150 DE ANI DE ÎNVĂȚĂMÂNT PEDAGOGIC_Final

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

primește elevii este, de departe, una dintre calitățile cele mai evidente. Elevii
au nevoie să fie auziți, ascultați și acceptați! Datorită acestui liceu, elevii se
simt prețuiți și, permanent încurajați.

Cuvintele sunt de prisos când vine vorba despre modul de pregătire a
viitorilor educatori, învățători, sportivi, muzicieni sau pictori. De departe,
corpul didactic este unul dintre cele mai bune din județ și, îndrăznesc să spun,
chiar din țară. Fiind elevă la specializarea educatori-învățatori, am avut la
dispoziție profesori care să ne călăuzească pașii corespunzător și să ne insufle
calitățile pe care trebuie să le posede un cadru didactic. Practica pedagogică
este, de asemenea, atent gândită, în așa fel încât elevii practicanți să-și pună
în valoare cunoștințele, talentul și imaginația. Admit acum, ajunsă în clasa a
XII-a, că meseria cadrului didactic implică o muncă infernală, care fără
dragoste și pasiune, nu ar avea sens.

Liceul Pedagogic "Ioan Popescu" este totodată, un loc bine ancorat în
realitate. Efectele nefaste ale actualei pandemii s-au resimțit și la nivelul
unității noastre de învățământ. Cu toții am experimentat provocările,
frustrările și neputința în perioada învățării în mediul online. Cu toate
acestea, personalul Liceului Pedagogic s-a mobilizat și a realizat acest mod
de desfășurare a actului educativ într-o modalitate plăcută și calitativă de
interacțiune cu elevii.

Prin urmare, îi încurajez pe toți cei care încă mai au dubii dacă să se
înscrie sau nu la acest liceu să o facă, având cea mai mare încredere! Liceul
Pedagogic "Ioan Popescu" din Bârlad este cel mai potrivit loc în care te poți
dezvolta pe plan profesional și, mai ales, pe plan personal.

Vrînceanu Cristina, elevă clasa 12 P2

Toată lumea spune că anii de liceu sunt cei mai frumoși și că merită
să îi trăiești din plin. Ei bine, ca elevă în clasa a XII-a pot confirma acest
lucru. Anii de liceu sunt frumoși și te maturizează, te pregătesc pentru
gestionarea problemelor de pe parcursul vieții. Însă, anii de liceu la profil
pedagogic sunt înzecit mai minunați. Profilul pedagogic cuprinde o serie de
activități cu și despre copii de la cele mai fragede vârste până la cei mai mari.
Împreună cu ceilalți colegi ai mei și cadrele didactice am realizat numeroase
activități pentru copii: târguri, prezentări, dansuri, acte de caritate, iar
zâmbetele copiilor ne umpleau apoi sufletul cu bucurie și nu mai aveam
nevoie de nimic altceva, doar de prezența lor. Interacționând mereu cu ei și
văzând fericirea de pe chipul lor pur, sufletul meu de copil a început să se
exprime din nou și să se bucure de momentele cu adevărat importante și
benefice. Cea mai frumoasă parte a acestui profil este faptul că, prin prisma
practicii pedagogice, înveți să citești mintea unui copil, să-i citești gesturile și

201

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

comportamentele pentru a ști ce metodă de învățare preferă, pentru a-l face
mult mai atent și pentru a-i insufla noi pasiuni. Consider că cel mai prețios
timp este cel alocat copiilor și fericirii lor, iar Liceul Pedagogic „Ioan
Popescu‖ m-a făcut să realizez asta încă de la prima interacțiune cu
preșcolarii. Acest liceu este minunat, atât din punct de vedere al aspectului –
interiorul este înfrumusețat de opere de artă ale elevilor, cât și din punct de
vedere al oamenilor ce-l reprezintă. Cadrele didactice sunt extrem de
prietenoase, oamenii sunt deschiși la nou și tot timpul cu zâmbetul pe buze.
Fac tot ce le stă în putință să avem un ambient armonios pentru a desfășura
lecțiile și ne asigură toate condițiile necesare. Liceul acesta m-a ajutat să mă
dezvolt armonios, să îmi dezvolt mintea și capacitățile, m-a făcut să descopăr
noi pasiuni. Este nevoie de multă muncă pentru a putea să-ți atingi
obiectivele și foarte multă concentrare, dar cadrele didactice îți vor fi alături
la orice pas. M-am simțit și încă mă simt minunat că fac parte din acest liceu,
mereu îmi voi aminti acești ani cu zâmbetul pe buze. Bine, și în momentul
redactării acestor rânduri mărturisesc că zâmbesc și sunt foarte mândră de
reușitele mele! Vă îndemn să veniți la acest liceu deoarece veți avea parte de
o experiență emoțională și intelectuală deosebită, o experiență autentică.

La mulți ani, Liceului Pedagogic „Ioan Popescu‖ Bârlad!

Prisecaru Gabriela, elevă clasa 12P2

LICEUL - ALBUMUL MEU DE AMINTIRI

Liceul Pedagogic „Ioan Popescu‖ reprezintă un crâmpei din viață,
profund întipărit în inima adolescenților care își modelează caracterul și își
formează personalitatea în acest loc plin de oportunități.

Liceu vocațional, cu o gamă largă de profiluri, a creat pe parcursul
timpului oameni de seamă ai județului nostru și nu numai, punând la
dispoziția elevilor posibilitatea de a-și explora pasiunile și de a-și perfecționa
aptitudinile. De-a lungul celor patru ani de liceu, elevii se confruntă cu
adevărate provocări, reușind la final să dobândească o înaltă pregătire în
domeniul ales prin multă muncă, implicare, voință și perseverență. Aici se
pun bazele unei cariere în muzică și arte plastice, tot aici formându-se viitorii
atleți, profesori de sport, educatoare și învățători. Aceștia își pot pune în
valoare talentul prin participarea la festivaluri, la concursuri de grafică și
pictură ori frecventarea cluburilor sportive. Practica pedagogică ajută și
pregătește elevii pentru o carieră didactică de calitate, obținând odată cu
diploma de bacalaureat și calificarea în domeniu.

Din experiența personală, pot afirma că am întâlnit profesori dedicați,
care au lucrat cu noi cu entuziasm și cu răbdare, dezvoltând în noi dorința de

202

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

a reuși. Modul de lucru și comportamentul acestora m-au determinat să
iubesc cariera didactică și să-mi doresc ca pe viitor să devin o educatoare de
valoare. Colectivul clasei este format din tineri ambițioși, dornici de afirmare,
între care s-au creat relații de prietenie. Pentru mine, anii de liceu reprezintă
perioada mea de formare ca om, de dezvoltare, atât fizică, cât și intelectuală,
timp în care am descoperit noi abilități și pasiuni. Reprezintă un moment
crucial al vieții în care conștientizezi cât de important este viitorul și cât de
adâncă este marea de posibilități. Prin intermediul practicii pedagogice, care
a fost pentru mine o intensă provocare, am ajuns la concluzia că îmi place să
lucrez cu copiii și să creez un cadru plăcut, propice pentru desfășurarea
activităților. În ciuda dificultăților întâmpinate și a emoțiilor trăite am parcurs
un drum al evoluției, obținând satisfacții ca roade a muncii mele și aprecieri
din partea dascălilor. Toate disciplinele din planul-cadru au fost interesante și
au reprezentat trepte ale progresului nostru, iar relațiile colegiale ne-au ajutat
să ne integrăm în viața socială, pregătindu-ne astfel pentru suișurile și
coborâșurile de mâine. În acest timp am trăit eșecuri și bucurii, am avut
dezamăgiri, dar și împliniri, frustrări sau realizări.

Viața de liceu este deosebită pentru că niciodată nu poți vedea lumea

mai frumos ca la 18 ani!

Zamfir Florentina, elevă clasa 12P2

Liceul Pedagogic a avut o importanță majoră pentru mine prin faptul
că am reușit să mă cunosc mai bine și am dobândit acea încredere în mine de
care am avut nevoie întotdeauna. Pot spune ca acest liceu m-a transformat
într-o persoană pregătită pentru viitor, care își va asuma totul și care va trece
peste orice obstacol sau situație dificilă. Prin intermediul personalului
didactic am căpătat o sumedenie de informații noi, ce au stat la baza
dezvoltării mele din punct de vedere intelectual. Am înțeles cum
funcționează lumea, care sunt principiile după care să mă ghidez, cum pot
înțelege persoanele din jurul meu și cum pot ajunge acolo unde îmi doresc
prin intermediul studiului. A fost o experiență de cunoaștere a realității și a
sinelui fiecare materie în parte, am acumulat atat de multe informații încât,
dacă le-aș transpune pe foaie nu ar putea fi exprimate în totalitate.

Ceea ce vreau sa punctez prin aceste cuvinte este că acest liceu mi-a
dat ocazia să privesc viața așa cum este ea și mai ales să o înțeleg și să
conștientizez mereu că pentru a-mi îndeplini visurile trebuie să gândesc
corect și sa muncesc. Liceul Pedagogic se face diferit prin faptul că acesta îți
oferă ocazia și șansa de a lua contact cu ceea ce înseamnă sistem educațional
prin metode diferite față de celelalte licee, cum ar fi disciplinele specifice și
practica pedagogică.

De câte ori mă gândesc la parcursul pe care l-am avut în acest liceu
conștientizez că a fost o alegere potrivită și ca a fost punctul de plecare în
ceea ce vreau să realizez pe viitor. Prin intermediul a ceea ce am învățat în

203

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

acești patru ani de studiu am reușit să descopăr și alte domenii care au avut
un rol major în dezvoltarea mea și care mi-au dat ocazia să fiu ceea ce sunt
astăzi: o persoană mulțumită de ceea ce am învățat și capabilă să aplic în
viitor aceste cunoștințe.

Dragomir Tania, elevă clasa 12P2

UN LICEU...UN DRUM SPRE VIITOR

Îmi aduc și acum aminte ziua în care am luat hotărârea de a mă înscrie
la Liceul Pedagogic ―Ioan Popescu‖, o hotărâre pe care am luat-o fără să stau
pe gânduri. A fost un impuls de moment care avea să-mi schimbe radical
viața.

Prima zi de școală, primul contact cu o nouă lume, o lume ce avea să-
mi schimbe perspectiva asupra vieții, a fost una în care am simțit cu adevărat
că drumul ce urma să îl parcurg era unul anevoios, dar foarte frumos și plin

de surprize.
Nu știam cum mă voi adapta în noul colectiv însă, cu ajutorul

colegilor, care cu timpul mi-au devenit adevărați prieteni, am reușit să mă
adaptez și să mă integrez încetul cu încetul. Întâlnirea cu noii noștri profesori
a fost una simplă ce a precedat închegarea unei relații care s-a bazat pe
respect și loialitate reciprocă. Relația pe care am format-o, a depășit-o cu
mult pe cea strict profesională de profesor-elev și ne-a făcut să fim o
adevărată familie.

Cadrele didactice ale acestui liceu își canalizează întreaga atenție
asupra formării elevilor care urmează să le calce pe urme și să devină la
rândul lor oameni ce formează alți oameni. În toți acești ani de liceu, am
învățat de la profesori devotați care m-au ajutat în formarea mea
psihopedagogică de viitor cadru didactic.

Întreaga activitate a liceului se află în jurul sferei educaționale și se
centrează asupra formării de educatori, învățători, Oameni...Specialiștii din
cadrul liceului pedagogic dau tot ce este mai bun pentru ca elevii să reușească
să-și atingă idealurile propuse.

Acum, la ceas aniversar, doresc să le mulțumesc tuturor cadrelor
didactice ale Liceului Pedagogic ―Ioan Popescu‖ care m-au format,
insuflându-mi tactul pedagogic, și care au avut încredere în mine, în resursele
și puterile mele. Mulțumesc!

La mulți ani drag liceu!
Cu deosebit respect, al tău elev, Alin Andon, clasa a-XII-a P2

204

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

CAPITOLUL III. PORTRET DE DASCĂL

A. PROFESORII ȘCOLII

Prof. Ștefan CUCOȘ

Portretul Domnului Diriginte ȘTEFAN CUCOŞ
în sufletul unei generaţii

Portretul începe cu un zâmbet discret, cu
o privire care trece dincolo de „zidurile‖ de orice
tip ale privitorului, cu o postură și ținută
impecabile, desprinse parcă din tablourile de
odinioară... În spatele portretului, multe
experiențe care ne-au ajutat – pe noi, ca și pe alte
generații norocoase să-l aibă ca
profesor/diriginte – să ne fixăm repere
importante în formarea noastră ca
învățători/profesori și ca oameni. Acestea sunt,
de altfel, cele două coordonate – profesională şi
personală – pe care s-a creionat, în sufletul şi în
rememorările generaţiei noastre, portretul Domnului Diriginte prin excelenţă.
Profesional: o viață dedicată educării şi formării multor generații, o
personalitate care a rămas ca un ecou în mintea sutelor de învățători și
educatori care l-au cunoscut, un pilon al moralității și valorii la care ne
raportăm propriile valori… Dincolo de oglinda unui profesor excepţional, a
unui un cadru didactic maestru, crâmpeie de amintire aduc la lumină maniera
unică în care Domnul Diriginte, cu o impresionantă putere de muncă şi cu o
remarcabilă dăruire, cu dragoste de profesie şi de elevi, cu mult calm și
răbdare, dar şi cu un discurs presărat cu ironii fine, nu foarte generos cu
laudele, dar corect și imparțial în evaluarea noastră, cu seriozitate, dar și cu
umor, a reuşit să ne înveţe, pe fiecare dintre noi, „un pic‖ de matematică –
într-atât încât, ca învăţători acum şi/sau ca părinţi, ori de câte ori abordăm un
conținut nou la matematică, ne vin în minte cele învățate cu Domnul
Diriginte, care a perseverat în a ne pune, de-a lungul celor cinci ani de liceu,
bazele formării în didactica matematicii, punându-şi amprenta asupra stilului
de predare al fiecăruia/fiecăreia dintre noi.
Din ipostaza de Diriginte, domnul profesor Ştefan Cucoş ne-a permis
– în discuţiile punctuale (la semnarea biletelor de voie, dar şi în analiza
proiectelor de viitor, în „gospodărirea‖ sălii de clasă, dar şi în alegerea

205

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

postului ori a facultăţii de urmat) sau în orele de dirigenţie dedicate zilei de 1
Decembrie, în vizitele neaşteptate acasă la părinţii noştri, între două inspecţii
de gradul I şi în sprijinul părintesc necondiţionat atunci când aveam nevoie,
departe de casă fiind, de o vizită la medic sau de un medicament „de negăsit‖
prin anii ‗90, între nămeţii de pe traseul spre Crucea de pe Caraiman, dar şi
peste ani, după terminarea liceului, în reîntâlniri şi contexte personale – să
descoperim OMUL, să-i cunoaştem căminul cald, primitor, cu zâmbete largi
şi suflete frumoase, din care am plecat cu emoţii înnoite şi cu amintiri dragi,
până şi cu reţete de îngheţată de la Doamna Domnului Diriginte. L-am
redescoperit astfel pe părintele grijuliu, interesat de ce este important/nou în
viețile şi în familiile noastre, de realizările profesionale, de soți/soții, de
copii... De noi, așa cum era, de altfel, și în perioada liceului, dar probabil nu
atât de explicit pentru elevii care atunci vedeau mai ales exigența, seriozitatea
asociate punerii temeliei unor drumuri... Şi iată cum portretul a translat uşor,
în rememorările noastre, către coordonata personală, aducând în prim plan un
OM „pentru toate anotimpurile‖, care ne inspira și ne motiva zilnic şi
continuă să facă acest lucru şi peste timp, ca o linie mediană, „un OM la care
te întorci chiar și atunci când nu mai este‖…

Cu gândirea de matematician, sufletul de părinte și atitudinea de
profesor desăvârșit, a știut să transforme severitatea pe care noi, bobocii de
clasa a IX-a, am perceput-o la prima întâlnire, în responsabilitate,
profesionalism, sensibilitate, asumare și model. Într-o scrisoare către Domnul
Diriginte, peste lumi şi vremuri, cuvintele aurite ar fi: respect, admiraţie,
recunoştinţă, dragoste… O scrisoare pe care fiecare dintre noi o scrie/rescrie
în momente de introspecţie a devenirii în viaţă, readucând la lumină
experienţe, gânduri, trăiri, contururi ale acestui portret de suflet: Domnul
Diriginte ŞTEFAN CUCOŞ.

Colectivul clasei P3, Generaţia 1990-1995

PROFESORUL-DIRECTORUL-OMUL ȘTEFAN CUCOȘ

Astăzi este despre iubitul și stimatul nostru profesor și director,

ȘTEFAN CUCOȘ!

A fost figura cea mai proeminentă a familiei, absolvent al Școlii

Normale, apoi a Facultății de Matematică, de la Universitatea Al.I Cuza din

Iași.

Cu o carieră demnă de invidiat, pornind de la învățător, devenind

profesor de matematică, apoi inspector de specialitate și apoi, încă vreo 14

ani, directorul Liceului Pedagogic ‖Al. Vlahuță‖ Bârlad.

A rămas în amintirea generațiilor de educatori și învățători ca un

director foarte bun, cu suflet și inima bladă, care a înțeles și ajutat, cât de

mult s-a putut, pe tinerii care doreau să îmbrățișeze cariera de cadrul didactic.

206

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Sigur că în toată această perioadă a condus Liceul Pedagogic ca
unitate de sine stătătoare, dar și ca unitate care a funcționat împreună cu
Liceul Mihai Eminescu. De altfel cuplul de directori Vasile Dumitrache și
Ștefan Cucoș rămâne în memoria tuturor ca cel mai bun și longeviv cuplu de
directori. În această perioadă practic Liceul Pedagogic a înflorit, având
cursanți inclusiv la Institutul de învățători și educatori.

Elevii Liceului Pedagogic participau la olimpiadele naționale,
obținând rezultate deosebite. Formațiile Liceului s-au remarcat în toate
concursurile la care au participat obținând, de regulă, locul I. Corul Liceului
Pedagogic dirijat de domnul profesor Ioan Timuș, avea permanent peste 100
de elevi și a participat la concursurile televizate: ‖Dialog la distanță‖ și
‖Drum de glorii‖, calificându-se în finalele competițiilor! Formațiile de
muzică populară (dirijor, prof Petru Ghinea), dansuri populare (coordonator,
prof. Gheorghe Gohoreanu) și muzica ușoară (dirijor, prof. Ion Mihăilescu),
erau abonate anual la locurile fruntașe din concursurile naționale și primeau
ca recompensă câte două săptămâni de pregătire, în tabere pe litoral și la

munte, gratuit.
Este clar că această perioadă o putem denumi perioada de apogeu a

liceului, perioadă în care liceul a avut o încadrare cu cadre didactice de
excepție, care și-au lăsat amprenta asupra educației și pregătirii, formării,
tinerelor generații de cadre didactice.

Pe lângă activitatea de director, activitate care îi ocupa cam tot timpul,
domnul Cucoș preda și Matematica la clasă. Generațiile care au avut fericita
ocazie să facă matematica cu domnia sa au învățat cu adevărat matematică.
Mulți dintre absolvenți au urmat mai departe cursurile Facultății de
matematică sau Automatizări și calculatoare.

Era renumit pentru tactul și calmul cu care explica, pe înțelesul
tuturor, acest obiect dificil, dar și insistența pe care o avea de a face ore de
matematică în orele mai ușoare cum erau Muzica, Educația fizică sau Lucrul

manual.
Pe cât era de bun în multele situații în care relaționa cu elevii ca

director, pe atât de intransigent era la ora de matematică. Erau proverbiale
glumele sale, de multe ori de un umor negru, pe care le făcea, mai ales când
nimeni nu se aștepta. Astfel, când erai la tablă și nu-ți ieșeau calculele, el, cu
un calm deosebit și oarecum speriat, spunea:

- Dă repede, dă repede cu mâna pe frunte!!!

Relua imediat:
- Dă repede, repede, măi, cu mâna pe frunte!!!

207

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Bietul elev, speriat ducea mâna la frunte, ștergându-se și frecându-se

de mai multe ori.
La care el, calm, îi spunea:
- Stai măi, nu te speria! Ai transpirat de atâta concentrare și gândire!
Sau, într-o altă zi, noi, adică clasa mea, anul III B, jucam pe hol, pe

masa de tenis, un joc cu mingea de tenis, dar fără palete. Astfel, pe fiecare
latură a mesei stătea câte un coleg, în total trei de o parte și alți trei de
cealaltă parte și se așeza mingea la mijlocul mesei, apoi fiecare echipă sufla
cât putea de tare ca să dea mingea jos în jumătatea adversarilor, și nu avea
voie să o scape jos, în jumătatea lor, astfel pierzând punctul. Când suflam noi
mai cu foc și ceilalți de pe margine făceau galerie, țipând cât de tare puteau:

- Suflă băiii! Suflă mă odată!!!
numai ce apare pe hol domnul director Cucos, care mergea la ore și, văzând
el ce tărăboi și scandal era, ne întreabă curios:

- Da ce jucați voi aicea?
Ștefan Zaharia, care era unul dintre jucători și mai aproape de domnul
director răspunde:
- Să trăiți domnule director, este un nou joc care se va introduce de
anul viitor la olimpiadă și de asta noi ne pregătim pentru acel moment!
Domnul director zâmbește și, calm, îi spune lui Ștefan Zaharia:
- Măi Ștefane, pe tine dacă te scufundă cineva în apă, tu cu siguranță
nu ai să te îneci!
Apoi, cu catalogul sub braț, mergând agale, ne-a anunțat că, după
ceasul lui, se pare că s-a sunat și ar trebui să fim în clasă. Am plecat repede
fiindcă aveam ora de Limba Rusă cu domnul prof. Manolache Odisei.
Surpriza apare în pauza următoare când, pe hol, Ștefan Zaharia mă
întreabă tare, să audă toți:
- Cornel, dar ce a vrut să spună domnul director că, dacă mă scufundă
cineva în apă, sigur nu mă înec? Toată ora m-am gândit dar nu am reușit să-i
dau de capăt!
- Măi Ștefane, nu este chiar așa de greu! îi spun eu. A vrut să spună că
tu nu te îneci fiindcă ai capul gol!
Toată lumea a izbucnit în râs și, bietul Ștefan, era singurul nedumerit

de ce i-a spus asta tocmai lui!
Dar despre întâmplări și tot felul de năzdrăvănii ar trebui să scriem o

carte!
Nu pot să închei fără să vă spun cât de mult a însemnat domnul

director Cucoș pentru noi toți, cu glumele și poantele lui, dar și cu tactul,

208

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

blândețea și înțelegerea de care aveam mare nevoie la aceea vreme, mai ales
noi băieții, care fie vorba între noi; ,,numai chei de biserică nu eram"!

Să ne aducem aminte că, împreună cu domnul prof. dr. Gheorghe
Corodescu, după revoluție, au mers la Ministerul Educației, cu un memoriu
de reînființarea a Liceului Pedagogic și reușesc acest lucru, să redeschidă
porțile acestui liceu atât de important pentru realizarea educației tinerei
generații în zona Moldovei!

Astăzi era ziua în care primea telefoane de felicitare din întreaga țară
de la aproape toți foștii săi elevi!

Te vom păstra în memorie și în aducere aminte întru Mulți Ani, dascăl
drag, iubit și prețuit de toți cei care l-au cunoscut!

Corneliu Constantin Pleșu, promoția 1978

Căruța
Ce om era domnul director Ștefan Cucoș, fie-i țărâna ușoară!
Ca unul ce făcuse la rândul lui tot Școala Normală, la fel ca și domnii
profesori Mihai Mâță, Dumitru Mâță, Gheorghe Gohoreanu, Virgil Vesel,
Constantin Giușcă și încă vreo doi, era un cunoscător până la amănunt al
problemelor unei școli pedagogice.
Îi venea funcția ca o mănușă bine croită!
Era cunoscut ca unul dintre cei mai buni metodiști din Moldova. Deși
foarte bun profesor de matematică, preda puține ore, funcția îi mânca din

timp.
Manifesta multă înțelegere pentru problemele elevilor, câteodată chiar

mai multă decât te-ai fi așteptat. Un foarte bun elev, care a ajuns mai târziu
profesor la noi la liceu, după ce am terminat eu, mi-a spus că a fost ajutat
aproape bănește să termine studiile liceale. Ajunsese că nu mai avea nici o
posibilitate materială. L-a aranjat domnul director niște meditații și cu bănuții
câștigați a putut să-și acopere nevoile.

Când am intrat eu în 1967 era în anul IV A sau V A, că nu-mi mai
aduc bine aminte (este posibil chiar să nu fi fost anul V) un elev foarte înalt,
Voinescu Constantin. Era din Voinești (!), județul Iași. Nu m-am interesat
niciodată să aflu de ce veneau la Bârlad elevi, nu puțini, din județele vecine și
nu numai vecine. Frații Florescu au venit chiar din Teleorman. Andreica
Petrache, anul III F în anul școlar 1967/1968, era din Brazi –Prahova,
Maricica Sandu, colegă cu mine un an sau doi, era din Brăila. De cei mulți
din județele Galați și Vrancea nici nu mai spun. Voinescu era cel mai înalt
elev din școala noastră. Umbla chiar adus puțin de spate așa cum umblă mai

209

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

toți oamenii foarte înalți. Parcă le-ar fi jenă pentru că unii au rămas mai

scunzi.
Ce povestesc eu aici cred că s-a întâmplat când Voinescu era în anul

V. Îl cheamă domnul director Cucoș la tablă să rezolve o problemă. Era o
problemă cu roțile unei căruțe. Închipuiți-vă că Voinescu stătea pe parchet și
era mai înalt decât domnul director care stătea pe piedestalul din fața tablei.
Mucalit fiind, s-a apucat domnul director să-i facă o descriere a unei căruțe.

-Tu ai văzut vreo căruță?
Înainte de a apuca să-i răspundă a continuat:
- O căruță are patru roți, două mai mici în față și două mai mari în
spate. Roțile sunt prinse în osii cu piulițe. Cele din stânga au filetul invers
față de sensul acelor de ceasornic ca să nu pierzi roțile pe drum. O roată are o
bucșă în centrul butucului. Pe butuc, care este făcut din partea de la rădăcină
a unui lemn foarte tare, sunt prinse spițele făcute dintr-un lemn tot tare, dar
mai slab decât butucul. Apoi vin ciolanele sau obezile pe care se prinde șina.
Roțile din față sunt mai mici pentru că, din cauza construcției dricului, așa se
chemă, partea din față ar fi mai înaltă dacă roțile ar avea diametrul egal.
În timp ce vorbea a făcut și o schiță lămuritoare.
A încheiat spunând:
- Acum, că ți-am lămurit ce-a fost mai greu, ție nu și-a mai rămas
decât să rezolvi problema, adică ce e mai ușor.

Învățător, Constantin Poiană

Prof. Gheorghe GOHOREANU

LIMBA ROMÂNĂ ȘI DOMNUL PROFESOR GOHOREANU

Oare de câte ori de-a lungul timpului muza mea poznașă mi-a dat ghes
să scriu despre minunatul profesor de limba
română care a fost Gheorghe Gohoreanu?
N-aș putea număra dar aș putea să
mărturisesc acum că, de fiecare dată când un
sunet, un zâmbet, un strop de ploaie sau o
adiere de vânt, îmi deschidea seiful secret
din inimă și răsărea imaginea lui, penița nu
cuteza să scrie. Poate că mă invada o iar și
iar timiditatea fetei care părăsise poala caldă

210

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

a unui sat dintr-o frumoasă vale a Moldovei pentru a păși pe colinele orașului
plin de mistere. Poate simțeam din nou emoția primelor zile de liceu în care
fiecare fapt ce se petrecea în jurul meu îmi părea o pagină desprinsă dintr-un

basm. Poate...
A-l descrie pe marele profesor mi se pare a încerca să rezolv cea mai

încurcată ecuație înșirată pe tablă de simpatica noastră profesoară de
matematică poreclită de noi, elevele clasei de învățătoare-maistre, ‖Mam‘zel
Costică‖. Dacă m-ar întreba cineva care este motivul pentru care nu sunt în
măsură să șlefuiesc vorbele care să împletească portretul acelui om aș
răspunde că, pur și simplu, personalitatea sa era atât de copleșitoare încât
doar un talent ieșit din comun ar putea îndrăzni să schițeze firicele din el. Eu
sunt doar o fostă elevă de-a domniei sale care-și dorește să aducă o ofrandă
tuturor slujitorilor minunatei noastre limbi, în frunte cu el. Și totuși, chiar
dacă nu consider că sunt capabilă să-l descriu, voi aminti câteva momente
petrecute împreună și sper ca acestea să deschidă puțin fereastra din care să
răzbată prin timp razele lui de lumină .

Eram o clasă de fete, majoritatea venite de prin satele județului.
Sorbiserăm toate din blânzenia, din bunul simț dar și din umorul țăranului
moldovean încercat de valurile unei vieți pline de greutăți. Ca să ne învingem
temerile începutului de drum, adeseori ne povesteam unele altora tot felul de
pățanii și găseam motive de haz din orice. Astfel că într-o zi, căutând a imita
idilele înfiripate între flăcăii și fetele din sat, am pus la cale un soi de scenetă.
Și, fiindcă eu eram cea care trebuia să joace rolul flăcăului, colegele se
străduiseră să-mi dea înfățișarea unui june rural. Făcuseră rost de-o scufie
jalnică și-mi confecționaseră și niște mustăți tăind câteva șuvițe din părul
colegei Jenica Bucur, că doar ea avea cel mai negru păr din toată clasa și că
doar eu, ca un june autentic, trebuia să corepund vorbelor din folclor:
‖Mustăcioara lui, pana corbului‖. Nu mai știu dacă Jeny fusese de acord sau
îi șterpeliseră șuvițele vrând-nevrând, cert este că în cele din urmă îmi
lipiseră sub nas cele mai țanțoșe mustăți și putusem să-mi încep rolul junelui
îndrăgostit lulea care negocia cu o mândră, sub clar de lună, o guriță. În rolul
mândrei juca o frumusețe cu codițe lungi și cu o voce de soprană, pe nume
Cristina. Scena se desfășura în fața clasei, iar publicul spectator stătea
înghesuit în cerc urmărind fiecare cuvânt și fiecare gest într-o veselie de
nedescris. Ce ziceam eu, ce răspundea ea, nu mai știu deoarece textul era
improvizat la fața locului. Mi-au rămas în minte doar obrăjorii peste măsură
de înroșiți ai Cristinei și degețelele ei răsucind cu râvnă codițele cu rușine de

211

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

fată mare. Conform celor observate la tinerii satului, și eu și ea țineam
privirile în pământ și ne legănam de pe un picior pe altul.

- Dă-mi, fa, și mie o guriță, numai una! cerșeam eu cu voce jalnică de
flăcău frustrat.

- Păi, dacă mă vede mama! Se mironosea Cristina, în vreme ce fetele
din jur se prăpădeau de râs.

Atunci am hotărât să recurg la un tertip rural de succes:
- Ia, uite, fă, ce lună plină! O vezi colo sus?
Dacă mândra Cristina s-o fi uitat după lună, n-am mai aflat niciodată

pentru că ridicând mâna să-i arăt cerul imaginar ochii mei au nimerit taman
în ochii amuzați ai domnului profesor Gohoreanu. Nu mai știu cum am ajuns
prin învălmășeala creată... sub bancă. Știu doar că m-am chinuit rău să-mi
smulg negrele-mi mustăți și că nici în ora aceea și nici în următoarele două
săptămâni n-am mai cutezat să-mi îndrept privirile către domnul profesor...
până când am crezut eu că el a uitat. O fi uitat?

Ora se desfășurase ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, doar din când
în când urechiușele mele pleoștite mai prindeau câte un chicot înăbușit, dar

domnul profesor n-a comentat isprava.
De-a lungul anilor de liceu, așteptam cu mare drag fiecare oră de-a

lui. Când domnul Gohoreanu pășea în clasă aducea cu el o bucurie fără
margini. Uneori nu ne preda despre un scriitor sau altul, doar ne spunea: ‖Ora
viitoare vom vorbi despre scriitorul X! Știți ce aveți de făcut!‖ Iar noi știam.
Răscoleam toată biblioteca, citeam din opera scriitorului sau memoram
versurile lui, căutam aprecierile criticilor și când venea ora următoare ne
avântam în dezbateri în care el intervenea doar dacă era neapărat
necesar.Uneori se isca chiar câte o gâlcevă între fetele care susțineau păreri
contradictorii iar domnia sa instala cu câte o privire amuzată sau mirată
echilibrul. Când am învățat despre nuvela ‖Hagi Tudose‖ a lui Barbu-
Ștefănescu Delavrancea s-a instituit în clasa noastră un soi de instanță cu
avocați ai apărării și ai acuzării și a urmat o dezbatere de mai mare hazul.
Poate de la ora cu pricina li s-a îndreptat calea unora dintre colege spre

studiile de drept...Poate...
O altă poznă am săvârșit-o către sfârșitul liceului, pe când ne

străduiam să învățăm pentru examenul de bacalaureat . Unele dintre noi mai
îmbârligam câte o rimă pe ici pe colo și nu mai știu căreia i-a trăsnit idea să
întocmim o revistă cu desene de-ale noastre și cu versuri de stătea mâța-n
coadă. Îi dăduserăm forma unor ‖gogoșari‖ femeiești din secolul trecut și
fiecare ‖autoare‖ își scrisese rimele de sertar cu mânușița proprie ca să nu

212

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

existe niciun dubiu asupra apartenenței creației cu pricina. Cum se strecurase
vestea apariției de sub creioanele colorate a revistei buclucaște, n-am nicio
idee. Cert este că vestea circulase pe la urechiușele colegilor din clasa vecină,
înconjurase liceul și îl nimerise și pe domnul profesor. Evident, domnia sa nu
și-a putut domoli curiozitatea până când n-a ajuns în posesia revistei.
Personal, toceam prin dormitor. Dintr-o dată ușa dormitorului s-a dat la o
parte și-a intrat domnul Gohoreanu escortat de un cârd de fete îmbujorate, pe
jumătate speriate și pe jumătate stând să plesnească de râs:

- Măi, dar ce poete aveam eu prin clasă și nici nu știam! chicoti domnul
profesor fluturând revista cu forma jenantă și cu un conținut și mai

jenant.
Ca să nu-mi vadă obrazul care sta să plesnească de rușine, am băgat
urgent capul sub cearșaf.
Mi-au rămas în minte privirile lui amuzate peste măsură și chicotele
reținute. Nu ne-a apostrofat și nu ne-a pedepsit în niciun fel. Poate altul ar fi
făcut-o dar nu el pentru că el era un mare dascăl iar un mare dascăl își iartă
și-și iubește învățăceii chiar și atunci când ei mai fac pozne. Dumnezeu să te
păstreze în lumină veșnică pentru că lumină ai lăsat în urmă, mare dascăl!

Geta Younes (Zlatan), promoția 1978

Prof. dr. Gheorghe CORODESCU

Dirigintele meu!!! Dirigintele nostru, al Promoției 1978!!!

Un educator excepțional, un om
adevărat de o corectitudine rară, cu un suflet
bun, care a influențat prin educație zeci de
generații de formatori de oameni, educatori,
învățători, profesori, profesor doctor
Corodescu Gheorghe. Să ne trăiți mulți ani

domnule diriginte!!
Dragă domnule diriginte, coincidență

sau poate nu, s-a întâmplat ca dumneavoastră
să fiți dirigintele meu, dar peste câțiva ani și
al soției mele Mihaela. Deci ne putem mândri
că suntem o familie care a avut un singur și

unic diriginte.
Un profesor deosebit, un pedagog excepțional, un sfătuitor adevărat,

un modelator de personalități, de viitori educatori, învățători, profesori, de
213

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

oameni care au dus mai departe tradiția educației în învățământul local,
județean și național!

Generația noastră a fost o clasă de băieți care, sub îndrumarea
dumneavoastră în cei cinci ani ai Liceului Pedagogic s-au transfornat din
tinerii timizi din anul I la tinerii educați, pregătiți să-și înceapă menirea de
cadre didactice, de a educa și a aduce lumina învățăturii în mințile și casele

oamenilor!
Vă vom păstra întotdeauna un profund respect, dar și o imensă

dragoste în suflete și inimi pentru că ne-ați marcat întreaga viață prin
influența educativă avută asupra noastra!

Generații întregi de cadre didactice au studiat și au învățat cu
dumneavoastră tainele pedagogiei! Iar generațiile de după 1989 trebuie să vă
fie recunoscatoare că, în caliatatea dumneavoastră de director al instituției,
împreună cu ceilalți colegi profesori ai fostului Liceu Pedagogic ați reușit să
reînființați la Bârlad Liceul Pedagogic și să înființați în cadrul liceului
cursurile Colegiului Universitar Pedagogic de Învățători, specialitatea
franceză, educație muzicală, sub patronajul Universitatii A.I. Cuza din Iași,
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Iași.

Ar fi foarte multe de spus despre multe, multe amintiri din anii de
liceu, dar le vom depăna când vom organiza următoarea întâlnire de
promoție, până atunci fiți sigur că noi cu totii vă iubim și vă urăm încă o dată
La Mulți Ani!!!!

Corneliu Constantin Pleșu

Prof. Maria CORODESCU
MARIA CORODESCU – TABLOUL PROFESORULUI REMARCABIL

„Adevărata generozitate față de viitor constă în a da totul prezentului‖ Albert Camus

Liceul Pedagogic „Alexandru
Vlahuță‖ din Bârlad (acum „Ioan Popescu‖)

are o imagine de prestigiu foarte bine
conturată de-a lungul anilor. Nu zidurile o
fac să strălucească, ci oamenii care i-au
pășit pragul, profesori de seamă și elevi
talentați, dornici să afle cât mai multe
despre tainele meseriei de dascăl.

Profesorii valoroși strălucesc
oriunde s-ar afla. Ei luminează totul în jur și
te fac să te simți onorat că ești în preajma

214

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

lor. Doamna profesoară Corodescu Maria are un portret aparte în tabloul
profesorilor care au predat la Liceul Pedagogic din Bârlad. Este imaginea
profesionistului de excepție de la catedră, care impune un respect deosebit
prin atitudine, seriozitate, exigență, dar mai ales prin harul cu care știe să te
poarte prin universul PEDAGOGIEI și PSIHOLOGIEI, fie că vorbim despre
Pedagogia generală, Pedagogia preșcolară, Didactica, Teoria educației și
noțiuni de cercetare pedagogică, Psihologia generală, Psihologia copilului,
Psihopedagogia specială ș.a. Înainte de fi admisă prin concurs la Liceul
Pedagogic din Bârlad, toate aceste discipline școlare nu îmi erau cunoscute.

Maniera de predare a doamnei diriginte m-a apropiat pas cu pas de aceste
discipline fascinante, înțelegând cu ușurință nu numai partea teoretică, ci mai
ales modalitățile de aplicare în practică. Practica pedagogică coordonată de
doamna dirigintă, alături de colegii profesori și învățători metodiști, a avut un
rol foarte important în formarea noastră ca viitori dascăli. Cu pregătire
sistematică de specialitate, sub îndrumarea profesorilor noștri, am trecut de la
practica observativă din primii doi ani ai liceului, la activitatea de predare în
grădinițele și școlile de aplicație pentru elevii Liceului Pedagogic din Bârlad,
din clasa a XI-a până în clasa a XIII-a de studiu.

Doamna Corodescu Maria, este o profesoară deosebită, cu standarde
înalte, clare, care a șlefuit cu măiestrie foarte multe generații de elevi de-a
lungul anilor, viitoare educatoare, învățătoare, profesoare, respectiv învățători
sau profesori, dar și elevi care au urmat cariere de succes în alte domenii de

activitate.
În perioada 1992-1997 am avut privilegiul de a-mi fi atât profesoară

pe disciplinele de specialitate menționate mai sus, cât și dirigintă în cei cinci
ani de liceu parcurși împreună (așa cum era pe vremea aceea, la liceele cu
profil pedagogic). La început nu am realizat ce om valoros ne calcă pragul
clasei în fiecare zi! Și să nu vă imaginați că e un munte de om... Nu! Este o
doamnă de statură mică, cu o ținută elegantă, foarte atentă la detalii, care se
impune prin prezență. Parcă îi aud tocurile pe holul liceului... din depărtare...
Când se apropia de clasă se făcea liniște pe hol. Toți eram la băncile noastre,
în picioare, așteptând să intre în sala de clasă. I-a plăcut întotdeauna
disciplina, seriozitatea și trăiesc cu sentimentul că mi le-a transmis cu multă
pricepere. Nu înseamnă că nu zâmbeam la orele dumneaei. Cred că o făceam
la fiecare oră, mai ales că aveam colegi care strecurau subtil câte o glumă în
timpul orei și atmosfera clasei căpăta un aer hilar. Îmi permit să spun că
doamna dirigintă are o fire ageră, este mereu curioasă și atentă la tot ceea ce
se întâmplă în jur, urmărind la fiecare elev ținuta, comportamentul, relațiile
interumane, nivelul de pregătire, perseverența, corectitudinea. Răspundea cu
promptitudine, precauție și vigilență solicitărilor noastre, fără să ne permită
„a sări calul‖. Era foarte bine organizată, având o forță interioară
extraordinară. Nu îi plăcea să amâne lucrurile și nici ca noi să facem asta.
Timpul este prețios pentru fiecare dintre noi.

215

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Ceea ce mi-a plăcut mereu la doamna dirigintă este faptul că era
adepta lucrului bine făcut. La fiecare oră venea foarte bine pregătită. Știam
clar când era oră de predare, de fixare a cunoștințelor, de recapitulare și
sistematizare ș.a. Întotdeauna etapele lecțiilor dumneaei erau clare și ne
impunea să le respectăm la rândul nostru în practica pedagogică. Nicio lecție
nouă nu era predată la întâmplare. Toate cunoștințele erau predate cu ajutorul
nostru, plecând de la ceea ce am studiat anterior sau din experiența noastră la
clasă (în orele de practică). Mi-a plăcut teribil acest aspect, extrem de
important în cariera de profesor. Și ceea ce o face pe doamna dirigintă să fie
UNICĂ pentru mine, este maniera în care „ne plimba prin toată materia‖ într-
o oră, capacitatea de a analiza, de a sintetiza, de a găsi similitudini între
noțiuni. Nicio definiție nu era învățată mot à mot. Știa cu atât de mult har să
facă trimiteri la elemente care să ne ușureze învățarea, încât era imposibil să
nu înțelegi. Nu rămânea decât să asiguri temeinicia învățării prin studiu,
seriozitate și consecvență. Nu exista învățare în salturi nedepistată! Testele-
fulger aplicate de doamna dirigintă, care veneau pe neașteptate, evidențiau
clar nivelul pregătirii noastre de zi cu zi. Lecțiile de recapitulare erau un
deliciu... le adoram! Ce scheme de recapitulare așternea pe tablă doamna
dirigintă! Îmi amintesc cu claritate atmosfera și energia care se crea la aceste
ore, cum știa să ne facă activi, cum aprecia fiecare răspuns corect și îi
strălucea privirea atunci când noi găseam soluții diferite la situațiile

prezentate ori la studiile de caz.
Ne-a învățat să facem legătura cu multă ușurință între pedagogie și

psihologie, discipline care m-au fascinat mereu datorită doamnei diriginte.
Am aflat de la dumneaei că orice disciplină școlară vom preda în cariera de
învățător (limba și literatura română, limbi străine, matematică, geografie,
istorie, educație civică, muzică, desen, educație fizică ș.a.) psihologia și
pedagogia au un rol primordial. Studierea metodicilor predării celorlalte
discipline va fi ușurată de înțelegerea acestor discipline de importanță majoră
în cariera didactică.

Ceea ce am observat de-a lungul anilor la doamna dirigintă a fost
plăcerea de a ne vorbi despre marii pedagogi, dovedind o cultură vastă în
acest domeniu, formată prin studiu aprofundat. Numele marilor personalități

Jan Amos Comenius, J. J. Rousseau, Jean Piaget, Johann Heinrich Pestalozzi,
Édouard Claparède, Maria Montessori și mulți alții, care s-au remarcat de-a
lungul istoriei în domeniul pedagogiei sau psihologiei, erau adesea pe buzele
doamnei diriginte, citându-i la momentul potrivit, invitându-ne la lectură de
specialitate, provocându-ne la dezbateri. Trebuie să subliniez faptul că, an de
an, doamna profesoară Maria Corodescu s-a remarcat cu rezultate deosebite
la olimpiadele școlare de profil, la nivel național, cu elevi foarte bine
pregătiți. De aceea am spus profesionistul de la catedră!

Datorită dumneaei am învățat să pregătim eseuri foarte bine
structurate, să abordăm subiecte de sinteză, să ne folosim cunoștințele și

216

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

experiența acumulată cât mai bine. Tezele la pedagogie, psihologie,
evaluările la finalul capitolelor erau complexe, cu subiecte de sinteză, care
implicau mult studiu din partea noastră, ca elevi. Și tare bine ne-a fost după
aceea. Capacitatea de a analiza și sintetiza materia studiată, de a mă adapta
unei situații noi, reprezintă o parte din atuurile cu care am plecat la drum la
terminarea liceului pedagogic. Toate acestea au constituit baza formării mele,
fundamentul pregătirii profesionale, examenele ulterioare la psihologie,
pedagogie preșcolară și școlară, psihopedagie, pentru bacalaureat, grade

didactice, facultate, fiind finalizate cu succes.
Doamna dirigintă a coordonat practica pedagogică la grădinițele și

școlile de aplicație cu un spirit organizatoric extraordinar. Ne-a învățat cum
să ne organizăm activitatea, cum să planificăm din timp ceea ce ne
propunem, să verificăm cu atenție proiectele didactice, să ne pregătim din
timp materialele, să colaborăm între noi în demersurile noastre. La practica
pedagogică ne supraveghea cu atenție, devenea foarte critică atunci când avea
ceva de corectat, mai ales dacă era un aspect bine punctat anterior,
nerespectat din neglijență. Orele la care eram asistați la practica pedagogică
erau riguros evaluate. Doamna dirigintă avea întotdeauna multe de spus în
evaluarea noastră. Laudele nu veneau cu ușurință, decât dacă observa
pregătirea atentă a candidatului/viitorului învățător și implicarea deosebită în
desfășurarea orei, ca la carte. Ne-a determinat să conștientizăm ce statut
avem, că suntem elevi la Liceul Pedagogic din Bârlad și prezența noastră e
bine să inspire seriozitate, decență și o temeinică pregătire, datorită relațiilor
pe care le vom stabili cu copiii, cu învățătorii metodiști, cu doamnele
educatoare și cu ceilalți profesori. Pentru a fi un model pentru ceilalți
înseamnă să ai un comportament deosebit, o atitudine aparte, care să atragă
atenția prin pregătire și ținută. A cerut mereu corectitudine, asumarea
răspunderii și activități de calitate, foarte bine organizate și minuțios

verificate.
La finalul liceului (clasa a XIII-a P1, promoția 1997) am organizat

împreună cu colegii cursul festiv. Este una dintre cele mai frumoase amintiri
cu doamna dirigintă, domnii profesori și colegii mei. Îmi amintesc un
moment al acelei festivități. Fiecare profesor a primit la final un pseudonim,
care reflecta personalitatea acestuia, relația pe care a avut-o cu clasa noastră.
Aveam emoții... doamnei diriginte i-am spus „dura mater‖. A zâmbit... Știa
de ce noi am făcut această alegere. A fost mama de la catedră care ne-a
pregătit cel mai bine pentru ceea ce urma: VIAȚA LA CATEDRĂ! Și cei
care am urmat această carieră știm foarte bine ce înseamnă: multă dăruire,
dragoste pentru copii, implicare, multiple responsabilități, adaptarea continuă
la sistemul de învățământ aflat mereu în schimbare.

Peste ani ne-am întâlnit de multe ori, fie la întâlnirile de promoție
organizate împreună cu colegii mei, fie în cadrul unor activități din spațiul

217

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

educațional. Mereu îi strălucesc ochii când stăm de vorbă, depănăm amintiri
și este foarte mândră să afle că viața noastră are un traseu frumos, bine clădit.

De aceea o admir, o prețuiesc și îi port un respect deosebit doamnei
diriginte.

Cu multă recunoștință privesc la anii care au trecut și spun:
MULȚUMESC, doamna dirigintă Maria Corodescu! Datorită
dumneavoastră îmi desfășor cu pasiune meseria de dascăl de aproape 25 de
ani. Să vă bucurați de toate generațiile de elevi, de numeroasele reușite
profesionale obținute cu dăruire și eforturi. Datorită dumneavoastră Liceul
Pedagogic „Ioan Popescu‖ din Bârlad strălucește pe harta instituțiilor
școlare de prestigiu din țară.

Roxana Nacu (Scînteie)

PORTRET DE DASCĂLI- Maria și Gheorghe CORODESCU

,,Ca să fim oameni , au fost alţi oameni, şi ca să fie alţi oameni, suntem noi oameni‖

La începutul drumului pe care am
pășit sfioși ca viitori învățători am avut
norocul să întânim oameni care au știut
cum să ne modeleze sufletele și mintea.

Fiind oameni de valoare, ne-am
lăsat soarta în mâinile lor și nu regretăm.
Chiar și acum, când anii pensionării vor
bate în curând la ușă, mergem la doamna
profesor, care pentru noi nu a încetat să fie
Doamna dirigintă. Întotdeauna are o
părere, un sfat de care ținem cont...

Pornind de la aceste cuvinte ale
ilustrului Nicolae Iorga acum, mă gândesc cu fiori de emoţie şi respect la doi
mari profesori ai Liceului Pedagogic ,,Alexandreu Vlahuţă‖ Bârlad, profesor
MARIA CORODESCU şi profesor doctor, GHEORGHE CORODESCU.

Oameni culţi, exigenţi, dar cu un mare simţ al măsurii şi vocaţiei de
dascăl, sunt ,,responsabili‖ de modelarea a zeci de personalităţi umane, a ceea
ce filozoful Constantin Noica numea ,,devenirea întru fiinţa omului.‖

Ce am admirat la domnii mei profesori...?
Atitudinea şi respectul arătat elevilor, ţinuta impecabilă faţă de
aceştia, obiectivitatea de care dădeau dovadă la orice oră de curs, felul în care
te făceau părtaş la înţelepciunile cărţilor, cum puteau să te coopteze în a
descifra înţelesurile acestora.

218

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Găseau întotdeauna o vorbă bună pentru fiecare dintre noi, ştiau să fie
duri, dar şi apropiaţi de noi prin tot ceea ce făceau.

Da! Dumnealor au fost aceeia, care pe foarte mulţi dintre actualii
dascăli ai şcolii de astăzi i-au învăţat ,,să se joace de-a şcoala‖ cu respect,
responsabilitate şi multă plăcere.

Ne-au predat lecţii de viaţă, învăţându-ne cum să iubim, să ne
comportăm, să trăim fericiţi orice clipă a vieţii. Ne-au învăţat nu doar ce era
scris în manualele de pshio- pedagogie, ci MAI MULT ... şi ... pentru acest
MAI MULT o să le fim veşnic recunoscători.

După anii de liceu petrecuţi alături de ei am ieşit, de pe băncile şcolii,
adevăraţi învăţători, dar mai ales adevăraţi oameni şi am rămas aşa pentru că
tot ei ne-au învăţat că acest lucru este cel mai important, ,,SĂ FIM
OAMENI!‖.

Ce am mai admirat la domnii mei profesori..?
Nobleţea morală, umanismul, veşnica tinereţe spirituală, vocaţia de
dascăli și mai ales una de excepţie.
Multe generaţii de elevi au fost beneficiarele transferurilor de
cunoştinţe, de trăiri, de modelări şi remodelări...din partea dumnealor.
Cei mai buni dascăli s-au născut la şcoala unde au predat şi unde au
dăruit tot ce au avut mai de preţ. Au fost adevărate felinare aprinse printre
noi, luminându-ne calea spre meseria cea mai nobilă – aceea de
ÎNVĂŢĂTOR.
Am putea continua la nesfârşit să spunem povestiri din suflet despre
dumneavoastră, dar vom face loc, doar... lacrimilor de fericire.
De fiecare dată când venim la dumneavoastră ne cuprinde un
sentiment ciudat, de bucurie.., deoarece ne deschideţi nu numai uşa casei ci şi
pe cea a sufletului şi a minţii şi suntem siguri că aşa faceţi cu toţi foştii
dumneavoastră elevi.
Există copaci care rămân veşnic cu podoaba verde, care nu cad la
pământ oricât de puternic ar fi vântul şi...există clipe, oameni şi fapte care nu
pot fi date uitării, chiar dacă uitarea este scrisă în legea firii omenirii și...ca şi
odinioară, dascălul descris de Mihail Sadoveanu în ,,Domnul Trandafir ,,şi
acum un pedagog înnăscut nu se dă uitării de generaţii întregi‖.
În numele celor care au ieşit oameni ai şcolii fiind educaţi de
dumneavoastră vă dorim:,, TINEREŢE FĂRĂ BĂRÂNEŢE ŞI VIAŢĂ
FĂRĂ DE MOARTE !“

Prof. Jenica Gherghescu, Școala V.I. Popa, Bârlad
Prof. Lucian Gherghescu, Școala ‖Teodor Medeleanu‖, Ciocani, Jud.Vaslui

219

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Prof. Gabriela MALIHEN

EXIGENȚĂ CU BÂNDEȚE

Auzim adesea că a fi dascăl nu e o
profesie, ci e o vocație. Că nu e suficient să
stăpânești informație, ci că e mai important să
știi să o oferi și să o faci firesc, ca și cum e cel
mai ușor lucru cu putință.

Dascăli care au schimbat destine și au
rămas vii în amintirea colectivă sunt mulți:
bădița Vasile, Domnul Trandafir, Spiru Haret.
Nu există scriitor prin cărţile căruia să nu
treacă un învăţător, o învăţătoare, să nu
zâmbească şi să nu spună o vorbă bună.
Dascăli blânzi ori aspri, dascăli îngăduitori sau
exigenţi, bogaţi ori săraci, de la sat sau de la oraş, bărbaţi sau femei, tineri
sau bătrâni, multiplicaţi veacuri la rând în mii şi mii de imagini, au partea lor
de nemurire în memoria copiilor.
Sunt oameni în viața noastră care ne călăuzesc menirea și după ce am
părăsit băncile școlii. Și cum am putea fi dascăli fără științele care ne învață
să fim mai mult decât simpli mesageri de informații? Un asemenea OM
rămâne doamna dirigintă MALIHEN GABRIELA, dumneaei însăși profilul
pedagogului prin excelență. Când înțelegi că perseverența, încrederea în
forțele proprii, ambiția de a o lua mereu de la capăt, indiferent de
împotrivirea pe care o ridică diferite obstacole sunt rezultatul încurajărilor
unui dascăl, atunci simți că recunoștința pe tot parcursul vieții e insuficientă.
Să știi să luminezi, să-ți răspândești bunătatea cu generozitate, să
îmbini blândețea cu diplomația și să faci ca aceste lucruri să pară firești,
acesta este modelul dascălului absolut. Să fii exigent și să îl faci pe discipol
să i se pară firesc, să înțeleagă că acel lucru e necesar și benefic pentru
devenirea lui, să îl faci să îți amintească de profesorul său cu recunoștință, să
ajungă să-l imite fără să conștientizeze acest lucru este cea mai frumoasă
răsplată pentru un pedagog.
Să zâmbești peste ani, când din noianul de chipuri îți răsar uneori
trăsăturile unui om care te-a făcut să înțelegi că ceea ce ai ales este exact ceea
ce ți se potrivește, înseamnă că acel dascăl și-a împlinit, la rândul lui menirea.
Cu sfială vă mulțumesc pentru devotamentul cu care m-ați îndrumat și
pregătit, pentru priceperea și talentul de a-mi încuraja calitățile și a mă atrage

220

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

spre studiu, astfel încât, unul dintre fragilele vise ale adolescenței să devină
realitate! Am fost privilegiată să vă am alături în îmbrățișarea celei mai
nobile profesii din lume: cea de dascăl.

Dugneanu (Cozma) Mona Elena,
Promoția 1992-1997, Învățători-educatoare

Portret de dascăl – IOAN TĂBUȘCĂ
∞ SAU DESPRE OMUL A CĂRUI LIMITĂ A CUNOAȘTERII

TINDEA SPRE INFINIT ∞

E greu să scrii despre oameni-zei,
nu-i așa? Hmmm, nici despre zei nu-i ușor
… să încerci să cuprinzi în cuvinte
necuprinsul. Acestora le poți aduce elogii
sau te poți înclina și închina mut de
admirație, acceptându-le misterul și
autoritatea, dar cum poți scrie despre

oamenii-zei? Nimic nu pare a fi de-ajuns.
Și totuși, asta-i provocarea pe care mi-am
asumat-o. Așa că iata-mă, așternând

cuvinte neputincioase despre omul-zeu,
profesorul Tăbușcă Ioan, cu care m-am
întâlnit prima oară, în 1992, în clasa a IX-a P2 a Liceului Pedagogic, evident,
la prima oră de matematică.
Mi-e atât de bine întipărită în memorie amintirea primei întâlniri…
când a început să ne predea prima lecție de matematică, fără a fi pătimaș, ci
mai degrabă cu o concizie și claritate în exprimare - încât mi-am zis că
‖nicicând matematica n-a fost mai ușoară‖. Însă ghiceai în ochii lui atât de vii
pasiunea, responsabilitatea și dragostea de a împărtăși din tainele acestui
domeniu - pe care era clar că-i stăpân- nouă, educatorilor, celor care, la
rându-ne, aveam să plămădim alte suflete.
M-a fascinat corectitudinea și promptitudinea cu care aprecia
răspunsurile, ridicând modest din colțurile gurii, satisfăcut că a fost priceput
mesajul său. În aceeași oră, nu știu prin ce minune, am primit nota maximă și
un drăgăstos ‖Drace, adu carnetul!‖ Habar nu aveam cine era omul din fața
mea -mai târziu am aflat de reputația dumnealui și de ‖zgârcenia‖ cu care
dădea nota maximă. De fapt, nu ‖zgârcenia‖, ci exigența cu care cerea ca nota
maximă, pe care o pretind elevii săi, să acopere un nivel al cunoașterii. Iar

221

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

aceasta din urmă era așteptată să crească sistematic, dacă nu exponențial, că,
în fond, eram viitori dascăli. Îmi căștigase respectul și admirația instantaneu.

Așa mi s-a arătat atunci omul, dar nu știam încă de zeu. Aveam să aflu
nițel mai târziu, la următoarea oră de matematică, în aceeași primă
săptămână, când, nici azi nu am deslușit în totalitate, prin ce căi misterioase
m-a dibuit (tocmai pe mine, din toată clasa!!) că nu-mi făcusem, pare-se,
tema sau o tratasem cu superficialitate. Rușinea mi-a izbucnit imediat în
obraji, când am auzit dojana: ‖Domnișoară, la mine se învață!‖. Câtă
autoritate și respect impunea expresia! Uluită, constatam că formula
adresabilității a trecut, în aceeași săptămână, de la drăgastosul ‖drace‖, la
severul ‖domnișoară‖. Undeva în ecuația care surprindea relația dascăl-elev,
calculasem ceva greșit. Nu luasem în calcul seriozitatea și exigența
dumnealui și nici seriozitatea și exigența cu care trebuie abordată meseria
sau, mai mult, vocația de a fi dascăl. Deodată, m-a fulgerat gândul:‖Mă
vede!‖. Și așa mi s-a arătat zeul.

Am înțeles atunci că-mi transmite că nu pot trata matematica cu
superficialitate, chiar dacă nu o înțeleg mereu, și, în general, lărgirea
orizontului cunoașterii nu poate fi făcută superficial, pentru că, alegând să
fim dascăli, aveam responsabilitatea creșterii oamenilor bine formați!

Și omul-zeu, dezvăluindu-mi-se astfel, din prima săptămână, prin nu-
știu-ce formulă matematică a reușit să mi se strecoare în suflet și ,de-atunci, a
rămas încuiat acolo.

Pe tot parcursul liceului, fascinația creștea mereu, mai ales că noi,
liceenii, îl cunoscuserăm și în alte activități extra-școlare, de exemplu în
excursiile din Apuseni sau Rarău, în tabere scurte anuale de pe la Tălășmani,
care mi-au umplut cei mai frumoși ani, cei ai adolescenței, cu o bucurie și
căldură imense. Vedeam ușurința cu care pendulează prin diverse domenii –
literatură, istorie, filosofie, geografie… nu mai zic. Descria munții din țară,
ca pe propriul spațiu, căruia îi știi toate cotloanele, iar poveștile spuse ghiduș
și pe-nnoptat, la foc de tabără, despre trasee, experiențele vesele sau cu
potential periculos, cu tot felul de elevi și foști elevi, nu făceau decât să-mi
confirme că omul-zeu, care jongla cu diverse cunoștințe într-o manieră
coerentă, hazlie, însă mereu responsabilă, își multiplica periodic talanții pe
care-i primisese de la MARELE ZEU, împingându-și permanent limitele
cunoașterii, spre …infinit.

M-a fascinat autoritatea desavârșită, demnitatea și abnegația cu care
își slujește domeniul și profesia de dascăl, conștiinciozitatea și dăruirea cu

222

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

care ne făcea să înțelegem că trebuie să rămânem mereu curioși pentru a ne

împinge propriile limitele și să mai câștigăm câte o luptă cu ignoranța.

Mi-e limpede că exigența cu care ne solicita să stăpânim cunoștințele
pe care aveam să le transmitem mai departe în ‖ștafeta educației‖, ca viitori
dascăli, provenea din exersarea de ani buni a unei autoexigențe de la care,
sunt sigură, nu a făcut și nu face vreodată rabat.

Dragului meu dascăl, profesor Ioan Tăbușcă – omul-zeu, unul din
omenii-reper ai vieții mele– îi datorez faptul că știu a cum gândi, a cum
rezolva o situație problematică, a cum mă raporta la aceasta și la viață, în
general. Am înțeles că matematica nu-i doar un domeniu științific, ci e
limbajul științei, limbajul care permite cunoașterea, limbaj pe care mi l-ați
făcut accesibil.

Dragă domnule profesor, îmi imaginez că în momentele de răgaz,
când vă întoarceți către sine și priviți în urmă, radiografiind generațiile multe
de dascăli pe care i-ati ‖remorcat‖ și i-ați făcut mai conștienți de seriozitatea
și responsabilitatea acestei vocații, ridicați colturile gurii și, cu același surâs
modest, vă spuneți: ‖mi-am împlinit menirea…am format oameni care și-au
împins la rându-le limitele cunoașterii, chiar dacă poate cu o unitate de
măsură mică, dar NU și-au îngropat talantul!‖

Iar în viitorul cât mai îndepărtat, când fi-vom cu toții stele, poate la

fel de variabile ca Bârladul V1 și pluti-vom pe mantia aceluiași MARE ZEU,

îi veți putea spune, sclipindu-i în față, cu demnitatea caracteristică:

‖Săvârșitu-s-a! Te uită bine: asta-i roiul meu de stele!‖

Elena Oncia

Promoția 1992-1997, Învățători-educatoare

Prof. Paraschiva DONEA

―DOAMNA TRANDAFIR‖

Există frunze care nu cad, oricât de
puternic ar fi vântul. Există clipe, oameni şi
fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este
înscrisă în legea firii.

Întâlneşti în viață oameni de care te legi
dincolo de cuvinte, oameni care văd dincolo de
aparențe. Care îți întind o mână când ai căzut,
care îți şterg lacrima de pe obraz când eşti trist.
Oameni pe care nici distanța, nici timpul nu îi
pot şterge din inima ta.

223

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Un astfel de om este pentru mine doamna profesoară de Limba și
literatura română Donea Paraschiva.

Au trecut de atunci 25 de ani, dar îmi răsună încă proaspăt în minte
glasul ei duios, când ne citea din Eminescu, Vlahuță, Arghezi, Sadoveanu ...
Ore emoționante, pline de pasiune şi de o sensibilitate aparte. Ea mi-a insuflat
pasiunea pentru lumea cărților, o bucurie atât de simplă, dar fascinantă.

Doamna Donea este pentru mine un adevărat dascăl.
Un dascăl care te aduce cu picioarele pe pământ atunci când ești cu
capul în nori.
Un izvor de inspirație, o stea călăuzitoare în viața copiilor aflați la
începutul drumului.
Un dascăl care ne-a învățat respectul fată de noi înşine, față de lumea
din jur, față de limba și obiceiurile noastre. Integritatea, curajul de a spune
întotdeauna adevărul, modestia, bunătatea sufletească și generozitatea, şi mai
ales iubirea, fără de care «nimic nu e».
Valori umane de neprețuit, înrădăcinate în suflet, pe care le trasmitem
apoi copiilor noştri. Și ce poate fi mai de preț decât o lecție de viață?
Aidoma lui Sadoveanu, care a scris fragmentul ―Domnu Trandafir―
amintindu-şi cu mare plăcere de chipul şi caracterul dascălului său care i-a
marcat copilăria, pot afirma fără umbră de îndoială că „Profa de română‖
este pentru mine ―Doamna Trandafir―.

Paula Cazacu, 15.09.2021

Prof. Oltea Elena RĂȘCANU GRAMATICU

Historia magistra vitae

Istoric, eseist, scriitor, publicist!
S-a născut la Bârlad, într-o frumoasă
zi de noiembrie, într-o familie de avocați,
primii din baroul orașului.
Cursurile primare și cele gimnaziale
le-a urmat la Școala nr. 3, azi Liceul
Tehnologic ‖Petru Rareș‖ din cartierul
Munteni, iar cele liceale la Liceul ‖Gheorghe
Gherghiu-Dej‖ (azi Liceul Teoretic ‖Mihai
Eminescu‖), inegalabila ‖Bastilie‖ unde și-au
desăvârșit educația multe generații de elevi.
Studiile superioare le urmează la

224

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Universitatea ‖Al. I. Cuza‖ din Iași, dar nu la Facultatea de Drept, cum ar fi
dorit părinții, ci la Facultatea ISTORIE-FILOZOFIE, secția Istorie-Română.

Lucrarea de licență, cu titlul ‖Atitudinea Marilor Puteri față de
independența României‖, a fost coordonată de marele istoric prof. Gheorghe
Platon, admirat deopotrivă pentru magistrala manieră de a profesa, dar temut
pentru exigență și rectitudine.

Debutul carierei didactice ca profesor de istorie suplinitor se petrece
la Liceul Gh. Roșca Codreanu (1967-197), după care, în urma examenului de
titularizare, până la pensie, este profesor la Liceul Pedagogic ‖Al. Vlahuță‖
Bârlad.

S-a dedicat cu devotament profesiei didactice, modelând în cele trei
decenii de activitate destinele multor elevi, viitoare cadre didactice (învățători
sau profesori), medici, magistrați, economiști etc, sau, pur și simplu, oameni
cu caractere puternice, care au făcut și fac cinste locului unde se află fiecare.

Calitățile profesionale deosebite i-au adus în 1976 titlul de ‖Profesor
Evidențiat‖.

Este președinta Societății de Științe Istorice, filiala Bârlad.
Din 1981, la inițiativa domniei sale este sărbătorit anual, în luna
martie, Domnitorul bârlădean Alexandru Ioan Cuza, organizând simpozioane
naționale pe această temă.
A publicat 18 lucrări (reprezentând 22 de volume) în domeniul istoriei
și memorialisticii de călătorii, fiind distinsă în 2011 cu premiul ,,Nicolae
Iorga" pentru lucrarea ,,Societatea de Științe Istorice între trecut și viitor‖. În
anul 2012 a primit premiul ,,C.C. Giurăscu" pentru lucrarea ,,Personalități
bârlădene. Dictionar", în 2013 primește Diploma de Excelentă pentru
întreaga activitate depusă în conducerea societății de știinte istorice, la
Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, în 2014 premiul A.D. Xenopol pentru
lucrarea ,,Bârladul și gloria militară!
Lucrarea cea mai importantă, care este considerată parte valoroasă a
istoriografiei naționale, aflată la cea de-a patra ediție, este trilogia ,,Istoria
Bârladului"!
În data de 28 octombrie 2021, în cadrul ședinței de Consiliul Local
Municipal Bârlad, doamna profesoară Oltea Elena Gramaticu a fost distinsă
cu titlul de ,,Cetățean de Onoare" al Municipiului Bârlad! Un titlul pe care îl
merită cu prisosință, pentru întreaga activitate didactică, istorică-culturală,
socială, desfășurată în cadrul comunității noastre!

225

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

A călătorit pe toate meridianele globului, făcându-l invidios pe orice
geograf dornic de explorare, în peste 100 de țări din Africa, Asia, Australia,

Noua Zeelandă, America și Europa.
Dincolo de activitatea în clasă, excursiile școlare erau un mod de a

aplica în teren
cunoștințele

acumulate. Doamnei

profesoare Oltea

Rășcanu nu îi era

teamă să plece la drum

singură, de cele mai

multe ori, de obicei cu

trenul, cu 30-40 de

elevi (Fig. 26).

Fig. 26 - Muzeul
de istorie, București 1977

Sau cu autobuzul școlii, destinat activităților extrașcolare (Fig. 27)

Fig. 27. Mausoleul Eroilor, Mărășești, 1973)

Relația profesor-elev din timpul școlii a devenit peste ani o relație de
prietenie, sărbătorită ori de câte ori se ivește ocazia. Cele mai așteptate și mai
încărcate de emoție sunt întâlnirile de promoție, organizate îndeosebi de
generațiile 60-70-80.

226

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Amintirile transmise în direct la aceste întâlniri readuc în memoria
celor prezenți momente din viața de elev, percepute atunci într-un anumit fel,
dar, peste ani, s-au dovedit a fi o piatră la temelia intelectuală a fiecăruia
dintre noi, cei care am avut privilegiul și onoarea de a avea ca profesor pe
inegalabila Oltea Rășcanu.

Surprindem, în continuare, doar câteva din gândurile unora dintre
foștii elevi, din generații diferite:

Chirilă Elisabeta: La Mulți Ani, doamna profesoară!
Mă simt norocoasă că am avut privilegiul de a fi eleva
dumneavoastră, în perioada 1971-1976, la Liceul Pedagogic ,,Alexandru
Vlahuță", Bârlad. Predând și eu la rându-mi istoria elevilor de clasa a IV-a,
timp de 41 de ani, aveam în minte verva, bucuria și dedicarea cu care
dumneavoastră ne relatați fapte, evenimente, întâmplări. Vă iubim! Multă,
multă sănătate vă doresc!
Constantin Poiană: Pedagogia cazonă!
Am ameninţat mai demult că voi scrie ceva despre cum m-a ajutat în
armată faptul că am absolvit un liceu pedagogic. În armată participam la
lecţii de educaţie politică. Erau mai mult lecţii de istorie. Un ofiţer ne preda
dintr-o carte şi ne asculta săptămâna următoare. Fără să depun nici un efort
(făcusem istoria cu doamna profesoară Gramaticu) am ieşit rapid în evidenţă.
Dă Dumnezeu şi cade măgăreaţa pe ofiţerul nostru să ţină o oră
demonstrativă, ceva în genul comisiei metodice sau a cercului pedagogic.
Fiind învăţător, am primit sarcina să pregătesc militarii din baterie
pentru lecţia demonstrativă. Am făcut o regie pedagogică cât am putut mai
bine. Fiecare militar ştia ce are de spus. (La o activitate metodică a
învăţătorilor, după ce un elev a răspuns la o întrebare, s-a ridicat altul
nemulţumit şi a reclamat faptul că el trebuia să dea acel răspuns.) Cum nu
uitasem ce învăţasem în anul al cincilea la istorie, lecţia, la care au asistat
mulţi ofiţeri din aparatul politic al unităţii în frunte cu comandantul, a mers
strună. La sfârşitul activităţii am fost lăudaţi. Acum, la bătrâneţe, mă laud şi

eu aici.

Geta Zlatan (Younes): Tot respectul!
O profesoară excepțională, îndrăgită și luată de exemplu de către
mulți dintre elevii săi. Mi-a stimulat curiozitatea studierii meandrelor istoriei,
românești și universale, ceea ce mi-a permis să devin ghid turistic pe
meleagurile biblice
Cecilia Sivu: O respect până la cer și-apoi!
Am o întâmplare ușor comică legată de dumneaei.

227

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Eu, în liceu nu am ieșit în evidență, eram tăcută. Îmi făcea plăcere
compania colegilor, râdeam la glumele lor... și cam atât. La sfârșitul anului
III am făcut o excursie în Bucegi, cu d-na Rășcanu Oltea. Grupul nostru a
primit numele de Rândunici.

După ani și ani, cred că trecuseră vreo 10, urc în tren, în București, cu
destinația Bârlad. Flămândă, obosită, prăfuită, căutasem dosar cu șină pentru
depunerea actelor de suplinire într-un oraș necunoscut, stat pe scările
Inspectoratului într-o căldură înăbușitoare, cu bluza udă (mă aștepta acasă
copilul de câteva luni) și mă uitam pierdută pe geam.

Peste puțin timp, intră în compartiment proaspătă, veselă și volubilă,
dragă noastră profesoară Rășcanu Oltea. A căzut cerul pe mine!!!

Nu mă simțeam în stare să port o discuție simplă, dar una de talia
doamnei noastre. Spre rușinea mea, m-am tras cât am putut spre fereastră și
am mizat că nu mai ține minte ea o persoană discretă, cum am fost eu în
liceu, și după 10 ani.

N-am ajuns la Ploiești când mă întreabă:
- Tu nu ești una dintre Rândunici??
Nu putem uita nici subtilele ‖treziri‖ la realitate, din partea domniei

sale, fără a le considera insulte. Doar câteva dintre ele:

"Stati ca mimozele în bancă, fără să ridicați mâna!"
"Hai, fetelor, nu numai doi pe față, doi pe dos..."
"Zburați fetelor, zburați, zburați... ca frunzele-n vânt..." (în sensul că, pentru

ea, eram aeriene... la istorie, desigur!!! )

Prof. dr. Elena MONU (DIACONU)
Destin de Sânziene: ELENA MONU

Au portretizat-o, în memorabile
exerciții de admirație, în scris sau grafic, nume
de referință precum C.D. Zeletin, Simion
Bogdănescu, Lina Codreanu, Gheorghe

Alupoaei.
Astfel, în monografia La ani 50 a mult

mai tânărului liceu – față de venerabilul Liceu
Pedagogic găzduit, o vreme, de același
impresionant spațiu școlar din Dealul Morilor
– citim, sub titlul Elena Doamna, o evocare
într-un stil care nu putea fi decât al unui poet,

anume Simion Bogdănescu:

228

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

În deceniul al VII-lea al secolului trecut, ochiul divin privea către o
tânără profesoară de istorie în incinta Liceului (pe atunci) „Gheorghe
Gheorghiu-Dej‖. Vioaie ca o școlăriță, urca treptele instituției, revărsând
priviri iscoditoare în memoria trecutului. Era ELENA DIACONU, devenită,
prin căsătorie, ELENA MONU.

S-a născut în luna lui Cireșar și, printr-o fericită conjuncție a astrelor,
în zi de Sânziene: 24 iunie1941. Nu în Bârlad, ci în comuna Vulturul, județul
Vrancea, dar și-a început școlarizarea în Bârlad: la Școala nr. 4, la Liceul de
Fete „Iorgu Radu‖, unde a urmat și primii ani de liceu (1955–1958), apoi, ca
toată suflarea școlară bârlădeană, la nou înființatul Complex Școlar,
absolvind liceul în 1959, ca șefă de promoție. Între 1959–1964, a fost
studenta Facultății de Istorie a Universității „Al. I. Cuza‖ din Iași : și aici a
fost șefă de promoție la nivel de țară.

Timp de 40 de ani (1964–2004) a fost profesoară de istorie la liceul
absolvit, astăzi Liceul Teoretic „Mihai Eminescu‖. Între 1965–1969 și 1977–
1984, a predat și la Liceul Pedagogic. Și-a construit în scurt timp, în fața
elevilor, a colegilor, a întregii comunități, renumele și statutul unui profesor
cu autoritate științifică, pasiunii pentru istoria și cultura neamului, pentru
valorile și tradițiile locale, adăugându-i-se o memorie fenomenală, servită de
o cultură de anvergură.

Elevii îi ascultau evocările vii, digresiunile, cu trimiteri la epoci și
personalități ce nu erau numaidecât înscrise în manuale, lecțiile sale fiind
pline de informații atractiv înveșmântate în povești adevărate și detalii
fascinante. În anul 2007, își dă doctoratul în istorie, cu teza :„Istoria unei
familii: Costache‖, încununarea activității de cercetare, ilustrată anterior și
de articolele publicate în „Magazin Istoric, în Anuarul Institutului de Istorie
„A. D. Xenopol‖ din Iași, în revista „Arhiva genealogică‖ a Institutului
Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta‖, a cărui membră este din

1999.
Pe aceeași temă, două volume, „Familia Costache. Istorie și

genealogie‖ (2011) și „Familia Kostaki. Studii, memorii, documente‖(2013),
îi valorifică pasiunea de genealogist. A colaborat la lucrarea „Lupu C.
Kostaki. Memoriile unui trădător.‖(2020).

A contribuit la editarea „Valorilor spirituale tutovene‖, lucrarea
profesorului Traian Nicola, a celor două volume ale profesorului Constantin
Parfene, „Caleidoscop memorialistic-epistolar‖, a cărților lui C.D. Zeletin
„Nu-i mai ajunge sufletului‖ și „Scânteind ca Sirius‖. A reeditat volumul
„Albastru‖ de George Tutoveanu. A inițiat și prefațat cartea de memorii a

229

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Elenei Th. Emandi, „Din anii de durere‖(2018), prin care Academia
Bârlădeană a marcat Centenarul Unirii. Are contribuții importante la
volumele omagiale „C.D. Zeletin 75‖(2010) și „C.D. Zeletin 85‖(2020).

Profund atașată centenarei Academii Bârlădene, Elena Monu îi
întreține flacăra: pe parcursul celor 25 de ani de când o patronează cu
vrednicie, a inițiat și condus nenumărate manifestări culturale la sediul
Societății, în alte instituții de cultură din Bârlad și din zona fostului județ
Tutova. Are un rol important în editarea revistei „Academia Bârlădeană‖,
unde publică regulat articole și studii.

Model de om al cetății, cunoaște în profunzime orașul, cu valorile lui
culturale și de patrimoniu, este o adevărată enciclopedie de date și referințe
istorice și se implică în tot ce înseamnă promovarea tradițiilor locului. A
făcut acest lucru și îl face în continuare ca membră în Consiliul local, un timp
președintă a Comisiei de Cultură, colaboratoare la Direcția Județeană Vaslui
pentru Cultură-Patrimoniu, și, din martie curent, consilier onorific al
primarului pe probleme culturale. I se datorează, între multe altele, atribuirea
numelor școlilor „Principesa Elena Bibescu‖ (fostă nr.5), „Victor Ion
Popa‖(fostă nr 6), „George Emil Palade‖(fostă nr. 10).

Toți bârlădenii care o cunosc pe Elena Monu – și sunt mulți! – între
care numeroși foști elevi, colegi, conducători de instituții, oameni de presă,
oameni obișnuiți – sunt unanimi în a-i admira vivacitatea, plăcerea de a trăi
social, energia, puterea de persuasiune, arta de a fi prezentă și de a rezolva
probleme oricât de complexe. Iar pentru noi, oamenii școlii, este reper de
valoare și garanție de continuitate.

Are dreptate poetul: am vedea numele Elena Monu în pagini care să
continue ilustrele Trecute vieți de doamne și domnițe, alăturându-se
faimoaselor doamne românce ale istoriei.

Prof. Elena Popoiu, vicepreşedinte Academia Bârlădeană

MADAMME ILIE (GHIȚĂ) – professeur de français

Frumoasă, elegantă, cu un mers ușor legănat, purtată parcă de valurile
literaturii franceze, din care se compunea ființa ei până-n vârful unghiilor
perfect lăcuite, aceasta era Madamme Ghiță, profesoara noastră de franceză.
Aveam să-mi dau seama, fără să fi tăiat în vreun fel firul în patru, că ea se
hrănea și se adăpa din vorbele celebrilor scriitori francezi.

Nu știu prin ce împrejurări ajunsesem acasă la Madamme Ghiță și,
ridicând pentru o clipă privirile-mi rușinate, am văzut că pe pereți fluturau

230

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

sute de hârtiuțe de pe care te îndemnau la meditație versurile lui Baudelaire,
ale lui Verlaine și ale altor o sumedenie de poeți francezi.

Această descoperire nu m-a determinat totuși să leșin după romantica
limbă a lui Bourville, întrucât ‖moi‖ nu făceam parte din grupul de fete
preferate de profesoară. Cele câteva preferate aveau mai mare talent în a-și
răsuci limbuțele, rârâind mai vârtos franțuzismele dâcât restul clasei.

Faptul că Madamme Ghiță le asculta de regulă pe ‖Gabrielle‖,‖
Tatianne‖, ‖Lily‖ și din când în când pe ‖Emily‖ ori ‖Marianne‖, ne
convenea de-a binelea nouă, celor aflate la stadiul de ‖plebea clasei‖, care
eram ascultate în ordine alfabetică și aveam toooot timpul să ne pregătim cât
de cât ca să nu ne facem de baftă.

Era mai mult decât convenabil faptul că Madamme le freca la melodie
pe cele câteva talentate, mai ales că ea prinsese ciudatul (!?) obicei de a ne da
de memorat texte destul de lungi și complicate pentru care trebuia toceala-

tocelilor.
Mult mai târziu mi-am dat seama că toceala cu pricina stimula

creierașul dispus altminteri la leneveală, dar atunci mi se părea o chestiune
de-a dreptul agasantă. Starea aceasta de ultraconfort neam cu lenea, în care ne
complăceam o parte dintre noi, totuși nu avea să dureze la nesfârșit pentru

mine.
Mă împinsese Michiduță să particip la o olimpiadă de limbă și

literatură română și luasem un premiu! Aoleu, și-mi apăruse numele la
tabloul de onoare pe care-l văzuse și profesoara de franceză, Madamme
Ghiță! Acesta a fost motivul pentru care mi-am pierdut definitiv locul călduț,
plebeicesc în care mă lăfăiam. La următoarea lecție de franceză era cât pe ce
să alunec sub bancă de fâstâceală auzind-o pe profesoară exclamând:

- Georgette!
M-am uitat cu speranță spre fundul clasei, unde străluceau ochișorii
jucăuși ai celeilalte ‖Georgette‖, doar că n-am putut scăpa cu încercarea de a-
i direcționa profesoarei atenția spre fundul clasei.
A urmat calvarul tocelilor, că...de! orice bună chiuleală ajuge la un
final! Recunosc, totuși, că odată intrată în tagma celor cu talent la franceză
(deși mie nu mi se cuvenea rangul), am beneficiat și de alte activități care
chiar îmi făceau plăcere.
Madamme Ghiță m-a luat sub aripa domniei sale drept ajutor de bază
la punerea în scenă a unei piese de teatru pe care o pregătea. Cum la vremea
aceea, luam lecții de regie-teatru cu simpaticul domn regizor Nacu, misiunea

231

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

ce-mi fusese încredințată de profesoară îmi alina oareșcum suferințele
pricinuite de toceala textelor din literatura franceză.

Mai târziu, când nu aveam la îndemână cărți în limba română și încă
nu mă puteam descurca prin hățișurile limbii arabe, aveam să-i fiu
recunoscătoare profesoarei din liceu fiindcă taman datorită acelor texte
memorate am ajuns în stare să citesc cărți în limba franceză. O vorbă de-a
noastră spune că: ‖atunci când n-ai ochi negri, săruți și albaștri‖!

Pe de altă parte, nimic din ce învață omul nu e lipsit de rost ori de
sens fiindcă, negreșit, va veni o zi în care se va folosi de ceea ce a învățat
cândva.

Dumnezeu s-o odihnească în Împărăția Sa pe Madamme Ghiță! Din
păcate n-am avut șansa de a-mi exprima vreodată recunoștința față de ea.

Geta Younes (Zlatan), promoția 1978

MAM’ZEL COSTICĂ

În amintirea simpaticei profesoare de
matematică Cecilia Costică, plecată să rezolve
ecuații printre stele. Dumnezeu s-o
odihnească!

Mărunțică de statură, slăbuță,
albinoasă, cu ochișorii albaștri chinuiți de
strabism dar mereu elegantă și de o seriozitate
ieșită din comun, aceasta era domnișoara
Costică, profesoara de matematică pe care în

cei cinci ani de liceu n-am surprins-o
niciodată zâmbind.

Ca să fii profesor trebuie să ai un
anume har, trebuie să fii pasionat de materia pe care o predai și să știi cum
să-i determini pe elevi să-și însușească acea materie. Fără îndoială că
matematica fusese pasiunea de-o viață pentru Mam‘zel Costică, altminteri n-
ar fi ajuns profesoară de liceu și n-ar fi predat taman materia cu pricina.
Presupun că ea avea toată gama de calități, numai că eu nu-mi bătusem capul
să i le descopăr, ba, nu-mi prea băteam capul nici cu matematica, iar acum,
peste atât amar de ani, am convingerea că undeva, într-o cutiuță ascunsă
printre meandrele creierașului meu, ajunsesem la convingerea că atunci când
voi deveni învățătoare nu voi avea nevoie de cine știe ce ecuații complicate

232

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

pe care Mam‘zel Costică încerca să le explice umplând tabla și
nemaiajungând la vreun liman.

Până la intrarea în liceu rezolvam problemele de matematică cu o
poftă nebună, mai ales că profesoara Gațu le formula folosind drept elemente
numere de bomboane, mere, pere și alte bunătăți după care-mi lăsa gura apă
și mai avea și un scris tare frumos. Mam‘zel Costică nu era preocupată de
tertipurile cu bomboane, așa că îmi scăzuse și mie apetitul pentru materia în
cauză, mulțumindu-mă cu notele de trecere.

O întâmplare însă avea să mă scoată din letargie și să mă întoarcă la
culegerile marelui profesor Gheba. Cred că eram prin primul trimestru al
anului doi de liceu. Mam‘zel Costică intrase în clasă și, fără nicio
introducere, începuse ora de matematică enunțând o problemă. Eu
mâzgăleam într-un caiet împușcând niște versuri de stătea mâța-n coadă și,
din exces de elan poetic, taman scăpasem creionul pe sub bancă. Evident, am
început a cotrobăi după creion fără să–mi treacă prin minte că profesoara mă
avea în vizor.

- Ieși la tablă, fetițo! Auzii eu pe când scoteam căpșorul de sub bancă.
M-am uitat în jur curioasă. Aveam impresia că domnișoara îi ceruse colegei
mele de bancă, Doina, să iasă la tablă. Parcă în direcția colegei se îndrepta
unul dintre ochișorii albaștri ai profesoarei…sau poate nu?

- Tu, Geta, ieși la tablă, fetițo!
Măi, să fie, cealaltă Getă era tocmai în fundul clasei ! Eu sunt fetița
care trebuie să iasă la tablă…
Am ieșit și bineînțeles n-am fost în stare să repet problema. Am ieșit
la tablă și-am primit nota 3, prima notă de 3 din viața mea și amenințarea cu
pierderea semibursei, plus că mă păștea corigența. Adevărată tragedie, ce mai
la deal la vale! Unde mai pui că primisem nota tocmai în pragul vacanței de
iarnă! Niciuna dintre colegele mele nu avea corigențe la vreo materie iar eu
nu voiam să-mi fac de râs clasa și să pierd semibursa care ușura în mare
măsură cheltuielile părinților, țărani cu posibilități financiare infime. Din
acest motiv, în acea vacanță am renunțat la pasiunea mea pentru lectură și m-
am apucat de matematica domnișoarei Costică. Afară erau troienele cât casa,
în sobă trosneau lemnele iar eu, în loc să mă delectez cu vreo nuvelă polițistă,
rezolvam exerciții de matematică.
Unul dintre subiecte nu-l pricepeam sub nicio formă. Am început să-l
învârt pe toate părțile într-o dimineață și, pe la prânz, ajunsesem la concluzia
că n-am altă soluție decât să-l învăț pe de rost. Uf, dar cum să învețe omul pe
de rost un subiect de matematică? Dacă n-ai înțeles, n-ai cum să tocești !

233

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

- Ba, am să tocesc și gata! mi-am spus și m-am apucat din nou și din
nou…Începuse să se înopteze afară când în creierașul meu chinuit s-a aprins
o luminiță! Am înțeles! Am înțeleeeees!...

În trimestrul următor, spre mirarea întregii clase , am primit nota 8 la
teza de matematică salvându-mi ‖fixonomia obrazului‖, scăpând de
amenințarea corigenței și rămânând cu semibursa. Tot datorită acelei note de
3 primită de la Mam‘zel Costică, la examenul de absolvire am trecut de
matematică fără greutăți.

Mam‘zel Costică, așa cum o poreclisem noi, fetele din clasa doamnei
diriginte Corodescu, pe profesoara de matematică, mi-a dat o lecție pe care
nu aveam s-o uit niciodată.

Mai târziu mi-am dat seama că fiecare materie de învățământ este
importantă și are rostul de a dezvolta mintea elevului, chiar dacă acestuia i se
pare că nu-i va fi de folos vreodată.

Geta Younes (Zlatan), promoția 1978

SERIAL FOTO-LITERAR LICEUL PEDAGOGIC din BÂRLAD
Anica Facina –

Facem abstracție de tot! Ne întoarcem
în trecut..., anii 1966-1970... Liceul Pedagogic-
Bârlad! Încă nu era numit „Al. Vlahuță‖. Eram
membră a Cercului FOTO, coordonat de prof.
Ștefan Cucoș. Mă „specializasem‖ în reactivi,
revelatori, fixatori-substanțe necesare - plus
tehnici de realizare etc...Ce nu ieșea ca lumea
din ciclul de... „producție‖ era considerat rebut
și se arunca la coșul de gunoi... Nu știu de ce
mă tot uitam la imaginile acelea, nu cunoșteam
pe cei fotografiați, dar recuperam din coș câte

ceva.
În serialul pe care îl inițiez în seara asta, voi posta, picătură cu
picătură, din amintirile acelea...
EPISODUL 1- DOMNUL DE ISTORIE…
Profesorul de istorie, Gheorghe POPESCU- L-am avut la clasă o
vreme, începând din anul I, până ... nu știu când. Vorbea cu patos, trăia
istoria, povești adevărate depăna..., dar noi, inconștienți, speculam alte
lucruri... Vorbea... „cu precipitații‖, așa că cei din banca întâi, prinzându-i

234

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

obiceiul, i-au copt-o... Profesorul stătea în fața
primei bănci din rândul de la mijloc, sprijinit cu
mâinile de marginea băncii, aceea în care puneam
creioanele și călimările... Știa că are probleme,
așa că mereu se ștergea la gură cu mâna... Ce le

trece prin cap colegilor mei? Umplu cu praf de
cretă, frecând bastonul de cretă de lemnul băncii,
porțiunea de care se sprijinea Profesorul...
Normal, Domnul de Istorie s-a mânjit de cretă pe
față, noi am râs ca proștii... Nu știu cum și nu știu
cine a aflat, cui s-a plâns, că a venit cineva, nu-mi
amintesc cine, și ne-a tras o ceartă pe măsură... Mi-a fost foarte rușine, pentru
că și eu râsesem ...
Profesorul nostru era veteran de război, luptase pe ambele fronturi, o
explozie în Munții Tatra îi spărsese un timpan, nu mai auzea bine..., dar trăia
istoria cu toată ființa sa.
La Practica Pedagogică, anul V, la o lecție de istorie, cu tema
„Revoluția de la 1848 din Țara Românească‖, n-am să uit- toată clasa mea
asista- după lecție, m-a felicitat și mi-a zis că n-are să se mire dacă într-o zi
va auzi că sunt deputat în MAN... (Marea Adunare Națională). Ținusem o
lecție de NOTA 10! N-avea de unde să știe că eu și politica suntem paralele
și așa rămânem...
Artistul Gheorghe Alupoaie, pe atunci profesor la Bârlad, a realizat
portretul Domnului nostru de Istorie, Gheorghe Popescu, fie-i Țărâna ușoară!

EPISODUL 2- Profesorul LIVIU ȚÂȚAN
Domnul profesor LIVIU ȚÂȚAN n-a fost
titular la… celebrul „F‖, al doamnei ZENAIDA
(LUCA) CERNEI, dar, atunci când doamna
GABRIELA GIURCĂNEANU a intrat în
concediu de maternitate- în 1968 (noi eram în
anul al III-lea), dumnealui a suplinit-o câteva
luni, până la sfârșitul anului școlar.
Ce-mi amintesc despre domnul ȚÂȚAN?
Într-un început de septembrie, la Complexul
Școlar Bârlad, sosise o pleiadă de tineri profesori,
printre care și eroul acestui episod.
De la orele la clasa noastră… îmi amintesc cum ne dădea
extemporale. „Ia scoateți voi o foaie de hârtie! Etc…‖ Mă apucau emoțiile.

235

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Ne împărțea pe numere, pe șiruri de elevi. Subiectele erau diferite. Colega
mea trata o temă, eu alta, nu ne puteam inspira trăgând cu ochiul, una pe
foaia celeilalte … Șmecherie didactică, pe care și noi am adoptat-o în cariera
noastră…

Tânărul profesor, înalt, îmbrăcat sobru, cu părul bogat, ușor ondulat,
spre spate pieptănat (rima este absolut involuntară), se plimba cu mâinile la
spate, de pe un culoar pe altul, printre cele trei rânduri de bănci, „staționa‖
puțin în spatele clasei, urmărindu-ne mișcările… Dar, cine mișca? Nu cred că
a putut careva dintre noi să copieze la el. Am avut note frumușele în
„perioada ȚÂȚAN‖ a studiilor mele în Științe ale Naturii, deși nu era ramura
pe care o îndrăgeam cel mai mult- BOTANICA.

EPISODUL 3- Profesorul și dirijorul ION TIMUȘ
Sunt cumva estompate în ceață motivele

pentru care a trebuit să fiu „face to face‖ cu
domnul Timuș, un distins profesor de muzică și
dirijor, un om rasat, educat, elegant în toate…
Colegii din „G‖ își vor aminti și vor completa,
sper, povestea… În ce an eram, nu-mi amintesc.

Prof. Mihai Iovu, dirigintele clasei, era
într-o concentrare militară, că așa era pe atunci,
iar la clasă, interimar, fusese numit domnul
Timuș. În respectiva clasă figura, ca elev, și un
băiat de popă, o pușlama cum rar se putea
întâlni pe vremea aceea. Nu știu ce mare boacănă făcuse, dar domnul Timuș
își ieșise din calmul lui englezesc, era ceva ce întrecuse orice măsură și
domnia sa redactase o scrisoare de informare către familia „eroului‖. Îi ceruse
adresa și, ca să scape de urmări, împricinatul dăduse una eronată…
Domnul Timuș n-a prins „nada‖. În respectiva clasă mai erau vreo 5-6
inși din Tansa, comună vecină cu cea a insului G., dar, nu știu de ce, m-am
trezit eu chemată la domnul profesor, ca să mi se pună întrebări și să dau
detalii. E drept, urcam și coboram din tren în gara Dagâța… Tipul spusese că
locuia în… Drăguța etc. Am răspuns emoționată, ca la școală, normal…, cu
inima ticăind, la întrebările domnului profesor.
Nu știu ce s-a întâmplat cu „băietul popii din Dagâța‖, dar știu că nu a
mai fost elev la noi și nu a absolvit odată cu colegii. Ce știu? Știu vorbele
domnului profesor… Mereu repeta: „Să-și bată joc de mine în asemenea hal?
Să-și bată joc?‖

236

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Era o somitate domnul Timuș! Trecuseră 10 ani de la înființarea
Complexului Școlar Bârlad. Era 14 decembrie 1968 și la Teatrul de Stat
„Victor Ion Popa‖, elevii Liceului Pedagogic și cei ai Liceului Nr.1, Gh.
Gheorghiu-Dej, au susținut un spectacol … Multă muncă, repetiții… Eu
făceam parte din corul condus de domnul Timuș, la alto, cor format din circa
300 de elevi, băieți și fete. Mulți colegi făceau parte din orchestră, alții erau
la dansuri sau în alte formații. Repertoriul corului era unul deosebit; „Corul
sclavilor‖, din opera „Nabuco‖, de Verdi, „Dunărea albastră‖- Strauss, Imnul
învățătorilor ș.a.

Îmi amintesc cu drag și de Podul Înalt, de serbarea organizată de
conducerea de atunci a județului Vaslui pe locul bătăliei lui Ștefan cel Mare
cu turcii… Eram prin anul III. Corul a fost transportat cu autobuzele, din
Bârlad până acolo. Purtam toți costume populare și, printre piesele
interpretate atunci, era și cântecul acela frumos: „Stefan, Stefan, domn cel
mare/ Seamăn pe lume nu are/ Decât numai mândrul soare/ Din Suceava când
el sare/ Pune pieptul la hotare/ Ca un zid de apărare…‖

Un perfecționist și un muzician desăvârșit, domnul Timuș nu ne lăsa
până nu ieșea totul foarte bine. Repetițiile, pe voci, și cele cu tot corul se
desfășurau la club, deasupra cantinei. Pentru munca și arta sa, pentru reușitele
la diverse concursuri, fusese distins cu „Meritul cultural‖…A fost unul dintre
acei profesori care au știut să se facă iubiți și respectați de toată lumea.

Iată, la vreme de seară, primesc o surpriză...nematerială, dar valoroasă
cât se poate... Colega de la Flămânzi, Paraschiva Mursa (Chirilă), îmi
trimite, via Fănică Ștefan Sava, o imagine cu tineri dansatori bârlădeni, de la
Liceul Pedagogic. Nu precizează anul, nici prilejul, dar, sigur, va veni cu
explicații... Mi-am recunoscut câțiva colegi din VF/1970: Maria Damian
(Onuț), Steluța Vârlan, Ștefan Sava, Paraschiva, mai în spate, Mihai Silvia
Burdia, Olimpia Rotaru și, jos, surâzător, talentatul și nu demult înălțatul la
ceruri, Aurel Dascălu, din VG, originar din TANSA mamei mele...

Muzica și dansul sunt arte gemene, așa că dl. Timuș poate zâmbi, de
acolo unde se află acum...

Și, sper, să mi se permită o întrebare: De unde aveați voi aceste

superbe costume populare? Ale noastre nu erau gata...
Se impun completări ale potretului domnului profesor Ioan Timuș, ce

vine de la Diaconu Aneta, învățătoare la Școala Popricani/Iași și Aurelia
Ciolacu Racovițeanu:

Am avut fericirea ca în școala generală la Popricani să am profesor de
franceză și rusă pe verișorul domnului profesor TIMUȘ IOAN. Dumnealui

237

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

îmi spunea că ,,elevul potrivit trebuie să ajungă la locul potrivit‖. A avut
surpriza să constate când ne-a întrbat despre opțiunile școlare că eu îmi
doream să fiu învățătoare. S-a bucurat, s-a luminat la față și mi-a urat succes.
Mi-a spus apoi că, dacă voi reuși la probele eliminatorii și voi lua examenul,
voi cunoaște un domn profesor ,,iubitor de copii și de muzică‖. Nu mi s-a
părut străin liceul după ce l-am cunoscut pe ,,Ștefan cel Mare‖- domnul
profesor Timuș Ioan. Așa-l numeam noi, în mare secret, pentru că avea o
durere la un picior întocmai ca măritul domn. Și nouă ne părea rău că
dumnealui suferea și ședea ore în șir în picioare, fără să-și arate durerea și se
chinuia cu noi care ,,nu le prea aveam cu notele muzicale‖ să ne dezlege
tainele solfegiilor și să ne învețe după pian piese deosebite pentru repertoriul
coral. A fost pentru mine un model al dascălului devotat. Și dacă ,,Muzica e o
o rugăciune adresată lui Dumnezeu‖ atunci domnul nostru să se odihnească
în pace mângâiat de corul îngerilor.

Diaconu Aneta
Domnul profesor Timus Ioan a fost un OM deosebit, un dascăl și un
părinte pentru toate generațiile de elevi. Deși era greu la muzică, cu totii ne
duceam cu plăcere la ora de muzică sau la repetițiile de la cor. Nici nu știam
când trec orele. Cred că a fost un dascăl model pentru toți învățăceii liceului.
De aceea, acum, peste ani, mă rog la bunul Dumnezeu să-i vegheze somnul
liniștit acolo sus în ceruri, iar pe tristul său mormânt să se aștearnă multe flori
de la noi toți cei care i-am fost elevi! Dumnezeu să vă ierte, suflet minunat!

Aurelia Ciolacu Racoviteanu

EPISODUL 4-Domnul de LOGICĂ-

Prof. LUCIAN RAVARU
În cel de-al cincilea an de pedagogic,

în orar a apărut o disciplină nouă: LOGICA.
Logic, cei mai mulți dintre noi se

întrebau care-i logica studierii logicii… La
prima oră, a intrat în clasă un domn tânăr,
înalt, subțire și frumos „cum numa-n vis/un
demon se arată‖… Îmbrăcat sobru, cu stil,
dacă l-aș fi întâlnit oriunde-altundeva, aș fi
putut crede că am dat față cu un star
hollywoodian, coborât de pe ecran… S-a prezentat simplu: „LUCIAN
RAVARU, voi fi profesorul vostru de Logică!‖ Ne-a luat cu „Obiectul și
importanța logicii‖, a continuat cu „Treptele cunoașterii/ Gândirea logică/

238

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Noțiuni…‖ Avea o voce plăcută, nu ridica niciodată tonul și la ora domniei
sale era o liniște desăvârșită în clasă. Se impunea de la sine, nu gesticula, ne
privea fix în ochi, parcă pe toți deodată…Mi-a plăcut din prima clipă!

La școala din centrul comunei mele- Țibănești- predase franceza un
domn Ravaru. Îl știam, îl întâlnisem de câteva ori… Mult mai târziu am
îndrăznit să-l întreb pe Domnul de Logică dacă îi era rudă. Da, erau frați. M-a
întrebat dacă-i fusesem elevă fratelui său… Nu, pentru că centrul comunei
era la 7 km și drumurile erau cum erau, nu puteam face naveta pe jos până
acolo. Mai apropiată, la circa 3 km, urcând cărările pe Dealul Raiului,
ajungeam la școala din Suhuleț, comuna Tansa. La noi, în Găureniul, devenit
Vălenii în timpul comunismului (Cu doi de „i‖, vă rog, după știința de carte a
celor ce conduceau trebile țării pe atunci!), pentru că era „degradantă
denumirea veche‖, era doar școală primară… Mulți copii nici nu mai
continuau școala, rămâneau cu patru clase.

Dar, să revenim la Logică! Cred că mă îndrăgostisem de profesor, că
învățam pe ruptelea la Logică, mâncam cartea, nu alta. Abia așteptam să vină
ziua cu ora de Logică, una pe săptămână…Totul bine și frumos în primul
trimestru: noțiuni, operații logice cu privire la sfera și conținutul noțiunilor,
felurile noțiunilor, noțiuni concordante și opuse, raportul de contrarietate,
definiția…, judecata…etc. În trimestrul al doilea, lucrurile s-au complicat, m-
am cam încurcat în silogisme și legile fundamentale ale logicii au început să
se încurce și să mă încurce, așa încât am aplicat legea rațiunii suficiente și am
lăsat-o mai moale cu Logica și, bineînțeles, și admirația mea pentru profesor
a scăzut în intensitate…

La prima întâlnire colegială, la 40 de ani de la absolvire, am relatat
toate acestea la „lecția festivă‖. Profesorul râdea încântat, iar seara, la dans,
mi-a spus să continui să iubesc Logica… Așa că, logic, Profesorul și fosta
elevă, îndrăgostită de Logică, sunt acum prieteni…

EPISODUL 5-DOMNUL DE SPORT- Teodoridis ȚAVDARIS
Sună exotic și mediteranean acest

nume, pentru că așa era…
Emigrase cu familia din Grecia natală,

în anii de după al doilea război mondial,
atunci când în țara lui era mare vânzoleală…
Un dicton zice precum că „Istoria nu iartă
proștii!‖, așa că, realizând că nu-i scăpare,
familia Țavdaris a venit în
România…socialistă și bine a făcut, că altfel

239

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Teodoridis al lor n-ar mai fi fost profesorul nostru…‖
Și pentru că este încă în desfășurare Olimpiada Sportivă de la Tokio,

haideți să ne îndreptăm atenția către tânărul profesor de educație fizică, un
„grecotei cu nas subțire‖, cum bine scris-a Eminescu… Nici frumos, dar nici
urât, cu o față expresivă, înalt cât trebuie, suplu și dezinvolt, dedicat sută la
sută sportului, acest domn ne-a spus nouă, fetelor, la începutul anului II, ce îi
displace să vadă când alergăm… Am purtat mereu de atunci, oriunde și
oricând, în lume, sutien… Ba chiar, cred că am dezvoltat o obsesie pentru
acest obiect de lenjerie intimă. Pe unde am călătorit, am tot achiziționat câte

un exemplar sau mai multe. Cer scuze persoanelor foarte pudice!
Făcuse studiile în România. Probabil că prin repartiție ajunsese la

Bârlad. Un om special, oricum l-ai privi, sever și bonom în același timp,
autoritar și tolerant, bun și rău deodată…

Colegii noștri de clasă, nu toți, doar unii…, făcuseră un fel de club de
noapte, pe care Țavdaris îl dibuise, că făceau și profesorii serviciu pe
internat, după-amiaza, la meditații, și seara…

Aveam note tare mici la sport. O teamă nedefinită îmi stopa orice
elan… Nu puteam să fac nicio săritură la aparate, nu-mi reușea podul, de sus
ori de jos, era un chin pe mine, ceva de nedescris. Eram o catastrofă.
Plângeam de necaz…

Îmi zice Gheorghică într-o zi: „Da, adă și tu o glajă cu vin, că doar ai
de unde!...‖ Da, aveam de unde, dar nu eram în stare să umblu cu de astea…
Nici nu-mi trecuse prin cap…

Tata era tare meticulos. Făcea vinul pe soiuri. Otonelul l-a depozitat
într-o balercuță în care, pe vremuri ținuse oloiul adus de la presă. Opărise,
spălase bine butoiașul, dar, în doaga lui, vasul păstrase damful acela de
ulei… Mi-a dat tata două sticle de vin otonel, i le-am dat lui Gheorghică, cu
adresa Țavdaris, gândindu-mă că n-are să-i placă, că mă va trânti și mai rău la
sport… Da de unde!... Mi-a transmis că vinul a fost foarte bun și eu am avut,
pentru prima dată, mai mult de 7 la sport.

Odată, a întrebat Țavdaris cum se zice la țap în limba greacă… Nu
știu cum, un clopoțel a prins a suna în capul meu și mi-am amintit de tragedia
greacă, de sacrificiile cu animale-țapi, că m-am trezit rostind „Tragos‖…
Cred că am crescut în ochii domnului Țavdaris în ziua aceea. Era român-
român de-acum, dar tot grec rămăsese…

EPISODUL 6- „FAIMOSUL „F‖ al doamnei ZENAIDA (LUCA)

CERNEI- 1966-1970

240

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Am mai spus… Cel mai greu îmi este
să scriu despre noi, „faimosul F‖ al doamnei
Zenaida. Ce curios mi s-a părut numele ei la
cei 15 ani ai mei! Credeam că-i rusoaică…

Poposeam la Bârlad, deși fusesem
admisă, cu medie bunicică, la un liceu ieșean-
„Alexandru Ioan- Cuza‖- Nr.7, din Tătărași.
Veneam dintr-un capăt de țară, un sătuc uitat
de lume, care avea doar școală elementară de
4 ani, drept care a trebuit să trepăd alți 4 ani
în satul vecin, pe ploaie, glod, viscol, arșiță…
Toți profesorii mei erau necalificați,
absolvenți de liceu, în afară de domnul Stere, de ROMÂNĂ. Dar, pe vremea
aceea, școala era școală- un absolvent de liceu era un cărturar adevărat!
Tot pe atunci, Liceul Pedagogic din Bârlad mai avea nevoie de elevi,
așa încât s-a dat o circulară la toate liceele din regiunea IAȘI. Încă nu se
reorganizase administrativ, pe județe, țara. Aparțineam de regiunea Iași, cu
reședința la Iași… Așadar, doritorii trebuiau să depună o cerere la
secretariatul școlii, în care să spună că doresc transferul. Obligația
profesorilor de la materiile artistice era să ne testeze și să completeze o fișă.
Pe mine, domnul ALEXANDRU VERDEȘ, un renumit profesor de
muzică și dirijor al corului Mitropoliei Moldovei, nu m-a testat. Era și
dirigintele meu. Îmi știa din toamnă calitățile vocale, când, la o selecție, mi-a
zis că am o voce caldă, frumoasă, pe care, din păcate, nu știu s-o stăpânesc…
Domnul Verdeș s-a gândit poate să ușureze starea familiei mele, să ies
calificată din liceu (eram 6 frați- toți prin școli) că m-a tot îndemnat să mă
transfer…Ce făcea Anicuța noastră? Depunea azi cererea, iar mâine și-o
retrăgea. Iar o depunea, iar o retrăgea, până când, într-o zi, o secretară s-a
răstit la ea: „Ce faci, fetițo? Ori depui cererea, ori o retragi! Nu ne mai sâcâi
atâta!‖ Am lăsat acolo hârtia cu pricina și m-am rugat în fiecare zi și-n fiecare
noapte să nu mi se aprobe… Bineînțeles, s-a aprobat! Așa am ajuns la
Complex. Din liceul meu, au mai venit Adalmina, colegă în F, și o fată de

anul II, Elisabeta Coroi.
M-am considerat mereu afoană, dar domnul Timuș m-a ținut până la

absolvire în corul liceului, la alto, iar la Vatra Dornei am fost alto II, în corul
Casei de Cultură, timp de 13 ani, până în decembrie 1989, sub bagheta unui
maestru, profesorul Mihai Jora. Cred că memoria mea muzicală, nu urechea,

241

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

m-a ajutat să predau muzica la clasă, până când această materie a fost
direcționată către profesorii de muzică.

M-a însoțit tata în primul drum la Bârlad. Făcuse armata acolo, la
regimentul de roșiori, era veteran de război și cred că îi era dor de locurile în
care petrecuse niște ani în tinerețea lui. O luăm pe jos de la gară, trecem pe
lângă cazarmă, îmi arată tata statuia eroului Constantin Mușat, din Primul
Război Mondial, dar, când mi-a apărut în față clădirea mare și gri a
Complexului, cu stoluri de ciori croncănind deasupră-i, nu mi-am putut opri
exclamația: „Bastilia!‖ Tata, și el cumva nemulțumit, îmi zice: „Na, ai dat
Iașul pe Bârlad…‖ Dar Dumnezeu avea să-mi poarte de grijă și nimic n-a fost
întâmplător în viața mea.

Ne-am adunat două colective de anul I- „F‖ și „G‖, diriginți fiind
doamna Zenaida (Luca) Cernei- de ROMÂNĂ, și doamna de BIOLOGIE,
Georgeta Giurcăneanu , înlocuită, din anul III, cu domnul Avram. Clasa mea
avea sala undeva într-un colț, între cantină și sala de sport, iar dormitorul
(imens, peste 60 de paturi) la etajul I al Corpului A. Trebuie să amintesc că în
anul I am împărțit patul cu Gherghina, o colegă de an, din „G‖...

Am absolvit 39 de inși în 1970, dar doi băieți se adăugaseră pe
parcurs colectivului nostru. Dintre cei care am plecat la drum, în anul I,
Eugen Cocoș, Elena Moisă, Ioan Moisii, Filaret Luca, Mircea Sandu n-au
terminat cu noi. Vasilatos a fost pasager, vreun an în clasa noastră.

Toți am fost interni, nu era nici un extern în clasa noastră. Diriginta, o
fetișcană ceva mai în vârstă decât noi, nu ne inspira frică. O consideram o
soră mai mare. De rușine nu ne prezentam nepregătiți la orele domniei sale.
Am învățat temeinic gramatica limbii române, am citit la modul serios toți
clasicii români, dar și din literatura universală am devorat romane, poezie,
eseuri…

Despre diriginta mea este în plan un episod special…
Dragii mei colegi, lista întreagă se găsește în monografia semnată de
Mihai D. Mîță. Dumitru D. Mîță și Ștefan Cucoș.
Veneam în anul I de la Iași, de la Pașcani, de la Hârlău, de la Vaslui,
de la Răducăneni, de la Murgeni, poate și de la Huși ori din Bârlad… Chiar
nu știu de unde venea ploieșteanca Andreica…
Dintre noi, s-au remarcat destul de repede o mulțime de colegi: Mihai-
la matematică, Geta- la desen și pictură, Tanța și Marica la sport, una la volei,
cealaltă la handbal, la formația de dansuri populare erau Fănică, Gheorghică,
Paraschiva, Onuța-dacă nu mă înșel… Aveam colegi în orchestra liceului și
în corul inegalabilului domn TIMUȘ, eram mulți foarte buni la literatură, unii

242

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

scriau versuri și proză, erau alții ași la Psihologie și Pedagogie, o grămadă de
fete aveau mâini de aur la Lucru manual…Lența croșeta ca nimeni alta. Toate
coseam, brodam, tricotam, meșteream mărțișoare, făceam felicitări, câte și
mai câte…Bineînțeles, se prefigurau, încă de pe atunci, cei cu calități de
lider- Fănică, Doina, Mihai, Adalmina. Între marii visători eram eu…

Memoria mea, oricât de bună, n-a putut cuprinde toate aspectele, așa
că sunt binevenite completările…

Completările vin de la Paraschiva Mursa, învățătoare Școala
Flămânzi, Botoșani, elevă în ‖faimosul F‖

UN DISTINS DASCĂL CARE A SCHIMBAT DESTINE

Noapte, ger, viscol, drumuri
troienite...Gara veche, tristă ne aștepta
tăcută...

Pe o colină, parcă deasupra orașului,
se vedea impunătoare, prea aspră și
neprimitoare, clădirea Liceului Pedagogic ,,
Al.Vlahuță" Bârlad.

Acolo ne-am întâlnit, ca niște pui
rătaciți, liceeni de prin toate satele Moldovei.
Străini, înfrigurați, obosiți ... așa ne-a găsit
doamna dirigintă, ZENAIDA LUCA

(CERNEI).
Ne-a mângâiat cu privirea, cu vorba blândă și vocea ei caldă.
Așa cum biserica este inima satului, așa era doamna dirigintă, inima
clasei noastre. M-am simțit ocrotită, am simțit că prind puteri, am simțit că
acolo îmi este locul.
Dupa câteva săptămâni, școala devenise parte din sufletul meu, îmi
era dragă, îmi plăcea tot ce învățam. Tot ce am trăit atunci, îi datorez

doamnei diriginte.
De la ea am învățat că orice muncă trebuie să o fac cu drag, cu folos,

cu vrednicie... Că nu trebuie să vrem ceea ce nu putem fi.
Nu pot uita că și-a dus munca sub semnul unei blândeți severe, ne-a

ajutat, ne-a sfătuit, ne-a mustrat, dar toate au purtat pecetea unui înalt
profesionalism, a omeniei, a înțelegerii, a respectului față de elevii săi.

După ani și ani, în momente de cumpănă, mă întrebam uneori, ce sfat
mi-ar da... O vedeam în clasă, cu mâna pe umărul meu și imediat știam ce am

243

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

de făcut. În viața mea, am încercat să nu o fac de râs, să-i dovedesc prețuirea
și respectul meu, prin faptele mele de zi cu zi.

După 40 de ani, în 2010, m-am întors, împreună cu colegii, în liceul
nostru drag... Ne-am întors, din nou, în anii tinereții!

Doamna dirigintă, la fel de grijulie, de tânără, de punctuală, la fel de
dragă nouă! Emoționată, zâmbitoare, calmă a strigat catalogul... Cuminți, am
răspuns ,,Prezent" ca niște liceeni disciplinați.

Ce clipe minunate... zâmbete, îmbrățișări, lacrimi, întrebări...
Am redevenit liceenii de odinioară!
Clipele frumoase vin greu și zboară repede! Am privit-o cu drag și dor
pe doamna dirigintă, pe colegii mei... Am văzut cum s-au dus anii rostogoliți
de vântul toamnei și cum ne-au ,,cernut" ierni lungi, frumoase și albe...
În liniștea nopților de toamnă, pășesc printre amintiri, alături de draga
noastră dirigintă, alături de colegii mei ...
Am așternut, în pagini de carte, ,,Caligrafii în timp..." editată de
colega mea, Anica Facina, spre neuitare, gânduri, doruri, vise de altădată...
În acest liceu au rămas cei mai frumoși ani, de acolo, ca un ecou, mă
cheamă vechi și neuitate amintiri...
EPISODUL 7- FRANȚUZICA- Profesoara mea de Franceză,

MIHAELA (GRAMA) TUDOR
Fragment din volumul „Sunt omul

drumului‖, Editura „Vatra veche‖, Tg. Mureș,
2020, capitolul II- „Cărți poștale din Canada‖-
reportajul „Ultima zi de vară, întâia zi de
toamnă…‖, pag. 102-107…

Dincolo de recolta mea și de rețeta cu
gălbiori, pe care am furnizat-o de două ori într-

un interval de timp destul de scurt, constat cu
bucurie că franceza mea, pe care o credeam
uitată, se reactivează destul de bine și, inevitabil,
gândul aleargă la anii de liceu…

Eram eleva cea mai bună din clasă la
franceză. O grămadă de colegi copiau tema de la mine și cu toate astea, în
penultimul an nu am avut media anuală zece la această disciplină. De ce?
Simplu! Mă obrăznicisem, mi-o luasem în cap că-s cea mai bună, nu mă
puteam abține și, când vreun coleg nu găsea răspunsul, se bâlbâia ori se-
mpiedica în termeni franțuzești, „Anicuța neichii dragă‖ răspundea
neîntrebată… M-a atenționat profesoara o dată, de două ori, de trei…, dar eu

244

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

nu m-am astâmpărat, iar ea n-a putut să mai suporte comportamentul meu.

Mi-a dat un 1 (a se citi „unu‖) în catalog și… nici o lacrimă, nici o rugăminte,

nici o juruială de a mea n-au înduioșat-o pe tânăra, frumoasa, delicata noastră

profesoară de franceză. Peste niște zeci de ani, la o întâlnire colegială, nu-și

mai amintea episodul cu mine, cum m-am rugat la ea ca la o icoană, cum i-

am promis că n-o să mai fac ce am făcut, să nu-mi scadă media, să adauge un

zero lângă unu, ca să nu pierd bursa…

Neînduplecată, mi-a socotit media cu un șir de zece și un unu și a ieșit

nouă… Am pierdut bursa, colegii și-au păstrat-o…

Mă întreb uneori, nu aștept răspuns, dacă cei cărora distinsa Mihaela
le-a dat zece, ca să nu-și piardă bursa, știu mai multă carte franțuzească…

De fapt, n-a contat numai media la franceză. Nu eram destul de bună
la muzică, vocală și instrumentală, nu străluceam la sport, la desen, discipline
care-ți săltau binișor media generală…

S-a întâmplat să-mi amintesc chestia asta cu franceza și cu
„Franțuzica‖ tocmai aici, într-o pădure din Canada, obligată de o împrejurare
neașteptată să mă exprim în franceză, fapt care a făcut să mi se „reactiveze‖

computerul a la francaise.
Mulțumită de cum m-am descurcat, mi-am adăugat retroactiv un

„zero‖ lângă „unu‖ , la franceză, în catalogul nevăzut al sufletului meu și m-
am felicitat în gând: „Bravo, Anica!‖

La întâlnirea de la Lepșa, în 2017, „Franțuzica‖ mi-a dăruit unul
dintre colierele sale, unul cu agate negre, mai mari, mai mici, șlefuite și
intercalate cu cristale fațetate și câteva sfere de Murano.

Avea să-mi spună, mai apoi, că respectivul colier se potrivește unei
persoane elegante… M-a flatat, desigur.

Gândesc însă că poate a fost un fel de … a recunoaște ceva din
trecut…

DIN TRĂISTUȚA CU FRUMOASE AMINTIRI

Elena Mititelu – absolventă a

Institutului Pedagogic Bârlad,

Promoția 1975-1977- „Centenarul

Independenței‖

Motto
„Un profesor își pune amprenta
asupra eternității; el nu poate ști niciodată
cât de departe ajunge influența lui”

Henry Brooks Adams

245

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Iată cum timpul a curs și a tors mereu, adunând anii, ireversibil, fiind
și zid și punte între noi, prin nostalgiile pe care nu ni le poate lua. Îmi vin în
minte acum numai amintiri frumoase pe care le-am trăit în Liceul Pedagogic
„Al. Vlahuță‖ din Bârlad alături de colegele mele și de dascălii minunați ai
acestei pepiniere școlare.

Inițial, am vrut să realizez un portret de dascăl în care să creionez
figura unui profesor din ale cărui taine pedagogice ne-am hrănit setea de
pregătire pedagogică, dorința de a-l copia în cariera didactică pe care urma să
o îmbrățișăm, când ne vom instala în unitățile de învățământ. Dar… n-am
putut să mă opresc numai asupra unui nume, numai asupra unei personalități,
a unui Om cu dăruire și tact, conduită profesională, seriozitate… din acest

prestigios liceu.
Cum să trec peste acel chip angelic al doamnei profesor - GABRIELA

MALEHIN - cu care am petrecut aproape jumătate din activitatea noastră la
clasă, studiind cu domnia sa Pedagogia preșcolară, Istoria pedagogiei,
Metodica jocurilor și a programului distractiv în grădinița de copii,
îndrumător la practica pedagogică…!? Pe cât de frumoasă și fină, cu o
pregătire profesională desăvârșită, pe atât de serioasă și dură, uneori, cum să
uiți conduita morală, caracteru-i frumos care și-a pus amprenta, de a-i urma
exemplul la grupă și în viața!?

Cum să nu-ți amintești zâmbetul care-ți inspira încredere, vocea-i
caldă cu care ne-a ajutat să intrăm în tainele pedagogiei!? Câte sfaturi de
viață, în paralel cu indicațiile de specialitate, am primit la fiecare ședință
privind pregătirea activităților practice ce urma să le desfășurăm cu grupele
de copii, ședințe la care mergeam din drag și din respectul căpătat prin
atitudine!? Și acum ii aud vocea blândă „n-ați prea studiat pentru astăzi!‖,
puteai să vii nepregătit la ore!?

De neuitat ultima oră de curs la care doamna, ca o icoană, în fața
clasei, cu ochii umezi de regretul despărțirii, ne-a urat succes și ne-a felicitat
pentru seriozitatea de care am dat dovadă pe parcursul celor doi ani de studiu
și pregătire pedagogică.

De asemenea, cum am putea uita figura blajină a domnului profesor -
HORIA STAMATIN – „domnu‘ Trandafir‖ al liceului, cu un simț al
umorului dezvoltat, foarte meticulos, hotărât și de neclintit în hotărârile
domniei sale, seriozitatea și dragostea cu care ne-a explicat frumusețea și
importanța Literaturii pentru copii în educarea și instruirea copiilor de vârstă
preșcolară?!

246

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

Ce frumoase erau dezbaterile cu privire la temele pe care le abordam
în cadrul orelor, legătura cu Literatura română și Literatura universală.
Interesante erau acele „întrebări de baraj‖ care vizau cultura generală,
întrebări la care trebuia să răspunzi pentru a primi un plus la notă.

Dar cea mai amuzantă situație, împletită cu efortul muncii domnului
profesor în evaluarea tezelor noastre, era „corectarea greșalelor din teză‖! Ei,
aici e aici! Trebuia rescrisă teza după însemnările codificate ale domnului
profesor, dacă îmi amintesc bine: linia ondulatorie însemna greșeală de
conținut; linia dreaptă, însemna ca n-ai scris caligrafic cuvântul sau unele

litere; semnul radical viza omisiunea din text a unei litere sau a unui semn de
punctuație. La greșelile de conținut, trebuia refăcută fraza și, poate, mai mult
de o frază, în unele cazuri. Disperarea noastră, când găseam sublinieri cu
linie dreaptă, era că trebuia să scriem caligrafic cuvântul sau literele vizate și
numerotate, să explicăm din ce semne grafice se compune litera respectivă –
de ex. litera M se compune din două bastonașe și o zală - și, cum n-ar fi fost
de ajuns, trebuia să scriem, în josul lucrării câteva rânduri cu literele care n-
au fost scrise caligrafic. La semnele de punctuație era nevoie mare dacă nu
dădeai definiția, specificând autorul, manualul/ studiul respectiv și de ce
trebuia virgula, cratima… în context, semn că ai înțeles. Punea mare accent
pe exprimarea, verbală și în scris, corectă din punct de vedere gramatical și

semantic.
Și câte amintiri frumoase nu avem cu domnul nostru drag, bucuria

sinceră la primirea mărțișorului de 1 Martie, jurământul depus în cadrul
pregătirii ALA, supravegherea la culesul viei, unde ne desfășuram practica
agricolă…

Un alt stâlp al Liceului Pedagogic, domnul profesor - GHEORGHE
GOHOREANU – cu care am făcut noțiuni de Limbă română și Metodica
cunoașterii mediului înconjurător și dezvoltarea vorbirii, un dascăl sobru, de
o corectitudine care s-a imprimat și în sufletul nostru. Mereu pregătit pentru
lecție, cu nelipsitele-i fișe de lucru, a pus accent pe gramatica aplicată în
realizări de contexte după schemă, analiza pe text, definițiile erau date de
clasă, acolo unde era nevoie. Nu putem uita dezbaterile în cadrul orelor de
Cunoaștere a mediului și dezvoltarea vorbirii, când la o temă anume, se
întocmea proiectul didactic cu ajutorul nostru, cu „n‖ posibilități de
introducere în activitate, cu „n‖ posibilități de desfășurare și de încheiere a
activității. Nu poți uita când, din bancă, domnul, erijat în copil, adresa
întrebări, propunătorul activității fiind clasa întreagă, întrebări care de cele
mai multe ori ne punea în dificultate. Cum să uităm activitățile practice la

247

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

care era pârghie între noi, educatoare în devenire și educatoarele titulare la

grupele la care lucram ca practicante?! De asemenea, nu putem uita formula
de adresare cu „stimate colege‖ și îndemnul de a ne pregăti mereu, să intrăm
în cancelarie, alături de profesori, fără acel stigmat că le suntem inferioare.

Mereu ancorat în viața liceului, alături de domnul profesor Ștefan
Cucoș, domnul profesor Gohoreanu, a îndrumat colectivul de redacție al
Revistei școlare „Făclia‖ format din elevi. În cadrul revistei, pe capitole,
publicau elevii talentați ai liceului, profesorii care veneau în întâmpinare
elevilor cu diferite articole interesante prin conținut.

În Revista „Făclia‖ nr. 6, din 1977 mi-am făcut și eu debutul literar cu
un grupaj de poezii pentru copii, încurajată de către domnul profesor

Gohoreanu.
Un alt distins cadru didactic – ROMEO APĂVĂLOAIE – neuitat prin

severitatea, sobrietatea și ironia-i specifică, un profesor care a făcut un altar
din disciplina pe care ne-a predat-o și anume Psihologia copilului. Am
cunoscut profilul psihologic al copilului în dezvoltare, etapele de vârste, cu
exemple concrete, cu fișa individuală a unui copil ales de la grupele cu care
lucram. Cum să uităm noutățile privind anatomia și psihologia cu care ne
informa în permanență, cerându-ne să venim și noi cu completări în

domeniu?!
De neuitat va rămâne domnul profesor Apăvăloaie prin interesul de a

ne prezenta concret bolnavi psihici în vederea studiului de caz. Astfel, a
organizat o excursie de studiu la Spitalul de boli psihice „Socola‖ din Iași,
excursie de neuitat. Aici, în sala de ședințe, prin intermedierea directorului

spitalului, am putut observa cazuri specifice bolilor psihice, bolnavii fiind
prezentați după ce analizam tipuri de boli și remediile lor cu domnul profesor
și medicul.

Nu ai cum să uiți cum decurgeau orele de matematică la clasă sub
conducerea doamnei profesor Cecilia COSTICĂ. Cum să uiți lucrările cu
îngrădirea răspunsurilor la sarcinile didactice cerute pe o jumătate sau un
sfert de coală A4, chiar dacă matematica este o știință exactă, trebuia
cultivată imaginația creativă a viitorului cadru didactic. Interesante erau
jocurile logice, trusa Dienes introdusă atunci în învățământul preșcolar și
gimnazial. Copiii, jucându-se cu acele forme geometrice, erau ajutați să-și
dezvolte gândirea logică, senzațiile, percepțiile, reprezentările, memoria,
imaginația, limbajul…

Nu întâmplător am lăsat la urmă domnii profesori care, pe lângă
teorie, au lăsat amprenta pe latura practică și vocațională, pe formarea noastră

248

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

ca educatoare. Pentru că cine nu știe să se joace, să joace, să cânte, să
construiască alături de prichindei, să știe sa cultive gustul pentru frumos prin
desen, pictură, modelaj… nu poate să iubească și să se ridice la nivelul
copiilor, să pună suflet în formarea personalității umane, nu poate fi dascăl!

Cum să uităm umorul fin, sensibilitatea și pregătirea de specialitate a
doamnei profesor – ANA BUȘILĂ – un Om de suflet cu care am studiat
Educația muzicală în grădinița de copii?! Pe lângă activitățile practice la
grupele de copii, probleme de metodică, am fost inițiate în teorie muzicală,
privind notele, valorile și înălțimile notelor muzicale, măsurile, solfegieri în
gamele SOL și Fa, modurile populare etc.

Amuzante erau activitățile desfășurate cu întreaga clasă, noi, colegele,
fiind copiii și doamna profesor fiind propunătorul activității. Nu accepta să se
eschiveze nimeni de la activitate, de la mișcările impuse de jocul de mișcare
sau de jocul cu text și cânt.

Serioasă și impunătoare ne anunța ora la care trebuia să ne întâlnim
săptămânal - de ex. la ora 16 ne întâlnim în sala de studiu! Se mai auzea
rumoare printre noi, rumoare care era curmată sec prin „am comunicat, n-am
întrebat‖! Doamne, ce frumoase erau întâlnirile, doamna cu acordeonul și noi
cu vocea, ne învăța cântecele din programa pentru copii. La finalul anilor de
studiu am plecat cu o gamă de cântece pe care să le aplicăm la grădinița în

care am primit repartizare.
Nu ai cum să uiți frumoasele activități metodice de Educați artistico-

plastică, desfășurate sub îndrumarea doamnei profesor – ELENA
MOȘINCAT – o bănățeancă înfocată venită în liceu să cultive gustul pentru
frumos al educatoarelor și al copiilor. Orele, adevărat laborator de lucru,
îmbinau teoria cu practica, arta cu frumosul, doamna punând accent pe
tehnicile de lucru, transpunerea lor la nivelul celor mici, pe culori și nuanțe
de culori în realizarea planșelor cu scene din povești. Cine îi poate uita
zâmbetul și tactica de a ne fi alături în orice împrejurare!?

Și nu în ultimul rând, putea fi primul dascăl, intenționat l-am lăsat pe
domnul profesor – DUMITRU MÂȚĂ – îndrumătorul seriei noastre de
educatoare, un profesor sever, serios, dedicat meseriei. Sub îndrumarea
domniei sale am studiat Metodica educației fizice în grădinița de copii,
domnul profesor punând accent pe dezvoltarea armonioasă a dascălului și
copilului în aceeași măsură. Cum să uităm orele de educație fizică în sala de
sport, unde toate colegele, clasa nefiind omogenă ca vârstă, trebuia să execute
cerințele impuse de tematica orei?! Cum să uităm că ne-a impus alcătuirea

249

LICEUL PEDAGOGIC BÂRLAD – 150 de ani 1870-2020

acelei culegeri de jocuri și exerciții de educație fizică, culegere notată și de
care ne-am folosit în activitatea profesională?!

Dar cel mai amuzant și practic, în același timp, a fost introducerea, la
clasă, a halatului „roșu carmin‖ - ca uniformă de practică pedagogică, de
către domnul nostru îndrumător, neacceptând abaterile de la regulamentul
școlar pe toată perioada cât ne-a fost alături.

Așa că, plecând de la ideea unui portret de dascăl, am ajuns la
realizarea unui portret de dascăli pe care nu-i putem uita, păstrându-le
amintirile și memoria vie în sufletul nostru!

TOLBA CU MULTE, MULTE AMINTIRI
Constantin Poiană, promoția 1972

Cele mai multe amintiri sunt legate de domnul profesor de română,
MIHAI MÂȚĂ, alături de alți domni și doamne profesoare.

Fiecare amintire are un nume!

Cartea de gramatică
La începutul anului întâi am primit un manual
de gramatică pentru doi ani. În anul al doilea
nu le mai aveau toți. Nici nu ne întreba nimeni
de ele. Din senin ne cere odată profesorul
Mihai Mâță să scoatem manualele de
gramatică. A urmat o vânzoleală, sesizată de
profesor, prin care căutam să fie măcar un
manual la fiecare bancă. La o bancă nu a mai
ajuns nici o carte. Era banca în care stăteau
Mitică Mereuță și Mihai Molocea. Acesta din
urmă, fiind intern, ar fi trebuit să aibă.

- Să se ridice cei care nu au carte!
S-au ridicat cei doi.

- Unde-ți este cartea, domnule Mereuță?
- Am uitat-o acasă.
- Dar a dumitale, domnule Molocea?
- I-am împrumutat-o lui Rusu.
Era vorba de colega noastră Elena (Țuca) Rusu, internă și ea ca și
Molocea.
- Unde-i cartea domnului Molocea?

250