SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” – 2023

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 50 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 20. TIMP PENTRU EDUCAȚIE SUSTENABILĂ Director prof. MIC VALERIA ALEXANDRINA Director adj. prof. TIȚĂ ANCA Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”, Baia Mare Trăim într-o lume extrem de dinamică, al cărei destin trebuie să ni-l asumăm în numele trecutului, dar şi al viitorului ce se prefigurează la orizont. Credem că acum, mai mult ca oricând, este nevoie de existenţa unui sistem de valori la care să ne raportăm. Fără o identitate va fi cu neputinţă să supravieţuim şi e chiar plăcut, ca în contextul unei „internaţionalizări”, să ne deosebim prin elemente ce aparţin matricei culturale. Dacă în trecut omenirea a progresat prin exploatarea resurselor solului şi apoi a celor ale subsolului, astăzi nouă ne rămâne ca decisivă soluţia să exploatăm resursele propriei identităţi culturale. Maramureşul, zonă bogată în artă populară, este un ţinut care provoacă emoţie şi stârneşte curiozitate pentru comorile sale folclorice, oaze de autenticitate nealterate. Ţinutul acesta din Nord, locul de baştină al legendarilor voievozi Dragoş şi Bogdan şi al lui Pintea Viteazu, este unul din ţinuturile în care istoria trăieşte vie prin tradiţie, obiceiuri, artă populară neîntrecută în frumuseţi, de o excepţională valoare documentară. Arta populară maramureşeană se poate asemui unei ape mari, de-a lungul căreia trebuie să călătorim cu grijă spre izvoare, pentru a-i descoperi punctul de plecare. Afluenţii şi terenul pe care îl străbate îi condiţionează volumul, iuţeala de curgere, compoziţia şi înfăţişarea. Pe oricare din văile Marei sau Izei, ale Vişeului sau Lăpuşului, în zona Codru, în ţara Chioarului sau în ţara Oaşului, ori în mănoasa câmpie a Someşului, se întâlnesc nestemate din minunata artă populară creată din străbuni, moştenită de la o generaţie la alta, măiestrită mereu de schimbările petrecute în felul şi modul de viaţă al oamenilor. Modul de organizare a interiorului ţărănesc maramureşean, piesele acestuia, ca şi decorul lor, reflectă cadrul material generator şi date ce definesc spiritualitatea oamenilor acestor locuri. Maramureşul este un ţinut învăluit în mister unde tradiţiile strămoşeşti, portul popular şi arta veche ţin locul unui testament al tradiţionalului, al unei ere romantice a simplităţii şi a valorilor morale. Maramureşul este considerat sufletul satului tipic românesc ce concentrează tot ceea ce înseamnă viaţa la ţară. Aici, arta populară nu este un lux sau un divertisment facil, ci o necesitate. Costumul popular şi covoarele reuşesc să ne transmită miniatural sau supradimensionat mediul firesc în care se înscrie cotidianul satelor. De remarcat este tenacitatea maramureşenilor, aplecarea lor spre frumos, sfinţenia cu care au păstrat cutumele, datinile străvechi, taina meşteşugurilor milenare, zestrea folclorică de o neasemuită frumuseţe. Arta populară maramureşeană ne oferă un cuprins de aur ascuns în veşmânt rudimentar, ce deşteaptă o admiraţie unanimă. Piesele textile pun în valoare, cu o deosebită putere, bogăţia creaţiei noastre populare, scoţând în evidenţă îmbinarea în chip măiestrit a utilului cu frumosul. Definesc personalitatea oamenilor acestor

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 51 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 locuri, exprimă frământările şi interesele acestora, tendinţele şi mentalitatea în raport cu alte zone şi popoare. Ţesăturile decorative, piesele portului popular a căror bogată realizare artistică este remarcabilă, dau şi azi o puternică notă de originalitate artei populare maramureşene. Coloritul unei ţesături, pune în evidenţă şi mai pregnant valoarea artistică a produsului respectiv. Preocuparea pentru obţinerea unor culori rezistente a fost permanentă în mediul rural. Culorile vegetale obţinute din frunzele, fructele, cojile, ori rădăcinile unor plante erau de o deosebită gingăşie şi frumuseţe, devenind mijloace de exprimare artistică de o mare forţă, modalităţi de exprimare a unei fantezii creatoare de o deosebită expresivitate. În portul popular este exprimată, mai mult decât în alte domenii ale artei populare, înalta măiestrie în realizarea frumosului, prin diversitatea motivelor şi compoziţiilor ornamentale, prin armonia cromatică de o mare fineţe şi de o rară frumuseţe. Compoziţia ornamentală şi cromatică a textilelor maramureşene exprimă raţiunea şi fantezia creatoarei, caracterul abstract al reprezentării, un stil individual, o modalitate specifică de percepere şi de exprimare a realităţii. Arta populară maramureşeană are puterea de a sfâşia timpul şi de a lăsa ideile să treacă asemenea unor umbre spirituale ale trecutului, proiectate anume pentru prezent, dar mai cu seamă pentru viitor. Obiectele de artă populară sunt dovada viabilităţii culturii regionale, cultură care cere cunoaşterea, păstrarea şi transmiterea acestei ştiinţe. Trebuie să fim conştienţi că în această lume imensă, cu tendinţe de “uniformizare”, pentru asigurarea autenticităţii, originalităţii, identităţii, rămâne să ne asumăm ca decisivă soluţia de a pune la loc de cinste resursele elementelor artei populare. Considerăm că şcoala poate contribui la sensibilizarea şi responsabilizarea tinerilor privind valorile trecutului. Promovarea de bune practici, antrenarea elevilor în activităţi creative, practice, de voluntariat, contribuie la formarea şi dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de meşteşugurile milenare, valori ale trecutului. În acest sens, precizăm că la nivelul școlii noastre se derulează activităţi ale unui cerc de creaţie. Elevii sunt informaţi despre anumite meşteşuguri, se documentează cu privire la tehnicile de lucru şi încearcă să transpună în practică exact ceea ce îşi imaginează. Credem că s-a reuşit performanţa de a-şi transforma propriul univers creativ în propuneri de produse artizanale, accesorii şi produse vestimentare speciale. Produsele realizate de către elevi sunt expuse în incinta şcolii şi sunt promovate cu ocazia acţiunilor desfăşurate la nivel de şcoală, la nivel de oraş şi la nivel de judeţ. Trecutul presupune un mod de viaţă, de aceea în cadrul acestui cerc (care a fost un fel de provocare), ne-am propus să tragem un semnal de alarmă în privinţa reciclării trecutului pentru a ne reinventa viitorul. Suntem de părere că în şcoală, cu toţii trebuie să ţintim către atingerea unui scop generos al educaţiei şi că metodele de sensibilizare şi responsabilizare a tinerilor privind valorile trecutului, pot fi aplicate cu succes.

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 52 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 Bibliografie Dogaru O. Ornamentele şi croiul costumului din Maramureş, I. P. Arta Grafică, 1976 Ştefănescu I. D. Arta veche a Maramureşului, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968 Vlăduţiu I. Etnografia românească, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1973 Petrescu P. Creaţia plastică ţărănească, Editura Meridiane, Bucureşti, 1976 Pârău S. Interdependenţe în arta populară, Editura Meridiane, Bucureşti, 1989 Marian S. Fl. Cromatica poporului român, Tipografia Academiei Române, 1882 Dunăre N. Ornamentica tradiţională comparată, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979 www.visitmaramures.ro www.descopera.ro www.cjmaramures.ro 21. LEARNING WITHOUT PAPER Râșco Carmen Maria Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, Baia Mare „Learning without paper” adica „ Invatarea fara hartie” este o metodă modernă de educație care utilizează tehnologia digitală pentru a înlocui materialele tradiționale de scris, cum ar fi caietele si creioanele. Aceasta abordare are atat avantaje, cat si dezavantaje, care vor fi discutate in continuare. Unul dintre principalele avantaje ale invatarii fara hartie este reducerea consumului de hartie și ale altor resurse necesare pentru producerea și distribuția materialelor tradiționale de învățare. Economia de resurse contribuie la protejarea mediului înconjurător și la reducerea costurilor asociate cu achiziționarea și înlocuirea constantă a materialelor . Utilizarea tehnologiei digitale permite elevilor si studentilor sa isi ia notite, sa rezolve exercitii si sa acceseze resurse educationale online, fara a fi nevoie de hartie. Aceasta nu numai ca reduce impactul asupra mediului, dar si economiseste resurse naturale pretioase. Un alt avantaj al invatarii fara hartie este portabilitatea. Cu ajutorul dispozitivelor digitale, cum ar fi tabletele sau laptopurile, elevii pot avea acces la toate materialele lor de studiu intr-un singur loc. Nu mai este nevoie sa transporte caiete grele sau manuale voluminoase. De asemenea, pot accesa informatii si resurse online de oriunde, ceea ce faciliteaza invatarea la distanta si colaborarea cu alti colegi. Invatarea fara hartie poate, de asemenea, imbunatati organizarea si eficienta. Cu ajutorul aplicatiilor si a instrumentelor digitale, elevii pot organiza si gestiona mai usor notitele, exercitiile si proiectele lor. De asemenea, pot utiliza functii de cautare pentru a gasi rapid informatiile necesare si pot face modificari si corecturi fara a fi nevoie de radiera sau de a rescrie intregul text. Tehnologia digitală permite utilizarea aplicațiilor și a platformelor interactive de învățare, care pot face procesul de învățare mai captivant și mai interactiv. Elevii pot rezolva exerciții, pot participa la jocuri educaționale și pot colabora cu colegii lor în mod online. Accesibilitatea este îmbunătățită prin utilizarea dispozitivelor electronice care permit accesul la o gamă largă de resurse educaționale online, cum ar fi cărți electronice, articole de cercetare și materiale multimedia. Aceasta oferă elevilor oportunitatea de a explora subiectele în profunzime și de a accesa informații actualizate

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 53 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 Cu toate acestea, exista si dezavantaje ale invatarii fara hartie. Unul dintre ele este dependenta de tehnologie. In cazul in care dispozitivul digital se defecteaza sau bateria se descarca, elevii pot fi blocati fara acces la materialele lor de studiu. De asemenea, pot exista probleme de compatibilitate intre diferite aplicatii si formate de fisier, ceea ce poate duce la pierderea sau coruperea informatiilor. Un alt dezavantaj este distragerile. Utilizarea dispozitivelor digitale poate deschide usa catre alte activitati, cum ar fi navigarea pe internet sau utilizarea retelelor sociale, care pot distrage atentia elevilor de la procesul de invatare. Este important ca elevii sa fie constienti de aceste tentatii si sa isi stabileasca limite clare pentru a se concentra pe sarcinile de studiu. De asemenea Costurile inițiale constituie un alt dezavantaj. Achiziționarea dispozitivelor electronice și a altor echipamente necesare pentru învățarea fără hârtie poate fi costisitoare. Aceasta poate fi o barieră pentru elevii sau instituțiile cu resurse financiare limitate. Siguranța datelor personale este foarte importanta si din pacate utilizarea tehnologiei digitale implică stocarea și transferul de date personale și informații sensibile. Protejarea acestor date și asigurarea confidențialității pot fi o preocupare și necesită măsuri de securitate adecvate. În concluzie, învățarea fără hârtie prezintă avantaje precum accesibilitate îmbunătățită, portabilitate, interactivitate și economie de resurse. Cu toate acestea, există și dezavantaje, cum ar fi dependența de tehnologie, distragerile, costurile inițiale și siguranța datelor. Este important să se ia în considerare aceste aspecte și să se găsească un echilibru între utilizarea tehnologiei și metodele tradiționale de învățare. 22. Rolul Sportului în Educația Sustenabilă cu Accent pe Turism, Cultură și Tradiție prof. Rusu Elena Liceul Teoretic Emil Racoviță Baia Mare Această lucrare explorează legătura dintre sport și educația sustenabilă, evidențiind cum activitățile sportive pot contribui la dezvoltarea unei educații sustenabile. Într-o lume în care preocupările legate de mediul înconjurător și sustenabilitate sunt tot mai urgente, este esențial să înțelegem cum sportul poate juca un rol semnificativ în promovarea unei educații care să pregătească generațiile viitoare pentru provocările legate de mediu, sănătate, dezvoltare durabilă dar și cum poate sportul să valorizeze patrimoniul cultural și să contribuie la dezvoltarea comunităților locale. Lucrarea analizează beneficiile sportului în contextul educației sustenabile, inclusiv promovarea sănătății, dezvoltarea abilităților sociale și emoționale, învățarea practică și dezvoltarea unei conștiințe ecologice. Aceste elemente sunt esențiale pentru promovarea unei educații sustenabile în care sportul poate servi ca un catalizator pentru protejarea culturii și a tradițiilor, stimulând turismul responsabil și durabil. Introducere Educația sustenabilă reprezintă un efort global de a forma indivizi conștienți de impactul lor asupra mediului și de a-i pregăti pentru a contribui la soluționarea problemelor legate de schimbările

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 54 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 climatice, poluare și epuizarea resurselor naturale. Sportul, ca o activitate care implică mișcare, concurență și colaborare, are potențialul de a sprijini aceste obiective. Educația sustenabilă implică nu doar conștientizarea problemelor legate de mediu, ci și respectarea și promovarea culturii și tradițiilor locale. Sportul, în această paradigmă, poate să joace un rol semnificativ în educația sustenabilă, în special prin dezvoltarea turismului responsabil și conservarea valorilor culturale și tradițiilor locale. Sportul și Promovarea Sănătății Un aspect esențial al sustenabilității este asigurarea sănătății și bunăstării individuale și colective. Sportul are un impact semnificativ asupra sănătății fizice, contribuind la reducerea riscului de boli cronice prin promovarea unui stil de viață activ. Prin intermediul activităților sportive, elevii învață importanța unei vieți sănătoase și devin mai conștienți de legătura dintre sănătatea personală și starea mediului. Dezvoltarea Abilităților Sociale și Emoționale Sportul nu înseamnă doar competiție fizică; el implică, de asemenea, dezvoltarea abilităților sociale și emoționale precum comunicarea, gestionarea organzări echipelor și rezolvarea conflictelor. Aceste competențe sunt esențiale în rezolvarea problemelor legate de mediul înconjurător și în colaborarea eficientă pentru atingerea obiectivelor sustenabile. Prin participarea la sport, elevii învață să lucreze împreună, să își dezvolte empatia și să înțeleagă importanța cooperării. Învățarea Practică Educația sustenabilă pune un accent special pe învățarea practică, prin experiență. Sportul oferă oportunități excelente pentru a învăța prin acțiune. Elevii pot învăța despre mediul înconjurător și conservarea resurselor naturale prin activități sportive desfășurate în aer liber. De exemplu, activitățile de drumeție sau orientare pot dezvolta conștiința ecologică și responabilitatea față de mediu. Sportul și Turismul Responsabil Sportul poate atrage atenția turiștilor și a comunităților asupra unor destinații turistice care prezintă un interes special din punct de vedere cultural sau tradițional. De exemplu, evenimentele sportive precum maratoanele sau competițiile tradiționale pot atrage participanți și spectatori din întreaga lume, ceea ce contribuie la dezvoltarea turismului local. Acest turism poate fi ghidat de principiile responsabile, cum ar fi respectarea mediului înconjurător și a culturii locale. Conștiința Ecologică Participarea la sport în natură poate să consolideze conștiința ecologică a indivizilor. Interacțiunea directă cu mediul natural în timpul sportului poate ajuta la formarea unui sentiment de conectare cu natura și la înțelegerea importanței protejării acestuia pentru generațiile viitoare. Astfel, sportul poate juca un rol semnificativ în promovarea unei atitudini responsabile față de mediul înconjurător. Încurajarea Participării Comunitare Sportul poate să promoveze participarea comunitară și implicarea activă în organizarea evenimentelor sportive și a festivităților legate de acestea. Aceasta contribuie la coeziunea socială și la valorizarea comunităților locale, ajutându-le să-și păstreze tradițiile și să le transmită mai departe. Conservarea Patrimoniului Cultural

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 55 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 Multe activități sportive tradiționale au o înrădăcinare profundă în cultura și tradițiile locale. Aceste activități contribuie la păstrarea și transmiterea acestor valori de la o generație la alta. De exemplu, sporturile tradiționale, jocurile specifice comunității, joacă un rol esențial în conservarea tradițiilor, identității culturale și promovarea diversității culturale. Concluzii Această lucrare a demonstrat că sportul are un rol important în educația sustenabilă. Beneficiile sportului, precum promovarea sănătății, dezvoltarea abilităților sociale și emoționale, învățarea practică și dezvoltarea conștiinței ecologice, contribuie la pregătirea elevilor pentru a face față provocărilor legate de sustenabilitate. Integrarea sportului în educația formală și nonformală poate aduce beneficii semnificative atât pentru indivizi, cât și pentru societatea în ansamblu, contribuind la formarea cetățenilor conștienți de responsabilitățile lor în promovarea sustenabilității. Prin urmare, este esențial ca educația și sportul să colaboreze pentru a crea un viitor mai durabil. În concluzie, sportul are un rol semnificativ în educația sustenabilă, mai ales atunci când este legat de turism, cultură și tradiție. Promovarea sportului tradițional, conservarea patrimoniului cultural și dezvoltarea turismului responsabil pot contribui la dezvoltarea sustenabilă a comunităților și la protejarea culturii și a tradițiilor locale. În acest sens, educația sustenabilă ar trebui să se bazeze pe legăturile dintre sport, cultură și turism pentru a forma cetățeni conștienți de impactul lor asupra mediului și de responsabilitatea față de conservarea culturii și tradițiilor. 23. Importanţa şezătorilor în viaţa copiilor prof. Cojocăreanu Ionela Silvia LICEUL TEORETIC ”BENJAMIN FRANKLIN”, București Şezătoarea a constituit unul din obiceiurile cu rol foarte important în viaţa socială a satului La şezătoare se lucra, se cânta, se spuneau poveşti, se practicau unele jocuri sociale, adică se transmitea şi se prelua tradiţia populară. Semnificaţia socială a şezătorilor constă în faptul că ele contribuiau la menţinerea unei mentalităţi colective în comunitatea satului. Când poetul şi filosoful Lucian Blaga afirma că "veşnicia s-a născut la sat", se referea la trăinicia şi frumuseţea artei populare născută din sufletul ţăranului român, din imaginaţia lui atât de originală şi, fără îndoială, din puritatea fiinţei sale. Aşezaţi în spaţiul carpato-danubiano-pontic, românii au venit în contact, de-a lungul timpului, cu numeroase civilizaţii. Împrumutând şi asimilând formele altor neamuri la fondul popular românesc, românii au ajuns să aibă o comoară spirituală bogată. Aşadar acest pământ a fost leagăn, din vremi imemorabile, unei intense creaţii folclorice semnatară în plan spiritual al unui autentic act de permanenţă românească.Unul din elementele fundamentale care au determinat păstrarea entităţii noastre naţionale este fără îndoială folclorul. Folclorul, reflectă o anumită viziune despre lume şi viaţă, exprimă noianul de idei, sentimente, convingeri, pe care poporul le-a trăit şi pentru a căror înfăptuire a luptat în decursul istoriei sale milenare. Imensul tezaur folcloric al românilor constituie o componentă valoroasă a moştenirii

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 56 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 culturale. Folclorul românesc, ca expresie artistică a conştiinţei colective a românilor, este cel mai mare tezaur de obiceiuri, credinţe, legende şi sentimente păstrate din negura timpurilor până astăzi. Cuvântul folclor înseamnă laolaltă frumuseţe, vechime şi tradiţie, bucuria de a cânta, striga şi dansa,împreună băieţi şi fete, tineri şi vârstnici. Este singura şcoală care a existat şi continuă să existe ca izvor mereu viu şi prezent, a străvechii unităţi culturale a poporului. Valorificând cu copiii tradiţia folclorică în cadrul diverselor activităţi din şcoală şi în special în activităţile extracurriculare realizăm un important act cultural şi educativ. De aceea cadrele didactice trebuie să facă accesibil drumul pe care copiii îl străbat în cunoaşterea trecutului, a valorilor culturale şi lingvistice ale poporului român, căci acestea hrănesc spiritul şi asigură integrarea copilului în realitatea materială şi socială drept condiţie a existenţei. Se afirmă tot mai des în studiile de specialitate că perioada de şcoală cuprinde cea mai importantă experienţă socio-educaţională din viaţa unei persoane. Potenţialul formativ al acestei vârste poate fi valorificat cu succes în procesul instructiv din şcoală. Curriculumul actual, ca expresie a modernizării procesului de învăţământ face loc efectiv opţiunilor copiilor, părinţilor şi profesorilor, permiţând o reală adaptare la cerinţele sociale prin opţionalul pluridisciplinar, disciplină cu multiple valenţe educative. Cunoscând valenţele formative ale folclorului şi artei populare tradiţionale, noi avem misiunea de iniţia copiii în descoperirea comorilor inestimabile ale creaţiei populare. Frumuseţea portului popular atât de diversificat, frumuseţea cântecului, datinilor şi obiceiurilor străbune, a obiectelor de artă populară lucrate cu mâna şi sufletul de către artistii populari, trebuie să ajungă la sufletul copiilor. Numai educandu-i de mici pe copiii noştri prin diverse activităţi în familie şi în unităţile de învăţământ, aceştia ajung să înţeleagă limba pe care o vorbesc şi obiceiurile ţării în care s-au născut. În primul rând copiii trebuie îndrumaţi spre cunoaşterea folclorului local şi valorificarea lui în cadrul diferitelor activităţi din şcoală, această cunoaştere venind în sprijinul îndrăgirii localităţii natale, a culturii populare specifice zonei, ei înşişi putând deveni purtătorii de mâine a acestor obiceiuri şi tradiţii. Începând cu obiceiurile prilejuite de fiecare eveniment important din viaţa poporului şi terminând cu cântecele, dansurile şi strigăturile nelipsite la aceste datini, izvorul nesecat al folclorului local este completat de portul şi meşteşugurile specifice zonei. O frumoasă tradiţie păstrată cu sfinţenie de bătrânii satului, pe care o scot la iveală din lada de zestre mai ales în serile lungi de iarnă este şezătoarea, ce încă nu şi-a pierdut identitatea în mediul rural. Şezătorile, după cum le arată şi denumirea în tradiţia poporului nostru sunt reuniri cu caracter cultural-educativ, iar valoarea deosebită a şezătorilor este determinată, pe de o parte de conţinutul educativ al materialului utilizat ca şi calitatea artistică a acestuia, iar, pe de altă parte de modul de organizare şi de antrenare a copiilor. Şezătorile constituie un mijloc complex de educaţie prin funcţiile ei: economică, de comunicare, de valorizare a faptelor sociale, funcţia artistică, de reglare comportamentală şi funcţia ludică. ● Funcţia economică În şezătoare au loc activităţi productive legate de confecţionarea îmbrăcămintei, ţesutul covoarelor, a prosoapelor, torsul lânii şi a cânepii. La copii se pot forma cele mai elementare deprinderi

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 57 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 de a mânui acul, de a aranja culorile pe o pânză, de a toarce sau ţese la gherghef. Pe lângă aceste deprinderi se cultivă sentimente de dragoste de a practica arta meşteşugărească,de a persevera în muncă, de a se perfecţiona odată cu vârsta şi de a purta aceste obiecte cu anumite prilejuri. ● Funcţia de comunicare Întâlnirea, comunicarea au un efect puternic asupra vieţii de colectiv, îmbunătăţind relaţiile, întărind sentimentele de prietenie şi ajutorul reciproc între copii. În acest cadru, îi ajutăm pe copii să se obişnuiască cu exprimarea în public şi să-şi învingă emoţiile. ● Funcţia de valorizare a faptelor sociale şi reglarea comportamentală În cadrul şezătorilor se mai practică comentarea şi judecarea faptelor din viaţa satului, fapte care nu se încadrau în etica populară, în acelaşi timp formându-se şi manifestându-se opinia publică al cărui rol educativ nu este neglijabil. ● Funcţia de reglare comportamentală analizează, predă şi exersează coduri comportamentale: respectul pentru vârstnici, relaţiile dintre copii, raportarea la autoritatea civilă, militară sau religioasă. ● Funcţia ludică cultivă cu acest prilej numeroase jocuri dramatice şi de societate ale căror funcţii dominante erau crearea bunei dispoziţii, cultivarea unei comportări corespunzătoare în grupă şi iniţierea copiilor în participarea lor la manifestări cu caracter de petrecere. Jocurile desfăşurate pot armoniza relaţiile interpersonale, animozităţile care ar putea evolua spre conflicte sunt estompate şi resorbite prin jocul de rol care declanşează râsul şi buna dispoziţie. Ironia, păcăleala, strigăturile sunt instrumente de convertire a tensiunilor interpersonale în fapte artistice. ● Funcţia artistică O altă funcţie este legată de caracterul de petrecere al şezătorii, de repertoriul folcloric specific zonei. În climatul intergeneraţional creat, valorile se transmit şi se tezaurizează în generaţiile tinere. Colindele, poveştile, zicătorile, ghicitorile, cântecele de şezătoare, dansurile populare sunt specii folclorice găzduite de şezătoare şi dezvoltate de ea. Copiii vor şti că prin cântec, doină, baladă, oamenii şi-au exprimat durerea, bucuria, prin colinde, pluguşor, sorcovăa u transmis urările de bine. Muzica populară a evoluat de-a lungul istoriei şi şi-a conturat în timp principalele caracteristici: anonim, colectiv, oral. Acestea au permis perfecţionarea creaţiei populare transmisă din generaţie în generaţie. Ca artă a sunetelor cântate, muzica exercită o puternică înrâurire spirituală şi declanşează trăiri puternice şi de durată, emoţii intense şi înălţătoare mai mult sau mai puţin conştientizate şi educă sensibilitatea. Pentru că apropierea copiilor de muzica populară să aibă loc în condiţiile fireşti vârstei abordarea trebuie să se facă cu elemente ce aparţin folclorului copiilor: - cântece numărătoare; - căntece formulă; - jocuri propriu-zise căntate sau ritmate. Valorificând cu copiii tradiţia folclorică în cadrul şezătorii îi ajutăm să cunoască şi să preţuiască frumuseţea limbii cu toate comorile sale. Literatura populară este o parte semnificativă a folclorului românesc care înseamnă totalitatea producţiilor înţelepciunii unui popor, create şi transmise prin cuvânt.

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 58 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 Repertoriul şezătorii alcătuit din basme, poveşti, poezii, balade, dramatizări solicită funcţia de comunicare a copilului, îmbogăţeşte vocabularul şi contribuie la educarea laturii estetice şi morale a personalităţii. La UNESCO, România figurează cu trei cuvinte: dor, doină şi colind, care definesc, între popoarele lumii, specificul spiritual al românilor. Frumuseţea folclorului literar trebuie simţită şi preţuită de copii. În atmosfera unei şezători, dansul popular reprezintă punctul culminant, aşteptat de toată lumea. Introducerea dansurilor folclorice imprimă copiilor o mai mare vioiciune. Dansurile pot fi însoţite de chiuituri menite să antreneze dansatorii, să dea mai mult elan dansului, de comenzi care să orienteze desfăşurarea lui şi să sincronizeze mişcările sau de versuri satirice care colorează petrecerea. Dansurile mai pot fi însoţite de strigături, ele fiind cele mai productive specii ale folclorului contemporan. Prin spontaneitatea şi dinamismul lor. Izbutesc să dinamizeze şi să dea elan jucătorilor şi să-i mobilizeze nu numai la joc dar şi la muncă. Dansul popular împreună cu cântecul şi cu strigăturile ce-l însoţesc îi familiarizează pe copii cu unele elemente ale folclorului, le dezvoltă gustul pentru frumos, pentru armonie, simţul ritmic, precum şi capacitatea de a-şi coordona mişcările. Prin abordarea opţionalului de dans popular „Hai la joc” încercăm să-i acomodăm pe copiii tecuceni cu specificul dansului popular moldovenesc, pentru a-l percepe, a-l trăi cu plăcere şi bucurie şi a duce tradiţia mai departe. Alături de puritatea paşilor şi a ritmului un punct important în transmiterea cu fidelitate a dansului popular este şi respectarea costumului popular specific zonei noastre care constituie un preţios document istoric şi etnografic. Dansurile populare constituie un mijloc complex de educaţie, îi familiarizează pe copii cu unele elemente de folclor contribuind la dezvoltarea gustului pentru frumos, pentru armonie, la cultivarea răbdării, perseverenţei, spiritului de echipă precum şi capacităţii de a-şi coordona mişcările şi dezvolta simţul ritmic. Dreptul la cultură, pluralismul cultural şi dialogul intercultural sunt valori esenţiale ale unei societăţi deschise, democratice. Accesul la cultură este un factor principal de coeziune socială şi un îndemn al consolidării identităţii culturale în procesul integrării europene. De accea „ Nu e datorie românească mai vrednică de a fi îndeplinită, decât ca să facem părtaşi pe cei mai tineri de bunurile sufleteşti moştenite din vechime, căci zestre mai de preţ nu e alta ca averea de cuget şi simţire închisă şi păstrată cu grijă sfântă de-a lungul anilor, în adâncurile sufletului creştinesc al moşilor şi strămoşilor noştri...” după cum spunea George Breazu. BIBLIOGRAFIE 1. MIHAI POP -Obiceiuri tradiţionale româneşti, Editura Univers ,Bucureşti 1999 2. Wikipedia-Enciclopedie liberă –Despre folclor 3. Valer Butură, Cultură spirituală rămânească, Ed. Minerva, Bucureşti, 1999

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 59 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 24. IMPORTANȚA DIALOGUL INTERCULTURAL ÎN ȘCOALĂ prof. Săvulescu Manuela Colegiul Tehnic ”General Gheorghe Magheru” Motto: „Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci să-i învățăm să se adapteze”. (Maria Montessori – „Descoperirea copilului”) În condiţiile social-istorice de mobilitate demografică, convieţuirea naţionalităţilor este asigurată şi garantată de un climat socio-politic favorabil şi de mediul pluricultural. Coexistă, în mod obiectiv, spaţii culturale diferite, idei, concepţii, obiceiuri, tradiţii şi credinţe diferite. În aceste condiţii, numai dialogul intercultural creează suportul optim pentru buna convieţuire. În contextul interferenţei culturilor, dialogul intercultural creează deschideri de cunoaştere reciprocă a membrilor comunităţilor prin valorile proprii, de acceptare şi respectare a diferenţelor. Educaţia interculturală reprezintă o nouă dimensiune a educaţiei contemporane. Scopul acestui tip de educaţie este de a facilita relaţiile interculturale, de a contribui la formarea şi intensificarea atitudinii de toleranţă, de acceptare a celuilalt. Diferenţele în raport cu celălalt vizează mai multe domenii: limbă, religie, practici sociale, de relaţionare, vestimentare, alimentare, de petrecere a timpului liber, tradiţii etc. În funcţie de acestea individul în interacţiune cu cel diferit de el poate să aibă un ansamblu de reacţii complexe de natură cognitivă, afectivă, comportamentală. Valorile incluse în finalităţile educaţiei interculturale nu se pot realiza de la sine. Deschiderea faţă de celălalt, acceptarea acestuia, toleranţa nu sunt înnăscute, ci se construiesc în personalitate prin demersuri educaţionale sistematice. Din perspectiva cultivării şi promovării acestor valori, rolul şcolii este deosebit de important în transformarea acestor diferenţe într-o şansă a dezvoltării personale şi a comunităţii şi de aici diminuarea lor ca sursă de prejudecăţi, tensiuni şi discomfort. Educația inerculturală se referă la posibilitatea educării diferitelor grupuri etnice, religioase, culturale şi tradiţionale pentru a lucra împreună în spiritul respectului reciproc şi al înţelegerii reciproce. Aceasta înseamnă cunoaşterea în ambele sensuri a culturii şi a tradiţiilor de către parteneri. Educaţia interculturală promovează plurarismul etnocultural şi le dezvoltă elevilor capacitatea de a trăi împreună în armonie, în perspectiva unei societăţi a egalităţii în drepturi şi a echităţii. Interculturalitatea este o componentă a realității zilnice din școală. Tot modul de învățare este organizat din perspectiva interculturală, permițând învațarea prin colaborare, comunicare și nicidecum de marginalizare a unor elevi.Deschiderea spațiului școlii către comunitate și specificul ei, organizarea unor întâlniri, excursii, serbări cu specific intercultural dar nu în detrimentul majorității, urmărește realizarea obiectivelor de egalizare a șanselor în educație. Şcoala este chemată să ofere prin intermediul educaţiei interculturale un model al convieţuirii paşnice şi constructive într-o societate în care locuiesc împreună membrii mai multor grupuri etnice. Şcoala interculturală trebuie să-i înveţe pe elevii săi să trăiască împreună, în acelaşi univers cu valori diferite. Școala interculturală reprezintă un spaţiu al comunicării şi al respectului pentru cei diferiţi;

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 60 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 toţi elevii sunt valorizaţi şi stimulaţi să-şi dezvolte propriul potenţial, au oportunităţi egale de învăţare, sunt favorizate interacţiunile între elevi, schimbul cultural, munca în echipă. Comunicarea interetnică are ca mobil interesele sociale, economice, politice, culturale şi are ca fundament dialogul cultural. Dialogul intercultural facilitează relaţiile de colaborare, de înţelegere şi de armonie socială. Dialogul intercultural se sprijină pe dualitatea identitate/alteritate, se motivează pe nevoia de identitate a individului şi pe corelativul ei, nevoia de alteritate. Din punct de vedere psihologic, nevoia de identitate (etnică, culturală, lingvistică) este o condiţie a echilibrului psihic uman, iar nevoia de alteritate, de raportare la celălalt, asigură posibilitatea dialogului intercultural. Identitatea şi alteritatea sunt inseparabile şi trebuie tratate ca atare, deoarece ele exprimă esenţa fiinţei umane ca fiinţă culturală. Dialogul intercultural este necesar pentru cunoașterea celui diferit, pentru promovarea diversităţii, a principiul respectului pentru diferenţe sau cel al egalităţii şanselor. Cadrele didactice promovează dialogurile interculturale în interiorul clasei prin valorificarea specificităţii fiecărui elev şi gestionează adecvat diferenţele culturale dintre medii. În şcoală se desfăşoară activităţi şcolare şi extraşcolare care solicită adecvat toate categoriile de elevi, care ţin cont de specificul acestora, de resursele culturale pe care aceştia le pot aduce în spaţiul şcolii, din comunitatea din care fac parte. În şcoală funcţionează clase multiculturale, echilibrat structurate şi nicidecum segregate pe criterii entice. Preocuparea cadrului didactic urmărește ca toate strategiile de comunicare şi cooperare între grupuri să asigure şanse egale în ceea ce priveşte participarea la interacţiunile din clasă, la procesul educaţional. Este important atitudinea cadrului didactic, aşteptările pe care le are de la elevii de diferite etnii, ştiind fiind că submotivarea unora dintre ei sau aşteptările nestimulate au efecte negative în formare. Astfel, indiferent de tipurile sau denumirile metodelor utilizate, acestea sunt eficiente dacă, împreună cu întreg ansamblul educaţional, reuşesc să-i ajute pe elevi să-şi atingă maximul de potenţial, să fie încrezători în propria lor identitate culturală şi în interacţiunile cu ceilalţi, dacă au o bună imagine de sine şi o percepţie echilibrată a lumii în care trăiesc. Școala trebuie să permită contactul şi comunicarea (accentul fiind pus pe interacţiune), stimulând respectul reciproc şi valorizarea pozitivă a diferenţelor culturale. Un factor important în aplicarea educaţiei interculturale este cadrul didactic care facilitează învăţarea, moderează dialogurile şi este un mediator cultural. De altfel şi elevul trebuie să aibă un rol activ, reflexiv dar şi critic în dialogul cu ceilalţi elevi şi cadrul didactic, să se simtă valorizat în identitatea culturală proprie, etnică şi religioasă. Dar şi părinţii pot interveni în educaţia interculturală, pot influenţa pozitiv sau negativ deprinderile acestei educaţii. Cunoaşterea aportului fiecărei civilizaţii la dezvoltarea gândirii umane reprezintă punctul de plecare al interculturalităţii Privită din perspectiva integrării, şcoala reprezintă spaţiul în care se desfăşoară un schimb intercultural al valorilor, într-o manieră activă, caracterizată prin participare şi implicare. Pornind de la premisa că într-o societate există persoane şi grupuri diferite, există motivaţii, experienţe de viaţă, idei şi puncte de vedere diferite, educaţia interculturală presupune reducerea inegalităţilor de natură socială, etnică, religioasă sau de altă natură şi posibilitatea manifestării elementelor specifice fiecărei culturi

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 61 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 • Bibliografie: Cozma Teodor, 20002,O nouă provocare pentru educație: interculturalitatea, Editura Polirom, Iași. Dominteanu, T 2009. , Educaţia interculturală, conceptualizare şi contextualizare, Revista Marathon, nr. 2, Educaţia interculturală ; de la teorie la practică - implementarea educaţiei interculturale în şcoli multietnice din România, noiembrie, 2010. 25. INCURSIUNE ÎN LUMEA VIRTUALĂ A LECTURII prof.dr. Ludmila Rotăraș-Donea Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări, Iași Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini din care vei întocmi înțelesul și folozofia vieții„ (Mihai Eminescu) Epoca modernă, o perioadă a vastelor și complexelor transformări, care a atins toate nivelele și domeniile existențiale, se caracterizează și printr-o tendință amplă de informatizare care se raportează la tehnologiile ce ne marchează voluntar sau involuntar viața. Nevoia permanentă de adaptare la un stil sau altul de viață, specializările cerute pe piața muncii aflate într-o permanentă schimbare duc la aceea, ca omul sec. XXI să-și îndrepte adesea privirea și interesul spre mediul virtual care îi poate oferi în timp scurt informațiile necesare (pe care se presupune că este capabil să le distingă de cele false, inutile) pentru a fi mereu în pas cu societatea în care este integrat. Informațiile din mediul virtual circulă cu o viteză imensă și sunt într-un număr enorm, din acest motiv prezența simplă a unui mijloc de pe care pot fi „culese„ informațiile: calculator, laptop, tabletă, telefon etc., nu constituie sursa suficientă și singulară pentru obținerea unui succes, este necesară, de asemenea, capacitatea intelectuală a individului, abilitatea de triere a informațiilor, în vederea selectării celor mai relevante, a celor indispensabile pentru o anumită activitate. Timpul disponibil foarte comprimat pe care îl au mulți oameni îi determină să apeleze nu o singură dată la bibliotecile virtuale pentru a se putea bucura de plăcerea lecturii în continuare, combinând în funcție de situație lectura tradițională cu cea virtuală. Chiar dacă sentimentul produs de lectură nu este același în cele două situații, este de apreciat intenția cititorilor de a nu se despărți de „hrana spirituală„, intelectuală, aceștia având posibilitatea să lectureze un material care nu lipsește nici o dată de pe „raft„, care este disponibil oricând și oricui. Un alt avantaj oferit de cărțile/materialele virtuale este acela că unele cărți fie încă nu s-au tradus și nu pot fi găsite în librării în forma tipărită, fie au stocurile epuizate și atunci accesarea cărților în sistemul on-line constituie în acest fel o oportunitate. Un aspect semnificativ este și cel care vizează grupurile de cititori virtuali, create cu scopul de intercomunicare, de interrelaționare, de schimb de idei, de opinii referitoare la unele materiale apărute sau în curs de apariție. Și în mediul școlar nu poate fi ignorată importanța materialelor/operelor literare în format electronic. Deși acestea nu suplinesc varianta tradițională, cea tipărită, constituie totuși un

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 62 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 mijloc semnificativ de interacțiune cu opera literară, o posibilitate de a atrage elevii spre lectură și în acest fel, cunoscută fiind predispoziția discipolilor noștri de a se afla „în largul lor„ în mediul virtual. La disciplina limba și literatura română există numeroase opere în varianta electronică, iar acest lucru poate duce la realizarea unor lecții/secvențe de lecții pe marginea celor două tipuri de texte: varianta tipărită și cea electronică. Se pot identifica/preciza diferite caracteristici specifice celor două tipuri de texte, avantaje și dezavantaje ale lecturii lor. De asemenea, fragmente de texte on-line sunt inserate frecvent în orele de limba și literatura română, mai ales în formatul Power Point, astfel elevii având posibilitatea de a vizualiza toți același text în același interval de timp și de a rezolva sarcini pe marginea lui. Tot o activitate care să cuprindă lectura virtuală a unui text este cea care se axează pe Teoria Inteligențelor Multiple. Astfel, pornind de la fragmentul de text proiectat, elevii/grupele de elevi, în funcție de inteligențele predominante vor putea realiza sarcinile corespunzătoare, de exemplu să aleagă o melodie potrivită fragmentului, să realizeze un desen pe marginea textului, să identifice și să comenteze niște relații/situații în care apar personajele, să stabilească niște itinerarii ale personajelor, scheme, o hartă etc. Pornind de la lectura virtuală a unor fragmente de opere pot fi inițiate dezbateri pe marginea unui subiect, se poate realiza un proces (cu inculpat, martori, avocați etc). Tot pornind de la un text proiectat video se pot crea sarcini de lucru pentru Limbă și comunicare: de vocabular, prezența mijloacelor de expresivitate, a modurilor de expunere, identificarea unor teme/motive literare, momente ale subiectului, trăsături ale personajelor etc. Există o multitudine de posibilități de utilizare a lecturii virtuale în cadrul disciplinei de limba și literatura română, capacitatea de selectare a metodelor și mijloacelor didactice rămâne o atribuție a porofesorului și în funcție de nivelul intelectual al elevilor, dar un lucru este cert: în epoca midernă, cea a transformărilor galopante și imprevizibile adesea, informatizarea este un factor indispensabil existenței umane care poate avea numeroase avantaje dacă este privită și utilizată echilibrat, responsabil, rațional, beneficiile vizându-i atât pe profesorii care își pot facilita actul educațional și pot crea lecții cât mai atractive, cât și pe elevii cuprinși de „febra„ vrituală, atenția căror poate fi astfel orientată spre lucruri esențiale pentru dezvoltarea lor psiho-emoțională. • Bibliografie: https://www.didactic.ro/revista-cadrelor-didactice/cartea-virtuala-vs-cartea-traditionala http://www.oclc.org/reports/2010perceptions.en.html http://www.arenamall.ro/cartea-digitala-vs-cartea-traditionala/ https://shopniac.ro/carti-electronice-ebook-4471/ https://bbsv.ro/biblioteca_virtuala/biblioteca_virtuala_ro.pdf

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 63 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 26. EDUCAȚIA SUSTENABILĂ PRIMUL PAS SPRE UN VIITOR MAI CURAT BICĂ MIRELA-ANIȘOARA LICEUL ECONOMIC VIRGIL MADGEARU CONSTANȚA Am convingerea că dacă ne interesăm de partea bună și mai puțin bună a lucrurilor din jurul nostru, suntem mai mult decât simpli consumatori. În contextul stării de urgență climatică și ecologică, educația pentru sustenabilitate ar trebui să devină un domeniu prioritar pentru școli. Există multe abordări pe care profesorii și școlile le pot întrebuința pentru a discuta aceste subiecte cu elevii. Profesorii trebuie să aibă încredere în capacitatea lor de a preda tematica legată de mediu și sustenabilitate. Există platforme care oferă profesorilor resurse gata de utilizare la ore, studii de caz și inspirație pentru a descoperi noi modalități de a integra competențele circumscrise sustenabilității în clasele, școlile și comunitățile lor Stimularea abilităților creative ale elevilor ar putea fi strategia utilizată în cadrul cursurilor desfășurate în cadrul educației sustenabile. Putem porni de la ideea unui joc, în cadrul căruia elevii să găsească soluții pentru ocrotirea mediului în localitatea în care trăiesc. Trebuie să propunem elevilor mai întâi, concepte cu care mulți dintre ei nu sunt foarte familiarizați, precum: reducerea amprentei de carbon, ambalaje prietenoase și reciclabile, reducerea consumului de apă și gestionarea corectă a deșeurilor. Toate acestea fi incluse ca procedee financiar eficiente și parte esențială a lanțului de producție, în cadrul orelor de Educație antreprenorială. În cadrul orelor de laborator, desfășurate sub forma Firmei de Exercițiu, putem explica elevilor că un business economic sustenabil este unul care produce un venit și un profit suficient pentru a fi continuat în viitor. Provocarea constă în obținerea unui echilibru – acela de a genera profit ținând cont și de ocrotirea mediului și dezvoltarea socială. Aceasta înseamnă concentrarea pe obiective mai complexe, nu doar pe a face bani prin orice mijloc. Elevii pot alege să înființeze o firmă care utilizează principiile de activitate ale unui business economic sustenabil. Compania care va lua naștere astfel, va ajuta elevii să își dea seama că este mai benefic să fie foarte atenți la intențiile lor înainte de a se uita doar la profit, dacă vor să mențină stabilitatea și sănătatea financiară pe termen lung, a firmei. În cadrul orelor de Consiliere și orientare se pot prezenta educabililor noi oportunități privind joburile din România. Odată cu preocupările pentru business-uri sustenabile și scopurile care le conduc dincolo de dorința de profit, au luat naștere și noi meserii, cum ar consultanții de sustenabilitate. Aceștia specializați în soluții de sustenabilitate pe diverse domenii, care vor ajuta atât definirea cât și implementarea elementelor de sustenabilitate pentru o companie, indiferent de talia acesteia. Meseria de Sustainability consultant este încă în fașă la noi, dar va deveni destul de curând unul dintre joburile foarte căutate dată fiind preocuparea generală pentru tipuri de business-uri aliniate cu

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 64 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 dorințele consumatorilor, preocupați de trasabilitatea produselor și un stil de viață calitativ cât și nevoile de sustenabilitate ale economiei Pe parcursul orelor de Administrarea firmei, putem aducem în atenția elevilor, conceptul de dezvoltarea socială. Capitolul care se referă la resusele umane se pliază perfect pe acest subiect, atât din perspectiva unui viitor antreprenor, cât și din punctul de vedere al viitorului angajat. Dezvoltarea socială este elementul prin care se măsoară responsabilitatea față de angajați și comunitatea dezvoltată într-o companie, dar cuprinde și comportamentul echitabil, etic și corect față de ei. Educabilii trebuie să știe că o muncă sustenabilă înseamnă plăți corecte și salariați (adulți) care lucrează într-un mediu protejat și sigur, dar și grija pentru beneficii precum: orare flexibile, evoluția profesională și personală a angajaților și avantaje diverse, cum ar fi cele de maternitate sau paternitate. Pentru a avea rezultate în educația sustenabilă ar fi de dorit ca activitățile desfășurate să reunească școlile și antreprenori locali, părinții, organizațiile comunitare și consiliile locale pentru a găsi soluții la problemele de profil. 27. Educație sustenabilă prin circuit turistic, turism religios - Bisericile de lemn din Maramureş prof. Pop Domițiana Gabriela Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare Turismul este una dintre activitățile generatoare de stare de bine și dezvoltare economică pe de o parte, însă pe de altă parte, poate aduce modificări importante mediului și poate avea un impact negativ asupra dezvoltării echilibrate economice și sociale. Educația are nevoie de o adaptare a curriculumului prin includerea în programă a aspectelor legate de sustenabilitate, turismul fiind una dintre calificările din domeniul preuniversitar și universitar care își poate adapta curriculumul în vederea dezvoltării competențelor sustenabile. Competențele pentru formarea și însușirea unei culturi a sustenabilității se dezvoltă prin educație. Fie că ne adresăm copiilor, adolescenților sau adulților, la școală sau acasă, prin cursuri sau activități extracurriculare, abilitățile și atitudinile de protejare a mediului și gândire sustenabilă se formează constant, constructiv, prin evidențierea permanentă a problemelor și a soluțiilor de rezolvare ce depind de fiecare dintre noi. Conform aşteptărilor generale,bisericile nu sunt vizitate doar de grupuri de elevi aduşi în vizită de doamna profesoară, ci atrage călători tineri, educaţi, veniţi în zonă pentru a se bucura de frumuseţea extraordinară a Maramureşului şi de arhitectura tradiţională – atâta cât a mai rămas, înainte de a dispărea cu totul în cacofonia de zugrăveli pastelate, care acoperă casele noi. Bisericile de lemn maramureşene constituie o importantă parte a patrimoniului cultural internaţional deoarece ele sunt reprezentantele unei activităţi populare milenare. Depăşind aspectele mundane care vizează procesul constructiv, bisericile simbolizează conexiunea imuabilă a individului cu divinitatea. Aceste construcţii de lemn sunt considerate opere de artă create de imaginaţia colectivă populară reprezentată de ţărani maramureşeni creştini. Numele constructorilor care le-au edificat sunt adesea necunoscute, ei fiind văzuţi ca şi creştini care le-au ridicat întru slava lui Dumnezeu.

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 65 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 Literatura de specialitate abundă în scrieri ale istoricilor, arhitecţilor şi istoricilor de artă interesaţi de subiect, iar printre cele mai cunoscute lucrări o amintim pe cea a lui Coriolan Petraru ,,Noi cercetări şi aprecieri asupra arhitecturii de lemn din Ardeal’’, Bucureşti, 1936. Autorul accentuează specificul bisericilor maramureşene pe care le prezintă apreciativ atât din punct de vedere estetic cât şi constructiv. Atanasie Popa a completat cercetările din domeniu prin intermediul lucrării sale ,,Biserici de lemn din Transilvania’’, Timişoara, 1942. Cartea expune interesul autorului pentru tematica dezbătută, prezentând detalii stilistice atent studiate. Există şi studii mai recente, cum ar fi lucrarea de doctorat a lui Emil Costin, ,,Biserici de lemn din Maramureş’’, realizată sub îndrumarea prof.univ.dr. acad. Camil Mureşanu. Arhitectul discută tematica bisericilor de lemn dintr-o perspectivă multiplă, invocând aspecte teologice cât şi stilistice sau structurale. Valoarea construcţiilor maramureşene din lemn este apreciată în întreaga lume, motiv pentru care există mulţi cercetători străini care au ales ca temă bisericile de lemn. Un astfel de autor este Joby Patterson care a elaborat în cadrul studiilor doctorale o cercetare cu titlul Romanian Wooden Churches from Medieval Maramures. Pentru zona Maramureşului cu bisericile inventariate de arhitectul Emil Costin pe baza unor principii planimetrice astfel, autorul identifică bisericile de lemn fără pridvor, cu intrarea pe faţada de vest în cazul bisericilor din Ieud-Deal, Ungureni, Valea Stejarului, Sat Şugatag, Sârbi I., Ieud-Vale, Bogdan-Vodă-Cuhea, Corneşti, Deseşti, Hoteni, biserici de lemn fără pridvor, cu intrarea pe faţada de sud: Săcăleşeni, Sârbi II, Breb, Cupşeni, Chechiş, Libotin, Rogoz I., Călineşti, Sârbi II., Hărniceşti, Călineşti ( Susani). Bisericile de lemn cu pridvor deschis şi faţada dispusă pe latura de vest sunt cele din Bârsana, Onceşti, Moisei, Lechinţa, Poienile Izei, Săpâia, Giuleşti Mănăstirea, Vălenii Şomcutei, Dragomireşti, Posta, Fereşti, Borşa, Răzoare, Rozavlea, Culcea, Libotin II, Şurdeşti, Corund, Soconzel, Inău, Coruia, Plopiş, Remetea Chioarului, Glod. Bateriile de lemn cu pridvor deschis şi intrarea de pe latura de sud sunt cele din: Lăpuşul Românesc şi Frăncenii Boiului. O altă tipologie a bisericilor de lemn vizează particularitatea turnuleţelor dispuse împrejurul turnului mare, iar exemplele care prezintă această trăsătură sunt cele din: Budeşti (Susani), Posta, Buzeşti, Cupşeni, Plopiş, Rogoz II., Libotin II, Răzoare, Budeşti. Circuitul Bisericilor de lemn din Maramureș a obţinut recunoaşterea drept Rută Cultural Turistică dezvoltată pe plan regional din partea Serviciului Relaţii Internaţionale şi Afaceri Europene în Domeniul Turismului. Proiectul are ca obiectiv principal valorificarea potenţialului turistic al bisericilor de lemn din patrimoniului mondial UNESCO şi din cel naţional,prin includerea acestor monumente arhitecturale într-un circuit turistic cultural-religios se vizează creşterea calitativă a ansamblului condiţiilor de practicare a acestei forme de turism, cu impact direct atât asupra creşterii atractivităţii turistice a judeţului Maramureş, cât şi asupra consacrării acestuia ca destinaţie turistică europeană. Lungimea totală a rutei este de 300 de kilometri, iar durata parcurgerii întregului circuit, cu mijloace de transport auto, este estimată la şase ore.În circuit sunt incluse 16 lăcaşuri de cult: • Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Săcălăşeni – monument istoric de categoria A; • Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Remetea Chioarului – monument istoric de categoria A; • Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cărpiniş – monument istoric de categoria A; • Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Plopiş – monument UNESCO;

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 66 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 • Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Şurdeşti – monument UNESCO; • Biserica „Sfântul Nicolae” din Budeşti Josani – monument UNESCO; • Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Călineşti – monument istoric de categoria A; • Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Rozavlea – monument istoric de categoria A; • Biserica „Sfânta Paraschiva” din Poienile Izei – monument UNESCO; • Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Botiza – monument istoric de categoria A; • Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Ieud Şes – monument istoric de categoria A; • Biserica „Naşterea Fecioarei” din Ieud Deal – monument UNESCO; • Biserica „Sfântul Nicolae” din Bogdan Vodă – monument istoric de categoria A; • Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Bârsana – monument UNESCO; • Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Sat Şugatag – monument Istoric de categoria A; • Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Deseşti – monument UNESCO. Lăcaşurile fac parte şi din proiectul „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord”, finanţat de Comisia Europeană, finalizat în anul 2016 şi aflat în prezent în perioada de sustenabilitate. Pentru acest circuit cultural, turiştii pot folosi aplicaţia „Visit Maramureş”, care pune la dispoziţia utilizatorilor o hartă digitală, precum şi câte o scurtă descriere pentru fiecare dintre bisericile de lemn incluse în această rută. Consiliul Judeţean Maramureş intenţionează să includă „Circuitului Bisericilor de lemn din Maramureş” într-o o rută cultural turistică naţională.Următorul obiectiv al Consiliului Judeţean Maramureş presupune conectarea „Circuitului Bisericilor de lemn din Maramureş” la o rută cultural turistică naţională. Bibliografie: FLORESCU CARMEN,Memoria Ethnologica nr. 56 - 57 ,iulie - decembrie 2015 (An XV) EMIL COSTIN, Biserici de lemn din Maramureş, Ed. Gutinul S. R. L., Baia Mare, 1999 MARIUS PORUMB, "Biserici de lemn din Țara Maramureșului", în Monumente istorice de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj-Napoca, 1982, p.106 Bârlea, Ioan (1909). Însemnări din bisericile Maramureșului. București. 28. Nevoia de cultură, nevoia de istorie Paloşanu Cristina Colegiul Tehnic „Petru Poni”/Şcoala de Artă ,,Sergiu Celibidache’’ ,,Educaţia este activitatea de disciplinare,cultivare,civilizare şi moralizare a omului,iar scopul educaţiei este de a dezvolta ȋn individ toată perfecţiunea de care este susceptibil’’,afirma Kant.Ȋncă de la naştere,oamenii dispun de capacitatea specific umană de a modela,de a-şi ȋnsuşi experienţa socială a ȋnaintaşilor,de a accepta educaţie şi de a se autoeduca.Educaţia reprezintă un fenomen de mare complexitate,abordabil doar la scara proiecţiilor şi a realizărilor sale.

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 67 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 Educaţia urmăreşte formarea personalităţii umane şi se realizează la niveluri diferite ,ȋn funcţie de obiectivele vizate:educaţie intelectuală,morală,estetică,fizică,profesională etc.Factori importanţi ȋn procesul educaţiei sunt:literatura,istoria,arta,mass-media ş.a.Educaţia se realizează ȋn familie,dar mai ales ȋn cadru instituţionalizat(şcoală,biserică etc).Din cele mai vechi timpuri şi până astăzi,marii gânditori au considerat că educaţia este esenţială pentru evoluţia unui om sau a unui popor. Fiind un proces complex de formare şi de pregătire a omului pentru viaţa socială din toate punctele de vedere,eucaţia are un caracter permanent ,se adresează tuturor vârstelor şi vizează crearea unei atitudini motivaţionale pozitive faţă de autoinstruire şi de autoeducaţie.Prin structură,obiective şi conţinut ,educaţia trebuie să răspundă necontenit exigenţelor cerute de evoluţia realităţii naţionale şi internaţionale.Eficienţa actului educativ este dată de disponibilitatea educaţiei de adaptare şi autoreglare faţă de provocările spaţiului social.Problematica lumii contemporane,caracterizată prin universalitate,globalizare,complexitate a condus ȋn plan educaţional la constituirea ,,noilor educaţii’’:educaţia pentru pace,educaţia ecologică,demografică,economică,educaţia pentru democraţie,etc. Forma principală de realizare a educaţiei o reprezintă ȋnvăţământul. Tinerii trebuie introduşi sistematic după anumite principii ȋn tainele cunoaşterii prin lărgirea continuă a volumului de informaţii. Ca disciplină de ȋnvăţământ,istoria este capabilă să răspundă nevoilor şi exigenţelor tinerilor,pentru care cunoaşterea şi ȋnţelegerea problemelor importante de civilizaţie a umanităţii a devenit o necesitate spirituală.Ȋn centrul istoriei sunt oamenii şi acţiunea umană transformatoare ,societatea alcătuită din fiinţe creatoare de valori,libere şi sociale,capabile de organizare,de cultură şi de progres social. Istoria reconstituie trecutul şi ȋl explică funcţional şi axiologic,ȋndeplinind funcţia de cunoaştere şi funcţia practică sau formativ-educativă.Istoria ca obiect de ȋnvăţământ conţine atât informaţii clarificate de ştiinţa istoriei,cât şi categorii de cunoştinţe şi concepte cu o mare valoare formativă,puncte de vedere diferite privind problematica istorică,diversitatea surselor de informaţii despre unul şi acelaşi adevăr istoric,teorii şi opinii chiar contradictorii pentru o situaţie istorică,posibilităţi de ȋnsuşire de către elevi a metodologiilor de investigare şi ȋnvăţare a istoriei. Finalitatea studierii istoriei ca disciplină şcolară constă ȋn contribuţia reală pe care o aduce la formarea culturii generale umaniste şi ştiinţifice a elevilor,la modelarea personalităţii acestora cu foloase imediate şi de perspectivă ,oferind suficiente date pentru ȋnţelegerea corectă a societăţii contemporane pentru dobândirea instrumentelor de muncă intelectuală specifice demersului ȋn câmpul problematic al istoriei. A.D.Xenopol afirma că ,,istoria este singurul mijloc să deştepte ȋn sufletul nostru iubirea cea sfântă de ţară,ea ne arată cum popoarele au fost mari când au ştiut să sacrifice interesele pentru binele comun;tot istoria ne ȋnvaţă moralitatea ,respectul datoriei,puternica viaţă de familie, care sunt condiţiile ȋnfloririi vieţii popoarelor’’.Ȋn acelaşi sens,N.Iorga afirma că ,,scopul ȋnvăţământului istoric este ȋmbogăţirea cunoştinţelor despre umanitate şi despre sine ȋn umanitate ,prin cunoaşterea tuturor lucrurilor pe care le-au făcut oamenii totdeauna’’.

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 68 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 Bibliografie: Băban,Adriana ,Consiliere educaţională,Imprimeria ,,Ardealul’’,Cluj-Napoca,2001 Cucoş,Constantin,Pedagogie,Ed.Polirom,Iaşi,2002 Marinescu Silvia,.Dinescu Rodica,Invitaţie la educaţie,Ed.Carminis,Piteşti,2004 Tanasă, Gheorghe,Metodica ȋnvăţării-predării istoriei,Ed.Spiru Haret,Iaşi 1998 29. ABORDĂRI ERGONOMICE PRIVIND OPTIMIZAREA ACTIVITĂŢII ȘCOLARE Petre Alina Liceul Tehnologic „Pontica” Constanța Ergonomia, ca ştiinţă, are ca scop aplicarea unor asemenea măsuri asupra omului şi a mediului său de muncă încât să asigure sporuri de randament fără investiţii suplimentare de efort fizic, în condiţii de deplină securitate bio-psihică şi socială a persoanei. Obiectivul ergonomiei şcolare este acela de a spori randamentul activităţilor de predare-învăţare, pe baza unor măsuri ergonomice ce au în vedere pe de o parte aspectele materiale ale sistemului (clădiri, mobilier, materiale didactice), iar pe de altă parte componentele sale interioare (perfecţionarea personalului didactic, dezvoltarea capacităţilor intelectuale ale elevului, relaţia elev-profesor, sănătatea fizică şi psihică a elevilor şi cadrelor didactice, dimensionarea bugetului de timp al acestora). Problema realizării eficienţei învăţământului trebuie abordată pe două planuri : cel al eficacităţii şi cel al eficienţei propriu zise. Prin eficacitate se înţelege gradul de realizare al obiectivelor prestabilite iar prin eficienţă, gradul de îndeplinire al unui obiectiv cu costuri cât mai reduse. Direcţiile de acţiune în vederea optimizării acelor solicitări care influenţează randamentul ergonomic al celor care desfăşoară activităţi didactice privesc: 1.Optimizarea solicitărilor fizice, mentale şi psihosociale. 2. Îmbunătăţirea condiţiilor ambianţei fizice; Optimizarea solicitărilor fizice, mentale şi psihosociale a) Optimizarea solicitărilor fizice Propunerile referitoare la eliminarea acestor solicitări vor avea în vedere: - proiectarea mobilierului (scaune, mese, tabla şcolară) astfel încât solicitările statice determinate de poziţia în bancă în timpul orelor de curs, în timpul utilizării aparatelor din laboratoare şi de eforturile făcute de elev pentru a avea o bună vizibilitate la tablă, să fie reduse la minim sau chiar eliminate. -luarea de măsuri care să vizeze relaxarea fizică a elevilor, ţinând cont de importanţa pe care o are aceasta în desfăşurarea cu eficienţă sporită a procesului de învăţământ. (exemplu: introducerea în orar a orelor de educaţie fizică la momentul potrivit). b) Optimizarea solicitărilor mentale Se va avea în vedere propunerea de soluţii care să urmărească reducerea: 1) solicitărilor determinate de durata programului de muncă;

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 69 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 2) solicitărilor determinate de nivelul atenţiei; Aceste propuneri se vor referi la: - stabilirea duratei programului de muncă, ţinând cont de oboseala cerebrală, senzorială şi musculară care intervine la nivelul elevilor şi cadrelor didactice după o anumită perioadă de timp. - stabilirea materiilor cuprinse în orarul zilnic al elevilor (de exemplu o combinaţie gen : contabilitate, matematică, statistică ar solicita prea mult studentul, iar randamentul acestuia în a doua jumătate a programului ar fi minim). În domeniul activităţii didactice studiul atenţiei sub aspectul stabilităţii, distragerii, distribuţiei şi comutării acesteia prezintă o importanţă deosebită. Măsurile vor avea drept scop, menţinerea atenţiei elevilor pe parcursul întregului program. Printre factorii care afectează în mod negativ atenţia, se numără: - volumul prea mare de informaţii transmis de cadrele didactice într-o perioadă scurtă de timp; - factorii ambianţei fizice. - stilul cadrelor didactice (tonalitate, gestică, mimică, metode de prezentare a cursului folosite). c) Optimizarea solicitărilor determinate de relaţiile psiho-sociologice. Propuneri privind reducerea solicitărilor determinate de: - gradul de coeziune al colectivului clasei şi de gradul de mobilizare a părţii latente a capacităţii de muncă. - gradul de comunicare elev-profesor şi de relaţiile dintre elevi în cadrul proceselor de comunicare. Direcţii de acţiune privind îmbunătăţirea condiţiilor ambianţei fizice Solicitările specifice acestui domeniu rezultă din acţiunea conjugată a: condiţiilor de microclimat, zgomotului, luminilor şi culorilor. a) Propuneri privind îmbunătăţirea factorilor de microclimat Solicitările caracteristice acestui subdomeniu sunt determinate de: temperatură, umiditate relativă, aeraţie. Propunerile se vor referi la: - proiectarea şi amplasarea unor instalaţii de climatizare, - măsuri privind reglarea debitului de aer, a umidităţii relative, astfel încât toţi aceşti factori să contribuie la desfăşurarea cu eficienţă ridicată a procesului de învăţământ. b) Propuneri privind reducerea influenţelor negative ale surselor de zgomot. Dupa ce s-au identificat, s-au măsurat şi s-au analizat sursele de zgomot şi efectele acestora asupra organismului şi implicit asupra randamentului muncii se impune antifonarea, şi amplasarea sălilor de clasă, într-o manieră care să conducă la înlăturarea efectelor negative ale acestui factor de ambianţă. c) Propuneri privind atenuarea unor solicitări determinate de lumină şi cromatică.

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 70 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 Dupa cum se stie lumina şi cromatica au numeroase efecte fiziologice şi psihice asupra organismului. În acest sens, se va stabili care dintre culori este cea mai indicată pentru sălile de curs, amfiteatre, laboratoare; se vor prezenta sursele de iluminat cele mai indicate şi locul de amplasare al acestora; dimensiunile, coloritul şi poziţia mobilierului din sălile de clasă. În procesul de muncă, fiecare component al grupului nu îşi pune în mod natural în acţiune întreaga sa capacitate de muncă. Capacitatea de muncă pe care o menţine în rezervă reprezintă partea latentă a capacităţii de muncă. Compatibilitatea personală are un rol deosebit de important în realizarea cu eficienţă sporită a procesului de învăţământ. Cercetările în domeniu au demonstrat faptul că incompatibilitatea personală foarte profundă creează premisele apariţiei unor conflicte şi o stare de irascibilitate profundă. Aceste neajunsuri pot fi înlăturate prin repartizarea elevilor pe grupe în funcţie de opţiunile şi afinităţile fiecăruia pe baza unor chestionare psihologice. Eficienţa procesului de învăţământ este condiţionată şi de calitatea comunicării elev -profesor ca şi de comunicarea între elevi. În acest sens un rol important îl are analiza temperamentului fiecăruia dintre cei implicaţi în procesul de comunicare. Ergonomia în domeniul activităţilor didactice poate fi definită ca o ştiinţă cu caracter federativ care integrează aportul tehnicii, fiziologiei, psihopedagogiei, sociologiei, economiei, managementului şi altor ştiinţe sociale într-o perspectivă interdisciplinară, având ca finalitate orientarea tehnologiilor didactice la posibilităţile psiho-fiziologice normale ale studentului şi utilizarea raţională a acestor posibilităţi pentru a realiza randamentul ergonomic, adică reproducerea capacităţii de muncă intelectuală şi fizică de la o zi la alta şi nu de la o perioadă la alta. BIBLIOGRAFIE: Burloiu Petre,2007 Managementul Resurselor Umane, Editura Lumina Lex, Bucureşti, Golea Pompiliu, 2001 Contribuţii la realizarea randamentului ergonomic al studenţilorstudiu interdisciplinar, uz intern, Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, Constanţa, 3 Mathis Robert ş.a, 1997 Managementul Resurselor Umane, Editura Economică, Bucureşti, Zorlenţean Tiberiu ş.a, 1997 Managementul Organizaţiei, Editura Holding Reporter, Bucureşti, 30. IMPORTANȚA EDUCAȚIEI SUSTENABILE prof. dr. Pop Alina Natalia Colegiul Economic ”Nicolae Titulescu” Baia Mare Educația este cheia care va permite realizarea multor obiective de dezvoltare durabilă, atunci când oamenii sunt capabili să obțină o educație de calitate. Educația ajută la reducerea inegalităților și la atingerea egalității de gen. De asemenea, dă putere oamenilor de pretutindeni să trăiască o viață mai sănătoasă și mai durabilă. Educația este, de asemenea, esențială pentru stimularea toleranței între oameni, asigurarea gratuită și obligatorie a educației, creșterea numărului de profesori, îmbunătățirea infrastructurii școlare de bază și adoptarea transformării digitale sunt esențiale pentru a se asigura că educația de calitate este accesibilă tuturor și contribuie la crearea unor societăți educate.

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 71 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 Constrângerile economice, împreună cu problemele privind rezultatele învățării și ratele abandonului școlar, persistă în zonele marginalizate, subliniind necesitatea unui angajament global continuu pentru asigurarea unei educații incluzive și echitabile pentru toți. Nivelurile scăzute de abilități în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) reprezintă, de asemenea, o barieră majoră în calea realizării conectivității universale și semnificative. De exemplu, Africa Subsahariană se confruntă cu cele mai mari provocări în furnizarea școlilor cu resurse de bază. Situația este extremă la nivelurile primare și secundare inferioare, unde mai puțin de jumătate din școlile din Africa subsahariană au acces la apă potabilă, electricitate, computere și internet. Inegalitățile se vor agrava, de asemenea, dacă nu se abordează decalajul digital – decalajul dintre țările subconectate și cele extrem de digitalizate. Conceptul de educație durabilă se bazează pe termenii durabilitate și educație. Termenul „durabilitate” este derivat din cuvântul latin susținere, iar termenul „educație” din cuvântul latin educatio. Primul este un model de gândire în care calitatea vieții este îmbunătățită prin echilibrarea mediului, a societății și a economiei (Jeronen 2013). Acesta din urmă se referă la o activitate sau proces pentru dobândirea sau împărtășirea cunoștințelor sau abilităților, dezvoltarea puterilor de raționament și judecată și pregătirea intelectuală pe sine sau pe alții pentru viață (Thesaurus 2021). Multe dintre provocările de astăzi necesită o adevărată schimbare în gândire și comportament pentru a susține o viață durabilă. Potrivit lui Stephen Sterling (2008), schimbarea culturală necesară poate fi realizată prin educație durabilă, definind conceptul ca o schimbare a culturii educaționale, una care dezvoltă și întruchipează teoria și practica durabilității într-un mod care este conștient critic. Educația sustenabilă durabilă oferă tuturor cunoștințele, abilitățile, valorile pentru a aborda provocările globale interconectate, inclusiv schimbările climatice, pierderea biodiversității, utilizarea nesustenabilă a resurselor și inegalitatea. Acesta dă putere tuturor celor implicați să ia decizii informate și să ia măsuri individuale și colective pentru a schimba societatea și a avea grijă de planetă. Această educație sustenabilă durabilă este un proces de învățare pe tot parcursul vieții și o parte integrantă a educației de calitate. Ea îmbunătățește dimensiunile cognitive, socio-emoționale și comportamentale ale învățării și cuprinde conținutul și rezultatele învățării, pedagogia și mediul de învățare însuși. UNESCO sprijină țările să dezvolte și să extindă activități educaționale care se concentrează pe probleme de durabilitate, cum ar fi schimbările climatice, biodiversitatea, reducerea riscului de dezastre, apa, oceanele, urbanizarea durabilă și stilurile de viață durabile prin educație sustenabilă durabilă. Educația privind schimbările climatice este principalul obiectiv tematic al educație sustenabilă durabilă, deoarece îi ajută pe oameni să înțeleagă și să abordeze impactul crizei climatice, împuternicindu-i cu cunoștințele, abilitățile, valorile și atitudinile necesare pentru a acționa ca agenți ai schimbării. Importanța educației și a formării pentru abordarea schimbărilor climatice este recunoscută în Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice, Acordul de la Paris și agenda asociată de acțiune pentru abilitarea climatică, care solicită guvernelor să educe, să împuternicească și să implice toate părțile interesate și grupurile majore în politici și acțiuni legate de schimbările climatice. Prin programul său educație sustenabilă durabilă, UNESCO lucrează pentru a face din educație o parte mai centrală și mai vizibilă a răspunsului internațional la schimbările climatice, produce și împărtășește cunoștințe, oferă orientări politice și sprijin tehnic țărilor și implementează proiecte pe teren.

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 72 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 Fiecare persoană poate lua măsuri în multe moduri diferite în fiecare zi pentru a proteja planeta. Pentru a completa foaia de parcurs EDD pentru 2030, UNESCO a dezvoltat setul de instrumente EDD pentru 2030 pentru a oferi un set evolutiv de resurse selectate pentru a sprijini statele membre, părțile interesate regionale și globale să dezvolte activități în cele cinci domenii de acțiune prioritare și activități în sprijinul celor șase cheie domenii de implementare. De asemenea, UNESCO a lansat Trash Hack ca răspuns la cele 2 miliarde de tone de deșeuri pe care lumea le produce în fiecare an, deșeuri care înfundă oceanele, umplu străzile și împrăștie zone uriașe. Trash Hacks sunt mici schimbări pe care toată lumea le poate face în fiecare zi pentru a reduce risipa în viața lor, în comunitățile lor și în lume. Activitățile colective ale ființelor umane au modificat ecosistemele pământului, astfel încât însăși supraviețuirea noastră pare în pericol din cauza schimbărilor mai greu de inversat în fiecare zi. A limita încălzirea globală înainte ca aceasta să atingă niveluri catastrofale înseamnă abordarea problemelor de mediu, sociale și economice într-un mod holistic. Acționând ca un avocat global și urmărind să consolideze capacitățile guvernelor de a oferi educație de calitate privind schimbările climatice, UNESCO produce și împărtășește cunoștințe, oferă îndrumări politice și sprijin tehnic statelor sale membre și implementează proiecte pe teren, încurajează abordările inovatoare și îmbunătățește programele de educație non-formală prin massmedia, rețele și parteneriate. Educația pentru dezvoltare durabilă, este un domeniu nou interesant, care combină o serie de tehnici pedagogice pentru a promova înțelegerea conexiunilor dintre mediu, economie și societate. Un domeniu încă în evoluție, educația pentru sustenabilitate are scopul principal de a valorifica puterea educației pentru a promova alfabetizarea ecologică și angajamentul civic care pregătește studenții pentru locuri de muncă care contribuie la un viitor mai echitabil și durabil. Conform Parteneriatului SUA pentru Educație pentru Dezvoltare Durabilă, educația pentru durabilitate este definită ca o „combinație de conținut, metode de învățare și rezultate care îi ajută pe elevi să dezvolte o bază de cunoștințe despre mediu, economie și societate, pe lângă faptul că îi ajută pe aceștia, învață abilități, perspective și valori care îi ghidează și îi motivează să caute mijloace de trai durabile, să participe la o societate democratică și să trăiască într-o manieră durabilă.” Raportul subliniază trei standarde de bază care modelează educația pentru durabilitate: • Elevii trebuie să înțeleagă și să fie capabili să aplice conceptele și principiile de bază ale durabilității. Pentru ca educația pentru durabilitate să fie eficientă, profesorii trebuie să ofere elevilor o înțelegere fundamentală a durabilității: „să satisfacă nevoile prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”. Omenirea are nevoie de aer curat, apă curată, sisteme agricole eficiente și alte resurse de susținere a vieții pentru a supraviețui, dar oamenii trebuie, de asemenea, să se asigure că aceleași resurse vor fi disponibile generațiilor viitoare. • Elevii trebuie să recunoască durabilitatea ca o condiție interdependentă a sistemelor ecologice, economice și sociale. • Elevii trebuie să înțeleagă relația dintre factorii economici, de mediu și sociali pentru a lua decizii informate mai târziu în viață. Educația multidisciplinară STEM este situată în mod unic pentru a promova aceste relații și pentru a îmbunătăți implicarea și înțelegerea studenților. Profesorii pot valorifica tehnicile educaționale STEM pentru a ajuta elevii să înțeleagă interconexiunea dintre sisteme. Elevii ar putea învăța despre cum funcționează becurile în clasă, discutând, de asemenea, despre conservarea energiei și știința din spatele acesteia. În afara sălii de clasă, elevii învață simultan

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 73 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 cum cresc plantele în timp ce discută despre importanța plantelor pentru oameni și animale. Sau, elevii ar putea învăța prin spații digitale, cum ar fi iNaturalist, care încurajează elevii să devină „oameni de știință cetățeni”, documentându-și experiențele cu fauna sălbatică, învățând despre aceste specii și conectându-se cu alți „oameni de știință cetățeni”. • Elevii trebuie să dezvolte o abordare multidisciplinară pentru a învăța cunoștințele, abilitățile și atitudinile necesare pentru a îmbunătăți continuu sănătatea și bunăstarea generațiilor prezente și viitoare. Educația pentru durabilitate se concentrează nu numai pe transmiterea de cunoștințe, ci și pe împuternicirea studenților să devină soluții de probleme în lumea reală. Din fericire, profesorii pot utiliza o varietate de tehnici STEM pentru a conecta cunoștințele despre sustenabilitate la anchetă și acțiune. Educația bazată pe proiecte, de exemplu, încurajează elevii să participe la proiecte pe termen lung, din viața reală, care îi determină să răspundă la întrebări complexe folosind cunoștințe dintr-o varietate de discipline. Învățarea bazată pe loc este un alt exemplu promițător de tehnică educațională care poate ajuta elevii să dezvolte cunoștințele, atitudinile și abilitățile pentru a aborda problemele de durabilitate. Învățarea bazată pe loc folosește activele locale, cum ar fi parcuri, spații publice, muzee și afaceri pentru a-i aduce pe elevi în lume și pentru a înțelege cum locurile modelează sistemele de mediu, sociale și economice (și invers). Educația în diverse forme și contexte multiple oferă mijloacele prin care fiecare generație își transmite cultura, descoperirile, succesele și eșecurile următoare. Fără educație intergenerațională, foarte puțin într-un context uman poate fi durabil. Educația este, de asemenea, importantă pentru formularea, provocarea și diseminarea ideilor, cunoștințelor, abilităților și valorilor în cadrul comunităților, de la tineri până la mai puțin tineri, și între comunități, națiuni și continente. Educația este identificată ca un element cheie al strategiilor axate pe durabilitate în multe contexte și niveluri. Și totuși, educația oferă, de asemenea, mijloacele prin care societățile pot consolida și perpetua, sau susține, moduri de a cunoaște, de a fi și de a face care pot alimenta economii sau societăți sau comunități individuale, dar pot să nu fie sustenabile în alte privințe. Conceptul de durabilitate cere să luăm în considerare perioade lungi de timp, stabilitatea mediului și nevoile oamenilor din diverse locuri și ale locuitorilor non-umani ai planetei. Uniunea Europeană încurajează și sprijină sectorul educației și formării profesionale să ia măsuri pentru un viitor mai ecologic și mai durabil și să dezvolte competențele de durabilitate ale elevilor. Bibliografie: Chao Liu, Hexin Wang and Yu Dai, Sustainable Cooperation between Schools, Enterprises, and Government: An Evolutionary Game Theory Analysis, 2023, 15, 13997. https://doi.org/10.3390/su151813997 United Nations Educational Scientific and Cultural Organization (UNESCO) (2017): Education for Sustainable Development Goals. Learning Objectives. Paris: UNESCO. Online at: http://unesdoc.unesco.org/images/0024/002474/247444e.pdf https://www.un.org/sustainabledevelopment/education/ https://www.mdpi.com/journal/sustainability/sections/education_and_approaches

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 74 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 31. EDUCAȚIE SUSTENABILĂ elev: Miholca Mario-Mihăiță prof. dr. Pop Alina Natalia Colegiul Economic ”Nicolae Titulescu” Baia Mare O societate durabilă este una care poate persista de-a lungul generațiilor, una care vede departe suficient, suficient de flexibil și suficient de înțelept pentru a nu submina nici fizicul sau sisteme sociale de sprijin. „Tranziția la sustenabilitate este procesul de a înțelege sustenabilitatea în toate dimensiunile sale ecologice, sociale, etice și economice profund bogate... este vorba de noi moduri de a cunoaște, de a fi altfel uman într-un mod amenințat, dar cooperant de lume…” Cheia pentru a crea o lume mai durabilă și mai pașnică este învățarea. Este schimbarea opiniei de care depinde schimbarea către durabilitate; diferenta de gândire care se află între un viitor durabil sau haotic. Calitățile, profunzimea și gradul de învățare care are loc la nivel global în următorii zece până la douăzeci de ani va determina ce cale este de urmat: fie îndreptându-vă către, durabibiltate, fie mai departe de ecologic. Această mișcare spre „modernizarea” și globalizarea educației, cu toată credința sa în a fi în fruntea schimbării, este în multe sensuri în urmă cu vremurile. Este: • încă informat de o viziune fundamental mecanicistă asupra lumii și, prin urmare, de învăţare; • în mare parte ignorantă a problemelor de durabilitate care vor afecta din ce în ce mai mult toate aspectele vieții oamenilor pe măsură ce secolul progresează; • orb la ascensiunea gândirii ecologice care urmărește să promoveze o mai integratoare conștientizarea a nevoilor oamenilor și a mediului. Vremurile noastre paradoxale – atât de mare pericol, cât și de oportunități, schimbări rapide și căutarea bazei și a identității – necesită o nouă viziune în educație. În contrast cu modelul de cvasipiață de educație, avem nevoie în schimb de un întreg mai inteligent, mai subtil asupra învăţării şi educaţiei: - una care se construiește din educație umanistă, abordări din trecut, dar ține seama și de noile evoluții legate de teoria complexității, teoria sistemelor, teoria învățării și imperativul presant al durabilitate. - una care prețuiește și susține oamenii și natura, care le recunoaște interdependența profundă, este una ecologică. Termenul „educație durabilă” implică o schimbare completă de paradigmă, una care afirmă atât valorile umaniste cât și cele ecologice. În schimb, orice „educație pentru ceva”, oricât de demn ar fi pentru „mediu” sau „cetățenia” tinde să devină acomodat și marginalizate. Deci în timp ce ‘educația pentru dezvoltarea durabilă” a câștigat în ultimii ani o mică nișă, în general paradigma educațională rămâne în rest neschimbată.

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 75 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 În cadrul acestei paradigme, majoritatea educația de masă susține nedurabilitatea – prin reproducerea necritică, prin fragmentarea înțelegerii, prin cernerea învingătorilor și învinșilor, prin recunoaștere doar o parte restrânsă din spectrul capacității și nevoilor umane, prin incapacitatea de a explora alternative, prin recompensarea dependenței și conformității și prin deservirea mașină consumeristă. Ca răspuns, trebuie să revendicăm o educație autentică care recunoaște cele mai bune gândiri și practici din trecut, dar și pentru a revizui educația și învăţând să contribuie la asigurarea viitorului. În schimb, o viziune ecologică asupra lumii pune accent pe relație. Educația este cea care a fost susținută în mod repetat ca cheie pentru asigurarea dezvoltării durabile. O schimbare cultural educațională care dezvoltă și întruchipează teoria și practica sustenabilă întrun mod care este conștient critic. Aceasta ar fi o transformare care valorizează, susține potențialul uman în raport cu nevoia de a atinge și susține bunăstarea socială, economică și ecologică, recunoscând că sunt profund interdependente. Dezvoltarea durabilă din punct de vedere ecologic depinde de durabilitatea în educație și învățare – care, la rândul lor, se manifestă și susține dezvoltarea durabililă. Totul se rezumă la fraza: „Nu poți învăța fără să te schimbi sau schimbare fără învățare”. Pentru mulți oameni, totuși, educația este văzută ca un „lucru bun” evident și, de asemenea, ca un „răspuns” la probleme sociale și de altă natură – dar aceste percepții tind să ascundă orice înțelegere că diferențele în politica și practica educațională se bazează adesea pe diferențe mai profunde de ipoteze și valori. Pentru a evidenția paradigmă educațională, este important să scoatem la suprafață valorile care sunt implicit, și într-adevăr, dominante, în gândirea educațională actuală. Educația durabilă înseamnă, în cele din urmă, procesul de integrare și, astfel încât să se informeze reciproc și sporind. Se bazează pe cele mai bune gândiri și practici existente la libera tradiție umanistă, face referire la cultivarea și realizarea potențialului inerent, dar este, de asemenea, conștientă de faptul că trebuie să educăm pentru durabilitate, comunitate și pace într-o lume agitată și în schimbare rapidă. Bibliografie: UNESCO, (2000) World Education Report 2000, UNESCO, Paris Matsuura, K. (2000), ‘Hard Lessons for the World’s Educators’, Financial Times, April 26, London Sterling, S (2001) Sustainable Education – Re-visioning learning and change, Schumacher Briefing no6. Schumacher Society/Green Books, Dartington. ISBN 1 870098 99 4 https://www.greenbooks.co.uk/sustainable-education World Education Forum, Dakar, Senegal 26-28 April 2000

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 76 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 32. Grădinăritul ecologic: Doar o relicvă a trecutului sau o speranță de viitor? prof. Chiș Mihaela prof. Couți Maria Liceul Teoretic “Emil Racoviță” Baia Mare O grădină este o ultimă întruchipare pământească a paradisului pierdut. Alcătuieşte un mic univers, format din straturi de legume, pomi fructiferi, ierburi aromate şi flori frumoase. În acest loc retras îşi găseşte omul pacea, îşi împlineşte visurile în natură şi poate fi şi el un creator. Orice om poate să se bucure de ofrandele grădinii, dacă acesta o îngrijeşte, dar modul şi mijloacele prin care o îngrijeşte au şi ele un mare impact asupra produsului final. O roşie crescută într-o seră şi hrănita cu îngrăşăminte chimice şi protejată cu pesticide are cu totul alt gust şi valoare nutritivă, decât una crescută cu compost şi hrană naturală şi care a fost protejată pe cale biologică de către alte plante sau alte animale. În momentul în care cineva doreşte să cultive ceva pe pământ sau acea persoană poate să decidă să facă, fiecare îşi îngrijeşte colţişorul de ,,paradis’’ aşa cum doreşte, dar roadele sunt mult mai valoroase dacă sunt obţinute pe cale naturală, pe când roadele obţinute pe căi artificiale îşi pierd din gust, din valoarea nutritivă, iar pesticidele şi îngrăşăminte chimice strică calitatea solului otrăvindu-l. Ideea acestui proiect în care s-au și implicat elevi de la Liceul Teoretic Emil Racoviță Baia Mare, ne-a venit în timp ce observam legumele şi fructele dintr-un magazin. Am remarcat faptul că majoritatea produselor erau mari, străluceau fără să prezinte vreun defect. În momentul degustării produselor am realizat că ceva nu era normal la ele...nu aveau gust. După cercetarea mai adâncă a sursei de provenienţă, am aflat că au fost tratate cu îngrăşăminte şi pesticide chimice pentru a le proteja. După mai multe cercetări am aflat că aceasta este metoda cea mai răspândită global, metoda ,,agriculturii chimice”, aşa că am decis să căutăm metode ecologice de îngrijire a unui spaţiu agricol. Cercetările noastre ne-au adus la concluzia că plantele tratate chimic, deşi au aspect plăcut îşi pierd din valoarea nutritivă, din gust şi dăunează sănătăţii omului care le consumă, otrăvesc pământul pe care sunt crescute şi dezechilibrează balanţa ecologică. Dăunătorii au devenit o problemă din ce în ce mai semnificativă în ultimii ani, în agricultură a crescut mult cererea de plante (legume, fructe, flori) care sunt cu mult peste caracteristicile normale (mai mari, mai frumoase), însă cu creşterea tot mai mare a numărului de dăunători, ca să fie îndeplinită cererea mare, s-a recurs foarte mult la măsuri artificiale şi chimice, care azi au devenit o adevărată industrie. Pesticidele, erbicidele, fungicidele şi îngrăşămintele chimice sunt utilizate azi în agricultură, însă puţină lume ştie de problemele care apar la folosirea acestor metode chimice care, deşi economisesc timp şi reduc efortul depus, prezintă o multitudine de dezavantaje printre care: Pericolul ca pesticidele chimice care protejează plantele să dăuneze sănătăţii oamenilor care le consumă. Deşi acest aspect este controlat şi verificat de producătorii substanţelor, pericolul încă persist. De asemenea multe pesticide se pierd greu, iar resturi ale acestora rămân pe plante şi după

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 77 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 curăţarea lor cu apă, iar efectele secundare a acestora asupra sănătații omului şi a solului unde acestea sunt aplicate sunt în mare parte necunoscute. Desi injecţiile chimice distrug dăunătorii şi bolile de care suferă planta afectată, se crează des altele mai rezistente la acea substanţă, fapt ce duce la necesitatea de a găsi substanţe noi, din ce în ce mai mai puternice, deoarece cu creşterea rezistenţei dăunătorilor şi a bolilor chimice îşi pierd eficiența. Foarte multe animale care se hrănesc cu acei dăunători îşi pierd hrana sau sunt otrăvite de pesticide. Prin utilizarea de asemenea metode, omul lucrează împotriva Naturii şi interferează negativ în Ecosistem. Problema nu se mai pune doar că apar dăunători din ce în ce mai puternici, ci şi din cauza faptului că prin răspândirea globală a metodelor de îngrijire chimice se pierd cunostintele ecologice, deoarece foarte puţini oameni mai ştiu cum să-şi îngrijească terenul agricol/grădina fără a utiliza agenţi chimici. De asemenea în timp ce creşte producţia de legume mari şi frumoase, calitatea acestora scade semnificativ. Pentru efectuarea statisticilor în vederea aflării cunoştinţelor populaţiei faţă de metodele de îngrijire a spaţiilor agricole folosite de marea majoritate a agricultorilor, de efectele negative pe care anumite metode pot să le aibă, am efectuat un sondaj folosind chestionare realizate de noi. Căutarea noastră ne-a dus prin tot judeţul Maramureş şi ne-a confirmat presupunerile noastre, şi anume faptul că fermele ecologice aproape că nu există. Căutările au fost lungi şi riguroase, dar în final am reuşit să contactăm proprietarul unei astfel de ferme din comuna Mireşu Mare, ca apoi să aflăm că aceasta este singura ferma ecologică la scară mare din judeţ. Ajunşi la faţa locului am cercetat ferma şi am discutat cu proprietarul despre ce metode ecologice foloseşte. Acesta nu numai că îşi hrănea grădina cu compost, dar folosea şi metode proprii pe care ni le-a prezentat. Proprietarul folosea excrementele şi urina iepurilor, pe care îi creştea cu acest scop, ca îngrăşământ. El ne-a explicat că a adoptat această metodă pentru a obţine substanţe nutritive suplimentare pe lângă compost. În urma cercetărilor şi activităţilor realizate pentru acest proiect, am ajuns la următoarele concluzii: Industria alimentară din zilele noastre promovează agricultura chimică, acest lucru fiind datorat cererii mari de alimente vegetale cu caractere nespecifice acestora, accentul fiind pus doar pe cantitate şi profit, nu pe calitate. Consumatorii, fie nu cunosc originea produsului şi efectele acestuia asupra sănătăţii lor, fie nu le pasă de acest lucru. A existat agricultură şi înaintea inventării îngrăşămintelor şi pesticidelor chimice, resursele folosite pentru acel tip de agricultură fiind ecologice şi naturale; însă după apariţia ,,agriculturii chimice’’ metodele ecologice, care sunt şi cele originale, au început să dispară şi să fie uitate, oamenii pierzându-şi cunostintele agricole, devenind dependenţi de substanțe chimice. Există şi căi ecologice şi naturale pentru a creşte plante, doar că necesită bunăvoinţă şi muncă din partea oamenilor, aceste căi deşi sunt relicve ale agriculturii, nu trebuie să rămână doar atât, ci pot fi şi speranţe de viitor, un viitor mai ecologic la prezentul poluat.

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 78 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 Bibliografie: Der Bio-Garten (Grădina Biologică)-Marie-Luise Kreuter Das Biologische Garten Buch(Cartea grădinilor biologice)-Krafft von Heynitz;Georg Merckens 33. PLANETA PĂMÂNT-IDEALUL COMUN prof. Hodiș Sorina Teodora Liceul Teoretic,,Emil Racoviță,,Baia Mare Maramureș Educaţia în vederea dezvoltării durabile nu este un program particular, ci este mai degrabă un punct central, atât pentru multiplele forme ale educaţiei deja existente, cât şi pentru cele ce urmează a fi create. Educaţia privind dezvoltarea durabilă susţine eforturile de a regândi programul şi sistemul educaţional (metodologie şi conţinut) al societăţilor slab dezvoltate. Aceasta afectează toate componentele educaţiei propriu-zise: legislaţie, politică, finanţe, curriculum, instruire, învăţare, evaluare. Astfel educaţia în vederea dezvoltării durabile apelează la procesul de învăţare continuă şi recunoaşte faptul că nevoile educaţionale ale persoanelor se schimbă pe tot parcursul vieţii lor. Multe persoane şi organizaţii din întreaga lume pun deja în aplicare educaţia în vederea dezvoltării durabile (de exemplu, un profesor a introdus teme de sustenabilitate în învăţământul primar folosind metode participative, un lucrător în dezvoltarea comunităţii a încercat să sensibilizeze cetăţenii cu privire la drepturile care li se refuză, un lucrător din sănătatea publică a organizat un curs de formare prin care îi învăţa pe oameni să scoată apa din surse curate).Termenul de sustenabilitate , asociat cel mai adesea cu dezvoltarea durabilă, a fost introdus prin Raportul Comisiei Brundtland din 1987. Conform acestui prim document oficial, dezvoltarea durabilă are trei dimensiuni: ecologică, economică și de echitate, și este înțeleasă ca o sumă de acțiuni prin care "nevoile curente sunt îndeplinite fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a își îndeplini propriile nevoi” (conform Raportului din 1987 al Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare) În ultimii ani, conceptul de dezvoltare durabilă a evoluat spre integrarea de domenii tot mai complexe, care abordează într-un spirit multidisciplinar dimensiunile sociale, economice și de mediu. Conceptul de dezvoltare durabilă pornește de la conștientizarea rolului jucat de umanitate, prin procesele economice, sociale și politice, în generarea problemelor globale.O dată cu lansarea termenului de sustenabilitate, în dezvoltarea internațională s-a promovat tot mai mult noțiunea că ”dezvoltarea este esențială pentru satisfacerea nevoilor umane și pentru îmbunătățirea calității vieții”. Astfel, se subliniază nevoia de a integra aspecte calitative în măsurarea dezvoltării, iar dezvoltarea durabilă este un concept central care se referă la un mod nou de a înțelege lumea, dar și la o metodă de rezolvare a problemelor globale. Agenda 2030 trasează 17 obiective complexe ce definesc eforturile globale în dezvoltare până în 2030. După criteriile dezvoltării durabile, dezvoltarea economică trebuie să țină cont de dimensiunile sociale și de mediu, și să se bazeze pe o utilizare eficientă și responsabilă a resurselor finite - naturale, umane şi economice - ale societății.Sfera de referinţă a sustenabilităţii, fixată în plan social global, este aprofundată din perspectiva specifică diferitelor ştiinţe socioumane, care definesc şi analizează dezvoltarea durabilă la nivel de mediu (economic, politic, cultural, comunitar, natural), perspectivă dezvoltată intradisciplinar, interdisciplinar, pluridisciplinar/multidisciplinar şi transdisciplinar, în

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 79 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 cadrul unor construcţii epistemologice ample care promovează ştiinţele vieţii, ştiinţele pământului, ştiinţele educaţiei, ştiinţele medicale etc. Funcţia generală a sustenabilităţii vizează dezvoltarea socială echilibrată a planetei, a populaţiei şi a producţiei economice, realizată prin distribuţia optimă a resurselor naturale, umane şi sociale, existente sau disponibile în spaţiu şi timp, determinate istoric. Structura de bază a sustenabilităţii definită la nivel de dezvoltare socială durabilă, corespunzătoare funcţiei generale asumate în mod obiectiv (ca premisă normativă a existenţei naturii, societăţii, omului), dar şi subiectiv (prin politicile publice, adoptate la nivel internaţional, naţional şi local) este tridimensională. Este obiectivată în trei produse sustenabile care marchează dezvoltarea durabilă la nivel de: a) planetă – prin abordarea ecologică, regenerativă, a mediului natural şi social; b) populaţie – prin abordarea culturală, care stimulează evoluţia capitalului social, inclusiv prin contribuţia determinantă a învăţământului de calitate, conceput în perspectiva educaţiei permanente şi a autoeducaţiei; c) producţie economică bazată pe cunoaştere – prin abordarea managerială, care generează plusvaloare, în contextul specific unei societăţi informatizate. Realizarea sustenabilităţii implică strategii de dezvoltare durabilă a planetei, protejată ecologic, a populaţiei, educată eficient, şi a producţiei economice, condusă managerial, în condiţii specifice societăţii informaţionale bazate pe cunoaştere, aptă să creeze plusvaloare în context inovator şi regenerativ. Educaţia pentru sustenabilitate îndeplineşte un rol important în dezvoltarea durabilă a naturii, a omului şi a societăţii, în condiţii de distribuţie echilibrată a tuturor resurselor existente/disponibile şi de cultivare formativă şi civică a unei echităţi sociale autentice, intrageneraţionale şi intergeneraţionale. La nivel de concept pedagogic operaţional, educaţia pentru sustenabilitate defineşte capacitatea sistemului şi a procesului de învăţământ de dezvoltare durabilă, eficientă, optimă şi inovatoare, angajată global, pe termen mediu şi lung. Analiza acesteia implică evidenţierea sferei sale de referinţă, a funcţiei generale şi a structurii de bază. Sfera de referinţă a educaţiei pentru sustenabilitate vizează calitatea superioară, durabilă, a sistemului şi a procesului de învăţământ. La nivel de sistem de învăţământ, conceput curricular şi condus managerial, educaţia pentru sustenabilitate asigură deschiderea spre educaţia permanentă şi spre autoeducaţie. La nivel de proces de învăţământ, proiectat curricular, educaţia pentru sustenabilitate formează şi dezvoltă competenţa educatului (elevului, studentului etc.) de învăţare/autoînvăţare eficientă pe tot parcursul vieţii, prin valorificarea optimă a cunoştinţelor teoretice şi aplicative interiorizate în timp, susţinute atitudinal la nivel superior (afectiv, motivaţional, volitiv, caracterial). Funcţia generală a educaţiei pentru sustenabilitate vizează valorificarea eficientă a tuturor resurselor pedagogice (informaţionale, umane, didactico-materiale, financiare) existente sau disponibile la scara întregului sistem şi proces de învăţământ, distribuite echilibrat intrageneraţional şi intergeneraţional, în perspectiva cerinţelor prezentului, dar şi ale viitorului. Structura de bază a educaţiei pentru sustenabilitate vizează componentele sale principale angajate la nivel de activitate formativă de dezvoltare durabilă: obiectivele transdisciplinare – conţinuturile valorificate în cadrul specific fiecărei trepte şi discipline de învăţământ – metodologia adaptată la

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 80 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 context deschis – evaluarea, care verifică gradul de utilizare şi de distribuţie a resurselor pedagogice existente pentru sustenabilitate,disponibile în situaţii şi contexte determinate (şcolar, dar şi extraşcolar, la nivel de comunitate locală, teritorială, naţională etc.) – stilurile manageriale şi didactice promovate, care stimulează abordarea ecologică a mediului natural şi social, şcolar şi extraşcolar. O societate sustenabilă este o societate care are capacitatea de a se auto-susține de la o generație la alta, care este suficient de prevăzătoare, flexibilă și înțeleaptă încât să nu își submineze propriile sisteme fizice și sociale de sprijin. De aceea, a fost necesară elaborarea unei discipline care să promoveze, prin educație, o viziune pluridisciplinară asupra dezvoltării durabile. Această disciplină poartă numele de Educație pentru Dezvoltare Durabilă sau Educație pentru Sustenabilitate. Educația pentru dezvoltare durabilă are ca scop transmiterea de informații în domeniul dezvoltării durabile și formarea de competențe în promovarea acesteia. Formarea de cetățeni competenți și încrezători poate crea noi oportunități de a avea un stil de viață mai sănătos și productiv, în armonie cu natura și cu grijă față de valori sociale precum egalitatea sau diversitatea culturală. Dezvoltarea durabilă nu poate fi atinsă decât printr-un efort comun al tuturor cetățenilor globali. Așa cum este înțeles de către comunitatea internațională, termenul de „cetățean global” se referă la asumarea unei identități care merge dincolo de granițele unei națiuni sau ale unei anumit spațiu geopolitic, în virtutea existenței interdependențelor globale mai sus amintite. Conform acestei perspective globale asupra cetățeniei, toți oamenii sunt deja cetățeni globali, chiar dacă nu toți înțeleg încă implicațiile acestui lucru. De aici nevoia de informare și conștientizare, de a dezvolta atitudini, valori, comportamente de cetățeni globali, care să fie transmise mai departe la nivel comunitar, prin exemplul personal și prin intermediul educației Bibliografie: Cristea S. Concepte pedagogice fundamentale. Vol. 1. Pedagogia/Ştiinţele pedagogice/Ştiinţele educaţiei. Bucureşti: Didactica Publishing House, 2016. Cristea S. Dicţionar enciclopedic de pedagogie. Bucureşti: Didactica Publishing House, 2015 Webbografie http://www.un.org/millenniumgoals/ https://sustainabledevelopment.un.org/sdgsproposal http://www.unesco.org/new/en/education/themes/leading-the-internationalagenda/education-for-sustainable-development/ http://sustainabilityhistory.org/defining-sustainability /https://www.twi-global.com/locations/romania/ce-facem/intrebari-frecvente-faq/ce-estesustenabilitatea

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 81 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 34. Voluntari pentru un turism ecologic prof. Petrică Alina Liceul Teoretic ” Ion Barbu”, București Ca urmare a construcției drumului național „Transalpina”,turismul în Carpați a aluat o amploare fără precedent. Tot mai multe grupuri de excursioniști asaltează cărările de munte de la poale spre vârf lăsând în urmă grămezi de gunoi, sticle și tot felul de ambalaje care se degradează foarte greu în timp sau deloc . Doar un câțiva ani de utilizare Transalpina arată destul de bine în termeni de curățenie, dar ne temem de viitor. Nu ne dorim ca, în câțiva ani, zona dintre Novaci, Jina, Șugag și Voineasa Petroșani să arate ca Transfăgărășan. Propunem ca în regim voluntar să asaltăm munții în cele patru puncte cardinale, pentru a ne face simțită prezența în rândul localnicilor și a turiștilor. Dorim să sensibilizăm, să îi ajutăm să conștientizeze că natura ar trebui să fie păstrată și protejată. Noi, elevii intenționăm să fim un exemplu pentru comunitatea locală pentru a demonstra că încă pot face ceva pentru educația ecologică. Activitățile noastre vizează culegătorii de ciuperci și de fructele de pădure care nu protejează natura, ci doar o exploatează. Campingurile acestor oameni par ca niște depozite de gunoi în mijlocul unei oaze de frumusețe și armonie a naturii. Obiectivul principal este de a „schimba ceva ca voluntari”, pentru a forma o conduită ecologică pozitivă la elevi și la reprezentanții societății civile. Dorim să stimulăm comportamentul participativ al elevilor, capacitatea lor de a se implica în activități, de a interacționa la nivelul grupurilor (din școală și din afara școlii), având posibilitatea săși valorifice cunoștințele referitoare la protecția mediului, manifestându-și dorința de comunicare și disponibilitatea afectivă și socială. Prin acțiunile noastre dorim să-i sensibilizăm adulții, să-i atragem în activități de voluntariat, să determinăm autoritățile locale să ia inițiative în vederea desfășurării unui turism ecologic. În timpul sezonului turistic, vom recurge la discuții cu turiștii care parchează, cu amatorii de grătare, cu vânzători ambulanți și în special, culegătorii de ciuperci. Vor pune fluturași pe mașini și corturi, toate livrate direct celor pe care le vor întâlni pe munte, vor oferi pungi de gunoi simbolice celor care, fără rușine, dau drumul și se încurcă unde se opresc etc.

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 82 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 35. Educația sustenabilă în România prof. Balla Nicoleta Mihaela, prof. Danciu Natalia EleonoraColegiul Economic “Nicolae Titulescu” Baia Mare Educația sustenabilă este procesul de găsire a unor soluții pe termen lung, prin intermendiul educației, pentru problemele legate de cele trei domenii fundamentale ale sustenabilității: social, mediu și economic. Sustenabilitatea reprezintă capacitatea unui sistem social şi a unor activităţi realizate în cadrul acestuia de dezvoltare durabilă, realizată prin valorificarea eficientă a resurselor existente/disponibile cu impact optim pe termen scurt, dar, mai ales, mediu şi lung, evaluat calitativ şi strategic din perspectiva cerinţelor prezentului şi ale viitorului. La nivel de concept sociologic operaţional, sustenabilitatea defineşte capacitatea sistemului social global de dezvoltare durabilă, prin valorificarea optimă a resurselor existente la nivel: – economic (agrar, industrial, postindustrial, managerial); – politic (guvernamental, nonguvernamental, juridic, civic, mediatic); – cultural (ştiinţific, tehnologic, artistic, filozofic, spiritual/teologic); – comunitar (mondial, continental/european, teritorial, naţional, local), natural (demografic, ecologic, sanitar, climateric, geografic etc.). Educaţia pentru sustenabilitate defineşte capacitatea sistemului şi a procesului de învăţământ de dezvoltare durabilă pe termen scurt, dar, mai ales, mediu şi lung. La nivel de concept pedagogic operaţional, are ca sferă de referinţă calitatea superioară, durabilă, a sistemului de învăţământ – deschis spre educaţia permanentă şi spre autoeducaţie – şi a procesului de învăţământ, care formează şi dezvoltă competenţa educatului (elevului, studentului etc.) de învăţare/autoînvăţare eficientă pe tot parcursul vieţii. Sfera de referinţă a sustenabilităţii, fixată în plan social global, este aprofundată din perspectiva specifică diferitelor ştiinţe socioumane, care definesc şi analizează dezvoltarea durabilă la nivel de mediu (economic, politic, cultural, comunitar, natural), perspectivă dezvoltată intradisciplinar, interdisciplinar, pluridisciplinar/multidisciplinar şi transdisciplinar, în cadrul unor construcţii epistemologice ample care promovează ştiinţele vieţii, ştiinţele pământului, ştiinţele educaţiei, ştiinţele medicale etc. Funcţia generală a sustenabilităţii vizează dezvoltarea socială echilibrată a planetei, a populaţiei şi a producţiei economice, realizată prin distribuţia optimă a resurselor naturale, umane şi sociale, existente sau disponibile în spaţiu şi timp, determinate istoric. Structura de bază a sustenabilităţii definită la nivel de dezvoltare socială durabilă, corespunzătoare funcţiei generale asumate în mod obiectiv (ca premisă normativă a existenţei naturii, societăţii, omului), dar şi subiectiv (prin politicile publice, adoptate la nivel internaţional, naţional şi local) este tridimensională.

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 83 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 Cetățenii au un rol activ în construirea unei societăți democratice, mai bune, iar formarea abilităților și atitudinilor specifice unei cetățenii active este esențială. Pe lângă faptul că își cunosc drepturile și responsabilitățile, cetățenii activi dau dovadă de solidaritate față de alții și sunt gata să contribuie la bunul mers al societății. Dezvoltarea cetățeniei active și a competențelor civice se numără printre noile priorități ale activităților europene de cooperare în domeniul educației și formării, care subliniază rolul educației în promovarea echității și non-discriminării, precum și în răspândirea valorilor fundamentale, competențelor interculturale și a cetățeniei active. Educația sustenabilă vizează inclusiv interdisciplinaritatea la nivel de școală.Competenţele-cheie au o natură eminamente interdisciplinară şi sunt relevante pentru toate disciplinele şi activităţile şcolare. Deşi nicio ţară nu a făcut trecerea completă la o educaţie bazată pe competenţe, mai multe ţări au înregistrat progrese semnificative. Pe lângă demersul de a introduce cadre legale şi curriculare pentru competenţele-cheie, unele ţări au utilizat diverse strategii pentru a stimula o abordare bazată pe competenţe în sala de clasă. „Sustenabilitatea nu este ceva ce se învață, ci se trăiește!” nu reprezintă o simplă expresie pentru organizația olandeză Leren voor Morgen. Cadrul său de abordare a dezvoltării durabile la nivelul întregii școli reunește școli și antreprenori locali, rezidenți, părinți, organizații comunitare și consiliul locale pentru a găsi soluții la problemele de profil. Copiii și tinerii își petrec o bună parte din timp la școală, prin urmare, aceasta trebuie să fie un loc esențial pentru conturarea stării lor generale de bine, cu ale sale aspecte sociale, fizice și emoționale. Sănătatea și starea de bine a elevilor le influențează capacitatea de a beneficia de pe urma unei educații de calitate și de a-și atinge întregul potențial școlar. În cadrul acestui articol vom trece în revistă câteva inițiative naționale și europene care promovează importanța stării de bine în școli. Atunci când Carl Jung a propus arhetipul artistului-om de știință sau când Albert Einstein a spus că știința și arta au rădăcini comune în mister, nu au făcut decât să reflecte o perspectivă istorică încetățenită: cele două domenii au o afinitate naturală. Astfel, A de la arte își găsește foarte ușor locul în mijlocul acronimului STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică), care devine STEAM: o abordare modernă, interdisciplinară a cercetării și inovării, care este în curs de a fi asimilată în învățământul preuniversitar. BIBLIOGRAFIE Cristea S. Concepte pedagogice fundamentale. Vol. 1. Pedagogia/Ştiinţele pedagogice/Ştiinţele educaţiei. Bucureşti: Didactica Publishing House, 2016. Cristea S. Dicţionar enciclopedic de pedagogie. Bucureşti: Didactica Publishing House, 2015. https://www.schooleducationgateway.eu/ro/pub/latest.htm https://www.schooleducationgateway.eu/ro/pub/latest/practices/well-being-ideas-forhealthie.htm https://www.schooleducationgateway.eu/ro/pub/latest/practices/steam-learning-scienceart.htm https://www.schooleducationgateway.eu/ro/pub/latest/practices/key_competences_for_21st_c e ntu.htm https://www.ardld.ro/ro/proiecte/toate-proiectele/educaie-sustenabil/

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 84 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 36. 10 MOTIVE PENTRU CARE ÎNCURAJEZ ELVII SĂ-ȘI GĂTEASCĂ prof ec. Borodi Monica Liceul Tehnologic Marmatia, Sighetu Marmatiei, Maramures Într-o eră a vitezei, gătitul poate deveni una dintre cele mai mici priorități ale noastre. Unii oameni consideră că gătitul este o abilitate de bază, care se poate transforma ușor, ușor în hobby. De ce? Pe lângă numeroasele avantaje pentru sănătate, organizarea timpului și costuri, gătitul iți poate oferi o stare de bine, de relaxare. Gătitul are multiple beneficii pentru sănătatea fizică și mentală, iar atunci când îți faci un obicei din a-ți pregăti singur mesele, ai mai multe șanse să-ți atingi obiectivele. Când gătești acasă, controlezi mai ușor ce conține mâncarea ta și decizi singur ce anume bagi în gură. În plus, poate fi o activitate anti-stres eficientă și o modalitate excelentă de a te conecta cu familia. Am lansat elevilor provocarea de a-și găti fiecare, așa cum știe, după care am făcut o degustare în incinta școlii, alături de colegi. 1. Mâncarea gătita în casă este mai gustoasă Îți aduci aminte acele momente când mancarea mamei nu se compara cu absolut nimic? Ei bine, se datorează tocmai faptului că mâncarea gătita în casă are un gust mai proaspat, mai puternic și mult mai satisfăcator. Pe lângă asta, rețetele ce ți se păreau odată complicate devin mai ușoare. 2. Poți economisi bani pentru lucruri pe care nu ți le puteai permite Dacă faci un calcul simplu, dupa ce ai gătit un preparat, vei realiza cu siguranță cum costurile sunt mult mai mici decât cele ale unei mese la restaurant. 3. Iți oferă un echilibru emoțional/spiritual Atunci când gătești, devii curios cu privire la mâncarea pe care o prepari și începi să iți pui mult mai multe întrebări despre originea, textura și gustul anumitor ingrediente. Procesul în sine necesită atenție și grijă, punându-te în poziția de a dezvolta o “relațtie” cu mâncarea pe care o prepari. Gatind, mintea ta devine mai calma, mai echilibrata si mult mai clara, deoarece toata atentia ta se indreapta catre acel preparat si nu catre celelalte griji ce iti strabat prin minte. 4. Aduce familia și prietenii împreună Până și cea mai ușoară și simplă masă este mai gustoasă alături de cei dragi. Atunci când gătești pentru familie, depui mai multă grijă și mai mult suflet pentru ca aceștia să fie multumiți.

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 85 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 5. Te vei simti mai bine Pentru că gătitul acasă te pune în procesul de a-ți alege singur ingredientele, poți simți atunci că ai control deplin asupra calității, cantității și costul fiecărui ingredient. Îți poti alcătui astfel propriul regim echilibrat, plin de mâncăruri delicioase și personalizate după bunul tău plac. Așadar, deții controlul asupra tot ce mănânci, selectezi doar ingrediente delicioase, măsori cantitatea de ulei, zahar și sare, în consecință, deții și controlul propriei stări de bine. 6. Te ajuta la dezvoltarea altor abilități Deși recent gătitul a devenit ceva opțional, acesta încă este considerat una din abilitățile de bază ale unui om. Dacă începi prin pași mici și retete usoare, vei fi surprins de faptul că vei avea motivația și entuziasmul necesar pentru a încerca și rețete mai grele.Astfel, procesul de învatare a abilității de a găti este foarte asemănator cu procesul de învățare a altor abilități. 7. Crește inventivitatea și creativitatea Deși poate nu te-ai fi gândit la asta, gătitul iți ofera libertatea de a te juca cu ingredientele. Poate că preferi o salata cu ingrediente inedite, poate gătești puiul cu ajutorul unor condimente deosebite, atunci când gătești dai frâu liber imaginației pentru a alcătui gustul perfect. 8. Ajută la relaxare și eliminarea stresului La fel ca și celelalte activităti recreative precum pictatul, cântatul la un instrument sau croșetatul, gătitul este unul din cele mai relaxante momente. De ce? Deoarece toată atenția ta se îndreaptă asupra unui singur lucru, acela de a pregăti mâncarea pe care mai tarziu o vei savura alături de cei dragi.Atunci când atenția noastră nu este distributiva, suntem mai calmi, mai relaxati, în consecință, mai puțin stresați. 9. Vei reuși să iți organizezi timpul mai eficient Gătind pentru tine ai control deplin asupra propriului timp. Toate acele minute petrecute să alegi, să aștepți, să mănânci și să plătești nota la un restaurant, pun în avantaj gătitul acasa. Un alt sfat ar fi sa încerci să gătești dimineața pentru a-țti oferi un boost de energie și stare de bine pentru întreaga zi. Mai multa energie, mai mult timp, mai puțin stres. 10. Te vei dezvolta ca persoană Faptul că te vei simți mai bine, atât fizic cât și mental, contribuie semnificativ la încrederea de sine și la dezvoltarea ta ca persoană. Cu cât alimentația ta este mai echilibrată, cu atât viața ta va fi mai liniștită. Faptul că vei putea face economii considerabile, te va ajuta să investești bani în alte lucruri de care ai nevoie sau la care visai de mult timp. Bibliografia: https://stories.thriveglobal.ro/gatitul-acasa-ne-face-bine-iata-de-ce/ https://www.maggi.ro/revista/10-motive-pentru-care-merita-sa-te-apuci-de-gatit/

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 86 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 37. MODA SUSTENABILĂ prof. Verdeş Lăcrimioara Liceul Teoretic ,,Emil Racoviţă˝ Baia Mare Activitatea umană este motivul principal al crizei ecosistemului pământului, iar sustenabilitatea sau „dezvoltarea durabilă” constituie o preocupare principală a societăţii, vizând o serie de măsuri pentru restabilirea echilibrului pe planetă. Una dintre provocările majore ale dezvoltării durabile este de a găsi căi de încurajare a activităţilor economice care să fie prietenoase pentru mediul înconjurător şi a descuraja activităţile care provoacă deteriorări ale mediului (poluarea aerului, apelor şi solului). Dezvoltarea durabilă a societăţii implică grija omenirii faţă de situaţia actuală şi viitoare a resurselor sale naturale, energetice, materiale şi informaţionale. Industria modei este spectaculoasă, dar ascunde unele elemente negative de impact asupra mediului, ce nu mai pot fi ignorate. Potrivit studiilor, industria modei produce aproximativ 10% din totalul emisiilor globale de carbon anual, ceea ce înseamnă că generează mai multe emisii decât transporturile maritime și zborurile internaționale la un loc. În plus, se prognozează că emisiile de gaze cu efect de seră dăunătoare generate de industria modei vor înregistra o creștere de peste 50% până în 2030. Un studiu efectuat de United States Geological Survey a constatat că 71% din microplasticul găsit în apă provine din fibrele textile. Oamenii de știință estimează că, la nivel global, 35% din microplasticele găsite în oceane provin de la haine, făcându-le cea mai mare sursă de poluare cu microplastice în oceanele lumii. „Responsabil” pentru această poluare este așa-numitul concept de „Fast fashion”- moda rapidă. Este vorba despre îmbrăcămintea la modă, ieftină și produsă în masă, inspirată de tendințele de pe podiumurile de modă sau din cultura celebrităților și a vedetelor media și transpusă rapid în articolele vestimentare ale marilor branduri. Pe măsură ce consumatorii din lume cumpără tot mai multe haine, piața articolelor ieftine e într-o continuă creștere, ceea ce determină poluarea mediului înconjurător. Practic se produc mai multe haine ca niciodată, respectiv 80 de miliarde de articole vestimentare fabricate anual. Companiile gigante de modă, promovează cumpărarea de haine ieftine, de o calitate slabă, care se deterioreaza rapid și trebuie înlocuite frecvent. Drept rezultat, clienții magazinelor de modă cumpără tot mai mult, dar poartă tot mai puțin hainele cumpărate, care ajung într-un timp scurt la groapa de gunoi. Ținta principală a modei fast sunt tinerii, dar şi persoane al căror buget este limitat, fiind ușor influențaţi de tendințele promovate, în special pe rețelele sociale și de influenceri. Dar, Fast fashion este o mare ameninţare pentru mediu. De la coloranții țesăturilor, care conțin componente extrem de cancerigene pentru oameni şi animale, la materiile prime utilizate pentru confecționarea articolelor de îmbrăcăminte, în principal poliester, un material sintetic foarte toxic derivat din petrol, deci nu biodegradabil și nereciclabil. Aceste substanțe toxice din țesături vin în contact cu corpul nostru și sunt eliberate din haine la fiecare spălare, contaminând mările şi oceanele. Îmbrăcămintea în exces devine o sursă de probleme: deși majoritatea articolelor pot fi reciclate, doar o mică parte din deșeurile textile ajung în cutiile de colectare. Conform datelor Națiunilor Unite, reciclarea îmbrăcămintei, reprezintă doar 1% , ceea ce a dus la formarea unor adevărate insule de deșeuri în oceane. Cel mai faimos se numește “Great Pacific Garbage Patch”, este situat în Oceanul Pacific și are o extensie de câteva mii de km2.

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 87 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 În acest context, este esențială o schimbare de atitudine și ea trebuie să fie asumată, atât de către companii, cât și la nivelul consumatorilor de modă. Ei trebuie să devină conștienți de importanța utilizării responsabile a resurselor, a tehnologiilor de fabricație și să contribuie astfel la protejarea mediului înconjurător. Această abordare poate fi încadrată în conceptul de Slow fashion – moda lentă sau modă circulară, care prinde tot mai mult teren, prin intermediul unor companii responsabile. Acest concept a apărut în 2007, inventat de Kate Fletcher, profesor de sustenabilitate, design și modă la Londra şi se concentrează pe consumul și crearea de haine într-un mod conștient și responsabil. Scopul Slow fashion este de a reduce impactul negativ al industriei modei asupra mediului, promovând sustenabilitatea şi ideea de libertate de expresie și individualitate şi, în același timp, îi ajută pe oameni să economisească bani, descurajându-i să cumpere haine ieftine, de unică folosință. Diferența esențială dintre slow fashion și fast fashion este calitatea în detrimentul cantității. Îmbrăcămintea și accesoriile realizate din materiale sustenabile sunt adesea mai scumpe decât cele realizate din materiale sintetice, dar durează mai mult și nu trebuie înlocuite la fel de des. Adoptarea modei sustenabile este conștientizarea unei realități. Cumpărătorii sunt factorii principali care pot să aducă schimbări în acest sens. Slow fashion și moda sustenabilă ne încurajează să investim într-o garderobă de haine de calitate, durabile și responsabile, care să ne servească o perioadă mai lungă de timp și să poată fi reparate sau reutilizate. De exemplu, hainele realizate din materiale naturale, cum ar fi bumbacul, inul sau lâna sunt mai durabile decât cele realizate din poliester sau alte materiale sintetice. De asemenea, hainele care sunt produse local, în loc să fie importate din alte țări, au un impact mai redus asupra mediului prin reducerea costurilor de transport. Putem cumpăra mai rar, dar mai calitativ: produse mai bune și care vor servi mai mult timp, articole ale producătorilor responsabili, să alegem articole vintage în loc de articole noi, să fim atenți la compoziția produsului și să reciclăm articolele învechite. Și să conştientizăm fiecare că un pas cât de mic poate deveni parte a unei mari schimbări, pentru binele Planetei. Yko-Yko este o platformă online cu branduri sustenabile din industria modei Bibliografie: 1. https://www.standardizarea.ro/textilele-circulare-noi-pasi-catre-o-economie-sustenabila/ 2. https://myessential.eu/moda-sustenibila-fast-fashion-vs-slow-fashion/ 3. https://www.kitisimo.ro/blog/slow-fashion-sau-moda-sustenabila.html 4. https://virginradio.ro/p-industria-modei-si-tendintele-actuale-ale-acesteia/ 5. https://www.zf.ro/suplimente/supliment-eco-sustenabilitate-moda-fata-fataconsumerismul-devin-21739317 6. https://infocons.ro/industria-modei-unul-dintre-cei-mai-mari-poluatori-cum-putemreduce-poluarea-cu-haine/ 7. https://www.yko-yko.ro/

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 88 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 38. Nuanțe Levinesciene sub o egidă fără prejudecăți TONIȚA CORINA C.J.R.A.E. DOLJ,(LICEUL TEHNOLOGIC HORIA VINTILĂ +SCOALA GIMNAZIALĂ,SEGARCEA,DOLJ) Motto:Dumnezeu nu este o idee ,dacă devine idee apare prejudecata. De ce nuanțe levinesciene sub o egida fară prejudecați? Pentru că filosofia lui Emmanuel Levinas în centru căreia gravitează cuplul “eu-celălalt”(Identitate-Alteritate ) ne aduce aproape de Transcendent ,de Dumnezeu (Dumnezeul creștinilor) ,ei bine ,acest Dumnezeu înlătură stereotipiile umane numai dacă punem în discuție conceptul central al dogmei creștine :Iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui ca pe noi înșine,ori eliminarea prejudecaților sociale trebuie în mod necesar să aibă la baza această formă de iubire ,pentru că numai iubind aproapele ca pe noi înșine îl putem înțelege ,îi putem înțelege atitudinile ,comportamentele și orientările de tot felul .Cu alte cuvinte ,din start se întrevede raportul Eu-Celălalt (îl iubesc pe Celălalt cum mă iubesc pe mine ,sub raport de interdependență ,ca în concepția lui Levinas). Ori dacă plec la drum cu o prejudecată ,plec la drum fară înțelegerea atitudinilor ,de exemplu, ale Celuilalt .În continuare voi prezența câteva idei ale eticii lui Emmanuel Levinas pe care le voi pune în legătură cu noțiunea de prejudecată socială ,în accepțiunea generală a termenului ,cât și în cea particulară prin exemple concrete de manifestări ale acestora în diferite contexte situaționale ,cu sau fară existența prejudecaților ca și substrat justificativ pentru un anumit comportament pe care îl adoptăm ,în scopul explicitării atât a titlului ales ,dar și al raportului de interdependență între conceptele fundamentale ale eticii levinesciene și cele ale dogmei creștine. Urmează pe scurt idei din Etica lui Emmanuel Levinas în scopul amintit:1.EUL PSIHANALITIC.Psihanalitic,"eu"definește echilibrul existent între pornirile instinctuale (sinele)și conștiința socială(supraeul).Acest echilibru între dorințele individuale și sentimentul necesitații sociale este capabil să varieze într-un sens sau altul.Spun asta pentru că din dorințe individuale uneori putem periclita acest echilibru.Justificându-mi argumentul voi da următorul exemplu:Este posibil (lucru probat în realitatea cotidiană)că să-mi doresc să fiu acceptat/a de un anumit grup social sau persoană anume (fapt care aparține sentimentului necesitați11i sociale)și acel grup social sau persoană anume să mă refuze pur și simplu din anumite considerente,eu să sufăr, într-un limbaj cunoscut de noi toți, și astfel echilibrul meu interior să fie perturbat.Transpunând acest lucru sub o egida fară prejudecați ,cred că prejudecată nu-mi aparține mie ,ci grupului social sau persoanei care m-a respins din anumite considerente,cum am precizat mai sus.Văzând lucrurile astfel ,Eu ,nu mai sunt în comuniune perfectă cu Celălat (păstrând aria de discuție a conceptelor levinesciene),ci într-un anume conflict.Raportându-mă la dogmă creștină,eu mi-am îndeplinit misiunea de bun creștin,să spun așa,numai dacă iau în calcul că ,în acest caz,prejudecata numi aparține mie ,ci Celuilalt,căci trebuie să-l acceptăm și iubim pe Celălalt ca pe noi înșine.2.Un al doilea concept pe care aș dori să îl pun în discuție aparțînând lui Levinas este acela conform căruia ,,noi nu avem libertatea de a fi sau nu responsabili de celălat ".Este simplu de "tradus"ceea ce vrea să spună Levinas :noi trebuie să fim responsabili de celălalt dintr-o datorie morală ,nu dintr-un considerent impus,căci dacă este dintr-un considerent impus atunci clar,nu mai este libertate.Neavând libertate își face sau nu simțită prezența prejudecata?Lucrurile cred aici că stau așa: :am libertate să mă raportez la Celălalt așa cum vreau Eu ,deci și fară prejudecați,n-am libertate să mă raportez la

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 89 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 Celălat ,la libertatea lui ,poate să includă ideea de prejudecată ,dar ea este trasată de ceva anume ,de acel ceva care nu-mi da voie să am libertatea ,după Levinas,de a fi sau nu responsabil de Celălalt 3.Binele dincolo de Ființă.Marele merit al eticii lui Levinas este acela că ne face cunoscut și un alt aspect decât cel al Ființei ,acela al "Binelui dincolo de ființă"(fapt care mă duce cu gândul la lumea ideilor lui Platon ,mai precis a IDEII DE BINE SUPREM ).Păstrând tendință platoniciană și la Levinas ,binele dincolo de ființă apare ca o lume în care domnește numai armonia și omogenitatea ca și consecință a existenței Ființei (un fel de rai transpus în dogmă creștină),ori într-o astfel de lume omogenă nu are loc ,nu are cum să aibă loc ideea de prejudecată.Deci ,iată că lucrurile aici stau sub o egida fară prejudecați.Dumnezeu nu este idee ,în cazul nostru Ideea Binelui Suprem ,ci Dumnezeu este realitate (realitatea această merge dincolo de idee,ea se identifica cu lumea aceea omogenă ,fară prejudecați.)Prin urmare,ideea trasată în motto ,cred că se justifică Voi analiză în continuare alte puncte de reper din etica filosofică a lui Emmanuel Levinas ,pe care așa cum v-am obișnuit le voi pune în corespondență cu ideea de prejudecată socială:1.Ospitalitatea în gândirea etică a lui Levinas.Așa cum bine intuiți ,noțiunea de ospitalitate include printre altele mai puțin relevante din punctul de vedere al noțiunii în sine ,în centrul sau pe Celălalt.La Levinas ,Celălalt ,indiferent că este un oaspete sau are o altă însușire ,anume un străin din exemplul pe care ni-l da filosoful nostru de discuție ,Levinas,apare ca fiind un trimis al Transcendenței ,fie trimis de Dumnezeu sau îngăduit de Dumnezeu.Păstrând această ordine de idei într-o nuanță a teologiei creștine ,Levinas fiind de altfel un bun cunoscător a tradiției creștine și iudeo-creștine ,dacă este trimis sau îngăduit de Dumnezeu atunci ,față de acest Celălalt trebuie să avem o responsabilitate etică,creștină de a-l iubi că pe noi înșine ,cum ne învață Etalonul Omenirii,Isus Hristos.Așa cum am precizat deja,o astfel de iubire presupune toleranță și acceptare a Celuilalt sub aspect comportamental,atitudinal și de gândire care nu accede spre nici o formă de prejudecată socială. 2.Angajamentul într-un act etic, așa cum reese din ideea lui Emmanuel Levinas conform căreia apariția Celuilalt în fața noastră aduce cu sine responsabilitatea noastră față de Celălalt ,responsabilitatea etică față de Celălalt.Ori ideea de responsabilitate, știm cu toții că implică un angajament ,dacă vreți ,o datorie morală ,dar la Levinas această datorie este impusă prin înseși relația noastră cu Celălalt (a se vedea ideea de responsabilitate etică prezentată mai sus la reperul 1 ).Lucrurile stand astfel ,prejudecata socială nici aici nu își justifică prezența și nici o anumită, că să spun așa, apartenență la acest concept de angajament etic față de Celălalt. Justificarea este următoarea:Sunt responsabil de Celălalt ca de mine însumi/însami ,ori dacă eu sunt responsabil/a de alegerile mele ,de pildă,eu voi fi acela care va suporta eventuale repercursiuni ale acestor alegeri.Similar,fiind angajat într-o responsabilitata etică/creștină față de Celălalt vă trebui să răspund dacă nu am grijă de Celălalt ,de exemplu . Acestea fiind spuse ,în continuare vom trece la o scurtă analiză a celor prezentate în acest subpunct punându-le în legătură directă cu ideea de prejudecată socială:Acest angajament etic elimina prejudecată socială în sensul că dacă nu am grijă (conform exemplului dat de mine)de Celălalt ,nu îi las acestuia libertatea de gândire ,opinie ,comportament ,eu nu fac altceva decât să acționez printre altele cu prejudecați (de exemplu:nu-i permit lui X să își expună o idee cu care eu nu sunt de acord sau nu îi permit să își manifeste o anumită atitudine față de un obiect ,să zicem,),în acest caz eu acționez cu prejudecați ,orizontul meu cultural nu poate concepe tolerarea și acceptarea atitudinilor și

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 90 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 comportamentelor Celuilalt.Acționând astfel eu însumi/însami răstorn sistemul de gândire al întregii etici a lui Emmanuel Levinas ,care așa cum l-am înțeles eu este un filosof fară prejudecăți. Fară bibliografie –idei personale 39. Consideraţii despre educaţia sustenabilă prof. Bulata Bianca Liceul Teoretic Dr. Victor Gomoiu Vânju Mare Educaţia sustenabilă este un concept care poate fi pus în legătură cu un alt concept, dezvoltarea durabilă. Sustenabilitatea poate fi abordată din mai multe perspective, social, comunitar, economic, politic sau cultural, şi se referă la o valorificare optimă a resurselor existente şi viitoare (Cristea, 2021). Sustenabilitatea sau dezvoltarea durabilă reprezintă un subiect larg dezbătut în prezent şi este asociat cu o serie de domenii precum învăţământ, industrie, agricultură sau cercetare, domenii care trebuie să devină, să se dezvolte sau să fie utilizate durabil (POSDRU/156/1.2/G/133630). În cadrul Adunării Generale din 2015, ONU a adoptat Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, în urma Conferinţei Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă care a avut loc în Brazilia, în 2012. Acest document propune 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, care se referă la dezvoltarea umanităţii prin asigurarea unei vieţi sustenabile, armonioase şi echilibrate, atât în prezent, cât şi în viitor (UNESCO, 2017). Obiectivul numărul patru se referă la educaţia de calitate prin asigurarea unei educaţii incluzive şi echitabile, precum şi la promovarea unor oportunităţi de învăţare pentru toată lumea (UNESCO, 2017). Participanţii la conferinţa internaţională menţionată mai sus consideră că toate ţările trebuie să ia măsuri imediate cu privire la o dezvoltare sustenabilă, iar acest lucru se poate realiza prin acumularea de cunoştinţe, aptitudini, valori de către indivizi. Prin urmare, educaţia sustenabilă este cheia pentru a realiza dezvoltarea durabilă. La această acţiune cu impact major asupra umanităţii trebuie să participe atât sectorul economic, cât şi alte sectoare precum cel social, cultural, educaţional, fiind vizate educaţia non-formală şi educaţia informală (UNESCO, 2017). Dr. Peter Reynolds şi Dr. Rob Cavanagh fac distincţia între educaţie sustenabilă, care se referă la organizaţii educaţionale, şi educaţie pentru sustenabilitate, care se referă la predare şi învăţare a conceptului de sustenabilitate (Reynolds & Cavanagh, 2009). Potrivit literaturii de specialitate, sustenabilitatea este greu de definit şi implică principii precum dezvoltare, durabilitate (apud Stephens, Hernandez, Roman, Graham şi Scholz, 2008), conservare, diversitate culturală (Kemp, Parto şi Gibson, 2005) (Reynolds & Cavanagh, 2009). Reynolds şi Cavanagh (2009) reiau o idee a lui Munier (2005), susţinând că dezvoltarea sustenabilă presupune creştere economică, progres social şi conservarea mediului, aspecte care contituie probleme globale la ora actuală. O societate se dezvoltă cu condiţia să existe un echilibru între sustenabilitatea economică, socială şi de mediu (Reynolds şi Cavanagh, 2009, apud Schmuck şi Schultz, 2002), iar aceste variabile

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 91 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 (Reynolds şi Cavanagh, 2009, apud Mawhinney, 2002) trebuie să fie puse în vedere organizaţiilor, comunităţii şi instituţiilor din fiecare ţară (Reynolds şi Cavanagh, 2009). Stephen Sterling (2001) consideră că învăţarea este calea către o lume sustenabilă şi echilibrată, dar observă că în cea mai mare parte, sistemele de educaţie actuale contribuie din plin la acţiuni opuse. UNESCO (2017) propune sistemelor de educaţie anumite obiective de atins în ceea ce priveşte educaţia cetăţenilor la nivel global şi local în domeniul educaţiei sustenabile. Astfel, educaţia pentru dezvoltare sustenabilă poate fi realizată la nivel de politici naţionale în educaţie, curriculă, educarea profesorilor şi evaluarea educabililor (UNESCO, 2017). Guvernele tuturor ţărilor trebuie să implementeze politici de promovare a educaţiei pentru dezvoltare sustenabilă prin integrarea acestui concept îm programele şcolare şi în manuale, prin insituţionalizarea educaţiei pentru dezvoltare durabilă, prin introducerea educaţiei pentru dezvoltare durabilă în competenţe şi standarde profesionale, prin sprijinirea profesorilor prin crearea de materiale didactice specifice şi prin dezvoltarea de conţinuturi şi proiecte cu relevanţă locală (UNESCO, 2017, apud UNESCO, 2014a). În prezent, sistemul educaţional de dezvoltare durabilă din România prezintă deficienţe în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă deoarece abordează mai mult nivelul teoretic şi mai puţin nivelul practic, fapt ce duce către o cercetare insuficientă a domeniului. De aici rezultă lipsa inovării şi incapacitatea ţării noastre de a se dezvolta şi de a fi competitivă pe plan global (Lugoj şi Constantinescu, 2014). Lugoj şi Constantinescu (2014) propun ca educaţia pentru dezvoltare durabilă să se realizeze, printr-un efort comun, în cadrul unei echipe interdisciplinare, apelând la diverşi parteneri care îşi pot aduce contribuţia la crearea de oportunităţi de învăţare a educaţiei pentru dezvoltare durabilă (Lugoj şi Constantinescu, 2014). Bibliografie: Cristea, S. (2021). Educaţie pentru sustenabilitate. Didactica Pro, 1 (125), 54, preluat la 19.10.2023 de pe ibn.idsi.md/sites/default/imag_file/54-56_50.pdf „Dezvoltare durabilă (Sustenabilitatea)”. POSDRU/156/1.2/G/133630. PROIECT “Dezvoltarea programelor de studii universitare şi extinderea oportunităţilor de învăţare pentru studenţi şi piaţa muncii”, preluat la 19.10.2023 de pe http://dpus.usv.ro/docs/A6/A6.4_continut_dezvoltare_durabila_(sustenabilitatea).pdf Lugoj, M. L., Constantinescu, R.-L. (2014). Educaţia – factor cheie în procesul de dezvoltare durabilă. ECOSTUDENT – Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, 4/2014, preluat la 19.10.2023 de pe https://www.utgjiu.ro/ecostudent/ecostudent/pdf/2014- 04/2_Maria%20Livia%20Lugoj,%20Razvan%20Constantinescu,.pdf Organizația Educațională, Științifică și Culturală a Națiunilor Unite. (2017). Educaţie pentru obiectivele dezvoltării durabile. Obiective de învăţare: Paris, preluat la 19.10.2023 de pe https://www.edu.ro/sites/default/files/manual%20UNESCO%20- %20Educatie%20pentru%20Obiectivele%20de%20Dezvoltare%20Durabila.pdf Reynolds, P., Cavanagh, R. (2019). Sustainable education: Principles and practices. Conferinţa Anuală a Asociaţiei Australiene pentru Cercetare în Educaţie: Canberra, preluat la 19.10.2023 de pe https://www.aare.edu.au/data/publications/2009/rey091135.pdf Sterling, S. (2001). Sustainable Education – Re-visioning learning and change, Schumacher Briefing no6. Schumacher Society/Green Books, Dartington, preluat la 19.10.2023 de pe https://www.researchgate.net/publication/289505456_Sustainable_education/link/609bf59e4 58515a04c59a648/download

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 92 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 40. Educaţia – în spiritul dezvoltării durabile prof. înv. primar, Pană Ana Școala Gimnazială Crușeț Pe termen mediu şi lung, ca şi condiţie obligatorie pentru transpunerea în fapt a principiilor dezvoltării durabile, în România este un obiectiv prioritar, de importanţă strategică, îmbunătăţirea radicală şi diversificarea ofertei educaţionale a întregului sistem de învăţământ şi formare profesională. Se are în vedere şi faptul că reformele de sistem şi investiţiile de efort şi resurse în acest domeniu prezintă un înalt grad de inerţialitate, capacitatea de absorbţie fiind un factor determinant, iar rata de rentabilitate mică pe termen scurt. Pentru a îndeplini principalul scop, acela de a asigura dezvoltarea durabilă prin intermediul educaţiei, trebuie, înainte de toate, realizată o previziune de ansamblu asupra pachetului de măsuri legislative, instituţionale şi de orientare generală, precum şi asupra necesarului realist de finanţare, având ca bază de pornire strategii şi programe deja elaborate, precum: Strategia de la Lisabona, Orientările Strategice Comunitare privind Coeziunea, Comunicarea Comisiei Europene privind societatea informaţională, Programul de lucru „Educaţia şi formarea profesională orizont 2010” şi Programul de acţiune integrat în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii 2007-2013, precum şi prevederile Declaraţiei de la Bologna (1999), Obiectivele Mileniului stabilite în anul 2000, ale Deceniului ONU „Educaţie pentru o Dezvoltare Durabilă” 2005-2014 şi ale Strategiei pe această temă convenite în 2005, la Vilnius, sub egida Comisiei Economice ONU pentru Europa (UNECE [8] – [14]). Obţinerea unei educaţii durabile include, prin urmare, recunoaşterea problemei, urmând, ca pornind de aici, să se aloce resurse, asumarea unei responsabilităţi colective şi încheierea unor parteneriate constructive, un factor important, dacă este să ţinem cont că parteneriatele, fie ele publice sau publicprivate, au scopul de a aduce la un loc o serie variată de resurse, de care individual partenerii pot să nu dispună, cu scopul creării unei valori adăugate superioare, întreprinderea de acţiuni decisive şi, nu în ultimul rând, indivizibilitatea şi unitatea demnităţii umane, care face parte din acele valori umane ce trebuie să constituie baza educaţiei, valori precum responsabilitatea, toleranţa, onestitatea sau respectul faţă de ce se află în jurul nostru. În acest context, pentru garantarea accesului la educaţie şi la formarea profesională de calitate, precum şi pentru asigurarea continuă a calităţii educaţiei se vor îndeplini obiectivele specifice stabilite prin Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane”: Îmbunătăţirea sistemului de asigurare a calităţii în învăţământul preşcolar, primar şi secundar şi formarea profesională iniţială, prin susţinerea unităţilor de învăţământ preuniversitar în vederea perfecţionării managementului şi a capacităţii de furnizare a calificărilor relevante pe piaţa muncii; Ameliorarea sistemului de asigurare a calităţii în învăţământul superior prin susţinerea universităţilor în vederea îmbunătăţirii managementului şi a capacităţii de furnizare a calificarilor relevante; Îmbunătăţirea calificării profesorilor, formatorilor şi altor categorii de personal din educaţie şi formare, prin sprijinirea formării iniţiale şi continue a acestora;

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 93 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 Lărgirea cadrului de stimulare a învăţării pe toată durata vieţii prin sprijinirea furnizorilor de formare, în vederea dezvoltării sistemului de asigurare şi management al calităţii; Sprijinirea obţinerii de cunostinţe şi competenţe superioare de către tinerii cercetători, prin extinderea oportunităţilor pentru studii doctorale şi post-doctorale; Fundamentarea învăţării pe baza nevoilor de dezvoltare personală şi profesională a tinerilor, din perspectiva dezvoltării durabile şi a asigurării coeziunii economice şi sociale; Asigurarea şi recunoaşterea complementarităţii dintre educaţia formală, non-formală şi informală, învăţarea permanentă devenind unul din pilonii de bază ai politicii educaţionale; Deschiderea sistemului educaţional şi de formare profesională către societate, în ansamblu, către mediul economic, social şi cultural. În ultimii ani în România, activităţile legate de dezvoltarea durabilă s-au extins în permanenţă, fiind centrate pe campanii specifice, proiecte diverse, parteneriate între autorităţile locale, organizaţiile non-guvernamentale (ONG-uri), sectorul privat. Pentru a accentua şi mai mult importanţa conexiunii om-natură, Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat perioada 2005-2014 „Deceniul Pentru o Educaţie Durabilă”. În acest sens, educaţia pentru dezvoltare durabilă aduce în acelaşi timp o nouă motivare pentru actul educaţional, oferind astfel oportunitatea celor implicaţi să participe creativ la identificarea soluţiilor şi evaluarea alternativelor pentru crearea unui viitor sustenabil. Educaţia, în scopul dezvoltării durabile, urmăreşte şi atinge puncte, precum: creşterea conexiunii între bunăstarea oamenilor, economie şi protecţia mediului înconjurător, tinzând spre o societate a bunăstării eco-efective, creşte înţelegerea propriei moşteniri culturale, a diferitelor culturi, a justiţiei şi precondiţiilor privind dezvoltarea abilităţilor de interacţiune interculturală şi internaţională, îmbunătăţeste disponibilitatea şi motivaţia de a participa şi influenţa luarea deciziilor în calitate de cetăţeni şi membri ai comunităţii de la locul de muncă şi alte comunităţi, oferă o varietate de abilităţi vocaţionale, creând preachiziţiile necesare pentru dezvoltarea fiecărei ramuri a industriei într-o direcţie sustenabilă. În România, pe parcursul ultimului deceniu, activităţile legate de dezvoltarea durabilă s-au extins în permanenţă, fiind centrate pe campanii specifice, proiecte diverse, parteneriate între autorităţile locale, ONG-uri, sectorul privat, şcoli, licee, universităţi, precum şi Ministerul Educaţiei Naţionale În strânsă relaţie cu EDD, ONG-urile sunt importanţi furnizori de educaţie informală şi non-formală, fiind capabile să implementeze procese de informare a cetăţeanului, precum şi să integreze şi să transforme cunoştiinţele ştiinţifice în informaţii uşor de înţeles. Rolul lor de mediatori, între guvern şi public, este recunoscut, promovat şi sprijinit. Educaţia pentru dezvoltare durabilă, fiind un subiect de interes comun, poate fi realizată numai într-o echipă interdisciplinară, printr-un efort comun, într-un proiect în care fiecare îşi aduce propria contribuţie, cu calităţile şi defectele pe care le are. Relaţionarea cu alţi parteneri este esenţială şi necesară pentru crearea de oportunităţi de învăţare în societate, dar şi a unui mediu educaţional ce cuprinde elemente de bază, precum: viziune, planificare, acţiune şi reflecţie, adresându-se unor subiecte şi probleme din viaţa reală. Rezumând, am putea spune că, deşi s-au facut numeroase încercări de reformare a sistemului educaţional, prin formularea şi elaborarea diverselor programe şi metodologii, în vederea asigurării dezvoltării durabile, multe dintre acestea nu au avut efectul scontat, însă este totuşi un pas important, un punct de plecare spre elaborarea unui mod inovator de organizare a structurii educaţionale. În opinia noastră, atunci când se vorbeşte de reforma în educaţie, trebuie umărită, în principal, evoluţia în timp a fiecărui nivel, de la preşcolar la cel postuniversitar şi analizate punctele forte şi slabe. Ca şi propuneri

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 94 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 de reformare a sistemului educaţional, ar fi acelea de a scoate în evidenţă punctele forte şi de a realiza un echilibru între metodele practice de predare şi cele teoaretice, punând accent pe partea practică, introducerea de programe de consiliere, prin care să se îndrume fiecare preşcolar, elev sau student spre o direcţie potrivită acestuia, să fie ajutaţi să ia deciziile corecte prin argumente clare, având în vedere dorinţele, pasiunile şi talentele acestora. De asemenea un alt punct ce trebuie corelat la cele menţionate anterior, am putea vorbi de eficienţa şi modalitatea de predare, care, în opinia noastră, ar trebui să fie dinamică, bazată pe inovaţie şi metode interactive, care sa capteze atenţia. Considerăm că timpul a demonstrat că, oamenii îşi pierd interesul de a face un anumit lucru dacă nu sunt stimulaţi. Astăzi se învaţă mai mult pentru că TREBUIE, pentru că este NECESAR, nu din plăcerea de a afla ceva nou, iar noţiunile acumulate se păstrează pentru un timp foarte scurt, prin urmare nu putem vorbi de dezvoltare durabilă, dacă nu conştientizăm faptul că pentru a ne asigura viitorul, noi suntem cei care trebuie să muncim, să ne educăm mai întâi pe noi ca apoi să îi putem educa pe alţii. 41. Comunicare eficientă pentru educaţie durabilă prof. Elena –Adelina Venete prof. Mircea Baganagiu Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, Municipiul Ploieşti Educaţia este cea mai puternică armă pe care o poţi folosi să schimbi lumea. (Nelson Mandela) Educaţia în spiritul dezvoltării durabile trebuie să provoace societatea să adopte noi comportamente şi măsuri pentru a asigura un viitor decent. Astfel, abordări bazate pe valori precum gândirea critică, comunicarea asertivă, comunicarea empatică sau analiza sunt puse în discuţie. Comunicăm pentru a fi înţeleşi. Măsura în care oamenii se înţeleg unul pe celălalt depinde de cât de bine comunică ei. Deşi comunicarea este definită ca fiind doar un mijloc pentru schimbul de informaţii, procesul este, în realitate, foarte complex. Comunicarea este atât verbală, cât şi nonverbală şi e influenţată de mulţi factori ca: vârstă, gen, rasă, statut socio-economic, nivel de educaţie, dizabilităţi de vorbire şi deteriorare a auzului. Comunicarea eficientă se desfăşoară atunci când oamenii pot să schimbe cu acurateţe informaţii legate de fapte şi sentimente. Comunicarea defectuoasă apare atunci când oamenii nu pot sau nu au abilitatea de a înţelege cu acurateţe faptele şi/sau sentimentele împărtăşite. Deşi comunicarea eficientă poate naşte şi ea conflicte – întrucât oamenii au diferite valori –, comunicarea defectuoasă naşte, de multe ori, conflicte indezirabile, agravante pentru că oamenii nu sunt înţeleşi. Pe măsură ce oamenii îşi vor îmbunătăţi abilităţile de comunicare, vor reuşi pe de o parte să reducă numărul de conflicte nedorite create prin comunicarea defectuoasă, iar pe de altă parte, să îşi mărească abilitatea de a comunica eficient idei diferite, pe căi nonviolente. Există multe potenţiale obstacole în dobândirea comunicării eficiente. Printre cele mai comune obstacole se numără un limbaj al trupului insuficient, ascultare insuficientă, afirmaţii de tipul „tu”, cuvinte „încărcate” şi refuzul de a vedea perspective diferite. Aceste cuvinte incită un conflict pentru că rănesc şi, de obicei, produc o reacţie negativă sau defensivă. Cursurile de managementul conflictului îi învaţă pe oameni să recunoască acest tip de cuvinte şi să fie conştienţi de impactul pe care ele îl au.

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 95 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 Afirmaţiile de tipul „eu” le sunt familiare majorităţii oamenilor, însă mulţi sunt rezervaţi în a le folosi, pentru că aceste afirmaţii par artificiale şi pompoase. Afirmaţia de tipul „eu” este o modalitate de a analiza şi reformula o situaţie. Mai important decât utilizarea afirmaţiei este procesul prin care oamenii trec pentru a o formula. Utilizarea afirmaţiilor „eu” îi ajută să îşi asume responsabilitatea pentru propriile sentimente şi acţiuni. Parcurgerea procesului de formulare a acestui tip de afirmaţie le clarifică indivizilor sentimentele şi situaţia care a provocat aceste sentimente. Afirmaţiile „eu” sunt o tehnică de managementul conflictului, pentru că le solicită indivizilor implicaţi într-un conflict să pună distanţă între acţiunile şi reacţiile lor. Aceasta le permite să îşi ia timpul de a intra în contact cu propriile sentimente şi să îşi aleagă un răspuns adecvat, în loc să reacţioneze spontan. Deşi utilizarea afirmaţiilor de tipul „eu” poate provoca disconfort la început, ele sunt eficiente, iar folosirea lor devine mai uşoară cu timpul pentru că indivizii vor învăţa să le adapteze în aşa fel încât să sune natural, dar să şi cuprindă toate elementele necesare. Modelarea afirmaţiilor „eu” este foarte importantă pentru indivizi. Veţi vrea să vă opriţi în mijlocul unei afirmaţii „tu” şi să vă chinuiţi în faţa interlocutorilor să formulaţi o afirmaţie „eu”. Acest lucru le va arăta celorlaţi că dumneavoastră consideraţi că afirmaţiile „eu” sunt importante şi că e normal să te chinui să înveţi ceva nou. De asemenea, interlocutorii vor începe să sesizeze diferenţe între felul în care se simt atunci când sunt ţinta unei afirmaţii „eu” şi ţinta uneia de tip „tu”. Dar esenţial este să ştii să empatizezi cu interlocutorul, ştiind astlel şi cum să îl asculţi, fie că este copil, elev sau adult. “Omul are două urechi şi o gură pentru a asculta de două ori mai mult decât vorbeşte”, spunea Confucius, iar „ascultarea este cea mai subtilă metodă de a convinge pe cineva " afirma Dean Ruske. A-ţi asculta interlocutorul poate părea un lucru simplu, dar să nu uităm că însăşi comunicarea înseamnă a şti să asculţi şi că coordonatorul/managerul/conducatorul nu îşi poate permite să comunice oricum. El trebuie să ştie să comunice eficient, adică să îşi îndeplinească scopul în care comunică, şi eficient, deci cu un consum minim de resurse. El trebuie să comunice şi suportiv, adică să sprijine relaţia cu interlocutorul, să păstreze canalele de comunicare deschise. Lipsa comunicării poate rezulta din absenţa informaţiilor sau dezinformarea faţă de alte grupuri culturale. Echivalarea lipsei contactului vizual cu lipsa de respect este un exemplu al modului în care ne-conştientizarea diferenţelor culturale poate duce la o interpretare greşită. Pe de altă parte, într-o lume din ce în ce mai grabită ne vine tot mai greu să dăm dovadă de răbdarea de a-i asculta pe ceilalţi înainte de a ne exprima propriile dorinţe. Vrem ca ceilalţi să ne înţeleagă dorinţele fără a fi dispuşi să le acordăm noi mai întâi aceasta şansă. Ascultăm judecând, criticând, evaluând, interpretând, suprapunând propriul nostru ego, propriile noastre valori, propriile noastre experienţe personale peste ceea ce auzim de la cel care se găseşte în faţa noastră. La rându-i, acesta are de multe ori o atitudine defensivă: în loc să se concentreze asupra mesajului pe care vrem să i-l transmitem se concentrează să îşi apere poziţia, să-şi păstreze imaginea, să evite sau să respingă ameninţarea. Comunicarea devine astfel alienată, blocându-se fie la nivelul apărării, fie la nivelul contraatacului. Comunicarea empatică ne poate ajuta să revenim la relaţii armonioase cu cei din jurul nostru - fie că este vorba de familie, prieteni, elevi, colegi de serviciu sau oameni pe care îi întâlnim pentru prima dată. Unul dintre principiile de bază ale comunicării empatice este aceea de a-l înţelege pe celălalt înainte de a ne face noi înşine înţeleşi.

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 96 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 Comunicarea eficientă este un pilon fundamental în orice domeniu profesional și reprezintă cheia pentru construirea și menținerea relațiilor de succes. În mediul educaţional de astăzi, unde volumul informațiilor este mare, iar schimbările sunt constante, abilitatea de a comunica eficient şi empatic poate face diferența între succes și eșec. O comunicare eficientă promovează colaborarea și construiește relații solide la toate nivelurile. Bibliografie: Alexandru, Puiu şi colaboratorii, Teorii şi tehnici de comunicare, Editura Independenţa economică, 2001; Covey, Stephan R., Eficienţa în 7 trepte sau un abecedar al întelepciunii – lecţii decisive în căutarea de sine, Editura All, 2005; Iovanat, Simona, Comunicarea, Editura Waldpress, 2001; Vasilescu, Gabriela, Teoria comunicării, Editura Premier, 2006. 42. Educația sustenabilă, o pedagogie a empatiei Vraja Crina Lucrețiacadru didactic „Liceul Tehnologic Marmația” Vraja Ioana Denisamasterand Pedagogie teatrală „UNATC” În cartea intitulată ,, Educație pentru sustenabilitate”, profesorul universitar Sorin Cristea dezvoltă conceptul unei educații sustenabile îmbinând metodologia clară a pedagogului cu regulile și demersurile unei acțiuni care poate fi catalogată ca una sustenabilă. Trăim într-o lume complexă care se află în continuă dezvoltare, ar fi deci de datoria noastră ca pedagogi să prelungim procesul de învățare nu doar în fața catedrei, raportându-ne la elevi ci și în spatele ei, reanalizând și chestionând constant tehnicile și metodele folosite pentru a transmite informații și a ghida tinerii în propria călătorie educațională, precum și raportarea personală pe care o avem față de vocația de pedagog. Părintele pedagogiei, Johann Amos Comenius dezvoltă în arhicunoscuta sa carte „Pampedia” regulile de bază ale pedagogiei. El mizează pe disciplină și profesionalism în relație cu descoperirea interiorului crud al elevului și acceptarea imperfecțiunilor ca pe niște daruri care pot fi șlefuite în timp prin educație. Comenius de asemenea sublinează capacitatea educației de a îmbunătăți condiția umană pe plan global. Ideea centrală pe care Comenius o descrie în această lucrare este aceea că trebuie asigurată o educație de bază atotcuprinzătoare pentru toți oamenii, fie că sunt tineri sau bătrâni, săraci sau bogați, aristocrați sau non-aristocrați, femei sau bărbați. De asemenea el aduce în discuție pentru prima dată posibilitatea unei educații individuale. Potrivit lui Comenius, se pot forma și oamenii care suferă de anumite handicapuri sau anomalii fizice. Cu aceste linii de gândire, Comenius a justificat dreptul la școlile speciale de astăzi, împingândun-ne spre o privire de ansamblu a societății mai ales spre dezvoltarea empatiei, pilonul oricărei relații atât interumane cât și a relațiilor pe care le avem cu mediul și spațiul în care ne dezvoltăm și trăim. Funcția de bază a sustenabilității este de a asigura continuitatea și prosperitatea pe termen lung a resurselor și sistemelor, atât în contextul mediului înconjurător, cât și în cadrul societății și economiei.

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 97 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 Aceasta implică gestionarea resurselor și a proceselor într-un mod care să respecte limitele naturale ale planetei și să asigure bunăstarea oamenilor și a comunităților pe o durată extinsă. Câteva dintre ramurile esențiale care includ principii ale sustenabilității sunt: 1) Conservarea Resurselor Naturale, un element cheie al sustenabilității constă în protejarea și conservarea resurselor naturale, precum apa, solul, biodiversitatea și combustibilii fosili. Prin utilizarea rațională a acestor resurse, se urmărește evitarea epuizării și menținerea unui echilibru în ciclurile naturale; 2)Reducerea Impactului Asupra Mediului: Sustenabilitatea implică minimizarea impactului asupra mediului, inclusiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prevenirea poluării și conservarea habitatelor naturale. Scopul este de a menține integritatea ecologică a planetei pentru generațiile actuale și viitoare. 3)Responsabilitate Socială: Sustenabilitatea nu se limitează doar la mediul înconjurător, ci se extinde și la aspectele sociale. Aceasta implică promovarea justiției sociale, eliminarea inegalităților și asigurarea accesului la resurse esențiale, cum ar fi educația și sănătatea, pentru toți oamenii. 4)Viabilitate Economică: Sustenabilitatea în economie se referă la dezvoltarea economică care să fie durabilă pe termen lung. Acest lucru înseamnă asigurarea că creșterea economică nu se face în detrimentul resurselor naturale și a stabilității sociale, cise bazează pe modele economice responsabile. 5)Echilibrul Intergenerațional: Sustenabilitatea implică gândirea pe termen lung și considerarea impactului deciziilor actuale asupra generațiilor viitoare. Este o abordare care recunoaște că resursele și mediul trebuie păstrate pentru a fi utilizate în viitor. 6)Inovație și Adaptare: Pentru a atinge sustenabilitatea, este necesară inovația continuă și adaptarea la schimbările circumstanțelor. Aceasta înseamnă că soluțiile și tehnologiile trebuie să evolueze pentru a răspunde la provocările sustenabilității. Funcția de bază a sustenabilității are un caracter holistic și interconectat, abordând atât problemele de mediu, cât și cele sociale și economice. Prin urmărirea acestor obiective, societatea poate crea un viitor mai prosper și mai echitabil, protejând în același timp resursele și mediul înconjurător pentru generațiile viitoare. Fără empatie nu reușim să fim implicați în descoperirea soluțiilor legate de problemamicile pe care le întâmpinăm. Educația sustenabilă reprezintă un pilon esențial în construirea unui viitor mai bun și durabil pentru generațiile prezente și viitoare. Este un proces educațional care încurajează înțelegerea complexității problemelor legate de mediu, economie și societate, promovând acțiuni individuale și colective responsabile pentru conservarea resurselor și îmbunătățirea calității vieții pe Pământ. Un aspect fundamental al educației sustenabile constă în sensibilizarea la problemele de mediu. Elevii trebuie să înțeleagă impactul acțiunilor lor asupra planetei și să identifice soluții durabile. Prin intermediul lecțiilor de științe, biologie, ecologie și geografie, ei pot dobândi cunoștințe despre ecosisteme, schimbările climatice și modalitățile de conservare a resurselor naturale. Educația sustenabilă nu se oprește însă la învățarea teoretică. Este esențial ca elevii să fie implicați în proiecte practice și acțiuni comunitare. Astfel, ei învață să aplice cunoștințele acumulate pentru a aduce schimbări pozitive în societate. Pe lângă aspectele legate de mediu, educația sustenabilă abordează și aspecte sociale și economice. Elevii învață despre diversitate culturală, echitate și justiție socială, precum și despre gestionarea resurselor financiare responsabile. Aceste cunoștințe îi pregătesc să

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 98 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 devină cetățeni responsabili, capabili să contribuie la construirea unor societăți mai echitabile și sustenabile. De asemenea în unele școli deja există cursuri de actorie în care profesorii le dezvoltă elevilor, diverse abilități specifice pentru lucrul pe scenă, printre aceste abilități se numără :intuiția, concentrarea, observarea, atenția, precum și empatia, cea din urmă fiind esențială atât pentru un actor în devenire cât și pentru orice individ care face parte dintr-un grup. Putem deduce astfel legătura esențială dintre empatie și educațuia sustenabilă. Obligația sau nevoia de a dezvolta un spirit empatic în elevi reprezintă începutul unei pedagogii a sustenabilității. Modul în care aceștia pot conștientiza problemele unei societăți este numai prin deschidere și empatie, iar datoria noastră ca pedagogi este să-i încurajăm în acest demers și de asemenea să le oferim toate resursele care să-i ajute să se confrunte cu situațiile sensibile. Această deschidere începe cu acceptarea de sine și acceptarea celor din jur, „Eu sunt ok, tu ești ok”, sintagmă premergătoare acceptării, dezvoltată de către psihiatrul Tomas A. Harris în lucrarea sa destre analiza tranzacțională. Bibliografie: ”Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediul și Dezvoltare (1987)" Această lucrare, cunoscută sub numele de Raportul Brundtland, a fost publicată de Comisia Mondială pentru Mediul și Dezvoltare a Organizației Națiunilor Unite în 1987. Raportul a introdus termenul "dezvoltare durabilă" și a subliniat necesitatea concilierii nevoilor actuale cu cele ale generațiilor viitoare. Acesta a avut un impact semnificativ asupra conștientizării globale cu privire la sustenabilitate. „Educație pentru sustenabilitate” – Sorin Cristea, profesor universitar „Eu sunt ok, tu ești ok”, tratat de analiză tranzacțională - Tomas A. Harris, psihiatru. „Pampedia” – Johann Amos Comenius 43. Importanța Educației Sustenabile Prof. Înv. Primar Coroi Manuela Irina Școala Gimnazială nr.169, București Sector 6 Trăim în prezent într-o societate care își pune din ce în ce mai mult problema sustenabilității propriilor modele – economice și sociale. Principalele motive pentru care ne punem această problemă și pe cea a dezvoltării durabile sunt: • creșterea populației, a urbanizării și a poluării urbane • creșterea industrializării, care este cauza deficitului de resurse esențiale, generând și impacturi negative asupra mediului natural (poluare, defrișări, exploatarea intensivă a terenurilor și resurselor biologice, amenințarea biodiversității) • consumerismul și schimbările sociale provocate de răspândirea modelului „civilizației de consum”, creșterea industrializării fiind provocată atât de cererea de a satisface nevoile reale ale unei populații în creștere, dar și de creșterea (de multe ori artificială) a nevoilor de consum • fenomenele de încălzire globală și schimbările climatice generate de creșterea nivelului de poluare (în special a emisiilor de gaze cu efect de seră), care duc atât la creșterea numărului și frecvenței dezastrelor naturale, cât și la probleme de sănătate ale populației și de adaptare la noile condiții climatice, stresante atât pentru populația umană cât și pentru restul speciilor.

SIMPOZIONUL NAȚIONAL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE” - 2023 Page 99 of 135 ISBN 978-606-701-529-4 Societatea oamenilor a ajuns să desfășoare din ce în ce mai multe activități ne-sustenabile, de exemplu: • pescuitul intensiv • silvicultura intensivă • agricultura industrială, nesustenabilă • producția industrială În acest moment, societatea umană funcționează pe baza principiului îndatorării față de generațiile viitoare din punct de vedere al consumurilor și efectelor asupra mediului natural și global (inclusiv financiar). Omenirea are nevoie în prezent de resursele a 1,5 planete Pământ, iar dacă va alege să continue să acționeze conform modelului de producție, consumului și modelului social actual, în 2050 va avea nevoie de două planete, iar până în 2100, de patru planete. Este și concluzia la care a ajuns Comisia UNESCO care, prin Agenția pentru Educație, a promovat o nouă viziune, cea a Educației pentru Dezvoltare Sustenabilă, care plasează educația în centrul misiunii de rezolvare a problemelor care ne amenință viitorul. Educația, în toate formele sale și la toate nivelurile, este văzută nu numai ca un obiectiv în sine ci și ca cel mai puternic instrument de a aduce schimbările cerute pentru a realiza o dezvoltare durabilă. “Education is the most effective means that society possesses for confronting the challenges of the future” – Teaching and Learning for a Sustainable Future – UNESCO Este foarte important să înțelegem starea planetei și condițiile reale ale vieții noastre aici. Și este de asemenea la fel de important să începem încă de pe băncile școlii dezvoltarea acelor competențe și abilități cerute unei resurse umane care poate contribui la schimbarea modelelor economice și sociale. Trecerea rapidă a tuturor companiilor la produse și servicii sustenabile depinde în mod critic de resursa umană pregătita corespunzător dar și de accesul tuturor resurselor umane disponibile la o educație inițială și continuă corespunzătoare. La fel, de o altfel de resursă umană au nevoie și toate instituțiile de care depind investițiile la nivel comunitar, național sau global și legislativul. Și toate instituțiile care vor trebui să găsească soluțiile pentru rezolvarea problemelor actuale la nivel social și al calității mediului, precum și al celor care vor lucra împreună pentru a rezolva și preveni crizele de care vorbeam la începutul acestui articol. Avem nevoie totodată de o întreagă populație cu un alt nivel de conștientizare și responsabilitate, pentru că, de consumatori depinde în mare măsură și schimbarea mai rapidă a comportamentelor companiilor și instituțiilor.