Supliment LITERATEHNICA_pagenumber

LiTeraTehniCa Supliment al revistei LiTeraTeCa Nr. 1 Aprilie, 2024 Zig-zag printre științe

Echipa redacțională Redactor-șef: Georgiana Andrian, XI A Redactor-șef adjunct: Eduardo Hera, XI C Graphic designer: Andrei Oprea, X C (editare, conceptualizare copertă) Redactori și reporteri: Ionela Cărăușu, IX E, Fabiana Melinte, IX Bp, Ruslana Botea, IX C, Vladislav Spânu, IX E, Vlada Șoltoian, X B, Bianca Ababei, XI A, Carmina Raspopa, XII D Fotoreporter: Cristiana Bițică, X C Tehnoredactare computerizată: Andrei Oprea, X C Georgiana Andrian, XI A, Colaboratori: Directori, prof dr. ing. Anca Eugentina Roznovan, prof. ing. Petronela Simion, prof. dr. ing. Lăcrămioara Iftode, prof. dr. Loredana Jitaru, prof. Mihaela Bulai, prof. ing. Mihaela Păpătoiu, prof. Roxana Gavrilaș, prof. Carmen Biniuc, prof. Camelia Cernahuz, prof. Cristina Bolborici, prof. Costel Coajă, prof. Florin Ciolan, prof. Anca Baranai, prof. Alexandrina Coțovanu, prof. Manuela Spătaru, prof. ing. Cristina Ioan, prof. Anca Pavăl, prof. ing. Silvia Gârmacea, prof. ing. Cristiana Voicu, prof. ing. Florin Ciolan, prof. dr. Sorina Dogaru, prof. dr. Andreea Mandia Secretar, ec. Carmen Pintilie Laborant, ing. Cristina Patricia Rotaru, ing. Laura Duca Casier, ec. Petronela Săcăleanu Pedagog, Doru-Vasile Mihalache Bibliotecari, Oana Epure, prof. Marius Domițian Director: prof. dr. ing. Anca Eugentina Roznovan Director adjunct: prof. ing. Petronela Simion Coordonatori: bibl. prof. Claudia Fotache, prof. Alma Brumă LiTeraTeCa (Iași) ISSN 2972 - 1318 ISSN-L 2972 - 1318

Munca dascălului are efect asupra eternității și nu se poate spune niciodată unde se oprește influența sa. El are menirea de a identifica și de a stimula creativitatea elevilor. Pentru aceasta străbatem drumul lung, și nu lipsit de obstacole, al formării și stimulării pasiunilor elevilor noștri. Prin inventivitatea sa, mentorul este în măsură să-i pregătească pe elevi pentru o învățare creativă, pentru o reală dezvoltare a spontaneității și formare a aptitudinilor. Cheia succesului este găsită atunci când elevul este dispus să întrebe, să descopere probleme, devenind apt să emită judecăți independente. Eficiența educării elevilor este dependentă de pregătirea științifică și pedagogică a educatorului, de priceperea lui de a organiza în mod judicios activitatea elevilor, pentru care subordonează mijloacele sale didactice obiectivelor propuse. Adevăratul dascăl este caracterizat prin aceea că mintea sa se mișcă în armonie cu mințile elevilor săi, trăind împreună dificultățile și victoriile individuale, deopotrivă. Printro comunicare generoasă cu elevii, prin oferta cu care mentorul îi iese în întâmpinare copilului, se pot clădi punți trainice, care să conducă la rezultate inedite. Trebuie să se realizeze, cu simț de răspundere și tact, transferul setului de valori de la dascăli la elevi. Garanția reușitei școlare a fost întotdeauna corpul profesoral al Liceului Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași, caracterizat prin profesionalism și exigență, devenite tradiționale. Profesorii s-au exprimat permanent prin rezultatele elevilor, dar și prin activități științifice, ale căror rezultate au fost publicate în reviste de specialitate, sau în cadrul unor sesiuni de comunicări științifice. Revista reprezintă un mijloc de promovare foarte eficient, datorită contactului direct pe care aceasta îl are cu publicul țintă. Dorința de a-și face cunoscute ideile, realizările, precum și pregătirea și capacitatea de exprimare, au dus la mobilizarea profesorilor pentru a scoate o revistă proprie. Așa a apărut LiTeraTehniCa, supliment al revistei elevilor, LiTeraTeCa. Mentorii liceului nostru și-au propus ca obiectiv pe termen lung să realizeze o revistă „puternică” și comparabilă cu cele mai bune reviste de specialitate. Prin articolele publicate, problemele propuse, dar și prin numele recunoscute ale autorilor, LiTeraTehniCa suntem convinși că va fi repede cunoscută și solicitată de cei interesați, ca posibilitate de exprimare a preocupărilor și a pasiunilor. Nutrim speranța că suplimentul va deveni un simbol al școlii, un mod de exprimare a capacității creatoare a dascălilor săi, un ARGUMENT pentru calitatea învățământului din această școală. Mult succes! Coordonatorii ARGUMENT

LiTeraNTOeIC-aMmENenTtOoRriIlIor LiTeraTehniCa Director, Profesor dr. ing. Anca Eugentina Roznovan Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași 3

LiTeraTehniCa 4

LiTeraTehniCa 5

Bibliografie LiTeraTehniCa 6

Turul galeriei este o tehnică de învățare prin cooperare care stimulează gândirea, creativitatea și învățarea eficientă, încurajând elevii să își exprime opiniile cu privire la soluțiile propuse de colegii lor. Obiectivul utilizării acestei metode este de a elabora un plan care să conducă la finalizarea unui produs ce constituie concepția, opinia tuturor membrilor grupului. În cadrul orelor de diriginție sau în cadrul activităților educative se poate utiliza cu succes metoda „Turul galeriei”. Am format grupe de câte 4 copii care au avut de rezolvat câte o sarcină de lucru ce permite mai multe perspective de abordare sau mai multe soluții. Produsele activității grupelor de elevi au fost: desene, colaje, postere, toate pe tema „Misterele apei”. Toate produsele activității s-au expus pe pereții clasei, transformându-se într-o galerie expozițională. Elevii au examinat fiecare exponat ce reprezintă câte un mister ascuns de apă, observând ideile și soluțiile propuse de colegii lor. Are loc apoi înscrierea părerilor fiecărui elev într-un loc dinainte stabilit a unor comentarii critice, întrebări, observații, utilizând simboluri diferite. După ce se termină turul galeriei, grupurile revin la locul inițial și citesc comentariile, observațiile de pe lucrarea lor, reexaminându-și produsul. TURUL GALERIEI - MISTERELE APEI Astfel, elevii au observat influența cuvintelor, gândurilor, muzicii asupra apei. Fiecare cristal de apă desenat era urmare a rostirii unui cuvânt corespunzător experimentelor lui Masaru Emoto. Pe lângă frumusețea produselor obținute, elevii au reținut și faptul că apa cristalizează diferit, în funcție de gândurile, cuvintele pe care noi le adresăm unora sau altora. Este foarte important pentru tinerii noștri să conștientizeze faptul că fiecare picătură de apă conteză pentru a trăi într-un mediu sănătos. Trebuie să cunoască și structura apei de la robinet, așa cum a fost ea prezentată în imagini de cei 4 membri ai unuia dintre grupurile de elevi participante și să rețină remarcile cercetătorului Masaru Emoto, care preciza în urma experimentelor de laborator că apa de la robinet poate transmite corpului nostru mesaje haotice și probabil neprofitabile pentru sănătatea corpului. Tot el, în cartea ,,Viața secretă a apei”, ne arată cât de important este că, învățând să respectăm și să prețuim apa, vom reuși să facem față provocărilor secolului al XXI-lea, vom reuși să regenerăm planeta, deci ar trebui să aplicăm înțelepciunea apei în propriile noastre vieți. Profesor, Petronela Gabriela Simion Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTehniCa 7

Știm că apa compune 70% din corpul uman și, ca o coincidență, suprafața oceanelor planetare reprezintă 70% din suprafața totală a planetei. De aceea este foarte important ce și cum facem noi cu apa în fiecare clipă, cum protejăm natura, sursele de apă. Este de preferat utilizarea metodelor interactive la predarea la clasă, deoarece acestea sunt centrate pe elev și pe activitate, comunicarea este multidirecțională, nu unidirecțională, ca în cazul metodelor tradiționale, pun accent pe dezvoltarea gândirii, formarea de aptitudini, deprinderi, evaluarea se face formativ și se încurajează participarea copiilor, inițiativa, le dezvoltă creativitatea. Turul galeriei este o metodă interactivă de învăţare, bazată pe colaborarea între elevi, care sunt puşi în situaţia de a rezolva anumite probleme, de a găsi soluţii. Se observă că metoda presupune o evaluare interactivă şi profund formativă a produselor realizate de grupurile de elevi. Se poate asocia foarte bine şi cu metoda cubului. Metoda cubului este o metodă ce presupune explorarea unui subiect, a unei situaţii din mai multe perspective, permiţând abordarea complexă şi integratoare a unei teme alese. Pe fiecare faţă a cubului se analizează, se descrie, se aplică, se asociază, se compară diverse ipoteze legate de tema aleasă. După turul galeriei, fiecare grup răspunde la întrebările celorlalţi şi clarifică unele aspecte solicitate de colegi, apoi îşi reexaminează propriile produse prin comparaţie cu celelalte. În acest mod, prin feed-back-ul oferit de colegi, are loc învăţarea şi consolidarea unor cunoştinţe, se valorizează proTURUL GALERIEI - MISTERELE APEI dusul activităţii în grup şi se descoperă soluţii alternative la aceeaşi problemă sau la acelaşi tip de sarcină. Atmosfera din clasă trebuie să le permită elevilor să gândească critic. Astfel, ajung să înţeleagă că atunci când investesc suficientă energie în învăţare şi se implică în mod activ, procesul devine agreabil şi dă naştere unui sentiment de împlinire. Elevii trebuie să creadă că opiniile lor au valoare. Comunitatea învăţării îi îmbogăţeşte pe toţi membrii ei. Avantajele utilizării metodei „Turul galeriei” sunt următoarele: atrage şi stârneşte interesul elevilor, realizându-se interacţiuni între elevi; promovează interacţiunea dintre minţile participanţilor, dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi cu rezultate evidente; stimulează efortul şi productivitatea individului şi este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacităţi şi limite, pentru autoevaluare; există o dinamică intergrupală, cu influenţe favorabile în planul personalităţii, iar subiecţii care lucrează în echipă sunt capabili să aplice şi să sintetizeze cunoştinţele în moduri variate şi complexe; dezvoltă, diversifică priceperile, capacităţile şi deprinderile sociale ale elevilor; se reduce la minim fenomenul blocajului emoţional al creativităţii; Metoda „Turul galeriei” este uşor de aplicat la orice vârstă şi adaptabilă oricărui domeniu şi disciplină de învăţământ, de aceea o putem folosi cu succes la activităţi desfăşurate pe teme de protecţie a mediului, de ocrotire şi economisire a surselor de apă existente. Profesor, Petronela Gabriela Simion Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTehniCa 8

Bibliografie: 1. Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti, 1980, pag. 75; pag. 60; 2. Stanciu, Mihai, Didactica postmodernă. Fundamente teoretice, Editura Universităţii Suceava, 2003, pag. 189. 3. https://www.inlpsi.ro/cercetari/masaru-emoto-si-sanatatea-organismului. Pentru a realiza postere pe tema «Fiecare picătură de apă contează», metoda Turului galeriei este foarte eficientă, stimulează creativitatea elevilor şi realizează totodată şi o evaluare interactivă prin turul pe care îl fac colegii, vizualizând lucrările realizate de fiecare echipă în parte. Se utilizează cu succes pe grupe de câte 4 elevi. Fiecare echipă va avea câte un secretar, care va prezenta colegilor produsele realizate de echipa sa (desene, fotografii, postere). Fiecare grup trece apoi şi examinează ideile TURUL GALERIEI - MISTERELE APEI colegilor. Elevii îşi pot lua notiţe, pot face observaţii, pot da sugestii. Această metodă stimulează gândirea şi creativitatea elevilor. Ea îi determină pe elevi să caute şi să dezvolte soluţii pentru diferite probleme, să facă reflecţii critice şi judecăţi de valoare, să compare şi să analizeze situaţii date şi îi învaţă pe elevi să emită şi să-şi susţină propriile idei. În cadrul acestei metode, conversaţia, problematizarea, explicaţia, exerciţiul, dobândesc statutul de procedeu didactic. Profesor, Petronela Gabriela Simion Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTehniCa 9

Efectul corona, numit și „efect corona” sau „efect corona”, este un fenomen de descărcare electrică parțială cauzată de ionizarea mediului care înconjoară un conductor. Apare atunci când câmpul electric depășește o „valoare critică” (dar ale cărei condiții nu permit formarea unui arc). Se manifestă prin apariția punctelor luminoase albăstrui (pe anumite asperități metalice) sau a liniilor luminoase sau uneori a unor „învelișuri luminoase” lungi, care se formează în jurul cablurilor (conductorii aerieni cel mai adesea) care transportă curent de înaltă tensiune. Acest efect (rar, la niveluri de tensiune sub 200 kV ) este nedorit pe liniile electrice, dar este utilizat de industrie, printre altele, în lămpile cu plasmă. Efect Corona - Între real și magnific ții, înainte de a încerca să le explicăm mai bine, lucru care a fost făcut în anii 1980, în special datorită unui cod de computer produs de EDF pentru a analiza formarea pierderilor, permițând „urmărirea fizică a mecanismului pierderilor: printre alte spectacole, acest cod face posibilă vizualizarea mișcării sarcinilor spațiale" și cu concluzii larg acceptate, de exemplu produse în 1986 de M. Farzaneh la Universitatea Paul Sabatier de Toulouse, pentru a le simula și, mai degrabă din anii 2000, pentru a le modela. Fizicienii au arătat mai întâi că acest efect depinde de câmpul electric de la suprafața conductorului, dar și de diametrul acestuia, starea suprafeței sale și apoi de densitatea (și umiditatea) aerului înconjurător. Profesor, Lăcrămioara IFTODE Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTehniCa bordarea unei furtuni mari sunt formele naturale ale acestui fenomen. Efectul coroanei i-a fascinat pe fizicieni imediat ce a fost observat. Numele său provine din faptul că evocă apariția haloului luminos periferic la soare observat în timpul eclipselor. A făcut obiectul primelor publicații din 1915 de FW Peek, care a stabilit apoi o primă lege empirică, care exprimă câmpul prag al apariției acestui efect. Cercetarea a fost, de asemenea, interesată de vibrațiile cablurilor induse de efectul corona, din anii 1930, și într-un laborator de înaltă tensiune și pe baza observațiilor și măsurătorilor făcute in situ pe rețeaua electrică industrială, apoi ne-a interesat începutul anilor 1970 în amplitudinea acestor vibraFocul Saint-Elm și egretele luminoase care apar uneori pe punctele de metal sau diverse asperități (stâlpi, paratrăsnete, vârfuri de munte...) la aÎn ceea ce privește liniile electrice, fenomenul a fost studiat în principal pentru curent alternativ. Unii autori au susținut încă din anii 1990 studii pentru linii de înaltă sau foarte înaltă tensiune, în tensiune directă care apar în anumite țări (pentru transportul de energie electrică pe distanțe lungi). Mecanism La nivel macroscopic O descărcare coronală apare atunci când se creează un curent, direct sau alternativ, între doi electrozi aduși la un potențial ridicat și separați de un fluid neutru, în general aer, prin ionizarea acestui fluid. Apoi se creează o plasmă și încărcăturile electrice se propagă trecând de la ioni la moleculele gazelor neutre. Când câmpul electric dintr-un punct al fluidului este suficient de mare, fluidul se ioni10

zează în jurul acestui punct și devine un conductor. În special, dacă un obiect încărcat are puncte sau colțuri (ex: unghi de 90 de grade), câmpul electric va fi mai important acolo decât în altă parte (este puterea punctelor ), acolo este, în general, o descărcare coroană apare: fenomenul va tinde să se stabilizeze singur, deoarece regiunea ionizată devine conductivă, vârful aparent va tinde să dispară. Particulele încărcate se disipează apoi sub efectul forței electrice și se neutralizează la contactul cu un obiect de sarcină inversă. Prin urmare, descărcările Corona apar, în general, între un electrod cu o rază mică de curbură (un defect al conductorului care formează un vârf, de exemplu) astfel încât câmpul electric din împrejurimile sale este suficient de mare pentru a permite formarea unei plasme cu o rază mare de curbură (o placă metalică, sau pământul). La nivel microscopic Descărcările Corona, pozitive sau negative, au câteva mecanisme comune: 1.Un atom sau o moleculă neutră a fluidului care înconjoară electrodul este ionizat de un eveniment extern (de exemplu, prin interacțiunea cu un foton ), un ion pozitiv și un electron sunt eliberați. Efect Corona - Între real și magnific noi perechi de electroni/ioni pozitivi, care vor urma același proces. Vorbim despre un efect de avalanșă. 4. Ionii astfel creați sunt atrași de al doilea electrod și permit astfel stabilirea unui curent. Profesor, Lăcrămioara IFTODE Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTehniCa 2. Aceste două particule având sarcini opuse, câmpul electric creează pe fiecare dintre ele o forță electrică egală în normă, dar cu direcție opusă și le separă, împiedicând recombinarea lor și aducându-le o energie cinetică semnificativă. Aceasta inițiază fenomenul de defalcare. 3. Electronul având o masă mult mai mică decât ionul, este puternic accelerat și se ciocnește inelastic cu atomii neutri, care tinde să creeze Tensiunea necesară pentru a porni o tensiune de inițiere a coroanei (CIV) poate fi calculată cu legea lui Peek (1929), formulată din date empirice. Articolele ulterioare oferă formule mai precise. Curentul antrenat de o descărcare corona poate fi determinată prin integrarea densității curentului la suprafața conductorului. Puterea disipată este produsul acestui curent și tensiunea între cei doi electrozi. Aplicațiile descărcărilor de coroană • Descărcările Corona au multe aplicații comerciale și industriale. • Producția de ozon • Filtrarea particulelor conținute în aer (sistem de climatizare) • Distrugerea particulelor organice conținute în atmosferă: pesticide, solvent etc. • Tratarea suprafeței anumitor polimeri • Fotocopiator, imprimantă laser • Laser cu azot • Separarea electrostatică (a materialelor conductive și neconductoare) • Răcirea anumitor componente electronice (migrarea particulelor ionizate generează un flux care expulzează aerul cald) 11

Reducerea efectului corona asupra liniilor electrice Această reducere la „valori acceptabile în mod rezonabil” este în general căutată numai pe liniile de înaltă tensiune atunci când nivelul de tensiune al liniei depășește 345 kV. În plus, față de o reducere a neplăcerilor pentru populații și pentru flora sau fauna riverană, costul economic al pierderilor de linie prin efectul coroană poate justifica în sine luarea de măsuri corective, care sunt de două tipuri: 1.utilizarea conductoarelor cu diametru mare, pentru a limita câmpul electric la suprafață. Această măsură este adesea ineficientă și rareori justificată economic, deoarece efectul pielii face adesea ineficientă alegerea conductoarelor cu secțiuni mari; 2. utilizarea unor pachete de conductoare (de obicei 2 sau mai multe conductoare la 400 kV, 3 conductoare sau mai mult la 500 kV ) care, pe lângă avantajul lor din punct de vedere termic, fac posibilă reducerea câmpului de suprafață pe conductori. 3. creșterea distanțelor dintre faze și fază / pământ. Dispunerea particulară a fazelor în cazul circuitelor duble sau utilizarea grinzilor nesimetrice poate reduce, de asemenea, efectul coroană. Efect Corona - Între real și magnific Alegerea numărului de conductori ai unei linii electrice se face, așadar, în funcție de curentul care trebuie trecut, de condițiile climatice așteptate, de efectele pielii și ale coroanei și, bineînțeles, de aspectele economice. O modalitate simplă de a limita efectul corona asupra liniilor electrice este să vă asigurați că câmpul de suprafață al conductorului nu depășește o valoare de aproximativ 17 kV / cm. Reducerea efectului corona în stații În stațiile de înaltă tensiune, considerațiile de mai sus privind liniile rămân valabile. Cu toate acestea, este posibil să se utilizeze conductoare tubulare cu o rază exterioară mare (80 până la 220 mm ) pentru bare, care au un câmp de suprafață slab. Aspectul interferenței asupra frecvențelor radio devine critic, datorită prezenței posibile a echipamentelor electronice sensibile. Dispozitivele HTB (separator, întrerupător de înaltă tensiune, descărcător de supratensiune etc.) trebuie proiectate și testate pentru a limita aceste perturbații radio-electrice legate de efectul corona: pentru aceasta, folosim scuturi corona cu raze mari de curbură pentru a limita acest lucru efect. Profesor, Lăcrămioara IFTODE Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTehniCa Bibliografie: • Bengrit, Malika (2002) „Vibrațiile induse de efectul coroanei”, Teză Magistère în electroteh-nică, Universitatea Djillali liabes, Sidi Bel Abbés, Algeria • Danze, JM (2009). „Ionizarea oxigenului. Sk. Internet” (16.08. 2007.) http: // www. delvauxdanze.fi/ionizare.htm. • Gary, C (1993) „Efectul coroanei asupra rețelelor electrice aeriene, Tehnica inginerească”, D4440 pp. 1-25, Iunie 1993 • Ndiaye, Ibrahima (2003) „Inițierea și dezvoltarea descărcărilor coroanei pe o suprafață de gheață”, teză ca o cerință parțială a masterului în inginerie, Universitatea din Chicoutimi, Canada, Mai 2003 12

Motive şi simboluri populare româneşti Economist, Carmen PINTILIE Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTehniCa De la începuturi oamenii s-au împodobit pe ei, îmbrăcămintea, casa în care locuiau, uneltele pe care le foloseau cu semne variate ce s-au constituit, cu timpul, într-un limbaj înţeles de cei din jur. Una din caracteristicile poporului român este dorinţa de a avea nu numai un obiect funcţional, ci şi unul pe care, când îl lasă să se odihnească, să constituie un punct de decor îmbogăţind locul în care se află şi, cu siguranţă, să transmită un mesaj privitorului, mesaj uşor de descifrat în vechime, mai greu de descifrat azi. Acest aspect este subliniat de Tancred Bănăţeanu: „Pe un străvechi substrat purtând firul continuităţii istorice şi al unităţii etnice, poporul român a creat, de-a lungul secolelor, o artă populară cu o ornamentică specifică, îmbogăţită treptat atât printr-un proces firesc de creştere şi diferenţiere interioară, cât şi prin contactul cu arta altor popoare” (1). Cămaşa populară, între origini şi prezent, face parte din costumul popular românesc din cele mai vechi timpuri, iar rădăcinile sale își au originea în portul tracilor, geților și dacilor. Din basoreliefurile de demult, care îi înfățișează pe daci, poți observa în portul acestora cămăși cu mâneci lungi, cu o croială de tip tunică, albă și lungă, dintr-o singură bucată și pantaloni strâmți și lungi (ciareci, ițari). Femeile se îmbrăcau cu o cămaşă de pânză (ie), poale şi piese care acopereau picioarele, care ulterior au primit diferite denumiri: catrinţă, valnic, fotă sau opreg. De-a lungul timpului, costumul bărbaților și al femeilor s-a diferențiat tot mai mult, iar tunica pe care o purtau la începuturi ambele sexe a început să capete caractere distincte. Veșmântul femeiesc s-a transformat astfel în ia românească tradițională din zilele noastre. În zilele noastre, portul popular autentic, care amintește de portul dacilor, poate fi întâlnit în multe zone din România, cu preponderență în zonele montane, unde influenţele culturale s-au păstrat mai bine. În Ii și cămăși românești, Aurelia Doagă scrie că „Portul românesc prezintă două caracteristici esențiale: unitatea și continuitatea sa. Prin continuitate înțelegem drumul parcurs de portul popular născut pe străvechea vatră a civilizației dace, până în zilele noastre. Prin unitate trebuie să înțelegem acele trăsături, acele aspecte esențiale care se văd în portul românesc din întreaga țară.” Dacă în cazul bărbaților vorbim de cămăși populare, în cazul femeilor folosim termenul de ie populară. Acestea aveau semnificații multiple: acopereau goliciunea trupească, transmiteau un mesaj pentru comunitatea din care făcea parte persoana (unele ii se poartă la nunți, botezuri, altele arată statutul social, meseria, vârsta) și au semnificații magico-religioase (prin motivele, cromatica și lucrătura folosite). Ia era împodobită preponderent cu broderii la mâneci, piept și gât. Unii istorici presupun că ia a fost purtată pentru prima dată în perioada culturii Cucuteni (aprox. 5500 î.e.n.- 2750 î.e.n.), una dintre cel mai vechi civilizații din Europa. Simbolul cel mai des întâlnit era crucea, simbol solar stilizat poziționat central. Încă din epocile precreștine, vestimentația avea și un rol de protecție, de aceea vom întâlni multe simboluri cu semnificații magice sau benefice. Primele ii pot fi văzute pe Columna lui Traian și pe monumentul de la Adamclisi, iar cea mai veche și autentică reprezentare a costumului popular se poate vedea în Cronica pictată de la Viena, din 1330, cele 147 de ilustrații ale documentului fiind o sursă . 13

Motive şi simboluri populare româneşti Economist, Carmen PINTILIE Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTehniCa pentru istoria culturală din secolul al XIV-lea Iile se confecționau de femeile din sat în timpul șezătorilor, unde femeile cântau și confecționau haine. acestea fiind diferite de la o regiune la alta nu numai prin textura materialelor, ci și prin modelele și broderiile aplicate. Deși există câteva voci importante care susțin promovarea iei peste hotare, ia este un brand de țară neoficial. Aceasta nu a fost inclusă în patrimoniul UNESCO, însă de Sânziene se sărbătorește ziua iei, neoficial. Există specialiști care susțin că portul popular vechi, autentic, s-a pierdut acum o sută de ani, datorită contactului cu lumea modernă. Pentru a recunoaște o ie autentică trebuie să fii atent la un detaliu important: ia originală nu este terminată, deoarece femeile de la sat considerau că perfecțiunea nu este a omului, ci îi aparține lui Dumnezeu. Ia românească autentică este creată din pânză potrivit de rară, așa-numita pânză de casă sau pânză nălbită (țesută la războiul cu două ițe) și cusută cu arnici sau mulineuri, fluturi și mărgele, fir metalic alb sau galben și beteală. Lâna, borangicul (vopsit vegetal), arniciurile și mulineurile, mătasea vegetală trebuiau să fie de bună calitate, pentru a nu se decolora. Până la apariția coloranților industriali, țăranii foloseau vopsitul vegetal. Frunze de arin, de nuc, măr pădureț, flori de nalbă, în combinație cu zeamă de varză, borș, oțet, sare etc. creau culori calde, necontrastante. Ia sau „cămașa cu altiță” face parte din portul popular românesc al femeii și leagă istoria de odinioară de istoria actuală a noastră, a tuturor. Ea reușește prin motivele și simbolurile brodate să exprime apartenența la o comunitate, la o regiune, să exprime stări sufletești și evenimente importante sau uzuale din viața omului (nunți, botezuri, sărbători religioase, statusul marital, zona de apartenență), precum și modificări care apar odată cu influențele venite dinspre lumea orașului. Costumul popular se prezintă aparent diferit de la o zonă la alta, însă şi-a păstrat o structură unitară în ceea ce priveşte materia primă din care se realizează, croiala, coloritul şi ornamentaţia. Cel mai des vom întâlni motive străvechi, geometrice și florale. „Costumul popular este un preţios document artistic, social şi istoric.” (3) Simbolurile preponderente pe ia românească, sunt spirala și crucea. Spirala reprezintă eternitatea, trecerea timpului, un semn universal al vieții și perenității sale, al energiei. Acest simbol se folosește încă din perioada culturii Cucuteni. Sursa de viață este redată prin intermediul spiralei, simbol al fecundității. Poate fi și semn dual, masculinfeminin, întuneric-lumină etc. Crucea reprezintă credința omului în Dumnezeu, însăși croiala iei având forma crucii. Liniile drepte orizontale sugerează moartea, întreruperea unei etape a vieții omului, pe când liniile drepte verticale, viața. Liniile ondulate ușor ne trimit cu gândul la apă, la curățenia și purificarea pe care le aduce ea, iar copacul sau ramurile simbolizează trăinicia și viața durabilă, renașterea an de an. Pe ceramica de Cucuteni este des întâlnit decorul în spirală, cu numeroase variante și combinații, care creează și o iluzie optică puternică. Specialiștii spun că în acele vremuri, exista un cult al zeiței-mamă, dovadă fiind statuetele antropomorfe descoperite. Spirala este unul dintre cele mai vechi simboluri, nu doar în cultura românească. Asociată deseori cu soarele și o reprezentare stilizată a acestuia, 14

simbolizează călătoria, ciclul vieții, trecerea de la întuneric la lumină, este și un simbol al evoluţiei, al dezvoltării. Ea pornește dintr-un punct pentru a ajunge mai departe, reprezintă deseori legătura omului cu Dumnezeu. Este un simbol asociat cu feminitatea, cu fertilitatea și cu energia vieții. Spirala e într-o continuă evoluție, ea crește progresiv și ajută la conectarea planurilor văzute și nevăzute, spirituale și fizice. Motivele și simbolurile se deosebesc de la o zonă etnografică la alta. Sunt două categorii de motive ornamentale mari: după forma și tipul de stilizare și după conținutul tematic. Motive şi simboluri populare româneşti Economist, Carmen PINTILIE Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTehniCa După formă și tip de stilizare, acestea sunt geometrice, negeometrice sau liber desenate, iar după conținut, motivele ornamentale sunt abstracte, realiste și simbolice. Motivele ornamentale abstracte: punctele, liniile, figurile geometrice, se întâlnesc aproape în toate zonele noastre etnografice. Fiecare obiect, că este ceramic sau de vestimentaţie, este unic, realizat cu respect față de comunitatea căreia îi aparține, față de credințele și stilul de viață, de valorile pe care alte generații de artiști populari le-au transmis, în simbioză cu toată pleiada de motive şi simboluri populare. Bibliografie: 1. Tancred Bănăţeanu, Prolegomene la o teorie a esteticii artei populare, Bucureşti, Editura Minerva, 1985 2. Aurelia Doagă, Ii şi cămăşi româneşti, Editura tehnică, Bucureşti 3. Leocadia Ștefănucă, Culegere de cusături populare, Editura Dacia 4. Ioan Marchiş, Simbolica artelor non-verbale. Aplicaţii hermeneutice. Baia Mare, Editura Ethnologica, 2011 5. Wikipedia 15

O poveste de Paşte, scrisă de Tudor Arghezi, descoperită în paginile unei reviste vechi „Murindu-i găina şi lăsându-i şapte ouă orfane, Piticul din Muntele Pietricica, un gospodar bătrân, cu pletele şi barba albe, a ieşit din scorbura tufanului, unde se afla intrarea odăilor lui de sub pământ, şi plimbându-se cu mâinile la spate, însoţit de cărăbuşul lui cu coarne, s-a gândit ce să facă el cu ouăle din cuibar. Papagalul i-a spus: dă-le drumul de vale şi lasă-le să umble până ce vor da oamenii de ele. Piticul a răspuns Tci! plescăind cu limba; adică: nici vorbă! Gaiţa i-a spus: dă cu ele după veveriţă şi vezi ce se întâmplă. Iepurele i-a spus: n-am auzit niciodată de aşa ceva, adică de ouă; şi s-a strâmbat de râs când i-a povestit Piticul cum se fac ouăle de găină. A vorbit cu toate dobitoacele mai mici şi mai mari care au trecut pe la el şi sfatul niciuneia din ele nu i s-a potrivit. - Am să fac altceva, îşi zise Piticul: o să le clocesc eu. Piticul din Muntele Pietricica a fost cel dintâi din neamul lui care s-a gândit să clocească. La vârsta lui, nici nu e de mirare, căci după hrisoave şi însemnări găsite pe la biserici, el avea 872 de ani, fără să fi suferit înţepenirea unei încheieturi şi hrănindu-se numai cu cât rădea cu linguriţa din pojghia lunii de pe frunze şi zmântânind noaptea izvoarele de argintiul ei, Piticul putea să mai trăiască încă pe atâta şi poate că va trăi, căci trăieşte şi azi. L-am văzut eu. Profesor, Alma Brumă Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași Tudor Arghezi, scriitor, poet, nuvelist, eseist, romancier, povestitor şi gazetar a lăsat o moştenire culturală imensă României. O parte din textele sale se află încă în paginile vechi ale gazetelor în care a publicat. În paginile prăfuite ale celebrei reviste interbelice clujene „Realitatea Ilustrată", în numărul din 17 aprilie 1930, se regăseşte o poveste scrisă de Tudor Arghezi cu prilejul sărbătorilor de Paşti. Intitulată „O poveste cu şapte ouă”, naraţiunea îl are ca personaj principal pe un pitic ale cărui vise se împlinesc la bătrâneţe. Este o poveste frumoasă, plină de speranţă, pe care vă invităm să o citiţi mai jos: LiTeraTehniCa LiTeraTehniCa 16

Aşa că Piticul s-a pus pe clocit într-o Marţi, cu băgare de seamă, ca să nu spargă ouăle şi să se umple de gălbenuş pe dulama lui de catifea, Piticul fiind îmbrăcat numai în straie scumpe, ca Vlădicii şi ca judecătorii, şi curat ca o porumbiţă. După zece zile, s-a cojit un ou şi a ieşit dintr-însul un inel cu trei mărgăritare şi cu o boabă de safir între ele. Piticul s-a mirat şi la pus deoparte. Al doilea ou fusese mai năzdrăvan, căci din el a ieşit o vioară fără arcuş care cânta singură şi schimba cântecele îndată ce o întorceai cu strunele în jos. Piticul puse vioara într-un cui şi o lăsă să cânte, clocind înainte. Auzind-o, i se făcea Piticului în spate o dată cald şi o dată rece, atât era de mişcat şi de uns pe inimă la graiul ei, jumătate murmur de vânt în frunze şi jumătate fugă de apă prin bice înmugurite de sălcii scoborâte în pârâu. Coaja oului ăstuia, din care venise unealta de cântat, era pe dinăuntru ca scoica de mare, cu lumini oglindite trandafiriu, în pătura ei sticlitoare din miezuri. Un ou bătea ca o inimă fugărită şi a ieşit din el un ceasornic. Cum s-a făcut nu ştiu, de-geaba mă întrebaţi; atâta pot să spui, că a fost ceas adevărat cu două capace şi şapte rubi-ne. Piticul l-a dus şi l-a atârnat lângă vioară, repede, ca să nu i se răcească ouăle celelalte. Dintr-al patrulea ou a venit un geam argintat, o perie şi un pieptene, la care s-a adăugat un borcan cu pomadă de mustăţi. - Doamne!, zise Piticul, unindu-şi mâinile pe O poveste de Paşte, scrisă de Tudor Arghezi, descoperită în paginile unei reviste vechi când şedea pe ouă, tu ai ghicit tot ce-mi lipsea, căci de 328 de ani mi-e barba năclăită şi nu mi-am mai răsucit mustăţile, ca un flăcău. Dar ai uitat să-mi trimiţi şi un săpun. Săpunul se găsea într-al cincilea ou. Întradevăr, din acest ou ieşiră 12 săpunuri cu 12 miroase deosebite, căpşuni, ismă creaţă, levănţică şi câte altele. Piticul unchiaş a dat fuga la dulapul cu rufărie şi a vârât săpunurile printre stive, ca să îmbete cearceafurile şi cămă-şile de mirodenii. Al şaselea ou era încăpător cât o ladă mare. Din el au ieşit pahare de cristal, farfurii de porcelan, ceşti, borcane, din cele mai catifelate şi mai sonore materiale. Casa Piticului se umplu ca înaintea unui ospăţ de toate sculele unei gospodării îmbelşugate. Din al şaselea ou se mai ivi un stol de vise, toate frumoase pe care nu le-aş putea număra, încăperile Piticului singuratec mişcându-se pe neaşteptate ca un cer de nori luminoşi. Toate visările, dorinţele şi închipuirile Piticului se făcuseră lucruri şi, încăpute într-un singur ou de găină, luau acum fiinţă, ca şi cum fuseseră de totdeauna. Însă fiinţa lor, mai adevărată ca în vis, era mai puţin adevărată ca în fiinţă. Trupurile erau străvezii şi această lume, suferind de plămada închipuirii, se îmbulzea ca un fum licărit dedesuptul unui părete de sticlă şi, atingându-le unchiaşul, mâna lui trecea prin ele ca printr-un văzduh cu ceața colindătoare. Iată un cal alb, pe care Piticul îl dorise acum vreo 400 de ani, pe când era mai puţin cocoşat, neavând 430 împliniţi. Profesor, Alma Brumă Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTehniCa LiTeraTehniCa 17

- Dacă mă însuram cu toate şi trăiam tot până acum, ţara asta ar fi roit de pitici mici şi piticii din basme ar fi trăit aevea, la Sinaia, la Buşteni, la Poiana Ţapului şi la Predeal, cu piticuțele lor, în vile de melci cu pridvoarele de scrumiere - îşi zicea Piticul. Al şaptelea ou sta neclocit şi nu ieşea din el nimic... De bună seamă, dacă era de lemn. Mâncase găina în ziua când l-a ouat prea multe surcele? Nu se ştie. Dar tot o să slujească şi el la ceva. Piticul şi-a pus de gând să-l roşească de Paşti cu băcan şi să se ducă în satele dintre munţi cu el, să păcălească jucătorii şi nuntaşii". El se arătă ca un abur, plutind ca o scamă mare în aer şi potcoavele lui licăritoare aveau ceva din luciul nălucitor al marginilor lunii. Schivnic şi neîmperechiat, Piticul visase odată să se însoare cu o fată frumoasă şi acum toate fetele frumoase, dorite de evlavia lui trecută, veneau în hore uşoare în casa lui din pământ şi treceau prin faţa fostei lui tinereţi, rămasă tot atât de tânără, ca în ceasul când se arătau prin păşunele Muntelui Pietricica şi ziceau „bună dimineaţa” într-o limbă mai veche de cât se vorbeşte azi. O poveste de Paşte, scrisă de Tudor Arghezi, descoperită în paginile unei reviste vechi Profesor, Alma Brumă Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTehniCa 18

Ing., Cristina Rotaru, Liceul Tehnologic de Transporturi şi de Construcţii, Iaşi Prof., Manuela Spătaru, Colegiul Naţional ,,Al.I. Cuza’’, Alexandria, jud. Teleorman APA este unul dintre cele mai importante elemente ale mediului ambiant și prezintă cel mai simplu și răspândit compus al hidrogenului și oxigenului în natură (H2O), care stă la baza vieții. Apa este un constituent esențial al materiei vii, având rol în desfășurarea proceselor vitale. Denumirea științifică a apei este fie apă, fie oxidan, conform Uniunii Internaționale de Chimie Pură și Aplicată. Apa poate fi de asemenea menționată ca H2O sau HOH, pe baza compoziției sale din doi atomi de hidrogen și un atom de oxigen. Alți termeni științifici pentru apă includ oxidul de hidrogen, monoxidul de hidrogen, hidroxidul de hidrogen, acidul hidroxic, acidul hidric și acidul hidrohidroxic. Apa potabilă: o apă, pentru a fi bună de băut trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie limpede, fără culoare, fără miros, să conţină aer dizolvat şi cantităţi mici de săruri, până la o concentraţie de 0,5% mai ales „NaCl” şi „NaHCO3”, circa 600 mg/l; să aibă o temperatura între 8 şi 12 grade C şi să nu conţină bacterii patogene. Apa potabilă se obţine la sate din izvoare şi fântâni, iar la oraş din apa râurilor, care trebuie purificată. Plecând de la definiția dată mai sus și coroborat cu actele normative aplicabile apei potabile, există următoarele tipuri de apă potabilă: apă potabilă furnizată consumatorilor de către producători sau apa de la robinet; DENUMIRI UZUALE ALE APEI apă îmbuteliată: apă minerală naturală plată; apă minerală naturală carbogazoasă; apă al cărei conţinut de dioxid de carbon provenind de la sursă este, după o eventuală condiţionare şi după îmbuteliere, acelaşi ca la emergenţă, luându-se în considerare şi impregnarea, acolo unde este cazul, cu o cantitate de dioxid de carbon provenit din acelaşi zăcământ/acvifer, care să compenseze pierderile echivalente rezultate în cursul operaţiunilor amintite, în limitele tehnice uzuale de toleranţă; apă minerală naturală carbogazificată; apă de masă necarbogazoasă; apă de masă carbogazoasă; apă de izvor - este extrasă dintr-o zonă curată, suficient filtrată pentru a o face potabilă, dar sensibilă la modificările climatice şi la poluarea de la suprafaţă. Mai ales în cazul apelor de şes sau de deal, perioadele ploioase sau dimpotrivă, secetoase, pot afecta conţinutul de minerale şi microorganisme al apei, astfel încât, uneori, apa îşi poate pierde potabilitatea. Apa restructurată - Se obține „industrial”, în unele fabrici de medicamente homeopate sau acasă, prin folosirea vaselor de restructurare. LiTeraTehniCa 19

Apa magnetizată - Este considerată acea apă care un anumit timp a fost în contact cu ionii de argint. Ea se utilizează la conservarea multor produse și medicamente ușor alterabile, pentru grăbirea procesului de maturizare a vinurilor și pentru îmbunătățirea calităților gustative, în scopuri profilactice și curative. Apa dură - conţine un procent ridicat de săruri de calciu şi de magneziu. Apa dură nu este bună de băut, având un gust neplăcut, nu face spumă cu săpunul şi nu fierbe bine legumele. Ea depune prin fierbere, pe pereţii vaselor o crustă aderentă, care micşorează transmisia căldurii, determinând astfel o creştere a consumului de combustibil. Apa pură - se ştie că în natură nu există apă pură deoarece conţine substanţe dizolvate, microorganisme etc. Apa pură se obţine prin distilare. Apa distilată nu este bună de băut deoarece nu conţine săruri minerale şi de aceea nu are nici gust şi este indigestă. Apa distilată - se obţine în aparate speciale, fiind utilizată în industria farmaceutică. Apa distilată se întrebuinţează în laboratoare chimice la prepararea soluţiilor apoase şi în farmacie. Apa bidistilată - este complet lipsită de impurităţi. Se obţine prin distilarea apei distilate în vase de sticlă în care se adaugă KOH, reactiv care distruge microorganismele şi urmele de substanţe organice aflate în apă. Este întrebuinţată la analizele chimice speciale, în cercetări ştiinţifice şi în industria medicamentelor. Apa industrială - se foloseşte la alimentarea cazanelor cu abur, la răcirea maşinilor, precum şi în diverse procese de fabricaţie. Ea trebuie să îndeplinească anumite condiţii de puritate cerute de specificul industriei în care este folosită. DENUMIRI UZUALE ALE APEI Ing., Cristina Rotaru, Liceul Tehnologic de Transporturi şi de Construcţii, Iaşi Prof., Manuela Spătaru, Colegiul Naţional ,,Al.I. Cuza’’, Alexandria, jud. Teleorman Apa de barită - denumire folosită pentru o soluţie saturată de hidroxidul de bariu. Se întrebuinţează ca reactiv de laborator la identificarea „CO2” şi hidroxid de bariu. Apa de brom - denumire folosită pentru o soluţie obţinută prin dizolvarea bromului în apă. Se întrebuinţează că oxidant în laborator. Apa de clor - obţinută prin dizolvarea clorului în apă. Apa de clor conţine şi clor elementar, dizolvat chimic. Din această cauză, apa de clor proaspăt preparată are culoarea galbenă. În timp sau mai repede, sub acţiunea luminii solare, acidul hipocloros se descompune cu punere în libertate de oxigen. Echilibrul este astfel deplasat spre dreapta şi întreaga cantitate de clor poate intra în reacţie. Apa de clor este un oxidant puternic. Atacă toate metalele la rece. Apa de cristalizare - este apa care intră în compoziţia cristalohidraţilor. Poate fi legată în mod diferit şi poate îndeplini funcţii diverse. Apa de hidrogen sulfurat - denumire folosită pentru o substanţă apoasă, saturată, de hidrogen sulfurat. Apa de plumb - denumire folosită pentru soluţia de acetat de plumb. Este întrebuinţată în medicină. Apa regală - denumire pentru amestecul de acid clorhidric concentrat şi acid azotic concentrat, în raport de 3:1. Atacă aurul şi platina, are rezistenţă faţă de alţi acizi. Apa amoniacală - este o fracţiune lichidă rezultată la distilarea uscată a cărbunilor pe pământ. Apa priolignoasă - este o fracţiune lichidă rezultată la distilarea uscată a lemnului. Apa tare - denumire ştiinţifică a soluţiei de acid azotic „HNO3”, de concentraţie 69%. În LiTeraTehniCa 20

practică, denumirea este atribuită şi soluţiei de HCl, folosită de exemplu la obţinerea „apei de lipit” prin dizolvarea „Zn” . Apa grea - sinonim cu oxidul de deutriu, „D2O”, apă în compoziţia căreia intră izotopul greu al „2H”, deuteriul. Astfel din 200 l apă obişnuită, se poate obţine abia 1 ml apă grea. Din punct de vedere chimic, apa grea reacţionează mai încet decât apa uşoară şi reacţiile ce se petrec în apa uşoară sunt mai rapide decât apa grea. Solubilitatea este mai mică în apa grea decât în apa usoară. Apa grea este puţin favorabilă vieţii, nu favorizează germinarea şi nici creşterea plantelor, micşorează funcţionarea normală a protoplasmei. Se obţine prin electroliza înaintată a apei tratate cu NaOH. DENUMIRI UZUALE ALE APEI O concentraţie mai mare de apă grea în apă de băut produce omului sete intensă, deshidratarea organismului şi în final moartea. Viermii, peştii şi alte vieţuitoare acvatice mor în apă grea pură, dar suportă o concentraţie mai mică de 32%. Principalele utilizări ale apei grele: agent chimic şi moderator de neutroni în reactoarele atomice; sursa principală de obţinere a deuterului prin electroliză; folosit pentru obţinerea bombelor; se foloseşte la obţinerea temperaturilor înalte ale plasmei, determinarea unor procese biochimice. Apă supergrea - sinonim cu oxid de tritiu, „T2O”, apă în compoziţia căreia intră izotopul supergreu al hidrogenului „3H”, tritiu. Bibliografie: 1.https://insp.gov.ro/download/cnmrmc/Ghiduri/Igiena Mediului si Apa Potabila 2.Teodosiu Carmen- Tehnologia Apei Potabile și Industriale, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2001 3. Viorel T. Mogoş-Apa, Agent Terapeutic, Editura Sport-Turism, 1990. Ing., Cristina Rotaru, Liceul Tehnologic de Transporturi şi de Construcţii, Iaşi Prof., Manuela Spătaru, Colegiul Naţional ,,Al.I. Cuza’’, Alexandria, jud. Teleorman LiTeraTehniCa 21

Profesor, Florin Ciolan Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași MATERIALE MODERNE FOLOSITE IN CONSTRUCȚII (I) Domeniul tehnic din România și componenta formată din ramura de construcții trec printr-un lung șir de transformări, ca de altfel în toate domeniile de activitate, în care se vede progresul, manifestat printr-un proces planificat de reformă și modernizare, reflectat prin incluziunea de noi tehnologii, precum și utilizarea materialelor moderne de ultimă generație. Astfel, în continuare, vom trece în revistă o parte din materialele de ultimă generație folosite în domeniul construcțiilor. LEMN TRANSPARENT Invenția celui mai nou material ecologic – lemnul transparent – a fost anunțată încă din 2016. Cu toate acestea, abia în 2020, cercetătorul care a inventat o metodă de a obține lemnul transparent, în colaborare cu o echipă de la Universitatea din Maryland, la College Park, a declarat că testele au fost finalizate și că au obținut un rezultat stabil. Lemnul transparent este de cel puțin 5 ori mai rezistent și mai ușor decât sticla, precum și mai eficient din punct de vedere termic. Aceste caracteristici îl fac un potențial înlocuitor pentru ferestrele din plastic sau sticlă. Alte avantaje: materia primă este regenerabilă și ecologică. Arborele de balsa crește rapid, ajungând la maturitate în doar 5 ani. Costurile de producție sunt, de asemenea, mult mai mici decât în producția de sticlă, unde există o amprentă de carbon vizibilă, din cauza temperaturilor ridicate necesare și a energiei electrice utilizate în proces. Lemnul transparent este destul de flexibil, deoarece conține celuloză naturală. Pentru a obține transparență, lemnul de balsa este înmuiat într-o soluție specială și apoi structura se îmbogățește cu rășină epoxidică. Lemnul transparent sau sticla din lemn poate fi utilizată în locul unităților tradiționale de sticlă sau a altor elemente în structurile de construcție, care trebuie să fie transparente, dar și durabile, ecologice și eficiente din punct de vedere energetic. FIBRE DE CARBON Fibra de carbon este cu adevărat un material al viitorului, deși este folosită deja de mult timp în diferite sporturi! Acest material inovator a devenit din ce în ce mai popular și în construcții, o industrie care cere adesea o combinație de rezistență și ușurință a manevrării. Fibra de carbon este cu 75% mai ușoară decât fierul și cu 30% mai ușoară decât aluminiul. Este folosită pentru a consolida materialele de construcție tradiționale, pentru a le îmbunătăți rezistența – cărămizi, blocuri de beton armat, structuri din lemn – precum și pentru a reduce grosimea panourilor și, bineînțeles, pentru a le reduce greutatea. Armătura cu fibră de carbon pentru beton oferă, de asemenea, o izolare termică excelentă. Singurul dezavantaj, care limitează aplicarea fibrei de carbon pe scară largă, este costul ridicat al materialului. SENSITILES — PLĂCI DECORATIVE ACRILICE Materialele de construcție inovatoare nu sunt întotdeauna materiale cu proprietăți fizice inovatoare, cum ar fi rezistența sau siguranța. Acestea pot fi și materiale care integrează tehnologia pentru a crea un decor spectaculos și pentru a facilita punerea în aplicare a celor mai extravagante idei de design. Un nou tip LiTeraTehniCa 22

Profesor, Florin Ciolan Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași MATERIALE MODERNE FOLOSITE IN CONSTRUCȚII (I) de material de construcție pentru finisare este o placă decorativă sensibilă cu fibră acrilică, care reacționează la mișcare, atingere sau surse de lumină. Fibra optică transmite lumină și reacționează: placa poate sclipi, ilumina, capta și răspândi culorile vecine pe suprafața sa. Decorarea cu acest material oferă noi oportunități în arhitectură și design interior. BETON AUTO-REPARATOR Termenul „beton auto-reparator” sună un pic de domeniul fantasticului. În 2015, inventatorul Henk Jonkers, de la Universitatea Tehnologică Delft, a arătat o metodă inovatoare de a repara fisurile din beton folosind bacterii. Principiul tehnologiei este simplu: capsule care conțin bacterii specifice și nutrienți pentru acestea au fost adăugate în beton: bacteriile au fost activate la impactul cu apa. Betonul crăpat a fost reconstruit cu umezeală și umplut cu calcar produs de bacterii. Pe lângă această biotehnologie, există încă o alternativă de la cercetătorii coreeni, care au venit cu ideea să adauge capsule dintr-un anumit polimer în beton. Sub influența umidității și a luminii solare, acestea încep să reacționeze, umflându-se și umplând fisura. Betonul tradițional este un material de construcție foarte fiabil și răspândit, dar își pierde proprietățile atunci când este fisurat. Mulți specialiști în știința materialelor din întreaga lume lucrează pentru a oferi acestui material de bază un upgrade modern. Recent, oamenii de știință americani de la Worcester Polytechnic Institute (WPI) au prezentat dovezi că au creat betonul bio. În acest caz, se adaugă o enzimă, pentru a reacționa cu cristalele de carbonat de calciu care eliberează CO2 – proprietățile lor sunt similare cu betonul. Ca urmare, toate fisurile sunt umplute, iar rezistența betonului se îmbunătățește. Această metodă poate repara o fisură de 1 mm într-o zi. O altă invenție a oamenilor de știință de la Universitatea din Colorado se bazează pe fotosinteza bacteriilor. Biobetonul T conține un amestec de cianobacterii – bacterii de fotosinteză – gelatină și nisip. Acestea reacționează la apă și cresc în dimensiune pentru a umple orice cavități. AEROGEL Cel mai dur și mai ușor material din lume este 99,8% aer! Acest material sintetic ultraușor și poros este derivat dintr-un gel, în care componenta lichidă a gelului este înlocuită cu un gaz. Rezultatul este un corp foarte solid, cu densitate extrem de scăzută și conductivitate termică scăzută. La atingere, materialul seamănă cu fragila spumă de polistiren. Aerogelurile pot fi create dintr-o varietate de compuși chimici. Acesta a fost produs pentru prima dată în 1931, fiind invenția lui Samuel Stephens Kistler. El a susținut că ar putea înlocui lichidul cu gaz, fără a micșora structura. Primele aerogeluri au fost realizate din silicagel. Ulterior, Kistler a vizat aerogelurile pe bază de oxid de aluminiu, oxid de crom și dioxid de staniu. Aerogelurile pe bază de carbon au fost dezvoltate pentru prima dată la sfârșitul anilor 1980. O caracteristică specială a aerogelurilor este că pot avea o conductivitate termică mai mică decât cea a gazului pe care îl conțin. Acest material este un izolator termic excelent, utilizat frecvent pentru izolarea termică ecologică și eficientă, la scară industrială. Datorită porozității mari și fine a structurii, pot fi utilizate ca matrice de colectare pentru cele mai mici particule de praf. LiTeraTehniCa 23

Profesor, Florin Ciolan Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași MATERIALE MODERNE FOLOSITE IN CONSTRUCȚII (I) RICHLITE Richlite este un material compozit de hârtie durabil. Este fabricat din deșeuri de hârtie, care sunt presate în panouri dure, netede și prelucrabile. Hârtia provenită din surse sustenabile este mult mai ecologică decât multe dintre cele mai comune materiale utilizate în construcții, iar acesta este unul dintre principalele avantaje ale Richlite. Tehnologia îl transformă într-o materie primă uimitoare, atât de necesară pentru construcțiile ecologice. Spre deosebire de piatră sau alte suprafețe dure, Richlite funcționează în același mod ca lemnul de esență tare dens, acesta putând fi frezat, șlefuit și îmbinat cu ușurință. Richlite este un material rezistent la apă și igienic, care are o absorbție scăzută a umidității, rezistență ridicată la căldură și rezistență la foc. Nu strică nici că arată bine și se bucură de un finisaj natural. Drept urmare, este folosit în multe industrii, de la construcții până la proiectarea pieselor de mobilier. Este utilizat chiar și pentru a produce instrumente muzicale, înlocuind abanosul scump și oferind, în același timp, o calitate ridicată a sunetului. Richlite s-a dovedit a fi un material binecunoscut, îndrăgit de mulți arhitecți ca finisaj pentru mobilier, elemente de decor interior și structuri creative. GRANIT LICHID Piatra „lichidă” artificială este un amestec lichid special de construcție (realizată din 70% așchii de marmură și 30% aditivi speciali și umplutură decorativă), care este pulverizată pe diferite suprafețe, inclusiv beton, cărămidă, piatră și asfalt. Datorită compoziției sale, lichidul îngheață, pentru a etanșa, oferind suprafeței durabilitate și un aspect atractiv. Granitul lichid este un material ecologic, deoarece include rășini sigure, așchii de marmură naturală și umpluturi minerale. Acest material compozit este adesea folosit în lucrări de finisare și pentru fabricarea sau învelirea structurilor individuale sau a elementelor de decor interior. CONCRETE CANVAS Acest material revoluționar este un material de beton într-o rolă. Flexibilitatea sa oferă posibilități nelimitate de proiectare pentru arhitecți și deschide calea unor noi provocări pentru construcții. Soluția patentată Concrete Canvas este utilizată pentru o gamă largă de sarcini de construcție și multe altele. Aceasta permite construirea structurilor din beton cu instalare și instruire minimă. Instalarea este de obicei de zece ori mai rapidă: doar desfaceți o rolă deja pregătită și adăugați apă. Acesta este un material auxiliar, care facilitează o serie de lucrări de pre-construcții și este utilizat și la pregătirea facilităților de infrastructură: canale, repararea și protejarea suprafețelor și a taluzurilor și consolidarea rezervoarelor și conductelor. BIBLIOGRAFIE: https://www.planradar.com/ro/materiale-deconstructie-inovatoare/ LiTeraTehniCa 24

Profesor, Mihaela Păpătoiu, Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași Profesor, Carmen Biniuc, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Iași Multitasking înseamnă să realizăm cât mai multe activități și să rezolvăm cât mai multe probleme într-un timp cât mai scurt. Toți ne-am dori să facem multitasking, mai ales în viața profesională, dar și ȋn cea personală, însă nu toată lumea posedă abilități de concentrare și memorie atât de ridicate ȋncât să realizeze cu rezultate foarte bune sarcinile primite. Executarea simultană a mai multor sarcini nu ne faci mai eficienți. Din contră, studiile arată că acesta este un comportament contraproductiv şi stresant care supraîncarcă activitatea creierului. Oricând avem două situații care ne solicită atenția și decizia, creierul va amâna răspunsul la una până o rezolvă pe cealaltă. Noile generații de smartphone-uri ne-au asigurat că mutitaskingul va fi la ȋndemâna oricui. Studiile recente arată că multitaskingul este un mit. Cei care fac mai multe activități deodată au impresia că sunt mai eficienți din punct de vedere al timpului și al îndeplinirii sarcinilor, dar ȋn realitate ei doar se amăgesc. Ȋn afara faptului că sunt chiar mai ineficienți, sunt și mai stresați. Ce se ȋntâmplă dacă ȋncercăm să ne concentrăm pe două activități deodată, astfel ȋncât să avem simultan două obiecte în câmpul atenției? Creierul nostru nu poate face acest lucru, pentru că am învățat doar să comutăm foarte rapid de la o sarcină la alta, de la o aplicație la alta, nu funcționează ca un calculator. Cercetătorii au arătat că această comutare/ trecere de la o sarcină la alta ne afectează memoria de lucru (memoria de scurtă durată). Memoria de lucru este acea parte din memoria de lungă durată pe care o activăm temporar pentru a putea realiza o anumită sarcină (studiu de la Universitatea California din San Francisco). S-a observat că atunci când revenim la ce făceam înainte, avem nevoie de o perioadă de acomodare, nu reluăm totul de unde era. Iar acest lucru ne face să pierdem timp și resurse. Când încercăm să ne împărțim atenția în mai multe direcții, creierul nostru consumă mai multe resurse și face risipă de energie. Pe lângă oboseală, asta poate duce și la pierderea concentrării și la creșterea anxietății. Este demonstrat că persoanele care fac multitasking, ȋn general comit mai multe greșeli și le ia mai mult timp să ducă la bun sfârșit un proiect. În ceea ce privește învățarea, se pare că elevii care fac multitasking în clasă, au performanțe academice mai scăzute. De aceea, este necesar să găsim soluții ȋn a reduce multitaskingul nostru sau al elevilor. Multitasking Chiar este elevul mai eficient dacă face mai multe lucruri odată? LiTeraTehniCa 25

Am putea considera următoarele: conștientizarea multitaskingului Este indicat să ne concentrăm pe o singură activitate pentru o perioadă mai lungă de timp. De cele mai multe ori, creativitatea apare atunci când rămanem în aceeași activitate, când reușim să depășim bariera aceea a plictiselii și a nevoii de stimulare constantă. planificarea ordinii și a modului de îndeplinire a sarcinilor Folosirea unor tehnici precum „tehnica pomodoro”, care împarte perioadele de lucru și de pauză (25 minute pentru muncă, 5 minute pentru relaxare). oprirea notificărilor Majoritatea telefoanelor au funcția de Focus sau Do not disturb, cu posibilitatea de a selecta ce tipuri de notificări să primim în acest timp. De asemenea, există aplicații și extensii pentru browser care pot fi setate astfel încât să ne blocheze accesul la anumite site-uri care ne distrag. Există și extensii care închid toate tab-urile și le salvează într-o listă, pentru a nu le pierde. Profesor, Mihaela Păpătoiu, Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași Profesor, Carmen Biniuc, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Iași BIBLIOGRAFIE: Bowman, Levine, Waite, & Gendron, 2010) Dindar, și Akbulut,, 2016). Poldrack și colab, 2005 Bellur, Nowak și Hull, 2015 https://www.planradar.com/ro/materiale-deconstructie-inovatoare/ Multitasking Chiar este elevul mai eficient dacă face mai multe lucruri odată? LiTeraTehniCa 26

Profesor, Loredana Jitaru Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași De ce să studiem disciplina ECONOMIE? Având în vedere că trăim într-o lume globalizată, pentru a avea o viață decentă și pentru a face față provocărilor zilnice este indispensabil să cunoaștem cum funcționează economia și implicit piețele economice la nivel global. Un rol esențial în formarea competențelor și a deprinderilor ce să le permită elevilor înțelegerea proceselor economice la nivel global îl are studierea disciplinelor economice încă de la vârste fragede. Prin acest proces, elevii își însușesc conceptele economice de bază, își formează abilități analitice, își dezvoltă gândirea critică, competențele decizionale etc. În aceeași ordine de idei, Lăcătușu (2019, p.9) afirmă că „informația și cultura economică reprezintă o parte esențială a civilizației umane”, ceea ce face ca studierea economiei, încă de la vârste fragede, să fie de o reală necesitate. Același autor (2019, p.9) afirmă următoarea idee: „cultura economică este fundamentul pe care s-au clădit realizările intelectuale, tehnologice și morale ale secolului trecut”. În plus, specialiștii susțin că studierea economiei la liceu este esențială pentru o viață decentă, deoarece, de-a lungul timpului, indivizii „vor lua decizii importante în rolurile lor de lucrători, antreprenori, consumatori, debitori, investitori și economisitori” (Charkins et al., 2023). Similar, Președintele Consiliului Național de Educație Economică din SUA, Robert F. Duvall, afirmă că „alfabetizarea economică reprezintă o achiziție la fel de vitală ca și deprinderea de a citi” (Lăcătușu, 2019, p.9). Prin alfabetizare economică, înțelegem „capacitatea de a aplica abilitățile și cadrele economice pentru a dezbate, a explica și a înțelege o mare parte a lumii în care trăim, de la înțelegerea costurilor de oportunitate în luarea deciziilor personale, până la formarea unei opinii despre eficacitatea politicilor economice” (Hafsa, 2022; Livermore&Mijor, 2020, p.27). Important de menționat este faptul că educația nu presupune doar acumulare de cunoștințe, ci și formarea de atitudini, aptitudini, abilități, deprinderi, valori, competențe și comportamente. Așadar, elevii prin studierea disciplinei Economie, vor putea să-și dezvolte deprinderile de analiză și gândire economică, luând, astfel, cele mai eficiente decizii cu privire la satisfacerea nevoilor prin utilizarea rațională a resurselor limitate; la participarea pe piața muncii, fie ca angajat, fie ca angajator; la investiții în diverse domenii, ținând cont de randamentul investițiilor, dar și de riscurile asumate. De asemenea, prin asimilarea informațiilor transmise în cadrul orelor de economie, elevii își vor dezvolta un comportament prosocial, ce este esențial în inserția pe piața muncii. Totodată, acest tip de comportament reprezintă un factor „sine qua non” a integrării individului în societate. În plus, studiul acestei discipline va înlesni elevilor modul de a câștiga, folosi și gestiona banii, de a fructifica oportunitățile de angajare sau pentru o activitate antreprenorială. Prin urmare, putem afirma că studiul economiei reprezintă primul pas în realizarea unei cariere de succes indiferent de domeniu, asigurând astfel un nivel de trai ridicat. Așadar, indiferent de cariera pe care o vor îmbrățișa elevii, fie ca angajați, fie ca angajatori, fie ca liberi profesioniști, vor fi cu toții LiTeraTehniCa 27

Profesor, Loredana Jitaru Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași De ce să studiem disciplina ECONOMIE? participanți pe piața muncii, contribuind la dezvoltarea economică a țării. În acest context, este indispensabil ca aceștia să cunoască elemente legate de funcționarea pieței muncii. Prin studierea și însușirea conținuturilor din lecția Piața muncii elevii vor fi capabili să-și dezvolte competențe precum: (1) definirea corectă a conceptelor: „cererea de muncă, oferta de muncă, șomajul, rata șomajului”; (2) identificarea factorilor care influențează mărimea și dinamica cererii și a ofertei de muncă; (3) înțelegerea caracteristicilor specifice ale cererii și ofertei de muncă; (4) analiza dezechilibrelor pe piața muncii. De asemenea, importanța cunoașterii pieței muncii derivă și din faptul că „orice activitate economică implică atragerea, combinarea și consumarea, în anumite cantități, a factorilor de producție. Considerată a fi factorul activ și determinant al producției, munca nu poate lipsi din nicio activitate umană, acest aspect fiind susținut și de Nechită et al. (2021, p.106), ce afirmau că acest factor „este singurul creator de bunuri și valoare nouă” (Nechita et al., 2001, p.106). Bibliografie 1. Charkins, J., Reiser, M.L., Dempsey, J., Finley, S. (2023), Why Economics Education? disponibil la https://www.unomaha.edu/college-ofbusiness-administration/center-foreconomic-education/teacher-resources/whyeconomics-education.php, accesat la 08.08.2023. 2. Hafsa J. (2022), What do high school students think about economics? disponibil la https://women-in-economics.com/whatdo-high-school-students-think-abouteconomics/, accesat la 08.08.2023. 3. Lăcătuș, M.L. (2019), Didactica specializării. Discipline economice, Editura ASE, București. 4. Livermore, T., Mijor, M. (2020), Why Study (or Not Study) Economics? A Survey of High School Students, Reserve Bank of Australia, pp.26-36. 5. Nechita, V., Ciupercă L., Iorga, A.I (2001), Economie: manual pentru clasa a XI-a - toate filierele, profilurile și specializările, Editura Sedcom Libris, Iași. LiTeraTehniCa 28

Profesor, Camelia Cernahuz Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași Literatura și psihologia Literatura a apărut înaintea psihologiei, aceasta datorându-se logicii faptului că artele s-au manifestat înaintea ştiinţelor care cercetează adevăruri deja exprimate. Ceea ce e comun artei literare şi ştiinţei psihologice este obiectul lor de cercetare şi anume, omul. În timpuri îndepărtate, omul şi-a exprimat gândirea ori sentimentele, iubirea sau suferinţa, lupta cu zeii sau neputinţa în faţa destinului prin culoare în pictură, de exemplu. Forma aceasta simplă de exprimare s-a complicat o dată cu apariţia scrisului, prin care oamenii de litere, suflete sensibile, care aveau, ca şi astăzi, acel ceva ce le asigura corespondenţa cu universul sensibil, puteau să dea naştere unor universuri imaginare. Şi, chiar dacă nu exista psihologia ca ştiintă, putem afirma că problemele legate de om, în general, şi de suflet, în particular, au reprezentat o preocupare permanentă. Cât priveşte persoana şi descrierea ei, perioada antică este dominată de Hippocrat, care explica temperamentul în funcţie de elementele din care e alcătuit corpul uman (aer, apă, foc sau pământ), de Platon şi Aristotel, care puneau manifestările psihice pe seama „finalităţii substanţei spirituale”, viziune în care sufletul, prin urmare, se afla în centru. Aristotel proclama postulatul „identităţii ce excludea diferenţierea”, în timp ce dialectica lui Heraclit promova lupta şi unitatea contrariilor. Fiinţa umană era sub semnul curgerii, al schimbărilor şi viziunea asupra omului se complica, apropiindu-se de adevăr. Paralel cu aceste manifestări, în literatură exprimarea gândurilor şi sentimentelor evoluau de la exploatarea celor doi poli opuşi (râsul în comediile lui Aristofan şi plânsul în tragediile lui Eschil, Sofocle şi Euripide) până la sublimul atins prin prezentarea eroismului din marile epopei ale lui Homer sau Vergiliu. Fiinţa era prezentată într-un conflict static, generat de destinul implacabil sau de războiul cu zeii neîndurători. Heraclit a deschis însă un alt drum, unul al luptei interioare şi al devenirii fiinţei, al schimbării ei în permanenţă, atât de interesant valorificată în opera lui Cervantes, mai târziu. S-a trecut, astfel, de la static la dinamic, de la susţinerea simplei identităţi la diferenţiere. Clasicul La Bruyere, în a sa faimoasă caracterologie, nu face altceva decât să arate că substanţa era privită ca unitate în diversitate. Lupta omului cu zeii se încheie o dată cu literatura lui Shakespeare sau cu opera lui Moliere, deoarece în aceste opere omul se luptă cu omul, sau, mai mult, cu el însuşi. Adevărata cunoaştere a omului se face, aşadar, doar în momentul în care analiza lucrurilor esenţiale ale fiinţei – adică trupul şi sufletul - s-au unit în interpretările psihologice, când metoda analitică a fost întregită cu cea sintetică, când a apărut, de fapt, conceptul de psihologia persoanei, iniţiator fiind G. W. Allport. Fiinţa era înfăţisată în complexitatea ei, sub aspect bio-psiho-socio-cultural, ţinându-se cont nu numai de sinteza tuturor curentelor psihologice manifestate până atunci, dar mai ales de depăşirea ei prin interferenţa faptelor antropologice sau sociologice. Lucrurile au evoluat logic, de la simplu la complex, iar această „creştere” în etape a fost exprimată mai ales în literatură. Lupta şi frumuseţea ei, dar şi drama ei au LiTeraTehniCa 29

Profesor, Camelia Cernahuz Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași Literatura și psihologia evoluat de la lupta cu zeii sau cu destinul până la lupta cu ceilalţi semeni sau, cel mai grav, lupta cu sinele, ce reprezintă neîmpăcarea, neliniştea umană din societatea modernă. (...) Vom expune în cele ce urmează curentele psihologice care au influenţat literatura, urmând îndemnul lui Allport dat psihologilor şi scriitorilor de a continua neîncetat imixtiunea celor două domenii ce îşi furnizează noi şi noi informaţii utile pentru analiză, interpretare şi aprofundarea conţinuturilor celor două domenii. În primul rând, este rolul de necontestat al psihanalizei care, prin Freud 12, în calitate de fondator, dar şi prin adepţii lui, au influenţat şi încă mai influenţează direct sau indirect literatura. Psihanaliza a pus accent pe valorificarea în psihologie a primilor ani din copilărie, în care inconştientul are un rol extrem de important; isteria, anxietatea şi paranoia ca boli au fost cercetate cu foarte mare atenţie; un alt element inedit a fost valorificarea visului şi interpretarea lui simbolică, la care se adaugă complexul lui Oedip şi motivul incestului, cât şi structurarea specifică a persoanei umane în Sine, Eu şi Supra-Eu, la care s-a ajuns prin studiul bolilor amintite. Fiecare element valorificat de către psihanalişti este regăsibil la nivelul operelor literare din toate timpurile. Vom explica în continuare fiecare termen–cheie amintit, căruia vom încerca să-i găsim corespondent în literatura universală şi naţională, la final arătând şi neajunsurile care i-au determinat pe următorii psihologi să reacţioneze prin obiecţii sau prin dezvoltare în opoziţie a teoriilor. Cum s-a ajuns la considerarea inconştientului iraţional drept element esenţial în analiza psihanalitică? S-a pornit de la cercetarea bolilor mentale, precum: isteria (schizofrenia), anxietatea, paranoia (megalomania), pentru a se ajunge la structurarea persoanei în Sine, Eu şi Supra-Eu. Bolile amintite sunt cauzate, considera Freud, fie de dorinţele şi pornirile instinctuale de satisfacere a plăcerii existente în Sine sau de constrângerile morale care veneau din Supra-Eu, factorul care trebuia să asigure echilibrul între cele două structuri fiind Eul. Cercetarea ajunge la descoperirea cauzelor bolilor tocmai în inconştientul refulat care „e ceea ce a fost odată în conştient”, dar nu poate să mai revină decât cu ajutorul psihoterapeuţilor (după cum consideră şi Nicolae Mărgineanu, urmându-l pe Sigmund Freud), şi anume prin analiza visului, care trimite direct la interpretarea a ceea ce zace în inconştient. Isteria a generat conceptul de femeie-papuşă, care se îmbolnăvea, considera Freud, datorită neglijării ei de către soţul prea în vârstă sau prea ocupat cu alte afaceri. Soluţiile erau fie adulterul, fie transferul dragostei către copii. Isteria se traduce prin teatralitate sau dedublare datorate oscilării între „a fi” şi „a părea”. Omul sănătos e sincer, cel bolnav joacă teatru, dar, ce e mai grav, nu numai faţă de ceilalţi, ci şi chiar faţă de persoana proprie, şi acest lucru se petrece din pricina faptului că tot ceea ce vrea să uite refulează cu uşurinţă, încât pare să nu mai discearnă între bine şi rău. Cazuri cunoscute tratate în literatură sunt cel al Emei Bovary a lui Flaubert, sau Becky din „Bâlciul deşertăciunilor” a lui Thackeray. Bibliografie: • Mărgineanu, Nicolae, „Psihologie şi literatură”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002 • Mărgineanu, Nicolae, „Psihologia persoanei”, Ed. Institutului de psihologie, Cluj-Napoca, 1941 • Freud, Sigmund, „Eseuri de psihanaliză aplicata”, Ed. Trei, Bucureşti, 1994 LiTeraTehniCa 30

Profesor, Anca Baranai Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași William Shakespeare’s legacy William Shakespeare (1564-1616) was an English playwright, poet and actor. He is widely regarded as the greatest writer in the English language and the world's pre-eminent dramatist. His prolific work consist of 39 plays (tragedies, comedies, historical), 154 sonnets, 3 long narrative poems. His plays have been translated into every major living language and are performed more often than those of any other playwright. Undoubtedly, Shakespeare is considered the most influential writer in the English language, and his works continue to be studied and reinterpreted. Did you know that he single-handedly added more than 1,700 words to the English language? He did this by changing nouns into verbs, changing verbs into adjectives, connecting words never before used together, adding prefixes and suffixes, and devising words wholly original. Many of these words would likely have been in common use during the Elizabethan and Jacobean era, just not written down prior to Shakespeare using them in his plays, sonnets and poems. William Shakespeare would have been the first known person to document these words in writing. Here are a few words and phrases you didn’t know Shakespeare invented: Addiction- Shakespeare coined the word in his play, Othello. Bedazzled- used to describe someone who is overwhelmed by something that is sparkling or shining, The Taming of the Shrew. Critic- used in the play, Love's Labour's Lost. Eventful- to describe something that is full of events or occurrences, As You Like It. Eyeball- first used the play, The Tempest. Generous- used in its modern sense to describe someone who is kind and giving in his play, Julius Caesar. Lonely- Shakespeare was the first to use the word "lonely" in his play, Coriolanus. Majestic- used to describe something that is grand and impressive in his play, Henry VIII. Manager- the word "manager" had been used in other languages before Shakespeare's time, but he was the first to use it in English in his play, A Midsummer Night's Dream. Radiance- to describe something that is shining or glowing in, The Two Gentlemen of Verona. Swagger- In A Midsummer Night's Dream, Shakespeare used the word "swagger" to describe someone who walks with an arrogant or pompous attitude. Undress- In The Taming of the Shrew, Shakespeare used the word "undress" to describe the act of removing clothing. Brave new world- to suggest a sense of wonder and amazement at the possibilities of the future and was spoken by the character Miranda in The Tempest. Star-crossed lovers- This saying describes two people who are destined to be together despite the obstacles in their way and was first used in Romeo and Juliet in the Prologue. Good riddance- used to suggest relief at the departure of someone or something unpleasant. It is spoken in Troilus and Cressida. It's Greek to me- a lack of understanding or confusion about something, this phrase is spoken by the character Casca in Julius Caesar. In a pickle- to express being in a difficult or uncomfortable situation, The Tempest. LiTeraTehniCa 31

Profesor, Anca Baranai Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași William Shakespeare’s legacy Wild-goose chase- This one is used to descri-be a pointless or fruitless pursuit, Romeo and Juliet. To thine own self be true- Used to suggest the importance of being true to one's own beliefs and values, Hamlet. All the world's a stage- It means that life is like a performance, and that we all play different role, used in As You Like. All that glisters is not gold- something that looks good turns out not to be that great, The Merchant of Venice. Come what come may- Whatever is going to happen is going to happen. You are accepting that fact, Macbeth. Wear one's heart on one's sleeve- To be a hopeless romantic or be open and honest about how you feel, Othello. What's done is done- meaning there is no going back, one must simply deal with the consequences, Macbeth. Bibliografie: https://nosweatshakespeare.com/resources/ https://www.yourdictionary.com/articles/shakespeare-words-phrases https://artsandculture.google.com/story/7 https://www.ef.com/wwen/blog/language/words-phrases-shakespeare-invented https://www.grammarly.com/blog/15-words-invented-by-shakespear https://en.wikipedia.org/wiki/William_Shakespear LiTeraTehniCa 32

Profesor, Cristina Bolborici Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași Studiu asupra poeziei eminesciene LA STEAUA… Timpul și spațiul Există idei eminesciene care sugerează ceea ce astăzi numim interdisciplinaritatea, caracteristică etapei actuale a cunoașterii științifice. Slavici relatează, parcă surprins, că Eminescu consideră că zoologia, botanica, fiziologia nu pot fi înțelese decât corelate cu legile fizicii, că în general poetul nu concepea studiul izolat al științelor. În afară de poezii, Eminescu are preocupări ce ni s-ar părea curioase. Nevoia internă de unitate în explicarea universului împinsese pe acest spirit speculativ să caute abstracțiunile necesare în științe, mecanică și astronomie. Caietele poetului au scos la iveală consultații privind „legea atracției”, nume de fizicieni, Galilei, Newton, Watt, Bernoulli… Poezia „La steaua…", publicată în Convorbiri literare în decembrie 1886, este o expresie artistică a informației că lumina se propagă cu o viteză finită, o meditație pe tema filozofică a vieții umane și a imenselor distanțe cosmice măsurate în ani lumină. Apare aici și teama poetului filozof privind epuizarea sursei de energie solară. Eminescu prevede, să zicem aşa, teoria relativităţii, descoperită de fizicianul german Albert Einstein: La steaua care-a răsărit E-o cale-atît de lungă, Că mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă. Poate de mult s-a stins în drum În depărtări albastre, Iar raza ei abia acum Luci vederii noastre. Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie; Era pe cînd nu s-a zărit, Azi o vedem şi nu e. Relativitatea este un concept ceva mai general care în mecanică a fost introdus de Galilei cu mult înainte de Einstein. Teoria relativității restrânse a lui Einstein reprezintă rezultatul extrapolării conceptului de independență a legilor față de sistemul de referință relativ la care au fost scrise, de la legile mecanicii la întreaga fizică. Înainte de Einstein şi Eminescu au fost alţii care au bănuit că lumina are o viteză anume. Galilei a bănuit că lumina (precum sunetul) ar putea să se propage cu o viteză finită (n-a fost el primul care a bănuit, însă a fost primul care a întreprins ceva concret în sens experimental). Roemer a făcut prima estimare realistă a valorii vitezei luminii plecând de la observarea momentelor ocultațiilor sateliților lui Jupiter (1676), rezultatul obținut de el furnizând cu bună aproximație ordinul de mărime al acestei viteze. Tot pe baze astronomice, Bradley a estimat viteza luminii (1729) obținând un rezultat foarte apropiat de valoarea acceptată astăzi. Fizeau este primul care a întreprins o determinare cu succes a vitezei luminii într-un experiment realizat în laborator (celebrul dispozitiv rotitor cu roți dințate, 1849), obținând o valoare în acord suficient de bun cu cea actuală; experimentul a fost perfecționat de Foucault (1862) care a găsit o valoare diferind cu mai puțin de 1% de cea acceptată astăzi (la fel ca a lui Bradley). LiTeraTehniCa 33

Profesor, Cristina Bolborici Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași Studiu asupra poeziei eminesciene LA STEAUA… Timpul și spațiul Deci, în anul 1862, viteza luminii era suficient de bine cunoscută ca valoare încât tânărul Eminescu să o poată găsi în lecturile sale cu subiecte științifice din bibliotecile timpului din Viena sau Berlin, sau să audă de ea la cursurile de filozofie pe care le-a urmat la Viena. Pentru a scrie poezia Eminescu totuși nu avea nevoie să știe valoarea exactă a vitezei luminii cu multe zecimale, ci doar să fie conștient de finitudinea ei. Stelele, după cercetările recente ale astrofizicii, sunt corpuri cerești care nu sunt veșnice ci se formează și se transformă. Deci e posibil să se spună că steua „s-a stins în drum", dar noi încă o observăm ca existență, „iar raza ei abia acum luci vederii noastre", deoarece razele emise de stea sunt percepute de noi. O stea care ia naștere și începe să emită raze luminoase va fi observată de noi abia după ce aceste raze au străbătut distanțele enorme ale Universului. Într-adevăr este posibil ca o stea să existe și noi totuși să o zărim doar cu o anumită întârziere de timp „era pe când nu s-a zărit". Starea fizică a unei stele observată este starea ei în timpul emisiei radiațiilor luminoase și nicidecum starea ei actuală, corespunzătoare sosirii radiațiilor la noi. Se poate deci întâmpla ca steaua pe care o vedem astăzi să fie transformată sau dispărută de mult în urma unei catastrofe cosmice „Azi o vedem, și nu e". Prima strofă fixează distanța care separă „steaua care-a răsărit" de lumea muritorilor de rând care încearcă să descifreze tainele Universului. Poetul creeaza această imagine a omului doritor de cunoaștere, într-un vast neant, cu intențiile de a sublinia rolul său nesemnificativ în marea ordine universală. Ideea depărtării ființei umane de țelul său nerealizabil și stingerea amorului sunt reluate în versurile următoare, în care Eminescu se folosește de cunoștințele sale din domeniul filozofiei, dar și al știintelor exacte, pentru a sugera că omul prețuiește mai mult un lucru când nu-l are și conștientizează că procesul este ireversibil. Raza ce „de mult s-a stins în drum" și care abia acum este perceptibilă pentru ochiul uman nu poate simboliza decât regretul pierderii irecuperabile a unui obiect sau a unei ființe dragi. Imaginea aceasta cosmică cu tente filozofice, este susținută de un limbaj artistic elevat unde predomină simbolul, bazat pe interpretarea fenomenului fizic, într-un mod care să confere expresivitate ideii susținute și să surprindă sentimentul de dragoste, care are o sursă divină, subliniată și prin folosirea cuvântului „icoana”. De altfel, totul conduce aici spre imaginea de final a evenimentului cosmic: „Era pe când nu s-a zărit / Azi o vedem și nu e". Poetul este dominat de ideea că omul este dator să cântărească rolul său în univers și să facă în așa fel încât să influențeze în bine starea de fapt ce domnește în necunoscut. Această influență nu se poate face decât pe calea iubirii purificatoare. Prin strofa de final Eminescu face o paralelă între destinul stelei și acela al omului încătușat de dragoste. Omul nu trebuie să fie pasiv și să asiste la un eveniment, ci are daLiTeraTehniCa 34

NOI - MENTORII Profesor, Cristina Bolborici Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași Studiu asupra poeziei eminesciene LA STEAUA… Timpul și spațiul datoria de a încerca să schimbe cursul lucrurilor în favoarea lui. Poezia „La steaua..." este exemplul concludent al felului în care Eminescu știe să adapteze limbajul și cunoștintele filozofice și fizice la cerințele impuse de o temă așa de vastă cum este iubirea. Probabil că cea mai sugestivă metaforă prezentă aici este „lumina" ca factor generator de viață. Este vorba de lumina creatore, izbăvitoare și dătătoare - de viață. Ea vindecă necazurile omului și îi redă acestuia voința de a trăi, naște aspirație și înalță sentimente, fără a se abate câtuși de puțin din drumul său imperturbabil. Eminescu rămâne în primul rând un admirabil poet, dar nu poate fi negată viziunea integratoare asupra universului cunoașterii, cea care conferă profunzimea și perenitatea operei sale. LiTeraTehniCa 35

Pe 9 august 2023, Ministerul Educației a publicat ordinul privind aprobarea programei școlare pentru disciplina de studiu obligatorie „Istoria evreilor. Holocaustul”. Astfel, noua disciplină școlară se va studia începând cu anul școlar 2023-2024, fiind alocată o oră pe săptămână, pe durata unui an, la clasele a XI-a, cursuri de zi, învățământ liceal și profesional și învățământ liceal seral, filieră tehnologică și la clasele a XII-a, învățământ profesional special, învățământ special ciclul superior al liceului, filiera tehnologică și învățământ liceal seral, filieră teoretică. În acest context, legislația antisemită adoptată de România în perioada celui de-al doilea război mondial prezintă un interes deosebit. Primele decizii cu caracter antisemit au fost adoptate la scurtă vreme după instaurarea regimului autoritar al regelui Carol al II-lea, fapt care a consfințit decesul democrației - este adevărat imperfecte – din perioada interbelică. Antisemitismul devine „politică de stat” după instalarea guvernului Goga-Cuza, la 21 ianuarie 1938 fiind adoptat un decret-lege pentru revizuirea cetăţeniei române, prin care o treime din populaţia evreiască afectată de revizuire şi-a pierdut cetăţenia. Constrâns de evoluţiile internaţionale să forţeze o apropiere de Germania, regimul carlist recurge la măsuri antisemite cum ar fi legea privind statului juridic al evreilor, din 8 august 1940 (căsătoriile dintre români şi evrei erau interzise). În timpul regimului naţional-legionar (septembrie 1940 – ianuarie 1941), programul Profesor, Costel Coajă Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași Legislație religioasă cu caracter antisemit în România între anii 1940 – 1944 antisemit este asumat deschis de autorităţile politice şi este urmărit cu consecvenţă. Pe 9 septembrie 1940, Radu Budişteanu, ministrul cultelor şi artelor, semnează câteva decizii ministeriale pentru reglementarea situaţiei în legislaţia religioasă. Decizia nr. 42352, referitoare la „cultele protejate şi autorizate să funcţioneze”, recunoaşte cultele religioase („culte istorice”) din perioada interbelică, cu excepţia cultului mozaic: „Statul român constată numai existenţa de fapt a confesiunii mozaice, care urmează să se manifeste potrivit dispoziţiilor ministeriale ulterioare”. „Dispoziţiile ministeriale ulterioare” sunt cuprinse în decizia nr. 42354, stabilind un set de condiţii, greu de îndeplinit, pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare a caselor de rugăciune evreieşti: sinagogile din România „nu mai pot funcţiona decât pe baza unei noi încuviinţări a Ministerului Cultelor şi artelor, exponentul Statului pentru chestiuni religioase” (articolul 2) iar autorizaţia nu este acordată decât acolo unde „organele administrative şi de poliţie respective” înregistrează un număr de 400 de familii evreieşti în oraşe şi 200 de familii în mediul rural (articolul 3). În consecinţă, deciziile ministeriale din 9 septembrie 1940 sunt expresia intoleranţei noului regim politic faţă de confesiunea mozaică şi asociaţiile religioase. Confesiunea mozaică este exclusă din categoria „cultelor istorice”, fiindu-i recunoscută doar o „existenţă de fapt”. Această formulare permitea obstrucţionarea activității comunității evreiești LiTeraTehniCa 36

Legislație religioasă cu caracter antisemit în România între anii 1940 – 1944 Profesor, Costel Coajă Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași şi comiterea de abuzuri în acordarea autorizaţiei de funcţionare a caselor de rugăciune (temple sau sinagogi). Prevederile referitoare la confesiunea mozaică anticipează o serie de măsuri adoptate de regimul antonescian în anii 1941 – 1942. Intoleranţa faţă de credincioşii mozaici este în strânsă legătură cu antisemitismul care se manifesta pe scară largă în societatea românească, inclusiv în mediile aflate sub influenţa ortodoxiei. Legislaţia religioasă adoptată în perioada regimului antonescian (1941 – 1944) cuprinde decrete-legi şi decizii ministeriale, care reflectă politica generală a regimului antonescian. Legislaţia antisemită devine componenta esenţială a politicii antonesciene, la 18 martie 1941 fiind elaborat un decret-lege, ce conţine un singur articol: „La finele articolului 44 din legea pentru regimul general al cultelor, din 22 aprilie 1928, se adaugă următorul alineat: «Nu beneficiază de dispoziţiile cuprinse în acest articol persoanele aparţinând cultului mozaic»”. Astfel, prin modificarea articolului 44 din legea pentru regimul general al cultelor se interzicea evreilor de religie mozaică să treacă la alt cult. Trecerea evreilor la alte culte religioase, de obicei la cele creştine, era o modalitate de a evita legislaţia antisemită, aspect surprins de generalul Radu Rosetti în justificarea oferită decretului-lege din 18 martie 1841: „Fiinţa etnică a Neamului nostru trebuie ferită de amestecul cu sânge evreiesc. Evreii au astăzi posibilitatea ascunderii originii lor etnice, prin trecerea de la cultul mozaic la religiile noastre naţionale”. Decretul-lege nr. 711 primeşte o justificare mai elaborată în răspunsul formulat de ministerul de resort la adresa trimisă de patriarhul Nicodim Munteanu, în aprilie 1941. Cu acest prilej, reprezentanţii ministerului precizează că trecerea evreilor la cultele creştine ameninţă „însăşi bazele Statului român” şi încearcă să convingă Biserica ortodoxă de necesitatea respectivului decret: „Dar atunci când este ameninţată însăşi fiinţa noastră naţională, suntem convinşi că Biserica strămoşească, singura instituţie a statului, care prin trecutul ei s-a identificat ontologic cu aspiraţiunile superioare şi permanente ale Neamului, nu va da dovadă de neînţelegere faţă de strădaniile Statului de a feri Neamul de primejdia înstrăinării şi degenerării”. Autoritatea practică un fel de şantaj pentru a obţine sprijinul cultului dominant în implementarea măsurii adoptate la 18 martie. Convergenţa totală („identificarea ontologică”) dintre interesele naţionale şi cele creştin-ortodoxe este invocată de diriguitorii politici pentru a forţa instituţia ecleziastică să nu accepte trecerea evreilor la ortodoxie. Plângerea formulată de Andreea Cassulo, reprezentantul Vaticanului în România, constituie un nou prilej pentru autorităţile româneşti să motiveze necesitatea decretului-lege nr. 711. Astfel, societatea trebuie apărată de „infiltraţiunile evreieşti, făcute prin încetăţeniri, schimbări de nume şi schimbarea credinţei” iar situaţia comunităţii evreieşti „prea numeroasă pentru posibilităţile de trai şi desvoltare a poporului român” trebuie reglementată „odată pentru totdeauna”. În ultimă instanţă, LiTeraTehniCa 37

Legislație religioasă cu caracter antisemit în România între anii 1940 – 1944 Profesor, Costel Coajă Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași în numele suveranităţii naţionale, regimul antonescian are dreptul „să restrângă anumite libertăţi unei categorii de locuitori de alt sânge şi credinţă”. Prin urmare, comunitatea evreiască de religie mozaică devine ţinta predilectă a politicii de discriminare etnică şi confesională; pentru prima dată, sunt stipulate sancţiuni împotriva celor care nu se vor conforma măsurii adoptate la 18 martie: „Slujitorilor şi organelor bisericeşti care vor înfrân ge această interdicţie, trebuie să li se aplice, atât sancţiuni disciplinare, cât şi penale”. Noi justificări sunt oferite la începutul anului 1943, dovadă că implementarea decretului-lege nr. 711 nu a progresat foarte mult. La 9 ianuarie 1943, ministerul culturii naţionale şi cultelor trimite o adresă către cultele creştine, cărora le cere „numele tuturor evreilor botezaţi de slujitorii aparţinând cultului respectiv de la dat de 21 martie 1941 [data publicării decretului-lege nr. 711 în „Monitorul Oficial”, n.n.] până în prezent”. Ministerul neagă legitimitatea renunţării, de către unii evrei, la religia mozaică, susţinând că „trecerea evreilor nu a fost niciodată urmarea unei credinţe sincere şi devotate, ci totdeauna expresiunea interesului imediat, raportat la stările de fapt politice şi sociale”. Pe de altă parte, nici cultele istorice nu sunt mai îndreptăţite să-i primească pe evrei, deoarece „nu a fost o misiune internă pentru creştinarea” acestora, iar „uşurinţa cu care s-a administrat botezul” este suspectă. Aceste argumente se referă la oportunismul evident atât în dorinţa membrilor comunităţii iudaice de a renunţa la religia mozaică, cât şi în hotărârea cultelor creştine de a admite convertirea evreilor. În aceste condiţii, se accentuează nemulţumirea autorităţilor politice faţă de atitudinea cultelor creştine. (...) În consecinţă, legislaţia religioasă din perioada 1940 - 1944 este axată pe două priorităţi – măsurile antisemite şi deciziile referitoare la secte/asociaţii religioase. În acţiunea de justificare şi implementare, autorităţile guvernamentale pledează pentru apărarea „fiinţei etnice” a statului român şi mizează pe colaborarea/implicarea cultelor istorice, în special a „bisericii strămoşeşti” (ortodoxă). Decretullege nr. 711 din 18 martie 1941 se va dovedi un eşec al politicii regimului antonescian tocmai pentru că evreii sunt primiţi, în continuare, de către celelalte culte religioase. Cu siguranţă, în trecerea evreilor la alte culte există o doză considerabilă de oportunism, fapt conştientizat de autoritatea politică, după cum rezultă din circularele şi deciziile ministeriale emise în această perioadă. Bibliografie Alexandrescu, Sorin, Paradoxul român, Bucureşti, Editura Univers, 1998; Arhiva Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Fond Cancelarie; Arhivele Naţionale ale României, Fond Ministerul cultelor şi artelor; Focşăneanu, Eleodor, Istoria constituţională a României. 1859 - 1991, ediţia a II-a revăzută, Bucureşti, LiTeraTehniCa 38

Victor Hugo (1802-1885) Profesor, Sorina Dogaru Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași Né en 1802 à Besançon, en France, et mort en 1885, c’est chose courante de dire que Victor Hugo a été un titan de la littérature française. Poète, dramaturge et romancier français, celui-ci a vécu, au long de son existence, certains des plus importants événements de l’histoire de France. Au long de sa vie, il a abordé tous les genres littéraires et a réalisé le tableau le plus impressionnant de son époque. Ecrivain romantique et homme politique important, il est très connu pour ses œuvres Les Misérables, Notre-Dame de Paris (chef-d’œuvre du romantisme français) et pour la multitude de ses poèmes. C’est une figure de prône qui a dominé son époque, la nation et la littérature. Durant toute sa vie, il s’est consacré à l’histoire et à l’esprit de la France du XIXe siècle. Influencé par Chateaubriand, le fondateur du courant romantique dans la littérature française, Victor Hugo s’est imposé comme un théoricien du romantisme. Il n’a suscité que des réactions passionnées. Depuis sa naissance, sa vie a été placée sous le signe de l’exceptionnel. Selon Victor Hugo, le monde est partagé entre le réel et l’imaginaire.[1] Il a pleinement vécu la réalité de son siècle. Il a connu l’exil et la guerre. Il a fait corps avec l’histoire du XIXe siècle. Pour résumer, disons que «Tous les genres, tous les types de discours se côtoient, interfèrent dans un flux parfois inouї.»[2] chez Victor Hugo. En ce qui concerne sa vie, celle-ci a suscité aussi l’intérêt des biographes. Dans ce sens, nous pouvons rappeler la biographie de Michel Winock, Le Monde selon Victor Hugo. Pensées, combats, confidences, opinions de l’homme-siècle, biographie qui inventorie les grands axes thématiques de la vie et de l’œuvre du poète. Le critique littéraire Arnaud Laster est en même temps auteur des livres sur Victor Hugo et vice-président de la Société des Amis de Victor Hugo. Celui-ci a réalisé lui aussi une biographie de Victor Hugo: Arnaud Laster et Evelyne Poirel, Les Ecrivains vagabondent. Victor Hugo, Editions Alexandrines, 2012. Il s’agit d’un petit livre de 88 pages où l’auteur parle de quelques étapes de la vie du personnage. On peut mentionner également la biographie de Sandrine Filipetti, critique littéraire: Victor Hugo, Editions Gallimard, 2011. Dans sa biographie, celle-ci essaie de dévoiler Victor Hugo dans toute sa diversité, son destin et l’œuvre, vie privée et publique. De même, le journaliste et écrivain français Eugène de Mirecourt (1812-1880) n’a pas envisagé d’écrire sur l’histoire de l’homme politique Victor Hugo, seule l’histoire du poète Victor Hugo compte pour lui. Il y a encore d’autres écrivains qui ont traité de la vie politique de celui-ci (par exemple, Camille Pelletan (1846-1915), Victor Hugo. Homme politique, Edition Ollendorff, 1907). Bibliographie 1. Sârbu, Anca, Foșalău, Liliana, Dimensions du discours littéraire au XIXe siècle. Hugo – Dumas – Zola, Editions universitaires «Al. I. Cuza» Iași, 2004, Marina Mureșanu Ionescu, Hugo, l’halluciné? p. 9. 2. Winock, Michel, Le Monde selon Victor Hugo. Pensées, combats, confidences, opinions de l’homme-siècle, Editions Tallandier, Paris, 2018, p. 4. LiTeraTehniCa 1. Cf. Michel Winock, Le Monde selon Victor Hugo. Pensées, combats, confidences, opinions de l’homme-siècle, Editions Tallandier, Paris, 2018, p. 4. 2. Dimensions du discours littéraire au XIXe siècle. Hugo – Dumas - Zola, Coordination Anca Sârbu et Liliana Foșalău, Editions universitaires « Al. I. Cuza » Iași, 2004, Marina Mureșanu Ionescu, Hugo, l’halluciné ? p. 9. 39

Profesor, Mihaela Bulai Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași Creații literar-științifice - https://www.facebook.com/Literator.fizica/Pagin%C4%83%20personal%C4%83 LiTeraTehniCa 40

Profesor, Mihaela Bulai Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași Creații literar-științifice - https://www.facebook.com/Literator.fizica/Pagin%C4%83%20personal%C4%83 LiTeraTehniCa 41

Profesor, Roxana Gavrilaș Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași PODCASTUL ROMÂNESC PE YOUTUBE - Ce este un podcast? În mediul online, de ceva vreme găsim podcastul, o formă de divertisment creată de persoane cunoscute sau mai puţin cunoscute publicului. Termenul „podcast” este o combinație între iPod, cititorul portabil de muzică de la Apple, și casting, transmisie (engl.). Dacă ar fi să luăm în considerare definiţia oferită de wikipedia (unde se precizează caracteristica de format audio), termenul de „podcast” e greşit atribuit emisiunilor oferite de diferite canale YouTube care sunt în format audio-video însă, în acest articol, sensul termenului este cel acceptat de dexonline.ro, şi anume „tip de emisiune”, sens folosit şi de realizatorii şi urmăritorii acestor emisiuni. De ce au devenit podcasturile atât de populare în ultimii ani? Pentru că sunt conversaţii între oameni care, de regulă, se cunosc şi se apreciază unii pe alţii, sunt gratuite, pot fi urmărite oriunde, nu sunt întrerupte de pauze interminabile de publicitate, multe dintre ele oferă conţinuturi de calitate şi sunt disponibile la orice oră, spre deosebire de emisiunile de televiziune la care, în general, avem acces doar când se difuzează, sau oricând, cu condiţia să plătim abonament lunar la platforma de streaming a televiziunii respective. Podcastul românesc, divertisment şi sursă de informare Aşa cum am menţionat deja, cea mai folosită platformă pentru difuzarea acestor emisiuni este YouTube, iar temele abordate în cadrul acestor podcasturi sunt diverse: muzică, film, psihologie, dezvoltare personală, sănătate, nutriţie etc. Andi Moisescu, Horia Brenciu, Mihai Bobonete, Mihai Morar sunt doar câteva dintre persoanele publice care oferă cu regularitate episoade noi din podcasturile pe care le realizează. Am remarcat că atmosfera de la podcasturile pe care le urmăresc este una de prietenie, intimă (probabil şi spațiul mult mai mic decât cel al unui platou de televiziune contribuie la asta), invitaţii se simt confortabil, sunt relaxaţi şi de aici şi credibilitatea a ceea ce îşi propun să transmită publicului. În general, realizatorul joacă un rol important în alegerea podcastului pe care să-l urmăresc dar şi invitaţii pot fi cei care mă determină să vizionez podcastul. De câteva ori, mi s-a întâmplat să văd un podcast cu un invitat necunoscut mie până atunci, ca mai apoi să caut alte podcasturi la care acesta a mai fost invitat, parcă pentru a recupera timpul în care personajul mia fost necunoscut. În ultima vreme, urmărind podcasturi, am descoperit oameni interesanţi şi pasiunile lor, precum exploratorul şi alpinistul David Neacşu (organizatorul primei expediţii româneşti pe Everest), cobzarul BogdanMihai Simion (un tânăr care îşi propune să readucă muzica lăutărească, muzica interbelică în atenţia românilor), actorul Adrian Nicolae, politicianul Mircea Geoană, toţi aceştia prezentându-şi proiectele la care LiTeraTehniCa 42

Profesor, Roxana Gavrilaș Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași PODCASTUL ROMÂNESC PE YOUTUBE lucrează sau au lucrat: cărţi, filme, albume muzicale. Am descoperit şi gazde carismatice precum Bobonete (podcast DA BRAVO!) sau Andi Moisescu, care prin întrebările pe care le adresează şi felul lor de-a fi reuşesc să îi facă pe invitaţi să se destindă şi să se deschidă, astfel încât privitorii să cunoască şi omul, nu doar persoana publică. Este o încântare să urmăresc podcasturi care promovează români şi realizările lor, să le ascult poveştile şi îmi face plăcere să le împărtăşesc şi altora. LiTeraTehniCa 43

Jules Verne - Scriitorul SF care a anticipat viitorul științei și tehnologiei Profesor, Cristiana Voicu Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași Mai multe inovații din cărți de Jules Verne, pe care autorul și le-a imaginat și le-a transpus în scrierile sale au devenit realitate cu ajutorul oameniilor de știință care au reușit să le facă să prindă viață. Jules Verne a pre-zis călătorii și nave spațiale alimentate cu energie solară și multe altele. A influenţat generaţii întregi de cititori, scriitori, iar cărţile sale sunt şi astăzi printre cele mai căutate în domeniul science-fiction. Fanteziile sale sunt analizate şi astăzi de mari companii care încearcă să le pună în practică. De altfel, mul-te invenţii au prins viaţă la 50, poate 100 de ani de la moartea sa. Jules (Gabriel) Verne s-a născut la 8 februarie 1828, în Nantes, Franţa şi a murit la 24 martie 1905, Amiens, Franţa. De-a lungul carierei sale a adunat nu mai puţin de 62 de romane şi 18 nuvele, toate extrem de apreciate. Primul său roman a fost publicat în 1863 şi se numeşte „Cinci săptămâni în balon”. Succesul a fost uriaş şi a dus la semnarea unui contract de douăzeci de ani pentru o serie de Călătorii extraordinare. Opera lui Jules Verne are 4.702 de traduceri în 148 de limbi, ocupând locul al doilea în rândul celor mai traduşi autori, după Agatha Christie. Iată cum a reușit celebrul scriitor francez să influențeze progresele lumii moderne în romanele sale! „20000 de leghe sub mări”, publicat în 1870, continuă să uimească cititorii din întreaga lume cu complotul său fantastic și predicțiile incredibile. Căpitanul Nemo călătorește în uriașul submarin electric Nautilus. Descrierea exactă a acestei nave este surprinzătoare, având în vedere că primul submarin electric a apărut în 1884. Electricitatea a fost o temă recurentă pentru Verne, deoarece căpitanul Nemo a folosit arme cu electroșoc, care nu au fost inventate până în 1969. „De la Pământ la Lună”, publicat în 1865, este primul roman, dar nu ultimul, în care Verne se interesează de astronomie. El dedică mai multe capitole expunerii cunoștințelor epocii în domeniu, unele din ele fanteziste, observarea astronomică, optica, telescoapele și astronomii celebri; selenografia și autorii ei; fazele lunii și pluralitatea lumilor. Povestea este, de asemenea, notabilă pentru că Verne a încercat să facă unele calcule surprinzător de apropiate de cele reale, mai ales având în vedere lipsa totală a oricăror date cu privire la subiect în acel moment. „Parisul în secolul XX”, publicată în anul 1863, este o carte în care făcea previziuni uimitor de precise despre lumea de azi, printre ale cărei „vederi din viitor” se numărau vehicule alimentate cu benzină care se deplasează. „Literatura anticipează întotdeauna viața. Nu o copie, ci o modelează către țelul său.” (Oscar Wilde) LiTeraTehniCa 44

Jules Verne - Scriitorul SF care a anticipat viitorul științei și tehnologiei Profesor, Cristiana Voicu Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași Invenții din cărți de Jules Verne: Fotografia subacvatică - în romanul „20000 de leghe sub mări”, căpitanul Nemo face o fotografie a fundului mării din Nautilus. Au lipsit mai mult de 20 de ani pentru ca acest lucru să fie posibil. Și s-a întâmplat în 1899 datorită lui Louis Boutan, un pionier al fotografiei subacvatice. Boutan și-a propus să fotografieze viața subacvatică cu ajutorul fratelui său: au construit o cameră mare cu un obiectiv luminos și, adăugând câteva îmbunătățiri tehnice la acest prim prototip, au obținut primele instantanee realizate la mai mult de 50 de metri adâncime. Elicopterul Nava Albatross, cu catarge și elice rotative, este prezentată în romanul „Robur Cuceritorul” din 1886, una dintre multele cărți de Jules Verne. Este ușor de recunoscut asemănarea cu elicopterele care există în prezent. Deplasarea în spațiu - capsulele care permit astronauților să călătorească în spațiu, pe Lună, sunt prezente în lucrarea lui Jules Verne din 1865: „De la Pământ la Lună”. În această carte el descrie, de asemenea, călătoriile spațiale și navele cu lumină, exact ca cele de astăzi, care folosesc energia solară pentru a se deplasa. Internetul - în romanul „Parisul în secolul XX” (1863), Jules Verne vorbește despre o rețea internațională de comunicații, el o descrie ca ceva similar cu un telegraf mondial, care ar conecta diferite regiuni pentru a împărtăși informații. Astfel, el a descris bazele a ceea ce va deveni ulterior Internetul. Cartea spune povestea unui tânăr care trăiește într-un oraș cu zgârie-nori de sticlă, trenuri de mare viteză și vagoane pe benzină. Cucerirea polilor În „Căpitanul Hatteras” (1866), o expediție se îmbarcă pentru a cuceri Polul Nord. Au trecut încă 40 de ani până când Robert Peary a realizat această ispravă, în 1909. Ceva similar s-a întâmplat cu Polul Sud: în „Sfinxul de gheață” (1897), protagoniștii ajung cu barca până în Antarctica. Abia în 1909 Ernest Shackleton a reușit să ajungă în cel mai sudic punct al planetei, unde nimeni nu mai fusese vreodată. De subliniat sunt numeroasele intuiții corecte pe care le-a avut Jules Verne cu privire la prima călătorie pe Lună, efectuată mulți ani după scrierea romanului. Aceste cărți de Jules Verne se poate spune că au fost deschizătoare de drumuri și au contribuit la evoluția științei: o Tunul lui Verne se numește Columbiad - iar modulul de comandă al misiunii Apollo fost denumit Columbia; o Echipajul navei spațiale a fost format din trei persoane - în misiunea Apollo 11 echipajul era format din Neil A. Armstrong (Comandant), Michael Collins (Comandantul modulului pilot), Edwin E. Aldrin jr. (Pilotul modulului lunar); o Dimensiunile proiectilului sunt foarte apropiate de dimensiunile modulului de comandă; o Lansarea proiectilului în roman are loc în Florida, la fel ca toate misiunile Apollo; LiTeraTehniCa 45

Jules Verne - Scriitorul SF care a anticipat viitorul științei și tehnologiei Profesor, Cristiana Voicu Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași o Costul programului din carte (echivalentul a 12,1 miliarde de dolari în 1969) este aproape similar cu costul total al programului Apollo, până la Apollo 8 (14,4 miliarde de dolari); o Atât nava din carte, cât și racheta Apollo au fost realizate din materiale recuperate de pe vase ale marinei americane și au aproape aceeași greutate; o Proiectilul Columbiad a fost construit din aluminiu (în loc de oțel, uzual în acele vremuri), la fel, modulul Columbia a fost în principal construit din aliaje de aluminiu; Același loc de aterizare - Oceanul Pacific. Nautilus LiTeraTehniCa 46

Casier, Petronela Săcăleanu Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași „Dorința de a zbura este o idee transmisă nouă de strămoșii noștri care priveau cu invidie păsările care plutesc prin spatiu...” Leonardo da Vinci piață unică competitivă a transportului aerian (practic, aviația a devenit primul mod de transport și, într-o mare măsură, încă singurul care beneficiază de o piață unică pe deplin integrată). În special primul (1987) și al doilea pachet (1990) al actului unic european au început să flexibilizeze normele referitoare la tarife și capacități. În al treilea pachet (1992) și anume Regulamentele (CEE) nr 2407/92; 2408/92 și 2409/92 ale Consiliului, în prezent înlocuite de Regulamentul (CE) nr.1008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului, a eliminat toate restricțiile comerciale care mai rămăseseră pentru companiile aeriene europone care își desfășoară activitatea pe teritoriul UE. Acesta din urmă a fost ulterior extins la Norvegia, Islanda și Elveția și ar putea fi extins la țările învecinate prin ,,Acordul privind stabilirea unui spațiu aerian comun european”. A înlocuit transportatorii aerieni naționali cu operatori de transport aerian comunitari și a stabilit ca principiu de bază faptul că orice transportator aerian comunitar poate fixa în mod liber tarifele pentru transportul de pasageri și de marfă și poate avea acces la orice rută în interiorul UE fără permis sau autorizație (cu excepția unor rute speciale pentru care statele membre pot impune obligații de serviciu public, în anumite condiții și pentru o perioadă de timp limitată). A stabilit cerințele pe care trebuie să le respecte operatorii de transport aerian comunitari pentru a începe sau continua operațiunile, în principal: Evoluția transportului aerian (I) Transportul aerian este ramura aviației civile sau militare care se ocupă de transportul persoanelor sau al mărfurilor pe calea aerului. Rețeaua de transport aerian este alcătuită din căi și noduri. Legăturile dintre noduri se realizează cu ajutorul mijloacelor de transport (avioane și elicoptere). La fiecare minut, în lume, 20 de tone de mărfuri își iau zborul cu avionul. Cele mai mari aeroporturi europone sunt: PARIS (Aeroportul Internațional Charles de Gaulle) LONDRA (Aeroportul Londra Heathrow) MOSCOVA (Aeroportul Internațional Domodedovo) FRANKFURT (Aeroportul Internațional Frankfurt) ATENA (Aeroportul Internațional Atena) ROMA (Aeroportul internațional Leonardo da Vinci) COPENHAGA (Aeroportul Copenhaga) De-a lungul timpului, transportul aerian s-a dezvoltat sub auspiciile și controlul autorităților naționale. În Europa, aceasta a însemnat, în mare măsură, transportatori naționali în situații de monopol, precum și aeroporturi aflate în proprietatea statului sau gestionate de către acesta. Transportul aerian internațional, bazat pe acorduri bilaterale între state, s-a extins în consecință, cu un control strict asupra accesului la piață și în special asupra sistemelor de proprietate ale transportatorilor. În urma finalizării pieței interne, o serie de măsuri de reglementare ale UE au transformat treptat piețele aeriene naționale protejate într-o LiTeraTehniCa 47

Casier, Petronela Săcăleanu Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași control dau comenzi la aterizare, decolare și la alte manevre adiacente pistei (România are 17 turnuri de control). Apoi avionul este preluat de așa numitul „control de apropiere” - approch care se exercită pe o rază de cca 70 km. „Controlul de rută” monitorizează traseul. Spațiul aerian poate depăși suprafața țării, ca în România, unde se adaugă și o parte din Marea Neagră, mai mare decât platoul continental. Monitorizarea se face până la 15000 m altitudine prin rețeaua de radare ROMATSA, independent de radarele arma-tei. ROMATSA (Administrația Română a Serviciilor de Transport Aerian) a fost înființată la 1 Decembrie 1990 ca regie autonomă. Este subordonată MTCT. În 1992 preia și controlul de trafic aerian din aeroporturi. Este finanțată din fonduri proprii, facturarea este făcută de EUROCONTROL, la care România a devenit membru în 1996. La sediu pot lucra simultan 60 de controlori de trafic. Cerul României este brăzdat zilnic de peste 1000 de avioane dirijate de controlori de trafic și tehnicieni. Concomitent cu aeronava trebuie să luăm în discuție și aeroportul. Structuri comerciale deosebit de complexe, aflate sub controlul sever al statului ele permit aterizarea și decolarea aeronavelor în condiții de siguranță (încărcarea de marfă și îmbarcarea pasagerilor). Un aeroport de talie medie sau mare este o structură complexă supusă Departamentului Aviației Civile. Concluzionând, vă recomand să studiați și totodată să aprofundați sectorul de aviație generală al transporturilor aeriene. 1. Aceștia trebuie să fie deținuți și controlați efectiv de statele membre și/sau de resortisanți ai statelor membre, iar sediul principal al activităților trebuie să se afle într-un stat membru. 2. Situația lor financiară trebuie să fie bună 3. Operatorii trebuie să dispună de capacitatea profesională și organizatorică necesară pentru a realiza siguranța operațiunilor în vigoare. Această capacitate este atestată prin eliberarea unui certificat de transportator aerian. În paralel au fost adoptate norme comune pentru a asigura buna funcționare a pieței unice a aviației, care au necesitat, în special condiții de concurență echitabile și un nivel ridicat și uniform de protecție a pasagerilor. Pentru a asigura condiții de concurență echitabile, sectorului transportului aerian, i se aplică legislațiaprivind ajutroarele de stat (art.107 și 108 din TFUE) și concurența (art.101-109 din TFUE-fuziuni, alianțe, fixarea prețurilor etc.) Comisia a adoptat orintări pentru evaluarea finanțării publice a sectorului (pentru companiile aeriene în 1994; pentru aeroporturi și ajutoare la înființare pentru companiile aeriene cu plecare de pe aeroporturi regionale în 2005, iar aceste orientări au fost actualizate în primăvara anului 2014. Normele UE garantează că toți transportatorii beneficiază de aceleași drepturi și de aceleași oportunități de acces la serviciile de transport aerian. Avionul este condus de un pilot și de trei controlori de trafic aerian. Controlorii sunt pe „insula” un fel de semicerc format din televizoare, monitoare, aparatură. Cei din turnul de LiTeraTehniCa Evoluția transportului aerian (I) 48