Binder1hgkjgh

Poezie Scrisul Românesc Nr. 6 (106) ♦ iunie 2012 19
Eseu

Alte interpretări

Mi-am permis să elimin strofa a doua din în schimb, a fost abordarea reputatului, incoerent-so­ Nina
poemul lui Robert Lowell care mi s-a părut fisticatului John Ashbery cu o „aventură a cu­vân­
că n-are legătură cu prima. De asemeni, m-am chinuit tului“. CASSIAN
să traduc poemul lui Richard Wilbur, nonagenarul,
expert în excelenţa formei fixe (între altele, a tradus Dacă aş mai fi avut energie aş fi tradus şi un Contempli oare pelicule decoltate, la ore târzii,
minunat – prin colaborări telefonice – poemul meu binecunoscut poem al unuia dintre poeţii mei preferaţi, cu vedete răposate, în filme alb-negru?
Balada valetului de caro, traducere pe care a inclus-o Dylan Thomas, din Ţara Galilor, care a murit de
în volumul lui de Opere alese). alcoolism, ca şi Edgar Allan Poe – dar, vorba de Biroul tău e sus, deasupra firmei de neon
Mai simplu a fost să traduc poezia directă, uşor la Radio Erevan – „noi îi iubim nu numai pentru sau jos, la adâncime, în pivniţa cu şobolani?
umoristică a lui Charles Simyć, mult mai complicată, aceasta...“
Sunt oare gânditorii ruşi bărboşi partenerii tăi?
Robert LOWELL (1917 – 1977) Nina CASSIAN Portarul tău se numeşte Dostoievski?

Sudoarea nopţii (fragment) Aveam doar zece ani. Şi-n lumea mea cea blândă Vine Fu Manchu la noapte?
nu-şi avea locul moartea niciodată Sau domnişoara Emily Dickinson?
O lampă şi dezordine şi cărţi, masa de scris, (de om sau fiară) ciudăţenii nu se întâmplă.
meu banal, mătura veche Şi fata puse mâna pe lopată Se-ntâmplă să ai un suflet nemuritor
sau te paşte bănuiala că nu ai niciunul?
– dar eu trăiesc într-o magherniţă fără dichis şi-mi îngropă prietenul,
şi simt o umezeală plutind în nopţi de veghe În noaptea următoare De aceea, dai cu zarul, cu o pereche de zaruri albe,
văzut-am iarba cum se-mparte, în întuneric, mult după ce localul s-a închis.
pe pijamaua mea albă cândva. O dulce boare sclipind în verde dincolo de moarte.
mă-mbălsămează parcă. Şi capul îmi e ud. Şi am văzut cum câinele apare. John ASHBERY (1927)
Totul îmi spune: aşa e drept. Ca un făcut
e febra vieţii mele a nopţilor sudoare. din nou, (M-am speriat, ruşine mi-i) Variaţiuni
în soarele carnal, şi-n roi de muşte înfăşat anume,
A vieţui, a scrie. Coboară nesfârşit – moartea mijind în ochii-i încă vii – Uneori un cuvânt dă naştere
parcursul existenţei. Ne stoarce, ne usucă. şi-am început să plâng, la mâini şi picioare, soare şi mânuşi.
Adânc în mine zace copilul ce-a murit. Se spune că e un preaplin primejdios, cum spui, iar eu
Adânc în mine zace dorinţa lui de ducă. şi l-am strigat pe nume. observ cuvântul „preaplin“, când îmi spui
despre mari văi secrete, la o oarecare distanţă
În urnă, universul şi leşul una sunt şi capului fără de limbă de conflicte mocirloase – dar şi uşor lemnoase
Sudoarea animală iertare i-am cerut. cum sunt, mai profund amestecate
se mută în spirit pur arzând. cu înţelesul care va pune cândva
Şi-am învăţat: trecutul rămâne în trecut o etichetă neagră, sângerie, pe cer
Richard WILBUR (1921) şi nu se-ntoarce. dar, până atunci, ecoul, plutind liber prin coridoare,
alei, ori prin locuri surprinse dincolo de oriunde,
Iertarea O fi un vis-iluzie? O fi un vis-nesaţ? se va vedea închis pe dinafară – vox clamans –
Dar de atunci încoace, îl vezi la sfârşitul zilei de mâine,
Câinele-a stat cinci zile ne-ngropat, Îi cer iertare morţii nu încerca să-ţi porneşti maşina sau
într-un morman de crengi de pin, în plină vară, să priveşti mai în adâncime, la eternele meandre ale
şi învelit în caprifoi. (Odinioară, şi-i plâng pe răposaţi. cerului,
eu l-am iubit nespus pe răposat.) strălucire peste strălucire, transparenţă plutind
Charles SIMYĆ (1938) pe stratul cel mai de sus, până când
I-am stat aproape şi-am adulmecat totul dă pe dinafară, se revarsă
duhul dulceag de caprifoi. Dar alt miros Clubul de noapte ca un tort argintiu de nuntă
mult mai puternic m-a înconjurat sau ca un pom de Crăciun
şi-un bâzâit de muşte, fioros. Eşti oare unicul proprietar – într-o cascadă de lacrimi…
al unui club de noapte sordid?

Eşti oare unicul client, unicul barman,
unicul ospătar circulând printre mesele goale?

Continuare din pag. 17 ales, satira la adresa personalităţilor politice, au ridicat
benzile desenate la nivelul de cultură de masă.
Primele benzi desenate, copilăreşti de altfel, ca
de exemplu Copii Mahmuri, Mica Orfană Annie, În cele din urmă, mass media a fost nevoită să
sau Blonda“, erau tribune de comentarii politice şi recunoască poveştile spuse în cuvinte desenate ca pe
satirice, reflectând viziunile sociale conservatoare o formă de artă. În ziua de astăzi, ziarul „New York
ale lui Hearst şi Pulitzer. În 1897, Hearst a publicat Times“ publică analize, articole despre industria grafică,
în ziarul său „New York Journal“, povestea Copilul despre stelele zilei şi disputele lor (de exemplu pagina
îmbrăcat în Galben, din apartamentele McFadden, Subiecte în ziarul „Times“ cu rubrica Romane Grafice),
despre un ştrengar ce trăia într-o mahala mizeră, care, şi le include în lista best seller la categoria Cărţi-Benzi
cumva, reuşeşte să îşi facă viaţa suportabilă găsindu-i desenate cartonate şi Cărţi-Benzi desenate broşate.
o frumuseţe ba chiar şi umor. Ce poveste incredibilă! „Time Magazine“ are propria sa listă a Primelor Zece
cărţi de benzi desenate. De curând (14 mai, 2012),
Mai târziu, Pogo al lui Walt Keley, povestea unui „Time“ a publicat un articol de fond pe marginea celor
bursuc viclean ce trăieşte în mlaştina Okefenokee, două cărţi cu benzi desenate, autobiografice, scrise de
a atacat instituţiile politice şi pe senatorul Joseph Alison Bechdel: Casa Distracţiilor şi Eşti Tu Mama
McCarthy, iar colecţia Doonesbury a criticat Mea? Scriitoare îşi aminteşte de viaţa ei provincială,
persoana politică a lui Lyndon B. Johnson şi războiul într-o familie cu tatăl homosexual, care a murit
din Vietnam, câştigând Premiul Pulitzer. Benzile tânăr, şi o mamă care nu poate, nici în ziua de azi, să
desenate au crescut în importanţă, mutându-se de accepte stilul de viaţă al fiicei sale. Povestea ei ar fi
pe ultima pagină a ziarelor pe pagina opusă paginii mondenă, dacă nu ar avea revelaţiile oferite de arta
editoriale. Din 1938, odată cu apariţia lor în formatul grafică. Dar, cu conţinutul comic desenat în detaliu,
de carte, benzile desenate devin tot mai populare. Dar Casa Distracţiilor a fost nominalizată pentru Premiul
publicarea revistei satirice „Mad“ în format de carte- Naţional al Cercului Criticilor de Carte.
benzi desenate, cu conţinutul ei sălbatic şi ireverenţios,
a constituit consacrarea acestui gen. Cu o circulaţie de Pentru voi, literaţi din lumea largă, „benzile
peste 2 milioane de exemplare (la o populaţie de 200 desenate, cărţile-benzi desenate, cartonate şi broşurate“
milioane), umorul revistei a avut un impact puternic pot deveni „Facebook“-ul de mâine.
asupra culturii, politicii, divertismentului, şi, mai
Traducere de Alexandra CARIDES

20 Nr. 6 (106) ♦ iunie 2012 Scrisul Românesc Cronică literară

Gabriela RUSU-PĂSĂRIN

Destinul unei reviste,

„Destin românesc“

F ondată în anul 1994, editată sub egida trupesc pe care un popor îl realizează prin adaptarea Receptarea în spaţiul european a manifestărilor co­
Institutului Cultural Român, revista de istorie sa la mediul geografic (…) Pe baza etnicului, fiinţa muniştilor din Republica Moldova este comentată de
şi cultură „Destin românesc“ (Serie nouă) Românului dobândeşte dreptul de a figura în muzeul istoric cu îngrijorare, la finalul interviului dând un sfat:
reprezintă un spaţiu de dezbatere şi afirmare a valorilor etnografic al omenirii. Dreptul de a participa la viaţa „toţi cei care votează pentru comunişti trebuie să se
culturale şi a documentelor istorice menite să susţină istorică a omenirii îl dă numai conştiinţa vocaţiei de întrebe: votez pentru un anume om, dar votez şi pentru
identitatea şi trecutul istoric românesc de dincolo de Român (…) Trebuie ca momentele grele ale acestui un cuvânt care e simbolul a 5.000.000 de morţi... Poate
Prut. Redactorul-şef al publicaţiei este reputatul istoric viitor să ne găsească pe noi, Românii, nu numai stând ar trebui să mă gândesc la asta“.
Gheorghe Negru, preşedintele Asociaţiei istoricilor toţi laolaltă, ci şi între noi toţi, pe fiecare la locul pe care
din Republica Moldova. O panoramare a tematicilor îl merită, de unde poate folosi fiecare neamului întreg. Studiile şi cercetările de istorie sunt dominante
secţiunilor revistei demonstrează că revista este o în economia revistei, dar sunt de reţinut şi recenziile
imagine sincretică a preocupărilor de poziţionare în prim Pentru aceasta trebuie să trecem prin şcoala unor lucrări de beletristică recent apărute în Republica
plan a argumentelor istorice, lingvistice, literare şi de Românismului.“ (Constantin Rădulescu-Motru. Carac­ Moldova şi care consfinţesc valoarea scriitorilor
cultură populară, o fundamentare ştiinţifică a direcţiilor ter şi destin. Conferinţe la Radio 1930-1943. Ediţie basarabeni. Remarcabilă este recenzia romanului Zbor
de cercetare în varii domenii cu un evident scop: îngrijită de Marin Diaconu, Societatea Română de frânt de Valentin Beşleagă semnată de Ion Ciocanu.
afirmarea spiritualităţii româneşti. Radiodifuziune, Editura Casa Radio, Bucureşti, 2003, Prozator, eseist şi om politic, Valentin Beşleagă scrie
Ceea ce se detaşează cu pregnanţă în 1966 acest roman care se va constituie în reper în
din corpusul de studii şi articole pp.219-235). proza est-pruteană, cu axare pe introspecţia psihologică
publicate în numerele acestei reviste Cuvintele filozofului român a personajului principal în situaţii-limită. Conceperea
secvenţelor memorialistice sub forma solilocviului,
este sentimentul de românism, o stare jalonează criteriile de validare a unei abordarea problemelor etice, tehnica romanescă a
stări generatoare de identitate. punerii în abis, principiul teleologic şi structura inelară
de spirit care „lucrează“ ca un fervent recomandă romanul drept „unul dintre primele patru-
în lupta pentru păstrarea identităţii În contextual acestei pledoarii se cinci romane care pot reprezenta convingător literatura
româneşti. În acest sens în prim plan înscrie interviul realizat de Gheorghe basarabeană afară“ (Ion Simuţ, „Vârful ierarhiei în
am poziţiona nu dovezile istorice, de Mânzescu (cercetător al arhivelor proza basarabeană“ în România literară, 2005, nr. 20
necontestat şi cu un evident rol de KGB/NKVD, reporter de teren la din 25-31 mai). Valentin Beşleagă va publica şi alte
„ piatră de temelie“, ci interviurile Tiraspol, Bender şi în Găgăuzia în romane care vor fi reperate de critica literară: Acasă
cu personalităţi recunoscute în plan timpul confruntărilor violente, vice­ (1976), Ignat şi Ana (1979), Sânge pe zăpadă (1985),
european, care atestă ecoul produs de preşedinte al Asociaţiei „Memoria Durere (2007).
concertarea argumentaţiilor special­iş­ Vic­timelor Regimului Totalitar Co­
tilor publicate în Revista „Destin ro­ mun­ ist“) cu Ana Blandiana. Revista „Destin românesc“ pledează pentru punerea
mânesc“ în susţinerea apartenenţei la în context şi dezbatere a valorilor definitorii pentru
acelaşi spaţiu cultural şi la aceeaşi tră­ Documentul restituie istoria în­ cultura şi spiritualitatea basarabeană. „Credinţe, tradiţii
ire acutizată: românismul. fiin­ţării Memorialului de la Sighet, şi ritualuri în arhitectura populară“ este un studiu semnat
declarat ansamblu de interes naţional de Cezara Gheorghiţă, lector superior la Facultatea
Interviurile sunt un document pen­ în 1997, demersuri susţinute de scrii­ de Arte Plastice şi Design, UPS „Ion Creangă“ din
tru reconstituirea climatului social şi istoric al unei toare şi de soţul său, profesorul şi Chişinău, membră a Grupului interuniversitar de
perioade importante din istoria românilor de dincolo scrii­torul Romulus Rusan. Catherine investigaţii în armonizarea europeană a educaţiei. Este
de Prut. Recunoaştem valoarea şi impactul acestor La Lumiere, secretar general al Consiliului Europei un studiu comparativ, cum îl defineşte autoarea, în care
mărturisiri circumstanţiale din experienţa radiofonică, o în 1993, anul propunerii proiectului, i-a declarat Anei regăsim aceleaşi credinţe, tradiţii şi ritualuri legate de
experienţă la radioul public românesc receptat cu mare Blandiana: „Consiliul Europei există pentru a proteja ridicarea casei (de la alegerea locului, la consacrarea
interes de-a lungul vremii şi dincolo de Prut. Amintim, drepturile omului şi nu există un alt loc în care drepturile lui şi la recuzita necesară pentru ritualul de sfinţire a
ca o acoladă peste timp, transmiterea drept dovadă omului să fi fost mai încălcate decât într-o închisoare construcţiei) în Basarabia şi în România.
a permanenţei în discursul public a românismului a comunistă“. Proiectul Anei Blandiana avea să fie
conferinţei susţinută la radio în 1936 de către Constantin receptat şi în Republica Moldova ca un bun exemplu Revenind la temele dominante istorice amintim doar
Rădulescu-Motru: pentru teza conform căreia: „Atunci când justiţia nu studiile semnate de Maria Danilov, Elena Negru, acad.
reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singură Alexandru Moşanu, Anatol Petrencu ş. a.
„Românismul este o nouă spiritualitate. Iată prima poare fi o formă de justiţie“ ( interviu publicat în nr.3
idee afirmată(…). Dacă am scris Românismul este (73)/2011 al Revistei „Destin românesc“). Este „Destin românesc“ o revistă necesară şi bine­
pentru că eu cred în însuşirile latente ale poporului Nr. 2 (72)/2011 al publicaţiei se deschide cu interviul venită pentru punerea în discuţie a documentelor istorice
român. realizat de Gheorghe Negru cu Stephane Courtois, şi culturale care atestă identitatea şi valoarea unui spaţiu
director de cercetări la Centrul Naţional Francez de vitregit de trecerea istoriei, Basarabia şi trăirea acutizată
Dar aceste însuşiri trebuie educate. Cercetări Ştiinţifice din cadrul Universităţii din Paris, a unui sentiment care salvează de la uitare: românismul
Etnicul nu este de ajuns. Din etnic trebuie să ne autorul Cărţii negre a comunismului (1997) şi a ca stare de spirit.
facem o vocaţie. Etnicul este echilibrul sufletesc şi numeroase volume şi studii cu tematică anti-totalitară.

Calendar iunie

1 iunie 1958 – s-a născut Gheorghe Truţă, în 12 iunie 1916 – s-a născut Alexandru Balaci, 22 iunie 1919 – s-a născut Florin Dumitrana, în
com. Călui, jud. Olt; în com. Aurora, jud. Mehedinţi, m. 7 mart. 2002, oraşul Lipcani, azi Republica Moldova, m. 27 sept.
Bucureşti; 1945, pe front;
2 iunie 1964 – a murit D. Caracostea, în Bucureşti,
n. 10 martie 1879, în Slatina; 12 iunie 1939 – s-a născut Doru Moţoc, în com. 23 iunie 2000 – a murit Ion Nijloveanu, în
Câineni, jud. Vâlcea; Craiova, n. 27 sept. 1913, în com. Oporelu, jud.
6/7 iunie 1881 – s-a născut Ion Minulescu, în Olt;
Bucureşti, m. 11 apr. 1944, în Bucureşti; 16 iunie 1944 – s-a născut Viorel Dianu, în com.
Bârsoiu, jud. Vâlcea; 26 iunie 1904 – s-a născut Petre Pandrea, în
7 iunie 1939 – s-a născut Marin Beşteliu, în satul oraşul Balş, m. 8 iulie 1968, în Bucureşti;
Gura Văii, com. Podari, jud. Dolj, m. 15 nov. 2010; 16 iunie 1951 – s-a născut Gheorghe Geafir, în
com. Negoi, jud. Dolj; 27 iunie 1976 – a murit Ion Dumitrescu, în
8 iunie 1897 – s-a născut Atanasie Pop-Marţian, Bucureşti, n. 9 ian. 1914, în com. Optaşi, jud. Olt;
în satul Şerbăneşti, com. Nenciuleşti, jud. Vâlcea, 17 iunie 1888 – s-a născut Victor Papilian, în
m. 14 ian. 1969, în Bucureşti; Galaţi, m. 15 aug. 1956, în Cluj; 28 iunie 1909 – a murit Ioan Crăciunescu, n.
1845, în Castranova, jud. Dolj;
8 iunie 1933 – s-a născut Cristina Tacoi, în com. 19 iunie 1973 – a murit Gabriel Georgescu, n. 4
Pleniţa, jud. Dolj; sept. 1911, în Craiova; 28 iunie 1919 – s-a născut I.D. Sîrbu, în oraşul
Petrila, jud. Hunedoara, m. 17 sept. 1989, în
8 iunie 1877 – s-a născut Nicolae Vulovici, în 21 iunie 1951 – s-a născut Ioan Anastasia, în Craiova;
Calafat, jud. Dolj, m. 8 sept. 1916; com. Turburea, jud. Gorj, m. ian. 2009;
29 iunie 1951 – s-a născut Mihai Sporiş, în satul
9 iunie 1948 – s-a născut Mircea Pospai, în com. 22 iunie 1951 – s-a născut Bucur Demetrian, în Robeşti, com. Câineni, jud. Vâlcea.
Cernăteşti, jud. Dolj; Craiova;

Cronică literară Scrisul Românesc Nr. 6 (106) ♦ iunie 2012 21

Rodica GRIGORE

Interpretare, translaţie, traducere

Una dintre cele mai importante componente nu doar în opoziţie marcată cu cartaginezii, ci de-a vechea noţiune de pluralitate a formelor de manifestare.
ale oricărei încercări de interpretare dreptul cu zeii protectori ai Cartaginei. Tocmai de aceea Doar astfel, sugerează Salammbô, fiinţa umană o poate
a marii cărţi a lui Gustave Flaubert, este prezentată pe larg uciderea, de către mercenari, a percepe pe Tanit ca exclusiv benefică şi fundamental
Salammbô (1862), este încercarea cititorului de peştilor sacri ai zeiţei Tanit, intrarea aceloraşi mercenari binevoitoare pentru Cartagina. Desigur, nu se poate nega
a înţelege enigmatica natură a zeilor care domină dezlănţuiţi în templu şi, ulterior, furtul zaimfului, faptul că, în acest fel, Salammbô încearcă nici mai mult,
lumea Cartaginei şi, deopotrivă, lumea scripturală vălul sfânt al zeiţei. Devine, în acest fel, evident că nici mai puţin decât să domine ea însăşi figura zeiţei şi,
a romanului. Apariţia, în 1862, a acestui roman a asediul Cartaginei reprezintă un atac deschis la adresa nu o dată, chiar să i se substituie, fapt evident, de altfel,
determinat în scurt timp o adevărată bătălie intelectuală, zeităţilor esenţiale ale cetăţii, de aici semnificaţiile încă de la prima ei apariţie în faţa mercenarilor. Nimic
celebra deja „querelle de Salammbô“, care a atins, nu profunde ale conceptului de sacrilegiu, în sensul pe altceva, în esenţă, decât o formă extrem de elaborată şi
o dată, o intensitate cel puţin egală cu aceea a luptelor care l-am menţionat deja. De altfel, Flaubert însuşi, în de subtilă de sacrilegiu...
descrise în carte, romanul rămânând ani în şir sub corespondenţa sa, clarifică această problemă, vorbind
„asediul“ celor mai diferite interpretări cu putinţă. În despre dorinţa permanentă a omului de a-şi apropia La rândul său, Flaubert însuşi, ca autor, se dovedeşte
plus, Flaubert fiind Flaubert, apare, cu fiecare nouă divinitatea prin tendinţa de a-i acorda acesteia – oricare pe deplin capabil să structureze şi să „prindă“ toate aceste
traducere, şi problema adecvării expresiei la litera şi i-ar fi numele – atribute cât mai umane cu putinţă. Prin opoziţii prin intermediul limbajului extrem de elaborat
spiritul originalului, câtă vreme, aici, mai mult decât pe care îl utilizează, dar, deopotrivă, prin intermediul
în alte cazuri, scriitura autorului francez atinge cu urmare, simplul fapt de a vorbi despre zei în termenii în replicilor pe care le pune în gura personajelor esenţiale
adevărat nivelul unei cizelări stilistice rar întâlnire în care unele personaje din Salammbô sunt adesea tentate din acest roman. Doar astfel, sugerează el însuşi, atât
literatura universală. Tocmai de aceea, o menţiune cu s-o facă şi chiar o fac, reprezintă, mai mult sau mai figurarea, cât şi reprezentarea la nivel scriptural devin
totul specială merită varianta pe care Irina Mavrodin puţin, un sacrilegiu. Poate chiar felul de a vorbi despre posibile. În fond, la nivelul simbolurilor folosite de
a desăvârşit-o în limba română (apărută la Editura zei al cartaginezilor, cei care nu numai că invocă la scriitor în acest roman, rolul de a reprezenta toate
Leda, la sfârşitul anului 2007 şi însoţită de o binevenită tot pasul figurile divine, dar le şi interpretează mereu acestea revine zaimfului sacru al lui Tanit, cel care, pe de
prefaţă a traducătoarei, succint, dar pătrunzător studiu atitudinile. O altă opoziţie se constituie astfel, dar una o parte, ascunde esenţa divină, iar pe de alta, în calitate
introductiv), excelent exemplu de veritabilă practică a cu semnificaţii mult mai profunde decât am fi tentaţi, de cea de pe urmă dintre barierele seculare, promite şi
traducerii – şi deopotrivă a translaţiei sensurilor, într-o ca cititori, să credem: şi anume aceea dintre adoraţie revelarea. Desigur, toate acestea nu puteau fi abordate în
perioadă în care rolul şi locul traducătorului au fost, cel extatică şi sacrilegiu, numai că, adesea, graniţa dintre absenţa unei extraordinare capacităţi din partea autorului
puţin în România, extrem de ignorate. Dincolo de orice cele două concepte devine fragilă şi uşor de trecut, după de a reprezenta, la nivelul limbajului însuşi, formele
posibile – şi pe deplin îndreptăţite – superlative care ar cum se vede clar din atitudinile religioase adoptate de simbolice ale delirului ce afectează, pe rând, toate
putea caracteriza această adevărată bijuterie stilistică, către prinţesa Salammbô şi Şahabarim, marele preot al personajele care au de-a face cu vălul sacru, incluzându-i
un citat ilustrează mai bine arta (şi ştiinţa, deopotrivă!), lui Tanit. aici şi pe Mâtho sau Spendius. Mesajul romancierului
cu care Irina Mavrodin a pus în limba română romanul devine, astfel, la un anumit nivel al interpretării, tocmai
istoric – şi, în egală măsură, după cum ea însăşi spune, De altfel, bunăvoinţa lui Tanit pare a fi întruchipată acesta: câtă vreme limbajul este, la rândul său, o formă
„fals istoric“ – al lui Flaubert; iată una dintre minunatele mai cu seamă de o relaţie speculară de autoafirmare de ocultare a esenţei divinităţii, tocmai impuritatea sa
descrieri ale lui Salammbô: „Părul ei, pudrat cu un praf care evoluează mereu între două extreme, pământul şi înnăscută are darul de a ascunde această esenţă, fiind
vioriu şi strâns în creştetul capului în formă de turn, cerul, constituindu-se, astfel, în romanul lui Flaubert, nevoie, practic, de regăsirea fundamentelor pure ale
după moda fecioarelor din Canaan, o făcea să pară mai o adevărată imagine vizionară a alterităţii radicale. Dar limbajului pentru a atinge, astfel, fundamentele divine.
înaltă. Şiragurile de perle, prinse la tâmple, îi coborau Salammbô are curajul de a sugera de la bun început Tocmai de aceea, divinitatea nu se revelează niciodată
până la colţurile gurii, ce era roşie ca miezul de rodie. posibilitatea existenţei unei înţelegeri şi interpretări complet în romanul lui Flaubert, iar vălul lui Tanit are
Pe piept avea o podoabă de pietre sclipitoare, ce imitau, diferite a puterii zeiţei Tanit, incluzându-se, practic, rolul de a sugera şi, ulterior, de a sublinia exact acest
prin amalgamul de culori, solzii unei murene.“ Nu e, pe sine însăşi, ca prinţesă, deci, ca esenţă umană şi nu amănunt esenţial. Căci vălul include în sine deopotrivă
aici, numai o perfectă adecvare a sensurilor la spiritul divină, în ecuaţia speculară menţionată mai sus. Căci, imagini ale luminii şi întunericului, aducând, practic,
– însă şi la litera! – originalului, ci, în egală măsură, o din punctul de vedere al lui Salammbô, pentru a înţelege alături şi reducând, finalmente, la acelaşi numitor
intuiţie de excepţie a tuturor potenţialităţilor şi valorilor esenţa forţei zeiţei, este necesar să se facă abstracţie de comun semnificaţiile soarelui şi ale lunii, deci aducând
unui limbaj care dă viaţă capodoperei flaubertiene. pluralitatea de forme pe care o implică ea, ca esenţă din nou în prim plan imaginile tutelare ale lui Moloh
După cum s-a afirmat nu o dată, mai ales în ultimii divină. Astfel, viziunea alterităţii este redusă deodată şi Tanit, prezentând, în acest mod opoziţiile figurale
ani, oarecum în mod asemănător cu mercenarii care la o figură oarecum fetişizată, reconfigurând complet fundamentale ale lui Flaubert pentru a caracteriza însăşi
escaladează zidurile Cartaginei pentru a privi cu uimire esenţa divinităţii, oricare i-ar fi numele, căci, după cum
– la început – iar mai apoi pentru a distruge strălucitorul Şahabarim însuşi va recunoaşte la un moment dat,
oraş, lecturile actuale făcute acestui roman au tocmai opoziţia dintre Tanit şi Moloh nu este una fundamentală
rolul de a pune, cumva, în acord, măcar parţial sau pe cât şi, de fapt, nici măcar una reală până la capăt.
posibil, violenta ciocnire a interpretărilor critice de până
acum. În acest sens, s-a vorbit chiar despre o dialectică Prin urmare, noţiunea de sacrilegiu care domină,
a eternului cuplu, Tanit şi Moloh, care s-ar afla, cel în numeroase momente esenţiale, textul romanului lui
puţin dintr-un punct de vedere, dacă nu cumva din mai Flaubert pune în discuţie încercarea fiinţei umane de a-şi
multe, exact în centrul de semnificaţii din Salammbô. apropia tocmai fundamentele divinităţii. Iar dificultatea
Este evident că zeii sunt prezentaţi, aici, în principal inerentă a interpretării rezultă, desigur, tocmai din
ca termeni fundamentali ai unei opoziţii determinante. opoziţia ambiguă dintre sacrilegiu şi adoraţie, ambele
Desigur, opoziţiile acestea nu rămân la domeniul strict fiind, de fapt, modalităţi privilegiate ale personajelor –
al mitologiei, ci se extind, cuprinzând, treptat, întreaga dar şi ale autorului – de a configura la nivel narativ însuşi
lume a Cartaginei şi, din nou, a cărţii însăşi, polarizate, fenomenul de producere a textului romanesc. Adoraţia
ambele, mereu între soare şi lună, Mâtho şi Salammbô, devine forma esenţială a figurării, derivând exact din
mercenari şi cartaginezi, principiul masculin şi cel ceea ce este figurat, configurat şi mereu reconfigurat
feminin, elementul extern şi cel intern ori cel străin şi cel în structura romanescă. Sacrilegiul, pe de altă parte,
familiar. Fără îndoială, acest lanţ al opoziţiilor culminează va deveni, în acest context, acea formă de configurare
cu figurile simbolice ale lui Moloh şi Tanit. Pe de altă textuală ce derivă exclusiv doar din ceea ce este sau
parte, un rol esenţial în decodificarea semnificaţiilor din urmează a fi reconfigurat în roman. Tocmai de aceea,
Salammbô joacă şi conceptul atotprezent de sacrilegiu, numeroasele interpretări ale cărţii lui Gustave Flaubert
care, în forma sa extremă, de jefuire a templului, sunt – şi vor rămâne – prinse pentru totdeauna în însăşi
reprezintă chiar episodul central al întregii naraţiuni structura şi posibilele semnificaţii ale acestui paradox
şi organizează la tot pasul o altă opoziţie, cea dintre textual. Iar interpretările sunt, în acest fel, profunde
adoratorii şi hulitorii aceloraşi Moloh şi Tanit. Astfel meditaţii asupra permanentelor complexităţi figurale
încât distrugerea de către mercenari – cei care, anterior, care devin, practic, polii semnificativi ai ecuaţiei narative
adoptaseră, chiar dacă doar formal, zeităţile Cartaginei implicate la tot pasul în Salammbô. Orice interpretare a
– a reperelor sacre ale acestei cetăţi semnifică, la un textului de faţă se transformă, astfel, pe nesimţite, într-o
anumit nivel al interpretării, şi o formă neaşteptată de mereu reluată luptă menită a rezolva – sau, cel puţin, a
apostazie religioasă, mercenarii fiind, astfel, desemnaţi, încerca să rezolve – delicata şi extrem de complicata
problemă a figurării şi reconfigurării textuale implicate
de însăşi scriitura lui Flaubert.

22 Nr. 6 (106) ♦ iunie 2012 Scrisul Românesc Eseu

Generaţia mea. Generaţia discretă Cetăţeanul George
literar-artistic STANCA
Tătuca Ion Cristoiu

L -am remarcat încă de pe când că spusele demnitarului comunist au loc să mă ţină lângă el şi să-l instruiesc uteceului... Încercând să-mi amintesc
lucra la o istorie recentă a fost rostite prin anii ’80... Cu toate astea eu, să-l sfătuiesc, să-i spun ce să citească, toată lumea care se învârtea la SLAST,
li­te­raturii noastre, cea din Cristoiu, rămâne unul dintre cei mai să-l apropii de cultură, el umblă prin cu persoana fizică sau textul, mi-au venit
pe­rioada comunistă, proletcultistă, stali­ redutabili jurnalişti români. Pur sânge. baruri de noapte cu tot felul de femei rapid în minte figuri incredibile. Atrase
nis­tă. O publica în „Viaţa studenţească/ În orice tabără politică s-ar situa. Căci şi se destrăbălează.“ Căci, de pe atunci de personalitatea lui Cristoiu. Iată, doar,
Amfiteatru“ condusă de Niculae Stoian. şi această situare politică într-un loc ţine Cristoiu, graţie calităţilor sale native debutul ca scriitor al lui Florin Călinescu,
Apropo, un om care a dat presei noastre de existenţial nu de ideal. Cristoiu însă şi ale celor educate ulterior la facultate actor cunoscut dintr-un serial de mare
ziarişti ca Sorin Roşca-Stănescu, Ion are un model. El încearcă însă – eronat şi sau aiurea, avea darul (ori i s-a spus că-l succes, personalitate care se căuta încă
Cristoiu, Cornel Nistorescu, Mihai ratat – a-l copia pe Pamfil Şeicaru. Mai are, i s-a indus...) de „a sfătui“, consilia; pe sine... Adrian Pintea, care a debutat cu
Tatulici, Radu G. Ţeposu, Ioan Buduca... ales cu editorialele zilnice, cuprinzând de a fi un Daniil Sihastru nicuşorist. De proză. După ce într-un grup restrâns de
Articolul cu iz istoric/literar avea un analize la subiectul cel mai fierbinte al fapt, ulterior în generaţia lui am mai găsit prieteni şi avizaţi a citit în apartamentul
zilei sau al perioadei; atingeri mângâioase un astfel de educator cu ceva rezultate nostru de la Cişmigiu, declarând că am
succes incredibil. Generaţia mea – or violente cu condeiul său lunecos or palpabile în persoana domnului Dan asistat la debutul său absolut. Am în
biologică, nu literară – simţise din plin dar şi vitriolant. Pamfil a reuşit să nu fie Pavel, despre care se spune că l-a modelat memorie un singur martor, amica noastră
proletcultismul. Mai ales, la şcoala făţiş de partea nimănui. Niciodată. Deşi pe nărăvaşul Gheorghe Becali... Diana Nedelcu, fost până nu demult
primară şi apoi la liceu. Mihai Beniuc, mulţi mari politicieni ai vremii îl căutau redactor la Radio România Actualităţi.
Dan Deşliu, Marcel Breslaşu, Maria pentru consultări. O făcea însuşi regele Ei bine, Cristoiu şi-a dorit asta şi
Banuş, Eugen Frunză, Nina Cassian... Carol II. Ba, chiar din această cauză după căderea comunismului. Şi aici, Tactica de a se apropia de un om pe
amintesc doar poeţii. „... iar steluţa marele ziarist interbelic a ajuns să scape modelul lui este acelaşi: Şeicaru. Care, care-l viza atacându-l în prima fază, s-a
cea de sus// oare, ce-o avea de spus?// de răzbunările suveranului, la vremea naivul, a căzut în plasa securităţii şi a văzut încă din acei ani la Cristoiu. Îmi
Socialismul, spune ea construieşte ţara când doi „carlişti“ notorii, Nae Ionescu venit incognito la Bucureşti, crezând că amintesc că a scris o cronică dură la
mea... clipă-n loc opreşte-ţi zborul// şi Nichifor Crainic, fuseseră „înfundaţi“. va fi primit de Ceauşescu, căruia avea adresa capodoperei lui Nicolae Breban,
se prăvale compresorul.“ (citate din Cristoiu , cu toate că are nu numai mania musai să-i dea el nişte sfaturi de politică „Bunavestire“. „Un roman ratat“ a
memorie). Sau „Trece-o noapte şi mai dar şi boala nuanţelor greu de dovedit europeană... numit-o Cristoiu. Mai mult, eu care
trece-o zi,// Se ascute lupta între clase,// post-factum, rămâne, cu analizele sale citisem romanul care-mi plăcuse mult,
Iar chiaburii se arat-a a fi// Elemente tot subtile, un băsescan zelos. Şi făţiş. O Iliescu nu l-a vrut pe Ion Cristoiu. am fost totuşi deranjat de limbajul prea
mai duşmănoase.“... conotă şi denotă unităţile media la care El îi avea pe alţii în camarilă, stăteau la cosmopolit al autorului. Cel care şi când
colaborează. rând... De aceea, politica din 1990, cea de ne vorbea nouă tinerilor era aşa... superior,
...şi alte piscuri de inepţii, toate făcute la revista „Zig-zag“, dirijată de Cristoiu, îngăduitor, parcă generos cu cei pe care-i
pentru a susţine ideologia comunistă şi Am ţinut să spun aceste lucruri din a fost anti-Iliescu. Şi, a continuat şi lasă a respira aerul din preajmă-i.
a-i păcăli pe fraierii români, ca de obicei deschidere tocmai ca să se vadă clar punându-se pe lângă Constantinescu,
sacrificaţi pentru o credinţă străină. delimitarea mea faţă cu elucubraţiile, până ce acesta a luat puterea, ca apoi Am scris un pamflet, uşurel, miştocar,
Serialul, – ştiu de la Cristoiu – a avut zic eu, politice ale marelui ziarist. Că, să fie ejectat de către draconicul Argus ca pentru o revistă studenţească în
multe piedici, a creat scandaluri pe la oricum, este mare! Fiindcă vor urma o constantinescian Zoe Petre. Aici o spun care povesteam romanul cu vorbele şi
secţia de cultură a PCR, dar şi la UTC, sum­ ă de elogii aduse aceluiaşi perso­naj. chiar în cunoştinţă de cauză, subsemnatul expresiile lui... Ei bine, prin intermediul
oameni cu ştate vechi staliniste, tovarăşi Dar, din calitatea sa de şef al „Supli­ fiind o victimă a manigansiunilor la care lui Traian T. Coşovei, bun amic cu
grei şi merituoşi erau indignaţi de semi- ment­ului Literar Artistic“ al „Scânteii se preta această vestejită şi asexuată Breban, s-a produs marea împăcare dintre
demascarea cristoiană. Până la urmă au Tineretului“. SLAST. Şi al cenaclului „curtezană“ de Cotroceni. Ca să ajungă el şi Cristoiu. Pe mine însă, Breban nu
izbândit Ei. Ca de obicei. Partidului i s-a adecvat „Confluenţe“. S-ar cuveni să re­ apoi la ziua de azi, la Băsescu, lui Cristoiu m-a iertat niciodată. Ba, recent, pare-se
făcut milă. Serialul, mutat şi la SLAST vin asupra spiritului acestui demers me­ i-au trebuit mai multe etape: una a fost la îndemnul famelic, paranoic şi hulpav
cu şi mai mare succes, a fost uitat şi morialistic. Pe care mi-l doresc pur. Chiar cea de la Antena 1 când cânta, şi o făcea al unei fiinţe isteroide, a mers prin a
reluat după revoluţie. Fără succes. Pe exagerat de pur. excelent, în duet cu intelectualul de rasă încuraja o faptă reprobabilă privindu-mă
cine mai interesa devotamentul stalinist Octavian Paler. şi care se putea termina cu condamnarea
al cassienelor şi breslaşilor de vreme ce Fac efortul de a nu deveni, căci nici mea... Oricum nu l-am digerat niciodată
„România Liberă“ ne dădea en-gros liste nu sunt, un istoric li­terar, ci doar apelez Moderaţi de un „caş-la-gurist“ pe acest om atât de „integru“, care din
cu spioni, securişti infiltraţi pretutindeni la memoria mea, cât mai subiectivă, şi voiculescian, pus pe chiverniseală şi membru supleant al CC PCR a ajuns un
precum căpuşele. Aia demascare. pe cât pot numai la ea, aceea de martor lustruieli de forme trigonometrice, înfocat... ţărănit. Caractere...
şi implicat. Nu pun accentul deci pe sinusoide şi căruia i-a „ieşit“; un răspopit
Nu are rost să ajung pas cu pas la zilele o preciziune savantă, istoricească, penticostal teleormănean numit Gâdea. Oricum , am mai spus-o, şi face parte
noastre. În care Cristoiu a sfârşit prin a total străine mie. Mi-a ajuns cât m-am Aici au fost cele mai dure atacuri anti- din principiile mele. Eu, unul, nu asociez
se cantona la mijloacele media fidele lui „scremut“ la un doctorat... nu am nici Băsescu. Dar, a venit şi momentul, pla­ niciodată opera scrisă cu „opera“ trăită
Băsescu. Şi aici, îmi amintesc o vorbă virtuţi, nici apucături, nici talente de nif­icat sau nu, al reconcilierii, al soliei de un autor...
deloc onorantă spusă la vremea ei de cercetător, de savant. La urma-urmei, prezid­ enţiale. Interviul lui Cristoiu, de
Gogu Rădulescu, proteguitorul partinic nici temperamentul nu mă lasă ca atunci la Antena 1, cu influenta politiciană (de Ar însemna să-l detest pe monum­ en­
paternal al unor scriitori mai mult sau mai când, să zicem, lectura unui text e mai alcov, insinuează presa...) dna Elena talul Celine.
puţin disidenţi, relatată mie de un activist pasionantă să mă opresc şi să mă duc la Udrea. Ca prin farmec, sau prin farme­
la vremea aceea: „Cristoiu e ca o cârpă, coada cărţii ca să citesc o notă culeasă cele doamnei Udrea – Cristoiu e un fus­ Vintilă Mihăescu – Equestra
dacă o foloseşti şi apoi o speli bine e ca cu un corp cât mai mic... Nu pot! O altă tangiu ratat, puţină lume ştie asta ... –
nouă.“ Câtă clarviziune, dacă ne gândim precizare a acestui text este aceea că veţi începe a face un joc vizibil pro-băsescan.
citi ceea ce îmi dictează memoria mea Pe care, cu o violenţă şi o impertinenţă
subiectivă. Afectivă. Şi, retrospectivă. ireverenţioasă, un măscărici ca Mirece
Aţi simţit, sper, într-o etapă anterioară a Badea – cine e el!? – o demască. Cristoiu
acestor evocări, frusta dar nemiloasa mea pleacă şi ajunge acolo unde dorea: în
sinceritate faţă de perversiunile „amicale“ zona prezidenţială. Pariez că visul lui,
exersate pe sufletu-mi de regretatul, acela de a consilia – obsedat de vizitele
pentru unii, poet nemţean AD... secrete ale lui Pamfil Şeicaru la Carol
al II-lea şi la Mareşalul Antonescu – s-a
Cristoiu a fost pentru o mare parte a împlinit. După 22 de ani Ion Cristoiu a
literaturii anilor ’80, dacă nu pentru toată, ajuns la Cotroceni. Dar, intrând pe o uşă
un lider. Mai mare, mai cuprinzător decât dosnică. De alcov.
chiar Manolescu. Căci, pe lângă SLAST
mai avea un organ literar, ba două, ziarul Acum că l-am „executat“ destul pe
„Scânteia Tineretului“; ba trei, dacă mai Cristoiu cel de azi, mi-e dor să mă lu­
socotim instrumentul numit „Confluenţe“. minez, să regăsesc, descriu pe acel
Avea apoi simpatia, încrederea conducerii „Jack“ de demult. Aşa i se spunea.
de partid a tineretului. Pe scurt, a lui Nicu Jack. (Se pronunţă „jeac“, nu „gek“.)
Ceauşescu. Adesea mi se confesa privind Generosul. „Cristosul“ cum îi spuneau
anturajul lui Nicu. „Uite-l, domnule, în unii, evident exagerând. Mecena Cristoiu,
mai corect... fie el un mecenat pe banii

Eseu Scrisul Românesc Nr. 6 (106) ♦ iunie 2012 23
Cronică literară

Maria TRONEA Geo

CONSTANTINESCU

Paul Willems – Arturo
Fascinaţia miraculosului
Pérez-Reverte −

Centenarul naşterii lui Paul La carta esférica
Willems (1912-1997), scriitor N ăscut în 1951 în Cartagena
belgian de expresie franceză, îndată ce vreun vapor se apropie.“ (Spania) autor, a peste două­ nu ar avea nici un sens...
„Realismul magic“ willemsian, se re­ zeci de romane de largă difu­ De fapt, personajul central este o femeie.
ziune atât în ţările de limbă spaniolă cât şi
găseşte şi în L’Herbe qui tremble (Iarba pe întreg mapamondul prin diversificate Şi nu una oarecare: o misterioasă custode al
traduceri (din care amintim doar pe cele unui muzeu marin, de o frumuseţe răpitoare,
invită la redescoperirea unei opere care tremură), roman publicat în 1942, dar cu adevărat importante El húsar, 1986, El ce-şi propune însuşirea (pentru ea şi pentru
maestro de esgrima, 1988 şi El club Dumás, cei doi marinari care o ajută) a comorilor
situate la graniţa dintre real şi oniric, şi în piesele scrise în perioada «Teatrului 1993) Arturo Perez-Reverte continuă seria din brigantina ascunsă în pântecele ne­
de succese narative. săţios al mării. Ea îşi propune să lupte şi
caracterizată printr-o profundă unitate, verde de la Missembourg», care se înscriu cu căutătorii profesionişti de comori, care
La carta esférica (Scri­
rod al unei strategii scripturale bazate pe în sfera basmului: Cei trei peşti (1934), soa­rea în formă de sferă), niciodată nu se mulţumesc cu
apăr­ută pentru prima oară puţin, ba dimpotrivă, cunosc
reverberaţiile unui continuum poetic. Jacqueline de Bavière (1935), Frumoasa în anul 2000, ne-a parvenit totdeauna ispita însuşirii cu
la re­dacţie într-o ediţie din orice preţ a întregii comori.
Paul Willems debutează în 1941 din pădurea adormită (1943), Legenda 2008 (Madrid, Ed. Santillana Asta pentru că simte nevoia
Ediciones Generales, S. L.) să părăsească slujba ei co­
cu romanul Tout est réel ici (Totul este pescarului (1946), Taica Sărăcie (1948), plină de referinţe de lectură mun­ ă, obişnuită, rutinieră
din: Vanguardia, New York de „a con­sulta cataloage­
real aici), în care se prefigurează deja, Piele de urs (1950), Lebedele sălbatice Maga­zine, Le Monde, L’ex­ le de licitaţii, să controleze
press, The Times etc. E vor­ magaz­ inele cu antichităţi,
prin trista istorie a familiei Van Acker, (1951). Sub semnul feeriei se plasează ba de o carte despre mare, să viziteze alte muzee şi
pen­tru că ştim că autorul să călăt­orească când apare
înfrângerea miraculosului, înghiţit de şi romanul La Chronique du cygne îns­ uşi, acum membru al ceva in­teresant. Apoi va face
Acad­ em­ iei Spaniole, de o informare şi superiorii
prozaismul existenţial marcat de puterea (Cronica lebedei), publicat în 1949, care mult­e ori părăseşte uscatul decid...“ Aşa că porneşte de
plin de conferinţe şi întâlniri intelectuale una singură după comoara
banului, temă care se va regăsi şi în opera opune, la fel ca în Totul este real aici, plicticoase, pentru iahtul personal pentru istorică, însoţită de doi
a se avânta în larg şi a fi mai aproape de vajnici lupi ai mării, plătiţi cu simbrie...
dramatică a autorului, în La ville à voile lumii inocente, simbolizate de vegetal valuri, de brize, de aventuri, pentru a simţi În acest timp naratorul face cu ochiul
mai profund în suflet gustul sărat al mării. cititorului tradiţionalist, oferindu-i o po­
(Oraşul-corabie), de exemplu, piesă şi de ermit, puterea banului, rău figurat veste de dragoste între Coy şi frumoasa
Fost reporter de război mai bine de două Soto Tánger, povestea romantică a două
scrisă în 1967. În roman, căderea din de clanul negustorilor. Textul poartă decenii, scriitorul spaniol nu porneşte spre suflete vrăjite de mare şi de aventură care
literatură doar dinspre lumea livrescului se găsesc la un moment dat după ce au fost
sfera visării este simbolizată de zmeul „urma“ autorului, parcursul biografic precum mulţi dintre confraţii idealişti care azvârlite conştient sau nu pe muchia de cuţit
amestecă şi confundă uneori ficţiunea cu a destinului. E o poveste simplă, a două
de hârtie ce-l înfăţişează pe miticul Icar, al ermitului amintind de cel al lui Paul realitatea, ci vine din viaţă, aşa cum este singurătăţi ce agonizau pe insulele pustii
ea, cu bune şi cu rele, cu nevoia de vis şi cu ale vieţii şi care căutau reîntregirea. Dar
pe care un adolescent, ce Willems: „Ermitul era un spiritu-i inconfundabil de aventură. totul e supus teroarei clipei, după cum se
desprinde din unul din multiplele solilocvii
înfruntă viaţa şchiopătând, bărbat tânăr. Înainte de Personajele din acest roman pornesc pe ale bărbatului: „Într-o zi mă va lăsa, ori
mare din nevoia de recuperare a unui vas vom muri, ori eu voi îmbătrâni. Într-o zi va
îl înalţă cu speranţa zbo­ a se retrage din lume se naufragiat care reflectă un episod al istoriei ieşi din viaţa mea şi eu dintr-a ei“. Şi nu
Spaniei a anului 1767, când o brigantină, numai atât. Femeia, egală acum bărbatului
rului ce se va dovedi im­ numea Julien Buissonnet. cu un echipaj format din 21 de marinari întru aventură şi riscuri, trufaşă pe acest
şi doi distinşi călători, încărcaţi cu valori drum al pierderii de sine, renunţă prea
po­sibil. Un alt simbol al Părinţii îl destinau unei care veneau tocmai de la Havana, pentru a uşor la situaţia ei de fiinţă iubită, supusă
îmblânzi intransigenţa oficialilor ce deţineau timpului, istoriei şi datoriei multimilenare
în­frângerii miraculosul­ui cariere liberale şi se spe­ puterea în metropolă şi doreau expulzarea de a-şi prelungi fiinţa în viaţa rodului
iezuiţilor (după modelul portughez în 1759 iubirii sale şi moare. O va secera pofta
est­e pianul lui Eric cel tiseră ca să îi plătească sau francez în 1764). Destinul brigantinei de înavuţire a altora, care nu i-au înţeles
a fost însă crud, precum la fel crud va fi şi înstrăinarea pe această cale a posesiunilor
rău, car­e emite sunete studiile. Reuşise, nu fă­ cel al ordinului religios ameninţat. A fost peste măsură, valorificând doar pentru
provocat de un atac al corsarilor cu care s-au sine esmeraldele care ar fi trebuit să apere,
conf­orm unei partituri în ră gre­ut­ate, să obţină o confruntat bărbăteşte, dar, în urma disputei în timp de zbucium şi glorie, membrii
necruţătoare, brigantina s-a scufundat nu devotaţi ai unei credinţe. Acum autorul
car­e sunt spaţii goale. A­ diplomă în drept.“ „Istorie departe de Cartagena, oraşul natal al lui redevine naratorul modern ce nu se mai
Coy, unul dintre protagonişti (personaj care lasă furat de frumoasele visuri romantice,
cest instrument estropiat a grăd­ in­ ilor“, desc­ operită se aseamănă mult cu creatorul său, Perez epoca în care scrie nu mai este aceea care
Reverte, la fel, originar din acel oraş). a creat aceste valori şi lasă ca epoca însăşi
va reapărea în piesa deja într-un tirlir şi povestită să scrie devenirea firească a acelor destine
Iată cum istorie şi prezent, viaţă şi înstrăinate. Femeia va muri secerată de
men­ţionată, „repescuit“ de nar­ator în scopul in­ ficţiune se întretaie, se contopesc în această glonţul necruţător, absurd, după cum tot
naraţiune, iar faptele de viaţă, tragice, absurdă apare si aventura ei în provocarea
din a­pele fluviului Escaut, sta­urării „armoniei ve­ furtunoase, neverosimile uneori, sunt sorţii.
asumate de narator cu o fină ironie, în care Roman complex, rodul insolitelor îm­
sim­bol al trecutului pe ca­ ge­tale“, populată cu zâ­ atrage atenţia cititorului că totul nu trebuie binări ale tehnicilor şi formulelor narative,
tratat doar cu intransigenţa din totdeauna a La carta esférica îşi cucereşte cititorii dar
re personajul cu numele ne şi spiriduşi, Cronica mării ci şi cu cumpănirea intelectualului, îi şi provoacă în acelaşi timp, implicit, să
că toate acestea, câte sunt sunt reprezentate reflecteze la unele valori care l-au format
Rosty, întors în oraşul Paul Willems lebedei este un veritabil de acesta, filtrate, idealizate şi transformate şi i-au dat sens şi care sunt pentru această
său natal, Anvers, vrea poem în proză, ce poartă după propria-i voinţă. E o convenţie între epocă rătăcite, dacă nu pierdute.
narator şi cititor, că, altminteri, multe din
să-l recupereze, încercare care va eşua. pe­cetea intertextualităţii. Sub semnul faptele povestite cu răsuflarea întretăiată

Fericirea se dovedeşte imposibilă ca şi „citatului omagial“ se întâlnesc poeţii

în romanul Tout est réel ici, al cărui titlu preferaţi ai autorului: Rutebeuf, Ronsard,

anunţă deja eleminarea visului şi triumful Apollinaire, Max Elskamp etc.

răului, prin invazia „mineralului“. Intersectarea realului cu miraculosul,

Poetica spaţiului willemsian poartă constantă a scriiturii willemsiene, este

pecetea acvaticului, „muzica valurilor“ prezentă şi în Il pleut dans ma maison

fiind o constantă. Un alt element (Plouă în casa mea), scrisă în 1958 şi

definitoriu este „vântul de vest“, care jucată în 1962, la Théâtre du Rideau,

în mod miraculous devine „amantul din Bruxelles. Regăsim aici aceeaşi

impetuos“ care o urmăreşte pe mamam confruntare dintre visători şi pragmatici:

Suzanne, din Totul este real aici. de o parte bătrânul Bulle, Germaine

Omniprezenţa apei, a elementelor at­ şi tânărul Toune, care trăiesc într-un

mosf­erice, aminteşte de Plăcerea meteo­ spaţiu abstras timpului (o veche casă

rilor, romanul scriitoarei Marie Gevers de ţară traversată de un copac „ale cărui

(1883-1975), mama lui Paul Willems. rădăcini au ridicat parchetul, al cărui

Un spaţiu poetic prin excelenţă este vârf a crăpat plafonul şi ale cărui crengi

Catedrala de ceaţă a lui Paul Willens, au spart ferestrele“), de cealaltă parte,

din nuvela cu acelaşi nume, în care Madeleine şi logodnicul său, care vor

fantasticul poartă aura miticului. să vândă casa. De data aceasta triumfă

O imagine poetică recurentă în visul, replica lui Germaine, din finalul

opera lui Willems este fluviul Escaut, piesei, evocând timpul etern: „Să ne

reflex al fascinaţiei pentru spaţiul magic scăldăm în Grand-Rosière, în timpul

al copilăriei petrecute pe domeniul imobil.“

Missembourg, în regiunea Anvers. Acest Opera lui Paul Willems, situată la

fluviu emblematic este evocat deja în Tout graniţa între real şi vis, se constituie

est réel ici: „Escaut, lat de cinci sau şase într-o meditaţie asupra tragismului

kilometri în acest loc, se divizează în mai condiţiei umane. Pesimismul autorului

multe braţe. Fluviul curge între bancurile este estompat de aura poveştilor din

de nisip pustii, care servesc drept loc de copilărie, de aplecarea spre ludicul-

întâlnire pescăruşilor vara, iar gâştelor mască, dar mai ales spre poezie. Peste

sălbatice, lebedelor, raţelor, iarna şi „muzica valurilor“ creaţiei willemsiene

primăvara. Foci cenuşii foarte bănuitoare se profilează aripile Păsării albastre din

se întind aici, dar plonjează în apă de feeria lui Maeterlinck.

24 Nr. 6 (106) ♦ iunie 2012 Scrisul Românesc Cronică literară
Dan IONESCU

Jurnal de scriitor
aflat sub dictatura inspiraţiei

T itlul Viaţa ca o… paradă, sugerează şansa de a fi sinceri şi logici în cedează nepotului „toate proiectele mele, nici vorbă aşadar de vreo răzbunare (nu
aşa cum se intitulează cea mutările din viaţa noastră. neîmplinite“. Ideea de continuitate, expri­ am în mine... acest sentiment), ci numai
mai recentă carte a prol­i­ mată în Dedicaţie, ne aduce aminte de voiam să prezint o stare de fapt, o lume
ficului prozator Jean Băileşteanu, este o Ar mai fi şi a treia variantă de testamentele literare semnate de Ienăchiţă în care am trăit şi peste care nu trebuie
parafrazare a celebrei Viaţa ca o pradă. interpretare a titlului, dedusă din Văcărescu în epoca preromantică, şi de să trecem repede cu vederea“.
Subtitlul Jurnal de scriitor sub dictatură, conţinutul propriu-zis al cărţii: valenţa Tudor Arghezi, în perioada modernistă.
fixează coordonatele spaţiale şi temporale: decisivă a evenimentelor nu se observă Viziunea ultimului asupra artei scrisului, Jean Băileşteanu îşi subintitulează
România, perioada comunistă. În viziunea în timp ce le trăim din cauza emoţiei că mânuitorii de condei încearcă să imite cartea Jurnal, dar pildele generatoare de
lui Marin Preda, viaţa, în manifestările ei pretinse de actualitate. Până la urmă însă fidel „ceea ce se petrece, de fapt, acolo, în subiect, sunt de multe ori, livreşti, cu fir
mozaicale, de bine şi rău, trebuia vânată; brazda trasă de plug“, reprezintă punctul îndepărtat, într-o vreme a despoţilor care
efortul depus, ca s-o desprinzi din tipare, conştiinţa personajului erou va fi marcată de plecare al celei de a doua povestiri din căutau soluţii, oricât de elucubrante, de
era al vânătorului cumva aflat la ananghie de ecoul faptelor aparent simple. Viaţa ca o… paradă, despre o excursie asigurare a autorităţii lor: „Se spune că
(şi din cauza condiţiilor politice). La efectuată la San Petersburg: „În martie un împărat odată a vrut să distrugă un
Jean Băileşteanu, indivizii au ocazia Astăzi, a lăsa moştenire un proiect 1985, plin de emoţii, m-am plimbat cam popor. Adică să omoare pe toţi oamenii
de a păşi pe scenă (scena vieţii) şi de spiritual înfăţişează un lucru destul de o săptămână de zile pe celebra stradă care formau acel popor“; drumul de
a-şi etala, în voie, însuşirile morale. Al rar şi greu de înţeles de către cea mai Nevski Prospekt. (…). Viaţa îţi oferă, la la o asemenea fixare în timp până la
doilea sens: viaţa este un flux faţă de care mare parte a lumii: autorul, trăind cu tot pasul, câte subiecte, tot atâtea titluri. amănuntele contemporane, e facilitat
putem încerca două atitudini distonante: nădejdea că vor fi duse la bun sfârşit, Problema e pe care le alegem“. de reluarea opiniilor diverşilor înţelepţi,
de implicare, caz în care devenim actori dintre care, una, pe cât de adevărată,
pentru cei care stau în afara agitaţiei, În Cuvânt… lămuritoriu, autorul face pe atât de cinică: „Nu e nevoie de atâta
sau de meditaţie, ca în Glossă de Mihai lumină asupra genezei cărţii: „Iniţial, osteneală şi de atâta sânge… Dacă îi
Eminescu: „Tu aşază-te deoparte,/ Re­ această carte ar fi trebuit să facă parte omori scriitorii, şi poporul e ca şi mort“;
găsindu-te pe tine,/ Când cu zgomote dintr-un propus volum, mai amplu, (…) uneori, filosofii cad în jocul stăpânilor şi
deşarte/ Vreme trece, vreme vine“. volum care ar fi trebuit să însumeze trei ceea ce nu ai fi crezut, iată, se întâmplă: e
Ilustraţia copertei, bazată pe lucrarea capitole: Dictatura politică, Dictatura bine să te fereşti de filosofi, de cei oficiali,
Arlechin a artistului plastic Marcel economică şi Dictatura inspiraţiei, am adăuga noi.
Voinea, amplifică ideile de hazard (zaruri să mă laud, cum amintesc undeva
căzute pe o podea în carouri de şah) şi de în interiorul cărţii, c-am trăit şi eu, Din curentul paginilor răsfoite, apare
rol, de mediu populat de măşti: pe cortină ca Pătrăşcanu, sub trei dictaturi. Am ecoul suferinţei, ca o fată morgana de
sunt prinse două măşti în dezacord, una întârziat mult cu acest volum până care au nevoie, din empatie, însetaţii de
marcată de grimasa râsului, alta, de aceea să-l public, tot aşteptând de la CNSAS adevăr, care, pierzând drepturi şi slujbe,
a plânsului, însă, în spatele lor, care este dosarul de urmărire informativă (DUI), merg azi la vot, în urne distribuind
adevărata faţă? Dilema o suportă chiar fiindcă, în Dictatura politică, paginile speranţa lor, nu buletinele în sine. Pentru
mimica Arlechinului, împopoţonat cu fes sunt înţesate de povestea mea cu fosta aceştia scrie, ca orice scriitor adevărat,
caracteristic. Este loc şi de joc deştept, securitate, vrând să mă verific, ca nu Jean Băileşteanu. Viaţa ca o… paradă
de mutare strategică. Tabla de şah ne cumva să acuz pe cineva nevinovat, deşi este o carte pe care o poţi citi în orice loc,
eu, în acest capitol, nici nu dau nume, în tren sau în bibliotecă, dar mai ales în
cugetul tău.

C ărţile de lângă mine – o sin­ Toma GRIGORIE din viaţa miraculoasă a cărţilor scrise sau
tagmă care-l fericeşte pe cel nescrise şi nu ne lasă nouă totala libertate
care o poate rosti cu gustul Cărţile de lângă mine de alegere.
dulce al mierii pe limbă. Picturile, fo­
tografiile artistice sunt minunate. Şi ima­ că licăresc vii, urmărindu-mă unii cu am citit mi-au devenit buni prieteni, Cine a prins odată gustul cititului
ginile mişcătoare de pe ecranele mari sau îngăduinţă, alţii mustrători, pentru că încă destăinuind­ u-ne reciproc toate neferic­ i­ în copilărie nu-l mai poate uita. Nu-i
mici te pot extazia, ca şi vorbele de pe nu le-am palpat paginile şi cuvintele. rile, angoasele, accidentele sociale, ne­ frustraţi pe copii de gustul cărţilor
banda sonoră. Peste toate însă, regină a împ­ li­nir­ile. Iar puţinele bucurii şi izb­ ân­ pentru că le ciuntiţi formaţia lor morală
os­trogoţilor, tronează imaginea surprinsă Cărţile nu mor niciodată, chiar dacă zi împărtăşite au făcut ca apăsarea celor şi spirituală. Puneţi-le în mână cartea şi
şi desprinsă în/din litera cărţilor, care îţi dispar uneori, ca în zilele acestea, din dintâi să fie mai suportabilă. nu veţi regreta. (Se spune că americanii,
dă posibilitatea să torci şi să însăilezi orizontul de interes al unei societăţi care nu sunt totuşi un etalon de instruire
singur chipurile oamenilor şi întâmplările ingrate şi inconştiente. Ele continuă să-şi Le-am scris cred din nou pe gustul culturală majoră, dau copiilor jucării
lor din inepiştea cuvintelor scrise, cu firul menţină existenţa hibernală, dar sensibilă meu, înălţându-le sau coborându-le la sub formă de carte pentru a se obişnui
care-ţi place ţie şi în haina dorită, care te la orice nouă atingere. nivelul meu de înţelegere şi simţire, dar cu aceste obiecte indispensabile în
prinde pe tine . acceptând şi înălţarea lor inexorabilă. Nu dezvoltarea oricărei fiinţe civilizate.)
Eu însumi mă las în voia lecturii Cred că există o legătură subterană mă îmbăţoşez să spun că am avut harul
cărţilor în floare, mă abandonez total între mine şi cărţi, pentru că, deşi pe unele autorului lor, dar le-am dat viaţă nouă şi Nu apăr ostentativ cartea, cărţile,
marasmului lor inimitabil, fără teama de nu le caut în acea clipă, mă regăsesc ele. o gură proaspătă de aer, ca să-şi menţină pentru că se apără singure, mai ales cele
a trece dincolo de graniţele firescului, în Când mă aştept mai puţin, cad din raft ca vraja şi trăirea în deplină forţă. Fără mine, bune. Nu ele au nevoie de noi, ci noi de
final. Îmi cioplesc profilul personajelor din întâmplare şi mă obligă să le iau în cititorul, ele ar fi murit demult. ele, ca să ne apere împotriva claustrării
cu mintea şi cu sensibilitatea mea şi mână electrizându-mi curiozitatea, dacă noastre în magma vieţii materiale
pot spune, cum s-a mai spus, că devin încă nu le-am citit. Mi se prind de mână Se insinuează ideea că vremea lecturii şi consumistice ca într-o casă fără
coautorul cărţii, că o rescriu citind-o. şi mă îndeamnă măcar să le răsfoiesc, ca în intimitatea absolută cu cărţile de ferestre. Să ne dea inteligenţa şi puterea
Cărţile de lângă mine sunt vii. Pot apoi să nu le mai pot abandona, de cele hârtie ar fi în amurg. E şi nu e adevărat. sensibilităţii ca să putem răspunde la
conversa cu ele ore în şir, ori de câte ori mai multe ori. Cert este totuşi că timpul pentru citit, întrebarea lui Cézanne: „L’art, serait-il,
le răsfoiesc, le citesc sau le recitesc. În pentru această plăcută zăbavă, s-a
cămara bibliotecii mă simt cel mai bine, Nu regret deloc dacă mi-a căzut diminuat, fiind furaţi de viaţa actuală mai en effet un sacerdoce, qui demande des
cu miile de tomuri în jurul meu, simţind în mână o carte mai puţin valoroasă, trepidantă, dar şi de mijloacele moderne
totdeauna aproape spiritul lor şi al cu toate că îmi pare rău pentru timpul ale tehnicii televiziunii şi internetului. purs qui lui apartiennent tout entier?“
autorilor lor. Numai citind pe cotor titlul irosit în defavoarea celor fundamentale. Destul de instructive şi acestea, dar nu (Să fie oare arta o misiune sacră căreia
şi numele autorului şi încep să plutesc în Ca scriitor, pot învăţa şi din nereuşitele tot atât de formative. Acestea ne servesc oamenii puri să i se dedice în întregime?).
lumea ficţiunii lor fabuloase. altora. cu linguriţa sau cu polonicul ce vor ele Răspunsul este afirmativ şi nu numai
Autorii de cărţi sunt ca nişte mumii pentru oamenii puri, ci pentru toţi
pietrificate dar ai căror ochi mi se pare Aproape toate cărţile pe care le- bipezii raţionali din toată lumea şi din
toate epocile civilizaţiei sale, oricât de
favorabile inculturii. Oricât de comerciali
şi parveniţi am deveni, puritatea spirituală
nu poate prisosi nimănui.

Universitaria Scrisul Românesc Nr. 6 (106) ♦ iunie 2012 25

Cum vorbim Cecilia
Cum scriem CĂPĂŢÎNĂ

Alocuri sau pe alocuri? Prejos sau mai prejos?

(Despre statutul de element locuţional) I
Orice­termen­care­intră­în­alcă-
tuirea­ unei­ locuţiuni­ poate­ f­i Supun­ observaţiei­ câteva­ elemente­ În­texte­de­română­actuală­nu­mai­apare­ (şi­nu­dintr­adins, loc.adv.),­întradins (şi­
considerat­element­locuţional.­ locuţionale,­ din­ perspectiva­ statutului­ decât­locuţiunea­adjectivală­mai acătării, nu într­adins, loc.adv.)­ şi­ al­ locuţiunii­
Cuvintele­ a lua, o, la, sănătoasa sunt lor­ lexico-gramatical­ menţionat­ în­ dicţi- nicidecum­forma­învechită­acătării.­Dacă­ adverbiale­ cu tot dinadinsul.­ Scrierea­
componente­ locuţionale­ în­ locuţiunea­ a onarele­ româneşti.­ Precizez­ că­ am­ în­ am­ admite­ că­ mai acătării, mai presus, sudată­ar­f­i­fost­–­poate!­–­mai­potrivită­cu­
o lua la sănătoasa.­Fiecare­are­un­statut­ vedere,­ în­ privinţa­ acestora,­ ­ indicaţiile­ mai prejos sunt­ adjective­ invariabile,­ stadiul­desăvârşirii­procesului­de­sudare­a­
morfologic:­ verb,­ pronume,­ prepoziţie,­ morfologice,­ ortografi­ce,­ ortoepice­ din­ respectiv­adverbe­la­comparativ­de­supe- celor­două­foste­elemente­locuţionale,­cu­
substantiv­(provenit­din­adjectiv).­ DOOM2­şi­pe­cel­semantice­şi­morfologice­ rioritate,­ ar­ înseamna­ să­ acceptăm­ că­ au­ necesitatea­ uniformizării­ seriei­ cu­ baza­
Există­situaţii­când­etichetarea­morfo- din DEX’2012.­ şi­gradul­pozitiv,­or­e­limpede­că­nu-l­au:­ adins,­deci­cu­transformarea­locuţiunilor­
logică­ a­ componentelor­ locuţionale­ e­ *model acătării, *nu se lasă prejos, *e respective­în­compuse.­
difi­cilă,­ chiar­ imposibilă,­ f­ie­ pentru­ că­ Elementul­ locuţional­ acătării e­ în- presus de orice.­Interpretarea­îmbinărilor­
acestea­ n-au­ avut­ niciodată­ identitate­ registrat­ ca­ adjectiv­ invariabil,­ utilizat­ lexicale­ mai acătării, mai presus, mai Un­ alt­ element­ locuţional,­ alocuri,
lexico-gramaticală,­ f­ie­ pentru­ că­ şi-au­ în­ registrul­ popular­ şi­ familiar­ atât­ de­ prejos­ca­locuţiuni­adjectivale,­respectiv­ cu­ varianta­ alocurea, este­ înregistrat­ în­
pierdut-o­ cu­ timpul.­ De­ pildă,­ termenii:­ autorii DEX,­cât­şi­de­autoarele­DOOM2.­ adverbiale­e­pe­deplin­justif­icată­de­lipsa­ DEX­ca­adverb,­cu­semnif­icaţia­„în­unele­
vileag, iveală, seamă, sponci, şleau din În­DEX se­notează­semnifi­caţiile­„adjec- autonomiei­lexicale­a­cuvintelor­acătării, locuri,­ pe­ ici­ pe­ acolo“­ şi­ cu­ menţiunea­
loc­ uţ­iunile­a da în vileag, a scoate la ivea­ tivului“­ acătării,­ care diferă­ în­ funcţie­ prejos, presus­ în­ româna­ actuală­ şi­ de­ privitoare­la­utilizarea­lui­frecventă­„pre-
lă, a băga de seamă, pe sponci, pe şleau de­ substantivul­ determinat.­ Dacă­ acesta­ prezenţa­ nemotivată­ a­ comparativului.­ cedat­ de­ prepoziţia­ pe“.­ În­ DOOM2, pe
sunt­ elemente­ locuţionale,­ pentru­ că,­ în­ denumeşte­ lucruri,­ semnifi­caţia­ este­ Pot­ intra­ în­ această­ serie­ şi­ locuţiunile­ alocuri benef­iciază­ de­ două­ intrări,­ cea­
româna­actuală,­nu­mai­au­independenţă­ „care­ posedă­ calităţi­ corespunzătoare­ adverbiale­ mai cu seamă, mai ales, dintâi­ f­iind­ corectă­ sub­ ambele­ aspecte:­
în­comunicare,­apariţia­lor­f­iind­doar­cea­ scopului­sau­destinaţiei;­bun,­frumos,­de­ mai degrabă, mai curând, mai nou.­ cel­ al­ ordonării­ alfabetice­ după­ cuvântul­
locuţională.­Într-o­fază­mai­veche­a­limbii­ seamă“,­ iar­ dacă­ denumeşte­ persoane,­ Îmbinările­ mai exact, mai precis tind plin­ al­ locuţiunii­ şi­ cel­ al­ statutului,­ po-
române,­ acestea­ erau­ cuvinte,­ a­ căror­ semnifi­caţia­este­„de­treabă,­cumsecade,­ să­ se­ transforme­ în­ locuţiuni­ printr-o­ trivit­ căruia­ îmbinarea­ pe alocuri este
identitate­ şi­ autonomie­ în­ comunicare­ vrednic,­ cu­ calităţi­ deosebite“.­ Cred­ că,­ deviere­ comportamentală,­ aceea­ a­ locuţiune­adverbială.­Cea­de-a­doua­in­tra-
permitea­utilizarea­lor­în­afara­contextului­ indiferent­ de­ referentul­ substantivului­ admiterii­ nejustifi­cate­ a­ comparativului­ re­ este­ incorectă­ din­ punctul­ de­ veder­ e­ al­
locuţional.­Tot­ elemente­ locuţionale­ pot­ determinat,­ locuţiunea­ adjectivală­ mai de­superioritate­de­către­adjectivele­exact statutului­ morfologic,­ acela­ de­ îmbi­na­re­
f­i­ considerate­ şi­ unele­ substantive­ neo- acătării­ are­ semnifi­caţia­ „altfel,­ diferit,­ şi­ precis, a­căror­semnif­icaţie­nu­permite­ liberă­formată­din­„prepoziţie­+­adv­ erb“.­
logice­ ca:­ anvergură, augur, amonte, deosebit“.­ Iată­ câteva­ sintagme­ care­ fac­ gradarea. Găsim­ menţionate,­ la­ această­ a­ doua­
aval, brio, chix, intermitenţă, parcurs, posibilă­ înţelegerea­ acestei­ semnifi­caţii:­ intare,­ şi­ tempourile­ rostirii:­ pe alocuri
speţă, subsidiar, tifla, trombă, unison, un model mai acătării, o investiţie mai Elementul­ locuţional­ adins e­ înre- (tempo­ lent)­ /­ pe­alocuri (tempo­ rapid).­
vogă ş.a. care­apar­cu­mult­mai­frecvent­ acătării, un diplomat mai acătării, un gistrat­ în­ DOOM2­ cu­ statut­ de­ adverb,­ Cele­două­intrări­ale­aceleiaşi­loc­ uţiu­ ni­în­
în­ locuţiuni­ (de anvergură, de bun/rău nume mai acătării ş.a.­ cons­ emnându-se­ uzul­ său­ învechit.­ acelaşi­dicţionar,­cu­indicaţii­morfologice­
DEX­ nu-l­ include­ în­ inventar.­ Statutul­ contradictorii­ se­ datorează­ şi­ absenţei­
augur, în amonte, în aval, cu brio, a da În­DEX, utilizarea lui acătării la gra- adverbial­ al­ cuvântului­ învechit­ adins e unor­ norme­ lexicograf­ice­ priv­ i­toare­ la­
dul­ comparativ­ este­ menţionată­ ca­ fi­ind­ justifi­cat,­dar,­cum­un­dicţionar­normativ­ înregistrarea­ locuţiunilor.­ În­ opinia­ mea,­
chix, cu intermitenţă, pe parcurs(ul), mai­ frecventă,­ în­ vreme­ ce­ în DOOM2, al­ românei­ actuale­ are­ obligaţia­ să­ în- pentru­ uniformizarea­ int­răr­ilor,­ şi­ mai­
în speţă, în subsidiar, a da cu tifla, în paranteza (mai ~)­care­însoţeşte­intrarea­ registreze­ cuvintele­ în­ uz,­ era­ f­iresc­ ca­ ales­ pentru­ evitarea­ unor­ situaţii­ de­ felul­
trombă, la unison, în vogă),­ decât­ în­ respectivă­ ­ atrage­ atenţia­ asupra­ obli- adins­să­nu­mai­apară­decât­în­compusele­ celei­semnalate,­e­prefer­ abilă­înregistrarea­
combinaţii­libere. gativităţii­ formei­ „comparative“­ a­ lo­cu- adverbiale:­dinadins, înadins, dintradins locuţiunilor­la­primul­cuvânt­plin.
ţiunii.­

Mihai DUŢESCU modelează­ la­ rândul­ lor,­ ţesătura­ de­
frunze­ foşnitoare.­ Trecătorul­ devine­
Pierdutele pasteluri brusc­ f­ilosof­ şi­ meditează­ cu­ nostalgie­
asupra­trecerii­nemiloase­a­timpului.­Se­
P astelurile­s-au­păstrat­doar­ castitatea­ /­ strecoară-n­ şoaptă­ ironii,­ /­ Anotimpurile­ lui­ Vivaldi:­ „Sub­ gheaţa­ simte­neputincios­şi­neajutorat­la­gândul­
în­ cărţile­ prăfuite­ ale­ bi- în­rochii­albe­ascunzându-şi­puritatea­//­ transparentă­ de­ cristal­ /­Apa­ izvorului­ că­natura­perenă­va­renaşte,­în­timp­ce­
bli­otecilor,­ deşi­ această­ Când­soarele­pe­boltă­/­ajuns­sus,­la­zenit,­ alene­curge­/­Şi­susurul­ei­dulce­ajunge­ viaţa­lui­e­limitată­şi­trecătoare.“
spec­ ie­a­liricii­peisagiste­a­fost­ilustrată­ /­ zâmbeşte­ larg­ şi­ cald,­ /­ frumoasele­ pân-la­ mal…­ /­ Natura­ renăscută­ îl­
la­noi­cu­brio­de­scriitori­importanţi.­I.­ cochete­ îşi­ feresc­ /­ zadarnic­ tenul­ de­ distinge.//…­ //­ Apa­ ajunsă-n­ râu­ se­ Ana­ Vida­ este­ o­ poetă­ interesantă­
Heliade-Rădulescu,­ Vasile­ Alecsandri­ petale­ //­ Amiaza­ străluceşte­ arzătoare­ domoleşte­ /­ ­ Şi­ curge­ lin­ cu­ valuri­ şi­dacă­îşi­va­lăsa­imaginaţia­să­zburde­
sau­ George­ Coşbuc­ sunt­ doar­ cele­ mai­ /­ şi­ le­ trimite­ lung­ sărut­ de­ raze./­ Spre­ şoptitoare,­ /­ Glasul­ strident­ al­ stropilor­ în­voie­şi­va­f­i­mai­puţin­profesoară­de­
cunoscute­nume. seară,­obosite­şi­pârlite­/­adorm­profund,­ de­ diamante­ /­ E-acum­ doar­ muzică­ limba­ română,­ va­ obţine­ cu­ siguranţă­
Un­ caz­ aparte­ îl­ reprezintă,­ astăzi,­ visând­/­că­nu­vor­dispărea­nicicând.“ liniştitoare.­“­ succese­notabile.­Îi­aşteptăm­cu­interes­
scriitoarea­ Ana­ Vida,­ care­ debutează­ cărţile­viitoare.
cu­ două­ volume­ de­ poezie­ compacte­ Ana­ Vida­ participă­ la­ suferinţa­ Anotimpurile au­ însă­ o­ altă­ carac-
Anotimpurile ­ (2012),­ volume­ cu­ care­ naturii­ în­ faţa­ intervenţiei­ brutale­ a­ teristică­originală,­versurile­se­continuă­
reînnoadă­o­tradiţie­pe­cale­să­se­stingă.­ omului:­ „Înalt,­ falnic,­ puternic,­ mereu­ în­proză,­de­fapt­în­nişte­poeme­rotunde,­
Un­ calm­ regesc­ al­ versului­ ascunzând­ verde,­ /­ semeţ,­ cu­ frunza­ ascuţită­ ca­ bine­acordate,­ca­nişte­instrumente­gata­
o­ trăire­ intensă,­ iată­ trăsătura­ acestui­ un­ ac,­ /­ mulţumeşte­ zilnic­ fi­rii­ /­ că­ să­se­transforme­în­muzică:­„Acordurile­
Balet:­„Sub­soare­cald,­grădina­cheamă­ l-a­ ales­ să-i­ fi­e­ împărat.­ //…­ //­ Cine­ vesele­ ale­ clapelor­ pianului­ mânuit­
pasul­/­de­trecător­grăbit­şi­îl­îmbie­/­cu­ poate,­oare,­să-l­doboare­/­şi­să-l­culce,­ de­ degetele­ fermecate­ ale­ lui­ Chopin­
dulci­miresme­şi­cu­albă­f­loare­/­să­stea­la­ învins,­la­pământ?­/­Numai­ţapinarul­cu­ se­ regăsesc­ în­ sunetele­ apei­ cristaline­
umbra­unui­pâlc­de­vie“­sau­„Narcisele­ a­ sa­ lucrare­ /­ inconştientă,­ rea,­ de­ om­ de­ izvor,­ în­ timp­ ce­ vu­ie­tul­ torentului­
cochete­ se­ amuză­ /­ şi-o­ necăjesc­ c-un­ nătâng.“ este­ asemeni­ unei­ simfonii­ beetho-
parfumat­oftat.­/­ Jurând­ să­ îşi­ păstreze­ ve­nie­ n­ e,­ gravă,­ tulburătoare...“­ sau­
Anotimpurile­ îşi­ justifi­că­ numele­ „Paş­ ii­ uşori­ ai­ unui­ trecător­ visător­
în­ Concert,­ o­ poezie­ care­ aminteşte­ de­

26 Nr. 6 (106) ♦ iunie 2012 Scrisul Românesc Teatru

Teatru Ion „Shakespeare Festival“
PARHON nu crede în lacrimi!

C el puţin ciudat e faptul că, pe măsură ce teatrului de cea mai bună calitate. Interpreţii, de la cei Între prezenţele notabile de peste hotare, vom
Festivalul Internaţional „Shakespeare“, cu mai tineri, până la venerabilele şi admirabilele actriţe semnala şi întâlnirea în premieră cu Compania
ce­le două componente, craioveană şi bucu­ de 70 şi de 90 de ani (!), au impresionat prin draconica elveţiană Scene-en-vie, din Grenoble, cu Regele Lear,
reşt­eană, s-a impus şi a devenit tot mai apreciat în omogenitate şi rigoarea profesională dezvăluită clipă într-o viziune diferită de cele tradiţionale, datorată
ţară şi în străinătate, organizatorii lui, personificaţi în de clipă, în mimică, atitudine, gest, inflexiuni vocale şi regizorului-actor Benoit Kopniaeff, fondatorul şi
mod hotărâtor de temerarul său director şi ctitor, Emil o remarcabilă iscusinţă a disimulării, întregul discurs directorul trupei, un spectacol în care vom recunoaşte
Boroghină, în chip de Prospero veşnic tânăr şi neobosit, artistic dezvăluindu-se ca un fermecător şi incitant dialog şi câteva surprinzătoare accente dramatice conferite
sau de modern Don Quijote, luptător cu „morile de vânt“ cu tâlcurile poetice sau cu însuşi marele Will, întrupat şi de sonorităţile din aria cântecului popular românesc,
ale unei lumi tot mai puţin interesată de artă şi cultură, domnia sa pe scena craioveană, binecuvântată de harul datorate Mariei Răducanu.
întâmpină tot mai mari greutăţi de ordin financiar şi acestei trupe minunate şi de geniul lui Robert Wilson.
managerial. Dar, nu este singurul lucru straniu într-o Oferta românească a festivalului, în secţiunea
ţară atât de iubitoare de paradoxuri dintre cele mai puţin Printre spectatorii veniţi în Bănie special pentru craioveană, s-a bucurat şi ea de un binemeritat succes,
vesele... acest spectacol şi vrăjiţi de magia sa greu de uitat, am
aflat-o şi pe Raluca Vermeşan, laureată pentru debut a Robert Wilson cu trupa Berliner Ensemble
Visul unei nopţi de vară – galei UNITER, „adoptată“ apoi de trupa germană drept
Compania de Teatru Yohangza din Coreea de Sud fană entuziastă şi o posibilă colaboratoare. Imaginea aşa cum au dovedit-o, de pildă, spectacolul lui Silviu
publicată în această pagină reprezintă, totodată, o Purcărete, cu O furtună (despre care am vorbit pe larg
Seri magice în Bănie semnificativă punte între ecoul Galei UNITER şi într-un număr anterior al revistei), reprezentaţia cu
Aşadar, cu bani insuficienţi pentru împlinirea inaugurarea Festivalul Shakespeare de la Craiova. Macbeth, în regia lui Radu Penciulescu, producţie a
proiectului său iniţial, festivalul, organizat de Fundaţia Teatrului Naţional din Bucureşti, susţinută în prim-plan
„Shakespeare“, Teatrul Naţional „Marin Sorescu“, În cea de-a doua seară, la Teatrul Liric, ne-am de tandemul actoricesc Ion Caramitru – Valeria Seciu,
ARCUB şi ICR, cu sprijinul Ministerului Culturii şi întâlnit cu o altă ipostază fascinantă a ludicului, prin spectacolul de operă Falstaff, prezentat de Teatrul
Patrimoniului Naţional, a debutat, la Craiova, cu două spectacolul cu Visul unei nopţi de vară, prezentat de Liric „Elena Teodorini“ din Craiova, şi spectacolul
seri magice pentru spectatorii din Bănie, dar şi pentru cei Compania Yohangza Theater, din Seul, încununată cu Teatrului de animaţie „Ţăndărică“ din Bucureşti, cu
sosiţi din Capitală, de la Sibiu, Cluj-Napoca, Timişoara, Premiul pentru cea mai valoroasă companie în Festivalul Play Shakespeare, o ingenioasă şi savuroasă incursiune
Râmnicu Vâlcea, Sfântu Gheorghe şi nu numai de acolo, Shakespeare de la Gdansk. Am asistat la o exuberantă plină de umor printre personajele din Hamlet şi Romeo
care au aplaudat la final, timp de aproape douăzeci de demonstraţie de fantezie şi virtuozitate, cu numeroase şi Julieta, găzduită de portul-cultural Cetate, o gazdă
minute, fiecare dintre cele două reprezentaţii inspirate elemente muzicale (instrumente tradiţionale), de dans, ospitalieră şi „tradiţională“ pentru acest festival. Tot aici,
de Sonetele lui Shakespeare, oferite de Berliner pantomimă şi acrobaţie, un teatru total, de un cromatism participanţii au putut pătrunde în „laboratorul“ creaţiei
Ensemble din Germania. Este o creaţie concepută de exploziv şi o contagioasă veselie în relaţia cu sala, un lui Silviu Purcărete cu O furtună, prin filmul dedicat
celebrul regizor Robert Wilson şi de Rufus Wainwright, mariaj cuceritor între „joacă“ şi „joc“, pe cât de sprinţar, acestui spectacol de regizorul-profesor Laurenţiu
semnatarul muzicii interpretată live, cu costumele de pe atât de serios în ce priveşte construcţia fiecărei scene Damian, unul dintre devotaţii prieteni şi colaboratori ai
un strălucit rafinament gândite de Jaques Reynaud şi şi a spectacolului, în ansamblul său. festivalului.
un lightdesign fabulos datorat lui Andreas Fuchs, dar
imaginat de acelaşi Robert Wilson, cel care încântase O altă prezenţă „de sărbătoare“ pentru oaspeţii În complexitatea alcătuirii sale, festivalul a mai
publicul craiovean şi acum doi ani, cu Femeia mării, festivalului a fost deja celebra trupă lituaniană din cuprins numeroase spectacole studenţeşti, expoziţii,
după piesa lui Ibsen. Vilnius a regizorului Oskaras Korsunovas, un nume filme, lansări de cărţi, o fructuoasă şi prestigioasă
A fost o autentică şi memorabilă lecţie de teatru, Sesiune de shakespearologie şi conferinţe susţinute
de artă elevată şi de pilduitoare anvergură culturală, în George Banu şi Emil Goroghină de personalităţi din ţară şi străinătate, un atelier de
care sonetul shakespearian s-a înveşmântat în imagini teatrologie şi câteva emoţionante sărbători academice:
şi personaje când consonante, când, dimpotrivă, şi el reprezentativ pentru „puterea şi adevărul“ artei decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al
contrastante, populate de surprinzătoare filoane spectacolului de la începutul celui de-al treilea mileniu. Universităţii din Craiova profesoarei Maria Shevtsova,
lirice şi mai ales comice, dar şi de câte un pertinent După ce ne-a mai oferit în festivalul craiovean o din Marea Britanie; decernarea Premiului Internaţional
fior interogativ. Atât bărbaţii, interpretând rolurile versiune profund personală cu Visul unei nopţi de vară, Shakespeare ediţia a III-a eminentului regizor
feminine, cât şi actriţele, în roluri de bărbaţi, pe scurt, în urmă cu câţiva ani, iar mai apoi, un tulburător Hamlet, lituanian Eimuntas Nekrosius; decernarea Premiului
toate personajele, arhetipale, din universul elisabethan, în ediţia trecută, el a venit acum cu un spectacol puţin special al Festivalului Internaţional Shakespeare 2012
cu un machiaj de o şocantă picturalitate, au adus pe mai vechi (şi multilaureat în confruntări internaţionale), prestigiosului critic şi istoric de teatru George Banu,
scenă starea de graţie, de mister, de poezie şi umor a cu Romeo şi Julieta. Un spectacol pe cât de şocant pentru volumul Shakespeare – lumea-i un teatru, apărut
la început, când cele două familii rivale se întrec în la editurile Gallimard şi Nemira.
Scenă din sepctacolul O furtună frământatul aluatului în două ateliere „gemene“ de copt
pâinea, pe atât de coerent şi de bogat în ţesătura lui Trei evenimente bucureştene
simbolică şi metaforică, cu o desfăşurare mereu deschisă Patronat cu ambiţie şi probitate de către Centrul de
surprizei, chiar şi atunci când lucrurile se petrec într-un proiecte culturale – ARCUB şi Primăria Municipiului
malaxor aidoma cazanului de... botez. Remarcabile sunt Bucureşti, programul bucureştean al Festivalului
performanţele actoriceşti, zonă unde alături de rolurile Internaţional „Shakespeare“ s-a anunţat din start foarte
aşa-zis principale, „neînsemnata“ Doică ridică sala în dens şi atractiv. Alături de spectacolul lui Oskaras
picioare, iar povestea de iubire şi de moarte a celui mai Korsunovas cu Romeo şi Julieta, găzduit de Teatrul
cunoscut cuplu de îndrăgostiţi din toată istoria teatrului „Bulandra“ şi ovaţionat minute în şir la final, acest
universal se transformă în imagini şi motive demne de a program ne-a oferit privilegiul de a saluta prezenţa
fi păstrate în memorie. în Capitală a ilustrului om de teatru Eugenio Barba.
Mai întâi, am audiat conferinţa prilejuită de lansarea
cărţii sale intitulată Casa în flăcări – despre regie şi

Teatru Scrisul Românesc Nr. 6 (106) ♦ iunie 2012 27

dramaturgie, în traducerea Dianei Cozma, apărută Ion PARHON
la Editura Nemira, în colecţia Yorick, sub îngrijirea
criticului Monica Andronescu. Precedat cu o seară Vâlcenii, la Bucureşti
înainte de o demonstraţie de lucru, prin intermediul
limbajului fizic şi vocal, pe texte shakespeariene, C u ani în urmă, turneele teatrelor din provincie veritabilă „pată de culoare“, umorul Nebunului (Ionuţ
datorată interpreţilor Tage Larsen şi Julia Varley, de la în Capitală constituiau o binevenită obişnuinţă, Mocanu), delicatele fioruri dramatice oferite de Văduvă
Odin Teatret din Holstebro – Danemarca, am avut apoi ce permitea nu numai criticilor, dar şi publicului (Camelia Constantin) şi Chelăreasă (Julliet Attoh), sau
bucureştean, să-şi facă o impresie mai apropiată de puritatea îngerească adusă în scenă de „copii“, elevi la
Scenă din spectacolul Romeo şi Julieta adevăr, cu privire la arta spectacolului din spaţiul clasa de actorie „Ariel Junior“.
românesc şi la producţiile oferite de scenele noastre.
ocazia de a urmări un spectacol-recital de o remarcabilă Cu timpul şi, mai ales, cu accentuarea dificultăţilor La un an şi jumătate de la premiera sa pe scena
virtuozitate, în regia aceluiaşi Eugenio Barba, de ordin financiar, obişnuinţa s-a pierdut şi a făcut loc de la Râmnicu Vâlcea, spectacolul oferă astfel încă o
interpretat de Augusto Omolu, cu titlul Oro de Otelo, unor iniţiative sporadice. Una dintre acestea aparţine imagine asupra varietăţii preocupărilor repertoriale ale
în care dansul, gestul, mişcarea, atitudinea şi mimica inimosului Teatru „Ariel“ din Râmnicu Vâlcea, condus
artistului de culoare, de o uimitoare expresivitate, lirică de actriţa şi regizoarea Doina Migleczi. După ce în acest Gabriel Popescu în Lăpuşneanu
şi mai ales dramatică, s-a însoţit cu un insolit mariaj an a sosit în Capitală cu câteva reprezentaţii consacrate
între muzica lui Verdi, pe bandă, şi pitoreştile sonorităţi lui Caragiale, la Teatrul de Comedie, colectivul artistic acestui colectiv artistic, cu puţină vreme înaintea unei
afro-braziliene, realizate live de un trio de muzicieni vâlcean a revenit cu puţin timp în urmă, dar pe scena noi „premiere“, cu Livada de vişini (în regia lui Radu
buni cunoscători şi interpreţi ai ritmurilor tradiţionale Teatrului „Nottara“, cu Alexandru Lăpuşneanu, spec­ Palade), dar şi cu privire la potenţialul său actoricesc,
de percuţie din ceremoniile Candomble. tacol artistic inspirat de opera lui Negruzzi, dar şi de aşa cum am înţeles din cele mai izbutite clipe de teatru
scene dintr-un mai vechi şi memorabil spectacol realizat oferite de Gabriel Popescu, protagonistul spectacolului
Cel de-al treilea spectacol, de fapt primul în ordine la Râmnicu Vâlcea de regretatul regizor Dan Micu, cel văzut de noi pe scena Teatrului „Nottara“.
cronologică, s-a desfăşurat la Teatrul „Odeon“ şi a căruia, printr-un pilduitor gest de respect şi gratitudine
reprezentat o şocantă „redescoperire“ a universalităţii postumă, i-a fost dedicată şi această versiune artistică
capodoperei Hamlet, gândită de Nikolai Kolyada şi de despre viaţa domnitorului moldovean.
teatrul ce îi poartă numele, din Ekaterinburg. În fapt, Preocupată în mod evident de adevărul textului şi de
un discurs artistic foarte aspru, întrupat de eroii unei actualitatea conflictului dintre asprul domnitor, înzestrat
comunităţi primitive, un fel de strămoşi ai sălbaticului cu o „dreaptă nebunie“, şi „strâmba cumpătare“ ce
Caliban, ce vor să ne convingă de faptul că relele din le permitea boierilor să-şi facă jocurile obscure şi
om şi din lume au existat cu mult înaintea genialului să-şi apere nevrednicele lor privilegii, regizoarea
dramaturg englez. Doina Migleczi a pus accent pe forţa evocatoare a
cuvântului şi pe o succintă reliefare a ambianţei, prin
Ca ultime producţii cu valoare de eveniment din elemente de decor, costume şi recuzită (concepţia
Festivalul Internaţional „Shakespeare“, spectacolele costumelor aparţine Arianei Şerban), fără a încerca
din Bucureşti au reiterat şi ele năzuinţa împlinită a să transpună materialul dramaturgic într-o înfăţişare
organizatorilor de a conferi acestei manifestări de o scenică de o manifestă modernitate. A rezultat un
mare anvergură atât prestigiul cuvenit, cât şi varietatea, spectacol de sorginte clasică, adeseori generator de o
sincretismul şi multiculturalismul ce definesc viaţa vagă nostalgie faţă de teatrul istoric, punctat însă şi
artelor acum, la începutul mileniului al treilea. de câte o confruntare mai apropiată de francheţea şi
de vigoarea exprimării proprii teatrului contemporan,
aşa cum au fost acelea dintre domnitor, interpretat de
Gabriel Popescu fără stridenţă, cu o remarcabilă forţă
de interiorizare şi o desfăşurare bine gradată a stărilor
afective, şi unele personaje din jurul său, în frunte cu
doamna Ruxandra (Cătălina Sima), Mitropolitul (Dan
Constantin), Moţoc (Alin Păiuş), Stroici (Roger Codoi),
Armaşul (Alin Holcă). La acestea se adaugă, drept

Aţi auzit de circul

„Stromboli“?...
Dacă nu, este meritul Teatrului „Ion Creangă“ de a ne vorbi despre el, prin spectacolul Carolina şi
poneiul, de Laurenţiu Budău, în adaptarea scenică şi regia lui Cornel Todea, recenta premieră găzduită
de sala „Rapsodia“ din Lipscani, de unde trupa bucureşteană trage nădejdea să revină cât mai curând
la sediul din Piaţa Amzei...

În centrul acestei poveşti, micuţa Carolina, o fetiţă bolnavă de nanism, care din cauza lipsei de afecţiune din

partea părinţilor nici nu vrea să mai crească. Ea va descoperi însă harul şi darul prieteniei prin Oxford, poneiul de

Shetland, şi va deveni personajul cel mai important dintr-un univers viu colorat, cu lumini şi umbre, potrivit cu

caracterele şi cu viaţa celor din jurul ei. Însufleţită de propria candoare şi de elanurile copilăriei, va zbura peste

necazuri şi peste pericolele din calea ei, cucerind simpatia şi aplauzele publicului. Prin cuvânt, cântec şi dans,

interpreţii ne vorbesc despre acele probleme ale celor mici, de care sunt răspunzători adulţii, printr-un spectacol

vesel şi viu colorat, unde regia şi-a găsit sprijinul generos în scenografia lui Viaceslav Vutcariov, în muzica

antrenantă compusă de Eduard Petru Jighirgiu şi în mişcarea scenică propusă de Păstorel Ionescu.

Alături de „vedeta“ spectacolului, tânăra Liliana

Donici, în rolul Carolinei, îi revedem pe scenă cu notabila

lor credinţă profesională în farmecul întâmplărilor

din această piesă, premiată acum doi la Concursul de

dramaturgie pentru copii din cadrul Festivalului „100,

1000, 1 000 000 de poveşti“, pe actorii Anca Zamfirescu

(mama), Marius Nănău (tatăl), Ionuţ Antonie (proprietarul

circului), Gabriel Coveşeanu (poneiul Oxford), Ionuţ

Ciocia (doctorul), Ioana Ginghină (asistenta medicală),

Cristian Boeriu (directorul Şcolii de Vest), Eduard

Petru Jighirgiu (crocodilul de Nil). Iar dacă se întâmplă

„să vedeţi“ şi... o voce, trebuie să ştiţi că, în cântecele

Carolinei, ea aparţine Andradei Pantilimon. Circul

Ion Caramitru şi Valeria Seciu în „Macbeth“ Stromboli vă aşteaptă! Scenă din spectacolul Teatrului „Ion Creangă“

28 Nr. 6 (106) ♦ iunie 2012 Scrisul Românesc Eseu
Poezie
Mihaela CHIRIŢESCU
Viorel FORŢAN

Din feerica muntele fuji

lume a basmului ROGVAIV dulgheri reparaţii acoperiş
muntele fuji
„A fost odată ca niciodată că dacă şi lumea, iluzoriu, pentru că, în esenţă în fiecare toamnă
n-ar fi nu s-ar povesti“, aşa începe domneşte pretutindeni lupta dintre bine pe măsură ce trec anii meşter pune o doagă la butoi
aproape orice basm, orice poveste ce se şi rău, dăinuie întotdeauna dragostea tot mai accentuat bărci
vrea atemporală, scoasă de sub urzeala pentru părinţi, pentru tărâmul copilăriei, capăt culorile curcubeului
vremurilor. iar noi toţi căutăm în ţinuturile cele mai muntele fuji
necunoscute şi mai greu de înţeles cu Reuşesc să întrezăresc sublimul alb pod mare orezării
Aşa începe şi Alina Mangra a cărei mintea noastră, noutatea, intangibilul, imaculat
voce răsună din uriaşa minge (un zorb bizarul, iubirea înălţătoare. divin al zăpezilor muntele fuji
ce străluceşte în lumina reflectoarelor) ce va să vină îngheţ ceainării
care animă scena rostogolindu-se ca Făt-Frumos şi le-a dorit şi el, şi Opresc izbucnirea unor instinctive
prin magie, anunţând clipe în care putem după el, atâţia şi atâţia alţii au sperat la porniri potrivnice muntele fuji
să pătrundem cu imaginaţia în lumea fel. Şi pentru că şi le-a dorit cu ardoare, Galopez eul între raţiune şi sentiment bărci scoici
basmului. le-a şi găsit şi a şi încercat să dăinuie în Vreau să mă simt confortabil
voluptatea caldă, „vreme uitată“. Dar Adun de prin ungherele minţii şi muntele fuji
A fost 1 iunie, ziua în care avem valul l-a purtat spre înapoi şi fără ca sufletului cărăuşi ce poartă în spate
dreptul să fim copii, să visăm, să uităm să poată rezista, a vrut să se întoarcă o Icoane pe cei cu bani
măcar pentru câteva momente de ritmul ultimă dată, acolo de unde a plecat. Dar Vechi
alert în care ne ducem existenţa, să privim lumea era alta. Şi alta era viaţa ce ar fi muntele fuji
şi de ce nu, să trăim poveşti magice? trebuit să ştie să o ducă de acum. Şi ce să unii şi alţii
Asta trebuie să îşi fi dorit să ne ofere vezi: tot „aiurând“ şi tot „visând deştept“, carmina burana
organizatorii Teatrului Naţional „Marin s-a încurcat în propria-i dorinţă, şi iar a unii caută singurătatea depărtându-se
Sorescu“ din Craiova când au hotărât vrut să plece spre tărâm de basm. Dar alţii o găsesc apropiindu-se doamnă
să aibă în program în acea zi, basmul ce „chichiţă“: aşa-i era sfârşitul, să piară n-aş vrea să par nepoliticos
Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de neîmplinit pentru că şi-a dorit prea mult viaţă la poalele lui fuji dar doresc să vă
moarte în regia lui Alexandru Boureanu şi n-a putut „uita“.
(asistent regie Mirela Cioabă). am scris un ciclu de poeme domnule
În adaptarea modernă care i-a fost dedicat bicicletei galbene n-aş vrea să fiu considerată o
Şi tot astfel trebuie să fi gândit şi dată prin concepţia regizorală, prin mi-am amintit acest episod privind dar sunt de acord
regizorul când a pus în scenă, într-o melanjul de culoare, dans modern, balet, expoziţia de gravuri a lui hokusai
variantă modernă, basmul care captează muzică, viziune adusă în cotidian, basmul dedicată muntelui fuji şi-atunci se desfăcură aripile diafane
nu numai ochii copiilor, ci şi conştiinţele ne roagă parcă să-l mai privim şi să-l asemenea bicicletei mele galbene şi fluturele îşi luă zborul
mature care pot vedea mult dincolo de trăim încă o dată. Şi dacă mai putem, să şi muntele fuji la hokusai pe vigurosul lujer
firul poveştii. învârtim şi noi, încă o dată, hora veseliei iar din unirea lor
aşa ca şi protagoniştii noştri de pe scenă la este un pretext crepuscular apăru curcubeul
Unui împărat (Cosmin Dolea/ Claudiu mijlocul poveştii. Iar derutata hoinăreală deşi e un munte sacru
Mihail) şi unei împărătese (Simona de la final de piesă în care ochii mai caută pentru japonezi tulburări
Petrencu/ Andreea Gheorghe) li se împli­ încă albastrul clar al cerului întinat acum tot pretext rămâne
neşte dorinţa arzătoare de a avea un de aglomeraţia şi de zgomotul urban, să a fi sau nu a fi
copil, prin farmecele unui unchiaş dibaci. fie una trecătoare. muntele fuji al lui hokusai this is the question
Acelaşi „încăpăţânat“ Făt-Frumos refuză circumscrie viaţa pare-ntrebarea retorică
a veni pe lume până ce nu i se făgăduieşte Pe tărâmul pur de început de basm, din actul trei al hamletului
inedita Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă priv­ irea atingea nestingherită cerul, o­chii nori meşteşugari shakespearian
fără de moarte. Feerie de culoare, fond erau limpezi, sentimentele pure. În aglo­ muntele fuji rostită dramatric la sfârşit de secol 16
muzical atent ales pentru a putea induce meraţia rigidului cotidian, în vestimentaţie
publicului spectator intrarea pe tărâmul nu mai predomină albul purităţii, ci fulger temple urcând în timp către modernitate
po­veştii, secvenţe de dans modern (în cenuşiul poluării, al degringoladei. Dar muntele fuji modernitate
coregrafia Ruxandrei Chelaru), în acor­ noi vom învăţa, o dată şi încă o dată să
durile căruia Făt-Frumos (Vlad Popescu) reînviem şi să retrăim povestea care nu sat înghesuit pălării de pai năucă de infinitatea informaţiilor zilnice
şi Zâna Zânelor (Costinela Ungureanu) poate fi atât de mult uitată de vreme ce e muntele fuji a fost şi nu va fi
îşi trăiesc povestea de iubire ca nimeni încă zisă şi atât de pe deplin „jucată“. e noua întrebare
alţii. ambarcaţiuni cu mărfuri turn
Şi iată cum din nou a fost ca niciodată muntele fuji căci
Un cal nărăvaş (Dragoş Teodorescu, că dacă nu ar fi fost, nici eu nu aş mai
Alexandru Măndoiu, Andrei Dunaev), povesti acum. Şi bine ar fi să nu uităm să zăpadă poduri mici de la vechiul
dar dibaci aşa cum îl cunoaştem din povestim, căci poate aşa, din zi în zi vom muntele fuji cine nu cunoaşte istoria
basmul clasic, îl ajută pe Făt-Frumos să învăţa să fim măcar puţin copii. riscă
găsească tărâmul mult dorit al Tinereţii brumă vânători să repete greşelile făcute de înaintaşi
fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, Vintilă Mihăescu – Nimph muntele fuji la
depăşind toate piedicile întâlnite în cale posibil
(Gheonoaia – Patricia Ionescu, Claudia ţărani culturi în terase
Nisipaşu, Simona Petrencu, Scorpia – muntele fuji noul
Claudia Suliman). cine cunoaşte istoria
ascensiune iarnă începe să aibe tulburări de percepţie
Personajele în frumoase costume muntele fuji asupra viitorului
de balet (scenografie/ costume/ decor nu e decât această întrebare
Adriana Dinulescu) joacă hora veseliei zmeu ca simbol al anului nou
umplând sala cu chiuituri.Actorii, cei care valuri Timişoara
reuşesc să ne inducă nouă, spectatorilor
apartenenţa la lumea invocată şi atât muntele fuji Cocioaba
de real interpretată, părând ei-înşişi senin bărci cu pescari Oraşul
personaje de poveste, îşi destind figurile Casa cu coloane
zâmbind de sub machiajul minuţios muntele fuji nu
realizat de Minela Popa. copaci îndoiţi de vânt slujitoare nu e o preluare greşită
a titlurilor de romane
Dar oare cât şi cum putem trăi sau muntele fuji ale celebrei trilogii faulkneriene
simţi un basm în acest rigid cotidian? moară de apă pentru orez clienţi pur şi simplu
Magicianul (Ionuţ Marcu) ne salvează, este evoluţia
căci sub vrăjile sale totul devine posibil. muntele fuji ca prezenţă urbanistică
Tot astfel cum se schimbă fără a ne da stârci în zbor călători a rromilor timişoreni
seama de procedeul folosit, culoarea apei
din paharul său vrăjit, aşa se schimbă muntele fuji
crustacee ceaţă

muntele fuji
cocori ca simbol al longevităţii

muntele fuji
pini un măturător

muntele fuji

Eseu Scrisul Românesc Nr. 6 (106) ♦ iunie 2012 29

P anteonul antic, roman, trans­­ Constantin ZĂRNESCU
for­mat în catedrală (şi mu­
zeu – unde sunt mo­nu­
mentele funerare ale unor oameni iluş­ Roma sorgintei noastre II
tri, de la Rafael, la regele unificator
Vittorio Emanuelle), apoi San Pietro

şi Colonadele sale sunt teribile dovezi

(şi) din punct de vedere arhitectural – ocrotitoare a creştinilor, aşa precum este întemeiat unitatea Europei de azi.
al lui „uomo vitruviano“, cum îl numea Roma Madre – ocrotitoare a sorgintei Vaticanul – cu cei 80 km de arhive,
Leonardo pe „omul Renaşterii“; însă românilor! Există fântâni-temple, fântâni priv­ ind istoria universală, ne-au relevat
mai ales artistic (privind evoluţia picturii sculptural-arhitecturale, în pieţe, în curţi (şi nouă), după 1989, documente nicio­ al Episcopiei Râmnicului Vâlcii, Nicolae
şi sculpturii europene), impulsionată, interioare şi la răscruci, colţuri de clădiri dată făcute publice, despre legăturile State-Burluşi). În Italia sunt găzduite sute
stipendiată, protejată, conservată, de aici istorice şi chiar în interiorul unor instituţii. omb­ ilicale cu Roma-Madre, însemne, de parohii (pentru muncitorii imigranţi şi
papi umanişti. În Piaţa San Pietro, cea Nu sunt doar ornamentale, ca o laudă îns­ crisuri, hărţi, descoperiri – expuse în sunt în lucru numeroase biserici de rit
mai desăvârşită artistic, din lume (după adusă Mariei şi lui Dumnezeu, ci sunt şi România, în 1992, într-un cadru itinerant- ortodox, ori greco-unite.
care urmează tot o... fiică a ei: Champs pentru cei însetaţi, fie ei liber-cugetători, monumental, aduse şi la Cluj de istoricul E, neîndoielnic, straniu să vezi lân­
Elissée – Paris), vezi aureola unei atei ori anarhici, aflaţi într-o lumină Dimitrie-Snagov.
gă splendidul Palat al Accademia di
civilizaţii – cu aerul ei absolut şi etern; aiuritoare – la 38 grade la umbră!... Beţia Arta, la Vatican, în diversele ei e­poci, Ro­mania, vecin cu Muzeul de artă Mo­
– cu fruntea spre Dumnezeu – civilizaţia unor miresme amestecate, descompuneri nemurită şi lămurită în universul mar­ dernă şi Vila „Winston Chruchill“, la
Greco-Romană, fundament al Uniunii ale unor răşini şi seminţe, ale uleiurilor murei, sau în carnaţia vie a culorilor, intrarea spre Grădinile Pincio, statuia

Europene. din frunze şi ale fructelor pinilor te îmbată în pictură, ca lux imperial, îţi aminteşte scriitorului bulgar Ivan Vazov, sau a

În Piaţa San Pietro, alături de de o nespusă, mută fericire. Alături de de sacrificiul mulţimilor anonime de revoluţionarului mason Simon Bolivar;
Obeliscul egiptean, din sec. XV î.e.n., se edificii, catedrale, fântâni, sunt parcurile truditori, uimindu-te efortul celor care însă nu a lui Nicolae Bălcescu, Nicolae
află două havuzuri monumentale, două şi grădinile Romei: de la Palatino, Pincio transportau lespezi şi fragmente de co­ Iorga sau George Călinescu, care au
grandioase fântâni – a lui Sf. Pavel şi Sf. şi Quirinal, la Gianicolo, spre EUR şi spre loane, cu perechi de tauri, sau armăsari, trecut prin Cetatea Eternă, ani buni,
Petru, înconjurate de mii de turişti, pentru
închinând sute de pagini romanităţii şi
că sunt învrednicite cu apă proaspătă
latinităţii. După cum, la fel de straniu e
potabilă, iar creştinii însetaţi se pot gândi
că, pe Gianicolo, vezi alături de statuia
la... fântâna samariteană, precum şi la
ecvestră a lui Giuseppe Garibaldi, peste
apele Iordanului, ca într-o ceremonie a
40 de statui, dispuse într-un monumental
Botezului etern sfinţitor. Priveşti susurul
semicerc, în marginea unei esplanade,
apelor gri-albastre, pădurile de pini de
cu luptători revoluţionari, printre cei o
deasupra Colonadelor şi îţi aminteşti şi
mie de garibaldini, din toată Europa:
aproape că ţi se ridică părul în cap!...
finlandezi, sârbi, din nou bulgari, po­
Aici a avut Cioran intuiţia şi a afirmat-o
lonezi, greci, englezi – însă nu vezi por­
oral, în conferinţe; şi abia mai apoi a
tretul sculpural-omagial, nici măcar
fixat-o în scris; o idee obsedantă, a...
al unuia din cei aproape 80 de români
liber-cugetătorilor, despre influenţa
ardeleni, ce au luptat pentru unificarea
Orientului, reluată simbolic, prin fraza
patriei italiene. Te întrebi: ce fac românii,
„suferindă“ a unui scriitor subversiv şi
aflaţi în misiuni?...
obscur, antic:
Roma-Madre, precum păstrătoare a
„– O, zei, ce minunat ar fi fost dacă
istoriei sorgintei noastre, unindu-ne în

Împărăţia Romei nu ar fi ajuns, în 1918, este şi conservatoarea şi garanta

drumurile sale, să cucerească vreodată istoriei ţărilor europene. Trebuie să vezi

Iudeea!...“. Şi, tot aici, lângă havuzul în Piaza del Popolo, Hotelul Marii Rusii

Apostolului Pavel, Cioran şi-a amintit (cumpărat de ţarul Nicolae Romanov)

cumplita frază, spusă în faţa unei Roma – Pantheonul şi desele pietre memoriale (unde au
comunităţi din Galateea (estul Turciei locuit Dostoievski, Ceaicovski, Gorki;

de astăzi), către iudeii care nu înţelegeau Ostia (până la ţărmurile mării Etrusce- cu o răbdare de veacuri... În timp ce, regizorul Andrei Tarkovski, N. Gogol);
revelaţia şi faptele Apostolului, în Tireniene, spre Fiumicino), care se-aflau sec. XX, în colecţiile Vaticanului, iată, şi să îţi aminteşti „fraza cardinală“,
numele Mântuitorului Isus: „Eu mă duc în vechime extra-muros, în marginea, rămâne decepţionant, graţie graficii în pe care un călugăr rus, fugit din calea
la Neamuri!...“ (Devenind, astfel, el ori în stânga Viei Appia, iar azi fac parte cărbune: ironică, efemeră şi democratică. turcilor, după căderea Constantinopolului
Pavel – cel mai valoros filosof creştin din... Cetatea Eternă, pe un diametru, Sclipesc câţiva pictori moderni: Matisse, (Bizanţului) – capitala Imperiului roman
şi „agent electoral“, al celui mai mare măsurat de metrou: 28 km!...).
Modigliani, De Chirico, Dali!... În de Răsărit – a spus-o Ţarului său, în
Revoluţionar al tuturor vremurilor: Iisus Sentimentul de uimire, pentru pelerin, sculptură: Le Corbusier, Giaconetti şi toamna lui 1453, devenită moto al unui
Christos).
nu mai e copleşitor, ca în vechime. Gilioli – acesta din urmă, un discipol expansiv imperiu „mesianic“ – teocratic:
Iar noi, românii, am primit botezul de Amestecul raselor şi popoarelor: greci, important al lui Constantin Brâncuşi, „Prima Romă a căzut!... A doua Romă
la sânul Romei.
armeni, traci, germanici, sirieni, arabi, italian la Paris!... Sculptura sa în bronz: (Constantinopole) a căzut!... A treia
Roma, oraşul cu cele mai numeroase africani, spanioli nu mai şochează O sferă universală, înlăuntrul căreia e Romă va fi Moscova!... Iar a patra Romă
fântâni din lume, în jur de 2000, elogiu al ochiul; călătoriile au devenit mai intense altă sferă şi, tot aşa, până în miezul ei, se nu va exista niciodată!...“.
fertilităţii, vieţii, aproape jumătate altare şi frecvente, pe urmele unei moşteniri învârte pe un ax, având soclu pământul, De aceea, sigur, nu există turist care,
şi abside, cu chipul Maicii Domnului, uluitoare, imperiale, magnifice, ce a printre ierburile ca o stofă, ale grădinilor la plecarea din muzeele de pe Capitoliu,

Belvedere, în preajma antenelor instituţiei să nu-şi dorească o imagine-amintire,

Radio Vatican. Sfera, învârtindu-se per­ esenţială, postându-se sub mâna uriaşă

manent, e bombardată violent, într-o ju­ a Împăratului Constantin – legiuitorul

mă­tate a ei, sugerându-ţi drama Hiroshi­ oficial şi Părintele politic şi istoric al

mei şi... Civilizaţia Atomică. Neavând Creştinismului. La câţiva zeci de metri, de

tit­lu, sfera simbolizează planeta pământ, capul uriaş al lui Constantin, contemplăm

ameninţată. Şi rămâne o sculptură ci­ (şi ne creăm amintiri cu): prizonierii

netică. (Opera de pionierat, în acest sens, daci, chipuri dacice, încrustate în zid,

a fost Leda, din 1924, a lui Brâncuşi, po­ şi cele patru basoreliefuri reprezentând

lisată auriu şi glisând, infinit, pe undele steaguri dacice – cu cap de lup, ale căror

apelor timpului). sunete, în lupte, înspăimântau şi fascinau

Mi-au rămas, la Roma, în memorie, pe soldaţi, ca şi acele statui vorbitoare,

şi lucruri stranii. Madre Eterna îi profetice.

pomeneşte pe români, ca fii ai ei, mai „Dulcea Mamă, care ne-a întors la

mult decât vorbesc românii despre Roma sânul ei“, cum o numeşte profesorul de

(în special, după traumatizanta experienţă limba latină Vasile Goldiş, în Cuvântarea

comunistă!). Ghidul (electronic) şi în sa, celebră din „ziua zilelor“, 1 Decembrie

limba română, aminteşte că au fost 1918, „Roma-Madre de la nostra

invitaţi din ţară prelaţi (ortodocşi), care sorginte“ ne veghează şi astăzi, aşa cum

să slujească la mormântul Sf. Apostol suntem, ţinându-ne „locului“ – încercaţi

Roma – Fontana di Trevi Petru (printre ei, fiind părintele consilier de restriştile tranziţiilor Europei.

30 Nr. 6 (106) ♦ iunie 2012 Scrisul Românesc Cronică literară
Poezie
Ştefan VLĂDUŢESCU
Virgil DUMITRESCU

Mircea Daneliuc: Poeme

Secvenţe narative Semnal Întinerisem văzând cu ochii când mi-ai
Binecunoscutul regizor Mir­ strigat:
cea Daneliuc s-a impus şi figura şi una cu componentă sexuală. Mă uit în ochii tăi romanţios şi febril „Deschide-i pân’ la perete,
ca ro­mancier (Pisica rup­ Teorema psihosociologică a lui Thomas imuni la presiunea sateliţilor lasă varul să curgă
tă, Marilene, Apa din cizme, Ora lanti, spune că oamenii acţionează în raport de până îţi vor exploda umerii. Astfel
Cele ce plutesc) cu profil identificabil în credinţele lor chiar dacă acestea vizează şi a dronelor, se trece
tabloul epicii româneşti actuale, dar şi ca o realitate nesustenabilă. Tânărul se sensibili în felul lor prin zid“. Şi iarăşi s-a pornit cortina
comportă ca şi cum ar fi dobândit efectiv la furtuna de praf de pe urma unui călcâi de apă
dramaturg interesant (Doi pinguini, Femei penibila boală pe cale sexuală, lucru imaginar, în sensul invers al acelor de ceasornic.
ireal. Comportamentul său este afectat: la zborul în picaj al unei libelule Am sărit direct în papuci
în ghips, Carlo Carlini, iluzionism). atât pe coordonata familială, cât şi pe terestre. fără să-i mai simt în picioare
Cu volumul Băiatul fără sprâncene Îi sărut ca un apucat învingând şi cred că începusem atunci
cea socială. Conduita sa gravitaţia. să visez.
(Editura Nemira, 2012) suferă modificări în ce Când va porni
autorul recurge la for­ priveşte spontaneitatea. să piuie urechea dreaptă, Sperietoarea de grauri
mu­la nuvelei şi a schiţei. Îndrăgostit de profesoa­ asemenea unui semnal de pe altă
Cartea se compune din planetă, Te zgârie pe obraz coaja unui copac
12 secvenţe narative au­ ra sa de pian, inter­rel­a­ coborât la jocul nostru de copii îndrăgostit
tonome. Tematica este ai paradisului, în care luminişul azvârle cu păpădii.
una variată, cum este, ţionarea cu aceasta eşu­ se va aprinde şi steaua mea. Ziua aceasta o trăieşte scuturându-se
de altfel, şi arsenalul ează datorită faptului E de bine, iubito. de ciocuri ascuţite
relatării. că el are reţineri ce de­ Am să întârzii puţin. şi programând întâlnirea de la ceas
clanş­ ează şi în reacţia ei în preajma aceluiaşi cuib de cuci
Adâncirea epicului reţineri. Piciorul de fum care ştiu ce e ora exactă.
în lin­ ia fixată anterior Pentru asta şi-ar smulge picioarele goale
are loc în ce priveşte În Dorel, un jurnalist Îngenunchează o clipă. şi de-ar fi să răstoarne pădurea.
viz­ iu­ nea desp­ re lume de peste 60 de ani ajută Sărută pământul. Ca pe-o sperietoare de grauri ai să-l
şi ra­porturile dintre oa­ să vină în Bucureşti pe Mulţumeşte norilor şi fulgerului care priveşti
meni. O meditaţie gravă, tânăra Dorina Prijac din a lovit lângă tine. Roagă-te strivind între dinţi bobul de strugure
comp­ rehensivă şi eli­ Şuici, judeţulArgeş. Fata în numele cât mai multor erori copt peste rând.
beratoare, face, înainte este fiica unei colege de care să te păstreze în viaţă. Piciorul de Atunci mă vei desluşi.
de toate, valoarea cărţii. şcoală a soţiei sale, Mica. fum După ce soarele va apune.
Din ea ridică şi la ea O gelozie pe tânără, fără calcă uneori în farfurii zburătoare.
se înapoiază cele trei un suport temeinic, face Poţi fi adierea cuvântului care apropie Cum seacă un vis
tonalităţi ale narativului. ca relaţia sa cu soţia să două sălcii.
Avem mai întâi un ton se deterioreze. Poţi fi punctul zero al întâmplării, Nu mă mai agăţ de aripile tale
grav specific relatării unor evenimente după cum – adineauri – dumnezeieşti.
apăsătoare. Îl întâlnim şi-l trăim în 43 şi A treia notă are vi­ s-a auzit un puternic scrâşnet de frâne Le-am frânt şi le-am prins de câte-o
Ceaiuri reci. Prima nuvelă se construieşte braţie în nuvele realist-comice precum peste pupila mărită a iepurelui scos pasăre
pe patru paliere: cumpărarea unei perechi „Do ut des“.Aici o avocată „uşor plinuţă“, din jobenul pădurii. până când am aţipit într-o pană
de pantofi, primirea unui mesaj pe internet „atractivă“ se combină cu un client şi de corb.
de la prietenul Mişu, aflarea veştii că divorţează. Clientul este căsătorit şi-i Dumnezeu azvârle cu sare Cusătura lor de argint joacă-n lumini
Mişu a murit şi dezamorsarea îndoielii lasă să înţeleagă că va divorţa. Nu face pe care nu le voi tălmăci.
în ce priveşte decesul prin vizită la însă niciun demers. Ba, mai mult, încet- Feliile de noroc şi feliile de ghinion În văile cu făpturi lunatice de la
„domiciliul“ acestuia. Armătura narativă încet se îndepărtează de ea. O minte că (cât să compună o pâine), marginea
o constituie un demers îndelungat, are soţia bolnavă, că are treabă la firmă. de libertate şi de surghiun, lumilor,
amănunţit şi tipicar de achiziţionare a Pe acest fundal este vizitată la cabinetul anotimpurile reci sau calde, botul încă umed al pietrei de râu
unei perechi de pantofi. În această ramă se de avocatură de un domn din judeţul frânghia ninsorii de care mi-am atârnat va să însemne cum seacă
include constatarea că mesajul transmis Teleorman. primul colind, un vis.
pe Internet de Mişu, constând în „câteva corzile care m-au răpus inventând
bancuri drăguţe“, este de fapt mesajul Acesta o angajează să apere „un văr imnuri – …Şi cine să judece?
unui mort. Naratorul şi Mişu sunt născuţi şi-un cumnat arestaţi preventiv“ pentru toate mi s-au arătat ca într-o carte
în jurul lui 1940. Mai exact, naratorul furt de fier vechi. Solicitarea respectivului cu file străvezii. Timpul pe care-l ştiam parolist se
(Petrişor) este născut în 1943. Ar avea, este ca celor doi să li se dea de către Până şi semnele sale ajutătoare dovedeşte
zice nuvela, 66 – 67 de ani. Odată cu bătrânul judecător Bursuc pedepse cu mi s-au întipărit fără voie. Virgula îmi un ticălos. I-am împrumutat nişte clipe
moar­tea lui Mişu are loc o radicală şi suspendare. Avocata fixează preţul: cinci induce de aur
gravă modificare de perspectivă asupra mii onorariu, două mii pentru soluţionare că nu e totul pierdut, apoi ceva şi el trece acum fluierând,
existenţei: eul narator constată ce mică şi zece mii de euro pentru Bursuc. Prin se răstoarnă şi mă pune la punct. nici măcar nu mă întreabă de sănătate.
este diferenţa între a fi şi a nu fi: „Să grefiera Micu, avocata intră în relaţie Las lacrimile la urmă. A mai comis-o şi din nou îşi face de cap.
înţepeneşti! Doamne fereşte, da’ cum, cu Bursuc. Teleormăneanul îi aduce Dumnezeu azvârle cu sare pe unde Unui rege
nu-ţi vine să crezi! Cum muri!? Îi citeam două mii, rămânând să aducă restul. mă vede. i-a câştigat nunta de argint la ruletă.
scrisoarea cu bancuri! Poate că-ntâi a Judecătorul îi evocă principiul de drept Înaintez instanţei această cerere
trimis-o...“ Mai întâi moartea îi apare ca „do ut des“ (dau ca să dai) şi o invită Cortina de apă întru recuperarea prejudiciului meu
tragică. Apoi, conştientizează că moartea într-o garsonieră să stea de vorbă. Cu şi pedepsirea celui vinovat.
este inevitabilă şi înţelege că, de fapt, de-a sila, avocata cedează avansurilor Cum agonizam cu mâinile făcute pernă, Un dram de fericire în plus cu care
viaţa este cea tragică, prin singurătate, bătrânului judecător. Finalmente, comic, s-a pus în mişcare cortina de apă. să-mi diminuez nefericirea.
dezamăgire, zădărnicie şi lehamite: „Nu teleormăneanul arată că nu mai are bani. A fost ca o întâlnire de gradul trei cu …Şi cine să judece? –
mai am niciun prieten, nimic“. Astfel, avocata este şi violată, şi rămâne întâmplări dezbate instanţa.
şi datoare judecătorului. şi chipuri de pe altă lume. Şi cine să judece?
Temei morţii îi corespunde în „Ceaiuri
reci“ tema bolii ca lubrifiant social. Prima Nuvelele menţionate sunt antologice.
notă a acestei proze este deci gravitatea Ele prind imaginile mişcate ale realităţii
cu inflexiuni tragice. ce se proiectează în imaginar. Două sunt
coordonatele majore ale cărţii, observaţia
A doua notă, ilustrată în special de şi meditaţia. Faptele sesizate sunt, pe de
nuvelele Băiatul fără sprâncene şi Dorel o parte, evocate, relatate, prezentate, iar
este una a seriozităţii ironice. Ea este pe de alta ridicate la înţelepciunea unei
generată de ironia destinului ce face ca lecţii de viaţă.
lucruri ireale să capete statut de realitate.
În prima nuvelă un licean virgin trăieşte Volumul, meritoriu, continuă lin­ ia
penibilul contactării unei boli cu posibilă epi­că pe care prozatorul Mircrea Dane­
cauzalitate multiplă. Între cauze poate liuc s-a făcut recognoscibil: aceea a
imagin­ arului ca proiecţie a trăirii perso­
nale dincolo de marginile reflexive ale
experienţei directe.

Evenimente Scrisul Românesc Nr. 6 (106) ♦ iunie 2012 31
culturale

Ileana FIRAN

Evenimente şi prezenţe

L una iunie a fost bogată în culturale la Paris
eve­ni­mente literare, expoziţii,
fest­ivaluri de film. Festivalul cadrul celei de-a 25-a ediţii România a Tar. Cea de-a 30-a ediţie a Marché de Michael Haneke – Premiul Palme d’Or
de film de la Cannes a fost prezent fost reprezentată de scriitoarea Marta la poèsie a avut loc între 14 – 17 iunie.
în actualitatea culturală a lunii iunie: Petreu, cu romanul Acasă pe câmpia Ţara invitată în acest an a fost Singapore, propune reunirea portretelor lui Misia şi
printre câştigători s-au numărat Cristina Armaghedonului (ed. Polirom, 2011). iar poeţii invitaţi au fost: Tan Chee Lay, a anturajului său şi opere, documente,
Flutur şi Cosmina Stratan (După Cititorii s-au putut întâlni cu Marta Aaron Maniam, Zou Lu, Toh Hsien mărturii ale artiştilor contemporani, care
dealuri de Cristian Mungiu) – premiul de Petreu în datele de 1 şi 2 iunie, în cadrul Min, Chandran, Nair, Edwin Thumboo, ilustrează evervescenţa creaţiei din acea
interpretare feminină, Cristian Mungiu unui atelier de traducere, a prezentării Heng Siok Tian. În data de 10 iunie, a perioadă.
(După dealuri) – premiul pentru scenariu. cărţii, a unei dezbateri sau a unei sesiuni avut loc Vidéo poèmes – Le lecteur de
Palme d’Or i-a revenit lui Michael de dedicaţii. poésie, eveniment organizat împreună În data de 21 iunie a avut loc cea
Haneke, pentru filmul Amour, care face cu festivalul franco-englez de poezie, de-a 31-a ediţie a popularului Festival
astfel parte dintre cei 5 regizori care au Cristina Flutur, Cristian Mungiu, Cosmina Stratan la Traductière, Festivalul Internaţional Fête de la musique, în cadrul căruia
obţinut de două ori cea mai importantă de Film Experimental (FIFE), muzeul spaţiul public al oraşelor (străzi,
distincţie a Festivalului de la Cannes. La Cea de-a doua ediţie a Festivalului Florean, Baia Mare, România. Cu pieţe etc.) este invadat de concerte şi
Forum des Images (31 mai – 10 iunie) a Nopţi Baroce la Palatul Béhague a avut ocazia decernării premiilor Coups de spectacole gratuite. Tematica din 2012 a
putut fi vizionată selecţia celei de-a 44-a loc între 6 – 12 iunie, la sediul Ambasadei coeur de l’Académie Charles Cros ale adus omagiu muzicii pop, întrucât s-au
ediţie a Quinzaine des Réalisateurs (17 României la Paris. Tematica acestei acestei ediţii (17 iunie) a avut loc masa împlinit 50 de ani de la apariţia discului
– 27 mai), secţiune paralelă a Festivalului ediţii a fost Pasiune. Voci feminine şi a rotundă Atenţia poetică în cadrul căreia Love me do al grupului The Beatles. În
de la Cannes, creată de Societatea de oferit iubitorilor de muzică posibilitatea a participat şi poetul de origine română cadrul evenimentelor din acest an s-au
Regizori de Film (SRF), după mai 1968, să-i vadă pe scenă pe Ruxandra Sebastian Reichmann. putut astfel regăsi expoziţii muzicale
care are ca scop atât descoperirea filmelor Donose, mezzo-soprană şi Ansamblul retrospective, pop-art, cinema-ul din
tinerilor autori cât şi prezentarea operelor Pulcinella; Teodora Gheorghiu, soprană Muzeul Orsay a inaugurat în luna 1962 şi muzica originală de film din
regizorilor cunoscuţi. Comisia de selecţie, şi Ansamblul Pulcinella, Viorica Cortez, iunie expoziţia: Misia, reine de Paris, acest an.
prezidată de Edouard Waintrop, a selectat mezzo-soprană şi Alina Pavalache, pian dedicată lui Misia Godebska (1872 –
30 de lung-metraje şi de scurt-metraje. L’Arpeggiata – Vincenzo Capezzuto, 1950), figură legendară a vieţii artistice
Deşi festivalul nu este competitiv, o parte voce La Tarantella orgă la patru mâini, franceze din perioada Belle Epoque până
dintre parteneri decernează premii. Anul Fernanda Romila şi Dan Racoveanu la Années folles. Expoziţia, care poate
acesta filmele premiate au fost: Camille fi vizitată între 12 iunie – 9 septembrie
redoutable de Noémie Lvovsky (premiul „Muzica romantică germană la patru
decernat de SACD – Societatea de autori mâini“. Secvenţă din filmul După dealuri
şi compozitori dramatici), No de Pablo
Larrainn (premiul Art Cinema Award), La Dorothy’s Gallery, între 8 iunie
Repenti de Merzak Allouache (Premiul – 15 iulie poate fi văzută expoziţia de
Label Europea Cinemas), iar regizorul pictură contemporană Roumanie. Artistes
Nuri Bilge Ceylan a obţinut premiul contemporains à Paris care prezintă
Carrosse d’Or. creaţii de Radu Belcin, Dragoş Burlacu,
Între 30 mai şi 3 iunie, la Chambery Francisc Chiuariu, Flavia Pitiş, Aurel
(Sudul Franţei) a avut loc Festivalul
Primului Roman, singurul din Franţa
care se ocupă cu promovarea romanelor
de debut francofone şi europene, prin
crearea unor grupuri de lectură. În

O nouă carte despre Ion Antonescu Autorul acestui volum, Dan Botez, şi-a
asumat cu real curaj intelectual sarcina şi
Scrisul Românesc Fundaţia Edi­ Despre carte şi autor au vorbit prof. cureşti, din care reproducem un frag­ riscurile scrierii unui volum despre acest
tu­ra a publicat recent în colecţ­ia dr. Pavel Mirea, directorul muzeului, ment: „A scrie despre personajul politic personaj istoric foarte complex. Cartea
„Nicolae Iorga“ volumul Ion Antonescu. prof. univ. dr. Florea Firan, directorul şi mil­itar – general, ulterior mareşal – Ion de faţă strânge majoritatea informaţiilor
Antonescu reprezintă una dintre cele mai disponibile, într-un ansamblu care va
Destinul unui Mareşal al României, editurii şu revistei Scrisul Românesc şi grele întreprinderi istoriografice ima­ aduce multe moti ve de meditaţie pentru
gi­nabile în România de azi. Raţiunile cititor. Totodată, autorul promite că va
de Dan Botez, cu o prefaţă de Adrian prof. univ. dr. Gheorghe Sbârnă, de la a­cestei dificultăţi sunt multiple. continua cu alte două volume despre
ceilalţi doi mareşali ai României. Să-i
Cioroianu. Lansarea cărţii a avut loc Universitatea din Târgovişte. urăm succes şi să-i dorim ca un număr
mare de cititori să-l însoţească pe acest
în data de 1 iunie, cu o zi înainte de la S-a relevat oportunitatea unei noi că­ traseu de recuperare a istoriei secolului
XX!“ Red.

împlinirea a 130 de ani de la naşterea rţi despre Ion Antonescu, personalitate

Mareşalului, la Muzeul Judeţean Teleor­ controversată, în ideea că orice docu­

man din Alexandria, în faţa unui numeros mente şi date noi vin să clarifice momente

public unde au putut fi văzuţi mulţi importante din viaţa şi activitatea mare­

magistraţi şi istorici. şalului, dar şi din istoria ţării.

Autorul cărţii, Dan Botez,

magistrat şi istoric, a vor­bit

despre demersurile în elabo­

rarea volumului care îşi are

val­oa­rea în primul rând prin

selecţia de documente şi refe­

rinţe pe care a încercat să le

prezinte şi să le comenteze cât

mai obiectiv.

Publicului prezent, Florea

Firan i-a prezentat şi prefaţa

cărţii semnată de Adrian Cio­

ro­­ianu, decanul Facultăţii de

Gheorghe Sbârnă, Pavel Mirea, Florea Firtan, Dan Botez Ist­orie, Universitatea din Bu­

32 Nr. 6 (106) ♦ iunie 2012 Scrisul Românesc

Atelier de artist

Florin ROGNEANU

Metaforele vizuale
ale artiştilor Vintilă şi Viorela Mihăescu
Î n­organizarea­Asociaţiei­„Fiii­şi­
prietenii­Caracalului“­şi­a­Cen- Folosind,­ în­ general,­ acuarela­ sau­
trului­Cultural­„Radu­Şerban“,­ tehnica­ mixtă­ pe­ hârtie­ sau­ pe­ pânză,­
foaierul­ Teatrului­ Naţional­ din­ Caracal­ Viorela­ Mihăescu­ creează­ prin­ peisajele­
a­ găzduit­ o­ spectaculoasă­ expo­ziţie­ de­ sale­urbane­sau­cele­marine­o­lume­extrem­
pictură,­grafi­că­şi­tapiserie­a­unei­familii­ de­ dinamică­ afl­ată­ parcă­ în­ permanentă­
de­ artişti,­ Vintilă­ şi­ Viorela­ Mihăescu,­ transformare,­ aşa­ cum­ o­ sugestionează­
familie­ recunoscută­ atât­ în­ ţară­ cât­ şi­ în­ cerurile­ sale­ dramatice.­ Încă­ din­ anul­
afara­ ţării,­ pentru­ calitatea­ actului­ lor­ 2007,­ din­ expoziţia­ deschisă­ la­ Muzeul­
artistic­ şi­ pentru­ permanenta­ căutare­ a­ de­ Artă­ din­ Craiova,­ am­ remarcat­
unor­ noi­ forme­ de­ expresie,­ fapt­ ce­ îi­ amplele­ compoziţii­ de­ grafi­că­ pe­
aşează­în­spaţiul­de­modernitate­artistică.­ computer­ ale­ domniei­ sale,­ cu­ multiple­
Invitaţia­ s-a­ datorat­ faptului­ că­ artistul­ inf­lorescenţe­ desprinse­ parcă­ dintr-un­
Vintilă­Mihăescu­(născut­la­­4­decembrie­ f­iresc­ spectacol­ al­ naturii,­­ infl­orescenţe­
1943)­este­un­f­iu­al­Caracalului­care­iată,­ care­nasc­volume­din­volume,­sugerând­o­
după­patruzeci­şi­ceva­de­ani­de­periplu­pe­ dinamică­a­înlănţuirilor­vegetale­ce­par­a­
cele­mai­importante­simeze­ale­galeriilor­ urca­şi­„a­cotropi“­întreg­spaţiul­pictural.­
de­artă­şi­muzeelor­din­România,­precum­ Sunt­ lucrări­ deosebit­ de­ spectaculoase­
şi­ prin­ Galeriile­ de­ artă­ din­ Italia,­ ce­ fac­ parte­ din­ categoria­ graf­icii­ de­
Germania,­ ­Austria,­ Belgia­ şi­ Franţa,­ se­ reproducere,­ dar­ pot­ tot­ atât­ de­ bine­ să­
reîntoarce­în­spaţiul­său­natal,­pentru­­„a­ fi­e­ încadrate­ în­ categoria­ ansamblurilor­
grafi­ce­decorative,­unele­chiar­cu­caracter­
eroice­ ale­ cavalerului­ hoinar­ sau­ ale­ me­laice,­cât­şi­religioase. ambiental.
Ele­ „transferă“­ într-un­ alt­
condotierilor,­ siluete­ ale­ trubadurilor­ Viorela Mihăescu – Vis-zbor
re­gistru­ expresiv­ „subiecte“­
sau­ truverilor­ ce­ colindau­ cetăţile­ pre­luate­din­pictura­şi­grafi­ca­
fi­ec­ ăruia­ dintre­ ei.­De­ la­pri-
medievale,­totul­într-o­atmosferă­extrem­ ma­lor­expoziţie­din­1980,­de­
la­ Galeria­ „Orizont“­ din­ Bu-
de­ dinamică,­ cu­ multiple­ descompuneri­ cu­reşti,­artiştii­Mihăescu­sunt­
mereu­prezenţi­împreună,­aşa­
ale­ mişcării­ personajelor,­ interferând­ cum­se­întâmplă­şi­în­expoz­ i-
ţia­de­pictură­şi­graf­ică­„Grup­
compoziţional­ cu­ planuri­ ce­ decupează­ 4­+­2“­care­a­fost­deschis­ ă­la­
muzeele­ din­ Bacău,­ Galaţ­i,­
multiple­ detalii­ de­ ­ arhitectură,­ dintre­ Constanţa­ şi­ Vâlcea,­ în­ pre-
zent­ afl­ându-se­ pe­ simezele­
care­ cele­ mai­ frecvente­ motive­ sunt­ Galeriei­„Artis“­din­Slatina.

cele­ ale­ cariatidelor­ şi­ capitelurilor.­

Melancoliile sau Ecvestrele­sale­par­a­fi­­

adevărate­ instantanee­ ale­ unor­ mişcări­

evolutive­ ascendente,­ asemănătoare­

spiralei­ de­ tip­ baroc,­ tot­ aşa­ cum­ sunt­

tratate­sub­formă­de­arabescuri­şi­o­serie­

de­detalii­compoziţionale.

Artist­ complet,­ Vintilă­ Mihăescu­

abordează­ cu­ acelaşi­ succes­ grafi­ca­ de­ Iată­ cum­ metaforele vizu­

şevalet,­ arta­ monumentală­ şi­ religioasă,­ ale propuse­ de­ expoziţia­

excelând­ în­ tapiserie,­ aşa­ cum­ o­ fam­ iliei­ Vintilă­ şi­ Viorela­

demonstrează­ lucrările­ haute­ lisse­ din­ Mihăescu,­ deschisă­ la­ Cara-

holul­ Teatrului­ Naţional­ din­ Caracal,­ cal,­cu­multiplele­lor­trimiteri­

precum­ şi­ cele­ din­ recenta­ expoziţie­ la­ perioade­ şi­ mişcări­ cul-

deschisă­ la­ Muzeul­ Judeţean­ Olt­ din­ turale­ care­ au­ însuf­leţit­ evo-

Vintilă Mihăescu – Cascade Slatina­ şi­ intitulată­ „Bărbaţi­ în­ artele­ luţia­ artei­ europene,­ trans­ -
textile­ româneşti“­ care­ reuneşte,­ alături­
formă­ compoziţiile­ lor­ pic-
risipi“­ şi­ aici­ tot­ atâta­ frumuseţe­ câtă­ a­ de­ el,­ artişti­ de­ primă­ mărime­ din­
turale,­ grafi­ce­ sau­ cele­ din­
risipit­peste­tot­în­lume.­ domeniul­ tapiseriei:­ Ion­ Deac­ Bistriţa,­
tapiserie,­în­adevărate­instan-
Pictura­lui­Vintilă­Mihăescu,­în­acrilic­ Traian­ Boicescu,­ Vasile­ Dobre,­ Mihai­
tanee­ afectiv-artistice­ ce­ le­
pe­ pânză,­ sugestionează­ o­ atmosferă­ de­ Moldovanu,­Dan­Liviu­Roşeanu,­Nicolae­
pla­sează­pe­coordonatele­spa-
Ev­ Mediu­ în­ care­ apar­ adesea­ gesturile­ Zâmbroianu­ şi­ Gheorghe­ Gogescu,­
ţio-temporale­moderne.­
acesta­ din­ urmă­ curatorul­
Viorela Mihăescu – Castiglion
expoziţiei,­ ca­ de­ altfel­ şi­ al­
Abonamente la Scrisul Românesc
ultimelor­Trienale­de­tapiserie­
Abonaţi-vă la revista „Scrisul Românesc“ şi veţi avea un prieten apropiat.
organizate­în­România. Abonamentele se pot achita la sediul revistei sau în contul: RO03BRDE170SV21564261700,

Din­ anul­ 1973,­ Vintilă­ Agenţia Mihai Viteazul, Craiova. Informaţii despre revistă primiţi la tel.: 0722.75.39.22.
Costul unui abonament lunar este de 5 lei la care se adaugă taxele poştale.
Mihă­escu­ lucrează­ la­ Bucu-

reşti,­în­acelaşi­atelier­cu­so-

ţia­ sa,­ Viorela­ (născută­ la­ 6­

aprilie­1948,­în­Iaşi),­o­artistă­

de­mare­sensibilitate,­deosebit­

de­ apreciată­ pentru­ calitatea­

grafi­cii­ sale­ de­ şevalet.­ Un­

lucru­mai­rar­întâlnit,­Viorela­

şi­Vintilă­ Mihăescu­ lucrează­

împreună­ majoritatea­ tapise-

riilor­ în­ cea­ mai­ difi­cilă­ teh-

nică­ ­ ­ haute-lisse,­ atât­ pe­ te-

Vintilă Mihăescu – Fantasy

Scrisul Românesc ISSN 1583–9125 32 pag. – 3 lei 06

SR

ScrisuRl omânescSR Scrisul Românesc Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 1

Serie nouă Anul XI Revistă de cultură fondată la Craiova, în 1927, serie nouă, din ianuarie 2003
Nr. 6 (118) 2013
Publicată de Scrisul Românesc Fundaţia-Editura, recunoscută CNCS

Florea FIRAN

Irina Mavrodin

Dumitru Ghiaţă - Zi de sărbătoare la Horezu Despre Irina Mavrodin am mai făcuseră obiceiul de „a se citi între ei“.
scris. Dispariţia ei fulgeră­ Obţine doctoratul în literatura franceză
„Tablourile lui Dumitru Ghiaţă sunt încărcate de sugestii expresive, de un toare în urmă cu un an (21 în 1971 cu teza Nathalie Sarraute et le
sentiment puternic şi emoţionant dincolo de coloritul lor somptuos şi bogat.“ mai 2012) şi împlinirea a 84 de ani de la Nouveau Roman, publicată în franceză în
naştere motivează acest editorial. 1975, versiunea în română în 1977.
George OPRESCU Profilul spiritual al Irinei Mavrodin
concentrează activitatea de peste jumătate Cu o carieră universitară neîntreruptă,
Poezie de veac, de poetă, eseistă şi traducătoare, chiar şi după pensionarea impusă în 1985,
desemnând o figură emblematică a fran­ Irina Mavrodin a continuat să exercite,
Gabriel Hasmaţuchi Ion Munteanu Proză cofoniei europene. S­a născut la 12 cu aceeaşi pasiune şi vocaţie, meseria de
George Stanca iunie 1929, în Oradea, oraşul în care şi­a profesor universitar pe care a îmbinat­o
Adrian Sângeorzan petrecut copilăria şi s­a format, aşa cum armonios cu activitatea de cercetare şi
mărturisea adeseori, într­o atmosferă de creaţie, cu cea de traducător de elită,
Marian Victor Buciu de „caldă intimitate româno­franceză“; fiind model pentru generaţii întregi: „Trei
Şerban Centea tatăl, Anastase Mavrodin, discipol al lui lucruri îmi sunt mai dragi: poezia, eseul şi
Charles Drouhet, a fost mulţi ani profesor studiul critic. Abia apoi vine traducerea.
Geo Constantinescu de limba franceză la Liceul „Unirea“ Pot să spun că ele au fost pentru mine atât
Mihai Ene din Focşani, pe care l­a frecventat şi ea, de consubstanţiale, atât de împreună, încât
obţinând bacalaureatul în 1949, iar mama, s­au alimentat unul pe celălalt. Mi­am ali­
Ovidiu Ghidirmic Maria Mavrodin (născută Popescu), me­ mentat propria creativitate din traducere,
Rodica Grigore dic chirurg oftalmolog, a educat­o şi a care­i o exegeză foarte importantă…“.
Ioan Lascu încurajat­o mai ales în perioada când a
tradus În căutarea timpului pierdut de Începând cu 1994 a fost invitată să­şi
Gabriela Rusu-Păsărin Marcel Proust, şi căreia i­a dedicat ediţia continue activitatea la Universitatea din
din 2011. Craiova unde a predat cursuri de literatură
Urmează Facultatea de Litere (speci­ franceză şi a condus doctorate îndrumând
alitatea limba şi literatura franceză, prin­ tineri din principalele centre universitare
cipal, limba şi literatura română, secun­ – Bucureşti, Craiova, Timişoara, Sibiu,
dar), Universitatea din Bucureşti, pe care Braşov, Iaşi, Suceava, Piteşti. La Craiova a
o absolvă în 1954 ca şefă de promoţie, cu pus şi bazele unei şcoli de poietică/poetică,
diplomă de merit, şi unde şi­a dobândit în cadrul căreia a înfiinţat şi a condus
statutul de titular în învăţământul superior revista „L’approche poïétique/poétique“
încă de la absolvire. A avut printre şi a patronat spiritual colocviile tematice
colegii de facultate pe Nichita Stănescu anuale ale revistei „Scrisul Românesc“ din
şi a frecventat aceleaşi cercuri cu prieteni ultimii zece ani. Desfăşoară o îndelungată
comuni apropiaţi ca Mircea Ivănescu, activitate publicistică, face parte din
Modest Morariu, Petre Stoica, Matei bordul unor reviste şi edituri importante,
Călinescu, Nicolae Breban, care­şi coordonează colecţii şi evaluează opere;
devine membră a Uniunii Scriitorilor şi a
PEN CLUB­ului Român. Continuare în p. 3

Eseu Florin Rogneanu

Gabriel Coşoveanu – Ceea ce nu se uită p. 5

Marin Sorescu – Jurnal inedit, Bruxelles 1967... p. 6 Metamorfozele
Adrian Cioroianu – Evadarea din propria p. 7 Domnişoarei
noastră geografie
Dumitru Radu Popescu – Merele din grădina bunicii p.10 Pogany

Dumitru Radu Popa – Am învăţat multe de la Balzac p. 15 p. 32
şi Faulkner

Carmen Firan – Înviere în Arkansas p. 17

Ion Parhon – Cu lumea Thaliei pe scenă... p. 26 Zilele Mihai Viteazul la Craiova

2 Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 Scrisul Românesc Evenimente
culturale

Sumar

Florea Firan, Tema: Scrisul Românesc
Irina Mavrodin / pp. 1, 3, 4
Claudia Miloicovici, Scrisul Românesc Limba română şi mass-media Revistă de cultură
Lansare de carte / p. 2
Gabriel Coşoveanu, Ceea ce Craiova, 3–4 octombrie 2013 Fondată la Craiova, în 1927,
nu se uită / p. 5 Serie nouă (din ianuarie 2003)
Ovidiu Ghidirmic, Lansare de carte
Hermeneutică şi poetică / p. 6 Î n celebra sală de lectură a Bibli­ Membră A.R.I.E.L.
Marin Sorescu, Jurnal inedit / p. 6 otecii Facultăţii de Litere, Uni­ Monica Spiridon menţionând cu deosebire
Adrian Cioroianu, Evadarea din propria versitatea Bucureşti, în data de colaborarea acesteia cu Editura şi Revista Apare sub egida
noastră geografie / p. 7 25 aprilie a.c. a fost lansată cartea Popular Scrisul Românesc în paginile căreia a Fundaţia – Revista Scrisul Românesc
Ioan Lascu, Ateul în faţa justiţiei / p. 8 culture: Modele, repere şi practici con- publicat iniţial fragmente din volumul
Marian Victor Buciu, Revoluţionarismul temporane semnată de prof. univ. dr. Mo- lansat. în parteneriat cu „Gazeta de Sud“
ca anarhism şi (post)modernismul nica Spiridon.
ca eticism / p. 9 Apărută la Scrisul Românesc Fundaţia­ REDACŢIA
Dumitru Radu Popescu, Merele Editura, unde autoarei i­au mai fost
din grădina bunicilor (II) / pp. 10, 11 Director:
Mihai Ene, Poeţii romantici Monica Spiridon, Laura Mesina, Florea Firan, Adrian Cioroianu
şi fascinaţia Orientului / p. 11 FLOREA FIRAN
Mihai Duţescu, Două cărţi Evenimentul, organizat de către Facul­ publicate volumele: Cum poţi să fii român?
de dragoste / p. 12 Secretar general de redacţie:
Constantin M. Popa, Nopţile albe, tatea de Litere, Universitatea Bucureşti, Variaţiuni pe teme identitare (2006), Marin GABRIEL COŞOVEANU
poem / p. 12
Gabriel Hasmaţuchi, Poeme / p. 12 şi Scrisul Românesc Fundaţia­Editura, Preda: Paradoxul despre actor (2009), Colegiul redacţional:
Ion Predescu, Cezar Baltag –
par lui même / p. 13 a beneficiat de participarea unui mare Eminescu sau despre convergenţă (2009), ADRIAN CIOROIANU
Red., Calendar – iunie / p. 13 ANDREI CODRESCU
Şerban Centea, Variaţiuni pe o temă număr de studenţi şi profesori între care şi Europa Centrală de peste Ocean. Exil şi DANIELA CRĂSNARU
de Pi / p. 14 EUGEN NEGRICI
Dumitru Radu Popa, „Am învăţat mult prof. univ. dr. Paul Cornea, prof. univ. dr. construcţie identitară (2011), Popular cul­ NICOLAE PANEA
de la Balzac şi Faulkner...“ / p. 15 DUMITRU RADU POPA
Deyan Ranko Brashich, Pornografii Liviu Papadima, prodecan al Universităţii ture... este o carte de o excepţională valoare DUMITRU RADU POPESCU
americani „cu carte“ / p. 16 MONICA SPIRIDON
Carmen Firan, ÎNVIEREA Bucureşti. Profesoara Monica DANIELA TARNIŢĂ
în Arkansas / pp. 17, 32 INA VOINEA
Adrian Sângeorzan, Spiridon a ţinut o adevărată pre­
Mora Gavril / pp. 18, 19 Redactori:
Oana Băluică, L’enfant terrible: legere pe marginea temei abordată FLORENTINA ANGHEL
Dorothy Parker / p. 19 MIHAI ENE
Florentina Anghel, Rosencrantz în volum creând atmosfera pro­ VIOREL FORŢAN
şi Guildenstern sunt morţi din nou / p. 20 ION PARHON
Victor Olaru, Portretul poetic / p. 20 pice unei dezbateri fructuoase FLORIN ROGNEANU
Gabriela Rusu-Păsărin, Valeriu Anania
– performarea lecturii şi lectura care a şi urmat. La solicitarea lect. Redactori asociaţi:
ca performanţă / p. 21 FELICIA BURDESCU
Ion Munteanu, Rochia neagră univ. dr. Laura Mesina, prodecan MIHAELA CHIRIŢESCU
de mireasă (III) / p. 22 RĂZVAN HOTĂRANU
George Stanca, Poeme / p. 23 al Facultăţii de Litere, profesori şi DAN IONESCU
Alexandru Oprescu, Viaţa­n alb GABRIELA RUSU-PĂSĂRIN
şi negru / p. 23 masteranzi ai facultăţii şi­au spus
Valeriu Cîmpeanu, Poeme / p. 24 Corectură:
Viorel Forţan, locuri oameni punctul de vedere apreciind în CLAUDIA MILOICOVICI
proclamaţii / p. 24 GEORGIANA OPRESCU
Ovidiu Ghidirmic, Proză scurtă mod deosebit valoarea cărţii.
şi memorialistică / p. 25 Tehnoredactare computerizată:
Geo Constantinescu, Un roman Despre autoare şi volumul său ADRIAN CRISTEA
de atmosferă / p. 25 VICTOR CRISTESCU
Ion Parhon, Cu lumea Thaliei pe scenă, au vorbit prof. univ. dr. Adrian
în carte şi pe simeze / pp. 26, 27 Redacţia şi Administraţia: Craiova
Mihaela Chiriţescu, Bună seara, Cioroianu, decanul Facultăţii de Str. Constantin Brâncuşi nr. 24
domnule Wilde! / p. 27
Ion Jianu, Actori craioveni premiaţi Istorie, ca invitat special al autoarei şi edi­ şi actualitate cu adresabilitate în primul rând Tel./Fax: 0351/404.988; 0722753922
la Gala UNITER 2013; E-mail: [email protected]
Carte despre Phaedra / p. 28 turii, profesorii Adela Rogojinaru, Lucia către studenţii şi profesorii din domeniul Web: www.revistascrisulromanesc.ro
Claudia Miloicovici, Premieră
la Naţionalul craiovean / p. 28 Ofrim, Laura Mesina şi Florea Firan care umanistic al comunicării. Este o lucrare Cont: RO03BRDE170SV21564261700
Georgiana-Elena Dilă, Arthur Miller BRDE Agenţia Mihai Viteazul, Craiova
şi media americană / p. 29 a făcut un profil spiritual al profesoarei fundamentală, de pionierat în literatura
Iolanda Mănescu, Recitindu­l Abonamentele se pot face la sediul redacţiei.
pe Shakespeare la Erevan / p. 29 română de specialitate prin care În Bucureşti, revista poate fi procurată şi
Rodica Grigore, Tehnică, structură, de la Centrul de Difuzare a Presei, Muzeul
interpretare / p. 30 autoarea a reuşit să sintetizeze Literaturii Române (Bulevardul Dacia).
Red., Okeanos / p. 31
Georgiana Oprescu, La Craiova, prima concepte dificile, aspecte diver­ ISSN 1583-9125
ediţie a Zilelor „Mihai Viteazul“ / p. 31
Florin Rogneanu, Metamorfozele se şi teorii numeroase, popular Responsabilitatea opiniilor exprimate
Domnişoarei Pogany / pp. 31, 32 aparţine integral autorilor.
culture rămânând „unul dintre
Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază.
domeniile cele mai fascinante, Tiparul: Tipografia de Sud, Craiova,
str. Câmpia Islaz nr. 97A, Tel.: 0251/534.408
mai expansive şi mai productive

ale comunicării mediatice, în

epoca pe care unii insistă s­o

numeasc㠫postmodern㻓, cum

însăşi autoarea relevă în prefaţa

volumului lansat.

Liviu Papadima, Paul Cornea, Monica Spiridon Claudia MILOICOVICI

Eseu Scrisul Românesc Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 3

Continuare din p. 1 Florea FIRAN

Devine vicepreşedinte al Ligii Irina Mavrodin
Culturale România – Franţa
(1990–1995), membru în ju­ (2000); Capcana/ Le Piége, ediţie bilingvă poetă, eseistă, autoare de studii critice şi structurale şi funcţionale a textelor abordate →
riul „Eugène Ionesco“, de pe lângă Amba­ (2002); Centrul de aur (2003); Uimire/ traducătoare se întrepătrunde şi se com­ cu poezia modernă“ (I. Cristofor).
sada Franţei în România, pentru promovarea Émerveillement (2007); Începutul/Le Com­ pletează în mod strălucit, cum şi ea măr­
celor mai bune cărţi de literatură română, mencement, versiunea franceză Irina Mavro­ turiseşte în volumul Cvadratura cercului: Irina Mavrodin mărturiseşte că în relaţia
director al colecţiei „Lettres roumaines“, din, cu două studii critice ample şi valoroase „Pentru mine activitatea critică este un drum sa cu actul critic un impact puternic l­a avut
Edituria Actes Sud (1992–2005), cunoscută semnate de Maria­Otilia Oprea şi Nicolas care începe în propria mea poezie, pentru a critica lui Maurice Blanchot, dar şi alte
în Franţa pentru că publică traduceri şi Cavaillès, (2010). ajunge din nou la ea. Reflectând asupra unor modele precum Valéry, Mallarmé, Proust,
are secţii de literatură străină – italiană, opere particulare din perspectiva celui care el Flaubert, Virginia Woolf, Nathalie Sarraute,
suedeză, norvegiană, greacă şi română (în Irina Mavrodin nu face „un exerciţiu însuşi creează poezie, mă văd într­o reflecţie Rimbaud, Cioran, Barthes.
care a publicat pe Eminescu); editor se­ minor“, cum ar fi spus G. Călinescu, ea scrie asupra Literaturii, a Poeziei. Reproiectată în
nior la revista ,,Secolul 21“, membru în o poezie de subtilitate şi conciziune maximă actul de scriere a poeziei, activitatea mea Preocupările sale teoretice şi de critică
comitetele de redacţie ale revistelor „Revue în care atinge temele majore. „A scrie poezie de critic este, cred, una din dimensiunile a literară se regăsesc într­o succesiune de
Roumaine d’Etudes Francophones“, „Cahi­ e o boală/ cum? n­ai ştiut asta?/ Îţi spune ceea ce numim în mod obişnuit conştiinţă volume. În Poietică şi poetică (1982) se
ers roumains d’etudes littéraires“ (1980– vocea/ şi mai cu seamă// umileşte­te/ şi nu­i artistică.“. ocupă de poietică privită în raportul strâns
1990), „Les Cahiers Emil Cioran – Appro­ dispreţui/ pe cei care nu scriu/ aroganţa ta// cu poetica, venind cu o interpretare care o
ches critiques“, „Scrisul Românesc“ (2003– s­a înălţat până la ceruri/ mâniindu­l chiar şi Ca eseistă, Irina Mavrodin a publicat deosebeşte de teoreticienii străini ce văd
2012) etc. pe/ bunul Dumnezeu/ nu ştii că orice poem// un număr însemnat de texte urmărind ideea o separaţie a poieticului şi poeticului. Ea
Beneficiază de numeroase stagii şi e scris pe nisipuri/ mereu spălate de valuri?“ de poietică ce au marcat gândirea critică propune un nou concept care înglobează
burse de studii între care: stagiu de studii şi (Aroganţa); românească din ultimii ani şi i­a consolidat ambele discipline: poietică/poetică.
documentare în Franţa, la invitaţia scriitoarei statutul de eseistă şi teoretician literar:
Nathalie Sarraute şi a Centrului Internaţional „când ameţită/ mă scol dimineaţa/ după Spaţiul continuu, 1972; Romanul poetic, În studiul Stendhal – scriitură şi cu­
de la Cerisy­la­Salle (1973); stagiu de studii dezmăţul/ somnului divin// uluită mă uit/ 1977; Poussin – Praxis şi metodă, 1981; noaştere (1985) se distinge practica unei
la Paris, cu o bursă acordată de Statul francez la fiecare lucru/ merg spre el/ cu mâini şi Modernii, precursori ai clasicilor, 1981; metodologii critice moderne, în timp ce
(1986–1987); profesor invitat la École picioare grele// cu frică îl ating/ de parcă/ Poietică şi poetică, 1982, 1998; Histoire Modernii, precursori ai clasicilor (1982)
Normale Supérieure (Fontenay­aux­Roses prima oară l­aş vedea// din ce moarte vin? / de la litérature française, vol. I–II, 1983; porneşte de la constatarea lui Borges că
– rue d’Ulm, Paris), 2001 etc. A participat mă întreb/ oare chiar sunt vie?“ (când ame­ Stendhal – Scriitură şi cunoaştere, 1985; „orice scriitor îşi creează precursorii“,
la numeroase colocvii internaţionale de ţită); Punctul central, 1986; Mâna care scrie. adică prin aprofundarea literaturii moderne
francofonie şi traductologie din ţară şi din Către poietică a hazardului, 1994; Uimire se creează noi modalităţi de interpretare a
Franţa şi ca invitată la Cursurile Şcolii de Începutul înseamnă pentru Irina Ma­ şi Poiesis, 1999; Cvadratura cercului, clasicilor. Irina Mavrodin îşi pune între­
Vară organizate de École Normale Su­ vrodin bucuria de a trăi şi a scrie la orice 2001; Operă şi monotonie şi alte eseuri din barea cum îi citim pe clasici, precursori ai
perieure din Franţa (1996–2003). vârstă: „Începe Ziua/ Începe Cartea/ Începe perspectiva poietică/poetică, 2004; Despre modernilor, concluzionând că, la nivelul
Debutează publicistic cu două poeme Lumea/ şi Fericită Scriu/ Binecuvântată fie/ traducere. Literal şi în toate sensurile, receptării, şi modernii pot deveni precursori
în antologia colectivă O sută de poeţi Această Dimineaţă/ Această lumină/ Sunt 2006; Cioran sau Marele joc/ Cioran ou ai clasicilor.
(1967), editorial cu volumul Poeme, la Vie.“ (Începutul); le Grand Jeu, 2007; Partea şi întregul.
Editura Cartea Românească, în 1970, du­ Eseuri sau Obsesii fragmentate, 2009, la În Uimire şi Poiesis (1999) Irina Ma­
pă care colaborează frecvent cu poezie şi să scrii în fiecare zi/ iată un care adăugăm volumul postum pe care vrodin se întreabă dacă uimirea poate fi
eseistică, articole de teorie literară şi tra­ mod de a te ruga/ a trecut o zi/ şi nu îl postfaţăm, Autoscopii, autoficţiuni sau conceptualizată sau teoretizată în proce­
duceri la principalele reviste de cultură: ţi­ai scris pagina// memento mori/ aşază­te Câmpul cu maci (2013), ce cuprinde eseuri, sul de scriere al operei literare şi ajunge
„Steaua“, „Gazeta literară“, „Secolul 20“, şi scrie/ oriunde oricând// nu aştepta inspira­ noi elemente pentru o poietică a imaginilor la concluzia că scriitorul este cel care se
„Luceafărul“, „Tribuna“, „Cronica“, „Ate­ ţia/ fă­ţi zilnic rugăciunea/ îţi strigă Stendhal obsedante generate în şi prin discurs. uimeşte şi totodată cel ce ştie mereu să
neu“, „Familia“, „Transilvania“, „România (memento mori); „mă plimb prin Oraşul/ în uimească: „Mâna care scrie este o mână
literară“, „Convorbiri literare“, iar din 2003, care voi Muri/ îmi savurez cu fiecare/ pas Volumele sale de eseuri şi critică literară mişcată de uimire (şi totodată antrenată
până la încetarea din viaţă, a susţinut, lu­ victoria// sunt încă/ pe partea asta a lumii“ cuprind studii ample ce se sincronizează prin «disciplină», «obişnuinţă», «rutină»,
nă de lună, rubrica „Exerciţii“ în revista (Oraşul); perfect cu noile metode, cu „noua critică“. «meserie»). Mâna care scrie: un Destin. Al
„Scrisul Românesc“, fiind unul dintre Demersul critic dominant este cel practico­ celui care îşi scrie şi îşi descrie Uimirea.“
membrii marcanţi ai colegiului editorial, „Crede/ în binecuvântarea Zilei/ În acest teoretic, având ca model „critica nouă“ (Epifaniile uimirii).
articolele şi studiile găzduite constituind Centru de Aur/ al lumii// ce ţi­a fost dată/ franceză, mai greu de accesat până în ’89.
substanţa a şase volume publicate ulterior când mama te­a născut/ ţipând în chinuri.“ Elocvent în acest sens este Spaţiul continuu
la Scrisul Românesc. În volumul Uimire (Centrul de aur); mă închin/ instinctului (1972), cartea sa de debut în critica şi teoria
şi Poiesis (1999) mărturisea: „Am început meu negru/ care mă duce spre Centrul de literară care cuprinde valoroase studii despre
să scriu poezie din ziua când, pentru prima aur// acolo unde din putreziciune/ se naşte scriitori francezi clasici şi moderni. Conceptul
oară, m­am pomenit că mă uit la mâna mea lumina şi bucuria/ sub Ochiul atent// sunt cu care operează este preponderent cel de
cu uimire.“ Au urmat o serie de volume de prada Lui/ ajută­mă Doamne (Ochiul). intertextualitate vizibil în toate cărţile sale,
versuri realizate în aceeaşi manieră: Reci preocupările fiind dominant teoretice. În
limpezi cuvinte (1971), titlu care, după În volumul bilingv Începutul/Le Com­ Romanul poetic (1977) analiza se face din
mărturisirea autoarei, „exprimă economia mencement, Irina Mavrodin publica poezia perspectiva poeticianului care stabileşte „con­
de mijloace, răceala şi limpezimea“; Co­ soluţia, într­un fel vizionară: „există o stantele romanului poetic graţie analogiei
pac înflorit (1978); Picătura de ploaie soluţie/ să mă las pradă morţii/ cu bucuria
(1987); Vocile (1998); Punere în abis cu care m-am lăsat/ pradă vieţii// Doamne/
ajut-o pe roaba Ta/ Irina Alexandrina“.

Profilul spiritual al Irinei Mavrodin de

Irina Mavrodin înconjurată de prieteni-scriitori la Colocviile Scrisul Românesc – Craiova 2008: Florea Firan, Dumitru Radu Popescu, Irina Mavrodin, Gheorghe Păun, Gabriel Coşoveanu
Mihai Ene, Adrian Sângeorzan, Carmen Firan, Dumitru Radu Popa, Ioana Crăciunescu la Gala Premiilor „Scrisul Românesc“ – 2010

4 Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 Scrisul Românesc Eseu

→ Primul dintre capitolele referenţiale inti­ un poet îşi scrie poemele, publicându­le doperei lui Marcel Proust – În căutarea

tulat Uimire şi ambiguitate îl are în vedere pe aproape întotdeauna prin reviste, înainte timpului pierdut, la care a lucrat mai bine

Cioran, cu O lectură din interior a operei lui de a le publica în Cartea ce va reuni acele de cincisprezece ani şi pentru care a fost

Cioran prin care Irina Mavrodin încearcă, fragmente într­un tot în care ele îşi găsesc distinsă cu titlul de Chevalier des Arts et

inspirată de cărţile acestuia, să pună în imediat locul. Coerenţa îi este dată acelei des Lettres (1992) şi Premiul „14 Juillet“

relaţie conceptele (raportate la poiesis) de Cărţi de obsesia unică, de ceea ce voi numi (2004), acordate de statul francez, dar şi cu

uimire şi ambiguitate. Într­un alt capitol, «impulsul originar» ce stă la originea ei, Premiul Uniunii Scriitorilor (2002). Apărut

(Mircea Eliade şi Romanul adolescentului informând­o sub raportul scriiturii şi sub iniţial în şapte volume la editura Univers

miop), autoarea consideră că trebuie raport tematic şi instituind locul unui joc în perioada 1997–2000, Irina Mavrodin

reflectat asupra a „cum a fost cu putinţă ca infinit de analogii.“ avea să dea în 2011 o nouă ediţie sub egida

un adolescent – e drept, se numeşte Mircea Obsesiile din titlu se regăsesc în volum Academiei Române – Fundaţia Naţională

Eliade – de paisprezece ani să inventeze un sub forme precum Obsesia numită Proust pentru Ştiinţă şi Artă, în trei volume, primul,

roman unic în genul său la acea epocă (îl sau „L’homme à fragments“: Obsesia nu­ care cuprinde Swann şi La umbra fetelor în

termină la şaptesprezece ani), şi nu numai în mită Cioran, pentru Irina Mavrodin obsesia floare, al doilea – Guermantes şi Sodoma

literatura română: un roman al romanului, însemnând literatura de cea mai bună şi Gomora, cel de­al treilea – Prizoniera,

un roman pe cale de a se face, şi care pare calitate. În capitolul Din nou despre tra­ Plecarea Albertinei şi Timpul regăsit.

a se face, şi care pare a se face singur, prin ducere se referă la Statutul traducătorului, Ediţia cuprinde un amplu studiu intro­

chiar funcţionarea scriiturii […], dar care Despre „fidelitate“ şi „trădare“, Despre ductiv, tabel cronologic, note şi comentarii

utilizează totodată, şi fără să încerce a oculta dicţionarele folosite de traducătorul de ale autoarei, precedate de studiul Nemurirea

acest lucru, o materie autobiografică.“ literatură, Despre textul intraductibil, prin lui Proust semnat de Thierry de Montbrial.

În Operă şi monotonie şi alte eseuri toate acestea autoarea amendând modul de În Studiul introductiv, sub genericul

din perspectivă poietică/poetică (2004), apreciere al traducătorului. O mereu sporită uimire, Irina Mavrodin

Irina Mavrodin îşi propune să clarifice În finalul volumului, sub titlul „Să face unele precizări din travaliul traducerii Blanchot, Marcel Proust, Gustave Flaubert,

răspunsurile la unele întrebări despre rapor­ trăieşti şi să mori pe înălţimi“, Irina capodoperei: „Încerc să mă situez, şi o fac Paul Ricoeur, Pierre Chaunu, Émile Cioran,

turile dintre operă şi „monotonie“, dar şi Mavrodin face unele comentarii la textul cu o mereu sporită uimire, faţă de acest lucru Gaston Bachelard, Albert Cohen, Vadime

despre alte concepte ale teoriei literare Le livre de ma vie de Anna Noailles, desăvârşit printre alte lucruri desăvârşite şi Danielle Eliseef, Nina Berberova, P. de

care, consideră autoarea, au suferit sau printr­o relaţie de afecţiune faţă de Irina ale lumii: À la recherche du temps perdu. Mandiargues, Patrick Rarabaud, Yann

suferă şi acestea mutaţii spectaculoase greu Izverna­Tarabac, traducătoarea acestuia, Faptul de a fi construit, prin transpunerea lui Apperry, Paul­Louis Courier, Jean Cocteau,

de perceput. Metoda pe care o aplică este ideile emise corespunzând cu principiile în limba română, un lucru omolog – sau care Camille Laurens, Alice Ferney, Leslie

„aceea de a goli cuvântul/conceptual de care au călăuzit­o în viaţa şi activitatea aspiră la acest statut –, mă aşază mai curând Kaplan, Al. Laignel­Lavastine, Amélie

un conţinut devenit clişeiform şi a­l umple sa de profesor, poet, teoretician, critic şi într­un loc neprielnic unei cunoaşteri logic Nothomb, Emmanuèle Bernheim, Henry

cu un nou conţinut, conform cu o nouă traducător. discursivizate. Când traduci o capodoperă, de Montherlant, Frédéric Beigbeder, Ro­

cunoaştere a literaturii (şi artelor)“. Ultimul volum de eseuri scris de Irina intri într­un alt tip de cunoaştere, imediată, land Jaccard, René Guitton, Calixte Be­

Volumul de eseuri Despre traducere. Mavrodin, finalizat cu câteva luni înainte globală, şi acut senzorială. Simţi rezistenţa yala, Samuel Beckett, Gustave Flaubert

Literal şi în toate sensurile cuprinde între­ de a trece pragul…, este Autoscopii, auto­ materialului, a unor praguri succesive, iar etc. De asemenea, a tradus în franceză din

bări pe care Irina Mavrodin şi le­a pus de­a ficţiuni sau Câmpul cu maci. Eseuri (Noi criteriul că l­ai trecut pe ultimul nu ţi­l poate Eugen Jebeleanu, Hanibal, poezii/Hanibal,

lungul vremii: „Este traducătorul un creator elemente pentru o poietică a imaginilor da nicio regulă şi nicio ştiinţă învăţată, şi nici poésies, (1985), două volume din Mircea

sau este el un simplu artizan sau, şi mai rău obsedante generate în şi prin discurs). Cartea măcar acea intuiţie obscură – uneori atât de Eliade – Romanul adolescentului miop,

încă, un executor mecanic al unui act de cuprinde un număr de teme predilecte, care sigură de sine, alteori atât de şovăielnică – Gaudeamus (1992) – şi a avut bune relaţii

transcriere (mulţi dintre cei care nu au tradus sau decantat, în decursul întregului parcurs numită «simţul limbii».“ cu Emil Cioran, două dintre întâlnirile cu

niciodată niciun rând îl văd nu departe de auctorial al Irinei Mavrodin, dovedindu­şi Ultimul volum se încheie cu o postfaţă acesta regăsindu­se în volumul ei bilingv

această postură)? Este traducerea o operă, rezistenţa, în raport cu alte teme, pe care semnată de criticul Eugen Simion ce Cioran sau Marele joc. O poietică/poetică a

şi dacă da, prin ce se deosebeşte statutul său le­a îndepărtat. Autoarea a numit aceste încearcă să releve modul în care romanul lui ambiguităţii / Cioran ou le Grand Jeu. Une

de cel al operei traduse? Până la ce punct, şi teme predilecte (legate de câteva nume Proust a fost întâmpinat şi receptat de critica poïétique/poétique de l’ambiguïté (2007).

în ce fel (întrebare care se poate pune şi în de autori români şi francezi – Eminescu, literară şi literatura română, în genere.

legătură cu literatura, cu arta în general) este Ionesco, Eliade, Cioran, Dan Laurenţiu, Irina Mavrodin desfăşoară o muncă tena­ *

traducerea literară un act care ţine numai de Proust, Stendhal, Flaubert, Mallarmé, ce realizând traduceri din mai toate epocile şi Ultima dată am văzut­o pe Irina

spontaneitate, de inspiraţie, de talent?“, la Albert Cohen, Régis Jauffret, Montherlant, genurile literaturii franceze, devenind astfel Mavrodin cu un an în urmă, în apartamentul

care a reuşit să reunească o serie de concepte Valéry, Rimbaud − şi de câteva concepte de un adevărat mediator cultural între spaţiul său din strada Apollodor, când i­am înmânat

din domeniul poeticii/poieticii, precum lec­ teorie literară ca: ambiguitate, conotaţie/ românesc şi cel francofon. Toate traducerile drepturile de autor la volumul antum de

tura plurală, ambiguitatea, literalitatea, lite­ denotaţie, impersonalizare, monotonie etc.): sunt însoţite de studii introductive şi prefeţe versuri în ediţie bilingvă Începutul/Le

raritatea etc. obsesii, autoscopii, autoficţiuni. în care eseistul şi teoreticianul se regăsesc în Commencement, pe care l­am editat la

Volumul Partea şi întregul. Eseuri sau Cu alte cuvinte, sunt pagini în care poţi toată deplinătatea. Criticul şi teoreticianul Scrisul Românesc. Ne­a primit cu plăcere şi

Obsesii fragmentare (2009) se deschide întâlni „pete de sudoare şi de sânge, proaspe­ universitar e dublat de traducătorul de căldură în camera sa de lucru, înconjurată

cu Argument sau Laudă eseului, prin care te urme din viaţa celei care le­a scris“, şi elită, versiunile sale sunt remarcabile prin de o mulţime de cărţi (am făcut şi câteva

autoarea vrea să­şi clarifice care ar putea fi care întregesc opera sa prodigioasă cu con­ fidelitate şi probitate ştiinţifică. A tradus din fotografii, publicate ulterior în „Scrisul

legătura dintre încercare – eseu şi obsesie, tribuţii importante în evoluţia literaturii scriitorii: Madame de Staël, Henry Perruchot, Românesc“), s­a bucurat de noua apariţie

dar observă că apar şi interferenţa, discon­ noastre contemporane. Albert Camus, Madame de Sévigné, André la care ţinea foarte mult, ne­a oferit un

tinuitatea, fragmentarea şi fragmentul cons­ Activitatea Irinei Mavrodin de tradu­ Gide, Étienne Drioton, Pierre de Bourget, exemplar cu autograf şi tot cu autograf cele

tatând că „procedând nesistematic, eseistul cător din literatura franceză este una ex­ John Rewald, Francis Ponge, Henri de trei volume de Marcel Proust În căutarea

nu­şi scrie niciodată cărţile «dintr­o bucată». emplară şi culminează cu excelenta şi mo­ Montherlant, Aloysius Bertrand, Élie Faure, timpului pierdut, ediţia din 2011 lansată la

El îşi scrie eseurile când şi când, aşa cum numentala versiune românească a capo­ Eugène Delacroix, Gérard Genette, Maurice Academia Română.

Eseu Scrisul Românesc Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 5

Ceea ce nu se uită Carte – Gabriel
eveniment COŞOVEANU

Dacă ne gândim la Irina Ma­ conduite interpretative actuale, mai ales a biologicului, care propune întotdeauna producătorul. Perspectiva este simultan
vrodin, craioveni, români, acelea contabilizante, documentaristice şi o premisă inconturnabilă, pe care trebuie acablantă euristic şi inteligibilă oricărei
factuale, în fond, atrage atenţia, cu aproape să o luăm ca atare, fără să încercăm să accesări „inocente“: „Cercul se închide
francezii care au premiat­o fiecare paragraf, asupra relaţiei inextrica­ o explicăm sau să o demonstrăm. Deci astfel: autorul este şi cititorul, cititorul
sau alţi francofoni d’aillleurs, chiar nimic bile între aspectul trăit şi cel proiectat în asta ar fi veriga de legătură – discretă, este şi autorul. Actul de a scrie este astfel
nu poate fi uitat, de la eleganţa cvasi­ ductus­ul hermeneutic. Niciodată nu este greu vizibilă – între o exterioritate şi o implicit şi un act de a citi. Cititor înainte
retro a prezenţei fizice, descinsă parcă din omisă acea dimensiune care validează uma­ interioritate, între om şi autor, între o de a fi şi în timp ce este scriitor, scriitorul
evanescenţa proustiană, până la rigoarea nitatea dintr­o argumentaţie, modalitate de realitate extrinsecă operei şi o realitate exercită, scriindu­şi opera, uneori cu o
academică tradusă în păstorirea atâtor a demonstra, subreptice, faptul că, în ori­ intrinsecă operei“. Dintr­un asemenea conştiinţă foarte ascuţită a relaţiei în care
doctoranzi care au confirmat calitatea ce alcătuire scriptică pe care o numim, în­ unghi, intertextualitatea se îmbogăţeşte se înscrie, o lectură intertextuală ce posedă
ghidajului în cariere strălucite şi la eseurile deobşte, capodoperă, palpită un suflet pe cu o componentă asumat subiectivă, din­ o funcţie opresivă şi totodată constructivă“.
clarisime şi la poezia în siaj orfic. Elogiem, care nu ai cum să­l ignori „structuralist“, colo de expertiza cunoaşterii textelor în Sigur că se poate face o paralelă între
încă o dată, un mod de a fi în lume, acum, pe care nu poţi să­l „explici“ citându­l manieră strict filologică. Aici am putea câmpul de „forţe“ descris aici şi scenariul
la apariţia postumă, în 2013, a unei cărţi consistent şi nici arătându­ţi diligenţa descoperi zona de interes a programului „producerii“ sensului imaginat şi ilustrat
publicate la „dragostea“ instituţională din în a evoca, prin multiple voiaje, locurile de­o viaţă al Irinei Mavrodin, în joncţiunea de Eugen Negrici în Figura spiritului
ultimii ani, şi anume „Scrisul Românesc“ relevante biografic. elementelor aşa­zicând extraestetice, cule­ creator, dovadă, încă o dată, dacă mai era
– Autoscopii, autoficţiuni sau Câmpul cu se din senzorialul biografemelor, cu faţeta nevoie, că a genera, în vreun fel, artă, cu
maci.Acest mod de a fi, şi, implicit, de a crea, Eseista indică memorabil un fapt „tehnică“ a discursului, controlată de ceea vector literar, plastic, cinetic – de fapt, nu
celebrează câteva proprietăţi ale fiinţei pe pândit de obsolenţă într­o comunitate ce numea Valéry „conştiinţă clară“. In­ contează cum e portat mesajul – implică
cale de a fi evacuate în contemporaneitate, de „cunoscători“ ataşaţi de ştiinţific, şi fluenţa epistemologică a poieticităţii, adi­ masiv datele intime, acel „câmp cu maci“,
cum ar fi răbdarea, smerenia, politeţea ori anume corelarea între datele spirituale ale că, în speţă, funcţionalitatea conceptului ca adică acea privire pe cât de calină, pe atât
„banala“ practică a explorării minuţioase comentatorului şi universul incavat într­o atare, dovedeşte că insistenţa asupra lui „a de necruţătoare către sine. Himera în care
a bibliotecilor, fază sine qua non în raport operă abordată cu respectivele date: „Din prins“ în mediile academice şi nu numai, că te legeni, branşat la imunitatea copilăriei
cu pronunţarea vreunui gând. Manuscrisul stări foarte concrete – cum a fost la mine promotoarea acestui concept, la noi, a făcut (în toate sensurile) se înrudeşte, malgré soi,
încredinţat tiparului dobândeşte şi o va­ vederea/ viziunea unui câmp de maci, realmente şcoală, şi va fi legată perpetuu cu promisiunea coşmarului unei acuităţi
loare – pe care nu ne­am fi dorit­o – tes­ foarte roşu, ca o mare de sânge, câmp de fertilitatea binomului poetică/ poietică. derivate din autoscopie, cam în sensul în
tamentară, pentru că textele reunite aici întâlnit de mine undeva, la ţară, pe când Ceea ce, înainte de sugestiile şi constructele care asocia un Camil Petrescu luciditatea
con­sună şi­şi vorbesc într­un idiom care eram adolescentă, sau vederea/ viziunea intertextualităţii – cu Bahtin în chip de cu drama.
a devenit, până la urmă, recognoscibil de unui copac (cred că era un nuc) profilat pionier, apoi cu Todorov, Butor sau Kristeva
către chiar orice învăţăcel sau, cu atât mai pe cerul albastru –, ele au devenit celule – părea ghicibil, odată cu avântul binomului Irina Mavrodin va rămâne o mare
mult, connaisseur întru Flaubert, Proust, germinative, sub formă de teme predilec­ se vede mult mai clar că lectura este re­ Profesoară, întrucât în „fişa postului“ ei
Gide, Camus, Bachelard, Montherlant, te, ce s­au decantat, în decursul întregu­ lectură, că fiecare cititor se raportează, (dintr­un dicţionar ideal al formatorilor
Cioran sau Ricoeur, pentru a enumera doar lui meu parcurs auctorial, dovedindu­şi chit că nu „sesizează“ aspectul, la suma de opinie autohtoni) vor figura, şi la ora
unii – o câtime! – dintre autorii traduşi de rezistenţa, în raport cu alte teme, pe care sa personală de experienţe livreşti. După la care discutăm, şi altădată, universalii
Irina Mavrodin. Livrarea listei ar ocupa le­au îndepărtat. Cu aceste teme predilecte, Blanchot, după dezvoltările, pe urmele lui, care pot suna, azi, desuet: consistenţă
spaţiul unei cronici, dar, dincolo de asta, ar legate de câteva nume de autori ca atribuibile grupului Tel Quel, putem afirma învăluită în modestie, percutanţă reglată
putea inhiba uşor un cercetător francofon, Proust, Cioran, Ionesco, Eliade, Stendhal, şi ex cathedra că „presiunea“ (aparent de la de les bienséances, erudiţie expurgată,
dacă profesoara din spatele traducătoru­ Flaubert, Valéry, Rimbaud, Mallarmé, sine înţeleasă, manipulatoare) a autorului cu energie, de paradă. Cine va dori să se
lui nu ar fi avut inspiraţia, resimţită ca Albert Cohen etc., şi de câteva concepte de asupra cititorului este echivalentă, con­ afirme în domeniul, sensibil, solicitant, dar
stringenţă epistemologică, de a­şi dezvă­ teorie literară ca: ambiguitate, conotaţie/ form cu o lege a fizicii, de tip acţiune­re­ cu grund belicos, al literarului, va ajunge –
lui afinităţile explicatoare de „hărnicie“, denotaţie, hazard, impersonalizare etc., acţiune, cu modelarea efectuată de cititor cel mai bine ar fi de timpuriu – la reflecţiile
de a dubla efortul echivalărilor cu unul am trecut deja în domeniul autoficţiunilor, asupra datum­lui pe care l­ar instaura zise şi autoscopii şi autoficţiuni ale Irinei
meditativ, fel de a spune că, întotdeauna, făcând, cred, acel pas, ce părea imposibil,
performativitatea unui text transpus din din lumea cotidiană a biograficului şi a Mavrodin.
altă limbă se cere precedată de o anumită socialului, în lumea imaginară şi ima­
sensibilitate locuibilă, a priori, în cele ginată, în lumea fictivă a literaturii“. În­ Dumitru Radu Popescu
două spaţii culturale „unite“ prin actul trucât logica tinde să se elanseze sfidând
transpunerii într­un tipar lingvistic şi, mai aristotelismul şi cartezianismul, ca terenuri – „Nu ştiu nimic“
ales, mental, străin. Tot ceea ce ne­a lăsat solide ale demersului euristic tradiţional, Sub genericul şocant „Nu ştiu
– bogată zestre! de şi­ar aduce aminte de autoarea nu ezită să emită o ipoteză care nimic“, scriitorul D. R. Popescu, Foto: Florin Chirea
ea şi­ar valoriza­o, măcar prin citare, tinerii nu ar fi pe placul scientizantului (sau unul dintre cei mai importanţi prozatori
impenitenţi de azi, doritori de glorie fără post­structuralistului): „La origine, cred, şi dramaturgi contemporani, a fost invitat Nicolae Coande şi Florea Firan care a
trudă! – subtilul intelectual Irina Mavrodin trecerea are loc pe calea obscură, iraţională, la Întâlnirile SpectActor, manifestare de
solicită înţelegerea unui fapt inebranlabil: prestigiu iniţiată de Teatrul Naţional menţionat că textele prezentate vor fi
nu poţi transla, dacă îţi doreşti şi impact, o „Marin Sorescu“ din Craiova. Duminică
concatenare semantică, cu exemplu extrem 21 aprilie a.c. în Sala de spectacole „I. incluse într­un volum deja în pregătire la
în imbricatul stil proustian, în altă scenă D. Sîrbu“, craiovenii au avut prilejul să­l
receptantă dacă nu descoperi o emoţie în întâlnească pe D. R. Popescu în calitatea Scrisul Românesc unde scriitorului i­au
spatele fiecărei idei. de conferenţiar. Acesta a prezentat trei
eseuri, primul referitor la spectacolul mai apărut patru volume de teatru inedit
Profesoara pe care nu vom înceta să Naţionalului craiovean cu O scrisoare
o omagiem ne oferă şi un fel de jurnal pierdută de I. L. Caragiale, al doilea la şi unul de proză, Dumitru Radu Popescu
de bord al travaliului celui care asigură drama sa Piticul din grădina de vară,
interfaţa lexicală când vine vorba de apoi la piesa lui Aurel Baranga, Stafia făcând parte din colegiul editorial al
dialogul între culturi, gest altruist, în ordine dintre hambare, eseu intitulat Monstrul
sufletească şi pedagogică, aşa cum a fost îndrăgostit. Moderatorul întâlnirii, Ni­ revistei Scrisul Românesc în paginile
întreg traseul existenţial al unui om dedicat colae Coande, a invitat participanţii la
celorlalţi, prin Biblioteca asimilată pentru a un dialog cu oaspetele care s­a dovedit căreia susţine de mai mulţi ani rubrica
fi re­transmisă în datele ei esenţiale. Nu am chiar fructuos prin unele dezvăluiri din
glosa astfel, dar s­au înmulţit reperatorii viaţa şi activitatea lui D. R. Popescu. „Scrisori“, titlul ce­l va purta şi volumul
de indexuri bibliografice care nu transmit Au adresat întrebări, dar au făcut şi
nimic nimănui, în afară de sunetul unei unele comentarii pe marginea creaţiei respectiv. Red.
mecanici goale menite să aducă „puncte“ scriitorului, Ion Militaru, Maria Tronea,
într­o grilă plasabilă în zona irelevantului
în scurt timp. Dimpotrivă, Irina Mavrodin,
manifestând un scepticism salubru faţă
de manifestările „inginereşti“ ale unor

6 Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 Scrisul Românesc Eseu
Jurnal

Confruntări Ovidiu Marin Sorescu –
GHIDIRMIC Jurnal inedit

Hermeneutică 1967 Bruxelles – à Palais
şi poetică de Beaux Arts

C ele două mari discipline care În cazul poeticii se produce o permanentă Salon de Mai 1967 Marin Sorescu în Finlanda
se ocupă cu comentariul literar substituire a mesajului prin cod. Poetica Pictură lirică. E un fel de pictură
sunt hermeneutica şi poetica, este o disciplină sincronică. Termenul de chinezească adusă la modernism. văzut un spectacol Johnny Johnson cu
fiecare cu orientările ei subiacente, cu structură provine de la latinescul struere, Zhào Wú Jí/ Ki [pictor chinez/ francez], americanii Paul Gaeen şi Kurt Weill. Un
ramificaţiile şi disciplinele subordonate. care înseamnă a construi. O structură l’un des plus grands peintres de ce siècle.. film despre primul război mondial cu multe
Dacă hermeneutica este o disciplină veche, este o construcţie, o organizare, pe baza Nu iubesc prea mult pictura modernă. peripeţii comice.
constituită încă din Antichitate, având în principiului „pars pro toto“ („parte pentru Dacă aş avea bani aş cumpăra Cranach,
spate o istorie milenară şi totodată unul întreg“). Structurile sunt abstracte şi conţin Bosch. Doamna Savola dă o cină la restaurantul
dintre marile curente de gândire ale lumii un grad de maximă generalitate. Poetica Nu ţin de un curent actual. hotelului.
contemporane, poetica este o disciplină sacrifică, de regulă, contextul istoric. Pentru mine pictura e o necesitate
nouă, născută prin impactul metodei interioară. Nu mă preocup prea mult de ce Helsinki, 28 mai – 1976
structuraliste în studiul literaturii, deşi Hermeneutica este o disciplină diacro­ se întâmplă.
termenul a fost folosit încă de Aristotel în nică şi sincronică, totodată. Hermeneutul Cred că o pictură clasică e un echilibru Spectacolul cu Matca
Poetica sa, lucrare de estetică normativă, ţine seama de contextul istoric în care a în dezechilibru.
în care erau stabilite câteva reguli, norme apărut opera, dar în acelaşi timp este preo­ Abolirea artei la Paris acum e o specie Excelent spectacolul cu Matca. Sala
privind statutul literaturii. Termenul de cupată şi de aspectele perene ale literaturii. de infantilism. plină. Actriţa Eva Kơainna, excepţională,
poetică, în sensul de disciplină modernă, Galeriile nu iubesc pe cei care au vreo prezintă cu o artă rară a gradaţiei textul
a fost utilizat pentru prima dată de Paul În sfârşit, o ultimă opoziţie fundamentală legătură cu romantismul. Caută ei lucruri piesei.
Valéry în perioada interbelică. Tot Valéry a între cele două discipline este în privinţa şocante.
lansat şi termenul de poietică, desemnând o judecăţii de valoare. Arta modernă e un fel de reclamă, artă Regia bună!
altă disciplină, subordonată poeticii şi care decorativă. Preşedintele Asociaţiei Finlanda – Ro­
se ocupă de facerea, de elaborarea literaturii Hermeneutica ţine seama de judecata Tablouri – La ville englutie, magnis e­n sală. Multe femei.
(gr. „poiein“ înseamnă „a face“). În poietică de valoare, care conţine axul, coloana ver­ Le someill – negru ca o grotă, ca pe Felul lor de a aplauda, abia atingându­şi
intră jurnalele, corespondenţa, ceea ce, de tebrală a demersului critic. Nu există critică vârful unui munte, o imensitate de culoare; palmele, un mod de a se manifesta, chiar
regulă, se numeşte metaliteratură. Prin adevărată în afara axiologiei. Criticul care La première neige – o reverie, ceva în momente de entuziasm. Actorii sunt
urmare, poetică şi poietică nu sunt unul nu emite judecăţi de valoare, care nu dă rafinament chinezesc; chemaţi la rampă.
şi acelaşi lucru, cum ţine să ne avertizeze verdicte, sentinţe asupra operelor pe care L’ile dans la brumme – … un copac în Înţeleg că succesul spectacolului e real.
le comentează, care nu are, într­un cuvânt, apă, un oraş în ceaţă, Mi­am dat seama de acest lucru, de cum a
Irina Mavrodin. plăcerea diagnosticului nu este critic. Le vent d’automne – foarte expresiv; început monologul Irinei. Eva are o voce
Judecata de valoare este însăşi raţiunea Le temps glacé, Le sable – ca o Sahară. nuanţată, vorbeşte în semitonuri. Căldură
În Poetica sa (1973), Tzvetan Todo­ de a fi a criticii literare şi, prin urmare, a Tonalităţile preferate – albul, negrul, sufletească, expresivitate a gesturilor, a
rov, una dintre cele mai lucide şi echi­ hermeneuticii. galbenul, verdele. feţii. Móchista, pe scenă, nu­i dă însă via­
librate minţi ale structuralismului con­ (…) e o artă a nuanţelor. ţă. Moşul, bine – nu se prea vede însă în
temporan, consideră hermeneutica, pe Nu acelaşi lucru îl putem spune despre coşciug din cauza scenei joase. Momâile,
care o asimilează cu interpretarea (gr. poetică, disciplină dezinteresată de judecata Nu există naturi fără stânci. bine jucate – apar de mai multe ori şi au
„hermeneia“ – „interpretare“), echivalentă de valoare. Pe poetician nu îl interesează Chinezii iubesc atât de mult stâncile că o prezenţă vie (activă). Spectacolul va fi
cu critica propriu­zisă, pe care se fereşte valoarea operelor literare analizate, întrucât le colecţionează şi fac din ele depozite. jucat de mai multe ori. După spectacol, o
să o numească ştiinţă, în adevăratul sens aceleaşi legi generale ale discursului func­ – destruction de la forme gustare şi un coniac cu actorii.
al cuvântului. Şi pentru Tzvetan Todorov, ţionează atât într­o operă de valoare, cât Apoi: pour moi la nature est toujours
ca şi pentru alţi teoreticieni, critica este şi într­una lipsită de valoare. De aceea, une création. *
o creaţie pe alt plan, o creaţie pe planul poeticienii se recrutează, de obicei, din
ideilor. rândul lingviştilor şi mai puţin din cel al Totul e în curgere. O formă se distruge Visul
criticilor literari. şi alta vine în acelaşi timp. O incertitudine
În Poetica sa, Tzvetan Todorov ope­ în toate. Azi după masă am aţipit puţin. Un vis
rează un şir întreg de opoziţii, între her­ Cele două discipline au limitele lor ciudat! Nişte păsări nenumărate treceau
meneutică şi poetică.Aceste două discipline fireşti, inerente. Hermeneutica poate să Et toujours: une espèce de rhitm (…) peste mine. Eram ca sub o ploaie de…ceva
încearcă să răspundă la două întrebări cadă în capcana dispreţului pentru formă, murdar! Răpăituri, întuneric de aripi! Poate
diferite. Hermeneutica îşi propune să aşa cum se întâmplă, de pildă, cu unul Toate fac un sistem cosmic. Aceste erau porumbei? Şi se simţea spaima şi
răspundă la întrebarea: Ce se spune într­o dintre cei mai mari critici ai veacului trecut, elemente fac mişcarea. Nu există peisaje panica vitelor pe­aproape. Cei din preajma
operă literară? Poetica ambiţionează să Georges Poulet, care spunea că orice formă stabile ca la impresionişti. E foarte cutremurului – aşa se tulbură!
răspundă la întrebarea: Cum se spune într­o este impură şi caducă, numai spiritul este angoasant să vezi că totul se clatină: vântul,
operă literară? Una este preocupată de viu şi peren, neperisabil. Poetica poate apa, norii – sărută mâinile lui Dumnezeu M­am gândit – în vis – aşa să fie când
conţinut, cealaltă de formă. Una încearcă să păcătuiască din lipsă de mesaj şi de care poate să schimbe totul (…) eşti mort? Simţi ceva deasupra! Dar aici? O
să exploreze sensurile şi semnificaţiile umanism, aşa cum susţinea Mircea Eliade, continuă rostogolire de păsări nenumărate.
operei, cealaltă este preocupată de forma şi spre exemplu. E ca o respiraţie pictura. Am nevoie să Întuneric de aripi! Stau şi­mi amintesc…
structura operelor literare. Metoda de bază mă simt integrat în creaţie. Pentru aceea nu
a hermeneuticii este interpretarea, spre Între hermeneutică şi poetică nu există pot face alte lucruri decât peisaje, pentru că Comunicate de
care ne trimite şi etimologia termenului. însă o opoziţie absolută sau radicală, acolo creaţia Lui este vizibilă. prof. univ. dr. George SORESCU
Metoda principală a poeticii este descrierea. ci numai o opoziţie relativă. Cele două
Hermeneutica interpretează sensurile discipline sunt chemate să colaboreze în *
şi semnificaţiile operei, poetica descrie cercetarea literaturii. Un examen critic cât
structuri. Poetica primeşte textul literar ca mai complet trebuie să fie un permanent Aşchii finlandeze, 1976
„manifestarea unei structuri abstracte“ sau „du­te vino“, între hermeneutică şi poetică. 27 mai – 9 iunie; 20 – 23 iunie
ca un „sistem de semne“. Poetica studiază
legile generale ale discursului, manifestate Acelaşi Tzvetan Todorov numeşte 27 mai 1976, Helsinki
în cazul particular al unui text. poetica o „disciplină de tranziţie“ şi
afirma că, de­a lungul timpului, s­a creat Sosit la Helsinki să văd Matca la Teatrul
Orice operă este alcătuită dintr­un me­ un dezechilibru masiv între interpretare şi Naţional. Titlul finlandez – Eleaman KeHto.
saj şi un cod. Hermeneutica se ocupă cu descriere, în defavoarea acesteia din urmă Primit la aeroport de câţiva scriitori, din
interpretarea mesajului operelor literare. şi că, odată ce echilibrul va fi restabilit, partea teatrului – d.na Terttu Savola, soţia
poetica va trebui să se sacrifice pe altarul directorului, Kai Savola, şi de directorul
hermeneuticii, adică al bătrânei critici administrativ, Eglus Daniel Katz.
dintotdeauna.
Cazat la hotelul Vaakuna, camera 817,
90 de mărci finlandeze. Scump! Seara,

Eseu Scrisul Românesc Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 7

Evadarea din propria noastră O idee Adrian
geografie CIOROIANU

R omânia este ţara unuia din­ balcanică, ungaro­ugrică sau ruso­slavă. pe­aproape. În ciuda strădaniilor unor fondarea Imperiului Persan de către Cyrus
tre puţinele popoare euro­ Din acest punct de vedere, un român mediu lingvişti politizaţi din anii ’50 – anume, cel Mare!). În România, această nostalgie
pene care nu s­au împăcat de regulă se va simţi mai acasă în Spania – aceea de a arăta înrudirile dintre limba a rădăcinilor dace este mai veche decât
deloc cu locul lor pe hartă. Într­unul dintre care se află la celălalt capăt al continentului română şi limba rusă sau limbile slave –, comunismul – şi, după cum avea să se
cele mai bune romane ale literaturii române european, la aproximativ 3000 de kilometri structura de ansamblu a limbii române vadă, avea să fie şi mai durabilă. Nostalgia
din secolul al XX­lea, prozatorul Constantin – decât la Debreţin (în Ungaria), la Lvov este foarte permisivă oricui vrea să se dacismului, cu aspectele sale benefice sau
Ţoiu scria (nota bene: în franceză, într­ (în Ucraina), la Plovdiv (în Bulgaria) sau apropie de vreuna dintre limbile latine. În contraproductive, este o parte componentă
un roman publicat în română!) că Les la Vîrşeţ (în Serbia), care, toate, se află mod inconştient (adică natural), românii a culturii politice româneşti. Ea poate duce
Roumains sont des européens mal placés. aproape la o aruncătură de băţ de graniţele folosesc în limbajul curent relativ multe la exagerări rizibile2, dar totodată are şi un
Nu ţin neapărat să amestec literatura şi româneşti. Un caz ilustrativ: în anul cuvinte slave, sau turceşti, sau maghiare. merit: cum spuneam, rare sunt popoarele
istoria (deşi, în opinia mea şi aşa cum am 2013, capitalele culturii europene au fost Dar, dacă ar vrea neapărat, orice vorbitor zonei noastre europene care să aibă un
învăţat de la cei mai buni profesori ai mei, declarate oraşele Košice (din Slovacia) şi de română poate construi o frază – aproape asemenea sentiment al vechimii – deşi
ele sunt adesea inseparabile) – dar mă simt Marsilia (din Franţa). Deşi primul oraş este orice frază – folosind numai cuvinte de această vechime a devenit foarte repede un
obligat să spun că, în condiţiile dictaturii incomparabil mai apropiat pe hartă, în mod origine latină care se află în lexicul său clişeu, care pune deseori în umbră probarea
partidului comunist din anii 1950­1980 invariabil românii cunosc mai multe (şi obişnuit. În această carte, cuvântul veac ştiinţifică, care rareori a fost prioritară.
din România secolului trecut, beletristica uneori chiar mai bine, nemijlocit) despre apare în câteva rânduri. La rigoare, pentru
a transmis deseori mesaje mai credibile al doilea. Toate acestea au legătură cu un împătimit al originilor latine, el poate fi 1Adrian Cioroianu, „The Impossible Escape:
decât ştiinţa istorică. Din acest motiv, cred respingerea de care vorbeam: nemulţumiţi înlocuit lesne cu secol – rezultatul, în frază, Romanians and the Balkans“, în Dušan I. Bjelić &
că fraza lui Ţoiu trece graniţele deceniului de propria lor amplasare pe hartă, românii va fi acelaşi. Veac este de origine slavă, iar Obrad Savić (editori), Balkan as Metaphor. Between
în care a fost scrisă – mai curând, ea este evadează în mod curent (ca atare sau doar secol este înrudit cu termeni similari din Globalization and Fragmentation, The MIT Press,
un motto peren pentru un popor relativ mental) din geografia lor – şi mai cu seamă limbile latine (siècle în franceză, siglo în Cambridge, Massachusetts, 2002, pp. 209­233.
dezamăgit de locul pe care­l ocupă pe din Balcanii de care nu vor să fie legaţi, deşi spaniolă etc.). Acest potenţial purism latin
hartă. sunt munţii lor din vecinătatea proximă. este, bineînţeles, ridicol. Dar, rămâne faptul 2 Vezi, în anii din urmă, teza (şi cartea) lui
concret că un vorbitor de română, cu puţin Napoleon Săvescu (Noi nu suntem urmaşii Romei),
Teama de Balcani La începutul anilor ’30 ai secolului efort, se poate face înţeles de orice vorbitor plus congresele de dacologie & tracologie desfăşurate
trecut, savantul naţional Nicolae Iorga al unei limbi latine care mai posedă şi o o vreme la Bucureşti, spre oripilarea majorităţii
Iar această împăcare cu propria­i întreprindea un turneu prin universităţi doză de imaginaţie. Şi reciproca este de istoricilor, dar cu sprijinul altora; plus cărţile unor
geografie nu va veni – cel puţin în viitorul americane cu scopul precis de a demonstra asemenea valabilă: un cunoscător al unei Pavel Coruţ sau Radu Cinamar etc.
previzibil. Această neîmpăcare se vede cel auditoriului că România nu este un stat limbi latine (mai cu seamă una fonetică) va
mai bine din maniera inconfortabilă în care balcanic. Evident că un astfel de efort învăţa vocabularul de bază al limbii române (Fragment din volumul în pregătire Mioriţa
resimţim caracterizarea atunci când ni se academic nu poate avea decât rezultate fără probleme. Deseori propun studenţilor pragmatică)
spune că România ar fi o ţară balcanică. limitate. Am tratat altundeva1 această mei următorul experiment: îi întreb din ce
Este România o ţară balcanică? La drept permanentă tentaţie a românilor: aceea limbă poate proveni cuvântul românesc Constantin Brâncuşi
vorbind, privind harta, nu este. Dar la fel de a „evada“ dintr­un spaţiu balcanic în mujdei – din turcă?, din maghiară? sau din Domnişoara Pogany (III) - bronz mat
de adevărat este că multe dintre instituţiile care marile atlase sau enciclopedii pla­ rusă? De regulă, opiniile par a favoriza Muzeul de Artă Modernă, Paris - 1933
şi moravurile românilor sunt mai curând sează România, dar în care România – sonoritatea turcească a cuvântului. În
apropiate de Balcani decât de Europa de sau, poate mai bine spus elitele ei – nu realitate, după cele mai avizate
Vest – cea cu care românii preferă să se se simte, totuşi, acasă de cel puţin 170 de opinii mujdei provine din mousse
ani. În zilele noastre, această dilemă încă d’ail, „spumă de usturoi“ în
compare. nu este elucidată: este sau nu România limba franceză.
un stat balcanic? Spre sfârşitul anilor ’90
De ce această tentaţie de „evadare din ai secolului trecut, lumea intelectuală ro­ Tinereţea
Balcani“? Din simplu motiv că românii nu mânească a găzduit una dintre cele mai inte­ statului... şi
au o foarte mare încredere în locul lor pe resante polemici din toate deceniile post­ problemele sale
hartă. Cu excepţia Mării Negre – pe care, comuniste (deşi ea n­a făcut multe valuri,
deşi ar schimba­o oricând pe Mediterana, o date fiind alte priorităţi ale momentului): În ciuda tinereţii sta­
consideră cel mai bun vecin al lor –, românii cea dintre Alexandru George şi Alexandru tului român (care este
privesc cu oarecare scepticism spre toate „Alecu“ Paleologu: primul susţinea ne­ o creaţie a secolului al
punctele cardinale. Aşa cum vom vedea, cesitatea depărtării culturale de Balcani, pe XIX­lea), nu există, prin­
niciunul dintre vecinii României nu au când ultimul evidenţia axioma istorică şi tre popoarele învecinate,
fost ceea ce se cheamă „aliaţi pentru orice culturală că democraţia, totuşi, în Grecia – unul care să aibă senti­
vreme“. La drept vorbind, nu este ceva nou adică în Peninsula Balcanică – s­a născut. mentul vechimii aşa cum îl
în Europa ca un stat să fi avut, de­a lungul Cum spuneam, dilema este departe de a fi au românii. Doar că şi aici
istoriei sale, războaie – sau măcar perioade rezolvată şi probabil că intelectualii români persistă o dilemă: când vor­
de inamiciţie – cu toţi vecinii săi. În acest sunt sortiţi să revină la ea periodic. besc despre vechimea lor, ro­
caz se află şi România. Dar, mai presus mânii au de ales între a­i favoriza pe
de toate, românii se tem de Balcani. De Nostalgii şi cuvinte dacii care locuiau aici în antichitate sau
fapt, poate nu este chiar o temere – ci mai pe romanii care au cucerit Dacia. Cele
curând o respingere încărcată de suspiciuni. În ciuda nostalgiilor dacice (sau reve­ două preferinţe cu greu pot fi împăcate –
Balcanii, pentru români, înseamnă îna­ riilor cvasi­nordice) vizibile uneori, aceas­ pentru unii, cel puţin. Mitologia dacilor
poiere, instabilitate şi un mereu posibil tă predispoziţie a românilor pentru Euro­ a fost, de la sfârşitul secolului al XIX­lea
pericol de inserţie în perimetru al unei pa latină nu are nimic enigmatic. Ea este, şi până azi, foarte prezentă în România –
alte culturi dominante (precum cea turco­ înainte de toate, rezultatul ultimilor 200 uneori, o prezenţă mai apăsătoare decât ar
musulmană, să spunem). Există, este ade­ de ani de sistem şcolar modern – şi este fi trebuit. În 1980, când a „aniversat“ 2050
vărat, o minoritate de intelectuali gata ori­ totodată, bineînţeles, rezultatul similari­ de ani de la primul stat dac centralizat,
când să susţină că Balcanii sunt cu atât mai tăţilor naturale ale limbii. Chiar dacă este sub conducerea regelui Burebista, Nicolae
valoroşi cu cât aici s­a născut Europa şi mai apropiat de Polonia sau de Ungaria, un Ceauşescu şi cei care­l inspirau nu făceau
democraţia; dar, în linii mari, unui popor român va învăţa mai uşor limba spaniolă ceva inedit (plus că, după toate informaţiile
căruia de 400 de ani i se spune că se trage sau portugheză decât limbile maghiară disponibile, ei se inspiraseră masiv din
din legiunile Imperiului Roman (ceea ce sau poloneză. Se spune despre români fervoarea cu care, la mijlocul lui octombrie
el ştia oarecum cu mult mai înainte, şi că pot înţelege limba italiană chiar fără 1971, regimul şahului iranian Mohammad
fără sprijinul savanţilor) mereu spaţiul să fi învăţat­o vreodată. Nu este o figură Reza Pahlavi celebrase 2500 de ani de la
mediteranean i se va părea mai apropiat de stil; în linii mari, adevărul este foarte
decât proximitatea sa geografică – adică

8 Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 Scrisul Românesc Eseu

Traduttore / Ioan Ateul în faţa justiţiei
Traditore LASCU

R aportul justiţie-credinţă El face frecvent apel la resursele psihice predicaţie“. Omul care speră este un durerii şi de nepăsarea faţă de Dumnezeu.
se instituie într­o manieră pozitive ale oamenilor, care, în opinia nebun, iar omul care îşi pierde speranţa Cu atât mai mult, preotul îl asigură de
specială în Străinul, unde lui, constituie o veritabilă forţă în lupta este un laş. Camus pare a contrazice compasiunea lui: toate acestea, zice el, sunt
se confruntă, pe de o parte, necredinciosul pentru instaurarea dominaţiei binelui. No­ aici mitul speranţei existenţialiste, dar absolut insuportabile pentru un simplu om.
Meursault, iar, pe de altă parte, preotul dul tuturor problemelor presante ale mo­ el vrea să spună că pentru a înfrânge Dar Meursault începe să se plictisească,
care ar vrea să­l convertească; toate mentului putea fi tăiat doar mulţumită „unei relele nu este suficientă speranţa, ci este întoarce spatele preotului şi se îndreaptă
acestea pe fondul justiţiei, al vinovăţiei raţiuni care reflectează în limitele pe care şi nevoie de dialog şi de acţiune, ceva spre lucarna încăperii unde începe să se
lui Meursault, acuzat de delictul de le cunoaşte“. Adevărata forţă de gândire asemănător cu proverbul englezesc Hope gândească la proces. Confesorul reia
insensibilitate şi de violare a cutumelor şi rezidă în cunoaşterea propriilor limite is a good breakfast but a bad supper emoţionat chestionarul, ceea ce retrezeşte
a convenţiilor sociale. Conversiunea nu­i şi a propriilor resurse. Este o condiţie (Speranţa este un mic dejun bun, dar atenţia întemniţatului, încurajat să încerce
reuşeşte preotului, fiindcă acuzaţiile şi care ne fereşte de plonjarea în absurd. Ca o cină proastă). Camus devine acum un eliberarea de sub povara păcatului mortal.
condamnarea ce urmează sunt nedrepte şi urmare, Albert Camus n­a contenit lupta existenţialist pragmatic, iar unica onoare Justiţia umană nu valorează nimic în
abuzive şi chiar un necredincios nu poate împotriva celor care se acomodează cu ce­i rămâne este de a arăta cum „cuvintele comparaţie cu justiţia divină.
accepta injustiţia. Albert Camus susţine crima. Frica şi tăcerea odată învinse, trebuia sunt mai puternice decât gloanţele“. Aşa­
că eroul se consideră victima unei ordini dusă lupta împotriva „separării spiritelor şi dar absurdul violenţei oarbe va fi trans­ Condamnat de prima, Meursault nu
absurde; de altfel, în diverse paratexte, a sufletelor“. Albert Camus vorbeşte în gresat prin dialog şi prin predicaţie, ceea va fi absolvit de crima lui nici de cea
Camus îşi mărturiseşte parti pris­ul numele acestei unităţi – unitatea spiritelor ce înseamnă o radicală schimbare de ati­ de a doua. El însă îşi declară ignoranţa
pentru Meursault. În alţi termeni: Camus tudine, depăşirea singurătăţii şi unirea în despre ceea ce ar fi păcatul. Judecătorii
a fost întotdeauna împotriva condamnării şi a sufletelor. De aici, la el, un gen de acţiune. Cel direct angajat este ziaristul au conchis că este vinovat, că trebuie să
la moarte, care dublează astfel absurdul. ecumenism laic, care nu refuză alianţa Camus! El ar putea apărea acum ca o plătească şi nimic mai mult. Confesorul
Întâi, absurdă este moartea, iar apoi încă cu creştinii, la nivel interuman dar şi specie de predicator eroic, de unde, încă o pretinde că osânditul se înşeală – i s­ar
o dată absurdă este pedeapsa capitală, instituţional. „Ceea ce trebuie apărat dată, măreţia de care unii au vorbit destul putea cere ceva mai mult: să vadă. Ce
căci ea vine să adauge un absurd deliberat este dialogul şi comunicarea universală de mult. Ziaristul este faţa, iar Jean­ să vadă? Imaginea divină, deoarece toa­
absurdului condiţiei umane, determinată a oamenilor între ei“. Prin pulverizarea Baptiste Clamence este reversul acestui te zidurile înconjurătoare au văzut, îna­
incomunicării se depăşeşte absurdul – fai­ predicator. Între cei doi există o „diferenţă inte, picurând lacrimi de durere. Însă
de moarte. moasa alienare existenţialistă – şi are loc de aură“. Meursault devine nerăbdător: după atâtea
ieşirea camusiană din nihilism. Mai întâi luni nu a văzut nimic în afară de imaginea
În Actuelles I regăsim un articol intitulat trebuie combătute aservirea, injustiţia Să ne întoarcem la dialogul dintre cel amantei. Insensibil, refuză şi ultima îm­
Un nou contract social, unde jurnalistul se şi minciuna – „flagelurile care întrerup culpabil şi reprezentantul lui Dumnezeu brăţişare a confesorului care este astfel
declară adeptul „unui cod internaţional de această comunicare şi interzic acest – preotul, confesorul; în Străinul luăm obligat să mângâie doar zidurile. Dacă îl
justiţie al cărui prim articol va fi abolirea dialog“. Aici, prin refuzul de a accepta cunoştinţă de refuzul repetat al lui Me­ refuzi pe Dumnezeu, înseamnă că iubeşti
generală a pedepsei cu moartea“. Pe drept relele istoriei, A. Camus se apropie de o ursault de a accepta întrevederea cu pre­ foarte mult pământul. Prezenţa insistentă
cuvânt, Albert Camus n­a încetat nicicând idee teologică. Era de dorit, în acele clipe, otul închisorii şi spovedania. După res­ a preotului în celulă l­a deranjat şi l­a
lupta împotriva absurdului provocat de „ca, în mijlocul unui univers al crimei, pingerea recursului, Meursault refuză iritat pe Meursault. Ca mai toată lumea,
oameni, absurd simbolizat şi teoretizat oamenii să se decidă să reflecteze asupra pentru a patra oară venirea preotului în el a visat altă viaţă, complet diferită,
în romane şi în eseuri. Evident, o gândire crimei şi să opteze“. Reflecţia şi alegerea, celulă. Nu are nevoie nici de dialog, nici dar aceasta nu era viaţa veşnică. Visase
unitară şi indestructibilă, reliefând astfel opţiunea, iată două noţiuni ce prefaţează de spovedanie. Preferă să se gândească la la viaţa de după captivitate, în care el,
unitatea întregii opere, inclusiv Actuelles. orice faptă pozitivă. Acest climat ideatic şi Maria Cardosa, iubita lui. Tocmai atunci Meursault, putea povesti toate cele trăite
În acea perioadă, încă de la sfârşitul de reflecţie priveşte nu numai Actuelles, ci preotul intră intempestiv. Pe Meursault îl în închisoare. După experienţa infernului,
războiului, Camus reclama, cum se ştie, o opera în ansamblu, dovedind că, la Camus, trec fiorii şi refuză să se aşeze lângă preot, visează la paradisul libertăţii, unde să aibă
societate a dialogului; este de văzut, în totul se desăvârşeşte în paralel; perioada pe pat. Acesta ia o înfăţişare foarte blândă. privilegiul de a­şi aminti răul trăit, de a
acest sens, articolul intitulat Către dialog în care a fost elaborată şi publicată opera După câteva momente lungi de tăcere, rememora experienţa absurdului.
din Actuelles I. Adoptându­se politica literară (1935–1957) coincide aproape cu preotul întreabă: „De ce nu mă acceptaţi?“
dialogului, nimeni n­ar mai fi acţionat perioada din Actuelles (1938–1959). Între Meursault îi răspunde că nu crede în Este exact ceea ce va face Camus
în direcţii utopice, ci „în conformitate cele două – operă literară şi jurnalistică – Dumnezeu. Problema credinţei îi pare după război, în Ciuma şi în Actuelles I, II.
cu realismul cel mai onest“. Este soluţia există tuneluri de legătură. nesemnificativă. Meursault este speriat, dar Nimic altceva decât o libertate fondată
adecvată pentru edificarea unui viitor nu disperat. Preotul îi spune, la rându­i, că pe memorie, în asociaţie, ulterior, cu
sigur. „Realismul este arta de a ţine După Camus, în viitor „se va da toţi cei pe care i­a văzut în aceeaşi situaţie justiţia fondată pe aceeaşi memorie a
seama, concomitent, de prezent şi de o interminabilă luptă între violenţă şi l­au redescoperit pe Dumnezeu; în replică, răului. Meursault este zgârcit cu timpul
viitor, de a obţine cât mai mult sacrificând condamnatul consideră că era dreptul lor ce­i mai rămâne de trăit şi nu vrea să­l
cât mai puţin“. Este opinia scriitorului şi numai al lor. Mai spune că îi lipseşte piardă ocupându­l cu Dumnezeu. Ca
despre o modalitate de a acţiona lucid şi timpul necesar pentru a se interesa de ceea orice personaj absurd, el trăieşte mereu
raţional. De aceea, mai întâi este nevoie ce, după el, nu prezintă importanţă; de în prezent. La urmă, preotul îndrăzneşte
de reflecţie. altfel, îşi cunoaşte foarte bine interesele. să­i ofere sprijin spiritual: îl va implora
„Cum să primeşti moartea inexorabilă?“, pe Dumnezeu să­l ierte pe Meursault. La
Aspectul din realitate asupra căruia este întrebarea preotului, dar Meursault îi auzul acestor vorbe, Meursault devine
trebuie reflectat este modalitatea de a răspunde că, mai devreme sau mai târziu, violent, îşi pierde controlul de sine şi îl
reuni, la urma urmei, credincioşii şi necre­ toţi mor, în ciuda tuturor acestor lucruri. bruschează pe preot urlând: „Să nu vă
dincioşii, căci esenţialul problemei constă În cazul lui nu este acelaşi lucru pentru că rugaţi pentru mine!“ Condamnatul se
în a salva cât mai multe vieţi. De aceea el este condamnat la moarte, este victima gândeşte că preotul trăieşte ca un mort.
trebuie ridicată vocea. Astfel gândea Ca­ angrenajelor absurde ale societăţii, a Îi detestă siguranţa, certitudinile. Fiindcă
mus în acea vreme, când umanitatea era convenţiilor şi a regulilor ei implacabile de Meursault este sigur de viaţa lui şi de
obsedată de pericolul unui nou război, funcţionare. În ce­l priveşte, Meursault va iminenţa morţii, el este unicul stăpân al
dar şi de teribilele experienţe, recente primi moartea la fel cum simte acum. Nu­l unicului său adevăr, el stăpâneşte de unul
pe atunci, ale unui război deja încheiat. încearcă nicio speranţă şi se crede mort pe singur ceea ce cunoaşte, adică propria
Dacă nu ţinem seama de context, de cli­ de­a întregul şi pentru totdeauna. Vinovatul experienţă absurdă. Crede că a fost fatal­
matul politic şi intelectual al perioadei, necredincios nu­şi prezervă nicio şansă în mente ales de destin şi nu invers. El a fost
iniţiativele şi demersurile lui Camus ne faţa morţii absurde şi atotputernice. Nu predestinat pentru absurd.
pot părea bizare astăzi, într­un climat are nicio viziune spirituală, asumându­şi
politic şi de gândire sensibil diferit. întreaga durere într­o manieră aproape Camus a scris şi a publicat Străinul
materialistă, invers decât la Dostoievski, într­o perioadă când se putea crede în
Examinându­le atent însă, observăm că care, spune André Gide, „nu­şi întoarce predestinarea pentru absurd. Era în
cea mai mare parte din modalităţile de a faţa de la durerile lui, ci şi le asumă în plin război (1942). Iată de ce, din nou, el
acţiona nu şi­a pierdut actualitatea. Atunci toată plenitudinea“. trebuie judecat în contextul istoric, politic
trebuia, în aceeaşi măsură, „să se facă apel şi intelectual al momentului.
la puterea sentimentelor“, deoarece, după La Meursault este vorba de asumarea
părerea lui Camus, viitorul nu se poate
dispensa de forţa indignării şi a iubirii.

Eseu Scrisul Românesc Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 9

Revoluţionarismul ca anarhism Obsesii Marian Victor
şi (post)modernismul ca eticism BUCIU

E mil Cioran admiră violenţa, în mare măsură, a urma traseul privirilor simetrică artei pentru artă. De reţinut scri­ pare lui, iată, arta fugii. Dar captarea sa nu
Mircea Eliade creştinismul, iată halucinate ale lui Eliade şi Cioran, a o privi itorii exemplari ai modernismului etic: B. este (doar) în artă. Postmodernitatea lărgeşte
totul, vrea să ne convingă Sorin cu ochii lor“, suntem avertizaţi deschis şi Fundoianu, Ion Caraion şi M. R. Paras­ oricât îi este la îndemână perspectiva. De
Alexandrescu. Iluzii de stânga, religioase. onest aproape de la început. chivescu. I­am citat în ordine inversă. aceea ea îi apare ca fiind extensiv culturală.
De stânga?! Într­o revoluţie de dreapta?! Trec peste puţinul comun al lor şi notez Ideologic, apoi, se dovedeşte o resus­
Vrând să­şi rearticuleze poziţia sau Depăşind perspectiva strict literară şi descoperirea la Paraschivescu a unui citare neoconservatoare. Ea păstrează,
atitudinea, S. Alexandrescu repetă şi aici precizând că nu face istorie completă, S. comunism etic, echivalent al eşuatului, la nu produce sau nu transformă forma şi
că nu vrea să judece, dar să explice. Acum Alexandrescu nu crede că modernismul Praga, comunism zis cu faţă umană. Con­ substanţa cunoaşterii. Ceva schimbă şi
devine disociativ, prea subtil, doar nu este curentul dominant, canonic, în secolul tradictoriul M. R. Paraschivescu iese, postmodernitatea: criteriul sau cauzalitatea,
poţi explica într­adevăr fără să judeci, să 20. Modernismele (estetic, etic) sunt înso­ potrivit lui S. Alexandrescu, onest din co­ originaritatea din care derivă originalitatea,
gândeşti, pentru că a condamna nu acoperă ţite de anti­modernisme. Termenul moder­ munism. Şi ajunge să fie tratat cu acest fel aceasta ca nouă învechire. Decanonizarea
termenul judecată. Scriem – aşa cum şi nism are sens „predominant estetic“, dar de minimalism etic. Dar cât de critic? ar fi tocmai o urmare a transgresiunii nor­
citim – ca să înţelegem. Evenimentul isto­ există alternativ şi un modernism etic. mative. Acceptarea acesteia te înscrie în
ric explicat este tentativa revoluţiei de Modernismul literar este anticapitalist, for­ În exil, cât îi priveşte pe Eliade şi clasa neoconservatoare postmodernă. Cazul
dreapta. S­a investit enorm psihologic, malist, interioriza(n)t, urban. Celălalt mo­ poate fi circumscris chiar şi numai estetic,
moral, religios, în revoluţia de dreapta, dernism, etic, important şi neglijat, apare Cioran, „ambii se desţărează în universal“, deşi orizontul curent are o deschidere, după
aceasta ar fi construcţia (mănăstirea româ­ distins prin vitalism, primitivism, iraţional, dar Eliade dă, iar Cioran ia sens. Recitim cum am constatat, culturală. Cu această
nismului?), dar această revoluţie a fost sexualism. Sorin Alexandrescu propune opoziţia dintre un Eliade emiţător de „dis­ aţintire este suspectat de impostură – există
pur şi simplu distrusă de Carol al II­lea ca termenul modernism să fie înlocuit cu curs edificator“ şi un Cioran prins într­un şi aşa ceva – postmodernă Jean Baudrillard:
şi Ion Antonescu. Se­nţelege unde sunt modernitatea, el cuprinzând o „reţea de „discurs deconstructiv“. Sunt discursurile „Postmodernul Baudrillard pare a nu su­
constructorii, jertfiţii, şi unde demonii concepte“, aşadar de feţe, cum le spune culturale româneşti care „revin, interferează, porta condiţia de bază a posmodernităţii,
potrivnici şi ucigaşi. Monica Lovinescu n­a într­o carte americană Matei Călinescu, se combat“. Fondane, un modern moderat dislocarea artei, gândirii şi normelor uni­
contestat acest scenariu explicativ, doar s­a la care nu se referă însă. Modernitate ca (S. Alexandrescu îl urmează pe M. Martin), ce de mai înainte. Postmodernul cade
mâniat socotind că nu încape comparaţie autonomie individuală, înţeleasă prin linia este un emigrant diferit de Eliade şi Cioran, neaşteptat într­o nostalgie pre­modernă
între o astfel de revoluţie, de dreapta, şi de gândire de la Hegel la Habermas, avem salvat profesional, nu şi existenţial. Cioran după o fericită epocă în care «regula de
„revoluţia“ comunistă. Dar S.Alexandrescu doar în interbelic. i­l reaminteşte într­o privinţă pe Fondane, aur» ne determină toate reacţiile.“1 Dar
nu vorbeşte de două revoluţii. Şi pentru în constatarea hipercritică a unei Românii Sorin Alexandrescu nu are gândirea deplină
el, n­a exista nicio adevărată revoluţie de Eliade şi Cioran sunt „o culme a moder­ culturale funcţionând ca o colonie a Fran a unui neoconservator. El continuă să
stânga, ci numai totalitarism comunist. nismului românesc interbelic“, deopotrivă ţei. Cioran, modernist etic în România, creadă eleatic în schimbarea de paradigmă,
Comparaţia, şi pentru el, nu are raţiune. modernişti şi antimodernişti, cu evoluţie trece la antimodernism în Franţa. El „a deşi are dese puseuri anarhice, excluzând
Mai e ceva de reţinut. Dându­şi seama diferită ca exilaţi: cel dintâi poartă patria cu acceptat antimodernismul fără prejudecăţi modelele şi modelarea.
că­i acoperă retoric şi mitic pe legionari, sine, al doilea se străduieşte s­o exorcizeze. raţionalizante şi fără regret, cu veselia
eseistul se decide să­i judece, cu atât mai Patriot unul, apatrid celălalt. Eliade sus­ care chiar atât de uluitor însoţeşte textele Sorin Alexandrescu crede că şi post­
tare cu cât judecata sa este legată de ceva ţine un „discurs constructiv“, Cioran un sale cele mai disperate“. Eliade, prins modernismul are o etică: (involuntar?)
esenţial, religia, cea creştin­ortodoxă. Pură, „discurs deconstructiv, nihilist“. Dar nu în atemporal, îi apare ca un „nemodern, religioasă. Oricum, această etică postmo­
goală, deviată şi deviantă retorică. Pentru cred că procedează astfel de pe aceste prins totuşi în conflictul iremediabil dintre dernă este principial vidă, străină de toate
legionari, recunoaşte Sorin Alexandrescu, poziţii (anti)naţionaliste. Modernişti etici modernitatea ştiinţifică şi tânjirea după principiile (ne)cunoscute ale eticului. Con­
creştinismul a fost un simplu pretext. sunt descoperiţi, între românii universali, sacru“. Anterior ei nu fuseseră aduşi pe diţia noii etici este tocmai aceea că ea nu
Apoi face o analogie ideologică, politică, Brâncuşi, Brauner, Enescu, Tzara, Fondane, teritoriu postmodern, a cărei limită o vedea mai trebuie să aibă principii. Este doar o
militară: ei s­au comportat ca naziştii. Eliade, Cioran. Ionesco rămâne acum şi depăşită doar de Ionesco, dar acum S. „credinţă spontană în valori, dar nu în
Instituţia bisericii n­ar trebui, mai crede aici singurul – în alte locuri îi va alătura Alexandrescu devine mai tolerant, notând sistem“. Un principiu tot îşi păstrează,
el, să se spele pe mâini, pentru că ea chiar şi pe alţii – care răspunde plenar exigenţei că „Eliade şi Cioran semnifică în fond două va să zică: acela al credinţei, fie şi ca
şi­a depăşit atribuţiile. „Biserica judecă sincroniste şi trece „pragul postmodernist“, variante de postmodernitate malgré soi“. încredere. Etica îşi mai revendică sprijinul
politic.“ Fenomen deloc pur românesc. Se ceea ce nu­i distinge, se precizează, în plus Nimic compromiţător, dacă „principiile“ într­o logică. Ce propune sau la ce aderă
ştie că războaie religioase au fost şi în istoria importanţa. postmodern(ist)e nu sunt identificate. autorul sunt o logică şi o etică a acţiunii
altor popoare. Dar revoluţia legionară, de fără cuvinte. Ca atare, nu doar ateoretice,
dreapta, a fost vag religioasă şi nu i s­a În studiul sintetic şi recapitulativ, dus Prefaţa la Privind înapoi, modernitatea dar eliminând şi limbajul ori probabil doar
ripostat într­un mod autentic religios. peste spaţiul interbelic, în actualitate, înţelege postmodernitatea ca un fel de codul, care ar induce dialogul teoretic,
O revoluţie nu devine pentru el o soluţie Ieşirea din modernitate, din acest volum, stagnare, de arestare de sine, de oprire şi contemplativ. Comportamentul devine im­
istorică. Revoluţia, excepţia care împlineşte epoca sigilată prin termenul modernitate, la fixare într­un punct deopotrivă extensiv şi perial(ist). Sorin Alexandrescu pledează
regula, este mereu anarhică. Oricât de inert noi, începe greu, rău şi nu mai ştie cum să intensiv. O primă constatare a aderentului pentru neidentificare cu vreun model mimat.
ar fi conservatorismul, politica democratică se încheie. Nu doar ideologia, politica, dar – de pe poziţii (auto)critice – este aceea că Dar cu un model autentic, adecvat, propriu.
individualistă, dacă nu este discreditată, şi economia, cultura, arta n­au mers, nici postmodernul nu mai fuge. Zadarnică i se Identificarea pare admisibilă scepticului
chiar prin ea însăşi, poate întreţine calea mecanic, nici organic, sincron cu zonele faţă de stăpânirea eului. El afirmă, tot într­un
unei istorii acceptabile. Din fericire, ve­ europene mai uniform transformate. Dar interviu, că nu poate afla ce e identitatea, nu
de el partea bună a istoriei autohtone, la iată constatarea şi explicaţia, lucidă, (auto) ajunge să ştie „cine sunt“.2 Ar trebui căutată
noi a fost doar anarhism de dreapta, nu critică: „România nu a ieşit din modernitate. o depăşire a postmodernismului, care „este
anarhism pur şi simplu. Organizarea le­ României i s­a furat modernitatea.“ (s. S. mult prea teoretic, prea distructiv, prea
gionară fiind slabă, Hitler a profitat cât a A.) Mulţi (afară de naţionaliştii antimoderni, anarhic, neinteresat de valori“, şi încearcă
putut de mult. Forţa organizării ar avea ultraconservatori, inerţiali, acefali) o spun să oprească o întoarcere la ce l­a precedat,
câştig de cauză în istorie. Retorica pre­ şi află chiar cine sunt presupuşii răpitori şi la modernism. „Important ar fi dacă (tinerii
textual religioasă distruge politicul normal, prădători ai căilor şi roadelor lor moderne români) ar dezvolta un nou discurs etic sau
democratic: „mesianismul face casă bună din acest spaţiu (inter)naţional. Nici estetic, în acest sens, care să stabilească
cu anarhismul“. sincronism, nici organicism, doar un fel de răspunderi practice foarte exacte.“ Etic
Modernitatea alergând, printr­un meca­ sau estetic, iată opţiunea: ca atare, nicio
nism demonic, donjuanesc, după înnoire, mecanicism indecis. diferenţă, doar substituire, ambiguitate şi
cum notează în prefaţă, este urmărită şi în nu extensie şi separare deplină.
Privind înapoi, modernitatea, Ed. Univers, Analistul reaminteşte modernismul
1999. Volumul este precedat de mottouri etic (Eliade, Cioran) în opoziţie cu mode­ 1 Sorin Alexandrescu, Reflecţii despre noi înşine.
despre România, din Cioran şi Eliade, unite rnismul estetic şi trimite spre cei doi evalu­
în gândul comun al unei iubiri înverşunate, atori negativi ai modernismului: Eliade era XVII. Progresul regresiv, în Vineri, nr. 18, 1999.
critic­pasională. Cei doi trasează acum, ferm atras de revoluţia creştină iar Cioran voia
şi acut, perspectiva istorică şi conceptuală. să forţeze o schimbare la faţă. Evaluatorul 2 Sorin Alexandrescu: Prinţesa, profesorul şi
„Privind înapoi modernitatea înseamnă, pozitiv (de fapt promotorul, susţinătorul
esenţial şi consecvent) rămâne Eugen provocările, interviu realizat de Mircea Vasilescu, în
Lovinescu.
Dilema, 6 sept. 2002.
Modernismul etic, diferit de cel estetic,
aduce alte valori şi alte moduri de a scrie.
S. Alexandrescu susţine o artă fără artă,

10 Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 Scrisul Românesc Eseu

Scrisori

Dumitru Radu Merele din grădina bunicilor (II)
POPESCU

Dragul nostru coleg Nelu să­mi ia premiul, cărţile şi icoana! Măi, faptul că ştiind – bănuind măcar! – ce Cică, vezi Doamne, să nu intre frigul în
Cohut s­a apucat să pregă­ dar ce mare bidiganie ajunsesem eu – va face Adam, pedepsindu­l, s­a purtat dormitoare! Cineva, totuşi, mi­a spus că
tească întâlnirea din luna mi­am spus peste ani – dacă bătuseră ca într­un vodevil, plin de farse!?... Tre­ l­a văzut pe colegul nostru fascinat de
Mai, secondat de bărbosul Voicu David. telegrafele din Bihor în Mehedinţi, ca buie să recunosc deschis că mie mi­au dorul de lună ieşind pe fereastră... călcând
Sunt sigur că în paginile cerute colegilor să mă scape de Dumnezeul cel, desigur, plăcut merele – şi cele din grădina bu­ pe sârmele dintre clădirea internatului şi
de clasă, de la „Gojdu“, va descoperi mincinos! Trebuia să am un punct de nicilor din Păuşa – Bihor – şi n­am pri­ o casă de peste drum – sârme ce susţineau
– primul dintre noi! – destule detalii vedere sigur asupra lumii – mai ales că ceput de ce Tătânele Ceresc a socotit, becurile aprinse!... Păşea, cică, liniştit,
despre viaţa profesorilor noştri grăbiţi eu nu ştiam ce este un punct de vedere şi raţional, că nu e bine ca oamenii să fără să se legene precum circarii ce
să părăsească Oradea, dar nu şi ţara, mergeau pe sârme cu prăjini în mâini! Ei,
rămânând în zodiile ei cele mai profunde, Dumitru Radu Popescu, Adrian Cioroianu, Gabriel Coşoveanu somnambulismul era un vis pe care l­am
şi dându­ne, astfel, prilejul să spunem la Colocviile Scrisul Românesc – Craiova 2012, cu tema Literatura şi sincretismul artelor ratat – dacă nu­mi aduc aminte nici ca cât
că trecerea lor în lumea de dincolo este că l­am practicat măcar între copilărie şi
doar o moarte parţială – şi atât! N­aş nici de ce punctul este capace să închidă cunoască gustul merelor!... Doi îngeri adolescenţă... Ei, se vede că majoritatea →
putea spune, vai, că profesorii noştri ne­ orice căutare în lumea aceasta plină de ghinionişti, cuprinşi de somnambulia dintre noi, venind de la ţară, am intrat
au învăţat câte ceva despre caracterul sensuri şi nonsensuri! E drept, de mic, credinţei în farmecul iubirii, nu?... direct în realismul de internat, care
iraţional al politicii! Nu. Nici nu prea mergeam Duminica la biserica din Mărginiţi în fapta lor, Adam şi Eva au dat reprezenta fericirea nesomnambulică,
aveau cum... Dănceu – împreună cu toţi copiii!... Iar Cuvântului Iubire o rezonanţă sublimă, lipsită de iluzii!...
Îmi amintesc de­o zi plină de soare la Înviere cântam, după puterile noastre, tragică, desfiinţând popreala ce dicta ca
când – eram în sediul de pe Corso şi „Cristos a înviat din morţi/ Cu moartea bărbatul să nu transmită femeii niciodată Încet­încet, pe Dumnezeu începeam
devenisem Liceul Numărul 1... pre moarte călcând“... Asta nu pricepeam nimic! Şi viceversa! Mâncând mere, să­l pierdem din vedere, iar înger­
Bine, o să revin mai încolo la Liceul deloc: Adică să calci moartea cu moartea ei au descoperit – singuri! – motivaţia îngeraşul nostru, văzând că nu ne prea
numărul 1... Lăsând lumina divină pentru – cum?! Peste câţiva ani n­am înţeles ascunsă în generozitatea divină – de a fi respectam angajamentele din rugăciuni,
o altă vorbire, pot spune că oamenii se nici de ce Adam şi Eva au fost aruncaţi oameni, atât! Da, Evei, Tătânele Ceresc implorându­l mereu să ne facă mari
pot cunoaşte după cerul pe care vor să­l peste pârleazul raiului – din moment ce îi ascundea feminitatea, iar lui Adam, şi tari, începea şi el să ne dea uitării!...
atingă. Cerul copilăriei şi al adolescenţei li se dăduse libertatea să facă tot ce vor bărbăţia! Venea adolescenţa, cu marşurile ei, cu
nu este de lepădat şi de neatins, chiar în paradis! De ce să nu mănânce şi mere? jocurile ei de teatru, cu firele de păr pe
la anii când firele de păr din cap s­au Bine, au greşit, s­au urcat în măr şi­au După război, la internatul Şcolii care trebuia să le razi – ca să arăţi că ai
albit, dacă nu cumva şi­au luat adio de la mâncat fructe poprite!... Şi? Nu puteau Normale „Iosif Vulcan“, toamna, prima şi tu brici de bărbierit!... Ca să nu mai
scalp! Cum cerul, în general, nu prea este fi iertaţi? Şi de ce şarpele n­a fost pus la grijă a părinţilor sau a neamurilor ce te vorbim de serile de dans – organizate la
tangibil, înseamnă că nu este o marfă, nici punct? De ce n­a fost măcar şi el alungat lăsau în custodia portarului cu un picior unele şcoli! – în care trebuia să­ţi înveţi
măcar religioasă, nu putrezeşte şi nu poate din rai?! De ce a rămas şarpele în paradis? de lemn, baci­Mitru, era să facă rost de partenera să intre în ritmul tău!...
fi tras la răspundere când nu ajungi până Intrigantul! Cel care a râs de Dumnezeu!... paie – pentru saltele! Se găseau în piaţă,
la el! Şi nu e chiar cuşer să te amăgeşti Cei doi jandarmi ar fi putut să­mi dea un e adevărat, destui negustori de paie şi de Totuşi, ceva­ceva nu putea să te li­
singur în faţa unui eşec posibil spunând răspuns, dacă aveau un punct de vedere! fân... Fânul, fireşte, era mai scump! După niştească: ziua – repetată ori de câte ori
că nu te mai interesează lumina pe care ai Dar dacă n­aveau punctul de vedere cu ei, ce veneam de la Turnu­Severin la Oradea, treceai pe lângă o biserică, – în care o
dorit s­o cunoşti, ea nefiind altceva decât ştampilat? Nu i­am întrebat nimic, fireşte: în bou­vagoane, mirosul de paie neatinse vedeai pe Ana, cu pruncul în burtă, con­
o iluzie pierdută – pierdută concomitent am fost mulţumit că nu mi­au pus ei nicio de suflarea bălegarului era un vis... De solidând zidurile monastirii de pe Ar­
cu intrarea ei în descompunere! întrebare, nici măcar despre Adam şi altfel, tot începutul adolescenţei era un geş!... Şi astfel ridicând iubirea pămân­
Se ştie că de ani de zile Nelu Cohut şi Eva! Dar, oare, Dumnezeu, care pe toate vis: prin care te puteai plimba din dreapta tească la o înălţime de iubire divină!...
Voicu David, ajutaţi de alţi câţiva colegi, le ştia, nu ştia că în rai se afla şarpele cel în stânga şi din stânga în dreapta, de sus O, nu, nu era ca în filmele în care
stabiliţi în Oradea, ne cheamă la apel sub afurisit, gata să le pună protopărinţilor în jos şi de jos în sus, în deplină libertate! dezagregarea unei căsnicii nu constituia
cerul oraşului de pe Criş! Să ne reamintim noştri nişte probleme?... Şi azi – îmi dau Un coleg, de la internat, mai avea o o problemă de viaţă şi de moarte! Aş!
de luminile de altădată! Spiritele şi um­ cu presupusul: afurisitul de şarpe se află libertate în plus: noaptea, uneori, sub Să­ţi vinzi partenerii de viaţă, intimitatea
brele colegilor şi profesorilor duşi spre tot în Paradis?! În „Facerea“, Dumnezeu lumina blândei lune, păşea somnambulic devenind un vodevil public, împlinit cu
ţări mai calde, în vacanţe nelimitate, zice: „Iată, Adam a devenit ca unul dintre peste capetele de fier ale paturilor – ştiind seninătate – o, ce alienare premeditată
revin printre noi în acele zile ale întâl­ Noi, cunoscând binele şi răul“. Bine, doar el ce face!... Stătea cu ochii pironiţi pentru fiecare partener de pat, o, ce
nirilor, escortându­ne, ascultându­ne, atunci ce rău era în cunoaşterea răului?! spre fereastra în care bătea luna – şi voia Artă de a proba – filmic, desigur! – cum
sigur supravieţuindu­ne fără teamă de Şi dacă Adam era egal cu Dumnezeu, de să ajungă la ea! Ce minune! Să ajungă, pe sentimentele profunde şi delicate îţi pot
boli! N­ar fi rău dacă în viitor Cohut ce Dumnezeu... Dumnezeu n­a părăsit şi propriile picioare, până la lună! Numai că rămâne străine, fără să pierzi nimic!...
Ioan şi David Voicu ar pune la cale şi o el paradisul, autopedepsindu­se pentru pedagogul de serviciu era întotdeauna un
întâlnire cu elevele ce­au absolvit şcoala tiran: – închidea, seara, toate ferestrele! În ultima clasă de liceu, în oglinda
în vara anului 1953, sub sigla „Liceului dreptunghiulară, destul de uriaşă,
Oltea Doamna“ şi a Liceului maghiar din expusă, spre vânzare, în vitrina unui
spatele Teatrului de Stat! Oare cum am magazin de pe „Corso“, am văzut o faţă
arăta în ochii lor? Cu elevele de la Liceul îngheţată privindu­mă, din singurătatea
maghiar o vreme am chiar făcut parte ei, cu un fel de ironie enigmatică, departe
dintr­o echipă de dansuri populare! Noi, de alintul unei iluzionări care să­mi
băieţii, valahii, eram harnici în ceardaşuri, indice, măcar puşteşte, vreo direcţie a
iar, ele, bozgoriţele, nu dispreţuiau deloc destinului. La ce facultate ar fi trebuit să
sârba în căruţă! Parcă eram absolut rupţi mă înscriu? aceasta era întrebarea zilei.
de istoria ce marcase Europa, sau poate Taică­meu, învăţătorul Traian Popescu,
că încercam, fără să ne dăm precis seama, după ce am terminat clasele primare în
să încropim o nouă istorie. Dănceu­Mehedinţi, a decis să nu intru
Când am ajuns şi eu la „Gojdu“, la vreo şcoală din Turnu Severin, ci să
nu se mai făcea Religie în şcoală. La mă înscriu la Normala din Oradea, fiind
Şcoala Normală „Iosif Vulcan“, de unde convins că o să înceapă Al Treilea Război
venisem, primisem un premiu la Religie. Mondial! În cel De­al Doilea, fusese rănit
Nişte cărţi şi o icoană pe carton! Vara, de trei ori! Voia să devin doctor – căci
în Dănceu­Mehedinţi, doi jandarmi bă­ în război medicii se află mereu în „linia
tuseră la noi în poartă, îngrozindu­ne: a doua“ şi au o şansă mai mare de a nu
erau anii când destui dănceni plecau în muri! Prima explicaţie a apariţiei mele în
vilegiatură în Bărăgan, iar din vârful gara de la Oradea­Mare a fost războiul!
unui munte sârbesc Tito agita o bardă (Mai înainte, când veneam la Păuşa, din
peste Dunăre! Cei doi negradaţi veniseră Oltenia, opream în halta Leş!) A doua?
Mama mea, învăţătoarea Maria Popescu,
absolvise Şcoala Normală în oraşul de pe
Criş! La Medicină la Cluj era înghesuială

Cronică literară Scrisul Românesc Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 11
Eseu
Mihai ENE

Poeţii romantici şi fascinaţia Orientului

Dintre toate disciplinele şi me­ ordin teoretic, structural, bibliografic şi mai potrivită pentru autorii analizaţi. figurilor non­antropice (zeii, monştrii şi
todele de abordare ale litera­ chiar analitic îţi poate pune. Ceea ce te În plus, Cătălin Ghiţă aduce în discuţie spiritele) reuşeşte să cuprindă esenţialul
turii, demersul comparatist convinge încă de la început este asumarea termenul de exotism, încă un concept reprezentării Orientului în poezia roman­
mi se pare, astăzi, cel mai incitant, fruc­ atât a limitelor, cât şi a viziunii asupra util, mai ales în raport cu alteritatea, cu tică europeană.
tuos şi ofertant. Însă, ca toate lucrurile subiectului, Cătălin Ghiţă ştiind foarte diferenţa şi diferitul. Cele două concepte
frumoase şi complexe, el este şi dificil, bine că nicio pierdere – foarte facilă, de vor primi şi o definiţie proprie, de fapt, Fără a intra în detalii, analizele trebuind
şi solicitant. Nu poţi intra pe teritoriul altfel – în exhaustivitate, niciun unghi de o sinteză a perspectivei din care sunt a fi citite pe rând, în integralitatea lor,
literaturii comparate dacă nu posezi vedere impropriu sau prea tocit nu pot privite creaţiile poetice romantice, în doresc doar să atrag atenţia asupra tehnicii
câteva calităţi sine qua non: cunoaşterea face deloc bine lucrării în ansamblul ei. care imaginaţia şi ficţiunea poetică joacă exegetice pe care autorul o mânuieşte
în detaliu a cel puţin două­trei literaturi Astfel încât, primele măsuri de precauţie rolul central. Am fost plăcut surprins, cu talent şi luciditate: în succesiunea
majore, cunoaşterea, măcar pasivă, a de asemenea, să constat importanţa te­ lor, analizele diferitelor texte permit, pe
două­trei limbi străine de circulaţie, care sunt luate încă din primele pagini, din oretică pe care o dă autorul unui autor de­o parte, comparaţia implicită, pe care
să­ţi ofere accesul nemijlocit la sursele Introducerea cărţii. Ele se precizează cu precum Victor Segalen, puţini cercetători o poate face orice lector, prin sesizarea
primare şi care să îţi contureze şi limitele atât mai bine în primul capitol al cărţii, observând atât de bine poziţia centrală pe punerii laolaltă a unor texte care surprind
bibliografice, din ce în ce mai extinse, „Tentativă de circumscriere teoretică“. care acesta o are într­o discuţie genera­ uneori prin afinităţile neaşteptate pe
ale cercetării, capacitatea de sinteză, de Ceea ce m­a atras de la bun început a fost lă despre percepţia Orientului, majorita­ care le degajă, deşi ariile culturale sunt
extragere a esenţialului şi o combinatorică perspectiva din care priveşte problema tea fixându­şi atenţia asupra mult mai foarte diferite între ele, spiritul roman­
ideatică superioară, care să­ţi permită autorul: una care, deşi înţelege importanţa conformistului şi mai europeanului tic insinuându­se în viziunea acestor
să avansezi ipoteze noi în domeniul contextului şi a abordărilor socio­politice Pierre Loti. poeţi atât de diverşi, în fond, pe de altă
investigat şi să intri în dialog, polemic, ale discursului literar, nu cade în mirajul parte, comparaţia explicită, pe care Că­
atunci când este cazul, cu opiniile diverse studiilor culturale, viziunii postcoloniale În fine, după acest periplu teoretic tălin Ghiţă o realizează, prin trimiteri
deja exprimate etc. asupra literaturii, optând, mai ales că foarte doct, informat, dar şi polemic şi permanente, atunci când simte nevoia, în
Toate aceste calităţi – şi altele în este vorba despre texte poetice, pentru o îndrăzneţ din punct de vedere conceptual, interiorul unei analize, la celelalte texte
plus, asupra cărora vom reveni – le privire estetică asupra creaţiei romantice. Cătălin Ghiţă trece la devoalarea propriu­ poetice avute în vedere. Este, de altfel,
demonstrează din plin Cătălin Ghiţă, lector El polemizează, de altfel, cu personalităţi zisă a modului în care se configurează singura posibilitate metodologică de a
universitar doctor la Facultatea de Litere academice precum Edward Said, a cărui spaţiul oriental în creaţia poetică a configura o panoramă cât mai complexă
a Universităţii din Craiova, în lucrarea perspectivă foarte ideologizată o respinge celor 12 poeţi, câte patru pentru fiecare şi mai clară a teritoriului investigat.
sa cea mai recentă, Orientul Europei ab initio. Mai mult decât atât, termenului literatură: Coleridge, Robert Southey,
romantice. Alteritatea ca exotism în poezia de orientalism, confuz şi încărcat de o Byron şi Shelley, Lamartine, Musset, Dincolo de apertura culturală extra­
engleză, franceză şi română (Editura tradiţie prolixă, îi preferă sintagma mai Vigny şi Victor Hugo, respectiv, Heliade­ ordinară, de erudiţia bine controlată
Tracus Arte, 2013, „Cuvânt înainte“ de simplă şi mai clară, lipsită de încărcătură Rădulescu, D. Bolintineanu, Alecsandri şi bine adecvată la discursul general,
Al. Cistelecan). Toate cercetările sale ideologică, de interes pentru Orient, mult şi Eminescu, fiecare, evident, doar cu niciodată ea nu sufocând textul, ci ser­
anterioare, de la doctoratul din România, producţiile reprezentative pentru relaţia vind dialogului ideatic şi formulării
despre poezia vizionară, sau doctoratul cu Orientul. Sunt perfect valabile şi ipotezelor, dincolo de materialul imens,
din Japonia despre William Blake şi motivările alegerii acestor nume, ele fiind excelent manevrat şi analizat cu minuţie
până la fermecătorul eseu Darurile zeiţei nu doar cele mai reprezentative, pentru din perspectiva propusă iniţial, mai
Amaterasu, despre experienţa japoneză, cele trei literaturi romantice, dar servind trebuie evidenţia şi stilul lipsit de ariditate
volum scris împreună cu soţia sa, Andreea şi foarte bine ideii centrale a cercetării. şi de orice urmă de pedanterie, în ciuda
Roxana Ghiţă, toate îl recomandă pe exactităţii informaţiei şi a apelului la
Cătălin Ghiţă ca unul dintre cei mai potriviţi Deşi, la prima vedere, poate părea multiplele surse necesare. Un stil dinamic,
cercetători pentru a întreprinde o astfel uşor desuetă, alegerea abordării tematice pe alocuri polemic, cu accente uneori
de cercetare. Atât frecventarea asiduă a a materialului de studiu se dovedeşte ironice, care destind atmosfera şi reuşesc
literaturii romantice, cât şi contactul direct una fericită, singura, poate, care să să transforme un studiu de specialitate
şi prelungit cu spaţiul asiatic (care este şi confere cercetării intersecţia necesară într­o lectură plăcută şi antrenantă.
unul livresc şi de structură intimă, nu doar pentru orice abordare comparatistă. Nici
un accident biografic sau un capriciu de organizarea cronologică, nici cea dife­ Orientul Europei romantice. Alteri­
aventurier) converg aproape obligatoriu renţiată, „pe autori“ sau literaturi, nici tatea ca exotism în poezia engleză,
spre acest demers care, mai devreme sau criteriul ariilor geografice sau, cu atât franceză şi română se prezintă ca una
mai târziu, tot avea să se nască. mai puţin, istorice, nu ni s­ar fi părut la dintre cele mai interesante cercetări
Şi nu putem decât să ne bucurăm fel de potrivit. Dimpotrivă, împărţirea de anvergură europeană din literatura
că a apărut aşa de devreme, deoarece analizei în studierea spaţiului oriental română contemporană, un studiu care
cartea este un regal pentru orice pasionat – natural sau artificial –, a poeticii ar merita tradus şi promovat, un model
de literatură şi mai ales pentru cei care figurilor orientale, de la colectivităţi de integrare posibilă a literaturii române
ştiu foarte bine cât de solicitantă este o şi cuplu, până la categorii individuale în largul context european, lipsit de
lucrare de acest fel şi câte probleme de (femeia, bărbatul, artistul, intecesorul accente encomiastice sau, dimpotrivă,
spiritual, Evreul Rătăcitor, războinicul, depreciative, echilibrat, lucid şi, din toate
tiranul, antieroul), cât şi a reprezentării aceste motive, credibil şi percutant.

→ mare, mereu! Mulţi candidaţi pe un loc! nu!... A fost una din marile izbituri ale colegi – şi­am devenit, frate, cadru ProfesorulderomânăZahariaMacovei
Pentru mine mai era un impediment – vieţii mele de până atunci, desigur, dar de nădejde... Dar până să mă văd în scria poezii... Adică: scrisese poezii! Nu

poate sugerat în oglindă de privirea de pe care n­o înghit nici azi! Nu înţelegeam jeb cu magicul carnet, am băsnit – ca ne spunea nici că scrisese, nici că mai

gheaţă, îngrozită în faţa zilei de mâine: nu ce se întâmplase! Am aflat, apoi, că... să­mi pierd urma! – că mă voi înscrie la scria!... Peste ani, am aflat că fusese

eram utemist! La examenul de admitere învăţătorul Traian Popescu avusese – Piscicultură, la Galaţi! Sau la Institutul într­un cerc al scriitorilor bucovineni

încă mai contau atâtea ingrediente! avusese! – nişte hectare de pământ!... de Teatru!... Scrisesem şi o piesă în III şi că!... El nu ne­a povestit niciodată

Mai păţisem o ruşine: fusesem... Păi, da, avusese, dar le cedase!... Nu mai (IV) acte: „Lupii“. Păcat că n­o mai nimic din activitatea sa literară!... Părea

nominalizat – în anul când s­au ales primii conta! Le avusese! Cedase, da, pământul găsesc azi!... Sper să n­o fi pierdut!... singur, singur, ca puiul cucului, în bătaia

pionieri în şcoli – să port şi eu cravată – asta ştiam! – ca să nu... vină vorba de Ataca o temă fierbinte: lupta cu fiarele vântului!... Nu dânsul mi­a ales... creaţiile

roşie! În ziua de Duminică, – primii Bărăgan, că Bărăganul nu era departe!... capitaliste!... Ideea era clară: aţâţătorii cu care am debutat în ziarul „Crişana“: o

pionieri din România au fost miruiţi Tot pentru mine cedaseră pământul – la război nu doar că pierdeau bătălia, poezie, semnată doar de mine, desigur,

într­o Duminică! – în curtea Liceului învăţătorul şi învăţătoarea Maria şi Traian ci împlineau ceva extraordinar, tragic: şi o proză, scrisă împreună cu Mircea

„Gojdu“ trebuiau să vină... toţi viitorii Popescu! Pentru mine şi pentru soră­mea, făceau ca lumea pe care o reprezentau să Bradu, dar iscălită doar de Mircea!... Ne­a

pionieri din oraş! Seara m­am spălat Viorica!... Cum să te baţi cu pământul, cu piară!... Moartea lor – în luptă dreaptă, debutat teribilul Stelian Vasilescu! O, să

pe cap, mi­am făcut bocancii cu cremă, un duşman dinainte victorios?! desigur! – însemna o eliberare a lumii de vezi cum se dilată timpul – şi lumea: anul

oho!... Şi dimineaţa, după ce­am mâncat Acum, că nu eram în UTM – tristeţe spaime, mizerie, de toate relele iadului acesta se împlinesc 60 de ani de când am

la cantina internatului cuvenitul ceai cu mare!... Până la urmă m­a ajutat pământului! Inegalităţii în materie şi debutat!!!...

pâine şi marmeladă, am fost anunţat că colegul de bancă Bodea Petru – şi alţi spirit i se punea punct!

12 Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 Scrisul Românesc Cronică literară
Poezie
Mihai DUŢESCU
Constantin M. POPA
Două cărţi
Nopţile albe
de dragoste

Marin Radu Mocanu – Dragoste timpurie când sau dacă am să încerc. O neputinţă... O infirmitate... Am ajuns în locuri
Infirmităţile nu sunt numai din naştere. La naştere am fost unde nimeni nu mă cunoaşte
De când am citit La Medeleni, carte care mi­a inflamat întreg, sănătos... Puteam să fiu şi infirm... Să stau prin anonymus notarius belit
anii primelor iubiri, pot spune foarte sincer că nu mi­a mai orfelinate... handicapat... să ajung să cerşesc. Cerşesc şi de vameşi suspicioşi
căzut în mână un roman al tinereţii juvenile atât de bine acum, de fapt... Dar nu se vede... Nu stau cu mâna­ntinsă. scotocind după metafore
scris, al inocenţei fără sfârşit, al devenirii şi maturizării unor Stau cu sufletul!... Ar trebui să zic, să mă rog: „Daţi­mi o mototolite în iluzorii bagaje
personaje prin şi pentru iubire. vorbă bună pentru sufletul meu infirm! Daţi­mi un tată, un
prieten, o soră pentru singurătatea mea. Daţi­mi un om la am ajuns la capătul nordic al lumii
Marin Radu Mocanu, scriitor cunoscut mai ales prin care să­mi deschid sufletul meu închis în beciurile vieţii! m­am strecurat către cercul polar
teatrul şi poezia sa, face un adevărat exerciţiu de stil, Beciurile copilăriei... ale adolescenţei!... Este o carte care ignorat trecut cu vederea
întrupându­se în tinerii care populează cartea, dându­le se citeşte cu bucuria întoarcerii în timp, a descifrării tainelor ocolit de locuitorii primordiali
autenticitate, vibraţie şi multă căldură. Dragoste timpurie adolescenţei fiecăruia dintre noi. prăbuşiţi în amintiri
este cartea unui copil excepţional, Miluş, urmărit în diverse asemeni transparentelor izvoare încremenite
etape ale vieţii, sunt expuse avatarele sale şi iubirile de o Ana Vida – Trăiri
puritate fără seamăn, relaţiile cu lumea din care provine, rup fâşii din harta sângerândă a insomniei
a târgului în care învaţă, anii studenţiei şi ai confirmării În peisajul poeziei oltene, Ana Vida face notă distinctă Hudson Apalaşii Labrador
profesionale, marile întrebări şi angajări sociale, adevărate tocmai prin virilitatea mesajului său liric şi nu printr­o în orizontul ispitelor abandonate rând pe rând
provocări pe care le depăşeşte. feminitate edulcorată, abundând în supersensibilităţi. Cartea caut aurora boreală
sa recentă, pe care o prezentăm în câteva rânduri: Trăiri, o nouă trădare un nou eşec
Noutatea cărţii este natura lirică a acestui tânăr, editura M. Duţescu, 2012, este un strigăt şi o lacrimă în dezlănţuire a neputinţei
transpusă în versuri de faţa unor realităţi dureroase pe care poeta le trăieşte: „Copii deşi învăţasem pe de rost înverşunat
mare prospeţime, de fie­ rătăciţi,/ cu feţe bătrâne,/ zbârcite,/ rânjesc strâmb/ mimând Manualul bunului sălbatic
care dată când încărcarea veselia/ şi inocenţa/ în oraşul­spital/ iremediabil pierdute.//
emoţională a unor trăiri o Sunt în pericol de moarte.../ Oraşul­spital/ împrăştie bacterii/ am privit cerul de­aproape
cere. Orăşelul său liniştit îi şi viruşi,/ complici ai dezastrului/ şi pieirii.“ de prea aproape
trezeşte reverii şi nostalgii, m­am trezit în cartierul sfinţilor
pagini care amintesc de Poeta plăteşte un preţ greu pentru dreptul la dragoste: (Saint­Antoine Saint Jacques Saint­Paul
Ghepardul, lui Lampedusa, „Prefer să mă retrag/ în profunzimea eului meu,/ unde tot ce Saint­André Saint­Hubert Saint Gabriel)
îl revedem pe principele e lumesc/ şi stricat/ reuşeşte/ să rămână fără ecou.// Prefer păienjeniş stradal indiferent
Salina călătorind în trăsura să pierd totul –/ prieteni, speranţe şi visuri.../ Să le păstrez,/ în faţa exilului ratat
sa spre Donafugata, cu faţa e zadarnic efortul!/ Prefer să câştig/ nefericire, singurătate/
acoperită de un praf fin, şi dreptul la iubire,/ prin moarte...“ nimeni nu mi­a spus să mă grăbesc
îmbătrânit deodată, parcă ar încă nu am obosit suficient
fi trecut o sută de ani peste Dragostea văzută ca o suferinţă continuă: „Experienţa încă am putere să merg
el: „La Poştă, funcţionarii iubirii –/ prilej de tortură./ Otrava gustată din lucruri/ şi­a deasupra apelor
vărsat gramul/ mortal de cianură/ peste suferinţa tainică a ca un gând resemnat ce urcă în măruntaiele zborului
dormitau şi ei, cu cafelele aburinde făcând gesturi leneşe, inimii.“ încă există cale de întoarcere.
plicticoase; una dintre poştăriţe abia îi scrise formularele
pentru recomandată către Doina; intră apoi în librărie unde Ana Vida a făcut, în ultimul timp, un progres remarcabil Laval, 14 februarie 2013
găsi aceeaşi amorţeală şi trecu cu privirea peste titlurile în ceea ce priveşte abordarea temelor lirice pe care ea le
cărţilor…“. foloseşte. Ea şi­a reînnoit repertoriul liric, dacă se poate Flacără şi iubire, care dă forma unui adevărat crez poetic.
spune aşa, a făcut acel salt calitativ pe care i­l cerusem după Emblematic este focul iubirii în care poeta se mistuie: „Poţi
Tânărul Miluş face facultatea în capitală şi începe ultima carte. Feminitatea ei este, de data aceasta, virilă, muri/ de flăcările interioare,/ mocnite, nevăzute,/ ca însetaţii
să mediteze la situaţia socială a ţării, la tensiunile după luând în poezie teritorii lirice noi, pendulând între speranţa de absolut,/ ca îndrăgostiţii/ cu suflet pierdut.// Iubirea e
revoluţie, la realităţile târgului său în care se întoarce şi tragicul existenţei, aşa cum scrisesem în prezentarea flacără,/ Flacăra e jar şi iubire...“
periodic: „se găseau de toate şi pentru toţi, numai că banii cărţii: „Am dansat o vreme cu viaţa­n carnaval,/ purtând
se topeau prea repede pe nesimţite, cele câteva întreprinderi armură de cavaler medieval./ Tânără, m­am visat vajnic Ana Vida crede totuşi în iubirea pură, singura care
productive de industrie uşoară amorţiseră, falimentând şi bărbat/ puternic, rece, calculat,/ având cetatea trupului de izbăveşte şi iartă: „Să dispară distanţa/ dintre mine şi lume!/
luând drumul fierului vechi“. apărat./ Dar platoşa de mucava/ m­a trădat,/ s­a dezintegrat,/ Din suferinţă/ să răsară iubirea pură,/ să culeg din lacrimi
mi­a dezgolit nurii feminităţii,/ mi­a revelat farmecul fericire,/ să trăiesc şi să iert din iubire!“
Romanul are un pronunţat ton liric, confesiunile vulnerabilităţii.“
personajelor sunt cheia în care se citeşte această carte.
Iată câteva rânduri concludente în acest sens: „Eu... eu Una dintre cele mai frumoase poezii ale volumului este
n­am încercat, dar... s­ar fi putut ca eu să... pot. Şi nu ştiu

Gabriel HASMAŢUCHI fără nicio şansă, Se vede-un punct
dar, totuşi, muşcă.
Paralele Clipele­mi trec din trup în timp.
Nişte secunde pietrificate Curgerea lor
Spre dimineaţă am adormit de prezent îmi erodează chipul
cu stiloul înfipt în pagină. se rostogolesc în viitor. ce­mi curge dintr­un pumn în altul,
Crezusem că atinsesem ca nisipul.
cel mai nordic punct Iniţiere
şi doream să mă fixez definitiv. Sunt prins acuma într­un gol
Eu stau pe marginea unei ferestre, şi sângele trecut prin vene devine
Şi tot spre dimineaţă de fapt e intrarea în labirintul păzit când apă, când foc, când aer, când nămol.
poliţia a descoperit un mort întotdeauna de Înţeleptul
în balta de cerneală care­mi interzice să caut centrul. M­apropii de oglindă şi mirarea
din bucătăria mea. Dar în noaptea aceasta el a plecat undeva. mă sparge­n valuri
S­a constatat că Aşa că intru, ştiind preţul pe care­l voi plăti: cum de ele e crăpată marea.
şi el atinsese cel mai nordic punct. până în centru voi pierde jumătate de viaţă,
de­acolo, înapoi, cealaltă jumătate. Se pierd în mine toate,
După fiecare examen mă umplu cu adânc
Prima zi nici n­am ştiut că a trecut. trecute clipe prin inimă
După fiecare examen, A doua zi am rămas fără mâncare şi fără apă. deja­s născute moarte.
pe scări În a treia zi am ajuns în centru:
rămâne deschisă o carte eram sleit, aproape de descompunere, Se vede­un punct
şi m­am prăbuşit la picioarele Înţeleptului. de­o nevăzută strălucire
despre viaţa de dincolo şi sângele se­nscrie în nisip
şi despre moarte M­a luat pe braţe şi curge într­o clepsidră cu uimire.
Flăcările ucid moliile şi l­am auzit plângându­mă
şi moliile muşcă din flăcări, şapte zile şi şapte nopţi Din volumul Puncte de fugă,
ca Ghilgameş pe Enkidu. în curs de apariţie la Scrisul Românesc

Eseu Scrisul Românesc Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 13
Ion PREDESCU
mine/ acest pahar…/ …şi tunetul îndepărtat şi pactul/ de
Cezar Baltag – par lui même bunăvoie încheiat cu soarta…/ Un simplu du­te vino/ între
ochiul soarelui şi bătaia de aripi/ a păsării oarbe/ ce­şi caută
N ăscut într­un topos al muntelui, Cezar afirmaţiei: „tu sunt eu“, împotriva alterităţii. Prietenul meu fâlfâit tot mai tragic/ în sângele meu/ loc de odihnă/…şi
Baltag va fi o personalitate structurată eşti tu, ceea ce presupune conceptul fundamental „Iubeşte Cel Neprihănit care priveşte în ochii tăi şi spune, «Tată/
de atributele „zonei“ (Andrei Tarkovski), şi fă ce vrei“ (Augustin) sau iubirea se divide dar nu se a venit ora, eu nu mai sunt în lume/ dar ei sunt şi le­am
care presupune „spiritus loci“ şi „forma mentis“ „trans­ împarte, sau în textul lui Gabriel Marcel: „Fără îndoială, dat numele tău/ şi plec din lume, iar lumea am învins­o/ şi
cendentul, care coboară “ (L. Blaga). „«Zona» pătrunde trebuie reacţionat cu tărie împotriva ideii clasice a valorii pentru ei mă rog,/ nu pentru lume/ Şi­i seară. Şi acum vin
omul, îl câştigă pe cale lăuntrică; pentru aceasta, el tre­ eminente autarkeia, a suficienţei de sine a sinelui. Perfectul la Tine»“.
buie să fie permeabil, deschis, capabil, adică încăpător, nu e cel care îşi e suficient sieşi, sau, cel puţin, această
trebuie să se fi debarasat de toate achiziţiile şi instru­ perfecţiune e cea a unui sistem, nu a unei fiinţe... Numai Omul în sine, Cezar Baltag, va fi simţit tragicul, prin
mentele exterioare, să se cureţe de crusta autismului un raport de la fiinţă la fiinţă poate fi numit spiritual. Ceea dispariţia soţiei sale, poeta Ioana Bantaş. De umbra morţii
izolant. «Zona» îl cucereşte pe cel ce s­a lăsat pătruns de ce contează e schimbul spiritual între fiinţe şi aici nu de
ea. Atunci el se poate întoarce, cum o face Cezar Baltag, respect e vorba, ci de iubire.“ (Jurnalul Metafizic, p. 207, Cezar Baltag, alături de Nichita Stănescu, Geo Bogza şi Nicolae Velea
afirmăm noi, aducând esenţa zonei în viaţa de acasă“: „O, interpretat şi de E. Levinas, Între noi: Încercare de a­l găsi
sângele meu luminos,/ O, trupul meu înflorit,/ Sunt fericit pe celălalt, Editura All, Bucureşti, 2000). va fi atins poetul în „Euridice şi umbra“, litanie pentru
că trăiesc/ Sunt fericit .“ (Inscripţie); sau cea plecată: „Stai la masă/ cu o bucată de pâine în mână/
„Ascultă în tăcerea deschisă şi întoarsă/ Cezar Baltag a ştiut să cultive şi pri­ şi împrejurul tău se aud vocile/ a doisprezece prieteni
La margine de veacuri, în vreme, undeva/ etenia cu preopinenţii care aveau idei absenţi/ care nu mai au umbră./ Te apleci către cel din
Unind energie din noi cum se revarsă/ diferite (modul cum a prizat postmoder­ dreapta/ vrei să­l strigi şi iată/ el nu mai răspunde/ la auzul
În cheltuire, fără a se epuiza/“. Aceasta nismul). (Memorabilă este, în acest sens, nici unui nume./ Frângi pâinea în două­spre­zece/, întinzi
în existenţa lui Cezar Baltag, acum la percepţia interpretărilor operei lui Mihai câte o bucată/ fiecăruia/ şi deodată toate vocile amuţesc/ şi
începuturi, după o copilărie a periplului Eminescu). deodată toate clipele încetează să curgă/ Nu mai e nimeni
naţional şi a mitologiei subiective. aici/ să te mai poată urma/ nu mai e nimeni/ să poată
A iubirii aurorale, „in statu nas­ Ar fi de discutat ideea relaţiei dintre măcar/ să te vadă/. Şi totuşi inima lumii/ e­acum/ un foc
cendi“: „Eram prea tânăr şi tăcut/ Şi credinţă şi filosofie, în concepţia lui nesfârşit care cântă/ întoarcerea în tine/ întoarcerea tuturor
te visam aproape zilnic…/ De­atunci Cezar Baltag. „De obicei, afirmă Al. în lumină“. (The Last Supper).
în anotimpuri ritmic,/ Te­am regăsit şi Paleologu, filosofia te depărtează de
te­am pierdut/ Vreau să am optsprezece Dumnezeu. În epoca Luminilor, cuvântul O plecare tragică, dar, probabil, pentru un bun creştin,
ani/ să iar iubesc întâia oară/ aceeaşi filosof era sinonim cu libertin, adică suportabilă, ca limită şi depăşire dacă între lumea de aici
umeri diafani/ robind un asfinţit de vară,/ liber­cugetător, adică necredincios, şi cea de „dincolo“ nu este graniţă „opacă“, ci vamă (M.
Evaporat aproape­n ani/ Iubirea arbore adică ateu. Vulcănescu). Dacă există moarte trebuie să existe şi
ciudat“… (Romanţa fără sfârşit). „înviere“ (D. Stăniloaie).
Vocaţia spre filosofie a omului Cezar Pe de altă parte, se cunosc destui filo­
Baltag, a raţionalităţii ca modalitate de sofi creştini: Toma d’Aquino, bunăoară, Ar putea fi apoi de conjecturat şi asupra afirmaţiei lui
existenţă: „Precum andriandul cel făcut Kierkegaard, Soloviov, Gabriel Marcel René Char: „Obsesia recoltei şi indiferenţei faţă de istorie“,
din aramă/ care arată chip de bărbat/ precum cel de la unul,/ şi alţii. Există cazul unui filosof mai gândindu­ne la opera şi viaţa lui Cezar Baltag. „Dacă
precum cel mai întâi cu vremea/ în locul său,/ precum cel mult sau mai puţin contemporan cu timpul istoriei, afirmă Albert Camus, nu conţine şi un timp
ce cu tragere de nume/ de la sine se zice/ precum de la noi, Nicolae Berdiaev, nu atât oscilant, al recoltei, istoria nu e, într­adevăr, decât o umbră efemeră
fierbinţeala/ şi de la miere dulceaţa/ că toate astea de la cât mai curând, receptiv şi faţă de ortodoxie şi faţa de şi crudă în care omul nu­şi are locul“ (Albert Camus, Omul
trup sunt/ de nu se pot privi în fiinţa/ că greul şi uşorul în catolicism, care declară că a ajuns la credinţa în Dumnezeu revoltat , colecţia Sisif, Editura Sophia, Bucureşti, 1994).
mărimi se privesc/ şi se aduc sub măsură/ sau în fiinţa de nu citind Sfinţii Părinţi, ci citind filosofia germană Se poate afirma, prin cuvintele filosofilor, că Cezar Baltag
sine/ adică în foc şi în pământ/ şi se duc înaintea fiinţei“. postkantiană şi idealistă. Căile Domnului sunt nebănuite s­a consacrat timpului său rostitor, casei pe care o apără,
(Pentru întregimea fiinţei) şi nenumărate. Zacharias Lichter al lui Matei Călinescu demnităţii celor în viaţă, primind, astfel, recolta, care
„Fiinţa“, conceptul de „fiinţă“, acum, va însemna ajungea la Dumnezeu şi Hristos de la fenomenologia devine sămânţă şi hrăneşte din nou, făcând să înainteze
un Cezar Baltag al comportamentului unei gândiri care husserliană. Unul dintre cei mai interesanţi gânditori istoria.
individualizează, personalizează (în sensul lui Berdiaev, de francezi contemporani, Gustav Thibon, azi mai mult decât
la „personae“. „A omului ce gândeşte şi care este înzestrat nonagenar, un om cu adevărat senin şi profund creştin, şi Omul nu poate decât să diminueze „Durerea lumii“,
pentru gândire şi pentru artă.“ Meditaţia lui, a lui Cezar cu adevărat filosof, adică iubitor de înţelepciune, ştie să ceea ce a întreprins şi Cezar Baltag. Mai mult, poetul pare
Baltag, începând de acum, atinge şi va atinge momente preţuiască şi să extragă esenţe întăritoare pentru credinţa să spună, precum Origene şi Karamazov: „dacă ei nu sunt,
teribile asupra morţii, asupra învierii şi asupra mântuirii. lui din Nietszche. Marea filosofie, reperele ei clasice sunt în toţi, mântuiţi, la ce bun mântuirea unui singur om“.
Altă valenţă a lui Cezar Baltag este aceea a prieteniei, a afara credinţei, iar aceasta, dacă e autentică şi profundă,
prieteniei creştine, care este capabilă de­a „restaura“ lumea este independentă de ele.“
interioară „a celuilalt“ într­un secol în care ideea prizată Cezar Baltag era un om religios, profund religios, dar
este: „eu sunt un altul“, Cezar Baltag instituie sensul şi un bun cunoscător de filosofie. Un, evident, „iluminat“,
„inspirat“. Poemele sale, trecând prin tragic, au o autentică
religiozitate: „Ah Soarele absent/ la miezul nopţii şi buzele
ce se deschid/ să spună: Dacă voieşti, îndepărtează de la

Calendar iunie

1 iunie 1958 – s­a născut Gheorghe Truţă, în com. 10 iunie 1896 – s­a născut Alexandru Busuioceanu, în Lipcani, azi Republica Moldova, m. 27 sept. 1945, pe
Călui, jud. Olt; Slatina, jud. Olt (m. 23 martie 1961, la Madrid); front;

2 iunie 1964 – a murit D. Caracostea, în Bucureşti, n. 12 iunie 1916 – s­a născut Alexandru Balaci, în com. 22 iunie 1951 – s­a născut Bucur Demetrian, în
10 martie 1879, în Slatina; Aurora, jud. Mehedinţi, m. 7 mart. 2002, Bucureşti; Craiova;

6/7 iunie 1881 – s­a născut Ion Minulescu, în 12 iunie 1939 – s­a născut Doru Moţoc, în com. 23 iunie 2000 – a murit Ion Nijloveanu, în Craiova, n.
Bucureşti, m. 11 apr. 1944, în Bucureşti; Câineni, jud. Vâlcea; 27 sept. 1913, în com. Oporelu, jud. Olt;

7 iunie 1939 – s­a născut Marin Beşteliu, în satul Gura 16 iunie 1944 – s­a născut Viorel Dianu, în com. 26 iunie 1904 – s­a născut Petre Pandrea, în oraşul
Văii, com. Podari, jud. Dolj, m. 15 nov. 2010; Bârsoiu, jud. Vâlcea; Balş, m. 8 iulie 1968, în Bucureşti;

8 iunie 1897 – s­a născut Atanasie Pop­Marţian, în 16 iunie 1951 – s­a născut Gheorghe Geafir, în com. 27 iunie 1976 – a murit Ion Dumitrescu, în Bucureşti,
satul Şerbăneşti, com. Nenciuleşti, jud. Vâlcea, m. 14 Negoi, jud. Dolj; n. 9 ian. 1914, în com. Optaşi, jud. Olt;
ian. 1969, în Bucureşti;
17 iunie 1888 – s­a născut Victor Papilian, în Galaţi, 28 iunie 1909 – a murit Ioan Crăciunescu, n. 1845, în
8 iunie 1933 – s­a născut Cristina Tacoi, în com. m. 15 aug. 1956, în Cluj; Castranova, jud. Dolj;
Pleniţa, jud. Dolj;
19 iunie 1973 – a murit Gabriel Georgescu, n. 4 sept. 28 iunie 1919 – s­a născut I.D. Sîrbu, în oraşul Petrila,
8 iunie 1877 – s­a născut Nicolae Vulovici, în Calafat, 1911, în Craiova; jud. Hunedoara, m. 17 sept. 1989, în Craiova;
jud. Dolj, m. 8 sept. 1916;
21 iunie 1951 – s­a născut Ioan Anastasia, în com. 29 iunie 1951 – s­a născut Mihai Sporiş, în satul
9 iunie 1948 – s­a născut Mircea Pospai, în com. Turburea, jud. Gorj, m. ian. 2009; Robeşti, com. Câineni, jud. Vâlcea.
Cernăteşti, jud. Dolj;
22 iunie 1919 – s­a născut Florin Dumitrana, în oraşul

14 Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 Scrisul Românesc Eseu

Reflecţii şi Şerban Cultura Digitală – între agonie şi extaz (XX)
Reflexii CENTEA
Variaţiuni pe o temă de Pi

R ecenta vizionare a fil­ – în versiune Yann Martel – îi calcă pe poţi pierde în virtual, adică în altă lume, devenirea noastră iese din matca ei natu­
mului­alegorie pe care urme cu onoare şi „panache“. Pentru că ca apoi să te poţi regăsi. Să te arunci, ca rală şi îşi pierde sensul şi direcţia. Com­
Ang Lee l­a creat după autorul nu este un neofit. El a traversat Pi Patel în barca lui, în plutire nebună paraţi cu Pi Patel, am decăzut cu mult:
romanul omonim al lui Yann Martel (în lumea Hindu cu acelaşi rucsac în spate, pe deasupra oceanului virtual al culturii în faţa naufragiului său tragic şi a super­
ediţie princeps Life of Pi, Knopf, Toron­ cu acelaşi creion în mână şi cu ochii la fel informaţiei, ştiind că te vei pierde şi că bei sale supravieţuiri, naufragiul nostru
to, 2001 – cu multiple traduceri româ­ de larg deschişi. Ca şi Eliade, el a înţeles te vei regăsi. Ce gust dulce este acela al virtual de azi şi supravieţuirea noastră
neşti la Humanitas, Univers, Polirom ...) că universul indian nu se articulează la victimei în derivă... Atunci când deriva virtuală de mâine pălesc. De aceea, para­
mi­a readus în atenţie această redutabilă fel ca cel occidental. Lume a filigranului e virtuală, atunci când te poţi regăsi deşi frazându­l pe Roger Callois în dizertaţia
fantezie, citită cu pasiune atunci când, la şi a distincţiilor excesive, cultura indiană fusese­i propulsat, într­o clipă, oriunde şi sa despre fantastic, cred că digitalul este,
începutul deceniului trecut, nu era decât nu afirmă ci sugerează. Profunzimile ei, nicăieri. Şi astfel fantasticul – ca gen li­ din punct de vedere cultural – şi în ciuda
o simplă modă locală vânturată de cer­ „abia­nţelese, pline de­nţelesuri“, nece­ terar şi ca ontologie – îşi găseşte cel mai utilităţii sale incontestabile – o încălcare
curile literare cam prăfuite ale Montrea­ sită un intelect forjat pe măsură în cre­ aprig concurent pe care l­a putut avea severă a ordinii recunoscute şi o ruptură
lului. uzetul dintre văile Gangelui şi piscurile vreodată, în Internet. impardonabilă cu trecutul structurat care
La trecerea unui deceniu, plăcerea Himalayei. ne­a format.
lecturii a rămas intactă. Anii au trecut cu Ele, şi numai ele, credem noi, permit
bine peste Viaţa lui Pi: cartea şi­a păstrat Produs al unui multiculturalism sofis­ ca virtualul să capete substanţă, să se pe­ Cu atât mai mult deci, recitit după un
frăgezimea expresiei, intriga ei a rămas ticat, indus din fragedă copilărie de fami­ treacă dincoace de ecran. Ele şi numai deceniu, Pi Patel îmi apare ca un arhetip.
la fel de învăluitoare, iar culoarea ei a lia sa – diplomaţi franco­canadieni aflaţi ele, credem noi, ne învaţă că existenţa Ca figură umană, şi­a păstrat autenticita­
continuat să emane finele miresme ale permanent pe drumuri – Yann Martel s­a pământească nu este suficientă şi că din­ tea, dar anii i­au adăugat un simbolism
etosului indian. Dar anii au trecut şi pes­ născut în Spania, a trecut prin Scilla şi colo de foame şi de sete şi de nevoi co­ bogat care îi dau statura unui model.
te mine... ca nori lungi pe şesuri... şi ei Caribda culturală a cinci continente şi mune, viaţa noastră are nevoie de iluzie Pentru generaţia pierdută a haosului in­
mi­au nuanţat perspectivele, făcând ca se simte acum, în floarea vieţii, în egal şi de speranţă, de fantezie şi de mister. formaţional, Pi este o călăuză, care luptă
confort oriunde, în lumi şi limbi diferite, cu situaţii, cu propriile limite, cu lumea
aventura lui Pi Patel, dispărută „ca în­ fie ele orientale, fie occidentale. Tocmai Tocmai acest gând a făcut ca lectura veche care se scufundă şi cu lumea nouă
ghiţită de ape“, să facă loc bănuielii, du­ de aceea, poate, romanul acesta subtil – să­mi fie poticnită, bănuitoare şi cu „ar­ care îl respinge. Tragedia lui poate fi tra­
biului şi unor ciudate asociaţii de idei. A ce­mi pare atât de rupt de modernism – a riere­gout“ bizar. Am realizat că, pen­ gedia noastră, foamea şi singurătatea lui
rezultat astfel o lectură mai degrabă po­ putut câştiga în zilele noastre o asemenea tru mulţi dintre noi, Internetul este noul sunt ale noastre, iar naufragiul lui livresc
ticnită, suspicioasă, lipsită de cursivitate, audienţă. ocean al lui Pi. Prin el evadăm într­o via­ este, probabil, oglinda perfectă a unui
de o certă savoare, dar de un „arriere­go­ ţă paralelă, prin el ne dedublăm în lumea naufragiu cultural colectiv, real, dur, ne­
ut“ bizar. Şi totuşi, e ceva straniu: cum de o ata­ ficţiunii, prin el părăsim aridul existenţei. milos. Pe care vom tot refuza să­l accep­
re prezentare domoală, o atare naraţiune Cu cât e cotidianul mai blazat, cu atât mai tăm, până în clipa în care vom realiza că
Mă întrebasem, încă de la prima lec­ abstractă, o atare simbolistică ocultă să fi rapid urcăm în barcă şi... hopa în lumea a devenit inevitabil.
tură, cum ar fi arătat existenţa lui Pi de ar putut naşte un ecou atât de amplu? Poate virtuală, cu o foame de fantastic măcină­
fi fost scrisă de Mircea Eliade. Chestiu­ lumea noastră, nebună şi agitată până la li­ toare, cu o poftă de ludic ce nu mai per­ Da, avem nevoie de miraculos şi de
nea nu e retorică, nici asociaţia gratuită. mita isteriei, să lase la o parte dinamismul mite nici negaţie, nici stavilă, nici gard. fantastic pentru a evada. Avem nevoie de
Eliade a fost singurul pilon al culturii ro­ şi să parieze din nou pe meditaţie? Greu o platoşă împotriva realităţii aspre a lu­
mâne (secundat doar de Sergiu Al­Geor­ de crezut. Ca şi fantasticul, Internetul este sen­ mii exterioare. Literatura fantastică – şi
ge) care a pătruns gândirea indiană în zorial. El dă senzaţia că imaginarul Internetul de altfel – ne pot permite să
toată subtilitatea ei, imposibil de înţeles Deşi, dacă mă gândesc mai bine, rea­ devine real. Timpul se opreşte, magia credem că în viaţă ni se pot întâmpla şi
fără un contact profund cu civilizaţia lizez că opoziţia dintre stridenţa moder­ ecranului vine cu descântecul ei, spaţiul lucruri minunate. Dar, pentru o anumită
Gangelui. Având şi pana necesară pentru nismului tantos şi incertitudinea fluidă se dilată şi navigarea pe Google se me­ generaţie, cultura digitală actuală a trecut
a o descrie, Eliade ne­a lăsat moştenire a cugetării poate fi o dihotomie fertilă. tamorfozează într­o acţiune aproape ritu­ graniţa uzului şi a devenit abuz. Pentru
pagini complexe, capodopere ale fantas­ Poate că, banalitatea vieţii cotidiene şi ală. Căci nimeni nu poate nega ritmicul cei – atât de mulţi – care îşi trăiesc viaţa
ticului, şi în această privinţă Viaţa lui Pi contrariul ei – intelectualizarea intensivă aproape ocult al acţiunilor noastre: cer­ în faţa ecranului şi nu mai ştiu cum arată
– se atrag. Poate că, heterogenului glo­ cetăm aceleaşi site­uri, ne conectăm pe un câmp cu flori, oceanul Internetului a
balizator al secolului 21 şi tentaţia unei aceeaşi reţea socială, consultăm aceeaşi devenit o patologică dependenţă.
izolări omogene şi patriarhale se regă­ adresă de mesaje, urmărim repetitiv ace­
sesc deja, undeva la o jumătate de drum. leaşi evenimente, ne ciripim pe Twitter Pentru ei – şi pentru noi toţi – Pi devi­
Poate că existenţa noastră înecată în pla­ cu aceiaşi indivizi şi ne tocim mintea pe ne model. El nu este doar un înfrânt al ce­
titudini simte din nou tentaţia ludicului, a bloguri ce vorbesc de aceleaşi şi aceleaşi lor două lumi, ci un supravieţuitor al lor.
ambiguităţii, a deghizării irealului în real lucruri. În acest timp, cu cât prietenii de El nu este un oarecare Pi, ci chiar... acel
sau, cum ne spunea Eliade, a camuflării pe Facebook ne atrag mai mult, cu atât π! Nu doar un banal „trei virgulă paişpe“,
sacrului în profan. suntem mai singuri. Cu cât cantitatea ci un număr prim, nobil, infinit, pe care
informaţiei ne inundă mai mult, cu atât ordinea dată de Dumnezeu l­a semănat
Da, poate că avem – stringent – ne­ ştim mai puţin. Cu cât ne hlizim mai abi­ pe undeva prin fundamentele existenţei
voie de fantastic, de virtual. Şi, în cultura tir la platitudinile de pe YouTube, cu atât noastre. Tocmai pentru a ne contura, cu
noastră post­modernă, unde să găsim vir­ suntem mai trişti. Cu cât învârtim mai minunată grandoare şi exactitate, cercul
tualul – şi fantasticul – mai bine decât în multe credite şi plasamente prin conturi vieţii.
Internet? virtuale, cu atât suntem mai săraci.
Prin el, cartea lui Yann Martel rămâ­
DEX­ul ne învaţă că Virtualul există Cu o astfel de existenţă virtuală re­ ne exemplul unei deveniri. Citită după
numai în posibilitate, nu şi în act. Virtu­ petitivă, cu un astfel de ambitus mental un deceniu, frumuseţea ei a rămas intac­
alul nu s­a produs şi nu se va produce. minimalist şi cu o asemenea deteriorare tă. Şi, cred, va continua la fel în viitor.
El este rodul unirii unor imagini într­un a raporturilor dintre individ şi ambient, Căci nu ştiu cum vor trece anii peste via­
anume no­man’s land de după ecran, Internetul devine, pe negândite, o pertur­ ţa mea, dar ştiu că ei vor trece minunat,
sau altfel spus, de dincolo de realitate. bare majoră a ordinii fireşti a realităţii. „abia­nţeleşi dar plini de înţelesuri“, pes­
Dar Doamne, ce ispită, să­l poţi atinge! Pentru că, alături de timp şi spaţiu, însăşi te Viaţa lui Pi.
Ce tentaţie, ce nălucă, ce seducţie! Să te

Eseu Scrisul Românesc Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 15

„Am învăţat mult de la Balzac Din partea Dumitru Radu
cealaltă POPA

şi Faulkner...“

„Am ajuns la Paris în anul 1950. toate genurile vechi creează un gen Se scriu numai şi numai romane sociale. Assis.“
Nu cunoşteam pe absolut nimeni. nou, cu majusculă, Romanul. Care este Balzac însuşi se va simţi silit să rupă Se sugerează că ar exista o linie
Războiul, sau mai bine zis urmele diferenţa dintre roman şi alte arte? În această regulă. Romane precum Peau
sale erau încă prezente. Oraşul era roman poate intra totul, tot ceea ce du chagrin, Seraphita, Louis Lambert de modernitate romanescă latino­
foarte trist. Nu aveam prieteni. Atunci istoria, critica, jurnalismul şi chiar scapă de constrângerile realismului americană ce ar trece prin Machado
am decis că Balzac va fi ghidul meu poezia nu pot să exprime. E arta cea mai social. Astfel, Balzac o rupe cu tradiţia de Assis şi ajunge la marea explozie
personal, că citindu­i romanele voi găsi vastă care poate cuprinde orice. Între de el însuşi inventată! „Nici nu se putea a romanului din a doua jumătate a
ceea ce căutam. Aşa am şi făcut. Timp altele, romanul, datorită lui Cervantes, altfel, spune Fuentes, căci Balzac este secolului XX. „O modernitate nu numai
de săptămâni şi săptămâni de zile am începe să critice lumea ba se critică un scriitor şi nu un cronicar. Trebuia romanescă, precizează Fuentes, dar şi
citit Balzac cu o asemenea intensitate chiar pe sine însuşi“. să acorde un spaţiu de manevră ace­ poetică. După părerea mea, secvenţa
încât în fiecare zi vizitam locurile din lei realităţi imprendibile care este acestei linii este următoarea: Machado
oraş descrise de el, urmând parcursul De altfel, într­un celebru studiu imaginarul şi care are autonomia de Assis, Ruben Dario, Pablo Neruda,
indicat cu exactitate de maestrul meu!“ Fuentes scrisese că, de la Cervantes sa bine determinată. În loc să fie o Cesar Vallejo, Alejo Carpentier, Jorge
încoace, critica literară se proiectează realitate care reflectă lumea, aceasta Luis Borges, Jose Lezama Lima. Pe
Aşa debutează un interviu inedit, din paginile cărţii în lumea dinafară, anunţă de fapt o altă lume, ceea ce urmă, noi.“
acordat de Carlos Fuentes lui Massimo rămânând, în acelaşi timp, în interiorul odată se numea lumea iminentă. Louis
Rizzante în 2011, şi publicat de curând romanului. Pentru prima dată asistăm Lambert, de exemplu, este un roman ce Unde rămân atunci Kafka şi
în revista Nuovi Argomenti. Bineînţeles, la o critică a creaţiei romaneşti chiar prefigurează omul lui Nietzsche, un om Faulkner, atât de îndrăgiţi de scriitor?
influenţa lui Balzac nu diminuează cu în interiorul operei, o critică a creaţiei atât de inteligent încât devine nebun!“
nimic „şcoala“ de bază a literaturii lui în creaţie. „De la Cervantes încolo, „Ei sunt extrem de importanţi!
Fuentes care se trage, în mod evident, continuă Fuentes, se întâmplă ceva Confruntat cu realitatea că tradiţia Şi tot aşa este şi Hemingway. Vreau
din Cervantes. Dar mai este şi Faulkner, minunat. Romanul nu mai are sfârşit, Waterloo, a romanului de critică soci­ însă să spun, pur şi simplu, că există
adaugă laureatul Premiului Miguel de nu se mai încheie ci rămâne deschis. De ală, a făcut carieră remarcabilă mai un patrimoniu, o ereditate a Americii
Cervantes pentru literatură, şi tradiţia ce? Pentru că este destinat cititorului ales în Europa, dar şi pe alte meleaguri Latine. Neruda şi Vallejo scriu exact în
gongoristă. Face această precizare pen­ care e, de acum, unicul ce poate să pună în mare parte a secolului XX, Carlos aceeaşi perioadă de timp cu Jorge Icaza
tru că, un critic american al cărui nu­ cuvântul sfârşit. E cititorul cel care Fuentes răspunde sec: „Acelea sunt şi toţi realiştii latino­americani, dar nu
me nu şi­l mai aminteşte, nu îl stima decide şi nu romancierul, cititorul ce non­romane. Şi noi, în America Latină, au absolut nimic de a face cu ei. Eu,
prea mult pe Faulkner, numindu­l în devine un al doilea autor al romanului. am avut o lungă perioadă naturalistă. Cortazar, Garcia Marquez şi toţi ceilalţi
derâdere un Dixie gongorist. Pentru Cred că orice romancier simte asta. Eu Dar am avut norocul să primim un suntem de partea poeziei şi imaginaţiei
acel critic a compara opera lui Faulkner nu am scris niciodată sfârşit la finele mare ajutor în a o depăşi, chiar dacă, lui Neruda şi Vallejo, şi nu de partea
cu aceea a lui Gongora era, sau vroia să vreunui roman de­al meu!“ pe moment, nu ne dădeam seama aşa­ziselor romane bananiere. Tradiţia
fie, o insultă, câtă vreme pentru Fuentes de unde vine. Numele acestui ajutor se alege ca o opţiune clară, nu vine ca o
este un elogiu. În legătură cu tradiţia, Şi mai este încă ceva. În tradiţia care este Machado de Assis, cel mai mare impoziţie. Când tradiţia îţi este impusă
scriitorul a descris întreaga istorie a se trage de la Mancha, critica realităţii romancier latino­american al secolului eşti un scriitor sfârşit!“
romanului modern ca o pânză ţesută de trece prin crearea acelei realităţi. al XIX­lea. L­au citit mai toţi scriitorii
două şcoli şi linii de forţă: aceea din la Romanul cervantesc se deschide larg acelui boom din care fac şi eu parte. Lui Revista şi Editura
Mancha şi cea de la Waterloo. Despre imaginaţiei, concepând­o nu mai puţin Cortazar îi plăcea extrem de mult. Da,
ce este, de fapt, vorba? reală decât Istoria. E o mare diferenţă cred că l­am citit cu toţii, căci reprezintă Scrisul Românesc
faţă de tradiţia ce el o numeşte de la legătura cu realitatea noastră literară
„Mai întâi de toate, explică Fuentes, Waterloo, unde seriozitatea faptelor profundă. Eu nu mă regăsesc deloc în CONCURS DE DEBUT
este Cervantes. El continuă să fie cel reale câştigă întotdeauna în faţa jocului Jorge Icaza sau în Romulo Gallegos.
mai mare scriitor din istoria romanului. imaginar. Se întreabă Fuentes: cine oare Nici măcar în Emilio Rabasa. Nu mă Se adresează celor care nu au
Practic, el a inventat romanul. Cum? a mai scris în secolul al XIX­lea romane simt, literarmente, acasă când citesc împlinit 35 de ani şi nu au debutat
Integrând toate genurile: pastorala, precum Don Quijote, Tristram Shandy romancierii mexicani ai secolului al publicistic sau în volum.
picarescul, epicul, nuvela occidentală, sau Jacques le fataliste? Atunci când XIX­lea. Dar mă simt acasă în operele
poveştile arabe... A creat un roman al începe romanul de realitate socială, unui brazilian pe nume Machado de Concursul se desfăşoară în urmă­
romanelor în care este totul, în care lumea imaginarului autonom dispare. toarele secţiuni: poezie, proză, teatru,
eseu.

Lucrările vor fi semnate cu un mo­
tto, care se va regăsi, de asemenea, şi
pe un plic închis ataşat manuscrisului.
El va cuprinde numele şi prenumele
concurentului, data de naştere, adresa,
numărul de telefon şi premiile obţinute
la alte concursuri literare.

Manuscrisele vor fi trimise, până
la data de 1 septembrie 2013, pe
adresa:

Revista – Editura

Scrisul Românesc,

str. C. Brâncuşi, nr. 24, Craiova.

Un juriu alcătuit din critici şi isto­
rici literari va acorda câte un premiu
pentru fiecare secţiune, separat pentru
revistă, separat pentru editură.
Relaţii suplimentare se pot obţine la

Tel: 0722/753 922; 0351/404 988

Scrisul Românesc Eseu

16 Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013

Scrisori Deyan Ranko Pornografii americani
din BRAsHICH „cu carte“

America

Pornografia pe internet a „lo­ avut cu el au fost scurte, dar semni­ numere, revista Eros a tipărit scrieri ale Porter reclamantă, împotriva înstăritelor
vit mortal“ genul erotic. Li­ ficative pentru mine. Am aflat că citise lui Ray Bradbury (Decanul literaturii acuzate: revistele Viva şi Penthouse, în­
teratura erotică clasică (mă Aşteptându­l pe Godot a lui Becket, ştiinţifico­fantastice), Guy de Maupassant tr­un proces adus în faţa Curţii Supreme
gândesc la Les Onze Mille Verges de în versiunea franceză originală (En şi Mark Twain, poezie de John Wilmot, din New York. Şi aşa l­am întâlnit eu
Apollinaire, la Povestea lui O de Pauline Attendant Godot, 1953), înainte de a o al doilea Earl de Rochester, precum şi un pe Bob Guccione. Procesul s­a încheiat
Réage, Delta lui Venus şi Păsări Mici publica în engleză. Revista sa Evergreen portofoliu de 18 fotografii de Bert Stein, de comun acord, iar eu am fost invitat
de Anaïs Nin, Tropicul Cancerului şi Review a publicat scriitorii generaţiei ilustrând­o pe Marilyn Monroe proaspăt să sărbătorim momentul la Lutèce, un
Tropicul Capricornului de Henry Miller) Beat, autori din anii 1950, preocupaţi decedată, amanta lui Jack Kennedy, restaurant francez al lui André Solter,
nu mai este nici scrisă, nici publicată în mai ales de stiluri noi în scris, de igno­ fratele lui Bobby. Eros, cu copertele despre care Julia Childs a spus că este „cel
zilele noastre de edituri ca Olympia Press. rarea standardelor existente, de sexua­ sale de carton şi hârtie lucioasă a fost o mai bun restaurant din Statele Unite“.
Un recent top al publicaţiilor erotice lităţi alternative şi de experimentări cu publicaţie „cu clasă“.
a inclus cartea Cincizeci de nuanţe de droguri, ca William Burroughs, Alan Bob Guccione nu era nici pe de
gri, o carte vulgară, supranumită „mami Ginsberg, Jack Kerouac sau Lawrence În 1970, Ginzburg a publicat Avant parte asemenea revistei sale. A absolvit
porn“! Ferlinghetti. Mi­a mărturisit că îi place Garde, o altă revistă provocatoare, cu Academia Blair, o şcoală particulară de
Îmi aduc aminte de zilele când scriitorii Ike şi Tina Turner, câştigând pe loc sim­ grafica demnă de amintit a lui Herb elită. Prânzul s­a prelungit într­o întâlnire
americani de literatură porno, precum şi patia clientului meu şi bilete de favoare Lubalin. Avant Garde a fost prima de patru ore, cu subiecte mergând de
artiştii plastici cu aceeaşi tematică se aflau la concertul din teatrul Beacon din New revistă ce a publicat fotografia unei la discuţia ultimului număr din Omni,
în avangarda domeniului. Am întâlnit trei York. Ziarul Time Magazine l­a supra­ femei însărcinate pe copertă: astăzi fapt revista sa de ştiinţă şi cercetare, la
dintre ei, fiecare unic în felul său. Barney numit „Bătrânul Colprotor obscen“, dar obişnuit. Este oare posibil ca o revistă prima lui iubire pentru pictura clasică, la
Rossett, proprietarul editurii Grove Press – istoria i­a dat dreptate. ce a publicat Gravurile Erotice ale lui producerea şi filmarea filmului Caligula,
cunoscut pentru revista Evergreen Review Picasso şi articolul „Atracţia Muzicii cu Gore Vidal, autorul scenariului, şi
– a fost prima mea legătură cu lumea Editorul revistei Eros, Ralph Ginz­ Folk: O Opinie de marcă“ scris de vinietelor lui John Gielgud şi Peter
intelectualilor porno. Întâmplarea a făcut burg, deşi condamnat pentru obsceni­ William O. Douglas, judecător la Curtea O’Toole.
ca unul dintre clienţii mei, un impresar tate, nu a fost un pornograf. La vremea Supremă, să fie obscenă? Deşi Eros şi
de concerte, să fie interesat de închirierea când l­am cunoscut, petrecuse deja 8 luni Avant Garde erau preferatele „reclamelor Acest prânz a fost începutul unei serii
unui bar cu un spaţiu de spectacol aferent, dintr­o condamnare de 5 ani în închi­ din New York şi ale directorilor de edituri de întâlniri culinare în reşedinţa sa din
într­o clădire situată în zona Greenwhich soarea federală. Deşi nu era, arăta exact de artă“, în 1971 şi­au încetat apariţia. Strada 67 Est, reşedinţă ce era antiteza
Village din New York, clădire ce aparţinea ca un „colportor obscen“: mărunt, cu Infecţia pornografiei le­a distrus. Ralph reşedinţei Casa Bunny din Chicago, a
lui Rossett. Editura sa publicase doi ochii ascunşi în spatele unor ochelari Ginzburg a trăit din publicarea revistelor lui Hugh Heffner, creatorul lui Playboy.
câştigători ai premiului Nobel, Samuel de plastic cu rame mari, negre, evitând Eros şi Avant Garde. Barney Rossett a Deşi avea o piscină în subsol, casa era
Beckett (1969) şi Pablo Neruda (1971), contactul direct vizual, vorbindu­ţi cu dus­o foarte bine din editura sa Grove modestă, aproape puritană, iar prânzurile
urmaţi mai târziu de încă trei autori, capul aplecat. Ginzburg a tulburat sensi­ Press. Bob Guccione, cel de­al treilea mai degrabă întâlniri spartane, în jurul
Octavio Paz (1990), Kenzaburō Ōe (1994) bilităţile de irlandez catolic ale lui Bobby pornograf pe care l­am cunoscut, a unor teme intelectuale.
şi Harold Pinter (2005). Kennedy. La rândul său, Robert Kennedy, devenit multi­milionar datorită revistei
Eram un mare admirator al lui Rossett. în calitatea sa de ministru de justiţie, l­a sale Penthouse. Am zărit un Modigliani, un Picasso,
Publicase Tropicul Cancerului şi Tropicul condamnat pentru distribuirea prin poştă un Matisse şi Degas pe după un colţ, dar
Capricornului ale lui Henry Miller, Iubitul de „literatură obscenă“. Frumoasa Margaret Ashley Porter nu era nicio fanfaronadă în faptul că le
doamnei Chatterley de D. H. Lawrence, lucra ca model în New York­ul anilor avea. A publicat şi a susţinut rapoartele
precum şi numeroase alte scrieri contro­ Scrierile Eros, Manualul de Promis­ 1970. Una dintre fotografiile ei a apărut scrise de Seymour Hersh (deţinător al
versate. La vremea aceea eu eram un tânăr cuitate selectivă a Femeii Casnice, pre­ pe coperta revistei Viva, Revista Inter­ premiilor Pulitzer şi Polk) precum şi de
avocat cu numai câteva procese la activ, cum şi altele din aceeaşi categorie, au naţională a Femeii, parte din imperiul James Davidson, a publicat scrieri ale
iar el se judecase în toată ţara, chiar şi fost declarate la proces a nu fi obscene. publicistic al lui Bob Guccione. Viva unor autori notorii, iar articolele scrise de
în faţa Curţii Supreme a Statelor Unite, Ginzburg însă trimisese solicitări de nu era nicidecum Penthouse, ci o re­ el au fost onorate de către Universitatea
fiind reprezentat de avocaţi de marcă, şi abonamente pentru revistă de la Oficii vistă sofisticată, cu Anna Wintour Brandeis. Dacă ar fi să îi atribui o etichetă
câştigând procese de referinţă în favoarea Poştale în statul Pennsylvania. Ginzburg (acum editor la Vogue) drept editor de lui Bob Guccione, ar fi „Un Pornograf
libertăţii de exprimare. Politicos, educat, a a fost condamnat nu pentru obscenitate, modă. Reproducerea fotografiei lui renascentist virtuos“.
înfruntat autorităţile, s­a luptat cu sistemul ci pentru reclame ce se adresează Margaret pe coperta revistei fusese fă­
şi a câştigat. „intereselor senzuale“ trimise prin poştă: cută fără permisiunea ei, şi fără a o Cei trei pornografi literaţi au contribuit
Cele două întâlniri pe care le­am cu alte cuvinte a fost încă un miel de compensa, încălcând legea de respectare la definirea imaginii culturale a Americii,
sacrificiu pe altarul pornografiei. a intimităţii personale din statul New poate adăugându­i, poate scăzându­i din
York. Astfel a devenit Margaret Ashley valoare, depinde din ce parte priveşti.
În scurta sa viaţă publicistică de patru
Traducere de
Alexandra CARIDES

Proză Scrisul Românesc Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 17

Continuare din pag. 32 Carmen FIRAN

ÎNVIERE în Arkansas

Î n aeroportul din Houston, numit împuşcat.“ Se uită la mine neîncrezători. mânem acolo peste le plăteşte ajutoare sociale şi pensii. Unii
G. Bush, aveam de stat peste „Vin de afară, l­am văzut, e mort.“ „Şi dacă noapte. Afară plouă aleg pustietatea, alţii sunt probabil obligaţi
două ore până să ne îmbarcăm nu­i mort?“, murmură o femeie vajnică. răutăcios, cu rafale de să recurgă la ea. Unii se ascund în natură
pe zborul spre Little Rock, orăşel al cărui „Mă rog, e grav rănit, l­am văzut“, o ţin eu vânt, hotelul Mariott de forfota oraşelor, alţii de lege. Locuri ca
aeroport se cheamă Bill Clinton. Doi foşti pe­a mea, „poliţia e aici, s­a încheiat“. Dau străluceşte sub cande­ acestea se repetă şi se multiplică în multe
preşedinţi iubiţi de americani, fiecare pe să mă ridic în genunchi, un bărbat cu părul labre imense, restau­ state de­a lungul şi de­a latul ţării, iar
jumătate. L­am lăsat pe soţul meu la poar­ strâns într­o coamă la spate şi un tatuaj rantele sunt pline de negri frumos îmbră­ America merge mai departe, conservatoare
ta de îmbarcare să citească liniştit şi am mare pe umăr îmi spune printre dinţi: „Nu caţi, doamne cu pălării colorate şi bărbaţi în mijloc şi democrată pe margini, un balaur
decis să ies afară să fumez o ţigară. Timp s­a împuşcat, l­au împuşcat.“ Accentuează: în costume elegante, veniţi la o întâlnire a fabulos cu nenumărate capete ridicate spre
aveam suficient. În niciun aeroport ame­ „L-au împuşcat.“ „Cine?“ „FBI.“ „Ce mai bisericilor metodiste din Arkansas.
rican nu mai există spaţii pentru fumat, contează?!“ „Contează“, răspunde iritat, cer.
adicţie păcătoasă, taxată din greu. La în­ „ei sunt peste tot. Ne urmăresc pas cu pas. După ora şase seara aproape toate maga­
toarcere trebuia din nou să trec prin punc­ Big Brother! Şi n­o să ne spună niciodată zinele şi localurile de pe singura stradă Casa prietenilor noştri e într­un loc
tul de control, să mă descalţ şi să primesc adevărul“. Îi apare un rictus pe faţă, e cazul principală se închid. Mâncăm cu localnicii magic. Coborâm pe poteci înguste spre
o radiografie gratuită în celula de securitate să tac. într­o bodegă peşte bine prăjit, langustine peşteri şi cascade, râuri subţiri ţâşnesc
(nicio legătură cu semnificaţia ei în tinereţea piperate şi porumb fiert. Chelneriţa, o de sub stânci. Urcăm dealuri pe urmele
mea în România). Îl sun pe soţul meu pe celular, spun cu blondă plinuţă şi zâmbitoare ne întreabă mistreţilor care tocmai răvăşiseră pământul
Mi­am luat cu mine actul de identitate şi voce joasă că un tip a deschis focul, e cel de unde suntem. „New York? Oh, my God, în căutare de hrană, le simţim mirosul,
biletul, iar înainte să plec, i­am spus soţului puţin un mort. S­ar putea să pierd zborul, e adevărat?“ „Ai fost vreodată la New trunchiuri de copaci proaspăt culcaţi la
glumind peste umăr: „Şi dacă nu mă mai acum mă aflu pe burtă în faţa punctului de York?“ „Oh, nu. Doamne fereşte!“, se pământ ne blochează drumul. Ascultăm
întorc, să ai un zbor plăcut!“ De parcă nu control. Îmi răspunde calm să mă întorc scuză cu gândul la un infern tentant, greu pădurea. Niciun zgomot, tensiune în aer.
eu aş fi scris despre puterea cuvintelor! de pe burtă pe spate, închide, crede că e o accesibil. Accentul nostru străin sună ce­ Simt un fior pe spate. „N­aţi luat o armă cu
Afară primăvara venise din plin, aerul glumă trăsnită. Doar că toate posturile de va mai bine aici unde vocalele se lungesc noi?“, vocea mi­o ia înainte. Într­un trunchi
era cald şi umed, cerul albastru. Albastru de ştiri difuzează deja direct tragedia. Mass­ subţiate. Îi spun că suntem de fapt din de copac e înfiptă o săgeată de piatră.
Texas. Mi­am aprins o ţigară în faţa uşilor media e iute de picior, scenele cu împuş­ România. „Oh, boy!“, strigă de bucurie, Indienii? Ajungem pe vârfuri de stânci şi
de sticlă ale terminalului. Prin huruitul cături îi cad mănuşă. Vede şi el monitorul „n­am văzut niciodată un român. Eu n­am ne întindem pe pietrele încinse de soare.
de motoare ale avioanelor care decolau din sala de îmbarcare? Da, mă sună. În fine, călătorit niciunde, dar prietenul meu a fost Deasupra, cerul pe care plutesc vulturi cu
şi aterizau făcând să vibreze asfaltul sub s­a îngrijorat. „Ţi­a trebuit ţigară! Vezi în Suedia.“ Ne aduce două pahare cu bere aripi uriaşe. Dedesubt, râul Buffalo taie
picioare, am auzit două împuşcături. Poate unde duce fumatul tău?“ rece, ne măsoară admirativ şi la plecare ne pământul şi stâncile în canioane adânci.
mi s­a părut, prin cine ştie ce asociaţie strigă: „God bless you!“ De jur împrejur, Munţii Ozark, unde triburi
reziduală cu vestul sălbatec. Texasul e Ne ridicăm încet în picioare, unul câte de indieni trăiau cu mii de ani înainte de
azi un stat prosper, mustind de petrol şi unul, fără să ni se spună s­o facem. Totul A doua zi aveam să intrăm într­o altă sosirea europenilor. Poţi să­ţi pui barca sau
de ferme, Houstonul unul dintre cele mai e îngheţat, maşinile de control al bagajelor Americă. Sau, într­una, din multele care canoe şi să pluteşti zile în şir pe râu în jos,
populate şi mai moderne oraşe americane. au fost oprite, nu se mişcă nimic. Suntem convieţuiesc între graniţele acestei ţări culcat pe spate în voia vântului şi apei, să
Încă două focuri de armă. De data asta chiar anunţaţi că va începe o investigaţie care grandioase. Trecem prin spaţii deschise şi asculţi forfota animalelor şi păsărilor care
în spatele meu. Prin uşile de sticlă ţâşneşte poate dura câteva ore. Am devenit martori sălbatice, populate mai mult cu animale şi te vor privi indiferente dinăuntru pădurilor
afară, îngrozit, un ofiţer de securitate. Strigă într­o crimă, nu suspecţi, precizează ofi­ păsări decât cu oameni. Păşuni întinse, de ridicate de­o parte şi de­a alta.
cât poate: „Dumnezeule, s­a împuşcat! S­a ţerul. Martori! Ni se vor lua datele perso­ un verde crud, pe care pasc vite, din loc
împuşcat!“ Şi începe să alerge în sus şi­n nale, un agent ne va interoga. Poate că în loc câte o fermă cu cai, case modeste, Strângem rădăcini şi cioturi de lemn
jos de­a lungul trotuarului. atacatorul avea un complice, poate că e dar îngrijite, dealuri împădurite cu verde cu forme frumos contorsionate. Adunăm
Primul impuls: să­l liniştesc. Mi­am chiar între noi. Poate că a pus şi o bombă? metalic, râuri repezi printre stânci tocite. pietre tatuate cu fosile vechi de milioane de
stins ţigara, mai bine să intru înapoi în ter­ Tragedia recentă din Boston încă persista. E curat, e vast, e liniştitor. Natura pare ani de pe malul râului Buffalo. Urmărim cu
minal. Soseau deja maşini de salvare şi Protocolul de securitate e foarte elaborat. mai puternică decât omul, îmblânzită, dar privirea păsări mici galbene, albastre sau
pompieri. Un bărbat înalt, ras în cap, îm­ nealterată. cu penajul roşiatic care vin să se hrănească
brăcat în civil m­a oprit prompt. FBI. Nu Deocamdată, aşteptăm. O oră. Două. din coliviile atârnate în jurul casei. Înţeleg
mai puteam intra?! Un individ deschisese Simt că mă lasă picioarele. Parcă era Aşezările sunt formate din câteva de ce prietenii noştri au ales să trăiască
focul asupra pasagerilor aflaţi înăuntru, mai bine pe burtă. Între timp, cadavrul a case la mari distanţe unele de altele, o aici, rupţi de lumea de oţel şi sticlă, dar
la urmă îşi trăsese un glonţ în cap. Zăcea fost ridicat, sângele spălat de pe podea. benzinărie şi un mic magazin. Copii sunt în centrul altei lumi, neatinse, pulsând de
într­o baltă de sânge. Deasupra locului atârnă o pancartă mare: puţini, un autobuz îi adună dimineaţa şi respiraţii ascunse. Acolo, stăpânii pădurilor
În câteva minute locul era asediat de Bine aţi venit la Houston! Întâlnirea îi duce la şcoala aflată uneori la zeci de şi timpului, pot, în sfârşit, să facă ce le
agenţi de securitate, poliţişti, câini. Pe benzi Asociaţiei Naţionale a Armelor. Mai 2013. mile depărtare. Şi doctori sunt puţini, dar place, întorcând pe dos drumuri care păreau
galbene cuvântul crimă era scris gros cu Olandezul o fotografiază cu celularul. există servicii particulare care pot trimite bătute în cuie şi profeţii de viitor. Prezentul
negru. Încercuiau sala. Încerc să negociez, „Ironic, nu?“, spune. Un bărbat cu pălărie un elicopter în caz de urgenţă. Biserici sunt e singurul timp aici. Începe cu răsăritul
să fiu lăsată să intru. Explic că soţul meu de piele cu boruri largi se întoarce spre noi: multe. Fiecare comunitate are biserica ei, soarelui într­o peşteră prin care liliecii îşi
este în sala de îmbarcare, avem avion spre „Şi ce­i cu asta?“ fiecare dintre ele e „singura adevărată“, o delimitează spaţiul şi se evaporă la apus, ca
Little Rock, singura cursă din acea zi, n­am clădire austeră, unde membrii ei se întâlnesc o vrăjitoare care reînviază în fiecare zi.
bagaj, bani, nimic, ieşisem doar să fumez o Chiar aşa, ce­i cu asta?! În Congres duminica, uneori mănâncă împreună, alte­
ţigară! Agentul FBI mă priveşte sever. „Pe tocmai fusese blocată legea de reglementa­ ori de acolo îşi încarcă armele şi pleacă Se întunecă, o puzderie de stele mari şi
aici nu se trece. Aeroportul e închis. Începe re a regimului armelor, după dezbateri direct la vânătoare sau la showuri de trageri. strălucitoare aprind cerul, mai spectaculos
investigaţia. Poate să dureze câteva ore.“ intense şi absurde. O parte a Americii îşi Dumnezeu coabitează bine cu armele şi chiar decât în deşert. Stăm în jurul focului,
Insist, prosteşte. Un câine lup îmi miroase apăra cu dinţii articolul 2 din Constitu­ câinii din casele lor ascunse în natură, dar mâncăm mititei cumpăraţi de la un magazin
pantofii. Îmi trece un fior pe spate. „Vrei ţie, şi mă aflam chiar în acea parte a ei, în cu uşile deschise. Pe o plăcuţă într­un loc din New York şi trecuţi prin focurile din
să faci parte dintr­o scenă de crimă?“ Ignor frumosul început de mai, în Vinerea Mare. izolat am văzut chiar scris We don’t call aeroportul Houston. Pe ecranul punctului
întrebarea, continui să­l rog să mă lase După câteva ore de proceduri de securitate 911, adică Noi nu chemăm Poliţia. de control or fi apărut ca nişte mici grenade
înăuntru. „Ok“, cedează brusc: „dar pe bur­ şi investigaţii, suntem eliberaţi. Bărbatul cu nevinovate, cu gust de acasă. Dar acasă
tă“! Mă arunc pe burtă. Îmi indică să mă pălărie de piele şi­a luat valiza de pe bandă Te întrebi din ce trăiesc oamenii aceia. suntem şi aici, în pădurile din Arkansas.
trag spre punctul de control. şi a plecat cu paşi mari tropăind apăsat din În afară de câteva ferme, nu există in­ E noaptea de Înviere. Adunăm ouă pictate
În jur pustiu, niciun pasager. Unde au cizmele sale de piele: „God bless us!“ dustrie, agricultură, servicii. Pescuiesc, ascunse de gazdele noastre în scorburi,
dispărut? Forfotesc peste tot ofiţeri, agenţi vânează căprioare, curcani sălbatici sau aprindem lumânări şi ascultăm cum o
şi poliţişti. Ajung în dreptul punctului de Începe altă aventură. Schimbarea ter­ urşi, se gospodăresc şi se apără singuri, fu­ bufniţă îşi strigă prada.
control, găsesc şi pasagerii, întinşi toţi pe minalului, zborul anulat, alt avion, câteva mează marihuana şi beau moonshine, un
jos cu mâinile pe cap. Aduc vestea bună: „E ore de întârziere. „Nu primim nicio despă­ fel de rachiu dublu distilat, făcut de ei la
gata. Tipul care a deschis focul e mort. S­a gubire?“, întreabă o doamnă. „Bucuraţi­vă lumina lunii, mai legal mai ilegal. Mulţi
că sunteţi în viaţă“, îi răspunde stewardesa, pretind că nu au nevoie de niciun guvern,
„prindeţi­vă acum centurile, intrăm în zonă sunt libertarieni sau liberali, de dreapta
de furtună“. sau de stânga. Tea Party sau Ocupy Wall
Street. Până una alta, guvernul antipatizat
Ajungem în Little Rock pe înserat şi
din cauza aceleiaşi furtuni decidem să ră­

18 Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 Scrisul Românesc Proză

Adrian sÂNGEORZAN

Mora Gavril chimirul lat de piele pe care­l primise de
la taică­su când se însurase. Era singurul
(fragment de roman) lucru de care nu se despărţea niciodată.
Mai avea în el o brişcă din oţel de Toledo
V isa că se plimbă spre drumul umplu pipa cu tutun olandez, cel mai bun New York. După trei luni băiatul vorbea cu mâner din corn de cerb pe care o
care ducea sus la vie. Ca în tutun din lume. Doar pentru asta şi tot şi citea în engleză ca americanii. „Aşa cumpărase în Marsilia de la un meşter
fiecare vis al lui, totul era meritase să treacă oceanul de cinci ori. să faci şi tu, Gavrilă, cu copiii tăi. Nu­i cuţitar, şi poza Lucreţiei cu cei patru
verde cu cerul albastru deasupra, sau alb Era pe la sfârşitul lui martie, zăpada se mai bine decât să înveţe ungureşte?“, îl copii. De trei ori se întorsese Mora acasă.
cu albastru dacă era iarnă. În visele lui topise aproape toată, dar era frig şi niciun îndemnase Sile. Atât cât să mai cumpere câţiva acri de
încă nu intraseră oraşele prin care trecuse, semn de primăvară. Primăvara nu exista pământ roditor şi cât s­o lase pe Lucreţia
cu gările şi porturile lor ticsite cu oameni în America, sau nu apucase el s­o vadă. Gavril nu apucase să înveţe prea însărcinată. Când o lua înapoi spre
care îşi luaseră lumea în cap. Nici străzile Femeia deschise uşa şi­i aruncă o şubă multă engleză pentru că nu avea nevoie. America, Lucreţiei începea să­i crească
din Cleveland, nici fabrica în care lucra groasă. „Pune­o pe tine. O aprindere de Aproape toate străzile de pe malul râului burta şi pe bucata nouă de pământ încolţea
până se lăsa întunericul. plămâni îţi lipseşte?“ Gavrilă îşi puse Cuyahoga erau pline de ţărani săraci din porumbul sau grâul. Când se întorcea cu
Se făcea că era o zi de toamnă caldă haina pe el şi nările i se lărgiră ca nările părţile Bistriţei şi Clujului. Amestecaţi chimirul plin, copilul cel nou mergea în
şi păşea pe pământul pe care­l cumpărase unui animal care a adulmecat ceva. Ştia cu slovaci, unguri, sârbi sau ruteni, aduşi patru labe, iar el striga încă de la poartă
cu peste un an în urmă din dolarii făcuţi şuba aceea. Mirosea puternic a femeie şi de prin satele Imperiului austro­ungar „e băiat sau fată?“.
în America. Păşea uşor abia atingând pă­ a câmp înflorit după ploaie. în care mâna Împăratului nu ajunsese să
mântul cu cizmele lui noi, bine lustruite. împartă nici pământ, nici dreptate. Cei Din şase copii le rămăseseră în viaţă
La fiecare cot al drumului era un lustragiu De câteva ori când se trezise noaptea care­i recrutaseră de prin fundăturile patru, slavă Domnului. Trei fete şi un
negru care, aşa cum văzuse în gările o găsise pe Fira în bucătărie, aproape din care nu plecau decât la armată şi­n băiat. Într­o duminică Lucreţia îi îmbrăcă
Americii, îl poftea să se aşeze pe scaunul goală până la brâu alăptându­şi copilul. războaie erau români veniţi de mult în frumos şi­i duse pe toţi la Bistriţa unde
lui înalt, şi după ce­i spunea „Sir“ i le Sânii ei mari şi grei îl tulburau pe Gavril, America, ca şi şefii lor din fabricile din pozarul Lehman îi aşeză aşa cum crezu
lustruia până se oglindeau norii în ele. Să încurajându­i insomniile. Fira nu se ferea Cleveland, care le vorbeau limba. el că e bine. Lucreţia şezând, cu mâinile
nu şi le murdărească începu să plutească de el şi nici nu­şi acoperea pieptul plin desfăcute în poală, de parcă ar fi ţinut în
şi ajunse sus la vie mai mult zburând. de lapte. Îl privea senină şi blândă de Mora Gavril robotea toată săptămâna ele luna sau poate chiar capul lui Gavrilă.
O găsi cu poarta larg deschisă, plină de parcă ar fi fost gata să­i spună: „vino aici în fabrica de boilere, la bandă rulantă. În stânga, Pamfila, cea mare de 15 ani, cu
struguri numai buni de cules. Bârla se Gavrilă, amărâtule şi suge şi tu la sânul Cu Vasile în stânga şi Petru, ciobanul năframă pe cap şi salbă de arginţi la gât
vedea jos în vale, şi casa lui era uşor de meu“. din Sântioana, în dreapta, care înjura de pentru că tocmai se măritase. Lângă ea,
recunoscut fiind acoperită cu ţigle, nu cu toţi Dumnezeii şi blestema de dimineaţa cea mai mică, Silvia, de care Gavril nu
paie ca mai toate celelalte. Se mai înălţă Fira crescuse în aceeaşi casă cu până seara fiecare boiler care­i trecea prin îşi prea mai aducea aminte. La dreapta,
puţin şi mult înainte de a ajunge sub nori nevasta lui, Lucreţia. Când erau copile, mână. Duminicile mergeau împreună Maria cea blândă, iar lângă ea, Ionuţ cu
văzu conacul grofului din Şieu. Dincolo le urmărea printre sălcii scăldându­se la la biserica Sfânta Marie, una nici prea pălăria în mână. Singurul lui băiat, căruia
de dealurile Jelnei sclipea tabla de zinc râu goale, până într­o zi când băgă de ortodoxă nici prea greco­catolică, unde pozarul îi strigă chiar înainte de­ai prinde:
a turnului catedralei saşilor din Bistriţa seamă că le crescuse păr între picioare părintele Precup îi ierta de toate păcatele „Băiete, descoperă­ţi capul pentru tatăl
unde când era copil îi era frică să intre. şi sâni cât merele ionatane din grădinile făcute cu voie şi fără voie, cu gândul sau tău. Nu mai mişcă nimeni!“. Poza au
Într­o duminică, în care trecuse pe acolo altoite ale saşilor. Îi dăduse şi lui o cu fapta. Acolo unde se născuseră sau făcut­o pentru el şi i­au trimis­o acum
cu ai lui în drum spre târg, orga începuse umbră de mustaţă şi la începutul acela aici unde­i adusese sărăcia şi spaima că câteva luni printr­un vecin, după ce el le
să cânte ca un instrument înfricoşător de vară, privindu­le, îşi trăise ultima vor trăi şi muri fără să ajungă să aibă şi ei trimise una făcută în Clevelend. Începuse
speriind caii neînvăţaţi cu astfel de zi de copilărie. Începuse mecanic să se măcar un acru de pământ. Fiecare dolar să chelească, dar nu purta pălărie. Purta
muzică. Coborî apoi în vie, îşi scoase dezbrace şi el între tufişuri, gata să­o ia pus deoparte de Mora Gavril însemna o cămaşa albă, scrobită, fără guler, iar la
briceagul din chimir şi tăie un ciorchine. la fugă spre ele ca un sălbatec în călduri. palmă dintr­un pământ pe care­l ştia de reverul sacoului negru îşi pusese două
Abia când îl luă în mână văzu că în loc de Dacă ar fi făcut­o, ar fi sărit drept pe Fira, copil, pe care păşise şi pe care ştia de aici, insigne americane. Un adevărat domn.
boabe de strugure erau şuruburi şi şaibe ar fi scufundat­o în apa subţire a Şieului din Cleveland, ce putea să crească. Seara „Sir, Do not move!“, îi strigă fotograful,
ca cele pe care le înşuruba toată ziua la şi ar fi intrat adânc în ea. Dar nu făcuse mergeau la bodega irlandezului Kennedy dar el strică prima încercare , îşi ridică
fabrica de boilere din Cleveland. Corzile nimic, nu alergase niciunde, speriat de ce care le vindea pe sub mână o ţuică mâinile să­şi răsucească în sus cozile
viţei de vie sclipeau în soare şi când le i se întâmpla. amărâtă de porumb pe care o numeau mustăţii.
atinse văzu că erau nişte ţevi ţepene din „moonshine“. Primarul din Cleveland,
cupru. În toamna aceea ai lui îl potriviseră speriat de beţiile care întorceau oraşul Nu­i plăcea deloc fabrica, dar înce­
Se trezi speriat gâfâind ca un cal de cu Lucreţia şi bine au făcut, pentru că pe dos, a fost printre primii din America puse să se obişnuiască. Nu era mare lucru
povară. Mora Gavril nu visase niciodată nu era femeie mai frumoasă şi mai bună care a introdus prohibiţia. Unii s­au şi să strângi un şurub căruia americanii îi
şuruburi şi ţevi, nici negri care­i lustruiau pe toate văile acelea. Fira se măritase cu întors acasă din cauza asta. spuneau „screw“. Mai greu a fost să
cizmele. Nu mai putu să închidă ochii Sile, vecin din acelaşi sat, care o adusese priceapă că „screw up“ nu are nimic
toată noaptea. Se împăcase de mult cu în America cu copii cu tot. Cel mare avea Mora Gavril n­avea patima băuturii de­a face cu înşurubatul şi deşurubatul
nopţile nedormite, pe care generos avea şapte ani şi­l dăduseră la şcoală de cum aşa că banii pe care­i punea deoparte se boilerelor şi dacă şeful îţi spunea că ai
să le transmită celor care aveau să­i coborâseră din trenul care­i aducea de la adunau mai repede ca la alţii. Îi ţinea în „înşurubat­o“ însemna că ai făcut­o
moştenească în următoarea sută de ani de oaie. Ca Petru ciobanul care într­o
pământurile şi insomniile. Neştiind să zi de luni se înfurie din senin şi lovi →
citească, Gavril nu deschidea nici Biblia, furios cu piciorul boilerul din faţa lui,
nici ziarul, nici cărţile cu poveşti pentru răsturnându­l. Fără să spună o vorbă,
oameni mari. Dacă era senin, se uita la aruncă apoi toate sculele şi plecă hotărât
cer. La puzderia lui de stele, la petele de spre casă. Pe malul râului Cuyahoga
pe lună şi se gândea că el, toţi ai lui, tot furia i se mai potoli şi aruncă pe luciul
Clevelandul, America şi tot Imperiul cu apei cu pietre late care făceau cinci­şase
Împărat cu tot nu însemnau nimic. ochiuri până se scufundau. Ajuns acasă
Ieşi afară pe veranda casei în care îşi luă sumanul din blană de oaie întoarsă
dormeau înghesuiţi cei şase bărbaţi şi­i spuse nevestei lui Sile, care alăpta
plecaţi din satul lui. Plus două din copilul:
nevestele lor care veniseră cu un an în
urmă hotărâte să rămână între străini. – Firo, să le spui că am terminat­o
Una dintre ele, Fira, alăpta în bucătăria cu şuruburile şi am luat­o spre munţi.
comună un copil născut doar de trei Trebuie să aibă oi pe acolo şi nevoie de
luni şi­i spuse încet: „Ce ai Gavrilă? Iar ciobani. Bosului de la boilere să­i spuneţi
te­a apucat dorul de casă?“ Mora Gavril să mă pupe­n cur, iar părintelui Precup să
dădu din cap şi ieşi pe verandă unde îşi mă ierte şi să se roage şi pentru mine.

Dezertarea lui Petru din Sântioana
îi întorsese pe toţi pe dos. E drept că
Sântioana, un sat lipit de Bârla, despărţite
doar de râul îngust peste care puteai trece
şi pe pod şi pe sub pod, era plin de oameni
suciţi, veniţi acolo mai târziu, Dumnezeu
ştie de pe care parte a Carpaţilor. Erau mai

Eseu Scrisul Românesc Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 19
Proză

Oana BĂLUICĂ

L’enfant terrible: Dorothy Parker

B ucuria a plecat la fel cum a Table, dar intelectualitatea influentă a modalitate de a le conferi un aer mai soft naturi vor fi regăsite în cele mai multe
venit/ Nu e nimic nou în asta/ epocii (E. Hemingway, W. Faulkner, F. şi de a le apropia într­o manieră mult mai dintre poemele sale. Acest lucru nu
M­aş putea descurca la fel ca S. Fitzgerald, O’Neill) nu a manifestat cuprinzătoare de publicul cititor. înseamnă că scriitoarea rămâne tributară
până acum/ Mulţi oameni o fac. (Dorothy vreun interes faţă de acest tip de grupări, unei singure teme sau unei unice abordări;
Parker, Wail) fapt pe care Dorothy Parker îl va aprecia Spiritul satiric, cinismul şi ironia de­ lectorii dispuşi a­i parcurge opera (The
Dacă printre cercurile intelectualităţii în timp ce va contesta valoarea colegilor bordantă sunt coordonate constante ale Original Portable, organizat chiar de
occidentale numele lui Dorothy Par­ de la Algonquin. versurilor emnate Dorothy Parker, dar Parker în 1944 cuprinde totalitatea po­
ker este cel puţin menţionat în cadrul stilul comportă totuşi o anume dualitate vestirilor, articolelor şi poemelor) vor
unei discuţii despre anii ‘30 şi spiritul Spre deosebire de Edna St. Vincent bazată pe conceptele soft/hard, unde descoperi în cadrul povestirilor multiple
decadent al Jazz­ului (imagine pro­ Millay, considerată cea mai populară primul se referă la aria formală (de cele unghiuri de percepţie a realităţii, registre
movată într­o oarecare măsură şi de figură feminină a liricii secolului XX, mai multe ori, putem întâlni creaţiile sale atât joviale cât şi grave, iar în privinţa
unele seriale americane), în spaţiul Dorothy Parker nu a practicat niciodată sub forma unor epigrame), iar cel de­al poemelor acelaşi lucru rămâne valabil –
autohton figura autoarei rămâne aproape o reală explorare a sinelui şi nu a con­ doilea, la cea semantică.Astfel, chiar dacă melanjul dintre nostalgie şi trivialitate,
necunoscută. Pe de­o parte, este normal siderat că trebuie să atingă un anume lectorul nu va fi antrenat într­un discurs dintre tragic şi inutilitate.
ca ea să fie marginalizată de (re)numele profesionalism al versurilor; acestea complex din punct de vedere stilistic,
unor scriitori precum Hemingway, Fitz­ Probabil umorul acid şi vulnera­
gerald, Dos Passos sau Gertrude Stein sunt, într­adevăr, light, dar la fel au fost abundând în intertextualităţi şi procedee bilitatea nu au stat niciodată într­o
cu care scriitoarea nu numai că a fost cele ale lui Matthew Prior şi John Gay. poetice dificile, va putea descoperi cu astfel de proximitate ca în opera lui
contemporană, dar a întreţinut şi anumite Denumirea unei scriituri cu adjectivul facilitate şi semnificaţiile grave ale po­ Dorothy Parker, lucru care devine cu
prietenii; pe de altă parte, faptul este amuzant astăzi reprezintă un handicap eziei, iar reproducerea câtorva versuri va atât mai interesant când ne gândim la
regretabil, având în vedere calitatea literar, asociat cu facilul, comercialul, servi scopul demersului nostru: permisivitatea de care sexul feminin
prozei şi fineţea versurilor sale care, superficialul, în ultimă instanţă. Dar se bucura în timpul acelor decade ale
descrise de cele mai multe ori ca fiind niciunul dintre atributele menţionate nu „Domnişoară, domnişoară, dacă se anului 1900: consumul de alcool, tutun
light, zugrăvesc probabil unul dintre cele ar putea fi aplicat scriiturii lui Parker. întâmplă să­ntâlneşti/ Barbatul în perma­ sau droguri, Charleston­ul, vestimentaţia
mai fermecătoare portrete ale civilizaţiei nenţă discret/ Cel care şopteşte că soţia/ sunt doar unele dintre elementele care
americane şi ale generaţiei anything Atât povestirile scurte, cât şi versurile Îi este steaua călăuzitoare a vieţii/Care au dus la emanciparea femeii moderne,
goes. ei sunt, incontestabil amuzante, dar te asigură mereu/ Ca niciodată nu a fost aşa cum este ea percepută astăzi. Şi toate
Născută Dorothy Rothschild în 1893 departe de superficialitate sau ridicol. Mai infidel/ Că nu a mai iubit pe nimeni alta/ se regăsesc în opera scriitoarei alături
şi crescând în New York, Parker avea să mult, unele povestiri abordează teme de Domnişoară, domnişoară, cel mai bine e de angoasele feminine universale – ne­
devină una dintre cele mai notorii femei o seriozitate gravă, mai ales în contextul să fugi!“ (Social Note) voia de protecţie şi autoritate, gelozia,
ale epocii, cunoscută ca o „hard­drinking posterior Primului Război Mondial, cum slăbiciunea.
bad girl“ cum o numeşte Peter Akroyd ar fi plecarea pe front, relaţiile din cadrul Discrepanţele de nivel cognitiv ale
într­o ediţie a ziarului „The Times“; se cuplului matrimonial după întoarcerea masculinului şi femininului vor fi sur­ Cine ar interpreta dintr­un singur punct
va căsători de două ori cu acelaşi bărbat soţului­soldat, infidelitatea, însă contu­ prinse cu teribilă acurateţe într­un poem de vedere toate aceste clivaje instituite în
al cărui nume (Parker) va continua să­l rul amuzant al acestor piese este o intitulat General Review of the Sex cadrul psihicului feminin între forţă şi
folosească, cel propriu displăcându­i Situation, iar speculaţiile privind ambele vulnerabilitate argumentând în favoarea
prin originea evreiască, va prolifera feminismului sau a altei orientări ar
versuri constante la adresa inutilităţii comite eroarea de a nu judeca în ansamblu
vieţii în care strecoară aluzii privitoare o operă care doar în ansamblu ni se relevă
la sinucidere ca o incontestabilă good în mod pertinent. Articolele şi recenziile
decision, dar va muri din cauze naturale sale fac parte cu multă graţie din acest
la 73 de ani. ansamblu: autori ca Ford Madox Ford,
Începând cu anul 1916, va deveni Theodore Dreiser, Katherine Mansfield,
colaborator la unele dintre cele mai Ernest Hemingway sunt analizaţi cu
celebre publicaţii, prima dintre acestea aceeaşi ironie şi lipsa stilului sau artificiile
fiind „Vogue“ şi, mai mult decât atât, acestuia sunt tot atâtea mostre de umor
va fi de un real ajutor pentru Harold jurnalistic, dar şi de fineţe. Pentru că un
Ross la fondarea ziarului „The New lucru este cert: Dorothy Parker este, mai
Yorker“ în 1925. Printre explicaţiile pri­ presus de orice, doamnă elevată şi copil
vind anonimatul de care astăzi suferă teribil în acelaşi timp şi, chiar şi atunci
autoarea, trebuie să menţionăm şi când mărturiseşte că piesa vizionată a fost
propria alegere a companiei literare; a atât de anostă încât a adormit pe scaun, nu
făcut parte din celebra Algonquin Round uită să menţioneze încercările depuse de
tânărul ei însoţitor pentru a ascunde acest

incident.

→ săraci ca cei din Bârla, dar mai mândri n­ar fi ştiut nici unde e, nici în ce timp ca cioban la un neamţ bogat. A luat­o cu În noaptea aceea, când Mora Gavril

şi mai băţoşi, fără să ştie nici ei de ce. se află. De multe ori se lăsa cu bătaie oile prin munţi şi vorbind doar cu ele s­a visase că­i cresc şuruburi şi ţevi în viţa

Duminica bărbaţii se duceau la biserică şi nici jandarmii unguri cu uniformele sălbăticit şi s­a rătăcit ajungând cu turma de vie şi îi venise să mângâie sânii plini

purtând cuţitul în tureacul cizmei. Împăratului nu se băgau între ei când departe în teritoriile canadiene. Acolo de lapte ai cumnatei Fira, se gândi c­ar

După slujbă mergeau drept la sântionenii scoteau cuţitele. Aici, în au dat de el ultimii indieni Cherokee fi mai bine să dea o fugă acasă în Bârla.

petrecerea de lângă fântână unde ţiganii Cleveland, Împăratul ajunsese un pitic care încă mai trăiau liberi în legea lor. Colonia lor din Cleveland începuse şi să

îşi acordau instrumentele înainte ca de care uitaseră, iar ei, ajunşi acum Când l­au văzut pe Petru, cu sumanul de crească şi să se destrame. Veneau unii

părintele să fi terminat să­i sperie cu rătăciţii lumii, nu se mai băteau între ei blană de oaie întoarsă, cu cuşma pe cap noi, flămânzi şi speriaţi, iar cei care

focurile iadului. Vinul îl cumpărau şi învăţau să strângă şuruburi la boilere şi barba până la brâu, au crezut că­i un prinseseră cheag se mutau în Akron, un

totdeauna de la casa lui Mora şi dansul şi automobile. spirit al munţilor. orăşel mai la sud de Cleveland unde îşi

se încingea repede. Dacă un călător Despre Petru ciobanul n­aveau să La început Petru a încercat să­i cumpărau pământ ieftin, îşi făceau case

rătăcit ar fi ajuns într­o zi călduroasă mai audă nimic multă vreme. După el creştineze făcându­le cruci de lemn pe şi biserici. Nu numai că­şi botezau copiii

de duminică sus pe vârful dealului unde alţii, mai toţi născuţi în Sântioana, au care indienii le puneau seara pe foc. Se după legea lor, dar îşi puteau boteza

creştea via lui Mora, ar fi putut auzi doar plecat din colonia lor şi au dispărut fără mai auzise că învăţase limba indienilor, cum voiau şi străzile pe care le ridicau.

ritmul tobei, al zurgălăilor de la picioare urmă în burta Americii. Unul care se făcuse copii cu fata unui şef de trib, purta Sile şi Fira plănuiau să se mute şi­l

şi tropotitul cizmelor care aproape că întorsese în satul lor din Ardeal, mult o pană de pasăre în plete şi­l chema Pana împingeau şi pe el să facă la fel. „Du­te

dansau singure. Ritm care pe un străin după război, povestea că auzise că Petru Corbului Înlăcrimat, pentru că veşnic îi acasă, vorbeşte cu soră­mea şi adu­i pe

l­ar fi pus în mare încurcătură, pentru că ajunsese în Montana unde se angajase curgea un ochi. toţi aici. Ne facem casă lângă casă!“.

20 Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 Scrisul Românesc Eseu
Poezie
Florentina ANGHEL
Victor OLARU

Rosencrantz şi Guildenstern Portretul poetic

sunt morţi din nou C aroline Morgan Di Giovanni s­a născut şi a co­
pilărit la periferia metropolei Philadelphia, SUA.
Î ntr­o piesă în care moartea este o temă necesară, Văzută ca parodie, dar apreciată pentru autoreflexivitate, În 1966 vine în Canada pentru a urma cursuri la
indispensabilă chiar, autorul cochetează cu ideea piesa lui Stoppard însumează tehnici dramatice care­i St. Michael’s College, Universitatea din Toronto. În 1972
paricidului la nivelul scriiturii însăşi. La intersecţia asigură caracterul inovator şi contextual sincronic. Per­ se căsătoreşte cu Alberto Di Giovanni şi se stabileşte la
dintre modernism şi postmodernism, atunci când Roland sonajele antieroice în jurul cărora se întâmplă evenimentele Toronto, unde ocupă un post în Administraţia Şcolilor, de­
Barthes descoperă moartea autorului şi Derrida autoritatea din piesă sunt exemple ale unei pasivităţii mecaniciste venind ulterior consilier municipal. Scriitoare şi editoare
limbajului, Tom Stoppard, un scriitor în cele din urmă triviale care stau la baza confuziei generale, identitare, a literaturii italo­canadiene contemporane s­a ocupat de
britanic, după ce s­a născut în Cehoslovacia şi a petrecut o spaţiale şi evenimenţiale. Asemeni personajelor lui apariţia a două volume: Italian Canadian Voices: An An­
parte din copilărie în Singapore şi în Australia, thology of Poetry and Prose 1946–1983 (Mosaic Press,
transpune ideile teoretice contemporane în Beckett, Ros şi Guil sunt de cele mai multe ori Oakville, On., 1984) şi Italian Canadian Voices: A Litera­
piesa Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi complementari, spre deosebire de acestea însă, ry Anthology, 1946–2004 (Mosaic Press, 2004). Caroline
(1966), care primeşte patru premii Tony uneori sunt chiar identici şi interschimbabili: şi Alberto au călătorit mult în Italia, însoţiţi de grupuri de
(1967) şi premiul pentru cea mai bună piesă studenţi. Contactul cu operele de artă descoperite peste tot
din partea criticilor din New York (1968), ROS: Numele meu e Guildenstern, şi aces­ în această ţară constituie sursa de inspiraţie pentru poemele
după ce încercase şi o variantă într­un act ta este Rosencrantz. (GUIL se consultă scurt din primul său volum Looking at Renaissance Paintings
Rosencrantz şi Guildenstern îl cunosc pe cu el.) and Other Poems/ Privind tablourile Renaşterii şi alte po­
Regele Lear (1966). eme (Quattro Books: 2008). Îndrăgostită de poezie încă din
Piesa ilustrează modul în care teatrul (Fără jenă.) Îmi pare rău – numele lui este copilărie, Caroline descoperă teatrul în adolescenţă. Aceste
modern a deviat de la cel de tip Renascentist, Guildenstern, şi eu sunt Rosencrantz. două genuri literare alcătuiesc direcţia pe care se înscrie în­
făcând cele două personaje să oscileze între treaga sa energie creatoare. Poezia constituie modul ei pro­
upstage – partea de scenă care îl găzduieşte Această alienare arată incertitudinea în ca priu de organizare a experienţei de viaţă, cum ar fi familia,
pe Hamlet – şi downstage – unde Rosencrantz re cei doi trăiesc şi îi scuteşte de obligaţii şi de observaţia naturii, oraşul, dragostea şi căsătoria. Tema por­
şi Guildestern se desfăşoară în mediul specific luarea unor decizii, ambii complăcându­se în tretului poetic este reprezentată în volumul menţionat mai
lor: banal, limitat, antieroic. Întreaga piesă este în opinia această situaţie confuză, ireală, la limita dintre sus, prima carte a unui autor matur, cu puternice resorturi
criticilor inversul piesei shakespeariene, un fel de Hamlet existenţă şi joc/creaţie: în comunitatea italo­canadiană. Prima din cele două părţi
în culise. Rolul jucat de Hamlet este minor, regalitatea ale volumului este dedicată moştenirii culturale şi spiri­
în ansamblul ei este pasageră, tragedia shakespeariană GUIL: (...) Un om în şa în zorii pe jumătate tuale a Italiei renascentiste şi relevanţei acesteia în viaţa
fiind doar sâmburele din care Stoppard dezvoltă o piesă luminaţi, pe jumătate vii a lovit obloanele şi a contemporană. În partea a doua, autoarea ne oferă portrete
deviantă şi „parazitară“, în sensul dat de Hillis Miller, o strigat două nume. Era doar o pălărie şi o capă plutind pe ale unor personaje ale lumii moderne, însoţite de reflexii
respiraţia­i ca o pană cenuşie, dar când a strigat, noi am asupra unei tematici diverse: prietenia, familia, trecerea
tragicomedie cu ecouri existenţialiste şi absurde care se venit. Atât e sigur – noi am venit. timpului, călătoria, sensul distanţei geografice. Poemul tra­
dezice şi de profunzimea specifică stilului Beckettian din Cele două personaje se găsesc în locuri diferite fără să dus este inspirat de portretul unei distinse aristocrate din
Aşteptându­l pe Godot, cea de­a doua capodoperă care ştie cum au ajuns acolo, nu ştiu în ce direcţie să se îndrepte, Scoţia, Lady Agnew of Lochnaw (1865–1932), realizat de
infuzează această piesă. Rosencrantz şi Guildenstern sunt nu se pot orienta în spaţiu. Totuşi, cititorul poate recunoaşte pictorul american J. S. Sargent în 1890.
morţi şi, o dată cu ei, Shakespeare şi Beckett, căci o nouă elemente spaţiale din piesa Hamlet care creează o coerenţă
formă dramatică este creată de Stoppard. aparentă în piesa lui Stoppard, coerenţă sfidată de actorii
care îi invită pe cei doi la o călătorie într­o lume a intrigii
şi a iluziei, care pun în scenă Moartea lui Gonzago dar
şi Hamlet, care îi prind pe cei doi în jocul lor („Vă costă
puţin să priviţi şi ceva mai mult dacă se întâmplă să fiţi
prinşi în acţiune...“). Prezent şi trecut, spaţiul real şi spaţiul
ficţional coexistă şi uneori se suprapun.
Rosencrantz şi Guildenstern sunt aduşi în contempo­
raneitate pentru a dezvălui relaţia teatru­metateatru, artă
şi realitate, viaţa ca joc de roluri şi de cuvinte, moartea ca
parte din joc, viaţa ca hazard în care evenimentul cel mai
puţin probabil se întâmplă. Către final în Hamlet se anunţă
moartea acestor două personaje, dar ele revin după secole,
contestă moartea pe scenă ca fiind nerealistă şi dispar
din nou într­o altă moarte declarată doar. Moartea lor din
Hamlet şi cea din piesa lui Stoppard le asigură eternitatea,
aşa cum Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi, scrisă
altfel, deci împotriva operei lui Shakespeare şi a lui Beckett,
le găzduieşte pe acestea cu succes reinventându­le.

Cărţi primite la redacţie • Eleodor Dinu, Colivia de amurg, Ed. Ramuri, Lady Agnew of Lochnaw
Craiova, 2013, 86 p.
• Mircea Handoca, Dosarul Eliade XV (1984­ • Ion Pachia­Tatomirescu, Cometele­n cea de­a J.S. Sargent
1985). Personalitate fascinantă, Ed. Curtea veche, 65­a vale. Oranj–Poemele toamnei, Ed. Waldpress,
Bucureşti, 2013, 296 p. O femeie de caracter ne priveşte drept în faţă.
• Şerban Foarţă, Robert Şerban, Naraţiunea de Timişoara, 2012, 420 p. Caracter mai mult decât frumuseţe să spunem?
a fi. Robert Şerban în dialog cu Şerban Foarţă, Ed. • Gabriel Andreescu, Cărturari, opozanţi şi do­ Da, tocmai pentru asta, un portret clasic
Humanitas, Bucureşti, 2013. cumente. Manipularea arhivei securităţii, Ed. Polirom, Ce ne arată că a meritat atenţia pictorului.
• Constantin Mateescu, Scrieri. Sub observaţia Părul negru şi rochia uşor largă arată discret
cenzurii purpurii, Vol. 1, Ed. Conphys, Râmnicu Iaşi, 2012. Natura unei aristocraţii nepărăginite, iar ceea ce răzbate
Vâlcea, 2012, 602 p. • Theodor­Cristian Popescu, Surplus de oameni Este fin de siecle, lipsit de decadenţa
• Constantin Mateescu, Scrieri. Romanele tinereţii, sau surplus de idei, Ed. Eikon, Cluj Napoca, 2012. Care unora le­ar lipsi. „Să mă faci încântătoare !“
Vol. 2, Cuvânt înainte de Eugen Negrici, Ed. Conphys, „Dar eşti încântătoare, draga mea.“
Râmnicu Vâlcea, 2013, 652 p. „Ce altceva este arta decât desăvârşirea naturii?“
• ***, Brâncuşi – Titulescu. Suflete pereche/Âmes „Ca să fiu sincer, dacă ai vreo trăsătură frumoasă
soeurs/Soul mates, ediţie de George G. Potra, Ed. N­am s­o scap din vedere. Dar dacă ai un nas aşa
Măiastra, Târgu Jiu, 2012, 176 p. splendid,
• Oltiţa Cîntec, „Phaedra – Leni Pinţea Homeag“, L­ai vrea mai mare decât în mărime naturală sau poate ai
Editura „Marist“, Baia Mare, 2013, 200 p. vrea două.
• Ioan F. Pop, Poemele poemului nescris, Ed. Ar trebui să te pasez lui Picasso.
Caiete Silvane, Colecţia Poesis, Zalău, 2013, 330 p. Haide, draga mea, suntem ceea ce suntem,
Pictor de societate, model de societate.
Gândurile mărunte ale Cleopatrei cu mintea aiurea.“

Cronică literară Scrisul Românesc Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 21

Gabriela RUSU-PĂSĂRIN

Valeriu Anania – performarea lecturii
şi lectura ca performanţă

V aleriu Anania este numele care declanşează reflecţie a amintirii revitalizate, ValeriuAnania mărturiseşte religiozităţii va face o comparaţie între trei creatori de acest
şi astăzi invitaţia la lectura oricărui text semnat influenţa poeziei lui Arghezi asupra propriului său stil. gen: T. Arghezi, I. M. Sadoveanu şi V. Voiculescu. „Faţă de
astfel, în speranţa redescoperirii unor noi Nichifor Crainic publică poeziile lui Valeriu Anania în meditativul Arghezi şi de ritualistul Ion Marin Sadoveanu,
înţelesuri ale vremurilor de mult apuse. Cititorul de azi nu „Gândirea“, asemănarea cu stilul arghezian nu scapă Voiculescu era un contemplativ, pe o treaptă superioară.
mai poate să separe imaginea complexă a Mitropolitului poetului Radu Pătraşcu care îi dedică o poezie, apărută Nici contemplaţia lui nu avea un sens comun; el nu trăia
cărturar de imaginea scriitorului veşnic în căutarea sine­ în volumul său de debut Cântecul Argonauţilor. Este un starea de extaz, adică de revărsare a spiritului în afară, ci
lui. gest de recunoaştere a unui început „la umbra unui mare pe aceea de entaz, înmănunchere a sufletului în propriul
„Mi s­a dat mai întâi bucuria de a avea prieteni literari copac“ şi care îl va determina pe scriitorul Valeriu Anania său interior, o perpetuă angajare în urcuşul lăuntric.“. Sunt
mult mai în vârstă decât mine şi apoi tristeţea de a fi să se distanţeze de modelele literare, având puterea de a irizări de portret pe un vitraliu care amplifică receptarea
rămas prea devreme singur. Singurătatea mea este aceea rămâne alături de ele în numele unei prietenii cu valoare emoţională.
a luminişului străjuit de lujere înalte, opt şi mai multe de de exemplaritate.
opt, cu frunza veşnic foşnitoare. Când jos la mine e noapte, Arta portretului lui Valeriu Anania generează dorinţa
vârfurile ard împrejur şi freamătă, într­un amurg prelung, „Suntem cu toţii mai sensibili la reflexul emoţional de relecturare nu numai a volumului său, ci şi a operei
sub luna plină şi uneori, în aurorele polare. Amintirea e adaptiv decât la intrarea în acţiune a dinamicii intelectuale“, celor portretizaţi. Şi poate aceasta este una dintre calităţile
rugul cel nemistuit al omului răzleţ“ (s.n.). Aceasta este scria Paul Cornea. Relecturarea volumului Rotonda plopi­ esenţiale ale paginii de istorie literară, cea care asigură
prima mărturisire a autorului volumului Rotonda plopilor lor aprinşi este o dovadă elocventă în acest sens. Şi adu­ receptarea la distanţă prin noi şi noi grile de interpretare.
aprinşi în Cuvânt înainte la ediţia întâi a acestei cărţi cu cem trei argumente: arta portretului, ineditul poveştilor
„lujeri aprinşi“, cuprinşi în „Rotonda privighetorilor“ despre gesturi singulare ce deconspiră sensibilitatea inter­ Al doilea palier al interesului pentru volumul Rotonda
sale. locutorului şi valoarea de aforism a multor formulări plopilor aprinşi este pătrunderea în universul confesiv
Apărută la vremea căutărilor sale literare, scrisă sub memorabile, cu un evident rol iradiant de reflexivitate. al protagoniştilor şi dezvăluirea unor circumstanţe
spectrul amintirilor ce nu se vor secvenţe de istorie literară existenţiale cu impact emoţional de excepţie. Amintim
(cu toate că este imposibilă detaşarea de o asemenea Portretul lui Tudor Arghezi este conceput într­un doar câteva din acest registru: motivul real al plecării
receptare), cartea cu prieteni ce au constituit rotonda unui registru al potenţării receptării prin prisma excepţiei: „Nu din călugărie a lui Tudor Arghezi – un copil din prima
timp literar excelează şi astăzi, la lectura peste timp, prin cred că printre scriitorii de acum, încă în viaţă, să fie un căsătorie, reîntoarcerea lui Arghezi în chilia sa şi plânsul de
ineditul întâmplărilor cu semnificaţii multiple. Te afli într­o altul care să­l fi cunoscut mai bine pe Arghezi, un altul deznădejde, surprinzătoare ipostază a spiritului pamfletar
catedrală, cu privirea aţintită spre Înalt, acolo unde se care, pe durata unui sfert de veac, să­i fi călcat pragul şi să­l şi autoironic chiar şi în Psalmi, perioada dificilă din viaţa
profilează portretele unor „plopi aprinşi“ de harul creaţiei fi primit de mai multe ori în odaia lui, faţă de care poetul lui Şerban Cioculescu, pus în situaţia de a vinde Patriarhiei
şi aureolaţi de nimbul neuitării. să­şi fi deschis sufletul mai larg. Nu mulţi îl vor fi văzut pe din cărţile rare, pe care le avea în biblioteca personală,
Paul Cornea, în volumul Introducere în teoria lecturii Arghezi plângând, nu mulţi vor fi fost martorii disperărilor pentru că era „strâmtorat“, simbolistica secvenţei de ritual
(1988), defineşte distincţia dintre comprehensiune şi lui. Şi nu mulţi vor fi având o biografie în care Arghezi derulat în Sâmbăta morţilor, avându­l ca protagonist pe
interpretare ca exegeză: „Cea dintâi comportă, evident, să se fi inserat cu ponderea unui gest al destinului“. După viitorul Patriarh Iustinian. Cea mai impresionantă pagină
pauze de reflecţie, reluări de pasaje, opţiuni şi decizii un asemenea portret inductiv, mărturisirile pigmentate cu rămâne, după părerea noastră, descrierea incinerării lui
alternative etc. însă operate din mers, fără întreruperi dialoguri mustind de metaforă sunt un parcurs firesc al Anton Holban: „Catafalcul coborâse. Atunci am băgat de
masive, păstrând mereu cursul dinspre început spre sfârşit; unei povestiri memorialistice la graniţa dintre restituire şi seamă că sicriul era aşezat pe două lungi şine de metal
cea de­a doua presupune un travaliu analitic complex, reconstituire. paralele, legate în urmă de un cărucior, cu care a fost
bazat pe relecturări repetate şi aplicarea unei tehnici împins pe gura cuptorului (oh, de ce nu pot spune asta cu
investigative metodice. Însă o descifrare a partiturii la Dintr­o altă perspectivă va face Valeriu Anania portretul liniştea cu care aş spune că a fost pogorât în mormânt!).
prima vedere nu are cum atinge standardele de eficacitate lui Gala Galaction: „Sufletul lui Gala Galaction era un Nu curiozitatea m­a lipit de unul din ocheane, ci dorinţa de
şi adecvare a unui studio“. Adăugăm la consideraţiile roi de fluturi scânteietori, născuţi noaptea dintr­o flacără a­mi urma dascălul până la sfârşit (privilegiu pe care nu ţi­l
critice ale reputatului istoric şi teoretician literar motivaţia înaltă şi rotiţi apoi, până la mistuire şi regenerare, în jurul poate oferi înhumarea). Nu am rezistat însă decât o clipă,
reluării lecturii textului, numai dacă acesta revendică o stâlpului de foc (…)“. Este o introspecţie psihologică, de la atât cât am văzut un trup ridicându­se pe jumătate din
revenire asupra sa, incită la relecturare şi reevaluare sau care vor porni într­un flux radial întâmplări cu trei scriitori sicriu şi răsucindu­se spre picioare, ca un şoric pe jeratic.
îmbogăţire a universului de semnificaţii, cele ce asigură cu har ecleziastic: Arghezi, Galaction şi Anania. Iată zona Apoi n­am mai văzut nimic“. Văzuse ceea ce omeneşte nu
perenitatea operei. Este procesul pe care îl declanşează de confluenţă care a generat ca un substrat predestinat se vede, dar demersul său va fi făcut până la capăt. Îşi va
volens­nolens cartea celui ce a îmbinat harul scriitoricesc apropierea între spiritele elevate şi creatoare. reveni din leşin şi va privi pentru ultima oară prin ochean:
cu cel ecleziastic. Tot Paul Cornea este cel ce explicitează „prin tremurul dogoarei, am mai zărit ceva din oasele
procesul de negociere a sensului lecturii prin trei Valeriu Anania foloseşte aceeaşi grilă de receptare şi în bazinului şi, alături o calotă craniană pe care încă mai
proceduri, pe care le denumeşte convenţional: fagocitare cazul personalităţii lui Vasile Voiculescu. Din perspectiva pâlpâia, imaterial, un abur albastru“. Terifiante pagini! Par
(„contextul constrânge la înlăturarea perturbării care a fi desprinse din opera lui Edgar Alen Poe sau Villier de
bruiază comunicarea, restabilind continuitatea de sens“), L’Ile Adam. Sunt pagini memorialistice de un realism cu
manipularea simbolică şi inferenţa multiplă (care solicită note naturaliste. Este viaţa aşa cum a fost trăită, receptată
intensiv resursele creativităţii). Dintre acestea scriitorul şi reaşezată în cadrele amintirii.
Valeriu Anania foloseşte cu o naturaleţe uimitoare
manipularea simbolică, generând un plus de potenţialitate Rotonda plopilor aprinşi rămâne un volum de referinţă
a textului şi generând dorinţa de relecturare a volumului. pentru memorialistică, pentru arta portretului şi pentru
Şi, pentru a încheia raportarea la grila de receptare a scrierea cu irizări aforistice. Încheiem în această ultimă
textului în viziunea criticului Paul Cornea, amintim şi cheie pentru a ne întoarce firesc în universul manipulării
consideraţiile sale despre afectivitate şi cogniţie. „Suntem simbolice. Scrie Valeriu Anania: „Vanitatea este un
cu toţii mai sensibili la reflexul emoţional adaptiv decât sentiment atât de perfid, încât uneori împrumută masca
la intrarea în acţiune a dinamicii intelectuale“. Pe această celor mai sincere dăruiri“. „Poezia se isprăveşte o dată cu
ultimă componentă a grilei de interpretare critică vom poetul, limba creşte odată cu neamul“. „Literatura pretinde
grafa mărturiile scriitorului Valeriu Anania, un portretist un stagiu intim de aşteptare, de luni de zile, uneori de ani.
sensibil şi simbolic, un fin observator al tribulaţiilor Sertarul e un fel de purgatoriu, de unde pagina pleacă în
interioare ale interlocutorului şi un confeseur fermecător veşnicie sau în neant“.
generând un text care atrage prin firescul scrierii, prin
metafora sugestivă şi prin secvenţele aforistice. Restituirile Rămâne ca imagine simbolică mărturisirea lui Valeriu
evenimenţiale sunt aşezate cu modestie sub lumina liniştii Anania la vederea mormântului lui Victor Papilian:
interioare declanşate nu de „exactităţi controversabile“, ci „N­am mai găsit decât o uriaşă movilă de flori, aromitoare
de „onestitatea aproximaţiei“. şi vii, năpădite de albine. Şi mi­a părut rău, atunci, că
Cei opt „lujeri“ ai rotondei sunt aşezaţi într­o prezentare albinele nu culeg şi lacrimi“. Poate o fac acum însufleţind
aleatorie cu axare pe relaţii întâmplare­destin literar: Tudor Rotonda plopilor aprinşi. Relecturarea volumului devine
Arghezi, Gala Galaction, Anton Holban, Victor Papilian, argument pentru competenţa receptării în cheia manipulării
Lucian Blaga, Ion Luca, Marin Preda, Vasile Voiculescu. simbolice, flexibilitate asociativă şi experienţă de lectură.
Cu onestitatea­i caracteristică şi definită drept filtru de „Plopii aprinşi“ sunt imaginea revelatoare a unui univers de
valori ce îşi aşteaptă comprehensiunea şi receptarea unor
noi sensuri pentru relaţia performarea lecturii – lectura ca
performanţă.

22 Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 Scrisul Românesc Proză

Ion MUNTEANU

Rochia neagră de mireasă (III)

N u se încheiaseră şase luni de când actorul plec? Béla este deja la părinţii mei; cred că au sunat­o pe este el însuşi, fără să bănuiască ce vulcan zăcea înlăuntrul
George Mihuţ venise în zonă. Abia ce Zsuzsanna de câteva ori până acum, s­o întrebe de mine. lor şi ce erupţie de trăire puteau să risipească...
terminase Institutul şi fusese repartizat De acum se aşteaptă cu toţii să apar şi eu; cum să nu mă
aici, la nou înfiinţata secţie a teatrului din oraş. Odată cu el duc? Bine că i­am spus prietenei mele că am venit la ea cu Uşa de la baie se deschise şi mireasa intră în pas uşor,
veniseră mai mulţi actori tineri, unii chiar foşti colegi de o maşină de la teatru, cu care o să mă şi întorc, pentru că ca de dans. Se opri în mijlocul camerei, făcând o abia
clasă, proaspăt absolvenţi din Bucureşti, alţii de la Târgu­ altfel Béla m­ar fi aşteptat la gară... Dacă n­o fi fost chiar schiţată plecăciune, pentru a lua, apoi, o poziţie sobră,
Mureş, iar cei mai mulţi, care deja aveau ani importanţi în el, când a ajuns trenul, în taxiul acela din faţa intrării...“ plină de solemnitate. Se întoarse pe călcâie, ca la un ordin
spate, de pe la alte teatre din ţară, în special din Moldova. „Nu mă interesează, te rog să îmbraci rochia!“ dat şi numai de ea auzit, lăsându­se admirată câteva clipe
Teatrul în limba maghiară avea o lungă tradiţie şi o bogată din spate, pentru a se întoarce din nou, zâmbitoare, şi a
activitate, dar secţia română se înfiinţase de­abia în urmă Iudita îl sărută pe obraz şi se dădu ascultătoare jos de înainta spre el. Cu mâna stângă îndoită din cot, părea că
cu un an, încercând să­şi facă un nume, punând în scenă pe canapeaua tare, îmbrăcată cu ţesătură de sac, de care se lăsa condusă la altar de un cavaler nevăzut, sub privirile
opere dramatice moderne, care să aducă publicul în sală, nu­şi amintea când fusese extinsă. Fără să­şi mai pună încântate ale unei mulţimi presupuse... George sări de
dar şi clasice, cum ar fi celebrele piese ale lui Caragiale. lenjeria intimă, intră în baie cu plasa pe care o pescui din pe canapea şi îi ieşi în întâmpinare, foarte vizibil afectat
La primele repetiţii ale uneia dintre ele, în corp­ mers, într­un gest graţios, de fapt o fandare de balerină. De de solemnitatea scenei. Îi sărută mâna şi o conduse spre
ansamblul artiştilor amatori, care deservea ambele secţii, acolo, curând se auziră mici zgomote şi foşnete, ca şi cum fereastră... Dar în lumina acea difuză, a lăsatului serii,
George a remarcat o fată timidă, blondă, cu un trup elastic, ar fi deschis un cadou, semn că îl ascultase şi se îmbrăca. care intra de afară pe geamul garsonierei lui, încă pătat de
bine proporţionat, aproape desăvârşit... O prezenţă insolită, moloz, rochia părea închisă la culoare, dacă nu murdară...
dacă te uitai în jur şi vedeai feţele obosite şi ridate ale Încă nu apusese soarele, iar de afară se auzeau Nu se putea aşa ceva, pentru că mai devreme, în parcul
actriţelor profesioniste, în ciuda vârstei unora dintre ele, strigătele copiilor antrenaţi în cine ştie ce jocuri vesele, celuilalt oraş, ea era albă, curată şi frumoasă. Iar pe tren
din cauza nopţilor pierdute, a pălincii de mere descoperite de­ale lor. George îşi fixă perna pe perete, ridicându­se în veniseră cu ea împachetată, învelită în husă şi protejată
aici şi a multor pachete de ţigări ieftine şi proaste, fumate capul oaselor şi nu­şi mai dezlipi ochii de pe uşa de la baie. de o sacoşă uriaşă, din hârtie groasă, de cadou...George
pe zi. Ca să nu mai vorbim de vulgaritatea cotidiană a Simţea cum îl năpădeşte o disperare surdă, o neputinţă care o aduse pe Iudita şi mai aproape de geam, cercetând atent
discuţiilor lor, unde cuvintele obscene erau folosite ca şi îi frângea inima. Ce putea să facă? Erau sortiţi unul pentru materialul brodat al rochiei.
cum ar fi făcut parte din Enciclopedia britanică sau din cel altul, dar avuseseră ghinionul de a se întâlni prea târziu.
mai pretenţios dicţionar al Academiei române. Ce puteau face? „De ce s­a făcut neagră rochia ta?“, o întrebă el
Fata aceea, însă, era o frumuseţe naturală, o prezenţă surprins, aproape speriat, cercetând cu palmele fiecare
discretă, plăcută, care dispărea imediat ce îşi făcea micul El era căsătorit de aproape doi ani cu o colegă de centimetru pătrat de material. „Dar nu e neagră deloc,
rol, în fapt spunea câteva replici sau avea câteva apariţii facultate, Maria, care urma să­şi dea licenţa anul acesta, şi unde o vezi tu aşa? Ce este cu tine, George?“, îl întrebă
episodice, în chip de slujnicuţă sau de participant în să­l urmeze aici. Iudita ştia, i­o spusese el din seara în care ea, la rândul ei, nedumerită. „Cum ce este cu mine? Tu
mulţime... George nu a intenţionat şi apoi nu avut curajul fuseseră la film, când el a condus­o prin parc şi, pentru nu vezi că ţi s­a murdărit rochia, este aproape neagră...
să­i vorbească la primele repetiţii, în primele lor săptămâni prima dată, acasă. Atunci i­a mărturisit şi ea că era logodită Cum poţi să te îmbraci cu aşa ceva la nuntă? Şi nu mai
de colaborare, dar mai târziu, cu coada ochiului, de mai şi că urma să aibă nunta, peste câteva luni, cu Béla, un sunt până atunci decât două săptămâni, deci nu mai ai timp
multe ori i­a surprins privirea îndreptată spre el, mai ales băiat bun, atent, care o iubea nebuneşte. Béla era violonist, să­ţi comanzi o altă rochie, nouă...“ Iudita începu să râdă,
când povestea vreo faptă hazlie, sau îşi făcea rolul praf, absolvent de conservator, şi lucra la o orchestră filarmonică pentru că nu putea să facă altceva, să aprindă becul, de
interpretându­l aiurea. Într­o zi a încurajat­o, lăudând­o dintr­un alt oraş. După nuntă, Iudita urma să plece acolo, exemplu, în această cameră fără draperii la geam, pentru
pentru felul în care îşi spusese replicile şi pentru mersul la casa soţului ei, intenţionând să­şi urmeze pasiunea, dacă a­l convinge că se înşela. Dar în baie putea să­l tragă după
graţios şi sugestiv pe care­l avusese în rolul slujnicuţei cu va fi primită în grupul artiştilor amatori de la teatrul din ea, ceea ce şi făcu, unde, la lumina puternică a unui tub
tava. „Aşa înţeleg eu să­şi facă un actor adevărat datoria, acel oraş. Iar când va termina facultatea, spera să găsească de neon, de deasupra oglinzii, rochia îşi recăpătă culoarea
spuse el, având grijă de fiecare replică în parte, să fie rostită o catedră de engleză sau de germană la vreun liceu bun, cu albă, impecabilă...
cu convingere şi simţire, ca şi cum ar fi cea mai importantă noii ei elevi având de gând să pună în scenă, în timpul lor
replică din întregul spectacol.“ Ea i­a mulţumit, zâmbindu­i liber, mai multe piese de teatru... „Ce este cu tine, măi, omule?, începu ea să­l dojenească
discret, aşa cum ştia ea să zâmbească, însă şi roşind un pic, blând... Poate că nu e chiar curată, curată, având în vedere
iar George a rămas puternic impresionat de chipul ei dulce, Mărturisirile lor nu i­au împiedicat, la câteva zile că Zsuzsanna a purtat­o atâtea ore, la nunta ei; chiar, îmi
ca al unei copile. „Şi cum spuneai că te cheamă?“ „Judith, de atunci, să iasă din nou împreună, la plimbare în parc, aduc aminte că la localul unde a avut loc masa, s­a fumat
răspunse imediat fata. Judith Balogh“. la cumpărături sau din nou la film. Au vizitat expoziţia de la greu, de tăiai la un moment dat fumul cu cuţitul... Ba,
Din acea zi au început să vorbească din ce în ce mai pictură a unui artist budapestean, rămânând şi simţindu­se am descoperit acum, înainte de a o îmbrăca, şi câteva pete
mult. Despre roluri, piese şi actori, despre vremea de­ bine şi la partea a doua, de protocol; au cotrobăit ceasuri mici de cafea, sau de vin roşu, dar care nu se văd atât de
afară şi despre ei înşişi. De multe ori, după repetiţii plecau bune, într­o altă zi, prin rafturile prăfuite ale anticariatului uşor... Iar pe poalele rochiei, materialul este un pic prăfuit,
împreună, pentru a se despărţi la prima intersecţie, ea lui Leonard Antschel, având surpriza să găsească un dar toate astea o să le rezolv uşor, cu un minim efort de
locuind în cvartalul vechi, din partea de sus a oraşului, pe volum preţios, în limba engleză, ce cuprindea, printre curăţare... De ce îţi faci atâtea probleme?“ Şi fără să mai
când el primise o garsonieră în noul cartier construit în altele, şi Antigona lui Sofocle. Altă dată, într­o după aştepte vreun răspuns, cu îngrijorare evidentă îi cuprinse
partea opusă, aproape de malul Oltului. Astfel, George află amiază, au mers la ştrand... Iar într­o seară, după o scurtă capul în palme, privindu­l cu interes şi sărutându­l, apoi,
că Iudita, cum îi spunea el, era de­a pământului; locuia plimbare prin parc, când s­a pus ploaia, el a invitat­o la pe amândoi ochii, pe frunte şi pe obraji, după care îi căută
împreună cu părinţii într­un apartament dintr­un bloc de el... A făcut­o cu strângere de inimă, având sentimentul buzele... El îi răspunse imediat, dorind parcă să o absoarbă
pe lângă stadion. Făcuse liceul de filologie aici, la secţia că forţează nepermis lucrurile, că fata s­ar putea simţi, cu totul în inima lui, în plămânii lui, în fiinţa lui, ca pe o
maghiară, dar acum era studentă la fără frecvenţă, la o pe bună dreptate, jignită... Dar n­a fost deloc aşa. Totul a ultimă gură de aer la care cel ce urma să se înece mai avea
facultate de limbi străine din Cluj. Iubea mult teatrul, motiv decurs firesc, dacă firească a fost acea contopire aproape dreptul... Întâlnind în calea mâinilor numai oceanul de
pentru care se angajase în corp­ansamblul de amatori, sălbatică, în care s­au abandonat amândoi, cu încredere şi mătase foşnitoare a rochiei, cu un gest disperat, dar precis,
imediat ce a terminat liceul, jucând în multe piese, cele nedisimulată sinceritate, imediat ce au intrat în casă... îi slobozi sânii din decolteu, pentru a le reda libertatea şi a
mai multe ale secţiei maghiare. le opri tresărirea în culcuşul cald al palmelor lui. O răsuci
George află că Iudita iubea la fel de mult şi filmul, după Au continuat să se întâlnească trei luni la rând, aproape energic, într­o piruetă perfectă, pentru a­i ridica apoi, de
cum se bucură, manifestându­se zgomotos, imediat ce el seară de seară, cu excepţia sfârşitului de săptămână, cele două cercuri din sârmă oţelită, poalele rochiei spre
o invită la unul din cele trei cinematografe ale oraşului la când George pleca la Bucureşti, iar la Iudita venea Béla. umeri, şi aşa, în picioare, se lipi de ea. Trupul ei gol îl
care, vinerea, aveau loc proiecţii în regim de cinematecă. Ajunseseră să le fie greu, la repetiţii şi la spectacole, pe primi fremătând, asemenea unui crâng tânăr, din puieţi
Avea două bilete la Cuţitul în apă, celebrul film al lui scenă, să se abţină de a nu se atinge, în văzul celorlalţi. de mesteceni, în dansul lui încolo şi­ncoace, condus de
Polanski, la ultima reprezentaţie a zilei când, de obicei se N­au mai plecat niciodată împreună de la teatru, nici măcar palele unui vânt puternic... Şi pentru că îmbrăţişarea lui
intra numai pe bază de abonament. După film s­au plimbat până la prima intersecţie, şi n­au mai ieşit în oraş, dar ea din spate îi permitea să îi privească faţa în oglindă, îi văzu
în parc, împărtăşind impresii de cinefili, iar el a condus­o, venea de fiecare dată la el în garsonieră, mai ales seara, ochii închişi ca într­o meditaţie profundă, cum apăreau şi
după aceea, pentru prima dată, acasă. Şi­au luat la revedere când nu exista pericolul de a fi recunoscută. Nu­şi făceau dispăreau în dosul părului ei rebel şi blond.
simplu, fără să­şi dea mâna sau să se îmbrăţişeze, ca doi planuri, nu­şi făceau reproşuri, fiind înţelepţi şi luând
colegi buni, urmând să se vadă a doua zi la repetiţii... lucrurile ca atare, bucurându­se din plin de fiecare minut Se regăsiră în acelaşi strigăt comun, eliberator, după
al fiecărei ore, al fiecărei zile când se puteau întâlni... Ştiau care realitatea începu să le coboare treptat, în faţa ochilor,
* că se iubesc cum n­a mai iubit nici unul dintre ei vreodată, dublată de limpezimea crudă a oglinzii care îi prinsese şi
şi că nu vor mai iubi nicicând pe altcineva la fel, deşi nu pe ei, aproape ca într­o ramă. El se dezmeteci cel mai greu,
„Vreau să îmbraci rochia, îi spuse el pe un ton hotărât, vor rămâne împreună, dar nu făceau din asta o tragedie. stând mult timp cu obrazul lipit de mătasea mototolită,
care nu admitea scuză. Nu mai pleci acasă, să ştii; noaptea Amândoi mulţumeau cerului că reuşiseră să se întâlnească, strânsă în falduri mai sus de mijlocul ei fierbinte, uşor
asta vreau să fii mireasa mea“. „Eşti nebun, cum să nu fie şi pentru o perioadă scurtă, în această viaţă ternă, plină transpirat. Se îndepărtă apoi nesigur, lăsând rochia să cadă
de obligaţii şi de platitudini. Erau conştienţi că ar fi avut ca o cortină peste ultimul act...
toate şansele să treacă unul pe lângă celălalt fără să se
observe, trăind ca şi mai înainte, fără să ştie fiecare cine

Cronică literară Scrisul Românesc Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 23
Poezie
George sTANCA
Alexandru OPRESCU

Viaţa-n alb şi negru Poeme

N otorietatea lui Andrei with a bang“ ar rezuma americanul fantezia Lapte & Miere cerul şi lumea­n jos pe rază
Kurkov se trage, în mare eroului nostru, adică măcar să ştie lumea
măsură, de la romanul său că a murit, dacă nu au ştiut că trăieşte. Dar Nimic Dă orbului lumină vie
de succes Moartea pinguinului, tradus şi cum Nimeni nu moare pe gratis, patetismul nu­mi mai miroase azi şi pentru veacul ce­o să fie
în limba română, în 2006, la Ed. „Curtea vieţii lui Tolia atinge absurdul, fiind nevoit a vaselină să luminezi lumină tare
Veche“. Va fi primul dintre multele sale să împrumute cei 350 de dolari pentru a se şi a sufertaş cu tocană peste popor peste popoare...
cărţi, cu care îşi câştigă un loc binemeritat asasina de la un prieten de şcoală vechi, a proletar şi a şpan
printre scriitorii majori din spaţiul post­ acum barman, votcar, cititor de thrillere viaţa mea este Lumină lină jos să vină
sovietic. Satira sa acidă, împreună cu pe vreme rea, care îl şi pune în contact ca să ne dea la toţi lumină.
un umor negru, macabru şi elemente cu o cunoştinţă semi­retrasă din branşă, azi Lumină lină vină jos
suprarealiste ridică din misticul vieţii slave pentru a­l omorî pe „amantul“ soţiei sale. lapte şi miere şi­l luminează pe Hristos
a fostului bloc sovietic. Aceste „peisaje“ Constant, sumbrul vieţii personajului
est­europene cu siguranţă vor prezenta un reapare, într­adevăr ajuns un amant cu acte azi Ce ia asupra­I vina răul
interes crescut cititorilor români, care se al soţiei sale cu care ocazional împărţea copiii mei miros să lumineze­adâncul hăul.
pot regăsi în atâtea descrieri ce pentru vest patul, dar şi refuzul morţii de a­i angaja un a lapte fata Ce ia asupra­I răul, vina
sunt aproape de pură ficţiune. profesionist în plină putere de muncă, pe ca de la El să luăm lumina ...
Născut în Sankt Petersburg în 1961, semne că nici ea nu­l dorea mai devreme şi
Andrei Kurkov este absolvent al Insti­ decât trebuie. a miere băiatul Telega­Bucureşti, mai 2013
tutului de Limbi Străine de la Kiev. Ce
este interesant despre autor este faptul că Pentru că asasinul pe care îl angajează azi Concave
şi­a început cariera literară în timp ce îşi eşuează prima încercare din motive slujba mea e numai
satisfăcea serviciul militar, fiind paznic „tehnice“, acesta devine pentru Tolia un lapte şi miere Paloşul şi potirul
la o închisoare în Odessa, iar din 1996 bodhisattva pământesc, ce îl „trezeşte“, yin şi yang
s­a dedicat cu totul scrisului, operele sale descătuşându­l de povara vieţii şi ajutându­l azi cupa şi sabia
ajungând să fie traduse în peste douăzeci şi să atingă, temporar, ce­i drept, un nou prag mama mea racheta şi caverna
cinci de limbi. al spiritului, unde acesta nu mai trăieşte paralitică şi diabetică săgeata şi scorbura
Prieten drag. Tovarăş al răposatului, nici în trecut, nici în viitor, cum o făcea e numai tu şi eu,
roman apărut în România anul trecut, tot până atunci, ci numai în prezent. Astfel, lapte şi miere ea şi el.
la „Curtea Veche“, păstrează aceleaşi ele­ aşteptându­şi sfârşitul, Tolia realizează că Lama de plug şi ogorul
mente caracteristice lui Kurkov. Trebuie vrea să trăiască, având acum o perspectivă azi sămânţa face odorul
menţionată şi traducerea excelentă, direct opusă asupra lumii: „Chiar la rubrica ochiul meu roşu sămânţă din sămânţă
din rusă, a Antoanetei Olteanu, păstrând «Inimi singuratice» toţi sunt buni, nu beau ...eu din sămânţă
intactă valoarea stilistică a textului. Stilul şi nu fumează, caută pereche asemenea. e
minimalist în care este scris face ca toată Lumea se înfăţişează perfectă încât aş vrea de tu din sămânţă...
povestea să încapă lejer în puţin peste o să trăiesc veşnic în ea.“ Vizitele regulate lapte şi miere omul
sută de pagini, dar păstrându­şi savoarea ale prostituatei începătoare, pesemne şi Azi.
descrierilor sumbre ce nu pot fi imaginate ea modestă în branşă pentru că nu îl taxa, Ţiganii din ţigănie
decât în alb şi negru, o ironie fină la viaţa se transformă în iubire, singurul cui care îl Numai numai plasma
mediocră, ca un virus ce infestează şi omul, mai ţine răstignit de crucea grea a fiecărei din sângele meu Ţiganii din ţigănie
şi locul, târând totul spre un sfârşit la fel de zile. Prezenţa ei îl resuscitează şi îi oferă doar glicemia sângelui meu nici cu fotă nici cu ie
neînsemnat: „Toamna întârzie. Sau natura imboldul de a se da jos din pat, zi de zi , nu doar globulele sângelui meu cu cămăşile­nflorate
nu mai are bani pentru vopseaua galbenă şi pentru a face ceva grandios, ci pentru a­i doar mâna cu care scriu şi cu fuste creţe toate
roşie, de parcă ar copia situaţia financiară răspunde la telefon în caz că îl sună să­şi ţigăncile colorate
deplorabilă a ţării. [...] oamenii se ofilesc anunţe vizita. nervoasă, cu turbane­ntortochiate
văzând cu ochii, iar eu – văzând cu ochii astenică, peste părul strâns la spate
mei, în oglindă“. A da prea multe detalii despre poveste isterică şi de gaz mirositor
Eroul poveştii este Tolia, un ucrainean de înseamnă a strica toată plăcerea lecturii de moartea păduchilor
30 de ani ce trăieşte în Kievul post­sovietic, şi finalului imprevizibil, aşa că am să Scuipă fiere dar cu gura tompeţie
care decide că viaţa sa nu mai are valoare şi conchid spunând că este o carte care merită Azi şi la gust, siminichie
vrea să moară. Trăind într­un univers amorf pe deplin a fi citită, cu un stil de scriere ce se­aude­n ţigănie
şi fără valori, cu o căsnicie ratată, o soţie ce evită să trateze subiecte sentimentale Noapte de Paşti când Gore s­o supăra
adulteră şi fără nicio perspectivă, a­şi lua din perspectiva afectivităţii slave clasice şi pune parul pe ea
zilele este singura măsură de a scăpa de toate însă nici nu pică în extrema opusă, a Lumină lină să vă vină că nu vrea nu vrea să stea.
lucrurile ce apasă pe umerii săi, după cum mizerabilismului, păstrând linia satirică şi­o viaţă lină fără tină ţiganii din ţigănie
acesta patetic se confesează: „...de câţiva ani şi tonul confesiv­ironic, sub care mijesc, doar cu lumină din lumină... neam de „spoi­tingiri“, se ştie!
tot caut o ieşire din fundătura vieţii mele.“ criptic, viziuni budiste. cântă, joacă, fac ce vor
Victimizarea sa atinge absolutul atunci când Lumina lină să vă ţină pe tot globul rotitor
decide că sinuciderea, o metodă firească căci pe noi toţi ea ne alină pe pământul primitor
pentru cineva cu starea lui de spirit, nu este doar cu lumină din lumină... fără frâu fără zăvor
posibilă pentru că, în mod ironic, este „prea ţiganii, liber popor!
plin de viaţă“. Astfel, decide să angajeze un Lumine line faceţi bine ..............................
asasin, uşor de găsit în Kiev, unde „killerii“ lumea obscură făr’ lumine ţiganii din ţigănie au
erau deja o breaslă recunoscută, pentru a şi­o vindecaţi de sinea­n sine pornit­o pe câmpie
desăvârşi statutul său de victimă a vieţii, doar cu lumină din lumine... cu căruţele cipor
un final sublim al unui trai grotesc. Însăşi ţiganii slobod popor...
asasinarea sa îi va da valoare vieţii în Lumine line din lumine
ochii cunoştinţelor şi rudelor, cărora Tolia de unde pleacă, unde vine
le fantasmează stupefacţia aflării veştii mănunchiul razei de lumine?
şi părerea de rău de a nu fi cunoscut mai la mine­n casă şi la tine?
îndeaproape un om ca el, atât de important
încât să fie omorât de asasini plătiţi: „Îmi Lumină lină sfânt mister
închipui cum vor cădea pe gânduri [...] când coboară jos cobori din cer
îşi vor da deodată seama că nu ştiau, practic, lumină lină luminează
nimic despre mine, că eu, cel pe care­l
cunoşteau, cu care au băut vin sau cafea,
eram un tip implicat în afaceri care necesită
anchete sau criminali plătiţi“. „Going out

24 Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 Scrisul Românesc Poezie
Viorel FORŢAN
Valeriu CÎMPEANU

locuri oameni
proclamaţii

Poeme lunca dunării e cel ce mi­a arătat
lunca dunării e mirifică casa unde s­a semnat
Perpetua întrebare Certitudine lunca dunării e mirifică şi toamna proclamaţia de la islaz
lunca dunării e mirifică la islaz şi toamna
De ce există Everestul Da, ştiu, Olimpul ***
de nu cumva să­l urc în zare pentru toţi s­a­nălţat am fost la gura oltului de ce islazul
provocat de înălţimea­i sfidătoare pentru cei ce mai sunt malul nostru jos din motive tactice
şi de ce se află dincolo de el şi cei ce­au fost uitaţi malul bulgar înalt pentru că administrativ
în partea­i opusă, ascunsă mai aproape de soare dunărea pare foarte mică doi membri marcanţi
unde soarele înnoptează mereu şi zei ca să fim ai clubului revoluţionar de la craiova
la picioarele lui Dumnezeu Elada cu toţi s­o slăvim însă e mare aveau funcţii de vârf în judeţul romanaţi
Dar vai, ajunşi la înălţime plajele au mâl compact Ioan Maiorescu fusese numit prefect
De ce există Sahara uităm de ce e rău şi bine dar şi nisip fin şi căpitanul Nicolae Pleşoianu
cu norii ei imenşi de nisip de cei ce nu pot să­ndrăznească cu ai săi dorobanţi
şi ciulini zburătuciţi spre cer şi zei să privească foarte prăfos primise ordin să se deplaseze la islaz
de vânturi fierbinţi de teamă ca să nu­i trezească ca urmare a ordinului domnesc
peste dunele aprinse de soare sunt câteva ostroave ca toate porturile dunărene
dacă nu s­o străbat Războiul Troiei şi braţe despletite ce le cuprind să fie atent supravegheate
în căutarea unei oaze e o altă poveste unele cu oarece apă de agitatori de răsmeriţe veniţi din vest
pentru un strop de apă chiar dacă şi acum altele cu multă mlaştină
s­ajung la Marea cea Mare calul troian mai trăieşte câţiva cocostârci de ce oltenia
bucuros să­i ascult şi zeii Olimpului mai clevetesc şi puţine familii de gâşte ale sătenilor din motive strategice
mugetul valurilor călătoare pe creste celeste pentru că spaţiul dintre
ţipetele pescăruşilor jelind Elada care cordoane de nisip olt munţi şi dunăre
legănaţi în briza mângâietoare demult nu mai este parţial acoperite natural avea din vechime
de salcia albă un statut semiautonom
Şi de ce există albastrul acesta De­aceea, eu de aici, de plută prin fiinţarea băniei
necuprins de mirare din infernul terestru ici­colo de ulmi şi frasini de luncă condusă de boierii craioveşti
dacă nu să­l străbat strig către toţi zeii ramură a basarabilor domnitori
pân’ la Steaua Polară prea mult veneraţi malurile sunt golaşe şi abrupte
să văd de ce stă ea treziţi­vă odată în unele locuri mai înalte pentru că încă mai dăinuia aici
atât de fix – tutelară nu mai agonizaţi decât un bloc cu trei­patru etaje spiritul revoluţionar al lui tudor
pentru noi cei care căci de moartea Eladei şi ciuruite de golurile cuiburilor de prigorii şi pandurilor săi
mistuiţi de mirare suntem toţi vinovaţi dar şi pentru că fiind mai departe
călătorim peste mări şi oceane am văzut chiar şi o pereche de şoimi de intrigile din bucureşti
în căutarea Fetei Morgana Strigăt oltenii şi craiova devenită capitala
cea dorită de toţi ne­ncetat încă paradis guvernului provizoriu revoluţionar
fără însă s­o aflăm vreodat’… Nu, domnule Dante, puteau să se organizeze
eu n­am ajuns într­un loc *** în mai multă linişte
Totem advers unde lumina e mută, acum
inertă şi neîncepută după ce s­au scurs ani multicei şi nu de neglijat
M­apucasem să număr clipele existenţei Eu am ajuns într­un loc din cel de­al douăzecişiunulea în lungul şi latul istoriei noastre
clipele mele, clipele lui şi­ale tale unde lumina strigă şi doare veac al erei postcristice oltenia a avut cei mai puţini trădători
şi chiar clipele Atotputernicului reverberând prin secole viitoare am avut ocazia să văd pe viu
ce­mi zâmbea dintr­o rază de stea unde viaţa şi moartea casa în care s­a semnat ar trebui ca în cel mai înalt
distrat de îndrăzneala mea…. sunt numai dangăt şi strigăt proclamaţia de la islaz punct topometric al craiovei
către cei de lângă noi să fie o piaţetă amenajată
tocmai terminasem şirul numerelor cei duşi şi cei noi de fapt o căsuţă dărăpănată şi în mijlocul ei să stea falnic un catarg
posibile de numărat în Univers unde lumina e strigăt de cărămizi nearse deasupra căruia să fluture
deodată, un fulg firav de nea pentru iubire şi pace ajunsă maximum la rangul de acaret tricolorul paşoptiştilor
m­a certat indignat că pe el l­am uitat pentru cel ce doarme şi tace ce a aparţinut familiei voiculeştilor cel purtat la islaz de Popa Şapcă
crezându­l prea neînsemnat e strigăt pentru ca fiat lux familie ruptă din realităţile şi cusut cu textul
uitând că de fapt în el, în Fulgul de Nea să fie mai bună şi pură crunte dreptate şi frăţie
stă întreaga existenţă, a mea, a ta, în universul acesta româneşti de Maria Alexandrina
a Atotputernicului şi chiar a Lui plin de­atâta ură fata lui Gheorghe Magheru
a Fulgului de Nea… care ne suportă bunicul Alexandru neprihănita care prin fapta ei
şi încă ne­ndură propietarul iniţial amintea de stindardul Vladimirescului
Episod Am ajuns într­un loc om înstărit
unde lumina e strigăt a fost primar în sat iar în cercul din jurul marelui catarg
Nu, nu eu l­am îndemnat pe Socrate către cer şi pământ şi bineînţeles să stea alte catarge cu drapele albe
să soarbă otrava pe nerăsuflate pentru cei duşi deportat la canal pe fiecare trebuind să scrie
de­aş fi fost lângă el îl opream şi cei care sunt pentru că n­a vrut să intre în colectivă numai cu fir de aur
cu riscul că eu în locul lui o sorbeam Sunt iată, în locul în care Ioan Maiorescu
dar nesăţios de adevăr şi dreptate lumina şi timpul feciorul Toma Gheorghe Magheru
a băut­o el toată pe nerăsuflate nu au hotare absolvent de şcoală militară naţională Nicolae Pleşoianu
nici cei prezenţi în Forum nu l­au oprit şi strigă şi doare a fost dat afară din armată Costache Romanescu
le plăcea tragedia şi l­au îndârjit fără încetare pentru că a depus jurământul militar Radu Şapcă
chit că zeii din Olimp s­au cutremurat pentru Adevăr şi Dreptate regelui Mitropolitul Neofit
fără însă ca vreunul să­l fi şi urmat Uf, ia­mi Doamne, văzul apoi încadrat la diribau Ion Heliade Rădulescu
prea mă despoaie de strigăt detaşamentele de muncă Nicolae Golescu
până Dincolo de Eternitate… şi a ieşit la pensie ca şef corp control Ştefan Golescu
la o direcţia regională cf Christian Tell
C A Rosetti
feciorul lui Nicolae Bălcescu
Toma­junior Ion C Brătianu
psiholog Ana Ipătescu
şi specialist în poligraf
la miliţia/poliţia română

Universitaria Scrisul Românesc Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 25

Ovidiu GHIDIRMIC prin care apa oceanului intră în golfuri.
De la natură se trece la cultură. Albert
Proză lirică
şi memorialistică Einstein în cartea sa Cum văd eu lumea
pune lumea şi viaţa sub semnul tainicului:
Am mai scris şi altădată des­ lirismului, ca literatură. gonismului rezolvat dintre natură şi civi­ „lucrul cel mai frumos pe care îl putem trăi
pre proza semnată de Riri Volumul bilingv (româno­englez): Tăi­ lizaţie. Interesante sunt paralelismele dintre este tainicul“. De la Albert Einstein, autoarea
Margareta Panduru, despre peisajele nord­americane şi cele autohtone, ajunge la Ştefan Odobleja cu Introducere
romanul Bucură­te Irina! (1997) în care şul Zeiesc este constituit, în ansamblu, pe cum ar fi Cheile Bicazului, Delta Dunării, în logica rezonanţei, în Imn naţional, ca în
remarcam un lirism de factură analitică, un o antiteză fundamentală, pe contradicţia care ne înfăţişează o natură edenică, luxu­ tableta Citim ca altădată?, Margareta Riri
amestec foarte bine dozat între o trăire lirică dintre natură şi civilizaţie, pe care lumea riantă. Autoarea are un adevărat cult al Panduru să atace marea problemă a epocii
puternică şi capacitatea de a surprinde cele modernă se pare că a revăzut­o, construind naturii şi profesează o religie a naturii: noastre, confruntarea dintre Internet şi Carte,
mai fine şi mai subtile nuanţe sufleteşti, în sensul naturii şi în opoziţie cu ea. Ne „Dezorientată, într­o lume fantastică, plină una dintre principalele contradicţii pe care
precum şi despre volumul de proză scurtă: referim mai ales la civilizaţia nord­ame­ de sălbăticiuni, înaintez sfioasă“. le trăim la ora actuală. Şi în această tabletă
De veghe (2003), pentru care scriitoarea a ricană, în care zgârie­norii se ridică semeţi, întâlnit numeroase citate, din Jurnalul filosofic
fost distinsă cu premiul Uniunii Scriitorilor, uneori, chiar din mijlocul naturii. Tableta care împrumută titlul volumului al lui Constantin Noica, Trilogia culturii a
Filiala Craiova, pe anul 2004. ne înfăţişează o altă privelişte măreaţă şi lui Lucian Blaga şi Cronicile optimistului
Riri Margareta Panduru este autoarea Prima proză a volumului, cu aspect de anume marea scurgere de „Obsidian, din de G. Călinescu, dar trebuie înlăturată, din
mai multor romane, volume de schiţe şi po­ reportaj, se constituie într­un elogiu, vibrant staul Oregon, rocă ignee, născută din foc, capul locului, confuzia care se face, în mod
vestiri şi de piese de teatru. Recentul volum şi condiţionat, adus naturii, începând chiar prelucrată de zeul Vulcan în măruntaiele curent, între Informaţie şi Cultură. Cultura
Tăişul Zeiesc (Scrisul Românesc – Fundaţia de la titlul extrem de semnificativ: Na­ pământului, devenită şi un preţios material nu este totuna cu Informaţia, cum se crede
– Editura, 2012) este dificil de clasificat, de tura lumii, pretutindeni, un vis, în care tăios.“ De aici şi titlul volumului: Tăişul de obicei. Cultură înseamnă, nici mai mult,
stabilit, cum se poate spune, în limbajul sunt contopite spectaculos două mari te­ Zeiesc. nici mai puţin, decât prelucrarea Informaţiei,
critic, genul proxim şi diferenţa specifică. me ale literaturii: natura lumii şi viaţa pentru a ajunge la concepte şi idei personale.
Poate fi citit şi ca un volum de proză lirică, ca vis, motiv de circulaţie universală, în­ Seattle – minune a geografiei este un Informaţia se obţine prin Internet, pe când
de tablete, poeme în proză, schiţe şi po­ cepând cu perioada Barocului (marele text, cu aspect de reportaj, în care punctul Cultura se realizează prin Carte, prin lectură.
vestiri, dar şi ca un jurnal de călătorie pe dramaturg spaniol Calderon de la Barca cel mai înalt de observaţie îl constituie Aşa se face că putem vorbi de faptul că suntem
continentul nord­american. Se situează, are o piesă binecunoscută cu acest titlu). clădirea Experience Project, de unde se informaţi, în timp ce interesul pentru cultură
cu alte cuvinte, la confluenţa prozei lirice Această povestire­reportaj, cum vrem vede priveliştea mirifică dominând oraşul, scade. Acesta este unul dintre paradoxurile
cu memorialistica, aşa cum se întâmplă s­o considerăm, are drept „motto“ două mărginit la răsărit de Lake Washington, cu epocii noastre tehnologice!
şi în volumul de proză scurtă De veghe, reflecţii filosofice profunde. canalul său navigabil, ce face din Seattle o
unde memorialistica era reprezentată de adevărată minune a geografiei. Ar mai fi de comentat şi alte tablete
două memorabile interviuri, cu Al. Piru şi Prima, semnată de Eliel Saarinen, se interesante, cum sunt, de pildă, Regina
Marin Sorescu. Memorialistica face parte, referă la bogăţia de forme a naturii, ceea Tot în această categorie a minunilor Maria şi coroana regală la Maryhill şi
indiferent de formă, din metaliteratură, ce ne duce cu gândul la conceptul de geografice intră şi muntele Rainier, pe care Eroarea lui George Vancouver şi urmarea
de care se ocupă poietica, disciplină care arheu, teoretizat de medicul şi alchimistul indienii îl numesc „Marele Munte Înzăpezit“ ei, prima inspirată din istoria României, în
studiază facerea, elaborarea literaturii: (gr. elveţian renascentist Paracelsus, iar la (Tainele Muntelui Rainier). În Triunghi de care coroana reginei era expusă la Muzeul
poiein – a face). În cazul de faţă, reportajul noi de Dimitrie Cantemir, care îl numea, forturi este descrisă Strâmtoarea de Fuca, din Maryhill iar cea de a doua din cea a
de călătorie se citeşte, tocmai datorită metaforic, „artizan al speţelor“. Statelor Unite, cu eroarea căpitanului Van­
couver, care a intrat cu vasul Discovery în
Cea de­a doua îi aparţine lui George Trecătoarea Decepţiei, crezând că are în
Santayana: „Natura este baza, dar omul faţă un golf şi că va putea păşi imediat pe
este scopul“. Ceea ce este în spiritul anta­ continentul nord­american.

Tăişul Zeiesc rămâne o carte deosebit
de instructivă şi scrisă cu un veritabil talent
literar.

R omanul lui Ioan Groşan, Geo CONSTANTINESCU
Un om din Est (2010) redă
în manieră ironică, sarcas­ Un roman de atmosferă
tică uneori, trăsături binecunoscute prozei
autorului maramureşean, atmosfera ulti­ care o conducea fără glorie şi, ca urmare, oferit Omului Providenţial spre exersarea se mai f... pe la medicină?“ Bineînţeles
mului deceniu comunist dintr­un orăşel de să se pornească cercetări îndelungate (cu instinctului ucigaş un cerb şchiop şi că fata a reacţionat pozitiv la obrăznicia
mijloace specifice!) în vederea prinderii aproape îmblânzit de vremurile paupere, neaoşismului şi a acceptat până la urmă
provincie. celor care­i sabotau în acest fel demnitatea urmând ca trofeul cerbului uriaş să­i fie grosolănia tânărului, împărtăşind împreună
şi funcţia. dăruit mai târziu, după ce organele îşi vor pentru un timp misterul din totdeauna al
E vorba despre epoca cea mai hilară a fi făcut datoria. dragostei într­un oraş de provincie. Din
acelor vremuri ale României socialiste, când În ciuda acestor realităţi strigătoare jurnalul de amoruri al lui Nelu Sanepidu
marea majoritate a românilor acceptaseră la cer „...într­o bună dimineaţă, în bine­ Prin urmare, cei doi literaţi vor căuta întâlnim pe tatăl unei eterne aspirante la
cu resemnare condiţia de roboţi, de de­ cuvântata zi de 5 octombrie 1989, Grigore prin cenaclurile literare, singurele spaţii facultatea de filologie, latinist vechi, din
zmoşteniţi ai sorţii, capturaţi fără drept Samsaru, profesor de biologie la Şcoala de dezvoltare a spiritului şi a veleităţilor tată­n fiu, parcă coborând prin vestimentaţie
de apel de aparatul conducător represiv în generală nr. 1 din orăşelul A..., se trezi literare ale semenilor, muze zvăpăiate, şi gesturi din Şcoala Ardeleană, perorând
eforturile­i disperate de a scăpa de datoriile brusc cu o iresponsabilă dorinţă de a intra amatoare de glorii efemere şi de aventuri în manieră puristă a neamului şi în mod
făcute fără cap în deceniul anterior, pentru în partid“. Părea pentru el singura şansă de eterne. Evadarea în dragoste era singura etern patriotic contra colonizatorilor din
industrializarea forţată, energofagă şi – cum a ieşi din mediocritatea care totdeauna ai Transilvaniei: „Cu saşii e
se va vedea – falimentară. În paralel, se pusese stăpânire pe el şi pe formă de a supravieţui în acea altceva – a zis domnul Pop umplând din
desfăşura o propagandă naţionalistă falsă, familia sa. Faptul în sine atrage lume a tuturor limitărilor şi a nou păhăruţele de metal. – Ei au venit cu o
orientată de fapt spre proslăvirea famili­ atenţia secretarei de partid a falsurilor de tot felul, livrate civilizaţie, cu meserii, cu invenţii mecanice,
ei prezidenţiale, considerată providenţială şcolii, fiinţă, la fel, sedusă de la preţ de aur, de care cei doi cu o disciplină, nu ca ungurii, care au venit
pentru devenirea acelei Românii spre cele deliciile falsei puteri pe care nu se lasă nicicând înfrânaţi. cu nişte mustăţi. Păi cu nişte mustăţi vrei să
mai înalte culmi de cultură şi civilizaţie i­o acorda funcţia şi pe care o Pentru aceasta îşi pun la bătaie iei tu Ardealu?“
comunistă. folosea fără greş în evadările inteligenţa, gloria literară greu
hedoniste din hăţurile prea pusă la încercare, puterea de Toate acestea, topite într­un roman de
Or, în această epocă, apar în orăşel strânse ale geloziei tiranului a înşela vremea trecătoare şi atmosferă bine închegat, conferă imaginea
prin repartiţie guvernamentală tinerii pro­ ei soţ. Cei doi ajung să aibă vremurile piezişe. Din acest colorat umană a unei epoci care s­a stins.
fesori Iuliu Borna şi Nelu Cucerzan zis şi până la urmă o aventură tocmai arsenal al seducţiilor de tot Aşteptăm volumele ulterioare anunţate de
Sanepidu, plini de iluzii şi visuri literare. după serbarea unei acţiuni de felul nu lipsea neaoşismul prozatorul maramureşean, pentru că şi azi,
Dar lumea în care plonjează de pe băncile vânătoare unde a fost invitat atunci când gingaşele fiinţe în noua epocă pretins capitalistă, există
facultăţii nu le oferă decât noroiul unei însuşi conducătorului Partidului unic al manifestau slăbiciune pentru cam aceiaşi oameni care făptuiesc şi mai
proze false, multă sărăcie şi o seamă de ţării, fapt de mare mândrie pentru acel loc acesta, cuvintelor grele de semnificaţii ales vorovesc – zic ei – mai înţelepţeşte,
comportamente umane schizoide, în faţa uitat, dar unde se pripăşise un cerb uriaş. erotice răscolitoare. Astfel, Iuliu Borna nu de alta, dar mai ales pentru că sunt mai
cărora acţionează firesc, printr­o atitudine i se adresează tinerei şi suavei doctoriţe bătrâni.
de superioritate intelectuală, salvator iro­ Vânătoarea însăşi s­a întâmplat să fie repartizată la şcoală tocmai la cheful
nică. Acea lume nu era a lor. un fiasco, cerbul uriaş dispărând tocmai cu de primire în rândul lor, cu cuvintele:
ocazia înaltei vizite, iar organizatorii i­au „Domnişoara Vanda – făcu el rar – cum
Se întâmplă la şcoala lor fapte tipice ale
acelei epoci unde, ca urmare a faptului că
nu se investea în învăţământ, directoarea
plină de importanţa funcţiei sale să se
prăbuşească de două ori în latrina şcolii pe

Scrisul Românesc Teatru

26 Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013

Teatru Ion Cu lumea Thaliei pe scenă,

PARHON în carte şi pe simeze

Don Juan a venit din Bulgaria ... spulberare a propriilor remuşcări, până la finalul la Teatrul de Comedie, şi un Festival Naţional de
emoţionant de pe acea punte dintre erou şi victima Comedie, la Teatrul gălăţean „Fani Tardini“, piesele
...pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, iar sa ori dintre viaţă şi moarte, când o rază divină îl şi spectacolele contemporane circumscrise genului
vizita domniei sale a însemnat încă un succes pentru copleşeşte fizic (îl şi mântuieşte?) pe neobositul sunt departe de a satisface pretenţiile publicului,
Teatrul Popular „Ivan Vazov“ din Sofia, pentru sfidător al destinului sunt doar câteva dintre clipele prin număr şi calitate, încât tot „clasicii“, în frunte
regizorul Alexandar Morfov şi pentru remarcabila sa de viaţă scenică, de savoare şi de certă performanţă cu Nenea Iancu, ocupă
trupă, în frunte cu actorul Deian Donkov, interpretul artistică din spectacolul gândit de Alexandar Morfov, prim­planul interesului
rolului titular. Spectacolul este inspirat din capodopera care îşi dovedeşte profesionalismul nu numai în lucrul şi al adeziunii publicu­
lui Jean­Baptiste Molière, căruia regizorul, după cu actorii, dar şi în alcătuirea vehiculului muzical, lui, fapt oglindit în chip
cum este specificat în caietul­program, îi adaugă dinamic şi expresiv, ori în scenografia semnată aproape copleşitor chiar
unele pasaje din textul operei lui Mozart şi din piesa împreună cu Alexandar Orlov, aceasta culminând în de stagiunea trecută şi
lui Tirso de Molina. La prima vedere, el pare să ce priveşte expresivitatea în secvenţa de la pescuit şi, de propunerile pentru
contureze o incitantă confruntare între obişnuitele mai ales, odată cu plasticitatea statuilor vii din cavoul premiile Galei UNITER.
interpretări tradiţionale, dominate de acel mariaj Comandorului. Lucruri bune se pot spune şi despre Dar, să numim piesele
dintre alura uşor romantică a protagonistului însetat costumele Marinei Raicinova, fidele unei game largi din volumul apărut la Ed.
de aventuri amoroase şi umorul provocat de situaţiile de sugestii, de la eleganţă la parodie, despre coregrafia „Antim Ivireanul“ din
Milei Iskrenova, inspirat integrată spiritului alert al Râmnicu Vâlcea: Doa­
Scenă din „Don Juan“ spectacolului. Desigur că senzaţia de prospeţime a ga, Textul – înainte de
reprezentaţiei şi de o bine asimilată modernitate îşi toate, Undeva, o lumină,
ori de personajele întâlnite în cale, umor potenţat de află explicaţia hotărâtoare într­o manifestă bucurie a Omul cu lanterna, Nu
reflecţiile lui Sganarelle, slujitorul său credincios. jocului regăsită în evoluţiile actorilor Deian Donkov râdeţi de clovni, Un re­
Dincolo de acest veşmânt înfăţişat cu exuberanţă, (Don Juan), Zahari Baharov (Sganarelle), Teodora gat pentru... o portugheză, Bust de femeie în lumina
din care nu lipsesc accentele ironic­sarcastice, Duhovnikova (Dona Ana), Ana Papadopulu (Dona astrală.
spectacolul îşi apropie însă meritele individualităţii şi Elvira), Reni Vrangova (Isabel), Joreta Nicolova
ale contemporaneităţii printr­o miză de o superioară (Matiurina), Valentin Ganev (Comandantul şi Un Inspirate fie din zona imediată şi crudă a realului,
altitudine filosofică, politică şi morală, legată de sărac), Filip Avramov (Pietro) şi alţii. N­aş vrea să ca Doaga, din situaţiile unde ficţiunea ne descoperă
problema libertăţii şi a modului în care aceasta este închei fără să amintesc luminile (Lalio Hristov), instinctul său metaforic, cum se întâmplă la Omul cu
percepută şi transformată sau nu în valoare. Faptul generatoare de suspans ori de trăire poetică, dar şi lanterna sau la Un regat pentru... o portugheză, din
nu trebuie să ne mire, dacă ne gândim la opţiunile de o surprinzătoare semnificaţie transcendentală, abracadabranta „modernitate“ a vieţii artistice, în care
repertoriale ale acestui regizor multipremiat în ţara înnobilând şi ele uriaşa scenă a Naţionalului adeseori miza valorică o ia razna, aşa cum vom vedea
sa şi nu numai acolo, în rândul cărora întâlnim lucrări bucureştean, pregătit şi domnia sa de o spectaculoasă în piesa din titlul volumului, dar mai ales dezvăluin­
ca Don Quijote, de Miguel de Cervantes, Visul unei metamorfoză arhitecturală, menită să­i confere o du­ne preocuparea constantă pentru lumea teatrului şi
nopţi de vară, de William Shakespeare, dar şi Noapte înfăţişare mult mai apropiată de eleganţa, de misterul a protagoniştilor acesteia, ca în Textul, înainte de toate
miraculoasă, după Samuel Beckett, Slavomir Mrozek şi de intimitatea teatrului. sau în Nu trageţi în clovni, text dedicat inegalabilu­
şi Eugène Ionesco. lui Dan Puric, aceste piese transformă repede lectura
Un dramaturg însetat de armonie într­un veritabil spectacol intelectual, unde emoţia
Pe de o parte, plin de farmec, aproape seducător, datorată filonului comic este subtil dublată de sen­
iar pe de altă parte, aspru, aproape îngrozitor, aşa De aproape o jumă­ timentele mai adânci ale unui „moralist“ neîmpăcat
cum l­au definit unii dintre critici, marea calitate a cu proliferarea dizarmoniei, a derizoriului şi a unor
discursului scenic cred că stă în faptul că această tate de secol, drama­ premoniţii grave în spaţiul esteticii relaţiilor umane
ţesătură uşor paradoxală nu îşi impune mesajul ei de şi al viitorului civilizaţiei noastre. Aceste sentimente,
sorginte existenţialistă în mod brutal, didactic sau turgul Doru Moţoc s­a din fericire, nu sunt induse cu orice preţ, ci pot fi
ostentativ, ci cu libertatea şi pitorescul unui basm plin desluşite de sub materialitatea personajelor pline de
de sensuri şi de culoare, din care spectatorii pot culege aflat mereu şi mereu în vervă şi a situaţiilor logodite cu un umor sănătos,
cât vor şi cât anume le va întruni aşteptările. Marcată lipsit de maliţiozitate. Faptul cred că dă seama de
nu mai puţin de acel glissando între jocul sprinţar miezul vieţii culturale însăşi firea dramaturgului Doru Moţoc mereu însetat
de replici, atitudini sau gesturi şi semnificaţia lor de lumina binelui şi a frumosului, dar care, prin acele
adeseori mai puţin veselă ori de­a dreptul dramatică, şi, mai ales, în preajma priviri veşnic întrebătoare ori prin surâsul de o fină
se conturează aici şi relaţia dintre Don Juan şi un ironie, ivit sub mustaţa­i inconfundabilă, este capabil
Sganarelle parcă mai puţin dispus către adeziunea teatrului şi al slujirii sale să răspândească la rândul său în jur o binefăcătoare
la acele ipostaze ale libertăţii violente a stăpânului lumină.
său în raport cu normele sociale şi religioase sau cu plină de un nezgomotos
nevoia potrivirii dintre cuvânt şi faptă. Momente Cu gândul la piesele sale care au văzut şi ele
cum sunt confruntările protagonistului cu Dona devotament, din urbea lumina... rampei la Vâlcea, la Bucureşti şi în alte
Elvira, cu Isabel sau cu ţărăncuţa smulsă în chip oraşe din ţară, dar mai ales cu nostalgia acelei
diabolic din braţele logodnicului ei, în ambianţa numită Râmnicu Vâlcea. premiere cu Undeva, o lumină, din vara lui 1977, de
pitoresc­veselă a satului de pescari, încântătoarea la Teatrul „Bulandra“, în regia lui Valeriu Moisescu
lecţie de duel oferită de infidelul amorez grăbit să­i Iar dacă astăzi, pitoreas­ şi scenografia lui Helmut Sturmer, cu Virgil Ogăşanu,
dezarmeze pe fraţii Elvirei, seducătoarea spovedanie Mihaela Juvara, Mircea Diaconu, Ştefan Bănică şi
la preot pătrunsă de o falsă căinţă, ori disimulările ca aşezare de pe Valea Luminiţa Gheorghiu în distribuţie, închei lectura
menite să înşele vigilenţa tatălui său, apoi vizita la volumului şi îl aşez în biblioteca mea, printre alte
cavoul Comandorului, înfăţişată ca un act de cinică Oltului găzduieşte două tomuri din familia Thaliei, în aşteptarea unor noi piese
ale acestui merituos om de teatru şi a spectacolelor
Dramaturgul Doru Moţoc scene profesioniste, Tea­ menite să le pună în valoare.
trul „Anton Pann“ şi Tea­
Fascinaţia personajelor „înluminate“
trul „Ariel“, faptul îşi află
De foarte puţine ori în îndelungata mea relaţie cu
sorgintea, negreşit, mai ales în ardoarea cu care oa­ sălile de teatru şi cu acelea destinate să găzduiască
artele plastice mi s­a întâmplat să descopăr un atât
meni ca Doru Moţoc, ca regretatul Goange Marinescu de puternic mariaj sau transport de esenţă metafizică
între cele două arte, mai bine zis, între „personajele“
sau mai târziu Doina Migleczi şi Adrian Roman şi­au ivite pe pânză şi făpturile aflate pe scenă, aşa cum s­a
întâmplat în admirabila Expoziţie deschisă la Palatul
cheltuit cele mai frumoase visuri pe altarul pasiunii

pentru virtuţile Thaliei. Iată de ce scriu acum despre

volumul său de teatru cu titlul uneia dintre piese,

Bust de femeie în lumina astrală, cu sentimentul

că scrisul lui Doru Moţoc reînvie clipe de tinereţe

boemă a întâlnirilor noastre vâlcene, la spectacolele

greu de uitat semnate de Silviu Purcărete, Alexandru

Dabija, Dan Micu, Tudor Popescu, Paul Chiribuţă

sau Goange, cel cu „lada de zestre“ plină de proiecte

şi de o bolnăvicioasă dragoste pentru scena din urbea

în care şi­a încheiat mult prea devreme socotelile cu

lumea.

Volumul cuprinde nu mai puţin de şapte comedii,

fapt cu atât mai remarcabil astăzi, când, în ciuda

faptului că avem anual două evenimente consacrate

acestui gen, „Festivalul Comediei Româneşti“, de →

Teatru Scrisul Românesc Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 27

Mihaela CHIRIŢESCU

Bună seara, domnule Wilde!

Î n data de 18 aprilie 2013, la Teatrul Liric Cortina se ridică şi ne oferă o scenă plină de vervă – Lady Bracknell, Lelia Vais – Miss Prism, Dan
„Elena Teodorini“ din Craiova a avut loc între doi buni prieteni: Algernon şi Jack. Pentru a se Cornescu – Dr. Chasuble, Eva Ştefănescu – Marianne,
premiera comediei muzicale Bună seara, putea bucura în voie de viaţă şi pentru a se sustrage Dragoş Teodorescu – Lane. Dansează ansamblul de
domnule Wilde!, adaptare după piesa Ce înseamnă să de la plicticoasele obligaţii sociale, fiecare dintre cei balet al Teatrul Liric „Elena Teodorini“.
fii Onest de Oscar Wilde. Regia artistică şi adaptarea doi şi­a inventat câte un personaj­paravan. Algernon
textului sunt realizate de Alina Rece, muzica Al. şi­a inventat un prieten, Bunbury, care trebuie îngrijit „Comedia muzicală Bună seara, domnule Wilde!
recreează, prin intermediul unei intrigi extrem de
Iosub, versuri Eugen Mirea, conducerea muzicală pentru că are crize când nu te aştepţi, iar precis conduse, din surpriză în surpriză, o lume a
Alexandru Iosub, scenografia Răsvan Drăgănescu, Jack şi­a inventat un frate, Onest, care valorilor tinereţii, candorii, prieteniei, loialităţii şi
coregrafia Francisc Valkay, asistent regie artistică se distrează la Londra şi trimite facturile iubirii în conflict declarat cu falsul, interesul pecuniar
Dan Cornescu, asistent coregrafie Eva Ştefănescu, exorbitante la ţară. şi convenţionalismul social de sorginte burgheză,
concert­maestru Dan Bozgan, regia tehnică Costinel izvor nesecat al comicului englezesc, iar spectacolul
Stancu, maestru de lumini Roberto Bujor, sonorizare Sub tutela comicului de situaţie şi de nostru intenţionează să ofere imaginea unei lumi
Sorin Tican, videoproiecţie Florin Cocău. limbaj, totul se complică atunci când cei curate şi fericite, un semn de speranţă, faptul că
doi se îndrăgostesc de două tinere domni­ valori autentice precum prietenia, sinceritatea, dispo­
În inconfundabilul stil vivace al lui Oscar Wilde şoare fermecătoare. Tânărul gentleman nibilitatea de sacrificiu pentru împlinirea ta şi a ce­
care aplică magistral în comedie principiul conform şi dandy Algernon se hotărăşte s­o cu­ lorlalţi în plan sufletesc sunt încă vii şi rezistă într­un
căruia viaţa imită arta, ci nu arta imită viaţa, piesa cerească pe micuţa Cecily, dându­se drept colţ de lume, fie ea şi reinventată“ – ne declara re­
ne înfăţişează o poveste plină de spirit şi de graţie, fratele lui Jack, chefliul Onest. Sub falsa gizoarea spectacolului, Alina Rece.
care se încheie fericit prin naşterea unor cupluri identitate de Onest, Jack o cere în căsătorie
adorabile. pe Gwendolen, verişoara lui Algernon,
cu toată opoziţia mamei
acesteia, Lady Bracknell
înzestrată cu un umor
involuntar desăvârşit.

Cum şi Algernon, şi
Jack se prezentaseră drept
Onest, comicul de situaţie
şi de limbaj devin şi mai savuroase
atunci când cele două domnişoare
englezoaice se întâlnesc în jurul mesei
de ceai şi îşi fac confidenţe una alteia
despre logodnicul ideal, Onest, având
impresia pentru câteva momente că
sunt logodite cu acelaşi bărbat.
Din distribuţia spectacolului fac
parte: Laurenţiu Nicu – Algernon
Moncrieff, Cosmin Vasilescu –
Jack Worthing, Edith Mag Noferi
– Gwendolen Fairfax, Anca Ţecu –
Cecily Cardew, Dragoş Dragomirescu

→ Parlamentului României, sub semnătura pictorului atelier“ al artistului: „În lucrările Înluminaţilor, apar uşor familiară a materiei şi impulsul provocator al

Constantin Cioc. Sub un titlu şi el mărturisitor de uneori trei rânduri de lumină (care ating corpul): una, semnificaţiilor ce pândesc şi te cercetează mereu

taină creştină şi de bucurie a revelaţiei, Minunata fire care spală capul şi unul din umeri; alta, care spală de sub alcătuirea rafinată a petelor de culoare, me­

a lucrurilor de a fi, ne întâlnim cu o surprinzătoare pieptul, pântecele şi o mână; şi încă una, care spală reu învecinate cu neliniştea întunericului, Ciclul

„iconografie“ a corpurilor umane din ciclul „înlu­ picioarele. Uitându­mă lung la lucrările mele, bag de „Vaselor alese“ sau al „Timpanelor pentru lumină“,

minaţilor“, unde paradigma lumină – întuneric pe­ seamă că eu situez omul­privitor de partea obscurului ca şi „Peisajele apostolice“ nu sunt altceva decât

cetluieşte viziunea artistului asupra plecării spre în raport cu clarul figurat. Oare situarea lui în această transfigurări ale aceleiaşi călătorii iniţiatice ale

noaptea „tărâmului neştiut de nimeni“ şi a revenirii perspectivă nu este ea corectă, ţinând cont de condiţia artistului în căutarea sensului vieţii ca miracol şi

din întuneric după... „Judecata de Apoi“. lui de trecător prin întunecata pustie a acestei lumi? descoperirea misterului fiinţei. Într­o remarcabilă şi

Aceste lucrări, de mari sau mici dimensiuni, Oare nu trecerea e de­săvârşirea omului? pertinentă Prefaţă la Caietul expoziţiei, semnată de

ori alcătuind un panou cu virtuţile expresive ale Cristina Bogdan, autoarea conchide: „Sensul pe

unei uriaşe catapetesme, parcă încununând forţa care artistul îl descoperă în sine, după ce străbate

simbiozei ori a substituirilor dintre cuvintele şi punţile celor trei întâlniri esenţiale ale existenţei

imaginile „teologice“, ne vorbesc despre misterul – cu natura, cu semenii şi cu Divinitatea –, este

fiinţei şi al creaţiei, totodată, raportate la o percepţie unul profund creştin. Aceasta e pecetea din care

senzorială şi intelectuală în care nu originalitatea, ci izvorăşte lumina interioară care se răsfrânge pe

originaritatea reprezintă miza facerii, cheia drumului trupurile Înluminaţilor, răzbate prin Timpanele

dintre proiectul anevoios al autorului şi smerita lui menite s­o capteze sau subliniază dialogul tainic

împlinire. Învăluite de „eşarfele“ întunericului, dar al Viselor alese. A picta cu lumina interioară

mai ales în bună parte înveşmântate într­o lumină înseamnă a avea curajul de a recunoaşte la scenă

divină, aceste corpuri dobândesc expresivitatea tă­ deschisă, în faţa unei societăţi secularizate, care

cut­solemnă a unor coloane de temple străvechi, preţuieşte adesea nimicul sau non­sensul, că totul

însoţită însă de sentimentul „reînvierii“, după ne­ are un rost, că lumea însăşi este aşezată pe un

ştiuta experienţă a cufundării în „somnul morţii“. temei şi că sensul vieţii şi al creaţiei este unul

Configurarea riguroasă a siluetelor, uneori cu trimiteri transcendent, care ni se ascunde şi ni se revelează

delicate spre iconografia bizantină, dar nelipsite de deopotrivă“.

un aer laic, izvorât poate din detaliul anatomic sau Constantin Cioc şi un personaj „înluminat“ Chiar dacă n­am văzut în sală picior de
din familiaritatea „atitudinii“, îşi apropie virtuţile parlamentar, iar sala de expoziţie nu este la

interogative proprii misterului şi frumuseţea mistică Înluminat ce înseamnă? Cel care vine în lumină. îndemâna trecătorului obişnuit, nădăjduiesc sincer

a tainei tocmai prin acest inventiv şi subtil „ecleraj“, Cel care iese la vedere. Cel descoperit. Gol. Împărţit. ca lucrările lui Constantin Cioc să revină în atenţia

ca în lumea scenei, unde jocul de lumină şi întuneric Sau cel ce intră în baia de lumină divină. Cel ce iubitorilor picturii din Bucureşti şi din ţară, cu ajutorul

poate înnobila tăcerea, sfidând puterile îmbătrânitelor se spală. Se primeneşte. Cel înviat. Şi îmbrăcat cu unor foruri şi oameni cărora prezenţa unui asemenea

cuvinte. Dar iată­le şi pe acestea, recâştigând în adevăr lumină ca şi o haină.“ demers artistic în viaţa noastră de zi cu zi, sufocată de

şi emoţie, aşa cum ni se dezvăluie ele în „jurnalul de Învăluite şi ele de îngemănarea dintre concreteţea platitudini, nu le este indiferentă.

Scrisul Românesc Teatru

28 Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013

Ion JIANU

Actori craioveni premiaţi la Gala UNITER 2013

G ala Premiilor UNITER 2013 s­a desfăşurat blestem este acesta, al singularităţii. Mi s­a întâmplat, în bine. Cred, însă, că cele mai valoroase diplome sunt acelea
pe 13 mai în Sala Mare a Teatrului Naţional teatru, să nimeresc câteva roluri bune şi au zis «el e foarte care sunt oferite după ani în care tu nu ai mai profesat,
„Vasile Alecsandri“ din Iaşi. Două dintre bun, dar cântă excepţional!». Mi s­a întâmplat să fac câteva cum e cazul meu cu acest premiu UNITER 2013. Faptul
premiile importante au fost obţinute de actorii craioveni spectacole muzicale, într­adevăr, bune şi s­a zis: «Da, mă, că oamenii de teatru te ţin minte şi te recunosc după zece
Tudor Gheorghe şi Leni Pinţea­Homeag. el cântă bine, dar actor este!». Când am cântat prima dată ani, 20 de ani, înseamnă că urmele, amprentele tale au fost
cu chitara, au zis: «e actor, nu e cântăreţ folk!». După ce am
Tudor Gheorghe şi Ion Caramitru început să cânt cu un taraf, au zis: «Nu, nu..., era foarte bun cu Leni Pinţea-Homeag şi Ion Caramitru
chitară!».Am cântat, cu orchestră, muzică uşoară din perioada
Tudor Gheorghe – Premiul special „pentru o viaţă interbelică şi au spus: «Nu..., îi stă mai bine cu taraf!». Când adânci, nu s­au şters şi te readuc în memoria celor care
dedicată poeziei autentice“: „Mulţumesc Domnului am început să cânt cu orchestra simfonică, au zis: «Ce rost te­au văzut şi apreciat... Mă bucur de premiul UNITER
că m­a binecuvântat cu singularitate. Vă daţi seama ce are să se complice el atâ t?!». Deci, eu am avut norocul să trec pentru că el vine după şapte ani de când cineva a pus punct
dintr­o zonă într­alta, cu candoare şi cu inconştienţă uneori, carierei mele...“
zic eu, dar cu mare, mare plăcere şi seriozitate. Premiul din
această seară vine după 43 de ani de când am mai luat Premiul
UNITER, pe atunci numit ATM. Mi l­a dat doamna Dina
Cocea, în 1969... Dragă Pino [Ion Caramitru], tare mă tem că
peste 43 de ani nu o să mi­l mai înmânezi tu!“. Replica lui Ion
Caramitru: „Să vorbim cu maestrul Radu Beligan!“ ...

Leni Pinţea-Homeag – Premiul de excelenţă pentru
întreaga activitate: „Pentru mine, fiecare diplomă pe
care am primit­o în timpul activităţii mele artistice a fost
o bucurie, un stimulent pentru ceea ce avea să urmeze.
Distincţiile mă obligau întotdeauna la şi mai mult, la şi mai

Carte despre Phaedra şi Leni Pinţea-Homeag

Î ntrebat care consideră că este cel s­a încheiat abia în 2001, după un număr în rolul Phaedrei. Oltiţa Cîntec, autoarea care a publicat în
mai împlinit spectacol al său, Silviu record de reprezentaţii pentru un spectacol 2011 o altă carte importantă, Silviu Purcărete sau privirea
Purcărete a răspuns de fiecare dată: teatral: 172! care înfăţişează, a explicat obiectivul acestei cărţi despre
Phaedra! E spectacolul românesc cu cea spectacolul din 1993 de la Naţionalul din Bănie: „Să
mai îndelungată şi mai impresionantă carieră Am citat doar câteva propoziţii din readucă în prim plan, la 20 de ani de la premieră, Phaedra
internaţională, deocamdată neegalată, care a voluminosul dosar de presă al acestui istoric şi actriţa care a interpretat­o“.
avut premiera la Viena, în 8 iunie 1993, la spectacol al Naţionalului din Craiova ce
Wiener Festwochen, şi o lună mai târziu, pe face obiectul unui inedit volum. La Editura Dincolo de opinii ale cronicarilor străini şi români
2 iulie 1993, la Teatrul Naţional din Craiova, „Marist“ din Baia Mare, sub semnătura despre spectacol şi interpretarea doamnei Leni Pinţea­
care l­a produs (adaptare şi regia: Silviu ziaristei Oltiţa Cîntec din Iaşi, a apărut, Homeag, cartea cuprinde un amplu interviu cu actriţa
Purcărete; scenografia: Ştefania Cenean; într­un tiraj substanţial pentru vremurile Naţionalului din Bănie, recent distinsă de Senatul UNITER
distribuţia: Leni Pinţea­Homeag, Angel noastre de acum (2 000 exemplare), 2013 cu Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate.
Rababoc, Ilie Gheorghe, Mirela Cioabă, studiul monografic Phaedra – Leni Pinţea­ Din interviu am aflat că în anul 2000, în Catedrala Ely
Tamara Popescu, Nataşa Raab, Gabriela Homeag, un volum dedicat în exclusivitate din Cambridge a fost îngropată o Capsulă a Mileniului
Baciu, Anca Dinu, Rodica Radu, Ozana marelui spectacol Phaedra (premiera: conţinând biografiile a 500 de personalităţi din diverse
Oancea). În 1999, presa consemna 100 de Viena, 8 iunie 1993; Teatrul Naţional din domenii şi un Eseu pentru Mileniul III, iar una dintre
reprezentaţii cu Phaedra în străinătate! Cariera Phaedrei Craiova: 2 iulie 1993), adaptare de Silviu cele 500 de biografii este a actriţei Leni Pinţea­Homeag!
Purcărete după Euripide şi Seneca, cu Leni Pinţea­Homeag Capsula va fi scoasă de acolo în anul 2100!

Premieră la Naţionalul „Marin Sorescu“ Michele pe care o întâlneşte în parc şi o împrumută cu
20 de dolari, astfel având pretextul de ai da întâlnire, şi
S âmbătă, 13 aprilie, de la ora 18:30, la Teatrul Piesa Last of the Red Hot Lover/Ultimul amant fierbinte Jeanette Foster care, împreună cu soţul ei, Mel, sunt cei
Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, Sala „Amza a fost scrisă în 1969, la 28 decembrie acelaşi an avea loc mai buni prieteni ai familiei Daycash. Fiind un personaj
Pellea“ a avut loc premiera spectacolului Ultimul amant premiera pe Broadway, continuând să se joace până în 4 fără experienţă, Barney îşi încheie visul încercând să aibă
fierbinte, de Neil Simon, traducere de Petre Bikor, regia şi septembrie 1971 în 706 reprezentaţii, iar în 1972 a fost o relaţie amoroasă cu femeia pe care o cunoştea de la 16
versiunea scenică aparţinând lui Mircea Cornişteanu. ecranizată. ani, aşa că îşi sună soţia şi o invită în apartamentul mamei
Dramaturg şi scenarist de prestigiu, Marvin Neil sale.
Simon s­a născut în Bronx, New York, la 4 iulie 1927. Încă Pentru tumultoasa s­a activitate, Marvin Neil Simon
din tinereţe i s­au jucat comedii pe scenele din Broadway este distins cu numeroase premii importante, iar în 1983 Dacă pentru Barney planurile au eşuat, nu acelaşi lucru
urmând şi pe altele din lume. devine singurul dramaturg în viaţă care are un teatru ce­i se poate spune despre spectatorii care au găsit potrivit să­şi
poartă numele la New York, „Neil Simon Theatre“ de pe petreacă seara la teatru, o seară reuşită ce merită repetată.
Adrian Andone şi Iulia Colan Broadway.
Claudia MILOICOVICI
Cu o scenografie de excepţie realizată de pictorul
Viorel Penişoară­Stegaru şi o interpretare excepţională Geni Macsim şi Adrian Andone
prin Adrian Andone, în rolul titular, secondat de Gabriela
Baciu, Iulia Colan şi Geni Macsim, aflăm povestea lui
Barney Daycash, un patron de restaurant „cu specific
pescăresc“, aflat la 47 de ani, care se hotărăşte, pentru
prima dată în viaţă, să iasă din monotonie căutând ceva
„sublim“. Astfel, pe durata spectacolului se derulează cu
umor trei aventuri, niciuna dusă până la capăt. Cele trei
momente se desfăşoară în apartamentul mamei lui Barney
Daycash, în aceleaşi zile, la acelaşi interval orar, joi, între
3 şi 5 după­amiază. Partenerele încercărilor sunt: Alana
Navazio, o clientă a restaurantului suficient de atrăgătoare
care aflase nu de mult că are o boală gravă, tânăra Bobbi

Eseu Scrisul Românesc Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 29

Georgiana - Elena DILĂ

Arthur Miller şi media americană

C a dramaturg original şi puternic, comuniste – comunismul fiind declarat verbului, a rostirii actorului . Arthur Miller
lansat instantaneu pe Broadway oficial duşmanul capitalismului prosper Odată cu amploarea pe care o cunoaşte
odată cu Moartea unui comis al perioadei –, în vreme ce Miller, artistul excepţie a actorului Dustin Hoffman) însoţit
voiajor, în care fiecare american îşi urmărea puternic se îmbracă în gloria refuzului de opera sa, Arthur Miller devine subiect de de recviem reduce orice sunet la o singură
parte din biografie, Arthur Miller a devenit a devoala afilierea politică a confraţilor presă, al mediei americane şi universale, coardă de violoncel, în faţa gropii lui Willy
practic peste noapte hot news pentru presă. literaţi. Presa americană a vuit la refuzul căci dramaturgul de excepţie se traduce şi Loman, personajul principal al lui Miller,
Astfel, afişele pe Broadway, recenziile dramaturgului să „numească nume“, cum interpretează în spectacolul teatral la nivel care s­a sinucis crezând că prin sacrificiul
criticilor, dar mai ales coloana/editorialul declară şi protagonistul piesei Vrăjitoarele mondial, în descendenţa tragediei antice, a lui său fiul cel mare va putea clădi un viitor mai
spectacolului dramatic ca urmare a suc­ din Salem, John Proctor. Shakespeare şi a lui Ibsen. În interviul acordat bun.
cesului răsunător, îl aduc pe dramaturg mai în 2001 lui William Ferris de la NEH, Miller
aproape de Hollywood Productions, pentru Ca urmare a succesului internaţional dezbate impactul piesei sale de rezistenţă, Tenta socială a pieselor sale devine pura
scenariu de film, lucrând cu regizori de al autorului şi a punerii în scenă a operei Moartea unui comis voiajor, referindu­se la întâmplare, susţine Miller, căci discursul se
valoare precum Elia Kazan, care i­a fost sale din Japonia până în Israel, din URSS situaţiile egal viabile ori specifice societăţii structurează orbitând condiţia umana tragică,
prieten o perioada bună de timp. Kazan până în America Latină, cronicile de teatru contemporane pe care acesta le portretizase adusă în teatru ca noutate întâi de către vechii
este cel care a pus în scenă atât prima piesă laudative îi conferă lui Miller o aură de cu jumătate de secol înainte. Dramaturgul greci, în istorie repetându­se cu alte vremuri
de răsunet a lui Miller, Toţi fiii mei, cât scriitor al eposului american, al unei consideră că societatea postmodernă este ori civilizaţii. Se pare că relaţia tată­fiu, temă
şi pe cea mai cunoscută a dramaturgului, concepţii artistice şi social politice. Astfel mult mai implicată în a concedia oamenii care definitorie, îl fermecase pe Miller ca temă cu
Moartea unui comis voiajor. scriitorul este căutat pentru interviuri, şi­au dedicat viaţa unei companii decât în arhetipuri biblice, nu întâmplător reluată şi în
După o colaborarea fructuoasă legată întâlniri cu presa din toata lumea. În 1966 a­i aprecia pentru experienţa şi cunoştinţele Oedipus Rex şi Hamlet, pe care dramaturgul
de teatrul pe scenă, Miller încearcă acorda un interviu pentru două ziariste lor. Tema visului american poartă cu sine în construieşte versiunea americană a tragediei
trecerea către cinematografie şi începe franceze la casa din Connecticut, în care îşi mod firesc numeroase simboluri care îi dau în secolul al XX­lea. Universalul se regăseşte
astfel colaborarea autorului, cu acelaşi interpretează biografia, povestind despre autorului lejeritatea de a jongla cu prezentul în particularul american al operei lui Arthur
regizor, pentru filmul The Hook, din păcate familia de evrei din care provine, dar se şi trecutul în dimensiunea spatio­temporala Miller, intrat în Panteonul artelor.
rămas în afara producţiei cinematografice, declară ateu asumându­şi rolul de creator al a scenei. Cu inteligenţă, Miller obţine im­
căci comentariul peliculei viza probleme unei lumi artistice, al unei opere moderne pactul dramatismului asupra publicului
nu tocmai uşor de tolerat de societatea care abordează aspecte contemporane prin recurgerea la limbajul formal. În acest
americană de atunci. În acel moment ce uneori copleşesc peste măsură omul fel, indicaţiile scenice, amplu comentate
al biografiei sale, Miller se desparte de obişnuit. Reuşeşte să introducă interlo­ în editoriale, rotunjesc metatextual opera,
Elia Kazan, supus erei McCarthy, în a cutoarele în lumea creaţiei artistice, după punând muzica în evidenţă, ca cel dintâi
dezvălui personalităţi artistice cu viziuni cum în viziunea sa dramatismul piesei se comentator al spectacolului jucat sau filmat.
concentrează pe spaţiul scenic, prin vraja Finalul piesei de succes (v. interpretarea de

.
Iolanda MĂNESCU

Recitindu-l pe Shakespeare la Erevan

S ­ar putea crede că o poveste de pe alte meleaguri unde Emil Boroghină şi legendară a Armeniei, o ţară unde comuniunea dintre actorul de pe scenă şi
de succes este, uneori, într­o este invitat (şi invitaţiile vin din ce în ce adepţii genialului dramaturg sunt la fel de iubitorii din sală ai verbului shakespearian,
măsură mai mare sau mai mai multe!) să ofere altor şi altor oameni fervenţi ca peste tot în lume. Directorul iar elogiile şi aplauzele de la final, care nu
mică, rezultatul şansei, conjuncturilor, momente de iubire, de înălţare, de durere, Hakob Gazanchyan a invitat spectacolul mai conteneau, au menţinut minute bune
momentului astral. Dacă, însă, o reuşită de deznădejde, de speranţă, de fervoare, de Recitindu­l pe Shakespeare în încheierea starea de magie pe care Shakespeare o
extraordinară este urmată de altele, la fel tristeţe sau de fericire, pe care le­a pregătit Festivalul Internaţional de Teatru Shake­ poate transmite ori de câte ori cuvintele
de mari, explicaţia nu poate fi decât una citind şi recitind din marea poezie a lumii. speare de la Erevan. Spectatorii prezenţi lui sunt rostite cu sufletul plin de emoţie,
singură: consecvenţa, tenacitatea, credinţa au ascultat cu religiozitate, atenţi şi adresându­se direct, intim, altor suflete.
şi dăruirea unui om care se află în spatele Emil Boroghină îşi prezintă recitalurile concentraţi, desfăşurarea de solilocuri ce Căldura, respectul şi aprecierea gazdelor
acestor succese în cascadă. Actorul Emil atât în ţară cât şi în străinătate. Dintre alcătuiesc scenariul spectacolului­recital s­au manifestat şi dincolo de actul artistic
Boroghină este motorul şi emblema unei acestea fac parte Vârstele omului (închinat al lui Emil Boroghină. De la studenţi cuprins în festival. Directorii de teatre au
manifestări care creşte, se nuanţează şi îşi versului popular), Recitindu­l pe Eminescu – ai şcolilor de teatru la critici şi istorici ţinut să îl invite pe actorul, dar şi directorul
consolidează faima, peste tot în lume, de la La steaua care­a răsărit..., Eugène Ionesco teatrali, de la jurnalişti şi reprezentanţi ai Festivalului Shakespeare de la Craiova,
o ediţie la alta: este vorba despre Festivalul – Berenger. Celui mai mare dramaturg al posturilor de radio şi televiziune la actori, Emil Boroghină, să le viziteze instituţiile
Internaţional Shakespeare de la Craiova. lumii din toate timpurile, W. Shakespeare, regizori şi directori de teatre şi festivaluri, şi să vadă fragmente din producţiile lor
Inepuizabila energie a acestui împătimit directorul Festivalului Shakespeare i­a spectatorii au fost captivaţi. Pe întreaga shakespeariene, televiziunea armeană a
de teatru l­a determinat să se lanseze dedicat, în numele profundei sale admiraţii durată a recitalului s­a simţit permanent difuzat un interviu cu acesta, iar studenţii,
recent într­un nou (şi vechi) proiect pe şi iubiri, un spectacol îndelung elaborat, actorii şi regizorii prezenţi în sală l­au
care l­a început, de fapt, în urmă cu peste Recitindu­l pe Shakespeare, în care vorbele Emil Boroghină felicitat cu însufleţire, purtând conversaţii
40 de ani. Emil Boroghină este creatorul şi personajelor din Hamlet, Cum vă place, pline de interes şi de admiraţie. Ar fi de
interpretul unei serii de recitaluri de lirică Visul unei nopţi de vară, Romeo şi Julieta, adăugat că festivalul pe care România a
pe care tumultul său interior l­au făcut Othello, Neguţătorul din Veneţia, Iulius avut onoarea să îl încheie, prin evoluţia lui
să le cizeleze ani de­a rândul, cu migală, Cezar, Richard al II­lea, Henric al V­lea, Emil Boroghină, a mai prezentat spectacole
în momentele sale de singurătate, de Henric al VI­lea, Richard al III­lea, Regele din Rusia şi din Armenia, din Polonia, din
interiorizare, de permanentă regăsire, şi să Lear, A douăsprezecea noapte, Furtuna, Franţa şi Italia.
le reia acum, la vârsta împlinirilor maxime. se înlănţuie, se urmează şi se completează
Rostite pe scenă cândva, cu ani în urmă, sau cucerind audienţa, când spuse răspicat Odată înfăptuită această vizită în ţara a
nerostite încă în faţa publicului, tomurile de sau cu blândeţe, când şoptite sau rostite cărei emblemă este muntele Ararat şi unde
poezie, păstrate cu religiozitate în sufletul cu pasiune, când strigate cu mânie sau cu valorile universale sunt atât de respectate,
acestui om­bibliotecă, se dăruiesc astăzi, disperare. Timp de o oră şi jumătate, actorul recitalul lui Emil Boroghină, Recitindu­l pe
cu generozitate, tuturor celor care vin să le transmite simplu şi vibrant prietenilor lui Shakespeare, urmează să mai fie prezentat
vibreze împreună cu actorul, fie la versul apropiaţi, spectatorii, mărturii ale harului în vara acestui an, pe plan internaţional,
eminescian, fie la versul popular, fie la marelui Bard. Susţinut pentru prima (şi la Festivalul Shakespeare de la Gyula, din
versurile lui Dante (în proiect) sau Shake­ unica oară cu ocazia respectivă), acum Ungaria şi cel de la Gdansk, din Polonia.
speare. Aceşti vizitatori ai Poeziei sunt 40 de ani, recitalul a avut premiera, la Între timp însă, acelaşi spectacol a fost pre­
când elevi, când studenţi, când spectatori ai reluarea sa, în cadrul celei de a VIII­a ediţii zentat la Gala Recitalurilor Dramatice de
Teatrului Naţional din Craiova sau ai altor a Festivalului Internaţional Shakespeare de la Bacău şi va deschide, în mai, Festivalul
teatre, când iubitori şi cunoscători de poezie la Craiova, din 2012. Următorul popas în de Teatru de la Caracal, iar parcursul său se
drumul său a fost făcut în lumea străveche anunţă în continuare plin de strălucire.

30 Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 Scrisul Românesc Cronică literară

Rodica GRIGORE

Tehnică, structură, interpretare

Publicarea, în 1942, a romanului Familia generalizantă. În plus, permanenta ambiguitate a regenerare spirituală pe care o accentuau romanele
lui Pascual Duarte, al lui Camilo José operei, dublată de dislocarea cronologiei şi de lipsa picareşti este, aşadar, absentă din acest text, câtă
Cela (viitor laureat al Premiului Nobel unor indicii clare care să motiveze faptele crude ale vreme protagonistul îşi întemeiază „adevărul“ nu
pentru Literatură, în anul 1989), a determinat apariţia protagonistului transformă romanul într­o veritabilă pe fapte şi pe semnificaţiile acestora, ci doar pe
aproape simultană a unor interpretări extrem de problemă lăsată deschisă în faţa noilor generaţii de vorbele pe care le scrie, încercând să influenţeze, în
diferite, voci importante din spaţiul cultural spaniol critici literari. acest fel, atitudinea cititorului. Tocmai de aceea, el
neezitând să apropie cartea de debut a tânărului trece în mod deliberat sub tăcere multe dintre actele
scriitor – pe atunci în vârstă de doar douăzeci şi şase Este, însă, evident faptul că autorul a intenţionat sale reprobabile sau le prezintă într­un asemenea
de ani – de semnificaţiile din Străinul lui Camus, ca, dincolo de toate aceste subtilităţi formale şi de mod încât ele să pară, cumva, obişnuite şi, desigur,
de strategiile narative ale marilor reprezentanţi ai structură, să ofere cititorilor o imagine cât mai acceptabile, chiar dacă este vorba despre momente
realismului rus (chiar Eugenio D’Ors mergând în completă – de aceea şi contradictorie, uneori! – a unui de extremă violenţă sau de crime comise cu sânge
această direcţie), de atât de discutatul protagonist care, pe lângă statutul său de victimă sau rece. Căci, să nu uităm, în cele din urmă, Pascual
„tremendism hispan“, sau chiar de îşi ucide chiar mama. Pe de altă parte, nu există, în
tradiţia prozei picareşti a secolului de criminal, pune implicit în discuţie acest roman, nicio diferenţă între eul­personaj şi eul­
al XVI­lea ori de aceea a strălucitei resorturile literaturii şi ale poziţiei narator, iar prezenţa transcriitorului face ca lucrurile
Generaţii de la ’98. Desigur, această lui Camilo José Cela însuşi faţă (şi, desigur, ansamblul creaţiei lui Camilo José
avalanşă a interpretărilor de multe de ilustra tradiţie a prozei picareşti Cela!) să fie şi mai dificil de evaluat. Fără îndoială,
ori contradictorii a fost susţinută şi spaniole. Căci, nu o dată, pornindu­ semnificaţiile unei astfel de apariţii au fost raportate la
de profundul impact pe care cartea se de la o serie de date oarecum marele model (livresc) al lui Cervantes, însă ele sunt
l­a avut asupra cititorilor, dar şi de exterioare ale acestui roman (cum complicate şi din cauza unei extrem de marcate lipse
situaţia socială şi politică a Spaniei ar fi personajul văzut ca aflându­se de inocenţă: transcriitorul, sub pretextul că pune în
imediat după încheierea Războiului în conflict cu o lume care îl respinge ordine hârtiile rămase de pe urma lui Pascual Duarte,
Civil. Deloc întâmplător, romanul şi ale cărei reguli, în consecinţă, el rescrie tocmai discursul acestuia, reconfigurându­l
Familia lui Pascual Duarte a fost, încearcă să le eludeze, trasându­ şi făcându­l, aşadar, altul – sau, în cel mai bun caz,
uneori, pus în legătură, atât ca şi propriul cod de comportament), altfel. Prin urmare, este impus, astfel, un criteriu de
structură, cât şi ca tematică, cu tul­ Familia lui Pascual Duarte a fost selecţie, deopotrivă estetic şi moral, rezultatul fiind
burările cu care lumea spaniolă se raportat la tiparul picaresc, iar pro­ că versiunea definitivă a textului este un mozaic de
confrunta pe atunci, acest amănunt tagonistul a fost apropiat de Lazarillo voci şi de tonalităţi narative, excelent exemplu de
neîmpiedicându­i, însă, pe alţi exe­ de Tormes sau de Mateo Alemán, doi polifonie mascată.
geţi să aducă în discuţie tocmai dintre eroii celebri ai genului. Numai
implicaţiile unui protagonist care ar că, la o lectură atentă devine clar că Camilo José Cela, Familia lui Pascual Duarte.
fi trebuit interpretat, după părerea autorul se foloseşte doar aparent de Traducere şi prefaţă de Ana Vădeanu,
lor, „ca un criminal prin excelenţă modelul picaresc, pe care, în fond,
inocent“. îl subminează, câtă vreme el însuşi, Bucureşti, Editura Art, Colecţia Nobel, 2013.
Fiind, în mare, povestea vieţii lui Pascual Duarte, atunci când şi­a dorit să­l urmeze
un tânăr care nu se dă în lături de la niciun act de ori să­l nuanţeze, a scris utilizând chiar structura
violenţă şi care ajunge să comită o serie de crime consacrată a secolului al XVI­lea, publicând în anul
cărora le cad victime apropiaţi ai săi şi chiar unii 1944, după cum se ştie, „continuarea“ intitulată
membri ai familiei (uciderea mamei fiind, desigur, Nuevas andanzas y desventuras de Lazarillo de
punctul culminant), romanul beneficiază de o Tormes. Dar, prin Familia lui Pascual Duarte, Cela
structură extrem de elaborată. Astfel, textul propriu­ urmăreşte să dea impresia că respectă tradiţia, vizând
zis, care îmbracă forma unei relatări confesive, la să creeze, însă, doar iluzia marelui model picaresc,
persoana întâi, a crudelor întâmplări ce marchează pentru ca, în acest fel, să se poată îndepărta cu atât
existenţa lui Pascual, este însoţit de două note ale mai mult de el. Căci, deşi foloseşte naraţiunea la
transcriitorului, cel care îşi asumă misiunea de a persoana întâi şi aduce în prim plan un personaj aflat,
face cunoscute cititorului toate aceste fapte, în urma practic, în afara regulilor societăţii, romanul de faţă
descoperirii, în anul 1939, a unui straniu manuscris. nu urmează itinerarul consacrat al unui erou picaresc
Informaţiile iniţiale sunt completate de alte texte (inocenţa, degradarea şi necesara renaştere spirituală),
introductive, şi anume o scrisoare a protagonistului ci dimpotrivă, configurează un personaj egal cu sine
adresată domnului Joaquín Barrera López, din de la început şi până la sfârşit, care nu depăşeşte
Merida, care anunţă trimiterea originalului, precum stadiul situării în rău, ci se plasează în el de la prima
şi o clauză din testamentul olograf al lui don Joaquín şi până la ultima pagină. Pascual Duarte devine,
Barrera López, decedat fără urmaşi, care a cerut ca astfel, un veritabil antierou, care nu mai beneficiază
manuscrisul privind viaţa lui Pascual Duarte să fie de strategia (specific picarescă!) a autorului care
distrus sau, dacă va scăpa vreme de optsprezece pledează subtextual în favoarea personajului, căci se
luni, găsitorul să dispună de el după cum va crede vede clar că Cela scrie, adesea, de­a dreptul împotriva
de cuviinţă. Având în vedere această strategie atât de lui Pascual Duarte, căruia nu îi scuză şi nu îi justifică
bine pusă la punct şi aceste rame succesive de care în mod real niciuna dintre crime sau atitudini, nici
autorul se serveşte pentru configurarea şi evidenţierea indiferenţa faţă de sora ori soţia sa, nici dispreţul făţiş
istoriei protagonistului său, devine evident cel puţin manifestat faţă de fratele său invalid şi nici cruzimile
unul dintre motivele pentru care această carte a gratuite faţă de animalele din gospodărie ori faţă de
suscitat interpretări atât de diverse. Căci Familia lui cunoscuţi sau chiar binefăcători. Nu trebuie, apoi, să
Pascual Duarte combină, într­o manieră rar întâlnită uităm breşa între acţiunile şi modul de a gândi (aşa
până atunci, mai multe calităţi care deconcertează cum este el prezentat în mod explicit în carte) ale lui
cititorul şi exclud din capul locului judecăţile Pascual Duarte pe de o parte şi, pe de alta, modul
simpliste sau simplificatoare: astfel, pe lângă forma său de a scrie, căci autobiografia pe care şi­o face
remarcabilă a textului romanesc, avem de­a face este şi un excelent exemplu de funcţionare a stilului
cu un conţinut marcat de problematica realismului anticalofil, însă deloc lipsit de subtilităţi, dacă e să
(neexcluzând accente naturaliste), dar şi cu secvenţe avem în vedere doar deja amintita ambiguitate sub
de subtilă analiză psihologică, mizând pe evidenţierea semnul căreia este pus, practic, întregul text.
caracteristicilor unui personaj la rândul său greu Pascual Duarte nu acceptă niciodată condamnarea
de prins în vreo formulă unică sau într­o definiţie pe care societatea l­a silit să o primească, continuând
să se considere, dovadă confesiunea sa, un om
care, în ciuda aparenţelor, nu este rău... (Posibila)

Eseu Scrisul Românesc Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 31

Continuare din pag. 32 MetamorfozeleFlorin ROGNEANU

keanos Domnişoarei Pogany
Ş apte ani mai târziu, în anul 1919,
Numărul 4 pe 2013 al revistei Brâncuşi va reveni asupra compoziţiei celălalt în bronz mat,
Apostrof dedică un dosar unor portretului Domnişoarei Pogany, reluând ambele figurând în
figuri emblematice pentru cul­ motivul cu o mai mare libertate în tratarea volumelor donaţia făcută de
tura clujeană: Mircea Zaciu şi şi a planurilor, transformând esenţial modelul Constantin Brâncuşi în
Marian Papahagi, prezenţi cu iconografic al chipului şi tratând cu totul altfel din 1957 actualului Centru
pagini inedite de corespondenţă punct de vedere plastic raportul între mâini, gât şi Georges Pompidou.
şi un articol deosebit semnat de o capul statuii. El va realiza astfel şase lucrări cunoscute Chiar dacă nu sunt
altă figură reprezentativă pentru sub denumirea de Domnişoara Pogany II. O primă schimbări esenţiale între
acest spaţiu, criticul Ion Vartic: variantă din 1919, în marmură cu fibră vineţie, este Domnişoara Pogany II
„O insulă de clujeni­neclujeni la prezentată astăzi în colecţia Galeriei Ammann Fine şi III, diferenţele sunt
Cluj“. Editorialul acestui număr Art din Zürich. Portretul creează o imagine aproape destul de importante
este o evocare foarte lucidă şi dramatică, renunţând de această data şi la volumele şi ele ne demonstrează
echilibrată a doamnei Marta Pe­ ochilor migdalaţi, a braţelor suprapuse, transformând căutările permanente
treu despre Salonul de Carte de la Paris de anul acesta, la părul personajului într­un „torent“ descendent de ale lui Brâncuşi în esen­
care România a participat ca ţară invitată. De citit, tot în volume succesive. Tot din anul 1919 mai datează ţializarea ansamblului
acest număr, poemele semnate de Ştefan Bolea, unul dintre un gips aflat astăzi în de forme sculpturale.
cei mai expresivi tineri poeţi, cât şi numeroasele lecturi colecţia Muzeului de
care scanează piaţa editorială românească: Ovidiu Pecican Artă Modernă de la Frumoasa prinţesă
despre Ion Bogdan Lefter, Irina Petraş despre Lemur­ul Paris. Între 1920 şi 1925 bizantină, Domnişoara
Andrei Rotaru, George Neagoe despre volumul de poezii Brâncuşi avea să toarne Pogany, în toate cele
Nisipuri mişcătoare, de Dan Coman, Iulian Boldea despre patru bronzuri după trei variante – I, II şi III
Concepte şi imagini critice, de Silviu Angelescu, Răzvan lucrarea în marmură a – a depăşit vârsta de o
Voncu despre poezia lui Adrian Alui Gheorghe etc. Domnişoarei Pogany sută de ani, ea rămânând
II. Bronzurile se află unul dintre ciclurile cele
Una dintre revistele literare în colecţii particulare mai ample ale creaţiei brâncuşiene numărând
româneşti care merită atenţia şi nu au figurat până şaptesprezece sculpturi în gips, marmură şi bronz
oricărui amator de literatură es­ în prezent în nicio executate pe parcursul a două decenii fără a mai
te, cu siguranţă, Viaţa Româ- expoziţie importantă. lua în considerare alte trei copii cunoscute astăzi.
nească. Numărul dublu (1–2/ În 1931 Brâncuşi
2013) se deschide cu editori­ va relua cu mici modi­ 1 Vezi Albumul Constantin Brâncuşi (1876­1957),
alul redactorului şef, Nicolae ficări portretul Domni­ Gallimard, Centre Georges Pompidou, 1995, pp. 120–123;
Prelipceanu, Între ciocan şi şoarei Pogany II, întâi
nicovală, privind contestarea în marmură albă, cu­ 2 Ibidem;
Uniunii Scriitorilor din Româ­ noscută astăzi sub denu­ 3 Variantă în gips a fost achiziţionată de artistul Robert W.
nia din ultima vreme. Poemul mirea de Domnişoara Chanler;
acestui număr, Duminică de Pogany III, sculptură 4 Sculptura Sărutul, prima variantă din 1907, în piatră de
februarie, îi aparţine lui Ioan care i­a fost achiziţionată de cunoscuţii colecţionari marna, se află astăzi în colecţia Muzeului de Artă Craiova;
Moldovan. Centrul de greutate îl reprezintă interviul­ Louise şi Walter Arensberg în anul 1932, ajungând în varianta în gips prezentată la expoziţia americană a fost oferită
eveniment pe care îl ia academicianul Solomon Marcus 1950 în colecţia Muzeului de Artă din Philadelphia, de Brâncuşi ca dar de nuntă lui Walter Pach (1883–1958) –
laureatului „Nobel“ pentru medicină pe anul 2008, Luc mai apoi, în anul 1933 Brâncuşi va turna două bronzuri unul dintre cei trei organizatori americani ai expoziţiei de la
Montagnier. Mai puteţi citi, de asemenea, proză de Bedros din Domnişoara Pogany III, unul în bronz polisat, Armory Show;
Horasangian, Nicolae Stan, Gheorghe Schwartz ş.a., mai 5 Lucrarea în gips a fost cumpărată din expoziţie de către Walt
multe grupaje de poeme, un „dosar“ despre Cornel Regman Kuhn – unul dintre cei trei organizatori americani ai expoziţiei de la
şi „lucrătorii“ lui, scris de fiul acestuia, Ştefăniţă Regman, Armory Show;
cât şi nelipsita pleiadă de cronici şi recenzii despre cărţi din 6 Vezi scrisoarea din 1952 prin care Margit Pogany se adresa lui
aproape toate domeniile umaniste, dar şi despre diferite Alfred Barr, directorul Muzeului de Artă Modernă de la New­York.
spectacole de teatru, film, emisiuni tv etc.

Red.

La Craiova, prima ediţie a Zilelor „Mihai Viteazul“

Î n perioada 9–12 mai a.c., Craiova şi­a sărbătorit strâns duminică seara aproape zece mii de craioveni.
banul cu prilejul primei ediţii a Zilelor „Mihai Hipodromul din Parcul „Nicolae Romanescu“ s­a
Viteazul“. Manifestările s­au deschis cu simpozionul transformat pentru o seară în câmpul de bătălie de
Mihai Viteazul şi Bănia desfăşurat la Muzeul de Istorie la Călugăreni. Luptele au ţinut cu sufletul la gură
– Casa Băniei, iar sub acelaşi generic, în Piaţa Mihai publicul de toate vârstele, bătălia fiind pusă în scenă
Viteazul, s­a vernisat o expoziţie de pictură. de actori şi cascadori profesionişti precum Maia
Cea de­a doua zi a început cu depunerea de coroane Morgenstern, Nataşa Raab, Ion Besoiu, Maria Buză,
de flori la statuia domnitorului, un spectacol de teatru Vlad Miriţă, Radu Pietreanu, Vasile Calofir şi 12 cai
şi poezie şi parada Intrarea lui Mihai Viteazul în cetate. de rasă pură. A fost o seară în care banul Craiovei
Cel mai spectaculos şi aşteptat moment al Zilelor s­a războit din nou cu turcii, simulând victoria de la
„Mihai Viteazul“, reconstituirea luptei de la Călugăreni, a Călugăreni. Celebra scenă a căderii lui Sinan Paşa

de pe podul de la Călugăreni a fost îndelung Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, viceprimari,
aplaudată. Până la debutul bătăliei, craiovenii consilieri locali, directori de instituţii, dar şi alţi invitaţi
au asistat la spectacolul de muzică folclorică au luat parte la eveniment în costumaţie de epocă
interpretat de Veta Biriş, Sava Negrean şi întocmai ca la 1600.
Nicolae Furdui Iancu.
Prima ediţie a Zilelor „Mihai Viteazul“ s­a încheiat
Serile de sărbătoare au oferit participanţilor duminică seara, cu un concert susţinut de Orchestra
posibilitatea de a putea viziona în piaţa dominată Simfonică a Filarmonicii „Oltenia“ dirijată de Gheorghe
de statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, proiecţiile Costin şi în final cu tradiţionalul foc de artificii.
filmelor Buzdugan cu trei peceţi şi Mihai Viteazul.
Georgiana OPRESCU
Pentru câteva zile, Craiova a devenit oraşul de
epocă, sec. XVI, şi datorită carnavalului costumelor,
unde domni şi domniţe, boieri şi boieroaice s­au
adunat în Piaţa „Mihai Viteazul“ pentru a marca
acest eveniment. Conducerea primăriei, în frunte cu

32 Nr. 6 (118) ♦ iunie 2013 Scrisul Românesc

Atelier de artist

MetamorfozeleFlorin ROGNEANU Carmen FIRAN
Domnişoarei Pogany
L a sfârşitul anului 1912 ÎNVIERE
C. Brâncuşi dădea la ivea­ B. Davies şi care se află astăzi în Arkansas
lă un portret uluitor care într­o colecţie particulară de la
avea să schimbe concepţia mile­ Stuttgart). S tau pe burtă întinsă pe jos. Lângă mine, un
nară despre portretul sculptural olandez cu privire răvăşită de groază, tocmai sosit
ca fiind o compoziţie statică prin Prima variantă în marmură al­ cu KLM din Amsterdam. Mă întreabă dacă poate să­mi
definiţie şi concepţia despre rela­ bă a Domnişoarei Pogany I –1912, folosească celularul. Vrea să­şi anunţe prietenul care urma
ţia între artist şi model supusă avea să intre în colecţia Muzeului să­l aştepte că nu va ieşi prea curând. O asiatică slăbuţă cu
regulilor mimesisului aristotelian de Artă din Philadelphia în anul faţa albă de frică, îmbrăcată în haine albe uşoare, se miră că
– Domnişoara Pogany. Brâncuşi 1933. Brâncuşi este printre pri­ avem voie să vorbim la telefon. Şi­a scos pantofii şi lipită
realizaatuncifinisareauneisculpturi mii sculptori din lume care a de cimentul rece pare o sculptură vie crescută neaşteptat în
în marmură albă, sculptură aflată luat amprentă de pe o sculptură cel mai neaşteptat loc.
astăzi în colecţia Muzeului de Artă executată în marmură în vederea
din Philadelphia, cunoscută şi sub turnării în gips şi apoi în bronz aDomnişoara Pogany III - 1931Împuşcăturile au încetat. Suntem la Houston, în
numele de Domnişoara Pogany unei sculpturi. Există astăzi cin­
(I). Sculptura pleca de la un model ci variante turnate în bronz de aeroportul internaţional, unul dintre cele mai mari şi mai
reprezentând pe o tânără pictoriţă Constantin Brâncuşi după sculp­
de origine maghiară, ce studia pe tura Domnişoara Pogany (I). aglomerate din America. 20 de pasageri în faţa punctului
atunci pictura la Paris şi care i­a
pozat de mai multe ori lui Brâncuşi Bronzurile sunt polisate, iar de control. Toţi întinşi pe burtă acoperindu­ne capul cu
pentru acest portret, pe numele ei pentru suprafaţa părului sculptorul
întreg Margit Pogany1. Această a folosit o patină brun închisă, mâinile, aşa cum am fost instruiţi. Se aud doar sirenele
sculptură avea să devină celebră în contrastând puternic cu suprafaţa
urma primei mari expoziţii de artă gălbui strălucitoare a sculpturii. maşinilor de poliţie şi salvare. Dacă ridici puţin capul, vezi
europeană deschisă peste ocean, O variantă a fost achiziţionată
la New­York, în februarie 1913, în anul 1953 şi se află în colecţia picioare grăbite în uniforme şi câini în lesă adulmecând
la „Armory Show“. Preşedintele Muzeului de Artă Modernă de la
asociaţiei pictorilor şi sculptorilor New­York, o alta a fost oferită locul.
americani, Arthur B. Davies, men­ de Brâncuşi domnişoarei Margit
ţiona la vernisaj că: „Toată arta Pogany împreună cu o serie de Eram în tranzit. Zburam din New York în Arkansas, să
modernă vorbeşte limba france­ recomandări a modului în care
ză“2. Curatorul expoziţiei, Marcel trebuie păstrată sculptura pentru petrecem câteva zile de Paşti cu nişte buni prieteni, poeţi pur
Duchamp (1887–1968), adusese a nu­şi pierde strălucirea ca de
la New­York cei mai importanţi aur6; a treia variantă Brâncuşi sânge care într­un moment de revelaţie aleseseră de bună
artişti moderni europeni ai epocii, a oferit­o prietenei sale Cecilia
mulţi dintre ei cunoscuţi astăzi Cuţescu Storck şi se află astăzi voie şi nesiliţi de nimeni să se mute în pădurile virgine ale
ca făcând parte din Şcoala de la Paris. Dintre aceştia în litigiu între nepoţii acesteia,
nu putea să lipsească Constantin Brâncuşi, care îi Alexandru şi Alvaro Botez, şi munţilor Ozark. O călătorie în interiorul Americii neştiute.
era şi prieten. Brâncuşi fusese vizitat, în prealabil, în mai mulţi colecţionari. Alte do­
anul 1912, în atelierul său parizian, de către Arthur uă bronzuri turnate de Brâncuşi se află astăzi în Drumul e mai lung decât dacă ai zbura în Europa. Iei un
B. Davies şi Walter Pach. Atunci se stabilise ca el să colecţii americane particulare. Aşadar, din această
participe cu o serie de versiuni în gips după lucrările primă variantă a Domnişoarei Pogany I sunt atestate avion până în Houston Texas, de acolo altul la Little Rock,
originale: Domnişoara Pogany (I)3, după Sărutul (după o sculptură în marmură, una în gips şi cinci turnate în
prima variantă din 1907)4, Muză adormită (lucrare bronz de artist. La acestea trebuie să mai adăugăm încă capitala statului Arkansas, închiriezi apoi o maşină şi mai
ce avea să fie cumpărată de Mary Harriman Rumsey trei copii târzii: o copie documentară în gips aflată în
– fata celebrului magnat al căilor ferate americane patrimonial Muzeului de Naţional de Artă al României,
E.H. Harriman), O muză5 şi Tors (lucrarea originală în şi două turnate în bronz, una în colecţia Pompiliu
marmură galbenă avea să fie achiziţionată de Arthur Papahagi (care nu a fost expusă niciodată şi despre al
cărei destin nu se cunoaşte astăzi nimic) şi cealaltă a
fost în colecţia Octavian Moşescu şi a fost achiziţionată
de către Muzeului de Artă Craiova în decembrie 1976.

Continuare în pag. 31 conduci trei ore printre dealuri, văi, canioane, treci râuri,

orăşele fantomatice, păşuni şi drumuri neasfaltate care taie

păduri imense. Continuare în pag. 17

Abonamente la Scrisul Românesc

Abonaţi-vă la revista „Scrisul Românesc“ şi veţi avea un prieten apropiat.
Abonamentele se pot achita la sediul revistei sau în contul: RO03BRDE170SV21564261700,

Agenţia Mihai Viteazul, Craiova. Informaţii despre revistă primiţi la tel.: 0722.75.39.22.
Costul unui abonament lunar este de 5 lei la care sunt incluse taxele poştale.

Domnişoara Pogany III - 1931 Domnişoara Pogany II - 1919 32 pag. – 3 lei 06

Scrisul Românesc ISSN 1583–9125

SR

ScrisuRl omânescSR Scrisul Românesc Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 1

Serie nouă Anul XI Revistă de cultură fondată la Craiova, în 1927, serie nouă, din ianuarie 2003
Nr. 7 (131) 2014
Publicată de Scrisul Românesc Fundaţia-Editura, recunoscută CNCS Apare sub egida U.S.R.

Florea FIRAN

Al. Oprea

Alma Ştefănescu-Schneider – Voroneţ C ritic şi istoric literar cu preocu­ Muzeului Literaturii Române şi revistei
pări notabile în reevalu­a­ „Manuscriptum“, până la sfârşitul vieţii.
„Dispunând de remarcabile virtuozităţi grafice, Alma Ştefănescu-Schneider îşi rea unor scriitori români, Al.
O­prea se distinge ca editor şi monograf În paralel funcţionează în învăţ­ă­
dezvoltă eseul despre geneza formei în termenii unui joc de-a forma, care, în spirit, al lui Panait Istrati şi continuator al lui mân­tul superior, conferenţiar şi şef al
Perpessicius în editarea operei emi­ Cat­edrei de limba şi literatura română
îl evocă pe Miro. Jocul acesta e un abil contrapunct de hazard şi organizare, de nesciene. S-a născut la 5 iulie 1931 în la Facultatea de Ziaristică a Academiei
com­ una Goruneşti (în prezent parte a „Ştef­an Gheorghiu“ (1971–1983). Ob­
gestualism şi construcţie, de temperament şi cerebralitate.“ Andrei Pleşu oraşului Bălceşti), Vâlcea – a murit la 4 ţine doctoratul în filologie în cadrul Uni­
decembrie 1983, în Bucureşti. Este fiul versităţii din Bucureşti, cu o teză despre
Poezie lui Gheorghe Oprea şi al Elenei Oprea, Panait Istrati (1971).
agricultori. Urmează şcoala prim­ a­ră
Mihai Duţescu Radu Polizu Proză în comuna natală (1939–1942), Li­ceul În 1977 este distins cu Prem­­ iul
Elena Ştefoi Adrian Sângeorzan „Fraţii Buzeşti“ din Craiova (1943– „Per­p­ ess­ icius“ al revistei „Manus­ ­crip­
1950). Frecventează cursurile Şcolii de tum“ pentru editarea Operelor com­
Marian Victor Buciu lit­eratură şi critică literară „Mihai Emi­ plet­e, M. Eminescu, vol. VII – Proza
Cecilia Căpăţînă nescu“ din Bucureşti (1950–1952), apoi lit­er­ a­ră (Editura Academiei Române),
Şerban Centea Institutul „Maxim Gorki“ din Moscova iar în 1980 cu Premiul „Timotei Ci­
Mihai Ene (1952–1955) şi Facultatea de Filosofie, pariu“ al Academiei Române şi Pre­
Secţ­ia ziaristică, Universitatea din Bu­ miul „Perpessicius“ al revistei „Manus­
Ovidiu Ghidirmic cureşti (1955–1959). criptum“ pentru contribuţia sa la pu­
Rodica Grigore Lucrează în presă, mai întâi redactor blicarea volumului Eminescu – Opere
Ioan Lascu la ziarul „Înainte“ din Craiova, pentru o complete. Publicistica (1870–1877). Este
per­ioadă scurtă (februarie–septembrie ales membru al Comitetului Internaţional
Alexandru Oprescu 1950), apoi la „Viaţa Românească“, al Muzeelor de Literatură din cadrul
Constantin M. Popa sec­ţia de teorie şi critică literară (1956– C.O.M., făcând cunoscută activitat­ea
Gabriela Rusu-Păsărin 1957). Îndeplineşte funcţia de redactor- mu­zeului bucureştean. Poetul naţional
şef adjunct la „Luceafărul“ (1961–1966) rămâne în atenţia sa, în 1983 publicând
şi la „Gazeta literară“ (1966–1968), cola­ vol. XIV, Traduceri filosofice şi ştiinţifice,
borând în acelaşi timp cu articole şi studii cu o prefaţă şi un studiu amplu. În 1984, i
de istorie şi critică literară la „Tân­ ărul se acordă, in memoriam, Premiul revistei
scriitor“, „Viaţa studenţească“, „Man­ us­ „Flacăra“.
criptum“, „România literară“, „Con­tem­
poranul“, „Tribuna“, „Steaua“, „Tomis“, În 1981, Editura Scrisul Românesc
„Ramuri“, „Săptămâna“, „Journal de din Craiova a publicat volumul Cum
Génève“ ş.a. am devenit scriitor, de Panait Istrati, al­
Din 1968 până în 1971 este director cătuit din texte autobiografice traduse
adjunct al Muzeului Literaturii Ro­ şi adnotate de Alexandru Tales, volum
mân­ e, când muzeul era condus de Per­ despre care Al. Oprea a scris în mai multe
pes­­ sicius. Din octombrie 1971 este rânduri relevând „caracterul testamentar“
succesorul lui Perpessicius, ca director al şi „valoarea unor fapte de ordinul istoriei
literare“, făcând însă şi unele îndreptări
şi corecturi.

Continuare în p. 2

Eseu

Dumitru Radu Popescu – Bufniţa surdă... p. 4 Lucian Florin Rogneanu
p. 5
Gabriel Coşoveanu – Două specii impetuoase p. 7 ... Bucuria
din istoria generală a confuziei p. 10 de a trăi
p. 15
Adrian Cioroianu – Geopolitica Mioriţei pag. 32
p. 17
Cornel Ungureanu – Dezastrul grădinilor p. 26
şi al locurilor de vânătoare

Dumitru Radu Popa – Futurismul italian

la Guggenheim

Carmen Firan – Singurătate Alma Ştefănescu-Schneider –
Compoziţie, Fragmente
Ion Parhon – FITS – 2014: „Unicitate şi diversitate“

2 Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 Scrisul Românesc Eseu

Sumar Lansări de carte

Florea Firan, Al.Oprea / pp. 1, 3 C a de obicei, luna iunie este loc lansarea cărţii Laviniei Pintea Tatomir Scrisul Românesc
Claudia Miloicovici, luna când au loc întâlnirile cu – În umbra lui Adrian Pintea prin care
Lansări de carte / p. 2 scriitoarea Carmen Firan, la Cra­ autoarea a vrut să marcheze comemorarea Revistă de cultură
Dumitru Radu Popescu, Bufniţa surdă
sau Bufniţa răguşită şi surdă / pp. 4, 5 iova sau la Bucureşti. Anul acesta surpriza a şapte ani de la dispariţia actorului Adrian Fondată la Craiova, în 1927,
Gabriel Coşoveanu, Două specii Serie nouă (din ianuarie 2003)
impetuoase din istoria generală a fost pentru cititorii bucureşteni care s­au Pintea.
a confuziei / p. 5 Membră A.R.I.E.L.
Ovidiu Ghidirmic, Hermeneutica bucurat de întâlnirea cu aceasta la două Un moment artistic la care şi­au dat
şi critica filosofică / p. 6 Editată de:
importante evenimente. concursul formaţia Proconsul şi Jerry Co Fundaţia – Revista Scrisul Românesc
Constantin M. Popa,
în prezenţa multor artişti, solişti, între care în parteneriat cu „Gazeta de Sud“
La meridianul zero / p. 6
Adrian Cioroianu, Luminiţa Anghel, Gabriel Cotabiţă, Oana REDACţIA
Geopolitica Mioriţei /­­p. 7
Ioan Lascu, Ion D. Sîrbu: o topografie Sârbu, Iuliana Marciuc etc., a dat viaţă Director:
bio-spirituală. De la Petrila
întâlnirii. FLOREA FIRAN
la Craiova / p. 8
Cel de­al doilea eveniment s­a consumat Secretar general de redacţie:
Marian Victor Buciu, Transdisciplinari­ GABRIEL COŞOVEANU
miercuri, 11 iunie, la Centrul Socio­Cultural
tatea: o metodologie ştiinţifico-filosofico- Colegiul redacţional:
poe­ tică (II) / p. 9 „Jean­ Louis Calderon“ din Bucureşti unde
Cornel Ungureanu, Dezastrul grădinilor ADRIAN CIOROIANU
şi al locurilor de vânătoare / pp. 10, 11 a avut loc lansarea a două dintre volumele ANDREI CODRESCU
Dumitru Radu Popa, O carte DANIELA CRĂSNARU
în dialog / p. 11 semnate de Carmen Firan, Dreptul la EUGEN NEGRICI
Genoveva Preda, O prietenie NICOLAE PANEA
care ţine de miracol / pp. 12, 13 fericire – Nuvele şi povestiri şi Sertarul cu DUMITRU RADU POPA
DUMITRU RADU POPESCU
Mihai Ene, O incursiune albine – Poeme alese, eveniment organizat MONICA SPIRIDON
DANIELA TARNIţĂ
în miezul fricii / p. 13 de către eLiteratura, editura care a făcut să INA VOINEA
Mihai Duţescu, Poeme / p. 14
Elena Ştefoi, Poeme / p. 14 ne bucurăm de apariţia acestor volume. Redactori:
Dumitru Radu Popa, Futurismul italian MIHAI ENE
la Guggenheim / p. 15 Vasile Poenaru – editorul cărţilor şi VIOREL FORţAN
Deyan Ranko Brashich, Charles James: ALEXANDRU OPRESCU
Dincolo de modă. Creatorul, arhitectul Adrian Cioroianu au fost cei care au pre­ ION PARHON
şi inginerul rochiilor LUCIAN FLORIN ROGNEANU
şi a robelor erotice / p. 16 zentat noile apariţii făcând şi un frumos
Carmen Firan, Singurătate / p. 17 Redactori asociaţi:
Adrian Sângeorzan, portret spiritual al autoarei reuşind să FLORENTINA ANGHEL
Depoziţia mea / p. 18 FELICIA BURDESCU
Radu Polizu, Tibet / pp. 19, 32 Simona Catrina, Alice Năstase, Carmen Firan stârnească dorinţa actriţei Genovena Preda MIHAELA CHIRIţESCU
Dodo Niţă, Colocviu de de a lua cuvântul. RĂZVAN HOTĂRANU
francofonie / pp. 19 GABRIELA RUSU-PĂSĂRIN
Şerban Centea, Transcendenţa Primul dintre acestea a avut loc în data de Carmen Firan, ca de fiecare dată, printr­
şi Inteligenţa Artificială: de la Holywood Corectură:
şi Stephen Hawkins / p. 20 10 iunie, la Hotel Alexander din Bucureşti, un cuvânt bine echilibrat vorbind de cărţile CLAUDIA MILOICOVICI
Gabriela Rusu-Păsărin, Tunelul – GEORGIANA OPRESCU
o proiecţie în abis / p. 21 unde în cadrul unui eveniment organizat de ei, făcând în acelaşi timp apropieri şi
Dodo Niţă, Nichita Stănescu – Tehnoredactare computerizată:
îngerul poeziei desenate / p. 22 Alice Năstase Buciuţa sub genericul 100 de disocieri dintre cele două culturi – română, ADRIAN CRISTEA
Cl. Miloicovici, Craiova VICTOR CRISTESCU
din dosul palmei / p. 22 ediţii ale revistei Tango – Marea Dragoste în care s­a format, şi cea americană, ca
Rodica Grigore, Texte, manuscrise Redacţia şi Administraţia: Craiova
şi lecturi (II) / p. 23 a fost lansat volumul Dialogul Vântului cu cetăţean al SUA de câţiva ani, a reuşit să Str. Constantin Brâncuşi nr. 24
Red., Calendar – iulie / p. 23
Alexandru Oprescu, După chipul, Marea – Nina Cassian în conversaţie cu bucure prin gândurile sale auditoriu din Tel./Fax: 0351/404.988; 0722753922
asemănarea, şi patimile Lui… / p. 24 E-mail: [email protected]
Oana Băluică, Ţara lui Urmuz – Carmen Firan, un volum despre Web: www.revistascrisulromanesc.ro
O distopie avant la lettre / pp. 24, 25
Cecilia Căpăţînă, Aspecte deviante care Andrei Cordescu scria pe Cont: RO03BRDE170SV21564261700
ale construcţiei locuţionale / p. 25 BRDE Agenţia Mihai Viteazul, Craiova
Ion Parhon, FITS – 2014:„Unicitate coperta patru a cărţii: „A trage
în diversitate“ / pp. 26, 27 Abonamentele se pot face la sediul redacţiei.
Ion Parhon, Teatru pe pâine cu urechea la conversaţia dintre În Bucureşti, revista poate fi procurată şi
la Teatrul „Elvira Godeanu“ / p. 27 de la Centrul de Difuzare a Presei, Muzeul
Sorana Georgescu-Gorjan, Aniversări aceste două femei strălucite, e un Literaturii Române (Bulevardul Dacia).
sau comemorări legate de Brâncuşi.
Luna iulie / p. 28 sentiment indecent de delicios. ISSN 1583-9125
Maria Tronea, Nabokov –
Foc palid / p. 29 Cea mai în vârstă, faimoasă pe Responsabilitatea opiniilor exprimate
aparţine integral autorilor.
Ion Diaconu, două continente pentru poezia
Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază.
De unde numele Craiovei? / p. 29 şi viaţa ei tumultoasă, se joacă Tiparul: Tipografia de Sud, Craiova,
Editarea cărţilor – o vocaţie cuceritoare. str. Câmpia Islaz nr. 97A, Tel.: 0251/534.408
Viorel Forţan, Din public, şi se duelează cu poeta mai
despre Festivalul Shakespeare / p. 30
Adrian Lesenciuc, Copilăria tânără, dar nu mai puţin cunoscă­
cuminecată / p.30
toare în ale vieţii şi scrisului,
Georgiana Oprescu, Carmina Burana –
într­un schimb incandescent
un regal artistic / p. 31
Red., Okeanos / p. 31 despre politică, dragoste, litere, Alice Năstase, Carmen Firan, Lavinia Pintea-Tatomir
Lucian Florin Rogneanu, Lucian limbă şi credinţe. Tolerându­şi
şi Nicoleta Liciu – despre bucuria
de a trăi / pp. 32, 31 una alteia diferenţele şi protejându­şi una care au făcut parte personalităţi cunoscute

alteia sentimentele, ele creează un durabil şi apreciate ale vieţii culturale din România

Simbol al Prieteniei.“ Cu ani în urmă, Alice şi nu numai, precum Augustin Buzura,

Năstase Buciuţa a fost cucerită de farmecul Angela Martin, Dan Shafram, Doina

aparte al Ninei Cassian pentru care scrierile Shafram, Elena Ştefoi, Georgeta Dimisianu,

celebrei autoare din ultimii ani au apărut în Mihaela Maliţa, Gheorghe Ştefan, Adrian

volume publicate de către editura Tango cât Sângeorzan, Constantin Bogdan, Cleopatra

şi interviuri în paginile revistei omonime. Lorinţiu, Sorana Georgescu­Gorjan, Adri­

În prezenţa unui public divers, scriitori, ana Călinescu, Cătălin Bărbulescu, Emil

actori, regizori volumul s­a bucurat de un Sângeorzan ş.a.

real succes. Tot cu această ocazie a avut Claudia MILOICOVICI

Carmen Firan, Vasile Poenaru, Adrian Cioroianu – Centrul Socio-Cultural Jean- Louis Calderon

Eseu Scrisul Românesc Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 3

Continuare din p. 1 Al. Oprea Florea FIRAN

A l. Oprea debutează edito­ De pildă, la apariţia romanului Patul lui care şi-au adus contribuţia critici şi istorici vârstei de aur apărut la editura Univers,
rial cu volumul Pana­it Is­ Procust de Camil Petrescu au scris cronici literari precum Barbu Brezianu, Barbu în 1978.
trati (ESPLA,1964), pri­ Eugen Ionescu, Şerban Cioculescu, G. Cioculescu, Şerban Cioculescu, Vasile
ma lucrare amplă de tip monograf­ic de­ Călinescu, Liviu Rebreanu, Octav Şuluţiu, Drăguţ, Al. George, T. Gheorghiu, D. D. Prefaţează şi îngrijeşte ediţii din Rabin­
dicată autorului comentat, stabilind locul iar la publicarea romanului Ion de Liviu Panaitescu, Maria Polojinţev, C. Popescu- dranath Tagore, Ghirlanda dragostei
scriitorului în istoria literaturii române, Rebreanu s-au pronunţat E. Lovinescu, Cadem, şi un alt volum, Dialoguri – (1961), Panait Istrati, Chira Chiralina,
criticul urmărind, cum spune în În loc de T. Arghezi, T. Vianu, G. Călinescu, M. Dialoge. Contribuţii la valorificarea Moş Anghel. Ciulinii Bărăganului (1962),
prefaţă, „pas cu pas biografia autorului, Dragomirescu, Ş. Cioculescu. moştenirii clasice şi romantice în lite­ Panait Istrati, Kira Kyralina. (1963), Silvio
paralel cu istoria concepţiilor şi scrierilor ratura română şi germană, ediţie bilingvă, Micheli, Artiglio a mărturisit (1963), Go-
sale“ şi „să desţelenească un teren dificil, Publică apoi o monografie în traducere româno-germană coordonată împreună cu Mo-Jo, Ospăţul lui Confucius. Versuri,
să strângă material, să alcătuiască un franceză, special redactată pentru uzul Walter Dietze şi apărută la Bucureşti şi Povestiri, Teatru. (1965), Panait Istrati,
«dosar» cu cât mai multe date ale acestui cititorilor străini, cu titlul Panait Istrati. Weimer în 1982. Opere alese. Texte alese (1966–1974),
«caz»“. Lucrarea a fost distinsă cu Un chevalier errant moderne. Dossier de Oscar Walter Cisek, Sufletul românesc în
Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1965 şi a la vie et de l’oeuvre (Editura Eminescu, Activitatea lui Al. Oprea în dome­ artă şi literatură (1974).
apărut într-o versiune franceză în 1973 şi 1973). Un an mai târziu îi apare la editura niul istoriei literare este deosebit de
alte două ediţii în română (1976, 1984), Albatros volumul Mitul „faurului aburit“, fructuoasă. În 1980 publică la edi­ Activitatea literară a lui Al. Oprea a
care „nu reprezintă o simplă reproducere „un excurs în atelierul prozatorilor români tura Eminescu volumul de eseuri Fa­ţa fost comentată de critici literari precum
a textului tipărit în 1964, ci, propriu-zis, moderni“, în care reuneşte conferinţe, nevăzută a literaturii. În studiul prefaţator, Perpessicius, Lecturi intermitente (1971),
o altă carte“. În 1966 îngrijeşte o ediţie interviuri, mărturisiri, însemnări „de Redescoperirea literaturii în chiar labo­ Al. Piru, Reflexe şi interferenţe (1974),
bilingvă de Opere (franco-română) a creaţie“, „de atelier“ aparţinând unor ratorul ei, prin care motivează ela­ Florea Firan, De la Macedonski la Arghezi
aceluiaşi scriitor şi ediţiile din 1962 prozatori precum Liviu Rebreanu, Ion borarea şi editarea volumului şi structura (1975), Dragoş Vrânceanu, Materia
şi care au urmat. Îi apare apoi primul Agârbiceanu, Camil Petrescu, Mihail studiilor incluse, Al. Oprea se referă la „o literară şi idealurile ei (1976), Şerban
volum de articole de critică literară – Sadoveanu, Panait Istrati, Mircea Eliade, metodă specifică de cercetare capabilă să Cioculescu, Itinerar critic, II (1976),
Mişcarea prozei (ESPLA, 1967)–, care recompună universul creaţiei, să-l oblige Constantin Coroiu, Dialog în actualitate
a atras atenţia prin comentariul autorului Şerban Cioculescu şi Al. Oprea la una a se mai naşte o dată pentru cititor“. În (1985), Mihai Ungheanu, Exactitatea
la propriile-i cronici literare publicate dintre Rotondele Muzeului Literaturii Române 1983, la editura Minerva, publică volumul admiraţiei (1985), I. D. Bălan, Repere
anterior în revista „Luceafărul“; al În căutarea lui Eminescu gazetarul, care critice (1988), Dumitru Micu, Istoria
doilea volum – Incidenţe critice (Ed. Mateiu Caragiale ş.a. aflate în arhiva reuneşte prefeţele scrise de el la volumele literaturii române. De la creaţia populară
Eminescu, 1975), reuneşte alte cronici Muzeului Literaturii Române, din care Eminescu – Opere complete, vol. VII la postmodernism (2000), Cornel Robu,
literare grupate în trei capitole: Oameni anterior au fost publicate parţial sau (1977), vol. IX (1980), vol. XIV (1983), Oprea Al., în Dicţionarul Scriitorilor
şi scriitori (G. Călinescu, Perpessicius, integral în revista „Manuscriptum“. precum şi la ediţiile critice Eminescu, Români, M–Q (2001).
T. Vianu, Vl. Streinu, Ş. Cioculescu, redactate de Perpessicius. Preocupările
E. Barbu, N. Labiş, M. Sorescu etc.), Al. Oprea utilizează formula „dosa­ istoricului literar faţă de Panait Istrati
Accente (articole teoretice), Conexiuni rului“ istorico-literar, aplicată prima dată au continuat constant, în 1983 publicând
(I. L. Caragiale, R. Tagore, L. Rebreanu, la volumul colectiv Mateiu I. Caragiale la Editura Minerva ediţia critică Panait
G. Galaction, Roger Grenier ş.a.). Mai – un personaj. Dosar al existenţei (1979), Istrati. Opere alese, volumul VII, care
înainte îi apăruse antologia de texte critice cu un studiu introductiv amplu, volum la cuprinde Evadările mele şi Pescuitorul
comentate 5 prozatori iluştri, 5 procese de bureţi, versiune românească de Eugen
literare (Ed. Albatros, 1971), privind Barbu, traducere de Vasile Covaci, ediţie,
„recuplarea unor opere de prestigiu din postfaţă şi note de Al. Oprea. Menţionând
perioada interbelică, în egală măsură volumele anterioare ale lui Panait Istrati,
elogiate şi comentate la data apariţiei lor“ apărute în limba română, Al. Oprea se
– cum se remarca într-una din cronicile referă şi la cele ce vor urma – Casa
cărţii. Autorii antologaţi sunt: Mihail Thüringer, Biroul de plasare şi În lumea
Sadoveanu (Povestiri), Liviu Rebreanu Mediteranei (Răsărit de soare, Apus de
(Ion), Panait Istrati (Chira Chiralina), soare) care vor încheia Opera Magna a
Camil Petrescu (Patul lui Procust), Gib I. lui Panait Istrati. De asemenea, Al Oprea
Mihăescu (La Grandiflora). Despre autorii este şi coordonatorul editării publicisticii
şi operele comentate, Al. Oprea reproduce lui Eminescu, din volumele XI–XIV ale
şi textele unor critici şi scriitori care şi- acestei ediţii. Împreună cu Galina Oprea,
au spus cuvântul la momentul respectiv. soţia sa, scrie studiul comparatist J. J.
Rousseau şi L. N. Tolstoi în căutarea

4 Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 Scrisul Românesc Teatru

Teatru Dumitru Radu Bufniţa surdă
POPESCU sau Bufniţa răguşită şi surdă

S ub titlul Iliadada dramaturgul Dumitru Radu valoarea sa... Aseară, nici n-am apucat să mă descalţ – de orice se prinde, rămâne toată viaţa nedesprinsă!..
Popescu are în pregătire un volum inedit şi gata!.. Desigur, dragostea are şi un caracter utilitar...
de teatru care cuprinde 5 piese: Bufniţa Mai ales că nu te vei căsători niciodată cu mine!.. Egist: Râzi, râzi de mine...
surdă sau Bufniţa răguşită şi surdă, Paiaţele regale, Egist: Eşti soţia vărului meu primar, Agamemnon!
Clepsidra albastră, Cabotinul şi umbra albastră, El şi Ea. Clitemnestra: Şi?.. Clitemnestra: Ca să nu pleci să le dai apă oarelor
Reproducem un fragment din prima piesă, Bufniţa... Egist: Şi... aseară, ieşind din baie şi mergând desculţă spre
pat... erai... erai ca o stea a iubirii! însetate!
Actul I Clitemnestra: Care tuşea! Da... Prima oară când am simţit
că mă sufoc a fost atunci când am presimţit că Ifigenia Egist: Nu mai plec!.. (se aude bufniţa ţipând) Mă scoate
Clitemnestra: Cum viaţa pare o zi prin care treci, iată că va pleca de pe pământ! A fost ceva straniu! Dormeam!
acum vin norii de peste mare şi sting toate luminile, Şi-am văzut-o în vis, sau aievea, că plângea! Păşea spre din pepeni buha asta! Parcă e o babă nebună plină de
de parcă toate nici n-au existat!.. Iar numele lui eu nici cele veşnice lăcrimând!.. Parcă indiferentă la bine şi
nu mai îndrăznesc să-l spun!... Totul e să continui să la rău! Parcă moartea nu mai era un drept al ei – şi al încredere în mintea ei... supraomenească! Am să-i rup
respiri... O, măcăne raţele, îngrozite şi ele de bezna oamenilor! – ci o datorie!.. Pentru greci!.. Păşea spre
zilei! Flăcările Troiei nu ne-au luminat curtea... Încă! cele veşnice, făcându-mi cu mâna! Fetiţa mea! M-am gâtul!
(tuşeşte) Ei, dacă falnica, drăgăstoasa cetate a ars din ridicat din pat, ca şi cum m-aş fi... ridicat dintr-un vis
temelii, despre ea nu se va mai spune nici c-a existat – şi-am simţit că nu mai am aer! Mi-am fiert un ceai Clitemnestra: A, nu te duceai să le dai apă găinilor şi
cu adevărat! Troia – un basm! Cum să mai revin eu din frunze de iederă – şi-am început să respir normal...
lângă nopţile de altădată, care parcă nici n-au fost?!.. Dar Ifigenia continua să se îndepărteze de mine, raţelor, ci ca să alungi bufniţa nebună!.. Am auzit-o şi
Unde sunt copiii mei?!.. Au luat-o pe drumul stelelor, copleşită de tristeţe!.. Şi-a început să tuşească! Inima
toţi?! Ifigenia, da, răpusă de orgoliul iubitului ei tată!.. ei curată, neîntinată – acolo unde sunt toate darurile eu, astă noapte!.. Ce-o fi apucat-o să... cânte şi ziua?..
A murit pentru patria care trebuia să fie doar a altora!.. sfinte! – nu voia să mă uite!.. Am simţit că pier – când
(strigă) Unde eşti, băiete?.. ea chiar murea, tuşind, jertfită de tatăl ei, pentru gloria O fi bolnavă!
grecilor!.. Ce tragedie cretină, de neiertat: moartea
Egist: (baia se află între odaia din stânga şi cea din dreapta. inocenţei, a divinităţii unei fecioare! De atunci l-am Egist: De câteva zile mă scoate din sărite!.. Nu pot ieşi din
Are uşa întredeschisă. Egist se află în grădina din urât pe Agamemnon – din timpul negru al acelui vis!
dreapta.) Culeg frunzele de iederă... Ceaiul de aseară Dacă totul e bun de sacrificat, dacă totul e de vânzare neliniştea în care m-a băgat decât dacă o alung... Cu
ţi-a potolit tusea... pentru o glorie împuţită, dacă e de vânzare sfinţenia
unei copile!.. O, da, nimeni şi nimic nu mai este la nişte pietre! Parcă se crede deşteapta şi stăpâna lumii,
Clitemnestra: (amuzându-se) În legăturile sângelui mi-am locul său! O, să pui un criminal în fruntea armiei – ca
potolit tusea!.. O, iedera! Dacă egiptenii ar fi avut mai să zdrobească Troia!.. Un rahat cu ochi! Să nu mai ca moartea!
multă minte şi nu şi-ar fi închis regii morţi în piramide calce pragul acestei case!
– dacă i-ar fi adus mai aproape de oameni şi de Nil, şi Egist: Cine, regină? Clitemnestra: Bine, m-ai convins. Eşti atât de şiret încât
le-ar fi acoperit cu iederă mormintele înalte, de piatră! Clitemnestra: El, ucigaşul! Vai, singură mă osândesc să!..
– potopul de frunze verzi i-ar fi făcut pe cei răposaţi să (tuşeşte) Îmi tăgăduiesc orice milă! (tuşeşte) – ca să le poţi da în voie galiţelor apă şi mâncare –
simtă că au rămas printre cei vii!.. (surâde) Aşa... par Egist: Bea ceai!.. (Clitemnestra bea ceai. Tusea i se
nişte condamnaţi... la nemurire! (tuşeşte) Unde eşti, potoleşte) Regină, ţi-e teamă?.. C-o să vină acasă te prefaci scos din ţâţâni de o!.. De cântecul spart al
băiete? Vreau să te văd, să fiu sigură că nu visez ceva... singur?.. C-o să te... alunge?.. Bea ceai... Căci chiar
la întâmplare!.. O, iarăşi îmi vine să cred că Troia nici de-ar fi vorba de moartea lui, după asta... ura ta tot nu unei cucuvele... pentru care ziua de mâine este ceva ce
n-a existat! Grecii au dirijat ei moartea cum au voit se va potoli! Eu, regină, nu-i voi lua viaţa, căci am fost
– în acest nimic pe care l-au numit război! – altfel ar vestit de Hermes, preaslăvitul, că fiul tău Oreste îşi nu poate fi... Ei, da, ele... urlă, dacă vrei să spun aşa,
fi dat dovadă de o prostie nemărginită, dând foc unei va răzbuna tatăl!.. Dacă fac o prostie!.. Ce-i de făcut
cetăţi fără nicio vină!.. (tuşeşte)... Unei cetăţi care de noi depinde!.. Nu plânge... Ifigenia parcă a ajuns noaptea, fiindcă se tem de ziua ce urmează – pe care
nici n-a existat! Asta, da, victorie! Asta, da, istorie! umbra ta...
Iar demnitatea rigăi Menelau, ştirbită, pare o poveste Clitemnestra: Umbra mea blândă, care mă îndeamnă nu cred c-o s-o mai vadă! Du-te, fă – ce vrei... De fapt,
desfrânată pentru idioţi! Ce demnitate, la un nimic să-l iert!.. (bea ceai) Nu, nu, zilele trec şi nu vindecă
în exerciţiul funcţiunii, la un rege pe care nu-l iubea rănile!.. El este doar pustiul!.. Vai, băiatule, peste tot, vreau să ai grijă de găini, băiete, să nu apară el... chiar
nimeni, nici măcar filosoafa sa regină! peste tot, parcă pluteşte... elixirul... morţii!..
Egist: Mai bea o gură de ceai de iederă!.. Toată noaptea acum şi să ne găsească pe amândoi în baie!..
Egist: Îl aprecia, fireşte, fratele său Agamemnon! (intră în n-ai mai tuşit, nu eşti bolnavă, crede-mă!..
baie) Clitemnestra: N-am dormit pentru că nu m-ai lăsat să Egist: N-o să mai vină niciodată!..
dorm!.. Mi-ai mâncat urechile!
Clitemnestra: Cine?.. Egist: Am spus prostii? Clitemnestra: Războiul s-a terminat... Troia e o ruină... O
Egist: El... Clitemnestra: Mi-ai mâncat urechile, cu gura... Gata,
Clitemnestra: Pentru el... frumuseţea Ifigeniei şi-a părăsit nu mai tuşesc! Iedera, iedera, îmbălsămează aerul, poveste! Morţii s-au dus pe drumurile întinse de sub
îl curăţă de păcate... Te-am ţinut toată noaptea de ce
trupul ca să devină o amintire!?:: Ah, da, s-a mai spus ai mai sfânt!.. Am ameţit – şi abia am mai putut să-ţi pământ... Eroii se cred zei nemuritori, încrezători fiind
că totul s-a petrecut din cauza luptei dintre iubirea simt aromele!.. (râde) Unde pleci? (se aude ţipătul unei
Elenei pentru Paris şi ura ei faţă de Menelau!.. bufniţe!) în Eros, cel mai dulce îmblânzitor de gânduri.. Regele
Egist: Avea luciri vulcanice în simţiri?! (râde uşor) Egist: Să dau apă la găini...
Clitemnestra: Mereu era aceeaşi – şi întotdeauna altfel?! Clitemnestra: Nu le-ai mai dat?! va veni să mă amăgească, s-o uit pe Ifigenia... Şi astfel
Egist: Sigur, cu frumuseţea ei sporea frumuseţea lumii!.. Egist: Le-am dat mâncare... Şi raţelor, gâştelor, curcilor!
Clitemnestra: Cine a spus asta?.. Nu le auzi? Le e sete! să dispară haosul lăsat de fumul de la Troia – şi de
Egist: Ea! Clitemnestra: Ei, băiete, setea lor este mai... mai decât
Clitemnestra: Da, cu adevărat, frumuseţea ei nu era supusă setea mea?!.. (râde) Cât de misterioasă este... fiinţa ta! lichidul vâscos din spaimele adânci ale oamenilor... Eu,
trecerii timpului... Şi, şi!.. Până şi silueta umbrei tale mă... alintă! (tuşeşte)
Egist: De-aici o fi început războiul dintre cele trei zeiţe O, tuşesc... de atâtea râsete care m-au cuprins!.. în braţele lui Agamemnon, mama copiilor lui, fericită,
invidioase – şi ea! Ea, însă, fiind mai grăbită, a sărit Pielea mea s-a uscat, mai ales de la genunchi în jos...
în braţele junelui troian, ştiind că într-o zi va gusta Genunchii şi tălpile mi s-au cam răcit!.. Cu unghiile de uitând prin câte am trecut şi cine sunt!.. Poate Troia
moartea... la mâna dreaptă – uneori parcă simt cum rup nişte coji
Clitemnestra: Ea sau el?.. din pielea mea îmbătrânită... nici n-a existat! Ei, dacă pleci acum să le dai... găinilor
Egist: El, întâi, desigur!.. Am adus un ceai cald!.. (în baia Egist: Regină, te alinţi...
rămasă cu uşa întredeschisă se vede cum Clitemnestra Clitemnestra: Fermecată de gustul iederei, verdeaţa care şi raţelor!.. Poate că ziua de azi nici nu există! Şi n-au
se spală – acum! – pe cap)
Clitemnestra: Gata, m-am spălat şi pe cap!.. existat niciodată nici nopţile noastre de până acum! Ei,
Egist: Pot să plec?..
Clitemnestra: Cu cineva tot trebuie să beau miraculosul poate e mai bine să nu te gândeşti la nimic!.. Decât la
ceai de iederă!.. Bea... Doar eşti un spirit conştient de
raţe şi curci! (râde)

Egist: Şi la pasărea cea nebună nu?!..

Clitemnestra: Iartă-mă!.. O, ce sărbătoare – senzaţiile

pielei!.. Mâncatul urechilor! Să dai morţii ce este al

morţii – trădarea ticălosului... Şi să ţii în mână ce este

mai sfânt!..

Egist: Latră câinii!.. O fi sosit cineva!..

Clitemnestra: Pe care nu-l mai cunosc nici câinii?!..

Egist: Poate a venit o vulpe... la găini!..

Clitemnestra: La noi – vulpi?!.. Ei, da, poate că acest

vulpoi imposibil a devenit o realitate posibilă! (Egist

apare din baie şi dispare prin odaia din dreapta) Mai ales

că şi peste mare cerul s-a întunecat!.. Buha nebună!..

Nu-i mai tace pliscul!.. Parcă e moartea nebună!.. Se

răceşte sângele în mine, îmi tremură mâinile... Moarte

afurisită, ţie mă rog, mai păsuieşte-mă pe pământ!.. Nu

mi-am împlinit viaţa... Nu m-am împăcat cu gândul

că nu mai am nicio datorie faţă de copiii mei! (apare

din baie, învelită în prosoape) M-am prostit, mă fac să

tremur ţipetele buhei ţignite, căreia i-au pierit puii!..

Ei, cu Egist alături, totul o să fie bine... Simt că m-am

născut din nou!.. Casa nu mai este goală, cerul nu mai

este gol, pământul nu mai este pustiu... (ţipătul bufniţei)

Doar n-o fi lovit-o cu o piatră!.. Culmea, se vede umbra

ei săltăreaţă, bântuind peste neţărmurirea cerului

mort!.. Cum se schimbă toate cele văzute şi nevăzute!..

Printre norii ceţurilor înghesuite peste mare, unele în

altele, unele din altele, nu se zăreşte nicio corabie!

Doar glasurile năierilor se aud! Ei presimt apropierea

malurilor şi urlă de bucurie! În copilărie, când încă mă

mai dădeam singură în leagăn, cu faţa spre mare, mi se

părea că vântul îmi aduce din depărtări poveşti despre

vremuri uitate... (apare Egist, ţinând în mâna dreaptă o

pană) Ce-i?.. →