Literateca

NOI - PASIONAȚII Bună, eu sunt Georgiana, am 17 ani și sunt în clasa a X-a la Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași. Pot să vă spun că sunt o persoană serioasă și matură, deoarece nu am un trecut prea drăguț și de aceea m-am maturizat foarte mult. Îmi place să mă îmbrac în stil clasic, deoarece mă simt bine și îmi place. În timpul liber prefer să fac prăjituri, să desenez portrete, sau să ascult melodii. Pasiunile mele sunt: gătitul, mașinile, geografia și politica. Uneori scriu și poezii sau însemnări, în care îmi exprim toate sentimentele pe care le am în suflet. În viitorul apropiat am decis să dau examen pentru permisul de conducere, deoarece de mică mi-au plăcut mașinile. Eu nu mă jucam cu păpuși, ci cu mașinuțe, mai exact făceam colecții de mașini și le puneam pe categorii. Tot pe viitor m-am gândit să dau la Facultatea de Geografie, deoarece îmi place tot ce ține de această disciplină. Dar un alt motiv întemeiat este că nu am avut posibilități să merg să vizitez diferite locuri. Vreau astfel să fac ce nu am putut face în copilărie: să vizitez lumea. Geografia îmi satisface necesitatea de a cunoaşte însuşirile esenţiale ale naturii neînsufleţite şi însufleţite, precum şi frumuseţea ei. Prin acest tip de abordare, Geografia s-a afirmat ca unul dintre cele mai fascinante şi generoase domenii ale cunoaşterii care, pe lângă faptul că întregeşte fructuos cultura şi spiritualitatea umană, furnizează soluţii practice în vederea soluţionării multor dezechilibre. În această ultimă ipostază, Geografia este ştiinţa care incită spiritul civic şi pe cel critic deopotrivă. Astfel Geografia mă „îmbogăţeşte” intelectual, mă ajută practic şi mă întăreşte sufleteşte şi moral cum puţine alte ştiinţe reuşesc să o facă. Pasiunea mea, geografia LiTeraTeCa pasionaților Georgiana Andrian, X A 99

Pasiunea mea, testele Cât de repede te îndrăgostești? La acestă vârstă, dragostea ce plutește în aer devine aproape palpabilă. De aceea am decis să fim și noi pe aceeași lungime de undă și să vă punem întrebarea: „Cât de repede te îndrăgostești?”. Deoarece această revista este adresată atât fetelor, cât și băieților, vom numi persoana de sex opus Chris (el/ea). a. Încerc să îl/o conving să mai stea, iar dacă nu reușesc, îi cer numărul de telefon sau facebook-ul (și o conduc acasă) b. Îi fac cu mâna și petrec până în zori. c. Mai stau puțin, după care plec. E o idee bună, la urma urmei. Mi se face și mie somn și mâine trebuie să mă trezesc devreme… 4. Care e primul lucru pe care îl faci după ce ajungi acasă, în urma întâlnirii cu Chris? a. Dorm! b. Îmi reamintesc clipele petrecute împreună și sper că ne vom reîntâlni. c. O/Îl caut repede pe facebook și încep să cer informații de la cunoscuți. 5. Primești un SMS de la Chris. După cât timp răspunzi? a. După vreo 5-10 minute. Nu vreau să par o persoană disperată… b. Imediat! Trebuie să știe cât este de important/ă pentru mine. c. Când îl văd, deci depinde de norocul lui Chris. 6. A venit și 14 februarie. Ce cadou îi faci jumătății tale? a. Ceva handmade, făcut cu dragoste. b. Pe mine! Nu e suficient? c. O sa vorbesc cu prietenii lui Chris… Nu prea știu ce i-ar plăcea… 7. Crezi în dragoste la prima vedere? (Și nu, cele din telenovele nu se pun.) Material realizat de Dariana-Mihaela Melinte, XI D 1. Te afli la o petrecere, unde majoritatea lumii îți e cunoscută, dar sunt prezente și câteva persoane nemaiîntâlnite până acum. Ce faci? a. Aștept să treacă un timp decent pentru a putea pleca nevăzut. Oricum nu voiam să merg, de la bun început. b. Îmi petrec timpul cu prietenii cu care am venit, ignorând celelalte persoane. c. Întotdeauna am considerat că sunt o persoană sociabilă, căreia îi place să își facă prieteni, așa că la sfârșitul petrecerii toată lumea știe cum mă cheamă. 2. La un moment dat, observi că o persoană, Chris, se uita insistent în direcția ta. Cum reacționezi? a. Încep să analizez persoana din punct de vedere fizic, să îi studiez limbajul trupului, iar după ce m-am convins că la mine se uită insistent, îi zâmbesc înapoi. b. Nu ar apuca să se uite a doua oară la mine, decât de la o distanță mult mai mică, pentru că aș fi lângă Chris, deschizând o conversație. c. Sigur se uită la unul din prietenii mei. Sau se uită la mine? Nu… Cred… Oricum, daca vrea să vorbim, să vină la mine! 3. Petrecerea este în toi, tu te simți minunat în preajma lui Chris. Dar, cum binele nu durează o veșnicie, Chris îți spune că îi e somn și că o să plece acasă pentru a-și face somnul de frumusețe. Ce vei face? LiTeraTeCa pasionaților 100

Pasiunea mea, testele Material realizat de Dariana-Mihaela Melinte, XI D a. E doar un mit pentru visători! Poet type. b. Cupidon are cam multe săgeți pentru unii și prea puține pentru alții. c. Da, iar gâtul meu poate confirma asta. 8. Mergi la prima întâlnire cu cineva nou. Ce loc de întâlnire alegi? a. Un pub. Astfel pot să văd ce fel de băutură îi place și, cel mai important, ce muzică ascultă. Cel mai important aspect va fi, totuși, dacă se va întinde după notă înaintea mea. b. La lac. De acolo se poate vedea cel mai bine apusul peste oraș. c. Oriunde va alege Chris. Dar această alegere poate să îmi influențeze părerea despre Chris. 9. Afli că persoana pe care o îndrăgești își petrece timpul, în ultima vreme, cu altcineva. Ce părere ai? a. Speram că va fi o persoană diferită, dar se pare că m-am înșelat. O să îmi continui căutarea. b. Ăăă… Treaba lui Chris… Și așa nu mai aveam timp de ieșit. c. Doar o nouă cunoștință, nu îmi fac griji. 10. Este ziua ta. Tot facebook știe asta, tot orașul știe asta, dar Chris nu ți-a urat „La mulți ani”. Cum reacționezi? a. Eh… Nu-i nimic. Se întâmplă. Nu țin morțiș să mi se reamintească de zeci de ori într-o zi cât de mult am îmbătrânit întrun an. b. Ar fi fost drăguț să spună ceva. Mi-ar fi făcut ziua mai bună cu siguranță. c. Nu o să uit niciodată o persoana care omite să îmi spună „La multi ani!” ! O să își dorească să fi avut facebook ca să își aducă aminte! Nr/R 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 A 0 2 4 0 2 4 0 2 4 0 B 2 4 0 2 4 0 2 4 0 2 C 4 0 2 4 0 2 4 0 2 4 0- 14 puncte Ai sângele rece, englezesc. Astfel, dispui de imunitate totală la curcubee, pisicuțe și dragoste - tot ceea ce-i mișcă pe neinițiați. Dar, dacă tot speri să cucerești lumea într-o zi, le găsești foarte utile pentru manipularea gloatei. Neimpresionabil; Hipotermic; Diagnostic: INEXPUGNABIL 16-28 puncte Ai ajuns să nu te miri când Dragostea se trezește să-ți facă o vizită . O poți scuza pentru că, uitând adesea s-o suni înapoi, e de înțeles de ce i se face atât de dor de tine. Structura ta emoțională funcționează în armonie cu cea a majorității persoanelor. Totuși, nu lăsa niciodată garda jos. Nu se știe niciodată... :) Diagnostic: TRÈS NORMAL 30- 40 puncte Starea de agregare în care te afli oscilează mereu de la semi-consistentă la lichidă. Fie primăvară, vară, toamnă, iarnă, ești topit-- topit după oricine cu cosițe aurii, arămii, castanii... în fine, toate cosițele. Ar fi păcat să faci discriminări. Dependent de senzații tari și adrenalină, ești gata să tresari la orice semnal emis de persoana pe care ți s-a pus pata. Tahicardie; Probleme respiratorii; Lipsa poftei de mâncare; Diagnostic: UȘOR ÎNDRĂGOSTIBIL LiTeraTeCa pasionaților 101

Pasiunea mea, simbolistica Material realizat de Eduardo Hera, X C Culoarea este un element fundamental al ambianței noastre vizuale, iar raporturile ei cu viața omului sunt multiple și foarte importante pentru activitatea umană. Atât la nivel biologic, ca stimul necondiționat, cât și la nivel social, culoarea deține o serie de semnificații esențiale pentru adaptarea noastră la mediu. Astfel, roșul accelerează respirația și circulația sangvină (efect asupra sistemului simpatic), albastrul ne calmează (ca efect asupra sistemului parasimpatic). Semnificația adaptativă a acestor modificări se datorează probabil faptului că majoritatea excitanților sunt asociați cu roșul, în timp ce ambianța liniștită (calmul cerului întunecat sau al apei), este asociată cu albastrul. Este foarte cunoscut faptul că elementul cromatic se utilizează pentru a simboliza diverse contexte sociale cu semnificație distinctă. Negrul (non-culoarea asociată cu întunericul, necunoscutul, pământul, tristețea) este în multe culturi un simbol al doliului, al pierderii afective. Albul, prin aspectul lui strălucitor și imaculat, capătă calități morale și devine astfel un simbol al purității morale, al inocenței. La nivel psihologic, culoarea este strâns legată de afectivitatea individului, preferința pentru o anumită culoare reflectă anumite nuanțe ale personalității. Psihologul elvețian Max Lüscher propune patru culori principale: albastru întunecat, verde, roșu orange, galben strălucitor. Tot ce ne înconjoară are o culoare, un parfum sau un sunet. Culorile sunt magice. Ele ne îmbogățesc viața și ne încântă ochiul. Fiecare culoare a curcubeului are o semnificație pentru suflet și contribuie întrun fel sau altul la descătușarea emoțională, spirituală și chiar la vindecarea unor afecțiuni. Suntem capabili să percepem culorile nu numai cu creierul, dar și cu inima, acestea având capacitatea de a ne transmite anumite stări sufletești, reflectând în ultimă instanță, personalitatea fiecăruia dintre noi. Starea psihică a ființei umane este indusă, printre altele, și de modul în care fiecare percepe mediul și sensul pe care îl dă obiectelor înconjurătoare. Cele mai multe nuanțe de culori se găsesc în componența curcubeului, acesta fiind, de fapt, un fenomen optic și meteorologic care se manifestă prin apariția pe cer a unui spectru de forma unui arc colorat atunci când lumina soarelui se refractă în picăturile de apă din atmosferă. Culorile exprimă lucruri diferite pentru fiecare om sau cultură în parte. Culorile semnifică sentimente, emoții, popoare, țări sau tradiții. Fundamentul cultural al simbolismului culorilor poate avea un impact foarte pronunțat atunci când se încearcă comunicarea între oameni de pe diferite meridiane, făcând posibile neînțelegeri sau chiar reacții negative. Albastrul întunecat este culoarea armoniei și a liniștii. Ea corespunde unei stări fiziologice de calm și relaxare și exprimă deci nevoia de repaus sau de odihnă, în care funcțiile vegetative încetinesc. Semnificația culorilor LiTeraTeCa pasionaților 102

Pasiunea mea, simbolistica Material realizat de Eduardo Hera, X C Verdele este o culoare a vitalității naturale (care are drept corespondent vegetația) și semnifică dorința de a crește, de a se impune, de a se afirma. Este o culoare a perseverenței, a voinței și a dorinței de a-ți impune statutul printre ceilalți, pentru a-ți fi recunoscută superioritatea. Roșul orange este strâns asociat la nivel psihologic cu excitația. El este culoarea pasiunii, a instinctelor sexuale și agresive, a sângelui și a iubirii. Galbenul strălucitor este culoarea asociată cu soarele, lumina, veselia, agitația, optimismul, dorința de nou, de schimbare, speranțele în viitor. Violetul este o culoare secundară care reprezintă un amestec între febrilitatea pasională a roșului și liniștea estetică a albastrului. Ca atare, el împrumută câte ceva din ambele culori din care este creat, dar fiecare are un efect de atenuare a celeilalte. De asemenea, violetul implică dorința de a evada în imaginar, în lumea reveriilor mai mult sau mai puțin erotizate, cu alte cuvinte, o gândire magică și intuitivă. Maro-ul reprezintă a doua culoare secundară și este rezultatul unui aliaj între galben și roșu închis. De fapt, vitalitatea expansivă a roșului se atenuează prin galbenul închis. Culoarea rezultată exprimă starea fiziologica a organismului. Maro-ul este asociat cu nevoia de securitate, de confort, de bunăstare și sănătate. Negrul este, de fapt, o non-culoare și capătă valențe morbide, protestatare, rebele și negativiste. El este asociat cu negarea furtunoasă a stării de fapt și cu o atitudine de revoltă împotriva vieții. Griul este simbolul neimplicării totale, al lipsei de participare la viață. El nu este nici alb, nici negru, ci o combinație a lor și implică o atitudine neutră față de lume și viață. Bibliografie: Biederman, Hans, Dicționar de simboluri, Editura Knaur, Munchen, 1998 2. Chevalier, Jean, Dicționar de simboluri, Editura Robert Laffont, Paris, 1969 http://www.ziare.com/magazin/inedit/cum-auajuns-culorile-sa-aiba-anumite-semnificatii 1172664 Semnificația culorilor LiTeraTeCa pasionaților 103

Pasiunea mea, grafica Material realizat de Georgiana Andrian, X A LiTeraTeCa pasionaților 104

Pasiunea mea, lectura Material realizat de Maria Musteață, XI D Uneori simt nevoia să mă justific. Adică astăzi nu întâlnești prea ușor persoane care să admită că printre hobby-urile lor se regăsește și cititul. Atunci când fac cunoștință cu cineva și ajungem să vorbim despre lucrurile cu care ne pierdem timpul liber, deseori sunt privită oarecum cu neîncredere, după ce mărturisesc faptul că îmi place să citesc. Așa de neobișnuit s-a ajuns acum să citești. În afară de persoanele pe care le cunosc deja, e oarecum dificil să schimb păreri cu necunoscuții pe acest subiect. Mai întâi trebuie să îi conving că nu sunt sarcastică și că nu glumesc. Deci, cum se face, totuși, că încă mai suntem câțiva cititori și promovăm cu plăcere cărțile pe care le citim? În primul rând, consider că plăcerea de a citi vine odată cu cartea potrivită. Eu, una, citeam și când eram în școala generală, însă m-am oprit prin clasa a VIII-a, dintr-un anume motiv, pe care nu mi-l pot aminti. În fine, hobby-ul ăsta mi-a revenit iar în clasa a X-a. Terminasem de citit Maitreyi pentru lectura obligatorie de la română și am căzut de acord că nu este o carte așa de rea. Într-o zi, ieșind cu un prieten și ajungând să vorbim despre școală, i-am spus și despre cartea citită și cum că mi se pare a fi oarecum atrăgătoare. Răspunsul lui a fost că lui nu i-a plăcut foarte mult, însă mi-a recomandat o carte asemănătoare, dar mai atractivă, după părerea lui, cu titlul Invitația la vals, de Mihail Drumeș. Cum nu mai auzisem până atunci ca el să îmi recomande o carte, chiar am fost curioasă cât este de bună. Și vai, ce bună a fost! Felul în care Drumeș scrie este deosebit. De la recomandarea prietenului meu, am început să citesc apoi tot ce am putut găsi scris de acest scriitor. Așa mi-a revenit plăcerea de a citi, pe care o am și în acest moment. Am început să caut apoi cărți asemănătoare, iar tot adăugând câte un titlu pe lista cărților citite, recomandări găseam tot mai multe. Nu tuturor ne plac cărțile - fie de dragoste, de război, romane polițiste, nuvele psihologice etc. Însă, așa cum ne plac anumite filme, am putea să fim atrași și de cărți, dacă am încerca. Ba, avem chiar un motiv în plus: cartea întotdeauna bate filmul! Cum de îmi place să citesc! LiTeraTeCa pasionaților 105

NOI - MENTORII În încercarea de a face ordine în lume, omul a dat nume lucrurilor pentru a le deosebi, pentru a se înțelege cu semenii. După o așa activitate laborioasă, a încercat să se autodefinească. A constatat că el, Omul, „nu intră într-o definiție”. Printr-un exercițiu de introspecție a aflat că a fi pentru om înseamnă: homo sapiens, homo faber, homo economicus, homo ludens… Fiecare dimensiune este fascinantă și fiecare dintre noi suntem și... și... și... Ne vom opri la calitatea omului de a transforma lumea, de a crea o altă lume, de a construi. Și pentru că tot ceea ce a creat omul a fost mai înainte doar o plămădire a minții lui și pentru că omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și omul este un creator prin definitie. Un constructor care lucrează toată viața la propria modelare. Dar a construi înseamnă mai înainte de toate a imagina, a fi creativ, a-ți propune în mod conștient un scop pe care să-l realizezi depășind toate obstacolele. Toate acestea presupun convingere, credință, responsabilitate, entuziasm, plăcere. Înseamnă alegere! Construind, ne construim LiTeraTeCa mentorilor Profesori, Baciu Eugenia, Anca Pavăl, Gorgan Mihaela, Lupu Valentin și Adam Laurențiu Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași „(Ioan 1:1-5) La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin el s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viața și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o.” „(Geneza 1:26-27) Apoi Dumnezeu a zis: Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră;” Să alegi hărnicia, cunoașterea, disciplina, perseverența, rigurozitatea. Înseamnă să îndepărtezi lenea, ignoranța, indiferența, superficialitatea. Înseamnă să nu uiți că la capătul drumului te așteaptă „opera ta, construcția ta”. Atunci vei fi mulțumit, vei avea satisfacția lucrului bine făcut, sentimentul că ai contribuit cu ceva, că ai schimbat ceva. La Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, prin profesori dedicați vocației, punem accent pe importanța orelor de instruire practică. Aici, fiecare elev vine cu un „bagaj” de informații teoretice de la orele de curs. Deschidem acest bagaj, lăsăm liberă imaginația și facem o furtună. O furtună de idei unde ne muncim imaginația pentru a găsi inspirația. Unde cernem variantele posibile pentru a sedimenta soluția optimă. Aici începem creația. O creație colectivă, plămădită din voința noastră, a tuturor celor care participăm. O creație în care ne regăsim, ne descoperim. Este identitatea noastră. Este ceea ce am fost capabili să facem împreună. Este materializarea energiei noastre de grup, suma virtuților și a slăbiciunilor noastre. 106

NOI - MENTORII Aici este locul în care îți imaginezi un lucru, îl proiectezi în minte, îi desenezi o schiță și te gândești cum poți să îl execuți din punct de vedere tehnic pentru a deveni realitate și a avea în același timp și un rol funcțional. Unii ar zice că este o joacă, dar de îndrăzneala imaginației, ascuțimea minții, înverșunarea voinței, truda muncii, calitatea materialelor și performanța dispozitivelor folosite depinde victoria și măreția faptelor noastre. Totul este doar o chestiune de timp până când devenim experimentați, până când începem să gândim diferențiat și ne găsim fiecare pasiunea. Aici este locul în care poți avea eșecuri doar pentru a învăța din ele și împreună cu echipa să te ridici și să Construind, ne construim LiTeraTeCa mentorilor Profesori, Baciu Eugenia, Anca Pavăl, Gorgan Mihaela, Lupu Valentin și Adam Laurențiu Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași găsești o soluție pentru a învinge. Aici trăiești bucuria că ai putut da viață imaginației. Aici ți-ai demonstrat că poți fi capabil să faci orice, dacă știi unde trebuie să ajungi, ai voință și muncești. Construind, omul își construiește identitatea. Dorind să schimbăm lumea, ne schimbăm pe noi înșine. Întorcându-ne spre noi, aflăm că am devenit mai harnici, mai disciplinați, mai responsabili. Am descoperit noi aptitudini, ne-am bucurat că am exersat abilitatea de a comunica, de a relaționa, de a face parte dintr-o echipă. Am devenit mai bogați în modul nostru de a fi. Am făcut o călătorie cu noi înșine, devenind mai „adevărați”, mai „autentici”, cu bucuria de a dărui. 107

NOI - MENTORII Construind, ne construim LiTeraTeCa mentorilor Profesori, Baciu Eugenia, Anca Pavăl, Gorgan Mihaela, Lupu Valentin și Adam Laurențiu Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași Ne credem duri, trainici, rezistenți asemeni unui beton dar… de fapt, suntem gingași, firavi, efemeri, asemeni unor panseluțe. Atâta timp cât avem grijă să rămânem înfloriți, putem schimba lumea, sau cel puțin o vom facem să zâmbească. Elevii implicați în proiect: clasa a IX-a B profesională 108

NOI - MENTORII Vaticanul este cel mai mic stat din lume; ocupă o suprafață de o jumatate de kilometru pătrat din Roma, capitala Italiei. Șeful statului este Papa. Chiar dacă are o suprafață atât de mică, Vaticanul are propria cale ferată. Tratatul Luteran, semnat la Roma la 11 februarie 1929 între Sfântul Scaun și Regatul Italiei, a stabilit la articolul 6 că Italia ar fi trebuit să construiască o stație de cale ferată în interiorul orașului Vatican și să o conecteze la rețeaua ferată italiană, conectându-se la stația Roma-San Pietro din apropiere. Cesiunea acestei construcții a fost încredințată Direcției Noi Construcții Feroviare din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice a Regatului Italiei. S-a stabilit că această cale ferată trebuie finalizată în termen de un an de la data ratificării tratatului. În ciuda dificultăților întâmpinate în elaborarea proiectului, la data de 3 aprilie 1929 au început lucrările. Prima locomotivă de testare a liniilor a intrat în Vatican în martie 1932, dar numai la 12 septembrie 1934 a avut loc schimbul de ratificări ale Convenției feroviare stipulate între Sfântul Scaun și Italia. La 2 octombrie 1934 reprezentanții Ministerului Lucrărilor Publice au predat în folosință partea de cale ferată din interiorul orașului Vatican către reprezentanții statului Cetății Vaticanului și a părții de pe teritoriul italian, reprezentanților Căilor Ferate de Stat. Prima prevedere legislativă a statului Vatican privind căile ferate este cuprinsă în LEGEA SURSELOR DE DREPT din 11 iunie 1929 cu care s-a stabilit ca pentru serviciul feroviar a fost respectată legislația italiană. Trebuie remarcat faptul ca, la data emiterii primului regulament, instalațiile feroviare erau înca în construcție. La 1 aprilie 1977, odată cu ,,Decretul Comisiei Pontificale pentru statul Vatican privind sarcinile Oficiului de Transporturi de Marfă n. CXXXIV’ Oficiul Pentru Bunuri a deținut în mod oficial Biroul de Mișcare și de Funcționare a Căii Ferate din Vatican. Descrierea liniei de cale ferată Lungimea rețelei de cale ferată a Vaticanului este de 1,27 kilometri, deservind o suprafață de 0,52 kilometri pătrați. Pornind de la axa clădirii pentru pasageri a stației Roma-San Pietro, calea ferată este în linie dreaptă de 299,65 metri, apoi se întoarce spre dreapta cu o curbă cu o raza de 250 metri, care angajează aproximativ jumătate din viaductul de iasomie. Este urmată de o linie dreaptă de 81,29 metri și apoi de o curbă poliocentrică cu lungimea de 218,43 metri, formată cu arce de cerc ulterior de raza în 3 secțiuni: prima secțiune cu o rază de 201,80 metri, se află ușa de la intrarea în Statul Cetații Vaticanului; în a doua secțiune, cu o rază de 400 metri, se află corpul central al clădirii Gării Vaticanului; a treia secțiune are o rază de 240,60 metri. După această curbă poliocentrică, calea ferată revine la 112,30 metri, pană la sfârșitul acesteia. Intrarea principală în Vatican constă dintr-un arc practicat prin pereții cetății, prevăzut cu o ușă glisantă cu două canaturi. Arcul, cu o deschidere de 16,70 metri este realizat din travertin și cărămizi de slefuit și este decorat într-o cheie cu două crestături mari ale Sfinției Sale Pius al XI-lea. CĂILE FERATE DE STAT DIN VATICAN LiTeraTeCa mentorilor Pedagog, Doru-Vasile Mihalache Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași 109

NOI - MENTORII STAȚIA VATICAN - facilitățile stației, din punct de vedere strict feroviar, sunt foarte simple, având în vedere caracterul său deosebit. La o lungime de 370 metri, stația are o platformă pentru călători și două pentru serviciul de marfă. La doar 20 de metri de intrarea în arc în Vatican se află clădirea solemnă pentru pasageri, construită pe un design de către arhitectul senator Piaccentino, inginerul Giuseppe Momo, arhitectul de încredere al Papei Pius al XI-lea și responsabil de managementul construcțiilor pentru partea artistică și arhitectură. Această clădire, inaugurată în 1933, are dimensiunile de 61/21,50 metri; corpul central are o înălțime de 16,85 metri, iar cele două aripi laterale sunt de 5,95 metri. Mica stație de cale ferată din Vatican, în așteptarea de a găzdui papi și personalitați, a fost amenajată cu o anumită somptuozitate și decorată în marmură; în partea centrală a clădirii există o sală mare, cu o podea elegantă. Clădirea este acoperită în întregime de travertin, cu excepția frontului spre calea ferată, unde a fost acoperit cu travertin fals și îmbogățit de sculpturi, de către profesorul Eduardo Robino, constând într-o stemă a Papei PIUS al XI-lea, susținută de două figuri reprezentand gândirea și acțiunea. Sălile de recepție ale stației sunt dotate cu mobilier de lux din marmură. Papa Pius al XI-lea nu a călătorit niciodată cu trenul. Primul suveran pontif care a folosit stația de cale ferată din Vatican a fost Ioan al XXIII-lea la 4 octombrie 1962, pentru pelerinajul său între Loreto si Assisi. În ultimii ani stația de la Vatican a fost utilizată mai ales pentru traficul de mărfuri și foarte rar pentru cel de pasageri (un tren de pacienți organizat de UNITALSI, pentru un grup de turiști perugieni care au obtinut un tren special al Căilor Ferate de Stat pentru o vizită la Capela Sixtină, pentru un tren verde, pentru o locomotivă cu aburi care a luat niște copii într-o excursie în jurul Italiei etc). Papa Ioan Paul al II-lea a folosit, pentru prima oară, la 8 noiembrie 1979, stația de cale ferată Vatican pentru o calătorie simbolică cu trenul „Arlecchino” al Căilor Ferate Italiene de Stat, apoi pentru a ajunge la Assisi într-un pelerinaj special împreună cu reprezentanți ai diferitor religii pentru „Ziua de rugăciune pentru pacea mondială”, pe 24 ianuarie 2002. Concluzionând, se poate spune că, chiar și un stat de mărimea unui campus universitar poate avea o cale ferată proprie, pe care chiar o folosește. CĂILE FERATE DE STAT DIN VATICAN LiTeraTeCa mentorilor Pedagog, Doru-Vasile Mihalache Gara din Vatican – vedere de sus Linia de cale ferată Tunel Vatican Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași 110

NOI - MENTORII Vaticanul, cel mai mic stat din lume, ocupă o suprafață de o jumatate de kilometru pătrat din capitala Italiei, Roma, și este condus de Papa. Deși construcția unui palat destinat Papei, în apropierea Basilicii Sfântul Petru, se realizează încă din secolul al V-lea, Vaticanul devine resedința papală abia în anul 1377, sub Papa Grigore al XI-lea. Statutul actual al Vaticanului a fost stabilit printr-un tratat încheiat cu Italia condusă de Mussolini în anul 1929, sub Papa Pius al XI-lea. Mijloacele de transport terestru utilizate de papi de-a lungul timpului au fost din cele mai diverse, conform dezvoltării mijloacelor detransport din epocile respective. Primul papă a fost Papa Petrus (Sfantul Petru-30-67) , discipol al lui Isus, primul dintre apostoli. Conform relatărilor vremii, acesta se deplasa pe jos sau utilizand seaua asezata pe cal, la fel ca toti ceilalti 11 apostoli.Modul de deplasare al Papei s-a schimbat apoi, în funcție de mijloacele de locomoție din vremurile respective. În primele ocazii, la ceremonii, papii erau purtați pe umerii oamenilor, ca în cazul Papei Stefan al III-lea (26 martie 752-26 aprilie 757). Scaunul papal (sedia gestatoria) a fost un tron ceremonial pe care papii au fost purtați pe umeri până în 1978. Se compune dintr-un fotoliu bogat împodobit, acoperit cu mătase, fixat pe un „suspendan”, care are pe fiecare parte două inele aurite; prin aceste inele trec tijele lungi cu care doisprezece „palafrenieri” în uniforme rosii, poartă tronul pe umeri. Sedia gestatoria este o variantă elaborată a scaunului de sedere. Tronul ceremonial a fost folosit în principal pentru a purta papi la și de la ceremoniile papale din Bazilica Sf. Petru și din Bazilica Sf.Ioan Lateran. Sedia gestatoria a fost folosită ca parte a ceremoniei papale timp de un mileniu . A fost folosită în ceremoniile solemne de încoronare a unui nou papa până când ceremonia de încoronare a fost abandonată cu totul. Papa Ioan Paul I (26 august 1978-28 septembrie 1978 ) a refuzat inițial să folosească tronul ceremonial purtat pe umeri, împreună cu alte câteva simboluri ale autorității papale, dar în cele din urmă a fost convins că era necesar să-l faca vizibil multimilor din Piața San Pietro. El a fost ultimul papă care a folosit acest mijloc de transport. Papa Ioan Paul al II-lea (18 octombrie 1978-2 aprilie 2005) a întrerupt folosirea unui tron purtat pe umeri în 1978. Niciunul dintre succesorii săi, Papa Benedict al XVI-lea (19 aprilie 2005-28 februarie 2013) și Papa Francisc (13 martie 2013-prezent) nu l-a reînviat. De-a lungul evului mediu, pentru călătorii pe distanțe mai lungi au fost folosite trăsurile sau caleștile dotate și ele cu un scaun papal, asemănător unui tron. Trăsurile aurite, purtate de cai de paradă („palafreno”- de unde și denumirea derivată de „palafrenieri” pentru oamenii ce duceau scaunul papal) au purtat papii de-a lungul Europei mai bine de un mileniu. Una dintre cele mai scumpe este caleașca placată cu aur, cunoscută sub numele de Berlina di Gran Gala, construită pentru Papa Leon al XII-lea (28 septembrie 1823-10 februarie 1829) în 1826, ce are două statuete din aur, care reprezintă puterea papalitații și au fost adăugate ulterior de Papa Grigore al XVI-lea (2 februarie 1831-1 iunie 1846). Mijloace de transport terestru utilizate de suveranii pontifi de-a lungul timpului, sau DE LA PER PEDES APOSTOLORUM LA PAPAMOBIL LiTeraTeCa mentorilor Pedagog, Doru-Vasile Mihalache Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași 111

NOI - MENTORII Istoria folosirii automobilelor de către papi începe cu un refuz. Papa Pius al X-lea (4 august 1903-20 august 1914) nu dorește mașina oferită de episcopul de New-York în anul 1909, preferând în continuare trăsura. Papa Pius al XI-lea (6 februarie 1922-10 februarie 1939), însă, primește darul oferit de Asociația Femeilor Catolice din Milano, în anul 1929, un autoturism Bianchi Typo 15, prima mașină a suveranilor Vaticanului.Trăsurile au fost abandonate definitiv în anul 1931. Pentru deplasările pe distanțe lungi papii au folosit diferite autoturisme fabricate de Fiat, Isotta Fraschini, Citroen, Mercedes Benz, Opel, Lamborghini, și, surpriză Dacia Logan, folosită de Papa Francisc în timpul vizitei sale din Armenia, în anul 2016 (e adevarat, ca semn și invitație la austeritate). Pentru ceremonii s-au folosit mașini decapotabile produse de diferiți constructori: Ford, Seat, Rover, Fiat, Mercedes-Benz. Sub pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea apare papamobilul, un tip special de masină, respectiv un autoturism de teren, de culoare albă, deschis, care rulează cu viteză mică (câțiva km/oră) pentru ca Papa să fie văzut de credincioși în timpul procesiunilor publice. Primul papamobil a fost un automobil polonez, Star, o mică camionetă construită la o firmă din Starachowice, utilizat de Ioan Paul al II-lea în timpul vizitei în țara sa de origine, Polonia (iunie 1979). Un alt model a fost construit în 1979 cu ocazia vizitei Papei în Irlanda. În anii 80 Papa Ioan Paul al II-lea a călătorit cu un Mercedes G-wagon modificat, având o platformă în spate, protejată de sticlă. După încercarea de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea, din 1981, această sticlă a devenit anti-glonț pe toate cele patru laturi. Mai multe papamobile folosite de către papi în călătoriile din străinătate au rămas în țara gazdă și au fost folosite cu ocazia altor vizite. Firme care au produs papamobile: Francisco Motors –Filipine, Mercedes Benz, Land Rover, Ford. Cel mai recent papamobil a fost livrat pentru Vatican în decembrie 2012. Bazat pe modelul Mercedes de clasă M, ultimul vehicul a fost destinat pentru transportul Papei Benedict al XVI-lea și era prevăzut cu o și mai mare cușcă de sticlă și cu un tavan iluminat pentru a ajuta mulțimile să-l vadă pe Papa. Vehiculul a fost construit în nouă luni și mai avea și un tron îmbracat într-un veșmânt al Sfântului Părinte. În concluzie, mijloacele de transport terestru folosite de către Papi au fost în concordanță cu epoca respectivă, cu un plus de lux și opulență. Și, atenție, dacă veți vedea vreodată o mașină cu număr de înmatriculare S.C.V.1. scris cu rosu pe fond alb, să știți că este mașina Papei (numerele obișnuite sunt scrise cu negru)! Mijloace de transport terestru utilizate de suveranii pontifi de-a lungul timpului, sau DE LA PER PEDES APOSTOLORUM LA PAPAMOBIL LiTeraTeCa mentorilor Pedagog, Doru-Vasile Mihalache Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași 112

NOI - MENTORII Profesor, Anca Iuliana Roşu Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTeCa mentorilor Diamantul negru Diamantul negru se numără printre pietrele preţioase cele mai apreciate şi mai spectaculoase în sectorul de lux, aspectul lui special acordându-i o considerabilă încărcătură de distincţie şi strălucire. Diamantele negre sunt foarte rare, fiind descoperite în doar două locaţii de pe Terra: în Africa şi Brazilia. Cele mai vechi diamante negre au fost datate cu 2,6 – 3,8 miliarde de ani în urmă. Cele mai noi teorii privitoare la originea acestei pietre deosebite susţin că provenienţa diamantului negru este legată de căderea meteoriţilor pe suprafaţa terestră, ele nefiind găsite în depozitele geologice obişnuite. Diamantele negre sunt cristale alcătuite din milioane de alte cristale mici, presate la temperaturi uriaşe, care provin dintr-o bogată sursă de hidrogen. Straturile de cristale din care sunt alcătuite nu permit pătrunderea luminii şi îi conferă o opacitate ieşită din comun, similară structurii unor fragmente de meteoriţi găsite de om în epoca modernă. Într-o primă fază, diamantele negre erau utilizate doar în industrie, duritatea lor remarcabilă impunându-le ca elemente indispensabile la realizarea vârfurilor de burghie, dar odată cu trecerea anilor şi-au câştigat un binemeritat loc de frunte în gama pietrelor preţioase. Preţul unui astfel de diamant este fixat în raport cu factori complet diferiţi faţă de cei patru „Cˮ utilizaţi la clasificarea calităţii diamantelor tradiţionale: Colour, Cut, Carat, Clarity – ţinând cont tocmai de natura neobişnuită a pietrei. Valoarea diamantului negru este determinată de modul în care este tăiat, având în vedere dificultatea pe care o presupune această operaţiune, montajul său în bijuterie, precum şi dimensiunile pe care le prezintă, preţul variind între 350 –400 de euro pe un carat. Cel mai vechi diamant negru cunoscut, „Black Orlovˮ, datează din 1750, era tăiat în formă de perniţă şi a aparţinut prinţesei ruse Nadia Vyegin – Orlov. Se presupune că un blestem urmărea pe toate posesoarele acestuia, toate murind în condiţii nu tocmai naturale. Pentru a întrerupe blestemul, ultimul dintre proprietarii cunoscuţi, Charles F. Winson, a decis tăierea diamantului în trei bucăţi. Astfel, de la cele 195 de carate, ceea ce este cunoscut astăzi ca „Diamantul negru Orlovˮ mai are doar 67,5 carate. Decorează acum un impresionant colier, alături de circa 124 diamante albe. În formă de inimă, picătură, sau cu diferite alte tipuri de tăieturi, diamantele negre sunt splendide pietre preţioase, utilizate în ultima perioadă şi la personalizarea dispozitivelor smatphone de lux sau autoturismelor, graţie fascinantului lor aspect întunecat, care reuşeşte să pună în valoare orice obiect. 113

NOI - MENTORII Profesor, Anca Iuliana Roşu Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTeCa mentorilor Sarea şi spiritul Sarea din alimentaţia actuală este mai degrabă un element nociv, decât unul benefic, datorită procesării acesteia, la fel ca şi în cazul zahărului sau al pastelor făinoase. Fiind unul dintre cele mai utilizate alimente, unele popoare ale lumii au găsit conexiuni între consumul de sare, ca adaos în hrană, şi efectul pe care îl are asupra spiritului consumatorului. În medicina ayurvedică (indiană), sarea este considerată unul dintre cele mai importante elemente pentru întărirea energiei. În medicina chineză, sarea este substanţa alimentară cu cea mai puternică acţiune „descendentăˮ. Natura ei Yin întăreşte digestia, deoarece contribuie la formarea acidului clorhidric în stomac. La chinezi, sarea în exces conduce la „lăcomieˮ. Ea este un aliment care „răceşteˮ corpul, direcţionând energia în interior şi în jos, aşa cum plantele în timpul iernii trimit rădăcinile cât mai adânc în pământ. Sarea are proprietăţi detoxifiante. În cazul intoxicării sângelui cu erupţii la nivelul pielii sau modificările aurei energetice, pot fi folosite băile cu sare. Sării îi corespunde în terapia chineză, ca emoţii, frica şi nesecuritatea. Dorinţa noastră de securitate emoţională se manifestă prin consumul de sare, excesul de sare dă sentimentul de frică. Sarea atrage apa şi de aceea prezenţa ei în vasele sangvine creează tensiune arterială, excesul de sare fiind contraindicat în hipertensiune. Toleranţa la sare este individuală, astfel încât cantităţile minime de sare la unele persoane pot determina edeme masive, dar la alţii nu provoacă afecţiuni. Recomandată este sarea nerafinată, de mare, unde concentraţia de clorură de sodiu şi alte săruri sunt similare cu cele din sângele nostru. Sarea naturală trebuie să fie gri şi cu cristale mari, doar aşa la nivelul spiritului şi al minţii produce luciditate. Sarea relaţionează cu formele simple de viaţă din ocean şi ne pot conecta în mod direct cu originile noaste primitive, dar un dezechilibru prin exces de sodiu şi potasiu poate dezvolta tumori. Excesul de sare duce la hipertensiune, edem, ulcer, leziuni ale rinichiului prin absorbţia de nutrienţi şi de calciu, afecţiuni ale sistemelor nervos, muscular şi sanguin. „Doamna Şarpeˮ Aşa era supranumită Caterina de Medici, regina Franţei, soţia lui Henric al II-lea. Ea a adus în Franţa tehnicile italiene de otrăvire Era călăuzită de doi alchimişti, Bianco şi Cosimo Ruggieri, care îi confecţionau pumnale şi bomboane otrăvite cu care îşi anihila toţi adversarii. Se spune că laboratorul şi depozitul de otrăvuri se aflau în una din cele 200 de camere ale Castelului Blois. În secolele XIV şi XV nu exista aristocrat respectabil care să nu aibă pe aproape un alchimist italian, capabil să producă otrăvuri, dar şi un antidot împotriva acestora. Cel mai ieftin antidot era „piatra de broască râioasăˮ, obţinut din stomac calcifiat de broască. Dar se foloseau ca antidot şi „praful de corn de rinocerˮ sau „pulberea de diamantˮ. 114

NOI - MENTORII Profesor, Anca Iuliana Roşu Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTeCa mentorilor Crezi că ştii ceva despre ciocolată? Ciocolata caldă a fost prima formă de prepararea ciocolatei din istorie! Îşi are originea în cultura aztecă şi în cea mexicană, unde se prepara cu ocazia unor ceremonii, cum ar fi nunţile. Ciocolata solidă a fost inventată în Marea Britanie, în 1847! Doi britanici au îmbinat unt de cacao, zahăr şi lichior de ciocolată şi au creat prima formă de ciocolată solidă. Conţinutul de zahăr şi cel de acid stearic îi reduce, însă, din beneficii. Ciocolata cu lapte a fost inventată în Elveţia! Aceasta a fost creată de către Daniel Peter în anul 1857, după opt ani în care a experimentat şi a lucrat la reţetă, ingredientul cheie fiind laptele condensat. Faptul că ciocolata este unul dintre cele mai îndrăgite alimente din lume este un lucru de notorietate. Şi cum ar putea cineva să nu facă acest lucru când aceasta nu este doar delicioasă, ci poate fi extrem de sănătoasă când este preparată cu un conţinut cât mai mare de cacao şi fără ingrediente dăunătoare? Ciocolata are un punct de topire fix de 34°C, apropiat Cacaoa este alimentul cel mai bogat în magneziu! În de temperatura normală a corpului uman! De aceea textura ei este atât de plăcutăşi catifelată când o savurăm. organism, magneziul este un factor de creştere, regenerator, tonic general, antidepresiv, echilibrant psihic. El are rol, alături de calciu şi de fosfor, în controlul excitabilităţii musculare şi înlesneşte metabolismul vitaminei C şi al calciului. Cacaoa reprezintă alimentul de origine vegetală cel mai bogat în fier! Fierul este un oligo Cacaoa este cea mai bogată sursă de antioxidanţi din lume! Dintre aceştia enumerăm: Ciocolata se consumă în cantitate redusă în ţările unde este cultivată cacaoa. Africanii, Boabele de cacao au fost folosite ca monedă de schimb de băştinaşii din America Cenelement prezent la nivelul fiecărei celule din organismul uman, cu rol în formarea hemoglobi-nei, a unor enzime şi mioglobinei. Vindecă şi previne anemiile, asigură nutriţia mucoaselor, se-creţia gastrică, respiraţia celulară, creşte rezistenţa la îmbolnăviri, are acţiune antioxidantă. polifenolii, catechinele şi epicatechina. Aceasta din urmă joacă rol important în creşterea masei musculare şi îmbunătăţirea performanţelor sportive. În boabele de cacao există mai mulţi antioxidanţi decât în vin roşu, afine, acai, rodii şi goji, luate împreună, însă conţine şi acid stearic, care favorizează creşterea colesterolului. Ciocolata albă, însă, nu are antioxidanţi, ci doar acid stearic, deci nu este la fel de sănătoasă. asiaticii şi sud-americanii consumă cantităţi foarte mici de ciocolată, în timp ce în America de Nord consumul este unul destul de crescut. Topul consumatorilor este condus, pe departe, de europeni, în vârf situându-se elveţienii. Cu toate acestea, atunci când a fost adusă în Europa, ciocolata nu a fost deloc populară printre europeni. trală şi America de Sud, în special aztecii, care obişnuiau să folosească boabele de cacao ca monedă de schimb. 115

NOI - MENTORII Profesor, Valentin Tufescu Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTeCa mentorilor Computerul cuantic Un computer cuantic este un tip de computer care folosește proprietățile mecanicii cuantice pentru a efectua operațiuni asupra datelor. În timp ce un computer clasic folosește biți (care pot avea valoarea de 0 sau 1), un computer cuantic folosește qubiți (sau biți cuantici), care pot avea atât valoarea 0, cât și 1 simultan. Această abilitate a qubiților de a fi în mai multe stări simultan și de a se suprapune este ceea ce face ca un computer cuantic să fie diferit și mai puternic decât un computer clasic. Un computer cuantic poate efectua mai multe calcule simultan, ceea ce îi permite să proceseze o cantitate mult mai mare de date într-un timp mult mai scurt decât un computer clasic. Unul dintre domeniile în care se crede că aceste computere cuantice vor fi foarte utile este în criptografie, unde vor fi capabile să spargă unele dintre cele mai puternice algoritme de criptare existente astăzi. De asemenea, se speră că vor fi utile în domeniile cercetării științifice și algoritmică, simulării de molecule și materiale și în dezvoltarea inteligenței artificiale mai puternice. Oamenii de ştiinţă de la Google au anunţat un nou pas înainte către viitorul computer cuantic, cu un experiment ce reduce în mod semnificativ rata de eroare, un obstacol major pe drumul spre „Sfântul Graal” al informaticii Computerul cuantic universal va transforma radical sistemele informatice, cu puteri de calcul uriaşe, incomparabile cu cele ale calculatoarelor convenţionale. Însă, acest computer revoluţionar, pe care informaticienii îl consideră un „Graal”, nu va fi posibil prea curând, fiind necesară depăşirea a numeroase obstacole tehnologice, cu precădere o rată de eroare mult prea mare pentru a putea fi dezvoltate aplicaţii fiabile. Un experiment realizat de departamentul de cercetare Google Quantum AI a demonstrat că poate fi îmbunătăţită în mod semnificativ corectarea erorilor, ceea ce îi permite gigantului digital să îşi mute pionii în cursa către computerul cuantic. Procesoarele cuantice supraconductoare, precum cele de la Google sau ale rivalului IBM, exploatează proprietăţile uimitoare ale fizicii cuantice care guvernează lumea la scară infinitezimală. Ele utilizează biţi cuantici, numiţi qubiţi. Aceştia sunt cărămizi de bază ale informaticii cuantice cu o infinitate de stări posibile ce se pot suprapune (0 şi 1 în acelaşi timp) şi se pot intrica - în timp ce biţii computerelor clasice au doar două stări posibile (0 sau 1). Suprapunerea şi intricarea fac posibilă efectuarea de operaţii matematice masive în paralel, computerul fiind capabil să exploreze toate soluţiile în acelaşi timp şi nu una câte una. Însă, manipularea qubiţilor se confruntă cu un obstacol fizic major, numit decoerenţă, care face ca proprietăţile cuantice să dispară la contactul cu cea mai mică perturbare exterioară. Această fragilitate este cea care generează o importantă rată de eroare, cu atât mai deranjantă cu cât erorile cresc odată cu numărul qubiţilor. Google a testat o metodă care utilizează coduri corectoare capabile să detecteze şi să rezolve erorile fără a afecta informaţiile. Acest sistem, menit să îmbunătăţească performanţa logică a computerului, a fost teoretizat la sfârşitul anilor 1990 şi, prin urmare, nu este ceva nou. Cu excepţia faptului că punerea sa în practică are efectul opus celui scontat: cu cât sunt mai mulţi qubiţi cu atât dimensiunea codului corector trebuie să crească şi cu atât performanţa de corectare se diminuează. Oamenii de ştiinţă de la Google susţin că au dezvoltat pentru prima dată un cod de corectare a erorilor care inversează acest proces. 116

NOI - MENTORII Profesor, Valentin Tufescu Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTeCa mentorilor Computerul cuantic „Este o basculă, magia corectării s-a produs”, a comentat dr. Hartmut Neven, autorul principal al studiului, în cadrul unei conferinţe de presă. „Însă, acest lucru nu este suficient, acum trebuie să realizăm o rată de eroare mult mai mică”, a recunoscut omul de ştiinţă. Prin urmare, mai este încă un drum lung de parcurs până când tehnologia va deveni utilă. În 2019, Google a anunţat că a atins „supremaţia cuantică”, afirmând că procesorul său Sycamore a finalizat în trei minute şi douăzeci de secunde un calcul pentru care ar fi nevoie de 10.000 de ani în cazul unui supercomputer convenţional. Anunţul a fost apoi contestat, mai ales pentru că acel calcul realizat atunci nu a servit niciunui scop, cu excepţia obţinerii acestei victorii. Primul computer cuantic, creat de Google, în 2019, arată astfel: Ce este un qubit? Un qubit este un bit cuantic, unitatea fundamentală de informație într-un computer cuantic. În timp ce un bit clasic poate avea valoarea de 0 sau 1, un qubit poate fi în mai multe stări simultan, ceea ce îi permite să efectueze mai multe calcule în același timp. Un qubit poate fi reprezentat ca o particulă cuantică, cum ar fi un electron sau un foton, care poate fi polarizată în mai multe direcții. Polarizarea qubitului este echivalentă cu starea sa și poate fi reprezentată de un vector într-un spațiu cuantic. Proprietatea de a fi în mai multe stări simultan este ceea ce face qubitul util în calculul cuantic. Atunci când doi qubiți sunt combinați, aceștia pot fi într-o superpoziție a tuturor combinațiilor posibile de stări, ceea ce crește exponențial numărul de calcule posibile. Această proprietate a qubiților este folosită pentru a construi algoritmi cuantici care pot rezolva probleme care ar fi inaccesibile pentru un computer clasic, cum ar fi factorizarea numerelor mari sau căutarea în baze de date neliniare. Ce este un algoritm cuantic? Un algoritm cuantic este un algoritm care utilizează principiile mecanicii cuantice pentru a efectua operații asupra datelor. În timp ce algoritmii clasici se bazează pe biți, care pot fi fie 0, fie 1, algoritmii cuantici utilizează qubiți, care pot fi în mai multe stări simultan. 117

NOI - MENTORII Profesor, Valentin Tufescu Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTeCa mentorilor Computerul cuantic Datorită acestei proprietăți a qubiților, algoritmii cuantici pot efectua calcule mult mai rapid decât algoritmii clasici. Într-un algoritm cuantic, qubiții sunt combinați pentru a forma superpoziții de stări, ceea ce crește exponențial numărul de calcule posibile. Unul dintre cele mai cunoscute exemple de algoritm cuantic este algoritmul lui Shor, care poate fi utilizat pentru a factoriza numere mari în timp exponențial mai scurt decât orice algoritm clasic cunoscut până în prezent. Alți algoritmi cuantici includ algoritmul lui Grover, care poate fi utilizat pentru a căuta într-o bază de date neliniară în timp mai scurt decât un algoritm clasic, și algoritmul de simulare cuantică, ce poate fi utilizat pentru a simula comportamentul moleculelor și materialelor. Deși există o mulțime de provocări tehnice în construirea unui computer cuantic practic, algoritmii cuantici au deja o serie de aplicații practice, cum ar fi criptografia cuantică și simularea cuantică în chimie și fizică. Un calcul cuantic constă în următoarele: inițializarea sistemului cuantic, aplicarea unei secvențe de operații care modifică starea sistemului și efectuarea operației de măsurare. Cu excepția operației de măsurare, toate operațiile care se efectuează asupra unui sistem cuantic trebuie să fie reversibile. Aceste operații sunt descrise prin operatori unitari. Scopul calculului cuantic este găsirea unor algoritmi considerabil mai rapizi decât algoritmii clasici care rezolvă aceeaşi problemă și a unor algoritmi care rezolvă probleme de calcul imposibil de rezolvat în calculul clasic. Computaţia cuantică operează cu un alt tip de logică – folosindu-se de legile mecanicii cuantice pentru efectuarea de diverse operaţii. Qubiţii sunt diferiţi de biţii clasici, întrucât sunt caracterizaţi de mai mult de două stări posibile. Pot avea stări multiple, superpoziţii de stări – de pildă pot lua valoarea 0 sau 1, sau 0-1 ori 0+1 ori 0 AND 1, toate în acelaşi timp. Aceasta este o proprietate a fizicii cuantice numită „suprapunere”. Corelativitatea cuantică sau „inseparabilitatea cuantică” (engleză: quantum entanglement) este o proprietate a sistemelor cuantice care descrie legături subtile, complet contraintuitive şi foarte strânse, care se manifestă între acestea și reprezintă cheia acestor posibilităţi computaţionale. În contextul corelativităţii cuantice se poate vorbi de o procesare paralelă – prelucrarea în paralel a multor informaţii, nerealizabilă în cazul procesoarelor clasice şi sistemelor de operare moderne. Primul computer cuantic ce funcţiona în afara unui laborator, IBM Q System One, a fost prezentat în 2019 la Consumer Electronics Show (CES) în Las Vegas. Webografie: https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/google-a-mai-facut-un-pas-catre-computerul-cuantic-consideratsfantul-graal-al-informaticii-2261069 https://chat.openai.com/ https://ro.wikipedia.org/wiki/Calculator_cuantic 118

NOI - MENTORII Profesor, Silvia Gârmacea Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTeCa mentorilor Goticul în arhitectură Începutul artei gotice nu poate fi datat cu precizie, se consideră în general că ar fi luat ființă la mijlocul secolului al XII-lea (cca. 1140), înlocuind treptat stilul Romanic, și s-ar fi sfârșit la începutul secolului al XVI-lea. Goticul a apărut în Franța și s-a manifestat prima dată în arhitectură, aceasta determinând ulterior dezvoltarea celorlalte forme de artă. În perioada târzie a Evului Mediu arta gotică era numită opus francigenum, adică lucrare franceză[1]. Evoluția sa se întinde pe parcursul a trei secole și jumătate și apare inițial în Île-de-France și în partea de nord a Franței, principalul centru economic și cultural fiind Parisul. Cu timpul, Goticul s-a răspândit și în alte zone și orașe de pe teritoriul Franței, precum și în țările vecine[2], impunându-se încă de la mijlocul secolului al XIII-lea, ca singură limbă comună a Europei Occidentale. De asemenea, Goticul ajunge chiar și în nordul Europei, mai exact în Suedia, dar și pe coasta de vest a Mediteranei și în Cipru, datorită unor activități comerciale, militare și religioase. De-a lungul acestor secole, formele continuă să evolueze, căpătând în fiecare regiune anumite particularități originale și manifestând astfel o sensibilitate variată[3], existând totuși o unitate stilistică. Termenul gotic a fost folosit pentru prima dată în secolele XVI și XVII pentru a descrie o artă privită cu desconsiderație, ce avea în general elemente pre-renascentiste și non-italiene. Giorgio Vasari (1511-1574) și alți umaniști italieni au folosit cuvântul gotic pentru a-și manifesta profundul dispreț față de o artă a cărei putere de sugestie nu o puteau înțelege[4], și pe care o considerau barbară[5], punând accent pe distincția clară dintre stilul Gotic și cel Romanic, în mod special în arhitectură. Aceștia considerau că arta romanică, spre deosebire de cea gotică, a încorporat idealul renascentist care era cel mai aproape de perfecțiune[6]. O chestiune greu de înțeles în prezent, dacă ținem cont de faptul că arta romanică se caracterizează prin masivitate și austeritate, iar arta gotică prin eleganță fluidă, grație și o luminozitate aparte, datorită unui nou sistem inovativ de construcție care permitea existența ferestrelor mari. În secolul al XVIII-lea, a avut loc o renaștere a artei gotice, astfel că a dispărut conotația negativă asociată termenului, acesta devenind doar descriptiv, făcând referire la artă medievală produsă până în perioada Renașterii italiene. Goticul a ajuns să descrie acele lucrări de artă și edificii realizate între perioada romanică și renascentistă. În perioada contemporană, termenul gotic este utilizat pentru a descrie, de cele mai multe ori, construcții ale căror forme se bazează pe utilizarea arcului ogival, realizate începând cu mijlocul secolului al XII-lea până la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea, [1] Fred S. Kleiner, Gardner's Art through the Ages. A Global History, published by Wadsworth Publishing, 2010, p. 462 [2] Andrew Martingale, GothicArt, Thames and Hudson Ltd, Londra, 1994, p. 12 [3] Alain Erlande-Brandenburg, Arta gotică, în ***, Larousse: Istoria artei, Coord. Albert Châtelet, Bernard Philippe Groslier, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2006, p. 443 [4] Alain Erlande-Brandenburg, op.cit., p. 443 [5] Paul Frankl, Gothic Architecture (revised by Paul Crossley), Yale University Press, New Haven/Londra, 2001, p. 314 [6] José Bracons, The Key to Gothic Art, Lerner Publications Company, Minneapolis, 1990, pp. 3-4 119

NOI - MENTORII Profesor, Silvia Gârmacea Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTeCa mentorilor Goticul în arhitectură în anumite zone ale Europei. Totuși, acesta nu era cunoscut sau, mai bine zis, nu exista în acea perioadă[7]. În orice caz, deși a fost respins la început, totuși stilul Gotic pătrunde și pe teritoriul Italiei, în 1200, înlocuind treptat stilul Romanic, dar având în același timp niște particularități naționale, fenomen prezent în majoritatea țărilor în care acesta s-a dezvoltat. Din cauza invaziilor și a jafurilor făcute de către vizigoți și ostrogoți, dar și din cauza dominației lor îndelungate pe teritoriul Italiei, italienii au asociat mult timp stilul Gotic cu germanii[8], dându-i termenului un sens negativ. În orice caz, stilul Gotic nu a pătruns în totalitate în arhitectura medievală de pe teritoriul Italiei. [7] Michael Camille, Gothic Art. Visions and Revelations of the Medieval World, Calmann and King Ltd, Londra, 1996, p. 9 [8] Carl H. Klaus, Victoria Charles (ed.), Gothic Art, Parkstone Press International, New York, 2016, pp.7-11 Catedrala din Reims Sistemul de boltire al Bisericii Sf. Mihail din Cluj Catedrala Sf. Ștefan din Bourges (Franța) Catedrala din KÖLN (Germania) 120

NOI - MENTORII Laborant, inginer, Rotaru Cristina Patricia Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTeCa mentorilor Realitatea virtuală în predarea științelor „Ştiinţa merge înainte pe două picioare, numite teorie şi experiment. Câteodată este pus jos primul, altă dată celălalt, dar progresul continuu este făcut numai prin folosirea ambelor.” (Millikan) Realitatea virtuală este cea mai modernă şi interesantă metodă de învăţare pe care societatea contemporană o poate oferi. Folosirea realităţii virtuale în cadrul activităţilor didactice poate oferi multe avantaje, în special creşterea creativităţii elevilor-lucru deosebit de important în dezvoltarea cognitivă şi emoţională a acestora. Fizica şi chimia sunt ştiinţe care studiază mecanisme complexe de interacţiune, descrise de formule matematice şi explică totul de la formarea legăturilor interatomice până la apariţia Universului. Această lume cuprinde o sferă enormă de cunoştinţe care stă la baza tehnologiilor şi civilizaţiei moderne. Ştiinţele( fizica, chimia şi biologia) sunt preocupate de stabilirea adevărurilor ştiinţifice în legătură cu fenomenele naturale. Practica şi experimentul (real sau de laborator) au şi rolul de izvor al cunoştinţelor şi scop al cunoaşterii. Teoria se bazează pe prelucrarea datelor experimentale, obţinute în procesul măsurărilor. Fizica şi chimia sunt ştiinţe experimentale şi nu dogmatice: orice ipoteze, modele sau teorii se consideră ca valabile numai după testarea şi confirmarea lor experimentală. De aceea, se condiționează obţinerea de rezultate bune prin folosirea experimentului ca principala modalitate de comunicare-asimilare a cunoștinţelor, iar predarea - învăţarea lor fără experiment are cam aceeaşi eficacitate ca şi predarea - învăţarea geografiei fără... hartă! Experimentul de laborator, în general, urmăreşte realizarea intenţionată a procesului sau fenomenului fizic studiat. Experimentul calitativ scoate în evidenţă doar aspectele principale în derularea unui fenomen sau a unei legi fizice, stabileşte relaţiile de tip cauză – efect. Experimentul cantitativ urmăreşte în detalii desfăşurarea în spaţiu şi timp a unor fenomene, procese, legi, legităţi, proprietăţi ale obiectelor lumii reale. De data aceasta se stabilesc relaţii exacte între valorile mărimilor fizice caracteristice fenomenului respectiv. Lipsa de timp la lecțiile de fizică nu permite realizarea deplină, în toate detaliile, a experimentului. Realizarea complexă este limitată, pe de o parte, de parametrii tehnici rigizi ai aparatului sau dispozitivului utilizat. Pe de altă parte, acestea din dotarea laboratoarelor de fizică au caracteristici și posibilități tehnice mult mai reduse decât cele ale aparatelor utilizate în cercetări științifice. Iar calitatea şi clasa de precizie joasă a aparatelor de măsură, produse pentru sistemul de învăţământ, fac deseori ca erorile măsurătorilor să fie de acelaşi ordin ca şi valorile mărimilor măsurate sau chiar să întreacă cu mult aceste valori. Importanța şi rolul experimentului de laborator în predarea–învăţarea fizicii sunt incontestabile, deoarece acesta educă gândirea abstractă, analitică şi cea sistemică, raţionamentul deductiv şi inductiv, creează deprinderi de observare a lumii înconjurătoare şi de înţelegere a fenomenelor din natură. Cu toate acestea, una dintre problemele curente cu care se confruntă profesorul de fizică este dotarea laboratorului. Efectuarea unui experiment la lecțiile de lucrări de laborator frontale, necesită aparatură în număr mare de exemplare, iar o dotare bună ridică 121

NOI - MENTORII Laborant, inginer, Rotaru Cristina Patricia Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTeCa mentorilor Realitatea virtuală în predarea științelor cu mult costurile în sistemul de învăţământ. În procesul de predare, orice experiment de laborator trebuie foarte bine pregătit. Înaintea utilizării aparatelor, dispozitivelor la lecțiile de fizică, acestea în mod obligatoriu trebuie supuse testării, verificării stării lor de lucru. Nu este exclusă necesitatea de reparare sau de înlocuire operativă a aparatelor uzate sau defecte. O bună parte de experimente nu pot fi realizate în laborator deoarece obiectele de studiu sunt ca dimensiune ori prea mari ori prea mici. Sau, cum am putea demonstra experimental, de exemplu, dependenţa acceleraţiei gravitaţionale de latitudine ori de altitudine în condiţii terestre, cu atât mai mult pe Lună, pe alte planete ? Doar cu creta pe tablă. Efectuarea experimentului în laborator, de multe ori, cere respectarea strictă a unor reguli şi norme ale tehnicii de securitate. O parte din experimente nu pot fi demonstrate în clasă din cauza pericolului pentru sănătatea şi viaţa celor prezenţi sau că pentru demonstrarea lor se cer aparate, dispozitive foarte costisitoare. Învăţământul, ca una dintre sferele importante şi determinante în viaţa societăţii, nu poate ocoli progresul tehnico-ştiinţific. Astfel, sistemul de învăţământ are la dispoziție cel mai puternic instrument de instruire şi educaţie din istoria sa. Este vorba de calculator, care, folosind tehnologiile informaţionale și ale comunicării, produce o revoluţie în învăţământul modern, aflat în impas din cauza exploziei informaţionale, a volumului enorm de cunoștințe, acumulat pe parcurs de umanitate. Calculatorului îi revine un rol deosebit în modelarea, reproducerea şi studierea fenomenelor, proceselor naturale, proceselor tehnologice prin realizarea experimentelor virtuale. Modelarea fenomenelor, proceselor fizice, a experimentelor pe calculator este, desigur, un tip nou de modelare, nemaiîntâlnit până nu demult în sfera învăţământului. Rolul instalaţiei experimentale îl îndeplineşte calculatorul iar programul de instruire este un produs intelectual pedagogic ce se transpune în programul computer rezultând astfel un produs informatic. Cele două tipuri de programe - de instruire şi programul computer - constituie noţiunea de software (soft). Echipamentul electronic propriu-zis, care se numeşte hardware, asigură implementarea în practica de predare-învăţare a celor două programe anterioare. Un experiment virtual, ca şi un experiment de laborator, are același scop de studiere a fenomenului respectiv în condiţii, evident, la fel artificiale, acestea fiind create şi realizate la un alt nivel calitativ, mai modern şi pe un fundament ştiinţific riguros. Ca şi experimentul de laborator, orice experiment virtual, realizat pe calculator, are la bază aceleași modele fizice, aceleaşi modele matematice (teoretice) de aceea, orice experiment virtual are, la fel ca şi cel de laborator, rolul de izvor al cunoştinţelor şi scop al cunoaşterii. Orice model fizic şi orice teorie, propuse şi utilizate în fizică şi chimie - şi pot fi testate şi confirmate (sau infirmate ) prin experimentul virtual respectiv realizat pe calculator. La fel ca şi experimentul de laborator, experimentul virtual calitativ stabileşte relaţia cauză-efect, iar cel cantitativ stabileşte, în baza măsurătorilor, relaţii exacte între mărimile fizice din modelul teoretic corespunzător obiectului sau fenomenului fizic 122

NOI - MENTORII Laborant, inginer, Rotaru Cristina Patricia Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTeCa mentorilor Realitatea virtuală în predarea științelor studiat. Mai mult, la efectuarea măsurătorilor în experimentul virtual pot fi introduse (generate), în mod controlat, toate tipurile de erori întâlnite în experimentul de laborator, ceea ce, la fel, permite prelucrarea rezultatelor experimentale. În predarea-învăţarea fizicii şi chimiei experimentul virtual vine să diminueze sau să înlăture o parte din neajunsurile care apar la realizarea experimentului de laborator. Mai mult ca atât, experimentul virtual completează componenta experimentală a cursului de fizică. Un experiment virtual de calitate, bine gândit şi realizat pe baza modelului ştiinţific al fenomenului considerat, constituie o reelaborare originală a conceptului ştiinţific și este foarte aproape de experimentul de laborator. Efectuarea experimentului virtual înlesneşte elucidarea proceselor, fenomenelor şi legilor fizice prin efectuarea aceluiaşi experiment în toată complexitatea lui. Această performanţă poate fi atinsă numai dacă experimentul virtual este realizat pe calculator pe baza modelului fizic științific al fenomenului sau procesului studiat. Măsurătorile şi calculele îi dau aplicației elaborate ştiinţific un caracter practic, de finalitate în studiul fenomenului sau procesului respectiv. Efectuarea măsurătorilor în experimentul virtual înlătură plictiseala, provocată elevilor la utilizarea unor simulări simpliste, mult prea aproximative, ale fenomenelor fizice pe ecranul calculatorului. Fenomenele fizice modelate pe calculator au un caracter intuitiv şi practic mult mai pronunţat decât cele reproduse în laborator. Procesele fizice modelate pe calculator sunt mult mai clare şi dinamice, intervențiile și consecințele lor au loc în timp real. La schimbarea controlată a valorilor mărimilor fizice sau a parametrilor tehnici ai dispozitivului, schimbările respective se produc pe ecran, în faţa elevului. În acest caz elevul dobândeşte singur cunoştinţe, găseşte şi înţelege mai bine, mai profund şi într-un timp mult mai scurt legităţile fizice principale ale fenomenului sau procesului fizic studiat. Predarea-învățarea pe calculator are un mare avantaj – timpul de însuşire a informaţiei se reduce cu 30-40% față de învăţarea tradiţională, iar programul odată parcurs este asimilat în întregime. Această metodă modernă de predare-învăţare cu ajutorul calculatorului realizează individualizarea și diferențierea învățământului. Utilizând calculatorul, elevul, cu adevărat, studiază un model ştiinţific, teoretic al fenomenului. Dar aceasta nu înseamnă că modelul teoretic, realizat în varianta virtuală, nu poate fi adus aproape de cel real, prin introducerea și acțiunea unor factori colaterali sau suplimentari, adesea străini fenomenului studiat. Modelarea pe calculator, experimentul virtual se aplică cu succes în cele mai diferite domenii ştiinţifice: în fizică, chimie, tehnică, biologie, medicină. Experimentele şi lucrările de laborator virtuale la fizică, pe de o parte, îi ajută pe elevi în procesul de studiere şi cunoaştere complexă și aprofundată a fizicii, iar, pe de altă parte, le serveşte un bun exemplu de aplicaţii practice ale modelării științifice şi simulării pe calculator pentru alte domenii din viitoarea lor activitate profesională. Tocmai la efectuarea experimentelor virtuale se realizează o conexiune interdisciplinară dintre fizică, matematică, metrologie, informatică, lucru greu de realizat la alte discipline. 123

NOI - MENTORII Laborant, inginer, Rotaru Cristina Patricia Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTeCa mentorilor Realitatea virtuală în predarea științelor La fundamentul fizicii-ştiinţă stau modelele fizice (modelul punctului material, modelul gazului ideal, modelele structurii atomilor și nucleelor, modelul fenomenului de difracție sau de polarizare a radiațiilor optice) însoţite de modelele matematice respective. Modelul fizic împreună cu cel matematic formează modelul ştiinţific al fenomenului sau procesului fizic studiat. Orice model constituie o reprezentare figurativă a teoriei, un sprijin oferit gândirii şi nu realitatea ea însăşi. Tehnologiile informaţionale sunt o inovare revoluţionară în practica didactică la începutul acestui mileniu. Profesorul este sursa activă şi promotorul promovării a tot ce este nou şi progresist în şcoală şi societate. Utilizarea cu pricepere a softurilor de calitate în predare este o activitate didactică modernă, în care monologul profesorului este înlocuit de dezbateri interesante şi utile pentru toţi elevii, de lucrul individual de obţinere şi formare a propriilor cunoştinţe. Calculatorul nu are menirea să înlocuiască profesorul, deoarece numai profesorul poate fi şi este educator, purtător şi promotor al unei înalte culturi, model demn de urmat. Orice experiment efectuat în laborator sau virtual, realizat pe calculator pe baza modelului ştiinţific, este net superior experimentului expus, explicat pe… degete, sau „modelat” şi desenat cu ajutorul celor trei instrumente arhaice: Creta +Tabla+Cârpa (CTC). Bibliografie: 1. Călţun Florin Ovidiu, Capitole de didactica fizicii, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi 2006 2. Palicica Maria, Gavrilă Codruţă, Ion Laurenţia, Pedagogie, Editura Mirton, Timişoara, 2007 3. www.prointelect.com 4. https://edict.ro/realitatea-virtuala-in-predarea-stiintei/ 124

NOI - MENTORII Economist, Carmen-Lăcrămioara Pintilie LiTeraTeCa mentorilor Anders Celsius Anders Celsius a fost fizician și astronom suedez, cunoscut mai mai ales pentru introducerea scării termometrice, care-i poartă numele. S-a născut la Uppsala, Suedia, pe data de 27 noiembrie 1701, tatăl său fiind profesor de astronomie la universitatea din oras. Pășind pe urmele tatălui său, acesta a studiat astronomia, matematica și fizica experimentală. După ce a predat mai mulți ani matematica la universitate, el a fost numit profesor de astronomie la Universitatea Uppsala. Între anii 1732 si 1736 a călătorit mult și a vizitat observatoarele astronomice din alte țări. A stabilit contacte cu astronomi din Berlin, Nurnberg (unde, în 1733, a publicat o serie de observații despre aurora boreală), după care a vizitat Italia și apoi Franța. La Paris a luat legătura cu Maupertius, care tocmai pregătea o expediție științifică pentru măsurarea unui grad al meridianului Pământului dincolo de cercul polar, pentru a verifica teoria lui Newton, conform căreia Pământul trebuie să fie turtit la poli, și falsitatea punctului de vedere cartezian, care susținea contrariul. Celsius s-a alăturat expediției și a participat activ la pregătirea acesteia. Astfel, în 1735 el a mers la Londra pentru a procura instrumentele necesare, iar între 1736-1737 el a participat în calitate de astrolog la o expediție în Laponia, condusă de Pierre Louis Maupertius, Alexis Claude Clairaut și Pierre-Charles Lemonnier. Rolul acestei aventuri a fost acela de a determina lungimea unui grad de meridian. Expediția a confirmat ideea lui Isaac Newton, conform căreia Pământul nu este perfect sferic, ci aplatizat la poli. În anul 1742, elaborează un termometru cu mercur, bazat pe scara centesimală de temperaturi, unde punctul „0" marca punctul de congelare și 100, punctul de fierbere al apei. Pentru cercetările sale meteorologice, Anders Celsius a stabilit scara Celsius, pe care a descris-o în lucrarea sa, Observații privind două grade persistente la un termometru, publicată în 1742. El a folosit două puncte fixe: temperatura de topire a gheții și temperatura de fierbere a apei. Aceasta nu era o idee nouă, Isaac Newton lucrase deja cu ceva asemănător. Deosebirea era aceea că Celsius a folosit temperatura de topire și nu cea de îngheț. Experimentele pentru o bună calibrare a termometrului s-au desfășurat pe parcursul a două ierni. Repetând experimentul de multe ori, el a descoperit că gheața se topește întotdeauna la același punct de calibrare marcat pe termometru. A descoperit, de asemenea, un punct similar la fierberea apei (punctul de evaporare a apei), deși, când această determinare se face cu o precizie ridicată, se observă o variație a acestui punct în funcție de presiunea atmosferică. În momentul în care se îndepărta termometrul de vapori, nivelul mercurului creștea puțin. Acest fenomen se poate explica prin răcirea și contractarea rapidă a sticlei. Numele său a fost atribuit unui grad termometric (gradul C). A murit de tuberculoză în 1744, la nici 43 de ani. În același an, după decesul lui Anders Celsius, botanistul Carl Linné a inversat scara Celsius, dându-i forma actuală. În următorii 204 ani, specialiştii în termodinamică au numit-o „scara centigradă”, iar temperaturile corespunzătoare ei au fost numite, simplu, „grade” sau mai precis „grade centigrade”. 125

NOI - MENTORII Profesori, Robert Sîrghea, Mihaela Lungu, Ciprian Rusu, Anca Pavăl Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTeCa mentorilor VALENȚELE INTERDISCIPLINARE ALE CIFREI TREI Pentru a defini limbajul simbolic care gravitează în jurul cifrei trei nu este suficient să afirmăm că desemnează altceva decât ce este el însuși. De fapt, țesătura limbajului simbolic al cifrei trei participă la reunificarea a ceea ce desemnează. Cu toate că „tendința de a vedea peste tot semne-simbol, este adevărat, dovedește un caracter ușor paranoic” , a refuza să crezi în virtutea unui semn-simbol de a fi dinamic și cu funcție de creștere în complexitate, pe măsura dezvoltării culturii și civilizației umane, după cum vom sesiza în cele ce urmează, denotă o crasă ignoranță. În această notă de explorare a orizontului de posibilitate interdisciplinar a cifrei trei, aducem în prim-plan domeniul științific (matematică, fizică, logică), cel teologic și cel conceptual (teologie creștină și filosofie). Creșterea în complexitate a cifrei trei în matematică, bunăoară, a fost necesară pentru a explica numerele prime. Despre numărul 3 putem afirma că este un număr natural impar, adică nu este divizibil cu 2. Cifra 3 este un număr prim, adică un număr natural, mai mare decât 1, care are exact doi divizori pozitivi: numărul 1 și numărul în sine. Acești divizori sunt impro-prii. Cel mai mic număr prim este 2; în afară de 2, toate numerele prime sunt numere impare, deci putem spune că cel mai mic număr prim impar este 3. În matematică, numărul 3 este un număr prim Mersenne, adică un număr prim care este mai mic cu 1 decât o putere a lui 2. Adică este un număr prim de forma în care n este un număr întreg. În matematică, numărul 3 este un număr Harshad (sau un număr Niven), adică într-o bază dată este un număr întreg care este divizibil cu suma cifrelor sale în baza respectivă. Numerele Harshad au fost definite de D. R. Kaprekar, un matematician din India. Cuvântul „harshad” provine din sanscrită, harṣa (bucurie) + da (dă), adică dătător de bucurie. Cifra 3 este una dominantă. Dacă se adună cu ea însăși se obține 6. Iar dacă cele două se adună la rândul lor, adică 3 plus 6, se va obține cifra 9, despre care Tesla susținea că este însuși Universul. Figura 1 Plan – 3 puncte necoliniare determină un plan Triunghi – triunghiul are: 3 laturi; 3 vîrfuri; 3 unghiuri; 3 Primul om din lume, care a pus numărul 3 într-o lumină divină, a fost Pitagora. Totul a pornit de la celebra sa teoremă a triunghiului și relația sacră dintre cele trei laturi ale unui triunghi. Pentru Pitagora, matematica era modul în care se putea explica supranaturalul. În acest sens, Pitagora susținea că totul în Univers are o structură în trei părți și totul ar putea fi redus sub forma unei diagrame triunghiulare. La geometrie, putem afirma că cifra 3 o întîlnim la: înălțimi; 3 mediane; 3 mediatoare; 3 bisectoare (figura 1). [1] Georges Colleuil, Funcția terapeutică a simbolurilor, traducere de Doru Mareș, Editura Nemira, București, 2017, pp. 46-47 126

NOI - MENTORII Robert Sîrghea, Mihaela Lungu, Ciprian Rusu, Anca Pavăl Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași LiTeraTeCa mentorilor VALENȚELE INTERDISCIPLINARE ALE CIFREI TREI Cifra 3 mai apare și în teorema celor 3 perpendiculare, cu cele două teoreme reciproce, foarte des folosite în geometria în spațiu pentru a demonstra că o dreaptă este pertpendiculară pe plan sau două drepte din spațiu sunt perpendiculare (figura 2). În plus, foarte mulți dintre cititorii articolului știu că au ceva magic (sunt născuți într-o zi care conține cifra trei). În arealul fizicii, studiul opticii geometrice se bazează pe 3 principii: principiul propagării rectilinii a luminii, principiul reversibilității drumului parcurs de o rază de lumină și principiul independenței razelor de lumină. De asemenea, se mai pot menționa următoarele: oglinzile pot fi de 3 tipuri: plane, concave și convexe; sunt 3 principii ale mecanicii clasice newtoniene: a inerției, fundamental și cel al acțiunii și reacțiunii; există trei transformări ale luminii: lumina, umbra și penumbra; cele trei dimensiuni (înălțime, lungime și adâncime); trei puncte sunt minimul suficient pentru a face un scaun stabil; planeta Pământ este a 3-a planetă de la Soare; elementele nobile ale naturii sunt trei: apa, focul, aerul și tot atâtea, cele trei stări ale materiei și de agregare (lichid, solid și gazos). De asemenea, există 3 culori primare, din care pot fi obţinute toate celelalte culori: albastru, galben, roşu, iar viteza luminii în vid este de 3·108 m/s. În spectrul teologic creștin, fundamentul cosmogonic și cosmologic se află în Sfânta Treime (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt). Alături de aceasta, cifra trei se mai află în Vechiul Testament, când trei îngeri l-au vizitat pe Avraam la Stejarul Mamvri. Dogma credinței creștine învață că Fiul se naște din Tatăl și Duhul Sfânt purcede din Tatăl mai înainte de toți vecii, adică din eternitate. Cum se poate aceasta? Nu este cu neputință de răspuns: Fiul s-a născut din Tatăl cum se naște cuvântul din minte și Duhul Sfânt purcede din Tatăl cum purcede fapta din voință. Cuvântul se naște din minte, nu purcede; și fapta purcede din voință, nu se naște. Figura 2 Mai târziu, un alt om special, Nikola Tesla a dezvoltat o adevărată obsesie pentru numărul trei. El susținea că acest număr este foarte special și ar putea fi cheia care ar deschide ușa spre toate secretele Universului. În altă ipostază, cifra trei o întâlnim foarte des la orele de matematică, sub forma unei note, dar este de evitat o astfel de situație. La fel se naște Fiul și purcede Duhul Sfânt din Tatăl... Dumnezeu Tatăl e soarele universului, care există din veșnicie. Fiul este lumina Tatălui care a venit în lume ca să ne lumineze calea spre veșnicie, iar Duhul Sfânt e căldura care vine de la Tatăl ca să ne încălzească inimile și să aprindă în ele iubirea lui Dumnezeu. Astfel, cum soarele cu lumina și căldura una sunt, la fel una sunt Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – Preasfânta Treime. Aceasta e, foarte pe scurt, învățătura creștină despre Dumnezeu, pe care o crede și o mărturisește Biblia întreagă – cea mai importantă capodoperă și mărturie a adevărului existenței lui Dumnezeu; învățătura pe care o măr127

NOI - MENTORII Robert Sîrghea, Mihaela Lungu, Ciprian Rusu, Anca Pavăl Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași turisesc cei peste opt sute de milioane de creștini, câți numără astăzi sub aripile lui creștinismul. Am putea aminti și despre cele trei zile petrecute de Iona în pântecele unei balene, ca prefigurare a celor trei zile petrecute de Mântuitorul nostru Iisus Hristos în mormânt, înainte de Înviere. Din acest motiv cei botezați sunt scufundați în apă de trei ori în numele Sfintei Treimi, ca împreună cu cele trei Sf. Taine primite încă de la începutul vieții creștinești ortodoxe (Botezul, Mirungerea și Împărtășania) să poată lucra cele trei virtuți teologice (credința, nădejdea și dragostea) pe tot parcursul celor trei mai importante evenimente ale vieții (nașterea, căsătoria, moartea). Dacă ar fi să amintim și actul de cunoaștere intra și interumană, în arealul logicii, argumentării și comunicării găsim cele trei principii generale reprezintă principiile raţionale sau directoare ale cunoaşterii: 1. principiul identităţii: "Ceea ce este este; ceea ce nu este nu este". Altfel spus, un lucru este identic cu sine, A=A (tautologie); 2. principiul contradicţiei sau al contrarietăţii: "contrariul adevărului este falsul", întrucît nimic nu poate în acelaşi timp să fie şi să nu fie; 3. principiul terțului exclus, conform căruia dintre două propoziţii contradictorii, una este adevărată şi cealaltă falsă". Întrucât orice lucru trebuie sau să fie sau să nu fie (nu există o terţă posibilitate).. În sfera discursurilor publice, a oratoriei, conform principiilor logice, aflăm că există o triadă inconsistentă. Adică, ”o mulțime de trei enunțuri dintre care cel puțin unul trebuie să fie fals, dat fiind că din oricare două dintre ele se poate deduce "'negația celui de-al trei lea. În cazul deducţiei silogistice această formă de inconsistenţă este uneori numită antilogism. De exemplu, "Relele nu sunt create de Dumnezeu", "Relele sînt reale" şi "Tot ce e real este creat de Dumnezeu" formează o triadă inconsistentă şi ca atare nu pot fi simultan adevărate” . Conceptualizând cifra trei, în filosofia antică se găsește conceptul de trias: triadă, structură triadică. Înțelesurile sunt numeroase, însă amintim doar cele mai esențiale: 1. Una din trăsăturile cele mai caracteristice ale platonismului târziu o constituie prezența, în ceea ce acesta numea hypostaseis, a unei structuri triadice. Folosirea acesteia este de amploare destul de mică la Plotin, la care marea triadă ipostatică formată de Hen, Nous şi Psyche tou pantos pare bazată mai degrabă pe consideraţii istorice de sincretism decât pe vreun principiu triadic a priori. (Enn. V, 1, 7). Acelaşi lucru e valabil pentru cealaltă mare triadă a lui Plotin: Fiinţă (on), Viaţă (zoe) şi Intelect (nous). Ea îşi are temeiul în exegeza oferită de tradiţia platoniciană a unui text celebru din Sofiștii (248e), unde Platon admite în cuprinsul a "ceea ce fiinţează în chip desăvîrşit" (pantelos on) mişcarea (kinesis), viaţa, sufletul şi inteligenţa (phronesis). Plotin o foloseşte din plin în respingerea materialismului stoicilor: fiinţa nu este un cadavru; ea este înzestrată cu viaţă şi inteligenţă (Enn. IV, 7, 2 ; V, 4, 2). Acestea ar fi câteva frânturi ale cifrei și limbajului-simbolic trei în domeniul științific (matematică, fizică, logică), cel teologic și cel conceptual (teologie creștină și filosofie). Evităm să analizăm întreaga polivalență a cifrei trei din sfera ezoterismului, a spiritualității hinduse, a cabalei sau a altor arii de cunoaștere umană din motiv că nici nu suntem specialiști în astfel de analize și nici spațiu suficient pentru a aborda astfel de teme. LiTeraTeCa mentorilor VALENȚELE INTERDISCIPLINARE ALE CIFREI TREI [2] Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 138-139 [3] Alain Graf, Christine Le Bihan, Lexic de filosofie, traducere de Elena Bondar, Institutul European, Iași, 2000, p. 91. [4] Dicţionar de filozofie şi logică, coord. Anthony Flew; trad. D. Stoianovici., Ed. a 2 – a, Bucureşti, Humanitas, 1999, p. 347. 128

NOI - MENTORII Bibliotecar, Oana Epure Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”, Iași LiTeraTeCa mentorilor Cu entuziasm și bucurie, elevii, bibliotecarii și profesorii (din licee și gimnazii din oraș și din județ) implicați în Proiectul Hoinari în lumea cărților, s-au întâlnit de Ziua națională a lecturii, pentru a zăbovi cu mintea și cu inima alături de o carte de referință: Fahrenheit 415, de Ray Bradbury - povestea distopică a unui om care arde cărți pentru a împiedica diseminarea ideilor și care apoi ajunge să-și dea seama de eroarea acțiunilor sale. Odată ce Guy începe să citească în secret, nu va mai gândi niciodată la fel - cunoașterea este putere. Întrebările despre premisele presupusei societăți fericite sub regimul Noii Ordini devin mai frecvente. Spălarea creierului (subliminală și persistentă la televizor) nu mai este complet eficientă. Alegerea a fost una cum nu se poate mai potrivită - o carte manifest - în favoarea lecturii, pe care toți cei prezenți la activitate au apreciat-o. Gazda evenimentului a fost Casa Muzeelor din Iași, un loc primitor pentru o activitate deosebită de promovare a lecturii. Sărbătoare de Ziua Națională a Lecturii 129

NOI - MENTORII Profesor, Alma Brumă Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași O PERSPECTIVĂ ASUPRA CITITULUI LiTeraTeCa mentorilor Ca adult, ştii că cititul e important, iar pe de altă parte vrei să te asiguri pe cât posibil că şi adolescentul va intra în viaţa adultă cu toate abilităţile de care are nevoie pentru a avea succes. Adolescenţa este vârsta schimbărilor, în care motivaţia şcolară nu ocupă nicidecum un loc fruntaş în lista priorităţilor elevului. Şcoala la modul general nu este considerată la vârsta asta o activitate cool, cu atât mai mult cu cât o activitate tradiţională poate deveni de-a dreptul obositoare: cărți, caiete, culegeri, ciorne înşirate pe birou, cu rânduri subliniate şi exerciţii multe de scris, atât pentru teme cât şi pentru recapitulări. Adolescenţa nu vine la pachet cu răbdarea sau alte virtuţi necesare în procesul de învăţare. Atât ca părinte, cât şi ca profesor, sigur ne-am întrebat „când va pune odată telefonul ăla jos pentru a pune mâna pe o carte?”. Cum să-i facem pe copii să citească, într-o lume în care atenția lor este captată de atât de mulți stimuli? În această eră a rețelelor sociale și a mesajelor text, profesorii se luptă în mod constant pentru a obține și menține atenția elevilor. Oricât de dificil a devenit, toți profesorii trebuie pur și simplu să dea tot ce au pentru a încerca cele mai bune metode de a face ceea ce îi învață pe elevi interesant și angajant. Deoarece elevii sunt mereu interesați de ei înșiși, profesorii trebuie să se străduiască mereu să demonstreze modul prin care ceea ce predau se regăsește în viața lor individuală. De aici și oportunitatea de a utiliza tehnologia în predare de câte ori este posibil - știind că acesta le este „călcâiul lui Ahile”. Pentru a-și potența eforturile, profesorii folosesc ori de câte ori este posibil Internetul, videoproiectorul, vizualizatorul Elmo, calculatorul și tabla interactivă SMART. Abordarea lecturii în școală este o reală provocare, pe care profesorii trebuie să și-o asume, găsind soluții mai mult sau mai puțin inovative pentru a-i face pe elevi să descopere că pot fi vrăjitori adevărați și că, citind, lumea devine mult mai frumoasă. Să ajuți un adolescent să-și definească interesele și să-și mențină motivația pentru interesele lui este cheia dezvoltării lui ulterioare și, indirect, a cititului. „Provocarea lecturii” vine în întâmpinarea profesorilor cu o nouă perspectivă asupra lecturii ca proces de comprehensiune, pe fondul performanțelor în scădere ale elevilor la orice disciplină, la nivel național. Suita de exemple construite și aplicate la clasă, inclusiv, oferă alternative de citire activă și critică. Altfel spus, pentru a insufla copiilor pasiunea pentru lectură și a-i ajuta să culeagă toate beneficiile acestei activități esențiale în formarea lor, sunt necesare noi abordări didactice într-o societate a cunoașterii, aflată în continuă schimbare. Soluții pentru stimularea iubirii de lectură Metodele sunt numeroase; dintre acestea, exemplific: predarea reciprocă (elevii joacă rolul profesorului şi-şi explică unii altora pasaje citite); mozaicul (grupuri de câte 5 elevi cercetează prin colaborare un anumit aspect al texului, fiecare devenind expert în predarea subtemei învățate); diagrama Venn (două cercuri mari care se suprapun parţial, folosite pentru a descrie asemănări și deosebiri între două texte sau personaje); procedeul recăutării (în perechi, elevii citesc textul alternativ, se opresc după fiecare paragraf și își pun întrebări despre ce au citit); 130

NOI - MENTORII Profesor, Alma Brumă Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași O PERSPECTIVĂ ASUPRA CITITULUI LiTeraTeCa mentorilor Ciorchinele (o metodă grafică antrenantă, care stimulează gândirea şi creativitatea elevilor). Cititul nu este scop în sine. Este mijloc spre obținerea unei cunoașteri. Și cred că aici avem un rol cu toții, ca părinți și, în mod specific, noi, ca profesori: SĂ-I INSPIRĂM! Propun câteva metode prin care să ajutăm adolescentul să decidă pentru el că cititul este important în viaţă. Înainte de a prezenta modalitaţile care au efect în încurajarea adolescentlui de a citi, iată ce NU funcţionează: Presiunea, cicălirea. Încurajează-l să citească, dar nu-l bate la cap. Critica temelor abordate în lectură. Îi poţi explica ce te deranjează în anumite tipuri de materiale după ce le citeşti tu însuţi, dar fă tot posibilul să eviţi să-i interzici unele surse de lectură. Încearcă să accepţi diferenţele de opinie ca atare. Evită lauda excesivă la adresa cititului. Dacă îl surprinzi citind, poţi arăta interes, dar nu face prea mare tam-tam pe această temă. Deoarece e important ca adolescentul să simtă că citeşte pentru propria plăcere şi nu pentru a te mulţumi sau a-ţi câştiga ţie aprecierea. Ce prezintă interes pentru un adolescent: faptul că prin citit ar putea: Să devină expert într-un subiect care îl atrage, de la sport, motoare, maşini sau orice altceva. Să trăiască periculos. Prin lectură, adolescenţii pot împărtăşi provocările, temerile, deprinderile celor despre care citesc fără niciun risc. Să se amuze serios. Mulţi adolescenţi vor fi foarte încântaţi să stea jos cu cartea comedianţilor favoriţi în mână, o colecţie de glume sau benzi desenate, sau cu o revistă de umor. Să cunoască lumea. Fără a pleca din cameră, adolescenţii pot vizita locuri care îi fascinează. Să călătorească în timp. Temele istorice sau de science fiction îl poartă pe cititor prin diverse perioade de timp. Să-şi folosească creierul. Tinerii pot fi fascinaţi de rezolvarea unui mister dintr-un roman poliţist, intuind intenţiile unui personaj, ori găsind soluţia ieşirii dintr-o situaţie periculoasă. Să obţină sfaturi în mod gratuit. Numeroase romane prezintă personaje la vârsta adolescenţei care se confruntă cu probleme şi presiuni similare cu cele cu care se confruntă el. Să descopere noi interese. Citind, adolescenţii pot dezvolta interes pentru un subiect despre care nu ştiau nimic înainte. Să găsească o cauză. Adolescenţii pot face lucruri măreţe pe o temă importantă pentru ei. Să evadeze. Ei pot scăpa de tensiune, de zgomote sau de plictiseală, evadând într-o carte. Totuşi, să-l încurajezi pe copil să citească poate fi o adevărată provocare. Bibliografie: 1. Daniel P. Ce anume ne motivează cu adevărat? București, Editura Publică, 2016 2. Mancas A., Stoicescu D., Sarivan L., Provocarea lecturii Ghid metodologic pentru dezvoltarea competenței de receptare a mesajului scris, Bucuresti, Editura Didactică și Pedagogică, 2013 3. Răducan C., Bazele motivației, București, Editura Mastering Mind &Soul, 2015 131

Sinonimia contextual-stilistică Tipuri de sinonime Atât semantica tradiţională, cât şi cea modernă au încercat, utilizând diferite metode, să dea acestui fenomen o definiţie satisfăcătoare. Totuşi, unii îl înţeleg ca pe o vecinătate între două cuvinte, ca o identitate sau doar ca o asemănare. În consecinţă, tipurile de sinonime diferă de la un autor la altul. În funcţie de criteriile avute în vedere, cercetătorii români V. Şerban şi I. Evseev fac distincţia între sinonime absolute (cele care coincid ca sens) şi sinonime relative (care diferă prin nuanţe semantice şi prin valori stilistice. Angela Bidu – Vrănceanu şi Narcisa Forăscu, definind sinonimia, stabilesc chiar din definiţie existenţa a două feluri de sinonime: a) sinonimia în sens restrâns, ce presupune obligatoriu identitate de sens, de comportament contextual şi de variantă funcţională a două sau a mai multor cuvinte. b) sinonimia în sens larg, ce înseamnă că două unitaţi se pot afla în relaţie de sinonimie dacă desemnează în mod global acelaşi obiect, în situaţii în care distribuţia dialectală şi cea stilistico-funcţională sau diferenţele de utilizare contextuală sunt neglijate (conştient sau nu). În cea de a doua situaţie, se poate admite că sinonimele sunt aproximativ echivalente. Autorii manualelor nu au ajuns la un consens privind opţiunea pentru aceleaşi tipuri de clasificare a sinonimelor. Alexandru Crişan, Sofia Dobra, Florentina Sămihaian în manualul de clasa a VII-a identifică mai multe tipuri de sinonime: a) perfecte (când sensurile sunt identice). Ex: kaliu-potasiu, niciodată-nicicând; b) aproximative (când se sugerează obiectul denumit, apărând echivalenţe neaşteptate: luna-„regina nopţii moartă’’ M.Eminescu). Autorii altui manual alternativ identifică trei tipuri de sinonime: - totale (sunt identice ca sensuri: aramăcupru, varză-curechi; - parţiale (asemănătoare ca sensuri: a vorbi-a zice-a spune); - aproximative (corespund unor construcţii figurate: ,,cuibar rotind de ape”-vârtej de ape’). Ambiguitatea care învăluie clasificarea sinonimelor se regăseşte şi în culegerile de exerciţii destinate uzului elevilor. În afară de amestecul criteriilor, aceste distincţii neglijează, în egală măsură, raportul dintre sinonimia în sistem şi cea realizată concret în actualizare. Se observă că, deşi terminologia este aproape aceeaşi, diferenţa constă în criteriile care stau la baza distincţiilor. Aceste criterii trebuie să fie unitare, acceptate de toţi autorii manualelor şcolare, pentru ca elevul să stabilească cu uşurinţă şi exactitate tipurile de sinonime. O chestiune de maximă importanţă în studiul sinonimiei vizează faptul că, deşi sinonimia se referă la capacitatea cuvintelor de a denumi aceeaşi realitate, de a avea acelaşi referent, nu se poate vorbi de sinonimie totală, perfectă sau absolută. În cazul cuvintelor polisemantice, sinonimia se stabileşte doar la nivelul unuia dintre sensuri, fiind posibil ca fiecare sens al unui polisemantem să formeze câte o serie sinonimică. Identitatea de sens a unor cuvintele nu este suficientă pentru ca ele să poată fi substituite în toate contextele (ex: a muri, a deceda, a sucomba). Chiar dacă termenii aparţin aceluiaşi stil, se pot găsi diferenţe LiTeraTeCa mentorilor bibl. prof., Claudia Fotache Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași 132

Sinonimia contextual-stilistică în ceea ce priveşte preferinţa pentru utilizarea lor (ex: roşii, tomate). Teoretic, un cuvânt are un număr de sinonime care nu coincide cu posibilitatea reală de utilizare a acestora în limbă (ex: trandafir, roza, rujă). Roza e poetic, iar ruja este regionalism, ceea ce limitează posibilitatea de a fi folosite în vorbirea cotidiană. Important este ca elevul să găsească cuvântul cel mai potrivit pentru exprimarea unei idei. Legătura vorbitorului cu realitatea înconjurătoare se realizează prin intermediul cuvintelor, ceea ce înseamnă că o reflectare adecvată a realităţii presupune utilizarea unor cuvinte adecvate. Sinonimia perfectă este cea mai puţin interesantă, atât în ceea ce priveşte cercetarea ei, cât şi pentru vorbitorii unei limbi. Posibilitatea de selecţie între mai mulţi termeni, preferinţa pentru un termen sau altul prin eliminarea unor caracteristici reprezintă cel mai interesant aspect al sinonimiei. De aici rezultă importanţa cunoaşterii înţelesurilor cuvintelor şi a folosirii lor corecte. O exprimare variată şi nuanţată este condiţionată de existenţa unei mari bogăţii sinonimice. Efecte stilistice ale sinonimiei Studiul textelor concrete oferă observaţii interesante în ceea ce priveşte actualizarea raportului de sinonimie şi eventualele efecte stilistice obţinute prin modificarea relaţiilor dintre sinonime. Într-o situație concretă, valoarea unui termen se precizează, se conturează prin raportarea la ceilalţi termeni ai enunţului. Angela Bidu Vrânceanu şi Narcisa Forascu explică efectele stilistice ale sinonimiei şi funcţia lor în comunicare. O primă funcţie este cea de diversificare a vorbirii. Un vorbitor interesat de modul în care se exprimă încearcă să evite repetarea supărătoare a unui cuvânt în aceeaşi frază sau la mică distanţă, de exemplu: Cine obiectează [...] aduce drept evidenţă faptul că numărul de legi creşte, că numărul de obligaţii şi deci de constrângeri pentru individ sporeşte şi el. (Mircea Maliţa). Cuvintele sinonime, echivalente semantic, se pot diferenţia la nivelul actualizării, cum ar fi a insista şi a stărui într-un enunţ ca Are o privire care insistă fără să stăruie. Insistă prin intensitate. Cei doi termeni în contextul dat se diferenţiază prin opoziţie şi prin explicarea ce urmează. Uneori, precizarea sensului unui cuvânt se realizează prin utilizarea în context a unor cvasisinonime, care subliniază trăsături dominante: Acesta era un râs amabil, curtenitor. (Nicolae Breban). Funcţia de subliniere a unei idei se obţine prin reluarea acesteia utilizând sinonime juxtapuse, procedeu numit şi repetiţie semantică: Ariile roiau limpezi, dulci şi clare în mintea lui îmbătată (Mihai Eminescu). Sinonimele diferite sub aspectul intensităţii graduale, pot crea un efect de gradare, apărând într-o anumită ordine: Mă apucă spaima, groaza că în clipa următoare va izbucni violent; Această prietenie... mă făcea mândră, aproape orgolioasă. (Nicolae Breban). LiTeraTeCa mentorilor bibl. prof., Claudia Fotache Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții, Iași 133

bibl. prof., Marius Domițian Școala Sanitară Postliceală „Grigore Ghica Vodă”, Iași Poveste de iarnă LiTeraTeCa mentorilor Una, două, trei, patru, numără mama feliile tăiate cu dibăcie din salamul de soia și le puse cu grijă deoparte, într-o farfurioară întinsă, dinainte pregătită. Apoi luă jumătatea de pachet pe care scria, cu litere maro și albastre, Margarina Marga și-ncepu să ungă cu lama cuțitului pe pâinea tăiată în părți egale, făcând niște tartine gălbui, care luceau palid în lumina becului din bucătărie. Nu-mi plăcea margarina, fiindcă părea cam fără gust, în comparație cu untul, pe care-l vedeam foarte rar, dar care-mi plăcea la nebunie. Ce urmează acum, Teofil?, mă întrebă ea cu o privire iscoditoare, văzând cu câtă atenție priveam spre masă. Hai, mama, că facem asta de atâta timp!, i-am strigat cu un glas prefăcut supărat. Știam pe de rost ce urmează, așa că i-am spus fără să stau prea mult pe gânduri: Punem salamul între feliile de pâine, după care tăiem câteva șuvițe de ardei gras și le punem tot acolo, între felii, și gataaa pachețelul meu și-al tăăău! Mama râse și mă sărută pe frunte, apoi scoase din dulapul de sus, dintr-un borcan, două bomboane de pom de Crăciun, învelite în staniol colorat și cu marginile crâmpoțite, și mi le întinse în palmă, zicând: Dar desertul? Așa este, mereu uitam de desert. Păi, una mie și una ție, ca de fiecare dată, i-am spus, scărpinându-mă în creștet. Lasă, acum ți le pun ție pe amândouă, că ai nevoie de mai multă putere pe frigul ăsta, iar eu mă descurc la serviciu cu colegele mele, care aduc și ele câte ceva și mai împărțim între noi. Pe holul blocului se auziră niște miorlăituri prelungi, iar eu știam că era motanul vecinului Grigorescu, de la parter, pe care-l apuca uneori scheunatul de dimineață, iar vecinul îl dădea afară, pe scări, ocărându-l. La istorie ți-ai învățat? Știu că aveai... N-am lăsat-o să termine, căci îmi învățasem lecția și o știam bine. Avem despre monarhie, știu și definiția: „Partea de guvernare, am început să turui, în care puterea îi aparține unui singur om, împărat, rege sau faraon se numește monarhie”. Ș-oricum, tovarășul profesor e prea drăguț cu noi și ne iartă când nu știm, dar noi știm mai tot timpul la materia lui. Dac-ar fi așa toți profesorii... sau măcar tovarășa dirigintăăă...! Mama termină de împachetat cele două sendvișuri, vârându-l pe unul la ea în sacoșă, iar pe celălalt strecurându-l la mine în ghiozdan, în compartimentul mic, în care aveam și penarul. O fi el drăguț, zise, dar tot trebuie să vă dea niște note până la urmă. Iar dacă vă prinde de mai multe ori că nu știți, cred că-i va trece repede drăgălășenia asta a lui de care vorbești tu. Poate că se poartă așa și că e nou în școală și că... Auzind-o ce credea despre el, i-am zis că nu era adevărat: tovarășul profesor Ignațiu chiar este un om bun, mama, să știi. În trimestrul unu ne-a dat mai multe lucrări de control și am luat aproape toți note mari. Tu ai uitat că la istorie am avut pe primul 10? Ea își ciupi câteva scame de pe haina de iarnă și, după ce-și trase cizmele în picioare, zise cu o voce grăbită: O fi bun, dacă spui tu cu atâta convingere, dar acum... îmbrăcarea, că e aproape șapte jumătate, iar eu am de prins un tramvai până la muncă. Mi-am pus paltonașul peste uniforma de elev, iar mama mi-a aranjat căciula pe cap și mi-a înfășurat fularul în jurul gâtului, trecându-mi-l peste gură și legându-l strâns la spate. Ia-ți și mănușile, strigă după mine, că nu te joci cu gerul lui ianuarie! Ș-apoi, Teo, știi ce frig este la voi în școală de zile bune, nu?, adăugă, aducându-mi mănușile de lână de pe scaunul de sub cuier. Păi, mama, ne-au spus că de săptămâna asta ne dau căldură, că doar ți-am zis că știu de la tovarășa dirigintă că sau spart niște țevi în vacanță, c-a înghețat apa-n calorifere, dar de astăzi vine căldura la loc. (Din volumul Puzzle purpuriu) 134

bibl. prof., Marius Domițian Școala Sanitară Postliceală „Grigore Ghica Vodă”, Iași Poveste de iarnă LiTeraTeCa mentorilor Spre școală puteam merge și cu ochii închiși dacă voiam, căci știam drumul pe de rost, mai ales că nu era unul prea lung și nici nu trebuia să treversez decât două străzi. Nu l-am așteptat pe Laurențiu, vecinul și prietenul meu, să mergem împreună, fiindcă știam de la tanti Valeria că era răcit, răceală care ar putea da în gripă, după cum spusese ea, așa că era mai bine să stea acasă încă vreo două-trei zile, până la vindecare. Am trecut prin dreptul magazinului de carne, unde se întindea o coadă destul de lungă, chiar dacă mai era până la ora opt, când se deschidea, iar mai încolo, aproape de parc, se auzeau vocile gălăgioase ale celor care nu mai apucaseră să cumpere lapte. Știam de la mama că toată gălăgia aceea se pornea pentru că erau prea mulți la coadă și ori nu ajungea laptele pentru toată lumea, ceea ce-i făcea pe oameni să se ciondănească între ei, ori se certau cu vânzătoarea. Copacii care se înșirau de-a lungul trotuarului îmi stârneau un fel de milă, fiindcă erau negri, despuiați de frunze și păreau fără nicio apărare în fața oricui. Când am ajuns pe platoul din curtea școlii, îmi simțeam obrajii înghețați, iar ochii îmi lăcrimau ușor din cauza aerului prea rece. În clasă erau deja ajunși mai mulți colegi, care răsfoiau prin caiete ori vorbeau între ei. Prima oră aveam matematica, cu tovarășa Dinu Profira, iar cu dânsa nu era de glumit. Nu te dezbrăca de palton, Teofil, mi-a strigat Vulpița, care se pregătea să pună data în colțul din dreapta-sus al tablei, că n-ai scăpat de frig nici săptămâna asta, tu nu vezi?! Abia atunci am băgat de seamă că toți colegii mei aveau hainele groase pe ei, așa cum le avuseserăm și săptămâna trecută. Ora de istorie începea, aproape întotdeauna, la fel: tovarășul profesor Ignațiu Pompiliu intra în clasă cu același zâmbet pe care l-a avut pe tot parcursul trimestrului unu, se așeza la catedră pufnind un pic din nări, că era gras și avea burtă mare, de femeie gravidă, cum spusese odată, în pauză, Colac, făcându-ne să râdem, apoi își scotea ochelarii dintr-un fel de portofel pentru ochelari și, după ce-și freca degetele unul de altul, începea să răsfoiască încet catalogul. V-ați învățat pentru astăzi?, ne întreba cu glasul său gros, dar domol, iar noi răspundeam în cor că daaa! El ne întreba din nou, cu un zâmbet în colțul gurii: Cât de bine? Apoi, ca și cum și-ar fi amintit ceva, închidea repede catalogul, zicându-ne că o să ne asculte mai târziu, ori o să ne dea lucrare, și începea să ne povestească tot felul de lucruri petrecute în antichitate, căci istoria antică învățam în clasa a V-a. Istoria e o mare poveste, ne zicea, numai că una adevărată, care începe cu întâile semne ale existenței omului pe pământ și se va sfârși odată cu dispariția lui. Astăzi vom vorbi despre... Vocea îi era caldă și ne împresura pe toți, trimițându-ne în mijlocul istorisirii pe care ne-o povestea cu foarte multe amănunte și pe care noi începeam s-o avem repede sub ochi, ca și cum am fi urmărit un film sau am fi trăit la propriu acele momente. Tovarășul Ignațiu a venit la noi în școală prin luna octombrie, la câteva săptămâni după începerea anului școlar, și părea că se simte mai bine cu noi, elevii, decât în cancelarie, unde cred că ajungea foarte rar, fiindcă prin pauze îl vedeam mai tot timpul pe holuri, cu coatele sprijinite de pervazul ferestrei, răsfoind câte-o carte. Atunci ne grăbeam să ajungem în dreptul său și să-l salutăm, iar el ne răspundea politicos, înclinându-și fruntea zâmbind. Era liniște totală când ne vorbea el la oră, iar anii și personajele și evenimentele din istorisirile lui se lipeau de noi fără nici cel mai mic efort, și asta ne plăcea tare și ne făcea să-l iubim tot mai mult. 135

bibl. prof., Marius Domițian Școala Sanitară Postliceală „Grigore Ghica Vodă”, Iași Poveste de iarnă LiTeraTeCa mentorilor Odată, pe terenul de sport, s-a luat de tovarășul profesor Ciobanu, care ne alergase atunci de ne ieșiseră ochii din cap, supărat fiind pe unii dintre colegii mei că nu aveau trening. Tovarășul profesor de istorie venea de acasă și, când ne-a văzut cu fețele aprinse de oboseală, plini de transpirație și cu chipurile disperate, a stat un pic de vorbă cu Victor Covrig, colegul nostru care avea scutire la educație-fizică, și, aflând că aveam de alergat doisprezece ture de teren, l-a luat la întrebări pe profesorul de sport, spunând că-și bate joc de copii și că nu este nici etic și nici profesional ceea ce face el. S-au certat atunci destul de tare, dar noi neam oprit din alergare și, într-un fel, am fost salvați, căci după aceea ora a continuat altfel. Astăzi, tovarășul Ignațiu nu a mai intrat cu zâmbetul său binecunoscut pe chip, ba chiar mi s-a părut că avea o față supărată, care parcă nici nu mai era a lui. Stăteam cuminți, încotoșmănați în hainele groase, zgribuliți de frig. În pauză, Eugen Tulbure mergea printre bănci și striga spre noi cu uimire: He, he, ia priviți-mă, scot aburi pe gură ca o locomotivă...! Tovarășul profesor s-a uitat lung spre clasă și ne-a întrebat: De ce sunteți așa de veseli, măi copii? Întâi n-am înțeles de ce ne întreba asta, căci toți eram cu fețele vinete de frig și înghețate, încât, chiar să fi vrut, nu prea ne venea să fim veseli și să râdem. După aceea, am înțeles că glumea, căci ne-a zâmbit dintr-o dată în felul său și ne-a întrebat din nou, ridicând vocea: Măi, da voi știți să tropăiți? Ne-am uitat unii la alții, nevenindu-ne să credem că ne întreba așa ceva, dar i-am răspuns repede că da, bănuind că avea să urmeze ceva care să ne amuze. Atunci, să tropăim!, spuse, ridicându-se în picioare și trăgându-și scaunul de la catedră într-o parte. Începu să tropăie tare, sărind și izbindu-și picioarele de parchet, așa cum făceau unii colegi deai noștri când repetau la dansurile populare. L-am urmat cu toții ca apucații, tropăind de mama focului și ridicând praful până-n tavan, într-o hărmălaie de nedescris. Hai, mai repede și mai taare, ne striga tovarășul profesor, cu burta săltându-i foarte comic, voi numai atâta puteți?! Atunci, ne izbeam picioare cu toată puterea noastră, râzând și învârtindu-ne pe loc, într-un zgomot de-a dreptul asurzitor. Simțeam cum tălpile ni se dezgheață, obrajii se împurpurează și sângele ni se înfierbântă de la atâta efort, mișcând în tot corpul. V-ați încălzit?, ne întrebă el într-un târziu, oprindu-se din tropăit gâfâind și ștergându-și broboanele de transpirație de pe frunte cu o batistă albă. Și-acum luați loc, ca să putem discuta civilizat! Cineva bătu la ușă și intră. Era tovarășa profesoară Măzărescu, de economie politică, ce preda în școala noastră constituția la clasele mari. Aceasta privi buimacă spre noi și întrebă cu voce tăioasă: Ce se întâmplă în clasa asta, tovarășe profesor, ați înnebunit cu toții? Am oră dedesubt, la a opta, și nu mai reușesc să mă înțeleg cu elevii din cauza vacarmului de-aici... S-a speriat și tovarășa directoare și mi-a spus să merg să văd ce se petrece, că... Tovarășul profesor o opri cu un gest scurt, întinzând palma către ea, și-i zise răstit, cu o privire cum nu i-o mai văzusem niciodată: Atunci să vină tovarășa directoare să țină ore în condițiile astea, dacă s-a speriat așa tare, că ea-și încălzește fundul la reșoul din cabinetul ei, iar copiii ăștia îngheață de tot de frig aici... și-n alte clase. Destul că le spălați creierii cu... cu prostiile voastre ideologice, acum îi și congelați. Tovarășa profesoară dispăru pe ușă afară, iar tovarășul Ignațiu își trase scaunul și se așeză la catedră, răsuflând din greu, cu obrajii înfocați și cu mâinile tremurând. Își lăsă capul în palme și rămase multă vreme așa, fără să mai spună nimic, cu părul răvășindu-i-se peste degete. 136

bibl. prof., Marius Domițian Școala Sanitară Postliceală „Grigore Ghica Vodă”, Iași Poveste de iarnă LiTeraTeCa mentorilor În clasă se făcu o tăcere prelungă, căci fiecare stătea nemișcat și mut de uimire, cu privirea întinsă către tovarășul profesor, care parcă împietrise în poziția aceea. Doar respirația noastră fierbinte, care devenea alburie când ne ieșea pe gură, era semn că viața palpita acolo. După ore, am trecut pe la prietenul meu să-i las să-și copieze ce ne-au predat profesorii în ziua aceea, apoi i-am indicat și temele pe care le aveam de efectuat pentru zilele următoare. Laur se simțea mai bine, însă, la insistențele lui nenea Donose, tatăl său, am păstrat oarece distanță între noi, ca să nu-mi dea și mie din boală. La urmă, le-am povestit întâmplarea din timpul orei de istorie, iar nenea Donose ne-a spus, după un timp de gândire, că tovarășul profesor este un om deosebit, unul cu adevărat curajos, care merită toată prețuirea noastră. Seara, la masa de cină, am întrebat-o pe mama ce înseamnă creiere spălate și i-am vorbit și ei despre ce se petrecuse în școală, la ora tovarășului Ignațiu. Mama mi-a zis că nu știe ce însemnau cuvintele acelea, care oricum par o prostie, însă eu simțeam că ea, de fapt, nu dorea să-mi spună adevărul, căci întotdeauna când voia să treacă peste un lucru care nu-i convenea, mă întreba repede altceva, schimbând subiectul discuției noastre. A doua zi, în prima pauză, Maria ne-a făcut o propunere care ne-a surprins pe toți, dar unora ne-a și plăcut în același timp. Ea ne-a zis că a vorbit cu Livia și că s-au gândit să-i facem tovarășului profesor de istorie o surpriză foarte plăcută, dar că trebuie păstrată secret deocamdată. Ce surpriză?, a întrebat Vulpița cu un aer nedumerit, că dacă voi vreți să învăț și mai mult la istorie ca până acum, eu nu mă bag, fiindcă eu atâta pot să memorez pe dinafară lecțiile! Maria s-a uitat spre ea amuzată și i-a spus că e altceva, pentru că mama ei, care este învățătoare în școală, a aflat că duminică va fi ziua de naștere a tovarășului profesor de istorie și că ele s-au gândit să punem bani cu toții și să-i cumpărăm un cadou ca din partea noastră, adică o carte. O carteee..., făcu Mânecuță, strâmbându-și gura, dar ce, el nu are atâtea cărți? Colega noastră scoase o foaie pe care era scris ceva și vorbi tare, pentru a se face înțeleasă: Cartea se numește „Getica” și am văzut-o la librăria ”Mihai Eminescu”. Costă 109 lei și, dacă strângem banii până vineri, când avem din nou cu tovarășul profesor, poate o s-o și cumpărăm. E o carte de istorie, după cum mi-a spus și mama, o carte foarte bună, cu multe ilustrații, care sânt sigură c-o să-i placă foarte mult. Mihordea Cerasela, șefa clasei, ne-a strigat că pe ea nu o interesează o astfel de propunere, pentru că părinții ei i-au spus că tovarășul Ignațiu se cam joacă cu focul în școală și că nu-i deloc bine cum procedează! Dar n-a auzit-o nimeni pe Cerasela, fiindcă acum cred că fiecare era preocupat cum să facă rost de bani, să contribuie și el cât de cât la această surpriză. Eu deja îmi și imaginam fața tovarășului profesor, cu zâmbetul său larg, de om bun, care ne mergea câteodată la inimă. Cu toate că suma era una foarte mare pentru noi, totuși banii s-au strâns mai repede decât ne-am fi așteptat. Unii au pus câte 1 leu sau 3 lei, alții 8 ori chiar 10, după cum au avut și au vrut. Livia și Maria au adus fiecare câte 15 lei, iar Vulpița, pe care o cam știam zgârcită, a scos totuși din buzunarul de la sarafan o bancnotă boțită de 5 lei, a ridicat mai întâi deasupra capului, ca să se asigure că am văzut cu toții, apoi s-a trecut pe lista Mariei și, la urmă, i-a dat drumul în punga în care Livia strângea banii. Mama, care nu s-a împotrivit deloc la aflarea acestei propuneri, spunându-mi că trebuie să fiu mereu de comitet cu colegii mei, mi-a dat din portofelul ei o bancnotă de 5 lei și alți 4 lei mărunți, 137

bibl. prof., Marius Domițian Școala Sanitară Postliceală „Grigore Ghica Vodă”, Iași Poveste de iarnă LiTeraTeCa mentorilor că atâția bani avea disponibili, iar eu, bucuros, i-am promis în două rânduri că-mi voi face curat în cameră și-mi voi așeza de-acum mereu hainele pe umeraș când voi veni de la școală. Banii cei mai mulți au venit de la tatăl lui Laurențiu, care a trimis prin prietenul meu 20 de lei, transmițându-ne că facem un gest extraordinar pentru un om cu adevărat meritoriu, care avea nevoie și de o astfel de dovadă de prețuire din partea noastră! Joi, după ultima oră, Maria, Livia, Vulpița și Cornel Doroftei au hotărât să meargă împreună la librărie, să cumpere cartea mult așteptată. Vineri dimineață am ajuns destul de târziu la școală și i-am găsit pe mulți dintre colegii mei cu căciulile pe cap și cu mănuși în degete, căci părea să fie tot frig și în ziua aceea, poate chiar mai frig decât săptămâna trecută, căci și gerul de-afară se înăsprise. Pe banca Mariei și-a Liviei se afla cartea, una cu coperțile albe, pe care scria Getica. Deasupra titlului era trecut numele autorului, Vasile Pârvan, iar aproape de marginea de jos a copertei apărea Editura Meridiane. Îți place cum arată cartea, Teofil?, mă întrebă Maria, văzând că nu-mi luam ochii de la volumul acela cu multe sute de pagini. Ia uite aici, spuse, deschizând-o. Am văzut că de fapt cartea avea două coperți, cea albă învelind-o ca o cămașă pe o alta mult mai groasă, de culoare cărămizie, pe care străluceau litere aurii. Pe prima pagină era un scris frumos, întins pe mai multe rânduri: Tovarășului profesor de istorie Ignațiu Pompiliu, din partea colectivului clasei a V-a A, cu multă recunoștință și prețuire. La mulți ani! Colega mea îmi spuse că mama ei a ajutat-o la formularea textului și că ea l-a scris cu mare grijă, folosindu-se de o foaie pentru a putea scrie cât mai drept. Și-acum, zise Maria, cei care ați pus bani la carte, haideți să vă semnați sub dedicație. În câteva minute, pagina cu titlu se umplu de tot felul de semnături, unele cu scris îngrijit, ca la clasa întâi, altele de-a dreptul strâmbe și greu de descifrat. Nici a mea nu era o semnătură prea grozavă, fiindcă aveam un scris urât, care uneori devenea neciteț. Dar știam că era important să te semnezi, așa cum o făcusem și pe felicitările de Sărbători, pe care le dăruisem profesorilor noștri înainte de vacanță, căci în semnătură pune omul ceva și din sufletul lui, îmi spunea mama, care cred că avea dreptate. Atențieee, va începe ora de istorie acușica, strigă Vulpița, lovind cu o linie de lemn în muchia catedrei, intrați în bănci și nu mai faceți gălăgieee... Trebuie să apară tovarășul profesoor...! Nu după mult timp, zbârnâi și soneria de câteva ori pe hol, apoi se mai auziră niște glasuri scurte și câteva râsete ascuțite, după care zgomotele se potoliră. Curând, se lăsă o liniște adâncă, iar noi așteptam în bănci cuminți, cu gândul neliniștit la surpriza pregătită. La un moment dat, când așteptarea devenise prea grea, iar inimile noastre băteau emoționate, ușa se deschise scârțâind ușor și în cadrul ei se ivi tovarășa profesoară Măzărescu. Aceasta dădu bună dimineața, intră și se așeză pe scaunul de la catedră. După ce-și notă nu știu ce într-un carnețel pe care-l scoase din poșetă, deschise catalogul și începu să-l răsfoiască încet, fără să arunce nici măcar o privire spre noi. Părul creț și mult îi cădea în șuvițe răsucite peste rama neagră a ochelarilor, iar buzele ei foarte roșii se mișcau încontinuu, ca și cum ar fi mâncat ceva cu gura închisă. Nimeni nu înțelegea ce se întâmplă, așa că Vulpița, nemaiputându-se stăpâni, întrebă dintr-o dată: Dar tovarășul nostru profesor de istorie unde este...? Atunci, cea de la catedră ridică ochii spre noi și, privindu-ne peste ochelari, spuse cu o voce dură, care ne înfioră: Începând de astăzi, veți studia istoria cu mine. Ieri, la ședința de partid, s-a hotărât ca tovarășul profesor Ignațiu să fie mutat disciplinar la o altă școală... una din mediul rural! Am rămas cu toții încremeniți, privind uluiți unii la alții, cu capurile răsucite, ca niște semne de întrebare. Și, peste frigul din clasă, ce ne îngheța trupurile, crescu în noi un frig și mai mare, care aducea cu el o tristețe necunoscută până atunci. 138

Responsabilitatea pentru opiniile exprimate în textele publicate revine în exclusivitate autorilor! Așteptăm articole și materiale pentru numerele viitoare pe adresele de email [email protected] și [email protected].