De la "casă" la "acasă" . Locuirea din perspectivă fenomenologică. Lucrare de disertatie

Universitatea„GheorgheAsachi”,Iași
FacultateadeArhitectură
„GeorgeMateiCantacuzino”

DIN PERSPECTIVĂ

-LUCRAREDEDISERTAȚIE-







De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Iași
Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino”

De la "casă" la "acasă"

Locuirea din perspectivă fenomenologică

- Lucrare de disertație -
martie, 2019

Coord.: ș.l. dr. arh. Răzvan - Mircea Nica

Stud. Arh.: Vernica Iulia Raluca



De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

CUPRINS

INTRODUCERE ȘI ARGUMENT 5

CAPITOLUL 1 Casă/acasă 9
1.1 Definirea termenilor 11
1.2 Evoluția familiei și impactul său asupra locuirii 15
1.3 Incursiune în arhitectura tradițională 19

CAPITOLUL 2 Locuirea din perspectivă fenomenologică 25
2.1 Fenomenologia și arhitectura 27
2.2 Percepția spațiului locuit 29
2.3 Psihologia locuinței 39

CAPITOLUL 3 Esența locuirii 45
3.1 Locuirea, expresie a existenței umane 47
3.2 Arhitectura fericirii 53
3.3 Rolul arhitecturii 57

CAPITOLUL 4 Abordări contemporane în arhitectura locuinței 65
4.1 Conexiunea familială - Villa NM, UNStudio 67
4.2 Flexibilitatea temporală - The Apartment of the Future, NArchitekTURA 71
4.3 Senzorialitatea - Italianate House, Renato D’Ettorre Architects 75
4.4 Conexiunea cu natura - House N, Sou Fujimoto Architects 79

Concluzii 83

Bibliografie 86

Fig. 1 Unité d'habitation,
Marseille. Le Corbusier
1947

De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

INTRODUCERE ȘI ARGUMENT

CUVINTE CHEIE casă, acasă, fenomenologie, locuință, individ, familie, atmosferă, percepție, psihologic.

De ce construim o casă, dar totuși ajungem să ne referim la ea ca fiind
acasă și care sunt factorii care contribuie la această metamorfoză
fenomenologică? Cum definim noțiunea de acasă și în ce măsură poate
arhitectura, în practica sa, să contribuie la conturarea caracteristicilor unui astfel
de spațiu? Lucrarea de față îsi propune să analizeze diferențele, dar și nevoia
relației de echilibru, în cadrul arhitecturii rezidențiale, dintre noțiunea de locuință
fizică și cea dominată de aspecte psihologice și sociale.

Casa, obiect de arhitectură, îndeplinește roluri funcționale, în timp ce
acasă nu este o noțiune arhitecturală, ci mai degrabă simbolică, psihologică.
Spațiul locuit de oameni primește denumirea de acasă atunci când ființa umană
găsește în cadrul acesteia protecție și confort. Casa este văzută ca spațiu maternal
în care păstrăm amintiri și obiecte adunate de-a lungul timpului, pe baza cărora
se realizează acea legatură emotională intensă.

Odată cu dezvoltarea industriei și a tehnologiei, tendința este de a crea
clădiri universale, uneori urmărindu-se doar calitatea estetică și cea funțională,
ignorându-se faptul că la baza arhitecturii se află de fapt omul, ca ființă sensibilă,
socială și capabilă de emoții.. Astfel, deseori sunt ignorate aspectele emoționale,
personale, umane ale locuinței. Dar locuința în sine trebuie să prezinte acel plus
de personalitate și individualitate, pe lângă calitățile sale funcționale și vizuale.
Spațiul denumit de oameni drept acasă este acea noțiune sau stare ce nu poate fi
creată doar cu ajutorul teoriilor ideologice.

Conceptul de acasă nu este un obiect precum clădirea locuinței propriu-
zisă, ci un concept complex ce integrează memorii și imagini, dorințe și temeri,
trecutul și prezentul locuitorilor1. Cuprinde obiceiuri, ritmul personal și rutinele

F0 F0

1 Juhani PALLASMAA, "Identity, Intimacy and Domicile. Notes on the phenomenology of home",
în N.D. Benjamin (ed.), The Home; Words, Interpretations, Meanings and Environments,
Avebury, 1995, p.3.

5|

Fig. 2- Unité d'habitation,
Marseille. Le Corbusier
2018

De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

de zi cu zi. În opoziție cu clădirea locuinței ce poate fi construită în timp scurt,
atmosfera de acasă este contruită cu timpul, treptat și gradual, odată cu adaptarea
locuitorului la viață. Atmosfera unui spațiu este sentimentul ce cuprinde ființa
atunci când pătrunde în acesta, fiind impactul imediat ce îl are locul asupra sa
înainte ca acesta să raționalizeze și să observe detaliile, elementele și formele.

Acasă este expresia familiei, a personalității și obiceiurilor, dar și a
filosofiei de viață a acesteia. În consecință, esența locuinței se află mai degrabă
în cadrul activităților locuitorilor și a vieții lor decât în clădirea în sine.

Dimensiunea arhitecturală a locuințelor și dimensiunea privată și personală
a vieții se întâlnesc însă deseori în arhitectura contemporană. Un exemplu este
Villa Mairea a arhitectului Alvar Aalto, fiind produsul excepțional al relației
apropiate și a interacțiunii dintre arhitect și clientul său, un opus con amore2, așa

F1 F1

cum însuși Alvar Aalto a denumit-o.
Transformarea lui casă în acasă se produce în timp, pe parcursul locuirii,

odată ce individul trăiește emoții, crează amintiri și își pune amprenta asupra
spațiului. Dar responsabilitatea nu rămâne doar in mâinile clientului, ci o mare
parte revine arhitectului care, cu ajutorul cunoștințelor căpătate, este nevoit să
găsească soluții pentru rezolvarea corespunzătoare a locuinței, astfel încât să
răspundă cât mai bine atât principiilor arhitecturale și funcționale cât și a nevoilor
personale ale individului. "Ar trebui să existe tot atâtea tipuri de locuințe pe cât
de multe tipuri umane sunt."3 spunea F .L. Wright. Având în vedere că fiecare

F2 2F

clădire este asociată unui client, iar fiecare este individual prin felul sau de a fi,
arhitectul este cel care este nevoit să înțeleagă nevoile acestuia și să le contureze
prin proiectul său. Acest lucru poate fi realizat prin discuții cu clientul, analize și
chestionare. Utilizând această unealtă, arhitectul poate schimba percepția noastră
asupra realității astfel: prin materialitate și culori se poate stimula bunăstarea,
asocierea cu trecutul poate induce confortul, conexiunea cu natură ne poate
induce starea de sănătate, scara umană poate aduce sentimentul de conectare cu
clădirea.

2 Juhanni PALLASMAA, "Towards a Synthetic Functionalism", în Peter REED (ed.), Alvar Aalto,
Between Humanism and Materialism, New York: The Museum of Modern Art, (1998), p. 33.
3 William H. JORDY, "The Organic Ideal: Frank Lloyd Wright’s Robie House", în William H. JORDY
(ed.), American Buildings and their Architects Volume 3: Progressive and Academic Ideals at the
turn of the Twentieth Century. Doubleday & Company Inc. New York, pp. 165-220.

7|

.

De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

CAPITOLUL 1
Casă/acasă

"Spune-mi cum locuiești
ca să-ți spun cine
ești…Orice casă are o
poveste de spus, despre
ea și deci despre ei. Orice
poveste transformă o
casă în acasă" 4

(V. Mihailescu)

9|

Fig. 3- Iglu. Un altfel de ”acasă”

De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

1.1 Definirea termenilor

4

F3 3F

„Casa are şi ea locu’ ei, ca orice lucru. În bătătura
casei toate să fac parcă mai bine. Locu’ casei e loc
bun, e loc ferit; orice-ai pune rodeşte, orice-ai face
e frumos. Asta vine aşa din duhu’ strămoşilor.” 5

4FF4

(Ion Staicu Țîntea)

Locuirea se poate defini, în sens larg, ca o activitate primordială a
individului, prin care își asigură existența, prin crearea propriul spațiu (locuința),
adaptat modului sau de viață. 6 Fiind o acțiune specific umană, născută odată cu

FF5

omul, locuirea reprezintă în sine modalitatea individului de a exista în lume.
Locuirea se extinde însă în afara acestei limite, vizând relația dintre existența
umană și spațiul în care se desfășoară.

Locuirea presupune respectarea unor anumite valori personale, subiective
și obiective, care presupun anumite acțiuni de conservare, adaptare,
transformare, preluare sau trasmitere a acestora. Locuința se definește ca spațiu,
sau unitate spațială care asigură omului adăpost și protecție față de intemperii,
necesare dezvoltării acestuia, vizând în același timp deschiderea și facilitarea
conexiunii sociale. Locuirea este caracterizată prin dualitatea închis/deschis,
evidențiind astfel relația om-societate.

Casa este în mod general o clădire ce deservește ca locuință pentru oameni,
ce poate lua diferite forme: vilă, castel, palat, cameră, apartament, cabană,
locuință individuală, iglu, etc.7 Aceasta este considerată a fi un loc de odihnă,

F6 6 F

retragere, reculegere, cadru unde corpul și sufletul se contopesc cu spațiul
înconjurător printr-o legătură organică.

Strânsa legătură dintre om și spațiul în care locuiește a fost studiată de-a
lungul istoriei, dovedindu-se a fi una deosebit de complexă și esențială, dând
sens existenței umane. Odată cu nașterea, începem să aparținem acestei lumi prin
asocierea cu un acasă, lucru necesar pentru ca existența să fie posibilă. Cuvântul
acasă desemnează un termen abstract, spațiul privat ce îi aparține individului,
unde acesta se simte cel mai confortabil. Este dificil să definim clar noțiunea,
deoarece este conturată diferit de la individ la individ, semnificațiile acesteia

4 Vintilă MIHĂILESCU, Casa și drumul. Gaston Bachelard și reveriile casei (articol), disponibil la:
https://www.arhitext.com/2017/01/07/vintila-mihailescu-casa-si-drumul-gaston-bachelard-si-
reveriile-casei/, accesat: 15 ian. 2019.
5 Ernest BERNEA, Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român, Editura Humanitas, București,
1997, p. 34.
6 Dana VAIS, Locuire, Universitatea Tehnică Cluj, 1997, pp. 7-17.
7 Ibidem, pp. 19-20.

11 |

variind în funcție de percepția și psihologia fiecăruia. Fiind un fenomen
multidimensional 8, conceptul de acasă nu poate fi creat după un set de calități

7F7F

standard ale individului sau mediului, ci dimpotrivă, fiecare se compune dintr-o
combinatie unică și dinamică de proprietăți și înțelesuri personale, sociale și
psihice. În sens practic, locul pe care o persoană îl consideră a fi acasă, nu este
în mod obligatoriu acasă și pentru alți indivizi. Așadar, diferența dintre casă și
acasă constă în implicațiile sale existențiale. O casă este cadrul, cochilia în
protecția căreia șade atmosfera de acasă, cadru de desfașurare a vieții private
omenești.

Din punct de vedere al etimologiei cuvântului, adăugarea subtilă a
particulei "a", încă din vorbirea veche, are rolul de a abstractiza, de a sugera
apartenența și uneori de a indica direcția, aratând asfel că acasă nu se limitează
doar la ideea de clădire fizică.

Spre deosebire de concretul casă, acasă se caracterizează prin intimitate,
ospitalitate, cadrul familial, ordine spațială și mentală, identificare cu locul și cu
sinele, un spațiu individual ce funcționează ca refugiu personal în care individul
se înconjoară doar de obiecte personale, familiare, pe care le posedă și le
controlează. Locuirea a avut mereu un caracter activ, iar omul a ales dintotdeauna
să își modeleze habitatul, fără să se limiteze doar la a se adapta la acesta. În plus,
cu cât omul își cunoaște mai bine spațiul, cu atât se simte mai acasă. În această

idee, obiectele sunt acele elemente ce definesc caracterul personal al unei
locuințe. Pornind de la nivelul detaliilor și al obiectelor mici, de la obiectele de
mobilier până la structura spațiului în sine, observăm că omul se atașează de
acestea, ceea ce îl face să se simtă confortabil în ambianța locuinței sale. Casa
este definită de obiectele pe care le cuprinde, elemente ce comunică valori
simbolice (masculin sau feminin, curat sau murdar, public sau privat), dar și
valori estetice ce țin de ornamentație, culori și stil. Decorul locuinței constituie
în totalitatea sa un limbaj cu ajutorul căruia ne restructurăm și personalizăm
spațiul vieții private, ca dovadă a statutului social, a gusturilor, a personalității
sau a constituției familiale.Relația creată între casă, om și obiectele sale
personale transformă locuința într-un spațiu al memoriei.

"Acestea sunt mai mult decât "obiecte", sunt o colecție
de materiale, investite cu semnificație și memorie, un
testament material a ceea ce suntem, unde am fost, și
poate chiar spre ce țintim. Ele sunt ceea ce transformă
locuința noastră într-un acasă, un cosmos privat ce
adăpostește amintirile unor timpuri apuse, precum și
speranțele noastre a ceea ce va urma."9

F8

(Anat Hecht)

8 Judith SIXSMITH, "The Meaning Of Home: An Exploratory Study Of Environmental Experience",
în Journal of Environmental Psychology, 1986, p.294
9 Anat HECHT, "Home, sweet home: Tangible memories of an uprooted childhood", în Daniel
Miller (Ed). Home Possesion. Material culture behind closed doors, Oxford, New York: Berg,
2001, pp. 123.

Fig. 4 - Factorii ce De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică
contribuie la crearea
sentimentului de Așadar, o casă devine acasă atunci când individul sau grupul de indivizi
"acasă" ce o locuiesc prezintă un atașament emoțional față de aceasta. După cum spunea
antropologul Vintilă Mihăilescu, casa leagă omul de spațiu, transformând
locuința în locuire și casa în acasă - iar animalul în om.10Acasă reprezintă pentru

8FF9

om acel punct de ancorare în cadrul spațiului, ocupând pentru el cel mai
important loc în ierarhia mediilor în care se desfășoară. Locuința devine pentru
individ centrul existenței sale ca loc de desfășurare, dar și spațiu al memoriei și
dorinței de reîntoarcere la casa parintească.

Pentru trecerea de la casă la acasă este necesară petrecerea unui timp
îndelungat în spațiul fizic al locuinței. Acest timp personal este cadrul înfăptuirii
unor procese extrem de importante, care compun noțiunea de acasă: identificarea
cu locul, sentimentul de apartenență, relațiile din cadrul acesteia și procesele
emoționale. În acest fel, contextul locuinței devine acel loc al izolării de univers,
spațiu al introspecției și regăsire a sinelui.

Definirea lui acasă este dificilă, dar putem spune clar că există o legătură
strânsă între locuire și simțire. Casa devine topografia ființei umane, intime,
funcționând în același timp ca intrument de analiză pentru propriul suflet.
Locuirea poate fi privită din ambele direcții; așa cum locuim într-o casă, putem
spune că în același mod locuim în noi înșine. Casa reprezintă o serie de imagini
și memorii care conturează existența celor ce o locuiesc, făcând din aceasta o
promenadă a vieții.

Nu toate limbile au un cuvânt pentru acasă, acest lucru demonstrând
faptului că noțiunea a fost încorporată în tradiția locuirii. Însă, odată cu tranziția
spre modernitate, în această relație se produce o ruptură profundă, ajungând ca
pentru prima dată cele două concepte, de casă și acasă, să nu mai formeze o
unitate indivizibilă. Înțelegerea profundă a celor doi termeni demonstrează clar
că în ziua de azi, conceptul de locuire și-a pierdut din esență.

10 Vintilă MIHĂILESCU, Locuinţă şi locuire (articol), în Dilema veche, nr. 438, 5-11 iulie 2012

13 |

Fig. 5 - Wise House, Richard Neutra 1957

De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

1.2 Evoluția familiei și impactul său asupra locuirii

La baza construrii unei locuințe stă de cele mai multe ori înfăptuirea unei
familii. Acest fapt este întărit chiar prin originea cuvântului căsătorie, care
provine din verbul a căsa însemnând, a se așeza la casa lui, acesta din urmă fiind
un evident derivat al cuvântului casă11. În evul mediu românesc, familia

F01 F10

restrânsă formată din mamă, tată și copii purta numele de casă, evoluând de aici
la sensul pe care îl are în ziua de azi, de locuința fizică propriu-zisă12. Prin

1F F1

urmare, putem spune că familia reprezintă o expresie de manifestare a omului
social, pe fundamentul căreia se pun bazele primelor forme de conviețuire în
cadrul unei locuințe.

Casa se comportă ca un cadru activ ce susține activitățile familiale, modul
său de configurare putând să favorizeze sau să împiedice anumite tipuri de
practici. La rândul său, familia influențează configurarea locuinței în funcție de
caracteristicile și dinamica acesteia. Pentru a înțelege mai bine aceste procese de
interdependență între locuința și colectivul familial, am optat pentru o analiză
mai detaliată a noțiunii de familie. Reprezentând un termen consacrat în studiile
științelor sociale, familia se referă la un grup social, alcătuit din persoane unite
prin legături de sânge, căsătorie sau adopție 13, caracterizându-se prin rezidență

21F21 F

comună, reproducere și cooperare economică 14. Funcționarea unei familii se
F31 13 F

bazează atât pe independență, cât și pe interdependență, aceasta funcționând
precum un organism viu. Procesele de relaționare și comunicare sunt dovezi ale
modului de derulare, cu precădere în cadrul locuirii, a activităților și procesiunii
dintre individ și familie. Decorul rezidențial, așadar, trebuie să se compună în
așa fel încât, în cadrul acesteia, să își găsească locul atât componentă individuală,
cât și cea colectivă a familiei.

11 Tomasz KLIMKOWSKI, Lexicul limbii române legat de căsătorie - Observaţii etimologice,
Annales Universitatis Apulensis, p. 407.
12 Georgeta FODOR, Comunicarea dintre părinți și copil. O perspectiva istorică, “Petru Maior”
University Press, 2012, p. 5.
13 Micul dicționar academic, ediția a II-a, Academia Română, Institutul de Lingvistică, Editura
Univers Enciclopedic, 2010.
14 James GEORGAS, Functional Relationships in the Nuclear and Extended Family: A 16 Culture
Study, International Journal of Psychology, p.3.

15 |

Fig. 6 - House in Sang-an, studio GAON 2013

Casa a fost proiectată astfel încât să răspundă stilului de viață al unei familii de tip
bastion, cu activități orientate spre socializarea internă. Beneficiarii locuinței sunt un
cuplu fără copii, împreună cu cei trei căței ai lor, a căror activități preferate cuprind
gătitul și luarea mesei împreună, relaxarea în aer liber sau campingul. Așadar casa este
compusă ca un mic spațiu de "joacă", ce se dezvoltă în jurul unei bucătării, a cărei
organizare favorizează contactul vizual și conexiunea dintre membri.

De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

Fig. 7 (dreapta) -
Tipologii de familii
după relațiile interne
și externe, conform
sociologului Jean
Kellerhalls

În funcție de tipurile de relații dintre membri și particularitatea acestora,
fiecare familie necesită un anumit tip de configurație rezidențială care să
răspundă nevoilor specifice. Se poate exemplifica acest lucru prin analizarea
celor patru categorii tipologice de familie din clasificarea făcută de Jean
Kellerhalls în funcție de gradul de unitate internă și externă15 (Fig. 7).

14F41F

Astfel, familia de tip paralel este o familie caracterizată prin independență
și introvertire în rândul membrilor, a căror roluri și interese sunt diferite. O astfel
de familie poate fi asociată unei locuințe introvertite atât înspre exterior, cât și
înspre interior, care să prezinte o separare a indivizilor prin spații închise.

Familia de tip bastion (Fig. 6) se caracterizează prin centralizare și

focalizarea pe grup, având contact minim cu exteriorul. Acestui tip i se poate
asocia o locuință introvertită, dar cu accentul pus pe spațiile care să favorizeze
socilizarea internă și mai puțin pe cele inchise, private.

Familia de tip companion se caracterizează atât prin deschidere spre
exterior, cât și o strânsă legătură între membri la interior. De aceea este necesar
ca locuința acestui tip de familie să prezinte atât spații ale exteriorității, dar și
zone ale socializării interne între membri.

Familia de tip asociație se caracterizează prin independența interioară și
tendința de deschidere spre exterior. Locuința acesteia trebuia să prezinte celule
compuse diferit, care să corespundă individualității fiecărui membru.

Pe lângă tipologiile difeverse ale familiei, caracteristicile locuinței sunt
influențate și de factorii sociali. Structura și funcționalitatea familiei se află într-
o permanentă schimbare odată cu trecerea timpului, cauzată în principal de
schimbările de la nivelul societății. Noua eră aduce cu sine un mediu specific, în
cadrul căruia relația dintre locuire și familie se reinventează constant. Acest

mediu mereu în schimbare este caracterizat printr-o serie de factori precum:
evoluția extrem de dinamică a societății, varietatea activităților specifice
mediului urban, fluctuația demografică, globalizarea, migrația, supraexpunerea
la tehnologie etc. În prezent, structura familiei se află într-un proces de depărtare
față de valorile tradiționale, prin tendința de egalizare a drepturilor și a
responsabilităților sexelor, fapt ce obligă domeniul arhitecturii să reconsidere
modul de proiectare al locuințelor.

Studierea tipurilor familiale și parentale, cât și a tendințelor contemporane,
poate ajuta la anticiparea evoluției și implicit la adaptarea arhitecturii conform
acesteia, în scopul îmbunătățirii calității locuirii.

15 Martine SEGALEN, Agnès MARTIAL, Sociologie de la famille, Collection U, 2014, p. 103.

17 |



Fig. 8 - Casă ţărănească De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică
din Vâlcea 1919-1940
1.3 Incursiune în arhitectura tradițională

”Casa țăranului este clădită parcă în funcție de lumină și
albul varului nu obosește ochiul, pentru simplul motiv că
streașina prispei sau a cerdacului aruncă mereu o umbră
odihnitoare asupra zidurilor văruite. Adânca poezie ce
emană dintr-un sat românesc provine din faptul că aici,
comorile nu sunt decât sufletești.”16

51FF15

(G. M. Cantacuzino)

În căutarea unei arhitecturi contemporane autentice, casa tradițională
românească reprezintă un punct de inspirație în regăsirea valorilor pierdute atât
din cadrul arhitecturii, cât și a familiei epocii moderne. Structura și
caracteristicile familiei tradiționale românești se evidențiază printr-un
comportament specific, având un caracter de tip lăstar17: când vine timpul să se

F61 F16

căsătorească, feciorii primesc o parte din loturile de pământ ale tatălui, fiind
ajutați să își construiască o casă nouă, cât mai aproape de cea părintească, iar
fetele primesc zestrea adunată de-a lungul timpului. Casa părintească va fi
moștenită de către cel mai mic copil, care are datoria de a rămâne alături de
părinți și de a-i îngriji până la moartea acestora.

Țăranul român conferea casei o valoare spirituală puternică, strâns legată
de tradiție și familie. În concepția sa, construitrea unei gospodării era obligatorie
înaintea întemeierii unei familii, fiind condiționat atât de factorii fizici, de a avea
un acoperiș deasupra capului, cât și de factori sociali, din nevoia de a fi în rând
cu lumea, afișându-și astfel stabilitatea familiei sale.

Aflat în afara istoriei, modul de viață al civilizației rurale este perpetuat
prin locuința tradițională. Prin arhitectura tradițională românească avem dovada
sensibilității populare, intuitive, cu care românii au înțeles să contruiască locuințe
cu suflet, în sentimentul vieții și familiei tradiționale. Prin munca și creația lor,
aceștia au reușit să își transmită mai departe valorile și credințele cu care se
înconjurau zi de zi. Păstrarea tradițiilor a fost posibilă prin introducerea de
simboluri și valori în cadrul caselor țărănești, case care reprezintă, în totalitatea
lor, o extensie a ființei și a familiei tradiționale.

Prin natura sa, principala caracteristică este persistența și uniformitatea de-
a lungul timpului, afișând mici particularități în funcție de zonă. Acest lucru este

16 George M. CANTACUZINO, Arcade, firide şi lespezi, Editura Cartea Românească, 1932, p. 149.
17 Dana VAIS, Locuire, Universitatea Tehnică Cluj, 1997, p. 40.

19 |



De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

Fig. 9 - datorat respingerii originalității și tendinței de păstrare a aceluiași tipar,
Interiorul casei Mastacăn, adaptându-l totuși la condițiile particulare fiecărei familii. Evoluția extrem de
jud. Neamţ, sec. XIX lentă pe care a înregistrat-o de-a lungul celor peste două milenii este datorată, în
mare parte, faptului că atât materialele și tehnicile de construcție, cât și ocupațiile
și modul de locuire tradițional au evoluat până în secolele XIX-XX în același
ritm lent. Locuința tradițională se înfățișa în primul rând ca adăpost împotriva
intemperiilor, fiind un spațiu de desfășurare a activităților casnice și de petrecere
a timpului împreună cu familia, într-o ambianța plăcută, călduroasă.
Diversificarea în funcție de zonă și evoluția treptată a interiorului casei țărănești
a avut ca factori atât nevoia de confort (ce a dus la extinderea spațiului locuinței
prin adăugarea de incăperi sau prin transformarea funcțiunilor acestora), dorința
de îmbunătățire a condițiilor de dormit sau de luat masa, cât și influențe ale
arhitecturii culte, religioase și laice.

Fig. 10 - Pentru țăranul român, rolul casei depășește valoarea sa materială și
Interiorul casei Şerel, jud. utilitară, acesta fiind profund legat de calitățile sale de nucleu stabil, în care are
Hunedoara, sec. XIX parte de armonie și intimitate, un spațiu ce generează nu doar sensuri materiale,
ci și spirituale. Până și alegerea locului, a orientării sau așezarea obiectelor la
interior aveau o semnificație profundă.

Țăranul român se leagă sufleteste de pământul său, de gospodărie, de casa
sa, de sat și de natura ce îl înconjoară. Până și alegerea locației pentru construcția
casei este un proces aparte. Se spune că la sat locuințele se așezau în jurul
bisericii ridicate în locul unde a căzut buzduganul, sau unde s-a înfipt toiagul.
Era exclusă construirea într-un loc unde s-a înfăptuit o crimă, spunându-se că
acela ar fi un loc rău. În alte tradiții, când se alegea locul unei case se lăsă peste
noapte într-o groapă săpată, un vas cu apă, iar dacă dimineață nu mai era apă,

atunci locul nu era bun.
Importantă este și orientarea casei fața de punctele cardinale. Casele

țărănești erau orientate întotdeauna cu față spre miazăzi, având camera de locuit
spre răsărit. Ernest Benea subliniază cât de importantă era orientarea spre cele
două direcții, fiind percepute ca direcții rodnice, ce generează bine, iar direcțiile
opuse aducătoare de rău18.

71 F F71

Preocuparea țăranului pentru amenajarea spațiului în care locuiește în
funcție de cerințele sale practice și estetice se manifestă în paralel cu condițiile
economice și sociale, dar și în legătură cu capacitățile sale creatoare, ceea ce duce
la conturarea unui stil specific. Aspectul întregului interior se caracterizează prin
sobrietate datorită predominanței culorii închise a lemnului structural sau al
mobilei, dar este tensionat prin petele de culoare ale decorațiunilor vii în stil
tradițional. Indiferent de zonă, se poate remarca o preferință specifică pentru
crearea unui ambient plăcut, prin folosirea echilibrată a ornamentelor și prin
plasarea mobilierului în colțurile camerelor în scopul creării unui spațiu liber în
centru. Atmosfera din cadrul caselor tradiționale românești se bazează în
principal pe memorie. Odată cu țăranul, în casă trăiesc alături de el aminitiri, care
se refugiază în toate colțurile, de la pivniță până în pod. Memoriile, evident, nu

18 Ernest BERNEA, Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român, Editura Humanitas, București,
1997, p. 73.

21 |

sunt perceptibile doar vizual, ci se nasc din toate simțurile umane, de la mirosul
de pâine proaspăt scoasă din vatră, până la mângâierea mamei, de la gustul
bulzului cu ceapă până la scârțăitul podelei, căldura sobei, mirosul lemnului ars,
trosniturile focului. Amintirile se formează în spațiul casei, rămânând în
memorie fără să țină cont de timp și conturează în acest fel modul în care casa
este percepută de către locuitorii săi.

"Locuința rurală vernaculară este un formidabil
instrument al memoriei. [...] deoarece ea sedimentează
urmele trecutului lăsate de oameni în pereții ei. Ea
permite evocarea locuitorilor săi, vecinilor, legătura cu
locul, evoluția tehnicilor de construcție."19

18F

(Michel Rautenberg)

Casa se compune din obiecte și elemente , a căror percepție diferă în funcție
de cel ce o trăiește. Trecerea peste pragul casei este privită ca o inițiere, ferestrele
și pervazul simbolizează binecuvântarea, ușa, deschiderea spre lumea exterioară.
Toate obiectele își au locul și rostul lor și par a fi născute acolo, născute odată cu
omul.

Casa tradițională românească se organizează în jurul familiei, aceasta fiind
miezul său central, sămânța de la care pornește evoluția sa. Structura casei
evoluează așadar în funcție de structura familială (Fig. 11), fiind împărțită în două
zone: în zona de NV se află vatra, zona asociată cu partea feminină a familiei, iar
în partea de SE este zona asociată stăpânului casei20. Pe laturile nordice și vestice

19F

nu există ferestre, iar ușa este plasată în colțul din SV. Colțul unde se află vatra
și cuptorul reprezintă cel mai important punct al caselor tradiționale, fiind locul
unde oamenii se strâng pentru a povești și socializa. Fiind cea mai expusă zona
a locuinței, zona mesei se bucură de cele mai frumoase decorații21.

2F0 F81

Fig. 11 - Zonificarea casei
țărănești (Radu Drăgan)

19 Michel RAUTENBERG,"La maison rurale renovée, méthaphore de la maison vernaculaire?", în
Philippe Bonnin (Ed) Architecture: Espace pensée, éspace vecu. Paris: Recherches, p. 122.
20 Radu DRĂGAN, Lumile Răsturnate - Reprezentarea spațiului în societatea tradițională,
București, Editura Paideia, 2000, p. 67.
21 Grigore IONESCU, Arhitectura Populară Românească, Editura Tehnică, 1957, p. 27-30.

PRISPA De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

VATRA Element aproape nelipsit în arhitectura caselor tradiționale, prispa era un
punct de uniune a spațiului exterior al naturii cu cel interior al familiei, jucănd
Fig. 12 - Activități în un rol mediator între cele două lumi. În timp, aceasta a devenit spațiul preferat al
jurul vetrei, 1933 locuinței, ca spațiu unde aveau loc numeroase activități ale gospodăriei, purtând
o amprentă emoțională puternică. Prispa era zona de interacțiune cu spațiul
satului, vizual sau sonor, un loc fundamental al întâlnirilor22. Cele mai multe

F19 1F2

activități din cadrul familiei aveau loc pe prispa casei: în timpul verii, aici era
locul de servire a mesei, spațiul unde se lucra sau chiar uneori zona de odihnă și
somn. Pragul casei avea rolul de a întâmpina, fiind în același timp loc de sfat.
Anumite activități gospodărești își aveau locul tot pe prispă, precum desfăcutul
porumbului, coaserea hainelor, în același timp loc unde se atârnau legături de
usturoi, ardei iuți, și alte roade ale pământului23. Prispa protejează casa pe una

F2 2

sau mai multe laturi, comportându-se ca filtru ce realizează legătura dintre
mediul înconjurător și lumea familei, protejând-o de forțele malefice. Scopul

estetic nu este de ignorat, deoarece ornamentul stâlpilor ofereau un aspect aparte
întregii locuințe, prispa fiind cea care îi definea înfățișarea.

Vatra, concept existent încă din timpul Greciei Antice, reprezintă acel
spațiul existențial, inima casei, ce reunește membrii familiei. Aceasta semnifica
atunci, ca și acum, stabilitatea, adăpostirea și aducerea laolaltă a familiei. Vatra
arhaică reprezenta funcția principală și centrală a spațiului familial, iar în relație
cu aceasta se organiza întreg spațiul locuit. În tradiția românilor, vatra avea rol
de axis mundi, fiind punctul de la care pornea construirea casei și în jurul căreia
se derula intreaga activitate interioară. Spațiul iradia așadar dinspre centrul
reprezentat de vatră.

22 Prispa purta uneori denumirea de horă a casei
23 Florea STĂNCULESCU, Case și gospodării la țară, 1927, p. 68-69.

23 |



De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

CAPITOLUL 2
Locuirea din perspectivă fenomenologică

"În timp ce senzațiile și
impresiile ne implică discret în
fenomenul fizic al arhitecturii,
forța generatoare stă în
intențiile din spatele
acestora."24

F12

(Holl, Pallasmaa, Pérez Gómez)

25 |



Fig. 13 - De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică
Private Residence,
Cotswolds, UK 2.1 Fenomenologia și arhitectura
Found Associates
24Experiența trăită în cadrul locuinței tradiționale este unică, încărcată de

2F3

semnificații spirituale, lucru ce poate reprezenta un model pentru redefinirea
arhitecturii contemporane, săracă din punct de vedere fenomenologic în trăiri și
valori sufletești. Proiectarea unei experiențe reprezintă o responsabilitate unică
pentru arhitectul contemporan, în contextul tehnologizării, iar filosofia
fenomenologică recunoaște această responsabilitate și implementează
proiectarea senzorială în scopul creării unui spațiu arhitectural al simțurilor.
Fenomenologia manifestată în arhitectură reprezintă manipularea spațiului,
materialelor, luminii și umbrei pentru a crea un impact memorabil asupra
simțurilor umane. Astfel, aplicarea acestui curent în practica de arhitectură
promovează integrarea percepției senzoriale ca element important în cadrul
formelor construite. În acest mod sunt create experiențe ce depășesc senzorialul
tactil, fiind mai degrabă abstracte, observate și percepute de către om. Curentul
fenomenologic în arhitectură contrastează cu cea a raționalismului, bazându-se
pe analizarea calității spațiului pe baza influenței acestuia asupra percepției
umane și nu pe baza rațiunii deductive25.

24F 2F

Dinamica percepției umane, atât individuală cât și colectivă, influențează
forma și funcțiunea clădirilor în termeni de circulație și organizare coerentă a
programului în scopul producerii unei arhitecturi senzoriale. Arhitectura locuirii
trebuie să deservească nevoilor activităților omenești, dar în același timp are și
rolul de a crea o relație strânsă între locuința și simțurile umane. Fenomenologia
arhitecturii este cea care studiază această relație.

Cu ajutorul fenomenologiei putem afla răspunsul la o serie de întrebări ce
țin de arhitectură și mediul de viață al oamenilor. Putem înțelege în ce măsură
arhitectura poate afecta comportamentul oamenilor, cum poate un spațiu să
contribuie prin calitățile sale - materialitate, spațialitate, estetică etc. - la
bunăstarea acestora, în ce fel poate o locuință să susțină sau dimpotrivă, să
compromită viața, nevoile și acțiunile locuitorilor și nu în ultimul rând ce impact
are progresul tehnologiei digitale asupra locuirii și percepției arhitecturale.

Teoria a fost studiată și adoptată de către arhitecții preocupați de ramura
filosofică, ce au reușit prin cunoștințele lor să concretizeze concepțiile și
abordările în adevărate opere arhitecturale, dând naștere unei noi modalități de
înțelege a arhitecturii. Aceștia au înțeles importanța valorificării simțurilor și
percepției umane, în scopul creării de spații expresive, care să ofere experiențe
memorabile.

24 Steven HOLL, Juhani PALLASMAA și Gómez A. PÉREZ, Questions of Perception:
Phenomenology of Architecture, William Stout, 2006, p.41.
25 Vernon J. BOURKE, Rationalism, în Runes, Dagobert D., 1962.

27 |



De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

2.2 Percepția spațiului locuit

" Arhitectura este arta reconcilierii noastre
cu lumea, iar această mediere are loc prin
simţuri." 26

F23 F52

(Juhani Pallasmaa)

Se observă că pe măsură ce clădirile își pierd conexiunea cu utilizatorul și
cu limbajul corpului său, acestea devin obiecte distante perceptibile doar la
nivelul vizual. Spre deosebire de arhitectura tradițională în care construcțiile erau
ghidate de corpul uman, folosindu-se de toate simțurile sale, arhitectura nihilistă
mai mult îndepărtează și izolează corpul decât să încurajeze cunoașterea lumii27,

F24 2F6

astfel că arhitectura ajunge să se rezume doar la vizual, într-o concepție
hedonistă28, dar lipsită de orice fel de semnificație profundă.

52FF72

Prin urmare, în analizarea și înțelegerea mediului nostru ambiant și a lumii
ce ne înconjoară, simțul vizual este cel care primează asupra celorlalte simțuri,
iar astăzi, odată cu evoluția tehnologizării, acestea din urmă sunt neglijate chiar
mai mult. Simțurile vizual și auditiv sunt cele care sunt privilegiate în domeniul
experimentării arhitecturii, celelalte devenind doar rămășițe arhaice, suprimate
fiind de aspectele culturale. Acest lucru poate fi datorat în primul rând creșterii
vitezei și a dezvoltării tehnologiei, văzul fiind singurul simț capabil de a ține
pasul cu noul mod de viață. Dar restrângerea arhitecturii locuinței doar la
componenta vizuală duce la o experimentare fadă, fără substanță.

Profesorul de teorie a arhitecturii de la universitatea din Helsinki, Juhani
Pallasma, studiază conceptul de arhitectură sensibilă, emoțională, care să
provoace utilizarea tuturor simțurilor. Acesta analizează modul în care,
arhitectura contemporană, prin intenția de a ține pasul cu noua tehnologie, ajunge
să devină prea abstractă și impersonală, ducând astfel la dezumanizarea sa.
Neglijarea corpului și a simțurilor omenești produce un dezechilibru la nivelul
sistemului senzorial, ducând la o arhitectură inumană. 29

2F6 8F2

Odată cu modernizarea arhitecturii, accentul este pus în principal pe partea
conceptuală și intelectuală și mai puțin pe cea a senzorialului, neglijându-se
astfel nevoile spirituale umane. Apar tendințe care îndeamnă întoarcerea la
esențele arhitecturii, cu precădere în zona vestică a Europei, după cum afirmă
antropologul Asley Montagu: "Noi, cei din lumea occidentală începem să ne
descoperim simțurile neglijate." Această conștientizare tot mai mare reprezintă

26 Juhani PALLASMAA, Privirea care atinge: arhitectura și simţurile, Fundaţia Arhitext design,
București, 2015, p. 117.
27 Ibidem, pp. 43,44
28 hedonism = concepție etică potrivit căreia scopul vieții este plăcerea, eliberarea de suferință.
Tendință exagerată de a căuta plăcerea, Sursa : DEX '98
29Juhani PALLASMAA, "Identity, Intimacy and Domicile. Notes on the phenomenology of home",
în N.D. Benjamin (ed.), The Home; Words, Interpretations, Meanings and Environments,
Avebury, 1995

29 |

Fig. 14 - Desen de ANDREEA DANIELA DIȚU

De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

o răscoală întârziată împotriva privării dureroase de experiența senzorială pe care
am suferit-o în lumea noastră tehnologizată.30 Din ce în ce mai mulți arhitecți

27FF29

încep să conștientizeze și să readucă în cadrul proiectelor lor senzualul prin
folosirea materialității puternice, prin texturi, hapticitate sau materializarea
luminii. Transparența și senzația de imponderabilitate reprezintă teme des
întâlnite în arhitectura contemporană. Apar în vocabularul arhitectural termeni
precum reflexia, gradarea transparenței, suprapunerea sau juxtapunerea cu rolul
accentuării dimensiunii spațiale.

Contrastul de umbră și lumină are efectul de a stimula imaginația și a
produce mister, în timp ce lumina puternică și uniformă le inhibă, diminuand
impactul experienței. "Arhitectura nu oferă lumină, ci o îndepărtează. Ea
creează umbra." 31, spunea Sverre Fehn. Astăzi, semnificația ferestrei s-a

F28 F03

schimbat, iar sensul său ontologic de mediator între exterior și interior a devenit
azi o simplă deschidere în perete. Utilizarea pereților cortină amenință

intimitatea.
Experimentarea fizică a spațiului implică toate simțurile și nu numai pe

cel vizual ce a ajuns să predomine arhitectura contemporană. Oamenii sunt făcuți
să experimenteze spațiul nu doar vizual, ci și auditiv, olfactiv, tactil sau chiar
gustativ. Auzim spațiul locuinței prin sunetul pașilor, ecoul, sunetul unei uși sau
chiar prin liniștea ce predomină în cadrul unei încăperi, simțim mirosul sau gustul
ce ne declanșează amintiri ale copilăriei, parfumul salcâmilor sau plăcintele
bunicii, și nu în ultimul rând simțim atingerea materialelor, simțim pe piele
căldura sobei sau dimpotrivă, răceala unei anumite încăperi. Putem lua exemplul
unei plimbări prin pădure a cărei beneficii vindecătoare sunt datorate multitudinii
de simțuri pe care le declanșează. Începând cu simțul olfactiv al aerului curat,
sau simțul auditiv declanșat de foșnetul frunzelor, susurul apei, cântecul
păsărilor, continuând cu simțul tactil al vântului pe piele, toate acestea oferă o
experiență unică, cu ajutorul căreia ajungem să cunoaștem spațiul în totalitatea
sa. Deseori avem tendința de a închide ochii pentru că odată cu inhibarea simțului
vizual se accentuează percepția celorlalte simțuri.

În același mod, și spațiile arhitecturale sunt generatoare de impresii. Casa
de pe cascadă a lui F. L. Wright este un bun exemplu al bogăției expresiei
arhitecturale, o experiență unică, ce aduce natura în cadrul locuinței prin trezirea
tuturor simțurilor, prin volume, texturi, suprafețe, culori, până și mirosul pădurii
sau sunetul apei curgătoare. Ca și în cazul Casei de pe Cascadă, arhitectura nu
este percepută și înțeleasă doar prin imagini, ci reprezintă un ansamblu alcătuit
din toate elemente sale, atât materiale, cât și spirituale ce compun împreună
atmosfera spațiului.

Spre deosebire de simțul vizual care izolează, auditivul crează sentimente
de interioritate. Percepem diferit un spațiu gol, nemobilat, față de o casă locuită,
în care sunetul este atenuat prin reflectarea în obiectele de mobilier și suprafețele
rugoase. Astfel, percepem o locuință părăsită ca fiind neprimitoare și incompletă,
dar ne simțim protejați într-o casă locuită, amenajată. Fiecare locuință are sunetul
ei caracteristic ce poate sugera intimitate sau nesiguranță, ospitalitate sau

30 Ashley MONTAGU, Atingerea: importanţa umană a pielii, Harper & Row, 1986, p. XIII
31 Pierre von MEISS, Elements of architecture: From form to place, Routledge, 2014, p.172.

31 |



De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

respingere, extrovertire sau introvertire. Ecoul propriilor noastre sunete ne ajută
să ne conștientizăm propria existența prin plasarea corpului într-o relație directă
cu spațiul. Tot cu ajutorul sunetelor putem măsura și determina amploarea
spațiului.

Simțul olfactiv este simțul memoriei, mirosul unei locuințe sau încăperi
reprezentând una din cele mai persistente amintiri. "Nasul ajută ochii să își
amintească" 32 spunea J. Pallasmaa.

29FF13

Simțul vizual este un simț al percepției distanței, profunzimii, separării, în
timp ce tactilul necesită apropierea de obiect și contactul cu acesta. Astfel, prin
tactilitate se realizează o legătură mult mai strânsă și generatoare de emoții între
om și obiectul experimentat. Ca dovadă, emoția unei mângâieri sau îmbrățișări
se resimte mult mai profund decât simpla observare vizuală a persoanei. Simțul
tactil este primordial, fiind cel dintâi simț prin care noul născut începe să
cunoască lumea. Pielea este organul ce poate percepe forma, textura,
temperatura, umiditatea, presiunea sau vibrația. Prin simțul tactil ne conectăm
cu spațiul, timpul și tradiția. Când intrăm într-o casă, prima dată avem contact
cu mânerul ușii, apoi simțim textura podelei, dar și căldura specifică. Senzația
termică conduce și ea la generarea de trăiri psihologice. Mai mult de atât,
asociem anumite materiale cu căldura (lemn, cărămidă, textile), iar altele cu
răcoarea (piatră, beton, metal). J. Pallasmaa observă legătura puternică dintre
piele și sentimentul de acasă33, aceasta fiind spațiul căldurii și a intimității,

0F3 32F

organizat de cele mai multe ori în jurul unui foc. Nu doar că pielea percepe
elementele spațiului prin atingere, dar atmosfera produsă de acesta se resimte la
nivelul pielii prin fiori și senzații.

O arhitectură de calitate stimulează toate simțurile, creând la nivelul
subconștientului uman impresii și percepții, de aceea ne este imposibil să redăm
atmosfera unei locuințe doar prin imagini. Experiența de acasă se compune prin
diferite activități precum cititul, socializarea, dormitul, gătitul, mâncatul și
relaționarea dintre membri și nu doar prin elemente vizuale. Acustica, tactilul
materialelor, lumina, umbra, greutatea și proporția obiectelor ce formează
atmosfera generală a unui loc este mai presus decât estetica în sine. Spațiul
locuinței afișează întotdeauna o anumită ambianță, ce poate avea un puternic
impact asupra individului ce îl experimentează.

"Jocul excluderilor și al preferințelor, aranjarea mobilierului, alegerea
materialelor, a gamei de forme și culori, a surselor de lumină, [...] vizibilul și
invizibilul, armonia și discordanța, austeritatea sau eleganța, grija sau
neglijența, [...] continuând cu modul de organizare a spațiului disponibil, cât de
îngust ar fi el, și de distribuția diferitelor funcțiuni de zi (loc de luat masa,
toaletă, recepție, discuții, studiu, loisir, odihnă), toate compun deja o istorie de
viață, înainte ca stapânul casei să pronunțe un cuvânt."34 (Michel Certeau)

3F

32 Juhani PALLASMAA, Privirea care atinge: arhitectura și simţurile, Fundaţia Arhitext design,
București, 2015, p. 90.
33 Ibidem. p. p. 96-97.
34 Michel CERTEAU, Luce GIARD, Pierre MAYOL, L’invention du quotidien: habiter, cuisiner vol 2.
Paris: Gallimard, 1994, p. 123.

33 |

Fig. 15 - Cabană mobilă, Slow Cabins, Belgia

ATMOSFERA De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

"Ce înțelegem prin calitatea în arhitectură? Este o
întrebare la care nu îmi este dificil să răspund.
Calitatea în arhitectură... înseamnă pentru mine
puterea unei clădiri de a emoționa. Ce anume mă
poate emoționa? Cum pot aduce asta în arhitectura
mea?... Răspunsul este: atmosfera."35

31F43F

(Peter Zumthor)

Atmosfera este un termen deseori utilizat în limbajul arhitectural ce descrie
anumite aspecte ale mediului nostru construit, unele tangibile și ușor de perceput,
iar altele vagi și subiective. Aceasta reprezintă de fapt sentimentul pe care
individul îl percepe și experimentează în cadrul spațiului, având o strânsă
legătură cu calitatea în arhitectură. Spațiul presupune nu doar calități vizuale, ci
și numeroși factori mult mai complecși ce duc la crearea unei impresii, ambianțe
sau dispoziții. Peter Zumthor, arhitect care a analizat importanța atmosferei în
arhitectură, mărturisește: "Intru într-o clădire, văd o cameră și - într-o fracțiune
de secundă - am un anume sentiment despre ea."36

3F5

Teoreticianul Mark Wigley remarcă faptul că atmosfera se produce într-
un anumit context fizic, de către anumite obiecte, ce sunt percepute ca o "emisie
senzorială a sunetului, luminii, căldurii, mirosului și umidității, un climat rotativ
al unor efecte intangibile, generate de un obiect staționar."37 Experiența intitială

36F

este cea a atmosferei, a efectelor ce îl înconjoară pe individ și nu a formei
construite propriu-zise: "ceea ce este experimentat este atmosfera și nu clădirea
în sine. "38 Gernot Bohme, un filozof german, consideră că atmosfera este

73 F

obiectul principal al percepției omenești, fiind un factor esențial ce contribuie la
înțelegerea legăturii dintre prezența fizică și conștientă într-un spațiu și
caracteristicile spațiului respectiv.39

38F

Putem înțelege atmosfera ca totalitatea elementelor înconjurătoare care
animă spațiul, în scopul generării de impresii la nivelului psihicului uman. Cu
toate că sursele atmosferei sunt materiale, concrete, aceasta nu poate fi înțeleasă
într-un mod fizic. Prin manipularea spațiului, arhitecții pot utiliza atmosfera în
scopul creării de spații emoționante, atractive, care să provoace simțurile.

Atmosfera este parte componentă a produsului de arhitectură având un rol
important în înțelegerea și experimentarea spațiilor, oferind acestora un caracter
unic, o identitate. Atmosfera este percepută de imaginația umană înainte ca
individul să identifice și să înțeleagă detaliile spațiului ce o produc, iar de cele
mai multe ori chiar, ființa nu poate desluși factorii generatori ai atmosferei pe
care o resimt în cadrul unui spațiu.

Conceptul de atmosferă a unui spațiu datează încă din timpul Imperiului
Roman, fiind cunoscută atunci sub denumirea de genius loci, spiritul protector al

35 Peter ZUMTHOR, Atmospheres, Birkhauser, 2006, p. 11.
36 Ibidem, p. 13.
37 Mark WIGLEY, The Architecture of Atmosphere, Daidalos, 1998. p. 18.
38 Ibidem.
39 Ben ANDERSON, "Affective Atmospheres", în Space and Society, 2009, p. 78.

35 |

Fig. 16 - Propunere de
rezolvare a proiectului
"Casa fără formă"

CASA FĂRĂ FORMĂ De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

unui loc40. În Postmodernism, conceptul a fost readus în discuție în sensul
93F F23

promovării proiectării spațiilor urmărind interacțiunea dintre clădire și spiritul
local, din punct de vedere social, cultural, istoric și al mediului. Acest lucru poate
fi realizat prin integrarea pe plan estetic - folosind resurse și materiale locale,
respectând scara și caracteristicile orașului, dar și pe plan social - prin adaptarea
la nevoile societății.

Pentru Peter Zumthor, arhitectura nu se limitează doar la formă, punând
accent mai degrabă pe ceea ce transmite decât ceea ce afișează vizual. Pentru a
sugera acest lucru, Zumthor propune un exercițiu de imaginație studenților săi
de la Universitatea Harvard, cerându-le să proiecteze o casă fară formă41.

3FF04

Proiectul presupune imaginarea unei case destinate unei persoane apropiate,
cunoscute, plasată într-un sit real, la alegere. Ceea ce face diferită tema de
proiectare a lui P. Zumthor este cerința de prezentare a proiectului final, fără
planuri, fațade, secțiuni sau machete, ci cu ajutorul sunetelor, mirosului și a
cuvintelor. În acest mod, el încearcă să își provoace studenții să reducă
arhitectura la esențele sale: lumină, umbră, miros, sunet, atmosferă. S-au obținut
astfel spații emoționale, orientate către simțuri, care au reușit să surprindă cât
mai fidel personalitatea și nevoile persoanei respective.

" Să ne gândim doar la senzații, la materiale, la sunete
și mirosuri, la umbră și lumină, la ceea ce mâna
noastră atinge și pe ce anume pășim. Ne gândim la ce
anume din cadrul încăperii ne dă voie să experimentăm
și să simțim și la modul în care toate aceste calități se
îmbină în armonie cu spațiul pentru a îmbunătăți
diversele moduri de utilizare ale sale." 42

43F1F4

(Peter Zumthor)

Peter Zumthor a arătat în acest mod că spațiul arhitectural nu se rezumă
doar la calitățile sale vizuale, ci reprezintă o suma de diverși factori care sunt
percepuți de către om și care compun ambianța, impresia, atmosfera locului.
Studierea atmosferei din cadrul unei locuințe este importantă deoarece contribuie
la calitatea spațiului arhitectural. Prin experimentarea tuturor simțurilor, se
crează spații care seduc și produc experiențe de neuitat.

40 C. NORBERG-SCHULTZ, Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture, Rizzoli,1991,
p. 18.
41 Peter ZUMTHOR, http://dznr.blogspot.com/2009/04/zumthor.html
42 Peter ZUMTHOR, "A house without a form", în Presence in Architecture, Seven Personal
Observations, noi. 2013, disponibil la: https://www.youtube.com/watch?v=YE_fArYYX_8&t=4s,
accesat: sept. 2018.

37 |



De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

2.3 Psihologia locuinței

În studiul său ce vizează înțelegerea individului în scopul proiectării
locuințelor, arhitectul trebuie să privească omul din două perspective - în primul
rând din perspectiva integrării sale în societate (perspectivă antropologică), în al
doilea rând din perspectivă psihologică. În timp ce antropologia oferă informații
despre ceea ce este comun oamenilor, studiind particularități ale grupurilor și
societății, psihologia patrunde mai adanc, la nivelul individului și a
comportamentului său propriu.

Psihologia este direct legată de habitatul uman și implicit de arhitectură.
Am expus în rândurile de mai sus modul în care utilizarea diverselor componente
senzoriale precum culoarea, lumina, dimensionarea sau materialitatea poate
influența percepția spațiului de către individ, iar psihologia arhitecturii studiază
această interacțiune afectivă dintre om și mediul construit.

Scopul clădirilor în care trăim este deseori văzut doar în termeni de
performanță funcțională, confort fizic, economie, reprezentare simbolică sau
valori estetice universale. Cu toate acestea, menirea arhitecturii depășește aceste
puncte, extinzându-se spre zona psihologică, mentală și existențială a vieții.
Locuințele nu doar că oferă un adăpost fizic în scopul facilitării desfășurării
vieții, ci, în plus, găzduiește memoriile, dorințele, și sentimentele celor ce
folosesc spațiul. Clădirile reprezintă extensiile cruciale ale individului (sau a unei
colectivități), mediind între lumea exterioară și propriul subconștient prin
interiorizarea lumii și exteriorizarea minții. Contextul arhitectural oferă
experienței umane o structură și un înțeles unic prin proiectarea unor cadre de
viață.

Putem privi legătura dintre comportamentul uman și forma locuinței sale
din ambele direcții: spațiul construit este un rezultat al dorințelor, sentimentelor,
motivațiilor omului, dar totodată, la rândul sau, omul este influențat psihologic
de către spațiul în care trăiește. De aici deducem importanța relației strânse dintre
om și locuința sa, atât la nivel de percepție conștientă, cât și la nivel subconștient,
instinctiv. Arhitectura și experiența unui spațiu nu sunt perceptibile în mod
direct, astfel că individul este afectat emoțional în mod inconștient, înainte de a

39 |

înțelege de fapt care sunt acei factori, iar de cele mai multe ori factorii rămân
chiar nedeslușiți43. Arhitectura este o artă a corpului uman mai mult în sens

2F4 35F

existențial decât fizic, mai mult al emoțiilor și sentimentelor decât al deducțiilor
raționale. Așadar, concordanță dintre psihologie și arhitectură este evidentă, iar
cunoașterea factorilor psihologici este foarte importantă în procesul de creație în
vederea asigurării unui mediu de viață de calitate. În acest sens, putem analiza în
continuare câteva din nevoile psihologice esențiale ale omului care pot fi
îndeplinite prin intermediul locuinței.

Nevoia de identitate se referă la dorința individului de a-și personaliza
locuința, creându-și astfel un spațiu cu care să se poată identifica. Prin micile
detalii prin care omul își pune amprenta asupra locuinței sale, acesta își
marchează posesia asupra spațiului pe care îl deține. Acest lucru îi oferă o
senzație de securitate și familiaritate, prin apropierea de conceptele și modelele
la care aspiră. În discuția despre identitate se poate face referire la una din
problemele societății moderne, cea a locuirii în masă. Producția în masă se
bazează pe nevoile și caracteristicile comune ale oamenilor, creând spații
universale pentru asigurarea unei vieți normale, suficiente. Având în vedere
faptul că locuirea trebuie să răspundă nu doar nevoilor umane universale, ci și
celor particulare, deducem că acest tip de locuire este deficitară, ducând la
pierderea indentității. Din acest motiv, consider că la proiectarea locuințelor
identice trebuie luată în considerare capacitatea spațiului de a fi flexibil, dând
posibilitatea locuitorului să îl adapteze nevoilor sale particulare.

Nevoia de intimitate a omului este satisfăcută de către locuință, nu prin
izolare și singurătate, ci prin oferirea posibilității individului de a alege între a
socializa sau a se retrage în spațiul privat. De aceea, spațiile locuinței trebuie să
fie izolate sonor și vizual în mod corespunzător. Lipsa intimității poate duce la
anxietate, teamă, ceea ce are ca rezultat afectarea vieții locuitorilor din cadrul
locuinței respective.

Nevoia de securitate naște cea mai veche funcție a casei, funcția de
protecție. În ziua de azi, această nevoie este mai mult cu valoare psihologică.
Casa devine astfel locul unde te poți adăposti de impactul negativ al erei
tehnologice, de aglomerarea și viteza lumii urbane.

Într-adevăr, calitățile spațiului fizic, caracteristicile comportamentului și a
percepției mentale sunt strâns legate una de alta. Atunci când proiectăm spațiile,
implicit creăm sau sugerăm emoții și stări psihice. Putem spune chiar că
arhitectul operează la nivelul creierul uman și a sistemului nervos, în aceeași
măsură în care lucrează la nivel de construcție fizică.

43 Juhani PALLASMAA, "Towards a Neuroscience of Architecture: Embodied Mind and
Imagination", în Architecture and Neuroscience, P. TIDWELL (ed.), Tapio Wirkkala-Rut Bryk
Foundation, 2013, p.10.

De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

"Mediul înconjurător poate modela structura genelor
și într-un final structura creierului uman, așadar poate
să ne influențeze comportamentul. Prin proiectarea
spațiilor în care trăim, arhitectura poate schimba
creierul și comportamentul."44

6F3 3F4

(Fred Gage)

Știința a demonstrat în nenumărate rânduri efectul pe care mediul
înconjurător îl are asupra creierului uman, producând schimbări care afectează
ulterior comportamentul45. Conexiunea dintre minte și structura spațiului în care

4F 7F3

trăim se dovedește a fi mult mai importantă decât s-a crezut. Abia în 1960
psihologii au observat printr-un experiment cum comportamentul indivizilor
variază mult mai vizibil atunci când trăiesc în medii diferite, decât dacă locuiesc
în a același spațiu, condiție ce a luat numele de personalitate situațională46. Prin

54F F83

urmare, spațiile arhitecturale nu sunt scene fără viață ale activității umane, ci de
fapt, ele ghidează, compun și stimulează interesul, acțiuni și stări sufletești sau
dimpotrivă, le inhibă și le stopează. Orice spațiu, loc sau situație proiectează
atmosfere ce promovează stări și sentimente distincte. Trăim în rezonanță cu
lumea înconjurătoare, iar arhitectura este cea care mediază această legătură.

Arhitectul Richard Neutra era cunoscut pentru atenția pe care o oferea
pentru definirea nevoilor clienților săi, indiferent de amploarea proiectului, fără
a-și impune categoric viziunea artistică asupra acestora. Acesta folosea uneori
chestionare pentru a descoperi nevoile clientului. Arhitectura sa rezidențială era
o îmbinare dintre artă , natură și confort practic și psihic. R. Neutra a scris de
nenumărate ori despre legătura dintre arhitectură și psihologie, afișând un interes
pentru corpul uman, obiceiurile și mediul sau de viață, iar abordarea sa are un
aer frenetic și pseudostiintific ce l-a pus în evidență în fața arhitecturii
conformiste.

Casele proiectate de R. Neutra în anii 1950 pot ajuta la explorarea acestui
proces. Arhitectul a dat naștere unor case empatice, cu care oamenii să se poată
identifica, rezultat al eforturilor sale de a ajusta locuința conform nevoilor
particulare ale acestora. Unul din cele mai bune exemple în acest sens este casa
proiectată pentru Constance Perkins (Fig. 17), profesoară de istoria artei, ce dorea
o locuință care să îi reflecte stilul personal de trai: artistic, natural, creativ și
independent47 .

39FF46

După moartea ambilor săi părinți, aceasta dorea să înceapă un alt capitol în
viață ei și a decis să facă acest lucru prin utilizarea arhitecturii, a unei noi
locuințe, în scop curativ. Experiența clientei în domeniul artei a reprezentat un

44 Fred GAGE, Architecture and Neuroscience (note de curs), AIA National Convention, San
Diego, California,2003
45 Juhani PALLASMAA, "Towards a Neuroscience of Architecture: Embodied Mind and
Imagination", în Architecture and Neuroscience, P. TIDWELL (ed.), Tapio Wirkkala-Rut Bryk
Foundation, 2013, pp. 5-22
46 Walter MISCHEL, Personality and Assessment,London: Wiley, 1968.
47 Alice T. FRIEDMAN, Women and the Making of the Modern House: A Social and Architectural
History, Yale Univeristy Press, pp. 161-185.

41 |



De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

Fig. 17 (stânga) - factor important în comunicarea sa cu arhitectul. Acesta și-a abordat clienta
Casa Perkins, Richard Neutra,
1955, Califormia, SUA precum un doctor, arhitectura sa devenind un mediu terapeutic cu rol de a trata
rănile de natură psihologică. În spațiile proiectate de arhitect, acesta utiliza o
Fig. 18 (jos) - serie de elemente care erau menite să își îndeplinească rolul curativ. Arhitectura
Planuri și secțiuni. Casa lui R. Neutra este caracterizată printr-o conectare fluidă a interiorului cu
Perkins exteriorul, optând pentru materiale ușoare, naturale, precum lemnul sau piatra,

în defavoarea materialelor grele precum betonul, pentru a induce calmul prin
intermediul spațiul creat.

Locuințele lui R. Neutra au devenit cutii ale căror pereți și planuri alunecau
dinamic ca și cum ar fi mișcate de o sursă de energie nevăzută. Unul din
elementele specifice arhitecturii sale este colțul din sticlă, care oferă locuitorilor
nu doar oportunități vizuale, ci și o strânsă legătură spațială și fizică dintre
interior și exterior. Acest element este completat de prelungirea coloanelor și
stâlplor la exterior, dând naștere unor colțuri dislocate48, care pentru R. Neutra

40F4F7

erau menite să amintească de pântecul mamei, contribuid astfel la formarea
sentimentului de acasă. La locuința Perkins, acestea două apar împreună cu o
piscină de formă neregulată care amplifică conexiunea naturală între exterior și

interior. Apa a devenit un element din ce în ce mai important care, prin
proprietățile sale de reflexie, împreună cu ferestrele și oglinzile, transformă
structurile în captatoare de energie arhitecturală. Locuirea în astfel de medii
putea activa, după cum spunea R. Neutra, funcțiile vegetative. Casele sale
ulterioare nu doar că au oferit un adăpost pentru locuitorii săi, ci de asemenea
spune el, au si îmbunătățit sănătatea psihofiziologică a acestora.

48 Arthur DREXLER and Thomas S. HINES, The architecture of Richard Neutra: from International
Style to California modern, The Museum of Modern Art, 1984.

43 |



De la "casă" la "acasă". Locuirea din perspectivă fenomenologică

CAPITOLUL 3
Esența locuirii

45 |