Interpreti si ansambluri folclorice din Bucovina

pentru că figurile oamenilor m-au fascinat dintotdeauna. Atâtea
lucruri poți afla numai uitându-te la fața unui om ” mi-a mărturisit
Florinela.

Contrar părerii pe care mi-o formasem în mod subiectiv cu
ceva timp în urmă despre dânsa, Florinela este o persoană foarte
agreabilă, comunicativă, fiind gata să răspundă detaliat la întrebarea
pusă. La început mi-a părut timidă, interiorizată, căreia „să-i scoți
cuvintele cu cleștele”. Dar nu este așa. Cu câtă mândrie mi-a vorbit
de anii de grădiniță, de școală și de liceu, neuitând să-i enumere pe
cei care întotdeauna i-au întins o mână de ajutor ! Câte amintiri
frumoase are deja adunate !

„Am avut desene la toate expozițiile organizate în grădiniță și
la școală încă două expoziții la căminul cultural din sat, două
colective, la Galeriile de Artă din Rădăuți, cu ocazia sărbătorilor de
Crăciun și de Paște. Lucrez mai mult în creion, tempera. Încă nu
lucrez în ulei, pentru că trebuie să studiez mai mult, să mă
perfecționez. Temele preferate sunt portretele și peisajele. Sper ca
într-un timp nu prea îndepărtat să particip la expoziții colective,
deoarece la una personală încă nu mă gândesc. Să știți că eu vorbesc
mai mult cu creionul, cu pensula și cu culorile…”

Deși n-ar fi trebuit , am întrebat-o cine a desenat pereții
casei. „Să știți că eu nu mai pot vărui pereții casei, a intervenit
mama, pentru că absolut toți pereții i-a acoperit cu desene. Sunt
multe scene din desenele animate văzute la televizor, pentru că sunt
executate cu ceva timp în urmă”.

M-am despărțit cu regret de această familie minunată,
scuzându-mă că, poate, am abuzat de timpul lor .„I-am smuls ”
Florinelei promisiunea că mă va invita la următoarea expoziție, iar
ea, amabilă, mi-a promis și un desen cu figura mea. Aștept. Cu atâtea

299

întrebări în cap, m-am îndreptat spre casă. Voi avea grijă să caut
răspunsuri. ”

Articol publicat în volumul meu cu titlul „La sfat cu semenii
mei”, publicat în anul 2014, paginile 118-120.

Am revenit la Florinela Covașă în anul 2020, deci la distanță
de 5 ani de discuția anterioară, pe care am reprodus-o în carte, ca să
mai aflu și alte lucruri despre dânsa. Am găsit-o la fel de preocupată
de tot ce-i în jurul ei, în schimb mai frumoasă și mai luminată la chip.
Probabil îi face foarte bine activitatea cu copiii. Iată ce mi-a mai spus:

„ După absolvirea Colegiului Național „E.Hurmuzachi” am
dat examen și-am fost admisă la Universitatea -Ștefan cel Mare- din
Suceava , Facultatea de Științe ale Educației. Am urmat apoi un
program de master -Consiliere școlară și educație emoțională
(CSEE) din cadrul aceleiași universități.

La terminarea studiilor universitare am fost repartizată în
învățământ la Școala -Dimitrie Cantemir-din Rădăuți, unde
funcționez și astăzi.

Am participat la expoziții de pictură în cadrul universității cu
picturi pe pânză în acrilic și portrete în creion.

Pentru mine pictura este o modalitate de a petrece timpul
liber, fiind profesor pentru învățământul primar și urmând cursurile
Programului de master CSEE ( consiliere școlară și educație
emoțională) din cadrul universității din Suceava, timpul destinat
activităților de relaxare a fost destul de limitat. Cu toate acestea, în
timpul liber mi-m făcut timp să lucrez la câte un tablou, chiar dacă
dura câteva luni să-l finalizez. Cele câteva ore petrecute în fața
pânzei, cu paleta de culori și pensonul în mână au reprezentat sursa
de energie care mi-a „ încărcat bateriile.”

Deși nu am studii de specialitate în domeniul artei, toate
achizițiile tehnice le-am dobândit prin exercițiu și prin studiul

300

individual al unor cărți de specialitate. În timpul facultății am parcurs
un curs opțional organizat de casa de cultură a studenților, unde
studenții pasionați de pictură aveau și au în continuare posibilitatea
de a-și dezvolta această latură, care nu prea are legătură cu ceea ce
vom face în viitor. Acolo am avut oportunitatea să învăț să lucrez în
creion, să utilizez acrilicile și pânza. Cursul nu avea nicio bază
teoretică, pur și simplu erau câteva ore în care cei prezenți învățau
lucrând. Doamna profesor ne îndruma și ne arăta unele aspecte
tehnice pe care ușor, ușor le-am învățat. O respect și îi sunt
recunoscătoare pentru încrederea ei.

În ceea ce privește temele abordate în lucrări pot spune că
preferințele mele se îndreaptă spre ființa umană și natură. Îmi place
foarte mult să redau pe hârtie sau pe pânză expresiile umane și
unele elemente naturale, în general, flori. Pe fața omului se citesc cel
mai bine emoțiile, iar acestea sunt cele care ne diferențiază de restul
vietăților, iar florile sunt un simbol al frumosului. Astfel, consider că
omul și natura se completează și creează împreună frumosul, pe
care , de cele mai multe ori, nu-l vedem. 19.04.2020

FLORINELA admirând tablourile dintr-o expoziție

301

FLORINELA în mijlocul copiilor de la școală

302

2-
Florentina creează un nou personaj

În parc cu prietenii

303

ARTA STRUNIRII CULORILOR

Localitatea: RĂDĂUȚI
Nume: BEJINARI OANA-GABRIELA
Pasiunea : PICTURA

Galopul culorilor
Deși este doar absolventă a școlii gimnaziale, Oana-Gabriela
Bejinari este deja cunoscută și recunoscută în domeniul picturii. În
tempera, cărbune sau ulei, pe carton, pe sticlă sau pânză, creațiile
sale sunt superbe, stârnind admirația privitorilor și, ce este mai
important, interesul colecționarilor.
Acum a venit în fața iubitorilor de frumos din municipiul
Rădăuți cu o nouă expoziție, intitulată foarte sugestiv „Galopul
culorilor”, expoziție găzduită de „Galeria de Artă” a municipiului
Rădăuți.
Colegi de clasă, prieteni, vecini, cunoscuți, pur și simplu,
părinți și, nu se putea fără, o parte din profesorii care o educă și-o
instruiesc și pe ea, au făcut să fie sala de expoziție neîncăpătoare.
La vernisaj a fost prezent și cunoscutul caricaturist Mihai
Pânzaru- PIM, care a spus câteva cuvinte despre activitatea Oanei:
„O cunosc pe Oana de la primii pași pe care i-a făcut în pictură. Acum
lucrează în ulei, pe pânză. Picturile ei reprezintă un adevărat galop al
culorilor , un vârtej și creează o tornadă a culorilor. Toamna trecută
a luat Marele premiu la o expoziție de la București, unde a fost
remarcată de maeștri ai picturii românești.”
Profesorul Ilie Romaniuc a spus, printre altele: „Asistăm la un
moment deosebit pentru școala noastră pentru că Oana, deși
termină clasa a VIII-a, rămâne tot a noastră. Dar astăzi este

304

momentul ei și prin aceste lucrări dovedește multă sensibilitate. Îi
dorim tot mai multe succese.”

Vădit emoționat, Adrian Grosari, profesorul ei de desen din
ultimii teri ani de școală, a spus:„ Ne-am întâlnit acum trei ani, am
avut încredere în talentul ei și mi-a întrecut așteptările. Acum îi
înmânez și un premiu, pe care l-a obținut recent la o expoziție de
pictură în Polonia.”

Am încercat să-i iau Oanei un scurt interviu. Și, deși nu este la
prima ei expoziție și nici la primul interviu, a fost foarte emoționată.
Am aflat astfel de planurile ei de viitor în domeniul creației, dar și de
activitatea expozițională, fiind foarte mândră că, urmând sfaturile
maestrului PIM, a trecut la pictura în ulei ,pe pânză. Despre viitorul
ei mi-a vorbit foarte hotărâtă. Visează ca anii să treacă foarte
repede, pentru a ajunge la consacrarea ca pictor profesionist. Va
urma un liceu de arte, apoi studii universitare de specialitate.”

Am asistat astfel la un eveniment cultural deosebit,
important nu numai pentru municipiul Rădăuți, ci și pentru întreaga
zonă. Dar la asemenea evenimente nu vin și notabilitățile care, de
fiecare dată, primesc invitații. Oare de ce nu vin?

A consemnat prof.Gh.Dolinski; foto-Mihai Boiciuc”

NOTĂ: articolul a fost publicat în cotidianul „Crai nou” și în
heptodamarul „Săptămânalul de Rădăuți ”

Printre personajele Oanei
„La această dată nu se mai pune problema dacă Oana-
Gabriela Bejinari din municipiul Rădăuți, elevă în clasa a IX-a la
Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, este cunoscută sau nu. Ea
și-a construit o adevărată notorietate numai prin talentul și munca
sa, care s-a materializat în expoziții personale de pictură sau prin

305

participarea cu lucrări la diferite expoziții din țară sau din străinătate.
Dovadă sunt cele peste 90 de premii obținute în cadrul expozițiilor
județene, interjudețene sau naționale, pe care nu le putem numi
pentru că sunt foarte multe. În schimb, pot menționa faptul că și-a
expus lucrări în cadrul a 15 expoziții internaționale, în țări precum
Polonia, Cehia, Belgia, Franța și Anglia.

De data aceasta, în colaborare cu Societatea pentru Cultura
și Literatura Română în Bucovina, a deschis la „Galeria de artă” din
municipiul din Rădăuți o expoziție de portrete, 20 la număr, 16
executate în tempera și 4 în creion.

În cuvinte alese, prof. Adrian Grosari, profesorul Oanei de
desen din ciclul gimnazial, a prezentat-o pe tânăra artistă,
preocupările ei și câteva din succesele ei pe plan local, județean,
național și internațional. A elogiat-o pentru talentul ei de care dă
dovadă, seriozitatea și permanenta ei preocupare pentru a se
perfecționa. A menționat că Oana este îndrumată la nivel foarte înalt
de către maestrul Mihai Pânzaru-PIM.

Oana ne-a prezentat tablourile ei. A spus că este preocupată
acum de portrete, pe care le studiază cu atenție și se străduiește să
le realizeze cât mai fidel. Pentru comparație, a realizat câteva și în
creion, pentru a se vedea care este diferența între cele două tehnici
și a urmări cum vor recepta spectatorii cele două categorii de
portrete.

Și de data aceasta „am reușit să-i smulg” câteva cuvinte :
„Prin pictură mă pot exprima cel mai bine. Prin ea pot evada cel mai
bine și mai repede din această lume, călătorind cu ochii închiși într-o
lume în care nimic nu mai contează, toate grijile dispar și abia atunci
simt că dețin cheia sufletului meu. Când îmi transpun gândurile și
sentimentele pe hârtie, simt că încep să mă cunosc mai bine.”

306

Nu puteam scăpa prilejul de-a schimba câteva cuvinte cu
doamna prof. Lumința Lăzărescu, diriginta Oanei.

-Știu că sunteți diriginta Oanei Bejinari doar de câteva luni,
dar, cunoscându-vă de ceva vreme ca un eminent pedagog și
psiholog pe măsură, sunt convins că-mi veți spune câteva cuvinte
despre personalitatea Oanei.

-Cu plăcere. Să-ncerc.
-De ce credeți că Oana a ales acest colegiu?
-Deși înclinațiile sale artistice ar fi recomandat-o pentru un
liceu de specialitate, consider că Oana a ales acest colegiu și profil ca
urmare a înclinațiilor sale și pentru seriozitatea cu care se faci aici
carte.
-S-a integrat Oana în acest colectiv ?
- Da. S-a încadrat repede și bine. Sunt mulțumită de ea.
- Cum se comportă în colectiv ?
-Nu este o fire expansivă, ci mai mult interiorizată. Este însă
mereu atentă la tot ce se întâmplă în jurul ei. Își apreciază colegii, ei
o apreciază pe dânsa și nu consideră că talentul ei ar diferențiaz-o cu
ceva de aceștia.
-Bravo ei ! Altceva ?
-Este o fire modestă, echilibrată, lasă sentimentele să
vorbească de cele mai multe ori, atunci când creează. Firea sa de
artist, aflat mereu în căutare de ceva nou, o ajută să-și organizeze
timpul astfel încât diversitatea activităților să acopere toate cerințele
școlare și să-i ofere, totodată, răgaz și pentru pasiunile ei; pictura și
vioara.
-Îmi mai puteți spune și altceva despre Oana ?
- Da,cu plăcere ! Este o fire organizată, calmă, liniștită și face
parte dintre acei elevi care acordă o atenție deosebită pregătirii
școlare, numărându-se printre elevii clasei care au obținut la sfârșitul

307

semestrului întâi rezultate foarte bune la învățătură. Sperăm ca pe
viitor școala să-i deschidă toate acele porți și orizonturi care s-o
conducă spre realizare pe plan personal și profesional.

Eu am plecat gânditor și copleșit și de la această manifestare
culturală deosebită. Mi-au încolțit în minte o sumedenie de întrebări
la care trebuie să găsesc răspuns. Și asta cât mai urgent !

Text-prof. Gh.Dolinski; foto-Mihai Boiciuc
NOTĂ: articolul a fost publicat în cotidianul „Crai nou”,
heptodamarul „ Săptămânalul de Rădăuți„ și revista „Flacăra lui
Păunescu”.

SUB PRIVIRILE FETELOR OANEI
„Iată că se-mplinesc 10 ani de când Oana-Gabriela Bejinari a
debutat în fața publicului rădăuțean, și nu numai, cu o expoziție de
desene. Impulsul i-a fost dat de maestrul Traian Postolache, care a
văzut în ea un mare talent în arta desenului. Și nu s-a înșelat. Pe-
atunci era o fetiță în clasa a II-a, iar astăzi, mai precis peste câteva
zile, va fi absolventă a Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”
din Rădăuți.”
Auditoriul a așteptat cu mare nerăbdare intervenția
maestrului PIM: „Aici s-a ținut o lecție de estetică și de istorie a
artei. Am vorbit cu ea foarte frumos în numeroase interviuri…Mă
bazez pe faptul că iubește arta, este mereu în căutare, e neliniștită.
Ea are un strigăt feminin. Am venit să-i spulberăm emoțiile de la
absolvirea colegiului.” I-a dăruit apoi un caiet de pictură adus din
Franța și un catalog de artă.
Eu am evocat activitatea Oanei pentru c-am scris despre ea și
picturile ei încă din clasa a II-a. Am prezentat palmaresul Oanei de-a
lungul celor 10 ani de activitate, printre care primirea ei la Consiliul

308

Europei, unde-a fost distinsă cu premiul I peste tot, premii speciale și
chiar trofeul unor expoziții.”

NOTĂ: fragment dintr-un text apărut în cotidianul „Crai nou”,
în heptodamarul „Săptămânalul rădăuțean” și în revista „Flacăra
lui Păunescu”.

Cu

OANA și prietenii ei în fața unui tablou

309

OANA în fața unui tablou de-al ei

Oana și prietenii la o altă expoziție

310

VII - POEZIE

POEZIA- PASIUNEA TINERILOR
Localitatea: RĂDĂUȚI
Pasionații de poezie- nume și prenume: MATEI DENISA,
MAFTEIAN ADRIAN-ȘTEFAN, INGIOVSCHI ALEXANDRA, VERBUN
ANDEDREEA-DANIELA, MICTARI VLAD, HALUS IOAN-MARCEL

„Toamna se numără și…poeziile
Toamna, după foarte multă lume, este cel mai frumos, mai
bogat și cel mai interesant anotimp al anului. Proverbul popular
spune: „Toamna se numără bobocii”. Dar noi nu ne vom opri asupra
acestui proverb interesant, ci ne vom referi la titlul de mai sus.
Așa se face că, numai la câteva luni de la apariția pe piață a
două volume de poezie scrise de două tinere rădăuțene, volumul
„Echilibru” al Teodorei Fădor și „Spre un continent mai luminos” al
Mariei-Roxana Nold, ambele absolvente de liceu, cenaclul a mai
scos un volum.
Dar iată că-n prezentul volum de poezie „Transplant de
emoții”, la care vom face referire, se mi alătură încă patru copii,
actualmente elevi la școli gimnaziale sau colegii din municipiul
Rădăuți : Denisa Matei, Adrian-Ștefan Mafteian, Irina-Alexandra
Ingiovschi și Andreea-Daniela Verhun. Vlad Mictariu este proaspăt
absolvent de colegiu, iar Ioan-Marcel Halus , deja absolvent de
facultate. Sunt 6 tineri entuziaști care și-au ascuns talentul ( nu știu
din care motive) până la intrarea lor în rândurile Cenaclului Literar și
Artistic „Mignion”, căruia i-a pus bazele talentatul poet rădăuțean
Constantin Georgescu. De fapt, sunt sigur că domnia sa a sugerat
titlul interesant al cărții, apărută sub deviza ( foarte inspirată ) de
„Tinere condeie bucovinene” și subtitlul „Compendiu liric”.

311

Foarte interesantă este remarca domnului Bogdan
Horodincă, un alt membru al acestui cenaclu, care recunoaște în
prefața cărții: „Când, în urmă cu un an, începeam să iau parte la
întâlnirile săptămânale ale cenaclului, nu îmi închipuiam ce lecție
fantastică îmi pregătește viața…Încurajându-se unul pe altul prin
creații noi, acești tineri se înscriu într-o categorie de curățenie
sufletească și de răspândire a actului cultural, cu dărnicie, printre
semeni…” Superbe cuvinte ! Și nu sunt singurele, dar las cititorii să
descopere și altele. Ce bine este când asupra tineretului veghează și-
un ochi părintesc !

Și, pentru a informa mai bine cititorii, să dăm curs cuvintelor
așternute pe hârtie,, cu mult har, dăruire și respect de maestrul
cuvintelor, Constantin Georgescu, care este și mentorul lor spiritual:

„Acest volum abundă de intuiții rafinate, de sentimente care
abia îndrăznesc să fie șoptite, de rostirea unor trăiri și imagini care
sunt mai mult decât simple proiecții singulare ale omului expus
trecerii printr-un Univers mereu supus metamorfozărilor…Autorii
acestui minunat volum de versuri, fie debutanții ori cunoscuții
cititorilor, expun între coperțile cărții o paletă variată de teme, cum
ar fi candoarea, singurătăți, melancolie, dureri, dar și vise, toate
emoții pure care izvorăsc din timpuri și spații trăite ori parcurse
imaginar, constituind un Univers care invită la meditație.” După cele
scrise de cele două persoane mai sus, normal n-ar mai fi de spus
nimic altceva. Au spus totul și încă la un nivel foarte înalt din inimile
lor.

Dar încerc să vă invit și eu la meditație, după ce veți citi toate
poeziile. Și sunt sigur că veți citi pe toate, care din care mai
interesantă. După cum a avut curiozitate și răbdare domnul
Horodincă, care-a scris așa de frumos despre copiii și adolescenții
minunați și creațiile lor pure.

312

Îmi este imposibil să mă refer la toate poeziile și la tematica
lor. Exista o mare diversitate. Dar vă asigur că toți autorii au scris
interesant, cu miez, din adâncul inimilor lor pure, fiecare din ei
căutându-și drumul. Și timpul va dovedi că toate cele spuse despre ei
au fost adevărate.

Astfel, cât de interesant a conchis Denisa în una din poeziile
sale: „Aș vrea să număr clipele,/Dar timpul trece-n grabă,/Rămân în
suflet pietrele/ Și nimeni nu mă-ntreabă./ poate versurile sunt o
reflexie a problemelor care i se zbat în suflet… La fel procedează și
Teodora în poezia „Insomnie stelară”: „Cântă la geam
privighetoarea /Cu ochii din mărgele/ Și-mi coase cu al său glas/
Haina singurătății mele.”/

Irina-Alexandra, printre altele, a prezentat simbolul culorii
ochilor. Dar eu, din motive personale, mă refer la ochii căprui: „Sunt
limpezi. Și de dragoste flămânzi./Cei ce văd , de sunt tăcuți/ Tot
îndeamnă să-i săruți./N-am înțeles de ce nu s-a referit și la ochii
negri.

Pe Vlad gândurile îl duc spre infinit. De aceea afirmă: „Nu am
chip de om,/nici brațe, mâini sau cap,/eu exemplific infinitul. Sunt
tot ce ați creat,/ sunt vidul și materia,/ sunt aer, ploaie, vânt,/ sunt
carnea de pe tine,/ sunt un mister profund.”/

Cum era și normal, Roxana-Maria este năpădită de
sentimentul iubirii. De aceea ea spune despre dragoste: „Nici bătaia
vântului puternic/ Nu stinge flacăra vieții,/ Nici un candelabru nu e
arzător precum/ Reflecția luminii în candela iubirii.”/

Probabil, trecut prin mai multe în viață, Ioan-Marcel conchide
într-o poezie: „Pe urmă/ îi culeg gingășia. Ca pe o iluzie/ în adâncul
sufletului/ unde nimeni și nimic/ nu-i poate fura, libertatea de a fi/
un bulgăre de omăt./

313

În schimb, Adrian Ștefan este fermecat de anotimpul toamna
și de efectele lui în natură: „Toamnă, ești cea mai bogată ?/
Transformi arborele-n piatră / Frunza, iarba și chiar floarea,/ O faci
aur ca și mierea.”/

Din poeziile Andreei-Daniela pline de pesimism, izbucnește
imnul închinat mamei, din poezia cu același titlu: „Cu ochii în lacrimi
îmi cântă/ Doina vieții fără rimă/ Și fără regret/ Mă strânge la al ei
piept/ O, mamă,bună. Ce aș face dacă nu ai fi fost pe lume. ? /

E drept, un posibil cârcotaș ar spune că unele poezii sunt
pline d e regrete, melancolie, uneori chiar de repulsie față de viață,
dar n-ai ce face. Poate și realități crude ale vieții pe care-o trăiesc
acești copii și adolescenți se reflectă în poeziile lor. Se întâlnesc și
stângăcii, dar ele sunt trecute cu vederea. Sunt sigur că aceste
poezii, chiar dacă au fost atent analizate de autorii lor înainte dea
vedea lumina tiparului, se mai pot cizela. Și ei au destul timp în fața
acestora.

Meritul incontestabil este al mentorului lor care i-a atras în
acest cenaclu, îi ține uniți, atenți la procesul creației poetice, cu
toate tentațiile care există în jurul lor, i-a încurajat în permanență, i-
a îndrumat și ajutat să-și publice creațiile. Ce rari sunt asemenea
OAMENI !

Am apreciat faptul că fiecare autor, în finalul notiței
autobiografice, a reprodus un moto spus de-o personalitate celebră.
Toate ar fi putut scrise aici, dar am fost egoist și m-am referit doar la
două: primul reprodus de Teodora: „Bucuriile cele mai înalte sunt
suferințele cele mai profunde , al căror sens l-am
înțeles”(W.A.MOZART) și al Denisei: „Nu renunța la visele tale,
continuă să dormi.” (Al. Einstein)

314

Recomand tuturor să citiți poeziile din acest volum pentru că-
i veți cunoaște mai bine pe acești copii și adolescenți minunați și, ce
este mai important, veți aștepta cu nerăbdare cărțile lor viitoare.

Prof. Gh.Dolinski ”
NOTĂ: articolul a apărut în cotidianul „Crai nou” și
heptodamarul „Săptămânalul de Rădăuți.”

Emblema Cenaclului „MIGNON”
VIII- EXPERT ÎN ARTA ECHITAȚIEI

315

316

IRIS- AMAZOANA BUCOVINEI

Localitatea:HORODNIC DE SUS-HARDIC
Categoria: SPORTURI
Numele: NICHIFORIUC IRIS
Pasiunea:ECHITAȚIA.

„Iris-posibil model pentru adolescenți

Toată lumea cunoaște că „Iris” este o floare, foarte prețuită
de oameni pentru aspectul ei, dar și pentru coloritul multiplu. Așa
este și ea, IRIS NICHIFORIUC, fata pe care doresc să v-o prezint. Este
suplă ca un lujer de floare, ochi iscoditori, negri strălucitori ( ea
spune că sunt șaten întunecat), răspândind în jurul său nu miresme,
ci bună dispoziție, dragoste de viață, mult respect și optimism,
foarte, foarte calmă și deosebit de politicoasă. Așa am cunoscut-o eu
și vreau să văd cine ar avea curajul să mă contrazică.

Domnișoara este elevă la Colegiul Național „Eudoxiu
Hurmuzachi” din Rădăuți, având-o dirigintă pe doamna profesoară
Ana-Maria Muntean. Prin pasiunea ei pentru echitație și alura ei
este o adevărată amazoană.

N-am cunoscut-o personal de la bun început. Dar, în cadrul
deselor întâlniri la un pahar de…vorbă și o cafea, domnul Ghiță-
Mircea Știr, fostul meu elev, actualmente cameraman la TVR
Internațional, mi-a povestit cu atâta entuziasm de această fată și de
pensiunea care are cai pentru concurs de la Pensiunea „Cai de
legendă”, încât am jurat s-o cunosc. Zis și făcut. L-am rugat pe
domnul Știr să-mi mijlocească o întâlnire cu domnișoara și s-a
conformat.

317

Într-o zi splendidă de toamnă timpurie sau de vară târzie, am
plecat împreună la drum. După ce-am ieșit din comuna Marginea
și-am intrat în Codrii Voievodesei, am pășit într-o lume de basm,
categoric ireală. Coloritul multicolor al frunzelor ne îmbia să le
admirăm, iar ciripitul păsărelelor, nepăsătoare parcă de apropierea
anotimpului friguros, ne chemau să ne afundăm în codru, atrăgându-
ne ca un magnet. De ce înaintam pe aleile trasate parcă cu un laser,
ni se deschideau în față altei peisaje de basm. Și, deodată, am
nimerit într-o poiană, în care se aflau diferite construcții, în care
privirile ne-au fost atrase ca un magnet de o adevărată amazoană,
care călărea un frumos armăsar într-un țarc. Așa am făcut cunoștință
cu Iris, pentru că ea era acea adevărată amazoană.

A renunțat repede la armăsar la îndemnul mamei sale și am
făcut cunoștință. De la prima vedere m-au izbit câteva lucruri:
puternic interiorizată, te cerceta cu o privire pătrunzătoare, care
parcă trecea prin tine ca un adevărat laser și îți răspundea precis și
scurt la întrebările puse. Nici n-am început bine discuția și la masa
noastră s-au așezat mama și tatăl ei, precum și unchiul Ionel
Moroșan, pentru a asista la discuția noastră.

„ Mă antrenez de la vârsta de 8 ani, când am simțit o atracție
deosebită față de acest animal nobil. Dar abia la 11 ani am debutat la
un concurs hipic la Rădăuți, la sărituri peste obstacole. Apoi au
început să vină concursurile de anvergură: Piatra Neamț, Bacău,
Sibiu, Beclean, Câmpina, Miercurea Ciuc, București și multe altele.

Nu particip la concursuri pentru premii, ci din pasiune și
dragoste pentru cai. Sunt niște ființe extraordinare. Pot spune că
sunt cei mai buni prieteni ai omului. Particip la concursurile de
sărituri și la cele de anduranță. Ultimele se desfășoară în pădure, pe
un teren accidentat, fiind foarte dificil de parcurs un asemenea
traseu. Ai nevoie și de rezistență la efort. Sunt probe de 20, 30, 40,

318

60 și 80 km. Eu am participat și particip la primele patru distanțe.
Încă nu sunt pregătită pentru cursa de 8o km. Cred că până la anii
aceștia am mers mai mult călare decât pe jos sau cu mașina.
Antrenamentele le-am pe hipodromul din Rădăuți, dar de câțiva ani
mă antrenez la această bază hipică.

Pasiunea pentru cai și concursurile hipice mi-a insuflat-o un-
chiul meu, aici de față, și m-au susținut necondiționat părinții mei.
Unchiul meu a muncit 10 ani în Italia și, când s-a întors în România,
m-a dus cu tata la un centru de echitație, unde m-am îndrăgostit
fulgerător de cai. Să știți că unchiul meu a fost în echipa Steaua, și-a
concurat chiar în lotul României,” mi-a spus mândră Iris.

„Domnul Roșca, cu care am lucrat la Steaua, și care-a obținut
o medalie de bronz la olimpiadă cu lotul României, a primit cadou un
cal superb de la Todor Jivkov, președintele Bulgariei, din rasa
Ghidran. Mi l-a dat să-l antrenez la hipodromul din Rădăuți. După
terminarea stagiului de pregătire, l-am dus la București, dar nu l-a
putut încăleca nimeni în afara lui Roșca, cu care-a cucerit medalia de
bronz”- mi-a spus cu mândrie unchiul ei.

Eram curios dacă această adolescentă are și alte pasiuni în
afară de echitație. „Nu am timp pentru nimic altceva, în afară de
echitație. Ei mă dăruiesc cu totul. Timpul meu liber îl dedic cailor.
Am ajuns să fac corp comun cu aceștia. Nu sunt singura călăreață de
la -Caii de legendă-. Am colegi de antrenament și competiții pe
Miruna Tărâță și pe Ștefan Jescu. Să știți că la competițiile la care
participăm cam trei sferturi sunt fete..”

Mi-a povestit apoi cu entuziasm despre participarea la
concursuri, atmosfera de acolo, despre susținerea pe care o are din
partea părinților și a unchiului, dar și a colegilor ei, care vin la
concursurile desfășurate la Rădăuți. Ce să mai zică de părinții să care

319

o susțin necondiționat, asigurându-i absolut totul pentru pregătire și
concursuri.

Informații foarte interesante , neștiute de nimeni, am primit
de la tatăl lui Iris despre istoricul cailor din Bucovina, performanțele
lor, precum și despre semnificația numărului tatuat pe spatele sau
pe coapsa fiecărui cal de curse. Este mândru de faptul că orașul
Rădăuți este cunoscut în lume și prin herghelia care are o rasă nouă,
autohtonă, de cai sprinteni, rasă recunoscută deja în lume și prin
herghelia care are o rasă nouă, autohtonă, de cai sprinteni , rasă
recunoscută deja în lume și care-a fost obținută după mulți ani de
muncă.

Mama lui Iris a dispărut puțin și a apărut imediat într-un
superb costum de cowboy și cu o chitară de gât. Am ascultat apoi un
foarte interesant imn al școlii de echitație, care-și desfășoară
activitatea în codrii de legendă ai Bucovinei . A ciupit întâi corzile
chitarei și apoi a izbucnit un cântec năvalnic, parcă te invita la un
galop. Din minunatele versuri, care ca și muzica, aparțin doamnei
Nichiforiuc, am reținut câteva: „Flutură coamele-n vânt,/Foc din
copite scoțând !...Doar un nechezat de cal,/ Tot ce mă alină/…Aburii
ies, ochii sticlesc,/ Cu copitele lor pământ răscolesc.”

Și, dacă lui Iris nu-i place să vorbească despre premiile sale,
la insistențele mele, mama ei mi-a spus: „ Iris a luat premii și la
finala pe țară: locul al III-lea la 60 km și locul I la 30 km, ambele la
concursurile de anduranță. Credem că merită aceste premii , ambele
la concursurile de anduranță care este un concurs foarte solicitant.
Credem că merită aceste premii pentru dragostea cu care-și
îngrijește caii. Să știți că numele ei a fost pus unui cal de curse.”

Pentru a cunoaște personalitatea lui Iris sub mai multe
aspecte, m-am deplasat și la Colegiul Național „Eudoxiu
Hurmuzachi” din Rădăuți, unde am stat de vorbă cu doamna

320

Carmen Andronachi, director, și doamna Ana-Maria Muntean,
diriginta ei. Am aflat lucruri foarte interesante :„ Este o elevă foarte
bună, conștiincioasă, ambițioasă, un exemplu de urmat. Ne mândrim
cu așa un elev care are și performanțe în sport. De fapt, ea urmează
tradiția surorii sale, Cătălina, care și ea a fost eleva noastră.”(C.A.)

„Este foarte prietenoasă în colectiv. Mulți dintre colegii ei
merg la concursurile din Rădăuți. Este foarte conștiincioasă , nu-și
neglijează studiile, are prieteni foarte mulți, este foarte calculată în
tot ce face. Anul trecut, la balul bobocilor, a luat premiul al III-lea ,a
dansat, a recitat, a cântat și i-a încântat pe spectatori.” (A.M.N.)

Cum să nu fii încântat când afli lucruri așa de bune despre un
adolescent, căci acum sunt anii în care se plămădește personalitatea
unui om ? Cu cât sunt mai mulți tineri asemenea lui Iris , cu atât este
mai bine pentru națiunea română . Sunt sigur că mă voi gândi mult
timp la aceste vizite, care m-au copleșit. Totul m-a uimit, mi-a plăcut
și m-a făcut să povestesc și altora, pentru că merită știut ce se
întâmplă acolo și cum se pregătesc performanțe sportive. Și, cine cu
crede, să se deplaseze la Școala de Echitație „Caii de legendă” din
codrii Voievodesei și va vedea cu ochii lui. Nu v-am spus nimic
despre această școală de echitație, dar zilele încă n-au intrta în sac ”.
Text Gh.Dolinski, Gheorghe Știr, fotografiile”

NOTĂ: articolul de mai sus a fost publicat în ziarul „Crai nou”
și în „Săptămânalul de Rădăuți ”.

Anii au trecut, iar Iris s-a înălțat în același timp cu ei. Acum
este o tânără fermecătoare, cu aceiași ochi adânci și, cum am mai
spus, în ei se oglindește întregul Univers. Și-a păstrat și liniștea ei
interioară, dovedind o maturitate pe care a căpătat-o, parcă, prea
devreme. Am admirat-o la un antrenament, la care arăta ca în

321

fotografia alăturată: ea și calul un corp comun. De fapt, în hipism așa
și trebuie.

De data aceasta am stat de vorbă cu doamna Rodica
Nichiforiuc, mama lui Iris. Foarte , foarte emoționată, mi-a spus
câteva cuvinte. Creionând evoluția lui Iris în acești ani, mi-a spus:
„După cum constatați, Iris, între timp, a crescut. A terminat liceul,
apoi Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Ștefan cel
Mare ” din Suceava, deci a pus accent pe pregătirea ei profesională.
Între timp, a antrenat și copii, care au îndrăgit acest sport.

În prezent are în grijă 6 copii și un adult, care vin constant, de
2 ani de zile, la antrenamente de două-trei ori pe săptămână. Îi
pregătește pentru competiții.

N-a neglijat nici latura profesională. A urmat cursurile de
antrenor și-a obținut carnetul de antrenor eliberat de Federația
Română de Echitație. Conform specializării, poate antrena în
România și în străinătate. Continuă să se antreneze singură.

La data aceasta gestionează un grajd cu 10 cai de rasă,
ocupându-se cu aprovizionarea cu nutreț și celelalte necesare, cu
tratamentele cailor, cu potcovitul lor etc. Are în grijă șase cai la
Pensiunea „Cai de legendă” de la Hardic. Pregătește doi cai, cu o
genealogie foarte bună, respectiv de trei ani, care vor fi prezentați în
toamnă ca debutanți în concursuri, de care vom auzi în anii viitori.
Sunt printre cei mai buni cai din țară.

Acest sport necesită multă muncă, mult timp, dragoste,
pasiune și răbdare. Trebuie să ne gândim că la cei 21 de ani ai ei,
proprietarii de cai au mare încredere să-i încredințeze caii în care au
investit mulți bani, ca să-i pregătească ea pentru competiții,
antrenându-i.

Rezultatele ca sportiv sunt cele obținute de Iris în perioada
copilăriei și a adolescenței. Acum , ca tânăr, se ocupă de

322

antrenamente, de manageriatul clubului, se pregătește pentru o
meserie foarte grea și plină de răspunderi și acumulează experiență
pentru un profesionist.

Are rezultate cu toți copiii care-i trec prin mână. Ați auzit de
ea în anii din urmă și veți mai auzi, sunt foarte sigură, de rezultatele
pe care le va obține în cariera de antrenor, ca și de rezultatele sale
în cariera de sportiv profesionist”.

Sper să nu treacă mulți ani până ce despre Iris Nichiforiuc,
așa cum a prevăzut mama ei, se va discuta la superlativ pentru
rezultatele pe care le va obține pe linie profesională, ca antrenor, dar
și ca sportiv de performanță. Și astfel, va urca pe înalte culmi sportul
hipic din Bucovina, ducându-i faima în țară și în lume.

Locul I la concursul de la PIATRA NEAMȚ

323

IRIS meditează la un nou concurs

324

IRIS în goana calului

325

Cal și jocheu- un singur trup în plin efort

Irisssupraveghează caii pe pășune

326

IX- JOCUL POPULAR BĂRBĂTESC
„ȘI BĂTRÂNII IES LA JOC”

Localitatea: ARBORE
Pasiunea: JOCURI POPULARE BĂRBĂTEȘTI
Echipa Căminului Cultural „Luca Arbure”
Instructor: BULIGA GHEORGHE, poreclit BOCU.

Preluat de PAHOMI ION, poreclit PACALĂ

În niciun caz, atunci când vorbești sau scrii despre echipa de
jocuri bărbătești din Arbore, să pomenești măcar numele lui
Gheorghe Buliga ( în acte Georgi), poreclit Bocu. El este acela care a
pus bazele acestei formații renumite în țară, și nu numai. La început
au numit formația de jocuri bătrânești și, cum erau în formație
numai tineri, cu excepția lui Bocu, i-au spus de jocuri bărbătești.

De fapt, în Arbore nu poți afla adresa cuiva dacă nu-i spui
porecla. Din inventarul făcut pe teren, când am întocmit o lucrare,
am găsit 625 de porecle. Despre acest lucru se poate scrie mult, dar
altul este scopul nostru acum.

În peisajul comunității arborene badea Bocu este un personaj
aparte. Dar nici el n-a putut afla de când și de la cine i se trage
porecla neamului său. Atâta știa că și bunicul lui era poreclit așa.

Bocu era un personaj pitoresc, mucalit, vesel peste măsură și,
ce este mai important, cunoscut în tot județul nostru, dincolo de
hotarele lui și chiar dincolo de fruntariile țării. Dacă pe vremea
tinereții sale s-ar fi putut merge și-n alte țări, până la sfârșitul vieții
Bocu ar fi fost cunoscut pe tot mapamondul. Dar așa…

Tot Bocu a fost acela care a smuls ropote de aplauze de la
spectatorii din toată țara, și nu numai ei.

327

Nu puțini au fost membri ai diferitelor jurii la festivaluri sau
concursuri de folclor, care s-au ridicat în picioare și lau aplaudat
pentru evoluția lui pe scenă. Simpla lui apariție pe scenă, în fața
formației de jocuri bărbătești ce-o conducea, smulgea ropote de
aplauze. Nu de puține ori programul lui ca solist dansator ere
solicitat să fie repetat de spectatori.

Fiind constructorul formației și conducătorul ei, badea Bocu
era primul în șirul jucătorilor și comenzile pentru executarea figurilor
le dădea el și mult mai târziu au învățat și alți membri ai formației
care strigau o dată cu el. Niciodată n-am putut ști câte strigături
cunoștea el, deoarece de multe ori chiar improviza unele strigături.

Maestrul coregraf Aurelian Ciornei îl diviniza pe Bocu.
Spunea că , atât cât a peregrinat pe la diferite concursuri și
festivaluri prin țară ca membru în juriu, n-a întâlnit un conducător de
formație așa de talentat ca Bocu. Mi-a povestit o întâmplare foarte
hazlie. Era membru în juriul unui festival, iar președinte de juriu era
o somitate a jocului popular românesc. Bocu s-a urcat la balcon, la
juriu, ca să-l roage pe maestrul Ciornei să -i introducă pe arboreni pe
scenă mai repede. În acest timp tot comenta ce vedea pe scenă.
Președintele juriului, deranjat, l-a întrebat pe maestrul Ciornei cine
este cetățeanul. Maestrul Ciornei l-a informat pe președinte,
lăudându-l tare. Președintele l-a chemat pe Bocu la el, i-a dat o foaie
de hârtie și un pix și i -a spus să scrie ce greșeli vede el la cei de pe
scenă. Badea Bocu n-a scris nimic și l-a uimit pe președinte când i-a
spus punct cu punct ce-a observat el. Președintele i-a spus
maestrului Ciornei că omul acesta este un fenomen.

Chiar dacă anii s-au adunat nemiloși pe umerii lui, ca la orice
muritor, la peste 80 de ani ai săi apărea pe scenă, chiar dacă numai
pentru a prezenta un program scurt de solist dansator. Ce era
deosebit, pe lângă celelalte, era faptul că prindea foarte repede

328

figurile pe care i le arătai, chiar după numai o interpretare, indiferent
din care zonă a țării era respectivul joc.

De fapt, începuturile formației de jocuri bărbătești se leagă
tot de numele lui, imediat după Al Doilea Război Mondial. Dar
adevărata renaștere a a cestei formații se leagă și de numele lui
Vasile Tiperciuc, poreclit „Bugeai”, pe vremea când îndeplinea
funcția de vicepreședinte al Consiliului Popular Arbore, și a
profesorului Gheorghe Sturzu, directorul Căminului Cultural „Luca
Arbure” din comună din anul 1969.

La ambiția lui Bocu, a profesorului Sturzu, a viceprimarului s-
a adăugat și ambiția lui Dimitrie Leonte, la acea vreme primarul
comunei Arbore. Acesta era un om ambițios, mare iubitor de
cultură, în general, și de folclor, în special. El a vrut să aibă în
comună o echipă de jocuri populare cum nu are nimeni în satele din
jur, și chiar din țară. Și așa a avut-o, dar i-a și acordat un sprijin
necondiționat.

Cred că arborenii își mai aduc aminte cu plăcere de evoluția
acestuia în fruntea echipei pe scena Festivalului „Floare de salcâm”
de după anii 1990, de-a lungul edițiilor sale cât a fost în viață.
Festivalul fusele înființat din inițiativa unui grup de intelectuali din
comună, pus în practică de Vasile Pătrăucean, soțul directoarei de
cămin cultural, doamna profesoară Maria Pătrăucean.

Trecând anii și nemaiputând juca cu aceeași vervă, Bocu
stătea cuminte, pe un scaun, într-un colț al scenei, sprijinit în cârjă,
care devenise tovarășul său de nedespărțit, după ce trecuse de 85 de
ani, admirând evoluția jucătorilor care-i duceau ștafeta mai departe.
Nu mai putea juca, dar cârjă sălta în ritmul muzicii. Iar după
terminarea evoluției, Bocu stătea de vorbă cu membrii echipei și le
spunea de toate. Ce-au jucat foarte bine și unde au greșit.

329

Ajungând la vârsta la care nu mai putea evolua pe scenă,
Bocu a predat ștafeta de conducător lui Ion Pahomi, poreclit
„Pacală”.Numai pe dânsul l-a considerat Bocu că poate conduce și
instrui în continuare echipa. Consider c-a făcut foarte bine.

Încă mai stăruie în urechile arborenilor ecourile evoluției
acestei formații pe marile scene ale țării. Dar a venit și vremea
trecerii lui Bocu în eternitate. Acum nouă ne revine îndatorirea sacră
și cinstea să-l evocăm, din când în când, cu diferite prilejuri, și a
reaminti, mai ales celor care l-au uitat definitiv, rolul pe care l-a avut
acest talent nemaiîntâlnit, care a stat în fruntea acestei formații de
jocuri bărbătești ( bătrânești) timp de decenii la rând, ducând faima
jocului nostru popular, a costumului și a talentului arborenilor în
lume.

Bocu a condus o perioadă și echipa de jocuri bărbătești a
Școlii Gimnaziale Cutul de Jos, cu care a obținut rezultate foarte
bune și la nivel de țară, dar niciodată n-au putut obține medalia de
aur, cel mai sus a fost medalia de argint.

Tot Bocu a pus bazele echipei de jocuri populare mixte a
Școlii Gimnaziale „Luca Arbure”. În cadrul acesteia, pentru prima
dată în România a instruit și o pereche de soliști dansatori. Ei au luat
pentru prima dată în țară medalie de aur la această categorie. De
fapt, echipa acestei școli a câștigat 6 medalii de aur la 6 ediții ale
Festivalului Național „Cântarea României”. Marele merit este al lui
Bocu și al Floriței Brăescu, care s-a ocupat nemijlocit de-această
formație.

Acum, când echipa de jocuri populare bărbătești ( bătrânești)
a comunei Arbore împlinește onorabila vârstă de 40 de ani de la
reactivarea ei, un gând de recunoștință se îndreaptă spre Georgi
Buliga, poreclit Bocu, , care și-a dedicat întreaga sa viață jocului
popular bucovinean, ducând faima lui pe tot cuprinsul țării noastre și

330

chiar dincolo de fruntariile ei. Iar talentul lui îl duc mai departe
urmașii săi în arta jocului popular bucovinean.

În anul 1975 au fost puse bazele noii echipe de jocuri
bătrânești, dar, să fim drepți, această formație a activat încă din
timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Printre fondatorii acestei formații au fost și Georgi Buliga
(Bocu), Gheorghe Buliga (Baciu), Vasile Ciobîcă ( Ciotiță), Dumitru
Bahnari, Viorel Ciobîcă (Rujanu), Vasile Ciobîcă (Pomană) care au
trecut la cele veșnice.

În această formați au mai jucat de-a lungul existenței acestei
formații renumite de jocuri bărbătești ( bătrânești); Ion Pahomi
(Pacală), Vasile Hrincescu (Cracană), Gheorghe Buliga ( feciorul lui
Bocu), Gheorghe Bahnar, Vasile Lelcu ( Zai), Vasile Manoilă
( Țapu), Vasile Ciobîcă ( Fircă), Vasile Jacotă ( Racateț), Traian Buliga (
Bocăneț), frații Gheorghe și Ion Lelcu
( Dănilă), Dan Ciobîcă ( Vârtică), Dănuț-Ionuț Manoilă
( Grigman), Gheorghe Buliga ( Babalicu), Trifan Irimescu ( Ițic), frații
Ștefan și Miron Pahomi și Ion Pahomi ( fiul primului), Vasile Buliga,
Vasile Tabarcea, Vasile Bahnar ( Băhnăreanu), Toader Vântu, Nicu
Bahnar ( al lui Bahnari). Demn de menționat este faptul că familia
Manoilă ( Țapu) a avut în cadrul acestei formații reprezentanți ai
patru generații: Toader( bunicul, acum de 80 de ani), Vasile , fratele
acestuia, Dorel, fiul lui Toader, precum și frații Cezar și Cătălin, copiii
lui Toader.

Sper să nu fi scăpat pe vreunul, pentru c-ar fi mare păcat. Au
fost și vor rămâne în memoria noastră niște adevărați patrioți,
iubitori de arta noastră populară, care s-au dovedit a fi și adevărați
ambasadori ai artei noastre populare , atât în țară, cât și dincolo de
fruntariile ei.

331

Nu trebuie uitat faptul că-ntr-o perioadă, pe lângă această
formație au evoluat și fete, realizându-se o suită de jocuri populare
mixte, cum au fost: Florița Apostol ( Țipirig), Marița Leonte ( a lui
Ciup), Eufrozina Sturzu, Florița Prichici, Firuca Iliese, Florița Buliga,
Floarea Pietrar, Gheorghina Cîmpan, Monica Cupșan, Eleonora
Lupu, Fira Șuiu.

După ce familia Râpă ( Vasile, tata, la vioară, frații Vasile, la
vioară, și Mircea, la cobză) și-a încetat activitatea, deoarece primii
doi au murit, iar ultimul și-a vândut cobza și n-a mai vrut să cânte, s-
a căutat o soluție. Și aceasta a venit prin persoana lui Vasile Prichici,
mare iubitor de cântece populare, în general, și de jocuri populare,
în special.

Vasile Prichici era un talentat toboșar, la fel ca și membru al
formației de jocuri populare bătrânești, cânta foarte bine le
muzicuță, dar mai erau necesari și alți instrumentiști. Din om în om a
aflat cine mai cântă în Arbore și anume la ce instrument. Și-așa și-a
format un taraf format din: Mugurel Prichici, fiul lui Vasile, un foarte
talentat cântăreț la trompetă; Vasile Petrar, poreclit „Cerneală” la
fluieraș, Vasile Pîțu la acordeon și Vasile Râpă la vioară. Mi-aduc
aminte cu câtă grijă făceau repetiție la taraf, de răsuna sala de
ședințe a primăriei, de la etaj, unde exersau ei. Chiar simplele
repetiții strângeau admiratori ai muzicii populare, mai ales că ei
aveau un repertoriu bogat. Era o mare plăcere să-i asculți ! Se
cunoștea faptul că Vasile Prichici, care era fondatorul și
conducătorul tarafului, era foarte exigent la repetiții, dar, mai ales,
atunci când evoluau pe scenă. Ce mai, era cunoscut ca un adevărat
perfecționist în arta muzicii!

Apoi au venit ani buni în timpul cărora echipele de jocuri
populare, tineret și jocuri bătrânești, au fost acompaniate de acest
taraf. Dar timpul a trecut… și-acum se vorbește de această renumită

332

formație de jocuri populare bătrânești, ca și de respectivul taraf,
numai din amintiri. Și nu-i numai atât.Păcat…

La sfat-BOCU, FLORIȚA ILIESE și GHEORGHE DOLINSKI

333

Maestrul AURELIAN CIORNEI și absolvenții de la Școala Populară de Artă
Suceava, printre care și FLORIȚA BRĂESCU

La TVR împreună cu doamnele ELISE STAN și MARGARETA CLIPA

334

După un spectacol la PASUL PRISLOP

Frații RÎPĂ VASILE ȘI DUMITRU cântă cu foc

335

La terminarea Școlii Populare de Artă împreună cu maestrul coregraf
AURELIAN CIORNEI

RĂDĂUȚI- după un spectacol dat la casa de cultură

336

ȘI-AU MĂRTURISIT DRAGOSTEA PENTRU PLAIUL,
OAMENII ȘI FOLCLORUL BUCOVINEAN

*1-Sofiia Vicoveanca, artistă.
*2-Rita Cîntiuc, ex-inspector de umanioare, Suceava.
*3-Călin Brăteanu, artist, director al Centrului Cultural

„Bucovina” Suceava.
*4-Maria Popescu, profesor de umanioare, Rădăuți.
*5- Gabriela-Cica Sascău, profesor de matematică, Rădăuți.
*6-Simina-Silvia Șcladan, expert statistic, scriitoare,
Suceava.
*7-Mihaela Bulai, profesor de umanioare, Liești, Galați.
*8-Elena Andruhovici, profesor de umanioare, scriitoare,
Câmpulung Moldovenesc.
*9-Filon Lucău,profesor de umanioare, pictor,Câmpulung
Moldovenesc.
*10-Paula- Tamara Ciobîcă,profesor de umanioare,
director, Rădăuți.
*11-Casian Balabasciuc, inginer silvic, Vatra Moldoviței.
* 12-Jenica Romanică, profesor de umanioare, scriitor,

Vatra Dornei.
*13-Maria Cojocaru-Cozmici, profesoară de muzică,
scriitoare, Botoșani.
*14-Lenuța Rusu, profesoară, scriitoare, Fălticeni.
*15- Victor Minea, profesor de matematică, Mizil.
*16-Laurențiu Bădicioiu, prof. dr. de matematică, Mizil.

337

*17-Paraschiva Abutnăriței, profesor de umanioare,
scriitoare, Vatra Dornei.
* 18-Victor Iosif, profesor de umanioare, scriitor, iași
*19-Nicolae Suciu, inginer, scriitor, Gherla.

338

1-„Amintindu-mi și pomenind de plaiul meu drag,
BUCOVINA, care m-a îmbogățit sufletește, descoperind alese
obiceiuri și datini, păstrate de atâtea generații, trebuie să subliniez
că din Bucovina am scos la lumină, în stil propriu, cântece aproape
uitate.

Aduc slavă și mulțumesc lui Dumnezeu că m-am născut pe
un tărâm atât de bogat în tradiții, cu oameni harnici și frumoși la
suflet, și tot Bunul din Cer a hotărât ca să bat cărările lumii, ducând
cântecul de-acasă, dăruind bucurii și descoperind lumină în ochii
iubitorilor de cântec popular; să-l mulțumesc că m-a creat selectivă,
extrem de exigentă, în primul rând cu mine; am vrut să fiu unică-
nimeni ca mine, nici eu ca alții; să-mi placă ce fac, să respect munca
și colegii de microfon, să respect Publicul; să știu să-mi aleg cu grijă
cântecele, pe măsura sufletului și a sensibilității mele, să mă dăruiesc
necondiționat…..

Un cântăreț se formează treptat, prin alcătuirea unui
repertoriu personal prin cântece curate, adevărate, prin dăruire
sinceră, firească, prin repertoriu și modestie. Harul dat de
Dumnezeu, însoțit de multă muncă, pasiune și dăruire, transformă
un cântăreț într-un om cunoscut, căutat. În concluzie: Disciplină,
Punctualitate, Seriozitate, Exigență, Dăruire și Muncă.”

( Sofiia Vicovenca- artistă )

* **
BUCOVINA-prima treaptă a Cerului
„BUCOVINA- e aproape un cuvânt magic, un „Sesam,
deschide-te!”, o poartă, o cale, ori, de ce nu, o cheie cu care putem
deschide porțile infinitului.
Bucovina- locul unde viața este făcută fără de moarte.

339

Bucovina- spațiu ontologic și cosmic totodată, ținut unic,
situat la limita Cerului cu pământul.

Bucovina- teluric și celest, trup și suflet, o continuă curgere
spre ființa din tot inundată de duh a bucovineanului.

Bucovina-tărâmul autenticului, al naturii primitoare și al
culturii captivante.

Sublimul rămâne întotdeauna sublim ! Așa este Bucovina ,
care ne invită, de fiecare dată, la o călătorie prin locuri exotice, cu
serpentine de ader de ceață, o călătorie inițiatică, aidoma celei a
Alicei în Țara Minunilor.

Drumul prin Bucovina – pretext și suport- este o devenire.
Dinspre noi, cei care am fost, înspre noi, cei care suntem, și iar înspre
noi, cei care vom fi viețuitori ai acestui loc, căci locul bucovinean a
fost, este și va fi un topos existențial. Destul ca să ne trezească
interesul maxim și să ne determine a ne aventura , cu toată forța
alături de pădurile de fagi, de munții pictați în culori odihnitoare, de
oaze cu apă răcoritoare și limperde, pas la pas, umăr lângă umăr și
tâmplă, atingând de tâmplă, prin locuri de o frumusețe dureroasă și
cât se poate de naturală.

Drumul prin Bucovina devine parte din ființa noastră, devine
chiar Ființa, noastră, pentru că ne ispitește a ne regăsi, a ne
descoperi.

Nu, nu suntem noi deschizătorii drumului spre Bucovina.
Alții au fost înaintea noastră, noi mărșăluim doar pe urmele lor. Și
toate aceste urme sunt certitudini, căci ne cuibărim tălpile-n ele,
creștem, ne înălțăm îm pământul sfințit de Ștefan.

Înscrisă în adâncul ființei în codul genetic al fiecăruia dintre
noi, bucovineni, istoria Bucovinei este partea de concret a
existenței noastre, întrucât se continuă în noi, prin noi și dincolo de
noi înșine. Purtăm istora înaintașilor ca pe o însorită cronică a

340

eternității .Ne închinăm la Putna, Sucevița, Voroneț, Arbore,
Moldovița, cu inimile reverberând, rezonând în sfântă, selenară
lumină.

Bucovina-o reprezentare a Paradisului ! Între munți, obcini,
dealuri, câmpii mănoase, Dumnezeu și-a ctitorit casă, poposind, cu
iubire de părinte, în fiecare sat, în fiecare cămin, în fiecare ogradă,
acolo unde lacrima azurie a soarelui portă substanța dumnezeirii.
Căci bucovinenii sunt credincioși ; își poartă pașii spre Lumină. Seara,
târziu, smulși din vârtejul treburilor omenești, vorbesc cu Dumnezeu
în rugăciuni sincere, curate. Între maica-pământ și cerul-tată, omul
bucovinean își împlinește destinul, iar locul bucovinean devine punct
de sprijin, refugiu, cetate întărită.

Bucovina- prima treaptă a Cerului, de o frumusețe proaspătă,
răpitoare, imperioasă.

Bucovina- oameni frumoși, harnici, blânzi, luminoși, primitori;
varietate de culturi și de chipuri; port popular cu semnificative
motive folclorice, de la bogăția pământului până la credința în
Dumnezeu; meșteșugari care trimit la istoria și moștenirea culturală
a ținutului; bogăție de imagini aproape sonore; drumuri pe spinarea
orizontului, pe chica vântului și pe pletele ninsorii; liniște, chemare,
invitații.

Leagănul natal, Bucovina este un loc neasemuit ! este
frumusețea dintâi, pe care noi am văzut-o când am deschis ochii spre
viață. Este meleagul unde dorim să fim. Este ACASĂ !”

Prof.de umanioare,
ex inspector RITA CÎNTIUC, Suceava

***

341

„Am început să înțeleg cine sunt, când m-am întâlnit cu mine
printre oamenii locurilor din Țara De Sus a Moldovei: Suceava,
Cernăuți, Boian, Vatra Dornei; Rădăuți- Storojineț; Crasna-Vicov;
Herța-Câmpulung Moldovenesc. M-am identificat cu locul numit
„acasă” al fiecăruia.

Biserici, școli, cămine culturale, grădini, ogoare, păduri, iazuri,
livezi, ape, munți, dealuri și iar dealuri, verde și iar verde, Rai și iar
Rai.

Un loc pentru care mulțumesc Domnului că m-a lăsat să
trăiesc și să împart bucuria cu semenii mei. Un loc binecuvântat, care
înveșmântă și-i face frumoși și buni pe oameni.

Bucovina este un tărâm al oamenilor generoși și cuminți, din
care Dumnezeu nu a plecat niciodată. El este întâlnit la tot pasul,
căci oamenii acestui pământ viețuiesc în credință, năzuință și
bunăcuviință.

Bucovina este cântecul dorului măcinat de timp și înrădăcinat
în veșnicie.

Atâtea suflete, atâtea minți primenite în școlile Cernăuților și
ale Sucevei !

Atâția făuritori veșnici !
Atâtea nume rodnice, o pădure de copii frumoși, dar și atâtea
cruci pe morminte !
Atâta de multe-s aici, în lumea sta mică…
Bucovina este viața mea, suflet din sufletul meu !”

Călin Brăteanu, artist și director al Centrului pentru
Conservarea și Promovare a Culturii Tradiționale al județului Suceava

***

342

Binecuvântare și…blestem !...
„Punte între Cer și Pământ, așezată întocmai ca o coroană pe
fruntea României, Bucovina pare un colț de Rai pentru călătorul
obosit care află aici și apă limpede, ca să-și potolească setea, și pâine
rumenă ca o lună nouă, abia scoasă din cuptor pentru foamea-i
devorantă, și loc de odihnă în umbra cetinii mirosind a veșnicie.
Bucovina….! După ce-a plămădit din lut negru și roditor
câmpiile mănoase, pe care le-a tighelat cu pripoare dulci, Dumnezeu,
în marea lui mărinimie, a migălit din stâncă dură munții, cărora le-a
așezat pe creștet coroana veșniciei, apoi i-a încins cu brâie de argint
ca să aibă păstrăvii lor de zbenguială, i-a îmbrăcat în cojoace
mițoase, colorate-n verdele speranței și le-a menit să fie străjerii
acestui ținut inegalabil ca frumusețe, numit de străinii ahtiați după
bogățiile lui „Țara fagilor” sau „Bucovina”.
Ținut de legendă , spațiu de basm agățat de Cer cu fire
nevăzute de dor și de speranță, pământ sfințit de lacrimile sutelor de
generații , care și-au văzut visele risipite de vânturile veacurilor.,
Bucovina plămădește-n adâncurile sale bucurii incomensurabile
pentru fiii săi. Cine-l cunoaște nu-l mai poate uita, cine aude despre
minunățiile existente aici dorește să-l vadă și cine ascultă cântecul
oaspeților aciuați între crengile copacilor își simte sufletul cuprins de
jalea vremelniciei. Pe acest loc binecuvântat cu frumuseți
inimaginabile, cu bogății nemaiîntânite-n alte părți ale lumii trăiesc
oameni mândri, frați ai brazilor de pe culmile semețe, păstrători ai
tradițiilor și generatori de progres, care și-au pictat pe cămăși florile
plaiului, iar pe catrințe au trasat însemnele scării vămilor.
Când clopotele bisericilor îi cheamă la rugăciune, drumurile
par invadate de cârduri de cocori pregătiți a-și lua zborul la cea mai
mică amenințare. Primăvara împrăștie peste pomii livezilor , întinse
ca niște covoare pe dealurile molcome, o mulțime de culori, iar

343

Toamna îi împodobește cu cele mai dulci nuanțe de galben-arămiu
de sub care se ivesc sfioase obrajii roșii ai merelor sau fețele palide
ale perelor zemoase. Deasupra tuturor se ridică bătrânii noștri cu
creștetul albit de vreme, peste care stau coroanele făurite din fier
ale străbunilor.

Inima ținutului a fost și va rămâne Cetatea Sucevei, capitala
Moldovei și-n vremea lui Ștefan cel mare și Sfânt, care-a sporit
valoarea ținutului prin zidirea mănăstirilor pictate asemenea
peisajului bucovinean ! De aici pornesc drumuri către Putna, locul
unde Măria Sa își doarme somnul, către Sucevița, ctitoria
Movileștilor, către Umor, către Arbore, către Moldovița, către
Bălinești și către alte locuri tainice unde călătorul își poate regăsi
liniștea. Fiecare metru de pământ bucovinean poartă însemnele
vredniciei acestui neam mândru, care-n vremuri de restriște și-a
găsit alinarea-n doine.

Tot dintr-un suflet zbuciumat a răsărit și nemuritorul cântec
închinat Bucovinei : „Cântă cucul, bată-l vina… !”care încorporează-n
versurile și-n melodia lui oftatul de revoltă al unui neam urgisit, fiind
considerat de locuitorii ei ca o pagină din istoria-i zbuciumată. Cât de
profund este mesajul încrustat în blestemul „bată-l vina”!

Care o fi vina” bucovinenilor ? O știe fiecare român din cărțile
de istorie, o cunosc tinerii alungați prin țări străine de nevoi și-o vor
afla urmașii din poveștile murmurate-n preajma focului din vatră de
bătrânii ai căror ochi nu mai pot admira azuriul limpede al cerului
acoperit de norii poluării, nu-și mai pot potoli arșița cu apa cristalină
a izvoarelor secate după trecerea drujbelor prin trupurile falnice ale
brazilor, nu-și mai pot bucura privirile cu multitudinea de culori a
florilor din fânețele năpădite de spini sau nu mai pot asculta cântecul
duios al păsărilor fugărite de zgomotul motoarelor.

344

Emblematică pentru locuitorii Bucovinei este ruga din finalul
acestui imn: „Munților cu creasta rară/ Nu lăsați straja să piară !/
Dacă piere straja voastră/ A pieri și țara noastră”/. De ce adresarea
este făcută munților și nu oamenilor ? Poate și pentru că oamenii au
reușit să uite ultima rugăminte a lui Ștefan cel Mare și Sfânt: „ Dar
dacă (turcii) v-ar prescrie alte condițiuni, atunci mai bine să pieriți cu
toții de mâna inamicului decât să fiți spectatori oțioși la profanarea
religiunii voastre și la calamitatea țării voastre. Iar Dumnezeul
părinților noștri, care face minuni, va întinde grația sa inexorabilă
asupra voastră și, mișcat de lacrimile servitorilor săi, va trimite pe
unul care să vă scape, sau să scape posteritatea voastră de sub jugul
barbarilor și să redea țării libertatea și puterea sa!”(Dimitrie
Cantemir-Testamentul lui Ștefan cel Mare).

Prezentul și viitorul trebuie să-și amintească mereu de sfatul
înțelept al „bătrânului baci”, căci încălcarea cuvântului său atrage
blesteme asupra întregului neam și toate aceste adevăruri le poartă-
n inima lor munții semeți, brazii sfidători, apele învolburate, cerul
atacat de noxe, ogoarele năpădite de buruieni și le sunt amintite
mereu de cântecul din ce în ce mai trist al cucului.

Doar cine iubește Bucovina cu toată ființa lui poate
înțelege sensul profund al cuvintelor: „binecuvântare și
blestem”! ”

Maria Popescu, Rădăuți, prof. de umanioare
Gabriela-Cica Sascău, Rădăuți, prof. de matematică.

***
„Iubesc Bucovina pentru că aici m-am născut, am crescut și
m-am format ca om. Spun cu bucurie, oricui mă întreabă, că sunt
Silvia Vouciuc, născută în Bucovina, în localitatea Calafindești,
județul Suceava, localitate aflată la granița ținutului Bucovinei.

345

Prin pădurea Calafindeștilor încă mai poate fi văzut șanțul
adânc , care era pe-atunci hotarul săpat de austro-ungari, pe post de
graniță. Bunica și străbunica mea mi-au povestit multe întâmplări
legate de lupta dintre soldații care păzeau granița și dorința
locuitorilor din Calafindești de a comunica cu rudele lor aflate
dincolo de graniță.

Acum noi ne bucurăm că putem comunica, la rândul nostru,
cu frații noștri bucovineni. Din Ucraina, aflați în partea de nord a
Bucovinei istorice, și descoperim cu uimire că obiceiurile, tradițiile și
o vechea noastră limbă bucovineană sunt păstrate de copiii
românilor bucovineni din acea țară. În Ucraina, în Cernăuți, poți găsi
Catedrala Bucovinei, și Parcul Bucovinei, dar și multe alte locuri cu
nume de Bucovina.

Bucovinenii din ambele părți ale Bucovinei muncesc din zori și
până seara, păstrează tradițiile, sunt veseli, ospitalieri și nu-i auzi
prea des să se plângă de ceva .Oftează doar după libertatea lor, după
neamurile lăsate dincolo de sârma ghimpată și limba lor care este
supusă unui proces de pierdere a identității lor milenare.

Bucovina este un loc binecuvântat de Dumnezeu, cu munți
împăduriți, pajiști cu iarbă grasă, gospodării înstărite, biserici și
mănăstiri vechi de sute de ani și oameni frumoși.

În Bucovina casele sunt mai mari și frumos ornamentate, cu
curți primitoare și livezi roditoare. De cum pășești în Bucovina, aici în
„Ținutul mănăstirilor”, parcă intri într-o altă Românie , un Colț de
Rai, care îți atinge sufletul cu lumina lui sfântă.

Mie personal îmi place să trăiesc în Bucovina. Îmi place că
bătrânii bucovineni mai știu să se mire, iar copiii noștri încă știu să
se rușineze când mai fac câte-o poznă. Pentru că primăvara e plină
de florile pomilor roditori, vara e parfumată cu iz de fân proaspăt
cosit de tinerii din sat, toamna are miros de gutui , de mere, de pere,

346

de prune și de struguri, care se răsfață la soare de sub streșinile
caselor, iar iarna scânteiază peste troienele de pe munți și de pe
dealuri.

-Dumnezeu m-o binecuvântat când m-o lăsat în locul acesta,
în Bucovina, în Țara Fagilor !- e vorba multor oameni din partea de
sud a Bucovinei istorice.

Noi am crescut cu mândria că suntem bucovineni. Părinții,
bunicii și străbunicii noștri ne-au transmis obiceiurile și tradițiile
bucovinenilor și noi, la rândul nostru, le transmitem mai departe
copiilor noștri. Pentru noi, bucovinenii, este o normalitate să ținem
toate posturile și sărbătorile de peste an, să mergem cu coșul (
blidul) cu mâncare la biserică pentru a fi sfințite de Sfintele Sărbători
de Paște, să mergem la Hram și la Hora satului în costume naționale
bucovinene, să împodobim bradul de Crăciun, să așteptăm preotul
să ne sfințească casele de Crăciun și Bobotează, să mergem cu
colinda, cu uratul și cu semănatul, iar de Bobotează să primim
preotul cu lumânarea în mâini și cu bucuria în suflete.

Copiii noștri învață încă din grădiniță jocurile bucovinenilor și
„închistritul ” (încondeiatul), ouălor, cum să-și coase singuri cămășile
tradiționale sau să țeasă în stative catrințele, ștergarele și covoarele.
Ei muncesc cot la cot cu părinții lor și cunosc încă de mici tainele
lucrului bine făcut..

Mă bucur că și acum în Calafindești, satul meu natal, ca în
întreaga Bucovină, tradițiile sunt păstrate cu strășnicie. Corul de
femei” Copchilele din Calafindești ,Fanfara Trandafirul și Ansamblul
de jocuri populare Trandafirul sunt cunoscute în întreaga lume prin
numeroasele lor participări la diferite festivaluri naționale și
internaționale.

347

Datorită acestei educații alese, bucovinenii rămân
bucovineni, indiferent unde s-ar afla la un moment dat în lumea
aceasta.”

Simina-Silvia Șcradan, expert statistic ,scriitoare, Suceava.

***
„Întâi am cunoscut oamenii și, când spun așa, gândul mă
duce foarte departe în timp. Eram la vârsta la care nu mă întrebam
de ce e bine sau nu, era bine pentru că așa era firesc și gata ! Veneau
ca din poveste, cu nume ciudate (minunate ar fi spus soacră-mea)-
Zenovia, Melozina, Apalaghie, cu vorba dulce moldovenească, dar
parcă mai domoală, diferită de a noastră, cu un soi de așezare în
vorbe și în gesturi.
Mergeam cu familia la Grămești. De unde era cumnatul cel
mare al mamei. Și iarăși gândul caută imaginea ca pe o dovadă vie
că „ a fost”, e chiar de-adevăratelea. Privesc bucata mică de carton,
dantelată pe marginea albă, după cum era moda pe atunci și
retrăiesc și mai intens amintirile: curtea încărcată cu de toate, în
dreapta casa mică, bătrânească, cu prispă din lemn, cu două odăi pe
un hol îngust, lutul de pe jos, preșurile curate, patul tare, mobilierul
făcut de mână…răcoarea din casă și oamenii ! Oameni veseli și
primitori, râsul lor sănătos și voia bună, care umplea locul.
În stânga, casa nouă a Tatianei, mai modernă, dar nu
ostentativ, poate odăile un pic mai înalte, ferestrele un pic mai mari.
Iar înăuntru ca în amintirile lui Creangă; soba mare cu cuptor, pe
care dormeau copiii la căldură iarna. Nu visez, de adevărat, m-am
suit și eu acolo și am stat la căldură într-o vacanță de iarnă în care
verișoarele m+-au dus în vizită și Tatiana ne-a dat să mâncăm cârnați
fierți în ceaunul de pe sobă.

348