, în conformitate cu nevoile
personale și posibilitățile celor două părți. În special, acordul ar trebui să menționeze obiectivele de mentorat,
așteptările, rezultatele așteptate, structura întâlnirilor, a programului, valorile, ceea ce mentor poate / nu poate

face pentru mentorizat, perioada de mentorat.

Bibliografie:
1. Lazăr, Cornel, Autoritate și deontologie, Editura Licorna, 1999
2. Metodologia didactică în „Prelegeri pedagogice”, Ed.Polirom, Iasi, 2003,
3. MEC; Gliga, Lucia (coord), Standarde profesionale pentru profesia didactică, București, 2002.

Brožová Iva, school director, ITC International ITC International, Erasmus+ Course

ITC is adult education institution for in-service teacher training, established by the Czech Ministry of

Education and listed in the school registry. ITC is active on the adult education market from 1996, and has a

seventeen years long experience in the education field with specialization on the innovative teaching methods

for teachers and education specialist from whole EU.

ITC is a modern and dynamic company with a long tradition and professional organizational

background. The mission of ITC is to provide good quality language education together with other courses in
various fields. Our main goal is to provide complex services on a professional level ensuring our clients’

satisfaction.

Task Based Learning

Task Based Learning (TBL) is an innovative teaching method that brings, students collaboration and

authentic communication into an educational context. In this course you will learn about all aspects of TBL and

its successful implementation into your pedagogical practice. Thematic and interdisciplinary content will be

introduced in ten modules by several tutors. From practical examples to designing your own tasks and lesson
plans, you will exchange your ideas and gain new skills in a positive, “learning by doing” training through

various collaborative and reflective activities.
• Module 01 – Task Based Learning – Theory
• Module 02 – Motivating learners, Mental blocks
• Module 03 – Developing cognitive skills, Bloom’s taxonomy
• Module 04 – Authentic and Real world tasks
• Module 05 – Multicultural tasks

93

• Module 06 – Designing/Adapting tasks for your classes
• Module 07 – Multiple intelligences
• Module 08 – Using physical movement and music in the classroom
• Module 09 – Assessment in TBL
• Module 10 – TBL workshop
Learning Outcomes
• Generate ready‐to‐use materials and ideas to support the school or organisational development in the

field of TBL with regards to interdisciplinary approach.
• Apply TBL as student-centred teaching method, encourage learning through spontaneous activities

and solving meaningful real-world tasks.
• Develop relevant, high-level skills (creativity, critical thinking) and other key competences through

TBL approach to enhance good quality of mainstream education.
• Learn to motivate, guide and assess TBL in practice, promote peer exchange, active participation in

society with regards to inclusive approach.
• Meet colleagues of different nationalities within the EU, engage in cross-cultural learning

experience, exchange ideas and build a network for future international cooperation.
• Gain broader understanding of practices, policies and systems of education of different countries,

cultivate mutual respect, intercultural awareness and embed common educational and training
values.
• Revise and develop personal and professional competences, build confidence in promoting
innovative and active pedagogies.
• Enrich communication skills, improve foreign language competencies, broaden professional
vocabulary and promote EU’s broad linguistic diversity.
Soft Skills for Education Providers
Soft skills or sometimes called “people skills” are crucially important for those who work within and
beyond the education sector. Whether it is effective communication, managing teams and projects or dealing
with conflicts, this course will improve your soft skills and guide you to success in diverse work environments.
Thematic modules will introduce specific skills and incorporate a variety of real-world problems and situations.
You will strengthen your soft skills by actively participating in role plays, discussing and examining the case
studies and interacting in simulations within an encouraging and collaborative group instructional setting.
Modules
• Module 01 – Communication and the Science of Kinesics
• Module 02 – Personal Communication Skills
• Module 03 – Interpersonal Communication Skills within the Hierarchy
• Module 04 – Problem Solving Skills
• Module 05 – Presentation Skills
• Module 06 – Project Management Skills
• Module 07 – Negotiation Skills
• Module 08 – Cumulative Communication Skills and Multi Tracking
• Module 09 – Final project workshop with presentations
Learning Outcomes
• Revise and develop personal and professional competences, improve soft skills such as project
management and problem solving, strengthen your presentation and interpersonal abilities.
• Generate ready‐to‐use materials and ideas to support the organisational development and quality

improvement in the field of soft skills, support cooperation between institutions and employers.
• Reinforce continual professional development, re-ignite lifelong learning strategies, raise the

attractiveness and prestige of the educational sector.
• Learn to motivate, guide and assess team members, enhance employability attitudes promoting

labour market needs and outcomes such as critical thinking, entrepreneurship and sense of initiative.
• Gain broader understanding of practices, policies and procedures in different countries and

institutions, cultivate mutual respect and embed common training values.

94

• Meet and cooperate with colleagues of different nationalities within the EU, engage in cross-cultural

learning experience, exchange ideas and good practices.
• Build a network for future international cooperation, promote mobility and partnerships in a

multicultural environment, contribute to a cohesive society.
• Improve foreign language competencies, revise and broaden professional vocabulary and promote

EU’s broad linguistic diversity.
21st Century Skills – Classroom Application

Our course 21st Century Skills will help you to understand relevance of competencies such as global
awareness, visual and media literacy or entrepreneurship and guide you to integrate those skills into your
everyday practice. Meet colleagues from different countries and be encouraged to create collaborative learning
environment which is flexible and aligns with real world context. 21st Century Skills course is structured into
thematic modules which will be introduced by several tutors within a group instructional setting. It is designed
as a series of workshops that are composed of discussions, hand-on activities and practical tips how to combine
your subject with current interdisciplinary themes and 21st century competencies.

Modules
• Module 01 – 21st Century Skills - Best Practices and Learning Environments for Implementation
• Module 02 – Global Awareness, Civic Literacy and Social Responsibility
• Module 03 – Contextual Learning, Health and Environmental Literacy
• Module 04 – Financial Literacy and Entrepreneurship
• Module 05 – Digital and Information Literacies
• Module 06 – Leadership, Personal Responsibility and Self Direction
• Module 07 – Visual Literacy; Social and Cross-Cultural Skills
• Module 08 – Communication, Collaboration and other Soft Skills
• Module 09 – Critical Thinking and Problem Solving Skills
• Module 10 – Creative and Inventive Thinking
• Module 11 – 21st Century Assessment
• Module 12 – Final Workshop with Presentations
Learning Outcomes
• Understand importance of a framework for 21st century skills, generate ready‐to‐use materials and

strategies to effectively combine core subject content with interdisciplinary current themes.
• Learn to motivate, guide and assess learners to reduce low achievement in key competences, develop

relevant, high-level and innovative skills, enhance good quality of mainstream education.
• Use learner-centred and innovative teaching methods, encourage critical thinking and real-world

problems solving, develop learner’s transversal competencies.

• Create flexible learning environments, use open and digital resources, support development of digital
skills and media literacy, trigger changes in terms of modernization using ICT.

• Promote peer exchange, active participation and community involvement within the education,
support inclusion of various minorities into mainstream education based on democratic values.

• Reinforce continual professional development, re-ignite lifelong learning strategies, build confidence
in promoting innovative pedagogies responsive to social and cultural needs.

• Meet colleagues of different nationalities within the EU, engage in cross-cultural learning
experience, exchange ideas and build a network for future international cooperation.

• Gain broader understanding of practices, policies and systems of education in different countries,
cultivate mutual respect and embed common educational and training values.

• Enrich communication skills, improve foreign language competencies, broaden professional
vocabulary and promote EU’s broad linguistic diversity.

Extracurricular Activities (ECA)

Extracurricular Activities (ECA) are usually voluntary activities which are outside of traditional school
curriculum. In this course you will get acquainted with diverse examples of activities which develop learner’s
passion and interests, decrease anti-social behaviours and foster key skills necessary for lifelong learning. Our
course is designed as a series of collaborative workshops that are composed of discussions, hands-on activities

95

and practical tips how to reach key benefits of ECA. Thematic course modules cover different examples of ECA

and will be introduced by several tutors within an international group setting.

Modules
• Module 01 – Organising ECA – Examples of Good Practice
• Module 02 – Literacy Clubs for 21st Century
• Module 03 – Activities for Critical Thinkers and Public Speakers
• Module 04 – Groups for Connections and Reconnections in Culturally Diverse World
• Module 05 – Community Programmers and Clubs for Young Activists
• Module 06 – Music Activities for Inner Peace and Collaboration
• Module 07 – Everyday Culture and Media Literacy Club
• Module 08 – Self-expression in Fine Arts Groups
• Module 09 – Getting on Stage with Performance Art Clubs
• Module 10 – New Technologies and Online Communities
• Module 11 – Photography and Graphic Design Groups for School Magazines
• Module 12 – Individual Workshop and Presentations

Learning Outcomes

• Be aware of benefits of Extracurricular Activities on both learners and community development.
• Generate ready‐to‐use materials and practical ideas how to implement and evaluate diverse ECA

within the organisation according to community needs.

• Provide variety of opportunities and ECA for learners, support peer collaboration and active

participation within education and society.
• Develop learner’s individual interests and key competencies such as self-determination, time

management, critical thinking, creativity, cross-cultural awareness or digital literacy.

• Strengthen professional profile, gain motivation and confidence in promoting ECA in order to

prevent school dropouts and anti-social behaviour.

• Gain understanding of ECA practices and approaches in different countries, re-ignite lifelong

learning strategies.

• Meet colleagues of different nationalities, exchange ideas, embed common educational and training

values, build network for future international cooperation.

• Enrich communication skills, improve foreign language competencies, broaden professional

vocabulary.

Bucur Raluca Antoanela, Profesor psihopedagog, Școala Gimnazială Specială Nr. 7, București Rolul
activităților de mentorat în formarea inițială și în dezvoltarea profesională a
debutantului în învățământul special

În educație, mentoratul este un proces complex care implică orientarea și sprijinirea unui profesor
debutant sau a unui student aflat în practică pedagogică.

Mentorul coordonează și îndrumă un student practicant, un profesor fără experiență în procesul de
predare-învățare-evaluare sau în procesul terapeutic-recuperatoriu din cadrul cabinetului de terapia tulburărilor
de limbaj din școala specială, de exemplu.

De asemenea, acesta îi oferă studentului practicant/debutantului sprijin profesional, îl ghidează prin
reflecție, colaborare și evaluare, prin intermediul competențelor de comunicare, competențelor didactice, de
evaluare, competențelor digitale (pentru integrarea mijloacelor moderne de învățământ în procesul instructiv-
educativ) de care dispune, prin bagajul de informații specifice activității pedagogice pe care îl posedă. În afara
acestor competențe necesare unui mentor eficient, sunt amintite abilitățile interpersonale (capacitatea de a
dezvolta relații pozitive, capacitate empatică, sociabilitate etc.), valori și atitudini precum: respect pentru
abilitățile celorlalți, deschidere, flexibilitate, creativitate, atitudine pozitivă pentru depășirea problemelor și a
dificultăților, încredere în sine, preocupare pentru afirmarea excelenței în domeniul educației, comportament
etic în raporturile cu cei pe care îi învață, interes pentru creșterea calității educației.

Mentorul reprezintă un model pentru debutant, prin atitudinea și caracterul său, prin calitatea prestației
sale didactice și prin implicarea în creșterea calității educației în unitatea școlară.

96

Graham Donaldson (2010) afirma următoarele: ”Mentoratul este esențial pentru dezvoltarea
profesională în toate etapele din cariera unui profesor și toți profesorii ar trebui să se vadă pe ei înșiși ca mentori
nu doar de către studenți și cadrele didactice recent calificate. Abilitățile necesare ar trebui să fie dezvoltate și
actualizate, prin formarea inițială a profesorilor, inducție și formare continuă. Aceste abilități de mentorat sunt
folosite pentru a spijini dezvoltarea colegilor, precum și pentru a ajuta profesorii să ofere tuturor tinerilor un
suport personal de înaltă calitate, ca parte a curriculumului pentru excelență.”

A fi mentor înseamnă a-ți încuraja partenerul de dialog educațional și formativ spre a-și dezvolta
competențele de rang superior, care vizează automonitorizarea și autoconștientizarea, astfel încât să devină
etalonul propriei formări, propriului mentor.

Mentorul are rolul de a-i ajuta pe profesorii debutanți să analizeze obiectiv procesul predării proprii sau
a altor persoane, stabilind scopuri realiste ale activității didactice a debutantului, care să conducă la
îmbunătățirea calitativă a acesteia.

Rolul mentorului este vital atât în sesiunile de observare, cât și în cele de analiză. Procedeele folosite de
mentor în timpul sesiunilor de observare trebuie să fie discutate cu profesorul mentorat, deoarece explorarea
domeniului didactic, foarte vast, presupune cel puțin dualitatea perspectivei. Cu toate acestea, trebuie lăsat și un
spațiu de surpriză, întrucât acest exercițiu este necesar și în activitatea reală, de mai târziu, când se vor ivi
situații neprevăzute.

Mentoratul presupune o relație bazată pe protejarea profesorului debutant, găsirea de oportunități de
învățare, de experimentare și practicare în vederea creșterii stimei de sine, a dezvoltării independenței,
autonomiei și maturității. Relația de mentorat se sprijină pe încredere și respect reciproc, deschidere și

onestitate.
Avantajele mentoratului sunt indiscutabile pentru toți cei implicați:
- pentru cadrele didactice debutante: formarea competențelor de proiectare, desfășurare și evaluare a
activităților didactice (formarea capacității de a studia și a cunoaște personalitatea elevilor, formarea
capacității de analiză a programei școlare, a capacității de întocmire și completare a documentelor
școlare, de planificare și proiectare a activității didactice, formarea abilității de identificare și aplicare
a metodelor și procedeelor didactice, identificarea tipurilor de lecții și a momentelor din scenariul
didactic în dinamica desfășurării activității, formarea capacității de proiectare și de coordonare a
activităților didactice, formarea capacității de observare și de evaluare a comportamentului școlar și
social al elevilor, formarea capacității de identificare a situațiilor de criză educațională și de adoptare
a unor strategii optime de negociere și de gestionare a acestora, formarea abilităților de comunicare
și de colaborare cu părinții); facilitarea integrării la noul loc de muncă; familiarizarea cu specificul
școlii, cu cerințele și așteptările școlii, ale părinților și ale elevilor; oportunități de stabilire de relații
și canale de comunicare cu diferite persoane; beneficiază de suportul unui cadru didactic cu
experiență care dorește să-l îndrume, să-i deschidă noi perspective;
- pentru studenții practicanți: aceștia beneficiază de expertiza unor cadre didactice special
pregătite în acest sens; învață să lucreze în echipă; sunt puși în situații de a discuta, a observa, a analiza
într-un mod critic și reflexiv; sunt motivați pentru profesie; li se insuflă încredere în forțele proprii și

optimism pedagogic;
- pentru cadrele didactice-mentori: este o modalitate de stimulare a dezvoltării profesionale
continue; intervenția lor contribuie la dezvoltarea personală și profesională a cadrelor didactice

debutante/a unor viitoare cadre didactice;
- pentru elevi: sunt beneficiarii experienței unor cadre didactice bine pregătite;
- pentru directorul școlii: resursa umană din școală este recunoscută din punct de vedere al
competențelor; beneficiază de parteneriate cu universitatea;
- pentru școală: recunoașterea în comunitate; dezvoltarea unor parteneriate de colaborare;
atragerea unor cadre didactice; personal didactic bine pregătit; creșterea calității educației.
Calitatea profesorilor determină calitatea procesului instructiv-educativ și este direct proporțională cu
nivelul rezultatelor obținute de elevi. Astfel, formarea inițială a profesorilor este esențială, reprezentând etapa
cheie de armonizare a cunoștințelor teoretice cu cele practice, etapa de formare a identității profesionale.

97

Pregătirea profesională inițială este primul pas în procesul de dezvoltare profesională continuă în
domeniul educațional.

Activitățile de mentorat pe care le-am desfășurat în cadrul școlii speciale au vizat următoarele aspecte:
• îndrumarea profesorului debutant în privința modalității de proiectare a unui P.I.P. (Program de
Intervenție Personalizat) destinat unui elev cu deficiență mintală severă și autism infantil, ulterioară evaluării

nivelului de dezvoltare a acestuia.
Plecând de la rezultatele evaluării inițiale, am proiectat acest program pentru o anume disciplină,

program ce include o planificare anuală a unităților de învățare și o planificare pentru ambele semestre a
unităților de învățare și a activităților aferente, în conformitate cu obiectivele cadru și cele de referință selectate
din programa școlară și adaptând strategiile didactice particularităților psiho-individuale ale elevului și
potențialului acestuia, în vederea înregistrării progresului.

Am consiliat debutantul cu privire la modul de raportare la elevii cu dificultăți majore de
comprehensiune, de învățare, cu tulburări de limbaj (mulți fiind nonverbali sau posedă o vorbire neinteligibilă)
și cu tulburări de spectru autist.

De asemenea, pentru o mai bună înțelegere din partea profesorului debutant a caracteristicilor,
comportamentului, posibilităților, nevoilor speciale ale elevilor cu deficiențe mintale severe, profunde și/sau
asociate și cu TSA, am desfășurat activități didactice demonstrative cu câțiva elevi din aceste categorii, fapt
relevant și pentru următorul demers al activității mele de mentorat.

Observarea procesului de predare-învățare-evaluare a permis dezvoltarea capacității de analiză critică a
lecției, facilitând înțelegerea cunoștințelor teoretice și aplicarea lor în practică și descoperirea unei varietăți de
strategii didactice în funcție de particularitățile elevilor. Gândirea critică este dezvoltată prin stimularea găsirii
de metode alternative/materiale didactice/mijloace moderne de învățământ, în vederea realizării aceluiași
obiectiv operațional al lecției.

• ghidarea profesorului debutant în vederea proiectării activităților didactice. L-am asistat în ceea ce
privește elaborarea unui proiect didactic, urmărind ca acesta să includă elemente metodico-științifice, să
respecte concordanța dintre obiectivele propuse, conținut, strategii didactice, structura activității și modalitățile

de evaluare.
Evaluarea proiectului didactic propus de către debutant a urmărit și modul cum acesta a alocat timpul

necesar fiecărei activități din scenariul didactic, dar și existența unei concordanțe între activitatea instructiv-
educativă propusă și nivelul vârstei cronologice și al celei mentale, precum și

nivelul de cunoștințe atins de către elevi. În urma evaluării propunerii debutantului, am adus variante de
îmbunătățire constructive, care să-i ofere acestuia posibilitatea de a alege, cu scopul de a-i întări încrederea în

proiectul realizat.
Punctul de pornire în proiectarea unei activități este dat de ce știe, ce poate elevul și ce se poate obține

în plus de la el.
Elementele extrem de importante în atingerea obiectivelor operaționale, în obținerea progresului

elevului, în captarea și menținerea concentrată a atenției acestuia, în implicarea activă în rezolvarea sarcinilor
sunt: optarea pentru activități de învățare sub forma exercițiului-joc, a jocului didactic; utilizarea de către
profesor și/sau elev a computerului/tabletei în unele secvențe ale lecției (în funcție de tipul acesteia) – captarea
atenției, reactualizarea cunoștințelor, acumularea de noi cunoștințe, dirijarea învățării în vederea consolidării
cunoștințelor ori evaluare (soft-uri educaționale, prezentări PowerPoint ce constituie fie un suport imagistic
captivant, fie ilustrări ale unor exerciții și jocuri care să-l antreneze și să-l stimuleze pe elevul cu deficiență
mintală severă, moderată sau ușoară în demersul educațional-terapeutic); tratarea diferențiată a elevilor (în cazul
clasei eterogene), împărțirea lor pe grupe de nivel, individualizarea sarcinilor de lucru; stabilirea obiectivelor
operaționale minimale, corespunzătoare fiecărei grupe de nivel (când este cazul); folosirea suportului concret-
intuitiv, a unui material didactic bogat, variat și atractiv; gradarea activităților de învățare de la simplu la

complex.
După consilierea debutantului privind proiectarea didactică, acesta a susținut o lecție demonstrativă,

urmată de analizarea și evaluarea acesteia și a prestației profesorului.
Evaluarea a reliefat aspectele pozitive, indicându-se progresul și realizările obținute, a fost constructivă,

propunându-se măsuri adecvate pentru înlăturarea minusurilor calitative. Totodată, profesorul debutant a fost

98