Literateca nr. 3

Coperta, Andrei Ștefan Oprea, X C LiTeraTeCa N u m ă r u l 3 A p r i l i e , 2 0 2 4 Revista Liceului Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași

Echipa redacțională Redactor-șef: Georgiana Andrian, XI A Redactor-șef adjunct: Eduardo Hera, XI C Graphic designer: Andrei Oprea, X C (editare, conceptualizare copertă) Redactori și reporteri: Ionela Cărăușu, IX E, Fabiana Melinte, IX Bp, Emilia Ștefania Rotaru, IX C, Ruslana Botea, IX C, Vladislav Spânu, IX E, Vlada Șoltoian, X B, Ștefan Cojocaru, XI A, Bianca Ababei, XI A, Carina Raspopa, XII D, Dariana Mihaela Melinte, XII D, Sebastian Cauciuc, XII A Fotoreporter: Cristiana Bițică, X C Tehnoredactare computerizată: Georgiana Andrian, XI A, Andrei Oprea, X C Director: prof. dr. ing. Anca Eugentina Roznovan Director adjunct: prof. ing. Petronela Simion Coordonatori: bibl. prof. Claudia Fotache, prof. Alma Brumă LiTeraTeCa (Iași) ISSN 2972 - 1318 ISSN-L 2972 - 1318 În luna mai va apărea suplimentul tehnico-științific al revistei noastre!

LITERATECA ARTIȘTILOR LITERATECA REPORTERILOR CUVÂNT ÎNAINTE 7-33 34-57 58-81 82-102 CUPRINS LITERATECA PASIONAȚILOR 3 5 ARGUMENT LITERATECA CITITORILOR

Dacă ne gândim la forţa cuvântului scris de a învinge timpul, o revistă școlară poate însemna foarte mult într-o lume cu valori incerte... O publicație școlară constituie, în fond, o modalitate excelentă de exprimare, oferită deopotrivă elevilor și profesorilor, un spațiu comun de analiză și introspecție, unde barierele catedrei se estompează, granițele dintre elevi și mentori sunt disipate, iar demersul lor cu tentă jurnalistică se unește într-un efort comun, pe o scenă a cuvintelor, expresie a nevoii universal umane de învățare continuă și de cunoaștere. Ideea realizării unei reviste școlare proprii stăruia de multă vreme în gândurile noastre, primii pași pentru acest proiect au fost parcurși la început ca idee. Suita densă și diversificată de evenimente, rezultatele și performantele școlare ale liceului nostru – ca efect al unor reflexe pedagogice consolidate deja - trebuia să-și găsească un loc de ilustrare, altul și altfel decât cel din prezentările rigide, statistice, din rapoartele specifice. Prin structura sa caleidoscopică – așa cum s-a convenit a fi structurată – revista vizează obiective pedagogice, culturale, estetice și informative, se adresează și invită la colaborare pe toți cei ce au sau nu legătură directă cu școala noastră: elevi, profesori, părinți deopotrivă. Creațiile literare, artistice, informațiile, reflecțiile și chiar sugestiile ce se vor regăsi în paginile ei, venite prin extensie și diversitate de autori, se vor constitui într-un „portret de școală” definitoriu. Înflăcărarea specifică începuturilor e mobilizatoare și reprezintă o importantă oportunitate, atât pentru dezinvolți cât si pentru timizi, de etalare a gândirii și gândurilor, stimulând exercițiul comunicării. Cred că revista noastră va stârni curajul manifestării publice, de expunere a potențialului creativ, și nu numai, și va oferi spațiu de formulare atât a certitudinilor cât și (de ce nu?) a amăgirilor. Considerând că cel mai vizat eșantion al revistei este reprezentat de școlari, sugerez cititorilor să intre în paginile acestei reviste cu oarecare indulgență, acceptând, după caz, fireasca şi frumoasa inconștiență specifică vârstei, identificând prioritar entuziasmul, sinceritatea gândurilor, mesajul intenționat. Doresc nou înființatei noastre reviste școlare, pe care o intitulăm metaforic şi sugestiv „LiTeraTeCa”, să adune-n paginile ei multe informații şi creații alese, gânduri și idealuri ce vor atinge orizontul râvnit, însoțind credincios şi simbiotic școala noastră. Ca dascăli, ne situăm de partea sprijinirii acestui demers creator, pentru că este menirea noastră, dar și pentru că desăvârșirea educației tinerilor se realizează prin căutări, întrebări și răspunsuri pe care le poate naşte o revistă creată, cultivată şi lăsată moştenire viitorului de o mână de oameni care cred în ea. De aceea, „LiTeraTeCa” este un simbol al culturii liceale și locale, din care își trage sevele. Cuvântînainte „Să nu lăsăm cuvintele nici să doarmă, nici să amorţească... Ele sunt comoara noastră de mare preţ.” Tudor Arghezi prof. ing. dr. Anca Eugentina Roznovan, director al LTTC Iași LiTeraTeCa 3

LiTeraTeCa 4

Argument „Prin cuvinte, mintea prinde aripi.” Aristofan. De ce... o revistă şcolară? Pentru că ne dorim „o carte de vizită”. Am creat revista școlară, intitulată „LiTeraTeCa”, din toată inima și cu multă dragoste pentru școala noastră. Apariția revistei liceale este un prilej de bucurie imensă atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevii dornici de a-și așterne gândurile, idelile, emoțiile și visurile în paginile acesteia, care au prins astfel aripi. Alături de dascălii noștri, care ne încurajează, revista își propune să stimuleze și să valorifice potențialul artistic al elevilor. Pentru că ne dorim să formăm un curent de informare şi mediatizare a activităţilor desfăşurate în şcoala noastră. Dorința noastră de a ne face cunoscute ideile, și în același timp realizările, precum și pregătirea și capacitatea de exprimare, au dus la mobilizare pentru a scoate o revistă proprie. Așa a apărut LiTeraTeCa. Pentru că ar putea constitui un mijloc de a dialoga cu generaţiile viitoare. Totodată, revista reprezintă o legătură cu trecutul, odată ce noi, elevii de astăzi, vom părăsi băncile acestei instituţii. În fiecare număr încercăm să aducem ceva nou, astfel încât să ne apropiem de o publicaţie profesionistă, să placă şi să fie utilă, iar conţinutul este conceput pentru a atrage. Cu siguranță că vom continua să cuprindem în aceste pagini, și în numerele viitoare, toată activitatea şcolii, fiindcă suntem convinşi că revista ne reprezintă! Ne-am propus ca obiectiv pe termen lung să realizăm o revistă „puternică” și comparabilă cu cele mai prestigioase și de tradiție reviste ale adolescenților. Ne străduim să fim la înălțimea exigențelor și așteptărilor cititorilor noștri. Revista aceasta a adunat în jurul ei din ce în ce mai mulţi oameni. Şi mai ales oameni tineri. LiTeraTeCa a coagulat deja un anume entuziasm, o efervescenţă de a fi activ, creativ, divers, viu. Faptul de a chema oamenii mici şi mari să participe la revista aceasta, să se exprime valoros şi autentic a avut reacţii peste aşteptări. Nu putem decât să le mulţumim acestor oameni care au avut încredere în noi şi au consimţit să participe la LiTeraTeCa. Acum vom lăsa paginile, deloc puţine, ale revistei să vorbească. Pretexte de lectură, deci. Vă rugăm să pășiți cu încredere în această călătorie a sensibilității și a cunoașterii. Vă dorim lectură frumoasă, cu multe zâmbete de încântare! Colectivul de Redacție LiTeraTeCa 5

Performanță, educație, dedicare și talent. Toate acestea alcătuiesc revista Liceului Tehnologic de Transporturi și Construcții Iași, numită pe scurt LiTeraTeCa. Cu un colectiv format din 13 elevi ai liceului, revista a hotărât să readucă în atenția colegilor, dar și a tuturor liceenilor ieșeni, sub un aspect modern, realizările, preocupările și pasiunile acestei echipe cu vechi tradiții, numită LTTC Iași. Colectivul redacțional este format din elevi care abia au călcat pe treptele liceului, dar și din adolescenți ce au gustat deja din viața de licean, iar în scurt timp vor trebui să hotărască pe ce cale o vor lua. Revista are caracter educativ și conține subiecte de interes pentru elevii școlii; tot ce e în strânsă legătură cu interesele elevilor, de la cele mai importante evenimente la care participă școala, implicit elevii și profesorii, până la literatură, științe exacte sau tehnologie. Obiectivul pe care revista își dorește să-l atingă e acela de a oferi elevilor liceului nostru altceva, pe lângă lecțiile predate zi de zi de către profesori. Revista este scrisă de elevi, pentru elevi și va fi o sursă de „hrană a minții”, dar și de relaxare în timpul liber. Publicația își dorește să oglindească viața de liceu chiar prin ochii elevilor săi, fapt evidențiat si prin acronimele din numele revistei: LiTeraTeCa. Vrei să faci parte din echipa noastră? Trimite-ne un email cu un text scris de tine (articol, eseu, prezentare de carte etc.) pe adresa: [email protected] și alma_brumă@yahoo.com. Vă urăm lectură plăcută și dacă aveți poezii, proză, eseuri, texte cu caracter științific, comentarii critice, desene, fotografii sau orice alte creații pe care credeți că vreți să le împărtășiți cu ceilalți colegi, vă rugăm să ni le trimiteți la adresa indicată. Numărul 4 este deja în lucru! LiTeraTeCa 6

Dragi elevi, Vă anunțăm cu bucurie că în ianuarie 2024 patru elevi ai liceului nostru, Carmina Raspopa, Andrei Oprea, Vlada Șoltoian și Georgiana Andrian, au fost publicați în primul număr al revistei „Educație deschisă”, în cadrul proiectului Educațional Internațional „Educație Deschisă” Îi felicităm și le dorim mult succes în continuare! Educație Deschisă LiTeraTeCa artiștilor LiTeraTeca artiștilor se derulează sub semnul lui Nichita Stănescu: „Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi”. „Prin articole inspiraționale, diverse materiale, serbări, șezători, poezii, proiecte interdisciplinare, toate aducând perspective proaspete, această ediție a revistei Educație Deschisă vă invită să vă alăturați călătoriei noastre prin tărâmul magic al iernii, să descoperiți poveștile care ne leagă și să vă inspirați din bogăția experiențelor umane și culturale.” Cu căldură și admirație, Echipa Centro de Educacion Abierta 7

Educație Deschisă LiTeraTeCa artiștilor Întoarcere la Eminescu Șoltoian Vlada, X B Încă mai trec pe vechile cărări Și-mi amintesc de tine. De acea îmbrățișare, De acel sărut. E o stare de grație Cu acel lac Ce cutremură o barcă. Încă mai trec pe vechile cărări Și mă gândesc la tine. La acea ultimă zi, La acel tei al nostru Cu luna-n colțul inimii, Și petale suferinde De-atâta uitare. Încă mai trec pe vechile cărări Și-mi este dor de tine. Căci TU ești în toate Căci toate sunt TU. Când cauți urma frumuseţii Coboară-ți doar privirea Ş-ai s-auzi cum iarba creşte. Încă mai trec pe vechile cărări Și te găsesc pe tine. Miros de Eminescu Raspopa Carmina, XII D Mă-mbăt cu misterul lunii Ce-mi alintă pielea. Felinare aprinse îmi arată calea În seara trecerii. Dar eu îi văd doar pe EI Cu luntrea pe lac. În briza așteptării Simt miros de Eminescu… Pe margine de liniște Plutesc simfonii divine. Stele cad, luna coboară, căci nu au loc Pe cerul puțin cam strâmb. Vor să ajungă și ele flori Sub tei. M-asaltează iarăși dorul… În parfum învăluit Închid ochii, ca să văd Doi îndrăgostiți Ce plutesc îngânați de glas de ape Printre nuferi galbeni. Poetului Andrian Georgiana, XI A Străbați gânduri în nopți mute Cu greutatea ta ușoară. Străbați codri cu mirosul tău Și cu ploile din urma ta. Ești în răcoarea serii Ce-mi urcă pe piele Mai ales în nopțile cu lună, Când felinare nu se-aprind. Ești în ritmul muzicii surde. Cu note înalte îmi tremuri inima, Cu note joase îmi trezești Amintiri cu lacul codrilor albastru. Străbați simțuri cu sânge bubuitor Și faci culcuș iubirii, Care se-ntinde atât de ușor Pe tot lacul cel albastru. Eminescu Oprea Andrei Ștefan, X C Atât de firesc calci pe colț de stea, În nopți cu lună. Dispari și devii vânt Prin plete de trestii alintate de lac. Iar părul tău de neguri Cotropește vuietul brizei reci. Cu glas de codru Tu iar chemi harpa Și respiri sonete. Cazi apoi în derivă Și te răsucești în dor Pe firave mâini. Creațiile elevilor noștri au fost dedicate lui Eminescu. 8

L NOI - ARTIȘTII iTeraTeCa artiștilor Maria Musteață, XII D Desene 9

Promite-mi Mă pierd din nou, Acum departe de tot ce însemnai tu, Și lacrimile mi le țin în frâu Să nu inund acest tabu. Pe cer sunt stele întristate, Ce vor să ne găsească, Să lumineze ale noastre suflete pătate, Ce știu doar să se sfiască. Dar oare de ce fug? De pura dragoste ce mi-e împărtășită? De mângâieri și zâmbete? De flori, priviri fierbinți și adevăruri goale? De dorințe și săruturi pe scrisori pale? Am învățat doar să fiu rănită. Să le spun nu? Păcat că cerul a decis să ne despartă, Să așeze mii de stele până să ajung la tine. Să împărtășim o liniște furată Săruturi lipsă la mine pe piele. I-un dor nebun, ce în curând va izbucni Și va crea infern. Dar tu, promite-mi, steaua mea, Că mă vei iubi etern. Iunie Iunie, Licurici sub felinare, Seri călduțe, Buze dulci, Mi le imaginez cu ardoare Pe pielea-mi – Fină salvare. Și luna mai luminează pe cer, Supraveghează o vară, Ca stelele, și eu mai sper Să ne vedem încă o seară. Poezii LiTeraTeCa artiștilor Vlada Șoltoian, X B 10

NOI - ARTIȘTII Iubirea, unul dintre cele mai puternice și complexe sentimente umane, este o sursă inepuizabilă de inspirație. Iubirea este un motor puternic, care ne poate ghida în călătoria noastră prin viață, oferindu-ne puterea de a depăși obstacolele și de a sărbători momentele fericite. Iubirea este un sentiment minunat care ne învăluie inimile și ne aduce fericirea cea mai pură. Iubirea ne face să simțim că suntem înconjurați de o căldură și o conexiune specială cu o altă persoană. Iubirea ne inspiră să fim mai buni, să ne susținem reciproc și să ne bucurăm de fiecare moment petrecut împreună. Iubirea poate fi comparată cu un dans magic, în care două suflete se împletesc și se completează reciproc. Iubirea este un dar neprețuit, de aceea trebuie cultivată în fiecare zi. Aș vrea să aduc în atenția voastră cum văd iubirea unii dintre marii scriitori ai omenirii: „Nu frumusețea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumusețea. – Lev Tolstoi „Doar pentru că cineva nu te iubește așa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubește cu toată ființa sa.” – Gabriel Garcia Marquez „Te iubesc nu doar pentru ceea ce ești, ci și pentru ceea ce sunt când sunt în preajma ta.” – Roy Croft „Adevărata iubire începe de acolo de unde tu nu mai aștepți nimic în schimb.” – Antoine de Saint-Exupery LiTeraTeCa artiștilor Cristiana Bițică, X C Poezii *** Stăteam adesea lângă lacul casei Și te așteptam să vii mereu Dar pân să vii și frunzele s-au scuturat Și acum privesc la stele Că mult te-am așteptat. Drag mi-a fost de tine - Am uitat chiar și de lume. Acum stau, privesc la stele - Eu și teiul lângă care te-așteptam. *** În miez de noapte, când somnul nu mai vine Eu stau și mă gândesc la tine De tine îmi e un dor monstru. Numai tu nu îi vezi rostul. Privesc la ușa casei Crezând că o să vii din nou. Dar orgoliul tău de fată Nu-mi arată nicio faptă. Ce este iubirea? 11

L NOI - ARTIȘTII iTeraTeCa artiștilor Georgiana Andrian, XI A *** Ești o persoană minunată - Eu tare te doresc! Dar vine clipa când te văd Și nu pot să-ți vorbesc. Dar nu renunț și tot aștept Sperând că va fi bine… Ca după-atâta așteptare S-ajungi să fii cu mine. Aștept momentul mult visat Când ne vom întâlni Și-atunci, lipsiți de orice griji, Să ne putem iubi. Poezii Pasul spre inima ta Că te-am căutat cu inima în palme, Și când ai ieșit, emoțiile m-au cuprins, Te-am salutat cu un zâmbet și un cadou în mână, Iar tu, surprins, nu știai ce să-mi spui. Dar zâmbetul tău mi-a dat curaj, Am făcut un pas pe care nici eu nu-l credeam, M-am aruncat în brațele tale, te-am îmbrățișat, Și toate grijile și fricile au dispărut. Atunci, în acel moment, Nu mai voiam să te las niciodată, În brațele tale mă simțeam în siguranță, Și tot ce conta era prezentul nostru. Dar timpul trecea și a trebuit să te eliberez, Cu promisiunea că ne vom revedea curând, Pentru că în inima mea știu că ne aparținem, Și că dragostea noastră nu va cunoaște sfârșitul. În noaptea gândurilor, în brațele viselor În nopțile lungi și tăcute, când somnul nu vine, Gândurile mele către tine se îndreaptă, în suspine. Îmi doresc să te simt, să-ți șoptesc cu tandrețe Tot ceea ce am în suflet, într-o noapte de nebunie. În întunericul odăii, în liniștea ce mă învăluie, Visul de a te avea în brațe mă cuprinde și mă răpune. Ești în gândurile mele ca o dulce melodie, Și te iubesc cu-o dulce armonie. Nopțile devin complicele iubirii și al dorului meu fierbinte, Îmi doresc să te ating, să ne topim într-o clipă sfântă. În fiecare noapte, sufletul meu strigă către tine, în tăcere. Îți trimit gândurile mele și sper că le vei înțelege. Aștept cu nerăbdare momentul în care vom fi împreună, Când nopțile nu vor mai fi lungi și singurătatea se va risipi. Până atunci, voi trăi în visul de a te avea în brațe, În gândurile din nopțile treze, dulce iubit. 12

NOI - ARTIȘTII Imaginația este necesară fiecăruia dintre noi, în condițiile vieții obișnuite. Progresele artelor, științei și tehnicii sunt rezultate ale spiritelor creatoare. Pentru noi, ca elevi, imaginația este capacitatea noastră de a ne reprezenta diferite fenomene, întâmplări fără sprijinul unui material concret. Imaginația ajută la dezvoltarea abilităților sociale. Cu cât mai imaginativi suntem, cu atât vom avea un statut social mai ridicat. Încrederea în sine este un aspect care se poate dezvolta cu ajutorul imaginației. Avem tendința de a imita un erou preferat și de a ne însuși puterea lui, lucru care ajută la încrederea în potențialul nostru. Imaginația stimulează și dezvoltarea intelectuală, deoarece reprezintă începutul gândirii abstracte. Simbolurile sunt peste tot în jurul nostru, iar utilizarea unei gândiri abstracte este necesară. Pentru mine, imaginația este un loc unde îmi creez în format 3D ideile care mi se par interesante și realizabile. Dacă ar fi să fac o asociere, aș compara imaginația mea cu un stejar gigantic, care crește; pe lângă el este un orășel, care se dezvoltă la umbra lui. Imaginația mea este ca o a doua casă, în care văd și cresc ideile mele inginerești. Fără imaginație, eu n-aș avea dorința și vederea spațială pentru a crea. Fiindcă imaginația este locul unde pot crea mașinării, clădiri și alte obiecte ale progresului, care întâi prind contur abstract, pentru ca apoi să capete forme concrete. Arborele imaginației mele crește ca trunchiul copacului, iar crengile sunt bazele ideilor, în timp ce frunzele sunt creațiile pe care vreau să le aduc în realitate, creații care vor dezvolta orășelul. Așadar, pentru mine, asta înseamnă imaginația: spațiul în care dau frâu liber ideilor, care vor deveni apoi creații reale. LiTeraTeCa artiștilor Vladislav Spînu, IX E Magia imaginației 13

NOI - ARTIȘTII Ploaia Iarăși vine apa cerului Să împrospăteze miresmele vântului, Apă sfințită, De Dumnezeu dăruită. Apa lui cea duhovnicească Să boteze patria românească, Iar de acum până în vecie, Ploaia Domnului să fie. Barza Sfârșit de aprilie, Mijloc de primăvară, Vântu-adie, Mândra pasăre coboară. Din cer planează A primăverii mândrie, În apusul care-i luminează Aripile de vanilie. LiTeraTeCa artiștilor Ștefan Cojocaru, XI A Poezii - Pasteluri A nopții boltă albastră A nopții boltă albastră O admir de la fereastră. Privesc cum luna noaptea luminează, Și cu a stelelor sclipire se împerechează. Negura toată e străpunsă De o strălucire maiestuoasă. Stejarul Un turn de lemn se-nalță, Un adevărat gigant, Bătrân stingher, mereu de pază, Stă fără să se încline, Visând la mândra primăvară. Bufnița și șoricelul S-a întâmplat a se-ntâlni Un gigant și un pitic. Ambii declarați dușmani, O bufniță și-un șoricel mic. Bufnița la pace voia a cădea Și la vânat a renunța, Șoricelul pe bufniță chiar o credea, Iar acesta lăbuța spre pace i-o încredința. Dar când de bufniță s-a apropiat, Aceasta imediat l-a devorat. Căci bietul de el s-a lăsat păcălit, De o mască de aur și argint. 14

L NOI - ARTIȘTII iTeraTeCa artiștilor Eduardo Hera, XI C Desene 15

NOI - ARTIȘTII TU EȘTI SLĂBICIUNEA MEA În umbra serilor, în tandrețea lor, M-am atașat de tine, ca un licăr de amor. În suflet, adânc, tu ești slăbiciunea mea, Iubirea ta, dulce melodie ce mă cheamă. Printre raze de lună, în dansul lor discret, Simt cum inima bate, un ritm cald și complet. Tu ești comoara fragilă ce-mi luminează calea, M-am atașat de tine, tu ești slăbiciunea mea. În zori de zi, când soarele își deschide ochii, Mă trezesc în brațele tale, într-un vis fără nori. M-am atașat de tine, ca o floare de primăvară, Tu ești slăbiciunea mea, iubirea ce nu se sfârșește niciodată. NU EȘTI DESTUL În umbra ta, așteptările cresc. Femeia iubește, dar tu nu știi Capabil să fii doar refuzând. Nu ești destul, iar ea pleacă tristă. În ochii ei, se stinge sclipirea, Când nu ești destul să o ridici. Prin vorbe reci se sparge speranța, Nu ești destul, iar ea pleacă tristă. Frumusețea ei tu o ratezi, Căci nu ești destul să o prețuiești. În lumea ei tu te pierzi, Nu ești destul, iar ea pleacă tristă. LiTeraTeCa artiștilor Poezii Ionela Cărăușu, IX E ÎN În umbra lungă a nopții tăcute, Cu gânduri adânci sufletul mă bate. Singurătatea, o povară rece. Simt că nimeni nu înțelege cuvintele mele. În lumea agitată, ochii mi-i pierd, Într-un ocean de fețe, sufletul e surd. Cuvintele mele, un ecou pierdut, În vâltoarea timpului simt că nu sunt prins de nimeni. În fiecare zâmbet i-o umbră crescând. Pe străzi pline de oameni eu rătăcesc, Sufletul meu, un labirint întunecat. Caut lumină, dar simt că sunt uitat. În dialogul mut al gândurilor mele, Caut ochi care să mă privească sincer. Singurătatea, o prezență apăsătoare, Simt că nimeni nu pătrunde adânc în ființa mea. În lumea mea, eu mă plimb singur Cu dorința de a fi înțeles în izolare. Cuvintele rămân neștiute - nefiind spuse. Sub cerul vast, simt că nimeni nu mă ascultă. 16

NOI - ARTIȘTII În umbra tristă a camerei pustii Se desfășoară drama din sufletul meu. Familia, o oglindă crăpată a iubirii, Se transformă într-un tablou sumbru și greu. În tăcerea nopții, strigăte se aprind, Suferința-i ascunsă în fiece suspin. Familia noastră, un război neîntrerupt, Cu lacrimi ne hrănim, dar nu putem să fim. Certuri aprinse ca niște flăcări nesfârșite, În inimile noastre rănile persistă. Iubirea, uitată printre cuvinte tăcute, Se scurge, se pierde, precum apa despicată. Copiii cei mici, martori nevinovați La războaiele ce-n casă se duc. În ochii lor puri, oglindă a nedreptății, Se reflectă suferința, amărăciunea-ntr-un loc. Pereții casei răsună de zbateri, Inimile noastre, în lanțuri strânse. Suferința noastră, un dans tragic În cer vicios, unde iubirea se frânge. LiTeraTeCa artiștilor Poezii Ionela Cărăușu, IX E Ușile închise ascund secrete amare, În sertare, sentimente sub cheie. Familia noastră, un tablou de umbre Pe pânza vieții, unde se-ntind fără milă. În noaptea lungă lacrimile curg, Suferința, un ecou ce nu se oprește. Familia noastră, o poveste de durere, În filele vieții, un capitol greu de înțeles. Cu vorbe ascuțite ne rănim reciproc, Ca să fie liniște în sufletele noastre. Suferința, un vânt rece ce ne străpunge, În amintiri, o durere ce nu se ascunde. Zidurile se clatină sub greutatea poverii. Familia noastră, un castel prăbușit. În suferință, învinși de propriile umbre, Încercăm să reparăm, dar totul e pierdut. În noaptea în care stelele plâng cu noi, Încercăm să găsim pacea în mijlocul furtunii. Familia noastră, un poem de suferință În căutarea iubirii, către lumină, către viață. FAMILIA NOASTRĂ 17

NOI - ARTIȘTII Fotografii Primăvară Bianca Duca, XII E Colegiul Economic Administrativ, Iași LiTeraTeCa artiștilor 18

L NOI - ARTIȘTII iTeraTeCa artiștilor Fotografii Apus Bianca Duca, XII E Colegiul Economic Administrativ, Iași 19

L NOI - ARTIȘTII iTeraTeCa artiștilor Poezii Dariana-Mihaela Melinte, XII D Ea Ochii căprui, odată senini Acum triști, plini de ploi Acei obraji, cândva roșii de la atâtea complimente, Acum așteptau ca lacrimile să-i inunde Acel zâmbet, ce raza de soare aducea, Doar furtună acum mai chema. Acea fată, ce nu se mai recunoștea Se privea, dar nu era ea. Acea tristețe din ochii ei maronii Acea privire, ce de dragul ei ai pieri Acel suflet, pe care îl simți doar privind-o… Nu te-ai fi gândit cine a rănit-o Machiajul îi acoperea adevărata frumusețe Dar ochii trădau - erau plini de tristețe „Sunt bine!” spunea ea zâmbind. „Nu e...” îmi spun eu șoptind. O priveam cum se îndepărta, Mă uitam atent la ea Nu știam ce se întâmplă Nu o mai recunoșteam. Încercam să o ating, dar fugea Nici nu știam de cine: de mine? de ea? Înainte de a o atinge, am realizat ceva Că ea, de fapt, eu eram. Băiatul ideal Știi... mi-a plăcut de tine Mi-a plăcut să știu că îmi vei aparține Mi-a plăcut fantezia pe care singură mi-o cream Tu, băiatul despre care citeam. Te vedeam acel băiat, zburai din carte în carte. Eu de tine nu am avut parte. Te vedeam cu ochii la mine Asigurându-te că sunt bine Te vedeam acel băiat urât de lume Dar ce conta lumea când eu știam că aveai intenții bune… Te vedeam acel băiat care mă îndepărta pentru a nu mă răni Dar eu insistam, deși știam că acea vreme va veni Știam cum se va sfârși. Și totuși finalul îl amânam Chiar de știam că la ură ajungeam. De la iubire la ură e un singur pas Ce l-am parcurs în pași de dans. E tentant și e frumos Cum s-a-ntors totul pe dos… Aș spune că a te urî acum e o soluție Dar nu pot urî un om ce îmi era cândva iluzie. Te-am iertat și o știi prea bine Cu toate că doare, inima mea nu-ți mai aparține. Mi-ai promis că vei avea grijă de ea Dar te-ai jucat cu iubirea ce ți-o purta. Promisiunile au fost aruncate Visele mi-au fost spulberate Am greșit crezând în povești și filme, Dar mai tare am greșit crezând în tine. 20

Vindecare Mi-ai apărut aseară în vis Îmi spuneai ce mi-ai promis Mă durea inima Căci visam că ești cu ea. Am crezut că m-ai uitat Amintirile le-am eliberat Eu nu te-am putut da uitării Dar i-am spus „bună" vindecării. Mă gândeam des la tine Dar orgoliul încă mă ține Nu ți-am dat mesaj Voiam ca tu sa faci primul pas. Și l-ai făcut, mi-ai scris, Sentimentele mi le-ai reaprins Și acum gândul nu mai pleacă. Mă tem că pentru tine iar voi fi o joacă Te iubesc, încă o fac, Dar creierul nu pot să mi-l împac Inima încă te vrea Dar creierul - doar să te poată uita. LiTeraTeCa artiștilor Poezii Dariana-Mihaela Melinte, XII D Doar noi doi Îmi plăcea când îmi scriai Îmi plăcea când speranțe îmi dădeai Îmi plăcea când te sunam Îmi plăcea când vocea ți-o auzeam Îmi plăcea când te vedeam Chipul tău mi-l imaginam Ochii tăi albaștri nu-i uitam. Am crezut că încep a mă vindeca Speranța îmi era grea Am crezut că te dau uitării Dar scriu această poezie-a disperării Am crezut multe Șoaptele îmi erau mute Credeam că înnebunesc Credeam că doar pentru tine eu trăiesc. Mi-ai rămas imprimat ca un tatu Simțeam că urmează un deja vu Mă gândeam deja la împăcare Mă gândeam cum vom merge la vară la mare Cum pe buze te-aș săruta Cum toți dispar din preajma mea Așa mă simt când sunt cu tine Toți din jur dispar și rămâi doar tu cu mine. Doar noi doi Doar iubirea ce ne-o purtam amândoi Credeam că ne vom împăca Credeam că speranțe ne vom da Nu credeam în a doua șansă Dar credeam în speranță. Tu nu ai vrut, nu ne-am împăcat Gândul sincer mi s-a luat Am obosit, am renunțat Și gândul la noi doi cândva a zburat. 21

L NOI - ARTIȘTII iTeraTeCa artiștilor Lucia Lașco, X A O întâlnire misterioasă Duminică, 31 august, Lucia si Delia stăteau într-un dormitor, care se afla într-o casă de pe strada Soarelui, numărul 1. În acel dormitor, cele doua fete citeau câte o carte, exersau vrăji, își admirau insignele și căutau informații despre un vrăjitor de magie neagră. Cand ele îsi strângeau lucrurile de prin toata camera, la fereastra acelui dormitor a apărut Corina și Luna, care aveau o scrisoare pentru Lucia. Fata a deschis-o si a început să citească: „Dragă Lucia, Vreau sa îți spun că în fața ta va apărea o cutie mică și roșie, așa că vino la școală mâine, 1 septembrie, ca să îmi aduci cutia direct în biroul meu. Absolut nimeni nu trebuie să afle ce este în această cutie în afara de tine și de verișoara ta.” Delia i-a dat un ghiont Luciei, arătând spre o cutie mică, din fața lor: - Lucia, ia cutia, ca să o ducem mâine în biroul profesorului! Lucia a luat cutia, a pus-o sub pernă, apoi fetele s-au culcat. În dimineața de 1 septembrie, Lucia, Delia, împreuna cu părinții Luciei, se aflau pe peronul 93/4. Părinții își luau la revedere de la fete și încercau să nu plânga pe acolo. Lucia si Delia au mers într-un compartiment liber, au închis ușa, s-au așezat pe două scaune lângă geam și au început să vorbească despre noua lor școală. În timp ce se pregăteau de primele ore, în acel compartiment au intrat și ceilalți prieteni. Când s-a oprit trenul, au ieșit afară și s-au îndreptat spre școală. În holul școlii s-au întâlnit cu domnul profesor Snake si domnul K, care, zărind-o pe Lucia, au venit ca să o ajute, oferindu-i câte o mână. Prietenii săi au plecat în Sala Mare, iar Lucia a rămas cu cei doi profesori vorbind. Când profesorul Albus s-a îndrepta spre Lucia, domnul prefesor Snake si domnul profesor K au plecat în Sala Mare, care era plină de profesori și mulți elevi. Profesorul Albus a rugat-o pe Lucia sa meargă în biroul lui, ca să vorbească cu ea. Lucia nu mai știa ce să spună de atâtea emoții, așa că l-a urmat până acolo. În acel birou, Lucia l-a întrebat pe profesor: - Domnule profesor, ce pot face eu aici?! Profesorul Albus a arătat spre mantia ei și i-a spus: - Lucia, draga mea elevă, mi-ai adus acea cutie de care te-am rugat eu?! Lucia a scos cutia, i-a dat-o profesorului, apoi a întrebat: - Ce se află în acea cutie?! Cei doi au rămas în tăcere câteva minute, apoi Lucia și-a luat la revedere și a plecat să își caute prietenii în Sala Mare. Profesoara Minerva tocmai îi striga numele când Lucia a ajuns printre prietenii ei, care așteptau în liniște. Lucia s-a așezat pe scaun, a pus pălăria de selecție pe cap, dar pălăria a strigat că nu e locul ei acolo! Delia i-a facut semn verișoarei să vină lângă ea la masă! Cei de acolo au întâmpinat-o cu milioane de aplauze și voiau toți să o salute, așa că mergea pe la fiecare, să dea mâna cu ei toți. 22

L NOI - ARTIȘTII iTeraTeCa artiștilor Lucia Lașco, X A O întâlnire misterioasă La terminarea repartizării, profesorul a ieșit din castel, apoi a început să meargă spre centul pădurii interzise, ca să înceapa să fie cine era la început, dar... Lucia și prietenii ei lau văzut și au ieșit din castel, ca să meargă după el. Când au ajuns în mijlocul pădurii interzise, l-au văzut cum tortura o persoană. Lucia a început să plângă! Albus a auzit-o plângând, s-a apropiat de ea și încerca să o îmbrățișeze, dar Lucia s-a ferit, reproșându-i: - Mi-ai promis că vei fi bun! Prietenii ei au dat nervos din priviri, au scos baghetele și le-au îndreptat spre profesorul Albus. Deodată lângă Lucia a apărut șarpele ei , pe care îl chema Fulger, iar lângă el er, fondatorul casei! Albus a rămas atât de uimit de așa prezență pe lângă printesa lui, încât s-a înfuriat. A scos bagheta, dar Lucia l-a oprit și i-a spus: - Prințul meu, te rog, lasă bagheta în mantia ta, persoana care a adus-o, șarpele meu, este prieten cu tatăl meu și el a venit să mă vadă pe mine. În plus, este unchiul meu! - Lucia, hai mai bine să plecăm înapoi în castel!, îi spune Delia precipitat. Imediat acolo a venit profesorul Snake, care nu mai putea de furie când a văzut că lipsesc zece elevi! Lucia le-a spus: - Nu vă îngrijorați, nu am pățit nimic, doar că unchiul meu are nevoie de ajutor cu acele cadouri! Profesorul Snake a luat un munte de cadouri, prietenii Luciei au făcut la fel, apoi și-au luat la revedere!! 23

NOI - ARTIȘTII „Niciun paradis nu e frumos ca acela pe care și-l zugrăvește omul în sufletul său.” (Liviu Rebreanu) LiTeraTeCa artiștilor Carmina Raspopa, XII D Secvențe 24

NOI - ARTIȘTII „Niciun paradis nu e frumos ca acela pe care și-l zugrăvește omul în sufletul său.” (Liviu Rebreanu) LiTeraTeCa artiștilor Carmina Raspopa, XII D Secvențe 25

LiTeNrOaTI -eCAaRTarIȘtiTștIIilor Ruslana Botea, IX C Dragă tată Dragă tată, în suflet te port, Chiar dacă lipsa ta mă doare și simt că mă sufoc. În amintiri, umbra ta se oglindește, Cu lacrimi și tristețe, inima-mi lovește. Deși nu te-am simțit lângă mine mereu, Încerc să înțeleg și să te iert, chiar și acum, în versul meu. Căci viața e prea scurtă pentru ură și mânie, Vreau să rămâi în sufletul meu o amintire vie. Ai plecat într-un loc mai luminos, dar fără vrere, Deși plecarea ta e plină de durere, Îți doresc să găsești liniștea și să te odihnești în pace, Chiar dacă în viața mea ai fost doar o umbră fugace. În ciuda a tot și a absenței tale, Am crescut mare, m-am ridicat în picioare, Am învățat să-mi construiesc propria fericire, Și să îi mulțumesc pe toți, oferindu-le iubire. Dragă tată, chiar dacă te-ai depărtat, Uite că eu încă nu te-am uitat Și scriu versuri cu gândul la tine. Poate că nu mă simt nici eu bine, Sau poate simt un gol ce mă apasă Și o durere ce mă întoarce, nu mă lasă. Dragă tată, scriu cuvinte pline de dor, Pentru că astfel îmi alin sufletul ușor. Spre mormântul tău mi-e greu să privesc Știind că lacrimile îmi izbucnesc. Dar deja îmi iau la revedere Iar eu voi rămâne în tăcere… Arta de a trăi Viața e o artă ce trebuie să știi să o trăiești, Să simți fiecare clipă, să te bucuri și să iubești. Să zâmbești în fața greutăților și să lupți cu pasiune, Să cauți mereu frumusețea, în orice acțiune. Arta de a trăi înseamnă să fii recunoscător, Să fii liber precum o pasăre în zbor. Apreciază fiecare zi, fiecare răsărit de soare. Să te bucuri de micile lucruri, de un zâmbet, sau o floare. Să îți urmezi visele și să trăiești cu mult curaj, Să te ridici mereu, să te lași de anturaj. Să fii autentic și să îți asumi riscuri, Să ajungi până la cele mai înalte piscuri. Arta de a trăi înseamnă să ierți celui ce ți-a greșit, Să lași trecutul în urmă, să uiți că ai fost dezamăgit, Să îți asumi responsabilitatea pentru propria-ți fericire, Să trăiești fiecare moment, cu pasiune și iubire. Așa că, dragul meu prieten, să nu uiți niciodată, Viața ta este mai mult decât o artă. Poezii 26

LiTeNrOaTI -eCAaRTarIȘtiTștIIilor Ruslana Botea, IX C Ochii plânși În adâncul lor e povestea vieții mele, Lumina lor strălucește printre stele, Ochii ăia plânși, ca razele din zare, În sufletul lor se găsește o durere mare. Prin văi de tristețe și zâmbetul stins, Ochii ăia plânși visează sub cerul albastru închis, În lacrimi ascunse se pierd clipe de dor, În taina lor se-ascund ecouri de sentimente ce mor. Sărutul ploii pe obrajii lor se așterne încetișor, Și-n răsărit de soare se trezesc ușor, Ochii ăia plânși sunt flori de primăvară, În tristețea lor se ascunde-o frumusețe rară. Încă doare Încă doare dorul de tine Încă îți caut chipul în mulțime Nu pot spune că sunt bine Mă întreb încă ce faci, te mai gândești la mine? Simt golul în stomac atunci când îți aud numele Întru pe profilul tău să văd dacă îți cresc urmăritorii Încă îți întreb prietenii de tine Doar să știu cum o mai duci… Încă recitesc scrisori vechi Iar pozele-s album de ceva vreme Încă te sun cu număr ascuns Și tac doar să te-aud cum spui: „Alo, cine e la telefon?" Încă n-am uitat cum îmi spuneai Încă mă mai trezesc cu o apăsare în piept Sunetul râsului tău încă îmi răsună-n amintire Și mai vărs lacrimi pentru ceea ce putea sa fie Încă scriu despre tine Deși am o lume-n jur, nu mă interesează. Vreau să pot trece peste tine - Dar asta e o altă poezie... Poezii Frica Mi-e frică să zâmbesc, Pentru că așa încep să iubesc. Mi-e frică să nu te pierd pe tine Și uite așa mă pierd pe mine, Mi-e frică că nu te voi uita În timp ce tu stai cu altcineva. M-am pierdut făcându-te pe tine bine Și totuși mi-e frică de frică Pentru că o frică nu e nicicând mică. Știu că frica e pentru cei lași Totuși îmi era frică să nu mă lași Și de ce ti-e frică nu mai scapi Din cauza fricii sufletul ți-l spargi Mi-e frică să fac primul pas Și suflarea mi-o taie și rămân fără glas E frică - doar atât Dar nimic nu se simte ca acest cuvânt. 27

LiTeraTeCa artiștilor Spânu Claudiu, X B Noi, oamenii Oamenii sunt ca pietrele. Unele au exteriorul cu aspectul unei pietre obișnuite, dar interiorul este auriu. Altele sunt aurii la exterior, dar au textura unei pietre obișnuite la interior. Există și situații în care atât interiorul, cât și exteriorul au textura unei pietre obișnuite. Atunci când atât textura, cât și interiorul sunt aurii, acele pietre au găsit echilibrul. Ceea ce încerc să spun este că nu contează cum arăți și câți bani ai, contează doar interiorul fiecăruia dintre noi. Degeaba unele persoane arată frumos, sunt bogate, dacă au sufletul uscat, sau nu au alături pe cineva loial, de încredere și iubitor. Oamenii care nu au absolut nimic trebuie ajutați, poate că trec prin situații dificile. Doar persoanele care au găsit echilibrul în viață au succesul muncit, asigurat. Iubesc oamenii simpli și deschiși. Oamenii care înțeleg să primească la fel de frumos cum dăruiesc: tot ce dăruiești se întoarce! Iubesc oamenii care înțeleg să păstreze în inimile lor iubirea și căldura și care, astfel, știu că pot reuși în viață mult mai ușor. Adunând în inima ta lumină, nu vei face altceva decât să fii de ajutor altor oameni. Și punctul tău de sprijin în căderi. Iubesc oamenii care știu să zâmbească. Oricui, oricând și la orice. Până și copacii iubesc să li se zâmbească! Iubesc oamenii care dau importanță fiecărui fapt mărunt și care își pun sufletul în tot ce fac. Ei știu un lucru după care și eu mă ghidez mereu. Știu că inima simte bunătatea. Oameni frumoși, oriunde vă veți afla, orice veți face, presărați lumină! În tot ce faceți lăsați un strop din voi, multă bunătate și gândul cel bun. Doar așa iubirea va găsi calea către voi și voi către ea. 28

LiTeraTeCa artiștilor Raluca Socieț, X C Poezii *** Îmi scrii un „te iubesc“ în grabă Și îmi răspunzi flirtând cu alta… Chiar nu ți-e teamă că deodată Roata se va-ntoarce toată? Căci tu nu ai stabilitate Nu știi ce vrei de la viață. Vorbele-ți sunt fără fapte Iar inima-i de gheață. Ce jalnic e să minți un om Ce-ar face orice pentru tine! E dureros să crești un pom Și-apoi să-l tai cum tai destine! *** Deși nu te mai vreau, Te-aș căuta Să te mai întreb o dată ce faci Și cum mai e viața ta. Aș vrea să știu atât de multe… Pe mine m-ai iubit? Cum ai putut uitării să mă dai? De aș putea veni la tine Iubirea să-ți împărtășesc, Să-ți spun: atât de dor îmi e de tine C-o viață întreagă am să te iubesc. Dar e prea târziu acum Să răscolesc în amintiri. Mă retrag, las timpul să vorbească. *** Îmi este zilnic dor de tine Deși eu nu te mai am Totuși sper că într-o zi Îmi vei fi aproape. O îmbrățișare să-mi oferi Pășind pe al meu cer. Deși tu nu mă crezi Spun: încă sunt copil! Nu știu ce-i iubirea Și nu am cum iubi. Dar vei vedea cu ochii tăi Că toți cei dragi vor pleca Și numai eu îți voi rămâne. Încă nu pot înțelege Cât de mult te pot iubi. Dar nu eu am decis, Ci inima mi te-a ales. Și te doresc și-mi este dor Și te-aștept pân-am să mor Dorindu-mi doar o zi Pentru a te putea iubi Nu doar prin poezii. 29

LiTeraTeCa artiștilor Raluca Socieț, X C Fotografii 30

Tinerii au frecvent o imagineinterioară despresine, dar adeseorisunt prea timizisau nesiguricând trebuiesă vorbească despreei înșiși. Acest proiect alrevisteiesteconceputsă îi ajutesă înceapă să îșiexploreze adevărata personalitateși apoisă împărtășească celorlalțiceva despresine. Au astfelșansa să-și analizezesentimenteleși percepțiileinterioareșisă afle că ceilalți au valoriși viziuni asemănătoare. Fiecareeste unicși își trăiește viața complet diferit,chiar dacă nu vedem întotdeauna lucrul acesta. Suntem supuși unortesteîn fiecarezi, în caretrebuiesă alegem tot timpul, iar așa ne definește pe noi viața, neconturează viitorul în funcție de alegerile noastreșiconștientizăm că suntem cineva, vrem să devenim cineva și luptăm pentru asta. Vom deveniceea ce ne propunem atuncicând neexplorăm interiorul. Ceea cecredem despre noi înşineeste un important aspect al vieţii interioare. Autocunoaşterea e necesară, fiindcă ea reprezintă primul passpre autoeducaţie. A tecunoaşteînseamnă a facelumină în viaţa ta sufletească, a deveni conştient decalităţişi delipsuri, înseamnă a şticeşicâtsă ceri dela tine. Pentru a secunoaşte mai bine, darşi pentru a avea o percepţiereală asupra imaginii pecarecei din jur o au despre tine,colegii noștri au făcut un exercițiu de meditațieși desinceritate. Rezultatele au avutca urmare multerânduri scrisecu talent. Așa cum am promis,continuăm și în acest numărsă vă prezentăm gândurilecolegilor noștri. Așadar, vă invităm la lectură: Ghițum Mirela Eu sunt o persoana dintre cele 7 miliarde de oameni și 8 planete, am calități și defecte, sunt complicată și nu-mi place uneori de mine. Este greu atunci când acea persoană care nu te place pe deplin ești chiar tu. Încerc sa fiu mai sociabilă cu toți și din fericire reușesc, dar nu știu dacă mă aflu la locul potrivit și lângă oamenii potriviți. Partea plină a paharului pe care o văd în fiecare zi este prezența prietenelor mele din cămin, la care țin enorm și nu le-aș schimba pe nimic; ele mă fac să zâmbesc în fiecare zi și când îmi este greu ele mereu sunt lângă mine. Sper că vom fi așa mereu. Sunt enervantă câteodată, dar ele mă iubesc așa cum sunt. Sper că mă iubesc la fel de mult cum le iubesc eu. Copilăria mea a fost puțin complicată, dar viața mi-a dat patru frați pe care îi iubesc din tot sufletul meu, eu fiind cea mai mică. Toți și-au concentrat atenția asupra mea, toți am trecut prin niște momente grele, dar împreună am reușit să învingem totul. Sunt nostalgică atunci când mă gândesc la copilărie, vreau sa fiu iar copil și să-mi petrec timpul afară, cu prietenii mei, dar totuși îmi place viața de semi-adult, pot să hotărăsc singură tot ce fac și să-mi gestionez deciziile și acțiunile. Sper să pot să văd mereu binele în orice și să nu mă mai las pe ultimul loc. Mi-ar plăcea să călătoresc mai mult și să cunosc locuri și oameni noi, ador animalele și ajung să plâng dacă văd animale pe stradă bătute sau abandonate. Nu înțeleg de ce oamenii ar face asta, până la urmă în orice animal există un suflet. Cine sunt eu? Un proiect de la suflet, la suflet: Motto „Ceea ce se află în urma noastră și ceea ce se află înaintea noastră sunt lucruri mărunte în comparație cu ceea ce se află înlăuntru nostru.” (Ralph Waldo Emerson) Coordonator de proiect, Lucia Lașco LiTeraTeCa artiștilor 31

Pentru mine, animăluțele sunt îngeri trimiși pe pământ pentru a fi iubiți și îngrijiți, nu bătuți și abandonați. Îmi place calitatea asta a mea, dar mă face să sufăr și să plâng când știu că nu pot lua toate animăluțele de pe stradă acasă, să le îngrijesc. Dar asta e viața, trebuie să acceptam și ceea ce nu ne place și să facem lucrurile mai bune. Sper ca în viitor să ajung ceea ce mi-am propus, să am mai multe calități și cât mai puține defecte. Rotaru Emilia Ștefania Sunt o fată cuminte, sunt prietenoasă cu copiii, am foarte multe calități, îmi place să citesc, iubesc animalele. În timpul liber îmi ajut părinții la nevoile casnice. Am o soră in clasa a VI-a. O iubesc foarte mult! Sâmbătă și duminică ne plimbam cu copiii pe șesuri. Eu sunt o fată cuminte și înțelegătoare, dar când mă enervează cineva nu pot să tac, sau să las să mă jignească pe mine sau pe familia mea. Sunt prietenoasă cu oricine. Tot la sfârșit de săptămână ies cu sora mea în sat, ne plimbăm cu caii, ascultăm muzică. Eu și sora mea ne ajutăm părinții la nevoile casnice, după ce terminăm orele. Apoi mergem la stână, să avem grijă de animale. Mergem călare până la stână! Ascultăm muzică pe drum. Am foarte mulți prieteni în gimnaziu. De când am început liceul m-am împrietenit cu o fată, dar altfel nu prea am prieteni. Sunt o fată încrezătoare, fericită. Când mă plimb cu sora mea cu caii, mă simt foarte fericită, am zâmbetul pe buze. În acești termeni și cu aceste cuvinte mă prezint eu. Vrînceanu Denisa Cine sunt eu? Cine am fost? Cine voi fi? Sunt o puștoaică de numai 15 ani, care are vise, speranțe și vrea să devină cineva. De mică mi-a plăcut sportul, adrenalina, să trăiesc fiecare moment din plin. Sunt un om plin de defecte și calități, lucruri fără de care nu aș mai fi eu. Lucruri care mă fac diferită față de ceilalți. Am și avut momente dificile, dar nu imposibile. De la o vârstă destul de fragedă, mai exact la 11 ani, am descoperit o boală, anume diabet. Mulți mă judecau pentru simplul fapt că am făcut această boală din cauză că am mâncat foarte dulce, dar nu a fost așa. Anumite probleme în familie m-au afectat, stresul, anxietatea, astfel am ajuns să mă închid în mine. Colectivul din clasă mă închidea și mai tare, unii profesori nu înțelegeau problemele mele. Dar cu toate astea, eu, cu timpul, am prins încredere pentru că am avut susținerea prietenelor și a familiei și am putut ajunge la o versiune mult mai bună de a mea. Viața e ca un munte, însă în timp ce îl urci realizezi că priveliștea a meritat efortul. Acum accept lucrurile așa cum sunt, mă axez pe ceea ce mi-am propus și mă străduiesc să îmi ating scopul. Acum îmi accept defectele și mă străduiesc să le transform în calități. Asta sunt eu acum: fericită. Și încerc să fiu și împlinită. Cine sunt eu? LiTeraTeCa artiștilor 32

Ichim Rareș Cine sunt eu? O întrebare pe care o aud în capul meu tot timpul, 24/7. Și totuși încă nu are un răspuns. Deci cine sunt eu? Păi pentru început, sunt un băiat. Deocamdată sună promițător, nu? Continuând... oare sunt deștept? Hmmm, nu chiar. Poate ingenios? Din nou, nu... Creativ? Umm... Da, creativ sună bine! Okay, deci deocamdată avem „băiat creativ". Mai departe… Sufletist... Atât? Păi, bănuiesc că merge. Așadar, un băiat creativ și sufletist... Atât? Wow, okay, sunt mult mai puține decât credeam. Mult, mult mai puține. Atunci... Bănuiesc că am primit un răspuns la întrebarea mea, nu? Cine sunt eu? Sunt... în formare. Încă nu am devenit cine știu că pot fi! Cine sunt eu? Spânu Claudiu, X B Noi, oamenii Oamenii sunt ca pietrele. Unele au exteriorul cu aspectul unei pietre obișnuite, dar interiorul este auriu. Altele sunt aurii la exterior, dar au textura unei pietre obișnuite la interior. Există și situații în care atât interiorul, cât și exteriorul au textura unei pietre obișnuite. Atunci când atât textura, cât și interiorul sunt aurii, acele pietre au găsit echilibrul. Ceea ce încerc să spun este că nu contează cum arăți și ce bani ai, contează doar interiorul fiecăruia dintre noi. Degeaba unele persoane arată frumos, sunt bogate, dacă au sufletul uscat, saunu au alături pe cineva loial, de încredere și iubitor. Oamenii care nu au absolut nimic trebuie ajutați, poate că trec prin situații dificile. Doar persoanele care au găsit echilibrul în viață au succesul muncit, asigurat. LiTeraTeCa artiștilor 33

LiTeraTeCa reporterilor Dragi colegi, vă invităm să citiți în paginile următoare un interviu cu un om de succes din orașul nostru. Deși foarte ocupat, domnul primar a răspuns cu amabilitate și promptitudine la întrebările noastre. Interviu realizat de Georgiana Andrian, XI A Interviu cu Domnul Mihai Chirica Primarul municipiului Iași Vă rugăm, domnule primar, să ne spuneți câteva cuvinte despre dumneavoastră. Cine este Mihai Chirica? Mihai Chirica este un om obișnuit, cu grijile și preocupările sale, un cetățean al municipiului Iași care încearcă, prin funcția de primar pe care o deține, să creeze condițiile necesare unei dezvoltări urbanistice la standarde europene. Care este profilul unui primar puternic? Cred că forța unui primar se află în capacitatea sa de muncă, în pasiunea depusă în inițierea și concretizarea proiectelor menite a crește calitatea vieții unei comunități. Apoi puterea unui primar constă și în știința de ași forma o echipă de oameni pricepuți, capabili să administreze cu profesionalism departamentele din cadrul primăriei. Mai adaug la acest profil de primar puternic și apropierea de oameni, înțelegerea problemelor cu care se confruntă aceștia și căutarea celor mai bune soluții pentru rezolvarea lor. Ce realizări aţi obţinut, până în prezent, pentru oraș? Care sunt cele mai importante probleme care necesită soluționare de urgență? Un domeniu foarte important pentru mine, chiar prioritar, este educația. Sunt convins că școala este esențială în viața unei comu- Bună ziua, domnule primar! Vă mulțumim pentru bunăvoința de a răspunde la întrebările redacției revistei LiTeraTeCa. Pentru noi este important, fiindcă ne interesează tot ceea ce duce la dezvoltarea orașului nostru. Prima întrebare este și prima curiozitate a colegilor noștri: nități, prin urmare mereu am pus accent pe realizarea unor investiții majore în infrastructura școlară, în dotările cu materiale didactice, în asigurarea unor condiții de înaltă calitate pentru practicarea actului educațional, lucruri pe care le-am făcut prin utilizarea fondurilor europene sau din bugetul local. Modernizarea infrastructurii de transport în comun, a străzilor, a iluminatului public, a celor două spitale aflate în administrarea municipalității (Spitalul Clinic Dr. C. I. Parhon și Spitalul Clinic de Recuperare), protejarea mediului înconjurător, susținerea activităților culturale și sportive reprezintă alte domenii în care progresul este evident. În același timp, ne aflăm în perioada implementării unor proiecte majore pentru Iași, cum ar fi Spitalul Regional de Urgență și Sala Polivalentă Regina Maria, care, odată finalizate, vor consolida prestigiul de care se bucură orașul nostru. Ce înseamnă orașul Iași pentru dvs.? Iașul este un oraș foarte complex, cu o viață trepidantă. Este un oraș al tinerilor, al studenților, al marilor iubiri, cu o istorie fascinantă. De asemenea, Iașul este un pol deosebit de important al educației, al vieții 34

LiTeraTeCa reporterilor Interviu cu Domnul Mihai Chirica Primarul municipiului Iași academice, culturale, un centru universitar foarte respectat și apreciat. Ca șofer, cum vi se pare că se circulă prin Iași? Care este starea actuală a drumurilor din oraș? Pe agenda mea de lucru se află în permanență asigurarea unui trafic auto cât mai fluid. Desigur, să nu uităm că Iașul e un oraș de circa 400.000 de locuitori, numărul de autovehicule fiind pe măsura acestei dimensiuni demografice. Prin urmare, gestionarea problemelor de trafic reprezintă o provocare căreia încercăm să-i facem față prin modernizarea drumurilor, dezvoltarea sistemului de transport public, găsirea de noi soluții de management al traficului. Care a fost cea mai frumoasă zi pe care ați trăit-o până acum în funcția de primar? Sunt multe astfel de zile. Pot spune că trăiesc emoții speciale la evenimente ale comunității precum deschiderea anului școlar și universitar, premierea elevilor de nota 10 la Bacalaureat și Evaluarea Națională, întâlnirile cu familiile care aniversează 50 de ani de căsătorie, Sărbătorile Iașului cu Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva etc. Care este sistemul de valori după care vă ghidați dvs. în viață? Întotdeauna am fost un om care apreciază enorm seriozitatea, profesionalismul, disciplina, valori care mă caracterizează. Îmi plac oamenii care încearcă să facă ceva util în viață, care își valorifică aptitudinile, care sunt respectați și apreciați pentru ceea ce fac. Interviu realizat de Georgiana Andrian, XI A Credeți că noi, liceenii, reprezentăm un reper în viața comunității? Ce acțiuni au fost întreprinse pentru implicarea tinerilor în viața comunității? Cum sprijiniți tineretul, viitorul orașului? Fără îndoială, liceenii reprezintă un motor al comunității, aducând acel entuziasm specific tinereții, marilor speranțe. Municipalitatea susține numeroase proiecte prin care se caută creșterea implicării tinerilor în societate, având o colaborare excelentă cu Inspectoratul Școlar General. Prin diverse acțiuni finanțate din bugetul local, căutăm să creăm evenimente care să reunească tinerii, să le dea posibilitatea de a socializa, de a-și manifesta calitățile, pasiunile, aptitudinile. Dacă v-ați întâlni cu dvs., cel de la 20 de ani, ar fi mulțumit de ceea ce sunteți astăzi? I-ați îndeplinit toate visele adolescentului de atunci? Ar mai fi ceva ce nu ați făcut și el, cel de odinioară, și-ar dori? Da, pot spune că am parcurs un drum corect. Privind în urmă, constat că am urmat o cale care mi-a adus satisfacții, evident că și nereușite, dar important este că trăiesc sentimentul de împlinire pe care îl căutăm fiecare dintre noi. Ce v-ar face atât de fericit încât să spuneți: „Clipă, oprește-te!”? Am o familie frumoasă, în care trăiesc multe astfel de clipe pe care le-aș dori eterne. Cred că dragostea, liniștea unui cămin, zâmbetele celor dragi, încrederea și respectul oamenilor sunt motivele pentru care merită să trăiești, să muncești, să speri, să lupți. 35

LiTeraTeCa reporterilor TEODOR TURCU șef-stație, coordonator al stației CFR București - fost elev al liceului nostru - - În primul rând, îți mulțumim că ai fost de acord să ne oferi acest interviu. Actualii elevi ai liceului au nevoie de modele – iar tu ești un model! Să începem.... Te rugăm să te prezinți în câteva cuvinte. - Mă numesc Teodor Turcu, m-am născut în Piatra Neamț, în anul 1990. Am intrat la Liceul C.F.R. în anul 2005 și am absolvit în 2009 (nota rep. - modest, ca întotdeauna, Teodor nu menționează că a fost șef de promoție). Am absolvit Universitatea Politehnică București – Facultatea deTransporturi, specializarea Ingineria Transporturilor și a Traficului (nota rep. - din nou, șef de promoție!). Acum locuiesc în București, sunt căsătorit și am 4 fetițe. - De ce la Liceul C.F.R. din Iași? - Pentru că era singurul de profil din Moldova, iar pasiunea pentru calea ferată, pentru transportul feroviar am moștenit-o, aș putea spune că am dobândit-o, încă din copilărie de la tatăl meu, care a avut meseria de mecanic de locomotivă. Am mers foarte mult cu trenul, am călătorit prin toată țara, îmi plăcea extrem de mult să aud glasul roților de tren, să merg la locomotivă cu tatăl meu, sau cu alți colegi de-ai lui, cu diverse ocazii pe care le așteptam cu mare nerăbdare. Încă de mic, tatăl meu m-a îndrumat să îmi aleg meseria de mecanic de locomotivă, dar drumul spre aceasta A consemnat, Ped. Doru Mihalache trecea pe la Liceul C.F.R. din Iași, pe care îl absolvise și el cu ani în urmă. Am ales această școală cu mulți ani înainte de a termina ciclul gimnazial, știam la ce liceu voi candida și am așteptat cu mare nerăbdare începerea cursurilor. - Cum a fost primul contact, care a fost prima impresie? - Îmi amintesc foarte clar cu câtă emoție am pășit în curtea liceului, mai întâi la înscriere, apoi în prima zi de școală. Datorită faptului că am intrat cu prima medie pe liceu (nota rep. – media era și foarte mare - 9,57, medie de admitere la orice liceu din Iași), doamna Poroch Mihaela, directorul liceului în acel moment, m-a scos în fața careului, în prima zi de școală... Am avut mari emoții, atunci m-au cunoscut toți profesorii mei și toți colegii din școală. Acest fapt a însemnat pentru mine atât o mare susținere, cât, mai ales, o mare responsabilitate de a continua cel puțin în același ritm, dorindu-mi să nu dezamăgesc, mai întâi pe mine, apoi pe părinții mei, pe profesorii mei, pe dirigintele meu, domnul profesor Ciocoiu Vasile. Am locuit în căminul liceului, unde am fost primit cu căldură de doamnele și de domnii pedagogi, fiind repartizat cu încă trei colegi de cameră. Eram încântat de noutatea care mi se deschidea în față și de provocările pe care le voi întâlni. Fiind cunoscut de toți colegii și din cămin, ducându-mi-se vestea că eram cel care intraINTERVIU CU UN ABSOLVENT Dragi colegi, În acest număr al revistei vă invităm să citiți un interviu cu un om de succes, domnul Teodor Turcu, șef-stație, coordonator al stației CFR București, fost elev al liceului, cu care ne mândrim! Domnul Turcu a avut amabilitatea să acorde acest interviu revistei noastre. 36

LiTeraTeCa reporterilor TEODOR TURCU șef-stație, coordonator al stației CFR București - fost elev al liceului nostru - se cu cea mai mare medie, am fost ales în comitetul de cămin încă din primul an. Am amintiri frumoase din căminul liceului, legând prietenii care dăinuesc și azi. Doamnele pedagog Huțanu Maria și Lungu Vasilica ne-au fost de mare ajutor în noua noastră viață de cămin, purtându-se cu noi ca niște mame. Am fost implicat atât în viața de cămin, cât mai ales în cea din Consiliul Elevilor, al cărui președinte am devenit din clasa a X-a. Apoi am participat la activitățile și ședințele Consiliului Județean al Elevilor, devenind vicepreședinte în clasa a XI-a. - Alte amintiri ? - Îmi amintesc cu drag de toată perioada liceului. Am avut parte de profesori și îndrumători minunați, foarte bine pregătiți, care mi-au fost un exemplu, atât de profesionalism, cât și de viață, fiind de o calitate umană extrem de înaltă. Primul meu îndrumător a fost domnul diriginte Ciocoiu Vasile, profesor de educație fizică și sport, care m-a luat sub aripa lui, fiindu-mi atât un bun profesor, cât și un bun prieten, sprijinindumă cu sfaturi și cu tot ce aveam nevoie în calitatea de elev. Pe lângă dumnealui, am cunoscut un om deosebit, care mi-a devenit un foarte bun prieten și îndrumător, domnul pedagog al școlii, Mihalache Doru, care m-a ,,adoptat”, să spun așa, făcândumă să nu simt depărtarea de casă și de familie, care m-a sfătuit, m-a și certat uneori și mi-a oferit tot ce am avut nevoie pentru a mă simți în siguranță, ca într-o familie. Am avut parte de susținerea doamnei director Poroch Mihaela și a doamnei director adjunct Ciobotaru Carmen, care formau o eA consemnat, Ped. Doru Mihalache chipă de conducere foarte bună și m-au sprijinit în toate activitățile școlare și extrașcolare pe care le desfășuram. Cu susținerea profesorilor pe care i-am avut pe parcursul liceului, oameni minunați și cei mai buni învățători, am parcurs cu bucurie și pasiune toate materiile din liceu, am participat la concursuri și olimpiade școlare. Dintre profesorii din liceu, l-am avut îndeaproape pe domnul Balan Gheorghe; având toată susținerea dumnealui, am participat la toate concursurile în care era implicat și am obținut în fiecare an foarte multe premii. Mau ajutat foarte mult în dezvoltarea proprie atât olimpiadele, cât și concursurile ,,Procopiu” și ,,Grindei”, la a căror fază națională participam în fiecare an și la care am legat multe prietenii și am avut experiențe care mau format, atât ca om, cât și profesional. Profesorii care ne-au predat au făcut-o cu pasiune și dăruire, ne inspirau să înțelegem foarte bine tot ceea ce ne învățau și din acest motiv pot spune că mi-au plăcut toate disciplinele de studiu. Am avut și profesori mai severi, dar la care am învățat cu drag și nu am simțit ca fiind o greutate. L-aș menționa aici pe domnul profesor Crișan Ovidiu, care i-a fost profesor și tatălui meu în liceu și mamei mele în facultate. Țin minte că la el se obținea foarte rar și greu nota 10… Într-un an, pentru că am obținut premiu la olimpiada de istorie, a promis că îmi dă un 10… M-a rugat doar să îi amintesc… După câteva luni de zile, în care i-am amintit în fiecare săptămână, într-un final l-a trecut în catalog. De asemenea, domnul profesor de biologie, Grigore Ionel, era unul dintre cei care cereau seriozitate maximă și era puțin mai INTERVIU CU UN ABSOLVENT 37

LiTeraTeCa reporterilor TEODOR TURCU șef-stație, coordonator al stației CFR București - fost elev al liceului nostru - dur în relația cu elevii. Cu tot dragul doresc să o menționez pe doamna Voicu Cristiana, un profesor extraordinar și un om minunat, de la care am învățat foarte multe lucruri și care a predat mereu cu pasiune și bunătate. La orele de limba română, în compania doamnei profesor Bolborici Cristina, participam cu drag, fiind mereu voie bună și o atmosferă frumoasă. Îmi amintesc cu foarte mare plăcere de orele de geografie ale domnului profesor Târcă Laurențiu, de orele de franceză cu doamna profesor Gavrilaș Roxana, de engleză, cu doamna profesor Anton Gabriela, la care învățam fără efort. Am participat la diverse proiecte europene, cu doamnele Poroch Mihaela, Voicu Cristiana, Gavrilaș Roxana, Anton Gabriela, cu domnul Târcă Laurențiu, având deplasări de două ori în Franța și o dată în Italia. Toate aceste experiențe m-au motivat să învăț mereu lucruri noi, să mă formez pe toate planurile, să cunosc oameni noi, atât din țară, cât și din străinătate. - Ce faci în prezent? - Doamna director Poroch m-a încurajat să mă mă înscriu la Facultatea de Transporturi București. După absolvire, am fost angajat la C.F.R. Călători. În 2015 am fost numit Șef Stație Adjunct la Gara de Nord din București, iar din anul 2017 - Șef Stație Coordonator al stației București-Nord. Responsabilitatea actuală presupune coordonarea activitatății celor peste 200 de angajați ai stației de pe diferite compartimente (vânzare legitimații de călătorie, operatori informații, manevranți, electrocare, A consemnat, Ped. Doru Mihalache birou tehnic, personal). Deși este o activitate solicitantă, este ceea ce mi-am droit. Îmi place foarte mult ceea ce fac. Activitatea din transportul feroviar de călători este una complexă, presupune acumularea multor cunoștințe din tot domeniul feroviar, de care sunt pasionat în continuare, motiv pentru care lucrez cu drag și dăruire, iar jobul făcut din pasiune este foarte plăcut și nu resimți niciun fel de greutate. În stație avem o echipă de conducere foarte bine închegată, care lucrează cu profesionalism și pe care o conduc cu mare mândrie. Pe viitor îmi doresc să avansez pe plan profesional și fiind în București am multe posibilități de avansare, aici fiind și centralul companiilor feroviare. - O ultimă întrebare: mai urci în locomotivă? - Da, cu orice ocazie pe care o prind (vizite la bordul trenurilor, controale pe tren), cu aceeași emoție, bucurie și pasiune ca acum mulți ani. Din fericire, sunt zilnic printre trenurile care pleacă sau vin în Gara de Nord, de aceea această pasiune îmi este alimentată zilnic. INTERVIU CU UN ABSOLVENT Îi mulțumim domnului Teodor Turcu pentru frumoasa lecție de viață și ne bucurăm că am oferit colegilor noștri cititori un model de conduită profesională și personală. 38

Dragi colegi, Vă invităm să cunoașteți o personalitate culturală deosebită, scriitoare armeană, autoarea bestsellerului Din cer au căzut trei mere și a nou lansatului roman Simon. Autoarea acestui număr este nimeni alta decât Narine Abgarian, scriitoarea bestsellerului Din cer au căzut trei mere și a nou lansatului roman Simon, tradus deja în peste 20 de limbi. Narine Abgarian s-a născut în Armenia, în anul 1971, într-un orășel numit Berd. Părinții, intelectuali, un profesor și un doctor, au crescut o familie cu cinci copii, dintre care Narine este fiica cea mare. Bunicul din partea tatălui a fost un supraviețuitor al genocidului armean. Abgarian a absolvit Universitatea Lingvistică de Stat V. Briusov din capitala Armeniei, Erevan, iar în 1993 a hotărât să se mute în Rusia, ca să-și creeze o carieră în Moscova. Cosmopolita capitală rusă a format-o ca scriitoare, experiența personală în marele oraș fiind una marcată de numeroase dificultăți și provocări. Cu toate că a plecat din Armenia, declară că nu a părăsit-o niciodată, toate cărțile sale fiind, până la urmă, despre țara natală. Scriitoarea a acaparat atenția cititorilor cu ajutorul povestioarelor sale cu Maniunia, o fetiță despre care scria în blogul său. În urma succesului blogului apare prima carte pentru copii, în 2010, iar în anul 2011 câștigă Premiul Național Rukopis Goda pentru Manuscrisul Anului. Abgarian își începe cariera de scriitor, așadar, cu ajutorul cărților pentru copii, trilogia fiindu-i chiar adaptată într-un serial TV de 10 episoade. Abgarian și-a dorit foarte mult să scrie un volum de povestiri despre bătrâni. Pornind la drum cu gândul de a pune pe hârtie aceste povestiri, a sfârșit prin a scrie cele două romane care au adus-o pe scena literaturii internaționale, ambele fiind apreciate deopotrivă de critici și, mai ales, de către cititori din întreaga lume. În 2022 a părăsit Rusia, astăzi împărțindu-și timpul între Armenia natală și Germania. Despre rutina scriitoarei Narine Abgarian O altă curiozitate este legată de rutina de scris a autoarei. Aceasta nu face parte din categoria scriitorilor care își planifică șirul narativ – „sunt incapabilă să-mi plănuiesc cărțile, dacă le știu finalul, îmi pierd interesul”. Asemenea multora dintre noi, Abgarian este vulnerabilă distragerilor de la programul propus. Ne-a dezvăluit că rutina sa presupune adesea deschiderea laptopului pe care își notează o listă de lucruri de făcut (în loc de a se apuca efectiv de scris), după care descoperă că trebuie să-și pregătească a doua cafea, sau că trebuie să scoată carnea de la frigider pentru cină. Abia după ce elimină toate celelalte „griji” se poate apuca de scris. Cu modestie, ne-a mărturisit că „muza mă vizitează extrem de rar. Scriitorii sunt mulți, muza este una singură. Cât timp ea se plimbă, noi trebuie să ne omorâm în eforturile de a scoate ceva creativ, de a crea o piatră nestemată”. Ce am aflat din această afirmație de-a dreptul poetică este că, deși Abgarian nu infirmă posibilitatea ca un scriitor să fie inspirat dincolo de ceea ce poate fi explicat, lucru care se pare că i se întâmplă și dumneaei, deși rar, cea mai importantă calitate a unui scriitor, provocarea cea mai mare cu care se poate confrunta este capacitatea de a se dedica muncii titanice a scrisului în lipsa muzei. Învățăm de la Narine Abgarian, așadar, că tocmai munca, lucrul pe text, migala, sunt ceea ce definesc cu adevărat scriitorul. Interviu cu LiTeraTeCa reporterilor NARINE ABGARIAN Narine Abgarian: „Cred că această trăsătură tragicomică a literaturii scrise de mine este o caracteristică comună nu doar poporului armean, ci tuturor popoarelor marcate de evenimente istorice traumatizante.” Libris în dialog cu Narine Abgarian: Pornim acum împreună spre a descoperi mai multe atât despre Din cer au căzut trei mere și Simon, cât și despre crezurile sale și altele. 39

LIBRIS: Trebuie să recunoaștem, cele două romane sunt pentru mulți cititori ca o adiere care poartă cu ele amintiri cu miros de iarbă proaspăt cosită. Citind „Din cer au căzut trei mere”, suntem transportați, mulți dintre noi, în copilărie, trezindu-ne pe prispa bunicilor, auzindu-le aievea glasurile pline de povețe și povești stranii, uneori înfricoșătoare și totuși calde și liniștitoare. Apoi, din pricina experienței comune influențate de istoricul țărilor noastre cu Uniunea Sovietică, „Simon” ne amintește mult de atmosfera tinereții părinților, cu lumea nouă și lumea veche aflându-se mereu într-un conflict mai mult sau mai puțin tacit, marcând vieți cu acest puternic contrast dintre tradiție și modernitate. Ambele romane sunt presărate cu elemente de basm, împletind viețile marcate de evenimente tragice, reale din punct de vedere istoric, cu elemente magice ce țin de premoniții, vise, blesteme și chiar folosirea de oameni magici, precum Arik în Din cer au căzut trei mere și Sașa Vardanuș din Simon. În acest context, dorim să vă adresăm prima întrebare: Ce credeți că v-a făcut să adoptați curentul realismului magic? A fost o alegere sau acesta s-a manifestat natural, cumva născut din istoria personală? NARINE ABGARIAN: Am avut un vis să scriu o culegere de povestiri amuzante despre bătrâni. Când m-am așezat la masă să scriu Din cer au căzut trei mere, asta am crezut că urmează să fac. Dar în timp ce am început să muncesc, cursul scrisului a luat o altă direcție și chiar am luat în calcul ideea de a mă opri, să recântăresc ceea ce scriu, să văd încotro mă pornesc pentru că, de fapt, umor și amuzament nu vedeam în rândurile scrise. Curios este faptul că în timp ce lucram la acest roman a murit Marquez. Moartea lui am trăit-o ca pe o pierdere personală, ca pe pierderea unui om drag, a unui apropiat, întrucât este unul dintre scriitorii mei preferați. Moartea lui Marquez m-a făcut să fac pace cu ideea că ceea ce scriu este un realism magic. Așa că am continuat să lucrez la Din cer au căzut trei mere și cartea a ieșit în mod absolut surprinzător pentru mine în forma în care se regăsește azi. Peste trei ani m-am așezat din nou la masă să scriu cartea de povestiri amuzante despre bătrâni. Cine a citit Simon ne poate confirma faptul că nu este o culegere de proze scurte – și amuzante – despre bătrâni. Uneori am impresia că cineva își bate joc de mine…nu-mi pierd nădejdea, nutresc speranța că odată ce mă voi așeza pentru a treia oară să scriu culegerea de povestiri amuzante despre bătrâni o voi face într-un final. Eu însămi sunt curioasă dacă îmi va reuși sau nu. LiTeraTeCa reporterilor Interviu cu NARINE ABGARIAN 40

LIBRIS: Așteptăm cu drag să lecturăm acea culegere sau, dacă nu, al treilea roman, nouă ne va face plăcere oricum să vă citim. (În cursul aceleiași zile am aflat de la Denisa Comănescu, directorul Editurii Humanitas Fiction, că volumul de povestiri despre bătrâni este oficial în lucru și că urmează să fie publicat de editură. De asemenea, alte traduceri din opera lui Abgarian sunt în pregătire). Sunt multe teme puternice în romanele semnate de Narine Abgarian: timpul, suferința, visul, comunitatea, tradiția-obiceiul-ceremonia, tragedia, umorul, boala mintală, datoria, resemnarea și acceptarea sorții. Dar, poate cea mai pregnantă este tema morții. Suntem curioși, la fel cum știm că sunt și cititorii noștri, de ce ați ales să începeți ambele romane cu moartea? Anatolia se pregătește de moarte, resemnată după o viață plină de suferință, convinsă că urmează să i se sfârșească viața, iar Simon moare cu adevărat, romanul care-i poartă numele începând cu înmormântarea, cu priveghiul și „corul” fostelor iubite. NARINE ABGARIAN: Această temă s-a manifestat într-un fel absolut intuitiv, spontan. Fac parte din rândurile scriitorilor care nu știu să-și planifice ce urmează să scrie. Am avut câteva încercări de a-mi planifica scrisul, parcursul unui roman, dar mi-am dat seama că în momentul în care știu cum se va încheia povestea îmi pierd interesul față de aceasta. Mai mult de atât, în momentul în care scriam Simon, nici nu mi-am dat seama că romanul începe cu decesul acestuia. Apoi, recitind manuscrisul mi-am dat seama că volumul debutează cu moartea lui Simon și, sincer vorbind, am avut ceva emoții în privința opiniei cititorilor, mă temeam că se vor gândi că e puțin prea mult. Provin dintr-un orășel mic, aproape un sătuc, iar în astfel de comunități atitudinea față de moarte este mai molcomă, mai naturală. Când cineva dintr-un oraș mare află că o persoană a murit, lumea se grăbește să-și exprime compasiunea și empatia, condoleanțele față de rudele decedatului. Pe când într-un sătuc, într-o comunitate mică, vestea este primită foarte natural, iar replica cea mai des întâlnită este „Hei, a murit, înseamnă că i-a venit timpul, i-a venit sorocul”. Cred că inconștient am vrut să detabuizez tema morții, să o apropii de oameni, de cititori și să ajut să nu mai fie atât de străină de noi. LIBRIS: Se simte acest lucru foarte bine, mai ales în romanul „Din cer au căzut trei mere”. NARINE ABGARIAN: Minunat, mulțumesc! LiTeraTeCa reporterilor Interviu cu NARINE ABGARIAN 41

LiTeraTeCa reporterilor Interviu cu NARINE ABGARIAN LIBRIS: Dacă facem o foarte simplistă paralelă între cele două romane, observăm foarte repede că tragedia pare să se aștearnă peste viețile maranenilor cu totul impersonal, atât timpul, moartea, cât și suferința perindând-se în mod organic prin viețile simple ale, acum bătrânilor, săteni. Stoicismul le este descris de Nastasia – personaj străin de sat – puternic vizual, aceasta îi vede ca pe niște statui de piatră, de o frumusețe fermecătoare, dar duri, puternici, trainici. În „Simon”, însă, suferința nu e acceptată la fel de ușor. Durerea Silviei, neputința sa, sunt viscerale pentru cititor. Furia, nedreptatea, sunt, parcă, mai puternic accentuate de această dată. Tonul este altul. Întrebarea este, ce v-a făcut ca în cel de-al doilea roman să poposiți ceva mai mult asupra tragediei? Să o transformați în ceva ușor personal, mai greu de distins de soartă și menirea lucrurilor ce trebuie să se întâmple, iar apoi acceptate? NARINE ABGARIAN: Personajele feminine din Simon sunt de vârsta mamei mele, poate puțin mai în vârstă, dar în principiu de vârsta mamei mele. Povestea Silviei (din Simon) este în totalitate bazată pe fapte reale, iar atunci când am descris-o am avut nevoie de foarte multă concentrare și dedicare pentru a reda autenticitatea poveștii ținând cont că este a unor oameni încă în viață. Celelalte povești sunt o intercalare între realitate și ficțiune. Uneori am ales să împletesc diverse povești, alteori le dezvoltam după propriul plac. Am inclus chiar propria experiență din copilărie în paginile romanului. Aveam 8-9 ani; și mi-aduc aminte foarte clar cum am aflat de 2-3 femei din comunitatea noastră, victimele propriilor soacre, care au încercat să-și pună capăt vieții bând înălbitor. Puternic marcată în copilărie de aceste evenimente, am decis ca scriitor să conturez astfel povestea Susannei. Nu-mi dădeau pace următoarele gânduri. În primul rând, m-am întrebat până unde poate merge chinul, până în ce punct poți să împingi o persoană astfel încât soluția ei să fie să-și pună capăt vieții într-un fel atât de tulburător. Apoi, cel mai mult m-a preocupat faptul că aceste femei erau mame și, chiar în ciuda acestui lucru, ele au luat acea decizie nefericită. Am ținut neapărat să le spun poveștile și să vorbesc despre această problemă, în special fiindcă sunt de părere că provocările prin care treceau femeile generațiilor din trecut, cele ale mamelor noastre, sunt ușor diferite de problemele pe care le avem noi. Chiar dacă problemele sunt, în fond, probleme, cred că descrierea acestor cazuri tragice, a acestor situații în care multe femei se credeau fără scăpare, ne poate face să respirăm mai ușor. Comparând provocările și greutățile prin care trecem noi, cu cele prin care au fost nevoite să treacă mamele noastre, putem trage cu ușurință concluzia că noi trăim în alte timpuri, bucurându-ne de alte oportunități și instrumente pentru a face față greutăților. LIBRIS: Tema singurătății, este și ea, una care îmbibă paginile pline de farmec ale celor două romane. Scrieți, oare, în ideea ca operele să devină un refugiu pentru persoanele care nu sunt străine de singurătate și însingurare? Este o intenție să alinați suflete cu ajutorul acestor cărți sau ați simțit, poate, că lectura este și pentru dumneavoastră un refugiu, iar apoi trasați personaje care vi se aseamănă din acest punct de vedere? NARINE ABGARIAN: Indiferent dacă omul simte că este singur, dacă simte singurătatea sau nu, de fapt, condiția umană implică a fi singur. 42

LiTeraTeCa reporterilor Interviu cu NARINE ABGARIAN Fie că ne simțim singuri sau nu, singurătatea este ca o a doua piele a noastră. Cred că întreaga viață este o încercare de a fugi din calea singurătății, din fața acestei frici totemice absolut emblematice, arhetipale, față de singurătate. Mai cred că frica de singurătate este la fel de puternică precum cea de moarte. Nu am avut intenția clară de a crea un refugiu sau de a ușura viețile oamenilor care se confruntă cu singurătatea, însă dacă în momentul lecturii cititorul simte că îi este oglindită singurătatea, asta cu siguranță îl face să-și trăiască momentele de singurătate mai ușor. Poate îi oferă, chiar, niște mecanisme, un sprijin oarecare. Referitor la atitudinea mea față de lectură ca refugiu în fața singurătății, trebuie să recunosc că făceam asta înainte de a deveni la rându-mi scriitoare. Din momentul în care am început să scriu, toate mecanismele din spatele scrisului au devenit mai transparente, astfel încât, în postura de scriitor, devin necesare noi metode de refugiu. Din acest motiv, refugiul meu au devenit muzica, filmele bune și gătitul. Îmi place foarte mult să gătesc. LIBRIS: Trebuie să mărturisim, sună delicios absolut orice este menționat ca mâncare în ambele romane. Gastronomia armeană ne-a fermecat prin cuvintele tale. Se simte, întradevăr, o adevărată pasiune în ceea ce privește mâncarea. NARINE ABGARIAN: Vă voi împărtăși un mic secret; atunci când în cărțile unui scriitor este pomenită foarte des mâncarea, mai ales într-un fel apetisant și de-a dreptul opulent, motivul din spate poate fi banalul fapt că scriitorul este la dietă și vrea pur și simplu să „crape ceva”. Când am scris Din cer au căzut trei mere urmam o dietă, și asta m-a făcut să descriu cu atâta pasiune mâncărurile pregătite de personajele mele. LIBRIS: Revenind la cele două romane, până acum ar putea părea că acestea sunt lecturi grele, apocaliptice, când, în fapt, lucrurile stau chiar pe dos. Este o plăcere să parcurgi aceste rânduri, pline de un umor absolut delicios, pe care tragedia și suferința îl fac chiar mai apetisant. Vă face plăcere să creați aceste contraste între suferință și momente prețioase de bucurie pură, tragedie și umor vesel, catastrofe mai mult sau mai puțin naturale și darul pe care îl reprezintă copiii și apoi inocența copilăriei? NARINE ABGARIAN: Cred că această trăsătură tragicomică a literaturii scrise de mine este o caracteristică comună nu doar poporului armean, ci tuturor popoarelor marcate de evenimente istorice traumatizante. Există, de pildă, scriitori ca Dostoievski care despică caracterul uman, sapă în adâncurile acestuia și ridică din profunzimile sufletului uman cele mai tenebroase și complexe trăsături. Dar sunt și alți scriitori, care încearcă să descrie condiția umană mai puțin grav, iar asta nu înseamnă că o descriu mai superficial, ci, pur și simplu o abordează cu umor, încercând să capteze contextul. Există, de exemplu, scriitori ca Efraim Sevela care în cartea lui Why There Is No Heaven on Earth (De ce nu există raiul pe pământ) descrie soarta tragică a unui băiețel cu un umor absolut, dezarmant, care te face să râzi până la lacrimi, cu toate că înțelegi că soarta băiatului este mai mult decât nefericită. În ciuda morții băiețelului, nu te poți abține de la a râde, fiindcă romanul este scris cu atâta măiestrie, cuvintele devenind un soi de bandaj pentru cititor. Întotdeauna am preferat o astfel de literatură. În aceeași ordine de idei, îmi plac foarte mult filmele lui Woody Allen. El știe de asemenea să povestească despre tragic într-un fel amuzant. Apropo de acest lucru, unele dintre replicile mele preferate din filmele lui sunt următoarele: 43

LiTeraTeCa reporterilor Interviu cu NARINE ABGARIAN „Cine te-a învățat să faci dragoste așa?” răspunsul fiind: „Mama”. În această frază rezidă întreaga esență tragicomică a condiției umane. Atunci când am avut șansa de a scrie, m-am îndreptat natural în această direcție. LIBRIS: Considerăm că v-a reușit absolut fabulos acest echilibru dintre tragic și umor savuros. Acum urmează ultima întrebare, cu mulțumiri și recunoștință că v-ați făcut timp să ne onorați cu această discuție. Ce carte ați recomanda cititorilor noștri? NARINE ABGARIAN: Recomand cu foarte multă căldură cartea Annei Patchett, Casa olandeză. Este fantastică, o îndrăgesc mult. În acest punct ținem să vă menționăm două lucruri importante: Narine Abgarian și-a căutat prin lucruri până când și-a găsit telefonul, pentru a căuta ediția în limba engleză a Casei olandeze, moment în care noi, îndrăgostiții de carte de la Libris am început să lăudăm necontenit superbul roman, dar, mai ales să menționăm că recomandarea dumneaiei se află ca traducere tot la Raftul Denisei, cel pe care sunt așezate și romanele sale... Apoi, ne dorim mult să fi putut transmite râsetele noastre, dar, mai ales, umorul scriitoarei, extrem de spumos și viu, care se pare că nu sălășluiește doar între paginile romanelor savurate cu atât de multă plăcere de către noi și de care sperăm că vă veți bucura și voi, dacă nu ați făcut-o deja. Interviu realizat de Roxana Molocea pentru libris.ro. preluat de pe site-ul https://blog.libris.ro/2023/06/28/narine-abgarian 44

Valeriu Mardare Înaintând pe axa timpului, Valeriu Mardare și-a cizelat evoluția pe calea diversității culturale și didactice. S-a orientat către Facultatea de Filologie (redenumită, de câteva decenii încoace, „de Litere”), în urma interesului crescând care începuse a se manifesta de mai multă vreme, într-un manieră naturală și neimpusă. Acesta a izvorât treptat, odată cu trecerea de la firul copilăriei la aspirațiile adolescenței și tinereții. Partenerul nostru de discuție, din cadrul acestui interviu, și-a dus mai departe pasiunea de-a lungul studenției, aplecându-se asupra unor limbi și civilizații moderne precum franceza, rusa și greaca modernă, la care s-au adăugat cursurile facultative de germană, engleză și sârbo-croată. Din schimbul de idei ce a precedat dialogul de mai jos, rezultă că, refuzând tacit – dar faptic – în acei ani să fie comparat și etichetat prin raportarea la persoane și modele în care, chiar și demne de urmat, nu și-ar fi dorit să-și găsească asemănarea, el a fost catalogat uneori ca nonconformist, în tendința lui de a se opune discriminărilor, favoritismelor și aservirii sub orice formă. Pe parcurs, s-a dedicat învățământului (acumulând cu timpul o îndelungată experiență la nivel gimnazial, liceal și universitar), precum și activității de neoelenist, traducător și publicist. A obținut, în urma strădaniilor impuse de acest demers anevoios, titlul de doctor în filologie, devenind în aceleași împrejurări și membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași. Printre altele, a fost distins cu Premiul Asociaţiei Traducătorilor de Literatură din Grecia, în anul 2004, precum și cu Premiile Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași (pentru romanele publicate în 2019 și 2022). Pe lângă numeroasele traduceri din poezia și proza neogreacă, lista operelor sale literare proprii cuprinde volume precum Poezii ianniote / Γιαννιώτικα ποιήματα (2001), Înnegurare. Povestiri aproape uitate (2018), Limanul tăcerii (roman, 2019), În inima azurului (roman, 2020), Privirile Elpidei. Poeme (2021), Clepsidra cu nisipuri reînviate. Povestiri (2021), Romancierul (roman, 2022). Recent, a ieșit de sub tipar și o Mică antologie de poezie neogreacă, în calitate de antologator și traducător. Ca filolog, pe lângă dicţionare, metode de predare şi ghiduri bilingve de conversaţie, urmează să lanseze în viitorul apropiat şi două volume de paremiologie, de mari dimensiuni, la care a lucrat vreme de peste două decenii: Dicţionar de proverbe român-neogrec şi Dicţionar de proverbe neogrec-român. „DESTINUL OMULUI DE LITERE... E CA UN GHEM DE VEȘNICE FRĂMÂNTĂRI, ADUNÂND ASPIRAȚII, REVERII ȘI GÂNDURI SCRISE ÎN ALB-NEGRU.” LiTeraTeCa reporterilor Interviu cu scriitorul, publicistul și traducătorul 45

Valeriu Mardare LiTeraTeCa reporterilor Valeriu Mardare, încep cu mulțumiri pentru disponibilitatea de a ne răspunde la întrebările pregătite pentru această întâlnire, precum și pentru cărțile oferite cititorilor până în momentul de față. După diversele apariții în presă ca persoană intervievată, până acum, prima întrebare pe care v-o adresez n-are cum să reprezinte ceva cu totul nou. În urma atâtor experiențe de viață, ar fi interesant să aflăm chiar din start ce influență au avut asupra omului de litere lecturile personale din copilărie, din adolescență și de mai târziu. Într-o mai mare sau mai mică măsură, „cărțile se nasc din cărți”, conform unei opinii care circulă în spațiul public. Ca orice copil din generația mea, la început am fost adras de basmele românești, precum și de alte opere, în versuri sau proză, din literatura noastră populară. La acestea s-au adăugat și scriitorii români clasici, pe măsură ce reuşeam să le pătrund mai bine scrierile, urmând apoi şi diverşi autori străini. În aceste condiții a apărut și nevoia de „interpretare personală” a lor, în așa-zise recitaluri pe care mi le ofeream aproape exclusiv mie, în intimitatea unor momente de solitudine. Poeţii români (și mă refer la cei mai cunoscuți), cu care luam contact pe vremea aceea la şcoală, m-au determinat să învăţ pe de rost chiar şi poeme dintre cele mai lungi, în încercarea de a le conștientiza mai bine și dintr-o fățișă nevoie interioară. Ele se îmbinau armonios cu operele muzicale românești şi universale, pe care le audiam cu plăcere ori de câte ori aveam ocazia – adică în mod frecvent. Pe parcurs, până în momentul de față, printre preferințele personale s-au numărat operele unor maeștri ai scrisului foarte apropiați mie, precum Mircea Eliade, Marin Preda, Marcel Proust, Nikos Kazantzakis, Ivan Turgheniev, Feodor Dostoievski. Cum reușiți să mențineți compatibile, între ele, tendințele dumneavoastră scriitoriceşti oarecum distincte? Cum ajung să se armonizeze (dacă acest fapt e posibil), dincolo de înclinația lor de a invada cugetul și timpul limitat de care dispune un om obișnuit? Conform impresiilor de până acum, apăreți ca un literat orientat pe mai multe direcții, abordând în mod frecvent literatura în sine și arta traducerii ei. Comportamentul traducătorului, precum și felul său lăuntric de a simți operele asupra cărora își îndreaptă el atenția, nu au cum să fie identice cu cele ale creatorului de opere originale. În cazul meu, există într-adevăr două direcţii distincte, care nu pot coexista simultan decât într-o mică măsură. Răspunderea unuia dintre cei doi nu este întru totul la fel cu răspunderea celuilalt. Nu poate fi neglijată, și nici negată, misia deosebită pe care o are traducătorul de literatură. El este captivat în primul rând de rolul său de dezvăluitor al rostirilor unor scriitori străini, precum şi de moștenirile spirituale pe care le lasă în urma lor acei scriitori. Odată ce ai acceptat această postură, îți rămâne de demonstrat de fiecare dată că a tălmăci o operă literară nu înseamnă doar simpla ei transpunere în limba română. Rolul de traducător te determină să veghezi și asupra felului în care ea va ieşi la lumină, odată publicată. Părererile și impresiile apărute în urma lecturii, pe care cititorii români şi le formează despre autorii tălmăciți, depind într-o foarte mare măsură de tine, cel care îi transpune pe acei creatori în limba română. 46

Valeriu Mardare LiTeraTeCa reporterilor Iar conștiința ta, în momentele când ești purtător al acestei cruci care atârnă, uneori, atât de greu, te va face să te întrebi fără odihnă dacă i-ai înfățișat publicului după meritul şi valoarea lor. Mi s-a întâmplat să aud în anumite împrejurări afirmația că o anumită carte a fost tradusă magistral, doar datorită faptului că „suna” foarte bine în limba română – dar fără specificarea că ea ar fi corespuns la un înalt nivel textului original. Iar această realitate se reflectă astăzi inclusiv în subtitrarea filmelor pe care le vizionăm astăzi la televizor, de exemplu, unde diverse ficțiuni cinematografice, care ne întorc cu gândul la fapte și evenimente din vremuri îndepărtate, sunt traduse într-o limbă română plină de neologisme și chiar de termeni de specialitate! Dincolo de acest gen de discuții bazate doar pe o primă impresie, există și surpriza ca unele cărți (sau filme) să nu fi fost traduse din limba originală – ceea ce deja ridică anumite semne de întrebare. Mie mi se pare discutabilă chiar și situația în care, pentru realiza o traducere în limba română, se folosește o transpunere publicată deja, într-o altă limbă străină, realizată de însuși autorul acelui volum. Într-o altă ipostază, în calitate de creator al propriilor opere, descoperi că ești constrâns de însăși conștiința ta auctorială să-ți „traduci din română în română” mesajele artistice, ideile și viziunile, pentru a te face cât mai bine înțeles. Sunt convins că orice scriitor se confruntă cu astfel de situații, chiar și aceia care susțin că își scriu operele „dintr-o suflare”, fără a mai reveni asupra lor. Însă, spre deosebire de postura traducătorului de literatură propriu-zis, autorul se reprezintă (și „se traduce”) numai pe sine, autocorectându-se şi rafinându-și scriitura până în stadiul în care aceasta corespunde modelului mental inițial pe care creatorul și l-a propus. Vorbiți-ne despre operele personale, pe care le-ați publicat până acum. Care ar fi povestea lor? Ce anume a declanșat conceperea, transpunerea lor în formă scrisă și, ulterior, apariția lor? Într-un mod oarecum ironic, dar cu toată seriozitatea ce se impune, amintesc de o altă idee aflată în uz de multă vreme: „Cărțile își au soarta lor!” Nu mă refer doar la puterea lor, mai mică sau mai mare, de a ajunge în mâinile cititorilor. În această privință, receptarea cărților de către publicul larg depinde de foarte mulți factori, care nu mai au legătură doar cu valoarea, existentă sau inexistentă, a unei anumite creații. Asupra scriitorului și a posibilităților sale individuale, de a făuri în plan artistic, nu apasă exclusiv presiunea limbii – care, aflată în legătură cu gândirea și cu capacitatea ei de cristalizare în mințile omenești, ne rezervă nu de puține ori surprize neașteptate. Eu n-aș putea să-mi comentez într-un mod pe de-a-ntregul mulțumitor cărțile apărute. Împrejurările în care ele şi-au făcut ivirea pot fi analizate la nesfârșit – pentru că, teoretic, întotdeauna va mai rămâne ceva de zis, fie „pro”, fie „contra”. Sunt sigur că, evitând să comentez în manieră personală esența și conţinutul lor, le ofer cititorilor posibilitatea de a-și formula singuri o opinie proprie, neinfluențată de nimeni altcineva. Într-o directă legătură cu soarta cărților în general, într-o măsură mai mult sau mai puțin vizibilă se creionează și soarta scriitorului. Destinul omului de litere e ca un ghem de veșnice frământări, adunând aspirații, reverii și gânduri scrise în alb-negru. 47

Însăși lecturarea cărților rămâne o provocare pentru orice individ uman, care tinde să trăiască și la un nivel cultural-educațional, nu numai material. Iar această provocare va deveni cu totul benefică, în condițiile în care cititorul va reuși să se desprindă de tentațiile, uneori foarte ieftine (sau, aparent, chiar fără costuri) pe care le oferă alte mijloace de informare și culturalizare. Până la urmă, lecturile literare vizează un beneficiu spiritual ce trebuie descoperit chiar și cu riscul unei parțiale pierderi de timp, atunci când o carte nu se ridică la înălțimea așteptărilor. Soarta operelor literare depinde și de eforturile de popularizare a lor. În lipsa unor forme de sprijin sau de recunoaștere, în situații pe care nu și le-ar dori niciun literat, ele pot deveni (aproape) invizibile, poate chiar şi neatrăgătoare la un moment dat, în vârtejul altor tentaţii mai accesibile din jurul nostru. Pentru a încheia, ne-am dori și câteva cuvinte adresate cititorilor revistei noastre... Mesajul pe care s-ar cuveni să-l îndrept către cititorii revistei ar trebui să fie cât mai plin de miez, oferindu-le măcar o idee utilă pentru viitor. Însă ideile ce le-ar putea fi de un folos real, pentru vremurile care îi așteaptă pe termen lung, sunt foarte greu de zugrăvit în așa fel, încât să fie valabile pentru absolut toată lumea școlară… Pe lângă deosebirile de mentalitate, existente chiar și la una și aceeași generație (nemaivorbind de „rupturile” dintre generații din ce în ce mai diferite și mai distanțate în timp), este greu să le oferi celor din jur, într-o manieră îndeajuns de atractivă, lecţii şi modele credibile de viaţă. La fel de dificil ar fi și să le captezi atenția cu exemple de bune practici, prezentate exclusiv în funcție de experiențele tale din trecut. Închipuindu-mi că astfel de sfaturi mi le-aș adresa chiar mie, cel aflat în trecut la vârsta școlară, eu aș scoate în relief importanța covârșitoare pe care o are personalitatea fiecărui om pentru evoluția sa personală, în perioada istorică din care face parte. La fel ca oricare ființă omenească, s-ar putea ca unii adolescenți să descopere că pot trage învățăminte din propriile experiențe de viață, imediat după ce au trecut prin ele! La fel ca în urmă cu decenii – și, chiar, veacuri –, important pentru oricine își duce viața de elev în acest moment va fi să-și trăiască visele în voie. Chiar dacă, măcar pentru o vreme, o va face doar la nivelul închipuirii, e posibil ca multe dintre aceste reverii ale sale să devină realizabile. Referitor la persevernță, dincolo de imperativele ce ne-au rămas încă din antichitate, un îndemn pe măsură ne-a rămas și de la inegalabilul nostru Ion Creangă, în „Povestea lui Harap Alb”: „Omul e dator să se lupte cât a putea cu valurile vieţii.” Valeriu Mardare LiTeraTeCa reporterilor (A consemnat Ruslana Botea, IX C) 48