Opris, Tudor - Enciclopedia Curiozitatilor Din Natura

Coperta:

CONSTANTIN I'OIIKIU

Copyright:

© EDITURA GARAMOND, 200»
ISBN: y73-9217-00-1

1UDUKOFK1Ş»

ENCICLOPEDIA
CURIOZITĂŢILOR NATURII

PREFAŢĂ: Proi. univ. cir. ing.
DOLFI DRIMER

EDITURA GARAMOND

BUCl.REŞTI, BULEVARDUL CAROK I, SR. f.X



PREFAŢA

Această lucrare, elaborată de scriitorul şi profesorul Tudor Opriş, autor
multilaureat a peste patruzeci de cărţi cunoscute si îndrăgite la noi şi, în parte,
traduse peste hotare, ne arată că nu suntem singuri pe planetă. Specia „om",
cu peste 5 miliarde de indivizi şi cu perspectiva celor 10 miliarde în anul 2100,
ocupă 99% din preocupările noastre. Dar mai există miliarde de fiinţe vii pe
diferite trepte de evoluţie, care trăiesc cu noi în amplul, variatul şi complexul
decor planetar pe care îl numim „natură". Lor şi acestui cadru material în
care trăim cu toţii, autorul le închină rânduri care se citesc pe nerăsuflate,
ca o carte de nemaipomenite aventuri.

Fiecare specie ne poate învăţa ceva prin exemplul pe care îl dă pentru
supravieţuire şi perpetuare şi, poate dincolo de acestea, prin misterul unei
perfecţiuni greu de explicat şi al unei capacităţi de comunicare pe care încă
n-am reuşit s-o descifrăm şi s-o înţelegem pe deplin. „ Un om nu poate des-
coperi din misterele existenţei decât ceea ce corespunde gradului maturităţii
sale. Din acest motiv el întâlneşte obstacole pe măsură ce avansează spre
niveluri superioare care să-i permită a ŞTI şi a PUTEA." Cuvintele profetice
ale lui Rudolf Steiner anticipează parcă şi dau un conţinut simbolic dezvă-
luirilor din această carte, unică deocamdată la noi şi atât de importantă
pentru educaţia ecologică.

Congresul de la Rio din 1992, de sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite,
lansând ideea biodiversităţii, a relevat că zilnic, din cauza civilizaţiei, mor
câteva zeci de specii şi miliarde de indivizi. Noi, oamenii, ne construim con-
fortul şi fericirea pe mormintele a zeci de fiinţe, fără să ne întrebăm ce
cataclisme îi aşteaptă pe nepoţii noştri când echilibrul planetei va fi adânc
tulburat. Câteva argumente sunt strecurate şi în lucrarea de faţă care aduce
astfel şi un preţios serviciu ideii de ocrotire a naturii. Poate că în urma atâtor

semnale de alarmă, se vor iniţia măsuri care să apere pădurile care ocupă
numai 6% din suprafaţa Terrei dar păstrează 50% din specii, va fi îngrijit
solul care se erodează în medie cu peste 1 t/ha pe oră, se va evita poluarea
apelor curgătoare, a mărilor şi oceanelor. O lume minunată, interconectată
dinamic ne înconjură, ne supraveghează fără îndoială, dispusă să ne ajute
dacă o respectăm şi să ne înveţe atunci când suntem pregătiţi să-i primim

ajutorul.
Enciclopedia curiozităţilor naturii, care se adresează tuturor vârstelor,

este un pas important în această direcţie şi un mesaj convingător pentru
buna convieţuire în biosferă.

Prof.univ.dr.ing. DOLFI DRIMER,
Rectorul Universităţii Ecologice

Partea întai

PLANTE



I. DIMENSIUNI LA ANTIPOD

BALAURII DIN POVESTE valurilor. Probabil că o astfel de imagine a
stârnit fantezia oamenilor din trecui, în-
Legendele chineze şi japoneze vorbesc spăimântaţi de mirajul uriaşului tal unduit
despre „dragonul de mare", un şarpe uriaş de apă şi de flotoarele cărora reflexele ra-
si strălucitor, născut din adâncurile oceanu- zelor de lumină le dădeau strălucirea unor
lui. Aceste poveşti au aprins imaginaţia solzi fabuloşi.
primilor corăbieri. Mărturisind că au văzut
cu propriii lor ochi acest „zmeu", ei n-au FRÂNGHIILE MAIMUŢELOR
făcut decât să întărească o străveche super-
stiţie. Maimuţele sunt gimnaşti neîntrecuţi.
Ele concurează în îndemânare şi perfor-
Există oare o urmă de adevăr în această manţe pe acrobaţii de circ care îşi desfă-
credinţă greşită? Fără îndoială că da. E şoară „programul" la trapez şi pe frânghii
mai puţin probabil ca în oceane să supra- la înălţimj de 10-20 m.
vieţuiască reptile uriaşe asemănătoare celor
care odinioară stăpâneau apele. Mai De altminteri, pădurea ecuatorială, un-
degrabă, acest „dragon" înspăimântător de îşi duc viaţa maimuţele, seamănă cu o
este o nevinovată algă brună, unică în felul imensă cupolă alcătuită dintr-un desiş cum-
ei, prin lungimea de necrezut a talului. plit de plante între care se dă o luptă apri-
gă pentru fiecare colţişor liber. Lumina e
Macrocystis pirifera, aşa se numeşte cucerită deplin doar de copacii falnici. Co-
acest colos al Pacificului, întrece balenele păceii ar fi condamnaţi să moară. Atunci,
de 10-15 ori în lungime. Ca să-şi menţină adaptându-se la culegerea luminii prin mi-
la suprafaţă corpul lung de 400-500 m, alga cile spărturi ale cortului vegetal, trunchiul
are pe muche săculeţi de aer (flotoare) în lor se preface în coarde. La început, coar-
formă de pere, iar pentru a rezista furiei dele se târăsc zeci de metri pe sol, apoi se
valurilor, talul nu e întreg, ci împărţit în nu- caţără iarăşi zeci de metri până găsesc în
meroase panglicuţe. (Fig. 1) vârful unui copac o poartă liberă spre soa-
re, pe unde îşi scot un pămătuf de frunze şi
Fig. 1. Alga Macrocystis întrece de 10-15 ori un bucheţel de flori. Crescând mai departe,
lungimea balenelor din lipsă de sprijin, cad pe pământ, unde se
târăsc încolăcindu-se ca un şarpe, pana
De departe, pare imensa spinare a unui când întâlnesc un nou suport.
monstru marin ce se ondulează deasupra
Aceste plante agăţătoare sunt vestitele lia-
ne tropicale, numite rotang sau calanws, rude
cu palmierii. O astfel de coardă, Demono-
rops, adică „liana diavolului", desfăşurată
bine atinge lungimea de 400 m, cât lungi-
mea pistei de atletism a unui stadion olim-
pic.

Lianele sunt folosite de maimuţele acro-
bate ca un fel de frânghii cu care fac salturi
mortale de 40-50 m.

MAI ÎNALŢI DECÂT PIRAMIDELE din care s-au încărcat vreo 600 de vagoane

() „antenă" vegetală de 150 m nu-i de de lemne. Cu asemenea cantitate de che-
dispreţuit. Ea întrece de peste două ori
înălţimea celui mai înalt molid din Europa, restea s-ar fi putut construi aproximativ 300
descoperit în 1945 pe Valea Harţagului din de case cu pridvor şi două camere.
iudeţul Buzău, şi stă la acelaşi nivel cu vâr-
ful piramidei lui Keops (146 m). S-ar crede, poale, că e vorba de o po-
veste vânătorească, dacă această ştire n-ar
Ca să-i atingem creştetul ne-ar trebui o fi fost strecurată într-un ziar ştiinţific a că-
scară cu 900 de trepte sau 130 de copii de rui seriozitate era mai presus de orice bă-
4-5 ani aşezaţi unul pe umerii celuilalt. nuială.

Această „antenă" nu-i altceva decât euca- Ţinând seama că un vagon poale li încăr-
lipiul (Emalyptus anxygdalina), mândria con- cai cu lemnul obţinut cam de la doi brazi
tinentului australian. bătrâni, nu-i greu de presupus că un astfel
de copac giganl poale însuma o pădurice
După trestia de bambus, el are cea mai
rapidă creştere. Anual se lungeşte cu de peste 1 000 de brazi.
circa 3 m. Şi acest Păsârilă-Lăţi-Lungilă al Accsl gigant, urmaş al unor brazi slră-
plantelor nu conteneşte să se înalţe timp de
70-80 de ani, după care se va dezvolta vechi, trăieşte la o altitudine de 2 000 m, în
numai în grosime.
platourile Sierrei Nevada din Statele Unite
Lăcomia de apă a eucaliptului este pro-
verbială. Deşi are frunze puţine, totuşi tran- ale Americii. El este cunoscut sub numele
spiră foarte mult. De aceea, el trebuie să
pompeze neîncetat apa din jurul rădăci- de Sequoiu gigante a sau arborele-mamut,
nilor sale foarte ramificate. Or, tocmai
această sete, demnă de eroul cel prea sugă- din cauza ramurilor încovoiate care amin-
tor al poveştii lui Creangă, îl face deosebit tesc de colţii mamutului, un slrâmoş al ele-
de folositor omului. Fiind cultivat în lo-
curile mlăştinoase, el le seacă, făcând să fantului de azi.
dispară ţânţarii, cărăuşi ai malariei. Pe de Denumirea ştiinţifică de Scquoia a fost
altă parte, datorită evaporării substanţelor
sale uleioase şi aromatice, el dată uriaşilor în amintirea conducătorului
îmbălsămează şi curăţă aerul din regiune. indian George Guess, căruia indienii îi spu-
Iată de ce eucalipţii se bucură de faima
unor copaci anli-malarici, care înlătură neau Sequojah. In 1821, Guess a creat un
aerul stricat (mal aria în limba italiană). sistem de scriere permiţând compatrioţilor
săi indieni să scrie şi să citească în limba
Din trunchiul său drept şi rezistent la
putrezire şi foc, se fac cele mai trainice ca- lor.
large, din lemnul său fin şi dur - aşa-zisul
lemn de janah - se confecţionează mobilă Exemplarele vârstnice de Sequoiu pol
superioară, iar uleiurile saie servesc la fa- atinge 135 m înălţime. Trunchiul arc la bază
bricarea bomboanelor de eucalipt. O circumferinţă de 50 m şi poate fi cuprins
de 30 de oameni cu braţele deschise. „Colţii
RINGUL DE DANS DIN CALIFORNIA
de mamut", ramurile încovoiate de la baza
La începutul acestui veac, dincolo de
Oceanul Atlantic a fost doborât un copac copacului, au dimensiunile unui brad de
100-120 de ani, adică 20-30 m lungime şi

2 m grosime. (Fig. 2)

Pe platforma netezită a unui ciot de Sc-
quoia, cu un diametru de 16 m, pol staţio-
na comod până la 12 limuzine ori se poate
improviza un ring de dans, unde alături de
orchestră încap 30 de perechi de dansatori.
De asemenea, prin tunelul săpat în trun-
chiul unui exemplar aşezai în mijlocul unui
drum de munte, se pot strecura cu uşurinţă
două autocamioane mergând în sens opus.

Fig. 2. Pe un ciot de Sequnia se poate improviza un ring de dans

COPACUL BĂTRÂN DE 1 000 DE ANI talc, acest „moş" al pădurilor africane tră-
ieşte 5 000-6 000 de ani.
Aşa esle numii de triburile africane ba-
obabul (Adaiisonia digitala), deşi, în reali- In Senegal şi Tan/ania se cunosc exem-

plare - declarate monumente ale naturii -

cu diametrul trunchiului de 6-8 m. Coroana

de 90-100 m în diametru, formată din {Ficus bengalensis) şi e socotit arborele sfânt
rrenri groase, răsucite ca nişte şerpi, aco- al budiştilor.
peră o suprafaţă de 6 000-7 000 metri pă-
ra Trunchiul baobabului este învelit într-o Numele îi vine de la faptul că uneori pre-
scoarţă netedă cenuşiu-trandafirie, semă- oţii, dornici de umbră şi adăpost, îl în-
nând puţin cu pielea elefantului. Frunzele sa- sămânţează în peretele sau acoperişul de
le aduc cu ale salcâmului, iar florile sale mari lemn al pagodelor. Fiind un copac nefixat
f20-25 cm în diametru), deschise doar în pământ prin rădăcini subterane, sămânţa
noaptea, au o corolă albă, mătăsoasă, cu pe- lui încolţeşte uşor pe acest suport întâm-
ale între care răsare un mănunchi de sta- plător. Dând de umezeală, din sămânţă se
Tiine purpurii. Fructele se formează cam la do- naşte o coardă care se dezvoltă rapid, for-
jâ luni de la înflorire şi au forma unor cas- mând din loc în loc rădăcini aeriene. Co-
raveţi lungi de 0,50 m şi groşi de 15-20 cm. pacul îşi desfăşoară lateral coroana. Fiecare
Sie formează hrana predilectă a maimuţelor. ram dă naştere câtorva rădăcini adventive
3abuinii fac adevărate expediţii în căutarea care îl susţin şi îl hrănesc. Ramurile se lun-
or, motiv pentru care fructelor li se mai gesc treptat şi din loc în loc trimit spre
pune şi „pâinea maimuţelor". Seminţele, pământ alţi stâlpi, astfel că după 200-300
>ogate în ulei, de forma boabelor de faso- de ani, dintr-un singur trunchi ia naştere
e, sunt comestibile după ce au fost prăjite. pe o suprafaţă de 2-4 ha o întreagă pădu-
' Pentru localnici, baobabul este un arbo-e re. Sub cortul ei verde se poate adăposti
atotfolositor. Din trunchiul lui se fac pi-ogi, un sat întreg.
din frunze - o fiertură împotriva fe-irei,
din miezul fructului se prepară o bău-ură Privit de departe, banianul pare un i-
răcoritoare şi un fel de săpun, iar pe mens templu susţinut de sute de coloane
remuri, scorburile acestuia serveau drept de diferite grosimi.
mormânt pentru vraci.
FRUNZE-RECORD
Copacul este în primejdie să dispară.
băştinaşii îi transformă trunchiul în adă- Frunzele, acest uimitor laborator al plan-
osturi sau chiar în staţii pentru autobuze telor unde are loc fotosinteza, capătă, în u-
e fac curse regulate prin savană. Elefantul nele cazuri, proporţii gigantice. Acest feno-
ste şi el un duşman al baobabului, mai men se petrece mai ales în ţările calde,
Ies în sezonul secetos, când nu găseşte favorizate de căldura tropicală, de ploile
rană uşor. Atunci îi rupe scoarţa şi ramu- bogate şi de solul gras, sau în acele colţuri
le, uneori distrugându-1 complet pentru a . ale lumii unde uscăciunea climei obligă
ea apa adunată în „puţurile" trunchiului. plantele prevăzătoare să-şi prefacă frunzele
în uriaşe burdufuri cu apă.
URIAŞUL PAGODELOR
Pe meleagurile noastre, copiii au obi-
S-ar părea că ne găsim pe tărâmul po- ceiul vara, când soarele e puternic sau
eţilor. Un Guliver şugubăţ a luat un co- când începe să plouă, să-şi facă umbreluţe
ic din Ţara uriaşilor şi 1-a transplantat în din frunze de brustur sau captalan. Codiţa
ramurile omeneşti... Şi, totuşi, nu-i vorba lor de 30-40 cm, limbul lung adesea de
: nici o poveste. peste o jumătate de metru dau iluzia unor
umbrele adevărate, capabile să protejeze
Un astfel de copac creste în realitate, mai pentru câteva minute capul şi umerii. Sub o
ÎS m sud-eslul Asiei. E cunoscut sub nu- astfel de umbrelă în nici un caz nu se pot
ete de baman sau smochinul pagodelor adăposti doi copii.

Şi totuşi există umbrele vegetale care
pot adăposti o întreagă ceată de copii. E

vorba de frunzele unor plante cu aspect de Planta are o tulpină scurtă şi groasă. în
schimb, frunzele se dezvoltă enorm, atin-
palmier, ce ating lungimea de 5-7 m. Deo-
sebit de practică e frunza arborelui de ba- gând lungimi de 1-2 m. Ele devin rezer-
nane (Musa paradisiaca), lungă de 5-6 m şi voare de apă bine ceruite pe dinafară şi
lată de 40-50 cm, uşor streşinită de ner- cântăresc, din cauza acumulărilor de lichid,
vura mediană. Desprinsă din plantă şi spri-
jinită cu mâinile deasupra capetelor de un câte 10-20 kg fiecare.
grup de 6-7 copii, aşezaţi în şir strâns, ea Din Agave, mexicanii scot băutura naţio-
devine o adevărată prelată. Datorită încli-
nării marginilor şi lăţimii îndestulătoare, nală numită puica sau vinul de maguey prin-tr-
frunza este un bun adăpost atât împotriva
suliţelor fierbinţi ale soarelui, cât şi a ploi- un procedeu original. La baza tulpinei se
lor iuţi de la tropice. în jungla Amazoanelor scobeşte înainte de înflorire o cavitate
se întâlneşte un copac ale cărui frunze bat rotundă cu o capacitate cam de 10 1. Aici
musteşte şi se adună seva plantei, extrasă
recordul absolut: 10 m lungime. Copacul se
numeşte Manicaria saccifer. în serele gră- apoi cu ajutorul unui sifon, numit acocot,
dinilor botanice, frunza sectată a palmierului care se foloseşte cam în felul furtunurilor

Arecastmm romanozofianum atinge lungi- cu care scoatem vin dintr-un butoi. Fiecare

mea-record de 20 m. exemplar de Agave poate da 15-20 1 de
Oricine ştie că un copac are rădăcină, puica pe zi, timp de 6 luni, după care planta
se usucă. Puica constituie băutura obişnuită
trunchi şi o coroană cu ramuri şi frunze. a mexicanilor. Lăsată să fermenteze se
preface într-o băutură alcoolică de felul
Exact aceeaşi impresie o lasă şi o plantă ţuicii.
ierboasă din ţările ecuatoriale, rudă cu
băştinaşul „rod al pământului" şi dăruită de Se spune că pe o mare furioasă barca e
oamenii de ştiinţă cu numele răsunător de ca o frunză pe apă. La temelia acestei com-
Dracontium gigas. Privită de departe, ea paraţii stă faptul că frunza e considerată ca o
poate fi confundată cu un copac, înzestrat cu plută fragilă, gata oricând să fie înghiţită de
un trunchi tot aşa de gros ca un om, înalt adâncuri. Niciodată nu se va spune invers:
de 3-4 m şi cu o coroană lată de peste 5 m. frunza e ca o barcă.

Ceea ce am luat drept trunchi nu este de- Şi, totuşi, există o frunză cel puţin la fel
cât peţiolul frunzei, iar coroana nu-i altceva de trainică şi încăpătoare ca o barcă.

decât limbul puternic crestat, cu nume- Ca s-o admirăm în mediul ei natural va
roase segmente. Ca o astfel de buruiană să trebui să facem o călătorie de câteva mii de
kilometri până la gura fluviului Amazon.
o putem pune într-un ierbar ne-ar trebui o
coală mare cel puţin cât peretele unei Putem tot aşa de bine s-o admirăm în
Grădina Botanică din Cluj-Napoca, şi, de
camere. câţiva ani, şi în sere ale Grădinii Botanice
din Bucureşti, aclimatizată în bazine cu apă
Seceta pustiurilor obligă plantele să se încălzită.

apere în felurite chipuri împotriva pierde- Aceste frunze-bărci aparţin lotusului a-
rilor de apă sau să lupte pentru înma- mazonic (Victoria amazonica), ale cărui mi-
gazinarea preţioasei licori a vieţii. lioane de flori alb-trandafirii înstelează le-
neşele unde dinspre vărsare ale colosului
Organul care ţine balanţa apei este frun- de apă din America de Sud. Frunzele, de
formă circulară, colorate în verde aprins pe
za. Uneori, când e risipitoare, ea dispare ca faţa superioară şi bătând în violaceu pe
la cactuşi, reducându-se la nişte ţepi care faţa interioară, au adeseori un diametru de
apără straşnic tulpina prefăcută într-un re-
zervor de apă. Alteori, frunza însăşi devine 2 m. Marginile lor sunt ridicate 5-6 cm în
Un adevărat rezervor de apă. Aloele şi Aga- sus, ca la o tavă de plăcinte, de unde nu-
vele, plante decorative cultivate în grădini, mele de ynipe, care în limba amerindiană
înseamnă „farfurie de apă". Această plai-
originare din pustiurile mexicane, sunt un
adevărat model în această privinţă.

a Lncuiara, expusa la soare, unde se un miros respingător, de cadavru. Duhoa-
rea ca şi culoarea de carne a petalelor sunt
strânge uneori puţină apă, atrage păsările,
care o folosesc ca scăldătoare. Din această mijloace de atragere a insectelor în vederea
cauză, populaţia băştinaşă o mai numeşte şi polenizării.
apona, adică tigăiţa păsărilor. (Fig. 3)
Nu i-a fost greu lui Arnold să-şi dea sea-
Fi«. 3. O frunză de Victoria umazonica [toate (inc ma că planta era parazită, deci trăia pe sea-
un copil.
ma copacului unde o descoperise. Ea nu
Cu asemenea formă şi, mai ales, cu ase- avea clorofilă şi nici frunze, iar rădăcinile
menea dimensiuni, nu-i de mirare că frunza erau înlocuite prinlr-un mănunchi de levi-
de lotus amazonic se poate preschimba şoare înfipt direct în vasele rădăcinilor gaz-
într-o plută trainică. Distribuind nisip în
mod egal pe toată suprafaţa ei, aceasta dei pentru a-i suge seva. (Fig. 4)
poate să susţină o încărcătură de 60-90 kg.
Când s-a întors în ţară, puţini au dat cre-
FLORI CARE STÂRNESC UIMIREA zare raportului pe care 1-a încheiat şi citit

în 1819, botanistul olandez Arnold, stră- savantul olandez. Aparatul fotografic nu
bătând pădurile Sumaterei, a avut prilejul
să cunoască o plantă ciudată. Sub coroa- fusese inventat, iar o asemenea floare, care
nele unui anumit copac se adăposteau flori în condiţiile climei tropicale se prefăcea
mai mari decât o roată de car, întinse la după un ceas de la culegere într-o mâzgă
suprafaţa pământului şi înconjurate de bo- informă, nu putea fi conservată şi nici
boci cât capul unui copil. Florile, cu cinci transportată. Noroc că raportul a stârnit cu-
petale cărnoase şi suculente, aveau o cu-
!oare de un roşu viu, străbătut de reţele fi- riozitatea câtorva colegi care, urmându-i
ne cafenii şi galbene. De partea de sus a
cupei florale, îngroşată ca lin inel, erau prin- itinerarul, au confirmat la înapoiere exis-
se organele de înmulţire. în fundul cupei se tenţa acestei flori uriaşe cu un diametru de
strângea atâta nectar încât ai fi putut um- 1-1,50 m şi o greutate de 10-15 kg. în
ple o crălicioară.
cinstea descoperitorului, plantei i s-a dai
La dimensiunile neobişnuite şi la aspec-
tul straniu al acestei plante se adaugă încă o numele de Rafflcsia urnoldi.
particularitate. Enorma floare răspândeşte
Tot din Sumatera, insula cu flori uriaşe,
a poposit în Grădina Botanică din New

York, venind de la poalele muntelui Kerin-
tyi, un oaspete neobişnuit care, în luna iunie,
constituie un punct de atracţie pentru zeci

de mii de vizitatori.

Dinlr-un tubercul mare, cu diametrul
de 50 cm, se ridică o tulpină scurtă, în vâr-
ful căreia se deschide o inflorescenţă ca un
clopot de biserică. Ea e formată dintr-o
spată (guler) ca a rodului pământului, pe
dinafară galbenă şi verde, înăuntru cafenie,
înaltă de 1,5 m şi cu diametrul de 1,20 m, din
mijlocul căreia ţâşneşte spadkele, o tijă de
2,5 m, la baza căreia se găsesc florile ce emil
un miros greu, de cadavru, atrăgând astfel
muştele pentru polenizare. Numele uimi-
torului „fabricant" de clopote este Amor-
phophallus litamts. El e rudă bună cu de-
licata cală şi cu rodul pământului din pă-

durile noastre.

în munţii Kilimandjaro, din estul A-
fricii, creşte Lobe/ia deckenii, a cărei inflo-
rescenţă racemoasă, înaltă de 3-4 m şi groasă

Fig. 4. Enorma Floare de Rafflesia arnoldi

de 30-40 cm, seamănă cu un stâlp acoperit Printre păstăi se detaşează fasolea-de-ma-
cu fire miţoase de lână. Această specie re (Entada scadens), ce creşte pe litoralul mă-
lemnoasă de Lobelia îşi dispută, alături de rilor tropicale. Păstaia ei, lungă de 0,80-1,20 m
Amorphophallus, gloria de a oferi privirilor şi lată de 10-25 cm, este antrenată de cu-
curioase cele mai impozante inflorescenţe renţii marini (în special Golfstream) şi a-
zămislite de lumea vegetală. junge pe ţărmurile Groenlandei şi Scandi-
naviei, de unde a fost recoltată de Karl von
FRUCTE FABULOASE Linne. Nu mai puţin impresionante sunt
păstăile de Cassia grandis, cilindrice, groase de
Este greu de stabilit un record absolut, 2 m şi lungi de 70 cm, de Săraca thalpingen-
deoarece fiecare lip de fruct îşi are uriaşii sis şi Delonix regia - din Madagascar - am-
săi. bele având păstăi lungi de 60-70 cm şi late

In Africa, creşte un copac original, Ki- de 4-6 cm.
gelia africana, poreclit de localnici „arbo- Recordul de volum şi greutate îl deţin
rele de cârnaţi", datorită fructelor sale ci-
lindrice, asemănătoare unor cârnaţi lungi însă cucurbitaceele. Este drept că în India
de 1 m şi aninaţi prin nişte pedunculi (co- estică şi în Africa tropicală fructele lungi şi
diţe) de 2-3 m, aidoma unor sfori. (Fig. 5) subţirele de tigvă (Lagenaria siceraria) -
plantă cultivată şi la noi - ating 1-2 m,
fiind folositoare, după uscare şi golire, la

transvazarea lichidelor, mai ales la tragerea
vinului din butoaie, şi că se obţin soiuri de

*&

l'ig. 5. Atractivul „arbore de carnali"
Uni Alriti

între Nuca malediva este un uimitor naviga-
tor solitar. Corăbierii spanioli, porniţi spre
r Ţara mirodeniilor, culegeau din apele Co-
ceanului Indian nişte fructe gigantice, plu-
de tind deasupra valurilor asemenea unor
cocos, geamanduri verzi. în trecut, oamenii cum-
soarele tropaniec'aSle.tea părau cu aur şi pietre preţioase aceste
„nuci de mare", crezându-le înzestrate cu
proprietăţi miraculoase. Şi azi, în unele
muzee spaniole se mai păstrează „mumiile"
unor astfel de fructe. Un exemplar poate fi
văzut şi la Muzeul Grădinii Botanice din
Bucureşti.

Taina lor a fost dezvăluită atunci când în obişnuit, ating dimensiuni impresionante.
arhipelagul Seychelles din Oceanul Indian Aspectul lor de puieţi este înşelător, deoa-
s-au descoperit două mici insule. Pe ţărmu- rece, de obicei, avem de-a face cu moşnegi
rile ior pietroase creştea un neam de co-
cotier, înalt de 30 m şi împodobit în vârf cu seculari.
nanaş de frunze. în amintirea acestor insule, Secretul grădinarilor niponi a fost divul-
oamenii de ştiinţă l-au botezat Lodoicea
seychellanim sau Lodoicea maledivica. gat. Seminţele copacilor falnici sunt intro-
duse în ghivece foarte mici, cu puţin pă-
Vestitele „nuci de mare" sau „cocos de mânt. Pe măsura creşterii, planta este mu-
mare" nu erau altceva decât fructele aces- tată de fiecare dată în ghivece numai cu
tui palmier, cu o perioadă de maturaţie de puţin mai mari. Pentru a aduna coroana, gră-
10 ani, impresionante prin dimensiunile lor. dinarii leagă ramurile de trunchi între ele,
într-adevăr, o astfel de minge are un diame- sau în formă de şerpi încolăciţi, lăsându-le
tru aproximativ de 50 cm şi o greutate până să crească astfel. Prost hrăniţi, împiedicaţi
la 25 kg. Din sâmburele fructului se pot de a-şi întinde rădăcinile şi răsfira ra-
face recipiente pentru apă cu o capacitate murile, aceşti copaci ating, după 100-150
je 7_g i. Unica sămânţă are o greutate de de ani, înălţimea de 50-60 cm şi grosimea
6-7 kg.
cel mult cât a încheieturii mâinii.
Răspândirea urmaşilor se face pe calea
apei, fructul transformându-se într-o mică Cei mai docili la acest chin s-au dovedit
ambarcaţiune. coniferele - pinii, chiparoşii, ienuperii o-
rientali - şi stejarii asiatici. Pentru a obţine
Când nuca se coace, laptele dinăuntrul astfel de copaci, numiţi de localnici bonsai,
ei, pierzându-şi apa, se preface într-un este necesară o răbdare de fier, ţinând sea-
miez alb, cu o bogată concentraţie de zahăr ma că abia după 15-30 de ani se stabilizea-
şi grăsimi. Alături de învelişul buretos din ză statura şi înfăţişarea unor forme atât de
afară, miezul pufos şi uşor ajută fructului originale şi de preţuite' în Ţara crizante-
să se menţină deasupra valurilor. In acelaşi
timp, el constituie o preţioasă substanţă de melor.
rezervă pentru embrion. Astfel, plăntuţa de
Lodoicea, închisă etanş în camera ei cu Priceperea şi truda omului pot preface
provizii, poate călători luni întregi, uneori copacii falnici în jucării graţioase şi deli-
pe distanţe de 3 000-4 000 km, asemenea a-
celor navigatori solitari despre care, din cate. (Fig. 6)
când în când, amintesc ziarele.
Nici natura nu se lasă mai prejos şi fo-
MINICOPACII loseşte aceeaşi asprime pentru a minia-
turiza speciile lemnoase. Şi unde pot fi
Ne-am obişnuit cu imaginea unor pini şi condiţii mai grele şi mai neprielnice de viaţă
stejari falnici al căror vârf se înalţă la 20- decât în stepe, în turbării sau pe vârful
30 m de la pământ. munţilor?

Şi totuşi, dacă am face o plimbare în ar- Stepele deschise, cu intensa uscăciune a
hipelagul japonez, am avea surpriza să în- solului şi cu pojarul nimicitor al soarelui,
tâlnim copaci-miniatură, care împodobesc supun copacii la grele încercări. Nu-i de
casele şi micile terase din jurul acestora. mirare deci că rudele sălbatice ale prunului
şi migdalului, arbori care în livezi au trun-
Copacii-jucării sădiţi în pământ sau în chiuri groase şi coroane de 3-5 m, ajung de
ghivece nu sunt specii anumite, ci doar
forme pitice ale unor arbori care, în mod nerecunoscut în stepe. Porumbarul (Primus
spinosă) nu-i decât o tufă de 1-1,5 m, cu
ramuri ţepoase care-1 apără de animale şi-i
împiedică transpiraţia, iar migdalul pitic
(Amygdalus nana), care îmbracă primăvara

stepele dobrogene în covorul trandafiriu al

florilor sale, se pierde printre buruieni cu

Fig. 6. Bonsai. mândria grădinilor japoneze

trunchiul său subţire cât un deget şi coroa- pe crestele munţilor un prag de netrecut în
na firavă, de 40-60 cm. faţa copacilor falnici.

Turbele îmbibate cu apă, lipsite de sub- Molizii, zadele, zâmbrii abia cutează, sin-
stanţe azoloase atât de necesare creşterii şi guratici, strâmbi şi zdrenţuiţi, să urce până
cu temperaturi scăzute (ele ne amintesc de la înălţimea de 1 800 m. Dincolo de acest
vremea când gheţurile polare coborâseră prag se întinde brâul copăceilor târâtori şi
până aproape de ecuator), sunt neprielnice al copacilor-miniatură. Pinul e înlocuit de
dezvoltării copacilor. Şi lotuşi, două nea- jneapăn sau jcp (Pinus montana var. inu-
muri de mesteacăn - mesteacănul pitic (Betu- ghus), tufă scundă şi târâtoare care-şi alătură
la nana), un năpârstoc de copac de 30-40 cm,
şi mestecănaşul (Betula humilis), ceva mai strâmb tulpinile chircite, pentru a rezista a-
răsărit, putând să ne ajungă la umăr - în-
drăznesc să-şi strecoare pâlcurile fragile saltului necontenit al vijeliilor.
prin pernele de muşchi ale tinoavelor. Ce Sălciile pletoase, în ale căror scorburi
deosebire însă între ruda din păduri, care
atinge 10-15 m înălţime, şi aceşti copăcei pot să se ascundă doi copii, îşi trimit printre
firavi, cu înfăţişare mai degrabă de ramură! stâncile umede ale înălţimilor neamurile lor
pitice (Sulte herbacea, S. retuşa, S. recticula-
In sfârşit, frigul şi vânturile pustiitoare ta). Tulpiniţele lor, cu frunze pieloase şi cu
ale iernii, secătuitorul văpăiş al verii ridică câte un mâţişor în vârf, se înalţă doar câţiva
centimetri de la pământ.

PITICUL PLANTELOR CLJ FLORI Bacteriile sunt înzestrate cu o structură
celulară simplă, sunt lipsite de un nucleu
Apa este leagănul contrastelor vegetale. bine definit şi prezintă o mare varietate de
Aici trăiesc alga-balaur a cărei tulpină
poale înconjura pista unui stadion şi algele forme.
microscopice care încap cu miile într-un
degelar de apă. Când bacteriile sunt sferice se numesc
Şi tot aici trăieşte şi cea mai mică plan-
lâ cu flori de pe glob. coci, de unde denumirea microbilor cunos-
Putem face cunoştinţă cu ea în timpul cuţi: streptococi, stafilococi, gonacoci, mc-
plimbării prin baltă. Suprafaţa apelor stă-
tătoare este acoperită cu o pânză verzuie ningococi, pneumococi ele. Când bacteriile
de lintiţă. De altminteri, în covorul mişcă- au o iormă alungită de bastoane se numesc
tor se întâlnesc cinci soiuri din această bacili. Uneori bastonaşelc (cu diferite gro-
plantă destul de păgubitoare. Dintre aces- simi şi forme) sunt înconjurate de nişte ticne
tea, un interes deosebit îl prezintă Wolffia subţiri numite cili, care le servesc la
(Leinnct) arrhiza, socotită cea mai mică la- mişcare ca nişte vâsle. Cu ajutorul acestor
nerogamă (plantă cu flori) din lume. cili bacteriile realizează o mişcare tic de-
Coloniile de lintiţă măruntă sunt luate plasare superioară omului, ghepardului sau
la prima vedere drept semincioarele verzi rândunicii, ţinând seama de proporţiile lor
ale cine ştie cărei plante de baltă. In rea- minuscule. Astfel, pentru a ţine pasul cu o
litate, aceste bobite sunt tulpiniţe cu înfă- bacterie în deplasare, un om ar trebui să a-
ţişare frunzoasă, uşor bombate pe faţa inte- lerge cu 72 km/oră, ghepardul cu 190 km/h
rioară, nu mai mari de 1,5 mm. De obicei, şi rândunica cu cea 400 km/h.
înmulţirea algei se face prin muguri. Mai
rar apar şi floricele pe jgheabul de la mar- Formele curbate seamănă cu o virgulă
ginea plutişoarei, formale dintr-un guleraş, sau spirală, purtând numele, în primul caz,
în care sunt reunite o floare femelă şi două de vibrioni, şi în cel de al doilea, de spiro-
mascule. cliele. In rândul lor se află mulţi agenţi pa-
Vă închipuiţi ce dimensiuni pot avea togeni (producători de boală).
florile dacă ne gândim la dimensiunile în-
tregii plante! Gămălia de ac poate fi luată Bacteriile - adevăraţi spiriduşi ai lumii vii
ca unitate de măsură pentru plantă. îm- - participă la marile cicluri ale materiei din
părţiţi în patru gămălia şi pătrimea ei vă va natură (ciclul carbonului, oxigenului, azotu-
da o idee aproximativă asupra proporţiilor lui, sulfului şi fosforului), altele produc,
fiorii.
spontan (de la sine) sau dirijat, enzime,
LUMEA NEZĂRITĂ A PLANTELOR vitamine şi antibiotice. Multe dintre ele re-
prezintă agenţi patogeni ai bolilor infecţioase
Mult mai cuprinzătoare decât lumea vie ale omului şi animalelor ( infecţii, sep-
vizibilă este lumea invizibilă a microor- ticemii, dizenterie, febră tifoidă, holeră,
ganismelor răspândite pretutindeni, des-
coperite cu ajutorul microscopului şi care sifilis ctc).
au fost aşezate de oamenii de ştiinţă fie în Algele microscopice se recunosc uşor
rândul animalelor, fie în rândul plantelor.
datorită grăuntelui de clorofilă - cloroplas-
Microorganismele vegetale se împart în tul - absent în celelalte grupe. Ele sunt răs-
trei categorii: bacterii, alge şi ciuperci mi-
croscopice. pândite atât în sol, cât mai ales în apele
dulci şi în cele sărate, unde alcătuiesc o
vastă asociaţie - fitoplanctonul - necesară
existenţei celorlalte vieţuitoare din mediul
acvatic şi - într-un viitor apropiat - şi o-

mului. Fiind cele mai simple plante, ele
sunt şi cele mai vechi, prezenţa unora din-
tre acestea fiind semnalată în depozite fo-
sile. Caracteristică pentru alge este pro-
prietatea lor de-a folosi energia solară ca
sursă de energie, realizând, cu ajutorul

nor mici dinamuri solare (cloroplaste), bera hidrogen sulfurat din sulfaţi, scoţând
complicatele procese ale f'otosintezei. apoi sulful din combinaţia cu hidrogenul.

în sfârşit, pretutindeni ne întâmpină în Marea Neagră, bogată în hidrogen
ciupercile microscopice în care sunt înca- sulfurat, bacterii ca Beggiatoa şiAchroma-
drate microorganismele ce produc muce- tium oxidează şi reduc acest gaz producând
gaiurile, drojdiile (levurile) folosite în in- sulf, apă şi energie. Bacteriile sulfuroase
dustria alimentară la fabricarea berii, vi- acumulează acest element în interiorul sau
nului, oţetului, pâinii etc, sau în industria exteriorul corpului lor. După moartea lor,
chimi'co-farmaceutică, pentru marea capa-
citate de a sintetiza vitamine, ca şi asco- sulful se depune formând adeseori impor-
micetele, din rândul cărora fac parte spe- tante zăcăminte. Oamenii de ştiinţă înclină
ciile de Penicilliwn, importantă sursă de să aprecieze că cele mai mari rezerve de
antibiotice. sulf nu sunt rezultatul activităţii vulcanice -
aşa cum s-a crezut până nu demult - ci mai
FĂURARII ZĂCĂMINTELOR ales al activităţii microorganismelor.
METALIFERE
Cine n-a hoinărit pe lângă gropi în care
Plimbându-ne prin munţii Hâşmaş sau prin un nămol ruginiu acoperă solul şi tulpinile
Pădurea Craiului, ori poposind la A- plantelor cu o pojghiţă strălucitoare? O se-
zarlâc, ori la Albeşti unde piatra de var
este scoasă din coasta dealului, nu ne-ar rie de bacterii ca Galionella ferniginea, Spi-
trece prin minte că bulzii de rocă pe care îi
contemplăm pot fi darul miliardelor de rophyllum ferniginewn, LeptotrLx longissima
fiinţe nezărite care în urmă cu zeci şi zeci şi altele transformă combinaţiile de fier
de milioane de ani populau apele străvechi. bivalent (Fe2) în combinaţii de fier trivalenl
Preţioasele depozite subterane de cal-cită (Fe3), obţinând precipitarea hidratului feric.
sau aragonită sunt în cea mai mare măsură Hidratul feric e un fel de rugină prin pro-
rezultatul proceselor chimice din zonele de ducerea căreia microorganismul obţine
fund marin la care au participat imense energia. Fierul e reţinut în învelişurile ex-
populaţii bacteriene, unele cu caractere terioare ale bacteriei, depunându-se o dată
specifice {Bacterium calcis, Bacillus
precipitam), şi al altor microorganisme an- cu moartea acesteia.
grenate în circuitul sărurilor de calciu.
într-un mediu bogat de hidrogen sulfu-
Se ştie că, alături de azot, în organisme rat, alte bacterii realizează reducerea oxi-
mai există şi sulf, mai ales ca un component dului de fier cu formare de apă, oxigen şi
al combinaţiilor proteinice. sulfura de fier (pirită), un mineral de culoa-
re aurie care cristalizează de obicei în fru-
In cursul descompunerilor efectuate de moase cuburi. Zăcăminte importante de pi-
microbi, sulful este eliberat de cele mai rită - materia primă la fabricarea acidului
ttulte ori de hidrogen sulfurat, gaz care are
r.irosul urât al ouălor stricate. Hidrogenul sulfuric - rezultate din activitatea micro-
sulfurat poate fi transformat prin oxidare în organismelor se cunosc în Germania şi
■ulfaţi (combinaţii cu SO4) în urma activi-
ăţn unor bacterii din care o parte fac tre- Australia.
:erea spre algele albastre. în schimb, unele
genuri de bacterii ca T/iiobacillus, Tliiottix, Precipitarea unor compuşi de mangan
niophysa, Sporavibrio desulfiiricans pot eli- este înfăptuită de Bacillus manganicus şi de
către bacteriile Chapotrix şi Chrenotrix. Oxi-
zii sunt depuşi sub formă de concreţiuni în
zăcăminte sau roci formate în mări din

trecut.

De procesele de oxido-reducere a unor
compuşi de fier, cupru şi mangan, sub
acţiunea microorganismelor, se leagă şi for-
marea nodulilor de minereu asemănători

unor mici sfere cu diametrul de 3-10 cm,
risipite în cantităţi uriaşe pe fundul oceane-

lor. Aceşti noduli îşi aşteaptă exploatarea, Cercetările care au continuat neîntre-
fiind consideraţi ca o principală resursă de rupt şi în veacul nostru au scos în evidenţă
minereu industrial la începutul mileniului rolul cosmic al acestor bacterii, adevărate
trei. fabrici invizibile de compuşi asimilabili ai
azotului. La scara planetei, cele aproxi-
PATRONII FABRICILOR DE AZOT mativ 120 de milioane de hectare cultivate
cu leguminoase aduc anual în sol, din
Toţi elevii ştiu că în compoziţia aerului atmosferă, peste 10 miliâane tone de azot
azotul este preponderent, reprezentând fără ca nimeni să prindă de veste.
78,08 % faţă de 20,8 procente ale oxige-
nului şi cele 0,4 procente ale bioxidului de Aceste laboratoare bacteriene de fixare
carbon şi urmelor de alte gaze inerte. Oxi- şi transformare a azotului se găsesc pe ră-
genul este folosit în respiraţia animalelor şi dăcinile leguminoaselor şi au diferite for-
plantelor; bioxidul de carbon în fotosin- me. Astfel, la cafeluţă (Lupinus) are o for-
teză. Nici plămânul animalelor, nici frun- mă încreţită, la fasole, rotundă, iar la trifoi,
zele plantelor nu au nevoie însă de prin- ovală. Numărul şi dimensiunile nodozi-
cipala componentă a aerului. S-ar părea că tăţilor sunt foarte variate în funcţie de spe-
imensul „depozit" de azot atmosferic, cie, de „calitatea" bacteriei, de condiţiile
nefiind asimilabil, rămâne total nefolosit, de sol.
un fel de „stoc supranumerar" al Naturii.
Apariţia nodozităţii este un rezultat al
Aparenţele înşală. Azotul atmosferic - pătrunderii bacteriei în perişorii absorbanţi
deşi gaz inert şi aparent inutil - joacă un rol ai rădăcinii (preinfecţia) şi al invadării ce-
de frunte, ghicit abia de omul antichităţii din lulelor încorporatoare (infecţia). în clipa
ce în ce mai apropiat de pământ prin prac- când nodozitatea s-a maturizat, ca la un
ticarea agriculturii. Naturaliştii romani semnal celulele infec'ate ale rădăcinii plan-
telor leguminoase încep să sintetizeze un
Plinius Secundus şi Varro au consemnat pigment asemănător celui care dă culoarea
acum 2 000 de ani, în lucrările lor Historia sângelui, numit leghemoglobină, toată no-
natiiralis şi De re rustica, acţiunea favo- dozitatea colorându-se în roşu. In timpul
activităţii bacteriile sporesc considerabil în
rabilă a leguminoaselor (fasole, mazăre, dimensiuni, devenind bacleroizi. Cu ajuto-
bob, linte, trifoi, lucerna, măzăriche, lupin) rul unei enzime speciale, nitrigenaza, bacte-
asupra plantelor ce se cultivau pe locul un- roizii fixează azotul din atmosferă sub for-
de se dezvoltaseră acestea. mă de amoniac. Amoniacul reprezintă ma-
teria primă pe care planta o preia de la
Abia în 1886 doi cercetători germani, bacterie, prelucrând-o la rândul ei şi obţi-
Hellriegel şi Wilfarth, cercetând umflă- nând o gamă bogată de produse cuaternare
(în compoziţia cărora intră O, H, C, N),
turile (nodozităţile) de pe rădăcinile de amintite pe larg în cartea mea Uzina Flora.
leguminoase au constatat că bacteriile din
nodozităţi, trăind într-o strânsă prietenie - In această simbioză, planta-gazdă, după
numită simbioză - cu plantele, procură ce reuşeşte să stabilească un echilibru bio-
acestora azotul din aer de care au atâta ne- logic, îşi domină partenerul. Când bac-
voie pentru a-şi fabrica subs'tanţele de bază teriile se înmulţesc peste măsură, produ-
ale existenţei lor, proteinele. când o cantitate prea mare, inutilizabilă, de
amoniac şi pretinzând un plus de hidraţi de
Foarte curând, în 1888, Beijerinck a carbon necesari gazdei în perioada înflo-
cultivat şi descris bacteria din nodozităţi şi ririi, celulele rădăcinii înghit (fagocitează)
a botezat-o Bacillus radicicola, ulterior re- o parte din bacterii, reglementând astfel
kotezată de 25-30 de ori până s-a ajuns la schimbul chimic.
denumirea pe care o poartă astăzi: Rhizo-
biiini legiuninosanun. Simbioza dintre leguminoase şi nitro-
bacterii are o marc importanţă practică

pentru agricultură, deoarece de pe uima plancton, pajişte vegetală care pluteşte în
acestei convieţuiri solul se îmbogăţeşte în apele mărilor şi oceanelor formând mediul
a/.ot combinat. Semănând cereale după le- de viaţă şi hrana zooplanctonului. într-un
guminoase se obţin recolte de 2-4 ori mai litru de lichid .s-au numărat câteva zeci de
mari economisindu-se astfel importante
cantităţi de îngrăşăminte chimice sau evi- milioane de astfel de plante microscopice
tandu-se abuzurile din ce în ce mai mari care colorează apa mării cu pigmeiilii ei.
ale folosirii acestor produse industriale,
abuz care duce la degradarea solului, la in- Se ştie încă de la mijlocul secolului
toxicarea plantelor şi chiar a acelora ce le nostru că alga numită ştiinţific Trichodes-
consumă. inium eiythrolwn dă culoarea caracteristică
Mării Roşii, iar primăvara şi Ia începutul
ALGELE UCIGAŞE toamnei, mările şi oceanele scol la suprafaţă
o apă bogată în elemente nutritive, ceea ce
Spre sfârşitul verii şi mijlocul toamnei, produce o înmulţire „explozivă" a algelor
când începe revărsarea fluviului Peak, pe
coasta Floridei (S.U.A.), apele devin sân- unicelulare.
gerii, iar acrul se încarcă cu miasme ustu- Se cunoaşte, de asemenea, că pentru a
rătoare. Milioane de peşti morţi plutesc
deasupra undelor şi acoperă cu un strai se feri în aceaslă perioadă de înmulţire de
gros plaja litorală, atrăgând imense roiuri marea lăcomie a peştilor, melcilor şi ailor
de muşte. Vechile populaţii americane nu- reprezentanţi fitofagi ai zooplanctonului,
meau acest fenomen „valul roşu" şi, prin vreo douăzeci de specii de alge, în specia!
tradiţie, oamenii erau opriţi să culeagă şi să
mănânce în această perioadă moluştele co- din grupul dinoflagclalclor, produc acid as-
mestibile, singurele care rezistau acestui corbic (vitamina C) şi o substanţă specială
val ucigător, dar care provocau îmbolnă- numită substanţă ucigătoare, de curent, sau
virea şi chiar intoxicarea mortală a con- rhamnocid - care acţionează ca o otravă
sumatorilor. Şi în părţile sudice ale Mării extrem de puternică. In 1953, patrii univer-
Mediterane au loc astfel de „fluxuri", soco- sităţi americane au iniţiat un studiu asupra
tite de egiptenii antici ca un flagel trimis
de zei. fenomenului chimic produs de alge pe
coasta Floridei. După 30 de ani de cer-
Analiza microscopică a arătat că „fluxul cetări, mai exact în 1983, enigma a fost în
■oşu" este o uriaşă aglomerare de filo- parte dezvăluită. Pornind de la alga Gym-
nodiniwn breve, chimiştii au reuşit prin me-
tode ultramoderne să izoleze 90 de mili-
grame dintr-o otravă numită brevetoxina B,
una din substanţele alcătuitoare ale rham-
nocidului, vinovat de declanşarea înspăi-
mântătoarei maree roşii.

II. PLANTE ORIGINALE

PLANTE CU ÎNFĂŢIŞARE ŞI NUME DE post, judecând „logic" că, de vreme ce ele
ANIMALE au provenit din „raţele de mare", iar aces-

Din cele mai vechi timpuri oamenii au tea s-au format din ghinda stejarului, în-
constatat că unele plante prezintă asemănări seamnă că raţele şi gâştele sunt de prove-
izbitoare cu animalele sau cu părţi ale lor, nienţă vegetală!
dându-le numiri cu rezonanţă zoologică.
Moda unor explicaţii fanteziste născule
în pădurile tropicale, cu greu se poale din insuficienta cunoaştere a organelor şi
deosebi un şarpe de o liană. Unele caclee
(Echinocuctus) din pustiurile mexicane pol sistemului de reproducere în lumea vie a
fi confundate cu nişte arici de nisip în poziţie
de apărare. Tulpina cquisetaceelor seamănă bântuit cu furie în tot cuprinsul evului me-
cu o coadă de cal. Luxurianta lume a diu. Au apărut ca prin minune copaci mi-
orhidaceelor oferă remarcabile corespon- raculoşi care dau naştere la miei, la sălbă-
denţe în ce priveşte forma florilor cu lumea ticiuni şi felurite soiuri de păsări. în cărţile
insectelor, mai cu seamă cu albinele şi flu- unor teologi naturalişti ca Thomas de Can-
turii. Rizomii unor plante pot fi luaţi drept timpre, Michael Scott, Albert de Bollstădt,
şerpi, viermi, cuiburi de păsări sau chiar Vincent de Beauvais, Basiliscus şi chiar ale
corali. Florile de verigei (Orobanchc vul- unor naluralişli laici ca Van Helmont ori
garis) seamănă cu o gură de lup, iar cele de
Antirrhinum majus cu un cap de leu. Aldorvandi, care reiau opera lui Aristotel,
îmbogăţind-o cu poveştile anlice cuprinse
Desigur că aceste analogii, pur formale în Physiologus şi cu propriile lor observaţii,
şi accidentale, au aţâţat puternic fantezia se vorbeşte cu seriozitate despre asemenea
omului din popor şi i-au impresionai pr-o- geneze uluitoare, se întocmesc planşe amă-
l'und chiar pe primii reprezentanţi ai ştiin- nunţite reprezentând diferite faze ale pro-
ţelor naturii. In antichitate, ca şi în evul cesului naşterii unor animale din plante şi se
mediu, lipsa mijloacelor de cercetare şi pu- dau chiar reţete pentru obţinerea lor.
ţinătatea cunoştinţelor de morfologie au
dat loc unor explicaţii care de care mai O dată cu dezvoltarea zoologiei şi bo-
năstruşnice, în ce priveşte modul cum iau tanicii şi cu dezvăluirea proceselor intime
naştere animalele. ale reproducerii, teoria „generaţiei sponta-
nee" şi-a pierdut treptat creditul, fiind
Astfel, marele învăţat al antichităţii ele- definitiv zdrobită de strălucitele experienţe
ne, Aristotel, ale cărui concepţii erau ridi-
cate la rangul de dogme în epoca feudală, ale savantului francez L. Pasteur.
socotea că „răţuştile de mare", un neam de Totuşi, „comparatismul anatomic" bazai
râcuşori, iau naştere din ghindele căzute
din stejarii ce cresc pe ţărmurile mării şi că pe analogiile fizionomice dinlre plante şi a-
raţele şi gâştele noastre domestice provin nimale s-a menţinui încă multă vreme. Bo-
din raţele de mare care au părăsit apa.
tanistul italian Gianbattista Porta, în lu-
în legătură cu această credinţă greşită,
K. M. Zawadski relatează un fapt amuzant. crarea sa Phytognomica (1588), face o cla-
In evul mediu, călugării şireţi foloseau cu sificare originală a plantelor pe bază de
abilitate această poveste ca să obţină drep-
tul de a mânca gâşte şi raţe în zilele de analogii, introducând printre alte grupe ve-
getale şi pe acelea asemănătoare cu diferi-

te animale cum ar fi scorpionul, musca,
şarpele etc. (Fig. 7)

Această tendinţă a manifestat-o şi Karl

Linne atunci când, introducând nomen-
clatura ştiinţifică binară, în vederea creării

unui sistem universal de denumire a plante-
lor, a atribuit multor genuri şi specii vege-

broasca: Ranwiculus (piciorul-cocoşului);
cu şarpele de pădure: Ophioglosswn (ferică-
şerpească); cu vipera: Echium (ochiul-şarpe-

lui); cu insectele: Ophrys mustifera, O. apifera,

O. aranifera (albina); cu coralii: Corallorhi-

za (bunghişori) etc.
Poate că nu există popor în lume care

să-şi fi pus mai activ la contribuţie spiritul de
observaţie şi fantezia când a fost vorba să
denumească plantele ca poporul nostru. în
cunoscuta carte a lui Zaharia Panţu, Plan-
tele cunoscute de poporul român, ca şi în
voluminosul Dicţionar etnobotanic, elaborat
de Al. Borza, peste 200 de nume se referă
la animale. Cităm la întâmplare: bibilica,
şopârliţa, vulturica, mieluşeii, cocoşeii, pi-
ciorul-cocoşului, unghia-găii, moţul-curca-
nului, albiniţa, peştişoara, măseaua-ciutei,
ochiul-şarpelui, coada-vulpii, ochiul-boului,
gura-leului, piciorul-caprei, pliscul-cu-
coarei, coada-racului, talpa-gâştei.

PLANTE LUMINOASE

l'ig. 7. Analogii fizionomice dintre plante şi animale Pătrunzând într-o noapte de vară în a-
dâncul unei păduri, vom zări pâlpâind nişte
tale numiri zoologice în limba greacă sau luminiţe palide ca de opaiţ, aninate de
latină. Datorită lui şi celor care i-au con- buştenii putrezi sau aprinzându-se ca un
tinuat în acelaşi spirit opera de inventariere vâpăiş de raze, deasupra frunzişului mort.
i naturii, nomenclatura botanică este plină
ie numiri care sugerează analogia dintre Aceste luminiţe misterioase stârneau
)lante şi animale. odinioară fantezia oamenilor simpli care le
puneau în legătură cu unele comori ascun-
Vom aminti cu titlu informativ doar câ- se în păduri. Şi nu rareori, la rădăcinile
eva din acestea. în legătură cu calul: Equi- copacilor se întâlneau zeci de gropi, rodul
etwn (coada-calului), Hippuris (brădişor), strădaniilor zadarnice ale superstiţioşilor
tippophae (cătina-albă), Hippocrepis; cu dornici de îmbogăţire.
îul- Leontopodium (floarea-de-colţ, albu-
nţa), Leonunis (talpa-gâştei), Leontodon Focurile de „comori" ţâşnite din copaci
:apul-călugârului); cu câinele: Cynoglossum nu sunt altceva decât radiaţiile luminoase e-
imba-câinelui); cu iepurele: Ononis (osul- manate de nişte ciuperci, rude cu ghebele
purelui); cu capra: Aegopodiwn (piciorul- sau iasca. Cea mai cunoscută, întâlnită şi în
iprei); cu ţapul: Tragopogon (barba-ca- ţara noastră, este gheba de copac (Annilla-
'ei); cu delfinul: Delphinium (nemţişori); ria mellea), o mică ciupercă cu pălărie la
i şoarecele: Myosotis (nu-mă-uita), Myo- care partea luminoasă o formează cordoa-
nele ramificate ale miceliului (rizomorfele),
nts (codiţucă); cu ariciul: Echinocactus; cu dezvoltate între scoarţă şi lemnul copacului
putred. La alte ciuperci, care cresc mai ales

■n regiunile calde, lumina poate fi produsă pojghiţa frunzişului, vom descoperi izvorul
!;i de pălărie. (Fig. 8) acestei lumini în stratul groscior şi presat
de sub crustă, împănat cu nişte pete alb-
Kg. 8. Gheba de copac emite lumină.
galbene. Aceste pete fosforescente sunt
Impresionantă este şi lumina ce vine de hifele unei ciuperci puţin studiate.
Jos. Parcă sub vatra de frunze uscate a
Pădurilor de mesteacăn ori stejar mocneşte Dacă vom lua cu noi o bucată de lemn şi
Un foc dulce şi statornic. Dând la o parte o vom pune sub un clopot de sticlă, peste
câteva nopţi vom avea o veioză naturală ca-
re va răspândi în obscuritatea camerei o lu-
mină potolită şi mângâietoare.

Poeţii au cântat totdeauna rouă, modes-
ta picătură de apă căreia razele solare,
străbătând-o, îi dau sclipiri de diamant.
Rouă diamantină se schimbă înlr-un sma-
rald tot atât de strălucitor când se aşază pe
frunzuliţele unor muşchi foarte răspândiţi
din genul Mnium. Frunzuliţele, prin de-
simea lor, reţin numeroase picături de ro-
uă. Lumina soarelui trece prin marginile
frunzelor, suferă o reflecţie totală prin pi-
cături şi iese în exterior după ce a mai tre-
cut o dată prin frunze. Transparentele pa-
ravane îmbracă muşchiul într-o poetică
diademă.

Vestitul muşchi luminos din peşterile de

la Fichtelgebirge (Bavaria), Schistoslega os-
mundacea, descoperit în câteva locuri şi în
ţara noastră (tinovul de la Poiana Stampei,
Munţii Vrancei etc), e şi mai interesant.
Protonema, firişorul subţire ieşit din spor,
mai durabil ca la alte neamuri de muşchi, îşi
semnalează prezenţa de la distanţă. Nu ro-
uă creează iluzia nestematelor, ci propriile
ei celule a căror membrană, îngroşată, ca o
lupă, concentrează lumina cât de slabă şi o
reflectă asupra grăunţilor de clorofilă care
la rândul lor o răsfrâng în jur, asemenea

sclipirilor unui colier de smaralde.
Primăvara sevele izbucnesc mai puter-

nic în copaci. Dacă am avea o ureche ex-
trem de sensibilă, am percepe şuşotul lor
muzical prin ţevile de orgă ale corpului ve-
getal. Puţini însă ştiu că acest „sânge" al
plantei emite lumină.

Să tăiem câteva fragmente din frunzele şi
scoarţa castanului sălbatic (Aesculus hip-

pocastanum) sau mojdreanului {Fraxinus
onnts) şi să le introducem într-un pahar cu
apă. Vom vedea că seva plantei amestecată
cu apă va începe să radieze o lumină al-

uasira care se observa mai bine dacă lăsăm biosistemelor în porţii mai mici. Ajunşi în
să pătrundă în lichid un fascicul de raze sistemele vii, electronii sunt transportaţi
solare, trecut prinlr-o lentilă de ochelari într-un ciclu închis şi necesar ordonat ca
sau de lupă. Fenomenul nu e încă bine lă- sens, iar acest transport de electroni în cir-
murit în ştiinţă. Se pare că pigmenţii gal- cuit este un curent electric. Viaţa apare di-
beni, care absorb cu scop protector razele rijată printr-un curent electric foarte slab,
ultraviolete, reţin aceste radiaţii din fas- întreţinut de radiaţia solară.
ciculul luminos. Jn sevă se găsesc dizolvate
diferite minerale conţinând calciu, sodiu, Aşadar, un foarte slab curent electric e-
fosfor, fior etc. Sub acţiunea ultravioletelor xistă, firesc, în orice plantă, aflată în plin
reţinute de pigmenţii galbeni (flavonc) se proces de metabolism. Cum e cu putinţă
produc tulburări temporare în echilibrul însă ca Phytologica să realizeze un poten-
electrostatic al reţelelor lor cristaline, în ţial bioelectric atât de ridicai, manifestând
urma cărora lumina invizibilă de unde în acelaşi timp proprietăţi magnetice?
scurte se transformă în lumină reflectată,
vizibilă, de raze lungi. Această transfor- De aici începe domeniul ipotezelor. Se
pare că planta reţine în cantităţi mai mari
mare de lumină se numeşte fhiomscenfă. decât alte specii din solul pădurilor liliul şi
cesiul, clemente care acumulează şi fixează
în lipsa fluorinei cu care demonstrăm în electricitatea produsă prin activitatea foto-
laborator acest interesant fenomen optic, nilor. Asemenea retinei, n-ar fi exclus ca şi
putem folosi în timpul primăverii plantele cloroplastul în prezenţa unui element foto-
mai sus amintite. electric să acţioneze ca o fotocelulă în care
energia luminoasă - de obicei la plante
PLANTE ELECTRICE transformată în energie chimică - se pre-
face, de data aceasta, şi în energie elec-
în pădurile tropicale din Nicaragua trică. Potenţialul bioelectric al plantei spo-
creşte o plantă denumită Phytologica elec- reşte progresiv pe măsură ce creşte inten-
trica ale cărei proprietăţi stranii continuă sitatea radiaţiilor solare, adică spre orele
să fie un teren de dispute yitre oamenii de de prânz.
ştiinţă. Influenţa magnetică a acestei ciu-
date plante se exercită de la 2,5 m, putând Se ştie că între suprafaţa exterioară a
fi uşor înregistrată cu un galvanometru. membranei celulare şi suprafaţa interioară
Dacă e atinsă cu mâna, produce amorţeală a aceleiaşi membrane cu sarcini negative se
şi furnicături. Păsările şi insectele o oco- află o diferenţă de potenţial electric, denu-
lesc. Intensitatea activităţii electrodinamice mit potenţial de repaus. De asemenea, se
a plantei nu e constantă; în timp ce noap- cunoaşte că între o zonă excitată de radia-
tea e abia perceptibilă, o dată cu apariţia ţiile solare intense şi zonele în repaus ale
luminii şi curioasa ei proprietate începe să membranelor celulare, apare o altă diferenţă
crească, atingând apogeul în jurul orei 14. de potenţial, aşa-zisul potenţial în acţiune.
La Phytologica, acest potenţial în acţiune
Explicaţia acestui fenomen ciudat e de este cu mult mai mare faţă de al altor specii
domeniul bioenergeticii. vegetale din cauza surexcilării „celulelor
fotoelectrice" din frunze.
Pornind de la teoria funcţiei cosmice a
plantei, formulată de A. Timiriazev, Szent întrucât planta este - se pare - şi un
Gyorgyi în vestita sa lucrare Bioenergetica strângător de fier, n-ar fi exclus ca micro-
socoteşte că procesele intime ale vieţii sunt particulele de fier răspândite în toi or-
controlate de energia electronilor care pro- ganismul vegetal să fie supuse activilălii
vin din starea de excitare pe care o intro- acestor mici folodinami electrici şi să ca-
duce fotonul în moleculele de clorofilă, pete proprietăţi magnetice la fel cu elec-
energic care ulterior este redistribuită tromagneţii şi un câmp magnetic extins pe
o rază de 2-3 m în jurul axului plantei. Acli-

ac- Astfel, un neam de acaju clin Guyana, Val-
laba, e un copac „lunatic", deosebit de sen-
itatea lor slăbeşte spre seară, când şi
,ivHatea solară descreşte. sibil la diversele faze prin care trece Luna.
Seva acestui copac suferă un fel de maree
p care o înalţă periodic spre satelitul nostru
e x p l i c p mai complexe şi mai subtile
noate, pledând pentru ideea existenţei unei natural. Fenomenul poale fi observat foarte
noi punţi dintre lumea vegetală şi cea uşor dacă vom face o secţiune transversală
în trunchiul copacului. La toţi copacii, un
Desiiiur, cele expuse mai sus constituie inel înseamnă un an de viaţă. Inelul e for-
ipoteză care nu închide calea spre alte mat din două rânduri alternative: unul, for-
licapi mai complexe şi mai subtile mat din celule largi, parcă umflate de sevă
- lemnul de primăvară - şi altul, alcătuit
noi punţ
animală. din celule strâmte, mai uscate - lemnul de
toamnă.
PLANTE LUNATICE
La Vallaba însă, aceeaşi cronologie este
Influenţa Lunii asupra fenomenelor bio- marcată de 26 de inele, treisprezece ex-
logice era cunoscută încă din antichitate. terioare şi treisprezece interioare unei linii
Plutarh vorbea despre „lumina umedă şi mijlocii de demarcaţie. Cele 26 de urcuşuri
rodnică" a zeiţei Osiris care reprezintă şi coborâşuri ale inelelor cuprinse în spa-
Luna în mitologia egipteană şi sub in- ţiul unui an reprezintă cele 26 fluxuri şi
fluenţa căreia plantele creşteau mai repe- refluxuri suferite de sevă.
de. Aceleaşi însuşiri de favorizare a dez-
voltării plantelor erau atribuite de vechii Tăietorii de lemne de prin părţile locu-
greci şi zeiţei Arlemis. lui cunosc din practică efectele acestui ciu-
dat fenomen. Dacă arborele este tăiat cu
Ştiinţa a dovedit că vechile credinţe câteva nopţi înainte de a fi lună nouă, lem-
despre influenţa Lunii asupra plantelor (ca nul său roşiatic, excelent pentru construcţii,
şi a animalelor) sunt adevărate în esenţa abia poate fi cioplit din cauza tăriei sale,
lor. în 1961, savantul englez J. Brown a de- concurând în aceste privinţe cu celebrul
monstrat că mişcările plantelor şi anima- okoume, copacul de oţel din pădurile afri-
lelor pot fi ritmate de nadirul şi zenitul Lu- cane. In această perioadă, seva se găseşte
nii. Printre exemplele cele mai convingă- în reflux. Circulaţia ei foarte lentă prin ţe-
toare se numără şi curba bioritmică a suturile trunchiului şi ramurilor favorizează
respiraţiei cartofului, mai scăzută când Luna deshidratarea celulelor, care duce la întă-
e la zenit şi mai crescută când astrul nopţii rirea lemnului. Dacă însă copacul c doborât
se află la nadir. în timpul lunii pline, când se exercită din
plin atracţia magnetică a astrului, iar seva
Deşi oamenii de ştiinţă n-au căzut întru urcă cu putere în ţesuturi, asemenea fluxului,
totul de acord asupra felului cum acţio- lemnul devine moale şi poale 11 uşor îmbu-
nează Luna asupra vieţii de pe Pământ, se câtăţit, pierzându-şi din cauza marii canti-
pare că e vorba de o împletire a atracţiei tăţi de apă calităţile obişnuite.
magnetice cu gradul de luminozitate al
astrului nopţii care se schimbă în raport cu Cercetări recente au pus în evidenţă in-
apropierea Selenei de noi şi cu fazele prin fluenţa exploziilor stelare în circulaţia sevei
care trece satelitul Terrci. După cum se
ştie, cel mai spectaculos fenomen provocat din plante, deci în modificarea ritmului de
de Lună este mareea, mişcare regulată şi
periodică a apelor mării prin care nivelul dezvoltare a plantelor. Astfel, trunchiul
acestora urcă şi coboară zilnic, în acelaşi secţionat al unui arbore din podişul Pamir,
loc şi la aceleaşi ore, mişcările fiind cunos- bătrân de peste 800 de ani, confirmă în-
cute sub numele de flux şi reflux. râurirea pe care o exercită unele fenomene
astronomice îndepărtate, ca exploziile
Mareea nu se exercită doar asupra apelor stelelor supernove. La această concluzie a
•"arilor ci şi asupra sângelui animalelor şi
lichidelor din trunchiul unor copaci tropicali. ajuns botanistul N. Lovulius din Leningrad,

ruor - trei perioade de încetinire a creşterii In pajiştile din zona montană şi sub •apricioase, putem devia fără voie câţiva
trunchiului, ce coincid cu trei explozii alpină, acelaşi oficiu îl îndeplinesc lucea
înregistrate cu prilejul naşterii supernovelor farul (Scorzonera roşea), rudă cu barba- kilometri.
Tycho Brahe (1572), Kepler (1604) şi caprei din fânefe, de care se deosebeşte
fn schimb, plantele-meridian nu se m-
Cassiopeia (1700). prin statura mai scundă şi prin unicul ca- saiă niciodată. Acele lor magnetice le re-

pitul de culoare roză, şi ciurul-zânelor sau orezintă laturile frunzei, iar polii de atrac-
turta-vacii (Carlina acaulis), rudă cu ciulinii, [je nu sunt decât razele de lumină.
dar al cărei capitul mare, argintiu şi scăios,
Spre deosebire de alte plante care caută
PLANTE-BAROMETRU cu diametrul de 6-20 cm, se întinde dea- cu lăcomie razele solare, plantele-meridian,
supra pământului din cauza codiţei prea iubitoare de locuri deschise, ocolesc
în lipsa unui barometru, plantele sunt scurte. lumina prea puternică ce le-ar putea vă-
capabile să ne vestească la fel de exact tăma. Frunzele celor mai multe plante se
apropierea unei ploi sau furtuni prin unele Când se anunţă o ploaie de munte, lu- aşază orizontal pentru a primi energia so-
semne olfactive şi vizuale pe care oamenii ceafărul îşi închide bumbul trandafiriu iar lară. Frunzele plantelor-meridian iau o po-
legaţi de natură le cunosc foarte bine. ciurul-zânelor îşi trage repede bracteele ziţie contrară: ele se situează într-un plan
vertical, primind astfel foarte puţine raze
Astfel, aromele şi parfumurile răspândite spinoase peste miezul formal din flori tu- directe şi mai multe radiaţii ale luminii
în aer sunt cu mult mai tari deoarece buloase, încât ia forma unui boboc. După
uleiurile eterice se evaporă mai intens din încetarea ploii, aceste plante îşi reiau în- difuze.
cauza căldurii puternice. Dar apăsarea ae- făţişarea obişnuită. Cea mai cunoscută busolă vegetală este un
In păşunile alpine deschise, situate la
rului încărcat cu vapori, din preajma ploii, înălţimi de peste 2 000 m, un excelent ba-
împiedică miresmele să se împrăştie, aşa că rometru vegetal este sângele -voinicului neam de lăptucă sălbatică (Lactuca serriola),
ele se menţin într-o concentraţie puternică la (Nigiitella mbra şi N. nigra), orhidee declarată foarte comună pe câmpuri şi pe marginea
suprafaţa pământului. monument al naturii, uşor de deosebii după drumurilor. Creşte înăltuţă (30-70 cm),
Tufele şi plantele zac ca ofilite. Crengile inflorescenţa ei ca un cheag de sânge. Când purtând numeroase flori ca de păpădie,
atârnă fără vlagă, iar frunzele se chircesc. vremea este frumoasă şi sunt şanse să se
dar de un galben mai pal. Frunzele ei lace-
Explicaţia e simplă. în mod normal, planta menţină, planta împrăştie pe o rază de zeci şi rate prezintă zimţi largi şi curbaţi. De di-
transpiră dând afară surplusul de apă. Or, în chiar sute de metri un pătrunzător parfum de mineaţă nu constatăm nimic deosebit la
vanilie. Când vremea se strică, în preajma aceste frunze. Ele au o poziţie naturală. în
preajma unei furtuni, atmosfera este
suprasaturată de vapori care împiedică unei ploi sau unei furtuni, planta nu-şi mai orele când soarele le izbeşte însă direct,
plantele să transpire normal. Atunci o parte din risipeşte parfumul, semn că ar fi bine să ne prin acţiunea auxinelor iau o poziţie ne-
apă rămâne în corpul plantei. Frunzele şi găsim cât mai repede un adăpost. obişnuită. Se ridică, dar nu paralel cu tul-
mlădiţele îngreunate de prisosul de lichid
atârnă fără vlagă, dându-ne impresia înşelătoare pina. Dacă vom urmări cu ajutorul unei

că sunt ofilite. busole sensul de orientare a frunzelor, vom
La meridianul ţării noastre există câteva observa că muchiile lor urmează perfect
PLANTE-BUSOLĂ linia nord-sud, iar feţele lor arată estul şi
plante-barometru care în mediul lor de respectiv vestul. Având muchia în direcţia
viaţă pot da indicaţii la fel de precise asupra
nord-sud, razele solare izbesc frunzele în
vremii. dungă şi doar lumina difuză le atinge
în pădurile de fag, multe specii de fe-
feţele. La răsărit şi la amurg, când puterea
rigi ne pot preveni cu precizie. Când se a-
nunţă vreme călduroasă, ferigile îşi răsucesc Dacă am întreba un excursionist cum se
frunzele în jos, iar înainte de ploaie şi le orientează în lipsa busolei, ne-ar înşirui toate de încălzire a razelor este mai mică, frun-
desfac. mijloacele clasice învăţate ia geografie, zele iau poziţia de suprafaţă în raport cu

Cel mai desăvârşit barometru al acestor minus unul mai puţin cunoscut - orientarea lumina. (Fig. 9)
păduri e însă măcrişul (Oxalis acetosella), uşor după plantele-meridian. Cu toate că sunt deosebit de precise,
de recunoscut după florile sale alb-roze şi Muşchiul, despre care se spune că,
frunzele ca de trifoi. El îşi închide corola şi-şi plantele-busolă au un inconvenient: nu pot
strânge frunzele trifoliate în preajma ploii. iubind locurile umede şi întunecate, se fi- fi folosite când cerul e întunecat şi nici în
xează totdeauna pe faţa nordică a trun- tot timpul zilei.

chiurilor de copaci, nu-i un semn tocmai Acest dezavantaj l-au înlăturat bac-
teriile, încă din 1975, profesorul Richard
sigur. Pădurea are curiozităţile şi excepţiile
frankel de la Institutul de Tehnologie din
ei. Se întâlnesc adeseori muşchi aşezaţi în
Massachussetts, S.U.A., descoperise pro-
direcţia nord-est, nord-vest şi sud-vest, aşa prietatea unor bacterii de a se orienta fără
că, lăsându-ne conduşi de indicatoarele lor 8feş spre nord. în 1978, el a dezlegat defi-

I'ig. y. O plantă-mcridian: lăptuca sălbalică

nitiv acest mister. Aceste bacterii erau
înzestrate cu un fel de „busolă" naturală
formată din 22-25 particule de magnetită.
Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă a
S.U.A., care a finanţat cercetările, a apre-
ciat că descoperirea ar putea avea rezulta-
te foarte importante sub raport terapeutic.
Folosindu-se modelul bacteriilor, s-ar pu-
tea fixa astfel de particule magnetice pe
medicamente în scopul dirijării lor precise

prin sânge spre o anumită zonă a organis- o flacără, dar nu vătăma ţesuturile deoarc
mu lui, cu ajutorul unui câmp magnetic ce uleiul cu care sunt îmbibate părţile
plantei le izolează de nimbul de loc.
local.

PLANTE-ARAGAZ PLANTE-ARTILERJST

în fâneţele umede din partea centrală şi Prin ce emoţii trebuie să treacă un cală-
nordică a ţării, creşte sporadic o plantă tor neavizal când, străbătând pădurile tro-
ciudată căreia, în anumite condiţii, putem picale ale Americii de Sud; este întâmpinai
să-i dăm foc fără să ardă, realizând astfel cu răpăituri asurzitoare! In ambianţa săl-
un număr de scamatorie demn de cei mai batică a unei astfel de păduri, unde ne-am
vestiţi prestidigitatori. Planta este uşor de puica aştepta cel mult la atacul cine şlie cărui
identificat după tulpina sa înaltă, acoperită trib nealins încă de aripile civilizaţiei, ră-
cu punctişoare negre, şi după spicul eu Hori păiala acestor stranii automate aduce o
mari, trandafirii, cu vinişoare întunccale. notă neaşteptată şi uluitoare.
Asemănarea frunzelor ei cu ale frasinului a
îndemnat poporul s-o numească frăsincl Este Hura crepitans, un copac din fami-
(Dictainnus albuş). lia euforbiaceelor, unul dintre „arborii-va-
că", din care indigenii scot un fel de lapte
Prezenţa plantei este trădată de departe vegetal, hrănitor şi gustos în stare proas-
de un miros pătrunzător. Strivite între de- pătă. Puşcociul său zgomotos este fructul
gete, frunza sau tulpina frăsinclului lasă o cam de forma şi mărimea unei pătlăgele
substanţă aromatică şi iritantă, excelent mij- roşii, însă lemnos şi cu coaste proeminente.
loc de apărare împotriva animalelor erbi-
vore. In perioada coacerii, ţesuturile, scur-
tându-se prin pierderea apei, crapă brusc
Dacă aerul este uscat şi liniştit, dacă ne de-a lungul coastelor, aruncând seminţele
aflăm către amiază, când văpaia soarelui ca pe nişte alice la mari distanţe.
pârjoleşte, sau după o mai îndelungată
perioadă de secetă, putem face o încercare Deschiderea fructului este însoţită de o
uluitoare. Apropiind de tufa de frăsinei un pocnitură puternică ce se aude până la o
chibrit aprins, vom zări cum dintr-o dată în sută de paşi.
jurul acesteia se ţese un nimb pâlpâitor.
Noaptea am avea imaginea unei torţe în- Atât de mare e forţa dezvoltată de pe-
conjurate de o flacără străvezie şi suavă ca reţi, încât, în clipa diseminării, aceasta pro-
un cearcăn în jurul lunii. duce ruperea sârmelor cu care de obicei se
leagă fructul din precauţie. Adeseori se
Aureola durează câteva clipe, .timp sufi- produce chiar spargerea vitrinelor de cris-
cient pentru a aprinde la ea o bucată de tal sub care esle păstrat în muzee.
hârtie sau o ţigară, ţinute la îndemână. Şi
apoi, tot aşa de brusc, se stinge fără ca Şi în pădurile noastre trăieşte un „prăşli-
planta să fi suferit de pe urma cercului de er" mai puţin zgomotos, dar la fel de inven-
pară ce i-a înlănţuit toată făptura. tiv. Este vorba de slăbănog (Impaliens no/i-
langere), al cărui nume latinesc s-ar tra-
Nu-i nici o scamatorie la mijloc. Acele duce: „Nerăbdătorule, nu mă atinge!". Este
puncte negre diseminate pe toată tulpina uşor de recunoscut, datorită tulpinilor slă-
fabrică un ulei eteric Când aerul esle foar- bănoage, florilor singuratice, galbene, de
te uscat şi când razele solare ard intens, forma unei trompete şi cu un pinten la spa-
volatilizarea este mai puternică. Lipsa de te. Este suficient să-i atingem fructul copt,
vânţ^ face ca vaporii uleiului, mult mai grei ea acesta să plesnească, aruncându-ne
decât aceia de benzină, să se strângă în ju- drept în obraji seminţele. Ingeniosul sistem
rul plantei. Ei iau foc la prima atingere cu de aruncare seamănă aidoma cu fâşiile de
piele în care sunt puse pietrele în praştii.

I JL//V11 A XJ

i cându-se, pereţii fructului se subţiază, se Dacă naivele convenţii florale erau ro-
dul mentalităţii din acea epocă şi nu aveau
strâng, a^fel că la cea mai mică atingere se nimic de a face cu ştiinţa, cu totul altfel
stăteau lucrurile cu orologiile florale.
ar„ 'iar benzile, răsucindu-se ca nişte ar
curi de oţel, proiectează seminţele la Măreaţa operă de inventariere a lumii
vii, făcută de Karl Linne, a deschis gustul
distanţă. .. cercetării ştiinţifice şi a dezvoltat pasiunea
pentru sistematizarea cunoştinţelor despre
Dacă ne vom plimba pe malul Mani natură.

Nc«re va li cu neputinţă să nu întâlnim Un astfel de ceasornic vegetal în care

plesnitoarea (Ecbalium elaleriiim), numită cadranul era marcat cu diferite plante, iar
vestirea orelor o dădeau închiderea şi
în popor şi dovlecel sau castravete de nisip, deschiderea florilor, exprima o biruinţă a
minţii omeneşti, o sinteză mecanicistă, ce e
numire nu depărtată de realitate, deoarece drept, a cunoaşterii vieţii intime a plan-

planta face parte tot din vestita familie a telor.
cucurbitaceelor, imortalizată de poetul In marile grădini botanice europene ale

Topârceanu. vremii (Upsala, Paris, Londra), adevărate
puncte de atracţie erau astfel de orologii
Plesniloarea are un fruct păros şi gălbui,
asemenea unui butoiaş, susţinut de\) codiţă originale. (Fig. 10) Construirea ceasurilor
vegetale i-a pasionat pe marii bolanişti ai
în formă de cârjă, care îl ţine îndreptat în timpului: Linne, Jussieu şi De Candotle.
sus. în centrul fructului se află un ţesut
care înveleşte seminţele, alcătuit din celule Curioşii puteau să afle ora din zi sau
mari, cu pereţi extrem de subţiri şi fără spaţii din seară, urmărind care din flori avea co-
inlercelulare. Este îndeajuns să-1 atingem rola închisă ori deschisă. Cu oarecare a-
că, desprinzându-se de codiţă, micul proximaţic, orele arătate de plante cores-
pepene împroaşcă seminţele cu o forţă ne-
aşteptată prin orificiul deschis, împreună pundeau orelor indicate de mecanisme. La
cu zeama cleioasă, aflată sub fantastica
presiune osmotică de 27 atmosfere. Forţa mijloc nu era o scamatorie. Acest ceasor-
de apăsare a acestui lichid ce s-a adunai nic era întocmit după o minuţioasă obser-
treptat în fruct acţionează întocmai ca pre- vare a lumii vegetale. Florile unui număr
destul de mare de plante prezintă folonas-
siunea gazelor din tun care aruncă proiec- t i i , adică mişcări de închidere sau des-
tilul afară din ţeava. chidere a corolei, determinate de variaţia
intensităţii luminii. Fotonastiile se produc
De obicei, prin explozia fructului, se-
minţele sunt proiectate la distanţă de plan-
la-mamă.

la anumite ore fixe, dependente de longi-
tudine, latitudine, de climă şi regiune. Deci

PLANTE-CEASORNIC nu poate fi vorba de un ceas floral univer-

Acum două-trei veacuri erau la modă sal, ci numai de ceasuri locale. Cunoscând
ceasurile florale, tot aşa ca şi limbajul flo-
rilor, adică exprimarea unui gând sau a orele locale putem întocmi un orar cel pu-
unui sentiment prin intermediul unei anu- ţin la fel de precis ca şi al bolanişlilor de
mite flori care în codul simbolic al îndră- acum două secole.
gostiţilor avea o semnificaţie precisă. Un
buchet de violete comunica sentimente sin- Sub raportul preferinţei pentru o parte
cere şi discrete. Crinul vorbea de o dra- sau alta a zilei, putem împărţi florile în trei
goste pură şi mândră, iar un buchet sân-
geriu de trandafiri sau garoafe declara o mari categorii: flori matinale, care înfloresc
dr«goste înflăcărată. dis-de-dimineaţă, flori de amiază, amatoare
de ore toride, şi flori vesperale, care îşi în-
cep activitatea o dată cu amurgul.

Din prima categorie lac parte florile de

dovleac (Cucuibila pepo), mac (Papavcr

rhoeas), zorele (Ipomoea caemlea) care se

trezesc la ora 5 dimineaţa, susaiul (Son- lor, plante heliofile care îşi deschid coro];
chus arvensis), păpădia (Taraxacum offi- spre prânz, preferând razele fierbinţi ce u
cinale) şi cicoarea (Cicorium inthybus), care sucă repede săculeţii staminelor,
se deschid la 6, podbealul (Tusilago farfara),
luceafărul (Scorzonera roşea) şi vulturica asigurau, autopolenizarea.
(Hieracium pilosella) la 7 şi calea-calului Plantele vesperale îşi deschid la merj
(Caltha palustris) la ora 8 dimineaţa. Majori-
tatea plantelor matinale îşi închid corola dianul nostru corolele în următoarea ordi
între orele 12-14 deoarece îşi feresc ginga-
şele organe de înmulţire de insolaţia prea ne: la ora 18, laurul-porcesc (Datura stra
puternică ce le-ar veşteji. monium), la ora 19, ospăţelul de noapts

Din a doua categorie cităm măcrişul- (Lychnis vespertina), iar la ora 20, regina
de-iarbă-cu-flori-galbene (Oxalis stricta), nopţii (Nicotină alata). Orele târzii de des
veronica (Veronica chamaedrys), care indică chidere a florilor sunt în legătură cu adap
ora 10, şi luţa (Ornithog'alum umbellatwn), tarea la oaspeţii nocturni (nişte fluturi cu
„doamna de la ora unsprezece" a francezi- trompa lungă), care le ajută la polenizare
Cu primele raze ale dimineţii ele îşi strâng

stindardele parfumate.

Pig. 10. Un ceas floral

Exceptând plantele nocturne, toate ce- Indiferent însă de aceste variabile, al-
1 -lalte specii care prezintă fotonastii îşi în- gele au o repartizare zonală pe verticală, în
■hid corola cel mai târziu la ora 21, tot la cele mai multe cazuri constantă, datorită
termene lixe, răsucind-o sau acoperind-o clorofilei sau altor pigmenţi, care absorb
cU gluga caliciului pentru a feri organele de radiaţiile predominante la anumite adân-
înmulţire de frigul şi rouă nopţii. cimi şi complementare culorii lor.

Un astfel de ceasornic vegetal este, Astfel, de la suprafaţa apei până la a-
aşadar, o grădină botanică în miniatură. în dâncimea de 6 m, unde proporţia radia-
circumferinţa cadranului său îşi dau în- ţiilor roşii este relativ mai mare, cresc mai
tâlnire plante din familii şi locuri diferite.
ales algele verzi, care folosesc în fotosin-
PLANTEBATIMETRU teza, ca şi plantele terestre, aceste radiaţii
mai calde. Intre 6 şi circa 30 m, unde domină
Cele mai caracteristice plante autotrofe cele galbene, îşi găsesc un optim loc de
ale mărilor şi oceanelor sunt algele. Ca să-şi dezvoltare algele brune. La adâncimi mai
asigure fotosinteza, algele trăiesc numai mari de 35 m cresc algele roşii, la care -
până la adâncimea la care lumina este în- aşa cum au arătat Richter şi Engelmann -
destulător de puternică pentru îndeplinirea optimul de intensitate a fotosintezei are loc
acestui proces fiziologic. la lumina verde. Aceste alge au un pigment
suplimentar, de culoare roşie, ficoeritrină,
O parte din razele solare sunt reflectate care maschează pigmenţii clorofilieni şi
de oglinda apei. Pe măsură ce coborâm în care face posibilă absorbţia în cantitate mai
adâncimi, intensitatea luminii scade ca ur- mare a radiaţiilor verzi, complementare.
mare a absorbirii razelor de către apă şi de
către unele corpuri străine ce se găsesc în în repartizarea algelor după culoare
ea. Din spectrul solar, cel mai repede scad există şi unele excepţii. Chiar şi în Marea
în intensitate radiaţiile roşii, apoi cele por- Neagră, una din cele mai răspândite alge
tocalii, galbene, verzi şi, la urmă, cele al- verzi, Cladophora, ale cărei taluri subţiri
bastre şi indigo. sunt prinse în tufe mici de pietrele de lângă
ţărm, este întâlnită şi la adâncimi de 80 m.
La adâncimea de 34 m, în mod practic
nu mai există radiaţii roşii de lumină, în Faptul că pigmenţii clorofilieni sunt mij-
timp ce radiaţiile albastre şi violete pot pă- loace de adaptare pentru fotosinteza la
trunde până la adâncimea de 500 m. diferite adâncimi a fost dovedit experimen-
tal. Graţioasa algă Oscillatoria sanda, su-
Limitele între care îşi pot duce viaţa al- pusă unei lumini artificiale roşii, a căpătat
gele sunt cuprinse de obicei între suprafaţă culoarea verde-albăstruie, datorită pro-
Şi 300 m adâncime. Adâncimea maximă ducerii în cantitate mai mare aficocianinei,
variază de la mare la mare şi de la ocean la un pigment albastru. Dimpotrivă, lumina
ocean, ea depinzând de o serie de factori verde i-a stimulat formarea unui alt pigment,
tutn ar fi: latitudinea, temperatura, canti- ficoeritrină, care i-a dat o culoare roşie.
tatea de săruri minerale, curenţii, valorile R. Harder a dovedit că cianoficeele, algele
fluxului şi refluxului etc. De pildă, în Ocea- albastre, cultivate în lumină roşie iau o
nul Pacific, limita este de 300 m, în Ocea- culoare verde, iar cele expuse la o lumină
nul Atlantic de 200 m, în Marea Medi- albastră devin cu timpul purpurii, adică iau
terană 150 m, în Marea Neagră 100 m, iar o culoare complementară radiaţiilor din
ln Oceanul Arctic, unde lumina cade în un- mediul înconjurător.
ghiuri mai ascuţite, nu mai pot fi întâlnite
alge sub 45 m de la nivelul apei. Datorită acestei interesante forme de
adaptare în vederea asigurării fotosintezei
putem stabili o relaţie destul de edifica-
toare între culoarea algei şi adâncimea

aproximativă la care poate fi întâlnită. Iată cântec indian „Mayamalvagola Ragă", ca-
de ce putem afirma că algele sunt adevăra- racterizat printr-o gingaşă melodicitate, iar
te batimetre vii. ca instrument de interpretare, vioara. Au-
diţiile s-au repetat în fiecare dimineaţă în-
PLANTE MELOMANE tre orele 6 şi 7, circa 25 de minute. După un
oarecare timp s-a constatat un fenomen
în timpul primului război mondial şi surprinzător: plantele „tratate" muzical au
după aceea, cunoscutul biolog indian crescut cu circa 50% mai mult faţă de
J. D. Bose a consacrat mulţi ani de cerce- plantele-martor, prezentând un frunziş mai
tare efectului muzicii asupra plantelor, des şi organe mai viguroase.
ajungând, după nenumărate experienţe cu
aparate fine şi complicate, imaginate de el, Aceeaşi experienţă au extins-o apoi şi
aşa-numitele crescografe, la concluzia că asupra altor plante ca Desmodium, lin-
unele plante se dovedesc sensibile la patiens, Tagetes şi altele, obţinându-se re-
muzică, reacţionând în mod vizibil la micile zultate asemănătoare. Ce se petrece în
concerte ce le dădea acestora în labora- plante nu este încă bine clarificat. Dar nu
torul său. încape îndoială că vibraţiile sonore melo-
dioase între anumite limite de frecvenţă şi
Lucrările savantului indian au făcut intensitate produc excitaţii în protoplasma,
vâlvă un timp, apoi au fost date uitării. în urma cărora sporeşte simţitor activitatea
asimilatoare a cloroplaştilor (grăunţii de
Abia în 1953, după 20 de ani de tăcere, clorofilă) şi, în general, întregul metabolism
aceste lucrări au fost reluate de un colectiv al plantei.
de cercetători indieni în frunte cu Sing şi
Ponniah. Aceştia au experimentat efectele Savanţii indieni care şi-au prezentai
muzicii asupra plantelor cu ajutorul unei lucrările la Congresul internaţional de
specii acvatice, Hydrilla verticillata, rudă botanică din 1962 îşi continuă cercetările
bună cu ciuma-apei (Eloded) şi cu sârmu- pe terenuri experimentale largi, comuni-
liţa (Vallisneria), care populează bălţile când zece ani mai târziu rezultate specta-
noastre. culoase, care au dus la sporirea producţiei
de masă verde cu circa 20-30%.
Hydriiia are avantajul că frunzele sale
prezintă celule transparente, ceea ce a per- Experienţele lor au fost extinse în
mis cercetătorilor efectuarea unor expe- S.U.A., Rusia, Germania. Cercetătorii ruşi
rienţe simple dar convingătoare. Au aşezat la Puşkin şi Siniuhin au obţinut rezultate
microscop o frunză care a rămas legată de similare, iar cercetătoarea americană
plantă. Datorită transparenţei peretelui ce- Dorothy Reffalck, care a supus, între anii
lular, s-a putut urmări cu uşurinţă deplasa- 1972-1974, loturi diferite de plante la mu-
rea grăunciorilor de clorofilă. Sing şi Pon- zică clasică şi rock, a constatat influenţa
niah, oferind zilnic plantelor un concert net favorabilă exercitată asupra lor de cre-
matinal de 25 minute, au avut surpriza să aţiile lui Haydn, Bach, Beethoven, Brahms.
vadă că sub acţiunea muzicii se produce o Schubert. Plantele erau chiar înclinate spre
accelerare a mişcărilor din protoplasma difuzor, în postura unui ascultător vrăjit de
celulei, care încetează doar după termi- audiţie, în timp ce plantele supuse la jazz
narea audiţiei. sau mai ales la rock se depărtau în direcţie
contrară, ca şi cum ar fi suferit din cauza
Aceleaşi experienţe au fost repetate cu unei asemenea muzici. Cu ajutorul unui so-
vestita senzitivă Mimosa pudica, deosebit nofiziograf (aparat care înregistrează re-
de sensibilă la atingeri. Programul muzical acţiile fiziologice produse de sunete), cer-
oferit plantelor a format obiectul unor vii cetători din Germania au demonstrat că
dezbateri. Până la urmă a fost ales un vechi muzica modernă, zgomotoasă din cauza
instrumentelor electrice şi, deci, cu un in-

— — ---- acide sau foarte sărace în compuşi azotici,
dice decibelic ridicat, produce o oprire, cum ar fi tinoavele, turbăriile, apele stătă-
o ■ hibare a mişcărilor citoplasmatice, deci toare sau lin curgătoare.
o ţie inversă faţă de sistemul nervos al r
mu lui care în situaţii asemănătoare este în astfel de medii mişună însă animalele
biciuit şi reacţionează violent. mici. Turbăriile şi tinoavele adăpostesc
numeroase neamuri de musculiţe şi ţânţari,
N-ar fi de mirare ca peste câţiva ani, în iar bălţile sunt populate cu milioane de in-
măsura în care se va verifica în practică efi- fuzori, ciclopi şi dafnii, al căror corp
cienţa metodei, să trecem la radioficarea conţine din belşug substanţe azotoase.
ogoarelor, transmiţându-le în fiecare dimi-
neaţă de primăvară şi vară un concert de Atunci, o serie de plante, printr-un ui-
muzică stimulatoare de creştere.
mitor act de adaptare, s-au specializat în
PLANTE 1NSECTIVORE prinderea insectelor, sursă sigură şi îmbel-
şugată de azot, căpătând astfel unele obi-
Plantele verzi, după cum bine se ştie, îşi ceiuri care le diferenţiază considerabil de
pregătesc singure hrana cu ajutorul fotosin-
tezei. Bioxidul de carbon şi energia solară restul vegetalelor. Pentru procurarea aces-
sunt elemente oarecum constante. Com- tui azot organic, necesar completării hra-
poziţia solului, prin caracterul său divers şi nei, aceste plante insectivore şi-au modi-
variabil, sileşte planta să treacă la o serie ficat puţin înfăţişarea, împrumutând unele
de adaptări.
caractere de la animale. (Fig. 11) Singurul
Sunt cazuri când un element de cea mai organ afectat a fost frunza. Ea a trebuit să
mare importanţă, şi anume azotul, lipseşte. devină o capcană ingenioasă care să cheme
Acest fenomen se petrece în medii prea insectele, să le apuce, să le imobilizeze şi să

le digere la fel ca un stomac animal, prin

secretarea unui fel de suc gastric, format
din acizi şi enzime proteolitice (pepsine).

Fig. 11. Frunze modificate de plante carnivore (Sarracenia, Drosera, Dionaea)

Pentru' a prinde şi reţine insectele, cele conţin proteine, tentaculele au rămas ne
peste 450 de specii carnivore răspândite pe mişcate.
întreg globul şi mai cu seamă în ţările cal-
de sunt înzestrate cu frunze ale căror părţi Una din podoabele locurilor umede dij
specializate, formând capcane de tipuri di- munţii noştri este şi iarba grasă (Pingiiicu
ferite, execută o serie de mişcări mai lente la), gen reprezentat prin două specii. Una
sau mai repezi care pot fi urmărite cu mai mare, cu flori albastre (E vulgaris), trâ.
ochiul liber. ieste prin locurile umede în regiunea sub-
alpină; alta, mai măruntă şi cu flori albe, a-
Prin tinoavele de munte întâlnim o burite cu galben (P. alpina), urcă pe cele
plantă gingaşă, cu rădăcini firave şi un mă- mai înalte piscuri la adăpostul crăpăturiJot
nunchi de flori albe sau roze. Ceea ce a- de stânci. Indiferent de specie, ele prezinij
trage la ea sunt rozetele de frunze, nişte ta- o rozetă de frunze ovale şi cărnoase din
leraşe rotunde sau lunguieţe pe care stră- mijlocul căreia se ridică un lujer împodobii
lucesc feeric boabe ca de rouă. Acest cu o singură floare pintenată, asemănă,
amănunt pitoresc şi izbitor i-a adus numi- toare oarecum cu violeta.
rea de roua-cerului (Drosera rotwidifolia).
Frunzele lor au marginile îndoite, for
Frunza de Drosera e împodobită cu un mând un mic jgheb, sunt înzestrate cu două
mănunchi de tentacule senzitive, inegale, feluri de peri: unii cu picioruşe şi vezicule,
mai lungi pe margini, mai scurte la centru, care varsă din 16 celule secretoare mâzga
în vârful lor măciucat, ele sunt înzestrate lipicioasă, şi alţii fără picioruşe, cu 8 celule
cu celule care secretă un lichid lipicios. secretoare, care eliberează un suc digestiv
Printre aceste tentacule glanduligere se as- abundent, încărcat de acizi şi fermenţi.
cund perişori glandulari de origine epider- Când insecta poposeşte pe frunză, substan-
mică, cu rol sanitar. Ei absorb substanţele ţa cleioasă o înţepeneşte, iar excitaţia
lipicioase ce se preling pe frunză, păstrând transmisă marginilor frunzei face ca aceasta
astfel suprafaţa limbului curată, propice să se îndoaie şi să se răsucească asemenea
pentru respiraţie. unei foiţe de ţigară, acoperind prada,
înfăşurarea şi desfăşurarea frunzei se fac
O insectă atrasă de picăturile străluci- atât de încet, încât, ca şi Darwin, trebuie să
toare aterizează pe frunză. Atingând ten- pierdem o zi întreagă pentru a le urmări.
taculele marginale, acestea se îndoaie şi o
acoperă, imobilizând-o. Excitaţia fizică este Ciobanii cunosc şi preţuiesc această
transmisă şi la tentaculele centrale, care plantă pe care o folosesc, datorită fermen-
împreună cu celelalte încep să secrete cu ţilor ei, la închegarea laptelui.
putere sucurile digestive. In 1-2 zile insecta
este complet digerată. Nemaiexistând sub- Apele Deltei sau ale lacului Snagov as-
stanţe organice, deci înlăturându-se exci- cund o delicată plantă carnivoră, Aldrovan-
taţia chimică, tentaculele revin la poziţia
iniţială, iar resturile chitinoase ale insectei, da vesiculosa.
împinse de o boare de vânt, cad de pe
frunză. Planta aşteaptă o nouă pradă. Ea are înfăţişarea unei mici tufe pluti-
toare cu numeroase frunzuliţe subţiri ce ies
Taina Droserei a fost lămurită de Darwin. multe din acelaşi nod, ca razele unei stele.
Marele savant englez a dovedit că lipsa de Din loc în loc întâlnim şi frunze modificate,
azot a determinat această plantă să devină cu două laminc rotunjoare ca două mici
insectivoră. Punând pe frunză bucăţi ex- scoarţe de carte, deschise în unghi de 90° şi u
trem de mici de carne sau de albuş de ou, nite prin cotorul nervurii principale. Pe mar-
care conţin substanţe azotoase, el a obţinut ginea laminei se găsesc 60-80 de ghimpi
aceleaşi reacţii ca mai sus. Inlocuindu-le mititei, iar în mijlocul lor o zonă acoperită
însă cu un bob de nisip, cu o picătură de cu numeroase glande digestive şi cu pe-
grăsime, cu un cristal de zahăr, care nu rişori sensibili.

Când un mic animal acvatic atinge perii
sensibili, excitaţia se transmite la color
care face să se închidă brusc „cartea" prin

ipirea laminelor. Prada prinsă e digerată, insectelor în interior. în partea de jos a
% r substanţele sunt absorbite de glandele cofiţei le aşteaptă lichidul mistuitor, secre-
tat de pereţii interiori ai urnei. Transparent
digestive. la început, lichidul se colorează brusc în
La fel procedează şi vestita vânătoare gălbui şi capătă o reacţie acidă în contact
cu trupul micului animal. Celulele din fun-
de muşte Dionaea muscipula, oaspetele pă- dul cofiţei absorb apoi încetul cu încetul
durilor mlăştinoase din America de Nord substanţele digerate.
(statul California), împodobită cu flori ase-
mănătoare cu ale Droserei, dar mai mari. Acelaşi sistem de frunze îl găsim şi Iu
Frunzele ei, aşezate tot în rozete, sunt al-
cătuite din două părţL Spre baza frunzei Cephalotiis follicularis, o plantă din lacurile
sunt lăţite ca o lopăţică. în continuarea aces-
tei părţi foliacee se găsesc două valve pe mlăştinoase ale Australiei, înzestrată cu
margine cu dinţi lungi, iar pe faţa inte- cofiţe roşii, mai scunde, dar cu deschiderea
rioară cu peri rigizi, articulaţi, sensibili, ră- mai largă, aşezate strâns una lângă alta în
săriţi printre numeroasele glande digestive. chipul cum fetele de la ţară care au luat
apă de la izvor îşi aşază doniţele alăturat,
în clipa când o insectă a coborât pe până ce se vor întoarce de la o scurtă hâr-
frunză şi a izbit unul din cei şase perişori, joană.
cei doi lobi acţionaţi parcă de un buton se
îndoaie cu iuţeală de-a lungul muchiei, La alte plante exotice carnivore, cofiţa
petrecându-şi spinii unul pe lângă altul, aşa este înlocuită prin cornete înalte de 60-
cum ne încrucişăm degetele pentru a ne 80 cm care ies direct din pământ. Aceste
uni mai strâns palmele. cornete aparţin unei plante din mlaştinile
Americii de Nord, Sarracenia purpurea.
în pădurile umede din insulele dintre Gura cornetului este păzită de un lob de
Oceanul Indian şi Oceanul Pacific (Kali- culoare roşie aprinsă, care serveşte drept
mantan, Java, Sulawesi, Irian), alături de semafor pentru insecte. Acestea, alunecând
uimitoarele orchidacee, atenţia cercetăto- de pe lobul asemănător unui tobogan, cad
rilor e atrasă de planta cu ulcele (Nepen- în lichidul mistuitor din adânc şi nu se mai
thes distilatoriă), o epifită care trăieşte pe pot întoarce din cauza opreliştii de peri
scoarţa copacilor, unde găseşte prea puţină orientaţi în jos, ce le stau în cale.
hrană. Ceea ce impresionează la această
plantă sunt frunzele deosebit de curioase, Şi mai interesantă este Darlingtonia ca-
alcătuite din trei părţi: o parte lată, conti- lifomica, rudă bună cu Sarracenia, desco-
nuată cu un cârcel, cu care se prinde de perită în 1851 în mlaştinile din Sierra Ne-
suporţii înconjurători. în vârful acestuia vada (California). Cornetele sale, care de
atârnă o cupă înzestrată cu un câpăcel, asemenea ies din pământ, depăşesc un
aidoma unei cofiţe. metru înălţime şi sunt acoperite de un că-
păcel în formă de coif împestriţat de cu-
Această cupă, care la unele specii poate lori. La intrarea în capcană atârnă restul
atinge o lungime de o jumătate de metru şi frunzei ca o limbă de şarpe, despicată. In-
un diametru de 15 cm, este o capodoperă sectele atrase de culoarea căştii pătrund în
picturală a naturii, demnă de a inspira pe interiorul cornetului care nu are nici nec-
orice maestru desăvârşit al smălţuirii oale- tar, nici baraje de peri. înapoierea lor este
lor. Cine îşi poate închipui că acest poli- îngreunată de netezimea peretelui şi de
crom vas de catifea este o capcană? Cer- răsucirea cornetului în formă de tirbuşon.
cetarea amănunţită ne va confirma acest
tapt. La gura cofei se găseşte un guleraş Pe apele tuturor bălţilor plutesc în tim-
toarte lunecos sub care este secretat un suc pul verii lujerii cu florile galbene şi buzate
dulce. Atrase de culorile neobişnuit de vii ale otrăţelului {Utricularia vulgaiis). Tulpi-
5* de nectar, muştele se aşază pe guleraş. na şi frunzele filiforme stau ascunse în apă.
uar acesta fiind neted, umed şi înclinat Trăgându-le la suprafaţă cu ajutorul unei
Provoacă în mai toate cazurile alunecarea lopeţi, vom remarca zeci de săculeţi prinşi
prin picioruşe de ţesătura fină a frunzelor.

Aceşti săculeţi în forma vârşelor de prins Raporturile dintre gazdă şi oaspeţi suni
peşte, nu mai mari de 4-5 mm, sunt părţi unilateral pozitive şi unilateral neutre, o
ale frunzelor transformate în capcane. Ve- formă, deci, de comensalism în care oaspeţii
ziculele au în vârf o mică deschidere măr- au indiscutabile avantaje, iar gazdele nu
ginită de perişori şi acoperită dinspre interior sunt în general afectate, întrucât plantele
de un căpăcel care funcţionează ca o su- epifite îşi prepară singure hrana. Doar ra-
papă. Micile animale de apă dulce (dafniile, reori, din cauza prea marii aglomerări de
ciclopii, rotiferele, infuzorii) ating perişorii oaspeţi, gazdele se frâng şi se prăbuşesc
care transmit excitaţia căpăcelului ce se sub greutatea acestora.
deschide, lăsându-le să pătrundă. Chiar
dacă ar evita acest lucru, ele tot nu reuşesc Adaptările plantelor epifite pentru o
să scape - sacii, până atunci goi, se deschid viaţă simbiotică sunt deosebit de expresive.
brusc, absorbind apa cu putere. Ieşirea e Organul cel mai afectat este rădăcina. în
cu neputinţă, deoarece presiunea din inte- general, rădăcinile servesc doar la fixare;
riorul sacului umplut se echilibrează cu cea ele nu extrag din arborele-suport nici apă.
din afară, ţinând închis căpăcelul. După 1- nici substanţe organice. La unele epifite -
3 zile micile animale mor de foame şi apoi cum ar fi Tillandsia usneoides - rădăcinile
sunt digerate de substanţele secretate de lipsesc complet, iar tulpina redusă e ase-
perişorii glandulari din interiorul vârşei. mănătoare cu lichenul mătreaţa-bradului
(Usnea barbata), de la care a împrumutat
Cu ajutorul capcanelor sale otrăţelul numele. Planta se fixează pe diferite supor-
prinde până la o mie de astfel de vieţu- turi cu ajutorul unor crampoane.
itoare pe zi.
în cele mai multe cazuri, plantele epi-
PLANTE COCOŢATE fite, absorbind apa din atmosferă cu aju-
torul rădăcinilor aeriene adventive, au că-
în încâlceala înspăimântătoare a pă- pătat adaptări speciale pentru procurarea
durilor ecuatoriale şi tropicale, lupta pen- şi păstrarea acesteia. La numeroase epifite,
tru captarea luminii ia proporţii dramatice. rădăcinile sunt înzestrate cu un ţesut
Copacii falnici reuşesc să-şi atingă obiecti- epidermic asemănător unui văl, numit ve-
vul. La fel şi lianele, care îşi răsucesc trun- lamen radicum, care reţine apa din precipitaţii.
chiurile volubile pe suporţii naturali ai pă-
durii. In schimb, plantele ierboase cu sta- Când plouă, apa intră în celule prin
tură mijlocie primesc, în condiţii normale, nişte pori şi este păstrată aici chiar şi în
o cantitate insuficientă de lumină. De aceea, timpul secetos, graţie celulelor periferice
multe specii înzestrate cu clorofilă s-au care se umplu cu aer, împiedicând astfel
adaptat la un mod de existenţă simbiotic, transpiraţia.
ducându-şi existenţa nu pe sol, cum ar fi
firesc, ci pe trunchiul copacilor, la înălţimi Bromeliaceele - adesea întâlnite prin
variabile, acolo unde găsesc „ochiuri" prin case ca plante ornamentale - păstrează apa
care razele solare se mai pot strecura. Şi de ploaie în nişte pâlnii formate la baza
cum aceste plante trăiesc în afara mediului plantei prin alăturarea frunzelor, alcătuind
obişnuit de viaţă, deci pe alte plante, au adevărate rezervoare, cu pereţii adesea
primit numele de epifite. Printre plantele coloraţi într-o nuanţă roşie. La exemplarele
epifite se află majoritatea speciilor de or- mai mari de Bilbergia, Neorelegia sau Vrie-
hidee, bromeliacee, peperoniacee, unele sia imperialis, aceste pâlnii, care cuprind
ferigi, dar şi o serie de cactuşi. apă şi pulberi organice, reprezintă un bio-
top original, aici trăind în asociaţie pro-
tozoare, viermi turbelariaţi, limacşi, insecte,
păianjeni, broscuţe.

O asociaţie asemănătoare o întâlnim la

asclepiadeea Dischia raflesiana. Frunza ei
s-a transformat într-o urnă unde se acumu-

za apa Micile animale ce pătrund aici C La unele plante-gazdă apar uneori
ni descompuse de către microorganisme, U monstruozităţi florale: organele florale se
turi!e lor formând un mic depozit de e, transformă în sepale verzi {yirescenţă), ori
sianţe organice. în urne pătrund rădă-bUnile staminele se prefac în petale (petaloidia).
adventive ale plantei, absorbind atât 01 cât şi Plantele îmbolnăvite au metabolismul
substanţele nutritive. Feriga epifită modificat: o creştere a temperaturii şi o
ptaycerium grandae trăieşte pe copaci fi- scădere a intensităţii lotosintezei.
"ndu-se cu riz0'zu la bifurcaţia ramurilor sau în
mici scorburi. Planta are două tipuri de în ţara noastră întâlnim puţini paraziţi
frunze. Cele late şi aderente, ca nişte
ventuze, servesc la protecţia rizoizilor îm- din rândul plantelor superioare.
notriva uscăciunii, la reţinerea umezelii şi îi recunoaştem uşor. Tulpina lor este
colectarea resturilor organice din care „îşi
formează" un sol propriu, bogat în humus. roşcată, galbenă, cafenie ori violetă. Ne-
Aşadar, epifitele sunt plante autotrofe, având clorofilă, ei nu au frunze. în locul lor
capabile să realizeze fotosinteza. Substan- au apărut nişte solzişori sau nişte zdrenţe
ţele minerale şi le obţin prin cumularea ce le apără puţin trupul. în schimb, două
prafului atmosferic şi prin descompunerea organe li s-au dezvoltat peste măsură: ră-
de către microorganisme a diverselor res- dăcinile şi florile. Este şi firesc. Profitoru
turi organice, în diferite formaţiuni (cor- nu are decât două preocupări: să acap
nete, saci, pâlnii) provenite din modificarea reze tot mai lacom şi să se înmulţească c
frunzelor. Ca şi muşchii şi lichenii din pă- mai mult. Rădăcinile lui nu sunt ca cele
durile noastre, epifitele tropicale şi ecuato- bişnuite. Sunt înzestrate cu nişte organe n
riale realizează împreună cu copacii susţi- mite haustori care servesc drept spăngi
nători o originală formă de simbioză, ventuze în acelaşi timp. Străpung tulpin
specifică lumii vegetale. sau rădăcina victimei, ajung la vasele pla
tei şi sug cu putere seva pregătită. Flori
PLANTE PARAZITE au darul de a fabrica un număr uriaş
seminţe. Cele mai multe pier. Totuşi, d
Plantele parazite îşi iau substanţele ne- puzderia seminţelor, câteva vor avea n
cesare existenţei lor din organismele vii, rocul să întâlnească o rădăcină salvatoare
plante sau animale-gazdă. Cele mai nume-
roase specii de paraziţi fac parte dintre Cea mai cunoscută spermatofită par
bacterii şi dintre ciuperci. Bacteriile pro- zită de la noi e torţelul (Cusaita). Pare u
duc boli numite bacterioze - mai răspândite
la om şi la animale decât la plante. Bolile nevinovat fir de borangic alb, roz, galbe
produse de ciuperci se numesc micoze şi ele Dar încetăm să-1 judecăm ca atare când îr
sunt mai răspândite la plante. cepe să se înfăşoare în jurul plantei-gazd;
sugrumând-o aproape şi sugând-o prin m
Prezenţa paraziţilor criptogamici se face de ventuze, înşiruite pe partea dinăuntn
simţită pe plantele-gazdă prin câteva mo-
dificări morfologice. Astfel, unele plante- firului. Când firul a crescut, din loc în
gazdă rămân pitice, fenomen cunoscut sub apar mănunchiuri de flori strânse laolall
numele de nanism. în alte cazuri organul in- în mici bulgăraşi. Din cutiuţele fructelor
tectat se măreşte mult. Adesea coroanele răspândesc mii şi mii de seminţe din cai
unor copaci se ramifică mult formând aşa- vor ieşi tot atâtea firişoare care, împletii
Zlsele „mături de vrăjitoare". du-se între ele, fac o reţea deasă. Intrâr

în câmpurile de trifoi, lucerna sau in,
înăbuşă aproape cu totul.

Tot prin fâneţe şi tot păgubitor câi
pătrunde în locurile semănate de om este

verigelul sau lupoaia (Orobanche). Este
plantă frumoasă, cu tulpina viguroasă, g;
ben-roşcată, mai rar violetă, purtând v
mănunchi de flori mari ca o gură de Iu

Aproape că n-ai zice că este o parazită numeroase ramificaţii înzestrate cu ventuze
când stă cuminte lângă planta pe care o ce pătrund în râuleţul de sevă al rădăcinii.
seacă de hrană. Dacă sapi în jurul ei, vezi Solzişorii graşi sunt nişte mărunte pompe
că partea de jos a tulpinii e umflată ca un aspiratoare care înlesnesc urcarea sevei
bulb. Cu el cuprinde rădăcina gazdei. suptă din rădăcinile gazdei. Parazitul creşte
(Fig. 12) încet, solz cu solz. Abia după 10 ani îi dă o

Fig. 12. Muma-pădurii şi lupoaia. două cunoscute plante parazite

La poalele copacilor din mijlocul pă- ramură tot solzoasă, în vârful căreia apare
durii îşi face veacul un alt parazit. Pare un mănunchi de flori alburii, foarte vizitate
coada solzoasă a unui şarpe alburiu odih- de bondari.
nindu-se peste, rădăcinile copacilor. Este
muma-pădurii (Lathmea squamaria), bine In ţările calde numărul paraziţilor este
cunoscută de poporul nostru. Din partea cu mult mai mare şi formele lor devin atât
de jos a cozii, ascunsă în pământ, apar de curioase şi adesea înspăimântătoare în-
cât produc o puternică surpriză călătorilor.

PLANTE 41

Sunt paraziţi din familia Balanoforaceelor, Cel mai cunoscut semiparazit este vâs-
fjori ca nişte ciuperci uriaşe sau ca nişte C cul (Viscum), cocoţat ca o tufă rotundă şi
aji puternici şi ramificaţi, de culoare ° veşnic verde pe crengile unor arbori din
lbenă sau roşie, răspândind un cumplit ^ pădure (stejar, plop, păducel) sau pe co-
ros de mortăciune pentru a atrage insecte paci din grădină (măr, păr).
Altele, din familia Citinaceelor, se
'trecoară sub scoarţa copacului şi scot afa- în jurul felului său de a se nutri s-au
ră doar florile despre care poţi jura că sunt emis numeroase teorii, unele susţinând că
florile arborilor-gazdă. Fără tulpină, fără între vâsc şi planta-gazdă ar fi raporturi de
codiţe, aceste flori sunt la început nişte simbioză (R. Hartig). Cercetări recente au
bumbi roşcaţi care deschizându-se lasă să dovedit că vâscul nu e un simbiont şi că el ia
se vadă o floare de aceeaşi culoare, cu pa- atât vara cât şi iarna o anumită cantitate de
tru sau cinci petale. Cel mai vestit parazit substanţe organice de la gazdă.
exotic este Rafflesia din insula Sumatera,
descoperit în 1819 de botanistul Arnold. O familie de plante, răspândită în fâ-
Din nişte boboci cât un bostan, aşezaţi di- neţe şi păduri de deal şi de munte, numără
rect pe rădăcina copacilor, ies flori roşcate cei mai mulţi reprezentanţi ai acestui fel de
cât roata carului, cu cinci petale late şi căr- nutriţie. E vorba de familia Scrophu-
noase, prinse la mijloc printr-un inel în- lariaceae. Am putea aminti o buruiană de
lăuntrul căruia se găsesc organele de în- fâneaţă dar şi de pădure, sor-cu-frate (Me-
mulţire şi nectar să umpli o cratiţă cu el. lampyrum), cu ramuri date în lături şi frun-
Rafflesia este unul din uriaşii lumii vege- ze dinţate aşezate faţă în faţă. Florile gal-
tale, iar faptul că întreaga plantă se reduce bene, ca o cască, stropite cu puţin roşu, sunt
doar la floare dovedeşte din plin că para- aşezate deasupra unui guleraş (bractee)
ziţii, scutiţi de grija fabricării mâncării, îşi dinţat şi de culoare violetă. Speciile înru-
îndreaptă toată grija către viitorii urmaşi. dite au flori şi bractee de alte culori.

PLANTE SEMIPARAZITE Mult mai mărunt dar ramificat, cu frun-
ze cât o unghie, dinţate şi străbătute de
După felul hrănirii, mai există şi o altă nervuri apăsate şi cu un şirag de flori tran-
categorie de plante, numite mixotrofe sau dafirii, silurul (Euphrasia) se întâlneşte
semiparazite. Aceste plante au clorofilă şi,
aparent, nu se deosebesc cu nimic de înfă- pretutindeni unde cresc ierburi.
ţişarea generală a plantelor autotrofe. Dar
clorofila lor nu reuşeşte să prepare toate Deosebit de decorativ e clocoticiul
substanţele necesare. Şi atunci, cu ajutorul (Rhinanthus). Creşte înăltuţ şi drept. Are în
haustorilor, ele îşi procură o parte din hrană
de la diverse gazde. vârf câteva flori galbene turtite, arcuite ca o
creastă de cocoş şi cu un mic cioc. Sub ele
Profesorul Nicolae Sălâgeanu, printr-o se găseşte o pungă mare a caliciului care,
serie de experienţe spectaculoase, a arătat când e uscată şi bătută de vânt, „clocoteşte",
ca la plantele semiparazite fotosinteza este cum spune poporul, scoţând un fel de foş-
normală dar respiraţia lor este intensă, net uscat ce se aude departe. Asemănător
j?stfel încât fotosinteza depăşeşte respiraţia cu clocoticiul este şi vârtejul-pământului
'runzelor numai de aproximativ 3 ori, pe
cată vreme la plantele autotrofe ea o de- (Pedicularis), cu frunze compuse din aripioa-
P.ăŞeşte de 6-10 ori. De aici rezultă defi- re dinţate şi cu flori roşii, foarte răspândit
Cltul de substanţe organice, recuperat pe pe pajiştile munţilor, iar unele specii, precum
s°coteala plantei-gazdă. daria, în turbării. O rudă bună a lor, însă
mai rară, iarba-gâtului (Tozzia alpina), uşor
de recunoscut după tulpina fragilă ramifi-
cată şi după florile galbene cu cinci dinţi a-
dunaţi în două buze puţin conturate, poate
fi întâlnită în locuri umede din munţi. Pe

coastele stâncoase înierbate din regiunea al-
pină trăieşte bursuca {Bartsia alpina), cu un

caliciu brun închis, cu flori mari (1,8-2 cm)

42 ENCICLOPEDIA CURIOZITĂŢILOR INAlUKil

de un violet închis, strânse în raceme folia- nătoare unui coral galben şi ramificat, din
re de 4-6 flori buzate, aşezate pe un pi- care porneşte o delicată tulpină ce poartă
cioruş scurt, semiparazită pe buruienile în vârf câteva floricele alb-gălbui cu puncie
înălţimilor. purpurii. La cuibuşor (Neottia nidus avis)t
ai impresia că te găseşti în faţa unui cuib
PLANTE SAPROFITE de pasăre, cu fire lungi şi încâlcite, din mij.
locul căruia se înalţă o tulpină puternică $j
Dacă plantele parazite trăiesc pe soco- curioasă, cu un mănunchi bogat de flori
teala fiinţelor vii, cele saprofite îşi procură galbene, cu buza de jos prelungă şi împăr-
substanţele nutritive din cadavrele plante- ţită în două.
lor şi animalelor (sapros însemnează în gre-
ceşte putreziciune). Saprofnele, extrem de Tot un fel de cuib are şi sugătoarea
numeroase, se recrutează mai ales din rândul (Monotropa hypopitis) în pământ. Numai că
mixomicetelor, bacteriilor şi ciupercilor in- tulpina ei e mai scundă, mai grasă şi înco-
vizibile şi vizibile (cu pălărie). Acestea ab- voiată ca o cârjă din locul unde apar florile
sorb substanţele organice din mediul în- foarte mărunte şi deosebite de cele ale or-
conjurător, în cazul în care acestea sunt di- chidaceelor.
zolvate în apă, ele le absorb sub formă de
soluţii. în cazul în care ele sunt insolubile PLANTE-COMESENI
în apă, unele saprofite, cum ar fi mixomice-
tele, le înglobează cu ajutorul pseudopo- în lumea vegetală există un grup special
delor în protoplasma lor, unde are loc di- de plante cu un loc bine stabilit în siste-
gestia, adică solubilizarea acestor substanţe matică, ai cărui reprezentanţi nu au un or-
cu ajutorul enzimelor. ganism unic, ci mixt. E vorba de licheni,
răspândiţi în toată lumea, de la câmpie pâ-
Din cauza numărului mare de saprofite, nă în vârf de munte, şi al căror număr atin-
mai ales de bacterii şi ciuperci din soluri şi ge 20 000 de specii. Ei sunt organisme sin-
din ape, substanţele organice din cadavrele tetice, realizate prin asocierea unei alge
plantelor şi animalelor sunt consumate des- unicelulare verzi (Pleurococcus) sau al-
tul de repede şi reintră în circuitul mate- bastre (în special Nostoc) cu miceliul unei
riei. Chiar şi substanţele organice relativ ciuperci din clasele Ascomycetes, mai rar
rezistente la acţiunea agenţilor chimici, cum Basidiomycetes.
sunt celuloza, lignina, răşinile, cauciucul de
la plante şi dinţii, oasele, părul, unghiile, Plante extrem de rezistente la frig şi
copitele şi chitina animalelor sunt con- uscăciune, lichenii prezintă un tal colorat
sumate de diferite microorganisme. de obicei în alb, roşu, galben-verzui, por-
tocaliu, albastru, negru şi cu înfăţişări din
Variate procese de fermentaţie şi putre- cele mai variate; în formă de frunze (Lo-
zire din natură ca şi numeroase ramuri ale baria), de cruste, închipuind uneori o ro-
industriei alimentare (cum ar fi industria zetă (Xanthoria, Pannelia), sub formă de
produselor de lapte sau a berii) se bazează trompete (Cladonia), ca nişte bărbi (Usnea)
pe .activitatea microorganismelor saprofite. sau aidoma unor coarne răsucite de elan
(Cetraria).
Cormofitele saprofite sunt destul de pu-
ţine şi aparţin aproape în exclusivitate fa- Privind un tal la microscop putem uşor
miliei orchidaceelor. Cele mai multe dintre identifica filamentele care alcătuiesc mi-
ele trăiesc în păduri, unde există un sol celiul ciupercii şi sferişoarele, mai rar for-
bogat în humus şi substanţe organice şi, în maţiunile verzi sau albăstrui, ce reprezintă
acelaşi timp, foarte umed. Printre acestea alga. Simbionţii nu sunt aşezaţi totdeauna
amintim în primul rând burzişorul (Coral- la fel. Există situaţii când algele sunt repar-
lorhiza innata) a cărui rădăcină este asemă-

■zaţe în toată grosimea talului sau într-un cauza, nu lai^v... --------

singur strat în talul lichenului, insuliţe de gonidii moarte
Raportul dintre alga şi ciuperca î-a in- prin istovire.

teresat în cel mai înalt grad pe cercetători. PLANTE VW1PARE
în 1961, D. C. Smith a demonstrat expe-
rimental rolul algelor în sinteza glucidelor, Ne-am obişnuit cu ideea că viviparitatea
în 1970» cercetările efectuate la noi în ţară - înmulţirea prin pui vii - este caracte-
ristică seriei animale şi chiar unul din ma-
izotopi radioactivi de către L. Atanasiu, rile praguri ce despart cele două regnuri
Q Fabian-Galan şi N. Sălăgeanu pe liche- biologice.
nii Collema sp., Parmelia fuifuracea, Pel-
tigera polidactyla, Lobaria pulmonaria, Dar cum la orice regulă există şi ex-
Usnea darypoga şi Cladonia rangiferina au cepţii, viviparitatea se întâlneşte şi în lumea
scos în relief transportul de substanţe or- plantelor.
ganice din celulele algelor fotosintetizate în
cele ale miceliului ciupercii. Ciuperca, la Viviparitatea este o adaptare a plante-
rândul ei, asigură apa şi sărurile minerale, lor, determinată de condiţii deosebit de vi-
precum şi protecţie împotriva factorilor de trege pentru înmulţire pe care trebuie să le
mediu defavorabili, împiedicând deshi- înfrunte unele specii în mediul lor natural.
dratarea şi efectul negativ al razelor solare
prea puternice. Pe ţărmurile mlăştinoase ale fluviilor
din regiunile tropicale, în apropiere de văr-
Până nu de mult, simbioza lor era soco- sarea lor în ocean, unde se exercită cu pu-
tită cea mai perfectă^ asociaţie vegetală, un tere fluxul şi refluxul, în originala vegetaţie
model de acest gen. In bună măsură, cerce- de mangrove creşte un copac cunoscut sub
tătorii aveau dreptate. Alga ia de la ciuper- numele de manglier sau copacul-pe-picio-
că substanţele minerale şi le sintetizează cu roange (Rhizophora mangle). Din capul
ajutorul clorofilei, producând printre altele locului te izbeşte o particularitate în în-
o substanţă hidrocarbonată specifică, făţişarea lui. Trunchiul este sprijinit de nu-
numită lichenina, şi aproape 500 de acizi meroase rădăcini aeriene groase, asemenea
specifici (evernic, lecanoric,cetraric) cu unor picioroange care îl ţin suspendat dea-
care lichenii dizolvă substratul şi imprimă supra apei şi îl fixează în terenul nestator-
culoarea talului. Alga oferă ciupercii o par- nic.
te din hrana elaborată. Simbioza lor este
atât de profundă şi durabilă, încât însuşi Trecând întâmplător pe sub coroanele
organismul simbionţilor a suferit modificări unei astfel de păduri, ne va întâmpina o
considerabile, care le-ar face imposibil grindină de „săgeţi" care se înfig cu putere
traiul separat. Dacă miceliul este scos din în mâlul din jur. Aceste săgeţi nu sunt altceva
asociaţie şi cultivat pe un mediu glucozat, decât embrionii, care au o formă curioasă.
ciuperca nu fructifică. Invers, la alga izo Sunt nişte organe lungi, grele, care în par-
lată de miceliu şi transplantată pe un me- tea de sus, unde e despicătura săgeţii.
diu mineral pur, intensitatea respiraţiei şi poartă un muguraş, iar în partea de jos,
fotosintezei este mult diminuată. unde se află vârful săgeţii, prezintă un colţ
ascuţit din care vor apărea în câteva ore
S-ar părea că echilibrul biologic dintre rădăcini destul de puternice pentru a fixa
cele două vegetale duce la o armonie de- noua plantă.
phnă. Şi, totuşi, cercetări mai noi au scos la
iveală că există un profitor: ciuperca. Un Ne găsim, aşadar, în faţa unei plante
jnicroscop puternic confirmă acest fapt: care îşi creşte în propriul ei trup embri-
n'fele ciupercii se lipesc strâns de gonidii şi onul, eliberându-1 în mediul înconjurător
ermt mici ramificaţii care pătrund în inte- gata încolţit. Ca să putem explica această
riorul algei, absorbind zaharurile sinte- excepţie de la modul obişnuit de înmulţire
tlzate, peste „cota" asociatului. Din această

44 de acela al sensibilităţii animale. Se ştie azi,
pe baza unor experienţe simple, care se fac
prin seminţe a plantelor, trebuie să ne şi în şcoală, că plantele reacţionează la
întoarcem cu gândul la locurile neprielnice substanţe chimice, la lumină, la atracţia pă-
în care întâlnim acest copac. mântului, la curentul electric şi că aceste
mişcări lente poartă numele de tropisme.
Fluxul şi refluxul mătură periodic ţăr-
murile unde trăiesc arborii-cu-picioroange. însă, în câteva cazuri, sensibilitatea
plantelor se manifestă neaşteptat: fie într-o
Dacă planta s-ar înmulţi prin seminţe, formă imediată, violentă şi vizibilă, cu totul
acestea ar avea nevoie de cel puţin 2-3 zile contrar imaginii pe care ne-am făcut-o
să încolţească şi de cel puţin 5-6 zile pentru despre lumea vegetală, fie într-un chip
a-şi forma un sistem radicular capabil să re- ciudat, care aminteşte mult de sensibi-
ziste deplasărilor apei. în acest timp, însă, litatea animală şi atât de tainic, încât avem
refluxul ar smulge-o cu uşurinţă şi ar trans- nevoie de o aparatură specială pentru a
porta-o către largul oceanului, unde s-ar înregistra „spaima" sau „durerea" florii
pierde. respective.

Viviparitatea este în acest caz un mijloc Mimosa pudica este popularizată în ori-
de scurtare la maximum a perioadei de ce manual şi tratat de biologie şi răsfăţată
germinaţie. în toate grădinile botanice unde constituie
un principal punct de atracţie. Neam de-al
Gata formată, planta căzând pe sol îşi salcâmului, cu fructe compuse aşezate în
dezvoltă cu repeziciune rădăcinile. Să nu două rânduri de-a lungul peţiolului şi ba-
uităm că puiul de Rtiizophora are la lonaşe delicate de flori roz-violete, mimoza
dispoziţie doar cele 12 ore ale perioadei de sau sensitiva - cum i se mai spune - for-
reflux, când mâlul se descoperă prin re- mează în Brazilia păduri întregi. Principala
tragerea apelor. Dacă următorul flux l-ar ei particularitate este sensibilitatea. E în-
găsi insuficient de puternic fixat, existenţa deajuns să atingem frunza şi ea se strânge
speciei ar putea fi în primejdie. numaidecât, revenindu-şi la normal după o
bună bucată de timp. (Fig. 13)
Aceleaşi condiţii deosebit de vitrege de
viaţă explică şi viviparitatea unei micuţe Capacitatea ei de reacţie exterioară se
graminee alpine, firuţa-cu-pui-vii (Poa datoreşte unui mecanism activ de apărare.
vivipara). Vremea la munte este adeseori La subţioara fiecărei frunze şi fiecărei
neprielnică şi poate întârzia deschiderea frunzuliţe se găsesc mici umflături elastice,
seminţelor al căror embrion nu are o viaţă pline cu apă, numite pulvinule. Acestea re-
prea lungă. Atunci planta-mamă îndepli- acţionează prompt la cea mai mică exci-
neşte pe propriul ei organism ceea ce tre- taţie. Călătorii povestesc că trecând prin
buie să se întâmple în sol: încolţirea semin- tufişurile de mimoze, numai zgomotul pa-
ţei. In acest fel, aproape formată, plăntuţa şilor de cai le face să se strângă ca spe-
reuşeşte în scurt timp după ce cade pe riate. De asemenea, zvâcnirea unei raze de
pământ să se dezvolte fără a mai fi vă- soare sau umbra unui nor produce în frun-
tămată de asprimile muntelui. zişul lor o vie frământare. Cu atât mai
mult, o atingere uşoară provoacă o adevă-
PLANTE SIMŢITOARE rată reacţie în lanţ. Fragilul ţesut al pulvi-
nului se strânge cu putere, împingând rapid
Suntem înclinaţi să credem că, lipsite o bună parte a apei în jos, prin vasele tul-
de sistem nervos, plantele nu simt. Ele nu pinii. Umflătura se înmoaie iar frunzuliţele,
reacţionează în nici un fel dacă le smulgem lipsite de suportul ce le ţinea întinse, ca şi
din pământ, dacă le ciupim frunzele ori le din cauza propriei greutăţi, cad şi se strâng
tăiem florile. Aparent, aşa se întâmplă. în dintr-o dată, acoperindu-se cu feţele. Exci-
realitate însă, plantele au o formă de sen- taţia este transmisă cu o mare viteză de la
sibilitate specifică, cel mai adesea ascunsă
ochiului nostru, de un tip cu totul deosebit

Fig. 13. Sensitiva este o plantă „originală". vanic cunoscut ae mima vi^mv, ^

frunză la frunză, astfel că, în câteva clipe, pielea îi trădează omului gândurile.
toată tufa verde şi suculentă ia aspectul Eroina lui Backster a fost planta Dracaena
unei tufe ofilite, inhibând apetitul anima-
lului şi determinându-1 să se îndepărteze. massangeana ale cărei frunze au fost în con-
După circa 30 de minute - timp în care tact cu un detector de minciuni. Experimen-
primejdia a trecut - apa este repompată în tatorul şi-a propus să ardă o frunză a acestei
vase, mărgeluşele motrice se umflă, iar plante. In clipa când a făcut gestul să scoată
frunzele îşi recapătă înfăţişarea lor obişnu- bricheta, planta a reacţionat ca şi cum i-ar fi
ită. „ghicit" gândurile. „Spaima" plantei a fost
înregistrată clar de detector.
O probă de un excepţional interes ştiin-
ţific a fost furnizată în 1966 de un aparat Trei exemplare de Philodendron cordatum
folosit pentru prinderea hoţilor şi de un au reacţionat la fel de prompt şi când au
poliţist din New York cu studii ştiinţifice. fost opăriţi în preajma lor câţiva creveţi,
Aparatul este vestitul „detector de min- când a trecut o capră pe lângă ele sau o
ciuni". Acesta sesizează cei mai fini curenţi maşină care emitea gaze poluante.
bioelectrici care trădează neliniştea ner-
voasă bine stăpânită a unui infractor inte- Deosebit de impresionantă a fost ur-
rogat sau pus în faţa unor dovezi. Poliţistul mătoarea experienţă: prin faţa unui exem-
savant este Cleve Backster ale cărui expe- plar de Dracaena, conectat la detector, a tre-
rienţe au primit unanime confirmări şi cut în şir un grup de studenţi. Unul dintre
Prestigioase premii ştiinţifice. aceştia trebuia să distrugă planta în mod
violent, conform unui plan stabilit în pre-
La baza acestei tehnici folosite în an- alabil. Planta nu a reacţionat decât în mo-
chetele judiciare se află observaţia că emo- mentul când s-a apropiat de ea studentul
ţiile puternice declanşează o scădere a re- care urma s-o distrugă.
Zlstenţei cutanate. Este efectul psihogal-
Generalizând în 1973 numeroasele sale
experienţe, confirmate în întreaga lume,
Backster aprecia că fiecare celulă, fie ani-
mală, fie vegetală, e capabilă de percepţii
simple, independente de prezenţa siste-
mului nervos.

Ipoteza lui Backster a fost confirmată
în 1974, cînd Eldon Bird demonstrează în
faţa camerelor de televiziune şi a zeci de
milioane de telespectatori că planta este sen-
sibilă la ameninţările noastre şi la alţi factori
de stres. Apropierea de plantă a unui pă-
ianjen declanşează o reacţie la fel de vie ca
şi amputarea unei frunze. Conectând un
cactus la un poligraf prin intermediul ace-
lor de punctură, Ken Hashimoto a obţinut o
„conversaţie" cu plantele prin transformarea
reacţiei lor de răspuns electric în sunet, fe-
nomen reprodus, în 1980 şi la noi în ţară de
un grup de distinşi cercetători (Marioara
Godeanu, Dumitru Constantin, Serafima
Savu, V Boghean, V. Isvoranu) de la Insti-
tutul de Ştiinţe Biologice din Bucureşti.

Ceva mai mult, cercetătorii indieni, so-
vietici, americani şi francezi au probat că
plantele pot avea „memorie", reţinând in-

formaţii şi manifestându-se la repetarea lor par a se fi găsit de când hăul pe acele
printr-o reacţie similară oarecum cu refle- meleaguri.
xele condiţionate. De pildă, unui filoden-
dron i s-a aplicat un impuls electric, de fie- Plante ruderale (de pe marginea dru
care dată când alături se afla o rocă. Re- murilor), ca păpădia ori pătlagina („urma
zultatul era un răspuns din partea plantei. lăsată de piciorul feţelor palide", cum o
După un timp, planta a început să emită numesc amerindienii), nu sunt originare din
acest răspuns imediat ce era plasată lângă America. Lor li se adaugă pirul (Agropyntni
acea rocă, fără a mai fi stimulată electric. repens), rocoina (Stellaria media) sau ne-
ghina (Agrostema githago), împrăştiată cu
La fel de edificatoare sunt experienţele boabele de grâu. Seminţele lor au fost adu-
cu ciocul-berzei (Gevanium) care reacţio- se în diferite epoci, o dată cu olandezii,
nează net deosebit faţă de o persoană „de- francezii, englezii, germanii care au traver-
licată" şi de alta „agresivă". Şi experienţele sat Atlanticul în căutarea unui destin mai
cercetătorului bulgar Athanas Smilov, din îngăduitor.
1970, constând din disecarea unei broaşte
în faţa plantelor au obţinut confirmări spec- In pragul celui de-al doilea război mon-
taculoase. dial, specialiştii Institutului Smithson es-
timau că numărul speciilor de plante im
Bioritmurile circadiene (oscilaţiile meta- portate din Europa în America depăşea
bolismului în cursul unei zile), alternarea cifra de 1 000. Dar botaniştii constatau cu
perioadelor de activitate şi repaus, „surme- regret că doar 10% reprezentau specii
najul", narcotizarea şi hipnotizarea plante- folositoare. Printre acestea se numără gra-
lor sunt fenomene obiective, care de- mineele furajere cum ar fi Poa şi Agroslis,
monstrează rudimentul unei vieţi psihice, atât de puternic răspândite încât au fost in-
deci posibilitatea de „comunicare" a plan- cluse în flora subspontană a Americii de
tei cu lumea vie.
Nord.
„Plantele se integrează complet în lu- Nici America n-a rămas datoare Europei.
mea lor - scria cercetătorul român Dumi-
tru Constantin - uzând de toate atributele Caravelele şi apoi vapoarele cu aburi au
unei fiinţe dotate cu un sistem nervos e-
voluat. Percep sunetul, lumina, frigul, căl- transportat din coloniile transatlantice pe
dura şi chiar durerea. Plantele nu gândesc, ţărmurile Europei, alături de plante folosi-
dar pot fi influenţate de gândurile noastre." toare ca porumbul sau cartoful, şi o sume-
denie de oaspeţi nepoftiţi.
Un interesant film, Dincolo de tăcerea
plantelor, realizat în 1981 de dr. Marioara Aşa s-a întâmplat cu bărânişul (Erigeron
Godeanu, ing. E. Alexandrescu şi medicul canadensis) şi ciuma-grădinii (Galinsoga),
Eugenia Grosu şi prezentat la televiziune, compozite nelipsite azi printre bălăriile
ne-a adus pasionante dovezi ale sensibi- maidanelor şi câmpurilor ţării noastre, de
lităţii plantelor şi ne-a amintit cât de multe la munte până la mare, cu binecunoscutul
taine îşi aşteaptă în viitor dezlegarea.
ştir comun (Amaranthus retroflexiis), cu Oe-
PLANTE PLIMBĂREŢE
nothera biennis, cu flori galbene, şi bun-
Emigranţii europeni în America au a- ghişorul (Erigeron annuus), cu numeroase
dus cu ei voluntar, dar mai ales involuntar, flori alb-violete ca de părăluţă, plantă ne-
şi seminţele unor plante care, în 300-400 cunoscută până în 1763 în Europa, iar azi
de ani, s-au aclimatizat atât de bine şi s-au nelipsită în lunci şi rarişti de pădure, cu
răspândit atât de mult în Lumea Nouă, încât
ciuma-apelor (Elodea canadensis), care a
pus stăpânire pe împărăţia apelor stătătoa-

re, etc.
La fel s-a petrecut şi cu oaspeţii din Ex-

tremul Orient ca laurul-porcesc (Datina
stratnoniwri), adus ca plantă medicinală
(seminţele prăjite linişteau durerile de dinţi),

holera (Xanthium spinosum), transportată tulele sale, cărora le lipsesc cu desăvârşire
din stepele Rusiei pe cozile cailor eăzăeeşti florile marginale, prezente la celelalte rude
- timpul războaielor ruso-turce, sau trestia apropiate. Originar din America de Nord,
el a descins în Europa fiind semnalat în
irositoare (Acoruus calamus), al cărei anul 1852, lângă Berlin. După 37 de ani ne
• om era folosit în farmacie şi parfumerie. trece hotarele, stabilindu-se la Oraviţa,
MigraUa intercontinentală, declanşată unde îl citează Borbâs. Peste patru ani este
în mai toate cazurile de intervenţia indi- la Anina, iar la începutul veacului nostru la
rectă a omului, n-a încetat nici azi. Sub Târgu Mureş. Drumul până la Braşov, un-
ochii noştri se desfăşoară expansiunea geo- de Moesz îl pomeneşte ca pe o buruiană, a
grafică a unor specii al căror itinerar poate durat aproape cinci ani.
fi urmărit pas cu pas şi aproape an cu an. în
rândul acestora numărăm în ţara noastră Fiind o plantă „feroviară", o dată cu
câteva specii de laptele-cucului {Euphor- lărgirea continuă a reţelei de căi ferate pe
bia), de ştir (Amarantus), unele compozite, teritoriul ţării, după anii 1900, s-a împrăş-
cum ar fi mărită-mă-mamă (Rubdeckia laci- tiat pretutindeni şi muşeţelul „chel", cum
niata) sau Ambrosia arternisiifolia, plantă se spune pe alocuri, folosit azi pe scară dir
recent poposită, care prin 1965 sufoca bu- ce în ce mai largă în scopuri medicale.
ruienile ruderale autohtone din zona hidro-
centralei Porţile de Fier, spre Gura Văii, ca Nu mai puţin îndrăzneaţă este călători;
după 1975 să invadeze Lugojul, zona Ză- lentă, dar sigură, a unui mărunt neam di
voiului din oraşul Bistra şi chiar terenuri alior (Euphorbia nutans), buruiana semă
ruderale ale Ploieştilor şi capitalei ţării. naturilor de plante furajere din America d<
Iată graficul câtorva din cele mai „aven- Nord.
turoase" plante călătoare prin ţara noastră.
Ştirul creţ (Amaranthus crispus) este o- în al treilea an de la revoluţia francez;
riginar din Argentina, de lângă Buenos ea a poposit la Paris, ca un răspuns botani
al Americii la misiunea istorică a genera
Aires. în anul 1859 este descoperit în lului Lafayette în ţara „tuturor libertăţilor'
Franţa de Theveneau şi Lepinasse. Peste Peste 35 de ani, botaniştii o găsesc însori
31 de ani, acelaşi ştir poposeşte în Italia, du-se pe litoralul Mării Adriatice, la Fi
unde este semnalat de Terracino. După me. După o plimbare de peste 130 de a
1910 pătrunde prin Iugoslavia în ţara mai precis în anul 1947, Clujul a numărat
noastră, fiind găsit pentru prima oară la buruiană în plus. Drumul până în împrejur
Craiova, în 1911, de G. Grinţescu. Pentru a mile Braşovului (Bodoc, Olteni) a durat vr
ajunge la Ploieşti i-au ajuns opt ani şi pen- doi ani, iar până la marginea capitalei înc
tru a lua în primire marginea străzilor din vreo zece. Fără a fi prea răspândit, ace
Bucureşti, încă doi. Nici Munţii Carpaţi nu alior răzbate totuşi şi îşi continuă curs
i-au fost o oprelişte prea grea. în treispre- încotro? Până unde? Fiţi siguri că prezen
zece ani i-a escaladat, şi după încă zece lui, oricât de modestă, nu va trece neo
ani, şi anume în 1943, a fost menţionat la servată.
Vaşcău şi Cluj, iar în 1946 la Sighet şi Iaşi.
Drumul lui spre nord şi est continuă şi în în anul 1884, a fost introdusă în Loi
prezent. în ultimii ani a fost menţionat în siana şi apoi în Florida (1888), pentru c
Ucraina subcarpatică şi Republica Mol- namentarea bazinelor, o nouă specie
plantă acvatică, cunoscută sub numele
dova. zambila-de-apă {Eichhomia crassipes). .
ceasta plantă monocotiledonată din fami
In jurul căilor ferate şi al gărilor, în o- Pontederiaceae, originară din America ti
raşele şi satele din apropierea drumurilor picală (centrele sale de răspândire se a
de fier, şi-a căpătat cetăţenie o specie de
"luşeţel (Matricaria matricarioides). Ciu-
dăţeniile acestui muşeţel constau în capi-

mai ales în podişul Guyana şi la frontiera cerit aproape totalitatea regiunilor paleo-
Braziliei cu Paraguayul), a reţinut atenţia tropicale. S-a calculat că în Louisiana zece
horticultorilor prin frunzele sale în formă plante-mamâ pot da 655 360 de noi plante
de rozetă cu peţioluri vaziculoase ca nişte în timpul unui sezon de vegetaţie - adică
butoiaşe şi prin spicul cu superbe flori între 15 martie şi 15 noiembrie - iar în re-
violacee sau aburit-purpurii, deosebit de giunile tropicale propriu-zise ea se înmul-
decorative. Zece ani mai târziu, ea inva- ţeşte în tot timpul anului" (Robyns, 1955).
dează toată partea de sud a Statelor Unite, Iubită şi îndrăgită la început, această
îngreunând navigaţia pe Mississippi. frumoasă şi extrem de modestă plantă de-
corativă a început, după anul 1955, să pro-
Cultivată în 1894 în celebra grădină din ducă îngrijorări serioase şi chiar panică da-
Bogor, zambila-de-apă s-a răspândit cu torită rupturilor pe care le producea în e-
iuţeală în Jawa, apoi în toată Indonezia, în chilibrul ecologic, prejudicierii navigaţiei şi
Filipine şi în Australia, precum şi în unele stânjenirii pescuitului. S-au preconizat fe-
dintre insulele Oceanului Pacific, cum ar fi lurite mijloace de luptă. Astfel, distrugerea
Hawaii şi Fiji. In anul 1902, precizează mecanică, cu ajutorul unor benzi transpor-
biologul american De Kimpe, planta a fost toare care antrenează plantele şi le aruncă
adusă în Hanoi, de unde a invadat Indo- pe maluri sau le conduc spre tocătoare, a
china, India, inclusiv Sri Lanka. produs decepţie - scria De Kimpe (1957).
S-a trecut apoi la combaterea chimică prin
După anul 1950, Eichhomia a început să pulverizare cu ierbicide, în special 2,4 D
prolifereze şi să invadeze bazinul fluviului (acid 2,4 diclorfenoxiacetic). După anul
Congo (Zair) şi al afluenţilor săi, astu- 1960, s-au obţinut unele rezultate pozitive, cu
pându-1 literalmente şi împiedicând circu- preţul unor uriaşe cheltuieli, ceea ce i-a de-
laţia, cu masele sale vegetale mobile şi ma- terminat pe economişti să supranumească
sive. După anul 1970, o întâlnim în toată zambila-de-apă „million dollar weed", din
Africa răsăriteană, după ce a invadat încă cauza milioanelor care au fost cheltuite pen-
din 1958 întregul bazin al Nilului. tru acţiunile de stăvilire a răspândirii ei.

„Datorită uriaşei sale puteri de reprodu-
cere prin stolonizare, zambila-de-apă a cu-

III. AJ_,lfc, vw

ŢEPOASELE PUSTIURILOR ARIDE pepene de 2-3 m înălţime şi 1 m grosime
în vârful căruia străluceşte o floare gălbuie
Colindând drumurile şerpuitoare ce cât o farfurie, cu nenumărate coaste apă-
leagă rarele sate de amerindieni din Arizo- rate de spini lungi şi duri, încâlciţi într-o
i nordul Mexicului, ne va întâmpina o vată mătăsoasă.
vegetaţie stranie. Pe solul uscat, de natură
vulcanică, acoperit cu bolovani, se întind în anul 1863, un eşantion din această
naiişti şi pădurici alcătuite din felurite specie a fost adus din Mexic cu multe sacri-
soiuri de plante, cu forme care de care mai ficii în Anglia. Acest „monstru" vegetal, cân-
originale. Indiferent de varietatea înfăţişă- tărind, cu pământul rădăcinilor, aproape
rii ele au trei trăsături comune: un trunchi 3 000 kg, a trebuit să fie cărat zeci de kilo-
verde, cărnos, îmbibat cu apă, o haină de metri pe drumurile muntoase ale unei ţări
ţepi deşi şi flori mari ca nişte pâlnii sau ca lipsite, pe atunci, de căi de comunicaţie,
nişte steluţe simple sau bătute, viu colorate pentru a putea fi îmbarcat pe un vapor în
(exceptând culoarea albastră), şi cu un portul cel mai apropiat. Acest cactus uriaş,
număr mare de stamine. Aceste trăsături lăudat de toate ziarele timpului, a stârnit
comune le reunesc într-o familie mare, vâlvă câtăva vreme. Succesul său nu a du-
Cactaceae, care numără până în prezent rat mult. Sub o scoarţă aparent sănătoasă,
circa 2 500 de specii, grupate în circa 130 bătrâneţea şi-a spus cuvântul şi, într-o bună
de genuri şi trei subfamilii: Peireskioideae, zi, „regele cactuşilor", cum era denumit, s-a
Opuntioideae şi Cereoideae. Unele din cacta- năruit, prefăcându-se într-o masă informă.
cee sunt pitice, cum ar ti Frailea pumila, ce
nu depăşeşte 1-3 cm; altele gigantice, pre- Cu toate dimensiunile sale impresio-
cum Camegia gigantea, ating 15-20 m înăl- nante, echinocactusul Visnaga este un pitic
ţime. pe lângă cactusul-lumânare, una dintre cele
mai stranii plăsmuiri ale naturii. Acolo
Să înaintăm cu grijă prin aceste pajişti unde se întâlnesc 60-70 de exemplare, ai
ţepoase. impresia că te găseşti într-o pădure de
basm. Direct din piatră seacă răsar coloane
Cei mai mărunţi reprezentanţi ai origi- fantastice, înalte de 10-20 m, ori cande-
nalei familii sunt cactuşii mamilari. Par labre verzi, pe care ard ca nişte beculele
nişte mingiuţe formate în mai multe ridi- roşii florile înmiresmate. Pe drept cuvânt,
cături - mameloane - asemănătoare unor aceşti cactuşi - cunoscuţi sub numele
coaste rotunjite, strâns legate între ele. în ştiinţific de Cereus, din cauza cerii care îi
vârful acestor mingiuţe, dintre mameloane, acoperă - au primit pitorescul nume popu-
apare o floare măruntă, de obicei tran- lar de cactuşi-lumânări. Trunchiul lor
dafirie. cilindric, gros uneori de un metru, şănţuit
în lungime, pare o imensă lumânare, mai
Ceva mai răsăriţi sunt echinocactuşii sau subţire în partea de jos şi mai groasă către
cactuşii-arici. într-adevăr, privindu-i din mijloc. S-ar crede că aceste lumânări cu o
depărtare, avem senzaţia unei uriaşe pro- bază atât de şubredă pot fi uşor răsturnate.|
cesiuni de arici care, sub ameninţarea unei Totuşi 20-30 de oameni voinici abia pol
Pnmejdii, au înţepenit sub platoşa lor culca la pământ o astfel de lumânare. Une
gnitnpoasă. Din apropiere, ei au înfăţişarea ori, aceşti cactuşi au ramificaţii laterale al
unor pepeni cu mii şi mii de ace de-a lun- coloanei, la fel de groase ca şi trunchiul, cee,
gul coastelor proeminente. Uriaşul lor este ce le dă aspectul unor candelabre cu braţe,
(>c'nmocactusul Vwiaga. Are forma unui

La Cereusul lui Pringle, ramificaţiile maya, au forma unei pere de culoare gal-
ben-verzuie, înarmată cu câteva ace îm-
pornite în sus din trunchiul comun gros cât prăştiate la suprafaţă. Carnea fructului,
trunchiul omului dau înfăţişarea unei mâini comestibilă, are culoarea cireşei coapte şj
este înţesată cu rnici seminţe negre. Fruc-
cu degete. _ tele de pitamaya se usucă pentru iarnă ori
se păstrează în stare proaspătă multă vre-
La fel de impresionant este şi Cereusul me, în ulcele îngropate în pământ. Din car-
nea lor se scoate un sirop de culoare bru-
Idria, cu înfăţişarea lui de săgeată lungă nă, comercializat sub numele de sistor. Tot
din acest fruct se prepară o băutură învio-
de 20-25 m, împietrită în spaţiu, purtând rătoare, cu gust de bere, numită tiswein, prin
fermentarea siropului sau a cărnii proaspe-
în vârf o floare cât o tavă. Dacă s-ar pune te. Amerindienii Papaio folosesc fructele
unei alte specii de cactus (Cereus thurberi),
sub teasc un astfel de cactus uriaş s-ar pu- asemănătoare unor ouă, acoperite cu spini
lungi şi negri, cu o carne mai parfumată,
tea scoate din el 10 vagoane-cisternă cu
lig. 14. Cactuşii formează o familie numeroasă
apă (10 000 1).

Terenurile mai accidentate sunt luate în
primire de cactuşii numiţi de popor limba-
soacrei (Opuntia), uşor de identificat după
tulpinile lor ca nişte limbi verzi, articulate
între ele şi articulate din loc în loc cu mă-
nunchi de ţepi ascuţiţi, ieşind din areolele
pufoase, şi cu glohidii, spini mărunţiş foarte
subţiri, proprii acestei subfamilii. In pus-
tiurile mexicane, opunţiile acoperă hectare
întregi. Populaţiile de amerindieni le coc în
spuză fierbinte pentru a le distruge ţepii şi
le consumă cu aceeaşi plăcere cu care noi
mâncă4n dovleac sau mere la cuptor. O

specie de limba-soacrei, Opuntia tomen-
tosa, aclimatizată în Africa de Nord, era
folosită drept garduri vii pentru buburuzele
ce trăiesc pe ele (Caccus cădi) şi din care
se scotea coşenila, o materie roşie, valo-
roasă şi mult căutată.

Pădurile de cactuşi (Fig. 14), ca şi bao-
babii africani, devin un adăpost ideal pen-
tru specii de păsări şi mamifere care nu se
tem de spinii săi, ci dimpotrivă, se simt la
adăpost între aceste reţele de sârmă ghim-
pată. Spinii puternici şi iritanţi desprinşi de
pe tulpini servesc ca materie primă pentru
confecţionarea cuiburilor, plasate cu înde-
mânare în hăţişul aproape de nepătruns al
originalelor păduri zbârlite. Pasărea Heleo-
dyies^ bruneocapillus îşi confecţionează cui-
bul între mingiuţele echinocactuşilor, iar un
■ ozător de pustiu, Neotoma albigula, îşi pune
ostreţe de spini la gura vizuinii, aşezată la
poalele unei opunţii sau a unui cactus ma-

milar.

Şi omul trage foloase de pe urma cactu-
ŞHor o adevărată binefacere pentru popu-
aţllie loca'e de amerindieni. Fructele lor,

cunoscute sub numele popular de pita-

mai viu colorată, mai dulce şi mai zemoasă, galele păduchelui molidului (Sacchipantes
jjn care scot aceleaşi produse, însă de o viridis), O insectă mică, cu aripioare trans-
calitate superioară. parente, rudă cu filoxerele. Dacă am sec-
ţiona un astfel de con, am găsi înăuntru nu-
CIUDATELE „APARIŢII" DIN PĂDURI meroase cămăruţe care adăpostesc câte o
larvă.
Străbătând pădurile, atenţia noastră e
atrasă de unele anomalii vegetale care, fără Coborând în pădurile de fag, un punct
a schimba înfăţişarea generală a copacilor, de atracţie îl vor constitui frunzele acestuia
îi împodobesc cu o seamă de formaţii care uneori sunt împodobite cu un număr
anatomice stranii. mai mic sau mai mare de mărgeluşe ovoi-
dale, tari, cu vârf ascuţit, până la un cen-
în pădurile de conifere, unele exem- timetru, la început colorate în verde-pal,
plare de molizi sau brazi poartă pe ramuri apoi în roşu-viu. Aceste mărgeluşe nu sunt
mănunchiuri de crenguţe ciudate, numite în altceva decât galele ţânţarului de frunză al
popor mături de vrăjitoare, în jurul cărora fagului (Makiola fagi), care îşi lasă ouăle pe
s-au ţesut numeroase superstiţii. Aceste mugurii nedeschişi.
formaţii sunt provocate de o ciupercă mi-
croscopică, Melampsorella, care în stadiul în lunile de vară, coroanele arinilor ce
ecidian infectează mugurii anuali. Aceştia, însoţesc râurile de munte par stropite cu
sub acţiunea ciupercii, dau naştere la un vopsea roşie. Dacă, mânaţi de curiozitate,
sistem bogat de lujeri lungi, verticali şi am încerca să ne explicăm acest fenomen,
foarte apropiaţi între ei, formând adevărate atenţia noastră ar fi atrasă de unele conuri
tufe. Din aceşti lujeri pornesc rămurele care au o formă cu totul deosebită de a
scurte, opuse, în verticil sau alterne, care celor normale. Anomalia este produsă de o
cresc la întâmplare. Ele nu sunt lipsite de ciupercă (Taphrina alfii incani), care se in-
frunze, însă acele acestora sunt cu totul toduce în solzii inflorescenţelor femele.
deosebite de cele sănătoase prin culoare, Sub acţiunea ciupercii, solzii se hiper-
orientare, formă şi număr, fiind mai scurte, trofiază, luând forma de măciucă, şi ies în
aproape rotunde, aşezate mai rar, de jur- afara conurilor. Aceste formaţii de un izbi-
împrejurul axei şi lipsite pe faţa interioară tor roşu-carmin, care conţin ascosporii ciu-
de dungile alb-cretoase. în timp ce frunzele percii, se zăresc de departe şi dau o notă
ramurilor sănătoase de molid sunt persis- caracteristică arinişurilor.
tente, acele măturilor de vrăjitoare se schim-
bă în fiecare an, asemenea copacilor cu Nici lunciie cu sălcii nu sunt lipsite de
frunze căzătoare. Aceste mături cresc an surprize. Pe alocuri, elasticele mlădiţe ale
de an, putând atinge o înălţime de un metru, sălciilor apar împodobite cu ciucuri lungi,
Şi se menţin 10-20 de ani, fiind apoi smulse uneori şi de o jumătate de metru, formaţi
de vânturile mai puternice. dintr-o serie de bumbi sferici, de dimensiuni
Tot în pădurile de molid vom remarca Pe deosebite, înşiraţi ca pe o aţă. Aceşti ciucuri
cetini, alături de conurile obişnuite, şi atte sunt gale produse de un neam de ţânţar,
conuri mai mici, cam cât o alună, cu un aspect
original, care aduce puţin cu acela Rabdophaga terminalis, şi formate d i n
conurilor de tuia orientală din parcuri.
Aceste conuleţe solzoase, de culoare gal- numeroase frunzuliţe înghesuite. La înce-
pen-cafenie-roşcată, prinse de o pane a lu- put verzui, ciucurii capătă cu timpul o cu-
J c r l i sau jur-împrejurul acestuia, sunt loare galbenă-cafenie, iar spre toamnă se
desprind şi cad la pământ.

Deşi păgubitoare pentru păduri, toate
aceste pitoreşti anomalii nu produc însă
distrugeri masive care ar necesita luarea
unor măsuri fitosanitare.