Ion Pribeagu - Poezii multe

TREI NASTURI 47

S-a oprit tramvaiu-n piaţă Mai deschise încă unul
Lume multă şi pestriţă Dar zadarnic îi e dorul.
Şi prin iureş se-mpinge Nici acum nu poate doamna
O frumoasă cuconiţă. Să-şi ridice sus piciorul.

Cum avea rochiţa strâmtă Dar un domn ce e în urmă-i
Şi cu nasturi mulţi pe spate Fără niciun fel de formă
Vrea să urce, dar din cauza O apucă de contururi
Rochii strânsă-n trup, nu poate. Şi o saltă pe platformă.

Trece mâna-i mititică Doamna roşie la faţă
Lată ca un plăsturel Fulgerând priviri haine,
Înspre spate şi gingaşe Se întoarce şi îi spune
Ea deschide-un năsturel. Bombănind:-Nu ţi-e ruşine?

Imposibil să se urce -N-ai dreptate, cuconiţă
Dar ca şi orice femeie Zice el cu nepăsare
Îşi mai trece mânuşiţa Dumneata te superi fiindcă
Şi înc-un nasture descheie. Fără vrere am pus mâna

Dar cum treapta e-năltuţă Pe când eu tăcui din gură
Şi e-aproape imposibil, Când nici nu mi-ai spus "pardon"
Ce să facă, ce să facă? Şi mi-ai descheiat din grabă
Vezi, momentul e penibil! Trei nasturi la pantaloni!

DORINŢA LUI DĂVIDEL 48

Mămiţica-i indispusă
Vocea parcă i-se-ngroaşă
Nu ştiu pentru ce, dar tanti
A trimis să vie-o moaşe.

Davidel, copil cuminte
Cu mămica se-ntreţine
Şi când cearcă s-o aline
Ea se simte mult mai bine.

Şi-l întreabă:-Moţk dulce,
Ce-ai dori tu bunăoară
Să-ţi aducă mama dragă
Frăţior sau surioară?

Davidel zâmbind, răspunde
Fără nici o etichetă.
-Dac-aş şti că nu te doare
Aş dori o bicicletă!

MARE PĂCAT 49

De la Adjud, o văduvioară, Ea n-ar fi vrut, dară departe
Frumoasă şi pe nume Henţa, Ţâşneau văpăi şi reverie,
Să plece trebuia-ntr-o seară, Şi vizitiul zdravăn foarte,
Înspre Focşani cu diligenţa. Fir-ar al naibii el să fie!

Şi s-a-ntâmplat ca-n seara-aceea Iar luna în manta de paradă
Că n-au plecat nici marchidanii, Şi plină de indiferenţă,
Nici boccegii, ci doar femeia S-ascunse-n nori, ca să nu vadă
Cu diligenţa la Focşani. Ce se întâmplă-n diligenţă...

Porniră căişorii în goană, Ajunsă-a doua zi-n cetate
Vreo zece poşti, după ceas S-a dus la târg cu trebuinţă,
Şi tocma-n valea lui Sardoană Şi după ce-şi luă de toate
Făcură-n silă un popas. Are mustrări de conştiinţă...

-Mănăm aici, bade Avrame? Nici nu mai vru să-şi amintească
Întreabă Henţa cu sfială. De faptu-n taina nopţii stins
-Aici, răspunse vizitiul Şi-apoi, ca să se pocăiască
Că-s caii rupţi de oboseală. S-a dus la rabin şi s-a plâns:

Însă să nu ai nici o teamă, -Păcătuit-am greu, prea sfinte
Din noapte vin miresme dulci, Fiindu-mi frică de strigoi,
Ce te-nvelesc ca o năframă, Eu tânără şi fără minte,
Că poţi, în tihnă, să te culci. Şi el simpatic şi vioi...

-Mare păcat! a spus rabinul, 50
Cu Dumnezeu ca să te împaci,
Vei implora tot Sanhedrinul,
Vei da ofrandă la săraci.

Din Elfimir ţi-oi citi misterul
Ce iartă oamenii-ntre ei
Şi ca să se îndure cerul,
Vei da şi cinci sute de lei!

-Primesc, răspunse ea cu sete
Şi cu emoţii neştiute,
Oiţa păcătoasă dete
Două bancnote a cinci sute.

Se uită rabinul la sumă
Şi-i zise plin de duioşie:
-Eu ţi-am pretins să dai cinci sute
Şi văd că tu ai dat o mie!

-Ţi-am dat o mie, rabi! Lasă...
Că nu-i nici o greşeală, ştiu 1
Dar vezi că eu mă-ntorc acasă
Tot cu acelaşi vizitiu!

SUNT PĂCĂTOS PĂRINTE 51

La părintele Vintilă Era-naltă şi frumoasă,
Vine-Arvinte, cam sfios Părul blond şi ochii de jar,
Şi îi spune:-Fie-ţi milă Gura dulce, voluptoasă,
De un suflet păcătos Dinţii de mărgăritar...

Chiar în Săptămâna Mare -Nu cumva ai fost cu Tanţi
Când tot omul e smerit Din Smârdan, de peste drum?
Şi posteşte cu ardoare -Nu pot s-o divulg, că Domnul
Uite, am păcătuit! Mă trăzneşte chiar acum!

-Ai furat?-întrabă popa Şi-avea flori la cingătoare
-Nu prea sfinte! Fără vrere Trup de crin îmbobocit,
M-am dat diavolului, hopa Mijlocul de fată mare,
C-o grădină de miere! Numai bună de iubit...

-Vai de mine, vai de mine... -Poate-ai fost cu Miţa Creaţa,
Greu păcat ai săvârşit... Cea uşoară ca un fulg
Însă dacă-mi spui cu cine, Din Buzeşti? -Cere-mi şi viaţa
Poate fi-vei mântuit. Însă nu pot s-o divulg!...

-Nu pot! a răspuns Arvinte, Durdulie,-mbujorată,
Să-mi fac chinul şi mai greu, Numai cântec, numai joc,
Nu pot să divulg, părinte, Când te-a strâns în braţe-o dată,
Că mă bate Dumnezeu! Ai simţit în vine foc!

-Măi Arvinte-ai fost cu Leana 52
Care şade pe Neptun?
-Sfinte, geaba-mi zgândări rana,
Fiindcă tot nu pot să spun...

O cocoană tăinuită,
Fruct în dragoste scăldat,
Toată plină de ispite,
Toată plină de păcat...

-Bine, du-te, meditează
Şi vii mâine mai dispus,
Domnul să te aibă-n pază!
-Sărut dreapta! Şi s-a dus.

Ajungând în colţ, ca vântul
S-a-ntâlnit cu Calistrat,
Care l-a-ntrebat:-Prea sfântul
De păcat te-a dezlegat?

-Încă nu! răspunse-Arvinte
Foarte vesel şi vioi,
Dar aflai de la părinte
Încă trei adrese noi!

VILA BOMBONICA 53

Se ştia-n Constanţa toată Dar şi vila-o plăcere -Orice prunc care se naşte,
Că artiştii, toată clica Un miraj, un colţ de vise, Moşteneşte-n timpul "dramei"
De tenori, soprane, comici Cu prea multe maniere Cele de pe urmă mofturi
Trag la vila "Bombonica" Şi prea multe uşi închise. Şi capricii ale mamei.

Că veneau actori de unde Bombonica, cu turiştii Am şi probe evidente:
Nici cu gândul nu gândeşti Era foarte ocupată, Mai de mult, dintr-un hazard
De la Iaşi şi din Craiova Forfotea mai toată ziua Locuia la noi în vilă
Şi mai mulţi din Bucureşti. Ba şi noaptea câteodată. Prinţul scenei-Leonard!

E adevărat că vila Soţul ei, domnul Popescu, N-o să crezi, dar Bombonica
Este cea mai arătoasă Filozof de meserie, Când mi-a dăruit feciorul
Dar şi doamna Bombonica Mai îndeplinea o slujbă: Pe Socrat,-fă-ţi cruce Ioane!-
Tare-i dulce şi frumoasă.. Arhivar la Primărie. Seamănă leit cu tenorul!

Naltă, trupeşă, vioaie, El punea la acte timbre, Ba mai mult: are şi voce.
Chipul bun de pus în ramă, Vize toată ziulica, Toată ziua se zmuceşte
Ochii adânci şi o privire, Pe când treburile vilei Şi tot cântă: "Zi, ţigane",
Ce te-ndeamnă şi te cheamă! Le-aranja doar Bombonica. "Cine-n lume nu iubeşte"!

Veselă şi primitoare -Ştii, mi-a spus el într-o seară, Altă probă! Vremea zboară,
Şi cu sânii rotofei... Când şedeam sub un umbrar Anii trec vreo cinci sau şase
Mulţumea vizitatorii Şi vorbeam aşa-ntr-o doară, Şi-ntr-o vară vine-n vilă
Ce trăgeau la vila ei. Un pahar de Murfatlar. Nici n-ai să gândeşti: Tănase!

Bombonica, iar gravidă, Şi-ntr-o zi mergând pe stadă 54
Cum se-ntâmplă, a rămas Fără să prevăd nimica,
Şi mi-l naşte pe Horaţiu, Mă-ntâlnesc cu domn-Popescu, Vesel şi vorbeşte-n rime,
Cu un nas, dar ce mai nas! Soţul doamnei Bombonica. Că ţi-e, zău, mai mare dragu.
Dacă-i pui şi ochelarii
Ei, să-l vezi cum zice snoave -Ce faci nene? Unde-mi umbli? Pot să juri că e Pribeagu!
Şi cuplete savuroase, Că te caut pe la ziare-
Să te strâmbi de râs, nu alta, Zice şi mă-mbrăţişează- Să mai pui la îndoială
Mot-a mot, leit Tănase! Să-ţi aduc o veste mare! Crezul şi principiul meu!
-Ba de loc, domnu Popescu,
Ca să vezi că am dreptate, Ţi-am vorbit eu, într-o seară, Totu-i de la Dumnezeu!
Când susţin că-n timp de ani Ţi-aminteşti? La nişte şpriţuri...
Pruncul moşteneşte tocmai Că copilul moşteneşte Când m-am despărţit de dânsul,
Din afecţiunile mamei! Ale măsii mici capricii? Mă-ntrebai şi eu ca proasta:
-Ce amestec poate s-aibe
Dumnezeu în treaba asta?

Mai ales Ionică dragă, După ce-ai stat tot sezonul

Nu uita de crezul meu: Şi ne-ai delectat, hazliu,

Tot ce se întâmplă-n viaţă Bombonica mea cea dragă

E c-aşa vrea Dumnezeu! Iar mi-a dăruit un fiu.

..............................

Şi acum ţine-te Ionică.

Ei, dar anii trec de-a valma Să nu cazi cu trupu-n jeţ:

Şi nutrind mereu speranţa, Seamănă leit cu tine,

Trei sau patru ani de-a rândul Tot aşa : Bondoc şi creţ!

N-am mai dat pe la Constanţa.

TESTAMENT 55

Stă să moară, bietul Lazăr, -Toanta aia? sare soaţa
Din moment în alt moment Nu admit şi nu dau voie,
Şi nevestei îi dictează Partea asta de avere,
Punct cu punct, un testament: O prescriem pentru Zoie!

-Las lui Sandu casa noastră... -Pentru ea! suspină Lazăr,
Dar femeia îi replică: Cum zici tu, aşa să fie!
-Pentru ce tocma-lui Sandu? Însă marfa din dugheană,
Casa i-o lăsăm lui Lică! O va moşteni Oişie!

-Bine! -zice muribundul, -Lui Oişie marfa noastră?
Însă ceasul şi-un inel, Asta nu admit de loc!
Cel cu monogramă-n aur Decât el s-o irosească
Le las lui Aurel! Eu mai bine îi dau foc!

-Aurel? E prea obraznic, -Vechea noastră prăvălie?...
Plin de ifos şi ambiţii, -Imposibil! soaţa plânge
Juvaerurile astea Asta i-o lăsăm lui Victor
Poate le lăsăm lui Mitzy! Care mi-e nepot de sânge!

-Fie! spuse bietul Lazăr, Muribundul scos din fire,
Dar covoarele şi banii Ţipă la nevasta sa:-Nu!
Le lăsăm să aibă zestre, Vreau să ştiu, în casa asta
Nepoţicăi noastre, Fany! Cine moare, eu sau tu?

NICI ACUM NU ŞTIU MISTERUL! 57

Priveam pe Ben Iehuda-ntr-o vitrină La tot ce-i îndrugam: Mamzel, duduie,
Şi eu eram c-un pas în urma ei... C-o frază mai de ici, mai de colo
Avea un trup superb, de Mesalină Guriţa-i dulce nu ştia să spuie
Şi un picior sculptat parcă de zei. Decăt o vorbuliţă, una: Lo!

Să-mi depărtez din gând melancolia Şi cum sălta din umeri, ştrengăreşte
Setos de noutăţi ca orice om, Şi îmi zâmbea, m-am lămurit ;
Mi-am scos cu politeţe, pălăria Ea nu ştia o boabă româneşte
Şi i-am spus şoptit, surâzător: Shalom! Eu nu ştiam nici un cuvânt ivrit.

M-a măsurat din cap până-n picioare Pe masă şerveţele-mpăturite
C-o nonşalanţă ce mă-ncătuşa Şi ea, ca să nu stau ca un bleg
Şi parcă a zâmbit, sau mi se pare Îşi însoţea cuvintele rostite
Că mi-a şoptit candid:Bevakosa! Cu câte-un mic desen, s-o înţeleg..

Cum flerul niciodată nu mă-nşeală, Mi-a desenat cuţit, farfurioară
Ştiam precis că o să-mi cadă-n laţ Şi cum m-ardeau privirile adânce,
Şi am plecat cu ea la-nvălmăşeală Ar fi dorit să mergem să mănânce
Ca Julieta şi Romeo, braţ la braţ.
În restaurant intrarăm şi îndată
Simţind că din priviri am înţeles-o Un chelner ne-a servit ca din senin,
Şi fericit de-această aventură Un forspaiz, o friptură şi-o salată
Ne-am aşezat la masă-ntr-un lesspresi Şi am ciocnit şi un pahar de vin.
Eu o cafea şi ea o prăjitură.

Mânca cu mlădieri de porumbiţă 58
Cu dinţişori de-un alb mărgăritar
A mai cerut ficat şi o costiţă,
Ş-am mai ciocnit cu ea înc-un pahar!

Apoi a început să deseneze
O tobă, saxofon şi-un clarinet,
Şi-am înţeles că vrea să se distreze
Şi-am intrat cu ea la cabaret.

Program, femei, orchestră mexicană,
Parfum de mosc, velour şi ametist
Şi drăgălaşa mea pe nume Brana
Mi-a acordat o porţie de twist.

După aceea, foarte-nfierbântată
De dans, de coca-cola şi cafea,
Iubita mea cuminte şi-adorată,
Mi-a desenat frumos o canapea.

De-atunci îmi chinui mintea să-mi pleznească
Şi nu pot dezlega acest mister:
De unde a putut ea să ghicească
Că sunt de meserie tapiţer?

SCANDAL ÎN FAMILIE 59

În oraşul-nu spun care- Într-o după-amiată vagă,
Nu departe de aici Vine Aron, îmbietor,
Locuia un om cu stare Şi îi spune.-tată dragă,
Domnul Natan Şmilovici Vreau cu Ester să mă-nsor!

Şi pe lângă prăvălie -Care Ester?- sare Natan,
Şi o casă cu balcon Parcă prins de-o amintire
Natan mai avea soţie -Fata Blinei de pe Carmel,
Şi un singur fiu-Aron. Una blondă şi subţire.

Tânăr cu purtări alese -Nu se poate! E o taină
Elegant şi studiat Şi mi-e greu a-ţi relata
El era mândria casei, Că de mult...adică Ester,
O podoabă de băiat. Ester este sora ta!

Despre tatăl său-de Natan A plecat Aron, da-n suflet
Fabricant de jaluzele, Clocotea ca un vulcan:
Se spunea că-n tinereţe Şi încet, încet de-atuncea
A fost mare pui de lele! S-a mai scurs aproape-un an.

A făcut el multe pozne Şi-ntr-o seară Aron aduse
Când era mai tinerel Tatălui o veste proastă:
Dar cum vârsta potoleşte -Tată, o iubesc pe Leia
S-a cam potolit şi el. Şi-am s-o iau chiar de nevastă!

-Vai de mine! exclamă Natan, 60
Iartă-mă de-ţi stau în cale,
Însă şi de data asta Când am vrut s-o iau pe Ester-
Fi-voi contra vrerii tale! Floare, fir de micşunea,
Tata m-a oprit spunându-mi
C-ar fi Ester sora mea.

Fiindc-odată mama Leiei Azi, când o-ndrăgesc pe Leia
-Crede şi nu cerceta- Stea scăldată de-auroră
M-a convins până la urmă Tata iarăşi se opune
Că şi Leia-i sora ta! Că şi Leia-mi este soră!

Turburat de cele-aflate, Mama a rămas furată
Bietu-Aron s-a dus distrus Parcă de un gând ascuns,
La mămica lui iubită Şi apoi, după o clipă,
Şi i-a spus : Foarte veselă-a răspuns:

-Mamă-mi vine să-mi iau viaţa -Ia pe care vrei din ele
Toată lumea s-o impac, Şi nici n-o să-ţi pară rău,
Dă-mi mămico o povaţă Fiindcă am să-ţi spun o taină:
Şi mă-nvaţă ce să fac? Natan nu e tatăl tău!

NU MAI SFORĂIE DE LOC 61

Mary, draga nevestică -Doctore, mi-e viaţa-amară,
A lui Avrămel din Iaşi, Dă-mi un leac, că Avrămel
Are un copil şi-o vilă Sforăie din cale-afară
Cea mai mândră din oraş. Că nu pot să dorm de fel!

Are fraulein şi maşină Am cercat buline, raze,
Şi un pardes de gutui. Însă totu-mi-e-mpotrivă,
Însă e nefericită N-am să dorm o viaţă-ntreagă
Şi-asta din pricina lui. Lângă o locomotivă!

El, chiar n-are nici un viciu, Scapă-l de această boală
Fără ea nu face-un pas Şi pe mine de calvar
Însă are-un mic capriciu: Fiindcă, altfel, tinereţea
Sforăie si-i tare gras. Mi se trece în zadar!

Când îi vezi la ştrand, pe stradă, -Uite ce-ai să faci, ghevent,
Sau la teatru pe-amândoi, (i-a vorbit doctorul Lehor)
Ea, e ca o floare-n voltă Noaptea, când l-auzi că-ncepe
Şi-Avrămel, ca un butoi! Te ridici încetişor,

D-aia, Mary cea frumoasă, Şi cum doarme-ntins pe spate,
Cu trupul în farmec strâns, Lat şi sforăie în draci,
La un specialist acasă Brusc, picioarel4e-amândouă,
S-a dus iute şi s-a plâns. Delicat i le desfaci.

NOI DOI 56

Şmil Popic şi cu Manase Şi-ntr-o noapte, tocma-n luna
Se iubesc de parcă-s fraţi,
Ambi-s voiajori de seamă, Tu îi iei pantofi, rochiţă, Când se petrecea cu Şmil
Şi tot ambi-s însuraţi Eu o masă, o plimbare, I-a venit să nască.gata!
Pentru noi, chestiunea asta Şi-a născut chiar un copil.

Dar cum amândoi curtează Nu-i un lucru atât de mare! Ce să facă Şmil săracul!
Chiar de-aici, de peste drum,
Şi-apoi e o zicătoare Cum să se descurce acuşi?
Pe drăcoasa văduvioară, Cum s-anunţe pe Manase
Care se adevereşte: Care e plecat la Huşi?
Raşelica lui Avrum.
Când e vorba de-o iubită

Între ei, băgând de seamă Unde-s doi, puterea creşte! Şi îi scrie o scrisoare
Cum că gluma se îngroaşă Plină de amor şi foc:
Şmil, mai filozof, probabil Şi aşa trecut-a anul, -Totdeauna tu, Manase,
Îi propuse lui Manase: Iar Raşela, drăgălaşe, Ai avut mai mult noroc!
Petecea cu Şmil o lună

-Măi, Raşela-i tare dulce, Şi o lună cu Manase. Îţi trimit această veste,
Când o vezi cu umeri goi,
Are-atâta şarm, că poate Însă, cum ades se-ntâmplă, De aicea, de la Iaşi,
Să ne dea la amândoi. Soarta e neândurată, Ca să stii: Raşela noastră
Că deodată Raşelica A născut doi copilaşi!

Dar ca să putem să facem A rămas însărcinată. Tu eşti norocos, Manase,
Şi puţină-economie Iară eu, nefericit.
Tu îi cumperi o poşetă Căci copilul tău trăieşte
Eu îi iau o pălărie. Iar al meu, bietu-a murit!

Prin mişcarea asta iute, 62
Inima-i produce-un şoc
Şi eliberat deodată, Da-ntr-o noapte, dulcea Mary,
Nu mai sforăie de loc. S-a trezit şi-a constatat
C-Avrămel al ei, iubitul,
A trcut un an aproape- Nu e lângă ea în pat.
Vremea trece-ntr-o clipită-
Nimeni, ca frumoasa Mary Unde-i? Că era aicea!
Nu-i atât de fericită. Nu-i nici în bucătărie,
Nici în hol, nu-i nici în baie;
Cum începe el concertul Unde ar putea să fie?
Mary, cu metoda-i nouă,
Trage-ncet şi îi desface Nu-i nici în toaletă,
Brusc, picioarele-amândouă. Poate că s-a dus pe-afară...
Şi deodată îl zăreşte,
Ca magnetu-i se opreşte Răvăşit, venind pe scară.
"Muzica" fără habar,
Se mai mişcă, se suceşte -Unde-ai fost? întreabă Mary
Şi apoi adoarme iar. Plină de îngrijorare.
-Sus, că biata fraulein Mitzy
Sforăie atăt de tare!

STRAŞNIC MEDICAMENT 63

Sandu, un amic simpatic Mulţi tămăduiţi de dânsa, S-a-nţeles cu ea să vie
Cum sunt mulţi în Capitală O slăveau în chip şi fel, Zilnic între cinci şi şapte
Era predispus, săracul D-aia, cu nădejdi, la babă Fără nici o silnicie,
Totdeauna la răceală. Într-o zi s-a dus şi el. Sa-şi bea porţia de lapte.

Şi s-a întâmplat deodată Baba Safta c-o privire, Şi venea sărmanul Sandu
Sandu să se-mbolnăvească, I-a spus verde, fără teamă: După sfatul bătrânicăi
Nu de tuse-obişnuită, -Tusea o să-ţi treacă, numai Să se vindece cu leacul
Ci de tuse măgărească. Dacă bei lapte de mamă! De la pieptul Frusinicăi.

Cu convulsii ne-ntrerupte Caut-o femeie care, Să desăvârşească-efectul
Că la faţă se-nroşea Are-un copilaş şi vrea, Şi gâtleju-a-şi limpezi,
Şi într-una, zi şi noapte, Şi plăteşte-i să te lase El venea să-şi bea tainul
Tot tuşea, şi iar tuşea. Lapte să sugi de la ea! Şi de două ori pe zi.

A luat medicamente, Şi-n cel mult o lună două, Drăgostoasă şi avidă
Prafuri, droguri şi chinină, Să nu-ţi pară curios, După-aventuri tinereşti
S-a frecat cu unguente Îţi dispare toată tusea Într-o zi i-a spus timidă:
Cu eter, hemoglobină. Şi te faci iar sănătos! -Altceva nu mai doreşti?

Şi-a pus prişniţi la picioare Şi-a găsit în Copşa Mică -A, ba da! Răspunde Sandu
Şi la baba Safta dus-s-a Pe Frusina lui Tărâţă Cu un aer mulţumit;
Poate că-i prepară dânsa Pieptoasă şi voinică Dac-aş şti că nu te superi,
Vreun leac să-i treacă tusea. Şi c-un copilaş de ţâţă. Aş dori ş-un biscuit!

AMINTIRI 64

Nu s-au mai văzut, aproape -Ia să-mi spui iubită Cleo,
De vreo cincisprezece ani, Însă cu sinceritate,
De pe când umblau la şcoală, Cum petreceţi, tu cu soţul
Ambele la Botoşani. Clipele de voluptate?

Anii trec pe nesimţite -Spune-mi-o cu de-amănuntul
Şi trec visele şi ele Pentru că prin jocul firii,
Şi s-au întâlnit pe stradă Ştim deja ce-nseamnă aia
Amândouă tinerele. Care-i baza omenirii.

-Nici nu ştii ce bine-mi pare -Draga mea, Ionel m-adoră,
Scumpo, că ne-am revăzut Mă dezmiardă ca pe-un miel
Să ne povestim crâmpeie Şi în ce priveşte-amorul
Şi-amintiri despre trecut. Nu pot să mă plâng de el!

Au vorbit de film, de Beatles, Mă sărută cu pasiune
De artiştii consacraţi, Şi să nu spun mai departe,
Despre modă, despre blănuri Dar îşi face datoria
Şi apoi despre bărbaţi. După cum scrie la carte.

-Dar tu, scumpa mea Ortansa Da-ntr-o zi, Când stam la masă 65
Ce te-ai măritat devreme, Nu ştiu cum, dar lui Vasile
Cum te-mpaci cu al tău, în visul Ca să-i stimulez dorinţa
Îndrăgirilor supreme? I-am pus două-trei pastile.

-Drept vorbind- a spus Ortansa A mâncat, şi deodată
N-am ce spune despre mine. Fără urmă de ruşine
Nu o duc rău cu iubirea, A sărit în sus sălbatec
Însă n-o duc nici prea bine. Şi s-a năpustit spre mine.

Şi Vasile al meu e tandru A smuls toată-mbrăcămintea ;
Însă,are-o apatie Ce să-ţi spun, m-a făcut praf,
Parcă e, şi parcă nu e Nudă ca pe Sofia Loren
Cum ar trebui să fie. De la cinematograf.

Dar cum nu-s de mămăligă Mă strângea la piept cu sete,
Ca să rabd şi nopţi şi zile De spărgeam că-mi sparge coasta
Eu m-am dus la doctor Staicu Şi mă-mbrăţişa năpraznic...
Şi mi-a dat nişte pastile. -Ei, şi ce vezi rău în asta?

Şi pun una în mâncare -Nu e rău! Din contra!Îmi place,
Fără nicio emoţiune A eăspuns Ortansa senină,
Şi de-atuncea treaba merge Însă...noi funcţionarii
Admirabil, o minune! Luăm masa la cantină!

METODA LUI ŞMIL 66

Doi prieteni, Şmil şi Leibu -Eh, mă bucur! Să dea Domnul
Amândoi din Botoşani, Sănătos s-o stăpâneşti!
Nu s-au mai văzut, aproape, Dar ia spune-mi Şmil, iubite,
De vreo opt sau nouă ani. Ce mishuşim învârteşti?

Vremea rupe prin vâltoare -Vând terenuri! Marfă, aur 1
Orice stavilă-i ridici; Niciodată n-am fost lump,
-Leibule! Ce bine-mi pare Sânt în ţară un balaur :
Că ne-am întâlnit aici! Cumpăr ieftin şi vând scump.

-Slavă Domnului-c-ajuns-am Am bizon şi clientelă
Azi ca să ne mai vedem! Şi lansez afaceri mari,
-Ce mai faci şi cum îţi merge? Am maşină, câine, pudel
-Mulţumesc! Baruh Aşem! Şi vreo cinci funcţionari.

Uite, casa asta mare La etaj stau eu cu Rifca,
Din plafon în duşumea, Cum cobori, în mijloc treapta
Cu etaje, de-o splendoare Dormitorul meu e-n stânga
Este proprietatea mea. Dormitorul ei în dreapta.

-Tu aici şi ea acolo? 67
Soţ şi soaţă separat?
Cum se poate?-ntreabă Leibu
Poate că sunteţi certaţi?

-Nu suntem certaţi! Din contra! -Bine, bine, lasă asta,
Dar cum eu sunt menahel... Dar când vrei, ca om gentil,
Pentru ce să ştie Rifca Să-ţi îmbrăţişezi nevasta,
Câţi bani am în portofel? Spune-mi cum faci, dragă Şmil?

Cât va fi terenul mâine? -Foarte simplu! Când simt dorul
Şi cât am pierdut la stos? Şi stau şmecher pe divan,
Cu cât ştie mai puţin Eu încep discret să fluier
Este mult mai sănătos! Şi ea vine momentan!

-Dar când Rifca ta cea dulce Cum ea e vlăstar de Rebe
Vrea şi ea cu orice preţ, Ar dori în mare grabă
Lângă pieptul ei să-ţi culce Indirect să te întrebe
Capul blond-platin şi creţ? De ceva ce nu se-ntreabă?

De Adam şi doamna Eva
De profeţi şi de leviţi
Şi cum scrie în Scriptură:
"Creşteţi şi vă înmulţiţi"

Când ea vrea e altă treabă-
Zice Şmil-imediat
Vine şi zâmbind, mă-ntreabă:
-Dragă Şmil, ai fluierat?

AGENT DE ASIGURARE 68

Mai jos descrisa întâmplare Moise e un om de treabă,
Chiar dacă nu prea e în notă A muncit la noi o viaţă,
Or să mă ierte cititorii Şi mai are-un merit, fiindcă-i
Dar merge ca o anecdotă. Cel mai bun agent de piaţă.

Din Berlin, o telegramă La chemat la dânsul:-Dragă,
A sosit în graba mare, Am să-ţi dau o tristă veste
Şi în Bucureşti produs-a ...Şi i-a arătat depeşa,
O vădită consternare : Adăugându-i :-Asta este!

"Concediaţi pe toţi evreii Nici nu ştii ce rău îmi pare
De la noi din sucursală Te-aş opri, dar nu ştiu cum,
ANCORA-ASIGURARE. Trebuie, deşi mă doare,
-Direcţiunea Generală" Să te concediez acum.

Domnul director Popescu, Dar să vezi că ţiu la tine,
Om subţire şi supus, Am găsit, şi poţi să crezi,
Când primi această veste, Că soluţia cea mai bună,
A rămas pe gânduri dus. Este ca să te botezi.

Parcă soarta, c-o măciucă -Vai de mine!-exclamă Moise,
L-a lovit în cap, sărmanul E-un păcat de neiertat
Ce-o să facă el cu Moise, Dacă se-află-n târg că Moise,
Alias Mircea Negreanu? Moise Schwartz s-a botezat?

Am să fiu hulit de lume, Ce să facă, bietul Moise? 69
Toţi de la Comunitate Lupta-n mreaja-i greu la prins...
O să dea cu pietre-n mine! S-a gândit, a plâns, şi-n urmă
Nu se poate! Nu se poate! Uluit, s-a dat învins...

-Moise! N-o să afle nimeni, Popa a venit degrabă,
-Zice el-Totu-i secret Şi cu robul cel propus,
Eu trimet să vie popa, "Al Rahilei Moisa", ambii
La etaj e-un cabinet, Au purces în culă, sus.

Nu durează nici o oră, După trei sferturi de oră,
Poate chiar şi mai puţin, De pe scara ca o punte,
Intri ydish înăuntru, Coborât-au popa şi cu
Şi vii înapoi creştin. Moise pocăitu-n frunte.

Nici eu nu sunt prea cucernic, -Hai noroc, a spus popescu,
Nici ateu din cale-afară, Mircea!-n veci cu noi să fii!
Şi religia, pentru mine, Dar ia spune, "Tatăl nostru"
E o chestie secundară. Şi canoanele le ştii?

Nu e timp de chibzuială, -"Tatăl nostru" încă nu-l ştiu,
Şi deosebit de asta, Însă până la canoane,
Ce te faci, rămas pe drumuri L-am asigurat pe popă
Cu copii şi cu nevastă? Pentru două milioane!

CLASIC SAU MODERN? 70

Blauspitz, fabricant de nasturi Da-ntr-o zi, o zi măreaţă
Şi cu sucursale-n ţară Sub albastrul policrom
Avea tender, şi-o soţie Se-ntâlniră jos, în piaţă,
De o frumuseţe rară. Şi-amândoi şi-au spus: Shalom!

Pe când Sulimson Naftule -N-ai idee,domnu Blauspitz
Un om simplu, şi-n etate Cât de mult îmi pare bine
Era lucrător cu ziua Şi nici nu ştii cât mă bucur
Pe la Electricitate.. Că te-am întâlnit, vecine!

Nu-şi vorbiră niciodată Mi-ar fi drag să stăm de vorbă,
Nici în zori şi nici pe seară, Să ne spunem câte-un dor
Ci-şi spuneau doar "bună ziua" Că la urma urmei, suntem
Când se-ncrucişau pe scară. Fiii-aceluiaşi popor!

Lunile-au trecut în goană Mai o glumă, o butadă,
Mai cu soare, mai cu vânt Una caldă, una rece
Şi în toată vremea asta Ce se-aude nou în lume
N-au schimbat niciun cuvânt. Să uităm că vremea trece.

Dumneata îl ştii pe Dante? 71
Pe Gounod, pe Titzian?
-Nu te superi, domn Naftule Îl cunoşti pe Euripide,
Dar vreau numai să-ţi explic Platon sau Aristofan?
Că pe noi, socialmente
Nu ne-apropie nimic! -Drept e, cu savanţi şi genii
Nu pot cot la cot să merg
Eu am altfel de cultură P-ăştia nu-i ştiu, dar matale
Dumneata, meşteşugar, Ştii pe unul Goldenberg?
De-aia nu ştiu ce anume
Am putea vorbi măcar! -Goldenberg?Modern sau clasic?
Nici n-am auzit de el!
Am să-ţi dau numai o pildă, -Nu ştiu de-i modern sau clasic,
Că deşi sunt fabricant, Însă ştiu că-i tinerel
Însă-l ştiu pe Schopenhauer,
Pe Sofocle şi pe Kant. Care vine-n orice miercuri,
Când eşti dus la sucursale
Şi se giugiuleşte straşnic
Cu soţia dumitale!

MOTIV SERIOS 72

Nu s-au văzut de-aproape-o lună Sfârşind împreunarea dragă,
Ea în concediu-n Făurei, Sorbită lung, cu mult nesaţ,
Iar el rămas în Capitală S-au sărutat încă o dată
Setos de farmecele ei. Şi au pornit voioşi la braţ.

C-avea Mimi ochi mari şi negri -Tu ştii, că de trei ani, într-una
Şi dinţii albi, mărgăritari, Ne îndrăgim, iubita mea,
Guriţa dulce, o comoară, Dar azi a fost un vis, un farmec,
Şi sâni frumoşi şi braţe tari. Săltai în sus, nu altceva!

Cum nu aveau unde să meargă -Cum să nu sar în sus, iubite,
Să-şi stingă focul ce-i ardea -Răspunse ea cu mult lipici-
Şi dornici unul de-altul, ambii Dacă un ceas şi jumătate
S-au îndreptat înspre şosea Am stat cu fundul în urzici!

Aici, într-un tufiş sălbatic
De orişice priviri ferit
În iarbă s-au întins cu sete
Şi s-au iubit, şi s-au iubit.

ŢINTAŞUL 73

Bebzic a venit la rabi -Mazl tov! A spus rabinul
Şi plângând amar i-a spus: Scărpinându-se-n perciuni
-Rabi, dă-mi un sfat, că altfel, Iară Bebzic: -Cum se poate,
Altfel, sunt un om distrus... Un copil la şase luni?

-Ce-i cu tine?-ntreabă Rabi -Slavă Cerului! vorbit-a
Cu privirea dilatată, Rabi, peste ochelari
-Ţi-a ars casa, sau la poker Dumnezeu cel Bun şi Veşnic
Ţi-ai pierdut averea toată? A făcut minuni mai mari!

-Nu! O altă catastrofă De pe munte-n flăcări, Moise
A dat crâncen peste mine, N-a adus credinţa nouă?
Că îmi vine să-mi iau viaţa Şi în fuga din Egipt
Şi să urlu de ruşine. N-a spart Marea Roşie-n două?

Şase luni abia trecură Noe-n plin potop, c-o arcă,
De când tu ne-ai cununat, N-a ajuns pe Ararat?
Şi-uite, Rivca mea, frumoasa, David n-a învins prin knock-out
Mi-a născut ieri un băiat! Uriaşul Goliat?

Mergi la sinagogă, Bebzik, -Bine, Rabi, toate-s bune, 74
Şi te roagă la amvon, Zice Bebzic pătimaş,
Ca feciorul tău s-ajungă Eu în Tzahal, în armată,
Înţelept ca Solomon. Am fost cel mai bun ţintaş.

Poate că-i sortit să fie Într-o zi, într-o pădure,
O mândrie pentru neam, Plină toată de mister,
Sau un mare Tzadik Am văzut zburând un uliu
Ca şi patriarhul Abraham? Care se-nvârtea pe cer.

Daca Rivca-i sanatoasa, L-am luat la ochi, şi-n clipa
Domnul nu te va uita Când să trag vertiginos,
Si din Ceruri va trimite Văd că uliul se prăvale
Har divin in casa ta! De un glonţ şi cade jos.

Sase luni, sint sase ingeri Ştiu c-am tras cu-ndemânare,
Care zilnic string comori, Drept în el, şi asta ştiu,
Fiului tau drag sa-i fie Totuşi, parc-am tras, îmi pare,
Drumul presarat cu flori. C-o secundă mai târziu.

Dacă sorţii-i hărăziră De-aia vreau să-ţi spun, că oricât
Ale lumilor destine, De ciudat ţi s-ar părea,
Dumnezeu ştie ce face Tu nu-mi scoţi din cap că altul
Şi ce face El e bine. A tras înaintea mea!

VERIŞOARA 75

Prin anul nouă sute nouă Redacţia era în centru;
Nu mai eram un oarecare, O cameră unde-ncăpea
Veneam la clubul "Lumea Nouă" Biroul, scaune, dulapul,
Şi alte cercuri literare. Maculaturi şi-o canapea.

Îl cunoscusem pe Gârleanu, De joi, când apărea revista
Pe Cincinat, pe Eftimiu Şi până lunea care vine
Şi-a apărut, de Minulescu, Redacţia era închisă
"Romanţe pentru mai târziu". Şi cheile erau la mine.

Visam să cuceresc o lume, Directorul, un om politic,
Să schimb humorului tiparul, Cu redingotă şi cu cioc,
Că publicasem nişte versuri Venea în timpul săptămânii,
Într-un săptămânal. "Ţânţarul". Însă duminica de loc.

Văzând directorul revistei Aşa că tânăr, cu speranţe,
Că am talent de pamfletar, Plutind în sferele senine,
Fără să steie mult pe gânduri Mi-nchipuiam că-n toată ţara
M-a angajat ca secretar. Nu-i altul mai grozav ca mine!

Şi într-o sâmbătă, pe seară, 76
Plimbându-mi visul pe Lipscani,
M-am cunoscut cu o fetiţă Ne-am dus la cinema, la "Clasic".
Cam de vreo douăzeci de ani Un film cu Eva şi Adam.
O vorbă n-am scos pe-ntuneric,
Că doar prin mâini ne-nţelegeam.

De parcă Dumnezeu din ceruri Târziu, cam după miezul nopţii,
Vrând dorurile a-mi înfrâna, Ca-un autentic amorez,
O nimfă mi-a trimis în cale Am invitat-o ca să vadă
Şi mi-a şoptit:-Ionică, na! Redacţia unde lucrez.

Nici nu-mi mai încăpeam în piele În cameră, printre săruturi,

De-acest potop de fericiri, Înghirlandate în rondele

C-avea cosiţa în inele Am proclamat-o-ntr-o poemă

Şi-n sân, ascunşi, doi trandafiri, Prinţesa visurilor mele!

Guriţa roşie şi mică Şi dimineaţa, pe la zece,
Şi ochii negri, plini de foc, Când vream să-io mai dedic o strofă,
Că tot privindu-i mi-era frică Deodată, a bătut în uşă
Să nu pleznesc de-atât noroc! Directorul! O catastrofă!

În clipe de-astea, turbulente, 77
Tu nu ştii singur ce să faci:
S-ascunzi după birou fetiţa,
Sau cât mai grabnic să te-mbraci

Şi s-a-ntâmplat cum se întâmplă -Să nu fii supărat, Ionică,
Când n-ai un pic de prevedere : Însă aş vrea să-ţi spun ceva:
Eu, numa-n pantalon şi guler, Acum trei luni, fetiţa asta,
Şi ea cu nudul la vedere! A fost şi verişoara mea!

Directorul, galant din fire,
Privind-o a şoptit:-Scuzaţi!
Iar eu am spus:-Mi-e verişoară,
Venit-aseară din Galaţi!

A scotocit printre sertare,
A scos grăbit un manuscris,
Şi când fu gata de plecare,
M-a tras de-o parte şi mi-a zis:

MITICĂ 78

Eu, la şcoală n-am fost leneş Da-ntr-o noapte, când intrat-am
Ba am fost chiar silitor. Într-un fel de cabaret,
Totuşi, m-a-ntrecut Mitică Am văzut-o cu Mitică
Că a fost şi monitor! Chefuind într-un boschet.

El ne dirija în clasă Prăbuşit, cu visu-n ţăndări,
Că-mi spuneam, în gând, cuminte: Mi-am şters lacrima fierbinte.
-Mă, al dracului Mitică, -Mă, al dracului Mitică
Iar mi-a luat-o înainte! Iar mi-a luat-o înainte!

M-am îndrăgostit de-o blondă După mult-alergătură
Cu ochi negri, de jăratec, Cam de-un an şi jumătate
Inocenţa în persoană Am intrat, c-o leafă mică,
Şi-o iubeam ca un zănatec. La o mare societate.

Să mă-mbăt de gura-i dulce De la personal, un mahăr,
I-aş fi dat toţi anii mei Mi-a vorbit de mă-ngrozi:
Şi de n-o vedeam trei zile -Mă, aicea se munceşte,
Mă stingeam de dorul ei! Nu se scrie poezii!

Tot ce-ţi porunceşte şeful Terminând formalitatea 79
Trebuie să te supui Şi cu martori de asemeni
Fie zi sau fie noapte Cine a intrat? Mitică!
Eşti la ordinele lui! Şi a anunţat doi gemeni!

Uite-l, chiar acum coboară Am simţit că-mi piere graiul,
Dintr-o limuzină mică. Că n-am scos nici trei cuvinte:
Şi...am îngheţat de spaimă: -Până şi aici, mitică
Şeful meu era Mitică! Iar mi-a luat-o înainte!

Am făcut o reverenţă Cu o bancă, sub sechestru
Şi am îngânat:-Prea Sfinte! Pentru-o muşama secretă,
Uite cum şi-aici Mitică Am intrat la puşcărie
Iar mi-a luat-o înainte! Două luni, pentru anchetă.

Când nevasta mea, Elena, Vis-ŕ-vis, dintr-o celula,
Mi-a născut pe Mauriciu Iese-un domn cu barbişon
Eu m-am dus să mi-l înscrie Ce-a delapidat din banii
În registre, la oficiu. Statului, un milion.

80

L-am privit cu de-amănuntul Lume, doliu. În maşină
Şi am înlemnit de frică: Un ministru de resort.
Vai de mine! Nu se poate! Că mă-ntreb:-Cine să fie?
Mă cutremur! E Mitică! Acest personagiu mort?

Nu cred că se simte bine Mă apropii şi de groază
În vărgatele veşminte. Simt că sângele-mi furnică
-Mă, al dracului Mitică -Dumnezeu să-l aibe-n pază!
Iar mi-a luat-o înainte! E amicul meu, Mitică!!

Anii trec la repezeală Şi fără s-audă nimeni,
Că nici nu observi măcar Îngăimai ca un părinte:
Şi-ntr-o zi, prin centru trece -Mă, al dracului Mitică,
Un cortegiu mortuar. Iar mi-a luat-o înainte!

VESELA FAMILIE 81

Într-o zi la societatea -Cum îl cheamă?-Stan Belshuga.
"Phoenix" de asigurare -Stan Belshuga? Un moment
A intrat un domn în vârstă, Ca să văd în fişe dacă
Slab, cu ochelari de soare. Nu-i vreun incovenient.

-Aă dori, se adresează Stan Belshuga..Da! Se află,
Funcţionarului din faţă, Însă în conformitate,
Ca să fac o-asigurare, Trebuie îndeplinită
Cum m-am hotărât, pe viaţă. Încă o formalitate.

Funcţionarul, măsurându-l Iei un formular cu timbru
Cu minuţiozitate, Şi îl completezi acasă
Slab, cu ochelari şi vârstnic, Şi veniţi cu tata-aicea
Îi răspunse:-Nu se poate! Marţi sau miercuri după masă.

Eşti slăbuţ, vedere scurză, -Marţi sau miercuri nu se poate
Ai şi semne de vărsat! Fiindcă mergem la Slănicu
Nu-ntruneşti anume puncte Cu nepoţi şi dtrănepoate
Ca să fii asigurat. Toţi, la nunta lui bunicu!

-Da, dar tata, zise domnul, -Cum!? Bunicu se însoară?!
Care-i mai bătrân ca mine Asta-i culmea, pe toţi sfinţii!!
E asigurat aicea -Se însoară! Da! Cu toate
De-un deceniu şi mai bine! Că sunt contra lui părinţii!

POVESTE ENGLEZEASCĂ 82

Englezii,-e-o poveste veche- Toţi coborâră din odaie
Sunt un popor foarte bizar. Cuprinşi de spaimă ne-nţeleasă
...Stăteau de vorbă Jim şi Jackie Şi-nconjurat de vâlvătaie
În Londra pe New-Castle Square. Doar Deed întârzia să iasă.

-De ce-i Deed supărat pe tine? Răzbise flacăra prin zid
Întreabă Jackie printre cetini, Şi toţi urlau fără speranţă:
Când tot Fleet-Street-ul ştie bine -Salvaţi pe Deed! Salvaţi pe Deed!
C-aţi fost cei mai intimi prieteni?
Văzând că focu-o să străpungă
Nici nu mai mergeţi laolaltă, Acoperişul, cu curaj,
Nici nu vă salutaţi pe stradă, Luai o scândură mai lungă
Şi când te întâlneşte-n haltă Şi i-am proptit-o de etaj.
Se-ntoarce, nici să nu te vadă.
Deed, fără multă ezitare
-E supărat -răspunse Jimmz- Simţind că totu-i de prisos,
Fără a se clinti din loc- Pe scândură veni călare
Probabil că din noaptea-aceea Şi, leşinat, ajunse jos!
Când i-a luat conacul foc.
De unde să ghicesc eu, Jackie,
Cum flăcările izbucniră, În graba panicei, cum spui,
Şi-nspăimântară fermierii, Că scândura aceea veche
Şi bulumacele trozniră Avea-n mijlocul ei un cui?
Şi au venit şi pompierii;

N-ARE SOMN 83

La un doctor vine Gică
Cu înfăţişarea gravă
Şi abia putu să zică.
-Mi-e nevasta greu bolnavă!

Spune-mi doctore pricina
Şi de mine nu te teme:
Cum s-o fac pe Iosefina
Să se culce mai devreme?

Cât i-ar fi viaţa de dulce
Şi de gingaş felul ei,
Nu e noapte să se culce
Mai devreme decât trei!

-E surprinzător! îngână
Doctorul cu nostalgie...
Dar ce face doamna până
La o oră aşa târzie?

-Ce să facă? Înţeleaptă
-Zice Gică-Şi duioasă
Stă cuminte şi m-aşteaptă
Ca să vin şi eu acasă!

CONSULTAŢIE MEDICALĂ 84

La spitalul vechi din strada
Ioachim cel Înţelept
Vine un om care se plânge
Că e suferind de piept.

Doctoru-l examinează
Ş-apoi îl întreabă trist :
-Cu ce te ocupi matale?
-Muzicant instrumentist!

Doctorul, trezit din gânduri,
Pe-asistenţii lui i-invită:
-V-am vorbit în dese rânduri
De astmă şi de laringită...

Cum vedeţi, instrumentiştii
Muzicanţi, pe categorii,
Suferă mai mult de boala
Căilor respiratorii.

Iată-un caz care confirmă
Tot ce ne-a-nvăţat patronul.
-Cu ce cânţi mata, amice?
-Să trăiţi! Cu acordeonul!

PUTEA SĂ FIE ŞI MAI RĂU 85

Din foc de-azur îşi ţese luna firul -Vasile are-o rană-n cap.Pe Geta
Şi varsă-n noapte stropi de aur mat A dus-o la spital, la Făgădău.
Când Gică năvăleşte sus la Spiru Dar Spiru, calm, fumându-şi ţigareta
Şi-i povesteşte crunt şi disperat : A zis :-Putea să fie şi mai rău!

-Venind la şapte acasă cu careta, -Eu nu-nţeleg deloc-răspunse Gică-
Gurău, proprietar de pe Aquile, Nici calmul tău şi nici răspunsul tău.
Găseşte pe nevastă-sa, pe Geta, Dacă l-a împuşcat pe Vasilică,
În braţele vecinului Vasile. Cum putea să fie şi mai rău?

Când a văzut că scumpa lui soţie -Putea să fie şi mai rău! Sunt fapte
Îi tăvăleşte numele-n noroi, Ce nu se spun atunci când nu-ţi convine...
Fără să-şi dea seama ce-o să fie Dacă venea acasă ieri, la şapte,
A tras cu revolveru-n amândoi! Era mai rău, căci mă-mpuşca pe mine!

-Tu ce zici? Îşi continuă Gică şiru-
De această nebunie a lui Gurău?
-Eu ce să zic? răspunde cinic Spiru
Eu zic: putea să fie şi mai rău!

ANTECARICATURĂ 86

Prea distinse cititoare Sunt îndrăgostit de artă Telefon am pân-şi-n baie
Şi coniţe apetisante, Şi frumos : poate de-aceea Şi de sună vreo iubită
Duduiţe din Basoca Iubesc cântecul şi vinul Îi trimit liftul din casă
Botoşani şi Alicante Şi îndeosebi femeia. Şi se urcă-ntr-o clipită.

Curtezani Petah-Tikua Sunt milionar de rime Toate glastrele sunt pline
Şi din strada Labirint Şi ador şampania Cu-albăstrele şi cu nalbe
Daţi-mi voie, domni şi doamne Şi bogat nevoie mare Dale şi hortensii roşii
Mai întâi să mă prezint : Am castele-n Spania. Maci şi garoafe albe.

Numele : Ion Pribeagu Locuinţa cuib de visuri Sunt un om cu socoteală
Ocupaţia-scriitor Precum vrut-a Cel de-a Pururi Şi adevărat vă spun
Peste un metru înălţime Plină vârf cu anecdote Împărţesc şi scad într-una
De la cap pân-la picior. Vin şi flori şi calambururi. Însă nu ştiu să adun.

Data naşterii : octombrie Pânze şi picturi celebre Am şi haine şi cravate
Locul naşterii : în pat De valori nebănuite Şi cămăşi cu monograme
Semnele particulare : Nu cunosc autorii, însă Am şi bani, dar niciodată
Mărunţel şi înspicat Tote au rame aurite. Nu-mi ajunge-atât cât am.

Ochi deştepţi ascunşi sub lupe Nu mai spun că frigideru-I Am o specialitate
Nas de copoi şi barba rade. Plin cu vinuri excelente Din Iordan şi până-n Nistru
După stil şi comportare Pescării şi-aperitive Şi o semnătură-parcă-i
Par a fi om cumsecade. Şi pastrămuri suculente. Semnătură de ministru.

87

Drept e, nu pot cu ministrul N-am râvnit să fiu vreodată Dar mi-am încrustat cu aur
Pe acelaşi plan să stau Nici ministru, nici adjunct Numele pe-un piedestal
El ia fără să semneze, Şi pe adversari, cu-o poantă Plin de cronici şi de snoave
Eu semnez fără să iau 1 Rând pe rând i-am pus la punct. Şi-ăsta-i punctul principal!

Deşi mic de stat şi-adesea Dacă n-am fost punct de reazem, Chiar de-ntâmpin spini în cale
Mulţi cu spirite mă-mpung, Cum e foarte greu să fii, Cu răbdare îi suport
Niciodată n-am pus scara Reuşeam câteodată Şi-i înlătur fulger, fiindcă
Unde trebuia s-ajung. Ca să pun punctul pe I. N-am ajuns la punctul mort.

Şi acum când mă cunoaşteţi Uneori am râs cu hohot, Nu mă laud că-s maestru
Şi sunteţi edificaţi, Alteori am fost integru. Sau c-aş fi atotputinte,
Încă două sau trei puncte N-am lăsat să se-ntrevadă Dar am dat la alţi, mai tineri,
Vă mai rog să-mi acordaţi. Niciodată punctul negru. Multe puncte înainte!

Dacă n-am celebritatea Foarte multe Messaline Astfel sunt şi voi rămâne
Lui Picasso sau Chagal Mi-au pus laurii pe frunte Până când voi fi defunct
Am însă o calitate : Şi ca omul, câteodată, Şi fiindcă vorbim pe puncte,
Totdeauna-s punctual. Mă gândeam la...puncte-puncte! Daţi-mi voie să pun punct.

SCHIMB DE TELEGRAME 88

Având să plece-n grabă-n misiune
Costică-şi strânse actele în geantă
Şi îşi lăsă soţia-n poziţiune,
Într-adevăr, foarte, foarte interesantă.

Ajuns în citadela ce-şi destramă
Şi-şi conturează-n aur roşu schiţa,
Costică-a şi primit o telegramă :
"Avut băiat! Sunt sănătoasă! Miţa!"

De-atât noroc şi-n culmea bucuriei,
A tras un chef la Lambru c-o amică
Şi-a doua zi, distrat, a scris soţiei :
"Avut fetiţă! Sunt bolnav! Costică! "

BUNICA ŞI NEPOŢII 89

În expresul de Florica Înfoiată cum e varza
Lăzi, colete, un amalgam Baba zice mai apoi :
Şi-n compartiment, bunica -Uite barza! Uite barza!
Şi nepoţii stau la geam. Care v-a adus pe voi!

Hohotind,, copii zburdă Nicuşor şi cu Lucica
Şi fac zgomot infernal, Fără să mai zică pâs,
Iar bătrâna, ştirbă, surdă, Tot privesc înspre bunica
Tot priveşte cerul pal. Şi se prăpădesc de râs.

Dintr-un coş, le dă bunica Nicu-apoi, întins pe-o coastă

Câte-un tort cu zahăr, copt, Zice, răsfirându-şi părul :

Şapte ani are Lucica, -S-o lăsăm să moară proastă,

Iară Nicu are opt. Sau să-i spunem adevărul?

SFAT PRACTIC 90

Trăia-n Braşov Îl controla ades şi la cazarmă,
O tânără pereche Îl suspecta la fiecare pas
Cum alta nu-i pe-ntregul continent. Că n-avea omul timp
Ea, fată din familie străveche, Nici cât s-adoarmă,
El, blând, frumos şi-n plus, locotenent. Şi n-avea libertate nici un ceas.

El năzuia ca-n urbea asta mică Dar iată că-ntr-o zi,
S-ajungă cât mai grabnic căpitan O zi fatală,
Şi ea, Sosi un ordin confidenţial
Pe cât era de frumuşică Ca Adrian să plece-n capitală
Pe-atât era geloasă pe-Adrian. Cu un mesaj scurt
La general.
Îl urmărea-n grădină, pe alee,
Dacă admira conturul unei rochii Îi piere bietei Mimy tot elanul,
Şi dacă se uita dup-o femeie Suspină şi se vaită ne-ncetat
Mimy îl fulgera Iar Adrian îşi face geamantanul
De-i scotea ochii. Şi urcă-n tren
Şi gata!
A plecat!

În capitala plină de vedete, 91
Şi varieteuri, care-ţi dau îndemn,
Amicul nostru
Stete el cât stete,
Dar nici locotenentul
Nu-i de lemn!

Şi deodată prins ca-ntr-o poveste,
De-un vis ce ţese-a nopţilor năframă,
Primi din partea scumpei lui neveste
Mimy-
Urgent
Această telegramă :

"Cu gândurile tot
Spre dorurile tale,
Îţi dau un sfat, de-aicea, din alcov :
Nu cheltui în Bucureşti parale
Pe ce ai gratis
În Braşov! "

92

DE-AŞ AVEA EU CE ARE EL Într-o mică grădiniţă Pe strada Luterană
Am văzut o cuconiţă, Urmăream o domnişoară
De când m-am născut pe lume Ce şedea în mod gingaş Cu profil imaculat
Eu am un păcat şi-anume Şi-alăpta un copilaş. Şi cu părul blond-brăzdat.
Vai, ce lucru curios,
Sunt foarte curios! Admirându-i sânul tare Picioruşele ei fine
Plin de lapte, cu ardoare Ascundeau comori şi taine
Jinduiesc la orişicare, Eu mi-am spus în gând aşa : Că mi-am zis în gând aşa :
Orice lucru care-l are -De-aş avea eu ce-are ea! -De-aş avea eu ce-are ea!
Şi-mi şoptesc încetinel
-De-aş avea eu ce-are el! Ieri, când traversam Lipscaniu' Sâmbătă fiind sărbătoare,
L-am văzut pe Buzileanu Eu m-am dus la alergare
Într-o zi de vâlvătaie Vicele guvernator Cu nevastă-mea Mimy
Eu m-am dus să fac o baie Peste banii tuturor. Să-l vedem pe "Zori de zi".
Şi sub duşuri, iată, poc!
Eu zăresc pe Rozenstock. Şi cum se urca cu fală Şi cum ne-arăta grăjdarul
Sus, la Banca Naţională, Ce solid e armăsarul,
El se zbenguie cu apa Mi-am şoptit blând ca un miel : Ea mi-a zis încetinel :
Şi eu stau prostit ca ţoapa -De-aş avea eu ce-are el! -De-ai avea tu ce-are el!
Şi-mi spuneam în gând, rebel :
-De-aş avea eu ce-are el!

NESIGURANŢĂ 93

Pe blajinul Natan Berec, Când, cu cine, cum şi unde, Trece-un domn cu haina frescă,
Om cu cinste şi morală, Într-o vilă sau bordei, 'Nalt, frumos, mustaţa brună,
Îl cam chinuia idea Tot ce află-n legătură Şi fredonând o melodie
Că nevastă-sa-l înşeală. Cu vreo aventura-a ei. Cu mult elan la uşă sună.

Nu avea nici o dovadă, -Am primit şi anonime, În balcon apare doamna
Doar că prea era frumoasă, Numai vorbe de ocară. C-un ghiveci în mâna dreaptă,
Prea spontană, prea ştrengară, Însă, vezi, nesiguranţa Care-i face-un semn cu mâna
Şi prea des lipsea de-acasă. Asta-i tot ce mă omoară! Ca şi când I-ar spune :"Aşteaptă! "

Ca să-şi liniştească mintea -Nici o grijă! Am avut eu Şi coboară, elegantă,
Şi să aibă un motiv, Cazuri mai misterioase Blondă, cu obraji de nea.
Hotărâtu-s-a să puie Şi le-am dezlegat, că unu-i El o ia de braţ şi ambii
După ea un detectiv. "Zero-zero şaizeci şi şase"! Urcă în maşina mea.

A citit el în gazete Şi exact la două zile, A urmat o-mbrăţişare
De un detectiv faimos, După cum s-au aranjat, Sărutări, vreo cinci sau şapte;
"Zero-zero şaizeci şi şase" "Zero-zero şaizeci şi şase" El i-a spus :-Maimuţă dulce!
Şi discret şi conştiincios. A venit şi-a raportat : Şi ea lui :-Purcel de lapte!

L-a chemat, i-a spus povestea, -Ieri, la trei şi cinci minute, M-am oprit la un Kolnok
Condiţionând aportul : Stau în Fordul meu agale După colţ, clădirea-a patra
Discreţiune absolută Şi priveam cu ochii ţintă Ca să vadă "Kuni Lemel"
Şi amănunţit raportul. Spre balconul dumitale. Sau James Bond, sau Cleopatra.

M-am fixat şi eu în spate, 94
Mai aproape de cabină,
Ca să pot vedea şi filmul I-am văzut prin borta cheii
Şi ce face el cu mâna. În budoarul plin de şic,
Ca doi porumbei pe-o cracă,
Când s-a luminat în sală, Dar nu s-a-ntâmplat nimic!
Mă iertaţi dacă vă spui,
Rujul din guriţa doamnei Ce s-a întâmplat pe urmă
Era tot pe-obrajii lui! Nu mai ştiu, domnule Berec,
Fiindcă brusc s-a stins lumina
-Şi pe urmă? Şi-am rămas în întuneric.
-Din viteză,
M-am oprit la un castel Şi pe simple presupuneri,
Parcă-al unui prinţ din basme, Ce nu văd pe ochii mei,
Însă cred c-a fost hotel... Nu afirm cu siguranţă,
Că a fost ceva-ntre ei.
Am intrat eu după dânşii
C-o sistemă studiată; -S-ar putea să ai dreptate!
Am convins să-mi dea, madama, Zise Berec într-o doară,
Camera alăturată... Vezi, nesiguranţa asta,
Mă distruge, mă omoară!

ŞI LUNA A ÎNCHIS UN OCHI 95

Soarele îmbracă-n aur Vorbele se pierd în haos
Şi-mpăienjeniş de fire Risipindu-se ca fumul,
Tot întinsul care duce Dar deodată se opriră;
Spre Cosmeşti, spre mănăstire. Nu cumva greşit-au drumul?

Două tinere măicuţe Parcă alta e şoseaua
În sutane lungi şi grele Spre lăcaşul mănăstirii
Trec pe drumul plin de soare, Nici o casă nu se vede.
De nisip şi pietricele.
Nu mai ştiu ce să mai facă:
Harul Domnului, de-a pururi Să se-oprească în zăvoi?
Scaldă-n sfânta psalmodie Să mai meargă înainte?
Chipurile lor suave Sau să meargă înapoi?
Pline de cucernicie.
Însă, Dumnezeu e mare
Dicutând despre canoane Şi în toate-ndurător,
Şi porunci- acele zece, N-o să lase la ananghie
Şi luându-se cu vorba Două maici făr-ajutor.
Au uitat că vremea trece.
Şi în timp ce implorară
Într-atât se cufundară Milostenia Sfintei vineri,
Maicile preacuvioase, Ca prin farmec apărură
Că nici n-au băgat de seamă Chiar în urma lor doi tineri.
C-a trecut de ora şase.

-Mergeţi înspre mănăstire? Le-au vorbit de Magdalena, 96
A-ntrebat o maică-aparte. De infern, de raiul sfânt
-Da, pe-acolo trecem, însă Şi despre iertarea celor
Noi ne ducem mai departe. Păcătoşi de pe Pământ.

De ne daţi îngăduire Până le-au convins, în fine,
Noi putem să vă-nsoţim. Fiindc-au mers mai mult de-un ceas
-Cu plăcere şi evlavie! Pentru odihnă ar fi bine
Celui veşnic mulţumim! Ca să facă-un mic popas.

Şi-au pornit în grup tuspatru, Şi s-au aşezat pe iarbă,
Pe şosea încetinel, Pe când luna ce-i privea,
Panait la braţ c-o maică Prevăzând ce-o să urmeze
Şi cu cealaltă Ionel. A închis un ochi şi ea.

Tot mergând de ele-aproape Restul, nu interesează
Sângele-a-nceput să fiarbă Dar, o voce sub copac
Şi alăturea, ici-colo Îngânat-a :-Iartă-i, Doamne!
Câte-un pămătuf de iarbă. Iartă-i că nu ştiu ce fac!

Iarba verde, mătăsoasă, Dar olimpia, de-alături,
Ce te-ndeamnă şi te cheamă, A răspuns printre suspine :
Şi-un crâmpei de zare-albastră -Ba al meu, soră Varvara,
S-a întins ca o năframă. Ştie, şi-ncă foarte bine!