150 DE ANI DE ÎNVĂȚĂMÂNT PEDAGOGIC_Final

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

La ceas aniversar vă doresc tuturor celor care ați dăruit și celor care
veți dărui din inima și suflet Ani Mulți și Sănătoși!

Prof. dr. Eugenia Maria Pașca consemnează:

Profil Pedagogic: Corul (pe trei voci egale cu soliste) a Liceului
Pedagogic ―Alexandru Vlahuţă‖ a participat la concursurile judeţene, unde a
obţinut locurile I şi II – perioada 1990-2001

Profil Muzică (studii teoretice):
- Corul (pe patru voci mixte) “Voces Moldaviae” în perioada 2001-
2007 a participat la concursuri judeţene, unde a obţinut locurile I şi II; la
Olimpiadele școlare (Focșani - 2003, Vaslui - 2005, Focșani -2007) a obținut
premii II, III, la Concursul Național Iași a obținut mențiune.
- Grupurile corale pe 2 voci – fete, băieți, au obținut premiul II la
Olimpiada școlară (Focșani -2003)
- Taraful ‖Rapsozii Bârladului‖ a obținut premiul I la concursurile
județene și Olimpiadele școlare (Focșani - 2003, Vaslui - 2005, Focșani-

2007)
- Trio Jazz a obținut premiul I la concursurile județene și Olimpiadele

școlare (Focșani -2003, Vaslui-2005, Focșani-2007)
- Solistele vocale de muzică uşoară și populară, soliștii instrumentiști

– folclor au obținut premii I, II la concursurile județene și Olimpiadele
școlare (Focșani -2003, Vaslui-2005, Focșani-2007)

- Trupele de dans Duo-latino - fete și Ansamblul de dans tematic –
fete au obținut premiul I la concursuri județene și naționale

- Activităţile formaţiilor muzicale şi soliştilor din Liceul Pedagogic au
fost înregistrate pe două compact-discuri (MOMENT ANIVERSAR)

- La Olimpiadele Naționale de Muzică – disciplina Teorie-Solfegiu-
Dicteu, elevii au obținut premiul II, mențiuni și mențiuni speciale.

Prof. Mihaela Oprea consemnează:
TRECUT, PREZENT ȘI...... VIITOR

Liceul Pedagogic Al. Vlahuță‖- Bârlad… Amintiri sunt multe și toate
îmi inundă gândurile. N-aș vrea să evoc un moment anume, însă îmi amintesc
cu plăcere perioada cuprinsă între anii 2008-2014, în care am coordonat cu
dragoste și dăruire ansamblul coral ,,Voces Moldaviae”.

Acest ansamblu coral mixt, era alcătuit din aproximativ 50 de elevi de
la specializările instructor muzical, învățător- educator și arte plastice. Erau
elevii mei, cei pe care i-am simțit că ar fi deschiși către muzică, muzica de

calitate.

51

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Îmi place să cred că noi, profesorii, formăm generații de tineri cu valori
și concepte de viață. De aceea repertoriul abordat în această perioadă, a fost
ales ca un răspuns la nevoile tinerilor. I-am ascultat, ne-am sfătuit am
comunicat deschis și astfel cred că le-am cultivat dragostea față de muzică ce
s-a oglindit în rezultatele obținute la diferite concursuri: Concursul Național
de Muzică pentru formații instrumentale, corale și soliști (Premiul I – faza
județeană – 2009; Premiul I – faza județeană – 2011; Premiul II – faza zonală
– 2011 – Piatra Neamț; Premiul I – faza județeană – 2013; Premiul I - faza
zonală – 2013 Focșani; Concursul Internațional ,,Ofranda Sunetului‖ Iași;
Premiul I – 2013; Premiul I – 2014; Concursul Interjudețean ,,Datina‖ –
Vaslui; Premil I – 2011; Premil I – 2012; Concursul Județean ,,Îngeri pe
portativ‖ – Pușcași - Premiul I – 2011; Concursul Județean ,,Florile
copilăriei‖ – Bârlad - Premiul I – 2013; Concursul Județean ,,Ioan Nicolau‖ –
Bârlad -Trofeul - 2013 (Fig. 16);

Fig. 16. ,,Voces Moldaviae‖- decembrie 2013

Momente de neuitat am trăit și alături de elevii Ifrim Andreea, Iorga
Adrian, cu care am participat la Concursul Național ,,Vocea Populară‖
organizat de TVR – Iași – 2012; Moisa Mihai și Costea Camelia care au
obținut rezultate deosebite la Festivalul Național de Folclor ,,Cântece
Dintotdeauna‖ – Botoșani – 2012, Festivalul – Concurs Interjudețean de
Muzică Populară ,,Cântec drag din plai străbun‖ – Vaslui – 2013, Concursul
Național ,,Comoara Moldovei‖ – Bârlad – 2012; Hâncu Cristian care a
obținut premiul I la Concursul Național ,,Ghiocelul de argint‖- 2013.

Liceul Pedagogic ,,Ioan Popescu‖ – Bârlad. Plecă generații, vin alte
generații ...

Din anul 2016 am înființat o nouă formație corală, ,,MUSICPED”,
alcătuită din fete inimoase de la specializarea învățători-educatori. Acest cor

52

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

nu l-am creat pentru mine, nu l-am creat să-mi satisfac mie o dorință, l-am
creat pentru că simțeam că e o necesitate. Școala trebuia să aibă din nou un

cor al profilului pedagogic (Fig. 17).
Am început timid, dar sigur.. Am participat la diferite activități din

cadrul unor proiecte europene, județene și locale:
- Proiectul Erasmus+,, A sense of Community‖- 2016
- Proiectul Erasmus+,, Inclusive Preschool for Kid‖ – 2016

Fig. 17. Corul ‖Musicped‖, dirijor prof. Mihaela Oprea

- Proiectul Erasmus+ ,,Digital and media literacy for sustainable life
learning‖ (Digi4Life) – 2017-2019 (Foto 18)

Fig. 18. Spectacol în cadrul proiectului Digi4Life‖- moblitatea C2, 29 aprilie 2018

- Proiectul Erasmus+ ,, School 4Me‖ – 2019
- Proiectul Educativ,, Muzica e viață‖ – 2017
- Proiectul Educativ ,,La Mulți Ani, Școală! La Mulți Ani, România!

– 2016, 2017, 2018, 2019, 2020 (Fig. 19).
53

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

-

Fig. 19. Corul ‖Musicped‖, 1 Decembrie 2019

Rezultatele muncii în echipă nu s-au lăsat așteptate prea mult. Astfel
că, am obținut premii la următoarele concursuri:

- Concursul Național ,,Armonia artelor‖ – 2020- trofeu
- Concurs Interjudețean ,,Armonia artelor‖ – 2018, 2019 premiile I
- Concurs Interjudețean ,,Datina‖ – 2018 – premiul I
- Concurs Județean ,, Iar Nașterea lui Hristos așa a fost….‖ – 2018

premiul I
- Olimpiada Corală – faza județeană 2019 și 2020 premiile I
Am fost adesea invitați să susținem spectacole în colaborare cu Casa de
ajutor Reciproc a Pensionarilor ‖Elena Doamna‖ Bârlad (Fig. 20)

Fig. 20. Spectacol închinat Zilei Naționale a României ‖Sunt Biriș în casa neamului meu‖,
27 noiembrie 2019

În acestă perioadă, mi-am completat albumul amintirilor și cu
rezultatele deosebite obținute la concursuri naționale și interjudețene cu
elevii: Micu Bianca, Artene Gabriela, Ailenei Andrei, Pascu Geanina,
Pătrașcu Oana, Tăbăcaru Miruna și Ghidu Roxana.

54

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Pentru mine, trecutul și prezentul în Liceul Pedagogic ,,Ioan Popescu‖
sunt ei, elevii mei, iubitori de frumos, de cântec, de viață.

Viitorul..... tot ELEVII!!!
După ce doamna profesoară a înființat formația corală ‖Musicped‖,

bagheta pentru conducerea formației ‖Voces Moldavie‖ a fost predată
profesoarei Ignat Mihaela, elevă a Liceului Pedagogic, specializarea Muzică

(studii teoretice):
Prof. Mihaela Ignat consemnează:

VOCES MOLDAVIAE
De mică am cântat în cor. Am crescut cu sonoritățile încărcate de
armonii expresive ale muzicii corale. Îmi imaginez corul fiind vocea
personajului colectiv, unde emoția nu se împarte, ci se adună prin fiecare

membru al grupului. Principala idee care descrie un ansamblu coral este
solidaritatea, trăirea la unison a tuturor gândurilor, sentimentelor, emoțiilor.

Și iată-mă acum, de partea cealaltă a corului, în postura de dirijor.

Dirijorul corului Voces Moldaviae.
Derulând firul timpului, mă reîntorc cu drag în adolescență când, în

calitate de elevă a Liceului Pedagogic „Alexandru Vlahuță‖ (denumirea de
atunci a liceului) am făcut parte din primele generații ale corului, sub
îndrumarea domnișoarei profesor doctor Eugenia Maria Pașca. Am urmat
aceeași specializare, Instructor muzical, în perioada 2004-2008.

Dirijorul nostru nu era doar un profesionist, ci avea o latură umană
foarte bine dezvoltată. Ne încuraja foarte mult la cor, dar și la disciplinele de
specialitate. Am învățat foarte multe de la domnișoara profesor doctor E. M.
Pașca în anii de liceu, cât și de facultate, unde am avut ocazia să o
reîntâlnesc. Este un profesor de excepție, de aceea va rămâne pentru mine un
adevărat model ca profesor, dar și ca dirijor.

Anii de liceu mi-au oferit o bogată experiență corală, noi cunoștințe și
deprinderi în studiul tehnicii vocale. Grăitoare în acest sens sunt
nenumăratele activități, concerte, concursuri în cadrul corului Voces
Moldaviae. Îmi aduc aminte cu drag participarea la Olimpiada Națională
Corală din anul 2005, la Vaslui, unde am luat premiul al III-lea. De
asemenea, rememorez manifestările artistice cu diferite ocazii: Zilele liceului
și concertele de colinde din fiecare an.

Toate acestea mi-au servit drept model și am încercat să continui
tradițiile și direcțiile trasate de primul dirijor. Din 2014, anul în care am luat
„frâiele‖ corului (Fig. 21), mi-am stabilit mai multe obiective și am lucrat
intens pentru îndeplinirea lor. Mărturie stau activitățile la care am participat:

55

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

recitaluri, concerte, concursuri, olimpiade corale și diplomele pe care le-am
obținut.

Astfel, recitaluri de Zilele școlii s-au desfășurat în anii 2014-1019,
concerte de Crăciun în anii 2016-2019, participări la Olimpiada Națională
Corală în anii 2015, 2017, 2019 și alte diferite activități și concursuri.

Voces Moldaviae este un cor care se implică activ și răspunde cu
promptitudine la proiectele umanitare pe plan local, prin participări la baluri
de caritate, marșuri și concerte pentru „Ziua conștientizării autismului‖.

Cu ocazia oricărei activități, bucuria noastră este la fel de mare. Chiar
dacă scena este amplasată într-o sală de clasă, de concert, în aer liber sau
chiar o sală de activități sportive, ținuta noastră vizează un maximum de
concentrare, responsabilitate și eliberarea tuturor trăirilor și emoțiilor prin

repertoriul abordat.
Îmi place ceea ce fac, îmi place atmosfera din corul Voces Moldaviae,

și asta se vede pe scenă, dar și la repetiții, unde ne simțim foarte bine
împreună. Așa era și pe vremea când eram elevă la liceu și aveam rolul de
corist, mai exact de soprană. Bazându-mă pe această experiență, uneori mă
gândesc, poate chiar Voces Moldaviae m-a ales să-i fiu dirijor (Fig. 22).

Fig. 21. ‖Voces Moldaviae‖ – Zilele
liceului, 2014

Fig. 22. ‖Voces Moldaviae‖ –
Focșani, 2019

56

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

CAPITOLUL II. EVOCĂRI

CTITOR AL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PEDAGOGIC BÂRLĂDEAN
IOAN POPESCU (1830-1901)
Oltea RĂŞCANU GRAMATICU*

Printre personalităţile bârlădene din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea se numără Ioan
Popescu, renumit pedagog, ctitor, filantrop, politician,
a cărui activitate se confundă cu viaţa social-politică şi
culturală a urbei. Despre activitatea sa aflăm din
lucrări autobiografice4, din corespondenţa cu diferite
personalităţi ale vremii, cu instituţii social-politice şi
obşteşti, din presa locală şi centrală, dezbateri
parlamentare, anuare5, almanahuri6, calendare7,
memorialistică8, etc. Concludente sunt şi lucrările
semnate de P.S. Iacov Antonovici, episcop al Huşilor9, Gheorghe Vrabie10 şi
alţii. Scurte medalioane despre viaţa şi activitatea lui Ioan Popescu se găsesc

* Profesor, preşedinta Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, filiala Bârlad.
4 Faptele şi activitatea publică şi privată a lui Ioan Popescu, profesor onorific, fost deputat,
preşedintele Societăţii pentru învăţătura poporului român, judeţul Tutova, din urbea
Bârladului, etc. etc. cu începere din anul 1848 până astăzi, 1901, Tipografia Comercială,
Bârlad, 1911.
5 Biografii, în „Anuarul Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român‖, Braşov, Anul

IX, 1904, 1905.
6 Ioan Popescu, în „Almanahul învăţătorilor şi învăţătoarelor din România‖, Tipografia
„Aurora‖, Focşani, anul III, 1902, p. 77-78; „Anuarul Şcoalei Normale din urbea Bârladului
pe anul 1875-1876‖, Tipografia Asociaţiunii „Unirea‖, 1876.
7 Paul Augustin, Faptele şi activitatea lui Ioan Popescu, în „Calendarul Minerva‖, Bucureşti,
1901, p.131-133; idem, Ioan Popescu din Coaş. Activitate de o jumătate de secol al unui
român chioran, în România.. Conferinţă ţinută la adunarea din Şomula Mare, despărţimântul
Sălăgian—Chioran al Asociaţiunii, în ziua de 3 august 1904, de către Augustin Paul, fost
profesor de liceu, publicist, Tipografia „Victoria‖, Şimleul Silvaniei, 1906; Faptele şi
activitatea publică şi privată a d-lui Ioan Popescu, dimpreună cu o conferinţă a d-lui
Augustin Paul, broşură, Bârlad, 1915.
8 Petru Răşcanu, Cel dintâi dascăl al meu, în „Calendarul Ligii‖, Editura Minerva,
Bucureşti, 1908; Nicolae Pătraşcu, Un bun român, Ioan Popescu, în „Literatură şi artă
românească‖, anul IV, 23 iulie 1899, p.592-593.
9 Iacov Antonovici, Un dascăl ardelean la Bârlad. Ioan Popescu, Atelierele Zanet
Corlăţeanu, Huşi,1928.
10 Gheorghe Vrabie, Mesianism ardelean, Tipografia Cernica, Bucureşti, 1937; idem,
Bârladul cultural, Bucureşti, 1938, p.77-108; idem, Dascăli ardeleni necunoscuţi: Ioan
Popescu şi Ştefan Neagoe, în „ Familia‖, seria a III-a, anul VII, nr.3-4, 1940, p. 41-50;

57

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

în monografiile principalelor instituţii de învăţământ bârlădean11, în
monografia şi istoria Bârladului12, în bibliografii şi dicţionare13.

Actualul studiu îşi propune să adâncească analiza legată de contribuţia
pe care Ioan Popescu a adus-o la dezvoltarea învăţământului bârlădean, cu
prioritate a celui pedagogic, de la întemeierea căruia s-au scurs 151 de ani.
Este interesant de văzut toate compartimentele în care s-a implicat Ioan
Popescu, cu luminile şi umbrele unei epoci tumultoase şi contradictoriii pe
care a traversat-o. Un intelectual care şi-a închinat viaţa unui ideal -
luminarea şi trezirea conştiinţei poporului spre Unire şi Independenţă.

Cine era acest dascăl, pe care cu admiraţie un fost elev îl descria
„înalt şi bine făcut... tipul munteanului gata de-a pururea a înfrunta orice
primejdie, natură cinstită şi entuziastă‖14, de unde venea şi care au fost fapte
lui, sunt întrebări fireşti la care vom încerca să răspundem.

Ioan Popescu se încadrează în pleiada cărturarilor ardeleni de la
sfârşitul secolului al XVIII - lea şi începutul secolului al XIX-lea crescuţi la
flacăra înaltelor idealuri patriotice ale necesităţii realizării unui stat naţional,
unitar şi independent, care au activat în Ţările Române temporar sau
definitiv. Profesorii ardeleni aduceau cu ei nu numai o pregătire solidă, ceea
ce s-a putut constata mai târziu prin numărul mare de manuale şcolare pe care
le-au elaborat, prin lucrările ştiinţifice şi literare ce au publicat, dar aduceau
şi idei politice înaintate care i-au aşezat în primele rânduri de luptători pentru
înlăturarea structurilor feudale perimate. Aproape toţi aceşti cărturari au fost
amestecaţi în evenimentele generate de revoluţia democratică de la 1848.
Aron Florian, Ion Maiorescu, August Treboniu Laurian, Simion Bărnuţiu,
Ioan Popescu, asemenea lui Gheorghe Lazăr şi-au adus contribuţia la
dezvoltarea învăţământului românesc.

ibidem, nr.5-6, 1940, p.49-54; Marin Vătafu, Gh.Vrabie, Meseanismul ardelean, în „ Gând
românesc‖, anul VI, nr.3-4, martie-aprilie, 1938, p.228-229.
11 Mihai Mâţă, Ştefan Cucoş, Centenarul Liceului Pedagogic Bârlad.1870-1970, Iaşi, 1970,
p.11,13, 14-20, 30, 32-50; Traian Nicola, Liceul „Gheorghe Roşca Codreanu‖ Bârlad.
Monografie, Iaşi, 1971, p.295-296; idem, Colegiul Naţional „ Gheorghe Roşca Codreanu‖
Bârlad.150 de ani, Adison Computer SRL, Iaşi, 1996, p.49-51.
12 Monografia Municipiului Bârlad, Iaşi, 1974, p.124; Oltea Răşcanu Gramaticu (coord.),
Istoria Bârladului, Editura Odeon, Vaslui, 1998, p.387; ibidem, ediţia a II-a, Editura Sfera,
Bârlad, 2002, p.470-471; Oltea Răşcanu Gramaticu, Istoria Bârladului, ediţia a III-a,
revăzută şi adăugită, vol. II, Editura PIM, Iaşi, 2015, p.483-488, 513-523; Traian Nicola,
Valori spirituale tutovene. Biobliografii, vol.5, Editura Sfera, Bârlad, 2003, p. 688-694.
13 Oltea Răşcanu Gramaticu, Personalităţi bârlădene. Dicţionar, vol.II, Editura PIM, Iaşi,

2012, p.213-215.
14 Petru Răşcanu, op.cit., p.371.

58

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Urmaşi spirituali ai Şcolii Ardelene, unii dascăli ardeleni au trecut
Carpaţii, cei mai mulţi îndemnaţi de dragostea de neam, în speranţa că vor
găsi teren mai favorabil pentru dezvoltarea talentelor lor, pentru promovarea
culturii naţionale. Din Sălaj a venit Simion Bărnuţiu la Iaşi, din Chioar –
Ioan Popescu la Bârlad15.

Într-o geroasă zi de ianuarie 1830, în casa familiei Popovici, din
comuna Coaş, districtul Cetatea de Piatră, judeţul Satu Mare, vedea lumina
zilei viitorul dascăl Ioan Popescu. Apropierea comunei natale de oraşul Baia
Mare determină familia să-şi înscrie fiul la şcoala primară din această
străveche localitate românească pe care a absolvit-o în condiţii meritorii.
Frecventează cursurile Gimnaziului călugărilor minoriţi timp de 4 ani, apoi,
în 1846, este transferat la Colegiul călugărilor piarişti din Cluj, instituţie
şcolară care se bucura de un vechi renume în pregătirea viitorilor absolvenţi.

În perioada studiilor gimnaziale se remarcă ca un elev talentat şi
sârguincios, dar condiţiile modeste îl determină să efectueze o serie de
activităţi privind curăţenia sălilor şi servitul mesei în cantină pentru a obţine
un loc în internat. Acest aspect ne este relatat de publicistul Paul Augustin, cu
ocazia unei conferinţe ţinute în ziua de 3 august 1904, la o adunare din
localitatea Şomcuta –Mare: „[…] Fiind elev talentat şi sârguincios, dar sărac
a fost primit ca credenţiar la internat, căpătând întreţinerea în schimbul unor
mici servicii, ce le făcea, ca atâţi alţi tineri români – dereticând prin cele săli
şi purtând mâncărurile la masă‖16.

Furtuna revoluţiei de la 1848 a electrizat inimile tineretului care
întrezărea în aceasta „ primăvara popoarelor‖, posibilitatea răsturnării
vechilor orânduieli feudale, a şubredului imperiu habsburgic. În aceste
condiţii efervescente, tânărul de doar 18 ani, Ioan Popescu, părăseşte
gimnaziul clujean şi se înrolează voluntar ca landsturm-führer, adică
conducător de gloate, în armata prefectului Florian Micaş, ataşat sub
comanda colonelului Carol Urban17. Botezul focului îl primeşte în ciocnirea
de la Săcălăşeni cu gărzile maghiare. Rezultatul a fost deprimant, mica sa
oştire a fost complet distrusă, astfel că tânărul conducător cu două degete
rupte şi cu mantaua ciuruită de gloanţe este nevoit să peregrineze prin ţară,
ascunzându-se pentru a nu fi prins şi spânzurat.

15 I.Antonovici, op.cit, p. 336; Gh.Vrabie, Bârladul cultural, p. 112-118; vezi şi Marin
Vătafu, op.cit., p. 228 - 229.
16 I.Antonovici, op. cit., p. 336.
17 Teodor Balan, Colonelul Urban în Bucovina.1849, Tipografia Mitropolit Silvestru,
Cernăuţi 1926, p. 4, 6.

59

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Îmbrăţişând calea aleasă şi de alţi revoluţionari, Ioan Popescu, a cărui
conştiinţă naţională se maturizase în câteva luni, se refugiază în Bucovina,
beneficiind de ospitalitatea boierilor patrioţi, Hurmuzachi. În această
atmosferă prielnică, ardeleanul Ioan Popescu a cunoscut o parte din
emigranţii moldoveni, printre care se numărau şi boierii bârlădeni cu vederi
liberale, Nicolae Roşca Codreanu, Manolache Costache Epureanu şi Iorgu
Radu, de a căror destine va fi strâns legat în viitor.

Bârladul cunoscuse şi el febrilitatea pregătirilor revoluţionare, casele
lui Iorgu Radu şi Costache Epureanu fiind loc de întâlniri pentru alte spirite
liberale precum Iordache Racliş, Costache Cuza, Iordache Lambrino şi mulţi
alţii. Acest nucleu revoluţionar era în legătură directă cu Vasile Mălinescu,
Theodor Râşcanu, Alexandru Ioan Cuza. Evenimentele de la sfârşitul lunii
martie 1848 de la Iaşi, soldate cu represiunea puternică a regimului autoritar
a domnitorului Mihail Sturdza, prigoana dezlănţuită asupra liderilor
revoluţionari care sunt nevoiţi să emigreze, nu a mai permis punerea în fapt a
programelor elaborate la Braşov şi Cernăuţi. Convenţia ruso-turcă de la Balta
–Liman din aprilie 1849 reinstaura regimul regulamentar în Principatele
Române. În Transilvania trupele habsburgice, cu sprijinul celor ţariste,
dădeau ultimele lovituri revoluţiei.

Noul domn al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, spre deosebire de
Barbu Ştirbei din Ţara Românească, a permis reîntoarcerea unor exilaţi
printre care se numărau şi patrioţii bârlădeni. Odată cu aceştia sosea la Bârlad
şi tânărul Ioan Popescu, căruia Iorgu Radu îi oferise, mai întâi, funcţia de
administrator la moşia sa de la Dealu Mare. Inteligent, sârguincios, Ioan
Popescu atrage atenţia autorităţilor locale care îl numesc la 1 septembrie
1851 profesor şi director la singura şcoală publică din Bârlad, funcţie pe care
o va deţine până în anul 1860.

Învăţământul bârlădean s-a dezvoltat în mod sinuos, inegal în
contextul învăţământului românesc. Alături de şcolile de pe lângă biserici, la
sfârşitul secolului al XVIII-lea funcţiona la Bârlad o şcoală moldovenească
de grad elementar, dependentă de Biserica „Sf. Voievozi‖, unde se studia
citirea şi scrierea. Prin Hrisovul din 24 mai 1803, elaborat de domnul
Alexandru Moruzzi, s-a înfiinţat o şcoală greco-moldovenească,
asemănătoare cu cea de la Focşani şi Galaţi18, dar care şi-a încetat activitatea
după 1821. În conformitate cu prevederile Regulamentului Organic la 1
septembrie 1832 şi-a deschis porţile prima şcoală primară de băieţi nr.1 din

18 I.Antonovici, Documente Bârlădene, vol. IV, Bârlad, 1924, p. 246.

60

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Bârlad, având ca dascăl pe Ioan Zăhărescu şi apoi Constantin Nanu19. În 1846
s-a înfiinţat Clasul Codreanu pe lângă şcoala primară publică, reprezentând
un pas înainte în dezvoltarea învăţământului secundar bârlădean. Profesorul
Ioan Zăhărescu preda gramatica, geografia, catehismul şi caligrafia, iar
profesorul Iosif Popescu (Patriciu) limba latină, istoria universală şi a patriei,
aritmetica20.

Continuau să existe şi pensioane particulare cu limba de predare
greacă, franceză şi rusă, frecventate de copii proveniţi din păturile mijlocii
ale populaţiei urbane. În 1846 era cunoscut pensionul condus de I.F.Haşcov -
Sasei în care se preda limba greacă şi rusă, iar în pensionul lui Iosif Patriciu,
organizat în 1850, se preda în limbile română, latină, franceză şi germană. În
1851 funcţionau următoarele pensioane particulare: pensionul francez de
băieţi a lui Columb, pensionul francez de băieţi a lui Caillon, pensionul
grecesc condus de Pondichi şi cel a lui Popastavăr, pensionul francez de fete
al doamnei Baar, la care pe parcursul anilor se vor adăuga şi altele21.

Răsfoind Regulamentul Şcolar al Moldovei, din 1851, elaborat sub
egida domnitorului Grigore Alexandru Ghica, se observă o serie de prevederi
pe linia democratizării învăţământului pe care le vom reîntâlni în Legea
Instrucţiunii Publice din 1864. Urmau să se înfiinţeze şcoli de fete în toate
reşedinţele de ţinut şi pentru început la Botoşani, Roman, Bârlad, Huşi,
Bacău, Galaţi.

În această atmosferă îşi începe activitatea de strălucit dascăl, Ioan
Popescu, pe meleagurile Moldovei de Jos, dar păstrând intactă imaginea
locurilor natale pe care le va reînvia cu puterea minţii şi bătăile inimii în
inegalabilele sale lecţii de istorie a românilor. Munceşte mult, cu pasiune şi
manifestă o atenţie deosebită pentru copii, lucrând de multe ori cu clase
simultane. În cursul anului 1853-1854 îl întâlnim ţinând cursuri la clasa a II-a
şi a IV-a. Din catalogul semestrial al Şcolii publice din Bârlad, pe luna aprilie
1854, reiese că la clasa I-a frecventau 46 elevi, la clasa a II-a 28 elevi, la

19 Aceste şcoli ţinutale cuprindeau o clasă elementară unde se preda citirea, scrierea,
numărătoarea şi rugăciunile, după metoda lancasteriană, cu tabele anumite tipărite; cât şi
clasul normal de trei ani, în care se preda gramatica românească după manualul lui Săulescu,
aritmetica până la împărţire exclusiv, după manualul lui Filipescu şi geografia după manualul
lui Fabian. Era primit orice tânăr indiferent de avere şi renume, între 7 şi 13 ani. Anul şcolar
se încadra între 1 septembrie – 1 iunie, în două semestre, după care se susţinea un examen
public. Lecţiile ţineau de la 8 la 11 dimineaţa şi de la 14 la 16 după-amiaza (V.A.Urechea,
Istoria Şcoalelor, I, Bucureşti, p. 201-202).
20 DANIC, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice (în continuare MCIP), dosar

nr.183/1846, f. 6.
21 I. Antonovici, Un dascăl ardelean la Bârlad – Ioan Popescu, p. 338.

61

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

clasa a III-a 15 elevi şi la clasa a IV-a doar 522. Situaţia se explică şi prin
analiza condiţiilor materiale ale elevilor, lipsa de manuale, rechizite şcolare,
programe încărcate, dogmatismul general al învăţământului manifestat în
epocă.

Sugestivă, în această direcţie, este relatarea lui Petru Răşcanu, fost
elev a lui Ioan Popescu: „Era greu de învăţat carte pe la 1855. Mai întâi
lipseau cărţile de şcoală. Programa cerea să se înveţe limba română, elemente
de limba latină, religie, aritmetică, istoria, geografia. Şi nu erau atâtea cărţi,
decât: Istoria Românilor, trei volume mari de A. T.Laurian, Geografia
Ţărilor Române şi cea generală, de acelaşi, Gramatica românească de Nifon
Bălăşescu, Evanghelia editată de N. Ionescu şi Aritmetica de care nici nu ne
foloseam. Era o hartă mare a Ţărilor Române de G. Filipescu Dubău,
admirabil lucrată de către Partene Ariton din Iaşi şi hărţile continentelor. Cu
acest material didactic trebuia să se aplice programa care la Bârlad mai era
sporită prin clasul Codreanu de limbă latină, pus tot în şcoala primară, aşa că
elementele de limbă latină se făceau în clasa a III-a, după cartea lui Zaharia
Columb, iar în clasa a IV-a se învăţa întreaga etimologie latină după
Gramatica lui D. Stoica, un volum de 500 de pagini, tipărit pe o hârtie
groasă, ceea ce îl făcea şi mai îngrozitor‖23.

Concluzia pe care o prezintă acelaşi autor este revelatoare: „Cu
asemenea mijloace de lucru şi încărcat cu două clase îi trebuia lui Popescu
multă ştiinţă şi multă dibăcie pedagogică pentru a răspunde grelei sale
însărcinări. Şi el a răspuns pe deplin‖24.

Ioan Popescu, ca pedagog a înţeles cu mult înaintea altora că
învăţământul trebuie să aibă un caracter formativ. În cadrul cursurilor la
şcoala primară acorda o mare importanţă înţelegerii de către elevi a lecţiilor
în clasă, dezvoltarea gândirii logice, creative, folosirea materialului intuitiv.
Între obiectele de studiu, istoria era considerată ca un obiect „eminamente
educativ‖. Profesorul era preocupat de introducerea unor documente istorice,
abia tipărite, dintre care nu lipseau vestita Istorie a lui Petru Maior sau ziarele
„Gazeta de Moldova‖ şi „Gazeta de Transilvania‖. Activitatea educativă
continua şi în zilele de sărbătoare: „Duminica […], ne povestea unele
episoade din revoluţia de la 1848 din Transilvania, citeam din «Foaie pentru
minte, inimă şi literatură», din Descrierea Moldovei de D. Cantemir, din P.
Maior sau Moldova în 1857 de V. Alecsandri; Hora Unirii şi Baladele sau

22 DJAN Iaşi, Fond Comitetul de Inspecţie Şcolară, Iaşi, dosar 599, anul 1853-1854, f. 61.
23 Petru Răşcanu, op. cit., p.30-32.
24 Ibidem.

62

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Cântece bătrâneşti a lui V. Alecsandri era încă o carte ce ni se punea în
mână‖ - îşi amintea Petru Răşcanu25.

Inimosul dascăl bârlădean a introdus geografia ca obiect de studiu.
Directorul Ministerului Instrucţiunii, Gheorghe Asachi, a apreciat activitatea
depusă în această privință prin introducerea obiectului geografie la clasa a
III-a şi a IV-a, cu confecţionarea hărţilor şi a aprobat depozitarea a 4 hărţi ale
Daciei în Biblioteca Statului în 1856, executate de elevi sub egida lui Ioan
Popescu. Pedagog cu o înzestrare deosebită, conştiincios şi dând dovadă de
mult tact, Ioan Popescu se ocupa cu migală de fiecare elev, astfel încât „nu se
ştia în şcoala de la Bârlad ce va să zică să fii repetent. Nu se afla ca un
şcolar să fie izgonit din şcoală. Şcoala era făcută ca să înveţe pe copii carte,
prin urmare, nu era o scuză pentru dascăli că unii erau mai puţin înzestraţi
de la natură”26.

Energic şi sever în orice acţiune, el impunea elevilor disciplină,
responsabilitate, comportament civilizat în relaţiile cu cei din jur. Printre
colegii de breaslă, Ioan Popescu se distingea prin înaltele sale calităţi morale
şi fizice, fiind adeptul principiului permanentei prezenţe a educatorului în
mijlocul elevilor, al controlului şi supravegherii elevilor: „Era de o
punctualitate exemplară - mărturisea Petru Răşcanu - Punctualitatea
profesorului avea mare influenţă asupra şcolarilor. Nu se ştia în clasa noastră
ce va să zică a umbla fugar‖27.

Ioan Popescu a introdus emulaţia publică între elevi, sporindu-le
interesul pentru instituţia şcolară. Cu prilejul susţinerii examenelor şi împărţii
premiilor erau invitate diferite notabilităţi ale oraşului, imprimând un caracter
solemn, făcându-l greu de uitat. Elevii dădeau dovadă de o temeinică
pregătire, recitau cu patos emoţionante poezii patriotice. Adept al idealului
luminării maselor, în care şcoala juca un rol esenţial, Ioan Popescu a adus o
mare contribuţie la dezvoltarea învăţământului bârlădean28. Dacă în
septembrie 1851, când şi-a început cariera didactică exista la Bârlad o singură
şcoală primară publică, cu trei clase şi 70 de elevi, în septembrie 1860
funcţionau 5 şcoli primare de băieţi cu 700-800 de elevi, 2 şcoli de fete şi
începând cu octombrie 1858 Gimnaziul Codreanu, la înfiinţarea cărora
ilustrul dascăl a avut un rol esenţial. Prima şcoală publică de fete, cu 68 de

25 Ibidem.
26 Ibidem.
27 Ibidem.
28 Traian Nicola, Liceul „Gheorghe Roşca Codreanu‖ Bârlad. Monografie, p. 295-296;
idem, Ioan Popescu, în Istoria Bârladului, vol.II, editat de Oltea Răşcanu Gramaticu, p.387.

63

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

eleve, şi-a deschis porţile la 9 noiembrie 1856, deşi fusese preconizată încă
din 1851, conform Regulamentului Şcolar.

În art. 52 al Manualului administrativ, capit. Organizarea Şcoalelor
se preciza: „Şcoli gimnaziale se vor înfiinţa una la Iaşi şi după trebuinţă şi
mijloacele Casei Scolastice şi în alte Rezidenţii ţinutale, începând de la
Bârlad‖ 29. Prin Adresa nr.9530 din 13 septembrie 1858, Ministerul Cultelor
şi Instrucţiunii Publice, secţia I, comunică transformarea Clasului latin în
Gimnaziu Codreanu: „Cu deschiderea Colegiului, Clasul latin Codrian de la
Şcoala primară rămâne desfiinţat, aşa precum limba latină se va preda în
toată întinderea la Colegiu. Prin urmare şcoala primară va rămâne pe piciorul
tuturor şcoalelor ţinutale ca un suplent, un adiunct şi un singur profesor
primariu, care va fi domnul Popescu‖30.

Prin Ordonanţa domnească nr. 534 din 24 august 1860, semnată de
Alexandru Ioan Cuza, se aprobă ca Gimnaziul din Bârlad să poarte numele de
Gimnaziu Codreanu „spre perpetuarea amintirii numelor răposaţilor întru
fericita amintire, George şi Nicolae, fraţi Codreni, care au făcut mai multe
dăruiri în folosul aşezămintelor de învăţătură din Bârlad‖31. La 24 octombrie

1858, prin Decretul nr.11.378, Ioan Popescu a fost numit profesor de limba
germană la Gimnaziu Codreanu, unde, de la 1860 şi până în martie 1865 a
predat limba română şi limba latină. Prima serie de absolvenţi ai Gimnaziului
Codreanu a fost în vara anului 1862. Art.93 din Legea Instrucţiunii Publice
din 1864, prevedea înfiinţarea unui liceu la Botoşani, Buzău, Focşani, Ismail
şi Bârlad32. Astfel reforma învăţământului a creat premisele ridicării
Gimnaziului Codreanu la rangul de liceu. Începând cu 24 februarie 1865,
Ioan Popescu va preda limba latină în cursul superior al liceului. Liceul avea
de unde să-şi recruteze candidaţii, deoarece învăţământul primar luase o mai
mare amploare în oraşul Bârlad, unde funcţionau la acea dată şapte unităţi
şcolare primare (5 de băieţi şi 2 de fete), iar în judeţul Tutova 30 de şcoli
săteşti.

Învăţământul sătesc era însă prost organizat, lipseau cadrele calificate,
localurile erau necorespunzătoare, materialele didactice puţine, fapt care a
determinat Eforia Şcoalelor să propună înfiinţarea în fiecare judeţ a unor
cursuri de vară, unde să participe tineri dintre grămătici sau cântăreţi de
biserică, în vederea sporirii numărului de învăţători necesari deschiderii de

29 Manualul administrativ al Principatului Moldovei, tom.III, Iaşi, 1856, p.312.
30 Cf. I. Antonovici, op. cit., p.66.
31 „Monitorul Oficial al Moldovei‖, nr.273, 15 sept.1860, p. 994.
32 Legea Instrucţiunii din 1864 în „Anuarul Oficial‖ al MCIP, 1883, p.126.

64

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

noi şcoli primare publice. În vara anului 1865, Ioan Popescu, ajutat de
institutorul de la Şcoala primară publică nr.2, preotul diacon G. Albu, a
cutreierat satele judeţului Tutova pentru a selecta şi pregăti 30 de absolvenţi

de curs primar sau cu 2-3 clase gimnaziale de seminar. Rezultatul a fost cu
adevărat spectaculos – 30 de şcoli săteşti vor lua fiinţă în judeţul Tutova.

Ioan Popescu manifesta un interes deosebit pentru desfăşurarea
activităţii învăţătorilor în noile şcoli săteşti. Atunci când condiţiile materiale
i-au permis s-a dedat la adevărate acte de filantropie: a modificat şi înnoit cu
suma de 1500 lei în 1887 vechiul local al şcolii din comuna Miceşti, judeţul
Tutova şi a dotat-o cu mobilier, recuzite şcolare şi grădină; a donat colecţia
lui de minerale, agonisită cu multă migală în lungile sale călătorii din

Transilvania.
Necesitatea înfiinţării unei şcoli normale pentru pregătirea

învăţătorilor devenise un imperativ. Din iniţiativa şi cu colaborarea unui grup
de cărturari patrioţi, precum C. Esarcu, V.A. Urechea, A.T. Laurian, Al.
Papiu Ilarian, P.S. Aurelian, I. Eliade Rădulescu, Al. Odobescu, B.P. Hașdeu,
a luat naştere la Bucureşti, în ziua de 8 noiembrie 1866, Societatea pentru
învăţătura poporului român, a cărui scop era de „a propaga prin toate
mijloacele putiincioase învăţătura printre români, fără deosebire de provincii
şi a stărui ca învăţătura generală gratuită şi obligatorie să devină o realitate în
România. A conlucrat la dezvoltatea educaţiei naţionale‖33. Printre secţiile
înfiinţate în întreaga ţară se numără şi cea de la Bârlad, în 15 februarie 1867,
având în frunte pe Ioan Popescu34, Ştefan Neagoe şi Panaite Chenciu.

Cea mai importantă realizare a Societăţii pentru învăţătura poporului
român a fost înfiinţarea şcolilor normale de învăţători, ale secţiunilor din
Bucureşti, Ploieşti, Focşani şi Bârlad. În februarie 1870, Ioan Popescu
redactează lucrarea Şcoala normală cu internat pentru prepararea de
învăţători în comunele rurale din judeţul Tutova, înfiinţată în urbea
Bârladului de Societatea pentru învăţătura poporului român, secţiunea
Tutovei 1870, alcătuită din două părţi: Expunerea de motive, Apel către
cetăţeni şi Plan de condiţiunile deschiderii unei şcoli normale pentru

33 Petre Garboviceanu, Societatea pentru învăţătura poporului român din Bucureşti şi
şcoalele ei, 1866-1906, Bucureşti, 1906, anexa I, capit. I, p.3.
34 Iniţial preşedinte al secţiei Bârlad a Societăţii pentru învăţătura poporului român a fost
Iacob Fătu şi abia din 1869 devine Ioan Popescu ( Traian Nicola, Valori spirituale tutovene.

Biobliografii, vol.5, p. 688- 694)

65

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

prepararea de învăţători în comunele rurale ale judeţului Tutovei şi a
întreţinerii unui internat pentru elevii acestei şcoli35.

Zelosul dascăl elaborează o adevărată pledoarie pentru luminarea
maselor pe calea culturii, opinând că destinele unui popor, prestigiul lui în
lume depinde şi de gradul de cultură. Opinia publică bârlădeană şi autorităţile
erau informate în legătură cu scopul noii şcoli şi modalităţile de funcţionare.
Propaganda făcută a dat rezultatele scontate pe parcursul câtorva luni.
Perseverentul preşedinte al Societăţii pentru învăţătura poporului român,
secţiunea Tutovei, Ioan Popescu, procură fonduri, instituind liste de
subscripţie, făcând apel la autorităţile locale şi centrale. Prin adresa nr. 6307
din 13 iunie 1870, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice comunică
Comitetului Societăţii că a fost aprobată suma de 8000 lei. Au fost închiriate
de la Iacob Fătu 7 dughene cu 14 camere pentru şcoală şi internat, s-a

procurat mobilierul necesar.
În vederea selecţionării elevilor, Ioan Popescu, însoţit de Daniel

Montani, institutor la clasa a II-a a Şcolii primare nr.1, începând de la 22
aprilie 1870, colindă cu căruţa din sat în sat, ţinând examen la faţa locului şi
reuşeşte să aleagă 60 de băieţi inteligenţi, viitori elevi interni ai şcolii
normale36. Apelul făcut cadrelor didactice de la Liceul Codreanu în vederea
predării unor cursuri şi în cadrul Şcolii Normale s-a bucurat de un succes
deplin. Acest lucru este şi mai meritoriu dacă menţionăm că timp de 4 ani

profesorii au predat gratuit.
La 29 noiembrie 1870 se inaugurează la Bârlad Şcoala Normală37,

printre primele instituţii de acest gen din ţară, urmând după cea din Iaşi
(1855), Bucureşti (funcţionau o şcoală de stat, Şcoala preparandală, 1867, şi
una particulară înfiinţată de Societatea pentru învăţătura poporului român,
judeţul Ilfov), Ploieşti (1868) şi Focşani (1870), ambele organizate de
Societatea pentru învăţătura poporului român. În vibrantul discurs rostit cu
ocazia inaugurării, directorul Şcolii Normale, Ioan Popescu, întrezărea
importanţa viitoare a acestui act de cultură, deoarece „asemenea întreprinderi
înmulţindu-se şi imitându-se de toate judeţele şi dând fructele lor
mântuitoare, România să devină unită cu toate părţile ei, cultă şi civilizată

35 Lucrarea a fost publicată în broşură în martie 1870, în Tipografia Asociaţiunii „Unirea‖,
Bârlad
36 I.Antonovici, Un dascăl ardelean la Bârlad –Ioan Popescu, p. 45-46.
37 Dare de seamă făcută cu ocaziunea inaugurării Şcolii normale primare, la 29 noiembrie
1870, de preşedintele Comitetului şcolar pentru învăţătura poporului român, secţiunea
Tutovei, d-l profesor de la liceu, Ioan Popescu, în „Semănătorul‖, Bârlad, anul I, nr.11, 6

decembrie 1870.

66

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

de la o margine la alta, mare, tare şi fericită, spre a-şi reocupa cu o oră mai
înainte cuvenitul ei loc între naţiunile cele de valoare ale Europei‖38.

În anul 1874, Şcoala Normală dădea prima promoţie de 52 de
învăţători care se alăturau celor 18 învăţători mai vechi, astfel numărul
şcolilor săteşti din judeţul Tutova se ridica la 70. În urma stăruinţelor depuse,
Ministerul prin Ordinul nr.751 din ianuarie 1875 numeşte în funcţia de
director al Şcolii Normale de stat din Bârlad pe Ioan Popescu. Începând cu
anul şcolar 1875-1876, Şcoala Normală din Bârlad a trecut în întreţinerea
statului, corpul profesoral fiind recrutat din rândurile cadrelor didactice ale
fostei Şcoli Normale şi numit prin decizia Ministerului cu nr. 6804 din 21
august 1875. Au fost emise o serie de circulare pentru popularizarea şcolii în
cadrul judeţului, cerându-se şcolilor publice primare să îndrume „un număr
de elevi cu calităţile cerute, care ar dori a se prepara în această şcoală pentru
cariera de învăţător în comunele rurale‖39. Au fost selecţionaţi 30 de elevi din
40 prezentaţi, de o comisie examinatoare şi la 15 septembrie 1875 şi-a
început cursurile Şcoala Normală publică de stat din Bârlad. Din statistica
trimisă de Ioan Popescu, cu adresa nr. 31 din 3 iunie 1877 Ministerului
Cultelor şi Instrucţiunii Publice reiese că erau încadraţi 9 profesori, iar
numărul total al elevilor era de 58 dintre care 30 în clasa I-a şi 28 în clasa a
II-a a Şcolii Normale, număr apropiat de a altor şcoli normale din ţară
(Roman -74 elevi, Iaşi -68 elevi)40.

„Anuarul Oficial‖ pe anul 1883 menţionează următorii profesori ai
Şcolii Normale de stat din Bârlad: Ioan Popescu (pedagogie), Ioan Carp
(religie), Ştefan Neagoe (limba română), Panaite Chenciu (istorie şi
geografie), Stroe Belloescu (matematică), Gheorghe Ghimbăşanu (ştiinţe
fizico-naturale, agronomie, horticultură), dr.Constantin Codrescu (higienă şi
medicină populară), Theodor Gâţulescu (desen şi caligrafie), L.Hergescu
(muzică vocală), Ion Dăscălescu (scrimă, gimnastică şi exerciţii militare)41.

Şcoala a funcţionat în diferite clădiri improprii pentru asigurarea unui
climat propice dezvoltării intelectuale ale elevilor. În adresa nr. 14 din 22
ianuarie 1890 către Goliger, arhitect al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii
Publice, Ioan Popescu prezintă în mod magistral necesitatea construirii unui
nou local pentru Şcoala Normală din Bârlad. Propunerile pe care le înaintează

38 Ziarul „Semănătorul‖, Bârlad, anul I, nr.11, decembrie 1870.
39 Notiţă istorică despre Şcoala Normală primară din urbea Bârladului, în „Anuarul Şcoalei
normale din urbea Bârladului pe anul 1875-1876‖, Tipografia Asociaţiunii „Unirea‖, Bârlad,
1876.
40 DANIC, Fond MCIP, dosar nr.3742/1877, f.10-13.
41 Anuarul Oficial al MCIP pe anul 1883, Bucureşti, 1883, p.98.

67

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Ministerului sunt deosebit de interesante: sporirea numărului de ore la
obiectul pedagogie; obiectul psihologie să preceadă cu un an obiectul
pedagogie; introducerea istoriei pedagogiei; înfiinţarea unei şcoli de aplicaţie;
introducerea lucrului manual în programa şcolară; sporirea numărul de ore la
obiectul istorie; introducerea studiului ştiinţelor agricole şi realizarea
experienţelor practice pe terenul agricol din jurul şcolii; sporirea cursului
Şcolii Normale de la 4 ani la 7-8 ani „reclamat egalmente de mulţimea
studiilor şi celorlalte învăţături, cât şi de etatea ce trebuie necesar să petreacă
acea tinerime în şcoală, dacă voiesc să poată fi la înălţimea misiunii ce o au
de îndeplinit‖42. În continuare se prezenta proiectul construcţiilor
administrative: şcoala propriu-zisă, şcoala de aplicaţii, internatul Şcolii

Normale.
Prin munca neobosită a directorului Ioan Popescu s-a ridicat în anul

1897-1898 noul edificiu al Şcolii Normale din Bârlad, la întocmirea
planurilor şi supravegherea lucrărilor, acesta aducându-şi o contribuţie
decisivă. Şcoala Normală a devenit al doilea focar de cultură din oraşul
Bârlad, după Liceul Codreanu. Ioan Popescu s-a dovedit un pedagog de elită
la flacăra căruia s-a format profilul moral şi intelectual al celor 500 de
absolvenţi pe care i-a dat şcoala sub directoratul său. Publicistul Nicolae
Petraşcu a creionat un emoţionant portret acestui „om de o simţire
extraordinară la tot ce era frumos şi cu o voinţă de fier în urmărirea
scopurilor sale‖ - Ioan Popescu. „Nalt, frumos şi voinic, cu un cap bine
dezvoltat, cu o frunte proeminent boltită, ca un zimbru, cu ochi albaştri,
purtând barbă şi mergând totdeauna în pas milităresc, de parcă auzea ritmul
trompetei, el părea că-şi aduce aminte în tot momentul că fusese militar,
adică voluntar în revoluţia de la 1848 din Transilvania‖43.

Şcoala Normală a fost un teren favorabil aplicării metodologiei
educative, a întregii priceperi pedagogice a ilustrului profesor şi director.
„Pentru conservarea caracterului naţional în poporul de la ţară şi pentru
conservarea industriei casnice, părăsită mai de tot de săteni‖, a introdus,
pentru prima dată în Şcoala Normală din Bârlad, portul naţional, ca uniformă
pentru elevi, împletitul din paie şi confecţionarea de pălării din paie în cadrul
lucrului manual; a introdus violina „cu mulţi ani înainte de a se fi introdus
oficial prin programa statului‖, învăţarea muzicii vocale şi formarea de coruri
în şcolile săteşti, introducerea jocurilor naţionale Românul şi Bătuta44.

42 DANIC, Fond cit., dosar nr.5199/1889, vol.II, f.14-24.
43 N. Petraşcu, op. cit., 25 iulie 1899, p.592-595.
44 I. Popescu , op. cit., în I. Antonovici, op. cit., p. 244.

68

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Ioan Popescu a desfăşurat o activitate profesională de înaltă clasă,
predând cu competenţa şi pasiunea marilor dascăli diferite discipline ca:
pedagogia, dreptul constituţional, agricultura, geografia şi lucrul manual al
confecţionării pălăriilor de paie. Se interesa de exerciţiile gimnastice şi de
cunoştinţele militare. În acest sens a introdus ca obiect de studiu
Regulamentele şi Instrucţia militară, având arme model ‘77, iar drept
comandant un ofiţer. Le-a imprimat elevilor simţul datoriei, dragoste de
muncă, internatul Şcolii Normale fiind organizat în sistemul autogospodăririi:
elevii făceau curat în clase şi dormitoare, le aeriseau, făceau focul în sobe,
ajutau la servitul mesei, făceau de gardă noaptea. Toate aceste activităţi erau
supravegheate de directorul şcolii care „sosea la internat, indiferent de
anotimp, la ora 4 dimineaţa […], asista, apoi, la spălatul nostru – îşi amintea
cu nostalgie Nicolae Petraşcu – trecea în repetitor cu noi supraveghind
pregătirea lecţiilor, apoi în sufragerie luând cu noi frugala gustare de
dimineaţă […], în urmă se înşira doi câte doi şi ne privea plecând […]. La
12 era din nou cu noi la pregătirea lecţiilor de după masă, seara la fel‖45.

Un loc deosebit în educarea viitorilor învăţători acorda inimosul
director excursiilor şcolare efectuate, mai ales, în Transilvania. Participau 60
de elevi, îmbrăcaţi în port naţional, în frunte cu directorul Ioan Popescu. În
cadrul excursiilor se îmbinau drumeţiile lungi cu călătoriile cu trenul, pentru
a căror scutiri de taxe se zbătea mult timp înainte prin numeroase adrese
către Minister. Ziarele vremii înregistrau cu admiraţie iniţiativa dascălului
bârlădean, în care vedeau un act de puternică educaţie naţională. A organizat
astfel de excursii în anii 1874, 1879, 1882. Ziarul „Telegraful român‖ din 8
august 1874 relata cititorilor: „Astfel trupa junilor români, plecând din
Bârlad, în frunte cu profesorul Popescu şi Herjescu [...] după o călătorie
apostolică de trei săptămâni, în care răstimp au parcurs teritoriul român de
la Bârlad până la pasul Oituzului şi de acolo secuimea de-a lungul, sosi în
fine la Braşov în seara zilei de 7 august a.c.‖46. „Gazeta de Transilvania‖
consemna cu acelaşi deosebit interes prezenţa acestor tineri „care se dedică
nobilii misiuni a instruirii poporului ţăran din România‖, felicitând în
acelaşi timp „pe bravul şi zelosul director, care a avut norocita idee de a face

45 N. Petraşcu, op. cit., p.592.
46 Ziarul „Telegraful Român‖, Sibiu, 8 august 1874.

69

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

ca elevii săi să întrebuinţeze vacanţele într-un mod atât de frumos, bun şi
folositor‖47.

Excursia din anul 1879 a durat 7 săptămâni, având un lung traseu prin
Moldova, Transilvania, Muntenia şi Dobrogea. Cu deosebit entuziasm ziarul
„Binele public‖ sublinia: „Şcoala Normală din Bârlad numărând 82 de elevi,
sub conducerea directorului ei Ioan Popescu şi altor doi profesori, şi-a propus
să facă un fel de călătorie în jurul Ţărilor Române spre a vedea poziţia
geografică a tuturor oraşelor din România, Transilvania şi Dobrogea‖48. În
încheierea articolului, aceeaşi publicaţie sugera necesitatea preluării acestui
exemplu şi de celelalte Şcoli normale din ţară. Pe parcursul excursiei elevii
organizau serbări care se transformau în adevărate mesaje de patriotism49.

În cadrul excursiei din 1882 cei 76 de elevi au vizitat 21 de comune
rurale în Transilvania, interesându-se de modul de trai, organizarea
gospodăriilor, felul de a practica agricultura şi meseriile50. „Gazeta de
Transilvania‖ din 8 august 1882 insista asupra calităţilor programului artistic
oferit de normaliştii bârlădeni. Costumele naţionale ale excursioniştilor au
stârnit un viu interes: pantaloni albi, pieptar sur, suman castaniu, ciubote
mici, cămaşă românească încinsă cu un şerpar, dată peste pantaloni, pe cap,
pălărie neagră. Dintre marile oraşe vizitate amintim Braşov, Sibiu şi
Bucureşti. După vizitarea diferitelor muzee, biblioteci din Bucureşti, tinerii
bârlădeni au mers în faţa statuii lui Mihai Viteazul şi Eliade Rădulescu unde
au cântat un imn patriotic51.

Reîntoarcerea estudiantinei bârlădene a fost întâmpinată cu acelaşi
entuziasm de întreaga populaţie bârlădeană52. Sensul patriotic al acestei
călătorii a fost sesizat şi de autorităţile austro-ungare, care vor face demersuri

47 Trupa călătoare a Şcolii normale (preparandia) din Bârlad, în „Gazeta de Transilvania‖,
Braşov, 5 august 1879; Primirea elevilor Şcolii normale din Bârlad, la Băile Slănicului,
ibidem, 5 august 1879; O şcoală călătoare, ibidem, 12 august 1879.
48 O şcoală normală călătoare în „Binele public‖ din 11 iulie 1879; Normaliştii din Bârlad,
în „Românul‖, 13 iulie 1879; Estudiantina română, în „Binele public‖, 1 august 1879;

ibidem, din 14 august 1879.
49 Ştiri d-ale zilei din Capitală, în „Românul‖, 17 august 1879; Normaliştii din Bârlad în
Bucureşti, ibidem, 18 august 1879; Normaliştii din Bârlad (Reflexiuni), ibidem, 19 august;
Un adaos, ibidem, 20 august 1879; Estudentina din Bârlad, în „Binele public‖, 30-31 august

1879.
50 Impresiuni de călătoria normaliştilor bârlădeni, în „Gazeta de Transilvania‖, nr.85, 28
iulie 1882; Excursiunea lui Ioan Popescu cu Normaliştii în ţară şi peste Carpaţi, în iulie şi

august 1882, ibidem; nr.89, 5 august 1882.
51 Şcoala pedagogică din Bârlad, în „Românul‖, 12 august 1882; ibidem, 16 august 1882;

ibidem, 28 august 1882.
52 Reîntoarcerea normaliştilor bârlădeni din călătorie, în „Paloda‖, Bârlad, 26 august 1882.

70

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

pentru interzicerea unor astfel de acţiuni în Transilvania. Ioan Popescu a dorit
să organizeze o excursie şi în anul 1886, dar nu i s-a permis pentru motivul că
mergând în Transilvania, prin intonarea unor cântece naţionale de către elevi,
s-ar accentua relaţiile deja încordate dintre autorităţile româneşti şi cele
austro-ungare. Situaţia era datorată războiului vamal, declanşat de Austro-
Ungaria după ce România refuzase reînnoirea Convenţiei economice din
1875, dar mai ales pe fundalul intensificării luptei de eliberare naţională a
românilor din teritoriile ocupate.

O viaţă închinată idealurilor naţionale
Patriot înflăcărat, Ioan Popescu a participat activ la toate marile
evenimente politice ale secolului al XIX-lea. Primul contact cu realităţile
politico-naţionale l-a constituit revoluţia democratică de la 1848, despre a
cărui participare am amintit în primele pagini. Sosit la Bârlad, în 1849, Ioan
Popescu a aderat la gruparea unionistă din care făceau parte Manolache
Costache Epureanu, dr. Emanoil Costin, Iacob Fătu, Constantin Racliş, Iancu
Codrescu ş.a. Încrederea de care se bucura se reflectă şi în faptul că a fost
ales secretatul Comitetului unionist bârlădean. Comitetul se întrunea în casele

lui Lupu Costache pentru a discuta candidaturile pentru viitoarea Adunare ad-

hoc a Moldovei.
O interesantă adunare publică a fost organizată în localul Şcolii

primare nr.1 de băieţi. Ioan Vasiliu, viitor institutor, îşi aminteşte că tocmai
în acel moment sosise la magazinul de galanterie a lui Demetrie Gheorghiu,
un sul de tablouri de la Librăria Ioanid din Bucureşti, ce reprezenta Unirea
Principatelor. Patronul prăvăliei a încredinţat lui Vasiliu, care era băiat de
magazin, un exemplar ca să-l ducă la adunare. „Cuvântarea asupra Unirii prin
mijlocirea acestui tablou, a aprins întru atât auditoriu, că nu se mai sfârşeau
aplauzele, că nu se mai sfârşeau uralele, sunase ora deşteptării, sunase ora
libertăţii, sunase ora înfrăţirii‖ - relata viitorul institutor53. În urma valului de
persecuţii dezlănţuit de caimacamul Nicolae Vogoride, în 1857, Ioan Popescu
a fost suspendat din postul de profesor de la Şcoala publică primară, dar
reintegrat câteva luni mai târziu ca urmare a unui memoriu trimis de

Comitetul unionist.
Pentru popularizarea ideilor unioniste, Comitetul bârlădean folosea ca

principal mijloc de propagandă pe elevi. Un alt martor ocular, Petru Răşcanu,
îşi amintea că băieţii de la Şcoala primară au învăţat Hora Unirii şi Moldova

53 Memoriu scris de Ioan Vasiliu la 28 mai 1907, în I.Antonovici, Documente Bârlădene,
vol.V, p. 246.

71

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

în 1857 de Vasile Alecsandri pe care le-au răspândit în tot oraşul, cântându-le
în Grădina Publică, însoţite de muzică. În activitatea de transcriere a unor
documente unioniste erau folosiţi şi elevii, deoarece lipsea, la acea dată, o
tipografie în oraş. „Într-una din zile, domnul Popescu ne spuse că Iacob Fătu
ar avea ceva de scris şi că are nevoie de câţiva buni şi repezi scriitori. Lucru
nu ne-a mirat, nu era tipografie în Bârlad, aşa că acei care aveau de scris se
adresau la şcoală […]. Ne-am dus vreo 10, într-o duminică la Iacob Fătu –
îşi aminteşte Petru Răşcanu - Iacob Fătu dicta şi noi scriam în mai multe
exemplare deodată: circulări, scrisori, procese verbale şi alte demersuri ale
Comitetului Central al Unirii din Iaşi […]. Nimeni nu ne recomandase
secretul, dar am înţeles îndată că nu trebuia să spunem despre acele
întruniri‖54. În aceste acţiuni un rol important l-a avut şi Ioan Popescu. A luat
parte la alegerile de deputaţi pentru Divanul ad-hoc(1857) şi alegerile pentru
Adunarea Electivă a Moldovei (1858).

După realizarea Unirii Principatelor, Ioan Popescu se va angaja tot
mai pregnant şi în viaţa politică pentru democratizarea structurilor statale,
libertatea de gândire, independenţa naţională. A fost numit comisar al
judeţului Tutova, pentru a aduna voturile de adeziune la plebiscitul de la 2
mai 1864; a pus bazele la Bârlad a filialei Partidului Naţional Liberal; a fost
comisarul prefecturii judeţului Tutova la strângerea votului plebiscitului

pentru aducerea principelui Carol.
În 1869, Ioan Popescu a pus bazele unei asociaţii sugestiv intitulată

„Unirea‖55, care-şi propunea fondarea unei tipografii şi editarea unui ziar56.
În iulie 1869 a luat fiinţă Tipografia „Unirea‖ care-şi va desfăşura activitatea
până în martie 189457, iar la 27 septembrie 1870 apărea primul periodic
bârlădean „Semănătorul‖, situat pe poziţii liberale. În articolul program Ceea
ce credem noi se sublinia idealul întregii generaţii de intelectuali a epocii:
„Lumina, iată ceea ce lipseşte încă României, conştiinţa de sine şi
încrederea forţei morale şi materiale […]‖58. Acest crez politic este preluat

54 P.Răşcanu, op. cit., p.32.
55 Statutele Asociaţiunii pentru fondarea unei tipografii şi publicarea unui ziar în urbea
Bârladului, în „Semănătorul‖, anul I, nr.1, 27 septembrie 1870.
56 Ibidem.
57 Gr.Creţu, Tipografiile din România de la 1801 până astăzi, 1910, p. 24.
58 „Semănătorul‖, anul I, nr.1, 27 septembrie 1870; vezi şi Oltea Răşcanu Gramaticu,
Începuturile presei bârlădene, ziarul „Semănătorul‖, în Bârladul odinioară şi astăzi.
Miscelaneu, Bucureşti, vol. I, 1980, p.153-161; Istoria Bârladului, ediţia a II-a, vol.I, editat
de Oltea Răşcanu Gramaticu, Editura Sfera, Bârlad, 2002, p. 322-335; Oltea Răşcanu
Gramaticu, Pagini din istoria presei bârlădene. Începuturile presei bârlădene, în „Acta

72

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

şi în alte articole cu scopul de a crea un climat favorabil în rândul masei de
cititori: „Calea cea mai sigură ce poate duce un popor la cultură,
civilizaţiune, pentru mărire şi fericire este lumina, este instrucţiunea cu sora
ei educaţiunea‖59, „Libertatea [...] nu se proclamă, ci se câştigă prin forţe şi
sudori […]‖, menţinându-se „prin lumină şi virtute‖60. Referirile la situaţia
năpăstuită a românilor din teritoriile ocupate constituie un adevărat strigăt de
durere: „Colo peste Carpaţi trei milioane de români sunt ameninţaţi din
moment în moment de a fi despuiaţi de limba lor natală, de legea lor
străbună‖61. În paginile ziarului au semnat articole Ioan Popescu, Ştefan
Neagoe, Panainte Chenciu, V. A Urechea, C. Teodorescu ş.a. Ziarul
„Semănătorul‖ şi-a încetat activitatea în 1876, în preajma Războiului de
Independenţă, dar rolul său a fost esenţial în deschiderea drumului celorlalte
publicaţii bârlădene de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Ioan Popescu a făcut parte din Garda civilă a Bârladului (1877-1882),

ca ajutor de comandant, cu gradul de locotenent-colonel, contribuind cu
aprovizionări în Războiul de Independenţă. A organizat o serbare cu elevii
celor două licee bârlădene şi fondurile strânse în valoare de 603,90 lei au fost
donate Societăţii Damelor Bârlădene, care a achiziţionat patru corturi mari ce
au fost trimise pe front pentru necesarul unui spital de campanie62.

După cucerirea independenţei României, Biroul de Informaţii din
Viena se interesa tot mai mult de acţiunile românilor, de o parte şi alta a
Carpaţilor. În raportul din 5 iunie 1882 se relatează acţiunile Societăţii
Carpaţilor, iar pe lista cu numele celor ce urmau a fi urmăriţi alături de
Mihail Eminescu, Miron Pompiliu, Vasile Micle, A. T. Laurian, ş.a., figura şi
profesorul bârlădean, Ioan Popescu, foarte activ prin excursiile sale cu elevii
în Transilvania63.

Necesitatea formării unor cadre de meseriaşi autohtoni l-a determinat
pe Ioan Popescu să propună soluţii viabile pentru acea etapă prin trimiterea
unor copii la meserii în regiuni industrializate precum Germania, Austro -
Ungaria, şi chiar Transilvania, timp de trei ani, după care urmau să profeseze

Moldaviae Meridionalis‖, Anuarul Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare‖ Vaslui, XXII-

XXIV, vol. II, 2001-2003, p. 829 - 840.
59 Ibidem, nr. 6, 1870.
60 Ibidem, anul V, nr.7, martie 1874.
61 Ibidem, anul I, nr.1, 27 septembrie 1870
62 DJAN Vaslui, Fond Spitalul Bârlad şi Elena Beldiman, dosar 1/1877, f.20.
63 DANIC, Xerografii, Viena, pachet CCXXVI/1, f.199-201.

73

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

în localitatea natală64. În urma concursului de admitere din luna ianuarie
1883, au fost selecţionaţi 50 de elevi pentru 24 de meserii, iar până în 1890,
numărul celor trimişi s-a ridicat la 80 şi a meseriilor la peste 30. Principalele
centre au fost Braşov, Cluj, Timişoara, dar tinerii meritoşi au fost trimişi cu
burse la Paris, Viena, Hamburg, Dresda, Leipzig. Ioan Popescu a iniţiat
strângerea de fonduri prin donaţii, serbări, cotizaţii, pentru întreţinerea
acestor elevi. Rezultatele acestei acţiuni a fost înfiinţarea la Bârlad, până în
1900, a 32 de ateliere cu 40 de specialităţi şi pregătirea a peste 40 de maiştri.

Ioan Popescu a fost apreciat de concetăţenii săi care i-au încredinţat
mandatul de deputat în mai multe rânduri (1891, 1895-1899). În această
calitate a participat la dezbaterile parlamentare, aducând şi unele soluţii
proprii în direcţia îmbunătăţirii situaţiei agrare, a instrucţiunii şcolare, a

industriei casnice (propunerea proiectului de lege pentru pensiile
funcţionarilor judeţeni şi comunali, elaborarea unor amendamente privind
legea învăţământului primar şi secundar, proiect de lege pentru construirea
unei linii de cale ferată între Bârlad - Bacău, proiect de lege privind
mijloacele practice pentru ridicarea ţărănimii)65. Oficialităţile parlamentare,
de cele mai multe ori, au privit cu dezinteres sau neîncredere propunerile
deputatului bârlădean, mijloacele propuse erau modeste, ele urmăreau doar
îmbunătăţirea stării ţăranului, în care dezvoltarea industriei casnice şi a
instrucţiei juca un rol decisiv.

În vederea modernizării edilitare a Bârladului, în februarie 1897, Ioan
Popescu a înmânat Primăriei un proiect în 46 de puncte pentru Comoditatea,
salubritatea şi înfrumuseţarea urbei, multe dintre propuneri materializându-
se în deceniile următoare.

64 Regulament pentru ridicarea şi lăţirea industriei între români în urbea Bârladului şi
judeţul Tutovei, proces de Expunere de motive făcută de Ioan Popescu preşedintele
comitetului secţiunii, şi urmat de un scurt raport de inaugurarea acestei întreprinderi,
broşură, Bârlad, Tipografia Asociaţiunei „Unirea‖,1883.
65 Discurs în Camera Deputaţilor în problema Ligii licenţelor asupra băuturilor spirtoase,
24 februarie 1896; Discurs în Camera Deputaţilor în probleme de limbă românească, cu
prilejul unui proiect de lege judecătorească, 28 februarie 1896; Discurs în Camera
deputaţilor în problema căii ferate Galaţi-Bârlad, 2 martie 1896; Discurs în Camera
deputaţilor în problema Proiectului de lege pentru învăţământul primar, 11 aprilie 1896;
Discurs în Adunarea deputaţilor cu prilejul discuţiilor asupra răspunsului la discursul
Tronului, 13 decembrie 1897; Discurs în Camera deputaţilor asupra Proiectului de lege
pentru desfiinţarea dării de 4 lei pe an prevăzută prin articolul 41 al legii din 29 mai 1893,
asupra clerului mirean şi seminariilor, 6 februarie 1898; Discurs în Adunarea deputaţilor în
problema învăţământului primar, 12-13 februarie 1898; Discurs în Adunarea deputaţilor cu
privire la Proiectul de lege, de iniţiativă parlamentarăm în problema construirii unei linii
ferate Bârlad - Bacău, pe Valea Tutovei, 6 martie 1898 (vezi Traian Nicola, op. cit., p. 692).

74

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Ioan Popescu a fost ales membru în diferite comisii locale şi judeţene
pentru buna coordonare a activităţilor publice, reprezentarea judeţului cu
unele produse la diferite expoziţii naţionale şi internaţionale66. Întreaga sa
activitate a fost apreciată la nivel central prin acordarea unor decoraţii şi
medalii: Steaua României, în grad de cavaler (1878), Apărătorii
Independenţei (1879), Bene Merenti, clasa a II-a (1881); Coroana României,
în grad de ofiţer (1882).

Menţinerea strânselor relaţii cu românii din Transilvania, se
demonstrează şi prin alegerea sa ca membru de onoare al Societăţii de lectură
din Şomcuta Mare, capitala districtului natal Cetatea de Piatră, căreia i-a
donat 100 de volume de literatură română, cât şi ca membru de onoare al
Societăţii pentru fondarea Teatrului Român pentru românii de peste Carpaţi

(1886).
Flacăra vieţii sale s-a stins, într-o zi senină de vară, la 11 iulie 190167.

Dispărea astfel una dintre figurile centrale ale vieţii culturale şi politice de pe
meleagurile bârlădene68, care-şi închinase întreaga viaţă unui ideal măreţ:
„România să devină unită cu toate părţile ei; cultă şi civilizată de la
marginea la alta; mare, tare, fericită, spre a-şi reocupa, cu o oră mai
înainte, cuvenitul ei loc între naţiunile cele mai valoroase ale Europei‖69.

Pentru eternizarea memoriei distinsului dascăl, în 1924, i s-a ridicat
un bust în bronz în faţa fostei clădirii a Şcolii Normale, lucrare aparţinând

66 În comisia supremă a primului recensământ în Moldova, 1859; în comisia agricolă a
judeţului Tutova, 1863-1865; în comitetul pentru Expoziţia de la Paris, 1865; ajutor de
comandant locotenent colonel al Gărzii civice din Bârlad, 1877-1881; în juriul concursului
agricol industrial al judeţului, 1880 şi 1882; în Consiliul General de instrucţiune, 1883-1885;
în Consiliul Comunal al oraşului Bârlad, 1881-1888; în Consiliul Judeţean, 1895-1899;
comisar general în judeţul Tutova pentru Expoziţia de la Iaşi a cooperatorilor români din
ţară, 1884, unde pălăriile lucrate sub conducerea sa au primit medalia de aur; preşedintele
Comitetului judeţean Tutova pentru Expoziţia de la Paris, 1889, unde pălăriile de paie au
primit o „menţiune onorabilă‖; Comisar general al judeţului Tutova pentru Expoziţia
cooperatorilor români din ţară, de la Bucureşti, 1894-1895; cât şi pentru Expoziţia de la
Paris, 1899 (I.Popescu, op. cit, în I.Antonovici, op. cit., p. 218)
67 Oniţă, Moartea lui Ioan Popescu, în „Vocea Tutovei‖, Bârlad, anul VII, nr.29, 19 iulie
1901; Bătrânul Ioan Popescu. Moartea lui Ioan Popescu, în „Paloda‖, Bârlad, anul XX,
nr.29, 19 iulie 1901; Paul Augustin, Discurs funebru, în „Vocea Tutovei‖, Bârlad, nr.31, 26
iulie 1901; Gr.V.Borgovan, O pagină din istoria Şcolii normale din Bârlad, Bârlad, 1901.
68 Ioan Popescu, în „Almanahul învăţătorilor şi învăţătoarelor din România‖, Focşani,
Tipografia „Aurora‖, anul II, 1902, p. 77-78; Biografii, în „Anuarul Societăţii pentru crearea
unui fond de teatru român‖, Braşov, anul IX, 1904-1905; G.V.Botez, Un Gheorghe Lazăr al
Bârladului, în „Ţara de Jos‖, anul I, nr.4-6, iulie –septembrie, 1924, p.82; N.G.Dorin, Cum l-
am cunoscut pe Ioan Popescu, Bârlad, 10 decembrie 1927.
69 „Semănătorul‖, Bârlad, anul I, nr.11, 6 decembrie 1870.

75

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

cunoscutului sculptor Ion Dimitriu Bârlad70. În semn de respect şi preţuire,
începând cu 1 septembrie 2013, Liceul Pedagogic „Alexandru Vlahuţă‖ şi-a
schimbat denumirea în Liceul Pedagogic „Ioan Popescu‖71 şi s-a montat un

bust al ctitorului, opera sculptorului Dorinel Filiche. La comemorarea a 120
de ani de la moartea ilustrului dascăl şi 151 de ani de la înfiinţarea
învăţământului pedagogic bârlădean, Ioan Popescu continuă să rămână un
exemplu demn de urmat pentru tânăra generaţie a Mileniului III, prin
rigurozitatea ştiinţifică şi metodică, înaltele valenţe morale şi civice puse în
slujba comunităţii şi a idealului naţional.

ALEXANDRU VLAHUȚĂ la ceas aniversar
Prof. Anca Raluca BĂNCEANU

În cuvântarea ținută cu ocazia
sărbătoririi centenarului nașterii lui Alexandru
Vlahuță, criticul Tudor Vianu îl descria în
cuvinte înălțătoare, nu doar ca un publicist
merituos, ci și ca scriitor notabil: ,,puțini alții
au fost mai însuflețiți de o dorință atât de
caldă și atât de vie de a sluji, de a fi de folos
omului și înălțării patriei sale‖.

Născut pe 5 septembrie 1858, în
comuna Pleșești, județul Tutova, în familia
unui mic proprietar de pământ, Alexandru
Vlahuță a avut parte de o copilărie chinuită, ce
va fi ulterior evocată în paginile cărților sale: „Eu am avut o copilărie foarte
tristă‖, se va destăinui scriitorul, prin vocea eroului din nuvela Predare.
În 1867, cu doi ani mai târziu decât trebuia, începe cursurile unei școli
primare din Bârlad, oraș în care va urma și liceul. Anii de școală vor fi
marcați de întâlnirea cu opera marelui poet Mihai Eminescu. Înclinația lui
Vlahuță pentru disciplinele umaniste este evidentă încă de acum, iar scriitorul
evocă nostalgic momentul: „Eram în gimnaziu când am citit primele poezii

70 Dezvelirea bustului întemeietorului primei şcoli normale, în „Universul‖, 8 iulie 1924,

p.15.
71 Prin Hotărârea nr.60/19.03.2012 a Consiliului Local al Municipiului Bârlad pentru
modificarea HCLM nr.41/29.02.2011, privind atribuirea denumirii pentru unităţile de
învăţământ preuniversitar de pe raza municipiului Bârlad, la art.1 se hotărăşte ca Liceul
Vocaţional „ Al.Vlahuţă‖ Bârlad îşi va schimba denumirea în Liceul Pedagogic „ Al.
Vlahuţă‖ Bârlad. Din septembrie 2013 se va numi Liceul Pedagogic „ Ioan Popescu‖.

76

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

ale lui Eminescu și fantastica lui nuvelă Sărmanul Dionis. Versurile lui
exercitau asupra mea o înrâurire extraordinar de puternic; adâncimea
fascinantă a gândurilor lui mă umpleau de un fior mistic, de o admirație
estatică‖.

Termină liceul în 1879, va da bacalaureatul la București, iar în 1880
va debuta în revista Convorbiri literare. Încercările literare ale scriitorului
vor fi încurajate de Iacob Negruzzi, despre care scriitorul își amintește să-i fi
trimis o scrisoare, menită să-l încurajeze – „una din cele mai plăcute amintiri
din viața mea literară‖.

Deși student al Facultății de Drept, este nevoit să renunțe la cursuri
din cauza lipsurilor materiale, angajându-se ca profesor suplinitor de limba
română și latină la gimnaziul Văcărescu din Târgoviște.

Ca profesor, Alexandru Vlahuță a fost un bun pedagog, empatic și
intuitiv, relația sa cu elevii funcționând pe principiul încrederii și al
respectului reciproc. Despre Vlahuță dascălul, se știe că a încercat să
sădească în inima elevilor săi dragostea pentru frumos, pentru dreptate și
pentru tradițiile populare, pornind de la ideea că „mintea tânărului este ca o
țarină nelucrată, în care e cumplit de păcat să sameni de la început neghină și
mărăcini‖.

Experiența obținută în plan pedagogic va fi ulterior transferată
personajului principal din romanul Dan, care sancționează drastic principiile
pedante, bazate pe principiul memorizării: „Azi și programa și cărțile
didactice și profesorii fac din școală o fabrică de spoială‖. Pentru el rostul
școlii este de a-i stimula spiritul critic, sperând la o școală la care elevii să
vină cu plăcere.

În același timp cu activitatea didactică, Alexandu Vlahuță își
manifestă pasiunea pentru ziaristică, lucrând în redacția ziarului Armonia, o
publicație săptămânală pe care o editează la Târgoviște. În afară de
colaborarea la numeroase reviste și cotidiene, tipărește între 1893-1896
revista Vieața, iar în 1901 scoate împreună cu George Coșbuc revista
Semănătorul.

În 1882, pentru faptul că atacase în unele articole moravurile înaltei
societăți din Târgoviște, Consiliul Permanent al județului Dâmbovița îl
destituie din postul de profesor la gimnaziu. Un an mai târziu, va pleda în fața
Curții cu juri din Târgoviște, primul său proces.

Încă din perioada petrecută la Târgoviște, Alexandru Vlahuță
frecventează cercul Junimii, producând o impresie favorabilă. Pe 23
noiembrie/5decembrie, Titu Maiorescu nota: „Sâmbăta trecută a fost una

77

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

dintre cele mai încântătoare și mai animate seri la Junimea. S-a citit noua
poezie a lui Vlahută, odată cu poeziile lui Eminescu‖. De altfel, sciitorul va
întreține o corespondență constantă atât cu Titu Maiorescu, cât și cu Iacob

Negruzzi.
Activitatea literară a scriitorului a fost împărțită de criticul Garabet

Ibrăileanu în trei etape: faza pesimistă (până în 1887), faza optimismului
umanitar (până în 1894) și faza național-obiectivă (până în 1912).
Nedreptățile sociale îl revoltă și îl dezamăgesc pe scriitor, stare sufletească pe
care o va mărturisi nu numai prietenilor, ci și în operele sale: „durerea de a
trăi, când nu mai ai pentru ce, e mai greu de suportat‖.

Are parte în 1887 și 1888 de mari dezamagiri, ca scriitor. Academia îi
va respinge de la premiul Eliade Rădulescu, doi ani la rând, volumul de
Nuvele, deși avusese parte de un raport favorabil întocmit de Bogdan
Petriceicu Hașdeu.

Opiniile sale în ceea ce privește rolul artei și al artistului în societate
vor fi expuse cu numeroase prilejuri, în conferințele Curentul Eminescu,
Onestitatea în artă sau manifestul poetic Unde ni sunt visătorii? Vlahuță
avansează ideea că artistul este rezultatul sau, mai bine spus, sinteza spiritului
general al societății în care trăiește. El are datoria de a alege din viață ceea ce
este caracteristic, ceea ce reprezintă tendință înnoitoare.

Suferințele unei tări derutate, aflate la cheremul parveniților și al
demagogilor, precum și dramele din viața satului, devin tema centrală atât a
nuvelelor, cât și a poeziilor incluse în volumele Din goana vieții, Icoane
șterse, Poezii vechi și nouă, Clipe de liniște. De asemenea, condiția
intelectualui sărac și cinstit, neadaptat într-o societate meschină, se regăsește
în lucrările în proză. Dan, personajul eponim al romanului, apărut în
1893,este până la un punct, Vlahuță însuși. Schițându-i portretul fizic,
scriitorul pare să se autoportretizeze. „În destinul lui Dan, în aspirațiile și
visurile lui, în înălțările și căderile lui, trăia nu numai drama omului și
scriitorului Vlahuță, dar și cea a celorlalți artiști cinstiți din generația sa. Cu
Dan, literatura noastră cunoaște un nou tip: inadaptabilul‖ scria Valeriu
Râpeanu. Nu aceleași cuvinte de laudă le va avea criticul G. Călinescu: ―un
lucru cu totul searbăd, în stil jalnic, lipsit de răceala observației‖.

Una dintre cele mai cunoscute creații ale sale rămâne România
pitorească (1901), jurnalul de călătorie născut ca reacție a sensibilității și a
conștiinței artistice în fața istoriei și a peisajului românesc. Pentru Vlahuță,
istoria este nu atât un refugiu, cât un exemplu, prin modelele pe care ni le
oferă. Valorile istorice oferă o perspectivă nouă, înseamnă redescoperire,

78

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

continuitate și tradiție. Deși lucrarea surprinde în primul rând prin caracterul
documentar, lectorul atent are parte de emoții adevărate și satisfacții estetice.
Rămâne memorabil finalul operei, cuvintele scriitorului având capacitatea de
a surprinde chintesența întregii creații a lui Vlahuță: „Într-o țară așa de
frumoasă, c-un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept,
cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie și cum să nu-ți ridici
fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: Sunt
român‖!

Un om cu o personalitate morală aleasă, natură reflexivă și cultivată,
Vlahuță a fost scriitorul căruia expresia gândirii i-a reușit foarte bine, sensibil
și analitic, cu o ținută decentă și corectă în versificație. Subliniindu-i
patriotismul și capacitatea de a se dărui semenilor săi, Tudor Vianu îi
justifică astfel locul său meritoriu în literatura română, luând astfel poziție în
fața celor care îl consideră un simplu epigon al lui Eminescu.

SOLOMON HALIŢĂ (1859-1926)72
Prof. Gabriel SANDU

După proclamarea independenței la
1877, o întreagă pleiadă de intelectuali
ardeleni trec peste Carpați, în Vechiul Regat,
pentru a se împlini personal și profesional.
Energia și „mesianismul‖ acestor ardeleni73
vor îmbogăți viaţă politică, economică,
ştiinţifică, şi culturală din provinciile
adoptive. Dintre aceștia, la Bârlad ajung și îți
desfășoară o bună parte din viața lor
profesională: Ioan Popescu, Ştefan Neagoe,
Stroe Belloescu și Solomon Haliță.
Ioan Popescu a fost un eminent pedagog, ctitor de școală, politician și
filantrop74. El pune la Bârlad bazele unei tipografii și editează primul ziar, la

72 Prezentul material, actualizează și completează articolul intitulat: „Solomon Haliţă (1859-
1926): pedagog, publicist, artizan al Unirii‖ apărut în Volumul Simpozionului Internațional:
„Provocări și soluții pentru un mentor eficient‖, ediția a II-a, 2017, autori: prof. Monica
Sandu, Șc. Gimnazială nr. 1 Perieni și prof. Gabriel Sandu, Liceul Pedagogic „Ioan Popescu‖
Bârlad
73 Gh. Vrabie: „Bârladul cultural‖, Bucureşti, 1937
74 Oltea Rășcanu Gramaticu - Ctitori ai învăţământului bârlădean: Ioan Popescu 110 ani de

la moarte, Revista online: ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS, XXXI, 2010, pg 24

79

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

1870: „Semănătorul‖. Acesta va fi publicat la Bârlad până la 187675; Vlahuţă,
elevul lui Popescu, îi va reînvia numele în revista „Semănătorul‖ care va
apărea la 2 decembrie 1901 la Bucureşti.

După o perioadă de intense pregătiri acesta înființează la Bârlad, la 29
noiembrie 1870, Şcoala Normală. Activitățile desfășurate pentru
materializarea acestui proiect au fost variate: înființarea la 15 februarie 1867
a filialei Tutova a „Societății pentru învăţătura poporului român‖, redactarea
de articole care să justifice necesitatea unei școli normale la Bârlad și…
cutreierarea satelor cu căruța, în căutare de elevi pentru înscrierea la cursuri.

Ştefan Neagoe, decanul presei bârlădene, fondează ziarul „Paloda‖
care a apărut în Bârlad, începând cu 1881, timp de 27 de ani. În calitate de
pedagog, el este și autorul unei celebre Gramatici de limba română. Acesta
este și unul dintre fondatorii Societății Culturale „Unirea‖ (1870).

Profesorul Stroe Belloescu a fost înainte de toate un filantrop şi un
ctitor de școli, biserici și de așezăminte culturale76. A fost întotdeauna
generos cu educaţia şi cu cauza naţională, donând sume mari de bani pentru
elevi nevoiaşi, pentru dotarea cu carte, dar şi pentru societăţi ale românilor
din toate provinciile româneşti. Acesta a editat manuale de Matematică și a
îndeplinit şi funcţia de deputat si senator de Tutova.

Solomon Haliță s-a născut la 17 aprilie 1859, în familia lui Maxim
Haliţă şi a Ileanei Isipoaie. Studiază primele trei clase primare în satul natal;
după ce a frecventat, în orașul Năsăud, cursurile clasei a IV-a a şcolii primare
superioare normale, s-a înscris la gimnaziul românesc fundaţional din aceeași
localitate77. La 20 de ani, Solomon Haliţă îşi ia bacalaureatul „cu laudă‖78.

La Universitatea din Viena acesta se înscrie la Facultatea de Istorie şi
Filozofie; audiază cursurile de Pedagogie generală, cele de Introducere în
Filosofie şi de Logică ale lui Theodor Vogt. Solomon Haliță arată interes și
pentru cursurile de Istorie universală, Istoria Filosofiei, Limba şi literatura
germană, Geografie.

Concomitent cu Universitatea, urmează şi la Paedagogium, secţia
umanistă, și asistă la cursuri de pedagogie, metodică, istoria pedagogiei și

75 Ion N. Oprea, Mari personalități ale culturii române intr-o istorie a presei bârladene (1870-
2008), Ed. TipoMoldova, București, 2004, pg. 11
76 Zâna Tămăşanu: Biblioteca „Stroe S. Belloescu‖ la centenar 1906-2006, Stroe S.
Belloescu- Profesorul, ctitorul, omul, Academia Bârlădeană, Anul XIII, 4 (25), Trim. IV,

2006
77 Sandu Manoliu, Un om şi o energie în „Icoana unei şcoli dintr-un colţ de ţară românesc‖,
Năsăud, 1930, pag. 260
78 Ibidem, p. 262

80

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

metodica specială a ştiinţelor naturale, ţinând lecţii practice pedagogice la
Seminarul de aplicaţii. Astfel, obține atât licenţa în Filosofie şi Istorie cât şi
licenţa Paedagogium-ului din Viena79.

După terminarea studiilor revine în țară și, începând cu data de 31
octombrie 1883, funcționează ca profesor şi director al gimnaziului din
Dorohoi, până la finele anului școlar 1884; concomitent preda Istoria,
Geografia şi Limba română80.

Ulterior, susține examenul pentru Catedra de Pedagogie de la Școala
Normală din Galaţi, şi este numit profesor de Pedagogie și de Drept
constituţional şi administrativ, începând cu data de 1 aprilie 1884.

În 1886 se transferă, la cerere, la Școala Normală din Bârlad. În acest
oraș, va depune o laborioasă activitate în slujba școlii, timp de aproape zece
ani, atât în calitate de pedagog cât și de gazetar. În cadrul Școlii Normale
activează ca profesor și pledează pentru înființarea Școlii de aplicaţie pentru
lecţiile practice ale elevilor normalişti81.

Împreună cu alţi colegi (G. R. Constantinescu, Gh. Ghibănescu, Gavr.
Onişor, V. G. Diaconescu şi I. Apostolescu) a întemeiat prima revista
pedagogică din oraș: „George Lazăr‖, „revistă pentru educaţiune şi
instrucţiune‖, care a apărut lunar în perioada 1887–1889, sub direcţiunea sa.

În lucrarea semnată de Alexandru Dărăban intitulată: „Solomon
Haliţă, Om al epocii sale‖ apărută în 2015 la editura MEGA din Cluj-Napoca,
autorul reproduce articolele lui Solomon Haliță apărute în această revistă.

Începând cu 20 iulie 1887, până la 28 august 1888, împreună cu G.
Ghibănescu, editează și foaia politică „Bârladul‖.

La 10 decembrie 1888 primește cetățenia română. Din actele depuse
reieșea că la Bârlad se bucura de o bună conduită în societate și că, din 18
februarie 1886, era numit profesor de pedagogie, drept constituţional şi
administrativ la Școala normală din Bârlad.82

În perioada 1 octombrie 1888 - 15 martie 1891 funcționează ca
revizor şcolar al judeţului Tutova și apoi inspector general, funcție pe care o

79 Ibidem, p. 264
80 Alexandru Dărăban: Solomon Haliţă, Om al epocii sale, Editura MEGA Cluj-Napoca,

2015,
81 Se pare că aceasta se va materializa în anul 1894, la iniţiativa profesorului de pedagogie şi
director al şcolii, Grigore Patriciu‖, așa după cum aflăm din paginile publicației „Monografia
Școalei de aplicație de băieți Bârlad‖, autor, Nicolae Gh. Nicolescu, tipărită la 1932 la
Atelierele C. D. Lupașcu S-sori, Bârlad
82 Ion N. Oprea, Mari personalități ale culturii române intr-o istorie a presei Bârladene (1870-
2008), Ediţia a II-a, Editura P. I. M., Iaşi, 2008, pp. 26–28.

81

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

va ocupa, cu întreruperi, diverse perioade de timp din intervalul 1 septembrie
1896 până la 16 noiembrie 1911.

După anii de activitate desfășurată în slujba școlii la Bârlad, se
transferă la Galați, unde între anii 1893 și 1905 ocupă catedra de Pedagogie şi
Drept de la Şcoala Normală; funcționează și ca director în această instituție.
Se implică în activitățile Asociaţiei Corpului Didactic din Galaţi și ale
Consiliul General de Instrucţie, unde a luat parte la alcătuirea proiectului de
reformă a programelor şcolare.

În 1905 se transferă la Iaşi, la catedra de Filosofie şi Pedagogie de la
Seminar (Fig.23). Activează apoi ca inspector general în Ministerul
Învăţământului (numit de Spiru Haret), funcţionar guvernamental la Iași
(1916-1918) și director în Prefectura Iaşi (1919-1921). În 1919 este numit
inamovibil în această funcţie83.

Fig. 23. Spiru Haret înconjurat de funcționarii superiori ai Ministerului, decembrie 1904
(Sp. Popescu, C. Banu, S. Halița, C. Miculescu, G. Mustață, M. Popescu, Gh. Adamescu,

Haret, P. Gârboviceanu, D.A. Teodoru)84

Despre dimensiunea patriotică a implicării sale în evenimentele care
au precedat Marea Unire aflăm din foarte bine documentatul articolul:
„Solomon Haliţă militant pentru înfăptuirea Marii Uniri‖, semnat de Lazăr
Ureche și apărut în Revista Bistriței, nr. 8 din 199485.

Astfel, încă din anii primului Război Mondial, Solomon Haliță duce o
activitate umanitară intensă privitoare la acordarea de ajutor material și

83 Sandu Manoliu, Op. cit. p. 274
84 https://sites.google.com/a/bcub.ro/biblioteca-centrala-universitara-carol-i-7/home/spiru-
haret---biobibliografie
85 Web: http://www.academia.edu/5316021/Laz%C4%83r_Ureche_-
_Solomon_Hali%C5%A3%C4%83_militant_pentru_inf%C4%83ptuirea_Marii_Uniri

82

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

adăpost refugiaților transilvăneni, bănățeni și bucovineni ajunși în regiunea
Moldovei în număr mare.

Către sfârşitul lunii octombrie 1918, o delegaţie din Transilvania, a
sosit la Iaşi, mandatată de Theodor Mihali, să ceară guvernului român să
intervină militar în Transilvania, „pentru a face ordine, întrucât în tot
Ardealul sunt răzvrătiri şi autorităţile vechi au dispărut‖86.

Tot în această perioadă, într-o discuție cu Ionel Brătianu, Haliță și-a
exprimat dorința de a pleca în Transilvania, pentru „a se pune în contact cu
membrii Comitetului Naţional‖, cunoscându-i personal pe mulţi dintre ei, şi
pentru a-i convinge „să nu întârzie pregătirea lucrărilor pentru proclamarea
Unirii Ardealului cu Statul Român‖87.

La 31 octombrie, în urma unei consfătuiri la care au luat parte:
primul-ministru, generalul Coandă, Ion I. C. Brătianu, generalul Arthur
Văitoianu şi Solomon Haliţă, autoritățile române au decis trimiterea unei
delegații care să intre în contact cu fruntaşii Partidului Naţional Român din
Transilvania şi care să îndeplinească rolul de observator şi organ de legătură
între aceştia şi guvernul Vechiului Regat88.

Această delegație, care va pleca spre Transilvania în noiembrie 1918,
era alcătuită din Solomon Haliţă, doctorul Ion Bordea din Braşov, Ion Boieru
din Turda, Gavrilă Petri din Nepos şi Isidor Popovici din Dej, cărora li s-a
alăturat Laurențiu Oanea din Sârgioz-Băi.

Delegația avea și girul Legaţiei Franceze în România, prin persoana
generalului Lafont, atașatul militar al Franței pe lângă Marele Cartier General
al Guvernului român de la Iaşi; acesta le pune la dispoziţie o legitimaţie în
limba franceză89.

Citând tot Arhivele Statului90, autorul articolul mai afirmă și faptul că,
datorită faptului că „existau poziţii diferite în privinţa modalităţilor de
acţiune în vederea realizării unirii, Solomon Haliţă a insistat ca fruntaşii
P.N.R. din nordul Transilvaniei să se pună de acord cu cei din Blaj, Sibiu şi
Arad în privinţa organizării Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia‖.

La finalul misiunii, Haliță trimite un raport urgent la Iași în care
descrie măsurile întreprinse şi evenimentele principale la care a participat
până in ziua de 2 decembrie 1918. Atașează la raport și textul Proclamației de

86 Pavel Tofan, Memorii din 1918 ms. Muzeul Județean Bistriţa, inv. 13 285, f. 65.
87 Arhivele Statului, Bistriţa, fond Solomon Haliţă, pach. 5, dos 88, f. 3
88 Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României. 1916-1918, voi. III,
Bucureşti, 1927;
89 Arhivele Statului, Bistriţa, fond Solomon Haliţă, pach. 5, dos 88, f. 97
90 Ibidem, f. 30

83

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

la Alba-Iulia, „votată de unanimitatea celor 1228 delegaţi oficiali"91. Raportul
mai detaliază și modul cum a decurs alegerea Marelui Sfat Naţional şi a
Consiliului Dirigent și procedura prin care va fi expediată o telegramă către
regele Ferdinand, prin care i se va aduce la cunoştinţă săvârşirea actului
istoric de întregire a neamului.

Începând cu anul 1922, după patru decenii de activitate în spațiul
extracarpatic, acesta se întoarce în
Ardeal, mai întâi ca director general al
învăţământului primar şi normal din
Cluj, apoi ca prefect al judeţului
Năsăud, funcţie pe care o exercită
începând cu anul 1922 și până în 1926,
anul morții sale. În această ultimă
perioadă din viața sa profesională s-a
implicat din nou activ în activitatea
educațională întemeind trei licee, o
şcoală normală şi trei şcoli de meserii92

(Fig. 24).

Fig. 24. Bustul lui Solomon Haliță (1996),
ridicat de artistul plastic Maxim Dumitraș93

În memoria acestui neobosit luptător pentru națiunea română dar și
pentru școală, în anul 1993, un liceu din orașul său natal, Sângeorz-Băi, a
fost denumit: Liceul Teoretic „Solomon Haliță‖ (Fig. 25). De asemenea, o
stradă din municipiul Bistrița, județul Bistrița Năsăud, poartă numele

ilustrului pedagog.

Fig. 25. Firma școlii (liceului) din Sîngiorz -Băi

91 Ibidem, f. 54
92 Prof. dr. Gheorghe Pleş, ÎNSEMNE ALE UNIRII. Interacţiuni culturale și pedagogice
Năsăud - Iaşi (sec. XVII-XX), Revista Răsunetul –online: https://rasunetul.ro/insemne-ale-
unirii-interactiuni-culturale-si-pedagogice-nasaud-iasi-sec-xvii-xx
93https://www.google.com/search?q=bustul+lui+solomon+halita&hl=ro&source=lnms&tbm

84

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

VALORI ALE ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PEDAGOGIC
BÂRLĂDEAN

In memoriam, Profesor ŞTEFAN CUCOȘ
Acest articol este rodul unei discuții

amicale pe care am purtat-o cu distinsul
profesor Ștefan Cucoș în cetatea matematicii
pe care și-a construit-o acasă.

A fost o onoare pentru mine să pot sta în
fața acestui OM minunat care și-a închinat
viața matematicii și formării tinerilor pentru a
deveni dascăli adevărați. În această viață
trecătoare a realizat totul cu o dăruire ce a
izvorât din dragostea sa pentru semeni și
pasiunea pentru școala românească.

―Lucrați cu elevii în așa fel încât să nu
regrete că v-au avut dascăli‖. Întotdeauna acesta a fost îndemnul dat de
Ștefan Cucoș, un deosebit profesor de matematică, tuturor învățătorilor și
educatoarelor cărora le-a îndrumat munca nobilă în formarea elevilor la
început de drum în viață.

Unul dintre fiii Bârladului cu care urbea natală se mândrește, a
modelat cu mare talent tinerii care au ales drumul destinat educaţiei. Toată
viața sa a fost strâns legată de școala padagogică, transformată, mai târziu, în
liceu pedagogic. Fost absolvent al școlii de aplicație din cadrul Școlii
Pedagogice, pe care a absolvit-o ca șef de promoție în 1951, și-a îndreptat
pașii către Facultatea de matematică-fizică, întorcându-se profesor la liceul în
care a descifrat buchia cărții.

În activitatea sa, marcată de lupte și izbânzi, a fost inspector școlar la
secția de învățământ a bătrânului oraș moldav Bârlad și, o lungă perioadă,
director al liceului în care a făcut primii pași pe făgașul cunoașterii. Aici, a
creat și menținut o atmosferă de muncă susținută care a făcut din această
școală o adevărată pepinieră de cadre valoroase pentru învățământul nostru.
Prin atitudinea sa față de învățământ a reușit să impună tuturor munca din
convingere și, în același timp, calitativă.

Unii l-au considerat un om sever, dar drept. Fără disciplină nu se
poate ‖face carte‖. Omenos și apropiat de elevi, a reușit să le câștige
respectul și recunoștința, dar și pe a părinților acestora. Inspectorii din

85

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

minister, în urma unui control, i-au auzit pe elevi spunând: ‖Dl. Profesor este
un Dumnezeu‖.

În 1970, la centenarul liceului, alături de alți profesori renumiți,
Mihai Mâță și Dumitru Mâță, a întocmit o monografie care își aduce aportul

la cunoașterea trecutului școlilor din țara noastră la care Liceul Pedagogic din
Bârlad a adus o contribuție însemnată, fiind focarul de instruire și educare a
multor cadre didactice din întreaga Moldovă. Tot cu această ocazie, a scos și
revista ‖Făclia‖ cu conținut valoros și interesant care cuprinde între coperțile

sale și creații deosebite ale elevilor liceului.

Dorinţa lui de a instrui toți învățătorii din județul Vaslui cu
introducerea modernizării matematicii în școala primară a dat roade. A
conceput și realizat material didactic eficent pe care l-a promovat în rândul

cadrelor didactice.
A făcut parte din comisii de acordarea gradelor didactice, a inițiat un

concurs cultural-artistic între clasele liceului, a organizat întâlniri de promoție
între profesori și elevi, a… Ce multe aș mai putea adăuga! Fiind și eu unul
din roadele muncii sale (pentru care mă închin și-i voi purta un profund

respect) voi spune în câteva cuvinte că ne-a dat o bună pregătire pentru viață
și pentru misiunea ce-o avem de îndeplinit.

În 1984, a primit o puternică lovitură-Liceul pedagogic a fost
desființat. Oricât s-a zbătut, glasul său nu s-a făcut auzit.

După 1989, alături de profesorii Emilian Dumitrică și Gheorghe
Corodescu au mers în audiență la ministrul învățământului, obținând în 1990
aprobarea pentru reînființarea școlii normale din Bârlad.

Se mândrește cu foștii săi elevi care i-au călcat pe urme: Ioan
Tăbușcă, Gabriela Pașca.

La ieșirea la pensie, la 65 ani, cel mai mult i-au lipsit elevii. Meritele
deosebite în activitatea la catedră și nu numai, i-au fost recunoscute de
conducerea vetrei natale în 2001, oferindu-i titlul de ―Cetățean de onoare‖.

Acum, când argintul ne acoperă tâmplele, indiferent unde ne-am afla,
o voce ne şopteşte mereu : ‖Salutăm prezența domnului profesor Ștefan
Cucoș în viața noastră…‖ Chiar dacă nu mai este, îl simţim alături pentru că

suntem rodul muncii sale.
Încă un dascăl valoros s-a ridicat la cer. Să vă fie ţărâna uşoară! Veţi

rămâne în sufletele noastre pentru că vă suntem datori.
S-a retras, studiind în sanctuarul său, rămânând dator cu prea multe

valori pe care ar fi vrut să le dăruiască publicului studios…

Prof. Maftei Vasilica
Şcoala Gimnazială ―George Tutoveanu‖, Bârlad
Absolventă a Liceului Pedagogic, promoția 1979

86

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

In memoriam, Profesor GHEORGHE GOHOREANU

Ce greu este să vorbim la trecut

despre oamenii de valoare care ne-au

marcat drumul vietii!
Cel mai în vârstă dascăl, cum se

autodefinea după 54 de ani de activitate,

profesorul GHEORGHE GOHOREANU a
fost un perfecționist în tot ceea ce a făcut.

A văzut lumina zilei în Basarabia.
În clasele primare l-a avut învățător pe tatăl
său, un exemplu de dăruire profesională și

de la care s-a molipsit de dragostea pentru
învățământ. Tatăl său a contribuit în mod
decisiv la formarea conștiinței sale, la
structurarea întregii sale personalități, în special, la consolidarea sistemului
de valori în care se regăsea și care l-a reprezentat.
După ce a terminat cursurile Liceului Pedagogic din Buzău a
funcționat un an ca învățător într-un sat din Ialomița. Apoi, nu s-a mulțumit
doar cu Institutul Pedagogic din București, ci a urmat cursurile Facultății de
Filologie din Iași. Din 1969 a predat limba și literatura noastră strămoșească
la Bârlad. De atunci „s-a îmbolnăvit de bârlădenită‖ așa cum spunea marele

G.G. Ursu.
Timp de 8 ani a fost directorul Casei Pionierilor din Bârlad, dar

partidul din acele timpuri i-a făcut cel mai mare bine: l-a trimis la catedră,
unde a reușit să-și fructifice pasiunea sa de dascăl.

S-a ivit posibilitatea să treacă profesor la Liceul Pedagogic unde a
funcționat 37 de ani și nu a regretat. A apreciat și a respectat munca celor din
jur, dar și pe cea personală. Numele său este asociat cu o îndelungată și
neobosită muncă în fața elevilor, elevi pentru care a fost profesor, părinte,

prieten, confesor.
Perioada în care a fost director adjunct al liceului a considerat-o o

adevărată pedeapsă pentru că a fost privat de activitatea directă cu elevii. Tot
din acest motiv a refuzat funcția de inspector școlar.

Cu elevii a colaborat și în activitatea artistică: a urmat timp de 4 ani
studii de coregrafie la București. A instruit echipele de dansuri ale elevilor,
obținând cu aceștia rezultate foarte bune. Le-a insuflat pasiunea și pentru
activitățile culturale. Profesorii implicați în aceste activități (l-a amintit pe

87

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

neobositul profesor Ioan Timuș) uitau de sine, abia își făceau timp să
mănânce. Stăteau toată ziua la școală pentru tot felul de activități cu elevii:
pregătirea suplimentară pentru lecții, pentru practica pedagogică, pentru
activități extrașcolare (cum se numeau în acea perioadă).

Deși în viața și activitatea sa a avut și momente grele, când cădea în
visare, nu-și putea aminti decât lucrurile plăcute. Satisfacțiile le-a trăit alături
de elevi și prin ei.

Cei mari, l-au dezamăgit uneori. A alcătuit un Abecedar pe care l-a
trimis la un concurs la Minister, dar aceștia nici măcar nu au deschis

pachetul.
A trăit alături de elevi și bucuriile și necazurile lor. Societatea

românească s-a transformat continuu. Au fost și sunt schimbări ale
mentalităților, idealurilor și valorilor. Suntem tot mai apropiați unii de alții,
dar, paradoxal, și mai îndepărtați din cauza sentimentelor de neliniște,
inechitate, de imposibilitatea de a ieși din criză, de a comunica reciproc
sufletește, pe care unii le trăiesc profund.

Prin felul său de a fi, profesorul Gheorghe Gohoreanu nu a trăit astfel
de sentimente. Foștii elevi l-au integrat în viața lor. Mulți dintre aceștia au
ajuns profesori universitari. S-a înțeles foarte bine cu toți colegii din școală.
Despre profesorul Ștefan Cucoș a afirmat că „a fost cel mai bun director al
Liceului Pedagogic‖.

Numele său a fost auzit în toată Moldova și nu numai. A fost solicitat
să facă parte din comisii de evaluare și examinare la Iași, Deva, Craiova, a
colaborat permanent cu catedra de Limba și Literatura Română din Iași.

A îndrumat și condus peste 180 de lucrări de obținere a gradului
didactic I, a realizat inspecții speciale pentru gradele didactice, a amenajat
cabinete de literatură ... nu-mi ajunge spațiul pentru cât de multe lucruri
frumoase ar trebui spuse și cunoscute de cei din jur.

Nu pot să trec cu vederea soția, doamna Elena Gohoreanu, care i-a
stat alături o viață întreagă, la bine și la greu. Profesor de biologie, a pregătit
elevii cu atâta tragere de inimă, încât unii afirmă că au urmat medicina doar
datorită dedicației și talentului pedagogic prin care le-a insuflat dragostea
pentru secretele corpului uman. În activitatea ei a funcționat la mai multe
școli, la unele dintre acestea a fost director (Liceul Agricol Zorleni, Școala
nr. 10 Bârlad, pe care a preluat-o de la cărămidă și care s-a construit sub ochii
și supravegherea sa). Avea o voce blândă și a acordat partenerului său de
viață o atenție deosebită.

88

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Rafinamentul atât de sensibil al familiei de profesori Gohoreanu a
stat la baza profundei lor înțelegeri și iubiri.

―Să ai o viziune clară în ceea ce crezi și să urmărești constant s-o
îndeplinești, iată unul din secretele pentru care viața merită să fie trăită‖
(Herbert Casson). Aceste cuvinte cuprind dimensiunile profesionale și
spirituale ale celor pe care munca lor i-a recomandat Gheorghe și Elena

Gohoreanu.
Deși acum este într-un loc unde ar fi trebuit să-și găsească liniștea

binemeritată după o viață plină de valori, sunt convinsă că și-a realizat un
club de creație literară alături de cei care îi împărtășesc pasiunea.

Prof. Maftei Vasilica
Şcoala Gimnazială ―George Tutoveanu‖, Bârlad
Absolventă a Liceului Pedagogic, promoția 1979

IN MEMORIAM…. prof. Costel GIURCANU

Profesorul COSTEL GIURCANU
a avut marele beneficiu de a se fi născut sub
semnul a două universuri de spiritualitate.
Pe de o parte, matematica, gândirea exactă,
moștenită de la părinții săi, profesori de
matematici, și pe de alta, de spiritualitatea
valorilor fundamentale creștine izvorâtă de
la Mănăstirea Adam, satul în care s-a
născut, și răspândită în tot sudul Moldovei.

Profesorul Costel Giurcanu,

cetățean de onoare al orașului Bârlad, a fost

o personalitate determinantă a

învățământului bârlădean, reputat

cunoscător al istoriei locale și naționale și mare colecționar. Avea harul de a

purta cu modestie și noblețe aura ilustrului și oferea o prezență enciclopedică

copleșitoare pentru cei care l-au cunoscut.

Profesorul Costel Giurcanu s-a născut în ziua de 5 iunie 1939 în satul

Adam, comuna Drăgușeni, județul Galați, într-o familie de profesori. A

îmbrațișat meseria părinților, fiind profesor de matematică timp de 55 de ani ,

din care 45 de ani neîntrerupți profesor la Liceul Pedagogic din Bârlad. Doar
rostind aceste cifre simțim apropierea unei eminențe de o energie, pasiune și

89

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

dărurire a omului rar căruia i se cuvine doar plecăciunea smerită a
discipolului către magistrul său.

A contribuit direct și indirect la educarea a zeci de mii de elevi în
toată această experiență didactică întinsă pe durata a mai bine de jumătate de
secol. A prețuit și respectat valorile naționale și locale, a fost unul dintre cei
mai importanți colecționari, din zona Moldovei și din țară. A deținut sigurul
atestat de colecționar din toată zona Moldovei, emis de Monetăria Națională
și a fost membru Honoris Cauza al Societății Numismatice Române, cea mai
veche organizație, din 1903, cu activitate neîntreruptă până în zilele noastre,
de la organizarea statului român independent.

Timp de peste 60 de ani a colecționat mărturii ale trecutului
referitoare la viața economică, politică și culturală a țării, începând cu secolul
IV î. Hr. și până în zilele noastre, realizând o colecție ce numără peste 10 000
de piese, grupate în 15 arii de colecții.

În 1971 devine membru al Societății Numismatice Române, cu
legitimația nr. 340. În 1985 devine membru fondator al Secției Bârlad a
Societății Numismatice Române. În același timp, devine președinte al Secției
Bârlad, funcție pe care o deține timp de 35 de ani. În această calitate
realizează medalii comemorative, ce poartă sigla S.N.R. Bârlad. Dintre aceste
medalii amintim: N.Tonitza, 110 ani de proclamarea independenței, Spitalul
Bârlad – 150 de ani, Gheorghe Asachi, Alexandru Ioan Cuza – fiu al
Bârladului, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Gheorghe Țițeica, Revoluția
Română, Vasile Alecsandri, Ștefan Procopiu, 5 ani de activitate a Secției
Bârlad, Victor Ion Popa, 10 ani de activitate a Secției Bârlad, Ștefan cel
Mare ș.a.

Participă la numeroase simpozioane, cu referate, comunicări
științifice organizate de către Societatea Națională de Numismatică la toate
nivelurile: local, regional, național și internațional. A oferit studii și articole
care au contribuit la îmbunătățirea cunoștințelor din domeniu istoric și
cultural al națiunii române. În mai 1999, a avut o contribuție importantă la
organizarea Simpozionului Național de Numismatică de la Bârlad.

A organizat numeroase expoziții numismatice la Bârlad și a participat
cu exponate la expoziții organizate în diverse zone ale țării. Cel mai

impresionant exponat, pe care l-a prezentat cu diverse ocazii, a fost intitulat,
simbolic, 2500 de ani de circulație monetară în Moldova.

Datorită activității sale neobosite a fost recompensat de-a lungul
anilor cu numeroase diplome, premii și medalii, toate stând mărturie a unor
aptitudini și competențe greu de regăsit printre întâlnirile conjuncturale prin

90

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

care trece un om în timpul vieții. Toți cei care l-au cunoscut au văzut ceva
sfânt în felul lui de a fi și i-au păstrat memoria, fie că l-au cunoscut
îndeaproape fie doar trecător.

A fost și va rămâne în amintirea noastră ca un om de excepție și
pentru că a avut însușiri pe care viața, în drumul ei capricios, le-a scos la
iveală, și l-a ridicat din rândul celor mulți. Rar se nasc oameni în care natura
a concentrat atâta esență, într-o singură și splendidă ființă umană, cum a fost
dascălul, profesorul Costel Giurcanu.

A avut personalitatea unică a colecționistului idilic, acel ‖un pasionat
iremediabil‖, care oricând este dispus să renunțe la lucruri care pot
reprezenta, nevoi existențiale imediate, pentru a deține un obiect fără vreo
utilitate practică, doar cu valoare cultural-istorică în fața căruia simte o
idolatrie precum a amorezului adolescentin în fața iubitei.

Profesorul Costel Giurcanu face parte din categoria celor care și-au
dăruit timpul și priceperea conservării trecutului, a fost un adevărat personaj
al omului erudit măcinat până la obsesie de pasiunile sale cultural-
educaționale cărora le-a sacrificat întreaga viață. A reușit fapte faraonice
pentru posibilitățile de expunere și susținere din partea comunității bârlădene.
Acestea au fost posibile doar cu susținerea necondiționată din partea familiei
care l-a susținut cu adorație. Familia, în prezent, se dedică pentru organizarea
casei memoriale profesor Costel Giurcanu care să adăpostească ~ Muzeul
colecțiilor private ~, proiect pe care nu l-a mai putut duce la îndeplinire,
seniorul încetând din viață în data de 11 iunie 2020.

Din nefericire trecerea în neființă s-a petrecut într-un moment plin de
regrete și nemulțumiri, datorate faptului că o mare parte din ceea ce a adunat
pe parcursul a circa 60 de ani i-a fost confiscat de Muzeul județean Vaslui și,
pentru clarificarea litigiului, prof. Costel Giurcanu inițiază demersurile în
justiție pentru recuperarea bunurilor care trebuie să intre în circuitul
expozițional bârlădean.

Firește, nedreptatea perfidă și crudă i-a provocat o lungă și grea
suferință. În cele din urmă, s-a stins la vârsta de 81 de ani. Este înmormântat
pe aleea celebrităților, prima locație în stânga, la intrarea în cimitirul
Eternitatea, loc de pelerinaj pentru mulți din cei câteva sute de foști elevi care
l-au codus pe ultimul drum și care, într-un gest de moment de adâncă
semnificație, s-au oferit să îi ducă pe umeri sarcofagul.

Instituții, organizații, asociații și fundații culturale au adresat în
colectiv un memoriu oficialităților pentru a fi numit Cetățean de onoare, fapt
ce a fost consimțit simbolic în ședința solemnă a Consiliului Local Bârlad,

91

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

chiar de ziua onomastică a celui ce deja trecuse în neființă. Memorandumul a
fost semnat de tot ce înseamnă cultură și educație în urbea Bârlad și nu
numai: Academia Bârladeană, Societatea de științe istorice, Muzeul V.
Pârvan Bârlad, Liceul Pedagogic Bârlad (unde a fost profesor timp de 45 de
ani), Centrul Cultural Eminescu Bârlad, Muzeul județean Vaslui, Direcția
Educație și cultură din Prefectura Vaslui, Cercul Militar Bârlad, Casa de
cultura Bârlad, Asociația Expresul CFR Bârlad, Asociația numismatică
Bârlad, Asociația Liga culturală Vaslui, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui,
Academia rurala ―Elanul‖ Vaslui, Asociația cultural-educațională Bârlad
―Viitor trecutului nostru‖, Biblioteca municipală ―Stroe S. Belloescu‖ Bârlad

Pentru noi, cei care l-am cunoscut și îl cinstim astăzi, trebuie spus
răspicat că prof. Costel Giurcanu a avut harul, educația, înțelepciunea și
chemarea de a ne îndemna pe noi toți să ne cinstim valorile pentru a avea
speranța unui viitor în care să credem și căruia să ne dăruim.

Profesorul și Colecționarul împătimit COSTEL GIURCANU a
intrat în privilegiata castă a Oamenilor care ne lipsesc.

Să ni-l amintim întrebându-ne nostalgic și cam fără iluzii: Unde
ne sunt entuziaștii, oamenii cu flacără interioară de nimic stinsă, oamenii
neodihnei și ai energiilor creatoare ?

Prof. Vlad Giurcanu, fiul

Prof. Horia STAMATIN, Un gând pios și recunoștință, profesorului

nostru Horia Stamatin

Fostul nostru profesor, Horia Stamatin,
s-a născut la 27 martie 1917, în Bogdănești,
fostul județ Tutova, astăzi, județul Vaslui, din
părinții Panaite, fost învățător în satul
Bogdănești, timp d 40 de ani, și Ecaterina
Stamatin. Provenea dintr-o familie de răzeși, de
11 copii, dintre care, opt în viață, el fiind

mezinul familiei.
A urmat cursurile școlii primare în satul

natal, elev al tatălui său, apoi a făcut Școala
Normală de Învățători de la Bârlad și
Facultatatea de Limba Română și Istorie, la Universitatea din București, unde
a avut ca profesori, printre alții, pe Iorgu Iordan, Zoe Dumitrescu Bușulenga
și Alexandru Graur.

92

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

În anii 1938-1939 a făcut stagiul militar la Școala de Ofițeri de
Cavalerie de la Târgoviște, absolvind-o cu gradul de sublocotenent în
rezervă. A luat parte la războiul din răsărit ca sublocotenent, comandant de
pluton, cu Regimentul 2 Roșiori, din 1941, de la cucerirea Odesei, până la 2
februarie 1943, când căzut prizonier în încercuirea de la Stalingrad. A
cunoscut viața din lagărul de la Oranki unde au fost duși toți prizonierii
ofițeri români. Nu s-a înrolat în Divizia „Tudor Vladimirescu‖, organizată de
sovietici pe teritoriul Rusiei. S-a întors în țară printr-un noroc, fiind inclus în
lotul ofițerilor români, prizonieri făcuți cadou guvernului român cu prilejul
alegerilor din 19 noiembrie 1946. Afost decorat cu Coroana României cu
Spade și Panglica de Virtute Militară, veteran de război cu gradul de
locotenent colonel, fiind distins cu titlul de cetățean de onoare al municipiului
Bârlad.

După întoarcerea din prizonierat, s-a căsătorit cu învățătoarea Mitrița
Podoleanu, fiica învățătorului Gheorghe Podoleanu din satul Pogonești,
învățătoare pe care am avut norocul s-o am și eu în clasele I – IV, și căreia îi
mulțumesc și pe această cale și-i transmit multă sănătate. Familia Stamatin
are 2 copii: Veturia (căsătorită Crânganu), profesoară de limba franceză în
statul Oklahoma și Horațiu, profesor de limba engleză și scriitor, stabilit în
orașul Câmpulung Moldovenesc.

Horia Stamatin a funcționat ca învățător 3 ani, apoi a urmat cursurile
de 5 ani ale Facultății de Filologie din cadrul Universitații „C.I.Parhon‖ din
București, în specialitatea Limba româna-istorie. A devenit profesor titular la
Școala Generală din comuna Bogdănești. Din fericire, în clasa a V-a l-am
avut ca profesor la Limba și litertura romănă. În 1966 s-a transferat la Liceul
Pedagogic din orașul Bârlad, unde a fost promovat ca șef al catedrei de limba
română, până la pensionare, în 1979.

Tot din fericire, l-am avut ca profesor și la Liceul Pedagogic, timp de
cinci ani. Cu toții ni-l amintim, ca fiind un bărbat înalt, prezentabil, foarte des
cu un zâmbet în colțul gurii. Purta mereu cravată și pantofi din piele naturală,
cu blacheuri, de-l auzeam de la distanță când venea spre clasă. O perioadă a
locuit la blocul de lângă liceul nostru. În fiecare seară, cam la aceeași oră,
alerga pe aleile din împrejurimi, spre amuzamentul nostru.

Era un profesor deosebit, cu un dezvoltat simț al umorului. Iată câteva
din zicerile sale la clasă:

Bre, elev, n-am cum să-ți dau 5, îmi cade mâna. Trebuie să-ți mai pun
o întrebare, ca să-ți închei media 4.
Bre, ai citit cartea? Cel puțin ai luat cartea în mână? E grea? E ușoară?

93

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Bre, elev, la un pop-a fost un câine și pe câine îl iubea și-anghițit un
os de pește și pe loc el a murit. Iar pe crucea lui scria că: La un pop-a
fost un câine și pe câine îl iubea și-anghițit un os de pește... (Când
repetai răspunsul ca să tragi de timp.)
Profesorul Horia Stamatin era foarte meticulos și chibzuit la corectat
tezele / lucrările. Cântărea bine nota și știa notele pe de rost, la fiecare
elev(nota 5 cu doi de minus, nota 7 cu mare semn de întrebare, nota 4 cu plus
etc.). După ce ne aducea tezele, făceam analiza greșelilor din teză, cu cele trei
rubrici: Greșeala / Regula încălcată / Corect. Dacă analiza greșelilor din teză
nu era bună, trebuia să faci analiza analizei greșelilor din teză, iar dacă făceai
10 greșeli de același fel, trebuia să scrii de 10 ori "regula încălcată ".
A publicat articole în „Gazeta învățământului‖.
A fost colaborator la „Monografia Liceului Pedagogic din Bârlad‖,
publicată în 1970, la centenarul (1871-1971) acestei școli.
În 1996, a publicat în revista „Limba română‖, a Institutului de
Lingvistică din București, nr. 1-6, p. 122-130, studiul „Toponimul Horăiata‖.
A publicat monografia „Valea Horăieții - istorie și onomastică de la
origine până în prezent‖, Bârlad, Editura Tiparul, 200394.
A decedat la 6 februarie 2004 și a fost înmormântat, cu onoruri
militare, în cimitirul Bisericii „Sfântul Nicolae‖ din satul său natal,
Bogdănești, județul Vaslui.
Întru cinstirea memoriei sale, la inițiativa unor foști elevi și cu
sprijinul Consiliului Județean Vaslui, la 21 mai 2004 a fost dezvelit bustul
marelui nostru profesor, amplasat în fața școlii din satul Bogdănești și realizat

de prof. Dorinel Filiche.
În urma demersurilor făcute, astăzi, școala din satul Bogdănești

poartă numele de Școala Gimnazială „Horia Stamatin‖. Fie-i țărâna ușoară!

Învățător, Rășcanu Ionel, Școala Grivița, jud. Vaslui

94 Ion Popescu-Sireteanu, Prefață la cartea lui Horia Stamatin „Valea Horăieții - istorie și
onomastică de la origine până în prezent‖

94

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Portretul unei Doamne, Profesoara MIHAELA TUDOR, între timpul
trăirii și timpul mărturisirii

(1942- 2021)

Cobora dintr-o veche familie de
bârlădeni, reprezentând a treia generație de
oameni ai școlii: străbunicul, Vasile Eftimiu,
absolvent al primei promoții a Școlii Normale
din Bârlad, apoi bunicii paterni, Smaranda și
Mihai Tudor, institutori la Școala generală nr.

3, unde nepoata lor, Mihaela, a urmat clasele
elementare și gimnaziul.

Liceul l-a urmat la Complexul Școlar
Bârlad (C.Ș.B.), născut în iarna anului 1958,
azi Liceul Teoretic „Mihai Eminescu‖. Erau
anii în care învățământul românesc se străduia
să reia legătura cu tradiția, prin repunerea în drepturi a istoriei naționale, a
limbilor moderne și a limbii latine. După obsedantul deceniu, în care mulți
profesori au plătit tribut cu libertatea, chiar cu viața, unei ideologii impuse
din afară, primele serii ale deceniilor 6-7 au beneficiat, în bună măsură, de o
instruire normală, grație magiștrilor de școală „veche‖, dascăli cu har ce au
făcut front comun pentru apărarea limbii române, a adevărului istoric, a
valorilor culturii naționale și universale.
Liceul a însemnat fundamentul pe care avea să se înalțe construcția
trainică a viitoarei profesiuni a Mihaelei Tudor. Ca studentă în Iași (1960–
1965), a făcut parte din Promoția 101 a Facultății de Filologie. După absolvire,
legată sufletește de orașul copilăriei și adolescenței, de părinți, de acasă, tânăra
profesoară de limbă și literatură română și universală s-a întors la liceul cu
parfum de tei și candelabre de castani, colegă de cancelarie cu foștii săi
profesori, de la care a continuat să învețe, de data aceasta, profesia.
„Împreună cu alți absolvenți ai acestui liceu‖, scria distinsa profesoară, „ne-
am străduit să le continuăm opera: trezirea din latență a moștenirii genetice a
copiilor veniți din medii diferite, spre a le modela și rafina gândirea,
deschizându-le poarta spre enigmele Universului și spre înțelegerea devenirii noastre
ca neam care am preluat, odată cu larii și penații Casei Romane, însemnele unei
culturi pe care am topit-o cu aurul tradițiilor izvorâte din pietrele Sarmisegetuzei.‖
Au fost 35 de ani în timpul cărora și-a dovedit vocația, deopotrivă
moștenire de familie și menire descoperită și împlinită zi de zi la catedră. 35
de ani din care, o parte, a dăruiți și elevilor Liceului Pedagogic.

95

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Profesor de excepție, Mihaela Tudor a onorat școala bârlădeană prin
înalta ținută profesională și etică, prin arta apropierii de tineri și a apropierii
lor de limba și literatura română, ca parte a tezaurului cultural universal.
Ființă luminoasă, în ea se adunau, în chip minunat, rafinamentul cu
naturalețea, gravitatea gândului profund cu șăgălnicia zâmbetului și ironia
bine țintită, distincția cu căldura toleranței.

Era așteptată și ascultată cu admirație și deferență în spațiul
intelectual și cultural bârlădean, cu precădere la Academia Bârlădeană.

Din clasa rară a celor născuți să îndrume și să fie modele doar FIIND,
fără să știe și fără să și-o dorească, așa cum o fac doar cei meniți să-și
împlinească acest rol pe pământ, se bucura de dragostea și recunoștința
foștilor elevi care au văzut toți în profesoara și diriginta lor, Omul și reperul
necesar, cel ce nu-și uită foștii elevi, le urmărește drumul, se bucură de
împlinirile lor. Iar ei, învățăceii, au folosit orice prilej pentru a-i arăta
admirația.

„După un șir lung de ani, numărabili în promoțiile de absolvenți,
dintre care mulți mi-au arătat durabilă recunoștință‖, mărturisea, nu demult,
cu nostalgie Mihaela, „am ieșit la pensie în anul 2000, cu gândul că mi-am
făcut datoria conștiincios, ca și cum Dumnezeu m-ar fi urmărit în fiecare
clipă...‖

Et in Arcadia ego era adagiul clasic pe care-l cita deseori,
recunoscând privilegiul generației căreia îi aparținea de a se fi născut și
format în cultul cărții, al cunoașterii și al artei. S-a gândit mereu cu încredere
la modul în care tinerii vor prelua moștenirea înaintașilor. Cu condiția,
spunea, să-și ia drept căi în viață rațiunea și valorile morale, iar călăuze prin
labirintul inițiatic să le fie simbolurile propuse de Dante Alighieri: Vergilius
– spiritul rațiunii și Beatrice – grația divină și virtutea.

Prof. Elena Popoiu,
Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu”

CAPITOLUL III. OPINII, SALUTURI

96

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

LA ANIVERSARE, 150 de ani de la înființarea Școlii Normale
din Bârlad

Actualul Liceu Pedagogic ”Ioan Popescu”

După introducerea învățământului în
limba română la școala din Șcheii Brașovului
(1559), unde funcționa și un curs de pregătire
a învățătorilor (1570); după sinodul de la

Alba Iulia al bisericii ortodoxe din
Transilvania, care impune limba română ca
limbă de cult și ca limbă de predare în școlile
sătești de pe lângă parohii (1675); după
Centrul școlar unit de la Blaj, unde funcționa
Școala de obște ‖de cetanie, cântare și scriere
pentru cei de toată vârsta‖, școala pe lângă
care se va dezvolta școala normală (1754);
după avântul imprimat de Școala Ardeleană (1774) pentru luminarea
poporului prin școală (vezi George Șincai); după înființarea Preparandiei din
Arad (1812) în frunte cu Dimitrie Țichindeal; după începuturile
învățământului superior în limba română (Gh. Asachi, 1814; Gh. Lazăr,
1818) la Iași și București; după legiuirile pentru învățământ ale
Regulamentelor Organice (1831, 1832), care prevedeau școli în fiecare
reședință de județ sau ținut; după revendicările anului revoluționar 1848, care
cereau, printre altele, ‖instrucție egală și întreagă pentru tot românul de
amândouă sexele‖ (art. 16 din Proclamația de la Islaz); după înființarea
Institutului Preparandal din Iași (decembrie 1855); și, în sfârșit, după
promulgarea Legii instrucțiunii publice (1864) de către Al. I. Cuza, care
stipula obligativitatea învățământului primar pentru băieți și fete, s-a pus acut
problema învățătorilor.
Dar, aplicarea legii, cu dascăli în tinda bisericii și cu puținii învățători
pregătiți sumar prin cursuri practice pe lângă școlile ‖model‖ era greu de
realizat. Lipsea, ceea ce am spune astăzi, resursa umană, învățătorii.
Se impune, așadar, pregătirea învățătorilor necesari învățământului
primar rural prin școli speciale, de profil.
Acesta a fost, pe scurt, contextul istoric în care au apărut școlile
nornale în ultima parte a sec. al XIX-lea sub auspiciile Societății pentru
Învățătura Poporului Român (1866). Cu filiale în toate județele țării,

97

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Societatea a înființat în scurt timp patru școli normale proprii la: Ploiești
(1868), București, Focșani și Bârlad (1870).

Când s-a inaugurat, la 29 noiembrie 1870, Școala Normală de Băieți
din Bârlad, erau în județul Tutova numai 18 dascăli mai vechi. După 4 ani,
când au absolvit școala, s-au mai adăugat încă 52. Era începutul!

În întreaga sa existență apoi a dat mii de absolvenți care au răspândit
știința de carte în satele și orașele țării.

Acum, la an aniversar, se cuvine să remarcăm câteva particularități:
este a doua școală de profil pedagogic din Moldova, după Preparandia din
Iași (1855); este, în același timp, a doua școală de nivel secundar din Bârlad,
după Liceul ‖Gh. Roșca Codreanu‖ (1858); pe când alte școli normale au
avut o existență efemeră, Școala Normală din Bârlad, oricâte vicisitudini au
lovit-o (războaie, incendii, refugii etc), a existat neîntrerupt până astăzi, cu o
singură pauză, între 1984-1990, în perioada socialistă.

Școala Normală din Bârlad își datorează începuturile ctitorului ei,
prof. Ioan Popescu, cel care a inițiat, a conceput statutele, a procurat
mijloacele, a organizat procesul de învățământ și a predat patru ani gratuit,
împreună cu profesorii de la Liceul ‖Gh. Roșca Codreanu‖, colegii săi. A fost
directorul școlii de la început până în 1898, cu o întrerupere între 1887-1890,
deci 25 de ani. De-a lungul anilor această școală a avut eminenți elevi
olimpici și a dat absolvenți străluciți, care au făcut studii superioare,
devenind profesori, economițti, ofițeri, profesori universitari, artiști, înalți
funcționari, medici renumiți, avocați și magistrați. Dintre acești elevi, se
detașează Grogore Tăbăcaru, unul dintre inițiatorii pedagogiei experimentale
în țara noastră.

Școala Normală din Bârlad a avut și profesori străluciți. Îl amintim,
alături de directorul ei, numai pe Grigore Patriciu, profesor de pedagogie și
întemeietorul școlii de aplicație (1894), director la rândul său. Faptele de
neprețuit ale unor astfel de oameni, desfășurate în condiții istorice grele, erau
motivate de un adânc și vibrant patriotism. Ei au educat învățătorii care,
împreună cu țăranii ostași, și-au dat viața în tranșeele Primului Război
Mondial pentru înfăptuirea României Mari. Unul dintre elevii săi relatează
cum, la lecțiile de istorie, Grigore Patriciu le spunea: ‖Băieți, când veți preda
copiilor o lecție de istorie, să se cutremure băncile!‖

Între 1870-1984, Școala Normală, sub diversele ei denumiri, a dat
țării 5400 învățători, 744 educatoare și 150 de institutori. Adică mii de cadre
didactice, dintre care covârșitoarea lor majoritate și-au îndeplinit cu bun
renume profesia de dascăli.

98

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Anul 1984 părea să fie sfârșitul pentru onorabila noastră școală.
Istoria însă a hotărât altfel. Evenimentele din 1989, în condiții de libertate, au
dat posibilitatea unui nou început. Asumându-mi responsabilitatea
reînființării școlii, încă din ianuarie 1990, am început seria de memorii și
adrese trimise Ministerului Învățământului, în care argumentam necesitatea
reînființării acestei școli și repararea nedreptății care i s-a făcut.

Neprimind răspuns, am deplasat o echipă alcătuită din subsemnatul,
alături de prof. Ștefan Cucoș, fost director al școlii și prof. Emilian
Dumitrică, directorul de atunci al liceului. La întâlnirea cu ministrul Octavian
Stănășilă, obținem acordul de principiu de a reînființa Școala Normală.
Împrejurările, memoriile, adresele, documentele, în detaliu, care însoțesc
demersurile se află toate în volumul omagial ‖Școala Normală «Alexandru
Vlahuță» Bârlad-125 de ani de la înființare‖ (1995). Le-am publicat cu scopul
de a asigura păstrarea nealterată a adevărului istoric.

De la redeschidere (1990) și până în 2003 – ultima mea statistică – la
cei 6294 de absolvenți (1984) se mai adaugă 657.

Cu aceeași perseverență am urmărit obținerea localului destinat Școlii
generale nr. 12, în construcție, local solicitat încă din cuvântul de deschidere

la jubileul de 125 de ani (26 noiembrie 1995).
Și, mai mult decât atât, înainte de a încheia, să nu uităm funcția de

perfecționare a învățătorilor și educatoarelor din județ, prin cursuri periodice,
îndrumări de lucrări și inspecții de grad, sesiuni de comunicări științifice,
simpozioane etc organizate de liceu. Sau, să nu uităm, de asemenea, rolul de
ferment cultural, jucat de liceu pe plan local, zonal și chiar național.

Purtând astăzi numele întemeietorului său, profesorul Ioan Popescu,
un patriot inspirat și dedicat școlii bârlădene, s-a făcut un act de dreptate.
Bustul său, realizat de profesorul de arte plastice Dorinel Filiche, a fost
amplasat în fața liceului, ca o replică a celui realizat de I. Dimitriu-Bârlad în
1924. Dar, ca relația cu tradiția să fie completă este necesar să se facă
dreptate și lui Grigore Patriciu, reconstituindu-se bustul amplasat de urmași
în holul școlii, în 1914, la doi anu după moartea ilustrului profesor de

pedagogie.
În sfârșit, ca să închei, indiferent care va fi în viitor soarta liceului,

căci pregătirea învățătorilor și educatoarelor prin studii medii se pare că s-a
încheiat, elevii, absolvenții, cadrele didactice, de astăzi și din trecut, se pot cu
adevărat mândri că sunt produsul și actorii unei școli performante al cărei
prestigiu este de netăgăduit.

Prof. dr. Gheorghe CORODESCU

99

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

150 DE ANI DE ISTORIE, CALITATE ȘI PERFORMANȚĂ!

Este o mare onoare pentru mine să
împărtășim împreună bucuria sărbătoririi
celor 150 de ani de la înființarea Școlii
Normale din Bârlad, astăzi Liceul Pedagogic
‖Ioan Popescu‖ din Bârlad.

Am privilegiul de a-mi fi ales meseria
de dascăl, urmând cursurile acestui prestigios
liceu, absolvit în urmă cu un sfert de secol,
continuând astfel tradiția familiei mele.

Mă consider și mai privilegiată să

adresez acest mesaj de felicitare din postura
funcției pe care o îndeplinesc acum la ceas
aniversar, cea de Inspector Școlar General al ISJ Vaslui.
În viața oricărui dascăl există câteva repere extrem de importante:
impresiile inițiale odată cu intrarea într-o școală sau instituție nouă, prima
generație de absolvenți, fie ei și preșcolari, satisfacția sau mai curând
recunoașterea muncii tale dificil de cuantificat într-un interval temporal scurt,
legatura puternică creată în plan afectiv cu grădinița/școala și colegii.
Relațiile statornicite între dascăli și elevii săi, indiferent de etapa
despre care vorbim, ca foști elevi sau cadre didactice active, poartă amprenta
unei pasiuni infinite, obligatorie în această nobilă activitate, a respectului
pentru oameni și, implicit, a devotamentului pentru profesie.
Înființată în urmă cu 150 de ani, această școală a dat numeroase
promoții de învățători și educatoare, celebră fiind promoția centenară, 1970,
care a dat 330 de învățători și educatoare. Unii au urmat profesia pentru care
s-au pregătit, în decurs de 6, 5 sau 4 ani, în funcție de planurile de învățământ
specifice vremurilor respective. Alții au folosit cunoștințele acumulate la

nivel general sau psihopedagogic pentru a deveni profesori, medici,
magistrați, ingineri etc., la noi în țară sau în străinătate. Viitorul oricărei
națiuni depinde de investiția făcută în educația tinerei generații.

Aniversarea de astăzi este un omagiu adus acestei prestigioase
instituții și, totodată, expresia sentimentului de respect față de generațiile
tinere care se pregătesc aici pentru viață.

Este cunoscut faptul că o școală trăiește prin elevii săi, prin ceea ce
realizează, rezultatele care le obțin la diferite concursuri școlare naționale și
internaționale, examene de evaluare a maturității, dar mai ales prin ceea ce

100