UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE
TÂRGU MUREŞ
DISCIPLINA DE HISTOLOGIE
Sub redacţia
ANGELA BORDA
CURS DE HISTOLOGIE
Volumul II
În colaborare cu:
Camelia Gliga
Simona Marcu
Andrada Loghin
Emőke Fülöp
Cosmin Moldovan
2008
Tehnoredactare computerizată:
Cosmin Nemeş
Cosmin Moldovan
Cuvânt înainte
Acest curs se adresează în primul rând studenţilor facultăţii de medicină şi medicilor
rezidenţi.
Există o anumită percepţie a studenţilor, în sensul că, învăţarea histologiei este greoaie şi
plictisitoare. Unul din motive este faptul că structura normală a ţesuturilor şi organelor
constituie o materie a primilor ani de studenţie, când studentul nu are cunoştinţele necesare
pentru a face legătura între structura normală şi patologia umană. Un alt motiv ar fi acela că
de obicei cărţile de histologie sunt foarte dense, bogate în amănunte, care nu au relevanţă
pentru practica medicală.
Din aceste motive, acest curs cuprinde doar cunoştinţele esenţiale, necesare achiziţionării în
continuare a celor de patologie. Pentru a fi uşor de citit şi de reţinut, textul a fost aranjat în
capitole, subcapitole şi sub-subcapitole redactate cu fonturi diferite. De asemenea, textul este
exemplificat cu un număr relativ mare de figuri, ce reprezintă fie desene schematice, fie
imagini microscopice. Aceste imagini sunt scanate din cărţile de histologie menţionate în
bibliografie. Tot pentru o mai bună înţelegere, pe parcursul cursului sunt inserate mici sinteze,
fie a structurii microscopice, fie elemente de diagnostic diferenţial. Pentru a face histologia
mai palpitantă şi având avantajul de a fi anatomo-patolog ca formaţie medicală, mi-am permis
să introduc la fiecare capitol mici referiri la patologie, în aşa fel încât cititorul să poată realiza
că studiul structurii normale este esenţial pentru înţelegerea proceselor patologice.
De ştiut obligatoriu.
Nu se cere la examen, dar e interesant de ştiut.
Cuprins 1
Cuprins
Aparatul digestiv ........................................................................................................................ 8
Generalitãţi ......................................................................................................................... 8
Cavitatea bucalã ......................................................................................................................... 9
Mucoasa cavităţii bucale ........................................................................................................ 9
Caracterele generale ale mucoasei cavităţii bucale .......................................................... 10
Epiteliul ........................................................................................................................ 10
Lamina propria ............................................................................................................. 11
Submucoasa.................................................................................................................. 11
Inervaţia mucoasei bucale ................................................................................................ 11
Vascularizaţia mucoasei bucale ....................................................................................... 11
Aspecte specifice ale mucoasei bucale............................................................................. 12
I. Ariile cheratinizate........................................................................................................ 12
1. Mucoasa masticatorie................................................................................................... 12
Gingia ........................................................................................................................... 12
Palatul dur .................................................................................................................... 14
2. Roşul buzelor................................................................................................................ 15
II. Mucoasa de acoperire .................................................................................................. 15
Palatul moale ................................................................................................................ 15
Faţa internă a obrajilor şi a buzelor .............................................................................. 16
Mucoasa alveolară........................................................................................................ 16
III. Mucoasa bucală specializată ...................................................................................... 16
Buzele................................................................................................................................... 17
Învelişurile buzei .......................................................................................................... 17
Scheletul musculo-conjunctiv ...................................................................................... 18
Limba ................................................................................................................................... 18
Faţa dorsală a limbii ..................................................................................................... 19
1. Mucoasa papilară...................................................................................................... 19
2. Mucoasa părţii posterioare a limbii .......................................................................... 21
Mugurii gustativi .............................................................................................................. 21
Faţa inferioară a limbii ................................................................................................. 23
Ţesutul limfatic al cavităţii bucale ....................................................................................... 23
Glandele salivare .................................................................................................................. 24
Aspecte de embriologie a glandelor salivare.................................................................... 24
Structura generală a glandelor salivare ............................................................................ 24
Acinii............................................................................................................................ 25
Celulele mioepiteliale................................................................................................... 26
Canalele de excreţie ..................................................................................................... 27
Stroma glandelor salivare............................................................................................. 28
Vascularizaţia glandelor salivare ..................................................................................... 29
Inervaţia glandelor salivare .............................................................................................. 29
Clasificarea glandelor salivare ......................................................................................... 29
Glandele salivare minore (mici) ................................................................................... 29
Glandele salivare majore (mari) ................................................................................... 30
2 Cuprins
Saliva................................................................................................................................ 33
Dintele ...................................................................................................................................... 34
Caracterele generale ale dinţilor....................................................................................... 34
Structura dinţilor .............................................................................................................. 35
Dentina ................................................................................................................................. 35
Caracteristici generale ...................................................................................................... 35
Compoziţia chimică.......................................................................................................... 36
Structura dentinei ............................................................................................................. 36
Canaliculele dentinare .................................................................................................. 36
Dentina pericanaliculară............................................................................................... 37
Dentina intercanaliculară.............................................................................................. 37
Predentina..................................................................................................................... 38
Structuri dentinare ............................................................................................................ 38
Zone de slabă mineralizare ale dentinei ........................................................................... 38
Inervaţia dentinei.............................................................................................................. 40
Smalţul ................................................................................................................................. 40
Caractere generale ............................................................................................................ 40
Compoziţia chimică a smalţului....................................................................................... 41
Structura smalţului ........................................................................................................... 41
Prismele de smalţ ......................................................................................................... 41
Substanţa interprismatică ............................................................................................. 42
Smalţul aprismatic........................................................................................................ 43
Cuticula smalţului ........................................................................................................ 43
Structuri clasice ale smalţului .......................................................................................... 43
Zone de slabă mineralizare a smalţului ............................................................................ 44
Cementul .............................................................................................................................. 45
Caractere generale ............................................................................................................ 45
Compoziţia chimică.......................................................................................................... 46
Structura cementului ........................................................................................................ 46
Rolul cementului .............................................................................................................. 47
Pulpa dentară ........................................................................................................................ 47
Caractere generale ............................................................................................................ 47
Structura histologică a pulpei dentare .............................................................................. 48
Celulele pulpei dentare................................................................................................. 48
Matricea extracelulară .................................................................................................. 50
Regiunile pulpei dentare............................................................................................... 50
Funcţiile pulpei dentare .................................................................................................... 51
Parodontiul ............................................................................................................................... 52
Osul alveolar ........................................................................................................................ 52
Morfogeneză şi caractere generale ................................................................................... 52
Compoziţia chimică a osului alveolar .............................................................................. 53
Structura anatomică a osului alveolar .............................................................................. 53
Structura histologică a osului alveolar ............................................................................. 53
Ligamentul periodontal ........................................................................................................ 54
Generalităţi ....................................................................................................................... 54
Constituirea ligamentului periodontal .............................................................................. 54
Structura ligamentului periodontal................................................................................... 54
Celulele......................................................................................................................... 54
Fibrele........................................................................................................................... 54
Substanţa fundamentală................................................................................................ 55
Cuprins 3
Funcţiile ligamentului periodontal ................................................................................... 55
Tubul digestiv........................................................................................................................... 57
Structura generală a tubului digestiv .................................................................................... 57
Mucoasa ........................................................................................................................... 57
Epiteliul de suprafaţă.................................................................................................... 58
Lamina propria (corionul) ............................................................................................ 58
Musculara mucoasei ..................................................................................................... 58
Submucoasa...................................................................................................................... 58
Musculara ......................................................................................................................... 59
Seroasa şi adventiţia ......................................................................................................... 59
Faringele............................................................................................................................... 59
Epiteliul de suprafaţă.................................................................................................... 59
Musculara mucoasei este absentă în faringe. ............................................................... 60
Submucoasa...................................................................................................................... 60
Esofagul................................................................................................................................ 60
Mucoasa ........................................................................................................................... 60
Epiteliul de suprafaţă.................................................................................................... 61
Lamina propria ............................................................................................................. 61
Musculara mucoasei ..................................................................................................... 61
Submucoasa...................................................................................................................... 61
Musculara ......................................................................................................................... 61
Adventiţia/seroasa ............................................................................................................ 61
Joncţiunea gastro - esofagiană.......................................................................................... 62
Stomacul............................................................................................................................... 63
Secreţia gastrică................................................................................................................ 63
Structura stomacului..................................................................................................... 64
Mucoasa gastrică .............................................................................................................. 65
Epiteliul de suprafaţă.................................................................................................... 65
Lamina propria (corionul) ............................................................................................ 66
Musculara mucoasei ..................................................................................................... 71
Submucoasa stomacului ................................................................................................... 71
Musculara stomacului ...................................................................................................... 71
Seroasa stomacului ........................................................................................................... 71
Intestinul subţire................................................................................................................... 72
Modificări ale peretelui intestinal pentru mărirea suprafeţei ....................................... 72
Mucoasa intestinului subţire............................................................................................. 72
Vilozităţile intestinale .................................................................................................. 72
Criptele Lieberkühn sau glandele intestinale ............................................................... 73
Epiteliul vilozitar şi criptic........................................................................................... 73
Lamina propria ............................................................................................................. 77
Musculara mucoasei ..................................................................................................... 77
Submucoasa...................................................................................................................... 78
Musculara ......................................................................................................................... 78
Seroasa ............................................................................................................................. 78
Particularităţi ale diferitelor segmente ale intestinului subţire......................................... 78
Duodenul .......................................................................................................................... 78
Jejunul .............................................................................................................................. 79
Ileonul............................................................................................................................... 79
Rolul intestinului subţire .................................................................................................. 79
Mecanisme de digestie şi absorbţie în intestinul subţire .............................................. 79
4 Cuprins
Intestinul gros....................................................................................................................... 80
Mucoasa ........................................................................................................................... 80
Criptele (glandele) Lieberkühn .................................................................................... 81
Epiteliul de suprafaţă şi al criptelor Lieberkühn (criptic) ............................................ 81
Lamina propria ............................................................................................................. 82
Musculara mucoasei ..................................................................................................... 83
Submucoasa...................................................................................................................... 83
Musculara ......................................................................................................................... 83
Seroasa/adventiţia............................................................................................................. 83
Particularităţi ale diferitelor segmente ale intestinului gros ................................................... 84
Cecul................................................................................................................................. 84
Apendicele........................................................................................................................ 84
Rectul ............................................................................................................................... 84
Canalul anal...................................................................................................................... 84
Glandele anexe ale tubului digestiv ......................................................................................... 86
Pancreasul............................................................................................................................. 86
Pancreasul exocrin................................................................................................................ 86
Structură histologică......................................................................................................... 86
Acinul pancreatic.......................................................................................................... 86
Canalele de excreţie intra şi extralobulare ................................................................... 87
Histofiziologia pancreasului exocrin................................................................................ 88
Reglarea secreţie pancreatice ....................................................................................... 89
Vascularizaţia pancreasului exocrin................................................................................. 89
Pancreasul endocrin.............................................................................................................. 89
Structură histololgică........................................................................................................ 89
Insulele Langerhans...................................................................................................... 90
Vascularizaţia insulelor Langerhans ............................................................................ 91
Inervaţia insulelor Langerhans ..................................................................................... 91
Histofiziologia pancreasului endocrin.............................................................................. 91
Ficatul................................................................................................................................... 92
Vascularizaţia ficatului..................................................................................................... 93
Hepatocitele...................................................................................................................... 95
Canalele biliare intrahepatice ........................................................................................... 97
Canalele biliare extrahepatice .......................................................................................... 98
Unităţi morfologice şi funcţionale hepatice ..................................................................... 98
Lobulul hepatic clasic................................................................................................... 98
Lobulul portal ............................................................................................................... 99
Acinul hepatic .............................................................................................................. 99
Regenerarea hepatică...................................................................................................... 100
Funcţia ficatului - histofiziologie ................................................................................... 100
Vezica biliară...................................................................................................................... 101
Mucoasa ......................................................................................................................... 102
Epiteliul de suprafaţă.................................................................................................. 102
Lamina propria ........................................................................................................... 103
Musculara ....................................................................................................................... 103
Adventiţia/seroasa .......................................................................................................... 104
Histofiziologie................................................................................................................ 104
Aparatul respirator.................................................................................................................. 105
Generalităţi ..................................................................................................................... 105
Căile aeriene....................................................................................................................... 105
Cuprins 5
Segmentul de conducere............................................................................................. 105
Segmentul respirator .................................................................................................. 106
Cavitatea nazală.................................................................................................................. 107
Vestibulul ................................................................................................................... 107
Segmentul respirator .................................................................................................. 107
Segmentul olfactiv...................................................................................................... 107
Mucoasa olfactivă ...................................................................................................... 107
Sinusurile paranazale.......................................................................................................... 109
Faringele............................................................................................................................. 110
Laringele............................................................................................................................. 110
Traheea ............................................................................................................................... 110
Mucoasa ......................................................................................................................... 111
Epiteliul ...................................................................................................................... 111
Corionul...................................................................................................................... 112
Submucoasa.................................................................................................................... 112
Stratul cartilaginos.......................................................................................................... 112
Adventiţia ....................................................................................................................... 112
Bronhiile............................................................................................................................. 112
Bronhiolele ......................................................................................................................... 114
Bronhiolele terminale ..................................................................................................... 115
Bronhiolele respiratorii ...................................................................................................... 116
Ductele alveolare............................................................................................................ 116
Sacii alveolari ................................................................................................................. 116
Alveolele pulmonare .......................................................................................................... 116
Celulele alveolare sau pneumocitele de tip I.............................................................. 117
Celulele alveolare sau pneumocitele de tip II ............................................................ 117
Septele alveolare ........................................................................................................ 117
Vascularizaţia pulmonară ............................................................................................... 119
Limfaticele plămânului .................................................................................................. 119
Inervaţia pulmonară........................................................................................................ 119
Plămânii.............................................................................................................................. 119
Pleura.................................................................................................................................. 120
Pleura parietală............................................................................................................... 120
Pleura viscerală .............................................................................................................. 120
Aparatul urinar ....................................................................................................................... 121
Generalităţi ..................................................................................................................... 121
Rinichiul ............................................................................................................................. 121
Capsula renală ................................................................................................................ 122
Cortexul şi medulara ...................................................................................................... 122
Lobi, lobuli renali ........................................................................................................... 123
Nefronul ......................................................................................................................... 124
Tipuri de nefroni......................................................................................................... 124
Structura nefronului.................................................................................................... 124
Corpusculul renal Malpighi............................................................................................ 124
Bariera de filtrare glomerulară ....................................................................................... 125
Mezangiul....................................................................................................................... 128
Tubul renal ..................................................................................................................... 129
Părţile componente ale tubului renal:......................................................................... 130
Structura şi funcţia tubului renal .................................................................................... 130
Segmentul gros proximal (tubul contort şi drept) ...................................................... 131
6 Cuprins
Segmentul subţire sau intermediar ............................................................................. 132
Segmentul gros distal ................................................................................................. 133
Tubii colectori ................................................................................................................ 134
Interstiţiul renal .............................................................................................................. 136
Aparatul juxtaglomerular ............................................................................................... 136
Sinteza eritropoetinei...................................................................................................... 137
Vascularizaţia rinichiului ............................................................................................... 137
Arterele....................................................................................................................... 137
Venele renale.............................................................................................................. 138
Limfaticele rinichiului................................................................................................ 138
Inervaţia rinichiului ........................................................................................................ 138
Cãile urinare ....................................................................................................................... 139
Stuctura generală a căilor urinare................................................................................... 139
Uroteliul ..................................................................................................................... 139
Lamina propria ........................................................................................................... 139
Musculoasa..................................................................................................................... 140
Adventiţia ....................................................................................................................... 140
Ureterele ............................................................................................................................. 140
Vezica urinară .................................................................................................................... 140
Uretra.................................................................................................................................. 141
Sfinctere ............................................................................................................................. 142
Aparatul genital masculin....................................................................................................... 143
Generalităţi ..................................................................................................................... 143
Testiculul............................................................................................................................ 144
Noţiuni de anatomie şi embriologie ............................................................................... 144
Tubii seminiferi .............................................................................................................. 145
Celulele Sertoli........................................................................................................... 146
Rolul celulei Sertoli.................................................................................................... 146
Celulele germinale...................................................................................................... 147
Spermatogeneza ............................................................................................................. 147
Spermatocitogeneza sau faza spermatogonială .......................................................... 148
Meioza sau faza spermatocitară ................................................................................. 148
Spermiogeneza sau faza spermatidică........................................................................ 149
Structura spermatozoidului matur .................................................................................. 150
Capul spermatozoidului.............................................................................................. 150
Coada spermatozoidului............................................................................................. 150
Interstiţiul testicular........................................................................................................ 151
Celulele Leydig .......................................................................................................... 151
Căile spermatice intratesticulare ........................................................................................ 152
Căile spermatice extratesticulare........................................................................................ 152
Epididimul...................................................................................................................... 152
Canalele eferente sau conurile eferente...................................................................... 152
Canalul epididimar ..................................................................................................... 153
Ductul deferent ............................................................................................................... 153
Glandele anexe ................................................................................................................... 154
Veziculele seminale........................................................................................................ 154
Prostata ........................................................................................................................... 155
Glandele bulbo-uretrale.................................................................................................. 156
Sperma........................................................................................................................ 156
Aparatul genital feminin......................................................................................................... 157
Cuprins 7
Glandele endocrine................................................................................................................. 191
Pielea ...................................................................................................................................... 213
Organele de simt..................................................................................................................... 230
Ochiul ................................................................................................................................. 230
Generalităţi ..................................................................................................................... 230
Structura histologicã a ochiului...................................................................................... 231
Stratul sclero-cornean................................................................................................. 231
Stratul uveal................................................................................................................ 232
Retina ......................................................................................................................... 233
Arii specializate ale retinei ......................................................................................... 236
Nervul optic................................................................................................................ 236
Mediile transparente ale ochiului ............................................................................... 236
Organele anexe ale ochiului ........................................................................................... 237
Conjunctiva ................................................................................................................ 237
Pleoapele .................................................................................................................... 237
Glandele lacrimale...................................................................................................... 238
Urechea............................................................................................................................... 238
Generalităţi ..................................................................................................................... 238
Urechea externă.............................................................................................................. 239
Urechea medie................................................................................................................ 239
Membrana timpanică.................................................................................................. 239
Conţinutul urechii medii............................................................................................. 239
Urechea internă .............................................................................................................. 240
Labirintul osos............................................................................................................ 240
Labirintul membranos ................................................................................................ 240
Mecanoreceptorii urechii interne ............................................................................... 240
Cohleea....................................................................................................................... 241
Organul lui Corti ........................................................................................................ 242
Organul statoreceptor sau al echilibrului ................................................................... 243
Prescurtãri mai frecvent folosite în text ............................................................................. 245
Bibliografie............................................................................................................................. 246
8 Aparatul digestiv
Aparatul digestiv
Generalitãţi
Rolul aparatului digestiv este de a prelucra alimentele, în aşa fel încât ele să poată fi absorbite.
Acest proces cuprinde cinci faze importante: ingestia, fragmentarea, digestia, absorbţia şi
eliminarea reziduurilor.
Ingestia şi fragmentarea iniţială a alimentelor începe în cavitatea bucală, unde se formează
bolul alimentar. Acesta, prin acţiunea combinată a limbii şi a muşchilor faringieni, este trimis
în esofag prin deglutiţie. Formarea bolului alimentar şi înghiţirea sa este facilitată de secreţia
glandelor salivare. Esofagul este un simplu segment de transport, prin intermediul căruia
bolul alimentar ajunge în stomac, unde continuă fragmentarea şi începe procesul de digestie
(proces prin care alimentele sunt reduse sub acţiunea enzimelor în molecule destul de mici ca
să poată fi absorbite). În urma acestor procese rezultă chimul gastic, un lichid pe jumătate
digerat care ajunge în intestinul subţire (duoden, jejun şi ileon), unde continuă procesul de
digestie şi începe cel de absorbţie. Produsul de secreţie al ficatului şi pancreasului este
eliminat în acest segment al aparatului digestiv, facilitând digestia. Reziduurile neabsorbite în
intestinul subţire trec în intestinul gros, unde prin reabsorbţia apei, conţinutul capătă o
consistenţă din ce în ce mai mare, rezultatul fiind formarea materiilor fecale. Partea terminală
a intestinului gros, rectul, are capacitatea de a le reţine, înainte de a fi eliminate în exterior
prin canalul anal.
Se poate considera, deci, că aparatul digestiv are două compartimente funcţionale şi un sistem
de glande anexe:
Compartimentele funcţionale sunt reprezentate de cavitatea bucală şi tubul digestiv, care
cuprinde la rândul său un segment de transport (esofagul şi canalul anal) şi un segment de
digestie (stomac, intestin subţire şi gros).
Glandele anexe cuprind glandele salivare, ficatul şi pancreasul.
De-a lungul tubului digestiv, alimentele sunt propulsate prin două mecanisme:
- acţiunea voluntară a muşchilor striaţi din cavitatea bucală, faringe şi treimea superioară a
esofagului
- peristaltism, contracţia involuntară a musculaturii netede din restul aparatului digestiv.
Prin contactul său cu mediul extern, aparatul digestiv reprezintă o poartă de intrare posibilă
pentru diferiţi agenţi patogeni, împotriva cărora el are numeroase mecanisme de apărare. Unul
dintre ele îl constituie ţesutul limfoid dispersat de-a lungul tractului digestiv, sub formă difuză
sau sub formă de agregate, constituind, în ansamblu, componenta digestivă a ţesutului limfoid
asociat mucoaselor (MALT).
Cavitatea bucală 9
Cavitatea bucalã
Cavitatea bucală este unică prin structura şi funcţia sa. Principalele structuri pe care le
conţine sunt:
- mucoasa cavităţii bucale
- buzele
- limba
- mugurii gustativi
- organul dentar, format din dinte şi aparatul său de susţinere în arcada dentară, parodonţiul
- glandele salivare, glande anexe ale aparatului digestiv
- ţesut limfatic
Limitele cavităţii bucale sunt:
- antero-lateral: buzele
- posterior: orificiul de deschidere în faringele ce se continuă cu esofagul şi fosele nazale
- lateral: obrajii
- superior: palatul dur şi moale
- inferior: limba şi planşeul cavităţii bucale
Arcadele dentare împart cavitatea bucală în două compartimente:
- vestibulul cavităţii bucale, situat anterior şi delimitat de buze, obraji şi faţa anterioară a
gingiilor şi a dinţilor. Suprafeţele care privesc spre vestibul (dinţi, mucoasă) se mai
numesc şi vestibulare, iar cele care privesc spre cavitatea bucală propiu-zisă, suprafeţe
bucale sau linguale.
- cavitatea bucală propriu-zisă, situată înapoia arcadelor dentare, are aceleaşi limite
superioare, inferioare şi posterioare, ca şi întreaga cavitate bucală. Cea mai mare parte a
cavităţii bucale propriu-zise e ocupată de limbă.
Rolurile cavităţii bucale sunt multiple:
- digestie: cavitatea bucală reprezintă prima porţiune a tubului digestiv, adică locul în care
începe digestia. Cavitatea bucală are rol în ingestia, fragmentarea, umidificarea
alimentelor şi formarea bolului alimentar.
- vorbire
- expresie facială
- receptor senzitiv
- respiraţie.
Mucoasa cavităţii bucale
Cavitatea bucală este în întregime acoperită de o mucoasă, care este de trei tipuri: mucoasa de
masticaţie, de acoperire şi specializată.
10 Cavitatea bucală
Aspectul şi structura mucoasei bucale sunt diferite în diferite regiuni, ca o adaptare la
diversele sale funcţii:
- barieră structurală între mediul extern şi intern, împotriva agresiunilor mecanice,
chimice, bacteriene, etc.
- protecţie mecanică şi imunologică a ţesuturilor şi structurilor subiacente; ţesutul limfatic
din mucoasa bucală, reprezintă prima barieră de apărare a organismului
- funcţie secretorie; ea secretă saliva ce conţine enzime digestive, anticorpi
- intervine în procesul de reglare termică şi hidrică
- funcţie de absorbţie - epiteliul mucoasei bucale este capabil să absoarbă diferite
substanţe: primii produşi ai digestiei, vitamine, apă, electroliţi, medicamente (exemplu
nitroglicerina administrată sublingul în angina pectorală).
- rol informativ - furnizează relaţii în legătură cu senzaţiile de cald sau rece, starea de
umectare, textura şi gustul alimentelor.
Caracterele generale ale mucoasei cavităţii bucale
Mucoasa bucală poate fi formată din două straturi, epiteliu şi lamina propria sau trei straturi,
când celor două amintite mai sus li se adaugă submucoasa. Epiteliul este despărţit de ţesutul
conjunctiv subiacent printr-o membrană bazală.
Epiteliul
Epiteliul cavităţii bucale este de tip stratificat pavimentos necheratinizat. În zonele supuse
fricţiunii, el poate fi cheratinizat (gingie şi palatul dur) sau cu fenomene de paracheratoză
(persistenţa nucleilor în stratul de cheratină).
Epiteliul stratificat pavimentos necheratinizat se găseşte pe versantul intern al buzelor, al
obrajilor, pe mucoasa alveolară, planşeul bucal, faţa inferioară a limbii şi palatul moale.
Este un epiteliu subţire, format din trei straturi:
- stratul bazal
- stratul spinos
- stratul superficial
Epiteliul stratificat pavimentos cheratinizat este asemănător cu epidermul pielii, dar spre
deosebire de acesta, este alcătuit din patru straturi, lipsind stratul lucid:
- stratul bazal
- stratul spinos
- stratul granulos
- stratul cornos sau de cheratină. În gingie, stratul cornos poate prezenta
paracheratoză, adică persistenţa nucleilor în stratul superficial.
Celulele epiteliului mucoasei cavităţii bucale
Epiteliul mucoasei bucale este constituit din 4 tipuri de celule, prezente în permanenţă în acest
epiteliu. Acestea sunt:
- cheratinocitele, ce reprezintă aproximativ 90% din populaţia celulară
- melanocitele, celule specializate, pigmentare, localizate în stratul bazal al epiteliului, printre
cheratinocite. Ele sunt responsabile de coloraţia brun maronie, chiar neagră, ce se observă în
anumite regiuni ale epiteliului bucal, dată de pigmentul elaborat de aceste celule: melanina.
Pigmentarea melanică se observă mai ales în gingii, obraji, palatul dur şi limbă. În general
există un raport direct între pigmentaţia pielii şi a mucoasei bucale.
- celulele Langerhans, implicate în elaborarea răspunsului imun, având rol de celule
Cavitatea bucală 11
prezentatoare de antigen. Ele fac parte din sistemul monocitar-macrofagic.
- celulele Merkel, celule epiteliale modificate, cu rol de mecanoreceptori. Sunt mai numeroase
în regiunea palatului dur.
Alte celule tranzitează doar epiteliul; limfocitele şi polimorfonuclearele sunt cele mai
frecvente.
Lamina propria
Lamina propria (corionul) este situată imediat sub membrana bazală; ea corespunde dermului
pielii. Are două straturi, ce nu sunt separate morfologic: stratul papilar şi stratul reticular.
Stratul papilar este format din acel ţesut conjunctiv care pătrunde sub forma unor prelungiri
digitiforme, în grosimea epiteliului, formând papile. Structural, stratul papilar este un ţesut
conjunctiv lax, tânăr, cu foarte multe vase de sânge şi nervi. În mod normal are un infiltrat
difuz de limfocite.
Stratul reticular (sau subpapilar) este alcătuit din ţesut conjunctiv dens, cu aspect tendinos, în
care predomină fibrele conjunctive. Pe lângă vase şi nervi, poate conţine infiltrat limfocitar
difuz sau chiar organizat în foliculi limfatici şi rare glande salivare accesorii.
Când lamina propria se ataşează direct pe periostului oaselor, mucoasa este fixă, imobilă (ex:
gingie, palatul dur), iar când se fixează de muşchii subiacenţi printr-o submucoasă, mucoasa
este mobilă, ea putând fi ridicată în pliuri (ex: palatul moale, planşeul bucal, mucoasa
obrajilor, etc.).
Submucoasa
Submucoasa are structura unui ţesut conjunctiv cu densitate şi grosimi diferite, în diferite
regiuni. Conţine glande salivare minore, vase de sânge, nervi, ţesut adipos. În submucoasă
sosesc arterele mari ce vascularizează mucoasa bucală. Ocazional, submucoasa poate conţine
glande sebacee, neataşate firului de păr, vizibile cu ochiul liber sub forma petelor Fordyce
(comisurile gurii).
Submucoasa este prezentă doar în mucoasa obrajilor, a planşeului bucal, palatului moale, faţa
vestibulară a buzelor. În locurile unde ea este prezentă, mucoasa bucală este mobilă, deci
poate fi ridicată în pliuri. Gradul de mobilitate depinde de caracterul lax sau dens al ţesutului
conjunctiv care o alcătuieşte.
Inervaţia mucoasei bucale
Inervaţia mucoasei bucale este asigurată de ramurile mediane şi inferioare ale trigemenului,
dar şi din fibre ce provin din nervii cranieni VII, IX şi X. Terminaţiile nervoase sunt de mai
multe tipuri:
- terminaţii nervoase libere, localizate în epiteliu sau în ţesutul conjunctiv
- corpusculii Krause, prezenţi peste tot în lamina propria, asigură percepţia senzaţiei de rece
- corpusculii Meissner sunt receptori tactili, foarte numeroşi, mai ales în regiunea buzelor.
Vascularizaţia mucoasei bucale
Reţeaua vasculară a mucoasei bucale, provine din arterele mari, situate în submucoasă. În
zonele în care submucoasa lipseşte (gingie), arterele îşi au emergenţa direct din oasele
subiacente. Ramificările laterale ale acestor artere mari, din ce în ce mai mici, se îndreaptă
spre lamina propria. În apropierea papilelor dermice, formează o importantă reţea capilară
(fig.3). Ele se continuă cu structuri postcapilare, cu diametru mai mare decât al capilarelor,
apoi cu venule şi vene.
Vasele sanguine sunt însoţite de o importantă reţea limfatică ce ia naştere în corionul papilar,
12 Cavitatea bucală
dintr-o extremitate în fund de sac. Vasele limfatice se varsă în ganglionii cervicali superiori,
submaxilari sau cervicali, în funcţie de teritoriul din care provin.
Aspecte specifice ale mucoasei bucale
În scop descriptiv şi didactic, mucoasa cavităţii bucale se poate împărţi în următoarele regiuni
sau arii:
- arii cheratinizate în care sunt cuprinse:
- mucoasa masticatorie din
gingie
palatul dur
- roşul buzelor
- arii necheratinizate:
- mucoasa de acoperire
palatul moale
faţa internă a obrajilor
mucoasa alveolară
- mucoasa specializată
faţa dorsală a limbii
I. Ariile cheratinizate
1. Mucoasa masticatorie
Mucoasa masticatorie se întâlneşte la nivelul gingiei şi a palatului dur şi are anumite
caracteristici comune:
- este cheratinizată
- epiteliul are aceeaşi grosime
- lamina propria are aceeaşi structură şi densitate
- este fixă
- are culoare roz
- gingia nu are submucoasă
Gingia
Gingia este partea mucoasei bucale care acoperă osul alveolar, maxilar şi mandibular. Ea este
supusă permanent fricţiunii şi presiunii din timpul masticaţiei. Structura epiteliului şi a
laminei propria este adaptată acţiunii acestor factori.
Gingia are în general o culoare roz, dar poate avea şi o tentă brun-maronie. Culoarea ei
depinde de prezenţa sau absenţa stratului de cheratină, de grosimea lui şi de pigmentaţia
epiteliului. Culoarea roz este dată de prezenţa vaselor de sânge din lamina propria, care se văd
prin transparenţa epiteliului, iar cea brună de prezenţa melaninei.
Structural, este alcătuită din epiteliu şi lamina propria; submucoasa lipseşte în gingie.
Epiteliul. În mod normal, epiteliul gingival este paracheratinizat în proporţie de 75%,
cheratinizat în 15% şi 10% necheratinizat.
Lamina propria are structura descrisă în partea generală. Papilele sunt în general lungi şi
subţiri, spre deosebire de cele din mucoasa alveolară unde sunt scurte. Lamina propria
Cavitatea bucală 13
ataşează puternic gingia de periostul osului alveolar şi, pe o mică porţiune, de dinte.
Din punct de vedere anatomic, gingia poate fi împărţită în trei porţiuni:
- gingia ataşată
- gingia marginală sau liberă
- gingia papilară sau papila interdentară
Gingia ataşată este acea parte a gingiei care aderă la osul alveolar şi la coletul dinţilor (fig.1).
Gingia marginală sau liberă formează un coleret în jurul smalţului, în dreptul coletului
dentar şi este separată de dinte prin şanţul (sulcusul) gingival (fig.1).
Epiteliul gingiei marginale, de pe versantul bucal, are structura descrisă anterior. În vârful
marginii libere, acest epiteliul stratificat pavimentos gros suferă o tranziţie abruptă şi devine
un epiteliu fin, de tip stratificat pavimentos necheratinizat (epiteliu crevicular), fără papile
(fig.1).
Partea profundă a şanţului gingival este formată de epiteliul joncţional. Când şanţul gingival
lipseşte, nu există gingie liberă.
Fig. 1: Modul de ataşare al gingiei la dinte. Gingia liberă (GL), epiteliul gingiei
marginale (E), joncţiunea smalţ-cement (JCE), cement (C), os alveolar (O), resturi
organice (Db).
Epiteliul joncţional se găseşte în fundul şanţului gingival şi are rolul de a fixa gingia de
dinte. Situat la nivelul coletului dentar, el este în contact prin faţa sa externă cu lamina
propria gingivală şi prin faţa sa internă, cu suprafeţa amelară sau cementară a dintelui. El se
continuă cu epiteliul gingiei marginale, de care se deosebeşte ca structură şi funcţie.
Epiteliul joncţional este un epiteliu care nu se cheratinizează şi care cuprinde:
- un strat de celule bazale, cubice, ancorate prin hemidesmozomi la membrana bazală
externă, care le separă de lamina propria gingivală
- un strat de celule suprabazale, foarte turtite, paralele cu suprafaţa dintelui, de care sunt
14 Cavitatea bucală
ataşate foarte strâns, prin membrana bazală internă. Aceste celule joacă rol de celule
bazale, deoarece secretă componenţi ai membranei bazale interne, de care se leagă apoi
prin hemidesmozomi.
Membrana bazală internă are rolul de a fixa strâns epiteliul joncţional de dinte.
Componenţii ei sunt sintetizaţi de ameloblastele reduse (după ce îşi încetează producţia de
smalţ) şi de celulele suprabazale din epiteliul joncţional. Membrana bazală internă este foarte
ferm ataşată de dinte (mecanismul de fixare este molecular). Pe versantul opus, prin
hemidesmozomi este fixată de epiteliul joncţional.
Membrana bazală internă are trei straturi, diferite de cele ale membranei bazale externe, care
are structura clasică: lamina lucida, lamina densa, lamina sublucida, ultima fiind un rezultat
al forţelor electrostatice de respingere şi de atracţie.
Rolul joncţiunii dento-gingivale
Rol de apărare antimicrobiană: polimorfonuclearele din spaţiul intercelular au rol de barieră
antimicrobiană. Ele se găsesc în tranzit prin epiteliu, nu datorită unui proces inflamator.
Are rol în fixarea ţesutului gingival de ţesutul dentar, prin sinteza şi secreţia componentelor
membranei bazale interne, prin hemidesmozomi şi prin molecule de adeziune celulară.
Ruperea echilibrului dintre aceste structuri, deschide drumul spre leziuni parodondale.
Gingia papilară este constituită din două protuberanţe, una vestibulară, alta linguală, numite
papile interdentare, separate de o depresiune, numită col interpapilar. Papila interdentară
umple spaţiul dintre doi dinţi adiacenţi. Gingia papilară este acoperită cu epiteliu pavimentos
necheratinizat, foarte vulnerabil la boala parodontală.
Vascularizaţia şi inervaţia gingiei
Vascularizaţia gingiei se face prin ramuri ale arterelor alveolare, ramuri superficiale ale
arterelor linguale, bucale, palatine, asigurând vascularizaţia gingiei ataşate şi marginale.
Limfaticele drenează în nodulii submentali şi submandibulari.
Gingia este bine inervată prin terminaţii libere şi încapsulate (corpusculi Meissner sau
Krause).
Palatul dur
Palatul dur constituie plafonul cavităţii bucale. Mucoasa sa este ferm ataşată de osul
subiacent şi este deci fixă, imobilă. Ea este expusă forţelor de masticaţie, compresiune,
abraziune, etc, ceea ce determină cheratinizarea epiteliului.
Ca şi gingia, palatul dur are culoarea roz.
Este acoperit de mucoasă şi submucoasă, cu o structură perfect adaptată funcţiei pe care o
îndeplineşte.
Epiteliul este stratificat pavimentos cheratinizat, cu o grosime nu prea mare (0,25 mm). La
joncţiunea epitelio-mezenchimatoasă prezintă un număr mare de papile lungi, unele putând
ocupa chiar 2/3 din grosimea totală a epiteliului. Numărul şi aspectul acestor papile, precum
şi numărul crescut de desmozomi şi tonofilamente, sunt adaptări funcţionale, ce dau
rezistenţă acestui epiteliu.
Lamina propria are structura caracteristică, deja descrisă în partea generală. În apropierea
submucoasei, fasciculele de fibre iau o orientare din ce în ce mai perpendiculară pe suprafaţa
osoasă.
Cavitatea bucală 15
Submucoasa. Cu excepţia a două zone, palatul dur are o submucoasă evidentă. Aceste două
zone sunt: zonele periferice, unde ţesutul palatin este identic cu gingia şi de-a lungul liniei
mediane a palatului dur (rafeul palatin). În aceste zone, lamina propria se leagă strâns de
periostul oaselor (fig.2).
Fig. 2: Palatul dur şi moale al cavităţii bucale.
În restul zonelor, submucoasa este bine reprezentată.
În ciuda prezenţei submucoasei, mucoasa palatului dur este fixă, imobilă, ataşată puternic de
periostul maxilar şi al oaselor palatine. Această ataşare se face prin benzi groase şi dense de
ţesut conjunctiv, perpendiculare pe periostul oaselor, ce provin din lamina propria. Benzile de
ţesut conjunctiv împart submucoasa într-o serie de compartimente neregulate, de diferite
dimensiuni. Aceste compartimente conţin în regiunea latero-anterioară ţesut adipos, care
funcţionează ca o perniţă, comparabilă cu ţesutul subcutanat al palmei mâinilor. În regiunea
latero-posterioară submucoasa conţine glande salivare mici de tip mucos şi este în
continuitate cu cea a palatului moale.
2. Roşul buzelor
Această structură va fi tratată la buză.
II. Mucoasa de acoperire
Este localizată pe buze (faţa internă), obraji, fornixul vestibular, mucoasa alveolară şi faţa
inferioară a limbii şi are următoarele caracteristici (fig.3):
- este formată din mucoasă şi submucoasă
- epiteliul este stratificat pavimentos necheratinizat
- este mobilă, permiţând mişcările buzelor, obrajilor şi a limbii
- are două caracteristici structurale ce-i dau mobilitate: fixarea submucoasei direct pe
epimisiumul sau fascia muşchilor şi conţinutul mare în fibre elastice
- are culoare roşie
Palatul moale
Între mucoasa palatului moale şi cea a palatului dur există o delimitare netă: mucoasa
16 Cavitatea bucală
palatului moale are culoare roşie, iar cea a palatului dur este roz. Aceste diferenţe de
colorabilitate se datorează unei reţele vasculare foarte bine dezvoltate şi mai abundente a
palatului moale şi unei transparenţe mai mari a epiteliului.
Mucoasa palatului moale este mobilă; ea este ataşată prin submucoasă de epimisium
muşchilor subiacenţi.
Fig. 3: Reprezentare schematică a structurii mucoasei bucale mobile.
Faţa internă a obrajilor şi a buzelor
Faţa internă a obrajilor şi a buzelor ocupă o parte importantă din suprafaţa totală a mucoasei
bucale. Structura versantului intern al buzei va fi descrisă la buză. În comisura gurii, mucoasa
obrajilor conţine glande sebacee izolate, neataşate firului de păr, ce sunt vizibile cu ochiul
liber, sub forma petelor Fordyce.
Mucoasa alveolară
Mucoasa alveolară are structura mucoasei bucale mobile.
Ea acoperă şi este ataşată periostului osului alveolar. Mucoasa alveolară este o continuare a
mucoasei buzelor şi a obrajilor ce se reflectă la nivelul fornixului vestibular, pe osul alveolar.
La nivelul fornixului, mucoasa este ataşată foarte lax de structurile subiacente, în aşa fel încât
mişcările buzelor şi a obrajilor să fie posibile.
III. Mucoasa bucală specializată
Mucoasa bucală specializată se găseşte pe faţa dorsală a limbii şi va fi tratată în acest
subcapitol.
Cavitatea bucală 17
Consideraţii practice
Între diferitele regiuni ale mucoasei bucale există diferenţe structurale. În zonele în
care există ţesut conjunctiv lax, e posibilă apariţia edemului şi a hemoragiilor. De
asemenea, infecţiile se propagă cu mai multă uşurinţă în aceste zone. Dacă este
necesară injectarea unor substanţe, e indicat ca aceasta să se facă în aceste zone
(mucoasa alveolară, fornix), deoarece structura permite distensia ţesuturilor.
Gingia este expusă forţelor mecanice în timpul masticaţiei şi infecţiilor, ce pot produce
leziuni, ale aparatului de fixare dento-gingival, datorită structurii sale relativ fragile.
Cheratinizarea gingiei poate să-i confere protecţie împotriva acestor agresiuni. Procesul de
cheratinizare al gingiei poate fi stimulat artificial prin masaje sau periaj, periaj care înlătură
totodată şi placa bacteriană, diminuând riscul infecţiilor.
Multe boli sistemice pot cauza modificări caracteristice ale mucoasei bucale. Saturnismul
(acumularea de plumb în organism) determină o coloraţie particulară a marginilor gingivale.
Leucemiile, anemia pernicioasă, alte boli de sânge, determină un aspect atât de caracteristic
al mucoasei bucale, încât pot constitui criterii de diagnostic. În rujeolă, apar pete
caracteristice pe mucoasa obrajilor, petele lui Koplik, sub forma unor pete mici, roşii, cu un
centru albăstrui. Ele apar cu câtva timp înainte de erupţia cutanată.
Mucoasa bucală poate oglindi diferite boli endocrine, inclusiv perturbări ale hormonilor
sexuali, pancreatici, etc.
În unele boli, se modifică aspectul limbii, de exemplu în scarlatină, unde apare limba
zmeurie.
La bătrâni, mucoasa cavităţii bucale devine atrofică. Ea este subţire, pergamentoasă.
Suprafaţa limbii devine netedă, datorită atrofiei papilelor linguale. Atrofia glandelor salivare
poate produce sindromul de gură uscată sau xerostomie.
Buzele
Buzele delimitează şi circumscriu orificiul anterior al cavităţii bucale. Pe o secţiune sagitală
prin buză, se poate observa că, ea prezintă un schelet musculo-conjunctiv, central, acoperit de
trei tipuri de învelişuri, situate pe trei feţe (fig.7).
Învelişurile buzei
Faţa externă este acoperită de piele, subţire, formată din epiderm şi derm. Epidermul este un
epiteliu pavimentos stratificat cheratinizat. Dermul are aceeaşi structură ca în orice piele şi
conţine toate anexele pielii: fire de păr, glande sebacee, glande sudoripare. Dermul este
puternic aderent de epimisiumul muşchiului orbicular din axul musculo-conjunctiv al buzei.
Faţa internă sau vestibulară se află spre cavitatea bucală, între roşul buzelor şi fundul
vestibulului bucal. Ea este acoperită de mucoasa vestibulară, mucoasă mobilă a cavităţii
bucale, care conţine şi o submucoasă puternic aderentă de epimisiumul muşchiului orbicular
al buzelor.
Marginea liberă sau roşul buzelor face legătura între celelalte două feţe şi este prezentă
numai la om. Este o zonă de tranziţie între pielea buzei (versantul extern) şi mucoasa buzei
(versantul intern), ce priveşte spre cavitatea bucală. Epiteliul acestei zone are o grosime mică,
este stratificat pavimentos cheratinizat, dar cu un strat foarte fin de cheratină. În lamina
18 Cavitatea bucală
propria papilele sunt numeroase şi lungi, ajungând până aproape de suprafaţa epiteliului. Ele
prezintă numeroase anse capilare mari. Această dispoziţie a papilelor şi a anselor capilare,
asociată la grosimea mică a epiteliului, permit vizualizarea culorii sângelui, prin transparenţa
epiteliului, explicând culoarea roşie-vie, specifică, a acestei regiuni. Spre deosebire de pielea
adiacentă, roşul buzelor nu are glande sudoripare, foliculi piloşi, iar glandele sebacee, foarte
puţine, sunt localizate mai mult în comisura buzelor. Absenţa glandelor sebacee şi a glandelor
salivare determină uscarea buzelor, ele necesitând o umectare continuă cu salivă din cavitatea
bucală cu ajutorul limbii.
Scheletul musculo-conjunctiv
Este format dintr-un muşchi striat, orbicularul buzelor şi fibre conjunctive colagene (fig.7).
Orientarea particulară a fibrelor musculare (paralel şi oblic faţă de axul buzei), asigură
mişcările complexe ale buzelor.
Fig. 7: Buza şi dintele – reprezentare schematică a unei secţiuni prin mandibulă.
Limba
Limba este un organ musculos, ce ocupă cea mai mare parte a cavităţii bucale. Pe o secţiune
sagitală, se observă că limba are un ax central, acoperit cu o mucoasă.
Axul limbii este format din muşchi striaţi extrinseci (au un punct de ataşare în afara limbii:
genioglos, hioglos, stiloglos) şi intrinseci (limitaţi exclusiv la limbă) (fig.4). Fasciculele
musculare sunt orientate în trei planuri: vertical, orizontal şi longitudinal, fiecare
intersectându-se în unghi drept cu fasciculele adiacente. Acest aranjament specific, îi asigură
un grad înalt de mobilitate şi flexibilitate, necesar pentru realizarea masticaţiei, înghiţirii,
fonaţiei. Între fibrele musculare se găseşte o cantitate variabilă de ţesut adipos şi numeroase
glande salivare mici, seroase şi mucoase, ale căror canale de excreţie străbat corionul şi se
deschid la suprafaţa epiteliului.
Cavitatea bucală 19
Mucoasa, care acoperă axul, este diferită ca aspect macroscopic, structură histologică şi
funcţii pe cele două feţe, cea dorsală şi cea inferioară a limbii.
Faţa dorsală a limbii
Faţa dorsală a limbii este acoperită cu un epiteliu gros, puternic aderent de ţesutul conjunctiv
subiacent. O linie sub forma literei "V", deschis spre vârful limbii, împarte limba într-o
porţiune anterioară, foarte mobilă, ce constituie 2/3 din lungimea ei, numită şi "corpul
limbii" şi o porţiune posterioară, mai puţin mobilă, "baza sau rădăcina limbii" (linia în
formă de "V" este, de fapt, un şanţ numit "sulcus terminalis"). Mucoasa celor două porţiuni
are aspecte diferite: în cele 2/3 anterioare ea prezintă papilele linguale (mucoasa papilară), iar
în 1/3 posterioară conţine amigdala linguală (mucoasa părţii posterioare a limbii).
1. Mucoasa papilară
Anterior de sulcus terminalis, faţa dorsală a limbii este acoperită de o multitudine de
excrescenţe, numite papile linguale sau gustative, ce-i dau un aspect catifelat. Există patru
grupuri distincte de papile linguale, fiecare grup prezentând propriile sale caracteristici
structurale şi o distribuţie particulară: papilele filiforme, fungiforme, foliate şi circumvalate.
Papilele sunt structuri epiteliale ce au un ax conjunctivo-vascular, care poate forma papile
secundare la joncţiunea epitelio-conjuctivală. Epiteliul este stratificat pavimentos
necheratinizat sau, cu o singură excepţie, cheratinizat, în cazul papilelor filiforme.
Papilele filiforme
Papilele filiforme sunt cele mai numeroase papile, ele acoperind cvasitotalitatea suprafeţei
limbii, fiind responsabile de aspectul catifelat al limbii. Sunt aşezate în rânduri paralele între
ele şi cu laturile "V"-ului lingual. Lungimea lor este de aproximativ 2 mm.
Au o formă conică, sunt uşor încurbate, cu vârful orientat spre posterior (fig.4). La suprafaţă
prezintă un capişon de cheratină. Papilele filiforme nu conţin muguri gustativi.
Consideraţii practice
Celulele cheratinizate de la suprafaţa papilelor filiforme se descuamează continuu. În
anumite afecţiuni gastro-intestinale sau în sindroame de deshidratare, descuamarea nu
mai are loc sau este întârziată. Celulele se acumulează la suprafaţă dând un aspect de
"limbă încărcată", acest aspect reprezentând un semn de boală.
Papilele fungiforme
Papilele fungiforme sunt mult mai puţin numeroase. Ele sunt localizate exclusiv în partea
anterioară a limbii, au o formă de ciupercuţă, cu o bază îngustă şi o porţiune superioară
hemisferică, uşor turtită, cu suprafaţa netedă. Culoarea lor roz şi faptul că sunt puţin mai
înalte decât cele filiforme le face uşor de observat pe suprafaţa limbii.
Aceste papile sunt acoperite cu un epiteliul stratificat pavimentos necheratinizat, ce conţine
puţini (1-3) muguri gustativi. Corionul papilar are papile secundare.
Papilele caliciforme sau circumvalate
Papilele circumvalate sunt în număr de 6-14. Ele sunt localizate doar în partea posterioară a
limbii, aliniate în faţa "V"-ului lingual. Sunt cele mai voluminase papile, cu un diametru de
aproximativ 3 mm; spre deosebire de celelalte, ele nu proemină la suprafaţa limbii. Din
această cauză, papilele circumvalate par înconjurate sau delimitate de un şanţ, numit valum,
care le separă de restul epiteliului limbii (fig.4).
20 Cavitatea bucală
Epiteliul care le acoperă, de tip necheratinizat, este neted la suprafaţă, iar cel ce delimitează
valum-ul conţine foarte mulţi muguri gustativi (10-12 pe o secţiune verticală prin papilă),
numărul lor fiind estimat la circa 250 într-o singură papilă circumvalată (fig.5).
Fig. 4: Faţa dorsală şi secţiune transversală prin limbă.
Corionul papilar face numeroase papile secundare, iar cel profund conţine glande salivare
mici, seroase, numite glandele von Ebner, al căror canal de excreţie se deschide în valum.
Secreţia acestor glande are rolul de a spăla valumul şi de a dizolva diferitele substanţe pentru
realizarea senzaţiei de gust (fig.5).
Fig. 5: Secţiune transversală prin papila circumvalată.
Papilele foliate
Papilele foliate sunt rudimentare la om, dar sunt bine dezvoltate la maimuţe şi alte animale.
Cavitatea bucală 21
Ele au aspectul unor plici, în număr de 3-10, paralele între ele, situate pe părţile laterale ale
limbii, la joncţiunea dintre partea anterioară şi partea posterioară a limbii.
Epiteliul este de tip necheratinizat şi conţine pe părţile laterale ale papilelor, câţiva muguri
gustativi. În depresiunile dintre papile se deschid canalele de excreţie ale glandelor seroase
von Ebner.
2. Mucoasa părţii posterioare a limbii
Mucoasa părţii posterioare a limbii conţine în lamina propria din baza limbii, deci posterior
de "sulcus terminalis", amigdala linguală (fig.4). Ea este constituită din foliculi limfatici cu
centri germinali şi din ţesut limfatic interfolicular. Acest ţesut limfatic face parte din ţesutul
limfoid asociat mucoaselor (MALT), un tip de ţesut limfoid neîncapsulat. Împreună cu
amigdala palatină şi cea faringiană, formează în jurul orificiului posterior al cavităţii bucale,
un inel de protecţie imunologică, numit inelul Waldeyer.
Mugurii gustativi
Muguri gustativi se găsesc în papilele linguale, în arcul glosopalatin, palatul moale,
suprafaţa epiglotei, în peretele posterior al faringelui până la nivelul cartilajului cricoid. În
limbă, unde sunt cei mai numeroşi, numărul lor poate ajunge până la aproximativ 3000.
Pe secţiunile histologice au formă de butoiaş sau de corpusculi ovoizi, mai palid coloraţi
decât restul epiteliului limbii (fig.5). Ei se întind pe toată grosimea epiteliului, de la
membrana bazală, până la suprafaţă (înălţime de 50-90 μ). La suprafaţa epiteliului mugurii
gustativi sunt mai înguşti şi sunt acoperiţi în totalitate de câteva celule epiteliale turtite, ce
înconjoară un mic orificiu, porul gustativ. Porul gustativ comunică cu un mic spaţiu ce
conţine un material amorf, în care proemină microvilozităţile celulelor mugurelui gustativ
(fig.6). Un mugure poate avea unul sau mai mulţi pori gustativi.
Mugurele gustativ este alcătuit din 50-90 de celule, care după colorabilitatea lor, în coloraţia
cu hematoxilină eozină, se împart în:
- celule clare, care sunt celulele senzoriale, gustative
- celule întunecate sau sustentaculare, care sunt celulele de susţinere
Dacă le clasificăm după rolul lor, deosebim trei tipuri de celule (fig.6):
- celule senzoriale (neuroepiteliale)
- celule de susţinere
- celule bazale
22 Cavitatea bucală
Fig. 6: Reprezentare schematică structurii mugurelui gustativ.
Celulele senzoriale şi de susţinere sunt celule fusiforme ce se întind de la membrana bazală la
suprafaţa epiteliului; ele sunt uşor mai late la bază decât la vârf. Celulele bazale sunt aşezate
lângă membrana bazală şi sunt considerate celule "stem" pentru toate celelalte tipuri de
celule.
În microscopia electronică s-a constatat că celulele mugurelui gustativ sunt de patru tipuri:
- celulele tip I sunt celule întunecate, subţiri, situate atât la periferia mugurelui, cât şi în
interiorul său, înconjurând şi separând totodată celelalte tipuri celulare. La polul apical au
microvili lungi ce se proiectează în porul gustativ. Citoplasma lor apicală prezintă granule
secretorii, dense la fluxul de electroni; ele sunt eliminate sub forma unui material amorf
ce înconjoară microvilii, într-un mic spaţiu situat imediat sub porul gustativ. Aceste
celule sunt considerate celule de susţinere.
- celulele tip II sunt situate mai central şi nu au granule secretorii. La polul apical au
microvili lungi.
- celulele tip III sunt celule clare, senzoriale. Ele conţin în citoplasmă granule cu
neurotransmiţători. La polul apical au un proces foarte lung, cu un diametru de câteva ori
mai mare decât al microvilozităţilor, ce se extinde prin materialul amorf, până la suprafaţa
epiteliului. Acest proces, precum şi microvilozităţile celorlalte celule, sunt receptori de
suprafaţă pentru simţul gustului. Când sunt expuse la o substanţă la care sunt capabile să
răspundă, celulele tip III se depolarizează şi eliberează neurotransmiţători ce stimulează
terminaţiile nervilor aferenţi din interiorul mugurelui.
În general, terminaţiile nervoase din interiorul mugurelui vin în contact cu toate cele trei
tipuri de celule, dar se pare că doar cu celulele tip III stabilesc legături sinaptice. Unii autori
consideră aceste celule ca fiind receptorul gustativ primar, iar granulele dense,
neurotransmiţători. Totuşi, se consideră că şi celulele tip I (de susţinere) au şi o funcţie
senzorială, având în vedere prezenţa microvilozităţilor şi a contactului lor cu terminaţiile
nervoase. Celulele tip II ar reprezenta doar o formă de evoluţie din celulele bazale spre
celulele tip III.
- celulele tip IV sunt celule bazale, ele având rolul de a înlocui continuu celelalte tipuri de
celule (durata de viaţă a celulelor din mugurele gustativ este de 10-12 zile).
Cavitatea bucală 23
Inervaţia mugurelui gustativ. Terminaţiile nervoase prezente în mugurii gustativi provin din
nervii cranieni VII (facial), IX (glosofaringian) şi X (vag). Mugurii gustativi din papilele
circumvalate sunt inervaţi de ramuri linguale ale nervului glosofaringian. Cei ai epiglotei şi
de pe partea posterioară a limbii sunt inervaţi de ramura laringiană superioară a nervului vag.
Mugurii gustativi reacţionează la doar patru tipuri de stimuli: dulce, sărat, amar şi acru. În
general, mugurii de la vârful limbii sunt specializaţi pentru gustul dulce, cei postero-laterali
pentru sărat, iar gustul amar este detectat de mugurii din papilele circumvalate.
Cu toate acestea, nu există diferenţe morfologice între mugurii gustativi cu diferite localizări.
Diferitele gusturi recepţionate, reflectă mecanisme diferite de transducţie, mai degrabă decât
diferenţe morfologice. Astfel, gustul acru se pare că depinde de blocarea canalelor de K+ de
ioni acizi. Gustul sărat depinde de canalele de Na+. Canalele de Na+ şi de K+ sunt localizate
numai la polul apical al celulei, deoarece pe laturile celulelor sunt prezente joncţiuni strânse.
Gustul dulce şi amar depinde de prezenţa unor receptori specifici de la suprafaţa membranei
celulare. Cuplarea unei anumite substanţe pe receptor determină modificări în permeabilitatea
membranei, urmată de depolarizarea celulei.
Consideraţii practice: absenţa congenitală a gustului.
Senzaţia de gust este determinată genetic. La o extremă se află persoanele la care
senzaţia gustului este foarte dezvoltată: de exemplu degustătorii de vin, de ceai. La
cealaltă extremă, sunt indivizi complet lipsiţi de senzaţia de gust. În aceste cazuri se
constată absenţa congenitală a mugurilor gustativi şi a papilelor fungiforme.
Faţa inferioară a limbii
Sunt acoperite de o mucoasă subţire, ataşată în mod suplu de structurile subiacente.
Epiteliul este fin, necheratinizat.
Lamina propria este constituită din fibre colagene şi elastice. Papilele conjunctive sunt
numeroase şi scurte.
Submucoasa conţine ţesut adipos şi un număr important de glande salivare minore. Pe faţa
inferioară a limbii există zone în care submucoasa lipseşte. În aceste cazuri, lamina propria
aderă direct la învelişul conjunctiv al muşchilor.
Ţesutul limfatic al cavităţii bucale
În jurul orificiului posterior al cavităţii bucale, ţesutul limfoid este organizat sub formă de
agregate limfocitare voluminoase, neîncapsulate, care formează un inel de protecţie
imunologică, numit inelul Waldeyer. Acest inel cuprinde: amigdala linguală, amigdala
palatină, amigdala faringiană, amigdala tubară şi vegetaţiile adenoide.
Acest tip de ţesut limfoid (împreună cu ţesutul limfoid difuz sau sub formă de agregate din
tractul digestiv şi respirator) este considerat la ora actuală ca organ limfoid şi este denumit în
ansamblul său ţesut limfoid asociat mucoaselor (MALT= mucosa-associeted lymphoid
tissue). Agregatele limfocitare mari, funcţionează în manieră analogă nodulilor limfatici,
adică preiau materialul antigenic care pătrunde în cavitatea bucală şi elaborează răspunsuri
24 Cavitatea bucală
imunitare mediate umoral sau celular, în funcţie de necesităţi. Ele conţin zone distincte de
celule B şi T, ca şi celule imunitare accesorii.
Epiteliul care acoperă agregatele limfocitare mari este epiteliul cavităţii bucale; el este
specializat în preluarea antigenelor din exterior, îndeplinind deci rolul limfaticelor aferente
ale nodulului limfatic. MALT nu conţine decât limfatice eferente, care se îndreaptă spre
nodulii limfatici regionali.
Ţesutul limfoid, situat în corionul acestei mucoase, este organizat în foliculi limfoizi (zone de
limfocite B) şi ţesut interfolicular (zone de limfocite T). Foliculii limfoizi ce se dezvoltă în
viaţa fetală sunt foliculi primari: centrii germinali apar doar după naştere şi după primul
contact cu antigenele. Dezvoltarea acestui ţesut este maximă în copilărie, apoi involuează
până la atrofie la vârsta adultă.
Glandele salivare
Epiteliul cavităţii bucale este umidificat în permanenţă prin intermediul produsului de secreţie
al glandelor salivare, saliva. Acest fluid, formează un film hidratant şi protector la suprafaţa
mucoasei bucale şi a dinţilor. În cursul prânzurilor, saliva secretată în cantitate foarte mare,
este amestecată cu alimentele, acest proces constituind primul pas al digestiei.
Aspecte de embriologie a glandelor salivare
Dezvoltarea glandelor salivare are loc în teritorii specifice ale cavităţii bucale, prin înfundarea
epiteliului de suprafaţă în corionul subiacent. Celulele acestui epiteliu proliferează spre
profunzime dând naştere unui bulb epitelial. În acelaşi timp, ţesutul mezenchimatos din jur se
condensează, formând un fel de capsulă ce delimitează teritoriul. Prin proliferare, bulbul
epitelial dă naştere canalelor de excreţie principale şi ramificaţiilor lor, ce au la capătul
terminal câte un mugure epitelial din care se vor diferenţia celulele acinoase. La scurt timp, la
periferia acinilor se diferenţiază celulele mioepiteliale.
Prima dintre cele trei glande majore care se dezvoltă este glanda parotidă, la apoximativ 6
săptămâni de gestaţie, apoi glanda submaxilară şi, în final, glanda sublinguală.
Structura generală a glandelor salivare
Glandele salivare sunt glande exocrine şi au o structură generală comună: capsulă, parenchim,
stromă.
Capsula. Glandele salivare mari sunt învelite la exterior de o capsulă conjunctivă, alcătuită
din fibre şi celule conjunctive, vase de sânge, nervi, ţesut adipos. Ea trimite în interiorul
parenchimului septuri, delimitând lobuli. Septurile au aceeaşi structură histologică cu cea a
capsulei.
Parenchimul. Glandele salivare sunt glande tubulo-acinoase compuse, alcătuite dintr-o
agregare de unităţi secretorii. Aceste unităţi sunt constituite din acini, cu rol în elaborarea
produsului de secreţie şi din canale de excreţie intralobulare, ce conduc produsul elaborat,
reglându-i în acelaşi timp şi concentraţia de apă şi electroliţi. Canalele intralobulare se
continuă cu canalele de excreţie extralobulare, care devin din ce în ce mai mari şi constituie
canalul principal de excreţie al fiecărei glande salivare mari.
Există trei tipuri de unităţi secretorii:
- seroase, alcătuite din acini seroşi, care secretă amilază
Cavitatea bucală 25
- mucoase, alcătuite din acini mucoşi, care secretă sialomucine
- unităţi mixte, formate din acini mucoşi şi câteva celule seroase aşezate la periferia acinului
mucos sub formă de semilună, semiluna lui Gianuzzi. Ele secretă sialomucine şi amilază.
Fig. 8: Unitate secretorie mixtă.
Acinii
Acinul seros, cel mai mic acin, este alcătuit din 6-8 celule prismatice aşezate pe o membrană
bazală cu dublu rol: separă celulele acinoase de ţesutul conjunctiv şi constituie un filtru pentru
precursorii care sunt încorporaţi în celulă.
Celulele au citoplasma subnucleară intens colorată, cu o tentă bazofilă (conţine RER), iar cea
supranucleară, eozinofilă (conţine granule de zimogen). Nucleul este rotund, eucrom, aşezat
în treimea inferioară a celulei, cu 1-2 nucleoli bine vizibili. Prin polul lor apical, celulele
delimitează un lumen foarte mic, punctiform, uneori greu vizibil pe secţiunile histologice.
Celulele sunt unite între ele prin complexe joncţionale, localizate în apropierea polului apical.
În zona bazo-laterală, membrana celulară prezintă interdigitaţii, cu rolul de a mări suprafaţa
celulară în apropierea vaselor de sânge şi de a facilita difuziunea materialelor în celulă. Din
punct de vedere biochimic, această zonă conţine ATP-aze de Na şi K.
Celulele seroase sunt specializate pentru sinteza, stocarea şi excreţia de proteine. În
consecinţă, conţine organite citoplasmatice necesare îndeplinirii acestei funcţii:
- reticulul endoplasmic rugos (RER) este abundent, situat în porţiunea bazală sau bazo-
laterală. Reprezintă locul în care începe sinteza proteică.
- aparatul Golgi se găseşte supranuclear. În cisternele aparatului Golgi, cu ajutorul unei
enzime (nucleozid-difosfataza), se desăvârşeste glicozilarea proteinelor sintetizate în
RER. Materialul rezultat este împachetat în vacuole, care reprezintă granulele imature de
secreţie.
- granulele de secreţie. În raport cu starea funcţională a celulei, se găsesc un număr variabil
de granule de secreţie, imature şi mature. Granulele imature sunt situate în apropierea
aparatului Golgi şi sunt delimitate de o membrană proprie incompletă, sugerând că pe
parcursul maturării, conţinutului i se mai pot adăuga şi alte elemente. Granulele mature se
26 Cavitatea bucală
găsesc în apropierea polului apical. Ele au aproximativ 1μ diametru şi au o membrană
completă. În preparatele standard (HE) granulele nu se văd, ci se identifică în mod indirect
ca o masă apicală eozinofilă. Ele conţin zimogen. Enzimele prezente în granulele de
zimogen sunt amilaza şi enzime antibacteriene nespecifice, ca lizozimul şi lactoferina.
Granulele mature sunt eliminate din celulă prin exocitoză.
- mitocondriile asigură energia necesară tuturor acestor procese de sinteză şi transfer a
componenţilor de la un organit la altul. Ele sunt mai numeroase în regiunea bazo-laterală a
celulei, unde are loc încorporarea precursorilor în celulă.
- lizozomii conţin enzime hidrolitice
- microfilamentele şi microtubulii. Microfilamentele sunt localizate imediat sub membrana
plasmatică şi au rol în procesele de endo şi exocitoză. Împreună cu microtubulii, au rol în
transportul produsului de secreţie al celulei spre polul apical.
Acinul mucos este mai mare, cu o formă neregulată şi cu un lumen bine vizibil, care este de
obicei plin cu mucină precipitată. Este delimitat de 4-6 celule prismatice înalte, aşezate pe
membrana bazală. În coloraţiile uzuale, polul apical al celulelor apare gol, deoarece conţine
mucigen, precursorul mucusului, ce este extras din celulă în cursul prelucrării histologice.
Nucleul hipercrom, turtit, este împins la polul bazal împreună cu o cantitate mică de
citoplasmă. Celulele delimitează la polul apical un lumen, care este mai larg decât al acinului
seros.
Produsul de secreţie al celulelor mucoase diferă de al celulelor seroase atât prin faptul că nu
are activitate enzimatică (are doar rol lubrefiant) cât şi prin compoziţia chimică: conţinut mare
de acid sialic şi cantităţi mai mari de carbohidraţi ataşate proteinelor.
Din punct de vedere ultrastructural, organitele citoplasmatice pe care le conţin celulele sunt
asemănătoare cu ale acinului seros, cu unele diferenţe:
- RER este limitat la o bandă fină de citoplasmă situată subnuclear şi bazo-lateral
- mitocondriile au aceeaşi localizare ca şi RER
- aparatul Golgi este situat între RER bazal şi picăturile de mucigen şi este foarte bine
dezvoltat la acest tip de celulă, datorită cantităţilor mari de carbohidraţi ce sunt adăugate
proteinelor
- picăturile de mucigen sunt mai mari decât granulele acinului seros şi ocupă o mare parte
din celulă. În cursul prelucrării histologice, mucigenul este parţial extras, picăturile
apărând ca arii clare, delimitate de o bandă fină de citoplasmă. Uneori granulele se rup,
conţinutul lor fuzionează, formând o masă de mucus ce nu se colorează cu HE, explicând
aspectul aparent gol al polului apical. Polul apical se poate colora însă cu coloraţii
speciale: mucicarmin, albastru alcian şi PAS. În general, picăturile de mucus sunt
eliminate din celulă prin exocitoză.
Acinul mixt sero-mucos este cel mai mare dintre cele trei tipuri de acini şi este alcătuit dintr-
un acin mucos, mărginit de o bordură de celule seroase, cu aspect de semilună (semiluna lui
Gianuzzi). Celulele seroase sunt mai mult sau mai puţin vizibile, în funcţie de starea de
plenitudine a celulelor mucoase.
Acinul mixt are un lumen larg, delimitat în întregime de celulele mucoase. Aparent, celulele
seroase sunt separate de lumenul acinului. În realitate, produsul lor de secreţie este eliminat în
lumen printr-un canal, ce poate fi găsit între celulele mucoase.
Celulele mioepiteliale
Celulele mioepiteliale sunt celule nesecretoare ale glandelor salivare, numite şi celule în
"coşuleţ". Ele se găsesc între celulele epiteliale şi membrana bazală a acinilor şi a canalelor
intercalare.
Cavitatea bucală 27
Celulele mioepiteliale au un corp celular turtit, un nucleu hipercrom, ovalar, cu axul lung
paralel cu membrana bazală şi numeroase prelungiri care formează o reţea ce înconjoară în
totalitate celulele epiteliale. Datorită acestei morfologii, ele sunt greu vizibile pe preparatele
histologice.
Celulele mioepiteliale au caractere morfologice şi funcţionale, atât epiteliale, cât şi
mezenchimale.
Cea mai importantă caracteristică a acestor celule, este prezenţa în citoplasmă a
miofilamentelor de actină şi miozină aranjate ca în fibra musculară netedă.
Rolul celulelor mioepiteliale: sunt celule cu proprietăţi contractile, ajutând eliminarea salivei
din acini şi din canalele excretoare. De asemenea, ele au rolul de a limita distensia excesivă a
celulelor acinoase, mai ales a celor cu secreţie mucoasă. Contracţia lor este indusă de
ocitocină, ca în celulele musculare adevărate. În plus, ele au rol de susţinere a parenchimului
şi participă la elaborarea membranei bazale prin secreţia de fibronectină, laminină şi colagen
de tip III.
În condiţii patologice, ele au rol important în histogeneza tumorilor glandelor salivare.
Canalele de excreţie
Lumenul acinilor e în continuitate cu un sistem de canalicule ce transportă saliva spre
cavitatea bucală şi-i modifică compoziţia în apă şi electroliţi. După localizare, ele pot fi:
- intralobulare: canalul intercalar şi canalul striat
- extralobulare: canale excretoare şi canalele principale.
Canalul intercalar (Boll)
Canalul intercalar continuă lumenul acinului (fig.8). El este tapetat de un epiteliu simplu
cubic şi un rând discontinuu de celule mioepiteliale.
Celulele epiteliului sunt mai mici decât celulele acinoase; ele sunt unite la polul apical prin
complexe joncţionale şi desmozomi; în porţiunea bazo-laterală prezintă interdigitaţii.
Lungimea canalului intercalar variază în diferitele glande salivare în funcţie de natura
secreţiei. În glandele seroase (parotida), unde are rolul de a modifica compoziţia salivei
primare, prin absorbţia unor componente şi adăugarea altora, el este lung şi se poate
recunoaşte cu uşurinţă pe secţiunile histologice. În glandele mucoase (sublinguală), în care
secreţia nu trebuie modificată, el este scurt şi foarte greu vizibil.
Canalul striat
Canalul striat este un canal intralobular, aşezat în plin parenchim glandular (fig.8). Uneori el
poate fi înconjurat şi de o cantitate mică de ţesut conjunctiv în care se găsesc vase şi nervi.
Canalele striate sunt foarte bine vizibile pe preparatele histologice, fiind mai mari decât acinii.
Se văd cel mai bine în glanda submaxilară, unde sunt relativ lungi. Canalele striate sunt
tapetate cu un epiteliu simplu cilindric, format din celule rectangulare, cu citoplasmă puternic
eozinofilă, prezentând striaţii bazale şi un nucleu rotund situat central. De obicei, canalul
striat nu prezintă celule mioepiteliale.
La ME, polul bazal al membranei celulare prezintă plicaturări profunde, între care sunt situate
numeroase mitocondrii mari, alungite. Plicaturările sunt responsabile de aspectul striat al
polului bazal, iar numărul mare de mitocondrii, de eozinofilia marcată a celulei. Această
structură a polului bazal, reprezintă o specializare morfologică asociată cu procesele de
reabsorbţie a apei şi electroliţilor.
La polul apical, celulele au microvili scurţi, ce proemină în lumen.
Celulele sunt unite între ele prin complexe joncţionale ce sunt impermeabile pentru pasajul
intercelular.
În citoplasma canalului striat sunt prezente numeroase enzime ca ATP-aze, succinil-
28 Cavitatea bucală
dehidrogenaze, anhidraza carbonică, necesare în procesul de concentrare al salivei.
Funcţia canalelor de excreţie intralobulare
Funcţia canalelor excretoare este de a conduce saliva în cavitatea bucală. Ele nu sunt, însă,
nişte conducte pasive, deoarece pot modifica compoziţia salivei prin reabsorbţia apei şi
electroliţilor.
Saliva primară secretată de acini este izotonă sau uşor hipertonă în comparaţie cu plasma, cu o
concentraţie a Na+ şi Cl– similare cu cele din plasmă. Concentraţia K+ este mai mare decât cea
din plasmă, iar a HCO3- variabilă de la o glandă la alta. La ieşirea din canalele de excreţie,
saliva este hipotonă cu concentraţii mult scăzute ale Na+ şi Cl– şi o concentraţie crescută a K+ .
Astfel, canalele intercalare sunt responsabile de:
- secreţia ionilor de bicarbonat în salivă
- absorbţia ionilor de Cl– din salivă
Canalele striate au structura adaptată transportului apei şi electroliţilor (similară cu a celulelor
din tubii renali) şi un conţinut mare de enzime de transport (ATP-aze). În aceste canale are
loc:
- reabsorbţia activă a Na+ din salivă
- secreţia K+ în salivă.
Saliva rezultată este hipotonă, deoarece canalele de excreţie sunt relativ impermeabile pentru
apă. Cu cât se reabsoarbe mai mult Na+, cu atât se elimină mai mult K+, iar secreţia devine
hipotonă. Când secreţia este foarte rapidă, reabsorbţia Na+ devine mult mai puţin eficientă şi
concentraţia lui creşte în salivă, aceasta devenind izotonă sau chiar hipertonă.
Canalele excretoare extralobulare
Acestea se găsesc în afara lobulului glandei salivare, în septele interlobulare. Ele se formează
prin unirea canalelor striate. Rolul lor principal este de transport, intervenind foarte puţin în
modificarea compoziţiei salivei.
Canalul principal
Se formează prin unirea canalelor extralobulare. Printr-un orificiu el se deschide în cavitatea
bucală. Canalul glandei parotide se numeşte canalul Stenon (sau Stensen în terminologia
anglo-saxonă) şi Warthon cel al glandei submaxilare.
Epiteliul lor, din pseudostratificat devine stratificat, pe măsură ce canalul se apropie de
cavitatea bucală.
La exterior, canalul principal este învelit de un manşon de ţesut conjunctiv şi fibre elastice.
Modificări ale glandelor salivare legate de vârstă
Oncocitele, sunt celule de talie mare, cu citoplasma granulară şi, ultrastructural, este plină cu
mitocondrii alterate şi enzime. Sunt mai frecvent întâlnite în canalele de excreţie decât în acini
şi mai mult în glanda parotidă decât în submaxilară.
Numărul lor creşte după 50 ani, înainte de această vârstă fiind absente.
Infiltraţia adipoasă. În mod normal celulele adipoase se găsesc în septuri. Cu înaintarea în
vârstă, numărul lor creşte în parenchim, formând o mare parte din ţesutul glandelor salivare.
Infiltraţia adipoasă este foarte frecventă la alcoolici şi în cazuri de malnutriţie.
Stroma glandelor salivare
Stroma glandelor salivare este constituită din ţesut conjunctiv ce include fibre conjunctive,
fibroblaste, celule adipoase, celule implicate în reacţiile de apărare specifice şi nespecifice:
macrofage, mastocite, celule limfoide, plasmocite, polinucleare, toate incluse într-o substanţă
fundamentală formată din proteoglicani şi glicozaminoglicani. Mastocitele sunt dispuse mai ales
Cavitatea bucală 29
perivascular unde-şi eliberează conţinutul de heparină şi histamină. Plasmocitele sunt implicate
în secreţia de imunoglobuline. Limfocitele prezente în glandele salivare aparţin sistemului
MALT. Ţesutul limfoid devine foarte abundent în sialadenitele cronice sau în sindromul
Sjögren, când abundenţa ţesutului limfoid poate masca prezenţa elementelor glandulare.
Vascularizaţia glandelor salivare
Vasele care pătrund în glandele salivare sunt însoţite de ţesut conjunctiv şi de terminaţii
nervoase. Arterele urmează calea septurilor interlobulare. În parenchim, ele devin arteriole şi
formează două reţele capilare, una în jurul acinilor secretori, alta în jurul canalelor de excreţie.
Capilarele sunt situate în imediata vecinătate a acinilor şi ceva mai la distanţă de canalele de
excreţie, substanţele reabsorbite din saliva primară ajungând în vase prin difuziune. În sens
invers, din circulaţie, unele medicamente sau substanţe ajung în salivă pe această cale.
Ca structură, capilarele sunt fenestrate, permiţând difuziunea componenţilor plasmatici spre
acini. Pericitele din structura lor au rolul de a regla fluxul sanguin, comportându-se ca
echivalente ale celulelor musculare netede din media arterelor.
Venele urmează în general calea inversă a arterelor.
Inervaţia glandelor salivare
Influenţa ei asupra secreţiei salivei este cunoscută încă din secolul XIX. Claude Bernard a fost
acela care a demonstrat pe câini, că saliva rezultată în urma stimulării parasimpatice este mai
fluidă, iar cea de stimulare ortosimpatică este mai vâscoasă.
Principalele ramuri nervoase ce pătrund în glanda salivară urmează calea arterelor, formând
apoi plexuri la nivelul parenchimului. În jurul celulelor acinoase există o bogată reţea de fibre
adrenergice şi colinergice, în vreme ce, la nivelul canalelor de excreţie, aceste fibre nervoase
se distribuie muşchilor netezi din arteriole.
Majoritatea fibrelor nervoase ce pătrund în glandele salivare sunt amielinice, fibrele mielinice
fiind reduse la număr.
Clasificarea glandelor salivare
În mod convenţional, glandele salivare sunt împărţite în două categorii: glandele salivare
minore şi glandele salivare majore.
Glandele salivare minore (mici)
Glandele salivare minore se găsesc diseminate în mucoasa cavităţii bucale, unde se deschid
fie direct, fie prin intermediul unor canalicule foarte scurte. Aceste glande nu prezintă
capsulă, celulele lor secretoare amestecându-se cu ţesutul conjunctiv din jur sau cu fibrele
musculare din limbă. Cu excepţia glandelor von Ebner care sunt de tip seros (fig.5), toate
celelalte au o secreţie de tip mucos.
Glandele salivare minore au o secreţie de tip continuu, ce are în principal rolul de a umecta şi
lubrefia mucoasa cavităţii bucale. De asemenea, aceste glande au rol important în realizarea
funcţiei imunologice a salivei, prin secreţia de imunoglobuline (Ig). Ele secretă aproximativ
30-35% din cantitatea de IgA a cavităţii bucale.
Glandele salivare minore se denumesc în funcţie de localizarea lor:
- glandele linguale se găsesc în corionul şi stratul muscular al feţei dorsale a limbii. Cele
mai importante glande linguale sunt glandele von Ebner; ele se deschid în valumul
papilelor circumvalate şi în jurul papilelor foliate de pe părţile laterale ale limbii. Prin
secreţia lor, au rolul de a spăla valumul.
30 Cavitatea bucală
- glandele sublinguale minore, situate adiacent glandelor sublinguale majore
- glandele labiale şi bucale, situate pe faţa internă a buzelor şi în submucoasa obrajilor,
sunt glande de tip mucos
- glandele glosopalatine sunt situate în vălul glosopalatin, de unde se extind spre glandele
palatului moale
- glandele palatine sunt localizate în submucoasa palatului dur şi a palatului moale
- glandele tonsilare se pot găsi în mucoasa amigdalelor palatine şi faringiene.
Glandele salivare majore (mari)
Glandele salivare majore constau din 3 perechi de glande salivare mari, aşezate simetric în
cavitatea bucală, denumite după localizarea lor: glanda parotidă, glanda submaxilară (sau
submandibulară), glanda sublinguală. Ele sunt situate la distanţă de epiteliul cavităţii bucale,
de care sunt conectate printr-un sistem de canale de excreţie ramificate, ce au la capetele lor
terminale acini secretori.
Secreţia acestor glande se produce numai consecutiv unor stimuli specifici, mecanici, chimici,
olfactivi, nervoşi. Consecutiv acestor stimuli, ele secretă o cantitate mare de salivă, ce
procentual, reprezintă 90% din saliva totală, iar cantitativ, în jur de 750-1000 ml/24 h.
Calitatea salivei produse variază şi depinde de stimulii aplicaţi şi de participarea
predominantă a unei anumite glande.
Spre deosebire de glandele minore, saliva glandelor majore are rol predominant în digestie.
Glanda parotidă
Este cea mai mare dintre cele trei glande salivare mari, ea cântărind între 14-28g.
Este aşezată preauricular. La periferie prezintă o capsulă fibro-adipoasă, din care se desprind
septuri, ce compartimentează glanda în lobuli. Septurile conţin şi ele ţesut adipos, a cărui
cantitate creşte cu vârsta (fig.9).
Este străbătută de nervul facial, care o împarte în două porţiuni:
- o porţiune superficială, turtită, de formă patrulateră. Este locul predilect de dezvoltare a
tumorilor glandei parotide
- o porţiune profundă sau lobulul profund, este neregulat ca formă şi este în relaţie
anatomică cu spaţiul parafaringian
În aproximativ 20% din cazuri se pot întâlni glande parotide accesorii, în porţiunea anterioară
a glandei, de-a lungul canalului excretor.
Glanda parotidă este alcătuită din unităţi secretorii tubulo-acinoase în exclusivitate de tip
seros (fig.9); la sugar se pot întâlni ocazional câţiva acini mucoşi. Canalele intercalare ale
glandei parotide sunt lungi, ramificate, bine vizibile pe preparatele histologice. Canalele
striate sunt şi ele lungi şi bine vizibile. Canalul principal de excreţie, canalul Stenon
(Stensen), localizat în porţiunea anterioară a glandei, are un traiect ondulat de circa 7 cm; el
traversează muşchiul maseter, corpul adipos al obrazului, muşchiul buccinator, înainte de a se
deschide în vestibulul cavităţii bucale, în dreptul molarului doi maxilar. Orificiul de
deschidere prezintă de obicei o mică papilă. Produsul de secreţie al glandelor accesorii este
colectat în canale independente ce se varsă în canalul Stenon.
Vascularizaţia glandei este asigurată de ramuri din artera carotidă externă. Venele se varsă în
vena jugulară. Limfaticele traversează nodulii din regiunea cervicală. Inervaţia este asigurată
din facial şi din nervul auriculo-temporal.
Cavitatea bucală 31
Fig. 9: Glanda parotidă: se observă compartimentarea glandei în lobuli, acinii secretori,
canalele intralobulare şi un canal extralobular situat într-un sept.
Consideraţii practice
Inflamaţiile glandei parotide (ca de exemplu parotidita epidemică) pot determina
paralizia nervului facial, care traversează glanda. Această paralizie este tranzitorie,
dispărând odată cu rezolvarea procesului inflamator.
Glanda submaxilară (submandibulară)
Glanda submaxilară este mai mică decât glanda parotidă, ea cântărind aproximativ 7-8g. Ea se
dezvoltă între arcada internă şi limbă, în triunghiul submandibular. Are o formă de prismă
triunghiulară.
Este învelită de o capsulă subţire.
Glanda submaxilară este o glandă mixtă, dar predominant seroasă (formată din unităţi
secretorii seroase şi mixte) (fig.10). Canalele intercalare sunt mai scurte, iar cele striate mai
lungi şi bine vizibile. Canalul excretor principal, Wharton, are 5 cm lungime şi 2-3 cm
diametru. El se deschide printr-un mic orificiu, numit caruncula sublingualis, pe planşeul
bucal, de o parte şi de alta a frâului limbii.
Vascularizaţia arterială provine din artera facială şi submaxilară.
Nervii secretomotori sunt ramuri din nervul facial, iar cei vasomotori din ganglionul cervical
superior.
32 Cavitatea bucală
Fig. 10: Glanda submaxilară: lobul (L), sept (S), nerv (N), ganglioni vegetativi (G), canal
extralobular (E).
Glanda sublinguală
Glanda sublinguală este localizată în fosa sublinguală a mandibulei (între planşeul bucal şi
muşchiul miohioid) unde este înconjurată de ţesut conjunctiv lax. Este formată dintr-o glandă
principală (3g) şi mai multe glande mici.
Are o capsulă slab dezvoltată şi septe interlobulare foarte proeminente (fig.11).
Fig. 11: Glanda sublinguală: acini predominant de tip mucos, canale de excreţie intra şi
extralobulare
Cavitatea bucală 33
Glanda sublinguală este o glandă cu secreţie mixtă, predominant mucoasă (unităţile secretorii
mucoase sunt mult mai numeroase decât cele mixte). Acini seroşi puri sunt foarte rari, sau
absenţi, componenta seroasă a secreţiei fiind furnizată de celulele semilunei lui Gianuzzi.
Canalele intercalare şi striate sunt slab dezvoltate sau absente. Glanda principală îşi varsă
produsul de secreţie prin intermediul canalului Bartholin, ce se deschide în apropierea
ductului submandibular. Glandele mici se deschid independent, prin canalele secundare,
Rivinius situate de-a lungul frâului limbii.
Vascularizaţia arterială provine din artera sublinguală şi submentonieră, iar venele sunt
tributare venei jugulare externe.
Localizare Glandele salivare mici Glandele salivare mari
Capsulă mucoasa bucală la distanţă
Tipul de glandă absentă prezentă
Canale de excreţie
Secreţia mucoase mixte
Volumul secreţiei
Controlul secreţiei scurte sau absente lungi
continuă discontinuă
Rolul salivei
mic mare
mecanisme locale stimuli mecanici, chimici, olfactivi
umectează mucoasa
în digestie
Saliva
Saliva rezultă din combinarea secreţiei tuturor glandelor salivare, la care se adaugă o mică
cantitate de transudat din epiteliul mucoasei cavităţii bucale.
Cantitatea zilnică de salivă secretată este de aproximativ 1200 ml, mult mai mare decât al
oricărei alte glande exocrine a tubului digestiv.
Compoziţia salivei. Pe lângă apă, saliva conţine proteine şi glicoproteine (enzime şi anticorpi)
şi electroliţi ca K (de 7 ori mai mult decât în ser), Na, ioni de bicarbonat, Ca, P, Cl, uree, etc.
Saliva are multiple funcţii, dar numai o parte sunt legate de procesul de digestie.
Rolul salivei în digestie:
- umectează mucoasa cavităţii bucale
- umectează alimentele uscate, facilitând deglutiţia
- furnizează un mediu adecvat pentru dizolvarea şi suspendarea substanţelor din alimente în
vederea stimulării mugurilor gustativi
- tamponează mediul alcalin din cavitatea bucală
- contribuie la digestia hidraţilor de carbon prin amilază (acţiunea continuă în esofag şi în
stomac)
- controlează flora bacteriană din cavitatea bucală printr-o enzimă antibacteriană, lizozim.
Rolul salivei în dezvoltarea normală a dinţilor:
- saliva este o sursă de calciu şi fosfor, esenţiale pentru mineralizarea posteruptivă a dinţilor
şi pentru repararea leziunilor ce preced instalarea cariei dentare în smalţ
- prin anticorpii şi enzimele antibacteriene pe care saliva le conţine, întârzie acţiunea
bacteriilor asupra dinţilor şi previne apariţia cariilor. Pacienţii iradiaţi în regiunea
cervicală (de exemplu în cancerul tiroidian) dezvoltă multiple carii.
Funcţia imunologică a salivei:
- saliva conţine cantităţi importante de IgA, sintetizate de plasmocitele din ţesutul
conjunctiv adiacent acinilor salivari. Din interstiţiu ea este transportată transcelular prin
mecanism de endocitoză şi este eliminată în salivă prin exocitoză.
34 Dintele
Dintele
Dinţii sunt principalii constituenţi ai cavităţii bucale; ei sunt esenţiali în procesul de digestie,
fiind implicaţi în fragmentarea alimentelor. Dinţii sunt structuri dure, mineralizate, incluse în
nişte cavităţi (alveole) ale osului maxilar sau mandibular.
Dinţii sunt aşezaţi în aşa fel încât suprafaţa liberă a celor incluşi în osul mandibular să fie
opusă şi în contact cu cei incluşi în osul maxilar, permiţând prinderea şi apoi fragmentarea
alimentelor.
Omul are două dentaţii: una temporară sau deciduală şi una definitivă.
Dentaţia temporară (deciduală) este formată din 20 de dinţi, câte 10 pe fiecare arcadă
dentară, sau 5 pe fiecare hemiarcadă:
- 2 incisivi central
- 1 canin
- doi molari
Dentaţia definitivă. În jurul vârstei de 6 ani, dinţii temporari sunt înlocuiţi treptat cu 16 dinţi
definitivi pe fiecare arcadă (sau 8 pe fiecare hemiarcadă):
- 2 incisivi central
- 1 canin
- 2 premolari
- 3 molari
Ca şi majoritatea mamiferelor, omul are o dentaţie heterodontă, în care dinţii au forme,
mărimi şi funcţii diferite: incisivi, canini, premolari şi molari.
Caracterele generale ale dinţilor
Toţi dinţii au aceeaşi structură de bază. Fiecare dinte are trei părţi componente: coroană, col
sau colet şi rădăcină (fig.7).
Coroana este acea porţiune a dintelui care este acoperită de smalţ (fig.12a). Ea are două
porţiuni: una care apare vizibilă (expusă) în cavitatea bucală şi se numeşte coroana clinică,
alta care este acoperită de gingie şi care se numeşte coroana anatomică.
Gâtul, colul sau coletul dintelui este porţiunea care leagă coroana de rădăcina dintelui. Se
descrie un colet anatomic, reprezentat de joncţiunea smalţ-cement şi un colet clinic,
reprezentat de porţiunea situată imediat deasupra alveolei dentare şi acoperită de gingie.
Rădăcina dinţilor este porţiunea prin care dintele se implantează în alveolă. Ea poate fi unică
(incisivi, canini), dublă (premolari) sau multiplă (molari). Vârful rădăcinii se numeşte apexul
dintelui şi prezintă un orificiu, foramenul apical, prin care dintele comunică cu spaţiul
peridentar.
Rădăcina este acoperită de cement, o substanţă mineralizată asemănătoare osului.
Dacă se face o secţiune longitudinală prin dinte, se poate observa:
- în centru, dintele are o mică cavitate, numită camera pulpară (fig.12a), a cărei formă
Dintele 35
corespunde în mare cu forma coroanei dentare. Această cavitate se continuă în rădăcina
dintelui prin canalul radicular (fig.7). Canalul radicular comunică prin foramenul apical
cu ţesutul conjunctiv din jurul dintelui. Prin acest orificiu intră şi ies din pulpă vasele şi
nervii.
- de jur împrejur, camera pulpară şi canalul radicular sunt înconjurate de dentină (fig.12a)
- la nivelul coroanei, dentina e acoperită de smalţ (fig.12a)
- la nivelul rădăcinii, dentina e acoperită de cement (fig.12a).
Fig. 12a: Structura generală a dinţilor: smalţul (E), dentina (D), cementul (C), camera
pulpară (P), fragmente de os alveolar rămase după extracţia dintelui (O).
Dintele este aşezat într-o adâncitură a osului maxilar sau mandibular, numită alveola dentară,
de care este strâns unit prin intermediul ligamentului periodontal.
Totalitatea structurilor care fixează dintele în osul mandibular sau maxilar (osul alveolar,
ligament periodontal, cement şi gingie), alcătuiesc parodonţiul. Dintele împreună cu
parodonţiul formează organul dentar.
Structura dinţilor
Dentina
Caracteristici generale
Dentina sau ivoriul este primul şi cel mai bine reprezentat ţesut mineralizat al dintelui. Ea este
localizată de jur împrejurul pulpei dentare, atât la nivelul coroanei, unde este acoperită de
smalţ, cât şi la nivelul rădăcinii dintelui, unde este acoperită de cement.
36 Dintele
Dentina este secretată de odontoblaste, un rând de celule de origine mezenchimatoasă, aşezate
între pulpa dentară şi dentină. Ea este produsă cu intensităţi diferite, toată viaţa.
Dentina este de culoare alb-gălbuie la tineri şi mai închisă la culoare la vârstnici.
Spre deosebire de smalţ, care este dur şi friabil, dentina este mai puţin dură şi posedă o
anumită elasticitate, ce-i permite discrete deformări.
Pe toată grosimea ei, este străbătută de un sistem de tubuli, canaliculele dentinare, ce conţin o
prelungire a odontoblastului.
Compoziţia chimică
Dentina face parte din ţesuturile mineralizate ale organismului. Ea conţine aproximativ 70%
substanţe minerale, 18-22% substanţe organice şi 7-12% apă. Ea este, deci mai puţin
mineralizată decât smalţul (96%) şi mai mult decât osul (65%). Din punct de vedere al
proprietăţilor fizice şi chimice, dentina seamănă cu ţesutul osos, de care se deosebeşte prin
faptul că celulele ei nu rămân înglobate în matrice, pe măsură ce aceasta este secretată, aşa
cum rămân osteocitele.
Componenta anorganică constă în principal din cristale de hidroxiapatită care au următoarea
formulă chimică: 3Ca3 (PO4)2·Ca(OH)2. În plus dentina mai conţine şi mici cantităţi de
carbonaţi, alţi fosfaţi şi sulfaţi.
Apa se găseşte sub formă de apă liberă, o altă parte sub formă de apă legată la componenta
minerală, dar şi asociată elementelor celulare.
Matricea organică. 90% din substanţele organice sunt reprezentate de colagenul tip I. Restul
de 10% sunt proteine necolagenice. Tot în compoziţia matricei organice intră şi 1,65% lipide.
Între diferiţi autori există mari diferenţe în ceea ce priveşte raportul în care aceste componente
se găsesc în dentină.
Structura dentinei
Pe o secţiune transversală prin dinte, dentina coafează de jur împrejur pulpa dentară. Ea are un
aspect striat datorită prezenţei canaliculelor dentinare. În exteriorul canaliculelor există două
tipuri de dentină: dentina pericanaliculară, dispusă ca un manşon în jurul canaliculelor
dentinare şi dentina intercanaliculară, dispusă între canaliculele dentinare. Între dentina
mineralizată şi pulpa dentară există totdeauna un strat de predentină (matrice organică
nemineralizată).
Canaliculele dentinare
Canaliculele dentinare străbat toată grosimea dentinei. Ele comunică prin canalicule
secundare, ramificaţii ale canaliculului principal.
Traiectul canaliculelor nu este rectiliniu, ci ondulat, la nivelul coroanei dentare. Un prim tip
de ondulare, îi dă formă de "S", cu prima convexitate îndreptată spre apexul dintelui. Al
doilea tip de ondulare are o amplitudine mică şi imprimă un traiect helicoidal canaliculului, pe
toată lungimea sa. La nivelul rădăcinii, canaliculele sunt mai rectilinii.
Diametrul canaliculelor este variabil, el fiind mai mic la periferia dentinei (0,2-1,0 μ) şi mai
mare spre pulpa dentară (2-3 μ).
Canaliculele dentinare se extind în general până la joncţiunea amelodentinară, dar uneori pot
pătrunde pe distanţe scurte în smalţ (spinii smalţului).
Canaliculele conţin prelungiri ale odontoblastelor (celulele ce produc dentina) şi o substanţă
fundamentală fluidă, bogată în proteoglicani.
Prelungirile odontoblastelor sunt numite procese odontoblastice (Tomes). Înainte ca ele să fie
identificate ca prelungiri celulare, erau numite fibre dentinare sau fibre Tomes. Procesele
Dintele 37
odontoblastice (Tomes) sunt extensii citoplasmatice ale odontoblastelor, ce rămân în
canaliculele dentinare după retragerea odontoblastelor, odată cu depunerea predentinei.
Unele procese mai lungi se extind până la joncţiunea amelodentinară sau chiar dincolo de ea,
altele mai scurte, ocupă jumătate sau două treimi din lungimea canaliculului.
Canaliculele secundare reprezintă ramificaţii laterale ale canaliculelor dentinare, care se
termină orb în dentină sau comunică cu ramificaţiile canaliculelor învecinate. Ele conţin
ramificaţiile laterale ale proceselor odontoblastice.
Dentina pericanaliculară
Dentina pericanaliculară este dentina ce înconjoară şi formează un tub gros în jurul
canaliculelor dentinare, inclusiv a celor secundare.
Este o structură densă, omogenă, formată dintr-o matrice organică amorfă ce nu conţine fibre
colagene şi cristale de hidroxiapatită. Dentina pericanaliculară este mai puternic mineralizată
decât dentina intercanaliculară.
Absenţa colagenului şi proporţia mare de substanţe minerale explică de ce această dentină
dispare după demineralizare, canaliculele dentinare dând impresia că sunt înconjurate de un
spaţiu gol.
Dentina intercanaliculară
Dentina intercanaliculară rezultă din transformarea predentinei în dentină. Cantitativ, este cea
mai importantă parte a dentinei. Este localizată între canaliculele dentinare. Formarea ei se
face în detrimentul volumului camerei pulpare şi este însoţită de retragerea corpului celular al
odontoblastului în direcţie centripetă.
Matricea organică a dentinei intercanaliculare este formată preponderent din fibre de colagen
(colagen tip I), iar componenta minerală constă din cristale de hidroxiapatită, dispuse de-a
lungul fibrelor colagene, paralel cu axul lor lung.
Fig.12b: Secţiune printr-un dinte decalcificat şi colorat cu HE: dentina (D), predentina
(PD), odontoblaste (O), pulpa dentară (P).
38 Dintele
Predentina
Predentina este o structură nemineralizată, localizată între polul apical al odontoblastelor şi
frontul de mineralizare a dentinei. Prin mineralizare ea se transformă în dentină. Tranziţia se
face brusc, la nivelul frontului de mineralizare. Mineralizarea dentinei este urmată de
depunerea unui nou strat de predentină. În felul acesta, în jurul pulpei dentare există totdeauna
un strat de predentină de aproximativ 2-6μ (fig.12b).
Predentina este străbătută de trunchiul procesului odontoblastic şi de prelungirile secundare.
Dentina
Compoziţie chimică:
- substanţe minerale 70% = hidroxiapatită
- substanţe organice 18-22% = colagen I
- apă 7-12%
Structură:
- canalicule dentinare
- dentină pericanaliculară
- dentină intercanaliculară
- predentină
Structuri dentinare
Liniile incrementale sau liniile de creştere von Ebner apar sub forma unor striaţii în dentină,
cu o direcţie paralelă cu camera pulpară şi perpendiculară pe canaliculele dentinare. Ele
corespund liniilor incrementale ale osului şi smalţului şi reflectă procesul de creştere zilnică a
dentinei.
Liniile de contur Owen sunt linii incrementale mai groase, ce se datorează unor disfuncţii în
depunerea matricei şi în mineralizarea ei. Aceste striaţii se pot obţine experimental la
şobolani, prin administrarea unui regim sărac în magneziu (fig.13).
Linia neonatală. În dinţii deciduali şi în primul molar permanent, unde dentina este formată
parţial înainte, parţial după naştere, între cele două zone există o linie de contur mai
accentuată, ce marchează schimbarea bruscă de mediu pe care o suferă nou născutul la naştere
(fig.13).
Studiul liniilor de creştere s-a dovedit util în medicina legală. Ele pot identifica
momente semnificative ale vieţii, ca de exemplu naşterea (linia neonatală) sau
momentul de înglobare a unor substanţe neobişnuite în structura dentinei.
Zone de slabă mineralizare ale dentinei
În zonele de slabă mineralizare, matricea organică se găseşte în proporţie mai mare decât în
restul dentinei. Aceste zone sunt:
Dentina interglobulară sau spaţiile interglobulare (Czermack) se găsesc în coroana dentară,
Dintele 39
imediat sub stratul dentinei superficiale (fig.14).
Fig.13: Liniile de contur Owen. Linia mai groasă reprezintă linia neonanală.
Fig.14: Secţiune de dinte uscat şi şlefuit. Spaţiile negre neregulate, localizate sub
joncţiunea smalţ-dentină, reprezintă dentina interglobulară.
Stratul granular al lui Tomes se găseşte la nivelul rădăcinii dintelui, imediat sub joncţiunea
cement–dentină; în această zonă, dentina are un aspect granular. Grosimea acestui strat creşte
progresiv de la colet spre apexul dintelui (fig.15).
Stratul granular al lui Tomes este format din calcosferite (nuclei de mineralizare) slab unite
între ele printr-o reţea de dentină interglobulară. Apariţia dentinei integlobulare se datorează,
40 Dintele
probabil, rapidităţii cu care se depune dentina în acest stadiu de formare a rădăcinii.
Fig.15: Secţiune prin dinte uscat şi şlefuit. Imediat sub joncţiunea cement-dentină se
observă stratul granular Tomes, sub forma unor spaţii negre.
Inervaţia dentinei
Dentina este sensibilă la atingere, la rece şi la alimente ce conţin acizi. Sensibilitatea se
datorează terminaţiilor nervoase ce pătrund din pulpă în canaliculul dentinar, în jurul
procesului odontoblastic. Terminaţiile nervoase se extind în predentină şi pe o mică distanţă
în dentina profundă.
Smalţul
Caractere generale
Smalţul acoperă în totalitate suprafaţa coroanei dentare. La nivelul coroanei clinice, smalţul
este expus şi vizibil deasupra gingiei. O parte din smalţ este acoperit de gingie şi împreună cu
smalţul expus acoperă coroana dentară în întregime, formând coroana anatomică.
Pe partea laterală a dinţilor, smalţul se extinde până la joncţiunea amelo-cementară (smalţ-
cement). Smalţul lipseşte la nivelul rădăcinii, care este acoperită de cement, un material
asemănător osului.
Smalţul este cea mai dură substanţă a organismului, datorită conţinutului foarte ridicat în
substanţe minerale. Rolul său este de a conferi dinţilor o suprafaţă dură, făcându-i apţi pentru
masticaţie.
Structura şi duritatea deosebită conferă smalţului o anumită fragilitate ce-l predispune la
fracturare. Ea este contracarată de prezenţa stratului subiacent de dentină, care-l susţine.
Dintele 41
Culoarea, variază de la alb-albăstrui la gălbui, reflectând transparenţa diferită a smalţului.
Culoarea gălbuie este expresia unui smalţ subţire cu o transparenţă crescută, prin care se vede
culoarea galbenă a dentinei. Dinţii albi au un smalţ mai compact şi mai puţin transparent.
Transparenţa este direct proporţională cu gradul de calcificare şi cu omogenitatea structurală a
smalţului.
Smalţul din dintele matur este acelular şi dacă este îndepărtat, nu mai poate fi înlocuit. El nu
este totuşi un ţesut static, ci se află sub influenţa unor substanţe din salivă, indispensabile
pentru menţinerea integrităţii sale. Smalţul, comportându-se ca o membrană semipermeabilă,
permite trecerea parţială sau totală a unor molecule. De exemplu fluorul, poate pătrunde în
smalţ şi se adaugă complexului de hidroxiapatită, mărind duritatea smalţului. Utilizarea largă
a fluorului în apa de băut, pasta de dinţi, vitamine substitutive pentru copii, reduce
considerabil incidenţa cariilor dentare.
În ciuda durităţii sale, el poate fi distrus prin decalcificare sub acţiunea bacteriilor secretoare
de acizi, dezvoltate în resturile alimentare reţinute pe suprafaţa smalţului. Acesta este esenţa
mecanismului de producere a cariilor dentare.
Compoziţia chimică a smalţului
Aproximativ 96-98% din greutatea smalţului este reprezentată de constituenţi anorganici,
minerali, iar restul, de componenta organică şi o mică cantitate de apă.
Constituenţii anorganici ai smalţului constau în cristale de hidroxiapatită [Ca10(PO4)6(OH)2],
grupate sub formă de prisme de smalţ.
Constituenţii organici ai smalţului. Matricea organică a smalţului este alcătuită din proteine,
apă şi urme de lipide. Ea este localizată în jurul prismelor de smalţ, iar în interiorul prismei, în
jurul fiecărui cristal de hidroxiapatită. Matricea organică a smalţului poate conţine trei
proteine majore, a căror structură este diferită de cea a colagenului:
amelogeninele reprezintă 90% din proteinele totale ale smalţului în formare. Ele sunt
eliminate în cursul maturării smalţului şi locul lor este ocupat de componente anorganice.
enamelinele sunt proteine întâlnite în smalţul matur.
tuftelinele sunt proteine descrise mai recent şi incomplet cunoscute. Ele sunt localizate la
joncţiunea amelodentinară, în smocuri (zone de slabă mineralizare ale smalţului).
Structura smalţului
Văzut în microscopia optică, cea mai mare parte a smalţului este format din prisme de smalţ şi
substanţă interprismatică. La suprafaţă, smalţul este acoperit de un fin strat de smalţ
aprismatic şi de cuticula smalţului. La contactul cu dentina există un al doilea stat de smalţ
aprismatic.
Prismele de smalţ
Prismele de smalţ au stuctură cristalină (în microscopia electronică). Cristalele sunt formate
din hidroxiapatită şi sunt aşezate paralel cu axul longitudinal al prismelor.
Prismele de smalţ se prezintă sub forma unor panglici (dreptunghiulare) foarte lungi şi subţiri,
paralele între ele, care se întind pe toată grosimea smalţului, de la joncţiunea amelodentinară
până la suprafaţa dintelui.
Pe secţiuni longitudinale prin dinte, prismele de smalţ nu se văd pe toată lungimea lor, ele
părăsind rapid planul de secţiune. Acest aspect se datorează traiectului lor sinuos foarte
complex, care face ca lungimea prismelor să fie mai mare decât grosimea smalţului (fig.17).
42 Dintele
Fig.17: Imaginea electronomicroscopică a prismelor de smalţ (A) şi a substanţei
interprismatice (B).
Pe secţiuni transversale prin dinte, prismele au o formă ovalară turtită, cu o suprafaţă mai
plană şi una convexă, îndreptate totdeauna în aceeaşi direcţie (fig.18). Aspectul este
asemănător cu dispoziţia solzilor de peşte. Fiecare prismă este înconjurată de un strat foarte
subţire de matrice organică, numită teaca smalţului. Prismele sunt solidarizate între ele prin
substanţă interprismatică.
Traiectul prismelor de smalţ este foarte complex şi rămâne încă subiect de controverse.
Dispoziţia particulară a prismelor de smalţ reprezintă o adaptare funcţională, menită să
înlăture riscul de clivare în plan axial al smalţului, sub acţiunea forţelor de masticaţie.
Substanţa interprismatică
Substanţa interprismatică are aceeaşi structură ca şi prismale de smalţ, cristalele de
hidroxiapatită însă au dispoziţie diferită, fiind aşezate într-un unghi de 65° faţă de cele din
prismele de smalţ (fig.18).
Fig.18: Imaginea electronomicroscopică a unei secţiuni transversale prin smalţ. Se
observă aspectul prismelor de smalţ (A) şi a substanţei interprismatice (B).
Dintele 43
Smalţul aprismatic
În aproximativ 70% din dinţii permanenţi şi în toţi dinţii deciduali, la suprafaţa dinţilor se
găseşte un strat de smalţ, aprismatic, ultimul strat de smalţ depus de ameloblaste.
Mai există un strat de smalţ aprismatic, intern, situat la joncţiunea amelodentinară, primul
strat de smalţ depus de ameloblaste.
Cuticula smalţului
Coroana dintelui care erupe este acoperită în totalitate de membrana Nasmyth sau cuticula
primară. Membrana Nasmyth este distrusă rapid după erupţia dinţilor, prin masticaţie.
Pe suprafaţa smalţului dintelui matur se poate găsi o peliculă, cuticula secundară, formată
dintr-un precipitat de proteine salivare. Ea este îndepărtată prin masticaţie sau prin periajul
dinţilor, dar se reface în câteva ore. Dacă pelicula rămâne pe suprafaţa dinţilor o zi sau două,
ea va fi colonizată de microorganisme, constituind placa dentară.
Smalţul
Compoziţie chimică:
- substanţe minerale: 96-98% = hidroxiapatită
- substanţe organice: 2-4% = enameline, tufteline
- apă: urme
- lipide
Structură:
- prisme de smalţ
- substanţă interprismatică
- smalţ aprismatic
- cuticula smalţului
Structuri clasice ale smalţului
Benzile lui Hunter-Schreger sunt expresia mofologică a aranjamentului deosebit de complex
al prismelor de smalţ, în care direcţia de ondulare a prismelor de la un anumit nivel, se
încrucişează cu direcţia de ondulare dintr-un plan mai profund (situat mai în adâncimea
smalţului). Acest aspect este vizibil pe secţiuni longitudinale ale dinţilor demineralizaţi şi
examinaţi la microscopul optic în lumină reflectată. Benzile lui Hunter-Schreger, apar sub
forma unei alternanţe de benzi clare şi întunecate care pleacă de la suprafaţa dentinei şi
traversează oblic jumătate sau două treimi din grosimea smalţului.
Striaţiile sau liniile incrementale Retzius. Striaţiile Retzius apar ca nişte linii sau benzi
maronii pe secţiunile de dinte şlefuit, coafând dentina (fig.19).
Liniile lui Retzius sunt rezultatul formării ritmice a smalţului, în care perioade de activitate
(de depunere şi mineralizare) alternează cu perioade de repaus.
44 Dintele
Fig. 19: Dispoziţia striaţiilor lui Retzius şi a smocurilor în smalţ.
Linia neonatală. În dinţii deciduali, smalţul se dezvoltă parţial înainte de naştere, parţial după
naştere. Linia de demarcaţie între aceste două zone de smalţ este foarte netă, sub forma unei
linii incrementale Retzius mai lată decât celelalte, rezultat al schimbării radicale a mediului
înconjurător şi a nutriţiei noului născut, faţă de perioada intrauterină.
Zone de slabă mineralizare a smalţului
Sunt zone ale smalţului în care matricea organică se găseşte într-un procent mai ridicat decât
în restul smalţului. Iniţial, ele au fost considerate zone de slabă rezistenţă, adevărate porţi de
intrare pentru bacteriile producătoare de carii. Mai târziu s-a demonstrat că zonele de slabă
mineralizare nu au importanţă funcţională în producerea cariei dentare.
Lamelele smalţului. Se observă pe secţiuni longitudinale prin dinte sub forma unor benzi
subţiri, care pleacă de la suprafaţa smalţului, ajung la joncţiunea amelodentinară (fig.20).
Smocurile (tufele) smalţului. Sunt structuri arborescente, numite astfel datorită asemănării lor
cu smocurile de iarbă. Ele pleacă de la joncţiunea amelodentinară şi se întind pe 2/3 din
grosimea smalţului (fig. 19,20).
Joncţiunea amelodentinară. Suprafaţa dentinară pe care se sprijină smalţul se prezintă sub
forma unei linii ondulate cu convexităţile spre dentină. Această suprafaţă ondulată permite o
mai bună aderenţă a smalţului la dentină.
Dintele 45
Fig.20: Zone de slabă mineralizare ale smalţului: lamelele şi smocurile.
Spinii (pintenii) smalţului (fusele dentinare). În smalţ, în apropierea joncţiunii
amelodentinare se pot observa, uneori, procese odontoblastice ce pătrund în smalţ pe o mică
distanţă şi prezintă o umflătură terminală, de unde la vine şi numele de fus.
Cementul
Caractere generale
Cementul este un ţesut mineralizat ce acoperă rădăcina dinţilor. Dintre toate componentele
mineralizate ale dintelui, structura histologică a cementului seamănă cel mai mult cu a osului;
se deosebeşte de os prin faptul că este avascular şi nu are sisteme Havers.
Cementul se întinde de la joncţiunea amelocementară din regiunea coletului dentar, până la
apex. Grosimea lui creşte spre apexul dintelui.
Rolul lui este de a asigura un suport pentru inserţia fibrelor de colagen din ligamentul periodontal.
46 Dintele
Cementul este mai puţin mineralizat decât dentina.
Culoarea lui este gălbuie, putându-se diferenţia, de obicei, cu ochiul liber de smalţ, dar numai
diferenţa de culoare nu constituie un criteriu sigur de diferenţiere.
Compoziţia chimică
Cementul este alcătuit din 45-50% substanţe anorganice şi 50-55% substanţe organice şi apă.
Componenta anorganică (45-50%) este constituită din calciu, fosfat şi floruri, sub formă de
cristale de hidroxiapatită. Este interesant de menţionat faptul că cementul conţine cea mai
mare cantitate de fluoruri dintre toate ţesuturile mineralizate ale organismului.
Componenta organică (50-55%) este reprezentată de fibre de colagen de tip I şi substanţă
fundamentală (proteoglicani şi glicozaminoglicani). Fibrele de colagen sunt aşezate foarte
dezordonat, atât de dezordonat încât cu greu pot fi identificate. În unele zone se pot totuşi
identifica pe secţiuni transversale fascicule de fibre de colagen, reprezentând fibrele Sharpey
cu originea în ligamentul periodontal. Aceste fibre formează o proporţie importantă din
matricea organică a cementului.
Structura cementului
Examinat la microscopul optic, cementul prezintă trei regiuni:
- cementul acelular este cementul primar. Se prezintă sub forma unui strat fin ce acoperă
dentina radiculară, începând de la coletul dentar până la apex, dar de obicei lipseşte în treimea
inferioară a rădăcinii. Are o structură fibrilară, fiind format din fibre de colagen (intrinseci şi
extrinseci), dispuse într-un gel matriceal.
- cementul celular este cementul secundar, care se depune în momentul în care dintele îşi
începe mişcările eruptive.
Matricea lui organică este alcătuită din fibre de colagen (intrinseci şi extrinseci), orientate
paralel cu axul rădăcinii. Cementul celular conţine înglobat în matricea sa, cementocite, celule
ce provin din cementoblastele producătoare de matrice organică, aşezate în nişte cavităţi
numite cementoplaste (fig.22). Ca şi osteocitele, cementocitele au prelungiri citoplasmatice
aşezate în canalicule. Cele mai numeroase prelungiri citoplasmatice sunt îndreptate spre sacul
dentar. Datorită prezenţei acestor prelungiri, pe secţiunile de dinte uscat şi şlefuit,
cementoplastele au aspect de păianjen. Din punct de vedere ultrastructural, cementocitele au
puţine organite citoplasmatice, dovedind că sunt celule în repaos. În ele au loc totuşi reduse
procese metabolice, prin intermediul cărora contribuie la menţinerea homeostaziei
cementului. Cementoplastele din profunzimea cementului celular pot fi goale, datorită
degenerării cementocitelor.
The words you are searching are inside this book. To get more targeted content, please make full-text search by clicking here.
Curs Histologie 2_ MG
Discover the best professional documents and content resources in AnyFlip Document Base.
Search