Mischel, W. and Effects of Discrepancies between Observed and
Liebert, R.M., Imposed Reward Criteria on Their Acquisition and
Transmission, „Journal of Personality and Social
Moen, P., Psychology”, 3, 1966.
Reconstructing Rerirement: Careers, Couples and
Moen, P., Social Capital, „Contemporary Gerontology”, 4, 1998.
The Gendered Life Course, in Handbook of Aging
Neacşu, Ioan, and the Social Sciences, by R. Binstock, Linda
Neveanu, Paul George, 2000.
Popescu, Instruire şi învăŃare, Editura ŞtiinŃifică, Bucureşti, 1990.
Neveanu, Paul Curs de psihologie generală, vol. I, Editura
Popescu, (Coord.), Tipografia UniversităŃii din Bucureşti, 1976.
Nicolae S. Lungu, DicŃionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti,
Nicolau, N., Popa, I., 1978.
Cartea infirmierei, Editura AFIR, Bucureşti, 1999.
Osterrieth, Paul, Probleme actuale în pediatrie, Editura de Vest,
Timişoara, 1992.
Paul, E. L., White, K. Introducere în psihologia copilului, Editura
M. (1990). Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976.
Parke, R.D. and The Development of Intimate Relationships in Late
Slaby, R.G., Adolescence, „Adolescence”, 24, 375-400.
The Development of Aggression, in E.M. Hetherington
Parke, R.D. and (Ed), „Handbook of child psychology”, vol.4, New
Collmer, C.W., York, Wiley, 1983.
Păun, Emil, Child Abuse: An Interdisciplinary Analysis, Chicago:
University of Chicago Press, 1975.
Peterson, L., Şcoala, abordare sociopedagogică, Editura Polirom,
Iaşi, 1999.
Piaget, J., An Alternative Perspective to Norm-Based
Explanations of Modeling and Children’s
Piaget, J., Generosity, Merrill – Palmer Qarterly, 28, 1982.
Piaget, J., Psihologie şi pedagogie, Editura Didactică şi
Pedagogică. 1972.
Piaget, J., Inhelder B., Epistemologia genetică, Editura Dacia, Cluj, 1973.
Judecata morală la copil, Editura Didactică şi
Piaget, J., Pedagogică, Bucureşti, 1980.
Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedago-
Pugh, Gillian, gică, Bucureşti, 1976.
De’Ath, Erica and Naşterea inteligenŃei la copil, Editura Didactică şi
Smith Celia, Pedagogică, Bucureşti, 1973.
Planchard, Emile, Confident Parents, Confident Children, National
Children’s Bureau, 1994.
252
Cercetarea în pedagogie, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1972.
Radu, Valentina, Gândire concret operatorie şi conŃinut obiectual,
Editura Academiei, Bucureşti, 1973.
Radu, Nicolae, ÎnvăŃare şi gândire, Editura ŞtiinŃifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1976.
Radu, Nicolae, AdolescenŃa, SchiŃă de psihologie istorică, Editura
FundaŃiei România de Mâine, Bucureşti, 1995.
Radu, N., Goran, L., Psihologia educaŃiei, Editura FundaŃiei România de
Ionescu, A., Vasile, D., Mâine, Bucureşti, 2001.
Radke - Yarrow, M., Children’s Prosocial Dispositions and Behavior, in
Zahn - Waxler, C. P.H. Mussen (ED), Handbook of Child Psychology:
and Chapman, M., Vol 4, New York: Wiley, 1983.
Reich, Wilhelm, FuncŃia orgasmului, Editura Trei, Bucureşti, 1995.
Reese, H.W., Lipsitt, Advances in Child Development and Behavior (vol.
L. P., 13), New York: Academic Press, 1979.
Redd, W.H., Morris, Effects of Positive and Negative Adult-Child
E.K., and Martin, Interaction of Children’s Social Preferences, „Journal
J.A., of Experimental Child Psychology”, 19, 1975.
Rest, J. R., Morality, in J.H. Flavell and E.M. Markman (EDS),
Handbook of Child Psychology, Vol. 3, New York:
Roazen, Paul, Wiley, 1983.
Freud and His Followers, New York: Alfred A.
Roffwarg, H. P., Knopf, 1975.
Muzio, J. N. and Ontogenetic Development of the Human Sleep –
Dement, W. C., Dream Cycle. „Science”, 152, 1966.
Rollins, B.C. and
Feldman, H., Marital Satisfaction over the Life Cycle, „Journal of
Rogers, R.Carl, Marriage and the Family”, 32, 1970.
Le dévelopement de la Personne, Edition Dunod,
Rogers, R.Carl, Paris, 1998.
Client Centered Therapy: Its Current Practice,
Rosenberg, M., Implications and Theory, Boston, Houghton Miffin
Rousseau, J.J., Co., 1951.
Conciving Their Self, New York: Basic Books, 1979.
Rousselet, Jean, Emil sau despre educaŃie, Tipografia „Jockey Club”
Ion C. Văcărescu, Bucureşti, 1916.
Rutter, M., Adolescentul, acest necunoscut, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1969.
Sanders, G. & The City and the Child, „American Journal of
Trygstad, D., Orthopsychiatry”, 51, 1981.
Saxton, Llyod, Stepgrand-Parents and Grandparents: The View
from Young Adults, „Family Relations”, 38, 1989.
Schwartz, B., The Individual, Marriage and the Family,
Wodsworth Publishing Company, Inc.1968.
Psychology of Learning, New York: Norton, 1989.
253
Sears, R., Relation of Early Socialization Experiences to
Aggression in Middle Childhood, „Journal of Abnormal
Sears, R., Maccoby, & Social Psychology”, 63, 1961, p. 466-492.
E., & Levin, H., Patterns of Child Rearing, London: Harper, 1957.
Siegler, R.S.,
Sillamy Norbert, Children’s Thinking, Englewood Cliffs N. J:
Slavin E. Robert, Prentice-Hall, 1983.
Skinner, B.F., DicŃionar de Psihologie, Editura Univers Enciclo-
Spreen, O., et co., pedic, Bucureşti, 1996.
Stechler, G. & Editura Educational Psychology: Theory into Practice,
Halton, A., Allyn &Bacon, MA, 1986.
RevoluŃia ştiinŃifică a învăŃământului, Editura
Steinberg, L., Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971.
Human Developmental Neuropsychology, New
Sternberg, R. J., York: Oxford University Press, 1984.
Prenatal Influences on Human Development, in B.B.
Sternberg Robert J., Wolman (Ed), Handbook of Developmental
Super, D.E., Psychology (p. 175-189), Englewood Cliffs N. J.:
Prentice-Hall, 1982.
Şarlău, G, Autonomy, Conflict and Harmony in the Family, in E.
Şchiopu, Ursula, Aries (Ed.), Adolescent Behavior: Readings and In-
Şchiopu, Ursula, terpretations, Guilford, CT: McGraw-Hill/Dushkin, 1990.
Şchiopu, Ursula, Construct Validation of a Triangular Love Scale,
Verza, Emil, „European Journal of Scoial Psychology”, 27, 1997
Tanner, J. M., p. 313-335.
Tucicov, Bogdan, The Triangle of Love, BasicBooks Inc., 1988.
Ana, The Psychology of Careers, New York: Harper,
Thorndike, Edward 1957, citat de Super, D. E., în Davidtz Joel R şi Ball
Lee, Samuel, Psihologia procesului educaŃional, Editura
254 Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978.
De la învăŃarea citirii la munca intelectuală, Editura
Litera, Bucureşti,1984.
Probleme psihologice ale jocului, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1975.
Curs de psihologia copilului, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1963.
Psihologia vârstelor, Editura Didactică şi
Pedagogică, Ed. a 3-a, Bucureşti, 1997.
Education and Physical Growth, New York:
International Universities Press, 1978.
Psihologie generală şi psihologie socială, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973.
ÎnvăŃarea umană, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1983.
Tourrette, Chaterine, Introduction a la psychologie du developpement,
Guidetti Michele, Armand Colin/VUEF, Paris, 2002.
Tyler, L.E., The Relationship of Interest to Abilities and
Reputation among First-Grade Children, Educational
Vaillant, G. E., and Psychological Measurement, 1951, citat de Super,
D.E., in Davidtz Joel R şi Ball Samuel, Psihologia
Verza, Emil, procesului educaŃional, Editura Didactică şi Pedago-
Verza, Emil, gică, Bucureşti, 1978.
Vlad, Elena, Natural History of Male Psychological Health V.:
Vincent, Rose, The Relation of Choice of Ego Mechanisms of
VinŃanu, Nicolaie, Defense to Adult Adjustment, „Archives of General
Vîgotsky, L. S., Psychiatry”, 33, 1976, p. 535-545.
Vîgotsky, L.S., Psihologia vârstelor, Editura Didactică şi
Vîgotsky, L. S., Pedagogică, Bucureşti, 1981.
Vrăsmaş, Ecaterina, Psihologia vârstelor, Editura Hyperion, Bucureşti,
Vrăsmaş, Ecaterina, 1993.
Wilson, E. O., Evaluarea în actul educaŃional-terapeutic, Editura
White, R. W., Pro Humanitate, Bucureşti, 1999.
Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedago-
Wallerstein, J. S. and gică, 1972.
Kelly, J. B., EducaŃia adulŃilor, Editura Didactică şi Pedagogică
Wallon, Henri, RA., Bucureşti, 1998.
Wolff, P. H., Thought and Language, Cambridge, Mass: MIT
Woolfolk, E. Anita, Press, 1962.
Yarrow, M.R., Scott, Opere psihologice alese, Editura Didactică şi
P.M., and Waxler, Pedagogică, Bucureşti, 1971.
C.Z., Mind in Society, Cambridge, MA:Harvard University
Press, 1978.
EducaŃia copilului preşcolar, Editura Pro Huma-
nitate, Bucureşti, 1999.
ÎnvăŃarea scrisului, Editura Pro Humanitate, 1999.
Sociobiology: The New Synthesis, Cambridge, MA:
Harvard Univesity Press, 1975.
Lives in Progress: A Study of the Natural Growth of
Personality, (3rd Ed.), NY: Holt, Rinehart and
Winston, 1975, New York.
Surviving the Break-up: How Children and Parents
Cope with Divorce, New York: Basic Books, 1980.
De la act la gândire, Editura ŞtiinŃifică, Bucureşti, 1964.
The Causes Controls and Organization of Behavior
in the Neonate, „Psychological Issues”, 5, 1966.
Educational Psychology, Allyn & Bacon, MA, 1980.
Learning Concern for Others, „Developmental
Psychology”, 8, 1973.
255
Zamfir, E., SituaŃia copilului şi a familiei în România,
Zazzo, R., Manuel pour l’examen psychologique de l’enfant,
**** Tomes 1 et 2. Neuchâtel, Delachaux et Niestlé, 1969.
Prevenire precoce şi educaŃie în domeniul
**** dezvoltării copilului mic, „Culegere de texte” în
*** colab. cu DPC România, Universitatea „Carol
Davila” Bucureşti, Spitalul Universitar din Geneva,
Bucureşti, 1999.
„Psihologia”, Nr.6/1998, Editura ŞtiinŃă şi Tehnică,
Bucureşti.
Adolescentul instituŃionalizat, Editura Per Omnes
Artes, Bucureşti, 1997.
256