1_NOI_2_NOI_Complet_Final

Numărul 15 Decembrie, 2021

NOI

REVISTA LICEULUI TEHNOLOGIC 
„HARALAMB VASILIU”, PODU ILOAIEI

Gravură de Maria Muntenașu
fostă elevă a liceului nostru

Echipa redacțională









Redactor-șef: Miruna Varzar, XII C
Secretar: Andreea Ursache, IX
Graphic designer: Maria Muntenașu (editare și conceptualizare copertă)
Redactori și reporteri: Elena Teodorescu, XII A, Cristina Bulbuc, XII A,
Mihaela Ciupercă, XI A-P, Ilie Bulancea, X D, Mario Pricop, IX A,
Fotoreporter: Georgiana Popa, XII B
Coordonatori: bibliotecar prof. Claudia Fotache și prof. consilier școlar
Andreea-Mirela Mandia.
Colaboratori: bibl. Oana Epure, prof. Mona-Laura Ploae, Alexandrina
Coţovanu, Alma Brumă, Profesor Carmen Liliana Hoceanu, Lavinia Elena
Clim, Marius Domițian

Tehnoredactare computerizată: Claudia Fotache









ISSN 2069-489X
Editura PIM



CUPRINS

3-4 ARGUMENT
5-44 NOI - ARTIȘTII
45-66 NOI  - REPORTERII
67-90 NOI - CITITORII
91-106 NOI - PASIONAȚII
107-133 NOI - MENTORII



Argument

„Fiecare om e o întrebare pusă din nou spiritului universului”, spunea Mihai
Eminescu, iar cheia de descoperire a acestor interogații în spațiul educațional este, cel
mai adesea, arta prin creațiile artistice literare, plastice, muzicale, cinematografice,
documentare sau de alt fel. De aceea, un cadru potrivit, accesibil și încurajator pentru
elevi în sensul invitației de a se exprima pe scena școlii, o reprezintă revista școlară,
un avanpost care asigură, de fiecare dată, prin promisiunea poetului că nu va strivi
corola de minuni a lumii, dimpotrivă, o potențează și îi permite o descătușare a
reverberațiilor interioare, a manifestelor sociale. O expresie a revoltei adolescentine,
dar și a exprimărilor stângace, a încercărilor timide, a tentativelor nereușite de sondare
a propriei ființe sau, pur și simplu, produse ale copilăriei timpurii, care traduc o
prospeţime a imaginaţiei și o curiozitate neobosită.

În acest registru jurnalistic se încadrează și revista liceală Noi, a Liceului
Tehnologic ,,Haralamb Vasiliu” din Podu Iloaiei o publicație școlară care își propune să
ofere elevilor, dar și profesorilor, o modalitate liberă de exprimare, un spațiu comun de
analiză, reflecție și dezbatere unde granițele catedrei se estompează, limitele riguroase
dintre mentor și elev se risipesc, unde efortul editorial se contopește ea nevoii
perpetue de învățare și de cunoaștere. Revista Liceului Tehnologic ,,Haralamb Vasiliu”
este deschisă tuturor informațiilor corecte, verificate și verificabile, opiniilor subiective,
dar argumentate, criticilor constructive, abordărilor novatoare, articolelor manifest (așa
cum a fost perceput articolul elevei Ioana Axinte, din clasa a X a, din nr. 8/2018 al
revistei), creațiilor originale din sfera literară și plastică.

Revista noastră este coordonată nu de profesioniști în tainele jurnalismului, ci
de diletanți în mânuirea condeiului și în editare grafică, dar experți în sinceritate,
profesioniști în entuziasm, specialiști în creativitate, inocență și candoare, competenți
în originalitate, exuberanță și exprimare de opinii.

Această paradigmă este reflectată și în structura revistei Noi, rubricațiile
cuprinzând grupaje de articole, creații, materiale pe următoarele secțiuni: Noi-artiștii
(fragmente de romane, poezii ale liceenilor, eseuri de opinie, desene și picturi realizate
de elevii noștri), Noi-reporterii (interviuri realizate de elevi cu personalități locale și
naționale, chiar internaționale, cum este cazul scriitorului și profesorului univ. dr. ieșean
Dorin Popa, în nr. 10/2019, al muzeografului dr. Simona Ionescu de la Muzeul
Ruginoasa), Noi-cititorii (dedicată recenziilor literare și proiectelor literare ale liceului
nostru, aniversărilor culturale,

6

scriitorilor născuți în luna publicării numărului revistei, noutăților editoriale etc.), Noi-
învingătorii, Noi-nostalgicii, Noi-folcloriștii, Noi-pasionații și, în fine, nu întâmplător,
încheiem cu Noi-mentorii. De regulă, fiecare număr al revistei este dedicat unui elev,
care se evidențiază printr-un talent deosebit, o abilitate specială, o aptitudine aparte.
De exemplu, în nr. 8/2018 a fost prezentată opera Mădălinei Mandache, o tânără
pictoriță, elevă în clasa a XI a C, nr. 9/2019 a fost dedicat elevilor Ramona Condur,
clasa a XII a C și Ștefan-Felix Avasilcăi, clasa a XI a B, doi adolescenți pasionați de
poezie, descoperiți de redacția revistei, cu ajutorul căreia au fost încurajați să-și publice
un volum colectiv în al doilea semestru al anului școlar 2018-2019, ediție îngrijită de
prof. Claudia Fotache (Sub cupola poeziei, publicat la editura Spiru Haret, 2019).

Proiectul jurnalistic ,,Noi” are meritul de a scoate pe scena emoțiilor și povești
de viață autentice, așa cum este cazul elevului Constantin Struț, din clasa a X a A
profesională, în nr. 9/2019, care i-a sensibilizat pe colegi prin talentul artistic de a
realiza grafică în creion, dar și prin experiența sa personală transformatoare și
inspirațională, de elev care-și depășește condiția de copil aflat în plasament și aspiră la
a se realiza profesional.

Revista liceală ,,Noi” strânge în mănunchi cele mai bune articole și din
departamentul secretariat al școlii, departamentul administrativ, dar și al unor cadre
didactice ale unor școli partenere, colaboratori fideli, prieteni constanți în proiecte și
activități comune, fiind o veritabilă călătorie prin diverse sectoare de interes pentru
liceu, un portal și o cale de acces pentru comunitate într-un spațiu care articulează
opinii și viziuni, modelează sensibilități și propune repere morale în conștiința socială.

În concluzie, în calitate de coordonatori ne situăm de partea sprijinirii acestui
demers editorialist realizat de către elevi, pentru elevi și comunitatea locală, pentru că
în accepțiunea noastră o revistă școlară este și trebuie să constituie un stindard al
culturii și al expresiei artistice libere care să legimiteze esteticul, să descurajeze
mediocritatea într-o lume tot mai pulverizată de nonvalori, să cultive un teritoriu al
acceptării și toleranței sociale, al sensibilității și lucidității, o formă de exorcizare a
frământărilor generate de durerosul proces de devenire personală, dar mai ales de
vindecare prin apel la terapia prin artă, prin informare, prin cunoaștere.

7

NOI - ARTIȘTII

NOI - artiștii se derulează sub semnul lui Nichita Stănescu:
„Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi”.
Dragi colegi,



Pe 8 decembrie 2021, au ieșit de sub tipar, la editura „Asachiana”, Poemele Iașului
și Poveștile Iașului, aflate la a treia ediție. Volumele reunesc cele mai bune creații
literare, în versuri și în proză, ale elevilor ieșeni.

Suntem mândri de colegele noastre: Miruna Varzar, XII C, Andreea Ursache, IX A
(poezie) și Ioana Moldovanu, XI A (proză), care au devenit coautoare ale volumelor
colective amintite.

Juriul concursului a fost alcătuit din: Constantin Dram, preşedinte, prof. univ. dr.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Florentin Busuioc, editor, Biblioteca
Judeţeană„Gh. Asachi” Iaşi, Gloria Lăcătuşu, scriitor, Dumitru Şerban, redactor, Biblioteca
Judeţeană„Gh. Asachi” Iaşi.

Le felicităm și sperăm ca exemplul lor să fie un imbold și pentru alți colegi!

8

NOI - ARTIȘTII

Redăm mai jos prezentarea proiectelor Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, Iași:
Stimați participanți,

Poemele Iaşului și Poveștile Iașului sunt proiecte ale Bibliotecii Judeţene „Gh.
Asachi” Iaşi care îşi propun încurajarea creaţiei literare în versuri și în proză despre oraşul
şi judeţul Iaşi, proiecte destinate elevilor de gimnaziu şi liceu.

Prezentele volume reprezintă o selecţie din creaţiile trimise la concurs. S-au alăturat
demersului nostru tineri creatori din gimnazii şi şcoli ieşene, îndrumaţi de profesorii lor:
Ştefania Hănescu Ţugui (Liceul Teoretic „Al.I. Cuza” Iaşi), Claudia Fotache (Liceul
Tehnologic „Haralamb Vasiliu” Podu-Iloaiei), Mihaela Vlioncu (Colegiul Naţional „Emil
Racoviţă” Iaşi, Roxana Ioana Arhire (Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi şi Colegiul
Naţional „Emil Racoviţă” Iaşi), Ana Iulia Olinici (Şcoala Gimnazială„B.P. Hasdeu” Iaşi),
Mihaela-Alina Chiribău-Albu (Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi), Nona
Serghiac (Liceul Teoretic „Al.I. Cuza” Iaşi), Anca Berenghia (Colegiul Naţional „Mihail
Sadoveanu” Paşcani), Costina Creiţa (Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi), Monica
Boţoiu (Liceul Teoretic „Al.I. Cuza” Iaşi), Delia Acatrinei (Liceul „Al.I. Cuza” Iaşi), Elena
Butnaru (Liceul Teoretic „Al.I. Cuza” Iaşi), Ruxandra Nechifor (Colegiul Naţional „Vasile
Alecsandri” Iaşi), Luminiţa Teodorescu (Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” Iaşi), Ana Maria
Hurjui (Şcoala Gimnazială Costuleni, structura Covasna), Irina Nechifor (Colegiul Naţional
„Emil Racoviţă” Iaşi), Georgiana Cozma (Colegiul Naţional de Arta „Octav Băncilă” Iaşi),
Monica Coţofan (Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi), Carolina Bursuc (Liceul
Teoretic „Al.I. Cuza” Iaşi). .

„Poezia a fost dintotdeauna o frontieră a sufletului uman dincolo de care se află un
teritoriu, un tărâm al liniştii, al sensibilităţii. Sunt teritorii, spaţii geografice în măsură să
genereze creaţii literare care răzbat prin vremuri, care unesc creatorul şi opera de acel
spaţiu. Un astfel de spaţiu este şi Iaşul. S-a scris mult despre istoria culturală a urbei
noastre, despre rolul său de capitală istorică, dar în egală măsură s-a scris şi continuă să
se scrie despre farmecul oraşului, despre străzile şi parcurile sale, despre mănăstirile şi
palatele sale, despre râul molatic care-l traverseazăşi despre parfumul teilor, despre
statuile şi colinele sale. De la Odă cătră Bahlui, a lui Vasile Alecsandri, până la poeme
scrise de Emil Brumaru, Horia Zilieru sau Lucian Vasiliu, zeci de poeţi au descris Iaşul în
culorile anotimpurilor, aducând fiecare o notă de particularitate.”

9

NOI - ARTIȘTII

Dragi colegi,
talentul colegelor noastre este recunoscut la nivel național, în cadrul multor concursuri de
creație literară, organizat de licee sau de asociații culturale.
Le felicităm încă o dată!

10

NOI - ARTIȘTII

Capitolul NOI - artiștii se derulează sub semnul lui Nichita Stănescu:
„Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi”.




Poesis
Un proiect literar inedit al liceului nostru

Rubrică realizată de colectivul de redacție, sub îndrumarea redactorului-șef,
Miruna Varzar, clasa a XII a C

Înainte de a vă bucura de creațiile Sursa foto: pinterest.com
literare originale ale elevilor noștri, vă
invităm să descoperiți un experiment literar
realizat tot de ei cu un talent artistic care
dovedește un potențial însemnat în
traductologie, spunem noi, dublat de o
sensibilitate aparte. Proiectul se numește
,,Poesis” și este deja la a cincea ediție.

Având ca suport lingvistic o poezie a
talentatei lor colege, Andreea Ursache, mai
mulți elevi au tradus-o în limbi de circulație.
Este interesant de urmărit capacitatea de
transpunere a textului, dar și modul diferit
de receptare a acestuia, a semnificațiilor lui.

Demersul este unul de pionierat, cel
puțin la nivelul liceului nostru, și pare să fi
suscitat interesul și pasiunile lingvistice ale
elevilor-traducători.

Produsul inovativ al acestui experiment
îl puteți urmări în paginile următoare ale
revistei.

11

NOI - ARTIȘTII

Autumn ode Ode dell” autumno


Immergi i pensieri nelle notti
Go through thaughts in silent night Con il tuo peso leggero
With your light weigt. Immergi i codici con il tuo odore
Go thaugh the woods with your scent E con le piagge alle spalle.
And with the rains behind you.
Sei nela fresca serata
You are in the cool of the evening Che si arrampica sulla mia pelle
What gets an my skin Sopra tutto di notte,
Especially at night Quando le lanterne si accedono.
When the lanterns light up.
Fecioru Claudia, X A
Mihăilescu Andra, X A

Odă toamnei

Străbați gânduri în nopți mute
Cu greutatea ta ușoară.
Străbați codri cu mirosul tău
Și cu ploile din urma ta.
Ești în răcoarea serii
Ce-mi urcă pe piele
Mai ales noaptea,
Când felinarele se-aprind.

.

Ode ng toglogos Ode d'automne


Traverser les pensées
Mog-isip so mgo tahimik no gobi des nuits silencieuses
So iyong mogoon ma timbong Avec ton poids léger.
Tumawid so kakohugon gomit ong iyong pabono Traverse les bois avec ton parfum
At kosomo ong mga ulan sa likod mo. Et avec les dernières pluies.

Ikow oy noso lamig ng gobi Tu es dans la fraîcheur du soir
Kung ono ong pumoposok sa aking balat Qu'est-ce qui me met sur la peau
Solo no sa gobi Spécialement pendant la nuit,
Kopog lumiwonog ong mga parol. Quand les lanternes s'allument.

Muha Alexandra Beatrice, X A Istrate Robert Nicușor, X A

În actualul număr al revistei (nr. 15) proiectul de traduceri a fost realizat de clasa a X-a A.

12

NOI - ARTIȘTII

Chiar dacă anii vor troieni peste noi, nu ne vom putea desprinde de tot de
școala în care am crescut și ne-am format, în care, de fapt, am descoperit
începutul de lume.

În cadrul capitolului „NOI - artiștii” vă propunem ca, începând din acest număr,
să includem o nouă secțiune, dedicată elevilor care au studiat la liceul nostru.

Împreună, în pas cu trecerea anilor…..
Ne (re)cheamă clopoțelul

Proiectul a fost primit cu entuziasm de foștii elevi. Și cu bucuria că legăturile
create pe băncile liceului au rămas la fel de strânse.

Continuitatea și evoluția în creație, preocupările și gândurile lor le veți urmări
în paginile revistei noastre.

Au răspuns propunerii Maria Muntenașu, Ramona Condur, Mădălina
Mandache, Andreea Timiș, Cristina Rîpă, Felix Avasilcăi, Raluca Tulbure.

13

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

14

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

Maria Muntenașu, studentă la Facultatea de Arhitectură,
Universitatea „Al . I. Cuza”, Iași

14.09.2020
Mesaj pentru tine, viitorule student

Începutul clasei a XII-a, un capitol în alt colectiv mi-a dat bătăi de cap, deoarece,
zbuciumat, stresant, dar unul din cei mai
frumoși ani. mai mult decât în orice alt domeniu,
socializarea și crearea unor conexiuni
Îmi aduc aminte foarte clar cum doamna relaționale sunt primordiale.
mea dirigintă, Dobrea Gabriela, ținea un Am șansa să mă intersectez cu oameni
discurs motivațional la începutul anului,
încercând să ne reamintească cât de diferiți, dar care au în comun un lucru, motivul
important era acel an, cât de important este pentru care au ajuns aici, dorința de a îmbina
Bacalaureatul și cât de benefic pentru noi creativitatea și idealurile artistice cu sfera
este să ne alegem o facultate potrivită pentru rațiunii și logicii.
a ne clădi cariera mult visată.
Am descoperit că arhitectura nu înseamnă
Imediat cu începerea anului școlar am doar procesul de construcție a clădirilor, ci mult
apelat la pregătire particulară pentru a trece mai mult. Arhitectura înseamnă știință,
cu brio de admiterea din următorul an la înseamnă istorie, înseamnă psihologie,
Facultatea de Arhitectură din Iași. înseamnă filozofie, înseamnă artă, iar
Eram speriată și îngrijorată că nu voi putea arhitectul are datoria de a prelua învățăturile
să mă axez așa cum mi-aș dori pe predecesorilor săi, de a-și forma propriul stil și
de a transmite mai departe mesajul prin
Bacalaureat și pe pregătirea la desen.
Treptat, treptat, mi-am organizat timpul, m- operele sale.
am concentrat pe mine și pe lucrurile Atmosfera în cadrul facultății este destul de
importante pe care trebuia să le îndeplinesc. relaxată, iar profesorii comunică mult mai
Cu ocazia asta țin să le mulțumesc deschis, sparg barierele instituționale,
profesorilor: Irimie Mihaela, Vaman Cristina și încercând să fie cât mai apropiați de noi.
Ciobanu Elena pentru că au fost alături de Atmosfera din căminul nostru este diferită, ne
mine și m-au ajutat să obțin rezultatele dorite ajutăm unii pe alții, ne împrumutăm tot felul de
la examen, dar și doamnei director Truși materiale atunci când avem nevoie, învățăm să
Gabriela, dirigintei mele Dobrea Gabriela, apreciem talentele și hobby-urile unii altora, iar
profesoarei Mioara Brânzilă și profesoarei uneori facem nopți albe, pentru că avem mult
Ciobanu Brândușa, oameni dragi mie, care de lucru și predarea finală bate la ușă.:))
mi-au fost alături în acești ani.
Arhitectura e o provocare, în fiecare zi ai
Examenul a trecut, admiterea a trecut, mi- lucruri de făcut, uneori ajungând să-ți sacrifici
am îndeplinit dorințele. Pe 1 oct. 2021 eram timpul liber, dar e un proces de cultivare
studentă la Facultatea de Arhitectură „G.M. aparte. Profesoara noastră de istorie ne-a spus
Cantacuzino”, Iași. Eram entuziasmată,
părea că în sfârșit eram pe drumul cel bun, că „un arhitect adevărat învață pe tot parcursul
totul era nou, am cunoscut oameni frumoși și vieții, niciodată nu se poate opri din învățat" și
speciali, colegi minunați și profesori care mă are dreptate, omul și arhitectura sunt într-o
inspiră. Totuși, primele săptămâni au fost relație de interdependență, arhitectura
dificile, procesul de adaptare și de integrare evoluează odată cu societatea omenească.

15

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

Maria Muntenașu, studentă la Facultatea de Arhitectură,
Universitatea „Al . I. Cuza”, Iași

Este fascinant, e un univers în care nu multă lume reușește să pătrundă. Nu neg faptul că
este dificil și presant uneori, dar satisfacția este pe măsură.

Iar dacă îți dorești să urmezi acest drum, pregătește-te de un lung proces al evoluției și
schimbării percepției tale asupra a tot ceea ce înseamnă viață.

„Spune-mi (dacă tot ești atât de sensibil la efectele arhitecturii), nu ai observat, plimbându-te
prin oraș, cum printre clădirile care îl populează unele tac, altele vorbesc, iar altele, cele mai
rare, cântă? - Și nu scopul lor sau aspectul lor general le animă în acest fel sau le reduce la
tăcere. Acest aspect se referă la talentul creatorului lor sau, mai degrabă, la favoarea
Muzelor.” (Socrate)

16

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

Mădălina Mandache, artist plastic, Austria

Mă numesc Mădălina Mandache și sunt fostă elevă a Liceului „Haralamb Vasiliu”. Acum trăiesc în
Austria, de un an jumătate M-am mutat aici cu scopul de a fi împreună cu familia mea și pentru un
trai mai bun.

În acest timp am făcut cursuri de limbă germană. Tot aici mi-am întâlnit partenerul de viață, sufletul
meu pereche!

Sunt pasionată de Artă. Am început să iubesc pictura și fotografia. Unul dintre visurile mele, este ca
pasiunea mea să devină și meseria mea. Acum am început prin a crea o pagină pe Facebook, unde
îmi expun lucrările. Momentan, lucrările mele includ: tablouri în culori acrilice și ulei pe pânză, geci,
tricouri pictate manual. Am creat aceasta pagină, Hand Made by Mădă, pentru cei ce doresc un
cadou special, pentru cei ce apreciază arta, în special pictura, pentru iubitorii ei!

Le mulțumesc tuturor, în special familiei, pentru sprijinul acordat!
Scopul meu este să fac lumea fericită, să aduc un zâmbet pe buze cu lucrările mele.

17

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

Ramona Condur, studentă la FEAA, specializare Marketing,
Universitatea ,,Al. I Cuza”, Iași

Eu și inspirația

Salut! Sunt Ramona. Azi studentă, ieri elevă a liceului vostru. Am 20 de ani și am început să
scriu de la 12 ani povești nereușite. De la 15 ani scriu poezie.

Universul poeziei mele se învârte de la poezii despre fluturi cu aripi frânte sau mesageri ai
unei persoane pierdute în negura timpului, la păpuși din porțelan sparte ce îți vor răul, mânuite
de un păpușar malefic, la povești de dragoste fericite sau devastatoare, la eroi uitați în
războaie. Pe scurt, poezii despre o fată nesigură ce tot încercă să scape de toți prin scris. (...)

Sunt Ramona. Am 20 de ani și am început să scriu de la 12 ani povești nereușite. De la 15
ani scriu poezie.

Salut!

Uitare

(fragment)

Pagini de jurnal Dar, evident, nu am timp pentru așa Mi-am lăsat inima
într-o cutie de plumb – să devină ca ea.
Am lăsaacolo
aici nu am nevoie de ea
aici nu am nevoie să simt
sunt doar o marionetă
ce îmi trebusă simt
când sunt închisă într-o lume străină
ce-mi trebuie mie iubire
când sunt solitară
ce trebuie iubire
când sunt moartă.

ceva.

01.06.2017 Viața mea este mult prea aglomerată pentru a

Toate persoanele, zgomotul, lumea s-au mă plânge de aspectul meu fizic. Mi-am irosit

oprit pentru o secundă atunci când l-am văzut destul timp din viață făcând asta. Am alte lucruri

așa fără viață. Totul s-a transformat în haos, acum de care să-mi fac griji, cum ar fi că ar

iar inima mea s-a oprit. trebui să mă grăbesc spre muncă pentru nu a

mai întârzia și astăzi. Chiar nu mai am chef sau

Ceva zile mai târziu, 2017 energie să mai ascult mustrările șefului meu de

Ultimul drum... ultima dată când te mai pot departament.

vedea... ziua înmormântării noastre. În mai puțin de 30 de minute am fost gata și

am luat autobuzul spre lucru. Un drum lung de

Ceva luni mai târziu, 2017 încă o jumătate de oră, în cel mai bun caz.

Sinucidere... Aceasta a fost concluzia dată M-am așezat pe un scaun liber din autobuz, mi-

de ei... Sinucidere... am pornit muzica în căști și mi-am lăsat mintea

Dar cum să fie sinucidere când tu... tu nu ai... să fie distrasă în aceste minute de aur. Să ies

avut niciodată aceste gânduri... Cum să fie un pic din cotidian și să mă îndrept spre lumea

sinucidere când tu nu aveai nicio rană pe fantastică unde eu sunt fericită, unde nu mai

trupul tău înainte să dispari... cum... trebuie să stau după măști ce îmi ascund

tristețea și frustrarea. Unde tot universul meu

Prolog încă este întreg, unde eu nu mai sunt singură.

2018 Unde încă mai pot să iubesc și pe altcineva în

Alarma suna din nou și din nou, până când afară de el. Cel care este primul meu gând de

m-am ridicat fără energie din pat. Am mers dimineață și ultimul meu gând seara. Cel căruia

leneș până la baie. Privindu-mă în oglindă, i-am oferit inima și care a luat-o cu el, ferecând-

îmi văd chipul obosit, somnoros și imperfect. o alături de inima lui pe veci.

Puteam să mă uit la chipul meu ore întregi și Dar oricât mi-aș proiecta în minte lucrurile

să-mi găsesc noi imperfecțiuni pe chip. acestea imaginare, trebuie să mă trezesc la

realitate.

18

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

Ramona Condur, studentă la FEAA, specializare Marketing,
Universitatea ,,Al. I Cuza”, Iași

Să înfrunt realitatea și să mă îndrept încetișor atunci când muzica pornește. Sinuciderea, viața
spre locul anost, pe care îl denumesc loc de mea de rahat, dispariția lui și tristețea, toate
muncă. Loc unde toată energia mea se dispar. Și fix asta trebuie să fac acum: să îmi
transformă în ceva creativ sau se risipește. mișc fundul din casă și să plec la o plimbare.
Asta depinde doar de starea mea. Doar de Asta și un hanorac ponosit. Plecată sunt.
starea mea și de cei care vor să-mi asculte
ideile sau nu. Totul e relativ în ceea ce fac, ca ***
în viață.
Umbra corpului ei se reflecta difuz în apă. Ca în
Capitolul 1
Un lung șir de banalități. Singura propoziție fiecare seară, de la 8 la 9 se plimbă liniștită prin
ce poate să-mi definească ziua. Era mai bine
să stau să lucrez de acasă și să fiu eu cu parc, ascultă muzică, presupun de la trupa ei
mine și depresia ce îmi amintea ce om de
căcat sunt. Dar gândurile mele nu se opresc preferată. Iar în zilele cu ploaie, ca asta de azi,
niciodată la asta. Haosul doar țipă la mine,
nimic surprinzător. Cumva viața mea a fost ascultă mereu aceeași melodie, forever rain. În
un haos continuu timp de un an de la
pierderea lui, apoi a fost liniște. O liniște fiecare seară parcurge același traseu, seMi-am lăsat inima
deplină și negare. Negare despre ceea ce s-a
întâmplat cu persoana pe care am iubit-o cel într-o cutie de plumb – să devină ca ea.
mai mult. Sinuciderea lui nu putea fi
răspunsul pe care să-l aștept din partea Am lăsaacolo
persoanelor ce ar fi trebuit să-i facă dreptate.
Pentru ei a fost un simplu caz de sinucidere, aici nu am nevoie de ea
nu au investigat nimic în amănunt. Au tras
concluzia asta după ce un martor l-a văzut aici nu am nevoie să simt
cum s-a aruncat de pe un pod. Deși multe
alte probe contau mai mult, precum toate sunt doar o marionetă
vânătăile de pe corpul lui și toate rănile, iar în
ziua în care a dispărut nu avea nicio rană. îmbracă mereu într-un hanorac ce îmi trebusă simt
Sau faptul că există șansa ca altcineva să-l fi
împins de pe pod. Au închis cazul fără să ponosit, decândsuntînchisăîntr-olumestrăină
verifice și aceste lucruri. Iar eu și familia ce-mi trebuie mie iubire
soțului meu nu am mai putut face nimic. Mă când sunt solitară
simt neputincioasă în fața concluziei anchetei ce trebuie iubire
față de moartea ta, SINUCIDERE. Sinucidere când sunt moartă.
pe naibii... Cine știe pe cine mai acoperă și
ăștia. Dar nu am ce face. Trebuie să merg obicei într-o culoare pastel, ștearsă. Ciudat să
mai departe. Și un singur lucru îmi scoate din
cap toate astea: plimbarea în liniște deplină și știu atât de multe despre ea și nici măcar să nu
muzica. Toate gândurile mele negative dispar
o întâlnesc. I-am aflat întâmplător numele, iar

mai apoi i-am aflat toate mediile de socializare.

Este incredibil ce poți face cu un nume și mai

apoi cu o adresă de email. Are 23 de ani,

lucrează la o companie mare, în publicitate. A

fost căsătorită cu un tip mai mare ca ea cu 4

ani, care a murit acum un an. Este o persoană

sensibilă, timidă, retrasă, adoră muzica, să

citească, iubește animalele și orice lucru mic.

Nu are mulți prieteni, îi place să compună

muzică și poezie.Avem extrem de multe lucruri

în comun. Este persoana ideală pentru mine,

iar eu sunt doar un ciudat care urmărește o fată

inocentă... Ce contează dacă fac asta? Oricum,

nu fac nimic rău. Nu îi fac rău... Nu e ca și cum

îi fac poze sau ceva. Doar îi urmăresc

plimbarea de seară. E doar persoana pe care

îmi place să o observ... Asta poate spune orice

obsedat, dar sunt atras magnetic de ea. Ar

trebui totuși... să plec... Dar mai bine o văd

înapoi acasă în siguranță. Poate o urmăresc și

alți dubioși... Ar trebui să nu mai umble așa de

aiurea pe afară... Fata asta trebuie să fie mult

mai atentă... Și uite cum umblă cu ghiozdanul

acela deschis...

19

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

Studenție online…

Cristina Rîpă, studentă la Facultatea de Economie
şi Administrarea Afacerilor, specializarea Informatică economică,

Universitatea ,,Al. I Cuza”, Iași

Informatică economică – specializarea pentru care am optat
pe ultima sută de metri, în ciuda faptului că opțiunile mele până
în acel moment erau cu totul și cu totul altele. De ce această
alegere? Pot spune că a fost o acțiune bazată pe instinct. Și
da, consider că nimic nu este întâmplător, drept pentru care
acest instinct, în final, simt că mă va conduce spre un rezultat
satisfăcător, care-mi va atinge atât obiectivele profesionale, cât
și pe cele personale.
Am început online. Trecerea de la liceu la facultate s-a făcut
simțită imediat, prin cantitatea mare de informații ce venea pe
zi ce trece... Se simțea lipsa interacțiunii sociale, îmi doream să
comunic, să glumesc, să povestesc cu noii colegi... simțeam că
mă sufoc în mediul online. A trecut și primul semestru. În cel
de-al doilea, am continuat în același ritm. Un plus de valoare l-a
reprezentat participarea la școala de vară European Smart
Cities for Sustainable Development” (SmartEu) Jean Monnet
Project No. 620415-EPP-1-2020-1-RO-EPPJMO- MODULE, în
urma absolvirii căreia am obținut certificatele de participare
cuvenite.

Această activitate a încheiat primul an de studenție. Însă...
nu voiam să-l închei chiar așa, într-o notă monotonă. În luna
august, a urmat participarea într-o tabără studențească, care a
creat noi relații și momente de prietenie.

Cel de-al doilea capitol al studenției, în care mă și aflu, a
venit cu schimbări ce m-au ajutat enorm de mult. A început tot
online... și, după cum cred că v-ați prins deja, monotonia face
parte din exemplul „Așa nu!” în viața mea. Astfel, cu puțin curaj,
dobândit în urma muncii de convingere a unei colege, am decis
să fac voluntariat. Acum fac parte din două asociații
studențești, ASFI (Asociația Studenților Francofoni din Iași) și
LSE (Liga Studenților Economiști din Iași) și activez în
departamentele de Relații publice, respectiv Design Grafic. Am
descoperit oameni minunați! Design-ul grafic era ceva nou
pentru mine, motiv pentru care am optat să fac parte din acest
departament. Nu m-am așteptat să-mi placă atât de mult și să-
mi fie atât de util la facultate, în vederea realizării proiectelor. În
cadrul LSE, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, a avut loc proiectul
caritabil „Fii și tu Moș Crăciun!”, din care am făcut parte și eu.

20

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

Studenție online…

Cristina Rîpă, studentă la Facultatea de Economie
şi Administrarea Afacerilor, specializarea Informatică economică,

Universitatea ,,Al. I Cuza”, Iași

Ne-am propus inițial să sprijinim copiii din satul Crucea, astfel
încât să schițăm atât pe fața, cât și în inimile acestora un zâmbet,
al cărui motiv este reprezentat de noi, de faptul că cineva se
gândește la ei. Pentru a ne atinge obiectivele, s-au organizat
diverse activități, printre care și seri de colinde, la care am
participat cu mare bucurie în corul asociației, muzica fiind
pasiunea mea preferată. Serile de acest gen se lăsau cu râsete,
fredonări ale unor piese amintite de unii și alții și puteam auzi
zâmbetele din inimile oamenilor la auzul colindelor.

Secret Santa Party, eveniment organizat de LSE, a condus
spre cunoașterea mai multor persoane și s-a lăsat cu voie bună
și dorința de „Mai vreau o petrecere la LSE!”

Deși sunt de puțin timp în aceste asociații, efectele participării
la aceste tipuri de activități deja s-au făcut prezente asupra mea:
îmi îmbunătățesc pe zi ce trece abilitățile de comunicare,
timiditatea este de domeniul trecutului, încrederea în sine este
din ce în ce mai mare, deprind noi abilități de care nu știam că o
să-mi placă atât de mult... ÎNCEP SĂ MĂ CUNOSC ȘI SĂ MĂ
CONSTRUIESC CU ADEVĂRAT! Știți cum se spune: „Orice vis
devine posibil atunci când ești hotărât și ai oamenii potriviți lângă
tine.” Continui să te dezvolți dacă ai alături oamenii potriviți.

Cu revenire la facultate… ei bine, șocul nu mai este atât de
mare pe cât era la început. Și... deși majoritatea se tem de
sesiune (cum mă temeam și eu în anul I)... acum aștept sesiunea
ca să mă odihnesc!

Dacă este ceva ce am învățat de-a lungul acestor ani de
studenție, este că la baza fericirii tale stă mereu ascultarea
propriului instinct.
Nu știi ceea ce îți place să faci? – Cel mai bun sfat primit, la
rândul meu, în acest sens:
„Fii atent la ceea ce faci atunci când nu faci nimic!”

Studenția nu înseamnă numai învățat, parțiale, cursuri,
seminare și proiecte. E mult mai mult de atât! Pentru mai multă
interacțiune și dezvoltare personală, dar și profesională, vă
recomand să faceți parte din cel puțin o asociație de voluntariat,
întrucât veți avea numai de câștigat și veți simți altfel anii
studenției!

21

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

Andreea Timiș, studentă la Facultatea de Litere,
Universitatea ,,Al. I Cuza”, Iași

Controlând emoții

- fragment de roman -

Timpul plutea ca o păpădie purtată în apei pentru câte o secundă, Christopher fiind
vânt, zburând departe, fără cale de fascinat mai mult de ea decât orice altă formă
întoarcere la momentul descompunerii de viață din jurul său.
sferei ireversibile. Reprezenta cheia — Lorellay, vrei să stăm pe banca aceea?
obișnuinței, a dorințelor care creșteau cu Am să-ți zic ceva, îi atrăsese băiatul atenția,
fiecare secundă, minut, ore sau zile. Fără atingând-o pe umăr pentru a fi sigur că
timpul care n-ar fi existat în universul aceasta l-a auzit.
posibilităților absolute, ei n-ar fi aflat ce sunt
sentimentele brăzdate de niște emoții care Ea îl privise scurt, aprobând, deși în
schimbau sensul unui sentiment propriu-zis. mintea ei s-a declanșat un adevărat uragan
Au trecut patru luni de când au început să de întrebări îndoielnice.
se cunoască, să se descopere așa cum
nimeni nu a reușit să o facă din pură Se așezaseră pe banca micuță din fața
inițiativă. Nu doar că se cunoșteau unul pe râului, lumina amurgului fiind și ea prezentă
celălalt, dar aflau multe lucruri despre ei pentru a asculta ceea ce Christopher avea de
înșiși, schimbări care se petreceau în toată mărturisit. Razele soarelui aproape adormit îi
ființa lor atunci când îndrăzneau să se luminau prea frumos chipul fetei, părul său
privească în ochi. care devenise mai lung, strălucind ca spicele
de grâu sub lumina verii aproape apuse.
Cu greu își controlau emoțiile proprii, iar
asta se vedea cel mai bine pe chipul lui Zâmbetul pe care băiatul nu și-l putea
Lorellay. Adesea se înroșea îngrozitor de stăpâni în fața gingășiei ei, îl trăda fără voia
tare, obrajii ei fiind atât de aprinși încât sa, masca pe care obișnuia să o poarte
Christoper îi stingea cu câte un sărut umed înainte, crăpându-se treptat în mii de
pe fiecare dintre ei. Desigur, asta înrăutățea bucățele ca o piesă din porțelan.
și mai tare situația, până când băiatul îi lăsa — Ești foarte frumoasă, mărturisise acesta,
prilejul de a se ascunde în pieptul său, doar lăsându-se purtat de valul sentimentelor
că nici el nu era mai liniștit. Fata îi putea copleșitoare pe care le simțea atunci când
auzi bătăile necontrolate ale inimii cu atâta era doar el cu ea.
ușurință, fiind sigură că dacă nu ar exista — Asta e ceea ce voiai să-mi spui? râse scurt
gratiile coastelor în spatele cărora stă Lorellay, abținându-se din răsputeri să nu se
captivă inima, i-ar fi evadat de mult timp din înroșească la fel ca în toate celelalte dăți.
piept. — Oh, nu, spuse Christopher jenat, căci știa
că pierduse simțul realității. Își privea
Își petreceau din ce în ce mai mult timpul emoționat mâinile, neștiind ce Dumnezeu i se
împreună, plimbându-se în special de-a întâmplă. Uitase și ceea ce voia să-i
lungul unui râu, Lorellay fiind fascinată de mărturisească, tot discursul pe care și-l
peștișorii care își scoteau gura la suprafața pregătise cu minuțiozitate înainte, pierzându-
se precum rațiunea răpită de copleșeala
inocenței pe care ea o emana negreșit.

22

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

Andreea Timiș, studentă la Facultatea de Litere,
Universitatea ,,Al. I Cuza”, Iași

Controlând emoții

— Lorellay, îndrăznise din nou să încerce. De când apăruse el, un amalgam de
Sunt sigur de sentimentele tale pentru mine, sentimente și emoții nemaiîntâlnite o făceau
dar mi-aș dori uneori să mi le poți împărtăși să uite chiar și de cele mai mari probleme
în cuvinte. Vreau să și aud, nu doar să văd. existențiale de care se îngrijora în fiecare
secundă. Devenise pluta de salvare de care
Își dorea mai mult, iar Lorellay nu-l putea se agățase înainte ca marea agitată a
condamna pentru asta. Știa că nu e atât de existenței sale să o tragă în adâncurile
bună prin cuvinte, că se exprimă chiar și la întunecate.
modul inconștient prin intermediul emoțiilor — Dacă nu vrei, e în regulă. Înțeleg, îi spuse
care îi oferă lui Christopher cea mai bună Christopher pe un ton sigur, dând să se
priveliște către sufletul ei. ridice.
— De ce nu ești satisfăcut cu ceea ce îți
transmit? întrebase Lorellay cu o urmă de Lorellay îl trase înapoi de mână,
rușine în voce, știind și ea că nu e de ajuns strângându-l ea de data aceasta cu multă
doar o emoție oferită. dorință și intenție. Deja o enervase și pe ea
— Tocmai ți-am zis motivul, Lorellay, șoptise atitudinea din care era construită fiecare
Christopher vizibil amuzat de naivitatea pe celulă din corpul său. Pe fața lui Christopher
care fata nu înceta sa o aibă. se citea doar curiozitate, fiind plăcut surprins
de gestul curajos și strânsoarea hotărâtă.
Era jenată pentru faptul că prin vorbele — Te plac foarte mult, rostise ea foarte rapid
pe care le spunea, dădea senzația că nu se fiecare cuvânt, tonul vocii fiind greu de
gândește deloc înainte să le rostească, dar interpretat.
știa că nu e prima dată, iar Christopher — Atât de mult încât mă iubești? o întrebase
părea obișnuit cu asta. el, blând și cald, privind-o cu alți ochi după
— E vorba de felul în care cred că sună mărturisirea ei inocentă, mult mai îndrăgostit.
cuvintele atunci când le rostesc, se — Da, îi răspunse cu același curaj gingaș,
explicase fata îmbujorată, fără să-l îndrăznind să își ridice ochii către ai lui, de un
privească în ochi. cenușiu hipnotizant precum cerul acoperit de
— Te stresezi prea tare din lucruri mărunte, norii dintr-o zi ploioasă.
încercase băiatul să o încurajeze, luându-i Zâmbetul pe care i-l oferise la auzul
cu grijă mâna micuță în ale sale. I-o răspunsului afirmativ, era atât de sincer și
mângâiase ușor cu degetul mare, adorația adevărat, încât cu greu putea să mai spună
pe care o simțea față de ea crescând mai ceva. Era pe deplin mulțumit și fericit de
mult pe măsură ce o atingea în cel mai sentimentul reciproc pe care Lorellay îl
inocent și pur mod al sentimentului suprem. simțea adânc în inima ei.

Îi privise mișcarea, senzația de fiori (continuarea, în numărul viitor al revistei)
străbătându-i întreg corpul micuț și fragil.
Nu-și putea imagina cum un băiat atât de
chipeș ca el o poate admira în acest fel pe
care ea nici nu-l credea posibil în viața sa.

23

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

Felix Avasilcăi, student la Facultatea de Litere, UAIC

***

Tot calc printre oameni grăbiți
Pașii lor îmi dictează instinctiv cărarea
Mă feresc de ei îmi e silă să ne atingem
Îmi e silă de priviri că toți ar vrea să le asculți
Când nu sunt grăbite

Las în spate danfuri de vicii grăbite

Paharele golite în grabă

Chiștoacele fripte la filtru lăsate pe pavaje în urmă

Deși toți își permit mai mult Mi-am lăsat inima
într-o cutie de plumb – să devină ca ea.
Cresc în neajuns Am lăsaacolo
aici nu am nevoie de ea
aici nu am nevoie să simt
sunt doar o marionetă
ce îmi trebusă simt
când sunt închisă într-o lume străină
ce-mi trebuie mie iubire
când sunt solitară
ce trebuie iubire
când sunt moartă.

Îți vezi reflexia mai scundă

Umbra mai scurtă și doar în lumini de bec

Mă întreb cine mă ascultă

când mă dojenesc continuu Lasă instinctele să zburde

Când îmi reproșez și scot tot răul Pline de stângăcii ca niște copii ce văd prima zăpadă

la lumina asta difuză Și o să moară înainte să crească

Repetăm aceeași muncă inutilă Cei ce vin din urmă uită cât de gri sunt toți

Doar să nu avem timp Cât de supărați și morocănoși

să ne întrebăm de ce Fiecare cu probleme în infinit

Acum s-ar zgudui pământul Fericirea lor e escortă sau doar amintire?

și ar îngenunchea natura Fericirea mea-i povară nu mi-o amintesc

Lasă fire palidă și proastă Doar schițez un zâmbet că poartă un nume

Om modern Fericirea mea o port în portofel

Te urăsc și te iubesc Și când e gol e tot acolo nu o să o arunc vreodată

Trăim viețile în tandem Am cel mai scump portmoneu

Pedalând tot singur Alții cară tablă și rugină

Mai beau un pahar Eu am o mică elveție

Poșirca asta e cunoaștere Câte războaie ar fi e oaza mea de tihnă

Liniștea curată ce-mi îmbată seri psihotice

Umăr pe zid ține zeul meu departe

Un crez pe zi ține eul meu aproape

Un răsărit canonic tot nu aduce somnul la pleoape

Și mă întreb de ce? Deja vagabondez

Aer boem de bulevardier

Refuz să fiu ceva, în nume

Sunt tot mai străin.

24

NOI - ARTIȘTII

Împreună, în pas cu trecerea anilor…
Ne (re)cheamă clopoțelul

Raluca Tulbure
fostă elevă a Liceului Tehnologic ,,Haralamb Vasiliu”, Podu Iloaiei

25

Miruna Varzar, XII C NOI - ARTIȘTII

Colega noastră, Miruna, ne arată din nou
conturul emoțiilor în cuvinte:


Culori
Ecoul din Sala pașilor pierduți
Ai fost artist ca toți,
Noi doi, personaje în culori Și preferai să pictezi.
Vedem lumea din alt univers M-ai făcut paleta ta
Îmbrăcați în culori cu vers Și mi-ai luat toate
Și pictați separat cu dor culorile
Din viața mea.
Dansăm de zor, cu ecou,
Și totuși suntem doar în tablou Am rămas o lumină stinsă.
În sala Lor, a pașilor pierduți
Triști și singuri prin culori. Ai fost artist ca toți,
Și mă așteptai în grădina LUI.

Acum mi se pare atât de
goală...
Dorul din Esplanada Elisabeta Și cât de mult credeam
că o să-ți fiu
Știi cu ce am rămas tablou în suflet…
după plecarea ta? M-ai fermecat și am rămas
în lumea Iașului,
Cu amintirea lor. În Grădina Botanică,
Și mă întreb: pe undeva pe afară, într-un timp
Oare Scărilor le este în care-ți lași culorile
vechi.
dor de pașii noștri?
De șoaptele noastre? Ai fost artist ca toți,
Oare tu mai știi Podul Și mi-ai luat tot!
Atunci abia
imaginar? la nivelul cerului
De cum visam am putut să respir.
Că vom privi Acum abia
pe șevaletul orașului drag
începutul primăverii mă simt
viitoare de acolo... aprinsă.

Stau la ultima scară,
Galbenă,

Și te aștept,
fără să știu că

nu vei mai apărea,
Niciodată.

Foto: album personal Miruna Varzar

26

NOI - ARTIȘTII

Miruna Varzar, XII C

Colega noastră, Miruna, ne arată din nou
conturul emoțiilor în cuvinte:

Întoarcere la Eminescu

Trecând pe vechile cărări De ovațiile Naționalului
Mi-am adus aminte De hohotul sănătos al Bojdeucii
de Tine. De-acele petale
De acele momente: suferinde
De acel tei, De-acea ultimă zi,
De acea îmbrățișare, De-acea ultimă noapte
De acel sărut. De-acel salcâm al nostru
De starea de grație De-acea uitare.
De pe alei.
Tu ești în toate
Trecând pe vechile cărări Așa cum toate sunt TU.
Îmi este dor
De Tine. Trecând pe vechile cărări
Îmi este dor
Trecând pe vechile cărări De Tine.
Cu luna-n colțul inimii,
Mi-am adus aminte
de Tine.
De-acel vânt rece,
De-acel clopot de Sfântă

Talentul Mirunei a fost recunoscut și în cadrul proiectului „Poemele Iașului”,
care își propune încurajarea, prin concurs, a creației literare în versuri și care
se adresează elevilor de gimnaziu și de liceu.

Premiul a constat în publicarea în volumul colectiv, alături de elevi ai liceelor
„Emil Racoviță”, „Mihai Eminescu”, „Dimitrie Cantemir”, „Al. I. Cuza” și
„Național”, din Iași.

Felicitări, Miruna!

Foto: album personal Miruna Varzar

27

Unde ne duce viața? NOI - ARTIȘTII

Ana Maria Chelariu, XI C

Am așteptat... Dezbracă-mă....


Dezbracă-mă de refuzuri.
Am așteptat să pleci Fă-mă să nu mai spun nu.
Și am început să plâng în oglindă Să vreau să îmi deschid lumea
Până când mi-am văzut umbra Plină de fluturi multicolori...
Cum se scufundă în propria ei umbră. Și plină de planuri,
De vise alături de cineva.
Atunci am întors privirea către ușă FII acel cineva.
Și am văzut cum urmele pașilor tăi
Au început să înghită lumina Dezbracă-mă de remușcări,
Până când am rămas în întuneric. De regrete,
De nopți nedormite
Am aprins un chibrit Și de lacrimi ce s-au uscat.
Și flacăra a luat forma trupului tău, Te voi iubi atunci,
Acum aștept să te întorci Cum numai eu știu
Să răsucești pentru ultima oară Și șoaptele mele îți vor fi ca perna.

Pumnalul pe care ai uitat să îl înfigi Dă-mi un sărut să știu că mi-e bine de la
În inima care a început să înflorească el.
Pe marginea mesei Dă-mi liniștea și tăcerea ta,
De dorul tău. Să le transform în zâmbete.
Dă-mi fericirea unei vieți trăite simplu, însă
Dar îmi lipsești, de mâine îți voi lipsi și eu cu gust.
Până la orion, Nu-ți cer mașină, case mari sau bogăție.
Până la steaua vega, DĂ-MI DRAGOSTE
Până la steaua altair ȘI DEZBRACĂ-MĂ CU GRIJĂ...
Să mă respiri, să te respir
ÎMI LIPSEȘTI, IAR LIPSA TA
MĂ FACE TRISTĂ....

28

Unde ne duce viața? NOI - ARTIȘTII

Ana Maria Chelariu, XI C

Știți, uneori viața este atât de nedreaptă încât ajungem

să ne distrugem singuri.

„Viața nu te întreabă niciodată dacă ești pregătit sau nu de o

nenorocire.

Nu îți dă niciun preaviz și niciun avertisment înainte să te surprindă cu un necaz care
îți va prăbuși întregul univers. Nu te întreabă dacă e prea devreme sau prea târziu, nici
dacă e corect sau nu. Nu te întrebă dacă vei suporta sau nu, nici dacă ești pregătit sau
nu să pierzi tot ce ai.

Nu te întrebă cât de mult iubești pe cineva sau cât de mult depinzi sufletește de
anumiți oameni, atunci când îi va răpi de lângă tine, obligându-te să înduri chinul și
amărăciunea singurătății. Viața nu te întrebă dacă ești destul de puternic sau nu să treci
printr-o decepție. Nu te întrebă cât ai râs înainte să te facă să plângi, nici cât ai fost de
fericit înainte să te facă să suferi. Nu te întrebă dacă meriți sau nu să fii rănit, batjocorit,
umilit, trădat, părăsit, judecat. Nu te întreabă ce ai făcut bun sau rău-și de multe ori, te
răsplătește cu rău pentru faptele tale bune.

Viața nu te întreabă dacă vei putea trăi într-un alt loc sau dacă ești pregătit să renunți
la visurile tale și la drumul ales, atunci când îți schimbă brusc direcția de mers și te
smulge din locul în care sufletul se simte acasă. Nu te întreabă ce ai sau ce ai sacrificat
pentru a avea ceva, atunci când te prăbușește la pământ. Nu te întreabă cât de fericit ai
fost sau dacă ai fost fericit vreodată înainte de a te copleși cu nefericire.

Nu! Viața nu te întreabă niciodată nimic. Nu ține cont de cine ești și de ce ai făcut, bun
sau rău. Ea doar îți dă un test de supraviețuire-o lovitură- și te lasă să te descurci. Și de
aici apar opțiunile, toate sub formă de lecții, unele mai dure, altele mai blânde, dar în
urma cărora, cu siguranță, te vei schimba. De multe ori atât de mult, încât nici tu nu te
mai recunoști.”

Aceste cuvinte mi-au rămas întipărite în minte și am învățat, datorită lor, să trăiesc
viața așa cum e ea, cu bune și cu rele, cu minciuni frumoase și adevăruri crunte, cu
oameni ce mă fac să înfloresc zilnic și cu oameni ce mă distrug, cu amintiri frumos tipărite
în minte, cât și în suflet, și cu amintiri oribile ce aș vrea să le șterg.

Sinceră să fiu, mi-a pus multe întrebări prostești în ultima perioadă, întrebări la care nu
am găsit răspuns...pentru că așa suntem noi, oamenii. Vrem ca totul să fie perfect. Mulți
cărăm în spate povești ce nu s-au sfârșit, regrete, dezamăgiri și amintiri ce am vrea să le
ștergem cu buretele. Dar unii, ca și mine de altfel, le poartă cu mândrie pentru că doar noi
știm ce am sacrificat, ce am pierdut și mai ales ce mai avem de pierdut. Eu sunt genul de
om care merge pe premisa „TOTUL SAU NIMIC”. Tind să cred că tot ce am construit
până acum se poate pierde într-o secundă din cauza unei greșeli minuscule, din cauza
celui mai mic detaliu neobservat...Tocmai de aceea am învățat să lupt chiar și atunci
când nu mai am putere, speranță și visuri.

Dacă ar fi să le las oamenilor ultimele mele cuvinte, cu siguranță ar fi astea: „NU
LUAȚI DECIZII LA NERVI SAU CÂND SUNTEȚI SUPĂRAȚI, DEOARECE ASTEA SUNT
GENUL DE GREȘELI MINUSCULE CE VĂ SCHIMBĂ VIAȚA.”

29

POEZII NOI - ARTIȘTII

debut literar Mihaela Pavel-Lupu, XI A-P

Deși e toamnă



De m-ai lăsa
Acoperă-mi inima

Cu o îmbrățișare caldă
Căci frigul mă arde Aș vrea să-ți fiu căldură
Deși e toamnă… În zile reci de iarnă.
În zile de tristețe,
Haina sa de frunze Să-ți fiu bucurie.
E rece și tristă, Și atunci când suferi,
Nori-s negri, fumurii Să-ți fiu liniște și pace
Deși e toamnă… Când zilele-s sărace.
Mâna ce te prinde
Prin visele căzute Pe drumurile grele,
O rază pătrunde - Soare ce-ți răsare
Firavă lumină Peste inima-nghețată
Deși e toamnă… De m-ai lăsa să-ți fiu!

Satul e pustiu… 30
În marea lui tăcere
Se ascund rândunele
Deși e toamnă.

Desen de Mihaela Pavel-Lupu

Desene NOI - ARTIȘTII

Mihaela Pavel-Lupu, XI A-P

31

POEZII NOI - ARTIȘTII




Andreea Ursache, IX A

Grădina Copou Odă Iașului
Străbați gânduri în nopți mute
Inimi clocotite pe foc surd, Cu greutatea ta ușoară.
Prin aer despicat de vânt, Străbați codri cu mirosul tău
Ocolesc grădina cu flori mărunte Și cu ploile din urma ta.
Unde ne așteaptă la poartă Ești în răcoarea serii
Fântâna din dealul mut Ce-mi urcă pe piele
Privit în noapte. Mai ales noaptea,
În vuietul liniștii din aer Când felinarele se-aprind.
Îmi cuprinzi dorul în foc; Ești în ritmul muzicii surde.
Uiți că eu nu te-am chemat; Cu note înalte îmi tremuri inima,
Dar, cum așteaptă Floarea – Soarelui Cu note joase îmi trezești
Raza aurie a căldurii, Amintiri cu iasomia.
Așa eu, în melancolie, te-am așteptat. Străbați simțuri cu sânge bubuitor
Am vrut să fug pe meleaguri Și faci culcuș iubirii.
Neștiute de pașii tăi; Și ea se-ntinde atât de ușor
Dar flăcările tale cu miros de vară Pe toate cele șapte coline.
mi-au înghețat dorințele fugare
și-am ajuns, plimbându-mă,
la tine.
Printre degete ai scurs
Mii de săruturi fugare și prinse
De-asfaltul rece…
Au fost îmbibate cu lacrimi nespuse
Sărate de dor,
Mângâiate de timp…

Talentul Andreei a fost recunoscut și în cadrul proiectului „Poemele Iașului”, ediția a
III-a,, care își propune încurajarea, prin concurs, a creației literare în versuri și care se
adresează elevilor de gimnaziu și de liceu.

Premiul a constat în publicarea în volumul colectiv, alături de elevi ai liceelor „Emil
Racoviță”, „Mihai Eminescu”, „Dimitrie Cantemir”, „Al. I. Cuza” și „Național”, din Iași.

Felicitări, Andreea!

32

POEZII NOI - ARTIȘTII




Andreea Ursache, IX A

Miros de Eminescu Sfărâme




Mă-mbăt cu răcoarea tu, ca valurile spumante,
Ce-mi alintă pielea. răcoros ca roua,
Sub Tei – cu chipul palid
doi îndrăgostiți. în mână îmi ții inima.
Felinare aprinse îmi arată calea
În seara trecerii. tu, cu glas de înger
Dar eu îi văd doar pe ei strângi pumnul
Sub Tei. în fața mea,
cu-n zâmbet de ștrengar.
În briza așteptării
Simt miros de Eminescu… tu, mă pui la pământ
În Copou, pe liniște, fără urmă de milă,
Plutesc simfonii divine. te uiți la cer,
Stele cad, căci nu au loc nu mă privești...
Pe cerul puțin cam strâmb.
Vor să ajungă și ele flori tu, desfaci pumnul,
Sub Tei. văd sfărâme,
zâmbești iar.
M-asaltă iarăși dorul… nu spui nimic.
În parfum de tei
Închid ochii, ca să văd
Doi îndrăgostiți
Sub Tei.

Eminescu La răcoarea serii
Atât de firesc La răcoarea serii
Calci pe colț de stea, în miros de decembrie
Dispari și devii vânt. te chem prin paginile scrise,
Iar părul tău de neguri pline cu cerneală albastră.
Se încleștează La răcoarea serii
De vuietul brizei reci. la-nceput de iarnă
În glas de codru zăpada sclipește,
Tu iar chemi harpa paginile-s mâzgâlite.
Și respiri sonete La răcoarea serii,
De firave mâini. lângă focul sobei calde
Cazi apoi în derivă îmi citești din poezii
Și te răsucești în dor. pe covorul argintiu

33

NOI - ARTIȘTII

POEZII

Ghermănescu Alexandra, XI B

Anxietate

Încet, încet, mă îngrop.
Prin gândurile care mă străbat.
Toată lumea o simte – eu o trăiesc…
țipete, nervi care-mi cuceresc trupul firav.
Toți privesc, nimeni nu se implică…
tăcerea e profundă.
Inima este cuprinsă de gânduri negre –
străbat prin trupul meu ca o moarte înceată.
Nu eu devin una cu ea –
ea devine una cu mine…
Oricât aș vrea să lupt, îmi pierd interesul
de fiecare dată când văd lumina zilei.
Noaptea, veselie. Ziua, tortură.
Florile vii, sufletele fără viață.
Totul este la fel, nu se schimbă nimic.

34

NOI - ARTIȘTII

Continuăm și în acest număr al revistei seria de povestiri
ale colegei noastre din clasa a XI-a B.







Viața mea în pagini de caiet V (Ciocolata)







Moldovanu Ioana




Totul s-a petrecut în urmă cu zece ani... Din lecții aflam foarte multe lucruri noi și
Îmi aduc bine aminte ziua în care mama pauzele aveau un farmec de care n-am
mă pregătea pentru prima mea zi de uitat nici astăzi.
școală: mi-a prins două codițe, cu cele mai
mândre fundițe, mi-a dat uniforma nouă și A mai trecut un an… deja eram fetiță
m-a sărutat pe frunte cu lacrimi în ochi. Că mare, în clasa a doua. Până în clasa a
doar are școlăriță! treia totul a decurs bine… Treptat, am
Am plecat apoi împreună cu fratele mai observat că unii colegi se îndepărtaseră de
mare spre scoală. Cine știe ce mă mine, sau făceau glume de câte ori
așteaptă? Este o viață nouă, în care mă discuția ajungea la culoarea pielii.
pregăteam să intru cu entuziasmul și
inconștiența celor șase anișori. Dar mi-am Eram la ora de desen când doamna
alungat repede întrebările, fiindcă, odată Olguța tocmai ne făcea o demonstrație
ajunsă, mi-am văzut câțiva colegi de la despre cum trebuie colorată fața unui om
grădiniță și pe viitoarea mea învățătoare. într-un desen. Ne explica tuturor că avem
culoarea pielii aproape la fel. Atunci un
Eram foarte entuziasmată, dar și coleg o întrerupse:
speriată în același timp; știam de la fratele - Ioana nu e ca noi! Ea e neagră!
meu mai mare că doamna Olguța este cea
mai rea învățătoare. Că trebuia să stăm Dacă obrajii mei ar fi fost de hârtie, ar fi
cuminți în bancă și să vorbim doar când luat foc! M-am simțit mică și urâtă. Și
suntem întrebați. Asta chiar e greu! NEAGRĂ!!! Voiam să le arăt că nu-mi
pasă, dar lacrimile îmi curgeau fără să le
Totul a decurs bine în prima zi de pot controla…
școală. Deja îmi făcusem o prietenă, iar - Ioana are culoarea pielii ciocolatie și să
doamna învățătoare nu părea așa de rea știi că ciocolata e mult mai dulce decât
precum se spunea. laptele, i-a răspuns Doamna cu cel mai
cald zâmbet din lume!

Știu sigur că nu voi uita niciodată
întâmplarea. De atunci iubesc ciocolata. Și
pe dascăli! Aceste cuvinte m-au marcat pe
viață!

Talentul Ioanei a fost recunoscut și în cadrul proiectului „Poveștile Iașului”, ediția a III-a, care își
propune încurajarea, prin concurs, a creației literare în proză și care se adresează elevilor de
gimnaziu și de liceu.

Premiul a constat în publicarea în volumul colectiv, alături de elevi ai liceelor „Emil Racoviță”,
„Mihai Eminescu”, „Dimitrie Cantemir”, „Al. I. Cuza” și „Național”, din Iași.

Felicitări, Ioana!

Sursa imagine:  www.pinterest.com

35

POEZII NOI - ARTIȘTII

Alexandra Stan, XI C

M-am regăsit pe mine

Luni multe-au trecut de atunci
De când mâna nu mi-ai prins-o
Am plans mult, am râs și-am strâns
Luna de pe cer și visul.
Aș vrea să te dau uitării, dar nu reușesc deloc
Pentru că ești omul care mi-a schimbat viața de tot.
Lumea-mi devenea obscură, dacă tu nu îmi zâmbeai
Înotam în fericire doar când mă îmbrățișai.
Mi-erai soarele și luna de pe cerul înnorat
Nici acum nu înțeleg dacă tu chiar ai plecat.
Amintirile sunt vii, mă apasă uneori
Dar zâmbesc chiar dacă doare
Căci nu te vreau înapoi.
Mi-ai schimbat viața deodată, fără să realizez
Am simțit un gol și-o pată
Când iubirea n-avea sens.
Ai aruncat cu noroi, fix când nu mă așteptam
M-ai rănit atât de tare, încât rana încă-o am.
Dar, trecând pe lângă toate, chiar îți mulțumesc, să știi
M-am format un om integru, ce creează poezii
Și apoi m-am regăsit pe mine într-un final
Când credeam că m-am pierdut
Fiindcă nu mă regăseam.
Pe vecie vei rămâne sufletul meu favorit
Chiar și rana de va trece
Eu de tine n-o să uit.

Sursa imagine:  www.pinterest.com

36

NOI - ARTIȘTII

POEZII

Mihăilescu Andra, X A

Tata Amintiri


Mi-e dor, mi-e dor de mine.
Cât, doamne, să mai îndur? Sper că totul va fi bine.
Acum sunt singur pe drum Am încredere în mine
Nimeni nu îmi știe durerea Cum nu aș avea în nimeni.
Dumnezeu îmi e puterea!
Eu aștept ca o minune
Și am plâns de-atâtea ori Să vină să mă facă bine
Zile, nopți stăteam în ploi Să uit de tot și de toate
Cu speranța că odată Am o viață, nu am șapte.
Se va-ntoarce al meu tată.
Bucurați-vă de ea
A ales ca el să plece De mândră copilăria mea
Să uite, să nu îi pese Peste ani veți regreta
De copii și de nevastă. Că nu ați făcut nimic cu ea.
Asta e povestea noastră.
Zile, nopți întregi la rând
Uite, tata, eu sunt bine. Stau afară-n prismă - plâng
Știu că ai uitat de mine De vremurile ce vor veni
Poate nici nu mă mai știi De traiul vostru, dragi copii!
Acum ai și alți copii.

Azi vreau să-ți mai spun ceva:
Încrede-te în fata ta
Știi că ea nu va uita
Trecutul din urma sa.

Am plâns cu foc după tine
Nu te-am văzut ani de zile
Ai plecat de lângă mine
Însă știu că nu ți-e bine!

Sursa imagine: www.pinterest.com

37

Sufletul, oglindă a trecutului! NOI - ARTIȘTII




Nicoleta Mihai, clasa a XII-a D

Una dintre cele mai mari și dureroase lecții pe care am învățat-o a fost să-mi dau seama
că am acordat prea multă încredere oamenilor care m-au mințit, care au profitat de
bunătatea mea și au plecat imediat după ce și-au atins scopurile și au obținut ce au vrut.

Eu nu sunt ca celelalte femei, nu sunt genul care să facă din bărbatul ei un mare Zeu
doar pentru că îl iubește. Nu sunt femeia aceea care să lase de la ea și să ierte, să îndure
orice. Poate pentru că nu sunt atât de puternică să aștept. Sau, poate, pentru că sunt destul
de puternică să plec .

Nu sunt o floare pe care o vezi la orice pas, sunt una de munte, situată în vârf, iar ca să
ajungi la mine trebuie să străbați un drum lung, să ai tărie de caracter, ambiție, ceea ce
mulți nu mai au. Majoritatea nu înțeleg valoarea unei flori de munte, se rezumă la acele flori
de pajiște, de aceea nu știu să prețuiască o floare mai specială. Prea mulți renunță să mai
lupte după ce au obosit. Iar eu nu sunt un om la care să ajungi ușor.

Eu nu sunt liniștită ca o zi de vară, ci mai degrabă o furtună, în timpul căreia ți-e frică să
ieși și te rezumi la o a privi de la fereastră. Ca să mă ai trebuie să știi să-mi liniștești
furtunile, să riști pe ici pe colo, să te încăpățânezi să fii ce nu au fost alții, pentru că nu sunt
în măsură să accept pe oricine în sufletul meu.

Recunosc, sunt zăpăcită, în general, dar chiar și în iubire, nu iubesc după reguli, sunt o
amatoare a sentimentelor spontane și a amintirilor de moment. Nu sunt ușor de iubit, pentru
că nici sigură pe mine nu sunt mereu. Am căzut de prea multe ori, am eșuat de prea multe
ori.

Nu sunt perfectă și nici nu vreau să fiu! Nu caut să mă iubești după criteriile tale, ci
pentru ce sunt, pentru ce nu sunt.

Nu sunt falsă, artificială, rea, însă am învățat să le răspund oamenilor în funcție de cum
mă tratează. Nu sunt ușor de influențat, schimbat, repet, nu sunt pentru oricine. Eu sunt
pentru cei hotărâți, serioși, ambițioși, reali !

Nu îți va fi ușor să mă cucerești, să mă ai.
Îți va fi greu să-mi câștigi încrederea, însă cred că merită efortul!
Dacă aș putea să-mi scriu pe suflet un mesaj, acesta ar fi. Numai că nu nu pot. Așa că sunt
nevoită să lupt cu toți curioșii, să fac curat în urma lor, să mă adun, să mă reconstruiesc din
bucăți și cioburi uneori. Însă asta face parte din ciclul natural al vieții, nu? Asta este viața,
un mozaic de bucăți și ruine lipite laolaltă, cu bucuriile și reușitele.
Nu știu de ce scriu toate acestea, dar cred că e un mecanism prin care îmi pot exprima
gândurile, trăirile. Un fel de refugiu, pe care simt să îl păstrez cât mai la îndemână, pentru
că doar acolo pot să dau glas gândurilor mele!
Am suferit…, dar nu fac din asta o dramă. Sunt lucruri în viață de care nu poți fugi, pur și
simplu așa e dat să se întâmple, nu te poți opune sorții!
Eu nu regret că am trăit până acum așa cum mi-a poftit inima!
Un lucru pe care l-am realizat este că un pas important în progresul evoluției personale
este să ne iubim, respectăm și acceptăm pe noi înșine. Mi s-a demonstrat că dacă nu am
respect de sine, ceilalți cu greu mă vor respecta. Dacă nu mă iubesc pe mine, ceilalți nu vor
ști cum să mă iubească. Dacă nu mă accept pe mine însămi, ceilalți nu mă vor putea
accepta. Dacă nu am eu grijă de mine, ceilalți nu o vor face. Mi s-a demonstrat că înainte ca
oamenii din jur să-mi fie ceva, orice, eu trebuie să-mi fiu.

38

Sufletul, oglindă a trecutului! NOI - ARTIȘTII




Nicoleta Mihai, clasa a XII-a D

A fost o perioadă în care credeam că pentru a putea fi apreciată, iubită, prețuită trebuie
să le arăt oamenilor slăbiciunile și rănile mele. A fost o vreme în care eram naivă și
renunțam ușor, le puneam oamenilor totul pe tavă de la bun început. Și nu a fost bine...!

Câteodată ne place să trăim cu siguranța că acolo este mai mult decât vedem, decât
avem. Și suntem lacomi. Nu renunțăm până nu epuizăm tot, până nu aflăm, descoperim și
înțelegem tot ceea ce este de descoperit, de aflat și de înțeles. Apoi ne plictisim. Și vrem
mai mult. Căutăm inovații în altă parte, bineînțeles, pentru că suntem prea mici să
înțelegem că după ce cunoști tot la o persoană îți rămâne doar să o iubești cu simț de
răspundere, cu toată ființa. Însă dacă înțelegem, e prea târziu!

Am auzit oameni spunând că: „Nu există suflete pereche". I-am contrazis. Eu cred că
există, așa cum cred că există și idioți care se pierd în lăcomie, crezând că vor primi mai
mult, mai bine, sau zgârciți care nu oferă destul tocmai pentru că ei cred că ceea ce oferă
este mai mult decât bine.

În viață toate se plătesc. Absolut toate: iubirea, ura, indiferența, invidia, ezitările,
minciunile. Toate! Stau și meditez asupra răspunderii față de acțiunile noastre... Oare dacă
nu am fi trași la răspundere pentru aceste fapte am fi la fel de buni, la fel de răi ?
Eu nu știu dacă sunt bună sau rea, dacă sunt interesantă sau nu, dacă este ceva ce mă
definește. Însă știu că am iubit curat, fără să-mi fie frică de dezamăgiri, minciuni măști. Am
iubit cu toată ființa mea. Însă, cum toate în viață au un sfârșit, inclusiv însăși viața, a venit o
vreme în care am refuzat să mai iubesc.

Așa că să nu te aștepți să mă găsești cuminte, liniștită și calmă, pentru că nu sunt așa!
Sunt făcută din bune și rele, din alegeri proaste și cicatrici, din flori și praf. Sunr făcută din
zboruri înălțătoare și pământ. Sunt făcută din calități, dar și defecte, din oameni care m-au
iubit, dar și din cei care m-au rupt în bucăți. Suntem atât de mici într-o lume atât de mare,
atâtea suflete pe care le-ai putea cunoaște și iubi… și totuși ne rezumăm la un singur suflet
pentru toată viața. Aici e partea care face diferența. Îți trebuie un gram de înțelepciune
pentru a înțelege că într-un singur om poți avea întreaga lume. Deși eu nu am întâlnit acel
om, refuz să cred că l-am avut și l-am pierdut.

Și cum am spus: nu sunt perfectă, să nu te aștepți să mă schimb pentru tine. Am să
rămân eu însămi, orice ar fi! Dacă nu ma poți iubi așa cum sunt, ce m-ar face să cred că o
vei face în vreun fel?

Recunosc, a fost o perioadă în care am încercat să mă schimb. Și asta nu pentru că nu
îmi plăcea cine sunt, ci pentru că altora nu le plăcea. Pentru că îmi doream să mă iubească,
dorească... Și am greșit!

Am încercat să schimb totul, de la vocabular la comportament și haine, tot ceea ce eram:
am tăcut atunci când ar fi trebuit să-mi spun părerea, am iertat mai mult decât trebuia, mai
mult decât aș fi vrut să iert, am fost prea drăguță cu oameni care nu meritau. Și nu am
procedat bine!
M-am străduit să fiu frumoasă prin exterior, fără să realizez că îmi umbresc sufletul. Am fost
stridentă sau ștearsă, prea cuminte sau vulgară. Oricum, nu cum sunt eu de fapt. Am fost
mai mult o marionetă decât un om.

Apoi am realizat că nu vreau să trăiesc toată viața în umbra unor oameni care nu mă pot
iubi pentru ceea ce sunt! Am realizat că nu merită să renunț la ceea ce sunt pentru a
mulțumi pe alții. Am realizat că nu vreau să trăiesc lângă niște persoane care oricâte
sacrificii ai face tot nu vei fi de ajuns!

Și aveam dreptate! Nu meritau efortul, nu meritau să mă schimb. Un om care nu te poate
iubi pentru ceea ce ești, nu te poate iubi indiferent de cum ai fi. Iar eu am renunțat să mă
mai schimb pentru alții. Mi-am dat seama că... meritam mai mult.

Și merit mai mult !

39

NOI - ARTIȘTII

Poezii

Mihaela Vatră, XI A-P

Fără tine Lângă lacul sclipitor


Lângă lacul sclipitor
Eu te aștept uneori
Mamă, cât de greu e fără tine Ca să îți spun că mi-e dor.
Plânge inima în mine
Să te strig mereu îmi vine. Dor de tine mă apasă…
Trăiesc ca-ntr-o ceață deasă…
Mamă, vino lângă mine Mă-ntreb dacă ție-ți pasă…
Plânge inima în mine
Îmi e dor tare de tine. Oricât ar fi de mare,
Se spune: „iubirea moare!”
Mamă, dacă erai lângă mine Numai dragostea mea oare
Plânge inima în mine Este fără pereche sub soare?
Totul era foarte bine.
Și mâine dacă aș muri
Mamă, mi te-a luat Dumnezeu
Plânge inima în mine Și mâine dacă aș muri
Și-aș vrea să vorbești cu mine. Pentru alții e o nouă zi!

Mamă, azi nu ești lângă mine M-aș duce dar la mama mea -
Plânge inima în mine Mi-e dor să vorbesc cu ea!
Dar mama mea vei rămâne. Mi-e dor să fie lângă mine
Ca să fie totul bine!
Mamă, e tare greu fără tine
Plânge inima în mine Și mâine dacă aș muri
Să te strig mereu îmi vine. Pentru alții e o nouă zi!

40

Proză NOI - ARTIȘTII

Andreea Ursache, IX A

Fragment de roman

CAPITOLUL 1 Mi-a spus că acesta e numele lui, dar la cât
Mă ridic șchiopătând. Mă uit în jurul meu și de mincinos e nici acum nu-l cred.
văd prin ceață oamenii morți. Cred că sunt - Ți-am spus că dacă mi te vei opune voi fi
morți, nu mai au suflare. În afară de respirația obligat să te iau cu forța.
mea greoaie nu se aude nimic. Văd dârele de
sânge lăsate de urma bătăliei, îmi e greu să N-am de gând să-ți spun ție ce gândesc.
spun ceva. Oamenii ăștia au murit pentru N-am de gând să-ți răspund, tiranule!
Regat. Au luptat până ce sulițele le-au
străpuns pieptul iar inima lor a cedat. Îmi e E a doua oară când se întâmplă asta.
greu să cred ca persoanele din Curtea Când vine după mine pentru a mă lua, doar că
Regatului au luptat știind că nu au șanse de fără sate arse și fără oameni morți. De mila lor
supraviețuire. trebuie să fac asta. Prințesa din mine trebuie
Aud pași mărunți. Armura se clatină iar să-și apere Regatul. Doar că eu nu mi-am
zgomotul pentru mine e mortal. Liniște. E aici, dorit niciodată să fiu prințesă. Mi-am dorit
în fața mea. Ridic capul dar ochii îmi sunt mereu o viață normală...
închiși. Știu deja cine e. Știu deja ce vrea. Dar - Vin cu tine, dar nu pentru că te vreau. Te
îmi e scârbă să-i văd privirea. N-am de gând urăsc din tot sufletul, să nu uiți asta, îi spun
sa-mi dau libertatea mea pentru satifacția lui zâmbind și mergând spre el.
de a avea tot ce își dorește. Dar oamenii mor - Oh, draga mea, Natalia... o să te fac să mă
pe capete. Trei sate au ars din cauza lui. adori!
L-am mai văzut de atâtea ori, de fiecare
dată avea ochii ațintiți spre mine. Îmi era greu E atât de calm, ca și cum am fi doar noi
să vorbesc cu cineva, interpreta orice altceva doi, iar oamenii din jurul nostru n-ar fi morți,
în mintea lui bolnavă, de parcă eu aș fi plini de sânge. Mi-e atât de scârbă de el, mă
obiectul său cel mai de preț. Scandalurile pe simt dezgustată. Nici nu-l mai pot privi, sunt
care le începea mereu le sfârșea prin umilirea atât de amețită, de-abia mă mai pot ține pe
Regatului meu și prin amenințarea răpirii picioare.
mele. Nu l-am vrut și nici nu-l vreau. Nu voi
putea accepta faptul că mă voi căsători cu Încerc să îmi țin privirea ațintită spre el,
unul ca el, doar pentru că el mă dorește pe spre tiranul din fața mea, dar zgomotul unei
mine și pe averea mea. Nu știu și nu-mi pot trăsuri îmi fură atenția.
da seama dacă mă vrea pe mine mai mult
sau bogăția, chiar dacă averea lui face, poate Nu, n-am de gând să merg cu tine! Nu te
chiar de trei ori cât a părinților mei. vreau, nu te suport, nu te iert... Mă voi
Cu regret mă uit la el și-i văd ochii verzi, răzbuna!
plini de furie. Își dă armura jos în fața mea. E
la douăzeci de metri distanță față de mine. Îi Se oprește în fața noastră, iar el urcă după
văd chipul . Părul blond îi vine pe frunte. Dacă ce schimbă niște priviri cu cele două femei din
nu l-aș vedea ca pe un tiran aș spune că e trăsură.
frumos, dar nu îl văd așa. Eu nu văd iubire în - Ai de gând să urci acum, sau vrei să te iau
ochii lui Adam. eu cu forța?
Acum câteva luni am făcut cunoștință
pentru prima dată. De parcă nu o faci acum, deșteptule...

41

Proză NOI - ARTIȘTII

Andreea Ursache, IX A

Fragment de roman

CAPITOLUL 1

Urc sleită de puteri, amețită și văzând Aș fi vrut să fug din trăsură, dar când mi-a
aproape în ceață. Mă gândesc la părinții venit ideea asta în minte, mi-am dat
mei. Cu siguranță mă vor căuta după ce seama că aș fi pus în pericol probabil
vor veni din luna lor de miere sau mă rog, încă trei sate, iar eu nu îmi doresc asta.
ce o fi aia. Mama mea s-a căsătorit recent Va trebui să mă obișnuiesc cu o viață
cu un bărbat bogat, așa mi-a spus ea lângă un tiran ca Adam Augustin Bastien.
înainte să ne mutăm aici, dar niciuna Un francez înalt, slab, cu ochi reci si verzi
dintre noi n-a avut habar că de fapt era ca smaraldul, îngâmfat, egoist și plin de
prințul acestui Regat. Să fiu sinceră, când el. Un bogat fără milă. Un nobil care
de-abia se cunoșteau era prinț. Între timp, poruncește cine să omoare primul și cine
a ajuns rege pentru că tatăl lui a murit să se omoare ultimul. Un om periculos, cu
într-o luptă, iar acesta, fiind moștenitorul, un Regat francez. Un prinț tânăr, fără
a luat.... Astfel am ajuns prințesa regatului experiență dar cu mult curaj.
și acum am responsabilitatea supușilor
mei. Mai ales acum, că regele este Probabil dacă ar respecta femeile,
plecat… ar înțelege că eu, Natalia Elora Martin,
- Dacă ai de gând să mă ignori tot drumul, fiica regelui Arthur Martin, nu vreau să am
să știi că nu îți va merge. Margarita și vreo relație cu el, pentru că eu nu vreau
Adalie vor coborî în satul apropiat, dar noi să stau închisă între patru pereți, sau
doi vom merge acasă. chiar să fiu vreo sclavă de a lui, pentru că
eu iubesc libertatea și nu am de gând să
Poate dacă ți-aș spune că eu nu vreau fiu sub controlul unui om ca el.
să împart cu tine aceeași casă, m-ai lăsa
să plec? Poate dacă m-ai vedea cu .....
altcineva sărutându-mă, te-ai enerva atât
de tare încât ai renunța la mine? Poate (Continuarea, în numărul viitor al revistei)
dacă aș încerca de mii de ori să fug iar tu
m-ai prinde, te-ai sătura să mă faci să te
iubesc, și m-ai lăsa în pace? Poate dacă
ai înțelege că eu nu îmi doresc să mă
mărit la optsprezece ani cu tine, ai
renunța?

42

Fotografii și desene NOI - ARTIȘTII

Georgiana Popa, XI B
Fotografii

43

Fotografii și desene NOI - ARTIȘTII

Georgiana Popa, XI B

Fotografii
Grădina Botanică „Anastasie Fătu”, Iași

44

NOI - ARTIȘTII

45

NOI - ARTIȘTII

Scrisoare către cel mai bun fost prieten

Anca Zelincă, XII A

Cum te împaci cu pierderea celui mai bun prieten al tău, care totodată este și prima
dragoste?

Reiei toate amintirile petrecute împreună din cele mai ascunse colțuri ale minții, le
retrăiești, te refugiezi, încerci să înțelegi.

Vreau ca această scrisoare să îmi ofere eliberarea de prima iubire și de durerea
pierderii tale. Pentru regretele lucrurilor pe care le-am făcut, blocate în capul și în inima
mea.

Ar fi clișeic să spun că îmi pare rău că ți-am dezvăluit că mă îndrăgostisem de tine. Și
totuși, aș fi trăit cu regretul o perioadă foarte lungă, întrebându-mă cum ar fi fost dacă?

În universuri paralele încă îmi imaginez că suntem cei mai buni prieteni, că ne spunem
toate lucrurile, trăind cele mai frumoase amintiri cu noi doi. Sau mai puțin frumoase.

Ar trebui să mai știi că-s foarte supărată pentru că ai promis că îmi vei spune ce lucruri
te deranjează la comportamentul meu și, totuși, iată-ne! La șase luni distanță nici nu ne
mai vorbim și ne evităm ca doi străini. Iar faptul că nu e prima promisiune pe care ai
încălcat-o mă doare și mai tare.

Totul a început să meargă prost încă din primăvară; te comportai distant, nefiresc față
de mine… simțeam că ceva se întâmplă cu tine, însă nu știam motivul. Apoi, inevitabil,
am aflat: distanțarea ta se datora faptului că spusesem lucruri urâte despre alte persoane
- și poate neadevărate -; atunci s-a produs ruptura între noi.

În ziua magică din iunie aveam să îți mărturisesc ce simt pentru tine. Totul a luat o
întorsătură neplăcută atunci când, în sfârșit, ți-ai făcut curaj să îmi spui ce te deranja la
mine și mi-ai explicat în mod amănunțit faptul că tu nu mai vrei să vorbim sau să fim
prieteni.

Vreau să știi că regret toate bârfele și minciunile pe care le-am spus, știu că te-au
deranjat foarte tare și nu am scuze pentru faptele mele.

Pierderea ta mi s-ar părea probabil mai puțin apăsătoare dacă aș putea apela la
cineva de vârsta mea, poate ceva mai mare, mai înțelept și mai plin de cicatrici obținute
în astfel de bătălii în care eu lupt pentru prima dată.

Trecutul nu se mai poate schimba și nici faptele mele; părerea de rău nu mă ajută cu
nimic.

De la mărturisirea mea am început să urăsc cuvântul „dragoste". Pentru că sună
întotdeauna jalnic. Însă dragostea nu ar trebui să conteze doar atunci când are loc o
victorie.

Dragostea n-a fost niciodată mincinoasă, eu am fost.

46

NOI - REPORTERII

Interviu cu scriitoarea



Nicoleta Beraru

„Un om bine informat este un om puternic.”

Dragi colegi,
Vă propunem în acest număr al revistei să cunoașteți o personalitate culturală
a Belgiei și, ne mândrim noi, a României. Nicoleta Beraru.



Nicoleta Beraru (n. 1972) este profesor,
traducător, publicist și prozator, absolventă a
Facultății de Litere a Universității „Al. I. Cuza”,
Iași.

Trăiește în Belgia, unde lucrează ca
profesoară de limba română la Centrul de
Limbi Moderne al Universității Catolice din
Leuven, ca profesoară de orientare socială la
Agenția de Integrare a Imigraților a guvernului
flamand și ca traducător (română-neerlandeză-
franceză).

Colaborări: Ziare.com, Newsweek Romania,
Revista Itaca Dublin (revista de cultură a
scriitorilor din afara granițelor țării), Catchy
like a women, revista organizației ADR
Vlaanderen (neerlandeză).

A colaborat pentru subtitrări cu televiziuni
neerlandofone din Belgia (VRT, VTM).

Debutează în 2018 cu volumul de eseuri și
povestiri pentru adulți „Ardei iuți. Povestiri la
imperfect”, pentru care a obținut locul 3 la
concursul Distincții Cartea Anului 2018 al
Organizației Itaca Dublin.

În 2019 publică romanul „Luluța și Petrișor
sau povestea cuiburilor părăsite”, care s-a
aflat pe lista de preselecții a Festivalului
Primului Roman de la Chambéry, Franța, și pe
locul 2 la concursul literar Distincții Cartea
Anului, Dublin.

2020: coautor - volumul colectiv de proză
„Diaspora '20”.

2020: coautor - volum colectiv de proză
„Nuanțe de piper și ciocolată.”

2021: coautor – volum colectiv „Români –
români belgieni – români europeni”

47

Nicoleta Beraru NOI - REPORTERII

Doamnă Nicoleta Beraru, cititorii noștri vor să vă cunoască. Este adevărat

că un scriitor se lasă descoperit și prin scrierile sale. Paul Valery spune că

„Scriitorul adevărat este un om care nu-şi găseşte cuvintele. Atunci le caută.

Şi căutându-le, găseşte ceva mai bun”. Noi vă rugăm să ne dezvăluiți care

este acel „ceva mai bun” pe care l-ați găsit. Care sunt „copiii literari” ai dvs.?

În primul rând, vă mulţumesc pentru interesul dvs.

Ce am găsit eu mai bun scriind? Aici e vorba de un sondaj în

adâncime. Cred că scriind nu faci altceva decât să te cunoşti mai bine,

să iei notă de defectele şi calităţile tale. E una dintre căile cele mai

veridice de a ajunge la tine. Nu de puţine ori m-am gândit că prin fiecare

poveste pe care o povestesc, prin fiecare personaj pe care îl creez nu

fac decât să mă apropii de mine, să mă evaluez în cele mai intime

detalii, să mă aprob sau să mă dezaprob cu sinceritate. Scrisul e o

confruntare cu eul meu cel mai intim.

Ce v-a determinat să plecaţi departe de casă?

Am plecat din România în 2003 în urma căsătoriei cu un bărbat

belgian - actualul meu soţ.

Aveţi mulţi prieteni români. Un prieten comun este doamna Alma Brumă,

care a făcut posibilă discuția de față. Ce face ca o prietenie să dureze peste

mări şi ţari?

Faptul că am mulţi prieteni români vorbeşte despre relaţia mea cu

patria-mamă. Căci ţara, ce poate să însemne dacă nu familia şi

Printre calitățile prietenii? Am păstrat legătura cu mai toţi prietenii mei din copilărie şi cu
povestirii semnate multe cunoştinţe. Sunt din acelaşi oraş cu Alma şi am fost studente la
Litere în aceeaşi perioadă. Nu fac parte din categoria care uită repede.
Nicoleta BERARU În plus, cu reţelele de socializare care există şi care-ţi amintesc de
se numără scrisul prieteni din alte vremuri e nefiresc să pretinzi că nu mai cunoşti oameni

matur, savoarea, cu care ai împărţit un oraş, o şcoală, momente minunate sau triste,

atenția stilistică și aceleaşi evenimente, ... Iar dacă din ambele direcţii există dorinţă de

preferința pentru contact, nu văd care ar fi impedientul. Nu poţi ţine legătura cu o lume
întreagă, dar cu cei ale căror drumuri ţi s-au încrucişat, cu cei cu care ai
construcția
preocupări, viziuni, interese asemănătoare, păstrezi legătura. Eu am
clasică.
ales să o păstrez, în orice caz. Iar acum ce mai înseamnă o mare sau un
OPTm ocean? Distanţele au dispar odată cu evoluţia tehnologiei – există

atâtea mijloace de comunicare – facebook, whatsapp, twitter, ş.a.m.d.

Cum aţi reuşit să cultivaţi dragostea de limba română mai întâi fetei dvs.,

apoi elevilor?

Cred că voi începe cu elevii mei, care sunt flamanzi, chinezi, englezi,

francezi, ...

Lucrez într-un centru de limbi moderne afiliat universităţii flamande

KULeuven, unde predau limba română. Bineînţeles că acest curs

cuprinde şi aspecte socio-culturale, deci trec şi pe la tradiţii şi obiceiuri

româneşti.

48

NOI - REPORTERII

Nicoleta Beraru

Printre calitățile Le vorbesc cursanţilor despre Eminescu, Eliade, Nicu Alifantis,
povestirii semnate Alexandru Andrieş, despre filmele româneşti, despre mass-media, îi
Nicoleta BERARU învăţ colinde, le prezint jocurile de măşti din zona Moldovei. O dată pe
se numără scrisul an mergem împreună la un restaurant românesc şi ne răsfăţăm cu
matur, savoarea, sărmăluţe, tochitură moldovenească şi alte bunăţi româneşti care pentru
atenția stilistică și ei sunt exotice. Acum, de exemplu, cum se apropie vacanţa de Crăciun,
preferința pentru abia aşteptăm să facem o ieşire, dacă regulile pandemiei ne-o vor
construcția permite. Alteori mergem la muzee, la expoziţii, cum a fost cea dedicată
clasică. lui Brâncuşi de la Palatul Artelor BOZAR din Bruxelles, în cadrul
Festivalului Internaţional Europalia de acum doi ani.
OPTm
Cu fata mea e o altă poveste. Ea a studiat şi studiază încă în limba
neerlandeză. Când te stabileşti într-o ţară străină, primul lucru pe care îl
faci este să înveţi limba ţării în care ai ales să trăieşti – e cheia care
deschide mai toate uşile. Noi am mers în acelaşi timp la şcoală – ea la
grădiniţă şi apoi în clasa întâi, eu la cursurile de limba neerlandeză.
Limba neerlandeză este o limbă dificilă, mai ales la nivel de sintaxă. E
dovedit faptul că cei mici învaţă o limbă străină cu mai multă uşurinţă
decât adulţii. Aşa s-a întâmplat şi în cazul nostru. Fiica mea a avut de
mică mult talent pentru limbi străine – acum vorbeşte deja cinci limbi cu
uşurinţă. Aşa că eu am fost puţin egoistă la acest capitol. Am preferat sa
vorbesc cu ea şi cu soţul meu în neerlandeză ca să pot funcţiona în
noua societate. La început, până mi-am dat drumul am vorbit română (cu
fata) şi franceză (cu soţul). Abia mai târziu, când şi eu am început să
lucrez, având posibilitatea să vorbesc la serviciu limba neerlandeză, am
dat-o acasă preponderent pe româneşte. Dar şi înainte, la telefon, fata
mea vorbea cu bunicii, cu tatăl ei biologic şi cu prietenii noştri români
limba română. Apoi, la început, mergeam cel puţin o dată pe an în
România. Mai târziu, fata mea a început să citească în limba română, iar
acum este primul meu redactor şi critic.

Migraţia este apanajul celor care au un vis… acela de a vedea o lume
nouă… Cum este să munceşti şi să trăieşti în Belgia?

Serios. Corect. Temeinic. Punctual. Cam acestea ar fi cuvintele cheie.
Se cere foarte mult. În Belgia, lucrurile se fac cu foarte multă atenţie
pentru calitate. Belgienii sunt foarte punctuali şi fac treburile cu simţ de
răspundere, ca orice popor germanic. Am să fac o referire strict la mine.
În România, nu era o tragedie dacă un profesor mai rupea o oră din orar
la sfârşitul unei zile dintr-o săptămână. Aici nu ştiu de chiul nici elevii,
nici profesorii. Şi la şcoală, şi la locul de muncă e seriozitate maximă.
Nu există să-ţi scoţi certificat medical, dacă vrei să pleci cu o zi mai
devreme în vacanţă.

49

NOI - REPORTERII

Nicoleta Beraru

Printre calitățile Sunt foarte rare cazurile în care se întâmplă aşa ceva, iar micul
povestirii semnate procentaj care o face fie sfidează regulile cu bună ştiinţă, fie sunt străini
Nicoleta BERARU care încă nu sunt integraţi. Marea parte a belgienilor nu cunoaşte aceste
se numără scrisul lucruri. Când am ajuns în Belgia, am fost uimită de modul în care se fac
matur, savoarea, înscrierile la o şcoală. Ca să mulţumească pentru înscrieri şi să
atenția stilistică și promoveze calitatea activităţilor, şcoala organizează o recepţie, unde
preferința pentru sunt invitaţi elevi şi părinţi. Cadrele didactice servesc sucuri, vin,
construcția sandwichuri, părinţilor şi copiilor. La fel de impresionată am fost de
clasică. serile-restaurant, de pe urma cărora o şcolile îşi adună fonduri; aici nu
există fondul clasei plătit de părinţi. Cadrele didactice cu şorţuri dinainte
OPTm iau comenzile părinţilor şi elevilor la mese, altele spală vasele, altele, la
sfârşit, fac curăţenie – dau cu aspiratorul, spală pe jos, ... Nu există ca
un profesor să se sustragă activităţilor sau să facă lucrurile pe jumătate.
Şi directorii muncesc cot la cot cu profesorii. Acesta este codul gentic al
belgienilor. Pe lângă faptul că sunt gospodari - îşi fac iarna car şi vara
sanie - sunt foarte cumpătaţi, în general modeşti, atenţi la problemele de
mediu, consum şi dezvoltare durabile.

Cum arată comunităţile de români din Belgia? Care sunt principalele
evenimente care se organizează acolo?

Comunitatea română din Belgia este la fel de diversă ca toate
comunităţile de români din lume şi ca toţi românii de acasă. În ultimii ani
românii tot părăsesc România. Nu pleacă doar muncitori sau români cu
studii medii, ci români din toate categoriile. Unii pleacă în căutarea unui
rost, alţii a ceva mai bun, iar alţii pur şi simplu disperaţi de mentalitatea
găunoasă şi de corupţia care împiedică evoluţia României. Culmea este
că mare parte din aceşti oameni care în România nu reuşesc să dea
înainte, în Belgia se pun pe picioare. Există poveşti de succes, cariere
de medic, antreprenor, funcţionari ai instituţiilor europene, inginer,
profesor, ... dar pe lângă acestea există nenumărate parcursuri fireşti:
oamenii vin, îşi găsesc un job, îşi dau copiii la şcoală, apoi îşi cumpără o
casă şi trăiesc în confort. România le lipseşte, mai ales la început. În
spatele acestui parcurs se ascund multe lupte şi suferinţă. Nu e uşor să
reîncepi viaţa de la zero şi acest lucru îl pot afirma în calitate de profesor
de orientare socială (integrare) care aude nenumărate poveşti, dar şi din
experienţa personală. Chiar dacă statul belgian te ajută să te integrezi,
oferindu-ţi cursuri de orientare socială şi de limbă neerlandeză, procesul
rămâne dificil, mai ales la nivel emoţional. Cât de mult se integrează
fiecare depinde şi de bagajul cultural şi de structura emoţională şi
adaptabilitatea la nou şi de voinţa fiecăruia.

50