LiTeraTeCa nr. 2

LiTeraTeCa reporterilor Interviu cu NARINE ABGARIAN Fie că ne simțim singuri sau nu, singurătatea este ca o a doua piele a noastră. Cred că întreaga viață este o încercare de a fugi din calea singurătății, din fața acestei frici totemice absolut emblematice, arhetipale, față de singurătate. Mai cred că frica de singurătate este la fel de puternică precum cea de moarte. Nu am avut intenția clară de a crea un refugiu sau de a ușura viețile oamenilor care se confruntă cu singurătatea, însă dacă în momentul lecturii cititorul simte că îi este oglindită singurătatea, asta cu siguranță îl face să-și trăiască momentele de singurătate mai ușor. Poate îi oferă, chiar, niște mecanisme, un sprijin oarecare. Referitor la atitudinea mea față de lectură ca refugiu în fața singurătății, trebuie să recunosc că făceam asta înainte de a deveni la rându-mi scriitoare. Din momentul în care am început să scriu, toate mecanismele din spatele scrisului au devenit mai transparente, astfel încât, în postura de scriitor, devin necesare noi metode de refugiu. Din acest motiv, refugiul meu au devenit muzica, filmele bune și gătitul. Îmi place foarte mult să gătesc. LIBRIS: Trebuie să mărturisim, sună delicios absolut orice este menționat ca mâncare în ambele romane. Gastronomia armeană ne-a fermecat prin cuvintele tale. Se simte, întradevăr, o adevărată pasiune în ceea ce privește mâncarea. NARINE ABGARIAN: Vă voi împărtăși un mic secret; atunci când în cărțile unui scriitor este pomenită foarte des mâncarea, mai ales într-un fel apetisant și de-a dreptul opulent, motivul din spate poate fi banalul fapt că scriitorul este la dietă și vrea pur și simplu să „crape ceva”. Când am scris Din cer au căzut trei mere urmam o dietă, și asta m-a făcut să descriu cu atâta pasiune mâncărurile pregătite de personajele mele. LIBRIS: Revenind la cele două romane, până acum ar putea părea că acestea sunt lecturi grele, apocaliptice, când, în fapt, lucrurile stau chiar pe dos. Este o plăcere să parcurgi aceste rânduri, pline de un umor absolut delicios, pe care tragedia și suferința îl fac chiar mai apetisant. Vă face plăcere să creați aceste contraste între suferință și momente prețioase de bucurie pură, tragedie și umor vesel, catastrofe mai mult sau mai puțin naturale și darul pe care îl reprezintă copiii și apoi inocența copilăriei? NARINE ABGARIAN: Cred că această trăsătură tragicomică a literaturii scrise de mine este o caracteristică comună nu doar poporului armean, ci tuturor popoarelor marcate de evenimente istorice traumatizante. Există, de pildă, scriitori ca Dostoievski care despică caracterul uman, sapă în adâncurile acestuia și ridică din profunzimile sufletului uman cele mai tenebroase și complexe trăsături. Dar sunt și alți scriitori, care încearcă să descrie condiția umană mai puțin grav, iar asta nu înseamnă că o descriu mai superficial, ci, pur și simplu o abordează cu umor, încercând să capteze contextul. Există, de exemplu, scriitori ca Efraim Sevela care în cartea lui Why There Is No Heaven on Earth (De ce nu există raiul pe pământ) descrie soarta tragică a unui băiețel cu un umor absolut, dezarmant, care te face să râzi până la lacrimi, cu toate că înțelegi că soarta băiatului este mai mult decât nefericită. În ciuda morții băiețelului, nu te poți abține de la a râde, fiindcă romanul este scris cu atâta măiestrie, cuvintele devenind un soi de bandaj pentru cititor. Întotdeauna am preferat o astfel de literatură. În aceeași ordine de idei, îmi plac foarte mult filmele lui Woody Allen. El știe de asemenea să povestească despre tragic într-un fel amuzant. Apropo de acest lucru, unele dintre replicile mele preferate din filmele lui sunt următoarele: 49

LiTeraTeCa reporterilor Interviu cu NARINE ABGARIAN „Cine te-a învățat să faci dragoste așa?” răspunsul fiind: „Mama”. În această frază rezidă întreaga esență tragicomică a condiției umane. Atunci când am avut șansa de a scrie, m-am îndreptat natural în această direcție. LIBRIS: Considerăm că v-a reușit absolut fabulos acest echilibru dintre tragic și umor savuros. Acum urmează ultima întrebare, cu mulțumiri și recunoștință că v-ați făcut timp să ne onorați cu această discuție. Ce carte ați recomanda cititorilor noștri? NARINE ABGARIAN: Recomand cu foarte multă căldură cartea Annei Patchett, Casa olandeză. Este fantastică, o îndrăgesc mult. În acest punct ținem să vă menționăm două lucruri importante: Narine Abgarian și-a căutat prin lucruri până când și-a găsit telefonul, pentru a căuta ediția în limba engleză a Casei olandeze, moment în care noi, îndrăgostiții de carte de la Libris am început să lăudăm necontenit superbul roman, dar, mai ales să menționăm că recomandarea dumneaiei se află ca traducere tot la Raftul Denisei, cel pe care sunt așezate și romanele sale... Apoi, ne dorim mult să fi putut transmite râsetele noastre, dar, mai ales, umorul scriitoarei, extrem de spumos și viu, care se pare că nu sălășluiește doar între paginile romanelor savurate cu atât de multă plăcere de către noi și de care sperăm că vă veți bucura și voi, dacă nu ați făcut-o deja. Interviu realizat de Roxana Molocea pentru libris.ro. preluat de pe site-ul https://blog.libris.ro/2023/06/28/narine-abgarian 50

David Croitor Dragi colegi, Vă propunem în acest număr al revistei să cunoașteți o voce puternică a artei românești - pictorul și scriitorul David Croitor. (Interviu realizat de LiTeraTeCa) Pictor David Croitor s-a născut în data de 27 martie 1958, în Suceava. A absolvit Facultatea de Geologie din cadrul Universității București în 1988 și a urmat cursuri libere de pictură și desen cu Dimitrie Loghin la Suceava, în 1978, și cu Aurel Aniței la București, în 1981. Locuiește în Vatra Dornei și lucrează ca pictor independent. „Picturile povestesc despre viaţa omului. De la copilărie, la maturitate... Când văd o casă de acum 40 de ani, nu-mi trebuie mult să citesc toată povestea deacolo. Se deschide imaginar uşa acesteia şi acolo încep să văd poveştile: cum erau copiii, cu ce se ocupau, trăirile părinţilor… viaţa în general.” „Niciodată nu am sentimentul că închei tablourile pe pânză. Privitorul este cel care termină, prin aportul său, tabloul respectiv.” Cine este David Croitor? D.C.: Sunt un om simplu, născut în Suceava în urmă cu 65 de ani. Mi-am petrecut copilăria în satul Liteni din comuna Moara, sat în care mi-am făcut și cele opt clase primare. La 15 ani am plecat la un liceu industrial la Suceava, iar la 22 de ani am plecat la București, unde am lucrat ca strungar la o intreprindere oarecare, de pe platforma fostei Policolor. Târziu, la 25 de ani, am intrat la facultate, la Universitatea din București, unde timp de 5 ani am studiat geologia la zi. După absolvire am primit repartiție, așa era atunci, la Horezu, unde am lucrat ca inginer timp de doi ani. Șapte ani am locuit în Horezu, cinci dintre ei dedicându-i exclusiv picturii. În 1995 m-am mutat, eu, soția și cele două fetițe, la Suceava, unde am locuit timp de doi ani. În 1997 m-am mutat iarăși, de data aceasta la Vatra Dornei, unde locuiesc și acum. „Eu lucrez cu lumină şi cu bucurie.” David Croitor De obicei, în om trăiește artistul, care găsește căi misterioase de a se manifesta. Ce nea frapat la David Croitor este faptul că în artist își găsește un loc și omul, iar în om o parte foarte importantă este ocupată de artist. Este o îngemănare, un amalgam în care nu poți separa cele două laturi; ele sunt simbiotice. Este greu să explicăm asta, este o impresie, însă foarte puternică. De altfel, artistul însuși se definește drept „Culegător de lumină”. În paginile următoare, vă invităm să-l aflați pe artist și prin cuvinte: LiTeraTeCa reporterilor 51

David Croitor Pictor Expoziții personale: 1986, în cadrul Facultății de Geologie - debut 1987-1988-două expoziții în cadrul aceleiași facultăți 1992, 1993-expune la Horezu 1999-prima expoziție personală la Suceava 2004, 2005, 2006, 2008, 2010, 2013-expoziții personale în Vatra Dornei, la „Salonul Alb'' 2006, 2009-expoziție personală la Galeriile Casa Carții, Iași 2008-expoziție Ibănești-Mureș 2008, 2009, 2011-expoziție personală la Suceava 2009-expoziție Bistrița Năsăud 2012-expoziție personală în Danemarca, 28 iulie-30august 2013-iunie-Galeriile UAPR Oradea (de Arte Vizuale) 2013-Luxemburg, octombrie, în cadrul manifestărilor artistice „L’automne roumain‘’. 2015, februarie-expoziție „Arhitecturile sufletului’’, Elite Art Gallery, București 2016, aprilie-expoziție „Anotimpuri și locuri’’, Galeriile de Artă ale Primăriei Vatra Dornei 2017, mai-„De Bine" la Elite Art Gallery București Premii: 2008: Premiul pentru artă, oferit de Asociația Artiștilor și Scriitorilor din Țara Dornelor 2008: Premiul pentru pictură al Fundației culturale a Bucovinei 2012: Premiul „Pictorul Anului’’, oferit de către Consiliul Județean Suceava Cum v-aţi descoperit pasiunea pentru artă? Când v-ați dat seama că vreți să deveniți pictor? D.C.: Mi-am descoperit pasiunea, pentru desen mai întâi, întâmplător. Am scris despre asta pe larg în cartea mea, „Amintiri de pe Valea Șomuzului - o viață așa cum a fost’’. Voi nota și aici pe scurt, lămurind câteva aspecte privitoare la acest subiect: pe la șase ani, cineva, un om din sat, mi-a adus o carte de povești, care avea poze colorate. Cartea se numea „Ursul păcălit de vulpe’’, iar pe copertă avea desenat un urs cu coada în apa înghețată. Mi-a plăcut atât de mult imaginea pe care o văzusem, încât am simțit, instinctual presupun, nevoia de a desena pe o hârtie acel urs. L-am desenat cu un tăciune din vatră pe spatele unei coli de hârtie cu motive țărănesti, coală care decora unul din pereții casei de la țară, casă în care locuiam împreună cu părinții. După ce am desenat ursul, tata l-a văzut și, înainte de a se enerva că am rupt hârtia de pe perete, mi-a spus că am talent. Nu știam ce înseamnă să ai talent, dar fiindcă am scăpat de cele două palme pe pe care trebuia să le încasez, am presupus că este ceva bun. Apoi mama m-a pus s-o desenez pe o sora de-a mea mai mică. Ea o ținea în brațe, iar eu mă uitam la ea și desenam. Nu-mi amintesc ce a ieșit, însă mama a zis că seamănă „bucățică ruptă”. Așadar, m-a lăudat vreo câteva clipe, apoi mi-a zis: Duducă (așa-mi spunea ea mie), tu o să te faci pictor! Nu știam ce înseamnă pictor, dar suna frumos. Mi-a intrat în cap treaba asta și am început să fiu pictor, cel puțin în mintea mea. Nu știam la vremea aceea că acesta era proiectul meu de viață. Odată cu trecerea anilor, am început să studiez, chiar de pe la 15 ani, să citesc cărți, să văd albume - și făceam lucrul acesta sistematic, cu tenacitate, astfel încât ajunsesem să desenez tot timpul, orice-mi cădea la mână. Atunci, în sinea mea și în secret, mi-am spus că într-o zi voi fi pictor adevărat. Nu știu încă dacă acea zi a sosit, dar încă sper și muncesc asiduu… Aveaţi şi alte pasiuni în afară de pictură în copilărie? Dacă nu erați pictor, ce v-ar fi plăcut să faceți? D.C.: Ca orice copil, aveam și eu pasiunile mele, chiar dacă erau trecătoare, aferente doar perioadei copilăriei. Așadar, îmi plăceau foarte mult săbiile făcute din lemn, scutul, arcul cu săgeți și câte altele de felul acesta. Îmi plăcea grozav să LiTeraTeCa reporterilor 52

David Croitor Pictor citesc. Citeam pe ascuns, fiindcă părinții nu-mi dădeau voie, asta pentru că nu aveam curent electric, iar cititul la lumina lămpii era greu, mă dureau ochii tot timpul, iar mama era îngrijorată din această cauză. Ca să răspund și la a doua întrebare, da, mi-ar fi plăcut să lucrez în lemn, să fiu tâmplar. Vă rugăm să faceţi o scurtă prezentare a expozițiilor la care ați participat cu lucrări. D.C.: De-a lungul timpului, încă din perioada studenției, începând cu anul 1986, am avut expoziții personale și de grup în diferite locuri. Primele trei au fost deschise în cadrul Facultății de Geologie, undeva, într-o sală a unui laborator, în care studiam la microscop compoziția minerală a rocilor sedimentare. Cel care mi-a organizat aceste mini-expoziții a fost profesorul universitar Nicolae Anastasiu, devenit mai târziu academician. După absolvire am continuat să pictez, astfel încât aproape în fiecare an am deschis câte o expoziție personală, ajungând la momentul de față să am peste 25 de personale și peste 20 de grup. Locurile unde am expus au fost diverse. Am avut expoziții în București, Iași, Oradea, Suceava, Vatra Dornei, Bistrița Năsăud - asta în țară, iar în străinătate, în Luxembourg și Danemarca. Acum, la momentul de față, vă doriți ceva foarte mult, din punct de vedere artistic? D.C.: Da, îmi doresc să fiu sănătos, asta în primul rând. În al doilea rând, da, am în minte proiecte legate de lucrări care țin de viața rurală, dar și lucrări cu naturi statice cu flori, fiindcă îmi plac foarte mult florile, în special crizantemele. Pentru a deveni un pictor consacrat, ce este cel mai important: talentul, norocul sau critica de specialitate? D.C.:·Cred că toate concură la reușita acestui proiect care înseamnă creator de artă, sau, mai pe scurt, pictor, asta ca să rămân în domeniul meu. Talentul este condiția sine qua non a existenței artistului. Talentul însă trebuie cultivat, cizelat, altfel rămâne doar o abilitate și nimic mai mult. Norocul este necesar, dar și el este o consecință a talentului, altfel spus, ai talent, ai noroc… Critica este necesară, dar nu obligatorie. Talentul, munca, tenacitatea, pasiunea și circumstanțele favorabile, acestea toate sunt suficiente pentru a reuși. Cât de mult poate influența spațiul natal ceea ce pictați? D.C.: Pe mine mă influențează fundamental, nu mă pot rupe Expoziții de grup: Începând cu 2004, participă la expoziții de grup organizate de Asociația Artiștilor și Scriitorilor din Țara Dornelor, la Vatra Dornei, Suceava și Cernăuți. Participă la expoziții de grup organizate la Vatra Dornei, Suceava, de către Asociația de artă „Nicolae Tonitza -TAG'' din Suceava În 2008, participă cu 5 lucrări la o expoziție de grup în București Participă în 2011 cu 3 lucrări la expoziția „Călătorind prin lume'', organizată de Galeria EliteProf Art din București 2012-participă cu 2 lucrări la Salonul Național de Artă de la Alba Iulia 2013-participă la „SALONUL DE IARNĂ‘,’ expoziție deschisă la Galeriile de artă ‘„Ștefan Luchian‘’ din Botoșani 2014- participă cu 12 lucrări la expoziția „ARTIȘTI ROMÂNI LA SOZOPOL, EDIȚIA III’’, la Muzeul Municipiului București 2016- Expoziția Națională de la Muzeul Național Cotroceni, intitulată „Marina în pictura românească cu tablouri din colecții particulare’’ Figurează cu lucrări în colecții particulare din țară, multe în Bucuresti, dar și în străinătate: Anglia, Austria, Belgia, Franța, Germania, Grecia, Olanda, Suedia, Canada, SUA, Danemarca , Italia, Croația, Luxembourg, Scoția, Moldova. LiTeraTeCa reporterilor 53

David Croitor Pictor sufletește și emoțional de locurile copilăriei și ale adolescenței. Trăiesc din aceste aduceri aminte, pe care le filtrez atent, rezultând în cele din urmă o poveste, poveste pe care apoi o pictez pe pânză. Care sunt sursele de inspirație pentru tablourile dvs.? Pictați doar ceea ce simțiți, dorințe pe care le aveți? D.C.: Da, sigur, pictez doar ceea ce simt. Nu lucrez la comandă decât rareori. Mă inspiră aproape orice, însă cea mai puternică sursă este natura, sub toate aspectele ei. Natura este o poveste în desfășurare, o poveste în direct aș putea spune. Sunt sclavul bucuros al naturii, mă plec cu smerenie în fața ei și aștept să-mi spună povestea pe care o vrea ea. Dorințe? Da, aș vrea să pictez niște ierni fabuloase, cu câmpuri nesfârșite, acoperite de zăpadă, și, undeva la orizont, o siluetă pierdută… Se poate trăi în România din pictură? D.C.: Voi răspunde doar în dreptul meu: da, se poate. Cum? Lucrând pentru oameni, respectându-i, arătându-le că ești bucuros să fii slujitorul sufletelor lor. Iubesc oamenii, pentru ei lucrez, cu ei împart bucuriile și necazurile mele. Oamenii sunt coroana creației lui Dumnezeu; lucrând pentru ei, lucrez pentru slava lui Dumnezeu. Știm că sunteți și un artist al cuvintelor. Aveți foarte mulți admiratori și în această latură artistică. Ce ne puteți spune despre această pasiune? D.C.: Scrisul pentru mine nu este neapărat o pasiune, ci mai degrabă o nevoie de a comunica ceva ce nu reușesc prin culoare. Întotdeauna mi-a plăcut să povestesc, iar cum în ultima vreme sunt destul de izolat și fără auditoriu fizic, am început să-mi scriu poveștile/povestirile pe Facebook, adresându-mă unui public virtual. LiTeraTeCa reporterilor Povestirile mele seamănă cu un fel de a sta de vorbă de pe timpuri, când oamenii ieșeau la poartă și vorbeau câte și mai câte. Nu fac literatură, sau, cel puțin, nu asta mi-am propus; scriu pentru că simt nevoia de a spune ceva, cuiva. Ce vă place să citiți? La ce filme vă uitați? Ce muzică ascultați? D.C.: Citesc zilnic din Biblie, câteva versete; lucrul acesta mă liniștește și dă sens existenței mele. Îmi creează sentimentul, siguranța chiar, că nu sunt singur, nu sunt produsul unei întâmplări, ci, la fel ca toți oamenii, am ceva de făcut, atât pentru mine, cât și pentru alții. Sunt parte dintr-un plan, iar conștientizarea acestui fapt mă împlinește, îmi dă sens. Citesc, de asemenea, și literatură, am mulți autori preferați, majoritatea fiind români. Recitesc acum jurnalele lui Corneliu Baba, jurnale care m-au marcat profund. Filme? Nu mă mai uit la filme grele, nu vreau și nici nu simt nevoia. Urmăresc pe Netflix seriale și filme ușor romantice, filme care nu promovează urâtul și violența. Muzică ascult tot timpul, iar când pictez o fac pe fond muzical. Dacă în studenție ascultam muzică simfonică, eram chiar dependent de asta, de când sunt la Vatra Dornei ascult muzică latino, jazz vechi și uneori nocturne de Chopin. Considerați că există ceva pe lumea asta care nu are nicio legătură cu arta? D.C.: Se spune că arta este indisolubil legată de frumos, iar cum frumosul stă în ochii privitorului, iar ochiul/privirea este oglinda sufletului, consider că lipsa de sensibilitate, indiferența și prostia nu au legătură cu arta. Ce îndemn aveţi pentru generaţiile viitoare? Ce aţi dori să transmiteţi cititorilor revistei noastre? 54

D.C.: Îndemnul meu pentru cei care vin din urmă ar fi acesta: priviți până veți vedea! Este un citat din Brâncuși. Lumea va fi a celor care văd, fiindcă întunericul care vine este uriaș și dens, iar cine are lumină va răzbi. Cine nu are lumină să fie el însuși lumina! „Voi sunteți lumina lumii” spunea Hristos undeva… Doresc cititorilor revistei dumneavoastră zile senine, pace, bucurie și, fiindcă suntem în preajma sărbătorilor, le urez tuturor sărbători cu bine și La mulți ani! Vă mulțumim foarte mult, domnule David Croitor, pentru răbdarea de a răspunde curiozității noastre! Vă dorim spor și inspirație! La mulți ani! David Croitor Pictor LiTeraTeCa reporterilor 55

David Croitor Pictor LiTeraTeCa reporterilor 56

David Croitor Pictor LiTeraTeCa reporterilor 57

R: Cum vă simțiți, doamna Elena, la 92 de ani? E.S.: Anii au trecut cu greu, iar bătrânețea devine tot mai agresivă! R: Cum au fost anii dumneavoastră de școală? E.S.: Anii de școală au fost simpli, fără tehnologiile de azi, ținând cont că atunci chiar se învăța carte cu adevărat! R: Cum a fost viața dumneavoastră? Care au fost cele mai mari greutăți pe care a trebuit să le depășiți? E.S.: Anii de după război au fost plini de probleme, ținând cont că a trebuit să trecem peste foamete, boli și multe suferințe. R: Povestiți-ne cum era o zi din viața dumneavoastră cu războiul în preajmă. E.S.: Fiind copil, nu prea știam noi ce era acela război, tot ce știu din acea vreme este că eram foarte înfometați și speriați, pentru că nu știam ce se întâmplă - și vă dați seama că a fost foarte greu. R: Cum era pe timpul regelui? E.S.: Regii nu au făcut nimic! Ce au făcut ei a fost doar că s-au plimbat de la București la Sinaia, lăsând oamenii să trăiască în lipsuri și înapoiere. R: Dar la venirea comuniștilor, cum a fost? E.S.: Comuniștii au venit cu amăgeli, dar au aplicat reforme în sănătate, învățământ și protecție socială, scoțând România din „epoca feudală”. Prin urmare, vă invităm să parcurgeţi rândurile următoare, nu doar prin exerciţiul lecturii, ci şi prin cel al empatiei şi al imaginaţiei, pentru că frumusețea vârstei bunicilor prezentați este dată de experienţa acumulată, de optimismul și de atitudinea pozitivă, care sunt atât de energizante pentru generația noastră. Dragi colegi, din primul număr al revistei am inițiat un proiect drag nouă, din seria interviuri cu Oamenii centenarului. Proiectul jurnalistic presupune identificarea unor oameni-resursă în comunitate, apropiați ca vârstă de nașterea României moderne. Reporterii noștri i-au întâlnit și au valorificat marea șansă în aceste interviuri inedite. Pentru acest număr: Nume intervievat: Elena Stafie Vârsta 92 de ani, Iași Oamenii Centenarului Rubrică elaborată de coordonatorul de proiect: Ștefan Andrei Oprea, X C Proiect de suflet: LiTeraTeCa reporterilor 58

R: După revoluție a fost mai greu? Se trăia mai greu? E.S.: După revoluție s-au ridicat la putere guvernele, care aveau idei pentru a ridica această țară, dar conducători corupți au adus această țară la mai rău decât era. R: Ce părere aveți despre războiul din Ucraina? Dar despre războiul israeliților cu teroriștii? E.S.: Războaiele din Ucraina și din Israel sunt fratricide. Ținând cont de faptul că Ucraina s-a rupt efectiv din Rusia, nu-și avea rostul, după părerea mea, acest război, care sacrifică vieți nevinovate, din cauza americanilor, care încearcă să cotropească această țară de bogății și resurse, doar pentru interesul lor propriu. Iar în Israel se practică aceleași abuzuri ale SUA, profitând de fanatismul religios, ținând cont că Israelul este o țară creștină, iar această fâșie Gaza este o țară musulmană. Încă o dată, America se implică unde nu ar trebui. R: Din punctul dumneavoastră de vedere, ce-i aduce omului mulți ani de viață? E.S.: Omul are nevoie, în primul rând, de liniște, de pace și de educație. Ambiția și puterea unor lideri ca Putin, a totalitariștilor de la Hezbollah aduc mari probleme, pe care le suportăm noi, oamenii de rând. R: Ce sfat ați da tinerei generații, colegilor noștri, care vor citi despre dumneavoastră în paginile revistei? E.S.: Să pună mâna pe carte și să învețe, pentru că asta este singura modalitate ca ei să nu poată fi ușor de manevrat, așa cum sunt unii oameni din ziua de azi. Iar cadrelor didactice le doresc multă răbdare, pentru că știu că sunt singurele persoane care vă pot forma ca oameni în viață. Prin urmare, vă invităm să parcurgeţi rândurile următoare, nu doar prin exerciţiul lecturii, ci şi prin cel al empatiei şi al imaginaţiei, pentru că frumusețea vârstei bunicilor prezentați este dată de experienţa acumulată, de optimismul și de atitudinea pozitivă, care sunt atât de energizante pentru generația noastră. Dragi colegi, din primul număr al revistei am inițiat un proiect drag nouă, din seria interviuri cu Oamenii centenarului. Proiectul jurnalistic presupune identificarea unor oameni-resursă în comunitate, apropiați ca vârstă de nașterea României moderne. Reporterii noștri i-au întâlnit și au valorificat marea șansă în aceste interviuri inedite. Pentru acest număr: Nume intervievat: Elena Stafie Vârsta 92 de ani, Iași Oamenii Centenarului Rubrică elaborată de coordonatorul de proiect: Ștefan Andrei Oprea, X C Proiect de suflet: LiTeraTeCa reporterilor 59

Interviu cu Domnul Alexandru Sălceanu Prof. univ. Facultății de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată din Iași R: Cine este domnul Sălceanu Alexandru - în afara funcției de Profesor Universitar? A. S.: Aș putea răspunde scriind o carte de memorii, pe care probabil nu ar avea nimeni răbdarea să o citească în integralitatea ei. De aceea voi sintetiza: sunt un om fericit, care își iubesțe familia, prietenii, profesia, orașul și țara. Sunt un filo-european convins, afirm aceasta bazându-mă pe tot ce a trăit și realizat poporul român, de la începuturi și până în prezent. Sunt convins că o personalitate autentică nu are dreptul să se izoleze în birou, laborator sau alt „turn de fildeș”. Are datoria să trăiască în mijlocul celor care au făcut posibilă devenirea sa. Să genereze sau cel puțin să se implice în cât mai multe dintre proiectele demiurgice ale cetății. R: De cât timp sunteți profesor al Facultății de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată din Iași? A. S.: Mi-am dorit dintotdeauna să devin profesor. Principalul motiv: o bună parte a personalităților, a OAMENILOR care au contribuit, de la catedră, la devenirea mea profesională și umană au fost pentru mine modele, aș putea spune chiar idealuri, către care mi-aș fi dorit să evoluez. Imediat după evenimentele din 1989, am participat cu succes la un concurs pentru ocuparea unui post de asistent universitar, până atunci lucrasem la un Institut de cercetare. Am urcat, bineînteles tot prin concurs, treaptă cu treaptă, ierarhia universitară: doctor inginer, șef de lucrări, conferențiar și, din 2002, profesor. În anul 2008 mi-a fost acodat dreptul (și marea răspundere) de a conduce teze de doctorat în domeniul Inginerie Electrică. Domnul Alexandru Sălceanu este unul dintre cei mai cunoscuți profesori universitari din Iași. În spațiul limitat al revistei noastre selectăm doar câteva aspecte din prodigioasa sa activitate, invitându-l pe domnul profesor să ne împărtășească gândurile sale: Profesor universitar la Facultatea de Inginerie Electrica, Energetica si Informatica Aplicata Iasi A studiat Electronica industriala la Facultatea de Inginerie Electrica, Energetica si Informatica Aplicata Iasi A învăţat la Colegiul National Mihai Eminescu Doctor în domeniul inginerie electrică Conducător științific de studii doctorale Un total de 3 brevete, 13+ 3 cărți şi 198 articole ștințifice 56 articole publicate în volumele conferințelor internaționale (Proceedings) 10 coordonări de doctorate finalizate și 5 în curs de finalizare Membru în 10 comitete științifice și referent pentru 8 conferințe internaționale, respectiv 2 naționale Director al Centrului de Cercetare Metros Expert pe termen lung în 6 programe POSDRU LiTeraTeCa reporterilor 60

Interviu cu Domnul Alexandru Sălceanu Prof. univ. Facultății de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată din Iași foarte generos și necesar, „Școala altfel”, putem spune că prin cultură avem șansa unei „vieți altfel”, categoric mai bună, mai completă, mai altruistă. R: Ce v-a determinat să îmbrățișați o carieră didactică? A. S.: Am avut șansa să pot admira, din banca de elev sau din amfiteatrul de student, lecțiile unor OAMENI pe care i-am admirat. Copil sau tânăr fiind, îmi doream să ajung „aproape” ca ei. De ce spun „aproape”? Pentru că mi se părea imposibil să ajung atât de sus. Am apreciat dintotdeauna valențele dialogului autentic, purtat cu mintea deschisă. Sunt convins că am întotdeauna ce învăța de la studenții sau doctoranzii mei, cunoașterea este o corespondență biunivocă, fluxul de informații și cunoștințe se stabilește în ambele sensuri. Îmi plac provocările. Un curs ținut în fața unui amfiteatru plin este întotdeauna o provocare. În ingineria electrică și electronică, rata de înnoire este foarte ridicată. Nu poți să te prezinți în fața studenților cu informații „uzate moral”, știind că smart-phone-ul le poate oferi, în timp real, ultimele noutăți. Îmi propun de fiecare dată să transmit mai mult decât „informații”. Ideal ar fi să pot oferi un eșafodaj de cunoștințe, corect structurate și ierarhizate, pe care tânărul să-și poată construi răspunsul cel mai bun așteptat de o problemă de decizie inginerească. E foarte greu, nu reușești întotdeauna, dar asta te stimulează, te menține în formă, conectat la actualitate și cu perspectivă de viitor. R: Stimate domnule profesor, sunteți dascăl al unei instituții de învățământ superior dintr-un mare oraș cultural. Cât de important este acest lucru? A. S.: Astăzi, orașul nostru este unul dintre cele mai importante centre economice, stiințifice și culturale ale Romaniei, înregistrând un semnificativ gradient al evoluției. Principalul argument al acestei dezvoltări sustenabile îl reprezintă resursa umană înalt calificată, oferită cu rigoare și profesionalism de cele cinci mari Universități. La loc de cinste este Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”. Am celebrat recent 210 ani de la deschiderea cursurilor primei forme de învățământ tehnic superior în limba română: Școala de ingineri hotarnici (ingineri de cadastru s-ar numi astăzi), coordonată de Gheorghe Asachi, o copleșitoare personalitate enciclopedică, de anvergură neo-renascentistă. Dar, dacă vorbim de calitatea deosebită a resursei umane existente în Iași, nu ne putem referi doar la aspectele strict profesionale. Aportul instituțiilor culturale (Teatrul Național, Ateneul, Opera, Filarmonica, am enumerat aici doar pe cele mai „vizibile”) este esențial. Nenumăratele evenimente culturale, expoziții, recitaluri, congrese și conferințe, dezbateri și ateliere, organizate sub egida celor mai diverse asociații și entități, oferă acea complementaritate fără de care un tânăr (sau chiar mai puțin tânăr) nu se poate considera împlinit. Parafrazând titlul unui proiect preuniversitar LiTeraTeCa reporterilor 61

Interviu cu Domnul Alexandru Sălceanu Prof. univ. Facultății de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată din Iași R.: Ce ar trebui să știe absolvenții de liceu despre facultatea dumneavoastră înainte de a lua decizia de a urma cursurile acesteia? De ce ar fi bine ca un elev să urmeze această facultate? A.S.: Aici aș putea să dau un răspuns prozaic, dar foarte realist, pragmatic: angajabilitatea absolvenților noștri este de peste 90%, mulți dintre studenții noștri sunt angajați pe posturi care necesită competențe de inginer încă din anul IV, dacă nu chiar și din anul III. Un răspuns mai de suflet ar putea suna astfel: universul electronilor aflați în mișcare dirijată este abia la începuturile explorării. În fiecare laborator, în fiecare zi, se pot descoperi noutăți care, corect aplicate, pot însemna mai binele locuitorilor Terrei. Vă pregătim pentru o profesie în care nu vă veți plafona, nu vă veți plictisi niciodată. În fiecare zi veți avea ce învăța, veți descoperi ceva nou. R: Care a fost cea mai placută experiență pe care ati trăit-o ca profesor? A. S.: Grea întrebare, pentru mine e plăcută orice comunicare pe care o am cu studenții mei. Dar probabil experiența care m-a marcat decisiv, care m-a convins că aici e locul meu, a fost primul curs predat studenților. Eram tânăr asistent, nu predasem niciodată studenților, făceam la acel moment doar ore de aplicații (laborator). Într-o dimineață, la ora 7.00, a sunat telefonul, am fost informat că „magistrul” nu poate veni (din motive obiective) la ora 10.00. Sigur, erau cunoștințe pe care le știam bine, dar le știam pentru mine, nu încercasem să le explic și celorlalți. Cu un curaj pe care ți-l dă tinerețea am intrat la curs și am vorbit liber auditorului aproape două ore, în timp ce am umplut câteva table cu scheme și formule desenate cu cretă (atunci nu erau proiecții multi-media). La sfârșit le-am mulțumit și i-am întrebat dacă le-a plăcut și dacă li s-a părut util. Răspunsul amfiteatrului a fost un ropot de aplauze. Atunci s-au spulberat toate îndoielile mele, am știut că locul meu e acolo. R: Ce schimbări ați observat de la o generație la alta pe parcursul anilor? A. S.: Filozoful antic Heraclid a spus „panta rhei”, totul curge. Schimbare a fost dintotdeauna, tot ce e viață este în schimbare (nu întotdeauna în bine). Întâi trebuie să accepți schimbarea, apoi să încerci să-i cunoști (doar parțial, desigur), resorturile. O schimbare semnificativă cred că poate fi atitudinea față de țara în care tinerii ingineri își doresc să lucreze. Până prin anul 2010, Occidentul era un El Dorado, tinerii voiau să plece cu orice preț, acceptând de multe ori contracte sub calificarea lor, dar numai să plece. Erau sacrificii, frustrări, alienări, dar niciun preț nu era prea mare pentru a „fugi” de România. Astăzi majoritatea absolvenților noștri, începând cu cei mai buni, preferă să lucreze în țară, (la multinaționale, eventual), au locuri de muncă bine plătite, sunt acasă, în mijlocul familiei, alături de colegi și prieteni. LiTeraTeCa reporterilor 62

Interviu cu Domnul Alexandru Sălceanu Prof. univ. Facultății de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată din Iași R.: Care este cea mai mare dorință a dvs. din punct de vedere profesional? A. S.: Întotdeauna, cea mai mare dorință a fost să finalizez cu succes proiectele la care lucram la acel moment. Concret, acum doresc să finalizez o carte dedicată expunerii umane la radiații electromagnetice neionizante, înainte ca „noutățile” prezentate acolo să devină „maculatură depășită”. R: Ce vă place, să faceți în timpul dvs. liber? A. S.: Marea mea pasiune extraprofesională este istoria. Am avut doi mari profesori: tatăl meu și Domnul Eugen Vârgolici. Am citit în mod critic aproape tot ce am găsit scris despre anii 1916-1919. Am încercat să deslușesc câte ceva din meandrele, urcușurile și capcanele înfăptuirii României Mari. Mai sunt multe de înțeles, de explicat, de aceea lecturile aplicate trebuie să continuie. Un fapt este clar: în acei ani de restriște dar și de mari înfăptuiri, Dumnezeu a fost român. R.: Ce îndemn aveți pentru generațiile viitoare? Ce ați dori să transmiteți cititorilor revistei noastre? A. S.: Un îndemn concis, dar care poate spune foarte mult: să continuie ascensiunea profesională sub același patronaj al marelui Gheorghe Asachi. După terminarea cu succes a studiilor tehnice, să-și continuie desăvârșirea profesională la una din cele 11 facultăți ale Universității Tehnice din Iași, universitate europeană din orice perspectivă ați evalua-o. Veți fi tratați ca parteneri în cadrul unui contract care vă garantează inserția de succes pe o piață a muncii tot mai concurențială, primind după terminarea studiilor recunoaștere internațională și satisfacții morale și materiale binemeritate. Prin efortul vostru, bine coordonat de profesorii voștri, veți ajunge la „next level” al recunoașterii și realizării voastre. Succes! Interviu realizat de Georgiana Andrian, XI A LiTeraTeCa reporterilor 63

„Învață din ziua de ieri, trăiește ziua de azi și speră pentru ziua de mâine.” (Albert Einstein) Cu toții știm că perioada liceului este cea mai frumoasă și importantă din viața oricărei persoane. Cu bune și cu rele, cu note de la 1 până la 10, învățăm să avem grijă de noi, învățăm ce sunt acelea responsabilități și întâlnim persoane pe care nu le vom uita vreodată și cu siguranță le vom aprecia și în viitor. Aceste persoane pot fi chiar profesorii, buni îndrumători, o a doua familie putem spune. Dedicați și implicați meseriei, își încurajează si ajută elevii în orice situație, cu orice problemă, oricât de gravă. De aceea au tot respectul si mulțumirile noastre pentru toate lucrurile făcute până acum cu dedicare și răbdare. Dascălii noștri au fost de acord să împărtășească cu noi câteva păreri, opinii, povestioare despre viața de profesor, pe care cu siguranță le veți îndrăgi în următoarele rânduri. Proiect: Interviu cu un profesor Rubrică elaborată de coordonatorul de proiect: Georgiana Andrian, XI A Reporter: Țin tare mult să vă mulțumesc că ați rupt din timpul dumneavoastră să-mi răspundeți la câteva întrebări legate de viața de profesor! În primul rând, de ce ați ales această meserie? De ce profesor de geografie? Profesor: Am copilărit dintr-un cartier din Iași (Târgușor Nicolina) care acum 50-60 de ani era o zonă verde mirifică, plină de vegetație. Este vorba de fostul șes al pârâului Nicolina, zona cuprinsă între pădurea Cetățuia și dealul Galata. Am îndrăgit natura, am locuit la casă, iar în vacanțele de vară parinții mă trimiteau în tabere la munte. Tot în această perioadă, în școala generală, în clasa a VI-a, am avut o doamnă profesoară care ne preda și în același timp ne povestea excursiile pe care le-a făcut în America de Sud. Am îndrăgit ceea ce spunea. Pentru noi, copiii de atunci, la vârsta de 12-13 ani, erau singurele informații reale, pentru că nu existau alte surse de informații în afară de hartă, manual și cărțile de lectură. Probabil atunci a fost primul pas, primul imbold de a descoperi mai mult, de a citi si de a cunoaște lumea. Am dat examen la Facultatea de Geografie din Iași, unde, în anii 80, erau numai 25 de locuri și peste 420-450 de candidați pe an. În acea perioadă erau doar trei centre universitare cu facultăți de geografie: Iași, Cluj și București, fiecare cu un număr de 25 de absolvenți anual. Reporter: Ce calități credeți că ar trebui să aibă un viitor profesor? Profesor: Orice profesor trebuie să aibă „chemare” pentru această profesie. Să nu o facă în lipsă de altceva, în urma unei conversii profesionale de moment, a unei decizii pripite. Stiu că în momentul de față la multe facultăți admiterea se face pe baza unui dosar, Pentru început, să-l ascultăm pe domnul profesor Laurențiu Țârcă, intervievat de redactorul șef al revistei LiTeraTeCa, Georgiana Andrian. LiTeraTeCa reporterilor 64

„Învață din ziua de ieri, trăiește ziua de azi și speră pentru ziua de mâine.” (Albert Einstein) Proiect: Interviu cu un profesor Rubrică elaborată de coordonatorul de proiect: Georgiana Andrian, XI A există posibilitatea de a te înscrie la două sau trei facultăți, apoi alegi în funcție de oportunități doar una dintre acestea, ceea ce pentru mine înseamnă practic o loterie. Ca să lucrezi în învățământ trebuie să ai și anumite calități didactice, să iubești copiii, tinerii, să poți empatiza cu clasa și în același timp să o „stăpânești”. Lucrezi cu temperamente diferite: colerici, sangvinici, flegmatici, melancolici, așa încât, pană la urmă, trebuie tratați individual și nu la pachet. Trebuie să te pliezi pe nivelul și pe profilul clasei, să oferi suportul științific și metodic, dar niciodată nu trebuie să fii condus de clasă, să-ți dicteze elevii „pașii pe care trebuie să-i faci la ora de clasă”. Deci trebuie să ai tact, răbdare, să fii tolerant și persuasiv. Reporter: Sunteți profesor la liceul în care învăț eu. Câți ani ați funcționat ca profesor? Profesor: Sunt aici de 22 de ani, 3 ani, la începutul carierei, am predat la 3 școli generale din județ, un an la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și 11 ani la un alt liceu tehnologic. Am lucrat cu vreo 10 directori și am fost coleg de cancelarie cu aproximativ 300 de profesori. Aici m-am simțit cel mai bine. Colectivul din care faci parte te poate ajuta sau te poate trage în jos. Tu, ca profesor, trebuie să vii la școală cu plăcere să-ți revezi colegii, să comunici eficient cu ei. Într-un cuvânt, să ai o cancelarie bună. Reporter: Cum arată o zi din viața unui profesor? Profesor: Pot răspunde pentru mine, nu în numele celorlalți profesori. Din punct de vedere profesional, la începutul carierei, în primii trei ani, aveam un caiet cu schițe și planuri pentru toate lecțiile din gimnaziu si liceu. Manualul era unic, așa încât trebuia să aduci completări și informații din alte surse. Acum internetul îți oferă posibilitatea să dialoghezi mult mai facil și eficient cu elevii, poți pregăti o nouă lecție interesantă în câteva minute. Vreau să spun că oricâtă experiență și vechime ai avea, la fiecare lecție poți adăuga informații interesante, ceea ce înseamnă și acum o pregătire aproape zilnică. Reporter: Datorită dumneavoastră, mulți elevi îndrăgesc si astăzi geografia. Există o tehnică prin care vă puteți face materia mai atractivă sau mai ușoară? Profesor: Toate disciplinele pot fi atractive, dar nu pentru toată clasa, pentru că lucrezi cu personalități și aspirații diferite. Trebuie să gasești o cale de mijloc pentru a le capta atenția elevilor. Oricum, pentru geografie există o paletă vastă de subiecte, foarte multe de strictă actualitate. Includ aici schimbările climatice, hazarduri naturale și antropice, probleme de geopolitică, geostrategie, structuri demografice etc. Trebuie doar să te poziționezi în locul elevilor, să te întrebi ce ai dori tu să cunoști și cum ți-ar plăcea să fii tratat de către profesor. Apoi dialogul merge de la sine, empatizezi cu ei, te lași antrenat într-un discurs pertinent, direcționat spre subiectul lecției. LiTeraTeCa reporterilor 65

„Învață din ziua de ieri, trăiește ziua de azi și speră pentru ziua de mâine.” (Albert Einstein) Proiect: Interviu cu un profesor Rubrică elaborată de coordonatorul de proiect: Georgiana Andrian, XI A Reporter: Remarcați schimbări în stilul, comportamentul elevilor din anii trecuți față de cei de astăzi? Profesor: Acum 30-40 de ani era o societate care impunea reguli stricte de comportament în școală și în clasă. Acum elevul simte că este avantajat de niște regulamente, de foarte multe ori aberante, făcute de persoane care parcă nu au nicio tangență cu sistemul didactic. De multe ori, elevii provin din familii unde respectul pentru cultură, bun simț și toleranța civilizației lipsește și atunci transmit în colectiv ceea ce trăiesc și ce văd ei acasă. Există rețele sociale, și chiar mass-media, care promovează inconștient, sau uneori voit, personaje de o moralitate îndoielnică. Adolescenții au tendința de a copia ceea ce văd și, uneori, de a se comporta ca atare. Tu, ca profesor, trebuie să îndrepți aceste situații, să te pliezi pe ele doar atât cât este necesar ca să-i faci să înțeleagă că au greșit. Reporter: Credeți că sistemul de predare din România este învechit? Dacă ați putea și ar fi ceva de schimbat, ce ați schimba la acesta? Profesor: Sistemul de învățământ, și de predare însuși, nu este învechit. Este într-o continuă schimbare, uneori însă fără a avea și timpul necesar pentru a analiza și rezultatele schimbării. Vin miniștri care, la fel ca și în alte domenii, nu au pregătirea și experiența necesare. Se iau decizii fără a discuta cu cei care efectiv lucrează în sistem, care sunt la catedră. Dacă nu ai fost niciodată profesor, nu poți fi un bun ministru. Toți din jurul tău simt asta și, în loc să conduci, ești condus. Reporter: Ce lipsește elevilor de astăzi pentru a fi mai buni? Profesor: De foarte multe ori, legat de ceea ce discutam mai înainte, neexistând un orizont predictibil, elevul se simte uneori bulversat. Nu știu exact ce vor face cu o școală profesională sau cu un liceu tehnologic, nu există suficiente locuri de muncă în domeniul în care sau pregătit, ori condițiile la care se așteptau sunt inadecvate. Cei mai buni acced la niște facultăți care uneori pregătesc viitorii șomeri cu diplomă universitară din România și sunt nevoiți să lucreze în domenii inferioare pregătirii lor, ori să plece în străinătate. Nu există o perspectivă reală în foarte multe domenii, inclusiv în învățământ. Reporter: Oferiți, vă rugăm, un sfat elevilor școlii noastre și cititorilor revistei LiTeraTeCa! Profesor: Îmi vine greu să ofer un sfat valabil pentru toți elevii școlii, însă, pentru că l-ai citat la începutul interviului pe Einstein: „Învată din ziua ieri, trăiește ziua de azi și speră pentru ziua de mâine”, în final aș aminti ceva spus tot de Albert Einstein: „ Doar două lucruri sunt infinite, universul și prostia umană, și nu sunt foarte sigur în legătura cu primul, dar al doilea sigur este.”. Feriți-vă de cei care fac parte din cea de-a doua categorie! LiTeraTeCa reporterilor 66

,,Pentru ca un copil să devină om, trebuie ca din copilărie să educi în el omul, altfel va rămâne copil toată viaţa.” Rabindranath Tagore Proiectul de față, inițiat de redacția revistei „LiTeraTeCa”, pornește de la necesitatea asigurării unei depline unităţi de acţiune a tuturor factorilor educativi: şcoală, familie, comunitate. Dacă este adevărat că şcoala este factorul de care depinde în mod covârşitor devenirea personalităţii umane, tot atât de adevărat este că educaţia nu poate face abstracţie de rolul familiei în această comuniune. Şcoala şi familia sunt două instituţii care au nevoie una de alta. Orice părinte îşi doreşte ca cei mici să devină adulţi respectuoşi cu cei din jur, amabili şi responsabili. „În fiecare etapă a copilăriei, ei au nevoie de adulţi care să-i ajute să devină buni, respectuoşi şi responsabili în comunitatea în care trăiesc“, spune Richard Weissbourd. Cu toate acestea, foarte puţini dintre ei îşi învaţă copiii ce este compasiunea, potrivit unui studiu realizat de specialistul american. Psihologul de la Harvard le oferă părinţilor câteva recomandări despre cum să crești un copil bun: • Grija pentru ceilalţi trebuie să devină o prioritate • Oferiţi copilului ocazii în care să-şi exerseze empatia • Extindeţi preocupările copilului • Fiţi mentori pentru copil • Învăţaţi copilul să-şi controleze emoţiile negative Urmăriți în paginile ce urmează punctele de vedere ale părinților elevilor școlii noastre. Proiectul va continua în numărul viitor al revistei, cu opinii ale altor părinți. Proiect: Interviu cu părinții Rubrică elaborată de coordonatorul de proiect: Geanina Călin, XII B LiTeraTeCa reporterilor 67

Felicia Oprea, mama elevului Oprea Andrei Ștefan, X C 1. În relația cu propriul copil apreciez cel mai mult discuțiile constructive, care duc spre progres. 2. Răbdarea. Ar trebui să am mai multă răbdare. Este ceea ce îmi propun în fiecare zi. 3. Lucrurile pe care un părinte nu trebuie să le spună unui copil sunt minciunile. Și să nu facă comparații cu alte persoane. 4. Putem compensa timpul pierdut cu copilul prin conversații cu acesta în timpul liber. 5. Nu este o idee bună să îi lăudăm, ci să-i încurajăm sau să îi susținem în tot ceea ce își propun. 6. Nu trebuie să îl obligăm să facă ce ne dorim noi, ci îl susținem în tot ceea ce își dorește să întreprindă în viitor. 7. Să fim calmi și să ne dozăm cât mai mult timpul pentru copil. 8. Implicarea în cadrul activităților școlare. 9. Comunicarea. Din partea școlii, a părinților și a elevilor. 10. Să fie alături de copii lor în tot ceea ce vor să facă. Interviu cu părinții 1. Ce apreciați cel mai mult în relația cu copilul dvs.? 2. Ce lucru credeți că, dacă ați schimba la dvs., ar îmbunătăți relația cu copilul? 3. Care sunt acele lucruri pe care un părinte NU ar trebui să le spună niciodată copilului? 4. Obligațiile zilnice ne țin, deseori, departe de copiii noștri. Cum putem compensa acest lucru? 5. Considerați că este o idee bună să ne lăudăm copiii? 6. Cum credeți că ar trebui să procedăm pentru a-i determina pe copii să facă ce ne dorim? 7. Ce am putea face să avem mai multă răbdare cu copiii noștri? 8. Ce rol au părinții în viața școlii? 9. Știm că nu există o relație perfectă părinți-școală-elevi, dar cum ar putea deveni aceasta perfectibilă? Ce ar putea face școala? Părinții? Elevii? 10. Din experiența de până acum, ce mesaj/sfat ați vrea să transmiteți altor părinți? LiTeraTeCa reporterilor 68

Interviu cu părinții 1. Ce apreciați cel mai mult în relația cu copilul dvs.? 2. Ce lucru credeți că, dacă ați schimba la dvs., ar îmbunătăți relația cu copilul? 3. Care sunt acele lucruri pe care un părinte NU ar trebui să le spună niciodată copilului? 4. Obligațiile zilnice ne țin, deseori, departe de copiii noștri. Cum putem compensa acest lucru? 5. Considerați că este o idee bună să ne lăudăm copiii? 6. Cum credeți că ar trebui să procedăm pentru a-i determina pe copii să facă ce ne dorim? 7. Ce am putea face să avem mai multă răbdare cu copiii noștri? 8. Ce rol au părinții în viața școlii? 9. Știm că nu există o relație perfectă părinți-școală-elevi, dar cum ar putea deveni aceasta perfectibilă? Ce ar putea face școala? Părinții? Elevii? 10. Din experiența de până acum, ce mesaj/sfat ați vrea să transmiteți altor părinți? Tatiana Lașco, mama elevei Lucia Lașco, XA 1. În relația cu fata mea, apreciez foarte mult respectul din relația noastră. 2. Cred că ar trebui să fiu mult mai calmă, nevii dăunează totdeauna, în orice relație. 3. Un părinte NU trebuie să vorbească urât, nu trebuie să înjure. 4. Oricâte obligații avem, TREBUIE să ne facem timp pentru copiii noștri. 5. Da, e bine. Copiii capătă încredere în ei când sunt lăudați, iar asta le dă aripi pentru viitor. 6. Sigur că e bine și să îi recompensăm (afectiv, dar și material), dar numai după ce le explicăm de ce vrem să facă acel lucru și care este avantajul pentru copil. 7. Trebuie să vorbim cu ei. 8. Părinții trebuie să fie prezenți în viața școlii atâta vreme cât copilul lor studiază acolo. Educația copilului se realizează acasă și la școală. 9. Permanenta colaborare a părinților cu școala, discuțiile periodice pot face ca relația să fie una bună. 10. Din punctul meu de vedere, cel mai important și eficient sfat este: ascultați-vă copiii! LiTeraTeCa reporterilor 69

Lumea cărților Dragii noștri elevi, Dragostea de cărți o porți în suflet și setea de lectură nu se „stinge” niciodată! Dacă și tu te numeri printre milioanele de iubitori de povești, care vibrează la fiecare titlu care-i stârnește curiozitatea, atunci școala noastră îți oferă o gamă variată de cărți, fizice și online, pe care le poti împrumuta printr-o simplă, dar interesantă, vizită la bibliotecă! Fie că esti în căutarea celui mai recent roman, fie în căutarea volumului potrivit pentru preferințele tale, sau o carte de specialitate, vei găsi mii de titluri semnate atât de autori cunoscuți în întreaga lume, cât și de autori români. Îți oferim oportunitatea, de asemenea, de a împrumuta cărți online, astfel încât să nu mai fie nevoie să aștepți până ajungi într-o bibliotecă sau librărie să-ți procuri volumul dorit, ca să-ți îmbogățești cultura și să-ți astâmperi setea de cunoaștere. Fie că îți dorești să citești un bestseller, fie cărți clasice, fie cele mai noi titluri – poți împrumuta orice tip de carte, simplu și ușor, printr-un click pe grupul bibliotecii, sau în sală! Vei găsi volume de beletristică, ficțiune, psihologie, istorie, dezvoltare personală, manuale școlare, enciclopedii, plus multe altele, pentru și nevoile tuturor iubitorilor de lectură. Citește și îmbogățește-ți mintea, în timp ce-ți oferi un moment de relaxare după tumultul de peste zi. Retrage-te în universul lecturii și bucură-te de liniște! Solicită titlurile care ți se prind de suflet și îți stârnesc curiozitatea! Lectura este o călătorie iniţiatică. Este chiar viaţa fiecăruia dintre noi. La sfârșitul lecturii, ieşim din poveste învingători şi cu o nouă lecţie învăţată. Pe drumul vieţii, la fel ca în poveste, ne putem face prieteni buni, care ne vor ajuta în momentele importante şi putem împreună să contribuim la un bine suprem. Ne dorim ca poveştile să fie locul frumos în care găsim un ideal, o conștientizare că și noi putem fi eroi, pentru ca apoi să ieșim în lume şi să o schimbăm, să o transformăm întro lume de poveste. Avem nevoie de poveşti frumoase, avem nevoie de adevăr, avem nevoie să râdem, să ne mirăm, avem nevoie de miracole. Or, asta sunt cărțile. Biblioteca liceului nostru este câștigătoarea ediției a 5-a a proiectului CarteTeca, al Asociației „Salvați copiii” în parteneriat cu Libris, cu un premiu care a constat în achiziția de cărți în valoare de 10.000 de lei! Așadar, dragii noștri, aveți de unde alege! Vă așteptăm! Într-o bună zi, arta visării cu ochii deschiși va sta în puterea oricărui om. LiTeraTeCa cititorilor 70

LiTeraTeCa cititorilor Premiul Nobel pentru literatură 2023! Jon Fosse "Sunt copleşit şi întrucâtva înfricoşat. Văd asta ca pe un premiu acordat literaturii care în primul rând îşi propune să fie literatură, fără alte considerente." Jon Fosse (n. 29 septembrie 1959, Haugesund, Rogaland, Norvegia) este un autor și dramaturg norvegian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2023 „pentru piesele și proza sa inovatoare care dau glas inefabilului”. Este dramaturgul norvegian cu cele mai multe reprezentații, după Henrik Ibsen. Deseori denumit „noul Ibsen”, scrierile lui Fosse s-au remarcat ca o continuare modernă a tradiției dramatice stabilite de Ibsen în secolul al XIX-lea. Biografie Un accident grav la vârsta de șapte ani l-a adus aproape de moarte, iar experiența i-a influențat semnificativ scrisul. S-a înscris la Universitatea din Bergen și a studiat literatura comparată, orientându-se mai târziu spre o carieră literară, scriind în nynorsk, unul dintre cele două standarde scrise ale limbii norvegiene. Romanul său de debut, Raudt, svart (Roșu, Negru), a fost publicat în 1983. Prima sa piesă, Og aldri skal vi skiljast (Și nu vom fi niciodată despărțiți), a fost pusă în scenă și publicată în 1994. Fosse a scris romane, povestiri, poezie, cărți pentru copii, eseuri și piese de teatru. Operele sale au fost traduse în peste patruzeci de limbi. El a cântat, de asemenea, la vioară și o mare parte din practica sa literară din adolescență a implicat creația propriilor versuri pentru piesele muzicale. Fosse a fost distins cu Premiul pentru Literatură al Consiliului Nordic în 2015 pentru trilogia Andvake (Trezire), Olavs draumar (Visele lui Olav) și Kveldsvævd (Oboseală). În aprilie 2022, romanul său A New Name: Septology VI-VII, tradus în engleză, a fost selectat pentru International Booker Prize. Cartea a fost desemnată finalistă la premiul National Book Critics Circle Award in Fiction din 2023. În octombrie 2023, Fosse a primit Premiul Nobel pentru Literatură. El este prima persoană laureată care a scris în standardizarea nynorsk a limbii norvegiene. Fundația Fosse (cu sediul în Strandebarm) este o organizație dedicată lui Fosse și scrierilor sale. Clădirea este situată lângă casa copilăriei lui Fosse, o casă care aparține bunicilor săi. Selecție din opere Proză Stengd gitar (1985). Closed Guitar Blod. Steinen er (1987). Blood. The Stone Is Andvake (2007). Wakefulness Kortare prosa (2011). Shorter Prose Piese de teatru Tu dormi, micul meu copil (Sov du vesle barnet mitt, 2000) Somn (Svevn) (2005) Umbre (Skuggar, 2006) Eu sunt vântul (Eg er vinden, 2007) Acești ochi (Desse auga, 2009) Poezie Engel med vatn i augene (1986) Hundens bevegelsar (1990) Auge i vind (2003) Stein til stein (2013) Eseuri Frå telling via showing til writing (1989) Gnostiske essay (1999) An Angel Walks Through the Stage and Other Essays, trans. May-Brit Akerholt (2015) 71

Numele celălalt Roman nominalizat la International Booker Prize 2020. În Numele celălalt, acumularea ritmată de cuvinte are ceva incantatoriu - un aer aproape sacru. - The Wall Street Journal Proza lui Jon Fosse este mistică, spirituală, perfect meșteșugită. Pură poezie! - The Paris Review În mâinile lui Fosse, Dumnezeu devine o forță estetică greu de stăpânit, explozivă, invizibilul din ceea ce este vizibil. - The Nation Un Beckett al secolului XXI. - Le Monde Deschiderea magnum opus-ului lui Jon Fosse urmărește în paralel viețile a doi bărbați ce trăiesc pe coasta de vest a Norvegiei: naratorul, pictorul văduv Asle, și celălalt Asle, tot pictor. Cei doi sunt identici, versiuni ale aceluiași om, două variante ale aceleiași vieți. Scris într-un stil hipnotic, Numele celalalt pune sub semnul întrebării noțiunile de subiectivitate și de Sine. Printr-o proză „lentă", cu ajutorul amintirilor, Fosse explorează convergențele și divergențele dintre cele două vieți, totul conducând la o întâlnire decisivă a celor doi. Capodoperă a unuia dintre cei mai mari scriitori contemporani ai lumii, Numele celalalt reprezintă o explorare percutantă a condiției umane. LiTeraTeCa cititorilor Premiul Nobel pentru literatură 2023! Jon Fosse (Material alcătuit de echipa redacțională) 72

Importanța cititului De ceva timp, am o mare pasiune pentru citit. Pasiunea pentru citit a pornit în clasa a III-a, sau a IV-a, pe când eram elevă la Colegiul Richard Wurmbrand. Aveam o prietenă căreia îi plăcea foarte mult să citească și avea o bibliotecă plină la ea acasă. Pasiunea fostei mele prietene m-a facut să-mi doresc și eu o bibliotecă cu numeroase cărți. Nu mai țin minte care a fost prima carte citită, dar de atunci îmi place foarte mult să citesc, deoarece îți îmbogățești vocabularul şi imaginația. Unele cărţi te duc într-o lume frumoasă şi magică. Marele poet Mihai Eminescu spunea: „Citeşte! Doar citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârșit de idei şi imaginaţii." De-a lungul anilor, am citit mai multe genuri de cărți: de aventură, dragoste, biografii. De exemplu, am citit romane precum „Cele patruzeci de legi ale iubirii" de Elif Shafak, „Am scris o carte despre noi", de Irina Binder, „Nepoata", scris de Bernhard Schlink și „Malnata" a Beatricei Salvioni. Îmi doresc foarte mult să citesc romanele „Dragoste și alte cuvinte" de Christina Lauren; „Vara în care m-am pierdut" de Katie Bishop și „Viața ca un râu" de Shelley Read. Le recomand cu mare drag și altor colegi pasionați de lectură cărţile menționate anterior. Sunt cărţi foarte bune și interesante, se pot citi cu ușurință, și, mai ales, înveți ceva din experiențele personajelor din roman. Cartea mea preferată este „Hotul de cărţi", scrisă de Markus Zusak. Subiectul acestui roman are ca protagonistă o fată, pe nume Liesel Meminger, care locuiește cu părinții ei adoptivi în Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Aceasta desco-peră pasiunea pentru cărți. Mai mult nu aș vrea să scriu despre subiectul acestei cărți tulburătoare (pentru unii), fiindcă m-aș bucura să o descoperiți singuri. Pentru mine, cititul înseamnắ să ai timp liber, bună dispoziție, să ai parte în jurul tău de liniște, ca să te concentrezi asupra poveştii din roman. Într-o bună zi, arta visării cu ochii deschiși va sta în puterea oricărui om. LiTeraTeCa cititorilor Andrușcă Ioana Ilinca, clasa a XI-a Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Opinii 73

LiTeraTeCa cititorilor Într-o bună zi, arta visării cu ochii deschiși va sta în puterea oricărui om. Flashuri editoriale India secretă — Paul Brunton Paul Brunton a fost unul dintre cei mai mari exploratori și cercetători ai tradițiilor spirituale ale Orientului. Urmând o chemare interioară, Brunton petrece luni întregi călătorind prin India, vorbind cu yoghini, fachiri și mistici – unii autentici, alții nu. Dacă ar conține numai descrierile călătoriei, „India secretă” ar constitui un frumos jurnal de călătorie. Însă detaliile cu adevărat uimitoare din paginile acestei cărți sunt descrierile experiențelor interioare ale lui Brunton, mai ales cele în compania marelui Ramana Maharshi, care îl ajută să își găsească liniștea interioară care vine odată cu înțelegerea și cunoașterea de sine. Pentru oricine caută un învățător spiritual, sau chiar și pentru cei care l-au găsit pe cel potrivit, această poveste este realmente emoționantă. Folosirea erudită a limbajului de către Brunton, alături de căutarea lui asiduă, atât interioară, cât și exterioară, fac din această carte o lectură captivantă de la început până la sfârșit. „India secretă” se găsește pe Cartepedia, Cărturești, sau Libris. Fata cu cercel de perlă — Tracy Chevalier „Un roman excepțional, enigmatic. O experiență cu adevărat magică.” – The Guardian Pornind de la celebrul portret al lui Vermeer, „Fata cu cercel de perlă”, Tracy Chevalier construiește un superb roman istoric, avându-l ca personaj central pe cunoscutul pictor olandez. Misteriosul tablou și nu mai puțin misteriosul autor capătă viața prin ficțiune, prin inventarea unei povești de dragoste între pictor și tânăra lui servitoare. Romanul a fost ecranizat în anul 2003, cu Scarlett Johansson și Colin Firth în rolurile principale. „Fata cu cercel de perlă” se găsește pe Cărturești, Elefant sau Libris. 74

Într-o bună zi, arta visării cu ochii deschiși va sta în puterea oricărui om. LiTeraTeCa cititorilor Un băiat pe lista lui Schindler — Leon Leyson Aceasta este singura carte de memorii publicată vreodată de un copil supraviețuitor de pe Lista lui Schindler și ilustrează perfect demnitatea autorului. Leon Leyson avea numai 10 ani când naziștii au invadat Polonia, iar familia lui a fost forțată să se mute într-un ghetou din Cracovia. Cu un noroc incredibil, perseverență și curaj, Leyson reușește să supraviețuiască sadismului naziștilor. În final, generozitatea și iscusința lui Oskar Schindler au fost cele care i-au salvat viața lui Leon, precum și unor membri ai familiei sale, numele lor fiind adăugate pe lista muncitorilor evrei din fabrica acestuia – o listă ce a devenit faimoasă în toata lumea: Lista lui Schindler. „Un băiat pe lista lui Schindler” se găsește pe Cartepedia, Cărturești sau Libris. Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea — Simon Sebag Montefiore O remarcabilă antologie ce reunește scrisori celebre într-un impresionant arc de timp care străbate vremurile, purtându-ne din Antichitate până în vremurile noastre și vorbindu-ne despre putere, iubire, creație, sex, credință și război, „Pecetluite în istorie” este un autentic omagiu adus genului epistolar, oferind cele mai faimoase scrisori care au marcat istoria lumii, cultura universală și viața intimă a unor personaje ilustre. Reputatul istoric Simon Sebag Montefiore a realizat o selecție de peste o sută de epistole, din care unele sunt pline de noblețe și înălțătoare, altele detestabile și tulburătoare, unele se constituie în adevărate capodopere literare, altele sunt brutale, dure și șocante; multe sunt erotice, altele sfâșietoare. Într-un stil antrenant de talentat narator, Montefiore ne arată de ce aceste scrisori sunt o lectură indispensabilă: cum ele ne descifrează trecutul, ne îmbogățesc viața de azi și ne luminează ziua de mâine. Flashuri editoriale (Material alcătuit de Dariana Melinte, XII D) 75

Un scriitor pe lună Scriitorul lunii octombrie: Günter Grass – 16 octombrie 1927 Günter Grass a fost scriitor, sculptor, pictor și grafician german. Cărțile sale au fost traduse în numeroase limbi, iar activitatea sa literară a fost recompensată cu mai multe premii, inclusiv premiul Nobel pentru literatură în 1999. În limba română au apărut mai multe cărți deale sale, printre care Anestezie locală, Pisica şi şoarecele, În mers de rac, Decojind ceapa și Aparatul de fotografiat, ultimele două, memorii. Romanul Toba de tinichea a fost publicat în 1959, fiind primul roman din Trilogia Danzigului (în germană Danziger Trilogie). A fost ecranizat în 1979, iar filmul a câștigat premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes în acel an, iar în anul următor a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Romanul este dens în evenimente, iar stilul în care este scris este remarcabil, cu atât mai mult cu cât naratorul vorbește când la persoana întâi, când la persoana a treia, din cauza bolii lui psihice. Cartea are o puternică amprentă politică, dar este și erotică, pe alocuri, și are și conotații religioase, pentru că Oskar are conversații imaginare atât cu Iisus, cât și cu Satana din când în când. Scriitorul lunii septembrie: William Golding – 19 septembrie 1911 Romancier britanic, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1983, William Golding s-a dedicat exclusiv scrisului abia la cincizeci de ani, în 1961. Experiența războiului avea să-l marcheze profund: el și-a pierdut atunci încrederea în om ca o ființă inocentă: pentru el, până și copiii poartă în suflete germenele răului. Aceasta este tema primului său roman, The Lord of the Flies, din 1954 (Împăratul muștelor), care a cunoscut un enorm succes imediat după apariție. A decedat la 19 iunie 1993. Fragment din romanul Împăratul muștelor „… O rupse la fugă prin nisip, sub razele neîndurătoare ale soarelui, traversă platforma și dădu peste hainele risipitoare. Îmbrăcatul cămășii cenușii îi produse o nouă și stranie plăcere. Se urcă pe marginea platformei și se așează la umbra verde, pe un trunchi din apropiere. Piggy se saltă și el, strângând la subsoară aproape toate hainele…” William Golding. Împăratul muștelor. București: Humanitas, 2013. Grupaj realizat de Larisa Vînă, X B LiTeraTeCa cititorilor 76

Un scriitor pe lună Scriitorul lunii noiembrie: Mark Twain - 30 noiembrie 1835 Mark Twain, cu numele adevărat Samuel Langhorne Clemens, a fost un scriitor, satirist și umorist american. Este autorul romanelor „Aventurile lui Tom Sawyer”, „Prinț și cerșetor”, „Aventurile lui Huckleberry Finn” și „Un yankeu la curtea regelui Arthur”. Toată viaţa sa a fost un călător, de multe ori acceptând meserii ciudate. Şi-a câştigat o anumită popularitate ca jurnalist în oraşele mici, folosind pseudonimul Mark Twain. Mai târziu s-a făcut cunoscut ca scriitor de călătorie, umorist şi lector. Prinţ şi cersetor „…Sfârşind masa, un lord veni şi-i întinse un castron de aur larg şi adânc, cu apă de trandafiri, ca să-şi clătească gura şi mâinile, iar lordul gentilom ereditar al rufăriei se şi înfiinţă alături, cu un şervet. Tom se uită încurcat la castron, vreo câteva clipe, apoi îl aduse la gură şi trase o duşcă cu gravitate. După aceea, îl dădu îndărt lordului care-l slujea şi zise…” Twain, Mark. Prinţ şi cerşetor. – Chişinău, 2003. Scriitorul lunii decembrie: Gustave Flaubert - 12 decembrie 1821 Gustave Flaubert, scriitor francez, s-a născut în Rouen, Franţa. În 1836 scrie primele povestiri: „Un parfum de mirosit”, „Ciumă la Florența”, „Turbare și neputință”, istorii de certă influență byroniană, de factură pesimistă. În 1837 scrie povestiri fantastice („Vis de infern”, „Quidquid volueris”), romanul „Pasiune și virtute”, în care se schițează portretul doamnei Bovary, iar în 30 martie, apare în revista „Colibri” povestirea „O lecție de istorie naturală”, care aduce un ton nou, satiric, antiburghez, caracteristic întregii creații realiste flaubertiene. Doamna Bovary ”Gândul că Bovary era superior o exaspera. Şi, apoi, că-i va mărturisi sau nu, imediat, curând, mâine, catastrofa n-ar fi fost mai mică; deci trebuia să aştepte scena asta îngrozitoare şi să-i suporte povara mărinimiei. Îi trecu prin cap să se ducă din nou la Lheureux: la ce bun? Să-i scrie lu taică-său; era prea târziu, iar acum îşi reproşa că nu-i cedase celuilalt..” Flaubert, Gustave. Doamna Bovary. – Bucureşti, 2009. LiTeraTeCa cititorilor 77

Zile internaționale amuzante NOI - CITITORII Septembrie 9 septembrie – Ziua Ursuleților de Pluș 13 septembrie – Ziua Gândirii Pozitive 21 septembrie – Ziua Internațională a Păcii 23 septembrie – Ziua Mondială a Curățeniei 27 septembrie – Ziua Mondială a Turismului 29 septembrie – Ziua Mondială a Inimii Octombrie 1 octombrie – Ziua Internațională a Cafelei 3 octombrie – Ziua Mondiala a Zâmbetului 4 octombrie – Ziua Internațională a Animalelor 13 octombrie – Ziua Internațională a Scepticilor 16 octombrie – Ziua Mondială a Mâncării 20 octombrie – Ziua Internațională a Bucătarului Noiembrie 1 noiembrie – Ziua Mondială a Veganilor 2 noiembrie – Ziua Preparării Cinei de către Bărbați 3 noiembrie – Ziua Mondială a Sandwich-ului 14 noiembrie – Ziua Internațională a Murăturilor 15 noiembrie – Ziua Internațională a Curățării Frigiderului 26 noiembrie – Ziua Tortului (echipa redacțională) Decembrie 4 decembrie – Ziua purtării pantofilor maro 9 decembrie – Ziua Felicitărilor de Crăciun 17 decembrie – Ziua Puloverelor Urâte 27 decembrie – Ziua „Nu deranjați” 28 decembrie – Ziua Jocurilor de Cărți 29 decembrie – Ziua tocăniței cu piper LiTeraTeCa cititorilor 78

NOUTĂȚI EDITORIALE Venim în acest Venim în acest număr în număr în întâmpinarea întâmpinarea voastră, dragi voastră, dragi colegi, cu câteva colegi, cu câteva propuneri de propuneri de noutăți editoriale noutăți editoriale de la câteva dintre de la câteva dintre cele mai mari cele mai mari edituri din țară, cu edituri din țară, cu precizarea că veți precizarea că veți găsi pe site-urile găsi pe site-urile acestora mult mai acestora mult mai multe noi apariții multe noi apariții care vă pot care vă pot interesa. interesa. Echipa redacțională. redacțională. La Editura Nemira: • Aici mă regăsesc, de Jhumpa Lahiri: „O călătorie fascinantă și inspirațională, care evidențiază importanța deschiderii către noi experiențe despre identitate și căutare de sine.” • Holly, de Stephen King: „Holly Gibney, unul dintre cele mai captivante personaje create de către Stephen King, se reîntoarce în acest thriller pentru a rezolva misterul înfiorător al mai multor dispariții dintr-un orășel american.” • Un strop de ură, de John Abercrombie: „Primul volum al trilogiei VEACUL NEBUNIEI ne poartă în viitorul lumii descrise în PRIMA LEGE. În Adua a început o adevărată revoluție industrială, totul pare să se schimbe, dar vechile dușmănii cer încă răzbunare.” • O bombă pentru Revelion, de Rodica Ojog-Brașoveanu: „Un vizitator intră într-un magazin de antichități, lasă un aparat-capcană și se face nevăzut. Poliția află pericolul, dar unul dintre angajați ia casetofonul la petrecere. Autoritățile au câteva ore să descopere bomba. Începe o cursă nebună pentru viață. Misiunea trebuie să aibă succes. ” La Editura Litera: • Colivia, de Eve Chase: „Colivia este un roman plin de mistere și de secrete întuneca-te, în spiritul Lisei Jewell și al lui Kate Morton, despre trei surori, a căror competiție, uneori dură, pentru atenția și afecțiunea tatălui lor are un deznodământ tragic ce marchează nu doar viețile lor, ci și pe ale celor pe care i-au ignorat constant.” • Fotograful amintirilor pierdute, de Sanaka Hiragi: „Într-un stu-dio foto, unde ceasul de pe perete a stat de mult, un bărbat își întâmpină oaspeții. Numele lui este Hirasaka și colecționea-ză vechi aparate de fotografiat.” • Bântuind prin Veneția, de Agatha Christie: „Când o fetiță este găsită moartă, înecată, după ce s-a lăudat că a văzut o crimă, faimoasa scriitoare de romane polițiste Ariadne Oliver îl cheamă pe vechiul său prieten Hercule Poirot pentru a-l descoperi pe ucigaș. Cine și de ce ar fi avut motiv să omoare un copil nevinovat?” LiTeraTeCa cititorilor 79

La Grupul Editorial Trei: • Clitemnestra, de Constanza Casati: „Plasată în universul Greciei Antice și spusă din perspectiva celei mai mărețe eroine ale sale, Clitemnestra este o poveste despre putere și profeție, despre ură, dragoste și o regină de neuitat, care i-a ucis cu înverșunare pe cei care au nedreptățit-o.” La Editura Humanitas: • Și caii se împușcă, nu-i așa?, de Horace McCoy: „Și caii se împușcă, nu-i așa? îl așază pe Horace McCoy alături de alți mari autori, precum Nathanael West sau F. Scott Fitzgerald, cei care au pus sub lupă atmosfera viciată a Hollywoodului și, prin aceasta, capcanele și falsitatea visului american.” (John Harvey) • Lunga scurtime a vieții, de Antonio Lobo Antunes: „În 70 de cronici mai intimiste decât marile sale construcții romanești, deghizate sub caracterizarea sarcastică de „chestiuni alimentare“, Lobo Antunes abordează o vastă diversitate de teme precum copilăria, familia, iubirea, moartea, războiul colonial, fragmente caleidoscopice dintr-o viață dedicată literaturii legate de travaliul scriitorului sau de prietenie, ce condensează un univers individual ardent, plin de melancolie, și se constituie întrun adevărat exercițiu de deziluzionare, în care emoția este frustă, neornamentată, aproape dureroasă.” • Caietele lui don Rigoberto, de Mario Vargas Llosa: „Continuare a Elogiului mamei vitrege, acest roman este un elogiu al senzualităţii, ce va fi citit cu plăcere de toţi cei care ştiu să recunoască în dragoste forma perfectă a artelor frumoase.” • Librăreasa din Paris, de Kerri Maher: „Romanul oferă o perspectivă seducătoare asupra istoriei unei librării iconice și a fascinantei fondatoare.” NOUTĂȚI EDITORIALE Venim în acest Venim în acest număr în număr în întâmpinarea întâmpinarea întâmpinarea voastră, dragi voastră, dragi voastră, dragi colegi, cu câteva colegi, cu câteva propuneri de propuneri de noutăți editoriale noutăți editoriale de la câteva dintre de la câteva dintre cele mai mari cele mai mari edituri din țară, cu edituri din țară, cu edituri din țară, cu precizarea că veți precizarea că veți precizarea că veți găsi pe site-urile găsi pe site-urile acestora mult mai acestora mult mai multe noi apariții multe noi apariții multe noi apariții care vă pot care vă pot interesa. interesa. Echipa redacțională. redacțională. redacțională. LiTeraTeCa cititorilor • Fetele moarte, de Jorge Ibargüengoitia: „Exponent de marcă al literaturii latino-americane și unul dintre cei mai apreciați autori mexicani, Jorge Ibargüengoitia – dramaturg, scenarist și romancier – intrigă prin scriitura sa impregnată de umor negru, însă care își trage seva din teme sociale și filozofice esențiale.” • Cântul lui Ahile, de Madeleine Miller: „Prins între împlinirea destinului și fericirea pe care i-o aduce iubirea, Ahile descoperă că adevăratul război este cu el însuși.” La Editura Corint: La Editura Paladin: 80

La Editura Polirom: • Hoțul și câinii. Cafeneaua AlKarnak, de Naghib Mahfuz: „Hoţul şi câinii este unul dintre cele mai apreciate romane ale scriitorului egiptean. Cafeneaua Al-Karnak este un roman politic, a cărui acţiune se desfăşoară în turbulenţii ani ’60, într-un Egipt măcinat de conflicte ideologice şi războaie, de nedreptăţi şi nemulţumiri sociale profunde.” • Secretele fericirii, de Joan Silber: „Animat de un spirit generos şi plin de umanitate şi orchestrând o poveste care se desfăşoară pe cuprinsul a trei continente, romanul elucidează felul în care oamenii îşi concentrează resursele aflate la îndemână pentru a-şi făuri propriile bucurii.” • Vezi mâinile mele, de Gabriel Macsim: „Stranietatea dă farmecul povestirilor acestui prozator cu preferință pentru întâmplări, situații și cazuri neobișnuite, la limita paranormalului cu fantezia. Uneori întunecate, cu implicații metafizice, parabolele și scenariile imaginate au un aftertaste prelung și neliniștitor.” • Nu spune asta!, de Florin Irimia: „Deopotrivă realiste și fantastice, hilare și triste, cathartice și copleșitoare, prozele lui Florin Irimia oferă piesele unui puzzle care, odată asamblat, își schimbă funcția pentru a crea noi imagini și, implicit, sensuri.” La Editura Curtea Veche: • Ne răspândim, de Iain Reid: „Un thriller în care granița dintre realitate și reflexia propriilor noastre spaime e aproape invizibilă.” NOUTĂȚI EDITORIALE Venim în acest Venim în acest număr în număr în întâmpinarea întâmpinarea voastră, dragi voastră, dragi colegi, cu câteva colegi, cu câteva propuneri de propuneri de noutăți editoriale noutăți editoriale de la câteva dintre de la câteva dintre cele mai mari cele mai mari edituri din țară, cu edituri din țară, cu precizarea că veți precizarea că veți găsi pe site-urile găsi pe site-urile acestora mult mai acestora mult mai multe noi apariții multe noi apariții care vă pot care vă pot interesa. interesa. Echipa redacțională. redacțională. LiTeraTeCa cititorilor La Editura Trei:: • Păcat de moarte, de Maria Grund: „O fată de 14 ani e găsită moartă într-o carieră de calcar inundată de pe o insulă din Marea Baltică. A doua zi, în partea cealaltă a insulei, o anticară în vârstă e găsită înjunghiată. Pe gât are un semn straniu, în formă de cruce.” La Editura Crime Scene Press: • Spune-mi adevărul despre iubire. 13 povestiri din cabinetul terapeutului, de Susanna Abse: Ce se întâmplă de fapt într-o terapie de cuplu? Cât de deschiși sunt partenerii în cabinet, cât de mult se tem de despărțire, cât de maturi sunt și cum își depășesc gelozia ori traumele din copilărie? Aflați răspunsurile din studiile de caz prezentate de Susanna Abse, psihoterapeută de orientare psihanalitică, ce practică terapia de peste 35 de ani. 81

Narine Abgarian, deținătoarea premiului Iasnaia Poliana 2016, este o scriitoare rusă de origine armeană. S-a născut la data de 14 ianuarie 1971 la Berd, Armenia. A absolvit Universitatea Lingvistică de Stat V. Briusov din Erevan, din 1993 mutându-se la Moscova. S-a remarcat cu un blog pe care la ținut mai mulți ani. Textele sale despre o fetiță numită Maniunia au suscitat un mare interes, iar în 2010 a publicat prima carte pentru copii dedicată acestui personaj, pentru care, în 2011, i s-a decernat Premiul Național Rukopis Goda (Manuscrisul Anului). Au urmat Maniunia pișet fantasticeski roman (Maniunia scrie un roman fantastic, 2011) și Maniunia, iubilei Ba i procie trevolnenia (Maniunia, aniversarea lui Ba și alte peripeții, 2012). Pornind de la trilogia ei, s-a realizat un serial TV de zece episoade. Culegerea de povestiri Semion Andreici. Letopis v karakuliah (Semion Andreici. Letopiseț în mâzgălituri, 2012) a fost desemnată cea mai bună carte pentru copii a deceniului în Rusia și i s-a decernat premiul BABY-NOS în 2013. Romanele și volumele sale de povestiri au impus-o drept una dintre cele mai importante voci ale literaturii ruse actuale; dintre acestea amintim: Ponaehavșaia (Imigranta, 2011), Liudi, kotorîe vsegda so mnoi (Oameni care sunt mereu cu mine, 2014), roman nominalizat la Premiul Bolșaia Kniga, Zulali (2016), ecranizare în 2021, Liudi nașego dvora (Oameni din curtea noastră, 2016), Dalșe jit (Să trăiești mai departe, 2018). A cunoscut succesul internațional odată cu traducerea în peste 20 de limbi a bestsellerului Din cer au căzut trei mere (S neba upali tri iabloka, 2015), distins, în 2016, cu Premiul Iasnaia Poliana. În 2020 a publicat Simon, roman câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor, devenit, de asemenea, bestseller, iar în 2022, volumul de povestiri Molceanie țveta (Tăcerea culorii). În 2015 lui Narine Abgarian i s-a acordat Premiul Literar Aleksandr Grin pentru contribuția excepțională la dezvoltarea literaturii naționale, iar în 2020 The Guardian a inclus-o pe lista celor mai buni șase autori contemporani europeni. În 2022 s-a mutat din Rusia în Armenia natală. Narine Abgarian Portret de scriitor Profesor, Alina Ionescu LiTeraTeCa cititorilor Premiul Iasnaia Poliana 2016 Narine Abgarian, decernarea premiului Iasnaia Poliana, 2016 Maniunia Zulali 82

DIN CER AU CĂZUT TREI MERE (RECOMANDARE DE CARTE) Din cer au căzut trei mere este al cincilea roman scris de ea, (publicat în 2015), tradus în multe limbi din 2020 și premiat. Portret de scriitor LiTeraTeCa cititorilor Narine Abgarian Premiul Iasnaia Poliana 2016 Romanul este povestea semi-fantastică a unui sat de pe vârful unui munte, Maran, din Armenia. Puțini supraviețuiesc cutremurului, urmat de război și apoi de foamete, câteva familii de bătrâni, personaje fascinante, cu istorii pline de suferință, dar relatate atât de duios și cu un umor discret, respectuos, care nu încarcă, ci umple inima de duioșie și recunoștință pentru o poveste frumos scrisă. Sunt și personaje fantastice, cum este păunul alb, și personaje simpatice, cum e poștașul Mamikon, personaje înțelepte, personaje blestemate, personaje care salvează speranța și satul întreg, cum este Anatolia, personajul principal al romanului, care chiar de la prima pagină a cărții se pregătește să moară. Nu doar că nu moare, ci… Dar mai bine să citiți voi. Nu e o carte tristă, dimpotrivă. E foarte bine scrisă, o s-o savurați și-o să vă lase un gust plăcut la final și amintirea multor scene puternice și dense. Fragmente din carte: „Vineri, imediat după amiază, când soarele, trecând de zenit, se rostogolea ceremonios spre marginea de apus a văii, Sevoianț Anatolia s-a întins să moară. Înainte de a pleca pe lumea cealaltă, ea a udat temeinic grădina de zarzavat şi le-a dat găinilor ceva mai mult de mâncare, să nu stea lihnite – cine ştie când aveau să-i găsească vecinii trupul neînsufleţit? Apoi a scos capacele de pe butoaiele cu apă de ploaie aflate sub jgheaburi, ca, în caz de vreo furtună neașteptată, șiroaiele de apă venite de sus să nu roadă fundația casei. Pe urmă a luat la rând poliţele din bucătărie, a adunat toate proviziile neterminate – străchini cu unt, brânză și miere, un codru de pâine și jumătate de găină fiartă – și le-a dus în pivnița răcoroasă. A scos din şifonier „veșmintele de înmormântare“: o rochie simplă de lână cu guleraș alb dedantelă, un şorț lung cu buzunarele brodate cu fir de mătase, pantofi cu talpă plată, șosete împletite (toată viața îi înghețaseră picioarele), lenjerie de corp spălată și călcată cu grijă, precum și mătăniile cu cruciuliță de argint ale străbunicii – Iasaman avea să ştie să i le pună în mână.” „Nu simțise niciodată față de el altceva decât o afecțiune prietenească și nu avea de gând să-l ia de bărbat. Dar nici nu-i venea să-l supere, uite-l cum stătea bosumflat, privind pe sub sprâncene cu ochii lui mari, ușor bulbucați, de culoarea scrumului, într-o tăcere îndurerată. Neliniștit de lipsa răspunsului ei, fără să-și ia privirea încordată de pe chipul derutat al Anatoliei, Vasili se gândea că, dacă-l refuză, el se duce neîntârziat direct la vară-sa, la telegraf, și îi rupe spinarea, ca să nu-l mai îndemne la tot felul de prostii. Cum-necum, trăise acești trei ani de văduvie, tot cum-necum o să trăiască și mai departe. Trăiesc oamenii singuri și schilozi, și nu se mai plâng. Iar el, slavă Domnului, n-are de ce se plânge, are mâinile și picioarele la locul lor, și capul încă-i merge. Nu avea rost să mai tragă de timp – în ochii lui Vasili se adunaseră la propriu nori negri de furtună, așa că Anatolia s-a hotărât. La urma urmei, multă vreme n-o s-o mai ducă, măcar să n-o ţină de rău că-l refuzase. Adunându-și puterile, a zâmbit scurt şi a dat din cap.” 83

Autorul numărului 2 al revistei LiTeraTeCa Profesor, Alma Beatrice Brumă NOI - CITITORII Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat în 2017 de Kazuo Ishiguro deoarece „relevă abisul din spatele iluziei noastre de interconectare cu lumea”. Cine este Kazuo Ishiguro? Kazuo Ishiguro ((japoneză ⽯黒⼀雄) s-a născut la Nagasaki în 1954 şi a imigrat în Marea Britanie în 1960. A debutat ca prozator la douăzeci şi opt de ani cu Amintirea palidă a munţilor, roman recompensat cu The Winifred Holtby Prize of the Royal Society of Literature şi tradus ulterior în treisprezece limbi. În 1986 i-a apărut al doilea roman, Un artist al lumii trecătoare, nominalizat în acelaşi an la Booker Prize, laureat al Whitbread Book of the Year Award şi tradus în paisprezece limbi. 1989 îi aduce lui Ishiguro, odată cu Rămăşiţele zilei, râvnitul Booker Prize. În 1995 Ishiguro a publicat Nemângâiaţii, urmat de Pe când eram orfani şi Să nu mă părăseşti. În acelaşi an Kazuo Ishiguro a primit distincţia Officer of the British Empire for Services to Literature şi în 1998 titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres din partea statului francez. În 2017 Ishiguro primeşte Premiul Nobel pentru Literatură. Ishiguro este unul dintre cei mai renumiți autori de ficțiune contemporani din lumea anglofonă, fiind nominalizat de patru ori la Premiul Booker Man. În 2008, The Times l-a clasat pe Ishiguro pe locul al 32-lea în lista „celor mai mari 50 de scriitori britanici din 1945 încoace”. Primele trei romane sunt niște capodopere, ale literaturii universale, aparținând stilului international, o sinteză pan-umană la nivelul însingurat al individului. Al șaptelea roman al său, Gigantul mort, a fost publicat la 3 martie 2015 în Statele Unite și Marea Britanie. Romane și povestiri Amintirea palidă a munților, Ed. Polirom, 2017 Un artist al lumii trecătoare, Ed. Polirom, 2013 Rămășițele zilei, Ed. Polirom, 2012 The Unconsoled. London 1995. Pe cind eram orfani, Ed. Polirom, 2017 Să nu mă părășești, Ed. Polirom, 2011 Nocturne. Cinci povesti despre muzica si amurg , Ed. Polirom, 2017 The Buried Giant. Faber, London 2015. Premii 1986: Whitbread Book Award pentru An Artist of the Floating World 1989: Booker Prize pentruThe Remains of the Day 1993: American Academy of Arts and Sciences 1995: Officer, Order of the British Empire 1998: Ritter, Ordre des Arts et des Lettres 2017: Premiul Nobel pentru Literatură LiTeraTeCa cititorilor Kazuo Ishiguro Premiul Nobel pentru literatură, 2017 „În romane cu mare putere emoțională, a dezvăluit abisul din spatele senzației noastre iluzorii de conectare la lume”. 84

Autorul numărului 2 al revistei LiTeraTeCa NOI - CITITORII Kazuo Ishiguro Premiul Nobel pentru literatură, 2017 Fragment din „Rămășițele zilei”: „Așa stând lucrurile, timp de câteva zile nu am putut să mă hotărăsc să discut din nou această problemă cu domnul Faraday. Existau, în orice caz, câteva aspecte pe care simțeam că trebuia să mi le lămuresc mie însumi înainte de a merge mai departe. Exista, de exemplu, problema cheltuielilor. Întrucât, chiar dacă luam în considerare oferta generoasă a stăpânului meu de a se „ocupa de plata benzinei”, cheltuielile pentru o asemenea călătorie puteau și așa să se ridice la o sumă surprinzător de mare pentru găzduire, mese și tot felul de gustări pe care urma să le consum pe drum. Apoi, se punea problema îmbrăcăminții potrivite pentru o asemenea călătorie și dacă merita sau nu să cheltui bani pentru un rând nou de haine. Sunt posesorul câtorva costume splendide, dăruite cu amabilitate de însuși lordul Dalington și de diverși oaspeți care au stat în această casă și au avut motive de satisfacție față de calitatea și nivelul serviciilor de aici.” Fragment din „Să nu mă părăsești”: „Azi, când mă gândesc la lucrarea mea, o trec în revistă destul de amănunțit: mă gândesc la un unghi complet nou din care aș fi putut trata subiectul sau la diverși scriitori și cărți asupra cărora m-aș fi putut opri. Să zicem că tocmai beau o cafea la un popas, cu ochii la șoseaua ce se vede prin geamurile uriașe, și, fără veste, îmi vine în minte lucrarea. Atunci chiar îmi face mare plăcere să stau așa acolo, recapitulându-mi-o în minte. De curând m-am jucat chiar cu ideea de a o relua după ce n-o să mia fiu îngrijitoare și voi avea o groază de timp liber. Însă dacă e să fiu sinceră, nu prea cred că o să am chef să fac așa ceva. E vorba doar de o ușoară nostalgie, cu care îmi petrec timpul. Mă gândesc la lucrare în același mod în care m-aș gândi la un meci de rounders de la Hailsham în care am jucat extraordinar sau la nu știu ce controversă de demult, pe care o reiau gândindu-mă la toate lucrurile deștepte pe care ar fi trebuit să le spun atunci. Doar la nivelul ăsta – de reverie. Însă, așa cum am mai spus, atunci când am ajuns prima oară la Căsuțe, lucrurile au stat cu totul altfel.” Fragment din „Pe când eram orfani”: Jennifer a venit însoțită de o bonă canadiană, domnișoara Hunter, care a plecat înapoi după o săptămână, sărutând‑o vesel pe fată înainte de plecare și reamintindu‑i să‑i scrie bunicii ei. Jennifer a ales cu grijă unul dintre cele trei dormitoare, hotărându‑se asupra celui mai mic, pentru că, a zis ea, polița de lemn va fi tocmai bună pentru „colecția” ei. Aceasta consta, așa cum am descoperit curând, din câteva scoici alese cu grijă, nuci, frunze uscate, pietricele și alte câteva obiecte de acest fel, pe care le adunase de‑a lungul anilor. Și‑a aranjat obiectele cu grijă pe poliță și într‑o zi m‑a invitat să le văd. LiTeraTeCa cititorilor 85

,,Acolo unde femeile sunt regi”, autor Christie Watson – o carte care cuprinde o poveste dramatică, punând accent pe diferențele culturale și legătura strânsă dintre o mamă și copilul ei. Romanul relatează povestea unui băiat nigerian, Elijah – personajul principal, care la ai săi șapte ani este nevoit să trăiască în grija asistenților sociali. El crede că este un băiat rău și că înăuntrul său viețuiește un vrăjitor care îi dictează să facă doar lucruri rele. Ricardo, un asistent social foarte apropiat lui Elijah, vorbește cu el și îi zice contrariul, adică faptul că este un băiețel foarte bun. ,,Dar, în realitate, Elijah știa că Ricardo se înșela în toate privințele. Chioma nu putea să-l ajute – indiferent cine-o fi ea. Ricardo nu trebuia săl fi luat de la Sue și Gary. Ricardo greșea când spunea că Elijah era un băiat bun. Și se înșela în privința vrăjitorilor. Dar nu era vina lui. Nici măcar nu era nigerian, așa că de unde să știe el de vrăjitori? Elijah știa. Îl auzea tot timpul pe vrăjitor, amestecat cu vocea Mamei, care șoptea: Micuțul meu nigerian, o mie de stele îți luminează chipul. Elijah nu știa multe lucruri… însă de două lucruri în viață era absolut sigur: Mama lui îl iubea.Și vrăjitorii existau de-avăratelea.” Elijah a fost luat de către asistenții sociali, pentru că a fost supus unor rele tratamente, mai precis abuzuri ritualice de către mama sa naturală, Deborah. Băiatul trece de la un asistent la un altul până când este adoptat de către o familie care nu putea avea copii, Nikki și Obi. Astfel, el ajunge în sânul unei familii adevărate, cu părinți care foarte repede l-au îndrăgit, cu un bunel grijuliu, cu o mătușă deosebită și cu o verișoară care îi devine cea mai bună prietenă. Toți acești oameni devin familia lui Elijah. Toți îl iubesc și îi doresc doar binele. Cu toate acestea, băițelul dorea foarte mult să fie cu mama lui biologică, dar acest lucru este imposibil. Din această cauză Elijah suferă enorm. Romanul cuprinde și scrisorile trimise de Deborah, mama naturală a lui Elijah. ,,Elijah, scumpul meu fiu, Vreau să îți povestesc despre viața ta. Fiecare om are o istorie înăuntrul său, care începe de dinainte ca el să se nască, iar istoria ta este mai mare decât le va fi dat multora să trăiască. Ei spun că nu ar trebui să îți povestesc unele lucruri și că vorbele pot răni urechiușele unui copil, dar, băiatul meu drag, între o mamă și fiul ei nu există secrete. Copilul a văzut pe dinăuntru trupul mamei lui…” Un roman extraordinar, care vorbește despre cât de fragil poate fi sufletul unui copilaș, dar și cât de puternic. NOI - CITITORII 3 cărți pe care să le citești în 2024 Recomandări de lectură Selecție realizată de Larisa Vînă, X B LiTeraTeCa cititorilor „Există trei locuri unde femeile sunt regi. (...) Nigeria, Nașterea unui copil și Raiul: acestea sunt locurile unde orice este posibil pentru femei.” „Tu te-ai născut din dragoste, din stele nigeriene și din secretele în care credeam. Ești iubit, micuțul meu nigerian, cum nu a mai existat vreodată o iubire pe lume.” 86

„Şi soarele e o stea”, autor Nicola Yoon, este o poveste de dragoste dintre Natasha și Daniel. Ei sunt cât se poate de diferiţi, dar se simt bine împreună. Natasha încearcă să-și salveze familia înainte ca aceasta să fie deportată înapoi în Jamaica. Daniel încearcă să își facă părinţii mândri și să îndeplinească așteptările lor. Naraţiunea se schimbă de la Natasha la Daniel, astfel cititorul are ocazia să privească situațiile și să le simtă din perspectiva fiecăruia dintre ei. Dar mai sunt și alte personaje care își spun povestea. Natasha este o adolescentă cu o fire pragmatică. Nu crede în soartă, crede în știință și în fapte clare şi demonstrabile. Aceasta e o zi dificilă și nu prea bună pentru ea, deoarece urmează să fie deportată împreună cu familia ei în Jamaica peste doisprezece ore. ,,– Tu ce vrei să te faci când vei crește mare? – Specialist în prelucrarea și analiza datelor, răspunde ea fără pic de ezitare.” (p. 100) Daniel este un visător incurabil, cu o pasiune deosebită pentru poezie. Pentru el această zi nu e una oarecare, pentru că are un interviu care îi va hotărî viitorul. Are o dilemă: o va lua pe calea care-i va mulţumi pe părinţii săi, sau se va dedica pasiunii sale, poezia? ,,– Prima întrebare e prea dificilă, zice el. Hai să încercăm cu a doua: Ți-ar plăcea să fii celebră: În ce fel? – Tu primul, îi spun. – Mi-ar plăcea să fiu un poet suprem celebru. Sigur că da. Fapt observabil: Este un romantic incurabil.” (p. 93) Pentru niciunul dintre ei nu este tocmai momentul să se îndrăgostească. Şi totuşi, Natasha şi Daniel ajung să simtă dragoste unul pentru celălalt în cele câteva ore pe care le petrec împreună. ,,– Când facem chestia aia cu uitatul unul în ochii celuilalt? o întreb. Dă ochii peste cap exact când voiam să mă uit în ei. – Mai târziu. După interviul tău, zice ea. – Nu-ți fie frică, o tachinez eu. – De ce să-mi fie frică? Nu e de văzut decât iris și pupilă. – Ochii sunt oglinda sufletului, o contrazic eu. – Prostii, zice ea.” (p. 269) Cartea ne surprinde cu o dragoste care se naște într-o singură zi. O poveste de dragoste emoţionantă, care cu sigurață va rămâne în imima cititorilor. 3 cărți pe care să le citești în 2024 NOI - CITITORII Recomandări de lectură LiTeraTeCa cititorilor „Peter tocmai a descoperit puterea sarcasmului. Se fo‑ loseşte de ea ori de câte ori are ocazia. Nu mă obosesc să‑i răspund, îmi pun pur şi simplu căştile pe urechi şi mă îndrept spre uşă.” „Azi este ultima mea ocazie să încerc să conving pe cineva – sau soarta – să mă ajute să găsesc o modalitate să pot rămâne în America. Ca să fie clar: nu cred în soartă. Dar sunt disperată.” 87

NOI - CITITORII „Povești impertinente și apocrife”, autor Andrei Cornea, este o carte despre noi. Andrei Cornea scrie despre lumea în care trăim și despre problemele cu care ne confruntăm. Sensul profund al acestor povești impertinente este unul blând, filozofic, de înțelegere a destinului uman. Fiecare poveste își are farmecul ei și o notă de reflectare asupra lumii ce ne înconjoară. Este o literatură de calitate prin rafinamentul, umorul și inteligența ce o caracterizează. Toate povestioarele sunt mai degrabă parabole, transferate din limbajul colocvial în cel literar, cu poantă şi cu umor fin, în care vechile personaje – Narcis, Şeherezada, Iov, vulpea şi corbul, Adam, Peştişorul de aur, Iona, Noe sau Don Quichote – şi cele noi – extratereştrii, bineînţeles! – ajung să integreze, în semnificaţia lor, “valori” ale societăţii consumeriste şi globaliza(n)te. Un loc cu totul special îl ocupă însuşi Dumnezeu, căruia îngerii îi fac propagandă chiar şi atunci când greşeşte; Cartea Facerii se scrie după tehnologia actuală, numai că imprimanta cu laser şi cosmo-computerul par a lucra în gol. Pe lângă aspectul mecanicist-digital, cosmogonia cunoaşte mai multe variante ironice: Facerea, cu bile albe şi negre, Firele de praf, Trei întrebări. Pe celebra Arcă, animalele încep să se revolte, omul şi Dumnezeu îşi impută unul altuia greşelile, ca de la egal la egal, Adam aflat la o vârstă matusalemică simulează amnezia când e vorba de păcatul primordial, Şeherezada trece printr-o criză de inspiraţie şi ajunge să consulte propriile poveşti din volumul pus la vânzare, intitulat 1001 de nopţi, vulpea şi corbul vor să scape de eticheta culturală nefastă din fabulă care i-a făcut atât de celebri, dar cu riscul de a pieri ca personaje. Adam şi Eva se ceartă încă dinainte de a fi izgoniţi din Rai, demonstrând că mărul cunoaşterii era un simplu măr al discordiei. Expresii care nu se uită ușor, le găsim în fiecare poveste. Iată câteva dintre ele: „Există un loc în cer unde se scrie Cartea Vieții.” „Oamenii sunt cei care au născocit cărțile. Tot ei sunt cei care le-au scris, le-au citit, discutat, ba chiar și uneori – pus pe foc.” „O arătare palidă și slăbănoagă, parcă stând să-și dea duhul în orice clipă, dar cu ochi frumoși – asta-i Libertarea.” „După ce-și aruncă privirea în adânc, rămase încremenit și nu se mai desprinse niciodata din locul acela: căci din întunericul ei îl privea – albastru și senin – un ochi de cer.” 3 cărți pe care să le citești în 2024 Recomandări de lectură LiTeraTeCa cititorilor „VIP-urile lumii literare și mitice \" Adam și Eva, bătrânul Noe, corbul și vulpea din fabulă și nenumărate alte vechi cunoștinte din cele mai răspândite istorii din lume \" sunt îmbrăcate, în această carte, în haine moderne, ba chiar de ultimă modă, și puse să ne vorbească despre un subiect care ne interesează cu siguranță: despre noi.... . Umorul, inteligența și melancolia fac ca aceste jocuri literare să devină pur și simplu literatură de bună calitate.” (Ioana PÂRVULESCU) 88

Autori români de succes NOI - CITITORII Ați început să citiți acest articol în speranța că o să găsiți o recomandare interesantă. Începem cu o serie de lecturi captivante, care să ne ofere pătrunderea în lumi noi, cu personaje incitante și acțiuni electrizante. Pentru a fi alături de cei care vor o bibliotecă vie, „asediată” de povești incredibile, ne-am gândit să vă oferim unele recomandări. Ce cărți mai citim? Avem niște titluri de cărți pe care sperăm că o să le descoperiți cu drag. Și da, să nu vă faceți griji în privința spoilerelor. Am avut grijă să creăm ambianța optimă de curiozitate fără a intra în detalii. Pentru acest număr - un autor român: A scris cele mai vândute romane românești din ultimii 30 de ani, Biblia pierdută și Testamentul lui Abraham, primele volume din seria Charles Baker. Până acum drepturile pentru Biblia pierdută au fost vândute în peste 30 de țări, fenomen fără precedent pentru o carte scrisă în limba română, iar cartea a depășit în România 270.000 de exemplare. Testamentul lui Abraham (Litera, 2017), care a depășit 300.000 de exemplare, este cea mai vândută carte a unui autor român din istoria postrevoluționară a României. A urmat 6 POVESTI CU DRACI. Toate cele trei volume au luat cel mai important premiu al celui mai mare eveniment editorial din România, Târgul de carte Gaudeamus. În 2021 a apărut, tot la Editura Litera, al treilea volum din seria Charles Baker, Minciuna lui Michelangelo. Catedrala în flăcări. Mihai Iovănel spune despre Biblia pierdută că este „cel mai bun thriller publicat până acum de un autor român”. George Arion scrie în EVZ.ro că „Biblia pierdută pare a fi scrisă de un om al Renașterii, având informații vaste din toate domeniile, dar și știința de a construi un thriller. Cu un ritm palpitant, cu multe răsturnări de situație, acest roman poate deveni un bestseller internațional”. Testamentul lui Abraham, al doilea roman al lui Igor Bergler, are un succes comparabil cu primul. Mai mult, l-a depășit pe acesta la numărul de exemplare vândute. A depășit 300.000 de exemplare. Testamentul lui Abraham este un prequel la Biblia pierdută. 6 povești cu draci, publicată în 21 aprilie 2019, o colecție de povestiri pline de umor, inteligență și farmec, își amețesc cititorul prin bogăția referințelor culturale, adesea parodice. Aceasta este cea mai vândută carte de proză scurtă din istoria contemporană a României. Sunt anunțate pentru anii următori: Minciuna lui Michelangelo, partea a doua (Profeti si Sibile) Apocalipsa după Charles, din seria Charles Baker. Târfa Babilonului, din seria Charles Baker. Cocoașa pierdută a lui Richard al III-lea, din seria Charles Baker. Un ansamblu cam porcos. Perplexitate. LiTeraTeCa cititorilor Igor Bergler Igor Bergler (n. 21 septembrie 1970, Reșița, Caraș-Severin, România) este scriitor, regizor, realizator de televiziune, critic de film, specialist în marketing. Este doctor în Naratologie și în Științe Economice și a fost de-a lungul timpului visiting professor la diverse universități. Bibliotecar, prof. Claudia Fotache 89

Autori români de succes NOI - CITITORII Biblia pierdută Nu e o carte ca oricare alta, pe care să o citești relaxat, e cartea care este jumătate adevăr și jumătate ficțiune, însă cu greu îți vei da seama unde se termină una și începe cealaltă. O poveste fascinantă, clădită pe istorie reală. Suspans la cel mai înalt nivel, călătorii prin lume, crime obscure, fenomene la limita supranaturalului și multă acțiune te vor ține cu sufletul la gură și nu îți vor permite să abandonezi lectura. Vei călători alături de personajul principal prin marile orașe ale lumii, de la București, Praga, Londra, Bologna, Washington și înapoi la Sighișoara, fugind de ceva, alergând după ceva… un indiciu care să-ți dea un răgaz, un moment de respire, pentru ca apoi să te cufunzi din nou în vârtejul celei mai incredibile aventuri. Biblia pierdută, cartea celor 42 de rânduri, supranumită așa datorită numărului de linii de pe fiecare coloană, este prima carte care a fost tipărită. Istoria relatează că temutul Vlad Țepeș a comandat cartea, ascunzând între rândurile acesteia anumite date codificate, menite a fi descifrate doar de membrii unei organizații secrete. Legenda lui Dracula are alte fațate aici, iar imaginea vampirului pare a se prelinge înfricoșătoare și misterioasă pe străduțele întortocheate, în căutarea următoarei victime. Bergler îl aduce la o conferință la Sighișoara pe Charles Baker, un simpatic profesor universitar. El este aici pentru a risipi un mister care planează asupra familiei sale, însă se vede prins în ițele unei conspirații la nivel mondial, controlată de membrii unei organizații care manevrează din umbra economia lumii. Acțiunea este pe repede înainte: trei crime înfiorătoare, ce se petrec una după alta, îl amețesc până și pe profesorul baker, care descifrează cu greu un cod aproape… descifrat. „Biblia lui Bergler” este o lectură surprinzătoare și captivantă, fiecare capitol dezvăluind părți ale unui întreg alcătuit din date reale ale istoriei medieval, codexuri, trădări și crime, cu o ficțiune creionată cu măiestrie, ce te va face să te întrebi cât adevăr este în fiecare capitol. O lectură plină de suspans, o carte pe care o veți reciti în speranța că veți descoperi codul ascuns de Vlad Țepeș între rândurile Bibliei lui Gutenberg. La sfârșitul cărții veți fi mai bogați în cultură, pasaje întregi din acestă carte fiind istorie pură. Și da, la sfârșit aflați cine este criminalul… O carte pe care o recomand tuturor, pentru că, indiferent ce tip de lectură preferi, această carte te va converti pentru totdeauna. LiTeraTeCa cititorilor Igor Bergler 90

NOI - CITITORII Alchimistul Prezentare de carte LiTeraTeCa cititorilor Georgiana Andrian, XI A de Paulo Coelho Alchimistul, scrisă în 1988, este cea mai populară carte a lui Paulo Coelho, fiind cea de-a doua carte a sa publicată. Povestea gravitează în jurul călătoriei unui ciobănaș andaluzian, numit Santiago. Crezând că un vis repetitiv pe care îl avea denumește o profeție, Santiago stă de vorbă cu o ghicitoare despre semnificația acestui vis. Femeia îi profețește că el va găsi o comoară în preajma piramidelor din Egipt, și astfel începe aventura. Alchimistul este o carte extraordinară! Mi-a plăcut cum autorul, Paulo Coelho, a reușit să îmbine aventura și înțelepciunea într-o poveste captivantă. Cartea m-a învățat multe lecții importante și m-a inspirat în multe feluri. În primul rând, am apreciat mesajul puternic al cărții despre urmărirea visurilor și descoperirea adevăratului sens al vieții. Personajul principal, Santiago, călătorește în căutarea comorii sale personale și în acest proces descoperă că adevărata comoară este în interiorul său. Această idee m-a făcut să reflectez asupra propriilor vise și aspirații și să mă gândesc la modul în care le pot urmări cu curaj și încredere. De asemenea, am fost impresionată de înțelepciunea și învățăturile accumulate de Santiago în timpul călătoriei sale. El întâlnește personaje înțelepte, cum ar fi Alchimistul, care îi oferă învățături prețioase despre puterea credinței, a destinului și a ascultării de vocea interioară. Aceste pagini m-au inspirat să fiu mai conștientă de propria intuiție și să am încredere în călătoria mea personală. Recomand cu căldură această carte, pentru că este o poveste captivantă și plină de învățăminte profunde. Este o lectură care te va face să reflectezi asupra propriei vieți și să îți pui întrebări importante despre sensul și direcția pe care le urmezi. Mai mult, scrisul lui Paulo Coelho este simplu și accesibil, ceea ce face ca această carte să fie potrivită pentru oricine, indiferent de vârstă sau de experiență de viață. Citate deosebite din Alchimistul: Când îți doresti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău. Există clipe magice care trec neobservate și brusc mâna Universului ne schimbă destinul. Un singur lucru face visele imposibile: frica de eșec. Atunci când iubim, dorim întotdeauna să fim mai buni decât suntem. Ca să-l întâlnim pe Dumnezeu, e destul să privim în jurul nostru. 91

NOI - CITITORII Manualul războinicului luminii Prezentare de carte LiTeraTeCa cititorilor Ștefan Cojocaru, XI A de Paulo Coelho Paulo Coelho este un scriitor brazilian. Cărțile lui au fost traduse în 81 de limbi și publicate în peste 170 de țări. Ideile de bază sunt drama și psihologia. „Manualul războinicului luminii” este o culegere de gânduri filozofice și povești care îi vor încânta pe căutătorii de pretutindeni. Un războinic al luminii nu-și petrece zilele încercând să joace rolul pe care i l-au ales alții. Un războinic al luminii nu-și pierde timpul. „Manualul războinicului luminii” este o invitație pentru fiecare dintre noi să ne trăim visul, să acceptăm incertitudinile vieții și să ne ridicăm în întâmpinarea destinului nostru unic. În stilul său inimitabil, Paulo Coelho ne ajută să descoperim războinicul luminii din noi. Edițiile speciale „Super Pisicile Războinice” sunt romane de sine stătătoare, ale căror subiecte evocă situații și personaje din seriile principale „Pisicile Războinice”, fără a afecta însă firul acțiunii. Fanii Erin Hunter le vor devora cu maximum de entuziasm. Fiecare astfel de roman se concentrează asupra destinului unui personaj-cheie și este mult mai amplu decât cele cunoscute – unele au chiar 40 de capitole. Acțiunea super edițiilor poate avea loc oricând pe axa timpului, din perioada de început până în perioada modernă a evoluției clanurilor din sălbăticie. Acțiunea din „Profeția lui Stea Albastră” surprinde parcursul lui Blană Albastră, viitoarea Stea Albastră, pe vremea când era o tânără războinică. Această nouă aventură se suprapune cu drumul său plin de sacrificii către putere. De capacitățile ei de lider depinde soarta Clanului Tunetului, care altfel ar risca să fie nimicit până la ultima coadă de pisică. Provocările și obstacolele se ivesc la tot pasul. Își va reveni, oare, Blană Albastră din pierderea surorii ei mult iubite? Va ceda dragostei imposibile pentru un motan din clanul vrăjmaș? Și, mai ales, cum rămâne cu puii pe care nu-i fusese sortit să-i aducă pe lume? Profeția lui Stea Albastră de Erin Hunter 92

NOI - CITITORII To Kill a Mockingbird Prezentare de carte LiTeraTeCa cititorilor Liviu Mihalache, X E Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Iași by Harper Lee “To Kill a Mockingbird” is one of the most influential novels known to date, being the very piece of writing that got Harper Lee acknowledged by other writers and critics. Upon releasing this book, she would share an unique and never done before point of view about the society of America in the 1930s with the world. This book is one of the most vivid and honest pieces of literature that I ever read. The novel is essentially based on the observations of Lee’s family and neighbors, during an event occuring when she was ten, in her home-state Alabama. The most important themes that are highlighted in this piece of work are the irrationality and hypocrisy that adults show regarding race and social classes, seen from the point of view of two children. This book starts with an outlook on the Finch family and the people around Maycomb, the centerfold of actions. It introduces us to the protagonists, Scout and Jem, their dad, Atticus and a bunch of other people of the land. In the very first pages, the author makes it clear that this people are very preoccupied with social status, as well as having judgemental and conservative mindsets, just like a lot of people today. This fact makes this book seem timeless and accurate at the same time for any context or period of human history. It was relevant decades ago, but it still remains pretty much the same today. This creation is one of the very few that does not give into the idea that “everyone is good at their core", more than that,it portrays what some might call baseless cruelty, a very cold and true fact that posts a feature of the human condition. This book’s main theme is the social injustice that comes with internalized racism, exposing people for their judgemental and stereotypical way of perceiving people of color as well as some people that don’t care for social standards that society implied and still implies on everyone today. All this story has to offer is based on the case of Tom Robinson, who is accused of raping a white woman from Maycomb. Although it was a decision that brought a whole bunch of risks and difficulties for Atticus Finch, he takes the case. He is shamed for doing his job, the reason being that people of color don’t deserve to be defended, in the vision of some people in the community of Maycomb. Despite all of the trouble he faces throughout the whole story, Atticus still remains true to himself and his morals in a situation that few could manage. His legacy is passed onto the children as Scout and Jem learn about the cruelty of the world and the discrepancy between social point of view and personal morals. They learn to not judge someone “without considering things from the other’s vision” as they grow some kind of empathy for both Tom Robinson and Arthur (Boo) Radley. Speaking of Boo Radley, it is worth noting that he is one of the most important characters and symbols of the novel, having a huge impact on the two children 93

NOI - CITITORII Prezentare de carte LiTeraTeCa cititorilor Liviu Mihalache, X E Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Iași and further projecting the hypocrisy of the society in Maycomb. He never leaves the house, as a sign of mutiny against this sick and baseless way of perceiving people that are different. He is a ghost-like character for most of the story, but his presence is there at all times. The plot twist at the very end gives further notice of the general idea of the book, the idea that people have different views of life and how someone shouldn’t be judged for choosing a way of living and for their morals. This book is truly a masterpiece with its unique writing techniques to share emotions with the reader and with its vivid description of the 30’s and the society of that time. Its base idea is one that very few writers have touched on, even though it’s a very present characteristic of society of all times. It is a true classic, with a very powerful message, a must-read if you will, for people of all ages. I personally loved this book and it’s one of my go-to books whenever asked for lecture recommendations. There is no such book written like this at that time, a fact that only forwards the idea of “To Kill a Mockingbird” being a legendary and timeless book. To Kill a Mockingbird by Harper Lee 94

NOI - PASIONAȚII Fie că mă aflu la sol, admirând avioanele în toată splendoarea lor, sau în aer, simțind vântul în jurul meu în timpul unui zbor, avioanele îmi oferă o senzație unică de libertate. Este ca și cum fiecare avion ar avea propriul său vocabular, iar eu înțeleg fiecare cuvânt rostit și fiecare mișcare a aripii, care îmi spune o poveste diferită. Visul meu este să împart această pasiune și cu alții și să explorez lumea dincolo de orizonturi. Fie că stau în cabină, sau sunt doar un privitor de la sol, aviația mă face să simt că aparțin unui univers minunat, plin de oportunități și descoperiri. Este ca un zbor continuu spre cunoaștere, iar eu sunt în permanență în căutarea următorului meu moment de înălțare. Pentru mine, aviația nu este doar despre a zbura, ci și despre a trăi într-un spațiu în care fiecare clipă este o nouă poveste scrisă în aer. LiTeraTeCa pasionaților Pasiunea mea Aviația Andrei Ștefan Oprea, XC „Nu există nimic mai fascinant decât a înfrunta vântul cu aripi." Wilbur Wright Aviația... un cuvânt care deschide porți către visuri neîmblânzite, înalță suflete către cer și transformă simplul act al zborului întro simfonie de libertate. Pentru mine, aviația nu este doar o pasiune, ci o dependență fascinantă, care mi-a captivat atenția încă de la prima vedere a unui avion în zbor. Fiecare moment petrecut în preajma aeronavelor este o deschidere într-un univers de viteză, grație și tehnologiei, care îmi alimentează setea de cunoaștere și aventură. De când am pus piciorul pe o pistă de aeroport pentru prima dată, am simțit vibrația emoționantă a motoarelor avioanelor, precum un cântec al libertății în univers, același pe care îl simt și păsările. Mi-am amintit mereu de acel moment magic, când am privit în sus și am văzut un avion în zbor, traversând cerul ca o pasăre în căutarea unor orizonturi neștiute. 95

NOI - PASIONAȚII Mașinile, da, cuvântul acesta se aude cam des în zilele noastre. Pentru unii oameni, mașinile sunt doar niște vehicule care te ajută să te deplasezi de la punctul A la punctul B, sau doar pentru a evita mersul pe jos la muncă, la școală, sau oriunde altundeva. Există și oameni care își iau permisul de conducere doar pentru a nu mai folosi autobuzul, tramvaiul sau alte mijloace de transport în comun. Dar vreau să-ți spun că există și persoane care iubesc mașinile și, când văd una, indiferent de aspect, simt un sentiment special. Dacă te întrebi dacă există astfel de oameni, îți spun că da, chiar există, și eu mă număr printre ei. Mereu am fost pasionată de mașini și știu multe informații despre aceste vehicule. De fiecare dată când trebuie să plec cu tatăl meu undeva, eu mereu verific mașina. Ei, poate nu chiar întotdeauna, dar în general vreau să știu că mașina este sigură și că nu are vreo defecțiune. Mă uit la roti, să văd dacă nu sunt dezumflate, să văd dacă radiatorul nu a pierdut apă. Fiind veche, în timp se uzează piesele mașinii, te poți aștepta la orice. Că tot veni vorba de mașina tatălui meu, este un BMW E46 318d ,2.0 D, 115 cai putere, din anul 2004. Acum, însă, nu vreau să vorbesc despre acest BMW, ci vreau să vă spun despre o mașină specială; pentru unii nu este, dar pentru mine este o mașină de nota 10: TOYOTA HILUX. Probabil vă întrebați cum de îmi place așa de mult această mașină. În primul rând, această mașină este indestructibilă, poti să-i faci ce vrei tu, ea tot va porni, suspensiile, bucșele sunt foarte rezistente și dure. În general, prefer modelele mai vechi, sunt mult mai bune decât cele apărute recent. Motoarele vechi sunt concepute să reziste mulți ani față de motoarele noi. Toyota Hilux este o camionetă robustă și fiabilă, produsă de Toyota. Este cunoscută pentru rezistența sa și capacitatea de a face față condițiilor dificile. Este disponibilă în diferite variante de caroserie și poate fi echipată cu motoare puternice și tehnologii avansate. În al doilea rând, Toyota HiLux are tot ce îmi place: un design robust, putere și fiabilitate. Indiferent de terenul pe care o conduci, HiLux se descurcă de minune. Suspensiile și bucșele sale rezistente îi conferă o stabilitate extraordinară. Și știi ce-i mai tare? Motoarele vechi sunt construite să reziste mulți ani, ceea ce înseamnă că HiLux nu te va lăsa niciodată la greu. Este mașina perfectă pentru aventuri și pentru a-ți justifica pasiunea pentru mașini. Persoanele care au această mașina știu despre ce vorbesc. Pasiunea mea - mașinile LiTeraTeCa pasionaților Georgiana Andrian, XI A 96

NOI - PASIONAȚII Probabil vă întrebați cum de o elevă este pasionată de politică. Ca să înțelegeți mai bine, voi începe cu începutul. La vârsta de 12 ani am început să mă uit la tot felul de conferințe de presă, ședințe, în care se vorbea despre problemele țării, sau ale orașului Iași, pentru că mi-au atras atenția și am realizat că pentru mine sunt importante toate aceste aspecte. Trebuie să recunosc faptul că a fost un om în domeniul acesta care m-a atras cel mai mult, el fiind domnul primar Mihai Chirica. Îmi plăcea să-i ascult discursurile, mai ales când îl vedeam prin orașul Iași. Nu am avut niciodată ocazia atunci să vorbesc cu el, deoarece eu, având o vârstă destul de mica, nu aveam ce să-l întreb, ci doar îl salutam. Vreau să vă mai spun că eu sunt singura din familie care este interesată de politică, restul familiei nici nu vrea să audă despre așa ceva. Totul s-a schimbat în anul 2020, la vârsta de 14 ani. Deși trecuseră doi ani de când urmăream emisiuni politice, eu eram tot mai atrasă de domeniul acesta și voiam să mă implic cu totul în viața politică. Vreau să vă spun că îmi doream și eu să particip la ședințe, să fiu și eu în partid; Sora mea s-a înscris într-o organizație de tineret dintr-un partid, iar eu nu știam că a făcut pasul acesta, deoarece știam că pe ea nu o interesează aspectul acesta. Am aflat despre asta după câteva săptămâni. Problema mea atunci era că trebuia să ai obligatoriu 18 ani ca să te înscrii în organizația de tineret. Eu, fiind o persoană care nu renunță așa ușor, i-am dat personal mesaj președintelui din organizație, i-am explicat că sunt o persoană serioasă și matură și că îmi doresc enorm să mă implic. Spre norocul meu, acesta a luat hotărârea să-mi dea o șansă. Am intrat ca voluntară în organizația de tineret care se numește Tineretul Național Liberal. Nu puteam fi membru, deoarece nu aveam vârsta necesară. Dar asta nu conta, pe mine mă interesa să mă pot implica activ în viața politică. De atunci am început să particip la ședințele din partid, care se organizau la sediu, atunci l-am cunoscut și pe domnul Costel Alexe, Președintele Consiliului Județean Iași. A fost foarte prietenos, am dat și mâna cu el. Activitățile pe care le-am avut au început odată cu campania electorală. Președintele a organizat o ședință pentru a stabili ce trebuie să facă fiecare. Ne-am ales o zonă din oraș în care trebuia să împărțim pliante la oameni și să notăm pe un carnețel ce ar dori să se schimbe în orașul Iași. În final, s-au făcut echipele pe fiecare zonă a orașului, cu 5-6 membri pe fiecare cartier. Nu eram doar noi, tinerii, veneau și seniori din partid. De exemplu, eu mă ocupam de zona Copou. Cu siguranță îl știți pe domnul Florentin Ciobotaru, Inspectorul adjunct al Inspectoratului Județean Iași; si dumnealui venea alături de noi, să împartă pliante. Vreau să vă spun că Pasiunea mea, politica LiTeraTeCa pasionaților Georgiana Andrian, XI A 97

NOI - PASIONAȚII într-o zi am împărțit 200 de pliante. Munca mea se vedea foarte mult în mediul on-line, deoarece eu eram cea mai activă, iar președintele m-a felicitat pentru asta. De ce eram eu cea mai activă în mediul acesta? Fiindcă mereu când președintele ne spunea pe grup să apreciem, să comentăm sau să distribuim postarea respectivă, eu deja făceam acele lucruri, mereu eram cu un pas înaintea tuturor membrilor. În cele din urmă, sora mea a renunțat să se mai implice în politică, pentru că nu era locul ei acolo, dar eu am continuat implicarea mea în acest domeniu. Am avut ocazia să dau mâna și cu domnul Ludovic Orban, fostul prim-ministru al României și fostul președinte al Partidului Național Liberal, în prezent, președintele Partidului Forța Dreptei. Acum, la 17 ani, vreau să vă spun că m-am retras din viața politică. Este o etapă din viața mea în care prioritatea este cariera. Trebuie să mă pregătesc pentru bacalaureat și admiterea la facultate. Ce vreau să vă spun pe final este că nu regret că am făcut pasul spre politică, a fost o experiență benefică și interesantă, în care am cunoscut persoane frumoase si minunate, cum a fost domnul președinte de la tineret. Pe viitor poate, dacă o să fie un partid corect, care să facă tot ceea ce promite oamenilor, atunci poate mai am o speranță și mă voi implica din nou în politică, deoarece eu vreau oameni serioși, maturi și puși pe treabă, care să aducă schimbarea în bine a țării noastre. Pasiunea mea, politica LiTeraTeCa pasionaților Georgiana Andrian, XI A 98