Binder1hj

12 Nr. 8 (108) ♦ august 2012 Scrisul Românesc Proză

Andrei CODRESCU

Ay, Cuba!
O călătorie socio-erotică

Î ntr­o zi din toamna lui 1997, când comunismul dinainte şi mai scăpau câte un „tov­ule“. mai sumbre, n­a reuşit să incite imaginaţia publică în
părea să­şi fi dat obştescul sfârşit pentru Aiureala care a urmat execuţiei Ceauşeştilor, aşa­ acelaşi grad. Ah, ce dor ne e de comuniştii de anţărţ!
totdeauna şi lumea părea în pericolul de a Mie, personal, nu, dar lui alde Jesse Helmes, celor de
deveni de­a pururi plicticoasă, fiind la Washinton, numita eră „postcomunistă“, a continuat – şi continuă – la CIA, republicanilor lui Reagan, Armatei, Marinei şi
prietenul meu Art Silverman mi­a spus: să manifeste această personalitate dublă, făcând aproape Forţelor Aeriene…
– Ţi­ar plăcea să mergi în Cuba? imposibilă orice fel de „normalitate“. Românii epocii
Art este producător principal la National Public post­Ceauşescu mai au mult de lucru până să ajungă să Ah, dar Ism­ul încă mai mişca în China, Laos,
Radio şi ţine neapărat să­mi stimuleze persona pseudo­ aibă încredere unii în alţii şi să­şi vadă de treburile lor Vietnam, Coreea de Nord – şi Cuba. Dintre toate aceste
jurnalistică. El este cel care a pus la cale, în 1989, fără să se teamă. Situaţia este şi mai mult complicată insule de domnie comunistă, numai Cuba stârnea
plecarea mea în România, alături de o echipă de la NPR, de faptul că elitele comuniste şi ale Securităţii s­au întreaga atenţie a războinicilor noştri reci, acum pe cale
ca să surprindem finalul tulburat şi aprig al ultimei piese adaptat cu mare viteză la noile condiţii. În vremea de dezgheţ. China era prea mare ca să te pui cu ea, pentru
a dominoului roşu din Europa. Am transmis din patri­ „postcomunismului“, tot felul de găşti se luptă pentru că cine dă în China, dă în AT&T şi în Coca­Cola, cu
ami­mumă o serie de relatări patetice, relatări care mi­au bani şi putere, făcând orice pentru a atrage de partea alte cuvinte în America. Preşedintele Clinton, într­una
atras nemeritata faimă că aş avea simţ reportericesc. lor populaţia înspăimântată, folosind inclusiv slogane din cele mai uimitoare volte din istoria politicii externe
De fapt, nu făcusem altceva decât să mă las copleşit de fasciste, naţionalism kitsch, bulgări de nostalgie pentru a Statelor Unite, a „decuplat“ chestiunea drepturilor
emoţii la revenirea în România, după mai mult de un autoritarismul paternalist şi, evident, eternul produs de omului de obiectivele politice ale Americii. Politica
sfert de veac de exil, ceea ce­mi încărcase observaţiile succes, antisemitismul (fără evrei). „Democraţia“ şi în domeniul drepturilor omului, despre care mulţi
de trăiri poetice. Jurnaliştii hârşiţi în rele au părăsit „capitalismul“, cuvinte de temut la început, sunt acum comentatori spuneau că este cea care a câştigat Războiul
România în cohorte când, la puţin timp după executarea aruncate în dreapta şi în stânga, tot atât de nonşalant Rece, a fost pur şi simplu desprinsă ca un vagon de la
Ceauşeştilor, împuşcăturile se (aproape) potoliseră. ca orice alte cuvinte, pentru că ele sunt, la urma urmei, trenul preocupărilor noastre. Temeiurile morale pe care
Jurnalistul hârşit tipic, tăbăcit în Liban, Somalia şi doar cuvinte. Ceea ce se întâmplă acolo este mult Occidentul îşi baza superioritatea morală în faţa Estului
Irak, nu prea are ce să facă cu o amărâtă de revoluţie prea feudal pentru a fi înţeles de occidentali, dar este dictatorial au fost aruncate precum proverbialele castane
de operetă, care produsese doar o recoltă jalnică de moştenirea a ceea ce s­a întâmplat înainte, anume aşa­ fierbinţi, un gest similar cu eliminarea Credinţei sau
leşuri. În cea mai mare parte, prăbuşirea comunismului numitul socialism. Graţiei divine din credinţa catolică. În absenţa presiunii
din Europa de Est fusese doar o afacere de catifea, fără pentru drepturile omului, China putea să­şi umple pe
vărsare de sânge; şi o astfel de treabă, după decenii Poate că s­ar putea găsi în Cuba o explicaţie pentru mai departe puşcăriile cu disidenţi, să vândă organele
de război rece şi cursă a înarmărilor, nu putea fi decât prăbuşirea rapidă a acestuia şi mizeria care i­a urmat. condamnaţilor executaţi, să folosească sclavi ca să
dezamăgitoare pentru continuatorii prozei de „linia Cuba este una dintre ultimele ţări socialiste din lume, o producă copii ieftine după ceasurile Cartier. Cu China
întâi“ de tip Hemingway. Peisajul după bătălie era doar ţară care se apropie de finalul „măreţului experiment“, protejată de AT&T, Coreea de Nord în pragul stingerii
de nasul intelectualilor sclifosiţi şi al poeţilor, de unde cum i­a spus Milan Kundera, o ţară unde ideologia prin înfometare în masă şi celelalte state asiatice
şi succesul meu ca „jurnalist“. comunistă merge umăr la umăr cu un capitalism care comuniste prea insignifiante pentru a­ţi bate capul cu
Ceea ce s­a întâmplat în 1989, în România şi în alte pătrunde tiptil şi inevitabil. Cuba este un laborator de ele, numai Cuba rămânea atât un simbol puternic, cât
părţi alea temutului „Imperiu Roşu“, rămâne şi pe mai pre­post­comunism şi un mediu excelent pentru a studia şi o ţintă fixă.
departe un mister. Pericolul roşu cu focos nuclear, în fiara muribundă cât încă mai respiră (chiar dacă îşi mai
temeiul căruia Occidentul a construit cea mai puternică trage sufletul). Poate că respingătoarea descompunere Cuba o ducea rău. După ce şi­a pierdut clienţii
maşină de război din lume, s­a dovedit a fi doar o biată care se petrece acum în Europa de Est poate fi studiată sovietici, economia cubaneză s­a dus pe râpă. Dar
oaie epuizată de efortul de a purta blana de lup. M­am în Cuba, pentru că acolo nu este încă totală. cei care pândeau ultima suflare a lui Castro pierdeau
întors în România de mai multe ori după „revoluţie“ şi din energie. Cartea lui Andres Oppenheimer, numită
am înţeles din ce în ce mai puţin ce s­a întâmplat în 1989. – Cuba, am spus. Ce idee grozavă! Ceasul din urmă a lui Castro era deja veche de patru
Tot ce am reuşit să înţeleg este că cei pe care îi numeam Aveam doar o idee vagă ce anume o făcea să fie o idee ani. La sfârşitul lui august 1997, un post de televiziune
„comunişti“ nu au plecat nicăieri şi că au rămas, în linii grozavă, dar ştiam de ce este o idee grozavă pentru Art. din Miami a anunţat că Fidel Castro a murit, ceea ce
mari, aceiaşi, chiar dacă şi­au mai schimbat câte ceva pe Se apropia iarna la Washington. Cuba este în Caraibe. În l­a determinat pe Măreţul Conducător să producă una
la vocabular, de dragul vremilor noi. Se cuvenea acum mod ciudat, nu am o prea mare atracţie faţă de paradisurile dintre mega­cuvântările lui bubuind de energie pentru
să spui „domnule“ în loc de „tovarăşe“, dar obiceiul era tropicale. Jamaica, Bahamas, Tahiti – să fie la ei, acolo. a le dovedi vrăjmaşilor că se înşeală. „Să spunem adio
nou şi pe unii dintre cei mai în vârstă îi lua limba pe Există unele părţi ale lumii de care mă doare fix în cot. speranţelor imperialiştilor!“, a spus el. „Treacă ce­o
Sunt atras extrem de mult de America Centrală şi de trece, prăbuşească­se cine s­o prăbuşi, moară cine­o
Andrei Codrescu în Cuba Sud, de Mediterană, de Coasta de Est a Africii. Dacă aş avea de murit.“ Ceea ce voia să spună este că Revoluţia
fi un scriitor imperial, ca W. Somerset Maugham sau D. avea să continue chiar şi după moartea lui, dar că el,
H. Lawrence, de exemplu, doi bărbaţi care, la un anumit unul, nu avea niciun gând să dea colţul.
moment dat, pe la mijlocul veacului XX, îşi împărţiseră
lumea între ei ca să producă vaste latifundii literare, aş Situaţia Cubei la sfârşitul lui 1997 semăna, cel puţin
lăsa tropicele concurenţei. Dintotdeauna mi­a plăcut la suprafaţă, din cele ce citisem, cu România anilor
povestea lui Maugham, în care autorul trage la un hotel ’80, când măsurile de austeritate şi sărăcia deveniseră
din Oaxaca unde stătea şi Lawrence şi încearcă să­l de nesuportat. Confruntat cu dezastrul economic,
invite pe acesta la un mic dejun, prânz sau cină, sau Castro a recurs la o mişcare fără precedent, care nu­i
doar la o cafea, ca să stea de vorbă. După o lună şi ceva era nicidecum caracteristică şi care dovedea cât de
de refuzuri, Maugham renunţă. Înţelesese că Lawrence disperată devenise situaţia. A permis atunci introducerea
îşi revendicase Mexicul şi îi transmitea să se limiteze unor rudimente de economie de piaţă şi legalizarea
la subcontinentul indian. Cu greu pot să îmi imaginez dolarului, care a devenit iute singura monedă de valoare
o astfel de aroganţă: Mexicul este al meu! Evident, din insulă. Înainte de asta, deţinerea de dolari era delict
după ce soarele a apus pentru Imperiul Britanic, nu au penal. Mulţi intraseră la puşcărie doar pentru că aveau
mai rămas decât scriitorii pentru a mai povesti despre o singură bancnotă de mică valoare. Existau cel puţin
mădularele lui lipsă. În ce mă priveşte, eu nu am simţit opt denumiri pentru dolar: fula, guano, guaniqiqi, varo,
că sunt stăpânul niciunui loc, nici chiar al României, peso, verde şi denumirea oficială pentru valutele străine,
deşi tare aş vrea ca acei scriitori care insistă să scrie divisas. Companii europene, canadiene şi din America
despre ea să ia nişte lecţii elementare de limbă română. Latină erau acum invitate să investească în companiile
Cu cât mă gândeam mai mult la Cuba, cu atât mi se mixte din Cuba. La finele anului 1997 existau peste 300
părea mai tentant. Nu numai că puteam explica misterul
înfrângerii comunismului, dar în Cuba existau indicii
privind atitudinea uimitoare a Occidentului victorios.
În cei opt ani de la prăbuşirea URSS, statele Unite
şi Europa s­au agitat nebuneşte să găsească un nou
duşman care să le justifice păstrarea uriaşelor maşinării
de război. Opt ani în care niciun adversar care să aibă
autoritatea sistemică a Ism­ului roşu nu s­a ivit. Spectrul
Islamului, deşi înfăţişat cu măiestrie în culorile cele



14 Nr. 8 (108) ♦ august 2012 Scrisul Românesc Proză

Mihai ENE Cronică literară

Despre metamorfoză (II) meu obiectele decolorate, lumina albă,
stranie, crudă, ce stăpânea peste ele. Doar că
Î mi imaginam, cât scriam des, îmi alungase somnul şi mă aruncase Simţeam lumina aceea fierbinte pătrun­ nimic din această lumină nu mai regăseam
rândurile de mai sus, cum ar fi în braţele unei nelinişti enervante. În cele zându­mi prin porii expuşi pentru scurt în visul meu, ci, dimpotrivă, o lumină vie,
fost, graţie acestei disponibilităţi din urmă, somnul m­a răpus şi cred să fi timp ocheadelor soarelui. Copacul părea atletică, jucăuşă.
speciale, să fi construit sau să fi locuit unul adormit cu cartea deschisă în braţe. că luase foc şi se transformase într­un corp
din acele castele întâlnite în călătoria mea. viu ale cărui contorsiuni fantastice îmi De unde venea această bucurie,
Nu ştiu. Totul ar fi fost posibil. Din păcate, De obicei nu visam mare lucru şi provocau o plăcere nemaiîntâlnită, care ce o provocase cu adevărat, care era
disponibilitatea mea este doar formală şi, nici acum nu pot să spun că m­ar copleşi nu era doar vizuală, ci şi estetică, oarecum semnificaţia ei nu aveam de unde să ştiu şi
uneori, spaţială, niciodată temporală, astfel viziunile onirice. Însăilări cotidiene, spiritualizată într­un mod pe care cu greu nici nu am stăruit asupra acestor întrebări.
că nu pot transgresa epocile aşa cum mi­aş la răstimpuri câte un vis obsedant care îl pot înţelege, ceva aproape de extaz. Mă Când eşti fericit nu mai contează nimic
dori de multe ori. revenea şi mă tulbura foarte tare, căci era, lăsam pradă acestei senzaţii de plăcere în afara fericirii tale şi tot ce o înconjoară
Sigur că, guraliv cum sunt (iar în faţa de fiecare dată, un coşmar. Visasem, de totală cu voluptatea celui care descoperă se estompează, făcând loc sentimentului
foii de hârtie se pare că şi mai şi – e prima pildă, un pitic ce mă urmărea pe străzile un nou teritoriu edenic, probabil aşa cum însuşi. Aşa şi eu, nu puteam să îmi pun
dată, de altfel, când am simţit impulsul oraşului, pe drumul pe care îl făceam de se simţeau exploratorii europeni plecaţi întrebări şi nici nu ar fi avut vreun rost.
să scriu, astfel că m­am aşezat, am luat o la şcoală până acasă, şi care, de mai multe din mizerele citadele năpădite periodic Ceva totuşi se petrecuse în mine, ceva
coală şi am început să aştern aceste fraze), ori era gata să mă prindă, dar de fiecare de ciumă, holeră şi sifilis când debarcau din interiorul meu fusese modificat pentru
am uitat că începusem să vă povestesc dată reuşeam să scap, ascunzându­mă, în insulele pline de lumină şi culoare ale totdeauna, toată acea stare paroxistică, de
despre prima mea „trecere“ – cum numesc timp în care mă găsea din nou – momentul Pacificului, în golfuri liniştite, cu ape extaz năucitor mă desprinsese din lumea
eu momentul când se produce schimbarea culminant, cel mai înfricoşător, când mă şi transparente, în care erau întâmpinaţi de mea de copil precoce şi îmi tulburase
despre care vorbesc. Sosiţi acasă, am trezeam. Sau, câteodată, visam că urc un nimfe arămii sub cerul de un albastru ireal. inocenţa cea liniştită şi senină.
despachetat bagajele, în ciuda oboselii, munte (sau nişte scări) pe care apoi nu le Eram stăpânit în vis de o bucurie stranie,
ajutaţi de bătrâna bonă (de fapt, o rudă mai puteam coborî, ceea ce îmi provoca inclusiv fizică, amestecată cu o dorinţă Desigur că, în vis, nu am conştientizat
îndepărtată a mamei), cât şi de secretarul o panică extraordinară şi mă făcea să mă puternică de a ieşi din mine, de a exploda, această mutaţie, nu puteam să explic ceea
tatei, care fusese anunţat de sosirea noastră arunc în gol, o senzaţie stranie, pe care o de a deveni pe loc incandescent, exact cum ce mi se întâmplase nici măcar a doua zi,
şi venise să ne întâmpine, un tip destul de resimţeam în capul pieptului şi mă trezeam devenise copacul sub care mă tolănisem. când m­am trezit străin de mine şi de tot ce
ciudat în opinia mea, dar foarte descurcăreţ speriat, dar repede mă linişteam, pentru Ceea ce în realitate – caracter mai degrabă mă înconjura, dar resimţind o familiaritate,
şi devotat, ceea ce­l făcuse un apropiat al că ştiam că nu fusese decât un vis. Dar, flegmatic – îmi este aproape interzis, în vis abia descoperită, cu noua mea identitate.
familiei noastre, venind de multe ori în în noaptea aceea, nimic din toate acestea. fusese nu doar posibil, dar resimţit până în Sigur că recunoşteam totul în jurul meu,
week­end în casa noastră şi participând Fusese un vis feeric, pe care l­am mai visat măduva sufletului meu somnambul. Era dulapul crem închis, cu înflorituri savante pe
chiar la unele reuniuni mai intime. Tatăl şi alteori după aceea, un vis care, totuşi, ceva ce, acum, post festum, aş asemăna cu mijlocul celor două uşi, mica bibliotecă, pe
meu avea încredere mare în el, aşa că nu­mi vestea transformarea ce avea să se lanurile de floarea­soarelui ale lui van Gogh, care o reorganizam periodic şi în faţa căreia
trebuie să fi fost ceva de capul lui, doar că producă. De fapt, nu­mi vestea nimic, în deşi de o lumină mult mai paradisiacă, mai îmi plăcea să stau şi să trec, în repetate
mie îmi displăcea pe de­a­ntregul. Poate afară de acea senzaţie ciudată despre care vie, mai stranie, mai sticloasă, o lumină rânduri, cu degetele, pe deasupra cotoarelor,
tocmai pentru că era un… descurcăreţ. Şi, am mai vorbit şi pe care voi încerca, pe recalcitrantă, dacă pot spune astfel, redată al căror titlu îl ştiam deja, dar fiecare aducea
tocmai pentru că mi­era insuportabil acel măsură ce mi se mai limpezesc gândurile, de un copac convulsiv. cu sine bucuria redescoperirii, dându­mi
om, poate cumsecade de felul său, mi­am să o explic pe cât mi­o pot explica şi eu posibilitatea să îmi imaginez alte lucruri
luat cartea pe care o cărasem peste tot după mie însumi. Senzaţia aceea îmi aduce aminte de ceea despre conţinutul fiecăreia dintre ele şi să
mine în acea călătorie (nişte povestioare ce simţeam când, purtat de un leagăn din visez palpitând la momentul când le voi
de Oscar Wilde, citite şi răscitite), şi m­am Se făcea că eram într­o livadă, vara, spatele casei, priveam spre soare cu ochii deschide pentru a le citi, în fine, recunoşteam
aşezat în pat, pretextând oboseala drumului şi stăteam culcat pe un pled cu faţa în sus închişi, dar fără să­i strâng, cu pleoapele pe fereastră nucul destul de bătrân care trona
– care nu era deloc o invenţie – şi cerând un privind frunzele devenite incandescente foarte relaxate, chiar puţin întinse, astfel în mijlocul curţii din spatele casei şi de care
răgaz de câteva minute de lectură (pentru datorită efectului pe care îl făcea lumina încât „vedeam“, pe un fond rubiniu, atârna şi leagănul despre care am amintit
a­mi veni cu adevărat somn). Desigur că soarelui ivită printre ramuri. Urmăream vinişoare roşii, arzând eteric într­o reţea mai înainte. Şi cu toate astea, lumina care
lectura s­a prelungit mai mult de o oră, mai licărul luminii jucate de adierea uşoară caleidoscopică. După câteva minute în care pătrundea prin perdeaua albă părea diferită
ales că oboseala mare, fenomen destul de a vântului mişcând abia sesizabil frun­ pleoapele mi se încălzeau peste măsură, – nu doar de cea de care mă bucurasem în
zele care îşi schimbau conturul luminos, deschideam ochii şi priveam împrejurul visul meu, ci de cea pe care o vedeam zilnic
dezvelind şi acoperind bucăţi de raze. în acel colţ de lume.

Atunci mi­am amintit visul şi bucuria
mi­a revenit în suflet, o bucurie calmă şi
senină de această dată, plăcută şi caldă,
ca mirosul de brioşe care ajunsese dinspre
bucătărie până la mine chiar în clipa
aceea.

Ştefan VLĂDUŢESCU Dan Berindei, Florin Constantiniu, Adrian
Cioroianu ş.a.). Mai mult, în examinarea
O nouă carte despre Ion Antonescu multi­perspectivă sunt prinse şi alte
elemente esenţiale ale situaţiei care l­a
C artea procurorului Dan Botez, dintre ei. România a avut trei mareşali: August 1944; şi f) opinii ale unor „monarhi, adus la putere pe Ion Antonescu. Sunt
Ion Antonescu. Destinul unui Alexandru Averescu, Constantin Prezan şi oameni politici, istorici şi scriitori“ despre individualizaţi factorii care au contribuit
Mareşal al României (Craiova, Ion Antonescu. Prin hotărâri ale Senatului şi Ion Antonescu. la configurarea cursului de fapte şi opinii
Scrisul Românesc, 2012) nu reprezintă o Camerei Deputaţilor, în 1930 a fost instituit numit istorie. Sunt radiografiate structurile
inspiraţie de moment. Ea este rezultatul unei gradul de mareşal. Pentru contribuţiile De interes biografic pentru Craiova, de putere, forţele şi relaţiile prin care se
analize personale şi istorice aprofundate. în Primul Război Mondial, în octombrie referitor la Ion Antonescu este că între 1898 explică evenimentele în centrul cărora s­a
După ce a absolvit, în 1984, Facultatea de şi noiembrie 1930, generalii Alexandru şi 1902 a urmat aici Şcoala fiilor de militari aflat mareşalul Antonescu.
Drept a Universităţii „A.I. Cuza“ din Iaşi, Averescu şi Constantin Prezan au fost situată pe strada Constantin Brâncuşi,
şi­a definit şi concretizat aspiraţii conexe avansaţi mareşal. Ion Antonescu a fost cândva strada Liceului. Prefaţa cărţii este semnată de reputatul
studiind şi istoria. A terminat Facultatea făcut mareşal în mai 1941 după victoriile istoric Adrian Cioroianu (Ion Antonescu –
de Istorie a Universităţii Bucureşti în anul armatei române pe frontul de răsărit. Dan În sinteză, poziţia argumentată de o probă de foc a istoriografiei româneşti
2000. Atunci şi­a obţinut licenţa cu teza Botez dezvăluie că în cadrul proiectului Dan Botez este că „lucrarea nu urmăreşte contemporane) şi se constituie ca un punct
Mareşalul Ion Antonescu în faţa justiţiei, mareşalilor a ales să scrie mai întâi despre în nici un fel – şi nici nu poate urmări – de vedere sintetic în legătură cu tema: „A
între adevăr şi mistificare. Ulterior, a Ion Antonescu din trei motive: a fost şef o eventuală reabilitare a Mareşalului Ion scrie despre (…) Ion Antonescu reprezintă
publicat împreună cu Gheorghe Buzatu şi de stat şi „a sfârşit tragic“; a făcut ambele Antonescu“; „ea prezintă împrejurările în una dintre cele mai grele întreprinderi
Ioana Panagareţ o carte despre Procesul şi războaie mondiale; „este una dintre cele care un om dedicat ţării sale (…) a ajuns să istoriografice imaginabile în România de
execuţia Mareşalului Ion Antonescu. mai controversate personalităţi ale secolului aibă un destin tragic, nemeritat“. azi“. Dan Botez „şi­a asumat cu real curaj
Preocuparea pentru Ion Antonescu este XX“. În plus, se detaliază, „în anul 2012 se intelectual sarcina şi riscurile scrierii unui
una de ordin ştiinţific. Există şi o raţiune împlinesc 130 de ani de la naşterea sa“. Cartea nu face numai o expunere de volum despre acest personaj istoric foarte
complementară, după cum mărturiseşte fapte, documente şi opinii, ci, conform complex. Cartea de faţă strânge majoritatea
autorul: „pentru că avem în vedere o Cartea are şase secţiuni: a) biografia, proiectului iniţial, evaluează, evidenţiază informaţiilor disponibile, într­un ansamblu
personalitate de excepţie a naţiunii române anii de până la Primul Război Mondial; „fapte bune, dar şi greşelile care l­au dus care va aduce multe motive de meditaţie
care, din nefericire, a avut un destin tragic“. b) participarea la Primul Război Mondial, pe Mareşalul Ion Antonescu la un sfârşit pentru cititor“.
Pe de altă parte, Dan Botez mai aduce urcarea la putere, participarea la cel de­ tragic“. Valorizarea nu este una inerţială
un argument: este pasionat de mareşalii al Doilea Război Mondial; c) arestarea; şi blocată în vâscozitatea propriului punct Într­adevăr, lectura cărţii împinge la
României, iar Ion Antonescu este unul d) procesul şi execuţia; e) soarta unora de vedere unilateral. Autorul este deschis reflecţie. Tabloul istoric al epocii în care a
dintre conspiratorii loviturii de stat de la 23 la a se lăsa impregnat şi de punctele de trăit Ion Antonescu are claritate, coerenţă şi
vedere ale unor istorici reputaţi (precum consistenţă. Construcţia istorică este solidă.
Constantin Giurescu, Dinu C. Giurescu, Acest lucru face ca Ion Antonescu să poată
fi mai bine văzut în contextul vremii sale.



16 Nr. 8 (108) ♦ august 2012 Scrisul Românesc Interviu

În căutarea Magicianului Alb (XIV)

Anul 2012 – Sfârşitul ...
sau un nou început?

Ştefania Magidson în dialog cu Carmen Firan

Carmen Firan – Există o întreagă vechi şi complexe, soluţii ce vin din locuri aibă cu pământul. În momentul în care ne evoluţiei, de la abilitatea de a funcţiona
mitologie a sfârşitului legată de anul 2012, neaşteptate, în timp record, ca rezultat al extindem conştiinţa individuală, afectăm bazat pe idei mentale versus înţelepciunea
bazată fie pe interpretarea calendarului unor detalii aparent fără mare legătură. schimbări la nivel universal. inimii. Este şi un termen care se referă
mayaş, fie pe speculaţii care invocă Fac această afirmaţie bazându­mă pe la persoanele ce funcţionează în lume
efectele alinierii planetelor, soarelui observaţii legate de fenomene care deja Dacă într­adevăr suntem cu toţii doar conectate cu cele 6 simţuri, şi poate
şi lunii în ziua de 21 decembrie, fie pe s­au întâmplat: de la sfârşitul războiului unul (uniţi de acea matrice divină), atunci că nu e prea departe de simbolistica
anecdotica lansată de diverse grupări rece în care încrederea reciprocă clădită ce mi se întâmplă mie se întâmplă tuturor, Magicianului Alb….
mai mult sau mai puţin religioase, sau între Reagan şi Gorbachev a jucat un şi ce se întâmplă pentru mine, se întâmplă
spirituale, care pretind că timpul acordat rol primordial în soluţionarea lui, la pentru întreg universul. Sentimentul C.F. – Te invit atunci să scoţi din
pământului sau omenirii ar ajunge la Primăvara Arabă unde rolul mass­mediei nostru de deconectare face parte din teacă sabia Magicianului!
zero în acea noapte... Nu este prima oară sociale (Facebook, youtube, twitter) este iluzia dualităţii care ne îngreunează
când bântuie fantasma sfârşitului lumii... indiscutabil, la minimalizarea rasismului abilitatea de a vedea o unitate formată Ş.M. – La nivelul platformei mele de
Chiar şi anul 2000 era în mintea unora datorită căsătoriilor inter­rasiale… Toate dintr­o separare percepută. influenţă, redusă, dar totuşi radiind multă
asociată cu un cataclism natural (sau aceste lucruri, aparent minore, au dus lumină (simt eu), văd că dând o mâna de
electronic). De ce acum? la revoluţionarea şi transformarea unor C.F. – Am auzit vorbindu­se şi ajutor (nu doar material, dar şi moral şi
întregi sisteme politice sau sociale care despre faptul că energia pământului, spiritual) unor tineri care au fost deprivaţi
Ştefania Magidson – Am citit şi nu mai serveau omenirii. Tot aşa, vreau a universului, ar favoriza în acest an de prezenţa şi dragostea părinţilor, ei se
eu destul de mult pe aceasta temă, să sper că, atât generaţia noastră cât şi cea schimbări profunde la nivel uman şi transformă în interior, transformându­ne
interesată, ca mulţi alţii, de însemnătatea care urmează, vor opta să se aplece către planetar... Există în asta un pericol? şi pe noi în decurs, deschizând inimile
acestei date. Din tot materialul studiat, descoperiri provenite dintr­o conştiinţă lor şi ale noastre, redându­şi şi redân­
vizionat, precum şi din propriile intuiţii înaltă, şi că din neaşteptate colţuri, se vor Ş.M. – Cred că mai degrabă o du­ne încrederea în noi, în viaţă. Noi
şi observaţii, atât ale fenomenului ivi soluţii. oportunitate. Într­adevăr, energiile spi­ i­am ajutat să îşi găsească un loc demn
prezentului cât şi al celui istoric (în ale rituale prezente pe Terra sunt mult mai în societate, iar ei ne asigură un loc
cărui etape adesea par salturi nelineare), C.F. – Să ne aşteptăm la o transformare active, şi deci ceea ce este disponibil demn înăuntrul nostru. Faptul că din cei
cred că această perioadă reprezintă mai pozitivă? energetic/spiritual în această perioadă 90 de bursieri din acest an ai Fundaţiei
degrabă un început decât un sfârşit are o vibraţie mult mai puternică. Se Blue Heron pe care o conduc, 9 studiază
catastrofic. Acest început ar putea defini Ş.M. – Eu cred că da. De curând m­am întâmplă treziri spirituale rapide şi bruşte, medicina (dintre care unul a fost legat
sfârşitul unei ere, unui anumit fel de a întors chiar de la Maui Film Festival, un segment tot mai mare al umanităţii are de pat în decursul celor trei primi ani
gândi, de a fi, de a funcţiona, precum şi Hawaii, un festival de filme cu teme acces la schimbarea conştiinţei, ceea ce de viaţă, într­un orfelinat mizer) mi se
naşterea unui nou mod de a ne raporta şi preponderent spirituale, unde unul dintre duce la oportunitatea speţei umane de a pare nu mai puţin decât un miracol care
relaţiona cu tot ceea ce ne înconjoară la documentarele pe care le­am vizionat evolua. Faptul că, în pofida aparentelor simt înăuntrul meu că va continua să fie
nivel fizic, mental, emoţional şi spiritual. s­a intitulat chiar 2012: Începutul. create de nevoia de senzaţional care multiplicat în viitor, nu doar de către noi,
Aceste schimbări nu cred însă că se vor Realizatoarea acestui film a călătorit în 6 bântuie presa, violenţa a scăzut mult dar şi de ei, cei pe care i­am atins. Am
manifesta exact pe data de 21 decembrie ţări unde a intervievat atât lideri spirituali şi trăim în cea mai paşnică perioadă avut cu toţii experienţa că este posibil, că
2012... Ele au fost puse în mişcare cu mayaşi cât şi doctoranzi în arheologie, a istoriei, este o mărturie a acestei suntem capabili să fim iniţiatorii acestor
ani în urmă, s­au accelerat mai mult în hieroglife sau savanţi în cosmologie. schimbări. Tot în ideea oportunităţii miracole, şi de acum începem să aşteptăm
ultimul timp, dar vor continua şi după Concluziile protagoniştilor au fost şi a expansiunii posibilităţilor, sunt ca ele să se întâmple cu regularitate,
această dată. Este ca şi cum ne­am gândi aceleaşi: a fi deschişi schimbărilor, a ne conştientă de multitudinea stimulentelor ca şi cum ar fi ceva „normal“. Pe scala
la perioada Renaşterii venită după Evul pregăti pentru o transformare pozitivă. naţionale şi internaţionale de a aduce mea restrânsă şi personală, nu îmi bat
Mediu. Ea nu a început într­o zi anume, progrese radicale în beneficiul umanităţii capul cu întrebări tip „Cu ce vom hrăni
ci de­a lungul unor ani. C.F. – Avem fiecare dintre noi un şi ca urmare a dorinţei comune de a găsi opt miliarde de locuitori ale Terrei?“, ci
rol în provocarea schimbării de care soluţii ce ne înalţă pe noi toţi.Aş menţiona „Oare ce miracole mai pot crea mâine?“
În cultura mayaşă această perioadă de vorbeşti, ori ar trebuie să ne supunem aici instituţii cum ar fi TED, de exemplu, Astfel, lăsându­ne ghidaţi de Magicianul
transformare este numita Era B’aktum, unei transformări venite din afară? una dintre cele mai influente organizaţii Alb din noi, sunt încredinţată că direct sau
sau după prezicerile indienilor Hopi din internaţionale, motto­ul ei fiind „idei ce indirect, şi marile probleme ale umanităţii
Arizona, trecerea de la lumea a 4­a la Ş.M. – Aş vrea să accentuez ideea merită răspândite“, un centru de informare vor fi tratate la timpul şi în modul potrivit
lumea a 5­a. Naturile spirituale, cei care care cu siguranţă va căpăta un contur care oferă cunoştinţe libere şi inspiraţie de oameni ale căror abilităţi şi contracte
au un al şaselea simţ mai dezvoltat, cred şi mai adânc în viitorul apropiat, că provenită de la prestigioşi gânditori şi sacre diverse au roluri importante şi de
că ar confirma faptul că deja „simt“ că suntem cu toţii interconectaţi. În ultimii creatori din multe domenii, incluzând neînlocuit în colajul ce influenţează
energia planetei se schimbă, fiind mai 10–15 ani, datorită Internetului, cred că tehnologie, divertisment sau design... destinul umanităţii pe pământ.
„îmbibată“ cu o esenţă spirituală, ce e în am devenit cu toţii conştienţi de faptul TED a creat o comunitate de spirite
continuă mişcare şi evoluţie. că lumea este foarte mică, şi putem inovatoare care se stimulează reciproc New York – august 2012
vedea, tot mai repede, rezultatele ideilor, cu idei şi soluţii ce influenţează întreaga
C.F. – Unul dintre cuvintele cheie acţiunilor şi faptelor noastre, nu doar în umanitate; suporterii ei cred cu pasiune Notă: Interviul cu Ştefania Magidson,
folosite referitor la această trecere într­o comunitatea imediată în care ne aflăm... în puterea ideilor de a schimba atitudini, născută la Braşov şi stabilită în Los
nouă eră, este cuvântul transformare. Ce Reacţia pe care o avem când purtăm vieţi şi în cele din urmă, lumea. Cu toate Angeles, a început iniţial din dorinţa de
fel de transformare? haine care aflăm că au fost cusute în că nu este menţionată „spiritualitatea“ a-i face un portret (de emigrant de succes,
ateliere din lumea a treia unde copii mi­ în faimoasele lor discursuri, tot ceea ce cu pregătire academică şi practică în
Ş.M. – În primul rând, sunt de părere nori lucrează în condiţii inumane, ne­au fac, intenţiile din spatele descoperirilor, psihologia spirituală) şi a prezenta
că transformarea personală şi globală sunt făcut să schimbăm legi, să „votăm“ prin au o esenţă profund umană şi profund programele umanitare ale Fundaţiei
inseparabile. Este o transformare în care a nu cumpăra acele produse. Observ că spirituală. Blue Heron pe care o conduce. Discuţia
trecem mai departe de sistemul limitat şi în alte arii se întâmplă acelaşi lucru: s-a extins însă spre subiecte mai largi
în care trăim, în care valoarea intuiţiei, a conştientizând că votăm de trei ori pe zi C.F. – Prin aceste transformări devine şi a atins teme pe care le considerăm
viziunii, a experienţelor transcendentale cu furculiţa, putem începe a crea un întreg omenirea mai umană? de interes pentru cititorul român de
sunt integrate cu metode ştiinţifice flux de schimbări în privinţa industriei azi, de la rolul instituţiilor la menirea
moderne, într­o nouă paradigmă. Teoria alimentare: cât mâncăm organic, local, şi Ş.M. – Un termen care apare mult personală, de la religie şi spiritualitate,
mea,optimistă,este adevărat,are de­a face cât din cutie, mâncare modificată genetic în discuţiile legate de importanţa anului la cunoaşterea de sine. Cu acest episod
cu găsirea de noi soluţii pentru probleme şi cu valoare nutritivă foarte scăzută, 2012 este transformarea speciei umane încheiem dialogul nostru în revistă,
şi cum acest lucru se relaţionează cu din Homo Sapiens în Homo Luminous, o urmând ca discuţiile avute pe parcursul
sănătatea şi bunăstarea noastră fizică şi transformare care se spune că ar avea loc a multor luni să fie strânse într-un volum
psihică, dar şi a bunăstării fermierilor, a în decursul unei generaţii şi nu între ele. care va apărea la sfârşitul acestui an.
legăturii ce încă mulţi din noi vor să o Este un termen care se referă la noţiunea
de a transcende în următoarea fază a



18 Nr. 8 (108) ♦ august 2012 Scrisul Românesc Proză

Adrian SÂNGEORZAN sfârşitul acestui coşmar. Nu ai nevoie de multe haine
sau încălţăminte pentru că nu prea ai timp să le porţi. În
Rezidenţa (II) patru ani, oricât m­am străduit, n­am avut timp să stric
mai mult de un rând de haine de stradă. Dacă nu mi­ar fi
Î n noaptea aceea liniştită în timp ce le povesteam căderea comunismului, zgomotoasă cum se ştie, plină plăcut ceea ce făceam, cu siguranţă că n­aş fi rezistat. →
celorlalţi rezidenţi de gardă de unde vin, de împuşcături şi lupte de stradă la care am asistat prin
engleza mea a început să şchiopăteze din nou, ferestrele spitalului meu. Am rămas blocat la Urgenţă Timp de nouă luni am făcut apoi parte dintr­un
aşa că m­au lăsat în pace şi au trecut la ceilalţi. Povestea două zile şi două nopţi între răniţi, morţi şi femei program de rezidenţă din Long Island în care trebuia să
lui Shifrin, originar dintr­un oraş din Siberia, era mai cărora le venise să nască la răscruce de vremuri. M­am lucrăm între 110–120 ore pe săptămână. Nu mai puţin,
dură ca a mea, ca orice poveste rusă care aproape că încăpăţânat să plec din ţară într­o perioadă în care mulţi dar nici mai mult. Capul plecat, yes Sir, sure, şi înapoi
nici nu mai trebuie spusă. Când l­am întrebat pe Haziz emigranţi se întorceau înapoi zăpăciţi de libertatea care în „bucătăria“ altui spital, în anul întâi la patruzeci de
cum a scăpat din Iran, am tăcut înlemniţi cu toţii. Ce umbla goală puşcă pe străzi, dar cu un Kalaşnikov pe ani. Nu mai spărgeam vene, scriam corect în foile de
puţin aflasem despre necazurile restului omenirii trăind umăr. Am ajuns în America cu hainele de pe mine şi observaţii chiar la cinci dimineaţa. Mai devreme nu
într­o lume izolată în care credeam că noi suntem fundul cu 200 de dolari în buzunar. Am început rezidenţa în eram lăsaţi să venim, şi când am apărut odată pe la
oceanului şi al suferinţei! Haziz fugise din Iran printr­o New York, la 38 de ani, stors ca o lămâie, după doi ani patru jumate, m­a chemat profesorul şi mi­a spus să vin
filieră care făcea contrabandă cu oameni disperaţi. cumpliţi de emigraţie şi am terminat­o la 42, gata s­o la muncă când trebuie, adică la cinci. De ce, domnule
Cu adevărat disperaţi. Doi fraţi ai lui fuseseră ucişi în iau de la capăt, cu un elan fantastic ce poate izvorî doar profesor? Pentru că aşa e regula, şi dacă trecem de 110
războiul cu Irak. În schimbul unei sume de bani adunată din cenuşă. Sunt şi astăzi în acelaşi spital în care am de ore şi crapă vreunul din noi, spitalul nu vrea să fie
de familie, a fost predat unei filiere clandestine şi trecut început. Zeci şi zeci de rezidenţi şi specialişti au venit dat în judecată de familie. La vârsta mea riscurile erau
pe jos munţii Iranului, ajungând în două săptămâni până şi au plecat prin toată America. Astăzi sunt veteranul probabil mai mari. Eram atât de obosit, încât aveam
în Turcia. Înainte de­a pleca, sora lui îi cumpărase nişte acestui departament al femeilor. Bărbaţii medici am tot felul de fantezii când suna ceasul dimineaţa. Mă
pantofi Ecco, foarte rezistenţi, pentru a fi sigură că nu ajuns încet pe cale de dispariţie, specialitatea fiind gândeam de pildă că ar fi bine dacă m­ar lovi o maşină
ajunge desculţ în America. Prin anul trei de rezidenţă aleasă tot mai mult de către femei, din multe motive. pe trecerea de pietoni şi dacă m­aş alege cu un picior
mi­am luat şi eu o pereche asemănători, deşi nu mai Principalul ar fi că tot mai mult femeile vor să fie în ghips, m­aş odihni şi eu puţin într­un pat... Dar prin
trebuia să fug niciunde. Din cei 15 câţi au plecat din Iran, examinate genital de către femei. Din 14 rezidenţi campusul spitalului nu treceau decât maşina de tuns
au ajuns la destinaţie doar 8. Restul au dispărut misterios câţi avem astăzi în program, doar trei sunt bărbaţi. iarba şi veveriţele. Maria, rezidenta din anul trei, o
pentru totdeauna, ucişi pe drum de călăuze şi bandiţi. De multe ori mă gândesc că viitorul mai mult sau mai portoricană harnică şi veşnic zâmbitoare, îmi spusese
Fiecare avea o parolă pe care trebuia s­o dezvăluie doar puţin îndepărtat le va aparţine în general femeilor, care că avusese şi ea visul cu piciorul în ghips şi că doar din
la sfârşitul călătoriei. Nu­mi mai amintesc exact cum era se afirmă pe bună dreptate în tot mai multe domenii. anul doi a scăpat de el. Lucram cu ea în tură cot la cot
cu parola lui Haziz, dar ca orice parolă secretă trebuia În timpul matriarhatului de acum multe mii de ani, se de dimineaţa până seara.
spusă doar la momentul potrivit. Cei care au spus­o spune că societăţile au avut o evoluţie mai lină, mai
prea devreme au fost ucişi şi jefuiţi. Dormeau ziua, dreaptă şi mai lipsită de războaie. N­am fost lovit de nicio maşină, dar până la urmă
călătoreau noaptea din post în post unde erau predaţi de ceva tot mi s­a întâmplat. Împlinisem 40 de ani şi
unii şi preluaţi de alţii. Haziz avea pe unul din antebraţe ...Rezidenţa e perioada cea mai dură din viaţa unui încercând să stau fizic în formă, am început să exersez
cicatricea unei lovituri de cuţit prost vindecată. Familia doctor. Aş putea­o compara cu cea de pregătire a unui în micile pauze pe care le aveam. Veneam pe secţie la
lui a aflat că mai trăieşte doar după ce a ajuns în America. Marine într­un Boot Camp, doar că nu durează trei luni ca cinci fix dimineaţă, să nu crape ceva în mine conform
Fusese şi el ginecolog în Iran, unde pe secţia de nou la soldaţii americani, ci patru ani. Are ceva din duritatea protocolului spitalului, vedeam pacientele internate până
născuţi fetiţelor li se acoperea faţa cu acel voal din prima şi rigoarea formării unui ofiţer adevărat de linia întâia. la şapte, apoi beam o cafea şi intram în operaţii unde
zi de existenţă. Failah, rezidenta de anul trei, iraniancă În timpul rezidenţei trăieşti mai mult în scraburi, nişte mă simţeam mai protejat. La prânz mâncam ceva din
şi ea, ne­a confirmat toate grozăviile spuse de Haziz. uniforme pătate cu sânge şi sudoare grea, fără epoleţi mâncarea bolnavilor. Maria vărsa tot ce punea în gură
Ea avea o fată de 8 ani cu care reuşise să fugă din Iran. sau grade. Spitalul e garnizoana din care vei ieşi destul pentru că era gravidă. Îi puneam o perfuzie cu glucoză
N­a vrut niciodată să ne spună cum. Deşi musulmană, de rar timp de cel puţin patru ani. Doar cât să dormi, şi ceva vitamine şi vreo douăzeci de minute exersam
fata şi­a dat­o la o şcoală catolică din Queens. Când şi­a să mănânci, să citeşti obosit cărţi de medicină, să ţii un fizic. Urcam şi coboram cele 12 etaje ale spitalului,
terminat rezidenţa a plecat în California unde se stabilise contact minim cu viaţa din jur, cu familia sau cu vreo făceam nişte genuflexiuni şi flotări, pentru că astea le
aproape toată elita iraniană fugită după căderea Şahului. femeie, care aşteaptă mai mult sau mai puţin răbdătoare poţi face oriunde, fără să fii pedepsit ca­n armată. La
Failah era o femeie frumoasă, nobilă, cu acel amestec un moment dat, în timp ce mă spălam pentru o operaţie
de forţă şi feminitate atât de neamerican, pe care­l vezi Ştefan Munteanu – Surorile stranii şi mă priveam în oglindă ca la frizer, am văzut că am o
la femei cu atât mai mult cu cât te duci mai spre estul umflătură deasupra claviculei drepte. Nedureroasă, deci
lumii. Într­una din ultimele gărzi pe care le­am făcut ameninţătoare, pentru că doctor fiind, ştiam că ceea ce
cu ea, mi­a spus că a născut în Iran şi un băiat pe care doare de la început nu poate fi ceva rău. De cum am ieşit
l­a pierdut pentru totdeauna. A murit? „Nu, n­a murit, din sală, i­am arătat umflătura lui Pandhi, rezidentul
dar e ca mort“, mi­a spus ea resemnată. Am lucrat în şef, un indian din Calcutta care era atât de nerăbdător
anii care au urmat cu alţi rezidenţi trecători din Burma, să termine rezidenţa, încât nu­i prea mai păsa de nimic.
Africa, Vietnam, Haiti şi am înţeles că vremurile grele „E suspectă“, mi­a spus el sec. Biopsia făcută chiar în
ale comunismului românesc sunt nişte poveşti duioase ziua aceea în pauza de prânz a ieşit şi ea suspectă, aşa
comparate cu coşmarurile acestor oameni. că mi s­au cam înmuiat genunchii. Procesul de înmuiere
Rego, filipinezul, unul din cel mai bonomi oameni pe a genunchilor, asociat cu un gol mare în cap şi stomac,
care i­am cunoscut, lucrase şi el ca ginecolog într­una din goluri prin care încep să zboare bezmetici liliecii fricii, e
insulele din Filipine. Pe vremea dictaturii lui Marcos, unul total neproductiv pentru un rezident care munceşte
tatăl lui şi un frate mai mare fuseseră executaţi în curtea 110–120 de ore pe săptămână. M­am dus la profesor şi
casei, în faţa întregii familii. Atunci îşi jurase că va i­am spus că trebuie să mă operez imediat pentru că am
pleca în America sau în alt loc, unde doar democraţie o problemă suspectă. M­au programat ultimul în sala
să fie şi zăpadă. Ca şi mine, n­avea nicio problemă în de operaţii, vineri după amiaza. Până la ora aceea am
a face o cezariană, o histerectomie sau alte operaţii, lucrat în sala de naştere cu o privire destul de tulbure
dar nici el nu cunoştea bucătăria şi ordinea unui spital care nu le­a scăpat nici asistentelor, nici pacientelor care
american. Eram cu toţii „preliminari“ şi ni se spusese mă întrebau dacă am cumva vreo problemă. La prânz
clar că după un an va trebui să ne găsim altceva, după n­am mâncat nimic şi m­au întins pe masa de operaţii,
ce vom fi încărcaţi, ca nişte măgari preţioşi de povară, m­au adormit şi m­am trezit mai târziu cu un pansament
cu noua noastră „american experience“. Nimeni nu ne mare deasupra claviculei şi cu mâna dreaptă lipită de
accepta niciunde fără această experienţă americană. corp cu un bandaj, de parcă mi­ar fi fost luxată. „Stai cu
Până la urmă cred că aveau dreptate. mâna aşa până luni, ia medicamente de durere, şi luni să
Dacă aş fi ştiut ce înseamnă rezidenţa în America fii înapoi la lucru!“, mi­au spus.
poate că n­aş fi emigrat şi aş fi rămas în oraşul meu din
România, unde îmi făcusem un nume şi unde aveam Oricum, cu Pandhi îmi era greu să discut pentru că
o pacientură serioasă. Am emigrat la 36 de ani, după ştiam că nu se pricepe la tipul ăsta de umflături, plus că
era un tip prea direct. Îmi era şi frică, pentru că fiind
hindu, mă gândeam că va începe să­mi vorbească despre
karma şi avantajele reîncarnării într­o soartă mai bună,
cum ar fi cea a unui dermatolog. Lucrasem cu el trei luni
la rând în tura de noapte şi îmi spunea mereu cu tristeţe:
„De ce naiba nu ne­am putut face noi dermatologi?“
„Într­o altă viaţă, Pandhi“, îi răspundeam eu.

Zilele acelea m­am gândit serios la acea viaţă pe
care tocmai o trăiam, la toţi acei ani de zbatere plini
de umflături şi bube, şi am constatat că nu­mi părea
rău de nimic. Doar că nu voiam să ajung atât de repede
„dermatolog“. M­am întors în campusul spitalului în









Cronică literară Scrisul Românesc Nr. 8 (108) ♦ august 2012 23
Poezie
Viorel FORŢAN
Maria TRONEA

pe muntele lui moise

„Eternul feminin“, după ce am trecut mersul foarte legănat al patrupedului
mereu actual prin tunelul de sub canalul suez cu totul diferit de cel resimţit
şi am ajuns din africa pe spinarea calului
P ublicarea eseului Reflets dans în partea asiatică a egiptului te menţinea foarte treaz
un oeil d’homme (Ed. Actes­ vreo­sută cincizeci de kilometri în bezna atotcuprinzătoare
Sud, 2012) de către Nancy Huston, o pe care am parcurs­o ziua fireşte se mergea în şir indian
reprezentantă de marcă a feminismului, n­am văzut un fir de iarbă şi începusem să mă obişnuiesc
repune pe tapet tema alterităţii femini­ aici plouă când la noi acasă
ne, abordată, printre alţii, şi de filosoful se vede aurora boreală cu întunericul
francez Emmanuel Lévinas. În eseul vag ajutat de semilună
Le Temps et l’Autre (1948), acesta no­
tează: „Sexul nu este o diferenţă specifică eseului se află o intervenţie pe care iată­ne ajunşi după­amiaza după vreo două ceasuri şi jumătat
oarecare… Diferenţa sexelor nu este aceasta a avut­o în cadrul unui colocviu într­o depresiune străjuită de urcat pe poteca îngustă
nici contradicţie… Ea nu este nici duali­ având ca temă cochetăria, organizat de jur­împrejur de munţi unde în dreapta era versantul
tatea a doi termeni complementari căci în octombrie 2010 la Paris, la Petit era să zic popular de piatră seacă şi în stânga prăpastia
doi termeni complementari presupun Palais. Grija obsesivă a femeilor pentru livresc pot să spun am ajuns la capătul acestui drum
un întreg preexistent… Alteritatea se aparenţa lor trimite, conform autoarei, că peisajul era la fel de spectaculos primele trei cămile din faţa mea
împlineşte în feminin. Termen de acelaşi spre natură. Atracţia exercitată de lumea probabil ca cel selenar au luat­o la stânga şi s­au oprit
rang, dar de sens opus conştiinţei.“ produselor de lux (LVMH) asupra Evei a mea a luat­o la dreapta
Aceste speculaţii vor fi atacate de actuale ar demonstra, potrivit autoarei, în mijlocul acestei depresiuni abia acum m­a trecut un fior
Simone de Beauvoir în Le deuxième că egalitatea dintre sexe este o fantasmă, unde acasă este de spaimă în întunericul nopţii
sexe (1949): „Presupun că D­l Lévinas femeile fiind mai preocupate de imaginea numai pentru beduinii nomazi în româneasca maternă
nu uită că femeia este conştiinţă şi lor fizică decât de reuşita profesională. poposim la singurul hotel­restaurant am zis cu voce tare
pentru sine. Dar e frapant că el adoptă cu un singur nivel unde mă duce doamne iartă­mă asta
deliberat un punct de vedere masculin Să ne amintim şi teoria lui Simone construit fireşte din piatră numai că asta ştia drumul
fără a semnala reciprocitatea subiectului de Beauvoir în această privinţă. În grupul în care mă aflam cred că din naştere
şi a obiectului. Când scrie că femeia este capitolul Viaţa de societate din cartea de aici urma să plece la noapte dar fiind din altă familie
mister, subînţelege că este mister pentru Al doilea sex, ea evidenţiază statutul într­o ascensiune pe muntele lui moise
bărbat. Astfel încât această descriere, de „obiect erotic“ pe care îl rezervă sau altă generaţie
care se vrea obiectivă, este de fapt o societatea femeii: „Moravurile o incită plecarea pe munte faţă de cele din faţa ei
afirmare a privilegiului masculin.“ să se alieneze astfel în imaginea ei. urma să se petreacă la miezul nopţii avea capul de linie în dreapta
În Avant-propos-ul, cu titlul Fru- Veşmintele bărbatului, ca şi trupul lui, şi aveam două variante unde cu calm a oprit
moasă ca o imagine, al eseului Oglindire trebuie să­i arate transcendenţa, şi nu să pe jos urcând până la un anumit loc a îngenunchiat
în ochiul bărbatului, Nancy Huston atragă privirile; pentru el, nici eleganţa, patru mii de trepte întâi cu picioarele din faţă
focalizează ideea captivităţii femininului nici frumuseţea nu ajung să se constituie sau pe drumul cămilelor de era să­mi rup gâtul
în ochiul­oglindă. În timp ce bărbatul ca obiect; de aceea, în mod normal până în acelaşi loc apoi cu cele din spate
îşi asumă rolul valorizant de seducător, nu­şi consideră înfăţişarea ca pe un reflex în spinarea animalelor şi s­a aşezat ca să descalec
femeii i se rezervă rolul de instrument al fiinţei sale. Dimpotrivă, societatea ce dădeau numele drumului
de reproducere: „Ochi masculini privesc însăşi îi cere femeii să devină un obiect de­aici am urcat pe jos până­n vârf
un corp feminin: imensa paradigmă erotic. Scopul modei căreia femeia îi nu încălecasem în viaţa mea pe o cămilă la vreo 2200 m altitudine
a speciei noastre. În intervalul celor este aservită nu este acela de a revela un iar acum mi se deschidea ca să fim acolo
două mii de milenii ale vieţii umane pe individ autonom, ci, dimpotrivă, de a o nu numai această posibilitate înainte de răsăritul soarelui
Pământ, legătura între privirea şi do­ separa de transcendenţa ei pentru a o oferi dar şi aceea de a călări util pe care aveam să­l vedem
rinţa bărbatului a fost un simplu dat al ca pe o pradă dorinţelor masculine“. în ascensiune şi în plină noapte de pe muntele sinai
existenţei. Bărbatul percepe misterul mi s­a părut riscant unde moise s­a suit la dumnezeu
lumii, femeia este acest mister. Bărbatul Diferenţa dintre teoria lui Simone but why not ca acesta să îi dea legile
pictează, sculptează, desenează corpul de Beauvoir şi cea a lui Nancy Huston cine nu riscă nu câştigă adică cele zece porunci
fecund; femeia este acest corp. Desigur, rezidă în primul rând în credinţa celei am avut totuşi grijă
femeile privesc şi ele bărbaţii şi bărbaţii din urmă în determinismul biologic, ca înainte de a lua o decizie prima poruncă
privesc alţi bărbaţi şi femeile privesc fapt incriminat de reprezentantele unui să întreb dacă organizatorii să nu ai alţi dumnezei afară de mine
alte femei… Dar privirea bărbatului pe feminism radical. Reperele acestei fas­ au draiveri la cămile a doua poruncă
trupul femeii are ceva specific, fiind cinante fenomenologii a feminismului se mi s­a răspuns afirmativ să nu­ţi faci chip cioplit
involuntară, înnăscută şi programată în schimbă mereu într­o lume a bărbaţilor, vezi porunca a opta
«discul dur» genetic al masculului uman, împărţită între adepţii lui Michelet cu zece­cincisprezece minute a treia poruncă
pentru a favoriza reproducerea speciei, („Femeia, fiinţă relativă...“) şi cei atraşi înainte de miezul nopţii să nu iei în deşert numele domnului
şi greu de controlat prin urmare.“ de misterul monadelor. într­o beznă totală a patra poruncă
Contrazicând afirmaţia lui Simone de am plecat la lumina lanternelor adu­ţi aminte de ziua de odihnă
Beauvoir, „nu te naşti, ci devii femeie“, spre parkingul patrupedelor ca s­o sfinţeşti
Nancy Huston este de părere că diferenţa acestea ne aşteptau stând liniştite jos a cincea poruncă
între sexe trebuie acceptată fiind pri­ cei şapte viteji cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta
mordială şi nu rezultatul construcţiei care n­am hotărât să călărim a şasea poruncă
sociale: „Bărbaţii au o predispoziţie ne aşezam pe şeile de lemn fixate să nu ucizi
înnăscută să dorească femeile prin între cele două cocoaşe ale cămilelor vezi porunca a opta
privire şi femeile s­au complăcut în s­a dat plecarea a şaptea poruncă
această privire pentru că ea pregătea draiverul cămilei mele să nu fii desfrânat
fecundarea lor“. Percepţia biologică a o ţinea sub control cu o frânghie că nu e om să nu fi scris o poezie
autoarei este evidentă: „Homo sapiens legată de gâtul animalului măcar odată doar odată­n viaţa lui
rămâne o specie animală condamnată după vreo douăzeci de metri de mars vezi porunca a opta
să se reproducă şi, fie că ne place şi ne a dat funiei un impuls meşteşugit a opta poruncă
flatează sau nu, comportamentul nostru ca la un lasou să nu furi
este deviat de această programare.“ şi aceasta s­a încolăcit sunt convins că aici supremul
Discursul jurnalistei franco­cana­ în jurul gâtului animalului ar fi trebuit să nu înzestreze
diene vizează mai ales femeile frumoase nu m­am impacientat oamenii cu vedere
şi cochete. De altfel, se pare că la geneza că am rămas fără draiver a noua poruncă
mizînd pe bunul simţ că beduinii să nu mărturiseşti strâmb
nu aveau niciun interes ca turiştii împotriva aproapelui tău
să­şi rupă gâtul prin aceşti munţi a zecea poruncă
să nu pofteşti casa aproapelui tău
vezi porunca a opta





Scrisul Românesc Teatru

26 Nr. 8 (108) ♦ august 2012

→ Absolut, de la Teatrul Act, în regia lui Alexandru Dabija. comediei, dramaturgia contemporană a fost destul de

Mult râvnitul Premiu pentru cel mai bun actor în rol firav reprezentată pe scena festivalului, mai aproape de

principal i­a fost acordat lui Marcel Iureş, pentru creaţia sentimentul performanţei aflându­se şi reprezentaţia cu

izbutită în rolul lui Caţavencu, din O scrisoare pierdută, piesa lui Matei Vişniec intitulată Şi cu violoncelul ce

la Teatrul de Comedie, în regia lui Alexandru Dabija, şi facem?, de la Teatrul „Nottara“.

în strălucitul său recital din Absolut, inspirat de păţaniile

lui Ivan Turbincă. Premiul pentru cea mai bună actriţă în Tinereţea ca stare de spirit...

rol principal a răsplătit evoluţia Ceraselei Iosifescu, în ...şi­a făcut adeseori resimţită prezenţa atât în montările

rolul Vetei, din O noapte furtunoasă, în regia lui Mircea la care ne­am referit aici, în evoluţia unor actori nu

neapărat tineri ca adevăr bilogic, cât şi în unele spectacole

care au declanşat un fierbinte entuziasm în sală, chiar dacă

nu au ajuns la podium, aşa cum s­a întâmplat mai ales cu

interpretele din piesa Noi 4, de Lia Bugnar, în regia Dorinei

Chiriac, „trupa“ cuprinzându­le şi pe Andreea Bibiri,

Maria Obretin şi Ilinca Manolache, sub o „firmă“ cel puţin

ciudată: „Teatrul nu e o clădire“. Lipsite de o... „clădire“ în

viitorul imediat sunt şi echipele studenţeşti care au evoluat

în afara concursului, dar ne­au oferit şi ele unele temeiuri

de plăcută surpriză, aşa cum au arătat spectacolele cu O

noapte furtunoasă, după I.L. Caragiale, şi Craii de curtea

veche, de Mateiu Caragiale (Universitatea „Hyperion“ din

Bucureşti), Educaţiunea, după I.L. Caragiale (Facultatea Cerasela Iosifescu şi Cătălin Băicuş – O noapte furtunoasă

Constantin Chiriac şi Adrian Matio în D’ale carnavalului de Litere, Departamentul Arte de la Universitatea din UNATC, pe numele său Alexandru Bogdan, laureat la Gala
Craiova), Simţ enorm şi văz monstruos, după I.L. Caragiale STAR de la Bacău, din acest an, cu Dă dămult... mai dă-
Cornişteanu, spectacol adus în festival de Teatrul Naţional (Universitatea „Spiru Haret“ din Bucureşti) şi D’ale dămult, după I.L. Caragiale, în regia Mariei Rotar. Şi chiar
„Marin Sorescu“ din Craiova. Premiul pentru cea mai carnavalului (UNATC Bucureşti).
dacă evoluţia lui nu a mai atins nota de prospeţime, de
bună actriţă în rol secundar a fost înmânat Dorinei Chiriac, Fireşte, ne­am fi aşteptat ca tinerii oameni de teatru din spontaneitate şi de umor savuros, din gala de la Bacău, ca

pentru neaşteptata interpretare a „cetăţeanului turmentat“, ţară să fie mai puternic atraşi de obiectivele programatice să nu mai zic de memorabila „poveste“ scenică fabuloasă
din spectacolul cu O scrisoare pierdută, de la Teatrul de ale acestui festival dedicat „comediei“ şi de posibilităţile cu acest titlu, oferită ca absolvenţi ai promoţiei 1971, de
Comedie, în timp ce acelaşi Premiu pentru rol secundar,
George Mihăiţă şi Mircea Diaconu, în regia profesoarei
dar în cazul actorilor, a revenit ex aequo sibianului Andrei
Sanda Manu, cred că promovarea temerară a producţiilor
Matioc, pentru „Crăcănel“, din D’ale carnavalului,
tinere poate şi trebuie să reprezinte şi ea unul dintre
şi lui Florin Dobrovici, pentru „Tache Farfuridi“, din
obiectivele generoase ale festivalului dedicat „puterii şi
spectacolul Teatrului de Comedie cu O scrisoare pierdută.
adevărului“ comediei româneşti.
Un binemeritat Premiu de excelenţă, menit a încununa şi
Până la ediţiile viitoare, când şi pe scenă şi în concursul
marea altitudine artistică a creaţiilor sale, dar şi elevaţia
de dramaturgie sperăm să aflăm o participare cât mai
morală ce definesc întreaga carieră a omului de teatru
aproape de efortul gazdelor şi de aşteptările publicului,
i­a fost conferit actorului Marin Moraru, atât de legat de
trebuie spus că în această ediţie festivalul a beneficiat de
memorabile succese ale Teatrului de Comedie.
o tinerească... „pată de culoare“ adusă zi de zi, înainte
Şirul satisfacţiilor oferite spectatorilor nu s­a oprit
de spectacole, prin reprezentaţiile de stradă ale Teatrului
aici, însă, deoarece imagini vrednice de laudă cu privire
„Masca“, cel condus cu acea patimă de dincolo de...
la „soarta comediei“ s­au ivit în chip generos şi în alte
reprezentaţii din cuprinsul festivalului, aşa cum au Eugen Racoti, Florin Dobrovici – O scrisoare pierdută cuvinte de către Mihai Mălaimare, alături de care i­am
fost acelea cu Florenţa sunt eu, de Gellu Naum şi Jules foto: Mihaela Marin revăzut şi pe interpreţii de la „Trupa de la Union“. Tot la
capitolul „câştiguri“, cu bune şanse de a fi regăsite şi în
Perahim, de la Teatrul Naţional din Cluj­Napoca, în regia reale de afirmare pe care le oferă el. Poate că şi acea ediţiile viitoare, au fost manifestările culturale de dincolo
lui Alexandru Dabija, şi Insula, de Gellu Naum, de la avanpremieră găzduită tot „în afară de concurs“, cu piesa de spectacol, ca întâlnirea cu regizorul Silviu Purcărete,
Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, în viziunea Crize, de Mihai Ignat, în semnătura regizorală a tânărului conferinţa criticului de teatru George Banu cu titlul
regizorului Vlad Massaci, amândouă văzute de juriu la Vlad Cristache, reprezintă un semnal şi o invitaţie „Caragiale, oglindă­n cioburi?“ şi lansarea volumului
sediul teatrelor respective, dar şi Natură moartă cu nepot convingătoare pentru ediţiile viitoare, când însă ne­am I.L.Caragiale – caligrafia plăcerii, de Dan C. Mihăilescu,
obez, de Ion Sapdaru, de la Teatrul Odeon, în regia lui bucura să vedem şi pe podium expresiile talentului şi ale găzduită de foaierul Operei Naţionale. Sperăm, însă, că şi
Eugen Făt sau Omul cu mârţoaga, de George Ciprian, probităţii profesionale în creaţiile unor tineri regizori, spectacolele şi manifestările dedicate cărţii inspirate de
de pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în regia interpreţi şi scenarişti. Acest gând ne­a îndemnat şi atunci operele lui „nenea Iancu“ nu vor fi abandonate după ce
Ancăi Bradu. Din nefericire, privind aceeaşi... soartă a când l­am invitat în festival pe un tânăr viitor absolvent vom trece de... „anul Caragiale“.

S ub acest generic, s­a desfăşurat cea de­a doua ARIEL InterFest şi scenograf Liviu Ciulei, la aproape un an de la trecerea sa →
ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru în eternitate, şi s­au bucurat să afle, prin cuvânt şi imagine,
de la Râmnicu Vâlcea, organizat de Teatrul „Ariel“, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului local, dar câteva dintre particularităţile creaţiei unui genial actor de
şi cu un larg cerc de colaboratori din rândul unor critici şi comedie, Horaţiu Mălăele, aflat în pragul împlinirii vârstei
Femei singure – Eliza Noemi Judeu jurnalişti, oameni de artă şi cultură din ţară şi din străinătate. de şaizeci de ani.
Faptul pare să încununeze o tradiţie minunată a interesului
pentru arta spectacolului în acest oraş, manifestat chiar Desigur, însă, că în miezul satisfacţiilor prilejuite de
înainte de înfiinţarea Teatrului popular, de acum trei­patru festival unui public aparţinând aproape tuturor vârstelor,
decenii, aşa cum arăta în cuvântul de salut domnul Daniel s­au aflat reprezentaţiile teatrale. Între primul spectacol,
Şerban Zinelli, consulul general al României la Torino, cu Livada de vişini, în regia lui Aurel Palade, şi cel din
prezent şi domnia sa, alături de Emilian Frâncu, primarul ultima seară, cu Alexandru Lăpuşneanu, semnat de Doina
municipiului, şi de Doina Migleczi, directoarea festivalului, Migleczi, sălile de la „Ariel“, de la Cinematograful
la festivitatea din deschiderea maratonului teatral aşteptat
cu emoţie şi unanimă bucurie de publicul vâlcean. Niculae Urs şi Horaţiu Mălăele – Măscăriciul

Ca o frumoasă coincidenţă, în zilele festivalului, aici
s­au desfăşurat şi repetiţiile la spectacolul cu piesa Conu’
Leonida faţă cu reacţiunea, produs de Teatrul Naţional
din Bucureşti în parteneriat cu Teatrul „Ariel“, în regia lui
Silviu Purcărete, cu prestigioşii actori Victor Rebengiuc
şi Mariana Mihuţ în rolurile devenite şi ele emblematice
pentru virtuţile dramaturgiei lui I.L. Caragiale. De altfel,
spre a marca dimensiunile omagiale şi culturale ale
festivalului, în contextul respectului pentru valorile de
frunte ale teatrului românesc, iubitorii Thaliei au fost invitaţi
la o sesiune de „conferinţe şi dezbateri“, unde s­au întâlnit
cu reputatul om de teatru Silviu Purcărete, personalitate de
prim­plan a vieţii artistice româneşti şi europene, au audiat
o evocare emoţionantă dedicată regretatului regizor, actor

Teatru Scrisul Românesc Nr. 8 (108) ♦ august 2012 27

→ „Ostroveni“, de la Casa Vâlceană, de la Restaurantul sau la furtuna de veselie contagioasă şi la aplauzele greu românesc, în care „oamenii vor să trăiască şi nu doar să

„O.K.“ şi Hotel „Sofianu“ au găzduit o impresionantă de potolit de pe parcursul reprezentaţiei cu Măscăriciul, supravieţuiască“, prezentat spre finele festivalului de

gamă de discursuri artistice din ţară şi din Italia, a căror realizată la Teatrul „Bulandra“ de Horaţiu Mălăele, actor Teatrul de Artă din Bucureşti, cu Emigreişăn Drim, în

varietate de repertoriu şi de expresie scenică a fost viu şi regizor, şi Niculae Urs, actor şi scenarist, seara aceasta regia lui Bogdan Husanu. Şi cum muzica nu putea să nu

comentată, pe tot parcursul festivalului. Ingenuitatea şi de triumf al spiritului ludic amintindu­mi de succesul uriaş onoreze şi ea această sărbătoare a Thaliei, în marea sală

prospeţimea aduse în festival de tinerii artişti de la „Ariel“, al aceluiaşi spectacol nu numai la festivalurile din ţară, de conferinţe de la Hotelul „Sofianu“, în faţa unui public

cu Giocondele, în viziunea regizoarei Brigitte Louveaux, dar şi la New Delhi, Singapore, Sydney, Seul, Beijing şi fără graniţe de vârstă şi preferinţe, au... „conferenţiat“ cu

din Belgia, dar şi spectacolul­workshop cu Corabia Shanghai, unde am avut privilegiul de a mă număra printre mare succes Mike Godoroja (voce), Luca Marius, Alex

nebunilor, în regia italianului Romano Foddai, interpretat spectatorii lui. Vişan, Vali Vatuiu şi Robert Ardeleanu, alcătuind „Blues

de trupa „Ariel junior“, participarea fructuoasă a celeilalte O interesantă „conexiune“ între propunerile festivalului Spirits“ şi proiectul lor „Roots“, pe parcursul unui ceas de

scene vâlcene, de la „Anton Pann“, cu Apa de Havel, de vâlcean şi unele manifestări similare din ţară ne­au fost veritabilă reverie sonoră.

Matei Vişniec, în regia lui Laszlo Vadas, şi a unei sprinţare dezvăluite şi prin prezenţa unei excelent „one woman Acum, cred că şi publicul vâlcean, dar şi staff­ul

adaptări după Hansel şi Gretel, realizată de Diana Roman, show“ semnat de Mihaela Teleoacă, de la Teatrul de festivalului, alcătuit din Doina Migleczi, manager general

apoi reprezentaţia de „magie“ menită să confere viaţă Comedie, cu Moştenitoarea, de Lucia Verona, sau a unei al Teatrului „Ariel“, Aura Popescu, director executiv, Dana

poetică obiectelor, cu titlul Grădini de plastic, realizată de alte evoluţii remarcabile, cu Femei singure, după Dario Stan, secretar literar, Marinela Capşa, Adela Lac, Liliana

italienii de la „Cantieri Teatrali Koreja“, sau plasticitatea Fo, datorată actriţei Eliza Noemi Judeu, de la Teatrul Ştefănescu ş.a., împreună cu primăria Municipului, care

remarcabilă a mizanscenei din spectacolul companiei „Bacovia“, sub firma Companiei „Buzunarul cu teatru“, s­a învrednicit să sprijine financiar evenimentul, au

S’Arza, cu Ţărmuri abandonate, după Heiner Muller, au amândouă aceste spectacole fiind remarcate elogios la motive să fie mulţumiţi de această spătămână de nobilă

fost doar câteva dintre momentele pline de culoare şi de o Gala STAR de la Bacău, în timp ce reprezentaţia Teatrului închinăciune pe altarul teatrului, tocmai în zilele violentului

tonică adeziune a publicului, pregătind întâlnirea cu cele „George Ciprian“, cu Doamna şi specialistu’, după o şi stresantului zbucium social de la referendum. Dar

mai fierbinţi clipe de teatru din festivalul vâlcean. idee de Pauline Daumale, în regia lui Radu Nichifor şi victoria artei asupra politicului nu trebuie să ne mai mire.

Mă refer la atmosfera de mare eveniment şi la interpretarea populată de un umor amar, conferită de Dimpotrivă! Ea subliniază şi mai bine meritele festivalului

ovaţiile ce au răsunat în sala de la „Ostroveni“, la finalul Catrinel Dumitrescu şi Carmen Trocan, s­a impus şi în vâlcean şi ne determină să aşteptăm cu încredere cea de­a

spectacolului cu Vizitatorul, de Eric­Emmanuel Schmitt, în prealabil pe scena Festivalului VedeTeatru de la Buzău. treia ediţie din Ariel InterFest.

regia lui Claudiu Goga, prezentat de Teatrul „Nottara“, cu Trebuie spus că „secţiunea“ dedicată participărilor

Alexandru Repan şi MirceaAndreescu în rolurile principale, individuale cu valoare de recital a fost deosebit de

consistentă şi generoasă în ce priveşte năzuinţa spre

performanţă, fapt remarcat şi de publicul vâlcean, care

a răsplătit cu manifestă generozitate atât cele două

spectacole ale Ioanei Crăciunescu, cu Sufleurul fricii, de

Matei Vişniec, prezentat cu succes şi pe scena marelui

Festival Internaţional de la Sibiu, şi cu o selecţie din

poeziile domniei sale, cu titlul Mon général, dar şi

reprezentaţia de teatru non verbal intitulată Ce-ar fi dacă

ar fi?, în care histrionismul, virtuozitatea interpretativă şi

empatia desăvârşită stabilită între protagonist şi privitori

ni l­au recomandat pe Ştefan Ruxanda drept un eminent

reprezentant al Companiei Passe­partout Dan Puric.

Fără a rămâne datoare, în această secţiune individuală,

şcoala interpretativă italiană ne­a oferit şi ea un merituos

reper, prin actorul Beppe Rosso, autorul celor două

„poveşti“ scenice de o rară vigoare narativă şi binevenită

densitate emoţională, cu Oraşul nesigur îngropat de

viu, inspirat din peregrinările dramatice ale ţiganilor din

România spre tărâmurile italiene pline de înşelătoare

făgăduinţe, şi cu Băuturi făcute în casă, o incursiune

printre luminile şi umbrele paradoxurilor civilizaţiei

actuale şi ale confruntărilor dintre mentalităţile tradiţionale

Mon General – poeme de Ioana Crăciunescu şi cele importate de peste Ocean. A fost o preocupare
ce şi­a aflat poate o incitantă replică în acel spectacol Catrinel Dumitrescu şi Carmen Trocan – Doamna şi Specialistu’

Rendez-vous cu personajele commediei dell’ arte
N oua sală a Teatrului „Bulandra“, de la
Izvor, a fost inaugurată printr­un spec­ căci aduce cu sine un paradoxal transport de substanţă personaje ale commediei dell’arte, adaptarea după piesa
tacol cu Arlechino moare?, după Moartea caracterologică, potrivit căruia, la un moment dat, medicul autorului rus, semnată de Oana Turbatu, îşi află o energică
veselă, de N. Evreinov, conceput în cadrul proiectului trăieşte disperarea pacientului, implorând ajutorul unui întrupare populată de nu puţine interogaţii cu privire la
„Laboratorul de noapte“, iniţiat de regizorul Alexandru Arlechino bolnav, stupefiat de această tragicomică situaţie. artă şi artist, la condiţia umană, în general, şi la caruselul
Darie, directorul instituţiei. O trupă mică, dar valoroasă Pe fundalul acestei poveşti, poate zgârcită în evenimente, neîmplinirilor ce pot duce la alienare. Şi decorul limitativ,
şi foarte ambiţioasă, alcătuită din Adrian Ciobanu poate prea puternic restituită cu mijloacele teatrului fizic realizat de Mihai Păcurar, dar şi luminile atât de discret
(Arlechino), Antoaneta Cojocaru (Pierrot), care s­a şi ale unei încrâncenări din zona paroxismului, ce riscă şi de expresiv evocatoare, concepute de Alexandru Darie,
învrednicit şi cu responsabilitatea regiei, Ela Ionescu să devoreze echilibrul lăuntric al spectatorului obişnuit, dar în primul rând evoluţiile de o magnanimă dăruire şi
(Colombina), Mihai Marinescu (Dottore) şi soprana îşi face apariţia sa de laitmotiv şi Moartea, transfigurată explozie de sangvinitate ale celor cinci interpreţi alcătuiesc
Ruxandra Oprea (Moartea), revenită alături de unii prieteni poetic şi premoniţial prin veşmintele sale şi prin celestele premisele de succes ale acestui spectacol „de studio“ ca
din Orfeu şi Euridice, spectacolul lui Alexandru Darie, a acorduri muzicale din Lucia di Lammermoor. un loc distinct în repertoriul Teatrului „Bulandra“ şi în
dat naştere unui discurs artistic de o incendiară tensiune diversificarea dialogului său cu publicul, mai ales cu
emoţională, în care se confruntă şi coexistă poezia şi Ivită parcă din pântecele unei insolite „agonii“, ce spectatorii tineri, atraşi de acel teatru direct, puternic, fără
dramatismul, accentele lirice cu cele comice, extazul cu îşi pune pecetea pe relaţiile şi pe destinul pitoreştilor menajamente. Pe de altă parte, survolând şi noi, alături
disperarea, nevoia uriaşă de celălalt şi de comprehensiune de personaje, acele „turbulenţe“ din confruntările şi din
cu o neputinţă de împlinire, logodită cu fatalitatea. Asistăm Antoaneta Cojocaru lăuntrul firii lor, ne aflăm parcă într­un teribil exerciţiu
la suferinţele lui Arlechino din preajma morţii, măcinat de de exorcism din preajma „morţi vesele“, menit să ne
chinul unei „vieţi irosite“ şi mai ales, devastat de pasiunea desprindă o clipă din turbionul vieţii social­politice, din
lui pentru Colombina, soţia lui Pierrot, cel care cunoaşte viesparul manipulărilor de pe micile ecrane, care nu sunt
un dublu temei de însingurare, părăsit de soţie şi, în acelaşi de neglijat, în ce priveşte contribuţia la criza morală şi la
timp, refuzat în elanurile atracţiei sale puternice faţă de şansele crescânde ale trăitorilor de pe aceste meleaguri de
acelaşi Arlechino, totul alcătuind „triunghiul“ dominat a cunoaşte pe pielea lor cum arată alienarea. Altfel, vieţile
de un fulminant amestec de lumini şi umbre, de izbucniri unor Arlechino, Pierrot şi Colombina desigur că nu se
vulcanice sau de incertitudini şi nemulţumiri abisale, încheie cu acest spectacol, în care ardoarea memorabilă
învecinate cu o împietrită deznădejde. Apariţia doctorului a jocului interpreţilor poate fi percepută şi drept un subtil
nu face decât să sporească aerul bizar din acest spaţiu şi elevat omagiu la adresa ingenuităţii nemuritoare a
al naufragiului unei comunicări autentice şi profunde, personajelor commediei dell’arte şi a disponibilităţii lor de
a ne vorbi şi astăzi despre eternul mister al fiinţei umane.

Scrisul Românesc Film

28 Nr. 8 (108) ♦ august 2012

Alina Şerban: Astăzi gazda emisiunii Alo, România! Americanii tocmai se pregăteau să intre în
Alo, România este Studioul teritorial Kuweit şi m­am trezit acolo peste noapte în
TVR Craiova şi dezbatem un subiect de Emisiune la TVR 3 şi TVR Internaţional pantaloni scurţi, în octombrie, în Montreal.
actualitate la care am invitat personalităţi Pentru mine asta a fost adevărata, marea
cu experienţă şi poveşti de viaţă interesante (fragment) lecţie a emigraţiei.
şi de la care avem şi ce să învăţăm. Sunt
alături de mine doi scriitori români din chiar aţi vrut să ajungeţi la un moment dat şi să vezi reacţiile pe feţele oamenilor. Deci A. Ş.: Vorbeam despre doamna Carmen
diasporă, mai exact din New York, este şi o să mergem şi către povestea vieţii şi sunt recunoscătoare Teatrului Naţional din Firan şi despre faptul că s­a format ca
vorba despre doamna Carmen Firan şi cum paşii v­au adus către Statele Unite... Craiova, am revenit acum după 30 de ani matematician, dar poezia şi scrisul au
domnul Adrian Sângeorzan. Bun venit, Spuneam, domnule Firan, despre revista cu o piesă despre emigraţie, Lumina din existat în viaţa domniei sale. În viaţa dum­
şi bine aţi revenit acasă, în România, şi de cultură Scrisul Românesc, noi o şi Pod, pe una din nuvelele mele publicate neavoastră scrisul a existat şi în perioada
o să definim ce înseamnă de fapt acasă prezentăm în emisiunile de aici de la TVR în volumul Caloriferistul şi Nevasta de formare din România, atunci când aţi
pentru dumneavoastră, dacă mai înseamnă Craiova şi în anumite momente aţi fost hermeneutului apărută la Polirom în urmă devenit medic?
România sau înseamnă Statele Unite. Şi alături de noi pentru a ne vorbi despre ea cu 4 ani. Sentimentul a fost probabil mai
alături de noi este şi domnul Florea Firan, şi ştiu că de fiecare dată i­aţi menţionat puţin emoţionant acum, dar sala, încă A. S.: Am venit ieri de la Bistriţa,
director al editurii şi revistei de cultură pe românii din diasporă, aţi menţionat­o odată... unde tatăl meu care are 87 de ani şi scrie
Scrisul Românesc. Bun venit şi mă bucur pe fiica dumneavoastră, l­aţi menţionat pe epigrame, i­a citat lui Carmen două strofe
să ne reîntâlnim într­o emisiune1. domnul Adrian Sângeorzan şi ne spuneaţi A. Ş.: A avut aceeaşi reacţie... din nişte poezii pe care le scrisesem când
mereu că sunteţi aproape şi ei sunt aici prin C. F.: Aceeaşi reacţie pentru că erau aveam 14 ani, de care am uitat. Dar pe urmă
Florea Firan: Mulţumesc, bine v­am articolele ce apar în revistă. deja obosiţi de această tranziţie greoaie nu am mai scris, am citit însă mult, am fost
regăsit. care le extenuează energia şi forţa şi, din un cititor avid. Scrisul pentru mine a fost
F. F.: Da, este adevărat, dar nu numai ei. nou, o poveste umană, despre nişte oameni o formă de refulare după ce am ajuns în
A. Ş.: Motivul prezenţei în Craiova, cel Revista a publicat constant texte ale unor care sunt confruntaţi cu conflicte etern America, într­un moment în care probabil
puţin unul dintre ele, pentru că o să vedem cunoscuţi scriitori din emigraţie, semnate universale şi nu neapărat locale şi care cred că dacă nu aş fi făcut ceva puteam să
dacă au fost mai multe, şi eu cred că printre de Andrei Codrescu şi Nina Cassian, rubrici că i­a scos puţin din tensiunea zilnică şi explodez. Carmen şi profesorul Firan m­au
ele s­au aflat probabil şi dorul de tata, şi permanente de Dumitru Radu Popa şi Virgil le­a arătat că se poate visa... se poate visa dezamorsat puţin, ca să zic aşa, pentru că
dorul de acasă, este lansarea ce a avut loc Nemoianu, colaborări ale altor scriitori de oriunde. am descoperit scrisul şi mi­am dat drumul,
vineri la Biblioteca judeţeană Alexandru români stabiliţi în New York, de la veteranul A. Ş.: Domnule Sângeorzan, sunteţi şi a fost o formă de a mă elibera, a fost ca
şi Aristia Aman din Craiova a două pictor şi poet Mircea Ionescu la mai tinerii medic şi trăiţi în New York din 1991. Aţi o terapie pentru mine la început şi de care
volume: Valiza cu Melci. Un Horoscop Adina Dabija şi Paul Doru Mugur, cronici ajuns înaintea soţiei dumneavoastră... mă ţin.
al Emigrantului, autor Carmen Firan şi şi consemnări ale evenimentelor editoriale A. S.: Da, în ’90, imediat după revoluţie
Anatomia Lunii de Adrian Sângeorzan. româno­americane legate de scriitori am plecat. A. Ş.: Domnule Firan, înainte de
A fost o lansare din câte am înţeles eu importanţi ca Norman Manea, ateliere de A. Ş.: Cum a decurs viaţa dumneavoastră revoluţie, chiar dacă fiica dumneavoastră
cu un public destul de larg, spuneaţi artist semnate de Sasha Mereţ etc. Revista în România până atunci? Ştiu că din a plecat ceva mai târziu, aţi simţit că va
dumneavoastră, chiar surprinzător, adică şi editura Scrisul Românesc îşi păstrează copilărie aveaţi, aşa, un dor de ducă, aţi fi pleca?
sala a fost neîncăpătoare? obiectivul fundamental: multiculturalismul, vrut să plecaţi, să vă mutaţi. Cum e să fii
interculturalitatea. Iată că cele două cărţi copil şi să îţi doreşti să pleci de la tine de F. F.: Nu, a fost o conjunctură de
Carmen Firan: Sala a fost frumoasă care au apărut iniţial în foileton în revista acasă, de la tine din ţară? E un sentiment pe familie... şi a fost o alegere a ei cu care
şi încăpătoare pentru toţi cei care au dorit Scrisul Românesc au fost tipărite acum în care cred că nu multă lume îl trăieşte. eu am fost total de acord şi sunt şi acum,
să vină. Surpriza a fost că erau foarte editura cu titlul omonim, cea a lui Carmen, A. S.: Da, probabil..., am un amic în fond, fiecare îşi alege sau îşi urmează
mulţi tineri, studenţi şi elevi, şi ştiu că e o Horoscopul Emigrantului, o carte specială, care scrie acum o carte interesantă despre destinul...
perioadă încărcată pentru ei, aşa că am fost în ansamblul creaţiei sale de poetă, ideea de global şi local. Chiar de la mine
flataţi de prezenţa publicului craiovean. prozatoare, dramaturg, şi ediţia bilingvă a din Bistriţa. Şi probabil că am făcut parte A. Ş.: Dar nu e greu pentru un părinte
volumului lui Adrian, Anatomia Lunii. Am din aceia care aveam ideea de global, care când pleacă copilul aşa departe?
A. Ş.: Aţi spus Un Horoscop al Emi- publicat şi cărţile unor scriitori americani n­am avut stare niciodată să stăm într­un
grantului. Este un alt fel de horoscop? în ediţii bilingve româno­engleze, Andrey loc. Adică totdeauna am vrut să plec în F. F.: Sigur, nu e uşor, dar dacă copilul
Gritsman şi Richard Millazo, volume altă parte. Fac parte dintr­un trib, ca să zic tău se simte bine şi spune că este fericit
C. F.: Da, este horoscopul celui care se semnate de Ileana Orlich, dar şi primul aşa, de oameni cu rădăcini adânc înfipte în undeva?! Poate să fie aproape de tine şi să
află pe drum, între drumuri, al emigrantului volum de poezii în limba română al lui pământ. De aceea noi eram văzuţi ca un fel nu fie fericit. Atunci e mult mai rău. În cele
de ocazie, să­i spunem, care pleacă pentru Andrei Codrescu, Instrumentul negru. de „ciudăţei“ pe vremea aceea. Un unchi din urmă m­am bucurat sincer. Plecarea ei
un timp, sau al emigrantului definitiv, Cărţile au fost lansate la Craiova, Bucureşti, de­al meu a plecat prin Libia, prietenul nu a fost forţată, a avut loc după mai multe
care pleacă pentru totdeauna. Emigrantul dar şi la New York, în cluburi consacrate ăsta al meu a încercat să fugă de câteva experienţe de călătorii în mai multe ţări din
se poate spune că are două destine: unul unde au loc întâlniri ale scriitorilor, precum ori, ulterior medicina m­a ajutat să­mi înfig interes cultural, şi­a ales New York­ul care
prin naşterea biologică, şi altul prin Cornelia Street Cafe, Bowery Poetry Club rădăcinile adânc în pământ şi nu m­am spune că i se potriveşte şi că acesta e oraşul
transplantarea lui într­o altă matrice sau Russian Samovar. Chiar acum avem gândit la plecare multă vreme... Eram, în care vrea să trăiască. E un oraş fantastic
culturală prin emigraţie când se produce în tipar încă un volum bilingv al poetului aş spune, chiar fericit la un moment dat care îmi place şi mie foarte mult, şi pe care
o a doua naştere, una simbolică, dar nu newyorkez Richard Millazo, căruia i­am fără să­mi dau seama, pentru că am avut îl vizitez de 13 ani.
mai puţin dureroasă decât cea biologică. mai tipărit o carte intitulată Umbre din Est, multe satisfacţii şi am avut o viaţă bună şi
Horoscopul emigrantului combină într­o scrisă în urma unei călătorii în România. frumoasă în România, până la un moment A. Ş.: Cei doi spun că se simt acolo ca
formulă originală zodiacul vestic calculat Mai amintesc şi volumul bilingv Voci pe dat însă, când lucrurile s­au stricat de tot acasă, aşa este?
la ziua şi luna naşterii sale, cu cel asiatic muchie de cuţit de Carmen Firan şi Adrian şi atunci din nou am dorit să plec şi am
calculat pentru anul în care a emigrat. Sângeorzan prefaţat de Nina Cassian, care intrat în acest anturaj pe care eu îl numesc C. F.: Este adevărat.
s­a bucurat de mare succes. ca o carantină a fugarilor în care am fost A. Ş.: Este acolo mai mult acasă decât
A. Ş.: Anatomia Lunii, dar văd titlul şi contaminaţi încetul cu încetul de ideea este aici, adică simţiţi că v­aţi găsit acolo
în limba engleză, domnule Sângeorzan... A. Ş.: Doamna Firan, poveştile dum­ plecării. locul?
neavoastră de viaţă conţin foarte multe A. Ş.: Şi ştiu că la un moment dat chiar C. F.: Noţiunea de acasă a avut multe
Adrian Sângeorzan: Da, este o carte informaţii. sunteţi absolventă a Facultăţii v­aţi pregătit să treceţi Dunărea înot să reprezentări şi în mintea mea. Sigur, când
bilingvă, este a doua carte bilingvă scoasă de Matematică din Craiova, tot aici aţi mergeţi în Germania, adică dorinţa era clar eram în Craiova şi eram copil acasă era
în Craiova, la Scrisul Românesc. Se poartă debutat ca poetă, dar ştiu că dumneavoastră una mare. strict pe strada Brâncuşi unde aveam şi
atât în Europa cât şi în America cărţile consideraţi că v­a format foarte mult A. S.: Da, mergeam în fiecare zi la avem casa părintească, unde am trăit.
bilingve. Volumul meu este în engleză şi în experienţa avută, prima experienţă cu bazinul de înot şi înotam într­o apă foarte A. Ş.: V­aţi imaginat vreodată în
română, l­am prezentat prima oară în New Naţionalul craiovean. Şi aş vrea să ne rece şi toţi se întrebau ce căutăm noi acolo, copilărie, cum făcea soţul dumneavoastră,
York şi de­abia acum în România. vorbiţi despre prima piesă, Polen pe Insulă, chiar începuseră să intre la bănuieli. Da, am ca fugar? Dumneavoastră v­aţi gândit
pe care aţi scris­o şi care s­a şi jucat în vrut să plec în Germania şi revoluţia mi­a vreodată să plecaţi?
A. Ş.: Aţi ales un alt traseu în cazul anii... ’81? dat puţin planurile peste cap, pentru că C. F.: Niciodată. N­am vrut niciodată să
acestei cărţi. Nu cred că l­aţi urmat în cazul m­am trezit dintr­odată un om liber cu un plec din România şi chiar când au început
tuturor cărţilor. C. F.: Da, în 1981, aveam 21 de ani. Îmi paşaport în mână şi am plecat în America şi să plece colegi de­ai mei mă gândeam, ce
amintesc premiera de la Teatrul Naţional, ţin acolo am rămas. Numai că de­abia după ce i­a apucat? Adică de ce să pleci? Unde să
A. S.: Ordinea a fost întâmplătoare. minte că spectatorii au aplaudat îndelung, am ajuns în America am intrat cu adevărat pleci? Eu am fost până târziu convinsă că
Anatomia Lunii nu este neapărat o carte poate şi pentru că era o piesă de familie, în sârma ghimpată a emigraţiei, am scris aici e totul, mă simţeam bine, protejată,
despreemigraţie.Esteunpoemautobiografic despre relaţiile între tineri, între părinţi­ în cartea mea, am un capitol acolo despre şi cred şi acum lucrul acesta, că poţi să fii
de peste 30 de pagini. Am scris 4 cărţi de copii, mai neconvenţională. Era timpul Canada unde am ajuns din întâmplare. În bine oriunde, important este să fii fericit.
poezie, dar aceasta este cartea la care ţin acela dur în care practic viaţa personală Canada... Este adevărat, dar nu am avut niciodată
cel mai mult. Acum scriu mai mult proză, devenise iradiată de stresul politic... Eu A. Ş.: Într­un lagăr la un moment dat... sămânţa plecării cum a avut­o Adrian. La
printre altele, am în lucru şi o carte care eram abia ieşită din facultate şi privind A. S.: Da, într­un lagăr cu etiopieni, mine plecarea s­a datorat unei dragoste la
se numeşte Carantina Fugarilor, în care, acum în urmă, probabil a fost una dintre cu vietnamezi, cu români, cu irakieni... prima vedere care a fost New York­ul.
ca idee, vorbesc despre cei din generaţia cele mai mari bucurii ale mele ca scriitor, să A. Ş.: Asta după mai multe călătorii...
mea, care trăiam în România în anii ’70­ vezi, să­ţi auzi cuvintele rostite, interpretate C. F.: Da...
’80 şi care eram veşnic puşi pe fugă, gata A. Ş.: Care au fost, unde? Nu ştiu dacă
să plecăm, gata să fugim din ţară, dar care şi atunci, sau după experienţa trăită în New
am plecat până la urmă după revoluţie. York aţi călătorit în ţări numite de noi
Am prins Revoluţia aici, am trecut prin ea, exotice.
ne­am bucurat de ea şi pe urmă am plecat. C. F.: Aceasta după ce m­am stabilit în
Este vorba de foarte mulţi din colegi de­ai America, dar în orice caz, când ajunsesem
mei care trăiesc în Germania, Franţa şi în în New York călătorisem în toată Europa,
Statele Unite. în anumite ţări din Asia, deci ştiam despre

A. Ş.: Germania, unde dumneavoastră

Film Scrisul Românesc Nr. 8 (108) ♦ august 2012 29

ce e vorba. Iubeam Parisul, iubeam Roma, uimit cu dragostea ei pentru acest oraş de stradă. Deci problemele, dificultăţile, cred cafea sau coca­cola, sau pur şi simplu stau
admiram şi preţuiam multe oraşe numai oţel şi beton care e bun, e blând, dar poate că sunt peste tot în lume aceleaşi. pe iarbă cu leptop­ul în braţe... În serile
că... să te şi înghită. După ce am cunoscut­o pe de vară este un festival de film, totul liber,
ea am intrat şi eu într­o altă lume. Eu mă A. S.: Ce există acolo în plus, este gratuit, sau recitaluri de muzică... Sigur, la
A. Ş.: Acolo unde, mă scuzaţi că vă învârteam într­o lume mai mult medicală, un spirit de comunitate foarte dezvoltat. început, ca orice turist am urcat pe Statuia
întrerup, aţi fost bursier, domnule Firan, şi am început să cunosc lumea literară… Oriunde te duci în America, trebuie cumva Libertăţii şi în Empire State Building, dar
nu? În Franţa, aţi predat în Italia. să te integrezi într­o comunitate, poate apoi am găsit refugii preferate, la Frick
A. Ş.: A fost greu să intraţi în lumea cu excepţia Manhattanului care este un Collection, de exemplu, la Lincoln Center,
F. F.: Da, bursier în Franţa, la Antibes, medicală de acolo? Babilon uriaş. Altfel, ca români, nu am avut sau în Central Park...
pe Coasta de Azur, profesor în Italia exact niciodată vreo senzaţie de respingere sau
în perioada de care vorbea Carmen, 1981­ A. S.: Da, absolut. A. Ş.: Sunt locuri pe care, de genul
1986. La Accademia di Romania din Roma acesta cel puţin, pe care le regăsim şi în
am stat, am predat la Facultatea de Litere Florea Firan, Alina Şerban, Carmen Firan, Adrian Sângeorzan alte mari oraşe, din păcate în America n­am
şi Filosofie a Universităţii din Pisa şi la ajuns, sunt şi eu pasionată de călătorii dar
Accademia di Romania am susţinut un curs A. Ş.: Aţi urmat alte studii, a mai fost că am fi trataţi altfel... departe de americani mi­a rămas în minte în Franţa de exemplu,
de limbă, cultură şi civilizaţie românească. nevoie de alte examene acolo? acest sentiment. în zona turnului, pe iarbă cum tinerii stau la
fel, citesc, nimeni nu spune nu călca iarba,
A. Ş.: Cum de dumneavoastră n­aţi A. S.: Absolut, trebuie să­ţi dai toate A. Ş.: Deci greutăţile au venit din alte se poate sta acolo şi fie tânăr, fie bătrân, fie,
rămas în altă parte. examenele de la început. Fiind în Canada unghiuri... cu dezabilităţi, toţi sunt bine primiţi de acel
învăţam pentru examene. Trebuie să­ţi spaţiu şi de oraşele şi ţările cu o mentalitate
F. F.: Eu n­am avutniciodatăsentimentul dai toate examenele de echivalare, de asta A. S.: Greutăţile au venit din vina mai dezvoltată decât o avem noi.
acesta al rămânerii şi nici acum nu­l am. pe undeva fluxul de medici români spre noastră, din anumite greşeli pe care le­am
Îmi place foarte mult să călătoresc. Merg şi America s­a oprit în ultimii ani, pentru că făcut noi, dar care ni s­a dat ocazia să ni le C. F.: Şi o toleranţă...
stau în America de aproape 13 ani, câteva acum pleacă în Europa unde nu mai trebuie corectăm. A. Ş.: Şi un grad de toleranţă mai
luni pe an, şi voi sta de acum poate mai să dai niciun test. În America e foarte greu, mare.
mult chiar, dar întoarcerea acasă este tot deşi am practicat ca ginecolog în Romania, A. Ş.: Domnule Firan, cum a fost prima C. F.: Civilizaţia şi toleranţa cred că
aşa de dorită şi de aşteptată. Deci acasă este în Braşov, 9 ani, a trebuit nu numai să­mi oară când aţi ajuns în Statele Unite? Ce v­a sunt extrem de importante pentru starea de
acolo unde te simţi bine, eu mă simt bine şi dau testele de echivalare, să merg prin rămas în minte de atunci, ce v­a frapat? bine pe care un loc o poate transmite unui
acolo şi aici. toată rezidenţa de la început, la o anumită străin.
vârstă. F. F.: Trebuie să recunosc că şi la mine A. Ş.: Spuneam despre drumul pe care
A. Ş.: Aveţi două case: şi acolo şi aici. era ca un vis...cine nu vrea să meargă în l­aţi avut acolo. aţi ajuns să fiţi primită
F. F.: Pentru că avându­i pe ei acolo, A. Ş.: Dar există o reticenţă acolo faţă America? în PEN American Center, în Societatea
când ajung acolo, felul cum ei mă primesc de români, adică a fost vreo problemă poeţilor americani. Cum s­a întâmplat? Ştiu
şi ce­mi oferă înseamnă tot acasă. pentru că eraţi român sau doar pentru că A. Ş.: Da, visul american. că nu e uşor pentru un român să ajungă...
A. Ş.: Este foarte frumos să ai chiar mai trebuia să vă echivalaţi... F. F.: A fost o surpriză plăcută, Carmen C. F.: Eu am fost un emigrant mai
multe locuri în care să te simţi acasă şi să a fost numită director de programe la privilegiat, în sensul că am ajuns întâi ca
te simţi foarte bine. Doamna Firan, cum de A. S.: Nu există nicio reticenţă pentru Centrul Cultural Român din New York în diplomat, director de programe la Centru
n­aţi rămas, nu ştiu, în Paris... români, nici vorbă. Ei nici nu ştiu unde 1997, la început de decembrie, iar eu am Cultural Român din New York şi apoi am
C. F.: Asta voiam să vă spun, că din e România măcar. Pot să vă dau multe ajuns acolo în ajun de Crăciun. New York­ decis să rămân definitiv. Am reuşit prin
toate aceste oraşe pe care le admir şi le exemple despre cât de confuzi sunt faţă de ul, denumit cu temei Capitala lumii, este un cărţile mele, prin activitatea culturală,
preţuiesc, în New York a fost ceva în mediul nostru geografic, de locul de unde oraş fantastic, pentru care îţi trebuie ani buni şi, e adevărat, prin foarte mulţi prieteni
plus. Este ca şi cum, dacă ar fi să cred în venim şi slavă Domnului, de multe ori este să­l cunoşti cu adevărat. În America toate americani de care am avut privilegiul să
vieţi anterioare, mă rog, eu cred în orice, spre avantajul nostru. parcă sunt aranjate perfect. Ai senzaţia că mă bucur şi care m­au susţinut aproape mai
aş mai fi trăit acolo pentru că exista ceva, dacă ceva nu merge, numai o rotiţă dacă se mult decât colegii din spaţiul meu natal.
ceva exact pe structura mea. Rezonam cu A. Ş.: Chiar am văzut un reportaj la strică, se va strica tot angrenajul... De aceea Pentru că acolo eram o curiozitate. Eram o
energia oraşului, rezonam cu trotuarul, un moment dat, erau întrebaţi cine este se aplică legile cu stricteţe şi se respectă curiozitate pentru că veneam din Europa, din
cu maşinile de poliţie, cu zgârie­norii, cu preşedintele Statelor Unite şi au fost legile de către toţi cetăţenii... Există o Europa de Est, din România, loc provocator,
parcurile, cu oamenii... a fost un loc extrem persoane care nu au ştiut. E real, sau i­au protecţie socială reală şi o grijă, mai ales dar erau şi extrem de interesaţi de poezie,
de primitor şi de cald pe care l­am simţit ca găsit... faţă de oamenii în vârstă, faţă de oamenii interesaţi de o voce diferită, de o voce
fiind locul meu. care sunt singuri, sau cei care încă nu au pentru ei nouă în acest cor polifonic care
A. Ş.: Şi acesta cred că este un sentiment A. S.: Totul e real... serviciu. Sunt aspecte pe care foarte mulţi este New York­ul, şi sunt recunoscătoare
pe care nici nu prea poţi să­l descrii, îl C. F.: Totul e real, numai că America nu le recunosc, de aceea unii spun că nu­i acestor emigranţi americani veniţi ei înşişi
simţi. e o ţară foarte mare, un continent, cu interesează America. America este uriaşă, din alte culturi care mi­au făcut loc şi m­au
C. F.: Exact, este ca şi cum cineva ţi­ar populaţie diversă, şi totul e posibil, desigur, diversă din punct de vedere geografic, al sprijinit. De exemplu, nu numai că am
şopti la ureche „aici“ şi mai ales „acum“. Eu există ignoranţă peste tot, dar există şi culturii şi artei, al firii oamenilor… New fost primită în PEN American Center, dar
nu dau mare preţ viitorului, cred că trebuie excelenţe... York­ul îţi oferă extraordinare posibilităţi pentru 3 ani am fost chiar în comitetul de
să ne trăim şi să ne recunoaştem prezentul A. Ş.: Sunt oamenii mult mai interesaţi de a vedea ce­ţi place, în cele mai diverse selecţionare a celor care vroiau să intre.
şi să ne bucurăm de uşile întredeschise pe de ce li se întâmplă lor, familia, serviciul, domenii, turistic, artistic, ştiinţific, sportiv, Deci am făcut parte din comitetul de primiri
care să păşim. Şi a fost o uşă pe care am decât aşa de ce se întâmplă la nivel macro, dispune de săli uriaşe de spectacole şi în PEN American Center, printr­o prietenă
văzut­o întredeschisă pentru destinul meu. să zicem... concerte, de cinematografe şi spaţii de scriitoare israeliancă născută în Cehia. Toată
Şi apoi, sigur, a fost faptul că l­am întâlnit C. F.: Şi aici lucrurile sunt discutabile. agrement puţin cunoscute la noi. lumea acolo pare venită dintr­un alt spaţiu
pe Adrian, lucru pe care l­am luat ca pe o Există pasiune politică şi la noi, cum văd A. Ş.: Aveţi un loc preferat acolo? cultural, dintr­o altă ţară, şi există o formă
confirmare că am făcut alegerea potrivită. că există şi aici. Există antipatii puternice F. F.: Este foarte greu să alegi… de solidaritate a emigrantului, vorbesc acum
Adică destinul mi­a spus „da, aici e locul şi simpatii devastatoare, dar există şi foarte În spatele Bibliotecii Publice, pe Fifth de cercurile artistice, literare, culturale care
tău, uite, încă o dovadă de ce“. mulţi oameni copleşiţi sau dezabuzaţi de Avenue, se află un parc, Bryant, în care sunt extrem de puternice şi vii tocmai pentru
A. Ş.: Aţi simţit la fel când aţi ajuns greutăţile vieţii care nu mai sunt interesaţi se amenajează, în funcţie de anotimpuri, că primesc voci din atât de multe culturi, şi
în America, în New York, domnule de cine e preşedinte, cine nu e preşedinte, diverse activităţi şi unde poţi vedea oameni, le primesc bine.
Sângeorzan? ci de faptul că dacă nu­şi încasează cecul mai ales tineri, care citesc, scriu, asistă la A. Ş.: Cercuri în care aţi ajuns şi
A. S.: Nici vorbă. Am ajuns acolo în lunar de asistenţă socială pot să rămână în recitaluri de poezie, îşi iau prânzul, beau dumneavoastră, cum spuneaţi că şi odată
cu totul alte circumstanţe, nici nu eram cu momentul în care v­aţi cunoscut s­a
obişnuit să călătoresc şi îmi era clar că nu deschis şi o altă lume.
sunt acolo ca turist, deşi venisem cu viză A. S.: Absolut. Lumea din New York
turistică. Şi îmi era clar că trebuie să urc este deschisă la orice. Imaginaţi­vă că în
pe metereze, să­mi văd de treabă, să ajung zona New York­ului, de exemplu, trăiesc,
undeva. La început mi s­a părut aproape aşa spun statisticile, aproape 300 000 de
imposibil, pe urmă am făcut şi eu greşeli, români, deci aproape cât un oraş mare,
cum fac foarte mulţi emigranţi, în loc să cam cât Craiova, care trăiesc pe o suprafaţă
stau în New York, am ajuns din greşeală în relativ mică. Îi auzi peste tot. Din grupul
Canada, dar am încercat să fac the best out nostru de prieteni avem şi români dar
of it, cum spun americanii. Eram blocat în suntem foarte amestecaţi, foarte mulţi ruşi
Montreal, au vrut să mă deporteze, să mă americani, filipinezi, chinezi, israelieni,
trimită înapoi în România, i­am convins să indieni, francezi, şi ceea ce m­a surprins:
n­o facă, la un moment dat au vrut să mă să găsesc printre medici şi scriitori. La
deporteze din nou, am trecut graniţa ilegal mine în spital e un sculptor cu care lucrez
de două ori, în loc să plec din România înot la Urgenţă care e din Lituania şi care e
în Iugoslavia, am făcut nişte treceri dure un sculptor realizat, cu multe expoziţii.
între Canada şi America. Am învăţat destul Facem gărzi împreună şi vorbim despre
de repede lecţia că lumea este cam la fel artă. Avem un scriitor rus pe care l­am adus
peste tot şi există graniţe şi limite. Până la Craiova invitat de Scrisul Românesc,
când New York­ul a ajuns să fie casa mea Andrey Gristman care e patolog şi care
a trecut foarte multă vreme şi bineînţeles
că după ce am cunoscut­o pe Carmen am
aruncat ancora şi mai tare. Carmen m­a

30 Nr. 8 (108) ♦ august 2012 Scrisul Românesc Film

scrie, publică ş.a.m.d. american, sau cum să te împaci fără să­l mi­a tradus una din cărţi, domnul Firan ne Patagonia...
A. Ş.: Trebuie doar să descoperi acele atingi. Dar asta nu înseamnă că nu poţi visa încurajează mereu, vine întotdeauna cu un A. Ş.: V­a tentat să rămâneţi să ajutaţi
şi nu înseamnă că dacă nu ai un vis împlinit suflu foarte nou. Avem acolo un grup de
persoane... nu înseamnă că nu eşti realizat. Eu cred prieteni şi el e foarte aşteptat. De câte ori ca medic acolo?
A. S.: Să le descoperi. Să­ţi manifeşti că totul este să ai libertatea să alegi, să ai vine ne electrizează cu spiritul lui. A. S.: Mi­ar plăcea să o fac. Din păcate,
libertatea să ai un vis, să ai libertatea să îţi
interesul pentru ele. Ţin minte, alaltăieri imaginezi drumul, nu trebuie neapărat să îl A. Ş.: Şi să ştiţi că vine cu un suflu la fel nu pot să­mi întrerup activitatea în New
am avut o discuţie foarte interesantă după parcurgi cu piciorul. Visul american e mai de pozitiv şi când se întoarce pentru că ştiu York, am pacientura mea, cabinetul meu.
lansarea cărţii lui Carmen, Horoscopul subţire şi puţin mai diluat decât acum câţiva că ne­am întâlnit într­o emisiune la scurt
Emigrantului, la Bucureşti, cu doi scriitori ani, şi cred că visul global al oamenilor, timp după ce venise din America şi simţea... A. Ş.: Nu mai avem mult până la final
români şi cu un prieten de­al meu din peste tot în lume, visurile sunt mai ciuntite, Chiar şi modul în care eraţi îmbrăcat atunci, şi vreau să ne vorbiţi puţin despre cel mai
Germania cu care am copilărit şi care mai franjurate în lumea de azi. Speranţele aveaţi aşa... eraţi îmbrăcat un pic special. recent număr al revistei Scrisul Românesc.
acum face reading­uri în Frankfurt, şi trebuie ajustate la această globalizare şi la Ştiu că şi pacienţii vă citesc cărţile şi chiar
am descoperit că noi când eram la liceu această nouă ordine economică nu tocmai v­au mai trimis recenzii, nu? F. F.: Ultimul număr al revistei Scrisul
în Bistriţa citeam mult, dar nu vorbeam înfloritoare în aceste momente. Criză este Românesc începe cu editorialul pe care îl
niciodată despre asta. Şi am rostit aproape peste tot şi trebuie să avem înţelepciunea A. S.: Da, poate cei mai fideli cititori... dedic, de regulă, scriitorilor legaţi într­un
toţi trei acelaşi lucru: pe undeva ne era să ne realizăm visul în condiţiile realităţii Am multe paciente din Craiova care vin fel sau altul de perimetrul sentimental care
ruşine să spunem că noi ca medici citim şi în care trăim. la mine. Nu e uşor, dar m­am obişnuit în este Oltenia. De data aceasta este vorba de
discutăm despre nu ştiu ce carte... ultimii 12 ani să merg cu ambele pasiuni Virgil Mazilescu, un scriitor care a trecut
înainte dar, încă o dată, ei doi m­ajută foarte dincolo prea tânăr, la 41 de ani, un poet foarte
A. Ş.: Pentru că eşti şi stimulat să original, care scrie într­o manieră specială.
faci asta încă din şcoală. Eşti stimulat să Carmen Firan şi Adrian Sângeorzan Dar am marcat aici şi o sută de ani de la
spui ce gândeşti, eşti stimulat să vorbeşti. naşterea lui Ţuculescu, pictorul craiovean.
Prin şcoală mă refer la cei care fac acolo A. Ş.: Să ne adaptăm şi visul la condiţii, mult. De exemplu, datorită lor acum scriu Când trăia soţia lui, Maria Ţuculescu, am
studiile. nu? mai mult la o anumită carte pentru că m­au determinat­o să doneze Craiovei cele mai
convins că poate avea mult succes. multe lucrări pe care le deţinea şi şevaletul,
A. S.: Noi am fost aici... C. F.: Da, visul trebuie adaptat din toate se găsesc la Muzeul de Artă. Ea a
A. Ş.: Am avut bariere mult timp. mers. A. Ş.: Despre ce? pus atunci o condiţie: să facem o casă
A. S.: Da, tot timpul ni s­a spus ce să A. S.: E legată de profesia mea, ca şi memorială. Am făcut­o, aici, aproape de
facem. „Ai spus sărut­mâna doamnei? „Ai A. Ş.: Vreau să revenim la îmbinarea Povestirile unui doctor de femei. De câte ori teatru, dar s­a demolat pentru că altceva s­a
dat bună ziua?“, „Nu vorbi prea mult“, eram meseriei dumneavoastră de medic, vine Florea Firan la noi îmi spune „Ai mai aranjat în zona respectivă...
învăţaţi să fim modeşti. Era bine, era foarte domnule Sângeorzan, cu pasiunea pentru scris un capitol?“, adică mă dinamizează,
frumos şi nu ne­a stricat deloc. În America a scrie, nu putem să­i spunem meserie de mă ajută foarte mult în sensul ăsta. A. Ş.: Mergem şi la scriitorii din
copiii sunt stimulaţi uneori parcă prea tare scriitor, nu? Cum reuşiţi să le îmbinaţi? A A. Ş.: Aţi menţionat la un moment diasporă pe care­i regăsim.
să fie prea assertive, prea îndrăzneţi. Sunt fi medic înseamnă, aţi şi menţionat la un dat călătoriile, de fapt, eu v­am întrebat
culturi cu totul diferite. moment dat, înseamnă şi gărzi, înseamnă şi mi­aţi spus că acele călătorii exotice au F. F.: La scriitorii din diasporă îi avem,
A. Ş.: Abilităţile de comunicare încep şi un program destul de încărcat. venit după ce aţi ajuns în Statele Unite. Pe iată, pe Carmen cu ultimul capitol din
în România să fie stimulate chiar în şcoală. unde aţi fost şi ce aţi descoperit? Sau ce aţi cartea pe care o prezentăm, pe Adrian cu
A. S.: E bine. A. S.: Da, lucrez full­time ca medic căutat acolo? Şi apoi ce aţi descoperit? un grupaj de poezii şi cu o proză foarte
A. Ş.: Ce­aţi mai descoperit în lumea în New York, e un mers pe sârmă, dar C. F.: Suntem, cred, amândoi... interesantă din cartea pe care urmează
culturală din America, lucruri care s­au e un lucru cu care m­am obişnuit şi care A. Ş.: Aţi mers împreună? să o publice, este prezent D.R. Popa, cu
regăsit clar în paginile revistei, domnule îmi place. De multe ori mă gândesc că ar C. F.: Da, tot timpul şi sămânţa călă­ rubrica lui permanentă, de asemenea Virgil
Firan. trebui s­o las mai moale cu medicina şi să toriei, o împărţim în mod egal, fiecare vine Nemoianu, şi aş aminti­o în mod special
F. F.: M­a interesat în primul rând am timp mai mult pentru scris şi, pe urmă cu câte o idee. Adrian spune „Hai în India!“ pe Ştefania Magidson care timp de peste
relaţia cu scriitorii pe care îi publicăm în îmi dau seama că dacă aş fi cumva scos din şi deodată descopăr că şi eu aş fi vrut să un an s­a aflat într­un serial de dialoguri
Revista şi Editura Scrisul Românesc şi am priză, probabil că n­aş mai funcţiona bine. merg în India sau eu spun „Hai în Peru!“ pe teme de spiritualitate cu Carmen,
căutat să mă întâlnesc cu Nina Cassian, Mi­au pus mulţi întrebarea asta, şi pe unii şi el spune „Ah, întotdeauna am vrut să dialog foarte gustat de cititori. La pagina
cu Dumitru Radu Popa, Richard Milazzo, i­am şocat spunându­le că poate jumătate merg în Peru!“, ne împărţim curiozitatea şi penultimă, criticul de artă Florin Rogneanu,
Edward Foster, Deyan Branko Brasish, din cărţi le­am scris în timp ce eram de interesul şi am fost în locuri extraordinar de directorul Muzeului de Artă, publică un
Andrey Gritsman, am participat cu ei la o gardă în spital. interesante: de la Machu Picchu la Angkor articol prezentând pentru cititorii Scrisului
serie întreagă de întâlniri foarte interesante în Cambogia. Am văzut oameni speciali, Românesc ciclurile „Prometeu“, referitor
la cluburile scriitorilor din New York, am A. Ş.: Când mai prindeaţi momente de locuri speciale şi am şi scris de fiecare dată la una din lucrările celebre ale lui Brâncuşi
lansat cărţile unor scriitori din New York linişte… despre ei. Interesant este că de câte ori care a fost licitată la New York...
editate de Scrisul Românesc, dar şi revista, suntem pe drum, când spunem „Vreau să
bine primită, solicitată de mulţi români din A. S.: Da. Am această carte, Povestirile mergem acasă“ sau vorbim de acasă, acasă A. Ş.: După cum ne dăm seama,
emigraţie. In pasiunea deosebită pe care o unui doctor de femei, care va apărea şi în este totdeauna New York­ul… experienţa din România şi experienţa din
am dintotdeauna pentru muzee am urmărit New York în toamnă, şi care este deja în A. Ş.: Să înţeleg că pentru dumneavoastră America se întâlnesc mereu şi în scrierile
prezenţa lucrărilor lui Brâncuşi în muzeele curs de traducere în limba germană, şi alta e mai puţin conturată această noţiune de dumneavoastră, chiar şi acum, la ani de
din New York – MoMa, Guggenheim, care sper să apară curând, volumul doi, acasă decât este pentru doamna Firan? zile de când aţi plecat în Statele Unite.
Metropolitan, dar şi la Washington şi cu titlul Între femei, din care public acum Simte mai mult New York­ul, acasă? Dacă ar fi ceva ce aţi vrea să le transmiteţi
Philadelphia, unde sunt cele mai multe fragmente în Scrisul Românesc. Cei din A. S.: Da, într­un fel, probabil... românilor cu ocazia acestei vizite, care
lucrări, dacă nu mă­nşel, 17. Vă daţi seama spital ştiu că scriu, adică nu­mi mai e ruşine A. Ş.: Bine, casa probabil vă este acolo ar fi acel ceva? Poate şi în acest context
cu ce sentiment pleci ... să spun că citesc şi că scriu şi am o oarecare unde sunteţi. Fiecare unde este celălalt al schimbării aduse de ziua alegerilor,
A. Ş.: Aţi încercat să cunoaşteţi şi tineri recunoştinţă pentru asta. Rezidenţii cu care sunteţi împreună, în primul rând. bineînţeles fără să vorbim despre politică
români de succes, poate nu neapărat din lucrez ştiu că eu stau în camera de gardă A. S.: Absolut. M­aţi întrebat de pentru că nu este specificul emisiunii.
această lume – scriitori. Sunt mulţi tineri şi nu mă uit la televizor la fotbal sau la călătorii. Am încercat să o atrag pe Carmen
care studiază diferite meserii, unele tehnice baschet. Dacă este de făcut ceva bineînţeles în zone mai neexplorate şi mai dure ale C. F.: Le doresc să­şi regăsească o formă
la mari facultăţi din Statele Unite. că sunt acolo, 24 de ore. Nu e uşor, o am lumii. India, Cambogia, Peru, Thailanda, de linişte şi de tihnă pe care am senzaţia
F. F.: Am fost la trei facultăţi şi am şi pe Carmen care mă ajută foarte mult, că şi­au pierdut­o în acest ritm trepidant
întâlnit chiar tineri din Craiova care au mers practic avem o casă care respiră literatură, în care mulţi sunt forţaţi să trăiască. Vin
cu burse şi până la urmă au fost reţinuţi de avem pereţii plini cu cărţi, Răzvan acum din Bucureşti unde strada a devenit puţin
universităţile respective. Am întâlnit chiar traduce cartea unui poet american, fata mea agresivă, unde aerul este tot timpul încins,
un fost absolvent al Liceului „Elena Cuza“ şi spiritele sunt încinse şi ele. De câte ori
unde eu fusesem înainte director şi a fost o merg în Transilvania, de unde e Adrian,
mare plăcere. Eram la Carmen iarna trecută sau vin la Craiova, am sentimentul că aici
şi m­am pomenit că mă cheamă la telefon lucrurile sunt mai bine aşezate în matca lor.
să îmi spună că un medic din România care Ce vreau să le transmit românilor este că
a absolvit Colegiul Naţional „Elena Cuza“ există speranţă, că destinul este o alegere,
vrea să­mi vorbească. Era entuziasmat că a şi că până la urmă stă în puterea noastră să
auzit că sunt în New York şi îmi spunea că ne bucurăm că o floare se deschide peste
şcoala pe care a făcut­o el a fost o şcoală noapte, să ne bucurăm de lucruri pe care
grozavă, că a avut profesori foarte buni de am uitat să le privim. Până la urmă fericirea
care îşi aduce aminte cu plăcere… există oriunde. Şi avem dreptul şi libertatea
A. Ş.: Şi aceşti tineri chiar merită să fie să fim fericiţi. Ceea ce le doresc tuturor.
mai bine cunoscuţi şi în România pentru
a­i da exemplu altor tineri să le arate că se A. Ş.: Aşa vom şi încheia, vă mulţumesc
poate. Şi apropo de asta, se poate împlini pentru prezenţa alături de mine, pentru
visul american? prezenţa alături de telespectatorii TVR 3,
C. F.: Eu am scris un horoscop al viselor TVR INTERNAŢIONAL…
de emigrant.... Un horoscop al emigrantului
care vorbeşte şi despre şansă, oportunitate, 1 Emisiunea TV a avut loc în data de 10 iunie
alegere, despre cum să­ţi atingi visul
2012, după ce cu două zile înainte scriitorii Carmen

Firan şi Adrian Sângeorzan au participat la o

întâlnire cu cititorii craioveni când şi-au lansat

cărţile menţionate mai sus.

Interviu transcris
de Alexandru OPRESCU





ScrisuRl omânescSR Scrisul Românesc Nr. 8 (120) ♦ august 2013 1

Serie nouă Anul XI Revistă de cultură fondată la Craiova, în 1927, serie nouă, din ianuarie 2003
Nr. 8 (120) 2013
Publicată de Scrisul Românesc Fundaţia-Editura, recunoscută CNCS

Florea FIRAN

Mihail Drumeş
P rozator cu largă audienţă la
Nicolae Truţă – Portretul lui Radu Ionescu cititori, dramaturg şi edit­or, Face parte din grupul de scriitori ca­
Mihail Drumeş (pseud­ on­ i­ re au întemeiat la Craiova revista „Fla­
Radu Ionescu a fost unul dintre cei mai importanţi critici de artă mul lui Mihail Dumitrescu), cons­ tituie o mura“ (1922–’28), în coloanele căreia şi
prez­ enţă remarcabilă în viaţa literară ro­ debutează, publicaţia atrăgând nume cu­
pe care i-a avut arta românească contemporană în a doua jumătate a mâ­nească. El se consacră scrisului cu pa­ noscute din per­ioada interbelică: Elena
siunea mărturisirilor de credinţă, a con­ Farago, Tud­ or Muşatescu, Elena Văc­ ă­
secolului XX. Florin Rogneanu fesiunilor esenţiale, înscriind în per­i­m­ etru res­cu, Nico­lae Milcu, A. Pop Marţian,
literar românesc un punct al sensibilităţii C. S. Nico­lăe­ scu-Plopşor, I. Valerian ş.a.
Poezie narative, susţinute cu prec­ ădere de stilul Între anii 1922–1924 ţine cronica teatrală
simplu, direct, aproape crud, uneori voit la ziar­ul „Rampa“ din Capitală, pentru
Carla Baricz Mihai Ene Proză naiv ori patetic, dar care nu face decât să Tea­trul Naţional din Craiova, prezenţă de
Nina Cassian decupeze, transfigurat, imagini, episoade, prestigiu şi conlucrare deosebit de rodnică
Ion Haineş Radu Polizu tablouri de viaţă posibil reale. pentru colectivul Naţionalului. Din 1927,
Edward Hirsch Scriitorul s-a născut la 26 noiembrie este membru al Societăţii Scriitorilor
Adrian Sângeorzan 1901 într-o familie de muncitori din Români, după câţiva ani şi membru al
George Stanca Ohrida (Iugoslavia). Este al patrulea dintre Societăţii Autorilor Dramatici. Începând
cei şase copii ai meseriaşului Vasile Di­ cu 1939, conduce redacţia Editurii „Bucur
Marian Victor Buciu mitrie (ulterior Dumitrescu), român din Ciobanul“, unde îşi publică principalele
Cecilia Căpăţînă Munţii Pindului şi al Despinei Gero, de sale cărţi, orientând activitatea acesteia că­
origine sârbă. Când Mihail avea trei ani, tre literatura pentru copii. De altfel, timp
Geo Constantinescu familia sa a trecut în România, stab­ ilindu- de un deceniu (1938–1948), activitatea
Mihai Duţescu se în oraşul Balş, judeţul Olt, und­ e el va scriitorului va fi închinată copiilor şi
urma clasele primare. Cursul sec­­ und­ ar tineretului.
Ovidiu Ghidirmic îl începe la gimnaziul „Ioniţă Asan“ din
Rodica Grigore Caracal, ultimele două clase le absolvă la Prozator de rafinament analitic, M.
Ioan Lascu Colegiul Naţ­ional „Carol I“ din Craiova Drumeş s-a bucurat în epocă de o mare
obţinând bacal­aureatul în 1925. Primele popularitate în rândul cititorilor, scrierile
Constantin M. Popa sale manifestări literare sunt legate de o sale captând interesul acestora prin savoa­
Deyan Ranko Brashich vârstă fragedă când încă era elev de liceu. rea naraţiunii, a introspecţiei psihologice
Între 1914–1916 a scos revista „Licăriri“, a eroilor tineri în căutarea absolutului, al
destinată creaţiei tinerilor, care până azi cărui drum nu poate fi rupt de conjunctura
şi-a păstrat titulatura şi profilul literar – socială. Parte din scrierile sale au apărut
apreciată publicaţie a elevilor Colegiului sub o mulţime de pseudonime, cele mai
Naţional „Carol I“ din Craiova. În 1928 multe fiind semnate: Moş Ene, Rumân
absolvă Facultatea de Litere şi Filosofie a Gruie, Ilarie Magheru, Const. Bogdan,
Universităţii din Bucureşti, după care, timp Barbu Apelevianu, Ilie Novac, Romulus
de un deceniu funcţionează în învăţământul Burghelea, Ion Coleşiu, Emil Dolfineanu,
superior, de unde demis­ ionează în 1937 şi Dinu Gherghel, Tudor Petrican, Teodor
se dedică în exclusivitate scrisului. Simedriu, M. Dem. Veroneanu, Mihail
Dumitrescu-Drum­ eş, Ilarie Zăvid­ ean­ u...

Continuare în p. 3

Eseu Florin Rogneanu

Gabriel Coşoveanu – Cărţile, dar mai ales p. 4 Sculptorul
ce e în spatele lor p. 7 Dan Nica
şi construcţiile
Adrian Cioroianu – Două femei din istoria României sale spirituale

Dumitru Radu Popescu – Independenţa ghilotinei p. 10 p. 32
şi trecerea peste adevăr p. 15

Dumitru Radu Popa – Cubişti la Metropolitan Museum

Carmen Firan – Aer de New York în note răzleţe p. 17 Theodor Aman – Pe terasă la Sinaia
Ion Parhon – Laureaţi de prestigiu la FESTCO p. 26

2 Nr. 8 (120) ♦ august 2013 Scrisul Românesc Evenimente
culturale

Sumar

Florea Firan, Mihail Drumeş / pp. 1, 3 Tema: Scrisul Românesc
Claudia Miloicovici, Drumul Magici­
anului Alb – Lansări de carte / pp. 2, 5 Limba română şi mass-media Revistă de cultură
Gabriel Coşoveanu, Cărţile, dar mai
ales ce e în spatele lor / p. 4 Craiova, 3–4 octombrie 2013 Fondată la Craiova, în 1927,
Nina Cassian, Serie nouă (din ianuarie 2003)
Post meridian – poem / p. 5 Drumul Magicianului Alb
Ovidiu Ghidirmic, Din tradiţia Membră A.R.I.E.L.
hermeneuticii româneşti / p. 6 Odată cu apariţia numărului din aprilie Fundaţia­Editura, a volumului În căutarea
Constantin M. Popa, Memoria 2011 al revistei „Scrisul Românesc“, Magicianului Alb. Psihologia spirituală în Apare sub egida
terapeutică / p. 6 dedicat Centenarului lui Emil Cioran, manifestarea destinului, semnat Ştefania Fundaţia – Revista Scrisul Românesc
Adrian Cioroianu, Două femei începe colaborarea Ştefaniei Magidson cu Magidson în dialog cu Carmen Firan,
din istoria României / p. 7 publicaţia craioveană. De atunci, număr care s­a bucurat de un real succes după un în parteneriat cu „Gazeta de Sud“
Ioan Lascu, Anarhism şi revoltă / p. 8 de număr, Ştefania Magidson s­a lăsat periplu început la Los Angeles, acolo unde
Marian Victor Buciu, Domus parva, pax provocată şi prinsă de scriitoarea Carmen s­a stabilit cu mulţi ani în urmă Ştefania REDACţIA
magna… – Casă mică, pace mare... / p. 9
Dumitru Radu Popescu, Independenţa Theodor Damian, Florea Firan, Ştefania Magidson, Carmen Firan, Director:
ghilotinei şi trecerea peste adevăr / pp. Dumitru Radu Popa, Adrian Sângeorzan – New York
10, 11 FLOREA FIRAN
George Stanca, Adrian Păunescu Firan în dialog pe diverse teme existenţiale, Magidson, şi s­a încheiat la New York,
în amintirile mele / pp. 12, 13 Secretar general de redacţie:
Geo Constantinescu, Adrian Marino, precum viaţa, moartea, destinul, visul, unde o putem găsi pe Carmen Firan, dar GABRIEL COŞOVEANU
Viaţa unui om singur / p. 13
Mihai Ene, Noaptea cenuşii, fragment păcatul, vina, pedeapsa, anxietatea etc., nu înainte de a ajunge şi în locul natal al Colegiul redacţional:
de roman / p. 14
Dumitru Radu Popa, Potop de cubişti ajungând astfel ca până la numărul din celor două autoare, România, la Braşov şi ADRIAN CIOROIANU
la Metropolitan Museum! / p. 15 ANDREI CODRESCU
Deyan Ranko Brashich, Pasărea mă­ august 2012 să parcurgem drumul menit în Bucureşti. DANIELA CRĂSNARU
iastră – „unealtă de bucătărie“ / p. 16 EUGEN NEGRICI
Carmen Firan, Aer de New York descoperirea „Magicianului Alb – simbol Astfel în 19 mai, la Los Angeles, a avut NICOLAE PANEA
în note răzleţe / p. 17 DUMITRU RADU POPA
Adrian Sângeorzan, loc prima întâlnire cu cititorii DUMITRU RADU POPESCU
Femeia şi lupii / p. 18 MONICA SPIRIDON
Carla Baricz, Poeme / p. 19 dornici de a­l cunoaşte pe DANIELA TARNIţĂ
Edward Hirsch, Poeme / p. 19 INA VOINEA
Radu Polizu, Loteria Valului / pp. 20, 21 Magicianul Alb, moment
Mircea Pospai, Un poet al iubirii Redactori:
şi nu numai / p. 22 atent pregătit de Ionela FLORENTINA ANGHEL
Maria Tronea, Gherasim Luca – profeţia MIHAI ENE
sinuciderii / p. 22 Kloes, preşedinte al Societăţii VIOREL FORţAN
Sorana Georgescu-Gorjan, Amenajarea ALEXANDRU OPRESCU
peisagistică a Ansamblului Monumental Culturale „Viitorul Român“, ION PARHON
Brâncuşian / p. 23 FLORIN ROGNEANU
Mihai Duţescu, Vitrina cu poezii – Mihail sub egida căreia s­a desfăşurat
Hasmaţuchi; Ion Sabin Cerna / p. 24 Redactori asociaţi:
Alexandru Oprescu, Deziluzia evenimentul. După cuvântul FELICIA BURDESCU
bunăvoinţei / p. 24 MIHAELA CHIRIţESCU
Cecilia Căpăţînă, Limba română de deschidere al Ionelei Kloes RĂZVAN HOTĂRANU
în mass­media (I) / p. 25 DAN IONESCU
Catina-Monica Preda, şi­au intrat în rol cele două GABRIELA RUSU-PĂSĂRIN
Panait Istrati, azi / p. 25
Ion Parhon, moderatoare, profesoarele Corectură:
Laureaţi de prestigiu la FESTCO; CLAUDIA MILOICOVICI
Am văzut spectatori fericiţi... / pp. 26, 27 Carmen Firan şi Adrian Sângeorzan lecturând Georgiana Gălăţeanu şi An­ GEORGIANA OPRESCU
Red., Calendar – august / p. 27 la întâlnirea cu comunitatea română din Las Vegas ca Adumitroaie, reuşind prin
Anita Zărnescu Leguay, Un ansamblu prezentările oferite să pro­ Tehnoredactare computerizată:
de sculptură închinat lui Brâncuşi ADRIAN CRISTEA
la Paris / p. 28 al celui de­al şaselea simţ, al cunoaşterii voace participanţii la o serie de întrebări VICTOR CRISTESCU
Rodica Grigore, Semne
şi presimţiri / p. 29 de sine“, aşa cum autoarea intervievată adresate celor două autoare, Ştefaniei Redacţia şi Administraţia: Craiova
Ion Haineş, Poeme / p. 29 Str. Constantin Brâncuşi nr. 24
Valeriu Cîmpeanu, Poeme / p. 30 menţiona la un moment dat, o călătorie în Magidson prezentă, şi Carmen Firan în
Viorel Forţan, Poeme / p. 30 Tel./Fax: 0351/404.988; 0722753922
Georgiana Oprescu, Festivalul interiorul nostru profund. legătură prin Skype, neputând ajunge la E-mail: [email protected]
Internaţional „Adrian Păunescu“ / p. 31 Web: www.revistascrisulromanesc.ro
Red., Okeanos / p. 31 Tot acest efort a dus la apariţia la întâlnire.
Florin Rogneanu, Sculptorul Dan Nica Cont: RO03BRDE170SV21564261700
şi construcţiile sale spirituale / p. 32 finele lui 2012, la Scrisul Românesc Continuare în pag. 5 BRDE Agenţia Mihai Viteazul, Craiova

Lansare carte, Los Angeles Abonamentele se pot face la sediul redacţiei.
În Bucureşti, revista poate fi procurată şi
de la Centrul de Difuzare a Presei, Muzeul
Literaturii Române (Bulevardul Dacia).

ISSN 1583-9125

Responsabilitatea opiniilor exprimate
aparţine integral autorilor.

Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază.
Tiparul: Tipografia de Sud, Craiova,
str. Câmpia Islaz nr. 97A, Tel.: 0251/534.408

Eseu Scrisul Românesc Nr. 8 (120) ♦ august 2013 3

Continuare din p. 1 Florea FIRAN

Mihail Drumeş

După o grea suferinţă, scriitorul student şi locuia la o bătrână proprietăreasă, centuate în lumea satului la începutul mai mare de cititori, editura a încredinţat
trece în lumea umbrelor (27 văduvă a unui colonel, care aveau o fiică pe sec. XX. Cartea poartă subtitlul „Cronică unui traducător şi transpunerea în limba
februarie 1982), rămânând un care o chema Virginia (în roman Mihaela). împletită într-o seamă de povestiri despre turcă a romanului Scrisoarea de dragoste.
talent real în literatura română, cu o bogată Romanul va urmări fidel povestea reală, oameni şi fapte întâmplate în cei dintâi Editura „Bohumil Buocik“ din Bratislava
experienţă de viaţă. Debutează editorial în ficţiunea, adăugând doar plusuri de ani ai veacului nostru şi despre răscoalele face să apară în 1948 romanul Cazul
1927 cu volumul de proză Capcana care spectaculos pen­tru transfigurarea artistică. ţăranilor din acea vreme“. De data aceasta, Magheru, tradus din limba slovacă de
reuneşte schiţa Băieţelul şi nuvelele Gândul, Destinul Mi­haelei şi cel al lui Traian romanul este văzut din afară-înlăuntru, scriitoarea Kubişova, iar la Editura „Sofia –
Răzbunarea şi Capcana, carte bine primită confirmă acel vechi proverb spaniol: prin prisma socialului, stările sufleteşti Press“, Zlatca Jufu traduce în limba bulgară
de critica literară. Pentru C. Şăineanu, acest „Cine se căsătoreşte din dragoste, va trăi fiind comprimate, dându-se liber fluxului romanul Elevul Dima dintr-a şaptea.
volum reprezenta „un mic giuvaier literar“, în durere“. Romanul, o tristă şi adevărată unor fapte rânduite şi ele arhitectonic pe
în timp ce Mihail Dragomirescu vedea în poveste de iubire, cu înfruntări de orgolii, mari dimensiuni şi pe planuri paralele ori Scriitorul a realizat o operă de sensib­ i­
autor „un analist interesant“. Cartea care de ambiţii sfârşite tragic, e o poveste despre interferente, care vor protesta împotriva litate, ale cărei atribute esenţiale rămân sin­
l-a făcut mai bin­ e cunoscut cititorilor a impo­sibilitatea de a păstra iubir­ea şi de a-i unei stări sociale existente istoriceşte. ceritatea, delicateţea sentimentelor, ones­
fost scrisă în 1929 şi publicată un an mai sacrifica org­ oliul. Stârnind multe co­mentarii tit­atea povestirii, căldura de a transpune
târziu, în foiletonul ziarului „Dimineaţa“, elogioase în pre­să, romanul îl va propulsa Colaborările scriitorului cu Radio-Te­ posi­bile episoade de viaţă în pagini de
sub titlul Sfântul Petre. Era, de fapt, primul pe autor prin­tre cei mai citiţi în epocă. Cazul leviziunea Română au fost numeroase. Din un captivant lirism care secondează afec­
său ro­m­ an, edit­at ulterior 1939 au continuat să-i fie difuzate scenariile tuos naraţiunea, ascuţimea dialogului. Re­
la „Cart­­ea Românească“, Mag­ heru înregistrează Moţata, Paul şi Virginia (1940), Lampa lui ceptată cu bucurie şi interes de către pu­
cu ti­t­lul schimb­ at în Cazul succ­ esiv 17 ediţii, Scri­ Aladin (1956), File din istoria anului 1948, blicul tânăr, opera sa aduce în literatura
Mag­­ heru. Încă de pe at­unci, soa­rea de dragoste, care Iancu Jianu (1968), Meşterul Ibrahim, noastră candoarea poveştilor de dragoste
criticii observau că scri­ va apărea în 1938, 24 de Micul Cadiu, Covorul fermecat, toate din trăite cu frenezie până la capăt, tensiunea
itorul „are talent, are ima­ ediţii, Elevul Dima dintr-a 1001 de nopţi (1969), Ciubotele lui Suru înaltă a sentimentelor, pulsul eternelor
gin­ aţie, darul pov­ es­tirii, are şaptea, tipărită în 1946, (1969). În 1942 îi apare volumul Teatru, pasiuni, gustul unic al adolescenţei – o
sentimentul ace­la al pro­ cinci ediţii. ediţie restrânsă, pentru bibliofili, iar în lume încărcată de sens şi aspiraţie. Nu
gresării de-a lungul unei po­ 1969 i se publică povestirea istorică Iancu lipsite de accente autobiografice, scrierile
vestiri“ (D. I. Suchianu, în Romanul Scrisoarea de Jianu şi câţiva ani mai târziu, volumul Arde lui Drumeş se construiesc pe atente analize
„Viaţ­a Românească“). Al. dragoste este apreciat încă Prahova, la Editura „Albatros“. psihologice, pe o întreagă galerie de tipuri,
Băd­­ ăuţă susţinea că Sfân­tul de la început ca o carte în mentalităţi şi atitudini determinate parte de
Pet­re este, în ceea ce pri­ care „pasiunile domină Anul 1977 este deosebit de bogat în conjunctura socială, parte de zbuciumul
veşte romanul psihologic, şi trăiesc o viaţă intensă apariţii editoriale pentru M. Drumeş: la şi căutările dintotdeauna ale conştiinţei şi
„o piatră de hot­ar“. dând autorului cheia suc­ Editura „Ion Creangă“ vede lumina tiparului spiritului tânăr. Opera lui Drumeş impune
În 1932, scriitorul îşi ces­­ ului“. Modalitatea ar­ volumul Povestiri pentru cutezători, iar la în literatura vremii miracolul descoperirii
face intrarea în dramaturgie tis­t­ică folosită nu mai Editura Didactică şi Pedagogică primul şi motivaţiei vârstei adolescentine, un
cu piesa Ioana d’Arc, tipărită la editura es­te confesiunea cu pos­ i­ volum din lucrarea Povestea neamului univers complex, scindat de nelinişti, de
„Datina românească“, de la Vălenii de bi­li­tăţi psihologizante, ci românesc. De la începuturi până în zilele obsesia perfecţiunii, a dragostei absolute
Munte, la care Nicolae Iorga urma să povestirea la persoana a treia, forma cea noastre. Pagini din trecut. Autorul, pornind care, de multe ori, are un gust amar, gustul
scrie un cuvânt introductiv, fără să se fi şi mai curentă a convenţiei artistice. Ziarul de la întâmplări reale, transfigurează artis­ înfrângerii, al imposibilităţii desăvârşirii.
înfăptuit din cauza preocupărilor multiple „Universul“, din 1938, considera tema tic, emoţionând profund cititorul de toate
ale marelui istoric. Încercările sale în romanului drept „formidabilă“, iar cartea vârstele. În volumul al III-lea, firul faptelor Romanele sale, adevărate colocvii sen­
dramaturgie încep la vârsta de 16 ani, când „o glorie pentru autor“. Cu toate acestea, istorice cuprinde evenimentele ce au avut timentale, devin pledoarii pentru echilibru
piesa Pata de sânge, dedicată domniei lui după 30 de ani, autorul reia acest roman loc de la domnia lui Gheorghe Duca, în şi armonie, demonstraţii de artă narativă şi
Alexandru Lăpuşneanu, a fost citită de statornicit în conştiinţa publicului, nu epoca fanariotă şi până la Războiul pentru psihologică, punctate de o replică alertă,
Mihail Dragomirescu cu intenţia de a o pentru a-l revedea sau a-i revizui textul, Independenţă. Tot în 1977 semnează, cu sclipitoare uneori, care întreţine conflictele,
încredinţa Naţionalului bucureştean. Multe ci pentru a-l crea din nou, structural, pseudonimul Barbu Apelevianu, volumul impunând un ritm viu, cuceritor, cultivând
din piesele sale au rămas la faza de lectură a într-o altă modalitate, abolind versiunile de povestiri Mari invenţii, apărut iniţial în curiozitatea pentru firul epic, suscitând
teatrelor, abia în 1934 Teatrul Naţional din anterioare, ceea ce a făcut, ulterior, şi cu 1973 la Editura Ion Creangă. Din ultimele interes pentru metamorfozele psihologice
Bucureşti pune în scenă O crimă pasională, celelalte romane ale sale. Ediţia apărută la prezenţe editoriale amintim: 10 cărţi cele­ ale eroilor.
având în distribuţie pe V. Maximilian şi „Scrisul Românesc“ din Craiova în 1982 bre repovestite de Mihail Drumeş (Ed.
Tony Bulandra, piesă jucată un an mai este mărturia unei neodihne a autorului de „Dacia“, 1980) şi Scrisoarea de dragoste, Drumeş realizează personaje care vor
târziu şi de Naţionalul din Cluj. A tipărit a atinge perfecţiunea. Atunci autorul mi-a publicată doi ani mai târziu la „Scrisul intra repede în conştiinţa tânărului citi­
apoi două cărţi de teatru: Năluca, dramă în dăruit manuscrisul romanului în original, Românesc“ din Craiova. Dar multe din tor, tocmai prin destinele lor marcate de
trei acte şi Trei comedii (Şcoala nevestelor, pe care, la rându-mi, l-am donat Bibliotecii scrierile lui Mihail Drumeş au rămas o permanentă oscilaţie între esenţă şi
Calul de curse, Liniştea soţului), difuzate Universităţii din Craiova. Între noi s-a legat în faza de manuscris: Ziua cea Mare – ap­ arenţă, între vis şi realitate, între posibil şi
anterior ca scenarii radiofonice la posturile o relaţie care s-a consolidat prin venirea roman în care se evocă lupta petroliştilor, nerealizabil. Pentru că eroii săi poartă am­
din ţară şi de peste hotare. repetată a lui Drumeş la şezătorile literare scenariul de film Spiriduşul „Ştie tot“, prenta inegalităţilor sociale care ajungeau
Al doilea roman al lui M. Drumeş vede ce le organizam sistematic la Craiova. tragedie istorică în douăsprezece tablouri, să mutileze puritatea sufletească, aspiraţii,
lumina tiparului în 1936, când Invitaţia la Romanul Scrisoarea de dragoste pre­ Spartacus, piesele Calul lui Matei, Jertfa, ascensiuni, simplitate şi firesc, denaturând
vals face o adevărată carieră literară, fiind supune şi multe implicaţii sociale, în alt povestirile istorice Spovedania, Fraţii Bu­ însuşi sensul fericirii. Asemenea celebrelor
tipărită într-o avalanşă de ediţii. Romanul a plan este chiar un rechizitoriu împotriva zeşti, Doamna Tudora, Doamna Stanca, romane Paul et Virginie, Tristan şi Isolda,
deţinut primatul unui best-seller, dacă e să societăţii din epoca interbelică. Drama numeroase dramatizări, scenarii, adaptări, Manon Lescaut, devenite aproape mituri ale
amintim doar cele 34 de ediţii epuizate de-a declanşată în roman este determinată şi de prelucrări ale diverselor povestiri de largă iubirii, scrierile beletristice ale lui Mihail
lungul unui deceniu, numeroasele traduceri, amprenta socialului, Drumeş surprinzând circulaţie... Drumeş, autentice confesiuni sentimentale,
larga audienţă în rândul publicului tânăr cu fineţe speranţa şi deznădejdea, triumful refac un întreg arsenal de trăiri şi atitudini,
care avea să aşeze Invitaţia la vals alături şi căderea eroilor, modelarea conştiinţei lor Activitatea literară laborioasă a lui proprii resurselor emoţionale care, pentru
de romanele lui Ionel Teodoreanu şi Gib I. în lupta febrilă cu viaţa, în confruntările cu Mihail Drumeş a făcut ca opera sa să fie un tânăr, înseamnă posibilă armă de a
Mihăescu, savuroase întâlniri cu literatura asperităţile unei societăţi nedrepte. tradu­să în mai multe limbi: Maximilian înfrunta viaţa şi a-şi orienta destinul.
marilor pasiuni, cu universul adolescentin. În 1946 apare prima ediţie a romanului W. Schorff traduce în germană Invitaţia
G. Călinescu, în Istoria literaturii române... Elevul Dima dintr-a şaptea, reeditată în la vals, Cazul Magheru şi Scrisoarea de
aprecia că Invitaţia la vals este „o carte 1968, în a cincea ediţie la Editura Tine­ dragoste. Editura „Jeheber“, una dintre
scrisă cu o oarecare inteligenţă“. Romanul retului, cu o prefaţă de Ion Dodu Bălan. cele mai importante edituri de traduceri,
este scris într-un ritm alert, cu explozie Frescă a adolescenţei din literatura noastră, cu experienţă de peste un secol şi jumătate,
de fapte şi metamorfoze. Eroii nu acceptă romanul îşi câştigă repede cititorii prin cu sediul la Geneva şi Paris, publică
postura de învinşi prin iubire şi de aici un frum­ useţea, candoarea şi francheţea po­ Invitaţia la vals (1948) sub titlul Orgueil
întreg şir de erori deliberate. Dezvăluind vestirii, prin haz şi accente realiste, prin insensé, într-un tiraj de masă. Invitaţia la
punctul de pornire al romanului, autorul dialog şi mişcare, desăvârşind universul vals a apărut şi la „Editions Recontre“ din
mărturiseşte că subiectul i-a fost furnizat adolescentin şi imprimându-i valenţe li­ Lausanne. În 1956, ziarul „En Son Dakika“
de un fapt petrecut în realitate, pe când era terare. În alt roman, Se revarsă apele (Edi­ din Istanbul publică, în foileton, Invitaţia
tura Militară, 1962), M. Drumeş reuşeşte la vals, în traducerea lui Muhittin Özkül,
să creeze o imagine a contradicţiilor ac­ după care apare în volum la editura Güven.
Bucurându-se de audienţa unui număr tot

Scrisul Românesc Eseu

4 Nr. 8 (120) ♦ august 2013

Carte – Gabriel Cărţile, dar mai ales
eveniment COŞOVEANU ce este în spatele lor

S igur că am putea glosa, la infinit Or, tocmai acest gen de apel îl determină propagandistice, pe toate buzele. Imaginea Mihai Zamfir
probabil şi chiar ad nauseam, pe profesor să indice, cu precizie, faptul că realizată aici ar merita livrată oricui e
pe marginea destinului cărţilor, relectura în cheie indulgentă e o ficţiune, tentat să mai opună statuarea istorică au avut intuiţia „proximităţii Neantului“,
de la situaţia celebrităţii în postumitate cu iz pernicios chiar, şi că, dincolo de profilului uman, pe motivul, scandalos de precum Th. Mann, Schnitzler, Döblin,
până la gloriole, atunci nobelizabile, acum misterele creativităţii, la care mulţi nu simplist, că scara notorietăţii cuiva implică Musil, merită o discuţie aprofundată, mai
acoperite de un praf compact. Pentru a da au acces, şi nici nu e necesar, rămân diminuarea credibilităţii contestatarilor săi. ales că, în general, scriitorul occidental
un sens mai adânc povestirii unor vieţi invariabilele morale: „Sfântă naivitate: din Trăsăturile lui Sartre atestă şi amplifică, în pare mai atent la reconfigurarea lumii
ale volumelor diverse, cunoscute toate, păcate ne cere ceva imposibil! [...] Tare exergă, un profil psihosomatic atât de uşor ce-l înconjoară, în comparaţie cu al său
deşi unele sunt atemporale, iar altele mi-e teamă că o colaborare melioristă a recognoscibil în lumea românească de azi: confrate român, parcă centripet, în tot
meprizabile, Mihai Zamfir imaginează un cititorului de romane cu autorul lor va „Portretul pontifului de la Libération poate cazul cu gândul la performanţa frazei. Noi
circuit hermeneutic plin de tâlc, de vocaţie rămâne în eternitate un pios deziderat. fi trasat astăzi cu o simplitate descurajantă: am dori să accentuăm, din perspectiva de
moralistă, explorând laboratorul creaţiei Suntem condamnaţi să purtăm în spate, inteligenţă strălucită, aliată cu un spirit faţă, că literatura nu vine din sine şi nici
pentru a investiga actualitatea autorului, până la sfârşitul timpului, greutatea cărţilor destructiv fără egal; capacitate creatoare nu-şi are scopul în sine; marii scriitori nu
spre a se întoarce cu meditaţii asupra noastre nereuşite, mincinoase ori pervertite, uriaşă, aflată însă în slujba unui singur sunt impuşi de regimuri politice, decât pe
sensului soteriologic al scris-cititului. fără ca vreo mână milostivă să mai poată principiu, bunăstarea personală, [...]; discurs segmente temporale limitate. După cum
Astfel ni se înfăţişează, ideatic, Plecând face ceva pentru noi“. El însuşi stilist demagogic permanent despre «implicare», majoritatea criticilor serioşi văd în fruntea
de la cărţi. Jurnal indirect III (Editura excepţional, Mihai Zamfir vede dincolo de «responsabilitate», «generozitate», perfect poeziei ruse, ca să luăm un exemplu, pe
Spandugino, Bucureşti, 2013), construit ductus-ul stilisticianului, pentru a preveni, paralel cu dezangajarea intimă totală; o Mandelstam, Hlebnikov, Pasternak sau
din articole publicate în „România literară“. vanitate bolnavă, împinsă până la limita Ahmatova (primul fiind aruncat într-o
Premisele răspund oricărui literat, curios prin ilustrări multiple, asupra deteriorării absurdului, un egoism monolitic, mai dur groapă comună, împărtăşind soarta unor
ori ins neînregimentat încă la discursurile tuturor funcţiilor literaturităţii atunci când decât stânca, slujind oricare idee, atâta milioane de dispăruţi fără urmă), tot pe atât
masificante: „Fac parte dintre cei care, artistul cedează caracterial şi devine lacheu timp cât ea se dovedea profitabilă. În fine, de multe voci autorizate observă că laureaţi
pentru a înţelege o circumstanţă nouă, de vocaţie sau îşi arată, pur şi simplu, faţa dispreţ adânc faţă de rasa umană – acesta ai sistemului, nobelizaţii, mai precis, au fost
trebuie să o raporteze la cartea în care ea s-a de profitor, care ştie să îşi edifice statuie ar fi mesajul ultim al filosofiei şi literaturii votaţi după criterii mai degrabă extranee
aflat deja consemnată de un autor celebru. antumă şi să exploateze, cu mizantropie sale. Considerându-se, probabil, supraom literaturii (Dario Fo, între alţii, Elfriede
În afara cărţilor nu există salvare.“ şi cinism, generaţii întregi, prin manuale căruia totul îi este permis, Sartre n-a văzut Jelinek, Harold Pinter, impus, dinainte, prin
Ultra-pragmaticii acestei lumi, putrezi şcolare, cursuri academice şi manifestări nimic ilogic în a-i urî pe oameni şi a ţine The Birthday Party sau The Caretaker, dar
de bogaţi, invidiaţi de plebe, folosesc, şi nu acablante civic. concomitent discursul existenţialist.“ agreat pentru că era un demantelant al lui
o dată, în legătură cu succesul afacerilor Bush şi al lui Blair, şi subsecvent, apărător
lor, expresia „ca la carte“, deşi le-ar fi Una dintre ilustrări – spre neplăce­ Extensia citatului am motiva-o prin convins al lui Saddam Hussein).
imposibil, celor mai mulţi, să precizeze la rea nostalgicilor comunismului, mult mai aceea că serveşte tezei cărţii de faţă:
ce carte se referă, din moment ce relaţia lor mulţi decât ne-am închipui – este Jean- nume arhicunoscute ale secolului trecut, Mihai Zamfir demonstrează, şi în
cu Biblioteca e mai săracă decât mobilie­ Paul Sartre. Caracterizarea consacrată lui propagate prin şcoală, aşadar durabil, acest Jurnal Indirect III – chip de a
rul camerei sărmanului Dionis. Peste tot ia în vizor, logic, şi receptivitatea teribilă a se dovedesc fermenţi ai unui rău care spune că orice impresie de lectură descrie
se impune, însă, vocea profesorului Mihai multor scriitori francezi la vocea Moscovei nu face parte din istoria literaturii, ca intimitatea autorului ei, chiar dacă se referă
Zamfir, conştient că idealismele sunt greu bolşevice. Unul dintre pandantele ches­ atare, dar care poate distruge suflete pe şi la economişti de geniu, precum Ludwig
corelabile provocărilor lumii cont­emp­ o­ tiunii, la noi, e Mihai Beniuc, omni­potent termen lung, iar acest tip de distrugere, von Mises ori Friedrich Hayek, adversari ai
rane, dar că scepticismul inferat de acti­ în vremea terorii istoriei (după ex­presia lui nefinalizat cu vreun cadavru, dar care îţi utopiei comuniste – că intelectualul, dincolo
vi­tat­ea de la catedră poate fi temperat prin Mircea Eliade), căruia i se dedică un text anihilează spiritul critic, transformându-te de armele sale expresive, s-ar cuveni să nu
conştientizarea faptului că undeva, event­­u­ cu genericul Omul care n-a înţeles nimic. într-un soi de zombie perfect manipulabil, stea deoparte de cele omeneşti.
al la o distanţă apreciabilă, o fiinţă cap­tează Atare generic se poate aplica, din păcate, un Frankenstein fără tragismul poveştii
mesajul tău şi se transformă într-un neştiut multor mercenari proveniţi din rândul originare, este, din nefericire, perfect
discipol, reinventându-se, de fapt, pe sine. celor care promiteau estetic. Problema comparabil cu fenomenul extincţiei fizice
Se deduce lesne, credem, că pledoaria – e că vinovăţia creşte exponenţial cu in­ de la Dachau, Birkenau ori Auschwitz.
lucidă, nu patetică! – pentru o dimensiune gredientele talentului: un simplu acolit al Opul de faţă are darul de a fi interpretabil
livrescă a vieţii implică, tocmai pentru că partidului unic, trompetă lozincardă cu pe două volete, în oglindă: pe de o parte,
nu e absolutistă, şi contextualizări dintre apetit arghirofil nu se poate compara cu înregistrăm paşii strâmbi, blocaţi într-un
cel mai variate, preponderent social- cineva care, în loc să-şi urmeze soarta de crez staţionar, ai intelighenţiei ce s-a drogat
politice. Cum nici un scriitor n-a locuit înzestrat de zei, alege înregimentarea. De (drogându-i, durabil, şi pe alţii) din cultul
vreodată, în mult-invocatul turn de fildeş, altfel, o temă transversală a volumului antifascismului (deşi doctrina era aceeaşi,
care nu e decât o metaforă epistemologică, vizează diferenţele comportamentale în într-o vreme, în Rusia sovietică şi în
se înţelege că şi el a fost, omeneşte, failibil raport cu stimulii cedării sau cu propriii Germania hitleristă), pe de altă parte, luăm
şi, dacă nu s-a sinucis ori n-a fost eliminat parametri amorali. Spre a reveni la Sartre, o gură de oxigen din acele zone care indică
de sistemul care îl considera „duşman“, a figura lui acţionează ca un fel de emblemă aspectul independenţei gândirii. Chiar
putut face compromisuri. pentru o mulţime de obsoleţi ai istoriei, dacă aşa ceva se înregistrează rar, cei care
Tema generală, nespus de delicată, atâta doar că el a ajuns, prin scheme
tinde la stabilirea unei graniţe între talent şi Cărţi primite la redacţie
caracter, operaţiune geometrică şi morală
neplauzibilă: dacă un Ion Barbu, spre pildă, • Prezentul absent. Puşa Roth în dialog cu Dumitru Radu
n-a făcut decât minime concesii regimului Popescu, Ed. Ars Long, Iaşi, 2013.
comunist (Bălcescu trăind) şi a comis o
închinare lui Hitler, cum l-am compara cu • Ioana Sandu, Aventuri lăuntrice (poeme), Ed. SemnE,
programul oportunist al unor Călinescu Bucureşti, 2013, 104 p.
sau Arghezi? Iarăşi, acomodarea unui
Petru Dumitriu la totalitarism reprezintă • Constantin Dincă, Nostalgie, vol. II, Ed. Sim Art, Craiova,
o chestiune sensibilă, dar asta nu-l scoate 2012, 120 p.
nici pe el, nici pe cei ante-numiţi, din
Panteon. Când s-a reeditat trilogia Cronică • Eugenia Zegrean, Focul sacru, Ed. Grinta, Cluj-Napoca,
de familie (apărută în 1956, unul dintre 2013, 180 p.
cele mai valoroase romane ale noastre),
după Revoluţie, în 1993, Petru Dumitriu • Gheorghe Păun, Cărţi şi autori, Ed. Tiparg, Piteşti, 2012,
s-a socotit dator să scrie textul pentru 222 p.
coperta a patra, solicitând clemenţă:
„Cititorul să deosebească ce era opera mea • Ion Pachia-Tatomirescu, La început fost-au sâga, sîgetul,
de ce era pecetea scârnavă a autorităţilor“. siginii, apoi Sarmisegetusa (monografia unui cuvânt pelasg >
valah), Ed. Waldpress, Timişoara, 2012, 236 p.

• Viorel Dianu, Fantezii iluminate, Povestiri, Ed. Tipo Moldova, Iaşi, 2013, 854 p.
• Mihaela Al. Oprescu, Reînviata lume uitată – sonete, Ed. Societăţii Scriitorilor
Români, Bucureşti, 2012, 128 p.
• Constantin Dincă, De la 3 ani la 78, Ed. Sim Art, Craiova, 2012, 132 p.

Poezie Scrisul Românesc Nr. 8 (120) ♦ august 2013 5
Evenimente culturale

Post meridian – de Nina Cassian

1.

După ce dimineaţa topeşte grăsimile nu e nimeni; cineva a fugit lăsând în urmă 8.
cu acizii ei luminoşi, iată după-amiaza o ectoplasmă sensibilă care dispare
refăcându-se încet, câştigând în greutate, dacă respiri violent. Sau, în orele mai înaintate ale după-amiezii,
hrănindu-se din oboseala generală, Şi aşa, între cei care au plecat şi cei care nu au ai văzut vreodată brusca ploaie de riduri
iată după-amiaza cu aerul ei venit, căzând pe faţa vecinului tău?
de femeie între două vârste care a comis stai tu, amorţit, desfigurat, E ca şi cum declinul lumii
cândva, demult, o crimă ca un tatuaj al aerului. şi-ar încerca mai întâi victima, o victimă
nedescoperită, uitată, fără efect; aleasă la întâmplare, pe care ar părăsi-o apoi
ea trece acum, mereu neobservată, 5. fără s-o ucidă, dar îngrozind-o pentru
majoritatea oamenilor dorm sau îşi simt, tot restul vieţii.
încă lucrând, mişcările vag obnubilate; După-amiaza, dorm cobrele. Iar tu, care asişti, nu spui nimic,
după-amiaza trece pe lângă ei, printre ei, În somnul lor lung, numai veninul stă treaz te întrebi doar dacă pe faţa ta n-a palpitat,
mişcându-şi greoaiele şolduri. ca un bec violet. timp de o clipă, ca o vietate, aceeaşi mască de
Dorm leii cu fălcile lor înţelepte. riduri,
2. Doarme în cer faci un gest oarecare, de pildă, îţi aprinzi o ţigară,
sufletul palid al stelelor. şi atunci, în sfârşit, te salvează crepusculul.
Marile repaosuri, marile petreceri, marile singurătăţi Dorm în carte litera M, litera N,
au loc noapte, când timpul îţi aparţine, strâns îmbrăţişate. 9.
când, după muncă, el începe să semene cu fiecare în
parte, 6.
cu bărbatul din gara de nord,
cu femeia din gara de sud, Post meridian – atenţie,
cu grupul de surdomuţi din restaurant ziua-i trecută de jumătate; ai şi uitat
a căror tăcută veselie nu contaminează pe nimeni, spinii sclipitori ai răsăritului,
cu o anumită odaie nupţială, viteza luminii în ţeava copacului,
cu o anumită atitudine de somn, acum, ea şi-a depăşit apogeul.
cu un vis anumit în formă de romb. După recile ape din zori care te-au sculptat,
pe trupul tău s-a depus experienţa
3. în straturi subţiri, nevăzute.

După-amiaza e timpul intermediar. 7. În sfârşit, aerul e răcoros, ca după dragoste trupul.
Cei care iubesc nu au curajul să se anunţe. Aburii premoniţiilor s-au risipit.
Cei care sunt iubiţi se lasă aşteptaţi. Dac-ai putea să trăieşti După-amiaza a luat-o spre cealaltă parte a globului,
Aşteptarea dilată nefiresc scaunele, orele ceaiului, ale cafelei, cu înfăţişarea ei de femeie între două vârste,
turteşte telefonul ca o mare temperatură, tihnitele sunete de ceşti, cu două sacoşe pline în mâini –
pereţii devin pneumatici încât degeaba dac-ai putea să concepi suavele ore-arămii nu se ştie ce conţin, poate făină, poate carne crudă,
îţi loveşti de ei capul, nu te trezeşte nicio durere; ale după-amiezii unei vechi familii dintr-un secol oricum, s-au observat câteva dâre de sânge în
întregul univers e anesteziat. vechi văzduh,
răsfăţat de o memorie romantică, în gări, în ochii leilor, în ceştile de ceai.
4. dac-ai putea să nu te sperii Să nu ne mai gândim.
când îţi vezi, în ceaşca plină cu ceai, Mâine vom afla din ziare ce s-a întâmplat cu
Cei care iubesc sună la uşă, iar când deschizi, obrazul, de flacăra infernului intens luminat. adevărat.

Continuare din pag. 2

Printre cei prezenţi s-au aflat Eugen Chivu, consul emisiuni la Radio România Actualităţi. Şi braşovenii s-au lansarea care a avut loc în 21 iulie la New York, în prezenţa
general al României la Los Angeles şi Gabriel Duţu, bucurat de lectura plăcută oferită de Cătălina Mustaţă din celor două autoare, Carmen Firan şi Ştefania Magidson, cât
consul economic. volumul lansat, dar şi de un lung moment pentru acordarea şi a editorului Florea Firan. Evenimentul a fost organizat de
de autografe din partea Ştefaniei Magidson. Cenaclul „Mihai Eminescu“ condus de Theodor Damian la
Apoi, trecând Oceanul, Ştefania Magidson este Restaurantul Bucharest. Despre cele două autoare şi cartea
prezentă în data de 18 iunie la Librăria „M. Sadoveanu“ Trebuie amintit că Ştefania Magidson este preşedinta lansată au vorbit Th. Damian, Florea Firan, Dumitru Radu
din Bucureşti în faţa unui public numeros, când are loc cea Fundaţiei Blue Heron care are ca scop să sprijine tineri Popa, Adrian Sângeorzan şi, bineînţeles, autoarele care au
de-a doua lansare a cărţii În căutarea Magicianul Alb... abandonaţi în formarea lor, oferind numeroase burse de răspuns la o serie de întrebări puse de participanţi pe tema
Invitat special al acestei manifestări a fost prinţesa Marina studii pentru o parte dintre aceştia. Cei mai mulţi dintre volumului.
Sturdza, alături de actriţa Cătălina Mustaţă şi Anca Ioniţă, ei au ţinut să-i fie aproape în aceste momente de bucurie
moderatoarea evenimentului. şi emoţie pentru Ştefania Magidson, la Bucureşti, cât şi Dacă s-a epuizat primul tiraj e un semn bun, înseamnă
la Braşov, arătându-şi astfel recunoştinţa pentru sprijinul că autoarele ne-au oferit un volum cu o problematică
A doua zi, 19 iunie, după canicula din Bucureşti, primit. importantă şi de actualitate ce a trezit interes în rândul
Ştefania Magidson a fost aşteptată în oraşul natal Braşov, cititorilor.
pentru un eveniment similar, la Librăria „Şt. O. Iosif“, În acest timp, Florea Firan, aflându-se în America,
moderat de jurnalista Denise Theodoru, realizator de participă la Las Vegas, chiar pe 18 iunie la o întâlnire a Claudia MILOICOVICI
Scrisului Românesc cu comunitatea de români din metro­
Lansare carte, Librăria „Şt. O. Iosif“ – Braşov polajocurilorde noroc.Astfel, prin bunăvoinţafamilieiStel­a Lansare carte, Librăria „M. Sadoveanu“ – Bucureşti
şi John Cepoi, cunoscuţi pentru acţiunile ce le organizează
de peste 20 de ani în promovarea imaginii României, are
loc, la reşedinţa acestora, o reuşită seară literară unde a
fost lansat volumul În căutarea Magicianului Alb..., dar şi
alte cărţi: Valiza cu melci. Un horoscop al emigrantului,
de Carmen Firan, Anatomia Lunii, de Adrian Sângeorzan,
alte cărţi editate de Scrisul Românesc precum şi numere
recente din revista cu titlul omonim. Carmen Firan şi
Adrian Sângeorzan au lecturat din volumele prezentate
şi s-au bucurat de o lungă şi interesantă comunicare cu
publicul, la fel şi Florea Firan care a făcut un istoric al
revistei şi editurii şi a oferit tuturor numere din revista
Scrisul Românesc.

Dar, mai norocoşi au fost cei care au participat la

6 Nr. 8 (120) ♦ august 2013 Scrisul Românesc Eseu
Cronică literară

Confruntări Reografii Constantin
literare M. POPA

Ovidiu
GHIDIRMIC

Din tradiţia hermeneuticii Memoria

româneşti terapeutică
P rima hermeneutică ro­mân­ eas­că poate fi con­
siderată Lo­gic­ a lui Samuil Micu, ap­ ă­rut­­ă la d-lui Caragiale, Poeţi şi critici, Eminescu şi poeziile lui) I storic literar ancorat în zonele puţin cercetate
Buda (1799), care are o întrea­gă secţ­i­un­ e recurg frecvent la interpretare şi sunt însoţite de verdictul ale presei culturale de ieri şi de azi, (Mozaikul.
valorizator. Un proiect european, 2005, Revista Mozaicul.
Modernitatea tradiţiei, 2009), şi publicist incisiv (Europa
dedicată problematicii aces­tei disc­ i­p­ line, intitulată „par­ Mai important decât critica propriu-zisă a lui Maiorescu de acasă, 2005, Clipa captivă, 2008), Nicolae Marinescu
şi-a asumat cu obstinaţie un program ale cărui linii
tea cea ermeutic­ eas­că“. Nu întâmplător iniţiativa po­pu­ rămâne, însă, maiorescianismul, influenţa marelui critic în de forţă se regăsesc în valorile democratice afirmate
tranşant: policentrism, iniţiative individuale alternative,
la­rizării, la noi, a acestei discipline îi apar­ţine unui re­ posteritate, manifestarea amplă, pragmatică şi de durată europenism.
Volumele sale, de la studiile bibliografice la interviurile
prezentant de seamă al Şcolii Ardelene al cărei deziderat a spiritului critic în cultura noastră. Maiorescianismul incitante cu mari personalităţi ale artei naţionale, au sensul
activ al mărturiei documentare, fiind veritabile seismografe
principal era de natură iluministă. Această secţiune a este o dimensiune de bază, esenţială, a culturii româneşti, ce înregistrează mişcările de idei şi de sentimente ale unor
actanţi dintre cei mai diverşi. Fără morga specialistului
Logicii lui Samuil Micu era mai mult o traducere sau cel fenomenul cu bătaia cea mai lungă din cultura noastră. şi, în acelaşi timp, lipsit de orice frivolitate locvace,
Nicolae Marinescu transmite convingeri cu o francheţe
mult o prelucrare după lucrarea Elemente de filosofie mai Maiorescu reprezintă prototipul criticului român, la care se dezarmantă.
Noua lui carte, Săptămânalul Demnitatea. Libertatea
recentă (Elementa Philosophiae Recentioris...) a lui Fred. raportează şi se vor raporta mereu toţi criticii care au cultul pe cont propriu (Ed. Aius, 2013), se înscrie în categoria
lucrărilor atât de necesare configurării a ceea ce Ruxandra
Cristian Baumeister, scrisă în latină, în scopuri didactice şi valorilor şi apără primatul esteticului în cultura noastră. Cesereanu definea drept memorie terapeutică. Este o
scriere despre voinţa de înţelegere, menită să pătrundă
ilustrată cu maxime celebre şi cu exemple din autori latini, La Maiorescu nu putem vorbi de o hermeneutică sensul existenţei într-un timp al dezastrelor ce a marcat
dureros destine aflate în pragul aneantizării. Dincolo de
cuprinzând câteva reguli clare şi precise, binecunoscute, teoretică şi afişată, ci de o hermeneutică practică, „in exactitatea documentară (am fost martor în multe momente
ale „istoriei“ săptămânalului „Demnitatea“), autorul este
ale interpretării (cunoaşterea limbii autorului respectiv, statu nascendi“, ce se naşte mereu, din ea însăşi, de o atent la acele detalii care dau materialitate şi coerenţă
faptelor, deconspirând certe calităţi de prozator. Astfel,
integrarea lui în curentul sau şcoala pe care le reprezintă, hermeneutică axiologică. Adversarul în epoca lui Titu între vivacitatea interogativă şi ardenţa confesiunii, pe de
o parte, şi irepresibila nevoie de analiză, pe de altă parte,
menţinerea în planul de referinţe al textului, neîndepărtarea Maiorescu, Constantin Dobrogeanu Gherea a fost un se constituie o firească filiaţie.
N. Marinescu refuză cu tenacitate stăpânirea realităţii
exagerată de sensul primordial etc.). teoretician redutabil al criticii, dar un mai slab practician numai în amintire, motiv pentru care încărcătura de
adevăr sufletesc trece în planul scriiturii având, graţie
În cultura românească din secolul al XIX-lea au apărut al ei. Dacă Maiorescu avea un infailibil simţ al valorilor, experienţei acumulate în timp, un remarcabil potenţial
de fecundă reflexivitate. În ipostaza de participant direct
multe tratate de hermeneutică de factură biblică, unele demonstrat din plin în afirmarea „Junimii“ şi în impunerea la evenimentele ce au urmat lui decembrie 1989, trăieşte
„iluzia cortinei“, descifrează „complexul sărăciei“, exultă
cvasinecunoscute, rămase în manuscris: Hermeneutica marilor noştri clasici, lui Gherea tocmai spiritul critic îi în momentul „regăsirii luminii“ şi al „timpului speranţei“.
Paginile cărţii transmit tensiunea unei fiinţe frământate.
(Blaj, 1844), Ermineutica (Iaşi, 1855), altele aparţinând lipseşte şi îi joacă feste, rezultatele verdictelor sale fiind, Textul Libertăţii pe cont propriu, localizat în istoria recentă
a Craiovei, înaintează demn, între speranţă şi dezolare,
unor autori fără prea mare notorietate: Manuscript de uneori, de-a dreptul dezastruoase, elocvent mai ales în iar opţiunile autorului au autoritatea implicării, oneste şi
dezinteresate.
sfiinţita ermineutică (Iaşi, 1883) de Gheorghe Ionescu, cazul lui Eminescu, cărui i-l contrapune, frecvent, pe N. Marinescu nu îşi arogă merite închipuite ca persoană
oficială şi nici nu dă gesturilor sale semnificaţii ostentativ
Ermeneutica şi exegeza (Blaj, 1890) de Vasile Raţiu, Coşbuc, supranumit „poetul ţărănimii“. Dar, critica sa rebele, cu toate că nu este imun la tentaţia riscului. Între
amăgiri şi blazare, în faţa recrudescenţelor vechii orânduiri,
Ermeneutica biblică generală (Viena, 1868), Critica „explicatoare“, cum o numeşte Gherea însuşi în articolele suportând valul de obtuzitate şi violenţă al acestor ani, N.
Marinescu intuieşte acut, lucid conştiinţa lumii însetate de
verbală sau critica textului (Cernăuţi, 1878) de Vasile sale teoretice (Asupra criticii), este modernă şi ştiinţifică, libertate. De altfel, toate elementele (reprezentare, analiză)
converg spre conturarea deloc patetică a supratemei cărţii:
Ianoviciu, Hermeneutică biblică (Bucureşti, 1895) de perfect valabilă în esenţa ei, deficitară, însă, sub aspectul libertatea. Cuvânt la ordinea zilei traducând o imperioasă
aspiraţie.
Constantin Chiricescu. În general, după cum se poate verdictelor. Influenţa lui Taine este dominantă şi imprimă Să ne reamintim, între altele, că în 25 decembrie 1989,
singurul periodic de cultură craiovean, până la noile serii
observa, începând chiar de la titlu, se face o confuzie interpretării o nuanţă sociologică, prin valorificarea ale revistelor „Mozaicul“ şi „Scrisul Românesc“, apărea cu
frontispiciul „Ramuri în libertare“, iar în articolele semnate
curentă, în epocă, între hermeneutică şi exegeză, discipline conceptelor de mediu şi tendinţă, care prin exces pot de Marin Sorescu, Gabriel Chifu, Romulus Diaconescu,
Marius Ghica, George Popescu, Florea Miu şi Ioan Lascu,
care nu sunt întrutotul identice. Una înseamnă a interpreta, deveni sociologizante. Surprinzător este faptul că Gherea libertatea era clamată ca „dar suprem“.
Structurată tripartit: studiu analitic, antologie de
iar cealaltă a explica, interpretarea fiind mai mult decât o susţine statul criticii creatoare, pe care o numeşte metaforic editoriale (aici îl vom descoperi pe N. Marinescu operând
cu un echipament conceptual clar, chiar şi în câmpul
simplă explicaţie. şi inspirat „artă în a doua potenţă“ (Critici volintiri). senzaţionalului, adept declarat al „atacului direct“) şi
bibliografie, cartea impune săptămânalul „Demnitatea“ ca
Într-un Caiet pentru retorică (1842), rămas de la Ioan Tot pe linia lui Taine şi a lui Gherea se înscrie şi una dintre vocile distincte, pregnante ale libertăţii.

Maiorescu, apare, în mod cu totul surprinzător, termenul Garabet Ibrăileanu, mentorul „Vieţii Româneşti“. Pe lângă

de „semiotică“, în mare vogă astăzi. Aceste exemple sunt o conceptele de mediu şi tendinţă, Ibrăileanu introduce un

dovadă cum nu se poate mai concludentă privind concluzia concept personal: „temperamentul artistic“. Şi concepţia

terminologică existentă de-a lungul secolului al XIX-lea. lui Ibrăileanu extrem de modernă, anticipând cercetarea

În programul revistei „Dacia literară“ (1840) Mihail interdisciplinară în literatură. Mentorul „Vieţii Româneşti“

Kogălniceanu formula o serie de principii de bun simţ ale este primul critic al nostru care ajunge să formuleze

criticii, valabile şi astăzi (principialitatea, obiectivitatea, dezideratul criticii totale sau complete: „Critica literară

lipsa de părtinire). (s.a.), aşa cum s-a constituit de o sută de ani încoace, este

Dar, bazele criticii noastre au fost puse de Titu un tot. Critica estetică (s.a.), critica psihologică, critica

Maiorescu, mintea cea mai limpede şi cea mai logică a ştiinţifică etc. sunt părţile acestui tot. Critica literară, când

culturii româneşti, omul care a venit la timp în cultura priveşte opera din toate punctele de vedere, este complectă

noastră, atunci când aceasta acuza o criză a valorilor (s.a.)“. Dezideratul criticii totale sau complete este un

şi o confuzie axiologică fără precedent, când se simţea ideal, care – de regulă – nu poate fi atins. Practica criticii a

nevoia unei personalităţi puternice, de o mare autoritate, dovedit că există mari critici, dar mai puţin şi compleţi sau

probitate morală şi intelectuală, care să respingă, în chip totali. Ibrăileanu consideră că, mai presus de toate, criticul

hotărât, nonvalorile şi impostura şi să afirme şi să impună trebuie să stăpânească tehnica vivisecţiei, a însufleţirii

adevăratele valori. Fără Titu Maiorescu, care i-a descoperit operei. Esenţialul – spunea el – este ca „pacientul să nu

şi susţinut pe marii noştri clasici, cultura românească moară pe masa de operaţie“.

ar fi luat un cu totul alt curs şi n-ar fi arătat cum ni se

înfăţişează în momentul de faţă. Titu Maiorescu rămâne

cel mai redutabil polemist al nostru din toate timpurile,

care a deţinut ca nimeni altul arta ridiculizării adversarilor.

Maiorescu a fost criticul care polemiza nu numai cu autori,

ci cu direcţii sau curente întregi de gândire, pe care le

considera false sau nefondate.

Critica lui Maiorescu este „metafizică şi judecă­to­

rească“, aşa cum foarte exact o definea Gherea, în sensul

că este axată pe axiologie, pe judecata de valoare. Cu

toate acestea, nu se poate spune că „interpretarea“ şi

„înţelegerea“, cele două concepte-cheie ale hermeneuticii, Dan Nica – Arcă

lipsesc din demersul critic maiorescian. Toate studiile şi

articolele critice ale lui Maiorescu, de la cele mai sintetice

(O cercetare critică..., În contra direcţiei de astăzi...,

Direcţia nouă...) şi până la cele mai analitice (Comediile

Eseu Scrisul Românesc 7

Nr. 8 (120) ♦ august 2013

O idee Adrian
CIOROIANU
Două femei

din istoria României

Î n cele ce urmează vă propun două fragmente Ecaterina să ia parte la operaţiunile de pe front. Dar ea şi-a terminat facultatea, în schimb va deveni activă în lumea
dintr-un scenariu scris în vederea realizării unui luat rolul în serios şi a continuat să participe voluntar la extremei stângi europene. Revenită în România în 1920,
documentar istoric pentru televiziunea naţională. lupte – pentru răzbunarea fraţilor ei şi pentru ţară. se înscrie cu toate forţele în mişcarea subversivă, drept
Proiectul acestui documentar în serial propune nu care în 1925 era condamnată pentru prima dată. A scăpat
mai puţin de 101 episoade – fiecare dintre ele dedicat În primăvara anului 1917, prin Înalt Ordin al ministrului din închisoare fugind în Uniunea Sovietică, unde va lucra
unui personaj sau eveniment anume din istoria modernă de Război, Ecaterina Teodoroiu primea Medalia „Virtutea pentru Cominternul dirijat de Stalin.
şi contemporană a României. Cum se va vedea, firul Militară“. Ajutată de unii dintre conducătorii armatei,
naraţiunii respectă mai curând un stil adaptat pentru bazându-se pe simpatia Reginei Maria şi înfrângând toate Sub un nume conspirativ, ea a revenit în România în
oralitate, necesar prezentării rândurilor ce urmează în faţa prejudecăţile, eroina s-a aflat mereu aproape de linia anul 1934, pentru a ajuta mişcarea ilegală comunistă. La
camerei de filmat. frontului din Moldova. Şi astfel s-a produs şi tragicul ei scurt timp a fost prinsă de poliţia română şi în anul 1936 a
După cum voi aminti la final, toate aceste episoade sfârşit: în seara zilei de 22 august 1917, în luptele din zona primit o nouă condamnare, de 10 ani. Şansa Anei Pauker
vor fi prinse într-un volum ce va fi publicat, probabil la Dealul Secului-Muncel, Ecaterina Teodoroiu a fost lovită s-a numit Al Doilea Război Mondial. După ce sovieticii
Bucureşti, în toamna acestui an. de câteva gloanţe ale inamicului. Ultimele ei cuvinte au au ocupat Basarabia şi Bucovina, în vara lui 1940, Ana
fost „Înainte, băieţi!“. Ulterior, generalul Ernest Broşteanu Pauker a fost predată sovieticilor, la schimb pentru un
Ecaterina Teodoroiu (1894–1917) nota în jurnalul de operaţii al Diviziei a XI-a: „am pierdut fruntaş român, pe nume Ion Codreanu. Astfel încât, din
pe eroina noastră, voluntara Ecaterina Teodoroiu, care anul 1941 Ana Pauker a stat la Moscova, ca şefă informală
Deseori se spu­ne a căzut vitejeşte în capul plutonului ei, îmbărbătându-şi a comuniştilor români exilaţi. Dintre toţi aceştia, ea a fost
că istoria este domi­ soldaţii“. persoana cea mai apropiată de Olimpul comunist al lui
nată numai de fap­ Stalin.
tele unor bărbaţi. În Imediat după moarte, Ecaterina Teodoroiu a fost
realitate, toate ţările înmormântată într-o vale din judeţul Vrancea. Peste patru Deseori am spus că Istoria este ironică şi acest lucru
lum­ ii au, în trecutul ani, în iunie 1921, osemintele sale au traversat triumfal ţara, se verifică şi în cazul Anei Pauker. Un lucru mai puţin
lor, efigiile unor femei au fost omagiate la Bucureşti şi apoi au fost reînhumate la cunoscut este că norocul Anei Pauker a fost că la sfârşitul
care au făcut fapte ex­ Târgu Jiu. De aici încolo începea legenda „eroinei de la anilor ’30 ea era închisă în România. Dacă ar fi reuşit să
cepţionale. Episodul Jiu“. fugă la Moscova, foarte probabil ea ar fi murit în epurările
nost­ru de azi este staliniste din acea vreme – aşa cum în anul 1938 a murit
dedicat unei autentice Dar sunt câteva detalii pe care puţini dintre români soţul ei, Marcel Pauker.
eroine – o româncă le cunosc. Numele real al tinerei noastre era Cătălina
plecată dintr-un sat al Toderiu. Dar, pe când era în şcoala primară, o învăţătoare În toamna lui 1944, când s-a întors victorioasă la
Olteniei şi care avea a Cătălinei îi schimbase numele în Ecaterina Teodoroiu, Bucureşti, Ana Pauker era cea mai temută şi cea mai
să primească de la fără să ştie că prin aceasta prefaţa o legendă. respectată dintre toţi comuniştii români. În octombrie
ţară laurii gloriei. Vă 1945 ea ar fi putut să preia conducerea în partidul
propun astăzi, aşadar, Mai există şi un alt detaliu al istoriei, puţin cunoscut comunist român. Dar, spunând că românii n-ar accepta un
să vedem ceea ce ştim – şi mai ales ceea ce nu ştim – şi el. În perioada cât a stat în mijlocul soldaţilor, partid condus de o femeie evreică intelectuală, l-a lăsat
despre „eroina de la Jiu“, Ecaterina Teodoroiu. comportamentul Ecaterinei Teodoroiu a fost de o demnitate la conducere pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu care Ana
exemplară. Cu toate acestea, unii ofiţeri, probabil invidioşi Pauker a făcut, vreme de câţiva ani, o echipă redutabilă.
Ecaterina Teodoroiu s-a născut în ianuarie 1894 într-o pe popularitatea Ecaterinei, trimiteau la comandament
familie modestă dintr-un sat gorjan care astăzi a devenit un scrisori anonime prin care cereau îndepărtarea ei. S-au făcut Numai că Gheorghiu-Dej avea alte planuri. Profitând
cartier al oraşului Târgu Jiu. Până în vara anului 1914, ea anchete şi adevărul a ieşit la iveală. Ecaterina Teodoroiu a de psihoza antisemită a lui Stalin de la începutul anilor
absolvise şcoala primară în satul natal, iar apoi a început rămas alături de trupe până în ultima sa clipă de viaţă. ’50, în luna mai a anului 1952 Gheorghiu-Dej a exclus-o
un pension la Bucureşti. Visul tinerei Ecaterina era să din sfera puterii pe Ana Pauker. Învinuită că ar fi produs
devină învăţătoare. Morala acestei poveşti este că, dacă s-ar fi dat curs abuzuri în cooperativizarea agriculturii şi că i-ar fi băgat pe
acelor anonime, am fi fost astăzi mai bogaţi în bârfe, dar legionari în partidul comunist (ambele acuze erau, de altfel,
Dar, în vara lui 1916, România intra în Primul Război am fi avut o eroină mai puţin. adevărate), Ana Pauker şi-a făcut disciplinată autocritica,
Mondial. Imediat, Ecaterina Teodoroiu s-a înscris printre spunând că partidul are întotdeauna dreptate. La intervenţia
cercetaşele voluntare. Repede după începerea luptelor, Ana Pauker (1893–1960) unora dintre foştii ei prieteni sovietici, Ana Pauker nu a fost
familia ei – ca multe alte familii româneşti – a fost lovită condamnată, ci doar fixată într-un domiciliu obligatoriu.
de drama războiului. Tatăl ei a fost luat prizonier de În acest episod vom Evitată de aproape toţi foştii tovarăşi, Ana Pauker a murit
germani, iar doi dintre fraţii Ecaterinei au murit pe front. vorbi despre o fem­ e­ la Bucureşti în iunie 1960, de pe urma unui cancer mamar
Din acel moment, tânăra de 22 de ani n-a mai avut decât o ie care, la un moment care o urmărise mulţi ani.
dorinţă: să-şi răzbune familia şi să lupte cu arma în mână dat, era mai pu­ternică
pentru ţară. Într-o scrisoare a Ecaterinei Teodoroiu care se decât toţi băr­baţii din Ana Pauker rămâne un personaj nefast şi totodată
păstrează la Muzeul Militar Naţional din Bucureşti, tânăra România. O femeie in­ fascinant al comunismului românesc. De numele ei sunt
scria în primăvara anului 1917 că se simţea prinsă „în luptă teligentă, dar al cărei fa­ legate multe premiere: de exemplu, ea a fost prima femeie
[cu] un duşman care mi-a desfiinţat familia“ şi adăuga natism a transformat-o din lume care a ajuns ministru de Externe, în anul 1947,
apoi că se simţea mânată de „curăţenia sentimentelor mele într-o maşin­ ă politică şi totodată prima femeie care a ocupat funcţia de vice-
de româncă care vrea cu arma în mână să-şi dezrobească de luptă. O femeie ca­ prim-ministru. Uneori se spune că ea ar fi fost într-atât de
colţul de patrie cotropit“. Pe 6 octombrie 1916, Ecaterina re, fără să fi făcut gim­ fanatică încât l-ar fi divulgat pe propriul ei soţ şi că din
Teodoroiu mai primeşte o veste tristă: ultimul ei frate, al nastică, are to­tuşi ceva acest motiv Marcel Pauker a fost asasinat de oamenii lui
treilea, a căzut şi el la datorie. Începând de a doua zi, din în comun cu Nadia Stalin – dar acest lucru nu este adevărat. În schimb, este
7 octombrie 1916, tânăra femeia a participat efectiv la Co­măneci. Vă propun, adevărat că ea apare în nuvela Pe strada Mântuleasa a
luptele din Oltenia, alături de Regimentul 18 Gorj. aşa­dar, să vorb­ im astăzi lui Mircea Eliade, unde personajul Anca Vogel are toate
desp­ re celebra activistă trăsăturile Anei Pauker.
Curajul Ecaterinei a ajuns la urechile Reginei Maria, com­ unistă Ana Pauker.
care se va întâlni în câteva rânduri cu tânăra luptătoare. În fine, spuneam la început că această femeie-comisar
Luată prizonieră de germani, viitoarea eroină a evadat Ana Pauker – sub numele ei de fată Hannah Rabinsohn are ceva în comun cu cea mai mare gimnastă a României.
de sub escortă; apoi a fost rănită la picior şi la coapsă. – s-a născut în februarie 1893, în satul Codăeşti din Iată despre ce e vorba: Ana Pauker a fost prima femeie
Alături de armata română, a participat şi ea la retragerea judeţul Vaslui. Bunicul patern al Anei fusese un rabin al din România care a apărut pe coperta revistei americane
în Moldova. La propunerea Reginei Maria, Ecaterinei comunităţii. În şcolile pe care le-a urmat, Ana a fost o elevă „Time“. Aceasta se întâmpla în anul 1947. Cea de-a doua
Teodoroiu i-a fost acordat titlul de sublocotenent onorific foarte bună – drept care tatăl său şi-ar fi dorit ca fiica lui să (şi ultima) româncă imortalizată de revista „Time“ pe
în armata română. devină medic. În schimb, la vârsta de 20 de ani, tânăra Ana copertă a fost Nadia Comăneci, în anul 1976.
descoperise deja literatura marxistă. Aceste lecturi aveau
În spiritul adevărului, trebuie spus că pentru unii dintre să schimbe nu numai viaţa ei, ci şi destinul României. Morala poveştii este că între aceste două extreme s-a
comandanţii militari, prezenţa unei femei alături de soldaţi scris istoria comunismului românesc.
era un lucru necuvenit. Gradul de sublocotenent onorific În anul 1919, Ana Rabinsohn a fost trimisă de părinţi
pe care-l primise la ideea Reginei Maria n-o obliga pe în Elveţia, pentru a urma Facultatea de Medicină din Fragmente din volumul Adrian Cioroianu vă prezintă Istoria
Geneva. Tot atunci, ea îl cunoştea pe activistul comunist
Marcel Pauker – cu care se va căsători. Ana nu a mai românilor (1866–1989) prin 101 de poveşti adevărate, ce va apărea în

luna noiembrie a.c.

Scrisul Românesc Eseu

8 Nr. 8 (120) ♦ august 2013

Traduttore / Ioan Anarhism şi revoltă de stat, depersonalizarea şi mas­ ifi­car­ea,
Traditore LASCU transformarea omului în lucru şi în număr,
după cum se exprimă Camus, con­so­lid­ ea­
Î n Omul revoltat Albert Camus student Kaliayev care îl ucide pe marele alte cuvinte, de aplicarea unei ideologii care ză şi totodată definesc universul conc­ en­
altern­ ează analiza revoltei meta­ duce Serghei, şi Sazonov care îl ucide pe să dirijeze procesele istorice. Drumul de la traţionar.
fizice şi artistice cu analiza revoltei Plehve, se situează în „universul negaţiei experienţa individuală la idee este parcurs
efective, aceea care a influenţat istoria. totale“. Ei făceau parte din Organizaţia de prin revoltă, iar drumul de la idee la istorie Teroarea potenţială şi omniprezentă
Revolta istorică modernă se leagă într-o Luptă a Partidului Socialist condus de Azev este parcurs prin revoluţie. După Albert Ca­ induce, pe termen lung, mutaţii în conştiinţă.
măsură apreciabilă de gândirea nihilistă. şi ulterior de Boris Savinkov. Aproape toţi mus, dacă gândim în acest­e tipare, revoluţie Încă din timpul revoluţiei franceze, Saint-
Cea mai influenţabilă doctrină nihilistă erau şi atei. Just a enunţat, fără să vrea, principiul de
a secolului al XIX-lea a fost, desigur, în­sea­mnă doar „ajustarea lumii bază al tiraniilor din secolul al XX-lea:
filosofia lui Nietzsche. Ea n-a rămas străină Revolta şi crima sadică a într-un ca­dru teoretic“. Teoria „Patriot este acela care susţine republica în
naţional-socialiştilor germani din perioada unui individ singular sunt în­c­ ă lui des­pre revoluţie este cre­ general. Oricine o combate în detaliu este
lui Hitler. Însă, înainte de a transmite unele departe de lagărele de exter­ dibi­lă atâta vreme cât se în­ un trădător“. Se întrezăreşte şi proiecţia
idei acestei ideologii extremiste (în special minare naziste, de lagă­rul sau te­me­iază pe analiza critică a te­rorii comuniste: „Cel care critică este
cele privitoare la voinţa de putere, la rasă de universul con­cen­traţionar exper­ienţei istorice a unei ju­ un trădător, cel care nu susţine ostentativ
şi la supraom), filosofia lui Nietzsche a comunist, ca­re în­semnau – ce mă­tăţi de secol, care a adus cu republica este suspect“. Pe încarcerarea şi
găsit un teren fertil de diseminare a id­ e­ simplu a fost! – doar faptul de sine revoluţia bolşevică şi in­ torturarea adversarilor pretinşi sau declaraţi
ilor printre anarhiştii şi socialiştii ruşi din a con­strui închisori pentru staurarea regimului sovietic şi pe supravegherea continuă a suspecţilor
secolul al XIX-lea. Nu a fost însă sin­ pro­priile crime. Aici nu mai în Rusia. De altfel, deliberat, se sprijină teroarea sistemelor totalitare. Ca
gura influenţă receptată de aceştia, ci ea func­ţi­onează deviza Dorei – aici ţinteşte eseistul. Critica lui tehnică a politicii de guvernare, frica devine
s-a alăturat absolutismului gândirii lui „Să ucizi şi să mori“, căci ea ob­ iectivă se îndreaptă împ­ ot­ri­ endemică, altfel spus „se socializează“, iar
Hegel şi negativismului teoriilor lui Marx. se schimbă în „Să ucizi şi să va falsificării revoltei, com­ isă tăcerea complice şi conformismul mimat
Anarhismul şi socialismul rus au fost domneşti“. Es­te un mecanism în special prin politica regim­ u­ duc la o falsă conştiinţă, sau, mai corect, la o
însă fenomene doctrinare complexe, care al puterii ce­zarice căruia nu i-a rilor comuniste. dublă conştiinţă, pentru că suspecţii nu uită
au generat nenumărate convulsii în plan rezistat Caligula, toc­mai pentru motivul că Între alte urmări ale revoluţiei se numă­ adevărul, dar îşi pierd curajul de a-l spune,
moral, politic şi social, deoarece, pe lângă el nu domnea într-un spaţiu complet închis. ră şi expansionismul: ordinea rezultată de a-l recunoaşte deschis. Dubla conştiinţă
ideile proprii şi influenţele principale deja De aici trebuie să sur­vină starea de asediu, din Revoluţia franceză de la 1789 s-a an­ şi comportamentul duplicitar şi ipocrit ajung
arătate, în creuzetul lor s-au contopit şi idei care încet-încet se generalizează, iar liber­ gaj­at în lupta pentru stăpânirea Europei, la ceea ce Czeslaw Milosz numea, în una
ale socialismului utopic, ale gânditorilor tatea va fi, în cele din urmă, clamată de toţi. prin războaiele napoleoniene; ordinea din primele cărţi anti-totalitare, ketman.
ruşi anteriori (Bielinski, Herzen) şi chiar Universul închis se instalează şi în Starea a­păr­­ută din Revoluţia rusă din octombrie În sens asemănător, Albert Camus se referă
ale mesianismului creştin. Fără doar şi de asediu şi în Ciuma, aducând separarea şi 1917 se lupta, după consolidare, pentru la conştiinţa servilă. În epoca respectivă,
poate că aceste doctrine nu puteau stimula moartea. Diferă însă modalităţile discursi­ stă­p­ ânirea întregii lumi. Revoluţia totală imediat după al doilea război mondial,
revolta istorică în absenţa unui impact ve, pentru că de la o dramă-dezbatere pre­ rev­ en­dică imperiul mondial (l’empire du idealul unei astfel de conştiinţe era ilustrat
politico-social major. Însă acest transfer şi cum Cei drepţi, unde ideea morală ocu­pă monde), conchide sec analistul: „Mişcarea de modelul soldatului-muncitor, atât de
proces de fecundare au avut loc, de pe la prim-planul, ajungem la un discurs pa­ra­ revoluţionară a secolului al XX-lea, […] caracteristic marxism-leninismului. Atât
mijlocul secolului al XIX-lea, într-o ţară bolic despre condiţia încarceratului, des­ reclamă, cu arma în mână, totalitatea conştiinţa dublă cât şi conştiinţa servilă,
ca Rusia, imensă şi plină de contradicţii pre resemnare şi resorturile acţiunii eli­ istorică“. Revoluţiile moderne, începând atât ketman-ul cât şi soldatul-muncitor,
şi contraste. Rusia, o naţiune pe atunci beratoare. din 1789, sunt în acelaşi timp deicide – au avut de suferit câteva consecinţe doc­
tânără, ca şi Germania, a cunoscut mai întâi abolirea monarhiei de esenţă divină şi trinare şi politice deviante: cinismul ce­
exaltarea meditaţiei, care a putut merge Albert Camus proclamă secolul al XIX- chiar deism sau ateism în locul credinţei zaric, divinizarea istoriei şi a materiei,
până la fanatism; unul din teoreticienii lea drept timp al revoltei, iar secolul al creştine, pe de o parte, şi regicide – execuţia teroarea exercitată asupra individului şi
nihilismului rus, e vorba de Pisarev, obser­ XX-lea drept timp al justiţiei şi moralei, monarhilor, în Franţa şi Rusia, pe de altă crima de stat, relegarea exclusivă înspre
va că tinerii se numără printre cei mai observând că „Libertatea absolută devine parte. Cele două revoluţii au schimbat, prin istorie a misiunii de a de genera valorile şi
mari fanatici. Ulterior tinerii ruşi aveau să în sfârşit o închisoare a datoriilor absolute, aceste răsturnări radicale, cursul istoriei adevărul.
cunoască exaltarea revoluţiei. o asceză colectivă, o istorie pentru sfârşit“. ultimelor două secole. Corpul politic în­
În plan moral, acest nihilism putea Dacă împărăţia milei a fost abolită, atunci locuieşte definitiv corpul mistic creştin, iar Revista şi Editura
duce la grave frământări atunci când el trebuie edificată împărăţia justiţiei; însă nu legea laică ia locul puterii monarhice de
se asocia cu acţiuni criminale, aşa cum cu orice sacrificiu. Demersul către un astfel drept divin. Este consacrată suveranitatea Scrisul Românesc
s-a întâmplat în timpul revoluţiei ruse de obiectiv se însoţeşte cu nihilismul moral poporului, voinţa generală devenind mai
din 1905, dar şi ulterior. Remuşcările şi care se simte foarte bine împreună cu voinţa întâi expresia raţiunii universale, iar, apoi, CONCURS DE DEBUT
căinţele care ar fi trebuit să-i chinuiască de putere, iar marxism-leninismul este în numele acestei „suveranităţi a poporului“
pe asasini au constituit tema unei drame atât de aproape. De la predicarea libertăţii şi al „interesului general“, puterea este în Se adresează celor care nu au
camusiene precum Cei drepţi (1947), unde absolute se ajunge la justiţia absolută ascuns confiscată de noii tirani, din spiţa împlinit 35 de ani şi nu au debutat
Kaliayev şi Dora discută îndelung asupra fondată pe crimă. Utopia crimei înseamnă cărora cei mai numeroşi sunt dictatorii publicistic sau în volum.
şansei de expiere ce îi mai rămâne unui consimţământul dat acesteia şi comiterea secolului al XX-lea. Aceştia au fost numiţi
ucigaş în postură de terorist politic, după ei în numele justiţiei şi fericirii universale. „Cristoşi violenţi“, iar regimurile conduse Concursul se desfăşoară în urmă­
ce înfăptuieşte asasinatul plănuit. Este Astfel omul rămâne singur în faţa istoriei. de ei – „teocraţii totalitare“. Revoluţia toarele secţiuni: poezie, proză, teatru,
o tentativă de conciliere a justiţiei şi a eşuează în dictatură şi teroare. Regimurile eseu.
revoltei, conciliere imposibilă atâta timp Revolta istorică va aduce cu sine, totalitare se înmulţesc, iar procesul politic
cât justiţia visată se bazează pe crimă. cum bine se ştie, şi revoluţiile. Principiul devine prima armă de reprimare prin Lucrările vor fi semnate cu un mo­
Pentru a ispăşi crimele comise deliberat, fără de care nu este imaginabilă nicio justiţie. Universul concentraţionar este şi tto, care se va regăsi, de asemenea, şi
asasinul nu are decât o singură ieşire: să revoluţie este libertatea. Fără libertate nici un univers al procesului. Justiţia este fal­ pe un plic închis ataşat manuscrisului.
plătească, la rându-i, cu viaţa proprie. justiţia nu pare posibilă. Cu foarte puţine sificată şi forţată să colaboreze cu crima. El va cuprinde numele şi prenumele
Justiţia nu poate fi o idee abstractă, care excepţii, la finalul revoluţiilor libertatea Justiţia ca instrument de represiune devine concurentului, data de naştere, adresa,
cere sânge pentru consacrare, aşa cum crede este suprimată în numele justiţiei sau la absolută şi suprimă libertatea, iar teroarea numărul de telefon şi premiile obţinute
Dora: „A muri pentru idee e singurul mod cererea acesteia şi atunci se instaurează devine o tehnică de guvernare. Suprimând la alte concursuri literare.
de a fi la înălţimea ideii. E justificarea“. teroarea. Revolta iniţială, care nu libertatea, este redusă la tăcere şi revolta
Dacă justiţia se clădeşte pe crimă, ea duce concepuse libertatea în afara justiţiei sau care se află la baza oricărei revoluţii, iar Manuscrisele vor fi trimise, până
la utopie, la instituirea terorii de stat şi invers, este confiscată de cei care au pus aceasta nu mai rămâne astfel un apanaj al la data de 1 septembrie 2013, pe
a spaţiului concentraţionar. Nihilismul mâna pe putere. Acum este interesant de foştilor revoltaţi, care au fost îndepărtaţi
politic se raportează la universul închis, studiat raportul justiţie-libertate-teroare- de acolo chiar prin transformarea justiţiei adresa:
mai întâi închis faţă de Dumnezeu, aşa cum revoluţie, care a caracterizat ultima etapă – unul din idealurile revendicate de ei
este castelul tragic al lui Sade. Nihilismul a revoluţiei franceze din 1789, dar mai cu – în instrument al represiunii totalitare. Revista – Editura
sfârşeşte în terorism, iar lupta „celor drepţi“ seamă revoluţia bolşevică şi comunismul. Dacă revoluţia franceză a făcut dovada
nu are sens, nici legitimitate, nici viitor, Revoluţia este urmarea firească a revoltei tentativei de întemeiere a unui nou abs­ o­ Scrisul Românesc,
fiindcă sfârşeşte în moarte. Astfel, ucigaşii metafizice, atunci când spiritul revoltat lutism politic, revoluţia rusă a reuşit să-l
delicaţi, cum îi botează Camus în Omul îl refuză pe Dumnezeu şi alege istoria. instaureze, numindu-l la început „dic­ str. C. Brâncuşi, nr. 24, Craiova.
revoltat, sunt detestabili; între ei, tânărul În revoluţie intervin raţiuni politice şi tatura proletariatului“. Despotismul politic
economice, ceea ce o deosebeşte de revoltă. stalinist este treapta următoare. Tero­ris­mul Un juriu alcătuit din critici şi isto­
Însă revoluţia are nevoie de „inserţia ideii rici literari va acorda câte un premiu
în experienţa istorică“, deci are nevoie, cu pentru fiecare secţiune, separat pentru
revistă, separat pentru editură.

Relaţii suplimentare se pot obţine la
Tel: 0722/753 922; 0351/404 988

Eseu Scrisul Românesc Nr. 8 (120) ♦ august 2013 9

Obsesii Marian Victor
BUCIU
Domus parva, pax magna…

Casă mică, pace mare...

1. Despre sentimentul şi fapta admiraţiei el trăia în creaţie, în aceea a minţii umane. 2. Despre impasul (post)modernist mil­itanţi, sacralizând trecutul „mare“ şi
Ne îndoim cu greutate de încredinţarea a­nat­emizând prezentul muribund. Să nu
Avem, în lumea, cetatea, casa culturii, a că, pe un plan istoric mare, să spunem Un impas literar nu doar românesc, dar ui­tăm marea creaţie a trecutului – devine
creaţiei artistice, mari împotriviri şi trainice milenar, arta scrisului, apropiată nouă, este şi european (ceea ce înseamnă „automat“ poa­te un îndemn stenic. Dă încredere şi
nepotriveli privind sentimentul şi fapta ca şi cea a scenei. Adică perdantă. Şansa aproape şi planetar…), din pricină de celei a prezentului. Modelarea prezentului
admiraţiei. Există felurite moduri, cele mai conservării aparţine travestiului, traducerii, postmodernism? Nu putem privi atât de către trecut nu poate fi impusă simplist.
multe neliniştite, de a (nu) o exercita. Între „trădării“. Ceea ce nu înseamnă şi o de globalist şi uniformizant, din păcate, S-a constatat că şi trecutul ajunge să fie
ele, dacă ar fi să mă amestec o clipă, aş obligatorie depresie, o prăbuşire din (în) poate: am împărţi o comodă şi izbăvitoare remodelat de ceea ce i-a urmat. Actualitatea
vedea câteva: autoapreciativ, dirijată spre vocaţia creatoare. Pasăm, nu cu nepăsare, vină planetară. Pe undeva, nu pe la noi, propune, dar trecutul dispune fluctuanţa
un ce folositor, slobodă ori constrânsă, ba ce aparţine istoriei şi acumulărilor ei postmodernismul a venit ca urmare firească valorilor. Sincronicitatea cuprinde întreaga
chiar retezând-o de la primul simptom al creatoare. Procedăm în expresie critică ori a postmodernităţii. Noi continuăm să istorie, sincronismul asumă prezentul. Un
naşterii, cu maturitatea sceptică a celebrei polemică ori pamfletară. Ne dovedim ori împrumutăm forme în care turnăm, în fond, protocronism, dar critic şi nu ideologico-
interdicţii şi promisiuni Nil admirari… E ne punem etichete. ce avem. Eu nu pot pune postmodernismul politic, real şi nu idealizant, cum nici E.
oare suportabil să nu te expui aplauzelor? şi textualismul în rând cu pornografia, decât, Papu nu l-a reprezentat cu adevărat, este şi
Te poţi sustrage constant de la a admira, a Puţin probabil, ba chiar neverosimil, eventual, ca forme excentrice şi teroriste el necesar. Militanţa unilaterală echivalează
fi cu mirare sau cu uimire? Poţi fi depăşit şi să existe epoci integral negre ori albe. de artificializare a canonului artistic. Şi cu miliţia culturală. Se întâmplă, din păcate,
totuşi atras, dus şi sedus. Stare recunoscută Istoria poate fi orice, în sens falacios, nu nu cred că e cazul. Ele au fost, sunt, şi la noi, dincolo de polemica argumentului
sau ascunsă, după bune sau rele necesităţi. şi un joc de-a alba-neagra. Există epoci minimalizate ori „exterminate“. Votez de maximă complexitate. Exclusivismele
variabil constrângătoare ori libere. Istoria şi lucrez pentru diversitate inteligentă în ne exclud de fapt pe toţi, şi subiecţii şi
Desprind câteva categorii umane asupra nu e omogenă. Fiind fragmentată, ea se creaţie. Îndemnul de a ne continua şi împlini obiecţii lor. Polemica decade în pamflet,
cărora se revarsă sau nu admiraţia: morţii, revizuieşte. Fiecare domeniu atinge epoci modernitatea, inclusiv modernismul, poate dar în acest fel nu poate fi substituită critica
viii, cei de pe-aproape, îndepărtaţii, uitaţii, de autonomie. Trăim acum una, să n-o avea o foarte vie susţinere. E de reafirmat? veritabilă.
necunoscuţii. Natural şi fără ruşine, cred pierdem… Asta se poate, ca cei care ştiu Posibil. Oricum, modernitatea (poate şi ca
că ar trebui să admirăm, ori dimpotrivă, să traseze realitatea să o facă cu mână prea postmodernism) îşi vede de cale, aş spune Putem fi chiar făţiş contra mimetismului
cu aceleaşi criterii. Acela central fiind moale sau prea tare ori doar tremurată. chiar cu metodă. Răul nostru, în forma cea acefal în „creaţie“, contra exclusivismelor,
convingerea crudă şi dată-n vileag. E Să simuleze măsura adevărată. Să încerce mai gravă, este etic, nu estetic. Prin aceasta decadenţei în educaţie şi instrucţie, contra
absurdă, dar intens practicată, negocierea să câştige neonest. Ignorând faptul că în nu vreau să spun că la noi se atinge regulat contra-culturii, a celei zise „populare“,
admiraţiei. Ca orice marfă, şi admiraţia vremurile libere, lipsa libertăţii ajunge de la sine excelenţa artistică. Spun doar că de import american. Unele din aceste de­
este speculată. Sunt tot soiul de excese în semnul deplin al prostiei. Minciuna, ştim mai mult decât arătăm. Şi apoi, răul plângeri există şi-n Europa, în acea Europă
declanşarea confinităţii, ca şi în afirmarea o ştim, are contexte, conjuncturi: este moral nu este nici modern, nici postmodern. care n-a cunoscut comunismul. Te poţi de­
separării. Începând de la a merge pe calea „legală“, generaţională, de grup ori gaşcă, Are aceeaşi rădăcină istorică din totdeauna: clara de stânga şi turna constant motive de
că morţii se duc cu morţii iar viii rămân cu pur personală. Se pare că nu mai gândim dominaţia cu orice preţ. Iată, eticul rău este a fi pe linie. Cu condiţia de a nu te prezenta,
viii. Aşa se petrece că pentru mulţi dintre azi că viaţa e scurtă iar arta lungă. Da, dar în fond politic. Doar forma sa rămâne etică. inconsecvent şi incoerent, drept militant
cei încă vii, morţii devin tot mai morţi. arta e relativ lungă, şi încă mai mult dacă Nu postmodernismul a adus în cultura şi politic de dreapta. Te poţi prezenta contra
Iar viii ajung, de bună seamă, tot mai vii. o raportăm la toţi cei care o exersează cu arta de la noi tot ce este mai nefast social, schimbării care rade precedenţa, adoptând
Până într-atât că ei nici n-ar mai fi deloc felurite scopuri şi iluzii. politic, cultural, artistic. un conservatorism ori un centrism măsurat
muritori. Efluvii encomiastice tind să şi distanţat de un liberalism (libertarianism)
sufoce viii metamorfozaţi în mari făclii şi Cu rele şi cu bune, istoria prezintă Desigur că postmodernismul nu sau progresism pe care îl vei demasca drept
împlinitori de zdravene dorinţe. Nu sunt un anumit curs, implicând şi un anumit devine nici ceva indiscutabil, incalificabil. utopic, nihilist. Abia plecând la un drum
lepădaţi nici morţii cei iluştri, cu zestre discurs, fixând până la nuanţare epocile. Întoarcerea la valorile moderniste, la ca­ clar deschis, te poţi întreba, de exe­ mp­ lu,
rămasă consistentă, oricât de împărţită. E Dacă valori supreme apun după niciun nonul modernist? Dar nu-i putem opri unde se (mai) află cei din gru­pul programat
detestată moartea, dar nu şi mortul care a secol, cum te mai poţi bucura de gloriola pe alţii care s-au sensibilizat într-un mod să generalizeze dialogul în societate, însă
lăsat umbră largă sau urmă adâncă. Marţial, din timpul vieţii şi nu îmbrăţişezi depresia pur cosmopolit, mondializaţi în aspiraţia comunicând selectiv cu „restul“, ba chiar
pe când era în viaţă, îi vorbeşte unui astfel deopotrivă în opera vieţii şi-n viaţa operei? generatoare, poate, şi de vocaţie. Şi blocându-şi dialogul între proprii membri.
de interesat: „Poeţii vechi, spui tu, scriau (Dacă istoria s-ar face şi scrie cu dacă, deci antimodernismul, constată mai vizibil decât Cum să-i calificăm, luaţi în ansamblu,
mai bine,/ N-admiri decât pe cei ce-n contrafactual, ceea ce se mai încearcă… alţii Antoine de Compagnon, este o formă pe cei dintr-un astfel de grup? Sunt ei şi
moarte zac./ Eu nu vreau să mor, oricât aş Valorile respectate de decenii sau secole de modernism. Un modernism rezonabil, progresişti, şi reacţionari? Reacţionari
ţine,/ Vecerra dragă, doar să-ţi fiu pe plac.“ ar înţelege să fie ele însele, ajungând amfibo-logic. Aşa e logica modernismului. progresişti? Poate numai nişte modernişti
(Trad. de Tudor Măinescu). Probabil că şi altfel de valori. Chiar biologic, organic, ne Lupaşcu o numeşte logica terţiului ascuns, amfibo-logici…
transformăm în funcţie de capacitatea şi desfiinţând dualismul şi unind contrariile.
Lucrare de Dan Nica circumstanţa opţionale. Am fi putut, chiar
fizic, să arătăm în nenumărate feluri.) În Pe un alt nivel de realitate, pre­
istorie, nici cea mai rea politică n-a înfrânt cizează B. Nicolescu, transdisci­
arta în ansamblul şi în esenţa ei. Parţial, plinarul, operând cu logica terţiului
da, s-au produs alterări, demisii creatoare. tainic ascuns (tainic, poetico-teo­
Libertatea nu dă talent nici măcar pe rematic). Amfibo-logicul le pre­
cartelă. Constrângerea nu ia cu japca există, fără să aştepte cuantica, vi­
talentul, pentru că nu ajunge totală. Încă nu zibilitatea invizibilului. Nici n-am
s-au găsit mijloace de a stăpâni mintea, în mai putea fi moderni, aşa cum
orice caz nu pe aceea care nu se predă de suntem, azi, într-o vreme calificată
bună voie la o existenţă silnică. de B. Nicolescu „mortiferă“, mo­
dernitatea e – ca (dis)curs – de­
Constrângerea politică şi istorică doar ma­gogică şi prostituată, iar plo­
determină o serie de asumări opţionale. ieş­tean­ ul transdisciplinar ne in­di­
Nu vreau să uniformizez istoria, dar nici că ac­ um calea inevitabilă: să fim
să o expun integralei diabolizări. Suntem cos­moderni… „Cos­modern­ itatea
în multe moduri supuşi încercărilor. Nu este întoarcerea modernităţii la
doar în creaţia ştiinţifică, tehnică, artistică, originile ei.“ (Teoreme poetice, VII,
aspectele fundamentale de viaţă (temele, 1) Şi el refuză postmodernitatea.
problemele) vor fi mereu retratate din Spune: „plumb­ u­ria postmodern­ i­
perspectiva prezentului, a unor fiinţe ta­te“. Cosmo­dernitatea, suntem
mereu prezente. Dar nu temele sunt, în asi­gur­­aţi, ne-ar euforiza în masă.
ordine creatoare executorie, primordiale, Nu ur­nim, aşa văzând, prea multe
ci mijloacele, în cazul literaturii arta din cal­e, redevenind „romantici“
reprezentării lor, aceea individuală.

Scrisul Românesc Eseu

10 Nr. 8 (120) ♦ august 2013

Scrisori Dumitru Radu Independenţa ghilotinei

POPESCU şi trecerea peste adevăr

Domnule Florea Firan, amare, unele mirese şi unii miri împătimiţi împărat? pe lângă icoane, pe sub icoane, peste ierni
Am fost de faţă, în „Sala cu oglinzi“, de independenţă au înflorit mereu! Pe „Dacă nu ştii, ţi-aş arăta/ Din bob în şi veri, pe sub toamne şi primăveri, în ea a
când poetul Eugen Jebeleanu l-a propus Florea Firan, e drept, mai ales în ultima încolţit o năpraznică aspiraţie spre Absolut,
pe craioveanul Florea Firan să fie primit vreme, când duce în spinare editura şi bob amorul,/ Ci numai nu te mânia,/ Ci stai condensată într-o întrebare obsesivă: Cum se
în Uniunea Scriitorilor! Marele Zaharia revista „Scrisul Românesc“, nu l-am văzut cu binişorul.“ poate veni mai uşor în ajutorul oamenilor?
Stancu, neîntrecutul preşedinte al Uniunii înflorind – slavă Bogului! – aşa cum prin În biserica mănăstirii, putând avea neobosite
Scriitorilor, a spus da. Validarea unei Valahia unele flori înfloresc chiar minţind După cum se ştie, camerierul bun conversaţii, fără complexe, cu sfinţii şi
candidaturi venea printr-un simplu da şi făcând-o de oaie! la toate, trăgând cu urechea pe la porţi, sfintele din icoane, şi-a dat seama, dânsa,
rostit de scriitorii prezenţi în teribila deprinsese limbajul Luceafărului!... Aşa încetul cu încetul, de tot ce nu ştiau aceste
odaie cu oglinzi. Nimeni n-a spus nimic Iată, să trecem la independenţa absolută că şi noul cavaler înşoricat, din insulă, întruchipări ale virtuţilor – exuberanţa
despre naşterea Universului prin Big – a ghilotinei! După o mică paranteză, va plagia – vorba vine! – discursul sexuală, bunăoară, şi melancolia unor
Bang, oglindită în scrierile lui Florea totuşi! Luceafărului! Ce-i zicea frumoasei fetei de convorbiri cu unii bărbaţi inteligenţi, sau cu
Firan! Nu se obişnuia, la primirea unui împărat independentul paj?... unele femei idioate... Şi era păcat ca nici în
nou membru în Uniune, să se vorbească şi Am terminat o piesă – un bolovan de 200 ochii lui Dumnezeu cel din altar nu se putea
despre ce se afla în opera... candidatului, de pagini! – despre soldaţii-eroi înapoiaţi de „Cu farmecul luminii reci/ Gândirile observa – doar era vorba de Atoateştiutorul!
referitoare, bunăoară, la marea găselniţă străbate-mi,/ Revarsă linişte pe veci/ Pe – ce daruri şi haruri îţi pot oferi tinereţea
a lui Copernic... chestia cu pământul ce se şi sexul, adică apriga sete către virtutea
roteşte în jurul soarelui, şi nu invers! Se Dumitru Radu Popescu şi Florea Firan – Craiova, 2011 stricată de ionatanul din paradis! Aşa că în
vorbea, e drept, mai puţin de prezenţa lui capul (şi în mintea, evident!) tinerei fecioare
Dumnezeu în lume. Florea Firan, profesor la Troia, după un drum şăgalnic de câteva noaptea mea de patimi.“ a început să pâlpâie gândul întrupării, într-o
în Bănie, şi mai apoi profesor la Pisa şi mii de ani... Înapoiaţi, vorba vine!... Eu Am dat acest scurt exemplu de in­ nouă existenţă, a iubirii fără chip anatomic
Roma, nu mi-a băsădit niciodată despre îi surprind acostaţi într-o insulă în care o biped!... Şi aşa a apărut visul preschimbării
chinurile elevilor şi studenţilor în faţa vergură, după cum se ştie, îi transformă în teligenţa dobândită de către paj prin ei într-o logodnică dătătoare de bucuria
fiorosului Bac, sau a doctoratelor, şi nici, porci! Groaznic, s-ar putea spune: oştenii cultură, fiindcă zilele trecute, la „Liceul supremă a existenţei unor oameni – mai ales
pe cuvânt, nu m-a făcut să înţeleg – eu eroici de la Troia ajunşi să vorbească Bolintineanu“, din Bucureşti destui cătă­ bărbaţi, fireşte! – bucuria trăirii unei clipe de
n-am înţeles niciodată nici farmecul Tablei guiţând! Dar, după cum se cunoaşte, lini au venit să se adape, bob cu bob, beţie, de împlinire a năzuinţei de a-l vedea
Înmulţirii! – adevărul lui Einstein... că viclenia libidinală a lui Ulise o convinge din ştiinţa iubirii de oameni – trăgând cu pe Dumnezeu! Universul uman era doldora
timpul îşi încetineşte pasul la viteze foarte pe prinţesa de pe insulă să-i transleze pe urechea la examenul de Bac al elevilor ce de cadavre vii – mai ales ale bărbaţilor,
mari! Poate l-aş fi încurcat, pe Florea Firan, grăsani în condiţia umană iniţială, ca să trebuiau salvaţi de molima corupţiei... Şi, fireşte! – în care lumina divină scăzuse sau
desigur, întrebându-l încotro se îndreaptă poată pleca pe la căşile lor!... În piesa mea, pe viitor, mai ales şcolăriţele, era necesar chiar fusese lichidată de către progresul
timpul cu viteze foarte mari? Acum, după însă, soldaţii eroi veniţi de la Troia – via să se prezinte la examene fără sutiene social şi sexual, precum şi de întreprinderile
atâţia ani petrecuţi în fericire danubiano- Iugoslavia, Irak, Afganistan! – refuză să şi budigăi! Lege! Sigur că aceşti oşteni- canonice bisericeşti!
pontică, fiecare danubiano-pontic ştie mai redevină oameni, simţindu-se bine în procurori înţelepţi aveau salarii – pe merit!
încotro se îndreaptă timpul cu viteze foarte starea înşoricată în care se află! Întâlnim – foarte mari, faţă de profesorii de liceu, Dincolo de condiţiile unei anumite isto­
mari: spre Curtea Constipaţională. aici – din partea lor, evident! – apariţia unei lucru normal într-o societate ajunsă la o rii, sau ale unei anumite revoluţii, ghilotina
Cum sunt un prieten declarat al criticului lucidităţi obiective – filosofice, în ultimă democraţie independentă, fermă, în care este o idee. Spre care tind diverse persoane
şi istoricului literar Florea Firan – şi cum îmi instanţă, evident! – luciditate doldora de fiecare cetăţean este răsplătit financiar fizice, obiecte, întreprinderi, instituţii – care
cunoaşte şi părerile despre cei ce se schimbă învăţăminte referitoare la preţul libertăţii de conform capacităţii sale intelectuale! Un s-au străduit să devină idei şi n-au reuşit
mereu la faţă, devenind din zi în zi mai a deveni porc. Sistemul de valori al eroilor profesor – fie vorba între noi! – nu se poate în întregime!... Justiţia, bunăoară, care nu
copleşiţi de propriul lor martiraj, luându-i de sosiţi pe o insulă ... taman din războiul de compara cu un procuror, cu un judecător mai vrea să facă parte din şirul povestirilor
martori pe zeci de cetăţeni aflaţi în viaţă, sau la Troia... capătă o superioritate calitativă de la Burta Constipaţională, cu un geniu de anticipaţie. Fire aventuroasă, doldora
morţi cu desăvârşire! – o să-mi permit luxul incantatorie, orfeică! Unul dintre aceşti de la Electricitate!... Profesorii sunt de pasiunea conspiraţiilor secrete şi a
de a nu încerca să găvaresc despre rezistenţa eroi restructuraţi în spiţa ce – categoric! dependenţi de şcoală, pe când juriştii nu adversarilor aleatorii, justiţia a ajuns să se
prin cultură şi nici despre reînvierea – a doua – aspiră să zboare spre tăriile infinitului, sunt dependenţi de o şcoală anume, fiind, bată cu ciocanul în pieptu-i de aramă şi să
venire! – a unor Fii ai Domnului, mai ales unul dintre aceşti eroi, deci, îşi încearcă de fapt, dependenţi doar de Independenţa susţină că este suverană şi independentă!
că în zilele trecute a avut loc teribilul Bac, norocul în obţinerea iubirii Prinţesei!... El, Justiţiei! Am închis paranteza! Suverană faţă de cine? întreabă cârcotaşii.
soldat cu prezenţa unor soldaţi în civil şi în fiind, probabil, dintr-o obârşie danubiano- Independenţa faţă de cine – şi cum?!
haine inconfundabile prin curţile şcolilor – pontică, nu e străin de filosofia pajului!... Înainte de a se reîncarna printre oam­ e­ Cu Biblia în mână, în maşini de lux,
soldaţi înapoiaţi – nu mintal! – cu grăbire Din contră, prin cultură, este foarte legat de ni, într-o sfântă lumină demnă de Re­voluţia peregrinând procurarial printre ţărani bă­
pentru acest examen al elevilor, din războiu ideile pajului desăvârşit, Cătălin, care s-a spirituală Franceză, Ghilotina, că­lu­găriţă trâni şi printre şcolari scoşi din examene
afganistanez, unde rezistau de ani, în faţa şi apropiat cu paşi mărunţi, ca udemeriştii, fiind, din adolescenţă, a fost în­gur­gitată şi căutaţi în budigăi? Ce e drept, e drept,
în dosul talibanilor anticulturali. de fata de împărat, gata s-o înveţe să de o criză mistică, drept pentru care a în­ justiţia, ca şi ghilotina, şi-a desăvârşit ca­
Cum matale, domnule prieten Florea desluşească tainele şi concreteţile amorului ce­put să poarte pantaloni negri, înc­ hi­ lea spre sanctitate! Şi deja are în sângele
Firan, te aflai în America, nu pot să fundamental! Ce-i zicea Cătălin fetei de zitoriali, dătători de o mare siguranţă in­ ei albastru sentimentul pregnanţei şi al
te scutesc să afli ce s-a petrecut prin telectuală asupra domeniilor sale carnale, prezenţei lui Dumnezeu!
mahalaua monahală a justiţiei danubiano- macaciforme. Sigur, ani la rând, trecând
pontice! În regimul totalitar democratic al Justiţia, ca şi ghilotina, da... Da, dar
independenţei justiţiei n-o să ne întrebăm justiţia nu este un automat doldora de
acum – ar fi şi inutil! – ce înseamnă cuvântul adevăruri dirijate prin calcule matematice,
independenţă şi faţă de cine se practică reci, gata să devină adevăruri mecanice,
acest cuvânt?!... Cum nici pământul nu nu, nu, justiţia posedă o însuşire grozavă –
prea este independent de soare, n-o să ne ce tinde de la un regim politic la altul spre
îmbăţoşăm acum vorbind, bunăoară, despre desăvârşire spirituală – spre sfinţenie!Avem
independenţa valahă – danubiano-pontică destule exemple teribile în istorie în care a
– bihoreană faţă de otomani, de austrieci, triumfat sfinţenia justiţiei, această biserică
de ruşi, nemţi, americani!... N-o să vorbim a vocaţiei binelui, altruismului şi a nevoii
nici despre principiul creştin al iubirii adevărului de tandreţe! Astfel putem vorbi
aproapelui – aşa cum i-au iubit romanii pe cu îndreptăţire despre o fiinţă gânditoare,
daci, fanarioţii pe rumâni!.. justiţia – mai ales cea română! – în care
Nu mă întreb nici care dintre popoarele complementaritatea adevărurilor, verbale,
fostului lagăr socialist se puteau considera neverbale, conştiente sau subconştiente,
independente în anotimpul lui Gorbi poate crea noi modele ale realităţii –
et Orbi, sau Urbi et Gorbi? Eu, ca să fiu ceea ce ar fi, par examplu, disponibilitate
sincer cu neruşinare, mă bucur când aud de a se jertfi pe sine a procurorilor şi
că şi în duhul îndoliat, petrecut sub stele poliţailor ce au căutat în sutienele unor
absolvente de liceu existenţa nu neapărat
a unor bănuţi corupţi, ci existenţa unor

Eseu Scrisul Românesc Nr. 8 (120) ♦ august 2013 11

principii dătătoare de fericire spirituală! întotdeauna a dat rezultate benefice! lor inexistentă nicio emoţie, nicio licărire lipsită de dulcegăriile basmelor de
Având ca mână dreaptă poliţia discretă Inviolabilitatea justiţiei, venită, fără a materiei cenuşii – care să le împingă să altădată:
şi ca mână stângă poliţia secretă, justiţia încerce, în imaginaţie, o stare neparadisia­
din România este şi moştenitoarea ideilor păcate, din patrafirele magistraţilor, cred că că, lumească, dătătoare de moarte! Ei, Povestea lui Mitică
preafericitului Augustin (sfântul) – care le-a umplut inimile de bucurie părinţilor, bin­ e, Adam şi Eva şi-au dorit, mâncând Într-o zi o cloşcă a făcut un pui. Ea l-a
spune: „Dacă spiţa omenească ar trebui să bunicilor, fiilor şi nepoţilor acestora!... Bi­ ionatane, să descopere cum va arăta raiul denumit Mitică. Mitică era un pui foarte
piară şi dacă ar exista posibilitatea să fie blia pusă pe bordul maşinii de lux, în faţa fără ei, cum se va putea transforma el întâi neascultător.
salvată printr-o minciună, mai bine să ne casei bătrânului din Moldova, a pulverizat într-o vale a amintirii, apoi într-o vale a După o lună, Mitică se săturase de
abţinem să proferăm această minciună, iar imaginea iadului şi a crucilor destrămate disperării – când Dumnezeu îi va alunga comentariile cloşticăi. Aşa că plecă.
neamul omenesc să fie lăsat să piară. Dacă, ce i-ar fi pândit pe votanţii rătăciţi prin pe ei dincolo de pârleazul grădinii eterne! După o zi de mers, Mitică se întâlneşte
minţind, îl poţi împiedica pe semenul tău să banalităţile răului electoral... Aşa că îndrăzneala protopărinţilor noştri de cu o vulpe. Vulpea râse:
păcătuiască, mai bine îl laşi să păcătuiască a gusta din universul interzis al ionatanilor – Ce minge caraghioasă, de puf! Hai
decât să minţi chiar şi atunci când prin Ecoul omagial de care se bucură acum – care, la vedere, arătau splendid, înfloriţi, s-o mănânc.
minciună l-ai putea împiedica pe semenul justiţia independentă este, de fapt, cer­ti­ împupiţi şi înrodiţi! – arată cum prima – Bă vulpe, pe cine faci tu minge de
tău de la pedeapsa veşnică, mai bine îl ficatul de naştere al noii gramatici – Gra­ încercare nereprimată a protopărinţilor puf? Vezi că dacă mă superi o să te bat.
laşi să piară decât să îl salvezi trecând matica Justiţie-Poliţie – fără de care în­vă­ noştri de a deveni autonomi a dat roade: – Cine zice?
peste adevăr“. Da, să piară minciuna din ţământul românesc nu mai are nicio şansă antecesorii noştri şi-au câştigat dreptul de – Eu!
ţară, să vină autobuzele la „Bolintineanu“ de supravieţuire! a nu mai fi nemuritori şi de a putea, dincolo Vulpea îi trage un şut înalt în fund.
– decât să se treacă peste adevăr!... Mai de paradis, mai spre răsăritul soarelui, să – Oo 8 .... O .... /// ...! zice puiul.
ales când se ştie că profesorii au nişte În ce priveşte, recunoscându-le juriştilor poată (da!) întemeia imperiul oamenilor, Vulpea se enervă, îl luă de coadă şi îl
salarii urieşeşti faţă de bieţii judecători şi o înaltă cultură estetică, nu cred că romantis­ din care şi noi facem parte!... Aşa că putem băgă pe gât.
procurori care trăiesc mâncându-şi ce au mul pus la cale în incinta Liceului „Bolinti­ recunoaşte cu dulceaţă că ne tragem din 5. Pelicanii şi babiţele, făpturi încă din
sub unghii! E şi firesc, da, ca profesorii, neanu“ e o parodie ridicolă, ci un principiu regnul vegetal şi că am putut să-l vedem pe antichitate sustrase manipulării, unic­ at­e,
învăţătorii, medicii etc. – să aibă salarii sub ce dă învăţământului anvergura regală a Tătânele ceresc, prin ochii protopărinţilor aflate dincolo de omul-număr, acomp­ an­ i­
nivelul Mării Negre! Salariile procurorilor um­ orului contemporan românesc! fundamentali, în dubla sa ipostază: în chip ate de autobuze, au înfruntat, în perim­ e­
şi judecătorilor sunt independente! Ca şi angelic, bucuros că din pământ roşu a meş­ trul „Bolintineanu“, comersanţii de idei
pioşenia poliţailor... De altfel, nu trebuie Trebuie să recunoaştem că nici în Urmuz terit omul, şi în chip demonic, negru de su­ acad­ emice, distrugându-i până la piele,
să uităm asceza totală a lucrătorilor de la nu există un sclipăt mai filosofic decât cel părare – înţelegând că propria sa alcătuire, prin palpări pe sutiene şi budigăi! Astfel,
Balş – faţă de epicurianismul învăţătorilor văzut în jurul Liceului „Bolintineanu“, la din lut, a avut curajul să mănânce ionatane, da, pelicanii şi babiţele şi-au făcut bine
şi agenţilor sanitari danubiano-pontici. Bac! O, ce acuitate a conştiinţei procurorilor semn sigur că El a făcut o fiinţă imperfectă, treab­ a! Evident, treaba mare, pecetea
şi poliţailor! Ce revoltă împotriva clişeelor orgolioasă, doritoare, în subconştientul său, independenţei lor suverane!
Dacă o să ne înapoiem doar până în cu eleve nedezbrăcate şi deloc căutate de să cucerească şi trendul expierii, moartea!... Adevărul pitulat în spatele oglinzilor
secolul XX, trebuie să spunem că justiţia bani prin sutiene! Ce sens moral înalt, suplu Căci moartea este marea Americă pe care i-ar fi făcut pe spectatori să râdă în hohote...
a trăit pe propriile sale picioare încă din ca o ghilotină! a cunoscut-o fiinţa ratată de Dumnezeu – O, ce comedie, ieşită dintr-o tragedie,
1907, ţinând cont de aspiraţiile oamenilor când a făcut-o! – omul! ca în viaţă!... Printr-o simplă inversare
şi fundamentând un fundamental PIB al Nimic nu este independent în natură? a logicii!... Înlocuind plusul cu minusul,
dreptăţii! Justiţiei noastre independente şi Lumina lumii nu este independentă de soare, 2. Aşa că, domnule Florea Firan, în adevărul bine coafat nu ne-ar mai arăta
suverane i se potrivesc (cu brio!) spusele celulele miocardului nu sunt independente perimetrul „Bolintineanu“, batalioanele de nebunia şi moartea, ci superbia vieţii...
lui Einstein despre valoarea oamenilor: „în de cele ale măduvei spinării, ziua nu este pelicani şi de babiţe, ca să evite un paradis Cine vrea să pună în scenă aceste două
timp ce omul de succes este cel ce obţine independentă de noapte, moartea nu este şcolar corupt, au apărut în autobuze de lux, versiuni ale piesei, una după alta, va fi, cu
din ce în ce mai mult de la alţii şi le oferă independentă faţă de viaţă – bâzdâgăind gata să zboare, după împlinirea misiei lor siguranţă, gratulat cu Premiul Pulitzer!
incomparabil mai puţin şi, dacă se poate, singură prin univers! – viul fiziologic este paradigmatice, pristandaice, spre niscaiva
deloc, omul de valoare este cel ce oferă în logic, niciun atom viu nu-şi depăşeşte ţări mai calde, paradisiace, unde să se bucure Domnule Florea Firan,
schimb celorlalţi din ceea ce este, fără să le aiurea – cât nu e lovit de vreo boală! – de fericire, fără să se atingă de ionatane. Ce mai este nou pe la Craiova? Prin
ceară nimic în schimb“. greutatea propriului destin? Ei, nu, legea Această evoluţie în revers, în invers, a Europa, prin America? Prin istorie, e
legilor s-a dovedit foarte clară – la Bacul pelicanilor şi a babiţelor independenţi şi vânzoleală mare! Prin cultură – vremea
În cazul morţii lui Nicolae Iorga, Justiţia românesc: justiţia este egală cu oamenii ei, independente, fac din luna iulie, a anului e staţionară. Don Quijote, călare pe o
noastră independentă a dat tot ce era mai independentă şi suverană! Aşa că apelăm la 2013, un moment de răscruce în izolarea mârţoagă, alături de Sancho Panza, scu­
bun în ea!... „Cronicarii“ lui Urmuz! unei făpturi de propria sa minte – semnul tierul său, şi el călare, îşi văd de drum:
independenţei supreme! eroul războinic şi umbra sa paşnică îşi văd
Boierii justiţiei s-au sfătuit mereu între „Cică nişte cronicari/ Duceau lipsă de de drum, adică! De fapt, cei doi asta şi sunt,
ei şi, ştiind că au fost aleşi de Dumnezeu şalvari./ Şi-au rugat pe Rapaport/ Să le Pelicanii şi babiţele, fugiţi oficial din unul singur: o singură arătare, într-o dublă
ca să-şi rostească prin tribunale chibzuiala dea un paşaport./ Rapaport cel drăgălaş/ lume, cu autobuzele, în acest iulie româ­ aparenţă. Într-un nesfârşit şi transparent
înţelepciunii – au ţinut cont în independenţa Juca un carambolaş,/ Neştiind că-Aristotel/ nesc, ne arată cât este de lilială şi eficientă dialog interior. Completându-se reciproc,
lor doar de înţelepciunea Tatălui Ceresc, Nu văzuse ostropel./ Galileu! O, Galileu!/ dragostea independentă, scăpată din ba­ie­ printr-o dulce şi alunecoasă anulare apo­
de cea a Fiului lui Dumnezeu, care a Strigă el atunci mereu –/ Nu mai trage rile minţii! teotică. Fiecare vede lumea cu ochii săi,
fost şi Fiul Fecioarei – şi au dat dovadă, de urechi/ Ale tale ghete vechi./ Galileu cavalerul cu ochii plini de vise, scutierul –
de dimineaţa până seara, de milostenie! scoate-o sinteză/ Din redingota franceză,/ Întortocheri fiziologice şi filosofice, cu ochii umbrei, umbriţi de realitatea prin
Exact ca şi atunci când i-a venit rândul lui Şi exclamă: «Sarafoff,/ Serveşte-te de ca în labirintul minotaurului, n-o să mai care trece. Fiecare trăind – împreună! – în
Antonescu să treacă prin faţa Înaltei soţii cartof!»/ Morala: Pelicanul sau babiţa.“ existe la niciun liceu danubiano-pontic! aceeaşi zi, o altă viaţă. Existenţa morilor
a prea înstelatului cuvios Silvoiţă Porcan, Eroina mitică, justiţia, Ariadna zeului, cu de vânt, în inexistenţa balaurilor. O stea
sau ca şi atunci când le-a venit rândul să Note posibile: glas de tenorino-bar-bariton, a găsit ieşirea călătorind pe pământ, cu două feţe – prin
guste din independenţa justiţiei numiţilor 1. Acum, domnule Florea Firan, între din corupţia labirintică şcolară (până la cea grozăvia coşmarului social şi luminescenţa
Pătrăşcanu, Ceauşescu!... noi fie vorba, nemurirea presupunând asfaltieră şi industrială nu e decât un pas banalului. Prea multe idealuri, ocrotite de
asistenta unei stări fără păcat, trebuia să de dans) – aşa că totul e OK, autobuzele au un lighean, şi o ochire civilă, resemnată,
Datorită independenţei ghilotinei, Fran­ fie despărţită de elocvenţa unor bucurii întrupat soarta geniului politic pe pământul prin putreziciunea timpului. Suliţa bel­i­
ţa nu s-a bucurat niciodată de un deficit de pământeşti de o graniţă: şi frontiera danubiano-pontic! coasă, exact ca un vis – şi pierderea spe­
libertate! După decesul socialismului, da­ asta se putea vedea cu ochiul liber, fiind ranţei, cuprinse în aceeaşi secundă. Un
torită independenţei justiţiei, la noi a în­ compusă din ionatani înverziţi, înfloriţi 3. În luna mai, la Oradea, gojdiştii om şi un cal, plutind prin cer, şi umbra lor,
florit industria de fier vechi, iar oamenii şi, evident, aflaţi pe rod! Evaluarea, pe inteligenţi au sărbătorit cei 60 de ani de nedezlipită de ei, lungindu-se şi scurtându-
rămaşi să se plimbe pe stradă, în libertate, baza unei analize filosofice, a geografiei când au absolvit şcoala... Cu această ocazie se, alunecând pe pământ. În vârtejul ne­
au fost ajutaţi să-şi cultive virtuţile înăl­ paradisiace, i-a condus pe protopărinţii am putut remarca – la radio şi la televizor! buniei luminoase şi al luminii terestre.
ţătoare, privatizatoare... iluminându-se îna­ oamenilor, Adam şi Eva, la convingerea – bucuria ce i-a cuprins pe componenţii San­cho îşi priveşte stăpânul cu înţelegere şi
inte de a poposi lângă moaştele Sfintei Pa­ fermă că absenţa sau prezenţa ionatanilor luptei pentru pace şi dreptate (singurii dragoste, numindu-l Cavaler al Tristei Fi­
ra­sceva, la o sărmăluţă caldă... Mulţi din­tre este o chestiune fertilă: merele din rai erau independenţi din România!) când am aflat guri. Nu altfel îşi priveşte Năluca, umbra
români au devenit căpşunari de soi – sfinţi o sintagmă, o invenţie lingvistică, un cod, meniul oferit apostolului Gigi: la prânz, regelui Hamlet, fiul, coborând din lumina
ai libertăţii, adică! Iar elevi prezenţi la Bac, nu o realitate grădinărească! fasole cu cârnăciori, supă de legume, morţii în toiul nopţii de la castelul Elsinor.
în anul Domnului 2013, au avut parte de A mânca ionatanul era o fantezie, o gogoşi cu magiun... Ei, aşa se mai întâmplă şi pe la bătrânii
o supraveghere evanghelică automată, dovadă a incipienţei dragostei – sentiment greci. Oameni şi umbre – peste tot! Ei, ce
din înălţimi, dătătoare de o binecuvântată necunoscut în paradis! Curajul celor două 4. Unul dintre cei opt nepoţi ai mei, rost mai poate avea, azi, o idee şi umbra
pur­ificare a condiţiei umane... Justiţia entităţi fiziologice de a ajunge la ţintă – mă Andrei David, elev în clasa a II-a, a revolu­ sa? Ei, da, coborând în zilele prin care ne
a preluat rolul lui Dumnezeu, Morar şi refer la ţinta cunoaşterii, în rai, a stărilor ţio­nat, după subsemnatul, canonul basme­ petrecem, te poţi întreba, când e vorba
Kovesi au devenit Fiul şi Fecioara... O, interzise, oral, de către Tătânele grădinii lor, implementând, desigur, implementând de răzbit cu o editură şi o revistă prin
pardon, pe ministrul justiţiei nu-l ştie fundamentale – ne arată adevărata măsură cu aplomb, o nouă viziune, mai realistă, vârtejul politicăraiei realiste şi al vânturilor
nimeni, el pare că împarte rolul Duhului a neamului: iubirea! Altor dobitoace, păsări asupra relaţiilor dintre vieţuitoare şi natură, europene, ce rol mai pot avea cavalerii
Sfânt cu o persoană fără chiloţi abuzivi. sau făpturi acvatice, Dumnezeu nu le-a un fel de optimist temperat, uşor ironic şi învrăjiţi şi umbrele lor luminoase?
A fost binevenită intolerabila toleranţă interzis să mănânce ionatane! Fiindcă aceste deplin lipsit de naivităţi... Adică Andrei
de la Bac, pentru că educaţia prin tortură ionatane nu existau – căci nu existau nici David a pus punctul pe i!
foamea şi setea în paradis! – iar făpturile
din fraza de mai sus nu aveau în mintea Iată lucrarea sa profetică, revoluţionară,

12 Nr. 8 (120) ♦ august 2013 Scrisul Românesc Proză

Memoria lui Adrian Păunescu
în amintirile mele
George
STANCA

N u ştiu dacă  era necesar să se binecunoscuta-i casă din Str. Cazărmii, sus pe Dealul sfârşitul reuniunii am mai rămas cu Pittiş să bântuim →
prăpădească Adrian Păunescu, pentru Spirii pe Uranus, linia tramvaiului 2 care trecea din prin foaier cred că în jurul unui pahar de vodcă. La un
ca musai să declanşeze în mine un Giuleşti către Rahova, la staţia „Niţă Stere“, prima după moment dat, am zărit venind spre noi un ins uriaş, mare,
puternic şuvoi de amintiri. Ce zic eu „şuvoi“, o Stadionul Republicii, lângă cârciuma „Motanul Negru“. cam stângaci, îmbrăcat într-un uriaş, cum altfel?, fâş-fâş
cataractă, un torent, s-a rupt barajul. Şi, au izbucnit, ele Ţin la aceste detalii geografice, fiindcă toate au dispărut kaki, mototolit şi fluturând aiurea. La înfăţişarea asta
amintirile, în cele mai mici detalii, cele mai insignifiante sub buldozerele care ne-au dăruit minunata Casă a ciudată de om simplu dar autoritar prin statură şi voce –
amănunte, de parcă s-ar fi produs ieri, nu prin 1972– Poporului. Cu care se mândreşte tot românul troglodit, căci aşa mi s-a părut mie atunci omul: mai simplu deloc
’73. Scriam, sau scrisesem, la revista lui Eugen Barbu, uitând de crimele comise: omeneşti, arhitecturale, un sofisticat – se adăuga un cap imens cu păr des, lăsat să
„Săptămâna“, la pagina „de top“, de muzică rock & holocaust imobiliar pe care este ea ctitorită. crească normal, şi doi ochi urieşeşti, de foc, penetranţi
pop & folk, prima de acest gen din ţară. Negustorul ca laserul, pe care mult mai târziu i-am putut identifica
de presă Jenică Barbu nu se sinchisea de acest gen de Şi, stând odată mai mult la o bere împreună cu Moţu a fi de culoare albastră.
muzică, nu-l gusta, dar simţise trendul când preluase de Pittiş, la Cireşica, anexa neoficială a Teatrului Bulandra,
la Alecu Popovici „Săptămâna Culturală a Capitalei“, sediul Izvor, am descoperit că şi el şi eu ştiam aproape Ai venit cam târziu, Adrian, i se adresează Moţu.
o publicaţie insignificantă, informativă gen „unde pe de rost (eu, mai mult le povesteam, nu memoram Ţi-am spus că nu pot să vin şi am făcut-o, se impune
mergem?“, cuprinzând programele de teatru, cinema, căci nu am nici memoria propriilor versuri) mai toate uriaşul. Atunci am realizat perplex că era Adrian
case de cultură, expoziţii, simpozioane ş.a. poemele din volumul Istoria unei secunde. Ne era ca o Păunescu. Pe care eu cititorul, urmăritorul lui – nu era
noţiunea de „fan“ pe atunci – mi-l imaginasem, da!,
Pop, rock and Folk sau muzi­că u­şoa­ră George Stanca, Adrian Păunescu, Adrian Dohotaru înalt, da!, cu ochi fosforescenţi plini de energie, da!,
Tineretul asta asculta: „muzică tânără“, cum eu însumi (foto arhiva G. Stanca) dar nu aşa ci din contră, un ins uscat, figură de ulceros
am numit-o apoi, la „Flacăra“, ca să fentez cenzura, care slăbănog, ascetic, măcinat de creaţie, existenţă, poezie,
de câte ori scriam într-un articol „cântăreţul pop Nicu biblie. Ne înfioram tot recitând, citând şi interpretând. cum apărea el pe atunci în mintea mea. Muntele ăsta de
Covaci“, îşi vâra coada ei roşie şi ideologică, şi apărea De altfel, la stilul lui excedentar, Păunescu scria atunci în om nu era cum mi-l imaginam eu. I-am mărturisit asta
în revistă „cântăreţul de muzică uşoară Nicu Covaci“, câteva publicaţii literare de-o dată, interviuri, reportaje, lui Pittiş, care doar a râs.
de mă suna, apoi, Nicu şi mă beştelea la telefon. rubrici de însemnări, cimilituri, tot; săptămânal, lunar Am dat ştirea în ziar cu mica dar impresionanta
Apropo, de top 10 pe care eu l-am întocmit a la şi cotidian „Scânteia Tineretului“, în România liberă distribuţie. A doua zi Pittiş mi-a povestit că a fost
„Săptămâna“, îmi amintesc că Păunescu avea acasă, condusă de „Papa Paler“ cum îi spunea el familiar dlui chemat la conducerea teatrului, sau şi mai rău la
în Str. Sandu Aldea răspândite prin marele lui living, Octavian Paler, cât au fost prieteni, căci nu ştiu când sectorul de partid, şi i s-a pus în vedere că a organizat
o puzderie de cartridge-uri inclusiv play-ul de rigoare, şi de ce au răcit relaţia. Păunescu era atunci, în anii o manifestare neautorizată, cu un club neautorizat. „Nu
aduse din SUA, unde fusese cu bursă Paul Engle. Este ’72–’73, ziaristul universal. Nu-i mai ajungea presa facem niciun scandal, nu comentăm, nu s-a întâmplat
vorba despre nişte suporturi pe bandă magnetică, mari românească. Avea deja o notorietate de breaslă, dar nu nimic, tov Pittiş!“ Mama lor de porci! M-am mai întâlnit
cât o casetă video VHS de azi, strămoşul celebrei şi trecuse rampa la marele public, ţinta lui, cum s-a văzut apoi cu Păunescu pe culoarele Casei Scânteii, m-a
micuţei casete audio, care nu mergea decât înainte. O ulterior... Istoria unei secunde era o carte politică plină recunoscut, mi-a mulţumit pentru articol – era o notă,
lăsai în play şi curgea nonstop. Un sistem care – nu ştiu de adevăruri străveziu ascunse, cu metafore despre ce să mai… numai că se vorbea despre el, despre un
de ce, ca şi cuadrofonia“ nu a prins pe piaţă, el fiind „aceste mult prea triste şi prea urâte fapte“ comise de club de suporteri, îl flata, fireşte – şi m-a invitat să joc
bătut de caseta audio, cum spuneam. Am observat, tot comunismul lui Dej, relevate, „demascate“ la primul lui fotbal cu el, undeva în spatele Scânteii într-una din zile.
uitându-mă fascinat la titluri, că multe, suspect de multe, congres PCR de către proaspătul şef Ceauşescu. Ieşirea Subliniez întâmplarea despre meteoricul Club B pentru
erau pe gustul meu, cumpărasem eu de acolo şi că îmi din sobă, povestea românilor sub ruşi, ardeam în plină a se înţelege că aici a fost, fără nicio exagerare, sau
stârneau nostalgii recente. vară şi nu ştiam de ce;  povestea jafului sovromurilor deformare, un fel de idee-embrion a ceea ce va deveni
Ei bine, atunci Adrian mi-a mărturisit că nu era vorba cu un refren memorabil:  hoţule, ce s-a-ntâmplat?/ am apoi, fenomenul social numit Cenaclul „Flacăra“. In­
de nicio coincidenţă. El primea revista lui Barbu acolo, pierdut un cal furat/ acum fără el mi-e greu/ parcă dus, condus, dirijat, realizat de Adrian, la care Pittiş era
în Iowa City, trimisă de la ambasadă, şi citindu-mi topul, devenise-al meu. actor invitat, iar subsemnatul motor angajat, organizator
se inspira, îşi procura piesele de pe primele locuri. (Ca pe partea muzicală, secretar muzical, cel literar fiind
să-i ştiţi gustul muzical, de atunci, vi le pot aminti chiar Aceste formule aluzive trimiţând la fapte de Dorin Tudoran, amicul lui AP din facultate.
cu ajutorul prietenului meu You Tube!: ca să aflaţi ce notorietate politică, socială de atunci, care nu se puteau Şi aş mai avea ceva de adăugat privind aşa numita
degusta poetul prin Americi: Allright now – Free, hard exprima direct, au creat chiar un stil de exprimare fără mare pompă, dar reala,  Geneză a Cenaclului
englezesc de o duritate a sunetului prevestind marile trupe jurnalistică. Stilul devenise ulterior frecvent incluzând „Flacăra“. Adrian vedea în Pittiş nu numai un mare
vulcanice; Close To You – Carpenters, un song usonic, toate aceste chestii vârâte, insinuate, ca mersul unei actor, un formidabil improvizator, un tip instantaneu,
tipic muzicii uşoare americane de atunci; nu mi-a plăcut mici şopârle, a făcut epocă. Noi îi spuneam şopârliţă. inventiv, un ludic extrem de serios. Mai vedea în el
niciodată familia asta de „dulgheri“ dulcegi; American cealaltă faţetă a lui Moţu, care l-a făcut să intre, picând
Woman – Guess Who, alt hard uriaş, in nuce; Raindrops Ei bine, Pittiş, era o enciclopedie de şopârle, le prima oară la examenul de admitere la Institutul de
Keep Fallin’ On My Head  – B.J. Thomas, din marele urmărea, le căuta, le vedea şi unde nu-s, şi ni le semnala Teatru, la Politehnică: aceea a insului, organizat,
film Butch Cassidy & the Sundace Kid, moda muzicală nouă prietenilor cu o imensă satisfacţie. Cum să nu te calculat, pragmatic, chiar. Şi, el, Păunescu a explicat
Burt Bacharach cu balansul lui formidabil, dar tot înfioare aluziile lirice ale lui Păunescu? Băi Gigi, spunea asta, a vorbit despre calităţile lui Pittiş într-un articol
„americănismele“ generaţiei anterioare, călduţă şi Moţu, ar trebui să facem un club, – că tot intenţionam din revista „Magazin“, unde AP avea o rubrică numită
burgheză care urma să fie copleşită de valul implacabil mai demult – unde să se cânte folk şi rock şi în care Lumea ca lume.
al rockului ce va să vină.) toţi membrii să ştim măcar o poezie din Istoria unei Pentru aceste calităţi enumerate, aici printre altele –
Ştiu că odată, Adrian mi-a permis să merg la el secunde! Hai să-l facem, eu dau ştirea la ziar, a fost cenaclul dacă nu mă-nşel nu pornise – poetul îl vedea
acasă şi să mângâi toate casetele cu pluşul de praf, să răspunsul meu! pe Pittiş un posibil director al unui posibil teatru pentru
le ordonez într-o masivă ladă de zestre sprijinită de un tineret. Adică, ceea ce urma să fie Cenaclul, dar condus
perete al livingului său... Aveam un sentiment vinovat, Aşa a apărut ştirea că peste o săptămână în foaierul de Păunescu, avându-l pe Pittiş ca actor-recitator, dar
de-a dreptul sexual, credeţi-mă! Unde sunt topurile Teatrului Bulandra, la sediul din Izvor se va deschide şi ca ferment inspirator, până la un moment când a
de altădat’?! Acolo, unde s-au dus şi iubirile, carnale, Club B, cu obiectivele enumerate mai sus. Deschiderea fost scos, vremelnic, din Cenaclu de către Boss. Asta,
fizice, mereu „eterne“... a fost peste aşteptări – ce forţă de mobilizare şi la reclamaţiile, plângerile de „hărţuire intelectuală“,
persuasiune avea Pittiş!: Liviu Ciulei, Ogăşanu cu Vali să zicem, făcute de, culmea!, cei mai apropiaţi amici
Istoria Istoriei unei secunde: Marian soţia sa, Rebengiuc cu Mariana Mihuţ, Pino ai lui: Anda Călugăreanu, soţul ei pe atunci, actorul
sau Geneza Ce­nac­ lului Caramitru, Irina Petrescu, lume domnule! Mai spre Dan Tufaru, şi subsemnatul. Asta e o altă poveste ce
nu are loc aici. Cert este că Păunescu a ascultat de
Păunescu mă ştia de pe culoarele Casei Scânteii „reclamanţi“, deşi îl preţuia enorm pe Moţu. Pe scurt,
şi mai ales din coloanele „Scânteii tineretului“, unde viziunea lui AP privind aptitudinile de organizator,
colaboram la secţia „cultură“ evident cu articole şi ştiri director ale lui Florian Pittiş a fost materializată atunci
din lumea pop/rock/folk cu faima de comentator rock când Paul Grigoriu de la Radio România Actualităţi
cucerită la „Săptămâna“. Faimă cu care l-am cunoscut i-a încredinţat sau l-a susţinut în funcţia de director al
şi pe Pittiş pe care deja începusem să-l frecventez la fostului Bucureşti 3, România tineret, devenit azi, postul
Radio 3 Net Florian Pittiş.

Cronică literară Scrisul Românesc Nr. 8 (120) ♦ august 2013 13
Proză
Geo CONSTANTINESCU

Adrian Marino, Viaţa unui om singur

C u volumul Viaţa unui om singur (Editura în parte, «Lovinescu», «Călinescu» nu vedeam de ce de cunoaştere. Un soi de pudoare faţă de ceea ce s-a
Polirom, Bucureşti, 2010) Adrian Marino, n-aş fi procedat la fel cu oricare alt canon critic străin, publicat în România după 1989 îl face să nu le reproducă
încă de la început, îşi avertizează cititorii că indiferent de reputaţia sa.“ Prin urmare, în calitate de în această carte: „Refuz pur şi simplu punerea în valoare
„faptul de a fi, în definitiv, autentic nu mă consolează“. critic şi teoretician literar a pledat pentru specializarea ostentativă şi impudică, eroizarea, exhibiţionismul
Prin urmare, el nu lasă posterităţii un jurnal în sensul culturii, pentru ideea de „sistem, construcţie, sinteză, rezistenţei“.
comun al termenului, un jurnal de notaţie a tuturor erudiţie, enciclopedism cultural, specializare precisă“.
minuţiozităţilor unei vieţi, ci o carte Pe Adrian Marino l-a interesat făptuirea, acţiunea,
în care expune punctele sale de vedere Astfel au apărut 11 volume de critică obiectivarea fiinţei prin creaţie. Proiectele sale erau
despre lumea în care a vieţuit şi de publicate în limbi străine de edituri de anvergură, deşi nu se integrase niciunei instituţii a
care se desparte cu acelaşi gust amar din străinătate sau din ţară. sistemului. Dar le-a dus la bun sfârşit cu competenţă şi
cu care a trăit. Asta pentru că Adrian cerbicie, cultura română moştenind rodul unei activităţi
Marino s-a considerat şi a fost un om Dar înainte de aceasta a fost nevoit de teoretician al literaturii de-o viaţă, activitate pe care
liber (deşi a fost închis pentru aceste să se rupă din lumea intelectuală el însuşi o consideră adiacentă adevăratei sale vocaţii
convingeri de autoritatea comunistă unde pătrunsese cu mult aplomb pe care o va duce, totuşi, la împlinire, după decembrie
introdusă de sovietici după 1947, (a fost asistentul lui G. Călinescu 1989: „Preocupat de ideologie de tip liberal şi de critica
timp de 14 ani) a făptuit fără oprelişti la Universitatea din Bucureşti) şi de idei, am fost constrâns decenii întregi să devin
în acea lume adversă o hermeneutică timp de 8 ani a fost deţinut politic doar «critic literar» şi de «idei literare», «teoretician
a literaturii, a fost criticul literar „prin nu mai puţin de 11 aresturi şi literar» şi «comparatist»“. Dar în jungla veleitarilor
român cel mai tradus în lume şi închisori“ la care se adaugă încă 6 „democraţi“ postdecembrişti dezamăgirea spiritului
nu s-a lăsat înregimentat nici de ani de deportare în satul Lăteşti din iluminist şi european va fi şi mai mare. Mai ales când
tendinţele de castă ale intelectualilor Bărăgan. După aceşti 14 ani de luptă în Transilvania iubită, Transilvania care l-a adoptat prin
occidentali, la rândul lor prea supuşi şi de rezistenţă fizică şi intelectuală la căsătoria de-o viaţă cu Lidia Bote, alături de politicieni
unor metode şi unor instrumentare programul comunist de exterminare români ignoranţi şi veleitari, apar politicieni iredentişti
teoretice specifice de reflectare şi a conştiinţei libertăţii individuale, şi revanşarzi adverşi, gen Laszlo Tokes, foarte bine
reprezentare a valorilor literare, unde omul Adrian Marino, victorios caracterizat de autor ca fiind „o fosilă politică ieşită
hermeneutica nu-şi prea avea locul. în lupta cu sine şi cu regimul îl parcă dintr-o cavernă uitată a istoriei“, semănând peste
Meritul lui Adrian Marino a fost vizitează pe maestrul său spiritual, tot ură şi discordie.
acela că nu s-a lăsat descurajat nici de fronda, nici de G. Călinescu, care între timp
aparenta indiferenţă a acestora, când îşi alesese un drum eşuase lamentabil în colaborarea Din păcate, omul european, atât de deschis colaborării
propriu. cu sistemul. Pus faţă în faţă cu discipolul său sărac şi între popoarele moderne ale continentului-leagăn al
În demersurile sale critice, Adrian Marino a fost demn, marele critic, dar micul om, îi prezintă acestuia, civilizaţiei, Adrian Marino s-a dus în cele veşnice. Ne-a
preocupat în permanenţă de „rădăcinile“, „izvorul“ bunurile achiziţionate ca urmare a josnicei cedări: rămas opera lui imensă, inegalabilă şi exemplul unei
ideilor literare, de valoare paradigmatică. Prin scris „Covorul acesta a costat 30 000 lei, acest Luchian vieţi ce nu s-a lăsat întinată de contingenţa pe care şi-a
a rămas convins că „se înregistrează memoria, se 50 000 lei şi alte asemenea detalii într-o ambianţă de dorit-o altfel şi pentru care a avut capacitatea de a-şi
perpetuează numele autorului, se asigură comunicarea bric-a-brac şi consignaţie. O demonstraţie frenetică, învinge propriile slăbiciuni şi suferinţe. Pentru acea
în spaţiu şi timp“ (după cum observă C. M. Popa în în avalanşă a succesului său şi a acumulării parvenite. Europă a lui Adrian Marino avem datoria să acţionăm
lucrarea Adrian Marino, ideocriticul impenitent). În Incredibilă, cinică şi pitorească, totuşi, în felul său. În în continuare, eliminând impostura şi ipocriziile de tot
acest fel autorul Vieţii unui om singur adaugă: „Dacă contrast voit cu ratarea mea definitivă“. felul, mai ales în faţa frustrărilor de decenii ale acelor
refuzam, de pildă, canonul literar românesc, în total sau Nici despre privaţiunile închisorilor nu vorbeşte, „fosile ale istoriei“ care cancerează în permanenţă ideile
pentru că şi acolo a fost preocupat mereu să-şi menţină de comuniune a marilor valori europene, pentru binele
vie conştiinţa de om liber deschis tuturor posibilităţilor comun.

→  Cenaclul şi vremea lui serviciu. Cum să lipsesc din prima zi? Corect! Mai că Popovici, fostul bibliotecar din Giuleşti Sârbi, care

am plâns de necaz. acum avansase în centru, era directorul casei de cultură a

Ulterior, i-am destăinuit lui Adrian că tot eu sunt Apoi a venit bomba prin sfârşitul lui februarie:Adrian sectorului 1, din str. Slătineanu, pusă undeva prin spatele

cel care se aflase în spatele întâlnirii lui, lucru rar, cu Păunescu a fost numit redactor şef la „Flacăra“. Eu, prin ASE-ului. Ombilicul Capitalei! Când i-am spus despre

studenţii de la Construcţii civile din vara lui ’72. Ce se hazard, eram deja prezent în numărul curent cu o seamă ce e vorba, Costel a sărit în sus, „bine dragă, dar eu am

întâmplase? Eu eram student la zi. În anul IV am rămas de interviuri cu „de-ai noştri“ din pop-folk: Nancy fost coleg de grupă, în anul I, la litere, cu Păunescu şi

repetent din cauza unei materii, „elasticitate“, predată Brandes, Marcela Saftiuc, Dorin Liviu-Zaharia, poze Tudoran, apoi eu am trecut la fără frecvenţă“, să vină cu

de doamna Kunst-Ghermănescu, soţia marelui Johnny, interviuri, dezmăţ! Mi s-a dat o rubrică, apoi o pagină plăcere, a spus omul care ne-a dat sediul „istoric“ a ceea

imensul antrenor de handbal. D-na era mare amatoare de realizat şi condus, dedicată acestui gen, pe care, cum ce urma apoi să fie imensul, fenomenalul, monstruosul

de poezie şi muzică. La noi, în Tei la facultate, veniseră am mai povestit, am botezat-o salutar „Muzică Tânără“. aparat de manipulare a tineretului, superbul spectacol,

cel puţin două mari nume pentru epoca aceea: Cornel La deschiderea cenaclului, în toamnă, eram secretarul numit Cenaclul „Flacăra“. Am încercat să cuprind aici

Chiriac, viitorul D.J. de la Europa Liberă, atunci titular lui muzical: descopeream şi lansam vedete. Într-o zi din toate marile adjective atribuite manifestării înainte şi

al unei ultrapopulare, printre tineri, emisiuni radio, octombrie, am fost chemat la AP în birou. Mi s-a spus că după Revoluţie.

devenită etalon pentru mişcarea rock românească, trebuie să organizăm un cenaclu, să caut un loc central şi Eram într-un delir cum nu am fost niciodată. Redactor

„Metronom“; şi poetul Marin Sorescu, cel care m-a primitor, accesibil din Bucureşti, care să fie eventualul la „Flacăra“, secţia, „cultură-muzică pop/folk,“ se­

uimit prin timiditatea sa dusă până la neştiinţa, neputinţa sediu. Aveam un prieten bun, pe regretatul Costică cre­tar de cenaclu!, uauuuu! Aveam nişte entuziasme

de a citi propriile poeme, de parcă erau scrise de altul. fabuloase, voluntarisme, iluzii: ce visam noaptea pentru

Scriitor, nu vorbitor dl Sorescu. revistă făceam a doua zi cu un simplu „Da“ de la AP,

  cum îi spunea demult regretatul Eugen Seceleanu; de la

Profesoara mea de la cursul de Elasticitatea con­ Boss cum începuserăm alţii să-i spună. Toată lumea era

strucţiilor, dna Kunst-Ghermănescu, amatoare de poezie a mea. Păunescu era al meu. De fapt, cu tot sufletul şi

mi-a spus că ar vrea să-l invite pe Adrian Pă­unescu la chiar restul, eu eram al lui, dar nu conta. Ba, chestia asta

Facultate la o întâlnire cu studenţii. Nu mai ştiu de unde care n-a contat, m-a costat, când după plecarea de la el

am obţinut numărul lui de telefon. A fost de acord, dar câştigasem un concurs la TVR, şi un politruc imbeciloid

mi-a pus ferm o condiţie: să-şi vândă cărţile studenţilor. numit „Diţi“ Marinescu mi-a respins dosarul, exclamând

Să i se facă stand, Istoria unei secunde, în principal. Am „nu am nevoie de gaşca lui Păunescu, la noi în TVR“.

transmis asta profesoarei. Culmea ironiei, tocmai eu Auzi, loaza „la noi“, Tevereul era de la mama lui de-

care îl admiram, care îi „povesteam“ poemele, făcând acasă, moştenire de la daci. Aşa se năşteau feudele,

apostolate cu căminiştii, nu am putut să vin la întâlnirea moşiile roşii, comuniste, baronii-tovarăşi, burghezia

cu poetul. Eram în prima mea zi de lucru, ca funcţionar roşie. Cu ăştia se lupta acel Păunescu, nebunul dintr-un

la contabilitate – Griviţa Roşie – unde mă băgase tata, George Stanca, Adrian Păunescu, Traian Prosan, sistem, acela bolnav, falimentar. Cel care a scris, le-a

pe obrazul său. Trecusem la „seral“ şi trebuia să am Radu Constantinescu (foto arhiva G. Stanca) dedicat pamfletul Analfabeţilor.

14 Nr. 8 (120) ♦ august 2013 Scrisul Românesc Proză

Mihai ENE Noaptea cenuşii cu era să-i răspund, cum să povestesc ce fă­
ceam atunci, când atunci nu făceam nim­ ic,
Peste cinci minute eram în strad­ ă, Fragment de roman şi cum să fi făcut referire în două fraze la
înfofoliţi în mantourile lungi şi cei zece ani de când nu o mai văzusem, era
grele, sub cerul întunecat şi ne pentru o clipă doar ca să mă asigur că era tot negre în noaptea asta neagră cu muzica asta imposibil. Mi-a trecut prin mint­e să îi spun
îndreptam agale spre apartamentul lui Jill, ea, la fel de frumoasă şi de promiţătoare. neagră (Loius Armstrong îşi ascute în tot că aşteptam să mă sune, dar ar fi părut că
unde mă mutasem şi eu de curând. Era la acest timp trompeta). Nu-i iubesc pe negri bravez, astfel că am renunţat. Aşa că i-am
numai zece minute de mers pe jos de clubul O trompetă răsuna în noapte şi eu decât atunci când cântă jazz, îmi spunea spus că fac bine, ca şi când ne-am fi întâlnit
pe care tocmai îl părăsisem, aşa că nu avea începusem să-i mângâi spatele lui Jill, aflată un prieten, pe care, de asemenea, nu l-am pe stradă zilnic şi nu era decât o întrebare de
sens să ne grăbim. La început, Jill nu spuse în faţa oglinzii de lângă pat. Dantela îmi mai văzut de mult timp şi nici nu mai ştiu curtoazie, cum probabil că şi era de fapt.
niciun cuvânt, apoi începu să-mi explice, ca gâdila mâna şi când buzele mele îi atinseră unde este de fapt. Îi spuneam că este rasist,
un fel de scuză, cât de importantă era pentru puful transparent de pe ceafă, mâna se afla dar în secret îi dădeam dreptate, jazzul este – Mă bucur că ţi-e bine, Jim... Mă bucur
ea ziua de mâine, că trebuia să se odihnească deja în locul cel mai fierbinte al corpului ei. Olimpul negru, Orfeul negru nu poate cânta nespus... Ei, ce zici, ştiu că pare ciudat, dar
şi să fie în formă pentru nu ştiu ce inspecţie decât jazz... Poate că noi nu înţelegem nimic vei avea timp pentru o veche prietenă?!
sau cam aşa ceva... Oricum eu nu ascultam – Jim, te rog, ţi-am zis că mă trezesc din muzica asta, îi mai spuneam, dar oricum
nimic, aşa că nu conta ce făcea ea a doua devreme... Vocea ei cântată rostise aceste nu-mi pasă, felul în care mă face să simt Încă eram lovit cu ceva greu în cap,
zi, dacă nu voia să vină, putea spune de la cuvinte fără niciun regret şi asta mă întrista exclude orice înţelegere. Ce poţi pricepe începuse să-mi crească şi un cucui fantastic
început. şi mai mult şi atunci îmi dorii să nu fi părăsit dintr-un extaz?! între timp, vocea de la telefon îmi pusese
niciodată fotoliul stacojiu, să fi rămas acolo o nouă întrebare care suna mai degrabă
De când trecusem prima oară împreună cu orice preţ, ca în cel mai confortabil uter. Arcurile fotoliului meu gemură atunci a invitaţie, dar al cărei sens încă nu îl
pe lângă clubul cu pricina ne propusesem Mi-am dat seama imediat că imaginea asta când am fost smuls din visarea mea dintre desluşeam. În primul rând, când devenisem
să venim într-o seară şi nu ştiu cum se cu uterul e de cacao, dar nu aveam timp de lumi de ţârâitul telefonului ucigaş, pe care noi prieteni şi mai ales vechi?! Şi ce aş fi
face, dar abia în seara asta ajunsesem să şi consideraţii filologice, aşa că trecui la sânii îl presimţisem mai devreme, dar pe care îl putut să îi spun eu în momentul de faţă?!
intrăm. Clubul se afla la parterul unui hotel lui Jill, care nu se împotrivea mângâierii, uitasem între timp. Astfel că acum mă aflam Aşa că am zis din nou bine. Şi atunci vocea
de lângă Mariahilfer Strasse, unde stătusem dar nici nu îi dădea curs, era ca şi cum nu ar în mijlocul încăperii, confuz, încercând a început să râdă uşor şi să se scuze din nou
prima dată când venisem în Viena, cu câţiva fi fost vorba de corpul ei, ca şi când m-aş fi să-mi dau seama de unde venea zgomotul pentru că mă trezise din somn. Nu făcea
ani mai înainte… Atunci fusesem atât de jucat cu un trup imaginar. strident care nu era nici pe departe saxofonul nimic, bineînţeles, dimpotrivă, îmi părea
agitat şi oarecum speriat de tot ce trăiam, înfierbântat de lângă urechea mea. În cele chiar bine că o auzeam, cuvintele politicoase
încât nu intrasem niciodată, mai mult din – Hai să facem dragoste, dă-l dracului din urmă am întins o mână spre telefonul de mi-o luaseră înainte, se articulau singure,
timiditate, în clubul care se deschidea de serviciu! pe comodă, care a tras tot corpul după ea şi fără să se mai folosească de mine. Poate era
primitor în dreapta scării monumentale pe cu o voce răguşită am răspuns într-o doară. mai bine aşa.
care urcam spre camera mea de la etajul Jill îmi zâmbi, mă sărută rapid, se
al doilea. Acum păşisem din nou în holul ridică şi, fără să ştiu când, era deja în pat, – Bună, Jim, iartă-mă, e atât de târziu, – Deci, când ne vedem?! Ştii… probabil
acestui hotel cu nume de prinţ, cu uşoara cu plapuma până sub bărbie, uşor ghemuită dar acum am ajuns în oraş şi nu cunosc pe că n-o să stau prea mult în oraşul ăsta…,
emoţie a recunoaşterii, însă fără nicio şi mă privea căscând. Nu mai era nicio nimeni în afară de tine şi voiam să-ţi spun că a mai întrebat vocea şi atunci, din toate
urmă de timiditate şi nu mai urcasem scara speranţă. Totul se terminase, urma să ne sunt aici şi că poate ai avea chef să ne vedem. cuvintele din memoria mea destul de pro­
impunătoare, ci o evitasem atras ca un vedem a doua zi dimineaţă... Am aflat de mai mult timp că ai venit aici digioasă, a ieşit la suprafaţă unul extrem de
fluture de lampa aprinsă de muzica din club. pentru o perioadă, nu am înţeles prea bine ciudat, care m-a surprins şi pe mine şi al
La intrare, ne întâmpină un negru vorbind o Mă duc în salon şi mă aşez în fotoliul în de ce, ca să scrii romanul despre care îmi cărui stăpân am devenit pe loc:
engleză americană cu un uşor accent sudist, care stăteam şi mai înainte, muzica e aceeaşi vorbeai în liceu sau cam aşa ceva... oricum,
din New Orleans speram eu să fie, şi ne ceru şi curge în continuare fără mine, îmi dau mă bucur că eşti aici şi mă gândeam că am – Acum.
mantourile cu un zâmbet larg şi bonom, capul pe spate şi încerc să nu mă gândesc la putea să ne revedem după atâta timp... dacă Ce dracu mai însemna şi asta?! Ce voiam
ceea ce îmi provocă o plăcere difuză. O nimic, dar asta înseamnă, nu-i aşa, că tot mă poţi şi ai chef, desigur, nu ştiu, am ezitat să să spun de fapt?!
invitasem pe Jill tocmai astă-seară în oraş gândesc la ceva, adică la faptul că trebuie te sun, dar... în fine, acum că am făcut-o... – Bine, a mai spus vocea, deloc surprinsă,
pentru că aveam ceva de sărbătorit. Cu două să nu mă mai gândesc la nimic şi asta mă Ce mai faci, Jim?! eu sunt la Astoria, te aştept în hol să bem
seri înainte reuşisem să scriu primele pagini irită. Nu mai vreau deci să gândesc nimic, ceva. Te pup! Şi vocea a dispărut în noapte,
din ceea ce avea să fie, probabil, noua mea dar îmi vin în minte sute de alte vorbe şi Încet, încet, glasul mi s-a limpezit în aşa cum venise, lăsându-mă cu sunetul mol­
carte. Şi cum tocmai primisem încă o tranşă chipuri şi cuvinte scrise pe foi de doi bani, minte şi mi-a desfăcut sacul cu amintiri pe com al unui pian care nu mai înceta să-mi
din bursa de pe urma căreia trăiam aici, am de ziar prăfuit sau de carte îngălbenită, de care îl dusesem de mult în podul cu ve­ destăinuie toate secretele sale...
socotit că nu ar fi chiar rău să încep să o anticariat. Şi nici măcar nu am ce bea. chit­ur­i. Vocea Evei era inconfundabilă şi Nu puteam pleca de acasă, nu acum, nu
evaporez în felul acesta. Şi pot susţine chiar atunci mi-am surprins inima bătând tare la ora asta, nu aşa... Şi nu era vorba doar
şi acum că nu greşisem deloc. Mă ridic să mă conving că nu mai este şi inexplicabil. Mă trezisem brusc din de faptul că Jill ar fi putut să se trezească
chiar nimic de băut şi constat că am dreptate, uş­ oara beţie în care mă aflam şi pe care oricând, dar oricum nu ar fi fost normal.
Dar oricum nu mai conta, frigul reuşise ceea ce mă întristează şi mai tare pentru că nu reuşisem, din lipsă de mijloace, să o Hmmm... ce ciudat... cine şi-ar fi închipuit,
să îmi alunge orice plăcere, şi cum Jill nu eu nu am dreptate decât în ceea ce priveşte transform într-o beţie zdravănă, aşa că doar Eva... Mă plimbam prin încăpere şi aş fi
mai zicea nimic de o bucată bună de vreme, lucrurile nasoale ale vieţii şi asta o ştiu de mi-o imaginasem. Ce puteam să răspund?! trezit-o pe Jill, dar nu aveam ce să-i spun şi
tăceam şi eu, căutând să desluşesc în mintea mult, de când eram la şcoală. Acum e la fel, Cui, de fapt, trebuia să-i răspund? Nu ştiam oricum nu aş fi ştiut ce să fac cu exactitate,
mea acordurile lăsate în urmă. Cum nu prea dacă presimt că Jill nu are chef de mine, cine se afla dincolo de firul de plastic, chiar dacă aş fi fost singur... Nu, e clar, nu
reuşeam, încercai să mă gândesc la altceva, atunci e clar că nu are, dar când sper că voi fetiţa de acum peste zece ani, de care mă pot pleca, trebuie să sun înapoi, să-i spun
dar nu găsii nimic demn de interesul meu fi singur cu jazz-ul meu şi cu un martini îndrăgostisem într-un mod aşa de ciudat, sau că a fost o confuzie, că nu se poate la ora
diminuat în mod dramatic. Totul se încâlcea limpede, atunci se găseşte cineva să sune la femeia de acum, pe care nu o cunoşteam?! asta, că mâine, pe lumina zilei, vom mai
şi poate că doar încă un pahar de martini uşă sau măcar la telefon. Acum, când m-am Vocea părea aceea a fetiţei, dar ceea ce vedea, desigur, ne vom întâlni, dar acum e
ar fi putut să clarifice lucrurile, să le dea reaşezat în fotoliu, exact la asta mă gândesc. îmi spusese nu lăsa să se întrevadă niciun imposibil, im-po-si-bil...
contur, să le scoată din penumbra în care se Probabil că cineva o să sune la telefon sau dubiu că era vorba despre femeia peste care Telefonul îmi transpirase în mână când
retrăseseră. la uşă, deşi nu pare posibil, este duminică, trecuseră anii. Ce puteam să-i spun?! Nu se auzi vocea somnoroasă a hotelierului care
este 12 noaptea, dar niciodată nu se ştie, iar puteam să mă prefac surprins, deşi eram cu îmi spuse că nu exista nicio domnişoară sau
Am ajuns în apartamentul lui Jill şi când vine vorba de mine, oho, eu sunt chiar adevărat şi nu ar fi fost nicio prefăcătorie doamnă Eva cazată în hotelul acela şi că nu
m-am trântit pe un fotoliu şi am întrebat regele imprevizibilului. în fond, dar nu puteam, mi se părea prea ştie să se fi cazat cineva în ultima oră acolo,
dacă nu cumva mai avea nişte vermut. Mi-a banal, evident că eşti surprins când te sună poate mai devreme, mult mai devreme...
aruncat celebra ei privire inchizitorială, Noaptea pare că a coborât chiar dintr-un pe nepusă masă o fantomă din urmă cu zece Hmmm... nu prea îmi venea să-i mul­
gata să flageleze orice viciu şi am început saxofon şi mi s-a lipit de creier şi e atât de ani şi exclamaţiile după ora 12 noaptea mi ţumesc pentru răspuns, dar am făcut-o totuşi
să zâmbesc şi am pus un CD cu Coltrane şi bine, am deschis puţin geamul şi aerul tare se păreau indecente dacă nu erau făcute şi problemele mi s-au dublat. Înţelesesem
mi-am văzut pe mai departe de visarea mea, al începutului de iarnă îmi face plăcere. Cu la adăpostul budoarului. Dincolo dormea eu bine Astoria?! Poate că mi se păruse sau
care începuse să se articuleze din nou. Ea capul dat pe spate mă gândesc la Eva, iubita femeia pe care o iubeam şi vecinătatea ei îmi venise în minte acest răspuns la fel de
a dispărut o clipă în baie, s-a dezbrăcat din mea de la 15 ani, pe care nu am sărutat-o mi se părea nu numai inconfortabilă, dar inexplicabil ca acel acum. Cine ştie?!... Nu
mers şi peste cinci minute trecea prin faţa niciodată, pe care nu am strâns-o goală transforma acest telefon într-o experienţă mai eram sigur de nimic, în afară de faptul
mea în neglijeu spre dormitor. Eu aveam în braţe niciodată, dar care mă bântuie de-a dreptul revoltătoare. Ce era să fac?! că nu era nimic de băut în casa aceea şi ăsta
ochii închişi şi capul dat pe spate, dar i-am din când în când, aducându-mi aminte de Aşa că am tăcut şi a tăcut apoi şi Eva şi tot chiar era un motiv bun de a ieşi. Ce puteam
simţit parfumul discret hărţuindu-mi nările vremea când eram totul... N-am mai văzut-o ea m-a întrebat dacă nu cumva greşise, dacă să fac?!
şi am început instinctiv să mă dezbrac, de mulţi ani şi constat că nu mi-e deloc dor era Jim la telefon, iar eu i-am confirmat Mi-am dat seama în curând că nimic.
închizând la loc ochii pe care îi deschisesem de ea, de fapt nu simt nimic în ceea ce o atunci parcă dezmeticindu-mă că era chiar Conjunctura mă aruncase în braţele firave
priveşte, e doar o amintire în alb şi negru, ca el. Şi ea m-a întrebat din nou ce mai fac, o ale aventurii. Am scris în fugă un bilet cu
filmele care îmi plac atât de mult, dar asta altă chestie stupidă pe care o detest, ce dra­ trei cuvinte: Ies după martini. L-am aşezat
e deja altă discuţie... În plus, nici nu ştiu în mijlocul fotoliului şi mi-am luat haina la
cum a ajuns în mintea mea tocmai acum, repezeală. Nu ştiu exact cum de eram îm­
cum s-a amestecat printre senzaţiile date de brăcat, dar a fost bine când am descoperit
muzica asta infernală... ce caută pletele ei asta. Nu mai pierdeam niciun pic de timp.
Am ieşit fluierând ultimul acord de pian.
Când am ajuns în stradă, noaptea era tot acolo
unde o lăsasem cu vreo două ore în urmă.

Eseu Scrisul Românesc Nr. 8 (120) ♦ august 2013 15

Potop de cubişti Din partea Dumitru Radu
la Metropolitan Museum! cealaltă POPA

Am mai avut prile­jul să vor­ multă vreme directorul instituţiei, care consideră de cuviinţă curatorii celebrului felul lor. Presa de ulei a lui Picasso, din
besc des­pre fas­cinantul s-a retras în 2008, şi mult mai recent cu muzeu. Metul a început, de altfel, deja să 1909, a fost prima pictură cubistă văzută
Me­trop­ o­litan Museum din Thomas A. Campbell. Cu toate că Lauder primească lucrări din colecţie şi plănuieşte vreodată în Italia, cu importante influenţe
New York, cu strălucita sa colecţie de pic­ a refuzat să indice ce mari aşezăminte de să deschidă expoziţia de cubism în toamna asupra futuriştilor italieni. O altă lucrare
tu­ră şi sculptură din întreaga lume. Ei bine, artă „curtau“ această nepreţuită colecţie, anului 2014. a lui Picasso, Independentul, din 1911,
de curând muzeul a primit una dintre cele experţii din lumea muzeelor de artă au este prima în care artistul experimentează
mai importante donaţii din istorie. Filan­ spus că celebra National Gallery of Art sin „Îmi plăcea ceea ce este estetic, măr­ detaliul tipografic, în acest caz litera gotică.
trop­ ul şi faimosul tycoon al industriei cos­ turiseşte Lauder. Pe vremuri, când am în­ Farfurie cu fructe şi pahar a lui Braque,
me­tice, Leonard A. Lauder, în vârstă de Braque – Terasa Hotelului Mistral ceput să colecţionez, lucrările de care eram din 1912, constituie primul colaj de hârtie
optz­ eci de ani, a promis celebrei instituţii interesat eu se găseau din belşug, mai ni­ cubist vreodată creat. Unele dintre picturile
de artă newyorkeze întreaga sa colecţie Washington se afla cu siguranţă printre ele. meni nu le voia. Erau, de altfel, şi relativ şi sculpturile din colecţia lui Lauder au fost
de 78 de piese cubiste, picturi, desene şi Dar, ca un bun cetăţean al New Yorkului, ieftine, căci la modă erau impresionismul şi în mod special considerate radicale pentru
sculpturi! Este vorba de 33 de lucrări de şi conştient că îmbogăţeşte în mod radical post-impresionismul.“ Leonard A. Lauder timpul lor, ca de exemplu Femeie pe fotoliu
Picasso, 17 de Braques, 14 de Légers şi 14 una dintre cele mai iubite şi istorice şi fratele său Ronald S. Lauder, nu altul a lui Picasso (Eva), lucrarea artistului din
de Gris. Colecţia este evaluată la mai mult instituţii, Lauder a văzut în Metropolitan decât fondatorul minunatei Neue Galerie 1913–1914, imaginea iubitei lui din acea
de un miliard de dolari. Aceasta îl pune pe locul perfect care să-i găzduiască şi să facă de pe Upper East Side împart amândoi perioadă, Eva Gouel, în care el traduce
Leonard A. Lauder, care este cunoscut ca publică această colecţie. această caracteristică de a colecţiona cu trupul feminin în propriul său limbaj
unul dintre cei mai importanţi colecţionari şi un anume focus precis. „Nu poţi să pui cubist. Iar sculptura aceluiaşi Picasso Cap
mecenaţi de artă din marele oraş, în aceeaşi „Ori de câte ori donez ceva unui laolaltă o colecţie bună dacă nu eşti con­ de femeie, din 1909, este considerată a fi
ligă cu cei mai generoşi donatori din istoria muzeu, vreau ca acest act să însemne ceva centrat, disciplinat, tenace şi dispus să prima sculptură cubistă. Acestea şi multe
muzeului, precum Michael C. Rockefeller, transformativ, a explicat marele filantrop. plăteşti mai mult decât îţi poţi permite!, altele vor constitui puncte de maxim interes
Walter Annenberg, Henry Osborne Have­ Nu a fost deloc greu, am bătut la o uşă şi spune Leonard. De ori de câte ori m-am ale unui muzeu care, când alte aşezăminte
mayer şi Rober Lehman. Specialiştii afirmă aceasta mi s-a deschis cu uşurinţă.“ Pe gândit să cumpăr ceva mi-am pus imediat
că această colecţie de cubişti este una scena iubitorilor de artă din New York, întrebarea cum se va potrivi acel ceva cu Picasso – Cap de femeie
dintre cele mai cuprinzătoare din lume, la atât de populată de colecţionari, Lauder restul colecţiei mele, pe care o vedeam ca
fel de bună, dacă nu superioară renumitelor face oarecum figură singulară. În timp pe un veritabil muzeu.“ Nu e, astfel, de similare achiziţionau cubism era mai
Museum of Modern Art (MOMA) din ce mulţi alţii s-au distins făcând achiziţii mirare că foarte multe piese provin din cele degrabă preocupat să-şi îmbogăţească
New York, Muzeul Ermitage din Saint- spectaculoase, din toate perioadele artei, mai celebre colecţii de cubişti din întreaga patrimoniul cu lucrări ale lui Picasso din
lăsându-se seduşi mai ales de ultimele lume, inclusiv aceea a Gertrudei Stein, Perioada albastră şi Perioada roz. Iată
Picasso – Femeie pe fotoliu orientări contemporane, Lauder, fără să a bancherului elveţian Raoul La Roche că, prin această fericită donaţie, istoricul
facă mare vâlvă, a construit cu tenacitate şi a istoricului de artă britanic Douglas muzeu newyorkez se va putea făli acum şi
Petersburg şi Centrul Georges Pompidou o colecţie de artă orientată spre un singur Cooper. Adesea, mărturisea Lauder, i-au cu una dintre cele mai prestigioase colecţii
din Paris. Colecţia donată de Leonard A. curent: cubismul. Astfel a colectat el, cu trebuit ani de zile ca să poată găsi ceea ce de cubişti din întreaga lume!
Lauder ne spune povestea unei mişcări gust şi răbdare, timp de 40 de ani. Donaţia dorea să cumpere. A călătorit, în timp, de
care a revoluţionat arta modernă şi, în făcută Metropolitanului nu are niciun fel la New York în Elveţia de atâtea ori încât
acelaşi timp, umple un gol semnificativ în de restricţie şi va putea fi expusă după cum nu-şi poate nici măcar aminti bine numărul
patrimoniul Mentropolitanului newyorkez, acestor deplasări. Cu ajutorul lui Emily
care era îndeobşte cunoscut ca având Braun, o istorică a artei care a lucrat timp
foarte puţină artă din perioada timpurie a de 26 de ani ca un curator al colecţiei lui,
secolului XX. Să amintim doar faptul că Lauder a fost în stare să cumpere de pe
primele pânze cubiste de la Met au fost piaţa artistică piesele cele mai relevante
achiziţionate abia în 1996. şi de valoare. Ca rezultat, multe dintre
lucrările din colecţia sa au o semnificaţie
„Dintr-o singură mişcare, această do­ istorică deosebită. Astfel, două peisaje
naţie pune Metropolitanul în fruntea mu­ provin din faimoasa expoziţie Kahnweiler.
zeelor care colectează artă de la începutul Este vorba de picturile lui Braque Terasa
secolului trecut, a declarat directorul Muze­ Hotelului Mistral (1907) şi Copaci la
ului Me­tropolitan, Thomas P. Campbell. L’Estaque (1908), considerată una dintre
Este o colecţie extraordinară, fără pereche, primele picturi cubiste în absolut, o nouă
a adăugat el, visul oricărui director de mu­ formă de spaţiu pictural la care Braque a
zeu!“ Discuţii şi pertractări între Lauder şi ajuns după studiul prelungit şi amănunţit al
Metropolitan Museum începuseră cu ani peisajelor lui Cézanne.
în urmă, iniţial cu Philippe de Montebello,
Unele dintre aceste piese care vor
constitui de acum gloria Metropolitanului
newyorkez sunt veritabile „premiere“ în

New York – Muzeul Metropolitan

16 Nr. 8 (120) ♦ august 2013 Scrisul Românesc Eseu

Scrisori Deyan Ranko Pasărea măiastră –
din Brashich „unealtă de bucătărie“

America

C u toate că nu l-am cunoscut per­ în Paris, precum şi la renumitul Armory Harry Payne Whitney – fon­datoarea Mu­ S.: Da, onorate judecător.
sonal pe Constantin Brâncuşi, Show în New York. În 1920, la expoziţia zeului de Artă Americană Whitney, Al­ W.: Dacă ai vedea-o pe stradă, nu ţi-ar
din 1968 şi până în 1983 am avut Salonului din Paris, lucrarea sa Prinţesa X, fred Stieglitz – un fotograf, căsătorit cu da prin minte să o numeşti pasăre, nu-i aşa?
o legătură strânsă cu una dintre lucrările un falus din bronz strălucitor, a scandalizat Georgia O’Keefe, cu editorul publicaţiei S.: (nu răspunde)
sale de marcă: Muza – aflată acum în oraşul şi a trebuit să fie retrasă din expoziţie Camera Work şi cu partenerul acestuia – Young: Dacă ai vedea-o într-o pădure,
Muzeul Guggenheim din New York –, o în febra unei controverse centrată pe proprietari ai Galeriei 291, care a expus ai trage cu puşca în ea?
sculptură în marmură şlefuită dedicată explicaţia lui Brâncuşi cum că lucrarea ar pentru prima dată în Statele Unite lucrări S.: Nu, onorate judecător.
mitului femeii. Legătura mea a fost una fi fost interpretarea proprie a „încercărilor de Henri Matisse, Auguste Rodin, Paul
pur legală în cadrul litigiului pentru a de-o viaţă ale Prinţesei Maria Bonaparte de Cezanne, Pablo Picasso şi Brâncuşi. Condé Sculptorul Epstein a fost întrebat dacă
decide proprietarul de drept al sculpturii, a avea un orgasm vaginal“. Nast, împreună cu publicaţiile sale Vanity a obţinut vreodată „un certificat atestând în
între Muzeul Guggenheim şi Ileana Bulova Fair şi The New Yorker, erau de asemenea scris“ faptul că este sculptor şi artist. A fost
Lindt, născută Ileana Pociovalişteanu în Certificatul vamal care însoţea Pasărea suporteri înflăcăraţi. Disputa între ceea ce întrebat „Cu ce te ocupi acum?“ şi „Ai creat
Târgu Jiu. la intrarea în Statele Unite, lista valoarea este şi ceea ce nu este artă din punct de vreodată ceva asemănător cu acest obiect
Am văzut Muza pentru prima dată sa la 600 dolari, descriind-o ca o „operă vedere vamal, a fost în final rezolvată prin (Pasărea)?“ „De ce crezi că acest obiect
într-o dimineaţă rece de decembrie, în de artă“ exclusă taxelor vamale. Pentru verdictul procesului Brâncuşi vs Statele este o pasăre?“ În răspunsul său, Epstein a
inspectorii vamali însă, o bucată de bronz Unite ale Americii. Obiectul disputei era
C. Brâncuşi – Măiastra strălucitor nu reprezenta nicidecum artă. clar: era Brâncuşi un sculptor profesionist, C. Brâncuşi – Muza
Fiind de loc asemănătoare oricărei păsări era într-adevăr Pasărea un obiect de artă,
1971. Am rămas mut de admiraţie. Decorul pe care ar fi văzut-o sau imaginat-o vreo­ original şi cu un scop practic, având în prezentat o sculptură egipteană, veche de
întâlnirii era cu totul nepotrivit. Muza se dată, vameşii au decis că Pasărea nu era vedere părerea guvernului cum că arta nu trei mii de ani, reprezentând o bufniţă, şi
afla într-o cutie de lemn, înfăşurată în pufi câtuşi de puţin un obiect de artă, ci un are niciun „scop practic“? Cei doi martori a fost întrebat „Aripile şi picioarele nu se
de bumbac, aşezată pe trotuarul din faţa obiect metalic ce se poate încadra cel mai pentru guvern au fost Robert Aiken şi văd, şi totuşi ai impresia că este o bufniţă?“
Muzeului Guggenheim. Pentru a verifica bine în categoria „Ustensile de bucătărie şi Thomas Jones – profesor la Universitatea Întrebarea asta îl întrece pe Lewis Carol
autenticitatea sculpturii în favoarea Ilenei produse pentru spital“; ca atare i s-a aplicat Columbia, ambii renumiţi la acea vreme, însuşi, în Alice în Ţara Minunilor, şi are
Bulova, clienta mea şi proprietara operei, „tariful standard pentru obiecte fabricate dar demult uitaţi în ziua de azi. Martorii tot atâta sens cât poemul Jabberwocky.
cutia de lemn fusese deschisă forţat de din metal“: 40 la sută din preţul de vânzare, apărării au fost Steichen, editorul revistei Presa a fost inundată de comentarii ca de
către şeriful local, executând o hotărâre adică 240 dolari (cam 2 400 dolari în banii „The Arts“, editorul revistei „Vanity Fair“, exemplu: „A întreba martorii dacă Pasărea
judecătorească. Pentru mine Muza a fost de azi). Decizia iniţială de catalogare a directorul Muzeului de Artă Brooklyn, este într-adevăr o pasăre este mai presus
dragoste la prima vedere. Brâncuşi nu a Păsării, precum şi a oricărei alte lucrări criticul de artă Henry McBride şi sculptorul de ridicol“. Ziarul „The New Yorker“ a
fost doar părintele sculpturii moderne, cel a lui Brâncuşi importate în Statele Unite, Jacob Epstein. În ton cu conţinutul de publicat o fotografie a sculpturii, însoţită
mai apreciat sculptor al secolului 20, ci drept „Ustensile de bucătărie“, şi, ca artă modernă a procesului, declaraţiile de comentariul: „Dacă este o pasăre,
şi cel care prin opera sa a definit arta în atare, supuse vămii, a fost susţinută de martorilor au fost suprarealiste, ca dovadă împuşc-o!“
sine. Operele lui s-au vândut la licitaţii la reprezentatul Curţii Federale deApel, F.J.H. înregistrarea ce urmează – fragment din
preţuri remarcabile: Pasărea Măiastră – Kracke, care a comentat într-un interviu interacţia între Steichen şi judecătorii Waite Judecătorii au decis: „Fie că simpatizăm
27,4 milioane dolari în 2005, Madame LR publicat în „New York Post“ că „un număr şi Young: sau nu aceste idei noi“... „este evident că
– 36,8 milioane dolari în 2009, Prometeu de persoane, înalte cunoscătoare de artă, au s-a dezvoltat o nouă şcoală de artă“. Au
– 12,8 milioane dolari în 2012, în contrast fost consultate pentru a-şi exprima opinia Waite: Cum numeşti asta? anulat taxa vamală de 240 dolari şi au
cu preţul de 600 dolari plătit pentru Pasă­ în privinţa artei lui Brâncuşi... Una dintre Steichwen: Folosesc acelaşi cuvânt ca acceptat intrarea Păsării în Statele Unite,
rea Măiastră în 1926, ceea ce a generat opinii (guvernamentală) a fost: „Dacă asta sculptorul, o pasăre. cu o valoare curentă de 25 milioane dolari,
controversa de care vorbim. În 1926, C. este artă, eu sunt zidar“. O altă opinie: W.: Ce te face să o numeşti pasăre, tu o menţionând: „Obiectul în discuţie pare a
Brâncuşi a trimis o serie de sculpturi la o „Puncte şi linii sunt la fel de artistice ca şi vezi ca pe o pasăre? avea un scop pur ornamental, folosinţa sa
expoziţie avant-garde în NewYork, găzduită lucrările lui Brâncuşi“. S.: Nu arată ca o pasăre, dar o percep fiind aceeaşi ca şi orice altă piesă de artă
de Galeria Brummer, al cărei proprietar, ca o pasăre, a fost descrisă de artist ca o creată de artişti consacraţi. Este frumoasă
Joseph Brummer, originar din Ungaria, era Vameşii aveau să afle curând că nu este pasăre. şi simetrică, şi, deşi nu este chiar uşor să
un vestit colecţionar şi negustor de artă în bine să te joci cu persoane influente. Re­nu­ W.: Aşadar, faptul că artistul a numit-o o asociezi cu o pasăre, este, fără îndoială,
lumea New York/Paris. La intrarea în Statele mitul fotograf Edward Steichen, pro­pri­etar pasăre este îndeajuns pentru tine ca să o plăcută la privit şi deosebit de ornamentală.
Unite, vameşii au deschis lăzile trimise al variantei Păsării Măiastre în discuţie, vezi ca pe o pasăre? Noi decidem că este o lucrare originală,
şi „au descoperit 20 de ouă misterioase, s-a aliat cu alţii asemeni lui, ca Doamna creaţia unui sculptor profesionist, că
obiecte cu forme ciudate sculptate în este o sculptură, operă de artă, în decizia
lemn, metal sau marmură şlefuită. Unul autorităţilor mai sus menţionate; aceasta
dintre ele i-a zăpăcit cu desăvârşire: o este decizia noastră, şi îi acordăm lucrării
piesă din bronz strălucitor, subţire, cam de intrarea scutită de vamă în Statele Unite,
un metru înălţime, cu unul dintre capete în conformitate cu articolul 1704“. Astfel,
umflat şi puţin înclinat, denumită Pasărea Pasărea Măiastră a încetat să fie o unealtă
Măiastră.“ La vremea aceea, Brâncuşi era de bucătărie, şi a devenit din acel moment,
deja un artist consacrat, dar şi controversat. o operă de artă.
În 1913 expusese la Salonul Independent
Traducere de Alexandra CARIDES

Proză Scrisul Românesc Nr. 8 (120) ♦ august 2013 17

Carmen FIRAN

Aer de New York în note răzleţe

T oată lumea ştie că New York- de muzică şi dans la Lincoln Center, fes­ partamentul artistic al Autorităţii Transpor­
ul nu este America. Oriunde ai tivaluri de jazz pe Governors Island, filme
ajunge însă în America, ţi se sub cerul liber în Bryant Park, în Brooklyn turilor Metropolitane şi face parte dintr-un
va spune acelaşi lucru, „Da, dar asta nu-i sau Queens, târguri stradale, concerte în bi­
America“. Eşti îndemnat să cobori spre serici, expoziţii la care se stă la coadă fără complex de proiecte pentru artele vizuale conformismului, ale revoluţiilor culturale şi
Washington, să vezi monumentalitate albă ca toţi vizitatorii să fie turişti... În vara asta
pe orizontal, muzee cu intrare liberă, spaţii filmul românesc Domestic a fost proiec­ şi de spectacol menite să ofere călătorilor începuturilor de curente şi mişcări artistice:
deschise, cireşii japonezi înflorind exploziv tat în Parcul de sculpturi Socrate în Long
primăvara; sau America ar putea fi definită Isand City. Am fost gazda unei seri de po­ bună dispoziţie şi relaxare. Peste 100 de Village ori Lower East Side, Soho, Chel­
de Marile Canioane, miracol de dimensiuni
unde Râul Colorado pare să fi conspirat ezie multiculturală la Cornelia Street Cafe, artişti şi ansambluri prezintă sute de spec­ sea ori Greenwich. Aici este de căutat New
cu divinitatea într-un spectacol al naturii clubul de literatură şi muzică din Village,
fără precedent; ori California, locul unde am celebrat premiile PEN Clubului ame­ tacole săptămânal în zeci de staţii publice, Yorkul boem, decadent şi sofisticat, în ga­
raiul îşi găseşte o exemplificare, leagănul rican, unde anul acesta Sean Cotter a luat
Hollywoodului şi al Universal Studio; să premiul de traduceri pentru volumul Nichi­ de la melodii clasice la Cajun, muzică afri­ lerii, cafenele, biserici unde se ţin lecturi de
conduci din Palm Springs, aşezare coche­ ta Stănescu apărut la Archipelago Books,
tă în deşert unde nu plouă niciodată, spre am colindat cluburile de jazz, de la Pois­ cană, sud-americană sau jazz. În fiecare an poezie, concerte ori expoziţii de artă, baruri
San Diego, apoi la Los Angeles şi de acolo son Rouge unde Sanda Weigel a concertat
pe Coasta Pacificului spre San Francisco, melodii de Maria Tănase, în Harlem, unde un juriu prestigios selectează din zeci de de jazz şi teatre experimentale. Symphony
un drum ca o carte poştală; să colinzi prin Marjorie, o pianistă de culoare de excep­
parcuri naţionale cu peisaje dramatice, ca ţional talent îşi deschide casa în fiecare concurenţi pe cei ce vor avea autorizaţia Space, pe Broadway la strada 96, a început
Yellowstone sau Yosemite, ori să iei dru­ duminică pentru concerte publice de jazz,
mul deşertului la apus spre Las Vegas, ora­ din Chelsea la Brooklyn Academy of Mu­ să-şi asigure existenţa zilnică din asemenea şi el ca un teatru de cabaret politic şi eve­
şul kitschului grandios nederanjant, fante­ sic unde Andrei Belgrader a montat Master
zie dusă la extrem; poţi să cauţi America Builder cu John Turturo în rolul principal, manifestări. Li se împart tricouri, insigne, nimente pentru un cerc restrâns de scriitori
în Boston, cu aerul lui aristocratic, sau la şi înapoi pe Broadway la Piesă pentru două
Miami care îşi consumă amestecul de art personaje, montare superbă a textului lui legitimaţii. Artişti liber profesionişti, de la şi artişti, iar în câţiva ani a devenit gazda
nouveau cu voluptatea oceanului. Am tra­ Tennesse Williams. Şi vara e încă tânără...
versat şi eu ţara în lung şi-n lat, alergată de foarte tineri la bătrâni, îşi apără dreptul la unor festivaluri de amploare, de la Wall to
bănuiala că America ar fi mereu în altă par­ În unul din muzee am asistat la o scenă
te, şi de fiecare dată m-am întors oarecum impresionantă. Într-o galerie pentru orbi un supravieţuire în zgomotele şi căldura staţii­ Wall (12 ore de muzică clasică dedicate
melancolică în New York cu sentimentul că bărbat îşi trecea palmele de-a lungul statui­
revin acasă. lor, era linişte şi el mângâia marmora încet, lor de metrou. Sunetele de chitară, percuţie, câte unui compozitor) la Selected Shorts,
După ce ajungi să cunoşti cât de puţin în tăcere, lăsând senzaţia că înţelegea şi ve­
America, începi să lupţi cu şabloanele des­ dea ceva ce alţii nu vor avea şansa să vadă trompetă sau flaut, vocile artiştilor se luptă Follies ori Bloomsday. În fiecare an de
pre lumea „de peste Ocean“ care circulă de vreodată. America se cere şi ea descoperită
multe ori necontrazise, sfidând, uneori din altfel, nu ajunge să călătoreşti în interiorul cu paşii grăbiţi ai călătorilor pe cimentul 16 iunie, ziua internaţională James Joyce,
neştiinţă, alteori din rea voinţă, realitatea. ei pentru a o înţelege, realitatea te va con­
Rând pe rând descoperi că prejudecăţi­ trazice mereu într-o lume în care imaginaţia încins al pasajelor şi peroanelor. Încurcătu­ autorul este sărbătorit cu ajutorul joyceni­
le ori puseurile de superioritate afişate de tinde să-şi consume aproape toată fantezia.
unii europeni nu au nicio legătură cu acest ră sublimă în care muzica se străduieşte să lor din lumea întreagă, un grup format din
spaţiu în care „competiţia nu este un acci­ Există şi un New York subteran. Un
dent“, ca să parafrazez o reclamă publici­ oraş care dublează înălţimile şi repetă re­ acopere zgomotul şi nepăsarea. exegeţi, comparatişti, traducători, scriitori,
tară la modă. Din România unii văd aici gulile lumii de deasupra. Am trecut de atâ­
doar uniformizare, tendinţe de globalizare tea ori prin staţiile de metrou, prin gările, New Yorkul este poate singurul loc care profesori de literatură, actori, compozitori,
şi dominaţie, înstrăinare, lipsă de cultură tunelurile şi pasajele new-yorkeze şi nu am
solidă, credulitate, kitsch şi superficialita­ bănuit niciodată câtă regie există în spate­ te poate vindeca de nostalgia după Paris. ori fani ai marelui scriitor irlandez care a
te, în concurenţă cu istoria, tradiţia, şcoala le acelor spectacole publice ce păreau pure
noastră serioasă, medicii şi piloţii noştri cei improvizaţii sau întâmplări. Muzicanţi, ac­ Pare o trufie, dar aici Europa a fost recre­ declanşat o întreagă mişcare de recitire,
mai buni, nivelul nostru de cultură genera­ tori şi acrobaţi, expoziţii de pictură, colaje,
lă, umorul nostru capabil să ne salveze din postere şi ceramică. În realitate toate sunt ată prin ce are ea mai strălucitor. Şi după decodificare şi interpretare a romanelor
orice situaţie… rodul unor organizări minuţioase. Primăria
În diverse împrejurări, testez diverse New Yorkului şi companiile de transporturi cincisprezece ani, continuu să scriu despre sale inovatoare care au marcat literatura
clişee. Despre Central Park cel mai adesea editează reviste de artă special consacrate
se vorbeşte ca despre locul unde new-yor­ prezentării celor care expun în subterane, acest oraş în care tensiunea se joacă la cote secolului XX. Fundaţii, asociaţii, cluburi
kezii vin să facă jogging măsurându-şi pul­ există comisii de selecţie, jurii, concursuri,
sul, să se plimbe cu bicicleta sau cu rolele, audiţii, acreditări obţinute în urma unor maxime, ca şi sentimentul de vinovăţie că care îi poartă numele transformă Bloom­
ascultând muzică la căşti. Când am plecat examinări şi vizionări ţinute cu toată seri­
în America, o vecină, bună cititoare a fap­ ozitatea, ca şi cum artiştii ar solicita apari­ nu poţi fi în aceeaşi seară în mai multe lo­ sday într-o sărbătoare academică pentru
tului divers de prin ziare, m-a avertizat să ţii pe Broadway şi nu un loc pe cimentul
nu îl traversez seara, din pricină de violuri vreunei staţii de metrou. Programul Muzica curi. Taxiurile galbene împânzesc străzile neacademici. Datorită lor, Joyce devine
şi crime. În Central Park se desfăşoară însă New Yorkului subteran este susţinut de de­
şi evenimente artistice, reprezentaţii teatra­ tăiate perfect perpendicular pe bulevarde, accesibil, mereu viu şi nou, îşi păstrează
le şi spectacole de operă, de dans, pantomi­
mă, marionete, concerte de muzică, lecturi alergând din Soho la Lincoln Center, de pe statutul de inventator de limbă, stil şi me­
de poezie. Teatrul Delacorte are aproape
3000 de locuri şi aici se ţine în timpul verii Broadway la Carnegie Hall, din Village în todă. Fundaţia Internaţională James Joyce
Festivalul Shakespeare în Parc. Pentru a
mai spulbera şi clişeul că nimic nu ar fi pe Harlem, iar vocea lui Placido Domingo îţi organizează în fiecare an, la Zürich, Roma,
gratis în America, e bine de ştiut că intrarea
este liberă, teatrul arhiplin în fiecare seară, spune să-ţi prinzi centura, viaţa ta e impor­ Dublin sau New York o extravaganţă lite­
publicul educat şi răbdător, aşteptând ore în
şir pentru a-şi asigura un loc, iar alţii joacă tantă, şi la sfârşit să-i ceri şoferului chitan­ rară sub semnul Bloomsday. Am avut pri­
zilnic la loteria biletelor pe Internet.
Vara e plină în New York. Spectacole ţa. Cine vorbeşte de lipsă de stil în această vilegiul prieteniei cu directorul artistic al

lume nu are umor, a uitat să se joace şi să teatrului Symphony Space, Isaiah Sheffer,

accepte jocul. plecat dintre noi anul trecut, care nu doar

New Yorkul nu este însă doar oraşul în­ se numără printre primii mei traducători

tâmplării continue, ci şi locul în care în fie­ de poezie, dar m-a inclus de câteva ori în

care zi înveţi câte ceva. De exemplu, cum se Cabaretul Follies, spectacol provocator de

construieşte un succes. Există aici o întrea­ satiră politică plin de vervă şi umor. Auzin­

gă industrie de fabricat celebritate – cum să du-mi textele recitate de actori americani

faci ca un film să încaseze peste un miliard pe scenă am trăit un sentiment puternic de

de dolari, o carte să devină peste noapte apartenenţă la acest oraş care mi s-a lipit de

best-seller, o melodie hit, un necunoscut suflet. Un oraş construit pe surpriză şi su­

să ajungă celebru. Oferta este imensă, în­ prarealism, prin care aluneci firesc, uşor, ca

tr-o lume care musteşte de talente şi perfor­ pe cojile de banană, cu ochii la zgârie-nori

meri. Aici deviza este „se poate şi mai bine şi la podurile din linii subţiri gata să te ia

şi mai mult“, iar „The big Apple“ are gustul cu ele într-o secundă de neatenţie. O lume

succesului şi monumentalului. Grandoarea care deţine şi secretul supravieţuirii, şi pe

de aici nu are însă nimic de-a face cu cea cel al succesului. Îmi vin în minte cuvin­

asiatică ori cu cea stalinistă. Nu striveşte, tele lui Le Corbusier: De sute de ori m-am

nu inspiră frică, nu umileşte. Nu este o de­ gândit că New Yorkul este o catastrofă... O

monstraţie de forţă, ci un spaţiu de respi­ splendidă catastrofă.

raţie făcut pentru

tine şi nu împo­

triva ta. Eşti par­te

din monument­al.

În plus, civilizaţia

însăşi e concepută

aici să te serveas­

că, nu să timoreze.

O lume directă,

sim­plă, deschisă

la orice valoare şi

mi­racol.

Există în New

York cartiere pline

de farmec, de isto­

rie şi istorii, acele

locuri ale naşterii Înaintea difuzării filmului Domestic

avangardei şi non­ Simona Miculescu, Ştefania Magidson, Carmen Firan, Radu Polizu

18 Nr. 8 (120) ♦ august 2013 Scrisul Românesc Proză

Adrian SÂNGEORZAN

Femeia şi lupii

A l doilea set îl câştigă şi mai Tribunal sau la Spital şi nu cunoşteai pe Ştii că acolo eşti ca la închisoare. Spre că ceea ce se întâmpla pe balcon era mai
re­pede şi atunci Titus simţi cine trebuie, erai un om mort. seară a venit cu copiii, mi-a adus mâncare interesant decât filmul de doi bani pe care-l
că ceva nu e în regulă. Fiind şi a fost foarte drăguţă cu mine. Dacă am privea. Vedea doar buzele lui Titus care
mult mai tânăr şi jucând tenis din copilărie­ , După ce ajunseseră acasă la Titus, fi fost singuri cred s-ar fi culcat cu mine... vorbea şi faţa de ceară a tânărului doctor.
Marius îl bătea aproape regulat. Destul de acesta aprinse lumina, şi puse un disc cu De doi ani îmi spune că îi e greu s-o mai
greu, ce-i drept, după ce-l plimba dintr-un Vangelis pe care-l ascultase şi în maşină. facă... Oricum, mi-a dat clar de înţeles că – Bine, doctore! Încearcă să priveşti
colţ în altul, cu mingi scurte, apoi lungi, În timp ce Marius admira zecile de picturi toate au reintrat în normal între noi. Apoi a lucrurile din alt unghi. În primul rând, ar
fără încrâncenare şi şmecherii gratuite. care acopereau pereţii şi rafturile cu cărţi dus copiii la maică-sa care m-a sunat să-mi trebui să-i mulţumeşti lui că te-a scăpat de
Avea stofă de luptător cu principii, dar în rare, Titus turnă whisky în două pahare de spună că băiatul are febră. Ceva nu mi-a ea.Vorbesc serios. Înţeleg că aţi fost prieteni,
după-amiaza aceea nu părea deloc în apele cristal şi ieşiră pe balconul plin de frunze sunat bine. După miezul nopţii n-am mai invită-l la un restaurant şi înmânează-i-o
lui. La un moment dat, alunecând pe zgură uscate şi flori care încă rezistau cu stoicism putut răbda viermele îndoielii. Am sărit oficial. Urează-i noroc, că nu ştie săracul
după o minge extremă, se dezechilibră şi în vremea de octombrie. Apoi strigă blând, în maşină, am trecut dealul Răcădăului şi cu ce s-a pricopsit. Gelozia, imaginile
rămăsese întins pe teren ca un om împuşcat dar destul de tare: m-am trezit ca în transă în faţa blocului. care-ţi trec prin cap cum şi-o trag ei când
în cap. Lumina stinsă, uşa blocată, iar vocile tu eşti de gardă foloseşte-le constructiv cu
– Mă dau bătut! Îi strigă lui Titus. – Iubito, am nevoie de tine! O femeie lor clare veneau direct din patul nostru asistentele tale. Ai în faţă tot viitorul. Greu
Apoi se duseseră amândoi la vestiar unde foarte tânără, elegantă, în halat lung de conjugal. Am rupt uşa cu umărul şi când mai pricepi!. Eu sunt la a treia căsătorie,
apa fierbinte a duşului le relaxă treptat casă, scoasă parcă dintr-un film de Fellini, am ajuns în dormitor el sărea pe fereastră. am grijă de toţi copiii şi dacă Marcela mă
muşchii încordaţi. Priviţi prin aburii care apăru pe o scară care urca de la parter. Stăm la parter... Oricum a trebuit să mă supără într-o zi o las şi îmi găsesc una cu
îi înconjurau, nu ai fi putut spune că între întorc imediat la spital. Puteam să-mi pierd treizeci de ani mai tânără. Doamna Marcela
cei doi bărbaţi erau aproape 20 de ani – Marcela dragă, avem la noi un oaspete slujba... îşi auzi vag numele şi strigă:
diferenţă. Înalţi, drepţi, musculoşi, fără rănit. Doctorul Marius are cotul făcut praf.
pic de grăsime pe burţi, oameni care jucau Apoi i se adresă doctorului: – Ajunge, Marius. Am priceput. Chiar – M-ai chemat, iubitule?
tenis de cinci ori pe săptămână, până cădea vrei să te desparţi de ea? Marius încuviinţă – Nu, Marcela dragă! Stai liniştită! Hai,
zăpada, după care îi găseai în Poiană la – Soţia mea a făcut trei ani de medicină. hotărât din cap. capul sus băiete. Nu merită să suferi. Madam
schi. Oameni pentru care viaţa mergea Las-o să te panseze. ţi-a făcut un mare bine! Ţi-a deschis toate
obligatoriu înainte, aşa şchioapă cum era – Atunci vă veţi despărţi. Dacă vrei, drumurile, ţi-a redat libertatea, pricepi?
pe atunci. Marcela se întoarse din baie cu o mică va primi chiar mâine în mână intentarea Marius rămăsese la fel de întunecat.
– Vezi că-ţi sângerează cotul stâng! trusă medicală şi se apropie de Marius, divorţului. Asta nu-i o problemă. Nu – Nu vrei nici libertate? Tot suferi?
Îi spuse Titus întinzându-i un prosop alb. căruia îi zâmbi cald, aşa cum pe vremuri suntem în America să munceşti toată viaţa Ce să mai încerc cu tine? Câţi ani zici că
Azi n-ai fost deloc în formă, sau te-ai lăsat doar măicuţele de caritate puteau s-o facă. pentru ea, sau în Italia unde eşti legat în are? Cu patru ani mai mult ca tine? Deci
bătut... Marius încercă să-şi bandajeze cotul Altfel, nu arăta deloc ca o călugăriţă. Prin lanţuri de-o femeie. Avocatul Titus făcu o vreo 37. Aoleu! Ştii ce spunea bunicul meu
la care avea o rană destul de mare. halatul de casă transparent Marius putea pauză şi îşi chemă soţia care se uita la un despre femei? Zicea că o femeie după 35 de
– Ştii că nu mă las bătut niciodată. Sunt să-i vadă clar sânii cărnoşi cu sfârcurile în film american pe video. ani merită dusă şi lăsată singură pe câmp
doar într-o formă proastă. N-am închis un erecţie, linia perfectă a trupului şi a feselor noaptea, s-o mănânce lupii! Asta spunea
ochi de trei nopţi. fără chiloţi. Altă dată doar mirosul puternic – Marcela, iubito! Adu-ne te rog puţin bunicul meu despre femei, mai ales dacă şi
– I-auzi! Dar de ce nu poţi tu să dormi de Chanel i-ar fi dilatat nările ca unui taur, vin roşu! înşeală! Dintr-o dată Titus văzu o lumină în
noaptea? Petreceri, femei? dar Marius stătea acum impasiv ca un ochii lui Marius. Până şi doamna Marcela,
– Complicat! Cred că ar trebui să-ţi om grav bolnav care aştepta facerea unei – Marius dragă, continuă el, ce nu-mi care aproape moţăia tolănită în sufragerie,
spun, doar eşti avocat... minuni. Lui Titus nu-i scăpă impasibilitatea place la tine e că abia mai dai în minge şi văzu reflectată în lumina televizorului
– La somn nu mă pricep... doctorului, altfel un bărbat vioi, cu reacţii ai o privire de sinucigaş. Poţi să încerci surâsul lui Marius. Omul parcă înviase
– Vreau să divorţez, Titus! Cred că normale gata oricând să complimenteze să joci mai mult tenis cu doctorul Nica, şi când duse la gură paharul de whisky
am nevoie de tine. Cum bine vezi, sunt la o femeie frumoasă, chiar dacă aceea era psihiatrul, dar nu cred c-o să-ţi ajute. Da, constată că dintr-o dată mâna nu-i mai
pământ! propria lui soţie. Săracul, părea intrat într-o mi-o amintesc, de când v-am văzut la mare. tremura deloc. Avocatul Titus se opri din
– Aoleu! E mai grav decât credeam. Hai lume a umbrelor. După ce Marcela termină Blondă spălăcită, nu-i aşa? E cumva mai în disertaţie şi timp de câteva minute se lăsă
să mergem la mine să mâncăm ceva. Am cu pansatul plecă zâmbindu-le cald şi se vârstă ca tine? Aoleu, bănuiam eu! Nu părea o tăcere atât de adâncă încât toţi trei avură
şampanie şi whisky bun. întoarse cu o tavă plină cu brânzeturi. Când prea inteligentă şi fără supărare nici prea senzaţia că auziră undeva departe în creierul
Marius tăcea depresiv. După ce se rămăseseră doar ei doi, Titus îi spuse: potriviţi nu eraţi. Hai, ce naiba, doar nu ţi- Bucegilor urletul unui lup flămând.
îmbrăcară, se lăsă aproape dus la Titus au dat lacrimile. O iubeşti, n-o iubeşti, tot Marius plecă acasă pe jos. Picioarele i
acasă. Avocatul avea un Mercedes pe – Doctore dragă, pe tine nu cotul pare numai o femeie rămâne. Suferinţa, băiete, e se înzdrăveniseră şi mergea săltat de parcă
motorină şi deşi era doar toamnă, o toamnă să te doară. Dacă eşti sigur de ce vrei să permisă numai în prima fază, când nu prea păşea pe nori. Avea dintr-o dată sufletul
destul de blândă, conducea maşina cu faci, te ascult. Doar dacă eşti sigur! Ştii poţi gândi. Dar tu eşti un om cu scaun la împăcat şi mult mai uşor ca aerul. Intră în
mănuşi speciale, din care ultimele falange bine că sunt plin de procese! cap. Eşti un chirurg, ce naiba! casă pe vârful degetelor, dar unul dintre
ale degetelor erau lăsate complet libere copii îl simţi şi îi ceru apă. În noaptea
în lumea înconjurătoare. Juca tenis cu – Da, sunt sigur! Mi-au trebuit 9 luni să Lui Marius i se adânciră brusc cearcănele aceea nu mai deschise uşa dormitorului să
alte mănuşi speciale, iar echipamentul lui ajung aici. Are un iubit de vreo doi ani... sub ochi şi se gândi că dacă ar sări de pe vadă dacă ea venise acasă. Intră în biroul
părea cel al unui jucător vestic profesionist. balconul acela de la etajul cinci ar termina lui, se întinse pe sofa şi adormi buştean
Locuia pe Dealul Cetăţii la etajul unei vile – Ştii bine că în lumea noastră aproape repede orice fel de chin. Duse paharul cu aşa îmbrăcat cum era. Visă toată noaptea
cu balconul mare îndreptat spre oraşul orice femeie măritată are un iubit. Care whisky la gură şi amândoi observară că şi spre dimineaţă mai era încă acolo, cu ea,
medieval, care de prin secolul XIV ruginea asistentă din spitalul vostru n-are cel puţin mâna îi tremura dintr-o dată cumplit. pe câmpul acela descoperit plin de zăpada
liniştit şi paşnic între munţii din jur. Titus un amant între voi, doctorii?! Tu cu câte violet care strălucea în lumina lunii pline.
se născuse şi crescuse aici şi pentru el femei măritate te-ai culcat? – Doctore! Hai s-o luăm altfel. Tu ştii Ea stătea nemişcată în poziţie de lotus
vremurile grele de care toţi se plângeau cine eşti tu în oraşul ăsta? Uite, mâine şi privea calmă în gol, iar el cu o torţă
ca de o molimă fără scăpare, nu însemnau – Titus, nu-i vorba de asta! noapte poate mă apucă o încurcătură de aprinsă în mână, o apăra de lupi. Auzea în
mai mult decât un pojar care nici nu trebuia – Dar despre ce-i vorba? maţe, Marcela face o apendicită şi venim somn şuieratul focului care ţinea fiarele la
băgat în seamă. Un om pragmatic, sportiv – Ea îl iubeşte. Mi-a mărturisit-o. Cu la spital să ne descurci. Să ne salvezi viaţa, distanţă. Nici nu observă când unul din lupi
şi tonic pe care nimeni nu-l văzuse trist iubirea nu te joci! Am înghiţit-o de dragul pentru că eşti de gardă. Îţi punem toate se strecură în spatele lui şi apropiindu-se
vreodată. Pentru el tristeţea şi melancolia copiilor. Mi-a promis că-l va uita, că va maţele noastre în mână, dar tu eşti plecat tiptil de ea, deschise fălcile şi începu s-o
erau păcate mai mari ca furtul din bunul lucra din greu la chestia asta, şi 9 luni am să-ţi controlezi nevasta şi când te întorci lingă lacom pe faţă.
obştesc sau chiar personal şi dacă ar fi putut aşteptat şi n-am mai deschis subiectul. uite cum îţi tremură mâna! Merită?
le-ar fi introdus imediat în codul penal. Eu nu m-am mai culcat cu altele, nici
Era indiscutabil cel mai faimos avocat al când eram de gardă şi dădeau peste mine, Toată pledoaria nu a avut niciun efect
oraşului, în timp ce Marius urcase şi el veneam devreme acasă, îi aduceam mulţi asupra doctorului. Doamna Marcela, în­
frumos în rangul chirurgilor care operau bani. Am deja un nume şi eu. Nu mai tinsă lasciv pe canapea în sufragerie, îi pri­
la Spitalul Judeţean. Deşi erau doar simple făceam nimic, doar tenis la Dinamo cu tine vea curioasă prin fereastră pentru că simţ­ea
zvonuri, se spunea că dacă ajungeai la şi cu toţi ofiţerii ăia stilaţi care în timp ce
ne păzesc şi ne spionează învaţă reverul tot
mai bine şi află cine e Ferdinand Celline şi
ce cărţi şi filme faimoase mai circulă prin
vest...
– Lasă asta! Sunt şi ei oameni! Suntem
cu toţii nişte golani de lux într-o lume
mai particulară... Mai bine povesteşte-mi
despre ea!
– Alaltăieri am fost de gardă 24 de ore.

Poezie Scrisul Românesc Nr. 8 (120) ♦ august 2013 19
Edward HIRSCH
Poeme Carla BARICZ

Libertatea ar trebui să fie prima condiţie a Carla Baricz s-a născut la Suceava în 1987 şi a emigrat
dragostei în America la zece ani. A debutat cu poezie la „Junimea“ din
Iar munca eliberatoare (un roman de Iaşi. Este doctorandă la Yale University unde studiază proza
dragoste şi teatrul renascentismului englez. Scrie cronica literara la
nu poate fi scris în timp ce faci dragoste). „Words Without Borders“. Recent a fost invitata serilor de
Nu subestima nicicând misterele dragostei. poezie la „Cornelia Street Cafe“ în Village, din New York.
Demnitatea eminentă de a nu vorbi despre
Colette dragoste. Apus pe un alt drum. A fost un bărbat
Pasiunea e rugăciune, rugăciunea e cu vocea răguşită şi moale,
Mama obişnuia să spună, „Stai jos, dragă dragoste. În visurile mele

şi nu plânge. Cel mai groaznic lucru Savurează ospăţul. Devorează lumea cu întotdeauna ninge.
îngăduitor şi sobru ca linia
pentru o femeie dragoste. Este acelaşi vis,
unui hexametru dactilic,
este primul ei bărbat – cel care te omoară. basmul se topeşte,
cu degete lungi şi cuprinzătoare
După asta căsnicia devine o carieră Voi începe să trăiesc ca un mistic picături din el
mângâind clapele pianului
lungă.“ se preling pe geam,
şi taliile multor femei,
Săraca Sido! Nu a avut niciodată altă Azi pun pe mine un pulover verde din lână şiruie din streaşină
asortiment de chei muzicale
carieră Şi voi merge prin parc într-o ninsoare într-un apus învineţit
şi a aflat singură cum te ruinează sumbră. cu cristale de zahăr. pentru care a fost „poetul“.
dragostea.
Seducătorului nu-i pasă de femeia lui, Copacii stau ca douăzeci şi şapte de Stăm la masă
Ora de literatură
nici când îi şopteşte vorbe fermecătoare la profeţi într-un câmp, închinând pahare

ureche. Fiecare o stare de pelerinaj – tăcuţi, pline de cerneală.
Începe un nou an,
gânditori. Mâncăm tacticos o nouă geografie a uitării.
Nu lăsa pe nimeni să-ţi distrugă spiritul cu cuţit şi peniţă. Vespucci va numi din nou
dinăuntru. Fulgii albaştri de lumină care cad peste Din stilouri America sa şi Newton va chibzui
Dintre toate formele de curaj absolut corpurile lor ticsite cu tutun pentru prima oară teorema,
imprudenţa fetelor tinere e remarcabilă. Sunt încifraţi, oculţi. arde subţire, şerpos, Pe când Arhimede 
Altfel ar fi mult mai puţine nunţi scara înnegrită de fum
se va prăbuşi gâfâind plin
şi chiar şi mai puţine aventuri care să Voi cerceta frunzele lor precum paginile a lui Iacov. de sudoare în cadă.
copleşească căsniciile. unui text
Uită-te la mine: este incredibil că stau încă Şi porumbeii studioşi îmi vor părea Nu se mai vede nimic. Continentele uitării, 
în picioare studenţii iernii. Cada mare, negricioasă,
mapamondul nepopulat 
după toate prin câte am trecut cu un curaj a nopţii se umple cu aburi. de idei vor fi
ridicol. Voi îngenunchea pe drumul veveriţei În jurul casei, plăzmuite din nou,
Am fost făcut să sufăr, dar nimeni nu mi-a dispărute O cunună de îngeri din neamintire,
rupt spiritul. Şi mă voi uita în lacul gol după chipul îşi împletesc
încropite din somn
Sofiei. mâinile mici de păpuşă.
şi cafele pe şest
Orice femeie îşi doreşte ca aventura sa să Noi le aruncăm în ore fierte,
fie un ospăţ Voi începe să scrutez cerul după semne firimituri, în timp frecate cu nes,
cu cireşe coapte şi piersici, smochine de De parcă tot viitorul meu ar fi încifrat ce bunica-mi şopteşte: fără zi, fără noapte.
Marseille, acolo. „Nu le mai da, mamă!“
struguri şi şampanie tremurând în cupe de În fiecare luni şi miercuri
cristal. Voi merge acasă singur cu singurătatea In Memoriam se va umple lumea cu oameni
Fericirea, credem noi, e somptuos etalată. adâncă, zămisliţi din acel punct infinit
Dar nefericirea scrie o altfel de piesă. Un discipol al umbrelor, lăudând (pentru John Hollander) de plecare – pol şi origine,
Hoinarul se holbează la un cristal perfect misterele. singularitate la centrul
albastru A fost poet creionului, pixului, tastei –
şi vede cireşe stricate şi smochine ofilite. din Manuscrisele Dorinţei şi prin ziare se spune  plămădiţi cu cerneală,
Crede-mă: singurătatea, la rândul ei, poate Propoziţia că la moartea sa Alexandria din pământ în pământ.
fi un ospăţ. a ars din nou, pergamentele Ca larvele unor fluturi exotici
(Inferno, Canto Cinque) uscate mistuite-n văpaie, vor trăi pe cale de dispariţie
făclii de versuri şi fum. din august până-n decembrie.
Delicioasă e ardoarea, dar ţine-ţi camera Noaptea trecută când ai citit Canto Cinque
ta. cu voce tare A fost poet tânăr de sertar, Pe parcurs mor toţi. Se asfixiază,
Una din soţiile mele mi-a spus: e În italiana ta cântată, sacadată, de dimineţi aburite se îneacă, sar de la etajul opt
imposibil Dulcea mea constrângere, apetitul meu cu găşti şi Central Park background, în acest mic oraş de provincie
să scrii o carte care să nu fie despre carnal, cu Allen Ginsberg  în ţara aceasta prosperă
dragoste, pe post de frate mai mare, şi uitată 
preacurvie, relaţii incestuoase sau am bănuit că nu vom fi niciodată iertaţi cu formă şi rimă şi accent metric în cel mult şaizeci de minute,
separări? pentru devorarea corpului şi sufletului plină vârf cu sinucigaşi –
(Desigur, asta a fost înainte de propria nostru, în amintiri de poète maudit, Hamleţi şi Juliete –
noastră separare.) şi într-o bună zi Minos, cunoscătorul cu lecţii de lăută şi caiete-n spirală, cu mere coapte în grădini
Niciodată nu a înţeles regula naturală a păcatului, veri răcorite cu spumă de mare părăginite şi femei ce se aruncă
dragostei, în Maine, poezii luminoase, sub tren, bărbaţi care discută
bolta din posibil în imposibil... va mârâi de două ori în jurul cozii albite de soare, ca pânzele seara târziu pe bănci adormite
Am elogiat tragedia dormitorului. condamnându-ne pe viaţă la mişcare pline de vânt ale lui Odiseu. întoarcerea lui Dumnezeu,
perpetuă, şi maidanezi care bântuie
Avem nevoie de descrierea exactă a primei conducându-ne spre rândurile de jos A fost profesor singuri pe lume. 
pasiuni, şi s-a plimbat prin faţa ferestrei
Aşa că fii atent la tot ce ţi se întâmplă. unde nu ne vom odihni şi nu vom dormi ani la rând privind cerul  Acesta este continentul uitării,
Observă tot: dragostea este lacomă şi niciodată ca o pată gri estompând mare ca masa de seminar.
neglijentă. în aerul neliniştit, precum bolnavii depărtări cu aerul rece Vraja durează doar o turaţie
Prin toţi porii aruncă-te nebuneşte în viaţă înnăscuţi de toamnă, atâtea toamne a minutarului, timp cât
(Deşi uneori vei fi aruncat înapoi de viaţă) îndrăgostiţii care au îmbrăţişat pasiunea în Cenuşăreasa să-şi înghesuie
Dar nu lăsa experienţa să te facă uituc locul raţiunii, la masă, înconjurat de feţe degetele în pantoful de sticlă
şi fii surprins de tot ce ţi se va întâmpla. tot mai tinere, vorbind cu limba subţire şi moale
şi totuşi nu mă pot îndepărta de tine, despre dragoste şi război cu care nu-şi va săruta
Suntem fiinţe creative alimentate de desfrânata mea; despre chipul lui Helen niciodată iubitul,
pasiune. raiul nostru va fi mereu iadul, un leşin. care a răspândit o mie de corăbii în zări cât Faust să semneze
şi despre păduri obscure pe care pactul de sânge cu Mefistofel,
Ultimul gând despre natura dragostei. Traducere de Răzvan HOTĂRANU guralivul Voltaire al iadului,
nu le întâlneşti decât cât catalogul rămâne
la mijlocul vieţii, când îţi pierzi calea spaţiul Euclidian.
şi eşti silit să bâjbâi din nou