Boucher, Jules - Simbolurile Masoneriei - scan

SIMBOLURILE FRANCMASONERIEI

În opinia altor autori, francmasoneria este Vaduva de când Jacques
de Molay, Marele Maestru al templierilor, a murit ars pe rug.

*
La vechii greci, Hera era numita şi Vaduva. Într-adevăr, această ze-
iţă merita o atenţie apane.
Cuvântul Hera, cred majoritatea savanţilor, provine din sanscr. Svar,
„Cerul". Ea este soaţa lui Zeus şi cultul lor este celebrat pe înalţimi, pe
piscuri de munte. Daca Zeus este, într-un fel, Natura naturantă, Hera ar
reprezenta Natura naturală.
După o tradiţie din Arcadia preluată de Pausanias, Temenos închi-
nase Herei trei temple: primul, Herei Fecioara (gr. parthenia), al doi-
lea, Herei Soaţa (gr. Teleia, ,,transmiţătoare a spiţei") şi cel de-al
treilea, Herei Văduva (gr. khera).
Iniţial, Hera nu avea o reprezentare antropomorfa: în Argos o ga-
sim sub forma unei coloane, în Cithera, sub forma unui trunchi de co-
pac cioplit, în Samos, sub forma unei grinzi etc...
De la Pausanias mai aflăm ca Policlet a facut o statuie a zeiţei, aşe­
zata pe un tron. Într-o mâna ţinea un fruct de rodie, iar în cealalta un
sceptru având în vârf o pasăre, un cuc (un „bine vestitor").
,,În mitologie, fiecare dintre aceste detalii are o semnificaţie, spune

P. Decharme4S7 . Tronul şi sceptrul sunt însemnele suveranităţii ca re-
gina a cerurilor. Cucul este simbolul himenului sacru, al bucuroasei în-
soţiri a perechilor zeieşti prin care natura prinde viaţa şi face sa
încolţească vegetaţia de primavara. Fructul de rodie este simbolul iubi-
rii conjugale a soaţei lui Zeus şi al fericitului sau pântec roditor."

Sa rămânem însa la aceste câteva semnalări ale posibilelor apropi-
eri între reprezentările Herei şi simbolurile masoneriei.

*

Cuvântul „vaduva" provine din latinescul vidua şi înseamna ,,golita"
(vida), ,,lipsita de". Cuvântul „golita" are sens în raport cu spafiul şi nu
înseamna acelaşi lucru în raport cu neantul. În aceasta accepţiune, Copiii
Văduvei ar putea însemna Copiii Spaţiului, ai spaţiului ca deschidere de
posibilităţi. ca libertate; deci fancmasonii ar fi şi Copiii Libertăţii.

251

JULES BOUCHER

Atributul caracteristic al văduvei este vălul cel negru, simbol al te-
nebrelor inerente spaţiului necunoscut. De aceea este important ca ma-
sonii să fie deopotrivă şi Copiii Luminii pentru a străluci în lumea
profană, lumea tenebrelor.

*
În cuvântul „văduvă", apare de două ori consoana V. Dar ce în-
seamnă, potrivit Cabalei, prezenţa unui dublu V transliterat vau ca vav
(ebr. vav)? Chauvet458 spune că:
„Ceea ce-i conferă literei vav o importanţă cu totul deosebită este
dublul rol al acesteia în calitate de prefix al verbului. Sunt cazuri în
care dublarea lui vav inversează timpul verbului, transformând trecutul
în viitor şi invers. Această curioasă. caracteristică nu se regăseşte în
nici o altă limbă şi, desigur, în plan esoteric, ea nu este întâmplătoare.
Dar dublul V ca vav este un simbol universal a ceea ce se uneşte; nu-
mai accidental el are funcţia de-a inversa şi asta tocmai ca o consecinţă.
a calităţii sale de a uni, de a confirma; fă.când indistincte trecutul şi vi-
itorul, acestea sunt confundate într-un prezent etern" .
Fabre d'Olivet face din vav un simbol al Luminii care se aprinde şi
se stinge după. cum vav corespunde literei O sau devine U (sau V).
Chauvet crede, mai departe, că. Fabre d'Olivet „şi-a întemeiat teoria
despre dubla semnificaţie a luminozităţii şi a obscurităţii lui vav por-
nind de la ebr. AOR, ,,lumină". Or, dacă ar fi cunoscut sensul esoteric
al luiAOR, şi-ar fi dat seama căAOR corespunde Luminii nu fiindcă.
vav central (cu valoarea O) poartă notaţia vocalică cholem, ci fiindcă
prezenţa lui vav dă consistenţă şi face să se manifeste o formă. a ener-
giei absolute simbolizate de radicalul AR. Şi, iarăşi, radă.cina ChUB
înseamnă obscuritate nu pentru că vav (cu valoarea lui U) poartă. no-
taţia vocalică. shurek, ci numai pentru că, şi de această dată, prezenţa
lui vav dă substanţă forţei ce răspârdeşte întunericul simbolizată de
rădăcina ChB".
Iată cum apare o importanţă nebănuită a cuvântului „văduvă" în
vocabularul masonic.

*

O altă expresie des folosită în masonerie este „trunchiul Văduvei",
un săculeţ de colectare a contribuţiei băneşti pentru acte de caritate.

252

SIMBOLURILE FRANCMASONERIEI

Această denumire pare a-şi avea originea în pilda despre banul vădu­
vei din Evanghelii: ,,Şi venind o văduvă săracă, a adus doi bani. Şi
chemând la Sine pe ucenicii Săi, Isus le-a zis: Adevărat grăiesc vouă
că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât
toţi ceilalţi. Pentru că toţi au aruncat prisosul lor, pe când ea, din sără­
cia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuţia sa". (Marcu 12: 42-44)

Sa reamintim că, mai ales în masonerie, nu-şi are loc pomana, atât
de umilitoare pentru cel care o primeşte. Cei care sunt în nevoie tre-
buie să primească un ajutor adevărat atât material, cât şi moral. Căci,
oricât ar tinde să depăşească planul vieţii profane, masoneria nu poate
neglija să încerce să corecteze tot ceea ce împiedică înălţarea spirituală
pe care o cere adepţilor săi.

8. TABLOUL LOJII MAEŞTRILOR

În tabloul (covorul) lojii maeştrilor este reprezentat, pe dale albe şi
negre aşezate oblic în forma tablei de şah, un sicriu acoperit cu o draperie
neagră cu următoarele însemne: o cruce latină (cu braţe inegale - n.tr.),
lacrimi de argint, şase cranii umane având câte două tibii încrucişate la
bază, litera G înscrisă într-un triunghi în partea de sus a crucii, un
compas şi un echer la picioarele crucii şi o ramură de salcâm la in-
tersecţia braţelor acesteia.

În lojă, tabloul este aşezat astfel încât sicriul să aibă picioarele la
orient (locul venerabilului - n.tr.), capul la occident, latura dreaptă că­
tre miazăzi, iar latura stângă spre miazănoapte459.

În tabloul lojii maeştrilor, sicriul nu este orientat către occident, lo-
cul unde soarele apune şi care arată, în cele mai multe dintre tradiţii,
spre tărâmul morţilor46o.

Aceeaşi semnificaţie o au şi paşii rituali pe care îi face candidatul
în timpul iniţierii la gradul de maestru: el intră în templu cu spatele,
îndepărtându-se de occident461.

Crucea latină de pe sicriu nu trebuie interpretată în sens creştin, ci,
mai larg, ca simbol al vieţii, al negării morţii, al învierii.

Simbolul crucii este mai vechi decât creştinismul. Îl întâlnim din
vechiul Egipt (cultul lui Isis) până în Extremul Orient. Multe semne

253

Planşa VI. Tabloul maeştrilor

254

SIMBOLURILE FRANCMASONERIEI

ale scrierilor sacre au forma crucii pe care o găsim şi în runele scandi-
navilor. Romanii o arborau pe stindardele lor de luptă şi a fost întot-
deauna obiect de veneraţie la popoarele Antichităţii.

„Majoritatea doctrinelor tradiţionale simbolizează, spune Rene
Guenon462, realizarea Omului Universal printr-un semn pe care-l găsim
peste tot acelaşi, direct legat de tradiţia primordiala: este semnul crucii
care reprezinta fără echivoc modalitatea în care se realizează desăvârşi­
rea prin concentrarea şi punerea laolaltă în mod perfect a tuturor stări­
lor fiinţei ierarhizate armonios şi adecvat, adică prin propagarea pe
cele două direcţii, a desfăşurării şi a înălţării. Această dublă expansi-
une a fiinţei are loc pe orizontală, adică la un anume nivel sau grad de-
terminat al existenţei şi, pe de altă parte, pe verticală, prin suprapunere
ierarhică a tuturor gradelor."

*

Crucea cu braţe egale (fig. 110 a) poate fi considerată un simbol al

macrocosmosului, iar crucea latină (fig. 110 b), al microcosmosului.

Prima reprezintă cele patru puncte cardinale sau r.
întrepătrunderea celor patru elemente. Cea de-a :

doua, dacă vom considera braţul orizontal a crucii '

ca fiind elementul pasiv, materia şi braţul vertical,

cel activ, spiritul, este un simbol al evoluţiei. Omul
cu braţele întinse lateral ia forma crucii latine463.

Pe sicriul din tabloul lojii maeştrilor, crucea la-

tină are braţul lung orientat de la est la vest pe direc-

ţia de mers a Soarelui, simbol al spiritului.

Crucea de forma literei greceşti tau

(fig. 111) este un simbol şi mai puternic

căci face legătura între lumea materială

şi lumea de dincolo de simţuri. La fel

ab Fig. 111. Litera greceasca tau

Fig. 11O. Crucea

255

JU LES BOUCHER

cum, în patratul cel lung al lojii, a patra dintre coloane este invizibila,
una din laturile crucii în T, şi anume aceea care corespunde lumii trans-
cendente, nu se arata vederii omeneşti. Pentru aceia care ştiu să vadă
dincolo de lucruri este astfel marcată existenţa şi obiectivitatea lumii spi-
rituale. Dacă forma crucii latine arată evoluţia de care omul este capabil
prin mental - capul - crucea în T arată înălţarea sa pur spirituală.

Lacrimile de argint simbolizez.i razele lunii care-i vin în ajutor can-
didatului, ferindu-l de excesele „solare", fizice, de strălucirea calpă a
realizărilor lumeşti. Luna patronează introspecţia. Sufletul se purifică
devenind luminos numai în puterea nopţii, în „bezna cea mai adâncă",
aşa cum spuneau hermetiştii, adică în singurătate şi meditaţie. În ter-
meni alchimici, după faza de purificare numită caput corvi (cap de
corb) urma stadiul de alb strălucitor, etapa unei bruşte iluminări.

*

Un exemplu: deşi craniile sunt simboluri ale morţii fizice, faptul că
se sprijină pe două tibii încrucişate în forma „crucii Sf. Andrei" face
din ele simboluri ale vieţii şi ale desăvârşirii. La romani, semnul X (li-
tera gr. kh) reprezenta numărul zece venerat de pitagoreici.

Am putea spune că monograma eristică, aşa-numită „crisma"
(fig. 112) nu este decât o stilizare a craniului aşezat pe tibiile încru-
cişate. Să adăugăm că acest semn poate fi întâlnit şi pe monede ante-
rioare apariţiei creştinismului. Multă vreme
s-a crezut că monograma reprezinta litera
latină P şi o cruce, simbol al lui Hristos,
cu semnificaţia Pro Christo.

Se credea că semnul arăta mormintele
martirilor care suferiseră Pro Christo, ,,pen-
tru Hristos" . Abia în secolul al XVI-lea

ab Fig. 113. Crisma şi Luna

Fig. 112. Monograma
eristică (crisma)

256

SI MBOLURILE FRANCMASONERIEI

a devenit evident că literele greceşti X şi P erau chiar primele din cu-
vântul grecesc Hristos, adică chi şi ro. Varianta din fig. 112 b îşi pierde
atunci orice semnificaţie.

Crisma din fig. 113 asociază imaginile celor doi luminători: Soa-
rele şi Luna. Să observăm că Luna este la dreapta figurii şi este înfăţi­
şată în fază crescătoare, că o putem vedea în timpul fazei de evoluţie
de la Lună nouă la Lună plină.

9. IDEALUL MAEŞTRILOR

înălţat la gradul de maestru, masonul a parcurs integral iniţierea
din punct de vedere ritual. Gradele înalte nu-i vor mai aduce nimic în
plus faţă de cele pe care a fost în stare să le dobândească; ele nu re-
prezintă decât dezvoltări, amplificări ale celor dobândite la gradul al
treilea. Dacă însă nu sunt cu adevărat însuşite de iniţiat, ele nu-i pot
decât diminua acumulările de până atunci în favoarea unui sentiment
de pură vanitate.

Departe de cele lumeşti, maestrul mason evoluează într-un plan pur
spiritual. Dacă ritualurile iniţierii au avut asupra lui un efect deplin,
atunci el s-a transformat cu adevărat, a devenit un „om nou".

Comportarea lui ca maestru a suferit o prefacere totală şi profundă.
Maestrul trebuie să fie foarte conştient de adevărata sa valoare pentru
a lăsa de-o parte trufia şi a o resimţi ca zădărnicie464. Nu e loc pen-
tru făţărnicia vreunei morale artificiale şi convenţionale. Adevăratul
mason ajuns maestru, resimţind întreaga putere de atracţie a transcen-
denţei, tinde să cunoască absolutul sub a cărui atingere dispare tot ceea
e este relativ în existenţa materială şi în elanurile gândirii.

Cum spunea Grillot de Givry465: ,,Iată piatra de încercare, locul
unde te aşteaptă rânjetul celor mai rele tentaţii pline de speranţa că te
vor tulbura şi te vor face să cazi în tenebrele vieţii profane.

Dacă vei reuşi să le faci faţă, vei fi asemenea păsării Phoenix ce re-
naşte din propria cenuşă.

Lumea nu ia în seamă superioritatea de facto a valorii. Învaţă deci
să suferi smerit dispreţul celor care valorează mai puţin decât tine!

257

JULES BOUCHER

Pătrunde-te de adevărul că nu ţi se va face vreodată. pe lume drep-
tate, cel puţin nu înaintea trecerii tale spre Marea Lumină.

Trebuie, deşi e mai uşor s-o spui decât s-o faci, să devii cu totul in-
diferent faţă de părerile celorlalţi.

Ce-ţi pasă că nu te faci remarcat în mulţime dacă ştii că eşti un rege
al spiritului?

Făptuieşte după cum îţi dictează conştiiţa şi nu te preocupa de rezultat.
Primeşte gloria ca pe o povară şi nu o dori vreodată, cu excepţia
gloriei eterne a gânditorilor: Absolutul.
Dacă aştepţi confirmarea celorlalţi, mergi către beznă, te abaţi
din Cale.
Dacă. îţi doreşti să devii un sfânt pentru a fi recunoscut ca atare este
sigur că niciodată. nu vei reuşi.
Trebuie să te pierzi într-un abis de smerenie, să fii o fărâmă printre

fărâme.

Fă-te mic şi într-o bună zi te vei transforma cu totul, te vei trezi
strălucitor şi plin de lumină în îmbrăţişarea Împăratului Slavei, a Îm-
păratului de la Răsărit şezând pe tronul său din înalturi, şi atunci vei
intra în marea de purpură care este magisteriul filosofilor466".

Dar ia aminte că, până una-alta, tu nu eşti decât mercurul scorojit
care a făcut să moară Soarele dreptă.ţii sub semnul numărului patru467.

*
Maestrul mason care nu a uzurpat acest titlu lucrează neobosit pe
un plan care nu mai este cel material, dar pe care îl poate influenţa prin
,,reverberare".
Ca orice iniţiere, şi cea masonică urmăreşte transfigurarea, ,,schim-
barea la faţă" a omului.

..

258

CAPITOLUL VIlI

PODOABELE MASO ULUI

1. ŞORŢUL

Principala podoaba rituala a masonului este şorţul. El are forma
unui dreptunghi prelungit pe latura de sus cu o baveta triunghiulară.. În
mod tradiţional, la gradele de ucenic si calfa sortul e te confecţionat
din piele alba sinu are nici un omamenr68. La gradul de maestru, şor­
ţul difera m funcţie de rit si de Obedienţa.

Ucenicul mason poarta şorţul cu baveta ridicata.

în ritualul lui Ragon469, venerabilul se adreseaza astfel ucenicului:

,,Primiţi acest sort pe care-l purtam cu toţii şi pe care cei mai măreţi
dintre oameni au fost onorati a-l poarte. El simbolizeaza lucrul neo-
bosit si va va aminti ca un mason trebuie sa se mentina activ prin
munca. Ace t ort, semn distincuv al masonului, va da dreptul a par-
ticipaţi la lucrarile noastre si nu trebuie sa va prezentaţi vreodata în
acest templu fara a-l purta cu baveta ridicata".

Pentru Plantagenet470, şorţul din piele de miel aminteşte de „veş­
mântul de piele" în care Adam si Eva au fost alungaţi din paradis: ,,Du-
rerea nu este deloc un blestem pentru om, ci este cauza fericirii ale; cel
care va întrezari misterul celor doua coloane va înţelege aceasta. El va

mai întelege ca munca nu este o pedeap a decât atunci când urmareste

scopuri egoi te. Pentru a fi izvor ne ecat de bucurie, munca trebuie iu-
bita pentru ea in ;l.Si şi nu de dragul unor motivaţii degradante; de aceea
este şorţul masonic alb, imaculat şi pur. Pastrându-1 astfel, fiecare poate
sa realizeze perfecţiunea către care aspira orice iniţiat. Aceasta idee se gă­
seşte în esenţă în legenda persana despre luptele duse împotriva tiranului
Zohac de către con tructorii conduşi de fierarul Kaweh. al carui şorţ de
piele a fost stindardul ce i-a condus la victorie".

259

JULES BOUCHER

La ideile autorilor citaţi, Wirth471 adaugă: ,,Pentru gânditor, şor­
ţul simbolizează corpul fizic, învelişul material pe care sufletul tre-
buie să-l poarte pentru a participa la opera de construcţie aici,
pe pământ" .

Frarn;ois Menard472 crede că şorţul de piele cu care se încinge ma-
sonul capătă. un sens simbolic precum odăjdiile la preoţi:

„La ce ar putea servi şorţul dacă nu pentru a proteja, a acoperi şi a
separa pe cel care-l poartă de influenţe nocive? Şorţul masonic acoperă
partea inferioară a corpului şi, mai ales, partea de jos a pântecului, izo-
lând plexul solar şi aparatul genital - organe ale corpului pe care tradi-
ţia le atribuie vieţii afective, clocotului patimilor. Se dă astfel de
înţeles că numai partea superioară a corpului în care sălăşluiesc însuşi­
rile raţionale şi spiritul trebuie să participe la lucrări.

Chiar faptul că şorţul este făcut din piele e plin de semnificaţii: el
aduce aminte de şorţurile largi specifice anumitor meserii în care
lucrătorul se aliază intim cu centri ai vieţii animale, căci, pe lângă
faptul că pielea a fost considerată întotdeauna ca un protector, un
izolator, ea este şi un vector pentru anumite influenţe. Încins cu şorţ
de piele, iniţiatul îşi poate pune la adăpost anumiţi centri subtili nu
pentru a le îndepărta influenţa, ci pentru a le-o canaliza altfel decât
de obicei".

*

Semnificaţia evidentă a şorţului este lucrul constant, munca - mod
de viaţă căruia masonul trebuie să i se dedice.

Baveta şorţului ucenicului este ridicată în dreptul epigastrului
(fig. 114). Îndepărtându-ne întru câtva de interpretarea lui Fran9ois
Menard, sa spunem că baveta protejează astfel plexul solar, chakra

ombilicală de care depind sentimentele şi
emoţiile. Împotriva lor trebuie să acţioneze
ucenicul pentru a atinge acea seninătate
sufletească aptă să-i deschidă. orizonturi
iniţiatice. Pe de altă parte, rămânând ast-
fel „izolate", sentimentele şi emoţiile uce-
nicului nu vor avea ecou în pacea profundă
Fig. 114. Şorţul ucenicului a templului, nu vor impieta asupra lucrărilor

260

SI~IBOLURI LE FRA~CMASO~ERIE I

lojii. Se presupune ca acest risc nu exista în cazul calfei sau al maestru-
lui, şi de aceea ei poartă şorţul cu baveta coborâtă.

*

Deseori, şorţul ucenicului a fost interpretat ca o expresie a numaru-
lui patru (dreptunghiul şorţului) dominat de numarul trei (triunghiul
reprezentat de baveta ridicată).

Wilmsurst vede în triunghiul format de baveta ridicată a şorţului
duhul (spiritul) care se poartă deasupra corpului inferior (materia). La
celelalte grade masonice, baveta coborâtă arată că sufletul a pătruns în
corpul devenit instrumentul său473.

Leadbeater474 afirmă că „şorţul vechilor egipteni era de formă tri-
unghiulară, avea vârful legat la brâu, iar ornamentele erau în multe pri-
vinţe diferite de cele folosite astazi de masoni".

Comentând pe Churchward, Wirth475 arata cât a fost acesta de
impresionat de forma triunghiulară a şorţului purtat de egipteni: ,,În
cartea sa aparuta în 1915, sub titlul The Arcana ofFreemasonry, el re-
produce ilustraţiile din Histoire Ancienne des Peuples de l'Orient
classique a lui Maspero, care ar lăsa pe gânduri până şi pe francmaso-
nul cel mai puţin dispus să dea crezare ipotezelor celor mai fanteziste.
Acolo pot fi văzute personaje al căror şorţ este rigid şi are forma
tringhiului echilateral".

Nu este însă decât o eroare de interpretare. Pictura murală din tem-
plul reginei Hatshepsut (v. Planşa VII) prezintă un personaj împodobit
cu un „şorţ triunghiular".

„Veşmântul bărbaţilor egipteni, afirmă Rene Menard şi Claude
Sauvageot476, era de cele mai multe ori, o bucată de pânză albă petre-
cută în jurul taliei şi coborâtă până deasupra genunchiului. Acest soi
de şorţ sau chilot se înnoda pe şale şi o parte era lăsată să atârne în
faţă. În clasele de sus, şorţul era fixat de talie cu o centură încheiată în
faţă cu un nod şi ale cărei capete avansau astfel încât să descrie în
partea inferioară un unghi ascuţit, câteodată foarte accentuat. La fara-
oni, această protuberanţă pare să fi fost menţinută de un soi de crino-
lină (cum purtau doamnele în secolul al XVIII-iea) ori cu o reţea de
lamele din metal."

261

JULES BOUCHER

Imaginile reproduse în Planşa VII arată clar că „şorţul triunghiu-

lar" al egiptenilor nu este deci decât un efect al reprezentării fron-

tale a personajelor.

*

Am putea lua în discuţie şi originea galică a şorţului masonic. În-

tr-adevăr, pe monedele galilor întâlnim un semn pătrat sau dreptunghiular
numit „şorţ" sau, cum scrie Ed. Lambert477, ,,peplum (cunoscut şi sub

numele de tablou, cadru) pe care îl vedem pe unele monede agăţat în faţa

unui cal cu o sfoară răsucită. Această em-

blemă este străbătută de cele două diagonale

cu îngroşarea punctelor de intersecţie (fig. 115).

Cred că, inspiraţi de sistemul lui Pitagora,

druizii atribuiau o anume importanţă acestei

dispuneri de puncte care era un compus al nu-

Fig. 115. Semnul şorţului mărului doi, primul număr par şi trei, primul
în numismatică număr impar; încă. mai interesant, această re-

prezentare trebuie să fi fost considerată un

simbol al aerului; o observăm foarte de timpuriu, adică înainte chiar de a

fi asociată calului, pe monede atribuite diferitelor căpetenii ale galilor,

unde este repetată de două. ori în faţa şi în spatele efigiei conducătorului".

Nu e foarte limpede de ce a numit Lambert acest semn peplum47B,

pentru ca apoi acesta să fie numit „şorţ", dar merită cercetat...

*
După Henri Serouya479, şorţul masonic îşi are originile la esenieni,
,,aceşti evrei asemănători profeţilor care, prin felul lor aparte de a trăi,
duceau la extrem experienţa vieţii mistice. Ei descindeau din secta
hasidim (ebr. ,,cei pioşi" sau „cei sfinţi"), prezentă înaintea reformei
marelui preot Asmoneu de la mijlocul secolului al II-lea î.Hr. Nimeni
nu putea intra în comunitatea esenienilor fără. un an de noviciat. Odată
sfârşit acest an, novicele putea trece la purifică.rile rituale prin apă.
(abluţiuni). Fiecare neofit primea un veşmânt alb, dar şi un şorţ care
să-i acopere goliciunea în timpul îmbăierilor".

*
Leadbeater480 susţine că „centura era partea cea mai importantă. a
şorţului. Mai mult decât un simbol, ea era un cerc puternic magnetizat

262

263

JULES BO UCHER

destinat să încadreze discul de materie eterică ce separă partea inferioară
de partea superioară a corpului omenesc astfel încât energiile redutabile
pe care ceremonialul masonic le pune în mişcare să nu poată atinge

partea de jos a trupului".
După cât ştim, Leadbeater este singurul autor care a vorbit despre

importanţa centurii şorţului. Chiar dacă nu acceptăm explicaţiile sale
bazate pe magnetism, merită să dăm o atenţie mai mare centurii.

Ca simbol creştin, brâul de aur este un simbol al purităţii.
Abatele Auber481 scrie: ,,Obiceiul de a-şi ridica poala veşmântului
şi de a-şi lega la brâu un cordon pentru a nu fi stânjenit la mers sau în
mişcările spontane era pentru cei din vechime un semn de vitalitate şi
de dispreţ pentru orice slăbiciune, de curăţie a trupului şi a inimii".
Tot abatele Auber482 mai spune că: ,,Brâul (lat. cingulum) care ţine
lipit de trup veşmântul preoţesc, de la piept până pe şale, aminteşte de
porunca Mântuitorului: S -aveţi mereu brâul încins. Sf. Grigore consi-

deră brâul un simbol al castităţii: «Dumnezeu vede în inimi şi în ră­
runchi căci acolo sălăşluiesc patimile trupeşti»".

Ca simbol religios, centura înseamnă deci muncă, trezie, forţă, pu-
ritate - adică tot ceea ce completează semnificaţiile şorţului483 .

În Evul Mediu, portul centurii s-a generalizat. A fi deposedat de
cingătoare însemna degradare, incapacitate de a îndeplini anumite
obligaţii şi renunţare la drepturi. De pildă, debitorii insolvabili erau
obligaţi să renunţe la portul centurii, iar văduvele o depuneau pe mor-
mântul soţului când renunţau să îl moştenească.

Fig. 116. Atanorul *

,,Şorţul ucenicului mason este confec-
ţionat din piele de miel şi are forma cupto-
rului din alchimie numit atanor484, susţine
Gedalgc485. Să mai reţinem că reprezenta-
rea atanorului are cel mai adesea formă
pentagonală, după cum se vede într-un ba-

sorelief pe portalul central al catedralei
Notre-Dame din Paris (fig. 116)486.

Cel puţin la început, nu cred ca şorţul
masonic să fi avut această semnificaţie.

264

SIMBOLURILE FRANCMASONERIEI

Putem însă reţine forma pentagonală. care ar putea fi totuşi atribuita
şorţului, după cum vom arăta în cele ce urmează.

*
În zilele noastre, şorţul este atributul vestimentar esenţial al maso-
nului. În veacul al XVIII-lea însa, masonul se îmbrăca special pentru
ritual. De pilda, în loja, îmbrăcă.mintea maestrului venerabil se compu-
nea dintr-o jacheta galbena şi pantaloni de culoare albastră, prinşi sub
genunchi pentru a reprezenta astfel compasul, ale cărui braţe erau din
alamă, iar vârfurile, din oţel.
Şorţul maeştrilor diferă în funcţie de rit şi de Obedienţă. De re-
gulă, în ritul scoţian el este tivit cu roşu48 7 , iar în ritul francez, cu al-
bastru-deschis.
Ritul Scoţian Antic Acceptat a stabilit următarele reguli privitoare
la şorţul masonic la şedinţa din 15 septembrie 1875 a Conventului de
la Lausanne:
,,Pentru ucenic, şorţul este din piele albă, baveta este ridicată.
Pentru calfa, şorţul este acelaşi cu al ucenicului, dar cu baveta lă­
sată. El poate fi căptuşit şi tivit cu roşu.
Pentru maestru, şorţul este căptuşit cu roşu. În centru sunt înscrise
cu roşu literele M·. B:. ".
Deşi aceste indicaţii sunt atât de clare şi de precise, mai totdeauna în
loji şorţul maestrului este căptuşit cu negru căci, în timpul „bateriei de
doliu" s-a păstrat obiceiul de-a pune şorţul pe dos, deşi ar trebui purtată
o năframă de doliu. Dacă şorţul ar fi căptuşit cu roşu, cum cere Con-
ventul de la Lausanne, întoarcerea lui pe dos n-ar mai avea sens. Cu
atât mai puţin în ritul francez, dacă ar fi căptuşit cu albastru-deschis.

*

Fie-ne îngăduit să oferim un model de şorţ pentru gradul de maes-
tru (v. Planşa VIII):

Are formă de trapez, este tivit şi căptuşit cu roşu - pentru ritul sco-
ţian - şi are înscrise literele M ·. B:. în alfabetul masonic.

Pe baveta lăsată se află trei rânduri de puncte (bumbi), de jos în
sus: trei, cinci şi şapte, care sunt numerele echerului just şi numerele
simbolice pentru ucenic, calfă şi maestru.

265

JULES BOUCHER

Dimensiunile indicate în planşa sunt multipli de trei: baza mare,
378 mm; baza mică 225 mm; înălţimea, 210 mm; lăţimea tivului, 15 mm;
lăţimea cordonului, 30 mm, iar distanţa dintre bumbi, 30 mm.

Cu baveta ridicată, acest şorţ capătă forma unui pentagon perfect.
Comparând acest şorţ cu desenele de la Planşa IX, vom vedea că
are legătură şi cu arborele Sephirot. La gradul de ucenic, baveta fiind
ridicată, Tipheret şi Iesod sunt separate, în timp ce la gradul de calfă şi
de maestru, acestea se suprapun.
Cordonul şorţului corespunde lui Netzah şi lui Hod.
Şorţul calfei ar putea fi de aceeaşi forma şi de aceleaşi dimensiuni,
păstrând însă doar rândurile cu trei şi cinci puncte (bumbi), iar lăţimea
tivului ar trebui să fie nu de 15 mm ca la maestru (3+5+7), ci numai de
8 mm (3+5).
în sfârşit, şorţul ucenicului având baveta ridicată, ar putea fi iden-
tic, dar în întregime alb, inclusiv cordonul488.

*

Pentru mulţi masoni, şorţul este facultativ la gradul de maestru;
definitorii sunt numai aşa-numitele „cordoane" masonice (eşarfa, co-
larul). Masonii ataşaţi simbolurilor tradiţionale nu împărtăşesc această

abordare.
într-o pledoarie în favoarea şorţului masonic, Gaston Moyse489 scria:
„Curentul defavorabil portului şorţului se manifestă de mai bine de o

suta de ani, dar datează chiar de la începuturile masoneriei speculative.
Nici atunci nu erau întru totul respectate principiile iniţiatice şi, deseori,
convocările la întruniri se încheiau cu: «Rugăm, veniţi cu şorţul»."

Ar fi desigur interesant sa se poată stabili exact perioada în care
majoritatea maeştrilor au renunţat la portul şorţului în loja; din tot ce
ştim până azi, cauza pare să fi fost dimensiunile modeste ale şorţului
atribuit ucenicului, pe care acesta îl păstra şi pe tot parcursul stagiului
de calfă; însă de îndată ce ajungea maestru, etala numai cordonul pen-
tru a fi asemeni bătrânilor lojii".

Ragon490 deplânge renunţarea la portul şorţului:
„Exista loji în care ofiţerii şi chiar venerabilul cred că portul
colarului îi scuteşte de a-şi mai încinge şorţul de maestru. Este o gre-
şeală şi o abatere: şorţul, simbol al muncii, este elementul esenţial,

266

I re-------·-·--·;-·------- :s7 s --------------------------~
o
~ :
.. .:~

ooo
oo

'; o

-.~- - ,; - - - ''' -'-'- - - - - - ----- I''

-- --- '''

~ ------------ 22S -------------~

• •• • •

C

Planşa VIII. Şorţ masonic (propunere)

267

JULES BO UCHER

adevaratul veşmânt masonic şi nu cordoanele care nu sunt decât orna-
mente. În lojă, munca masonica este în plina desfăşurare, iar portul
şorţului este indispensabil".

Situaţia descrisă de Ragon este şi astăzi neschimbată: practic, în
loji s-a renunţat la portul şorţului de maestru.

„De ce să fi fost el abandonat? se întreabă F. Chapuis491. Pentru
simplificare? Din teamă de ridicol? Oare, fiindcă în toate campaniile
declanşate contra lor masonii erau acuzaţi că sunt purtători de piei de
porc, să fi renunţat fraţii la portul acestui simbol? Sau motivul schim-
bării obiceiului tradiţional să fi fost faptul că tumultul lumii profane a
reuşit să pătrundă dincolo de porţile templului? Francmasonului nu tre-
buie să-i fie ruşine cu şorţul său. Este doar o emblemă a muncii. Cu el
se încingeau, mândri, constructorii catedralelor şi nici constructorii
templului simbolic al omenirii viitoare nu au de ce să ezite sa-1 poarte."

*

Masoneria anglo-saxonă însă a păstrat portul şorţului, dovedin-
du-se, sub acest aspect, superioară celei franceze.

Şorţul Marii Loji Unite a Angliei este căptuşit şi tivit cu albastru-des-
chis; sub bavetă, la stânga şi la dreapta, sunt aplicate două panglici
având aninaţi la capăt câte şapte bumbi argintaţi.

2. CORDOANELE

În masonerie se poartă două feluri de cordoane: eşarfele şi colarele.
,,Eşarfa, spune Gedalge492, pare să aibă semnificaţie astrologică şi,

prin asemănarea cu portul brahmanilor, vădeşte influenţe indiene."

Trebuie sa recunoaştem că, deşi aşa stau

lucrurile i'l cazul de faţă, în astfel de apropi-
eri este nevoie de prudenţă. În plus, adeptă a

teosofiei, doamna Gedalge face mai peste tot

comparaţii cu India. E adevărat că eşarfa

Eşarfa Colarul maestrului evocă banda zodiacală, iar faptul
că este aşezată oblic aminteşte înclinarea
Fig. 117. Eşarfa eclipticii în raport cu ecuatorul celest.
şi colarul

268

SIMBOLVRILE FRA:-:CMASO~ERIEI

Eşarfa pare să fi apărut în loji odată cu masoneria speculativă.
Purtată de pe umărul drept pe şoldul stâng, eşarfa maestrului ma-
son aminteşte centironul de care atârna sabia militarilor, dar şi cordo-
nul ori panglica decoraţiilor purtate de nobili la curte.
Eşarfa masonică semnala ideea de egalitate cu rangurile nobiliare.
Le Forestier493 este de părere că, în acele vremuri, ,,panglicile de
care erau prinse însemnele masonice imitau, prin culoare şi modul
în care erau dispuse, ordinele şi medaliile cele mai râvnite. Scriitorii
francezi care divulgau publicului practicile masonice comparau
eşarfa albastră a venerabilului lojii cu Ordinul Sf. Spirit numind-o
cordon bleu, cum i se spunea îndeobşte decoraţiei instituite de
Henric al III-lea".
Într-o altă ipoteză, eşarfa albastră a maestrului mason ar imita
Ordinul Jartierei instituit în Anglia în 1348 de către Eduard al III-lea.
Într-adevăr, cordonul acestui ordin constă într-o panglică de culoare
albastru-închis petrecută peste umărul drept.

*
„Personalităţi de faimă, spune Wirth494, au fost onorate sa poarte
şorţul maestrului, ceea ce nu i-a împiedicat însă pe unii francmasoni
să prefere acestui simbol, socotit prea umil, eşarfa de mătase albas-
tră purtată odinioară de cavalerii Ordinului Saint-Louis495; era însă
doar dovada unei prosteşti vanităţi de profan: ce zidar496 să fie acela

fără şorţ?"

Prin urmare, în timpul reuniunilor lojii, portul eşarfei nu este obli-
gatoriu, însă al şorţului este necesar, fiind prevăzut chiar de ritual.

Se poate admite că, în „ţinutele albe"(reuniuni fără ritual, cu sau
fără prezenţa profanilor - n.tr.) şi cu ocazia banchetelor masonice,
portul eşarfei este mai potrivit, întrucât portul şorţului ar putea în-
semna o profanare.

Mai mult, în timpul „ţinutelor albe", ucenicii şi calfele ar trebui să
fie „împodobiţi" cu gradul de maestru, adică să poarte eşarfa şi nu
şorţul rânduit lor. Această înţeleapta regul ă din instrucţiunile maso-
nice de odinioară confirmă că eşarfa maestrului nu are decât un carac-
ter pur decorativ.

269

I

..

Planşa IX. Eşarfa maestrului (modele)

270

SIMBOLURILE FRA~C.MASO;>o:ERIEI

Oricât de bogata, broderia ce omamenteaza eşarfa utilizeaza numai
simboluri ale gradului de maestru şi nu indica nici o alta calitate ori
functie în loja. (v. Planşa IX)

*
în ritul francez, eşarfa este în întregime de culoare albastră, iar în

ritul scotian i se adaugă un tiv roşu, o bordura.
Henri Jullien497 comentează astfel acest simbol:
,,Faptul că în ritul scoţian pe eşarfă se folosesc doua culori semni-

fica existenţa celor doua forme, pozitivă şi negativă, ale energiei pă­
mântului şi ale magnetismului universal, particularitate care face ritul
scoţian să pară superior altora în ceea ce priveşte expresivitatea".

Într-adevăr, dintre elementele cosmologice, aerul498 este asociat
culorii albastru, iar în astrologie semnele de aer (Gemeni, Balanţă şi
Vărsător) indica receptivitatea şi sensibilitatea în plan spiritual.

Frederic Portal499 explica astfel asocierea celor doua culori în
ritul scoţian:

,.Aerul şi culoarea sa, albastru celest (azur), reprezinta duhul, spiri-
tul. Iar alăturarea culorilor roşu şi albastru, focul eterat, însoţirea dintre
dragoste şi înţelepciune în fiinţa tatălui zeilor şi al oamenilor.

în interpretarea simbolurilor, trei nuanţe de albastru sunt mai im-

portante: una care emană din roşu, alta din alb şi a treia care tinde spre
negru. Albastrul emanat din roşu este focul înteţit, eterat, cu semnifi-
caţia divinei Iubiri pentru Adevar, a ceea ce, în vechile mistere, era nu-
mit botez cu foc: regenerarea sau formarea spirituală a omului (azurul)
se desăvârşeşte prin contopirea cu duhul sfânt (roşul)".

Precum toate simbolurile din masonerie, aceste culori nu au fost
alese la întâmplare; ele exprima relaţia între cer, ,,bolta înstelata" a
templelor masonice şi accesul adeptului la transcendent prin ardoare,
prin extaz (roşul)500.

Cele doua culori au, desigur, fiecare, relevanţa sa Asociate însă pe
eşarfa maestrului în ritul scoţian, rezulta ca adevărata importanţa sim-
bolică revine culorii albastru. Tivul roşu nu face decât să-i pună în evi-
denţă forţa de iradiere, saltul în plan spiritual.

Faptul că, în ritul scoţian, roşul (gradele înalte) nu limitează, ci
completează albastrul (masoneria primelor trei grade) este confirmat
de culoarea celui mai important dintre gradele iniţiatice ale acestui rit,

271

JULES BO UC HER

cel de-al optsprezecelea, de Rosa-Cruce, unde semnul distinctiv al
adeptului este colarul roşu.

*

Spre deosebire de eşarfă. care nu indica decât gradul de maestru, în
masoneria albastră. colarul indica întotdeauna funcţia pe care o îndepli-
neşte purtă.torul sau. În atelierele de grade înalte, colarul poate fi un în-
semn al gradului, fă.ră. a fi un indiciu al funcţiei purtă.torului.

Panglica din care este confecţionat colarul are aceeaşi culoare ca şi
eşarfa, adică. albastru, în ritul francez, şi albastru tivit cu roşu în cel scoţian.

Toţi ofiţerii lojii albastre trebuie sa poarte colarul care le indica
funcţia, dar niciodată. în acelaşi timp cu eşarfa.

În Marele Orient al Franţei (care practică ritul francez), demnitarii
poarta colar portocaliu tivit cu verde şi cu franjuri aurii, iar în Marea Lojă
a Franţei (care practică. Ritul Scoţian Antic Acceptat), colar alb tivit cu
auriu. În timpul lucră.rilor lojilor din care fac parte, toţi aceşti demnitari ar
trebui să poarte, ca şi ofiţerii lojilor respective, şi şorţul de maestru.

*

În Planşa X, aplicând arborele Sephirot (Planşa II) la imaginea

omului (dar inversând partea stângă cu dreapta) vedem eşarfa plecând
din Chohmah, Înţelepciunea, atingând Hod, Gloria, după. trecerea prin

Tiphereth, Frumuseţea. Eşarfa este deci simbolul acţiunii factorului spi-

ritual în lumea materială temperată de Tiphereth, care este şi Sephira de

echilibru între Geburah, Forţa şi Chesed, Graţia. Eşarfa devine astfel

semnul distinctiv al maestrului, elementul activ al oricărei loji.
Cât priveşte colarul, acesta pleacă din Chochmah, Înţelepciunea, şi

din Binah, Inteligenţa, ambele emanate de Kether, Coroana, şi se între-

taie în Tiphereth, Frumuseţea. Prin forma sa,

colarul dă echilibru şi autoritate şi, prin vârful

care îl încheie, este un vector de convergenţă

a forţelor. Deci, colarul nu este doar un sim-

bol, ci devine capabil sa influenţeze nemijlo-

cit realitatea.

Echerul prins la vârful colarului de vene-

Fig. 118. Celarul de rabil (fig. 118) formează împreună cu acesta
venerabil o cruce a Sf. Andrei, un centru de iradiere,

272

273

Planşa X. Eşarfa, co lar

rul şi Arborele Sephirot

JU LES BO UCHER

simbol al tipului de autoritate pe care trebuie s-o exercite conducătorul
de lojă, şi anume acela în care bunăvoinţa (Tiphereth) e nelipsită.

Venerabilul trebuie sa fie şi plin de iniţiativă, dar şi cuprins de du-
hul blândeţii, pentru a creşte zelul membrilor lojii, dar şi pentru a
aplana conflictele ce s-ar putea naşte între aceştia.

*
De cele mai multe ori, eşarfele şi colarele sunt căptuşite cu negru. În
aceasta privinţă., Conventul de la Lausanne (1875) nu a stabilit norme
cum a fă.cut-o în cazul şorţului masonic. Ca şi acolo însa, credem ca în
ritul francez căptuşeala ar trebui sa fie albastră, iar la ritul scoţian, roşie.
În ritul scoţian, culoarea roşie folosită pe partea „nevazută" a eşar­
fei şi a colarului ar arăta „focul tainic" ce il însufleţeşte pe mason în
lucrarea sa şi care răzbate la „suprafaţă" doar în marginea tivita a aces-
tora. În ritul francez, culoarea roşie a căptuşelii ar însemna ca masonul
este şi pe „dinafară" la fel ca pe „dinăuntru" şi credem ca acest tip de
interpretare îl poate călăuzi pe cititor să ajungă. de la caracteristicile
exterioare atât de modeste ale simbolurilor cromatice în discuţie la
adevărata lor semnficaţie iniţiatică.

*
În Ritul Scoţian Antic Acceptat, la gradele înalte de Ales (aşa-numi­
tele grade „de răzbunare") şi la gradul de Cavaler Judecător (Kadosh),
eşarfele se poarta pe umărul stâng, invers decât la gradul simbolic de
maestru. Aceste eşarfe sunt făcute să susţină pumnalul, şi nu spada.
Ele vor să spună că mintea şi inima împreună au dictat mâinii. A răz­
buna şi a judeca reprezintă, într-adevăr, o suspendare a activitaţii de a
construi, o inversare a sensului acţiunii specifice maestrului, care este
reflectată şi de culoarea eşarfei: negrul.
Nu ne preocupa însa aici studiul eşarfelor şi al colarelor specifice
gradelor înalte. Să reafirmăm că masoneria este în întregime cuprinsă
în primele trei grade şi să continuăm studiul acestora.

3. BIJUTERIILE GRADELOR ŞI ALE FUNCŢIILOR MASONICE

Bijuteriile501 masonice sunt în număr de şase: trei sunt denumite „bi-
juterii imobile", iar celelalte trei „mobile" sau „bijuterii ale ordinului".

274

Sl~\BOLLRILE FRA:--:Ol \80,ERIEI

Bijuteriile imobile sunt: piatra bruta, piatra cubică şi planşa de tra-
sat; ele corespund gradelor de ucenic, calfă şi maestru. Aceste bijute-
rii, adică obiecte de pret pentru masonerie, trebuie să se afle la vedere
în orice templu masonic: piatra bruta şi piatra cubica, în dreapta şi în
stânga, la baza treptelor estradei pe care sta fotoliul venerabilului, iar
planşa de trasat, în centru, la picioarele venerabilului.

Bijuteriile mobile sunt: echerul, nivela şi perpendiculara. Ele împo-
dobesc colarele venerabilului şi ale celor doi supraveghetori fiind de-
numite mobile pentru ca se transmit de la un frate la altul odata cu
încredinţarea acestor funcţii.

De regulă, ceilalţi ofiţeri ai lojii nu poarta bijuterii, dar pe şorţul lor
este brodată o reprezentare simbolică a funcţiei pe care o îndepli-
nesc502. Astfel:

Oratorul: o cane de chisa în care se poate citi legea (oratorul fiind
.,pazitorul'· rânduielilor, al „constituţiei" masonice).

Secretarul: doua pene de scris încrucişate.
Trezorierul: doua cheiţe încrucişate.
Ospitalierul: sacul pentru colectarea contribuţiilor băneşti în lojă
(,,trunchiul văduvei").
Expertul: un ochi deasupra unei spade încrucişate cu o rigla (vigi-
lenta mereu treaza, masura şi disciplina în îndeplinirea ritualului).
Maestrul de ceremonii: doua spade încrucişate deasupra unui toiag.
Acoperitorul: o sabie cu vârful în jos.

La rigoare, metalul din care sunt confectionate bijuteriile mobile
trebuie să corespunda simbolurilor planetelor pe care ofiţerii lojii le re-
prezintă. Astfel, echerul purtat de venerabil ar trebui să fie din cositor
(Jupiter); nivela primului supraveghetor, din oţel (Marte); perpendicu-
lara celui de-al doilea supraveghetor, din cupru (Venus). De regula
însa, aceste bijuterii sunt din alamă sau cupru aurit.

Ceilalţi ofiţeri ai lojii pot purta şi ei, daca nu au atributele funcţiei
brodate pe şorţ, bijuterii sub forma unor medalioane pe care sunt gra-
vate respectivele atribute503_

*
Bijuteriile au rolul odinioară îndeplinit de pentacle504, acele amu-

lete care combat influentele magnetice ale celor adunaţi în grup şi

275

JULES BOUCHER

cărora sacerdotul, ofiţerul lojii, trebuie să Fig. 119. Bijuteria de
le facă faţă pentru a nu se abate de la înda- maestru mason
toririle sale.

Punctul cel mai vulnerabil al organis-
mului uman se află în zona epigastrului şi
bijuteria ofiţerilor lojii atârnă de colar
chiar în dreptul ei pentru a o proteja. Biju-
teria de maestru mason nu este destinată
acestui rol. Ea este pur şi simplu un în-
semn al gradului, alcătuit dintr-un compas
deschis la 45° cu braţele aşezate simetric
pe laturile unui echer şi având între ele
Steaua de Foc cu litera G în centru; câteo-
dată această emblemă este încadrată de o
cunună de salcâm (fig. 119).

*

Conducătorii Obedienţelor, înalţii demnitari din Marile Loji şi
Marile Oriente poarta adeseori bijuterii speciale. În Marea Lojă a
Franţei, de pildă, Consilierii Federali poartă o bijuterie strălucitoare
de forma unei stele cu nouă colţuri ob-
ţinută din trei triunghiuri echilaterale
înlănţuite, având în centru monograma
respectivei Mari Loji, iar deasupra o co-
roană cu şapte lujeri (fig. 120).

Numerele şapte şi nouă marchează
desăvârşirea pe care o aduce masonului
gradul de maestru (vârsta simbolică şi nu-
mărul loviturilor de baterie). Cele trei tri-
unghiuri arată că maestrul acţionează la
intersecţia a trei lumi: materială, mentală

şi spirituală (divină) .

* Fig. 120. Bijuteria de
Consilier Federal al
Nu se numără printre bijuteriile maso- Marii Loji a Franţei
nice rituale brelocurile, acele de cravată,

276

SJ.\IBOLURILE FRA~DIASO:--:ERIEI

butonii de manşeta etc., lucruri purtate în diferite ocazii ca semn al
apartenenţei la masonerie.

4. MĂNUŞILE ALBE

Daca mai este nevoie s-o spunem, mănuşile albe ale masonului
sunt un simbol al puritaţii.

Obiceiul de a purta mănuşi albe în loja n-a fost cu totul uitat. Multi
le mai poarta şi astazi, cum ar fi bine s-o faca toţi fraţii. Sunt însa şi
câteva Obediente în care portul mănuşilor este obligatoriu.

La admiterea sa în masonerie, ucenicul primea, pâna mai ieri, doua.
perechi de mănuşi albe: una pentru el şi cealalta pentru a o darui „fe-
meii pe care o preţuia cel mai mult".

,,Mănuşile albe primite în ziua iniţierii sale, spune Wirth505, amin-
tesc mereu masonului legamintele făcute atunci. Femeia care i le va
arăta când ar fi pe punctul de a da înapoi i se va înfaţişa ca fiind con-
ştiinţa lui vie, pastrătoarea fericirii lui. Ce misiune mai înalta se poate
încredinţa celei mai preţuite dintre femei?

Ritualul precizeaza chiar ca nu este vorba întotdeauna despre fe-
meia cea mai iubita, pentru ca dragostea, adesea oarba, se poate înşela
asupra valorii morale a aceleia care ar trebui sa fie inspiratoarea tutu-
ror operelor măreţe şi generoase ale bărbatului."

Potrivit tradiţiei, mănuşile albe arata ca masonul are mâinile curate,
adică nu a participat la uciderea lui Hiram.

Şi în liturghia catolică, portul mănuşilor albe semnifică puritatea
inimii în vorbă şi în fapta. Doar episcopii şi cardinalii au privilegiul de
a purta mănuşi. Din secolul al XIl-lea însă, culoarea lor a fost adaptată
la cromatica veşmântului liturgic.

*

În masonerie, mănuşile albe nu sunt doar un simbol, ci şi un instru-
ment în îndeplinirea ritualului.

Există un magnetism care emană prin extremităţile degetelor, iar
mâna purtând mănuşă albă îi filtrează influenţele, îl amelioreaza.

277

JULES BOUCHER

Într-o lojă în care toţi masonii poartă mănuşile albe se degajă
aproape de la sine o atmosferă de împăcare, de linişte şi de seninătate
resimţită fără echivoc de către toţi cei prezenţi .

Înrâurirea de care e în stare acest „element de decor" este mai
adâncă decât am înclina să credem; la fel se petrece cu cele mai multe
dintre simboluri când, aduse la forma cuvenită în plan ritual, încep să
lucreze în om.

278

CAPITOLUL IX

ATITUDINILE SI GESTURILE

'

1. PAŞII

Fiecare dintre cele trei grade simbolice are un mod specific de a
executa paşii rituali. Mersul respectiv însoţit de anumite atitudini şi
gesturi este, teoretic, obligatoriu pentru orice mason care patrunde în
templu pe timpul desfaşurării lucrărilor lojii. Practic însă, regula nu se
mai aplică decât la gradul de ucenic. La gradele de calfă şi de maestru,
doar în ceremoniile de iniţiere mai apare prilejul de a reaminti partici-
panţilor paşii rituali specifici acestor grade.

*

Mersul ucenicului presupune trei paşi egali făcuţi în linie dreaptă
cu picioarele în echer. În ritul scoţian se porneşte cu piciorul stâng, iar
în cel francez, cu dreptul.

Wirth506 e de părere ca „nici până în ziua de astăzi pasul ritual
pornit cu piciorul stâng nu a primit o explicaţie raţională. Pasul cu pi-
ciorul drept se justifica însă: partea dreaptă reprezintă activitatea, iniţi­
ativa, judecata, în timp ce pasivitatea, supunerea, sentimentele revin
părţii stângi. Logic, ar trebui deci ca masonul sa meargă cu dreptul
înainte, sprijinit pe piciorul stâng al cărui rol este sa secondeze".

Plantagenet507 dezvolta aceasta temă:
„A paşi cu piciorul stâng mi se pare inexplicabil; în masonerie, la
orice grad, este de neconceput să te laşi cu totul prada «părţii stângi»,
adică sentimentelor. Dimpotrivă, ştim că potenţialul creativ al iniţierii
se bazează în întregime pe implicarea personala conştientă şi delibe-
rata. Însuşi mersul pornit cu piciorul stâng este nefiresc şi nu găsesc
nici o justificare raţionala a acestei prevederi rituale.

279

JULES BOUCHER

Fară îndoială că. este vorba de o alterare a învaţă.turilor tradiţionale
prin care se răspândeşte o eroare evidentă.: mersul aşa-zis scoţian care
prevede că primul pas se face cu piciorul stâng, dinspre partea senti-
mentelor, a afectivităţii pasive".

În ceea ce ne priveşte, credem că tocmai mersul cu piciorul stâng
se justifică. întrucât sprijinul în această mişcare se face pe dreptul. Or,
dreapta, partea raţiunii, rămâne stabilă în timp ce stânga, sentimentul,
este schimbătoare. În caz contrar, plecând cu piciorul drept, dăm
avânt raţiunii, iar sprijinul făcându-se pe piciorul stâng, ar parea că ne
bazăm pe sentimente, pe afectivitate. Piciorul drept care se apropie de
cel stâng corectează precum raţiunea erorile făcute sub influenţa sen-
timentelor. Aşadar, argumentele raţionale ale adversarilor păşitului cu
piciorul stâng sunt atât de uşor de respins încât par a fi, ele însele, pur
,,sentimentale"508.

*

,,Să. remarcăm cât este de anevoios mersul masonului, scrie Planta-
genet509. Se întrerupe brusc de trei ori, parcă pentru a frânge elanul.
De fiecare dată. este nevoie de un nou efort pentru a porni din nou.

Şi totuşi, acest fel de a păşi nu a fost introdus fară. rost în ritual. Ca
simbol, el nu a fost compus pentru a ilustra o idee abstractă. Nu cores-
punde, oare, mersul în trei etape, ca ritm şi semnificaţie, primelor trei
semne din zodiac?

Ştim că. Berbecul, Taurul şi Gemenii corespund intervalului mar-
tie-iunie, adică primăverii, şi marchează. şi începutul anului masonic.

În astrologie, Berbecul se află sub influenţa planetei Marte, evo-
când ideea luptei în urma careia soarele, viaţa, revine pe pământ. Tau-
rul, care inspiră cel de al doilea pas al mersului maestrului, exprimă.
munca perseverentă şi dezinteresată, iar Gemenii, sub influenţa plane-
tei Mercur, sunt un semn al iubirii fraterne."

Interpretarea astrologică. a lui Plantagenet poate fi acceptată: în
fond, toate sistemele de simboluri autentice se întrepătrund şi se justi-
fică unul prin celălalt. De pildă, dacă. ne vom raporta la elementele
cosmologice, Berbecul este semn de foc, Taurul, de pământ, iar Ge-
menii, de aer, astfel încât primul pas din mersul maestrului exprimă
ardoarea, cel de-al doilea, concentrarea şi cel de-al treilea, intelectul.

280

.I I'

I -f'
I
f•I

I'
I

I

I

, ,
, ,'

Planşa Xl. Mersul maestrului în ritul scoţian

281

JULES BOUCHER

*

Mersul ucenicului se face în linie dreaptă cu ajutorul echerului

deoarece, prin iniţiere, el a fost adus „pe calea cea dreapta". Acest fel
de a păşi exprimă dificultăţile pe care le va întâmpina şi necesitatea de

a nu se abate din drumul sau.

*

Mersul calfei se compune din cei doi paşi ai ucenicului şi încă doi
paşi specifici.

Primul dintre aceştia se face la dreapta atât in ritul scoţian, cât şi in cel
francez; prin cel de-al doilea pas, calfa revine la direcţia iniţială de mers.

În ritul scoţian, pasul calfei se face pornind cu piciorul stâng; ar fi
fost deci logic ca abaterea de la direcţia iniţială de mers sa se facă spre
stânga şi nu spre dreapta, cum prevede ritualul. O deviere spre stânga

ar exprima o derivă datorată sentimentului, in timp ce, mai grav, o aba-
tere spre dreapta ar arăta o rătăcire a raţiunii.

Wirth crede că mersul calfei include un pas fa.cut în lateral pentru a
arata ca iniţiatul la acest grad nu trebuie sa menţină, in calea sa, ace-
eaşi direcţie: pentru a urmări sa cunoşti adevărul oriunde s-ar ascunde
el, este îngăduit sa te indepartezi de la cararile bătătorite. Dar nici cer-

cetarea misterului nu trebuie sa dezorienteze, caci oriunde s-ar avânta
imaginaţia, o revenire la dreapta raţiune este necesara.

De aceea face calfa un pas la stânga, partea imaginaţiei şi a senti-
mentului, pentru a reveni imediat spre dreapta, la raţiune.

Ritul scoţian s-ar dovedi, prin urmare, inspirat dacă ar stabili ca, in
mersul calfei, pasul lateral sa se facă spre stânga şi nu spre dreapta
(Planşa XI).

*

,,Calfele călătoresc de la occident spre orient, de la orient spre mia-
zănoapte şi de la miazănoapte spre miazăzi", spune Guillemain de
Saint-Victor5 10 (fig. 121).

Mersul calfei descrie forma cifrei 4. E interesant de remarcat ca este
exact invers faţă de cum se face semnul crucii la catolici (fig. 122).

Leon Gruel511 o consideră simbol al mântuirii: ,,în primul rând, ea
conţine un triunghi, simbol al Sf. Treimi; apoi, cifrei 4 i se poate aso-

cia ideea lumii celei noi căci, în plan material, exista patru elemente,

282

SIM BOLL'RILE FRA~OlA SO'\ER I EI
f

V Fig. 122. ,.Semnul crucii"
(la catolici)
Fig. 121. Mersul calfei în
timpul iniţierii sale

patru anotimpuri, patru puncte cardinale, iar, în plan moral, temeiul
religiei creştine mântuitoare sunt cele patru evanghelii vestind viaţa
cea adevarata".

Cifra 4 apare în majoritatea siglelor de librari şi de tipografi.

* Fig. 123. Mersul maestrului
în descrierea lui O. Wirth
Mersul maestrului este compus din cei
trei paşi ai ucenicului, cei doi ai calfei şi
încă trei paşi specifici.

Ultimii trei paşi îi face ca şi cum ar păşi
peste un siciriu: primul spre dreapta, al doi-
lea spre stânga şi al treilea revenind pe axa
presupusului sicriu, la celalalt capăt. În ri-
tul scoţian şi în cel francez, paşii specifici
maestrului se fac la fel.

Oswald Wirth512 descrie un mers mai
rapid în care picioarele ajung unul lângă al-
tul numai pe ultimul pas (fig. 123):

„Viitorul maestru trece peste cadavrul
aşternut la picioarele sale ocolindu-i capul,
apoi pâşeşte peste piept punându-şi picio-
rul drept pe braţul drept al mortului. Cu
piciorul stâng face aproape aceleaşi mişcari ,

283

JULES BOUCHER

cu deosebirea că, după ce descrie un arc de cerc deasupra abdomenului
cadavrului, îl aşază lângă piciorul stâng al acestuia. Candidatul îşi
aduce apoi piciorul drept alături de cel stâng şi îl aşază în prelungirea
piciorului drept al mortului astfel încât membrele sa formeze un echer".

După Plantagenet5 13, ,,caracteristici pentru mersul maestrului sunt
cei trei paşi adăugaţi la mersul calfei, şi pe care candidatul îi face tre-
când de trei ori peste presupusul cadavru al lui Hiram. Prin urmare,
maestrul mason nu va avea acces în locul sacru unde se plănuieşte Ma-
rea Operă fără a-şi aminti ca, înainte de-a fi devenit maestru, a fost
ucenic şi calfă, ca, înainte de-a fi dobândit Înţelepciunea, şi el se nu-
măra printre aceia care criticau prea lesne neştiinţa unora, ca, neştiind
destul, a făcut şi el greşeli şi că. are, prin urmare, datoria să. aibă. îngă­
duinţă pentru ezită.rile fraţilor săi. Dar, mai ales, el trebuie sa răspân­
dească Lumina, nu prevalându-se de strălucitul titlu de maestru, nici
făcând caz de numărul anilor de când l-a dobândit, ci numai prin no-
bleţea faptelor sale. Maestrul nu trebuie să pretindă respect, ci să câş­
tige inima şi preţuirea tuturor prin faptele sale.

Paşii specifici îi amintesc maestrului că Înţelepciunea sfideaza
moartea. Ea vine din trecut, înfloreşte în prezent şi va da roade în vii-
tor. Odata ce a trecut fă.Ta ezitare şi teamă peste cadavrul întins la pi-
cioarele sale, maestrul mason, puternic fiindcă are conştiinţa nepătată,
se va dedica numai operei sale, nepăsător de capcanele pe care moar-
tea i le întinde la tot pasul. El nu e nevoit să se oprească pentru a le în-
vinge căci este dincolo de ele. De aceea mersul său este neîntrerupt".

*

Paşii ucenicului şi ai calfei se fac în plan, în timp ce paşii specifici
amestrului se fac în spaţiu.

Din Planşa II (Arborele Sephirot), constatăm că primii trei paşi, ai
ucenicului, corespund luiMalkuth, bilesod şi lui Tiphereth: ucenicul
vine din miezul materiei oarbe (Malkuth), ajunge să-şi domine instinc-
tele (Iesod) pentru a străluci de frumuseţe (Tiphereth).

Calfa adaugă doi paşi: păşind spre stânga, el uneşte frumuseţea
cu forţa conştientă. (Geburah) şi, păşind apoi spre dreapta, el adaugă.
realizărilor sale cunoaşterea (punctul dintre Binah, intelectul, şi
Chochmah, înţelepciunea).

284

SIMBOLURILE FRANCMASON ERIEI

În sfârşit, paşii maestrului arată cum, masonul atinge înţelepciunea
(Chochmah) şi intelectul (Binah) pentru a dobândi consacrarea su-

premă. (Kether, coroana).

*

Traseul paşilor maestrului este asemănă.tor literei lamed din alfabe-
tul ebraic, a cărei semnificaţie esoterică. are într-adevăr legă.tură. cu

simbolurile gradului.

,,Hieroglifa din care a provenit semnul lamed, spune Chauvet514,

simbolizează. omul cu braţul întins, adică. prelungirea, răspândirea ,
mişcarea, ceea ce, în absolut, tinde spre infinit, dar care, în lumea
creată., duce la indeterminat, la finitul cel mai concret, la risipire şi la
moarte. Prin această caracteristică, dacă este guvernată. (precedată.) de
aleph, literă-semn a absolutului, lamed devine simbolul exaltării, al su-
premaţiei ca atare, şi din acest motiv radă.cina AL este considerată.
unul din numele divinităţii. Şi în sanscrită găsim rădăcina AL cu ace-

laşi sens, de înălţare, de exaltare."

*

Se mai poate observa că, în timp ce calfa se abate, în mersul sau,
într-o singură parte, maestrul face acest lucru şi la dreapta, şi la st.â.nga.
În Planşa XI, am trasat mersul maestrului în ritul scoţian : este nevoie
de şaisprezece mişcări succesive pentru a-l executa (cu observaţia că,
în ritul francez, primul pas al calfei, numerotat în schemă cu 7 şi 8 se

face spre dreapta).

2. SEMNELE

Deşi unii fraţi m-ar putea acuza că., făcând explicite semnele pri-
melor trei grade, dezvălui cu nesăbuinţă. în această. carte ce ar putea fi
citită. şi de profani „secrete" masonice, eu cred că aceasta lucrare chiar
trebuie citită. de către profani. Oricum, o astfel de divulgare a fost fă­
cută. deja de mult, iar inamicilor masoneriei nu le-a mai rămas nimic
nou de aflat; ba, dimpotrivă., ei ar trebui să. ştie care sunt simbolurile
ce stau la baza semnelor masonice despre care ei pretind cu atâta
rea-credinţă. că. nu sunt decât „grimase" sau ,,maimuţăreli ridicole".

285

JULES BO UCHER

*

Ca toate semnele masonice, semnele gradului de ucenic constau în
două gesturi distincte denumite semnul la ordin şi semnul ritual.

,,A face semnul la ordin" în gradul de ucenic înseamnă a aşeza palma
mâinii drepte sub bărbie, cu patru degete strânse şi degetul mare depărtat
la 90° pentru a sugera echerul; mâna stângă rămâne întinsă pe lângă corp.

„A face semnul gradului" sau „semnul ritual" înseamnă a ridica
palma dreaptă perpendicular pe gât, a o duce pe umărul drept şi a o
lăsa apoi să cadă, pe aceeaşi parte, în lungul corpului.

În jargonul lojilor, acest semn este denumit „gutural" şi este in-
terpretat cu totul superficial drept: ,,Prefer să mi se taie gâtul decât să
dezvălui secretele ce mi-au fost încredinţate".

Wirths 15 spune că: ,,Mâna dreaptă aşezată în echer pe gât pare că
stăvileşte tumultul pasiunilor ce tresaltă în piept, ocrotind astfel capul
de înfierbântarea care ar tulbura limpezimea minţii. Privit astfel, sem-
nul ucenicului înseamnă: sunt în deplină stăpânire de sine şi sunt în
stare să judec totul fără părtinire".

Iar Plantagenet516 afirmă că „potrivit zodiacului iniţiaţilor din ve-
chime, gâtul era guvernat de semnul Taurului, simbol complex al im-
pulsivităţii pătimaşe ce nu putea fi domolită, dar putea fi abătută de la
urmările ei animalice şi domesticită, adică transformată, sub influenţa
forţelor psihicului superior al individului, în fermitate, aplecare spre
muncă. şi perseverenţă pe calea binelui. Semnul masonului are, prin ur-
mare, un înţeles nobil: intrând în templu, iniţiatul afinnă prin gestul
sau că şi-a pus gândurile la adă.post de influenţele exterioare, că nu
mai este pradă patimilor ce i-ar fi putut tulbura minţile, că are gândul
limpede, sufletul eliberat şi că îşi va ocupa locul printre fraţi, aşa cum
trebuie s-o facă ucenicul - în tă.cere, cu dăruire şi sinceritate".

Când face semnul ucenicului, masonul se pune sub protecţia eche-
rului, păşeşte pe calea cea dreaptă. Catehismul gradului de ucenic
spune ca iniţiatul vine în loja pentru a-şi învinge pasiunile, pantru a-şi
supune voinţa şi pentru a progresa în masonerie, iar gestul ritual pe
care-l face este semnul exterior al acestei voinţe. 517

Ori de câte ori un frate ia cuvântul în lojă, el trebuie „să facă sem-
nul la ordin". Nimeni nu este exceptat de la această obligaţie. Oricare

286

SIMBOLURILE FRANCMASONERIEI

ar fi adevarata semnificaţie a acestui semn, el reuşeşte, oricât de sim-
plu în aparenţă., să. inhibe orice alt gest şi, prin urmare, orice ieşire ve-
hementa a vorbitorului. Câţi dintre oratorii profani nu dau mai mult
din mâini decât din gură.?

Sa nu uitam ca ucenicul are îndatorirea sa ramâna tă.cut şi ca sem-
nul pe care-l face apasându-şi gâtul nu vrea sa arate ca este în nepu-
tinţa de a cuvânta, ci faptul că. şi-a impus deliberat sa tacă..

*

La intrarea în lojă., ucenicul „rămâne la ordin", adica păstrează.
,,semnul la ordin" pe tot parcursul executarii celor trei paşi rituali. Sa-
luta apoi, pe rând, cu „semnul la ordin" pe venerabil, pe primul şi pe
cel de-al doilea supraveghetor, care îi raspund la salut.

Executarea nesigura a semnelor se datorează adeseori instruirii in-
corecte primite de la cel de-al doilea supraveghetor. Orice simbol.
orice ritual - ca formă. de activare a simbolurilor - îşi pierde valoarea,
rămâne doar o parodie de îndată. ce nu mai este executat întocmai cum
tradiţia o cere (ceea ce masonii numesc „în forma cuvenită.").

*

Pentru a cerceta mai departe influenţa gesturilor rituale în masone-
rie, a sosit momentul să evocam o anumita interpretare oculta a funcţi­
ilor organismului uman.

Ne vom folosi de terminologia sanscrita, cu toate ca nici Occiden-
tului nu i-a fost straină aceasta modalitate de cunoaştere, cum stă. măr­
turie, de pildă., planşa ce ilustrează. Theosophia Practica de Gichtel518 .
Corpul omenesc are centri de forţă. denumiţi nadis. Ei aparţin corpului
astral, ipostazei intermediare a fiinţei aflate între planul material şi cel
divin al existenţei ei. Aşa-numita prâna este legătura dintre corpul fizic
şi cel astral. Prâna circula prin nadis ca prin nişte tuburi. Exista trei
nadis principale: Sushumnâ, Idâ şi Pingâlâ. Prima este situata în in-
teriorul măduvei spinării, iar celelalte două se ridica de o parte şi de
alta a acesteia într-o mişcare şerpuitoare trecând la dreapta şi la stânga
axului Sushumnâ. Prin Sushumnâ trece kundalini, forţa magica. Cele
trei nadis şi kundalini iau naştere în regiunea sacrala. Sushumnâ ,Idâ şi
Pingâlâ au forma caduceului lui Mercur, un ax în jurul căruia sunt în-
lănţuiţi doi şerpi. De-a lungul celor trei nadis sunt amplasate chakrele.

287

JULES BOUCHER

Chakrele sau „vârtejurile" ori „roţile" sunt îndeajus de numeroase,
însă numai şapte sunt mai importante, caci generează prâna. lată-le519 :

1. Muladhâra este situată între anus şi organele genitale, culoarea
sa dominantă este galben, şi corespunde formei geometrice pătrat.
Prâ.na sa este pământul.

2. Svâdhishthâna este situată deasupra şi în spatele organelor geni-
tale, culoarea sa dominantă este alb, şi corespunde formei geometrice
de semilună. Prâna sa este apa.

3. Manipura este situată la nivelul ombilicului, culoarea sa domi-
nantă este roşul, şi corespunde formei geometrice triunghi. Prâna sa
este focul.

4. Anâhata se află la înălţimea inimii, culoarea sa dominantă este
brun-închis, şi corespunde formei geometricehexagon. Prâna sa este aerul.

5. Vishuddha se află la înălţimea gâtului, culoarea sa dominantă
este alb, şi corespunde formei geometrice cerc. Prâna sa este eterul.

6. Ajnâ este situată între sprâncene, culoarea sa dominantă este si-
def (clar de lună), şi corespunde cercului.

7. B rahmarandhra este situată în vârful tuturor chakrelor superi-
oare, din ce în ce mai subtile şi e luminoasă precum soarele.

Există mari diferenţe între autori în ceea ce priveşte amplasarea,
forma, rolul şi interpretarea chakrelor.

De pildă, Leadbeater520 enumeră (şi el) şapte: 1. chakra-rădăcină,
la baza coloanei vertebrale; 2. chakra splinei; 3. chakra ombilicală;
4. chakra inimii; 5. chakra gâtului; 6. chakra frunţii; 7. chakra din
creştetul capului.

Semnul ucenicului se face, aşadar, în dreptul chakrei a cincea, că­
reia îi corespunde culoarea albă, dar care, completează Leadbeater,
conţine o oarecare cantitate de albastru astfel încât are aspectul argin-
tat şi strălucitor.

„Textul tantric, spune Marques-Riviere521 , precizează că această
chakra este poarta marii eliberări pentru acela ale cărui simţuri sunt
pure şi bine stăpânite. Marea eliberare este obţinută prin stimularea
acestui centru în urma căreia adeptul vede cele trei forme ale timpului
adică trecutul, prezentul şi viitorul, semn al împlinirii fiinţei în afara

288

SIMBOLURILE FRANCMASONERIEI

oricărei forme, dincolo de timp şi pentru care această chakră este un
fel de poartă de acces."

Este evidentă legătura dintre semnul ucenicului şi chakra a cincea
astfel încât sunt fără temei acuzaţiile catolicilor antimasoni care îl con-
sideră „semnul crucii făcut invers"522.

*

Semnul calfei diferă de la un rit masonic la altul.

în ritul francez, se duce mâna dreaptă la inimă, cu degetul mare

deschis în echer.
În ritul scoţian, se duce mâna dreaptă la inimă, cu degetele uşor

curbate ca pentru a o smulge din locul ei, iar braţul stâng se ridică din
cot cu palma deschisă înainte.

Câteodată acest semn este numit şi „pectoral". El vrea să spună:
,,să-mi fie smulsă inima dacă voi trăda vreodată secretele"...

„Ducând mâna dreaptă spre inimă, spune Wirth523, masonul îşi ia
angajamentul să-şi iubească fraţii cu însufleţire şi devotament; ridi-
când mâna stângă, el mărturiseşte sinceritatea promisiunii sale, iar des-
criind o mişcare în echer cu mâna dreaptă, arată că toate faptele sale
urmăresc justiţia şi echitatea. Mâna stângă ridicată pare să cheme forţe
exterioare, să capteze energii pe care mâna dreaptă, cu degetele îndoite
asemeni ghearelor, se străduieşte apoi să le domolească în inimă, acolo
unde ele se acumulează. Gata să-şi smulgă inima, iniţiatul proclamă că
a ştiut să-şi îmblânzească sentimentele şi că nu va ceda niciodată por-
nirilor necugetate."

Plantagenet524 afirmă că „semnul calfei nu este decât o transpu-
nere a celui de la primul grad şi are o semnificaţie identică: masonul
oferă garanţia supremă că va respecta jurământul său de a păstra se-
cretul şi de a rămâne drept şi consecvent în toate actele sale indiferent
de împrejurări".

După o definiţie dintr-un ritual de la 1860525, semnul calfei în-
seamnă că „o inimă virtuoasă este ca un potir umplut cu o preţioasă li-
coare. El trebuie ţinut drept către cer căci, de s-ar înclina inima către cele
pământeşti, ar curge acest sfânt potir însufleţit şi s-ar pierde virtutea".

Semnul calfei corespunde chakrei a patra. Numele acesteia, Anâhata,
evocă ceea ce pot auzi înţelepţii ascultând-o: sunetul ce ia naştere în

289

JULES BOUCHER

mijlocul liniştii, glasul vieţii. Acolo este sufletul vieţii şi, într-adevăr,
numai când trece calfă, francmasonul prinde glas.

În ritul scoţian, mâna stângă ridicată nu este numai o chemare

adresată forţelor nevăzute - cum spune Wirth- ci un semn al proiectă­

rii în afară a energiei mentale dacă mâna este încordată ori un semn al
captării forţelor, dacă mâna rămâne destinsă.

*

Maestrul are trei semne: semnul propriu-zis, semnul „de oroare" şi
semnul de primejdie sau de salvare.

Semnul propriu-zis al maestrului se face aşezând palma dreaptă cu
degetul mare deschis în echer pe şoldul stâng în dreptul ombilicului. În
ritul scoţian, palma este întinsă, iar în ritul francez palma rămâne per-
pendiculară astfel încât numai degetul mare să înţepe şoldul.

Acest semn al maestrului se face în dreptul chakrei a treia, Manipura,

al cărei nume înseamnă „centru al energiilor focului strălucitor ca un
giuvaier". Marques-Riviere526 o descrie astfel: ,,Muma acestei chakre
are culoarea albastră, e aşezată pe un lotus roşu şi ţine cu cele patru
braţe simbolurile asceţilor, ale maeştrilor focului".

Culorile albastru şi roşu se regăsesc în ritul scoţian, ceea ce în-
seamnă că nu au fost alese, cum pretind unii, la întâmplare şi numai
pentru a se deosebi de ritul francez.

Semnul continuă, în ritul francez, cu mişcarea de retragere a palmei
spre şoldul drept şi apoi coborârea braţului astfel încât să descrie un
echer. În ritul scoţian, semnul propriu-zis al maestrului se continuă cu
semnul de oroare.

Semnul de oroare se face prin ridicarea ambelor mâini cu palmele
înainte şi cu degetele răsfirate. Executând acest gest, masonii de rit
scoţian rostesc: ,,O, Doamne, Dumnezeul meu!"

,,Acest semn, spune Plantagenet527, îi aminteşte masonului moartea
lui Hiram şi toate tâlcurile ei."

Într-adevăr, acest semn de oroare se face energic, imediat ce paşii
maestrului au fost executaţi, astfel încât este mai degrabă un semn de
eliberare, de copleşitoare admiraţie la contopirea cu En-Soph , infinitul
mai presus de toate, stăpânitor peste Kether, Coroana.

290

SIMBOLURILE FRANCMASO~ER!El

Semnul de pericol se face ridicând deasupra capului cele două
mâini cu degetele înlănţuite şi cu palmele în sus şi rostind: ,,La mine,
Copii ai Văduvei!"

Plantagenet528 afirmă că „acest semn este convenţional, adică este
rezultatul unei înţelegeri numai de masoni ştiute, mai ales că este înso-
ţit de cuvinte care le reamintesc că sunt cu toţii copiii aceluiaşi tată,
Hiram, şi că trebuie să rămâna uniţi în apărarea Vaduvei sale, franc-
masoneria." Fiindcă nu-l consideră specific gradului de maestru, există
loji care comunică semnul de pericol încă de la gradul de ucenic529.

Wirth reţine o varianta a acestui semn de pericol ce poate fi execu-
tată, spune el, cu o singură mână aşezata deasupra capului cu pumnul
strâns şi deschizând apoi câte un deget în timp ce se rosteşte: ,,Sem,
Ham , !afet', fiindca cei trei fii ai lui Noe sunt strămoşii tuturor seminţi­
ilor în rândul cărora francmasoneria s-a răspândit pe tot pământul.

*

Semnele ucenicului, ale calfei şi ale maestrului sugerează întot-
deauna echerul, nivela şi perpendiculara.

Echerul se poate forma şi el din nivela (orizontala) şi perpendicu-
lara (verticala).

Orizontala se face întotdeauna de la stânga spre dreapta, iar verti-
cala de jos în sus căci orizontala arata o acţiune pornita din inimă,
rezultată din însufleţirea (stânga) raţiunii (dreapta), iar verticala, pă­
trunderea materiei (în jos) de către spirit (de sus).

*

Să descriem şi două semne mai puţin folosite astăzi.
Pentru a cere cuvântul în lojă, se face asa-numitul „semn vocal": se
toveşte şorţul cu mâna dreaptă care este apoi întinsă în plan orizontal.
Semnul de aprobare se face întinzând mâna dreaptă cu palma des-
chisă şi lăsând-o să cadă pe şorţ.
Aceste semne nu ar fi trebuit abandonate în practica lojilor. M ai
degrabă atrage atenţia semnul vocal decât gestul de a ridica mâna
dreaptă pentru a cere cuvântul.
Să mai observăm că semnificaţia celor două semne se completează
reciproc: semnul vocal descrie compasul ce se deschide până la 90°
(echer) căci nu se cere cuvântul decât pentru a îndrepta o opinie.

291

JULES BO UCHER

Semnul de aprobare arată că, pentru masonul mulţumit de răspunsul
primit, compasul se închide la loc.

Iată de ce cred că cele doua semne sunt autentic tradiţionale şi ar
merita sa fie reintroduse în loji.

3. ATINGERILE

La gradul de ucenic, atingerea se face cu mâna dreaptă apăsând cu
degetul mare de trei ori degetul arătător al celui căruia masonul do-
reşte să i se dezvăluie în această calitate. Dar să nu intrăm în prea
multe amănunte.

Falanga din vârful degetului mare corespunde voinţei, aşa cum
aceeaşi falangă a degetului arătător corespunde credinţei530.

La gradul de calfă, atingerea se face diferit: în ritul scoţian se apasă
de cinci ori pe degetul mijlociu, iar în cel francez, de trei ori pe arătă­
tor şi de două ori pe mijlociu.

Aceasta atingere reflectă trecerea calfei de la credinţă (degetul ară­
tător) la înţelepciune (degetul mijlociu).

La gradul de maestru, atingerea se compune din cinci părţi denu-
mite „cele cinci puncte de măiestrie". Ordinea acestor puncte (centri)
diferă între cele două rituri şi, în general, atingerea maestrului se re-
zumă la o anume strângere de mână denumită „gheara" sau „marca"
maestrului (fr. griffe de Maître - n.tr.).

În ritul scoţian, atingerea celor cinci puncte de măiestrie se face în
ordinea următoare:

1. Piciorul drept la piciorul drept
2. Genunchiul drept la genunchiul drept
3. Piept la piept
4. Mâna stângă pe umărul drept
5. Marca (gheara) maestrului
În ritul francez, se adaugă mişcarea de răsucire de trei ori a mâini-
lor înlănţuite.
În texte masonice mai vechi531 găsim astfel enumerate cele cinci
puncte perfecte de măiestrie: ,,apropierea picioarelor, îndoirea genun-
chilor, prinderea mâinilor drepte, braţul stâng pe umăr şi sărutul

păcii", adică:

292

SIMBOLURILE FRA~CMASO~ERIEI

1. Apropierea picioarelor înseamnă că suntem mereu gata să por-
nim în ajutorul fraţilor noştri;

2. Îndoirea genunchilor vrea să spună ca nu trebuie să încetăm a ne
smeri în faţa celui care ne-a dat viaţa;

3. Prinderea mâinilor drepte evocă sprijinul dat fraţilor aflaţi
la nevoie;

4. Braţul stâng pe umăr înseamnă că datorăm fraţilor noştri numai
sfaturi înţelepte şi binevoitoare;

5. Prin sărutul păcii se deschide cale blândei susţineri solidare din-
tre masoni.

Interpretate prin sephirot-uri, contactele în cele cinci puncte de măies­
trie arată că masonii, pornind de la Malkuth (lumea materiei), uniţi prin
Netzah şi Tiphereth (Victoria şi Frumuseţea) împărtăşesc Chochmah şi
Binah (Înţelepciunea şi Intelectul).

*

Marca maestrului se face apăsând cu vârful degetului arătător (cre-
dinţa) şi al celui mijlociu (înţelepciunea) la încheietura mâinii celuilalt,
locul în care vechii greci plasau aşa-numitele brăţări ale sănătăţii, ale
norocului şi ale fericirii. Prin acest salut, maeştrii îşi adresează deci o
tripla urare şi, mai mult, arată că idealul masonic este dincolo de cre-
dinţă şi de înţelepciune.

4. ACOLADELE

Ceea ce masonii numesc „acolade" sunt îmbrăţişările în semn de
prietenie frăţească pe care iniţiatul le primeşte de la venerabil când
este admis în ordin.

Acolada masonică este precedată de trei bătăi uşoare făcute de ve-
nerabil cu palma dreaptă pe umărul stâng al celui admis.

Acolada masonică este triplă: cei doi se ating cu obrazul drept,
apoi cu cel stâng şi iarăşi cu cel drept. Însă acolada ar trebui executată
aşa cum e descrisă într-un text masonic din vechime: prin atingere cu
obrazul drept, cu cel stâng şi apoi cu un sărut al venerabilului pe frun-
tea celui admis532.

293

JULES BOUCHER

În prima variantă a acoladei, se respectă ritmul ternar; în cea de-a
doua, acestui ritm i se adaugă forma de triunghi, iar sărutul pe frunte
semnifică o binecuvântare, o înălţare, înţeles pe care nu-l are obişnui­
tul sărut pe obraji.

Dupa unii autori, tradiţia acoladelor ar fi preluată de masonerie de
la cavalerii medievali; obiceiul exista şi la primii creştini sub forma
,,sărutului pacii"533.

Multe dintre epistolele Sf. Pavel se încheie cu formula „îmbrăţişează
pe cei ce ne iubesc întru credinţa" (lat. Salutate invicem in osculo
sancta). Întâia epistolă sobornicească a Sf. Apostol Petru se sfârşeşte cu
îndemnul „îmbrăţişaţi-vă unul pe altul cu sărutarea dragostei".

Aceasta practică a îmbrăţişărilor marca iubirea de aproapele, frăţia,
împacarea ca norme ale vieţii comune a primilor creştini. Temperat de
pudoare, sărutul era consimţit de Biserică şi ţinea de firescul ceremo-
niilor de botez, cununie etc.534

Sărutul fratern este între masoni semnul exterior al sentimentelor
de afecţiune care îi unesc şi caracterizează mai pregnant acolada decât
mişcarea de îmbrăţişare.

*

Tutuirea fraternă ar trebui să fie regula generala de adresare în-
tre masoni.

,,Viaţa profana, spune Fritz Uhlmann535, ridică, fără îndoială, o ba-
rieră obiectivă între oameni, inclusiv între fraţi. Ar fi ideală impunerea
tutuirii ca formulă de adresare măcar în loji, ca o garanţie a egalitaţii
tuturor fraţilor şi temei al unui autentic sentiment de unitate. Argu-
mentele aduse împotriva tutuirii s-au dovedit nefondate căci peste tot
unde a fost introdusă tutuirea obligatorie rezultatele au fost dintre cele
mai bune. Dacă francmasonii au primit pe cineva în mijlocul lor,
atunci acela trebuie să accepte să fie tratat pe picior de egalitate cu toţi
fraţii săi. Dacă îl supără să fie tutuit, şi prezenţa lui în lojă devine su-
părătoare. Cine refuză să fie tutuit dovedeşte o trufie ce nu-şi are locul
în cercul masonilor."

*

Tripla acoladă masonică mai are loc şi în alte împrejurări: când un
ofiţer titular al unei funcţii în lojă îşi reia locul ocupat provizoriu de un

294

SIMBOLURILE FRA~CMASONERIEI

alt frate; când oratorul dă cuvântul unui frate care susţine o planşă
(ţine o cuvântare pe teme rituale - n.tr.), preluându-i practic atribuţiile;
când fraţii îşi urează. drum bun ori se revăd după o perioadă. mai lungă
de timp; şi, de asemenea, cu ocazia anumitor sărbători.

O acoladă. sincer împărtăşită este cea mai bună. dovadă că între ma-
soni există un real sentiment de frăţie.

5. BATERIILE

Zgomotele ritmice produse în lojă prin lovirea palmelor par a nu fi
cunoscute în masoneria anglo-saxonă, unde bateria se face prin lovirea
repetată cu ciocanul ritual a unei suprafeţe de lemn de către veneabil şi
supraveghetori.

La gradul de ucenic, bateria se compune din trei lovituri distincte;
la gradul de calfă, din cinci, iar la cel de maestru, din nouă . În cele

două rituri, loviturile sunt însă diferit ritmate:

Gradul Ritul scotian Ritul francez

Ucenic: 0-0 - 0 00-0
Calfa: 0-0-0-0-0 00 - 0-00
Maestru: 0-0-0 - 0-0-0 - 0-0-0 00 - O - 00 - O - 00 - O

În ritul scoţian, bateria la gradul de ucenic se face prin trei bătăi de
palme la intervale egale de timp; în ritul francez, prin două bă.tăi una

după alta urmate, după o pauză, de o a treia, ceea ce pare să spună că

ucenicul mason datorează ordinului în primul rând zel şi credinţă şi
abia apoi judecăţi proprii. Dacă aceasta este într-adevăr semnificaţia
primelor două bătăi succesive, vom considera mai potrivită cu spiritul
masoneriei bateria echilibrată din ritul scoţian.

În ambele rituri s-a încetăţenit obiceiul de a tripla bateria la gradul
de ucenic. Este o eroare, dar semnalarea ei ca atare nu împiedică lojile

să execute de zor triple baterii de bucurie, de doliu etc.
Vuillaume536 atrăgea atenţia că „se face o mare greşeală închizând

şi deschizând loja ucenicului prin triplarea bateriei, adică de trei ori
câte trei bătăi. N-ar trebui executate decât trei lovituri cu ciocanul la

295

JULE S BOUCHER

deschiderea şi la închiderea lucrarilor, iar pentru aclamarea noului ad-
mis ar fi de ajuns doar trei bătăi din palme".

Aceasta pentru că tripla baterie aparţine doar gradului de maestru,
iar la celelalte grade tripla baterie poate fi executată numai în onoarea
demnitarilor (care nu pot fi decât maeştri).

Bateria este însoţita de „aclamaţie", despre care urmează să vorbim.

*
Deşi tradiţia arată că bateria este de trei, cinci şi nouă lovituri la
cele trei grade, Wirth spune, fără a indica sursa pe care se întemeiază,
că bateria ar trebui să fie întotdeauna de trei lovituri, astfel:

Ucenic: o - o - O
Calfa: o - o - O
Maestru: O - o - o

Wirth537 arată cum cea de-a treia lovitură la gradul de maestru ar
trebui executată mai puternic pentru a aminti de moartea lui Hiram,
„dar, cum această baterie fusese atribuită ucenicilor, spre a se deosebi
de aceştia, maeştrii o repetă de trei ori".

*
Bateria se execută negreşit la deschiderea şi la închiderea lucrărilor
lojii. O baterie „de bucurie" poate avea loc cu ocazia unui eveniment
fericit, cum ar fi primirea unor fraţi vizitatori.
„A acoperi bateria" înseamnă a răspunde unei baterii printr-o altă
baterie. Nu se răspunde unei baterii executate de către demnitari, iar
ofiţerii lojii, la instalarea lor în funcţie, nu trebuie să răspundă bateriei
executate de fraţi în onoarea lor.

*

Bateria „de doliu" are ritmul celei obişnuite, dar se execută lovind
antebraţul stâng cu palma dreaptă şi rostind:

Jelim,
Jelim, jelim
Jelim, jelim, jelim, dar nădăjduim!

Finalul „dar nădăjduim!" nu se rosteşte decât în ritul scoţian.

296

SIMBOLURILE FRANCMASON ERIEI

Această. baterie este dedicată. unui frate decedat, rudelor decedate
ale unui membru al lojii ori unui frate condamnat de către un „tribu-
nal" masonic.

O baterie „de doliu" va fi întotdeauna acoperită de una „de bucurie".
Loviturile executate în cadrul bateriei de deschidere a lucrărilor
semnifică „sfinţirea" localului lojii, a templului masonic; prin agitarea
aerului se alungă şi ultima rămăşiţă a ceea ce ţine de profan şi se cre-
ează o nouă. ambianţă purificată. Dimpotrivă, bateria de la închiderea
lucrărilor permite fraţilor să iasă din domeniul sacrului.
De aceea nu putem fi de acord cu bateriile „de bucurie" decât dacă
sunt executate la sfârşitul lucrărilor, căci altfel destramă fără rost at-
mosfera instaurată în templu.

6. LANŢUL DE UNIRE

Lanţul de unire este o tradiţie pe care o regăsim atât în masonerie
cât şi la întovărăşirile de breaslă ale calfelor (fr. compagnonnage - n.tr.).
Prinzându-şi unii altora mâinile încrucişate, adepţii formează un cerc,
un lanţ.

La primirea sa, iniţiatul este invitat să se prindă în lanţ, ca o

verigă nouă.

La închiderea lucrărilor lojii există de asemenea obiceiul de a
forma lanţul de unire.

,,E de prisos să afirm, spune Plantagenet538, că acest lanţ simboli-
zează universalitatea masoneriei şi că el aminteşte membrilor ei că.,
oricare le-ar fi patria, ei formează. o familie unică de fraţi răspândită. pe
- toată. faţa pământului. Lanţul de unire apropie cu adevărat toate inimile
şi deşteaptă în noi sentimentul solidarităţii ce ne uneşte şi conştiinţa le-
găturilor dintre noi. În fond, este o experienţă la îndemâna oricărui
mason: nu are decât să se prindă în lanţul ritual participând cu toată
convingerea, fără rezerve şi va simţi el însuşi că, aşa cum dă, primeşte
la rândul său o binefăcătoare influenţă. Prin urmare, această ceremonie
a fost în mod deliberat introdusă. în ritual. Ea are rolul de-a pregăti
climatul propice revenirii masonului în lumea profană după închiderea
lucrărilor şi trebuie să fie altceva decât o simplă formalitate."

297

JULES BOL'CHER

Fiindca nu-i cunosc valoarea rituala şi ..magica", mai exista. loji în
care lanţul de unire nu se formeaza decât de doua ori pe an.

Marius Lepage539 a explicat de ce lanţul de unire este altceva decât
un simplu gest fără relevanţa:

,,Printre alte funcţii esenţiale, ritualurile aduc laolalta pe cele vazute
şi pe cele nevazute. Riturile sunt fluidul de legatura dintre atelierele
masonice, expresie a spiritului masoneriei aflat deasupra elementelor
materiale ale lojilor. Sa nu ne miram ca acest spirit paraseşte lojile în
care nu se mai vede chemat. Dar poate cea mai uimitoare dintre desco-
periri este aceea că mai exista înca, în tot haosul aşa-ziselor ritualuri
contemporane, se mai încapaţânează sa existe o scânteie de credinţă.

Oricât ar continua sa-şi înlantuie mâinile, masonii nu mai cred în
ce fac, nu dau valoare şi convingere actelor rituale şi, prin urmare, nu
mai izbutesc să anime spiritul ordinului. Şi totuşi, dintre toate ritualu-
rile, lanţul de unire este poate cel mai important din perspectiva ocultă.
şi simbolica. De aceea, orice venerabil căruia îi pasa cu adevarat de
bunastarea materiala şi morala a lojii sale ar trebui sa repete aceasta
autentica invocaţie la fiecare ţinuta masonica".

Credem ca principiul lanţului de unire trebuie cautat în „teoria
punctului sau a semnului de sprijin": orice voinţă care doreşte să se
manifeste în lumea materiala are nevoie de un intermediar care este. în
acelaşi timp, şi punct de plecare.

.,Secretul lanţului magic, scria Stanislas de Guaita540, este revelator
exprimat în aforismul: creează un punct fix pe care să te sprijini; con-
centrează-ţi acolo energia psihica; şi, de la acest punct ales drept cen-
tru, fa sa straluceasca peste lume lumina astrala potenţata de o voinţa
clar definita şi formulata.

Propagator şi totodată receptor de energii, lanţul de unire joaca
pentru mason un dublu rol: îi este scut protector şi mijloc de a capta
influenţe benefice.

Orice colectivitate, orice asociere îşi are corespondentul în lumile
invizibile. Cu rare excepţii, spiritul unui grup este o fiinţa vie mai pu-
temica541 decât fiecare dintre persoanele care îl compun. Mai mult, un
astfel de spirit denumit în mod obişnuit egregoră542 cauta sa-şi întă­
rească dominaţia şi sa se extindă pe seama egregorei din vecinătatea sa.

Vai şi amar de acea făptura solitara care, prea încrezatoare în voinţa sa
şovăitoare, vrea sa se masoare în lupta cu puterea de temut a egregorei!

298

Sl ~IBO LURILE FRA~OIASO :--: ERI EI

Va fi repede spulberată, îngropata... Şi nu mai are alta de vazut decât cum
este năpădita de felurimi de rele în faţa cărora rămâne fără apărare.

Câte astfel de lanţuri de ura nevazute sunt formate contra masonilor
de către duşmani ignoranţi sau de rea-credinţa! Pentru a le ţine piept e ne-
voie să formăm şi noi lanpll nostru, ferindu-ne sa răspundem urii prin ura
căci atunci cele doua egregore ar acţiona împreuna pentru a ne distruge.

Formarea lanţului de unire necesita câteva precizări de ordin ritual.
Masonii nu se prind de mâini ca într-o hora, ci, mai întâi, le încruci-
şează. în dreptul pieptului. Prin apropierea corpurilor şi apasarea piep-
tului, se obţine acea concentrare de voinţă necesara unui lanţ eficace.

Un frate convins de utilitatea lojilor mixte ar fi vrut un lanţ de unire
în care verigile masculine şi feminine sa alterneze. În aceasta ipoteza,
eficienţa lanţurilor formate din indivizi de acelaşi sex ar deveni contes-
tabila. Dar atât teoria, cât şi practica arata că, de fapt, tot ce contează.
este antrenarea puterilor minţii şi voinţei omeneşti".

Pentru maximum de efect, mai scrie Stanislas de Guaita543, un anu-
mit număr de elemente negative - minţi mai degrabă intuitive şi elabo-
rate decât expansive şi spontane - trebuie sa apară subordonat unui
element cert pozitiv, adică sub influenţa unui bărbat plin de calităţi or-
ganizatorice dublate de o voinţa energica şi dominatoare. Numai astfel
instrumentate, energiile psihice dau cel mai bun randament. Căci gân-
direa cea mai dezarticulată, amintirile cele mai vagi, tot ceea ce zace
ca într-o nebuloasă în creierele negative evoluează. şi se limpezeşte
fără. oprelişti, sub influenţa minţii pozitive.

Şi în aceasta constă rolul unificator al venerabilului lojii. Marius
Lepage spune că „acela care conduce atelierul, a cărui emanaţie şi sin-
teză este, stabileşte cu fraţii un dublu flux. Forţele implicate nu se în-
trerup decât pentru a fi de îndată folosite şi mai bine în interesele de
ordin spiritual ale masoneriei în general şi ale lojii în particular. Se
poate spune, cu toate acestea, ca nu exista astăzi loja în stare să for-
meze un lanţ de unire eficient (în înţeles tradiţional - n.tr.).

Nimeni nu-i poate obliga pe venerabilii din toate lojile să renască
tradiţia lanţului de unire la sfârşitul fiecărei ţinute. Dacă, în timp ce
fraţii se ţin de mâini, venerabilul ar evoca, la închiderea lucrărilor lojii,
unirea masonilor de pe întreg pământul, şi ar chema sa se pogoare asu-
pra tuturor spiritul autenticei masonerii, atunci poate că un suflu puri-
ficator ar pluti în atmosfera lojilor noastre.

299