Binder1hgkjgh

Eseu Scrisul Românesc Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 5

Două specii impetuoase Gabriel
din istoria generală a confuziei COŞOVEANU

F iind noi trăitori într-un prezent ameobic, plin maniacală cu care Mara îşi număra banii din ciorapi. formele sale sancţionabile, adică de ultraj asupra bunelor
de enclave în care vinovatul trecut recent îşi Ambiţiosul se detaşează, conform ochelarilor noştri, maniere, se poate evidenţia în special în zonele puternic
ţine ouăle în climat de incubator, ouă din care ritualizate, precum Universitatea şi Biserica, instituţii
ies, periodic, micii carnivori vorace, ca în Alien, nu avem ca o primă specie capabilă să compromită inocentul, la care-şi fac un titlu de glorie din salvgardarea Tradiţiei. Mai
cum ignora semnele schimbării accelerate (Paul Cornea urma urmei, termen numit ambiţie. Ca într-o bună practică mult, Universitatea, de pildă, merge până la a conserva,
le-ar spune semnele vremii), cu bune şi rele. Dacă am asianică – încă nu suntem lămuriţi cam pe unde ne situăm prin funcţionalizare în cadre largi, formule latineşti, altfel
detecta doar performerii tineri de astăzi, elogiindu-i zilnic, atitudinal, undeva între Orient şi Occident –, excesul destinate uitării alegre. Nu de importanţa unui limbi
de la minţile impuse în IT-ul de peste Ocean sau în sport, defineşte şi copleşeşte cuvântul, astfel încât dorinţa de a discutăm aici, din moment ce ni se pare capitală reverenţa
ne-am rezuma la efortul de a culege un fruct gata copt de te situa, firesc, pe o treaptă superioară coincide, dureros de în faţa ascendenţei valorice, ci de un stil de viaţă, a cărui
pe o ramură de copac. Mai bine ne-am interesa de traseul des, cu supraturarea motorului volitiv al lui Dinu Păturică. primă calitate o enunţăm drept politeţe. A neglija regulile şi
sevei şi, mai ales, de bizarul şi tradiţionalul tropism care Am ajuns, mărturisim, să fim cât se poate de mefienţi în cutumele, a fluiera în Biserică şi a te foi în faţa unui savant
acum ne indică Grund-ul românesc, apoi ne plasează, faţa cuiva care ne recomandă un june cu aceste cuvinte: care plantează latină în mijlocul tineretului sudat de i-phone
cu reuşitele, undeva prin Occidentul mai apropiat sau „Iată un tânăr foarte ambiţios, dornic de afirmare etc.“. Ce nu se traduc prin curaj, ci prin lipsa celor şapte ani de acasă.
mai americanizat. Naşterea parafată la nordul Dunării e rău în asta, ar sări pozitiviştii de ambe sexe, nu ăsta-i De asemenea, originalul nostru nu a fost învăţat – eludez,
rămâne un act civil, fără să acceadă la orizontul axiologic: sensul vieţii, cum ar zice un Breban, el însuşi propunător anume, complementul de agent – să distingă demnitatea
pentru împlinirea destinului – cuvânt mare!, chiar riscant de ambiţioşi crunţi în romanele sale? Versatilul ambiţios, (forma dezirabilă a curajului, în sensul său „tare“) de
epistemologic – e necesară o viziune financiară a statului locuit de un duh actoricesc demn de o cauză mai bună, îmi sfidare, aflată la îndemâna oricărui ipochimen impiu. Cât
– cuvânt banal!, plicticos. Altminteri, timbrul naţionalist, aminteşte, din ce în ce mai supărător, aspectul fiind deosebit despre Universitate, nu vom obosi să repetăm spusele unui
de aceeaşi măreţie şi consistenţă ca valul imaginat de de instructiv, de scenariul dintr-un film paradigmatic, All Allan Bloom (din The Closing of the American Mind,
spectatorii febricitaţi de pe stadionul de fotbal, se va About Eve. Nu insist, precizez doar că este o capodoperă carte închinată nu „închiderii“, ci, dimpotrivă, ritualizării
impune nestingherit, declaraţiile substituind o politică despre modestia trădătoare şi despre parvenitismul canibalic ameninţate de disolutivii „originali“, mai degrabă inculţi
suficient de coerentă în raport cu generaţia emergentă, drapat în dorinţa de a proceda precum Maestrul. Naiv decât curajoşi, ignorantul de vocaţie având un apetit al
pentru ca, subsecvent, speciile dubioase, apte să dea bătăi Maestrul, meşter uzurpatorul. Problema, evident – chit că contrazicerii neostoit): Universitatea a rămas, poate,
de cap şi lui Linné, proliferează în voie, cariind tradiţia şi rostim un truism cât Casa Poporului, şi la fel de estetic – singurul compartiment unde, există, în timpurile noastre,
martelând soclul augural al clasicilor, atâţia câţi avem. consistă în faptul că Mai-Ştiutorul (apud Şora) flatat fără comunitate funcţională şi prietenie, adică adversarii
Despre fauna crescută în umbra umedă şi insalubră pauză parcă-şi pierde luciditatea. Mai ales că ambiţiosul e ireductibili ai lipsei de cuviinţă. Originalului, vecin de
a indolenţei şi a veşnicului alibi al decidenţilor extrem mereu la pândă, doarme, prin urmare, puţin, dar e mereu incubator cu ambiţiosul, nu îi spune prea multe cuvântul
de ocupaţi cum că natura răspunderilor îi împiedică odihnit pentru că din arsenalul său sunt excluse gesturile hybris, după cum nu îl impresionează din cale-afară, în
să sesizeze că încurajează creşterea şarpelui la un sân inutile, cel mai idiot părându-i-se lui actul generozităţii. ipoteza că ar frecventa Biblioteca, avertismentul, cât un
nesperat de generos, vrem să scriem aici, cu o tristeţe bine El ştie totul despre şef, ticluieşte formule subminatoare, raft de manuale şi tehnicisme, unui Andrei Pleşu: „Talentul
amestecată cu dorinţa de a vedea cât mai curând oamenii joacă la mai multe capete, refuză, cu rictus suveran, poziţii lipsit de convingeri şi de preocupări înalte, talentul care
oneşti scăpaţi de sub zodia lui homo hominis lupus. Nu ne sociale sau profesionale stimabile pentru oricine altcineva, poate spune oricui orice pentru că nu are nimic de spus
putem mulţumi, aici, cu generalizările moralistului, care mai ales când respectivul e şomer. Viaţa sa e branşată la un e – în artă – ceea ce e sofisticat în filosofie: o euforie de
va pleda, ca un înţelept indian, pentru postura noncombat, ideal, un fel de a spune că nobleţea structurală îl mână în nestăpânit a mijloacelor“.
căci nu poţi ieşi din samsara, prin urmare tot te vor mânca luptă, şi nu gândirea meschină a eternului mioritic visător,
lupii bipezi. Se vor fi găsind voci ricanante – le aud, deja, dar nu de genuni şi aripe, ci de fructe care să cadă direct Evident că am lucrat, mai sus, cu entităţi „ideale“,
din proximitate – lipind, cu decibeli plescăinzi, infamanta în gură mâncate. compactate în laboratorul de filolog şi în cabinetul de
etichetă de naivitate acestor rânduri izvorâte, la urma profesor. Ambiţia e necesară ca sarea-n bucate – sporirea
urmei, din nevoia de a ridica un colţ de covor sub care Originalul ar fi, iarăşi, o emanaţie a turbei înşelătoare, ei deturnează sensul ansamblului, rezultatul numindu-se,
s-a îngrămădit o supradoză de mizerie comportamentală, aflate la apogeul pestilenţialităţii în epoci de confuzie îndeobşte, manie. Originalul aproximat aici înseamnă
deranjantă pentru nasul tuturor, explicabilă relativistic, după morală. El nu respectă ierarhiile, căci s-ar dovedi, obsedatul de noutate, de înţeles, până la un punct, ca spaimă
caragialescul enteres. Faimosul, de-acum, şi egalmente horribile dictu, pedestru, nu tace atunci când este avertizat de epigonism, inacceptabil ca luare în derâdere a experienţei
hulitul Apel către lichele nu a provocat destule accese de asupra inadecvării, căci ar dovedi conformism, sau, vârstnicilor. Luăm vârstnicul, aici, în accepţiunea de om
veselie? Noi (vorbesc de dascăli) perorăm, exaltăm etica Doamne fereşte, laşitate, nu e atent decât la schemele sale, vindecat de agresivitate, boală a doritorului de funcţii şi a
muncii, modelăm coduri, grile şi ghiduri de bune practici, îndelung repetate, şi botezate, burlesc, originale. Specia needucatului. À bon entendeur, salut!
propovăduim cum să spun, un aticism atitudinal, expurgat aceasta, încurajată de nişte „Maeştri“ neterminaţi ei înşişi
de umori şi prăpăstioase impulsuri de a cerceta în detaliu existenţial şi, cu atât mai puţin, profesional, propagă
capra deţinută de un vecin mai norocos/arătos/decent. În produsul pernicios al aşa-zisului curaj, confundat, nici
vremea asta, vicleanul copil de casă – căci la mlădiţe se măcar pios, cu lipsa discernământului. Să ne gândim, puţin,
referă textul nostru – zice ca profesorii lui şi face ca el, tot la acel trecut recent, unde termenii falsificau realitatea,
râzând în barba-i încă nevizibilă fizic, dar crescută, cumva, şi îndemnul înălţător pentru pace camufla o îmbrâncire pe
în cap, albă şi înţeleaptă ca la un patriarh confecţionat cu faţă la atitudinea belicoasă, la un stil sauvage, teoretizat,
viteza luminii, luând peste picior morga catedratică spre a-şi de altfel, în Manifestul Partidului Comunist (o scriere
atinge punctele necesare la promovare, cu meticulozitatea care cauţionează frenezia ferocităţii, în numele, desigur,
curajului celor mici şi obidiţi). Originalul, o rubedenie a lui
Păturică, de care îl desparte puseul nonconformist, chiar în

→ Egist: Te-ascult, regină... Clitemnestra: În puţinele clipe când ai trecut prin război

Clitemnestra: (intră în baie) Nu mă asculta... M-ai ascultat ce-ai văzut pe umerii lui Menelau?!..

destul toată noaptea!.. Mi-e teamă că o corabie o să-mi Egist: Doi păduchi albi, graşi... Se plimbau, leneşi, în timp

aducă bărbatul acasă?.. ce regele îşi plângea regina inimii sale, care fugise cu

Egist: Te-ai plâns de o boală necunoscută ce te-a surprins un amant tinerel!.. M-am uitat mai bine la el: avea râie

în ultimele zile... Dar pe trupul Măriei Tale nu se printre degete! Se scărpina pe spinare, de la ceafă până

vede niciun semn! Şi-acum, în baie, m-am uitat foarte între buci! Dar avea o atitudine contemplativă faţă de

atent!.. Din tălpi până în creştet nu este nicio roşeaţă, scabie! Dacă i-aş fi auzit glasul plin de deznădejde,

nicio bubiţă!.. Totuşi, eu, din zori, am adunat frunze, l-aş fi scăpat de râie cu grăbire! Aveam cu mine un sac

rădăcini şi petale din toate florile şi din toţi pomii ce plin cu alifii, cu flori uscate... Pentru mine... conştiinţa

pot vindeca orice boală!.. Şi-am luat şi pământ roşu, medicală este inima, aşa că l-aş fi oblojit cu plăcere,

nămol, cenuşă... indiferent de scârba ce-mi produce vederea acestui

Clitemnestra: O, întotdeauna tu ai fost cel mai iscusit vraci ins... plin de bube, care se scărpina...

al meu!.. Ajută-mă să mă îmbrac... Baia m-a obosit, mă Clitemnestra: ... şi în fund!

ia somnul!.. Egist: N-am spus că se scărpina între fese!

Egist: (apare din odaia în care se află baia şi intră în Clitemnestra: Am dedus eu... că te jenai să-mi spui! Nu-l

încăperea din dreapta) Să aduc şi uleiurile, alifiile, înghiţeai pe Menelau pentru că-l ura pe amantul care-l

tăriile... încornorase!... Grafică de Ştefan Munteanu

6 Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 Scrisul Românesc Eseu

Confruntări Reografii Constantin
literare M. POPA

Ovidiu
GHIDIRMIC

Hermeneutica La meridianul zero

şi critica filosofică Tripticul poetic „Grafii“, „Esen­
ţe“, „Umbre“ (Trepte, Editura
C onstantin Noica rămâne un filo­ ceremonios şi au fost aproape ritualice, Eikon & Scriptor, 2014) con­ Într-un peisaj elementar şi impur,
sof al limbajului şi un emines­ de o înaltă ţinută pedagogică, întotdeauna st­ituie, fără îndoială, calea de acces spre marc­ at de fecundităţi obscure ori de ari­
co­log prin eseul Eminescu sau memorabile. Întreaga concepţie a lui intimitatea cărturarului Mircea Muthu, ditate, poetul, purtând semnele unei con­
gân­duri despre omul deplin al culturii Al. Paleologu – „weltanschauung“ – se absorbit de marile sale construcţii din sumpţii patetice, resimte misteriosul,
român­ eşti. Unul dintre discipolii săi, ca­re concentrează în jurul a două concepte zarea balcanologiei, dar care îşi protejează, abruptul sent­iment al întâlnirii cu destinul:
s-a „despărţit“, în spirit critic, de magis­ principale: „evidenţă“ şi „bun simţ“ şi cu discreţie şi sensibilitate, sinele instituit, „Împac­ ă-te cu trupul tău, mi-ai spus,/
trul său, neîmpărtăşindu-i unele idei (a o putem numi, în toate articulaţiile sale: deopotrivă, prin fulguraţii existenţiale şi mulţumeşte oc­ hilor – lumina sufletului –/
se vedea Despărţirea de Noica, aşa cum herm­ eneutica evidenţei şi a bunului simţ. himere livreşti. Poezia din volumul Trepte pentru tot ceea ce văd/ înăuntru şi dincolo de
Noica însuşi se despărţise de Goethe, în conservă identitatea unor trăiri esenţiale noi;/ ascultă dimineaţa ceasornicul inimii/
Despărţirea de Goethe), Al. Paleologu Teza fundamentală a lui Al. Paleologu fără însă a deveni simplă arhivare a stărilor şi cere iertare de la ficat;/ respiră lung şi
a devenit unul dintre cei mai străluciţi şi este că adevărul e de ordinul evidenţei. ori reflecţie în proximitatea tenebrelor îmblânzeşte plămânii,/ apoi scufundă-te
emblematici reprezentanţi ai criticii de Dar, cu toate acestea, nu-l vedem, ne scapă. lumii. Există aici o energie primară care, în fluidul sângelui/ şi urmează-i cursul din
orientare predominant filosofică din cultura Acesta este primul şi cel mai important fără sfâşieri teribile, angoase mărturisite tălpi/ până la creştet.// Şi corpul, iată, te-a
noastră. Al. Paleologu a venit în critica paradox al cunoaşterii. Adevărul nu-l ostentativ ori tristeţi agonice, circumscrie trădat,/ ay, cum te-a părăsit!/ şi simt acum,
văd decât cei care au un organ special al un neliniştitor imaginar al trecerii. În fond, în hainele prea largi, mirosul de mucegai al
Al. Paleologu adevărului, un instinct gnoseologic, o Treptele aparţin unei scări în spirală ce urcă bătrâneţii.“ (Ultimul dialog).
vocaţie a cunoaşterii. Despre evidenţa ade­ spre margini de vârstă, spre acele teritorii
noastră dinspre filosofie, având şi o cultură vărului, Al. Paleologu ne aduce ca argument străbătute de „meridianul zero“. Dacă ar fi să decelăm riguros figura
temeinică în acest domeniu. G. Călinescu celebra parabolă a lui Edgar Allan Poe, din centrală a poeziei cuprinse în Trepte,
avea, fără îndoială, dreptate când spunea nuvela Scrisoare furată, care i-a inspirat atunci, fireşte că se impune atenţiei pri­
că: „...fără Weltanschauung criticul este lui I. L. Caragiale titlul capodoperei sale, O vilegierea cifrei zero, semn numeric ce
un orb“. De aceea şi considerăm critica scrisoare pierdută. În nuvela lui Poe, poliţia
de orientare filosofică drept cea mai im­ pariziană caută cu disperare o scrisoare Mircea Muthu
portantă dintre toate ramurile criticii li­ a reginei Franţei către primul ministru,
terare, ca disciplină. Al. Paleologu este in­ scoate duşumelele, răscoleşte biblioteca, S-a vorbit, pe bună dreptate, despre focalizează întregul demers poietic. Fără
teresat de acel „cogito“ al operei pe care dar n-o găseşte. Cel mai renumit detectiv „grecitatea“ multora dintre poemele lui valoare prin el însuşi, zero ar rezuma, după
îl decriptează pentru a pune în lumină parizian o găseşte imediat. Scrisoarea era Mircea Muthu (numele invocate frecvent: cum ne încredinţează savantele dicţionare
ideile filosofice care susţin universul literar pe birou, la vedere. Ce admirabilă parabolă Ion Barbu şi Kavafis). Nu cred, însă, că de simboluri, marele mit al regenerării ci­
artistic. Toţi criticii de calibru au avut un a adevărului pe care îl căutăm pe cele mai apropierea de lirismul barbian se susţine clice. Fiecare vârstă „rotundă“ cuprinde în
solid fundament filosofic. Demersul critic întortocheate căi ale minţii, dar el este de la convingător. Hieratismul, singur, n-ar sine, parcă tutelar, trupul cifrei zero. Mai
al lui Al. Paleologu se aseamănă cu cel al sine evident. explica o posibilă convergenţă. Lipseşte, întâi ca sferă cu acţiune insidioasă: „Cinci
marelui hermeneut francez Georges Poulet, în cazul nostru, gestualitatea brutală, este cifra şi apoi/ un zero – lent încercuind/
cu lucrarea sa de referinţă Metamorfozele Evidenţa nu înseamnă şi platitudine. vitalismul de sorginte nietzscheană, cultul Marea Fertilităţii, selenară;/ încă respiră
cercului. Evidenţa poate deveni banală, dar nu­ „destinelor supreme“. sfera prin spărturi/ şi-n oboseala cărţii stru­
mai după ce ne-a fost relevată. A vedea gurii sunt dulci/ ca-n prima noapte: val­
Prin volumele sale: Spiritul şi litera adevărul nu înseamnă neapărat că an­ La Mircea Muthu se poate observa un purgică, solară.“ (50). Apoi, da, ca elipsă,
(1970), Bunul simţ ca paradox (1972) şi corăm în platitudine. Dimpotrivă, anco­ permanent balans între spaţiul bizantino- proiectând iluzia celei de-a doua tinereţi:
Simţul practic (1974), Al. Paleologu se răm în platitudine când nu vedem ade­ helenistic şi câmpiile hispano-lusitane. „Încet coboară linia rotunjind/ trup­ ul de
consideră mai mult un „moralist“, care văr­ ul şi vrem să fim, cu orice preţ, ori­ Poe­ tul veghează, dintr-un „golf fără timp“ şarpe gata să adoarmă/ pe un deşert de
învaţă din literatură cum să se comporte ginali. Dar, a descoperi adevărul nu este sau deasupra unui simbolic estuar, o lum­ e cărţi, vegheat de mare,/ lângă un zero,
în viaţă. Din Bunul simţ ca paradox – suficient. Trebuie să ai şi curajul să-l îndoliată, a tăcerii şi a putreziciunii. Acui­ iarăşi: elipsă suspendată/ ce-adună-n sine
opera sa cea mai reprezentativă – se con­ spui. Despre curajul spunerii adevărului tatea notaţiilor aparţine unui plastician galbenul cu negrul/ şi un migdal, în asfinţit,
figurează o doctrină, o teorie şi o metodă, rămâne valabilă cunoscuta maximă a lui dedicat „marinelor“ şi cuprins de nos­tal­ pe creastă/ a înflorit, tăcut, a doua oară.“
care împreună cu un stil personal şi Albert Camus: „sunt momente în istorie gie ca martor al stingerii universale, fini­ (60). În fine, ajunsă la momentul unui
original, individualizează una dintre fig­ u­ când faptul de a declara că doi şi cu doi tudine echivalentă unei miraculoase re­ delir al hipertrofierii („uriaşul zero“), cifra
rile singulare ale literaturii noastre con­ fac patru se pedepseşte cu moartea“. Dar, gre­siuni spre vremurile primordiale ale devine lest neputincios: „A mai urcat o
temporane. Parcimonios, avar cu sine, teza camusiană care s-ar potrivi cel mai mitului. Eternizarea sfârşitului, în decor treaptă – singura de altfel,/ iar deasupra –
Al. Paleologu a publicat relativ puţin, bine lui Al. Paleologu este cea din Mitul mitologizant, are o gravitate implacabilă: doar orizontul retezat/ de zborul cocorilor
iar ieşirile sale publice au avut un aer lui Sisif: „Numai echilibrul dintre evidenţă „În pânze galbene pădurea/ se scurge spre sud;/ sub soarele mai roşu, mai lichid,/
şi lirism ne poate îngădui să avem acces liniştit spre moarte,/ limbă vânătă, securea/ uriaşul zero, agăţat de scară, ar vrea să fugă
în acelaşi timp la emoţie şi la claritate“. macină lucid un trunchi/ când, cu degete dar nu poate/ şi se contemplă, resemnat, în
Camus teoretiza, astfel, acea menţinere crăpate,/ stri­vesc ecoul, pe genunchi./ Şi estuar.“ (70).
pe o cale de mijloc, unde inteligenţa poate calcă rar pe timpul obosit/ alunecând pe
rămâne limpede, ca o condiţie funciară a cojile de soa­re/ ală­turea de noi, spre fund de Tensiunea poeziei lui Mircea Muthu se
cunoaşterii. O asemenea critică îşi capătă mit/ şi marea-şi linge, tot nepăsătoare,/ pe naşte din contemplaţie abstrasă şi participa­
savoarea din lupta cu preconcepţiile, ţărmul mut, tă­ceri de ametist;/ ultimul om re frustă, transpuse în cheie elegiacă.
acestea fiind, de fapt, adevăratele truisme surâde svelt şi parcă trist. (Sfârşit etern).
şi locuri comune. Dar, preconcepţiile
sunt, adeseori, mai tari decât concepţii­
le, aşa cum istoria a dovedit-o de atâtea
ori. Aceleaşi preconcepţii, prejudecăţi
reînvie mereu în istorie, ca şi în viaţă.
Cel mai mare război este cel al umanităţii
cu propriile prejudecăţi. De aceea, Al­
bert Camus credea că eroismul cel mai
mare este cel al inteligenţei în luptă cu
prejudecăţile.

Al. Paleologu este un spirit cartezian
dar care se desparte, la limita bunului-simţ
şi de Descartes.

Eseu Scrisul Românesc Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 7

Geopolitica Mioriţei O idee Adrian
CIOROIANU
Puncte tari şi puncte slabe ale României de azi

În continuarea analizei noastre, să vedem reţeaua CFR – de la traverse de cale ferată o călătorie cu trenul pe ruta Bucureşti – unul dintre cele mai serioase handicapuri
câteva dintre punctele tari şi punctele slabe până la cabluri de semnalizare – este un act Constanţa să dureze mai puţin de două ore. ale României în cursa modernizării sale
ale României de azi. În acest număr, câteva de o inconştienţă criminală şi trebuia tratat Deşi CFR SA nu recunoaşte oficial, motivul edilitare.
dintre acestea din urmă. ca atare. În mod cu totul absurd, pe fondul retragerii trenurilor în depouri este furtul
unei legislaţii vagi, aceste acte au proliferat componentelor de cale ferată, care pune în Chiar şi în privinţa fostei Românii mici se
i) – Românii au un foarte relativ în voie în ultimul deceniu, conducând la pericol siguranţa circulaţiei“. cuvin unele nuanţări: sentimentul comunitar
sentiment al siguranţei naţionale. structurarea unor adevărate de reţele de furt este mai prezent în lumea rurală decât în cea
şi valorificare a acestor materiale. Practic, nu Adevărul este năucitor: România este urbană. Explicaţia acestei diferenţe constă în
Acest aspect poate să pară, iarăşi, există zonă a ţării care să nu fi fost afectată probabil singurul stat din Europa – şi unul caracterul grăbit – la scara istoriei – pe care
paradoxal: pentru că tot ei, românii, spun de aceste distrugeri: de la şinele mocăniţelor dintre puţinele din lume, probabil – în l-a avut urbanizarea românească în ultimele
adesea că istoria lor s-a consumat pe falia de din Munţii Apuseni până la terasamente din care autorităţile sunt incapabile să stopeze două secole. Atât la începutul secolului XX
interese schimbătoare ale marilor imperii, Oltenia sau Moldova şi până la calea ferată hoţia care dezmembrează la modul propriu cât mai cu seamă în cea de-a doua jumătate
şi foarte probabil aşa se va consuma şi în care leagă Bucureştiul de litoralul Mării infrastructura feroviară a ţării. A vorbi, în a acelui secol – în ceea ce se cheamă cu o
continuare. Negre. aceste condiţii, despre siguranţa pasagerilor anumită lejeritate „perioada comunistă“4 –,
sau a mărfurilor sau despre încurajarea urbanizarea a fost mai ales consecinţa unei
Această neglijare a siguranţei naţionale a Studiu de caz turismului etc. pare, desigur, o glumă dorinţe accelerate de industrializare. Drept
îmbrăcat forme foarte diverse, iar poveştile În primăvara anului 2013, un ziar central neinspirată. Încă o dată, un astfel de stat care o populaţie masivă numeric, tânără
în sine ar putea fi anecdotice, dacă nu ar fi a prezentat un reportaj halucinant3 despre nici măcar nu are nevoie de inamici care şi dinamică, a fost încurajată implicit să
potenţial dramatice, prin consecinţe. Practic, proporţia sustragerilor de pe una dintre să-i saboteze reţeaua de drumuri – pentru că părăsească satul pentru a deveni cetăţeni
exemplele sunt nenumărate – dovadă principalele magistrale feroviare ale ţării: oricum nu pare a fi pregătit să o apere în faţa ai oraşelor dotate cu fabrici şi uzine. Aşa
a multitudinii de forme pe care această magistrala 800 Bucureşti – Constanţa – unor concetăţeni. s-a ajuns, printre altele, la conţinutul pe
incredibilă neglijenţă o îmbracă –, iar cel Mangalia, cu o lungime de 225 de kilometri. jumătate peiorativ pe care cuvântul „ţăran“ îl
care va cerceta subiectul va găsi o avalanşă În ultimii ani, investiţia în modernizarea De fapt, adevărul nu se rezumă numai la are de un secol încoace în limba română: el
de subiecte care, dincolo de aspectele penale „la standarde europene“ a magistralei a câteva duzine de hoţi inconştienţi. Punctul defineşte în continuare pe locuitorul satelor,
sau nu ale faptelor, reprezintă în fapt atentate, costat statul român 900 de milioane de nevralgic al întregii afaceri se află undeva dar totodată defineşte şi pe omul needucat,
conştiente sau nu, la siguranţa cetăţenilor – şi, euro. Bani risipiţi, pentru că numai în 2012 în zona aşa-numitor centre de colectare neşlefuit, nemodernizat. Se cuvine precizat
uneori, a ţării. Un prim exemplu: la începutul prejudiciul creat prin furturile de pe această şi valorificare a „fierului vechi“ – care că această conotaţie nefericită a cuvântului
lunii mai 2013, la un control de rutină al magistrală s-a ridicat la 33,4 milioane lei – achiziţionează ilicit fier care nu este deloc „ţăran“ a apărut, ca atare, înaintea regimului
unor automobile la graniţa de la Nickelsdorf „adică 75% din totalul pagubelor produse vechi şi piese neferoase sau de metale comunist şi, din păcate, a fost accentuată în
dintre Austria şi Ungaria, doi români au fost infrastructurii feroviare din toată ţara“. Mai rare. Prin aceste centre – existente în anii timpul acestuia – aceasta, deşi „ţăran“ este
găsiţi călătorind într-un vehicul care prezenta direct fie spus, această magistrală pare a fi comunismului, dar care s-au dezvoltat într- unul dintre cele mai nobile cuvinte ale limbii
semne puternice de radioactivitate1. Cei doi un paradis al hoţilor, un fel de El Dorado un număr suspect de mare după 1990 – s-au române: ca om al pământului, el provine din
transportau în lada frigorifică a camionetei al valorificatorilor iliciţi de fier şi materiale dezmembrat la modul propriu componente latinescul terra, adică pământ.
– alături de alimente! – Iod-131, pe care-l neferoase: „se fură, practic, tot ceea ce ale fostei industrii româneşti. De la
achiziţionaseră legal din Olanda, dar îl poate fi valorificat“ – spune jurnalistul – subansamble din combinate şi până la guri În grabă urbanizat, fostul locuitor al
transportau ilegal spre România, probabil şi exemplifică: material tehnologic CFR metalice de canal, de la ţevi din sistemul de unui sat pe care l-a părăsit pentru a deveni
cu intenţia de a-l valorifica în industria (buloane, tirfoane, plăci metalice de prindere irigaţii ale fostei „agriculturi socialiste“ şi orăşean, românul generic al oraşelor
medicală (sau, la fel de probabil, cu intenţia a şinei de traverse), şine de cale ferată, eclise până la maşini furate în ţară sau în Europa, româneşti s-a comportat, la nivelul primei
de a-l vinde, undeva dincolo de graniţa de metalice, platelaje metalice de pod, cabluri de la deflectoare metalice de pe autostrăzi generaţii, ca un intrus. O vreme, a mai purtat
Est a ţării). Duşi la spital, transportatorii – de alimentare a instalaţiilor de semnalizare şi până la cuprul electrolitic din reţeaua cu el sentimentul de ruşine pe care părinţii
care au declarat că făcuseră de mai multe şi dirijare a circulaţiei feroviare, cabluri de de 27 000 de volţi a CFR, aceste centre de săi îl aveau faţă de ceea ce crede – sau ce
ori acest drum – au prezentat o contaminare telecomunicaţii, unităţi de la semnalele de colectare au fost nucleele unor afaceri care spune – opinia publică a satului (sau gura
cu această substanţă de 40 de ori mai circulaţie şi manevră, relee, transformatoare, explică multe dintre averile suspecte din lumii, cum este ea numită în limbajul rural).
mare decât limita admisă. Lada frigorifică inductori, electromecanisme etc. furturile din România actuală. Dar, cum gura lumii a devenit cu timpul
fusese folosită de „nenumărate ori“ pentru instalaţiile feroviare au ajuns să afecteze 12 un detaliu cu totul secundar în mediul
transportul de materiale nucleare. În faţa din cele 27 de sectoare ale magistralei 800. Pagubele, de-a lungul ultimilor 20 de oraşelor în dezvoltare, s-a ajuns în cele din
unui astfel de caz, întrebarea legitimă este Într-o singură zi (5 ianuarie 2013) au fost ani, din agricultură şi până în industrie, urmă ca orăşeanul de tip nou să devină o
câte dintre îmbolnăvirile aparent suspecte – semnalate şase furturi – cuprinzând peste 20 din infrastructură până în suprastructura specie citadină aparte, foarte numeroasă în
la nivelul populaţiei – despre care presa şi de relee de semnalizare, opt transformatoare, tehnologică a ţării, se ridică probabil la sute România de azi, fără repere urbane ferme. În
medicii vorbesc nu au legătură cu astfel de bobine de joantă, redresori sau 94 (nouăzeci de miliarde de euro – dacă nu mai mult. În istoria noastră recentă, anul 1985 reprezintă
aparent aiuritoare peripeţii. şi patru!) de metri de şină cale ferată! estimarea mea, acesta a fost cel mai mare – potrivit statisticilor oficiale – momentul de
Evident, flagelul furturilor a fost încurajat atentat la siguranţa naţională din ultimele ruptură între vechea Românie (preponderent
Sau un alt exemplu: chiar la oara la de creşterea explozivă a preţului cuprului şi decenii – deşi nimeni nu l-a anchetat ca rurală) şi noua Românie, în care populaţia
care lucram la acest capitol, o altă ştire de al aluminiului – de ex., de la 3 000 de dolari atare. este dominant urbană (dar doar relativ
presă vorbea despre un alt autentic atentat tona de cupru la mijlocul deceniului trecut la urbanizată): atunci, la mijlocul anilor ’80,
la siguranţa naţională – doar că el nu era 10 000 dolari în prezent. Hoţii pot valorifica ii) – Românii au un real sentiment al 50% din populaţia ţării (mai vârstnică şi
prezentat astfel, ci era furnizat consumatorilor instalaţiile feroviare din cupru în centrele de unităţii lor, dar un foarte relativ sentiment educată în familie după alte canoane) trăia
de actualităţi ca un furt banal. Despre ce era materiale neferoase la preţuri de achiziţie de al comunităţii. la sate, iar cealaltă jumătate (mai tânără,
vorba: un grup de trei persoane – cetăţeni 5-8 dolari/kilogram. mai dinamică, depinzând de o industrie
români – pătrunseseră în reţeaua subterană Dar ceea ce este încă şi mai stupefiant Am pus aceste două aspecte împreună, construită după principii utopice) locuia
a oraşului Cluj-Napoca şi tăiaseră 16 metri abia urmează. pentru că ele sunt sursa unui alt paradox: deja la oraşe5. În răstimpul scurs de atunci,
de cablu de comunicaţii, cu intenţia de a Conchide jurnalistul: „De luni de zile, sentimentul unităţii, chiar şi astăzi, este decalajul între populaţia urbană şi cea rurală
valorifica miezul de cupru aferent. Rezultatul niciun tren de la Constanţa nu ajunge mai puternic în fosta Românie mică, în a crescut şi mai mult, în detrimentul ultimei.
acestui furt a fost paralizarea, timp de o zi, a în Gara de Nord din Bucureşti cu o timp ce sentimentul comunităţii este mai Administraţiile perioadei 1990-2000 au
mai multor instituţii ale statului din oraş – întârziere mai mică de o oră. Asta pentru că viu în Transilvania – şi mai cu seamă în făcut exces de zel din acest punct de vedere:
inclusiv comandamentul Diviziei a IV-a a ceferiştii nu reuşesc să înlocuiască piesele zonele în care românii au locuit alături în pregătirea aderării noastre şi pentru a ne
Armatei române, aflat în zonă2. O ţară care lipsă în ritmul în care hoţii devalizează de saşii germanici. Chiar dacă diferenţele apropia cât de cât de media urban versus
tratează ca banalităţi astfel de incidente infrastructura feroviară. (...) «În prezent s-a s-au estompat major în ultimii 50 de ani, rural din Uniunea Europeană, în acest
nici nu mai are nevoie de sabotori sau de ajuns la situaţia-limită în care Compania comparaţi totuşi felul în care arată strada în interval au fost ridicate la rang de oraşe mai
atentate ale unei ţări inamice – pentru că se Naţională de Căi Ferate nu mai are rezerve oraşe precum Sibiu sau Râşnov (în judeţul multe ex-comune rurale, dar fără îndoială că
autosabotează singură. de componente pentru înlocuirea celor Sibiu, respectiv Braşov) faţă de maniera în – în cazul cel mai fericit – va mai fi nevoie
furate», se arată într-un document oficial al care este gestionat spaţiul public în oraşe de de încă o jumătate de secol (adică de cel
La acest capitol, al furturilor aparent CFR SA. Aşa că Ministerul Transporturilor dimensiuni asemănătoare, precum Băileştiul puţin două generaţii) pentru ca aceste foste
banale dar care pot avea consecinţe a tras în depouri trenurile Intercity (de pe sau Slobozia (din judeţele Dolj şi, respectiv, sate mai mari să devină într-adevăr orăşele
catastrofale, numărul infracţiunilor care au această linie, n.m., AC), care ar fi făcut ca Ialomiţa). Desigur, a spune că istoria are în sensul deplin al cuvântului. Când spun
vizat reţeaua de căi ferate a fost, în ultimele un rol determinant în această diferenţă este
două decenii, aberant de mare – chiar dacă, deja o banalitate. Dar fapt este că fragilitatea (continuare în pag. 9)
probabil, nimeni nu le-a ţinut evidenţa. acestui sentiment comunitar reprezintă
Sustragerea de fier şi alte materiale din

8 Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 Scrisul Românesc Eseu

Retrocritica

Ioan Ion D. Sîrbu: o topografie
LASCU bio-spirituală

De la Petrila la Craiova

S ă mai amintim – a câta oară? – că Ion D. face stagiul militar la Timişoara, în 1939–1940, perioadă Blaga. Clujul revine de multe ori şi în celelalte opere iar
Sîrbu s-a născut într-un modest oraş minier care lasă urme în biografia lui, după care, în toamna lui în romanul Lupul şi catedrala are loc şi o discuţie despre
din Valea Jiului de Est – sau Jiul Ardelenesc, 1940 ajunge la Sibiu, dornic să se înscrie la Universitatea Cluj cu profesorul universitar Kaloş, sau Galoş, care era
cum se mai numeşte – Petrila, oraş care, până în 1924, a din Cluj, refugiată la Sibiu în urma ocupaţiei horthyste, «un personaj din Clujul nostalgiilor mele», cum spune el.
fost comună. Şi astăzi Petrila este o mică urbe care nu iese survenită imediat după Diktatul de la Viena din 30 august Acest profesor Kaloş era aproape sigur unul din cei care
din matcă… Sigur că peste această aşezare minieră şi-a 1940. La Sibiu rămâne în perioada 1940–1944, apoi au provocat îndepărtarea lui Ion D. Sîrbu de la catedra
lăsat amprenta şi orânduirea socialistă. Ca şi Petroşani, universitatea se strămută înapoi la Cluj, unde îi era locul; universitară. Vin acum cu un citat din Jurnalul unui
Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Lonea, chiar Jieţ, Petrila se acolo îi urmează Sîrbu pe Blaga, pe Liviu Rusu şi pe ceilalţi jurnalist fără jurnal: „Clujul în anii 1947-1956 era un oraş
numără printre vechile localităţi cu specific şi cu tradiţii profesori ai lui, era deja asistent la catedra de estetică a lui în care noi ne sufocam şi ei erau fericiţi. Nu aveam voie
minereşti din Valea Jiului. Vechiul oraş Petrila era alcătuit, să public. Aveam voie doar să traduc din maghiară dar
în cea mai mare măsură, din coloniile miniere, din mină şi Liviu Rusu şi apoi conferenţiar, cel mai tânăr conferenţiar fără să iscălesc. Pe o poartă a oraşului dispăreau cărturarii
din preparaţia de cărbune de mai târziu. Practic, oraşul se de atunci, cum spune chiar el. Clujul este oraşul unde Gary noştri spre canal, spre Aiud, spre sinucidere, pe alte porţi
forma în jurul minei, este foarte firesc. Sîrbu, care s-a născut Sîrbu este activ în învăţământul superior, apoi, după ce năvăleau foştii salaszisti cu dosare de partid curăţele, ca şi
în colonia minieră, pe care a iubit-o şi a cărei nostalgie a este expulzat, în 1948–1949, în anul 1950 ajunge profesor făcuţi universitari. Blaga, Liviu Rusu, D.D. Roşca, Naum,
avut-o toată viaţa, vorbeşte şi scrie despre ea. Aş face acum la un liceu din Baia de Arieş, o umilă localitate minieră Bezdechi, Marica mureau de foame, în schimb Gál Gábor,
o paranteză şi aş spune că în volumul Şoarecele B şi alte pitită pe valea râului cu acelaşi nume. Se întoarce iar la Csehi Gyula, Gál Ernö triumfau zgomotos.“
povestiri, din 1983, de la „Cartea Românească“, există la Cluj, la alt liceu, în sfârşit… În 1955 pleacă din metropola
final un capitol separat intitulat Colonia. Evident, Sîrbu îşi transilvană din pricina unor neînţelegeri cu colegii lui Deci se schimbaseră raporturile. Deşi Clujul devenise
aduce aici aminte şi povesteşte întâmplări auzite sau trăite maghiari – chiar aşa şi spune Sîrbu, părându-ne un pic ceea ce deveniseră toate oraşele mari din România şi nu
de el în colonia minieră, aflată foarte aproape de mina şovin, dar cred că aceasta a fost realitatea. Prin intervenţia numai, el revenea mereu în discuţiile şi în amintirile lui
Petrila. Ducea înspre acolo o stradă, botezată Ferdinand, lui Lucian Blaga la ginerele său – Bugnariu se numea – Sîrbu. Referindu-se la citadela transilvană dinainte de
apoi Malinovski, apoi Zorilor, după care se trecea podul de este mutat la Bucureşti şi lucrează la revista „Teatru“ şi invazia mediocrităţilor şi a nulităţilor, Ion D. Sîrbu mai
peste Jiu şi se ajungea în curtea minei. Sigur că şi astăzi, „Revista de pedagogie“ până când este arestat, în 1957. spune:
din punct de vedere al distanţei, lucrurile stau la fel dar La Bucureşti spune că nu s-a simţit în largul lui din pricina
aspectul s-a schimbat aproape în totalitate pentru că acea unor colegi. Ajunge la Bucureşti şi în 1957 este arestat, „În Clujul meu trăiau Blaga, D. D. Roşca, Liviu Rusu,
colonie natală a lui Gary nu mai există, acolo au apărut întemniţat, anchetat şi condamnat la un an de închisoare Ghibu, N. Mărgineanu, Bezdechi, Naum, Silviu Dragomir,
blocurile socialiste… Aceasta este istoria – cineva trebuia în data de 14 februarie 1958. Eliberat pentru foarte puţine Lupaş, Haţieganu, Borza şi mulţi alţii. La toţi aceşti dascăli
să facă şi industrializarea, şi urbanizarea, chiar dacă forţat, zile, arestat din nou, judecat şi condamnat, de această dată noi ne uitam în sus cu respect, mândrie şi admiraţie. Au
pentru că au fost nişte trepte necesare în evoluţia social- la şapte ani de închisoare, aşa că între 1957–1958 şi 1963 murit discret, în mare anonimat. Unde-i lista celor care
economică la nivel mondial, era sensul în care se mişca Gary este… ascuns, este încarcerat. i-au urmat?“ Toţi erau personalităţi universitare, scriitori şi
istoria…, numai că la noi realizările nu au fost de calitate oameni de ştiinţă remarcabili. „Transilvania mea“,Ardealul
şi n-au fost duse până la capăt, ca în alte părţi. Însă nu Am vorbit de escapadele lui Sîrbu în străinătate, unde şi Clujul sunt prezentate atât în lumina aceea paradisiacă
aceste comentarii constituie tema discuţiei noastre – el nu s-a putut adapta, deşi acolo se afla într-o lume liberă. a începuturilor lui Sîrbu – studenţia şi stagiul universitar
important este faptul că acum acea colonie nu mai există Însă libertatea pe care o căuta Sîrbu era una spirituală – el – dar şi în lumina sumbră, tristă, în acea semiobscuritate
– a fost demolată în 1987-1988 şi inclusiv casa lui Ion nu era un turist oarecare. S-a întors aici pentru că aici era sau chiar obscuritate impuse de regimul comunist. Clujul
D. Sîrbu a fost pusă la pământ. Există şi fotografii cu Ion viaţa lui – de acest mod de viaţă nu s-a putut despărţi – şi rămâne pentru totdeauna oraşul în care Ion D. Sîrbu ar fi
D. Sîrbu revenit în colonie, foarte îngrijorat, iar una din tot aici era lumea pe care el a transferat-o în literatură. În vrut să trăiască, să publice, să gândească. Dar nu a avut
acele imagini îl înfăţişează aşezat pe o movilă de pământ afară de Petrila, sigur, de Petroşani, deci de Valea Jiului, şi parte de Cluj, a avut parte de Craiova, care este Isarlâkul
excavat, resemnat, copleşit de tristeţe, fără nicio putere, de Craiova, unde Ion D. Sîrbu a trăit mai mult de o treime lui, cum spune… E acea lume balcanică, sigur că mult
mai mult mort de necaz, fiindcă nu mai putea vedea decât din viaţă, un reper important în aceasta topografie bio- îngroşată şi prin politică, şi de obiceiurile încetăţenite de
nişte resturi de dărâmături – cea mai mare parte fuseseră spirituală este Clujul. Clujul rămâne oraşul nostalgiilor regimul trecut, şi de acele personaje groteşti care populează
duse nu se ştie unde. lui, oraşul în care s-ar fi întors, dar nu a fost cu putinţă. În nu atât Lupul şi catedrala cât Adio, Europa! Aceasta este
După 1990 casa lui Gary a fost reconstruită prin povestirile din Şoarecele B…, Clujul era numit Genopolis, viaţa lui Ion D. Sîrbu şi tribulaţiile prin care el a trecut…
eforturile oamenilor de bună credinţă din Petrila în acolo trăia şi «înţeleptul Napocos», acesta fiind Lucian
frunte cu Ion Barbu, cunoscut grafician şi umorist, fratele „Mult mai târziu“ înseamnă peste vreo 28 de ani. Ion
scriitorului Mihai Barbu. Iată că Petrila ca aşezare, însă D. Sîrbu a consemnat ca o iluminare, totuşi dureroasă,
mai ales prin acele povestiri din Colonia, capătă un farmec momentul revelator al reîntâlnirii lui cu Coloana Infinitului,
aparte, o savoare, o rară nostalgie, e populată de copii şi de într-un text autoreferenţial, La cumpăna apelor: Mirabila
maturi, de mineri şi de nevestele lor, în parte rude de ale Sămânţă, datat 1974, publicat de Dumitru Velea în volumul
lui Ion D. Sîrbu, pentru că atât mama cât şi tatăl lui au avut Ion D. Sîrbu, atlet al mizeriei, abia în 1994. Ce scrie acolo
mulţi fraţi şi veri, unii fiind trăitori tot în colonia petrileană: Sîrbu este stupefiant de-a binelea: „În anul 1965, tot într-o
mătuşile, unchii, verii lui Gary, dintre care destul de mulţi primăvară, fiind secretar al Teatrului Naţional din Craiova,
au emigrat în anii ’20 si ’30 în Brazilia, în America, în a trebuit să însoţesc, ca ghid şi interpret, un grup de colegi
Europa; şi Sîrbu poate că ar fi vrut s-o facă dar nu a mai (actori, regizori, secretari literari) din R.D.G. I-am dus şi
avut cum… Petrila deci, acolo a început şcoala, apoi liceul la Târgu-Jiu, voiau să vadă monumentele lui Brâncuşi.
l-a urmat la Petroşani. Între Petrila şi Petroşani nu sunt Îmi făcea plăcere acest drum. Colegii mei germani erau
decât vreo patru kilometri, distanţă care se poate parcurge veseli, voiau să afle şi să ştie totul despre opera marelui
şi pe jos şi cred că în acea vreme şi Sîrbu sau părinţii lui au nostru sculptor. Eram pregătit teoretic, la Craiova am ţinut
făcut-o de multe ori pe picioare. Nu existau curse regulate câteva conferinţe publice despre semnificaţia operei sale.
de autobuze, exista doar un tren ce transporta cărbuni pe o Dar – din decenţă sau prudenţă – nu le-am mărturisit că,
linie ferată îngustă, nu era tren de persoane, la Petrila nu e spre ruşinea mea, deşi oraşul Târgu-Jiu e în drumul meu
gară nici astăzi, dar colonia era foarte aproape de o haltă, spre casa părintească, n-am coborât niciodată să văd de
Bolii, situată la intrarea în Petroşani dinspre nord. aproape acele monumente despre care ştiam să vorbesc
Apoi Sîrbu ajunge la Petroşani, unde, cu o întrerupere atât de competent şi de convingător. [...].
de un an, termină liceul. În anul de întrerupere a studiilor,
ca să câştige bani pentru a se întreţine la liceu, tatăl său Deodată, în lumina calmă a înserării, am zărit…
îl angajează ca ucenic la Atelierele Centrale Petroşani Coloana infinită. Ceva ca o spaimă, ca o mână înfiptă în
(A.C.P.), uzina de reparat utilaj minier. Aici participă, gâtlej, m-a obligat să tac. Tremuram. Coloana se înălţa,
fără să ştie, la finisarea Coloanei fără sfârşit, în secţia de în cântarea ei, spre cerul curat. Din adâncimile amintirilor
turnătorie. Nu ştia ce face atunci, ci mult mai târziu şi-a mele pierdute, urca un ţipăt, o presimţire şi un ţipăt. Şi abia
dat seama că acele ciudate corpuri erau, de fapt, modulele când mi-am lipit palmele de obrazul rece al coloanei am
Coloanei Infinitului.1 Termină liceul după un an, apoi aflat, am ştiut în sfârşit la ce şi pentru cine a folosit chinul
acelor luni în care – ignorant şi nenorocit – am lucrat la
şlefuirea acestei minuni“.

Eseu Scrisul Românesc Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 9

Transdisciplinaritatea: Obsesii Marian Victor
BUCIU
o metodologie ştiinţifico-

filosofico-poetică (II)

C uantica depăşeşte integrator fiz­ ica clasică, dar Pentru cuantică, universul este pur material. Aşa numita „Un Pico de la Mirandola este de neconceput în epoca
îşi manifestă diferenţa radicală faţă de ea. Păs­ săgeată a timpului trasează existenţa dinspre naştere spre noastră.“ Ceea ce nu este deloc o opinie de propensiune
trează credinţa în progres, optimismul aces­ moarte. Timpul este însă (i)reversibil, confirmă unificarea majoritară. E de ajuns să spun că George Banu, compatriot
teia. Apelantul înţelege de ce au fascinat continuitatea, într-un plan superior de realitate şi atrage refuzul şi însoţitor în exilul comunist în Franţa, cu care aşadar
cauzalitatea locală (de la Aristotel, fără cauzalitatea dogmei unicului nivel de realitate. Timpul este unic, viu, comunică, îl numeşte pe Basarab Nicolescu tocmai un
formală sau cea finală) sau determinismul. Natura exis­ netemporalizat, prezentul de pildă rămâne indefinibil. Pico de la Mirandola. („Mozaicul“, nr. 3, 2012)
tentului a fost uitată şi alterată în esenţa ei, care era fertilă,
feminină. Ea trebuie reconstituită, după dominaţia virilă. Existentul apare normat, iar norma este cea care îi E posibil şi de dorit dialogul între domenii diferite,
Din prudenţă şi toleranţă, poate, lipseşte, din această face ordinea. Normă şi logică sunt substituibile. În orice constată, repetat, şi B. Nicolescu. Deşi nu este nevoie, acest
anamneză a feminităţii, atitudinea faţă de feminism. caz, logica este normă. Cum schimbarea rămâne continuă, dialog există, este chiar preferat, inter-, pluri-disciplinar.
Ideologiile politice sunt trecute în contul scientismului. logica se modifică şi ea. Logicile formale au încercat E-n favoarea întâi a disciplinelor. Nicolescu rămâne atras
Marx, Engels, nominalizaţi, împreună cu marii lideri nefaşti extinderea logicii clasice. Logicile cuantice, Birkhoff, van de conexiunea dintre fizica matematică sau cosmologia
care le-au succedat, au fost nişte scientişti, pretinzându-se Neumann, lucrează spre rezolvarea paradoxurilor produse cuantică. Teoretic, el admite punţile între domenii. Cu
atotştiutori, stăpâni pe legile definitive de tip economic şi de mecanica cuantică, pentru creşterea predictibilităţii. condiţia logicii inclusiviste. Care propune şi impune
social. Manifestantul scriptural repetă lucruri bine ştiute, Logica nu se schimbă autonom, abstract, neverificabil. transdisciplinaritatea ca metodologie şi nu ca disciplină.
din care nu s-au învăţat prea multe, despre dogme, ucideri, E cazul şi parţial necazul păţit de românul vizionar în Ea „e radical diferită de pluri- şi inter-disciplinaritate prin
revoluţii, ideologii, idei generoase devenite criminale, domeniu, Ştefan Lupaşcu, cu axioma terţului inclus (T este finalitatea sa – înţelegerea lumii prezente –, finalitate ce
iluzie, regres, subiectul ajuns obiect. Viciul fundamental şi A şi non-A). Această nouă logică, noncontradictorie, nu se poate înscrie în cercetarea disciplinară“. Mă întreb
al scientismului ar fi ignorarea existenţei nivelurilor sau operează doar în relaţie cu conceptul nivelurilor de dacă nu există aici riscul de a o separa de gnoseologie, se­
treptelor de realitate. Scientismul se limitează abuziv realitate. T există la nivelul cuantic al Realităţii, la nivelul mantică, hermeneutică. Definită drept cunoaştere com­ple­
şi ignorant la o realitate singulară, pe care pretinde să o cuatatonilor uniţi şi nu al particulelor separate. Logica are mentară, transdisciplinaritatea este evidenţiată la „acom­
stăpânească. Ştiinţa, ca să nu decadă în scientism, se ma­ efecte, ea vede şi explică existentul. Cea a terţului inclus panierea muribunzilor“, stare (pre)apocaliptică a lumii
nifestă împreună cu conştiinţa. Cunoaşterea (se) implică în se aplică la complexitatea existentului (re)cunoscut în contemporane, în viziune alarmat-încrezătoare. Cunoaş­
limbaj(e). Un cap de pod în clarificarea instrumentului de întregul tuturor părţilor sale semnificative. Complexitatea terea se arată mereu incompletă. Vor apărea încă multe
transmitere epistemologică este Galilei, cel care a constatat se află şi în natură şi în mintea umană. Inclusivismul logic alte teorii unificatoare, o nouă viziune asupra întregii (re)
că limbajul matematic nu e natural. este afirmat drept inteligent, benefic şi generos. Revine cunoaşteri.
Ştiinţa se înnoieşte când Max Planck descoperă dis­ imaginea bastonului care poate fi apucat aidoma de oricare
continuitatea energiei (materiei universale) în fizică. Me­ dintre cele două capete. Exclusivismul logic (tertium non Potrivit noii filosofii a naturii, universul se autoc­ reea­
canica cuantică e impusă de Planck, Bohr, Einstein, Pauli, datur) s-a dovedit catastrofal (un baston apucat de un ză. Are o structură deschisă, gödeliană (din 1931), con­
Heisenberg, Dirac, Schrödinger, Born, de Broglie, care au capăt pentru a lovi cu celălalt) în exerciţiul public, social şi tradictorie, indecidabilă. Realitatea posedă niveluri infinite
cu toţii şi o solidă cultură filosofică, îndreptăţind ca atare politic. Logica binară este văzută în chip de orbire a minţii. care nu sunt ierarhizate. Realitatea este plurală, complexă,
o filosofie a ştiinţei. Abolirea pluralităţii, inseparabilitatea Iluminatoare apare logica lui trei, a lui trans, extinsă peste deschisă şi unitară, multidimensională şi multireferenţială.
opun cuantica macrofizicii. Toate distanţele interacţionează dualitate, a terţul inclus în mod secret sau tainic, misterios, De la Bernard d’Espagnat, Nicolescu preia „realul în­
cuantic. Omul s-a denaturat prin separare şi azi ne aflăm în aşa numita zonă de nonrezistenţă. Lumea nu poate fi văluit“, concept altfel destul de uzat în epistemologiile
„foarte departe de inseparabilitatea umană pe mica noastră dihotomizată, ea este plurală, complexă („O realitate enigmatice. Scara naturală există şi ni se dezvăluie prin
planetă“. Lumea cuantică se întemeiază pe indeterminism, multi-schizofrenică complexă“), există dincolo de cele cunoaşterea în timp, iar verticalitatea, se argumentează
dar nu pe imprecizie. Cuatatonii sau ecuaţiile cuantice nu patru dimensiuni evidente. Va trebui să ţinem şi socoteala aici, fundamentează orice proiect social viabil.
se pot determina exact în spaţiu şi timp. Ordinea vizionată unor quarci, leptoni, mesageri. Sau să luăm seama că
în cuantică ar fi: şi sau nici hazard, şi sau nici necesitate. hadronii, particule cu interacţiuni tari, sunt substituiţi Este reamintit Jakob Böhme cu filosofia naturii.
Teoria haosului nu mai consună cu cuantica, ea se ataşează de quarci. Să nu rămânem străini de principiul bootstrap Natura a fost mereu văzută diferit, contradictoriu. Etapele
macrofizicii. în interacţiunile tari, care spune că toate particulele sunt marcate: natura magică, natura-maşină, moartea naturii.
Cum este (re)cunoscută realitatea? Ea face obiectul fundamentale şi există concomitent. Şi nici de teoria su­ Natura devine moartă doar în viziunea clasică. În noua
unor probe diferite, concrete sau abstracte, de laborator percorzilor din fizica particulelor. Bootstrap-ul este, du­pă viziune, totul este viu şi (de)plin. „Vidul vid al fizicii
sau de gândire şi instrumentare în limbaj. „Eu înţeleg prin alte surse, un proces de unificare a sensului unui set di­ clasice este înlocuit de vidul plin al fizicii cuantice.“ Nu
Realitate, în primul rând, ceea ce rezistă experienţelor, ferenţiat de metafore, sensul final fiind de autosusţinere doar simplu, dar chiar intens viu: „în vidul cuantic totul
reprezentărilor, descrierilor, imaginilor ori formalizărilor ori de autogenerare zisă neutrală. Despre teoria corzilor este vibraţie“. Se mişcă acolo noile particule: hadroni,
noastre matematice.“ Realitatea este un produs al naturii. – e drept că nu a supercorzilor – am mai citit undeva că leptoni, bosoni electro-slabi. Spaţiul şi timpul există altfel
Natura o înfiinţează. De aici invocarea unui demers fi­ ea admite posibilitatea unui mare număr de universuri dincolo de cele patru dimensiuni. Materia nu e substanţă, ci
losofic (clasic), ontologic. „Suntem nevoiţi să redăm noţi­ posibile, a unui univers plural. energie deopotrivă abstrac tă şi concretă. Materia cuantică
unii de Realitate o dimensiune ontologică, în măsura în penetrează, formulează autorul, materia macrofizică.
care Natura participă la fiinţa lumii.“ Omul încorporează Manifestul încearcă să nu ne complice, el vrea doar să „Materia este asociată unui complex substanţă – energie
ambele structuri fizice, veche şi nouă. „Corpurile noastre explice, cunoaşterea unui nou drum expansiv de înţelegere – informaţie – spaţiu-timp.“ Verticala realităţii materiale
au o structură macrofizică şi în acelaşi timp una cuantică.“ a tuturor lucrurilor. Credinţa omului de ştiinţă este într-o marchează gradele de complexitate. E fixată structura
obligatorie viziunea transdisciplinară, cuprinzătoare şi triplu nivelată a naturii, ca la Böhme, în perspectiva noii
(continuare din pag. 7) adecvată. Cine mai poate atinge condiţia reală de erudit? contemplaţii. „Natura transdisciplinară are o structură
ternară (Natură obiectivă, Natură subiectivă, trans-
aceasta, mă refer la aspectul străzii, al infrastructurii igienice Dar caracteristica unor ţări precum România (pentru că nu Natură), care defineşte Natura vie.“ Etimologizând în
şi edilitare, dar mai ales la comportamentul urbanizat al suntem, cum vom vedea, singurii în această situaţie) a fost logică terţiară, gânditorul atenţionează că a vorbi despre o
locuitorilor. Până atunci, ceea ce poţi încă vedea în cea mai fenomenul grăbit al urbanizării şi delocalizarea spre oraş a natură vie înseamnă a te exprima pleonastic, asta întrucât
mare parte a oraşelor României sunt insule de urbanizare unor categorii sociale sau etnice (inclusiv, dar nu numai, o natura înseamnă naştere, este în sine ceva viu. Logica de tip
modernă dispersate într-un mediu ambiental şi uman în care bună parte din populaţia ţigănească/romă, uneori doar relativ trans impune aici conceptul trans-naturii. „Trans-Natura
categoria foştilor ţărani delocalizaţi încă domină numeric şi, sedentarizată) pentru care urbanizarea este mai curând un se referă la domeniul sacrului.“ Sacrul fiind central, va fi
deseori, comportamental. Din acest punct de vedere, există detaliu din buletinul de identitate decât o stare de spirit. limpezit într-o secţiune aparte a manifestului prezent.
şi o jumătate plină a acestui pahar nu foarte curat: deloc
paradoxal, sentimentul comunităţii este mai viu în centrul Ştire Hotnews.ro, 6 mai 2013. Limitez, datorită spaţiului, în acest punct prezenta­
şi la periferia semi-rurală a marilor oraşe, în timp ce zonele 2 Ştire Realitatea TV, 7 mai 2013. rea medologiei pe care am reperat-o – eclectic – drept
intermediare – precum numeroasele cartiere de blocuri din 3 Sorin Ghica, Cum au învins hoţii de cale ferată Guvernul, în ştiinţifică, filosofică, poetică. Doar acest adaos: Carta
toate oraşele – sunt populate de un contingent uman pentru „Adevărul“, 4 martie 2013. Transdisciplinarităţii, anexată Manifestului, este sumară,
care comunitatea şi grija faţă de proprietate începe abia 4 Din punct de vedere istoric, sintagma „România comunistă“ nu are seacă, realist conexată la prezent, cu aceleaşi bune intenţii
dincolo de uşa de la intrare a apartamentului. acoperire – pentru că România (ca şi toate statele care au fost conduse de faţă de umanitatea aflată, nu pentru întâia oară, la răscrucea
un partid comunist) încă nu ajunseseră la comunism. Comunismul era istoriei sale. Mă întreb de ce nu forjează B. Nicolescu sau
Desigur, creşterea populaţiei urbane nu este în sine un orizontul spre care se tindea, şi nu starea de fapt. Din acest motiv, se poate altcineva dintre cei care gândesc asemenea şi un concept
aspect negativ – acesta a fost drumul parcurs de toate ţările vorbi despre un „regim comunist“ sau despre un „partid comunist“ – dar transistoric. Ar fi un salt, dacă ne gândim că autorul român,
Europei, iar la scara lumii fenomenul este cu totul similar. România încă nu ajunsese, în 1989, a fi un stat comunist. ploieştean, s-a ivit dintr-un neam care ar fi boicotat, de bine,
5 La momentul respectiv, Anuarul statistic al României de la mijlocul cum zice Blaga, de rău, o spun azi spiritele antitotalitare,
anilor ’80 a înregistrat această evoluţie. istoria.

10 Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 Scrisul Românesc Eseu

Cornel UNGUREANU

Dezastrul grădinilor
şi al locurilor de vânătoare

1. Topo-grafii, ieri şi azi retragere în paradisul în care poezia putea un univers ţărănesc, că ele sunt rod al 2. Satul demonizat. Numele rele
Există în opera lui D. R. Popescu un spa­ salva, în nuvelele, vârstei depline visul e unei gândiri ce caută, în adânc, morala Carnavalul, spectacolele cu măşti, ne­
ţiu în care person­ ajele se reîntorc mereu, pe exasperat şi exasperant. În Leul albastru unei tradiţii. D. R. Po­pescu este, ca şi Ma­ numărate în piesele, în romanele lui D.
care îl visează, pe care îl citează: grădina. visul şi reveria se com­plinesc.Alungarea din rin Preda sau ca Fănuş Neagu, ca Mar­in R. Popescu, numeroasele sacrificii, nu
Proza de început recurge la el cu o anumită Paradis e mitul central al nuvelei. Paradisul Sorescu sau ca Ion Lăncrănjan, un spir­it fac totuşi decât să urmeze un scenariu ar­
insistenţă, romanele „mari“ ale scriitorului mai e grădina zoologică din care evadează conservator, preocupat mai puţin de for­ hetipal; scriitor al tradiţiei, el conotează,
îi vor da amploare, ca spaţiu al mitului. leul bătrân, şi lumea colorată cu semnalele mele operei cât de drumul acesteia către denotează, studiază, imaginează în mar­
Dacă personajele tinere ale scriitorului sunt pe care naratorul le colecţionează (vezi lu­mea arhetipurilor. ginea unui mit ordonator mereu: acela al
izgonite din paradisul vârstei, din timpul partea intro­ductivă a nuvelei). Visul poate resurecţiei. Căci toate ar putea fi învinse,
inocenţei lor de către un ce­lălalt agresiv, adăposti avertismentul. E etapa în care Am văzut că în această lume, „iz­ până la urmă, de extraordinara fertilitate
abrutizant, necruţător, de către o familie poezia nu mai purifică, nu mai înnobilează. gonită din paradis“, îi păs­trează, fie şi în a Pământului Mamă. Ar putea fi? Felul în
sau, mai ales, de către un Tată abuziv, da­ Avertizează. răstimpuri, amintirea. Căderea în trup mar­ care a fost întâmpinat romanul Vânătoarea
că războiul masacrează sistematic tot ce chează aproape toate personajele literaturii regală arată succesul unei teme susţinută
poate exista în imperiul inocenţei, rămâne În Dor şi Duios Anast­asia trecea, în de după 1965 ale lui D. R. Popescu. Ele cu forţă de D.R.Popescu: cea a „satului
în lumea lui D. R. Popescu o Grădină, un F... şi Vânătoarea regală visul revelează trăiesc în primul rând prin trup, dar nici demonizat“. Satul demonizat, nu-i aşa, de
spaţiu al Vege­taţiilor care ar putea, încă, realitatea fisurată a Lumii. Realitatea con­ trupul lor nu mai e întreg: el a fost şocat, personajele „lumii noi“. De „îngerii căzuţi“.
să asigure per­petuarea inocenţei. Ar putea. vulsivă a satului contemporan este placată pedagogia violentă, dresajul au lăsat ur­ Succesul de care s-a bucurat romanul chiar
Fireşte, spaţiul paradisiac va fi supus unei pe realitatea morţii omului pământului; me. O seamă de personaje devin mute în momentul apariţiei arată că era o carte
agresiuni severe, şi nici grădina, nici apele a Regelui său. Personajele se explică şi în urma violenţei. Personajele cheie ale aşteptată. Care a învins doctrina, raportul
ce o împrejmuie nu pot proteja până la ca­ se complet­ează. Tatăl eroinei din Dor e unor piese sunt dereglate, nervii lor sunt oficial. Scrie cel mai citit/ascultat critic
păt: crima se împlineşte chiar în preajma ucis pentru că (după ce) devine impotent bolnavi. Lângă mutilaţi apar sportivii de de întâmpinare al momentului, Nicolae
lor, chiar sub semnul lor. Spaţiul mitic e (inapt de fecundare), dar şi fiindcă refuză performanţă, eroi ai trupului perfect şi ai Manolescu:
jefuit fără încetare de semnele sale – de imaginea satului masacrat de cei ce nu sterilităţii desăvârşite: umanitate inertă, „Marea roşie este o povestire fantastică,
sensul său; el nu mai e un spaţiu securizant trăiesc în legea pământului. Mama eroinei tră­ind prin funcţiile-i fiziologice, existând în stilul prozei mai noi a lui Mircea Eliade“.
decât într-un vis posibil. Nimic nu e interzis e Magna Mater, ea putea fi Pământul, mai ales prin reacţii ale senzorialului, ea Mircea Eliade era regăsit, dar nu fără un
crimei, pare a spune prozatorul; asaltul cri­ Demeter, zeiţă a rodniciei altădată co­rup­ coboară pe o scară zool­ogică. Numeroa­ şir lung de suspiciuni. Iată, arată pe bună
minalilor e fără pauze şi fără concesii. Zeii tă la o „religie a sterilităţii“; trăirea con­ se dintre personaje intră în ritmurile de dreptate Nicolae Manolescu, modelul Mir­
locului nu mai poartă cu ei tablele legii, vul­sivă a femeii-zeiţă a fertilităţii vor­ existenţă ale naturii, vegetând: ele nu fac cea Eliade este fertil în literatura română „de
ci ale fărădelegii. Noul Moise, cel din ro­ beşte despre o lume ieşită din matcă. O decât să reproducă texte: anecdote. Să azi“. Şi continuă criticul: „Linii colorate şi
manele ciclului F..., continuă „legislaţia“ lume a hybris-ului. Între Clitemnestra şi citeze. Rostirea e coborâtă către gradul Vânătoarea regală sunt povestite lui Tică
personajelor criminale din Dor şi din Duios fiica ei (care trebuie să împlinească le­gea) zero. De aici începe destinul fabulistic al de către Nicanor. Dacă prima dintre ele
Anastasia trecea. În Grădinile fericiţilor se află Don Juan. Într-o analiză cons­ a­ personajului şi constituirea unui bestiariu n-are nici o valoare în economia romanului,
purtătoare de cuvânt a „cărţilor sacre“ sunt crată nuvelei, Mirela Roznoveanu vor­bea exponenţial. Fără iluzii, scriito­rul trage, cealaltă e excepţională, la nivelul cel mai
câteva surori medicale, perso­naje ce ar fi des­pre androginismul personajului, dez­ atât în ciclul F..., cât şi în piesele de teatru de sus al prozei lui D.R. Popescu (alături de
trebuit să tămăduiască suferinţele bo­l­ văluind realitatea oarecum paradoxală a (Aceşti îngeri trişti, Pisica..., Balconul Ploaia albă, Dor şi Boul şi vaca, episodul
navilor. În rândul „medicilor diabolici“ ai personajelor-cuceritori din opera lui D. R. etc.) concluzii: Tatăl, cheie de boltă a edi­ central din F...) şi una din marile nuvele –
lui D. R. Popescu, acestea pract­ică asa­ Popescu: natura lor feminină, duplicitară, ficiului, ratează creaţia, demiurgia lui e un căci o putem coinsidera aşa - din literatu­
sinatul. slabă. Don Juanii lui D. R. Popescu sunt simu­lacru. Între Tată (învăţător, regizor sau ra acestor ani“. „Marea nuvelă“ se ocupă
Treptele artei prozastice sunt coborâte „cuceriţi“, independenţa lor e firavă, ei sunt medic) şi Fiu, în­deobşte revoltat, trăind o de „personajele“ de „animalele“ care au
către naraţiunea detectivistică: eroii fură, constrânşi la infidelitate. Cele puternice dramă ce este anunţată de părintele său – oc­ upat satul – satul cel nou. „Turbarea,
furturile îi aruncă în cercul fără de ieşire sunt femeile. Ele sunt Pământul, ele sunt care este înscrisă în legea de a fi a Tatălui subl­iniază criticul, e , desigur, o metaforă,
al crimei. Izgonite din paradis, personajele zeiţele fertilităţii sau (sub blestem) ale – conflictul e de extremă duritate. Textele dar naraţiunea nu devine mai puţin realistă,
vor trebui să îşi spri­jine realitatea chiar sterilităţii. Mamele sau Mumele devin, nu de maturitate descompun mecan­ ismele ilu­ cu detalii minuţioase, amestec halucinant
prin mitul lor; prin zeii lor de demult. odată, în proza lui D. R. Popescu Babele, zionării. Ele sunt tranşante, fără să lase loc de descriere a relaţiilor umane şi viziune
Prin realitatea mitică a eroilor ce au fiinţe caricaturale, rele, zeiţe capricioase. dialogului: în căutarea „adevăratei boli“ grotescă“. S-a scris în mai multe rânduri
ispăşit un Destin, o Vină, au fost vânaţi Însăşi esenţa personajului e pervertită. tânărul student din Vânătoarea re­gală poate despre numele (prenumele) personajelor
de erinii şi protejaţii de eumenide. Cu Don Juan-ul, Cărturarul, Măscăriciul este fi doar uluit că descoperirea adevărului lui D.R.Popescu. Sunt porecle – numele
cine fraternizează autorul? A afirma, cu falsificat, el este fundamental viciat. De (cancerul!) nu lasă loc alternativei. Un nu trimit către o realitate adâncă, ci
nimeni (descoperind în acelaşi personaj cine? nou personaj îşi câştigă rolul principal în spre un dezastru uman, un provizorat al
solidaritatea binelui şi a răului, relativismul romanele scriitorului: procurorul. Omul aşezării. Sunt porecle. Nu definesc decât
unui timp al incertitudinii) înseamnă a Am putea spune că o seamă dintre ca­re conduce ancheta. În Vânătoarea re­ un provizorat: nimic nu e sigur, nimic nu
ignora una dintre temele esenţiale ale lui miturile în numele cărora scriitorul îşi gal­ă, acesta este Ticu Dunărinţu, fiul celui este definitiv în acest univers în care toate
D. R. Pop­ escu, structural lirică; a afirma că construieşte opera se descoperă sau se asasinat. păreau definitive. Relativizarea a fost ob­
e solidar cu cei care ştiu să râdă (evident redescoperă în folclor; că ele reprezintă servată de toţi comentatorii ciclului F... Sau
preferaţi ai săi pe o seamă de pagini) sau cu După ce creatorul „ratează demiurgia“ cum scrie, pornind de la „turbare“ acelaşi
cei învinşi (evident preferaţi pe alte pagini) scriitorul inaugurează o vastă tragicomedie N.Manolescu:
înseamnă a trece peste specificitatea unei a recuperării adevărurilor. Intrarea în co­ „Totul începe de la bănuiala că ar fi
opere integratoare. D. R. Popescu apelează tidian, dar şi în Labirint – ce altceva tur­bat un câine în sat. Oamenii se trans­ ­
la mit, la parabolă, la personajul-alegorie în este ciclul F – relativiz­ ează; profundul formă brusc în hingheri şi are loc o vâ­
măsura în care acesta relevă structurile de scepticism al scriitorului e rodul ex­pe­ nă­toare a bietelor animale, într-un joc
adâncime ale lumii sale. În Dor, personaje rienţelor sale de tânăr scriitor. Ieşirea dintre sălbatic şi inutil... Nu e cruţat decât câinele
pot fi regii din Orestia, dar şi cei din Hamlet, vârstele tinere e urmată de o explozie a lui Gălătioan... fiindcă stăpânul ajunsese
dinastii care au istovit, în timp, dreptul lor fertilităţii Labirintului. Ciclul Viaţa şi ope­ puternic; nu există o mai teribilă imagine
la eternitate. Nici unul dintre con­temporanii ra lui Tiron B. (vol. I – Iepurele şchiop) a laşităţii decât umilinţa hingherilor de
lui D. R. Popescu nu explorase, cel puţin reface le­gătura cu opera de tinereţe. Există ocaz­ ie în faţa animalului lui Gălătioan“.
în anii de care ne ocupăm, „faţa nevăzută cel puţin un sol fertil şi si­gur pe care „Poet prin capacitatea de transfigurare, D.
a realului“, imperiul convulsiv al visului cititorul poate păşi în siguranţă: cel puţin o R. Popescu are însă un mare instinct al ca­
expiatoriu. A coborî în labirintul nocturn, serie de adevăruri mai puţin relativizabile; ri­caturalului şi al grotescului. Romanul
a te re­trage în vis înseamnă, în prozele acele care vorbesc despre personajele rea­ seamănă cu un bestiariu“. „În V.R. asistam
anilor ’65, a coborî în infern: a pătrunde le şi evenimentele reale. Mitul lui Iona, la o dezlănţuire a imaginaţiei care sparge
într-o zonă interzisă. Dacă în proza de cel purtat în balenă şi care reînvie după ti­parele prozei“. Aşa cum observam şi în
început – în literatura ce precede Dor şi experienţa întunericului pare a fi mitul cel
Duios Anastasia trecea – visul însemna o care organizează substanţa epică, desigur comentariul altor proze, cuvintele îşi pierd, →
ten­taculară, a acestui volum – a acestui nou
şir de volume.

Cronică literară Scrisul Românesc Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 11
Eseu

Dumitru Radu POPA

O carte în dialog

Dialogul Vântului cu Marea este o carte statutului meu de scriitor. Eu am fost aceeaşi. Limba azi are ezitări şi rezerve. Evocarea lui Marin Preda produce
neobişnuită, atât prin structura ei cât şi prin română e sângele meu“. După o vreme, au început ambele o pagină de neuitat: „Ce le atrăgea pe aceste femei, pe cele
conţinut. Partea leului o constituie dialogul să scrie şi direct în engleză, fără necesitatea traducerii. trei soţii, pe femeile dinaintea lor, incluzându-mă pe mine?
dintre Nina Cassian şi Carmen Firan, care începe sub Foarte plastic, Nina spune că asta i s-a întâmplat la zece Fascinanta lui personalitate, profunzimea enunţurilor lui,
semnul jocului ludic (cum ludice sunt şi exquisite corpse ani de la stabilirea în America, şi că, de fapt, limba nouă schiţele de caracter, incisive şi exacte ale ne-prietenilor şi
care vor urma, fără să fie cu nimic mai puţin serioase) ca să a venit spre ea, şi nu invers, prin poezie, în mod natural. chiar ale prietenilor, farmecul evocărilor lui din copilărie şi
ajungă să abordeze subiecte extrem de profunde şi uneori Ratarea şi succesul, crede ea, vin din interior, nu sunt un adolescenţă; autenticul scriitor care se dezvăluia, totodată
incomode. Pentru că jocul, în concepţia Ninei, secondată rezultat al dezrădăcinării exterioare, a emigrării în sine cu dezinvoltură şi reticenţă şi, în cazul femeilor, marea
de Carmen, e un lucru foarte serios („Cei aleşi au nevoie lui capacitate de A IUBI şi de a suferi din dragoste.“ Cu
de joc, ca şi copiii... Jocul e un instinct şi o necesitate.“) într-un alt context lingvistic, cultural, de mentalitate. O mare căldură şi relief sunt evocate şi prieteniile cu Iordan
În acest sens, şi muzica şi matematica sunt jocuri, iar jocul aprobă Carmen Firan în acelaşi spirit: „Ratarea nu există Chimet, Gheorghe Ursu, Ştefan Augustin Doinaş, Irinel
este văzut ca o combinaţie de gravitate şi umor, un fel până n-ai spus tot şi n-ai închis ochii.“ Liciu, Maria Luiza Cristescu.
de râsul-plânsul, spune Nina Cassian, „o mască pe care
ne-o trage sufletul pe faţă“, adaugă Carmen Firan. Jocul Carmen Firan are darul rar de a o împinge pe Nina spre Mai sunt încă multe teme captivante în aceste dialoguri,
se impune astfel nu ca un accident ci, pentru creator, ca o cele mai intime zone ale sufletului, aşa cum este, de pildă, de la umilinţă la despărţire, de la narcisism la ambiţie,
stare de graţie şi permanenţă. Brusc, Carmen o întreabă pe relaţia ei cu părinţii, mai cu seamă cu tatăl ei. Pe aceeaşi de la memoria ca amintire la amintirea ca mistificare.
Nina dacă a existat în viaţa ei vreun joc întrerupt. Aceasta linie, ea o face să retrăiască pentru cititor cea mai puternică Interlocutoarele vorbesc şi despre America, aceea a
îi răspunde cu mare francheţe: „În cătuşa proletcultistă, emoţie de care îşi aduce aminte şi care este întâlnirea şi naivităţii şi clişeelor dar şi aceea care trebuie privită fără
din ’48 până în ’57, nu m-am jucat, prizonieră într-o relaţia cu Ion Barbu, idolul Ninei în poezie care, iată, îi preconcepţii şi prejudecăţi. Finalul le aduce împreună dar...
greşeală venită de sus la care însă am participat, aşa că dădea întâlnire la Capşa ca să discute manuscrisul primului cu deosebirile lor fireşti: Carmen Firan o credincioasă,
n-am nicio scuză. Sechelele s-au întins dincolo de cei 9 ei volum. Portretul matematicianului-poet este remarcabil, Nina Cassian o agnostică. Iată cum încheie Nina: „Noi
ani, mi-au distrus crezul estetic.“ Este perioada când, cum şi sugestia că ar fi fost îndrăgostit de ea (i-a închinat, suntem foarte asemănătoare şi foarte diferite. Dincolo
pentru a supravieţui ca fiinţă creatoare, Nina Cassian se de altfel şi două poezii), ce transpare evident din reuşitul de transferul de sentimente care există, eu nu am să-ţi
retrage în muzică, în poezii şi poveşti pentru copii, în poem pe care i l-a dedicat după moarte şi se află reprodus transmit nimic. Tu eşti o individualitate foarte puternică şi
acea limba spargă, văzută ca o invenţie binefăcătoare. în această carte. aparte. Tu crezi în Dumnezeu şi în noroc, sau în soartă –
Nu întâmplător, la întrebarea oarecum provocatoare a lui ceea ce lasă puţin loc intervenţiei tale personale – şi ăsta e
Carmen Firan: „Dar tu, dacă ai putea ceva schimba în viaţa Descoperim în dialogurile dintre Carmen Firan şi poeta- unul din lucrurile care ne despart, faptul că tu crezi într-o
ta, care ar fi acel/acele lucruri? Şi cu ce ai începe?“ Nina compozitoare o Nina Cassian extrem de feminină, supusă forţă superioară. Eu mă cam îndoiesc de ea. Dar nu suntem
Cassian nu are niciun dubiu: „Nu m-aş mai supune terorii mai degrabă decât dominatoare, doritoare de „un stăpân adversare. Poate suntem complementare. Două stihii. Să-ţi
îndrumătorilor de Partid, între 1948 şi 1956, scriind atâtea tandru şi luminat“. Iar în privinţa mişcărilor feministe de dau un sfat? Păstrează-ţi copilăria!“
poezii convenţionale, lipsite de valoare.“ Pe de altă parte,
când se întoarce la poezia adevărată, în 1957, avea să Născute ambele în noiembrie, la numai două zile
abandoneze muzica pentru 17 ani, aşa cum i s-a întâmplat distanţă, dialogul lor continuă în versuri, cu poezii
şi după exil, pentru alţi 20 de ani... Ce destin! aniversare dedicate de una celeilalte în 2008. Urmează
Deosebit de interesant este dialogul despre identitate, apoi o serie de reuşite exquisite corpse, scrise pe Roosewelt
exil, adaptare, ratare. În fond, ambele creatoare se numără Island în perioada când interlocutoarele au fost vecine.
printre cei care, păstrând proporţiile, au reuşit să-şi facă un Volumul se încheie, firesc, cu o selecţie de poeme ale
nume, să-şi continue opera şi în lumea nouă. Ceea ce le autoarelor (cele semnate Carmen fiind alese de Nina).
uneşte într-un fel este faptul că nu au resimţit exilul ca pe
o ineluctabilă rupere şi dramă: „În orice caz, spune Nina Antologia poemelor preferate ale Ninei Cassian,
Cassian, nu m-am considerat exilată în sensul pierderii în propria ei selecţie, de o mare varietate prozodică şi
tematică, precum şi poemele inedite, „pierdute şi regăsite
peste ani“, dau seamă de statura înaltă a poetei.

În tot, o carte de substanţă, insolită şi demnă de citit.

→ într-un moment sau altul, greutatea. Nu-şi a trecut prin întâmplări care îl confirmă pe năvălesc, dau buzna, imprevizibile în­ eficacitate neobişnuită a scrisului ro­mâ­
mai păstrează sensurile, nu mai comunică. marele gânditor. tâmplări. Intrăm în alt timp. Sau în „lumea nesc. Într-un moment în care istoricii ofi­

Dialogurile deraiază: „Substanţial, cartea Ninge la Ierusalim, primul dintre cele de dincolo“? Marea Roşie, capitolul cheie ciali ai regimului, dar şi manualele de

e o satiră teribilă a dezumanizării, uzând trei capitole ale romanului, vrea să ne arate din Vânătoarea regală începe aşa: „Ploua ist­orie şi de literatură numeau perioada

de un arsenal nesfârşit de instrumente ale cum dereglarea meteorologică rimează neverosimil, cenuşiu, negru, cleios, apa inaug­ urată de Ceauşescu una a despărţirii

sarcasmului; caricatura imensă, grotescul, cu alte schimbări care trădează dezastre nu spală şoseaua... Câmpul e negru, lipsit de trecutul criminal al comunismului,

macabrul, vizunea halucinantă. Oameni şi adânci. Toate romanele importante ale de albul zăpezii, alb spălat şi îngropat în există o „revenire a duhurilor rele“, a

animale trăiesc într-un coşmar“. (România lui D.R. Popescu încep cu un „buletin pământ de potopul negru... Aerul e aproape demonilor. Cei care au murit – cei care

literară, nr. 48, 1973) Suntem în anul irespirabil, presat de apa ce curge opacă de sunt socotiţi plecaţi pentru totdeuna, pot

de graţie 1973, puţin după ce perioada sus“. Şi, de aici, naratorul intră în cealaltă reveni între noi. Apariţia Vânătorii regale

destinderii, 1965 – 1971, se încheiase. Vâ­ lume, precum celebrul florentin în Infernul: în Quartet encounters, Quartet Books,

nătoarea regală e un avertisment: pe­ricolul „Intru în pădurea Miersigului ca într-o London New York, în traducerea lui J.E.

turbării e mai viu ca niciodată. Suntem peşteră de lemne, cerul de deasupra şoselei Cottrell şi M. Bogdan (Mircea Borcilă)

într-o lume de animale bolnave. e haşurat straniu de crengile stejarilor înalţi într-o serie de romane, jurnale, eseuri,

sau de umbrele lor“. Pe itinerarul nocturn semnate Aharon Appelfeld, Hermann

3. Între Mircea Eliade şi Ismail na­ra­torul descoperă personaje din „lumea Broch (Somnambulii) Grazia Deledda,

Kadare de ieri“, care au rămas în viaţă! Una (seamă­ Stratis Myrivilis (Viaţă în mormânt), Car­

F... este unul dintre romanele care în­ nă cu Ana Pauker) a fost un aliat sau un li­ lo Emilio Gadda, Ismail Kadare (Gener­ alul

cheie deceniul al şaptelea. Al şaselea fusese der al asasinilor din ţinutul povestitorului! armatei moarte), Witkiewicz (Insaţiab­ i­

„obsedantul“, al şaptelea devine, pentru Deşi asasinate, apar în noapte, sunt încă litate), Cioran (Tentaţia de a exista), Eu­

unii, „feericul“. Oniriada are desfăşurările vii, au supravieţuit! Un reper al analizelor gen Ionescu (Fragmente dintr-un Jur­nal),

ei, desigur ironice. Cu F... şi Vânătoarea acestui roman ar fi Les morts incertains, ar fi putut să indice şi alte căi de interp­ re­

regală, un important scriitor trece în altă volum apărut la Flammarion în 1983, în tare a romanului. Într-un eseu mai vechi,

etapă a creaţiei. Visele de odinioară, din ro­ traducerea lui Marie France Ionescu, Şerban semnalam apropierile ciclului F... de pro­

manele/manualele propagandei, de­vin coş­ Cristovici, Mihaela Bacu, Virgil Tănase, în zele scriitorilor iugoslavi sau bulgari –

mar­uri. Carte explozivă, F... reprez­ in­tă, cu Colecţia Lettres roumains. Sunt proze de V. despre relaţia prozelor lui D.R. Popescu cu

brio, un timp al viselor menit­e să repună în Voiculescu, Mircea Eliade, L. M. Arcade, cele ale sudestului european. Traducerile în

drepturi calitatea de proza­tor. „Nu ştiu dacă D. R. Popescu, Ştefan Bănulescu, Andrei engleză şi în franceză (relaţia propusă de

visele sunt mai oribi­le decât realitatea. Ori Ujică. „Morţii nesiguri“ din prozele lui editorii englezi şi francezi) evocă şi alte căi

invers. Poate că există un echilibru“, începe meteorologic“. Cu o dereglare a vremii D. R. Popescu se întâlnesc cu „morţii vii“ de interpretare.

romanul. Sunt propoziţiile inaugurale. Un – cu un război imprevizibil cu lumea din prozele lui Voiculescu, Eliade, Arcade,

citat din Pascal este menit să aşeze încă „de dincolo“. Şi dacă „natura are oroare Bănulescu, cu cele din prozele lui Andrei Cornel Ungureanu, Zilele şi nopţile săptămânii.

un accent asupra echilibrului: naratorul de vid“, în locul rămas gol de asasinarea Ujică: ale oniricului, ale optzecistului O introducere în opera lui D.R. Popescu, în curs

crede că „natura are oroare de vid“ şi că el celor de altădată, de distrugerea lumii lor, Ujică. Antologia semnala un culoar de o de apariţie la Scrisul Românesc

12 Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 Scrisul Românesc Proză

Genoveva PREDA

O prietenie care ţine
de miracol

De multe ori mă uit noaptea pe exact cuvintele Irinei, ci doar ecoul vorbelor pe un dar al Cerului. Majoritatea studenţilor Irina Mavrodin
cer şi mă întreb care o fi steaua ei care mi-au marcat sufletul. Parcă o aud din aceste oraşe au o inocenţă, o râvnă şi o
Irinei Mavrodin… Ea a plecat spunând: seriozitate remarcabile. Iată cum înfrângerea m-am relaxat; şi, în casa lui simplă, mo­ →
spre alte zări, dar deseori mi-o imaginez în de la Bucureşti m-a purtat spre satisfacţii dest­ă ca a unui student, am vorbit ca niş­te
casa ei din Apolodor… Parcă e şi azi acolo, Într-o zi, am văzut un câmp nesfârşit incredibile în alte colţuri ale ţării. vechi prieteni. La plecare, mi-a umplut bra­
la masa ei de lucru plină cu hârtii, creioane, cu maci. Imaginea era ireală!… Uluită de ţele cu cărţi, iar deasupra mi-a pus un radio
multe cărţi…, o ceaşcă cu ceai…, inele fragilitatea petalelor, ameţită de culoarea Tot după 1990, deşi eram doar lector, mic, marca Philips. Şi azi e în patul meu…
şi brăţări din argint vechi… Mă cuprinde lor, am simţit în inimă un fior pe care nu-l Dimi­neaţ­a, când mă trezesc, primul lucru pe
dorul… Îi simt privirea, zâmbetul… mai cunoscusem până atunci… Şi acolo, mi s-a dat dreptul de a conduce doctorate. care îl fac – deschid radioul, iar noaptea,
Legătura noastră sufletească e ca o po­ în lanul roşu ca focul, am creat primele înaint­e de culcare, îl închid…
veste ce ţine de miracol. Am cunoscut-o în versuri. O forţă magică pusese stăpânire pe O asemenea situaţie era unică în mediul
1995, toamna, în Franţa, în Bretania – ţinut mine… Eram doar o copilă – aveam vreo universitar! Şi, cum bucuriile se ţineau lanţ, Când am primit din partea Franţei pro­
al poveştilor şi al legendelor. Fusesem paisprezece ani – şi cred că în acele clipe unele universităţi de prestigiu din Franţa punerea să conduc Editura Actes Sud, secţia­
invitată acolo, la Rennes, dar şi în alte am semnat în faţa lui Dumnezeu actul divin m-au solicitat să ţin cursuri pentru studenţii Lettres Roumaines, am crezut că visez. Aveamo
localităţi, cu spectacolul Legende vechi ro­ al destinului meu. de acolo. Avioanele mă purtau mereu către responsabilitate uriaşă. Această editură de ma­
mâneşti, la un mare festival cultural. Erau Paris şi, uite-aşa, am uitat pentru totdeauna re prestigiu dădea operelor autorilor români
prezenţi o sută de creatori români din toate do­ Cu trecerea timpului, mi-am dat seama de Catedra de Franceză din Bucureşti. şansa de a fi traduse în limba franceză şi de
meniile artei. Mentorul spiritual din partea că poezia devenise oaza sufletului, secretul a intra în circulaţia culturii universale. Chiar
ţării noastre era profesoara universitară supravieţuirii mele în furtunile vieţii. Poezia Azi îmi dau seama că, de fapt, destinul eu am tradus Romanul adolescentului miop
Irina Mavrodin – poetă, eseistă, traducătoare e Rugăciunea mea de fiecare zi… nu mă lovise, ci doar schimbase direcţia şi Gaudeamus, de Mircea Eliade, şi tot la
de limbă franceză. Marea Doamnă Irina drumului meu… această editură au apărut Sărmanul Dionis
Mavrodin! Când scriu îmbrăţişez cuvintele, mă lupt şi Cezara, de Mihai Eminescu; şi multe alte
Premiera spectacolului a avut loc cu ele, le alerg, le chem. Parcă vin de departe Odată călătoream împreună spre Sibiu. cărţi…
în­tr-un castel bătrân, lângă un şemin­ eu şi, în acelaşi timp, din adâncul meu. Ploua… Şi, în ritmul roţilor de tren, mi-a
în care ardea focul. Flăcările şi scânte­ povestit: Actes Sud avea sediul la Paris, dar îşi
ile crea­ u o ambianţă feerică, prielnică unei Mâna aleargă în ritmul bătăilor inimii, deschisese o filială şi la Arles, în sudul
călătorii într-o lume de demult. În liniştea iar când sufletul e prea plin apar pe hârtie Ştii, sunt îndrăgostită de ploaie!… E o Franţei. Arles e oraşul visurilor mele… E
aceea adâncă, am rostit primele cuvinte: „Il spaţii goale, care însă nu sunt pustii, ci mai minune… Când eram mai tânără, alergam o splendoare artistică! Aici a trăit şi a pictat van
était une fois…“ răscolitoare decât orice cuvânt. sub stropii grei ai ploilor de vară… Apoi Gogh. Peste tot sunt case vechi, cu un farmec
Spectacolul se încheia cu Meşterul Ma­ reveneam la masa mea de lucru şi ascultam unic, şi câmpuri de lavandă şi cimbru…
nole. Când el se arunca de pe mănăstire, Nu există poezie fără tăceri şi, de aceea, cum băteau în ferestre. Parcă îmi strigau:
transformându-se în fântână de piatră, în­ cred cu putere că poezia e arta cuvintelor, „Fă-ţi rugăciunea, Irina! Scrie, scrie!…“ Toate poveştile, toate mărturisirile Iri­
cepea să bată un clopot din alte timpuri, iar dar şi a necuvintelor… nei mă fermecau… Multă vreme am cre­
eu, încet, încet, dispăream în semi-întuneric, Sunt îndrăgostită de ploaie şi o simt ca zut că Irina e o persoană foarte puternică…
printre spectatori. Altădată, Irina mi-a spus: Am crezut că nimic n-ar putea s-o frângă…
La un moment-dat, cineva m-a prins de În tinereţe, credeam în sinceritatea pe o mare protectoare a poeziei mele. Totuşi, când mi-a vorbit despre iubirile ei,
mână şi a apropiat-o de obrazul ei. Tocmai oa­men­ ilor. Nu-i suspectam de ipocrizie… în serile lungi care aş fi dorit să nu se mai
în clipa aceea, un fulger puternic a luminat Mai târziu însă, am descoperit că unii poartă Uluită de numărul mare de cărţi traduse, sfâr­şească, am descoperit în marea mea prie­
încăperea… Am tresărit: era Irina Mavrodin. măşti şi că sub ele îşi ascund falsitatea. dar mai ales de calitatea traducerilor, am tenă o fiinţă vulnerabilă, fragilă ca un puf de
Într-o fracţiune de secundă i-am zărit ochii Am simţit că-nnebunesc. E îngrozitor să întrebat-o cum de a reuşit o asemenea per­ păpădie… Tânără fiind, credeam în iubire…
gri-verzi, plini de lacrimi… desc­ op­ eri la fiinţe apropiate minciuna cu formanţă… Printr-o muncă titanică. Dar, Credeam în fericire… O aşteptam…
Afară se dezlănţuise o furtună cu tunete tot arsenalul de interese şi scopuri mes­ ştii, tocmai traducerile m-au format ca om…
şi trăsnete, iar ploaia bătea în zidurile chi­ne. Îndurerată, debusolată, chiar răpusă Ele m-au învăţat ce-nseamnă continuitatea, se­ Când aveam şaisprezece – şaptesprezece
castelului. În toiul acelui vârtej se deschidea uneo­ ri, mă întreb cum ar arăta oare lumea riozitatea şi, mai ales, răbdarea. ani, m-am îmbolnăvit grav de TBC. Am fost
parcă cerul, creând o punte magică între fă­ră cuvinte…“ internată într-un sanatoriu. Ai mei credeau că
mine şi viitoarea mea prietenă. Într-o seară, mi-a vorbit despre munca ei Mereu am în faţa mea nu sute, ci mii de mă vor pierde. Chiar şi eu mă vedeam ple­când
Revenind în Bucureşti, am început să ne ca profesor. Parcă o aud: pagini care aşteaptă să le traduc. Nu intru în în altă lume… Numai că, îndrăgostindu-mă
vedem din ce în ce mai des, în casa ei din Acest capitol e foarte important pentru panică, ci pornesc la drum ca un melc. Paşii de doctorul care mă îngrijea, simţeam
Apolodor. Îi cumpăram cele mai frumoase mine. Mi-a dat numeroase satisfacţii, dar se înşiruie unul după altul, ca picăturile de cum îmi cresc aripi. El m-a însănătoşit, dar
flori şi alergam nerăbdătoare la întâlnirile nu pot uita lovitura primită în 1985, când ploaie care pot umple vase uriaşe sau chiar sunt sigură că nu numai priceperea lui m-a
noastre. Găseam uşa apartamentului între­ am fost pensionată, înainte de vreme, de la învolbura râuri şi cascade. Şi, încet, încet,
deschisă. Catedra de Franceză a Facultăţii de Limbi ajung în vârful muntelui. salvat, ci mai ales iubirea mea. Eram ca o
Plină de nobleţe, de simplitate, mă im­ şi Literaturi Străine din Universitatea Bu­
presiona de fiecare dată, iar vocea sa îmi cureşti. Tatăl şi fratele meu fuseseră în­ Sunt fericită când ating piscul, dar ştiu că rază de soare. Totul era mirific în jurul meu:
părea un sunet de violoncel. Vorbeam ore în chişi din motive politice, iar eu am fost pe­ alte cărţi aşteaptă să le traduc. Cobor iarăşi cerul, păsările, iarba… La puţin timp după
şir despre cărţi, muzică şi chiar despre viaţa depsită în acest fel. la poalele muntelui şi drumul meu în lumea aceea ne-am căsătorit, dar, după unsprezec­ e
mondenă şi politică… De multe ori râdeam în După 1990, aşteptam ca lucrurile să cuvintelor o ia de la început… ani, familia noastră s-a spulberat… Ne-am
hohote, iar alteori ascultam tăcute muzica se îndrepte, dar, spre surprinderea mea, ni­ despărţit. De fapt, vina a fost a mea. Am pus
lui Mozart, Chopin sau Massenet, ori citeam ciodată n-am mai fost rechemată la Uni­ Traducerile au fost o şcoală. Recunosc
din Bacovia, Paul Valéry, Rimbaud, George versitatea din Bucureşti. Viaţa însă e plină însă că şi natura mi-a fost un mare profesor. accentul pe profesie, pe libertatea de care
Sand… Chipul şi vocea ei îmi transmiteau de neprevăzut… Universităţile din Craiova, Vântul mi-a dat forţă, nădejde… Ploaia
linişte şi pace. Îmi părea desprinsă dintr-o Suceava, Sibiu, Braşov mi-au oferit câte un mi-a mângâiat durerile, iar rugăciunea m-a aveam nevoie. Cred că îmi urmăream, fără
icoană. În adâncul meu o asemănam cu o post de profesor. Acum privesc provincia ca făcut să cred în izbândă… să ştiu, firul destinului. Însă, când m-am trezit
sfântă… singură, singură, pe străzi, în casă, lipsită de
Irina e fiinţa care m-a marcat cel mai Ştii, traducerea are ceva din enigma con­ mângâieri, de cuvinte tandre, am simţit că
puternic. Momentele petrecute împreună ne struirii unui clopot. Meşterii care fac clopote mă prăbuşesc. Când veneam acasă şi-mi
făceau să uităm de trecerea timpului. sunt rari. Meseria lor e plină de secrete şi e căutam cheile să deschid uşa, mă cuprindea
Interesul, curiozitatea mea pentru marea chiar suspectată de vrăjitorie. Traducerea un imens dezastru. Pustiul îmi ţiuia în urechi
ei pasiune, poezia, creşteau de la o zi la alta. nu e vrăjitorie, dar, îţi mărturisesc cu mâna ca o sirenă şi în inimă simţeam un hău
Când Irina vorbea despre miracolul poeziei, pe inimă, e plină de mistere! Dacă nu m-ar fi nesfârşit…
mi se părea că o văd învăluită într-o aură pasionat, n-aş fi trudit atâta. Numai vrăjită
luminoasă. am putut rezista. Mă mir şi eu de câte las în Timpul trecea… Îmi vedeam totuşi de
Ceea ce aştern acum pe hârtie nu sunt urmă… preocupările mele literare, de studiu, de
citit, de scris…
Am tradus autori mari: Proust, Cohen,
Mai târziu, în lumea scriitorilor, în care
André Gide, doamna de Staël, doamna de mă învârteam, l-am cunoscut pe Mircea
Ivănescu… Şi, nu ştiu cum, am ajuns să ne
Sévigné, Cioran, Eliade, Flaubert, Camus. vedem tot mai des. Iar când am descoperit
Şi nu i-am citat pe toţi. Parcă i-aş fi cu­ că el era cel care-mi punea flori în poarta
grădinii, am crezut că în viaţa mea apăruse o
noscut aievea. Şi nu e de mirare, pentru că, rază de lumină… Îmi amintesc că, într-o
ani în şir, traducându-i, am fost într-un fel zi, mi-a spus:
împreună. La traducerea cărţii Belle du

Seigneur am lucrat aproape zece ani, iar la

opera lui Proust şaptesprezece. Cum aş putea
să-i văd altfel, dacă nu ca pe nişte prieteni?

Pe Emil Cioran chiar l-am vizitat la
Paris, în perioada când îi traduceam prima
carte scrisă în limba franceză – Précis de
décomposition. Ţin minte cum urcam scările

spre mansarda lui din strada Odéon. Eram

cuprinsă de o emoţie imensă. Însă, când am
sunat la uşă şi m-a întâmpinat un om cu
păr­ ul vâlvoi, cu ochii albaştri, vesel,

Cronică literară Scrisul Românesc Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 13

Proză Mihai ENE

Frica, teroarea, anxietatea rep­ re­ O incursiune în miezul fricii
zintă faţete diverse ale aceleiaşi
reacţii de autoconservare pe care All These Years: Gothic Tropes in Stephen În secţiunea următoare, intitulată Sha­ intermediul ficţiunii horror – Manipulating
individul uman o trăieşte în confruntarea sa Mallatratt’s The Woman in Black, de Beth dow­ ing Fear and Terror, frica este pusă Empathic Responses in Horror Fiction, de
cu o ameninţare vizibilă sau invizibilă, în A. Kattelman, în care autoarea investighează în context religios, fie în spaţiul nord- Doreen Triebel.
orice caz iminentă. Experienţă-limită, frica modul în care este adaptat romanul gotic afri­can, în legătură cu sexualitatea (The
– cu diversele ei forme, mai acute sau mai pentru punerea sa în scenă, şi The Fear Fear of Sexuality in Traditional Kabyle În fine, în ultima secţiune, concentrată
difuze – a fost unul dintre subiectele pre­ Factor: Exploiting the Gothic in Turgenev’s Society: A Cultural Anthropology Study, asupra experienţelor ficţionale referitoare
zente permanent în atenţia artiştilor, scri­ Early Sketches a lui Katherine Bowers, o de cercetătoarea algeriană Sabrina Zerar), la frică şi teroare (Fictional Experiences
itorilor, filosofilor, încă din tragediile antice analiză a influenţelor gotice of Fear and Horror), este plasată lucrarea
şi până la investigaţiile psihanalitice, la în Povestirile unui vânător de fie în spaţiul sud-african, în intitulată Blinded by Fear: Shifts of Per­
experienţele politice extreme din secolul Ivan Turgheniev. legătură cu întrebările exis­ ception in the Selected Stories of Ambrose
XX, care au dus teroarea la un nivel de tenţiale fundamentale pe care Bierce, de Agnieszka Styła, o incursiune în
intensitate şi la o pondere nemaiîntâlnite în O a doua secţiune este orice individ în criză şi le proza faimosului umorist englez, grupată în
prealabil în istorie. Astfel, acest subiect nu de­dic­ ată Puterii fricii şi te­ adresează: Fear and Terror: trei mari categorii: „horror stories, war sto­
este doar deosebit de ofertant, deschizând ro­rii. Aici, Vijay Prakash A Pastoral Hermeneutic Dia­ ries and tall tales“.
o paletă tematică amplă, în care nuanţele Singh, autorul cărţii Moun­ logue within the South Afri­
şi punctele de vedere nu pot fi decât foarte tain Travelogues on the Hi­ can Context, de Madelein Autoarea alege două pov­ estiri horror şi
variate, ci este şi un teritoriu ancorat şi în ma­lay­ as and Tibet, face o Fourie şi Stella Potgieter. una de război pentru a anal­­iza ideea morţii,
istorie (a umanităţii, a mentalităţilor sau a pled­ oa­rie pentru libert­ate re­ care reprezintă nexus-ul acestor povestiri, în
diferitelor arte), dar şi în contemporaneitate. li­gioasă şi pentru demnit­atea După aceste abordări ce relaţie cu ideea de aparenţă, care creează şi
Şi asta pentru că ne aflăm într-un moment uman­ ă, bazându-se pe dra­ ţin mai degrabă de studiile substanţa naraţiunii şi oferă mereu un final
istoric în care, pe de-o parte, rănile produse ma suferită de tibetani, du­ cul­tu­rale, de sociologie şi de surprinzător.
de secolul trecut nu s-au vindecat în totalitate, pă invazia trupelor chineze studiul mentalităţilor, part­ea
iar reziduuri ale fricilor dezvoltate în această – The Iron Heel of Chinese a cincea reprezintă o reî­n­ După cum se poate observa din această
perioadă încă mai bântuie mentalul colectiv, Hegemony: Tibetan Rebels toarcere în miezul ficţ­i­o­ n­ al trecere în revistă a conţinutului volumului
iar pe de altă parte, noi provocări ale lumii on the Sacred Path. Pe de altă parte, tot (Fear and Horror Embodied de faţă, At the Nexus of Fear, Horror and
contemporane au dus la apariţia şi rafinarea despre o imensă dramă, de data aceasta in Fiction), prin intermediul luc­ rărilor lui Terror: Contemporary Readings este o co­
unor noi forme de anxietate. europeană, scrie Lily Halpert Zamir: Cries Gen’ichiro Itakura (Representing the Pain lec­ţie de texte autonome bine circ­ ums­ cri­
Acesta este contextul în care apare from Hell: Holocaust Literature between of Others: Pat Barker’s Double Vision), se tematic şi care evidenţiază, fiecare în
volumul At the Nexus of Fear, Horror and Testimony and Documentation, o analiză Milan Miljković (The House That Virus parte, o altă dimensiune a ideii de frică şi a
Terror: Contemporary Readings, editat de ce pleacă de la celebra scriere a laureatului Built: Tracing the Changes of Spatial and i­postazierilor literare şi culturale ale acesteia.
Joseph H. Campos II şi Cătălin Ghiţă anul Nobel, prozatorul maghiar Imre Kertész, Corporeal Setting in the Novel Rabies by Complex şi variat, volumul propune nu doar
trecut la Inter-Disciplinary Press (Oxford, Fatelessness (Fără destin). Borislav Pekić) şi Uroš Tomić (The Wolf- variaţii pe aceeaşi temă, ci posibile modele
UK), şi care adună în paginile sale lucrările Man’s Dilemma: Exploring the Nature of de investigare ale unei tematici vaste şi care
prezentate la cea de-a şasea ediţie a conferinţei A treia parte, Citind frica şi teroarea“ the Contemporary Werewolf in Literature). suportă analize şi metode dintre cele mai
internaţionale Fear, Horror, and Terror, (Reading Fear and Terror), conţine două A şasea parte a cărţii este dedicată receptării diverse. Ceea ce mi se pare cel mai important
organizată la Mansfield College, Oxford. aplicaţii în literatură ale modului în care acestei teme (Responses to Fear, Horror este faptul că volumul At the Nexus of Fear,
Volumul beneficiază de aportul unor autori teroarea poate fi estetizată, folosită fie în and Terror) şi cuprinde câteva analize Horror and Terror: Contemporary Readings
care provin din spaţii culturale foarte diferite scopuri retorice (în eseul lui Franziska foarte interesante, fie a naturii comerciale a reprezintă doar un început, o deschidere
(de la cel nord-american la cel japonez, de Edler Fear and Horror in Pierre Corneille’s fenomenului horror – Marketing of Horror: atât de largă, de incitantă şi de ofertantă a
la cel occidental la cel est-european, de la Médée: The Power of Rhetoric to Incite Media Coverage of a Family Drama, de discuţiei despre frică, teroare şi anxietate,
cel ebraic până la cel indian), din arii de Emotion in the French Tragedy of the 17th Magdalena Hodalska –, fie a modului în care iar nu o „soluţie“, o „concluzie“, o afirmare
cercetare diverse (ştiinţe politice, literatură, Century), fie având semnificaţii sociale s-a configurat grafic drama care a zguduit peremptorie a unei variante interpretative.
studii culturale, psihologie, sociologie etc.) (analizat de Cătălin Ghiţă în lucrarea sa America şi lumea la începutul acestui secol Nu putem decât aştepta noi contribuţii, în
şi cu puncte de interes variate. An Example of Romanian Terror Fiction: – Witnessing Terror: Graphic Responses to anii ce vor urma, în această arie de cercetare
Cele 15 lucrări sunt grupate în şapte Aestheticism and Social Criticism in Mircea 9/11, de Katharina Donn –, fie a manierei care abia acum pare a-şi revela multiplele şi
secţiuni, în funcţie de profilul, tematica şi Eliade’s Miss Christina). în care manipularea se poate insinua prin atractivele valenţe interpretative.
contribuţia pe care o aduc la tematica propusă.
Astfel, după o scurtă introducere semnată de
cei doi editori, prima parte este dedicată unei
„deschideri“ tematice: Opening Fear, Horror
and Terror, în care regăsim două contribuţii
în marginea literaturii gotice: Still Scary after

→ „Numele tău, Irina Mavrodin, e atât de N-a cedat niciunul dintre noi. Durerea mea o simţeam încărcată cu miliarde mi-a spus:
de cuvinte nerostite… Hai, să chemăm un taxi… E trecut de
muzical, încât ar putea fi titlul unei cărţi.“ M-a cuprins iarăşi pustiul. Dimineaţa
L-am privit lung… „Mircea, ce-ar fi să ne când mă trezeam, mă miram că mai sunt Chinurile sufletului nu se vindecă nicio­ miezul nopţii…
căsătorim?“ El a tăcut. Nu mi-a răspuns. vie. Doar amintirea câmpului cu maci şi dată… Te obişnuieşti doar să trăieşti cu ele… Câteva clipe mai târziu, stăteam
Poate n-a auzit… sau n-a vrut să audă… o ploaie zdravănă m-au readus la viaţă… Devin parte din gesturile, din respiraţia ta…
Poate iubea altă femeie… Mai târziu s-a Am reînceput să-mi fac rugăciunea… Adică Am înţeles că iubirea nu e numai lumină, răvăşită, ghemuită în maşină şi urmăream
căsătorit şi a plecat la Sibiu… să scriu. Poezii, eseuri… Însă multă vreme ci, de cele mai multe ori, o sfâşiere, şi că stropii mari care izbeau parbrizul. Ploua…
m-am simţit ca un tren deraiat care luase tocmai dragostea poate săpa adânci şi mari În minte îmi răsunau, când şi când, câteva
Nici azi nu-mi explic enigma relaţiei din versurile Irinei…
noastre… A fost ca un vis…, ca o frunză foc. nefericiri.
luată de vânt şi dusă spre nicăieri… aş vrea să-ţi dau un buchet cu maci…
După mult timp, s-a întâmplat un miracol: Iubirile au venit şi apoi s-au risipit, aş vrea să-ţi dau o noapte fără lună
În schimb, întâlnirea mea cu regizorul Pa­ întâlnirea cu Dan Laurenţiu. Întotdeauna lăsând în urma lor imaginea unor drumuri să credem iar în nori şi în furtună…
ul Barbăneagră a fost, pot spune, sublimă… mă fermecase poezia lui, dar, când l-am paralele cu visurile mele… Astăzi, ştiu că
Cutreieram amândoi prin parcuri noaptea, cunoscut, am fost atinsă ca de un fulger… Mi singurătatea e tot ce mi-a rămas şi că scrisul – aş vrea să-ţi cânt
topiţi în îmbrăţişări şi tăceri… Într-o zi se părea urât… dar fascinant. Mă hipnotiza, monotona cădere
în­să, mărturisindu-mi dorinţa lui fierbinte pur şi simplu, iar cu săgeata ochilor lui îmi mai ales poezia – îmi aduce o stare de fericire a ploii pe pământ
de a fugi în Franţa – bineînţeles, cu mine –, străpungea inima. Mi-a furat minţile… Timp
m-a lăsat înmărmurită. Refuzul meu de a ple­ de douăzeci şi cinci de ani, Laurenţiu a fost inegalabilă. Poezia e rostul meu pe pământ, îmi fac ordine prin hârtii
ca a însemnat despărţirea noastră. Puterea pe punctul central al vieţii mele…, nebunia cea mai sensul vieţii mele… Aici, în Apolodor, e locul şi sper că toate
care am avut-o să mă rup de el ne-a uluit pe tulburătoare… Când s-a îmbolnăvit, umblam meu vrăjit. în cele patru vânturi
amândoi. ca nebună pe străzi…, dar credeam că el va se vor risipi
renaşte din propria cenuşă. Frânt, prăbuşit de Oriunde aş pleca, visez să mă întorc
Paul a plecat, iar eu mă simţeam ruptă în boală, încă mai scria poezii. Parcă văd şi acasă. Aici sunt cărţile, frământările şi Din vol. Macii, ploaia şi singurătăţile Irinei
două… Primăvara din jur mă ucidea. Tufele azi cum cădeau paginile în jurul patului, ca tăcerile mele. Aici e truda mea de-o viaţă, Mavrodin/ Les coquelicots, la pluie et les solitudes
galbene, înflorite, bâzâitul albinelor, copacii nişte aripi frânte… aici sunt prăbuşirile, dar şi zborul meu. d’Irina Mavrodin de Genoveva Preda, în curs de
înverziţi şi chiar soarele îmi întunecau
mintea… Plecarea lui în Franţa mi se Laurenţiu s-a stins! Am simţit un ţipăt De necrezut! Cândva, singurătatea mă apariţie la Scrisul Românesc.
părea o trădare a dragostei noastre…, o interior, ca şi cum aş fi fost înjunghiată. În rupea în mii de bucăţi; cu timpul, însă, tocmai
ne­bunie, în timp ce el mă acuza că, dacă l-aş ea, singurătatea, a devenit raiul meu… Aici,
fi iubit cu adevărat, l-aş fi urmat până la acele clipe cumplite, pe cer se aprindea în Apolodor, vreau să sfârşesc şi nu aiurea…
capătul pământului. Eram două pietre tari. Dar nu curând… Mai am atâtea de îndeplinit
steaua lui veşnică. Zi şi noapte o furtună faţă de cititorii mei, faţă de mine însămi şi,
nevăzută îmi bătea disperată în geam. mai ales, faţă de Dumnezeu…

S-a aşternut o tăcere adâncă, apoi Irina

14 Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 Scrisul Românesc Poezie
Mihai DUŢESCU
Elena ŞTEFOI Poeme

Pe o bucată de hartă înot prin furtună Rezervaţia naturală eram liber acum
cum înotam în copilărie când nu mai aveam de
În şapte ani de câteva ori chiar am văzut prin duhul ocrotitor Trupul meu – rezervaţie dat telefoane,
cum o bucată de hartă se zvârcoleşte al unui dicţionar jerpelit naturală a sufletului când nu mai trebuia să
mototolită sub ceţuri, călcată-n picioare, (diferenţa dintre orgi şi orgii în siguranţă sufletul vorbesc atâta
abia mai simţindu-şi propria despărţire odată găsită mi-a fost o dată respiră, trăieşte,
de celelalte bucăţi ale disperării globale colac de salvare) nu-l ameninţă acum mă puteam dedica
niciuna din morţi unei opere perfecte
şi totuşi niciodată n-am vrut să-mi conving mă duce vântul pe sus nu-l atinge niciuna aceea de a construi
lada cu amintiri, chipul sau numele mă ia în stăpânire vârtejul din ştiutele spaime poeme de sticlă.
să iasă din conturul acestui petic tremură scârţâie pleoştite
multicolor aripioarele din ediţii de lux se succed anotimpurile Tot ce nu eşti
şi patetic, brăzdat de ghimpii neaşezării, o să mă lupt cu ele trec zilele, una cu alta
ameţit de valul ocărilor la comandă, cum se luptă toţi muribunzii sufletul pare împăcat Tot ce nu eşti tu
jucat iar şi iar la zaruri de alţi rinoceri cu hărăzita lor paraşută stricată duce un nai la buze se cuprinde de milă pentru
şi cântă sine, suferind de
(cum şi-a îngăduit cocoaşa mea de orfan Măcar vara aceasta o imperfectă iubire
să privească de sus, atâta vreme, pericolul, ce va face, dumnealui, vă întreb
ştiind bine că odraslele norocoase din jur Alb sau cenuşiu rareori negru când trupul deveni-va, orice fiinţă şi orice lucru
au supt la sân, odată cu laptele, ştiinţa tot gol se cheamă că e ţărână, căci toate, şi-ar dori, măcar o
de a o lua la fugă la timp şi talentul se lăbărţează se strânge nu-i aşa, sunt pieritoare, dată în existenţa lor,
de a-şi cumpăra o moarte frumoasă?) ca o armonică deocheată toate se întorc în măcar o zi, să fie iubite
întoarce brazda între sinapse elementele primordiale aşa cum eu te-am iubit
stă încă aicea, de-a curmezişul, ca un os tace chitic cotrobăie hoţeşte în esenţe
în gâtul istoriei, ca paiul în ochiul Satanei prin pliul micilor mari neputinţe ce şansă ai avut,
clipa romantică şi rebelă ce mi s-a dat soarbe mirosul de levănţică nu e treaba ta, spune sufletul. ce neşansă,
se dă peste cap îşi scuipă în sân fiindcă trebuie să recunosc
Cu infinită precizie mi se agaţă de gât îmi intră în ochi Viaţa a doua că iubirea mea
să simt dracului că trăiesc prin absolutul ei
De parcă aş fi greşit Prunele cu buzele desfăcute, seamănă morţii,
cu infinită precizie poate-oi fi în stare măcar vara aceasta cu sânii jucând, astăzi e o zi mare celei de pe urmă împliniri
şi greşeala a ieşit totuşi să meşteresc o fereastră şi un pervaz acum douăzeci de ani te-am cunoscut,
corozivă diformă borţoasă să am de unde sări în hăul cel înflorit acum patruzeci de ani, acum... vreau să spun că
de parcă m-ar împinge veşnicia din spate după o asemenea dragoste
nu-mi rămânea şi nici nu-mi rămâne cu degete de fier cu multă tandreţe cum a trecut doamne timpul, am nu mai e decât veşnicia,
decât să închei în jurul ei la toţi nasturii şoptindu-mi pedagogic în câteva limbi ajuns să mă îndoiesc că am avut că începe golul
o amiază de vară aniversară (doar-doar oi înţelege ce-mi spune) vreodată douăzeci de ani cel fără de margini.
aşa frumos gătită s-o biciui la tălpi să nu mă mai tem să dau numai din aripi
să-i învineţesc creştetul de pragul de sus fiindcă din cuvinte s-au întrupat prunele în mâinile mele ca arginţii Panoplia
s-o învăţ profunzimea canonul regula atâtea forme de zburătoare mi-am vândut sufletul pădurii
jocului pentru câteva prune Panoplia cu surâsuri ascuţite
doar-doar s-or mira tinerii spectatori cu prăsele ferecate în argint
cât e de bine crescută de versatilă la stânga umărului începe
şi de pusă pe şotii statuia aripii, o aripă mulaj în fiecare zi sunt şterse de praf
care arată doar cum a fost aripa privite până se tocesc, până par
D acă nu cumva mea cea adevărată plimbate prin vânători

O târâtoare înduioşată pe umărul drept e culcat în ce pădure surâsurile încă ucid
îşi face drum capul blond al amiezii în ce câmpie săgeţile
de la o chakră la alta tresare în somn se fac încă din zâmbet?
visează că mă iubeşte
uneori ştiu că singurătatea întotdeauna viaţa a doua pământul s-a cutremurat
cu multele-i picioruşe e mai scurtă decât prima o pasăre şi-a pierdut aripile
e carne din carnea mea dacă ne întâlneam atunci... şi acum zboară cu pleoapele
şi sânge din sângele meu
alteori mă întreb dacă nu cumva Sticlarul vânătoarea n-a început,
a trimis mama de pe lumea cealaltă nu am încă tăria să râd
vreo vecină sprintenă grijulie Vreau să vă spun, şi apoi privirea a început să mă lase
să-mi apropie oglinda de buze îmi cumpărasem o maşină disting mai greu cerbul
să-i desenez un fir aburit de lumină de vorbit, simplificasem de umbra sa
să ştie şi ea că legătura noastră încă există totul, mă cruţam
în salon au crescut stejari
Experienţă de viaţă Grafică de Ştefan Munteanu ea te conversa la telefon pe mâinile mele s-a urcat iederă
îţi povestea viaţa mea pare că nimeni n-a fost
Zi întunecată îţi făcea mărturisiri vreodată în casa asta, spuse sufletul.
sânge nehotărât şi ridică o batistă de dantelă.
la răspântie în timpul acesta
boabe mari de gheaţă trupul trăia
căzând cu zgomot mut ca o lebădă,
pe propria-mi pernă fără cuvinte
fără iluzii

Eseu Scrisul Românesc Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 15

Din partea Dumitru Radu
cealaltă POPA

Futurismul italian la Guggenheim

Oare a existat în arta modernă de comunicare, pregătind terenul pentru de pastişă de Expresionism şi Pointilism Jocurilor de artificii de Igor Stravinsky
vreo altă mişcare atât de zgo­ ceea ce vedem în poezia contemporană, combinat cu Cubism. Sunt printre ele şi (o compoziţie timpurie pentru orchestră,
motoasă, epatantă şi con­tra­ în muzică, artele performante şi designul excepţii. Una o constituie Severini, al cărui premergătoare epocalului său balet Pasărea
dictorie precum Futurismul italian? se grafic, răspândindu-se, totodată, în cultura Dansator alb­ astru din 1911 formează un de foc), de asemenea 34 minuţioase studii
în­treabă, bineînţeles în mod retoric, cron­ i­ populară. Pe de altă parte, ar fi dificil de sensibil hibrid Pointilisto-Cubo-Futurist în creion pentru un film animat abstract
cara de artă de la New York Times, Roberta imaginat Dadaismul fără poezia Futuristă care însă exprimă bucurie, lucru foarte care era prevăzut să fie însoţit de muzică.
Smith. În acelaşi timp revoluţionar, din atât de declamatorie şi performarea ei rar în Futurismul eroic. Tot astfel şi Balla,
punct de vedere estetic, şi reacţionar, din ritoasă în care Marinetti se specializase Futuristul cu cea mai mare vocaţie pentru Surpriza finală a expoziţiei o constituie
punct de vedere politic, miop şi producând atât de bine. În privinţa picturii nu e prea abstracţie, aşa cum ne-o dovedeşte lucrarea lucrarea lui Marinetti din 1920 Sudan-
rezultate vizuale discutabile, ca să nu mai mult de spus, deşi teoretic ocupa un punct prezentă în expoziţia de la Guggenheim, Paris, un mic asamblaj din glaspapir,
vorbim că era în mod oficial misogin, central. Cu câteva remarcabile excepţii, cele Viteză + Sunet Abstracte, cu nuanţele ei de mici pensule, o răzătoare, mătase, catifea
roşu, verde, alb şi argintiu. şi pene care, după război, a găsit ecou la
Futurismul italian este deopotrivă o pată în mai multe datorate lui Giacomo artişti precum Piero Manzoni, Robert
istoria Modernismului dar şi un moment de Balla, pictura Fu­turistă nu a fost În anii de după război, pictura Futuristă Rauschenberg, Edward Kienholz şi alţii.
oarecare mândrie. Toate acestea le ilustrează mai mult decât un fel de realism abandonează maşinile şi trenurile ca să se Ansamblul exemplifică Tactilismul, pe care
cum nu se poate mai bine cuprinzătoarea cubist. înamoreze, pur şi simplu, într-un mod rea­ Marinetti şi Benedetta l-au caracterizat
expoziţie Futurismul italian, 1909–1944: lis­tic vertiginos, de avioane (une­le rezultate drept artă texturată făcută anume pentru
Reconstruind universul, deschisă la Muzeul Expoziţia aceasta cu totul nu sunt departe de Realismul Socialist). a fi şi atinsă, pipăită, după cum spune ma­
Guggenheim din New York. sin­gulară de la Guggenheim Mu­ Expoziţia ne ilus­trea­ză şi cum, după nifestul curentului.
seum cuprinde aproximativ 360 război, mijloacele de exprimare artistică
De la primul din atât de multele ma­ de lucrări semnate de aproape s-au extins vizibil, in­cluzând ceramică, Există expoziţii care se adresează în
nifeste câte a produs, şi pe care fondatorul 80 de artişti, arhitecţi, designeri, costume de teatru şi decoruri în designul primul rând ochiului şi încântarea produ­
său, Filippo Tommaso Marinetti, l-a pu­ fotografi şi scriitori, provenind lui Enrico Prampolini, jucării, animaţie, să de capodopere probabil că nu mai are
blicat în 1909, Futurismul a exaltat nu din 50 de colecţii diferite. Mai remarcabile veste băr­băteşti şi un nevoie de explicaţii. Futurismul italian,
doar viteza şi puterea maşinilor perioadei bine de jumătate sunt din muzee ansamblu Futurist-Art Deco de
moderne dar şi virilitatea, patriotismul şi şi arhive italiene, iar majoritatea mese realizate de Gerardo Dottori. 1909–1944: Reconstruind universul nu
războiul – numit singura igienă a lumii lor nu au fost expuse până acum în afara Nu pot fi ignorate nici reclamele lui face parte din acestea, căci ochiul cere
– încurajând antipatia pentru femeie şi ţării. Acestea includ şi cinci monumentale Depero pentru Campari, minunatele mereu ajutorul interpretativ al minţii. Este
feminism şi promiţând distrugerea mu­ picturi murale celebrând comunicarea mo­ sale desene stilizate, o serie de însă o expoziţie extrem de cuprinzătoare şi
zeelor, bibliotecilor, academiilor de orice dernă, realizate pentru Poşta Centrală din crochiuri colorate pe hârtie şi o semnificativă pentru un important moment
fel. Futuriştii au salutat cu entuziasm în­ Palermo la începutul anilor ’30 de către remarcabilă pictură pentru Baletul al artei secolului trecut.
ceperea primului război mondial în spe­ Benedetta Cappa, una dintre puţinele femei de plastic, un fel de spectacol
ranţa că acesta va lecui societatea italiană Futuriste, mai bine cunoscută ca Benedetta, pentru teatrul de păpuşi în tradiţia
de decadenţă şi o va catapulta, purificată, în fapt soţia lui Marinetti, o avocată pentru commediei dell’arte. Tot de Depero
în din ce în ce mai schimbătorul prezent. drepturile femeii şi una dintre cei mai buni este exuberantul Furtunosul patriot
După război, Marinetti a devenit un tim­ pictori ai Futurisamului din valul al doilea. Marinetti: Portret Psihologic cu o
puriu, ardent fascist şi confident al lui Ceea ce este important de reţinut e faptul hiperdimensionată ramă argintie, sau ma­
Mussolini, începând o mare campanie ce că această expoziţie, spre deosebire de cele rele model al unui chioşc acoperit în ciment
avea ca scop declararea Futurismului ca mai multe dinaintea ei, nu se limitează doar destinat pentru promovarea unei edituri la
stil oficial naţional. Dar se pare că Il Duce la „faza eroică“ a mişcării, care se încheie un târg de carte. În ceea ce îl priveşte pe
era relativ tolerant cu diversitatea artistică odată cu primul război mondial, cu mult Balla din această perioadă se remarcă trei
(în orice caz, în comparaţie cu Hitler!) aşa înainte de apariţia fascismului. Organizată studii colorate pentru punerea în scenă a
că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. de Vivien Greene, senior-curatorul secţiei
În schimb Marinetti, a cărui consecvenţă de artă europeană de la sfârşitul secolului Cărţi primite la redacţie
nu era punctul lui forte, a devenit... aca­ al nouăsprezecelea şi începutul secolului
demician! douăzeci, expoziţia conţine foarte mult • Carmen Firan, Dreptul la fericire. cureşti, 2014, 304 p.
din faza următoare a mişcării, cunoscută Nuvele şi povestiri, Ed. eLiteratura, • Spiridon Popescu, Supliment de exis­
Cu toate acestea, importanţa Futur­is­ sub numele de Futurismul Secund, care Bucureşti, 2014, 418 p.
mului nu poate fi deloc negată. A avut un se încheie aproape de anul 1944, când tenţă/Supplemento di esistenza, Ed.
efect eliberator asupra atâtor diverse medii Marinetti a murit. În acest al doilea val • Joseph H. Campos II şi Cătălin Ghiţă, Măiastra, Târgu-Jiu, 2014, 134 p.
domină artişti noi – precum pluritalentatul At the Nexus of Fear, Horror and • Dialogul Vântului cu Marea. Nina
pictor Fortunato Depero – şi arta în sine Terror: Contemporary Readings, Inter- Cassi­an în conversaţie cu Carmen Fi­
devine mult mai benignă, coerentă şi Disciplinary Press, Oxford, UK, 2013, ran, Ed. Cărţile Tango, Bucureşti, 2014,
decorativă. XII+164 p. 176 p.
Este frapant cât de datată în timp • Mircea Dinutz, Arcade critice, Ed. Pa­
ne apare astăzi pictura şi sculptura din • Vladimir Nabokov, Foc palid, Ed. llas Athena, Focşani, 2014, 140 p.
epoca eroică a Futurismului. Lucrările Polirom, Iaşi, 2014, 280 p. • Ernesto Sabato, Tunelul, roman, Ed.
par aproape nişte satire la Modernism, ori Humanitas, Bucureşti, 2012, 160 p.
un fel de „Modernism pentru începători“. • Mircea Bănuţ, Întoarcerea fratel­ui risi­ • Dumitru Gherghina, Între pământ şi cer.
Aces­t­ e picturi Futuristice timpurii ale pitor, Ed. Europress , Bucur­eşti, 2014, Povestea unei serafice iubiri, roman, Ed.
lui Russolo, Balla, Umberto Boccioni şi 120 p. Autograf MJM, Craiova, 2014, 146 p.
Gino Severini ilustrează, ca stil, un fel
• Lavinia Pintea Tatomir, În umbra lui
Adrian Pintea, Ed. Cărţile Tango, Bu­

Fortunato Depero – Zgârie-nori şi tuneluri

16 Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 Scrisul Românesc Eseu

Scrisori Deyan Ranko Charles James: Dincolo de modă
din
Brashich
America
Creatorul, arhitectul şi inginerul rochiilor şi a robelor erotice

Muzeul de Artă Modernă fi menţionat pe James, în timp ce Dior, Dincolo de modă nu este doar o expozi­ Portretul lui Charles James de Cecil Beaton – 1932
a rupt convenţia cura­ Chanel, Balenciaga şi Saint Laurent au ţie de artă; este o „instalaţie“ care te ţine
torială, atunci când a fost adesea vehiculaţi. Cum a scăpat cu sufletul la gură, un fenomen relativ nou o femeie, trebuia să fie „funcţională şi,
stabilit un Departament de Arhitectură atenţiei mele? A căzut între fisuri, punctul în lumea muzeelor. Abia închisă, expoziţia fiind funcţională, extrem de sexuală“.
şi Proiectare care evidenţia obiecte de de vârf al carierei sale a fost cu mult Gaultier de la Muzeul Brooklyn a fost un Un număr din rochiile sale imită forma
consum şi in­dus­triale drept „artă“, cum înainte de interesul meu pentru modă, iar exemplu bun, oferind creaţiile sale pe umană şi sunt erotic graţioase. Există o
ar fi un Jaguar decapotabil roşu rubin proiectele sale servesc în cercurile înalte manechine robotizate, „cu feţe interactive rochie portocalie declarată a fi „inspirată
din clasa E, sau ceasul complet negru al ale societăţii, cu siguranţă, nu în mediul create prin proiecţii audiovizuale de înaltă de o retrospectivă Georgia O’Keefe la
Muzeului Movado. Ca să nu fie mai prejos, meu. Timpul a trecut peste el şi nu a ajuns definiţie“, completate de accesorii, schiţe, Muzeul de Artă Modernă din 1946“. Cele
Muzeele din New York, Metropolitan şi în atenţia mea până în ziua de azi. costume de scenă, fragmente din filme, două contrastante ţesături de mătase încă
Brooklyn, au preluat şi ele valorificarea precum şi fotografii. complementare se alătură într-o viziune
modei ca artă. Expoziţia lui Alexander Charles James a fost fiul unui ofiţer al romantică a organului sexual feminin,
McQueen de la Metropolitan din 2011, Armatei Britanice şi al unei moştenitoare Trebuie să împarţi expoziţia James ca picturile cu orhidee ale lui O’Keefe.
Frumuseţea sălbatică, a avut mai mult de bogate din Chicago. El a ajuns ca mulţi în trei abordări curatoriale distincte, dar Această imagine erotică elegantă este
650 000 de vizitatori, în timp ce expoziţia din clasa privilegiată de la Harrow, acea legate între ele. Lucrările lui de artă pură salvată de un tratament minimalist, dar
de la Muzeul Brooklyn a lui Jean Paul seră privată de şcoală, prieteni cu Evelyn sunt reprezentate prin 15 creaţii, „rochiile categoric al liniei bustului.
Gaultier De pe Trotuar pe Podium a atras Waugh, Francis Cyril Rose, Stephen de bal cele mai extraordinare care formează
evenimente mondene şi mii de vizitatori. Tennant, „aristocratul britanic outré“, şi un tur de forţă de capodopere asemănân­ James a invocat forme naturale pentru
Cecil Beaton, fotograf de modă şi distins du-se unui crâng de arbori exotici“. Arta celelalte creaţii ale sale, folosind trifoi
Rochie de bal în formă de trifoi – 1946 cu PremiulAcademiei. Educaţia sa formală cu patru foi, fluturi şi chiar lebede. A
a ajuns la un final brusc, atunci când a fost Rochie Taxi – 1932 utiliza, de asemenea, artefacte, umbrele şi
Există un nou spectacol în New expulzat de la Harrow pentru o „escapadă paraşute, ca puncte de pornire. Întotdeauna
York: Charles James: Dincolo de mod­ ă, sexuală“. Viaţa lui homosexuală nu a fost lui pură este sporită de modern, vrăjitorie a început cu o culoare drept bază, dar mai
retrospectiva prezentată recent la inau­ pe placul părinţilor. Deschiderea unui digitală, demnă de filmele Harry Potter apoi geniul său în arhitectură şi inginerie
gurarea Centrului de Costume Anna Win­ magazin cu pălării unicat outré de damă din prezentate în moda multimedia, fiecare ieşea la iveală. Sunt total ignorant în aceşti
tour de la Muzeul Metropolitan, care se Chicago, la vârsta de 19 ani, o infracţiune „cu propriul ecran de proiecţie cu animaţii paşi, – cusături, manipulări asimetrice de
poate viziona până pe 10 august 2014 atât împotriva probităţii cât şi a clasei, a analitice“. Ştiinţa, în partea de arhitectură material necesare pentru a obţine rezultatul
şi, pentru totdeauna, de pe Internet. „Ci­ condus la ruperea totală a legăturilor de şi de inginerie a creativităţii sale, se ex­ final –, dar se spune că numai un geniu „ar
ne naiba a fost Charles James?“, am familie şi l-a condus pe un drum ca un plică prin şase machete digitale de putea imagina un model complex în trei
întrebat-o pe soţia mea atunci când am rollercoaster sălbatic, făcând naveta între dimensiuni reale care detaliază structura dimensiuni învelit direct pe corp“.
primit invitaţia la avanpremiera rezervată Paris, Londra şi New York, petrecând rochiei „până la dezosare şi cercuri“.
presei. Cariera lungă de o viaţă a soţiei cu cei din înalta societate precum Cecil Contextul istoric este asigurat de un tezaur Preferata mea, rochia Taxi, o rochie
mele a fost petrecută în lumea modei, Beaton, Evelyn Waugh, Virginia Woolf de materiale de arhivă recent achiziţionate simplă neagră, este un alt exemplu supus
dar în toţi aceşti ani, nu-mi amintesc să-l şi iubitul ei, Lady Vita Sackville-West expuse public pentru prima dată. James erotismului, o armă sexuală complet
şi alţi membri din mediul Bloomsbury. a fost convins că moda, cel puţin pentru funcţională. Proiectată în 1929, ea se
Apoi, înapoi în Statele Unite, înainte şi încadrează „în jurul corpului fixat cu
după Al doilea Război Mondial, James s-a agrafe bachelită, astfel că o femeie ar putea
bucurat de o perioadă de normalitate cu o aluneca în ea în timp ce se află pe bancheta
soţie şi doi copii, dar şi o gaşcă de clienţi din spate a unui taxi“. Elaine Louie, editor
bogaţi, inclusiv stripteuza Gypsy Rose al revistei „Direcţiilor de artă“, comenta:
Lee. Pentru ultimul deceniu al vieţii sale, „Cea mai frumoasă şi mai erotică rochie.
el a fost ca o balustradă pustnică amară Materialul alunecă pe corp, abia în contact
împotriva desconsiderărilor filistinilor de cu pielea. Aerul circulă între corp şi rochie,
pe Seventh Avenue şi a modei, Elizabeth aşa că atunci când mătasea atinge pielea
Arden, Halston, Diana Vreeland, locuind în răspăr, se simţea ca o mângâiere. Sunt
singur în sărăcie în Hotelul Chelsea din în extaz. Sunt eu.“ Cristobal Balenciaga
New York şi murind de pneumonie în spunea: „Charles James nu este doar cel
1978. Viaţa lui a fost ca un rollercoster, mai eminent couturier american, dar şi cel
ţintind spre perfecţiune, dar tot timpul la mai bun, şi singurul care a crescut Haute
marginea dezastrului. A cunoscut succesul Couture de la forma de artă aplicată la
mondial, dar a lăsat în urmă creditori plini forma de artă pură.“
de resentimente, falimente în serie, litigii
aprinse şi impozite neplătite la IRS şi
sechestre.

Traducere de Răzvan HOTĂRANU

Eseu Scrisul Românesc Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 17

Despre singurătate se vorbeşte în şoaptă. Un Carmen FIRAN
şarpe strecurat sub zidul casei. O linişte
ţiuitoare mai lungă decât veacul. Un gol Singurătate
imens în stomac. Imaginea dezolantă a stepei. Nu deşertul,
– deşi se spune că nu e bine să ţii cactuşi în casă pentru Treizeci la sută din populaţia Americii suferă de Maidanul a fost înlocuit cu jocurile electronice.
că ar aduce singurătate, – deşertul are culori magice, o singurătate, conform unui studiu făcut de UCLA. Creierul Adolescenţii se simt singuri, unii refuză chiar să mai
pustietate tonică şi mistică deopotrivă. Ca un schit în vârf e afectat, la fel sistemul imunitar, viaţa se scurtează.
de munte locuit de un pustnic despre care nu-ţi vine să Singurătatea şi tristeţea nu mai sunt azi văzute ca reacţii comunice, se închid într-o capsulă surdă şi mută de unde
spui că e singur, ci că se află mai aproape de Dumnezeu. emoţionale la anumite situaţii trecătoare, ci condiţii contemplează absenţa. Refugiul în droguri şi alcool pare
Singurătatea sperie. Un monstru ascuns în creier. mentale. Există în studiile de azi conceptul de singurătate o salvare de moment care anesteziază simţurile în derută.
Pe vremuri singurătatea avea blândeţea melancoliilor, cronică sau genetică, pe lângă cea reactivă, apărută în Nimeni nu mai vorbeşte de dragoste, ci de sex. Pornografia
cu foşnet discret de frunze uscate, cu nostalgii ca păpădiile urma pierderii cuiva drag sau a pierderii încrederii de sine, ia încet locul sărutului furat pe sub teii înfloriţi. Dar cine
strânse în pumn, cu ploi tăcute de toamnă. În singurătate produsă de un anumit eveniment. mai poate distinge diferenţa în asaltul vizual venit prin
ştiai ce să faci. Unii citeau o carte, ascultau un disc, site-uri tot mai perverse?!
aveau ocazia să se reculeagă, ori să înţeleagă rosturi ale A te simţi singur nu e totuna cu a fi singur. Poţi
lumii. Singurătatea nu avea nimic toxic sau opresiv, era să nu fii singur, dar să te simţi singur, cu tine însuţi, în Profesionistul din marile oraşe este un alergător de
mai degrabă un timp de meditaţie şi purificare. Asta şi cuplu, în familie, în societate, în mijlocul mulţimii. Poţi cursă lungă, de multe ori condamnat să fie singur din lipsă
pentru că între oameni se comunica altfel, existau relaţii să te simţi singur pe lume, cu o sută de rude şi prieteni, de timp, victimă a lumii rapide şi rapace, unde pentru a face
de prietenie şi de familie parcă mai solide. Timpul curgea neînţeles, golit şi rejectat. Teama de singurătate poate face faţă competiţiei îşi sacrifică viaţa personală. Îmi amintesc
mai tihnit. Succesul financiar sau competiţia nu ajunseseră ca partenerii unui cuplu, mai ales la o anumită vârstă, să cum într-o sâmbătă seara am trecut prin faţa unei săli de
măsuri draconice de evaluare a statutului social. Stresul rămână în relaţii nepotrivite sau dăunătoare. „Rău cu rău, fitness în Manhattan. Prin geamurile mari luminate femei
nu-şi arătase colţii. dar mai rău e fără rău“, se spune. Singurătatea poate fi însă şi bărbaţi tineri alergau pe aparate, fiecare cu singurătatea
Chiar dacă în România copilăriei şi tinereţii mele o alternativă sănătoasă, o salvare dintr-o relaţie vicioasă. lui. O tristeţe copleşitoare ieşea din trupurile lor transpirate,
viaţa era austeră, alterată de o realitate politică absurdă, Poţi aprecia singurătatea ca pe o adiere de vânt proaspăt din ochii lor fixaţi pe ecranele televizoarelor care le ţineau
singurătatea era singulară şi nu fenomen de masă, nici nu când ieşi dintr-o legătură sufocantă care poate salva de urât în timp ce ei pedalau în gol. Noroc cu reţeaua de
provoca tulburări de personalitate şi depresii ca în lumea aparenţe, poate oferi un statut social sau o siguranţă, dar socializare pe Internet. Prieteni? Nu 2, 5, sau poate 7, ci
de azi. Cuvântul alienare nu exista în vocabularul obişnuit. sugrumă libertatea sau îţi înghite aerul vital. Pentru cel care 700! Graţie Facebook-ului poţi avea în cel mai scurt timp
Se vorbea de alienare mentală, dar în niciun caz de una nu are o pereche sau o familie, singurătatea e opresantă, şi mii de „prieteni“. Persoane pe care le-ai întâlnit undeva,
socială. Sunai un amic şi ieşeai la o bere, (taifasul era devine şi mai insuportabilă de sărbători, în weekend, sau în cândva, sau niciodată, şi de care cel mai frecvent singurul
terapeutic), sau dădeai buzna peste un vecin, o rudă, cine vacanţe. Probabil că Edvard Munch a ilustrat cel mai bine lucru care te leagă este un like dat postărilor. Cu cât mai
se nimerea, şi în fum de ţigară şi aburi de cafea, vorbeai singurătatea în Strigătul. Da, Singurătatea aceea e urâtă. mulţi prieteni, cu atât mai multe postări şi mai multe like-
şi te răcoreai. Comunicam prin cuvinte şi gesturi, prin Se şi spune atunci când îţi petreci timpul cu cineva care e uri. Poţi să-ţi petreci ziua întreagă pe Facebook pretinzând
căldura atingerii, care pe vremea aceea aveau forţă. Şi singur, că „îi ţii de urât“. că ai comunicat. Poţi chiar pretinde că ai normă întreagă pe
ţineau de cald. Facebook, slujbă costisitoare, pentru că îţi mănâncă timpul
Sunt multe forme şi feluri de singurătate. Aleasă vânzându-ţi iluzii, până şi ele virtuale.
Edvard Munch – Strigătul, 1893 sau impusă. Linişte sau zgomot infernal. Libertate sau
cuşcă. Dar multe dintre aceste sensuri se pierd sau sunt Sondajele şi studiile vin cu alte paradoxuri. Cu cât
Singurătatea de azi are stridenţe metalice, ţiuitul distorsionate în lumea noastră rapidă şi devoratoare. Pe cineva e mai singur, cu atât are mai mulţi prieteni pe
camerelor pustiite, agresivitatea unei sperietori închise vremuri un singuratec era considerat misterios, interesant, Facebook. Cu cât socializează mai mult virtual, cu atât
în spaţii ostile care sufocă. Pe vremuri, din singurătate se şi era respectat, azi e suspect, e compătimit, şi trimis să se însingurează mai mult. Iar sentimentele de frustrare
putea construi ceva, în singurătate se putea ajunge undeva. se trateze. Un studiu făcut în America pe parcursul a zece şi nefericire se accentuează. Dacă membrul reţelei de
Acum, aici, singurătatea goleşte, este principala cauză a ani arată că singurătatea poate fi contagioasă. Dacă stai în socializare are o viaţă goală sau austeră, dacă se confruntă
anxietăţii, insomniilor, depresiilor, abuzului de droguri şi preajma unui om cu simptomele singurătăţii, ai peste 60% cu dificultăţi materiale sau psihologice, atunci postările
substanţe chimice. În scaunele psihiatrilor, psihologilor şi şanse să ajungi ca el! Adică un om singur e un om singur. prietenilor care se bucură de o viaţă bogată în evenimente,
terapeuţilor se aşază tot mai mulţi oameni de diverse vârste Doi oameni singuri sunt doi oameni singuri. Nu le-ar trece activă profesional şi sentimental, sau fotografiile din
care încep prin a-şi descrie angoasele invocând pe primul prin cap să se apropie, să comunice, să se împrietenească, vacanţe glamuroase, trezesc invidii, amplificându-i
loc singurătatea. Iar de la singurătate la tristeţe e un pas să-şi salveze singurătatea într-un parteneriat. Şi dacă tristeţea şi singurătatea. Dacă Internetul şi Facebook-ul îşi
mic. Şi unul la fel de mic de la tristeţe la depresie. singurătatea e contagioasă, poate să apară curând şi numără performanţele în rapiditatea de a răspândi ştiri şi a
un vaccin împotriva singurătăţii. Un milion de oameni trezi conştiinţe, (ca în cazul Primăverilor arabe ori crizelor
Tristeţea ar fi o stare normală în ecuaţia unei vieţi. singuri sunt o afacere foarte rentabilă pentru corporaţiile din diverse părţi ale lumii), nu se poate mândri cu salvarea
Doar că a ajuns să fie diagnosticată într-o lume care pune farmaceutice. individului de singurătate.
etichete şi dă reţete pentru orice. Tristeţea accidentală e
considerată o condiţie patologică, tratată radical cu pilule Peste 19 milioane de adulţi americani sunt în fiecare Un tânăr şi-a invitat cu surle şi trâmbiţe toţi prietenii
în urma cărora nu mai plângi, dar nici nu mai ştii să râzi. an diagnosticaţi cu depresie. Principalele simptome: sin­ de pe Facebook la ziua lui de naştere. Peste 600, răspândiţi
Sensibilitatea e blocată în ambele sensuri. Scopul e să te gurătate, tristeţe şi nefericire. La aceştia se mai adaugă în mai multe oraşe. La petrecerea organizată într-un
scoli din pat, să te duci la serviciu, şi să funcţionezi automat milioane de copii şi adolescenţi diagnosticaţi cu tulburări de apartament de două camere, au apărut doar doi. Dar ceea
într-o lume care îţi dă totul de-a gata. Şi comodităţi, şi personalitate ori psihice. Motivele ar fi stresul, competiţia, ce contează sunt aparenţele, imaginea, bravada etalată în
formule. Şi gânduri, şi pastile. Nu e bine ca singur fiind, să tensiunile din familie şi societate, adicţii de tot felul, şi, cyberspaţiu. Relevant să fie ce trăieşti cu adevărat, sau
începi să gândeşti pe cont propriu. Specialiştii îşi fac, pe din nou, sentimentul de singurătate, care mai înseamnă şi ce pretinzi şi proiectezi în afară? Se pare că Facebook-
bani buni, datoria. Iar corporaţiile farmaceutice prosperă. însingurare, şi înstrăinare, şi alienare, un crescendo toxic în ul serveşte bine o lume axată pe învelişul strălucitor
Apar noi sindromuri ale stresului şi tristeţii clinice, noi care individul rămâne suspendat ca un acrobat pe sârmă la al formelor goale în interiorul cărora stă ghemuită sin­
diagnostice şi, fireşte, noi pastile, pentru „sindromul inimii mare înălţime. Pământul e prea departe iar cerul inaccesibil. gurătatea. Dar se comunică mai mult ca niciodată. Oamenii
rupte“ sau al „picioarelor neliniştite“... Nu îi rămâne decât să galopeze derutat şi înspăimântat în vorbesc continuu. Pe stradă, în maşină, în trenuri, în pauză
gol pe sârma subţire, de unde oricând se poate prăbuşi. Din la spectacole, la restaurant, pe plajă. Unii par chiar că
când în când apare la ştiri câte un actor, câte un star găsit vorbesc singuri. Cu voce tare.
mort din supradoze, şi pentru două zile societatea pare
tulburată de groapa în care a căzut, după care lucrurile intră Recent am citit însă confesiunile nostalgice ale unui
în normal şi alte reţete şi alţi traficanţi sunt lăsaţi liberi să tânăr, sub titlul Tehnologia mi-a ruinat viaţa. Deplângea
trateze singurătatea celor ştiuţi şi neştiuţi care vor colapsa timpurile când comunicarea însemna atingere reală, întâlniri
cu un ac în venă sau reţetă pe noptieră. reale, în care partenerii se priveau în ochi, îşi puteau simţi
parfumul, relaţionau, studiindu-şi expresii, gesturi, emoţii.
Copiii se simt singuri. Şi în marile oraşe, şi în cele mici. Rapiditatea şi eficienţa comunicării de azi prin emailuri şi
Părinţii pleacă dimineaţa la lucru şi vin seara, cărându-şi text messages e lipsită de afect, de participare, învăluită
fiecare în spate propriul său rucsac cu singurătate. Bunica într-o răceală impersonală. Fiecare alunecă singur pe mici
a fost înlocuită cu o doică de ocazie din Caraibe. Natura aisberguri într-un ocean de gheaţă trimiţându-şi unii altora
fuge tot mai departe pe măsură ce gadgeturile electronice mesaje digitale.
apar în viaţa lor de foarte devreme. Rezultate slabe la
şcoală? Incapacitatea de a se concentra? Deficit de atenţie!, Nefericirea bântuie o lume croită grandios care îşi
diagnostic tot mai răspândit, şi o doză de amfetamine e are preţul şi victimele ei. O lume care are garantat prin
prescrisă zilnic. Noţiunea de a se juca afară nu mai există. Constituţie dreptul de a-şi urmări fericirea. Iar fericirea
Afară înseamnă azi un ecran de computer sau de telefon. este o atitudine, şi nu un sentiment. O stare a minţii, ca şi
singurătatea. Salvarea poate veni doar din interior.

18 Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 Scrisul Românesc Proză

Adrian SÂNGEORZAN

Depoziţia mea

J udecătorul ne chemă pe amândoi la bară, se se învârt în jurul morţii. din jurul casei noastre, şi iarna, când afară zăpada era de
aplecă peste noi oarecum complice şi ne vorbi – Moartea cui? Sunteţi încă tineri, sănătoşi. doi metri, le puneam zilnic mâncare. Am încercat chiar să
cu voce joasă, aproape părintească. Eram parcă – Despre moarte, în general. Ca fapt inevitabil, ca comunic cu ele, dar nu le duce capul, şi dacă spun asta
la un confesional, nu într-o sală de judecată a Tribunalului ea se inflamează şi-mi spune că nu le ştiu eu limba. Dar
Civil din Manhattan. În afară de noi trei, mai era în sală datorie, dacă vreţi. Dar mai ales, la ce ni se poate întâmpla detaliile astea le-am depăşit de mult. Adevăratul scandal a
doar grefierul, care-şi pregătea meticulos acea maşinărie după, dacă asta mai contează pentru cineva. început atunci când am ajuns la om.
drăcească de transcriere, trosnindu-şi ritmic degetele
mâinilor, pentru a se încălzi. – Pentru dumneata contează? – Omul are suflet?
– Absolut! Mai ales de când sunt cu ea, pentru că ăsta – Sigur că are! Ceea ce n-am reuşit să lămurim deloc,
– Trebuie să vă atrag atenţia la amândoi, începu e subiectul ei preferat. Cel puţin în poezie! A publicat deja e dacă e vreo deosebire dintre suflet şi spirit. Iar dacă e
judecătorul, că de un asemenea motiv de divorţ n-am mai vreo 12-14 volume, nu le mai numărăm. Vă daţi seama vreuna, care e aceea? Cel puţin la capitolul ăsta nu am
auzit. Am căutat în arhivele justiţiei americane, am aruncat că pe tema asta se pot bate câmpii nemărginit. Dar e o avut divergenţe şi de comun acord am lăsat subiectul în
o privire chiar şi spre justiţia Europei, deşi nu sunt deloc mare nepotrivire între ce scrie ea în aceste poeme, foarte suspans.
interesat de motivele pentru care se despart acolo oamenii. profunde, dar triste, şi ea, cea de toate zilele, veselă, – Aţi citit ceva cărţi de specialitate? Aţi consultat vreo
Doar pentru că voi vă trageţi din partea aceea a lumii, am optimistă, mereu cu soluţia eternităţii pe buze. Cuvântul agenţie, sau pe cineva care se pricepe?
făcut-o! Nu m-am lămurit. Nu am găsit niciun cuplu care ei preferat e „deşertăciune“, cuvânt ce vine desigur din – În tonele de cărţi de spiritualitate scrise acum la
să ajungă în instanţă dintr-un astfel de motiv şi în mod deşert. Dar ea, de fapt, e mereu sus pe cămilă inventând grămadă, eu nu cred. Nu cred nici în vreun guru cu barbă
normal ar trebui să vă trimit pe amândoi la plimbare. de acolo oaze pe care doar ea le vede. Eu sunt o persoană sau ras pe cap. La început credeam în ea, dar acum ne
V-am acceptat cererea doar dintr-un singur motiv: justiţia pragmatică şi pot bate doar câmpii pe care-i văd, simt, contrazicem prea mult. Dar avem prieteni apropiaţi care
americană e curioasă. Vrea să creeze şi să înveţe din miros. Dar ea a reuşit să mă urce şi pe mine pe cămila sunt şi ei preocupaţi de subiectele astea. Aşa au şi ajuns
precedente. Iar voi doi chiar s-ar putea să creaţi unul. De aceea… certurile noastre oarecum publice. Uneori cred că-i întărâtă
aceea încă vă mai întreb dacă vreţi să vă despărţiţi. Pentru – Care cămilă? E o metaforă zoologică? împotriva mea. În mijlocul unei discuţii mă împinge în faţă,
ultima dată! – Cred că aţi înţeles, domnule judecător! Şi aşa, ani în adică, ascultaţi şi vă minunaţi, dragi prieteni, să vedeţi ce
şir, am tot crezut că am găsit oaze în care ne putem ascunde crede el despre asta şi despre cealaltă. Cam toţi acceptă
Ne-am uitat unul la altul uşor intimidaţi şi am dat şi chiar am inventat câteva în care credem amândoi. faptul că eu am ajuns pe un drum destul de apropiat de
afirmativ din cap. Scandalul a început când am ajuns la suflet! Prima ceartă adevăr, care unii cred că-i unul şi numai unul pentru toţi.
adevărată am avut-o atunci când mi-a spus foarte sigură pe – Şi adevărul nu e numai unul?
– Răspundeţi prin da sau nu! Aici nu comunicăm prin ea că suflet au nu numai toate fiinţele, dar chiar şi obiectele – Aici am mari îndoieli, domnule judecător! Să nu mi-o
semne! ce ne înconjoară. Până şi covorul ăsta pe care călcăm toată luaţi în nume de rău, dar balanţa pe care o ţine în mână
ziua? Am întrebat-o eu, ştergându-mi pe el picioarele. Şi doamna legată la ochi de la intrare, e veşnic înclinată ba
– Da, onorată instanţă! Am răspuns amândoi simultan. ea îmi spune senină şi arogantă că n-are nicio îndoială de într-o parte, ba în alta. Cred că aşa e şi cu adevărul pur, care
Deşi şi semnele sunt importante, uneori chiar mai clare de­ asta. La fel cum au şi buruienile pe care eu le tot smulg pe nu ştie să tragă egal la cântar. Nu cred că e ca la farmacie.
cât…, a încercat ea, sau poate eu. Nu mai ţin minte care. ascuns din grădină, pentru că ea a devenit atât de fanatică – Deci, nu crezi în adevăr!
încât nu mai vrea să deosebească florile de buruieni. Să nu – Ba cred! Dar cred că-i mai important să cauţi
–Ajunge!, ne puse la punct judecătorul.Aici comunicăm mai vorbim de păsări, pisica vecinei, pe care de fapt n-o adevărul, cu adevărat, nu neapărat să-l găseşti. Sunt unii
doar prin cuvinte. Iar ele se vor înregistra de-acum încolo. suportă şi aşa mai departe. E o poveste prea lungă, iar eu care cred că-l posedă, îl ţin strâns în mână şi îl arată clipind
Toate. am tot făcut compromisuri. şiret din ochi. Vorbesc despre el ca despre o maşinărie pe
– Vreau exemple! Vreau lucruri concrete, domnule! care, uite, au desfăcut-o în bucăţi şi vor să ţi-o arate până
– Pentru cine? Am întrebat amândoi. Aproape că ţipă judecătorul. la ultimul şurub. Sau mai rău, ajungi să debitezi vorbe-n
– Încetaţi cu întrebările fără rost! Aici eu dirijez – OK! De exemplu, am ajuns cu sufletul până la primate. vânt ca filosoful acela, un francez cred, care spunea că sunt
ostilităţile şi asta e curtea mea, a strigat la noi judecătorul Câinele, pisica, să zicem, am cedat şi am acceptat că au totdeauna două adevăruri, din care unul nu trebuie rostit
lovind nervos masa cu ciocănelul lui de lemn, de esenţă suflet. Se uită la tine şi parcă îţi vine să crezi asta. Trăind niciodată. Să fim serioşi! Dar până să ajungem la maşinăria
foarte tare. pe lângă om cred că au învăţat, sau împrumutat ceva suflet adevărului am încercat şi noi să dezbatem ce se întâmplă
Am tăcut şi m-am gândit că de fapt toate necazurile de la el. Am încercat să ajung la o înţelegere cu păsările cu sufletul sau spiritul nostru după ce ne ducem. Eu am
noastre au început atunci când eu m-am trezit să-mi pun dezvoltat o mică teorie a mea, oarecum instinctuală, ce-i
întrebări. Întrebări adevărate, adică din acelea care nu Grafică de Gabriel Stan drept, poate chiar primitivă, dar deloc obsesivă. Anume că
au nevoie de răspunsuri imediate. Am făcut însă greşeala omul e o fiinţă aparte pe lumea asta. Cu totul şi cu totul
fundamentală de-a i le împărtăşi şi ei. Trebuie să admit că cu altă menire pe pământ. Alta decât a pisicii, câinelui,
ea nu numai că era mai evoluată la capitolul ăsta, dar mai plantelor sau covoarelor din case. Mie îmi e clar că omul e
şi credea că a găsit deja ceva răspunsuri, ceea ce pe mine a fiinţa aleasă trimisă în viaţă cu un alt scop.
început treptat să mă scoată din sărite. – De ce numai omul?
– Înţeleg că nu vreţi să vă luaţi avocaţi şi niciun fel de – Vedeţi? Începeţi şi dumneavoastră acum! Dar sunt
alţi sfătuitori şi că vreţi să vă reprezentaţi singuri. E dreptul obişnuit. Pentru că avem conştiinţă, putem alege, ne
vostru! Ceea ce nu pricep deloc, e de ce nu vă duceţi la preocupă viitorul, abstractizăm, dezbatem, ceea ce facem
primul avocat de divorţuri, care v-ar putea despărţi simplu, şi acum, în această curte. Nişte animale s-ar sfâşia între ele,
pentru 400 de dolari. Asta dacă nu aţi avea nimic de sau doar şi-ar linge rănile... Dar ea, vedeţi dumneavoastră,
contestat! Dar voi vă încăpăţânaţi să credeţi că fiecare are crede că omul e într-un fel ca toate celelalte fiinţe. Prea
dreptatea de partea lui, de parcă dreptatea ar atârna ca un multă democraţie spirituală cred că strică. Te ţine departe
hoit doar de-o parte sau alta a balanţei. Aţi văzut femeia de miezul vieţii şi al înţelesurilor. Ea crede că sunt complet
legată la ochi, cea de la intrare? Aţi văzut-o, nu-i aşa? greşit! Mă tratează de parcă m-ar fi scos dintr-o peşteră în
Deci, vă menţineţi pe poziţie? care înainte de-a o cunoaşte pe ea, vânam lilieci cu bâta.
– Da, onorată instanţă! Am răspuns pe două voci. Iar acum de ce credeţi că mă acuză? Taman de elitism!
– Atunci putem începe! Aş dori să stau de vorbă cu Asta dacă tot am îndrăznit să ies la lumină şi am dat de
fiecare în parte. alte unelte, ba mai mult, uite că îndrăznesc să dezvolt şi
Depoziţia mea. eu o teorie personală. Tocmai ea vorbeşte de e-li-tism,
– Sir! A început judecătorul şi avea să fie pentru prima după ce-l practică din copilărie, când în loc să se joace
şi ultima dată când avea să mă numească Sir şi nu cred cu păpuşile îi citea şi conspecta pe vechii greci! În cazul
că din lipsă de respect. Aş vrea să ştiu de unde şi când au meu e vorba, bineînţeles, de un elitism dezgustător, izvorât
început adevăratele disensiuni dintre dumneata şi pârâta, a din necunoaştere şi bâjbâială. Când o încolţesc şi nu mai
continuat el. are argumente, îmi spune că nu sunt încă pregătit pentru
– Domnule judecător. Vă rog să n-o numiţi pârâtă adevărata cunoaştere.
pentru că eu nu sunt aici nici s-o pârăsc, nici s-o denigrez.
Eu vreau doar să mă eliberez de-o anumită presiune care (Fragment din povestirea Un divorţ)
s-a creat între noi şi care a devenit insuportabilă pentru
mine. Am să încep spunându-vă că am avut peste 10 ani Continuare în numărul viitor
cea mai fericită căsnicie. Până acum 7–8 luni, când am
ajuns la un punct peste care mi-e greu să trec. Nu-l pot
numi un punct mort, deşi multe dintre divergenţele noastre

Proză Scrisul Românesc Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 19

Continuare din p. 32 Călătorind cu Flyingmonk Radu POLIZU

Tibet

M-am întors la hotel să-l iau pe David, umplut cu rachiu şi oferit lui Mahakala. Povestea dura mai kong-urilor, cuptoare în care se ardeau mirodenii oferite
un amic pe care-l cunoscusem la venire mult de o oră când cădeam obosit şi dormeam până în zori protectorilor. Mă strecuram în ele şi stăteam să văd cum
şi să mergem împreună la masă. L-am când precupeţii veneau sub geam să-şi strige produsele vin pelerinii, oameni simpli din toate părţile ţării să depună
găsit stând în cap şi mi-a făcut un semn că va coborî aduse la piaţă. ofrande de unt de iac pentru învăţătorii budişti sau rachiu,
cu picioarele pe pământ din toate punctele de vedere şi chang şi bani pentru protectori. Capela protectorilor era
putem să mergem să bem o bere. Îl văzusem prima dată Zilele de aşteptare însă erau o adevărată încântare chiar la intrare aşa că erai întâmpinat de figurile fioroase
în Chengdu când barba şi părul alb şi lung asortate la explorând Lhasa şi satele din jurul ei cu David. Fusesem ale lui Mahakala, Yamantaka, Sri Devi şi alţii care te
veşmântul complet alb îl scoteau cu uşurinţă în evidenţă. efectiv acostaţi de câţiva săteni să le vizităm casele în priveau ameninţători. Lumea lor este miraculoasă şi
A doua zi l-am întâlnit în Drepung, una din mănăstirile din sate simple cu câte un templu în mijloc proaspăt pictat pe inspiră teamă, dar şi protecţie în minţile credincioşilor.
Lhasa unde în faţa mea a vindecat o belgiană care avusese dinafară. Ne invitau să bem ceai cu unt de iac al cărui gust, Dacă aveam timp dădeam o fugă la Nechung să vedem
un accident la mână şi nu-şi mai simţea degetele prinse în în ciuda efortului făcut, nu l-am putut accepta niciodată. locul de unde oracolul în transă prevestea soarta naţiunii,
ghips de mai mult de o lună. După un scurt exerciţiu ca de prorocind inclusiv ocupaţia şi soarta tristă actuală, totul în
magie adunând şi scuturând energia de pe degetele ei, fata Alte zile plecam să facem kora ce­remonială în jurul încăperi în care zeităţi înfricoşătoare te priveau din toate
a declarat cu mirare că îşi simte degetele. Pleca a doua zi şi Potalei, învârtind roţile dharmei din pereţii palatului sau direcţiile.
l-a rugat să o mai vadă încă o dată înainte de plecare. „Nu pierzându-ne în misteriosul templu Lukhang din spate ale
e mare lucru; energia i-a fost blocată; doar am deblocat-o“, cărui murale renovate recent sunt un adevărat compendiu Călugării se bucurau că venim. Stăm de vorbă cu ei şi
mi-a zis de parcă i-ar fi dat o aspirină. Aşa am aflat că era de învăţături tantrice. Potala mă fascinase la scurt timp ne plâng soarta ţării lor şi a lui Dalai Lama a cărui poză
acupuncturist din Carmel, CA că îşi închisese businessul şi după ce ajunsesem în vest. Pentru prima dată am văzut o interzisă o scot de sub ascunzători numai de ei inventate
imagine a palatului şi am stat mut de uimire în faţa ei ştiind să ne-o arate ca cea mai mare bogăţie pe care o au. Îi
Templul din Lhasa în acel moment că trebuie să ajung odată în acea lume. povestesc unui călugăr din Potala că am fost la întâlnirea
cu Dalai Lama din Central Park şi văd lacrimile în ochii
închiriase casa şi avea de gând să călătorească prin Tibet şi O adevărată călătorie în timp am făcut-o în afara Lhasei lui. „Oh. Oh what became of us!!“ („Ce am ajuns!“). Mă
India vreun an. Era vindecător şi yogin fără să vorbească spre Pabonka al cărui sanctuar este construit peste o rocă binecuvântează şi-mi mulţumeşte că m-am dus şi că i-am
mult despre asta, mai mult din modestie şi mai fusese în în forma unei ţestoase la baza căreia este peştera în care spus, dar se uită cu grijă să nu-l vadă soldatul chinez de
Tibet o dată când mersese şi în Kailash. au meditat întemeietorii Tibetului. Plimbarea de câteva la uşă. Ocupaţia este tristă şi fără soluţie, cel puţin pe
ore te duce în locuri înconjurate de chorthene albe parcă moment.
În jurul mesei din restaurantul simplu tibetan ne-am atârnate de cer cu steaguri tibetane care împrospătau aerul
adunat mai mulţi, toţi cu poveştile lor despre Tibet, Kai­ cu spiritul sutrelor răspândit de vânt. Apoi Johkang-ul, inima Tibetului şi implicit şi a Lhasei,
lash, despre înmormântări cereşti, lacuri sfinte, chinezi şi templul sfânt care are înăuntru statuia care i-a inspirat
abuzurile poliţiei locale, ritualuri şi alte aventuri, mulţi cu Lhasa este un loc de o profundă în­cărcătură spirituală. pe conducători să adopte religia, un loc de un mister
numeroase ture prin Asia. Toţi stăteau în cartierul ti­bet­an Pentru cei ce vin aici ca turişti să viziteze locurile ca deosebit, la care toţi tibetanii vin şi-l înconjoară, îl respiră,
separat în stil şi populaţie de cel chinezesc unde se află muzee poate fi chiar dezamăgitor. Dar dacă faci efortul îl venerează şi-l trăiesc. Înăuntru totul este întunecat,
marile hoteluri şi tururile organizate. să-l descoperi cu adevărat, încărcătura spirituală devine afumat, cu statui imense care te privesc de deasupra unde
evidentă etalând un întreg evantai de amprente misterioase dacă mergi dai de etaje pline de capele cu tot felul de
A doua zi i-am găsit şi pe elveţieni chiar în Snowland, şi profund mistice. zeităţi şi învăţători budişti. Încă un etaj te duce la cer, pe
hotelul în care stăteam, care au fost încântaţi să mergem acoperişul templul acoperit în aur care lucea în soarele clar
împreună în Kailash. Hans era medic veterinar fiind Nu am venit aici întâmplător. La puţin timp după ce al podişului luminând zarea în care trona la o mic­ ă distanţă
fascinat pe toată durata turului de diversitatea iacilor şi m-am mutat în New York am început să studiez budism Potala. La baza templului mă pierdeam într-un continuu
combinaţiilor de iaci pe care le întâlneam. Împreună cu tibetan. Curiozitatea latentă pe care o aveam din copilărie flux de pelerini care apărea că nu se opreşte niciodată.
Cornelia tocmai venise în Lhasa după 18 zile în circuitul a fost satisfăcută pe străzile din East Village de un călugăr Făceau prosternări în faţa templului şi continuau ore în şir
Anapurnei şi se întorceau în Nepal de unde zburau înapoi american care a studiat în India pentru 20 de ani obţinând să înconjoare templul de 108 ori sau în eternitate. Dacă te
acasă. titlul de Geshe, echivalentul unui doctorat teologic. gândeai un moment la mulţimea de costume care aleargă
Emoţia pe care o avea când vorbea despre Tibet m-a făcut zilnic în cursa de şoareci a metropolelor moderne şi făceai
Ca să înţelegi însă birocraţia şi cenzura chinezilor să-l urmăresc pentru mulţi ani ajungând să studiez această o comparaţie, aceşti pelerini arătau ca de pe o altă planetă.
trebuie să vii aici în Lhasa şi să încerci să pleci în Tibetul religie mai mult decât oricare alta. Misterul mănăstirilor Veneau din întreg Tibetul, zile şi chiar săptămâni în
de vest. Cele 5 zile necesare unei agenţii pentru a obţine tibetane obliterate de ravagiile revoluţiei culturale despre autobuze sau camioane care-i aduceau aici unde nu voiau
permisele sunt însă un avantaj pentru călătorul nerăbdător care el vorbea cu multă durere m-a fascinat şi m-a purtat altceva decât să facă această koră în jurul marelui templu,
căruia îi oferă posibilitatea să se aclimatizeze. Altitudinea către aceste meleaguri.Am găsit mănăstirile din jurul Lhasei să fie aproape de inima Tibetului. Spectacolul fascinant îl
este poate cel mai pervers pericol; te simţi bine până cazi într-un intens proces de renovare. Călugării dezbăteau în urmăream de multe ori de pe câte o platformă de deasupra
din picioare, durerea de cap este explozivă şi în cel mai curţile mănăstirilor sutrele învăţate, alţii recitau scripturi Barkhor-ului bând ceai cu David la poveşti care şi ele
rău caz eşti coborât urgent în saci presurizaţi la altitudine din cărţi făcute din benzi orizontale tipărite manual, scrise păreau că vin din alt tărâm.
mai mică. într-o limbă parcă descoperită de un antropolog norocos.
Peşteri care au fost locuri de meditaţie pentru mari maeştri;
Lhasa este la 4500 metri şi nu este locul cel mai plăcut temple care arătau mai vechi decât istoria înecate în fumul
când zbori din câmpiile Chinei sau din văile din jurul
Kathmandu-ului. În fiecare noapte mă sculam pe la ora Colocviu de francofonie
2 şi stăteam cu capul în mâini pe marginea patului să-mi
potolesc durerea de cap. Visam cum că perna îmi este S âmbătă, 31 mai 2014, a avut loc la sediul Florea Firan, fost director al liceului şi actual director
marginea unei cărămizi care-mi lasă un semn în craniu care Alliance Française – Craiova un colocviu con­ al revistei „Scrisul Românesc“,  profesoara Ortansa
devenise în semi-somnul meu craniul sacrificial folosit sacrat francofoniei. Invitaţi   de onoare au fost   Paul Dumitrescu, fost inspector şcolar, profesorii Maria-
pentru ofrande pictat cu Dakini pe care-l cumpărasem Laffont, fost ataşat cultural francez şi fondatorul Alianţei Mihaela Sârbu, Laurenţiu Cătălin Zoran, Ion Maria etc. 
în piaţa din Lhasa. Îmi vedeam în somn propriul craniu Franceze din România în 1991, profesorii universitari Întâlnirea a fost moderată de către Elena Trăilă, fostă
Adrian Cioroianu, Ion Manolescu, Marius Leştaru de profesoară la liceul menţionat, în prezent   preşedinte a
la Universitatea din Bucureşti precum şi maestrul Puiu Alliance Française – Craiova.
Manu. Aceştia au dialogat despre francofonie, sub toate
aspectele sale, cu foşti profesori şi elevi de la Colegiul Clou-ul manifestării l-a constituit  spectacolul de
Naţional „Elena Cuza“ din Craiova, precum prof. uni. sunet şi imagini Balada lui Corto, realizat de arhitectul
Cristian Ciomu, care a declarat: „Sunt aproape 20 ani
de la dispariţia lui Hugo Pratt...  Am fost invitat să reiau
un eseu pe care l-am denumit baladă dedicată legendarului
marinar Corto Maltese, eroul de benzi desenate care
a fascinat o generaţie întreagă de adolescenţi prin anii
’70, dar continuă s-o facă şi astăzi... Mi-am propus să
compun o muzică pe care să o interpretez live şi care să
însoţească o proiecţie de diapozitive, o succesiune de
imagini cu lucrări – acuarele şi fotografii cu şi despre
lumea extraordinară a lui Corto Maltese...“

Dodo NIŢĂ

20 Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 Scrisul Românesc Eseu

Revoluţia Transcendenţa şi inteligenţa
Digitală artificială: de la Holywood
şi Stephen Hawkins
Şerban
CENTEA

E ra Maşinilor a venit. Am văzut-o, am fost al inteligenţei artificiale. De la maşinile fără şofer pe întrece în inteligenţă mijloacele de control ale pieţelor
martorul ei. ... Nici acum nu ştiu prea bine cum care Google le va lansa în curând până la computerul financiare, ar putea controla cercetarea fundamentală,
de am nimerit la cinema, acum vreo două seri, Watson prin care „bunicuţa Ginni“ Rometty (din articolul ar manipula liderii şi ar dezvolta algoritmi pe care omul
tocmai pentru a o vedea, în filmul Transcendence. Să fi trecut) vrea să repună IBM-ul în avangarda tehnologiei, singur nu le va mai putea nici înţelege, nici stăpâni. Cum
fost pofta de evadare? Poate… Sau, mai probabil, regizorul de la asistenţii personali de tip „Siri“ (amestec de ghid, spune Hawkins în articolul său, prima întrebare legată de
Wally Pfister, cu un trecut de maestru al camerei şi luminilor, concierge, psiholog, ambulanţier şi poliţist) până la inteligenţa artificială este cine o va stăpâni. A doua este
care a semnat imaginea unui lung şir de „mărgărite“, de la „Cortana“ (arhetip al unor jocuri Microsoft în care creierul dacă cineva o va mai putea stăpâni.
Inception la Memento. Sau mai degrabă dorinţa de a vedea participantului este clonat) – toate se întâmplă cu adevărat
ce mai creează latura comercială a Hoollywood-ului în în jurul nostru şi nicidecum pe ecranul vreunui cineplex. Într-o logică a optimismului, experţii în teoria riscurilor
afară de Transformeri, Oameni Paianjeni, X-Meni, Iron- (Center for the Study of the Existential Risk – Cambridge sau
Meni, SuperMeni şi alţi Meni clonaţi după o noţiune atât Şi, dacă amintim de Google Now, care îţi aduce pe Future of Life Institute – MIT) încearcă să ne liniştească. În
de fragilă a binelui şi răului încât şi câinele meu – sosit din tavă tot ce pare semnificativ pentru locul unde te afli (geo­ fond, totul este SF, pentru că nici fundamentele ştiinţifice,
lumea celor care nu cuvântă – poate trece prin faţa lor cu locaţie) sau pentru personalitatea ta (profilare), sau de nici tehnologia în sine nu sunt atât de avansate cât şi-ar
alură de academician... Facebook, care încearcă să se reinventeze prin Oculus dori Hollywood-ul. Dar, de fapt, revoluţia digitală e în toi,
Ştiu bine că asta este cinematografia contemporană (realitate virtuală... de parcă ar fi fost ceva natural, vreo­ iar cursa înarmărilor promovată de mai marii tehnologiei
americană: o placă turnantă a unui entertainment facil, unde dată, în Facebook), realizăm că filmul Transcendence are actuale continuă nestingherită. Atunci când cei opt lideri
jocurile de copii şi fanteziile computerizate nu frizează semnificaţia lui aparte. El este martorul maturităţii teoriilor IT din lume (Google, Apple, Facebook, IBM, Microsoft,
meditaţia sau reveria, ci un fel de utopie tehnologică fundamentale din care izvorăşte inteligenţa artificială şi care Yahoo, Alibaba şi Tencent – ultimii doi din China) posedă
îndoielnică, saturată de maşinism şi supusă unei etici au generat deja o cursă a înarmărilor la nivel informaţional, 40 la sută din capitalizarea bursieră mondială (sursă:
în care marii jucători sunt deja angajaţi din plin. La acestea Fortune 500 companies, mai 2014) niciun institut nu îi va
echivoce. Poate că totul e o reacţie normală la un cinema s-a gândit probabil Stephen Hawkins, fizicianul paralitic,
european la fel de bolnav – cu haosul său social, cu obsesiile laureat Nobel şi celebritate a mass-mediei când a afirmat, opri să lanseze în continuare maşini fără şoferi, ochelari
sale identitare şi cu un erotic paranoic şi funebru. Deci, în „The Independent“ (mai 2014), că succesul în crearea care te hrănesc cu ştiri, asistenţi Siri care îţi dau aspirina
angoasa de pe partea stângă a Atlanticului se oglindeşte în inteligenţei artificiale – pentru unii cel mai mare eveniment de seară şi realităţi virtuale Oculus Rift în care ştim când
onirismul tehnologic plicticos de vis-à-vis. La urma urmei, în istoria omenirii – ar putea fi şi ultimul. intrăm, dar nu mai ştim când ieşim.
amândouă la fel de bizare şi de deprimante...
Dacă istoria a pendulat mereu între bine şi rău, ceea ce Este Era a doua a maşinilor. Este revoluţia lor, epoca
Dar Transcendence este un film SF şi meritul ace­ ne-a salvat pană acum a fost un sistem al valorilor, moştenit lor, şi ea a început. Creierul doctorului Will Caster din
stui curent maniheist – al cărui galon de nobleţe a prin credinţă, tradiţii şi cultură. Problema inteligenţei Transcendence există deja şi – în ciuda bunelor intenţii –
fost întotdeauna nivelul remarcabil al imaginii – este artificiale este că ea nu moşteneşte nimic, şi deci nu are va fi germenele unei noi lumi. Revoluţia digitală, ca orice
deschiderea sa către inteligenţa artificială, fără de care valori. Ea este doar o colecţie imensă de informaţie pe care revoluţie, va mătura totul, de la sistem al valorilor până la
revoluţia „noastră“ digitală nu se poate discuta. Fără a nu o mai controlăm. Deşi agerimea super-computerului ierarhie socială. Pentru că asta fac revoluţiile, ele nu aleg,
atinge vreo formă subtilă de viitorologie, fără a se apropia Watson o întrece pe cea umană – ea nu conţine în ci, cu ochii acoperiţi ca un ultim simbol al (in)justiţiei,
de Asimov sau Gernsback, el are măcar meritul de a pune miliardele sale de linii de cod nicio instrucţiune „etică“. şterg cu buretele prezentul, îşi urcă pe baricade eroii pentru
problema, şi o face într-un mod care l-a stimulat pe Stephen Nu ne putem aştepta deci ca el să aleagă între eradicarea a-i devora, pun haosul în locul ordinii pentru ca, în final, să
Hawkins să vorbească. vreunei epidemii sau promovarea ei, între oprirea vreunui pună în loc o nouă ordine, la care nimeni nu se aştepta.
măcel sau declanşarea lui. La el, beneficul şi maleficul vin
Şi de atunci, vorbeşte o întreagă lume. împreună la pachet, ca un fel de ofertă „2 pentru 1“, dând Aşa se va întâmpla şi acum: revoluţia digitală îşi va
Nimic în această de fantezie nu este o noutate, nici şanse egale mersului drept, sau derapajului. Şi atunci, care devora copiii, cu Google şi Facebook pe rol de Marat
măcar ideea. Inteligenţa Artificială, înainte de a fi Internetul este şansa noastră de supravieţuire în faţa acestei invazii şi Robespierre al noii ere – iar ordinea instaurată va fi
lucrurilor – despre al cărui Show anual v-am povestit în necontrolate de informaţie? ceva neaşteptat. Şi, cu toată probabilitatea – ne-o spun
martie – a fost un vis al lui Da Vinci. A căpătat contur atât Hawkins cât şi Hollywood-ul – nu vom mai fi noi în
pe tabla universităţilor engleze şi germane la început Statistic? Jumi-juma. control.
de secol 20, când teoria feed-backului era precursoarea Va fi „Era a doua a Maşinilor“, după cea beni­gnă a
primului germen de inteligenţă fabricată. Dar apoi, maşinismului contemporan. În cartea omonimă (The Se­ ... Ah, dar ce uşurare, filmul s-a încheiat.
conflictele europene au făcut-o să se mute în laboratoarele cond Machine Age – WW Norton, Londra, 2014), Erik Imaginea a rămas lipită pe ecran, lumea virtuală a fost
americane şi de zeci de ani lumea tot vorbeşte de sisteme Brynjolfsson şi Andrew McAfee afirmă că digitizarea o invenţie iar actorii, băieţi simpli ca şi noi, au trăit în acest
autoregulatoare, de redefinirea proceselor naturale, de vieţii noastre va veni mai repede decât credem, prin efectul cataclism închipuit doar preţ de vreo două ore, pentru a-şi
ADN şi roboţi programaţi. Realitatea lor ne înconjoară Moores (dublarea avansului tehnologic la fiecare 18 luni) câştiga o pâine şi a ne distra cu balamucul lor. ... Dar,
de mult, de la genetică şi medicaţie până la maşina „Alba şi că în curând vom suferi o criză datorată masei critice odată ajunşi în stradă, ne vom lua telefonul „Smart“, vom
Lux“ din colţul băii, care ne convinge – măcar ea – că de super-informaţie. Aceeaşi viziune distopică o are şi comanda o pizza prin SMS, vom conversa pe Twitter cu
niciodată nu ne vom mai duce să ne spălăm rufele la râu. Stephen Hawkins, care bănuieşte că în calea dezvoltării prieteni închipuiţi, vom plăti parcarea cu bani electronici,
Dar problema vine când frontiera acestor roboţi informaţiei „ca o cangrenă“ nu mai poate fi pus niciun vom analiza bursa şi vremea pentru mâine şi, obosiţi după
programaţi e trecută, mecanicismul de ieri devenind stăvilar. o zi grea, ne vom culca în singurătate, căci prietenii-s doar
obiectul inteligent şi autonom de azi. Prin aceste „lucruri“ Fizician cu intelect prodigios, Hawkins a fost învăţat să pe Facebook, iar familia doar pe Instagram. Şi, poate,
pe care internetul le conectează – şi al căror embrion, vadă în jurul lui un anumit tablou al elementelor, o anumită adormim citind într-o revistă de cultură, în format PDF –
telefonul „Smart“, îl purtăm în buzunare – percepţiile ne secvenţă a particulelor, o anumită logică a atracţiilor şi evident, cine mai dă 3 lei pe o revistă „de hârtie“? – cum
vor fi alterate, gusturile ne vor fi reeducate şi tot mai multe respingerilor. Teama lui: că informaţia nu e fizică. Ea nu are vreun obsedat al normalităţii îşi încheie articolul citând din
parcele din teritoriul vital al eu-lui nostru vor fi cucerite. nici particule, nici forţe să o condiţioneze. Gândul nostru Vernor Vinge şi din a lui carte The Coming Technological
Filmul este o poveste despre primatul inteligenţei şi – ca şi al eroului din Transcendence – fabrică informaţia Singularity:
sacrificiu, despre intuiţii şi percepţii şi – în final – despre fără oprire, aşezând-o pe diverse straturi şi ierarhii chiar „Within thirty years, we will have the technological
un dezechilibru provocator. O istorie a unui conflict între şi în somn. Rezultatul este atât de intangibil încât se means to create superhuman intelligence. Shortly after, the
om şi tehnologie, care începe să fie credibilă căci realitatea creează „vortex-uri“ care, precum nişte „tornade“ virtuale, human era will be ended.“
din jurul nostru o susţine, prin progresul tulburător diseminează informaţia... în ea însăşi, aşa cum adevăratele
înţelesuri ale unei cărţi au fost aruncate de autor nu numai
în rândurile scrise, ci mai ales printre ele.
Este ceea ce informaticienii numesc Metadata: in­
formaţia despre informaţie. În straturi infinite. Este însă şi
ceea ce matematicianul şi scriitorul Vernor Vinge în 1993
– şi Stephen Hawkins în 2014 – numesc singularitate: acel
moment teoretic în care straturile succesive de informaţie
vor căpăta sens şi vector în mod independent, creând o
celulă de inteligenţă spontană. Nu va fi un simplu telefon
inteligent prin programare. Va fi o inteligenţă artificială
neprogramată.
Urmările acestei naşteri vor fi imprevizibile, iar
ambitusul schimbărilor imens. Vortexul informatic ar putea

Cronică Scrisul Românesc Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 21
literară
Gabriela RUSU-PĂSĂRIN

Tunelul – o proiecţie în abis

I mpresionant – scria Thomas Mann succint, dar Este o reflectare deformată, este tentaţia de destructurare prima dată într-o limbă străină, aceasta fiind limba română,
persuasiv despre romanul Tunelul, primul roman a imaginii, alterarea ei prin tendinţa de surprindere a şi publicat la Editura Meridiane, 1984 după ediţia princeps
al scriitorului Ernesto Sabato, publicat în 1948 în negativului, reprobabilului, urâtului interior, faţa „nefastă“ din 1835, Aesthetik des Haßlichen ) „se deosebeşte de răul
revista Sur şi apoi în volum, plasându-l astfel pe autor în a unei realităţi interioare construite intenţionat pentru unei singure pasiuni, al unei ticăloşii particulare, al unui
galeria scriitorilor argentinieni remarcabili ai secolului XX: refularea sentimentelor contradictorii ale pictorului. Este afect trecător, prin aceea că urăşte binele din principiu
Jorge Luis Borges, Julio Cortázar, Adolfo Bioy Casares. influenţa nefastă şi ireversibilă a răului, iar imaginile (s.a.), făcându-şi din negarea sa un scop absolut şi aflân­
Reeditarea în 2012 a romanului la Editura Humanitas proiectate sunt urâţite de percepţia acestei autorealităţi du-şi satisfacţia în provocarea suferinţei şi a nenorocirii“.
reprezintă un gest cultural de repoziţionare în prim plan a susţinute de autocomunicare. Nevoia de comunicare este Personajul lui Ernesto Sabato nu este dominat de răul
reperelor fundamentale ale literaturii universale. explicit consemnată şi motivează atitudinea negativă, diabolic, dar nici doar de cel al unei singure pasiuni, gelozia.
Roman al lucidităţii extreme, El nu urăşte binele din principiu. Din contră, Juan Carlo
care extrapolează iremediabila anticipând tragedia: „păru că-mi caută ieşire prin „fereastră“. Cea care îi catalizează răul,
singurătate a fiinţei umane, Tunelul întinde o punte; am simţit însă că slăbiciunea este Maria, ea îl determină să-şi exteriorizeze
va fi apreciat şi de Albert Camus: e o punte vremelnică şi fragilă, răul din tunel. Ea este singura care i-a înţeles arta, adică
„Îi admir duritatea şi intensitatea“. atârnând peste un abis.“ Totul este singura care l-a conştientizat de slăbiciunea sa, de răul
Protagonistul romanului, pictorul însă anticipat: Maria la mare, pe unei pasiuni, făcându-l mobil al crimei pasionale. Este la
Juan Pablo Castel, reaminteşte de stâncă reconstituie imaginea din antipodul poveştii lui George Sand din Fadette. Fadette
Meursault din romanul Străinul tablou. De fapt, Maria se văzuse pe îl conştientizează pe Sylvain de slăbiciunea sa (tiranic
prin aceeaşi atitudine exacerbată sine în imaginea picturală. Clipele cu cei din jur, sentimental, egoist). Bărbatul încearcă să
de izolare şi dispreţul manifest de comunicare erau efemere (ca o uite iubirea pentru Fadette, pleacă şi participă la războiul
pentru lumea în care trăieşte, ferestruică în tabloul Maternitate). napoleonian. Astfel se salvează. Fadett îl salvează. Maria
o lume care nu-l va înţelege Momentele de atracţie fizică se îl reîntoarce pe Juan Pablo în tunelul incertitudinilor, al
niciodată, rămânând un străin cu sfârşesc matern (el pune capul geloziei care orbeşte, al beţiilor care îl depersonalizează
sine şi cu lumea. în poala ei, gest din copilărie, prin atitudinea sa de alimentare a sentimentului de gelozie
Romanul lui Ernesto Sabato posibilă explicitare psihanalitică şi a refuzului comunicării. Soarele pentru Juan Pablo Casel
este existenţialist, de un tragism a picturii Maternitate). Gelozia este un soare negru. „Cuvântul nocturn era, poate, cel mai
impresionant prin naturaleţea va atinge cote paroxistice şi Juan apropiat de Maria“. Este o receptare a lumii şi a iubirii
cu care sunt derulate secvenţele Pablo, bănuind că Maria este din atmosfera tunelului, o trăire acutizată a universului
ce recompun un destin tragic în cameră noaptea cu vărul său interior, este o proiecţie în abis. Prin uciderea Mariei
asumat, pentru că „fericirea e Hunter, o ucide. Apoi va rătăci pe rămâne un singur tunel „întunecos şi singuratic: al meu“
înconjurată de durere“ (p.127). străzi, sub anestezicul bahic şi se – recunoaşte Juan Pablo Casel. Rămâne convingerea:
Pictorul Juan Pablo Castel o va preda, mărturisindu-şi crima. „suntem fiinţe mărunte, năpădite de urâţenie“. De aceea
întâlneşte la vernisajul expoziţiei pictorul, caracterizat de senzualitate introspectivă, se
sale personale pe Maria Iribarne „Între anumite crâmpeie din regăseşte numai în spaţii deschise. Aceasta este „fereastra“
şi o remarcă pentru că a fost Brahms şi o cloacă există pasaje din pictura „Maternitate“. În tunel este orb. Orb este şi soţul
singura care a privit cu insistenţă subterane tainice şi tenebroase“. Mariei, Allende, Juan e orb de gelozie şi, ca o premoniţie,
o pictură, care avea într-un peisaj Este afirmaţia care îndreptăţeşte romancierul însuşi îşi va pierde vederea spre finalul vieţii,
marin o fereastră, simbol al unei posibile evadări dintr-o perspectiva noastră de analiză: nu înainte de a deveni pictor. Din această dualitate a
lume a contemplaţiei. Maria va fi considerată singura tot ce este frumos atinge urâtul percepţiei frumos-urât, din această recădere în abis prin
care l-a înţeles pe artist şi, din acea clipă, protagonistul din subconştient, iar acesta va umbri frumuseţea efemeră conştientizarea culoarelor care „erau tot paralele“ (eşecul
construieşte tensionate scenarii pentru a o întâlni şi a-i a unui peisaj, personaj sau poveste de viaţă. Funcţionează comunicării) Ernesto Sabato concepe un roman memorabil
mărturisi dorinţa de a fi împreună. Află că Maria este principiul vaselor comunicante. Dominant rămâne urâtul despre urâţenia spirituală exteriorizată prin neputinţa de a
căsătorită şi circumstanţele îl îndreptăţesc să creadă că din subconştient, sentimentul de trăire a clipei prin durere, ieşi din tunel, din lumea obsesiilor, a refulărilor. Rămâne
are şi relaţii extraconjugare. Romanul de dragoste devine gelozie, sentimentul că se produc aglomerări sufocante, totuşi, ca o salvare a tragicului cu deznodământ incert,
treptat un roman al obsesiilor care se va sfârşi cu uciderea care generează imposibilitatea comunicării. „tristeţea în faţa frumuseţii“.
Mariei. Semnificaţia titlului este arborescentă. Tunelul este
Ernesto Sabato construieşte romanul din perspectiva lu­mea tenebroasă a pictorului (creatorului!) însingurat.
persoanei I, confesiv, protagonistul mărturisind că scrie La antipod se situează fereastra, liantul cu lumea fru­mo­
romanul din închisoare pentru a-şi recunoaşte vina şi sului, a emoţiei dragostei, a inefabilului. Dacă emoţ­ional
a-şi asuma destinul. Departe de a se asemăna cu scrierea funcţionează principiul vaselor comunicante, com­ u­ni­
lui Patrick Suskind, Parfumul, cu subtitlul „Istoria unui caţional lumile (tunelurile) sunt paralele. S-ar fi putut
sinucigaş“, Tunelul lui Sabato este o incitantă pledoarie in­ter­secta prin întâlnirea de pe stânci, moment al con­
pentru imposibilitatea comunicării şi resimţirea acută fes­ iunilor degenerate în gesturi materne, prin „ieşirea
a acestui sentiment al nedepăşirii unui spaţiu interior, prin fereastră“. Se interpun însă blocajele comunicării
producându-se numai intracomunicarea, comunicarea cu şi se produce o cădere în abis, o recădere în tunelul –
sine, care alimentează fantasmele, îndoielile şi gelozia univers afectiv interior. Rămâne expusă partea negativă
până la paroxism, uciderea Mariei prin lovituri repetate de a personalităţii, ceea ce este urât ca dominantă a unei
pumnal (reperabilă secvenţă cinematografică argentiniană). lumi refuzate. Este parcursul complexului emoţional
Funcţia memoriei este reper esenţial: „memoria e pentru spre deznodământul tragic. Este perspectiva din interior
mine precum lumina înfricoşătoare dintr-un sordid muzeu spre exterior. Este autointrospecţie psihologică şi analiza
al ruşinii“. Este cheia înţelegerii atitudinii de asumare impactului atitudinii generate de acest complex psihologic
a condiţiei tragice şi exacerbare a atitudinii justiţiare. în mediul din care se revendică personajul.
„Scriu din vanitate.“ Perspectiva rememorativă este din Romanul Tunelul este o impresionantă pledoarie pen­
spectrul negativ al complexului de vinovăţie (nu găseşte tru estetica urâtului. Friederich Schlegel, primul filo­
o motivaţie a gestului său criminal, nici al celui de sof şi estetician care s-a ocupat de categoria estetică a
sinucidere spirituală, pentru că se predă poliţiei, urmând urâtului într-o lucrare de referinţă şi astăzi, Prosaische
să sfârşească în închisoare). Pictura „Maternitate“ va fi Jugendschrifften (1797), definea urâtul drept „aparenţă
singurul liant între universul creativ, obsesiv-emoţional neplăcută a răului“ (frumosul fiind „aparenţa plăcută a
al pictorului şi realitatea imediată, femeia din pictura sa binelui“). În categoria răului un loc aparte ocupă cel ce
emanând o singurătate înfrigurată şi absolută. Singurătatea decurge din incorectitudine, cu accent pe aventuros,
nu este retractilitate din viaţa reală, este o zonă afectivă hidos, oribil. Putem include în această ultimă ramificaţie
negativă. Fereastra mică, simbol al tentaţiei de evadare a urâtului gelozia şi crima ca forme generatoare de di­
dintr-o lume izolată, se augumentează, umple spaţiul sarmonic. Furia, delirul, beţia, ca o autoînstrăinare a
catalizând sentimentul de evadare din ştiut în neştiut prin spiritului, fac parte din categoria urâtului. Personajele lui
intermediul femeii, singura care îi înţelege solitudinea. Ernesto Sabato sunt conştiente de urâţenia spiritului lor.
Este o urâţenie a interiorităţii. Răul diabolic, definit de
Karl Rosenkranz (O estetică a urâtului, tratat tradus pentru

22 Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 Scrisul Românesc Eseu

Dodo NIŢĂ Nichita Stănescu –
îngerul poeziei desenate
Lumi
bidimensionale

S andu Florea este un artist neclasabil în nicio mai bine de ce acesta a fost impresionat de noua form­ ă de diat şi mi-a zis: „Am şi un titlu pentru ac­ est volum: Semne
zonă tradiţională a artei. E poet fără să fie poet, naraţiune. A doua zi l-a sunat pe San­du Florea şi l-a invitat şi Desemne!“ Cei doi artişti au bătut palma şi s-au pus pe
prozator fără să fie prozat­or, desenator fără să să-i facă o vizită la el acasă, în Piaţa Amzei. L-a întâmpinat treabă. Nichita a scris versurile iar Sandu Florea a desenat
fie desenator, pictor fără să fie pictor.  L-am încadra totuşi cu entuziasm şi i-a spus: „Sandule, am citit alb­ u­mul Carusel 12 planşe-litografii, cu acelaşi stil grafic neobişnuit pentru
în ceea ce numim în genere banda desenată, dar nici aicea aseară şi nu l-am lăsat din mână până nu l-am terminat. canonul benzii desenate.
nu corespunde cutumelor, pentru că bagă mister acolo unde Nu ştiam că benzile desenate pot să atingă un nivel poetic
de obicei există happy-end, imaginaţie acolo unde există atât de înalt. Doresc să scriu un articol despre el în revista Dar „timpul n-a mai avut răbdare“ cu Nichita Stănescu,
lirism şi epos irezolut acolo unde nu există nimic. Cartea lui Flacăra, unde am o rubrică lunară“. aşa cum nu a mai avut nici cu alţi mari scriitori şi artişti
numită „Carusel“, ilustrată de el în chip de bandă desenată, ai acelor vremuri triste. Din lagărul comunist nu erau prea
e fără precedent nu numai la noi ci şi în genere.[...] În fine, Ne putem lesne imagina entuziasmul lui Sandu Florea. multe modalităţi de evadare, şi mulţi artişti alegeau să
îl salutăm cordial pe acest novator şi vedem în el discursul Celebrul poet care scrie un articol despre o bandă desenată a evadeze… în nemurire. Nichita se va stabili definitiv, în
unei arte noi care se înfiripă. E un nume de care se va mai sa, într-o revistă citită de toată lumea şi mai ales într-o epocă Parnas-ul poeţilor dispăruţi, în decembrie 1983.
vorbi şi s-ar putea să însemne în acelaşi timp felul artei lui în care cea de-a noua artă era considerată o manifestare
un fel de fel mai nou al artei în genere. minoră, pentru copii! Nici Sandu nu a ales o cale uşoară de a evada, depunând
Acest articol, purtând titlul Noua front­ieră a sufletului anul următor cererea de a emigra în America. Celui mai
uman – Sandu Florea a apărut în revista „Flacăra“, în anul Grafică de Sandu Florea prolific creator român de BD i se vor închide porţile tuturor
1982, sub semnătura lui Nichita Stănescu. Era pentru pri­ editurilor şi numai prietenia unor confraţi poeţi şi artişti îl
ma oară când, în paginile săpt­ămânalului, era publicat un Evident, după apariţia articolului, cei doi artişti au rămas va salva, reuşind să-şi publice benzile desenate – doar sub
articol despre benzi desenate. Era prima oară când Nichita prieteni şi au început să se viziteze. Îi lega pasiunea pentru pseudonim – în reviste şi almanahuri editate de Asociaţia
Stănescu manifesta interes pentru cea de-a noua artă. frumos şi, poate, şi faptul că pe soţiile lor le chema la fel: Scriitorilor din Bucureşti.
Dar cum a ajuns marele poet să se int­ereseze de banda Dora (de la Teodora, respectiv, Dorina Tudoriţa). Povesteşte
desenată? Născut pe 31 martie 1933 la Ploieşti, micuţul Sandu Florea: Anul 1989 a adus însă prăbuşirea zid­ urilor şi gardurilor
Nini a moşt­enit de la mama sa, Tatiana Cereac­ iukina, o de sârmă ghimpată care separau comunismul şi libertatea.
rusoaică refugiată în Regatul României, numeroase talente: Câteva zile mai târziu ne-am întâlnit din nou. Avea San­du Florea a putut în sfârşit să plece, s-a stab­ ilit la New
cântatul la pian, desenul, plăcerea lecturii. În anii ’50 pe masă ultimul lui volum de poezii „Noduri şi semne“. York, şi a început o nouă viaţă artistică, americană, plecând
simpaticul adolescent cucerea fetele cântându-le la pian, Începuse lucrul la următorul volum şi mi-a mărturisit că de la zero. Peste planşele desenate în sumbrii ani 80 părea
şi-şi impresiona colegii de liceu des­ e­nându-le portretele dorea să fie ceva deosebit de cele precedente. Atunci i-am că s-a aşternut praful şi uitarea…
caricaturizate. La fel va proceda şi mai târziu, de-acum poet propus ca următorul volum să fie poezii de Nichita în benzi
consacrat şi adulat. Ba chiar, în 1982, îşi desenează singur desenate, în genul lui Carusel, cu ilustraţiile făcute în După 20 de ani însă, graficianul A. Ciubotariu va avea
coperta şi ilustraţiile la volumul de poezii  Respirări. litografie. A rămas câteva clipe pe gânduri şi mi-a spus: iniţiativa de a dezgropa din sertarele lui Sandu acele planşe,
Pe de altă parte, la începutul anilor ’80, Uniunea „Este posibil acest lucru?“ „Da“, i-am răspuns, „cu triste şi frumoase, ca un ultim strigăt de viaţă al marelui
Scriitorilor, ca să îndeplinească sarcinile de autofinaţare condiţia ca poe­ziile să conţină dialoguri“. A acceptat ime­ poet. Le va aduna între coperţile unui album de lux, tipărit
trasate de Partid, editează „Almanahul Copiilor“ şi revista într-un tiraj limitat şi intitulat, aşa cum fusese stabilit de
„Luceafărul Copiilor“, amândouă pline cu benzi desenate Nichita, Semne şi Desemne.
de Sandu Florea. Acesta era şi autorul a mai multor albume
de benzi desenate, cele mai noi fiind tipărite de către editura […] Valoarea cărţii-spectacol Semne şi desemne ţine în
Sport Turism. Fie la sediul Uniunii Scriitorilor, fie la cel al acelaşi timp de tripla ei calitate estetică (literară, grafică,
editurii Sport Tur­ism, Sandu Florea s-a întâlnit inevitabil cu tipografică) şi de istoria afectivă inedită pe care o degajă.
Nichita Stănescu şi, la un moment dat, i-a oferit un album Parteneriatul auctorial Nichita Stănescu – Sandu Florea
al său, Carusel. Acest album ieşea din canoanele clasice reuneşte genuri şi tehnici perfect compatibile (versurile de
ale benzii desenate şi propunea cititorului o invenţie a deschidere ale primei planşe – „Ce, tu eşti numai pentru
graficianului, spaţiul continuu, un fel de naraţiune grafică privit/ Ce, tu crezi că moartea e numai pentru murit!“ –
ce nu mai era secvenţializată prin împărţirea în casete, ci se prelungesc într-un ingambament grafic în bulă, care
doar prin intermediul baloanelor cu dia­ loguri. Cunoscând le amplifică expresivitatea), dar şi un eveniment cultural
de-acum pasiunea pent­ru desen a lui Nichita, se înţelege de elită şi o poveste biografică de mare interes public, va
nota profesorul universitar şi scriitorul Ion Manolescu în
„România literară“ nr. 44 din 2011.

Bibliografie: Semne şi desemne, de Nichita Stăn­ escu şi Sandu
Florea, album editat de MNAC şi ICR, Bucureşti, 2011; Sandu Florea, o
monografie, de Dodo Niţă, editura Crepuscul, Ploieşti, 2012.

Craiova din dosul palmei

Despre Horaţiu Buzatu arhitectul, de arhitectul Horaţiu Buzatu. Prin cele Dorian Delureanu, Horaţiu Buzatu, Florea Firan, Marcel Voinea
politicianul şi scriitorul am tot aproximativ 36 de fotografii expuse,
auzit, dar despre artistul fotograf mai puţin, Horaţiu Buzatu a dorit să imortalizeze atât mai mult decât o carte pe care am citit-o priviţi ca pe nişte fotografii artistice, chiar
deşi în luna mai a.c. am primit cu uimire faţa cunoscută a Craiovei, cât şi cea mai despre câinii maidanezi sau despre locurile dacă oameni mai pricepuţi decât mine îmi
invitaţia la cea de-a doua sa expoziţie puţin cunoscută de către locuitorii Băniei. insalubre. Peste ani de zile aceste fotografii spun că sunt de o valoare incontestabilă.
personală de fotografie intitulată Craiova Dorian Delureanu, preşedinte Fotoclub vor fi importante, mai ales ca documente.“ Expoziţia reprezintă o atitudine, un punct
din dosul palmei şi găzduită de Galeria de ,,Mircea Faria“, a făcut aprecieri elogioase de vedere despre ceea ce se întâmplă în
Artă II, din Craiova. asupra lucrărilor expuse, găsindu-le „pline Horaţiu Buzatu a mulţumit tuturor celor oraşul nostru...“
de viaţă“. care, în număr foarte mare, i-au fost alături
Marcel Voinea, preşedintele Filialei afirmând printre altele: „Aş vrea să nu le Cl. MILOICOVICI
Craiova a UAP, a precizat în cuvântul Dintre cei invitaţi, profesorul Florea
său de deschidere că prin acest eveniment Firan, care i-a urmărit cu plăcere evoluţia
s-a inaugurat încă o sală de expoziţie artistului, spunea: „După ’89, arta
pentru artiştii plastici, Galeria Artă II şi fotografică a făcut paşi uriaşi şi este mai
este bucuros că evenimentul a fost onorat aproape de public... Artistul surprinde
ipostaze care şochează, caracteristici care
trebuie să existe în arta fotografică le
regăsim şi în expoziţia lui Horaţiu Buzatu.
Cele mai multe imagini din expoziţie
reprezintă Craiova aşa cum n-ar trebui să
fie, ceea ce cred că a urmărit şi artistul.
Nu e rău că se atrage atenţia asupra unor
aspecte mai puţin plăcute, cu intenţia
vădită că se pot îndrepta, de unde se vede
că artistul-fotograf iubeşte oraşul natal... O
fotografie poate să ne impresioneze mult

Cronică literară Scrisul Românesc Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 23

Adevăratul incest din ro­man­­ ul Rodica GRIGORE
lui Gabriel García Már­q­ uez,
Un veac de sin­gu­rătate (in­
teresant e de reţinut şi amă­nuntul că, ini­
ţial, autorul intenţiona să scrie un roman

Texte, manuscrise şi lecturi (II)de familie intitulat La casa/ Casa), ar fi
„acela al ideilor“, după cum au subliniat

unii critici. Scriitorul ar avea în vedere,

în acest fel, nu doar raportarea la tragedia

Oedip Rge, de Sofocle, ci şi evidenţie­rea romanului trimiţându-ne şi la celebrele înainte ca Babilonul să fie distrus. Oraşul tăm că epava galionului spaniol pe care

legitimităţii mesajului estetic transmis, versuri ale acestuia din urmă: „My words márquezian al oglinzilor şi al mirajelor, José Arcadio o găseşte în adâncul pădurii

prin stabilirea unor relaţii intertextuale cu echo/ Thus in your mind.“ Ficţiunea, fie ea situat pe malul unui râu cu ape diafane, atestă că alţi oameni, în alte epoci, au trecut

romane latino-americane ale epocilor an­ şi cu aer de profeţie, devine unica istorie trimite direct la imaginile biblice. Numai prin acele locuri, lăsându-şi urmele. Deci,

terioare. Tradiţia incestului e prezentă în a aşezării Macondo şi a familiei Buendia, că, printr-o suprapunere neaşteptată, toc­ întemeierea aşezării Macondo nu e decât

acest spaţiu cultural încă din perioada ro­ semnificaţiile acestor ultime pagini ale mai Noul Ierusalim devine, la final, irealul privită dintr-o anumită perspectivă înt­e­

mantic-realist-burgheză a secolului al XIX- Babilon – distrus de pe faţa pământului. meierea absolută şi expresia începutului

lea, ca expresie a unei dependenţe literare Inversiunile simbolice funcţionează la fel de lume – adică, altfel spus, o iluzie. La

faţă de lumea europeană. şi în alte situaţii. Să nu uităm de crucile de nivel metatextual, Macondo depinde de

Un veac de singurătate combină, aşadar, cenuşă de pe frunţile celor şaptesprezece fii o realitate anterioară, chiar dacă o va

elementele biblice cu cele romaneşti şi ai colonelului Aureliano Buendia, iar aceste descoperi abia ulterior.

continuă o tradiţie consacrată – şi cunoscută semne le aduc, practic, moartea, făcându-i Lois Parkinson Zamora vorbea despre

cititorilor sud-americani – reprezntând, din uşor de identificat de inamicii lor, ca într-o posibilitatea de a asemăna istoria, aşa cum

acest punct de vedere, o inedită combinaţie altă „Miercuri a Cenuşii“ ce duce din nou cu este ea înţeleasă în romanul lui García

de María, de Jorge Isaacs şi La vorágine, gândul şi la semnificaţiile din poemul The Márquez, cu o poveste care se îndreaptă

de José Eustasio Rivera, fără să piardă din Waste Land, al lui T.S. Eliot. Nu trebuie, către final – iar în acest caz, finalul se

vedere nici elemente din Cecilia Valdés, însă, să uităm accentele parodice cu care dovedeşte a fi nu doar sfârşitul textului,

de Cirilo Villaverde, Iracema, de José Veacului de singurătate fiind şi un ecou al Un veac de singurătate se raportează atât la ci şi viziune apocaliptică, rolul central re­

de Alencar sau Cumanda, de Juan León povestirii borgesiene Tlön, Uqbar, Orbis textul biblic, cât şi la tragediile lui Sofocle. venindu-i lui Melchiade. Pentru acesta,

Mera, pe care le convoacă (şi le provoacă!) Tertius, câtă vreme chiar García Márquez Căci, desigur, povestea unei familii sortite viitorul e deja trecut, fapt ce determină

în numeroase fragmente. Soluţia pe ca­ afirma: „Cred că romanul înseamnă o re­ să vadă născându-se un mic monstru are modalitatea lui specifică de a-şi coda şi

re o găseşte scriitorul pentru a încheia alitate exprimată prin intermediul unui origini literare, povestea tragică a regelui structura pergamentele, astfel încât un secol

ro­manul nu ţine deloc de happy-end-ul cod secret, un soi de esenţă a lumii.“ Deo­ Laios şi a reginei Iocasta fiind, evident, de întâmplări să coexiste într-o singură clipă.

epo­cii anterioare, şi nici salvarea prin so­ potrivă mască şi scut, ficţiunea devine, exemplul cel mai la îndemână, cu atât Ca un alt Nostradamus, el unifică trecutul,

sirea ultimilor reprezentanţi ai neamului aşadar, unica formă prin intermediul căreia mai mult cu cât e cunoscută preferinţa lui prezentul şi viitorul prin intermediul artei

Buendia în vreo Arcadie luminoasă şi realitatea se mai poate manifesta. autorului însuşi pentru acest model literar. sale narative – situată în mod clar alături

fericită, ci consacră stingerea, ca expresie a Dar García Márquez răspunde, indirect, Deopotrivă, însă, istoria familiei Buendia de cea a lui Borges, poate şi de aici magia

dezamăgirii americane, replică, după vea­ prin romanul Un veac de singurătate, atât şi descoperirile ştiinţifice pe care şi le sa. Spre deosebire de majoritatea personaje­

curi, a acelor jocuri elaborate de „encantos naturalismului determinist reprezentat de arogă José Arcadio – uneori cu ajutorul lor prozei contemporane, membrii familiei

y engaños“ ale literaturii Veacului de Aur Joseph Conrad, cât şi demersului mitopoetic lui Melchiade – refac, ludic, evoluţia ci­ Buendia nu numai că nu se pot rupe de

spaniol. În plus, finalul e momentul în întreprins de D.H. Lawrence. Iar în figura vilizaţiei greceşti, de la Thales din Milet la trecut, ci îl şi poartă cu ei, exact în măsura

care Macondo se transformă într-o altă lui Melchiade şi în izolarea acestuia pentru Pitagora. Chiar descifrarea manuscriselor în care tânjesc după viitor sau reuşesc să

Comala, iar ultimul Aureliano devine o a-şi elabora manuscrisul pot fi descoperite lui Melchiade e un fragment cu structura şi-l imagineze. De aceea amintirile sunt aşa

umbră a lui Juan Preciado, personajul din influenţe difuze ale esteticii transcendente el­enistică, căci privind în oglinda simbolică de importante pentru ei, căci oferă fiinţei

Pedro Páramo, romanul lui Juan Rulfo, ce marchează opera lui James Joyce. Cu a unui text, Aureliano Babilonia realizează umane posibilitatea iluzorie de a transcende

aflat în căutarea propriei origini. Faptul nu toate acestea, niciuna dintre modelele sau că textul e mai real decât el însuşi. Aparent, clipa prezentă – esenţial rămânând că cele

e întâmplător nici dacă ţinem seama că cei izvoarele ori punctele de reper pe care le alegând să se raporteze la Biblie, García mai semnificative rememorări au loc în clipa

o sută de ani la care se face aluzie în titlul utilizează – deliberat sau inconştient – Márquez pare să caute metafora unei origini morţii sau atunci când personajul implicat

cărţii reprezintă şi un ecou al textului lui scriitorul nu pot explica sensul profund a originilor în vederea realizării unui text crede că se află în faţa morţii, după cum i

Nostradamus, Secolele, numele acestuia fi­ al romanului, căci Un veac de singurătate literar cu vocaţie întemeietoare. Numai se întâmplă lui Aureliano în faţa plutonului

ind chiar menţionat în roman. Dovadă că nu e simplu joc inter- sau metatextual, că Biblia însăşi are o lungă şi complicată de execuţie. De fapt, aceste amintiri sau

ma­nuscrisele lui Melchiade sunt o profe­ ci dovada că García Márquez păstrează istorie textuală, astfel încât a invoca Biblia revelaţii reprezintă rec­ ompunerea, din bu­

ţie şi, deopotrivă, expresia unei memorii în permanenţă deschise posibilităţile de ca semn al începutului e în sine un act căţi şi pe fragmente, a istoriei familiei

mai cuprinzătoare decât orice memorie interpretare a acestei extraordinare creaţii, parodic cu semnificaţii superioare, câtă Buendia şi a aşezării Ma­condo, iar imaginea

umană. Tocmai de aceea pergamentele care, la fel ca şi Don Quijote, are tot atâtea vreme se ştie că forma pe care o cunoaştem e completată abia în ultimele pagini ale

sunt descifrate doar după ce istoria fa­ decodificări ale sensurilor câţi cititori. astăzi reprezintă rezultatul unor nesfârşite cărţii, chiar înainte ca întrega aşezare să fie

miliei practic s-a încheiat, deci, când În termenii biblicei Cărţi a Revelaţiei, elaborări, reconstituiri şi completări ori distrusă de furtuna apocaliptică ce reprezintă

povestea şi cronica e deja terminată. E ca Macondo e atât Babilon, cât şi Noul Ie­ interpolări. Şi, chiar dacă o parte a exegezei Sfârşitul. Al tex­tului şi al vieţii.

şi cum García Márquez i-ar citi deodată pe rusalim, numai că imaginile, ca şi sem­ a afirmat că întreaga istorie din Macondo Gabriel García Márquez, Un veac de
Virginia Woolf, cu a sa Doamnă Dalloway, nificaţiile, sunt inversate. În romanul lui nu e altceva decât un lanţ de repetiţii care singurătate. Traducere de Mihnea Gheorghiu,

şi pe T.S. Eliot, cu The Waste Land, finalul García Márquez, Noul Ierusalim e întemeiat cuprind aceeaşi familie, nu trebuie să ui­ Bucureşti, RAO Publishing Company, 2012.

Calendar iulie

2 iulie 1936 – a murit Grigore m. 4 dec. 1983, în Bucureşti; 19 iulie 1896 – s-a născut G. Şt. 21 iulie 1920 – s-a născut Violeta
D. Pencioiu, în Craiova, n. 1869, în 8 iulie 1933 – s-a născut Tudor Băran, Cazacu, în com. Rast, jud. Dolj, m. 22 Zamfirescu, în Craiova, m. 4 oct. 2006,
Craiova; nov. 1944; în Bucureşti;
în satul Pojogeni, jud. Gorj;
2 iulie 1978 – a murit Mira Simian, 8 iulie 1942 – s-a născut Şerban 19 iulie 1992 – a murit Dionisie M. 22 iulie 1945 – s-a născut Daniel
în Honolulu, Hawaii, SUA, n. 1920, în Pippidi, în Bucureşti, n. 17 dec. 1905, în Turcea, în Târgu-Jiu, m. 28 mart. 1979,
Râmnicu Vâlcea; Foarţă, în Turnu Severin; Craiova; în Bucureşti;
8 iulie 1968 – a murit Petre Pandrea,
3 iulie 1950 – s-a născut Ioana 20 iulie 1939 – s-a născut Ilie Guţan, 25 iulie 1950 – s-a născut Gheorghe
Dinulescu, în Craiova; în Bucureşti, n. 26 iun. 1904, în oraşul în com. Drăgoteşti, jud. Dolj; Manafu, în Bucovicior − Vela, jud. Dolj;
Balş, jud. Olt;
3 iulie 1923 – s-a născut Nicolae Paul 20 iulie 1943 – s-a născut Adrian 27 iulie 1937 – s-a născut Pan Izverna,
Mihail, în Caracal, m. 19 martie 2013, în 9 iulie 1959 – s-a născut Leon Dură, Păunescu, în com. Copăceni, jud. Bălţi, în com. Malovăţ, jud. Mehedinţi, m. 30
Sinaia; în com. Dăeşti, jud. Vâlcea; Basarabia, m. 5 nov. 2010, în Bucureşti; nov. 2013, în Bucureşti;

3 iulie 1942 – s-a născut Victor Rusu, 16 iulie 1939 – s-a născut Caius 21 iulie 1947 – s-a născut Fănuş 28 iulie 1935 – s-a născut Nicolae
în Drobeta Turnu-Severin; Dragomir, în oraşul Slatina; Băileşteanu, în com. Sălcuţa, jud. Dolj, Fulga, în com. Vâlcele, jud. Olt;
m. 29 apr. 2008, în Bucureşti;
4 iulie 1941 – s-a născut Virgil 16 iulie 1937 – s-a născut Costea 28 iulie 1947 – s-a născut Corneliu
Dumitrescu, în com. Stoieneşti, jud. Olt; Marinoiu, în satul Valea Gorunelului, 21 iulie 1904 – s-a născut Ion Biberi, Vasile, în com. Dobrosloveni, jud. Olt;
jud. Vâlcea, m. 20 dec. 2011, în Râmnicu în Drobeta Turnu-Severin, m. 27 sept.
4 iulie 1942 – s-a născut Al. Doru Vâlcea; 1990, în Bucureşti; 30 iulie 1893 – s-a născut Mihail
Şerban, în com. Preajba, jud. Gorj; Celarianu, în Bucureşti, m. 5 dec. 1985,
16 iulie 1918 – a murit Mihail 21 iulie 1951 – s-a născut Ion Şt. în Bucureşti.
5 iulie 1931 – s-a născut Al. Oprea, în Strajanu, în Râmnicu Vâlcea, n. 2 oct. Diaconu, în com. Portăreşti, jud. Dolj;
com. Goruneşti – Bălceşti, jud. Vâlcea, 1841, în com. Tiur, jud. Alba;

24 Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 Scrisul Românesc Cronică literară

Alexandru OPRESCU

După chipul, asemănarea, şi patimile Lui…

S cris cu aproape 50 de ani în creştin în Japonia nefiind tocmai un subiect Ieyasu, creştinismul este interzis şi toţi acţiune nu există, sunt aceleaşi. Aici Endō
urmă, Tăcere este romanul cel prizabil în afara mediului academic din Eu­ misionarii sunt forţaţi să părăsească ţara, îşi expune propria viziune asupra vieţii şi
mai de succes al scriitorului ro­pa. Trebuie menţionat, însă, pentru a fixa în timp ce creştinii japonezi sunt obligaţi, legăturii sale indivizibile cu spiritualitatea.
japonez Shūsaku Endō, ce face parte din a unele coordonate între care textul lui Endo printr-un edict al shogunului, să treacă la Curentul naturalist este ceva ce scriitorul
treia generaţie de scriitori niponi majori de pendulează. 1543 este anul în care europenii budism. Cei mai încăpăţânaţi dintre ei nu poate accepta, aducându-şi astfel cri­
după cel de-al Doilea Război Mondial. O iau primul contact cu ţinutul Japoniei, când sunt torturaţi şi omorâţi de către inchiziţie, tica asupra diferenţierii dintre natură şi
încununare a scrierilor sale religioase din o navă comercială sub stindard portughez transformaţi astfel în martiri ai unei religii divinitate, un discurs pregnant printre
perspectiva aproape unică a unui japonez este deviată de la cursul ei spre China şi „străine“. Creştinii supravieţuitori erau intelectualitatea modernă.
romano-catolic, cartea câştigă Premiul ajunge pe coasta insulei Kyushu. Şapte ani forţaţi să renunţe la religie, să apostazieze,
Tanizaki, oferit în onoarea romancierului mai târziu, un japonez fugar, Anjirō, îi este prin călcarea în picioare a unei „icoane“ de Întâlnirea cu mentorul său, motivele
Jun’ichirō Tanizaki, unul dintre cele mai prezentat iezuitului Francis Xavier care bronz numită fumi-e (fumi – a călca «pe» pentru care el devenise un apostat, suferinţa
faimoase premii literare din Japonia. Cartea ceva; e – imagine/pictură), ce înfăţişa pe care era răsplătită de Dumnezeu prin tăcere,
sa de căpătâi reapare pe piaţa românească în pleacă împreună cu acesta şi alţi doi iezuiţi, Iisus sau Fecioara Maria. îl face pe Rodrigues să calce şi el pe fumi-e.
2014 (Ed. Polirom), cu ocazia ecranizării doi japonezi şi un chinez creştin în prima Sacrificiul de sine pentru binele celorlalţi,
sale în regia lui Martin Scorsese. Chiar misiune creştină din Japonia. În numai Unul dintre aceste fumi-e îi dă ideea sacrificiul de a fi pe viaţă stigmatizat, dar
dacă, din nefericire, numele lui Martin doi ani peste două mii de japonezi acceptă lui Shūsaku Endō să scrie Tăcere, în care care venise în câştigul atâtor creştini care,
Scorsese este pentru unii mult mai cunoscut taina botezului şi se convertesc. Succesul căutarea unei noi creştinătăţi, unui sâmbure deşi renunţaseră public la credinţa lor,
decât numele extraordinarului autor nipon, imediat al credinţei creştine se datorează în străin care să poată creşte în mlaştinile sufereau pentru misionarul portughez, îl
nu motivele pentru care cartea va ajunge în mare parte şi lorzilor locali, daimyo, care Japoniei, dar şi evocarea unei perioade trage pe Rodriguez din criza spirituală şi îl
mâinile cititorului contează, ci mai degrabă sprijină misionarii în schimbul susţinerii istorice pline de tumult spiritual şi teritorial, aduce şi mai aproape de Iisus. Rodriguez
faptul că la finalul ei bogăţia unei lecturi atât politice al enoriaşilor. Astfel, după 40 de definitorie pentru ţara sa. nu mai este un mijloc al Cuvântului, ci este
de frumoase în simplitatea ei va rămâne. ani, numărul creştinilor ajunge la peste continuatorul lui Iisus, căci şi El a trebuit să
Preocuparea principală a lui Endō este un sfert de milion. Însă ascensiunea noii Romanul spune povestea lui Sebastian sufere pentru oameni, să renunţe la viaţă.
creştinismul şi universalitatea lui. Drumul religii este brusc întreruptă spre sfârşitul Rodrigues, un misionar portughez ce pleacă
scriitorului prin viaţă, căutarea propriei secolului. Misionarii portughezi, olandezi, în Japonia pentru a stabili dacă mentorul O întrebare care îl macină pe Rodriguez
religii şi sensul creştinismului pentru englezi şi spanioli sunt obligaţi de puterile său, părintele Christovao Ferreira, a devenit este de ce Iisus i-a spus lui Iuda să facă mai
fiinţa proprie marchează fiecare pagină locale să părăsească o Japonie a cărei un apostat, aşa cum primiseră informaţii la repede ce are de făcut, înainte de a fi trădat.
a cărţii care vorbeşte despre suferinţă, stabilitate era deja pusă la încercare de Roma.Ajutat de către un alt apostat japonez, Din mânie? Din ură? Se lepădase oare Iisus
rejectare, diferenţe culturale, salvare şi către clanurile rivale şi care nu mai putea Kichijirō, o fire îndoielnică şi josnică, după de Iuda? Deznodământul vine poate în
iertare. Încă de la vârsta de 11 ani, când a suporta şi jocurile de culise ale străinilor. cum avea să afle, părintele Rodrigues cea mai fascinantă scenă a cărţii, când din
fost botezat, catolicismul îi este lui Endō În tot acest proces, peste douăzeci de ajunge, împreună cu un alt misionar, fumi-e apare chipul lui Iisus şi îi dă voie lui
„la fel de inconfortabil ca un costum adus creştini sunt crucificaţi la Nagasaki. Odată într-un sat pescăresc în care încearcă să Rodriguez să calce. „Poţi să calci! Poţi să
din vest“. Acest „mariaj forţat“, dar pe care cu unificarea Japoniei de către Tokugawa repună pe picioare o reţea de creştini ce calci! Eu cunosc cel mai bine durerea din
mărturiseşte că nu îl putea părăsi, îi aduce se ascundeau de inchiziţia shogunatului piciorul tău. Poţi să calci! Eu am venit pe
atât stima locală, pentru credinţa sa, dar şi şi care, fără un păstor, erau rătăciţi. Prima lume ca să fiu călcat în picioare de oameni
cea a Franţei, din cauza rasei, când pleacă jumătate a cărţii este compusă din scrisorile şi mi-am dus crucea ca să împărtăşesc
acolo pentru a căuta esenţa credinţei sale. proaspătului misionar, care îşi mărturiseşte durerea voastră.“ Tăcerea lui Dumnezeu
Această durere prin rejectare, amplificată onoarea deosebită în a răspândi Cuvântul este ruptă, dar nu de îngeri pogorâţi din
de o tuberculoză, îi produc scriitorului o Domnului în aceste vremuri de restrişte şi cer ce sună din goarne, nu de triumfalistul
su­fe­rinţă pe care o pune în contul propriei disperare a ţăranilor, împovăraţi din ce în Iisus european, ci de un paradoxal Iisus în
religii în căutarea căreia făcuse atâtea efor­ ce mai mult de taxele mari. În a doua parte suferinţă, milostiv, înţelegător. Călcându-l,
turi. Suferinţa adusă de credinţa sa creştină a cărţii apare naratorul omniscient, căci Rodriguez se condamnă pe sine, dar îi
îi aduce o criză spirituală din care iese Rodrigues îşi are propriul Iuda – Kichijirō eliberează pe ţărani. El nu comite astfel o
atunci când realizează că şi Iisus, în timpul – care îl vinde autorităţilor pentru un pumn apostazie, ci continuă lucrarea Domnului,
său pe pământ, a fost la fel: plin de suferinţă, de arginţi. Suferinţa ia locul beatitudinii, calcă pe urmele Sale.
rejectat, dispreţuit. Această revelaţie îl face dar nu suferinţa care îl va fi făcut martir,
pe Shūsaku Endō să caute acel creştinism ci suferinţa de a-i vedea pe nevinovaţi Sfârşitul cărţii îl găseşte pe Rodriguez
milostiv, matern, înţelegător, un creştinism suferind pentru el, pentru dârzenia cu care afirmând: „Şi acum sunt cel din urmă preot
ce nu se află în odele triumfaliste sau nu vroia să renunţe la religia sa. creştin din ţara asta. Dar Dumnezeu nu tăcea.
martiriu şi nici în bisericile şi catedralele Chiar de ar fi tăcut, viaţa mea de până azi ar
impunătoare ale Europei. Tâlmaciul îl îndeamnă pe Rodriguez să fi vorbit despre el.“ Aceasta este esenţa cărţii,
Contextul istoric în care este plasat comită fapta „doar de formă“. Nu contează esenţa religiei universale văzute de Shūsaku
romanul nu este de notorietate, martiriul ce crede, contează să facă acţiunea, să ofere Endō prin viaţa sa şi a lui Sebastian Rodrigues
dovada palpabilă că îşi reneagă credinţa. – o lume în imaginea Dumnezeului ei şi un
Pentru legiuitori, fapta externă contează. Dumnezeu ce ţine la lumea sa.
Pentru Rodriguez, diferenţa din intenţie şi

Oana BĂLUICĂ

Ţara lui Urmuz – o distopie avant la lettre

Determinismele noastre is­to­ri­ spună acelaşi lucru: chiar şi atunci când se provocările şi inovaţiile, exploatează intens Un roman colaj „picto-poetic“, „istoric
ce, sociale şi psihologice au supune unor legi sau proiecte care par a-i pasiunile rudimentare puse la dispoziţie de şi musical“ asupra tragediei umane în­
oferit cadrul propice pentru ameninţa în cel mai înalt grad libertatea, modernitatea (şi postmodernitatea, mai chisă în cuvânt („Scrisul Românesc“
cele mai stranii şi temătoare distopii de-a omul o face dintr-o frică singulară (şi ales) unor mijloace de comunicare ce ar Fun­daţia-Editura, 2014) este de a pune la
lungul timpului, fie că este vorba de 1984, ancilară) pe care Sartre a analizat-o pe putea fi foarte bine denumite, ca în sistemul disp­ oziţie un anumit gen de mecanism de
Brave New World sau A Clockwork Orange, tot parcursul destinului său de scriitor: medical, o fază experimentală, ale cărei autoapărare care pare astăzi nu numai de­
fiecare dintre acestea prefigurând viziuni frica de neant, de absurdul unei existenţe acţiuni, soluţii şi mai ales efecte secundare suet, ci şi complet inutilizabil: luciditatea,
sumbre ale abisului, ale tenebrelor unor nedefinite, teama că un destin distorsionat nu au fost depistate cu certitudine, astfel in­trospecţia, observaţia. Personajul său,
societăţi poliţieneşti, intens concentrate pe şi o societate la fel de distorsionată ar încât metamorfoza pare a fi laitmotivul Wolg­ ang Amadeus Hannenheim Robert
actul supravegherii şi al spălării creierului putea, în ultimă instanţă, să nu aibă niciun existenţei noastre cotidiene. Norb­ ert Fuchs trăieşte, asemenea eroinei
şi, indiferent de distincţiile operate la scop şi să nu însemne nimic mai mult ro­manului semnat de Paul Auster, În ţara
nivelul stilului şi al tramei, toate par să decât atât. Aşa că omul se supune, iubeşte Miza romanului Ţara lui Urmuz, publi­
cat de Constantin Zărnescu şi subi­ntitulat ul­timelor lucruri, într-o realitate distopică, →

Universitaria Scrisul Românesc Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 25

Cum vorbim Cecilia Aspecte deviante
Cum scriem CĂPĂŢÎNĂ

ale construcţiei locuţionale

L ocuţiunea este un ansamblu Prezenţa femininului singular sau plural Are întâlnire de socializare, networking morfologice şi/sau lexicale a substantivului
de cuvinte care funcţionează la unele pronume substitute propoziţionale cum ar veni!; Nu-ncape discuţie!, Vrând, component: Degeaba face gât., Mereu face
unitar din punct de vedere sau non­substitute nu­şi găseşte justificarea: nevrând, a acceptat. ş.a. caz de poziţia sa., Nu face faţă situaţiei., A
semantic şi gramatical: Are o ţinere de A fost bolnav şi de aceea n­a venit., A fost făcut plinul,. Furtuna a făcut ravagii., Va
minte formidabilă., Nu era în stare de bolnav şi, cu toate astea, a venit., O ia la Şi prezenţa unor forme flexionare ieşite lua parte la concurs., Îi ţine partea cuiva.,
nimic., Din fericire, a ştiut răspunsul., sănătoasa., O ţine una şi bună., A făcut­o din uz certifică statutul locuţional: roate în A dat foc la buruieni., S-a dat onorul ş.a.
Face parte din acel grup., A intrat odată lată., A şters­o englezeşte., Una peste loc de roţi (merge ca pe roate, pune beţe-n dă îmbinării respective caracter locuţional.
cu tine., A întârziat, pentru că era ceaţă., alta, ei sunt mulţumiţi., Până una-alta, vă roate, au pus pe roate o afacere), câmpi
Slavă Domnului, nu s­a accidentat. adăpostesc la mine., A făcut­o de oaie., Cu în loc de câmpuri (bate câmpii, şi-a luat Topica fixă, opusă celei libere a
Dacă o combinaţie lexicală respectă toate că a învăţat, n-a reuşit. câmpii, a apucat câmpii), lắturi în loc de adjectivului din sintagme nominale, poate
regulile combinative, iar categoriile laturi (nu se dă în lắturi de la…, pe de caracteriza o construcţie locuţională: pe
gramaticale ale cuvintelor componente La fel, masculinul sau neutrul singular lắturi), ziuă în loc de zi (de cu ziuă, se scară largă / *pe largă scară, pe cont
– clase lexico­gramaticale – sunt astfel şi plural: Dă­i înainte, nu te opri!, Zi­i, că-i crapă de ziuă, se luminează de ziuă, s-a propriu, în gura mare, în linii mari, pe
motivate, aceasta nu poate fi considerată zici bine!, Dă­i zor, că acum vine seara!, făcut ziuă, până la ziuă, despre ziuă, de nepusă masă, pe picior greşit, pe ochi
locuţiune, decât în momentul când cel puţin Le are cu limbile străine!, Le zice bine către ziuă, se mijeşte de ziuă) ş.a. frumoşi ş.a.
un component şi­a pierdut autonomia, iar lăutarul!
semantic grupul este închegat: A luat parte Alte anomalii de natură lexico­ Sintaxa internă deviantă se adaugă
În unele locuţiuni, există un comparativ semantică completează pe cele gramaticale. celorlalte aspecte: a avea în vedere, ca vai
la festivitate./ * A luat o parte la festivitate. de superioritate formal, neopozabil Conservarea unor cuvinte inexistente de lume, pe de-a-ntregul, de-a berbeleacul,
pozitivului: Cerul rămâne noros, mai în afara locuţiunilor în limba română de-a v-aţi ascunselea, de zi cu zi, în ce
cf. A luat o parte / două părţi din compoziţie ales în sudul ţării./*Cerul rămâne noros, actuală: acătării, aminte, brânci, bineţe, priveşte, cât pe ce, de cu seară, a o lua
ales în sudul ţării., A greşit, mai precis a dodii, ghiotura, iveală, izbelişte, hac, la sănătoasa, a avea de gând, a o lua la
pentru blat. confundat subiectele., Îi place îngheţata, îndelete, îndemână, mântuială, născare, picior, din păcate, a o face de oaie, a o face
mai cu seamă cea de fructe., Mai nou, noimă, pomeneală, precădere, pripă, lată, din prima, a o ţine una şi bună, pe
În cele ce urmează, exemplific prezenţa prisos, privinţă, putinţă, nelumea, neştire, bune, pe apucate ş.a.
nejustificată de normele limbii române avem liber de Rusalii., Am o întrebare sau, nemiluita, noimă, seamă, sponci, şest, toi,
actuale şi/sau de coerenţa raţionamentului toptanul, vileag. Cu o sintaxă internă normală, o
a unor categorii gramaticale în locuţiuni. mai bine zis, o problemă., Individul n-a îmbinare de cuvinte capătă statut locuţional
fost cu nimic mai prejos decât tine., Minte Din aceeaşi categorie fac parte numai într­un anume context: A fost de
Singularul substantivelor e fie ilogic, mai abitir ca tine. „cuvinte” al căror statut lexico­gramatical faţă la premiere. cf. N-are cremă de faţă;
fie neacceptat de normă, în locuţiunile e nedeterminabil în româna actuală: E în stare de orice. cf. În stare solidă...;
următoare: Au luat-o la picior., Au stat de La formele verbale non­finite, femininul berbeleacul, picioarelea, adevăratelea, A dat cu piciorul unei şanse unice. cf. A
vorbă toată ziua.,Trăiesc pe picior mare., sau neutrul plural este, de asemenea, ascunselea, ducă (din e pe ducă, i s-a făcut dat cu piciorul în minge.; Spectacolul are
Chestiile astea nu-s de nasul vostru., Au nejustificat: L­a scos din sărite., Mănâncă de ducă), îndoaselea, îndărătelea ş.a. loc în sala…cf. Eu am loc lângă tine.;
tras cu urechea., Sunteţi iuţi de picior.; I­a Găseşti mărfuri la discreţie. cf. Ţine mult
tăiat macaroana. pe apucate., L­a refuzat pe ocolite., A Incompatibilitatea semantică a la discreţie, deoarece nu trebuie să se afle
termenilor caracterizează combinaţii
La fel, pluralul: L­ai scos din minţi., pătruns înăuntru pe nevăzute. locuţionale ca: părere de rău, părere de totul.
A dat dovadă de o prostie fără margini., Anumite forme verbale (de mod, timp, bine, bătaie de joc, ca vai de lume, a găsi
L­a atacat fără menajamente., A muncit cu cale, din ce în ce, cât pe ce, din când Aşadar, caracterul deviant sau
până peste puteri., Rezultatul a fost sub persoană, număr, formant reflexiv) nu în când ş.a. atestă, de asemenea, statutul nejustificat al acestor combinaţii lexicale
aşteptări., Nu e în toate minţile., E la acceptă înlocuirea cu altele: În ce priveşte locuţional al grupului respectiv. cu funcţionare unitară este, în opinia mea,
cuţite cu şeful., S-a speriat ca de bombe., examenul, se descurcă. / *În ce va privi definitoriu pentru statutul de locuţiune.
Din păcate, întârzie., Incendiul a fost de examenul, se va descurca.; Iar el, dă­i cu Limitarea sau anularea independenţei
proporţii., În linii mari, are dreptate. bere, dă­i cu vin!; Să vă fie de bine!; Care
va să zică, aşa e.; Mă rog, o să fac şi lucrul
ăsta!; Doamne fereşte!; Ferit-a sfântul!;

→ doar că aici nu se formează grupuri de tineri pacientul este complet conştient, dar nu Robert Norbert Fuchs) reprezintă o per­ dispreţul afişat pentru planurile importante
poate verbaliza, nu poate mişca, aflându­se sonalitate asemănătoare cu cea a lui Adrian ce delimitează lumea noastră de oricare alta:
care să se pregătească ani în şir pentru în permanenţă într­un nivel de abstractizare Leverkühn din romanul lui Thomas Mann educaţia, arta, cultura. Tragedia cuvântului
o sinucidere (care ia loc prin alergare cu cei din jur, de obiectivizare, pierzându­şi (Doctor Faustus) prin necesitatea de a ieşi devine astfel mai pregnantă, prin faptul că
până la moarte), ci toţi oamenii par a trăi calitatea de fiinţă umană din momentul în din ordinea banală, mistuitoare prin vul­ deşi acesta este semnificat şi semnificant
într­o moarte continuă, de zi cu zi, în care care creierul său încetează să funcţioneze. garitate şi ordinar, prin lipsă de scopuri şi în cea mai pură tradiţie structuralistă, el
raporturile de forţă dintre anumite câmpuri În Ţara lui Urmuz, personajele suferă de sens. a încetat să mai devină semnificativ, fiind
culturale (teatrul, literatura, arta, muzica) sindromul „Locked­in“, doar că în sens complet eclipsat de mijloace mai noi şi mai
şi instrumentele de producţie şi difuzare se invers: ele pot verbaliza, virtual sunt per­ Ţara lui Urmuz mai revelează şi un simple de expunere şi explicare. Problema
află într­o inechitate frapantă, pregătindu­te fect conştiente, însă nu au nimic de ver­ alt paradox: construită atât natural, cât cuvântului devine problema adevărului, el
să mori cu „dreptatea în mână şi cu injustiţia balizat, ele absorb tot ce li se oferă ca şi artificial pentru a fi cât mai prielnică nu mai poate exista şi exprima nuanţe şi
ca stăpână“. Tragedia închisă în cuvânt un burete, sunt cu atât mai receptive la oamenilor, civilizaţia actuală pare a fi devenit probleme „sui generis“, el trebuie căutat
este una de ordinul paradoxului – singurul imagini, cuvinte şi procedee informaţionale profund antiumană, prin anchilozare şi acerb, analizat şi, mai ales, în ultimă
element care ar putea conferi libertate (un manipulatoare, distructive pentru imagi­ instanţă, investit cu valenţe simbolice.
cetăţean asemeni celui „turmentat“ al lui naţia individualizatoare. „Tribunalul su­ După romanele de început ale autorului –
Caragiale caută, la un moment dat Clubul prem“, locul prin excelenţă al justiţiei şi or­ Clodi primus (1974) şi Meda, mireasa lumii
Libertatea), cuvântul, este cel care, în cele ganizării devine, ca în mai toate sistemele (1979) în care sunt tratate marile teme ale
din urmă ajunge să minimizeze instinctele de represiune discutate de Michel Foucault literaturii şi configurate în jurul unor mituri
şi gândirea umană printr­o utilizare eronată, o panoramă a birocraţiei şi tiraniei. Prin ale antichităţii clasice, Ţara lui Urmuz ni se
printr­o supra­utilizare am putea spune, imensul nivel de automatizare, psihoză şi înfăţişează ca un roman insolit, deosebit de
a cărei deteriorare nu poate aduce decât alienare colectivă, celebrul sistem de su­ creaţia anterioară a autorului, atât prin stil,
tragedie, disperare, confuzie. Conform praveghere inventat de utilitaristul Jeremy cât şi prin tematică, asemănându­se mai
teoriei monogenezei căreia Noam Chomsky Bentham – „Panopticonul“ – este pus în mult cu o piesă din teatrul absurdului decât
i­a adus o uriaşă contribuţie, noi ne definim funcţiune, dar cu rezultate dintre cele mai cu un roman cu care se delectează lectorul
printr­un instinct lingvistic, limbajul fiind negative. Romanul abundă în personaje în mod obişnuit. Autor al Aforismelor şi
cel mai puternic sistem de comunicare alegorice, Urmuz însuşi devenind unul textelor lui Brâncuşi, cea mai reeditată
al nostru, a cărui vulnerabilitate este, dintre ele pe alocuri, multe ilustrând un carte din cariera sa de scriitor, Constantin
evident, cuvântul, supus oricăror forme de prototip uman caracterizat de comoditate, Zărnescu îşi imprimă şi revelează aceeaşi
intruziune şi manipulare de care o structură alegând superficialitatea în locul drumului pasiune pentru artă şi în acest ultim roman
poate uza. mai sinuos al căutării adevărului şi me­ care depăşeşte convenţionalul prozei şi
canismelor complexe care ne alcătuiesc se desfăşoară ca într­un moment cinema­
Practic, tragedia umană închisă în cu­ viaţa. Păstrând referinţa din domeniul tografic, un moment plin de sensibilitate şi
vânt, decelabilă la toate nivelele prozei muzicii (Wolgang Amadeus Hannenheim exuberanţă.
lui Constantin Zărnescu este o punere în
oglindă a celebrului Locked-in syndrome:

Scrisul Românesc Teatru

26 Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014

Teatru Ion FITS – 2014:
PARHON „Unicitate în diversitate“

S ub acest generic s-a desfăşurat cea de-a Compania de dans Basheva, Israel pentru valorile dramaturgiei contemporane, secţiunea
21-a ediţie a Festivalului Internaţional de teatru a găzduit şi o remarcabilă întâlnire cu spectacolele-
Teatru de la Sibiu, una dintre cele mai ample Flamenco şi poezie (foto Dragoş Dumitru) lectură Virgil Flonda, restituite prin talentul actorilor şi
şi mai importante manifestări de acest gen din Europa studenţilor sibieni, moderată de Cătălin Ştefănescu. Textele
şi din întreaga lume. Conceput iniţial ca un dialog al Fraţi vitregi, spectacol din Polonia tinereşti, incitante, de o reală profunzime şi semnificativă
evenimentelor din Casa Thaliei, apoi ca un spaţiu deschis în regia lui Krystian Lupa (foto Mihaela Marin) diversitate semnate de Wajdi Mouawad (Canada), Angelica
performanţelor şi interferenţei tuturor artelor, festivalul şi-a Liddell (Spania), Alexandra Badea (România-Franţa),
adăugat în timp valenţele unui fructuos izvor de informaţie Întoarcerea acasă, spectacol din Italia, regia Peter Stein Alex Adam şi Phillipp Lohle (Germania), Jez Butterworth
şi spiritualitate, înnobilat de întâlnirile cu eminente (Marea Britanie), Julia Holewiuska (Polonia), Neil LaBute
personalităţi ale vieţii culturale din ţară şi străinătate, Macbeth în versiune japoneză ( foto Mihaela Marin) (SUA), unele dintre ele oferite în prezenţa autorilor, au
dar şi un factor eficient de promovare a experienţelor fost înfăţişate iubitorilor de teatru şi într-o cuprinzătoare
manageriale, a reţelelor şi parteneriatelor circumscrise Antologie, realizată de festivalul sibian prin Editura
circuitului internaţional al valorilor artistice. Organizat Paideia, în selecţia Ioanei Mălău.
de către Teatrul Naţional „Radu Stanca“ şi Primăria
Municipiului Sibiu şi finanţat de Ministerul Culturii, O ultimă, dar nu mai puţin edificatoare menţiune cu
evenimentul realizat cu sprijinul Institutului Cultural privire la prioritatea Thaliei în viziunea organizatorilor
Român, al Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu şi al festivalului este legată de „Atelierele“ dedicate viitorilor
UNITER, a cuprins în acest an reprezentaţii din 70 de ţări, performeri în arta interpretării şi a punerii în valoare
peste 350 de manifestări cultural-artistice găzduite în 66 a unui text, susţinute de prestigioşi oameni de teatru ca
de locaţii din municipiu şi împrejurimi, în care au evoluat Neil LaBute (SUA), Francisco Gelabert (Spania), Victor
peste 2500 de artişti din întreaga lume. Ne vom referi aici Quezada (Franţa), Yuri Kordonsky şi Sebastian Smeureanu
doar la câteva dintre cele mai edificatoare filoane ale celei (SUA) şi Nakamura Yo (Japonia).
de-a 21-a ediţie a megafestivalului sibian, oglindind şi ele
etapele evoluţiei sale, punctate mai sus. Unde să mergi mai întâi?

Celebri regizori la start Spun asta, mai bine zis mi-am pus o întrebare care, →
pur şi simplu, a terorizat toată suflarea celor prezenţi la
Din capul locului trebuie spus că teatrul a fost onorat în festival. Zilnic, peste 20 de reprezentaţii, de scenă şi de
această ediţie de prezenţa unor adevărate staruri mondiale stradă, expoziţii, concerte, filme de artă, conferinţe şi
ale artelor spectacolului, ca Lev Dodin, Peter Stein, Pippo seminarii, întâlniri la Bursa de spectacole ş.a.m.d. Cred
Delbono, Krytian Lupa, Ian Klata, regizorul de teatru că nu greşesc afirmând că dialogul artelor, mai grăbite
şi film canadian de origine libaneză Wajdi Mouawad, astăzi să-şi „dea mâna“ chiar şi în spaţiul aceluiaşi
Gigi Căciuleanu şi Silviu Purcărete, zona autohtonă de spectacol, s-a desfăşurat sub semnul excelenţei. Au
excelenţă cuprinzându-i şi pe Alexandru Dabija, Radu dovedit-o în chip pilduitor Expoziţia eminentului pictor
Afrim, Cristian Popescu, Gianina Cărbunariu ş.a. Ca şi la Ştefan Câlţia, ale cărui uleiuri, reunite în tripticul Lumea
ultimele trei-patru ediţii, am remarcat pregnanţa deosebită ca teatru, sub semnul fabulosului imaginar şi al virtuţilor
a spectacolelor din „sezoanele“ polonez, japonez, francez expresioniste, au constituit şi „genericul“ scenografic
şi nu numai acestea, alături de participarea bogată şi al „Galei celebrităţilor“, Expoziţia de gravură şi desen a
valoroasă a demersurilor artistice româneşti, cum au fost regretatului Marcel Chirnoagă, Expoziţia de fotografii
producţiile sibiene cu Oidip, după Euripide (premieră), dedicate de Mihaela Marin spectacolului cu Oidip, dar
Călătoriile lui Gulliver şi Faust, în regia lui Silviu şi Expoziţiile de fotografie artistică ale regizorilor Silviu
Purcărete, Mozart Steps, semnat de Gigi Căciuleanu sau Purcărete şi Radu Afrim, Expoziţiile de măşti, realizată de
savuroasa reprezentaţie cu Moromeţii, după Marin Preda, Ali Asghar Khatihzadeh sau de marionete, executate de
în viziunea lui Alexandru Dabija, prezent pe scenă şi cu Ulyana Tymoshenko.
adaptarea după Sânziana şi Pepelea, de la Teatrul Naţional
din Cluj-Napoca, şi cu versiunea sibiană a piesei Contra Dacă acestea au constituit o constantă a întâlnirilor cu
democraţiei, de Esteve Soler. Secţiunea rezervată teatrului publicul, dansul şi muzica au prilejuit clipe de har irepetabil,
poate rămâne multă vreme în memoria spectatorului la care cei cu biletul în buzunar s-au putut considera
chiar prin startul excepţional al primei zile de festival, pe drept cuvânt privilegiaţi ai ultimei ediţii de festival
când ovaţiile publicului au răsplătit calitatea remarcabilă, sibian. Pe scena uriaşă a Casei de cultură a sindicatelor,
tensiunea intelectuală şi emoţională, profesionalismul la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ şi la studioul acestuia,
reprezentaţiei cu Intrigă şi iubire, de Schiller, în regia lui iubitorii dansului, tot mai numeroşi de la un an la altul, au
Lev Dodin, şi Singuri, tulburătorul demers scenic ce ni ovaţionat în picioare, minute în şir, demonstraţiile de rară
l-a înfăţişat pe Wajdi Mouawad în calitate de dramaturg, virtuozitate ale unor trupe străine, în frunte cu celebrele
regizor şi actor, la care s-au adăugat apoi alte şi alte Basheva Ensemble din Israel (Decadance) şi Maria Pages
reprezentaţii-eveniment, semnate de directorii de scenă Compania din Spania (Flamenco & Poetry), urmate
mai sus amintiţi. Teatrul s-a remarcat nu numai în sălile de Cisne Negro Dance Company din Brazilia (cu Extaz
tradiţionale, ci şi în spaţiul „neconvenţional“, iar aici, de-ar brazilian şi Viitor anterior, sau cu Doamna Margareta
fi „să dăm Cezarului ce-i al Cezarului“, aş numi uluitoarea şi Pe sub ploaie), Kanazewa Butho Kan, din Japonia (cu
adaptare după Eseu despre orbire al scriitorului portughez Fulgere de toamnă târzie şi cu O mare de amintiri), Jesus
Jose Saramago, în interpretarea non-verbală a artiştilor Carmona Cia (cu Lebăda neagră şi lebăda albă) sau Maria
polonezi din Cracovia, sub semnătura regizorului Jerzy Kong Dancers Company din Israel (cu Izvor nesecat).
Zon, desfăşurată la ceas de noapte, în ritmuri incendiare,
sub picăturile unei ploi reci, în Piaţa Mare din centrul Cred, însă, că cei mai numeroşi spectatori ai festivalului
Sibiului. sibian s-au bucurat de farmecul irezistibil al muzicii de
diferite genuri, găzduită de sala Thalia, de bisericile sibiene,
Ca o binevenită „replică“ la spectacolele unor devenite vremelnic şi minunate săli de concert, dar şi de
prestigioşi directori de scenă, festivalul ne-a oferit şi o străzi, de Piaţa Mare şi Piaţa Mică ori de parcul oraşului.
importantă paletă de reprezentaţii ale tinerilor artişti din Cvartetul coral „Cantabile“, din Marea Britanie, sau
„Şcolile şi Academiile de teatru“ din România, SUA, recitalul executat la instrumentul muzical numit „hang“,
Marea Britanie, Franţa, China, Canada, Serbia, Croaţia, de către interpretul francez Francesco Agnello, concertul
Bulgaria şi Slovacia, secţiune coordonată de lector univ. de orgă al Ursului Philippi ori concertul de flamenco al
dr. Luminiţa Puiuleţ. Devenită o constantă a interesului chitariştilor mexicani, spectacolul saxofoniştilor din Belgia,
cel al Fanfarei Saugrenue din Franţa şi al Fanfarei din
Cozmeşti, la care s-au adăugat savuroase alte reprezentaţii

Teatru Scrisul Românesc Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 27

Ion PARHON

Teatru pe pâine la Teatrul „Elvira Godeanu“

L a cumpăna dintre primăvară şi vară, cam prospăt laureat al Galei UNITER, şi Liviu actor, poet şi editor George Drăghescu,
capricioasă din punct de vedere meteorologic, Topuzu, prof. univ. la Universitatea de Arte purtând un titlu sugestiv pentru universul
Teatrul „Elvira Godeanu“ din Tg. Jiu şi-a din Tg. Mureş, a evaluat performanţele în şi sensibilitatea omului de teatru: Singur
onorat cartea de vizită printr-un amplu program de concurs ale unor numeroşi participanţi, la cabină. Prezentată cu competenţă şi
manifestări dedicate Thaliei şi celor care nu pot trăi fără fie elevi ai liceelor de artă, fie studenţi multă căldură de reputatul critic Gheorghe
satisfacţiile oferite de arta spectacolului. Mai întâi, scena sau tineri actori, premiile purtând numele Grigurcu, această delicată culegere de
gorjeană a găzduit câteva întâlniri remarcabile cu oaspeţi unor iluştri reprezentanţi de ieri şi de reflecţii inspirată de condiţia actorului şi
din teatrele bucureştene. Aplaudaţi la scenă deschisă astăzi ai vieţii artistice româneşti, ca a teatrului generează la rândul ei meditaţii
şi ovaţionaţi în final, Marcel Iureş şi George Mihăiţă Aristiţa Romanescu, Marcel Anghelescu, durabile, aşa cum ne-o dovedeşte, de
şi-au confirmat disponibilităţile lor interpretative în Maria Theodorini, Francisc Milescu, Mia pildă, întrebarea: „Spectatorul ideal este
spectacolul cu Păi, despre ce vorbim noi aici, domnule?, Teodorescu, Victor Dumitrescu-Bumbeşti, copilul-spectator sau spectatorul-copil?“.
după Moromeţii, în scenariul lui Cătălin Ştefănescu, Ana Bălcescu-Culcer, dar şi personalităţi
spectacol realizat de Alexandru Dabija la Teatrul „Act“, puternic legate prin obârşie de meleagurile gorjene ca Un loc distinct în configuraţia festi­
iar trupa de la Odeon a bucurat publicul cu o savuroasă Ion Dimitrescu Creţu, Titu Rădoi, Ligia Tilică, Stelian şi valului l-a ocupat spectacolul cu Fraţii Karamazov, după
lectură scenică inspirată de Visul unei nopţi de vară, sub Raluca Sterescu, Jana Şerbănescu, şi inegalabilul histrion Dostoievski, producţie a studenţilor de la UNATC, care
bagheta aceluiaşi director de scenă. De altfel, valorosul Horaţiu Mălăele. a onorat cu brio această manifestare. Seara de gală, unde
regizor a fost omagiat la Tg. Jiu printr-o triplă etalare s-au acordat şi premiile menite să răsplătească izbutinţele
a profesionalismului său, căci tot în această ambianţă Gala premiilor „Elvira Godeanu“ a fost prefaţată de unor reprezentanţi ai teatrului-gazdă în stagiunea trecută,
teatrală sărbătorească s-a desfăşurat şi avanpremiera o emoţionantă lansare a unei cărţi format de buzunar a cuprins şi mini recitalul vocal al foarte tinerei interprete
spectacolului gazdelor intitulat Treisprezece din colecţia „Ceaşca de cafea“, concepută de inimosul de muzică popp şi jazz Maria Gugu şi electrizantul dialog
tablouri cu oameni, o adaptare semnată
de Alexandru Dabija după schiţele lui A. cu pianul al talentaţilor actori Petre Ancuţa
P. Cehov, oferită într-o cheie modernă şi şi Emilian Mârnea, cei deja consacraţi
savuroasă pe măsura aşteptărilor publicului de evoluţia în unele evenimente ca Gala
contemporan. La acest spectacole s-a adău­ UNITER şi Gala tinerilor actori de la
gat şi reprezentaţia cu Spionul balcanic, de Costineşti.
Dusan Kovecevic, prilejuind spectatorilor
reîntâlnirea cu câţiva actori excepţionali în Atât reprezentaţiile artistice, ateli­
frunte cu Coca Bloos şi Dan Condurache. erele, o conferinţă despre particularităţile
Continuând preocuparea sa lăudabilă de creaţiilor lui Silviu Purcărete şi
cultivare a tinerelor talente şi a intereseului semnificaţiile lor pentru teatrul din înce­
pentru teatru în rândul unor posibili viitori putul mileniului trei au răsp­ lătit eforturile
slujitori ai scenei, Teatrul „Elvira Godeanu“ admirabile şi nădej­dile organizatorilor,
ne-a invitat apoi la cea de-a paisprezecea reuniţi în staff-ul fest­ivalului, în frunte cu
ediţie a Festivalului pentru elevi, studenţi actorul şi managerul Marian Negrescu,
şi tineri actori „Constantin Stanciovici directorul Teatrului „Elvira Godeanu“,
Brănişteanu“. Un juriu exigent din care au scriitorul şi editorul Ion Cepoi, secretar
făcut parte Mihaela Beţiu, prof. univ. dr. la literar, actorii Ion Alexandrescu, Rodica
UNATC, actorul craiovean Valer Dellakeza, Negrescu şi Cristian Naum, alături de
reprezentanţii prestigioşi ai forurilor
culturale locale şi ai instituţiilor liceale
din municipiu.

→ de stradă, cu elemente de teatru şi circ, sau cu instalaţii şi „Polirom“ şi „Nemira“, dar şi volume de teatru realizate Compania de dans Maria Konig
de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu“ – Revista „Teatrul Oidip, premiera teatrului sibian (foto Sebastian Marcovici)
personaje pitoreşti, umane şi animaliere, toate însoţite de azi“, unele dintre ele constituind valoroase iniţiative
acorduri muzicale grăbite să transforme şi pietonala din distincte şi distinse ale Festivalului sibian. Un deosebit
centrul oraşului într-un entuziast şi aglomerat spaţiu magic interes în rândul participanţilor au trezit cele două reuniuni
al sunetelor viu colorate, ne-au convins că ne aflăm nu doar pregătite de universitatea sibiană şi de Teatrul Naţional
la un festival teatral, ci într-un uriaş sanctuar al artelor. „Radu Stanca“, unul cuprinzând lansări de carte ale cadrelor
În această ambianţă, o inconfundabilă pată de culoare a didactice din Departamentul de artă teatrală, iar celălalt
prilejuit-o concertul Maria Tănase remix, conceput de configurând „Platforma internaţională de prezentare a
Radu Afrim pe muzica lui Vlaicu Golcea şi coregrafia doctoratelor excepţionale în domeniul artelor spectacolului
gândită de Andreea Gavriliu, Ioana Marchidan şi Judith şi al managementului cultural“. Pentru că această ediţie a
State, demers artistic pregătit la Gala tinerilor actori, sub reprezentat un pas înainte şi în zona marketingului cultural-
egida UNITER. artistic, trebuie să arătăm că şi „Bursa de spectacole“,
coordonată cu competenţă şi călduroasă ospitalitate de
Cultură şi marketing lector univ. dr. Lavinia Alexe, dincolo de standurile sale
tradiţionale urmărind piaţa ofertelor, a prilejuit de această
Cele două domenii de activitate aflate astăzi într-o dată un fructuos dialog cu personalităţi implicate efectiv
relaţie tot mai strânsă, a căror interdependenţă a devenit în organizarea de festivaluri şi de evenimente culturale din
una dintre căile succesului, şi-au aflat abordări numeroase, Franţa, Marea Britanie, India, SUA, Australia şi România.
complexe şi nu mai puţin prestigioase în cea de-a 21-a
ediţie a festivalului de la Sibiu. O dovedesc cu prisosinţă Vom încheia afirmând că însuşi festivalul, prin anvergura
conferinţele,seminariileşiîntâlnirile-dialogcupersonalităţi impresionantă şi prin calitatea desfăşurării lui, a însemnat
ale vieţii culturale, artistice şi universitare, din ţară şi din un etalon organizatoric şi managerial, capabil să pună în
lume, cum sunt criticul George Banu, omniprezent pe tot lumină priceperea şi spiritul de echipă, pasiunea celor care
parcursul festivalului la această veritabilă „universitate l-au construit (căci despre o adevărată construcţie poate
fără catedră“, Krystian Lupa, Peter Stein, Wajdi Mouawad, fi vorba), de la Constantin Chiriac, directorul Teatrului
Pippo Delbono, Neil LaBute, Marina Davâdova şi Sergheii Naţional „Radu Stanca“ şi preşedintele FITS, împreună
Vasyliev, Noel Witts, Mircea Dinescu, Lucian Boia ş.a. cu staff-ul său, până la acei foarte tineri voluntari români,
Sub auspiciile festivalului au avut loc şi numeroase lansări japonezi şi chinezi, unii dintre ei aflaţi pentru prima dată în
de cărţi, albume şi publicaţii, editate de „Humanitas“, miezul acestui maraton artistic.

Scrisul Românesc Eseu

28 Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014

Sorana GEORGESCU -

GORJAN Aniversări sau comemorări

legate de Brâncuşi – Luna iulie

L a 1 iulie 1925 se stinge la Arcueil bunul prieten de Povestiri (L68) şi Fabule (L67) de celebrul poet Ecorché-ului. L-a ajutat financiar în perioada studenţiei în
al lui Brâncuşi, compozitorul Erik Satie. S-au francez. Dintr-un vers din fabula Statuarul şi statuia lui Franţa şi i-a fost mereu aproape.
cunoscut în noiembrie 1919, prin intermediul Jupiter, Maurice Raynal s-a inspirat pentru titlul eseului
lui Henri-Pierre Roché. I-a inspirat pe amândoi figura lui său din revista „Minotaure“ (Dieu – Table – Cuvette), La 21 iulie 2009, Sanda Tătărescu-Negropontes se
Socrate, căruia Satie i-a dedicat o dramă simfonică, iar ilustrat cu fotografii ale atelierelor sculptorilor, realizate stinge din viaţă la Bucureşti. L-a cunoscut pe Brâncuşi la
Brâncuşi o sculptură în lemn şi o cupă. Satie îl socotea de Brassai. Brâncuşi a oferit fotografii făcute de el însuşi, Poiana, unde l-au găzduit părinţii ei, Aretia şi Gheorghe
pe Brâncuşi „fratele lui Socrate“. În discoteca sculptorului pentru viziunea asupra atelierului propriu. Tătărescu. L-a vizitat şi la Paris.Amintirile ei aduc precizări
se găsesc două discuri cu muzică de Satie (Trois petites importante, referitor la absenţa artistului la inaugurarea
pièces montées – 16/104 – şi Trois mélodies – 12/108), La 8 iulie 1900, se naşte la Trenton, New Jersey, George ansamblului, explicaăţia fiind că s-a produs o confuzie, din
iar în fototeca sa există câteva imagini ale compozitorului. Antheil. Compozitorul american de avangardă este autorul cauza deselor schimbări de dată.
În biblioteca brâncuşiană se păstrează volumul lui V.G. piesei Ballet mécanique, concepută iniţial ca bandă sonoră
Paleolog Despre Erik Satie şi muzicalism (L104). Paleolog pentru un film de Fernand Léger. La 19 iunie 1924, la La 25 iulie 1947 se naşte la Bucureşti Matei Stârcea-
socotea că Socrate este prima muzică statuară. Brâncuşi a spectacolul de la Theâtre des Champs-Elysées a participat Crăciun. Cercetător ştiinţific la Institutul de antropologie,
creat costume pentru dansul Lizicăi Codreanu pe muzica şi Constantin Brâncuşi. va studia arta din perspectiva antropologiei simbolice, cu
din Gymnopediile lui Satie (1922) şi a participat la premiera referire specială la Brâncuşi.
baletului Mercure, cu muzică de Satie (1924). Documentele La 8 iulie 1948 se stinge la Bucureşti pictorul Ştefan
primite de la Satie, le-a donat Bibliotecii Doucet. I-a scris Popescu, bun prieten al sculptorului din perioada pariziană. La 26 iulie 1962 se naşte la Târgu-Jiu Ovidiu Popescu.
necrologul şi ar fi dorit să-i facă şi un monument funerar. Au făcut amândoi parte din „Cercle des étudiants roumains“. Inginer specializat în mass-media, a condus Centrul
Cei doi artişti se respectau şi se admirau reciproc. În 1906 pictorul a organizat o tombolă pentru a-l ajuta pe Municipal de Cultură Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu
La 1 iulie 1948 se naşte în Gorj, la Teleşti, Viorel sculptor. În 1907 a contribuit la acordarea comenzii pentru în perioada februarie 2011-iunie 2012, iniţiind proiecte
Gârbaciu. Profesorul Gârbaciu a fost implicat în numeroase Buzău. Brâncuşi i-a sprijinit fiul cu probleme de şcolaritate de popularizare în ţară şi peste hotare a ansamblului
proiecte din sfera culturii. A militat pentru ridicarea la liceul parizian. În 1910 au fondat „L’Association amicale brâncuşian.
ştachetei culturale a zonei şi a luptat pentru prezervarea des Roumains de Paris“.
ansamblului brâncuşian. La 26 iulie 2005, se stinge la Târgu-Jiu Nicolae Diaco­
La 1 iulie 1950 vine pe lume Lucian Gruia, în Dej, Brâncuşi în mijlocul comunităţii române din Paris, anii ’30 nu. Poet şi publicist, eficient manager cultural, Diaconu a
judeţul Cluj. Inginerul electromecanic Gruia s-a preocupat fondat în 1995 revista „Brâncuşi“ şi seria „Brâncuşiana“, a
de filosofie şi literatură şi a publicat numeroase studii şi La 8 iulie 1968, în Bucureşti, părăseşte această lume organizat evenimente importante şi a condus lupta pentru
volume legate de opera brâncuşiană. cărturarul Petre Marcu Pandrea, remarcabil jurist şi prezervarea ansamblului.
La 1 iulie 1972, la Paris, trece în lumea drepţilor Basil sociolog, redutabil eseist şi polemist. A fost un apropiat al
Munteanu, profesor de literatură comparată, personalitate sculptorului, despre care a scris încă din 1945. A publicat La 28 iulie 1924, încetează din viaţă la New York
de seamă a exilului românesc. A făcut pertinente analize consistente amintiri şi exegeze despre opera brâncuşiană. John Quinn, principalul comanditar al lui Brâncuşi. Co­
ale creaţiei sculptorului, iar în martie 1957 a rostit un respondenţa purtată între 1917 şi 1923 de cei doi este
important discurs la funeraliile lui Brâncuşi. La 12 iulie 1884 se naşte la Livorno, în Italia, Amedeo păstrată în Biblioteca Publică din New York şi în Biblioteca
La 4 iulie 1938, se naşte la Târgu-Cărbuneşti, în Gorj, Modigliani. Pictorul l-a întâlnit pe Brâncuşi la Paris în Kandinski din Paris. Colecţia Quinn s-a risipit, dar piesele
Ştefan Stăiculescu. Profesorul de română s-a aplecat cu 1908 şi a fost influenţat de el în sculptura sa. I-a făcut selectate inspirat se regăsesc în principalele muzee ale
pasiune asupra cugetărilor sculptorului, pe care l-a socotit câteva portrete. Au vizitat împreună Livorno în 1909. lumii.
„Cioplitor în duh“.
La 5 iulie 1889 s-a născut la Maisons-Laffitte Jean La 14 iulie 1932 se naşte la Călineşti, Argeş, Gheorghe La 28 iulie 1987 se naşte la Timişoara Andrei Jecza.
Cocteau. Scriitorul a fost printre apropiaţii artistului. A Iliescu-Călineşti. Sculpturile acestui artist, în bronz sau Cel mai tânăr galerist din România (Galeria Jecza),
semnat la 25 februarie 1920 apelul pentru independenţa lemn, în piatră sau marmură, poartă amprenta influenţei lui preocupat de artă modernă, a asistat în 2001 la simpozionul
artei, în sprijinul sculptorului Brâncuşi. A fost alături de Brâncuşi. Călineşti a realizat Timpul, o lucrare închinată „Actualitatea paradigmei Brâncuşi“, care l-a marcat.
Brâncuşi la 17 februarie 1922 în protestul împotriva lui lui Brâncuşi, găzduită de Muzeul de Artă din Târgu-Jiu.
Breton, pentru Tzara. Brâncuşi a participat alături de Erik Satie, John Quinn, C. Brâncuşi şi Henri-Pierre Roché
el la funeraliile lui Radiguet din 13 decembrie 1923. În La 14 iulie 1932 se stinge din viaţă la Bucureşti
1937, Brâncuşi şi Cocteau, împreună cu Sonia şi Robert sculptorul Dimitrie Paciurea, creator de opere importante, La 28 iulie 2011, se stinge la Bucureşti istoricul de
Delaunay şi Marie Laurencin, s-au alăturat asociaţiei „Les realizate în stil figurativ şi simbolist. În 1909 a primit la artă Petre Oprea, autorul primului text cu date despre
amis de Henri Rousseau“. În biblioteca artistului se află Salonul oficial din ţară premiul II ex aequo cu Brâncuşi începuturile lui Brâncuşi în România, publicat în 1960
volumul Le grand Ecart, (L27), cu dedicaţia lui Cocteau, şi alţii. În iunie 1913, a reprezentat România alături de în „Cahiers d’art“. A scos un album Brâncuşi în 1972,
care se declară admiratorul lui. În discoteca brâncuşiană Brâncuşi la expoziţia internaţională de la Glaspalast din reeditat în 1976.
se găsesc Trei poeme de Darius Milhaud pe texte de Jean München. În martie 1914, la „Tinerimea artistică“, expune
Cocteau (12/102). o Rugăciune, ca şi Brâncuşi. În prezent Sala Paciurea se La 30 iulie 1959, la Târgu-Jiu se naşte Doina
La 6 iulie 1949, vine pe lume la Salcia, Teleorman, învecinează cu Sala Brâncuşi la Muzeul Naţional de Artă Frumuşelu. Doctor inginer, specialist în chimie energetică
Emil-Sever Georgescu. Inginer constructor, specialist în al României. şi controlul coroziunii, s-a implicat în lupta pentru
inginerie seismică, a efectuat cercetări asupra Coloanei prezervarea ansamblului brâncuşian, oferind un proiect
monumentale în 1984 în cadrul Incerc şi a publicat în 2006 La 14 iulie 1939 se naşte la Bucureşti italienista Gabriela alternativ de restaurare prin control nedistructiv, neacceptat
un studiu documentat asupra ingineriei capodoperelor Tarabega. În 2001, ca director executiv al Comitetului din păcate. A publicat lucrări documentare utile pentru
brâncuşiene. Naţional Român UNESCO pentru dezvoltare culturală, a cercetare, inventariind o Bibliografie fără sfârşit Brâncuşi
La 6 iulie 1964, se stinge la Bucureşti poetul și răspuns de organizarea colocviului internaţional Brâncuşi şi consemnând principalele avataruri ale restaurării
publicistul Ion Vinea, autorul unui frumos poem închinat la apogeu. Noi perspective şi a coordonat apariţia volumului ansamblului.
Păsării Măiastre, publicat în 1925 în „Contimporanul“. cuprinzând cele 27 lucrări prezentate de specialiştii veniţi
În 1928, în numărul 1 al revistei „Integral“, Saşa Pană din şapte ţări.
salută cu un „uraaa“ numele lui Vinea, alături de cel al lui
Brâncuşi. La 14 iulie 1967 se săvârşeşte din viaţă la Bucureşti
La 6 iulie 2009, în Bucureşti, pleacă fără veste din Tudor Arghezi, poet şi publicist. A intuit de timpuriu
această lume cercetătorul exigent al creaţiei brâncuşiene valoarea operei brâncuşiene, afirmând încă din 1914 că
Ion Pogorilovschi. A fondat revista „Brâncuşi“ şi seria „Unda uriaşă a lumii a găsit o expresie nouă, o expresie
„Brâncuşiana“, a publicat importante studii şi volume Brâncuşi“.
esenţiale despre opera sculptorului.
La 7 iulie 1984 moare la Nisa fotograful suprarealist La 17 iulie 1867 se naşte la Craiova Dimitrie Gerota.
Brassai. Gyula Halasz din Braşov şi-a luat numele de Profesorul doctor Gerota a predat anatomia la Şcoala
Brassai şi a câştigat renume internaţional lucrând la Paris. de Belle Arte şi l-a îndrumat pe Brâncuşi în realizarea
Nu aprecia felul cum fotografia Brâncuşi, după cum i-a
relatat în februarie 1966 lui Radu Varia, într-un interviu
publicat în „Contemporanul“.
La 8 iulie 1621 se naşte la Château Thierry Jean de la
Fontaine. Brâncuşi avea în biblioteca sa ediţii Flammarion

Cronică literară Scrisul Românesc Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 29

Eseu Maria TRONEA

C artea lui Vladimir Nabokov, Pale Fire (1962), Nabokov – Foc palid
apărută recent în versiune românească (Foc palid,
Polirom, 2014, traducere şi note de Veronica Cântului al patrulea: „(Dar cere-n titlu lucrul ăsta cándid/ În Comentariul lui Kinbote, găsim o amplă descriere
D. Niculescu), este o fascinantă apariţie, precum mitica Ceva lunar. Will, ajutor! Foc palid). Referitor la acest a fluturelui cu care se identifică Shade, autorul magicului
sirenă. Jumătate poem, jumătate proză, ea surprinde prin vers, găsim în Comentariu următoarele: „Parafrazând, asta poem: „Shade obişnuia să spună că numele său în engleza
modernitatea scriiturii ce se circumscrie metaficţiunii. înseamnă în mod evident: Hai să mă uit în Shakespeare veche era Admirabilul Roşu, mai târziu degradat la Amiralul
Compoziţia acestei veritabile opere de artă ia forma după ceva de folosit ca titlu. Şi ce s-a găsit este «foc palid». Roşu. Este unul dintre puţinii fluturi cu care se întâmplă
unui triptic: poemul defunctului John Shade acoperă Dar din care dintre operele bardului a spicuit poetul nostru? să fiu familiarizat. Zemblanii îi zic harvalda (cel heraldic),
partea de mijloc a tabloului, peste care se închid părţile Cititorii mei trebuie să facă propria lor cercetare. N-am la probabil fiindcă o siluetă recognoscibilă a sa figurează pe
laterale, Prefaţa lui Charles Kinbote (pretins comentator mine decât o minusculă ediţie de buzunar din Timon din blazonul Ducilor de Payn. În toamnele anumitor ani obişnuia
al versurilor) şi Notele aceluiaşi, cărora li se poate asimila Atena – în zemblană! Desigur, nu conţine
acel Index al imaginarului. Dialogul cu cititorul este prezent nimic care să poată fi considerat un echivalent să apară destul de des în grădinile palatului şi
atât în text, cât şi în metatext. Peste întreg se profilează pentru «foc palid» (altminteri, norocul meu să viziteze florile de ochiul boului în compania
umbra autorului şi zborul înalt al fluturelui unicat. Superbia ar fi fost un monstru statistic).“ Întreprinzând unei molii diurne. Am văzut Admirabilul Roşu
creatorului de artă îmbracă forma incantaţiei magice: cercetarea recomandată, cititorul va găsi mis­ înfruptându-se din prune zemoase şi, o dată,
„Acum voi iscodi frumosul cum/ Nimeni nu l-a mai iscodit. terioasa sintagmă în Actul IV, Scena 3, din dintr-un iepure mort. Este o insectă deosebit de
Acum/ Eu voi striga ca nimeni. Ne-ncercatul/ Voi încerca. piesa menţionată: „Lună e-o hoţoaică/ Ce-şi veselă. Un exemplar aproape domesticit a fost
Voi face necreatul.“ (Cântul al patrulea). fură focul palid de la soare“ (traducere de Dan ultimul obiect natural pe care John Shade mi
Condiţia tragică a creatorului de geniu, hybrisul sunt Duţescu şi Leon D. Leviţchi – Shakespeare, l-a arătat în timp ce mergea spre pieire.“
figurate încă din primele versuri ale Poemului în patru Opere, 1988).
cânturi: „Umbră eram, de mătăsar ucis/ De-azurul fals Imaginea din poemul lui Shade, ca şi
al unui geam închis;/ Eu pata de puf sur eram – cel care/ Titlul Foc palid este menţionat pentru prima notaţiile lui Kinbote, amintesc de o credinţă
Trăiam, zburam în reflectata zare.“ (Cântul întâi). Ideea dată în Prefaţa editorului şi comentatorului populară a antichităţii greco-romane, conform
este subliniată prin repetiţie în acelaşi Cânt: „Umbră Charles Kinbote (19 octombrie 1959, Cedran, căreia, sufletul ce se ridica la ceruri lua forma
eram, de mătăsar ucis/ De falsa zare-a unui geam închis.“ Utana): „De regulă, Shade îşi distrugea ciornele unui fluture. Motivul fluturelui, recurent la
Revine obsesiv, punctând parcursul existenţial: „Vag fir de în clipa în care înceta să mai aibă nevoie de ele: Nabokov, apare şi în The Gift (Darul, Polirom,
tortură,/ De moarte tras şi-eliberat ca-n glumă./ Dar nelipsit, îmi amintesc foarte bine că l-am văzut pe verandă, într-o 2013), ultimul roman scris în rusă al autorului),
mă străbătea (...)“. Metafora simbolică a iernii invadează dimineaţă splendidă, arzând un întreg asemenea maldăr în publicat iniţial în foileton în anii 1937–1938: „Dar nu-mi
partea de început a poemului, trimiţând spre lumea rece a focul palid (s. n.) al crematoriului în faţa căruia stătea în trebuie mie Vanessele de anul trecut“. Neconfundând
creaţiei, „reflectata zare“: „Şi ce-ncântare când un strat de picioare, cu capul plecat, ca un participant la un cortegiu creatorul cu creaţia, descoperim totuşi în textele nabokoviene
nea/ Peluza-mi îmbracă şi se-nălţă/ Aşa-ncât scaunul, patul funerar printre fluturii negri purtaţi de vânt ai acelui auto- urma autorului. Poemul de 999 versuri, încastrat în cartea
meu să şadă/ În lumea de cristal, pe-acea zăpadă!“. Se face da-fe domestic.“ Metaforă a creaţiei, „focul palid“ poate căreia îi conferă titlul, Foc palid, aminteşte de versurile
simţit însă şi fiorul thanatic: „Lacul sta-n ceaţă, gheaţa-şi face referinţă, potrivit unor critici literari, şi la Scena 5 a din tinereţe ale lui Nabokov, printre care figurează şi
scufundând./ O formă vagă, dintre trestii, a călcat/ În primului act din Hamlet, în care spectrul vorbeşte despre Lunnaia greza (Reverie lunară), publicat în 1916. Exilul
smârcul cel hulpav şi s-a-necat.“ (Cântul al doilea). metamorfoza versului strălucitor într-un foc palid. Intrarea ultimului Rege al Zemblei imaginare, despre care Kinbote
Lectura lumii „în codul iernii“ ţine poate şi de lui Shade în „le grand néant“ este asimilată şi ea, în poemul îi povesteşte lui Shade cu dorinţa de a-l inspira în scrierea
autoficţiune, de nostalgia iernii din ţara de origine. Ca şi ce se sfârşeşte, focului palid. Este prefigurată o reîncarna­ poemului, precum menţionează în Comentariu, trimite spre
în Darul, se remarcă prezenţa fluturilor, reflex al pasiunii re ce trimite spre marea pasiune a lui Nabokov, fluturii: exilul autorului. Portretul acestuia stă sub semnul dublului,
autorului pentru lepidoptere: „Albi fluturi iau culoare „Se-a­runcă undeva potcoave. Clac-clic./ (Se reazemă de ca o icoană cu două feţe: poetul John Shade şi criticul
de lavandă“. Revolta lui Shade îi poate fi, de asemenea, stâlp, ca un alcoolic.)/ Vanessă întunecată, roş-vărgată,/ Charles Kinbote, ce tânjeşte la darul inspiraţiei.
atribuită: „Venit-a ziua când m-am îndoit/ De mintea omului: Se-aş­ ază pe nisip, după o roată,/ Bleu vârfuri arătând, „Lumea de cristal“ a imaginarului nabokovian („O
E de trăit/ Fără să ştii ce zori, ce moarte, soartă,/ Ţi-aşteaptă stropite-n alb./ Prin umbra scursă şi lumini ce scad,/ Un om viaţă – comentar la un abstras/ Şi ne-ncheiat poem“) invită
conştiinţa după groapă?“. Ca şi respingerea freudismului: indiferent la flutur, lin –/ Pesemne grădinar la vreun vecin –/ „voracele cititor“ să descopere lumina de argint din soare:
„Pentru a-mplini al pântecului gând,/ Freudienii se porniră Împinge-o roabă goală pe pietriş.“ „Timbru-mi secret, amprenta Shade, misterul.“
spre mormânt.“ Tabloul goethean al perechii tată/fiu poate
fi şi el circumscris autoficţiunii: „Dar cine goneşte în vânt
şi în noapte?/ E jalea scriitorului. Ostilul/ De martie vânt. E
tatăl şi copilul.“
Intertextualitatea marchează de altfel scriitura, începând
cu titlul de sorginte shakespeariană, reluat în versul 962 al

A les, în toamna anului 1884 deputat liberal de Ion Şt. DIACONU
Craiova, contestat pentru incompatibilitate
de vreme ce era director al Arhivelor Sta­ De unde numele Craiovei?
tului, B. P. Hasdeu tipăreşte la editura „Samitca“ din Craiova
Olteneştile. kralieva are şi înţelesul de nedeie, târg sărbătoresc, loc de şase turnuri. Poate că lupta de la Rovine (1394) să fi avut
Scrie savantul către cele două Iulii, soţia şi fiica: „Să nu vamă. loc „sotte la cita di Cralievo“, după cronica lui Giaccomo de
credeţi cumva că am dat măcar o para vreunui alegător, a Pietro Luccari, Il regno degli Slavi, Pesaro, 1601.
costat însă mult hotelul, birjele, etc. Apoi în Craiova m-am Oraşul Craiova a fost vatră a primilor hominizi europeni,
făcut şi naş, am cununat pe fata unui neguţător de acolo cu a fost importantă aşezare geto-dacică la Carligei-Bucovăţ, „Minunatul loc Craiova“ apare în cunoscutul document
un amploaiat. Să mă fi văzut cu lumânarea în mână“! PELENDAVA din tabula peutinageriană întocmită în jurul din 1 iulie 1475 al lui Basarab Laiotă, în care, printre boierii
Studiul său, Originile Craiovei 1230–1400, analizează anului 225 e.n. Poate că termenul de Pelendava are legătură martori, este amintit jupân Neagoe ot Craiova pe care-l
teoriile la modă atunci despre termenul bulgăresc kralieva, cu pelleii care cultivau cereale. În DEX, editat de Academia regăsim ca făcând parte din Sfatul domnesc, într-un act de
kraliova legate de craiul Iova identificat cu Ioniţă Asan care Română, termenul pielm, cu etimologie necunoscută cancelarie din 15 iulie 1475.
ar fi zidit prima oară biserica Sf. Dumitru. S-a argumentat o desemnează făina de grâu, de porumb de cea mai bună
primă zidire de către fraţii Petre şi Ioniţă deoarece pisania calitate, dar există oltenismul pielm cu sensul de mălai făcut Acelaşi B. P. Hasdeu publicase în 1865, în „Arhiva
din 1652 din vremea lui Matei Basarab cuprinde: „Cu cu adaos de făină de grâu pentru îndulcire (Doina Bărbuţ, istorică“, un document din vremea lui Mircea cel Bătrân,
puterea milostivului Dumnezeu s-a zidit această sfântă 1990). dat la Giurgiu la 11 mai 1399, cu martor Radul Ban, în
biserică şi s-a făcut din temelie de iznovu“. Or, slavismul timp ce regele Angliei, Henric al VI-lea acordă în 1427 şi
iznovu înseamnă „pentru a doua oară“, deci clădirea Primul document în care figurează oraşul nostru, sub în 1434 lui Radu Ban de Craiova o pensie de 40 de livre
fusese restaurată din temelie, fiind o ruină. B. P. Hasdeu numele de Ponssiona, pod peste Jiu, este Codex latinus de argint. Documente mai recente fac referire la altele
argumentează că termenul kraliova este doar adjectiv parisinus, o hartă a sud-estului Europei, păstrată la care nu s-au mai păstrat, de pildă, la 22 aprilie 1647 Matei
posesiv feminin, deci nu are legătură cu Iova (Ioniţă Asan) Biblioteca Naţională din Paris, hartă realizată imediat după Basarab întăreşte mănăstirii Tismana stăpânirea vămii de
ci semnifică lucru regesc, cetate regală. Există o mai puţin bătălia de la Nicopole, 1396. Există aici indicaţia „ponte la Vâlcan pe argumentul că „am văzut cartea răposatului
amintită cronică latină a unui călugăr Alberic trecut la de zicho“, podul Jiului şi o reprezentare de cetate ovală cu Negru Voievod când a fost cursul anilor 6802“, deci 1293–
cele veşnice la mijlocul sec. XIII şi care a trăit în Belgia 1294, Negru Vodă fiind identificat de mulţi istorici ca fiind
şi Ungaria de azi. El face referire la originea cumană a Casa Băniei şi Catedrala Sf. Dumitru cumanul Tocomer, Tihomir, de unde se trag Basarabii.
primilor domnitori din Muntenia, a existat un anume Rex
Jonas, crai Ioan la 1230, „major în Regibus Comanorum“. Despre Bănia în Ţara Românească există cunoscute
N. Iorga susţinuse această teorie resuscitată astăzi de lucrări, ea a funcţionat la Severin, Strehaia, Tg. Jiu şi apoi
către Neagu Djuvara. După alte opinii (A. Pessiacov, A. la Craiova, dar nu trebuie să uităm de piatra tombală de la
Sacerdoţeanu, D. Bălaşa), denumirea Craiovei este pur mănăstirea Dealu a lui Vladislav, mort în 1456. Aceasta a
românească, însemnând chiar pastoral, craiul oilor, acel fost făcută în semn de pioşenie în timpul lui Neagoe Voievod
Ioan din Diploma cavalerilor ioaniţi (1247) mai ales că de către „fiii lui Neagoe de la Craiova pentru că şi Vladislav
aici, important centru de transhumanţă, se ţinea o nedeie, i-a ridicat vlasteli“, mari boieri care făceau parte din Sfatul
la încrucişare de drumuri comerciale. În bulgară termenul domnesc, deşi nu deţineau dregătorii.

Iată cât de adevărată este aserţiunea că numai viitorul
este sigur, trecutul trebuie mereu redescoperit.

30 Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 Scrisul Românesc Eseu
Cronică literară
Viorel FORŢAN

Din public, despre
Festivalul Shakespeare

C ea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional pasului de defilare când toba fanfarei marchează piciorul al XX-lea s-a instaurat cu temeinicie pe plan mondial
Shakespeare s-a desfăşurat la Craiova între 23 stâng. Richard al III-lea al lui William Shakespeare este punerea în scenă a unor piese de Shakespeare cu acţiunea,
aprilie şi 4 mai 2014 şi a avut loc în contextul un spectacol care aduce pe scenă personaje ce calcă cu costumele actorilor, decorurile etc. translatate în anii
unei duble aniversări: 450 de ani de la naşterea marelui dreptu-n întuneric... Replica finală “dau un regat pentru contemporani spectatorilor care privesc ce se întâmplă pe
Will şi 20 de ani de la prima ediţie a festivalului craiovean. un cal“ zugrăveşte într-o sinteză epopeică nimicnicia unui scenă. Revenind la evenimente, regizorul (şi realizatorii)
Eveniment cultural de mare respiraţie ce a fost gândit şi conducător medieval de oşti, de ţară, de regat. spectacolului chinezesc au luat ad integrum textul şi
materializat de actorul Emil Boroghină, timpul în care se petrece acţiunea din Richard al III-lea şi
cel care a adunat acum trupe teatrale de pe Remarcabilă a fost iniţiativa orga­ le-au mulat pe societatea imperială chineză contemporană
trei continente. nizatorilor de a prezenta în aceeaşi zi, dar acelor vremuri. Translatarea a avut efecte fabuloase asupra
Într-unul din hexagoanele cu gazon şi la ore diferite, acelaşi spectacol, Richard spectatorilor. Dacă nu cunoşteai partitura shakespeareiană
arbori ornamentali aflate pe scuarul din al III-lea, unul pus în scenă la Cape Town puteai lesne să confuzi ceea ce era pe scenă cu secvenţe din
faţa laterală dreaptă a clădirii Teatrului în Africa, iar celălalt la Beijing în China. serialele sud-coreene despre istoria lor medievală.
Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, în
piaţa care acum poartă oficial numele de Cu o expresie oarecum gazetărească În finalul spectacolului se coboară trei eşarfe din înaltul
William Shakespeare, a fost amplasată o aş spune că pe 25 aprilie 2014 am asistat scenei, pe una scriind cu litere latine „A Horse, a Horse,
sculptură din bronz a dramaturgului născut la o tripletă de evenimente. Evenimente My Kingdom for a Horse“, celebra replică ce a readus
la Stratford-upon-Avon. Acest bronz a fost pe care nu mă feresc să le numesc de talie spectatorii pe pământul shakespeareian, european.
realizat de artistul Rodion Gheorghiţă. mondială. Actori ai Teatrului Naţional din
La „matineul“ de la ora 17, AM Beijing au venit să joace la Craiova. Este
Production în colaborare cu National primul eveniment. Nu au venit cu
Arts Festival şi Market Theatre din un spectacol one man show sau
Cape Tawn – Republica Africa de Sud ceva de caffe concert, ori altceva
a prezentat Richard al III-lea ca pe o similar ce presupune o deplasare de
realitate a aberaţiilor umane petrecute turneu cu actori puţini, decoruri şi
până nu demult în societatea lor (apárthei­ costume reduse, toate subordonate
dul). Trupa, alcătuită numai din bărbaţi, unui buget restrâns. Au venit cu un
a etalat grotescul subiectului shakespea­ Shakespeare, un spectacol di granda.
reian cu ajutorul substanţial al măştilor şi Însăşi cutezanţa de a lua o piesă
păpuşilor. de teatru clasic dintr-o emisferă
Se spune atunci când debutezi nefericit a Pământului pentru a o monta în
sau calci greşit că „ai călcat cu dreptu-n cealaltă emisferă se constituie în al
tobă“, ca replică de efect contrar la bătutul doilea eveniment.

În altă ordine de idei, cel puţin
din a doua jumătate a secolului

Adrian LESENCIUC

Copilăria cuminecată

Descendent, în plan liric, din întâmplător, Cristian Muntean, având ex­ luat răgazul spre a citi şi medita deopotrivă frumuseţea rodirii“ (Toamnă); „Joc de copii/
tradiţia elegiacă a poeziei ar­ perienţa predicii, uzează de virtuţile reto­ asupra înţelesurilor adânci, de dincolo de solitari/ în aşteptarea părinţilor/ ce aleargă
de­lene, dar conturând conţi­ ricii bisericeşti, valorificând caracterul di­ potenţialul hermeneutic al sumei de cu­ mereu/ în sensuri opuse/ împovărându-
nut­urile după alte coordonate, în alte cadre a­logal al textului liric pe care îl propune. vinte adunate în poem.) De aceea, poate, şi viaţa/ cu nestatornicii lumeşti“ (Joc de
ale dicţiunii, Cristian Muntean adună între Lum­ ina pericopelor hristice, forţa angajării Singurătăţile dorului, volumul de debut al copii), cum privim vieţile, împlinite sau
copertele aceleiaşi cărţi versuri publicate apost­olice şi durerea interiorizării patristice lui Cristian Muntean, se caracterizează mai nu, biciuite nu de nostalgia timpului de
pe parcursul unui deceniu. Volumul, inti­ a reflecţiei creştine dau sens şi culoare unei degrabă prin esenţializare, prin cuprinderea neî­ntors, ci de nostalgia increatului: „Ne
tulat Nostalgii (Ed. Pastel, Braşov, 2013), lirici aparent cerebrale şi detaşate, în reali­ în cuvinte puţine şi cu mijloacele estetice înmormântăm/ unii pe alţii la nesfârşit./
titlu dând seama de conştientizarea „marii tate profund iscoditoare în mister. necesare - care, în spiritul smereniei şi cu­ Timpul nu mai e timp,/ e un tărâm infinit
treceri“, cum remarca Mircea Moţ în vioşeniei cerute, să nu epateze –, a înţe­ de chemări/ şi aşteptări neprogramate./ E
prefaţa lucrării (Sensurile nostalgiei): În ciuda amintitului caracter dialogal al lesurilor adânci şi răscolitoare: „Timpul se sărutul/ dat pe furiş universului./ E lumina
„Fondul poeziei lui Cristian Muntean este versurilor din Nostalgii, poezia se desparte prelinge/ spre asfinţit,/ dezgolind etern­ ităţii/ pe care o/ aşteptăm/ la nesfârşit,/ când
unul nostalgic, cu menţiunea că nostalgiile de performativitatea discursului de amvon. goliciunea cuvintelor/ din care se nasc/ ne înmormântăm/ tăcut/ unii pe alţii.“
sale sunt ale unui om conştient că se află Cartea se deschide ca angajare dialogală lacrimile“ (Timpul se prelinge); „La um­ (Aşteptare); „Mi s-a făcut instantaneu/
în «marea trecere», fapt ce îl determină cu cititorul, chiar dacă nu propovăduirea bra crucii/ mi-a-ngenuncheat fiinţa/ într-o foame de prieteni./ I-aş fi invitat, copilăros,/
să se întoarcă în permanenţă spre un Adevărului în chip direct se produce, ci metanie veşnică/ a bucuriei/ de-a fi mâng­ âiat/ să se adune din toate colţurile/ sub masa din
timp auroral, căruia, fără lamentaţii, îi mai degrabă se insinuează o interogare pe tâmpla strămoşilor“ (La umbra crucii). bucătărie,/ iar Alexandra să le servească/
o­pune devenirea şi nemilosul spectacol al marginea Adevărului în sufletul celui ce pâine şi vin,/ precum o cină de taină/ în care
degradării ipostazelor realului.“ citeşte. Altarul, în această angajare, se as­ Pătrunzând încă de la aceste prime să ne-mpărtăşim/ copilăria.“ (Copilărie)
Volumul grupează texte din volumele cunde după catapeteasma cuvintelor, iar versuri într-un univers liric în care nostalgia
anterioare, Singurătăţile dorului (2003), rugăciunea se înalţă din tăceri: „Undeva,/ apasă, odată cu trecerea timpului, asupra Să rămânem cu această imagine a
Tăceri roditoare (2005), Neînserate di­ în preajma cuvintelor,/ se nasc din suflete cuvintelor producând înţelesuri, meditaţia copilăriei împărtăşite, o taină de săvârşit
mineţi (2008), Citadela sufletului meu altare.“ (Undeva); „Doamne,/ adună în mine – direct dependentă de putinţa receptării – dincolo de cuvintele pe care le-ar putea
(2011), dar şi inedite, dezvăluind, fugar, at­ tăcerea,/ ca să te pot avea/ în rugăciune/ trimite spre două teme mari: uscăciunea, prinde discursul omiletic cu rol moralizator,
mosf­era din atelierul de creaţie. Înainte de mai aproape de mine însumi/ decât te simt/ lipsa rodului a seminţei căzute pe piatră, dincolo de cuvintele pe care le-ar putea
a ne focaliza asupra particularităţilor liricii acum.“ (Psalm I) respectiv continua trecere iluminată de angaja în performare lirica îndepărtată
lui Cristian Muntean să menţionăm că bucuria copilăriei, deopotrivă trecută, de fiorul religios. Şi în bucuria umplerii
autorul este preot în Braşov, iar acest aspect Tulburătoare această încărcare a versu­ prezentă şi viitoare. Să privim (concesiv de har, meditând asupra unei copilării de
e de natură să conducă spre o anumită mo­ lui cu potenţialul ilocuţionar angajat prin oare?) sămânţa în căutarea căldurii o fiinţă cu angelicul, să notăm că textele
dalitate de organizare a discursului poetic apel la virtuţile discursului omiletic, care proteguitoare a Adevărului, uscându-se lui Cristian Muntean răscolesc adânc şi
în proximitatea discursului omiletic. Nu produce, dincolo de înţelesurile cuvintelor, pe piatră: „Ni s-au ascuns gândurile/ în temeinic, cum numai Poezia o poate face,
amintita angajare interioară prin tăcerile nepăsarea/ faptelor,/ golindu-ne fiinţa/ de în drumul ei prin Cuvânt spre Adevăr.
proprii lectorului. (Doar dacă lectorul şi-a

Eseu Scrisul Românesc Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 31

Georgiana OPRESCU Lucian Florin ROGNEANU

Carmina Burana – Despre bucuria de a trăi
un regal artistic
Î n viziunea prezentată de Nicoleta, linişte interioară şi siguranţa legată de
Anul acesta a avut loc un moment şi cor au mai fost dansatori, trupe de circ, copilul îşi trăieşte clipele de fericire spaţiul familial în care se desfăşoară
istoric în cadrul Zilelor Craiovei pers­ onaje fantastice, apariţii pe tirolian­ ă, într-o lume închisă, ferită de părţile negative jocul. Această imagine a copilăriei creată
– Opera craioveană a prezentat publicului de­sene în nisip, jocuri de foc şi la final un ale vieţii, în care fiecare îşi creează propriul de Nicoleta Liciu are, în mod cert, asupra
într-o formulă specială un spectacol splend­ id foc de artificii, toate îmbinate în­tr-un univers alături de „prietenii săi dragi“ privitorului în primul rând un impact direct,
cuprinzător – teatru, dans şi muzică. În data spectacol de zile mari. Pentru întregirea câinele, pisica, păpuşa sau iepuraşul, în emoţional şi mai apoi un rol introspectiv.
de 1 iunie, spectacolul Carmina Burana, o tabloului, pe fundalul scenei a fost pro­ casă sau în curte, fără a fi deranjaţi în jocul Nu se poate să priveşti imagini fără să ai
adevărată desfăşurare artistică, s-a derulat iectată imaginea unei mâini ce desena în lor de alţi stimuli externi. Prin renunţarea acele „tresăriri“ de memorie legate de
simultan pe două scene mobile ce au reunit nisip secvenţe în concordanţă cu partitura la multe dintre detaliile anatomice, prin
pensulaţia liberă şi contururi ferme în
tonuri de negru, asemenea unei cărţi de
poveşti ilustrate, copilul îşi pierde rolul de
personaj-subiect. În fapt, ni se dezvăluie
acea imagine aproape idilică a copilăriei,
prin gesturi pline de tandreţe sinceră vis-
à-vis de păpuşile şi animalele dragi, prin
atitudini şi gesturi inocente, prin acea
privire sinceră şi uimită în acelaşi timp,
prin acel zâmbet uşor ştrengăresc şi plin de
subînţelesuri specific vârstei.
În acelaşi timp, prin tratarea suprafeţei
în zone mai „curate“, executate de regulă
ton în ton se creează acel sentiment de

peste 350 de artişti, după o concepţie şi cu povestea spusă prin dans. În acest joc Lucrare de Nicoleta Liciu Lucrare de Nicoleta Liciu
purtând semnătura regizorului-coregraf s-au prins şi păpuşile supradimensionate,
Francisc Valkay. mânuite de actorii Teatrului „Colibri“, spre propria copilărie şi de sentimentele intense
încântarea audienţei. ale acelui univers, de libertatea deplină a
Compusă în 1936, Carmina Burana imaginaţiei şi de nemaiîntâlnitele însuşiri
poate fi auzită pe marile scene şi ecrane din Prezenţa corpului de balet al Operei ale lucrurilor simple ce ţin de joc şi de
toată lumea. Fără îndoială, O, Fortuna!, craiovene, într-o coregrafie concepută de joacă.
rămâne cea mai cunoscută pagină vocal- Nicolae Popa, Laurenţiu Nicu, Pavel Uncu,
simfonică din istoria muzicii, fiind Eva Ştefănescu şi Andreea Gheorghe, Deşi cei doi artişti şi-au ales teme total
recunoscută de milioane de ascultători. imaginea unui elicopter ce a survolat spaţiul diferite, demersul lor ţinteşte spre acelaşi
aerian şi un spectaculos foc de artificii au scop şi anume acela de a face ca privitorul
Miile de spectatori prezenţi în Piaţa completat tabloul unui eveniment unic. să retrăiască acele momente de bucurie,
„Mihai Viteazul“ au înţeles încă din debutul fie că este vorba de acel sentiment curat
spectacolului, când un înger a coborât pe La eveniment au fost prezenţi şi membri al copilăriei, fie că este vorba de bucuria
o tiroliană pentru a-i încredinţa bagheta ai familiei regale a României – principesa de a trăi în agitaţia oraşului, în mijlocul
dirijorului David Crescenzi, că vor asista la Margareta, principii Radu şi Nicolae, oamenilor.
un spectacol excepţional, într-o versiune cu ajunşi la Craiova, cu trenul regal, vizitat pe
totul originală. parcursul zilei de duminică de foarte mulţi
craioveni.
De data aceasta, pe lângă instrumentişti

keanos Leonard Susskind – Peisajul cronică a volumului memorialistic Sabi­ urmat de o prezentare a conferinţei-recital
cosmic, publicată la editu­ra na Cantacuzino. Din viaţa familiei Ion de poezie despre Eminescu – Om, Geniu şi
Numărul 5/2014 al revistei Humanitas, reprezentând o C. Brătianu. 1821–1891.
Apostrof ne propune un dialog ana­liză a universului aparent Tot o cronică semnează şi Sfânt a Michaelei Bocu. Mai
special între Ciprian Vălcan echilibrat. O serie de poe­me Alexandru Budac, despre multe articole tratează istoria
şi Jacques Le Rider despre publică şi Ioana Şerban, iar cartea lui Moshe Idel, Mircea şi cultura oraşului Cluj, cum
opera lui Emil Cioran şi un Stefan Hertmans este prezent Eliade. De la magie la mit în ar fi cel semnat de Teodor
Dosar dedicat centenarului cu un poem în traducerea articolul Soclul gol. Alexandru Mateescu, 13 martie 1945:
Gregor von Rezzori, cuprin­ Doinei Ioanid şi a lui Jan H. Ruja prezintă o nouă ediţie a o zi uitată? sau cel al lui
zând texte semnate de Ion Mysjkin, cu titlul Goya în chip corespondenţei lui I. D. Sîrbu Adrian Chircă, intitulat Ce fel
Pop şi Grigore Arbore. Sub de câine. editată de Academia Română, de Capitală Culturală dorim
titlul Un roman erotic apare constituind volumul al II-lea să avem? Volumul Drumuri
cronica lui Doru Pop la Revista Orizont dedică din Opere complete. Cu titlul prin memorie al scriitorului
romanul scriitorului Ovidiu num­ ărul 5/2014 aniversă­ Vremea cuvintelor: Literatura Octavian Paler este reanalizat
Pecican, intitulat Noaptea rii a 70 de ani de la înfiinţa­ şi jurnalismul, Claudio Ma­ de Titu Popescu prin apariţia
soarelui răsare, publicat la rea Universităţii de Vest din Timişoara, gris susţine o prelegere în unei noi ediţii a acestuia la
Cartea Românească. Secţiunea Poeme propunând teme care abor­ cadrul Universităţii de Vest editura Polirom. Constantin
prezintă creaţiile Lilianei Ursu, în timp ce dează traseul istoric şi cul­ din Timişoara, cu ocazia decernării titlului Zărnescu prezintă creaţia
un fragment dintr-un poem mai amplu – tural al instituţiei, precum de Doctor Honoris Causa. Ciprian Vălcan şi aforismele lui Constantin Brâncuşi
Vânător de inefabil, este semnat de Sorin şi interviuri cu personalităţi este realizatorul interviului Cioran şi analizând relaţia sculptorului cu Oraşul
Grecu. Gelu Ionescu face o cronică la marcante, cum ar fi rectorul sinuciderea ca eliberare, cu Giovanni Băniei, iar la secţiunea dedicată poeziei
romanul lui Ioan T. Morar, Negru şi Roşu cu Marilen Gabriel Pîrtea sau vom întâlni găzduite două poete: Rodica
titlul Eram un cameleon care se camuflează profesorul Ştefan Măruşter Rotiroti, psihanalist la Uni­ Potoceanu Matiş şi Samantha Baredson,
în cameleon, iar Vladimir Tismăneanu de la Departamentul de In­ versitatea din Napoli. Ion stabilită în Franţa. Mircea Popa recenzează
dedică articolul Fragilă, capabilă şi plină form­­ atică al Universită­ţii. Şerban Drincea publică o volumul lui Constantin Zărnescu, Ţara
de har poetei Nina Cassian, recent decedată Corn­ el Ungureanu realizează serie de poeme din volumul lui Urmuz, recent apărut la „Scrisul Ro­
la New York. Sub genericul Dezarticulare documentarul intitulat Camil Alfabetocraţia gândului, aflat mânesc“ Fundaţia-Editura, precum şi pe
Ştefan Bolea este prezent cu o serie Petrescu şi Cetatea Literatu­ în lucru. cel al lui Adrian Ţion, intitulat Marcel
de Aforisme. Mirel Anghel recenzează rii, Radu Ciobanu propune o Mureşeanu. Promontoriul 75. La secţiunea
cartea renumitului fizician şi profesor Numărul 30/2014 al Muzică întâlnim o continuare a articolului
revistei Oraşul ne oferă Conceptul estetic mioritic în arta
un studiu despre Emines­
cu realizat de Ioan-Aurel românească, semnat de Constantin.
Pop, intitulat Eminescu şi
Transilvania (sau Elogiul Red.
culturii naţionale româneşti),

32 Nr. 7 (131) ♦ iulie 2014 Scrisul Românesc

Atelier de artist

Lucian şiLucian Florin ROGNEANU Nicoleta Liciu – Radu POLIZU
despre bucuria de a trăi
Tibet
L ucian şi Nicoleta Liciu sunt doi artişti citadine trezesc un sentiment de agitaţie continuă,
foarte apropiaţi sufleteşte de oraşul Cra­ specifică oraşului surprins în cele mai „banale“ zone „Radu mi­a zis să vin cu el aici de parcă m­a invitat
iova. Cei doi au participat, cu drag, de mai ale sale, fie că este vorba de pieţe, prăvălii din centrul la o cafea.“ Fraza a fost repetată de multe ori devenind
multe ori în ultimii ani, la expoziţii colective cum ar vechi, terase sau locuri de promenadă. Această mişcare un fel de leit­motiv al întregului pelerinaj. Mai ales
fi Un secol de artă cultă în Ţara Oltului (expoziţie continuă, ca într­un furnicar, este sugerată şi prin când eram secătuiţi de lipsa de oxigen, obosiţi peste
organizată de Muzeul de Artă Craiova ce a cuprins pensulaţia energică şi aparent dezordonată, pe alocuri măsură, prăbuşiţi peste noapte pe granit spart într­un
cele mai importante nume ale creaţiei artistice din acea cu tuşe mărunte juxtapuse, prin alăturări cromatice loc uitat între zăpezi, dar cel mai adesea când fabulam
contrastante dominate de orange­albastru şi cu multe serile despre ce o să mâncăm când ajungem într­un
Lucian Liciu – Iarnă zone fragmentate şi accentuate cu un negru uşor alterat. loc unde se serveşte mâncare, orice mâncare, cu orice
El exclude din imaginea plastică orice detaliu sau semn fel de ingrediente, orice lucru care poate fi definit ca
ce te poate duce cu gândul la un loc recognoscibil fiind comestibil… în afară de „instant noodles“...
sugerând astfel un model universal valabil. Fiecare
artist prezintă partea sa de adevăr, trecut prin filtrul Lhasa – Potala
propriei conştiinţe şi propriilor trăiri. Cunoscându­l pe
Lucian Liciu ca un om plin de viaţă şi de bucuria de Thierry era din Paris. Venise în Lhasa după 3
a trăi, mereu în „fierberea“ de a gândi şi a face lucruri ani petrecuţi în Shanghai lucrând pentru un telecom
noi, se poate spune că această imagine, a oraşului în francez timp în care a învăţat să vorbească suficientă
continuă forfotă – dar nu una sufocantă, agresivă –, mandarină ca să se descurce foarte bine. L­am întâlnit
cu personaje nedefinite şi viu colorate, cu terase pline în faţă la Banak Shol, unul dintre hotelurile de pe
sau pieţe aglomerate, i se potriveşte perfect sufletului strada principală din cartierul tibetan. Tocmai puneam
şi caracterului său. un afiş să caut câţiva parteneri cu care să plec într­un
pelerinaj în Kailash, muntele sfânt al budiştilor dar
Un lucru foarte important ce „izbeşte“ privitorul şi al altor trei religii. Când puneam afişul s­a uitat
peste umărul meu şi atunci l­am întrebat. A acceptat
zonă, începând cu Gheorghe Teodorescu Romanaţi, Lucian Liciu – Strada veche imediat. Mi­a zis că e din Paris, eu român din New
Ion Popescu­Negreni şi Sabin Bălaşa şi terminând cu York.
mai tinerii artişti printre care s­au numărat şi cei doi) este spontaneitatea gestului plastic, rapiditatea în
sau cu expoziţii personale cum a fost cea din 2013 a surprinde imaginea şi mai ales spiritul acesteia. „Really? Că de aici mă duc în Maramureş.“
desfăşurată tot la Galeria „Artă“ din Craiova. Cei doi Lucrările sale sunt pline de ritm, de personaje cu gesturi „Hai să mergem în pelerinaj în Kailash şi pe
au, de fiecare dată, un mesaj foarte bine structurat şi şi atitudini fireşti ce interacţionează permanent, ca drum îţi povestesc unde să te duci în Maramureş, o
teme dintre cele mai diverse, cu subiecte apăsătoare într­o fotografie de tip instantaneu. Se poate spune că combinaţie pe care cu greu o mai găseşti…“
legate de viaţa cotidiană contemporană. În ultimii ani aceasta este imaginea „idilică“ a oraşului în care orice „Dar mergem numai noi? Poate mai găsim şi pe
mesajul celor doi a fost unul cu caracter revelator şi tânăr şi­ar dori să trăiască, oraşul cu viaţă tumultoasă, alţii.“
în acelaşi timp cu puternice accente moralizatoare, în continuă mişcare, cu personaje neobosite, cu clădiri „Am auzit că sunt doi elveţieni care vor să
aducând în faţa publicului cele mai neplăcute tare ale viu colorate, locul unde toţi interacţionează fără a se meargă.“
societăţii moderne cum ar fi ghetoul şi mizeria socială, deranja unii pe ceilalţi. „Ştii unde­i găsim. Cum arată?“
personajele mondene lipsite de caracter şi de un minim „Habar n­am, dar hai să­i căutăm prin Lhasa, că
bun simţ, delăsarea şi lipsa de compasiune în relaţia Continuare în p. 31 nu e mare şi dacă vor să meargă în Kailash trebuie să
doctor­suferind, politica şi terorismul, dizolvarea stea în partea tibetană.“
individului într­o lume a fast­food­ului bazată exclusiv
pe puterea banului. Continuare în p. 19

De această dată, însă, cei doi au preferat să dezvăluie
publicului o altă latură a vieţii cotidiene, total opusă
lumii prezentate anterior, o lume a copilăriei şi a
jocului – cum este cazul Nicoletei Liciu sau o lume a
oraşului în freamăt continuu cu o imagine degrevată de
aspectele neplăcute – cum este cazul lui Lucian Liciu.

Lucian Liciu dezvăluie publicului, de această
dată, un univers deschis şi plin de viaţă. Peisajele sale

Abonamente la Scrisul Românesc

Abonaţi-vă la revista „Scrisul Românesc“ şi veţi avea un prieten apropiat.
Abonamentele se fac prin reţeaua proprie, GdS şi Poşta Română, se pot achita

şi la sediul revistei sau în contul: RO03BRDE170SV21564261700,
Agenţia Mihai Viteazul, Craiova. Informaţii primiţi la tel.: 0722.75.39.22; Fax. 0351.404.988
Costul unui abonament lunar este de 5 lei, pe un an 60 lei, la care sunt incluse taxele poştale.

Scrisul Românesc ISSN 1583–9125 32 pag. – 3 lei 07

SR

Scrisul Românesc
ScrisuRl omânescSR Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015 1

Serie nouă Anul XIII Revistă de cultură fondată la Craiova, în 1927, serie nouă, din ianuarie 2003
Nr. 7 (143) 2015
Publicată de Scrisul Românesc Fundaţia-Editura, recunoscută CNCS Apare sub egida U.S.R.

Florea FIRAN

C .Rădulescu-Motrubibliografiecriticăînsemnatăîlaşa- înfrângerea revoluţiei a devenit preot în sa-

Oză pe Constantin Rădulescu-Motru tul Butoieşti. La Butoieşti a revenit mereu și
alături de Nicolae Iorga, ca persona- C. Rădulescu-Motru să-și petreacă parte din
litate erudită a cultuii naţionale şi europene, verile şi toamnele anului, unde lucra şi pri-

gânditor de formaţie enciclopedică, continu- mea oaspeţi și a fost influențat de tatăl său:

ând orientarea marilor noştri cărturari spre „Multe din caracterizările pe care le-am dat

promovarea şi afirmarea valorilor. Preocupă- mai târziu despre sufletul țăranului român

rile sale intelectuale s-au întins în domeniul și pe care le-am publicat în Personalismul

filosofiei, esteticii, psihologiei, sociologiei energetic și Psihologia etnicului românesc

sau pedagogiei, dar și în cel socio-politic. își au baza de documentare în experiențele

Oana Maria Cajal – Arlechinul ucide clovnul Pasionat de cunoaşterea ştiinţifică a fiinţei făcute dimpreună cu tatăl meu.“

umane și determinarea specificului național, Constantin Rădulescu începe şcoala în

C. Rădulescu-Motru a încercat să elaboreze satul natal şi o continuă la Institutul de băieţi

o „filosofie a poporului român“. A fost o din Craiova, condus de profesorul prusian

prezență de prestigiu în lumea universitară Gustav Arnold, adus de boierii craioveni

și cea academică, în viața cultural-științifică, pentru odraslele lor, unde va învăța și limba

întemeietor și conducător de reviste cu o largă germană. La Craiova urmează Liceul cen-

deschidere europeană, politician, funcționar tral pe care îl absolvă la vârsta de 17 ani,

public, pasionat proprietar agricol. fiind considerat de profesorii M. Strajan,

Constantin Rădulescu s-a născut la 2 M. Celarianu și D. Constantinescu „un

februarie 1868, în comuna Butoieşti, ju- elev dotat, inteligent și echilibrat“. În 1885

deţul Mehedinţi, într-o familie cu tradiţii se înscrie, în acelaşi timp, la Facultatea de

„În lucrările Oanei Maria Cajal o cutie cu miracole se desface sub ochii tăi și din ea revoluţionare. În 1892, când era la studii în Drept şi la Facultatea de Filosofie și Litere
ies, pe rând, întâmplări trăite ori virtuale, clipe de grație ale unei copilării nealterate de
timp, explozie de culoare într-un amestec senzorial forfotitor, sclipitor, cum sclipitoare Germania, şi-a adăugat şi numele de Motru. a Universităţii din Bucureşti, urmând sfatul
este imaginația neastâmpărată a artistei.“ Carmen Firan
Tatăl său, Radu Popescu, a fost secretarul lui lui Eufrosin Poteca ce considera filosofia și

Eufrosin Poteca, călugărul-filosof, stareţ al dreptul „științele care încununează geniul

Mănăstirii Gura Motrului. După ce a absol- omenesc“. A frecventat cu deosebit interes

vit Colegiul „Sf. Sava“ din Bucureşti, ne- cursurile susținute de Hasdeu („un amestec

Eseu putând beneficia de bursa lăsată de egumen de geniu şi de nebunie“), Al. Odobescu, V.

ca testament pentru continuarea studiilor în Urechia, C. Dimitrescu-Iași, Gr. Tocilescu

Poezie Oana Băluică Proză străinătate, a luat în arendă o moşie de pe și Titu Maiorescu, remarcat de către acesta

Nina Cassian Geo Constantinescu Carmen Firan Gilort, consacrându-se agriculturii. Mama și pe care îl va însoţi, după absolvire, într-o
Andrei Codrescu Mihai Duţescu Radu Polizu
Mihai Firică Mihai Ene sa provenea din familia moşierilor Butoi, lungă călătorie prin Europa. În 1888, după
Constantin M. Popa
Andrian Sângeorzan Alexandra Georgescu iar bunicul său dinspre tată, Constandin, doar trei ani de studii, obţine licenţa în drept
Ovidiu Ghidirmic
Ioan Lascu comandantul pandurilor din Târgu Cărbu- cu teza Despre contracte (Condiţiile de vali-

neşti-Gorj şi satele învecinate, l-a urmat pe ditate), publicată la Tipografia „Românul“.

Gabriela Rusu-Păsărin Tudor Vladimirescu la Bucureşti, iar după Continuare în p. 3

Lucian Florin Rogneanu

Gabriel Coşoveanu – Literatura ca o cenuşăreasă: p. 4 Mihail Rolea
trecut recent şi perspective p. 5 Incursiune

Monica Spiridon – Genette după Genette sau actualitatea p. 7 în lumea tracilor
clasicului
p. 23
Adrian Cioroianu, Mihaela Simina – „Casele de vis“ p. 9
ale Reginei Maria

Dumitru Radu Popescu – Ochi aveţi şi nu vedeţi

Dumitru Radu Popa – Alberto Manguel despre Borges p. 13 CRAIOVA –
Rodica Grigore – Melancolia literaturii p. 19 Centrul istoric, restaurat
p. 20
Ion Parhon – De la o premieră la alta

2 Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015 Scrisul Românesc Evenimente
culturale
w Sumar Scrisul Românesc –
întâlniri cu cititorii Scrisul Românesc
Florea Firan, C. Rădulescu-Motru ......... pp. 1, 3 L a invitația Bibliotecii Orășenești „Mircea Rădina“ din Segarcea, condusă
Claudia Miloicovici, „Scrisul Românesc“ – de peste patru decenii de Alexandra Barbu, vineri, 22 mai a.c., a avut loc Revistă de cultură
întâlniri cu cititorii ......................................... p. 2 întâlnirea iubitorilor de lectură cu Scrisul Românesc, întâlnire desfășurată în noul
Gabriel Coşoveanu, Literatura ca o cenuşă- sediu al bibliotecii, inaugurat în octombrie 2014, când Mircea Rădina ar fi împlinit Fondată la Craiova, în 1927,
reasă: trecut recent şi perspective .................. p. 4 de către criticul D. Tomescu.
Monica Spiridon, Genette după Genette 88 de ani. S-ar putea spune că după podgoriile „Domeniile Coroanei“, Biblioteca
sau actualitatea clasicului ........................... p. 5 Orășenească Segarcea este lucrul cel mai bine făcut după ’89. Serie nouă, din 2003,
Ovidiu Ghidirmic, Două eminente exegete întemeiată de Florea Firan
eminesciene .................................................... p. 6 Nu întâmplătoa-
Dan Ionescu, În căutarea secolului trecut ...pp.6,7 re a fost adresată Membră A.R.I.E.L.
Adrian Cioroianu, Mihaela Simina, „Casele
de vis“ ale Reginei Maria .............................. p. 7 invitația dacă ținem Editată de:
Ioan Lascu, Rimbaud – imposibilul vizionar ... p. 8 cont că Gheorghe Fundaţia – Revista
Andrei Codrescu, Poeme ............................. p. 9 Scrisul Românesc
Dumitru Radu Popescu, Ochi aveţi Dănişor timp de
şi nu vedeţi ....................................................... p. 9 peste 15 ani a ac- REDACŢIA
Mihai Ene, Mircea Martin şi dimensiunea Director:
etică a demersului critic (II) ......................... p. 10 tivat în cadrul Con- FLOREA FIRAN
Oana Băluică, Ipostaze ale chipului feminin siliului Popular Se-
în opera eminesciană (II); Un fragment de istorie Secretar general de redacţie:
sentimentală ................................................. p. 11 garcea. Cu această GABRIEL COŞOVEANU
Mihai Duţescu, Dialogul Vântului cu Marea –
Nina Cassian în conversaţie cu Carmen Firan; Gh. Dinică, Gh. Dănișor, Fl. Firan, Ana Maria Grigore, Al. Oprescu ocazie recentul vo- Colegiul redacţional:
V. Voiculescu. Oglinzi Paralele ......................... p. 12 lum de versuri, Din- ADRIAN CIOROIANU
Dumitru Radu Popa, Alberto Manguel ANDREI CODRESCU
despre Borges ............................................... p. 13 colo de dincolo, semnat de Gh. Dănișor, a fost prezentat și cititorilor din Segarcea, DANIELA CRĂSNARU
Mihai Firică, Poeme ................................... p. 13 EUGEN NEGRICI
Adrian Sângeorzan, Poeme........................ p. 14 împreună cu câteva dintre cele mai noi apariții editoriale ale Scrisului Românesc: NICOLAE PANEA
Constantin M. Popa, Poeme ..................... p. 14 Tinereţea lui Brâncuşi de V. G. Paleolog, Romanul călătoriilor. Jurnal inedit VII DUMITRU RADU POPA
Nina Cassian, Poeme – variante inedite ..... p. 15 DUMITRU RADU POPESCU
Carmen Firan, Forma (IV) ........................ p. 15 de Marin Sorescu, Portrete şi restituiri literare de Florea Firan și numărul 5 din MONICA SPIRIDON
Deyan Ranko Brashich, Frida Kahlo – 2015 al Revistei Scrisul Românesc. DANIELA TARNIŢĂ
¡Viva la vida! ................................................ p. 16 INA VOINEA
Red., Calendar – Iulie ................................. p. 16 Alături de cei doi autori prezenți, Gh. Dănișor și Fl. Firan, s-au aflat Gheorghe
Radu Polizu, CUBA – Somos Amigos ......... p. 17 Dinică și Alexandru Oprescu care au prezentat volumele lansate, și tânăra proza- Redactori:
Ioan N. Roșca, Lumea şi lumile lui MIHAI ENE
Gheorghe Dănişor ....................................... p. 18 toare Ana Maria Grigore, care a lecturat din versurile profesorului Gh. Dănișor. VIOREL FORŢAN
Alexandra Georgescu, Din literatură O intervenție in- ALEXANDRU OPRESCU
se-ntrupează Aaliya ............................. pp. 18, 19 ION PARHON
Rodica Grigore, Melancolia literaturii ...... p. 19 teresantă din public a LUCIAN FLORIN ROGNEANU
Ion Parhon, De la o premieră la alta ... pp. 20, 21 făcut-o Tudor Marica,
Gabriela Rusu-Păsărin, Biblioteca Redactori asociaţi:
interiorității noastre ...................................... p. 21 referindu-se la relațiile FLORENTINA ANGHEL
Geo Constantinescu, Mărturii din lagărele cu Scrisul Românesc OANA BĂLUICĂ
de muncă sovietice ....................................... p. 22 MIHAI DUŢESCU
Red., Okeanos .............................................. p. 22 pe când coordona ac- RĂZVAN HOTĂRANU
Mihail Rolea, Incursiune în lumea tracilor ... p. 23 tivitatea culturală din GABRIELA RUSU-PĂSĂRIN
Lucian Florin Rogneanu, Viorel
Penișoară-Stegaru ........................................ p. 23 localitate și sprijinul pe Corectură:
Carmen Firan, Oana Maria Cajal ......... p. 24 care l-a dat Florea Firan CLAUDIA MILOICOVICI
Oana Maria Cajal, E clipa vieții noastre! ... p. 24
instituţiilor culturale din Tehnoredactare computerizată:
Abonamente Segarcea. GEORGIANA OPRESCU

la Scrisul Românesc În deschidere, criticul și istoricul Florea Firan a schiţat câte un portret spiritual Redacţia şi Administraţia: Craiova
celor două personalități din Segarcea, Vintilă Horia, care în 8 decembrie a.c. va fi Str. Constantin Brâncuşi nr. 24
Abonaţi-vă la revista „Scrisul Românesc“
şi veţi avea un prieten apropiat.Abonamentele omagiat la o sută de ani, și Mircea Rădina, scriitor al cărui nume a fost dat bibliotecii Tel./Fax: 0722753922; 0251/413.763
în 1998, dar puțin cunoscut. Fl. Firan a promis că-i va realiza un portret spiritual E-mail: [email protected]
se fac prin reţeaua proprie, GdS şi Poşta Web: www.revistascrisulromanesc.ro
Română, se pot achita şi la sediul revistei pe care îl va include în vol. II de Portrete şi restituiri literare, aflat în pregătire.
sau în contul: RO 03BRDE170SV21564261700, Evenimentul s-a bucurat de un public numeros, mai ales tineri liceeni dornici Cont: RO03BRDE170SV21564261700
BRDE Agenţia Mihai Viteazul, Craiova
Agenţia Mihai Viteazul, Craiova. de a se mândri cu noul sediu al bibliotecii și de a se întâlni cu scriitori-autori ai
Costul unui abonament anual cu taxele incluse Scrisului Românesc. În final, participanților li s-au oferit în dar numere din revistă Abonamentele se pot face la sediul
este de 80 lei. Pentru abonații din străinătate redacţiei, adresa: Constantin Brâncuşi,
este de 140 $ sau de 125 € . Informaţii primiţi și au fost donate fondului bibliotecii cărți și reviste. ■
nr. 24, Craiova, județul Dolj
la tel.: 0722.75.39.22; Fax. 0251.413.763 V *ineri, 12 iunie a.c., la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“ sau [email protected].
din Craiova, a fost lansat volumul Maria a României. Regina care a iubit
viața și patria, de Adrian Cioroianu și Mihaela Simina (Ed. Curtea Veche, 2015). ISSN 1583-9125

Despre carte şi autori au vorbit profesorii universitari Sorin Damean, mode- Responsabilitatea opiniilor exprimate
ratorul manifestării, şi Florea Firan care a făcut un portret spiritual al decanului aparţine integral autorilor.

Facultăţii de Istorie, Universitatea din București, subliniind legăturile sale perma- Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază.
nente cu Craiova şi Scrisul Românesc şi faptul că fragmente din cartea lansată au Tiparul: Tipografia de Sud, Craiova,

apărut iniţial, foiletonic, în paginile revistei Scrisul Românesc la care Adrian Cio- str. Câmpia Islaz nr. 97A, Tel.: 0251/534.408
roianu colaborează de peste un deceniu cu o rubrică permanentă – O idee. Florea

Firan a subliniat valoarea educativă a cărţii şi faptul că Adrian Cioroianu atrage
în iniţiativele sale tineri studenţi, viitori istorici. În cuvântul lor, cei doi autori,

Adrian Cioroianu și
Mihaela Simina, au

făcut mărturisiri pe
marginea cărții lan-

sate și au precizat că
face parte dintr-un

proiect mai mare,
care cuprinde opt

volume, următorul
urmând să apară în

luna august a aces-
tui an. ■

Claudia Miloicovici

Eseu Scrisul Românesc Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015 3
Florea FIRAN
Continuare din p. 1

C. Rădulescu-Motrun anul următor susţine licenţa în filosofie, cu teza Desfăşoară o activitate publicistică intensă publicând În 1919 înteme-

ÎRealitatea empirică şi condiţiunile cunoştinţei. articole și studii pe teme de metafizică, psihologie, lo- iază revista „Ideea

În acelaşi an, 1889, se înscrie la École de Hautes gică, pedagogie și sociologie în revistele menționate, în europeană“, pe care

Études din Paris unde frecventează timp de un an cursu- „Convorbiri literare“ sau alte periodice și atrage colabo- o conduce până în

rile unor profesori renumiți şi lucrează în laboratorul de ratori importanți, printre care N. Iorga, D. Zamfirescu, 1928, la care co-

psihologie experimentală al profesorului Th. Beaunis, Ov. Densusianu, Al. Vlahuţă, S. Puşcariu, G. Coşbuc, A. laborează un mare

având printre colegi pe Alfred Binet şi Georges Dumas, D. Xenopol, I. Petrovici, Perpessicius, I. Minulescu, L. număr de scriitori

profesor la Sorbona. Profesorul Jules Soury, filosof și Rebreanu, I. Barbu ş.a. români. Anul 1923

psiholog, îi trezește interesul pentru psihologie și îi re- Din 1897 ocupă postul de conferențiar la disciplinele este important pen-

comandă să meargă în Germania unde putea să studieze Istoria filosofiei antice și Estetică, iar după un an devine tru filosof, fiind primit membru al Academiei Române

în orice laborator. La Paris trece uneori prin incerte stări titularul catedrei de psihologie experimentală înființată, odată cu Sadoveanu şi Goga, susţinut de G. Bogdan

sufletești, mărturisindu-i unui prieten: „Nu am credința la cererea Consiliului Facultății, de către Ministerul Duică şi D. Gusti, acesta rostind cuvântul de salut care

să ajung la ceva. Noi suntem ursiți să trivializăm cultura Învățământului. De acum îi apar studii importante cum a văzut în noul venit un simbol al „înălțării națiunii prin

pe care alții au creat-o din adâncul lor sufletesc. Egiptul este cel intitulat Sufletul neamului nostru. Calități bune creațiile culturale științifice și filosofice“. Discursul său

face toți oamenii buni, Balcanul îi face pe toți balcanici, și defecte, publicat în 1900, anul în care este numit pro- de primire în şedinţa solemnă intitulat Andrei Bârseanu

adică ușurei, zeflemiști, juisori.“ fesor la recomandarea Consiliului şi naţionalismul, rostit în prezenţa Regelui, s-a referit la

Pleacă în Germania, mai întâi profesoral din care făceau parte N. momente semnificative din istoria noastră: „...Tendinţa

la Heidelberg, dar cursurile fiind Iorga și D. Onciul. Tot acum obține spre cultura naţională este tendinţa care caracterizează

spre finele anului, va studia doar și docența în psihologie și istoria filo- viaţa Europei moderne... Cultura naţională este mediul

trei luni istoria filosofiei cu renu- sofiei. În 1904 îi apare un nou studiu, de care are nevoie europeanul pentru a-şi păstra neclin-

mitul filosof și critic literar Kuno Cultura română și politicianismul, tită credinţa în progres.“ Între 1938–1940 deține funcția

Fischer. Merge apoi la München, iar în 1907 Puterea sufletească în de președinte al Academiei Române, perioadă în care îi

pentru a aprofunda cunoştinţele care este evidentă erudiția filosofică apare un Curs de psihologie, reprezentativ pentru creația

de psihologie şi se specializează și capacitatea de analiză a culturii sa din acest domeniu.

în această ştiinţă, după care se europene în corelație cu dezvoltarea În 1927 publică Personalismul energetic, lucrare em-

stabileşte la Leipzig lucrând trei personalității umane, pentru care este blematică pentru gândirea sa filosofică, devenind astfel o

ani în laboratorul de psihologie distins cu Premiul Academiei Româ- personalitate recunoscută în plan național și european, iar

al profesorului Wilhelm Wundt, ne. 1910 este anul în care întemeiază în 1932 Vocația. Factor hotărâtor în cultura popoarelor,

de care se simte fascinat pentru Societatea de Studii Filosofice, considerată o lucrare deosebit de importantă în filosofia

că „făcea filosofie pur științifică“. transformată în 1922 în Societatea românească și europeană.

În 1893 obține titlul de doctor Română de Filosofie, iar doi ani mai În diversitatea preocupărilor sale, Motru a găsit răgaz

în filosofie al Universității din târziu publică volumul Elemente de să scrie şi literatură, cum sunt cele două piese: Domnul

Leipzig, cu teza Zur Entwicklung metafizică pe baza filosofiei kantiene Luca, dramă în patru acte, şi Păr de lup, comedie într-un

von Kant’s Theorie der Natur- (1912, definitivată în 1928), lucrare act, reprezentate pe scena Teatrului Naţional din Bucu-

causalität, publicată în revista C. Rădulescu-Motru ţinând o cuvântare în faţa considerată de autor îndrăzneaţă prin reşti, când era condus de Pompiliu Eliade. Piesele s-au
echipierilor Serviciului Social, alături de D. Gusti
germană „Studii filosofice“ de sub conţinut şi metoda în care este conce- jucat ulterior şi pe scena Teatrului Mic din Bucureşti, dar
conducerea lui W. Wundt. pută, în centrul căreia se află valorile
şi la teatrele din Iaşi, Galaţi, Brăila.

Debutul editorial al tânărului filosof român se produce durabile ale ştiinţei şi raţiunii. „De la origine – susţinea N. Bagdasar a luat inițiativa editării unui volum

cu volumul monografic F. W. Nietzsche. Viața și filosofia C. R.-Motru – gândirea filosofică a fost îndreptată spre aniversar intitulat Omagiu prof. C. Rădulescu-Motru cu

elaborat în 1896 şi care marchează contactul culturii perfectarea omului, sub raportul conduitei şi al mentali- prilejul împlinirii a 35 de ani de activitate în învățământul

române cu filosofia nietzscheană şi începutul receptării tăţii. Filosofia a fost şi este, în primul rând, înţelepciune; universitar, în care au fost reunite studii și articole din toate

acesteia în România. Iniţial, la cererea lui Caragiale, adică: gând şi faptă cumpănite. Gând cumpănit: prin domeniile în care s-a manifestat exemplar ca profesor şi ca

Motru îi trimite acestuia fragmente despre filosoful ger- ordinea şi unitatea puse în cunoştinţe; faptă cumpănită: om de ştiinţă. În articolul său dedicat personalităţii şi operei

man pe care dramaturgul le va publica în serialul intitulat prin stabilirea principiilor din care decurg normele de con- lui C. R.-Motru, G. Vlădescu-Răcoasa îl prezintă pe acesta

Cugetători contemporani din revista „Epoca literară“ şi duită. Sub ambele raporturi, filosofia mijloceşte omului ca autor a 372 de lucrări publicate până în 1932, care acoperă

pe care apoi le va reuni în volumul publicat în 1897 la orizonturi largi şi luminoase. Un om cu o cultură filosofică domeniile în care s-a afirmat deplin.Acestuia i se alătură cu

Librăria Socec din Bucureşti. este presupus a fi înzestrat cu spirit critic în judecată şi, evocări importante şi Eug. Speranția, M. Ralea, V. Băncilă, I.

Cu o cultură temeinic asimilată în Occident, C. R.-Mo- în acelaşi timp, stăpân pe hotărârile voinţei.“ Brucăr, I. Petrovici, M. Florian, D. Gusti, G. G. Antonescu,

tru se întoarce în țară cu dorința de a contribui la „regene- Discuţiile din cadrul „Junimii“ şi concepţiile filosofice C. Georgiade, P. Comarnescu, M. Djuvara, M. Uță, J. Pe-

rarea socială și spirituală a țării“. Pentru câteva luni este ale lui Maiorescu au contribuit la orientarea gândirii lui trovici şi T. Vianu care aprecia că filosoful ne-a dat „primul

judecător la Ocolul II, București, după care Maiorescu îl C. R.-Motru, după cum filosofia kantiană a însemnat nostru sistem original de gândire“, iar în Personalismul

recomandă Regelui Carol I și este încadrat bibliotecar la pentru acesta punctul de plecare în activitatea sa înde- energetic a încercat să demonstreze că „personalitatea nu

Fundația Universitară Carol I (1894–1898), perioadă în care lungată din domeniul filosofiei. Maiorescu este cel care este atât produsul istoriei, cât produsul naturii“.

se ocupă de filosofie și publică o serie de articole și studii. îi va influenţa şi intrarea în politică. Începând cu 1904 În 1938 este sărbătorit la Craiova de Uniunea Scriito-

Tot atunci leagă o strânsă prietenie cu I. L. Caragiale care gânditorul român devine mai întâi membru în Partidul rilor Olteni, nr. 11–12 din nov.-dec. al revistei „Ramuri“

i-a adunat articole într-o broşură şi a îngrijit „ca tipărirea să Conservator, iar după dizidența din 1906, fascinat de îi este dedicat în întregime. Continuă să publice lucrări

se facă în condiţii excelente“. La rându-i, Motru, după ce personalitatea lui Take Ionescu îl urmează pe acesta până importante precum Psihologia poporului român (1937),

l-a ascultat pe dramaturg vorbind în cercul „Convorbirilor în 1924. În 1918 este senator de Mehedinți făcând parte Timp și destin (1940), Etnicul românesc. Comunitate de

literare“, a publicat mai târziu eseul Filosofia lui Caragiale, din Parlamentul de la Iași al Guvernului Marghiloman. origine limbă și destin (1942), Morala personalismului

găsind o anume asemănare cu eseistul francez Montaigne. În timpul Primului Război Mondial este deportat de către energetic (1946), Materialismul și personalismul în filo-

După doi ani de „bibliotecărie“, Regele îi dă permisiunea de comandamentul trupelor ocupante bulgare într-un lagăr sofie (1947). În Psihologia poporului român menționa:

a se orienta spre învăţământ: „Eu cred că cine scrie cărţi de de ostatici din satul Trojan – Bulgaria. În 1927 intră în „Este în lumea politicienilor noștri o manie de a consi-

filosofie este bun de profesor şi nu de bibliotecar.“ Spiru Ha- Partidul Poporului condus de generalul Averescu, iar un dera țara ca un bun al lor propriu asupra căruia pot face

ret îl încadrează în învăţământul superior unde va funcţiona an mai târziu în Partidul Național-Țărănesc și este ales tranzacții“, ca apoi să susţină că: „Firea românului nu este

până în 1940, când regimul legionar în pensionează odată senator de Mehedinți în parlamentul Guvernelor Maniu leneșă: este însă iubitoare de ocupație variată.“

cu alţi oameni de ştiinţă consideraţi indezirabili: N. Iorga, și Mironescu. Cu toate că a susţinut doctrinele conserva- Profesorul Virgil Tătaru publică în 1998 C. Rădu-

P. P. Negulescu, Emil Racoviţă, M. Ralea, C. I. Parhon. toare şi ţărănistă, Motru şi-a apărat convingerile sale de- lescu-Motru. Corespondenţă şi în 2011 ... Publicistul,

C. R.-Motru este întemeietorul colecţiei de „Studii mocratice, combătând veleitarismul și politica de interes. în care cuprinde relaţiile filosofului cu personalităţi din

filosofice“ (1898–1918), prima publicație de profil din În 1906 pune bazele primului laborator de psiholo- ţară şi din străinătate şi ampla sa activitate publicistică,

România, devenită „Revista de filosofie“, sub acest titlu gie experimentală la Universitatea din București şi, re- completând astfel profilul spiritual al gânditorului.

apărând până în zilele noastre. Conduce, în calitatea de marcat pentru activitatea excepțională din învățământul Cele mai multe studii ale sale relevă preocuparea

director, „Noua Revistă Română“ (1900–1916), „Revis- universitar, este numit, pentru o perioadă de doi ani pentru cunoașterea specificului spiritualității și culturii

ta de filosofie“ (1919–1943), „Analele de psihologie“ (1906–1907), director și apoi inspector general în românești, pentru afirmarea personalității acesteia în

(1934–1943), „Jurnalul de psihotehnică“ (1936–1940). învățământul secundar și superior. contextul istoriei universale. Continuare în p. 4

Scrisul Românesc Eseu

4 Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015

Gabriel Literatura ca o cenuşăreasă:
COŞOVEANU

Să scrutăm, cât ne este alonja trecut recent şi perspective
informatică şi emoţională, cum
stăm cu artele, în genere, câtă limbaj „în dungă“, alianţe meschine, dacă Vedem cu toţii cum cetăţeanul obişnuit, mine, cea mai nocivă, respectiv cu cea
vreme o parte deloc neînsemnată a se- nu sordide. Pericolul, atât cât este (nu e altfel respectabil, dar afon în materie de li- mai elaborată formă de relativism etic.
menilor noştri, unii dintre ei diriguitori cazul să bocim, ca în povestea drobului de tere, priveşte cumva timorat taraba cu vo- O căutăm deci în zona creării de opinie,
ai neamului, rostesc termenul poezie, de sare) vine dinspre conturarea sâcâitoare şi lume cărămidale ale cutărui bard, pentru după criteriul difuzării, eficacităţii ideilor
pildă, spre a ridiculiza cutare discurs care descurajantă a ideii că am fost şi rămânem a exclama convins „genial om“. De bine, ei, după numărul simbolic de victime,
nu intră în grila lor ideologică, limitată, mai ales o literatură de potenţialităţi. La de rău, cunoscătorii scriscititului cedează respectiv de „minţi captive“. Cred că cea
oricum la câteva zeci de cuvinte, rotite nivelul pledoariei personalizate, aşa se greu sau deloc presiunilor exercitate de mai monstruoasă (citeşte deformatoare)
fără nici cea mai vagă îndoială de sine. explică numărul mare de genialoizi con- mireasma banilor, însă învăţământul, cu carte este Manifestul Partidului Comu-
Subsecvent, păstrătorii tezaurului spiritual temporani, care emit un mesaj de tipul unele cancelarii pline de cadre vegetân- nist, semnată de Marx şi Engels, care
naţional, cei care predau valorile care ne „ce-aş fi fost eu dacă...“. Pe de altă parte, de, cu nici un abonament la vreo revistă scriu negru pe alb, ca intelectuali, despre
legitimează – căci lucrurile tehnice se pot la un nivel mai grav, statistic şi valoric, literară, e tocmai spaţiul unde Coruţ sau proiectul lor antiintelectualist: „Istoria
deprinde sau imita de la alţii, mai buni sau generăm vieţi frânte de intelectuali şi Ion Ţugui prind statură de modele numai tuturor societăţilor de până azi este isto-
mai avansaţi – sunt numiţi, supărător de artişti, la care instinctul creator e răzbit bune de pomenit pe la urechile tinerilor. ria luptelor de clasă“. Derivă, de aici, că
des, „profesori de pajişti“. În faţa acestor de scârba infinită provocată de ascensi- Şi e de-ajuns, uneori, doar atât: să ros- închinătorii la tezele marxiste, în tezele
percepţii de care un Gherea, pe vremuri, ar unea ţopismului, răstiturii, înjurăturii şi teşti numele, şi anamneza-i gata. Efectul social-politice, ca şi în escortarea artei,
fi fost mândru, în asaltul său contra „meta- cuvântului gras de şef îmbogăţit rostind de derută în faţa defulării poligrafice pot candida liniştiţi la titlul de cei mai no-
fizicii“ maioresciene, ne putem exprima o „ce naivi sunteţi voi, scriitorii...“. Starea a unei societăţi pe muchea sordidului civi autori. De pildă, după modelul opului
oarecare îngrijorare, care are ca punct de de spirit creată de migrarea omului titrat material e contracarabil, cred, în zona Marx şi Engels despre literatură şi artă
pornire, după noi, directa proporţionalitate spre mahalaua mentală reprezintă, cred, pedagogicului. O zonă, la rându-i, care (sic!) s-au editat manualele proletcultiste
între manifestările de psihism regresiv ale criza ce afectează atât producerea, cât şi s-ar cere plivită de profesori urechişti, dar pe la noi, cu mostre perfecte de amato-
românilor care vorbesc greoi pentru că consumarea literaturii noastre actuale. temperamentali, ce urăsc manualele alter- rism, rea-credinţă, fals, când nu aberaţie
nu sunt obişnuiţi cu procesul gândirii şi Mă tem că etica exegetului alunecă şi native, şi oferă ca alibi, la prima ocazie de-a dreptul. Educaţia multor români e
accesarea lecturii şi a interpretării ei. Un ea, lent, spre compromis, adică spre când sunt prinşi cu mâța-n sac că nu ştiu modulată de prestigiul acelor idei aflate
ins care nu citeşte va fi bornat la modul girarea din interes, spre tehnicismul din să numească cinci autori contemporani, dintr-o carte subţire: proletarul e cu sapa,
senin, de regulă jignitor cu cei diferiţi de care nu transpare nicio emoţie (socotită versetul satanic „ştiţi, gospodăria, griji- intelectualul cu mapa, adică parazit. Tot
el, oricum ricanant şi cu resurse bogate „jenantă“ în raport cu moravurile „dure“, le, vremurile...“. Am bănuiala că deviza de acolo ideea că Puterea stabileşte care
de agresivitate. Arta n-o văd ameninţată pardon, pragmatice, de azi), spre recep- „canonul se face, nu se discută“, impusă sunt scriitorii buni şi care nu. Manifestul
principial decât din partea politicului, mai tarea „albă“, că altfel te striveşte gaşca de N. Manolescu, rămâne valabilă într-o preconizează sclavia universală, este
precis a comportamentelor insensibile, receptatului. anumită epocă. Astăzi, creatorii de canon, echivoc, inepuizabil, destructiv moral
când nu dispreţuitoare, atestate de optica ne place au ba, s-au înmulţit şi prosperă la pentru că demonizează proprietatea, in-
finanţiştilor guvernamentali în raport cu Expresia „cuvinte în libertate“, ca umbra deasă a confuziei între libertate de clusiv cea intelectuală şi face imposibilă,
ceea ce numeau (şi încă numesc) marxiştii veche formulă-deziderat, îşi trăieşte o exprimare şi exhibare indecentă a micilor prin metoda ubicuă a actului vindicativ,
„suprastructură“. Mă refer, în speţă, la difuză agonie publică. Fără a deplânge obsesii şi frustrări botezate eseuri. Acest emergenţa canonului. De asemenea, e şi
carenţele legii sponsorizării, la belferismul vreo secundă mecanismele totalitare canon pervertit, ferfeniţit – mă rog, canon foarte actual, motiv principal al inter-
din spatele ei, la suma alocată învăţămân- ale îngrădirii, constatăm că boom-ul între ghilimele – trebuie discutat cum nu venţiei mele amare. În România postde-
tului (şi aceea la presiunea externă). Nu democratic mental ajunge să implice şi se poate mai atent. Parveniţii literari de cembristă cele mai proaste cărţi aparţin
am în vedere, Doamne fereşte, mentalita- emanaţiile mâzgălicilor de ambe sexe şi azi se iau destul de lesne drept promisiuni nostalgicilor proiectului înfăţişat, sub
tea de asistat a românului, ci efectiv drama direcţii politice (cu oricâte nuanţe or avea – nu mai seamănă cu predecesorii lor din forma unor memorii semnate de acei foşti
„artistului foamei“. ele). Dacă şi realizatorii de entertainment vremea eroică a bătăliilor pentru fiecare „oameni cu funcţii“, convinşi şi acum,
scriu versuri, ca şi actriţele emfatice, ca şi rând curajos, când era limpede care sunt în fraze de regulă şchioape şi sărăcuţe
Cât priveşte literatura, care oferă, pro- manelistele (de)servite de o presă profund oportuniştii. Noua specie, iradiată de ve- cultural, că bunul lor plac a ţinut loc de
babil, cea mai amplă deschidere a uma- neprofesionalistă, axată pe epifenomen detism, vrea să şi secreteze canon, să fie sens al istoriei, că premierile nu se fac
nului spre libertate şi creativitate, ea este („inventată“, la noi, de un Ion Cristoiu), şi victimă a lui. obiectiv, ci doar clientelar (ei doar asta
şi cea mai expusă cenzurii. Chiar dacă atunci nu ne rămâne de făcut în această ştiu, fiindcă asta practică), că votul secret
nu explicit, gestul Puterii de-a izola sau lume psihedelică decât să jucăm rolul Cărţile formează, dar pot produce şi în ascensiunea unor oameni nu există,
restricţiona cutare voce critică va contor- ingrat al lui Cato Cenzorul. Dar puzderia derapaje, şi nu în direcţia sublimă donqui- că atacul imund la persoană e preferabil
siona în continuare destine, în aşa fel încât de subcărţi publicate nu poate fi discipli- jotescă. Există nocivitate aşteptândă prin floretei ideatice. Totul scornit de impresia
nu ne vom putea da seama de valoarea nată prin efortul individual al cronicarilor. rafurile bibliotecilor, după cum există şi maniacală a autorului Capitalului că, de
cutărui scriitor, câtă vreme el s-a resem- Factorul instituţional ar trebui să joace cariere spectaculoase ale unor tomuri fapt, literatura e un verbiaj, şi oricum nu
nat din cauza traiului precar (consecinţă aici rolul unei conştiinţe mai bune, al care au făcut ravagii şi mult prea puţini trebuie lăsat la îndemâna intelectualilor,
politică, nu economică) sau s-a optimizat unei cenzuri benigne, în sensul creării se dovedesc cei care le-ar putea deman- decât cu „aprobare“. Sărăcia, de toate
pentru viclenii lexicale, esopisme diverse, şi inducerii opiniei cuvenite, prin mass tela soclul disproporţionat pe care le-a formele, are legătură directă cu astfel de
media, privind confuzia burgheză (în sens instalat inerţia de gândire sau îndemnul concepţie asupra culturii. ■
flaubertian) între cantitate şi consistenţă. partinic. Cea mai proastă carte e, după

Continuare din p. 3 Rostul filosofiei, publicat în 1942. obligat să-și vândă cărțile
Ultimii ani ai profesorului din biblioteca personală,
În studiul Despre bătrânețe, C. R.- opera sa fiind interzisă. La
Motru îşi mărturisea evoluţia: „Înainte sunt tot mai grei: în martie 1949 6 martie 1957 C. R.-Motru
de 1927, activitatea mea era condusă de este trimis în detenție la Turnu încetează din viață lăsând ca
spirit curat didactic, constând în expu- Severin, umilit și agresat fizic. moștenire intelectuală o ope-
nerea obiectivă a cunoștințelor filosofice Va fi eliberat la intervenția doc- ră filosofică impresionantă.
împrumutate din cultura Europei de Apus, torului C. I. Parhon, președintele
iar după 1927, cu vârsta bătrâneții, activi- Marii Adunări Naționale în Prin întreaga sa activitate,
tatea mea a evoluat luând caracterul unui acea vreme, și internat pen- C. R.-Motru este o conștiință
apostolat în spiritul etnicului românesc.“ tru o perioadă îndelungată la a epocii, promovând şi gru-
Institutul de Endocrinologie pând energiile creatoare în
C. R.-Motru a creat o direcţie nouă în din București. Pământurile şi programe de cercetare ce
mişcarea filosofică românească, a ieşit din casele ce le deținea în comuna vizau afirmarea identităţii
vechile canoane şi a deschis noi căi printr-o Butoiești, precum și cele din spiritualităţii româneşti şi
regândire, într-o viziune nouă, a teoriilor Capitală i-au fost naționalizate. modernizarea ei în contextul
din diverse domenii. „Originalitatea unui Pentru a putea supraviețui, este culturii europene. ■
popor nu se exprimă nicăieri mai lămurit ca
pe teren filosofic“, susţinea în studiul său

Eseu Scrisul Românesc Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015 5

Monica

Genette după Genette SPIRIDON

sau actualitatea clasicului
Într-o ilustră teorie a literaturii, compu-
să în prima jumătate a secolului nos- precădere receptiv față de direcțiile solide alta, ea este dublată de strategii disociative mul de repere al lui Gérard Genette este
tru în tandem cu Austin Warren, René ale esteticii și ale filosofiei analitice de subtile, semnalând pretutindeni diferențe procesul permanent de refuncționalizare
peste ocean, anevoie și niciodată total specifice, nuanțe, alternative, opoziții a „ruinelor ontologice“ şi de reciclare a
bunurilor culturale (semnalat de Toma
Wellek a pus în circulație o serie de enunțuri asimilate în Europa. În ultima decadă a de mare finețe: efect estetic/funcție Pavel într-o carte de referinţă, tradusă şi
la noi: Fictional Worlds).
axiomatice, care au făcut în cea de-a doua veacului trecut, pontiful francez a clădit estetică; regim de imanență/moduri de
Ca răspuns la această întrebare nerosti-
jumătate a veacului o carieră spectaculoasă în special pe temeliile speculative ale transcendență; intenție-atenție etc. tă explicit de nimeni, Genette formulează
o ipoteză captivantă care merită toată aten-
de repere negative. Mai precis, comentatorii lui Nelson Goodman sau ale lui Arthur Între toate acestea, esențial rămâne ţia. O explicaţie a schimbării de statut al
operei ar putea fi percepţia eronată a unei
prestigioși ai literaturii le-au revendicat Danto. În 1991, când timp de un semes- raportul dintre estetic și artistic. Primul intenţii estetice. Altfel spus, receptorul
atribuie în mod proiectiv obiectului o altă
drept punct de pornire, înainte de a demara tru am frecventat la Paris seminarul său este centrat pe producător și doar impli- intenţie creatoare decât aceea care i-a dat
naştere. Se naşte astfel un efect de intenţie.
exact în sensul opus, cu intenția expresă post-doctoral intitulat Poétique et es- că atenția receptorului. Pe când celălalt Genette îl compara, în mod inspirat, cu
atât de discutatul efect de real al multor
de a le compromite. Un exemplu de acum thétique, Genette îl comenta minuțios pe țintește în mod direct spre receptor și produse culturale, pe care le evaluam
simplist drept copii ale lumii.
clasicizat este alegația sa despre imposibili- Nelson Goodman, quasi-necunoscut co- presupune în mod obligatoriu atenția lui.
În cartea de faţă, ca şi în toate celelalte,
tatea studiului literaturii dintr-o perspectivă naționalilor săi. Orice obiect ne-ar- proiectul lui Gérard Genette de a construi
un sistem propriu de coordonate generează
istorică. În capitolul consacrat statutului De altfel, Genette tistic dintre cele care în primul rând un set adecvat de concepte
pentru studiul operei. Dar, ca totdeauna, de
operei literare, se găsește o teoremă simi- gândește întotdeauna ne înconjoară, poate la altitudinea la care se plasează autorul,
se ajunge inevitabil la revelaţii esenţiale
lară. După părerea lui Wellek, opera are un pozițional și ține să se suscita la un moment asupra substanţei lunecătoare a literaturii
ca şi asupra efectelor sale.
statut paradoxal, nefiind prin natura nici situeze într-un univers dat efecte estetice.
Se pare că mai avem de aşteptat până
materială, nici ideală și nici psihică. Astăzi pre-existent. Cartea În schimb, obiectul când teoria literară, bântuită periodic
de diferite obsesii la modă, va fructifica
s-ar părea că paradoxul poate fi întors exact aici în discuție îi jalo- artistic vizează în mod concluziile spectaculoase care decurg
din demonstraţiile de fineţe ale cărţii lui
pe dos: mai precis, admițând că ea este și nează distanțele față de intenționat o funcție Gérard Genette. Mă gândesc în special la
ipoteza extrem de incitantă privind iluzia
materială, și ideală și psihică. două tradiții speculati- estetică. Genette este genetică a cititorului, producătoare de
efecte artistice. ■
Printre cei care au formulat inițial un ve viguroase, în mod extrem de precaut cu
Revista şi Editura
punct de vedere restrictiv în materie, tre- egal interesate de fru- terminologia. Cartea
Scrisul Românesc
buie neapărat prenumerat Gérard Genette, mos. Una de tip anali- este scrisă cu aparat
CONCURS DE DEBUT
pontiful francez al poeticii. Una după tic, cu enunțuri limpezi conceptual și cu ape-
Se adresează celor care nu au împli-
alta, cărțile sale seminale au demonstrat și bine articulate, por- tit pentru alternative, nit 35 de ani şi nu au debutat publicistic
sau în volum.
tranșant că opera poate fi tratată doar ca un nind de la Hume și de opoziții, diferențe. Pe
Concursul se desfăşoară în următoa-
obiect palpabil, accesibil studiului empiric la Kant, spre a ajunge măsură ce, la nivelul rele secţiuni: poezie, proză, teatru, eseu.

(structural, naratologic, intertextual etc.). la Eliseo Vivas sau la obiectului, se despi- Lucrările vor fi semnate cu un mot­to,
care se va regăsi, de asemenea, şi pe un
După ce ani de-a rândul a apărat în modul Monroe Beardsley, iar că firul în patru, la plic închis ataşat manuscrisului. El va
cuprinde numele şi prenumele concu-
cel mai strălucit pe numai, spre sfârșitul finalmente la Nelson nivelul studiului său, rentului, data de naştere, adresa, numărul
de telefon şi premiile obţinute la alte
decadei a noua din secolul trecut Genette Goodman și la Arthur Danto. se limpezesc raporturile între discipli- concursuri literare.

a făcut totuși pași hotărâți către şi- şi. Din cea de-a doua, Genette valorifică nele interesate de el. În acest sistem de Manuscrisele vor fi trimise, pân­ ă
la data de 1 sept. 2015, pe adres­ a:
Cartea sa clasică L’Œuvre de l’art, I-II o metafizică a frumosului, cu o slăbiciune repere, teoria literaturii este una dintre
Revista – Editura
(1996–1997, Paris, Ed. du Seuil) complică vădită pentru proclamații apodictice și ele, de neconfundat cu estetica, poetica,
Scrisul Românesc,
lucrurile într-o oarecare măsură, tocmai pentru ingrediente conotative anti-moder- hermeneutica, sau teoria criticii cum se
str. C. Brâncuşi, nr. 24, Craiova.
spre a le limpezi triumfător. Considerată niste, creditate curent cu forța de revelație mai întâmplă în ziua de azi.
Un juriu alcătuit din critici şi istorici
dintr-o perspectivă imanentă, opera are ontologică sau de subminare revoluționară Extrem de provocatoare, cartea de literari va acorda câte un premiu pentru
fiecare secţiune, separat pentru revistă,
o condiție materială palpabilă, dar și una a artei. E aproape de prisos să precizăm acum clasicizată a lui Genette lasă totuși separat pentru editură.

ideală. În schimb, dacă ne ocupăm de re- de care anume dintre ele este mai aproape neașteptat de multe lucruri în suspensie Relaţii suplimentare se pot obţine la

gimul ei transcendent, stipulează Genette, Genette: fără nicio îndoială, de prima. și naște semne serioase de întrebare. Tel: 0722/753 922; 0251/413 763

trebuie să luăm în calcul și dimensiunea Cu toate acestea, în volumul al doilea Unele dintre ele nu datează de azi, nici

psihică pe care o implică receptarea. Cine al cărții, autorul orchestrează expert o de ieri, ci au antecedente milenare: Cum

schimbă astfel macazul ia inevitabil în pledoarie sui generis Contre Saint-Kan, se naște, sau de unde se ivește, sensul?

calcul și convențiile sociale de lectură, contestând dezechilibrul statornicit de Din ce substanță este și cum arată ceea ce

filoanele tradițiilor culturale, istoria cu filosof în Critica puterii de judecată între Genette numește modelul ideal al operei,

ritmurile sale diferite ș.a.m.d. Receptarea frumosul natural și cel artistic, în mod particularizat de către fiecare cititor? Alte-

dobândește astfel un orizont cuprinzător emfatic în favoarea primului. Să reținem și le sunt mai curând de dată recentă: Orice

și o dimensiune colectivă. titlul provocator al cărții lui Genette. Ea nu produs capabil să-l activeze pe lector, să-l

Are contextul epistemic actual vreun rol se numește L’Œuvre d’art (operă de artă), facă să și reacționeze vădit este opera de

în această schimbare la față a lui Genette? cum ar fi fost de așteptat, ci... L’Œuvre de artă? Cum stau lucrurile cu consumatorul

Fără îndoială că da. Cartea este l’art (opera artei.) Opera de artă este un pasiv al maculaturii de masă? Mai exact,

evident semnată de un post-Genette, obiect în sine. Pe când sintagma opera artei cum se naște și se perpetuează sensul

resemnat să facă loc variabilei Cititor în ar putea fi eventual tradusă prin acțiunea într-un proces în care unicitatea e substi-

algebra sa poetică, împăcat cu ideea de artistică a operei. Titlul ne sugerează tuită de multiplicare?

relativism cultural și chiar cu răsturnarea limpede substituirea întrebării obsedante În sistemul terminologic al lui Genette,

inevitabilă a raportului dintre unicitatea în ultima vreme: Ce este arta? cu o alta, funcție și respectiv relație estetice se

obiectului artistic și multiplicarea lui, în formulată de Genette, pe urmele lui Nelson folosesc ca echivalente, cu precizarea că

era comunicării de masă. Goodman, Când este artă? împreună cu primul implică un element intențional. De

Raportat la piruetele înnoitoare per- răspunsul său aferent: atunci când există unde, automat, o altă întrebare delicată:

manente ale teoriei literare franceze, care intenția de a produce un efect estetic. Ce statut au obiectele sau evenimentele

s-a dorit mereu a la page, Genette a fost Întregul studiu al lui Genette se fixează care n-au fost produse cu intenții estetice

totdeauna și conservator și inovator. Moda la nivelul artisticității – dacă putem să și care, datorită circumstanțelor, au fost

fulminantă transoceanică a deconstrucției spunem așa, prin analogie cu literaritatea. ulterior omologate artistic? Să zicem,

nu l-a atins în niciun fel: retranșat între Pe de o parte, cartea desfășoară o spre exemplu, frescele rupestre cu funcții

meterezele poeticii, Genette a ignorat-o ofensivă integratoare, care plasează opera exorcizante și magice; obiectele și eveni-

suveran. După un timp, a coborât podul literară sub umbrela unui șir de genuri mentele de cult: icoanele, catedralele, sau

mobil al fortăreței sale, deschizându-i proxime, unele dintre ele fiind comune și spectacolele rituale precum moralitățile

porțile spre sisteme de referință inter- și obiectelor sau evenimentelor neartistice – sau misterele; mitologiile devenite

extra-textuale tot mai largi. A devenit cu poteria, fotografia de presă ș.a.m.d. Pe de ficțiuni. Ceea ce pare că eludează siste-

6 Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015 Scrisul Românesc Eseu
Cronică literară

Ovidiu Confruntări
GHIDIRMIC
Două eminente
exegete eminesciene
Într-o disciplină atât de vastă precum
eminescologia, un loc important îl ene, ca o adevărată culme a eminesco- nirea cuprinsă în câmpul cosmic...; Poezia la Mânăstirea Văratec, unde s-a stins și
ocupă două exegete eminente, precum logiei, comparabilă cu monumentala care împinge câmpul...; Sentimentul ome- Veronica Micle, muza eminesciană (la 3
Rosa Del Conte și Zoe Dumitrescu- exegeză călinesciană din Viața lui Mihai nesc al timpului: ambivalența timpului august 1889). Zoe Dumitrescu-Bușulenga
Bușulenga, între care se pot întrevedea Eminescu (1932) și Opera lui Mihai psihologic; Evadarea din timp – Unitatea a trecut în eternitate, la 5 mai 2006, și a
unele certe afinități elective, care ne obligă Eminescu, apărută în cinci volume între cosmică; Iubirea – chemare a Absolutului. fost înmormântată la Mânăstirea Putna,
la un anumit comparatism și paralelism, 1934–1936, pe care un mare filosof, pre- unde-și doarme somnul de veci marele
ce nu a fost întreprins încă până acum, în cum Constantin Noica le considera un Marea noutate a exegezei Rosei Del voievod Ștefan cel Mare, „zimbrul sombru
critica și istoria noastră „monstrum criticum“, capabil să-i inhibe Conte apare în partea a doua a lucrării: As- și regal“, cum îl numea Eminescu, care a
literară, deși similitudi- pecte ale artei și limbajului eminescian, fost sufletul serbărilor de la Putna (1871).
nile sunt mai mult decât pe viitorii exegeți. Iată în care Eminescu este reintegrat tradiției Numele de călugărie al distinsei savante
evidente. că, la un sfert de veac autohtone, în mod decisiv, prin valorifi- române, de Maica Benedicta, are și el
după exegeza călines- carea folclorului și a poeziei vechi reli- o semnificație aparte. Zoe Dumitrescu-
Din exegeza stră- ciană, o excepțională gioase. Eminescu este redat, altfel spus, Bușulenga a slujit cu o osândie benedic-
ină, critica italiană a cercetătoare italiană a tradiției românești, din care își trage seva tiană creația eminesciană.
fost cea mai interesată îndrăznit să rivalizeze originalității sale, în capitole precum:
și preocupată de Emi- cu incomparabilul critic Eminescu și tradiția. Substratul autohton Ca și sora ei spirituală italiană, Zoe
nescu. Carla Tagliavini, și eminescolog al cul- al culturii sale și Răsfrângeri ale tradiției Dumitrescu-Bușulenga ne-a dat și ea o
Ramiro Ortiz, Giulia turii noastre. De altfel, culturale în câteva figuri ale limbajului lucrare fundamentală: Eminescu și roman-
Bertoni, Umberto Cian- numele lui G. Călinescu eminescian. În acest punct, Rosa Del tismul german (1976), una dintre cele mai
ciolo, Gino Lupi, Mario revine obsesiv, ca un Conte se întâlnește cu G.
Ruffini sunt câțiva cer- leit-motiv, în lucrarea Călinescu, care vedea în valoroase exegeze ale
cetători italieni care au Rosei Del Conte. Cer- Eminescu o continuare a eminescologiei. Rapor-
scris studii dintre cele cetătoarea italiană pune tradiției în toată străluci- turile lui Eminescu cu
mai interesante des- întreaga viață și ope- rea ei. Într-un Apendice, romantismul german
pre vârful spiritualității ră a lui Eminescu sub cercetătoarea decriptează reprezintă o cheie a
românești, pe care l-au semnul imperativului o nouă gnoză în creația înțelegerii marelui nos-
considerat unul dintre categoric kantian al Ab- eminesciană. Portretul lui tru poet, care poate fi
cei mai mari poeți ai literaturii universale solutului. Eminescu s-a Eminescu este conturat comparată cu Eminescu
și l-au comparat, îndeosebi, cu marele raportat, în permanență, la Kant ca la un printr-o metaforă critică, sau despre Absolut.
romantic italian Giaccomo Leopardi. Dar model absolut și îl considera „filosoful cel într-adevăr, strălucitoare:
dintre toți acești exegeți, se detașează mai adânc“. A tradus aproape o treime din „Omul lui Eminescu – și Zoe Dumitrescu-
eminenta cercetătoare italiană Rosa Del Critica rațiunii pure, opera cea mai grea de aici caracterul eroic al Bușulenga îl raportează
Conte, cu lucrarea ei de referință, atât a filosofiei, la vârsta de 20 de ani. Niciun poeziei sale – este omul pe Eminescu la vârfurile
de inspirată și semnificativ intitulată: tânăr din lume nu s-a încumetat, vreodată, afirmărilor vitale absolute; romantismului german.
Eminescu o dell’Assoluto, apărută la să traducă din opera cea mai reprezenta- este omul care vine din Influența lui Jean Paul-
Modena (1961). Termenul de „Absolut“, tivă a lui Kant, la această vârstă. Cerce- centrul lumii încoronat de Richter este identificată
din titlu, scris cu majusculă, nu are grad tătoarea italiană a plecat, probabil, de la sori și se proiectează pe sine și idealurile în proza eminesciană,
de comparație și asta spune totul despre o însemnare a lui Eminescu dintr-unul sale în infinit“. în nuvelele Sărmanul
cel mai mare scriitor român. din manuscrisele sale. „Când îl citești Dionis și Cezara. Motivul florii albastre
pe Kant – scria Eminescu – mintea ți se Și pentru Zoe Dumitrescu-Bușulenga, apare la Novalis în romanul Heinrich von
Rosa Del Conte a fost profesoară de deschide ca o fereastră prin care pătrunde eminenta comparatistă și profesoară Ofterdingen, iar la Eminescu devine un motiv
literatură română la Roma. A învățat limba lumina unui soare nou“. universitară, Eminescu a fost pasiunea recurent. Mitul lui Hyperion a fost valorificat
română și s-a familiarizat cu această cultură În prima parte a lucrării sale, intitulată vieții sale. Zoe Dumitrescu-Bușulenga a de Hölderlin, în romanul epistolar Hyperion
la îndemnul lui Ramiro Ortiz și a predat o Principalele teme lirice, Rosa Del Conte condus o vreme, cu destoinicie, „Acca- și la Eminescu în capodopera Luceafărul,
vreme la Cluj și la București. Eminescu a se ocupă, în special, de cele două mari demia di Romania“ din Roma și a avut motiv pentru care exegeta îi numește pe cei
reprezentat pentru Rosa Del Conte pasiu- teme ale creației eminesciene: Timpul și strânse legături cu bogata cultură italiană doi mari romantici „hyperionici“ în spirit.
nea ei de o viață și a slujit creația emines- Iubirea, în capitolele cele mai dense și și cu Rosa Del Conte, căreia i-a scris, nu Și așa mai departe, analogiile se țin lanț în
ciană cu devoțiunea unui sacerodot. substanțiale ale exegezei sale: Răspunză- întâmplător, prefața la ediția, apărută în Eminescu și romantismul german.
torul pentru drama existențială: timpul- 1990, la editura „Dacia“ din Cluj a lucrării Am numit-o pe Zoe Dumitrescu-
Eminescu sau despre Absolut s-a demiurg – Absolutul ca etern – Accentul Eminescu sau despre Absolut. Bușulenga „o stea fixă pe cerul eminesco-
impus, în timp, ca una dintre cele mai eroic al pesimismului eminescian; Deve- logiei“. De fapt, este o stea dublă a Rosei
solide și temeinice exegeze eminesci- Ultimii săi ani, de suferință și boală, Del Conte, ca să recurgem la o metaforă
Zoe Dumitrescu-Bușulenga i-a petrecut astronomică.■

Dan În căutarea secolului trecut
IONESCU

Optsprezece „povești gândite – ambele războaie mondiale, care atribuie (1915–2005), mărturisea: „Nici măcar regizat de Franco Zeffirelli.
gânduri trăite – în retrovizor“ și celor înarmați o asemenea impresie de marea ei boală nu a trimis-o înapoi la acea Portretul muzicantului Șamu din prima
un Epilog a adunat Ileana Ioanid forță, încât se vor comporta mai mult ca experiență atât de crudă, atât de cruntă (vi-
în cel mai recent volum al ei, „V“ de la niște animale cu semenii lor civili și mai olul, n.n.)“. În schimb, căuta „să înțeleagă povestire neconvențională este comparabil
viol (Scrisul Românesc, 2014). Titlul, ales din țările invadate. Orice femeie poate tot ce o înconjoară. Progresul – care atunci cu al lui Harap-Alb, în privința intensului
omonim cu al ultimei povești, atrage începe o viață nouă, de la experiența dra- părea antidotul războiului“. Alți scriitori contrast dintre aparența fizică și popula-
atenția asupra tematicii predominante, matică a unui viol, însă trauma suferită ar pe care Ileana Ioanid îi citează, în sprijinul ritatea faptei, rolul ajutoarelor din basm
iubirea cu forța. determina-o să se resemneze altor situații propriilor opinii, sunt Albert Camus, cu fiind suplinit de talentul uriaș la muzicuță,
umilitoare, dacă ar considera că o treaptă fragmente din cartea pe care n-a mai apucat al firavului Șamu. Atmosfera însă pare a
Un episod grav, precum violul, se poate mai jos ca violul nu există. Unei asemenea s-o ducă la bun sfârșit, Primul om, Thomas Bucureștiului interbelic, profund monar-
produce într-un context extraurban, ca stări nu i-a căzut pradă Marilyn Monroe, Mann, cu precepte din Muntele vrăjit, și, hic, evocat de Mircea Eliade în parametrii
datorită culturii pe care o avea – de exem- bineînțeles, Shakespeare, a cărui piesă de fantastici ai nuvelei de succes, La țigănci.
plu, citea din B. Singer. În Autobiografie, referință pentru iubirea adevărată, Romeo Umorul urmuzian al autoarei conferă des-
fostul ei soț, dramaturgul Arthur Miller și Julieta, a constituit subiectul unui film tin muzicantului, ca în tragediile antice,

izolându-l în singura lui opțiune pentru →

Eseu Scrisul Românesc Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015 7
Cronică literară

Ce ar fi poveştile cu regi şi regine Casele de vis Adrian
fără palate şi castele? Greu de ale Reginei Maria CIOROIANU
imaginat aşa ceva. Drept care în Mihaela SIMINA
paginile următoare vom vedea câteva dintre principalele nuanţe ale camerei erau cele lui Carol I-ul la poalele munţilor Bucegi
minunatele case în care a locuit Regina de maron (de aceea mai purta şi numele – fiind reşedinţa preferată a acestuia. s-a ocupat de tot: de aranjarea şemi-
Maria – uneori singură, alteori împreună cu de Camera maronie), evidenţiate de piese Construcția a durat câteva decenii – în neurilor, de repararea duşumelelor, de
familia sau prietenii săi. Regina îşi numea tipic norvegiene din lemn de brad şi de etape, între 1873 și 1914 –, semn că nimic refacerea uşilor uzate sau de văruirea
reşedinţele case de vis. Şi nu greşea deloc. mobilierul printre care puteam găsi mese, nu s-a făcut în grabă. Sala armelor, holul pereţilor. Apoi a umplut camerele cu mo-
A avut grijă personal să transforme fiecare scaune, taburete şi o canapea. În acest de onoare, biroul regelui, marele salon în bilă de culoare închisă, cu obiecte vechi
casă în care a trăit într-o locuinţă de poves- salon, într-un decor cu lămpi şi candele de stil florentin, sala de consiliu, sala de tea- de ceramică şi argint, a adus fotolii mari
te. Arta decorativă a fost una dintre marile argint, cu icoane vechi, cu diferite obiec- tru, sala de concerte sau biblioteca regelui englezeşti şi a plantat ronduri de flori pe
pasiuni ale Reginei Maria. te din materiale preţioase şi cu diverse erau printre cele mai frumoase spații ale pământul din jurul lui. În timp ce condu-
tablori valoroase, şi-a scris Regina Maria castelului. Nici decoraţiile interioare nu cea lucrările restaurării, Maria o avea în
Palatul Cotroceni – multe dintre basmele sale și tot aici ea erau mai prejos: vitralii, lambriuri de nuc minte pe fiica sa Ileana – căreia avea să-i
din Salonul de Aur şi-a redactat corespondenţa, jurnalul sau sculptat, plafoane din lemn de tei, pereţi lase moștenire acest castel.
în Dormitorul de Argint o bună parte din romanele sale. tapetaţi cu piele sau îmbrăcaţi în catifea,
numeroase coloane de marmură, chiar și Castelul de la Balcic
Prima locuinţă pe care Maria a decorat-o Palatul Cotroceni avea, deasemenea, o fântână din marmură, sticlărie, porţela-
după gustul său a fost Palatul Regal Cotro- nuri, argintărie, potire în aur şi argint şi Castelul regal de la Balcic – aflat pe
ceni – cea mai importantă locuinţă de la Curtea interioară a Castelului Bran, alte piese care să încânte inima și mintea. malul Mării Negre, astăzi în Bulgaria
Bucureşti a familiei princiare şi apoi regale în vremea când îl locuia Regina Maria vecină – a fost reşedinţa cea mai iubită
Maria și Ferdinand. Se întâmpla prin anul Deşi a petrecut cu plăcere destul de a Reginei Maria. Spre deosebire de Cas-
1900 ca principesa să îşi înceapă aventura numeroase alte încăperi: budoarul (ca- mult timp la Castelul Peleş, Regina Maria telul Bran, pe care doar l-a reamenajat,
de imaginație și de inspirație în decorarea mera privată a reginei, cu rol de vestiar/ şi-a pus mai mult amprenta asupra clădirii Castelul de la Balcic a fost, în totalitate,
încăperilor. Stilul reginei era unul teatral, dar dressing), camerele Regelui Ferdinand, învecinate a Castelului Pelişor. Regele creat după planurile şi dorinţele reginei
plin de bun-gust: îi plăcea să umple camere- biblioteca acestuia, sufrageria regală, Carol I-ul a dispus realizarea sa (între anii (între anii 1925 și 1927). A fost locul
le cu mobilă bine aleasă, cu piei de animale, apartamente pentru copiii familiei şi pen- 1899 și 1902) special pentru tânăra familie unde regina şi-a regăsit liniştea şi ener-
perne de mătase, rame de tablouri din argint tru invitaţi, salon de dans, birouri, bucătă- moștenitoare Ferdinand și Maria. Aceasta gia de fiecare dată când necazurile vieţii
şi statuete din pietre semipreţioase. rie, gheţărie, cămară şi multe altele – cum din urmă a contribuit decisiv la decorarea au copleşit-o în ultimul său deceniu de
numai într-un palat poţi găsi. Pelişorului, cu cele 70 de camere ale sale, viață – din acest motiv ea numea Balcicul
Salonul de Aur, așa cum a fost el rea- plin de lumină şi de culori vii – după pla- „cuibul liniștit“.
lizat de Principesa Maria, era o încăpere Castelul Peleş cul prinţesei. Apartamentul Mariei de la
cu adevărat impresionantă. Pereţii erau şi Castelul Pelişor primul etaj este cel mai mare – fiind format Clădirea principală, locuită de ea şi
poleiţi cu aur şi aveau pe ei trandafiri din salon, birou, dormitor, budoar şi baie. de suita sa avea 14 camere; iar a doua
şi frunze din lemn sculptat şi aurit; pe o Castelul Peleş este după unii speci­ Salonul era decorat în stil românesc: cu clădire a complexului, casa de oaspeţi,
latură exista un şemineu aurit, înconjurat aliști, cel mai frumos dintre castelele şi plafonul puţin înalt, cu pardoseala în mo- era compusă din 16 camere. Pe terenul
în stânga şi în dreapta de două baldachine palatele regale sau nobiliare din România. zaic de lemn colorat în verde predominant, de la Balcic se aflau inițial cinci mori
aurite, iar pardoseala era de un turcoaz Acesta a fost construit din dorința Rege- cu mici covoare basarabene şi cu mobilier turceşti, pe care Regina Maria le-a
strălucitor. Acest decor nu îi lăsa niciodată de lemn de tei sculptat şi aurit. amenajat transformându-le în bucătă-
indiferenţi pe vizitatori. Să recunoaştem, rie, uzină electrică, magazie, locuinţa
nu ne-ar lăsa nici pe noi. La poalele Carpaților, într-o frumoasă personalului şi garaj. S-a construit și
vale a Sinaiei, Castelele Peleș și Pelișor o bisericuţă cochetă și intimă – numită
Camera preferată a Reginei Maria, era, așteaptă și astăzi, la fel de semețe, să fie vizi- Stella Maris. Și, pentru că regina purta
însă, Dormitorul Argintiu – aici pereţii tate de cei care iubesc frumosul, arta și istoria. o dragoste aparte pentru flori, a creat o
străluceau în argint mat, iar tavanul era grădină divină pe care a împodobit-o cu
înalt ca într-o catedrală şi sculptat sub Castelul Bran elemente de decor superbe, cu fântâni în
forma unor ramuri de copaci. Împreună cu care apa curgea în cascade şi cu florile
sora sa Ducky, Maria a vopsit lemnăria în În anul 1920 Regina Maria a primit și sale preferate: trandafiri, crini, irişi,
culoarea fildeșului şi au aşezat pe podea Castelul Bran, ca dar din partea oraşului bujori sau migdali. Originalitatea şi
vase de argint pline cu flori de liliac. Patul Braşov – ca semn de recunoștință pentru creativitatea reginei au făcut ca fiecare
era o sofa joasă, aşezată sub un baldachin pasiunea și energia cu care regina făcuse terasă din grădină să poarte numele unei
acoperit cu ţesătură din fire de argint, ceea ce depindea de ea pentru România fiinţe iubite din familie: precum Mircea,
purpură şi aur, iar deasupra mobilei îm- Mare. Inițial, în secolul al XIII-lea, cas- Ferdinand, Carol, Elisabeta, Mignon,
podobite cu frunze de argint erau agăţate telul fusese mai curând o cetate militară Nicolae sau Ileana. ■
lămpi vechi tot din argint. Pe partea opusă din piatră, rece și impunător – dar, sub
patului era un cămin, deasupra căruia se grija reginei, acesta a fost restaurat total Fragment din vol. Maria a României.
afla un tablou cu anemone albe pictat de și a devenit una dintre cele mai iubite și Regina care a iubit viaţa şi patria,
Ducky pentru sora sa. primitoare reşedinţe ale reginei. Regina
de Adrian Cioroianu și Mihaela Simina,
O altă cameră la care Regina Maria Ed. Curtea Veche Publishing, 2015
ţinea foarte mult şi care a fost special
amenajată pentru ea era Salonul norve-
gian. Trecându-i pragul am fi observat că

→ viață, să cânte la muzicuță, altfel ar fi Comentarii inte- prinsă în această schiță la ar fi să nu dăm curs gândurilor insistente
resante asupra doc- de portret de conducător: față de lucruri, să nu avem superstiții
rămas insipid în peisaj, în mulțime: „Era trinelor politice în „Unii pot susține până pentru că vom risca să ne îmbolnăvim de
atât de slab că, atunci când își strângea vogă în secolul trecut și azi că C. a fost un om nervi, precum personajul din povestirea
cureaua de la pantaloni, părea că, în loc de regăsim în povestea politic pur sânge. Dar el Geamantanul, căruia până la urmă, după
mijlocel, are o simplă aparență. Pesemne Accidentul. Prilejul îl era un simplu manipulator atâta zbucium și irosire de carieră și de
că de-aia își ridica mereu pantalonii – cât oferă un drum parcurs abil. Care făcea alergie la căsnicie, îi „explodase inima“.
mai sus cu putință. Ca să aibă de ce să-i cu mașina, la sfârșitul orice mișcare elementară
agațe. Adică de coaste. Care îi împungeau anilor șaptezeci, către democratică“. În societatea urbană, agresiunile,
cămașa – atârnând libere ca niște crengi Viena, la un congres de definite generic stres, sunt atât de multe,
uscate – umerașe naturale. Din cauza asta filosofie. Carența mo- Mania, ilustrată magis- încât viața, am socoti într-un final, ni s-a
pantalonii lui erau întotdeauna cam cu rală, incapacitatea-i de tral în film, de Hitchcock, înnodat, de pe-o zi pe alta, numai dintr-o
zece, chiar douăzeci de centimetri dea- a fi concurat, în planul este malefică, în primul senzație de pierdere a paradisului și
supra gleznelor – glezne atât de subțiri, ideilor cel puțin, care rând, pentru cei care o dintr-o eroică rezistență la chin. În ciuda
încât părea că posesorul lor face parte din l-a făcut pe Nicolae au pentru că îi stoarce de titlului provocator: „V“ de la viol, Ileana
neamul berzelor. Sau oricum, că e înrudit Ceaușescu indezira- vlagă. Obsesia față de un Ioanid încearcă să scoată la suprafață, prin
cu păsările de baltă“. Puterea de a merge bil majorității lumii, e geamantan de exemplu sublinieri judicioase de idei, tot ce a fost
lesne pe stradă i-o conferă numai cântatul. implică alte manii. Mora- superior până acum, în epoci. ■

Scrisul Românesc Eseu

8 Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015

Ioan Retrocritica
LASCU
Rimbaud – imposibilul vizionar

La 20 octombrie 1854 se năştea Arthur Rimbaud, Verlaine. Prieteniile nu au fost însă scutite de indigenţă spiritul“, „a visa“, „a fi distrat“. În cartea Mythe de Rim-
în Ardeni, la Charleville, un orăşel din nordul şi de tot soiul de servituţi şi de privaţiuni. În timpul baud, René Etiemble apreciază că acesta s-a consacrat
Franţei, aproape de frontiera cu Belgia. Copilăria sejururilor la Londra, de pildă, Rimbaud şi Verlaine se drept „creator al unui univers poetic de o modernitate
i-a fost marcată de absenţa tatălui (ofiţer participant la căzneau să dea meditaţii de franceză pentru a supravieţui. fondatoare de mituri“. Prin poezie Rimbaud ajunge la o
Războiul Crimeii, între 1855-1856) şi de purtările auto- nouă conştiinţă de sine, graţie capacităţilor de vizionar,
ritare ale unei mame habotnice. Ca elev de liceu, el dă Iremediabil vagabond, Rimbaud îşi continuă viaţa de mai exact spus graţie practicii lui vizionare. Paradoxal,
dovadă de însuşiri nebănuite, compunând versuri în latină rătăcitor, cutreieră Occidentul, Scandinavia şi Europa Rimbaud se îndreaptă astfel către limitele extreme ale
şi luând parte la mai multe concursuri literare, la unul Centrală, iar în Elveţia este iarăşi arestat pentru lipsa anexării propriei absenţe şi ale refuzului de sine.
obţinând chiar premiul I. Este numaidecât remarcat de mijloacelor de subzistenţă! Se înrolează apoi în marina
profesorul Georges Izambard cu care, peste câţiva ani, va olandeză şi ajunge, pe Oceanul Indian, până în Indonezia, Într-adevăr, după ce a ars pe de-a întregul în combustia
întreţine o corespondenţă, din care Prima scrisoare zisă colonie a Olandei la aceea dată. Revine însă în Europa şi unei înalte poezii, el s-a refuzat totalmente oricărui act
a vizionarului va rămâne de referinţă în literele franceze. după un scurt sejur în Cipru ca administrator de şantier, poetic, vrând s-o dea uitării, pentru totdeauna. În ultima
unde într-o „izbucnire de furie“ pare
Fuge de acasă la numai cincisprezece ani şi pleacă să fi ucis un muncitor, ia a doua mare etapă, Rimbaud a trecut la scrierea, în
cu trenul spre capitala Franţei, dar este arestat de poliţie decizie de revoltat al existenţei şi spirit popular, a unui gen de poeme-ro-
şi returnat la domiciliul matern. Era în august 1870, însă pleacă în sudul Arabiei, la Aden, unde manţă, Cântecul celui mai înalt turn fiind
după mai puţin de un an repetă tentativa, care de astă dată devine… comerciant (1880). Visa să un plauzibil exemplu: „Trândavă juneţă,/
îi reuşeşte, aşa că în februarie 1871 se trezeşte tocmai la se îmbogăţească dar succesul în afa- Roabă orişicui,/ Din delicateţă/ Viaţa
Paris, se întoarce acasă pe jos în martie, ca apoi, câtre ceri este nesemnificativ. Rimbaud se mi-o pierdui./ O, să vină o zi/ Când ne
sfârşitul lui aprilie, să revină. La Paris se înrolează la apucă să facă trafic de arme la Harar, vom iubi!“. Fără dubii, Rimbaud anunţă
franctirori, calitate în care asistă în plină stradă la luptele în estul Africii (Abisinia) pentru un o „retragere augustă“ („auguste retraite“),
dintre comunarzi şi trupele guvernamentale. O dovadă rege local, Menelik. Bântuie febril dă glas dorinţei de penitenţă şi regretelor
este şi poemul Cântec parizian de război (Chanson de pe înaltele platouri africane, purtând pentru tinereţea risipită în vânturile des-
guerre parisienne): „Petrecem straşnic, când deodat’,/ la cingătoare, conform legendei, frâului: „Mi-au spus: lasă baltă/ Totul, şi
Peste-ale noastre furnicare/ Gălbuie tigve se abat,/ În zo- mai multe livre de aur de teama de te du!/ Bucuria-naltă/ S-a sfârşit de-acu’!/
rile particulare…“.! Cunoaşte apoi crema boemei literare a nu fi jefuit. În clipele de răgaz face Nimic nu-i stea-n cale/ Sihăstririi tale./
şi artistice şi începe o aventură existenţială intensă ce va cercetări asupra geografiei locurilor, […]/ Inima, sărmana,/ Văduvită iar,/
dura până la sfârşitul vieţii. În cazul lui Rimbaud califi- întocmeşte rapoarte şi le expediază Are doar icoana/ Preacuratei, – dar/ Cin’
cativul de „vizionnar“ face pereche cu cel de „golan“, în pe adresa Societăţii de Geografie din se roagă oare/ Sfintei Născătoare?“. Prin
franceză un joc de cuvinte: voyant/ voyou. Paris, care, în 1884, îi publică Raport traducere se pierde însă mult din lamen-
despre Ogadine (zonă din estul Africii) în Comptes ren- to-ul muzical al originalului! Consider că
În septembrie 1871 îl întâlneşte pe Paul Verlaine, dus des séances de la Société. analiza poeziei rimbaldiene poate fi iniţiată, adevărat că
care-i devine un fel de tutore călăuzitor prin mediile în răspăr, chiar cu aceasta splendidă romanţă!
seducătoare şi totodată turbulente şi tenebroase ale Între timp, Verlaine îi trimite fostului prieten ape- Poetul şi-a proclamat explicit spiritul vizionar în
boemei. Amândoi depun scrieri indecente într-un soi de luri disperate pentru a se reîntoarce în metropolă. Însă cele Două scrisori zise ale vizionarului din 13 şi 15 mai
caiet-jurnal al întrunirilor, Album Zutique (Versuri dezmă- Rimbaud nu se va mai interesa niciodată de poezie, în 1871, adresate lui Georges Izambard, fostul profesor de
ţate): „Pe ale noastre fese stăpâni nu alţii sunt/ Adeseori pofida promisiunii fostului preiten de a-i publica o edi- latină din liceu, şi lui Paul Demeny, prieten şi poet de
văzut-am bărbaţi cum se dezbracă/ După vreun gard; şi-n ţie de poeme. „De poezie n-am auzit niciodată în viaţa mică anvergură. Dorinţa de „a inventa un verb poetic
baie copiii cum se tot joacă./ Le studiam şezutul mereu, mea“, replica proaspătul negustor, cu cerbicie! Voia să-şi accesibil“ este tot mai presantă. Prin accesibilitate
în amănunt.“ Şi altele, destule, tot aşa! Titlul conţinea continuie afacerile, dar peste câţiva ani se îmbolnăveşte poetul înţelegea însă o poezie directă, fără elaborare,
numele cercului literar, Zutique, cuvânt ciudat derivat de o tumoră la genunchi de care, spuneau gurile rele, nu produs al unei spontaneităţi furibunde, în care biogra-
de la interjecţia „zut“ (în rom. „drace! hait! la naiba!“), era străină nici punga cea grea cu pepite aurifere, care, ficul şi evenimenţialul să se resoarbă, să devină esenţe
cum explică Petre Solomon, cel mai competent exeget în goană, îl tot bătea peste locul cu pricina provocându-i prin „alchimia verbului“. Cele două scrisori se situează
român al vieţii şi operei rimbaldiene. El menţionează cu leziuni repetate. Scrie mamei şi surorii Isabelle, care-l deasupra oricărei banalităţi epistolare, având un evident
scrupulozitate, în continuare: „Cercul se întrunea într-o sfătuiesc să se întoarcă şi să-şi îngrijească sănătatea. Grav caracter programatic, constituindu-se într-o nouă artă
clădire de pe Bulevardul Saint-Michel, unde la intrare bolnav, debarcă la Marsilia, se internează într-un spital poetică a unui tânăr care doar împlinise 16 ani! El viza
se găsea un fel de «carte de aur», aşa zisul «Album zu- unde se stinge prematur, la 37 de ani, din pricina unui o nouă poezie prin investigarea iraţionalului cu mijloace
tique». Membrii cercului se amuzau copios parodiindu-se cancer generalizat. neconvenţionale, „prin dereglarea tuturor simţurilor“,
între ei şi parodiindu-i mai ales pe poeţii parnasieni la metodă care a fost practicată şi perfecţionată de su-
modă.“ (Rimbaud. Integrala poetică, 1992, p. 354). În Acest poet genial a avut o existenţă genială, bulver- prarealişti peste o jumătate de veac. Numai pe această
fine, Album Zutique este o insolentă dovadă de gândire santă şi nefericită, ale cărei cicatrice adânci sunt palpabile cale poetul putea accede la necunoscut. Drept pentru
şi de viaţă libertină. în creaţia lui. Rimbaud scria destul de neglijent, în carnete care, în acel moment, el lucra să devină vizionar („Je
sau pe bucăţele de hârtie, pe care le putea uşor pierde. travaille à me rendre voyant“), declama principiul care
Paul Verlaine devine repede mentorul întru sfruntare Totuşi, chiar în ziua morţii lui, la 10 noiembrie 1891, i-a a făcut furori: „Eu sunt altul“ („Je est un autre“) prin
al foarte tânărului său amic, cei doi ducând dimpreună fost publicată culegerea Réliquaire. Poésies, retrasă însă care despărţea eul poetic de eul comun, diurn, poetul
o existenţă dubioasă de care nu sunt străine consumul rapid de pe piaţă în urma unui dezacord între prefaţator şi fiind astfel o fire radical scindată. De aceea, scria el, „E
exagerat de absint, abandonul familial şi relaţiile ho- editor. După Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud este un greşit să spun: Eu gândesc: ar trebui spus: Sunt gândit“
mosexuale. După ce trec dimpreună prin multe păţanii uriaş exemplu ce ilustrează manierele multiple prin care sau „Altcineva mă gândeşte“.
deocheate, cei doi „poeţi blestemaţi“ rup legăturile pe- biografia confluează cu opera. Adolescenţa acestui copil Pentru Rimbaud vechii scriitori nu sunt decât nişte
riculoase în spume de furie, ca urmare a unei încăierări teribil se confundă cu aventura şi cu poezia, sau, putem funcţionari care nu fac deosebire între „Ensiegnant“ şi
violente în gara Bruxelles. Rimbaud îl ameninţa pe mai spune, cu aventura poeziei. Între 15 şi 19 ani, poetul „Fantaisie“, în spiritul academic şi spiritul vizionar. Noul
vârstincul companion cu despărţirea şi nu era pentru „cu pingele de vânt“ a ajuns ceea ce Stéphane Mallarmé poet se va edifica prin studiul „propriei sale cunoştinţe“,
prima dată, iar Verlaine, în replică, l-a ţintit cu un foc a numit „un considerabil pasager“ prin literatură, către al profunzimilor sensibile. El a vrut să epuizeze „toate
de revolver. Năbădăiosul Arthur este rănit la o mână, iar finele secolului al XIX-lea. formele de iubire, de suferinţă, de nebunie“, să înghită
amantul frustrat, Verlaine, este arestat şi condamnat de „toate otrăvurile“, să sufere „acea inefabilă tortură“, cu
justiţia belgiană la doi ani de puşcărie şi două sute de Altă civilizaţie era în curs de apariţie şi în consecinţă „toată credinţa“ şi cu „toată puterea supraomenească“.
franci amendă penală. Era în vara anului 1873. Ruptura Rimbaud a fost repede identificat şi aşezat alături de Trecând astfel prin toate încercările posibile, poetul au-
va fi definitivă doi ani mai târziu. Baudelaire, Lautréamont, Flaubert, Mallarmé şi pictorii tentic devine „marele criminal, marele bolnav, marele
impresionişti, aşa cum a afirmat René Char. La orizont blestemat“. Arthur Rimbaud nu s-a ferit de nimic din
Aşadar o existenţă extrem de zbuciumată ce îşi lasă mijeau zorii modernismelor în cultura franceză şi euro- toate acestea şi a devenit ceea ce şi-a propus: „Supremul
adânc amprenta asupra creaţiei poetice a tânărului ce nu peană. În Primul Manifest al suprarealismului, lansat în Savant“ fiindcă „poetul este într-adevăr un hoţ care fură
împlinise încă douăzeci de ani… La polul opus, amiciţia octombrie 1924, André Breton statua că „Rimbaud este focul“ sacru al marii poezii. ■
cu poetul Germain Nouveau a rămas departe de turbu- suprarealist în practica vieţii şi aiurea“, în limba franceză
lenţe, dar s-a consumat la fel de repede ca şi relaţia cu expresia „il est ailleurs“ însemnând „a fi în altă parte cu

Poezie Scrisul Românesc Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015 9
Eseu

Andrei Dumitru Radu
CODRESCU
Ochi aveţi POPESCU
Poeme
S şi nu vedeţichimbarea la Faţă! Moment fundamental, în clară a rostului lor!... Erau atât de senini în atrocitatea
anotimpurile hoţilor Biblie!... Sunt toţi ucenicii lângă Iisus?... Nu. pe care o puneau la cale – de parcă ei ar fi fost însuşi
(Nu vor fi nici lângă cruce, în clipele răstigni- Destinul!
la sfârșitul verii au ars casa în care trăiam.
Priveşte cârligele schimbării rii!..) Acum... Martori vor fi doar Ioan, Petru şi Iacob Păcurăraşul, din contră, are o încredere sublimă în
fără cuvinte
înfigându-se în venele închise din frunze. (Matei 17, 1). Ceilalţi ucenici degeaba s-ar afla lângă nunta dintre stele, în împlinirea timpului – a cărui temelie
Când au venit hoţii să ia gunoiul
mi-am acoperit gura cu mâna ta. Iisus – tot n-ar înţelege nimic din ceea ce avea să se în a fost pusă de Dumnezeu pe pământ, la răsărit de Eden!
nu tocmai o gură
Doar o oală de cartofi fermentaţi întâmple!?... „Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu Păcurăraşul, de altfel, nu avea niciun motiv să-i sus-
într-o jumătate de nucă de cocos.
Dragă Mamă, auziţi.“ (Marcu 8, 17–18). pecteze pe verişanii săi... că i-au pus gând de moarte, la
mi-au furat gura de sub mâna ei.
Acum pot să ardă Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai... Coboară la apus de soare, fiindcă el şi ei veneau din aceeaşi familie,
totul. Pescărușii iernii au ajuns deja
la măruntaiele stârvului ciudat. Nu vale – de la munte, desigur, – trei turme de miori, cu trei care nu avea o ereditate lascivă, porcoasă!
recunosc nimic.
Marii hoţi sunt în slujba marilor întâmplări: ciobănei. Trei turme de oi, vasăzică. Şi trei ciobănei! Dar Mai este ceva formidabil în comportarea păcurăra-
ei lasă în urmă acea confuzie mitică pe care ne ridicăm
viețile viitoare. lângă ei nu se află Iisus! Ne aflăm pe-o gură de rai – şi şului: aflând că i se pusese moartea la cale, nu fuge din

muncind pentru profit Iisus lipseşte!... Cine o să spună ce trebuia să audă cel faţa ei, căci nu poate fugi din faţa a ceea ce eşti sortit

am crescut nici bătrân nici înalt zâmbind mai tânăr ciobănel? O oiţă bălaie! Păcurăraşul va înţelege să înduri!... Nu fuge, dar nici nu plânge! Nu-şi jeleşte
la ideea neputincioasă a sinelui
care nu e al meu căruia propriul meu eu că verişanii săi, la apus de soare!... Vor să mi-l omoare? sfârşitul! Nu e copleşit de mânie şi durere: din contră, se-
îi servește ca o unealtă de spart încuietorile unor
limbaje misterioase ale căror metronoame ticăie Verişanii se vor schimba la faţă – devenind criminali? Im- nin, îi spune Mioriţei cum să-i fie împlinit testamentul...
în sertarele statelor un sine al închistării
o fosilă visând să devină animalul care fusese odată portant este faptul că păcurăraşul se îndoieşte – hamletian, Unde să fie înmormântat, ce trebuie să-i spună măicuţei
angajându-mă pe mine să recreez fiecare detaliu
al lumii lui pierdute & zâmbind pentru că cumva! – de adevărurile ce i le spune dalba mioriţă?!... sale – care, până la adânci bătrâneţi îl tot va căuta, tot
nu recreez nimic mă joc în nămol
cu un trup nou I se pare absurd ca verişanii să-i pună la cale moartea va întreba de el!... Să-i spună că s-a însurat! Cu a lumii

istorie pentru a-i... lua caii, oile!?... Doar sunt din acelaşi neam, crăiasă! Fericit! Va să zică Păcurăraşul nu se pregăteşte

în 1946 era mama, înăuntrul căreia din acelaşi sânge! Neîncrederea sa în moartea ce i se pune pentru moarte – ca extincţie, nu!... El vede moartea ca
încă mă ascundeam.
în 1953 eram destul de mic să mă pitesc după un cauciuc la cale – la apus de soare! – constituie o mărturie unică, pe o nouă viaţă!...
când trecea omul cu şişul.
tot în 1953 mă simţeam ocrotit sub masă profund umană, în liliala sa structură sufletească!... Sigur, De o moarte fără de scăpare putem vorbi... că forfoteş-
când toți plângeau că stalin murise.
în 1965 mă ascundeam în propriul meu cap s-ar putea vorbi şi de fragilitatea sufletească a păcurăra- te în capul celor doi verişani criminali!... Au îmbătrânit,
şi culorile erau formidabile.
şi tocmai acum la sfârșitul lui 1971 şului, de încrederea sa absolută în verişanii săi, încredere mintea li s-a degringolat, s-a uzurpat!... Bătrâneţea e ca o
m-aș fi putut ascunde într-o carcasă plăcută de telefon
dar nu i-am găsit intrarea. dusă până la abandonul de sine!?... Păcurăraşul se retrage, sinucidere invizibilă: paşii nu mai au vigoare, gândurile

spiritul bun am putea spune, în propriul său interior, îmbogăţindu-se se moleşesc, ochii devin tulburi, simţurile se zbârcesc...

spiritul acestei încăperi e mort. a fost un spirit cu tainele credinţei, cu misterele străbune aflate până Într-o singură zi, în gura de rai, cei doi verişani hulpavi
foarte bun.
ținea ceaiul cald şi mă adormea atunci în lumea din afara sa, în – hai să-i spunem astfel ajung la senectute... În gura de rai, cei doi verişani –
ne creştea iubirea și avea grijă de inimă.
o lua razna peste lower east side. – în exteriorul său!?... Şi astfel, bunăoară, nunta cosmică, împreună! – refac istoria lui Cain, fără să viseze că se
1:00 dimineaţa: lucrurile sunt descoperite
suntem lipsiţi de apărare noaptea alaiul stelelor – toate aceste credinţe, simboluri, fără vâr- vor bucura de iubirea lui Dumnezeu!... Are păcurăraşul
vreau să plantez o bombă nebună în propriul meu ficat.
să nu-mi mai ating marginile niciodată ste, fără anotimpuri, fără realităţi concrete, se raportează profilul lui Abel? Rupându-se de verişorul lor, se rup de
numai dezgustul de m-ar lăsa în pace.
la o altfel de realitate – interioară!?... familie, de lume, de umanitate – şi devin nişte animale
Traduceri de Carmen FIRAN
Analizele ce-au luat în cătare tragedia pe care, în gura nesătule de sânge?... Înainte de a-l ucide pe păcurăraş,

de rai, mioriţa bucălaie i-o aduce la cunoştinţă viitoarei sufletul lor s-a despărţit de trupul lor, murind zbârcit!?...

victime – păcurăraşul! – n-au subliniat, nici măcar în Ucigând, însă, nu vor scăpa de bătrâneţe, de boala minţii,

treacăt, că pângărirea, spurcarea acelui colţ de rai nu se şi-şi vor duce anii mai departe, laşi, trăind pentru a suferi

datorează deloc unor forţe străine, gata să otrăvească şi fericiţi în decrepitudinea cea de nevindecat!

să nimicească echilibrul etnografic şi moral al istoriei din Murind sufleteşte, de fapt, înaintea păcurăraşului, cei

gura noastră de rai!... Nu, cauzele istoriei strâmbe vin din doi verişani vor continua să vieţuiască într-o bolgie putre-

interesul personal al unor verişani cu inimi putrezite, fără dă... O, ce bolgie puturoasă, această sinucidere mascată

suflet, fără credinţă! Partea de rai din inima păcurăraşului de o crimă petrecută în bogăţie, printre oi mai multe şi

înţelege că?... Barbarii erau... autohtoni! Ei nu iau în cai mai bărbaţi! O, ce vorbe limpezi: „Ochi aveţi şi nu

seamă – nici vorbă! – vreo lege legată, cumva, de graiul vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi!“

strămoşesc, de temeinicia sentimentelor autohtone, nu! Păcurăraşul are puterea de a înfrunta propria sa moar-

Dacă, peste ani, vom întâlni destule crime pentru te!... Ei, da: păcurăraşul, de pe crucea morţii sale... îi iartă

o bucată de pământ, acum crima pusă la cale nu are în pe criminali. Dar, nu după mult timp, cei doi verişani,

vedere luarea în stăpânire a gurii de rai, ci raptul unor privindu-se, văzându-se!... Cel mai iute de mână, la apus

oi mai multe, blânde şi cornute!... Verişanii nu vor să de soare, îşi va ucide ultimul verişan, pentru a-şi întregi

devină proprietarii paradisului, nu! Ei au ce au cu oile, turma cu oi mai multe!... Fără să înţeleagă nimic!... ■

cu caii!... În liniştea paradisiacă de la poalele muntelui, ARHIVA SENTIMENTAL
laşii se gândesc numai la sine şi se hotărăsc să uzeze

după plac de toate armele fărădelegilor!... Aşa că nu

putem vorbi de nişte străini necinstiţi, hulpavi – de

nişte popoare criminale, îngălate într-un discurs al urii,

intolerant, într-un dictat etno-politic!... Culmea: nu era

vorba nici măcar de un anotimp al secetei, al foamei,

al unor catastrofe naturale ce puteau presupune ieşirea

din stricarea bucuriilor inimii prin crimă!... Nu, era un

anotimp paradisiac, prosper!... Grozăviile istoriei erau

nule, inexistente!... Atunci de ce verişanii îi pângăreau

moartea păcurăraşului, de ce voiau să întunece gura de

rai a trecutului creştin, de ce ascultau de faţa ascunsă

a lucrurilor, de învăţăturile diavolului, de ce erau surzi

chiar la credinţa lucrătoare prin iubire – a Sfântului

Apostol Pavel? A, poate totul avea loc înaintea venirii

pe pământ a lui Cristos?!... Culmea – crima nu era un

impuls al disperării, al sărăciei, al rostului lor înţeles

greşit!... Crima era logică, pregătită în linişte, ucigaşii

stând de vorbă, prieteneşte, cu verişorul ce avea să fie Acad. Victor Eftimiu și Florea Firan,

ucis!... Verişanii aveau – am putea spune – o conştiinţă la Zilele Macedonski, Teatrul Naţional, Craiova, 1971

Scrisul Românesc Eseu

10 Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015

Mihai o dinamică a spaţiului literar, pe când
analizele din unghiuri noi ale diverselor
ENE texte din tradiţia literară sporind înţelege-
rea, lărgind perspectiva asupra acestora şi
Mircea Martin şi dimensiunea făcând parte dintr-un proces natural de în-
etică a demersului critic (II) noire a epistemologiei literare. Diferenţa
este dată de ponderea actului valorizator,
În continuarea ideii că atât literatura, În secţiunea următoare, Singură cri- valori şi producţii ale culturii tradiţionale, însă acesta nu poate lipsi nici din studiile
cât şi critica au o conştiinţă proprie, tica, M. Martin trece la o altă problemă transformând un complex de inferioritate docte, chiar dacă nu este atât de persuasiv
Mircea Martin, invocându-i pe teore- esenţială pentru credibilitatea demersului în unul de superioritate, aşa cum va arăta ca în spaţiul unei cronici literare, în care
ticienii francezi Gaetan Picon şi Georges critic: profesionalizarea criticii literare. autorul în celebra sa carte: G. Călinescu şi trebuie să prevaleze.
Poulet, insistă asupra faptului că nu numai Într-o perioadă când scriitorii înşişi înce- complexele literaturii române.
că opera are o conştiinţă proprie, care puseră să practice – fapt continuat până în În ceea ce priveşte eterna dispută pri-
diferă inclusiv de cea a autorului, ci, mai prezent – critica literară de întâmpinare, în O înţelegere superioară dovedeşte M. vind subiectivitatea criticului, M. Martin
mult decât atât, „opera este conştiinţă“. paginile revistelor literare, însăşi statutul Martin şi în ceea ce priveşte literatura exprimă din nou o poziţie justă, demnă de
Accesul la această conştiinţă particulară criticii era ameninţat, prin consecinţele la postmodernă, care, deseori, „îşi conţine a fi remarcată: subiectivitatea nu este doar
nu se poate face decât prin lectură, prin care ducea acest fapt: pe de-o parte, banali- critica“. Însă, cum remarcă foarte exact, inevitabilă, ci chiar de dorit, deoarece ea
interacţiunea cu conştiinţa lectorului, a zarea actului critic, arătând că oricine, dacă „nu e aici obligatoriu un simptom de face parte din personalitatea criticului,
criticului, al cărui text este şi el, la rândul vrea, poate scrie un text de critică literară, secătuire a resurselor creatoare, cum s-ar însă aceasta nu trebuie să rămână singurul
său, posesorul unei conştiinţe proprii. M. iar pe de altă parte, ignorarea principiului putea crede, cât o strategie a afirmării său argument, ci mereu întoarcerea la rea-
Martin are în vedere aici ideea că există obiectivităţii în judecata de valoare. Critica literare în condiţiile exploziei informaţi- litatea operei şi la actul înţelegerii acesteia.
o autonomie a textului critic, aşa cum literară, afirmă teoreticianul, trebuie lăsată onale postbelice, ale apariţiilor simultane
există una a operei literare, respingând profesioniştilor nu doar din raţiuni de ta- masive, ale concurenţei uriaşe făcute În fine, M. Martin discută despre
ideea că textul critic este doar un apendi- lent sau competenţă, ci mai ales datorită literaturii de către televiziune şi mijloacele moralitatea criticului, fără de care actul
ce al literaturii înseşi, ba chiar un parazit responsabilităţii pe care o presupune actul ultramoderne de divertisment.“ Faptul că critic nu poate fi posibil, însă aceasta este
rezultat, de cele mai multe ori, evident critic. Un critic trebuie să literatura postmodernă vine în întâmpina- mult mai profundă decât este percepută
atunci când acest text este neconvenabil, îşi asume responsabilita- de obicei, fiind mai mult decât o simplă
al unei profunde neînţelegeri sau chiar al tea judecăţilor lui, care rea criticii nu este decât o onestitate intelectuală: „Ea rezidă în în-
unei subiectivităţi deformatoare. îi pot afecta reputaţia formă de promovare şi de dreptăţirea principiilor pe care le apără,
şi îl pot decredibiliza, sporire, prin interpretare în validitatea valorilor pe care le susţine
Încă de la începutul acestui text, teore- pe când un scriitor care (depăşind, de multe ori, şi în încă ceva, în tăria de caracter de a
ticianul atrage atenţia asupra unei condiţii scrie despre un confrate, graniţele literaturii, căci prelungi validitatea valorilor şi a principi-
sine qua non a criticii literare, mai ales a eventual prieten, nu are ea vine şi din partea unor ilor în planul mai puţin vizibil al conduitei
cronicii de întâmpinare, aceea de a încerca nicio responsabilitate di- filosofi sau eseişti care nu personale sau, mai bine zis, a o face să
să se obiectiveze, să scape de umorile ce rectă. În plus, criticul se sunt doar simpli cronicari emane de aici.“ Moralitatea criticului ţine
se pot acumula din interacţiunea cu autorul poate obiectiva mult mai literari), a accesului publi- şi de onestitatea cu care acesta recunoaşte
unui text. Netrăind într-o rezervaţie, într-un uşor, fiind interesat doar cului la această literatură. meritele antecesorilor săi, ale confraţilor,
spaţiu aseptic, intruziunile biograficului în de judecata de valoa- citează ideile acestora şi se raportează la
judecata critică se pot insinua foarte uşor. re, nu şi de o eventuală M. Martin militează, o tradiţie interpretativă inerentă. Ideea
Ele sunt însă de evitat, căci nu fac altceva concurenţă cu scriitorul în acest context, pentru o de fair play este adusă în discuţie ca un
decât să deformeze înţelegerea textului. despre care scrie. Faptul părăsire a cantonării criticii principiu fără de care niciun discurs nu
Mergând pe urma întregii critici de secol că nu există nişte criterii literare într-un estetism se poate susţine în totalitate, o condiţie
XX, care a respins critica biografistă de ferme în analiza literară a servit ca argu- pur, demers, de altfel, be- bazală a actului critic.
tip sainte-beuvian, o dată cu celebrul text ment al respingerii judecăţii critice. nefic şi necesar, după o
proustian Contre Sainte-Beuve, cu textele perioadă de ideologizare Critica înseamnă, în fond, înţelegere şi
lui Paul Valéry şi apoi cu cele ale „forma- Neînţelegerea actului critic, unul emi- extremă, dar care nu mai corespundea no- problema ei fundamentală este adecvarea
liştilor ruşi“, Martin nu face decât să se namente ordonator, clasificator şi ierarhi- ilor realităţi, critica fiind aproape obligată la obiectul de studiu: „Iar dacă nu e capa-
poziţioneze într-un orizont firesc al unei zant, a dus la o acuză cel puţin absurdă, să adopte un discurs cât mai integrator, citate de înţelegere, critica nu e nimic. Iată
viziuni moderne, europene, asupra actului aceea de elitism, în defavoarea unei pre- care să o scoată din limitările viziunii strict de ce formele ei, implicând o morală şi an-
lecturii critice. Mai mult, el solicită, înain- zumtive democraţii ce ar trebui să domine estetice şi să confere înţelegerii o arie mai gajându-se în cunoaştere, se constituie ca
tea oricărei situări, o apropiere intrinsecă spaţiul literar. M. Martin observă foarte just largă de desfăşurare. etape într-o hermeneutică fără sfârşit care,
de text, o înţelegere mai întâi în sine a faptul că, în ciuda faptului că operează cu În ultima parte a acestei secţiuni, inti- la rândul ei, poate fi considerată o secvenţă
textului, o abordare directă şi nemijlocită, principiul selectiv, critica literară este, în tulată Singura critică, M. Martin reafirmă dintr-o explicaţie globală a omului. Şi din
orice contextualizare ulterioară fiind doar fond, democratică, prin simplul fapt că este principiul unităţii demersului critic, indi- această cauză problemele ei interne şi
„o etapă – lărgită – a înţelegerii“ textului. datoare să acorde fiecărei opere în parte ferent de forma pe care acesta se pliază, esenţiale sunt probleme de calitate, adică
atenţia cuvenită, să nu manifeste preferinţe de la recenzie la studiu de istorie literară, de adecvare. Singura critică valabilă este
Aceste consideraţii teoretice aveau însă ab initio, să nu excludă şi să nu margina- de la sinteză la analiză de text, niciuna cea adecvată la obiect (dar nu există o
şi un suport foarte real, foarte bine ancorat lizeze niciun autor de la examenul critic. dintre aceste forme nefiind în mod auto- singură critică adecvată la obiect), căci
în realitate, ele fiind un răspuns la acuzele Şi de aici se ajunge la o altă idee extrem mat superioară celorlalte. Teoreticianul adecvarea presupune coerenţa discursului
împotriva criticii literare care veneau de pe de importantă, aceea care priveşte mai ales nu făcea, în acest sens, decât să arbitreze şi validitatea demersului, adică saturarea
diverse fronturi, fie de la scriitorii înşişi, ne- textele şi autorii clasici, din care critica nu o dispută din interiorul criticii româneşti, obiectului, drept premise.“
mulţumiţi, frustraţi de diversele comentarii trebuie să îşi facă idoli, textele encomiasti- între Nicolae Manolescu şi Adrian Mari-
critice, fie de la forurile de decizie ale vre- ce ducând, de fapt, la anularea actului critic no, care opuneau „facilitatea recenziei“ În concluzie, considerăm aceste po-
mii, cărora li se părea că exista o inflaţie de în sine. Admiraţia fără rezerve, idolatria, şi „comoditatea studiului de bibliotecă“. ziţionări şi clarificări teoretice mai mult
critică literară, ce trebuia stopată, producţia conformismul judecăţii nu au ce căuta în Cu moderaţia şi echilibrul care caracteri- decât simple puncte de vedere personale
critică trebuind să fie într-un echilibru critica literară, fiind unul dintre principalii zează poziţionările lui M. Martin, acesta ale teoreticianului M. Martin, condiţionate
statistic cu producţia literară propriu-zisă. duşmani interni ai actului critic. Anularea tranşează problemă, reliefând încă o dată şi de contextul în care au fost formulate.
În acest context M. Martin atrage atenţia acestuia duce la un dogmatism agresiv, la statutul de unicitate al actului critic, în Ele se pot constitui într-un set de axiome
asupra autonomiei textului critic, ce poate o respingere a oricărui examen, a oricărei care contează modalitatea în care duci la cu care ar trebui să lucreze nu doar criticii
fi citit şi în sine. Acuzelor de tot felul ce i reevaluări, în fine, a judecăţii critice înseşi. bun sfârşit demersul critic, iar nu forma literari care îşi asumă acest statut ca atare,
se aduc atât textului critic, cât şi criticului Deşi nu specifică în mod explicit, trimiteri- ori tema pe care le alegi. Nici studiile dar şi toţi cei implicaţi într-o formă sau
însuşi, Martin le răspunde prin câteva prin- le teoreticianului sunt clare, pe de-o parte dedicate literaturii clasicizate, operelor alta în sistemul literaturii, deoarece fără
cipii unanim acceptate de orice profesionist în direcţia cultului bombastic al unor autori canonice, nu sunt neapărat superioare ce- aceste lămuriri, delimitări şi înţelegeri
al literaturii, dar care chiar şi astăzi sunt, clasici sau contemporani, a căror efigie deja lor dedicate autorilor şi cărţilor din stricta ale unei realităţi atât de complexe precum
de multe ori, ignorate: autonomia criticii, poleită respingea orice urmă de scepticism, contemporaneitate. O altă dihotomie, cea este critica literară, erorile, inadecvările şi
independenţa judecăţii critice, însăşi con- şi pe de altă parte la tendinţele din ce în ce între critica impresionistă şi noile tehnici neînţelegerile se pot multiplica la infinit.
diţia de judecător al criticului fiind pusă în mai agresive ale protocronismului, care de investigare a textului literar, este rezol- Cu raţionalitate, echilibru şi luciditate,
discuţie, or fără acest fundament, critica încerca să supraliciteze anumite realităţi, vată la fel de elegant şi de raţional de M. Mircea Martin reuşeşte să alcătuiască în
literară este anulată din start. Martin, arătând că cele două e benefic să aceste texte din volumul Singura criti-
coexiste, critica foiletonistică asigurând că un compendiu de bune practici şi o
manieră superioară de înţelegere atât a
fundamentelor şi naturii criticii literare,
cât şi a raporturilor acesteia cu literatura
propriu-zisă şi cu sine însăşi. ■

Eseu Scrisul Românesc Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015 11
Cronică literară

Imaginea femeii sfinte Oana

Maria, emblema feminină sfântă a Ipostaze ale chipului feminin BĂLUICĂ
creștinismului facilitează acel ideal fecio- în opera eminesciană (II)
relnic exprimat de eul poetic în repetate
rânduri, în timp ce ea însăși reprezintă o de lucruri își găsesc împlinirea finală în relevate de jocul seducției, printre care (relația turbulentă a poetului cu Veronica
ipostază feminină veritabilă: o întâlnim în idealul conștiinței singulare și al polarității discernem și anumite elemente de sadism Micle), unde, deseori, se fac prezente
balada Strigoii ca Maria, regina de la Du- sexuale. Instanța demonică a Cezarei și masochism – „mă joc cu tine ca tigresa sentimentele care, în plan poetic, ar putea
năre sau în nuvela Sărmanul Dionis, ca iu- este conjugată cu tipul de iubire pe care cu prada sa (...), fiecare sărutare a mea va fi da naștere unor reprezentări de tip înger–
bita acestuia. Invocarea ei are loc și în alte îl oferă, foarte distinct de acela mundan, un voluptuos martiriu pentru tine“ lasă să se demon: „Tu trebuie să știi, Veronică, că
creații: Rugăciune, Răsai asupra mea..., alături de Lilla: „voluptatea cea crudă a întrevadă exact acea ambivalență în repre- pe cât te iubesc, tot așa, uneori te urăsc“
Atât de fragedă. Despre acest ultim poem, dorinței și a durerii“. Ambivalența provine zentarea chipului feminin: pendularea între (Eminescu, Dulcea mea Doamnă/Eminul
Caius Dobrescu spunea că este o mostră de din sistemul de referință: androginul este angelic și demonic, care, în corpul androgin meu iubit, 2000). Influențele culturale
senzualitate: „epitetul fragedă (...) conferă perceput ca monstruos, astfel încât „se al Cezarei, își găsește, în sfârșit, finalitatea care au acționat asupra autorului, dintre
de la început o anumită carnație acestei integrează într-un sistem de semne profe- prin contopire. Cezara, ca arhetip al femeii care menționăm – scriitori precum Edgar
apariții serafice“ (Caius Dobrescu, Mihai tice care dă seama despre statutul dublu al fatale se impune în memoria plastică prin Allan Poe, Th. Gautier, Nerval, afinitățile
Eminescu – Monografie, 2004). Recursul monstruozităților corporale: monstrul este ultima reprezentare a Salomeei, cea a lui pentru culturile egipteană, indiană – au
la imaginea fecioarei, prin imaterialitatea totodată spectacol (monstrare) și semn Klinger. „Pictorul merge până la capătul și ele partea lor de relevanță, mai ales,
pe care aceasta o implică, evidențiază și divin (monere)“ (Courbin, Courtine etc., simbolismului (sau al desimbolizării) având în vedere că multe dintre acestea
acel segment de iubire castă, intangibilă și Istoria corpului, 2008). De unde, „volup- stilului schopenhauero-freudian, fiindcă sunt subordonate filonului simbolist sau
sortită neîmplinirii carnale ca fiind singura tatea dorinței și a durerii“. Salomeea, însoțită de o panteră, figură a decadent, care, așa cum am văzut, propun
autentică. Influența schopenhaueriană desfrâului, flutură nu capul tăiat, ci organele niște ipostaze feminine insolite.
este decelabilă și aici: simbolul decăderii Ritualul erotic are un parcurs antino- sexuale ale sfântului“. (Alain Besançon,
omului este reprezentat de sexualitate, ca mic celui din Luceafărul: Ieronim este Imaginea interzisă. Istoria intelectuală a Cu alte cuvinte, autorul se subordo-
expresie a Voinței care se află în centrul plasat în lumea oamenilor după ce, în prea- iconoclasmului de la Platon la Kandinsky, nează atât pattern-ului social și personal,
fiecărei pasiuni. Asceza este dictată de labil, Cezara se îndrăgostise de el, artificiul 1998). Între panteră și tigresă, între supliciul cât și preluărilor livrești, de unde întreaga
cunoaștere, obținută ulterior prin Mân- relevând și o trăsătură a chipului androgin: la care amenință că îl va menține peAngelo, suită de ipostaze ale chipului feminin pe
tuire, adică, prin smulgerea din lumea agresivitatea, bărbatul fiind „repartizat“ în precum și între depotențarea virilității aces- care o propune opera eminesciană. Recu-
prezentă, eludarea „voinței de a trăi“. experiența erotică prin „inițiativa agresivă tuia în numele unei agresivități subiective, perarea acestor corporalități și a spațiului
a femeii“ (Lovinescu, Mihai Eminescu, o putem plasa exact pe Cezara. privat, analiza senzualității și a specificului
Cezara. Androginul 1984). Avem, odată cu Cezara, un prototip ideii de feminitate recognoscibile în opera
decadent, element al artificialului și unica- * eminesciană de către critică reprezintă atât
Printre autorii de proză fantastică, tului, deosebit de uniformizarea impusă de o nouă cheie de lectură, racordată la modu-
motivul androginului este unul esențial, ca existența unui singur sex, care evidențiază Eclectismul pe care îl propune opera rile de concepere a literaturii din mediile
expresie a transfigurării erosului. Sergiu acea insolită atracție a bărbaților față de eminesciană în ceea ce privește ipostazele adiacente (francez, anglo-saxon), cât și un
Al-George ne propune chiar o sintagmă femeile virilizate, agresive. chipului feminin își are determinările atât pas către ceea ce Eugen Negrici numea „ra-
insolită: de „androginizare a erosului“, ca în efervescența culturală a romantismu- dicalizarea criticii“, explicând necesitatea
o consecință a acestui gen de ipostaziere De altfel, nu este dificil de decriptat nici lui sui-generis, cu o întreagă pleiadă de repudierii interpretărilor rigide și stereotipe
feminină în creația eminesciană (Sergiu similitudinea dintre Cezara și Salomeea, în modele preluate și asumate, identice sau și abordarea unei critici demitizante, supu-
Al-George, Arhaic și universal. India în alegerea modalităților de seducție; cântecul, antinomice, cât și în experiența individuală să rigorilor științifice actuale.■
conștiința culturală românească, 1981). respectiv, dansul. Caracteristicile demonice
Ambiguitatea simbolului androgin a
fost percepută ca demonică, monstru-
oasă prin valențele pe care le impune.
Disponibilitățile reiterate de această stare

Un fragment de istorie sentimentalăolumul Mihai Eminescu și scri- care coordonatorul volumului îl pune pe i-au fost atribuite lui Eminescu, ceea ce l-a blemele limbii române literare. Munca

Vitorii sătmăreni (Editura Școala seama liantului dintre Mihai Eminescu făcut pe Petru Oallde să afirme că „despre profesorului a însemnat însă un cuantum
Ardeleană, 2015), coordonat de și Satu Mare, și anume, Ioan Slavici. poetul sătmărean George Marchiș va tre- mult mai mare: cercetarea manuscriselor,

George Vulturescu – poet, critic literar și Acesta își susține examenul de maturitate bui să vorbim altfel, adică, prin raportare confruntarea edițiilor de opere emines-

fondator al binecunoscutei reviste „Poe- la Satul Mare (1869), iar călătoriile pe la Eminescu“. ciene, alcătuirea studiilor, referințelor,

sis“ – reprezintă o apariție interesantă în care le desfășoară de-a lungul acestui Gheorghe Glodeanu prezintă una cercetarea celor 44 de caiete lăsate Aca-

spațiul cultural românesc, evidențiind as- ținut au fost discutate și cu Eminescu dintre prozele eminesciene fantastice, o demiei Române de Titu Maiorescu (aprox.

pecte mai puțin cunoscute din activitatea, și vor fi transferate romanului Geniu proză marginalizată, dar extrem de fecun- 8000 de pagini de manuscrise). Observăm,

creația literară eminesciană și propunând pustiu. Dintre scriitorii sătmăreni cu care dă sub raport interpretativ: nuvela Ioan astfel, cum la Satu Mare se conturează un

noi unghiuri de abordare a publicisticii poetul a luat contact prin intermediul Vestimie, sau Moartea lui Ioan Vestimie, întreg cerc al preocupărilor eminesciene

poetului. operei sunt enumerați Dimitrie Sfura, în care regăsim unele dintre preocupările dintre cele mai diverse, o dovadă a faptului

Studiile critice adunate în prezentul din activitatea culturală a acestuia po- centrale ale poetului, precum elementele că, așa cum afirmă și Ioan Nistor, „Oame-

volum sunt semnate de scriitori sătmă- etul îndrăgind în mod special un poem fantastice și mitologice, prelucrarea unor nii au nevoie de amintiri, de povești și de

reni, precum Viorel Câmpean, Mircea care, ulterior, a fost asimilat și de cultura superstiții populare, ipostazele onirice, tot felul de întâmplări pentru a-și lumina

Petru Drăgan, Gheorghe Glodeanu, Ioan muzicală: Mai turnați-mi!, căci despre el preponderența regimului nocturn și a stra- memoria“. Iar în Satu Mare, memoria

Nistor, Alexandru Zotta etc., și reprezin- este vorba, era deseori intonat de poet, niului etc. De reținut este faptul că nuvela poetului național este reiterată atât prin

tă atât documente de istorie literară, cât după cum relatează Teodor V. Ștefanelli. trasează, pe lângă elementele romantice, colegiul omonim, cât și prin monumentul

și mostre ale personalității eminesciene Viorel Câmpean menționează că era, de și o perspectivă realist-psihologică și pro- de pe Comja, realizat în 1939, unic în

mai puțin cunoscute publicului, printre fapt, chiar piesa preferată a lui Eminescu pune un erou cu o tipologie insolită pentru țară. La comemorarea celor 50 de ani de

care se remarcă interesul poetului pentru la petrecerile studențești ale societății proza eminesciană, un personaj banal, la moartea lui Eminescu au fost plantați

autorii sătmăreni, cunoscuți atât prin in- „România Jună“ din Viena. mediocru, pe care criticul îl aseamănă 10 000 de brazi, scriind, astfel, numele

termediul creațiilor, dar și din posibilele Un alt poet cunoscut era George cu „un Mersault balcanic de la sfârșitul Eminescu la limita celor două județe, Satu

întâlniri; George Vulturescu remarcă, pe Marchiș, un colaborator din cercul cultural secolului al XIX-lea“. Mare și Maramureș.

acestă cale, prezența constantă a toposului al revistei „Familia“, unde a debutat Emi- Personalitatea lingvistului-eminesco- Pe lângă studiile critice amplu docu-

„Sătmar“ în publicistica eminesciană. De nescu, sub conducerea lui Iosif Vulcan. log sătmărean Gheorghe Bulgăr este mentate și însoțite de reproduceri foto-

altfel, liceul sătmărean este primul din „Aerul preeminescian“ al poemelor lui reliefată de Alexandru Zotta, menționând grafice ale unor documente din arhivă,

Transilvania care a preluat numele lui Marchiș pare să îl fi impresionat pe Emi- includerea profesorului în echipa de ela- portrete, locuri, volumul dispune și de o

Eminescu, constituindu-se în Colegiul nescu, familiarizându-l și cu muzicalitatea borare a Dicționarului limbii poetice a concepție grafică remarcabilă, o bucurie

Național „Mihai Eminescu“. limbii din zona Sătmar. La sfârșitul seco- lui Eminescu, echipă condusă de Tudor pentru orice lector care știe că informația

Geneza și desfășurarea multor creații lului XX a avut loc și o polemică pe baza Vianu. O incursiune în domeniul lingvistic este complementară cu estetica și că „ele-

eminesciene sunt plasate sub auspiciile paternității unor texte semnate de Marchiș; eminescian începe încă de la publicarea gia hârtiei“ este cea care triumfă asupra

acestui topos, inclusiv Geniu pustiu, pe câteva poezii ale preotului greco-catolic tezei de doctorat – Eminescu despre pro- „tiraniei ecranului“.■

12 Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015 Scrisul Românesc Cronică literară

Vitrina Mihai DIALOGUL VÂNTULUI CU MAREA
cu DUŢESCU

cărţi

Homo ludens patronează această carte absolut Nina Cassian în conversație cu Carmen Firan
originală, în care două femei inteligente până la
poezie, stau de vorbă aidoma vântului cu marea. Nina Cassian: Om muri şi om vedea, vorba aceea.“ tograf unde nu era nimic de râs, dar ei vor să se distreze
Nina Cassian şi Carmen Firan au reuşit, uneori invo- cu orice preţ.
luntar, uneori fără să ştie, că e vorba în acest stat de taină
Teribilă această tristă constatare a Ninei Cassian.

Cartea, apărută anul trecut la editura Cărţile Tango (nume de fapt, de poezie, ele au scris împreună un admirabil Tot Nina Cassian îi spune interlocutoarei sale Carmen

predestinat) este o victorie asupra morţii, asupra morţii Ninei poem de dragoste pentru oameni și amintiri, pentru ţara Firan o frază memorabilă:

Cassian, îndrăgita şi controversata Nina Cassian care şi-a lor natală şi ţara de adopţie. Oricum eu nu cred că după Nina Cassian: Noi suntem foarte asemănătoare şi

trăit o parte din viaţă în America şi care a iubit-o pe Carmen zece ani de stat în America, te apuci deodată să scrii poezii foarte diferite. Dincolo de transferul de sentimente care

Firan, pe această distinsă doamnă a limbii române. în engleză. Nu cred și pace. Ele sunt două poete românce există, eu nu am să-ţi transmit nimic.“

Au corespondat şi s-au vizitat, au fost vecine pe şi asta e măreţia lor. Traducerile în engleză să le facă alţii. Din poemele de Carmen Firan, alese de Nina Cassian,

Roosevelt Island, prietenia lor a născut o operă emoţio- „Carmen Firan: Ţii minte când ne-am cunoscut noi aflate în partea a II-a a cărţii, am ales şi eu la rândul meu,

nantă care va învinge, cu siguranţă timpul. Aş începe cu două? Nici în România, nici în America. unul cu adevărat antologic:

sfârşitul: Ultima convorbire telefonică între cele două, Nina Cassian: Da, la Cinemateca din moartea s-a tras într-un colț

în 5 aprilie 2014, înainte ca Nina să se stingă, este o Ierusalim. Când era asta? ghemuită

adevărată premoniţie: Carmen Firan: Prin 1993. Mi-ai spus în obosită de supt și de ros

„Carmen Firan: Bună dimineaţa, Nina. Ce faci? seara aceea că atunci când vei împlini 70 de și nu e decât o femeie bătrână

Nina Cassian: Cozonaci. ani te vei sinucide. De ce?, te-am întrebat sin- dojenindu-mă cu blândețe:

Carmen Firan: Cum te simţi? cer afectată. Pentru că România nu mai vrea vrei să plec?

Nina Cassian: Rău, dar nu mă plâng. M-am săturat să ştie de mine, mi-ai răspuns. Nicio editură, și o rog să rămână

de mine. nimeni nu mi-a cerut să-mi publice vreun

Carmen Firan: Să-ţi citesc atunci o veste bună: Pe volum de poezii, după căderea dictaturii.“ încerc să-mi schimb gâtul cu al păsării

21 martie, de Ziua Mondială a Poeziei, Muzeul Palazzo Vorbind despre americani, Nina Cassian așa îi va fi mult mai ușor

Grimani din Veneţia a omagiat-o pe Nina Cassian cu spune: „...acea lozincă atotcuprinzătoare care știu că mâinile noduroase o dor

ocazia publicării în limba italiană a primului volum spune, în englezeşte, că tot ce-şi doresc e

antologic de versuri, unul din cele mai importante titluri making money and having fun, adică să facă râde bătrâna

de poezie propuse de editura Adelphi… bani şi să se distreze. Aici e o controversă, cum spunea un crezând că vreau să zbor

Nina Cassian: Ajunge, fetiţo, cui îi pasă? Dacă m-aş tovarăş pe vremuri în România, ce înseamnă la ei distrac- nu să mor

fi putut şi eu duce la Veneţia, era altă treabă. […] ţie? Muzică, dans, mâncare. Nu o carte, nu un concert... pune-ți gâtul de piatră pe loc

Carmen Firan: M-am gândit să lansăm cartea noastră Carmen Firan: … cel mult un spectacol pe Broadway, nu vezi că vreau doar să mă joc? („Joc“)

în noiembrie. un musical la care vânează glumele nerăbdători să se Avem de-a face cu o carte bijuterie, așa cum rar se

Nina Cassian: Pe mine să nu contezi. strice de râs. mai scriu în lumea asta. Vezi, Carmen Firan, tot în limba

Carmen Firan: Când te vom aniversa la 90 de ani. Nina Cassian: Şi i-am auzit râzând în săli de cinema- română se scrie cel mai frumos! ■

V. Voiculescu. Oglinzi Paralele
Palimpsest a publicat anul trecut o ediție elegantă
din cartea V. Voiculescu. Oglinzi Paralele de îl rugau să-și mai domolească osârdia și să-i îngăduie iubirea celorlalți, iubirea sa devine măsură a iubirii.
să răsufle, că nu se pot ține după el – scrie Voiculescu, V. Voiculescu este redescoperitor al lumii. Acesta sub

Cornel Ungureanu, o încercare de a-l repune iar Cornel Ungureanu îl numește pe Sofonie un „atlet pana lui capătă străluciri neașteptate. Miturile și literatura

pe Vasile Voiculescu la locul său între clasicii literaturii al ascezei“. Calitățile extraordinare ale schimnicului populară, literatura de mistere, fascinanta realitate a sa-

noastre. Îndrăgit încă de la debut, marele scriitor a fost un nu provin dintr-o vocație excepțională, ele provin crului, se topesc toate în creuzetul acestei opere care se

fin observator al vieții monahale. dintr-o învecinare imediată cu lumea vegetală și cu citește și astăzi cu aceeași plăcere ca acum cincizeci de ani.

Călugări, cheflii, preoți lacomi, cea animală. El poate vegeta, el se poate transforma Cartea lui Cornel Ungureanu stă la loc de cinste în

oameni cu știința banchetelor în lup. Licantropia este o credință foarte răspândită în Biblioteca patrimoniului său critic. Cornel Ungureanu este

iau locul celor dispuși să reali- Renaștere. V. Voiculescu descoperă o credință populară așezat de destin cu nădejde La umbra cărților în floare.

zeze o lungă și eroică penitență – transformarea în pricolici – și o valorifică. Scriitorul va fi întotdeauna în imediata noastră apropiere.■
– observa Cornel Ungureanu Cărţi primite la redacţie
– dacă scriem că ele (poveștile) Sigur, V. Voiculescu dă
măsura creatorului renas-

traduc o concepție hedonistă centist care era cu veșnicele • Adrian Cioroianu, Mihaela Simina, • Ionela-Violeta Anciu, Amprente urba-
asupra vieții, concepție care sonete ale lui Shakespeare Maria a României. Regina care a iubit ne. Evoluția, Ed. BookBreak Publishing,
apărea, când și când, în poezi- în traducere imaginară de… viața și patria, Ed. Curtea Veche Publishing, București, 2015, 172 p.
ile anterioare, nu suntem prea această lucrare poate fi con- București, 2015, 200 p.
departe de adevăr… Există în siderată drept operă testa- • Ana Maria Gabriela Grigore, Chemări
opera lui V. Voiculescu o mare risipă de forță vitală. O mentară. Tonul este solemn, • Matei Gheboianu, 1989–1992. Presa li- de adio, Prefață George Sorescu, Ed. Auto-
abundență şi o risipă a ei... poetul intră în ultimul cerc beră!? Presa în România post-comunistă, Ed. graf MJM, Craiova, 2015, 300 p.
al culturii hotărât să tragă Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2015, 380 p.
Sublinierea acestei vitalități este una din caracteris- concluziile asupra a tot ceea • Ion M. Ungureanu, 22 iulie 1593 – zi
ticile cărții: cine sunt, deci, cei care stăpânesc științele ce trăise și văzuse. Poetul • Cezar Ivănescu, 111 cele mai frumoase istorică pentru români, Ed. Măiastra, Târgu-
secrete ale Dialogului cu natura. ne vorbește de la înălțime; poezii, Ediție alcătuită de Daniel Cristea- Jiu, 2015, 74 p.
el nu e alături de noi, el este Enache, Ed. Nemira, București, 2014, 336 p.
Scriind despre Zahei Orbul, dă o sentință neconfortantă: cu mult deasupra noastră. El
Zahei Orbul e cartea unui titanism moral. Frumusețea stră- este Shakespeare. Folosind • Teodor V. Ștefanelli, Amintiri despre
lucitoare a eroului, forța sa fizică, vigoarea sa virilă, nu fac scenariul consacrat de Sha- Eminescu, Ed. Vicovia, Bacău, 2015, 104 p.
decât să completeze forța morală... Va persista mereu în sfera kespeare, el se adresează unui
lui V. Voiculescu o linie păgână, eretică, ruga plină de umilință interlocutor care poate deve- • Lavinia Betea, Florin-Răzvan Mihai,
se conjugă, mereu cu mândria de a învinge condiția deplinei ni, datorită fascinației sale, Ilarion Țiu, Viața lui Ceaușescu. Tiranul, Ed.
umilințe, de a se închina zeului eretic; de a fi eretic. Bucuria Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2015, 444 p.
ereziei nu este de nimic egalată în opera lui V. Voiculescu.
• Niculae Gheran, Arta de a fi păgubaș.
Vol. IV – Bordel nou cu șteoarfe vechi, Ed.
Pallas Athena, Focșani, 2014.

Poet religios fără îndoială, el este un poet al ereziei. Victoria sacru. El poate sacraliza, el • Mihail Diaconescu, Istoria literaturii

sufletului nu este sărbătorită în afara Victoriei trupului. este posesorul unor forțe ne- dacoromane, Ediția a II-a revizuită și adă-

Cornel Ungureanu decodează cu finețe ritualurile pă- bănuite, neștiute, neînțelese. ugită, Ed. Fundației Internaționale „Mihai
gâne și creștine din Schimnicul: Spăimântați, călugării Iubirea sa este mai mult decât Eminescu“, București, 2013, 832 p.

Eseu Scrisul Românesc Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015 13
Poezie

Alberto Manguel Dumitru Radu Din partea
POPA cealaltă

despre Borgesltima dată când l-am văzut pe Borges a fost la bogata ambiguitate care zace în străfundul oricărei opere nicio ezitare, Victoria a pronunţat numele lui Jorge Luis
Borges. După prima conversaţie între tânărul de 17 ani,
UParis în micul hotel de pe Rue des Beaux-Arts de artă, autorizând lectorul să se bucure de un text şi în încă fără nicio operă, şi Borges, care avea atunci 32 de ani

„ unde acum au fost instalate plăcuţe cu numele acelaşi timp să nu îl înţeleagă în întregime. „Iminenţa
oaspeţilor celor mai iluştri, Oscar Wilde şi Jorge Luis unei revelaţii care nu se produce, spunea Borges, este şi era deja destul de cunoscut, s-a creat o relaţie magică.

Borges. În ultimii săi ani de viaţă el devenise un fel de poate faptul estetic!“ El conferea fiecărui cititor forţa de Acesta a fost începutul unei prietenii ce a durat până

nomad şi adora să vorbească despre locurile pe care le creaţie literară şi prefera să nu traseze o limită aproape de moartea lui Borges,

vizitase recent: Egiptul, de unde adusese un pumn de clară între cel ce citeşte şi cel care scrie. în 1986. Văzându-i împreună,

nisip auriu; Islanda unde, între ruinele unei capele saxone, În ciuda acestei apropieri şi a relaţiei dintre observă Alberto Manguel, cei doi

recitase Tatăl Nostru în limba vikingilor; Japonia, unde cei doi scriitori care va continua de-a lungul bărbaţi erau atât de extraordinar

conversase despre lumea de dincolo cu un preot scinto- anilor, Alberto Manguel nu consideră că a fost de diferiţi încât era într-adevăr

ist. Când i-am spus că mă stabilisem în Canada a părut prieten cu Borges. Prietenia, spune el, implică foarte greu de înţeles ce îi unea de

surprins: Ia te uită, mi-a zis... Canada e atât de departe o anumită intimitate pe care el şi Borges nu au fapt, dacă nu pasiunea comună şi

că aproape nu există“. împărţit-o. Singurul său intensă pentru literatură, ceea ce

Astfel şi-a început conferinţa prieten, cel adevărat, răb- era, probabil, suficient. Bioy era

ţinută la Torino despre Borges dător şi constant, a fost un om care se preocupa mult de

scriitorul şi editorul canadian Adolfo Bioy Casares. cum arată. Avea grijă de propriu-i

de origine argentiniană Alberto Prima dată când Manguel aspect, se îmbrăca bine, era pre-

Manguel. Îl întâlnise pentru i-a văzut împreună a fost ocupat de sănătatea sa. Seducea

prime oară la Buenos Aires, în în marele apartament cu uşurinţă femeile dar rareori se

librăria Pygmalion. Manguel pe care Bioy şi Silvina J. L. Borges şi A. C. Bioy lăsa sedus (acestea, precizează
avea 16 ani şi lucra acolo di- Ocampo îl ocupau în veci- Manguel, nu sunt deloc indiscreţii,

mineţile. Borges venise însoţit nătatea cimitirului La Racoleta, ci rezultă direct din ceea ce însuşi Bioy a scris în jurna-

de mama lui să caute cărţi de în Buenos Aires. În seara aceea, lele sale). Avea o droaie de prieteni, practica sporturi şi

engleză veche, limbă pe care o Alberto Manguel el se dusese să o vadă pe Silvina, era pasionat de fotografie. Era bogat. Îi plăcea literatura

studia cu entuziasmul unui adolescent. Într-o bună zi, căreia îi ceruse un text pentru o antologie ce o îngrijea franceză din secolul al nouăsprezecelea, romanele ero-

i-a propus (ca nu multor alţi norocoşi!) să vină acasă să pentru editura Galerna. Stăteau de vorbă în salon când tice, corespondenţa literară ce revela lucruri mai puţin

îi citească. Mama lui, care citea pentru el încă din primii deodată s-au auzit doi oameni râzând cu mare poftă, cunoscute despre autori, prefera poezia lirică celei epice,

ani de când fusese lovit de orbire, începea să obosească într-una din camerele din fundul apartamentului. Silvina naraţiunile populare mai degrabă decât romanele de

foarte repede. Alberto Manguel a acceptat cu emoţie şi, s-a oprit din dialog, doar cât să comenteze: „Ăştia doi se război. În general, era un om fericit.

astfel, pentru câteva luni bune, a devenit unul dintre cei distrează mereu ca nişte copii!“ Când au apărut în salon, Borges, pe de altă parte, părea să nu aibă un corp solid:

o sută de fericiţi cititori ai Marelui Orb. Sau, mai bine mai râdeau încă. Râsul lui Borges era cel mai puternic când dădeai mâna cu el era ca şi cum strângeai aerul în

zis, una dintre vocile lecturilor sale, căci adevăratul rol şi contagios, poate şi pentru că era atât de vizibil. Când mână. Chiar dacă mama lui sau guvernanta Fani nu ştiau

de cititor, în sensul de a alege cărţile din care să i se râdea, avea gura complet deschisă, ochii închişi, iar figura cum să se mai străduiască să îl facă să aibă cămaşa bine

citească, pasajele specifice, comentariile asupra lecturii, toată se modifica, de ca şi cum întreaga fiinţă încerca să călcată şi batista parfumată cu colonie în buzunarul de

îi aparţinea exclusiv lui Borges. Lecturile lui Borges reţină ceva pe punctul de a exploda. Râsul lui Bioy era sus al jachetei, pe Borges nu îl interesa deloc cum arăta,

erau întotdeauna iluminante şi originale. Comentariile mult mai discret, poate şi pentru că el era mai tânăr şi nu îi păsa de eleganţă. Nu era un tip sociabil. Îi plăcea

sale la lecturi erau extrem de fascinante, descoperirile mai rezervat. „Fac întotdeauna aşa când scriu împreuna, să înoate şi să converseze în timp ce mergea, fără să

lui în labirintul textelor erau deopotrivă surprinzătoare i-a explicat Silvina Ocampo lui Alberto Manguel, câtă intre în nicio competiţie. Era sărac. Admira literatura

şi evidente. Manguel îşi aduce aminte bine de aceste vreme eu, dacă ceva din ceea ce scriu mă face să râd, anglo-saxonă mai degrabă decât pe aceea franceză şi

unice comentarii ca şi de vocea pe care Borges ştia să o râd de una singură“... romanul fantastic îl prefera celui realist. Admitea că era

folosească cu o unică ductilitate. Din acele nopţi i-a rămas Manguel îşi reaminteşte că Bioy şi Borges se cu- sentimental şi îi plăceau filmele care îl făceau să plângă.

amintirea unui cititor ideal, generos, strălucitor. Obser- noscuseră datorită Victoriei Ocampo (mama Silvinei) Se îndrăgostea cu o frecvenţă incredibilă. În general, era

vaţiile lui parcă impregnează şi lecturile altor scriitori, şi prietenă cu mama lui Bioy. Într-o zi, ea i-a mărturisit un om nefericit. Borges, văzut de Manguel, a fost un om

din care tânărul Alberto nu îi citise, autori diverşi precum Victoriei că era cam preocupată de veleităţile literare modest şi profund etic, admirator al curajului epic care

Margueritte Yourcenar şi Umberto Eco, Italo Calvino şi ale fiului ei adolescent şi voia să ştie dacă Victoria nu ştia că i-a fost, de fapt, refuzat. „Ar fi vrut să fie Ulise

George Steiner, Salmon Rushdie şi Jose Saramango. Re- ar cunoaşte pe cineva, cu o anume experienţă în lumea dar soarta i-a hărăzit să fie Homer. Cu resemnare, credea

velaţiile lui erau întotdeauna esenţiale. Ştia să definească literelor, care ar putea să-i ghideze tânărului paşii. Fără că datoria noastră morală era aceea de a fi fericiţi“. ■

Mihai FIRICĂ ca să-mi amintească de tine și de Amantul perfect
acele doamne înalte care nu ne iubeau
Gustav cel neiubit între lumi căzuți în iubire
Omul cu foarfecă neagră și grea ridicați pe aripi de îngeri
nu-mi spune când se va termina filmul doamne cât de tare îmi place să-mi sărut umbra
nu-i deloc plăcut să străbați toată după-amiaza făcută scrum pe aici nimeni nu trece nu scoate o șoaptă te iubesc fără cusur
în spate foc în față foc nimeni nu spune mihai te iubesc fie sângele tău fie carnea ta sunt amantul perfect fără angoase
moartea își trage sufletul după o cursă nebună prânzul și cina mea cu o forță creatoare care umple neantul
ai rămas singura mireasă care salută spre peron fie inima ta breloc la noaptea răstignirii mele autoironic de nestăvilit ca în versul anterior
zâmbetul pulverizat într-o ploaie de cioburi mărunte
batista mototolită și udă în urbe latră un câine fără ecou
au plecat nedumeriți strigătul când ploaia s-a oprit
oameni ai nimănui când stropii nu s-au mai auzit pe cutia de medicamente doct mă vor așeza criticii pe raftul liricii erotice
dar despre dragoste n-am scris niciun vers
voalul flutură îmbibat cu sânge am decupat toate pozele din ziare atins la întâmplare pianul a spus
foarfeca lungă și grea o poveste de dragoste
gustav cel neiubit trimite vederi o duce un pitic în spinare poate chiar povestea mea de dragoste
cărți poștale timbrate cu unghii smulse din carne când traversează cartierul o împrumută fetelor bătrâne
membre atârnând ținute doar cu leucoplast
în cutia cu arome am pus pamblici și scobitori mi-am ciopârțit degetele pe corp nu am semne de luptă de împotrivire
inele de hârtie și scoici n-am plâns mi-am mușcat buzele până am simțit gustul sărat dar dragostea noastră rezistă
cum s-ar zice ne despart doar câteva cuvinte de final
urc și cobor de pe cruce zâmbind și totuși dragostea rezistă

Scrisul Românesc Poezie

14 Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015

Adrian Poeme *
SÂNGEORZAN
Gata să se ouă cu noi emigranţi care Mi-e dor de Europa
În faţa casei noastre din Queens După ce se vor zbate prin New York 10–20 de ani Ca de vremea când mama mă trăgea de urechi
Un singur copac nu vrea să crească. Îmi vor cumpăra casa cu vedere cu tot. Şi-mi cerea să spun săru’mâna
De 50 de ani e udat zilnic, altoit, descântat Tuturor femeilor cu pălărie.
Municipalitatea îl anchetează, îi face teste. * Mi-e dor de Europa cea din capul meu
Am cumpărat casa de la un chinez Cea din care cade încă tencuiala
Cu care m-am înţeles prin semne. De când sunt cetăţean nu mai vreau să votez. Şi pantofii mai poartă pingele.
El o luase de la un evreu buharin. Mi-e frică că votul meu neinspirat De-acolo mi se trag ticurile
Înainte trăiseră aici nişte români, armeni, nemţi. Va fi exact acela ce va schimba soarta lumii. Şi cutele de pe frunte
Pe rând au dresat toţi arborele să rămână pitic. Noi ne-am născut cu teama-n sân Şi frica de penele de curent.
Un fel de bonsai al emigraţiei Binele curgea numai spre rău Acolo am văzut cu ochiul liber
Să putem vedea cu toţii peste case cerul, luna De cum li se rupea mamelor noastre apa. Prima eclipsă de soare
Locurile din care am venit De Curtea cu juraţi am scăpat Mi s-a părut normal de parcă se-nnorase.
În care mamele ne mai aşteaptă Speriindu-i pe avocaţi cu judecăţile mele. De „1 Mai“ după o defilare
Cu pieptul plin de lapte. La un proces de divorţ le-am spus Am mângâiat primii sâni de fată
Stăm pe veranda casei, bem vin roşu din Chile Că sentinţa mea va fi tendenţioasă Tolăniţi într-o tufă pe drapelul ţării.
Şi facem cu mâna păsărilor, veveriţelor Pentru c-am divorţat de nenumărate femei, De-atunci mă emoţionez la Olimpiade
Şi piloţilor care aterizează pe La Guardia. De câteva mame care voiau să mă înfieze, Când steagul acela e-nălţat pe catarge.
Din bradul din faţă la fiecare 50 de secunde iese un avion De-o ţară frumoasă cu munţi, ape şi câmpii
Cu trenul de aterizare scos În care râurile curgeau toate dinspre rău spre mai rău. Lumea se încâlcise în bărbile lui Marx şi Lenin
La un proces de omor le-am spus c-am ucis şi eu Ca-n nişte năvoade de ceaţă
Oana Maria Cajal – Nimic altceva de pierdut Când eram mic am tras în Comandatul Suprem cu praştia Din care scăpau doar peştişorii de aur
Zbura într-un elicopter de „1 Mai“ Şi unii ca Che Quevara pe care-l purtam pe tricou
Şi l-am ciuruit cu pietre Crezând că-i Jimmy Hendrix.
Am tras în el cu tancul şi cu tunul prin televizor
Iar la Revoluţie am fost primul ales în plutonul de execuţie Ce îmblânzitori mari de oameni avea circul!
Dar mie mi-au dat gloanţe oarbe. Ce clovni trişti!
Se prinseseră cu toţii că voi trage-n vânt. Se murea de râs ca de tifos.
Altfel sunt un cetăţean bun al lumii
Merg zilnic la lucru, ajut la naşterea a zece copii *
pe săptămână
Am grijă de părinţi trimiţându-le ceva bani Până la urmă vor trebui să ne spună
şi încurajările mele De ce nu mai sunt trimişi pe lună oameni
Îmi plătesc taxele cu vârf şi îndesat Şi stăm nepăsători aşteptând semnale din cer
Dar nu vreau să votez De ce în nopţile clare în care îţi înalţi gândurile
Pentru că râurile s-au molipsit unele de la altele. Nu mai dai de nimic dincolo de nori,
Dincolo de spuma valurilor
De sfoara subţire a lunii.
Vor trebui să ne arate tăbliţele găsite în craterele ei
Semnele pe care le aşteptăm de la jumătăţile noastre
Dispărute la naştere cu adevărul în gât
Sau măcar nişte monede cu chipul celui fără de chip.
Să dăm cu banul, neştiind pe ce să mizăm
Ban sau pajură, pe întoarcerea umbrei plecate
Sau pe funinginea stelelor căzătoare.

Fantasme pe scara de serviciu a îngerilor vertij – pentru vertij Constantin
tensiune – pentru tensiune
Știu că depărtarea se frânge coloană – pentru coloană M. POPA
fără ecou ochi – pentru ochi
cum tăcerea lumii dinte – pentru dinte purtate de demoni păgâni
ca o boală a copilăriei sau de sfinți hăituiți
ca o febră ivită din cenușa soarelui când judecătorii lăuntrici își afișează trufia
se instalează pe neașteptate înstrăinați de maladiile sufletului meu când se declară sans abri
sunt bântuiți de rebele frisoane poetice spre deplina înțelegere a populației bilingve
atunci cobor scara de serviciu a îngerilor se inspiră din această
spre neliniștea scrijelită în fantasme lege a talionului generalizată. lângă stația de metrou Place d’ Armes
compun un urlet uneori sărmanii își ies din fire
și cred că e un urlet Rătăciri în spațiul nesăbuiţei tristeți precum dezlănțuirea corurilor gospel
văd o femeie și spațiul iubirii se lățește către Square-Victoria
și cred că e o femeie M-am rătăcit pe lângă stația de metrou Place d’ Armes
desenez o umbră nimeni nu-mi poate explica de ce aerul ar vrea ca și mine
și cred că e o umbră vibrează atât de grăbit să țină în frâul zilei
până în clipa în care în ce direcție se îndreaptă valurile arșiței dragonul ce taie întunericul tunelurilor
umbra mă înghite. gata să topească întrebările și semnele altădată vizibile la intervale fixe
nici cum se poate împărți mirarea măsurate de bătăile inimii
Legea talionului generalizată în secunde oarbe până la abandonul câte unui înger
chircit între șine
Așa mi s-a înjumătățit viața lângă stația de metrou Place d’ Armes ca scoarța arțarilor rămași fără sângele lor dulce
firească suprapunere de imagini vara se instalează odată cu
rătăciri în arhiva medicală tabăra de cartoane a homeless-ilor lângă stația de metrou Place d’ Armes
printre radiografii rețete trimiteri hic et nunc aș spune noaptea prietenii mei
prospecte înspăimântătoare dacă vorbele astea prea pretențioase întinzându-și picioarele peste cercul de lumină
păstrate ca o garanție a inutilității nu s-ar rostogoli ca niște limbi de bronz al himericului paradis
evadate din clopotnița Basilicii Notre-Dame cred că visează un fluviu cu nume ciudat
închinată unui duh al ordinii meticuloasă așadar Dambovitza
mama păstra documentele călătoriei spre moarte aici și acum săracii se înghesuie și galeria de bătăi stradale
în plicuri pe care nota repere precise la pomana veacului de pe malurile lui.
în hainele lor surprinzător de moderne

Poezie Scrisul Românesc Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015 15
Proză

Nina Carmen
CASSIAN FIRAN

Poeme Forma

variantă inedită Î (IV)mi reiau imaginea în oglindă. Un
cerb hăituit ajuns obiect de decor
Știri externe într-o cameră strâmtă, deasupra scri- Învăţăm să tolerăm lumina şi spaima ca
nului cu bibelouri ieftine. Privirea îngădu- pe nişte animale pe care suntem nevoiţi
În Moldova, la fruntarii itoare a celor din încurajându-mă, se poate să le ţinem pe lângă casă, să le hrănim
se adună trupe varii trăi şi aşa. Din oglindă în oglindă, din pat şi să le mângâiem cu propriile noastre
În ținutul Bosno-Herț, în braţe îmi alunecă forma ca o blană de răni, cu care ne-am obişnuit şi pe care din
nu e loc pentru un terț. animal şi mi se întinde la picioare, foşnind comoditate refuzăm a le îngriji cu mâini
În Uganda, ursul Panda insinuant la orice mişcare care ar vrea să tot mai stângace. Dar nu comoditatea,
se-nverzește ca lavanda. depăşească formalul, gestul convenţional, nici oboseala, ci neputinţa este ultima
În Orientul Mijlociu sentimentul stereotip. Aş vrea să strig, nu stare care ne bântuie.
lumea fluieră-n pustiu m-am născut încă, dar exist. Să strig şi
Lângă râul Potomack, să mă închid apoi în casă, aşteptând ca Sub pătură mă invadează o pădure
banii tot mai greu se fac. singurătatea să se desăvârşească într-o de umbre, gândurile mele despre mine
Helmut Kohl și Gică Bush pâclă violacee prin care nu mai răzbat nici înţesate cu frig. Mă strâng alături de
se ung seara cu albuș. siluete, nici sunete. Ca şi cum s-ar prăbuşi Dora şi sting veioza refuzând să vorbesc.
Elțîn și cu Gorbaciov, liniile de înaltă tensiune, ca şi cum prin Cercul din care nu pot fugi mă obligă să
ba sunt galbeni, ba sunt mov. camera mea ar deraia trenuri şi s-ar umfla galopez mai departe. În aplauze şi flu-
ape. Iubirile trecute mi se strecoară în pat. ierături, mereu mai departe. De mâine,
La închiderea ediției Cine minte de stinge Sub cuvertura moale învăţăm să tăcem îmi propun, timpul trebuie primit altfel.
are bube pe meninge. împreună. Oare avem amintiri comune, Dorinţele confruntate cu ce e permis mi
Fostul Ager Pres: dă date: Fiecare bubă, ori timpul ne chinuie separat, pe fiecare în se epuizează însă în câteva cuvinte. Asta
În această zi sprințară, mare cât o cantalupă, parte, ca un soi de judecată târzie care nu e tot. Ei, şi? Aş fi mai fericit?
lui Vasile-ntreaga țară iar buba mică face decât să ne aglomereze memoria cu
îi urează sănătate. face găurică. imaginea celor ce-am fost, când ridicoli, Braţul Dorei alunecă pe lângă braţul
Ia-le și lipește-le când absurzi, măcinaţi de orgolii. meu. Geme în somn şi simt în întuneric
* și vei zbura ca peștele, cum trăsăturile feţei îi încearcă o uşoară
sari din apă Din orice moment viaţa poate fi privită grimasă. Aş vrea s-o trezesc şi s-o privesc
Vară și cireșe. înger de-argint ca o amintire. Şi mereu neîmplinirea. în ochi, să-i spun... Ce să-i spun? Şi oare ar
Vară și maci. urma ți-o scapă Firesc, florile nu se deschid doar o dată. înţelege? Eu o înţeleg? Nu ne mai comu-
Ciudată încălecare Mint de sting. Miracolul se poate repeta. Iar eu ştiu să aş- nicăm demult adevăratele nelinişti. Ard în
încălcare de anotimpuri. Ură sting. tept miracole. Le văd. Le intuiesc în ziduri noi şi nu mai găsim sensul de a le elibera.
Tu, prea devremele, Și mint. şi în respiraţii şi în trupul meu, ca o hartă Ceea ce ea îi reproşa luiAndrei. Ceea ce mă
eu, prea târzia. care se lasă descifrată, cucerită. Tot mai deranja pe mine la Marta. Dar suntem noi,
– Ce cauți în groapa mea de nisip? Sudoarea nopții aproape, privirea ajunge tot mai aproape, doar noi, aşa cum ne-am dorit, eu şi Dora,
Roagă-te furtunii de verde încât dispar în propria mea contemplare. Dora şi eu. Două păpuşi aşezate acum una
să-ți răcorească orgoliul, O lampă și dezordine și cărți, masa Linii frânte, un punct, marea ştergându-mi lângă alta sub cuvertura care ne acoperă cu
leapădă-ți scufa, de scris, urma, zgomotul ritmic, strigătele ascuţite încăpăţânare, până la ştergerea contururilor.
ascunde în tivul sutanei echipamentul meu banal, mătura veche – pierzându-se. Linişte, linişte, nimic.
o subcutanată suveică, dar eu trăiesc într-o magherniță fără dichis Îndrăgostiţii nu ar trebui niciodată să
o cireașă bătrână, un mac decrepit. și simt o umezeală plutind din nopți Mi-am format un tic cu trecerea mâinii doarmă. În somn se întâmplă totdeauna
Nimic nu se potrivește cu nimeni de veghe prin păr. Deschid cartea şi aştept ca Dora să ceva. Mai apare un rid, o fractură. Sufletul
decât precum micul cu marele infinit. pe pijamaua mea albă cândva. descuie uşa. Va veni încărcată cu pacheţele. fuge tot mai departe. Se încurcă în crengi
Mint de sting. O sare dulce mă-mbălsămează parcă Le va arunca în frigider, va pune florile în de copaci, în fire de nisip, în alge, se rătă-
Totul îmi spune că-așa e drept. vază şi abia apoi mă va întreba ce am mai ceşte prin munţi tociţi, prin încăperi insalu-
Ca un făcut făcut eu azi. Elevii ei îi aduc zilnic flori. bre, prin câmpii pustiite şi saloane albe de
febra vieții mele Ca o scuză, zilnic, flori. Va cădea într-un spital, aleargă, se sufocă, zboară bezmetic
A viețui, a scrie – fotoliu şi cu genunchii la piept îmi va po- spre stele imposibil de atins, cade, cade,
a nopților sudoare vesti o zi obişnuită, bârfele din cancelarie se subţiază, pierde în greutate. Un suflet
coboară nesfârșit şi gafele mărunte ale elevilor, va invoca fără greutate e ca o moarte în miniatură.
Parcursul existenței ne stoarce ne usucă oboseala, plictiseala, va invoca lipsa mea
adânc în mine zace copilul ce-a murit de interes şi-mi va aduce o ceaşcă mare de O lumină palidă desenează pe zidul
dorința lui de ducă ceai fierbinte pe care o voi sorbi privind pe din faţa patului forme groteşti, mişcă-
În urmă, universul și trupul una sunt: deasupra în gol, jocul formelor în ecranul toare. Ca şi cum un monstru ar miji ochi
Sudoarea animală se mută, în spirit fosforescent. Ne vom căuta locul în cuvinte roşii prin hărţi jupuite. Privesc umbrele
pur arzând. şi în asigurări că iubirea este aceeaşi, o strivite de perete, jocul lor haotic anulân-
gură care înghite întunericul dintre noi. Şi du-mi imaginaţia. Ca şi cum aş fi inventat
Grafică de Nina Cassian Comunicate de Maurice EDWARDS îndoiala nerostită ne va apăsa pleoapele o lume care, iată, acum mă exclude, îmi
cu gene mari de plumb în preajma nopţii taie pilonii de susţinere pe care singur
care se întinde ca o cortină de i-am proptit cu pretenţia absurdă de
lapte. Eu nu sunt Andrei, îi echilibru şi durabil. Strâng pumnul în
spun. Sunt? care aerul pare un copil sugrumat. Ziua
se sfârşeşte fără mine. ■
Îmi reiau imaginea în
oglindă, o fiinţă de fum (fragment de roman)
care pretinde că nu s-a
născut încă, întoarce filele Craiova – Centrul istoric
cărţii cu degetele lungi şi
nervoase, deschide-închide
fereastra pentru ca oraşul să
năvălească în camera unde
lucrurile respiră şi vorbesc.
În cele din urmă obiectele
umilesc prin consistenţă.

Scrisul Românesc Eseu

16 Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015

Scrisori Deyan Ranko Frida Kahlo – ¡Viva la vida!
BRASHICH
din
America

Bronx-ul este un microcosmos reflectând divi- grădinile ei. Când Rivera s-a mutat înapoi în 1941, a – Micuța căprioară, Coloana frântă, Rădăcinile – urmate
ziunea cotidiană a venitului: 1% locuiesc în construit o nouă aripă către strada Londres, închizând de explozii de culori aprinse, roșu, portocaliu, galben –

Riverdale, iar celelalte 99% sunt peste tot în astfel complet grădina Fridei și blocând lumea Natură moartă cu pepeni, Natură

rest. O comunitate predominant hispanică, cu un trecut exterioară: între pereții casei a rămas „îngrădi- moartă cu papagal și steag, Na-

politic controversat, pare a fi un loc perfect pentru o tă“ doar Revoluția. tură moartă cu papagal și fructe

expoziție revoluționară de artă și flori găzduită de Gră- Revoluția Fridei precum și arta sa egocen- – ultimele trei lucrări prezentate

dina Botanică New York: Frida Kahlo: Artă. Grădină. trică – un mare număr de picturi ale sale sunt în expoziție.

Viață, deschisă până la 1 noiembrie, 2015. despre „eu, mine și persoana mea“ – au fost Al doilea act al spectacolului

Frida Kahlo a fost fiica, soția, iubita și luptătoarea născute într-o stare de durere cumplită cauzată îl constituie o mică selecție de 14

Revoluției – acea revoluție, cu majusculă. S-a născut în de poliomielită în copilărie, durerea de a trăi picturi și desene ale Fridei expuse

1907, chiar în zorii revoluției mexicane, în Casa Albastră într-o proteză de ghips semi-totală, ca urmare în Galeria de Artă a Bibliotecii

(La Casa Azul), în Coyoacan din capitala Mexicului. În a unui accident de autobuz aproape fatal, du- Grădinii Botanice. Portretul

semn de solidaritate cu cauza, Frida și-a schimbat oficial rerea unei femei ratate – iubita respinsă a lui lui Luther Burbank, botanistul-

anul nașterii, declarându-se născută în 1910, deodată cu Diego –, o mamă ratată cu o lungă istorie de pionier ce a anticipat ingineria

începerea luptelor forțelor avorturi spontane, durerea genetică de azi, este prezent aici,

conduse de Madero, Zapa- de a fi fost născută metisă, susținător al punctului de vedere

ta și Pancho Villa chiar pe adică numai pe jumătate al Fridei în privința ciclului viață/

străzile din cartierul ei na- mexicană, și durerea de a Frida Kahlo, Autoportret cu colier moarte (Burbank susținut de sche-
tal. Legendele povestesc trăi o viață de animal favorit de spini şi colibri, (detaliu) – 1940 letul unui cadavru, o notă suprare-

cum mama Fridei i-a hră- de salon, fără direct acces la lumea alistă) temperat de mutații proiectate de natura-mamă.

nit pe soldații lui Zapata cu evenimente intense și rapide care Orice spectacol care se respectă trebuie să aibă un

printr-o fereastră a casei. se desfășura chiar prin fața casei ei. punct culminant. Spectacolul Fridei din Grădina Bota-

În ziua de astăzi, casa și Spectacolul Frida Kahlo de la nică are nu unul, ci două asemenea puncte. Primul este

grădina ei formează muze- Grădina Botanică din New York autoportretul Fridei, Autoportret cu colier de spini și

ul Frida Kahlo, unul dintre se desfășoară în trei acte, abor- colibri (1940) – îți ia respirația de cum intri în Galerie.

cele mai vizitate muzee dând o nouă viziune – prezintă o Cu siguranță că ai mai văzut pictura – este lucrarea de

din Mexico City. Nickolas Muray – Frida cu figurina Olmeca, Coyoacàn, 1939 femeie apropiată de natură, foarte marcă a expoziției –, dar are un cu totul alt impact în
Ecourile Revoluției conștientă de lumea din jurul ei, de mărime naturală, pe viu. Nu pot explica exact de ce este

s-au resimțit puternic și între pereții Casei Albastre. În floră și faună. Ea însăși, poate ca una din plantele din unică, ireală – pur și simplu, asta este, trebuie să o vezi

1929 Frida s-a căsătorit cu Diego Rivera, pictor mural, grădina ei, se regenerează de la sămânță la plantă, de ca să crezi.

membru al Partidului Comunist Mexican și fondator al la naștere la moarte, iar și iar. Cel de-al treilea act al spec-

Uniunii Revoluționare a Pictorilor și Sculptorilor. Rivera Frida recunoaște posibilitatea tacolului este o instalație a două

avea relații strânse cu elita conducătoare rusă, inclusiv unor mutații în acest proces, dar rochii Kahlo, „recreate din hârtie-

cu Stalin și Trotsky, stabilite în urma unei vizite la Mos- admite schimbarea ca pe un fapt foiță folosind o tehnică mexicană

cova, cu ocazia aniversării a 10 ani de la Revoluția din inerent vieții, ceea ce Andre Mal- populară“ de către artistul mexican

Octombrie. Așa se face că în 1937 când Trotsky, căzut raux numește Condiția umană. Humberto Spindola – cel de-al doi-

din grațiile lui Stalin, a fost deportat din URSS, Mexic Primul act al spectacolului lea punct culminant al expoziției.

i-a oferit azil politic, la intervențiile Fridei și a lui Rivera. este, firește, botanic – în Sera Este o interpretare tridimensională

Trotsky s-a mutat astfel în Casa Albastră, împreună cu Principală este prezentată o re- a picturii Cele două Frida (1939),

familia sa. Pentru întărirea securității, ferestrele de la creere și reinterpretare a grădinii folosind manechine făcute din stuf,

stradă au fost zidite, iar împrejurul casei s-a construit un Casei Albastre, incluzând o pira- fire de tors și ceară, îmbrăcate cu

gard înalt. Au urmat un număr de ani în care aici a fost midă aztecă în miniatură, un altar variantele de hârtie ale rochiilor ei.

locul de întâlnire al bolșevicilor, intelectualilor și altor cu idoli mistici precolumbieni, Am avut privilegiul de a fi

gânditori ai zilei. Trotsky şi-a continuat tiradele anti-sta- statui obiecte de cult ale cuplului invitat la o avanpremieră pentru

liniste și din refugiu, atrăgându-și furia lui Stalin precum Frida și Diego. Viziunea Fridei Frida Kahlo – Cele două Frida, 1939 presă, și chiar acolo, în Rotonda

și o sentință la moarte. Nu este foarte clar dacă izgonirea era oarecum opusul unei grădini Britton a Bibliotecii Merz, două

sa din Casa Albastră s-a datorat unei neînțelegeri politice englezești clasice, manicurată cu grijă: în grădina ei modele bărbătești, cu o atitudine mândră, trufașă, au

cu Diego sau relației sale intime cu Frida, cert este că dacă întâlnești o adevărată junglă, cu frunze mari, exotice, ce apărut îmbrăcați în acele rochii de hârtie, alunecând prin

nu ar fi părăsit casa, ar fi putut să fie asasinat chiar acolo. pot ascunde vederii fie un om, fie un animal de dimen- sală – pentru un moment două Frida Kahlos, în carne și

Frida și Diego au avut o căsnicie tumultoasă, presă- siunea unei maimuțe, alei pietruite cu culori aprinse, oase, în toată frumusețea ei stranie, au fost printre noi,

rată cu numeroase relații extraconjugale de ambele părți. dominate de culoarea specifică Casei Albastre: albastru amintindu-mi de o frază sculptată într-un pepene de un

Poate cele mai neașteptate să fi fost aventurile Fridei cu de cobalt. Multe plante sunt specifice Mexicului – plante roșu intens, într-o pictură terminată cu puțin înaintea

Josephine Baker, Dolores Del Rio sau Paulette Goddard. dure, ale deșertului, yuca, agave. Vegetația explodează în morții sale, în 1954 – Trăiască Viața! (¡Viva la Vida!) ■

Într-un lung șir de separări, divorțuri și recăsătorii, sin- culori de plante cățărătoare, dalii, magnolii și crini. Gră-

gurul element constant l-a constituit Casa Albastră, cu dina oglindește arta Fridei. Picturile ei monocromatice Traducere de Alexandra CARIDES

Calendar iulie

2 iulie 1936 – a murit Grigore D. Penci- com. Goruneşti – Bălceşti, jud. Vâlcea, m. 19 iulie 1992 – a murit Dionisie M. Pippi- firescu, în Craiova, m. 4 oct. 2006;
oiu, în Craiova, n. 1869, în Craiova; 4 dec. 1983, în Bucureşti; di, în Bucureşti, n. 17 dec. 1905, în Craiova; 22 iulie 1945 – s-a născut Daniel Tur-

2 iulie 1978 – a murit Mira Simian, în 8 iulie 1933 – s-a născut Tudor Băran, 20 iulie 1939 – s-a născut Ilie Guţan, în cea, în Târgu-Jiu, m. 28 mart. 1979, în
Honolulu, Hawaii, SUA, n. 1920, în Râm- în satul Pojogeni, jud. Gorj; com. Drăgoteşti, jud. Dolj; Bucureşti;
nicu Vâlcea;
8 iulie 1942 – s-a născut Şerban Foarţă, 20 iulie 1943 – s-a născut Adrian Pău- 25 iulie 1950 – s-a născut Gheorghe
3 iulie 1950 – s-a născut Ioana Dinules- în Turnu Severin; nescu, în com. Copăceni, jud. Bălţi, Basara- Manafu, în Bucovicior − Vela, jud. Dolj;
cu, în Craiova; bia, m. 5 nov. 2010, în Bucureşti;
8 iulie 1968 – a murit Petre Pandrea, în 27 iulie 1937 – s-a născut Pan Izverna,
3 iulie 1923 – s-a născut Nicolae Paul Mi- Bucureşti, n. 26 iun. 1904, în oraşul Balş, 21 iulie 1947 – s-a născut Fănuş Băileş- în com. Malovăţ, jud. Mehedinţi, m. dec.
hail, în Caracal, m. 19 martie 2013, în Sinaia; jud. Olt; teanu, în com. Sălcuţa, jud. Dolj, m. 29 apr. 2013, București;
2008 în Bucureşti;
3 iulie 1942 – s-a născut Victor Rusu, 9 iulie 1959 – s-a născut Leon Dură, în 28 iulie 1935 – s-a născut Nicolae Fulga,
în Drobeta Turnu-Severin; com. Dăeşti, jud. Vâlcea; 21 iulie 1904 – s-a născut Ion Biberi, în în com. Vâlcele, jud. Olt;
Drobeta Turnu-Severin, m. 27 sept. 1990,
4 iulie 1941 – s-a născut Virgil Dumi- 16 iulie 1939 – s-a născut Caius Drago- în Bucureşti; 28 iulie 1947 – s-a născut Corneliu Va-
trescu, în com. Stoieneşti, jud. Olt; mir, în oraşul Slatina; sile, în com. Dobrosloveni, jud. Olt;
21 iulie 1951 – s-a născut Ion Şt. Dia-
4 iulie 1942 – s-a născut Al. Doru Şer- 16 iulie 1937 – s-a născut Costea Mari- conu, în com. Portăreşti, jud. Dolj; 30 iulie 1893 – s-a născut Mihail Ce-
ban, în com. Preajba, jud. Gorj; noiu, în satul Valea Gorunelului, jud. Vâl- larianu, în Bucureşti, m. 5 dec. 1985, în
cea, m. 20 dec. 2011, în Râmnicu Vâlcea; 21 iulie 1920 – s-a născut Violeta Zam- Bucureşti.
5 iulie 1931 – s-a născut Al. Oprea, în

Proză Scrisul Românesc Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015 17
Călătorind cu Flyingmonk
Radu
POLIZU

CUBA – Somos Amigos

De unde ești? Canada, Italia, Spania?“ în rucsac, iar stăpâna s-a declarat mulţumită: „Doar pâine, achiziţionarea produselor alimentare de bază vândute pe
„Din Statele Unite.“ nu droguri.“ M-am repezit afară prin sala mică de sosiri, cartelă. Diferența este enormă; pe stradă prețul pe care îl
„ Se opreşte ca trăsnit și-i văd pe față o tre- drept spre un taxi care m-a purtat pe drumul de 4 benzi, plăteşti pentru o felie de pizza în „pesos nationales“ fiind
sărire. Apoi un zâmbet începe să se formeze. înconjurat de copaci şi zone verzi, cu clădiri ocazionale, de 25 de ori mai mic decât dacă cumperi mai mult sau
„Ați început să veniți. Dar se poate acum?“ şcoli, puţine case, largi suprafeţe virane care în orice alte mai puţin acelaşi lucru în restaurant. Această economie
„Se putea și înainte, dar acum e mai ușor.“ ţară ar fi fost construite bloc cu bloc. Lipsa construcţiilor dublă creează o imposibilitate existențială pentru cuba-
Râde cu poftă: „Somos amigos, ahora“. Ce o să se dă un sentiment de aerisire ca şi drumul în sine care este nezi care primesc salariul în „pesos nationales“ la valori
întâmple cu embargo-ul?“ aproape gol, câteva camioane împrăştiate, biciclete, un infinitezimale pentru piața liberă.
Asta este în mintea tuturor, embargo-ul care i-a sără- tractor şi o mulţime de oameni, toate la un loc cu vechile
cit şi izolat. Embargo-ul care a transformat țara într-un maşini americane care mișună Până în urmă cu câţiva ani, când a început să închi-
muzeu viu cum rar mai poţi întâlni; cu maşini impecabil peste tot într-o uluitoare paradă
menţinute din anii ’50, cu mobilă antique în interioare de stiluri şi culori. Se claxonează Havana – Capitoliu
somptuoase care-şi deschid ferestrele spre curţi, cu o mu- reciproc, se opresc una lângă alta
zică electrizantă cântată exclusiv „live“ până la orele mici pe autostrada goală la o mică şuetă rieze camerele casei în care locuieşte, Raquel a lucrat
ale dimineţii, cu jinteras care-şi completează imposibilul strigată prin geamul larg deschis. ca inginer la stat pentru aproximativ 30 CUC/ lună.
câştig din timpul zilei cu tot ce le pot oferi străinilor în După aproximativ 25 de minute Educată, cultivată şi cu un gust rafinat ea sintetizează
timpul nopţii, cu lipsa aproape totală a Internetului, cu un am intrat pe bulevardul principal imaginea clasică a intelectualului din regimul comunist.
singur ziar şi fără reviste care transmit singurul punct de al Vechii Havane, pe străduţe cu Suprasolicitată de greutăţile economice, sau mai bine
vedere, cel al guvernului, cu cartele de alimente folosite clădiri prăfuite şi scorojite care zis, imposibilităţi, Raquel nu arată deloc descurajată.
în magazine cu rafturi relativ goale de alimente, dar pli- stăteau să cadă peste noi și am apă- Ca peste tot în comunism oamenii sunt capabili să se
ne la refuz de sticle de rom şi cu „nechezolul“ pe care-l sat pe soneria uşii lui Raquel. Uşa descurce și să obţină tot ce au nevoie întreţinându-şi un
credeam o invenție a unei minți bolnave est-europene. se deschide şi ca prin magie sunt standard de viaţă mai ridicat decât oricine s-ar aştepta,
Stau într-un balcon alb de fier forjat atârnat peste o teleportat într-o altă lume, departe în ciuda lipsei de produse și bani și mai ales în ciuda
stradă unde păşesc încet oameni ca dintr-o altă lume. Totul de praful străzii, într-un interior politicii guvernamentale contraproductive.
e nou: mirosul străzii, parfumul aerului, zgomotul difuz, elegant decorat cu gust unde rapid
fumul automobilelor, rumba paşilor lenţi pe caldarâm, o cafea cubaneză se materializează „Nimic nu este permis, dar totul este posibil“, este
strigătele din balcoanele vecinilor chemându-se unul pe şi o conversaţie se porneşte. sloganul de stradă în Cuba. Guvernul știe acest lucru și
celălalt. Încerc să-mi fac ordine în gânduri să pot înţelege nefiind în stare să facă ceva, închide ochii la activităţile
mai bine ce s-a întâmplat azi. A început ca o zi obişnuită Raquel este jovială. De meserie este inginer mecanic „ne-revoluţionare“ care cu ani în urmă i-ar fi aruncat pe
de călătorie sărind într-un autobuz spre aeroport în Mexico și la 40 şi ceva de ani locuiește cu cei doi copii adolescenţi mulţi în închisoare. Cuba este o ţară condusă în sloganuri
City, controlul de rutină la aeroport, un cappuccino rapid în casa moştenită de la bunica ei, pe care se străduieşte să care au dus în timp o pauperizare incredibilă. Sovieti-
înainte de îmbarcare, totul la fel, predictibil, universal va- o repare și să o întreţină continuu, lucru aproape imposibil cii au fost un „sugar-daddy“ care a impus o relaţie de
labil, uniform, plictisitor. Avionul de Havana care servea şi categoric eroic. Plafoane de cinci metri înălţime cu dependenţă neagreată, dar vitală pentru supravieţuire.
băuturi alcoolice în pahare de apă pe care le umplea cu ferestre şi uşi de aproape aceeaşi dimensiune conectează La un an după plecarea lor, nimic nu rămăsese în ţară
tequila sau rom aproape până la jumătate suna ca un bar la camerele la un coridor îngust care lasă să treacă prin din moştenirea ruşilor de parcă cubanezii abia aşteptau
„Happy Hour“. Aterizarea în Havana a declanșat primele casă o briză răcoroasă. Raquel îmi vorbeşte despre viaţa să şteargă repede cu buretele o colaborare de care nici
amintiri. Terenuri goale necultivate intersectate uneori de ei din Cuba comunistă. Ascult cu interes relativ distant, comuniştii nu erau prea mândrii. Dar plecarea ruşilor
drumuri de pământ mici a fost tot ceea ce am putut vedea în dar fără să-mi dau seama, treptat, povestea ei mă aruncă a fost catastrofală pentru economie declanşând ceea
jurul aeroportului unde nu erau mai mult de trei avioane pe cu forţă într-o călătorie în timp. Raquel îmi descrie viaţa ce Fidel Castro a numit „perioada specială“, ani când
piste. Semăna atât de mult cu Bucureştiul anilor ’80! Între- mea de acum 30 de ani în România, cu toate detaliile pe guvernul nu a mai fost în stare să producă necesarul de
care le-am uitat deja, ascunse în cutele minţii sau poate trai, iar oamenii mureau de foame. Asta a adus moneda
gul interior pictat în roşul „comunist“, absorbind ca într-o convertibilă şi banii rudelor din America care i-au ajutat
cameră vidată cozile lungi într-o atmosferă uşor tensionată pe străzile New York-ului. să supravieţuiască. Aşa au început şi reformele recente,
de multiplele întrebări ale ofiţerilor îmbrăcaţi în uniforme. Când am plănuit să merg în Cuba, nu am luat forţate de împrejurări, nu de convingeri, inclusiv închirie-
Cu un zâmbet larg i-am arătat vameșului paşaportul româ- rea de camere particulare, o afacere înfloritoare într-o ţară
nesc și viza pe care am luat-o în aeroportul din Mexic. Nu-l asta în considerare; sistemul comunist al insulei în care camerele de hotel bune sunt puţine, aducându-i
interesa nimic decât dacă am Ebola, de parca toate relele devenise pentru mine doar o virgulă în lista de dic- lui Raquel în doi ani acelaşi venit pe care l-ar fi câştigat
din lume se adunaseră într-un singur virus mutant călăto- taturi cu care eram familiarizat din multiplele mele în 25 de ani de inginerie. În Cuba câştigi incomparabil
rind peste ape. Mi-a cerut să verifice orice alte paşapoarte călătorii în zone tulburi; un fel de dinozaur într-o mai mult dacă conduci un taxi decât dacă eşti doctor.
pe care le am ca să vadă pe unde am fost şi după ce s-a lume în continuă schimbare și adaptare. Niciodată
liniştit că de la mine nu ia boala, mi-a zâmbit: „Vreţi să vă nu m-am gândit că m-aş putea cufunda venind aici „Ei pretind că ne plătesc și noi ne prefacem că mun-
pun ştampilă de intrare?“ La bagaje am ajuns după o altă din nou în viaţa mea anterioară cu o asemenea forţă cim“, este mantra oricărui sistem comunist. Cunoscând
verificare corporală ca cea de la intrarea în avion după care pe care mi-a dat-o această primă întâlnire. Am fost această mentalitate, cubanezii din SUA spun că Miami
o fată mi-a cerut paşaportul pentru un „control de rutină“: prins în ea emoţional, mai ales fascinat de surpriza este de fapt o şcoală de reformă pentru conaţionalii lor.
„Hables espaniol?“, întrebare inutilă pentru că era singura neaşteptată. Raquel nu îmi povestea ca unui străin, Tot ce-mi povestea Raquel îmi producea fiori. Îmi dădeam
limbă în care putea conversa. De rutină sau nu, a apărut un unui „gringo“, ci ca unui vechi prieten, o discuţie seama că ştiam totul, trăisem același lucru într-o parte
câine care mi-a lins cornul de la micul dejun care atârna din toată inima, o inimă mare care m-a urmărit şi opusă a lumii. Nu trebuia să-mi explice ca unui „gringo“
ajutat în incursiunile mele prin insulă. Vorbind cu și nici eu să-i pun întrebări naive. La sfârşit, mi-a dat ver-
ea în acele momente am ştiut că în Cuba voi găsi ceva dictul: „Eu nu pot pleca, dar bine ai făcut tu că ai plecat.“■
unic. Poveştile mă purtau ca în transă într-o stare de re-
laxare cum nu am mai trăit, pentru stilul meu compulsiv.
Aveam impresia că am tot timpul din lume la dispoziţie,
că pot vorbi cu ea până la miezul nopţii, că nu trebuie
să merg nicăieri, să vizitez nimic, timpul nu avea limite,
era nesfârşit, zilele mele în Cuba arătau ca permanente,
o atmosferă de pace pe care nu am mai întâlnit-o în alte
călătorii. În Cuba coboară peste tine un val de linişte pe
care aveam s-o găsesc în tot timpul petrecut în insulă, o
bucurie de viaţă unde nimic nu mai conta decât existenţa
simplă de zi cu zi, cu un mojito, fără ştiri, email, Facebook,
Internet, ziare, CNN.
În Cuba există două monede, CUC, peso convertibil,
raportat la dolarul american și „pesos nationales“, care este
evaluat la aproximativ 4c US, care poate fi utilizat pentru

18 Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015 Scrisul Românesc Cronică literară

Ioan N. ROŞCA zvon de distrugere/ Un plânset din adânc/ Îşi face loc
printre tenebre,/ Istoria se repetă“ atât timp cât strigă
Lumea şi lumile fără a fi auziţi „Cei uitaţi/ Sub vălul negru noptatec“
lui Gheorghe Dănişorn cartea sa de poezii Dincolo de dincolo, apărută căci, în raport cu spaţiile uriaşe, în care „iubirea naşte (Neştiutele graiuri).

Îla Scrisul Românesc în 2015, Gheorghe Dănişor noi universuri“, iubirea celor doi îndrăgostiţi devine o În poeziile de dubitaţie şi interogaţie, autorul are
ne propune un univers original atât cognitiv, cât şi „efemeridă“ în „secunda flămândă“ (Secunda flămândă). sentimentul că lumea senzorială, vizibilă nu este decât
o creaţie a văzului său, aşa cum şi acesta nu fiinţează
expresiv. Cognitiv, dincolo pare a se situa tot în lumea Evadat din sfera iubirii şi a semenilor săi în natură, decât în raport cu cele sensibile, şi, ca atare, se întrea-
bă: „Unde şi când aş fi eu/ Fără lumea din retină/ Şi de
de aici, dar întrevăzută prin intuiţie şi imaginaţie poetică, poetul se caută în foşnetul misterios al pădurii, în flo- ce aş mai fi/ Dacă unde şi când ar fi strivite/ De greul
pleoapei în cădere?“ (Între-deschidere). În deosebire de
dincolo de simţurile obişnuite. Dincolo de dincolo suge- rile grădinii, în mireasma naturii (Uitarea de sine), în Platon, potrivit căruia lucrurile nu sunt decât copii palide
ale ideilor, Gheorghe Dănişor privilegiază sensibilul şi
rează însă transcenderea acestei lumi şi chiar un dincolo copacii însetaţi de ploaie (Ploaie de toamnă), sau se decretează că „Ideea de floare nu este decât/ Floarea
căzută în dizgraţia/ Ochiului ce nu mai vede/ Sublimat
de a fi, de fire, de fiinţare, unde, inevitabil, poetul se află aprinde în „liniştea azurie“ a sufletului său, atunci când
în gândul fără de culoare“ (Filosofare).
faţă în faţă nu numai cu fiinţa, ci şi cu nefiinţa. Dar din- „Lumini solare dau năvală violetă/ Peste albastrul pur/ De aceea, lumile sale imaginare sunt
tot senzoriale. Astfel, poetul se simte
colo de dincolo nu poate fi separat de aici, mai ales când Al tămâioarei abia înflorite“ şi „Zvon „Crucificat/ În înflorirea florii neînflo-
rite“ (Crucificare). Într-o poezie plină
este vorba de femeia iubită sau de pacea, de foşnetele şi de stea se aude şoptind/ Peste lăstărişul de interogaţii fără răspuns, întrebarea
centrală se referă la raportul dintre a fi
de culorile naturii. fraged/ Al liliacului avid de înmugu- (care include şi propriul eu) şi a nu fi:
„Mă întristează nimicul/ Atât de mult/
Expresiv, se remarcă, înainte de toate, forţa metaforelor rire“ (Lumini solare). El este înfiorat Încât am inventat înspăimântat/ Pe ci-
neva?/ Şi mai ales te întreb/ Eşti tu acel
de genul celei în care poetul afirmă: „Sentimente răvăşite de liniştea pădurii în fapt de seară, cineva?/ Dacă exişti cumva, cândva/
Paşii tăi nesiguri/ Se vor îndrepta spre
cad în cascadă/ Peste trupul meu amforă“ (Sentimente). străpunsă însă de un fulger pe creste, mine? (Nu ştiu dacă...). Iată o poezie
profund meditativă, despre înseşi resor-
Multe poezii sunt de dragoste, de accedere la inima ce luminează „muşchiul albastru/ lăsat turile lumii, dar care poate fi receptată şi
ca una a dragostei absolute, de vreme ce
iubitei şi, implicit, la propria inimă a poetului îndrăgostit. în uitare“ (Moment de linişte), de can- idolul feminin poate fi inventat de poet din însăşi spaima
sa de nimic, de neant.
Dar această încercare de cunoaştere necesită o anumită doarea grădinii sub vraja unui cântec „Prizonier al nopţii fără margini“, în ultimele poezii
ale volumului autorul exprimă, mai ales, chemări ca de
distanţare şi detaşare de imediat, încât, cum spune poe- revărsat din înalt, care îi extaziază sirene de dincolo de dincolo, iar catargul ferm de care
se leagă se numeşte iubire, o iubire de aici, care i-a
tul, „Disperat de atâta intimitate/ Mă retrag dincolo de pe îngeri, şi de preaplinul de lumină, înnobilat viaţa, dar care apare şi ca ipostază a uneia de
dincolo, absolută. ■
făptura mea/ Fără a te atinge pe tine/ Pentru că te ştiu/ care „vine în cascade/ peste iarba abia

Atât de aproape de mine“ (Încercare). Totuşi, prezenţa cosită“ (Îngerii din grădină). Poetul

femeii iubite, mai ales în anotimpul rece, este aducătoa- vibrează însă şi la goliciunea pomilor

re de linişte cosmică: „Este atâta linişte/ Aici şi acum/ şi la tristeţea din privirile mărului în

Că se aud fulgii iernii cum cad/ Peste florile întârziate/ prag de iarnă (Peisaj de toamnă). El

În amurgul grădinii“ (Dacă ar fi să te pierd). Chiar şi îşi explică faptul că poate să comunice

atunci când sufletul poetului îşi caută „al vidului dulce cu elementele naturii pentru că este şi piatră, „şi falnic

reazem“, o întâlneşte pe aceea care îl susţine „dincolo de arbore, şi căprioară“, dar, mai ales, pentru că se aşează

fruntarii“ (Vidul ca reazem). Şi în amintire se întâlneşte statornic „în nestatornicia timpului lor“ (Întrebări).

cu femeia iubită atât de intim încât par să facă schimb Pe cât de vrăjit este poetul de armonia lumii sale, tot

de inimă, de respiraţie, de vedere (Întâlnire). Ei şi-au pe atât este de întristat de aspectele ei dizarmonice, de

găsit chipul unul în chipul celuilalt şi, uniţi în chip, au copiii fără rost, de mamele înlăcrimate, de ură, hoţie,

strivit vidul care îi separa (Îmi caut chipul). Dar, dincolo pismă, iar tristeţea sa capătă un fior cosmic (Tristeţe).

de „contopire“, poetul străvede şi „secunda flămândă“, Nu mai puţin este îngândurat de faptul că „Vine un

Alexandra

GEORGESCU Din literatură se-ntrupează Aaliya

Romanul lui RabihAlameddine, Femeia de hârtie deloc ascetică sau supusă normelor religioase și sociale voluptate prin care se află mai aproape de cărți și li se
(Ed. Polirom, Iași, 2015), este un volum de pro- din Liban. Aceasta trăiește singură într-un apartament poate dedica în totalitate: „Literatura îmi dă viața, iar
ză despre stări mai degrabă decât despre fapte, ticsit cu cărți și cutii în care depozitează traducerile viața mă ucide“. Ea este o mizantropă care respinge
un soi de jurnal în care sunt înregistrate trăiri, percepții romanelor pe care le face ritualic an de an, fără a le compania familiei cu care nu se află în relații prea
și senzații, un roman despre nimic la nivel evenimențial. publica. Ea traduce în arabă, din versiunea engleză sau bune, nu are copii și are experiența unui mariaj eșuat.
Cu toate că romanului îi lipsește un fir narativ dinamic, franceză, romane care o stârnesc fie la nivel lingvistic, Singura ei prietenă, Hannah, a murit iar compania ve-
frumusețea derivă din felul în care se încheagă și se dezvă- fie prin temele pe care le abordează, dar mai ales romane cinelor din clădirea în care locuiește nu o interesează,
luie psihologia personajului narator cu toate meandrele pe ale scriitorilor pe care îi simpatizează. cu toate că se raportează adesea la felul lor de a fi și
care aceasta le implică. Născut în Liban, scriitorul Rabih de a exista. În delirul ei despre cărți si autori, Aaliya
Alameddine trăiește în prezent în America, iar în scriitura De fapt, Femeia de hârtie este o carte despre cărți, iși construiește numeroase definiții pe care și le asumă
sa pulsează influențe și reminiscențe din ambele spații o carte care se supune în mod absolut principiului fără dorința de a atrage compasiunea potențialului lec-
geografice, întrucât, prin stilul său literar, autorul refuză intertextualității, întrucât referirile livrești sunt omni- tor: „Sunt o femeie bătrână“, „Sunt singură“, „Sunt o
să fie repartizat într-una din cele două tabere: discursul său prezente și atât de numeroase încât pot fi sățioase pentru cititoare. Da, asta sunt, o cititoare cu o durere enervantă
romanesc este un hibrid libanezo-american. receptori. În termeni de marketing și publicitate, atât de vii de spate“ sau „Am nevrozele scriitorilor mei, dar nu
în contemporaneitate, lui Rabih Alameddine i s-ar putea și talentul lor. […] Sunt plină de singurătate byroni-
În confesiunile sale din diverse interviuri, scriitorul reproșa că face prea mult product placement sau în cazul ană, dar n-am niciuna dintre supapele de descărcare
admite că vocea narativă este una adânc autobiografică, de față, book placement, însă acest artificiu de scriitură al ale poetului: geniul și adulterul. Sunt doar singură“.
deși el și-a ales să vorbească despre sine printr-o voce autorului este, până la urmă, o formă nevinovată de exces,
feminină, cea a protagonistei romanului, Aaliya. Scriito- imperativă pentru construcția personajului. Cartea este, în esență, o meditație asupra bătrâneții
rul reactualizează formula flaubertiană „Madame Bovary, și singurătății care revin obsesiv în roman, Aaliya având
c’est moi“, pentru că așa cum mărturisește chiar acesta, În monologul ei în care vorbește despre autori și cărți, chiar un complex al oglinzii pe care o ocolește și în care
cartea vorbește despre el, despre lumea lui, despre ceea Aaliya integrează povești despre familia ei, despre vecine nu-i place să se privească. Cât despre familia acesteia,
ce se întâmplă în Beirut. Cu toate că personajul central și despre Beirut, pentru că felul acesteia de a cunoaște mama și frații ei vitregi, Aaliya evită să se afle în proxi-
trăiește în capitala Libanului, felul în care acesta este lumea și de a se raporta la ea este prin literatură. Orice mitatea lor: „Eu sunt apendicele familiei, anexa ei inutilă“.
construit la nivel existențial nu are mai nimic de-a face cuvânt, gest sau întâmplare din viața ei capătă conotații
cu strictețea și restricțiile care circulă în lumea arabă. literare; aceasta trăiește un veșnic déjà-vu sau déjà-lu, Reproșul pe care i-l aduce Aaliya mamei sale este acela
Dimpotrivă, Aaliya, o femeie de 72 de ani, care a lucrat întrucât orice se petrece în lumea ei o trimite cu gândul că s-a supus legilor patriarhale care guvernează lumea arabă,
toată viața într-o librărie, este o fire extrem de libertină, la o carte, la un autor, la un personaj sau la pasaje citite protejându-și și adorându-și fiii și neglijându-și singura fată.
de-a lungul vieții. Am putea spune că Aaliya citește lu-
mea în cheie literară, iar prin opțiunile sale livrești, ea îi Cu toate că relația dintre cele două a fost mereu una
transmite cititorului recomandări de lectură, întrucât pofta ostilă, există în carte un episod de iertare simbolică în
cu care vorbește despre cărți este inevitabil contagioasă. care Aaliya, aflându-se în vizită la mama ei, în casa în
care a copilărit dar în care nu a mai intrat de multă vre-
Aaliya își trăiește singurătatea ca pe o formă de
me, își spală pe picioare mama care suferă de demență. →

Cronică literară Scrisul Românesc Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015 19

Admirat de unii cititori şi critici, respins de alţii, Rodica
pe temeiul că nu s-ar încadra în niciuna dintre GRIGORE
formulele narative ale modernismului euro-
pean şi ale speciilor literare consacrate, dar plasat de o Melancolia literaturii
parte a exegeţilor tocmai în centrul canonului woolfian
exact pentru capacitatea autoarei de a da glas, în această pre un personaj ambiguu în ceea ce priveşte asumarea fundă pe care o nutrea Woolf faţă de mijloacele artistice
carte, preocupărilor esenţiale ale marelui modernism, sexualităţii). Punct esenţial de pornire pentru Virgina extrem de limitate ale literaturii epocii victoriene, ale aşa
Orlando, de Virginia Woolf, rămâne, în ciuda celor Woolf şi mai cu seamă pentru structurarea într-un mod numitului „realism edwardian“ şi mai ales faţă de inefici-
aproape nouă decenii scurse de la apariţie, un text care aparte a ironiei care marchează chiar primele rânduri ale enţa acestora în ceea ce priveşte exprimarea convingătoare
încă pune mari probleme tuturor celor care se apropie textului: „Băiatul – întrucât asupra sexului nu încăpea şi lipsită de artificialitate a naturii realităţii.
de el, în încercarea de a oferi o interpretare definitivă nicio îndoială, deşi moda vremurilor de atunci reuşea să-l
unei creaţii care, din toate punctele de vedere, respinge camufleze...“ Pe de altă parte, o anumită parte a criticii a Nici predilecţia pentru specia biografiei, atât de pre-
orice interpretare care ar putea să pară / să fie definitivă. manifestat de la bun început tendinţa de a identifica acest ţuită de marii victorieni, nu o mulţumeşte, descoperind,
neobişnuit protagonist cu Vita Sackville-West, prietenă chiar şi fără să vrea, toate inabilităţile şi defectele tipului
Publicat în 1928, subintitulat „O biografie“, dedicat apropiată a Virginiei Woolf, şi să discute cartea, citind-o de literatură produs de autori precum Arnold Bennet.
Vitei Sackville-West şi calificat chiar de către Virginia din perspectiva biografiei, exclusiv din punctul de vedere Celebrul său eseu, Mr Bennet and Mrs Brown (1924) e
Woolf drept „o escapadă, un moft scris de dragul diver- al relaţiei dintre acestea, relaţie explicată, însă, ulterior, privit în general drept decizia autoarei de a se desprinde
tismentului“, exclus, pe baza acestei opinii înregistrate în atât de fiul Vitei, Nigel Nicolson, cât şi de Quentin Bell, definitiv de convenţiile şi clişeele (învechite mai ales la
jurnalul autoarei, de unii critici sau editori din ediţiile mai nepotul lui Woolf, nu atât ca o iubire clandestină, ci mai nivelul analizei psihologice, pe care autorii vremii o înlo-
mult sau mai puţin complete ale scriitoarei britanice, dar degrabă ca o capacitate a amândurora de a-şi manifesta cuiau cu o abundenţă inutilă a detaliilor nesemnificative)
bucurându-se, paradoxal (sau poate deloc paradoxal!), „mintea androgină“ (despre care, de altfel, Virginia Woolf unei perioade revolute şi de a afirma propria sa literatură,
de un mare succes în rândul publicului cititor, Orlando însăşi a vorbit în eseurile sale) sau de a da glas unui ero- de natură a evidenţia mereu marele modernism, aşa cum
rămâne, în ambiguitatea sa structurală, unul dintre tex- tism „mai mult teatral decât real“. De aici şi dificultatea îl înţelegea şi-l practica Woolf. Prin urmare, Orlando se
tele fundamentale pentru înţelegerea atitudinii Virginiei încadrării acestui text în cadrele inevitabil rigide ale unui va situa la polul diametral opus unei literaturi tradiţionale,
Woolf faţă de o serie de aspecte care au preocupat-o în gen sau specii literare. Cartea pare a fi o biografie ficţiona- scriitoarea nemaifiind deloc interesată de factologie, ci
cel mai mare grad de-a lungul întregii sale activităţi li- lizată, desigur, a Vitei, dar depăşeşte nivelul unui simplu aspirând să-şi poată face protagonistul / protagonista
terare: identitatea, imaginea androginului, relaţia dintre roman cu cheie, devenind o adevărată să exprime cât mai adecvat spiritul epocii. Iar pentru
masculin şi feminin aşa cum este aceasta reflectată de meditaţie asupra aspectelor delicate ale
cultura occidentală (britanică, mai ales!) începând din individualităţii şi, deopotrivă, ale relaţiei ca acest fapt să fie evident, Woolf îl / o
perioada renascentistă şi până în epoca modernă. cu Celălalt într-o societate incapabilă încă plasează pe Orlando în mai multe epoci,
să se desprindă de modelele patriarhale. portretul personajului fiind derivat, din
Prin urmare, cartea va fi citită la un anumit nivel, Căci Orlando, prezentat de început ca punct de vedere simbolic, tocmai din
un excelent roman experimental care explorează şi pa- băiat, în contextul epocii elisabetane, va literatura acelor perioade. Astfel, istoria
rodiază, prin intermediul unei remarcabile orchestrări suferi pe parcurs (dar numai după ce se devine ea însăşi biografie metaforică,
a strategiilor narative şi a tuturor mijloacelor tehnice va îndrăgosti de frumoasa prinţesă mos- într-un adevărat carusel al modelor (şi
perfect deprinse de autoare de la marii săi predecesori, covită Saşa şi va fi abandonat de aceasta!) modelelor!) care s-au succedat în evoluţia
majoritatea convenţiilor literare. Esenţială pentru pro- o neaşteptată transformare, devenind, la marii literaturi engleze.
iectul demarat de Virginia Woolf încă din operele sale capătul unor nemaipomenite aventuri
de început (Călătorie în larg – 1915, Noapte şi zi – 1919, demne cu adevărat de un roman picaresc „Este fatal pentru o femeie să dea
Camera lui Jacob – 1922) şi până la capodoperele ma- sui-generis, femeie – dar purtând acelaşi cea mai mică importanţă unui necaz;
turităţii (Doamna Dalloway – 1925 sau Spre far – 1927) nume, Orlando. în orice caz, să se exprime conştient ca
este preocuparea acesteia de a reda într-un mod cât mai femeie. Şi «fatal» nu este o figură de stil;
adecvat natura însăşi a modernităţii, precum şi rolul is- Naraţiunea acoperă, din punct de ve- căci tot ce se scrie cu această înclinaţie
toriei şi al literaturii de-a lungul unor epoci îndepărtate dere temporal, aproape patru sute de ani, spre conştient este sortit pieirii. Trebuie
de prezent. Prin urmare, deşi adoptând în mod voit un începând în epoca elisabetană şi încheindu-se în chiar anul ca în minte să existe un fel de colaborare
ton aparent lejer, semnificaţiile prezente în Orlando se 1928, exact momentul în care Virginia Woolf va definitiva între femeie şi bărbat înainte ca actul de
dovedesc a fi cât se poate de profunde, demonstrând o şi va publica acesată carte. Folosindu-se de figura sim- creaţie să poată fi îndeplinit. Trebuie să aibă loc anumite
dată în plus capacitatea scriitoarei de a se apropia de bolică a acestui Orlando echivalat mereu, subtextual, cu alianţe ale extremelor“, scria Virginia Woolf, în O cameră
subiecte cel mai adesea ignorate de către contemporanii Vita Sackville, autoarea împleteşte prezentul cu trecutul, separată. Fără să o spună exact cu aceste cuvinte, Orlando
săi, dar care, în ciuda acestei ignorări deliberate, sunt abordând, fie şi tangenţial, probleme ale raportului claselor depune mărturie despre aceeaşi necesitate estetică. Şi
extrem de importante. sociale, dar şi istoria dreptului de proprietate în Anglia. În reuşeşte pe deplin să-i dea glas. ■
mai toate paginile, însă, se întrevede nemulţumirea pro-
Titlul cărţii sugerează de la bun început o raportare la Virginia Woolf, Orlando. Traducere
literatura anterioară, câtă vreme există mai multe poeme de Antoaneta Ralian, prefaţă de Dana Crăciun,
medievale în care protagonistul poartă acest nume, dar,
deopotrivă, Orlando se numeşte şi iubitul Rosalindei din Bucureşti, Editura Humanitas Fiction, 2013
piesa lui Shakespeare, Cum vă place (fiind vorba des-

→ Deși intuiește în gestul ei paliere psihanalizabile, Aaliya cea obișnuită, cu toate acestea sunt din tot sufletul eu trăiesc la marginea societății: „Mă identific cu outsiderii,
însămi, trup și suflet. În aceste momente, mă vindec de cu alienații sau deposedații“. Din această perspectivă, a
refuză să fie privită ca o victimă care își iartă călăul: „Nu toate rănile. […] Mă simt sacră“. Procesul este unul asumării statutului de pária, raportarea Aaliyei la spațiul
sunt Iisus, care și-a spălat pe picioare discipolii. Nu-mi purificator, care îi dă identitate protagonistei, căci prin în care trăiește, Beirut, este una tensionată. Pentru
doresc să fiu crucificată mâine“. Oglinda acesteia este în lectură și traducere ea este deopotrivă Aaliya dar și aceasta, Beirutul este un oraș tentacular care nu acceptă
mod împovărător propria mamă în care se proiectează personajele pe care le întâlnește: „Eu sunt Raskolnikov. outsiderii și singura modalitate de a i se sustrage este
pentru a se confrunta cu un implacabil verdict existențial: Eu sunt K. Eu sunt Humbert și Lolita. Eu sunt voi“. aceea de a se retrage, ca într-un marsupiu protector,
„Trebuie să existe un cuvânt în vreo limbă care să descrie în apartamentul în care locuiește. De altfel, Aalyia îi
angoasa pe care o trăiești când ajungi față Iată aici o nouă trimitere la spusele construiește orașului o definiție inedită, dar extrem de
în față cu propriul viitor terifiant. Poate lui Flaubert, pentru că Aaliya, ca tra- sugestivă: „Beirutul este o Elizabeth Taylor a metropo-
că acest cuvânt este pur și simplu mama“. ducător și cititor, se abandonează întru lelor: nebună, frumoasă, de prost gust, ieșindu-și din
totul textului pe care îl parcurge și îi fire, îmbătrânind și veșnic teatrală“.
Devoratoare a limbajului literar din face jocul fiecărui autor, trăind extatic
postura de traducător, Aaliya începe în pielea personajelor create. Cu toate Femeia de hârtie este un personaj cu care este impo-
ritualic, în prima zi a fiecărui an, o nouă că nu vrea să publice, Aaliya vede în sibil să nu empatizezi ca lector, pentru că varianta ei de
traducere pe care odată terminată o va fe- traducerile sale o formă de testament a evada din realitate prin artă, este, până la urmă, pactul
reca în cutiile pe care le păstrează într-una care atestă existența ei și în momentul pe care fiecare cititor îl face cu literatura. Cartea abundă
din băile locuinței sale. Refuzul ei de a-și în care își pierde în inundație toate în pasaje superbe care ademenesc prin măiestria și vraja
publica traducerile este argumentat astfel: manuscrisele simte că îi este contestată pe care le implică, iar mecanismul prin care își cucerește
„Ei bine, sunt dedicată procesului și nu alteritatea și că rămâne doar o ființă receptorul se înnoadă de la frază la frază. Iată aici doar
produsului final“. Pe Aaliya o interesează oarecare. Retragerea ei din lume, ex- o mostră, suficientă pentru a declanșa adicția: „N-oi fi
mai mult experiența traducerii, felul în perimentată patologic printr-o formă crezând eu în existența lui Dumnezeu cu D mare, dar cred
care se raportează la textul cu care se află asumată de autism sau agorafobie, este în zei. La fel ca Ricardo Reis, cunoscut și ca Fernando
în comuniune simbolică, modul în care modalitatea prin care Aaliya iese din Pessoa, sunt panteistă. Mă închin […] la altarele scriito-
trăiește și simte atunci când traduce: „În banal și se alătură metaforic celor care rilor mei. Sunt în mare măsură, o persoană“. ■
aceste momente, nu mai sunt eu însămi,

20 Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015 Scrisul Românesc Teatru

Ion

Teatru PARHON De la o premieră puţin copleşit de ţinuta şi de aerele de vedetă ale lui Peter.
la alta Figura centrală a ciudatelor clipe de răgaz, din iureşul
Pe fundalul maratonului de festivaluri teatrale din „nopţii valpurgice“, oferit de toaletă, răgaz dominat însă
această vară, desfăşurate la Oradea, Timişoara, încă o dată, plecând şi el „în lume“. şi el de prezenţa alcoolului, este Dave, tânărul logodnic,
Buzău, Sfântu Gheorghe, Bucureşti ş.a. culmi- Dincolo de alternanţa clipelor de violenţă şi de tandre- ajuns însă într-o stare de beţie care nu-i mai permite
nând cu megafestivalul sibian, găzduit de Teatrul Naţional nici măcar acel echilibru fragil, darmite participarea la
„Radu Stanca“, au avut loc nu puţine premiere de cert ţe, ori de o delicată solidaritate a fraţilor în faţa lipsei de o conversaţie cât de cât coerentă. Îl va părăsi Linda pe
interes, circumscrise sfârşitului de stagiune 2014 – 2015, orizont, spectacolul se remarcă prin acel puternic contrast Dave pentru chipeşul şi insistentul Peter, mai ales după
dintre care unele, văzute şi de noi, vor face obiectul do- dintre sensiblitatea poetică, generoasa fibră emoţională ce dă cu ochii de neputinciosul logodnic, aflat în stare de
rinţei noastre de a vă ţine la curent cu mersul firesc al artei sau vulnerabilitatea „învinşilor“, pe de o parte, şi sangvi- „knokout“ în disputa cu sticlele de bere?
spectacolului de pe scenele ţării. În acest număr de revistă, nitatea incendiară, siguranţa de sine şi obsedanta hotărâre
trei însemnări succinte prilejuite de tot atâtea spectacole de a face o carieră de succes, de a intra în politică (fapt Secvență din spectacolul Femei/ Bărbați
oferite de teatre din Ploieşti, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti. pentru care urmează cursuri de oratorie), ce îl copleşesc
pe Jim, pe de altă parte. Două lumi diferite în dialog sau Dincolo de întrebări sau răspunsuri, de frenezia gălă-
Viaţa ca o amintire într-un nevăzut duel al unui timp el însuşi aflat la răscru- gioasă şi adeseori comică, generată de situaţii şi limbaj,
ce? O incursiune tulburătoare în spaţiul condiţiei umane de ecourile unei ingenuităţi pierdute şi, mai ales, de
În penultima seară a Festivalului „Toma Caragiu“ din propusă de dramaturgul american şi restituită în chip „baletul“ confuzional al tânărului Dave, în intimitatea
Ploieşti, teatrul-gazdă, purtând şi el numele eminentului convingător de regizoarea Sânziana Stoican cu sprijinul proprie toaletei de restaurant, unde se consumă întreg
actor care s-a aflat o vreme la conducerea acestei instituţii, scenografiei expresive semnate de Valentin Vârlan, cu dialogul dintre personajele piesei, răzbat şi referiri nu
ne-a invitat la un spectacol în premieră cu Menajeria de transparenţă sugestiv poetică şi detalii fidele amintirilor, tocmai vesele cu privire la condiţia şi la destinul lor într-o
sticlă, de dramaturgul american Tennessee Williams, la în ambianţa cărora am remarcat evoluţia riguros măsurată, lume poate prea puţin dispusă la înţelegere, toleranţă,
numai câteva zile după ce acelaşi context evenimenţial cu o bogată nuanţare a stărilor afective, din jocul Oxanei afecţiune, solidaritate. Atunci, cascadele de râs din sală
dăruise publicului o proaspătă şi minunată versiune după Moravec (Amanda), relaţia complexă dintre datele fizice se întrerup, fac locul unor tăceri poate meditative, apoi,
Un tramvai numit dorinţă, realizată de Andrei şi Andreea şi cele lăuntrice sau dintre frustrările şi năzuinţa învingerii la ieşirea din teatru, zăreşti mulţi tineri pe chipurile
Grosu la „UnTeatru“ din Bucureşti, condus de aceşti lor, tălmăcite de Florentina Năstase (Laura), tumultuoasa cărora se observă zâmbete de satisfacţie ivite fie din
foarte talentaţi şi energici regizori. Programare inspirată, ivire a „omului zilei“, a „drumului spre înalta societate“, lăuntrul calităţii artistice a spectacolului, fie din picături
căci între cele două piese există multe fire de legătură ce configurat de Cristian Popa (Jim) şi, poate ca o încununare de adevăr de viaţă capabile să convoace şi să activeze
a potenţialului actoricesc al trupei ploieştene, tensiunea memoria lor afectivă.
dramatică şi maturitatea jocului acestui încă tânăr actor,
Ionuţ Vişan (Tom), ce ne aminteşte de remarcabilele sale I-am urmărit şi aplaudat pentru talentul şi zelul in-
colaborări anterioare cu regizoarea Sânziana Stoican, mai terpretativ pe tinerii Reka Szasz (Linda), Olimpiu Blaj
întîi tot la Ploieşti, în Amărăştenii, apoi în spectacolul cu (Eddy), Mădălina Ciotea (Bernadette), Vlad Bârzanu
Trădarea, de la „UnTeatru“. (Kav), Ciprian Nicula (Dave), Ana Şuşca (Frances),
Simona Arsu (Carol), Andrei Brădean (Robbie), Tavi
Secvență din spectacolul Fazanul Tinerii despre tineri Costin (Peter), Andrei Cătălin (Billy), alături de mai
experimentata Iulia Antonie (Maureen) şi de Vasile
ţin de America anilor ’30, de sentimentul refuzului unei Pe scena Teatrului „Anton Pann“ din Râmnicu Vâlcea, Marinoiu (Roadie, tehnicianul). A fost o nouă întâlnire
adaptări la bulversantul marş social, de vulnerabilitatea o premieră găzduită cu acelaşi succes la sediu cât şi în benefică a tinerei şi valoroasei trupe vâlcene cu regizorul
unor înfrânţi ai soartei şi de paradoxala luminozitate ce turneul de la Teatrul „Nottara“, cu piesa Femei/Bărbaţi, Vlad Massaci (aici şi în calitate de traducător, împreună
se ghiceşte înlăuntrul fiinţei lor ultragiate. scrisă în 1978 de dramaturgul englez William Russell, cu Cristi Juncu), după succesul cu O poveste ciudată
text care a stat şi la baza unei ecranizări din anul 1990, cu un câine la miezul nopţii, întâlnire care a confirmat
Desfăşurată ca o amintire, populată când de nevoia cu titlul Dansând în beznă. Totul se petrece prin anii ’70, şi temeinicia virtuţilor scenografiei, dublată de sound,
refugiului în imaginaţie, unde este loc şi pentru licăriri într-un club din Liverpool, într-o ambianţă nonconfor- light&video, semnată de Andu Dumitrescu.
de lirism, când de dramatice neputinţe şi de suferinţă mistă, minată fie de protest şi debusolare, fie de extra-
morală, piesa reuşeşte să dea viaţă cenuşiului din exis- vaganţă şi derapaje în alcool şi drog, unde două grupuri Comedia bulevardieră la ea acasă
tenţa unei familii în care mama (Amanda), părăsită de de fete şi de băieţi şi-au propus o seară de năzdrăvănii,
soţul plecat „în lume“, îşi împarte grijile între fiul (Tom) ultima dinaintea căsătoriei dintre Dave şi Linda, aceştia Cu piesa Fazanul, de Georges Feydeau, tânărul regi-
acrit de serviciul insipid dintr-un depozit de mărfuri, aflându-se fiecare în mijlocul anturajului distinct, fără pu- zor Alexandru Mâzgăreanu, susţinut în chip binemeritat
pe care îl sfidează în fiecare noapte prin săli de cinema tinţa de a se întîlni unul cu altul. De fapt, lucrurile au loc de încrederea Teatrului „Nottara“ în destinul său artistic,
şi baruri, şi fiica infirmă (Laura), grăbită să-şi reverse doar la doi paşi distanţă, atât cât permit cele două toalete, ne invită la o savuroasă evocare a comediei bulevardiere.
disponibilitatea afectivă asupra animăluţelor ei de sticlă de fete şi băieţi, din incinta respectivului club de noapte. Configuraţia proaspătă a personajelor şi a loviturilor de
ce îi bucură privirea şi îi încălzesc sufletul. Un univers teatru din piesa celebrului dramaturg francez, un ma-
întreit al neîmplinirii marcat de certurile violente dintre Asistăm pe rând la acel amestec de exuberanţă, de estru al farsei, oferindu-ne prilejul de a saluta tinereţea
Amanda şi Tom, de neajutorarea tinerei Laura, amenin- sangvinitate potenţată de „energizante“ ori de atitudini acestei montări ce a beneficiat de o empatică şi modernă
ţată să rămână „fată bătrână“, şi de aventurile nocturne sau gesturi bizare, uşor minate de oboseală, timp în care conlucrare între regie, decor (Ştefan Caragiu), costume
ale fiului, care suportă cu greu „prizonieratul“. Asta frânturile de dialog ne fac martori la tot felul de lumini şi (Alexandra Mâzgăreanu) şi muzică (Alexandru Suciu).
până în ziua când, la insistenţa mamei, Tom va invita Personaje cu aparenţă respectabilă alături de un pretins
la masă un coleg, în speranţa că acesta va putea împlini Secvență din spectacolul Menajeria de sticlă seducător de inimi fierbinţi, întrupări ale unei feminităţi
nevoia Laurei de a cunoaşte satisfacţia căsătoriei. Faptul cu o senzualitate explozivă, pitoreşti clienţi ai hotelu-
pare să evolueze în direcţia dorită, mai ales că cei doi umbre din existenţele acestor personaje în bună parte em- lui, cu servitori loviţi de stranietate, dar şi un comisar
tineri descoperă că se cunosc încă din anii liceului, când blematice pentru lumea pe care o reprezintă. Întâmplarea amintindu-ne de celebrul Colombo, iată universul uman
între ei se înfiripase deja o scânteie de simpatie. Numai face ca Linda să-şi întâlnească aici un prieten din liceu, al spectacolului care va da naştere acelor scene savuros
că, tocmai atunci când Laura îşi învinge timiditatea Peter, acum solist rock, personaj emancipat şi pitoresc, amoroase ori unui şir de qui-pro-quo-uri transformând
bolnăvicioasă şi tinde să se lase cucerită de farmecul grăbit „să rupă gura târgului“ şi mai ales a foştilor lui co- viciul în licoare energizantă şi infidelitatea în sămânţă
şi de vitalitatea lui Jim, acesta le împărtăşeşte gazdelor legi. Faptul va stârni în chip contagios îngrijorarea fetelor, de scandal. Modernitatea dezvăluită prin decor şi vesti-
faptul că este logodit şi urmează să se căsătorească dar şi indignarea unuia dintre băieţi, liderul grupului, mai mentaţie, prin ecleraj şi sunet este asimilată şi prin jocul
peste numai câteva zile. Lovitura de teatru îi readuce pe direct, energic şi energizant al interpreţilor, nu numai bine
cei trei membri ai familiei în acelaşi punct al navigării orchestrat de regizor, dar şi gândit spre a şterge barierele
obositoare, fără ţel, în apa stătută a unui destin ostil, pe dintre rolurile „mari“ şi „mici“. De aici, bucuria de a
care Tom, însă, ca o ultimă formă de protest, îl va sfida
putea descoperi farmecul fiecărei partituri, în cadrul unui →

Cronică Scrisul Românesc Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015 21
literară

Într-o lume guvernată de boom-ul informațional Biblioteca Gabriela
și în căutare de experimente estetice, Octavian RUSU-PĂSĂRIN
Mihail Sachelarie scrie o carte despre lectura ca
„tehnică de alimentare spirituală“, Templul viselor (Ed. interiorității noastre
Tracus Arte, 2015). Sociologia lecturii, științele comu-
nicării și ale informației, perspectiva antropologică a care se păstrează și se recitesc formează cultura unui Sachelariu, ca un ultim argument pentru ideea de pericol
receptării cărții, biblioteca cenzurii și biblioteca virtuală om și deci cultura unei țări“. Iar în conferința Tehnica și în care se află cartea: în 2013 site-ul „ABEBOOKS“ a
sunt câteva teme abordate de autor, reputat bibliolog, educația culturii spiritului definește sugestiv procesul scos la vânzare, pentru suma de 20 000 de dolari, un
cu doctorat în sociologie și profesor de comunicare în de receptare a cărții: „Lectura ar putea fi un mijloc de exemplar foarte rar al romanului Fahrenheit 451. Special
mediul universitar. După o viață dedicată „triunghiului alimentare spirituală continuă, nu numai un instrument la acest exemplar este faptul că poate rezista la foc.. La
cunoașterii“ (carte-lectură-bibliotecă), autorul concepe de informație sau de contemplație estetică“. Tot prin data primei publicări, 1953, editura Ballntine Books a
un volum structurat ingenios cu ample fragmente-citat lectură, susține Eliade, ne putem racorda „la ritmurile tras 200 exemplare cu semnătura autorului, tipărite pe
ilustrative, lăsând libertatea cititorului de a reașeza după anotimpurilor“. De real interes este pedagogia lecturii și un material special impregnat cu azbest, care le făcea
propriul orizont de așteptare și interes de lectură substanța tehnica lecturii în viziunea lui Mircea Eliade: „Oamenii „rezistente la piloriză“... Elizabeth Perez a realizat însă
nucleelor astfel redate. care n-au descoperit voluptatea recitirii a cel puțin zece un exemplar special (foto) al acestui roman, care are
cărți mari și care nu au permanent o carte favorită pe într-un mic lăcaș situat pe coperta cărții, un băț de chibrit
Octavian Mihail Sachelarie are o experiență de care să o răsfoiască zilnic – iarăși nu pot spune că știu ce care poate folosi foarte bine la incendierea volumului.
30 de ani în „bibliotecărie“ (cum singur se definește), înseamnă propriu-zis arta lecturii.“ Concluzia lui Eliade
experiență validată la nivel național (a colaborat la crea- la finalul acestei serii de conferințe este de actualitate: Sunt imagini sugestive pentru a genera reflecții asupra
rea Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor lectura trebuie să fie creativă. La această concluzie am viitorului cărții ca destin.
Publice din România, este membru fondator al proiectului putea așeza ca un răspuns al timpului de
Legii bibliotecilor, este expert evaluator al Administrației azi sondajul sociologic realizat pe tema Triunghiului cunoașterii carte-lectură-bibliotecă îi co-
Fondului Cultural Național și membru prin deviza celebră preferințelor pentru lectură și am oferi respunde triada proces de creație-proces
a lui Seneca, „euthymia“ („bunăstarea sufletului“) și face imaginea descurajantă a unei generații de receptare-proces de tezaurizare.
o pledoarie persuasivă, alegând câteva coordonate eloc- care nu mai citește pentru a cunoaște, ci Octavian Sachelarie oferă și o altă
vente: receptarea cărții de către creatori (centrează atenția pentru a se delecta și nu cu creații literare, paradigmă a templului viselor, una
pe trei mari nume ale culturii universale), viitorul cărții și ci cu tabloidele cu informații de senzație. antropologică, făcând apel la opera lui
lectura-realitate și vis. Finalul volumului este previzibil, o Senzaționalul surclasează cultura, iar Vintilă Mihăilescu, cel ce este convins că
încheiere „rotundă“, o replică la „Declarația de dragoste“ aparențele devansează esențele. textualitatea virtuală trebuie să rămână o
(cuvântul introductiv al autorului) în maniera interviului improvizație orală, scrisul virtual este un
acordat cu întrebări pre-puse, la care invitatul adaugă Octavian Mihail Sachelarie știe să nou limbaj, fără prea mari responsabilități
autoreflecții și suplimentează cu întrebări neformulate scrie o carte care să reziste în memoria și capacități intelectuale. Rezultatul este
explicit, dar pe care le aștepta. Acest mod de a răspunde lectorului de azi. Nucleele narative, în- cel definit de Matei Vișniec: ne aflăm în
salvează interviul de la „șablonizare“ și platitudine și tâmplările din viața marilor scriitori susțin „epoca de logo-solitudine“, „logo-singu-
conferă un nou nivel de referință, al autoreflecției. argumentația acestei pledoarii pentru rătate“, pe care altădată universul cărților
„templul viselor“, biblioteca indiferent în nu a permis să se instaleze.
Dincolo de prezentarea științifică a impactului cărții ce formă, tradițională sau virtuală. Octavian Sachelarie continuă prezen-
asupra publicului și a rezultatelor sondajelor de audiență tarea paradigmelor definitorii pentru carte
despre plasarea lecturii între preferințele publicului, Al doilea reper cultural oferit de autor este Alberto
volumul rezistă estetic, din perspectivă culturală, prin Manguel, marele colecționar de cărți, care a transformat și aduce în pledoarie și un capitol susținut de sociologia lec-
capitolul dedicat celor trei mari scriitori (Mircea Eliade, casa sa din Franța într-o bibliotecă cu 30 000 de volume. turii, numele invocat fiind al sociologului polonez Zygmunt
Alberto Manguel și Ray Bradbury). Este cel ce a beneficiat de o „captivitate fericită“ încă de Bauman cu a sa carte Singurătatea cetățeanului global.
la 16 ani: lucrând la librăria Pygmalion din Buenos Aires
Universul cărții și scriitorul în mijlocul acestui uni- îl va întâlni pe Borges. Acesta, orb, îl va ruga să îi citească Cartea are un viitor cât timp va fi o „întreprindere
vers – iată o primă paradigmă de raportare a discursului cu voce tare la el acasă, ceea ce se va întâmpla în perioada culturală“ tipărită sau/și sub format digital, sau cum scria
argumentativ. Prima pledoarie se axează pe universul de 1964–1968. O experiență unică, la finalul căreia Alberto eseistul și jurnalistul Jean-Philippe de Tomac, „un fel de
creație al lui Mircea Eliade. Oct. Sachelarie amintește Manguel va rămâne atașat cărții până la identificarea cu roată a cunoașterii și a imaginarului pe care revoluțiile
că Mircea Eliade a avut „viciul“ lecturii, o aserțiune pe spațiul ocupat de „trupul cărții“, biblioteca. tehnologice anunțate sau așteptate cu teamă n-o vor opri“.
care o argumentează: în Memorii Eliade mărturisește că
ajunsese să citească o carte pe zi (era anul 1919), iar în Ceea ce caracterizează volumul lui Octavian Sache- Obișnuiți acum să citim nu în ordinea capitolelor, ci
momentul atacului cerebral citea cartea prietenului său larie este oportunitatea întâlnirii cu asemenea experiențe cu necesare întoarceri la paginile deja lecturate, intuim
Emil Cioran, Exerciții de fidelitate. Pasiunea pentru lec- existențiale și mai ales cu fragmente din operele celor un final al pledoariei, un corolar al ideilor arhitectonic
tură va fi o constantă a spiritului său avid de cunoaștere invocați despre tema în discuție: triunghiul polisemantic așezate pentru a clădi templul viselor, un poem plasat la
și va încerca să o transmită și ascultătorilor radioului carte – lectură –bibliotecă. Comentariile sunt sintetice, pagina 78 a volumului lui Octavian Sachelarie. Este un
românesc de la microfonul emisiunii „Universitatea Ra- doar lianturi între fragmentele citate. Cartea se poate citi poem ce merită reprodus: „Aceia care citesc, aceia care/
dio“ (o emisiune construită pe prezentarea unei serii de ca într-o proiecție cinematografică din secvențe așezate ne spun ceea ce citesc,/ Aceia care întorc cu zgomot/
conferințe susținute de marile personalități ale vremii în într-o logică a argumentației. paginile cărților lor,/ Aceia care au putere asupra/ cernelii
ideea nobilă de culturalizare a poporului prin emisiunile roșii și negre,/ și asupra imaginilor,/ Aceștia sunt cei ce ne
radiofonice). Mircea Eliade va susține în perioada ianua- Ray Bradbury este „un monstru sacru“ al SF-ului conduc,/ cei care ne ghidează și ne arată calea“ – Codex
rie 1932 – aprilie 1938 60 de conferințe radio (în Arhivele mondial. Este cel ce a scris celebra carte Fahrenheit 451. aztec din 1524, Arhivele Vaticanului.
Societății Române de Radiodifuziune s-au păstrat 49 de „(...) a fost numită așa pentru că reprezintă temperatura
manuscrise), adevărate pledoarii pentru lectură, pentru la care hârtia arde“ a declarat Bradbury. Un detaliu al Un semnal venit din istorie pentru o istorie debusolată
înființarea bibliotecilor atât în mediul rural, cât și în orașe. destinului acestei cărți va fi adus în prim plan de Oct. și în care nu va putea fi redresat sistemul axiologic decât
În conferința Despre cărți și biblioteci afirma: „Cărțile întorcându-ne la carte și la modelele care au puterea de
iradiere a culturii pentru a avea lumina viitorului. ■

→ util dialog între actori diferiţi prin vârstă şi temperament să pună în lumină şi textul, dintr-o perspectivă actuală,
şi individualitatea accentelor aplicate personajelor, şi
artistic, dar reuniţi prin tinereţea de spirit a unei montări disponibilităţile fiecărui interpret de a percepe şi restitui
ce, de la o scenă la alta, mai ales în cea de-a doua parte, farmecul acestei comedii marcată parcă de o frivolitate
capătă un ritm alert, înfăţişări surprinzătoare şi vitalitatea contagioasă. Înrudită pe alocuri cu tema „păcălitorului
proprie unei reconfortante ploi în miez de caniculă. păcălit“, lecţia pe care „fazanul“ o capătă de la partene-
rii lui de scenă ajunge repede la cei din sală, pe aripile
Chiar dacă uneori se mai simte şi cochetăria vreunui unui umor lipsit de tonuri moralizatoare sau de o falsă
interpret cu „succesul de public“ sau o uşoară senzaţie de pudibonderie, reiterând şi nevoia publicului de comedie
repetabilitate a unor atitudini şi gesturi din zona vecină cu şi viabilitatea înfăţişării acesteia în limitele bunului gust.
eroticul, spectacolul evită cu bună ştiinţă şi vulgaritatea Din rândul celor care ne-au prilejuit reîntâlnirea cu pican-
şi clişeele divertismentului facil, ce fac o bună „reţetă“ tele peripeţii ale „eroilor“ lui Feydeau ne-au încântat, în
astăzi, pe atâtea şi atâtea scene din Capitală şi din ţară. ordine, Gabriel Răuţă, Diana Roman, Crenguţa Hariton,
Poate că însuşi regizorul a meditat îndelung la reacţiile Ion Haiduc, Raluca Gheorghiu, Liviu Chiţu, Sorina Şte-
exagerat de severe ale unor critici faţă de unele soluţii fănescu, Ioana Calotă, Şerban Gomoi, Cătălin Babliuc
alese de domnia sa în montarea altor comedii, fără ca şi buclucaşul „comisar“ Mike Gheorghiu.■
prudenţa şi simţul măsurii să îi răpească însă gustul pentru
lectura curajoasă şi sprinţară, pentru năzuinţa de a încerca

22 Nr. 7 (143) ♦ iulie 2015 Scrisul Românesc Cronică
literară

Geo

CONSTANTINESCU orizonturi. Iar acelui adolescent luat de pe băncile școlii
contactul cu acești oameni îi trezesc reflecții cumplite și
Mărturii din lagărele amare: „Pentru a doua oară de la plecarea de acasă m-am
de muncă sovieticeomanul Oanei Manolescu (Ed. Privirea, 2009) Odiseea este cea a unui tânăr german din România, gândit la acești sovietici care nu puteau pierde războiul
dacă, pe lângă acel clei negru de-i ziceau ei pâine, puteau
R este constituit pe baza mărturiilor din lagarele elev în penultimul an al unui liceu din Buzău, care, îm- să și muncească atâta!“ Dar tânărului din lumea civilizată
de muncă sovietice ale lui Tibor Ostermann, preună cu sora sa, sunt îmbarcați într-un astfel de tren libertatea îi este mai scumpă decât supraviețuirea într-un
regim concentraționar. Nu mai suportă această umilință.
etnic german din România, deportat în URSS, imediat și aruncați în întinsurile necunoscute ale acelui imens Împreună cu sora lui și cu alți tineri își propun să evadeze.
Epoeea evadării este descrisă cu un condei sigur, ca într-un
după cel de-al Doilea Război Mondial, numai pentru vina lagăr al sclaviei moderne leniniste și mai apoi, cu și mai roman polițist, împletit cu observații picarești. Doar sora
lui reușește să ajungă acasă, mai mult moartă decât vie,
de a aparține acestei naționalități. mult aplomb, duse pe cele mai înalte culmi de urmașul dar cu bucuria revederii cu cei dragi, cu enorma satisfacție
a întâlnirii cu libertatea. Adolescentul este prins și închis
La 16 decembrie 1944, Comitetul de Stat pentru acestuia, Stalin, a căror creație statală hilară a fost supra- în lagărul de pedeapsă Strafflager. Adaugă acesta: „În
lagărul acesta paznicilor le era frică de noi. Măsurile de
Apărare sovietic a emis Ordinul 7161 prin care impunea numită de unii, în mod ideologic, dar atât de fals, „stat pază vorbeau de la sine. Epave și muribunzi, le provocam
teamă“. Minciunile oficiale făcuseră din acești cerberi
deportarea cetățenilor germani din țările din Estul Europei al muncitorilor și al țăranilor“. simpli iepurași. Cei ce evadau din lagărele sovietice erau

intrate în sfera de influență a URSS (bărbați între vârstele Familia tânărului venise din Ardealul bătrân ca admi- zugrăviți în fel și chip. Acceptarea
resemnată a sclaviei era ideea de bază
de 17 și 45 de ani și femei între 18 și 30 de ani). Guvernul nistrator al unor moșii din sudul mănos al României, se a susținerii acelui sistem, iar aspirația
spre libertate era calificată ca cea
condus atunci de generalul Rădescu se opune unor astfel simțea minunat printre adolescenții români mai mare culpă. De aceea torționarii
ce asigurau perpetuarea sistemului
de pretenții, pentru că o asemenea măsură nu era prevă- ca orice tânăr plin de speranțe, de iubire și de obedienței pavloviene priveau cu
spaimă aspirația spre libertate a celor
zută în Convenția de Admistițiu semnată de România cu proiecte de viitor. Dar criza lumii și-a pus plo- supuși în asemenea condiții.

Puterile Aliate (12–13 septembrie 1944), iar deportarea catul peste viețile lor croite atât de firesc pentru Aceasta este ideea pe care o suge-
rează fiecare gând al protagonistului
acestei etnii ar fi dus la depopularea unor părți din țară faptă, pentru civilizație și fericire. Fratele său, și fiecare pagină a scriitoarei Oana
Manolescu. Autoarea a respectat vor-
cu consecințe grele pentru familiile lor dar și pentru plecat la studii în Germania este concentrat bele și faptele eroului său, adevărul
istoric și mai ales adevărul de viață al
economia țării. Cele două note de protest trimise gene- în armata străină, pentru el, și ucis pe front. acestui tânăr care va deveni, mai apoi, în libertate, un bun
inginer, deci un constructor al vieții. Ca toți ceilalți care au
ralului Vinogradov rămân fără răspuns, România fiind Adolescentul narator, cu sora sa, sunt duși din sfidat moartea și au avut șansa de a supraviețui. Dorința
lui ca martor și a scriitoarei care a dat forma comunicării
considerată, de facto, în acele vremuri, ca țară ocupată. sânul familial ca scalvi pentru reconstrucția vorbelor sale cu ceilalți și cu viitorul a fost aceea de a le
atrage atenția mesagerilor morții și ai utopiilor fără de
Astfel, începând cu ianuarie 1945, 70 000 de etnici noului lagăr „al muncitorilor și țăranilor“, a viață că faptele omenești crescute în deplina libertate sunt
singurele durabile și deplin creatoare. ■
germani din România sunt îmbarcați în vagoane de vite cărui ideologie se va întinde, mai apoi, ca o

și transmutați pentru o periopada de cinci ani în lagărele pecingine, după acel război mondial, nu mai

de muncă staliniste din URSS, în minele de cărbuni, în puțin absurd, asupra tuturor țărilor din Est.

carierele de piatră, în colhozuri etc., în condiții de muncă Primul contact cu lumea lagărelor de mun-

infernale, de teribilă exterminare fizică și toate acestea că staliniste îl ia autorul acestor însemnări la

corelate pe un regim de acută subnutriție și lipsă de Krivoi Rog. Acolo trebuiau să încarce „pe lopată deodată

intimitate, de privare de elementară asintență medicală un pud (16 kg. n. n.) s-o ridicăm și s-o aruncăm în vago-

și permanentă supunere la toate umilințele ce derivă nul deschis. Cu ochii mari priveam la unul, Nichita, căci

din dezumanizarea programată și, mai ales, având în localnicii lucrau lângă noi“. Dar sclavii luați cu japca din

vedere că cei deportați au fost siliți să facă față cruzimii țările civilizate nu aveau voie să vorbească cu localnicii.

personalului lagărelor. Dintre aceștia, doar jumătate s-au Aceștia puteau lua cunoștință cu lumea liberă, cu alte

întors la casele lor, cealaltă jumătate pierzându-și viața sisteme de construirea socieții și a lumii. Iar sclavii „ce-

în aceste groaznice colonii „tocătoare de ființe umane“. lei mai înaintate orânduiri“ puteau să-și închipuie și alte

keanos M. Zaciu şi o recomandare pentru obţinerea două fenomene fascinante, precum scriitura romanului și
acestuia a unui post de lector în străinătate,
Revista Apostrof (nr. 5/2015) a ajuns documente interesante pentru istoria literară. a poeziei. Despre interferențele, corelațiile și, mai ales,
la numărul 300!, aşa cum menţionează Mircea Popa, în Dosar Lucian Blaga, pe
în editorialul său Marta Petreu. Dorim şi parcursul mai multor pagini prezintă Călă- intruziunile care au loc în plan literar din sfera politicului
noi publicaţiei clujene cât mai mulţi ani toriile lui Blaga povestite de el însuşi, după
de apariţie! „Este o victorie“, din 1990 să consemnările Elenei Daniello. Constantin scrie Magda Ursache: În scaunul literaturii, referindu-se la
apară fără întrerupere şi să se situeze între Cubleşan se referă la Jean Starobinski, unul
cele mai bune publicaţii din revuistica dintre cei mai importanţi teoreticieni literari, volumul Literatură și ideologie, de Adrian Dinu Rachieru.
românească după ’89 şi în condiţii finan- şi la volumul său de eseuri Gesturile funda-
ciare cât mai vitrege. Alături de editorialul mentale ale criticii. Poezia, proza, alături de Volumul Eminescu și scriitorii sătmăreni a atras atenția
Martei Petreu, citim: „După importantul articole de atitudine întregesc acest număr
premiu care i-a fost decernat la Târgul de aniversar al revistei „Apostrof“. criticului Al. Cistelecan, care semnează un articol intitulat
carte de la Leipzig, Mircea Cărtărescu a
fost desemnat câştigătorul Premiului de Revista Bucovina literară (nr. 3–4/2015) ne propune o gamă Eminescologia de Sătmar, amintind, așa cum fac și autorii
Stat al Austriei pentru literatură europeană vastă de articole, cronici, eseuri, poeme. Menționăm, printre
pe 2015“. Reţin atenţia însemnări memori- acestea, poemul care deschide revista, Singurătate în doi, de din volum, de numeroasele referințe pe care poetul le-a
alistice precum Cel care pune Carmen Firan. Despre poetul Florin Dochia și volumul său,
în scenă de Emil Hurezeanu Orb pe mare, scrie Theodor Codreanu. Opera lui Ion Agârbi- făcut cu privire la Satu Mare, de amicițiile scriitoricești
sau evocarea Nevoia de ra- ceanu este reevaluată și reactualizată de Constantin Cubleșan,
ţionalitate prin care Iulian în articolul Ion Agârbiceanu – Opere fundamentale, în care și de unii eminescologi care s-au format pornind de la
Boldea îl omagiază pe Virgil
Nemoianu la 75 de ani, prilej criticul prezintă și inițiativa alcătuirii acestor prime aceste amănunte.
pentru a sublinia „prezenţa două volume. Cristina Gelep comentează volumul
fastă a criticului şi teoreticia- Ioanei Repciuc, Poetica descântecului românesc, În revista Poesis (nr. 1–2–3/2015) regăsim o serie de
nului literaturii pe scena cul- analizând ramificațiile acestuia, intruziunile în
turală românească şi interna- sfera literară, antropologică etc. Ioan Holban poeme semnate de Adam Puslojić, Miruna Mureșanu, Valentin
ţională“. La rubrica „Arhiva“, scrie despre Apărarea poeziei, prezentând
Ilie Rad aduce lămuriri legate desuetudinea de care are parte fenomenul, Iacob, Gabriel Chifu, Geoff Cochrane etc. George Vulturescu
de publicarea unor scrisori adresate acad. demonetizarea lui și, în același timp, aducând
Zoe Dumitrescu-Buşulenga de către Mir- în prim-plan poemele lui Ioanid Romanescu. este autorul articolului Pe urmele lui Al. Grama: o pagină „an-
cea Zaciu, Petru Comarnescu, Dorli Blaga Poemele din acest număr sunt semnate, printre
şi o scrisoare a distinsei profesoare către alții, de Paul Vinicius, Liviu Ofileanu, Cătălin tieminesciană“, uitată, a lui Vasile Lucaciu, iar Ionel Nicula
Andrei, Ștefan Ivas, Jean Bleakney etc. Un
articol extrem de interesant este cel al lui Matei Vișniec realizează o cronică la volumul de eseuri Micelii solare, de
– Romanul și poezia: oglindă și ascunzătoare, în care cu-
noscutul scriitor abordează, realizând o incursiune în unele Simona-Grazia Dima. Gheorghe Mocuța recenzează volumul
dintre capodoperele universale, semiotica și dialectica a
Morfologia nopții de Ana Pop Sîrbu, iar Gheorghe Glodeanu

semnează eseul Memoriile unei dive, prezentându-ne persona-

litatea actriței Leny Caler, figură proeminentă a intelectualității

interbelice, ale cărei memorii configurează aspectul vieții cul-

turale din „Micul Paris“, desprinzându-se,

în cadrul acesteia, portrete ale unor celebri

scriitori pe care actrița i-a cunoscut și cu

care a avut relații de prietenie, precum

Camil Petrescu sau Mihail Sebastian. Alex­

andru Pintescu semnează articolul Lucian

Blaga în orizont răsăritean, referindu-se la

eseurile lui Mircea Muthu pe această temă,

dintre care se remarcă Oglinzi paralele.

Cecilia Palicsek recenzează romanul scrii-

toarei norvegiene Hanné Ørstavik, Iubire,

în articolul Despre fascinația literaturii sub

constelația „tu“-ului. ■ Red.