Revista completa

Numărul 14 Iunie, 2021

NOI

REVISTA LICEULUI TEHNOLOGIC 
„HARALAMB VASILIU”, PODU ILOAIEI

In memoriam Iulian Mihăilă

Gravură de Florin Stoiciu

Echipa redacțională

Redactor-șef: Miruna Varzar, XI C
Secretar: Iasmina-Iuliana Tescovină, XI C
Graphic designer: Maria Muntenașu, XII D (editare și conceptualizare
copertă)
Redactori și reporteri: Nicoleta Mihai, Maria Tănasă, XI D, Ștefan
Rîpă, X D, Ema Burciu, XI C, Marius Trifan, XII B
Fotoreporter: Georgiana Popa, XI B
Coordonatori: bibliotecar prof. Claudia Fotache și prof. consilier
școlar Andreea-Mirela Mandia.
Colaboratori: bibl. Oana Epure, prof. Mona-Laura Ploae, Băetu Maria
Lorena, Alexandrina Coţovanu, Alma Brumă

Tehnoredactare computerizată: Claudia Fotache și Andreea Mandia.

ISSN 2069-489X
Editura PIM

In memoriam
Există oameni care, deși nu mai sunt în viața
noastră, ne rămân în suflet pentru totdeauna.
Numărul 14 al revistei „Noi” este dedicat
domnului administrator Iulian Mihăilă, membru
de bază al echipei care simbolizează liceul nostru,
un om implicat, dedicat, care, suntem siguri, de
acolo de Sus, dintre stele, se va bucura în
continuare de tot ce vom realiza.
Rămas bun, domnule Iulian Mihăilă, în drumul
pe care-l începeți spre lumină!

Director, prof. ing. Cătărău Vasile

E tare greu să-ți iei rămas bun de la un OM
alături de care ai muncit vreme de 20 de ani. E
greu să accepți că a plecat atât de devreme. Te
alină doar gândul că suferința i-a fost prea grea și
prea îndelungată. Nu știu dacă pot descrie în
cuvinte tot ce a reprezentat Iulian Mihăilă pentru
liceul nostru, dar cred că cel mai bine îl descriu
faptele. A fost un OM responsabil și asumat.
Priceput și harnic. Atent la detalii și cu inițiativă.
Ambițios și curios. Un perfecționist!

Pentru mulți dintre noi va rămâne un model,
un OM pentru care lucrul bine făcut valora mai
mult decât cele mai potrivite cuvinte. Un OM tare
greu de înlocuit! Un OM pe care îl voi pomeni
mereu în rugile mele și care, sunt convinsă, deja
„meșterește” ceva în Rai!

Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze cu drepții în
Împărăția Sa!

Director adjunct, prof. Gabriela Truși



CUPRINS

3-4 ARGUMENT
5-44 NOI - ARTIȘTII
45-66 NOI  - REPORTERII
67-90 NOI - CITITORII
91-106 NOI - PASIONAȚII
107-133 NOI - MENTORII



Argument

,,Fiecare om e o întrebare pusă din nou spiritului universului” spunea Mihai
Eminescu, iar cheia de descoperire a acestor interogații în spațiul educațional este, cel
mai adesea, arta prin creațiile artistice literare, plastice, muzicale, cinematografice,
documentare sau de alt fel. De aceea, un cadru potrivit, accesibil și încurajator pentru
elevi în sensul invitației de a se exprima pe scena școlii, o reprezintă revista școlară,
un avanpost care asigură, de fiecare dată, prin promisiunea poetului că nu va strivi
corola de minuni a lumii, dimpotrivă, o potențează și îi permite o descătușare a
reverberațiilor interioare, a manifestelor sociale. O expresie a revoltei adolescentine,
dar și a exprimărilor stângace, a încercărilor timide, a tentativelor nereușite de sondare
a propriei ființe sau, pur și simplu, produse ale copilăriei timpurii, care traduc o
prospeţime a imaginaţiei și o curiozitate neobosită.

În acest registru jurnalistic se încadrează și revista liceală Noi, a Liceului
Tehnologic ,,Haralamb Vasiliu” din Podu Iloaiei o publicație școlară care își propune să
ofere elevilor, dar și profesorilor, o modalitate liberă de exprimare, un spațiu comun de
analiză, reflecție și dezbatere unde granițele catedrei se estompează, limitele riguroase
dintre mentor și elev se rispisesc, unde efortul editorial se contopește ea nevoii
perpetue de învățare și de cunoaștere. Revista Liceului Tehnologic ,,Haralamb Vasiliu”
este deschisă tuturor informațiilor corecte, verificate și verificabile, opiniilor subiective,
dar argumentate, criticilor constructive, abordărilor novatoare, articolelor manifest (așa
cum a fost perceput articolul elevei Ioana Axinte, din clasa a X a, din nr. 8/2018 al
revistei), creațiilor originale din sfera literară și plastică.

Revista noastră este coordonată nu de profesioniști în tainele jurnalismului, ci de
diletanți în mânuirea condeiului și în editare grafică, dar experți în sinceritate,
profesioniști în entuziasm, specialiști în creativitate, inocență și candoare, competenți
în originalitate, exuberanță și exprimare de opinii.

Această paradigmă este reflectată și în structura revistei Noi, rubricațiile
cuprinzând grupaje de articole, creații, materiale pe următoarele secțiuni: Noi-artiștii
(fragmente de romane, poezii ale liceenilor, eseuri de opinie, desene și picturi realizate
de elevii noștri), Noi-reporterii (interviuri realizate de elevi cu personalități locale și
naționale, chiar internaționale, cum este cazul scriitorului și profesorului univ. dr. ieșean
Dorin Popa, în nr. 10/2019, al muzeografului dr. Simona Ionescu de la Muzeul
Ruginoasa), Noi-cititorii (dedicată recenziilor literare și proiectelor literare ale liceului
nostru, aniversărilor culturale,

1

scriitorilor născuți în luna publicării numărului revistei, noutăților editoriale etc.), Noi-
învingătorii, Noi-nostalgicii, Noi-folcloriștii, Noi-pasionații și, în fine, nu întâmplător,
încheiem cu Noi-mentorii. De regulă, fiecare număr al revistei este dedicat unui elev,
care se evidențiază printr-un talent deosebit, o abilitate specială, o aptitudine aparte.
De exemplu, în nr. 8/2018 a fost prezentată opera Mădălinei Mandache, o tânără
pictoriță, elevă în clasa a XI a C, nr. 9/2019 a fost dedicat elevilor Ramona Condur,
clasa a XII a C și Ștefan-Felix Avasilcăi, clasa a XI a B, doi adolescenți pasionați de
poezie, descoperiți de redacția revistei, cu ajutorul căreia au fost încurajați să-și publice
un volum colectiv în al doilea semestru al anului școlar 2018-2019, ediție îngrijită de
prof. Claudia Fotache (Sub cupola poeziei, publicat la editura Spiru Haret, 2019).

Proiectul jurnalistic ,,Noi” are meritul de a scoate pe scena emoțiilor și povești de
viață autentice, așa cum este cazul elevului Constantin Struț, din clasa a X a A
profesională, în nr. 9/2019, care i-a sensibilizat pe colegi prin talentul artistic de a
realiza grafică în creion, dar și prin experiența sa personală transformatoare și
inspirațională, de elev care-și depășește condiția de copil aflat în plasament și aspiră la
a se realiza profesional.

Revista liceală ,,Noi” strânge în mănunchi cele mai bune articole și din
departamentul secretariat al școlii, departamentul administrativ, dar și al unor cadre
didactice ale unor școli partenere, colaboratori fideli, prieteni constanți în proiecte și
activități comune, fiind o veritabilă călătorie prin diverse sectoare de interes pentru
liceu, un portal și o cale de acces pentru comunitate într-un spațiu care articulează
opinii și viziuni, modelează sensibilități și propune repere morale în conștiința socială.

În concluzie, în calitate de coordonatori ne situăm de partea sprijinirii acestui
demers editorialist realizat de către elevi, pentru elevi și comunitatea locală, pentru că
în accepțiunea noastră o revistă școlară este și trebuie să constituie un stindard al
culturii și al expresiei artistice libere care să legimiteze esteticul, să descurajeze
mediocritatea într-o lume tot mai pulverizată de nonvalori, să cultive un teritoriu al
acceptării și toleranței sociale, al sensibilității și lucidității, o formă de exorcizare a
frământărilor generate de durerosul proces de devenire personală, dar mai ales de
vindecare prin apel la terapia prin artă, prin informare, prin cunoaștere.

2

NOI - ARTIȘTII

Capitolul NOI - artiștii se derulează sub semnul lui Nichita Stănescu:
„Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi”.

Poesis
Un proiect literar inedit al liceului nostru

Rubrică realizată de colectivul de redacție, sub îndrumarea redactorului-șef,
Miruna Varzar, clasa a XI a C

Înainte de a vă bucura de creațiile Sursa foto: pinterest.com
literare originale ale elevilor noștri, vă
invităm să descoperiți un experiment literar
realizat tot de ei cu un talent artistic care
dovedește un potențial însemnat în
traductologie, spunem noi, dublat de o
sensibilitate aparte. Proiectul se numește
,,Poesis” și este deja la a patra ediție.

Având ca suport lingvistic o poezie a
talentatei lor colege, Miruna Varzar, mai
mulți elevi au tradus-o în limba engleză.
Este interesant de urmărit capacitatea de
transpunere a textului, dar și modul diferit
de receptare a acestuia, a semnificațiilor lui.

Demersul este unul de pionierat, cel
puțin la nivelul liceului nostru, și pare să fi
suscitat interesul și pasiunile lingvistice ale
elevilor-traducători.

Produsul inovativ al acestui experiment
îl puteți urmări în paginile următoare ale
revistei.

3

The tag on the door, 6:18 p.m. NOI - ARTIȘTII
One and i see you again like before
Second two: i can't breathe anymore The label on the door 18:18
I close my eyes and it's five already
But i can't keep going and i exhale slowly One and I see you again like then,
Did you like to waste your time? By the second two I can't breathe
Or just to see me rot I close my eyes and it's already fine
In the rain that came from the cold But I can't and I slowly exahale
Through the open door...
you already left. Did you like wasting your time?
Or just to see me rotting
Adumitroaie Abel, XI C In the rain that came from the cold
Through the open door.. you're already
leaving.

Fliușcă Cosmin Marian, XI C

Eticheta de pe ușă, 18:18
Unu și te văd din nou ca atunci,
Prin secunda doi nu mai respir,

Închid ochii și e deja cinci
Dar nu mai pot și încet expir..
Ți-a plăcut să-ți irosești timpul?
Sau doar să mă vezi putrezind
În ploaia ce a venit de la frigul
Prin ușa deschisă.. tu deja plecând.

The tag on the door, 6:18 p.m. The tag on the door, 6:18 p.m.

Once and I see you again as then One ans i can see you already just like i used to,
By second two I'm not breathing anymore, At second two i can't even breathe,
I close my eyes and it's already five I close my eyes and it's five already,
But I can not anymore and slowly breathe But i can't anymore and i slowly exhale.

You liked wosting your time? Did you really like to waste your time?
Or just to see me rot Or it was just the fact that you could've
In the air that come from cold see me getting rotten
Through the open door.. you're already In the wind that it entred from the coldness
leaving. Through the door.. you already being gone.

Agrigoroaie Alexandru, X A Lupu Ana Maria Regina, XI C

4

The tag on the door, 6:18 p.m. NOI - ARTIȘTII
One and I see you again like then,
By the second two I don't breathe The label on the door 18:18
anymore,
I close my eyes and it's already five One and I see you again as back then
But I can't exhale slowly. Two seconds passed and I can’t breath
Did you like wasting your time? no more
Or just to see me rotting I close my eyes and it’s already five
In the rain that came from the cold But I can’t take it anymore and I slowly
Through the open door… you're already exhale
leaving…
Did you liked wasting your time ?
Carp Narcisa și Vieru Sabina, IX C Or just to see me rotting
In the rain that came by the cold
Trough the open door... you were already
gone

Blaga Cosmin, XI B

Eticheta de pe ușă, 18:18
Unu și te văd din nou ca atunci,
Prin secunda doi nu mai respir,

Închid ochii și e deja cinci
Dar nu mai pot și încet expir..
Ți-a plăcut să-ți irosești timpul?
Sau doar să mă vezi putrezind
În ploaia ce a venit de la frigul
Prin ușa deschisă.. tu deja plecând.

The label on the door 18:18 Label on the door 18:18
One and I see you again like then One and I see you again then
In second two I don't breathe By the second two I can't breathe
I close my eyes and it's already five, I close my eyes and it's already five,
But I can't anymore and I slowly breathe. But I can't and exhale slowly...
Did you like waste your time? You liked wasting your time?
Or just to see me not Or just to see me not
In the rain that came from the cold In the rain that came from the cold
Trough the open door… you're already Through the open door... you are already
leaving. leaving...

Nicăi Bianca Daniela , X A Neacșu Mihaela, IX C

5

NOI - ARTIȘTII

Chiar dacă anii vor troieni peste noi, nu ne vom putea desprinde de tot de
școala în care am crescut și ne-am format, în care, de fapt, am descoperit
începutul de lume.

În cadrul capitolului „NOI - artiștii” vă propunem ca, începând din acest număr,
să includem o nouă secțiune, dedicată elevilor care au studiat la liceul nostru.

Împreună, în pas cu trecerea anilor…..
Ne (re)cheamă clopoțelul

Proiectul a fost primit cu entuziasm de foștii elevi. Și cu bucuria că legăturile
create pe băncile liceului au rămas la fel de strânse.

Continuitatea și evoluția în creație, preocupările și gândurile lor le veți urmări
în paginile revistei noastre.

Au răspuns propunerii Ramona Condur, Mădălina Mandache, Andreea Timiș,
Cristina Rîpă, Felix Avasilcăi, Cătălina Zaharia, Andreea Gabriela Bîncă, Raluca
Tulbure și Elena Tudoran.

6

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

7

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

Mădălina Mandache, artist plastic, Austria
Mă numesc Mădălina Mandache și sunt fostă elevă a Liceului „Haralamb Vasiliu”. Acum trăiesc în
Austria, de un an jumătate M-am mutat aici cu scopul de a fi împreună cu familia mea și pentru un
trai mai bun.
În acest timp am făcut cursuri de limbă germană. Tot aici mi-am întâlnit partenerul de viață, sufletul
meu pereche!
Sunt pasionată de Artă. Am început să iubesc pictura și fotografia. Unul dintre visurile mele, este ca
pasiunea mea să devină și meseria mea. Acum am început prin a crea o pagină pe Facebook, unde
îmi expun lucrările. Momentan, lucrările mele includ: tablouri în culori acrilice și ulei pe pânză, geci,
tricouri pictate manual. Am creat aceasta pagină, Hand Made by Mădă, pentru cei ce doresc un
cadou special, pentru cei ce apreciază arta, în special pictura, pentru iubitorii ei!
Le mulțumesc tuturor, în special familiei, pentru sprijinul acordat!
Scopul meu este să fac lumea fericită, să aduc un zâmbet pe buze cu lucrările mele.

8

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

Mădălina Mandache, artist plastic, Austria

9

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

Ramona Condur, studentă la FEAA, specializare Marketing,
Universitatea ,,Al. I Cuza”, Iași

Eu și inspirația

Salut! Sunt Ramona. Azi studentă, ieri elevă a liceului vostru. Am 20 de ani și am început să
scriu de la 12 ani povești nereușite. De la 15 ani scriu poezie.
Universul poeziei mele se învârte de la poezii despre fluturi cu aripi frânte sau mesageri ai
unei persoane pierdute în negura timpului, la păpuși din porțelan sparte ce îți vor răul, mânuite
de un păpușar malefic, la povești de dragoste fericite sau devastatoare, la eroi uitați în
războaie. Pe scurt, poezii despre o fată nesigură ce tot încercă să scape de toți prin scris.
Multe idei au venit atunci când am ascultat muzică. Ascult muzică de tot felul, de la diferiți
artiști, dar principala mea inspirație vine atunci când ascult melodiile trupelor Queen, BTS,
Day6, Imagine Dragons, sau melodii de la artiști precum Frank Sinatra, Lee Suhyun, Agust d.
De asemenea, tot pentru a mă inspira citesc tot felul de romane (La sud de graniță, la vest de
soare - Haruki Murakami), volume de poezie sau basme.
Dar ideile pentru poezie sau proză pot să vină și din cele mai plictisitoare locuri sau gânduri.
Imaginea cu o simplă muscă ce zboară pe deasupra unei căni se poate Mi-am lăsat inima în
într-o cutie de plumb – să devină ca ea.
Am lăsaacolo
aici nu am nevoie de ea

transformaaicinuamnevoiesăsimt
sunt doar o marionetă
ce îmi trebusă simt
când sunt închisă într-o lume străină
ce-mi trebuie mie iubire
când sunt solitară
ce trebuie iubire
când sunt moartă.
imaginea sumbră în care musca zboară deasupra unui cadavru de pe un câmp gol. Orice
element poate să-ți inspire arta.
Sunt Ramona. Am 20 de ani și am început să scriu de la 12 ani povești nereușite. De la 15
ani scriu poezie.
Salut!

Frică Tentație
Simt cum ochii ei îmi urmăresc te lași dusă
fiecare mișcare de muzica asurzitoare
Iar mâna ei îmi strânge gâtul îți golești toate gândurile
Mă sufocă într-un pahar
Mă privește în ochii și rânjește. îți lași toate regretele la o parte
Strânsoarea crește. te lași dusă de val
Până când...? și uiți de prejudecăți
Haos uiți de toate
Sunt pierdută uiți de toți acei ochii plini de pândă
în propriul univers scapi de râsetele acelea asurzitoare
haosul e prezent peste tot te lași purtată de instincte
totul e anapoda de dorințe
toți țipă de iubire
nimeni nu e atent uiți de toate
eu stau tăcută.
las haosul să pună stăpânire iubind cu tot trupul
peste univers
îl las să mă înnebunească. trupuri
poate așa voi deveni o persoană ți-ai scris numele pe spatele meu
nu o umbră palmele tale mi-au fost imprimate pe trup
ți-ai altoit trupul de-al meu - au devenit unul
au ars
au devenit scrum
timp de o noapte

10

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

Cristina Rîpă, studentă la Facultatea de Economie

şi Administrarea Afacerilor, specializarea Informatică economică,

Universitatea ,,Al. I Cuza”, Iași

Amurg de iubire Peisaj de iarnă

Iubirea mea e numai una. Steluțe mici argitii
Cum noaptea regină-i doar luna! Vin din norii plumburii
În ochii tăi călătoresc Și s-așază pe pământ
Nici nu știu de mai gândesc. Pe o aripă de vânt.
Un tumult de sentimente
Mă cuprind într-un fior Câte-o cioară stă să șadă
Nu-ți pot spune pe-ndelete Pe copaci cu haină albă.
Căci asta-ar însemna să mor: Flori de gheață desenate
Să mor de dorul tău, iubito, Sunt pe geamuri înghețate.
Atunci când te privesc,
Căci rătăcesc în a ta lume Iar atunci când noaptea vine
Apoi mă regăsesc. Parcă-s niște țări străine.
Mă regăsesc în al tău zâmbet În ochii negrii-ai nopții văd
Ce mă înalță într-un suflet Doar sclipiri albe de omăt.
Purtându-mă departe-n înălțimi
Și scuturându-mă de spini. Prin oceanul de ninsoare
Rămân al tău pe veci, iubito, Lumini multe sclipitoare
Să te iubesc dulce în semn Le zăream după fereastră
De foc și porumbel În acea iarnă măiastră.
Rămân, îți spun. Și jur solemn!

Schimbare

În suflet e furtună și ape ce mă depășesc În suflet pare a fi furtună și bate un vânt
Mă cuprind, dar mă agăț imediat de vânt Ce curăță drumul de frunze moarte
Și zbor în înălțimi sperând să dau de soare, Și-aleargă, se joacă, sare, creând
Dar acum e absent. Eu rătăcesc în căutare... Mistere-n sunete-ntr-o lume aparte...

Și obosesc... în suflet e furtună În suflet era furtună.
Nici urmă de căldură sau de brumă. Acum adie un vânt cu căldură.
Numai oceane curgătoare împrejur, E primăvară, iar șanțuri adânci poartă apele
Dar uite! Cerul de afine pare-a converge la vale
spre lumină! În suflet era furtună, acum, din nou,
este soare!

11

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

Andreea Timiș, studentă la Facultatea de Litere,
Universitatea ,,Al. I Cuza”, Iași

De la o linie perfect dreaptă, trăind în seama că nimic nu e întâmplător și așa
monotonie și obișnuită cu gândul trebuia să fie.
singurătății fără speranță, acum trăiesc
pentru prima dată în viață. Sună extremist, După o perioadă lungă de disociere,
probabil aproape clișeic, dar cine ar ști mai urmată de trezirea violentă la realitate și
bine decât noi, adolescenții, cum se simt eforturile proprii de a-mi reveni, a urmat cea
fluturii în stomac? În altă ordine de idei, m- mai frumoasă amintire din prezent.
am trezit în mijlocul munților, înconjurată de Pe scurt, am reușit să ies de sub carapacea
natură și sentimentul de acceptare. Viața mea bine clădită de insecurități, nesiguranță
mereu va avea urcușuri și coborâșuri, asta și izolare. Astfel, sunt momente când
e inevitabil și greu de împiedicat. Cheia instinctul trebuie să prindă glas și mai ales,
adevărată spre un drum placat și fără gropi conturul unei acțiuni de care trebuie să fii
constă în perfecta percepție asupra oricărui sigur că nu-ți va aduce consecințe extrem
impediment ieșit în cale. Dar mai important de grave. Se spune că în viață trebuie să fii
decât orice e să cunoști momentul potrivit în calculat, să pui la îndoială aproape orice ți
care trebuie să acționezi în acea fracțiune se pune în față pentru a fi sigur de mersul
de secundă decisivă. corect către sfârșitul inevitabil – moartea. Cu
toții ajungem acolo. Cu toții avem timp
Mă aflam din nou într-o perioadă aproape limitat. În lumea muritorilor ca noi nu va
întunecată, făceam totul mecanic, preferam exista niciodată imortalitate. Asta dacă
să îmi înec starea într-un somn nefiresc de vorbim în mod excepțional de istorie, căci ea
lung și în rest pierdeam timpul cu activități va rămâne veșnic din generație în generație.
inutile pentru evoluția mea. Știam totuși că Altfel fiind spus, mi-am dat seama că deși
am o portiță de scăpare. Ce-i drept, la până acum am fost condusă de calcule
momentul acela absolut nesigură. Treceau obositoare care nu aduceau un rezultat
zile, nu știam dacă să îmi urmez instinctul concret și satisfăcător măcar într-o oarecare
pentru prima dată în viața mea sau pur și măsură, instinctul uman pe care încercăm
simplu să continui cu procrastinarea. În să ni-l stăpânim, este cel care ne face vii. Să
ultima zi, abia când conștiința mea s-a auzit trăiesc într-o monotonie bătută în cuie și
după multe zile în care totul era pustiu și înconjurată doar de întrebări existențiale ale
fără pic de sunet, m-am întrebat: aș regreta căror răspunsuri probabil nu le voi afla
mai mult dacă nu plec sau dacă aș niciodată, rezultă să trăiesc practic fără a
rămâne? Atunci, mintea mea fiind obișnuită mă bucura că trăiesc. Prima învățătură pe
de a pune în balanță sute de posibilități, care am reușit să o cultiv în propria mea
balanța a înclinat spre aceea a amânării minte la cei douăzeci de ani abia împliniți,
obișnuite și, urmată de propriul instinct, am este să trăiesc prezentul și să îmi ascult mai
decis să fac ceva nebunesc. Am plecat de degrabă instinctul decât gândurile excesive,
acasă. Și odată ajunsă acolo, mi-am dat căci nimic nu e întâmplător în viață.

12

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

Elena Tudoran, studentă la Școala Militară
de Maiștri Militari a Forțelor Navale

Mă sinucid între două lumi Mi-am lăsat inima
Una spre care tind cu toată ființa într-o cutie de plumb – să devină ca ea.
Și una ce îmi constrânge sufletul. Am lăsaacolo
În lumea mea florile nu mai înfloresc aici nu am nevoie de ea
Soarele dă doar căldură aici nu am nevoie să simt
Iar iarba crește numai invers. sunt doar o marionetă
ce îmi trebusă simt
Câte un glonț izbucnește din suflet când sunt închisă într-o lume străină
Rupe salcâmii și omoară păsările. ce-mi trebuie mie iubire
Dragostei îi este dor de mine când sunt solitară
Emoția mă strigă neîncetat ce trebuie iubire
Dar eu mă sinucid zilnic când sunt moartă.
Într-o lume greșită.

13

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

Raluca Tulbure
fostă elevă a Liceului Tehnologic ,,Haralamb Vasiliu”, Podu Iloaiei

14

Miruna Varzar, XI C NOI - ARTIȘTII

Colega noastră, Miruna, ne arată din nou
conturul emoțiilor în cuvinte:

Miez din inima mea

Prin miliarde de numere, Acum ce faci? Am ajuns să plâng
Prin atâta experiență Descoși universul? La o cină magnifică
Prin stele după ani lumină Întorci paradisul? La un miez din inima mea.
De la iubirea noastră, Mă dezlipești din locul
În care am prioritate?!

Am câștigat M-ai părăsit

Te-ai stins... ți-a murit iubirea, M-ai părăsit
Strigătul și firea… Uitându-mă în soare,
Te-ai dus ca apa de ploaie Arzându-mi obrajii
Și te-ai ruinat de tot. Și lăsându-mă să cred că
Te hrănești cu absența mea.
M-ai lăsat să plâng șuvoaie
Și să te aștept în drum M-ai părăsit,
Pe o bancă-n colț de stradă Luându-mi lumina
Cu ochii-n vechiul nostru album. Spulberându-mă acum și-n lună,
Crezând că de după o stea
Ți-ai dorit să fiu veselă, Tu mă privești...
Să zâmbesc, să trăiesc...

O vezi? e mâna mea și M-ai părăsit,
Nu e ținută de nimeni. Lăsându-mi mâna
Îi vezi? sunt ochii mei ce Care te strângea,
Nu mai pot de plâns. Cu atâta durere...
Mă vezi? asta sunt eu.
Că-n mâini aveam
Tu ai crezut că dacă o să pleci Trecutul amintirilor noastre -
Într-un fel o să mă vindeci? Acele baloane pe care,
Îmi pare rău de a ta gândire Le-ai lăsat să zboare.
Și mai ales că am crezut în
iubire. M-ai părăsit
Pe mine, cea care-ți vrea râsul
Îmi pare rău că nu eu am plecat, Și vrea să-ți audă vocea.
Îmi pare rău că nu te-am uitat.
M-ai lăsat să cred că te-ai jucat M-ai părăsit
Uitându-mă în soare,
Și m-ai lăsat... Ușor, lăsând
Să câștig. Baloanele să zboare...

15 Foto: album personal Miruna Varzar

NOI - ARTIȘTII

Miruna Varzar, XI C

Colega noastră, Miruna, ne arată din nou
conturul emoțiilor în cuvinte:

Ecoul valurilor din suflet Cel mai mult te-am vrut

Și, Doamne, în plămâni îl simțeam Cel mai mult te-am vrut,
Ca o perdea prin care trece lumina Dar mi-ai dispărut
Îl simțeam cum îmi mângâie venele, În lumina ochilor...
Iar părul meu îi atingea spatele.
Atât de repede ca
Eram apropiați atât, încât puteam Un gând epuizat
Să râd și să am ecou în al său suflet. Și stors de puteri..
Prea secetă în ochii mei, voiam
Să mă scald în ai lui! Ca o petală obosită,
Ce-și găsește sfârșitul
Ce duce apa celor albaștri Pe pământul verde...
În dorința buzelor uscate?
Cel mai mult te-am vrut,
Am clipit pe jumătate, Dar te-am pierdut
Cu ochii închiși.. În propriile tale lacrimi,
Eram pe mare, cu fereastra închisă În propriile tale petale...
Și cu pătura, că prin perdea
Lumina devia valurile. Te-am pierdut,
Înainte să-mi dau seama
Talentul Mirunei a fost recunoscut Că eu te-am alungat...
și în cadrul proiectului „Poemele
Iașului”, care își propune încurajarea, Și ai fi putut să fii
prin concurs, a creației literare în Iubire
proză și care se adresează elevilor de Cu ochii căprui.
gimnaziu și de liceu.
Foto: album personal Miruna Varzar
Premiul a constat în publicarea în
volumul colectiv, alături de elevi ai
liceelor „Emil Racoviță”, „Mihai
Eminescu”, „Dimitrie Cantemir”, „Al.
I. Cuza” și „Național”, din Iași.

Felicitări, Miruna!

16

POEZII NOI - ARTIȘTII

Alexandra Stan, X C

Am încercat sa repar trecutul Mi-e dor de tine, mamă

Ne uitam mereu la lună și la cerul înstelat E rece acolo jos și întuneric tare.
Încercam să îți prind mâna, dar priveai Mi-e dor de tine, mamă, de-a ta îmbrățișare,
neîncetat. De-a ta povață dulce, de sufletul milos;
A ta mână era rece, ea mereu se retrăgea Mi-e dor de tine, mamă, de mângâiat duios.
Și plângeam cerșind iubirea pe care n-o Zilele parcă nu trec și seara nu mai vine
ofereai.
Zilele treceau de-a rândul, mâna ta se tot Plâng și-l rog pe Dumnezeu să vii din nou la
plimba mine
Și durea atât de tare când pe-a mea nu o Măcar în vis, să-mi dai o sărutare.
găsea. Aici e greu și vreau să-ți spun ce tare doare.
Ți-am spus că îmi este dor ca de mână să te Lipsa ta este profundă și inima-i bolnavă.
țin Sufletul e-un gol imens, iar soare nu se-
Dar tu n-ai simțit ca mine, mi-ai cerut să mă arată.
abțin. Casa pare goală, la fel ca ochii mei;
Însă am mers mai departe, am luptat din Au curs atâtea lacrimi, încât te pierzi în ei.
răsputeri Merg zilnic la mormânt, dar nimănui n-am
Inima să întâlnească ce dorea să fie al ei. spus.
Mi-ai rupt inima în două, într-o seară oarecare, Maschez cum pot durerea și dorul tău
Când mi-ai spus cu nepăsare că pe tine nu te nespus.
doare. Vorbesc cu tine acolo, îți zic tot ce-am făcut,
Ai ales să mă tratezi ca și cum nu aș mai fi… Dar știi ce tare doare când nu primesc
Sufletului meu sensibil îi cădeau petale mii... răspuns?
Au rămas multe nespuse… și așa vor fi mereu; Sufletul te strigă, îndurerat te cheamă
Sigur va rămâne acolo, tatuat sufletul tău Vocea să-ți audă, măcar o dată, mamă!
Ca o rană ce mă doare, ca un fulg de nea
tăcut… Aș da timpul înapoi pentru o clipă cu tine,
Pana când se-așterne praful și o să uit de Dau absolut orice ca să nu pleci de la mine!
trecut... Soare, lună, ani și stele, eu pot să renunț la
Eu o să merg mai departe, căci sigur am ele!
învățat: Pentru eternitate tu, mamă, să-mi fii
Niciodată-n lumea asta nu repari ce ai stricat. aproape.
Și să știi un singur lucru, pe care nu-l pot Însă știu că nu se poate - mă usucă acest
striga: gând -
Dacă m-ai fi prins de mână, acum n-aș mai Mi-e dor de tine, mamă, îngerul meu blând!

renunța.

17

Momente NOI - ARTIȘTII

Lucaci Denisa, X B

Îmi plac momentele când te pierzi cu firea, când încerci să-ți controlezi inima, când te
ascunzi în mulțime, încercând din răsputeri să auzi de la distanță cum îmi bate inima.

Îmi plac momentele când îmi cauți ochii curioși și obosiți de speranță, de dorul
chipului tău, căci doar el îmi aduce în viață primăvara.

Îmi plac secundele – acele secunde puține – în care încerci să mă descoperi cu
privirea înaintea tuturor.

Îmi place privirea dintre noi, ascunsă printre atâtea alte priviri, cum îmi place și
momentul când încerci s-o ascunzi, ca să nu-mi vorbească înaintea cuvintelor tale.

Îmi plac privirile dintre noi… La sfârșitul zilei rămân doar cu un zâmbet ascuns după
cerneala lor.

18

NOI - ARTIȘTII

POEZII

Ioana Murarașu, X C

Dragii noștri, ne bucurăm să începem colaborarea cu un talent autentic.
Este vorba despre colega noastră, Ioana Murarașu, elevă în clasa a X-a C.
Remarcăm definiția originală a poeziei pe care o scrie: „cântecul inimii ce

nu își poate spune rănile”.

Și dacă… Culoarea galbenă a despărțirii
Și dacă mâine, când trec strada
Pe verde, regulamentar, ca orice om, Momentul când te-ntorci și spui:
În timp ce-mi zic că tre s-o sun pe buni, Mai stai pe scaunul pustiu cu mine,
Dă peste mine o mașină Nu te oblig să te apropii, să-mi vorbești.
Cu un șofer lipsit de somn;
Și dacă mâine-i ultima mea dată Încălzește, te rog, frunza la margine
În care îmi îmbrac paltonul cenușiu, de ram,
În care, pe whatsapp, îi dau mesaj În răsuflarea toamnei, te rog, dar,
lui tata, să privești
În care-am școală, job, sau vin acasă – Trecutul printre ramuri.
nu mai știu Mai lasă-mă o dată să privesc
Și-or îngheța în al meu piept Chipul ce de azi nu-mi aparține.
cele nespuse?
Și s-ar topi pe buze ultimul sărut? E liniște…Doar frunzele foșnesc
Și-or plânge-n ceilalți vorbele ascunse Călcate doar de pași de despărțire…
Pe care-au ezitat în a le spune,
deși atât de mult Trecut-au anii…
au vrut. Și poate că-ți vei aminti
Și s-ar topi în a mea palmă Culoarea galbenă a despărțirii
Tristețea celor ce m-au vrut cândva Și tot ce de acum nu va mai fi.
de mână.
Și voi pleca, tăcută, calmă,
Din a mea viață, atât de goală
Și totodat-atât de plină.
Și dacă mâine-n al meu piept
N-o îngheța tot ce-am avut,
Mă-ntreb acum, cu gândul drept:
Oare-am trăit-o cum am vrut?

19

POEZII NOI - ARTIȘTII

Ioana Murarașu, X C

Durere Dezamăgire

Mi-amintesc – eram copil, Îi ziceam ei că îmi e dor de tine,
Să fi avut vreo câțiva anișori… Deseori plângeam pe umărul ei.
N-am învățat ce-nseamnă milă, N-a fost între noi iubire
N-am învățat ce-nseamnă te iubesc. Am confundat incendiul cu câteva scântei.
Știam doar ce înseamnă dor… Îi povesteam despre ochi,
Un dor adânc de glasul ei, Îi povesteam despre buze…
Un dor de clipe care-au fost. Doamne, cât de mult te-am vrut!
Mamă, m-am făcut mare Acest octombrie m-a înecat în frunze,
Și-mi pare rău, vreau înapoi! Acest octombrie sufletul mi-a descusut.
Să plec în copilăria în care Îi ziceam ei că îmi e dor de tine.
Era despre mine, era despre noi! Dar dintr-o dată am tăcut ,
Eu știu că așa a fost să fie… Am simțit miros de fum.
Durerea cu timpul n-a trecut… Ardeau frunze de octombrie în mine
Cu ochii întorși spre copilărie Însă haina ei era îmbibată cu al tău parfum…
Mă-ndrept acum spre necunoscut.
De-ar fi…
Noi

Dacă scriu acum aici, se pare Și-am ascuns sub umbrele dorul meu de tine.
că am cedat. De-ar fi să-mi vezi tu fiecare strop
Am încercat să mă simt în brațele tale pe obrajii mei
ca acasă. Te-ai îneca printre valuri și ai plânge cu ei.
Uneori, încercam să trezesc fluturii Și-am ascuns sub umbrele dorul meu de tine.
din mine De-ar fi să-mi vezi tu ai mei ochi strălucind
Dar ei fug mereu dacă nu-i iubire. de-al tău dor
Ai lăcrima, ascuns dup-un nor.
Al nostru „noi” n-a fost deloc în doi. Și-am ascuns sub umbrele dorul meu de tine.
Era sărutul tău și nu al nostru, De-ar fi să-mi vezi tu sufletul bolnav
Erau mâinile tale, nu ale noastre, de așteptare
Era căldura ta și nu a noastră. Ca luceafărul, ai renaște din mare.

Dacă scriu acum aici, se pare
că am cedat.
Și-ți spun că încă n-am uitat.
Eu legam zi după zi cu ață
Tu m-ai lăsat pentru o viață.

20

Miroase a primăvară! NOI - ARTIȘTII

Câțiva colegi de la Liceul Tehnologic „Petru Poni”, din Iași, Nitelia Florentina,
Alexandru Morărașu, Ababei Andreea, clasa a X-a, Popescu Paula, clasa a XI-a, și
Cojocariu Adriana Adnana, clasa a XII-a, ne-au transmis un frumos cuvânt de
primăvară, însoțit de desene, creații personale, sub îndrumarea doamnei
profesoare Laura Ploae.

Le mulțumim și îi asigurăm că ușa noastră va fi mereu deschisă pentru ei.

Nu aţi simţit? Natura e în prag de Şi spuneţi cât mai des „te iubesc”!
schimbare, miroase a primăvară peste tot în Răspândiţi iubirea peste tot pe unde
aer, deci miroase a iubire. Miroase a iubire puteţi şi găsiţi o cale să o strecuraţi chiar
dăruită de Dumnezeu nouă, oamenilor. şi acolo unde nu e foarte bine primită.
Toţi avem nevoie de iubire, acum mai
În fiecare primăvară natura renaşte mult ca oricând, pentru că primăvara
miraculos, se scutură de fulgii care au înseamnă dragoste şi renaştere. Credem
împresurat-o peste iarnă şi îmbrăţişează că nu greşim dacă spunem că toate
mătasea crudă a ierbii. Îşi îmbracă noile există din belşug pe pământ, numai
straie şi ne îmbracă şi nouă sufletele cu iubire nu. Aşa că odată cu primăvara,
optimism şi vitalitate. Ghioceii aduc cu ei un haideţi să aducem mai multă iubire pe
strop de eleganţă şi delicateţe, soarele ne lume!
readuce la viaţă, iar noi privim cu încântare şi
nesaţ tot ce ne înconjoară. Ce sunt toate Propun să facem şi mai mult bine în
acestea, dacă nu dovezi incontestabile ale jurul nostru: să fim mai generoşi şi mai
iubirii lui Dumnezeu faţă de noi? toleranţi, să fim mai răbdători cu cei care
ne greşesc, să iertăm mai mult şi să nu
Dacă miroase a primăvară, e momentul ne lăsăm ghidaţi de impulsivitate. Avem
unor schimbări. E timpul să eliminăm toate o singură viaţă, pe care o trăim aşa cum
lucrurile negative, care pot dăuna bunei alegem noi să o facem. Dacă avem
noastre dispoziţii. Oamenii care nu îşi au această opţiune, de ce să nu alegem să
locul în viaţa noastră pot pleca. Întotdeauna ne trăim viaţa frumos?
este loc de mai bine şi nu trebuie să ne
limităm la oameni şi lucruri mici. Miroase a primăvară, deci miroase a
schimbare şi a renaştere. Eu zic să
Încărcaţi-vă cu optimism şi voie bună! Fiţi facem un prim pas către o lume mai
voi înşivă, faceţi ceea ce vă place şi vă aduce bună. Să încercăm măcar. Până la
fericire! Ieşiţi afară, exploraţi natura, faceţi urmă, nu avem nimic de pierdut, nu?
plimbări lungi prin parc şi bucuraţi-vă de o
conversaţie cu un prieten bun!

Nitelia Florentina, Alexandru Morărașu, Ababei Andreea, clasa a X-a,
Popescu Paula, clasa a XI-a, și Cojocariu Adriana Adnana, clasa a XII-a

21

Miroase a primăvară! NOI - ARTIȘTII

Câțiva colegi de la Liceul Tehnologic „Petru Poni”, din Iași, Nitelia Florentina, Alexandru
Morărașu, Ababei Andreea, clasa a X-a, Popescu Paula, clasa a XI-a, și Cojocariu Adriana
Adnana, clasa a XII-a, ne-au transmis un frumos cuvânt de primăvară, însoțit de desene,
creații personale, sub îndrumarea doamnei profesoare Laura Ploae.

Le mulțumim și îi asigurăm că ușa noastră va fi mereu deschisă pentru ei.

22

POEZII NOI - ARTIȘTII

Elena Șerban, X A-P

Când ai un dor Dor I
Și te apasă,
Nu ezita, Mă gândesc și eu așa…
Nu zice: lasă! Acu-ncepe viața mea
Însă eu tot singurea
Când ai un dor Fără mama și tata…
Și n-ai cui spune, Acum, de când sunt mai mare,
O întrebare Dorul este și mai tare!
E-o minune! Aș vrea să le mai văd pasul
Și zâmbetul în tot ceasul.
„Ce te doare
Atât de tare Dor II
De nu te ții
Pe picioare?
Nici vlagă n-ai
Să vorbești!
La ce oare te gândești?”

Prea mult timp ai fost plecată Nu mai vreau să vin la tine
Draga mea bunică, vezi…? Doar cu chipu-nlăcrimat.
Ziua ta-i din nou venită – La mormântul tău nu-i bine!...
Tu cu îngerii serbezi. Pentru asta te-am chemat.

Te-aștept acasă, azi, bunico, Pe mormânt o să-ți aștern
Chiar de îngeri te-au luat. Flori frumoase, ce vestesc
Nu-i destul ca printre stele Că și azi – ca și-n etern -
Să-ți văd sufletul curat.
Nu-ncetez să te iubesc!

23 Sursa imagine: www.pinterest.com

literar POEZII NOI - ARTIȘTII

debut clasa a X-a, Lăcrămioara Gafton, Lupu”, Iași
Liceul Pedagogic „Vasile

*** ***
Din scris de tine si de dor Am să las ușor cămașa-n carouri
De-aripile îngerilor, Cumpărată din Zara
Din scris din mine și din scris Pe mânerul fotoliului din catifea.
Tot ceea ce ne-am promis, Iar când tu nu te aștepți,
O să-mi mai fiu, dar nu așa Eu încet mă voi apropia
Cum nu-și dorește inima, De pătura cu cercuri maro
O să-ți mai fiu, dar nu doar cum Și o să te sărut.
Am aruncat cuvinte-n drum. Și o să te sărut până simt
Dar o să fiu. Că pielea acoperită mă ține mult
O să fiu eu prea departe de tine,
Și-o să fii tu-n cuvântul meu Iar tu cu mâinile tale
Și-n scris și-n gând și-n toate cele, O să te-nfigi în inima mea.
Pe coapse și-n coastele mele. Și când, în sfârșit, o să-ți fiu mai aproape
Și-n vene, sânge și artere Și-o să stingi focul cu un foc mai mare
Și pe toată a mea piele, Și-o să săruți contururi și ridicături și curbe,
Doar urme vii și umbre moarte Adâncindu-ți respirațiile în mijlocul pieptului meu,
Ce se preling arzând pe spate Și când degetele o să-ți fie încleștate,
Nu vor mai fi, vor dispărea, O să-ți spun că te iubesc.
Va rămâne doar mâna ta Și o să-mi spui că mă iubești la rândul tău.
Ce-atinge răni, ce le descoase, În stânga, doar peretele de pe care ceasul
Ce scoate măduva din oase, ne va privi.
Ca mai apoi tot să repare, Și va trece un ceas, vor trece două, trei.
S-aprindă focul să se-nmoaie Într-un moment de indiscreție, te voi striga,
Ce-a înghețat și ce-a durut. Nu voi ști unde sunt sau ce se întâmplă
Tu vindeci tot cu un sărut. sau cum sau de ce,
Doar că-mi voi dori să simți și tu ce simt eu.
Și tocmai din discreție
O să mă-ntorci pe pământ, așa cum
te-ai întors și tu.
Și o să fii discret.

24

NOI - ARTIȘTII

Ianis Husdup
clasa a X-a A

Ianis Husdup s-a născut la 5 iunie 2004, în Podul Iloaiei. Din septembrie
2020 este elev al liceului nostru.

Ianis desenează. Desenează când e trist, desenează când e fericit. Desenul
este forma lui de a-și exprima sentimentele și creativitatea. După ce tatăl
acestuia a murit, în 2012, a început să-și exprime sentimentele în formă de
desene. Animeurile sunt lucrul ce îi inspiră cel mai mult creativitatea. Fiecare
expresie a fiecărui chip desenat reprezintă o stare, un sentiment, o emoție, un
gând.

Desenul este „vocea” lui Ianis, forma lui de comunicare cu ceilalți.
Vă invităm să admirați în continuare câteva dintre desenele artistului.

25 Desene realizate de Ianis Husdup, X A

NOI - ARTIȘTII

Continuăm și în acest număr al revistei seria de povestiri
ale colegei noastre din clasa a X-a B, Moldovanu Ioana, cu

Viața mea în pagini de caiet IV

Când a trecut timpul?... Nici eu nu știu… Îmi După cinci luni – într-o zi de joi, pe care nu o
amintesc că totul a început când eram în clasa a
șasea, de obicei singuratică. Vechea mea prietenă, voi uita niciodată – mi-a căzut cerul în cap când
din copilărie, era acum într-un centru de
plasament. Evitam să mă gândesc la locul în care Nico m-a anunțat că va începe orele la liceul
trăiește, pentru că auzisem tot felul de povești,
care mai de care mai înfricoșătoare. Nu voiam să sportiv…
cred că Nico ar putea trece și ea prin așa ceva...
Mi-a luat foarte mult să mă obișnuiesc iar
Într-o zi, după ore, când deja mă apropiasem de
casă, zăresc o siluetă pe care nu aș fi putut-o singură; îmi lipseau diminețile cu ea, cuvintele și
confunda vreodată; cea a prietenei mele! Nu
îndrăzneam să mă bucur, fiindcă știam că este veselia ei. După un an și jumătate, cât a trecut
imposibil! Dar miracolul s-a produs!... Nico mi-a
spus că de astăzi se va muta din nou acasă. Și nu de la plecarea ei, pot spune că încă nu mi-e
doar atât: vom fi și colege de clasă! N-am mai fost
de multă vreme așa de fericită ca în ziua aceea! foarte bine: m-am liniștit, însă știți cum este? Ca

Tot timpul eram împreună, împărțeam totul – ca un foc ascuns sub cenușă. Am ascuns dorul de
două surori. Cu un prieten lângă tine, totul este mai
frumos și mai ușor. Așa trăiam și eu: abia ea, lipsa ei, între griji și obligații zilnice de tot
așteptând ziua de mâine, privind-o cu încredere și
cu nerăbdare, fiindcă știam că voi trăi noi felul…. ***
experiențe alături de Nico. Așa ne-am făcut amintiri
de neuitat… Într-una din zile, am plecat spre școală ca de
obicei. O zi ca oricare alta. La ora de franceză
M-am trezit într-o dimineață cu un presentiment ne-am trezit cu domnul director în clasă. Știam
rău… nu era ceva obișnuit; de obicei diminețile din experiențele anterioare că nu e de bine! Și
mele sunt vesele. M-am străduit să ignor starea aveam dreptate, fiindcă, pe un ton furios, a
asta. M-am întâlnit cu Nico - plecam împreună la întrebat:
școală; mi-a făcut bine să povestim și să râdem - Cine e domnișoara Moldovanu?
împreună…
Hait! Până aici mi-a fost! Speriată și
A treia oră, educația fizică, a venit un profesor incapabilă să scot vreun cuvânt, m-am ridicat.
care selecta elevi pentru liceul sportiv. Nico părea - Domnișoară, ai încurcat-o!!!
să se descurce cel mai bine și a fost printre cei
aleși. Eram panicată și topită toată când am ieșit pe
ușa clasei după domnul director… dar nu
Recunosc, nu m-am putut bucura pentru ea! Nu reușeam să descifrez clipirea jucăușă din
puteam să mă împac cu ideea că va pleca din nou privirea lui…
de lângă mine! Plângeam fără oprire, chiar dacă
știam că era spre binele ei…, mai ales că acasă la Imediat ce am ajuns în hol, picioarele mele au
ea nu o ducea așa de bine… refuzat să mă mai asculte! Au înțepenit,
independente de voința mea! După ușă aștepta
Nico! Ea m-a îmbrățișat râzând, în timp ce eu
nu-mi puteam opri lacrimile care îmi inundaseră
deja obrajii…

Aveam doar jumătate de oră împreună, atât
reușise să smulgă din programul ei aglomerat.
Eu nu mă mai puteam despărți de ea încă o
dată! Am plănuit atunci că voi merge și eu la
liceul sportiv!

26 Sursa imagine: www.pinterest.com

NOI - ARTIȘTII

Continuăm și în acest număr al revistei seria de povestiri
ale colegei noastre din clasa a X-a B, Moldovanu Ioana, cu

Viața mea în pagini de caiet IV

Hotărârea asta m-a mai consolat și mi-a dat eu nu mă antrenasem deloc, preocupată
putere să suport lunile următoare și să găsesc fiind să smulg acordul părinților…
cele mai bune metode de a o convinge pe
mama, care nici nu voia să audă! Nu am luat probele…
Dar nu regret, fiindcă Nico a abandonat
Dar cum să fac? Mai erau trei zile până la sportul, din motive de sănătate.
probele sportive și mama era de neînduplecat! Astăzi, la liceul la care am intrat sunt o
Dar cum nici eu nu mă las cu una cu două, am persoană împlinită: continui să mă trezesc
ajuns să o conving cu ajutorul tatei, care, știam în fiecare dimineață cu zâmbetul pe buze,
eu, nu-mi poate refuza nimic! fiindcă merg spre școală alături de cea mai
bună și veche prietenă, din copilărie, care
Rămânea, însă, marea problema că s-a transferat la noi.

Ioana Moldovanu este o fată talentată, frumoasă și veselă, elevă în clasa a X-a B.
A început această serie de povestiri autobiografice chiar de când a început liceul
(și iată-ne acum la ediția a patra!), cu convingerea că scrierile ei ar putea să inspire
și pe alți colegi.
Talentul său a fost recunoscut și în cadrul proiectului „Poveștile Iașului”, care își
propune încurajarea, prin concurs, a creației literare în proză și care se adresează
elevilor de gimnaziu și de liceu.

Premiul Ioanei a constat în publicarea în volumul colectiv, alături de elevi ai
colegiului „Emil Racoviță”, „Mihai Eminescu”, „Dimitrie Cantemir”, „Al. I. Cuza” și
„Colegiul Național”, din Iași.

Felicitări, Ioana!

27 Sursa imagine: www.pinterest.com

Mihaela Ciupercă, X Ap NOI - ARTIȘTII

28

POEZII NOI - ARTIȘTII

debut literar Alexandru Temciuc, XI Bp

***

Și mi-e frig în inimă
Îmi e dor de tine mult
Îmi e frică de-o să pleci
Și o să mă părăsești.
Da! am greșit enorm de mult
Dar să știi că te-am iubit
Te-am iubit mai mult ca mine...
Dacă e ca tu să pleci
Tot în inima-mi rămâi…
Rămâi ca o amintire
Și voi plânge după tine...
Inima din piept ți-am dat -
Inima unui ratat.
Eu sunt cel ce te-a rănit
Te-a rănit tare de tot
Ți-a distrus sufletul tot
Știu că este prea târziu
Ca tu să poți să mă ierți
Am greșit, deși n-am vrut,
Iar tu nu mă mai iubești.

***

Și te ador și te iubesc – totul în același sens
Tu-mi ești soare, dar și lună
tu-mi ești soare în furtună
Te iubesc ca-n vis mereu
doar așa te simt aproape
doar că noaptea este scurtă și tu ești așa departe.
Aș vrea să fii în fața mea
să te sorb din priviri
să te strâng lângă mine
să te sărut fierbinte
Hai la mine, hai! să nu te mai las să pleci
să te țin lângă mine-o noapte, să te iubesc o eternitate
Hai, sărută-mă pe frunte să-mi iei grijile cu totul
sărută-mă pe buze, ca să-mi aduci norocul
Te iubesc atât, că nu găsesc cuvinte
Nu vreau, nu te las să pleci, că-mi distrugi și trup și minte

29 Sursa imagine: www.pinterest.com

POEZII NOI - ARTIȘTII

Ema Burciu, XI C
Talentul Emei a fost recunoscut și în cadrul proiectului „Poemele
Iașului”, care își propune încurajarea, prin concurs, a creației
literare în proză și care se adresează elevilor de gimnaziu și de
liceu.

Premiul a constat în publicarea în volumul colectiv, alături de
elevi ai liceelor „Emil Racoviță”, „Mihai Eminescu”, „Dimitrie
Cantemir”, „Al. I. Cuza” și „Național”, din Iași.

Felicitări, Ema!

Din întâmplare Am putut s-aud deodată
Inima cum îmi aleargă;
Te-am oprit din întâmplare Am văzut privirea ta
Căutând o nouă cale Măsurându-mi iarăși fața;
Te-am luat încet de mână Am simțit din nou iubirea,
Să te-ntreb pe unde oare. Am uitat ce-i despărțirea.
Răspuns nu mi-ai oferit, Nu știu tu, dar eu, mirată,
Tu doar ai rămas surprins. Te-am privit plecând în grabă.
Când de mână eu te-am prins Poate frică îți era
Fiorul mi l-ai adus, Că-mi vei da iar inima.
În inimă tu mi l-ai pus. Te-am urmat doar cu privirea
Am simțit ca la-nceput Am iubit doar amintirea!
Când tu mă iubeai prea mult.

COVID-19 Sub 5, note am luat.
Prea multe s-au adunat!
La școală noi ne-am întors Ritmul n-am recuperat -
Obosiți, cum n-am mai fost! Formulele chiar le-am uitat
Am încercat să revenim,
Materia să ne-nsușim. Și-am abandonat tot anul
Școala, bacul și ghiozdanul.
Cheful nu a mai venit! Am uitat de facultate,
De la ore am lipsit, Căci lucrez la preparate
Am uitat ce-i aia mate,
Temele m-au dat pe spate! Într-un market mititel
Dintr-un colț de cartier!
30
Sursa imagine: www.pinterest.com

NOI - ARTIȘTII

POEZII

Iartă-mă Copil
Bianca Antonilă, XI C Cosmin Fliușcă, XI C

Iartă-mă Copil micuț, cu ochi senini
Că-s departe de tine, Pe limba gurii tu ai spini.
Și totul e atât de greu. De vorba lumii ești legat
Căci distanța nu știe Și nimeni nu te-a mângâiat.
Cât de subțire
Și fragilă Cu ochii mici și mâini firave,
E granița așteptării Ai amintiri ce-ți dau târcoale…
Între noi. De ele n-ai putut fugi…
Iubire oare ți-ai dori?
Iar timpul e timp,
El nu are Cu ochii mici și întristați
Înțeles, preț, nici răbdare, Tu îți plângi dorul după frați
Pentru tot ce credeam Și îți plângi dorul după mamă…
Despre noi. Te arde dorul ca o rană!
Ascultă-mă, crede-mă,
Și te rog, dă-mi iertare. Sărman copil cu ochi senini,
Eu știu că te doare Iubire ai avea din plin
Fiecare neîntâmplare, De-ar fi-n lume o persoană
Cu noi! Căreia să îi spui mamă!

Iubirea-i iubire,
Sentiment și existență.
Nu bandaj
Pentru rănile
Lăsa-te de grele-ncercări
Și absență.
Distanța asta
E prea mare
Pentru noi.

31 Sursa imagine: www.pinterest.com

Elena Trifan, X Ap NOI - ARTIȘTII

32

NOI - ARTIȘTII

Maria Muntenașu, XII D

33

Mama, glasul inimii mele NOI - ARTIȘTII

Nicoleta Mihai, clasa a XI a D

Mama este lângă tine mereu. E îngerul Ceea ce sunt eu astăzi este creația ei; nu
păzitor al fiecăruia. O găsești în adierea sunt perfectă, însă, reflectând asupra
frunzelor pe lângă care treci, în mirosul acestei generații, tind mereu să alerg în
mâncărurilor pe care ți le amintești din brațele mamei și să-i mulțumesc pentru cum
copilărie. Ea e în florile pe care alegi să le m-a crescut. Pentru mine mama e ceva
dăruiești, ea e în toate zâmbetele tale de zi cu sfânt, este soarele care strălucește pe viața
zi. O găsești în mâna care te atinge pe frunte cerului meu interior, luna care luminează în
când ai febră, în liniștea din zilele ploioase întunericul disperării mele; ea este muza
când te simți melancolic, în căldura pe care o mea.
simți în diminețile de Crăciun. Mama e sertarul
în care ne depunem toate lacrimile și Datorită mamei am reușit să mă descopăr,
zâmbetele, ea este izvor de răbdare și să privesc dincolo de măștile societății, să
bunătate, trăiește mereu cuibărită în râsul tău. înțeleg că ceea ce fac astăzi mă reprezintă
Ea e locul de unde ai plecat, primul tău mâine și ceea ce construiesc astăzi voi avea
„acasă”, primii tăi pași în viață. Dacă plângi, în viitor. Regret că am făcut-o să plângă
plânge și ea, dacă râzi, râde și ea. atunci când eram mai mică și nu înțelegeam
eforturile ei pe care le depunea doar să-mi
Dragostea unei mame față de copilul ei este fie mie bine, să mă protejeze de lumea
cea mai sinceră, curată, necondiționată; nu meschină în care trăim, de suferințele,
există cer pe care îl vom vedea vreodată să nu dezamăgirile ce vin odată cu adolescența,
fie aprins de prima dragoste, adică cea dintre însă, acum, că înțeleg, îmi doresc să-mi
mamă și prunc. Privat de dragoste, universul poată sufla pe suflet, așa cum îmi sufla pe
ne-ar înnebuni de durere, dar suntem născuți genunchi să nu mă mai doară…
într-o lume care întâmpină strigătele noastre Nu-mi doresc nimic decât să fie sănătoasă,
cu bucurie. Cât le datorăm mamelor pentru să reușesc să o fac mândră, să o văd cum
sărutul care ne-a spus cine suntem!... Cel mai radiază de fericire privindu-mă absolvind
mare cadou, o iubire de-o viață, care se medicina. Când eram la grădiniță și până
întinde râzând în ochii lor. Datorită mamelor, prin clasa a III-a am avut o situație mai grea
lumea noastră încă mai are delicatețea fină a și nu, nu mi-e rușine să recunosc asta,
zâmbetului… dimpotrivă, sunt mândră de părinții mei. Ei
au luptat ani la rând ca să ne fie bine. Când
Astăzi m-am pierdut printre gânduri, am eram mică nu înțelegeam mare lucru, însă,
meditat asupra viitorului meu și am realizat că pe măsură ce anii treceau, înțelegeam din
semăn foarte mult cu mama. Și mi-am pus ce în ce mai bine, începeam ușor, ușor să
întrebarea: „Ce înseamnă mama pentru realizez cât de mult munceau părinții mei ca
mine?”. Imediat m-au invadat o mie de gânduri să-mi poată oferi tot ce am nevoie, cât s-au
și am decis să-i scriu pe foaie câteva cuvinte și chinuit cu mine, pentru că eram foarte
să o surprind publicând în revista școlii aceste bolnăvicioasă, câte nopți
rânduri:

34

NOI - ARTIȘTII

Mama, glasul inimii mele

Nicoleta Mihai, clasa a XI a D

nedormite din cauza plânsetelor mele. nu voi fi suficient de puternică să rezist fără
Stau uneori și mă gândesc cât de puternică tine, că nu voi putea suporta golul pe care-l
vei lăsa în suflet.
este mama; indiferent de piedici, mereu a
câștigat cu capul sus. Am ajuns la concluzia Prea mulți oameni au bătut în acești
că mama este o eroină – eroina mea! șaptesprezece ani la ușa sufletului meu, însă
doar mama a rămas când mi-a fost greu.
Fiindcă acest articol este pentru ea, aș vrea Călătorind prin lume, am văzut bărbați, femei
încă să-i spun: ce se „mănâncă” între ei. Ea îmi repeta
Mama, ești un magic tablou, pictat cu cele mereu: „Mamă, tu nu fi ca ei!”; am văzut copii
mai vii culori, ai cei mai sinceri ochi, cea mai de vârsta mea bătându-și joc de sănătatea
blândă față. Nu cred că realizezi cât te lor, trăind în păcat. Ea îmi spunea mereu:
venerez și că-mi ești cel mai bun exemplu. „Mamă, arată că tu ești mai bună de atât!”.
Mama este un cuvânt cu ecou, cel mai Mereu a fost ea acolo, să-mi arate calea spre
melodios cântec, pe care l-aș asculta toată lumină.
viața. Uneori mă cuprinde teama că într-o zi
vei pleca de lângă mine pe meleaguri gri și Mă gândesc că nu-mi ajunge o viață
reci și mi-e teamă că să-ți pot mulțumi, însă îți promit că o să te fac
cea mai mândră!

35

NOI - ARTIȘTII

Poezii

Mihaela Vatră, X A-P

Scumpă mamă Dragoste de floare

Să te mai am lângă mine, Lângă o floare de lalea
Ca să-mi spui ce-i rău, Mă gândeam la viața mea
ce-i bine, Și-am întrebat pe floricică
Ca să știu ce-i fericirea, Dacă iubirea este mică.
Ca să simt și eu iubirea, Căci mereu îmi povestea
Ce se-ntâmplă cu iubirea:
Mi-aș dori să plec odată, „Dragostea e suferință!
Într-o lume mult visată, Fericirea? Cu neputință!
Într-o lume nepătată – Am pățit și eu la fel.
Lumea mamei, fermecată. M-am îndrăgostit de el,
De-un firav de ghiocel.
Este tot ce mi-aș dori! Dar când m-am apropiat
Lângă tine eu aș fi, Inima mi-a înghețat!”
Lângă mine tu ai fi, Floricica mea-i gingașă
Toată viața ne-am iubi. Tinerică și frumoasă.
Lângă mine ea ar sta
Ca să îmi vegheze viața
Deși-i doar o floricică
Gingașă și mititică.

36

NOI - ARTIȘTII

Desene

Andreea Todiraș, XI A

37

SERIA NOUA NOI - ARTIȘTII

UN NOU CAPITOL DIN VIAȚA ORICĂREI FEMEI

Andreea Ursache

Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Podu Iloaiei

Andreea este o adolescentă talentată și sensibilă, elevă în clasa a VIII-a. Noi suntem
mândri să continuăm colaborarea cu ea încă de pe acum, mai ales că își dorește ca anul
acesta să se decidă cu privire la liceul pe care vrea să-l urmeze.

PROLOG

Îmi este așa de greu să vorbesc sau să scriu despre asta, pentru că m-am crezut naivă în
cuvinte, încât m-am lăsat dusă de val. Și-am plutit în derivă.

Timp îndelungat, am privit tot ce-am crezut că e al meu, iar când am început să vâslesc , mi-am
dat seama că nu a fost nici măcar vreo iluzie, ci doar o minciună.

N-am mai avut Speranță si nici n-am mai avut curajul de a iubi Asfințitul...

SERIA NOUĂ reprezintă un nou capitol din viața mea și, poate, și din viața oricărei adolescente
ce acum a devenit femeie.

CAPITOLUL 1

Dragă iasomie,
Secundele se adună în ore târzii, și totuși nu mă pot opri din a iubi ploaia, iar asta devine ceva
chinuitor. Dar am iubit atât de mult iasomia, te-am iubit. Ce-a fost frumos a trecut pe lângă noi. Mai
am puțin, foarte puțin și devin opusul meu.

M-am rătăcit și nu mă pot controla. Devin instabilă. Îmi amintesc de zâmbetele dulci. Am
așteptat, am avut răbdare, dar a fost în zadar. Dragă iasomie, l-am iubit cum nu m-am putut iubi
pe mine niciodată.

Renunț de obicei atât de greu, și mă adun ușor. Prin oameni, locuri, sentimente. De dat timpul
înapoi, dacă aș putea, aș face-o doar ca să nu pun mult, prea mult, unde nu trebuia nimic. Unde
acum e totul inutil. Unde acum e nevoie de timpul pierdut. Unde acum e prea târziu.

Draga mea, fă-mă să plec de lângă el, fără să mă doară sufletul. Fă-mă să-i dau timp timpului.

38

SERIA NOUA NOI - ARTIȘTII

UN NOU CAPITOL DIN VIAȚA ORICĂREI FEMEI

Andreea Ursache

Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Podu Iloaiei

CAPITOLUL 2

Îmi pare rău că mă întorc mereu în trecut, iar timpul nu mai curge. Totul se oprește iar amintirile
rămân, șterse de lacrimile amare și readuse la urletul dorului.

Dispare zâmbetul senin, iar plăcerea pierdută e printre copaci.
Nu te mai vreau, dar te aștept.
Nu vreau trecutul, vreau să trăiesc. De-ai fi fost în locul meu, ai fi simțit dar n-ai fi rezistat, cu el,
cu dorul călător.
E vorba de epilogul iubirii noastre, scris cu cerneală neagră. Adulmec amintiri și reaprind dorul.

Am căutat cuvinte în cărți, suflete bune în oameni. Am ales să fiu un om cum nimeni nu poate
fi. Am ales să echilibrez balanța. La un moment dat, vor înțelege că ei nu pot fi eu, oricât de multe ar
avea, iar ăsta nu e narcisism, e doar curaj.

Dar știi, obișnuința-i drog curat. Nu mai vreau să sufăr, dar în același timp îl vreau pe el. Nu mai
vreau să risc, dar în același timp, și în același spațiu, vreau să-l simt aproape.

CAPITOLUL 3

Dar eu îl vreau pe el, chiar dacă el nu mă vrea pe mine. Dar poate mă vrea, dar nu știe de ce și
caută răspunsul stând departe de mine, poate îi pasă cu adevărat și nu-și dă seama, poate ține la
mine și crede că-i prea devreme pentru asta. Poate mă iubește, dar nu-și face timp pentru asta.
Poate le simte pe toate odată și îi e greu să înțeleagă. Poate țin eu prea mult la el și îi găsesc
defecte prea târziu, poate m-am obișnuit cu el, așa cum îl știu și m-am îndrăgostit de ce mi-a arătat
el doar, nu și de ce simte și cum e el cu adevărat. Sau poate sunt eu prea dementă și mă atașez
foarte ușor de oameni nepotriviți.

Am vrut să-l obișnuiesc cu mine, cu nebunia mea, cu iubirea mea dilie, cu gesturile mele, cu
regretele mele, cu tot ce ține de mine. Am vrut să fiu eu în fața lui, dar nu am putut. De teamă. De
teamă. De teama de a iubi o altă persoană mai mult decât persoana mea. De teama de a nu fi
judecată de el.

Am iubit și sufăr ca o dementă ce sunt și mă mândresc cu asta. Mă va ține minte drept nebuna
ce l-a iubit nebunește și orbește. Mă va ține minte drept fata ce plângea, dar trăia cu sufletul și
mintea deschisă.

39

Fotografii și desene NOI - ARTIȘTII
Georgiana Popa, XI B

40

NOI - ARTIȘTII

Grupa4j 1de desene realizate de Georgiana Popa, XI B

Ștefan Prepeliță, X Bp NOI - ARTIȘTII

42

NOI - REPORTERII

Interviu cu poeta și publicista

Irina Nechit

„Născută pe Prut, în R. Moldova. Am nevoie de poezie.”
Dragi colegi,

Vă propunem în acest număr al revistei să cunoașteți o personalitate culturală
a Republicii Moldova și, ne mândrim noi, a României. Irina Nechit.
Poetă. De asemenea, publicistă.

S-a născut la 1 ianuarie 1962, în satul Antonești raionul Cantemir, Republica Moldova.
A absolvit Facultatea de Jurnalistică a Universității de Stat din Chișinău.Debutează publicistic în 1994
în revista „Tineretul Moldovei", cu ciclul de versuri Ultima șansă a primei iubiri.

Debutul editorial are loc în 1992 cu volumul de versuri Șarpele mă recunoaște, apărut la Editura
Hyperion din Chișinău.

Colaborează cu poezie și articole de opinie la revistele de cultură din Republica Moldova:
„Basarabia". „Literatură și Artă" „Contrafort", „Sud-Est", „Moldova", iar în țară la revistele „România
literară", „Vatra", „Poesis", „Familia". „Arca", „Luceafărul" s.a.
După debut publică volumele de versuri: Cartea rece, Godot eliberatorul, Un viitor oboist.
Este prezentă cu grupaje de poeme traduse în Antologia poeților români din Basarabia (Macedonia,
1994), în volumul în limba franceză Ecouri poetice (Basarabia, 1998), precum și în antologia în limba
suedeză, alcătuită de Ion Milos (1988).

Este deținătoarea a două premii pentru poezie ale Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1992,
1996).

În 1995 a participat la Colocviile Literare de la Berlin, iar în 1996 a fost prezentă la Festivalul
Internațional „Est-Vest", Franța, orașul Die, în cadrul Salonului de Carte al scriitorilor din Europa
Orientală. În prezent, autoarea este redactor la revistele „Basarabia" și „Literatură și Artă" și secretar
literar al teatrului „Eugen Ionesco" din Chișinău.

Este membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și din România.
Asupra poeziei autoarei au formulat opinii critice: Mihai Cimpoi - O „Carte rece"? („Flux", 1996);
Emilian Galaicu-Păun - Evadarea din „temnița în formă de femeie" („Vatra", 1996); Dorin Ștefănescu
- Ideea de rod și imaginea rodirii („Vatra", nr. 5/1996); Peter Quince - Portret de grup („Euphorion",
1996); Nicolae Tone - O carte de top („Viața Românească", 1996); Sorin Alexandrescu - O altă
imagine a poeziei române din Basarabia („Sud-Est", 1997); Vasile Romanciuc - Incandescenta „Carte
rece" („Flux". 1997); Iulian Boldea - O poetă adevărată din Basarabia („Poesis", 1998) s.a.
Referințe critice:
„Irina Nechit, din punctul meu de vedere, e revelația acestei antologii [Portret de grup], cu
șapte poeme de factură confesivă, afișând o splendidă siguranță în faptul de a scrie
poezie." (Petcr Quince, „Euphorion", 1996)
„Cititorul atent a sesizat că poeta își scrie versurile cu un «stilou de gheață» Inspiratul
condei «de gheață» ne-a dat, precum e firesc, o Carte rece, o poezie «frumoasă și aspră»."
(Vasile Romanciuc, „Flux", 1997)
„Cartea rece (Editura Cartier, 1996) este un titlu programatic, întâi de toate în plan
individual, apoi în contextul literar basarabean (dacă axa poetelor de pe Bac este înclinată -
cu două-trei excepții - spre Polul Sud al Inimii, lrina Nechit tinde către Polul Nord al
Gândirii." (Emilian Galaicu-Păun, în vol. Poezia de după poezie, Ed. Cartier, 1999)

43

Irina Nechit NOI - REPORTERII

Irina Nechit, vă mulțumim pentru amabilitatea de a ne răspunde la întrebări,
precum și pentru cărțile pe care le oferiţi cititorilor.

1. De unde vine Irina Nechit?
M-am născut în satul Antonești, fostul județ Cahul, R.S.S. Moldovenească, azi

Republica Moldova. Satul meu e chiar pe malul Prutului, într-o vale cu pământ negru,
moale, cald. Peste apa râului, se vede satul Berezeni din România, iar un pic mai la sud,
localitatea Fălciu. Îi tot auzeam pe buneii mei zicând: „Pe vremea noastră mergeam cu
căruța la Fălciu”. Ei au prins vremea când Basarabia, după Unirea din 1918, făcea parte
din România – atunci graniță pe Prut nu exista. Eu însă mă uitam în copilărie peste Prut
ca la un decor de teatru, îmi părea ireal, fantastic, de neatins. De-a lungul Prutului era
granița de stat a Uniunii Sovietice, adică mai multe rânduri de sârmă ghimpată. Nu aveai
voie să treci dincolo de sârma ghimpată, nici să atingi sârmele nu era permis, căci prin
ele trecea curentul electric. Nu aveai voie să te scalzi în Prut și nici să cunoști adevărul
despre România. Propaganda sovietică falsifica intens istoria și toate sursele de
informație, se cultiva dușmănia față de români, despre ei se zicea că sunt fasciști.

Cu toate acestea, amintirile luminoase ale buneilor, care în perioada interbelică erau
proprietari de pământ (valoare mai mare decât pământul nu exista pentru ei), ne ajutau
să ne păstrăm, oarecum, mintea trează, să nu ne lăsăm cu totul spălați pe creier. Trăind
pe malul Prutului, priveam la televizor doar emisiuni transmise de televiziunea română.
Antenele de la noi din sat nici nu prindeau televiziunea de la Moscova. Ascultam muzică
românească, teatru românesc, priveam filme românești și îmi pare că vorbeam o română
destul de bună, deși, oficial, se considera că limba vorbită între Prut și Nistru era
moldoveneasca (cu grafie chirilică). Mai trist e că și astăzi mai avem un articol rușinos,
aberant în Constituția Republicii Moldova, articolul 13, care stipulează că limba de stat a
R.M. este tot moldoveneasca (în grafie latină), deși toată lumea știe că e româna.
Problema lingvistică este una politică.

2. Vă rugăm să ne oprim puțin la perioada dvs. de şcoală: cum arăta şcoala
sovietică în acei ani, ce se întâmpla acolo, în ce măsură v-a format?

Din clasa întâi deveneam octombrei. Ni se dădeau steluțe roșii pe care le agățam la
piept. Pe steluțe era portretul lui Vladimir Ilici Lenin copil. Bălai, cu ochi albaștri, cu bluziță
albă. Ca un înger. Dar copiii de atunci nu prea cunoșteau cuvântul „înger”. Erau educați
în spirit ateist. Despre Dumnezeu era interzis să vorbești. Prin satele și orașele
basarabene au fost dărâmate bisericile, clopotele au fost date la topit. Pentru populația
care „construia” de zor comunismul, Dumnezeu era Lenin.

44