Binder1hgkjgh

Cronică literară Scrisul Românesc Nr. 8 (144) ♦ august 2015 19
Eseu
Rodica
GRIGORE

Ceremonie şi discreţie

În 1952, Yasunari Kawabata publică, în acelaşi iniţială este, în plus, plină de o marcată ironie, deoarece novată fusese şi dragostea lui pentru femeia mai în vârstă.
volum, două romane, Vuietul muntelui şi O mie de Chikako i-o prezintă lui Mitani pe frumoasa domnişoară Pe de altă parte, vasele sunt confecţionate din materiale
cocori, acesta din urmă fiind premiat, în acelaşi an, Inamura, numai că, tot în casa ei, tânărul o întâlneşte pe reci şi dure, spre deosebire de aprigele şi mistuitoarele
de Academia Japoneză. Unii critici au considerat că abia doamna Ota, cea din urmă amantă a tatălui său, iar între pasiuni ale celor care le posedă, deşi chiar urma buzelor
acum scriitorul ajunge la deplina maturitate artistică, cei doi se va naşte, foarte repede, o legătură erotică. De doamnei Ota este imprimată pe marginea ceştii, trecu-
Yamamoto Kenkichi afirmând chiar că am avea de-a fapt, tânăra Inamura aproape că nici nu există ca per- tul invadând, încă o dată, prezentul. Portretele duble şi
face, aici, „nu doar cu o capodoperă kawabatiană, ci cu sonaj epic propriu-zis al cărţii, ci devine doar un soi de simetrice tată-fiu, mamă-fiică, intersectarea raporturilor
apogeul întregii literaturi japoneze postbelice“. În fapt, semnal ce declanşează în mintea protagonistului o serie între personaje reuşesc să înglobeze miezul epic într-o
scriitorul lucra de mai multă vreme la definitivarea struc- de reflecţii legate de puritate şi prospeţimea virginală, ţesătură de relaţii dense şi destul de greu de perceput la
turii cărţii de faţă, încă din anul 1949 apărând, în revistele imagine ce depăşeşte limitele oricărei materialităţi. Ea o lectură grăbită. Finalul cărţii este caracteristic pentru
literare, fragmente din O mie de cocori, una dintre cele pare a reprezenta chiar imaginea frumuseţii tradiţionale Kawabata, autorul accentuând din nou un motiv pe care
mai închegate creaţii ale celui dintâi laureat al Premiului japoneze, în contrast marcat cu decăderea la care a ajuns l-a inclus mereu în cărţile sale: „Dar moartea este atât
Nobel pentru Literatură din Japonia, cartea fiind legată viaţa întregii societăţi, până şi ceremonia ceaiului. Astfel de aproape de noi! Să te cutremuri, nu alta!“ spune la
de ceremonia ceaiului, („cha no yu“), tot ceea ce ţine de că romanul aminteşte, în mod straniu aproape, de un epi- un moment dat fiica doamnei Ota, lăsând textul deschis
aceasta fiind concretizat în simboluri şi într-un sistem sod celebru în Japonia, datând din anul 1008, când este şi liber tuturor interpretărilor, Kawabata nefăcând, aici,
de semnificaţii ce se cer, ca întotdeauna altceva, decât să utilizeze strategia pe care o impusese
în cazul lui Kawabata, descifrate cu grijă. scris jurnalul curtezanei şi poetei Izumi el însuşi încă din romanul său anterior, Ţara zăpezilor.
Uneori, critica mai puţin obişnuită cu Shikibu, unde se consemnează una dintre
modul de a scrie al autorului s-a întrebat cele mai tulburătoare poveşti de dragoste Aproape la orice nivel, în opera scriitorului nipon se
chiar dacă nu cumva toate obiectele aflate scrise vreodată in Arhipelag, tragica pasiu- resimte influenţa permanentă şi profundă a unor experi-
în relaţie cu ceremonia aceasta, descri- ne a acesteia pentru prinţul Tametaka, iar, enţe proprii literaturii din arhipelag, mai cu seamă teatrul
se cu minuţiozitate, nu reprezintă doar după moartea lui, pentru fratele mai mic No. No este o denumire încetăţenită abia în secolul al
un fundal pentru relatarea unei poveşti al acestuia, Atsumiki, sentiment pentru XV-lea pentru un gen de spectacol poetic-muzical-co-
destul de obişnuite. Dar scriitorul însuşi care a înfruntat protestul şi dispreţul în- regrafic ivit în Japonia în decursul secolului al XIV-lea.
a afirmat că aceia care au interpretat O tregii Curţi. Asemănător, dragostea dintre În principiu, spectacolul era susţinut de un singur actor
mie de cocori drept o operă ce elogiază Mitani şi doamna Ota se află parcă sub principal, shite („cel care face“) şi de unul secundar, waki
frumuseţea ceremoniei ceaiului au înţeles imperiul unei forţe de nestăpânit, a desti- („cel de alături“). Acestora li se pot adăuga, uneori, câţiva
greşit mesajul romanului, el dorind, în nului, care domină mereu legăturile dintre „însoţitori“, (tsure, tomo), precum şi – obligatoriu – un
realitate, să arate cum această ceremonie personajele cărţii. Totuşi, femeia nu este permanent acompaniament muzical. Acest tipar este
a degenerat, în perioada contemporană lipsită de remuşcări, doar astfel putând fi perfect aplicabil şi în cazul operei lui Kawabata, căci
lui, în mercantilism, dacă nu cumva chiar explicată sinuciderea la care recurge, ca personajele masculine, în principiu, servesc pentru a evi-
în vulgaritate, cartea în sine fiind „o operă de negaţie, o unică soluţie, la un moment dat. Trecutul denţia chipurile feminine din romanele sale. Se întâmplă
expresie a îndoielii, un avertisment împotriva vulgarităţii invadează prezentul, precum şi viaţa interioară a tuturor aşa pentru că personajele masculine nu sunt niciodată
în care a căzut ceremonia ceaiului“. personajelor, planurile temporale se amestecă adesea proiecţii ale gândurilor şi sentimentelor autorului, aşa
până la confuzie în trama acestei atât de ciudate poveşti cum se întâmpla, de exemplu, în celebrele romane nipone
Subiectul, în sine, este destul de simplu. În drum de(spre) dragoste si moarte. ale eului din perioada Heian, ci reprezintă mai degrabă,
spre o astfel de ceremonie, organizată de Chikako, fosta După moartea doamnei Ota, fiica acesteia îi dăruieşte de fiecare dată şi în fiecare caz în parte, un soi de waki
iubită a tatălui său acum mort, personajul principal al lui Mitani, în amintirea mamei sale, un foarte scump care îl provoacă pe shite să apară în faţa noastră. Astfel,
romanului, Mitani Kikuji, îşi aduce aminte că a văzut-o vas de ceramică de Shino şi o ceaşcă de ceai care să o în O mie de cocori, Mitani are drept funcţie principală
pe aceasta, cu ani în urmă, pe când el nu era decât un reprezinte pe ea. Folosirea acestor obiecte este esenţială, s-o evidenţieze pe femeia din viaţa sa, fie că acesta este
copil, tăindu-şi firele de păr de pe nişte pete care îi aco- punându-l pe tânăr în legătură cu trecutul tatălui său, doamna Ota, fiica ei sau altcineva. Actorul din teatrul
pereau zona sânului stâng. Imaginea aceasta grotescă îi dar sugerând, de asemenea, pragul cel mai de jos atins No este, prin excelenţă, un om devenit semn, şi exact
rămâne adânc întipărită în memorie, contrastând clar cu de ceremonia ceaiului: astfel, vasul cel scump se trans- pe această linie sunt construite şi personajele din cartea
frumuseţea domnişoarei Inamura Yukiko, pe care tânărul formă într-o vază de flori, iar ceaşca intră în serviciul aceasta, mai ales Mitani, cu inconsistenţa lui specifică. În
o întâlneşte pentru prima dată la reuniunea consacrată zilnic, nemaifiind destinată exclusiv ceaiului. Hisaaki plus, la fel cum într-o piesă No, prin dialog se reconstitu-
ceaiului. Tânăra poartă acum o haină cu „sembazuru“, o Yamanouchi vede în imaginea acestui vas posibilitatea ie, din crâmpeie de amintiri, evocări sau aluzii, legenda
basma având brodat un motiv ornamental care reprezintă oferită tânărului de a-şi dubla dragostea pentru doamna locului, în acest text kawabatian, povestea de dragoste
o mie de cocori, inspirat dintr-un joc de copii ce constă Ota cu aceea pentru fiica acesteia, la fel cum doamna se încheagă prin acelaşi gen de frânturi de conversaţie şi
în confecţionarea de păsări din hârtie. De acum încolo, Ota şi-a dublat dragostea pentru tată cu aceea pentru de gânduri niciodată rostite până la capăt. ■
cele două imagini vor acompania în surdină întregul fiu. Antitezele se contopesc din nou: vasele de ceramică
roman, una rău prevestitoare, cealaltă frumoasă şi ino- întrebuinţate, odinioară, de doamna Ota şi de tatăl lui îi Yasunari Kawabata, O mie de cocori. Traducere
centă, ambele căpătând forţa unor leit-motive. Situaţia aduc fiului în faţă legătura lor vinovată, la fel cum tot vi- de George Sipos, Bucuresti, Editura Humanitas, 2015.

→ Precum Newton văzuse mecanica ca un joc al elementelor în atâtea cazuri, o răsplată a umilințelor? Fusese oare găsit cu siguranță perechea în John, care cu streche genială
recunoașterea publică adevărata cură? Sau fusese pauza și zâmbet ușchit ar fi dat culoare existenței lor bucolice.
celeste unde o forță nevăzută – gravitația – hotăra totul, de două decenii doar condiția necesară pentru ca mintea Tovarăș de drum cu ei trei și cu atâția alți anonimi „Frumoși
Nash a văzut economia ca un joc previzibil al punctelor lui să înflorească în toată splendoarea și fragilitatea ei? nebuni ai marilor orașe“, John Nash va rămâne, peste ani,
de echilibru. Crizele economice puteau fi, deci, calculate Câmp liber interpretărilor ... dar oricum, miracolul a idolul tuturor pescuitorilor de vise, al iubitorilor de umbre
și prevăzute doar prin studiu matematic. rămas, de parcă planetele toate se aliniaseră, într-un șir și al încrezătorilor în minuni. Dar până atunci, transpus
magic, pentru a-i da, în sfârșit, dreptate. în înger de un accident absurd, a plecat cu Alicia printre
Alături de revenirea sa medicală fenomenală, noua
recunoaștere științifică i-a oferit un profil planetar greu de ... Până în seara zilei de 23 umbrele autostrăzii să se odihneas-
anticipat cu câțiva ani înainte, și „Nash Equilibrium“ a fost mai 2015, când planetele s-au că puțin lângă ceilalți eroi, în raiul
numit ADN-ul științelor economice. Au urmat Nobelul dispersat în vânturi umede, care, vorba lui Fănuș, e singurul loc
pe economie în 1994, un best-seller apologetic în 1999 aruncând brusc cortina peste unde merită să mergi. Pentru că aco-
(O minte sclipitoare – de Sylvia Nasar) și un film multi- o viață parcă ieșită din cărți. lo și umbra îngerilor are umbră ...
premiat la Oscar (A Beautiful Mind de Ron Howard, cu Dacă Fănuș Neagu l-ar fi cu-
Russel Crowe în rolul principal). Și, pe lângă alte distincții, noscut, l-ar fi iubit atât de mult P.S. În casa din pădure a mai
poate cea mai mare a fost recăsătoria cu Alicia, în 2001. încât ar mai fi adăugat un erou rămas să trăiască singur, îngrijit de
„Frumoșilor nebuni ai marilor Universitate, Charles Martin Nash,
Lunga și dureroasa renaștere a unui schizofrenic orașe“. Zăvoranu, Valdara și fiul lui John și al Aliciei. Este schi-
genial, portretul de învingător al bolilor mentale și al Ramintki, cavaleri ai libertății zofrenic. Și doctor în matematici. ■
umilințelor sociale a capturat imaginarul public din și ai neconformismului, și-ar fi
întreaga lume. Fusese oare boala, ca și la Eminescu, o
pedeapsă a perfecțiunii? Fusese oare revenirea, ca și

20 Nr. 8 (144) ♦ august 2015 Scrisul Românesc Eseu

Oana

BĂLUICĂ Fluviul și corpul

Odată cu publicarea primului său roman, O O biografie noir
educație libertină (Ed. Vellant, 2011) Jean-
Baptiste Del Amo ne propune o nouă „dezordi- o sută de ori mai bine decât la grajdul de porci“. rece al contelui, Gaspard nu va suporta supliciul.
ne amoroasă“, încadrată între parametrii unei senzualități Singura mostră de umanitate îi este oferită de Lucas; Fluviul și corpul ajung să îl învingă. Malul drept va
extreme, rafinate și ai mizeriei și culpabilității resimțite
de trup, care, asemenea fluviului, pare a fi într-o conti- acesta îi găsește de lucru, îl primește la el, însă tânărul marca perioada solitudinii și a rătăcirii, a suferinței tru-
nuă transformare. Impuritatea și preaplinul se răsfrâng simte că prietenia nu este tocmai o pului, dar și a mustrărilor de conștiință,
ambivalent: de la fluviu către corp și invers. Un roman manieră de a-și împlini scopurile, de a acceselor de culpabilitate: „Căci
noir, decadent, puternic estetizant și cu reminiscențe a parveni: „Lucas îi anula capacitatea Étienne, nemulțumindu-se doar să îl
balzaciene, pe care Bernard Pivot îl considera, pe bună de gândire, aptitudinea de a dori, tot golească de rațiune, îi încredințase acest
dreptate, o „mostră olfactivă“, Une education libertine a ceea ce era omenesc în el. Gaspard rol de divertisment carnal, eclipsându-i,
fost distins în 2009 cu premiul Goncourt pentru roman de simți cum se încarcă de o ură feroce astfel, personalitatea. Înseamnă că nu
debut, în descendența unei tradiții literare fermecătoare împotriva lui Lucas, de sentimentul am personalitate, se gândea Gaspard.
– Süskind, Proust, Flaubert, Zola, Balzac, Choderlos de că fusese păcălit“. Îl va părăsi pe Sunt un plic, un pachet de carne și oase
Laclos, Gabrielle Wittkop – care ne-a obișnuit deja cu acesta și va pătrunde în atelierul lui fără niciun alt conținut decât o adună-
decadența, voluptatea, grotescul și senzualitatea. Justin Billod, peruchier, iar Malul tură de organe al cărei sens este să mă
stâng al Senei îi va înfățișa o altă țină în viață. Oare sunt viu? se întreba
În Parisul secolului al XVIII-lea, Gaspard, fiul lume: a extravaganțelor, a mirosu- apoi“. Va începe, sub aceste auspicii,
unui porcar din Bretania speră să scape de mizeria și rilor proaspete, dar și a aparențelor, transfigurarea, tânărul devenind una
bestialitatea copilăriei, de „zgomotul învățând, în scurt timp, apanajele dintre cele „patruzeci de mii de curve
porcilor înghesuiți în grajdul de lângă fiecărei înșelătorii, căsnicii și eco- care domneau la Paris“. Depravarea și
casă, guițatul purcelușilor lipiți între promiscuitatea sunt uneltele prin care
scroafe, îngrămădirea de carne mur- urile fiecărui mic
dară de lături și excremente“. Va des- scandal, toate conjugate cu imaginea va reuși arivistul. Sunt, de asemenea, și cele care vor
coperi însă că orașul nu diferă cu mult vitrinei, cu privirea deformată. Îl va duce la răzbunarea cărnii. Rănile pe care și le va autoin-
de Quimperul îmbâcsit, că mirosurile întâlni, astfel, pe contele Étienne de V., duce și în care va găsi o plăcere bolnăvicioasă conferă
și imaginile stridente îl vor persecuta de a cărui fascinație îi va fi imposibil o atmosferă de circularitate, susținută și de structura
și pe malurile Senei, grotescul și mon- să scape, în ciuda prezentării pe care capitolelor – Fluviul, Malul stâng, Malul drept, Fluviul.
struosul fiind elemente inerente acestui i-o pune la dispoziție Justin Billod: Simetria construcției romanești este și simetria vieții trăite
decor care face din experiența comună „E o persoană lipsită de virtuți și de în mizerie, a grotescului căruia Gaspard nu i se poate sus-
o miasmă colectivă. Prima parte a ro- conștiință. Un libertin, un ateu. Își bate trage. Explicația pe care Étienne o dăduse în timpul unei
manului, Fluviul, reprezintă un portret joc de orice, nu are nimic de-a face cu vizite la o morgă – „Sufletul... ia caută-l, ce vezi? Nimic.
sumbru al Parisului, „buricul jegos și convențiile, râde de morală (...). Dorește Aici nu găsești suflete, găsești corpuri. Corpuri realizate,
împuțit al Franței“, unde bolile pân- ambele sexe. E un epicurian depravat, desăvârșite, înflorite în toată putreziciunea lor“ – ne este
desc la fiecare colț, iar fluviul nu este un nenorocit obscen“. revelată acum mai mult ca oricând în cuprinsul romanului:
decât o prelungire a sinelui: prietenos Există simetrie și în putreziciune, în bestialitate și pofte,
cu burghezia, cu nobilimea sau crud Gaspard și Étienne devin iubiți, o la fel cum „există lucruri divine, ascunse și admirabile
și criminal cu pleava societății. Imaginile îmbătătoare repercusiune firească a înclinațiilor la monștri“ (Ambroise Paré).
despre Orașul Luminilor nu își găsesc locul decât în pe care Gaspard le manifesta încă din
imaginația lui Gaspard, în dorința lui de a evada, de a timpul prieteniei cu Lucas. Contele O educație libertină este, cu siguranță, o lectură fas-
ajunge la Versailles, de a lăsa în urmă amintirea mamei însă nu va descoperi în tânăr aceeași cinantă, copleșitoare, însă nicidecum facilă (cel puțin, nu
brutalizate și bătăile repetate aplicate de un tată despotic. artificialitate și același mod libertin de a privi lucrurile pentru cei sensibili): frazele proustiene sau cu rezonanță à
Deși realizează evanescența unor asemenea proiecții, și îl consideră mai degrabă plicticos, burghez în purtări la Huysmans, descrierile de esență naturalistă, precum și un
spunându-și singur, după câteva preumblări pe străzi, și gândire, naiv, stângaci și lipsit de inteligență. Pentru inventar destul de cuprinzător al unor categorii estetice lipsi-
„Aici pute mai rău ca o adunătură de sute de porci“, Gaspard, Étienne nu avea decât dispreț. Relația cu aces- te de orice frumusețe conferă lecturii un aer straniu, bazat pe
Gaspard nu cedează, autoiluzionându-se: „Totuși, e de ta îl va ajuta pe fiul de porcar să parvină social, însă doar un fond imemorial de iraționalitate și dezgust, asemănător cu
după ce va mai cunoaște alte spectre ale decadenței: senzația provocată de lectura celebrelor „canards“, ale căror
va deveni târfă, apoi întreținut, iar drumul spre bogăție pagini înfățișau o întreagă panoramă a violenței – crime, boli,
va fi pavat cu o conștiință tragică a corpului terfelit, epidemii, violuri. Lectura a fost, într-adevăr, monstruoasă.
pângărit și vândut. Lipsindu-i pragmatismul și sângele Dar există „lucruri divine și admirabile“ în monstruos. ■

Calendar august

1 aug. 1949 – s-a născut Dan Lupescu, în com. Săr- Prisaca, jud. Olt, m. 13 apr. 1987; 19 aug. 1982 – a murit Ion Schinteie, n. 27 dec. 1911,
bătoarea, jud. Dolj; 12 aug. 1902 – s-a născut Savin Constant, în Craiova, în com. Peştişani, jud. Gorj;

3 aug. 1943 – s-a născut Nicolae Petre-Vrânceanu, m. 25 oct. 1928; 20 aug. 1964 – s-a născut Radu G. Sorescu, în Craiova;
în oraşul Slobozia, jud. Ialomiţa; 12 aug. 1913 – a murit Nicolae Ch. Quintescu, n. la 21 aug. 1992 – a murit Constantin D. Papastate, n.
26 febr. 1907, în Piteşti;
4 aug. 1923 – s-a născut Alexandru Olaru, în Craiova, 21 febr. 1841, în Craiova; 21 aug. 1990 – a murit Al. Cerna Rădulescu, n. 10
m. 3 mart., 2003; 14 aug. 1905 – s-a născut Barbu Theodorescu, în ian, 1930, în com. Stăneşti, jud. Vâlcea;
22 aug. 1993 – a murit Lucian Zatti, n. 6 febr. 1927,
5 aug. 1961 – s-a născut Ion Munteanu, în com. Craiova, m. 18 ian. 1979; în com. Brezoi, jud. Vâlcea.
Goieşti, jud. Dolj; 15 aug. 1869 – s-a născut N. Burlănescu-Alin, în 24 aug. 1828 – s-a născut Gheorghe Chiţu, în com.
Oboga, jud. Olt, m. 28 oct. 1897;
6 aug. 1938 – s-a născut Ştefan Cucu, în com. Tis- Târgu-Jiu, m. 20 sept. 1912; 25 aug. 1927 – s-a născut Marin Niţescu, în com.
mana, jud. Gorj; 15 aug. 1927 – s-a născut Ion Dianu, în com. Poiana Perieţi, jud. Olt, m. 24 apr. 1989;
27 aug. 1942 – s-a născut Ovidiu Ghidirmic, în satul
6 aug. 1953 – s-a născut Constantin Pădureanu, în Mare, jud. Dolj; Greceşti, com. Valea Stanciului, jud. Dolj;
com. Podari, jud. Dolj; 15 aug. 1956 – a murit Victor Papilian, n. 17 iun. 28 aug. 1944 – s-a născut Marin Mincu, în Slatina,
jud. Olt, m. 4 dec. 2009;
7 aug. 1907 – s-a născut Ion Zamfirescu, în Craiova, 1888, în Galați; 30 aug. 1936 – s-a născut Dumitru Matală, în Drobeta
m. 31 dec. 2001; 16 aug. 1920 – s-a născut Virgil Ierunca, în com. Turnu-Severin;
31 aug. 1880 – s-a născut Ştefan Braborescu, în
8 aug. 1912 – s-a născut Liviu Bratoloveanu, în Lădeşti, jud. Vâlcea, m. 28 sept. 2006; Caracal, m. 4 ian. 1971.
Drobeta Turnu-Severin, m. iul. 1983; 16 aug. 1903 – s-a născut Pan M. Vizirescu, în satul

9 aug. 1934 – s-a născut Romulus Cojocaru, în com. Braneţ, jud. Olt, m. 27 ian. 2000;
Punghina, jud. Mehedinţi, m. 31 mart. 2007; 17 aug. 1958 – s-a născut Horia Dulvac, în com.

9 aug. 1937 – s-a născut Florin Mihăilescu, în Slatina, Gighera, jud. Dolj;
jud. Olt; 19 aug. 1935 – s-a născut Dumitru Radu Popescu, în

9 aug. 1947 – s-a născut Marcel Runcanu, în com. satul Păuşa, jud. Bihor;

Cronică Scrisul Românesc Nr. 8 (144) ♦ august 2015 21
literară

În recenții ani ai României democrate, cercetarea Viață Alexandru
și literatura încep să șarjeze mai puternic în istoria pe muchia spadei OPRESCU
destul de tulbure a acestei țări și să reconfirme file de
istorie zguduitoare, iar pe altele să le rescrie cu tot adevă- acceptat funcţia de vicepreşedinte al Prezidiului RPR“, La fel de tenace, tânărul Răsvan termină Facultatea și
rul. Este o priveliște sumbră, o istorie ce are un crescendo și Păstorel Teodoreanu, fratele romancierului Ionel intră în Barou, care îi deschide poarta spre noi încercări
al sinistrului în linie dreaptă. Cu toate acestea, nostalgii Teodoreanu, care, la remarca lui Sadoveanu că e „bun ale vieții de tânăr avocat într-un stat în care legea era
pentru dictatura comunistă încă există, trăiesc și pulsea- băiet Păstorel ista, dar păcat că-şi bè talentul“, poetul îi respectată doar când îi era favorabilă partidului. La fel, cu
ză printre oameni, influențați mai ales de nedreptățile dă replica: „Spune-i lui Sadoveanu că-i mai bine să-mi detalii pe care mulți le-am fi uitat demult, autorul descrie
următoarelor guverne democrate de la care așteptările beau talentul decât să-mi mănânc reputaţia.“. scene din tribunal, depoziții, cazuri și colegi.
erau altele. Totul se reduce la micro-realități personale.
Autorul redă o anecdotă spusă tocmai din gura primu- Prin ambele iubiri intense pe care le-a avut, Răsvan
Cei cuprinși de cancerul roșu în toți acei ani fie nu mai lui ministru Petru Groza, ce dă, din nou, măsura oameni- Dobrescu nu descrie numai viața sa, ci descrie o Româ-
sunt, fie, cei care mai au puterea, încearcă să combată cum lor și regimului: în urma unui pariu la tenis între Groza nie care a existat cândva, un sistem de care nu numai el
pot acest flagel insultător prin interviuri, cărți, ONG-uri și unul dintre frații Bădin, unde miza era lemne de foc, s-a lovit și pe care l-a îndurat, ci milioane de oameni.
și organizații de tot felul. Și nu prin analize socio-poli- primul ministru pierde și rămâne să achite datoria. „Nu Răspunsurile activiștilor, vizitele securiștilor, dialogurile
tice complexe, ci cu propriile amintiri pline de greutăți mi-ați adus lemnele?“ întreabă Bădin a doua zi. „Ba da“, spumoase, toate acum interesante, denunță o stare de fapt
și nedreptăți la care au fost supuși numai pentru că nu răspunde Groza și scoate din buzunar o cutie cu chibrituri. anormală pentru o societate sănătoasă nu numai din punct
conveneau regimului. Și asta este tot o micro-realitate, dar de vedere juridic, ci mai ales uman.
una ce dă măsura guvernării comuniste, o ruso-crație trans- Răsvan Dobrescu nu face rabat de la cuvinte dure, dar
formată mai apoi într-o culto-crație, ambele la fel de rele. nici de la aprecierea oamenilor importanți din viața sa, care O bună parte din cel de-al treilea volum este dedicată
i-au dat speranța că nu este singur în lupta pentru păstrarea „epocii de aur“ și evenimentelor din ’89. Relatările per-
Din aceste memorii, scrise nu numai pentru cititor, ci demnității și denunțarea abuzurilor. Această rezistență are sonale aduc cititorul în mijlocul Bucureștiului din acea
și pentru miile de memorii care nu au apucat să fie scrise s-o ducă până la căderea regimului, o rezistență care i-a perioadă nefastă, cu cozi, lipsuri și haz de necaz care se
niciodată, cei care țin la istoria reală a României și care creat neplăceri și dușmani, dar care a stârnit și admirație transformă ușor în disperare. Tabloul creat pe aceeași
vor să înțeleagă și parcursul ei democrat de mai apoi pot și, cel mai important, nu a lăsat spiritul să fie înfrânt. bază a unei memorii foarte bune este dezolant, căci numai
vedea fețele hidoase ale unei perioade aproape incredibile. gândul la „circurile foamei“ este unul sinistru, iar asta
Viața tânărului Răsvan în dictatură începe rău: cu o nici nu a apucat să se întâmple.
„Scrisul Românesc“ se alătură și ea, din nou, printr-un mare parte a averii însemna-
efort editorial de apreciat, te a familiei naționalizată, O parte interesantă a acestui tablou este analiza auto-
cu patru volume de memorii declarat ca „necorespun- rului, din punct de vedere juridic, asupra procesului soților
ale avocatului bucureștean zător politic“ din cauză că Ceaușescu. Esența acesteia stă în următoarele paragrafe:
Răsvan Dobrescu, cuprin- tatăl său făcuse parte din „Felul în care au fost judecaţi soţii Ceauşescu a fost o mare
zând peste 800 de pagini de ruşine, o mare palmă pe obrazul Justiţiei. Ceea ce s-a întâm-
amintiri din viața autorului PNȚ, iar el urmase cursurile plat în acea zi de tristă amintire nu a fost un proces în sensul
din perioada interbelică, cel școlii primare în limba ger- civilizat al cuvântului, ci mai curând o răfuială între două
de-al Doilea Război Mondial, mană și a Liceului Francez. bande de gangsteri, în care şefii uneia dintre bande au căzut
și comunism. A făcut-o și mai Apoi cutremurul din ʼ40, mai în mâna celeilalte, care i-a măcelărit. Tot mizerabil, dar mai
înainte, cu o carte asemănă- puternic decât cel cu treizeci
toare, Sărbătoreşte ziua de și șapte de ani mai târziu, iar după, refugiul din calea puţin perfid ar fi fost să nu se
ieri de Titus Spânu. bombelor. Acest domino de necazuri nu poate decât fi organizat acel simulacru de
prevesti situația sumbră ce urma să se instaleze și în care proces şi să se fi trecut direct
Născut în 1933, Răsvan viața autorului nu avea cum să fie mai ușoară, a cărui la o execuţie sumară.
Dobrescu a avut prea puțin familie era încet redusă la sărăcie și umilință.
parte de liniștea perioadei interbelice, ca mai apoi să-și Noul regim din România
petreacă o bună parte a vieții sub dictatură, preluând În ciuda acestor umilințe, Răsvan Dobrescu își cultivă intra în scenă într-un mod
îndemnul din Glossa lui Eminescu, Nu te prinde lor una dintre marile sale iubiri: scrima. Escrime, mon amo- care era îngrijorător. Perfidia
tovarăș!, pentru a-și putea păstra demnitatea în fața ani- ur, cum este intitulat unul dintre capitolele cărții, va fi o organizării acelui proces de
lor din ce în ce mai grei ai dezumanizării și reconstruirii parte integrantă din viața sa, pe care o va duce la cote înal- tip stalinist, al cărui scop era
omului nou. Versul dă titlul colecției sale de memorii, te de performanță, înconjurat de alți sportivi de renume ai de a asigura doar o aparenţă
alcătuită din trei volume, la care se adaugă un al patrulea, scrimei românești, un sport nobil și nu neapărat pe placul de dreptate şi de legalitate, dar
Un civil în haină militară, care acoperă mai în amănunt regimului pentru că era considerat, la fel ca tenisul, un care nu era decât o răzbunare
perioada cazonă a autorului. Astfel, Răsvan Dobrescu, sport burghez. Între cursuri la facultate, armată și familie, hâdă care trăda o spaimă nebu-
fidel adevărului și cu o memorie fabuloasă, pune la înde- Răsvan Dobrescu nu are parte de fairplay, pentru că până nă, deschidea o poartă largă altor abuzuri şi violări ulterioare,
mâna cititorilor experiențele sale de-o viață și transformă și aici unele ordine veneau de la centru și se comporta care s-au şi produs în serie în anii ce au urmat.“. Sentimentul
aceste cărți de amintiri într-unele de învățătură, așa cum și arbitra ca atare. Nedreptatea începe să fie cotidiană, de îndoială care se năștea în Bucureștiul post-decembrist
remarcă Ștefan Cazimir pe coperta IV a primului volum. dar asta nu-l împiedică să persevereze. Volumele dedică este și el descris „de la firul ierbii“, acolo, pe străzile unde
zeci de pagini scrimei, echipei și antrenorilor, apelând lumea aștepta o schimbare nu o inversare. Cu același curaj
Maniera în care Răsvan Dobrescu își povestește memo- din nou la memorie în reproducerea pe puncte de joc a scriitoricesc, Răsvan Dobrescu critică noua putere de gu-
riile este una accesibilă oricărui cititor, trecut sau nu prin unor partide de scrimă, dar și mai impresionant fiind vernământ și-i demască dualitatea, oameni care și astăzi
acea perioadă, căci în privința unor memorii atât de com- acuratețea cu care descrie în paragrafe generoase, poate încă și-au păstrat o importanță și o influență în plan politic.
plexe și inevitabil legate de situația țării din acel moment, prea generoase, meciuri, atacuri, ierarhii și statistici. Libertatea din ’90 vine cu reînființarea tuturor parti-
lipsa contextului socio-politic ar fi sărăcit valoarea acestor Această analiză in extenso a carierei sale de scrimer de- delor politice istorice și îi dă posibilitatea, într-un final,
relatări. Astfel, pe lângă evenimentele personale, autorul bordează de dragostea, de altfel declarată, pentru acest să se alieze partidului pe care l-a susținut și admirat întot-
descrie în termeni cât mai succinți și elocvenți curenții care sport, iar nostalgia aproape că este palpabilă. deauna, PNȚ, acum și creștin și democrat, alăturându-se
îi trag în vertij pe Răsvan și familia Dobrescu. Datorită lui Corneliu Coposu în încercarea de a repune România
acestui tip de povestire, nicio nuanță nu rămâne trecută cu Un al doilea domeniu care concurează scrima în ini- în prim planul european de unde, cândva, făcea parte.
vederea, iar imaginea se formează clar în mintea cititorului ma autorului este, desigur, meseria de avocat, facultate Restul este istorie, dar istoria lui Răzvan Dobrescu este
căruia nu-i rămâne decât să epateze la un nivel absolut de drept pe care o frecventează la zi, în timpul stagiului una vie și plină de detalii care nu mai au nevoie de niciun
uman cu personajele reale ale acestor întâmplări, multe militar, desigur cu acceptul superiorilor retras și el la un garant pentru a convinge că dictatura comunistă a fost un
dintre relatări demascând obsesia represiunii „lagărului“. moment dat și care tărăgănează inutil timpul absolvirii. regim odios. Memoriile sale pun încă un stâlp de piatră la
miile de mărturii împotriva acestui sistem de guvernare,
Autorul nu menajează pe nimeni și nimic, descriind și va întări convingerea tuturor că un astfel de moment nu
oameni cu nume reale (zeci de nume) și întâmplări care trebuie să mai aibă loc în istoria noastră, a lumii, iar cei ce
îi demască drept partizani ai regimului și personaje fără au fost sacrificați pentru bunăstarea noilor generații trebuie
conștiință sau demnitate, atuuri pe care s-a construit în-
tregul sistem. „Din cea mai abjectă categorie de lichele a mereu aduși în memorie, împreună cu călăii lor infami.
făcut însă parte un alt coleg de doctorat al tatălui meu, și Nu te prinde lor tovarăș! și Un civil în haină militară
el profesor de drept civil, care, pentru a nu fi dat afară din
facultate, a împins josnicia până acolo încât, la ședința în sunt memoriile lui Răsvan Dobrescu, dar sunt, în aceeași
care se hotăra excluderea unor profesori din învățământul măsură, cronica unui popor. ■
superior, a spus: «Mi-e rușine că am făcut doctoratul la
Paris»“.Un alt episod este duelul de la distanță dintre
Mihail Sadoveanu, „care s-a coborât până acolo încât a

22 Nr. 8 (144) ♦ august 2015 Scrisul Românesc Teatru

Ion the people, în regia lui Gigi Căciuleanu.
Iubitorii muzicii au fost şi ei răsfăţaţi de concerte re-
Teatru PARHON marcabile prin varietatea genurilor şi calitatea execuţiei,

F.I.T.S. îşi respectă aşa cum ne-au dovedit-o clipele de înaltă vibraţie emoţi-
celebritatea onală oferite de Howard Gospel Song (SUA), interpreta
spaniolă de fado Maria Berasarte, cunoscuta cântăreaţă
Sanda Weigel, alături de pianistul Lucian Ban şi de vi-
olonistul Albrecht Maurer, dar şi Marius Mihalache, în

Cea de-a 22-a ediţie a Festivalului Internaţio- Kushida Kazuyoshi, la cele două incitante „fabule urbane“ surprinzătorul şi seducătorul Jazz meats clasic, realizat
nal de Teatru de la Sibiu (F.I.T.S.), desfăşurată cu Girafe şi Bizoni, dar şi la Tatoo, toate trei în regia lui cu ţambalul său fermecat. O bună impresie au lăsat şi
concertele unor artişti din Bulgaria şi Mongolia, dar şi
evoluţiile solistei Delia Matache, ale trupelor „Holograf“
şi „Vama“ sau ale Fanfarei de la Cozmeşti.

la opt ani după ce pitorescul burg medieval a Radu Afrim, la versiunea după Lecţia, de Eugène Ionesco, Fie desfăşurate ca ritualuri coregrafice, fie însoţite de

devenit Capitală culturală europeană, şi-a respectat cu sub semnătura regizorului Mihai Măniuţiu, la coproducţia muzică şi de mici demonstraţii din zona circului, viu colo-

brio excelenţa cultural-artistică şi managerială, care a sibiano-luxemburgheză cu Marat-Sade, după Peter Weiss, rate şi pline de poezie sau de umor, alteori uimind publicul

impus acest eveniment drept factor hotărâtor în afirmarea în regia lui Charles Muller, şi la o reprezentaţie cu De ce prin îndemânarea mersului pe picioroange, prin instalaţii

urbei printre capitalele vieţii spirituale europene şi poate Hecuba?, realizată printr-un benefic dialog dintre profe- în egală măsură sofisticate şi spectaculoase, ori prin pito-

nu numai europene. Organizat de către Teatrul Naţional soara Anca Bradu şi studenţi. În fruntea ofertelor teatrului rescul unor personaje şi „animale“ de dimensiuni uriaşe,

„Radu Stanca“, condus de Constantin Chiriac, care este sibian am regăsit spectacolul şi el celebru cu Faust, după spectacolele de stradă sosite în festival din Franţa, Marea

şi preşedintele Festivalului, Primăria şi Consiliul local ale Goethe, ce a impus numele regizorului Silviu Purcărete şi Britanie, Italia, Spania, Canada, India, Germania, Olanda,

Municipiului Sibiu, sub înaltul patronaj al Preşedintelui al interpreţilor principali la Festivalul din Edinbourgh şi Ungaria sau cele realizate de „Masca“ lui Mălaimare şi

României şi al Reprezentanţei Comisiei Europene pentru pe importante alte scene din lume. Producţiile acestea au de Marian Râlea s-au impus repede între preferinţele unui

Educaţie, Formare, Cultură şi Tineret, Festivalul a reunit confirmat nu numai virtuţile colaborării Teatrului Naţional public aparţinând tuturor vârstelor şi gusturilor.

participanţi din 70 de ţări, la 427 de evenimente, găzduite „Radu Stanca“ din Sibiu cu aceşti importanţi regizori şi Nu putem încheia această succintă referire la câteva

de 67 de locaţii tradiţionale şi nonconvenţionale, unde au cu eminenţi scenografi, ca Helmuth dintre punctele de atracţie ale festi-

evoluat peste 2500 de artişti, urmăriţi cu viu interes de mii Sturmer şi Dragoş Buhagiar, dar valului sibian, fără a spune că el ne-a

şi mii de spectatori din ţară şi străinătate. Ca participant şi imaginea unui matur potenţial surprins plăcut şi prin generoasa

la nu mai puţin de 20 de ediţii de festival, mă voi referi actoricesc, reprezentat de interpreţi înfăţişare a unor expoziţii cu valoare

aici la câteva dintre elementele ce au conferit în acest an ca Ofelia Popii, Constantin Chiriac, de eveniment. Mă gândesc, de pildă,

individualitate şi strălucire importantului demers românesc, Mariana Mihu, Marius Turdeanu, la Expoziţia de pictură şi sculptură

pe genericul multiculturalităţii şi al concertului universal Diana Văcaru, Nicu Mihoc, Adrian de mari dimensiuni semnată de Ne-

al valorilor spirituale. Matioc, Diana Fufezan, Pali Vecsei, culai Păduraru ca un rafinat omagiu

Ciprian Scurtea, Dan Glasu, Serene- la adresa criticului şi omului de

Teatrul în stare de graţie... la Mureşan, Codruţa Vasiu, Cristina cultură Dan Hăulică, la expoziţiile

...şi-a aflat împlinirea prin câteva spectacole excep- Ragos, Ema Veţean, Florin Coşuleţ, de fotografie artistică realizate de
ţionale, aşa cum au fost acelea cu Cenuşăreasa (Teatrul Scenă din „Cenușăreasa“ (foto de Adi Bulboa) Mihaela Marin, Sebastian Marcovici
Naţional din Bruxelles reprezentând Comunitatea fran- Raluca Iani ş.a.
ceză din Belgia), Şase personaje în căutarea unui autor
(Théâtre de la Ville – Paris), Cartea lui Iov ( Teatrul Un loc distinct şi semnificativ pentru obiectivele for- şi Adrian Bulboacă, de Romano Martinis din Polonia,
Menofortas din Lituania condus de Eimuntas Nekrošius),
Courtney, o iubire nemaivăzută (Teatrul din Wroclaw) mative ale festivalului l-au ocupat spectacolele Şcolilor şi fotograful celebrului regizor Tadeus Kantor, de Kenneth
şi Eternul Shakespeare (Arnold Szyman Theatre din
Varşovia), Vicleniile lui Scapin (Matsumoto Performing Academiilor de teatru, secţiune coordonată de Luminiţa Reynolds din Marea Britanie, de Akio Kushida şi Teruco
Arts Center din Japonia), Vizita bătrânei doamne şi Cele
cinci dimineţi (Schauspiel Stuttgart – Germania), Despre Puiuleţ. Alături de reprezentaţiile Universităţii „Lucian Shinca din Japonia, la care voi adăuga însă şi pe aceea pe
lumea periculoasă a animalelor : mieii (Daniel Veronese
– Argentina), Ultima bandă a lui Krapp (coproducţie aus- Blaga“, montate de cadre didactice şi actori ai scenei care Mihaela Marin a dedicat-o antologicului spectacol cu
triaco-gemană oferită de regizorul Peter Stein şi actorul
Klaus Maria Brandauer, cunoscut şi publicului românesc sibiene, ca Veronica şi Cătălin Pătru, prezenţi în festival Faust, ca o excelenţă dobândită de arta fotografică în vecină-
prin evoluţiile din filmele „Mephisto“ şi „Departe de
Africa“), În căutarea fericirii (Teatro de la Abadia – cu nu mai puţin de trei producţii, publicul nu a întârziat tatea benefică a teatrului. Pentru trecătorii obişnuiţi, deci nu
Spania), Cruzimea frumuseţii şi a puterii – Laboratorul
Phaedrei (Rootlessroot şi Linda Kapetanea – Grecia), să participe la aceste emoţionante evoluţii ale „vedetelor numai pentru prietenii festivalului, evenimentul provocator
Carmen (Teatro Stabile din Torino), Domnişoara Iulia şi
Troienele (Royal District Theater din Georgia), West side de mâine“ ale artei spectacolului din prestigioase şcoli de grăbit să stârnească adeziunea lor, însoţită de complicitatea
Story (Festivalul Naţional de Teatru 2014 şi UNITER),
De vânzare (Teatrul Odeon) şi La ţigănci (Unteatru) din teatru din Marea Britanie, Polonia, SUA, China, Croaţia, unui surâs contagios a fost acel Ziar orizontal – volumul 3,
Bucureşti, Harap-Alb (Teatrul Gong – Sibiu) ş.a.
Egipt, Rusia, Republica Moldova şi România. Asta chiar aşezat pe zidul de lângă Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din
În miezul performanţelor s-a aflat la această ediţie o
bogată gamă de spectacole diferite ca gen şi scriitură ale dacă spectacolele lor se desfăşurau în miez de noapte sau Sibiu cu zeci şi zeci de imagini şi texte laconice, inspirate
gazdelor, reunite prin valoarea lor artistică şi prin sem-
năturile prestigioase ale realizatorilor. Mă refer la repre- la concurenţă cu alte manifestări din festival. din luminile şi umbrele realităţilor româneşti şi ale condiţiei
zentaţiile cu Nathan înţeleptul, semnat de regizorul Armin
Petras, o coproducţie sibiano-germană, la Oidip, în regia Şi la această ediţie, teatrul de pe scenă a fost acom- umane, semnate de Dan Perjovski, artist al cărui nume s-a
lui Silviu Purcărete (programat împreună cu Călătoriile
lui Gulliver pentru un turneu în Japonia), la spectacolul cu paniat de atractive spectacole-lectură, în secţiunea impus printre capetele de afiş ale unor numeroase evenimen-

coordonată de Claudia Domnicar, moderată de Cătălin te cultural-artistice internaţionale din SUA, Belgia, Franţa,

Ştefănescu şi înnobilată prin talentul interpreţilor sub Germania, Olanda, Spania, Finlanda, Australia.

îndrumarea profesorului Bogdan Sărătean. Au fost pre- În numărul viitor al revistei vă vom prezenta şi câteva

zentate texte ale unor apreciaţi autori, ca Joël Pommerat dintre componentele de dincolo de faptul artistic propriu-

(Franţa), Fritz Katter (Germania), Daniel Veronese (Ar- zis, ce au construit şi ele dimensiunea culturală pilduitoare

gentina), Pawel Demirski (Polonia), Dmitri Bogoslawski a festivalului. Ele privesc unele publicaţii şi cărţi, ateliere,

(Bulgaria), Erik Ehn (SUA), regretatul Valentin Nicolau întâlniri memorabile şi filme documentare de o excepţio-

şi Bogdan Georgescu (România). nală valoare, în centrul cărora s-au aflat mari personalităţi

ale artei şi culturii de pe toate continentele. Ca un em-

Performanţe în dans, muzică şi arte vizuale blematic omagiu adresat corifeilor artei spectacolului din
întreaga lume, vom menţiona, ca un fapt menit să dăinuie
Bucuriile prilejuite de teatru au cunoscut o viguroa- peste timp, Aleea celebrităţilor, străjuită de străvechiul
zid medieval, completată la această ediţie de „stelele“
să concurenţă din partea dansului şi a muzicii, care au numite Klaus Maria Brandauer, Eimuntas Nekrošius, Joël
Pommerat, Neil LaBute şi Kazuyoshi Kushida. ■
făcut ca locaţiile respective să fie luate cu asalt. Fie că

ne referim la Teatrul „Radu Stanca“, la Sala „Thalia“, la

Casa de Cultură a Sindicatelor, la Cetatea Cisnădioara,

Fantoma e aici, în viziunea directorului de scenă japonez la unele cafenele din oraş, la principalele artere urbane,

la Piaţa Mare şi Piaţa Mică, unde spectacolele de stradă

au învins până şi capriciile vremii, aceste manifestări au

alcătuit filonul unui număr-record de spectatori. Am re-

marcat profesionalismul trupelor de balet din Israel (cu

Ţara miracolelor, Charlie Mandelbaum – o poartă cât

o speranţă şi Domnul Delikat), din Japonia ( Legenda

celor 47 de samurai), din China (Vreau să fiu altfel),

din Spania (Flamenco de cinci stele), din Belgia (Istoria

imposturii), la care aş adăuga două spectacole încheiate

în ovaţiile publicului, oferite de Brenda Angiel Aerial

Dans Company din Argentina, cu acel superb Tango la

Expoziţie semnată de Neculai Păduraru (foto de Mihaela Marin) înălţime, şi Opera Naţională din Iaşi, cu Imagine all Jocul de-a muzica (foto de Dragoş Dumitru)

Atelier de artist Scrisul Românesc Nr. 8 (144) ♦ august 2015 23
Eseu
Lucian Florin
O expoziţie împotriva violenţei ROGNEANU

La fel ca în fiecare an, artiştii Lucian și Nicoleta preluat și de romani care, în cele din urmă îl vor interzice încurajează acest „spectacol“.
Liciu ne incită interesul cu o nouă expoziție pe ca formă de manifestare publică, sportivă, în anul 393 Tot acest discurs dinamic din punct de vedere

teme actuale și de interes larg. Expoziția, deschi- d. H. considerându-l excesiv de violent. Boxul avea să compozițional, care se desfășoară la nivelul ochilor

să recent la Galeria „Arta“ a UAP Craiova, este intitulată revină ca sport în atenția societății abia pe la privitorului, pe verticală, se

„BOX“ și dezbate pe toate fețele ideea de violență, cei doi jumătatea secolului al XVII-lea în Anglia. „sfârșește“ sub forma unor de-

artişti distingându-se prin atitudinea de protest împotriva În societatea contemporană termenul de cupaje, schițe și obiecte dispuse

tarelor și nedreptăților societății contemporane, expoziția box este des întâlnit în jargonul și argoul de la orizontală, la nivelul solului.

de față fiind, în fapt, un protest la adre- care ne lovim zilnic sub Acestea sunt de fapt urmele și

sa violenței de orice fel. diferite forme, expresii urmările actelor violente, sunt

Titlul expoziției este „BOX“, de- din care rezultă că boxul rămășițele trupești și sufletești

oarece acest sport poate fi privit ca nu este privit ca sport, ci ale celor căzuți.

o formă „cultivată“ sau „elevată“ de ca o formă de violență Această atitudine de protest

violență sau chiar prin prisma faptului represivă. Și aceasta este împotriva violenței și pro-

că există reguli după care se desfășoară una dintre formele de movării violenței este bine

actul violent, conferindu-i astfel un violență care este supusă susținută din punct de vedere

cadru organizat. Boxul este considerat atenției publicului de către plastic printr-o serie întreagă de

cel mai vechi sport de contact, primele cei doi artiști. compoziții bazate pe unghiuri

mărturii în acest sens se pot găsi în O temă secundară, ascuțite, extrem de dinamice, cu

câteva bazoreliefuri sumeriene ce care derivă din cea prin- o pensulație liberă și spontană.

datează din mileniul III î. H., iar în mi- cipală, este legată de pro- Deși artiștii preferă renunțarea

leniul II î. H. aceste mărturii devin din movarea și propagarea în la o serie întreagă de detalii

ce în ce mai numeroase și răspândite mass-media a violenței legate de redarea exactă a per-

în culturile mesopotamiene, asiriene, sub orice formă cu un pur scop co- sonajelor, acestea prin gestica și atitudinea sugerate, sur-

babiloniene și hitite. Acest sport avea mercial. În acest sens putem observa prind extrem de bine și de exact ideea de conflict violent.

să devină cunoscut și să fie preluat de o serie întreagă de compoziții în care Ca de fiecare dată Lucian și Nicoleta Liciu ne sur-

europeni cu adevărat abia în 688 î. H. când boxul este ac- pe lângă actorii principali încleștați în conflict există, prind în mod plăcut cu o expoziție bine gândită și arti-

ceptat de vechii greci și inclus în lista probelor olimpice, aproape permanent o masă de oameni care exultă și culată și de o calitate plastică de înaltă ținută artistică. ■

k e a n o s nóstre care a incălȡit inimele româneşci, a Scrisul Românesc
dat renaşcere poesiei şi limbei române, aȡi la Curtea de Argeș
este in mormẽnt, nesimţitor şi rece. Şi to-
tuş nu a murit. Amintirea lui vecǐnic va trăi La invitația acad. Gheorghe Păun, de la Colocviile Scrisul Românesc.
şi până ce se va vorbi limba românéscă, inițiatorul și conducătorul Clubului Cum s-a scris și în presa locală,
nu va fi uitat nici Eminescu, autor al atâtor
Numărul 6 (595 din iunie 2015) al re- nestimane in cari limba română a luat o
vistei Familia este unul jubiliar, publicația nouă formă, nouă viéţă, mai clasică mai
împlinind 150 de ani de la întemeiere, dulce şi mai bogată...“, dar şi poeziile Raze

fondată de Iosif Vulcan cu un an înainte de lună. Lui, de Veronica Micle şi Lui Iubitorilor de Cultură (CIC) și redactorul- expoziția de carte Scrisul Românesc,

de debutul lui Eminescu cu Eminescu, de Al. Vlahuţă. șef al revistei „Curtea de la Argeș“ (pe care noutăți editoriale, s-a bucurat de prezența

poezia De-aș avea... urmată Dorim şi noi revistei „Fa- tot celebrul informatician a întemeiat-o), unui mare număr de cititori care au și

de alte cinci în același an. O milia“ viaţă lungă în peisajul în 12 iunie a.c. Scrisul Românesc a fost achiziționat cărți la prețuri accesibile. Cu

precuvântare la numărul ani- revuistic românesc! prezent cu noutăți editoriale și cele mai interes au fost primite și cele mai recente

versar din partea Redacției ce Suplimentul de Cultură recente numere ale revistei. După ce Gh. numere ale revistei craiovene, parte dintre

deschide acest tom de 152 de (nr. 491 /2015) continuă dez- Păun a prezentat activitatea clubului din ele fiind oferite în dar participanților. O

pagini este de fapt un scurt is- baterea din numărul anterior, ultima perioadă și o serie de cărți apărute expoziție cu noile apariții a fost organizată

toric al publicației, „Familia“ cu privire la cultura actuală și lansate la întâlnirile anterioare, Paula și de către Biblioteca Municipală (director

fiind „ceea ce numim astăzi o și organizarea de eveni- Romanescu a recitat versuri din Emi- Marian Ghiță), căreia i-au fost donate cărți

revistă de direcție culturală și mente culturale, punând în nescu, Arghezi, Minulescu etc. și a pre- și reviste.

națională“. Este meritul actu- discuție dificultățile cu care zentat recentele sale cărți.

alului colectiv redacțional de se confruntă directorii de Profesorul Florea Firan, în

a fi refăcut profilul revistei în acest număr programe din zona culturii, organizatorii expozeul său, s-a referit

jubiliar respectând structura publicației, etc., în articolul lui Răzvan Chiruță. la condițiile de editare de

consemnându-i colaboratorii cei mai fi- Andrei Crăciun recenzează ultimul ro- carte și reviste menționând

deli, dar și pe cei iluștrii. În această idee man al semioticianului Umberto Eco, lipsa unui sprijin real pe

au fost alcătuite cele două dosare, unul de- Numărul Zero, remarcându-i actualitatea care ar trebui să-l acorde

dicat lui Alecsandri, iar altul lui Eminescu. și virulența cu care autorul înregistrea- instituțiile de stat, dar că

Este extraordinar ca tinerii să poată citi as- ză manipulările și tăcerile insinuate va face totul pentru ca cele

tăzi ceea ce publica „Familia“ în urmă cu la nivelul discursului gazetăresc, în două instituții să-și conti-

peste un secol și jumătate. Impresionante articolul intitulat Culegătorul de harfe. nue activitatea. A prezentat

sunt reproducerea cuvântărilor Reiterând Obsesiile și comentat noutățile edi-

publicate la trecerea în eterni- timpului nostru: statut, toriale, unele inedite sau

tate a poetului, sub genericul: succes și popularitate, studii despre autori precum

„Eminescu a murit! Națiunea Alina Purcaru anali- I. L. Caragiale (Poezii), V. G. Paleolog Întâlnirea de la CIC a fost bogată în

mea, îmbracă doliu!... Litera- zează romanul scrii- (Tinerețea lui Brâncuși), Marin Sorescu evenimente, unele artistice, cum este cel

tura nóstră, jeleșce!... Poesie toarei americane Meg (Jurnal inedit, vol. VII), Dumitru Radu în care tânăra Maria Mădălina Lupu a

română, plânge! Vi s’a dĕrimat o Wolitzer – Interesanții, Popescu, teatru inedit (Alunecând pe-o susținut un recital la mai multe instrumen-

columnă, vi s’a atins un lucéfer, roman ce abordează rază), Adrian Sângeorzan & Carmen Firan te muzicale populare, iar Paula Fulga a

vi s’a răpit o podóbă... Genialul teme precum împlini- (Judecata), Constantin Zărnescu (Țara lui oferit celor trei invitați, ca de fiecare dată,

poet Mihail Eminescu a încetat rea personală, statutul Urmuz), Titus Spânu (Sărbătorește ziua aranjamente florale ikebane personalizate

din viață...; Eminescu. S’a stins. idealurilor, psihologia de ieri), Florea Firan (Portrete și restituiri însoțite de către un haiku potrivit. ■

Poesia română a imbrăcat doliu. maselor. ■ literare) și antologia Limba română și

El, care a fost podóba literaturei Red. mass-media care cuprinde comunicările Claudia MILOICOVICI

24 Nr. 8 (144) ♦ august 2015 Scrisul Românesc

Atelier de artist

sculpItorldaenreAnumveeribnutecrhna–ţional

Artist plastic de anvergură, Ilan o retrospectivă a carierei sale actuale forță și echilibru, ridică întrebări (după Duchamp), 2000, (în colecția ar-
Averbuch și-a petrecut primii în Muzeul Tefen din Israel. De atunci existențiale asupra identității, călăto- tistului), Clopotul, floarea și spălarea,
22 de ani în Israel. După doi el și-a concentrat mai multă energie riei spirituale, toleranței și provocări- 2011, (Eldorado Park, Scottsdale, Ari-
ani de călătorii în America de Sud și în proiecte publice de amploare, dar a lor lumii moderne. zona, USA), Linia orizontului, 2015,
alți doi de studiu Artelor la Londra, în continuat să expună în galerii și muzee. (Colecție privată, Saratoga Springs,
1980 s-a stabilit la New York unde a Sculpturile cele mai importante California, USA), Trecerea timpului,
Profesor de sculptură la Univer- ale lui Averbuch ajută la crearea de 1997 (în colecția M1, Canada).
identități a unor locuri diferite, de la
Arena de baschet Trail Blazers din Ilan Averbuch devine cel mai re-
Portland, Oregon, la Curtea Supremă cent colaborator la pagina „Atelier
din Israel. O piesă semiarhitecturală de artist“ a Scrisului Românesc, iar
în mijlocul campusului înverzit al atelierul său de creaţie dă imaginea
Universității din Connecticut, sau unei galerii de artă modernă din New
o sculptură impunătoare, de peste York, ce merită văzut. ■
nouă metri, în interiorului atriumu-
Redacția

Lume divizată

absolvit Colegiul de Arte Vizuale, cu sitatea de Stat din Stony Brook, Ilan
licenţa în 1982. A urmat apoi Colegiul Averbuch este autorul a numeroase
Hunter, obţinând masteratul în 1984. expoziții personale și proiecte monu-
Un an mai târziu a primit prestigiosul mentale în America, Elveția, Canada,
Premiu DAAD Berlin și pentru un an Israel, Germania și India. I s-au dedi-
a lucrat și a expus în Germania. cat numeroase albume retrospective
ale lucrărilor sale în lemn și piatră, a
Integrat într-un program de expo­ primit premii și burse, i-au fost comi-
ziții internaționale, Averbuch, timp sionate instalații și sculpturi de mari
de doi ani, a predat la Școala de Arte

Trepte și Pietre lui corporației Ganapati, în În finele utopiei
Calcutta, India. Monumentul timpului
Vizuale și șase ani ca profesor de dimensiuni şi expuse în diferite spații
sculptură la Universitatea de Stat New pe teritoriul Statelor Unite. Dintre lucrările sale, parte
York din Stony Brook. În 1977 a avut Arta lui Averbuch, inspirând reprod­ use în numărul de faţă
al revistei, amintim: Trepte
și Pietre, 2008 (Gezer Park,
Leawood, Kansas, USA), Tur-
nul porumbeilor și trepte spre
adâncul unei piramide, 2004
(în colecția Universității Con-
necticut, Storrs, USA), Lume
divizată, 2000 (în colecția
Open Museum, Lavon, Is-
rael), În finele utopiei, 1999
(în colecția Universității Ben
Gurion, Beer Sheva, Israel),
Monumentul timpului, 2010
(Sorenson Recreation Cen-
ter, Salt Lake County, Utah,
USA), Vulpoaica 1995, (în
colecția Universității Brock,
Canada), Fuste și pantaloni

Scrisul Românesc ISSN 1583–9125 24 pag. – 5 lei 08

SR

ScrisuRl omânescSR Scrisul Românesc Nr. 8 (156) ♦ august 2016 1

Serie nouă Anul XIV Revistă de cultură fondată la Craiova, în 1927, serie nouă, din ianuarie 2003
Nr. 8 (156) 2016
Publicată de Scrisul Românesc Fundaţia-Editura, recunoscută CNCS Apare sub egida U.S.R.

Florea FIRAN

PAUL CELAN

și avangardismul românesc

Considerat unul dintre cei mai Neißglas. Este atras de opera clasicilor
importanți poeți ai secolului XX, filosofiei germane şi citeşte cu pasiune Aşa
Paul Celan (pseudonimul lui grăit-a Zarathustra de Nietzsche. În 1938,
Paul Peisah Antschel) a marcat profund Celan se înscrie la Facultatea de Medicină
gândirea poetică europeană. S-a născut la din Tours – Franţa, dar după două semes-
23 septembrie 1920 în Cernăuți, oraș în tre, din cauza războiului, este obligat să se
Bucovina, cu o structură multietnică, „un întoarcă în Bucovina, unde se înscrie la
Emil Ciocoiu – Sursa (detaliu) ținut în care trăiau oameni și cărți”, cum Facultatea de Filologie, secţia Romanistică,
va mărturisi cu nostalgie mai târziu în cu- a Universităţii din Cernăuţi, care însă se
vântul său la primirea premiului orașului închide în 1940 din aceleaşi motive. Din
Bremen. Părinții săi, evrei ortodocși, erau iunie 1941 este mobilizat în detaşamente de
vorbitori de limbă germană; tatăl, Leo muncă obligatorie la Rădăzani, Fălticeni şi
Antschel-Teitler, era tehnician construc- Tăbărăşti, iar un an mai târziu părinţii sunt
tor, iar mama Friederike-Fritzi (născută deportaţi în lagărul „morţii”, peste Bug, în
Schräger), fiica unui negustor. Transnistria unde, după câteva luni, sunt
executaţi pentru că nu mai puteau munci.
„Prin vraja combinaţiilor sale de culori şi a jocurilor de lumină, La 13 ani, când în Germania începea În 1945, Paul Celan se refugiază şi se
Emil Ciocoiu reuşeşte să creeze o operă originală al cărei scop este înţele- prigoana împotriva evreilor, Paul este dat stabileşte la Bucureşti, lucrează ca redactor
gerea universală.” Ionel Jianu la școala cu predare în limba germană şi traducător la Editura Cartea rusă, fiind
„Meisler-Schule” din Cernăuți (1925-
’27), transferat apoi la şcoala elementară coleg cu Petre Solomon. Frecventează cercul
evreiască „Safah-Jvriah” (1927-’30), după suprarealiştilor bucureşteni condus de Ghe-
care urmează clasele gimnaziale din cadrul rasim Luca, la care participau poeţii Gellu
Eseu Liceului Ortodox de Băieţi din Cernăuţi Naum, Marcel Aderca, Nina Cassian, Ion
(1930-’34) continuând Liceul „Marele-Vo- Caraion şi criticul literar Ovid Crohmăl­
Andrei Codrescu Oana Băluică ievod Mihai” din acelaşi oraş, unde obţine niceanu. Debutează cu versuri în limba
Stefan Larkin Deyan Ranko Brashich Carmen Firan bacalaureatul în 1938. Este elev eminent, germană, în revista „Agora” (nr. 1/1945)
Adrian Sângeorzan monitor de clasă, studiază limbile clasice. scoasă de Ion Caraion, pe care le semnează,
Poezie Adrian-Florin Bușu Citeşte în original opere de Rilke, Hölder- pentru prima dată, cu numele Paul Celan
Mihai Duțescu Proză lin, Trakl şi ia parte la şezători literare unde
Mihai Ene se citeau creaţii proprii şi poezie clasică.
La una din şedinţele literare citeşte Lucea- (anagrama numelui de familie). În 1947
Ovidiu Ghidirmic fărul de Eminescu tradus de profesorul îi apare în „Contemporanul”, în versiune
Rodica Grigore românească, Tangoul morţii, în traducerea
Ioan Lascu lui Petre Solomon.
Dodo Niță Continuare în p. 3

Gabriela Rusu-Păsărin

Dumitru Radu Popescu – Făt-Frumos p. 4
Adrian Cioroianu – Vară la Paris...
p. 7 Lucian Florin Rogneanu

Nicolae Panea – Despre linii p. 8 Medi Dinu –
Constantin Cubleșan – Dicționar de eminescologie Arta de la perioada interbelică
Dumitru Radu Popa – Memoriile contelui de Ségur
Ion Parhon – FITS 2016. O „ediție de colecție” p. 9 la lumea contemporană

p. 13
p. 24

p. 20

Emil Boroghină – Marea călătorie a maestrului Radu Beligan p. 23

Medi Wechsler Dinu – Peisaj la Sulina

2 Nr. 8 (156) ♦ august 2016 Scrisul Românesc Evenimente
culturale
w

Sumar

Scrisul Românesc

Florea Firan, Paul Celan şi avangardismul româ- Tema: Revistă de cultură
nesc/ pp. 1, 3
Red., Program Colocviile Scrisul Românesc / p. 2 Avangarda și Avangardismul Fondată la Craiova, în 1927,
Dumitru Radu Popescu, Făt-Frumos / pp. 4, 5 de către criticul D. Tomescu.
Craiova, 29-30 septembrie 2016 Serie nouă, din 2003, întemeiată
Andrei Codrescu, Vizitatori din lumea dansului,
poem / p. 5 de Florea Firan

Ovidiu Ghidirmic, Hermeneutica şi critica În acest an când mișcarea DADA aniversează o sută de ani de la nașterea sa în Membră A.R.I.E.L.

creatoare / p. 6 Cabaretul Voltaire din Zürich,avându-l peTristanTzara ca principal fondator,Colocviile Editată de:
Scrisul Românesc vor avea ca temă Avangarda și Avangardismul, curente inovatoare și Fundaţia – Revista
Adrian Cioroianu, Vară la Paris – inundații, mereu actuale care redefinesc, perpetuu, artele, literatura, creativitatea în general. Scrisul Românesc
bucurii şi spaime. Jurnal parizian VI / p. 7
Ioan Lascu, „Dada exista înainte de Dada” / p. 8 În perioada interbelică, avangardismul a însemnat radicalizarea modernismului, REDACŢIA
Nicolae Panea, Despre linii / p. 9 coagulat în jurul ideii de ruptură totală de tradiție și cultivarea unor forme estetice noi, Director:
Constantin Cubleşan, Dicționar precum fovismul, cubismul, futurismul, constructivismul, suprarealismul. Orientările FLOREA FIRAN

de eminescologie / p. 10 avangardismului european s-au manifestat în literatură, artele plastice, muzică,

Mihai Ene, O incursiune în lumea călătoriilor / p. 11 cinematografie și arhitectură.Compatrioții noștri s-au remarcat drept precursori,lideri

Mihai Duţescu, Dumitru Duţă – „O sută sau reprezentanți de seamă, de la Urmuz și Tristan Tzara până la Ilarie Voronca, Ion

de povestiri”; Virgil Dumitrescu – „Imperiul nostru Vinea, Sașa Pană, Geo Bogza, Gellu Naum, de la Marcel Iancu și M. H. Maxy până Secretar general de redacţie:
GABRIEL COŞOVEANU
de tandreţe” / p. 12 la Constantin Brâncuși, sărbătorit anul acesta la 140 de ani de la naștere.

Red., Calendar – August / p. 12 Adrian Marino definea avangarda ca pe „o mică trupă de șoc,o unitate de comando, Colegiul redacţional:
Dumitru Radu Popa, Memoriile Contelui de mare inițiativă, curaj și energie, care se strecoară spre liniile inamicului, înfruntând ADRIAN CIOROIANU
de Ségur / p. 13 multe riscuri și obstacole, pentru a deschide drum armatei în înaintare“. ANDREI CODRESCU
Adrian Sângeorzan, Ghicitoarea / pp. 14, 15 DANIELA CRĂSNARU
Carmen Firan, De ce ne e frică / p. 15 Colocviile Scrisul Românesc în anul acesta își propun să dezbată provocările EUGEN NEGRICI
Eliza-Maria Voinea, Poeme / p. 16 avangardei de ieri și de azi, continuitatea și efectele avangardismului în literatură și în NICOLAE PANEA
Adrian-Florin Buşu, Considerații asupra manifestările artistice ale lumii contemporane. DUMITRU RADU POPA
traducerilor literare / pp. 16, 17 DUMITRU RADU POPESCU
Rodica Grigore, Biografie & literatură / p. 17 * MONICA SPIRIDON
Oana Băluică, Freamătul vieții / p. 18 DANIELA TARNIŢĂ
Stefan Larkin, Poeme / p. 18 COLOCVIILE „SCRISUL ROMÂNESC“ INA VOINEA
Gabriela Rusu-Păsărin, Tristeți în vitralii
calofile / p. 19 edIŢIA A XI-A, 2016. MuZeuL de ArtĂ – CrAIoVA, sALA oGLInZILor Redactori:
Ion Parhon, FITS 2016 – O „ediţie MIHAI ENE
de colecţie” / pp. 20, 21 Programul manifestărilor cultural–științifice DAN IONESCU
ALEXANDRU OPRESCU
Dodo Niță, Frederic Beigbeder – portret Joi, 29 septembrie – orele 1630 ION PARHON
de bedefil / p. 22 LUCIAN-FLORIN ROGNEANU

Red., Okeanos / p. 22 teMA: „AVAnGArdA ȘI AVAnGArdIsMuLˮ Redactori asociaţi:
Emil Boroghină, Marea călătorie a maestrului FLORENTINA ANGHEL
Radu Beligan / p. 23 Invitaţi speciali: Andrei CODRESCU, OANA BĂLUICĂ
Lucian-Florin Rogneanu, Medi Dinu – Arta MIHAI DUŢESCU
Carmen FIRAN şi Adrian SÂNGEORZAN, scriitori din New York, RĂZVAN HOTĂRANU
de la perioada interbelică la lumea academicienii Dumitru Radu POPESCU şi Gheorghe PĂUN, GABRIELA RUSU-PĂSĂRIN
contemporană / p. 24 alături de profesori universitari, critici şi istorici literari,
Deyan Ranko Brashich, Parisul va fi întotdeauna directori şi redactori de reviste şi edituri Corectură:
al nostru / p. 24 CLAUDIA MILOICOVICI
Lansarea volumelor: Puterea cuvintelor. Antologie

Abonamente Nina Cassian, Avangarda nu moare și nu se predă Tehnoredactare computerizată:
Lansarea numărului special, 9/2016, al Revistei Scrisul Românesc GEORGIANA OPRESCU

Expoziţia de cărți şi reviste Scrisul Românesc 2006–2016

la Scrisul Românesc MoMent MuZICAL susȚInut de soLIȘtI Redacţia şi Administraţia: Craiova
AI FILArMonICII de stAt OLTENIA Str. Constantin Brâncuşi nr. 24
Abonaţi-vă la revista „Scrisul Românesc“

şi veţi avea un prieten apropiat. Abonamentele Vineri, 30 septembrie – orele 1130 Tel./Fax: 0722753922; 0251/413.763
se fac prin reţeaua proprie şi Poşta E-mail: [email protected]
Web: www.revistascrisulromanesc.ro
Română, se pot achita şi la sediul revistei
sau în contul: RO 03BRDE170SV21564261700,

Agenţia Mihai Viteazul, Craiova. LANSĂRI DE CARTE: Cont: RO03BRDE170SV21564261700
Costul unui abonament anual cu taxele incluse BRDE Agenţia Mihai Viteazul, Craiova
este de 80 lei. Pentru abonații din străinătate Andrei Codrescu, Arta uitării, poeme
este de 140 $ sau de 125 € . Informaţii primiţi Carmen Firan, Atingere, proză Abonamentele se pot face la sediul
Mihai Duţescu, Poeme decadente redacţiei, adresa: Constantin Brâncuşi,
la tel.: 0722.75.39.22; Fax. 0251.413.763
Adrian Sângeorzan, Drumuri, proză nr. 24, Craiova, județul Dolj
Radu Polizu, Cartea poveștilor uitate sau [email protected].

Florea Firan, Clepsidre întoarse ISSN 1583-9125

Lia-Dana Bălan, Trepte spre azi, poeme, debut editorial Responsabilitatea opiniilor exprimate
aparţine integral autorilor.
MoMent MuZICAL susȚInut de boGdAn Grosu

GALA PREMIILOR „SCRISUL ROMÂNESCˮ – 2015 Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază.
Tiparul: Tipografia de Sud, Craiova,
deCernAreA PreMIILor de debut În VoLuM – 2016
str. Câmpia Islaz nr. 97A, Tel.: 0251/510.349

Eseu Scrisul Românesc Nr. 8 (156) ♦ august 2016 3

Continuare din p. 1

PAUL CELAN

și avangardismul românesc
În acest an, în decembrie, părăseşte România, tre-
când clandestin graniţa prin Ungaria la Viena, unde și Premiul „Georg Büchner” (1960), cel mai important bara Wiedemann, la
premiu pentru literatură din spaţiul german, pe care secțiunea II Bukarest
fusese recomandat avangardei austriece de poetul l-au obținut ulterior și Ingeborg Bachmann, Günter reproduce 8 poezii și
Alfred-Margul Sperber. La Viena o cunoaşte, în casa Grass, Oskar Pastior etc. Discursurile ţinute la înmâ- 9 poeme în proză în
pictorului Edgar Jene, pe Ingeborg Bachmann, studentă narea premiilor rămân importante şi pentru modul limba română, fără
la Filosofie, tânără (de 21 de ani, Celan 27), frumoasă, în care Celan şi-a expus crezul poetic şi din care s-au modificări din ver-
inteligentă, prezentă în mediul intelectual şi artistic vie- putut înţelege mai bine aspecte din viaţa şi activitatea sa. siunile publicate în
nez. Între cei doi s-a legat o strânsă prietenie literară şi În 1960, Claire Goll, văduva poetului Yvan Goll, revistele românești.
sentimentală, care a durat din 1948 până în 1970. Celan decedat la Paris în 1950, reia acuzațiile mai vechi prin
îi dedică poezia În Egipt şi îi umple casa cu flori de maci, care susținea pe nedrept și fără temei că Paul Celan a Ion Negoițescu scria: „Dacă până la faza cea mai
simbolic, doar ce publicase volumul Mac şi memorie. plagiat unele poeme din volumul postum al lui Yvan abstractă a poeziei sale tardive, urmele suprarealismu-
Mai târziu, Ingeborg editează romanul Malina, în care Goll, Planta de vise (1951), şi le-a reprodus în volu- lui frecventat la Bucureşti şi îndată apoi la Viena s-au
străinul evocat are profilul lui Celan. Din relaţia lor a mul său de versuri Mac şi memorie (1952), ceea ce a păstrat, cred că Paul Celan, în textele sale româneşti,
rezultat şi celebra corespondenţă strânsă şi publicată declanșat un scandal literar care l-a marcat profund pe se comportă cu mentalitatea, nu lipsită la el de o notă
în volumul Ingeborg Bachmann, Paul Celan, Herzzeit poet. În apărarea lui Celan s-au pronunțat o serie de melancolică, a celui ce se joacă de-a poetul. [...] Şi
(Vremea inimii) la Editura Suhrkamp din Frankfurt, în personalități importante din Germania şi s-a dovedit totuşi, dacă, hotărât lucru, ca mare poet el ţine numai
2008. Volumul cuprinde şi corespondenţa dintre Paul că poemul Corona, cu versul „ca mac şi memorie noi de literatura germană, textele lui româneşti – versuri
Celan şi Max Frisch, precum şi cea dintre Ingeborg ne iubim“, care a dat titlul volumului lui Celan, face şi proză –, puţine câte sunt, dar autentice mărturii
Bachmann şi Gisèle Celan-Lestrange. Cei doi au avut parte din secţiunea Nisipul din urne şi a fost publicat ale unui artist, aparţin în schimb literaturii noastre şi
un sfârşit tragic, Celan înecat în apele Senei, Bachmann pentru prima dată în 1948, poem scris la Bucureşti în criticii români sunt cei mai chemaţi să le aprecieze”.
murind în somn, la Roma, în perioada 1945-’47,
urma unui incendiu izbucnit când Celan se in- Andrei Corbea susține că „nu textele româneşti
de la țigara ei uitată aprinsă. tersecta cu grupul «în sine», reprezintă miza fundamentală a experienţei
În 1948 îi apare volumul suprarealiştilor absolvite de Paul Celan în zona «bilingvismului» poe-
de versuri Der Sand aus den români, după cum tic româno-german. [...] Limba română însoţeşte din
Urnen/ Nisipul din urne urmat susţine și Andrei umbră (şi probabil și din structurile «de adâncime» ale
de Mohn und Gedächtnis/ Mac Oişteanu. limbajului poetic) opera maturităţii poetului, fără însă
şi memorie (1952) în care se La 20 aprilie a o marca la «suprafaţă», precum franceza sau rusa,
simte atmosfera poeziei su- 1970, bolnav in- din care Paul Celan a tradus în deceniile cinci şi şase
prarealiste cu care Celan a luat curabil de ciclo- cu pasiune şi intensitate”.
contact mai întâi la Bucureşti, timie, hărţuit de
apoi la Viena şi Paris, carte care o stare obsesivă Ca traducător, Paul Celan este foarte productiv,
i-a adus recunoaşterea criti- privind moartea tălmăceşte cu pasiune şi rigurozitate peste 40 de autori
cii. Poemul Todesfuge (Fuga părinţilor, dramele – francezi, portughezi, ruşi, englezi, americani, italieni,
morții), care formează cel de- Paul Celan cu prietenii săi Nani și Klaus Demus (Londra, 1955) războiului şi re- israelieni şi români, între care: A. Rimbaud, P. Valéry,
Ch. Baudelaire, J. Cayrol, Aimé Césaire, André du Bo-
al doilea ciclu al volumului, este cea mai reprezentativă ceptarea critică a operei sale, după mai multe internări uchet, P. Éluard, G. Apollinaire, St. Mallarmé, Gérard
creaţie literară despre genocidul împotriva evreilor. Ion în clinici psihiatrice pariziene, Paul Celan se află într-o de Nerval, G. Simenon, J. Supervielle, A. Breton, Em.
Caraion menţionează că unele dintre versurile celor stare de depresie profundă și se sinucide aruncându-se Dickinson, J. Cocteau, Al. Blok, M. Maeterlinck, R.
două volume circulaseră şi în limba română, apoi para- în Sena, de pe Podul Mirabeau, cel cântat de Apollina- Char, O. Mandelstam, S. Esenin, H. Michaux, W.
lel şi în cele două limbi până când versiunile româneşti ire, locul în care își va găsi sfârșitul în aceeași manieră Shakespeare, J. Supervielle, G. Ungaretti, F. Pessoa, E.
„s-au retras în uitare, deplin părăsite hazardului”. și Gherasim Luca (lăsând pe propriul telefon mesajul: Evtușenko, M. Lermontov, A. P. Cehov, V. Hlebnikov,
În iulie 1948 Celan părăseşte Austria şi pleacă la „În această lume poeţii n-au ce căuta”). A fost înmor- T. Arghezi, G. Naum, V. Teodorescu ş. a. A fost primul
Paris unde se stabileşte definitiv şi o întâlneşte pe gra- mântat, la 12 mai, în Cimitirul Thiais din Paris. Emil traducător al lui Emil Cioran în Germania (Précis de
ficiana Gisèle Lestrange, cu care se căsătoreşte un an Cioran, care-l găsea mereu în stare de disperare şi pesi- décomposition – Die Lehre vom Zerfall. Essays, Ed.
mai târziu şi timp de aproape două decenii şi-au scris mism accentuat, consemna sinuciderea poetului: „Paul Rowohlt, Hamburg, 1953).
peste 700 de scrisori în care se simte stilul lui Kafka din Celan s-a aruncat în Sena. I-au pescuit cadavrul lunea
Scrisori către Felice şi Scrisori către Milena. A purtat o a trecută. Acest om fermecător şi insuportabil, feroce cu Paul Celan a fost tradus în România de Nina
doua corespondenţă de o mare valoare literară cu scri- accese de blândeţe, la care ţineam şi de care fugeam, de Cassian şi Petre Solomon (Versuri, 1973), A. I. Şurlea
itoarea Nelly Sachs, laureată a Premiului Nobel pentru teamă să nu-l rănesc, căci totul îl rănea. Ori de câte ori (Nisipul din urne, 1994), Luminiţa Graur şi Ion Papuc
Literatură. „Paul, frate iubit,... noi aparținem morții în îl întâlneam, eram atât de atent şi mă supravegheam (Poeme, ed. bilingvă, 1998), Mihail Nemeş şi George
sensul cel mai profund – viața a avut bunăvoința să ne atâta, că după jumătate de oră eram istovit.” State (Mac şi memorie, 2006), Nora Iuga (Trandafirul
sfărâme în bucăți...”, scria într-una din scrisorile sale. Poet, eseist, traducător prodigios, Paul Celan a scris nimănui, ed. germană-română, 2007), George State
Poetul a purtat corespondenţă şi cu în limba germană şi a tradus în (Paul Celan. Opera poetică I, 2015) ș.a. Volumul Ochiul
Nina Cassian care releva că „Celan această limbă literatură română, rămâne să vegheze (1999) cuprinde și o antologie de
a asimilat experienţe variate, printre franceză, portugheză, rusă şi poeme de Paul Celan, trad. de Maria Banuș, Nina
care cele ale marilor poeţi români engleză, iar din limba germană Cassian, Petre Solomon, Petre Stoica, Ion Caraion,
Arghezi şi Ion Barbu... Paul este mai a tradus în româneşte povestirile Dinu Flămând ş.a. După ’89 au apărut în România
puţin «Trandafirul nimănui» şi, mai lui Franz Kafka. O parte din scri- studii importante ale unor critici literari români des-
mult, «Trandafirul tuturor»... Poezia erile sale în română au apărut în pre scriitor şi opera sa: George Guţu (Die Lyrik Paul
timpurie a lui Paul dovedeşte rigoa- revistele „Viața Românească” (nr. Celans und der geistige Raum Rumäniens, 1990; Die
re gândirii, a murmurului din adânc 7/1970), „Secolul 20” (nr. 1-2- Lyrik Paul Celans und die rumänische Dichtung der
precum şi a versificaţiei propriu-zise 3/1971), „Ramuri” (nr. 9/1979), Zwischenkriegszeit, 1991), Petre Solomon (Paul Celan
– iar opera lui ulterioară n-a pierdut „Transilvania” (nr. 7/1982) și în – Dimensiunea românească, 1987), Andrei Corbea
nimic din această rigoare ci doar s-a Addenda la vol. Paul Celan. Di- (Paul Celan şi „meridianul” său, 1998), Mircea Ţuglea
ridicat la un nivel superior.” Studiază mensiunea românească de Petre (Paul Celan şi avangardismul românesc. Reactualizarea
la Sorbona şi devine lector de limba Solomon (1987) care conține sensului, 2007) etc.
și literatura germană la École Normale Supérieure, iar poezii și poeme în proză în limba română, traduceri
în 1955 obține cetățenia franceză. Se impune ca poet din Franz Kafka și corespondența poetului cu Alfred Prin creaţie şi destin, Paul Celan rămâne în litera-
de limbă germană și traducător prolific fiind distins cu Margul-Sperber și cu Petre Solomon. Volumul Paul tura secolului XX un poet avangardist original care
Premiul pentru Literatură al orașului Bremen (1958) Celan: Das Frühwerk (Frankfurt, 1989) editat de Bar- continuă să se bucure de atenţie deosebită în mediul
cultural. Regizorul Alexandru Solomon, fiul lui Petre
Solomon, a realizat documentarul Duo pentru Paolon-
cel şi Petronom, ca un omagiu adus prieteniei dintre
cei doi scriitori. ■

4 Nr. 8 (156) ♦ august 2016 Scrisul Românesc Eseu

Dumitru Radu Făt-Frumos
POPESCU

Discurs rostit la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa

Există în cultura română câteva capodopere care al Universității din Craiova
pleacă din suflul legendelor, baladelor etc. Mă
voi opri, o secundă, la două: Luceafărul şi Mi- obligase să revină – şi să rămână pe pământ, ca să-şi
oriţa. Dacă Luceafărul este capodopera lui Eminescu, aştepte moartea?!
nouă ni se pare că Mioriţa lui Alecsandri, conectată din Mârţoaga lui Don Quijote îmbătrânise pe pământ
multe variante folclorice, este, prin sensul ce i s-a dat, şi niciodată nu mâncase jar!
capodopera bardului de la Mirceşti. Aici... Am avea Don Quijote porneşte în lume, călare, să facă oame-
o întrebare: De ce Petre Ispirescu nu este considerat nii să fie fericiţi! Făt-Frumos porneşte, călare, în lume,
un scriitor, ci doar un biet folclorist? N-a ştiut ce-a ca să fie el fericit, într-o ţară a vieţii fără de moarte!
aşternut pe hârtie? A fost doar un ins care a copiat Făt-Frumos îşi atinge visul şi-l împlineşte!... Pleacă,
ce-a auzit?!... Atât?! adică, dintr-o realitate pământească şi ajunge într-o
ţară de vis!
Luând în cătare basmul Tinereţe fără bătrâneţe şi Don Quijote, în drumul său spre împlinirea fericirii
viaţă fără de moarte, de Petre Ispirescu, o să comen- oamenilor, nu dă de zgripţoroi şi de zgripţoroaice, dă
tăm, mai puţin exegezele întreprinse de Noica şi de doar de nişte mori de vânt şi nişte balauri!... În imagina-
Alexandra Surdu, asupra traseului odiseic parcurs de ţia sa războinică, Don Quijote nu prea iese învingător...
Făt-Frumos, preferând să punctăm unele amănunte Dar nu-şi pierde, după nicio neizbutinţă (ca să nu-i
ce pot deschide mai concret valenţele cuprinse în spunem înfrângere), visele, visurile!...
Existenţă, Fiinţă, Devenirea întru fiinţă şi revenirea Făt-Frumos, în ţara visului împlinit, constată, în
dintru fiinţă... urma unei vânători – repetăm! – ratate, că visul său
împlinit era gol!... Ce era fericirea sa fără de moarte?
După cum se ştie, Făt-Frumos vine pe lume datorită Fără de bucurii, fără de tristeţi, fără de vise, ţara în care
meşteşugirilor unor vraci, isteţi, desigur, care fac po- ajunsese el era, de fapt?!... Un loc unde n-aveai nicio
sibilă conceperea sa în pântecele unei împărătese cam şansă să mori, un loc în care trăiai fără să exişti... Orta-
bătrâioare, sterpe, aflată lângă senectutea unui împărat cii lui Dante măcar încăpuseră într-o Divina Comedie!
la fel de secătuit de puteri libidinale, dar dornic şi el să Moartea, ca o Divină Comedie, era mai vie decât o viaţă
aibă un moştenitor pe tron... chiar sărută şi mâinile! – urcă în şa şi dispare în peisaj, fără de moarte, încremenită într-o fericire moartă.
lăsându-i cu gurile căscate, trişti! Măcar Dante şi ai săi Oare greşise calul lui Făt-Frumos ţara în care
Numai că pruncul conceput cu o întârziere, poate descoperă în lumea de dincolo o Comedie Divină! trebuia să-l ducă?... Oare existau şi alte ţări fără de
chiar seculară, nu catadicseşte să-şi părăsească statutul moarte? Nu! Calul ştia că ţara în care ajunseseră era
intrauterin fără să condiţioneze accesul său în viaţă de Făt-Frumos ce descoperă în ţara visată? Nimic! singura ţară fără de moarte! Dovada era şi faptul că...
împlinirea unor condiţii care să-i permită să-şi atingă Nu întâlneşte decât un vis împlinit: aerul paradisiac! Da, plecaţi spre pământ, calul îi spune, de la început,
visul visat în trupul mamei sale – acela de a ajunge în Mai mult, pierde totul – pierzându-şi în primul rând, lui Făt-Frumos, că el va reveni în ţara fără de moarte!
ţara tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte. memoria. El nu mai ştie cine este cu adevărat şi de Ceea ce şi face! Calul, se vede treaba... că pe pământ
Adică, nenăscutul, locvace, revoluţionar, voia să treacă ce-a ajuns în această ţară în care fericirea fără de nu-l aştepta nici măcar moartea! Moartea îl uitase!...
din condiţia, numită mai târziu, desigur, de Noica, moarte e un nimic! Aici nu există decât femei fericite Pe Făt-Frumos moartea nu-l uitase! Îl aşteptase până
Existenţă, în împlinirea nemuririi sale, numită tot de – fără bărbaţi! Nu auzi un scâncet de copil! Nu există se cam rablagise – şi devenise ca un fel de umbră!...
Noica, tot mai târziu, Fiinţă. mame, nu există copii, nu există taţi, bunici, bunice!... Sau ca o umbră rablagită de babă-moarte... Totuşi,
E o fericire fără sentimente! Da, nu există crime, cri- moartea nu-şi pierduse ultima forţă de a-l plesni pe
Pruncul nu-i vede pe părinţi şi părinţii nu-l văd minali, nu există ură, nu există bine şi rău, nu există Făt-Frumos cu o palmă!... Şi de a-l face să simtă –
pe prunc până târgul nu are loc!... Părinţii bătrâiori decât o lilială grădină paradisiacă – plină de un gol murind! – că este om!
bat, simbolic, palma cu fiul lor invizibil, mirându-se paradisiac, fără de moarte. A, nu există bătrâneţe fără Încă din uterul mamei sale, Făt-Frumos se conside-
uşor, în sufletele lor, desigur, de pretenţiile celui ce, tinereţe, nici moarte fără de bătrâneţe? Cât cântăreşte ră o făptură liberă să viseze şi să-şi vadă visul cu ochii!
din bezna uterină, îşi dorise o lumină paradisiacă în o secundă, o zi, un an, o veşnicie? Totul e una, secunda Venind pe lume constată că părinţii săi, îmbătrâniţi de
viaţa vieţii veşnice, ca un fel de odraslă divină!... Fie! e veşnică. Visul lui Făt-Frumos, din pântecele mamei ani, după ce-i aşteptaseră sosirea cu o mare dragoste,
zic părinţii până la urmă, dorind să-l vadă în carne şi sale, împărăteasa bătrână, s-a împlinit, dar împlinirea parcă ar dori să rămână alături de ei şi să nu plece,
oase pe nenăscutul ce nu era încă altceva decât un glas, sa nu-i aduce lui Făt-Frumos decât o fără de moarte peste mări şi ţări, în căutarea unui vis improbabil!
în limba română clasică!... Ei, dar dacă doleanţa fiului viaţă inutilă, fără spaima de moarte şi fără bucuria de Captiv unei împărăţii drastice închise în graniţele sale,
lor era o înţelepciune practică, spusă cu o oarecare a trăi, fără sentimente!... Doar dintr-o greşeală, la o până la urmă, totuşi, Făt-Frumos se mai eliberează din
ironie retorică, ei s-ar fi dovedit lipsiţi de humor dacă vânătoare, Făt-Frumos redescoperă că este om, că îi dragostea părinţilor, care îl lasă să-şi încerce norocul,
o respingeau! O, ar fi urmat o întreagă dandana!... este dor de părinţii săi, de meleagurile împărăţiei în convinşi, cumva, că în puţine zile călătoria sa spre
S-ar fi auzit până dincolo de Focşani şi de Caracalul care tinereţea nu era lipsită de bătrâneţe, iar moartea împlinirea visului va eşua!...
de altădată că împăratul şi împărăteasa îşi ţin pruncul nu era anulată de o fericire veşnică, inumană... Căci Lumea visată de Făt-Frumos, aflată în afara împă-
închis în lichidul amniotic, din motive oculte sau, chiar în ţara visului său, Făt-Frumos descoperă că tot ce răţiei părinţilor săi, după nesfârşite lupte cu zgripţoroi
din prostie?!... Fie! zic părinţii într-un duet duios – şi era în el omenesc dispăruse!... A, da, puteai să vezi şi zgripţoroaice începe să se arate: şi, într-o zi, Făt-Fru-
Făt-Frumos vede lumina zilei bucuros, sănătos tun!... aici tot felul de fecioare fericite, intangibile, un fel de mos pătrunde, călare, în ţara tinereţii fără de bătrâneţe
Ei, chestia cu Fiinţa, cu viaţa fără de moarte?!... O iluzie vise abstracte... Făt Frumos, revenind în ţara fără de şi a vieţii fără de moarte, care este un spaţiu paradisiac,
copilărească, şi-au zis, fericiţi, genitorii frumosului Făt! moarte, în urma vânătorii ratate, recâştigă ce pierduse străin de gândirea oamenilor fără vise!...
de-o veşnicie – dorul, sentimentele, omenescul fragil, Privită de la înălţimea acestui spaţiu paradisiac, îm-
Numai că Făt-Frumos, maturându-se cu grăbire, ca viu... Căci în ţara tinereţii fără de bătrâneţe şi fără de părăţia părinţilor lui Făt-Frumos pare rămasă într-un
în basme, îşi caută mârţoaga pe care o va hrăni cu jar, moarte sufletul său se stinsese, cuprins de o moarte timp prăbuşit! Dar, minune, chiar după primul pas cu
ca să ajungă cât mai repede – şi în zbor, peste păduri lilială, fericită. care atinge Făt-Frumos ţara visată, memoria sa se stin-
cu jivine – în ţara ursită!... Sufletul său filosofic trăieşte ge, iar împărăţia părinţilor săi încetează să mai existe!
cu grăbire toate etapele pregătirii pentru drumul visat Mârţoaga lui Don Quijote n-are aripi, nu zboa- Trecând dinspre o lume spre alta, dinspre un timp spre
spre ţara nemuririi! ră, precum calul ce-l ducea pe Făt-Frumos în luptă, alt timp, Făt-Frumos şi calul său năzdrăvan trec din
după ce o mârţoagă bătrână, uitată într-un grajd, fiul umbra morţii în lumina vieţii fără de umbra morţii.
Împăratul şi împărăteasa, fericiţi şi amuzaţi de fante- împăratului o înzdrăvenise şi-o întinerise hrănind-o Dar, miraculos, odată cu pătrunderea într-un alt
zia hollywoodiană a fiului lor, încă mai cred că mârţoaga cu jar!... Calul lui Făt-Frumos cunoştea drumul spre orizont al vieţii – al vieţii fără de moarte! – Făt- Frumos,
care mănâncă jar e o scamatorie şi că peisajul pe care ţara fără de moarte – ceea ce înseamnă că mai călcase pierzându-şi memoria, pierzându-şi simţurile învechite,
Făt-Frumos îl proiectează în zare este un decor de film, cândva pe acele meleaguri!... Deci: calul era un martor pierzându-şi glagoria, îşi pierde identitatea...
căci realitatea munţilor, a văilor, a pădurilor şi a râurilor al certitudinii că ţara fără de moarte exista! Cum de →
nu putea fi parcursă atât de uşor, călare, pocnind din ajunsese el, din nou, pe pământ, era un mister! Cine-l
degete!... Însă, într-o dimineaţă, fiul lor îi îmbrăţişează,
îi sărută pe obraji, cu duioase lăcrimioare în ochi – le

Poezie Scrisul Românesc Nr. 8 (156) ♦ august 2016 5
Eseu
Andrei
vizitatori din lumea dansului CODRESCU

dansatorii pe care îi vom cunoaște curând și un acoperiș cu valize grele ca plumbul și inimile în săculețe de pânză
au paisprezece și chiar douăzeci de mii de ani deasupra capetelor maestrul punctelor luminoase deși ca să fim cinstiți unii dintre ei au un aer fericit
dar arată de paisprezece în balerinii lor roșii uzați infuzându-i cu putere umflându-și pieptul deci au ajuns deja în Ierusalim
fără șolduri ochi rotunzi atâta vreme cât nu intră pe ușă nicicând și nici fără bagaje asemeni dansatorilor eliberați de trecut
au dansat prin multe universuri unele deja consumate în ruptul capului pe ușă noi cu speranțele răvășite ca paginile uneia
și au mângâiat altele tocmai investite cu forme că doar le-a explicat cu ani lumină în urmă că el este din cărțile noastre preferate
de viață ca ale noastre un bulgăre de energie atât de mare ei sunt o mulțime cu versete urmându-i oriunde se duc
ne vizitează pentru că suntem una din creațiile încât oricine intră în casa lui pe ușă va fi ars steaguri medievale desfășurate în spatele îngerilor
lor timpurii balansoarul său a fost dintotdeauna așezat în fața ușii din picturi
nu intră pe ușă ci pe fereastră și-a așteptat păcătoșii cu cordonul ombilical în priză în seara asta vom mânca pentru ei vom umple paharele
sau ca data trecută printr-o spărtură în acoperiș tristețea genului de zeu ce sunt cu vin
atunci și-au lăsat aripile de pergament le-a explicat ce nu poate fi explicat și le vom mulțumi de cum vor ateriza stângaci în copaci
(același în care sunt legate cărțile) dar dacă respectați această regulă simplă de intrare și pe terasă
și au dansat cu ușile și ferestrele închise încât să fim și ieșire chiar când nu nimeresc locurile destinate tot poartă
singuri doar noi și ei vă voi ține ușori și înfoiați cu excepția acelor aripi destulă stranietate
noi greoi în cizme de fetru cu țurțuri în sprâncene pe care va trebui să le croiesc din pergament să convingă pe toată lumea că ei și noi nu suntem singuri
ținând claviaturi în mâini și a dat din cordonul său ombilical emițând ca mii de suflete
momente istorice înrămate pe pereții spațiului vid un pas-de-deux și jetée în zbor și în stări de luminozitate sunt doar la câțiva
am făcut toate astea și acum dezumflați de așteptare ca paginile uneia milimetri în urmă și înainte
de mii de ani un timp foarte îndelungat să aștepți dintre cărțile noastre preferate căldura lor e generoasă și primitivă trupurile lor subțiri
dansatorii în timp ce îngerii lui zboară în formații perfecte și accesibile
maeștrii wu ling fărâme delicate cu pielea de praf de V și Q & ei suntem noi în tinerețea noastră și voi în a voastră
strălucitor avangardele sunt în violet urmate de carmin și azur timpul nu a trecut timpul i-a luat pe unii dintre ei
dar iată-i aici despică aerul întunecat ochii noștri violetul poartă două carmine pe spate trase de un azur alții se întorc acum iluminați
pe jumătate închiși au gust roșu de un fir de aur deșirat în urma lor vârsta asta înaintată poți s-o ai în seara asta
cu multă vreme în urmă zeul lor diaghilev le-a promis urmat de trăncăneala unor imigranți de pe Insula trupa de dansatori eterici aterizează
că atâta timp cât vor Ellis înveșmântați în negru Traducere de Alexandra CARIDES & Carmen FIRAN
crede în el le va fi o fereastră în luminile cerului

→ Văzându-şi visul cu ochii, Făt-Frumos nu mai are nici Dacă Adam şi Eva, după aventura cu mărul satanic, Abel, în rai?! Istoria omenirii, desigur, ar fi început
vise!... Fără amintiri, fără vise, distanţat de el însuşi, al cunoaşterii tuturor celor văzute şi nevăzute, sunt tot cu o crimă, numai că această odioasă crimă s-ar fi
Făt-Frumos reuşeşte să redevină el însuşi după o gre- scoşi de Tătânele ceresc din rai, pe portiţa dinspre petrecut într-un loc sfânt, făcându-l pe şarpe să ţopăie
şeală, întâmplată la o vânătoare, când calcă, fără să răsărit, ca să trăiască până la adânci bătrâneţi din pro- din coadă de fericire!
vrea, desigur, în afara graniţei ce înconjura ţara fără pria trudă, să facă prunci şi să stăpânească pământul Era atâta lumină şi atâta odihnitoare căldură în ţara
de moarte!... Acum, Făt-Frumos, conştient că trăieşte cel rupt de luminile paradisului, Făt-Frumos se rupe fără de moarte încât timpul curgea egal, fără anotim-
într-o realitate stearpă, într-o fericire stearpă, îşi do- singur de ţara fără de moarte, copleşit de iubire faţă de puri, fără primăvară, vară, toamnă şi iarnă, fără vânt,
reşte să ajungă în împărăţia părinţilor săi, care nu era părinţi şi de împărăţia oamenilor muritori... Tătânele furtuni şi zăpezi, fără incendii, fără măcar urme de
un vis, ci o realitate! Călare pe roibul năzdrăvan pleacă ceresc n-a voit să-i pedepsească, în rai, pe oamenii pe foc stins, de cenuşă!... Calul năzdrăvan nu mai simţea
spre realitatea genitorilor săi, convins că veşnicia vieţii care i-a creat! Şi n-a vrut ca ei să moară în rai! Şi n-a nevoia să se revigoreze, să se întărească, să întinerească,
fără de moarte n-o să-l mai prindă din urmă!... Dar vrut ca ei să fie înmormântaţi în pământul roşu din care mâncând jar! Era şi el tânăr şi ferice precum toate vietă-
nu e sigur că venirea morţii îl aştepta în împărăţia în Adam fusese tocmit!... Făt-Frumos, venind pe lume ţile din acest spaţiu mirific, lipsit de boli, de necazuri, de
care venise pe lume!... Aici, în acest moment, prin din interferenţa umană a părinţilor săi, purta în el, bătrâneţe şi de moarte! Florile zâmbeau, păsările cân-
hotărârea luată, de a se despărţi, poate pentru totdeau- de la început, toate atributele anatomice, fiziologice şi tau, negura îndepărtată a nopţii neexistând, nimeni nu
na, de eternitatea vieţi, Făt-Frumos dă dovadă de un psihice ale părinţilor săi, plus visul!... Plecând în împli- se temea de enigmele întunericului. La umbra merilor
curaj sublim, poate mai puternic decât curajul ce l-a nirea visului său, Făt-Frumos beneficia şi de o calitate înfloriţi, care, concomitent, îşi rotunjeau legendarele
îndemnat să pornească spre ţara fără de moarte!... Să supremă, pe care calul o ştia... şi-o aprecia la adevărata produse ce le suciseră minţile protopărinţilor Adam
mergi, copleşit de dor, să-ţi vezi părinţii şi împărăţia, să ei valoare, într-o asemenea aventură: Făt-Frumos avea şi Eva, Făt-Frumos nu se lăcomea nici să guste măcar
renunţi, chiar pentru o vreme – sau pentru totdeauna! o calitate deosebită în acest demers: era lipsit de păcat! din aceste fructe cândva ponosite prin inoculări sata-
– la comoditatea vieţii eterne, ca să te întâlneşti cu ge- Era, cumva, asemeni Fiului lui Dumnezeu, când a por- nice, malefice, fiindcă, în ţara tinereţii fără de moarte,
nitorii tăi şi cu tine însuţi, este, într-adevăr, formidabil! nit să mântuiască lumea – era lipsit de păcat! Bine, bine, merele erau ecologice, normale la cap! Şarpele împuţit
Certitudinea acestui curaj va fi validată de împlinirea Făt-Frumos a pornit să se împlinească şi mântuiască nu fusese aruncat peste pârleazul acestor meleaguri
în fapt a acestui curaj! Înfrângerea, de către moarte, pe sine! Iisus, pornind să mântuiască omenirea, a fost mirifice – pentru că niciodată nu călcase pe-aici!... El,
a lui Făt-Frumos, pe care, de data aceasta, o presimte ucis de oameni!... Făt-Frumos, în drumul său spre şarpele, fiind cu moartea în suflet şi simţiri, n-avea ce
calul năzdrăvan, spunând că el, oricum, se ca înapoia ţara ce remedia – şi chiar anula moartea din făptura căuta în lumina acestei ţări veşnice – nici măcar ca să
în ţara vieţii veşnice, nu-l face pe feciorul de împărat să umană, nu s-a întâlnit cu niciun om – şi s-a bătut doar fie prefăcut în cenuşă şi să încenuşeze cumva memoria
se închine în faţa fiorului apocaliptic ce poate destrăma cu zgripţoroi şi zgripţoroaice!... dalbă a făpturilor de pe acest pământ binecuvântat! Iar
orice idee omenească îndrăzneaţă!... Dacă Dumnezeu a aruncat în afara raiului propria de mâncat nu era nevoie să ari, să cultivi pământul,
În cadrul solitudinii visului său, Făt-Frumos s-a sa creaţie fundamentală, omul – adică pe Adam şi Eva, să-ţi faci o ciorbă, să-ţi pregăteşti nişte sarmale!... Nu
supt de părinţii săi şi s-a separat şi de oamenii împără- cei ce erau dintr-un singur trup făcuţi! – Făt-Frumos trebuia să mănânci nimic, da, ca să fii sătul!
ţiei părinţilor săi, plecând singur în căutarea atingerii se eliberează singur din paradisul nemuririi searbede De altfel, în ţara visată, în care a ajuns Făt-Frumos,
pământului vieţii fără de moarte!... Acum, după ani şi revine în împărăţia cu dor, cu iubire şi tristeţe, a călare pe calul său năzdrăvan, nu existau momente
fără număr, poate după secole fără număr, Făt-Frumos, părinţilor săi... aberante ale istoriei, fiindcă nu exista istorie – nefiind
copleşit în solitudinea dorului de părinţi, nu ţine seama Aici am mai putea îndrăzni să deschidem o paran- şerpi care să conceapă opere de negaţie a vieţii veşni-
de părerile pesimiste ale calului năzdrăvan, se separă, teză: prima crimă a avut loc în afara raiului, Cain l-a ce! Nimeni nu putea să constate că este cu puţa goală,
vasăzică, de el, şi porneşte în căutarea neamului său şi ucis pe Abel, cum se ştie, datorită unei invidii turbate, nimeni n-avea ce să regrete vreun pas făcut greşit: nu
a umanităţii sale cam risipite... Va ieşi, deci, din ţara tragice!... Oare ce-am fi zis dacă Tătânele ceresc nu existau paşi greşiţi, nu existau plânsete, nu existau
paradisiacă, eliberându-se, repetăm, de veşnicia vieţii i-ar fi aruncat peste pârleazul raiului pe Adam şi Eva, lacrimi – şi, evident, nici crime! ■
ce era mai ternă decât moartea... iar Cain, primul lor născut, şi-ar fi omorât fratele, pe 30 iunie 2016

(Va continua)

6 Nr. 8 (156) ♦ august 2016 Scrisul Românesc Eseu

Ovidiu Confruntări
GHIDIRMIC
Hermeneutica
Prima mare lucrare, de proporții impresionante, și critica creatoare
a lui Nicolae Manolescu, în același timp, opera
sa cea mai echilibrată, fără fisuri rămâne Arca fragmente în care se reflectă întregul, ceea ce criticul clasificării romanului privit diacronic, evolutiv, în
lui Noe, apărută în trei volume (vol. I – 1980; II – 1981; reușește în mod cu totul exemplar și spectaculos. cele trei tipuri este cel al raportului dintre narator și
III– 1983), care vine să spulbere prejudecata că avem de personaje. Trebuie subliniat că N. Manolescu nu abso-
a face doar cu cronicarul nostru literar prin excelență, În fine, nu poate fi întreprinsă evoluția romanului lutizează superioritatea niciunuia dintre cele trei tipuri,
cel mai infatigabil și cel mai autoritar, de la Pompiliu fără evoluția personajului, care este axul său principal, ci urmărește să ne releve evoluția tehnicii narative pe
Constantinescu încoace, dar incapabil de studii de iar personajul nu este doar faimoasa „ființă de hârtie” a parcursul a numai două secole de roman, de la roma-
sinteză. Arca lui Noe este o dovadă incontestabilă structuraliștilor și a naratologilor, ci și una în care omul nul balzacian la romanul modern de astăzi. Aplicarea
despre puterea de construcție a criticului, care anunță real, în carne și oase, se poate recunoaște. Critica nu acestei „scheme” este ireproșabilă. Cu specificația că
impunătoarea, ca dimensiune, Istorie critică a literaturii poate ocoli problematica umană. Eludarea umanului „doricul”, „ionicul” și „corinticul” se suprapun, ade-
române, de mai târziu (2008). Arca lui Noe reprezintă este una din înfundăturile în care ne azvârle formalis- seori, în romanul românesc, care a avut – prin forța
cea mai temeinică lucrare de sinteză asupra prozei mul structuralist. Din această perspectivă, schițarea împrejurărilor – o evoluție mai rapidă decât pe plan
românești, în timp, după aceea a lui Tudor Vianu, unui „mecanism funcțional“, cum se întâmplă la Cla- universal, în literatura noastră, remarcându-se un
care – în Arta prozatorilor români (1941) – se ocupa ude Bremond, în Logica povestirii, i se pare criticului fenomen de ardere a etapelor.
mai mult de evoluția stilistică a prozei românești, deci, nostru insuficientă și nesatisfăcătoare. Sensul polemic
de latura formală a fenomenului, menținându-se mai al demersului critic din Arca lui Noe față de unele În concluzie, „doricul”, „ionicul” și „corinticul”
mult în cadrele unei stilistici tradiționale. N. Mano- dintre metodele „noii critici“ este cum nu se poate mai sunt termeni metaforici sau, mai precis, „metafore
lescu încearcă o tentativă mai complexă, într-un eseu categoric. Aceasta este semnificația titlului ultimului culturale”, cu o perfectă acoperire semantică și care
„tipologic” și „istoric”, cum își autodefinește criticul capitol Celălalt tigru, preluat de N. Manolescu de la un îmbogățesc arsenalul criticii tradiționale. În critică
întreprinderea sa. antologic poem al lui Borges. este loc întotdeauna pentru mai multă imaginație,
pe care N. Manolescu o are din plin. „Doricul”,
Arca lui Noe este o lucrare alcătuită cu mijloacele Ceea ce a frapat și a scandalizat, totodată, o parte a „ionicul” și „corinticul” sunt termeni de o perfectă
naratologiei moderne. La vremea apariției acestei criticii (nepregătită sau de rea-credință) a fost marea validitate estetică și care și-au câștigat dreptul la
cărți de referință nu apăruseră noutate a termenilor prin care este trecută întreaga cetățenie literară.
prea multe lucrări de naratolo- evoluție a romanului, atât străin, cât și românesc:
gie la noi. Se poate spune chiar „doric”, „ionic” și „corintic”, termeni care desemnea- Nu avem să aducem obiecții de ordin metodologic
că prin această carte N. Mano- lucrărilor lui N. Manolescu. Este greu să ne decidem
lescu pune bazele naratologiei ză, după cum se știe, cele trei ce se cuvine mai întâi admirat: rigoarea construcției
moderne în critica românească. mari stiluri arhitectonice ale sau finețea demonstrației? Credem, totuși, că N.
N. Manolescu profesează, în antichității, ilustrând cele Manolescu excelează în paginile analitice, care con-
această lucrare, o hermene- trei mari etape ale evoluției: stituie, totodată, și punctul său cel mai vulnerabil.
utică „sociologică” și „struc- rigoarea simplă a începutu- Furat de subtilitatea nuanțelor (de unde o predilecție
turalist genetică”. Criticul era rilor, finețea unită cu com- vădită pentru romanul ionic), N. Manolescu ajunge,
influențat, la acea dată, de ideile plexitatea, un rafinament al uneori, la o cazuistică, a cărei rațiune ne scapă și nu
unui „determinism sociologic”, decadenței, în reprezentarea o găsim decât în faptul că vrea, uneori, să șocheze,
pe linia lui Lucien Goldman, lui N. Manolescu. să fie paradoxal. Vechi ticuri de discipol călinescian!
cu specificația că nu este vorba Astfel, chiar dacă Pădurea spânzuraților se înscrie,
de un determinism mecanicist Sugestia utilizării primi- în linii mari, în romanul doric, nu-i putem nega...
și cu atât mai mult de vechiul lor doi termeni i-a venit lui „psihologismul”, ca și Rusoaicei lui Gib I. Mihăescu.
sociologism vulgar care a făcut N. Manolescu de la marele Putem, firește, considera Baltagul un „roman econo-
ravagii într-o anumită epocă. critic francez Albert Thiba- mic”, deși titulatura este cam forțată și rebarbativă,
Nemulțumit, pe drept cuvânt, udet, reprezentant al criticii dar nu putem ignora, în niciun chip, substratul
de studiile naratologice, care creatoare, din studiul său, mitic profund al romanului. Dar, cea mai flagrantă
pun în paranteză socialul și Reflecții asupra romanului, exagerare o constituie considerația că romanele lui
cad în pur formalism, criticul în care „doricul” și „ionicul” G. Călinescu sunt... „romane fără viscere”. A prelua
pleacă de la premisa de bun- sunt categorii ale receptării, o judecată călinesciană asupra prozei românești a
simț că evoluția prozei nu poate fi ruptă de evoluția pornind de la cele două feluri momentului și a o întoarce împotriva lui G. Călinescu
socială. Pe scurt, nu poate fi studiată evoluția forme- de public, de cititori de ro- însuși ni se pare un lucru facil și... nespectaculos!
lor narative fără o „sociologie a romanului”. Numai mane: de aventură (vitejești) Dar, ne oprim aici, fără să mai amintim și alte mici și
că evoluția socială nu se manifestă, în mod direct și și cavalerești (sentimentale), nevinovate cochetării și ticuri provenite din imitarea
mecanic, asupra evoluției romanului. Criticul știe cele două ramificații ale ro- recuzitei magistrului.
prea bine că există o „istorie exterioară” a literaturii manului în Evul Mediu, cele două ordini preferențiale
(determinată de social) și o „istorie interioară”, în de lectură, masculină și feminină. Chiar motto-ul lui N. Studiile de naratologie sunt, de regulă, prea aride
care operele se determină și comunică între ele. Manolescu ne trimite la ilustrul critic francez, înrudit și plicticoase, dar N. Manolescu are, spre deosebire
Cert este că structurile sociale influențează, într-o tipologic cu G. Călinescu, cu care are certe afinități. de ceilalți naratologi, capacitatea rară de metafori-
anumită măsură, structurile artistice și nu putem La N. Manolescu, „doricul” și „ionicul” capătă zare a categoriilor și noțiunilor abstracte. De aceea,
face, în niciun chip, abstracție de ele. semnificații mult mai complexe, care depășesc estetica Arca lui Noe rămâne în timp o capodoperă a nara-
receptării. „Doricul” (adică romanul de tip masculin) tologiei românești. ■
Cealaltă metodă, subiacentă, din Arca lui Noe, este devine la N. Manolescu romanul tradițional, balzacian,
un „structuralism genetic”, cu punctul de plecare în ce se înscrie în formula realismului obiectiv. „Ionicul”
Mimesis-ul lui Erich Aurebach, de care, însă, până la definește, în accepția sa, romanul proustian, de analiză
urmă, se desparte, întrucât teoreticianul german alu- psihologică. Numai că N. Manolescu face distincția
necă prea mult spre stilistică. necesară dintre „analiză” și „psihologism”, care se
interferează, dar nu se suprapun. Analiză există și în
Tehnica este cea a reconstituirii întregului, pornind romanul doric, după cum psihologism întâlnim și în
de la fragmente, în consonanță cu principiul structu- romanul ionic.
ralist de bază al relației tot–parte. Tehnica din Arca lui Lângă cei doi termeni preluați de la Thibaudet, N.
Noe este o tehnică „holomerică” (de la gr. „holan” – Manolescu introduce pe cel de-al treilea: „corinticul”,
întreg; „meras” – parte). Totul este să identificăm acele care este o creație a sa, absolut originală.
„Corinticul” reprezintă romanul modern, care apa-
re după Proust și îi are ca exponenți pe Kafka, Joyce,
Musil, Hesse, Camus și alții. Criteriul care stă la baza

Eseu Scrisul Românesc Nr. 8 (156) ♦ august 2016 7

Bleu-alb-roşu Adrian
Jurnal parizian (VI) CIOROIANU

Vară la Paris –
inundații, bucurii și spaime
Vara pariziană a început cu o surpriză – încă de la
tranziția dintre sezoane, de fapt. În primul rând, nu cumva o schimbare de proporții este pe cale a se împingă, toți încercând să iasă din perimetru; pe latura
că nu prea semăna a vară. Lunile primăverii, produce în creierele noastre? În definitiv, este dovedit respectivă (ca pe toate celelalte) erau niște îngrădiri din
de savanți că uneltele de piatră cioplită ne-au modificat, metal, de regulă folosite pentru demarcarea și securiza-
martie, aprilie (mai ales) și mai, au fost mai ploioase în copilăria speciei, conexiunile din creier. De ce n-ar rea perimetrelor; dar, în iureșul panicii care s-a propagat
decât de obicei ‒ astfel încât, într-un mod mai curând face-o și telefoanele deştepte sau facebook-ul? în acel colț al mulțimii, gardurile de metal au fost puse
neașteptat, am reușit să termin o carte pe care inițial o Pe 30 iunie a.c. am condus pe cineva la aeroportul jos, oamenii fugind cu disperare.
programasem pentru toamnă. Zile la rând țintuit în casă, Charles de Gaulle. Doar ce am intrat în terminal și, din- Ce se întâmplase: foarte probabil, careva din mulțime
privind în răstimp pe geam și văzând doar umbrele în tr-odată, am picat într-un fel de coridor făcut de o duzi- (sau mai mulți deodată) primise/ră pe telefoanele deştepte
mișcare, mi-am ținut mai mult decât aș fi crezut degetele nă de polițiști. Aceștia aveau figuri încruntate și, fără să vestea atentatului ce tocmai avusese loc la Nisa – unde,
pe tastatură, iar la început de iunie eram deja la Bucu- dea detalii, ne îndemnau pe toți să ne îndepărtăm spre se știe, un camion condus de un terorist dement a intrat
rești, pentru lansarea noii mele cărți*, la Târgul Bookfest. o extremitate a imensei săli. Cum vă imaginați, erau în mulțimea adunată, și acolo, pentru spectacolul arti-
Numai că, după atâtea ploi, a urmat consecința fireas- sute și sute de oameni strânși acolo, fiecare cu bagaje, ficiilor. De teamă față de eventualitatea a ceva similar,
că a poveștii: Sena a început să crească. Şi creștea, unii dintre cei de pe acea latură a Champs de Mars
și tot creștea. Am lăsat amintirea apelor urcate în au început să fugă, antrenându-i și pe alții și tot așa.
urmă și ajunsesem deja la București când am în- Ei bine, detaliul cel mai bizar al întregii povești
ceput să primesc telefoane, de la prieteni extaziați este că, în timp ce unii fugeau dărâmând gradenele,
de peisaje: apele fluviului umflate pe alocuri cu alții stăteau pe margini și îi fotografiau... sau îi fil-
3 metri în albie (sau chiar mai mult), acoperind mau! Ba chiar și, dintre cei care fugeau, unii – după
grădinițe cu flori care doar cu o săptămână în urmă ce ajungeau mai departe – se întorceau și ei cu fața
erau deschise publicului și amenințând să inunde și începeau să filmeze pe alții care fugeau! Hotărât
pivnițele și tunelurile metroului! Conservatorii de lucru, ceva se întâmplă: ori telefoanele deştepte ne
la Muzeul Luvru au intrat în protocolul de urgență fac pe noi mai stupizi, ori în fiecare dintre noi se
– care presupune mutarea pieselor păstrate prin află un sâmbure de regizor sau fotograf de geniu,
depozitele din subsoluri. Până la urmă, cu unele care abia așteaptă să iasă la lumină!
stricăciuni relativ repede reparabile, nu s-a ajuns Dincolo de toate acestea, lumea pariziană și
la calamitate. Iar când am revenit la Paris, apele străzile orașului arată, totuși, normal. Campi-
erau deja în scădere. onatul European de Fotbal (în legătură cu care
Mi s-a părut foarte interesant cum au reacționat mulți se temeau că ar putea aduce unele incidente,
turiștii: mai presus de toate, fotografiind. Vreme bănuiți la ce mă refer...) a decurs cu bine, lăsând
de zile, pe toate cheiurile pe lângă care am tre- Paris, Arcul de Triumf – Paradă militară de Ziua Franței în urma lui o veste proastă și una bună. Veste bună,

cut cât timp apa a mai fost mare, n-am văzut decât cărucioare etc., iar polițiștii nu spuneau decât avancez!, pentru toți oamenii normali de pe planetă, a fost că
oameni cu adidași în picioare și rucsacuri în spate avancez!. Nu trebuia să fii detectivul Colombo ca să-ți nu s-a înregistrat niciun atentat; în context, suporterii
(știți că aceasta este uniforma turismului mondial), dai seama că ceva (neplăcut) se întâmpla – dar, ca să nu ruși care s-au bătut cu englezii la Marsilia au adus chiar
fotografiind cu ceea ce aveau la îndemână – mai ales se producă panică, polițiștii ne împingeau într-o parte, un aer de déjà vu și de normalitate! Vestea rea pentru
telefoane deştepte, evident. Această omniprezentă și fără explicații. Desigur, mulți au protestat, pentru că francezi a fost, știți deja, aceea că Franța a pierdut în
la-orice-oră-din-zi-şi-din-noapte tentație, sau poate timpul trecea, fiecare avea propria oră a zborului etc. finală, în fața Portugaliei. În apropierea locuinței mele,
chiar obsesie, a omului contemporan cred că ar merita Într-un final (dar după vreo oră), ne-am lămurit: un un bistro a montat pe terasă un ecran mare, iar în seara
studiată de sociologi sau de antropologi: toți oamenii bleg sau o bleagă uitase un bagaj lângă un ghișeu și, finalei se aflau printre telespectatori și un grup de 6-7
(și mai ales tinerii) fac poze. Pe străzi, văd scene su- cum toată lumea e obsedată de atentate (și cum doar portughezi, băieți și fete cu steagul țării lor pe umeri.
prarealiste: fete sau băieți oprindu-se la câte un colț cu două zile înainte fusese atentatul din aeroportul din La finalul meciului, portughezii au țâșnit în stradă,
de bulevard, în fața vreunei clădiri sau statui, în fața Istanbul...), tot terminalul a fost paralizat. țipând și țopăind de bucurie. Interesant e că mașinile
vreunei vitrine, zâmbind dintr-odată și apoi, repede, Dar mai interesant e altceva: numărul celor care au de pe carosabil au încetinit, i-au ocolit, nimeni nu i-a
fotografiindu-se singuri, cu brațul întins sau cu un băț protestat a fost mai mic decât – ați ghicit – numărul claxonat și nu i-a bruscat verbal.
telescopic special – după care, evident, zâmbetul dispa- celor care au început să (se) fotografieze: mai ales La început de vară, a pornit un mic scandal legat
re și respectiva/respectivul își continuă drumul. Până la selfi-uri, cu oamenii în uniformă în spate. Polițiștii, de abatoarele din Franța – grație unor filmări (!) care
următorul colț de stradă sau următoarea statuie, unde exasperați, ne grăbeau, dar selfi-urile, din mâini și din arătau că animalele erau chinuite înainte de sacrificare;
iarăși va zâmbi și se va auto-imortaliza. Am mai scris bețe, curgeau (scuzați rima)! Ba unii încă mai aveau iar autoritățile au pornit un audit prin toate abatoarele
despre aceste selfie-uri omniprezente, dar nu încetez puterea să zâmbească, în pozele pe care și le făceau! țării! La fel ca și la noi (aproape), există o dezbatere
să mă mir. Să fie o formă de narcisism? Să fie o formă, La fel în seara de 14 iulie a.c., chiar de Ziua Franței, privind supra-aglomerarea din pușcării: cazuri de doi
benignă, de exhibiționism? Să fie impactul rețelelor de pe marea pajiște din Champs de Mars. Lumea, cu miile, sau chiar trei deținuți în unele celule destinate, teore-
socializare, care-ți dau impresia că ești oarecum dator s-a adunat de cu seară, pentru că la ora 23 urmau să în- tic, unuia singur; din cei peste 58 de mii de pușcăriași,
să împărtășești cunoscuților (și necunoscuților) fiecare ceapă focurile de artificii din Turnul Eiffel. N-am fost de vreo 14 mii sunt „supranumerari” (scrie săptămânalul
clipă de viață, fiecare călătorie, fiecare stare? față, dar un prieten mi-a povestit următoarele: au înce- LʼExpress din 13 iulie a.c.). La fel ca și la noi (aproape),
Într-o seară, eram cu doi colegi (G.S. şi S.N. – le put artificiile, totul era spectaculos (le vedeam și eu, din unii oficiali mai calcă pe bec în raport cu banii statului:
redau inițialele nu pentru a vă intriga, ci pentru a-mi altă parte a orașului), lumea chiuia și aplauda, care avea precum doamna Agnès Saal, președintă a Institutului
aduce eu aminte mai târziu, dacă va fi să strâng aceste cu el un vin, care o bere, spectacolul a durat cel puțin Național al Audiovizualului, acuzată că ar fi cheltuit, în
pagini între coperte) pe terasa unui restaurant. Lângă un sfert de oră, bucurie și voie bună – adevărul este că 10 luni, 40 000 de euro... pe călătorii cu taxi-ul. În fine,
noi, două tinere și un tânăr, toți asiatici, în jur de 25 de francezii știu să-și serbeze Ziua Națională, și la nivel de la fel ca și la noi (aproape), președintele Hollande este
ani. Le-a venit sticla de apă minerală la masă – dar, mai oficiali, dar și la nivel de oameni obișnuiți. La final, pe atacat sau ironizat pe diverse subiecte, mai importante
înainte de a bea din pahare, au fotografiat sticla. Apoi când spectatorii încă mai schimbau impresii, deodată ‒ sau mai anecdotice ‒ precum faptul că frizerul său de la
le-au venit niște pahare de suc sau ceva cocktail-uri; într-o parte a marii mulțimi, unde se afla amicul meu, palatul prezidențial are un salariu de 10 000 euro pe lună!
le-au fotografiat și pe acestea. Ghiciți ce-au făcut când cu nevasta și copilul ‒ se produce o busculadă: un grup Inclusiv din acest motiv, aș putea paria că mulți
le-au venit farfuriile cu mâncare – evident, mai înainte de tineri a început să fugă, în șir indian, prin mulțime, francezi și străini deopotrivă visează să poată face,
de a gusta, le-au fotografiat. N-o spun cu reproș, se strigând gâtuit ceva gen „Charlie!, Charlie!”. La început, într-o zi, un selfie cu președintele Franței! ■
înțelege (n-aș avea de ce); dar, dincolo de amuzamentul unii vor fi crezut să e vreun hoț de buzunare alergat de
meu de atunci (văzându-i fotografiind absolut totul, păgubiți – doar că, încet-încet, mase tot mai mari de * Nu putem evada din istoria noastră, Curtea Veche Publishing, Bucu-
aproape mașinal, fără a vorbi între ei), mă întreb dacă oameni au început să fugă, care încotro, au început să se rești, 2016; este cel de-al doilea volum din seria Cea mai frumoasă poveste –
care strânge scenariile mele din serialul de televiziune „5 minute de Istorie”.

Scrisul Românesc Eseu

8 Nr. 8 (156) ♦ august 2016

Ioan Retrocritica
LASCU
„Dada exista înainte de Dada”

În toamna anului 1915 Tristan Tzara sosea la Zürich chiar. Pe frontul mișcării, alături de Jean Arp și Marcel unei „arte elementare”, independentă de celelalte arte.
doritor să-și continue studiile începute în Româ- Duchamp se raliază, mai devreme ori mai târziu, artiști Dadaiștii au continuat să excludă din limbaj și din
nia. După numele lui adevărat Samuel Rosenstock, precum Johannes Baader, Johannes Theodor Baargeld, practica literară tot ceea ce ținea de travaliu, de ela-
cel care își spunea Tristan Tzara se născuse în târgul Max Ernst, George Grosz, Raoul Hausmann, John borare, de rutină, de convenții și de norme. Cel puțin
moldav al Moineștilor, la 16 aprilie 1896. N-avea așadar Heartfield, Hannah Höch, Man Ray, Kurt Schiwitters. așa opinează Marc Dachy în lucrarea sa Dada et les
decât nouăsprezece ani însă lăsa în urmă, în românește, Johannes Baader l-a definit pe adeptul dadaismului în dadaïsmes (Gallimard, 1994). Remarcăm pluralul din
o destul de consistentă activitate de poet. În timpul lice- felul următor: „un dadaist este un om care iubește viața titlu – dadaisme(le) – tot astfel cum Emmanuel Mou-
ului, prin 1913, publicase mai multe poezii de inspirație sub toate formele ei evidente și care știe și zice: nu numai nier, observând individualizarea existențialismului, a
simbolistă și expresionistă, ambele curente la modă aici, dar și acolo, acolo, acolo este viața!”. Cu siguranță, utilizat pluralul exist­ ențialisme (v. Emmanuel Mounier,
în preajma Primului Război Mondial. Contribuise la dacă ne gândim că pentru dadaiști viața cea veșnic Introduction aux existentialismes, 1947).
apariția revistei „Simbolul”, împreună cu ai săi colegi schimbătoare era mai presus de artă. La rându-i, Jean
Ion Vinea (Ion Iovanachi) și Marcel Iancu (Janko). Arp gândea că „Dada este ceva frumos precum noaptea, Ca și suprarealismul, ba chiar mai mult, dadaismul,
Semnase cu alt pseudonim – S. Samyro. Era debutul care leagănă în brațe tinerețea zilei.” Normal că Dada a privit ca o sumă de creații literare, este surclasat de
literar al lui Tristan Tzara, la numai șaptesprezece ani. fost o mișcare deschisă tuturor viziunilor, închipuirilor, ideologie, de program, de rețetele prescrise prin mani-
A continuat să publice în altă revistă, „Chemarea”, tot nonconformismelor care sfidau rinocerismul burghez, festele sale. Dar înainte ca acele Șapte manifeste Dada
poezii scrise în 1913. Este vorba de etapa predadaistă drept pentru care nici autonegarea teribilistă nu-i era să fie lansate, câteva obiective majore au fost inserate în
a celui care, peste nici trei ani, avea să patenteze poate străină: „Dada nu e nimic”, cum a revista „Le Cabaret Voltaire” – număr unic, februarie
cea mai teribilistă mișcare literar-artistică din istorie spus chiar Tristan Tzara în Mani-
chiar la Zürich, în februarie 1916. În textele juvenile se feste Dada 1918. În dicționarul Les 1916 – omonimă cu firma localului.
ghicesc însă câteva semnalmente ale viitorului insur- Grandes figures du surréalisme (Alain Le preciza patronul Hugo Ball, printre
gent: nesupunerea și sfidarea canoanelor, orgoliul in- et Odette Virmaux, Bordas, 1994) ele regăsindu-se: anunțul programului
solitului și al originalității căutate, induse cu orice preț. Dada se încadrează la secțiunea de activitate al cabaretului și apelul
Ruptura rocambolescă cu tradiția și temerarele ieșiri Proches voisins, fiind etichetată, făcut către toată lumea că dincolo
iconoclaste au caracterizat „insurecția de la Zürich”, o între altele, ca mișcare subversivă. de războiul devastator continuau să
sintagmă îndrăgită de un prieten al lui Tzara rămas în „Pentru faptul că se regăsesc aceleași existe anumiți oameni independenți
România – poetul Sașa Pană. nume în cele două mișcări, a existat ale căror idealuri se adăpau la izvorul
adeseori tendința de a considera că altor idei, la modele radical diferite
Fieful primelor turbulențe dadaiste, mai ales al Dada și suprarealismul erau cele de conduită. Lansările fulminante de
actului întemeietor, a fost Cabaretul Voltaire, ținut de două fețe succesive ale unui același manifeste literare, foarte la modă în
germanul Hugo Ball și de soția acestuia, dansatoarea curent de gândire”, mai spun autorii epocă, erau principalul mijloc de a
de origine engleză, Emmy Hennings. De aceea, cu dicționarului (p. 206). Chit că liderii face cunoscute noile idei și atitudini.
destul temei, unii istorici literari îl consideră pe Hugo celor două, Tristan Tzara și André Textele manifestelor, adevărate bruiaje
Ball drept fondator al mișcării, alături de Tristan Tzara. Breton, s-au despărțit en colère în la adresa artei și a moralei burghe-
Lui Tzara însă îi va reveni în continuare partea leului, 1922, cu ocazia primului Congres ze, proclamau distanța deliberată
având în vedere contribuția lui substanțială la ticlui- Internațional al Suprarealiștilor încă despărțitoare de valorile consacrate,
rea manifestelor dadaiste, pe care le-a și semnat și pe nedeclarați ca atare... depășite, uzate, opoziția ostentativă
care le regăsim adunate între coperțile unei aceleiași față de gândirea de tip pozitivist, un
cărți de referință despre curent, îngrijită de un reputat În frumoasa carte-album intitulată simplu Dadaïsme model burghez ce data din prima jumătate a secolului
specialist în materie, Henri Béhar: Dada est tatou. Tout (Bonn, 2004), Dietmar Elger scoate în evidență prin al XIX-lea, dezlănțuia și batjocura dadaistă împotriva
est Dada, Flammarion, 1996. La fel stau lucrurile cu comentarii pertinente ce se sprijină pe un bogat și aroganței și suficienței conformiste mic-burgheze.
volumul Omul aproximativ. Șapte manifeste Dada și spectaculos material ilustrativ trăsăturile esențiale, Cele Șapte manifeste Dada al căror autor este Tristan
Lampisterii, publicat tot în 1996 la Editura Univers, la liniile de forță ale mișcării surprinse prin observarea Tzara sunt niște emisii ucigătoare, fuzee „ideologice”
aniversarea a nouăzeci de ani de dadaism, volum care critică a creațiilor artiștilor dadaiști. O mișcare care a răvășitoare atât de caracteristice pentru mișcare. Dada
conține versiuni românești, prefață și note de Ion Pop. pus totul sub semnul relativului nu putea aduce decât se confundă, în linii mari, cu cele șapte manifeste.
La Zürich, în momentul botezului, alături de Tristan o diversitate uimitoare în interior și o sfidare absolută a Adevăratele capodopere ale literaturii Dada sunt așadar
Tzara, Hugo Ball și Emmy Hennings se mai aflau, cu gândirii puse în raport cu orice idei și teorii exterioare, Manifestul domnului Antipyrine, Manifest Dada 1918,
trupul sau cu spiritul, Richard Huelsenbeck și Hans pentru că „Dada connaît tout. Dada crache tout.” Proclamație fără pretenții, Manifestul domnului AA
Richter (alți germani), Hans (Jean) Arp (un alsacian), antifilosoful, Domnul AA antifilosoful ne trimite acest
prietenul român Marcel Janko (Iancu), pictorul francez Prima etapă, cea explozivă, a dadaismului se situ- manifest, Dada manifest despre dragostea slabă și dra-
(cu tată spaniol) Francis Picabia. Acesta din urmă se ează între 1916 și 1918. Atunci, adepții curentului au gostea amară. Al șaptelea manifest se intitulează pur și
găsea în momentul de grație în America, de unde și-a respins vehement toate „-ismele”, recte toate doctrinele simplu Tristan Tzara. Cel intitulat Manifest Dada 1918
declarat adeziunea entuziastă la noua mișcare Dada. și ideologiile perimate și stânjenitoare față de gândi- a fost citit de însuși Tzara, în iulie 1918, la Zürich și a
Peste câțiva ani el va trece la suprarealism, care este rea liberă în absolut, și au clamat apelul la aleatoriu, stârnit imediat entuziasmul lui André Breton și Francis
uneori considerat drept o continuare a dadaismului, în la hazard, la ironie, la jocul gratuit, la primitivismul Picabia. Ultimul a rămas aproape de mișcare până în
ciuda divergențelor și a opoziției lui André Breton, „le originar, la copilărie și la inocență în numele vieții și 1923. Iată, în pur spirit dadaist, motto-ul manifestului
pape du surréalisme”. La Zürich dadaiștii l-au întâlnit împotriva ideii devoratoare de artă modernă, socotită din iulie 1918: „Magia unui cuvânt – DADA – care
pe Lenin și, probabil, pe Mussollini, care, împreună seacă și formală. Inamici ai artei și ai moralei burgheze, i-a pus pe ziariști în fața porții unei lumi neprevăzu-
cu mulți alți agitatori și militanți socialiști, mișunau ai modernismului de până la ei, dadaiștii deconstruiesc te, nu are pentru noi nicio însemnătate.” Autoironia
pe atunci într-o Elveție non-beligerantă și neutră. asemenea unor veritabili postmoderni și nu e mai puțin și zeflemeaua dadaistă, sfidarea oricăror cutume și
Prezența mai multor artiști de origine germană la actul adevărat că Dada și suprarealismul au fost considerate prejudecăți, au mers până la contestarea logicii, a
fondator al mișcării Dada explică, într-un anume fel, drept semne pretimpurii ale postmodernismului. Ideile gramaticii, a moralității și a filosofiei, Tzara declarând
răspândirea ulterioară și persistența dadaismului în directoare din prima etapă caracterizează și etapa a „lupta înverșunată cu toate mijloacele a DEZGUSTU-
Germania, mai cu seamă în artele plastice. doua (1918-1921), cea expansivă, când Tristan Tzara LUI DADAIST”, care viza „abolirea” logicii, a memo-
ajunge la Paris unde-și răspândește „ideologia” și face riei, a arheologiei, a profeților, a viitorului... Conform
Conform istoricilor mișcării dadaismul este „un cu- cunoștință cu tinerii viitori suprarealiști, în cercul altei definiții proprii, Dada, curent (la figurat dar și la
rent stilistic, artistic și literar apărut sub presiunea Pri- revistei „Littérature” (1919). Conform unui consens propriu!) recalcitrant și exorbitant, nutrea „credința
mului Război Mondial”, sentință certificată și de Tristan cvasi unanim, aceste două etape înglobează scurta absolută indiscutabilă în fiecare zeu produs imediat
Tzara și adepții lui, care au vrut să arate că în mijlocul istorie a dadaismului. Însă, Marc Dachy, un teoretician al spontaneității”. Fiindcă ce altceva să fi fost această
unor atrocități terifiante provocate de război se putea mai nou al curentului, pretinde că Dada a cunoscut tempestă de fulgurații decât un produs al spontaneității
trăi și gândi diferit, la modul pașnic și creator, fantezist și o a treia etapă, recesivă, ce s-ar fi plasat sub zodia și al libertății absolute? ■

Cronică literară Scrisul Românesc Nr. 8 (156) ♦ august 2016 9

Despre linii Nicolae Meridianele
PANEA antropologiei
culturale

Am ales să scriu nu despre un volum, ci des- tory, 2007, Ways of Walking: Ethnografy and Practice linii mergând, vorbind, gesticulând. Liniile sunt la fel
pre o experiență, despre o cotitură, nu doar on Foot, 2008, Redrawing Anthropology: Materials, de prezente ca utilizarea vocii, a mâinilor, a picioarelor
despre linii, ci despre istoria lor. O linie Movements, Lines, 2011, Being Alive, Movement, și chiar prezente în aceste acțiuni prin cuvânt, gest,
este o reprezentare, o istorie a liniei este o identitate, Knowledge and Description, 2011, Making: Anthropo- mișcare (p. 7), ceea ce le-ar regrupa într-un câmp de
mi-am zis atunci când am descoperit traducerea logy, Archaeology, Art and Architecture, 2013 și The studiu unic. Demersul lui este acela de a defini acest
franceză a unui volum al lui Tim Ingold, celebru an- Life of Lines, 2015). câmp științific.
tropolog britanic, profesor la Aberdeen, coordonator
al uneia dintre cele mai bine gândite enciclopedii Viziunea este relativ rapid împărtășită dacă ne gân- Relevarea acestei problematici inedite a fost pro-
de antropologie culturală și socială (Companion dim că un alt foarte fecund antropolog, francezul David vocată de felul în care istoria culturii occidentale a
Encyclopedia of Anthropology, London/New York, Le Breton, și el obsedat de regândirea antropologiei, coagulat distincția dintre cânt și cuvânt și a relaționat
Routledge, 1994, restructurată în 2002). Ediția din publică în 2012 la Métailié, volumul Marcher, Eloge des muzica de cuvânt, definind-o ca o artă verbală. Azi,
2002 este chiar referința bibliografică preferată pe chemins et de la lenteur. definițiile sunt complet diferite. În încercarea lui de
care o recomand studenților mei. Nu cred că există o a face relația dintre gură și mână, dintre declamație
structură mai coerentă, mai utilă decât cea a acestui Totul începe cu cartea despre care urmează să scriu și gesturile manuale pentru a da un răspuns întrebă-
impresionant volum coordonat câteva rânduri, Une brève histoire des lignes, (traduce- rii cum s-a ajuns ca muzica să fie azi fără cuvinte și
de Ingold. Didactic și științific în rea în franceză de Sophie Renaut) Bruxelles, Zones limbajul redus la tăcere, Ingold a observat că anumite
același timp, tratatul are un capi- gesturi lasă urme pe anumite tipuri de suprafețe. Mai
tol despre umanitate, altul despre Sensibles, 2013. mult chiar, linia este sinonimă vieții, căci viața nu se
cultură și un al treilea despre so- Antropologia, ocupându-se închide într-un punct, ci se desfășoară ca o linie. Atunci
cietate. Ingold semnează câte un a hotărât să stabilească o taxonomie a liniilor în raport
capitol introductiv pentru fiecare cu studierea comportamen- de suprafețele pe care se înscriu. Această taxonomie
capitol, astfel încât, deși colectiv, tului cultural al omului, este provizorie cuprinde „...deux grands types de lignes se
volumul poartă marca viziunii lui interesată pe parcursul lungii détachaient nettement des autres: les fils et les traces.”
despre antropologie. Mai bine spus, sale istorii ca știință de găsi- (p.˝8). Ea este dezvoltată pe parcursul a șase capitole,
poartă marca viziunii sale clasice rea unor constante culturale, care abordează tema din punct de vedere istoric (cap.
despre antropologie, întrucât, în a unor invariabile cu putere I, Langage, musique et notation, pp. 13-57), tipologic,
ultimul timp, preocupările lui sunt, de principiu și de coagulare a cap. II, (Traces, fils et surfaces, pp. 57-97), funcțional,
cel puțin, inedite, dacă nu șocante. mai multor acțiuni, activități cap. III, (Connecter, traverser, longer, pp. 97-137), an-
A început aproape clasic, studiind sociale ale omului. Timothy tropologico-parental, cap. IV, (La lignée, pp. 137-157),
culturile circumpolare și mai ales Ingold consideră că o astfel de artistic, cap.V, (Le dessin, l’écriture et la calligraphie, pp.
relația dintre om și animal dintr-o invariabilă ar fi linia. În chiar 157-197) și, în final, din perspectiva modernității, cap.
perspectivă evoluționistă. Vânătoa- primele rânduri ale cărții, el VI, (Comment la ligne est devenue droite, pp. 197-221).
rea, pastoralismul, limbajul, teh- se întreabă „Ce au în comun a
nologiile au fost teme recurente în merge, a țese, a observa, a cânta, O astfel de perspectivă științifică impune fără nicio
prima fază a creației sale (Hunters, a povesti, a desena și a scrie? îndoială o viziune optimistă a culturii, infinitul liniei,
pastoralists and ranchers: reindeer Răspunsul este că toate aceste infinitul culturii. Ea reflectă una dintre trăsăturile
economies and their transformations, Cambridge, acțiuni urmează diferite tipuri dezvoltării speciei noastre curiozitatea, care duce la
1980, The Appropriation of nature, Manchester, 1986, de linii. Cu această carte îmi descoperire, fie prin călătoria reală, fie prin cea ima-
Evolution and social life, Cambridge, 1986). propun să pun bazele a ceea ce ginară, fie că se realizează prin artă sau știință.
s-ar putea numi o antropologie
În 1996, anunța prin volumul Key Debates in comparată a liniei. După câte știu, nimic asemănător Concluzia lui Ingold este foarte clară: culturalmente
Anthropology, pe care îl editează tot la Routledge, ca nu a mai fost întreprins până acum.” (Une brève histoire omul se face făcând, învață și înțelege practicând ceva,
urmare a întâlnirii anuale a celor mai cunoscuți an- des lignes, Introduction, p. 7, traducerea noastră.) punând în relație percepția, creativitatea și abilitățile
tropologi englezi la Manchester, o serioasă schimbare Surpriza tuturor în fața unui astfel de subiect, sub imperiul presiunilor funcționale, raționale și cul-
de direcție. Volumul este o sinteză a tot ce s-a dezbătut aparent fără nicio greutate, este combătută de Ingold turale ale contextului, ale mediului ambiant, care la
în ultimile șase întâlniri referitor la domeniul antro- prin o serie de constatări relevante, care sugerează că rândul său se transformă în urma acestei interacțiuni
pologiei (1988), societatea și cum poate fi definită și întreaga activitate cotidiană a omului este înglobată care este, în fond, culturală. ■
înțeleasă de antropologi (1989), construirea culturală în fabricarea liniilor. Liniile sunt peste tot: omul face
a lumii (1990), limba ca esență a culturii (1991),
trecutul, memoria ca teme antropologice (1992) și Cărţi primite la redacţie
estetica văzută ca o categorie transculturală (1993).
Prefața lui, semnată de Ingold, ca, de altfel, și pre- • Monica Pillat, Radu Ciobanu, română, Ed. Cartea Românească, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2016, 258 p.
zentarea fiecărei întâlniri anuale, avertizează asupra Dincolo de aşteptare. Dialog în larg, București, 2015, 336 p. • Nicolae Gîrju, Anotimpuri din
unei orientări avangardiste. Pornită ca evidențierea Ed. Eikon, Bucureşti, 2016, 194 p.
relației dintre lume și creativitatea umană estetizată, • Maurice Edwards, Christian viaţă. Poezii, Craiova, 2016, 160 p.
direcția se orientează an după an spre o înlocuire evi- • ***, Experimentul Pitești – Reedu­ Dietrich Grabbe. His Life and His
dentă a vechilor modele ale transmiterii culturale și carea prin tortură. Închisorile și Works, QCC Art Gallery. The City
genetice, bazate pe biologia neo darwinistă și științele lagărele de muncă forțată în regi- University of New York, 2015, 344 p.
cognitive cu o abordare relațională, care concordează murile dictatoriale comuniste, Co-
perceperea realității imediate cu abilitățile individuale municări prezentate la Simpozionul • D. H. Lawrence, Fii şi îndrăgos-
practice. Abordarea lui, mai curând aspectând indi- Internațional, ed. a 14-a, Editor și tiţi. Traducere de Antoaneta Ralian,
vidualul decât colectivul în societate și, referențial, coordonator Ilie Popa, Fundația Ed. Polirom, Iaşi, 2015, 528 p.
în antropologie se centrează asupra modalităților de Culturală Memoria – Filiala Argeș,
dezvoltare a abilităților de percepere și acțiune a indi- Pitești, 2015, 702 p. • Julian Barnes, Cu ochii larg
vidului în contextul ambiental (The Perception of the deschiși, Ed. Nemira, București,
Environment: essays on livelihood, dwelling and skill, • Sorina Sorescu, Dicționar de 2016, 336 p.
London, Routledge, 2000). Urmează o efervescență eminescologie, Ed. Aius, Craiova,
publicistică pentru impunerea noii viziuni (Creativity 2016, 220 p. • Nicolae Țic, Doi oameni răi, Ed.
and Cultural Improvisation, 2007, Lines: A Brief His- Călăuza v.b., Deva, 2016, 130 p.
• Andrei Codrescu, The art of for-
getting, The Sheep Meadow Press, • Dumitru Duţă, O sută de poves-
New York, 2016, 126 p. tiri, Ed. Cheiron, Bucureşti, 2016.

• Mircea Anghelescu, Lâna de aur. • Virgil Dumitrescu, Imperiul nos-
Călătorii și călătoriile în literatura tru de tandreţe, Ed. Autograf MJM,
Craiova, 2016.

• Nicolae Goja, Cimitirul copiilor,

10 Nr. 8 (156) ♦ august 2016 Scrisul Românesc Cronică literară

Constantin Dicționar
CUBLEȘAN de eminescologie

Controversele în legătură cu existența sau Dicționar, mai amplu, într-o nouă etapă de cercetare, Ample comentarii sunt acordate studiilor lui T.
inexistența unei discipline de studiu care interdisciplinară, pentru care v-a angaja un întreg co- Vianu, G. Călinescu, Edgar Papu, Nicolae Manolescu,
să stea sub semnul cercetării vieții și operei lectiv dar solicitând și o „operaționalizare IT mai speci- Iulian Costache, Ioana Em. Petrescu, Ioana Bot (Aici
lui Mihai Eminescu, eminescologia, pare să-și fi aflat alizată”. În acest sens sunt date și indicații referitoare la îmi îngădui o observație. Domnia sa vorbește despre o
vocea autoritară care, chiar dacă nu pune capăt aces- „problematici, tematizări, registre, stiluri critice, specii Școală de eminescologie clujeană, care nu se justifică.
tor ineficiente (sterile) dispute, între preopinenți de sau subspecii exegetice persistente la nivel supraindivi- În 2011 am publicat un volum de Eminescologi clujeni
diferite orientări critice în cercetarea literaturii sau dual, cu filiații și convertiri care pot să nuanțeze tabloul în care discutam contribuțiile a 29 de eminescologi, de
a istoriei literare, oferă o ipoteză de lucru viabilă, deja știut al eminescologiei” (Ex.: Galdi, L, Stilul poetic la Gh. Bogdan-Duică la Călin Teutișan, arătând cum
valabilă, menită (capabilă) a impune o perspectivă al lui Mihai Eminescu – articol aceștia nu se leagă deloc
de sistematizare a intervențiilor, a comentariilor pe rezervat pentru Dicționarul într-o formulă de școală
subiectul precis determinant: Eminescu, ce se întind pe interdisciplinar; Pușcariu, Sex- literară căci, după definiția
durata unui secol și jumătate de cercetare (științifică, til, Limba română – articol lui Adrian Marino, un
impresionistă, n-are importanță), în persoana Sorinei rezervat pentru Dicționarul in- teoretician atât de prețuit
Sorescu, autoarea unui Dicționar de eminescologie terdisciplinar de eminescologie; la Craiova, ei nu „se reven-
(Ed. Aius, Craiova, 2016), fapt ce înseamnă, în fond, nu Spiridon, Monica, O anatomie dică de la aceleași principii
doar o recunoaștere ci chiar impunerea demonstrativă a elocvenței – articol rezervat literare, /nu/ cultivă aceeași
a disciplinei. Să ne înțelegem din capul locului. Nu pentru Dicționarul interdiscipli- «metodă» de creație, /nu/
este vorba de un dicționar de eminescologi (ceea ce nar de eminescologie etc., etc.). adoptă o tehnică literară
s-a mai făcut), ci de un dicționar al receptării operei Ce propune, în comentariul de esență identică” comu-
eminesciene, de-a lungul timpului, prin voci diferite și său, așadar, actualul dicționar nă. v. Dicționar de idei
mai ales prin metode diferite de abordare, noi, lansând al inovației, al creativității în literare. Școala, revendică,
concepte inedite în structurarea studiului, tehnici de cercetarea eminescologică? Spi- în primul rând, un mentor.
analiză inovatoare, cu alte cuvinte prin contribuțiile cuim oarecum aleatoriu: Mi- Or, D. Popovici, cu studii
ce au dinamizat, care au propulsat mereu mai mult hail Dragomirescu în Critica din 1947 este continuat de
studiul aplicat „fenomenului” Eminescu. „Opțiunea științifică și Eminescu (1894), fiica acestuia, Ioana Em.
mea – spune autoarea – este de a reconstitui dina- propune o „încorporare în es- Petrescu, abia în 1978 cu
mica inovației exegetice (…) pornind de la punerea tetică a unor elemente de critică Modele cosmologice…, iar
în valoare a formulelor creatoare intens individuale.” și teorie literară (Sainte-Beuve, Ioana Bot cu Eminescu în
Ceea ce înseamnă că demersul este selectiv și polemic Taine) chiar declarații pro- lirica românească de azi,
în egală măsură, evident realizându-se fișe analitice gramatice a/le/ unor cunoscuți Ligia Macovei – Eminescu (grafică) vine abia în 1990. Dacă aceștia
cu obiectivitate (câtă e posibilă, totuși, la o asemenea
întreprindere strict personală), urmând cronologic scriitori din contemporaneitatea directă (Proust); D. trei, la distanțe atât de mari între ei, fac o școală, e foarte
excursul, de la „primele decenii” de după decesul Caracostea cu Arta cuvântului la Eminescu (1938), bine, numai că ceilalți clujeni se desfășoară, în general…
poetului (cu polemica dintre Maiorescu și Gherea), este „primul tratat de stilistică eminesciană, foarte pe cont propriu).
la „anii treizeci”, de fapt „perioada interbelică”, apoi la important, dacă nu prin soluțiile pe care le găsește Comentariile teoretice ale Sorinei Sorescu sunt
„anii patruzeci și cincizeci” ai secolului trecut, „ideolo- (multe dintre ele, contestabile), atunci prin problemele mereu la obiect, mereu detaliate și au în vedere
gizarea totalitară”, la „anii șaizeci” („descoperirea valo- pe care le deschide”; „Pledoaria pentru «literatura angajarea subiectului în contextul larg al istoriei literare
rilor canonic”), apoi „anii șaptezeci comparată a formelor» țâșnește din nevoia criticului românești, deopotrivă europene. Autoarea stăpânește
și optzeci” („cele mai puternice de a se opune comparatismului foarte bine contextul și domeniul asupra căruia se
influențe epistemologice vor veni temelor”; la G. Călinescu consta- apleacă. În plus, atitudinea critică (polemică) este bine
din direcția structuralismului”), cu tă „eminescocentrismul Istoriei venită într-un asemenea proces de evaluare țintind sin-
polemicele de după 1989, introdu- literaturii…”, iar Viața lui Mihai teza. În plus, anunță continuarea Dicționarului într-un
când „sentimentul general de cul- Eminescu ilustrează expresia de plan mai amplu, în sfera de abordare interdisciplinară
pabilitate retrospectivă”, pentru ca început a „criticii biografiste”, („Pot deja să anunț un proiect, în curs de articulare, al
în primul deceniu postdecembrist apoi pionieratul în studiul ma- unui grup de cercetători de la Universitatea din Craio-
să se pună accent pe „demitizarea nuscriselor; Caius Dobrescu în va”). Ce ar fi să fie această cercetare interdisciplinară?
publicistică a lui Eminescu”, dar și Mihai Eminescu. Monografie. „O abordare specializată – spune Sorina Sorescu –
„latura academică a eminescologi- Imaginarul spațiului privat. Ima- implică descrierea contextului epistemologic, a fazei
ei. Reactivând polemic conceptul ginarul spațiului public (2004), evolutive a disciplinei în care se înscrie studiul emi-
de «mit»”, ca să rețină plasarea utilizează primul „conceptul de nescian comentat, contribuția autorului la dezvoltarea
lui Eminescu în teritoriul acelui romantism Bidermaier”, după domeniului, disciplinei pe care o reprezintă, elementele
„romantism Biedermaier” (Virgil propunerea enunțiativă a lui Virgil de originalitate în raport cu alte studii similare ș.a.m.d.
Nemoianu), în fine, urmărind Nemoianu; Eduard Gruber în Stil Acolo unde criticul literar, fie și cu o vedere periferică
cu fidelitate, pe toată întinderea și gândire (1888) face „prima cla- destul de bună pentru disciplinele învecinate speciali-
acestui traseu, inovația exegetică sificare a imaginilor eminesciene”; zării sale «de bază», poate să descrie numai o suprafață
„în multitudinea de planuri de Constan­tin Noica în Eminescu plană, specialistul recunoaște volumetria propriului
referință posibile”. Un demers de amploare, deloc les- sau Gânduri despre omul deplin câmp de cercetare și deschide probleme de istoric al
nicios, una din calitățile atractive ale abordării fiind al culturii românești (1975) încearcă prima „lectură contribuțiilor științifice, cu importanță teoretică și
asigurată de atitudinea critică a autoarei ce nu ezită a alternativă a manuscriselor” comparându-le cu cele ale procedurală. Aceasta este ideea de interdisciplinaritate”.
amenda, atunci când demonstrația sa îi pare în totul lui Leonardo da Vinci și Paul Valéry”, dar „interesul Până atunci, avem, iată, un prim demers temerar,
pertinentă, puncte de vedere, verdicte, diagnosticări exegetic rămâne redus”; D. Popovici, Eminescu în inedit în istoriografia noastră literară, merituos prin
ce păreau multora inatacabile. critica și istoria literară română (1947) atacă „siste- idee și nu mai puțin prin comentarii, prin realizare, în
matizarea pe un criteriu științific a eminescologiei”; ciuda faptului că se pot găsi în paginile Dicționarului,
Dicționarul urmează o tratare alfabetică a subiecților Mircea Scarlat în Istoria poeziei românești (1984) nenumărate motive de atac din partea unor critici lite-
ca și a temelor, a conceptelor ș.a. pe care le are în vizor și accesează „teorii structuraliste. (…) Departe de a fi rari, hai să le zicem: chițibușari. Orice s-ar spune însă,
urmează a fi tratate (comparatism al formelor; convenție preluată mecanic, terminologia structuralistă este Sorina Sorescu realizează un instrument de lucru util,
poetică; convenție clasicizantă; conglăsuire; estem, epi- mereu adaptată și re-fiabilizată, în vederea aplicației de care vor beneficia, sunt sigur, mulți eminescologi,
tet; generații postmaioresciene etc., etc.), într-un nou la fenomenul literar /poetic/” ș.a.m.d. de acum înainte. ■

Cronică literară Scrisul Românesc Nr. 8 (156) ♦ august 2016 11

O incursiune Mihai
în lumea călătoriilor ENE

C ălătoria reprezintă, de multă Golescu, văzută ca un „roman utopic”, gurarea unor arealuri specifice, ci şi ca „domnilor”, al doilea, al realităţilor com-
vreme, în literatură o temă o „scriere pedagogică”, prin care auto- literatură, contribuind la formarea şi plexe şi fascinante ale Americii, în două
predilectă, fie că e vorba des- rul preda lecţia Occidentului, văzut ca dezvoltarea acestei specii literare. volume – Homo americanus (1933) şi
pre o călătorie iniţiatică, despre una o summa de civilizaţie şi cultură şi îşi America văzută de un tânăr de azi (1934)
de plăcere sau despre una livresc-ima- dorea să „educe” şi să impulsioneze în Prima parte a volumului, dedicată – care au adus pentru prima dată infor-
ginară. Şi cercetarea în acest domeniu acest sens pătura cea mai privilegiată secolului al XIX-lea, se încheie cu o maţii extrem de preţioase şi de exacte
variat şi complex este una abundentă şi din Ţările Române, pentru a lua deci- secţiune care dovedeşte că nu doar despre Lumea Nouă în spaţiul public
pasionantă, ca înseşi călătoriile în sine. zii în sensul unei occidentalizări mai străinătatea era sursă de călătorii şi românesc, datorate unei şederi de câţiva
Nu de mult scriam despre un volum pronunţate a vieţii publice şi a legilor însemnări preţioase, ci şi ţara, descope- ani la studii cu o bursă Rockefeller.
omagial adresat criticului de teatru şi locale. Dinicu Golescu este, astfel, un rită fie în aspectele sale pitoreşti, rurale
profesorului George Banu, intitulat deschizător de drumuri în privinţa sau montane, fie a provinciei cu tot ce Mircea Anghelescu reuşeşte, cu o
Călătoriile sau orizontul teatrului, o descoperirii Occidentului, acestuia ur- are mai specific fiecare zonă în parte, atenţie specială, acribie şi într-un stil
carte eterogenă, care demonstrează în mându-i şi alţi călători, grupaţi separat din Oltenia până în inima burgurilor lejer să refacă traseul principalilor autori
câte moduri se poate scrie despre călă- de către autor ca „urmaşi” ai săi, şi dintre transilvane. de însemnări de călătorie din cultura
torie, de la experienţa personală până care fac parte Nicolae Suţu, M. Kogăl- română, de la 1800 şi până la 1940, pe
la eseistică şi analiză semiotică textuală niceanu, I. H. Rădulescu, George Bariţ A doua parte a cărţii surprinde „tran- lângă analizele sintetice dedicate fiecăru-
sau culturală. sau August Treboniu Laurian, care scriu ziţia spre modernitate”, ultimele decenii ia în parte, contribuind şi la o clasificare
despre ţările în care călătoresc şi mai ale secolului al XIX-lea, care cuprind şi ordonare istorică a acestora. Ceea ce
Despre „călători şi călătorii în li- ales despre metropolele care îi impresi- însemnări ale „esteţilor” Al. Odobescu lipseşte sau poate ce mi-aş fi dorit să mai
teratura română” a apărut, la finele onează: Viena, Berlin, Paris, Roma, dar şi Al. Macedonski, ale „exploratorilor” cuprindă acest volum – dar se pare că nu
anului trecut, un volum care ordo- şi Veneţia, Praga sau Dresda. Apoi, tot Iuliu Popper, Emil Racoviţă sau Bazil a intrat în vederile autorului, astfel încât
nează şi analizează diacronic scrierile în această categorie, autorul îi plasează G. Assan, ale „aventurierilor” Nicolae este doar expresia unei dorinţe persona-
de călătorie apărute în limba română, şi pe Nicolae Filimon şi Ion Codru-Dră- D. Ghika-Comăneşti şi Aurel Varlam, le – ar fi fost o expunere sau o abordare
de la sfârşitul epocii fanariote şi până guşanu, ultimul ca autor al unui volum ale „savanţilor” Nicolae Manolescu şi personală teoretică privind călătoria şi
în secolul XX. Autorul este reputatul redescoperit de Iorga în 1905 şi intitulat Grigore Ştefănescu, ale „ideologilor” maniera în care aceasta modifică, influ-
istoric şi cercetător literar, profesorul Peregrinul transilvan, „conspectul unei Alexandru Vlahuţă, Nicolae Iorga şi enţează sau este influenţată de persona-
Mircea Anghelescu, cel care a contribuit căutări de sine prin meandrele unei lumi Constantin Stere. Această taxinomie litatea, climatul cultural şi chiar „şocul
esenţial în analiza epocilor de pionierat la care se uită cu încântare dar şi cu spirit realizată de Mircea Anghelescu este civilizaţional” pe care îl presupune. Cu
ale literaturii noastre, mai ales din peri- critic”, cum îl descrie sintetic criticul. una mai mult decât oportună, pentru toate acestea, observaţii teoretice dispa-
oada pre-romantică şi până la Junimea. că în natura fiecărui călător în parte stă rate se pot decela din materia analitică
O serie de autori precum Ion Heliade O altă secţiune este dedicată „valori- şi specificul scrierii şi al observaţiilor a autorilor şi textelor prezentate. În ce
Rădulescu, Grigore Alexandrescu sau zării peisajului naţional”, de la peisajul sale. Grila de lectură a realităţii este in- măsură astăzi, într-o lume din ce în ce
Barbu Delavrancea au fost abordaţi cu natural, descoperit de un Negruzzi sau fluenţată de acest spectru particular prin mai globalizată şi în care călătoria a fost
meticulozitatea cercetătorului dedicat Alexandrescu, până la „descoperirea” care fiecare dintre autorii însemnărilor suspendată de rapiditatea utilă a drumu-
obiectului său şi teme precum legătura Bucureştiului de către călătorii ardeleni. percepe şi descrie aspectele care îl inte- lui parcurs aproape instantaneu, mai este
dintre literatura română şi Orient sau De asemenea, Mircea Anghelescu se resează din ceea ce observă, cunoaşte, posibil un gen precum cel al însemnă-
mai recentele Mistificţiuni şi Poarta opreşte la analiza a trei destinaţii spe- experimentează. În această defilare a rilor de călătorie, rămâne de discutat,
neagră. Scriitorii şi închisoarea au des- ciale ale călătorilor români din secolul tipurilor de călător remarcăm şi varie- cu toate că, precum genul epistolar, şi
chis drumuri noi în abordarea tematicii al XIX-lea: „un oraş: Veneţia”, „o ţară: tatea extraordinară pe care experienţa şi cel al jurnalului de călătorie pare a fi pe
literare de la noi. Tot astfel, Lâna de aur Anglia” şi „o fantasmă: Orientul”. Texte mai ales relatarea experienţei călătoriei cale de dispariţie sau într-un proces de
(Ed. Cartea Românească, 2015), cum semnate de Iancu şi Vasile Alecsandri, o poate avea. transformare fundamentală. ■
este denumită simbolic cartea de faţă, Al. Odobescu, August Treboniu Laurian,
vine să completeze şi să aducă lămuriri Ion Codru-Drăguşanu, Teodor Codres- În fine, ultima parte a cărţii este dedi- Revista şi Editura
suplimentare acestei teme destul de cu, M. Kogălniceanu, Dimitrie Bolinti- cată „călătoriilor epocii interbelice”, rela-
abordate, dar puţin sistematizate în lite- neanu sau Dimitrie Ralet sunt analizate tări grupate în secţiuni precum Hoinarii, Scrisul Românesc
ratura română. (Excepţie face volumul, aici drept contribuţii fundamentale nu în care îi regăsim pe Matila Ghyka,
adus în discuţie şi de Mircea Anghelescu doar în expunerea, descrierea şi confi- Panait Istrati şi mai puţin cunoscutul Concurs de debut
în introducerea sa, Semnele lui Hermes. Mihai Tican Rumano, un globe-trotter
Memorialistica de călătorie (până la prin excelenţă, care, deşi un simplu Se adresează celor care nu au împlinit 35
1900) între real şi imaginar, dar care, ţăran cu patru clase, ajunge să străbată de ani şi nu au debutat publicistic sau în volum.
după cum spune şi titlul, nu cuprinde trei continente şi să relateze experienţe
şi secolul XX.) din locuri exotice şi greu de atins în acea Concursul se desfăşoară în următoarele
perioadă, precum Argentina sau coasta secţiuni: poezie, proză, teatru, eseu. Lu-
Lâna de aur. Călătorii şi călătoriile de vest a Africii, cuprinse în mai multe crările vor fi semnate cu un mot­to, care se
în literatura română debutează cu două cărţi şi jurnale de aventuri. Ceea ce au va regăsi, de asemenea, şi pe un plic închis
capitole dedicate unor scrieri întemeie- în comun aceşti călători este neliniştea ataşat manuscrisului. El va cuprinde numele
toare în literatura noastră de călătorii, pe care o resimt şi dorinţa interioară de şi prenumele concurentului, data de naştere,
despre Jurnalul deputăţiei la Ţarigrad a pleca, de a străbate orizonturi noi, de adresa, numărul de telefon şi premiile obţi-
(redactat de un anonim din delegaţie în a fi mereu în mişcare şi de a „fugi” de nute la alte concursuri literare.
1822 şi publicat ulterior de M. Kogălni- orice confort static.
ceanu, şi care reprezintă „spiritul vechi Manuscrisele vor fi trimise,
şi temător al trecutului”) şi Gheorghe O altă secţiune din aceeaşi perioa- pân­ ă la data de 1 sept. 2016, pe adres­ a:
Asachi (reprezentantul unui stil modern dă este dedicată călătoriilor făcute de
de a călători şi de a vedea călătoria ca scriitorii români în diversele părţi ale Revista – Editura
pe un prilej de a te îmbogăţi cultural şi Europei şi ale lumii, de la M. Sadoveanu,
de a aduce cu tine noi cunoştinţe şi noi L. Rebreanu şi Camil Petrescu la Mircea Scrisul Românesc,
moravuri considerate ca superioare ce- Eliade, Jean Bart şi Mihail Sebastian. De
lor autohtone), respectiv despre celebra asemenea, călătoriile „gazetarilor” Geo str. C. Brâncuşi, nr. 24, Craiova.
Însemnare a călătoriei mele, de Dinicu Bogza şi Petru Comarnescu, reporteri ai
unor realităţi foarte diferite, primul ale Un juriu alcătuit din critici şi istorici
unei Românii profunde, necunoscute literari va acorda câte un premiu pentru fie-
care secţiune, separat pentru revistă, separat
pentru editură.

Relaţii suplimentare se pot obţine la

Tel: 0722/753 922; 0251/413 763

12 Nr. 8 (156) ♦ august 2016 Scrisul Românesc Cronică literară

Mihai

DUŢESCU Dumitru Duţă – O sută de povestiri

George Popescu, cunoscut scriitor craiovean, scris-cititului. Cartea se citeşte cu plăcere, e bogată în el îşi ţine cititorul captiv ca în pagina unui roman de
consemnează în prefaţa cărţii O sută de po- informaţii, e proză ea însăşi şi încă una de calitate. Iată aventuri: „Conform legendei, Mahomed a scris Coranul
vestiri, de Dumitru Duţă, apărută la editura o mostră: „Se povesteşte că a trăit odată un original pe omoplaţi de berbec. În adunările populare, grecii
Cheiron din Bucureşti anul acesta: „Dascăl prestigios, care căuta să descopere prima carte prin toate bibli- nu-şi exprimau părerea scriind-o pe petice de hârtie,
«retras» dintr-o proprie şi regretabilă ci pe cioburi de lut, ostracon.
voinţă în umbra unei modestii nemeri- otecile din lume. Zile întregi el le
tate, Dumitru Duţă e, de ani, o prezenţă petrecea printre grămezile de cărţi Chiar atunci când hârtia de papirus a fost inventată,
plăcută în mediile scriitoriceşti cra- îngălbenite, cu miros de vechitură. mulţi scriitori săraci erau nevoiţi să scrie pe cioburile
iovene şi nu numai… autorul acestei Praful cărţilor acoperea ca un strat vaselor lor. Se zice că un învăţat grec a făcut cioburi
antologii de texte – literar-mitologice gros veştmintele şi încălţările lui. El toate oalele şi străchinile lui pentru a scrie o carte.
– resuscită, mai mult ori mai puţin po- muri căzând de pe o scară înaltă,
lemic, o gravă interogaţie cu privire la rezemată de dulapul cu cărţi. Dar Într-o vreme, din cauza insuficienţei papirusului,
destinul Cetitului, al cărţii, al scrisului chiar de ar fi trăit încă o sută de salariaţii şi funcţionarii romani, care îşi făceau ser-
aşa cum s-au decantat în urma a cinci ani, n-ar fi reuşit câtuşi de puţin viciul în Egipt, îşi scriau pe ostraconuri socotelile şi
milenii ce-au străbătut Lumea în care în cercetările sale. Prima carte a chitanţele.”
vieţuim şi pe care, cu un termen prea putrezit în pământ cu multe mii de
sărac poate, le numim Tradiţie.ˮ ani înaintea naşterii sale.” Cu răbdare şi perseverenţă autorul a investigat o
adevărată Bibliotecă din Alexandria. A scos sâmburii
Recunosc, de multă vreme n-am Dumitru Duţă este un arheolog unei adevărate literaturi, transmise de sute de ani, pe
mai citit eseuri atât de bine scrise, în nisipul memoriei. El scoate la diverse căi, a sintetizat-o şi a topit-o în pasta acestor
atât de aplicate uneia din cele mai iveală întâmplări şi destine, trans- o sută de povestiri fascinante. Dumitru Duţă este în
fascinante istorii a lumii – istoria formă o legendă din istoria culturii căutarea propriului roman. Surpriza nu va întârzia, cu
în fapt literar, în povestire originală, siguranţă. Are toate uneltele, este un intelectual cult şi
ştie să scrie. Îl aşteptăm cu nerăbdare.

Virgil Dumitrescu – Imperiul nostru de tandreţeu o periodicitate perfectă, din 2010 încoace, Picturi abstracte, un fel de Picasso craiovean şi un simplă, făcută să placă: Am învăţat şi plânsul pe de rost

Cpoetul Virgil Dumitrescu ajunge la zi, iată, film despre cuvintele – lucruri, cuvântul – stare, cu- între aceşti/ pereţi/ zidiţi de tata, a râs şi-a plâns copilul/
cu acest volum, Imperiul nostru de tandreţe, vântul – iubita. O poezie care aşază lirismul la locul lui, care-am fost pân’ şi-a făcut,/ însingurat, armata// Ce-aş
Autograf MJM, 2016, semnând, a unsprezecea carte simplă şi elegantă, definindu-l pe Virgil Dumitrescu, fi putut să iau din tencuială, din lut,/ din var, din lemn,
din seria Volume lirice. este Înger albastru. Ne vor despărţi pământuri şi ape, din cărămizi? Câte un duh/ dar semn/ şi se răscoală pe
Cu aparatul de filmat în mâini, împleticit şi buimac, răsărituri de soare,/ de lună./ un duh al amândurora/ frunzele ciuntite/ de omizi… şi, pe urmă, ca la Mihala-
vorbind în somn despre fericire, filmează rotirea păduri- ne va ţine aproape, aceluiaşi Dumnezeu/ ne vom ruga che Tudorică, apare iar îngerul: În urma lor s-o mai zgâi
lor şi a apelor, trece puntea nopţii legat la ochi, punte la împreună// Dacă poţi, fă lumea cea
capătul căreia înfloresc pomii. Sunt filmări de maximă mare mai mică, pune/ drumurile la geam un înger/ palid,/ fără de prihană,

delicateţe şi sensibilitate, operatorul nostru are stil, este în aceeaşi oală cu noi, coboară/ va plânge sau va râde,/ cum râdeam, păun

cultivat, a citit multă poezie modernă, s-a plimbat în învoielile şi iertarea, ridică din să fiu cel biciuit/ de rană.
O poezie antologică, aşa cum aş fi vrut
lume, ştie care este pulsul liricii europene. să fie mai multe în carte, este Ciocârlii:
sprânceană/ plafonul de ploi…
Cuvintele alese cu grijă umblă în papuci de export (o, Îngerii sunt omniprezenţi în
aş fi dorit altceva). Cuvintele, ele, au ieşit din cărţuliile aceste poezii filmate, apocaliptice Bună dimineaţa, iubire/ să te-ntâmpin îmi

cu autograf, ascultă muzică, adaugă lapte cafelei tari. uneori, duioase alteori: Pe aripă place cu aste trei vorbe trecute/ prin stupul/

Poetul face o mărturisire: cu asupra de măsură te-am de înger, pe aripă de cuc, de fluture cel fără odihnă al limbii române/ şi al inimii

iubit între coperţile/ care se deschideau singure. Este o albastru/ ieşit din călimară, pe care ştia preface după datul/ albinei/ crista-

iubire interzisă, teoretică, definind un manual propriu iarba/ care piere,/ pe frunza ce-o lul iubirii în ploaie de vară, să adune/ ceea

de dragoste. Dar ce mai fac cuvintele? Flămânde,/ cu- apuc şi pe genunchii/ pietrei care-a ce risipirăm o vreme, ciocârliile/ ruptelor

corzi de vioară.
Virgil Dumitrescu a umblat cu chei
vintele muşcă în legea lor din pâinea lăsată/ pe noptieră, ţipat/ aseară…
apoi adorm şi visează-n/ culori ceea ce în alb-negru/ se Virgil Dumitrescu îşi aduce fine la imperiul nostru de tandreţe, aşa
aminte câteodată de poezia lizibilă, cum numai poeţii buni ştiu să facă.■
desena frontieră…

Calendar – August

1 august 1949 – s-a născut Dan Lupescu, în caru, în com. Punghina, jud. Mehedinţi, m. 15 august 1927 – s-a născut Ion Dianu, în Papastate, în Craiova, n. 26 febr. 1907;
com. Sărbătoarea, jud. Dolj; 31 mart. 2007; com. Poiana Mare, jud. Dolj; 21 august 1990 – a murit Al. Cerna Rădu-

3 august 1943 – s-a născut Nicolae Petre 9 august 1937 – s-a născut Florin Mihăiles- 15 august 1956 – a murit Victor Papilian, lescu, n. 10 ian, 1930, în com. Stăneşti, jud.
Vrânceanu, în oraşul Slobozia, jud. Ialomiţa; cu, în Slatina, jud. Olt; n. 17 iun. 1888, la Galaţi; Vâlcea;

4 august 1923 – s-a născut Alexandru Ola- 9 august 1947 – s-a născut Marcel Runcanu, 16 august 1920 – s-a născut Virgil Ierunca, 22 august 1993 – a murit Lucian Zatti, n. 6
ru, în Craiova, m. 3 mart., 2003; în com. Prisaca, jud. Olt, m. 13 apr. 1987; în com. Lădeşti, jud. Vâlcea, m. 28 sept. 2006; febr. 1927, în com. Brezoi, jud. Vâlcea.

5 august 1961 – s-a născut Ion Munteanu, 12 august 1902 – s-a născut Savin Constant, 16 august 1903 – s-a născut Pan M. Vizires- 24 august 1828 – s-a născut Gheorghe Chi-
în com. Goieşti, jud. Dolj; în Craiova, m. 25 oct. 1928; cu, în satul Braneţ, jud. Olt, m. 27 ian. 2000; ţu, în com. Oboga, jud. Olt, m. 28 oct. 1897;

6 august 1953 – s-a născut Constantin Pă- 12 august 1913 – a murit Nicolae Ch. Quin- 17 august 1958 – s-a născut Horia Dulvac, 25 august 1927 – s-a născut Marin Niţescu,
dureanu, în com. Podari, jud. Dolj; tescu, n. la 21 febr. 1841, în Craiova; în com. Gighera, jud. Dolj; în com. Perieţi, jud. Olt, m. 24 apr.1989;

7 august 1890 – a murit Nicolae T. Orăşanu, 13 august 1925 – s-a născut Dumitru Ni- 19 august 1935 – s-a născut Dumitru Radu 27 august 1942 – s-a născut Ovidiu Ghidir-
în Negreni, jud. Olt, n. 1833, în Craiova; colcioiu, în satul Valea Ursului, com. Tâmna, Popescu, în satul Păuşa, jud. Bihor; mic, în satul Greceşti, com. Valea Stanciului,
jud. Mehedinţi; jud. Dolj;
7 august 1907 – s-a născut Ion Zamfirescu, 19 august 1982 – a murit Ion Schinteie,
în Craiova, m. 31 dec. 2001; 14 august 1905 – s-a născut Barbu Theodo- n. 27 dec. 1911, în com. Peştişani, jud. Gorj; 28 august 1944 – s-a născut Marin Mincu,
rescu, în Craiova, m. 18 ian. 1979; în Slatina, jud. Olt, m. 4 dec. 2009;
8 august 1912 – s-a născut Liviu Bratolovea- 20 august 1964 – s-a născut Radu G. So-
nu, în Drobeta Turnu-Severin, m. iul. 1983; 15 august 1869 – s-a născut N. Burlănescu- rescu, în Craiova; 30 august 1936 – s-a născut Dumitru Ma-
Alin, în Târgu-Jiu, m. 20 sept. 1912; tală, în Drobeta Turnu-Severin;
9 august 1934 – s-a născut Romulus Cojo- 21 august 1992 – a murit Constantin D.

Eseu Scrisul Românesc Nr. 8 (156) ♦ august 2016 13

Dumitru Radu Din partea
cealaltă
POPA

Memoriile Contelui de Ségur

Odată cu anul 1815 şi cu epo- cele două ţări erau mai degrabă os- asigura Rusiei ieşirea la Marea Nea- operă de colonizare şi de dezvoltare
peea napoleonică sfârşită, tile. Ecaterina făcea curte filosofilor gră. Nu total mulţumit încă de marile comercială realizată în imensele teri-
nu puţini francezi au simţit francezi, era în corespondenţă cu sale succese, prinţul voia acum să o torii cucerite.
necesitatea de a reflecta asupra trecu- Voltaire. Făcea mare caz de operele determine pe Ecaterina să realizeze
tului şi a lăsa memorii scrise asupra de artă franceze, dar îi detesta pe că visul lor comun era, nici mai mult Vestea căderii Bastiliei şi entuzi-
evenimentelor la care au luat parte. Nu Ludovic al XV-lea şi pe Choiseul care nici mai puţin, decât cucerirea Con- asmul creat la Moscova au alarmat-o
este de mirare, astfel, că Louis-Philippe nu făceau niciun mister din faptul că stantinopolului. Patruzeci de ani mai serios pe împărăteasă care voia să evite
de Ségur a fost unul dintre ei, având o considerau o aventurieră fără scru- târziu, Ségur avea să lase în ale sale cu orice preţ contagiunea cu epidemia
în vedere că reuşise să traverseze cu pule. Venirea la tron a lui Ludovic al Mémoires o mărturie extrem de pre- de libertate şi a folosit, în consecinţă,
succes multe regimuri poli- XVI-lea promitea o climă de aparent metodele care îi erau proprii: cenzu-
tice dintre cele mai diverse. dezgheţ, chiar dacă proiectele ex- ţioasă a acestei extraordinare ra, controlul poliţienesc, intimidarea.
Născut în 1753, a făcut o pansioniste ale Împărătesei în dauna expediţii. Poziţia lui Ségur a devenit tot mai
strălucită carieră militară şi Poloniei şi Turciei erau inadmisibile delicată şi, pe opt octombrie 1789, nu
diplomatică sub Ludovic al la Versailles. Marginea de manevră Era întâi mai 1787 data fără oarecare emoţii, el îşi ia adio de
XVI-lea, după care contele a pentru a restabili prestigiul francez şi când Ecaterina s-a îmbarcat la autocrata Rusiei care, încă o dată,
fost numit ambasador extra- a stimula raporturile economice era pe prima galeră a flotei ruse îi arată toată simpatia. Les Mémoires
ordinar în timpul Revoluţiei, ca şi inexistentă, totuşi Ségur nu avea care, urmând cursul Nipru- ale lui Ségur se întrerup odată cu în-
consilier de stat în timpul de gând să se dea bătut. El a înţeles lui, trebuia să o poarte în toarcerea la Paris, unde el nu întârzie
Consulatului, Mare Maestru repede că la Sankt Petersburg trebuia Crimeea. Fantasticul corte- să îşi dea seama cât de dificilă era si-
de Ceremonii sub Napoleon, să pună accentul pe propriile atuuri giu acvatic era constituit din tuaţia politică. Se fereşte cu astuţie să
senator în timpul primei de curtezan, parte din neîntrecuta şapte veritabile case pluti- ia vreo poziţie explicită faţă de părţile
Restauraţii... Luând din nou diplomaţie franceză. Reuşi astfel nu toare de o strălucire nemai- în conflict, păstrând un rol de me-
partea Împăratului în timpul numai să placă celei pe care Voltaire văzută şi urmate de optzeci diator. După o ultimă, dezastruoasă,
celor O sută de Zile, a cunos- o numea Semiramida Nordului, dar să de ambarcaţii cu un echipaj misiune diplomatică la Berlin, bolnav
cut, e drept, o perioadă de intre şi în graţiile favoritului ei, prinţul de trei mii de oameni. To- şi deziluzionat, contele se retrage cu
umbră şi ostracizare în primii Potemkin, cel care era în mod declarat tul era gândit grandios, pe familia într-o modestă locuinţă la ţară,
ani ai celei de-a doua Resta- un adversar al Franţei. măsura binecunoscută a aproape de Paris, încercând să se facă
uraţii, dar a sfârşit prin a-şi proiectelor lui Potemkin. În uitat. Într-adevăr, Revoluţia uită de el,
recuceri postul de senator! Rezultatele nu s-au lăsat prea mult vreme ce ţarina se întreţinea iar contele a petrecut anii succesivi în
Nu-i vorbă că nu s-a distins aşteptate, contele a avut privilegiul de cu oaspeţii ei, iar Ségur şi condiţii de sărăcie, cultivând cartofi,
niciodată printr-o prea mare a fi invitat, împreună cu ambasadorul Ligne animau conversaţia dând lecţii şi reuşind să supravieţu-
inflexibilitate şi coerenţă a austriac, cel englez şi prinţul de Ligne, cu un inepuizabil reperto- iască datorită micilor sume care îi
ideilor sale politice, cum va să o întovărăşească pe Împărăteasă riu de subiecte şi nu mai reveneau din activitatea sa de poligraf.
recunoaşte, de altfel, înainte într-o călătorie care avea să intre în pridideau să se întreacă în a Ascensiunea la putere a lui Napoleon
de moarte... legendă. Concepută de Potemkin cu improviza madrigaluri, pro- îi schimbă gândurile şi situaţia, ambi-
ocazia celei de-a douăzeci şi cincea verbe, enigme, o stupefiantă ţiile vechi trezindu-se din nou în el şi
Primul născut al Marchizului de aniversări de domnie a Ecaterinei, fantasmagorie se succeda zi după zi purtându-l din nou cu succes în viaţa
Ségur, Ministru de Război şi Mareşal călătoria trebuia să constituie luarea sub ochii uimiţi ai călătorilor. Oraşe publică. Învăţase, mai presus de toate,
al Franţei, Louis-Philippe a realizat o în posesie oficială de către ţarină a strălucitoare, sate împodobite ca de arta de a se adapta şi de a o face cu
carieră militară în timp record şi, la imenselor teritorii cucerite în sudul paradă, arcuri de triumf, grădini eleganţă diplomatică pentru tot restul
numai 30 de ani, era deja colonelul imperiului şi, în particular, a penin- splendide se zăreau pe amândouă lungii sale cariere.
unui regiment care îi purta numele. sulei Crimeea. Era vorba de o achiziţie maluri ale fluviului în regiuni care,
Ambiţios, inteligent şi plin de voinţa de mare importanţă strategică, ce până cu puţină vreme în urmă, erau A murit la 77 de ani, pe 28 august
de a reuşi în viaţă, a ştiut să combine complet nelocuite. Regimente milita- 1830. ■
privilegiile naşterii nobile cu meritul re impecabile mărşăluiau pe
personal. După ce s-a distins în studii, câmpuri, drapelele cazacilor
Louis-Philippe şi-a început drumul fluturau în vânt, în vreme ce
spre succes, frecventând saloanele aceştia, călări, improvizau
pariziene cele mai selecte, devenind tot felul de jocuri război-
un perfect om de lume, acostat de cer- nice. Grupuri de ţărani
curile literare la modă şi asigurându-şi îmbrăcaţi ca de duminică
protecţia Mariei Antoaneta. Voinţa de aplaudau trecerea convo-
a fi mereu în frunte nu-l împiedica să iului, mici ambarcaţii pline
fie, de fapt, un iremediabil idealist, iar de tineri şi fete în costume
războiul american de Independenţă, la însoţeau flota imperială
care a participat, i-a dat revelaţia că cântând melodii populare şi
utopia unei lumi ideale putea deveni oferind flori şi daruri rusti-
realitate. Această experienţă l-a mar- ce... Toate acestea vor intra
cat profund şi, cum îi scria tinerei sale mai târziu în istorie drept
soţii, era exact acolo, în ţara libertăţii potemkinade, căci regizorul
cucerite, în care ar fi vrut să-şi ducă acestui spectacol funambu-
existenţa. În contrast, s-a nimerit ca lesc era, fireşte, Potemkin
tocmai Rusia autocratică a Ecaterinei (am avut şi noi parte de
să fie următorul său popas, unde a ele în anii comunismului).
fost numit ambasador la puţină vreme Dar favoritul împărătesei
de la întoarcerea din America, cu o nu era, pur şi simplu, doar
misiune dintre cele mai dificile. De un iluzionist. Incredibilul
mulţi ani, relaţiile diplomatice dintre său tur de forţă nu ar fi fost
posibil fără gigantesca sa

Scrisul Românesc Proză

14 Nr. 8 (156) ♦ august 2016

Adrian Ghicitoarea și-a revenit era udă ca o iapă, nu mai știa cine e, nici ce
SÂNGEORZAN caută acolo, țintuită de pat de bărbații de la pază, plus
doctorul Arsenie care o ținea de cap. Zicea că de atunci
Dacă n-aș fi avut gemeni poate că nu aș fi ajuns asta. Nici nu vreau să mă mai gândesc la ceața aceea nu i-a mai fost așa frică de bărbați și că în noaptea ur-
niciodată ghicitoare. Cred că ați băgat de care devenea tot mai mâloasă și mă trăgea înăuntrul mătoare a avut din senin primul ei vis erotic. Un vis pe
seamă că lucrurile în viață se leagă între ele ca unei bezne în care nu știam ce să fac. Laptele îmi secase care se rușinase să mi-l spună, dar care cred că se repeta
boabele de mărgele. S-a întâmplat după ce am petrecut și zăceam în pat ca o moartă. Într-o dimineață m-am de câte ori o vedeam trezindu-se dimineața asudată, cu
câteva săptămâni la spitalul de nebuni Socola, din Iași. trezit stând pe pervazul ferestrei salonului de lăuze de pe un zâmbet șiret pe buze. Un zâmbet de vulpe tânără care
Spitalul ăsta n-avea nimic de-a face cu maternitatea în care priveam vârfurile copacilor de sub mine. Erau tei, tocmai dăduse iama într-un coteț de găini.
care tocmai născusem. Atât că nebunia părea să se fi în- înfloriseră, zburau păsări peste tot și am simțit nevoia
tins atunci peste tot ca o ciumă. De la maternitate am ieșit să fiu ca ele, liberă. Am vrut să-mi dau drumul de-acolo – Iar ți-ai tras-o în vis, Gino? O testam eu. În viața
cu doi nou născuți, iar de la Socola nu numai că am ieșit și s-o iau peste oraș, peste păduri sau direct printre adevărată poate fi mai bine, crede-mă!
cu mințile întregi, dar acolo cred că mi-am găsit menirea. crengi pe asfaltul crăpat. Lângă mine într-o streașină
Ba mai mult, mintea mea părea să-și fi câștigat un fel ruptă era un cuib de porumbei cu doi pui în el. Țipau – Asta chiar n-o cred! Zicea ea rușinată foc.
de imunitate ciudată, ca după un Gina e cea care mi-a schimbat soarta pentru că m-a
pojar mintal care ori te termină, la mine cu ciocurile deschise învățat să ghicesc în cafea și mai ales în cărți. Era mai
ori nu-l mai faci niciodată. De să le dau de mâncare și le-am bună cu datul în cărți pentru că pe vremea aceea nu
vaccin împotriva nebuniei încă spus, drăguților, eu n-am lapte se mai găsea cafea. Tot zicea că dacă ai darul ăsta poți
n-am auzit, dar noi pe vremea nici pentru puii mei. Eram la ghici în orice, iar eu îl aveam de la Dumnezeu.
aceea parcă eram mai întregi la etajul patru într-o cameră cu Nu cred că Gina era țigancă. Țigani n-am văzut la
minte decât cei de acum. Câinele 10–15 lăuze, gata să zbor. Una Socola și dacă voiai să fii externat repede trebuia să-i
închis în cușcă nu turbează decât din ele, care era mai aproape, scapi doctorului un „mânca-ți-aș” una sau alta și te
dacă-l bați, ori de bătut nu ne îmi șopti blând: zburau imediat afară. Boli mintale la țigani nu cred că
bătea nimeni. Oamenii au turbat existau și oricât erau ei de prăpădiți, niciodată n-ar fi
după ce li s-a dat drumul și au – Nu sări fată dragă, nu sări! încercat să-și pună capăt zilelor. Vă place, nu vă place,
mușcat din libertate. Nu se merită, crede-mă! Mă să știți că nimeni nu iubește viața mai mult ca un țigan.
gândesc și astăzi la ce-a spus Atunci când eu stăteam nehotărâtă pe pervazul ferestrei
N-am știut că am doi copii în femeia aceea. Ce nu se merită? la lăuze, nu mai era în mine nimic din Pamfil, bunicul
burtă decât după ce am născut-o Să mori, sau să mai trăiești? meu, lăutarul. Ne amestecasem prea tare, ne „domni-
pe Sanda. În seara aceea Dumi- Pot să vă spun că nu-i nicio sem” cum zicea sora mea Rafila. El a botezat-o așa și
tru se îmbătase rău de tot. I se sfârâială să mori și că viața toți au râs când le-a spus în biserică că ăsta e un nume
pusese pe burta mea, că e prea trebuie trăită până când ni se foarte vechi adus din India, la fel ca Raluca sau Rodica.
mare, prea țuguiată, că poate ia ultima suflare. Așa cum am Pe mine mă cheamă Rodica, am uitat să vă spun!
am nouă luni, nu șapte cum zic așteptat să ni se dea, așa trebuie Gina săraca ajunsese degeaba la nebuni, pentru
eu. Că el în urmă cu opt-nouă să așteptăm și să ni se ia. Nu e că problema ei mintală numărul unu era virginitatea.
luni nici nu fusese prin preajmă. nicio grabă, oameni buni! N-avea părinți și mătușa care o crescuse îi băgase în
Fusese plecat în Ardeal să toarne cap că trebuie să rămână virgină până la măritiș, după
beton la o hidrocentrală. De acolo m-au dus direct la care-i spunea că nu-i normal nici să stai virgină până la
Socola și m-au internat la secția 26 de ani. Tembelismul ăsta cu virginitatea nu-i treabă
– Pot fi eu sigur că ăsta-i copi- de nebuni mijlocii. Nebunii de țigănească. Toți proștii cred că cel mai frumos dar de
lul meu? Se răsti el la mine. atunci se împărțeau în mici, nuntă e o mică sângerare din păsărica miresii. Ştiu pe
mijlocii, nebuni de-a binelea una care s-a culcat cu jumate din Piatra Neamț, iar în
Atunci mi-a sărit țandăra și politicii. Ăștia erau complet noaptea nunții și-a zgâriat-o cu unghiile cât să păteze
și i-am aruncat paharul cu vodcă în față. Rău am fă- separat, cu sârmă ghimpată în jur. Oricum erai, puteau cearceaful. A doua zi mă-sa îl flutura ca pe un steag
cut, pentru că mi-a tras o palmă de am zburat peste să te uite internat cu lunile, cu anii. Nebunii n-aveau al victoriei prin tot satul. Vreți sânge, vă arăt sânge
masă. Mi s-a rupt apa și a început să curgă șuvoi între ce căuta în stradă. Le era frică de ei și nu pricep de ce, proștilor, să mai ziceți că fata mea-i curvă.
picioarele mele ca dintr-o baie termală. Mi-am adus pentru că nu se comparau cu nebunii de azi. Problema lui Gina era că ajunsese să-i fie frică de
aminte de hidrocentrala lui Dumitru care oprea cursul În prima categorie erau nevrozații, obosiții, oameni bărbați ca de crocodili. Era la fel de rău ca la nebunii
unui râu de munte, și m-am gândit că dacă toți cei în tranzit care se plimbau trist prin curtea spitalului adevărați care credeau că sunt Maria Magdalena,
care au turnat acolo beton sunt ca el, nu va ține mult împreună cu noi ceilalți, nebunii de mijloc, care încă Iisus sau chiar măgarul pe care mântuitorul a intrat
nici nenorocitul ăla de baraj. A venit salvarea, m-au mai aveam o șansă să ne întoarcem între cei ce se cre- în Ierusalim. Sau Napoleoni, regi, marchizi și Marii
dus la maternitate și în câteva ore Sanda era afară, deau normali. Ne dădeau niște pastile și din când în Antoanete, pentru cei cu mai multă școală. Nu am auzit
mică și albastră cu sprânceana ei lungă care-i trecea când ne întrebau dacă ne mai credem păsări și vrem să pe niciunul să se creadă Stalini sau Ceaușești. Poate că
peste amândoi ochii ca o streașină. Leită Dumitru. zburăm de la fereastră. Toate ferestrele aveau zăbrele erau, dar cred că-i țineau la secția de politici.
Țipa ca din gură de șarpe. Am luat-o în brațe, am groase de fier, ca la pușcărie. Am trecut amândouă repede peste toate confuziile
șters-o și aproape am vrut să mă dau jos de pe masă Cei de la nebunii gravi nu puteau ieși în curte. Unii astea mintale. Gina, Dumnezeu s-o binecuvânteze, mă
să mă duc acasă. erau ținuți în cămăși de forță, alții în spatele ușilor în- învăța să ghicesc viitorul cetățenilor, iar eu îi făceam un
chise, sub pază, unde le dădeau calmante intravenoase fel de psihoterapie încercând să-i scot din cap prostiile
– N-am crezut că-i așa ușor, i-am spus moașei, dar de-i turteau de tot. Sau le făceau șocuri electrice. Când cu bărbații crocodili, care o vor sfâșia de cum își va da
ea s-a răstit la mine: singurul bec din salonul nostru începea să pâlpâie, ea jos chiloții. Da, e adevărat, mulți sunt niște anima-
prietena mea Gina zicea că îl electrocutează pe unul le, dar pot fi îmblânziți și asta stă în puterea noastră
– Stai pe masă, femeie! Cred că mai e una înăuntru! căruia trebuia să i se șteargă totul de pe creier. Tabula muierească de la Eva încoace. Îi spuneam povești
– Crezi sau ești sigură? Am întrebat-o. A venit apoi rasa, cum zicea învățătoarea la școală. Ginei i se făcuseră ațâţătoare cu ce ne pot face nouă bărbații atunci când
un doctor care a intrat în mine cu mâna până la cot. șocuri electrice și se trezise cu limba mușcată și doi dinți sunt bine „aţâțați”. Ce animale blânde și iubitoare pot
I-am simțit degetele cotrobăindu-mi prin burtă parcă rupți de la zăbala pe care i-o puseseră în gură. Gina zice fi dacă-i gâdili unde și cum trebuie. Bineînțeles că
vintrea mea ajunsese un cotlon în care se ascundea că măcar au întrebat-o ce preferă: scaunul electric sau umflam adevărul cât puteam, pentru că mă pricep la
cineva. Pe Costel l-a scos afară trăgându-l de un picior o spălare pe creier și mai periculoasă, numită coma asta, slavă Domnului. De la Dumitru nu văzusem decât
și am înțeles că-i băiat doar când a început să urineze cu insulină. Îți dădeau insulină ca la diabetici, până te ochi umflați. De asta sunt încă cea mai bună ghicitoare
între sânii mei. M-am trezit atât de repede cu doi copii băgau într-o comă adâncă, din care te scoteau treptat din Iași, iar adevărul pentru asta e făcut, să fie umflat
în brațe, încât vă jur că mă îndoiam mai tare ca Dumi- cu glucoză în venă. Dacă te mai puteau scoate. Unul cu ce trebuie, să poată pluti în mințile noastre grele ca
tru că pruncii aceia sunt ai mei, deși abia ieșiseră din murise. După șocul electric au trecut-o și prin încer- plumbul. Toți inconștienții, proștii și nebunii vor să
mine. Am stat cu ei în spital două săptămâni. Plămânii carea asta. Cei care ieșeau din comă erau atât de furioși știe adevărul, să-și cunoască viitorul.
le funcționau doar pe jumătate, îi țineau în incubator și de contractați că patru malaci trebuiau să stea călare Acolo, la casa de nebuni Socola, am făcut cele mai
și pe măsură ce ei respirau tot mai bine mintea mea a peste ei să nu sară din pat. Gina zicea că atunci când mari salturi în înțelegerea oamenilor și a zațului care zace
intrat într-o ceață tot mai deasă. Habar n-aveam cum să în noi. Așa se face că eu de atunci trăiesc bine din ghicit.
fiu mamă, nu mai știam cine sunt, ce caut eu pe lumea Am atâția clienți că le fac cu greu față. Aș putea să le zic
pacienți pentru că mulți au trecut pe la Socola și ghicitul,
credeți-mă, merge mână în mână cu terapia mintală. →

Proză Scrisul Românesc Nr. 8 (156) ♦ august 2016 15

Frica de catastrofă e veche. Distrugerile prin De ce ne e frică Carmen
foc și apă, corpuri astrale sau cutremure de FIRAN
pământ continuă să înfricoșeze. În toate cazu-
rile, după fiecare dramă, vine însă un alt început, o altă se atenueze prin sentimentul că nu sunt singuri în tarea tehnologică a atins performanţe greu de imaginat
perioadă de înflorire. Legea compensaţiei funcţionează suferinţă ori că alţii sunt chiar mai nefericiţi decât chiar cu câţiva ani în urmă, în care până şi cerul pare
natural alternând la nivel de macro şi micro cosmos ei. A cântări şi a compara suferinţa personală cu a să încapă într-un ecran de computer or într-un gadget
răul și binele, păcatul cu pedeapsa, distrugerea cu altora în dorinţa de a găsi supape de rezistenţă ţine strecurat în ureche, cu cât civilizația digitală explo-
renașterea, împingând vehiculul existenţei şi deveni- de omenesc. După cum de omenesc ţine nu doar dează, cu atât iluziile se subțiază, iar Dumnezeu fuge
rii pe un drum cu rost. Renaşterea, spun unii, n-ar fi compasiunea, ci şi nevoia de a şti că suferinţa e gene- şi mai departe. Am ajuns oare nişte cuceritori trişti,
existat fără întunecatul Ev Mediu. Războaiele sunt şi rală, că dramele lovesc oriunde şi pe oricine. Există niște campioni extenuați? Sunt oare inutile reuşitele
ele necesare în echilibrul misterios şi crud al istoriei chiar o voluptate a veştilor rele. Cel care le transmite materiale odată ce tot mai mulţi se plâng de singurătate,
pline de farse şi drame care se încolăcesc pe spirala ei se simte important că provoacă o surpriză, cel care depresii şi anxietăţi? Stări apăsătoare de nesiguranţă şi
mai departe, repetând erorile sau provocând altele de le primeşte e fericit când nu e el cel afectat direct. nefericire trec prin sufletele golite ale soldaţilor stan-
intensităţi şi mai mari. Ideea că drama personală ar duce la nevoia de catas- dardizaţi nevoiţi să pedaleze până la capăt în interiorul
mecanismelor tot mai performante. Să se întâmple ceva
La alt nivel, subconştient, individul pe cât se teme Corneliu Baba, Spaima (1992) şi să fim absolviți!
de catastrofă, pe atât o invocă. Frica, cea mai puterni-
că fantasmă ieşită din cutia Pandorei, este şi cea mai trofă cosmică nu este nouă. În tragediile greceşti odată Doar că obsesia sfârşitului lumii aproape s-a banali-
importantă limită umană, spiriduşul care sfredeleşte cu crimele pasionale se cutremurau şi pământul şi zeii. zat după eşecurile din 2000 şi 2012 când aşteptările de
haosul aruncându-ne din când în când în oase mostre Când lumea se află într-un impas, când speranţele sunt colaps au fost înşelate, iar lumea şi-a văzut de drum mai
ale frigului şi întunericului de dincolo, ale infinitului contrazise, ochii se ridică spre cer în aşteptarea unui departe. E adevărat că sunt mai multe, mai dese şi mai
şi dezordinii. deznodământ. Şi de cele mai multe ori se aşteaptă unul devastatoare dezastre naturale, crize economice severe,
dramatic, capabil să schimbe radical starea lucrurilor. războaie religioase, pericole nucleare în escaladare…
Frica de dramă îi face pe oameni s-o invoce în Canale de televiziune ca History, Discover sau Weather
speranţa că ar putea-o îmblânzi. În expresiile înţe- Pentru instaurarea binelui e nevoie de mult timp, de dedică tot mai mult spaţiu posibilelor catastrofe care
lepciunii populare, se spune că „e bine să pui răul în un teren care trebuie îndelung pregătit, iar consecinţele pot lovi omenirea şi pământul, de la schimbarea polilor
faţă” pentru a preveni sau diminua şocul întâmplărilor se vor vedea doar târziu, când lucrurile vor fi aşezate solid magnetici la topirea gheţarilor şi creşterea intensităţii
nefericite, dar se mai spune şi că „de ce ţi-e frică nu în matcă. Pentru a te bucura de efectele binelui e nevoie solare, de la erupţii vulcanice şi tsunami la cutremure
scapi”… Concepţia că după fiecare „ploaie și furtună de răbdare, rezistenţă, tenacitate. Răul loveşte abrupt, iar şi uragane devastatoare. Mai nou, până şi luna, element
mai vine şi vreme bună” nu poate absolvi teama de schimbările produse de el sunt rapide şi violente. romantic, de care avem o atracţie benefică, aflăm că
imprevizibil şi de necunoscut, nici nu poate contrazice ne poate fi potrivnică. Dacă s-ar îndepărta de pământ
legea murphyană, conform căreia după orice rău poate Nevoia de catastrofă vine şi din pierderea iluziilor. doar puţin, ni se spune, ne-ar aştepta o catastrofă.
să vină unul şi mai mare, ori zicala că „o nenorocire Iar azi, mai mult ca oricând, mocneşte ideea distrugerii Nostradamus rămâne în prim plan cu catrenele lui fără
nu vine niciodată singură”. ca paradox al salvării. Într-un moment în care dezvol- sens din care specialişti cu diverse diplome descifrează
exclusiv tragedii. Teoriile conspiraţiilor proliferează,
Veştile rele fac spectacolul. Tragediile captează propovăduind sfârşitul fie prin virusuri scăpate intenţi-
cel mai bine curiozitatea, întreţinând stări de interes onat din laboratoare, fie prin experimente care ar putea
şi alertă speculate de diverse instituţii ale puterii. recrea haosul ori ar stârni găuri negre ale universului
Mass-media nici n-ar exista fără ele şi ne manipulează ce ne-ar putea înghiţi pe negândite.
emotivitatea pariind pe sloganul „no news, good news”,
adică nu e ştire aceea care nu e proastă. Pe vremuri Unii invocă sfârşitul ca pe o pedeapsă pentru degra-
mesagerului unei veşti proaste i se tăia capul. Azi este darea spirituală a omenirii, alţii ca pe o necesitate în urma
recompensat cu o mare audienţă. Canalele de ştiri din înmulţirii populaţiei globului şi a reducerii dramatice a
lumea întreagă trăiesc din drame. resurselor. Până şi americanii, notorii pentru optimis-
mul şi atitudinea lor pozitivă, sunt cuprinşi de spaima
Dictaturile se bazează pe frică şi ameninţări şi chiar prăbuşirii imperiului ori de consecințele unor alegeri
marile puteri ale lumii vestice recurg la instalarea nefaste. Sfârşitul ar veni, conform unor profeţi texani
unor stări de teamă şi incertitudine prin menţinerea de ocazie, odată cu anularea banului şi timpului, cei doi
unor focare de conflict în diverse zone ale lumii, sau adversari ai fericirii, vinovaţi pentru spaimele şi alienarea
invocând pericolul terorismului internaţional. Fantas- lumii moderne. Apetenţa pentru catastrofă e mai vie ca
ma dramei este fluturată mereu pentru a supune, iar oricând. Dar în secret fiecare speră că îi va supravieţui
frica de viitor, de nefericire sau de moarte îi amplifică şi că îşi va freca palmele mulţumit de undeva de sus. ■
autoritatea legitimând forme diverse de dominaţie, fie
ele politice, religioase ori spirituale.

De multe ori nefericirea personală atrage dorin-
ţa unei drame la scară largă. Când sunt loviţi de o
nenorocire, instinctiv oamenii caută în jur exemple
de nenorociri mai mari ca ale lor. Durerea pare să

→ Mai greu a fost până am ajuns să-i ghicesc doctoru- Era bun la pat, deși cam nevrotic, și tot ce i-am prezis Dumitru s-a potolit după ce a văzut de ce sunt în
lui nostru în cafea, pentru că doctorii mai aveau cafea i s-a îndeplinit. Nu mult înainte de Revoluție, drumul stare. Odată, când s-a îmbătat și iar a ridicat mâna la
adevărată. Doctorul Arsenie avea nume de călugăr, lung care i se tot vedea pe fundul ceștii i s-a așezat sub mine în fața copiilor, am luat un cuțit lung de bucătărie
avea și barbă, dar nu era prea dus la biserică. Poate tălpi. A fugit din țară luând-o prin Rusia încă sovieti- și i-am spus răspicat:
la bibliotecă și la bar pentru că știa multe, bea numai că, apoi prin Estonia de unde a trecut cu un vapor în – Mă, Dumitre, eu n-am nevoie de lama ăstuia să-ți
whisky și era plin de viață. I-am spus: Finlanda. Ce naiba căuta acolo la Polul Nord, habar despic capul. Pot să te blestem de nu te mai curăță toții
– Domnule doctor, credeți-mă, boala lui Gina nu-i n-am. La doi ani după Revoluție s-a întors înapoi cu dracii iadului!
schizofrenia, ci virginitatea, de care acum e dispusă să nervii făcuți praf, viața întoarsă pe dos atât de rău că N-am blestemat pe nimeni și nu vreau să ajung s-o
scape. Dați-i vă rog o șansă. nici zațul din cafea nu i se mai așeza omenește. Nu știu fac vreodată, deși se poate și asta. De atunci lui Dumi-
Pe Gina a externat-o după două-trei ședințe de tera- dacă a ajuns înapoi la Socola ca doctor sau ca pacient. tru a început să-i fie frică de mine. Foarte bine, dar de
pie. Habar nu am ce i-a făcut, pentru că Gina nu mi-a Vă spun abia acum că Gina s-a măritat la nici două băut tot nu s-a lăsat. Trăiesc într-o lume în care bărbații
povestit niciodată, dar pot să bănuiesc pentru că era un luni după ce-au externat-o și a făcut doi copii unul au uitat să mai bea apă. Noi suntem toți oameni veniți
bărbat fin, fără urmă de solzi pe el. Eu am mai rămas două după altul. Nu deodată cum i-am făcut eu pe Sanda și de la țară, crescuți cu viță de vie în jurul caselor și mulți
săptămâni pentru că începuse să-mi placă. Mă chema Costel pe care i-a luat sora mea Rafila și i-a ținut până pruni în grădină. Cea mai mare belea n-a fost venirea
des la el în cabinet la o cafeluță sau un dat în cărți și mă mi-am revenit eu. Cu Gina am rămas ca două surori rușilor care au luat tot grâul și porumbul, nici foametea
trezeam că eu sunt cea care îi face psihoterapie. Îmi zicea: și din când în când stăm împreună la taclale cu o ca- din anii ’50–’60, ci toamna aceea când strugurii nu s-au
– Rodico, pe tine trebuiau să te angajeze aici, nu fea austriacă bine măcinată, după care ne ghicim una făcut deloc, prunele s-au uscat și a venit iarna fără vin,
să te interneze! alteia. Nici urmă de invidie, pentru că Gina s-a făcut fără țuică. Unul din Fetești s-a spânzurat de un prun.
După ce am plecat de la Socola am ținut câțiva ani asistentă medicală și zice că nu e ghicitoare mai bună S-a urcat pe un butoi gol, și-a pus o viță de vie la gât și
buni o legătură mai mult sau mai puțin profesională. ca mine în toată Moldova. I-am și botezat primul copil. a împins butoiul cu piciorul. ■

16 Nr. 8 (156) ♦ august 2016 Scrisul Românesc Poezie
Eseu
TINERI POEȚI
Eliza-Maria
VOINEA

Proaspăt absolventă a Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova, Eliza-Maria Voi- răceşte neuronii
nea deşi abia la debutul publicistic, petrecut tot anul acesta, dovedeşte deja o maturitate distruşi în telefon
a expresiei şi o capacitate de construcţie a imaginii pe care puţini poeţi abia ieşiţi din de aseară
adolescenţă o posedă. Cu timpul, probabil că îşi va decanta şi mai bine temele şi îşi
va apropria un domeniu doar al său, dar ale căror margini deja se întrevăd în poezia Seminţe din barbă Să rămânem fiecare cu un singur
dominată de note existenţialiste şi infuzată de un imaginar suprarealist. Mihai ENE Obiect se plimbă
Îţi apărea zodia pe posturile blocate de-a lungul coastelor de calciu
Crescătorul de insecte urmărim contururile glitch în televizor claviaturi pătate de unghii
celor doi din oglinzi li se lipesc degetele încă făceam stele pe pavaj Îmi ziceai ceva despre bocanci
Pe trahee ţi s-a oprit o piatră Îi tot fac de paşii din hol din creta ce îţi scoate ochii Din orbite amândoi ştim că materia ne va flagela
cruce cu limba ascultăm o melodie şi fredonăm alta făceam amândoi cercuri mizeria din bucătărie
cifra nouă îmi creează dependenţe în ziua de februarie am crezut despre cum oasele tale suferă de artrită
am învăţat să te adulmec Atunci cinci e un număr rotund că o unghie înnegrită nu îţi opreşte Lângă calorifer se dilată pupile
când păşesc tinereţea În loc
pe scrumul de ţigară la ora nouă Împingeam în pistil tu aveai cercuri din abur Sita dintre degete
îmi amintesc de cei nouă ani urme de tuberculi gri cu câţiva ani înainte
în care scrutam ochiul peste tine cu degetele descoperite îmi învârteam buricul spirală după gât Gust de migdale şi gură amorfă
ne criogenizăm rămaşi Lângă scoarţă Mă durea ficatul în somn măsor distanţele cu boabe de cafea
ţin blocat traseul venei şi scrumiera capete scorojite fără pernă intră sinteticul printre degete încrustate sub unghia ta de la deget
ramurile din barbă se topesc în salivă erau încă în călătoria temporală stau mortuar De la resturile nedigerate pe toate le-aş cresta cu limba
să nu simt că scapă vreo globulă senzorial nu există maşina din tine am crezut că pancreasul se va îneca dealuri îţi cresc pe piele Prin
ne vom găsi minţile Timpului rămas îi dăm foc cu oase sita dintre degete
două porţi în părul din piept Trei pete mereu beau laptele fără spumă cu buricele în buric îmi gâdil echilibrul
Ţi s-a prins un simulacru de incantaţii Pe gâtul transpirat pe mucoasa gastrică va creşte iarbă zece ţipari volitans au rămas fulgerând
îţi deschid coastele dinţii nu o să-ţi mai cânte numele din barba ta am pus fire ruginite
Nu mai avea rost să-mi ţin tâmpla în locul compresat de mirosuri seminţe în salata de dimineaţă îmi faci botezul cu gânduri
ca o căpuşă lipită cu bucăţi cusute în satin ţin mereu un ochi în buzunar acolo Fac triunghiuri cu talismanul
de gheaţă zeppelinele se scufundă Ţi-am legat şireturile unde e ruptă cusătura se uită prin binoclu
Mereu un ţânţar îţi devorează interiorul de ambele glezne lumea devine plată
spre cornee termite spuneai că Şi ce dacă Ligamente în zăpadă deasupra ei stă o molie pe bec
rod diafragma în mijlocul corpului ipoteza devine adevărată bea lapte într-un cerc
Îţi tricotează cuticulele se va dispersa şi lipi Să nu mai pui orez pe marginea căzii cu aripile prăfoase pe creştet
fără să împungă la sânge în bucăţile vasului să nu te mai prinzi cu dinţii îi arde retina
se duc spre cornee prin care se filtrează Tu mereu îmi spălai cu săpun genele şi-mi cu compasul pe celuloza grunjoasă
afumaţi în tricouri viaţa din tuburi Ziceai să nu mai las ochii tencuiţi se împinge în clavicule
tragem şi dezlipim pieliţe se încinge ca o plită aşa levitezi pe gresia cu urme de şampon sub carapacea pe post de torace
Am uitat că sunt aici Părul ras în golfuri te găsesc adormit în baie Se strânge ca un melc Luna
ai spus că îţi place părul meu ascunzi nările De multe ori ţi-am zis lasă urme gri
împletit ne târâm pe spate respiraţia
până în cuşca steampunk

Adrian-Florin BUŞU

Considerații asupra traducerilor literare

Din punctul de vedere al datelor experienţei, este la concluzia eronată a posibilităţii unor mutaţii în meni de impact asupra receptorului mesajului, inducând
evidentă şi de nereprimat frustrarea noastră cadrul relaţiilor sintactice din limba română, ceea ce o tranzitivitate insidioasă a celor două copulative, dar,
atunci când ne aflăm în faţa unei traduceri în altă limbă ar însemna deconstrucţia avant la lettre a conţinutului subsecvent, printr-un lanţ scurt al inferenţelor, conota-
a versurilor eminesciene. Credinţa împărtăşită aproape ştiinţific al disciplinei respective. ţiile tranzitivităţii sunt destructurate de schemele noastre
unanim de cititorii români avizaţi în intraductibilitatea mentale, care, acţionând selectiv, identifică încorsetarea
operei poetului nostru naţional ne arată că suntem Traducând Bancherul anarhist de Fernando Pessoa, semantică a enunţurilor, formalismul lor nefiresc. Haina
prizonieri în coordonatele propriei culturi. Aceasta Micaela Ghiţescu aplică forţat şablonul sintactic fran- poetică, în intentia autorilor, pe care o îmbracă aceste
nu înseamnă că stăruinţa în a face cunoscută lumii cez pe schema enunţului românesc în cazul copulati- structuri şochează simţul nostru lingvistic, care operează
substanţa intimă, autentică, a creaţiei poetice fără egal velor a fi şi a deveni: Nu voiau să fie anarhişti? O voi ca principiu orânduitor prin proba pronominalizării
a lui Eminescu trebuie abolită. fi eu (s.n.); A sprijini pe cineva înseamnă a-l considera determinantului şi constată inadecvarea alternanţei îl/o
incapabil; dacă nu este incapabil înseamnă fie a-l face să la ambele verbe la nivel sintactic: îl eşti/o eşti; îl devii/o
Cazul tipic al unor dificultăţi ce par insurmontabile, o devină, fie a socoti că este, şi asta presupune, în primul devii. O structură de genul sensibilitatea/inteligenţa o eşti
punând în discuţie acurateţea semnificaţiei căreia i se caz, tiranie, iar în al doilea, dispreţ. (s.n.) nu poate fi reperată în limba română.
impune traversarea unei frontiere lingvistice, este tra-
ducerea improprie, atât la nivel lexical cât şi sintactic. La rândul său, Mircea Cărtărescu recurge la acelaşi Exemplul din De ce iubim femeile este luat în dis-
formalism în De ce iubim femeile?: Nu poţi face nimic cuţie în Gramatica limbii române de Gabriela Pană
Ca fapt al comunicării interlingvistice semnalăm o ca să ai stil, pentru că stilul nu îl ai, ci îl eşti. (s.n.) Dindelegan, care, deşi consideră verbul a fi copulativ,
tendinţă spre spargerea tiparelor construcţiei enunţu- îi atribuie, totuşi, valoare metaforică. Explicaţia dată
lui în limba română pe baza influenţei altei limbi, pe Exemplele pe care le supunem discuţiei nu anulează contrariază prin faptul că, după cum se ştie, metafora
care am identificat-o la traducătoarea Micaela Ghiţes- ipoteza că verbele copulative, fiind intranzitive, nu au ca- nu operează în zona verbului, ci a substantivului: O
cu şi la scriitorul Mircea Cărtărescu. Buni cunoscători pacitate generativă, deci nu domină nici determinanţi cir- construcţie poetică de tipul: <Nu poţi face nimic […]
ai etimologismului constrângător al francezei, în care cumstanţiali, nici necircumstanţiali. Proba caracterului stilul nu îl ai, ci îl eşti> reprezintă nu o pronominalizare
numele predicativ nu poate fi subînţeles, ci obligatoriu intranzitiv al verbeloc copulative este incompatibilitatea a unui adjectiv, ci o deviere metaforică a copulativului,
exprimat, cei doi menţionaţi mai sus propun formulări acestora cu pronominalizarea unui ipotetic determinant care glisează spre o construcţie tranzitivă cu obiect direct.
ce reţin atenţia prin insolitul lor. Ele ar putea conduce prin el/îl/l sau ea/o în funcţie de genul substantivului.
Aspectul derutant al acestor enunţuri operează în ter- →

Cronică Scrisul Românesc Nr. 8 (156) ♦ august 2016 17
literară
Rodica
Biografie & literatură GRIGORE

D. H. Lawrence s-a remarcat încă de la începu- lucra la finalul său, se petreceau evenimente însemnate sale, care dezaprobă relaţia lor, ci ca urmare a faptului că
turile sale literare prin respingerea deschisă în propria sa viaţă, care îşi vedea, practic, încheiată una fata este întruparea desăvârşită a sensibilităţii anxioase
a complicaţiilor narative ori compoziţionale, dintre etapele semnificative. a protestantismului. Ea este descrisă în mod repetat ca
pe care le considera nişte podoabe gratuite şi inutile fiind opusul senzualităţii (spre exemplu, în sugestivele
pentru mesajul de fond al unui roman puternic, formu- Chiar povestea – şi istoria! – elaborării şi apariţiei scene picturale cu puii ciugulindu-i din palmă), e prea
la literară ideală, din punctul său de vedere, şi către care romanului de faţă este complicată şi, în unele dintre capricioasă, prea ahtiată după „lucruri elevate”, prea
a tins mereu. De altfel, scriitorul a subliniat, vorbind datele sale, cu adevărat extraordinară. Lawrence scria în împovărată de „orgolioasa umilinţă” puritană, având,
despre Curcubeul (însă aserţiunile sale sunt pe deplin timp ce mama sa (figură centrală a existenţei lui) se afla în plus, şi psihologia martirului creştin perfect. Îi lip-
aplicabile tuturor marilor sale romane), că nu l-a in- pe patul de moarte, la fel cum se relatează şi în trama sesc pasiunea erotică, umorul, ironia, deschiderea spre
teresat absolut deloc analizarea modului Fiilor şi îndrăgostiţilor, cu privire la viaţa lui Paul Morel, noutate, şi, aşa cum repetă Paul, o mai mare vitalitate,
„în care simte o femeie”, ci evidenţierea, care să se manifeste prin sentimente spontane. În cele
în primul rând, „a ceea ce este o femeie”. protagonistul cărţii. Apoi, trebuie să din urmă, convinsă, la vârsta de douăzeci de ani, de
menţionăm, chiar şi în trecere, că cea insistenţele lui Paul, ea îi dăruieşte acestuia trupul său
Critica literară a extrapolat, pornind mai mare parte a romanului a fost doar ca „sacrificiu”. Ruptura dureroasă a lui Paul de
de aici, iar concluzia a fost că proza lui scrisă sub atenta observaţie a lui Jessie Miriam, reprezentanta prin excelenţă a moralităţii şi
Lawrence nu e centrată deloc pe resortu- Chambers, iubita de atunci a scriito- a asumării suferinţei gratuite, care ilustrează imaginea
rile psihologice ale personajelor sale, ci, rului, a cărei replică în roman este nietzscheană de „sclav al moralităţii”, nu poate fi, în
fapt uimitor într-o epocă a experimente- personajul Miriam Leivers. Luând, consecinţă, explicată exclusiv prin intermediul com-
lor narative şi a înfloririi psihologismului, aşadar, în calcul toate aceste aspecte, plexului lui Oedip, ci mai cu seamă prin manifestarea
pe descoperirea mecanismelor exterioare putem afirma că există şi alte metode unui anumit „etos protestant” provincial, dominant în
– nu o dată chiar sociale – care le determi- de realizare a marilor romane decât Anglia epocii respective.
nă faptele şi comportamentul. Se ridică, cele prezentate de către Henry James
desigur, întrebarea legitimă: în ce măsură în scrierile sale teoretice, a căror influ- Pe de altă parte, relaţia lui Paul cu Clara reprezintă o
poţi să descoperi ce este sau cine este o enţă domina epoca în care Lawrence contrapondere a iubirii sacrale pe care tânărul o nutreş-
fiinţă umană – respectiv un personaj – în lucra la definitivarea textului acestui te pentru Miriam. Alături de Clara el trăieşte o pasiune
absenţa unei analize a modului în care roman. Şi trebuie să recunoaştem că, profană, complicată şi ea de raporturile – din nou,
aceasta/acesta gândeşte?... Însă Lawrence făcând referire la contextul biografic extrem de complicate şi de sinuoase – care se stabilesc
a reuşit să răspundă acestei dileme într-un al cărţii, efortul autorului este cu ade- între Paul şi soţul acesteia, Baxter Dawes, un soi de re-
mod cu adevărat unic, reprezentând un veritabil „caz” vărat unul cathartic, dovedind o încre- plică la altă scară a tatălui lui Paul. Clara, caracterizată
în literatura primelor decenii ale secolului XX, căci, spre dere uimitoare în propriile mijloace artistice. Experienţa de autor drept o „somnambulă erotică” – nimic altceva
deosebire de admiratorii şi continuatorii marii şcoli a lui de viaţă dureroasă, dar nedesluşită până la capăt este nu decât o altă expresie a fascinaţiei pe care Lawrence a
Flaubert, de stiliştii, dintre care ajunge să amintim, aici, numai transpusă cu intensitate în Fii şi îndrăgostiţi, ci resimţit-o mereu pentru motivul Frumoasei Adormite
doar numele lui James Joyce sau Joseph Conrad, ca să şi, către final, prezentată cu o extremă luciditate, la care – îi trezeşte simţurile lui Paul, pentru care erotismul
nu mai vorbim de Virginia Woolf, autorul Femeilor în- nici o altă carte a autorului nu va mai ajunge. devine o adevărată experienţă mistică, dar înţeleasă
drăgostite preferă să pară – chiar fără să fie! – tradiţional Ca subiect strict, romanul lui Lawrence este axat într-un sens fundamental diferit faţă de iubirea faţă de
printre modernişti, dar şi profund modern, dacă ar fi pe iubirea pe care o nutreşte Paul pentru Miriam, fii- Miriam. Astfel că transformarea lui Paul sub impulsul
să-l raportăm la romanul venit pe filiera postrealismului ca unui fermier din vecinătate, şi pe pasiunea pe care erotismului este covârşitoare şi o face pe Clara să simtă
în categoria căruia a fost adesea încadrat. Miriam, la rândul ei, o are pentru tânăr. Dar dragostea că îl pierde treptat, dar iremediabil. Chiar şi în timpul
mamei sale îl împiedică pe acesta să răspundă la fel de celor mai pasionale clipe petrecute alături de ea, Paul
Fiind, probabil, cel mai celebru roman al său, dar, intens la sentimentele fetei, iar iubirea lor nu se poate simte că se cufundă în curgerea elementelor primor-
în egală măsură, suferind de pe urma unei anumite împlini nici măcar din punct de vedere fizic. Paul diale ale universului, că devine o parte a marelui tot
reacţii de respingere pe care a exprimat-o însuşi este nevoit să-şi găsească satisfacţia trupească în alte care este natura, erotismul ducându-l la asumarea unei
autorul, Fii şi îndrăgostiţi, publicat în anul 1913, se direcţii, fapt acceptat de mama sa, căci nu ameninţă să adevărate doctrine – care, desigur, este a lui Lawrence
individualizează nu numai prin modul de rezolvare afecteze dragostea băiatului pentru ea. Relaţia mamă- însuşi – a dorinţei de autoanihilare prin pasiune. De
a unor aparent consacrate conflicte de familie ori de fiu îl forţează astfel, aşa cum el însuşi va spune, să „ca- aici, desigur, şi fascinaţia pe care o simte Paul faţă de
analizare a resorturilor sociale ce determină o parte ute pasiunea” în legăturile cu alte femei, dar şi să aibă tot ceea ce trimite la imaginarul thanatic, dar şi reacţia
a acţiunilor în care sunt implicate personajele, ci şi numai scurte aventuri pasionale. Sigur că aceasta este sa de după moartea mamei, când îşi doreşte ca el însuşi
prin nivelul compoziţional. Căci, dacă, aşa cum s-a o situaţie nesatisfăcătoare pentru toţi – Paul, Miriam, să se stingă şi să se contopească cu întunericul, înţeles,
afirmat, singura regulă care este respectată în ceea ce femeia cu care se implicase într-o relaţie trecătoare, desigur, în alt sens decât acela consacrat de romanul lui
priveşte structura compoziţională a romanelor lui D. mama sa, care, până la urmă, moare de cancer. Moartea Joseph Conrad, Heart of Darkness. Existenţa lui Paul
H. Lawrence este aceea că ele nu respectă nicio regulă, ei pare, din punct de vedere simbolic, un act disperat pe va fi nu doar sfâşiată între trup şi suflet, ci de-a dreptul
trebuie să subliniem de la bun început că tocmai de care îl săvârşeşte din cauză că nu mai poate să păstreze între Eros şi Thanatos, mai exact între nevoia de a fi
la aceasta romanul Sons and Lovers face excepţie, cel dragostea unică, pură, a fiului ei. dependent de o femeie şi spaima ca nu cumva aceasta
puţin dintr-un anumit punct de vedere. Cartea aceasta Relaţia sentimentală dintre Paul şi Miriam, sau mai să-l anihileze complet. ■
dă impresia unei acţiuni complete, integrate într-un degrabă eşecul relaţiei lor, a fost interpretat de critici şi
context mai larg decât, poate, cititorul s-ar fi aşteptat, din alt punct de vedere. Se pare că Paul nu respinge, în D. H. Lawrence, Fii şi îndrăgostiţi.
tocmai pentru că, exact în perioada în care autorul final, dragostea lui Miriam din cauza geloziei mamei Traducere de Antoaneta Ralian, Iaşi, Editura Polirom, 2015
unul dintre principiile fundamentale ale lingvisticii. În
→ Într-un mod mai transparent înclină Elena Carabu­ ştiinţă se operează cu ipoteze, or, în acest caz, ipoteza care aminteam mai sus, refuză formele excesiv livreşti
lea, tot în Gramatica limbii române II, spre posibilitatea tranzitivităţii nu se confirmă, posibilitatea combinatorie de împrumut sau autohtone.
tratării ca tranzitiv a verbului a fi în fraza lui Mircea a celor două unităţi fiind exclusă.
Cărtărescu: Stilistic, chiar şi un verb intranzitiv ca <a fi> Aceste structuri sintactice discutate contrazic me- Comunicarea în context interlingvistic manifestă
poate fi tratat ca tranzitiv şi poate avea un complement canica unei gândiri gramaticale mulate pe schemele forme care se plasează la înălţimea conceptului de
direct exprimat printr-un clitic în acuzativ: <Nu poţi […] clasice ale construcţiei enunţului. Ele acţionează ca un umanism european, dar înregistrează şi ambiguităţi,
stilul nu îl ai, ci îl eşti> factor perturbator al interacţiunii gândirii şi limbajului exagerări şi erori. Fapte de limbă de genul celor dis-
În opinia noastră, în exemplele menţionate, conţinutul prin lipsa coeziunii sintactice, prin inadecvarea seman- cutate mai sus nu pot fi ignorate, ci trebuie explicate
semantic al celor două copulative nu le conferă valoare tică a pronumelor şi a verbelor copulative. Procedând corect. Modernitatea a dezvoltat libertăţi, dar şi rigori.
tranzitivă, ele neputând fi reperate nici formal, nici simplificator, admitem că sistemul sintactic al limbii Establishment-ul academic, prin autoritatea sa şi prin
logic şi nici ca exerciţiu de virtuozitate poetică. A vorbi române, care operează canonic asupra gândirii noastre, dimensiunea normativă, îşi îndeplineşte sarcina ane-
despre o relaţie sintactică în care un copulativ să îşi poată dominându-ne în sensul postulatului heideggerian de voioasă, dar nobilă de a veghea la conservarea acestor
subordona un complement direct înseamnă a ignora rigori în sfera limbajului – acest fenomen determinant
în relaţiile dintre oameni. ■

18 Nr. 8 (156) ♦ august 2016 Scrisul Românesc Cronică literară
Poezie
Oana Freamătul vieții
BĂLUICĂ Stefan
LARKIN

Anchetele literare, dosarele critice Detaliile evenimentului sunt și ele relatate o interpretare asupra unui tablou – fie că Poeme
dar și volumele scrise pe margi- exhaustiv, în cele mai mici detalii – cani- este de ordin stilistic, tehnic, biografic,
nea lecturii, a actului în sine au balismul, disperarea echipajului, suferința politic, economic, estetic. Conștient de Joia de după
revelat un aspect important, regăsit la mai și pierderea speranței aduc în prim-plan faptul că un singur unghi de vedere este
toate categoriile de lectori: nu citim doar umanul și capodopera, sădind în mintea întotdeauna limitativ, falacios sau atacabil, Ești al cuiva, ori sunt eu
la recomandările prietenilor, nu citim doar lectorului eterna întrebare a lui Oscar Barnes recurge la toate, pentru a putea material seminal picurând pe coapsa ta
împinși de nevoia de a cerceta, citim, dese- Wilde cu privire la artă și imitație: oare contura o imagine de ansamblu cât mai sau a mea, sau semnele
ori, în acord cu o anumită stare a noastră, arta imită natura sau invers? Studiind ta- cuprinzătoare, autentică, sensibilă, plăcută corporale ale altcuiva spălate
în funcție de un anumit sentiment și de bloul, se pare că Ludovic al XVIII-lea i-ar prin amestecul de seriozitate și anecdotic în goliciune și plenitudine
certe nostalgii. Am descoperit, de curând, fi spus pictorului: „Domnule Géricault, sau prin inserarea unor reflecții personale și amintirea de a fi împlinit și golit
cât de stranie și satisfăcătoare se poate do- în niciun caz naufragiul dumitale nu este menite a mai „amortiza” puțin din flu- semne corporale spre a fi din nou
vedi această metodă. Căutând pe rafturile un dezastru”. Probabil unul dintre cele xul informațiilor sau din complexitatea folosite
bibliotecii un volum care să îmi trezească mai profunde complimente făcute de un explicațiilor. Cazul lui Courbet este revela- pentru a netezi o altă eliberare.
interesul, am dat cu ochii de un titlu fru- suveran unui artist. tor: prin descrierile operate și prin analiza Îmi aduc cel mai bine aminte
mos, poetic, care îmi aducea aminte de un personalității sale, Courbet este aproape de sunetul tău
film al lui Stanley Kubrick: Cu ochii larg Jurnalele artiștilor, biografiile dedicate imposibil de privit sau definit în mod uni- simple cuvinte staccato suflate afară
deschiși, de Julian Barnes (Editura Nemira, lor, volumele colective, descrierile din dimensional, fiind un artist eminamente nesigure ca o flacără
2016). Nefiind pe deplin hotărâtă, deși cataloage și, nu în ultimul rând, jurna- paradoxal, vibrant și cu o multitudine de dulceață sorbită și savurată
autorul îmi era foarte cunoscut (volumul lele scriitorilor care au avut contact cu aspecte insolite. Jovial și disprețuitor, sen- ce vreau e ce vreau
de eseuri dedicate literaturii – Pe fereastră, mulți dintre artiștii moderni spun, prin sibil și misogin, egalitarist și materialist, între somn și voință
dar și unul dintre romanele sale, Metroland intermediul acestui intelectual britanic, Courbet scapă oricărei țintuiri, descrierea aș fi trăi fericit în ambele corpuri
mi-au plăcut enorm) am început să răsfo- povestea unui întreg peisaj artistic, a unei făcută de Barnes fiind una care vădește dacă pentru o clipă nimic nu
iesc volumul. O colecție de eseuri despre mișcări a cărei cunoaștere intimă, profun- un puternic simț al observației, capacitate s-ar fi oprit.
artă, presărată cu unele dintre cele mai dă este un must pentru oricine dorește să de înțelegere și empatie, dar, chiar mai
fascinante reprodu- se orienteze în artele din a doua jumă- important în cazul operelor de artă sau Plutind în întuneric
ceri de tablouri – Pluta literare, o reală înțelegere față de context:
Meduzei, de Géricault; tate a secolului XX: „Courbet era un socialist (premarxist, Ascuns în sine,
Buchetul de liliac, de „oricine încerca să ce-i drept) care studia bursa de valori și și tu, crescând, mai mic,
Manet; Colțul de masă, se exprime în cadrul cumpăra frecvent terenuri; la fel, în ciuda plutind pe moale în întuneric
de Fantin-Latour; Hi- uneia dintre artele convingerilor milenariste, față de femei plecat departe, nimeni acasă
mera, de Redon etc. din cea de a doua avea atitudinea acidă a timpului și-a clasei încolțit într-un loc impenetrabil.
Interesul îmi crescuse jumătate a secolului din care făcea parte: bordeluri, amante și Dispariția poate fi înțeleasă în absența
considerabil, însă nu- XX trebuia să studie- machism nechibzuit”. Și, pentru a reveni trupului? Segregată?
mai când mi-a căzut ze modernismul: să-l puțin asupra propriei afinități, pe Magritte Amândoi înăuntrul tău, singuri
privirea pe următoarea înțeleagă, să-l digere, scriitorul îl înțelege exact așa cum îl înțeleg vocile se ating, cuvintele mângâie
frază am decis că trebu- să-și dea seama de ce de obicei tinerii bulversați de arta lui și că- reînvățând refrenul redundant
ie să plec neapărat cu el și cum se schimbase- rora cu greu le vine a părăsi galeriile în care durerea despărțirilor
acasă: „Cum ai putea să ră lucrurile și să deci- se află expuse lucrările: iubindu-l. Operele trecute, prezente și planificate
fii tânăr și să dai greș în dă unde se situa, ca lui sunt „imagini prin care spectatorul pariind pe câștiguri fantomatice
a-l iubi pe Magritte?” artist potențial, după este speriat, dezorientat, pierdut; opere în pe momente prețioase petrecute prost.
Întâmplător, era vorba modernism. Puteai care, așa cum a scris Magritte despre de La naiba tristețe dulce
despre pictorul meu să-ți alegi un drum Chirico, spectatorul ar putea să-și recu- promisiuni niciuna de ținut,
preferat. al tău, însă nu aveai noască izolarea și să audă tăcerea lumii”. nici măcar una, nimeni de ținut,
cum să ignori pur și David Sylvester, cel mai prolific critic al curajul de a fi cu tine,
Ar fi un abuz, un simplu mișcarea, să pictorului, care a scris despre el mai mult blestem înțelept,
gest profund necugetat să lecturezi un te prefaci că nu exis- de patru decenii își încheia monografia nevoia de a-ți înțelege înfrângerea,
volum ca acesta într-o zi (deși perfect po- tă”. Fiecare „survolare” a vieții și operei ar- din 1992 apreciind efectele tablourilor lui orice întrebare e trădare
sibil). Eseurile despre artă scrise de Julian tistului prezentat – fie că este vorba despre Magritte asupra noastră: ele „induc acea plutind pe moalele tău în întuneric,
Barnes se savurează, se gândesc și trezesc Delacroix, considerat de Redon „măreț teamă respectuoasă pe care-o simți în un prizonier al alegerilor
impulsuri de meditație, nostalgie, reverie. ca un tigru”, și prezentat tot de acesta ca prezența unei eclipse”. Într-adevăr, cum o limbă prea lungă izolată în cuvinte
Se parcurg, nu se citesc pe nerăsuflate; se „umblând ca o pisică pe bordurile cele să fii tânăr și să nu îl iubești pe Magritte? prizonier sărat, acru, amar
gândesc și se recitesc, pentru a vedea exact mai înguste ale Parisului”, despre Courbet, în mișcare, în schimbare
și ce lasă nespus, neatins, neinventariat. autointitulat în 1853 „cel mai mândru și Volumul include nume dintre cele mai atins de plăcere.
Este singura formă de lectură pe care aș mai arogant bărbat din Franța”, despre diverse, și, cel mai probabil, nu cred că
recomanda-o cu privire la acest traseu Manet, detestat de Edmond de Goncourt va exista vreun cititor care să nu desco- Traducere de Răzvan HOTĂRANU
intelectual-artistic, pentru că, așa cum sau despre Freud și a sa „tăcere textuală” pere în toată această pleiadă – Géricault,
mărturisește și autorul în Introducerea – reprezintă, în cele din urmă, un palim- Delacroix, Courbet, Manet, Fantin-La-
sa, „m-am înșelat în deducțiile despre psest, un întreg micro-organism din care tour, Cézanne, Degas, Redon, Bonnard,
solemnitatea artei. Arta nu se mărginește nu lipsesc picanterii, anecdote, sobrietăți Vuillard, Vallotton, Braque, Magritte,
să capteze și să exprime emoția, freamătul și suferințe, păreri ale colegilor de breaslă Oldenburg, Freud, Hodgkin – măcar unul
vieții. Uneori face și mai mult: ea chiar este sau ale scriitorilor (Flaubert, de exemplu, sau doi artiști care să îl fascineze sau la a
acel freamăt”. Fapt dovedit și de primul a fost foarte vocal în aprecierile sale despre căror nouă descoperire să nu rămână ca
capitol al cărții, dedicat unei ample recon- artă), iubiri, nostalgii, motive și obsesii, în fața unei eclipse. Recurgând la ideea
stituiri a naufragiului real care a inspirat un veritabil „freamăt” din care izvorăște lui Flaubert, conform căreia „marile
celebrul tablou al lui Géricault – expediția artisticitatea, plăcerea estetică autentică. tablouri nu au nevoie de cuvinte expli-
a avut loc pe 17 iunie 1816, iar „Meduza” Un plus de profesionalism, dar și de cative”, precum și la „tăcerea ideală” a lui
s-a lovit de stânci pe 2 iulie. Tabloul a fost sensibilitate îi este conferit volumului prin Braque, Julian Barnes își încheie acest
terminat în iulie 1819. „O catastrofă trans- opțiunea scriitorului britanic de a inves- periplu estetic cu un frumos îndemn spre
formată în artă”, în cuvintele lui Barnes. tiga fiecare detaliu cunoscut ce ar putea vizualizare: „Gata, ajung atâtea cuvinte”. ■
conduce către o explicație, un paradox,

Cronică literară Scrisul Românesc Nr. 8 (156) ♦ august 2016 19

Tristeți în vitralii calofile Gabriela
RUSU-PĂSĂRIN

Între a fi un observator permanent Todd, Bukovski ș.a., pasionatul de incisive constatări ale deteriorării mo- formismului ca experiment existențial,
al vieții culturale impregnată literatură memorialistică și epistolară, rale a societății. Îi place „spectacolul toate humorile sunt la vedere, rostite
de meandrele socialului și ale Dan C. Mihăilescu a reușit să impună vieții la nișă” și excelează în tabloul cu impetuozitate și cu nonșalanța
politicului și a fi un arheolog al trecutului critica de întâmpinare în formatul de Bucureștilor de altădată descriind case- mediocrității. În acest context, eseurile
cultural pentru a aduce în prim-plan televiziune. Cu o încăpățânare de-acum le boierești și personajele emblematice critice ale lui Dan C. Mihăilescu vin ca
valori ce revendică un loc în concernul proverbială, „Omul care aduce cartea”, ale unor epoci culturale. În aceste case un contrapunct, o calofilie a stilului, o
culturilor lumii tentația este mare. Dan rubrica de la ProTV, a propus telespec- a intrat pentru a consuma momen- argumentare arborescentă a faptelor
C. Mihăilescu, adică „Omul care aduce tatorilor în doar câteva minute timp de te irepetabile în compania marilor de cultură ascunse în cortina vremii,
cartea”, rezistă cu stoicism impulsurilor 15 ani (ianuarie 2000-ianuarie 2016) personalități ale vremii. La antipod pe fondul unei exuberanțe stăpânite a
cotidianului și privește literatura la un o „seismografie mediatică”, exemplar comentează două numere din revista enumerărilor cu evident rol de ilustrare
moment dat cu detașarea eruditului, a gest cultural și de culturalizare. Dacă în „Urbanism” și formulează critici dure erudită. Este un stil care îl va identifica
celui ce nu acceptă complezența eschi- acest parcurs televizat a vorbit despre la adresa autorilor articolelor. Identi- pe criticul și istoricul literar, un mod
vantă și nici „vorba pe datorie”. Ce mi alții, în edițiile rubricii din „Dilema ficăm astfel atitudinea de conservare irepetabil de radiografiere a cotidianului
se-ntâmplă: jurnal pieziș (Ed. Huma- veche” va vorbi despre alții și despre a valorilor identitare și refuzul expe- care refuză cu obstinație fundamentul
nitas, București, 2012) este un volum sine. De aceea este un „jurnal pieziș”, o rimentelor arhitecturale urbanistice. cultural al civilizației.
ce reunește articole publicare în revista provocare pentru lector de a descoperi Este un arheofil. O declară în context
„Dilema Veche” sub acest generic. Citind nu numai o lume a nelumii, cu irizări explicitar: „Ca paseist (să zic arheofil?), Rubrica susținută la „Dilema veche”
paginile acestei cărți simți cum autorul culturale într-o copleșitoare erudiție, ci citez ori de câte ori am ocazia superba din aprilie 2010 până în iunie 2012 va
te atrage într-o altă lume, mai puțin și pe autorul care se caracterizează la definiție cioraniană a progresului ca constitui corpusul volumului, pentru că,
sau deloc știută, cea a numelor ilustre răstimpuri. Și din frânturile de imagini «l’élan vers le pire». Și nu pricep ce rău susține autorul, „gazetăria merită scoa-
ale culturii române sau a vechilor case ce sugerează un puzzle de construit, facem noi, ăștia câțiva, cei neangajați să din pivniță și urcată în bibliotecă”. Și
din Bucureștii care ascund și azi istoria obținem la finalul lecturării volumului în furtunoasele echipe de zgomote ale nu este unicul său demers de acest fel.
nescrisă a unor biografii subiective. o fotografie sepia a celui ce radiografia- adaptării, agiorn‑ării și antilocalis- Dovadă stau volumele din suita Litera-
Jurnalul pieziș este însă argumentul care ză cotidianul cu o voluptate mascată și mului rabiat de fobia la tradiție. Sigur, tura română în postceaușism și volumul
susține lectura într-o altă cheie, cea a de- cu un stil calofil, antipodul secvențelor suntem oarecum agasanți, cu rădăcinile Idei în dialog. Subiectivitatea autorului
conspirării, autodefinirii, a autoportre- comentate. rămase sub asfaltul trotuarului după va fi ușor de investigat având reunite
tului în oglinzi trunchiate, fragmentate. tăierea copacilor: stricăm oleacă sime- cele 44 de texte din Jurnalul pieziș.
Autorul articolelor se caracterizează cu Autocaracterizarea are ton persi- tria, mersul fițos, uneori, mai ales în Rămâne o întrebare: autorii jurnalelor
simț critic: „Unul care, de 20 de ani în- flant, o subtilă autoflagelare prin cu- amurg, tocurile modernismului se mai recitesc textele după publicare? Și care
coace, trece pe răboj cu un calm haluci- vinte. Erudiția autorului se evidențiază împiedică de spinările noastre, dar una este starea de spirit la reiterarea cadrelor
nant tot ce ține de familiarizarea noastră prin fraze arborescente, cu inserții peste alta suntem edecuri”. „Trăim în emoționale? Este purificare prin defula-
cu dezastrul: mineriade, cretinizarea paremiologice (gen „sacul gol nu stă reveria Căderii, cu prezentul ca sfârșit re sau autoflagelare prin retrăirea încă o
maselor, exodul valorilor, tabloidizarea în picioare”). Are o evidentă plăcere perpetuu (…)”. Pare a subestima critica dată a contextelor comentate? Oricum,
presei, analfabetismul moral, maneliza- a enunțurilor ample, cu enumerări, o de întâmpinare, formulând o sintagmă jurnalele rămân un fond documentar,
rea partidelor, mizerabilismul artistic, cascadă de nume celebre și denumiri de reținut și reflectat: „risipitorismul la care se poate reveni în orice timp, o
exterminarea patrimoniului, misofilia, ale atitudinilor în fața culturalului criticii de întâmpinare”. În maniera literatură memorialistică, dacă tendința
fărădelegea ca lege, mafiotlâcul neome- cu nuanțe efemere, dar care rămân de-acum știută, Dan C. Mihăilescu va este spre acest gen, o tentație pentru lec-
dieval, pecinginea mârlăniei, grobianis- ca trunchiurile unui copac secular. diseca tristețea, constatându-i gradele tor de a intra pe ușa din dos în universul
mul, calibanismul ș.a.m.d.”. Tabletele sunt descrieri de atmosferă, de comparație. Și concluzionează că privat al celui ce a scris pentru sine mai
impresii de călătorie. Nu se detașează există „o anumită calitate a tristeții”. mult decât pentru alții. Sub masca ese-
Am reprodus această enumerare de nume, fizionomii. Circumstanțialul „Există o tristețe bogată (s.a.), a sufletu- ului critic se ascunde cu delicatețe un
„boli ale cotidianului”, ca o autoflage- este surprins cu dibăcie, este descris lui preaplin, cum se scrie într-un psalm univers marcat de nebănuite incertitu-
lare: să le constatăm reunite pentru a mecanismul care produce încetineala arghezian: tristețea adâncă, metafizică. dini, speranțe, dezamăgiri, un vitraliu
realiza încă o dată peisajul straniu al dinamicii sociale. Există umori negre, devastatoare, în- prin care se va filtra cotidianul cenușiu,
unei lumi, care refuză normalitatea și tristări suave, dar și tristeți agresive, un jurnal pieziș. ■
își reneagă valorile. Dan C. Mihăilescu, Ludicul parodic este alternat cu agasante, isterice. Tristeți pufoase ca
criticul literar obișnuit să investigheze pleoapele de bufniță ori, dimpotrivă,
universuri creative și nu mizeriile unei nevropate și năprasnic răzbunătoare”.
lumi în derivă, dorește să regăsească în
jurul său modele luminoase, armonie, La finalul citirii acestor reunite arti-
frumusețe, liniște. „Spuneți-mi cum cole risipite altădată în „Dilema veche”
vreți: reacționar, paseist șerbetizat, rămân cuvintele cu iz de confesiune:
sămănătorist, neointerbelic…N-are a „Nu vă asigur decât de un singur lucru:
face!” Filtrând săptămânal realitatea de buna mea credință. Una care vrea să
socio-culturală, va face un tablou realist, scrie aproape exclusiv de bine, pescuind
cu tentă naturalistă a acestei lumi în care din apele tulburi ale prezentului fires-
cultura este „o vină”, iar literatura un loc cul, frăgezimea, altruismul, seninătatea,
al dejecțiilor șocante. Autorul acestei ra- pilduitorul”. Și totuși, reunite, aceste
diografii sentimentale se autodefinește: eseuri critice emană tumultul unei
„un maniac al coincidenței contrariilor: lumi marcate de tot ceea ce altădată era
cioranian noicist, caragialoeminescian, camuflat de rigorile de comportament
sceptic euforic, naționalist eurocentric, în comunitate, de ceea ce mentalitatea
sangvino-melancolic”. tradițională, în accepțiunea nobilă a
termenului, impunea ca normă. Hu-
Criticul și istoricul literar, cercetă- morile existau, dar manifestarea lor
torul timp de decenii la Institutul de era estompată de cadrele civilității.
Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, Azi, sub deviza libertății de exprimare,
autorul a 16 volume de eseuri, tradu- a dreptului la replică sau a noncon-
cătorul din operele lui Revel, Ionesco,

20 Nr. 8 (156) ♦ august 2016 Scrisul Românesc Teatru

Teatru Ion FITS 2016
PARHON O „ediţie de colecţie”

Recomandată astfel de către Constantin Chiri- Această oglindă shakespeariană, tot mai neliniş- dialog de sorginte filosofică, semnat de Iosif Brodski,
ac, preşedintele şi ctitorul acestei manifestări, tită, pusă astăzi în faţa problemelor umanităţii şi-a Vestul singuratic, de Martin McDonagh, în regia lui
cea de-a 23-a ediţie a Festivalului Internaţi- aflat câteva înfăţişări memorabile pe scena festiva- Cristi Juncu, datorat Teatrului „Nottara”, The History
onal de Teatru de la Sibiu, desfăşurată sub genericul lului sibian. Mă refer, de pildă, la spectacole ca Un Boys. Poveşti cu parfum de liceu, de Alan Bennett, re-
semnificativ „Construind încredere”, a dat măsura capa- artist al foamei, realizat cu trupa de la Meno Fortas alizat la Teatrul Excelsior de regizorul Vlad Crsitache,
bilităţii manageriale şi a excelenţei valorice proprii unui de Eimuntas Nekrosius, după devastatorul text al lui Oameni obişnuiţi, teatru-document de mare actualitate
proiect cultural-artistic de dimensiuni impresionante: 70 Kafka, sau la Martiri, de Marius von Mayenburg, re- sub semnătura Gianinei Cărbunariu, Orb de mină, de
de ţări reprezentate, 452 de evenimente, 2850 de artişti alizat de Oskaras Korshunovas la Teatrul Naţional de Csaba Szekely, şi #minor, premiera unui spectacol din
şi invitaţi, 67 de locaţii convenţionale şi neconvenţiona- Dramă din Lituania, care, sub veşmintele unui con- proiectul „observaţional” al lui Bogdan Georgescu, cel
le. Aflat astăzi alături de festivalurile de la Edinburgh flict pe teme religioase, devoalează crizele provocate deja remarcat cu Antisocial, sau Monoloagele vaginului,
şi Avignon printre cele mai bogate şi performante ma- astăzi de intoleranţă, naţionalism şi fundamentalism, după Eve Anser, toate aceste patru reprezentaţii oferite
nifestări din lume de acest fel, el a reuşit să dea seama ce ameninţă viitorul Europei şi nu numai al Europei. de Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Pisica verde, de Elise
nu numai de încrederea în puterile creative ale artelor, Mă gândesc la Armina, frumoasa mea soră, conceput Wilk, în regia lui Bobi Pricop la Teatrul „Luceafărul”
ci şi de oportunitatea afirmării efectelor binefăcătoare de Teatrul polonez „Zar” sub bagheta regizorului din Iaşi, dar şi Alice, un spectacol tineresc despre
ale acesteia într-o lume în care dialogul, solidaritatea, Jaroslav Fret, demers tragic construit printr-o ori- adevăratele şi falsele valori sau chipuri ale succesului,
toleranţa, buna voinţă şi armonia sunt tot mai puternic ginală dramaturgie muzicală, generator de o emoţie realizat la Teatrul sibian „Gong” de regizorul Eugen
puse sub semnul întrebării. Organizat de către Teatrul copleşitoare, inspirat din „tăcerea Europei” faţă de Jebeleanu şi multe altele, între care nu puţine surprize
Naţional „Radu Stanca”, Primăria Municipiului Sibiu, atât de sângeroasa pagină din istoria armenilor, de la plăcute cuprinse în secţiunea Şcolilor de teatru din
Consiliul local al Municipiului Sibiu, cu sprijinul Guver- începutul secolului XX, sau la spectacolul columbian ţară şi străinătate, coordonată de lector univ. Lumini-
nului, al Ministerului Culturii, al Institutului Cultural cu Antigona, durerea mea, în regia lui Bernardo Ray ţa Puiuleţ. La aceste evenimente teatrale găzduite pe
Român, al Consiliului judeţean Sibiu, al Universităţii şi interpretarea de mare dramatism oferită de Nube scenele consacrate sau nonconvenţionale s-au adăugat
„Lucian Blaga” şi al UNITER, în parteneriat cu peste Sandoval. Discursuri artistice grave, răscolitoare au cele şapte spectacole-lectură cuprinse în „Culegerea”
100 de asociaţii şi instituţii din ţară şi străinătate, cu fost şi acelea sosite din Danemarca, sub semnătura editată la „Paideia”, prezentate la Librăria „Humanitas”
principalele foruri ale Uniunii Europene, sau numeroase lui Eugenio Barba, intitulate Memorie devastatoare, cu concursul actorilor sibieni, al regizorilor Bogdan
ambasade din rândul celor 70 de ţări reprezentate în dedicat unor scriitori supravieţuitori ai deportării Sărătean şi Bogdan Georgescu şi al moderatorului
programul său, festivalul şi-a confirmat virtuţile de la Auschwitz, şi Sensul vieţii, inspirat de uciderea Cătălin Ştefănescu, secţiune purtând numele lui Virgil
capitală a culturii şi de platformă cultural-artistică misterioasă a unei scriitoare din Rusia, apărătoare a Flonda şi coordonată de lector univ. Claudia Domnicar,
internaţională, fapt în care se regăsesc eforturile şi drepturilor omului. Nu vom putea uita însă specta- autoarea selecţiei textelor semnate de autori din Spania,
meritele dovedite de întreaga echipă organizatorică, în colul cu Căsătoria Mariei Braun, inspirat de filmul Australia, Rusia, India, SUA şi România.
frunte cu staff-ul său, de numeroşii colaboratori români lui Fasbinder, o adevărată lecţie de teatru în regia lui
şi străini şi de sutele de voluntari din România, Japonia, Ostermeier, cu subtile trimiteri la istoria contem- Festinul artelor în dialog...
Coreea, Polonia, Ungaria, Bulgaria etc. Fără să putem porană a Germaniei şi, în sens mai larg, la erorile
„scana” aici toate manifestările artistice şi reuniunile cu consecinţe dramatice din zona esteticii relaţiilor a reprezentat un alt temei de succes şi o particulari-
culturale, ştiinţifice şi universitare, dar bine familiarizaţi dintre oameni. tate pentru ediţia din acest an a festivalului sibian.
cu „arhitectura” complexă a festivalului, căci m-am Mă refer, mai întâi, la sincretismul consistent şi viu
aflat la cea de-a 21-a participare consecutivă, din 23 de Paleta întâlnirilor-eveniment cu imaginea exce- colorat al unor reprezentaţii de interior sau de stradă,
ediţii, vom stărui doar asupra câtorva dintre cele mai lenţei în teatrul oaspeţilor a fost îmbogăţită de Iubire. unde teatrul îşi afla parteneri excepţionali din lumea
semnificative activităţi şi aspecte menite să configureze Trilogia familiei mele, după un amplu proiect dedicat dansului, a muzicii, a circului, ca Între două lumi şi
particularităţile ediţiei din acest an. prozei lui Emile Zola de către regizorul belgian Luk Făuritorul de vise, aduse de Compania franceză „CIE
Perceval, Demonul muntelui, spectacol edificator pen- FAI”, Etern indian, emoţionantă meditaţie coregrafică
Neliniştita oglindă a lumii tru virtuţile Teatrului Noh, vechi în Japonia de peste asupra timpului realizată de Aditi Mangaldas Dance
şase secole, însoţit la Sibiu de actorul şi directorul Company din India, Ceva nemaivăzut, în viziunea
Ca şi la ediţiile anterioare, secţiunea rezervată Yamamoto Akihiro, prezent pe scenă de la vârsta artiştilor dansatori din Coreea, Cântăreaţa din vis,
teatrului, filonul principal, a convocat la start valoroşi de 3 ani, Farmecul adânc al Rusiei, după Şukşin, cu mariaj francez între muzică şi artă vizuală, Parfumul
oameni de teatru şi trupe cu o prestigioasă carte de adevărat o fermecătoare demonstraţie de măiestrie circului de altădată, cu elemente spectaculoase de
vizită. Mă refer la regizorii lituanieni Eimuntas Ne- regizorală şi actoricească, girată de directorul de scenă acrobaţie realizate de cinci artişti din Franţa şi Belgia,
krosius şi Oskaras Korshunovas, la directorii de scenă Alvis Hermanis şi de o trupă excelentă de interpreţi în sau Imaculata lume a circului, dezvăluită de Compania
Thomas Ostermeier, Eugenio Barba, Alvis Hermanis, frunte cu Evgheni Mironov, cel răsfăţat de Providenţă „Finzi-Pascadi” din Elveţia, Fata cu pantofii roşii, ver-
Luk Perceval, Tim Robbins, Christoph Marthaler ş.a. prin numeroasele sale colaborări cu regizori faimoşi, siune franceză de muzică, teatru şi dans după filmul
Dar, dacă eram obişnuiţi ca unii dintre aceşti eminenţi aşa cum au fost acelea în Caligula (cu Eimuntas Ne- Pantofii roşii, de M. Powell şi E. Pressburger, Ăsta nu-i
promotori ai noului în arta spectacolului să ne ofere krosius) sau Hamlet (cu Peter Stein), dar şi spectacolul părul meu, spectacolul trupei „Osadia” din Barcelona,
prilejul întâlnirii cu montări moderne după capodope- cu înfăţişare din zona feeriei, după Visul unei nopţi care a făcut neîncăpătoare scena din Piaţa Mică. Au
re ale dramaturgiei clasice universale, trebuie spus că de vară, în interpretarea grupului american „Actors’ fost întâmpinate cu entuziasm şi furtuni de aplauze
acum nota dominantă a constituit-o interesul lor ma- Gang”, sub bagheta lui Tim Robbins, cel distins ca atmosfera carnavalescă din centrul Sibiului creată de
nifest pentru texte consonante cu marile şi dramaticele actor cu două Premii „Oscar” şi cunoscut publicului Torreviega Carnival Group şi Batucada Timbaloe din
interogaţii ale lumii contemporane legate de extremism românesc mai ales prin rolul din Închisoarea îngerilor, Spania, acel Circ pe ritmuri de samba adus de „Circus
şi naţionalism, de xenofobie, fundamentalism, intole- oaspete grăbit acum să-şi facă noi prieteni şi admi- Brasil”, reprezentaţia muzical-coregrafică italiană cu
ranţă etnică şi religioasă, de recrudescenţa violenţei sau ratori la Sibiu. Vagabonzi prin lumea muzicii, la care aş adăuga nota
de indiferenţa în faţa degradării valorilor fundamentale de eleganţă, de solară feminitate şi de exuberanţă pe
ş.a. În caietul-program al festivalului, am întâlnit câteva Putem spune că „replica” românească nu s-a lăsat care ne-au dezvăluit-o acele Frumoase şi talentate
gânduri ale scriitorului Salman Rushdie, exprimate la îndelung aşteptată. Alături de acele „spectacole de majorete din Republica Cehă, în periplul lor pe pieto-
târgul de carte de la Edinburgh, emblematice pentru patrimoniu” ale Teatrului Naţional „Radu Stanca”, nala „N. Bălcescu” şi, mai ales, parada încântătoarelor
o asemenea orientare şi pentru implicarea artiştilor în regia lui Silviu Purcărete, cu Faust, după Goethe, tinere din Polonia sub genericul Tambur major era...
în miezul seismelor epocii noastre. „În mod obişnuit, Metamorfoze, după Ovidiu, şi Lulu, de Frank We- o domnişoară. Momente de uluitoare virtuozitate la
noi ne definim prin lucrurile pe care le iubim... Dar în dekind, aplaudate deja pe scenele unor importante înălţime, sub cerul liber, împletind teatrul cu muzica
aceste vremuri suntem obligaţi să ne definim prin ură. teatre şi festivaluri din lume, am putut răsplăti şi noi şi acrobaţia, ne-au dezvăluit cele două spectacole cu
Ceea ce ne defineşte este ceea ce ne enervează. Şi dacă cu binemeritate aplauze spectacolele cu Marmură, de Cerul ca o scenă şi O experienţă de neuitat, ale unor
nimic nu te enervează, atunci cine eşti ?” la Teatrul „Bulandra”, în regia lui Yuri Kordonski, cu extraordinari actori, muzicieni şi acrobaţi din Spania
Victor Rebengiuc şi Marian Râlea într-un captivant

Teatru Scrisul Românesc Nr. 8 (156) ♦ august 2016 21

şi Argentina, deveniţi marile vedete ale teatrului în Printr-o pilduitoare „inginerie” informatică şi Căsătoria Mariei Braun
aer liber din festivalul sibian. Trebuie să spunem managerială practicată de Constantin Chiriac, pre- Armina, frumoasa mea soră
însă că interferenţele dintre dans şi teatru şi-au făcut şedintele festivalului, de directorul executiv Cristian
simţită prezenţa în mod subtil, cu mare rafinament, Radu, de Cristina Ghinea, neobositul coordonator PR, Demonul muntelui
prin conceptul de „teatru coregrafic” ilustrat în chip de curatorii de evenimente Dan Bartha şi Vicenţiu Cerul ca o scenă (Foto de Sebastian Marcovici)
memorabil de spectacolul japonez cu titlul Cum să Rahău, ori de Daria Ciobanu, coordonator spectacole, Gospel la Biserica Romano-Catolică (Foto de Adi Bulboaca)
împarţi o lacrimă şi de Gigi Căciuleanu prin Uf... Un şi numeroşi asistenţi implicaţi în succesul năzuinţei
minut de dans, acesta amintindu-ne de infuzia de şi al alergării noastre nebuneşti de la o manifestare la Iubire. Trilogia familiei mele
fantezie, de umor şi de virtuozitate pe care a conferit-o alta, cei mai mulţi dintre noi am reuşit să fim de faţă Tambur major era... o domnișoară (Foto de Călin Mureșan)
spectacolelor sale de la Bucureşti, Sibiu, Târgu Mureş, la majoritatea evenimentelor evocate în aceste rânduri.
Constanţa etc. Dar ofertele festivalului greu de trecut cu vederea nu
s-au oprit aici.
Prezenţa generoasă a coregrafiei în festival, alături
de teatru şi-a aflat o plăcută surpriză prin Flamenco Infuzia de celebritate
Suite din Spania, în timp ce momentul de vârf l-au atins
evoluţiile unor trupe din Israel şi Marea Britanie, în Într-o vreme când deplângem criza de valori şi de
frunte cu Inbal Pinto&Avshalom Pollak Dance Com- repere demne de a servi eternei propensiuni umane
pany (Israel), care, prin suita de laconice şi cuceritoare spre desăvârşire, ediţia din această vară a festivalului
„poveşti” coregrafice cu titlul Îmbrăţişaţi, ne-a condus sibian ne-a oferit reconfortanta şi totodată atractiva
spre imaginea culmilor acestei arte şi au generat frec- ocazie a întâlnirilor cu celebre personalităţi ale artei şi
vente ovaţii în Sala 9, una dintre cele mai tinere şi mai culturii, în cadrul conferinţelor, seminariilor şi dialo-
elegante locaţii dobândite de spectacolele-eveniment gurilor mediate cu pasiune şi probitate de profesorul
ale maratonului artistic de la Sibiu. universitar George Banu, preşedinte onorific al Aso-
ciaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, profesorul
Muzica, un alt partener de nădejde al teatrului pe britanic Noel Witts, el însuşi autorul unui ciclu de
scena festivalului, a cules întemeiate aprecieri favo- conferinţe, criticul de teatru conf. univ. Octavian Saiu,
rabile prin concertele instrumentiştilor britanici de realizatorii de emisiuni tv şi radio Irina Margareta Nis-
la „Duchamp Pilot”, prin numeroasele şi minunatele tor şi Cătălin Ştefănescu, întâlniri adeseori înnobilate
întâlniri cu fado-ul, oferite de Claudia Duarte, în con- şi prin succinte dar emoţionante rostiri „cu dedicaţie”
certul intitulat Fado din inima Lisabonei, şi Liana, cu din lirica shakespeariană datorate actorului Constan-
Fado, dragostea mea. Tot ca o particularitate a ediţiei tin Chiriac, preşedintele festivalului. Rând pe rând, am
cu numărul 23 putem aminti concertele excepţionale avut prilejul, dacă nu privilegiul să aflăm câte ceva din
de muzică corală „gospel”, prezentate de „The London viaţa şi opera, din momentele providenţiale ale carierei
African Gospel Choir” şi de „A.C.M. Gospel Choir”, unor eminenţi oaspeţi, oameni de teatru şi de cultură,
de la Academia de muzică contemporană din Guilford, ca Thomas Ostermeier, Oskaras Korshunovas, Eugenio
găzduite de catedralele romano-catolică şi evanghelică Barba, Tim Robbins, Vincent Baudriller, Jaroslav Fret,
ori de sinagoga din Sibiu, care, spre surpriza şi satisfac- editorul belgian Emile Lansman, dr. Niegel Townson,
ţia auditoriului, au fost precedate de „momente poeti- directorul British Council în România, Carole M. Cu-
ce” din cuprinsul sonetelor shakespeariene. Faptul se sack, profesor la Universitatea din Sidney şi profesor
circumscrie efortului cu totul remarcabil de omagiere Sorin Alexandrescu, actorii Evgheni Mironov şi Victor
a creaţiei shakespeariene, la patru secole de la intrarea Rebengiuc, instructorii de ateliere Elena Kuzine din
marelui Will în eternitate, eforturi marcate în principal Rusia, Michal Zahora din Cehia, dramaturgul georgi-
prin acea suită de filme scurt-metraje după piesele lui an Data Tavadze şi alţii. Multe dintre pildele memora-
Shakespeare, produsă de Teatrul Shakespeare’s Globe bile de viaţă trăită pe altarul teatrului şi al sacrificiilor
în parteneriat cu British Council şi de ciclul Poveşti menite să conducă la clipa de graţie a performanţei,
inspirate din piesele lui Shakespeare, prezentat de tineri nevoia lor permanentă şi irepresibilă de a percepe şi
actori şi studenţi ai Universităţii „Lucian Blaga”. întrupa miracolul acestei arte, iar prin acesta, de a-şi
desluşi propriile răspunsuri la întrebări cu privire la
Din bogata secţiune a unor evenimente circumscri- misterul existenţei şi cunoaşterea de sine, modestia
se artelor vizuale, un alt „partener” al teatrului, mă voi necăutată, simplitatea cuceritoare a comunicării cu
opri să evidenţiez „Ziarul orizontal, volumul 4”, acel cei din jur, fie că era vorba, în cazul lui Ostermeier,
sprinţar şi necruţător desant printre anormalităţile de necontenita preocupare a regizorului de a investiga
societăţii contemporane, „ilustrat” de Dan Perjovschi nu numai universul lăuntric al personajului, ci şi pe
pe zidul teatrului-gazdă, Expoziţia de pictură dedicată acela al actorului cu care lucrează, fie că, în cazul lui
de Alexandru Cînean spectacolului sibian deja celebru Korshunovas, ni se destăinuiau detaliile empatiei şi
cu Faust, Expoziţia de desene Tadeusz Kantor din co- mecanismul aproape inefabil al relaţiei dintre autor,
lecţia personală a soţilor Andrzej şi Teresa Wetminski text şi cel menit să-i dea viaţă pe scenă, fie că, în cazul
şi Expoziţia fotografică consacrată primei versiuni a lui Perceval, vorbitorul ne cucerea prin sinceritatea şi
spectacolului cu Clasa moartă, în regia lui Kantor, arabescurile unui discurs emoţionant, în care temele
Expoziţia de fotografie artistică „Umbra actorului”, de o nedisimulată gravitate, ca aceea a „încrederii”
de Lucian Samaha, dar şi aceea cu imagini memora- ce i-a marcat întreaga existenţă, se împleteau în chip
bile din ediţia 2015 a festivalului sibian, surprinse de neaşteptat cu năzuinţa sa din tinereţe de a îmbrăţişa
Mihaela Marin şi Sebastian Marcovici, sau Expoziţia pasiunea pentru fotbal şi de a juca la Real Madrid,
consacrată de Albani „Ritualului corpului uman”. Ne- aceste întâlniri speciale şi poate aproape providenţi-
lipsită din cuprinsul festivalului, arta cuvântului scris ale rămân pentru cei prezenţi ca nepreţuite lecţii de
şi-a aflat şi acum un loc distinct şi distins, în imediata profesionalism şi de celebritate autentică, învăluite
apropiere a preocupărilor acestei manifestări. Printre de o regală modestie şi de inflexibilă onestitate. Ca o
volumele lansate acum şi întâmpinate cu manifest recunoaştere firească a valorii umane şi profesionale
interes de către participanţi, le-aş menţiona pe acelea pe aleea din Sibiu a stelelor celebrităţii, s-au adăugat
intitulate Teatrul şi frica, de Thomas Ostermeier (Ed. acum aceste nume: Tim Robbins, Alvis Hermanis,
„Nemira”), Istoria teatrului universal. Ediţie ilustrată, Evgheni Mironov, Luk Perceval, Christoph Marthaler,
de John Russell Brown (Ed. „Nemira”), Regizori con- Thomas Ostermeier, Victor Rebengiuc. Alături de
temporani ai teatrului european, de Maria M. Delgado însemnele preţuirii acestor „monştri sacri” ai artei
şi Dan Rabellato (Ed. „Tracus Arte”), Convorbiri tea- contemporane, festivalul a oferit şi două Premii de
trale. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, de excelenţă unor tineri dar foarte talentaţi ambasadori
George Banu (Ed. „Nemira”), Conversaţii culturale şi români ai artei spectacolului, actriţa de teatru şi film
Construind încredere. O antologie de texte, de Ion M. Ana Maria Marinca şi regizorul Bogdan Georgescu.
Tomuş (Ed. Universităţii „Lucian Blaga”), Antologia În ambele cazuri, „lista” rămâne deschisă! ■
pieselor prezentate în secţiunea spectacolelor-lectură,
realizată de Claudia Domnicar (Ed. „Paideia”) şi altele.

22 Nr. 8 (156) ♦ august 2016 Scrisul Românesc Eseu

Dodo
NIŢĂ

Frederic Beigbeder – portret de bedefil

Frederic Beigbeder este un răsfăţat al editorilor se regăsește, în ciuda voinţei sale, antrenat în o mie și la scrierea unor scenarii de literatură desenată.
români. Aproape toate cărţile sale au fost tra- una de aventuri neașteptate. Prieten, și având aceleași afinităţi literare și grafice cu
duse în românește. La editura Pandora M i-au
apărut volumele 199.000 lei (2004), Memoriile unui Beigbeder a început să citească revista „Pilote” desenatorul Philippe Bertrand, ei semnează împreună
tânăr ţicnit, Dragostea durează trei ani, Nuvele sub de la 13 ani și a cumpărat-o lunar, până la dispariţia două albume BD: Rester normal (2002) și Rester normal
ecstasy, Egoistul romantic (2005), Iartă-mă!... Ajută- acesteia, în 1989. „Banda mea desenată preferată era a Saint Tropez (2004). Privirea critică asupra societăţii
mă!... (2007), 29,99 RON, Shitter’s Club (2008), Win- Philemon, de Fred. Aveam toate albumele, pe care le oamenilor bogaţi, cinismul și umorul sec din romanele
dows on the World (2009), Un roman francez (2010). știam pe de rost. Ea spunea povestea unui puști care lui Beigbeder se regăsesc și în cele două albume.
Ulterior editura Trei i-a publicat volumele Dragostea trăia pe litera «A» din Oceanul Atlantic. Literele din
durează 3 ani (2014) și Oona & Salinger (2015). atlasul geografic existau cu adevărat într-o altă dimen- Primul surprinde o zi din viaţa lui Junior, fiul
siune spaţio-temporală și erau niște insule în formă de doctorului Muller, patronul societăţii multinaţionale
Beigbeder chiar a venit la întâlnire cu cititorii săi litere. Tatăl său nu-l credea niciodată când Philemon Heliogabale și al Nevrosei, o fostă call girl devenită
români, în 2005 și 2011. El este și un bedefil de înaltă îi povestea călătoriile sale pe insulele O, C, E, A, N, U, multimiliardară prin căsătorie. Blazat până în vârful
clasă, scriind despre pasiunea sa în degetelor, Junior încearcă să rămână normal în soci-
volumul Un roman francez și chiar L, A, T, L, A, N, T, I, C”, scrie Beigbeder. etatea hedonistă și decadentă din anturajul părinţilor
semnând scenarii de benzi desenate. Pentru el Fred este echivalentul francez săi, și organizează la Geneva petrecerea de Crăciun a
familiei sale, pe… 11 septembrie 2011.
Frederic Beigbeder s-a născut în al lui Lewis Caroll și nu a ezitat să i-o spună
1965, cel mai potrivit an pentru a prinde direct, atunci când l-a întâlnit pentru pri- În al doilea album, Junior, devenit de-acum patro-
perioada fastă a benzii desenate franco- ma oară în viaţa sa, la înmormântarea unui nul societăţii Heliogabale, în urma decesului misterios
belgiene care, în deceniul 7, se debarasa alt mare autor BD al anilor ’70, Gerard al tatălui său, pe data de 11 septembrie 2011, încearcă
de prejudecăţile contra sa și începea să se Lauzier. Dar Beigbeder citește și alte benzi să rămână normal… la Saint Tropez, de data aceasta.
adreseze din ce în ce mai mult adulţilor. desenate. În volumul Un roman francez Se ascunde în incinta celui mai luxos hotel, umblă de-
mai citează albumul Les Pieds Nickelés en ghizat prin oraș, dar cum poţi rămâne normal atunci
La 9 ani citea benzi desenate în plein suspense, desenat de Pellos în 1963, când paparazzi te urmăresc și-n gaură de șarpe, când
revista „Pif Gadget” și colecţiona sur- iar în cartea Dernier inventaire avant la unul dintre membrii importanţi ai consiliului de ad-
prizele care acompaniau revista (pe liquidation (2001) trecând în revistă, în ministraţie te trădează, când mama ta are o problemă
care le monta cu grijă și migală). Foarte calitate de critic literar, cele 50 de opere li- majoră cu Botox-ul, care o transformă într-un fel de
repede însă trece la revistele fratelui său Charles, Pilote terare plebiscitate de 6 000 de cititori francezi ai ziarului Elephant Woman, când sora ta este răpită în Brazilia,
și Metal Hurlant. Charles este și el pasionat de BD, în „Le Monde”, ca fiind cele mai importante din literatura când Bin Laden vrea să-ţi plătească bomba nucleară
special cele science-fiction și colecţionează albumele cu franceză, în secolul 20, comentează cu tandreţe, dar și pe care i-o vinzi în mai multe rate, și când propria-ţi
aventurile desenate ale unor celebri călători interstelari profesionalism cele două albume de benzi desenate care iubită se dovedește a fi agentă C.I.A?
sau/și temporali precum Valerian şi Laureline, Yoko figurau între cele 50 de cărţi: Le Lotus Bleu, scenariu și
Tsuno, Blake şi Mortimer. desene de Hergé (1936); Asterix le Gallois, scenariu René Bineînţeles, problemele miliardarilor se răsfrâng
Goscinny, desene Albert Uderzo (1959). întotdeauna asupra societăţii în care trăiesc, așa încât
Personajul BD favorit al lui Frederic este Philemon, Beigbeder scrie că Hergé este inventatorul bede- povestea se termină în apoteoză, cu Armata a VI-a
imaginat și desenat de Fred, care este „nom de plume” ului european, graţie liniei sale grafice clare și a sim- americană invadând Saint Tropez.
al lui Frédéric Othon Théodore Aristidès (1931–2013), ţului dozajului suspansului, la finele fiecărei planșe, iar
un artist francez cu origini grecești. Noi, cititorii despre Asterix spune că albumele cu aventurile sale au Cunoscând din interior societatea jet set, scriitorul
români ai revistei „Pif Gadget”, îl cunoaștem pentru apărut în 300 milioane exemplare și au fost traduse Beigbeder și desenatorul Bertrand au reușit să recreeze
aventurile pline de tandreţe ale lui Cythère, ucenica în 107 limbi, depășind astfel tirajele unui Faulkner, cu succes lumea caricaturală și cinică a miliardarilor,
vrăjitoare (1978–1980), dar reputaţia mondială i-a Nabokov sau Margarett Mitchel, de exemplu. care vor să fie normali într-o societate anormală, din
adus-o seria „Philemon”, ale cărui aventuri apar din În mod natural, datorită talentului său de necontes- punctul lor de vedere. Nu degeaba al doilea volum se
1965 (ce coincidenţă!) în paginile revistei „Pilote”. tat, Beigbeder a trecut de la lectura benzilor desenate deschide cu un citat din Emile Cioran: „ On ne devient
La început a fost frumosul. Despre relațiile omului cu pas normal impunément” (Nu poţi să devii normal și
k e a n osPhilemon este un adolescent visător și liniștit care mediul scriu intelectuali precum Pierre Charbonnier, să rămâi nepedepsit). ■
Philippe Descola etc., în timp ce la capitolul „Arte vi-
Revista Lettre Internationale ediția română/ pri- zuale” sunt prezentate atât operele semnate de Wanda Doerr, Toată lumina pe care n-o putem vedea, dar și
măvara (nr. 97/ 2016) consacră un spațiu considerabil Mihuleac, cât și relațiile dintre Brâncuși și Xenakis, romanul lui Jonathan Franzen, Puritate.
problemelor din lumea contemporană, cel mai impor- văzute, în perspectiva lui Mihu Iliescu ca o „armonie
tant fiind acela al imigrației printr-o serie a arhetipurilor”. Un foarte consistent articol despre Revista Argeș (nr. 7/ 2016) reproduce pe copertă
de articole variate, cu multiple perspective Noul cinema european este semnat de Mircea Deaca. celebra lucrare a lui Brâncuși Cumințenia pământului,
și conotații. Astfel, pentru a înțelege aceste Andreu Jaume scrie despre importanța conceptului de iar la rubrica „Actualitatea literară” comentează cărți
deplasări ale populațiilor, Rodica Binder putere la Shakespeare, iar George și reviste nou apărute, iar în paginile următoare putem
realizează o incursiune în istorie și cultu- Volceanov analizează în amănunt regăsi o colecție de texte semnate de Gh. Grigurcu și
ră – Exoduri, refugii, schimbări la față, în operele celor doi dramaturgi: o multitudine de texte poetice sub diferite semnături
timp ce Hugh Eakin portretizează societa- Shakespeare și Marlowe. Ioan – Alexandru Drăgănoaia, Francis Picabia,
tea daneză și reacțiile specifice ale acesteia Lascu în Cum se mai traduce Raluca Calancia, Silvana Depounti etc.
în fața imigrației în studiul Danemarca o capodoperă oferă exemplul Fragmentele de proză sunt semnate de
între libertate şi duritate. Convingerile traducerii lui O. Soviany Flori- Ioan Evu, Alexandru Jurcan, Ion Toma Io-
diferite și complicate care stau la baza con- le răului de Baudelaire. Două nescu. Autorul Dumitru Doman realizea-
flictului din Gaza ne sunt expuse de Sarah Helm, iar articole extrem de incitante și ză o cronică intitulată Gellu Dorian şi suta
Carmen Firan propune o abordare empatică, dar re- creative sunt propuse de Antoine lui de maeştri, în timp ce Nicolae Oprea ne
alistă a fenomenului migrațiilor într-un fragment na- Compagnon – în Evul scrisorilor, prezintă orașul Firenze prin intermediul
rativ despre conviețuire și comunitate – Lumea e a lor. acesta prezintă relația de prietenie și discuțiile pe care unor însemnări de călătorie. Conceptul
Ion Vianu, psihiatru și scriitor încearcă să descifreze le-a avut, de-a lungul timpului, cu Roland Barthes – și de „drum” dar și altele adiacente, precum
sensurile și efectele desacralizării în articolul intitulat de Alain Finkielkraut, care scrie despre Dreyfusismul călătoria și semnificația acestora sunt
intempestiv al lui Charles Péguy. În cadrul „Bibliotecii analizate în articolul semnat de Ion Popescu-Sire-
Lettre” se pot lectura fragmente din opere importan- teanu – Drumuri păstoreşti. Leonid Dragomir este
te în curs de apariție, precum romanul lui Anthony autorul unei cronici intitulate Incultura spectacolului,
pe marginea unui volum al lui Mario Vargas Llosa, în
timp ce comicul lui George Rizescu este prezentat de
Aureliu Goci.
Red.

Eseu Scrisul Românesc Nr. 8 (156) ♦ august 2016 23

Emil BOROGHINĂ

Marea călătorie
a maestrului RADU BELIGAN
Maestrul Radu Beligan a pornit
în marea călătorie, cea fără de l-am urmărit, cu emoţie și înfrigurare, rostească la Congresele partidului în tinţă pentru că atunci când am fondat
de undeva de la balcon, în spectacolele calitatea sa de om de cultură, asemenea Festivalul Shakespeare de la Craiova,
întoarcere, pe care cu toţii o Teatrului Naţional din București, în Președintelui Uniunii Scriitorilor sau în 1994, a acceptat să-i fie Președinte
așteptăm, neștiind când va veni, dacă ne Agamiţă Dandanache din O scrisoare Președintelui Academiei Române. de Onoare, girându-ne, dându-ne prin
va surprinde pregătiţi sau nepregătiţi, pierdută, Doctorul Şmil din Apus de Sunt foarte puţini cei care recunosc aceasta o semnătură în alb, extrem de
dar trăind cu nădejdea că, în ceea ce îl soare, în Hlestakov din Revizorul sau cât bine a făcut Maestrul Radu Beligan preţioasă pentru noi, având în vedere
privea, va întârzia. Cerchez din Ziariştii. teatrului românesc, atât cât era posibil larga sa recunoaștere internaţională,
în acea perioadă de totalitarism, prin de fost Președinte executiv timp de trei
aceste așa zise „compromisuri” ale legislaturi al Institutului Internaţional
Domniei Sale. Desigur că agresivitatea de Teatru – ITI, și apoi Președinte de
și ingratitudinea unora dintre semeni Onoare pe viaţă al acestui cel mai înalt
l-au mâhnit și afectat profund. for teatral al lumii.
Maestrul Radu Beligan a iubit și
sprijinit Teatrul Naţional din Craiova Cine intra în casa Domniei Sale, pe
și înainte și după 1989. lângă fotografiile înrămate cu dedicaţii-
Din respect pentru marii noștri îna- le marilor săi prieteni Lawrence Olivier,
intași, începând cu Ion Anestin, prieten Jean Louis Barrault, Paul Scofield, Ian
apropiat al lui I. L. Caragiale, desăvârșit Mac Kellen, putea să descopere expusă
interpret al Cetăţeanului turmentat, pe pe perete și o telegramă îngălbenită, pe
care Maestrul Beligan îl evoca în per- care era înscris: „Veniţi urgent Bucu-
manenţă, dar și dintr-o caldă afecţiune rești. Angajament”, Victor Ioan Popa,
pentru cei mai tineri, în ultimul dece- datată 1938.
niu al secolului trecut a acceptat să facă
parte, asemenea lui Ştefan Iordache și Timp de 78 de ani (1938–2016)
Priveam cu speranţă spre orizon- Îmi sunt vii în memorie participările Silviu Purcărete, până la pragul dintre Maestrul Radu Beligan a slujit cu un
tul zilei de 14 decembrie 2018, când, la premierele cu Celebrul 702, specta- milenii, din rândul acestui colectiv, la devotament, cu o ardoare rar întâlnită,
după sărbătorirea firească a Marii colul cu care s-a inaugurat în ziua de 5 început ca actor interpret în spectaco- teatrul românesc. 78 de ani, aproape ju-
noastre Uniri, teatrul românesc va ianuarie 1961 Teatrul de Comedie din lele Poveste din Hollywood, Cui i-e frică mătate din istoria de 163 a Naţionalului
marca Centenarul Radu Beligan, mo- București, pe care l-a ctitorit, Șeful sec- de Virginia Woolf? și Contrabasul, iar bucureștean!
ment pe care Naţionalul bucureștean torului suflete și Opinia publică, sau cele apoi în calitate de consultant, de sfătu-
și l-a înscris, spre lauda sa, alături de la Rinocerii și Ucigaş fără simbrie, itor și mentor. De aceea dorinţa Primarului Gene-
de sărbătorirea Unirii, ca cel mai spectacole în care Maestrul a strălucit În 1995, când Silviu Purcărete a ral al Capitalei de a propune Consiliului
important eveniment al anului 2018, jucându-i pe Cheryl, Şeful, Chitlaru creat la Craiova marele său spectacol General ca Piaţeta Ceasului din faţa
prin această aniversare a Maestrului, sau Berenger. Danaidele, probabil cea mai amplă Teatrului Naţional să poarte de acum
Naţionalul și întreg teatru românesc Eram la București, alături de Dom- înainte numele lui Radu Beligan, pentru
cinstindu-se pe sine. nia sa, în perioada Crăciunului anului care merită întregul nostru respect, pare
Radu Beligan nu mai era de mult 1969, când, bolnav fiind, a fost sunat una firească.
timp numai Omul de aleasă cultură, și invitat de șeful statului, propu-
Actorul genial, mentorul atâtor gene- nându-i-se direcţiunea Naţionalului Declarată sau nu, pentru mulţi din-
raţii de slujitori ai scenei, devenise un bucureștean, fiind sfătuit, înainte de tre noi, slujitorii teatrului românesc,
Mit, o Legendă, un Simbol, aproape întrevedere, că nu ar fi în niciun caz ziua înhumării sale, 23 iulie 2016, a
Absolutul în teatru. bine nici pentru teatrul românesc, avut semnificaţia unei Zile de doliu
Domnia sa era „Domnul Teatru”, era nici pentru Domnia Sa, să-l refuze naţional.
modelul desăvârșit de profesionalism, pe acesta.
de pasiune și dăruire până la limita fa- Personal consider că cei 20 de ani de La sfârșitul anilor ’50 am trăit
natismului, de dragoste totală și necon- directorat ai Maestrului Radu Beligan momente când marilor actori ai Naţi-
diţionată pentru tot ce însemna Teatrul au însemnat una dintre cele mai faste onalului bucureștean Ion Manolescu
sau era legat de acesta, capabil, până la perioade din istoria Teatrului Naţional și Gheorghe Storin, cei mai tineri,
uitarea de sine, de orice sacrificiu, pen- „I. L. Caragiale” din București, când artiști emeriţi și ai poporului, printre
tru o parte dintre noi era mica noastră aici s-au realizat câteva dintre cele mai care și Radu Beligan, le spuneau în
zeitate, Demiurgul nostru. mari și curajoase spectacole, o parte semn de uriaș respect, „Sărut mâna,
Personal, datorez Domniei Sale dintre acestea avându-l în distribuţie, co-producţie europeană a ultimelor maestre”.
sămânţa, mirabila sămânţă a pasi- în centru, chiar pe Maestrul Radu decenii, cu care „Festival d’Avignon”,
unii pentru această nobilă profesie. Beligan, interpret al lui Richard în Ri- „Wiener Festwochen” și „Holland Şi noi, acum, în semn de omagiu,
Alegându-l, ca majoritatea colegilor chard al III-lea, Romulus în Romulus Festival” și-au marcat fiecare în anul îi spunem Maestrului Radu Beligan:
mei, drept model, Maestrul Radu cel Mare, George în Cui i-e frică de 1996 cei 50 de ani de existenţă, l-a „Sărutăm mâna!” ■
Beligan a fost declanșatorul multora Virginia Woolf?, Robespierre în Dan- dorit în distribuţie pe Maestrul Radu
din visurile înaripate ale tinereţii ton, Chereea în Caligula, Ştefan Valeriu Beligan, alături de alţi câţiva dintre
noastre artistice. în Jocul de-a vacanţa sau Spirache în marii actori români. L-a dorit, l-a rugat
Adolescent fiind, în micul oraș Titanic Vals. cu insistenţă, iar Maestrul a acceptat.
Corabia de pe malul Dunării, unde După 1989 au fost voci care l-au in- Silviu Purcărete l-a distribuit într-un
m-am născut, l-am ascultat, fascinat, criminat pentru faptul că a fost membru rol încărcat de semnificaţii, purtând
în emisiunile de teatru ale Radioului, al PC și al CC, nespunându-se că aceas- un nume de rezonanţă, a cărei rostire
interpretându-i pe Marin Miroiu, pe tă calitate nu era dobândită pe baza unei însemna, credem, o recunoaștere a ceea
Rică Venturiano sau pe Cyrano de opţiuni personale, sau l-au pus la zid, în ce era de fapt domnul Radu Beligan în
Bergerac, apoi, candidat sau student necunoștinţă de cauză, pentru cuvintele teatrul românesc: Zeus.
la Institutul de Teatru din București, pe care, fixat de alţii, era obligat să le Îi vom purta o nemărginită recunoș-

24 Nr. 8 (156) ♦ august 2016 Scrisul Românesc

Atelier de artist

Lucian-Florin ROGNEANU

Medi Dinu – Arta de la perioada

interbelică la lumea contemporanăe 22 decembrie 1908 la Brezoi, judeţul Vâlcea, oriental. Așa se face că artei moderne Medi Dinu
o bună parte a creației se remarcă prin diversita-
avea să se nască Medi Wechsler, cea mai lon- sale este dedicată pei- tea compozițiilor, de la cele
sajelor Balcicului fie în
Pgevivă artistă plastică din România. A urmat ulei, acuarelă sau doar
schițe de compoziție
Şcoala de Belle Arte la București unde i-a avut profesori și crochiuri. În același
pe Alexandru Steriadi și Ipolit Strâmbu, de la care a timp, Medi Dinu a în-
împrumutat rigoarea desenului, delicatețea cromatică drăgit nespus și oamenii
ce a însoțit-o pentru tot restul vieții artistice. În paralel
era prezentă adesea la cursurile de matematică ținute
clasice la cele mai moderne
și îndrăznețe, de la acuare-
lele pline de rafinament și
sensibilitate la peisajele în Medi Wechsler Dinu

ulei cu ritmuri alerte și tușe libere, de la redarea descriptivă
la cea deformată din motive afective sau compoziționale.
de Dan Barbilian și la cele de filosofie ale lui Nae Io- Balcicului, lăsând în Toate acestea dezvăluie atât latura rațională cât și cea afectivă
nescu. Toate acestea au lăsat o amprentă puternică, ce urmă o serie întreagă a artistei, spiritul contemplativ și avangardist.
urma să se manifeste subtil însă în creația sa, pregnante de portrete în acuarelă, Medi Dinu s-a stins din viață în ziua de 18 iulie 2016,
fiind în primul rând „argumentele” de ordin estetic. tratate cu mare sen- la 107 ani de viață și peste 80 de ani de creație artistică,
În 1934 ajunge pentru prima dată la Balcic, unde va re- Autoportret sibilitate, numeroase trecând de la atmosfera interbelică la ororile celui de Al
schițe și desene cu figuri Doilea Război Mondial, de la strictețea perioadei comuniste
veni frecvent, fiind fascinată de ritmurile și atmosfera cu iz dintre cele mai intere- la tumultul vremurilor contemporane. ■

sante și expresive. Tot la Balcic avea să-i cunoască și pe Iosif
Iser, Nicolae Dărăscu și Lucian Grigorescu, însă se va ține
departe de cercul lor fiind o fire mai retrasă și cu predilecție
spre meditație. Tot aici avea să-și cunoască și viitorul soț, pe
Gheorghe Dinu (poetul avangardist Stephan Roll).
După perioada Balcic, a călătorit mult în toată țara,
lăsând moștenire numeroase peisaje, naturi statice
și portrete lucrate la Târgoviște, Delta Dunării, Bre-
zoi, Sibiu, Iași, Izvorul Mureșului, Mangalia, Telega,
Medgidia, Sinaia, Văratic, Siret, Piatra Neamţ, Deva,
Constanţa, Rucăr sau Tulcea.
Lucrările sale sunt mereu scăldate de o lumină caldă și
delicată, cu o linie precisă și sensibilă în același timp, învălui-
te într-o cromatică rafinată. Atrasă mereu de ritmul și trăirile
La mare Zi și noapte

Deyan Ranko BRASHICH

Parisul va fi întotdeauna al nostru

R Ilustrație de Daniela Codarcea Kamiliotis
ick, personajul principal din filmul Casablanca, luxoasă, cu ambianța ei unică, pentru vizionarea unui tul incredibilului tap-dans al acestora doi, din scena finală.
a avut perfectă dreptate spunând „Parisul va fi film de calitate. Cinematograful Paris este elegant, cu pereții tapetați
al nostru, întotdeauna”, dacă s-a gândit de fapt Într-o frumoasă zi de primăvară, am fost să văd filmul în catifea albastră, cu o atmosferă discretă, parcă șoptită,
la cinematograful Art Deco „Paris”, din Grand Army Pla- The Artist, un film francez mut, numai cu muzică, ce a cu personalul interior îmbrăcat în uniforme. Are chiar
za, New York. Pe vremuri, era un cinematograf obișnuit, obținut un Premiu Oscar în 2011. Subiectul vi-l amintiți, și un balcon separat. Reclamele care rulează la începutul
nimic special. Orice oraș care se respectă are un fiecărui film sunt bine alese, scurte și jucate la un
număr de cinematografe, iar în New York poți nivel de decibeli scăzut. Când am ieșit de la cinema,
găsi o mulțime de astfel de săli. De exemplu, Plaza m-a întâmpinat o zi superbă de primăvară, cu Fân-
Theatre sau The Sutton Theatre, The Beekman, sau tâna Pulitzer aruncând jeturi de apă în fața mea,
Cinemateca Fine Arts Theatre – toate, și multe cu Central Park în fundal și statuia Generalului
altele, locuri culturale de înaltă clasă. Aveai de ales Sherman reflectându-se în lumina apusului.
unde să vizionezi un film de calitate, La Dolce Vita, Vitrinele magazinului Bergdorf Goodman sunt
de pildă, ori să te îndrăgostești fără speranță de întotdeauna un spectacol în sine – și mi-au furat
Catherine Deneuve sau Brigitte Bardot. Singurul privirea pentru câteva clipe. De partea cealaltă a
cinematograf din gama lor rămas azi în Manhat- pieții este hotelul Plaza, vechi de peste un veac.
tan este Cinema Paris. A fost inaugurat în 1949 Am traversat și am urcat treptele hotelului, m-aș fi
de către Marlene Dietrich. Până în ziua de astăzi, putut opri să beau ceva în braseria Palm Court, dar
a rămas fidel mesajului inițial de a prezenta filme n-am făcut-o: prea vienez! Am coborât în subsol, la
sofisticate, multe dintre ele franceze, ce nu pot fi cramă, unde totul era francez: o patiserie, o băcănie,
vizionate nicăieri altundeva în oraș. o tartinărie și o clătitărie. Am băut un pahar cu vin
În vremurile acelea, a merge la un film în- roșu franțuzesc într-un bistro clasic francez – magia
semna o adevărată experiență. Familia întreagă Parisului, lăsând vraja orașului și a cinematografu-
se îmbrăca frumos și mergea împreună, într-o lui să mă înconjoare pentru încă o vreme.
zi de sărbătoare. Nici localurile grandioase, nici cine- probabil: cariera unui star celebru al filmului mut, George Am ieșit pe trotuarul unei seri de primăvară, cu
matografele mici și exclusive ale zilelor de odinioară Valentin, este distrusă de apariția filmului sonor. Protejatul gândul la dansul din finalul filmului, sincronizându-i
nu mai există. Azi avem de ales între a merge la cine- său, Peppy Miller, devenit la rândul lui un mare star al ritmul cu tropotul cailor de la trăsurile ce se perindau
matografele cu multe ecrane, din mall-urile lumii, sau, filmului sonor, îl salvează de la sinucidere oferindu-i o prin Central Park, rugându-mă în gând să pot întot-
a sta acasă și a vedea la televizor filmul ales pe Netflix, „transformare”într-undansatordeprofesie.Nuveivedeași deauna păstra Parisul în viața mea. ■
sau alte variante locale. Eu aș alege întotdeauna varianta nu vei înțelege adevărata magie a filmului, până în momen-
Traducere de Alexandra CARIDES

Scrisul Românesc ISSN 1583–9125 24 pag. – 5 lei

SR

Serie nouă Anul XV ScrisuRl omânesc
Nr. 8 (168) 2017 Revistă de cultură fondată la Craiova, în 1927, serie nouă, din ianuarie 2003

Publicată de Scrisul Românesc Fundația-Editura, recunoscută CNCS Apare sub egida U.S.R.

Florea
FIRAN

Alexandru Piru – 100a centenarul nașterii sale, Ale- Al. Piru s-a născut la 22 august

Lxandru Piru, unul dintre cei 1917, în Mărgineni – Bacău, al trei-
mai importanți critici și isto- lea copil al lui Vasile Piru, notar, și
rici literari români și dintre cei mai al Elenei-Lența Piru (născută Che-
fideli discipoli ai lui G. Călinescu, laru). Școala primară o urmează în
în a cărui descendență spirituală s-a comuna natală, Liceul „Ferdinand I”
revendicat întotdeauna, întregește din Bacău (1928-1936), Facultatea
galeria criticii literare românești cu de Litere și Filosofie a Universității
Marin Sorescu – Să treci peste mare un ou lucrări temeinice. din Iași (1936-1940), unde are profe-
Remarcat de G. Călinescu încă sori la „română” pe E. Lovinescu, G.
din perioada studenției, Al. Piru se Ibrăileanu și G. Călinescu. Frecven-
formează la școala „Jurnalului lite- tează și Școala Normală Superioară
rar”, când marele critic îi observă din Capitală pe care o absolvă în
plăcerea și ambiția „de a se docu- 1941, un an mai târziu își susține
menta, în articolele speciale, încet examenul de capacitate fiind clasi-
și adânc, preocupat îndeosebi de ficat primul pe țară. Funcționează
stabilirea valorilor… un spirit mai întâi la Liceul Național din
critic tinzând spre construcție”. Iași (1943-1944), apoi la Liceul de
Înainte de a debuta editorial, G. Construcții Civile din București
Călinescu îl introduce în Istoria (1944-1946) când se și stabilește
literaturii române de la origini până definitiv în Capitală.
„Dacă nu există ferestre, ele trebuie inventate.” Marin Sorescu în prezent, capitolul Noua generație Cariera universitară și-o începe

Eseu (p. 883), unde îi schițează un por- din 1946, când G. Călinescu îl ia
tret ce merită reținut: „Se pot pune asistent la Catedra de literatură
Oana Băluică legitime nădejdi în cariera de critic română modernă a Facultății de
Adrian Bușu
Poezie Mihai Ene Proză a lui Al. Piru, încă tânăr… Preocu- Filologie, Universitatea Bucu-
Ovidiu Ghidirmic parea incontinuă de a se cultiva și rești, și colaborează la „Națiunea”
Carmen Firan informa…, ambiția de a se docu- și „Jurnalul literar”, conduse de
Mihai Duțescu Rodica Grigore Adrian Sângeorzan menta monografic asupra unui acesta. Un an mai târziu își sus-

Andrey Gritsman Dan Ionescu scriitor înainte de a da o sentință…, ține doctoratul cu teza Opera lui G.

Ioan Lascu lectura integrală a operelor unui Ibrăileanu (mențiunea magna cum
Alexandru Oprescu
Ion Parhon scriitor… sunt semne de maturitate. laude), având conducător științific
Și mai promițătoare este încercarea pe G. Călinescu.
Dumitru Radu Popa de a-și face un limbaj critic.”
Gabriela Rusu-Păsărin
Continuare în p. 3

Andrei Codrescu – Intelectualii, Puterea și Tehnologia p. 2
Gabriel Coșoveanu – Despre uitare, în formă repetată
Monica Spiridon – Omagiu aniversar (Gelu Ionescu p. 4 Brâncuși la Muzeul
p. 5 Guggenheim
la 80 de ani)
Adrian Cioroianu – Ziua națională spune multe p. 7
p. 24
despre națiune
Constantin Cubleșan – Eminescu în universalitate – p. 11

bilanț statistic p. 18 Marin Sorescu – Autoportret
Marin Sorescu – Scrisori inedite

2 Nr. 8 (168) ♦ august 2017 Scrisul Românesc Eseu

Sumar Andrei CODRESCU pe tema
Colocviilor „Scrisul Românesc”

Florea Firan, Alexandru Piru – 100 / pp. 1, 3
Andrei Codrescu, Intelectualii, Puterea

Intelectualii, Scrisul Românescși Tehnologia / p. 2

Gabriel Coşoveanu, Despre uitare, în formă

Puterea și Tehnologiarepetată / pp. 4, 6

Monica Spiridon, Omagiu aniversar (Gelu
Ionescu la 80 de ani) / pp. 5, 9

Ovidiu Ghidirmic, Conceptul de istorie

Icritică / p. 6
ntelectualii, indiferent dacă se numesc ei așa pe ei înșiși, sau Revistă de cultură
dacă au fost numiți de clasificanți, sunt ultimii dintre pămân-
teni care recunosc necesitatea de a înțelege tehnologia, cea Fondată la Craiova, în 1927,
de către criticul D. Tomescu.

Serie nouă, din 2003,
întemeiată de Florea Firan

Adrian Cioroianu, Ziua națională spune care pe vrute sau pe nevrute le-a schimbat viața, modul de cuge- Editată de: Fundația – Revista
multe despre națiune / pp. 7, 9 tare și punctul de vedere. Scrisul Românesc

Ioan Lascu, Poeți români din sudul Un scrib umil ca acesta care chinuiește acum tastatura știe Membră A.R.I.E.L.
Dunării / p. 8 că nu există ieșire: întoarcerea la stilou e posibilă, dar zona din
creier adaptată ecranului și bătăilor pe tastatură s-a schimbat Revista este înregistrată la OSIM
Mihai Duțescu, Poeme / p. 9 iremediabil. Dacă ar fi posibil să ne continuăm preocupările cu nr. 86155 din 11.04.2007
Mihai Ene, Cioran şi imaginarul decadent
pre-internet pe internet, fără să luăm în seamă internetul, am Redacția
(III) / p. 10 face-o. Din păcate, preocupările noastre pre-cibernetice despre
Constantin Cubleșan, Eminescu în oameni, viață, peisaj, sentimente și drame, nu pot să scape din Director:
mulțimea de cercuri infernale de virtualitate care îmbutoiază FLOREA FIRAN
universalitate – bilanț statistic / p. 11 doagele noastre umaniste cu cercuri metalice, pentru simplul
Adrian-Florin Buşu, Sub semnul clarității: fapt că oamenii, viața, peisajul, sentimentele și dramele sunt ele Secretar general de redacție:
înseși virtualizate de televiziune și de internet. GABRIEL COȘOVEANU
Ovidiu Ghidirmic / p. 12
Andrey Gritsman, Poeme / pp. 12, 13 Informația necesară gândirii este sau împiedicată, cum cred unii, Colegiul redacțional:
Dumitru Radu Popa, Eternul duel dintre sau ajutată de viteza transmiterii de impresii din lume la intelectu- ADRIAN CIOROIANU
ali, sau mai simplu, din lume-n lume. Viteza informației care trece ANDREI CODRESCU
știință și „simțul comun” / p. 13 prin tot și toți este mai mare decât gândul care trece din cap în cap EUGEN NEGRICI
Adrian Sângeorzan, Primii 240 de ani din sau din cap în computer. Existăm azi într-un stat numit de unii NICOLAE PANEA
DUMITRU RADU POPA
viața mea (II). Cromozomii și mătura „post-uman,” un cuvânt temporar până găsim unul mai precis. Altfel DUMITRU RADU POPESCU
de nuiele / p. 14
Carmen Firan, Umbra pierdută / p. 15

Gabriela Rusu-Păsărin, Augustin Buzura: zis, nu suntem nici pește, nici șopârlă – poziția noastră, vorbind MONICA SPIRIDON
„Cultura este scoasă de pe locul care i se de toți oamenii,
cuvine!” / pp. 16, 17 se aseamănă Redactori:
Carmen Firan, „Unde zboară vulturul?” / p. 17 cu prima vie- MIHAI ENE
DAN IONESCU
Marin Sorescu, Scrisori inedite / pp. 18, 19 ALEXANDRU OPRESCU
Rodica Grigore, Taina tainiței / p. 19 tate acvatică în ION PARHON
Alexandru Oprescu, Dacopatia și alte exact momentul LUCIAN-FLORIN ROGNEANU
în care a făcut
rătăciri românești / p. 20 primii pași pe Redactori asociați:
Oana Băluică, Fenomenologia imaginii / p. 21 pământ. În acel FLORENTINA ANGHEL
Red., Calendar – august / p. 21 moment, vieta- OANA BĂLUICĂ
Ion Parhon, Două festivaluri tinere / p. 22 tea a înțeles că ADRIAN BUȘU
întoarcerea-n apă nu mai era o opțiune – devenise pământean. MIHAI DUȚESCU
Dan Ionescu, Ion Simuț: Literaturile Pentru tema Colocviilor Scrisul Românesc din acest an RĂZVAN HOTĂRANU
române postbelice / p. 23 GABRIELA RUSU-PĂSĂRIN
propun ceva pentru poeți și ceva pentru critici. Poeților le propun Corectură:
Red., Okeanos / p. 23 să încerce să înțeleagă ce a simțit acea vietate post-acvatică în CLAUDIA MILOICOVICI
Fl. Florescu, Brâncuși la Muzeul primii ei pași pe pământ. Criticilor le propun o investigație a Tehnoredactare computerizată:
uneltelor transmiterii de informații, de la microscop/telescop la GEORGIANA OPRESCU
Guggenheim / p. 24
Redacția și Administrația: Craiova
Abonamente Norul Amazon. Împreunate, aceste doage de butoi psihologic și Str. Constantin Brâncuși nr. 24
istorico-științific ar mai reuși (teoretic) să-și tragă o suflare posibil
la Scrisul Românesc necuantificabilă între inelele de fier informatic care ne încercuiesc
Abonați-vă la revista „Scrisul Românesc“ și veți avea din ce în ce mai strâns. Prin „necuantificabil” înțeleg misterul Tel./Fax: 0722753922; 0251/413.763
un prieten apropiat. Abonamentele se fac prin rețeaua care în filosofie a rămas la acea „urmă” a lui Jacques Derrida, la E-mail: [email protected]
proprie și Poșta Română, se pot achita și la sediul revistei teologi și poeți, în ce ei numeau Mister Mister Pururi Misterios. Web: www.revistascrisulromanesc.ro
Cont: RO03BRDE170SV21564261700
sau în contul: RO 03BRDE170SV21564261700, În momentul nostru de tranziție când Inteligența Singulară BRDE Agenția Mihai Viteazul, Craiova
Agenția Mihai Viteazul, Craiova. AI (The Singularity of Artificial Intelligence, cum e numită de

Costul unui abonament anual cu taxele incluse este de 80 lei.
Pentru abonații din străinătate este de 140 $ sau de 125 € .

Informații primiți la tel.: 0722.75.39.22; Fax. 0251.413.763 scriitori sci-fi) și forma post-umană încă nu s-au manifestat, când Abonamentele se pot face la sediul
omenirea mai suferă de sadismul foamei și bolii, e clar că puterea redacției, adresa: Constantin Brâncuși,
aparține celor privilegiați să posede tehnologia cea mai avansată. nr. 24, Craiova, județul Dolj
Puterea se străduiește să încercuiască informația într-un sau [email protected].

ascunziș strategic, prin militarizarea spațiului și spălarea creiere- ISSN 1583-9125

lor. Un război informatic este în plină desfășurare. Ne mai rămâne Responsabilitatea opiniilor exprimate
și sarcina pur creativă de a dezlega ghemul nociv al țarcului puterii aparține integral autorilor.
pentru a pune la îndemâna tuturor tehnologia tranziției. Demo- Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază.
crațiile europene sunt amenințate de monopolurile informatice. Tiparul: Tipografia PRINTEX Craiova,
Scriitorii au monopolul limbajului viu: Să fie acesta o cheie? ■ str. Electroputere, nr. 21, tel. 0251 580431

Eseu Scrisul Românesc Nr. 8 (168) ♦ august 2017 3

Continuare din p. 1 un „critic prob, fin cititor de literatură, chiar Academiei Române,
a îngrijit și prefațat
La 1 octombrie 1949, împreună cu magistrul erudit cu mari posibilități de disociere în sfera ediții din Eminescu,
său, este îndepărtat din învățământul superior și ideilor”. Cele două studii vor fi considerate poate Creangă, Ibrăileanu,
din viața publică, pe motive politice, împiedicat să cele mai importante despre criticul ieșean. I s-a Arghezi, Bacovia, E.
publice până în 1955. Aproape șapte ani este nevoit reproșat totuși lui Al. Piru o anume tendință de Botta, G. Călinescu
să lucreze ca topometrist, strungar, instalator de minimalizare, prin comparație, a lui Eugen Lovi- ș.a. Romanul Cearta
gaz metan, paznic ori salvamarist. G. Călinescu nescu, cunoscut adversar al lui Ibrăileanu. (1969) și versurile
îi dă să îngrijească Istoria literaturii române de la În 1961 publică Literatura română veche, con- din „Jurnalul literar”
origini până în prezent, pe care Al. Piru o va publica siderat cel mai important studiu, după cel al lui confirmă vocația sa
în 1982, ediția a II-a (revizuită și adăugită, cu o Nicolae Cartojan, urmat de Literatura română literară. Fără a fi prin
prefață). Este reintegrat în învățământul superior premodernă (1964) care, după mai multe recon- structură călinescian, Al. Piru rămâne în continu-
abia în 1956, ca asistent, apoi profesor universitar, siderări, au fost reluate în volumul Istoria literaturii are „adeptul formulei creatoare de tip călinescian”.
șeful Catedrei de literatură română. Din 1969 se române de la origini până la 1830, publicat în 1977.
transferă la Craiova unde deține și funcția de decan Privirea critică asupra literaturii române, pe o peri- Critica literară îl comentează controversat,
al Facultății de Filologie până în 1974. În această oadă așa de întinsă, urmărea de fapt să stabilească în spirit polemic, caracteristic de altfel lui Piru.
perioadă este și redactor-șef al revistei „Ramuri”, „o justă scară de valori”, structurând literatura pe Cornel Moraru susține că Al. Piru are faimă de
imprimând publicației craiovene un spirit critic epoci mari de creație: epoca veche, epoca de tranzi- critic malițios și drastic al actualității literare, în
academic, după care se transferă la București și ție, perioada modernă, epoca marilor clasici. general incomod pentru franchețea judecăților
devine unul dintre prorectorii Universității. În În aceeași manieră de sinteză vor fi scrise sale. N. Manolescu în Istoria critică a literaturii
1967 obține titlul de doctor docent și va conduce mai târziu și studiile cu caracter monografic române (2008) îl include la Autori de dicționar,
doctorate până la încetarea activității sale. După despre Liviu Rebreanu (1965), tradus și în fran- menționându-i doar anul nașterii și morții, dar
’89 este o perioadă senator de București și direc- ceză, engleză și germană, C. Negruzzi (1966), în Istoria literaturii române pe înțelesul celor care
tor al ziarului „Dimineața”, unde nu se implică. Poeții Văcărești (1967), Introducere în opera lui citesc (2014), susține că Al. Piru e „dotat cu o
Pensionat, orice încercare de a continua legătura I. Eliade Rădulescu (1971), Introducere în opera memorie fabuloasă, Piru știa Istoria literaturii
cu învățământul filologic, de a rămâne profesor lui Vasile Alecsandri (1991). Parte din acestea române pe de rost. Omul era fermecător și gene-
consultant, a fost blocată de Senatul Universității, au fost reluate în Permanențe românești (1978). ros, incapabil de ranchiună.”.
de fapt de către „cei care îl dăduseră afară în 1949”. Cornel Moraru relevă la Al. Piru „spiritul de sin-
Debutează cu un articol, Fragmente din ideo- teză, dublat de simțul, rar la «istoricii literari», al L-am avut pe Al. Piru profesor încă din anul
logia eminesciană, publicat în revista „Năzuinți”, inefabilului”, vizibil în studiile criticului, inclusiv întâi de facultate, la Literatura română veche, ținea
scoasă în 1935 de elevii Liceului „Ferdinand I” în lucrările cu caracter monografic. unele cursuri la Facultatea de Drept de unde îl
din Bacău. În timpul studenției publică versuri în O serie de alte studii, concepute ca o „medita- însoțeam adesea în grup până la Facultatea de
presa cotidiană ieșeană, dar cariera de critic literar ție asupra fenomenului literar românesc”, criticul Filologie continuând să-l ascultăm cu interes și
și-o începe cu recenzii critice în „Jurnalul literar” le-a inclus în seria Varia I (1972), Varia II (1973), curiozitate. Era întotdeauna cordial, dădea note
(1939). G. Călinescu aprecia că „cele câteva mari sau în Analize și sinteze critice (1973), Reflexe și mari, fetele aveau mai toate nota maximă. Figură
articole din Jurnalul literar sunt de pe acum utile interferențe (1974), Valori clasice (1978), Mar- proeminentă, jovial, prietenos și deschis, întot-
prin informațiile și punerea adevărată a probleme- ginalia (1980). Compendiul Istoria literaturii deauna elegant, mereu zâmbitor, gata să răspundă
lor”. În 1946, publică prima sa carte, Viața lui G. române de la început până azi, publicat în 1981, la provocări pe teme de literatură, din care nu
Ibrăileanu, urmată imediat de Opera lui G. Ibrăi- este o amplă sinteză asupra literaturii române. lipseau picanteriile cu trimiteri precise la perso-
leanu (având ca model Viața lui M. Eminescu de Discursul critic (1987) cuprinde comentarii de naje controversate bine cunoscute. I-a plăcut să
G. Călinescu) editată abia în 1959. În cei 13 ani istorie literară și cronici privind proza lui M. trăiască farmecul boemei literare bucureștene și
dintre cele două apariții nu a publicat nimic, dar Preda, N. Breban, L. Fulga, A. Buzura, E. Barbu, a cercurilor de scriitori din alte orașe între care
și-a strâns articolele de critică literară în volumul Al. Ivasiuc, prin care Al. Piru susține scriitorii de și Craiova. „Bârfea subțire, fără răutate și – fapt
Panorama deceniului literar românesc 1940-1950 talent și autonomia esteticului: „Problema esen- esențial – nu lăsa ura să-i desfigureze sufletul” (E.
pe care îl va publica abia în 1968, o sinteză critică țială pentru mine nu e metoda, ci lectura. Citind Simion). La Craiova ne-am apropiat, aflându-mă
asupra unei perioade literară mai puțin cunoscută, o carte, știu numaidecât ce să scriu despre ea.” într-o funcție de conducere am susținut numi-
în care scrie despre trei generații de scriitori. Printre ultimele cărți ale lui Al. Piru se rea sa ca redactor-șef la revista „Ramuri” într-o
Prin revenirea sa în literatură Al. Piru des- numără și Eminescu azi (1993), care nu este o perioadă când publicația avea nevoie de revigo-
fășoară o activitate bogată, impunându-se ca monografie, un studiu sau eseu – mărturisește rare și a reușit într-un timp scurt să-i imprime un
un „critic total” și un „istoric literar erudit”. În autorul – ci mai de grabă observații cu privire la spirit academic, european, după cum a contribuit
Viața lui G. Ibrăileanu face portretul intelec- probleme, sensuri și semnificații, la extraordinara la consolidarea Facultății de Filologie, ca decan.
tual și psihologic al unui creator complex, spirit operă eminesciană și la interpreții ei de ieri și de Am respins ca nefondată hotărârea de a fi înlo-
superior care trăiește drame interioare, inclusiv azi. Cele peste 50 de articole, de la Eminescu editat cuit din funcția de redactor-șef pentru simplul
în plan sentimental. Anali- de Titu Maiorescu la Imagi- motiv că a scris un roman, Cearta (1969), prin
zând romanul Adela (1933), nea interioară eminesciană, care stigmatiza anumite persoane ce dețineau
Al. Piru insistă pe stările de compun acest volum prin funcții nemeritate. M-a invitat să pregătesc doc-
gelozie ale lui Emil Codrescu, care criticul a vrut să-și toratul sub coordonarea sa, dar am preferat pe Ov.
torturat până la anxietate. facă cunoscută figura spi- Papadima, la Institutul de Istorie și Teorie Literară
Romanul este o „patetică ritului său prin felul în care „G. Călinescu”. În 1971, când mi s-au adus acu-
elogie a dragostei nesatisfă- îl vede pe Eminescu azi. zații că într-o carte pe care am editat-o am inclus
cute”, considerat „cel mai bun Împreună cu alte studii și autori indezirabili pentru sistemul de atunci,
roman românesc de analiză”. comentarii publicate ante- cerându-i-se să-și spună părerea, referatul său se
Opera lui G. Ibrăileanu se rior în diferite reviste, acest încheia astfel: „ Profesorul a făcut istorie literară…
încheie cu capitolul Despre volum îl impune pe Al. Piru restul nu interesează.” Păstrez un exemplar din
stil, subliniind că în cea mai drept „un strălucit exeget studiul său Literatura română premodernă, cu
mare parte a operei lui Ibră- eminescian”. Nota finală a autograful: „Prietenului și fostului meu student
ileanu „stilul e nu numai volumului cu bibliografia Florea Firan, cu vechea și aleasa prețuire a actua-
oratorie, dar chiar vorbit, studiilor eminesciene ilus- lului coleg – Al. Piru, 26 sept. 1975”.
gesticulat, monologic, păs- trează acest aspect.
trând vii pasiunile și maniile Al. Piru a colaborat la În 1973, lui Al. Piru i se acordă Premiul Asoci-
autorului”. Piru vede însă în Al. Piru, Fl. Firan, A. Marino, N. Gheran elaborarea Istoriei Literaturii ației Scriitorilor din București, iar în 1977 Premiul
și C. D. Papastate la Casa memorială „Al. „B. P. Hasdeu” al Academiei Române. Încetează
personalitatea lui Ibrăileanu Macedonski”, Pometești-Adâncata (1971) Române realizată sub egida din viață la 6 noiembrie 1993, în 2006 este ales
membru post-mortem al Academiei Române. ■

4 Nr. 8 (168) ♦ august 2017 Scrisul Românesc Eseu

Gabriel Dar nu obligatoriu în spaţiul rusesc sunt
de căutat cauzele comunismului. Ideologia are
COȘOVEANU Despre uitare, două cicluri anterioare, ambele vestice, care
trebuiau consumate pentru a fi fost preluate
în formă repetatătăm, și stăm prost, într-o endless story, Frunză, în foarte instructiva Istoria stalinismu- de Est. Astfel, ciclul francez indică ceea ce se
întâmplă la confluenţa a două fenomene cât
aceea a topirii verigilor care ar trebui să lui în România, consistă în a-l vedea pe Hegel se poate de importante pentru configurarea
oricărei mentalităţi: nașterea știinţei moderne
Sne ducă pe drumul, de bună seamă peda- vinovat de folosirea abuzivă, chiar teroristă a și criza religiei. Reţinem că, pe fondul deban-
gogic, și normal, ce unește cauza cu efectul. dialecticii, termen care a făcut, distorsionat, dadei spirituale rezultate, iacobinii ar putea fi
Când generalizez, mă gândesc, și în siajul unui o carieră fulminantă. Atare logică l-ar scoate văzuţi ca un embrion a ceea ce va fi, mai târziu,
Herder, și în acela al lui Hegel, la soarta unor culpabil, de pildă, și pe Nietzsche în raport cu Partidul – bolșevismul, cu Lenin în frunte, îi
popoare malformate de ideologii aberante, nazismul. Există o mare diferenţă de calitate stima maximal. Propensiunea teroristă este de
precum comunismul, care își are, în continuare, umană între părintele Fenomenologiei spiritu- la sine înţeleasă și lăudată de actualul „cada-
prozeliții săi, chit că este responsabil, cu tone de lui și urmașii săi obsedaţi de cele „practice”. vru” din Mausoleul moscovit. Exterminarea
mărturii verificabile, de cele mai multe orori pe Notează Besançon: „Hegel se îmbăta de bucuria apare atunci drept o soluţie, drept Soluţia,
seama demnității umane. Ne-o tot spun istoricii gândirii, care este contemplaţia. Această bucu- și justificarea ei ideologică atestă o claritate
și filosofii istoriei, aceia neaserviți propagandei rie îi este interzisă lui Engels”, un schematic motivaţională indeniabilă: nu sunt eliminaţi
vreunui partid: în mod trist, nu se învață mai și un simplificator extrem. Acţiunea simplifi- oameni, ci „monștri”, „tâlhari”, „dușmani ai
nimic din dezastrele înaintașilor, fanatizarea și catoare duce de la tandemul Marx-Engels la poporului”. O vorbă circulantă în acea perioadă
violența merg triumfal în dispreț evident față de asemenea nu permite dubiul: „Este vorba
de rațiunea speciei, clamată în fel și chip de-a mai puţin de a-i pedepsi, cât de a-i nimici”.
lungul epocilor, cel puțin de la Secolul Lumi-
nilor. Deși op serios, ne sună astăzi, parcă Poate fi investigat și un ciclu german, mai
nu-știu-cum, cumva ironic?, 1789. Emblemele relevant pentru subiect, pentru că din Germa-
rațiunii, semnat Jean Starobinski. nia a venit în Rusia materia primă intelectuală
În analizarea comunismului s-au făcut pași care i-a forjat ideologia proprie. Spre pildă,
importanţi, cu frisonanta anchetă statistică la Dostoievski s-a inspirat din formula luterană
bază și prin rostirea unui verdict irevocabil, Simul peccator et iustus [totodată păcătos și
ce se anunţa, oricum, evident: crimă, teroare, drept]. Apoi, dacă Leibniz avansase ideea
dezumanizare. Dacă, însă, avem astăzi destule celei mai bune dintre lumi, iar Hegel o gândea
rapoarte, cu arsenalele reunite ale multor dis- „împlinindu-se în istorie”, Rusia va elabora
cipline, asupra acestui derapaj uman major, programul de impunere a acestui tip de lume,
nu același lucru se poate afirma în legătură cu în care scopul scuză orice mijloace. Numai că
explorările în amontele fenomenului. Momen- ceea ce a frânat ori chiar aneantizat elanul ide-
tul Lenin este un reper masiv pe un traseu plin ologiei – sau, mai bine spus, l-a modulat – a
de ispite și de întrebări care par să caracteri- Marin Sorescu – Obiecte neidentificate fost, la francezi și la germani, ceea ce a lipsit
în Rusia: succesul societăţii civile.
zeze comportamentul nostru, în genere. Căci Plehanov și Kautski, apoi la Lenin și la „codi-
nu e om să nu-și fi pus problema ameliorării ficările diamat-ului” (materialismul dialectic și Un alt exemplu de neocolit în tristul, dar
stării de fapt la un moment dat. Detalii despre istoric). Avem, evident, alt mod de a gândi, care necesarul, credem, noi, periplu prin metodele de
subiect găsim, puzderie, în volumul teribil al numai hegelian, adică filosofic, nu e. spălare endemică a creierelor, îl constituie Cartea
lui François Furet, Trecutul unei iluzii. Despre Tot din categoria prejudecăţilor face parte neagră a comunismului, sinteză realizată de o
asta scrie, printre alții, Alain Besançon, în și tratarea nefericirii Rusiei ca o aglutinare echipă de autori, în frunte cu Stéphane Courtois,
Originile intelectuale ale leninismului. Cartea de abisalităţi, aparentă povară metafizică ce specialist în istoria „dictaturii proletariatului”,
nu vizează neapărat demitizarea lui Lenin, ci ascunde, de fapt, un complex de superiori- unde se explică, la scară planetară, că ceea ce
este o deconstruire, de impresionantă erudi- tate. Nici un suflet nu este profund ca acela n-a înţeles niciodată stânga (ca și nazismul, de
ţie, a unor prejudecăţi persistente, cu atât mai slav, și nici mai credincios. A se (re) citi, în altfel) este faptul că nu există o cauză justă ci
jenante. Prima dintre ele rezidă în a considera acest punct, neapărat Ceaadaev (Scrisori filo- numai metode juste. Acolo unde a primat „gene-
marxism-leninismul o filosofie. Firesc ar fi sofice) sau marchizul de Custine (Scrisori din rosul” ideal bolșevic, funcţionarea lui pretindea
să discutăm în jurul unei ideologii, ca succe- Rusia). Romanele lui Dostoievski – visceral îndemnuri insistente ca acelea adresate de Lenin:
daneu al gnozei, și prin urmare să ne situăm antioccidental și utopizant creștin slavofil care „Găsiţi oameni mai duri!” sau vizând „epurarea
epistemologic în zona istoriei religiilor, nu în detesta dreptul, proprietatea, banii, celebrând definitivă” a intelectualilor și a altor „domni”.
istoria filosofiei. Practic, ideologia, cu pretenţia iubirea – sunt poate cel mai bun exemplu aici, Axiologia totalitară se reduce, prin urmare la
ei maniacală de a avea mereu dreptate, repre- începând cu Însemnări din subterană, care se duritate, condiţie sine qua non a epurării. Același
zintă direcţia gnostică de gândire în prezenţa constituie într-un răspuns dat lui Cernîșevski, Lenin, adulat și azi de unii (cărora li se spune,
știinţei moderne. Ea nu este altceva decât un perceput ca mare înnoitor al sorţii omului prin elegant-monden, nostalgici), pornea de la pre-
sistem de interpretare ce permite justificarea Ce-i de făcut?. Avem de-a face cu nașterea misa că „intelectualii sunt bălegarul societăţii“
unei situaţii sociale, ca și perpetuarea puterii omului nou, pe care l-au exaltat și l-au exportat – în consecinţă, printre metode se afla și aceea,
ce o generează. Complicaţii apar atunci când sovietele. De altfel, Cernîșevski i-a dat roma- formidabilă, a frunzăririi cataloagelor și carnete-
sesizăm vocaţia suprainterpretării alegorice, nului la care ţinea atât subtitlul Schiţă despre lor de note ale celor mai buni elevi de dinainte de
într-o linie maniheistă, care, aplicată suficient, oamenii noi. Revoluţionarul este prefigurat în 1917, pentru a se face arestări în rândul acestor
duce la schisme sociale, sau, pe înţelesul unor această perioadă, iar Dostoievski va contribui „dușmani potenţiali ai puterii sovietice”.
doctrinari, la „lupta de clasă”. serios la încărcarea lui cu sens și cu presti-
O altă prejudecată gravă, sesizată, iarăși giu, prin întreţinerea unei confuzii între un Alergia la orice formă de cerebralitate (cere-
printre destui alții, de Karl R. Popper, în Soci- extremism creștin și extremismul revoluţionar bralitate pe care prefer să o numesc în forma ei
etatea deschisă și dușmanii ei, Friedrich A. (vezi violența în rău din Fraţii Karamazov, din evoluată, caracter), aruncă în ridicol admiraţia
Hayek, în Drumul către servitute, sau de Victor Demonii, din Idiotul). multora pentru „genialitatea, orice s-ar zice”,
Conducătorilor de tipul Mao Tzedun, Kim Ir Sen,
Ceaușescu, Stalin, Gorbaciov, Deng Xiaoping.

Continuare în p. 6

Eseu Scrisul Românesc Nr. 8 (168) ♦ august 2017 5

OMAGIU ANIVERSAR Monica
SPIRIDON

Gelu Ionescu la 80 de aniritic, istoric și comparatist literar, croni- nu căpătase un nume: istoria mentalităţilor. Pe cel debut, Romanul lecturii, este ipoteza conform

car cinematografic, eseist, jurnalist, Gelu care știa cum să le citească, cronicile sale cinema- căreia romanul procură un model fundamental

CIonescu s-a născut în urmă cu 80 de ani (6 tografice, mai ales cele pe marginea ecranizărilor de lectură oricărui gen al scrisului, inclusiv criti-
iunie 1937) la Galați în familia lui Ghiţă Ionescu, shakespeariene de la BBC, îl introduceau, în cii. Conform propriilor sale mărturisiri, romanul
jurist și mare proprietar rural. Împreună cu fami- laboratoarele teoriei naraţiei, ale semioticii cine- este genul său favorit, ca profesionist dar și ca
lia sa – deposedată de toate bunurile odată cu matografice sau în strategiile trecerii cuvintelor cititor comun. Autorul cărții a avut în această
instaurarea comunismului – viitorul scriitor în imagine. În fine, una dintre publicaţiile care privință intuiţii fundamentale și de fineţe, care au
părăsește cu regret locuinţa natală, migrând prin au dat sens începuturilor profesionale ale unei devansat înţelegerea autohtonă a mecanismelor
târguri moldovenești de provincie, în refugiu la întregi promoţii de tineri – azi nume de primă lecturii. Volumul următor, Orizontul traducerii,
rudele mamei, și purtând cu sine povara asumată mărime pe scena culturală românească – au fost are de asemenea o retorică pledantă, reușind să
demn a unei „origini sociale nesănătoase”. După Caietele critice în prima lor serie, iniţiate și con- demonstreze că traducerile reprezintă o compo-
absolvirea liceului la Târgu Ocna, o opţiune duse de Gelu Ionescu, la început sub aripa „Vieţii nentă inalienabilă și în grad înalt semnificativă
neinspirată îl transformă temporar în student Românești”. Nu pot să nu-mi amintesc de modul a oricărui univers literar naţional. Selectat din
la Institutul de mine din București. Din 1957 în care redactorul-șef fabrica literalmente revista, proză, poezie, dramaturgie și teorie literară,
își descoperă însă adevărata vocație și devine de la cap la coadă – de la sumarele tematice la eșantionul autorilor trataţi este impresionant,
student al Facultăţii de Litere, unde își susţine redactare și la corectură – catalizând cu price- începând cu marii autori ai antichităţii (fami-
licenţa sub conducerea lui Tudor Vianu. Și azi pere și cu metodă în jurul publicaţiei o școală liari încă din perioada debutului profesoral),
nepublicată, dizertația sa de literatură comparată de critică și menţinând viu, uneori continuând cu Holderlin,
sugerează o serie de paralelisme demne de atenție cu mari eforturi, interesul pentru Malraux, Eliade și Goethe,
între Caragiale și Flaubert. Refuzând avansurile comentariul literar de înalt nivel. cu Thomas Mann – unul
profesorului Boris Cazacu de a se dedica lingvis- După ce, din motive famili- dintre marii săi favoriţi
ticii – în pofida unei vocații filologice certe, cu ale, emigrează și se stabilește la despre care a scris în câteva
urme evidente în acurateţea și precizia scrisu- München, la postul de radio Europa rânduri pagini subtile –
lui său, în respectul său pentru acribie și pentru Liberă, Gelu Ionescu a fost, între dar și cu latino-americani
documentarea direct de la surse – alege să devină 1983 și 1995, șeful redacției cultu- precum García Márquez și
asistent la catedra de literatură comparată și de rale și coordonatorul emisiunilor Bioy Casares. Dintre critici
teorie literară condusă de Tudor Vianu. și teoreticieni o menţiune
Actualitatea culturală românească
Din 1963 până în 1982 se dedică profesiunii și respectiv Perspective europene. specială cred că merită
didactice, cu o pasiune, cu o vocaţie și cu o După căderea comunismului și aulicul Gérard Genette, pe
eficienţă neobișnuite, care i-au adus respectul transferarea postului la Praga, rede- care în acel moment Gelu
și afecţiunea statornică a generaţiilor succesive vine universitar, predând literatura Ionescu l-a receptat mai
de studenți – printre care mă număr. Refuză și civilizaţia României la Seminarul corect și mai profund decât
să se înregimenteze în PCR, și deci nu poate de Romanistică al Universităţii din mulţi teoreticieni autohtoni
avansa în ierarhia didactică pe trepte supe- Heidelberg (condus de ilustrul profesor Klaus cu pretenţii, care încă mai predau în anul de
rioare celei de lector. Mult mai târziu, fostul Heitmann) până în 2002, când se pensionează. grație 2017 teoria discursului narativ fie lăută-
profesor de la universităţile din București și Prin tot ce a publicat până în prezent, Gelu rește fie prin bricolaj la mâna a doua, ignorând
din Heidelberg va mărturisi nostalgic într-un Ionescu s-a impus ca un profesionist al comen- lucrările fundamentale în domeniu.
interviu: „Cred că dintre diversele mele mese- tariului literar cu o rară și remarcabilă iniţiere Demn de tot interesul mi se pare mai ales
rii – profesor, gazetar, cronicar literar și de în teoria literară și în comparatistică, chiar și destinul tezei sale de doctorat despre începu-
film, jurnalist radio, scriitor, eseist – cea de atunci când a practicat cronica de întâmpinare turile literare românești ale lui Eugen Ionescu
profesor este aceea pe care am îndrăgit-o cel sau foiletonul critic teatral. Urmele acestei iniţi- (1926-1940), susținute în România în 1974,
mai mult, cea care a reprezentat vocaţia mea eri, foarte clare în toate volumele sale, au scăpat respinsă cu obstinaţie de cenzură până la căde-
cea mai adâncă – ciudat, descoperită târziu, comentatorilor mai puțin avizați sau chiar au rea comunismului, și publicate în premieră,
în ultimii ani de facultate – cea în care m-am fost ocolite cu metodă de unii dintre cei iniţiaţi. în traducere franceză, la Heidelberg, cu titlul
implicat și căreia m-am devotat cel mai mult. Probabil că cele mai pregnante și mai severe Les débuts littéraires d’Eugène Ionesco. Autorul
Dacă la Judecata de Apoi aș fi întrebat: Ce ai caracterizări ale cărţilor sale și ale raţiunii lor de tezei îl cunoscuse pe Eugen Ionescu la Paris în
făcut, tu, acolo pe pământ? Aș răspunde: Am a fi aparţin chiar autorului lor – dotat cu o dis- timpul unei vizite de documentare, revăzându-l
fost profesor!” (Copacul din câmpie. Memorii) ponibilitate unică a distanţării de sine – intrând cu prilejul decadelor consacrate scriitorului de
Pentru adepţii dezbaterilor stereotipe pe tema ulterior în volumul de memorii, Copacul din faimosul centru cultural de la Cerisy-la-Salle.
„rezistenţei prin cultură” Gelu Ionescu reprezintă câmpie. O parte dintre acestea se regăsesc în Apărută în românește numai după 1990,
un veritabil studiu de caz. În România comunistă memorabilul interviu acordat de Gelu Ionescu sub titlul Anatomia unei negaţii, această exe-
n-a existat de fapt o „rezistenţă” prin cultură, numărului din iunie al revistei „Observator geză ionesciană esenţială a beneficiat în spațiul
ca în alte ţări din Europa de Est. O bună parte Cultural” cu ocazia împlinirii a 80 de ani. autohton de ecouri alimentate de idiosincrazii și
dintre intelectualii de calitate au reușit în schimb Tot ce a scris și a publicat Gelu Ionescu în de meschine resentimente personale – așa cum
să „supravieţuiască“ prin cultură, datorită unor România a fost provocator și stimulant la reflexie numai cineva de echitatea elegantă dar și de
spirite catalizatoare – ca cel în discuție – alături ca și la replică. Atât Romanul lecturii (distins cu necruţătoarea sinceritate a lui Gelu Ionescu putea
de care totul merita făcut și aproape orice părea Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor) cât să stârnească. În fapt nici un comentariu obiectiv
să capete sens. Cursurile și seminariile dedicate și Orizontul traducerii trădează un profesionist despre acest Portret al scriitorului în tinereţe nu-și
universurilor de civilizaţie și de cultură antice, erudit, curios și cu o solidă articulaţie teoretică, poate permite să ignore una dintre afirmaţiile
medievale și renascentiste, deschideau în faţa stu- filtrând expert orice noutate și aplicând-o numai ulterioare ale autorului sau, cu privire la meca-
denţilor săi ferestre către un domeniu care înainte acolo unde ea poate să devină rentabilă. nismul de autocenzură care a pus-o în mișcare:
de anii ’80 în cercetarea literară românească nici Centrul de greutate al volumului său de
Continuare în p. 9

6 Nr. 8 (168) ♦ august 2017 Scrisul Românesc Eseu

Confruntări Ovidiu

GHIDIRMIC Conceptul de istorie critică

Conceptul de „istorie critică” este unul poet greco-catolic și profesor de limbă și litera- Odată cu trecerea spre iluminism, prin Kant,
dintre cele mai importante și merită tură română, figură marcantă a învățământului criticismul s-a afirmat și în filosofie și, de aici, și
oricând o discuție principială, mai ales bihorean, din aceeași generație cu Iosif Vulcan, în alte domenii ale cunoașterii. În istoriografia
pentru că statutul său este destul de ambiguu într-o prelegere semnificativ intitulată: O privire națională, conceptul apare în Istoria critică a
și accepțiile sale nu sunt îndeajuns de clarifi- fugitivă peste literatura română și lipsa unei isto- românilor, monumentala lucrare a lui Hasdeu.
cate. Conceptul a fost readus în actualitate de rii critice a literaturii române, ținută în cadrul
Nicolae Manolescu, în monumentala – ca pro- Societății „Astra” la Cluj-Napoca (1870), ree- G. Călinescu folosește sintagma numai
porții – Istorie critică a literaturii române (2008), ditată recent de Ion Simuț (Biblioteca revistei într-o scrisoare către Al. Rosetti, cu precizarea
despre care ne-am pronunțat în mai multe rân- „Familia”, 2016). Susținător al Școlii Ardelene, că își propune să întreprindă o „critică estetică”
duri, semnalându-i atât meritele, cât și limitele. admirator al lui Gheorghe și o „critică istorică”. La N. Manolescu, discipol
Oricum ar sta lucrurile, această „istorie critică” Șincai și George Barițiu și dis-
rămâne cea mai demnă de luat în considerație cipol al lui Timotei Cipariu, călinescian declarat, conceptul
după inegalabila și fascinanta Istorie a litera- Iustin Popfiu a fost un adver- de „istorie critică” va căpăta o
turii române… (1941) a lui G. Călinescu, care sar ireconciliabil al lui Titu cu totul altă dimensiune decât
– primul semnal care ne atrage atenția – spre Maiorescu, cu care mentorul aceea curentă, axiologică, fiind
deosebire de cea a lui N. Manolescu, nu se „Junimii” a polemizat în artico- legat mai mult de „estetica
intitulează și „critică”. Deci, încă o dată, sen- lul Observări polemice (1865). receptării”. În concepția sa,
surile conceptului de „istorie critică” se cuvin La Iustin Popfiu, conceptul de nu se mai poate scrie astăzi o
precizate, pentru că la N. Manolescu conceptul „istorie critică” are accepția istorie a literaturii fără „este-
capătă cu totul altfel de conotații. Semnificativ curentă de spirit critic, valoric, tica receptării”, disciplină care
rămâne faptul că nici Istoria literaturii române axiologic, ceea ce nu înseamnă a cunoscut, în ultima jumătate
de la origini până în prezent a lui G. Călinescu puțin lucru, dacă ținem seama de veac, un considerabil avânt.
și nici Istoria literaturii române contemporane de momentul respectiv, când După teoreticieni ca Hans
a lui Eugen Lovinescu, ca să-i numim, de fapt, istoria literară încă nu putem Robert Jauss și lucrarea sa fun-
pe cei mai mari critici români, în ordine cro- spune că se constituise ca dis- damentală, Experiență estetică
nologică, după Titu Maiorescu, ctitorul criticii ciplină la noi. Dizertația lui Iustin Popfiu poate și hermeneutică literară, isto-
noastre și mintea cea mai limpede și cea mai fi considerată prima pledoarie pentru o istorie ria literară se impune să fie
logică a culturii românești, nu se intitulează și critică a literaturii din cultura noastră. Dar, rescrisă altfel. Istoria critică se identifică, până
„istorii critice”. Motivul este, se pare, cât se poate momentul evaluării critice a literaturii noastre la un punct, cu însăși istoria receptării. Criti-
de simplu: pentru că ambii mari critici consi- era prematur. Pentru Titu Maiorescu, tentativa cul și istoricul literar este obligat să țină cont
deră că istoria și critica literară se întrepătrund, dascălului bihorean nu era, la acea dată, decât de opiniile mai vechi și mai noi, ca o garanție
fuzionează, formează una și aceeași disciplină. o „formă fără fond”. a creșterii coeficientului de obiectivitate. Este
După G. Călinescu, în Tehnica criticii și a istoriei ceea ce N. Manolescu numește, metaforic vor-
literare (1935), nu poți să fii critic fără a fi și isto- Conceptul de „istorie critică” a apărut în bind, o istorie scrisă „la două mâini”. De aceea,
ric literar și invers. Dintre contemporanii săi, pe cultura europeană, în perioada clasicismului, orice capitol din Istoria critică a literaturii
plan universal, G. Călinescu se aseamănă și din în cea de a doua jumătate a secolului al XVII- române începe cu o „critică a criticii”. La G.
acest punct de vedere, dar și din altele, în ceea lea, odată cu dominația rațiunii și a spiritului Călinescu, care nu prea ținea cont de opiniile
ce privește concepția, cu René Wellek, autorul cartezian, când se produce și afirmarea spiritului anterioare, spectacolul critic era mai personal
amplei Istorii a criticii literare moderne. Faptul că critic în toată plenitudinea lui. Momentul și mai subiectiv, dar prin forța stilistică și suges-
istoria și critica literară se presupun și se inter- poate fi fixat, cu precizie, în cultura franceză, tivă, mai agreabil. La N. Manolescu, adept și
condiționează, sunt de nedespărțit, a devenit o prin Richard Simon, fondatorul criticii textelor el al „criticii creatoare” și continuator al lui G.
axiomă, încât sintagma de „istorie critică” s-a biblice, cu lucrările sale: Istoria critică a Vechiu- Călinescu pe acest plan, pretenția de obiectivi-
destructurat și a fost evitată de autorii de istorii lui Testament (1678) și Istoria critică a textului tate este mai mare.
literare. Cu toate acestea, conceptul de „istorie Noului Testament (1689). După Paul Hazard, în Conceptul de „istorie critică” se justifică
critică” există și este valabil, nu înseamnă că nu Critica conștiinței europene, acesta este momen- din plin la N. Manolescu. Este un concept
este viabil. Îl întâlnim până și la Iustin Popfiu, tul afirmării depline a spiritului critic obiectiv axiomatic, în toate avatarurile și metamorfo-
și științific în cultura europeană. zele sale, dar nu și pleonastic, cum cred unii
teoreticieni și istorici literari. ■

Continuare din p. 4 Instalaţi într-un dispreţ visceral faţă de osmoza școală-închisoare, cum s-a întâmplat în atunci se poate schimba (pe ideea genocidului)
pluralism („Orice anticomunist este un câine”, Vietnam, sub egida oximoronică a următorului tot poporul de învăţăcei – e ceea ce au încercat
opina Sartre) inșii cu apucături dictatoriale, imn de partid: „Trăiască Ho și Min/ Farul prole- khmerii roșii în Cambodgia, pretinzând că cetăţe-
deși, istoric și economic vorbind, urmăreau tariatului!/ Trăiască Stalin,/ Marele arbore etern/ nii sunt prea „corupţi”. În faţa tentaţiei pluraliste,
dechiaburizarea, deculachizarea, etatizarea etc., Adăpostind pacea sub umbra sa./ Ucideţi, ucideţi, revoluţionarul „visează scientist” la exterminarea
erau interesaţi prioritar de minţile instruite care mâna să nu obosească niciodată”. Un alt soi de alterităţii – ceilalţi apar întotdeauna ca „insecte
le puteau denunţa planul declasării generalizate. școală, în aer liber însă, prin junglă, ilustra și sce- dăunătoare”, „păduchi”, „scorpioni”, „vampiri”.
leratul Che Guevara, prezentat publicului drept
O altă componentă, derivată din prima, a un „pur” și „cântat” într-un mare, și puternic, de De ce, până la urmă, uităm mereu că sursele
societăţii comuniste, este metastaza generali- altfel, roman sud-american, cam în genul în care sărăcirii sunt mereu aceleași, și sunt de pus pe
zată a valorii. Spre pildă, avem ofensiva contra Marin Preda și-a adus omagiul unui tânăr revo- seama „revoluționarilor” de profesie, profitori
Bisericii, cu măsuri spectaculoase gen confisca- luţionar în Delirul. În gulagul chinezesc (laogai), înnăscuți? Să fie responsabilă de asta vreo genă?
rea clopotelor. Motivaţia: „Dangătul clopotelor prizonierul era calificat drept elev sau student. Să fim mândri că suntem victime fericite? Doar
încalcă dreptul la odihnă al uriașelor mase atee Când elevii/studenţii se dovedesc leneși, chiu- un istem educațional bazat pe frecventarea
de la orașe și sate”. Ar trebui adăugat, din multitu- lesc și nu asimilează valorile școlii comuniste, onestă și lucidă a trecutului ar ajuta la recă-
dinea de exemple halucinante, cel care preconiza pătarea memoriei care să împiedice orbirea. ■

Jurnal Scrisul Românesc Nr. 8 (168) ♦ august 2017 7

Bleu-alb-roșu Ziua națională Adrian
Jurnal parizian (XV) CIOROIANU

spune multe despre națiune
Prin virtutea împrejurărilor, în ultimii
20 de ani am văzut cum diferite state punct, ceea ce inevitabil a condus la o coadă de Primul care a apărut pe Champs Elysées
își celebrează Ziua națională – aflân- oameni în așteptare; dar trebuie spus că totul a fost ministrul de Interne francez, într-un
a mers foarte repede. Potrivit instrucțiunilor fel de ultimă inspecție, ca să fie sigur că totul
du-mă din întâmplare sau cu treburi prin din invitație, intrarea în perimetru era permisă decurge cum trebuie. A venit pe jos spre Place
țările respective și dornic fiind să aflu cum până la ora 9h15, urmând ca la ora 10h10 să de la Concorde, dând mâna cu oamenii de pe
se bucură. Pe de altă parte, recunosc, sunt apară președintele Emmanuel Macron. Am margine (cu toții identificați, cum v-am spus)
bucuros atunci când văd cât de mulți români, plecat de acasă puțin înainte de ora 8, neui- și găsind și câteva secunde pentru doritorii de
totuși, ies de 1 decembrie în București, deși nu tând un act de identificare și invitația (necesare fotografii selfie. În urma ministrului erau vreo
întotdeauna vremea e propice pentru o săr- ambele pentru a trece de cordoanele succesive șase mașini (coloana sa oficială). Gestul lui
bătoare în aer liber. Nu vreau să deschid aici de verificare). În prealabil, se anunțase ca invi- mi-a adus aminte de constructorii de poduri
discuția despre cum se face că noi suntem sin- tații la paradă să nu aibă asupra lor rucsace de pe vremuri (precum Anghel Saligny al
gurul popor latin care are Ziua națională iarna sau genți, pentru ca verificarea să meargă mai nostru) care, la vreo inaugurare, stăteau
– pentru că cineva mi-ar putea replica faptul repede. Eu am respectat consemnul, dar la fața într-o barcă sub pod, în timp ce primul tren
că înaintașii noștri de la 1918 nu s-au trecea deasupra – aceasta, ca să arate
temut să iasă din casă, indiferent de cât de încrezători sunt în munca lor.
vreme, atunci când au reclamat unirea Apoi, la tribuna zero, care se afla
Transilvaniei cu țara. În fine. Să zicem undeva în stânga noastră, primul
că noi suntem excepția de la nescrisa a ajuns Donald Trump și soția sa,
regulă latină. În cele ce urmează, voi într-o mașină foarte mare și, sigur,
nota câteva impresii de la Ziua Franței foarte blindată. Din câte aflasem,
din acest an – la care am fost martor paza președintelui american era asi-
dintr-o tribună de pe Champs Elysées, gurată de agenți americani, nu de cei
alături de alte sute de oameni – cu toții francezi (la fel, cu proprii agenți și cu
înregistrați, pentru că în prealabil, aproximativ o mașină de același tip a
pentru invitație, ne-am dat datele de venit și președintele George W. Bush,
identificare. Cu două săptămâni mai în 2008, la București, la summit-ul
devreme, am fost și la Ziua Statelor NATO pe care am avut ocazia de a-l
Unite – celebrată la Paris în curtea destul de locului am văzut că lumea era foarte relaxată, organiza ca ministru). La câteva minute, în
mare a ambasadei americane în Franța. Ar fi iar agenții de securitate francezi așijderea: o picioare într-o mașină militară decapotabilă
multe de povestit și despre aceasta – dar, deo- colegă de la UNESCO – pe care am găsit-o la și alături de un înalt ofițer, a trecut prin fața
camdată, să rămânem la ziua francezilor. coadă și căreia ne-am alăturat – avea în geantă noastră și președintele francez Macron – care,
o sticlă cu apă și o pungă cu piersici și banane cum bănuiți, se află la vârful popularității
Trump y compris și n-a avut nicio problemă; băiatul meu, alături sale. După ce s-a salutat cordial cu omolo-

Întâmplarea face că, înainte de 14 iulie cu de mine, a arătat invitația și s-a legitimat cu un gul american, cei doi au luat loc la centrul
câteva zile, am luat cina în compania unui ofi- CI românesc, iar agentul de pază, vesel, chiar tribunei oficiale; de-o parte și de alta, erau
cial francez, alături de ambasadorul României s-a străduit câteva zeci de secunde ca să-i pro- soțiile celor doi – prima doamnă a Franței cu
în Franța, dl Luca Niculescu. Cu care ocazie nunțe numele cât mai corect posibil. Calmul o fustă care desigur ar fi stârnit multe comen-
am aflat că se certifica fără dubiu prezența la agenților a fost încurajator, desigur. tarii într-o presă precum cea română.
Ziua națională a Franței a președintelui ame-
rican Donald Trump. Tovarășul nostru de Ministrul a venit pe jos... ... și a început parada

masă era, desigur, în priza evenimentului – nu Pe la ora 9 eram deja la locurile noastre și La ora 10h25, garda republicană a prezen-
atât pentru apariția dlui Trump (care nu este am avut tot timpul pentru a admira mizan- tat onorul președintelui – iar toți cei prezenți
foarte popular în Franța, trebuie să o spun), cât scena, cum se spune. Pe fiecare loc era un am auzit totul ca și cum s-ar fi petrecut la un
pentru faptul că simpla prezență a unui preșe- pliant cu prezentarea detaliată a evenimen- metru de noi, grație difuzoarelor care erau
dinte american, în orice loc de pe glob, ridică tului ce avea să urmeze (și cu datele pe care suspendate (în chingi textile, fără niciun
de la sine nivelul de securitate al evenimentului le redau aici). E bine de știut că parada mili- cui!) în toți copacii de pe bulevardul Champs
(care nivel în Franța oricum este ridicat, dată tară de Ziua Franței se petrece din 1880 – ca Elysées. La ora 10h30, a început parada –
fiind starea de urgență cauzată de atentatele tre- modalitate prin care armata apare în fața nați- cum spuneam, în paralel cu mașini din 1917
cute și cele oricând posibile). Ca să fiu sincer, unii și a comandantului suprem, președintele. și 2017. Apoi, cerul a fost zguduit de avioa-
nu am avut impresia că, la fața locului din acea Tema paradei din acest an a fost „operațional, nele care au trecut de-asupra – 63 de aparate
zi, cerințele securitare au fost diferite de cele în pregătirea păcii” – cu alte cuvinte, cum să de zbor, de cele mai diferite tipuri, dintre
din 2016 – în care, de asemenea, am ocupat un pregătești pacea fiind mereu gata de luptă. Tot care 49 ale aviației militare, 6 ale marinei
loc în aceeași tribună de pe Champs Elysées. ce avea să urmeze s-a înscris în această logică naționale și 8 avioane americane. În paran-
Bulevardul Rivoli și cheiul Senei dinspre Luvru – plus o defilare în paralel a unor mijloace de teză fie spus, prezența americană (atât la
spre Place de la Concorde erau închise circu- luptă din 1917 și a altora din 2017, ceea ce a paradă, cât și cea a președintelui Trump)
lației, iar traficul pietonal a fost deviat – ca și fost foarte interesant pentru un ochi de isto- a fost legată de aniversarea centenarului:
anul trecut – pe rue Saint Hororé, care e rela- ric. Mi-a atras atenția o mașină de prim-ajutor acum 100 de ani, în primăvara lui 1917,
tiv paralelă cu Rivoli. Intrarea spre Place de la medical din Primul Război Mondial și una de S.U.A. intrau în Primul Război Mondial și
Concorde – unde era sectorul zero al paradei, zi – diferență de la cer la pământ. Dar e foarte dezechilibrau balanța în favoarea Antantei
în care se afla președintele Franței – și spre adevărat că și mijloacele de ucidere de acum – din fericire (și) pentru români.
zona tribunei mele se făcea printr-un singur sunt infinit mai perverse decât cele din 1917.
Continuare în p. 9

8 Nr. 8 (168) ♦ august 2017 Scrisul Românesc Eseu

Retrocritica Ioan

LASCU

Poeți români din sudul Dunării

Românii din ex-Iugoslavia, cu precădere noastră individuală și colectivă”. Și tot el spune cunoscut în România grație unor volume de
cei din Serbia actuală, unde viețuiesc că poetul a menținut neîntrerupte „legăturile versuri, majoritatea antologice, precum Poeme
comunitățile cele mai compacte, au cu minoritatea română și deja în 1946 îl găsim și Somnul oglinzii („Scrisul Românesc”, Craiova,
rezistat, de la pacea de la Versailles încoace drept întemeietor și animator al mișcării lite- 1988, 2003), Călărețul din Babilon („Helicon”,
(1919), creând și ținând vie o adevărată cultură rare în limba română din Iugoslavia.” Este, de Timișoara, 1996), Ieșirea din clepsidră („Prin-
românească, luptând pentru folosirea limbii asemenea, primul redactor „răspunzător” al ceps Edit”, Iași, 2003, 2005), Crescătorul de
strămoșești în școli și în biserică, înființând revistei Lumina (ianuarie 1947). enigme („Prier”, Drobeta Turnu-Severin, 2008),
și menținând active asociații culturale, publi- Destin epic („TipoMoldova, Iași, 2011), dar și
cații, case de editură cu prestații în limba Radu Flora (1922-1989) este considerat, prin mai multe cărți de eseuri.
română. Una din publicațiile reprezentative, pe deplin justificat, „un savant” între literați.
cu o existență neîntreruptă timp de 70 de ani, Acest fapt se datorează multiplelor preocupări Ioan Flora (1950-2015), cu studii făcute
este mensualul Lumina, care își sărbătorește filologice: autor de dicționare, monografii și în România, la Facultatea de Litere din Uni-
acum jubileul cu nedisimulată mândrie. A documente literare, lucrări de folcloristică și versitatea București, aparține, în egală măsură
avut tot timpul apariții lunare, uneori o ediție atât literaturii naționale cât și celei române din
concentrând 2-3 numere, se apropie de 600 de Marin Sorescu – Roata sudul Dunării. Este unul din cei mai proemi-
numere și se intitulează fără complexe Revistă nenți scriitori ai generației optzeciste. S-a făcut
de literatură, artă și cultură transfrontalieră. de dialectologie. Radu Flora a fost și un valo- cunoscut de la începutul anilor ’70, alături de
Actualul redactor-șef este cunoscutul poet și ros poet, romancier și istoric literar. S-a impus Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Gheor-
publicist Ioan Baba, iar în consiliul redacțional încă de la primele volume de versuri: Drum ghe Iova, Constantin Stan, Sorin Preda, Ioan
îi regăsim, între alții, pe Slavco Almăjan, Mihai prin noapte și prin zi (1947) și Poeme cu lumină Lăcustă, Gheorghe Ene, toți prieteni și colegi
Cimpoi, Ivo Muncian ș.a. Pentru a marca (și) (1950). Sunt de remarcat și volumele I și II ce de facultate și de generație literară, lansată la
în plan livresc aniversarea celor șapte decenii, abordează Istoria literaturii române (1962, 1963) cenaclul „Junimea”, păstorit de profesorul Ovid
Ioan Baba s-a angajat în redactarea a două ca și cel referitor la Literatura română din Voivo- S. Crohmălniceanu. S-a impus ca poet, de altfel
masive și oportune volume-document: Lumina. dina. Panorama unui sfert de veac (1946-1970), singurul din primul val al generației ’80: Iedera
Contribuții monografic-bibliologice și Banatul publicat în 1973. (1973), Fișe poetice (1977), O bufniță tânără pe
în memoria clipei, ambele publicate la Editura patul morții (1988), Discurs asupra Struțocămi-
„Libertatea” din Panciova, în 2016 și 2017. Slavco Almăjan (n. 1940) este prezentat cu lei (1995), Iepurele suedez (1997) sau Medeea
Dacă primul volum își deconspiră intenția și îndreptățire drept o „Personalitate emblematică și mașinile ei de război (2000), toate publicate
conținutul încă din titlu, al doilea se constituie a culturii românești care s-a zidit într-o plurali- (și) în România, se numără printre cele mai
într-o cuprinzătoare antologie ce reunește peste tate a eu-rilor – ca poet, dramaturg, romancier, apreciate volume semnate Ioan Flora. A avut
cincizeci de poeți de limbă română din Serbia. eseist, imagolog, cineast și traducător.” Este o contribuție înnoitoare, aducând în centrul
Ei sunt ordonați după anul nașterii, începând mai întâi poet, dar s-a afirmat și ca un publi- atenției o tematică diferită și o scriitură nouă,
cu Teodor Șandru (1912-1993) și încheind cist consecvent, asiduu, care a făcut să apară în postmodernă, în maniera unor poeți ameri-
cu Monica Dumitrescu Țăran și Maria-Elena paginile revistelor de limbă română, Lumina și cani precum Jack Kerouac, Alan Ginsberg sau
Brânzei, ambele născute în 1978. Sperăm ca Libertatea mai ales, „versuri și proză, traduceri, Charles Bukovski.
peste trei decenii să se sărbătorească un secol articole inspirate despre cultura autohtonă și
de revuistică românească în Serbia! românească în genere, aprecieri despre scri- Alături de cei prezentați mai înainte, alți
itori” din România și din Serbia, clasici și poeți de limbă română din Serbia se situează
Dintre poeții antologați în Banatul în contemporani, între ei Radu Flora, Nicu Cio- în prima linie valorică: Ion Miloș (1930-2015),
memoria clipei vom zăbovi doar asupra unora, banu, Lucian Blaga, Constantin Noica, Mihai Petru Cârdu (1952-2011), Pavel Gătăianțu
de fapt cei mai cunoscuți. Eminescu, Ion Miloș, Nichita Stănescu, George (1957-2015), Olimpiu Baloș (1950-2008), Ioan
Muntean, Anghel Dumbrăveanu. Slavco Almă- Baba (n. 1951), Ileana Ursu (n. 1954), Vasile
Vasiliu/ Vasile/ Vasko Popa (1922-1991), jan a debutat cu versuri în Lumina în 1957, la Barbu (n. 1954), Nicu Ciobanu (n. 1960). ■
poetul care a început să scrie în românește 17 ani. Poezia lui este cu adevărat modernistă,
(1947-1949) este, probabil, cel mai important cu vagi inflexiuni suprarealiste. Este membru Revista și Editura
scriitor de origine română din sudul Dunării. în numeroase organizații, asociații, societăți,
Tot ce s-a tipărit în limba română din opera inclusiv în Uniunea Scriitorilor din România. Scrisul Românesc
sa reprezintă traduceri, între ele și excepțio- S-a dovedit a fi un lider de generație, lui suc-
nala antologie Sare de lup (Ed. „Univers”, 1983, cedându-i Ioan Flora, Petru Cârdu, Olimpiu CONCURS DE DEBUT
trad. Marin Sorescu și Slavomir Popovici). În Baloș, poeți de mare talent ai generației opt-
presa de limbă română, Vasko Popa a publicat zeciste. Ca și Vasko Popa, Slavco Almăjan este Se adresează celor care nu au împlinit 35 de ani și
numeroase articole de propagandă românească nu au debutat publicistic sau în volum.
și de critică literară. Poeziile românești i-au fost
adunate în placheta Cerul din pahar, abia în Concursul se desfășoară în următoarele secțiuni: po-
2002. Cărticica se deschide cu poemul Muguri, ezie, proză, teatru, eseu. Lucrările vor fi semnate cu un
scris în 1939, la 17 ani. Acest mănunchi de motto, care se va regăsi, de asemenea, și pe un plic închis
nouă poeme e considerat drept nucleul creației atașat manuscrisului. El va cuprinde numele și prenu-
ulterioare, apărută în limba sârbă. În această mele concurentului, data de naștere, adresa, numărul
limbă a debutat cu volumul Scoarța, în 1953. de telefon și premiile obținute la alte concursuri literare.
Ioan Baba notează un aspect semnificativ,
anume că Vasko Popa „Este o personalitate Manuscrisele vor fi trimise,
căreia îi plăcea să converseze cu noi, românii, până la data de 1 sept. 2017, pe adresa:
doar în românește și care a rămas în memoria
Revista – Editura Scrisul Românesc,

str. C. Brâncuși, nr. 24, Craiova.

Un juriu alcătuit din critici și istorici literari va
acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune, separat
pentru revistă, separat pentru editură.

Relații suplimentare se pot obține la
Tel: 0722/753 922; 0251/413 763

Poezie Scrisul Românesc Nr. 8 (168) ♦ august 2017 9
Eseu
Poeme Mihai
DUȚESCU

Șoimul nopții Partida de vânătoare Șansa

Te iubesc și în somn, tablourile au coborât De-a pururi și încă o zi, am scris asta pe apă, Ziua nu-și cunoaște sexul, nici noaptea,
de pe pereți și umblă desculțe, crinii din vază statuile benchetuiau prin grădini, suna cornul cea din marmură verde, nu și-l cunoaște
s-au sinucis, au înghițit otravă, poate nu de vânătoare, câinii de piatră au venit primii, râd fulgerele, acum la sfârșitul verii
merit să fi trăit atâta, poate nu merit să pe urmă veneam noi pe caii de aer, eram îmbrăcați bătrânii sunt copiii de ieri, vorbele se
mă înconjoare albe poemele, aceste femei în catifea și mătase, a început să bată vântul rostesc singure, gurile noastre respiră
minunate, am un ceasornic vechi de la tata și ți-a răsfirat părul, parfumuri necunoscute stele, să nu crezi tot ce se spune despre
și încă merge, are peste o sută de ani, oare s-au înălțat peste noi erau cuvintele pe care moarte, are și părți frumoase, în eleganță
aerul îmbătrânește, oare sufletul meu e vroiam să le spun, am început să tragem și liniște, în felul în care nu
mai tânăr decât mine … te iubesc și cu armele noastre desenate pe coli de hârtie răspunde și nu întreabă, ieri am
în vis, am o cămașă de borangic de la păsările cădeau din cer ca grindina văzut o pasăre de lemn zburând
mama și o port uneori la recepțiile păsărilor, într-o ploaie de vară, te-ai oprit să-mi apoi s-a aprins în zbor, devenise un
când sunt invitat de șoimul spui că viața durează o oră, să nu-mi rug plutitor, lumină și dezvăluire
nopții, dar cel mai mult te iubesc în fac iluzii, se auzea cornul din nou, semn în același timp, nu mai știu cu cine
amintire, acolo suntem înalți și frumoși că vânătoarea se încheiase și că trebuia vorbesc, umbra stă alături de mine
și tu nu purtai mănuși ca acum pentru să ne întoarcem în saloanele luminate așezată pe scaun, e o ademenire și
a-ți ascunde mâinile zbârcite, cu gulere de dantelă, e doar o viziune, un incest, dar să-i lăsăm și posterității
am să plec puțin să mă plimb, e doar un vis, nu știți că eu visez cu păsări? șansa de a se mai mira...
nu vreau să mă vezi plângând.

Continuare din p. 5 Continuare din p. 7

„Am greșit fiindcă nu am făcut de la început această carte nepublica- Parada trupelor a cuprins o brigadă americană, apoi bri-
bilă. Asta este de fapt problema scriitorului român: de ce nu avem samizdat? găzile școlilor militare franceze (fiecare cu uniforma sa), apoi
Nicolae Manolescu spune că nu avem samizdat pentru că aproape totul s-a diversele formațiuni ale jandarmeriei naționale, armatei teres-
publicat. Fals, chiar ridicol. Nu avem samizdat fiindcă scriitorii români nu au tre, marinei, armatei aerului, vămilor și sistemului penitenciar,
scris cărţi care să fie de la început nepublicabile. Sau publicabile în străinătate. poliției naționale, pompierilor (les sapeurs-pompiers sunt foarte
Iar eu am făcut același lucru.“ Principalele merite ale cărţii – care fac din ea populari în Franța, pentru că ei apar primii la toate dezastrele),
un titlu fundamental în bibliografia exegezei ionesciene – sunt construcţia iar șirul a fost încheiat de o formație a Legiunii Străine – care e
coerentă și argumentaţia fără fisură a ceea ce trebuie numit cu francheţe eșecul foarte spectaculoasă prin ea însăși și mereu stârnește curiozi-
exemplar al lui Eugen Ionescu pe terenul culturii române. Acesta este și motivul tăți. În total, 3 720 de bărbați și femei au bătut pasul pe bulevard
pentru care titlul românesc – incluzând vocabula anatomia – este mult mai spre tribuna oficială (unde președinții Macron și Trump au
adecvat decât cel francez, în măsura în care ne oferă cheia metodologică în
care a operat autorul. aplaudat încontinuu), apoi coteau dreapta spre cheiul Senei. În
final, 29 de elicoptere au brăzdat aerul încins al amiezii, după
Oricâte piese informative ar fi lipsit din puzzle în momentul în care Gelu care 211 vehicule motorizate (inclusiv 62 de motociclete) și
Ionescu își construia cartea, absenţele sunt irelevante, ele putând fi completate 241 de cai + călăreți, plus fanfara cavaleriei, au încheiat parada.
ulterior, precum căsuţele vide din tabelul lui Mendeleev, fără a pune în discu- La ora 12 totul era, în linii mari, gata. Președintele Macron a
ţie validitatea tabloului-ramă. Meritul esenţial al unei astfel de lucrări rămâne ținut un mic discurs (președintele Trump nu a fost invitat la
capacitatea autorului de a reconstrui plauzibil și convingător profilul unui microfon!) și cu asta partea oficială s-a încheiat.
Ionescu absolut necunoscut atunci, iar în mare parte, încă și acum. În acest
volum Domnul Eugen – cum insistă să-l identifice cu tandreţe respectuoasă Dar spectacolul
autorul – este un personaj în egală măsură din hârtie, dar și din carne și oase, s-a mai prelugit o oră...
surprins din unghiuri care au scăpat multora. În răstimp, contextul receptor
s-a schimbat, materialele inaccesibile în momentul scrierii cărţii au devenit, ... pentru că președintele Macron și soția sa, după ce s-au
graţie eliberării și informatizării, accesibile, Variabilele esenţiale ale ecuaţiei despărțit (la fel de amical) de perechea Trump, au trecut la picior
ionesciene – in statu nascendi în perioada românească și dezvoltate ulterior pe lângă oamenii din tribuna noastră, pentru strângeri de mâini
în marea operă dramatică – au rămas însă aceleași. Iar ele au fost întrezărite și poze. Mai curios, băiatul meu s-a dus spre marginea grade-
prompt de Gelu Ionescu. nei și s-a trezit la câțiva pași de doamna Macron. M-a surprins
numărul mare de oameni rămași în tribune doar pentru a-i
Considerate retrospectiv în acest moment aniversar, scrierile lui Gelu face cu mâna noului președinte. Să sperăm că va fi la fel și peste
Ionescu par să presupună drept adresant un student ideal-tipic pe care voca- câțiva ani, la finele primului mandat. Iar concluzia este aceea că,
ţia sa de profesor a reușit să-l proiecteze întotdeauna. Din fericire, înainte de foarte probabil, măsurile de securitate au fost excepționale – dar
pensionare el, Adresantul, a fost regăsit în carne și oase la stimulantul seminar au fost atât de bune încât, practic, nu s-au văzut. ■ (va urma)
de romanistică de la Heidelberg. Profesorul Gelu Ionescu a susţinut acolo
cursuri provocatoare (la unele dintre ele s-a întâmplat să asist) cum a fost cel
despre cei doi Caragiale, tatăl și fiul, priviţi comparativ, despre Mircea Eliade,
în fine despre Ţăranul român în literatura dinamitând clișee și bruscând iner-
ţii de gândire critică. Tot atâtea sinteze istorico-literare care ar merita să fie
grabnic făcute publice în cultura română de la începutul mileniului al treilea.

Prin armonia eului creator cu cel speculativ în alchimia personalităţii
sale, Gelu Ionescu rămâne un Model de urmat: un senior al culturii române,
animat de o rară distincţie și discreţie, și de un remarcabil rafinament al
gândului ca și al condeiului. ■

10 Nr. 8 (168) ♦ august 2017 Scrisul Românesc Eseu

Mihai Cioran şi imaginarul
ENE decadent III

Cinism. Amoralism. Estetism Mai târziu, în Tratat de descompunere, Cioran asumă și personal o astfel de viziune, într-un
vede contopirea cu divinitatea ca o dispariţie din superb pasaj de o poezie a decadenţei de care
Pe urmele cinicilor, dispreţuitori de lumesc, lume, ca o renunţare lașă, ca o concesie făcută puţini scriitori au fost capabili:
pe urmele lui Nietzsche care deplângea „ome- neantului: „Orice absolut – personal sau abstract
nescul, prea omenescul” fiinţei umane, pe – este un mod de a escamota problemele […] „… Și astfel visez că am fost unul dintre acei
urmele Ecclesiastului, care nu vede decât vani- Dumnezeu: cădere perpendiculară peste spaima sclavi, veniţi dintr-un ţinut improbabil, trist și
tate și inconsistenţă în gestul uman, Cioran își noastră, mântuire prăvălindu-se ca un trăsnet în barbar, pentru a-mi târî în agonia Romei o vagă
creează o etică în care nimic nu contează, nici mijlocul căutărilor noastre pe care nicio speranţă deznădejde, înfrumuseţată de sofisme grecești.
cultura, nici arta, nici măcar categoriile clasice nu le înșală, nimicire fără ocolișuri a mândriei În ochii goi ai statuilor, în idolii micșoraţi de
ale binelui și răului, tot pe filiaţie nietzscheană. noastre nemângâiate și care nu vrea să se mân- superstiţii pe cale de a se stinge, aș fi găsit uitarea
Dacă unii dintre decadenţi încearcă să găsească gâie, mers al individului pe un drum ce nu duce strămoșilor, a servituţilor și a părerilor de rău.
un refugiu în estetism, anulând sau supunând și nicăieri, șomaj al sufletului în lipsa neliniștii…”. Cununându-mă cu melancolia vechilor simbo-
ei alte categorii morale principiului estetic al fru- luri, m-aș fi eliberat; aș fi împărtășit demnitatea
mosului, Cioran nu pare a mai avea nici această Astfel, fără a intra în detalii în scurta noas- zeilor părăsiţi, apărându-i împotriva crucilor
iluzie. Inclusiv scrisul este văzut ca o terapie, nu tră incursiune în această temă, reţinem faptul viclene, împotriva năvalei de slugi și de martiri,
ca o vanitate – dar atunci de ce să publici, de că există și la Cioran, precum la decadenţi, o și nopţile mele și-ar fi căutat odihna în demenţa
ce să le mai vorbești oamenilor, a fost întrebat tensiune în raport cu religiosul, care nu îi lasă și desfrâul Cezarilor. Expert în dezamăgiri,
filosoful. Este aici o nevoie paradoxală nu atât indiferenţi, care i-au marcat și îi obligă să se străpungând cu toate săgeţile unei înţelepciuni
de comunicare, cât de atenţionare, de a trage raporteze la el într-o manieră radical iconoclastă. pervertite noile fervori, – în preajma curte-
un semnal de alarmă, chiar dacă zanelor, în lupanare sceptice sau în circuri cu
iluzoriu și el, ca un mesaj într-o Figuri decadente fastuoase cruzimi, mi-aș fi năclăit judecăţile
sticlă aruncată în mare, la care se cu viciu și sânge, pentru a dilata logica până la
adaugă preocuparea constantă Figura lui Nero, împăra- dimensiuni pe care ea nu le-a visat niciodată,
pentru expresie, pentru stilizare, tul roman care pentru a-și până la dimensiunile lumilor ce mor.”
ceea ce induce totuși ideea că satisface capriciile și ambiţiile
măcar reminiscenţe ale unei ati- artistice este capabil inclusiv să În ceea ce privește feminitatea, decadenţii
tudini estetice există și contează pună foc Romei, fără niciun preferă figurile care nu se încadrează în normele
în ecuaţia psihologiei cioraniene. alt scop decât voluptatea catas- comun acceptate, modelul creștin al fecioarei
trofei, domină imaginarul fiind cel mai repudiat dintre toate. De aceea,
Raportarea la religie este, ca și decadent ca apex al estetismu- este preferată feminitatea aflată la graniţă, fie
raportarea la natură, una icono- lui extrem, situat „dincolo de social, fie moral – amazoana, luptătoarea care
clastă, în permanenţă decadenţii bine și de rău”. Pentru Cioran, intră în competiţie cu masculinitatea com-
căutând să judece fenomenele à Nero reprezintă epitomul unei batantă, prostituata, cea care refuză dogmele
rebours. „Liturghii negre”, satanism, umanităţi dezaxate, aflată morale ale unei societăţi obtuze și totodată per-
perversiuni plasate în cadru reli- într-o sublimă autodestrucţie. verse. La fel și Cioran, care manifestă oroare
gios, un dispreţ nedisimulat pentru pentru modelul burghez, așezat, familial, pre-
adoraţie în general, completează panorama revol- De fapt, întreaga peri- feră prostituatele, amicele sale de conversaţie
tei decadente. Cioran nu va merge atât de departe, oadă de final de imperiu îl face pe Cioran să de pe străzile pustii, la ore mici, când insomnia
revolta în sine părându-i-se o extravaganţă inutilă. afirme: „În afară de scepticii greci și de împăraţii îl alunga din casă în deambulări nocturne. La
Totuși, fiul de preot, crescut în tradiţia ortodoxă romani din perioada decadenţei, toate spiritele polul diametral opus este sfânta, de care am
și bun cunoscător atât al textelor, cât și al cutu- par aservite unei vocaţii municipale. Doar ei vorbit ceva mai sus și care îl fascinează tocmai
melor ecleziastice, are o permanentă raportare s-au emancipat, unii prin îndoială, ceilalţi prin prin acest amestec de fervoare și intangibilitate.
duală la fenomenul religios. Mai ales în scrierile demenţă, de obsesia insipidă de a fi util. Pro-
românești de tinereţe, precum Lacrimi și sfinţi, se movând arbitrariul la rangul de exerciţiu sau de În concluzie, reţinem faptul că figurile cele
referă constant la această problemă, dar mereu vertij, după cum erau filosofi sau vlăstari dezabu- mai prizate de Cioran sunt cele aflate la limită,
într-o manieră necanonică, eretică. Pe de-o parte, zaţi ai vechilor cuceritori, ei nu erau legaţi de dincolo de modelele pe care le oferă o lume
adoră excesele sfinţeniei, patosul, fervoarea religi- nimic: prin această latură, ne amintesc de sfinţi.” aflată în parametri normali, iar dintre toate aces-
oasă, misticismul, toată scenografia și teatralitatea tea, figurile decadente sunt cele preferate și cu
fenomenului religios extrem, ceea ce va duce, din Mai mult decât o radiografiere a aces- care Cioran își declară cele mai multe afinităţi. ■
păcate, în concret, la aderarea sa la o mișcare ce tor figuri ale antichităţii în declin, Cioran își
activa tot acest patos și îl punea în slujba politicu-
lui. Cioran este el însuși extaziat de extazul mistic Cărţi primite la redacţie
și declară că ar dori, nici mai mult, nici mai puţin,
decât „să sărute o sfântă”. Nu vedem aici doar o → Aurel V. David, Națiunea în stare de veghe. Cartea întâi. Volum coordonat de Ioan Lascu și
dorinţă de a tenta imposibilul, de a culege un fruct Note și comentarii sociologice la romanul Marii Jean Băileșteanu, Ed. Autograf MJM, Craiova,
oprit, ci și o metonimie a unei relaţii perverse Uniri, Ed. Magic Print, Onești, 2017, 502 p. 2017, 380 p.
cu religiosul, prin introducerea erosului carnal
într-o ecuaţie ce ar fi trebuit să rămână una pur → Marin Sorescu și George Sorescu în cores- → Christophe Boltanski, Tainiţa. Trad. de
ideală. Pe de altă parte, Cioran se poziţionează pondență cu personalități, Ed. Autograf MJM, Rodica Baconsky și Alina Pelea, Ed. Casa Cărţii
permanent în opoziţie cu instituţionalizarea reli- Craiova, 2017, 184 p. de Știinţă, Cluj-Napoca, 2017, 280 p.
giei, figura cea mai ironizată și meprizată fiind
cea a Sfântului Pavel, „agentul electoral al lui Isus → Gheorghe Păun, 77 de editoriale, Ed. Tiparg, → Dumitru Copilu-Copillin, Eminescu univer-
Christos”, cum îl numește filosoful. Pitești, 2017, 216 p. sal, Ed. Bibliotheca Târgoviște, 2016, 146 p.

→ Dan Alexe, Dacopatia și alte rătăciri româ- → Ion Simuț, Literaturile române postbelice, Ed.
nești, Ed. Humanitas, București, 2017, 356 p. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017, 476 p.

→ Doina Ioanid, Cele mai mici proze, Ed. → Dorin Ștefănescu, Reflecții în sepia. Arta
Nemira Publishing House, București, 2017, 88 p. imaginii la Anton Holban și M. Blecher, Ed.
Tracus Arte, București, 2017, 340 p.
→ 39 de scriitori despre… Petroșaniul meu.

Cronică Scrisul Românesc Nr. 8 (168) ♦ august 2017 11
literară

Constantin

Eminescu în universalitate CUBLEȘAN

– bilanț statistic
Una din preocupările constante, de-o
viață, ale profesorului Dumitru până și limba rromani (a țiganilor căldărari și Mai am însă și o… obiecțiune, față de poves-
Copilu-Copillin (1931) a fost aceea a ursari), idiomuri care circulă în spații restrânse tea biografiei lui Mihai Eminescu, așa cum se
urmări modul în care opera lui Mihai Emi- dar în care, iată, Dumitru Copilu-Copillin face aici, cu exaltări nepotrivite, de multe ori.
nescu a fost tradusă în diverse limbi de pe glob, depistează, datorită internetului, comenta- Mai întâi însă, consider cu totul fericită citarea
și de a ține evidența la zi a țărilor, a spațiilor rii referitoare la opera lui Eminescu și chiar cuvântului de autentic prooroc, al lui Simion
lingvistice în care aceasta a pătruns dimpre- citări, traduceri din aceasta. Cartea domniei Bărnuțiu, la 1848, pe care prea puțini cerce-
ună cu comentariile critice adecvate. După sale este astfel de tot interesul; o lucrare unicat, tători l-au luat în seamă: „Când va răsări est
numeroase comunicări la congrese naționale care vine și confirmă faptul că Eminescu face Luceafăr pe cerul Daciei, bătrânii ei vor înti-
și internaționale de specialitate la care a par- parte, fără putință de tăgadă, din patrimoniul neri de bucurie, fetele ei vor corona cu flori
ticipat, după mai multe volume de studii și cultural universal. Și pentru asta, toată lauda pe îngerul care va cuteza a lua vălul străin ce
cercetări în domeniu, iată, și tot meritul dlui Dumitru Copilu-Copillin. le întunecă, feciori-l vor purta în triumf ca pe
ne oferă acum, într-un soi un mare erou, care au șters macula străină de
de final (apoteotic?!) o carte Se impun însă, în ce mă pre numele românesc, poporul îi va eterniza
de bilanț, „bilanțul statistic”, privește, câteva amenda- memoria cu mormânt de neuitare pe care i-l va
după expresia domniei sale, mente. Domnia sa vorbește înălța în inima sa cea recunoscătoare, ca făuri-
o „evaluare cantitativă” a mereu de traduceri automate, torul tinereții limbei sale”. Profeția s-a adeverit
„fenomenologiei receptării” care se efectuează, la propriu, și iată, eroul există.
în secolul care a trecut de după programări tehnice.
la stingerea din viață a celui Or, asemenea operațiuni se Introducerea istorică este de asemenea
mai de seamă poet român: pretează atunci când e vorba binevenită, ca un cadru pregătitor apariției
Eminescu în circuitul uni- de un text oarecum neutru, lui Eminescu în cultura noastră, mai mult,
versal. Traducerea și ecoul publicistic, dar când avem în spiritualitatea românească. Însă decrip-
operei în publicații tipărite de-a face cu opere de artă, tarea, cum zice domnia sa, a versurilor lui
și online editate în 85 de asemenea procedee devin Eminescu, pentru a ilumina, pentru a acoperi
limbi, iar prin programe de doar modalități strict infor- astfel golurile pe care eminescologia le-a recla-
traducere automată în 65 de maționale, pe baze tematice, mat în biografia zbuciumată a acestuia, cred
noi limbi, total 150 de limbi fără nicio posibilitate de a că trebuie preluată cu multă precauțiune. Mai
din peste 250 de țări. Ediția a IV-a revăzută și pune în evidență individua- întâi, pentru acel an în care nu se știe pe unde
adăugită (Ed. Bibliotheca Târgoviște, 2016). litatea stilistică a autorilor, a a hălăduit adolescentul Eminescu, trecând de
lui Eminescu în cazul de față. Nicio traducere la Sibiu prin vama cucului în Țara Românească,
Structurat metodic, după o riguroasă dis- automată nu va putea reda melodicitatea versu- e hazardat a propune o factologie plauzibilă a
ciplină statistică, volumul are, de fapt, două rilor din, să zicem, Sara pe deal. Sau substratul itinerarului. Domnia sa zice: „Suntem încli-
paliere de abordare… eminescologică. După filosofic al discursului din Rugăciunea unui nați să credem că, posibil, un timp a rătăcit
un cuvânt de introducere, lămuritor asupra dac. Din această pricină, datorită unor traducă- prin munții Cindrel, când se putea adăposti
intenției demersului evaluator (cu o prefață tori mediocri, au eșuat, de-a
datorată acad. Mihai Cimpoi), urmează o lungul anilor, atâtea versiuni toamna, în plină iarnă, pri-
primă parte, substanțială, ce conține o amplă în limbi de circulație uni- măvara și o parte din vară la
recapitulare comentată și interpretativă, a vieții versală, care au prezentat început pe la vreun cioban
poetului și gazetarului Eminescu. În conti- publicului un altfel de poet întâlnit, apoi la vreo mănăs-
nuare se înșiruie cele șaptesprezece capitole decât cel pe care îl știm și îl tire, unde putea discuta cu
sintetice, în care se face detalierea, în timp isto- simțim noi, vorbitorii nativi monahii, citi, reflecta, mai
ric, a traducerilor, în diverse limbi, cu bogate de limbă română. degrabă la vreun schit sau
menționări privitoare la comentariile critice Și ar mai fi o chestiune mai mult într-o peșteră”.
ale diverșilor exegeți, din numeroase țări avute de care dl. Copilu-Copillin Fără îndoială că adolescentul
în evidență, pe grupări și familii de limbi (de nu este responsabil direct. pribeag se va fi oprit pentru
idiomuri) ce țin de ordonarea lingvistică tradi- Statistica domniei sale arată odihnă la vreo stână, la vreo
țională. O muncă de adevărată salahorie ce ar că Eminescu e… pomenit în mănăstire, chiar și sub cerul
fi putut constitui, cu drept cuvânt, obiectul de 250 de țări și în 150 de limbi. liber sau în vreo peșteră, dar
cercetare al unui grup de specialiști, dintr-un Foarte bine că e pomenit. revelația, gândirea sa filoso-
cadru instituționalizat. Dar important ar fi să fie și fică n-a dobândit-o nici de la
cunoscut. Or, mă tem că ne ciobani, nici de la sihaștri ci
În cercetarea sa, Dumitru Copilu-Copillin iluzionăm cu o naivitate copilărească, susți- audiind cursurile de la uni-
ține pas cu evoluția tehnicii, urmărind apa- nând că poetul nostru a intrat astfel, în chip versitățile din Viena și Berlin, precum și din
rițiile pe internet (online, prezențe tip Site, major, în cultura, în literatura celor ce vorbesc lecturile intense prin biblioteci sau din cărțile
link, dar și CD-uri ș.a.), cercetând enciclope- o anumită limbă. Pentru asta ar fi nevoie de procurate de la anticariate, librării ș.a. A da ca
dii tipărite sau în circulație electronică, fapt acțiuni concertate ale forurilor noastre insti- sigură viața din peșteră a lui Eminescu, în acel
ce i-a înlesnit evaluarea din zone, ca să le zic tuționalizate, căutând și solicitând poeți de an, mi se pare o exagerată descoperire.
așa, exotice: limba malgașă, limba Thai, limba primă mână și critic de aceeași talie, care să Sinteza statistică oferită de Dumitru Copi-
cambogiană, malaeză, indoneziană, limba se ocupe de punerea în valoare și de scoaterea lu-Copillin este stimulatoare și, cine știe, poate
urdu, tadjică, limba persană, limba punjabi (în la vedere, a poetului nostru. Ceea ce nu se face forurile decizionale în cultură, azi, vor căuta
India), gujarati, sanscrită, limba talmi etc. etc., aproape deloc. să dezvolte instituționalizat, cercetările privind
difuzarea în lume a poetului nostru național. ■

12 Nr. 8 (168) ♦ august 2017 Scrisul Românesc Eseu
Poezie

Adrian

BUȘU Sub semnul clarității:

Exact în urmă cu trei sferturi de veac, la Ovidiu Ghidirmic
27 august 1942, în localitatea Grecești,
județul Dolj, s-a născut Ovidiu Ghi- După expunerea normelor critice, hermeneutul context istoric. Pe tărâmul hermeneuticii, cri-
dirmic, unul dintre cei mai importanți critici analizează în profunzime resorturile operei lite- ticul se mișcă liber, conexând concepte și idei
contemporani. Ovidiu Ghidirmic a avut șansa, rare, căutând piatra de boltă a fiecărei scrieri, cu rigoare maioresciană, cu deschidere spre
pe perioada formării sale intelectuale, de a fi în încercarea de a surprinde esențialul. Ceea ce filosofia limbajului, poetică sau morfologia
avut unele dintre cele mai de seamă modele care definește stilul lui Ovidiu Ghidirmic este plăce- culturii. Pentru a atinge scopul demersului her-
au influențat personalitatea critică a devenirii rea de a teoretiza pe marginea unor idei critice meneutic, și anume comprehensiunea, criticul
sale. În esență, Ovidiu Ghidirmic se autodefi- și limpezimea gândirii. Hermeneutul reușește opinează că arta interpretării necesită un inter-
nește ca un călinescian, acesta fiind modelul să transmită opiniile critice într-o manieră pretandum (obiect), un interpretans (subiect)
care i-a înrâurit în cea mai care nu pune în dificultate sau pe poziție de și un interpretatum (rezultat). Hermeneutica
mare măsură formarea intelec- inferioritate cititorul, modalitate ce asigură practicată de Ovidiu Ghidirmic se sprijină pe o
tuală. Dincolo de toate aceste amplă erudiție dublată de consecvență în apli-
influențe, criticul craiovean o bună retenție și reprezentare carea principiilor critice și de dreaptă judecată
și-a personalizat stilul, recog- a informației fără a solicita un în stabilirea criteriilor axiologice.
noscibil printr-o trăsătură pe efort deosebit din partea acestuia.
cât de dezirabilă, pe atât de Astfel, Ovidiu Ghidirmic evită Un portret al criticului craiovean ar fi
greu de obținut: claritatea. cu eleganță parada de erudiție și incomplet dacă nu ne-am referi și la concepția
limbajul înzorzonat și obositor, acestuia despre valori. Așa cum opina criticul,
Autor a peste o mie de arti- eschivându-se cu tenacitate de la nimic nu este mai periculos decât confuzia pe
cole de specialitate și peste 25 de formulările ermetice sau epatante. scara axiologică, căci societatea funcționează
cărți de critică literară, Ovidiu orientându-se după niște repere bine anco-
Ghidirmic a debutat editorial Poate un dar mai mare ca acesta rate. Orice încercare de subminare a acestor
în 1975 cu un eseu intitulat îl reprezintă, în cazul lui Ovidiu valori conduce la o deraiere în planul ordinii
Camil Petrescu și patosul lucidității, ,,în virtutea Ghidirmic, abilitatea de a vorbi în sociale și, prin urmare, aceste tentative trebuie
unor înrudiri temperamentale și structurale cu public, oratoria. Această abilitate anihilate. Ovidiu Ghidirmic combate cu argu-
acest mare scriitor”, cum mărturisea însuși auto- de a face publicul să vibreze odată mente temeinice orice diletant sau neavenit care
rul. Dintre volumele publicate putem aminti cu opiniile emise și sentințele date este înnăscută, încearcă să scoată conceptele din matca lor natu-
Proza românească și vocația originalității (1988), și, în aceeași măsură, cultivată. Am avut ocazii rală, polemizând cu aciditate și dând sentințe
Moștenirea prozei eminesciene (1996), Proza nenumărate de a-l auzi conferențiind și de fiecare greu de digerat de către semidocți sau veleitari.
românească și vocația fantasticului (2005) sau dată am fost uimit de capacitatea incontestabilă
mai recentele volume Pro domo (2013) ori Emi- de a transmite mesajul către auditori, când a Despre Ovidiu Ghidirmic ar fi multe de
nesciana (2016), toate apărute la editura Scrisul vorbit despre Eminescu, Caragiale, Maiorescu spus, căci acest important critic și valoros pro-
Românesc. Exegetul craiovean nu a căzut nicio- sau Călinescu. Trebuie spus că, așa cum criticul fesor a păstorit generații întregi de filologi,
dată în capcana autosuficienței și nici nu a căutat însuși mărturisea, calitatea de profesor a fost cea modelându-le gândirea și a devenit un punct de
să epateze prin erudiția și profunzimea obser- care i-a adus împlinirea, influențând generații de reper într-o societate în care cultura reprezintă
vațiilor critice sau prin memoria sa fantastică. studenți și învățându-i ce era mai de preț pentru o noțiune ambiguă. La împlinirea frumoasei și
o minte tânără: cum să gândească. respectabilei vârste de 75 de ani, îi urăm criticu-
Ovidiu Ghidirmic caută să dea obiectivi- lui, hermeneutului și universitarului craiovean
tate interpretării independent de subiect sau Ovidiu Ghidirmic un sincer ,,La mulți ani!”■

Andrey oricum relevant, carcase carbonizate
GRITSMAN a trecut trenul, ca să spun așa. polițiști polonezi încălzindu-se în curte
M-am ridicat și am părăsit locul își treceau vodca de la unul la altul,
Holocaust pentru a nu-i strivi capul prețios resturi de țigări și bucăți de carne rece.
cu un scaun pliant de la Wal-Mart.
Holocaustul nu s-a întâmplat niciodată În noaptea aceea m-am trezit în copilărie: Aeroportul
e o formă de percepție Moscova, ianuarie, precipitații glaciare, Internațional Moscova
și un raționament logic, prin ferestrele înghețate
spune un tânăr înalt un afiș uriaș: Poporul și Partidul sunt unite! Pământul acesta al meu e cu adevărat frumos.
doctor la MIT în inteligență artificială bunica mea în spatele zidului, Așa să fie așa și inima mea netulburată.
sorbind din paharul cu Merlot pe podea tulburată, întorcându-se în pat, oftând. Tristețea îmi e ușoară
la o petrecere literară în Cambridge. Aceleași obsesii: Trecătoare și egală cu ea însăși.
O undă condescendentă îi sclipea mama ei și cele trei surori, Conduc încet
în ochii căprui. zâmbetele lor pălind în fotografia veche Și strada Tverskaya clipește în lumini
Și dacă s-ar fi întâmplat, a spus îmblânzind tonul Schimbătoare, fluide
prietena sa, o avocată severă de Harvard dintr-o scrisoare. Curgând de parcă o paradă militară
în pantaloni Donna Karan – Coșmarul: ultima lor cină Ar trece spre câmpurile înghețate
eu tocmai flirtasem pedofilic cu ea – nu mai e cu pâine și ceai de morcovi, De la marginea Moscovei.
o noapte înaintea dispariției Acolo zace carcasa motocicletei naziste
în istoria irelevantă. Ca un obiect de expoziție la
Lodz, 1943, zăpadă cenușie topită, Târgul Uniunii Muncii Socialiste.

Eseu Scrisul Românesc Nr. 8 (168) ♦ august 2017 13
Poezie

Eternul duel Dumitru Radu Din partea
POPA cealaltă

dintre știință și „simțul comun”
Ce este oare mai evident și, în consecință,
de bun simț, decât faptul că Soarele și fapt constitui indexul unei mini-istorii a știin- constatărilor științifice: prima dintre toate, în
Luna se învârt în jurul Pământului, ței, ale cărei capitole ar povesti cum aceste idei mod cert, cea a fixității speciilor, pe care Biblia
au trebuit, cu mari eforturi, să fie discreditate, le considera create o dată pentru totdeauna prin
o dată pe zi? E suficient un minim spirit de una câte una, pentru a fi înlocuite de altele intervenția directă a Creatorului. Înlăturată
observație pentru a ne da seama că ambele care, originar, erau considerate pur și simplu această idee, evoluționismul a produs reacții în
astre se ridică, se mișcă și coboară pe cer, într-o „absurde”. Exemplele alese de Piergiorgio Odi- lanț: în particular, ideea că omul n-a fost creat
manieră perfect analogă. Și totuși, astăzi știm freddi sunt cum nu se poate mai lămuritoare. ca atare ci că reprezintă o variație a maimu-
cu precizie că acest gen de „evidențe” e incon- Începând cu geologia, vârsta Terrei, bazată ței, o evoluție într-un timp foarte îndelungat.
cludent. În realitate, deși la prima observație pe genealogiile biblice, era estimată, în 1650 În realitate însă, numai sistematizarea defini-
există un paralelism între Soare și Lună, mișca- de către episcopul Ussher, la circa 6000 de ani, tivă a evoluționismului e adevărata operă a lui
rea Soarelui este doar o iluzie optică, câtă vreme dar a urcat vertiginos din momentul în care Darwin. Ideea că speciile ar putea să evolueze
aceea a Lunii e o veritabilă deducție logică. au început să se folosească metode științifice. a fost enunțată cu mult înainte: în Lettre sur les
Pe astfel de teme ne invită să medităm în În 1779, contele Buffon a măsurat timpul de aveugles à l’usage de ceux qui voyent, a lui Denis
ultima sa pasionantă carte (Il giro del mondo răcire al unei sfere de pământ Diderot, și în Histoire nature-
in 80 pensieri, Rizzoli, 2015) ilustrul matema- și a dedus o vârstă a planetei lle générale et particulière, a lui
tician italian Piergiorgio Odifreddi, cunoscut de circa 75 de mii de ani. În Buffon, ambele apărute încă în
logician și îndrăgostit de istoria științei, căreia 1882, făcând calcule sofisticate 1749. Iar prima teorie coerentă
i-a dedicat numeroase scrieri și eseuri. Cu alte cam de aceeași natură, Lord și completă, deși greșită, a
cuvinte, faptele sunt doar indicii, e nevoie de Kelvin ajunge la o estimare mutației speciilor, ni se spune,
altceva pentru a ajunge la concluzii: e nevoie între 20 și 400 de mii de ani. a fost enunțată în 1809 de către
de o viziune științifică, care să ne permită să În 1927, descoperirea radioac- Jean-Baptiste Lamarck în a sa
discernem adevărul și realitatea de fals și ima- tivității i-a permis lui Arthur Phylosophie zoologique. Acesta
ginar. Caracteristica principală a acestei viziuni Holmes să ridice vârsta la un din urmă a introdus însă și o
științifice, spune autorul incitantului volum, miliard și jumătate până la trei altă idee „evidentă” și greu de
constă în capacitatea de a ști să depășească miliarde. Iar în 1956, folosind combătut: ereditatea caracte-
aparențele, pentru a înțelege rațiunile pro- unele studii asupra meteori- relor dobândite, împărtășită
funde ale fenomenelor și a le evalua în cadrul ților, Clair Patterson a ajuns chiar și de Darwin, și eliminată
general al naturii. Cum se poate cu ușurință la estimarea actuală, de circa de-abia în 1883, odată cu dis-
imagina, rațiunile profunde și cadrul general patru miliarde și jumătate de tincția dintre fenotip și genotip
contrastează sistematic cu rațiunile superficiale ani. Calculul vârstei planetei a lui August Weismann.
și cadrele particulare care constituie, de fapt, noastre constituie un exemplu arhetipic al tre- Însă ideea de „simț comun” care a cauzat în
așa-zisul „sens comun”. Ceea ce explică, de-a cerii de la mit la știință: se înlocuiește astfel o timp cele mai furibunde și îndelungate rezis-
lungul istoriei, rezistența și dificultatea pe care poveste cu o teorie care e mai întâi formulată tențe, consideră Odifreddi, a fost cu certitudine
o întâmpină oamenii de știință în validarea pro- rudimentar și simplificat, iar apoi, încetul cu aceea a mișcării Terrei în spațiile celeste. Că, de
priilor descoperiri la nivelul omului comun. O încetul e perfecționată și mult mai precisă. fapt, cine se mișcă nu e Soarele în jurul Terrei,
listă a ideilor celor mai „evidente” ar putea de Multe din iluziile așa zis „evidente” își au ci Terra în jurul Soarelui, a fost propusă ca
sorgintea, de fapt, într-o viziune antropo- teorie pentru prima dată încă de Aristarc cu
De aici începe pustiul, centrică, pe măsura omului și a lumii sale, ce 300 de ani înainte de era noastră. Și această ipo-
Luminile din localurile aeroportului împiedică o privire globală și detașată de preju- teză i-a procurat, din patyea stoicilor, aceleași
Plutesc peste aburul tremurat al câmpiei. decăți, cu adevăratul sens al proporțiilor. Pentru acuzații de impietate pe care creștinii le vor
Pâlpâirile satului trist a dovedi forma rotundă a Terrei, spune autorul, arunca asupra lui Galileo Galilei, două mii de
Farurile camioanelor a fost necesară o nouă viziune fizică și mentală: ani mai târziu, în 1663. Soluția dilemei vine de
Toate curg spre un februarie de gheață, de exemplu, observarea apariției progresive a la o idee „neevidentă”, propusă de Carresto și
unei nave la orizont; sau mutația graduală a Galilei: principiul inerției, conform căruia forța
Spre viața care continuă în lipsa noastră. constelațiilor în marile călătorii pe ruta Nord- nu servește la a menține mișcarea unui corp,
Trec de controlul celulei cu raze Sud; ori forma umbrei produsă de Terra în cum ar sugera folosirea accelerației la automo-
Și trag o dușcă pentru drum timpul eclipselor de lună. Iar tratatul despre cer bilele noastre de astăzi. Folosit de Galileo și
La barul irlandez al lui Aristotel probează, fără putință de tăgadă, Newton, noul principiu a reușit să elimine un
Cu un englez din Kent – că sfericitatea Pământului era cunoscută încă număr considerabil de preconcepții ale fizicii
Ah, obicei tipic rusesc! înainte de era noastră. A trebuit așteptat însă bazate pe „sensul comun”, aceleași care inspiră
Privesc amar spre eternul fum până între 1830 și 1833, odată cu principiile și mai alimentează și astăzi așa-zisa „fizică inge-
Pentru ultima oară de geologie ale lui Charles Leyell, pentru a se nuă” profesată de toți cei care, de fapt, nu sunt
Peste câmpiile dezolante realiza că timpul geologic e incomensurabil oameni de știință. În baza principiului de iner-
Întinse la granița invizibilă, cu cel istoric și că mici cauze și mutații pot, ție, un corp în mișcare nu tinde să se oprească

Desenată în variații de alb și negru într-un timp îndelungat, să producă efecte mari. sau să își schimbe direcția, dacă nu intervine
În timp ce apusul târziu De altfel, afirmă Piergiorgio Odifreddi, princi- o forță exterioară ca să îl constrângă să o facă,
Adaugă puțină lumină, piul acumulării lente de mici variații a fost una cum ar fi, de pildă, forța gravitațională.
O adiere de vânt din ideile inspiratoare a originii speciilor a lui
Și o nuanță de albastru. Charles Darwin, în 1859. Și e tocmai biologia Acestea și multe alte interesante lucruri
domeniul unde ideile „evidente” au opus și le-am citit cu pasiune în fascinantul ocol al
Traduceri de Răzvan HOTĂRANU continuă să opună cea mai disperată rezistență pământului în optzeci de gânduri al lui Pier-
giorgio Odifreddi. ■

14 Nr. 8 (168) ♦ august 2017 Scrisul Românesc Proză

Adrian

SÂNGEORZAN Primii 240 de ani din viața mea II

Cleopatra și-a recitit de câteva ori roma- Cromozomii și mătura de nuiele
nele scrise acum peste 200 de ani și nu
mai recunoaște nimic din ele. Zice că fel de hibernare protectoare, dirijată din sate- Mintea Cleopatrei încă funcționează altfel,
nu au fost scrise de ea. „Dar cine le-a scris?” liți. Cleopatrei nu-i convine pentru că ea vrea pentru că ea e artistă, deși ideea de artă a fost
o întreb, iar ea spune că mintea și sufletul ei să stea trează noaptea. De multe ori o găsesc reformată total. Acum câteva zile m-a întrebat
de atunci nu mai au nimic de-a face cu cea dimineața picotind în fotoliul pe care stă și dacă mai știu ce înseamnă o stare de „catar-
de acum. „E ca și cu copiii, nepoții și străne- scrie de 200 de ani. Planeta acum se învâr- sis” și mi-a pus o muzică care părea că picură
poții noștri cu care mai avem în comun doar tește mai încet, și leneveala asta intenționată a direct din cer. Da, iubita mea, muzica a fost
niște gene mutate dintr-o eprubetă în alta, în ajutat mult la nemurire. Să facem ca Pământul pentru mine arta supremă, puteam să ascult
speranța că inteligența și să-și modifice rotirea, ne-a costat mai mult de ore întregi muzică clasică sau jazzul de altădată
sufletul nostru vor crește jumătate din populația de atunci. Cui îi mai și asta mă făcea să gândesc mai bine și să fiu
cu fiecare generație... sau mulțumit. Oricum motivele muzicale de astăzi
cu vechea idee a reîncarnă- pasă? Mai vorbește cineva sunt altfel, repetitive ca picăturile de ploaie și
rii. Te trezești cu altă minte despre... am și uitat cum dacă senzorii detectează vreo emoție, muzica
în alt corp; ce bazaconie. se numeau... Trebuie să devine și mai monotonă. Ideea că emoțiile ne
Noi avem o continuitate cer din nou ajutor Cleo- afectează negativ biochimia e încă valabilă. Nu
totuși, cel puțin noi doi..., patrei: „Draga mea, cum sunt un expert în memorie sau gânduri așa că
dar cât, până când?” se numeau actele acelea nu știu exact cum au ajuns să le manipuleze,
în care grupuri mari de dar acum, după ce iau pastila, am accese ciu-
Umanoizi ca noi n-au oameni erau exterminați date, total nefondate, de bucurie. Tonalitățile
mai rămas prea mulți, dar de alți oameni?” Soția mea se schimbă imediat, devin sacadate și metalice,
cei rămași conduc lumea nu mai aude ca înainte, încât emoția dispare. A ajuns să ne fie foarte
și controlează viața. Eu sau nu mai vrea să audă, frică de emoții care sunt considerate o punte
sunt printre cei care au dar îmi răspunde cu un inutilă și periculoasă spre zona noastră pri-
descoperit cum pot fi oarecare cinism: „Te gân- mitivă. Cleopatra spune că ne îndreptăm spre
manipulate acele capete de dești la genociduri, sau la regnul animal și vegetal într-o contra evoluție
cromozomi care dirijează experimentele nemuririi?” tristă. Oricum, tristețea pare o stare aproape
îmbătrânirea. Ideea de la Da, da, genociduri! Eram total eliminată.
care am plecat acum 200 oricum mult prea mulți,
de ani era simplă. Mi-am iar teoria cu sufletul colec- Cleopatra vrea s-o ating noaptea pentru
imaginat cromozomii ca tiv al omenirii, care cică că obiceiul ăsta al atingerii i-a rămas, de când
mătura de nuiele cu care bunica mea curăța se stricase în ultimul hal, ne-am cunoscut acum peste 200 de ani. Feme-
curtea în antichitatea din care mă trag. Am să-i ne-a ajutat pe cei cruțați să ile au mai multă apă decât bărbații, pentru că
spun Cleopatrei, poate scrie ceva despre asta, trecem peste vina colectivă care ne-a apăsat viața a plecat de la ele, și de aceea e foarte greu
deși nu mai există de mult cuvinte ca „mătură” prima sută de ani. Apoi am uitat totul. Încă îmi să le-o scoți din corp și din minte. Cleopatra
sau „nuiele”. Pe măsură ce mătura bunicii mele amintesc cum era prezentat acest suflet colectiv spune că visează apă, în timp ce eu visez tot
„îmbătrânea” de atâta folosire, se tocea până care crescuse ca un pepene iradiat, scăpat de mai mult nisip și uscăciune.
nu mai era bună de nimic și se dezintegra. E o sub control. Trebuie să crape, ne spuneau, și a
imagine pe care nu mi-au șters-o nici timpul, crăpat. Cele câteva explozii nucleare dirijate Există unii cu mii și mii de ani mai bătrâni
nici șocurile electromagnetice. Nuielele alea spre partea cea mai populată au micșorat în decât noi. Nici nu știm cât de bătrâni sunt, iar
desprinse din copaci erau legate ca genele câteva săptămâni și rotirea planetei și numărul ei spun că dintr-un anumit punct al evoluției
cromozomilor noștri, doar că „măturile” de locuitori. Mulți încă mai foloseau pe atunci vârsta nu mai contează. Au apărut printre noi
microscopice au două capete. M-am gândit că mături de nuiele cu care aruncau fără rost acum o sută de ani și au venit treptat, să nu ne
dacă i-am scurta, n-am mai mătura cu ele fără dintr-o parte în alta praful cosmic și zăpada sperie. Știau că-i căutăm. Erau de mult cu ochii
rost curtea vieții și a morții. De aici am plecat care nu s-a topit doi ani. Pământul nemaifiind pe noi și așteptau doar să ajungem într-o fază
și uitați unde s-a ajuns! Astăzi știm totul despre atât de turtit la Ecuador a lăsat ca apa să fugă în care începem să semănăm cu ei, ca să nu
îmbătrânire și moarte, dar încă ne scapă viața. înapoi la poli, unde a înghețat bocnă, eliberând înnebunim când vom afla adevărul. Eu cred
Poate că veți observa că încă nu știm de unde teritorii neașteptate de uscat din oceane și din că nici ei nu știu tot adevărul, dar aroganța lor
ne tragem, ce rost avem și încotro ne ducem. corpurile noastre saturate cu prea multă apă. e fără margini. Periodic vin să vadă ce-am mai
Nu cred că regret nimic din ce am făcut pentru Apa, izvorul vieții, devenise o problemă. făcut, cum progresăm. Arată ca noi, sau noi am
că totdeauna mi-a fost frică de moarte, dar Corpurile noastre ajunseseră la mai mult de început să arătăm ca ei, doar că sunt mult mai
acum încep să cred că nici nemurirea nu-i o 90% apă chioară, iar fluidul se mișca aiurea mici și mai deshidratați. Nu i-am văzut bând
cauză prea bună. prin noi ca o maree necontrolabilă. Eliminați apă niciodată și au ochii atât de duși în orbite
apa, ni s-a spus și am eliminat cât am putut. încât nici nu știi dacă se uită la tine sau nu.
E timpul să fac o pauză! Trag adânc aer în Astăzi avem în noi doar 57-60% apă așa că Nu deschid gura prea tare când vorbesc, dar
piept închid ochii și mă simt bine. Mă simt mai suntem mai ușori, iar cromozomii și neuronii respiră cu nesaț aerul nostru, de parcă tocmai
bine ca niciodată. Ce bine mă simt! noștri sunt mai apropiați, mai ușor de mani- ar fi scăpat dintr-o cursă cu obstacole prin
pulat. Suntem mai mult decât credem parte univers. Genetic suntem asemănători, avem
Ce am uitat să vă spun, și probabil că știți, din natură și din Univers. Ce s-a întâmplat același număr de cromozomi, doar că ai lor
deși mulți trăiți în trecut, e că ziua nu mai are cu sufletul nostru colectiv, atât de micșorat și sunt mai mici și arată ca mătura bunicii după
de mult 24 de ore. Când răsare soarele poți de deshidratat dintr-odată, nu mai vorbește ce-a folosit-o 10 000 de ani. Cleopatra nu poate
conta pe el mult mai mult ca înainte, ca și pe nimeni. Eu cred că el există, dar nu ne mai să-i sufere. Când apar se ascunde cu zilele, bea
lungimea nopților în care intrăm ca într-un aparține. multă apă și se preface că a uitat să-și înghită
pastila: „Vrei să ajungem ca ei?”■

Proză Scrisul Românesc Nr. 8 (168) ♦ august 2017 15

Umbra pierdută Carmen
FIRAN

- Frica. Cea mai perversă lighioană ieșită pământ, nu pot nici să strig, nici să fug. Spaima ocup eu de toate. O să fie bine. Trimite bani,
din cutia Pandorei. Cea care stabilește limi- că într-o dimineață mă voi trezi altul, în altă eu am să-ți trimit poze de la înmormântare.
tele, umflă neputința ca pe un buboi gata să odaie, fără amintiri, fără tine. Așa cum îmi
erupă emanând scursori urât mirositoare era teamă în copilărie că mama mă va părăsi, S-a întors în pat cu picioarele sloi. Exact
odată ieșit în afară. Ce expresie mai e și asta, mă va uita într-un parc sau într-un magazin. ca în copilărie când avea o emoție mare. Un
„să trăiești cu frica în sân”! Cum ai trăi cu un Mai târziu mi-a mărturisit că și ea trăise cu examen, o fată, vreo minciună deconspirată. Îi
șoarece cotrobăindu-ți sub cămașă. Sau cu o aceeași spaimă, să nu dispar, să nu mă piardă. ardeau obrajii și îi înghețau pe loc picioarele. A
gheară încleștată pe inimă. Eu am trăit din- Până la urmă am părăsit-o eu. A murit singură, stat amorțit privind în tavan până ce Mimi s-a
totdeauna cu frica în sân, Mimi, i-am simțit departe, așa cum îmi apăruse în vis, o pasăre întors zgomotoasă, plină de viață, gata să ia în
unghiile sfâșiindu-mi pielea, i-am simțit res- care n-a mai avut puterea să zboare și a înghe- piept ziua cu orice i-ar fi adus ea. De sub pătura
pirația rece, mirosul de corp străin trasă până sub bărbie Fred a șoptit înăbușit:
transplantat sub cămașă, sfredelin- Corneliu Baba – Spaima
du-mi stomacul. Frica e organică, o - A murit mama.
fantomă materială, urâtă, schimono- țat pe pragul casei în plină iarnă. - Ce spui? A strigat Mimi jumătate
sită, cu dinți și păr care îți rânjește În iarna aceea nu s-a dus la București. intrată în dulapul din zid unde rochiile
din toate colțurile, din orice oglindă ei stăteau frumos aranjate pe culori.
te-ai privi. Ea e acolo, la pândă. Ca Nu s-a putut duce. Tocmai se întorsese de - A murit mama.
moartea. Știu că tu nu dai doi bani câteva săptămâni după lansarea romanului. Vocea îi coborâse în corp.
pe frica mea de viitor, de trecut, frica O lăsase oarecum stabilă, decupând din ziare - Zi mai tare, nu te aud!
în fața foii albe de hârtie ori în fața fâșii cu numele lui. S-a întors cu fața la perete. Nimeni
picioarelor tale câștigătoare, frica de nu îl putea auzi. Dar dacă amuțise
sunetul telefonului noaptea ori de - Inima fragilă a capotat, i-a spus la tele- cu totul, așa cum visa uneori? Dacă
picuratul apei în chiuvetă, ca și cum fon mătușă-sa, poate că te-a așteptat ca să intrase în marea tăcere? Avusese un
o sentință ar curge sacadat, imposi- poată muri împăcată, poate că revederea a episod în adolescență. Nu mai știa ce
bil de oprit, frica de a fi rejectat, de a fost prea mult pentru ea, cuvinte care i-au îl provocase, lecturile din acel timp,
pleca ori de a rămâne aici unde sunt, mărit vina. Vina că așteptase atâția ani până existențialiști, onirici, suprarealiști,
așa cum sunt. să se întoarcă. Vina că se întorsese, tocmai ori vreo iubire neîmpărtășită, sau
când mama lui poate își găsise un echilibru, poate doar revolta hormonilor care
Fricos de mic. Un lung șir de fan- a expus-o la o emoție și mai mare prezen- își căutau calea spre frondă sfidând
tome m-au vizitat la diverse vârste. tând-o la librărie în fața tuturor. Era timidă, absurdul. Decretase brusc că nu mai
Întunericul, sub pelerina unui soldat ca și el. Prea sensibilă. Se învățase să tră- voia să vorbească. Se simțea bine în
decapitat în nopțile care au urmat iască singură. Vizita lui i-a stricat echilibrul, lumea tăcută a formelor mișcătoare.
veștii că tata a pierit pe front, departe a redeschis răni, forțând-o să se întoarcă în Vorbea doar în gând. Oricum, era
de casă, pentru o cauză de neexplicat acum, trecut unde toate ușile fuseseră trântite și vârsta la care i se schimba vocea și
când utopiile au luat fața inumană a unei istorii încuiate bine. nu-i plăcea să se audă. Maică-sa i-a respectat
schilodite. alegerea, s-a prefăcut că-l înțelege, îi cerea să-i
Telefonul a sunat foarte devreme dimi- scrie tot ce refuza să rostească. S-a declan-
Singurătatea, în adolescență când ejaculam neața. Mimi tocmai ieșise să înoate, așa cum șat ceva atunci. La început scria propoziții
umilit sub pătura în carouri primită în dar de la își începea ziua de fiecare dată, la piscina de la simple, mai târziu confabula pe pagini întregi.
o mătușă fâșneață cu ochelari groși care fuma ultimul etaj. El a sărit din pat cu frica în sân. Maică-sa le citea atentă, nu l-a ironizat nicio-
trabucuri de contrabandă, citea cărți străine și dată. Creștea în el ficțiunea care mai târziu a
vara purta fuste transparente și bluze de nailon - A murit subit, fără dureri, stop cardiac. ocupat tot locul. „Așa am ajuns scriitor”, avea
lipite pe sâni de sudoare. Nu e nevoie să vii, a mai adăugat mătușa, bine să povestească Fred la întâlnirile cu cititorii.
că ai apucat să stai puțin cu ea, să te vadă, să Înfruntând tăcerea. Storcând din ea cuvintele
Nesiguranța și îndoiala, când terminam de te atingă. Acum, oricum, nu mai contează. Mă care meritau să se facă auzite. Și tot în tăcere
scris o carte și zăceam săptămâni după aceea mi-a înflorit imaginația. Aveam pe atunci
cu mintea stoarsă și sufletul golit, la limita liniște și timp. Tot ce acum îmi lipsește.”
unei depresii din extenuare, întrebându-mă la A primit la New York fotografiile de la
ce bun, unde se duc cuvintele mele, anii mei, capelă, de la cimitir, de la masa care a urmat,
cât mai poate ține de cald amăgirea când bătea o mână de chitanțe cu ce cheltuise și un bilețel
crivățul prin toate camerele ființei mele. pe care mătușă-sa scrisese doar: „A fost bine.
Am plătit un avocat să se ocupe de succesi-
Vina, fantoma voalată care apărea în pra- une și ce mai e nevoie. Sper că nu ai pretenții
guri de vârstă sau la răscruce de drumuri, asupra apartamentului. Lumea zice că ai dat
admonestându-mă cu o falangă carbonizată lovitura în America. Ar fi frumos să i-l lași lui
îndreptată spre cer că n-am luat drumul care fi-miu. În fond e singurul tău nepot.”
trebuia, n-am făcut alegerea bună, cărarea I l-a lăsat. Nu s-a mai întors niciodată la
pentru care optasem se va pierde în păduri București. Din noaptea în care îi murise mama
ori urma să fie înghițită de ape. i-au revenit insomniile, ca în primele luni când
emigrase la New York. Și aveau să rămână cu
Spaima din vis, mai reală decât toate spai- el până la sfârșit. ■
mele trăite pe viu, că alerg după propria mea
umbră și când s-o ajung dispare înghițită de (fragment de roman)
nisip, iar eu mă trezesc gol, uneori fără trup,
alteori fără voce, picioarele mi se scufundă în

16 Nr. 8 (168) ♦ august 2017 Scrisul Românesc Interviu

Gabriela Augustin Buzura: „Cultura este
RUSU-PĂSĂRIN

scoasă de pe locul care i se cuvine!”

Gabriela Rusu-Păsărin: Recviem pentru - La un moment dat devine patronul unui c-am avea o intelectualitate, care la urma urmei
nebuni și bestii este un titlu care cred că se potri- mare ziar. Ar trebui să găsim un reper real în să poată spune „Nu!” într-o împrejurare sau
vește oricărui timp, pentru că într-unul dintre cotidian prin acest destin al lui Matei Popa? alta, și mai ales în acest moment, când ura și
romanele dvs. spuneați: „sunt mai mulți nebunii prostia și mitocănia au depășit toate limitele.
de dincolo de gard”. Ce semnifică acest volum - Nu, e o întâmplare, nu m-am gândit, la mese-
publicat după 1990, fără chingile dictaturii, fără ria sa se potrivea; putea să fie orice, putea să aibă - Spuneați că v-ați simțit cenzurat și chiar
sau să n-aibă ziar, dar așa îmi ieșea mie povestea. v-ați luptat cu cenzura în volumul Orgolii. Ce

croșetele inerente perioadei de cenzură? - Critica literară a reținut cu preponderență anume se cenzura din textul dvs.?
Augustin Buzura: Eu n-am avut probleme două dintre romanele dvs., Orgolii și Vocile - Personajul principal era profesorul care
nopții. Care credeți că este rațiunea pentru care
cu cenzura; erau foarte multe discuții, dar căr- acestea au fost reperate cu prioritate? Sunt și abia ieșise din închisoare, avea momente în care
țile au apărut exact cum am dorit eu, în afară altele. Eu m-aș fi gândit la Refugii, m-am gândit își amintea cu plăcere de închisoare, se simțea
de un singur roman, Orgolii, în rest m-am bătut și la Drumul cenușii care era foarte aproape de mult mai om, mult mai solidar cu ceilalți, mult
pentru fiecare cuvânt, pentru fiecare virgulă. Eu o realitate imediată! mai liber acolo decât într-o lume care-l ocolea
nu am simțit, ca să zic așa, doar pe propria-mi și care se temea să-și afirme într-un fel sau altul
piele, ca slujbaș al statului, libertatea de după - Cei mai mulți care au scris despre roma- convingerile sau măcar omenia.
Revoluție, în scris nu am simțit nicio modi- nele acestea nu le-au citit. Oricât vi se pare de
ficare, Revoluția nu mi-a adus nicio urmă de ciudat, dacă citești câte o cronică, cel puțin eu am - Ați refuzat constrângeri intelectuale, dom-
libertate în plus. Acest roman a apărut în 1999, avut impresia că-i despre cu totul și cu totul altă nule Augustin Buzura?
este un roman despre epoca postrevoluționară, carte. Eu am avut foarte mulți cititori din rândul
cu toate ale ei, bune, rele, mai ales foarte rele. neprofesioniștilor, necriticilor profesioniști și - Cred că da!
- Ne puteți oferi un detaliu de viață perso-
am în continuare, dar oameni serioși care nală, în care chiar ați avut curajul să refuzați
au citit cartea fără să sară pagini, capitole constrângerile, indiferent de repercusiuni?
ș.a.m.d. Cred că pot fi numărați pe degetele - Toate romanele.
de la o mână… - Mă refeream la viața reală a dvs.
- Nu e nimic din viața mea în nicio carte
- S-a spus despre personajul principal și nici n-are cum să fie, dar în același timp eu
al romanului Recviem pentru nebuni și însumi sunt cărțile mele.
bestii că reflectă revolta omului umilit. În - Eu am ales o secvență, pe care aș fi așe-

ce constă umilința noastră, astăzi, în peri- zat-o ca motto a întâlnirii de astăzi, o întâlnire

oada postdecembristă? memorabilă, vă citez: „Nu poți amâna la infi-
- Fiecare se simte cum se simte, dar nit o întâlnire decisivă cu tine însuți”. Ați avut
în general lumea în care trăim este foarte această întâlnire decisivă cu dvs.?
ciudată, cultura este scoasă de pe locul
care i se cuvine. Trăim într-o lume de - Da! Sigur! Și am tot timpul.
mare agresivitate, de multă ură, de multă - Ce rezultă din aceste întâlniri repetate și de
prostie, de mult analfabetism, vreo trei fiecare dată considerate decisive?
Augustin Buzura și Florea Firan la Colocviile Scrisul Românesc milioane de analfabeți, din câte am înțe- - Nu rezultă nimic...
- O autoevaluare, reușiți să treceți mai ușor
- Sunteți medic, introspecția psihologică este les, ceea ce n-aș spune că folosesc nici măcar prin cotidian?
una dintre componentele esențiale ale construcției ca mână de vot... Deci nu e lumea cea mai bună - Nu! Nu am asemenea probleme. Proble-
narative. V-a ajutat profesia în scrierea romane- pentru cultură și asta se vede în toate. E o nebu- mele mele sunt din zona meseriei, deci n-am
lor? Ați avut și această introspecție psihologică nie de diletanți, de activiști, unii sunt chiar mai nici ce da, nici ce lua de la societate, mă simt
bazată pe experiența dvs. de medic. De ce sunt rudimentari decât activiștii de după război din foarte bine cu ea și fără ea.
așa de complexe personajele dvs., trebuie să des- perioada comunismului primitiv. - Aș vrea să ne dezvăluiți câteva episoade

coperim medicul din spatele viziunii scriitorului? - Sunt momente istorice
- Nu! Medicul e cu totul și cu totul altceva.
într-o diacronie, în care cul-
Se face această legătură, dar știu sute de scriitori
care n-au nicio treabă cu medicina și cred că tura este respectată și chiar
nu ea a influențat ceea ce simt. Se poate spune
că m-a influențat și tot atât de bine se poate are modele pe care le lasă
spune că nu m-a influențat această meserie.
Sigur că mi-e mai ușor ca medic să mă gândesc umanității, și sunt și perioade
la diverse personaje, dar nimic mai mult.
în care, iată, incultura reu-
- Ați ales ca protagonist al volumului Rec-
viem pentru nebuni și bestii un ziarist, Matei șește să se poziționeze în prim
Popa. Este o conștiință interogativă. În mod
intenționat ați ales personajul, ca să poată să plan. Ce credeți că ne salvează
privească precum un chirurg societatea, sau pur
și simplu era o circumstanță, un personaj care de la starea de astăzi?
trece prin toate mediile și poate să aibă o per- - Școala, dar în loc să
spectivă stereoscopică asupra acestora?
se înființeze școli, se desfi-
- Nu m-am gândit... mi-era mai ușor, pentru ințează, starea profesorilor
că eu însumi sunt ziarist și mi-era la îndemână este jalnică, din toate punc-
meseria. tele de vedere, sunt cu salarii Adrian Cioroianu, Augustin Buzura, Florea Firan, Dumitru Radu
Popescu, Cornel Ungureanu, Gabriel Coșoveanu – Craiova, 2014

groaznic de modeste, n-au posibilitatea să se din călătoriile dvs. prin lume. ICR a fost la
documenteze, să călătorească, să-și facă la
rândul lor un bagaj de cunoștințe, care să îi un moment dat locul în care v-ați manifestat
ajute în meserie. Este o tristețe fără margini
în zona aceasta a educației. Sunt nu știu câte și pentru care ați luptat pentru afirmarea cul-
universități în țară, dar nu se vede prin nimic
turii române în străinătate, ați călătorit mult.

Cum a fost receptată cultura română imediat →

după 1990?

Eseu Scrisul Românesc Nr. 8 (168) ♦ august 2017 17
Interviu

Carmen FIRAN

„Unde zboară vulturul?”

Acesta este titlul unuia dintre cele mai greoaie și tulbure amesteca sechelele lumii lume care își schimba cu repeziciune coa-
puternice volume de eseuri publi- vechi în galopul capitalismului adoptat pe fura. Și-a asumat riscul oii negre, hulită de
cate de Augustin Buzura în vremuri nemestecate. Am fost martoră a bunelor opoziția nouă și disprețuită de multe ori de
sumbre când noi puteam zbura doar din zid lui intenții și eforturilor de a rezista într-o putere. I-am fost alături în multe momente
în zid, în interiorul Cortinei de Fier. fericite, am construit împreună,
Vocea autorului se auzea la Europa am călătorit, am râs și am scris,
Liberă, curajoasă și instigatoare la dar și în momente triste și grave.
libertate: „Opriți, Nebunul!” Un mare scriitor și un mare pri-
După căderea comunismului eten. Se va auzi mereu de Acolo
Augustin Buzura a preferat să unde se duc toate cuvintele și toți
aprindă o candelă cât de mică în anii noștri, vorbindu-ne despre
loc să blesteme la infinit întuneri- vocile nopții, despre singurătate
cul, în cuvintele sale. A preferat să și orgolii, arătându-ne fețele tăce-
construiască, să încerce să schimbe rii, cu pasiune și încăpățânare, cu
mentalități și să creeze un spațiu forța ardeleanului care nu se sperie
de manifestare în cultură pentru de ziduri și nu se lasă impresio-
multiculturalism prin asimila- nat de furtuni în pahare cu apă. O
rea valorilor internaționale. Și a formă supremă de libertate. Acolo
continuat să scrie. Nimic nu era zboară vulturul. ■
ușor sau clar pe atunci, o tranziție Alexandra Nechita, Augustin Buzura, Alex Ștefănescu, Carmen Firan,
Zigu Ornea, Sasha Mereț (Fundația Culturală Română, București, 2000) New York, iulie 2017

→ - Trebuie să ieși în lume, să te cunoască multe ori cu mediocri și nulități, care sunt date în momentele cheie, iar instituțiile culturale au
drept ceea ce nu sunt și de aici lipsa de interes. părerile împărțite. Care credeți că sunt argumen-
lumea, să ai traduceri, să ieși în lume cu oameni tele cu care noi ne putem recomanda în lume?
interesanți, cu ceea ce îi interesează și pe alții și - Această răsturnare axiologică ne afectează
nu am fost în toate țările, care, într-un fel sau acum sau va avea un efect la distanță? - Sunt foarte multe. Dar nu vreau să dau
altul, contează și pentru România sau România nume, să citez. Dar avem foarte multe în toate
era obligată să fie cunoscută, să se afirme, și peste - Și acum și la distanță. Sunt foarte dăună- domeniile și cele care sunt afirmate prin inter-
tot am întâlnit interes. La reuniunile noastre toare aceste false valori afirmate sau împinse mediul culturii franceze sau engleze sunt mult
participau oameni de mâna întâia și niciodată din spate în locul celor adevărate. prea cunoscute. Avem în toate domeniile, în
n-am avut vreo problemă că sunt român, că nu tehnică, în sport, în toate domeniile.
suntem la nivelul celor cu care discutam. - Ați fost în interiorul fenomenului cultu-
ral și înainte, și după 1989. Care este rațiunea - Și atunci de unde această reținere a români-
- A fost măcar la început un interes sporit primă a dominării, a înlăturării, a umilirii lor, că sunt câteva spirite care se autopromovează?
pentru cultura țărilor din blocul comunist, valorilor autentice și propulsarea în prim plan
chiar și numai pentru a o cunoaște, pentru că a mediocrităților? - Asta depinde de fiecare, de interesul
nu avusese o circulație atât de mare în perioada pentru cultură într-un moment sau altul al isto-
de dictatură? Ați simțit această deschidere? - Lucrurile sunt mai simple. Citez un mare riei. Acum, în momentul de față, nu există nicio
filosof: „vulturii nu trăiesc în cârduri, păsăre- urmă de interes, sau nu se afirmă. Scriitorii tac,
- Era un interes, totdeauna există un inte- lele trăiesc în cârduri”. Ori la noi sunt foarte din păcate, în orice împrejurări, chiar când ar
res, dar depinde de fiecare țară, fiecare țară are multe păsărele, ele se împing una pe alta; avem trebui să se afirme și consecințele se văd.
un interes, o direcție în cultură, în literatură, mult mai multe genii decât cărți. Observați că
pentru ceva ce ține de sfera civilizației. Am pre- în fiecare an se dau, aici pe Dâmbovița, câteva - Care este refugiul dvs.?
zentat de multe ori civilizația aceasta sătească și Premii Nobel de un ridicol fără margini. - Mă simt foarte bine scriind, mă simt foarte
am avut foarte mare succes, am prezentat alteori bine ascultând muzică.
aurul dacilor, alteori orchestrele noastre simfo- - În orice timp s-a dorit promovarea unor - Vă simțiți cenzurat, azi?
nice. Întotdeauna a fost foarte mare interes, dar nume pentru a fi premiate la nivel internațional. - Nu am niciun sentiment de cenzură, n-am
niciodată n-am mers cu gândul c-am putea să Aceste momente au însemnat o recunoaștere niciun sentiment că m-ar obliga cineva sau m-ar
pierdem sau să cerșim bunăvoința cuiva. valorică a acelora? A depins de cei care pot să îndemna să fac altceva decât ceea ce vreau eu.
numească? Cum ajung să fie numite? Se strâng - Există niște jaloane ale scriitorului în
- Generația de acum oferă modele pentru într-o anumită asociație și trimit o scrisoare. momentul în care-și alege și structura narativă,
cultura română, indiferent de vârstă. Tinerii Noi propunem să primească Premiul Nobel, X! și personajele?
nu pot fi modele, pentru că oferă surprize în - Nu. Cu mult înainte le scriu în minte și pe
continuare, sunt în devenire. - Orice om poate face orice asociație, orice urmă și pe hârtie.
om poate face orice propunere. - Acum scrieți, sunteți în elaborarea unui
- Sunt scriitori foarte serioși și oameni de nou roman?
cultură în toate domeniile. Nu suntem, cum - Și atunci când noi, cititorii, aflăm că a fost - Întotdeauna...
am spus întotdeauna, cu nimic mai răi decât propus X pentru Premiul Nobel, nici nu se mai - Sunteți superstițios?
alții, dar nici mai grozavi. Suntem o cultură spune de către cine a fost propus. Și atunci avem - Nu, dar nu-mi place să vorbesc despre ce
interesantă, matură, care poate să intereseze impresia că este un mare scriitor, pentru că a fost n-am făcut sau n-am terminat.
absolut pe oricine, și oameni, ca să zicem așa, propus pentru Premiul Nobel. - De ce Recviem și de ce pentru nebuni și bestii?
din primul eșalon cultural ar avea un loc de - Pentru că e plin de o rugăciune pentru toți. ■
cinste în orice altă cultură. Nu suntem cu - Am văzut de atâtea ori, am citit în diverse
nimic mai prejos, numai că greșala noastră reviste, cutare este propus pentru... Și este ade- Fragment dintr-un interviu realizat de Gabriela
este că nu știm să ne prezentăm valorile, că vărat că este propus. Și asta-i tot. Ca să primești Rusu-Păsărin la Colocviile Scrisul Românesc,
nu ieșim cu valorile adevărate. Ieșim de foarte Premiul Nobel îți mai trebuie pe lângă valoare
și o țară în spate... 2014, cu tema De la cenzura impusă la autocenzură.

- Este interesant ceea ce ne spuneți, pentru că
vom constata că spiritul românului nu este solidar

18 Nr. 8 (168) ♦ august 2017 Scrisul Românesc Corespondență

Marin Sorescu – Scrisori inedite

Recent, Dan Shafran, cunoscut pentru demersurile sale în tradu- de dramaturg. Se arată interesat de traducerea poeților suedezi în
cerea operei lui Marin Sorescu, ne-a trimis un grupaj de scrisori, română și își exprimă dorința de a reveni în Suedia la lansarea noului
însoțite de imagini foto în care cei doi se aflau în compania unor său volum de versuri. La sfârșitul lunii mai 1991 participă în Irlanda
personalități proeminente, deținători ai Premiului Nobel sau care cu expoziția sa de pictură („cu f. mare succes”) și la repetiția generală
făceau parte din Comitetul de acordare a râvnitului premiu. Marin cu noua sa piesă. Participă, ca invitat la Festivalul Internațional de
Sorescu îi scrie lui Dan Shafran, ca unui prieten apropiat, despre Poezie de la Münster. În țară e mulțumit că „Literatorul” are tot mai
călătoriile sale în Berlinul de Vest („chiar în ziua unificării”), Londra mulți cititori și e bucuros că meciul de fotbal România-Țara Galilor
(unde a participat la premiera piesei A treia țeapă), fiind încântat de s-a încheiat cu un rezultat „în stare să calmeze orice român: 5-1”.
stilul englezesc de interpretare care se potrivește cu intențiile sale Florea FIRAN

Berlin, 5. 10. 1990 ocazia lansării volu-
Dragă Dan Shafran, mului, eventual. Am
câțiva prieteni pe
Îți scriu din Berlin (partea de Vest, până care i-aș revedea – și
acum două zile) unde am venit chiar în apoi îmi place mult
ziua unificării. Așa s-a nimerit – vizita era peisajul auster al
programată cu mult înainte. Suediei. (Pe vremuri
Îmi cer iertare că îți răspund așa de târziu – am scris niște poezii
am fost mereu plecat, mereu pe drumuri. „Pe ocazionale, trecând
urmele mele“ (aș putea să-mi intitulez așa un prin Suedia; când le
volum de memorii-călătorii). Luna trecută am găsesc, ți le trimit.
fost la Londra, la premiera piesei mele A treia Nu pentru volum;
țeapă (în englezește Vlad Dracula The Impaler) pot fi publicate sepa-
la Covent Garden. Stilul englez de interpre- rat, într-o revistă.
tare îmi place mult și cred că se nimerește cu... Fac parte dintr-un Monica și Tomas TranstrÖmer, Marin Sorescu, Emma și Dan Shafran – Stockholm

intențiile autorului, ca să zic așa. Și poezia și jurnal de călătorie: Plimb cățelul pământului). Am văzut că și aparatul critic e științific.
teatrul meu au găsit un public foarte receptiv Nota bibliografică poate fi selectivă. Cărți Prefața aș dori să mi-o traduci – poate o
în Anglia. (Ca să mă laud).
apărute după 1983: La lilieci, 1986, Ed. Cartea publicăm undeva.
Înainte de a trece la câteva probleme Românească. (reeditarea primelor trei volume), E cea mai frumoasă carte a mea. Vorbesc
tehnice, în legătură cu cartea noastră (datele La lilieci, vol. IV, 1986, „Scrisul Românesc“… de cele apărute în străinătate, căci la noi cărțile
bibliografice corecte) să nu uit: Marin Sorescu arată din ce în ce mai bine.
Transmite, te rog, mulțumirile mele Mariannei.

* Marin Sorescu

Buc.[urești] 28. 5. ’91 *
Dragă Dan,
Buc.[urești] 19. 12. ’91
M-am întors ieri din Dragii noștri,
Irlanda. N-am avut adresa la
mine, că voiam să-ți trimit de Primiți colindătorii noștri – cei mai sinceri
acolo aceste invitații (pentru prieteni care ne-au rămas – ca să vă sorco-
arhiva ta personală). Expoziția vească și să vă ureze sărbători fericite.
a avut f. mare succes. La premi- Am primit cărțile, – multe mulțumiri –
era piesei n-am putut rămâne, Când voi avea câteva ecouri, traduse, le voi
fiind angajat în altă parte. (Plec publica într-o revistă, odată cu prefața, care e
mâine la Münster, pentru 5 zile frumoasă și bine documentată. Ce-am înțeles
Marin Sorescu, Dan Shafran, scriitorii Kjell Espmark și Östen SjÖstrand, – la un festival de poezie). Am eu din Daggers Neustadter mi s-a părut că e
membrii ai Academiei Suedeze – Stockholm, 1992 văzut o repetiție generală. M-a de bine.

Mă interesează în continuare traducerea emoționat. Cred că va avea succes. Actorii sunt A trecut un an greu pentru noi, cu
poeților suedezi. Câțiva poeți activi azi (Tran- f. buni, iar regizorul a fost inspirat. trombe repetate de ură, prostie, neînțele-
strömer, ..., Harding, Lars Forssell) și câțiva Am primit de la Marianne revista editurii gere. Plus alte greutăți de tot felul. Sperăm
clasici mai noi și alții mai vechi. și am admirat coperta. Aștept cu nerăbdare ca ’92 să fie mai bun. „Literatorul“ are acum
cartea. (Ți-ai putut da seama cât de obiective foarte mulți prieteni, e o revistă citită. Îmi
Discutăm lista, după ce faci dumneata o sunt revistele noastre în înregistrarea prezen- ia mult timp redactarea. Voi trimite prin
propunere. Poate fi predată până la mijlocul țelor românești!). bibliotecă și ultimele numere. Spre sfârși-
anului viitor. Să fie o antologie reprezentativă. Cu cele mai bune gânduri prietenești, tul lui Ianuarie voi fi (probabil) la Paris, cu
Marianne mi-a trimis scenariul. Mi se pare ocazia unei expoziții, în grup internațional.
Marin Sorescu În București este o iarnă grea. Foarte frig în
bun – pentru că reprezintă cam toate etapele. case. Îngheață inspirația!
Eu aș mai include vreo două-trei poeme: * Ne e dor de voi și vă așteptăm la un vin fiert.
Semne, Melcul și Shakespeare (acesta din urmă București, 9 sept. 1991 Cu toată dragostea
chiar dacă a mai fost tradus). Fac bine în carte Dragă Dan Shafran, La mulți ani!
(Melcul și Shakespeare, din vol. Poeme, 1965,
Semne, din Tinerețea lui Don Quijote, 1968). Sunt sub impresia primei întâlniri cu cartea Marin și Virginia →
noastră. Ai mână fantastică. Arată minunat!
Desigur, doresc să vin în Suedia. Cu

Eseu Scrisul Românesc Nr. 8 (168) ♦ august 2017 19
Corespondență

Taina tainiței Rodica
GRIGORE

Cunoscut mai cu seamă în calitate de jur- soluție incredibilă, iar Étienne va trăi în pro- dincolo de ineditul situației (situațiilor!) cu care
nalist la săptămânalul francez Le Nouvel pria casă vreme de aproape doi ani. De fapt, e se confruntă personajele, e și o excelentă carte
Observateur (activitatea sa incluzând cumva impropriu spus „în propria casă”, câtă de atmosferă, recompunând sugestiv atât anii
reportaje extraordinare din zonele de conflict vreme el se află ascuns într-o tainiță nești- de război, cât și deceniile care au urmat.
aflate în cele mai fierbinți puncte ale Globului, ută, un spațiu minuscul dintr-un soi de unghi Ca să poată fi fericiți, membrii familiei Bol-
precum Orientul Mijlociu sau Africa), Christo- mort al clădirii. Tainița aceasta este, desigur, și tanski trebuie să se ascundă – chiar și după
phe Boltanski (n. 1962) publică, în anul 2015, o extraordinară metaforă a căminului familiei război. De aici diversele nume sub care apar ace-
primul său roman, Tainița (La Cache), încu- Boltanski, o familie unită asemenea unui clan leași personaje, cartea aceasta aducând în prim
nunat cu prestigioasele Premii Femina și Pix străvechi și decisă să-i apere pe toți membrii săi plan probleme ale identității și mai cu seamă
des prix litteraries. cu orice preț. Toata lumea, veci- ale modului în care, în diverse
Cartea cucerește încă din primele pagini, nii și vagii cunoscuți, îl consideră situații (în situații limită mai
poate mai ales prin ineditul situațiilor pe care definitiv dispărut pe doctorul ales!) oamenii aleg să se rapor-
autorul le descrie cu o nedisimulată plăcere, Étienne, câtă vreme plecarea sa a teze unii la ceilalți. De pildă,
dar și prin imaginile vizuale extrem de preg- fost cu grijă pusă la punct, inclu- Myriam, bunica (Mama
nante care domină textul. Un text care aduce în siv cu zgomotul porții trântite ca Mare) este atât Marie-Élise,
prim plan o familie, Boltanski (familia autoru- în urma unei grave controverse cât și Annie Lauran, autoare
lui însuși!), cu trei generații ale sale, înghesuită familiale. Soția sa divorțează cu de romane, afirmată la jumă-
într-un Fiat 500 sau într-un Volvo încăpător, fie acte în regulă de el (pentru ca tatea anilor ’50... „Familia asta
deplasându-se prin Paris ca într-o nouă Arcă cei doi să se recăsătorească în nu-i decât o lungă înșiruire de
a lui Noe, fie călătorind în vacanțe din oraș în 1945, după încheierea celui de-al pseudonime, porecle, identi-
oraș. „Familia mea nu trăia claustrată, ci unită”, Doilea Război Mondial), însă Éti- tăți cumpărate sau imaginare.
concluzionează naratorul, iar lucrurile stau enne stă în mica ascunzătoare din Nume care nu mai sunt proprii
exact așa, explicațiile pentru această adevărată Rue-de-Grenelle, unde e apărat fiindcă ascund altele, punând
pasiune de a trăi împreună găsindu-și explicați- cu complicitatea tuturor alor săi: cu toatele aceeași întrebare:
ile pe parcurs, iar acestea sunt mult mai serioase „Pentru a se apăra, mizau pe uni- Cine suntem noi?” Ascunză-
decât paragrafele de început lasă să se bănuiască! unea lor indisolubilă, legătură mai solidă decât toarea secretă din casă devine, astfel, simbol al
Familia Boltanski este cunoscută în spațiul orice lanț de siguranță. Rue-de-Grenelle alcătuia, exilului și al tuturor spaimelor trăite de toți cei
cultural francez, căci Christian e artist plastic prin urmare, un microcosmos autarhic și deschis amenințați în diferite feluri sau forme în acea
(propria sa carte, La Vie possible de Christian totodată.” Acolo citește Biblia și se gândește la ce epocă tulbure a Ocupației din anii ’40, când
Boltanski, publicată în 2007, descriind, în linii se petrece afară, rememorând, totodată, experi- nimeni nu avea încredere în nimeni și când nu
mari, figurile care apar și în Tainița), iar Luc e ențele înaintașilor săi, evrei din Odessa. știai ce vecin aparent binevoitor ar fi în stare să
poet și sociolog – și, foarte important, tatăl lui Romanul lui Christophe Boltanski este semneze un înfiorător denunț, pentru a intra în
Christophe. În La Cache, portretul grupului excelent construit, gradația e perfectă, iar sur- grațiile regimului colaboraționist.
familial este extins și detaliat. Apar, aici, bunicii priza cititorului, atunci când intuiește adevărul Alcătuind acest portret de grup al propriei
lui Christophe, Myriam (Mama Mare), femeie din spatele tuturor aparențelor, uriașă. Tainița familii, Christophe Boltanski face și o verita-
energică și capabilă, în ciuda oricăror aparențe, e un text-puzzle, ale cărui semnificații trebuie bilă cercetare lipsită de idealizări cu privire
să depășească handicapul fizic de care suferă (o descifrate cu grijă și cu răbdare, urmând, ca pe la o perioadă tumultuoasă din istoria Franței
paralizie a membrelor inferioare din cauza poli- un veritabil fir al Ariadnei, genealogiile compli- contemporane, fiecare secțiune a romanului
omielitei) și Étienne, medic tăcut și melancolic, cate ori sugestiile și cheile de lectură oferite de pornind de la o zonă anume a casei cu tainiță.
evreu de origine, însă convertit la creștinism autor. Descrierea treptată a casei, precedată de Autobiografia se transformă, așadar, în medi-
și, cu toate astea, amenințat de deportarea în cea a mașinii uimesc și pun în încurcătură lec- tație profundă și gravă cu privire la problemele
lagărele de muncă forțată în timpul regimu- torul mai puțin dispus să intre în jocul superb anilor de război dar și ai perioadei postbelice,
lui de la Vichy. Prin urmare, familia va găsi o orchestrat al acestui extraordinar roman care, casa pare a primi, pe parcurs, semnificațiile
unei fortărețe protectoare, iar cartea de față se
→ București, 21 mai 1992 dovedește a fi o scriere atipică pentru peisa-
Dragă Dan Shafran, jul literar francez, chiar dacă lectorul pare a
se pierde uneori în detaliile complicate (de-a
Îți scriu cu mare întârziere din cauza multor solicitări dreptul labirintice!) ale unei narațiuni ce se
haotice. Îți mulțumesc foarte mult pentru tăieturile din dezvoltă parcă din mers și care e pusă sub
presa suedeză pe care le țin la îndemână, arătându-le odată semnul unei inedite estetici a fragmentului.
cu cartea, la toți care au intrat în casă. Ceva o să public în Pornind în căutarea adevărurilor familiei sale,
„Literatorul“, am gândit că poate mai apare ceva. Christophe Boltanski se află, cumva, și în căutarea
L-am întâlnit în Insulele Canare pe Östen Sjöstrand timpului pierdut, fără a deveni vreo clipă prous-
care era încântat de carte. tian, însă intuind întotdeauna corect importanța
Pe aici bâlci și tiribombe, unele aparținând chiar literaților. rememorării și a posibilității de a salva, prin artă,
Sunt bucuros că am văzut un meci de fotbal România–Țara o parte a trecutului. Tocmai pentru ca prezentul
Galilor, cu un rezultat în stare să calmeze orice român. (5–1) și viitorul să nu fie tentate, cine știe când sau cine
Ce mai e nou pe la bibliotecă? Mai dă-mi un semn de viață. știe cum, să-i repete greșelile... ■
Îmi face mare plăcere să primesc scrisori.
Toate cele bune familiei tale, te îmbrățișez. Marin Sorescu, Marianne Sandels, Christophe Boltanski, Tainiţa.Traducere de
Marin Sorescu Dan Shafran – Stockholm, 1992 Rodica Baconsky și Alina Pelea, Cluj-Napoca,

Editura Casa Cărţii de Știinţă, 2017

20 Nr. 8 (168) ♦ august 2017 Scrisul Românesc Cronică
literară

Alexandru Dacopatia
OPRESCU

Dacă dorești să fii brusc antipatizat de o și alte rătăciri românești
bună parte a unui popor, analizează și
deconstruiește-le miturile. Este o reac- Întreaga carte se bazează, în principal, pe aproape că au înlocuit cuvintele noastre neaoșe
ție viscerală, pe care Lucian Boia o simte de mult analize lingvistice care arată originile limbii – mișto și nasol. De altfel, capitolul susține cu
timp, construind o bibliografie solidă bazată și înrudirile inevitabile cu popoare vecine, argumente interesante și documentate etnoni-
pe deconstrucția miturilor românești, iar mai folosite pentru a destructura mitologia ademe- mul „rom” în loc de „țigan”, discuție încă foarte
târziu având inspirația editorială de a trata și nitoare și, la prima vedere cvasi-logică, iar asta aprinsă între români și minoritatea romă, din
mitologia din spatele lui Eminescu, carte care a excelează când vine vorba de dacopați. Pentru cauza unei omofonii parțiale total accidentale
dus la o discuție națională pe tema impertinen- un neinițiat în lingvistică, unele „demonstrații” între rom și român. Un alt posibil motiv de
ței sau a curajului (după caz) autorului de „a da” pot părea greoaie, însă concluziile sunt la fel vitriolare: demontarea mitului că mișto vine
într-unul dintre stâlpii românității moderne. de clare și elocvente pentru toată lumea, chiar din construcția germană mit Stock – cu baston,
dacă unele propuneri etimologice sau demon- la finele căreia ne putem trage o palmă peste
În același an – 2015, odată cu cartea „tsu- strații ale autorului pot fi discutabile. Printre frunte la cât de ridicolă poate să fie alăturarea,
nami” a lui Boia, Dan Alexe lansa la Bookfest altele, Dan Alexe aruncă bomba: dacă s-a păs- dacă vreun moment am crezut în ea, înnobilân-
Dacopatia și alte rătăciri românești. Anul acesta, trat ceva din limba dacă, limba albaneză este du-ne singuri a nu știu câta oară, de parcă ar fi
autorul atentează din nou la poziția de țintă a posibil să fie cea mai apropiată de ea, pentru mai nasol dacă ar veni din țigănească.
vitriolului românesc, cu o a doua ediție a cărții că, spre deosebire de români, albanezii au fost
sale (Humanitas, 2017), dovadă că prima nu pe jumătate latinizați, iar procesul a avut loc în Bineînțeles, Dan Alexe nu este primul care
a trecut chiar neobservată (dar același timp. Astfel, este posibil ca albaneza să demontează asemenea enormități, dar oricare
toată lumea era ocupată cu isto- ar fi sursa, și oricât de târziu, merită să ne scoa-
ricul), iar Eminescu, cu onoarea păstreze mai multe influențe tem din sistem acest tip de legende urbane. Un
salvată de către popor, la televizor, din fondul vechi de cuvinte. alt subiect care ar putea surprinde? Cuvântul
a căzut iarăși în ignoranța totală a șatră este cuvânt românesc, lipsind din voca-
românului care îi vorbește limba. Cum? Albanezii sunt bularul romilor de pretutindeni.
mai daci decât noi? Se prea
Lingvist, cineast, scriitor și poate, spune Dan Alexe, care Cartea cuprinde multe momente care vor
călător, Dan Alexe este un cetă- dedică zeci de pagini legătu- fi revelatoare pentru cei mai mulți cititori. Ar
țean al lumii. În bio-ul scurt de rilor strânse între română și fi păcat să le stricăm chiar pe toate aici, deși
pe clapeta cărții aflăm că „a băut albaneză, legături ce sunt au efectul acesta de a nu te lăsa să le știi numai
cu generalul Dudaev și cu ultimii mult mai adânci decât am tu. Mai lăsăm aici numai un mic citat despre
evrei din Afganistan, a făcut repor- crede sau ne-a fost prezentat mitologia noastră culinară, care nu a inventat
taje despre războaiele din Balcani, la școală. Exemplu: originea nici sarmalele, nici micii. „Iată, cam atât e pur
a filmat documentare în Caucaz și proto-albaneză a numelui românesc: mujdeiul și borșul, zeama acră… E
Asia Centrală, a predat jurnalis- București, care vine de la puțin? Aș! Unii nu au nici asta. Sfidez pe oricine
mul la Kabul și a trăit în confrerii bukur – însemnând frumos, să-mi zică un fel de mâncare luxemburghez.”
mistice musulmane.“ Cunoscător a cincisprezece așa cum erau numite târgu-
limbi străine, Dan Alexe este un lingvist prin exce- rile în acele vremuri. Uite Dacopatia… lui Dan Alexe este o carte
lență, stăpânind mai toate limbile balcanice, care îi așa se duce și legenda ciobanului Bucur… extrem de amuzantă pentru cititorul pregătit
conferă o perspectivă rară asupra legăturilor dintre La finele capitolului dacopatiei, care ne lasă să i se întoarcă pe dos niște convingeri solide.
popoarele din această regiune, din care, insistă cu o mână de cenușă în locul unui monument Vor fi o mulțime de momente când ne vom da
autorul, facem și noi parte negreșit (încă un motiv mitologic la umbra căruia stăteam plini de sine, seama de propriile limitări, când vom realiza că
de enervare pentru românii care au pretenția că autorul ne consolează – nu suntem singurii: indiferent cât de tare crezi în ceva, nu înseamnă
se trag din nobilul nord al bătrânului continent). toate popoarele balcanice și-au construit mitul că este și adevărat. Mai grav, subtextul acestei
poporului adamic, strămoși care au inventat și au cărți vorbește despre profunda criză de iden-
Dan Alexe dublează pariul făcut de Boia cu descoperit totul, și care ne răzbună neajunsurile titate în care se află România și complexul de
mitologia română și ia la țintă tot ce-i iese în contemporane printr-o genetică primordială. inferioritate pe care îl avem față de alte nații
cale în materie de clișee, zeloți mi(s)tificatori Boala națiilor mici – protocronia – a atins pe chiar și după un deceniu de Uniune Europeană.
și protocronism, explicând totul într-o frază ce toți: albanezi, bulgari, macedoneni, maghiari,
singură poate umfla venele pe gâtul unora: „În georgieni, ceceni sau estoni. Așadar, georgienii Vorbește însă și despre vanitatea popoarelor
vremurile noastre de presupus acces la totalita- au fondat Roma, iar Alexandru Machedon este mici, care dacă nu sunt primele atunci sunt
tea informației, orice mitologie este o rătăcire.“ al… macedonenilor. Protocronismul a devenit ultimele. Un dans al extremelor care împinge
chiar politică de stat – aeroportul din Skopje spre ură de sine și debușeuri precum protocronia.
Subiectul major al cărții, temă care a poluat poartă numelui marelui conducător, ignorând Acestor „identități de substituție”, analizate aici de
nepermis mințile românilor complexați identi- protestele grecilor care denunță uzurparea pro- către Dan Alexe, nu le este oferită nicio soluție,
tar este dacopatia, termen inventat de autor ce priului patrimoniu istoric. autorul considerându-se un cartograf cultural ce
caracterizează mitologia extinsă și întreținută de Cu excepția sculpturii chipului lui Decebal are doar puterea de a constata și/sau amuza. Însă
decenii a poporului adamic dac, care a dat, prin- (Drăgan fecit) de la Cazane, care privește insen- indiferent dacă metoda sa este sau nu în consens
tre altele, limba latină, religia, chiar și piramidele. sibil la Tabula Traiana (Traian fecit, acum 2000 cu a altor cartografi culturali, Dacopatia și alte
de ani), România a fost ferită de alte „monumen- rătăciri românești oferă o perspectivă ce invită
Poate fi acuzat că și-a ales o țintă ușoară, cu talități” de gen, însă protocronismul avansează la (auto)analiză. În mod paradoxal, cartea nu
„studii” rizibile și exponenți aidoma. Ținta este în ciuda protestelor istoricilor și lingviștilor pro- ia ci adaugă identității române, contribuind cu
ușoară, dar mai ales mare, căci cititorul va realiza fesioniști, la fel de insensibil la orice argument. elemente bazate solid în realitatea istorică și care,
foarte repede cât de răspândite sunt aceste pro- Țiganiade este un alt capitol extrem de chiar dacă nu ne măgulesc și nici nu ne trans-
teze identitare în mentalul colectiv românesc, interesant care analizează lingvistic cuvin- formă în buricul pământului (așa cum ne-ar
chiar mai virulent pentru cei de peste graniță, tele țigănești intrate în limba română și care plăcea), ne arată că suntem parte inseparabilă a
inclusiv călugării români de pe muntele Athos. planetei, fapt care, alături de mujdei și borș, ar
trebui să ne satisfacă orgoliul. ■