Word Pilot NR. 1 NOV. 2019

WORD
PILOTU N L E A S H I N G Y O U R   I N N E R G E M

ISSN 2668-6023
ISSN-L 2668-6023

NR. 1 NOV. 2019

O REVISTĂ BOOKS BOOKS
AND MORE BOOKS

REȘIȚA

ANTOLOGIE

Editor-șef: Leila Sandra M.
Asistent editorial: Livia Furia
Asistent editorial: Corina Finta

Design: Leila Sandra M.

© Books Books and More Books Publishing 2019

Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă, stocată într-un
sistem de regăsire sau transmisă sub nicio formă și prin niciun mijloc - electronic, mecanic, de

fotocopiere, de înregistrare - fără a avea permisiunea scrisă a deținătorului de copyright.

Word Pilot
ISSN 2668-6023, ISSN-L 2668-6023

O revistă Books Books and More Books

05 Cuvântul Editorilor
06 Autori

PROZĂ SCURTĂ

08 Cirino, dar tu cine ești? - Nicolae-Florentin Petrișor
17 În zori, erau trei - Marina Petrache
20 Omul care zbura pe Lună - Alexandru I. Ionuț
22 Darul neprevăzutului - Alexandra Tatu
27 Puțin mai mult - Maria Florescu
36 Recenzie - Livia Furia
38 Abisul din întuneric - Li Marvel
41 Autobuzul 205 - Daniela Toader

44 Firsts with Carol (EN) - Sztoika Terez
46 The Letter (EN) - Leila Sandra M.

POEZIE
49 Ruine - Maria-Magdalena Rada
50 Obișnuința - Adonia Gosselin
51 M-am născut... - Sorana M. Ilie
52 Poemul unui soldat - Andreea-Diana Motriuc
53 Viciar - Corina Finta
54 Suflet între lumi - Aura Constantinescu
55 Rătăcire de toamnă - Ana-Maria Văcălie
56 La mormântul tău - Filip Iancu

CUVÂNTUL
EDITORILOR

Această revistă a luat ființă datorită grupului Books Books and More Books care a ajuns să
găzduiască peste 6.500 membrii. Într-o eră în care lumea literaturii a devenit o adevărată junglă,
ne-am propus să dăm o șansă celor din umbră, care poate nu au curajul, posibilitatea financiară sau
încrederea necesară pentru a se face auziți într-o lume a „titanilor”.

Revista literară WORD PILOT urmărește să scoată la lumină și să aducă în fața cititorilor scriitori
străluciți și creativi care își expun imaginația și visele în texte cu adevărat captivante.

Personal, sper să devenim vocea scriitorilor cu potențial care poate ar trece neobservați prin
mâinile editurilor cu renume.

— Leila Sandra M.

Eu sper ca noi sã fim amuleta voastrã. Sã reuşim sã arãtãm lumii adevãratul vostru talent. Sfatul
meu este sã scrieți oricând, oriunde şi pe orice. Fãcând asta zi de zi veți deveni mai buni, iar în
timp vã veți face remarcați. Baftã multã tuturor şi nu renunțați la visul vostru! Scrieți!

— Corina Finta

Originalitate! Acesta este cuvântul cheie atunci când un text îmi picã pe mâini. Într-o erã a
literaturii în care textele lipsite de substanțã sunt tot mai râvnite, noi ne dorim sã scoatem în
evidențã calitatea imaginativã cât și stilisticã. Așadar vã provoc sã ne uimiți!

— Livia Furia

AUTORI

Alexandru I. Ionuț Andreea-Diana Motriuc
Adonia Gosselin Aura Constantinescu
Alexandra Tatu Ana-Maria Văcălie
Marina Petrache Corina Finta
Maria Florescu Daniela Toader
Maria-Magdalena Rada Filip Iancu
Nicolae-Florentin Petrișor Leila Sandra M.
Stoika Terez Livia Furia
Sorana M. Ilie Li Marvel

PAGINA 7 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

PROZĂ
SCURTĂ

PAGINA 8 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

CIRINO,
DAR TU
CINE EȘTI?

DE NICOLAE-FLORENTIN PETRIȘOR

Înainte să porneşti pe calea răzbunării, numelui său ca un ciripit, care mi l-a făcut simpatic
sapă două morminte. din prima clipă. Era un bătrânel vioi ca un prâsnel.
Trăia singur într-o căsuţă cochetă la Poggioreale,
M - Confucius câţiva kilometri de Napoli. De câte ori mă prindea
prin curte, mă chema la un limoncello, încât, la un
Mie îmi place să vorbesc despre călătoriile mele. Nu- moment dat, am avut impresia că o să mă întorc
mi ascund pasiunile. Rememorez cu plăcere alcoolic din Italia. Norocul meu era că rămâneam rar
întâmplări şi locuri pe unde am păşit, doar aşa mă acasă, mai ales atunci când oboseam după lungile
bucur şi a doua oară. Oamenii şi locurile capătă un peripluri prin împrejurimi. Luasem la pas toate
contur surprinzător, o aromă pe care n-o percepi străzile şi stradelele spectaculosului Napoli. Zile
imediat. Lucrurile au nevoie de un anumit timp de întregi băteam drumurile din Pozzuoli, de unde am
decantare în mintea noastră. Într-o călătorie, trecut pe insula Ischia, apoi am umblat prin anticul
creierul primeşte milioane de stimuli prin ochi, şi bogatul Pompei, au urmat Ercolano, Torre del
urechi şi nas. Asta înseamnă pipăitul cu ajutorul Greco, Sorrento, de unde am traversat pe mare spre
luminii, al sunetelor şi parfumurilor. Creierul ne insula Capri. Nu puteam să ratez Positano, Amalfi,
ignoră o clipă, fiindcă are nevoie de un anumit răgaz Salerno şi impozantul Vezuviu. Uneori nu mă mai
pentru a ne transmite concluziile ordonate, ca nişte întorceam la gazda mea şi înnoptam prin vreun
cărţi în raft. Dar să trecem la povestirea noastră. hotel de mâna a doua sau prin vreo pensiune de la
poalele celebrului vulcan.
În prima mea călătorie în Italia, am stat în gazdă la
un italian pe nume Cirino. Îmi plăcea sonoritatea

PAGINA 9 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

Seara, când mă întorceam să înnoptez, cum a fost Oamenii făceau plajă pe pământul pentru care
după Pozzuoli şi Ischia, mă punea la masa încărcată plăteau taxe. Cum să păşesc pe acolo fără taxă?
cu gnocchi, spaghetti alla napoletana şi pasta Călcam, săream pe fiecare piatră rotunjită. Sub paşii
bolognese. Mâncam şi nu mă lăsa până nu-i mei se ascundea marea limpede. Se zbătea să mă
povesteam peripeţiile de peste zi. Era încântat să mă prindă din urmă. Pietrele să-mi smulgă gleznele,
asculte, încât am intrat la bănuieli că era dornic să apele să-mi ude picioarele. Mă sprijineam de stânci,
vorbească, dar nu prea avea cu cine. Acesta era făcând plecăciuni către marea stăpână. Am depăşit
momentul când ne apucam de băut. Şi beam, şi obstacolul, eram dincolo, pe drumul mării. Acum
beam până în noapte târziu. De multe ori, aproape auzeam ţipetele copiilor, strigătele vilegiaturiştilor,
de miezul nopţii se auzea un ciocănit în uşa de la bălăceala în apa limpede şi rece. Ei şi înainte strigau
intrare. Noaptea, zgomotele se aud foarte clar. Au un şi ţipau, dar eu nu aveam urechi de auzit. Mă
comportament autoritar, se impun din prima clipă. trecuseră un rând de sudori. Când drumul îţi este
barat, te întorci sau continui cu orice risc. Nu aş
Era seară. Cirino tocmai ducea paharul la gură când putea da sfaturi nimănui despre ce ar trebui să facă
a auzit bătăile uşoare în uşă. Dincolo de uşă era o în astfel de situaţie. Dar, aş înclina să spun că e mai
persoană cu bun-simţ. Imposibil să nu-ţi dai seama bine să continui, să nu-ţi înfrângi voinţa, dacă ţii la
după sunetele ritmate şi liniştite. Posibil, individul neputinţa ta. Ajunsesem pe plajă, eram gata de
avea ureche muzicală, ceea ce nu e de mirare la un decolare, ca o buburuză în vârful degetului.
italian. A dat să se ridice, dar s-a răzgândit, parcă
amintindu-şi ceva, ca o promisiune. Mi s-a părut Cirino mă asculta cu vădită atenţie.
puţin straniu, însă am continuat să povestesc.
- Îmi place cum povesteşti, mi-a zis, şi m-am bucurat,
–  Drumul era un fel de lungomare, adică eram la fiindcă îl apreciam pe Cirino. Parcă te văd aievea
cincizeci de centimetri de valurile limpezi şi traversând marea pe stâncile vulcanice. Eu cu marea
neliniştite. Priveam în largul apelor albastre ca nu mă mai împac.
cerneala Pelikan. Un sfert de oră de mers pe jos, apoi
drumul este barat de câteva stinghii bătute în nişte Suna destul de ciudat în gura unui personaj care se
pari. O improvizaţie. O maşină era parcată lângă născuse şi trăise cu marea alături. Marea îl hrănise,
aceasta barieră de lemn, iar alta era chinuită de un marea îl legănase.
şofer în locul strâmt, să întoarcă. Noroc că era din
categoria broscuţelor italieneşti, un Fiat 600, cam - De ce?
aşa ceva. Chiar în drum se găsea şi o Vespa roşie. Am
privit spre mare, m-am uitat înapoi, dar nimeni n-ar - Am avut o cumpănă.
mai fi avut puterea să facă cumva cale întoarsă.
Deci, înainte. Dacă cineva a păşit pe ape şi a traversat Am observat imediat că răscoleam cine ştie ce
marea, eu de ce n-aş merge cu grijă pe bolovanii amintiri dureroase şi am bătut în retragere.
aceştia uriaşi de lavă, pe stâncile bătute de ape la
mal? Brusc drumul fusese închis de o proprietate Când beam cu Cirino, pe la jumătatea beţiei noastre,
privată, ba exista şi a doua. Trebuia să ocolesc. cineva bătea la uşă. El nu se sinchisea, iar eu, fiind

PAGINA 10 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

oaspete, nu puteam să-i atrag atenţia. Cirino părea început? Cirino îşi petrecuse o bună bucată din viaţa
că nu aude sau nu bagă în seamă. Asta se întâmpla lui în bucătarie, ocupându-se de prepararea micului
mai către seară, dar, de fiecare dată, ritmul loviturilor dejun, prânzului sau cinei. De fiecare dată făcea
era altul. Exasperat, din motive necunoscute, n-am acelaşi lucru şi i se părea că nu va termina niciodată,
mai ţinut cont că sunt străin în casă şi i-am zis lui ca un hamster în carusel.
Cirino:
- Ce? am întrebat mirat.
- Vezi că bate cineva la uşă.
- Pizza e dificil de stăpânit, mi-a repetat. Are în
- E deschisă, poate intra. compoziţia ei o şiretenie care-ţi scapă printre
degete. Blatul trebuie să fie subţire, ca un fotomodel.
El nu ţinea uşa închuiată nici ziua, nici noaptea. În Te străduieşti să ţii blatul în frâu fiindcă altfel va
felul lui, avea dreptate. Dacă e descuiat, intră. Cum e suge sosul de roşii, cât şi uleiul de măsline, va înghiţi
să baţi la uşi deschise? Nu voia în ruptul capului să se cu nesaţ toată mozzarella. În plus, marginile trebuie
deranjeze de la activitatea lui cea mai plăcută. Am stăpânite să nu se umfle exagerat, ca nişte buze
observat grimasa pe faţa lui când i-am atras atenţia botoxate. Altfel, blatul dispare ca o farfurie
că bate la uşă cineva. Bănuiesc că mi-a răspuns din zburătoare în imensitatea cerului, mai ales când îl
politeţe, altfel nu s-ar fi sinchisit. roteşti pe deget în aer. Asta n-ar fi o crimă, dar ia cu
el toate ingredientele din jur. Pofta oamenilor, gustul
* lor, saliva, toate se pierd în zarea albastră. Pe la noi,
cerul e senin trei sferturi din an. Astea sunt motivele
Cirino nu prea prepara pizza, cu toate că în mintea pentru care suntem atât de comunicativi şi de veseli.
mea era întipărit că orice italian ştie să facă pizza Unde s-a născut tarantella? Unde s-au născut
acasă la el. La început, am fost de părere în sinea canzonetele?
mea că bătrânul era sătul să mai pregătească
mâncarea tradiţională. Pur şi simplu, exact cum te Rămăsesem cu gura căscată la propriu, încât Cirino
saturi de multe alte lucruri. L-am rugat totuşi, într- m-a întrebat dacă mi-e somn.
una din zile, când am stat acasă pentru refacerea
forţelor, să-mi prepare o pizza de casă. - Nu, nu Cirino, dar mi-ai prezentat prepararea pizzei
în aşa fel încât mi-o închipui acum ca o dihanie care
- Am ingrediente pentru zece pizza, mi-a zis Cirino, ar putea să crească în mine. Sau, mai mult, ar fi în
dar e dificil de stăpânit. Începuse să tremure uşor. De stare să mă digere din interior.
fiecare dată când se apuca să prepare mâncarea, îl
bântuia teama de moarte. Aşa, brusc. Bătrânul Cirino Cirino a început să râdă cu poftă. S-a înecat cu
era zdravăn de felul lui, dar îl lovea un tremur scurt licoarea pe care a dat-o peste cap, şi a tuşit mai bine
de îndată ce se pregătea să facă mâncare. Nimic nu de cinci minute.
anunţa această reacţie, ca o frână pusă din dreapta
şoferului. De ce te apucă teama? Îţi dai seama că nu - Aşa mi se-ntâmplă de la un timp încoace. Tuşesc
poţi termina Îţi dai seama că nu poţi termina ce ai minute în şir din diverse motive.

PAGINA 11 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

- Cirino, scuză-mă, ai fost însurat vreodată? Prea te bine ce însemna asta pentru un italian de lângă
pricepi la toate. Napoli, născut în Sicilia. Parcă îl vedeam pe Cirino
înalt, cu părul lucios dat pe spate şi ochii negri.
Bătrânul s-a oprit din treabă, şi-a şters mâinile pe Hotărât. Acum, dinaintea mea, era un bătrânel puţin
sorţul roşu şi s-a uitat la mine. Îmi făcea impresia că adus de spate, cu oasele tocite încât scăzuse zece
abia acum mă vede, că abia atunci băga de seamă centimetri, dar flacăra din ochi îi ardea încă tot
că eram în preajma lui. Tare îmi era teamă să nu-mi corpul.
zică să-mi fac bagajele. Intrasem brutal în viaţa lui,
ca un cui într-o scândură. - Şi? am încercat să-l determin să fie mai explicit.

- Am fost, mi-a spus. Pe faţa lui, veselă de obicei, s-a - Şi... Doi ciobani au jurat că în ziua aceea am fost cu
depus o amintire, ca o cremă de noapte. Privirea i s-a ei la păscut caprele.
întunecat, obrajii i-au căzut, dar a găsit putere în
străfundurile sale să-mi povestească. Am avut o O fată îi ocupase o mare parte din tinereţe. La
soţie, a continuat. începutul relaţiei lor, Cirino o iubise enorm, o
adorase, iar ea îl iubise la fel de mult. Erau ca marea
- Şi s-a prăpădit? şi ţărmul. Nedespărţiţi. În orăşelul lor de provincie, a
fost imposibil să găsească un loc ascuns, un loc intim
- Da. Demult de tot. Mi se pare o veşnicie. Au murit unde să facă dragoste ca doi începători. „Of, da’ bleg
amândoi. mai eşti”, i-a zis bosumflată fata, după mai multe
încercări nereuşite. Se poate ca ea să-l fi considerat
- Cum... amândoi? mocofan, dar Cirino nu s-a dat bătut. Au fost
împreună la marginea pădurii, pe unde trecea trenul
- Mă învăţase cineva să fac o listă cu lucrurile care de trei ori pe zi, la aceleaşi ore, dar nişte copii
nu-mi plac la acel om, ca să scap de el din calea năzdravani i-au urmărit. Bineînţeles că deranjul s-a
mea. De la o vreme încoace, de când nevastă-mea se produs exact când le era lumea mai dragă. Fata a
culcase cu el, îl întâlneam în drumul meu foarte des. acceptat să meargă şi la el acasă, dar, când a văzut
Părea că este o mişcare calculată a destinului, să mă câtă lume se perindă prin curte, s-a speriat şi l-a lăsat
zdrobească definitiv, văzând că nu am nicio cu buza umflată. Degeaba a încercat Cirino s-o
atitudine ostilă, nicio reacţie bărbătească. Îmi apărea convingă că nu intră nimeni în camera lor. După
pe neaşteptate, prin urmare mă prindea nepregătit. aceste eşecuri, a fost dezarmat pentru mai mult
O singură dată m-au prins pregătit. timp. Se comporta ca o corabie în derivă. Era însă
convins că va fi a lui, dacă găsea un culcuş numai
Cirino mi-a lăsat impresia că se cherchelise. Beam pentru ei doi. Aşa s-au căsătorit. N-au avut copii, dar
amândoi de vreo trei ore şi priveam înfometaţi la oricare gospodină îi recunoştea pe stradă, fiindcă se
cuptorul electric unde se cocea pizza. Ameţit eram ţineau de mână pe oriunde mergeau. Cirino a fost
eu, nu el. M-am trezit brusc când l-am auzit, „O tare nefericit când a aflat pe diferite căi că soţia lui
singură dată m-au prins pregătit”. După mintea mea, are o viaţă cu un alt bărbat.
era necesar să apăs butonul de panică. Ştiam foarte

PAGINA 12 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

- Cirino, te deranjează dacă-mi spui cum o chema pe - Dar dacă vin carabinierii?
soţia ta? am îndrăznit să-l mai întreb, tot
deschisesem discuţia. - Carabinierii nu calcă pe aici. Alţii au vrut să mă
calce.
- Giulietta. A pronunţat numele soţiei şi a schimbat
tonul şi subiectul. - Cine? l-am întrebat, intrigat, punând nişte licoare
gălbuie în ambele pahare.
A schimbat vorba, ca pe un macaz, dar numele soţiei
mi-a adus în memorie scena balconului. Tot în Italia - Rudele Giuliettei. Fraţii şi verişorii ei.
se petrecuse. Sigur, a mai prelucrat-o puţin un
englez. Nişte bătăi în uşă se străduiau să-i astupe - Dar eşti în viaţă.
gura. Foarte civilizat, cineva bătea la uşă. Am auzit,
totuşi, ca prin ţeavă, vocea lui Cirino. - Păi, da. Ca vânător, trebuie să fii şi inteligent, nu
numai bun ţintaş. Le-am jurat că în tot restul vieţii
- Gata, s-a copt. mele nu mă voi recăsători, să le arăt că eu am iubit-o,
că nu am omorât-o. Iacătă, se fac 56 de ani de când
A scos pizza aburindă şi a trântit-o pe masă, pe un am înlocuit femeile cu băutura.
capac de lemn. A luat un cuţit rotativ şi a tăiat-o în
opt sectoare de cerc. Perfecte. Când tai pizza, - Să înţeleg că nu te-ai mai culcat cu o femeie de
trebuie să ai cunoştinte de geometrie. atunci? Am făcut o socoteală rapidă. Adică de la 23
de ani?
Într-adevăr, în bucătărie mirosea a pizza Margherita
de cea mai bună calitate. Nici inventatorul ei, - Am avut destule tentative, dar mi-am revenit
brutarul Raffaele Esposito, n-ar fi reuşit una mai repede. Pentru câteva momente de plăcere, să mă
gustoasă. Busuiocul proaspăt îţi răscolea simţurile, pomenesc cu pielea găurită? Teama se instalează
ca o fată frumoasă. încetul cu încetul. Mai ales dacă ai maeştri ai spaimei
mai ai naibii decât Hitchcock.
- Cirino, i-am zis, tu n-auzi când bate la uşă?
- Puteai să pleci departe, în alt oraş.
- Aud foarte bine. Poate intra oricine pe uşa mea.
- La noi sunt mulţi ochi şi multe urechi. La un
- Ţi-e frică de cineva? moment dat, mi se făcuse frică de femei. Le
ocoleam, chiar dacă îmi strigau „Puişor, pentru tine
A rămas o clipă pe gânduri. fără bani, că eşti tânăr şi frumos”.

- A trecut timpul ăla. Dacă nu mi-a fost frică la - Îţi era teamă să nu fie vreo momeală? Să faci sex cu
tinereţe, nu mai are rost acum la 79 de ani. ea, apoi să ţi-o aducă de păr în prag drept dovadă,
după care să te ducă în câmp?

PAGINA 13 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

- Se vede că ai citit romanele lui Mario Puzo, mi-a zis şi putea s-o servească. Dar cine să aducă borseta? Lui
râzând. îi era lene. Aşa că a lăsat-o pe blonda cu buze pline şi
privire de gazelă să tragă din otrava contrafăcută.
Era prima oară că râdea de când terminase pizza. Cel mai grav a fost gândul care l-a urmărit toată ziua.
Putea s-o trimită pe ea să ia geanta şi să o servească
- Mă duceam zilnic la poştă şi luam scrisori, cărţi cu o ţigară Marlboro. Ar fi împăcat şi capra (nu,
poştale, ziare, reviste şi le distribuiam prin jur. femeia era chiar simpatică!), şi varza.

- Ai fost poştaş? În sfârşit, aproape că uitase, dar a doua zi şi-a aprins
o ţigară la locul de fumat, iar femeia blondă, cu buze
- Am fost poştaş de nevoie. Zilnic trebuia să trec prin pline şi aceiaşi ochi, s-a aşezat pe scaun în faţa lui.
dreptul fermei fraţilor Giuliettei. Era o promisiune Tânărul Cirino aflase între timp că blondina ochioasă
impusă. M-am gândit cum să procedez, ca să-mi avea un băieţel blonduţ care mulţumea şi când
păstrez în acelaşi timp şi demnitatea. Le duceam primea, şi când dădea ceva.
corespondenţa şi ziarele. Erau abonaţi la Gazzetta
del Sud. - Ah, şi n-am ţigări! Vorbea despre ţigările clasice cu
filtru de hârtie–carbon şi tutun gălbui.
- Ai o minte strălucită. Eşti dibaci rău de tot, încât mă
uimeşti la fiecare frază. Am lăsat-o sa vorbească singură.

- Eh, la poştă fumam o ţigară înainte de a lua - Păi, da. Ca vânător, trebuie să fii şi inteligent, nu
pachetul. Nu era greu. Îl puneam pe bicicletă şi până numai bun ţintaş. Le-am jurat că în tot restul vieţii
seara distribuiam totul. Eh, mai stăteam pe scaun şi mele nu mă voi recăsători, să le arăt că eu am iubit-o,
fumam, acolo, lângă toaletă, unde se amenajase un că nu am omorât-o. Iacătă, se fac 56 de ani de când
„Loc de fumat”. Aşa se numea, nu cred că avea un alt am înlocuit femeile cu băutura.
nume. Femeia blondă, cu buze pline şi privire de
gazelă, s-a aşezat în faţa mea. Scena s-a repetat întocmai, ca trasă la indigo. El n-a
servit-o, iar femeia şi-a aprins otrava ei electronică.
- Ah, şi n-am ţigări! Vorbea despre ţigările clasice cu M-am tot întrebat din curiozitate, de ce unele lucruri
filtru de hârtie–carbon şi tutun gălbui. se întâmplă aidoma într-un interval scurt? Şi de ce
Am lăsat-o să vorbească singură. nu învăţăm din astfel de experienţe singulare?
Cumva succesiunea lor este prea rapidă încât
Femeia a scos „chiştocul” cu nicotină lichidă, l-a suntem incapabili să le percepem semnificaţia? Ori
introdus în aparatul electronic, a apăsat un buton noi, - gândind intens la acest eveniment -, îl
verde şi a început să scoată un fum ca aburul. El n-a determinăm să se re-producă imediat, ca astfel să
zis nimic. Nici nu putea să-i reproşeze, „Să ai grijă ni-l scoatem din minte? Nu înţeleg. Mă scoate din
altădată, să nu mai uiţi pachetul de ţigări”. Nu era minţi.
treaba lui, dar putea să o servească cu o ţigară
clasică. Avea gentuţa de piele în camera alăturată şi

PAGINA 14 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

- Zeci de ani n-am încetat să mă gândesc la femeia Eu eram paharnic, îi umpleam paharul de îndată
asta. Şi-a înmuiat buzele în pahar şi, cu un oftat ce-l golea. Sincer vă spun, n-am mai reuşit să beau
nedisimulat, a continuat să-mi povestească. Aşa că, nimic. O necunoscută (matematică, aş zice) îmi
ani de-a rândul am visat că Giulietta vine şi bate la blocase creierul, ca un stăvilar. Nici nu conta. Beam,
uşă. Căscam ochii speriat în pat şi mă gândeam că bine, nu, iar bine. Era o gazdă inteligentă şi comodă
nu poate fi ea. Cum să baţi la uşa casei tale ca să acest bătrânel straniu.
intri? Dar morţii pot să bată la uşă? La faptul că era
moartă, nu mă gândeam. Coboram din pat şi - Am avut şi zile mai grele, mi-a zis Cirino, răsucind
deschideam, iar trei zdrahoni de fraţi mă dădeau la o paharul în loc.
parte, ca pe un popic, şi intrau direct în dormitorul
meu. Căutau în aşternut, sub pat şi în dulapul cu - Adică, astea au fost uşoare? N-am reuşit să mă
haine. Plecau aşa cum au intrat, fără să salute, doar abţin, dar el a continuat imperturbabil.
ciocănind în uşă. Băteau şi la intrare, şi la ieşire. Unul
mi-a zis la plecare că, dacă voi auzi bătând în uşă - Câteodată nu aveam ce mânca, fiindcă îmi făceam
după doişpe noaptea, să fiu pregătit, că este provizii de băutură. Toţi banii mei se duceau pe
moartea. De atunci, zi şi noapte, am lăsat uşa amaretto, limoncello, grappa, prosecco, bere Moretti
descuiată. „Să vină când o vrea. Eu n-o ţin afară, dar sau Nastro Azzurro. Vecinii se săturaseră să-mi tot
nici nu-i deschid uşa. N-o să trăiesc cu frica-n sân”, aducă de mâncare, iar eu să arunc banii pe alcool.
am zis în mintea mea. Acu’, dacă mai auzi ciocănind Dar nu-mi atrăgea nimeni atenţia. De trei zile nu
în uşă, poţi să deschizi tu. mâncasem nimic, mi se lipise stomacul de şira
spinării. Stăteam la soare în faţa casei pe un taburet
Cirino a reuşit să mă ţină cu sufletul la gură cu vopsit în albastru, gata să cad în cap. Moţăiam şi
povestea lui, iar invitaţia de la final a fost ca odată am auzit un clopoţel de bicicletă în dreptul
bomboana pe colivă. Nu puteam eu să-i las porţii. Un băiat a aruncat în curte un pacheţel de
bătrânului Cirino coliva neornată? Am zâmbit în hârtie. M-am trezit brusc, crezând că mi-a venit
colţul gurii la gândul ăsta, dar i-am spus altceva. sorocul ziua în amiaza mare. „O grenadă”, mi-am zis.
Am aşteptat să explodeze, dar ghemotocul n-avea
- Cirino, nu vreau să mă amestec în treburile voastre. de gând. Mă încinsese soarele, mă moleşise, dar m-
Nu cred că s-a simţit în glasul meu tremurul pe care am dus şi am ridicat de jos ghemotocul de hârtie. „E
încercam să-l stăpânesc. Oricum, Cirino nu era atent prea moale, de-aia n-a reuşit să-l azvârle prea
la mine, dar era capabil de surprize. departe”, mi-am zis. Am desfăcut hârtia şi am
descoperit un teanc de bancnote pliate în două,
- Fii liniştit, nimeni nu te ia în seamă. A spus aceste prinse cu un elastic galben. Am făcut ochii mari şi
cuvinte şi a dat peste cap paharul. am ridicat hârtia mototolită de jos. Am întins-o cu
palmele. Cineva scrisese cu un creion chimic, „Non
Cât a povestit, abia dacă şi-a înmuiat buzele în vogliamo che tu muoia di inanità”.
limoncello, ca un orator în paharul cu apă. A mâncat
două slice-uri de pizza garantată de el, după care a - Aha, am reacţionat imediat. Nu voiau să mori de
băut dintr-o suflare un pahar plin. inaniţie. Ai aflat cine ţi-a aruncat banii peste poartă?

PAGINA 15 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

- Un băieţel de vreo doişpe ani. - Totuşi... Ai muncit.

- Dar ai aflat cine ţi-a trimis banii? am insistat. - Am preparat pizza la Da Michele, mi-a răspuns
Cirino.
- Nici acum nu ştiu cu precizie, dar o idee am.
- Aici ai învăţat să prepari o pizza delicioasă, m-am
- Fraţii ei? l-am descusut. dumirit, spre bucuria lui Cirino care a luat
constatarea mea drept compliment. Nici eu nu eram
- Fraţii, verii. Cine ştie? Asta bănuiam eu, după ce era întreg. Aproape de miezul nopţii mă lansam în
scris pe bilet, „Nu vrem să mori de inaniţie”. Ştii ce? Ei complimente, dar eram sincer.
voiau să-mi duc crucea până la capăt, că de murit
era simplu. Jumătate de pizza rămăsese pe capacul de lemn, şi
simţeam revolta ei pentru că am abandonat-o în
Nu ştiam cum să reacţionez. Cel mai indicat e să taci favoarea băuturii. El şi-a turnat din nou în pahar şi a
în astfel de momente. Aşa că am luat paharul şi l-am încheiat discuţia.
dat pe gât. Alcoolul m-a ars uşor pe beregată, apoi a
urmat catifeaua dulce de lămâie care m-a bandajat. Cirino devenise băutor de profesie. Era plătit pentru
Atunci am auzit şi eu bătăile ritmate încât îţi acest lucru. Plata era în zile. Da, în zile, exact aşa am
închipuiai că persoana care bate la uşă a terminat spus. Nu ţi s-a întâmplat să lucrezi în plus, adică
conservatorul. În acest răstimp, cât eu luptam cu peste program, la stat sau la patron, şi în loc să-ţi dea
licorile aromate din Sud, il mio amico îşi băuse bani, ţi se dau zile libere? „Am o zi liberă în plus luna
paharul şi privea spre intrare. aceasta. Am lucrat peste program.” Altă treabă era
cu Cirino, el îşi câştiga în felul acesta zile de viaţă. Era
- Dar tu din ce ai trăit? Ai păscut caprele? am un om la locul lui, de altfel. Vecinii nu aveau decât
îndraznit să întreb. vorbe frumoase despre el. Ei îl vedeau ziua, când el
nu punea picătură de alcool pe limbă. Noaptea însă
- Caprele...le-am păscut doar o singură dată, a ieşeau aburii alcoolului pe coşul cochetei lui căsuţe.
recunoscut el.
Cineva a bătut la uşă din nou, ca un poştaş
Mi s-a părut o ironie macabră, dar nu i-am reproşat conştiincios. Cirino s-a ridicat brusc de pe scaun şi
în niciun fel. Doar era vorba despre viaţa lui. s-a aşezat jos în dreptul uşii. Avea ochii fixaţi pe
Evenimentul l-a afectat într-atât de mult încât a pendula cu cuc care bătea miezul nopţii. Niciodată
devenit cu totul altă persoană după aceea. n-am crezut că un om poate fi atât de înspăimântat.
Evenimentele, triste sau vesele, te transformă. La Era desfigurat de teroare. Blocase intrarea cu
sfârşit, nu-ţi mai dai seama dacă eşti cel dinainte sau spatele, iar un tremur imperceptibil a început să-i
altcineva. Înclin să cred că totdeauna suntem scuture trupul firav. Bâlbâia nişte cuvinte din care
altcineva după o întâmplare, dată fiind noua abia am desluşit câteva.
experienţă acumulată. Ce ziceţi? E cam trasă de păr
judecata mea? - Nu... nu acum. Nu trebuie.... nnn...nu...să vii....acum.

PAGINA 16 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

Nu-ţi dau... vvv... Scârba îi stătea pe buze. Trebuia să
vomite. Frica, înecată zeci de ani în alcool, îl înghiţea
chiar sub ochii mei, îl sfâşia, îi deforma mâinile încât
le transformase în gheare de gândac de bucătarie.
Închipuiţi-vă un gândac nocturn surprins de lumină.
A rămas cu gura întredeschisă, a încercat de două ori
să spună ceva. Scotea numai sunete ininteligibile
pentru mine. Poate nu ştiam prea bine limba
italiană, sau vorbea în dialect napoletan. Mâinile îi
căzuseră pe podeaua de mozaic, cu palmele în sus şi
degetele resfirate. Ochii îi erau miraţi de ceea ce i se
întâmpla. Acolo l-a găsit moartea, cu toate că nu i-a
dat drumul să intre în casă.

Am căutat în telefon numărul de urgenţă, am sunat
şi, în următoarele cincisprezece minute, cineva
împingea uşa. Cirino a căzut pe-o parte, târât pe
podeaua de mozaic. Trei vlăjgani au pătruns în casă.
Au privit liniştiţi la Cirino, apoi la străinul din
bucătărie.

- Ma tu chi sei? mi-a zis un tânăr uscăţiv, îndreptând
lupara de sub haină către mine.

- Salvatore, lascialo, è un turista, a strigat la el cel mai
în vârstă.

După ce au făcut stânga-mprejur şi au dispărut în
noapte, am auzit sirena unei maşini. Carabinierii
veneau pentru prima dată la Cirino.

PAGINA 17 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

ÎN ZORI, ERAU TREI

DE MARINA PETRACHE

D— Două pistoale, vă rog! rosti bărbatul, privind către o elucubrație de trăsături înfiorătoare, dar în sfârșit...
un cuceritor categoric. Aprecierea sa de femeie, nu
autor, potrivindu-și totodată butonii de la mâneci, se ridicase niciodată la nivelul măreției lui, dar chiar
apoi întorcându-se către iubita sa, îi zâmbi malițios a și așa îl iubise într-un mod nefiresc.
fel ca în ziua în care o cunoscuse. Ea se gândi
fulgerător ce câtă vreme trecuse și câtă iubire îi – De ce? o întrebă el, ocupând un loc la masă. De ce l-
purtase în fiecare zi și cum taman un așa zâmbet o a iubit sau... de ce l-a trădat?
cucerise.
Răspunsul nu avea să vină, iar el știa asta deja.
Autorul se retrase în spatele cortinei aprinzându-și o Neglijența unui bărbat era un lucru obișnuit, iar
țigară în timp ce afară se pornise furtuna. femeile aveau tendința să ducă dramatismul la un
nivel pe care nici ele nu-l mai puteau înțelege.
În noaptea în care s-a descălțat de promisiuni și a Fulgerele crăpau cerul, iar ploaia curgea de parcă
călcat prin mocirlă, femeia i-a păstrat chipul uscățiv oceanele fuseseră răsturnate peste pământuri.
în memorie. Nu-și dorea să-l rănească, dar lipsa lui o
frânse, iar răzbunarea amestecată cu iubire, adesea-i Șampania cu care fusese stropit vânatul din farfuriile
lugubră. I-a sfărâmat inima în atâtea bucățele cât să lor, se uscase sub flăcările palide ale celor  trei
poată împărții din aceasta fiecărei persoane de pe lumânări care zăceau pe un suport înalt din fier
întreg Pământul. Se împotrivise tuturor când au vechi și uzat, chiar în mijlocul mesei. Ea lăsase o
certat-o că l-a ales. Pe el, dintre atâția alții. Un afurisit urmă de ruj pe gura paharului cu vin, iar el continuă
de pușcaș marin. Pentru unii – om deosebit; pentru să stăruie asupra ei, ba cu admirație, ba cu dispreț.
ea, bărbat auster, infatuat până în pânzele albe,

PAGINA 18 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

Din nefericire, azi o vedea mai mult ca pe o damă onorabil n-ar fi putut lăsa toată vina să cadă doar pe
scelerată, dar care urma să plătească Divin pentru umeri ei.
păcatele sale. Ar fi strâns-o de gât chiar el cu mâinile
lui și totodată cu dânsele, i-ar fi cuprins talia, Cu toată înțelepciunea lui pusă deoparte, se întrebă
antrenând-o într-un ultim vals... adesea, oare ce a fost mai crâncen? Durerea trădării
sau așteptarea și dorul de dinainte acesteia?
–Te-ai întrebat vreodată dacă altul m-a iubit mai
mult? Nici Othello nu fusese mai blând cu a sa Desdemona.
Un rid arcuit se ivi între sprâncenele stufoase ale Pușcașul conchise că o tragedie n-ar trebui să
bărbatului. sfârșească altfel decât tragic. Îi propusese un un
sfârșit unde doar Judecata de Apoi să decidă
– Nu, îi răspunse, dar dacă tot ai pomenit, se prea sentința fiecăruia. Femeia n-avea motive să se
poate să te fi iubit. Fiecare dăruiește atât cât îl lasă opună, să îngenucheze cu ochii scăldați în lacrimi,
inima s-o facă, iar dacă femeile iubesc și declară în trăgând cu disperare de costumul lui ieftin, strigând
gura mare c-o fac, bărbații, în schimb, iubesc discret. până o lăsa glasul... s-o ierte și s-o cruțe, că altădată-i
Timid, chiar! N-o să asiști niciodată la o licitație de va fi fidelă chiar de el va traversa singur mări și țări.
amor, dacă într-acolo ți se îndreaptă gândurile. Demnă, își asumă alegerea fatidică și acceptă.

Liniștea înlocui graiul, dovedind că este un răspuns Un trăsnet asurzitor și apoi sunetul a două focuri.
mai relevant, însă ropotele furtunii continuau să
domine atmosfera funestă. Capetele lor fură străpunse de gloanțele reci, iar
sângele fierbinte începu să curgă șiroaie, colorându-
Zile la rând ea rămase în odaia ei, rugându-se la le fețele livide. Ea căzu înghețată, într-o parte, iar el
icoane pentru viața lui și tot zile la rând, îl așteptase alunecă ușor pe spate, cu gura încleștată și ochii încă
cu nerăbdare să-i apară în prag, ca apoi cu picioarele deschiși. Ușa odăii scârțâi discret în bătaia ultimului
desculțe și rochia fluturându-i să-i sară-n brațe și să-i ceas. Nu era autorul. El părăsise scena cu mult timp
acopere chipul congestionat cu sărutări pătimașe. în urmă și nici n-apucase să lase pistoalele. Pușcașul
Zeci de scenarii îi întăreau speranța. În lipsa ei poate era singurul care urma să ducă cu el, acolo unde
ar fi trecut peste așteptări și dezamăgiri, chiar și timpul nu mai exista, imaginea ucigașului.
peste iubire, astfel n-ar fi recurs la fapte care să-i
mânjească imaginea de femeie. Se încumetă dânsul să râvnească la femeia lui, apoi
să-i încurajeze decizia de a păcătuii, mai rău... trecu
El nu își făcu prezența atunci și când în sfârșit peste barierele oricărei rețineri și se îndrăgosti
apăruse, ea nu mai era acolo. În așternuturile lor orbește. Poate chiar o iubise mai mult decât el, că
calde. Cum a îndrăznit mișelul să creadă vreo clipă altfel n-ar fi bătut atât drum doar ca să-i ucidă cu
că timpul mai are secunde să le ofere? Că ea va mai sânge rece. Cu siguranță, când se trezise cu ea în
fi vreodată, trup și suflet... a lui? Gestul ei scandalos brațe se gândi că-i va rămâne până când moartea îi
poate îl conduse la nebunie, îi otrăvise mintea și-l va despărți, dar ziua următoare... după ce pușcașul
făcuse să uite definiția iertării, dar cu toate astea un apăru în casa lui, ca un musafir nepoftit ea alesese să

PAGINA 19 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

plece cu el. O făcuse fără să clipească. Nici părul
ciufulit nu mai avusese răbdare să și-l arânjeze, de
drag că al ei suflet pereche se întoarse.

Atunci el se gândi că femeile sunt doar niște făpturi
proaste pentru care nu merită să te ridici, dar mai
târziu își dădu seama că ele nu-s deloc de o
asemenea calitate. Ele sunt neînchipuite și viclene și
doar o minte inteligentă poate să-și mulțumească
sufletul după bunul plac. Ea alesese ce a vrut, fără să-
i pese că cineva va suferi atât de mult la final. Poate
chiar pusese la cale vreun plan cum să-l vrăjească pe
pușcaș ca să regăsească iertarea. Degeaba, nu va
cunoaște niciodată ce fusese în mintea femeii. Nici
el, nici alt bărbat.

Amantul se dovedi a fi doar o unealtă, o ușă care se
deschise când a ei era încuiată, iar la finele poveștii
un bumerang. Acela  n-a putut suferi un astfel de
deznodământ.

Prin minte îi zburau o grămadă de argumente. Unele
dintre ele capabile să-l facă să se răzgândească.
Totuși, se puse de prea multe ori în pielea celui ales,
și-n fază terminală, a vrut să simtă puterea trădării,
astfel ca totul să devină limpede în mintea sa. Chiar
dacă priveau apusul soarelui în doi, în zori, aveau să
fie întotdeauna trei.

PAGINA 20 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

OMUL
CARE ZBURA

PE LUNĂ

DE ALEXANDRU I. IONUȚ

AAm avut un prieten care putea să zboare pe Lună. - De ce? Doar poți să faci atâtea lucruri, bănuiesc că
Știu, pare imposibil, adevărul e că nici eu nu l-am nici tu nu-ți cunoști limitele.
crezut până când nu m-a dus acolo. Poate v-ați
întrebat dacă eu chiar am ajuns pe Lună, răspunsul - Îmi este teamă că oamenilor o să le fie frică de
este da. Prietenul meu sărea atât de tare încât sfida mine. Mulți nu vor accepta existența mea și faptul că
gravitația Pământului. Era atât de puternic încât a sunt liber pe undeva. Indiferent cum o iei, cineva va
reușit să mă ia cu el și să mă țină în viață la 380.000 avea de suferit, ori eu ori ei.
de kilometri depărtare de mediul meu. A fost
impresionant, să pot vedea Pământul într-o lumină - Și ce? Fuck them, kill them, i-am spus nepăsător.
rece. A trebuit să plecăm repede, pentru că nu putea
să mă țină cu el acolo prea mult, dar a vrut să-mi - Nu pot, la fel cum nu pot să-mi explic de ce am
arate cum vedea el lumea. puterile astea sau dacă au vreun scop, tot așa am o
atracție față de oameni. Încerc doar să duc o viață
De fiecare dată când era lună plină, el se ducea acolo cât mai simplă printre oameni.
pentru câteva ore. Spunea că îi place să vadă cât de
mică este lumea și să nu uite cât este de rece totul Și cam asta era viața lui. Cât timp eram în liceu a fost
afară. Prietenul meu a fost o persoană atât de bună. un elev mediocru. Nu era nici prea popular, nu
Am fost singurul om care a aflat de puterile lui. L-am atrăgea atenția în vreun fel și niciodată nu avea
întrebat de ce nu le folosește mai des. Mi-a spus că-i inițiativă. Încerca să se ferească de probleme atunci
este teamă. când se afla printre oameni.

PAGINA 21 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

După liceu ne-am îndreptat în direcții diferite și ne Am citit articolul cu pricina și apoi alte câteva pe
întâlneam rar. În nopțile cu lună plină ieșeam din aceeași temă. Aparent, un băiat reușise să salveze o
bloc și mă uitam la ea crezând că ne privim unul pe fată care din neatenție trecuse prin fața tramvaiului,
celălalt. Cel puțin eu mă uitam spre el. Țineam în fără să se asigure. Întâmplarea avea un ușor iz de
continuare legătura și ne sunam ori de câte ori mister, pentru că totul se petrecuse atât de repede.
aveam ocazia, dar amândoi ne-am găsit joburi cu un Nimeni nu înțelegea cum de băiatul reacționase așa
program destul de încărcat, iar apelurile s-au rărit în de repede. Întâmplarea fusese filmată, iar prietenul
timp. meu a apărut ca un supererou în ea, mișcându-se
extrem de repede, reușind să o împingă pe fată în
Mi-a spus că ar vrea să încerce să ajungă pe Marte, timp ce el a fost lovit.
dar era speriat. Nu știa dacă va putea ajunge sau să
reziste atâta timp în spațiu. Mi-a spus că în ultimul Am vizionat filmarea de mai multe ori și am realizat
timp se antrenase și că-și dusese puterile la limită. că iubirea lui față de oameni îl împinse să o salveze
Mi-a mai spus și că s-a îndrăgostit sau cel puțin așa pe fata aceea, iar frica de ei, îl împiedicase să se
credea. L-am întrebat ce înseamnă asta, iar el mi-a salveze. La naiba! Era omul care putea să ajungă pe
povestit că o fată de la el din facultate este mai Lună, dar nu a reușit să se dea la o parte din calea
frumoasă decât priveliștea de pe Lună. Eu i-am spus tramvaiului.
că cel mai probabil s-a îndrăgostit dacă zice asta.
Mai spunea și că nu a vorbit niciodată cu ea, iar eu Așa a murit cel mai puternic om, iar lumea nici
am râs subtil. măcar n-a știut. Era prietenul meu și l-am pierdut
pentru că fata de care se îndrăgostise nu s-a uitat pe
-Dar ce faci? l-am întrebat, iar el a răspuns că unde mergea.
deocamdată o urmărește.

I-am spus că greșește dacă el crede că la asta se
rezumă dragostea și că ar trebui să o invite în oraș.
Mi-a spus că asta urma să facă și că nu o urmărește
prin oraș, ci doar dimineața, pentru că amândoi
locuiesc în aceeași zonă și că iau același tramvai spre
facultate.

-E frumoasă, a concluzionat.

Asta a fost ultima discuție pe care o purtasem noi.
Apoi, am mai auzit de el citind un articol online.

„Un băiat a fost călcat de tramvai în timp ce ajuta o
altă persoană...”.

PAGINA 22 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

DE ALEXANDRA TATU

DARUL
NEPREVĂZUTULUI

NNeprevăzutul este cadoul oferit de soartă, dăruit aceeași soartă, de la distanță, s-au regăsit cum nu se
putea mai sincer. Fără etichetări, fără răutatea
necondiționat. Apare în lume ca o scânteie subită, omului meschin care îți scoate toate defectele în
învăluindu-i pe oameni cu neașteptate impresii, evidență și le expune lumii ca pe niște trofee.
realizări și sentimente. Întotdeauna oamenii vor
alege drumul cel simplu, dorind să ajungă la Acea distanță simboliza provocarea supremă și darul
destinația mult visată, fără să înțeleagă că acel drum dat de soartă, pe care au învățat să-l accepte...
nu este cel potrivit. Mai simplu nu înseamnă
neapărat mai bun. Ocolișurile, încercările și *
provocările sunt de fapt drumul real al vieții, un Iubirea perfectă...visul oricărui romantic și chinul
drum care îți testează valorile, emoțiile și gândurile. realiștilor convinși. Dacă sunt două lucruri după care
Dacă nu fugi de ele, acel neprevăzut te poate duce în oamenii tânjesc cel mai mult, acestea sunt iubirea și
locuri uimitoare, îți poate da ce meriți într-un mod la banii. Cu cât fugi mai mult după ce îți dorești, cu atât
care doar visai. mai mult te îndepărtezi de acel lucru. Iubirea n-ar
trebui vânată sau cerșită...nici așteptată orbește. Ea
Ca mulți alții, Mihai și Andra au ales drumul simplu, nu are reguli și nu ascultă de nimeni, hoinărește prin
un drum care l-a dus pe cele mai întortocheate alei, lume, amuzându-se pe seama oamenilor pe care îi
unde oamenii dificili și egoiști i-au înstrăinat de la întâlnește. Râde de ei când dramele devin penibile,
adevăratul lor scop. Au suferit, au pierdut, au cedat. iar când i se face milă, decide să plece fără alte
Nefericiți, temători, singuri. Totuși, speranța i-a comentarii.
ghidat în continuare, iar alături de ceilalți semeni cu

PAGINA 23 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

Cât despre bani...puțin de spus...să tot îi faci. Când Am stat până târziu să citesc noutățile de pe site. De
iubirea întâlnește banul, parcă tot meschinul din câțiva ani fac parte dintr-o comunitate de scriitori și
lume ar sugruma frumosul. Exact cum sunt cazurile cititori ale căror identitate este ascunsă. Nimeni n-a
în care banul dictează alegerea partenerului...cum o publicat încă, dar ne ajutăm cum putem, iar faptul
persoană plictisitoare cu IQ redus și zero maniere că totul este anonim (aveam nume inventate de noi)
devine subit Tarzanul visurilor unei femei. Biata aia ne reduce mult din teama de expunere, din
de Jane, cu toți banii din lume, acel Tarzan tot standarde sau etichetări. Ciudat sau nu, am rămas
maimuță este, chiar dacă are costum de firmă. foarte apropiați.

Spre norocul meu (sau ghinionul în unele situații) nu Hmm, am uitat ceva oare? În geantă am totul...
am fost vreun bogătaș până acum. Am lucrat de actele, CV-ul, sticla cu apă, zâmbetul... da, zâmbetul.
toate, pe oriunde. Da, în supermarket-uri sau ca și Dacă zâmbesc o să fie bine. Toți vor asta la interviuri,
animator...nu, să nu vă gândiți că pentru femei...ci chiar dacă e un gest disperat pentru siguranța zilei
pentru copii, unde se trăgea de mine ca de Moș de mâine, chiar dacă te dor obrajii și pieptul de la tot
Crăciun. Prima variantă ar fi fost ceva...păcat că mă ce ții în tine. Înghiți în sec, faci o glumă sau spui ceva
dezumflam ca un balon la orice privire mai intensă. de genul „În fiecare zi vreau să fiu o variantă mai
Că tot am avut studii de economie și un bună a mea!” și deja ai trecut de primele întrebări.
master...esențiale pentru asemenea job.
În prezent lucrez într-o cafenea, un loc liniștit de
Oricum, de doi ani sunt ceva mai norocos și mi-am care m-am atașat, însă visul american încă îmi
găsit de lucru la o firmă, unde trag alții de mine. Se plutește undeva prin minte. Iar acel vis se referă la
pare că în ziua de azi fie trag alții de tine, fie tu tragi siguranța mea. Fostul meu iubit mai trece pe acolo,
de cineva – exact cum s-a întâmplat și în ultima mea iar eu încerc să mă teleportez oriunde altundeva ca
relație. să nu fie nevoie să-l servesc. Acum are o privire de
câine, nu unul mic și pufos, ci genul care te mușcă și
Mă îndrăgostisem cum nu se putea mai rău, sperând dacă îi dai de mâncare.
la o iubire veșnică și perfectă. De parcă la 20 de ani
ar exista așa ceva... acum la 27 mă întreb dacă o Dau play la melodia preferată, iar căștile mă feresc
astfel de iubire există în general. Respectiva a fost de alte anxietăți. Dacă anxietatea ar avea două mâini
definiția cuvântului „Wow” – exemplară, ireală uneori. stângi, aceea aș fi aia. Stai, deja sunt, în unele situații.
Roșcată, lucrată și cu vorbele la ea. Cum am spus, a Totul mi se trage de la ultima relație. Cunoști genul
fost...pe modelul „Du-te, du-te! și s-a dus”. Na! Acum acela de persoană a cărei apariție în viața ta schimbă
nu mai am chef de scris și nici de citit! De ce noaptea totul? Fie că vrei sau nu, acea apariție ți se bagă până
îmi aduce cele mai nasoale amintiri? Eh, cred că mă în măduva oaselor și în tot sufletul, răscolind fiecare
bag la somn. colțișor.

*

PAGINA 24 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

Dacă ar exista un buton de block sau o tastă delete În cele din urmă veni rândul unei tinere cu părul
în viața reală, totul ar fi mult mai simplu. Nu sunt negru, prins într-o coadă, dar cu cei mai sinceri ochi.
chiar atât de patetică, cum adesea îmi spunea, cel Emoțiile din voce o trădau în ciuda zâmbetului, însă
puțin la 26 de ani am propriul meu apartament și răspundea exemplar. Prea bine aș putea spune. Atât
numai eu știu cât am muncit pentru asta. de cuminte și respectuoasă de parcă vorbea cu un
Bun! Sunt gata de interviu! Pot să o fac! Trebuie! rege, până i-am spus că nu trebuie să-mi spună
„dumneavoastră”.
*
Ochii ei albaștri erau precum cerul înainte de
Ce bine am dormit. Mai mergeau zece minute, dar furtună. Ce luptă se dădea în interiorul ei? Atunci
datoria mă cheamă. Azi e ziua interviurilor. Este realizasem „defectul” scriitorului și nu-mi permiteam
pentru prima dată când fac așa ceva, iar șeful mi-a să stau prea mult în gândurile mele, pentru binele
spus să fiu puțin „al dracu” când e cazul, ca nu amândurora.
cumva să intre toți fraierii.
Dintre toți, s-a dovedit a fi cea mai autentică, chiar și
Deja mi-e milă de ei... oricum, ajung repede cu așa vulnerabilă. Lumea mai are nevoie de astfel de
metroul și mereu e o plăcere să-mi revăd colegii oameni – degeaba ești perfect dacă ești fals.
plictisiți de moarte. Am primit câteva mail-uri, așa că
va fi o zi plină. Primul pretendent duhnea teribil a La final i-am mulțumit, confirmându-i că este una
tutun, chiar dacă încercase să-l acopere cu parfum. dintre cei aleși, chiar dacă nu se face asta imediat
Nu știu de unde a făcut rost de costum, dar ochii ăia după interviu. Avea nevoie să audă asta, iar atunci
m-au speria – să fi fost un luptător K1? E bun ca mi-a zâmbit cu toată încrederea și recunoștiința din
inspirație pentru vreo poveste, un fel de teribilist lume.
mușchiulos. Brațele aproape că-i explodau sub
costumul mult prea strâmt pentru corpul lui masiv. *
Eh, next one!
Oh, doamne, am reușit! Încă îmi bate inima, dacă
Își făcuse apariția domnul „sprâncene făcute”, ceas toate interviurile ar fi așa, numai asta aș face! Trebuie
de firmă și model înnăscut. Știe ce vrea și cum să o să-i anunț pe ceilalți de la cafenea, într-un fel o să le
spună. Merită o șansă, chiar dacă doar de dragul duc dorul. Cu toții am fost în aceeași barcă – una
colegei mele care își caută șot. Uite ce băiat de plăcut aromată, dar pe atât de amară din cauza unor
treabă sunt, fac și pe Cupidon la muncă. clienți. După să-i anunț și pe cei din comunitate,
sunt ca și a două mea familie.
Următorii trei au fost clone pe bandă rulantă, nimic
special. Nu e ca și cum stau toți talentații la coadă, Fascinant cum niște oameni la distanță te acceptă și
dar vreau să văd că măcar își doresc postul, nu că i-a te înțeleg mai bine decât mulți cu care te vezi zilnic.
trimis mămica.

PAGINA 25 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

Într-o zi vreau să le sugerez să ne cunoaștem face-to- Pentru mulți par puțin cam leneș sau plictisit de
face, adică față-n față mai pe românește, însă nu aș viață şi nu îi pot condamna. Este greu să îți arăți
renunța la amintirile noastre pentru nimic în lume. entuziasmul atunci când cei din jurul tău sunt ca
De aproape trei ani am împărțit totul, de la texte la niște clone. Dacă le-ai lua relațiile, copiii sau cariera
banale întâmplări, de la frustrări la cele mai sincere nu ar mai avea nimic. De asta am început să scriu,
bucurii. Este ca un fel de terapie în grup, iar voiam ceva al meu fără să mă limiteze.
anonimatul a fost necesar, mai ales în primul an. Unii
s-au mutat departe de casă, au pierdut o persoană Mă întreb ce fel de om este în realitate. Scrie
dragă, au divorțat sau au rămas cu datorii. În astfel înfricoşător de sincer și trăiește odată cu personajele
de situații chiar nu mai ai energie să te expui sau să îl sale fiecare dramă. Dacă aș putea să o văd măcar
privești direct în față pe celălalt. Fugi în mediul pentru o zi, să îi mulțumesc pentru tot ce face și că a
virtual de teamă, de furie sau din cauza singurătății. văzut în mine ceva ce nimeni nu mai observase. Aș fi
De aceea când îmi spun vreun of, falsitatea nu-și are cel mai norocos tip. Hmm...până atunci să îmi fac
locul – doar acceptare deplină. ceva de mâncare și să mai vorbesc cu ceilalți.

Acceptare, hmm...de ce m-am gândit la tipul de la *
interviu? A fost destul de calm spre deosebire de
„barosanii” care așteaptă să profite de tine odată ce Cel mai frumos este atunci când împarți bucuria
devin șefii tăi. Era tipul acela de calm care îți dă unei reușite. Îi simțeam pe acești oameni mai
încredere, care îți dizolvă orice temere sau anxietate aproape ca oricând. Chiar și unul dintre primii noştri
și care are tendința de a te împinge mai departe. poeţi a spus să sărbătorim în felul nostru, iar fiecare
și-a pozat paharul cu ce își dorea să dea noroc.
Să fi fost ochii lui întunecați? Mă vedeam atât de clar
în ei, dar poate că era doar un alt moment de Îi ador ideile și faptul că este atent la detalii, iar dacă
inspirație, așa cum văd scriitorii ceva unic în tot ce l-aș cunoaște în realitate i-aș mulțumi de o sută de
poate părea banal. ori. Nu doar pentru minunatele poezii și povești care
te țin cu sufletul la gură, dar și pentru modul în care
* știe exact ce simte celălalt.

Ajungând înapoi acasă, m-am gândit să mă pun Pentru cineva care lucrează într-o firmă este foarte
puțin în pat, eram mort de oboseală. Și prin puțin empatic, chiar nu a lăsat cifrele să-i sucească mințile
mă refer să cad ca o buturugă în pat. Mamăăă! Ador și sper să fie așa și pentru mine. Ce mă așteaptă nu
sentimentul ăsta! Poate am timp să mai şi scriu ceva. știu, însă cel de la interviu m-a făcut să fiu mai
La câte am văzut azi, am ceva inspirație cât să mă încrezătoare. Când lucrurile se mai liniștesc, o să îl
țină o lună. Trebuie să le povestec celor din conving să ne cunoaștem.
comunitate, singurii oameni care mi-au înțeles
mereu eforturile.

PAGINA 26 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

*

Trecuse o săptămână, iar ea începuse munca. Lăsând
anxietatea în spate ca pe o haină veche, aștepta
noua schimbare din viața ei fără să îi cunoască
semnificația.

Odată cu prezentarea șefului, colegilor și a noului
birou, într-un simplu moment de pauză când cei doi
își savurau cafeaua, au primit aceeași notificare pe
telefon.

Cineva tocmai își făcuse publică imaginea. Surprinși
de veste și zâmbind împreună pentru curajul acelei
persoane, privirea amândurora fugiseră pe
respectivul chip. Ochii li s-au mărit cât cepele, iar în
același timp și-au recunoscut apartenența din
comunitate.

– Nu cred! au surâs amândoi.

Morala? Nu înceta să speri. Oamenii importanți sunt
mai aproape decât crezi, aceștia care mereu au avut
grijă de tine, poate undeva din spate sau de la
distanță. Bunătatea, acceptarea, sinceritatea și
iubirea nu au limite! Continuă să crezi, iar lucrurile
bune o să își găsească singure drumul în viața ta.

PAGINA 27 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

PUȚIN
MAI
MULT

DE MARIA FLORESCU

M“Murmurul neîntrerupt ce împânzise încăperea o făcu o piruetă scurtă, admirând totul cu maxilarul
aproape atigându-i poalele. Toate erau exact așa
introdusese pe femeie într-o stare de amorțeală. cum și le amintea. Patul cu picioare înalte ocupa
Mintea îi fugise pe alte meleaguri, iar privirea îi era întreg peretele dinspre răsărit, lăsând loc, la capătul
fixată de câteva minute bune pe clanța ce strălucea său, doar lăzii de zestre din lemn masiv în care
constant în lumina galbenă a lustrei. obișnuia
mămica să țină hainele. Chicoti atunci când își
O umbră îi întunecă privirea brusc, scoțând-o cu aminti de momentele petrecute cu mai mult de
forța din lumea necunoscută în care se ascunsese. treizeci de ani în urmă, atunci când se ghemuia sub
Clipi des și privi nedumerită în jur. Unde Dumnezeu pături, temându-se de monstrul de sub pat. Nu
se afla? Îmbrățișă încăperea cu privirea și, când înțelesese niciodată de ce trebuia patul să fie atât de
realiză unde era, inima aproape i se opri. Vru să tragă înalt și să aibă atât de mult spațiu sub el. Da, sigur, îi
aer în piept, însă avea senzația că inspira cenușă. Își plăcea să se ascundă acolo când se juca împreună
duse mâna la piept și trase de cămașă, desfăcând cu tăticul, dar noaptea locul acela era înfricoșător.
nasturele ce îi lipea materialul de piele. Tuși de Singurul lucru care o putea liniști
câteva ori, reușind într-un final să iasă din starea de erau rugăciunile mamei.
șoc ce o izbise.

Acasă. Se afla acasă. „Nu te teme, mamaie, nu e nimeni cu noi în afară de
Se ridică de pe scaunul netapițat pe care se trezise și Dumnezeu, iar El nu-ți va face niciodată rău”,
obișnuia ea să-i spună. „Întoarce-te cu fața spre
răsărit, spune-ți rugăciunile și ai să vezi ce repede

PAGINA 28 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

adormi”. știau ce îi așteaptă. Oricum, nu de puține ori se
întâmplase să se înghiontească și să îl supere pe
Femeia întotdeauna o învățase că, atunci când te tatăl lor. În acele momente, mică fiind, femeia de
rogi, cel mai bine e să stai cu fața spre locul din care acum patruzeci de ani îl” George oftă zgomotos și
răsare soarele. aruncă pixul în cealaltă parte a camerei, acesta
lovindu-se de geam și rostogolindu-se până în
„Când faci cruce, când te rogi, stai cu fața la răsărit. mijlocul încăperii.
De clădești o casă, s-o faci tot cu fața la răsărit. Are
putere, că de-acolo vine lumina”. — Drace! țipă. Rahat!

Se apropie de pat și se opri în dreptul acestuia, Se ridică brusc de pe scaun și, neobosindu-se să-l
privind la covorul tradițional, țesut manual, ce ridice după ce căzu, începu să se plimbe de colo-
acoperea peretele. Îl atinse iute cu buricele colo, cu fața afundată în palme.
degetelor, într-o mângâiere parcă fantomatică.
Șterse lacrima ce tocmai îi brăzdase obrazul și porni — N-o s-o termin niciodată, l-am auzit mormăind.
înspre colțul opus al camerei, având, însă, grijă să nu Se opri dintr-odată și se întoarse cu fața la mine.
își lovească tâmpla de culmea pe care punea
mămica hainele la uscat. Odaia nu avea un tavan — N-o s-o termin niciodată! zbieră, de parcă răstindu-
prea înalt, așa că bucata de lemn fixată pe două se la mine urma să rezolve ceva.
grinzi ale acestuia era aproape de nivelul capului.
Aș fi vrut să îi răspund, să îi spun că o să reușească,
„De câte ori nu te-a înjurat tăticul…”, râse ea, într-un final, să o ducă la bun sfârșit, dar cuvintele
amintindu-și. pur și simplu nu voiau să iasă.

Trecu pe lângă blidarele în care țineau vasele și se — Nenorocita asta de povestire… de ce dracu’ m-am
opri lângă sobă. Dintre toate locurile din micuța lor băgat eu în prostia asta nu știu… Ridică pixul și
căsuță, soba, sau mai bine zis, spațiul din spatele scaunul de jos și se așeză din nou în fața caietului,
sobei, era locul ce îi trezea cele mai multe amintiri. oftând greu.
Tăticul lucrase la gară și, ori de câte ori aveau
musafiri cu care cei mici nu aveau ce discuta, — Poate îmi mai dai și mie niște idei, în loc să stai ca
bărbatul îi înghesuia pe cei trei copii, o fată și doi momâia în spatele meu și să te plângi că nu-ți dau
băieți mai mari, în spațiul din spatele sobei. Așeza o atenție.
față de pernă la „intrare” și le spunea să facă liniște.
Copiii își petreceau mare parte din timp jucându-se, Îi spusesem de mai multe ori că nu îmi plăcea când
iar dacă făceau prea multă gălăgie sau se stătea cu spatele la mine, dar de fiecare dată s-a
înghionteau prea mult și deranjau bucata de scuzat, spunând că, deși eram musafir în casa lui, nu
material ce îi ascundea, tăticul începea să numere avea unde altundeva să mă pună decât în spatele
de la trei în jos și imediat se linișteau. Dacă nu o biroului. Așa că atunci nu am mai zis nimic; m-am
făceau,

PAGINA 29 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

mulțumit să îi ignor comentariul și să privesc peste afundă chipul în palme și își dădu voie să plângă. Nu
umărul lui, în caietul pe jumătate plin. își mai văzuse părinții de cincisprezece ani; femeia
murise în urma unui accident de mașină chiar în fața
— Femeia de acum patruzeci de ani îl… ura. porții, iar bătrânul fusese răpus de Alzheimer – uitase
complet de moartea soției și plecase în căutarea ei
Detestase dintotdeauna strictețea părintelui său, prin pădurile dese din spatele casei. Fusese găsit
dar, ca toți copiii, nu avusese niciodată curajul de a îi mort, cel mai probabil din cauza frigului. Frații
reproșa ceva. Nu avea dreptul de a o face. Scutură plecaseră și ei de acasă imediat ce atinseseră vârsta
din cap pentru a alunga amintirile, de aceasta dată majoratului, iar sora lor nu mai auzise nimic de ei în
nu tocmai plăcute, și întoarse spatele sobei. cei douăzeci de ani ce trecuseră de atunci. Îi era dor
de ei, mereu se înțeleseseră bine. Deși uneori
Își duse mâna la gură și privi stupefiată la imaginea atitudinea tatălui său părea a-i provoca la ceartă, cei
din fața ochilor. Era, în mijlocul camerei, masa cu trei copii mereu se iubiseră și rar se certau.
tălpi laterale de la care nu o lăsa mămica să se ridice
decât după ce termina tot din farfurie. Ridică puțin „Hai, pitico, ia-le odată!” insistă cel mai mare dintre
colțul materialului ce o acoperea și zări sertarul în cei doi. „Mi-e foame!”
care ascundea, când era mică, mâncarea pe care nu
o Femeia își șterse lacrimile cu mâneca de la cămașă și
mai putea înghiți. îi aruncă un zâmbet larg.

„Hai, dragă, ce stai priponită acolo? Nu vezi că te „Sigur, iartă-mă”.
așteaptă lumea?”
Înghiți bucata de anafură și bău două guri de
Înghiți în sec și se așeză pe singurul scaun liber. agheasmă, apoi întinse din nou mâna, de această
Înaintea ei se întindea o mare de bucate, care mai de dată nu către farfuria cu roșii, ci către castronul cu
care mai bine mirositoare; chișcă, sarmale, friptură, vrăbii fripte. Oftă de plăcere atunci când bucata de
șuncă, brânzeturi. Gura i se umplu rapid de salivă, iar carne aproape i se topi în gură și mai luă una.
stomacul i se plânse. O durere ascuțită o împunse în
piept când își aminti cât timp trecuse de la ultima ei „Ei, hai, tu, știu că sunt preferatele tale, da’ mai sunt
masă de Crăciun. și alții la masă”, râse bătrâna, mângâind-o pe femeie
pe mână. „Uite, ia d-asta”.
Întinse mâna spre platoul cu roșii, dar și-o trase
brusc înapoi atunci când cineva i-o plesni. Îi întinse o farfurie pe care se aflau mai multe
rondele albe, asemănătoare ridichilor.
„Stai locului, maică. Anafura și agheasma mai întâi,
ai uitat?” „Ce sunt?” Zâmbetul bătrânei păru a împietri brusc,
iar răspunsul ieși fără a-și mișca buzele vreun pic:
Abia atunci își dădu seama cine se afla la masă „Turmeric”.
alături de ea: mămica, tăticul și cei doi frați. Își

PAGINA 30 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

Femeia se încruntă, luând o rondelă și analizând-o — Nu plânge mami, puiuț. Am strănutat și acum îmi
cu atenție. lăcrimează ochii. Îi mângâie obrazul și îi lăsă un
pupic scurt pe frunte, înainte de a adăuga:
„Turmericul nu era… portocaliu…? Astea sunt albe”.
— Hai, fugi, te strigă Betty, n-auzi?
De această dată nu mai primi un răspuns, ci doar un
îndemn subtil de a mușca din leguma ce o avea în — Țț, făcu băiețelul, clătinând jucăuș din cap.
mână. O duse la gură, dar se opri chiar înainte de a o Mămico, păpușile nu vorbesc, știi asta!
gusta. Își aminti.
Mama băiatului zâmbi și îi dădu o palmă la fund,
„E manioc… Mămică, ăsta e manioc, e otrăvitor crud!” împingându-l ușor. Copilul nu se împotrivi și țopăi
Bătrâna flutură din mână, încruntându-se. vesel până la păpușa care îl aștepta înțepenită pe
patul din fân, singura jucărie pe care o primise în cei
„Ei, prostii! Mănâncă, să vezi!” cinci ani pe care îi avea. Nu îl deranjase deloc faptul
că nu era o mașinuță sau vreun robot, ci doar se
„Nu! Știu ce vorbesc! Chiar acum câteva zile am bucurase că primise și el, într-un sfârșit, o jucărie.
cump–”
Femeia se ridică cu greu de pe scaun, amorțeala ce îi
— Mami, de ce plângi? învelise picioarele împiedicând-o să stea dreaptă
fără a se sprijini deceva. Făcu doi-trei pași până la
Se opri brusc și privi la palma în care avusese leguma butoiul în care strângeau apa de ploaie și își lăsă
otrăvitoare. Era goală. În locul cămășii albe, curate, greutatea pe marginea acestuia. Lacrimile începură
zări mâneca scămoșată a puloverului lila pe care din nou să curgă când își aminti de scurta vedenie
obișnuia să îl poarte peste pijamale. Masa la care din care o trezise fiul ei. Picăturile sărate i se
fusese așezată dispăruse brusc, la fel și cei patru strânseră sub bărbie, desprinzându-se mai apoi de
membri ai familiei care se aflaseră alături de ea. Privi piele și contopindu-se cu apa limpede din butoi. Își
haotic în jur, căutând patul înalt ce îi cauza afundă mâinile în acesta și își udă chipul, zăbovind
coșmaruri, culmea de care se lovea tăticul sau chiar pentru câteva momente cu el în palme.
soba după care îi ascundea când erau mici. Nimic.
Toate dispăruseră. Acum se afla… tot acasă, dar casa Își uscă fața cu un prosop apucat la nimereală și se
din altă viață. privi apoi în bucata de sticlă ce îi servea de oglindă.
Părul negru îi era murdar, slinos și îi acoperea
— Mami? M-auzi? aproape ochii. Le era greu să se spele des în perioada
iernii, căci frigul era nemilos și copilul răcea imediat,
Femeia scutură brusc din cap și clipi des, iar ca să facă doar ea baie era, de altfel, imposibil,
focalizându-și privirea pe chipul copilului ce o trăgea căci nu aveau îndeajuns de multă apă ca să o
de fustă. Își trase zgomotos nasul și îi aruncă un consume aiurea. Cearcănele îi întunecau ochii
zâmbet chinuit. albaștri și păreau a trage de pielea obrazului în jos,

PAGINA 31 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

făcând-o să pară mai bătrână decât era de fapt. — Vă mulțumesc enorm. Sunteți sigură că…

Ce se întâmplase cu ea? Cum de ajunsese în halul — Clar! Este cadoul de la Moș Crăciun pentru voi! Să
ăla? Să locuiască într-un hambar, din mila unor aibă unde să pună darurile diseară pentru piticul
oameni mult prea buni la suflet. Să bea apă de ăsta adorabil, adăugă, ciufulind părul băiatului ce
ploaie și să doarmă pe un pat din fân. Să se sufoce tocmai se apropiase.
sub un morman de pături zdrențuroase pentru că
groapa plină cu pietre din colțul în care făceau focul — Cine e Moș Crăciun?
nu-i încălzea îndeajuns pe timpul iernii. Să trăiască
în halul ăsta… cu un copil după ea. Ce făcuse toată Inima Lenei se opri brusc, iar expresia doamnei Gina
viața ei? De ce nu terminase generala? Ar fi continuat împietri. Copilul nu știa de personajul magic ce
cu o școală profesională și tot ar fi ieșit mai bine. Își aducea cadouri celor mici…
bătuse joc de viața ei și mai avusese tupeul să aducă
pe lume un alt suflet pe care să-l chinuie. Se încruntă la mama copilului, cerându-și iertare din
priviri.
Gândurile îi fură întrerupte de un ciocănit în poarta
hambarului. Aceasta se deschise, în dreptul ei — Îmi pare–
apărând o femeie scundă și robustă, cu obrajii
îmbujorați și un zâmbet cald pe chip. — Doamna Gina, o întrerupse mama băiatului. Mi-ați
putea da, vă rog, bănuții mai devreme săptămâna
— Bună, Lena, cum mai ești? întrebă. asta? Știu că nu sunt mulți, dar aș fi vrut să iau măcar
două-trei legume pentru seara asta. Poate, eventual,
Lena își trase nasul și-și șterse iute lacrimile, forțând dau de Moș și-l rog să-i ia și o mașinuță, ceva.
un surâs.
Bătrâna aprobă scurt din cap și îi înmână cei
— Bine, bine. Sunt bine. Dumneavoastră, doamnă cincizeci de lei pe care îi dădea săptămânal ca plată
Gina? pentru că avea grijă de casă cât era ea plecată. Privi
apoi scurt la băiatul ce observa interesat bancnotele
Femeia zâmbi și mai larg și se întoarse cu spatele, și mai scoase alte două de câte zece lei. Zâmbi și
făcând cuiva semn să se apropie. apoi îi întoarse spatele, închizând ușa după ea.

— Minunat! Uite, uite! exclamă ea, deschizând poarta — Vlăduț, am să te rog ceva, scumpule. Am să te rog
mai larg. Bărbată-miu a găsit un brăduț mai ieftin să stai cuminte și să te joci cu Betty cât timp eu am
azi, când s-a dus să cumpere unul pentru noi, și l-a să plec, da? Mă duc să cumpăr mâncare.
cumpărat pentru voi! Îți place?
Băiețelul dădu din cap și alergă până la păpușa
Lena privi uimită la copacul ce-i ajungea până la acunsă printre paie.
umeri și își duse mâna la piept.

PAGINA 32 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

Femeia își aruncă geaca în spate și porni grăbită spre ZăboviZăbovi așa preț de câteva secunde bune,
stația de maxi taxi. Doi kilometri o despărțeau de cel părând a privi prin mine în timp ce își molfăia buza
mai apropiat supermarket. de jos.

Știa ce voia să cumpere, așa că nu pierdu timpul. — Chiar n-a ieșit rău deloc, mormăi el. De fapt… chiar
Când se întoarse, Vlad era cocoțat în mijlocul îmi place. așa preț de câteva secunde bune, părând a
„patului”, molfăind o bucată măricică de ciocolată. privi prin mine în timp ce își molfăia buza de jos.

— De unde o ai? îl întrebă Lena. — Chiar n-a ieșit rău deloc, mormăi el. De fapt… chiar
îmi place.
— De la doamna Gina. Mi-a adus un sendviș și o
ciocolată cât ai fost tu plecată. Ah, și a zis că o să vină Am privit uimit la el. Îi place?! Pe lângă faptul că în
puțin mai târziu, că are ceva pentru tine. urmă cu câteva ore făcea ca toate animalele fiindcă
nu avea inspirație și scria – și citez – „un rahat”, ce era
Femeia dădu scurt din cap și se îndreptă spre lada de plăcut în povestea lui? Atât de… tristă și
din spatele butoiului cu apă, unde ținea, înfășurate întunecată! Ai fi zis că nu asta are un om în minte în
într-un prosop gros, două cuțite. Îl luă pe cel mai seara de Crăciun.
mare și scoase rădăcinile din pungă, tăindu-le
rondele.   Le așeză pe o farfurie de plastic alături de — Eh, ce știi tu, dragule? oftă el, parând a-mi fi auzit
câteva bucățele de roșii și brânză. Imaginea mămicii gândurile. Nu-i ușor să-ți păstrezi melancoliile în
sale îi trecu prin fața ochilor, amintindu-și de limite rezonabile când ești bătrân, ești singur în casă
viziunea de mai devreme. Să fi fost oare un semn? Să tocmai de Crăciun și ai o fire blestemată ca a mea.
fi fost asta chiar mama ei care o chema la ea,
indirect,   pe lumea cealaltă? Scutură din cap, N-am zis nimic. Nu neapărat pentru că nu puteam s-
îndepărtând gândul. Ar fi vrut să creadă că un o fac, ci pentru că mă lăsase fără cuvinte. Ce-i puteai
părinte nu era în stare să dorească moarte odraslelor răspunde unui om cu un suflet atât de amărât, într-o
sale, dar, cunoscându-și propriile gânduri, știa că nu sărbătoare atât de veselă?
era adevărat.
— Să știi că… ce scriu eu aici? Astea nu-s baliverne. Nu,
Oftă lung, lacrimile înțepându-i colțurile ochilor. Îi astea nu-s invenții. Cel puțin în mare parte.
era greu, dar trebuia să pună capăt. Nu mai putea
suporta să își vadă copilul trăind ca un animal. Nu o Păru a vrea să își continue ideea, dar se opri, ridicând
interesa de propria persoană, dar de Vlăduț? Ce vină în aer arătătorul, de parcă mi-ar fi spus mie să tac.
avea Vlăduț?” Porni cu greu spre bucătăria ce se afla în capătul
holului și se întoarse de acolo cu un pahar cu lapte și
— Aș putea s-o las așa, știi? o farfurie ciobită pe care se aflau două sendvișuri;
cina lui.
Se întoarse spre mine cu un zâmbet larg pe chip.

PAGINA 33 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

Mă privi, parcă vrând să se asigure că eram atent, Nu știam ce vrea de la mine, dar dacă un răspuns era
apoi continuă: ceea ce aștepta, atunci nu avea să-l primească. Nu
aveam ce să-i spun! Înțelesesem, într-un final, de ce
— Lena a murit. A mâncat o rădăcină întreagă. se gândea la așa ceva tocmai de Crăciun. Inițial am
Problema a fost că a mâncat înaintea lui Vlad, și cum crezut că era doar imaginația lui bolnavă, dar apoi
intoxicația cu cianură se manifestă destul de repede, am înțeles. Nu era ficțiune, toate acele lucruri care
copilul nu a mai apucat să bage nimic în gură din avuseseră loc, chiar se întâmplaseră. Și nu auzise de
cauza maică-sii, care își dădea duhul în fața lui. Mă ele la știri, sau mai știu eu de unde, ci totul se
rog… datorită maică-sii, că, la urma urmelor, asta l-a întâmplase în hambarul lui, în familia lui, în casa lui!
salvat. În seara de Crăciun!

Deschise gura larg și luă o mușcătură mare din — A murit și nevastă-mea atunci, adăugă. A intrat în
sendvișul cu carne, apoi îl mestecă lent, parcă vrând depresie. Mi-a povestit de scăparea cu pomul de
să creeze suspans. Încercă să își curețe dantura cu Crăciun și de cadouri. Era convinsă că asta a
limba, însă procesul se dovedi mult prea dificil, așa determinat-o pe Lena. S-a învinovățit până a murit.
că își scoase placa și o clăti în castronașul cu apă de Nu am avut ce face, orice i-aș fi spus, gândul ei nu
lângă fotoliu. era
decât la Vlad, copilul al cărui mamă se sinucisese în
— Îmi intră pe dedesubt și mă doare de mor, se scuză ajunul Crăciunului și care nu reușise să-și omoare
el. Revenind. Deși nu a fost nimic sigur, aș băga propriul fiu. Oftă greu.
mâna-n foc că femeia și-a dat seama că urma să
moară singură și că Vlad avea să trăiască. Probabil că — Mă înțelegi tu acum, dragule? E greu să fiu fericit.
de asta s-a și forțat să vomite după. Când am intrat Deși Crăciunul face un pic mai mult pentru fiecare,
în hambar cu copilul după mine, zăcea întinsă pe în final tot se limitează la familie. Pentru Lena,
patul din fân, înecată în vomă. Crăciunul însemna Vlăduț. Pentru mine… atunci nu
însemna nimic, dar acum… acum e Gina.
Mai mușcă o dată din sendviș, repetând apoi ritualul
de mai înainte. Dădu peste cap restul de lapte care-i mai rămăsese,
revenind mai apoi cu privirea asupra mea.
— Intrase în comă. Sau, cel puțin, asta mi-a spus
nevastă-mea, după ce s-a repezit la ea. Îți dai seama — Nici fiică-mea nu mă mai înveselește. Vine la mine
că n-a mai rezistat până la spital. Și… conform în fiecare Crăciun și mereu par bucuros, dar mai
doctorilor, nici n-ar fi avut vreo șansă. Nenorocirea mult pentru ea. Nu și-o amintește pe maică-sa, iar
aia de legumă îi adusese sfârșitul. asta o împiedică să fie tristă.

Luă o gură de lapte, apoi se întoarse spre mine, O spunea cu atâta mâhnire, încât părea a regreta că
fixându-mă cu privirea. fata lui nu suferă din cauza morții mamei sale. Dacă
nu o știa îndeajuns de bine încât să plângă după ea
în fiecare Crăciun, asta nu era ceva bun?

PAGINA 34 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

— Presupun că nu e ceva rău, continuă, părând că îmi Bătrânul intră primul în cameră, urmat de tânăra
citește gândurile pentru a mia oară în acea seară. care bolborosea ceva, mai mult pentru sine.
Dar sunt invidios. Vreau  și eu  să nu mai sufăr.
Vreau  și eu  să mai fiu fericit măcar o dată. Sunt — Dar nu poate să vină cu n…
bătrân, am să mor, dar vreau să-mi amintesc și eu
cum era Crăciunul înainte de toată tragedia asta. Nu termină propoziția, căci se opri în tocul ușii și mă
Eram fericit… privi lung, încruntată. Era o fată înaltă, cu tenul alb și
buze roșii. Părul îi era drept și lung până la umeri,
A lăsat propoziția în aer și nu mi-am dat seama dacă vopsit într-un sângeriu aprins, ce parcă strălucea în
a făcut-o pentru că nu mai avea ce să spună sau lumina slabă a flăcărilor.
pentru că se auzise soneria. Se ridică de pe fotoliu și
își târșâi picioarele până la ușă. Aș putea jura că l-am — Tati… sunt sigură că nu s-ar supăra… Nu m-aș
auzit oftând înainte de a o deschide. Un chiuit lung supăra? De unde știa ea că nu mă deranja să rămân
se auzi aproape imediat, iar George începu să râdă. singur în timp ce ei luau masa într-o altă încăpere?

— Bunicule! Din spatele fustei sale lungi apăru un băiețel de vreo
cinci anișori a cărui față se lumină atunci când mă
— Ce faci, măi, titirezule! glumi el. văzu. Îi dădu drumul materialului și alergă spre mine
rânjind. Mă apucă între degetele-i mici și mă scutură
De unde mă aflam eu nu puteam vedea întreaga puternic, aproape dărâmându-mă.
scenă, dar am auzit un „Uf!” și n-am putut decât să
presupun că micuțul se aruncase în brațele — Ce brăduț frumos! Și ce globuri multe!” Bărbatul
bunicului său. După aceasta, o voce de femeie pluti oftă. Împături hârtia și o așeză lângă candela ce se
până la mine, cel mai probabil încercând să afla pe bancă, lângă el. Își trosni degetele și începu
liniștească băiețelul înainte de a-l doborî pe George. să își bălăngăne piciorul drept, desenând nimicuri în
zăpada deasă.
— Am adus mâncare, tati, spuse tânăra. Sper că nu ți-
ai făcut iar veșnicele tale sendvișuri cu șuncă și ou, — E povestea mea, începu el. A noastră, de fapt.
nu? chicoti ea. Am adus mâncare adevărată,
așteaptă doar să le aducă Maria din mașină. Scoase din buzunarul paltonului un glob roșu cu
sclipici și îl învârti între degete.
George mormăi ceva în bărbie, iar fata îi răspunse cu
un alt chicot scurt, urmat de o bătaie din palme. — N-am putut să vin mai devreme. Bine,
teoretic  puteam, dar nu… am vrut. Făcu o pauză
— Așa! Și, unde mâncăm? Mi-e o foame… lungă, oftând frustrat. Avea atâtea de spus, dar nu
știa cum să-și organizeze ideile. Voia să-i explice,
— Sanda, dragă, aș prefera să luăm masa în voia să-i mulțumească, voia să o jignească. Voia să
sufragerie, interveni George. Am pe cineva aici și nu plângă, voia să se descarce, voia să o îmbrățișeze.
ar fi frumos să îl las singur. Dar nu știa cum.

PAGINA 35 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

— Am aflat când am ajuns la orfelinat. Da, atunci mi pe capul soției până m-am mobilizat și am terminat
s-a spus ce s-a întâmplat; cum te-ai sinucis și ai facultatea, totul s-a sfârșit cu bine. Am făcut
încercat să mă omori și pe mine. Inițial am fost Politehnica, la București, iar acum sunt inginer. În
surprins. Apoi curios. Am întrebat de familia în plus, îmi place să mă consider și scriitor. Am reuşit să
hambarul căreia am aflat că locuiam în momentul public o nuvelă acum câțiva ani și de atunci tot scriu.
respectiv și atunci am aflat și de domnul George. N-am mai scos nimic, dar mai mult pentru că nu am
Când am împlinit optsprezece ani, am plecat să-l mai reușit să le termin. Gândurile-mi fug mereu în
caut. Voiam lămuriri. Știai că doamna Gina a muri– alte lumi și… rămân neterminate.
ah, pardon, știi din poveste. Da, a murit. Ți-am citit; s-
a simțit vinovată și asta a distrus-o. Flutură din mână și ridică din umeri, părând a se
trezi dintr-o transă în care nu-și dăduse seama că
Se opri pentru câteva secunde în care își șterse intrase.
lacrima ce-i înțepa colțul ochiului, apoi reluă:
— Oricum, am bani destui, iar familia mea nu duce
— Cât te-am detestat… Când ai murit tu, au mai murit lipsuri. Și… din nou, presupun că tot ție trebuie să-ți
două persoane cu tine: Gina și George. Moartea mulțumesc și pentru asta. Sunt sigur că ai fi preferat
nevesti-sii l-a distrus pe George. Cu greu a acceptat, să fii în viață și să mă vezi crescând, maturizându-
dar până la urmă am vorbit cu el. Poate ți-ai dat mă, dar dacă nu s-a putut, asta e.
seama că bradul din poveste eu eram. Presupun că
se simțea dator să dea o explicație copilului care Învârti globul roșu în mână și privi cu coada ochiului
aproape fusese omorât de maică-sa, femeia care la piatra funerară. Zâmbi.
locuia în spatele casei lui. Mi-a zis de pățania cu
bradul și de discuțiile pe care le mai aveai cu — Te-au îngropat fix lângă un brad.
doamna Gina, în care îi povesteai de copilăria ta și de
casa părinților tăi. El mi-a spus totul, că nu aveam de Se ridică lent de pe bancă și păși parcă în reluare
unde altundeva să aflu toate detaliile pe care le-am până aproape de mama lui. Atârnă globul în brad,
așternut pe hârtie. Și presupun că, într-un fel, te deasupra mormântului, apoi scoase din buzunar
înțeleg. Ți-era greu să-ți vezi copilul trăind în felul bricheta și aprinse cele două lumânări pe care le
ăla, neavând o copilărie nici măcar pe jumătate cât înfipsese în zăpadă cu câteva ore în urmă. Luă hârtia
ai avut-o tu. Cu tot cu picioarele tale de vrabie, împăturită de pe bancă și o așeză și pe ea în pom,
chicoti. Serios acum, ce obicei… picioare de vrabie… printre crengile copacului. Făcu un pas în spate și
privi din nou la piara funerară. Scoase o țigară din
Scoase din buzunar o batistă și își suflă nasul, pachet, o poziționă între buze și o aprinse. Trase apoi
ștergându-și lacrimile ce acum îi șiroiau cu poftă, umplându-și plămânii cu fum.
nestingherite pe obraji.
— Așa mamă, așa fiu; doi sinucigași. Crăciun fericit!
— Dar cred că ai fi fericită să afli cum s-a sfârșit totul,
suspină el. Am o familie acum; o soție, doi copii. Am
fost trimis la școală, liceu și chiar dacă am cam stat

PAGINA 36 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

RECENZIE

DE LIVIA FURIA

CConectat la aparate simțeam cum viața mi se scurge Mesteca guma şi se juca într-una cu nasturele de la
halat. Unghiile îi luceau ca focul într-o mie de culori
din trupul fărâmat. de câte ori şi le trecea prin părul vopsit în roșu
aprins.. Arunca priviri plictisite spre mine în timp ce
Nu mai departe de ieri m-am certat cu șeful trăgea perdeaua în jurul patului meu.
depozitului pentru a-mi da mărirea de salariu pe
care mi-a tot promis-o de câteva luni. El nu numai că Nu știam care era protocolul pentru cei asemenea
m-a asigurat că nu-mi va dă nimic în plus pentru mie, dar nu așa te purtai cu o persoană aflată pe
orele suplimentare, dar m-a și amenințat că aveam patul de moarte. Eram prea slăbit pentru a o mai
să-mi pierd serviciul cu totul pentru că urmau admonesta pe tânăra care mi-a aranjat pătura peste
disponibilizări, eu fiind printre primii pe listă din trup, încercând să ascundă toate rănile provocate de
cauza vârstei. nenorocitul care a scăpat doar cu niște răni ușoare.
De unde știam asta? Pentru că-l auzeam râzând în
Acum, asta nici nu mai conta pentru că accidentul salonul alăturat, scârba naibii!
deosebit de grav în care am fost implicat fără voia
mea de catre bețivul care-şi plimba metresa cu Mama a intrat încet în cameră, cu buzele strânse şi
mașina firmei, m-a lasat cu leziuni care m-au adus în ochii plânși. Probabil îi părea rău că mor şi o las
pragul morții. singură, fără nici un sprijin la bătrânețe, singurul fiu
care a ales – nu, a fost forțat de soartă – să rămână
— Mama dumneavoastra a venit să-şi ia la revedere, lângă ea în casa mică pe care o împărțeam de când
domnule Kasiko.

PAGINA 37 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

mă părăsise nevasta după ce terminasem de plătit şi ceream întotdeauna să fiu trimis în mintea celor
facultatea lu` fii-sa. mai puţin interesante personaje, doar pentru a
demonstra că promisiunile diverselor firme care
— Unde te duci, Ionele, şi mă lași singură, mi-a spus garantau excursii mentale în destinații exotice nu se
cu voce înecată în lacrimi în timp ce eu mă ridicau la nivelul așteptărilor.
chinuiam să trag aer din masca pe care o aveam pe
față. — Nu, nu, nu, drăguțo, am amenințat-o eu cu
degetul, dăruindu-i un zâmbet adorabil. Nu mă
Plec, mămică. Mă duc la tata să-l scuip în față pe păcălești să-ți spun cum a fost.
bețivanul ăla nenorocit care m-a adus pe lumea asta
mizeră fără să mă întrebe. O lume atât de rece şi Am plutit spre tubul de teleportare sub privirea ei
nepăsătoare cu oamenii simpli care dau din coate zi resemnată. M-am întors şi, chiar înainte să fiu tras cu
de zi în încercarea de a o scoate la capăt fără prea putere în coridorul de transport, i-am spus:
multă suferință.
— Mâine, vei fi prima care va citi recenzia. Dar, îți
Mintea a început să mi se năclăiască. Abia o mai spun de pe acum: viața pământenilor e
vedeam pe mama şi auzeam din ce în ce mai supraevaluată.
îndepărtat sunetul facut de gâtul încleștat care se
chinuia să tragă aer prin țeava îngustată. Am simțit
că mă înmoi, apoi o zgâlțâitură, ca şi cum aș fi căzut
din pat în timpul somnului.

— V-ați întors!

Kelsea mă privea bucuroasă. Oare chiar atât de mult
însemnau 50 de ani pe Pământ?

— Ajută-mă cu astea.

M-am lăsat descarcerat din mijlocul cordoanelor
care pluteau pe lângă mine ca niște uriașe semne de
punctuaţie, dornice să afle raspunsul la întrebarea
pe care fătuca părea gata să o pună:

— Cum a fost? E aşa de grozavă viața pe Pământ pe
cât se spune?

Am zâmbit, mulțumit să o văd atât de curioasă.
Făceam contra-expertize pentru mai multe asociaţii

PAGINA 38 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

ABISUL DIN
ÎNTUNERIC

DE LI MARVEL

FFantomele există; şi monștrii există. Aceste creaturi Dintre toate locurile posibile din acest ospiciu, nici
unul nu era onorat cu prezența fetei cu părul bălai.
sunt printre pământeni. Oamenii le cred doar simple Lucrul acesta îmi cauza bătăi de cap. Eram convinsă
legende, dar nu şi Lana Swan. Din păcate tocmai că am scotocit fiecare centimetru de pe teritoriul
acest lucru a făcut-o să pară nebună în fața celorlalți, spitalului. 
ajungând astfel să fie închisă în această clinică unde  
şi eu, alături de ea, îmi petrec veșnicia.  Pe timpul existenței mele, am înțeles că
sentimentele rămân şi după moarte, iar disperarea
Nu pot să uit nici acum încercările disperate ale pe care o încerca corpul meu în momentul de față,
Lanei de a-i convinge pe ceilalți de mentalitatea sa îndeplinea toate condițiile unui om cu un psihic în
stabilă. Mai mult, aceste încercări i-au convins pe regulă.
medici de incapacitatea prietenei mele de a  
diferenția lumea reală de pura sa fantezie. Zilele Coridoarele erau pustii după ora stingerii şi doar o
treceau, la fel ca tratamentul infernal la care era nălucă le colinda în speranța de a-şi găsi prietena.
supusă. În timpul acestuia trebuia să fiu la o distanță
cât mai mare de ea, căci efectul era îngrozitor. Lana — E moartă! un strigăt plin de frică şi durere se
nu doar că pierdea orice legătură cu mine, ci îşi răspândi imediat pe întreg coridorul, iar toată
provoca răni destul de grave în încercarea de a se atenția mea se orientă spre femeia ce apăru ca din
convinge de inexistența paranormalului. senin. Trupul firav al acesteia fu preîntâmpinat
imediat de corpul doctorului Mils chemat parcă de
Acum însă, Lana Swan, era de negăsit. panica asistentei. 

PAGINA 39 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

— E moartă, anunță din nou. Renata e moartă.  Era o întrebare destul de captivantă, dar cel mai
  mult mă frământa cine a fost primul. Nu mai
Chipul doctorului Mils se lumină după ce auzi acel auzisem răspunsul doctorului, căci aceștia ieșiseră
nume, după care reveni la forma inițială. Apoi, fără din încăpere lăsându-mă cu propriile temeri alături
alte explicații, porni spre locul în care ar fi presupus de o muşama ce contura trupul cuiva pe brancarda
că se afla corpul neînsuflețit al Renatei. alăturată. 
 
Cu ochii deschiși şi speriați, Renata era întinsă pe Stăpânindu-mi frica, am dat la o parte muşamaua,
podeau din holul principal. Poziția corpului ei era iar trupul fără formă mi-a fost cutremurat de un
nefirească chiar şi pentru un atlet experimentat; puternic sentiment de durere ce se instaurase în
spatele aproape că-i atingea membrele inferioare, locul fricii în momentul în care am văzut părul bălai
iar mâinile păreau că vor să înhațe pe cineva. al prietenei mele. 
 
Doctorul Mils îi studie fiecare porțiune a corpului — A murit la fel ca mine, glasul subțire trecuse uşor
realizând apoi că decedata nu vărsase nicio picătură sub urechile mele. Ştiam cine era, deci nu avea sens
de sânge. După alte câteva minute, neliniștea i se să mă întorc pentru a o vedea. 
înfiripă pe chip. Simptomele morții nu îi erau  
evidente.  — Atunci de ce nu e lângă mine? am întrebat-o de
parcă ea ar fi ştiut răspunsul. 
Martoră la faptele lor, am asistat când trupul fostei  
asistente al spitalului de psihiatrie ,,Joseph Achim" a — Pentru că ea nu e ca noi. El a ales-o. Nu mă
fost ridicat pe brancardă şi purtat pe coridoare până așteptam la un răspuns mai elaborat din partea
la morga de la subsol.  Renatei. 
 
Am încercat să evit locul dat în timpul căutării mele, De obicei, oamenii care au parte de trecerea subită
căci era imposibil ca cea dispărută să se afle aici.  dintre viață şi moarte par vulnerabili, neacceptându-
şi soarta, dar Renata era calmă.
— La trei o punem în congelator, o instructă medicul
apucând trupul de ambele picioare. Asistenta se — Cine este el? am întrebat, curioasă de acest el
conformă şi repetând mișcările complicelui său, despre care a menționat. 
prinse de umerii celei decedate. După  
comportamentul doctorului şi al asistentei, eram — Ai auzit despre el când ai venit aici şi crede-mă, n-
absolut sigură că nimeni nu avea să afle de cele ai vrea să-l cunoşti. El e cel ce se ascunde în visele
întâmplate. tale. Renata nu încerca să mă sperie. 
 
— E deja al doilea trup. Cine ar putea să facă una ca Adevărul e că ştiam despre o creatură numită frigot;
asta? întrebă curioasă de fire tânăra asistentă. o creatură fără față venită de pe un tărâm vechi şi

PAGINA 40 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

care avea nevoie de o nouă înfătişare. Şi la fel ca — Emy!? Tu ești?
oamenii am făcut aceeași greșeală, l-am considerat o
legendă fără viață. Nici n-aș putea descrie sentimentul ce îmi înflorea în
interior la auzul acestei voci. 
— E monstrul ce-şi caută o carcasă, şi pe care deja a  
găsit-o, continuă aceasta. Îi simțeam privirea Întru-un colț slab luminat, cuprinsă între fierul
arzătoare. Eram îngrozită de ceea ce tocmai aflasem. încins, Lana îşi săltă capul pentru a-şi întâlni eroina.
Lana nu putea fi fața frigorului. Lana nu putea fi Picioarele o luară înainte, croindu-şi drum prin
moartă. nămolul ce împânzea podeaua.
 
Sentimentul de ură față de propria mea persoană — Lana! Te-am găsit, atât am reuşit să spun, căci apoi
reveni. Mă simțeam vinovată de situația în care se am simțit ghearele de metal ale unei fiare mai înalte
afla Lana. Acum, din vina mea umbra ei dispăruse. de doi metri. Un țipăt lung şi subțire nemulțumit a
slobozit gura tăciunii ce mă ridicase la un nivel cu
— Nu-ți plânge de milă, Lana încă nu a dispărut. forma ce prezenta fața sa. Când ochii ni s-au întâlnit,
Omoară frigotul şi salveaz-o! cele mai întunecate gânduri au prins viață, iar apoi a
urmat doar întuneric. 
***  
Când am deschis din nou ochii, nu știam cine sunt
 Arma cea mai puternică a frigotului era întunericul, sau ce sunt. Eram împrejmuită doar de întuneric şi
iar locul ce-i servea ca adăpost se afla cu două nivele pustietate. 
mai jos de subsol.   
După un veac în care am învățat cum să conviețuiesc
  Eram pregătită să o salvez pe Lana. Ea încă mai cu întunericul, amintirile au prins contur. 
putea să trăiască, să aibă o familie, să-şi vadă  
nepoții.  Nu a fost nicio luptă. Nu am câștigat. Nu am salvat-o
pe Lana. 
 Era adevărat ce a spus Renata; Lana era diferită. Ea  
vedea lucrurile mai ciudate decât mine şi putea să Frigotul a învins, iar sufletul ei s-a făcut pulbere când
parcurgă drumul dintre moarte şi viață; un drum trupul ei a ajuns pe mâinile lui. 
ung pentru ceilalți.   
Monștrii există. Ei nu trăiesc doar în legende şi
Un miros înțepător ca de putrefacție îmi făcu poveşti de speriat copii.  Ei umblă pe pământ în
stomacul invizibil să se întoarcă pe dos. Locul unde haine carnale.
se ascundea creatura era precum un bârlog al unei
fiare carnivore ce-şi mutila jertfele înainte de a se
ospăta din ele. 

PAGINA 41 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

AUTOBUZUL
205

MM-am trezit, ca de obicei, pe la opt fără cinci. Am DE DANIELA TOADER

oprit alarma, mi-am făcut o cafea tare la ibric, m-am îmbrăcată într-un impermeabil lung, de culoarea
îmbrăcat în viteză și-a am prins autobuzul 205 în oului de rață.
ultimul moment. L-am văzut de departe și-am simțit
că mai aveam o șansă. Am luat-o la fugă uitând de Preț de câteva secunde bune m-am chinuit să-mi
ani. trag sufletul, fixând involutar impermeabilul
bătrânei. Fără să știu de ce, fără să ajung să înțeleg
Nu-am mai alergat de mult și genunchii îmi legătura subtilă dintre culoare și fapt, mi-a apărut
protestau dureros. Aveam pe atunci treizeci de ani și deodată în față, Mara. Stăteam cu ochii lipiți de
locuiam tot în cartierul de la marginea Bucureștiului. haină și dialogam imaginar cu Mara.
Etajul șapte, într-un bloc comunist. Fugeam
împiedicat pe aleea neasfaltată ocolind bălțile Mara a fost prietena mea cea mai bună timp de
apărute peste noapte, simțind cum țepii fini ai șapte ani. Am cresut împreună în cartierul de la
buruienilor îmi atingeau pielea. marginea pădurii, unde am încercat de nenumărate
ori să ne cățăram în copacii fără vârstă de la poalele
În stație am ajuns cam prea târziu, dar șoferul, un tip dealului. Ea a reușit aproape de fiecare dată, eu doar
de vreo cinzeci de ani, m-a văzut și a oprit. Am urcat din când în când. Ne-am povestit pe înserate iubirile
gâfâind și i-am mulțumit înclinând discret capul. Nu trecătoare, dar intense, ne-am șters lacrimile
știu dacă m-a văzut, așa c-am repetat gestul încă o nepăsării și urmele nenumăratelor eșecuri, ne-am
dată. Nu m-a văzut nici a doua oară. Am decis să o despărțit pe timpul vacanțelor de vară și apoi ne-am
las baltă și m-am așezat lângă o doamnă în vârstă, î regăsit, doar puțin schimbate, în așteptarea unei noi
etape dintr-o viață pe care o descopeream din ce în

PAGINA 42 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

ce mai palpitantă. sentimente și senzații.

Aveam, acum mult timp, o pungă de plastic plină cu Din acea epocă îndepărtată am rămas cu senzația că
biletele de hârtie pe care ni le aruncam în clasă între ar fi trebuit, poate, să păstrez cu sfințenie punga
două întoarceri ale profesorilor. Uneori nu ne ieșea și aceea de plastic plină de noi…
atunci, spășite, ne recunoașteam vina zdrobind cu
privirea linoleumul bej. Niciodată nu s-a întâmplat să La un moment dat ne-am îndrăgostit amândouă de
existe curiozitatea vreunui profesor de a știi ce același băiat. Eu îl iubeam în felul meu, ea făcea totul
anume ne ocupa într-atât de tare spiritul, încât să să-l iubească cumva altfel. S-a născut atunci, pentru
decidem să lăsăm pe planul doi tabla, creta, textul prima oară de când ne cunoșteam, un fel de
sau formula. competiție între noi, în care fiecare încerca să se facă
plăcută și mai tare. Atunci am dezvoltat
Zburau bilețele între băncile bătrâne și noi sentimentul posesivității. Dorința de a câștiga.
călătoream odată cu acele bucăți mici de hârtie, Plăcerea de a fi mereu cu un pas înaintea celorlalți.
rupte din noi, și încercam să facem față unei epoci M-am luptat timp de cinci luni să plac un pic mai
din care ne străduiam să extragem esența și nu prea mult, dar băiatul, probabil obosit de lupta dintre noi,
reușeam. Cuvintele acelea mici, îngrămădite cât să sau poate doar încă necopt îndeajuns pentru a
încapă, scrise mărunt și înclinat, pe o foaie dictando înțelege drama produsă, ne-a părăsit pe amândouă
smulsă din caietul cumpărat pe sub mână. Cuvintele pentru o fetiță cu părul lung, strâns în codițe.
acelea erau puntea pe care, fără să știm, fără să
conștientizăm că ne era necesară, o construiam După incidentul cu băiatul, eu și Mara ne-am
peste toți anii aceia goi. apropiat din nou și ne-am promis că nu ne vom mai
lăsa în veci despărțite de astfel de incidente. Și
Apoi, venea deodată sâmbăta și începeau chefurile. totuși, în pofida promisiunii făcute, într-un sfârșit de
Eu aveam un bunic sever și o mama cu multă februarie friguros și trist, ne-am despărțit pentru
imaginație. Primeam permisiunea cu promisiunea totdeauna. Un alfel de incident, același rezultat. Ea a
că nu mă voi pierde. Promiteam fericită, strângând plecat într-un alt oraș, mult mai departe, eu am
între pleoape sentimentul nopților lungi de vară în rămăs să îi scriu scrisori, nenumărate scrisori
care totul capăta deodată strălucirea posibilităților așternute pe foi subțiri de hârtie, la care ea nu mi-a
infinite. răspuns niciodată. Am bănuit că s-a îndepărtat,
pierzându-se încetul cu încetul printre alți oameni,
Dansam nopțile acelea lungi, strânși în melodii alte păduri, alți copaci bătrâni crescuți pe alte
furate și trăiam imaginandu-ne departe și mult margini. S-a îndepărtat, uitându-mă.
dincolo de limita aceea invizibilă dincolo de care
orice faptă, orice gest, și cel mai adesea, orice gând, Ani în șir am așteptat un semn de la ea, dovada
devenea pasibil de lacăte. Dansam strânși în nopțile aceea că încă mai existăm una pentru cealaltă,
acelea lungi și calde și treceam nepăsători peste mii semnul acela că cei șapte ani crescuți împreună au
de gânduri interzise strivite de vise doldora de însemnat ceva și pentru ea, ceva cu mult mai mult și
mult mai

PAGINA 43 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

profund decât toți acei alți oameni întâlniți între resc cu adevărat să o trezesc. Exista ceva în acea
timp. bătrână adormită care mă făcea să-mi doresc să pot
lungi momentul la nesfârșit.
Am așteptat un semn de la ea în van, cu privirea
lipită de cutia poștală vopsită într-un verde crud și n- Visam să mai pot privi o dată, lung și intens,
am avut, în schimb, decât certitudinea că până și impermeabilul de culoarea oului de rată, să uit să
culorile își schimbau nuanța odată cu trecerea cobor în stația mea și apoi să îmi aduc aminte de
anilor. Tot așa, mi-am schimbat și eu, încetul cu Mara. În definitiv, mi-a plăcut setimentul ratării.
încetul, felul de a percepe lumea și, la cincisprezece
ani, când părinții mei au hotărât să ne mutăm pe o Deranjată de vocea groasă a șoferului și, probabil
altă stradă, într-un alt oraș, abia atunci am renunțat perturbată de privirea mea lipită de obrazul palid,
să mai privesc cutia poștală în așteptarea scrisorii. bătrâna se trezi într-un final. Se uită năucă pe geam
Între timp verdele crud a îmbătrânit și bătea într-un încercând să înțeleagă ce se întâmpla și m-a privit
fel de maro cu tentă de turcoaz. Culoarea oului de lung, recunoscându-mă. Îmi șopti ușor numele și
rață. apoi, cu privirea ațintită pe geamul murdar al
autobuzului 205, a dispărut din nou în lumea ei
Am stat mult timp cu ochii lipiți de imbermeabilul neînțeleasă, dincolo de pleopele fine și obrajii palizi.
bătrânei. Atât de mult încât am realizat mult prea
târziu că am ratat stația la care ar fi trebuit să cobor. Abia atunci mi-am adus aminte că până și culorile își
schimbau nuanța odată cu trecerea anilor. Anii au
M-am trezit la realitate o zdruncinătură puternică, o trecut peste noi în mod diferit. Eu încă mă simțeam
frână bruscă și o înjurătură ireproductibilă. Șoferul, uneori verde crud,  Mara a îmbătrânit  într-o nuanța
tipul de cinzeci de ani și un pic, și-a scos enervat de maro cu tentă de turcoaz, răpusă de Alzeihmer.
căștile din urechi și ne-a anunțat că autobuzul avea
pană. Trebuia să coborâm! Încă absorbită de
amintirea Marei nu am înțeles că urma să aștept în
ploaia fină un alt autobuz. Bătrână a adormit, iar
șoferul mi-a făcut semn să o trezesc.

Am încuviințat fără vreun mare chef. M-am ridicat
doar de pe scaunul gri și o priveam pe bătrână cum
dormea. Dormea adânc și tresărea des. Am încercat
să-i ghicesc visul printre pleopele fine și să-i număr
ridurile de pe obrajii palizi. N-am reușit deoarece
șoferul se grăbea. A strigat de jos, de lângă roata
defectă, dându-mi un ultimatum din priviri.

Trebuia să coborâm. Mi-am lăsat ușor două degete
pe umărul bătrânei și am scuturat-o fără să îm do-

PAGINA 44 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

FIRSTS I grew up to my mother belting out the chorus’
WITH notes in the very spoon she used to stir the soup she
CAROL used to make every Sunday morning.

DE SZTOIKA TEREZ And even though I’ve listened to that song so many
times before, it felt like I was hearing it for the first
IIf I had to choose one favorite thing about Carol I time. The familiar rhythm sent shivers down my
spine and without even thinking about it my mouth
would say her hips, remembering the softness of her whispered the lyrics by heart. She made me feel like
skin, the way she shivers when I kiss them. Then, I I was at Cindy’s first concert in a New York bar before
would think of the way she whispers my name. she became famous. And while I was watching her,
everything felt so new, yet so familiar…
If someone gave me another chance to name my
favorite thing about Carol I would say her voice. It *
was what drew me to her in the first place, the way I’d say her voice is my favorite because of the nights
she sang “Time after Time”. She was sitting on a bar she used to read to me.
stool, placed in the middle of a wooden stage,
strumming the scratched guitar. The stage It was May when we started going out. One night,
reminded she told me to come in. The apartment she lived in
me of my grandmother’s bedroom floor. The white couldn’t be more… her. The walls had the color of
thin strips are still visible after twenty years, when the fresh peaches my mom loved to buy in July.
my brother and I got our first cars; it was the first
Christmas I remember.

The melody was played softly. If the bar wasn’t half
empty, I wouldn’t have heard it. There was
something about her singing, eyes closed, one of my
mother’s most-loved 80’s hits that took me back in
the good old days.

PAGINA 45 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

She took my hand and guided me through the small one of her three favorite poets. Poem after poem, my
living room and open kitchen to a room with a white eyes felt heavier and heavier. I tried to fight the
door. Later, I learned it was her bedroom and I was tiredness, not wanting to lose one word she said but
the second person she shared that bed with. Above I fell asleep listening to her reading about the great
the bed she hung a black and white photograph love I have always dreamt of.
which her first lover took at a picnic in the park.
*
Carol wore the same sunglasses she wears now, the I felt like home. She was home.
creases around her mouth less visible, and the same
scratched guitar on her lap.

When she lay down next to me, I’d asked myself
“Which side of the bed was he sleeping on?” even if I
didn’t want to know the answer, I couldn’t help but
think about him. But then, Carol would see my
furrowed eyebrows and caress them. The lazy smile
that played on her lips and the way her fair hair
shone in the morning light made me forget about
him.

It was the first night she truly let me enter her world;
she took my hand and opened the balcony door
with the other one.

The view was beautiful. On the left, a blooming
cherry tree was covering the top of the balcony. On
the far right, a warm yellow light covered the sofa
Carol placed on the shared wall between the
balcony and her bedroom.

She sat down on the flower patterned couch and
patted her lap.

“Lay down. I am going to read to you” she said with a
sweet and warm voice.

Before I knew it, I laid my head in her lap, creasing
her red sun-dress. She started reading Anne Sexton,

PAGINA 46 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

THE LETTER

DE LEILA SANDRA M.

IIt’s almost a cliché, if you think about it. The typical personal problems. Her co-workers were nice people
but not very curious about what was going on in her
relationship-marriage-divorce life triangle. We all life. She didn’t mind it, though. As usual she would
know at least one person who followed these stages start her daily routine, typing frenetically, answering
without even thinking about it. Nonetheless, in this the calls, responding to the never-ending e-mails.
obvious pattern, something took a different turn in
Kara’s life. “Hi, dear!” the hi-pitched voice pierced Kara’s ears,
  startling her. She looked up and saw Jessica. The
The morning she got the divorce papers she felt woman rarely came by her cubicle and that was
awkward, a bit relieved, if she were to be completely almost once a year, for Christmas.
honest. She opened the yellow envelope and whilst
she was reading word by word the terms, she found “Jessica” she said, trying as hard as possible to sound
herself glancing blankly out of her small kitchen thrilled. “What brings you by?”
window. There was nothing of great interest out
there, just the reddish wall of the shoe factory next “This just came in for you” she replied handing her
door. Kara sighed, shoved the papers in the cabinet’s what seemed to be a letter.
drawer and got ready for work. Even if her life was
hectic, the world kept moving. “For me? Do you know who sent it?” she asked while
  turning the envelope on each side.
She worked in a small office building for a retail
company. She loathed her job, but at least it kept  “Hell if I know!” she puffed, “I am as surprised as you,
her busy and her mind somewhere other than her

PAGINA 47 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

believe me, dear.” sent the letter, but there was no one.

“Uhm, okay, thank you, Jessica.” Not giving it even a second thought, she left work
pretending she felt sick, rushed home, grabbed the
The woman left before she could end her sentence. first pen she found, signed the damn divorce papers
A letter… she thought. There was no sender’s address and hurried to the coffee shop. She thought it was
or name, nothing. She hurried to open it as if she madness. She knew it had to be just a stupid prank
were opening a Christmas present. It wasn’t the and yet, there she was, panting in front of the coffee
typical printed letter. It was handwritten, sloppy but shop. It was still early in the morning so there
readable. weren’t many people inside. The door opened with
  the usual chime. She looked around and then she
“Hello Kara, saw him. He turned around as soon as she
  approached. The man with green eyes smiled, stood
You haven’t met me yet and I’m sure you’ll find this up and gently kissed her flushed cheek.
letter to be at least weird, but if you’ll hear me out, I
promise you won’t regret it. I know about the divorce “I knew you could do it!” he said, inviting her to sit
and about that asshole who took you for granted, down.
and I know that you haven’t signed the papers yet,
but what are you waiting for? Kara sat across him and even if she couldn’t bring
  herself to say anything, she realized he was right.
If you believe that everything happens for a reason, She knew the minute she saw him that that was the
then you must go through with it. When you’ll very beginning of a whole new life.
decide to sign the papers, I will wait for you at the
coffee shop across your building.
 
I’m not a creep, nor a stalker. Once you’ll see me, you
will understand why nothing in your life felt right.
You will know. Trust me!
 
I deeply wish I’ll see you soon, honey!

Yours truly,
D.”

She put the letter down and looked around. Her
colleagues were caught up in their work. She looked
outside the window, staring at the people which
were crowding the streets, trying to spot the man

PAGINA 48 WORD PILOT PROZĂ SCURTĂ

POEZIE

PAGINA 49 WORD PILOT POEZIE

RUINE

DE MARIA-MAGDALENA RADA

Fărâme de amintiri uitate Acum altarul înnegrit îşi cheamă
pe ceaslov te caută încet. vestalele în togi fantomatice;
glăsuirea lui e surdă
Peniţa din călimară şi-a pierdut şi ecoul.
lăcrimează uneori,
Apa mâloasă acoperă tomul prăfuit,
iar dârele lasă iar pergamentele sale
un Delphi apus. se dizolvă susurând.

Coloane sparte acompaniază Călimara s-a spart… cerneala
nisipul în dans deşertic, se întoarce în Hades;
dar cu eleganţă.
o bulă işi blesteamă soarta
Arcade suspină în corzile iederei scurgându-se pe masa de piatră.
ce le sugrumă.
Ruinele bleumarin se estompează:
Păstrătorule ţi-ai ratat menirea…

PAGINA 50 WORD PILOT POEZIE

OBIŞNUINŢA

Obișnuiam să mă pierd
în umbre de cuvinte,

pipăind cu ochii închiși
ale sunetelor cvinte.

Obișnuiam să mă găsesc
undeva între azi și mâine,
ocolind străzi cu poeme

ale muzelor boeme.

DE ADONIA GOSSELIN