Interpreti si ansambluri folclorice din Bucovina

Mă întorc la fotografia pe care o țIn în mână și în gură simt
aroma berii negre făcută în casă. Coborâse cineva în beciul care
avea intrarea chiar lângă poartă, în dreapta, cum intrai în curte.
Sticlele erau negre și se abureau când le aducea afară, iar gustul
berii, Doamne, gustul acela nu l-am mai regăsit niciodată ! El a rămas
acolo, în amintire, alături de alte imagini și gusturi care alcătuiesc în
minte și în suflet BUCOVINA MEA.

În veselia stârnită de toți, oaspeți și gazde deopotrivă,
belșugul gospodăriei, frumusețea locului, nu știu cine m-a pus să
cânt „mi-am făcut bundiță nouă”, cântecul Angelei Moldovan, foarte
cunoscut și pe-atunci. Mi-au și dat o bundiță, cu care mă mândream
tare, deși era foarte cald, în crugul verii. Eram rușinoasă din fire, dar,
probabil, că încurajările mamei, care știa că știu cântecul pentru că-
mi plăcea să-l cânta acasă, am început să cânt îndemnată și de cei
din jur, cum s-moi țin bundița și, mai ales, cu promisiunea unui bănuț
ca răsplată. Se vede treaba că am cântat frumos pentru că mă văd
ținând în mână un portofel mic, negru, plin cu monede, cu care mă
tot lăudam… și cu bundița pe mine! (Evocând momentul acum ceva
timp, verișoara mi-a spus că bunica Zenovia își amintea de „copchila
aceea care a cântat așa de frumos !)

…Oamenii de atunci s-au dus aproape toți…Au rămas
imaginile și senzațiile. În timp s-au schimbat, fără să le anuleze pe
cele vechi, cele noi amplificându-le. Și am adăugat în portretul
Bucovinei mele alte experinețe fermrcate: linhoștea de la Brodina și
aerul pur din pădurile ei, cerul albastru de la Paltinu, definit atât de
frunoasa de Boianca: „domană dirigintă, două săptămâni n-am să mă
spăl pe ochi ca să nu mi se șteargă imaginile aiestea ”, vocea caldă a
maicii Irina de la Voroneț într-o zi de 30 iunie, Ziua învățătorului,
balmoșul de la stâna de pe Păușa și greierii din poiana de pe

349

munte…și peste toate oamenii -sufletul lor cald și primitor, care m-a
învăluit și m-a făcut de-a lor fără să mă fi cunoscut dinainte.

Mi-au deschis casa și inima și m-u adoptat: sunt și eu
bucovineancă! Și, când m-am îmbrăcat în costumul popular din
camera cu zestrea Tudoriței, am simțit cu adevărat de ce este croit
astfel, pentru că pânza se lipea de trup, făcându-se una și obligându-
l să stea drept și mândru ca brazii Bucovinei. Iar cusătura migălită de
mâini harnice împodobea și încălzea privirea.

IATĂ DE CE IUBESC BUCOVINA !”
Mihaela Bulai, profesoară de umanioare la Liești, județul
Galați.

***
-Dragă Maestre EMIL IANUȘ; ați scris foarte mult despre
Bucovina și afirmați foarte hotărât c-o iubiti. De ce anume?
Maestrul Emil Ianuș a răspuns:

-Îți răspund cu o -ntrebare
Ce ți-o pun în mod firesc:
Dar cum, frate- frățioare,
Aș putea să n-o iubesc?

Cum să nu iubesc Lumina,
Care cade ca peceți
Peste toată Bucovina
Cu albastrul Voroneț ?

Cum să nu dau glas iubirii
Pentru Putna, ca s-o cânt
Când la pieptul mănăstirii
Stă un EMINESCU Sfânt ?

350

Cum să nu iubesc eu oare DRAGOSTEA mi-o ține trează
Acest Rai bucovinean Soața mea- bucovineanca,
Când în veci lucește-n zare Ce la voce concurează
Chipul Sfântului Ștefan ? Uneori cu Vicoveanca !

Cum să nu iubesc eu bradul Da, în Sfânta Bucovină
Și stejarul și gorunul Și izvorul este sfânt,
Când aici a dat hazardul De-i bei apa cristalină
Ca să îmi urmez străbunul ? N-o mai părăsești nicicând …

Cum să nu iubesc, Gheorghiță, Dar în piept un dor mă doare
Obcinile Mici și Mari, Și mă mistuie sinistru
La joc fata cu altiță, Că n-am țara în hotare
Și feciorul cu ițari ? De l Tisa pân-la Nistru !

Aș putea să uit eu oare Doamne, pune într-un sfeșnic
Cum jucam în sat, la bal, Lumânare cu potop
Eu, flăcău, ea, fată mare, Ca să ardă-n focul veșnic
Îmbrăcați național ? Molotov și Ribentropp !

Pot eu să uit, bădiță, Și ne mai rugăm noi Ție:
Spicul adunat în claie, Fă ca Bucovina dragă
Fânul proaspăt în căpiță Raiul veșnic să ne fie
Pus cu mândra mea bălaie ? Și frumoasă și întreagă !

Cum să nu-mi iubesc grădina AMIN !
Cu-ale ei prune-n butoaie,
Merele de Bucovina Dolinski: Eu, maestre, nu-ți pot
Și rotundul caș de oaie ? spune

Decât că mă rog și eu

351

Ca această rugăciune AMIN !”

S-o audă Dumnezeu !

Maestrul EMIL IANUȘ- Horodnic de Sus, Bucovina

****
„Ce simt pentru Bucovina mea ? E atât de ușor , dar și de greu
de spus. O îndrăgesc așa cum un copil plutește de fericire, când
mama îl strânge la pieptul său. Acest ținut de basm al Bucovinei
întrece orice loc din lume ! Aici poți vedea mărețul brad care-și
trimite flacăra lui verde spre infinitul albastru al cerului.
Aici poți vedea falnicul fag ale cărui ramuri poartă file din
istoria acestui tărâm. Trebuie numai să ai ureche, să asculți și inimă
să înțelegi. Bunul Dumnezeu a binecuvântat Bucovina și a dat gând
curat domnitorilor țării și altor vrednici fii ai gliei străbune să înalțe
locașuri de rugă și de îndreptare sufletească, în toate punând în
valoare simțul artistic.
Sensibilitatea pentru frumos îl poartă locuitorii acestui 1colț
de Rai, cu pomi roditori, cu mândri feciori și cu fete care pun în
fermecătorul lor gral cântul țesut din izvoarele tale, Bucovina mea”.
Bucuria, dar și zbuciumul, îl găsim și-n dansurile noastre.
Dovadă e și pictura din sec. al XVI-lea de la Mănăstirea Humorului ,
care a consemnat „Arcanul”, joc care este jucat și astăzi. Apoi unde
mai găsești tradiții, obiceiuri și meșteșuguri ca la noi ? Cine vine în
vizită o dată, sigur va mai reveni să le vadă.
Mulți au râvnit și încă vor râvni să te prindă ân mâini „dulcea
mea Bucovină”, indiferent din care punct cardinal vin. Ei trebuie să
știe că „izbânda” lor e trecătoare. Noi, „fiii veselei grădini”, ne vom
uni și prin „armele” pe care le avem, vom ține-o întreagă. Aici ne
sunt rădăcinile ! ”

352

Prof.de umanioare Elena-Alina Andruhovici, și Filon Lucău, ,
Câmpulung Moldovenesc.”

***
„De ce iubesc Bucovina? Îmi iubesc viața de bucovinean și
îmi iubesc copilul, îl iubesc pe tata, o iubesc pe mama, îmi iubesc
sora și soțul, iubesc casa și profesia, iubesc oamenii, care respectă
obiceiurile străbune. Căci ce este, de fapt folclorul bucovinean ? E
tot ce ne-nconjoară și este propriu numai nouă. Munți ca ai noștri nu
are nimeni, nici ape atât de limpezi, nici cer așa senin. Chipuri
luminoase, deși brăzdate de arșiță și vânt, mâini bătătorite de
muncă, care mângâie, totuși, așa ușor și vorbe atât de blajine, într-o
limbă unică…nimic din toate acestea n-aș putea găsi altundeva.
Locuri, oameni, grai și port, muzică și dans, cutume a marile
evenimente din viața omului-acesta e folclorul bucovinean.
Versuri minunate, simple și armonioase, jocuri în hore sau în
perechi, într-un iureș amețitor, strigături și cimilituri. Vorbe de duh,
zicale, proverbe și ghicitori, imposibil de tradus în alte limbi, ale
căror neînțelesuri pline de-nțeles doar nouă, românilor, ne sunt
accesibile ! Pentru că numai sufletul unui bucovinean poate rosti:
„Rămurică de sosnar” și poate găsi zeci de rime potrivite în câteva
clipe.
Nimeni, dar nimeni nu poate purta cu atâta mândrie și
demnitate cămașa și catrința, bundița și opincile, ițarii și sumanul,
frânghia ( prigitoarea) și traista decât străjanul.
Am copilărit aici și duminicile și sărbătorile erau pentru mine ,
copil de cadre didactice, motiv de mare bucurie: mama mi-a cusut,
seară de seară, la obișnuitele sărbători, cu mâinile ei fermecate, care
la școală mă-nvățau cumplitul meșteșug al gramaticii, o cămașă cu
pui albi. Eram cea mai frumoasă și mai mândră, cu cămașa și

353

catrința, cu bondiță și tulpan legat „de-a soarele”. Jucam „Alunelu”
desculți ,în poiană la Podirei și-atâta fericire plutea în jurul nostru !

Și anii au trecut, modelele de pe cămăși nu s-au schimbat,
nici culorile specifice-albul și negrul-, nici panciocii și nici sumanul.
Pentru că nici oamenii nu s-au schimbat: aceleași fețe senine,
luminoase, aceeași privire mereu îndreptată spre Sus și niciodată în
jos, aceeași nădejde că Domnul le rânduiește pe toate cum știe el
mai bine. Simplu și curat, omul cu portul său exemplar, cu gândul
curat și inima deschisă, își plânge morții ori râde la nuntă, se-nchină
și trăiește viața de pe pământ frumos, în așteptarea celei eterne. Se
roagă în gând mereu, acasă ori pe câmp, nu doar la biserică, în
sărbătoare. Căci fiecare are biserica în suflet, mereu.

De ce iubesc folclorul ? El desemnează totalitatea creațiilor
artistice, literare, muzicale, plastice, a obiceiurilor și a tradițiilor
populare specifice unei culturi spirituale populare. Folclorul e viața
satului , iar satul e vatra țării. Și țara…țara suntem noi ! Bucovineni
neaoși, urmași ai lui Ștefan , care ne veghează de dincolo de hotarele
lumii. Îi suntem datori, moral, să păstrăm și să transmitem, din
generație în generație, comorile neamului . apărate de plăieșii lui,
chiar și cu prețul vieții.

De ce iubesc folclorul ? Pentru că face parte din mine, din
viața mea. Și, dacă nu m-aș iubi pe mine, n-aș putea să iubesc
oamenii și lumea, viața și moartea.

Folclorul suntem, de fapt, noi. Pentru că el trăiește prin noi. E
o simbioză uimitor de benefică. Da, iubesc folclorul ! De ce iubesc
folclorul ? Pentru că reprezintă perfecțiunea existenței noastre.

Frumusețe, puritate, eleganță, unicitate, naturalețe- acesta e
folclorul ! Deci cum să nu-l iubești ?

Paula-Tamara Ciobîcă, director, profesor de umanioare,
Rădăuți”

354

***
„Cântă cucu-n Bucovina ! Dar nu cântă numai cucul, ci și un
număr impresionant de interpreți de muzică populată, unii artiști
celebri, consacrați, promotori ai genului, numeroși alții, în curs de
afirmare, aspiranți la gloria artistică și o puzderie în curs de formare.
Debutul scenic se face la vârste din ce în ce mai fragede, ceea
ce vorbește despre nerăbdarea junilor interpreți de muzică populară
și a celor care-i susțin, de a deveni cunoscuți. Ca urmare, talente mai
mari sau mai mici invadează scenele serbărilor, festivalurilor sau ale
concursurilor de profil.
Televiziunile sunt luate cu asalt de către prestatori dispuși să
investească oricât într-o carieră de cântăreț și sunt gata să
promoveze orice sau aproape orice, firește, contracost.
Concurența în domeniu este semnificativă și aprigă, iar acest
aspect ar îndreptăți ideea că, din punct de vedere calitativ, folclorul
are de câștigat. Desigur, fiecare interpret își dorește să fie original și
cântece cât mai bune, care să-i asigure succesul de scenă, melodii
care să cucerească publicul și texte deosebite. Numai că nu
întotdeauna socoteala de-acasă se potrivește cu cea din… spectacol.
Colac peste pupăză și schimbările de la nivel special, salturile
calitative, afectează deopotrivă și folclorul, iar subiectele, cândva
apreciate de publicul spectacolelor de folclor au devenit anacronice,
fiind din ce în ce mai ocolite, pentru ca, în cele din urmă să dispară
din repertorii.
„Bădița” era o formulă de respect cândva folosită frecvent în
textele de folclor, dar tot mai rar utilizată în prezent , chiar și la sate,
din cauză că preferă să fie apelat mai degrabă cu „boss”, „boy” sau
„bro”, care sună parcă mai glorios urechilor cosmopolite. Apoi carul,
plugul, boii, plugul sunt devansate de caii-putere ai mașinilor de azi.

355

Agricultura a devenit o profesie din care tradiționalul este
treptat și dramatic eliminat. De pildă, sunt tot mai puține cazurile în
care bădița mai acceptă o slujbă de ciobănaș în satul lui, pentru că
preferă să fie chelner sau barman în străinătate. În plus, bădița nu
mai pleacă la armată, pentru că nu mai este de actualitate, după
cum și dragostea de țară a început să se manifeste mai discret sau
deloc.

Dar, în ciuda acestor evidențe, cântecul popular solicită, prin
interpreții săi, alte și alte texte cu mesaje de actualitate. Și atunci
apar alte abordări, despre cât de aprins joacă feciorii trântind cu
tălpile în podea sau cât de tare răsună trompeta și vioara peste
vechiul sat, pornit pe calea nouă a vieții moderne și a relațiilor
interumane care o definesc.

Până când toate acestea ? Probabil până când nu va mai
rămânea decât cucul să cânte în Bucovina! ”

Casian Balabasciuc,inginer silvic, Vatra Moldoviței”

** *
„Despre un ținut românesc încărcat de legende și tradiții.
Când am coborât pentru prima oară în Ținutul Dornelor,
eram copilăroasă, necunoscătoare într-ale locurilor, dar dornică să
aflu, să cercetez oameni și destine. Auzisem despre plutașii de pe
Bistrița doar în cântece. I-am descoperit aici, mai târziu, când nu mai
străbăteau țara de la nord la sud, ducând lemnul spre Dunăre și
marea cea mare. Erau vrednici de laudă, cu privirea scrutătoare și
ochii scânteind de dorul de ducă. Nu mai erau tinerii de altădată, cu
flori la pălărie, cu fluierul la chimir, cu cămășile albe, cu înflorituri,
așa cum se purta pe la ei, curgând odată cu apa Bistriței, însă
cârmaci destoinici, care înfruntau cu un curaj de Feți-Frumoși din
basmele românești vâltorile și capcanele apelor vijelioase.”

356

„Peste vreme, dacă rămâneai cu ei la împletit povești aflai
despre dragostea lor pentru locurile în care s-au născut, despre
povești cu zâne, care-i atrăgeau ca prin farmec în nopțile cu lună
când plutele alunecau lin, despre urletele animalelor în întuneric,
despre farmecul zilelor când apa domoală îi lăsa să se odihnească și
să-și aline întristările despre dorul de casă, pentru că plutăritul nu
era cu ziua, era cu zilele și nopțile, cu vreme bună și vreme
potrivnică. Dar tinerețea lor și demnitatea în care în care li se părea
firesc să trăiască, le da curajul și dârzenia de-a fi bravi în a duce
lemnul pe căile întortocheate ale apelor.

Și timpul , în trecerea lui neostoită, îi făcea ca iar să o ia de la
capăt, să urmeze iarăși și iarăși aceleași ape, cu alte plute, cu alte
doruri, cu alte vise. Doar întoarcerea acasă le ostoia calea apelor și
atunci erau bărbații care-și iubeau nevestele și copiii, care se
aruncau în horă de sărbători, care se veseleau la nunți și botez și se
înnourau la înmormântări. Purtau cu cinste portul popular. Femeile,
în nopțile de așteptare și cu spaima în sân ca nu cumva apa să-și ia
tainul , la lumânare sau lampă își coseau dorurile în cămăși înflorate.
Acolo își puneau dragostea și măiestria lor, îmbinau cerul cu stelele
și soarele zilei cu focul aprins al dragostei. Și, cine era falnic și drept
în joc, decât plutașul și nevasta lui care știa dă -și poare portul, să-și
iubească pridvorul și casa, plugul și coasa și mirosul de fân proaspăt.

Pe oamenii aceia i-am cunoscut și lor li s-au alăturat alții și
alții, până când am adunat un buchet mare și mă bucuram în fiecare
clipă că petalele florilor nu se ofileau. Le iubeam și le respectam
bătăturile palmelor bărbătești, care se dedau la tăiatul brazilor și
corhănitul, care știu a tăia cu spor iarba, dar și răul de la rădăcină,
care înălțau case și le împodobeau cu motive naționale ca să nu piară
frumusețea sufletului, care purtau cu fală ițarii și cămeșa, dar și

357

crenguța de brad la pălărie și pene de cocoș de munte care au
cuibărit în falnicii brazi ai muntelui.

Iar muntencele, pe care le știm numai din scrierile
sadoveniene, nu m-au dezamăgit, ci m-au bucurat peste măsură
prin hărnicia , priceperea și istețimea lor. Le-am descoperit sufletul
bogat în culorile cătrințelor, încinse la brâu cu tricolorul țesut în
nuanțele fericirii. Iar cămeșile cusute pe fir, adevereau încă o dată
dragostea lor pentru frumos, pentru armonie și păstrarea unei
moșteniri lăsate de generații. De multe ori le vedeam cu furca-m
brâu, la poartă sau urcând la munte, unde-și aveau gospodăriile.
Pregăteau de timpuriu lâna pentru lucrul în casă în iernile geroase. Și
nu am rămas deloc uimită că munteanca e harnică, și gospodină, să
știe să adune fânul, să știe să-și crească frumos copiii. Că știe să
ițească frumusețea portului strămoșesc, pentru că ea poartă-n sânge
trăsăturile înnăscute ale unui popor care dăinuie demult în aceste
locuri.

Și ținutul acesta, pe care l-am descoperit tocmai când ochii
mei deslușeau mai bine mersul lumii, m-a fascinat. Și am rămas aici,
alături de oamenii munților, la tradițiile și obiceiurile lor și mi-e drag
să aud un fluier doinind, o horă tropotită, un cântec de alean sau de
veselie, să aud tropotul cailor și să admir roșul cănacilor, să aud
susurul izvorului și freamătul pădurii, să ascult poveștile nemuritoare
ale celor care mai știu să povestească, să-mi amintesc legenda
Dornei și să știu că pe aici, prin aceste locuri s-a țesut o istorie
românească, că și eu calc pe urmele unor oameni mari, care azi nu
mai sunt, dar cărora le datorăm propria noastră existență.

Acest ținut românesc, al Dornelor, este acum o parte din
ființa mea și mă înnobilează prin tot ceea ce are mai bun și mai
frumos și prin oamenii vrednici pe care eu i-am cunoscut.

358

Vedeți ? Tocmai din motivele enumerate mai sus iubesc
aceste plaiuri numite Bucovina, plaiuri de legendă și pline de atâta
istorie. ”

Jenica Romanică, prof. de umanioare, Vatra Dornei.”

***

„M-am născut în Storojineț, partea de nord a Bucovinei
istorice în anul 1944. Familia mea din care „mă trag” era de țărani
bucovineni, cu mare drag pentru pământul natal, cu respect
nemăsurat pentru neam, credință și strămoși.

Făcând parte dintr-o familie numeroasă cu 13 copii, în
vremea tulbure a celui de-Al Doilea Război Mondial, părinții au luat
calea pribegiei în anul 1944 stabilindu-se în comuna Poieni-Solca,
dincoace de graniță, mai aproape de casa natală. Aici am crescut, aici
am învățat carte, fiind printre primii, învățând și bunele maniere,
îndurând de foarte multe ori cuvinte care ne dureau sufletul:
„refugiaților, plecați !” Unde ?

Am luptat mereu reușind prin muncă cinstită să ne situăm
printre cetățenii demni de respect. Educați de părinții noștri
minunați, Chirilă și Ioana, în spiritul respectului pentru pământul
natal, pentru acest minunat „colț de Rai” n-am uitat niciodată că
sunt bucovineancă, „ că mă trag din Bucovina”.

Neastâmpărul sufletesc și-a găsit alinare în anul 2007, când,
împreună cu Bogdan, unul din fiii mei, am reușit să trăiesc clipe de
neuitat, îngenunchind la mormintele strămoșilor familiei mele din
cimitirul părăsit din Storojineț. Momentul mi-a inspirat versurile: Le-
am pierdut toate cu timpul/ Și căsuța și sătenii/ Au rămas doar în
povești/ Și-n amintirea mea, vedenii./ Ne-am întors iar cu durerea/

359

Sufletului zbuciumat/ Rămânând doar cu-amintirea/ Satului
îndepărtat.” Oare aș putea să uit sfântul pământ al Bucovinei ? ”

Maria Cojocaru-Cozmici, 78 de ani, prof. de muzică,
Cătămărăști-Deal, Botoșani, trăită și-n Poieni-Solca.”

** *
„De ce iubim noi, oamenii , de ce ne intersectăm mereu cu
câte un De ce ? Un De ce timid ca un școlar, rușinos ca o mireasă, ori
un De ce sigur pe sine și rebel,
Bucovina… O iubire și un De ce. Chiar așa, de ce iubesc eu
Bucovina ? Nu pare greu de mărturisit, doar că un De ce pândește
de după firul ierbii. Drept care voi fi cât se poate de sinceră. Da,
iubesc Bucovina! Pentru cocorii care-și pun pe aripi albastrul de
Voroneț, pentru muzica apelor care țâșnesc din munți ca o chemare
spre Putna. Iubesc Bucovina pentru Putna și pentru Chilia unui suflet
sihastru, care-l iubea pe Dumnezeu așa cum o mamă își iubește
pruncul și-și iubea glia fără să facă paradă de asta. Clopotul Putnei și
statuia lui Eminescu
din Cernăuți sunt bătăi ale inimii mele.
Iubesc Bucovina pentru oamenii ei, pentru fetele frumoase
ca niște Cosânzene, pentru feciorii mândri ca brazii, pentru nevestele
vrednice și gospodarii de frunte.
O mai iubesc pentru toate florile de câmp risipite pe o
cămașă cusută de o mână iscusită, pentru turmele care urcă și tot
urcă prin dumbrăvi, așa cum urcă inima în noi.
Doamne, cum să nu iubești Bucovina ! Pentru râsul copiilor
care încă nu cunosc ascunzișurile vieții, și pentru crucile albe care
stau mărturie că pe aici a trecut câte un erou care s-a încăpățânat să-
și verse sângele spre botezul pământului natal. Pentru cântatul
cocoșilor care s-au lepădat de somn,, pentru duminicile cu horă în

360

bătătură, pentru fluieratul flăcăilor care se-ntorc osteniți de la coasă.
Iubesc Bucovina pentru cântecele ei: pentru cântecul de leagăn,
dulce ca un alint, pentru cântecul zburdalnic al fetelor de măritat,
pentru bocetele mamelor care-și adună durerea într-o năframă.

Iubesc Bucovina pentru Colindele dintr-un Ajun
cu mister și cu farmec, purtate din casă în casă prin omătul cât
gardul, pentru tot ce știa lelița Ileana să meșterească, pentru tot ce
știa bădia să povestească, pentru ca noi să nu le uităm și să le ducem
mai departe, din neam în neam.

Iubesc Bucovina ! Mereu mă va întâmpina cu un alt De ce ,
proaspăt, căi ea are multe minunății în cufăr. Nădăjduiesc că și
Bucovina mă iubește pe mine, mi-o spune asta adesea prin oamenii
pe care mi i-a hărăzit să-i întâlnesc pe drum ori pe cărare, să pot să
le descopăr sufletul, să-i prețuiesc până în acel ceas tainic.

Îți mulțumesc, Doamne , pentru că m-ai învățat să iubesc
Bucovina, și pentru că oamenii Bucovinei sunt oamenii mei! ”

LENUȚA RUSU, artist și conducător de ansamblu
folcloric, scriitoare,Fălticeni”

***
„Trăiesc în România de aproape șapte decenii și jumătate, pe
mirificele plaiuri prahovene, în orașul Mizil dar încă N-avusesem
prilejul să ajung pe plaiul Bucovinei, cea ruptă-n două de dușmanii
noștri.
În septembrie 1977 eram cursant la Școala de Ofițeri de
Aviație de rezervă de la Bacău, unde-mi satisfăceam stagiul militar
sub tricolor. Acolo l-am cunoscut pe autorul acestei cărți și consider
că acela a fost un moment fericit din viața mea.

361

Pe parcursul celor cinci luni și jumătate, cât a durat școala,
între noi s-a înfiripat o prietenie deosebită care, iată, dăinuie de
aproape cinci decenii și merge tot înainte.

Din povestirile sale am aflat pe ce plaiuri de legendă, pline de
istorie românească, își duce traiul. Mi-a vorbit cu entuziasm despre
ținuturile frumoase, despre mănăstirile din Evul Mediu care
împodobesc aceste ținuturi, toate mărgăritare din coroana slăvitului
voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, despre satele lor frumoase, despre
oamenii minunați , adevărați nepoți ai domnitorului Ștefan. Ce să
mai spun de obiceiurile lor, de manifestările folclorice din preajma
Crăciunului, a Sfintelor Paști sau de hramul localităților. Ce mai, m-a
hotărât să văd și eu acele plaiuri minunate.

Întors la catedră, la conducerea Liceului Teoretic „Grigore
Tocilescu” din Mizil am planificat prima excursie cu elevii la
mănăstirile din Bucovina. Apoi au urmat alte și alte excursii în cadrul
cărora aveam în itinerar și Bucovina., precum și partea de nord a
Bucovinei, care-a fost ruptă din trupul țării noastre.

Chiar din prima excursie i-am dat dreptate autorului. Pentru
că: ținuturile sunt de basm, relief variat, monumente istorice unice
în lume, după părerea mea, localități îngrijite și case frumoase,
oameni deosebiți, bucovinenii fiind români adevărați nepoți ai lui
Ștefan cel Mare și Sfânt. Mulți mi-au spus acest lucru și nu-i uit, mai
ales nea Tică de la pensiune de la Vama.

Care român nu s-a închinat la Mănăstirea Putna, Voroneț,
Bogdana din Rădăuți, Râșca, Mănăstirea Humorului, biserica din
Arbore și la celelalte, încă n-a simțit vibrațiile pe care ni le transmit
strămoșii din adâncurile mileniilor. Acolo eu și noi am stat la taifas cu
strămoșii noștri și cu bucovinenii de astăzi, considerând că ei sunt
niște povestitori minunați.

362

Credeți-mă, vă rog, că m-am convins, așa cum marele istoric
român Nicolae Iorga a spus, că „Bucovina este grădina Maicii
Domnului”. Convingeți-vă singuri ! ”

Prof.de matematică Victor Minea, Liceul Teoretic
„Gr.Tocilescu”, Mizil, Prahova.”

Alături de Victor, când mi-a dictat acest text la telefon,, se
afla și bunul nostru prieten, Laurențiu Bădicioiu, profesor dr. de
matematică la același liceu, care a adăugat: „Sunt întru totul de
acord cu ce-a spus Victor. În plus, întăresc că bucovinenii sunt
oameni minunați, ospitalieri și, ce-i mai interesat, sunt foarte
frumoși, mai ales fetele și femeile. Iar portul lor este ceva de basm. În
portul lor popular și național, cum îi spun ele, sunt adevărate zâne”.

***
„Numele de Bucovina, de o sonoritate aparte, exprimă o
realitate. Ținutul este , într-adevăr, o țară a fagilor cu coroane
bogate, suflând în toamne cu aur și arămiu printre verdele întunecat
al brazilor care-și trimit vârfurile spre cer .Un joc de ape mai mari sau
mai mici, mai liniștite sa învolburând în dorne, printre munți: Siretul,
Prutul, Suceava, Moldova, Bistrița Aurie, Dorna ș.a. scaldă această
țară de margine.
O puzderie de sate care se îmbracă în haine din ce în ce mai
noi, dar străduindu-se să-și păstreze individualitatea, vorbesc despre
hărnicia și mândria oamenilor Bucovinei.
Orașele mai păstrează urme ale falei de odinioară, clădiri
vechi și impunătoare, rezistând modernizării și tăvălugului timpului
excelează Cernăuții, cu acoperișurile scânteietoare ale clădirilor care
aparțin Reședinței Mitropolitane ( astăzi Universitatea Națională), cu
Strada Mare, cu clădirile în care a învățat Eminescu…Ceea ce
impresionează nu numai pe străini, ci și pe trăitorii acestor

363

meleaguri, este salba de mănăstiri, cele mai multe monumente
UNESCO, mărturii ale credinței profunde care ne exprimă ca neam ,
pecetluită de domni și voievozi pentru care țara nu era doar
prezentul, ci uriașa datorie față de urmași. Albastru de Voroneț,
verdele Suceviței, galbenul Moldoviței roșul de Umor etc. sunt
culorile vieții noastre. Și mai sus Putna, Pantheonul românesc, de
unde „atletul creștinătății” ,Ștefan cel Mare veghează ca țara, pe
care a lăsat-o urmașilor, să ajungă la „urmași urmașilor”.

Bucovina a dat țării personalități de primă mărime în cultură,
știință, în viața politică. Ne mândrim că sunt și astăzi oameni care
mențin vie spiritualitatea locurilor, personalități literare cu renume,
un corp universitar de elită, o privighetoare a cântecului, Doamna
Sofiia Vicoveanca ( și o pleiadă de interpreți mai tineri și foarte tineri,
foarte talentați)., teatru, ansambluri artistice redutabile, maeștri ai
instrumentelor muzical, meșteri populari, care veghează la păstrarea
tradițiilor. Reînvie bogăția spirituală și frumusețea obiceiurilor
străvechi, dar li bogăția și diversitatea nemaiîntâlnită a costumelor
populare, ilustrând simț artistic și iubire de frumos.

Sunt mândră că m-am născut în Bucovina, în satul „ poartă de
intrare în acest „Rai al Moldovei”, cum o numea Eminescu. Sunt
mândră de străbunii mei din sat, care au luat de mai multe ori
drumul Vienei, pentru a-și susține cauzele în fața împăratului asupra
pământului moștenit de la Alexandru cel Bun, dreptul de a-și
construi o biserică în care să-și exprime credința. Locuitorii de azi ai
comunei Poiana Stampei sunt vrednici urmași ai acelor oameni: au
înflorit fața satului, sunt harnici, talentați și buni păstrători de tradiții
și obiceiuri.

Mi-aș dori ca Bucovina să nu fie un slogan bun de rostogolit în
discursuri, ci să rămână o parte a ființei fiecăruia dintre noi, astfel

364

cinstindu-ne înaintașii și împlinind testamentul marelui Ștefan.
Pentru că Bucovina este o parte a Moldovei, nu una oarecare !”

Paraschiva Abutnăriței, profesor de umanioare,
scriitoare,Vatra Dornei; col.(r) Ioan Abutnăriței”

***
„N-aș recurge la o retorică emoțională ca să motivez
atașamentul meu pentru Bucovina. Tocmai pentru a evita niște clișee
din registrul tradiționalist. Eu însumi, care după 70 d ani m-am mutat
din Vicov și Rădăuți la Iași, din considerente familiale, m-am
confruntat cu dilema dacă, plecând din locurile natale, nu risc să
pierd o parte esențială din atributele identitare. Îndoiala a stăruit
până ce, prin intermediul Luciei Cireș, l-am cunoscut la o întâlnire
culturală a bucovinenilor pe Vasile Diacon, care preluase recent de la
Liviu Papuc președinția filialei Societății pentru Cultură. Apoi, la
Asociația „Păstorel” am descoperit și alți bucovineni, iar lucrurile au
intrat pe un făgaș firesc, încât m-am simțit printre prietenii mei,
acasă, bucurându-mă de paleta largă de manifestări pe care le
înscrie lumea intelectuală a Iașilor.
Și, totuși, o anumită împrejurare a făcut să-mi revină în
memorie acele momente când lăsasem în urmă oameni și locuri
dragi, într-o despărțire ce putea fi definitivă.
Eram la o lansare de carte la Muzeul Unirii și, când m-am
ridicat să spun că autorul ( Sorin Cotlarciuc) e un vrednic urmaș al
„iconarilor ” noștri, scriitorul ieșean Emilian Marcu m-a surprins cu o
întrebare: „De ce-ai plecat din Bucovina ? Am înțeles mai târziu că
vorbele acestea, care sunau a mustrare, erau, de fapt, un semn de
cinstire pentru ținutul de care e greu de înțeles cum poți să te
desparți. Mi-am asumat vinovăția, consolându-mă cu gândul că am
păstrat legăturile spiritual, revenind printre ai mei ori de câte ori,

365

prin cuvântul scris sau vorbit, am evocat câte ceva din ceea ce poartă
emblema bucovinismului.

Acest sentiment al locului l-au simțit ca pe un dar neprețuit și
l-au purtat în lumea artistică și culturală de la noi și de pretutindeni,
oameni însemnați din Vicovu de Jos: Ioan Vicoveanu, Ion Roșca,
Eugen Drăguțescu, Orest Popescu, Aurel Tudose, iar astăzi ne
mândrim cu „Doamna Sofia”( Vicoveanca).

Mi-au rămas în minte cuvintele regretatului universitar
Tiberiu Brăilean, cu prilejul înființării, cu mulți ani în urmă, în
Săptămâna Luminată, a filialei din Bilca a Societății noastre: „Am
venit de Paști acasă, pentru că aici îmi sunt rădăcinile și vin ori de
câte ori pot, ca să-mi împrospătez -a propos de izvoare- energia
necesară, Vă spun sincer că, deși Iașii e destul de aproape, totuși e
suficient de departe ca să simt ruptura. Și m-am dus două zile la
Putna, și am păstrat trei zile pentru Bilca. Sigur, la Putna, ori de câte
ori ajung și plec capul pe lespedea mormântului lui Ștefan, simt că
mai iau oleacă de putere…”

Mi se pare, așadar, de netăgăduit că, acela care s-a născut, a
crescut, s-a format, și-a clădit rosturile și familia în Bucovina, este și
rămâne bucovinean mai presus de orice, oricând și oriunde s-ar afla.

Victor Iosif, bucovinean ,stabilit la Iași, profesor
de umanioare”

***

„Am fost hărăzit de Cel de Sus să văd ținutul de basm și legendă,
locul de baștină al oamenilor făuritori de țară, acum la senectute.

Dacă norul și adierea vântului sunt un balsam pentru trupul
istovit de căldură, cărțile sunt pentru sufletul meu un izvor de

366

cunoaștere și sănătate. Din paginile lor am aflat de pământul
străbun, udat cu lacrimi și sânge, BUCOVINA.

Fericita întâlnire, în iunie 2014, cu omul de cultură,
academicianul Vasile Tărâțeanu, prilejuită de Festivalul „Adrian
Păunescu ” și a vizitelor cu care m-a onorat la Gherla, a fost prima
ocazie de a afla informații despre întreaga Bucovină și oamenii ei.

După lecturarea ABC-ului meu despre Bucovina, cartea
„Dulce de Suceava,amar de Cernăuți” a scriitoarelor Doina Cernica și
Maria Toacă și informațiile pertinente oferite de doamna Maria
Toacă, când a poposit cu familia și la noi, în Gherla, sentimentul de
dragoste pentru Bucovina a fost amplificat.

O altă sursă de cunoaștere sunt ziarele și revistele din zonă,
pe care le primesc de la oameni de suflet, oameni care își iubesc glia
străbună, o slujesc cu aceeași râvnă și iubire pentru dăinuirea peste
veacuri a Bucovinei. Oameni cu vrednică cinstire, care sufletește s-au
legat de tot ce-i frumos și trainic în Bucovina. Având o credință și
respect pentru locurile sfinte, ei șterg praful pe scrierile și vremurile
trecute, făcând ca o rază de lumină să devină fascicul pentru a
lumina timpul.

Am vizitat Bucovina lui Eminescu, împreună cu soția, darul
oamenilor de suflet care, cu amabilitate și profesionalism, ne-au
relatat și arătat bijuteriile Bucovinei.

Cum să nu iubești Bucovina și oamenii săi, care au făurit
istoria și locuri de legendă, de închinare și eroism ? Sunt momente
când versurile cântecului „Acolo vreau eu să trăiesc”, aș dori eu să se
împlinească. Să fiu aproape de nestematele Bucovinei, mănăstirile și
lăcașurile de cult, cu oameni înțelepți, preoți, călugări și călugărițele,
miresele Domnului, a căror frumusețe sufletească este greu de
egalat. Lăcașurile de cultură, unde am audiat cele mai frumoase
cuvinte rostite de erudiții oameni de cultură: Biblioteca Bucovinei

367

„I.G.Sbiera”, la gala premiilor scriitorilor bucovineni, Biblioteca
”Mihai Eminescu” din Botoșani, la decernarea, în 2029,a premiilor
„Teiul de aur ” și „Teiul de argint, în memorabila sală unde s-a
semnat Unirea Basarabiei cu România, din fosta Mitropolie din
Cernăuți, la Filarmonica din Cernăuți de „Ziua Limbii Române”.

Cum să uiți fiorul bucuriei, care a meritat lacrima istoriei,
când am vizitat casa lui Aron Pumnul și monumentul lui funerar,
statuia lui Eminescu, Cetatea Hotinului și multe altele de pe
pământul românesc înstrăinat.

Toate aceste, și multe altele, îmi animă sentimentul de
respect și dragoste pentru Bucovina.

Sunt ardelean și-mi iubesc locul natal, dar sunt adeptul
versului : „Deopotrivă te iubesc !

Să ne trăiască ȚARA, LIMBA și NEAMUL !
Nicolae Suciu, Gherla, Ardeal ”

NOTĂ:
Lucrările au fost incluse în carte în ordinea în care

ne-au fost trimise.

368

CUPRINS 7

-Prefața 13

-Cuvântul autorului 19
I-SOLIȘTI VOCALI 28
35
1- Alexandra-Daniela Dan 43
2- Daniela-Emilia Solovăstru 51
3- Bianca Ciornobrevei 71
4 Daniela Prichici 79
5- Antonia Manoilă 79
6- Alina Zaharia 88
II-ANSAMBLURI FOLCLORICE 94
1-Arbore 1 109
2-Arbore 2 119
127
3-Arcanul bătrânesc 135
4- Bilcuța 141
5-Brădetul 149
6-Ciobănașul 157
7-Codrișor 163
8-Gura Izvorului 173
9-Izvorașul 181
10-Kolomeika 191
11-Kazaciok 201
12-Moldava și Tinerii răzeși 207
13-Straja 207
14-Trandafir de la Moldova 222
15-Trilișești
III-GRUPURI FOLCLORICE
1-Păstrătorii tradițiilor
2-Răzeșii Bucovinei

369

3-Binevestitorii misionari 222
IV-TARAF-Taraful Mucea 241
248
-Taraful Mucea Florin 263
V-SOLIȘTI INSTRUMENTIȘTI
263
1-Naiul fermecat -Gabriel Hurjui 268
275
2-Pe clapele pianului- Teodosie Pocora 263
3-Pe strune de vioară-Farcaș Doru 280
4-Un virtuoz al arcușului-Vasilică Mucea 280
VI-RAPSOD POPULAR 323
-Pe strune de cobză-Mihai Hrincescu 289
-Vasile Mucea 289
VII-ARTISTE ALE CULORILOR 296
1-Florentina Covașă 303
2-Oana Bejinariu 303
VIII-POEZIE 309
-Tineri mângâiați de muza poeziei 303
IX-HIPISM 319
-Amazoana Bucovinei-Iris Nichiforiuc 319
X-JOCUL POPULAR BĂRBĂTESC 329

-Formația de jocuri bărbătești bătrânești -Arbore
XI-Păreri despre folclorul bucovinean

370

DE ACELAȘI AUTOR

* „Arbore, străveche vatră de etnografie și folclor”, Editura
, 2001, Editura „Eficient”, București, 336 pagini.
* „Biserica Luca Arbure cu hramul „Tăierea capului Sf. Ioan
Botezătorul”, Editura „Septentrion” Rădăuți, Bucovina,
2002,32 pagini.
* Revista „Năzuințe” a Cenaclului Literar „Luca Arbure”,
Arbore, Editura „Septentrion”, Rădăuți- Bucovina, 2003, 32
pagini.
* Revista „Chemarea străbunilor ” a Fundației „Episcopul
Grigorie Leu”-Mișcare pentru Progresul Satului Românesc,
Filiala Suceava, Editura „Septentrion”, Rădăuți-Bucovina,
2003, 32 pagini.
*„Povestiri pentru copiii astronauților”, colaborator,
Editura „Coresi”, București, 2005, 264 pagini.
* „Limba și literatura română-cursuri opționale de limba
română”, colaborator, Editura „Nomina”, 2009, 192 pagini.
*„Rupte din viață”, Editura „Prelipcean”, Horodnic de Sus,
Bucovina, 2014, 374 pagini.
*„La sfat cu semenii mei”, Editura „Prelipcean”, Horodnic
de Sus- Bucovina, 2015, 306 pagini.
*„La gura sobei cu badea Toader…,” Editura „Septentrion
”, Rădăuți- Bucovina,2017, 540 pagini.

371

*„Din an în an”, Editura „Septentrion”, Rădăuți- Bucovina,
2018,144 pagini.
*„Personalități arborene”, Editura „Septentrion”, Rădăuți-
Bucovina, 2019, 120 pagini.
*„Din an în an, ediția a II-a, revăzută și adăugită”, Editura
„Septentrion”, Rădăuți- Bucovina, 2019, 168 pagini.
*„File din învățământul arborean ( 1819-2019)”, Editura
„Septentrion”, Rădăuți- Bucovina, 206 pagini.
*„Jurnal de fronturi” (1914-1918 și 1941-1942), Editura
„Septentrion”, Rădăuți-Bucovina,106 pagini.

372

La apariția acestei cărți au contribuit:
* Întreaga familie Dolinski
*Întreaga familie a lui Manoiă Alina și Dănuț-Ionuț
* Primarul comunei Marginea
* Grupul folcloric din Marginea
* Ansamblul Folcloric din Frătăuții Noi

373

374



„Amintindu-mi și pome-
nind de plaiul meu drag,
BUCOVINA, care m-a îmbogățit
sufletește, descoperind alese
obiceiuri și datini, păstrate de la
atâtea generații, trebuie să
subliniez că din Bucovina am
scos la lumină, în stil propriu,
cântece aproape uitate.
Aduc slavă și mulțumesc lui Dumnezeu că m-
am născut pe un tărâm atât de bogat în tradiții , cu
oameni harnici și frumoși la suflet și tot Bunul din Cer
a hotărât să bat cărările lumii, ducând cântecul de-
acasă, dăruind bucurii și descoperind lumină în ochii
iubitorilor de cântec popular, să-I mulțumesc că m-a
creat selectivă, extrem de exigentă, în primul rând cu
mine.
Am vrut să fiu Unică-nimeni ca mine, nici eu ca
alții, să-mi placă ce fac, să respect munca și Colegii de
microfon, să respect Publicul; să știu să-mi aleg cu
grijă cântecele, pe măsura sufletului și a sensibilității
mele, să mă dăruiesc necondiționat.”
( Artista Sofiia Vicoveanca)