Manuscris Carte Sever1_Neat2

1

2

CUPRINS

I?
II OBÎRŞIA
III COPILĂRIA ŞI ŞCOALA
IV ŞCOALA DE OFIŢERI DE CAVALERIE DIN TÂRGOVIŞTE
V PE FRONTUL DE VEST
VI SEVER MUREŞIAN - SPORTIV DE PERFORMANŢĂ
VII PĂTIMIRILE LUI SEVER ÎN “EPOCA DE AUR”

3

II. OBÂRŞIA

Dupã bunicii din partea tatãlui, se trage din spiţa

Mureşienilor din satul Cheia (Mischiu), localitate colinarã,
aşezatã în buza Cheilor Turzii.

Pe traiectoria istoriei româneşti, ţãrani mai înstãriţi, Ion
Mureşian şi Ana (Şandru), practicau agricultura şi creşterea
vitelor, având şi un pãşunat destul de bun pe Dealul Cheii. În
literatura de specialitate, acestor gospodari ai pãmântului li se
spunea şi economi, pentru cã ştiau sã-şi drãmuiascã veniturile şi

Ion Mureşian Ana Mureşian
bunic bunicã

cheltuielile. Se pare cã bunicul generalului era o minte ascuţitã,
dovedind înţelepciune atât în cadrul colectivitãţii cât şi mai ales

plan familiar.
În peşterile din Cheile Turzii ţãranii Cheia îşi gãseau adãpost

şi forme de rezistenţã, de la dacii lui Decebal pânã în perioada
migraţiei popoarelor sau în perioada celui de-Al Doilea Rãzboi

Mondial. Dantelãria de calcar realizatã de Mama Naturã a

devenit cu timpul um mijloc de desfãtare a omului prin
frumuseţea turisticã. Legatã de Cheile Turzii este şi toponomia

unor denumiri de relief. Specificã Mischiului e denumirea veche
Colţul Mischiului, Creasta lui Borş (un nobil român maghiarizat

4

în Sânduleşti), Icul lui Moldovan, Fântâna Morarilor, Pãdurea
Mischiului, Şipotul Cheii, etc.

Legendele despre Cheile Turzii au alimentat copilãria celor
din Chei, Sând şi Petrid cu cele mai fabuloase poveşti istorice
despre aceste meleaguri. De curând am descoperit o “legendã
româneascã” cu o imagine tulburãtor de frumoasã despre regele
dacilor Decebal, îndrãgostit de o frumoasã pãstoriţã de oi şi capre
din Cheia, dar şi despre existenţa unei peşteri în care trãiau
“nemuritorii”, legendã care are un farmec deosebit asupra
copiilor şi adulţilor cu o tentã patrioticã deosebitã. Sub impulsul
acestor poveşti au trãit şi bunicii generalului, fiii şi nepoţii lor.

Satul Cheia a fost o vatrã folcloricã deosebit de productivã
şi datoritã vrednicului dascãl Mihail Gâzda, care a reuşit sã
publice aceste legende în ziarul românesc “Foaia Poporului”,
care apãrea la Sibiu între anii 1890 şi1916, pentru a le pãstra ca

tezaur de culturã popularã.
Învãţãtorii şi preoţii legaţi

de comunitate au fãcut din
meseria lor un mod de educaţie
permanentã prin culturã şi
credinţã. Amintesc pe preotul
greco-catolic Simion Luca şi pe
învãţãtorul Octavian Isaicu,
pãstraţi cu preţuire în memoria

colectivã a satului. Simion Luca

este cel care împreunã cu preotul Satul Cheia (Mischiu)

reformat unitarian al satului

Francisc Ekart, a încurajat pe
mischieni sã se îndeletniceascã şi cu prelucrarea alabastrului,
bogãţie geologicã din arealul Cheii.

Deşi localitatea are o populaţie mixtã, formatã din români şi
maghiari, relaţiile de coabitare au fost şi sunt de respect şi
colaborare în muncã şi culturã. Bunicii şi pãrinţii avocatului
Sever Mureşian au participat la marile evenimente de

5

radicalizare politicã a românilor din zonã cum ar fi
Memorandumul Transilvaniei din 1892 şi realizarea actului

Marii Uniri din 1918.
Mischienii au avut reprezentanţii lor la procesul

memorandiştilor din 1894 care a avut loc la Palatul Reduta din
Cluj şi au participat la susţinerea lui Dr.Ioan Raţiu şi a celorlalţi
români. Aici în pledoaria sa Dr.Ioan Raţiu a rostit memorabilele
cuvinte “Existenţa unui popor nu se discutã, se afirmã”.

Deasemenea existã o pozã reprezentând “Primirea trupelor
române în satul Cheia de cãtre sãteni şi garda naţionalã conduşi
de preotul greco-catolic Simion Luca, învãţãtorul Isaicu şi
studentul Valeriu Luca”.

Satul Cheia, sub aspectul credinţei, a fost un model de
convieţuire spiritualã şi de ecumenism. În 1927, când s-a sfinţit
noua bisericã greco-catolicã, a fost prezent şi s.s. episcopul de

Lugoj Alexandru Niculescu, iar ca rãspuns la liturghie a cântat
corul bisericii ortodoxe din Mihai Viteazu. Invitaţi şi prezenţi la
acest act religios de mare importanţã au fost atât greco-catolici
cât şi ortodocşi din satele vecine. Acest eveniment a fost
prezentat într-un articol apãrut în ziarul Arieşul nr.34/1927 astfel:
“În numele bisericii unite din Cheia, salutã pãrintele protopop
Cãrnaţiu, în numele bisericii ortodoxe salutã pãrintele protopop
Iovian Mureşan. Liturghia-corurile din Sânduleşti, Copãceni,
Tureni, Ceanul Mic, Deleni, Petreştii de Jos, Petreştii de Mijloc,
Petreştii de Mijloc, Borzeşti şi Turda. Apoi credincioşi ai bisericii
ortodoxe din Turda, Mihai Viteazu, Oprişani. A cântat corul

parohiei ortodoxe din Mihai Viteazu condus de preotul Radu
Nicolae”.

În legãturã cu prof.univ. geologul Valeriu Luca din Cheia, ne
dã o interesantã informaţie chiar Sever Mureşian : “Venind cu
trenul din Bucureşti, cunosc în cuşetã un domn care venea de la
susţinerea unui doctorat în geologie, şi-mi spune cã predã ca
profesor universitar în Franţa. Când se apropie staţia Rãzboieni,

îmi spune cã el s-a nãscut în satul Cheia, care se vedea destul de

6

bine din tren, cu panorama splendidã a Cheilor Turzii. Se bucurã

cã sunt fiul bunului amic al tatãlui sãu, cu care fãcea frumoase

escapade în Cheile Turzii sau participa la manifestãrile
ASTREI”. Acest mare om de ştiinţã în domeniul geologiei l-am
gãsit ca cercetãtor, dar despre activitatea sa ştiinţificã am aflat şi
eu mai târziu, când decanul Facultãţii de Geologie din Cluj,
prof.univ. Iustinian Petrescu (bun amic şi colaborator), m-a

invitat în comuna Mihai Viteazu unde s-a organizat o sesiune
ştiinţificã (2006), şi apoi la festivitatea de dezvelire a bustului din
bronz ce i s-a fãcut în centrul localitãţii sale natale.

În Cheia, intelectualii şi ţãranii cu carte urmãreau printre
care şi bunicul sãu Ion Murşeian. Acesta era un autodidact, fiind
la zi cu tot ce se întâmpla în ţarã şi în lume. Nepotul, avocatul
Sever Mureşian, şi-l aminteşte stând pe scaun în târnaţ, fumând
tot timpul şi meditând ca un ţãran dezgheţat ce era, despre cum
sã facã avere din lucrarea pãmântului, înţelepciune transmisã
fiului sãu cel mare, împreunã cu numele şi preocupãrile agrare
(Ion Mureşian). Acesta realizându-se ca morar şi mare
proprietar de pãmânt, dar şi un creştin consecvent care i-a marcat

personalitatea.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, în rândul fruntaşilor ţãrani,

a început sã se manifeste grija pentru o şcoalã mai înaltã pentru
copii lor, şi astfel dacã lui Vasile Mureşian i-a plãcut cartea, se
înţelege cã a fost îndrumat sã urmeze o asemenea şcoalã.

A servit cu onoare armata românã şi a acţionat ca atare când

aceastã onoare a fost jignitã, reclamând duelul ca formã de lezare

a onoarei militare. Duelul de demnitate a fãcut vâlvã în anii de
dupã primul rãzboi mondial. Onoarea armatei române şi
prestigiul pe care îl avea dr. Vasile Mureşian dupã Marea Unire,
când intelectualii turdeni erau în triumf, dupã victoria revoluţiei
populare din toamna anului 1918, sunt evidenţiate şi prin actul
de fidelitate pentru Armata Românã, realizat de acesta şi

7

încheiat cu o provovare la duel din
partea dr. Vasile Mureşian,

atitudine de bun patriot, transmisã
şi fiului sãu Sever Andrei
Mureşian.

Faptul este consemnat în

Arhiva Ministerului de Rãzboi de

Comisarul Regal sublocotent Anca

Leon. Referatul întocmit în 7

Sept.1920, prezintã acest act de
onoare astfel: “Locot. de rezervã
Peştean Romul, ofiţer informator al

zonei de supraveghere, fãcând chef

în seara de 14 Dec.1929 în

cafeneaua “Dacia” din Turda îşi Sublt.Vasile Mureşian
petrecea într-o societate de actori şi

actriţe maghiare. Acesta a dat ordin

orchestrei sã cânte doar cântece ungureşti cea ce a iritat asistenţa

româneascã şi mai ales grupul vecin în care petrecea şi subloc.
de rezervã Dr.Vasile Mureşian, medic din Reg.32 Obuziere (azi

demobilizat).
Locotenentul Peştean a început sã danseze ceardaşul cu o

actriţã, iar sublt.Mureşian V. împreunã cu unul sau doi din
societatea sa au început sã fluiere. La aceasta lt. Peştean întrerupe

jocul, vine la masa sublt. Mureşian şi îi cere explicaţii, iar acesta
îi raspunde: “Pãi nu se cade ca un ofiţer român sã joace ceardaş
într-un local public”. Se naşte certa care degenereazã şi în
schimburi de pahare aruncate de la o masã la alta şi în final la o
palma primitã de sublt. Mureşian de la lt.Peştean. Acest ultim
gest duce la provocarea lt. Peştean pentru a-i da satisfacţie pe cale

cavalereascã pentru insultã. Pentru aceasta cere ulterior o
autorizaţie specialã de la gen. Petala lucru absolut necesar pentru
ca sublt.Mureşian este un om descalificat. El nu a cerut satisfacţie

cavalereascã nici lt.Peştean care l-a ofensat de mai multe ori

8

anterior acestui incident, şi nici lt.Cherecheş Aurel care l-a
pãlmuit în luna Feb.1919 tot în cafeneaua “Dacia” (fapt infirmat
ulterior de declaraţiile martorilor).

Prin fapta de mai sus, lt. Peştean Romul s-a fãcut vinovat de
lovirea inferiorului (fapt prevãzut şi penalizat de art.222 C.J.M.),
iar sublt.Mureşian Vasile de ofensã adusã superiorului în afara
serviciului (fapt prevãzut şi penalizat de art.237 C.J.M.). Ambii
inculpaţi au fost scoşi de sub urmãrire conf. prevederilor

Decretului 1547, ordonându-se totodatã din partea cmd. Corpului
VI Armatã, general Petala (Rezoluţia din 20 Iul.1920), stingerea
acţiunii publice deschise contra lor şi trimiterea dosarului contra
lt.Peştean la Consiliul Reformei pentru abateri grave contra
onoarei. În aceastã rezoluţie s-a avut în vedere urmãtoarele:
§Având în vedere în ceea ce priveşte pe sublt.Mureşian Vasile cã
el a comis fapta revoltei just faţã de purtarea nedemnã a unui
ofiţer român de a dansa public jocul naţional al unui popor cu

care eram în acel moment în stare de rãzboi§...§Având în vedere
cã înscenarea şi provocarea scandalului a fost fãcutã de
lt.Peştean care uitându-şi şi de sine pânã acolo de-al pãlmui în
public nu numai pe un inferior al sãu, a comis greşeala care
numai cu bunãvoinţã putea fi iertatã în caz, deci sublt.Mureşian
îşi primea satisfacţie cu arma§...§ Având în vedere cã lt. Peştean
a renegat a da satisfacţie sublt. Mureşian pentru insultã gravã,
deşi gen.Petala ca şi comandant al Corpului VI Armatã, decide
în acest sens§...§Având în vedere cã lt.Peştean nu ar fi putut
rezolva aceastã satisfacţie, în nici un caz şi sub nici un motiv, cu
atât mai puţin, cãutând pretenţii false, deoarece dispreţuind
codul de onoare spune clar cã “un ofiţer pânã ce poartã

uniforma nu i se poate denigra aceasta sub nici o
form㔧...§Având în vedere cã dupã cum am mai arãtat noi
sublt.Mureşian a fost pãlmuit de lt.Cherecheş înainte de

incidentul din 14 Dec., cu alte ocaziuni ar fi ofensat pe
sublt.Mureşian, în momentul ce el a comis insulta aceasta, ştiind
cã sublt.Mureşian dupã pãrerea lui nu-i mai poate da satisfacţie

9

a lucrat nu numai într-un mod de tot neconvingãtor dar chiar cu
rea credinţã, comiţând prin aceasta o gravã atingere contra
onoarei şi denunţat de ofiţeri încât în nici un caz nu mai poate
forma parte din Corpul Ofiţeresc§...§Având în vedere cã
sublt.Mureşian a fãcut tot ce i-a fost posibil pentru satisfacerea
Codului de Onoare, deci nu i se poate imputa şi lui o greşealã ca
cea de mai sus şi având în vedere cã sublt.Mureşian pe cale
cavalereascã ni nu mai poate cere şi primi satisfacţie de la
lt.Peştean§...§Pentru aceste motive propunem clasarea definitivã
a ofensei în ce priveşte pe sublt.Mureşian, iar pentru lt.Peştean,
ca acest ofiţer sã fie trimis înaintea Consiliului de Rãzboi§.

Aceastã demnitate în a-şi apãra calitatea de ofiţer român,

prin provocarea la duel, era comportamentul de onoare pe care
l-a transmis şi fiului sãu Sever, ca ofiţer activ în cavaleria românã

în cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial. Un caz izolat în armata
românã, dar plin de virtute pentru prestigiul unui ofiţer român,
calitãţi pe care trebuie sã le aibã atât pe timp de rãzboi, cât şi pe

timp de pace.
Celãlalt fiu al bunicului din Cheia, Ion, care moşteneşte şi

prenumele pentru continuitate în arborele genealogic, are o
dezvoltare mai puţin legatã de vreo muncã intelectualã, ci mai

mult de afirmare ca agricultor, realizându-se prin folosirea

agrotehnicii în cultivarea pãmântului.
Bunicul a observat cã Ion n-are tragere pentru învãţãturã şi

i-a spus rãspicat cã ar fi bine sã abandoneze şcoala şi sã se ocupe
de o meserie consideratã pe vremea aceea “brãţarã de aur” cum
erau meşteşugurile, dãtãtoare de câştiguri bune dacã le fãceai din
convingere. Rãmânând repetent în clasa a V-a de liceu şi sfãtuit
înţelept de tatãl sãu, merge sã înveţe meseria de tâmplar, ca
ucenic. La sfârşitul secolului al XIX-lea, ţãranii mai mintoşi
începuserã sã fie conştienţi cã meseria este un mijloc de
prosperitate economicã, şi ASTRA (destul de puternicã în Cheia)

contribuia prin bursele pe care le dãdea acelor copii care aveau

tragere cãtre îndeletniciri practice, realizate sub mâna unui

10

meşter. Ca sã fie pace în familie, adeseori bunicul îi spunea fiului
sãu Ion cã el din agriculturã performantã, poate câştiga mai mult

decât fratele sãu Vasile ca medic.
Vãzând cã Ion este satisfãcut de munca sa ca meseriaş,

prinde momentul oportun şi cumpãrã Moara de pe Şes din
Viişoara, care aparţinea unei cooperative maghiare intratã în

faliment dupã Primul Rãzboi Mondial. Aceastã investiţie a fost
binevenitã pentru Ion, şi a început sã-şi dezvolte treptat mica

fermã. Pe lângã moarã, dupã ce veniturile au început sã creascã,
a înfiinţat o fermã de porci cu tehnici noi de creştere, ajungând
sã creascã aproximativ 200 de porci din rasa Mangaliţa pe care îi
exporta în vagoane la Viena şi Praga. El cumpãra purcei de la o

fermã din Satu Mare cam în perioada Postului Mare pe care îi
creştea în libertate pânã în septembrie-octombrie şi apoi îi punea
la îngraşat.

Unchiul lui Sever şi-a format o

viziune economicã despre cultura
pãmântului şi avantajele agri-

culturii, mai ales a zootehniei, astfel
încât mulţi intelectuali din Turda

care militau prin ASTRA pentru

dezvoltarea agriculturii transilvane,
îl foloseau în acţiuni practice de
convingere a ţãranilor ca aceştia sã

dea o atenţie mai mare modernizãrii
agriculturii. În 1943 susţine în satul
Urca, împreunã cu astriştii din

Turda şi Viişoara, tema: Roadele Ion Mureşian
agriculturii prin industri- alizarea unchi

produselor cerealiere, bine primitã
de ţãranii din zonã.

Este semnificativ faptul cã locuitorii români din Cheia erau
buni morari, mai ales la morile cu piatrã de la ieşirea din Cheile

Turzii. Puţini practicau alte meserii, acestea preocupau mai mult

11

locuitorii maghiari.
Singura fiicã a bunicilor Ion şi Ana a fost Ludovica,

mãritatã Rusu cu un econom, alãturi de care, în 1922, s-a mutat
în Turda pe str. Dr.Ioan Raţiu în apropiere de nepotul Sever
Mureşian. (Vezi Arborele Genealogic)

Sfaturile bunicilor i-au ajutat pe cei trei copii sã-şi
întemeieze familii sãnãtoase, de buni români şi sã dea naştere
unor copii frumoşi, adevãrata zestre a pãrinţilor. Toţi trei, Ion,
Vasile şi Ludovica, au fost crescuţi în datinile creştine şi-n
dragoste de neam şi ţarã.

Avocatul Sever Mureşian a fost un
om puternic, “un munte de om”, la doi
metri înãlţime, fiul lui Vasile Mureşian
medic, şi al Victoriei (n.Teodosie) din
Haţeg, din stirpea nobilimii române.

Are o sorã Doina, cãsãtoritã Rancea,

acum pensionarã, fost medic primar la

Clinica de Ftiziologie din Cluj.
Sever Mureşian a crescut patru copii

împreunã cu prima soţie Jucan Aurelia

cosmeticianã, cu care a avut trei fete,

asfel:
 Magdo- Szöcs Zoltan inginer, (din cãsãtoria anterioarã a soţiei, de

la vârsta de 4 ani, dom. Mihai Viteazu).

 Claudia-Felicia (Mica) medic stomatolog

(cãs.cu Pop Vasile medic stomatolog, dom. Seewalchen-Austria).

 Aurelia-Victoria (Pupi) farmacistã
(cãs.cu Şerdean Ion Dorel medic chirurg, dom.Asten-Austria).

 Corina-Delia (Cora) stud.medii
(divorţatã de Deac Ioan tehnician, dom. Heilbronn-Germania).

12

Actualmente este cãsãtorit din 1976 cu Iudita Ekart
profesoarã, pensionarã, şi nu au copii împreunã.

De la cele trei fete cãsãtorite are şase nepoţi: Sebastian şi
Claudiu de la Mica, Sorana şi Ioana dela Pupi, Bogdan şi Iulia
dela Cora precum şi şase strãnepoţi: Viktor, Kilian, Noah, Robin,
Tara şi Alicia. O familie frumoasã şi puternicã cu moştenitori
bãieţi şi fete care vor duce mai departe traiectoria strãmoşeascã.
(Vezi Arbore Genealogic)

Se poate remarca la descendenţii acestei familii atât
pãstrarea unor prenume cum ar fi Victoria de la bunicã, Aurelia
de la mamã, cât şi a profesiei bunicii de medic stomatolog (Mica
şi soţul Vasile, Claudiu şi soţia Andrada, Sorana), dar şi cea de
jurist (la nepoata Ioana). Dupã cum am arãtat toate ficele au ales
sã munceascã şi sã trãiascã în strãinãtate (Austria,Germania),
astfel civilizaţia occidentului a influenţat comportamentul şi
concepţia despre viaţã atât a lor cât şi mai ales a copiilor. Astfel
în schema arborelui genealogic apar nume mai puţin cunoscute
în România cum ar fi Kilian,Noah,Robin şi Tara.

Ca bãrbat, întemeietor de familie, s-a cãsãtorit mai copt, la
vârsta de 28 de ani. Burlãcia a trãit-o din plin. Ştia sã facã curte
fetelor frumoase, prin maniere elegante, chiar din perioada de
elev al Şcolii Militare din Târgovişte.

Prins în jocul de fotbal, cu programe speciale de
antrenament, în marile echipe din Turda şi Cluj, Sever Mureşian
nu avea timp pentru ceaiuri dansante, dar ca half în apãrare,
folosind deviza de la Mãrãşeşti “Pe aici nu se trece”, a atras şi
multe domniţe în jocurile cochetãriei, fiind un tânãr zvelt,
vedetã sportivã în lumea sportului rege-fotbalul. Participa ca
sportiv la agapele şi balurile organizate de prefectura judeţului

13

Turda-Arieş, unde ofiţerii de cavalerie erau cãutaţi de frumuseţile
din protibendada localã, unde eleganţa şi bunele maniere erau la
înãlţime. În actuala primãrie aveau loc evenimente mondene şi
încã de la intrare domniţele erau curtate apoi luate de braţ urcau
pe scãri alãturi de parteneri în ţinutã militarã de paradã cu eghileţi
şi vipuşcã, pregãtiţi pentru dansurile de societate la modã,
cadrilul,polca menuetul, tangoul şi mai ales valsul.

Aproape toţi primarii sprijineau fotbalul local, asfel ca
fotbalist participa în pragul toamnei la sãrbãtoarea Culesului Viei,
un “moft” tineresc de a petrece în mod plãcut timpul liber şi de a
învãţa sã te porţi elegant în saloanele de dans ale primãriei.

În legãturã cu formarea sa civilizatã în maniere generalul de
azi îşi aminteşte de o familie Rusãnescu din Bucureşti, care avea
o moşie la Balş în Dolj, de modul cum a fost primit încã din gara
Balş cu trãsura şi apoi cu ce fineţuri gastronomice şi vinuri au
fost onoraţi. Apoi cu altã ocazie a reîntâlnit aceastã familie şi
dicutând cu invitaţii, fiind convins cã are dreptate şi pacifist cum
era, a citat un proverb provenit dintr-o poezie patrioticã: “Capul
plecat sabia nu-l taie”. La acastã afirmaţie d-na Rusãnescu s-a
revoltat şi l-a apostrofat: “Sã nu mai spui aceastã moralã
niciodatã”. A fost o lecţie de conduitã moralã prinsã adânc pânã
la vârsta senectuţii în caracterul şi demnitatea sa.



14

III.COPILÃRIA ŞI ŞCOALA

Sever Mureşian este fiul doctorului Vasile Mureşian şi al

Victoriei (n.Teodosie), venitã din pãrţile Haţegului, dentistã,

practicând aceastã meserie nobilã pânã în 1977, când a decedat.

Nãscut la 1 Sept.

1922, este un alintat al

începutului de toamnã,

când rodul pãmântului

aduce bucuria abun-
denţei de fructe şi
legume, belşugul de
pâine caldã şi bunã,
ziua în care românii îşi

trimiteau copiii de

vârstã şcolarã spre Vasile Mureşian Victoria Mureşian

învãţãturã şi educaţie.

Avocatul de azi îşi aminteşte cu plãcere de zodia sa, în care crede,

Leul, care dã celor nãscuţi un caracter puternic şi coloanã

vertebralã, împlinite în comportamentul copilului prin înclinaţia

lui spre sport şi culturã, în perioada în care lectura cãrţilor îl

fascineazã. Citeşte mult şi din domenii diferite care-i mãresc

potenţialul intelectual şi care îl formeazã ca intelectual rasat.

Chiar Sever Andrei mãrturiseşte într-un articol apãrul în

monografia Colegiul Naţional Mihai Viteazul 1909-2009, prin

urmãtoarele cuvinte laudative, remarcând predicţia ursitoarelor

şi mai ales a anului 1922, cã e un pui de român transilvan, cu

misiunea unei tradiţii de luptãtor pentru emanciparea românilor:

“Sunt privilegiatul unor ursitoare, care la îndrumarea Atot-

puternicului, la 1 septembrie 1922 mi-au urat o viaţã lungã, cu

sãnãtate, cu bucurii şi dureri, hãrãzite fiecãrui trãitor prin

aceastã lume. Am avut şansa de a mã bucura în copilãrie şi

adolescenţã de toate privilegiile izvorâte din statutul de ţarã în-

vingãtoare în Primul Rãzboi Mondial, Regatul României Mari”.

15

Mama i-a fost cãlãuza protectoare care i-a îndrumat paşii
spre şcoalã şi credinţã. Deşi avea bonã, ca mai toţi intelectualii

Familia Dr.Vasile Mureşian

turdeni, a simţit dragostea de mamã şi, mai apoi, lipsa ei prin
plecarea acesteia la Bucureşti, pentru o perioadã, din cauza unor
divergenţe familiare. Apoi prin revenirea în casa familiarã din
Turda, a fost un permanent sprijin moral pentru cultivarea şi mai
ales pentru dirijarea comportamentului sãu civilizat în societatea
în care se dezvolta ca adolescent. Avea la dispoziţie o bibliotecã
foarte bogatã, având posibilitatea sã-şi aleagã o multitudine de
tematici, iar foişorul din grãdina plinã de arbuşti şi flori îi oferea
liniştea necesarã unei lecturi plãcute.

Primul contact cu şcoala şi atmosfera şcolii primare au avut
un impact de maturizare a lui, mai ales cã a avut parte de dascãli
minunaţi care au ştiut sã-i atragã spre învãţãturã. Primul dascãl a
fost învãţãtorul Pamfilie Giurgiu, cel care şi-a fãcut apostolatul
în Munţii Apuseni, în Iara şi Sãlciua, care avea o pregãtire
didacticã de excepţie şi care ştia sã se apropie de elevi şi sã-i
stimuleze pe elevii merituoşi. Era un dascãl de ţarã, care luptase
din rãsputeri sã înfãptuiascã România Mare, educând copii în

16

spiritul patriotic, pentru a fi folositori ţãrii şi lor înşişi, într-o
Românie liberã.

Fotografii din copilãrie:

La Grãdiniţã
Pe str.Eminescu
Educat.D-na Lazãr

Învãţãtorul din clasele mici, care i-a îndrumat scrisul cu

creta pe tabla de grafit, a rãmas pentru elevul Sever o icoanã a
învãţãtorului român, stimat pentru pregãtirea lui şi apropiat de
sufletul elevilor şi pãrinţilor. Respectul pentru meseria de dascãl
s-a perpetuat şi dupã ce s-a pensionat şi a ajuns arhivar la Arhiva

Primãriei Turda. Pamfilie Giurgiu era în fruntea dãscãlimii din
judeţul Turda-Arieş, luptând în anul 1922 pentru înfiinţarea unei
cooperative a forţelor dãscãleşti din Turda, iar în 1934, pentru
realizarea unei Bãnci a învãţãtorilor turdeni şi a unei mari
biblioteci pentru învãţãtorii şi profesorii din Turda.

Şi eu ca profesor am bucuria cã l-am cunoscut pe învãţãtorul

Giurgiu, în postura de custode al Arhivei Primãriei Turda, care
mi-a furnizat cunoaşterea unor documente, pe care le pãstra şi în
sufletul sãu de român şi pe care mi le-a arãtat ca dovadã a
amiciţiei create între noi. Pãcat cã acest minunat dascãl a lãsat

multe valori arhivistice de mare valoare documentarã pentru

istoria românilor care s-au pierdut în perioada comunistã. În
familia acestui prestigios învãţãtor se mai pãstreazã multe dovezi
de istorie turdeanã, care zac şi nu sunt folosite pentru istoria

17

neamului nostru, mai ales cele referitoare la unicul eveniment
major-realizarea Marii Uniri de la 1918. Reţin faptul cã mi-a
arãtat un afiş în limba maghiarã din 1916, în care se cerea

locuitorilor Turzii sã se bucure de ocuparea capitalei
României- Bucureştiul, la care turdenii au reacţionat invers şi s-

au constituit într-un monolit determinându-i atât pe transilvãneni
cât şi pe regãţeni sã lupte la Mãrãşeşti şi mai apoi pentru

eliberarea Ardealului de sub tirania austro-ungarã.
Un alt dascãl minunat a fost Victor Deac, care-şi fãcuse

ucenicia prin satele moţeşti din Apuseni. Fost cãpitan, Victor
Deac a luptat pe frontul din Galiţia şi a fãcut o frumoasã carierã

didacticã, fiind foarte apreciat de societatea turdeanã.
Fostul director al Şcolii Nr.1 (azi Şcoala “Teodor

Murãşanu”), care locuia în incinta şcolii, Teodor Oţel, era

dascãlul patriot nãscut în satul Podeni, care în toamna anului
1918, împreunã cu un ofiţer şi câţiva gardieni români, a dezarmat
toate gãrzile maghiare din fostul Scaun al Arieşului. În 1919 a
participat ca militar activ pentru înãbuşirea revoluţiei comuniste
maghiare, condusã de Bèla Kun, ajutând populaţia civilã din
Budapesta cu alimente şi fãcând ordine în oraşul rãzvrãtit. Tot
Teodor Oţel, cu ostaşii români, încãlţaţi cu opinci de paradã noi,

pun opinca pe Parlamentul budapestan, construit din piatrã de

marmurã de Podeni (satul sãu natal).
Cunoscând limba maghiarã la perfecţie, Teodor Oţel face

traducerea în limba românã a volumului de istorie întitulat Turda
şi îmrejurimile sale, scris de istoricul secui Balázs Orbán.

Teodor Oţel a fost un dascãl exigent, a reuşit sã-i aducã la
învãţãturã şi pe şcolarii din Hotarul Turzii, iar pentru sãracii
oraşului a încropit o cantinã, pe care a patronat-o în perioadele

de crizã economicã.
Sever Mureşian a putut învãţa de la aceşti dascãli tot ce era

necesar pentru a deveni premiant. Aceştia şi mama l-au
impulsionat sã fie primul în toate, ceea ce i-a dat putere şi voinţã
de a nu fi întrecut în carte şi comportament.

18

Alura sa de sportiv îl impunea generaţiei mai vechi, pentru
cã a practicat fotbalul de calitate în echipele din Turda şi chiar la

echipele mari din Liga 1.

Studiile liceale le-a fãcut la primul liceu cu limba de predare
românã, înfiinţat în 1919 şi care s-a numit emblematic “Regele
Ferdinand I”, ca semn de cinstire, pentru cã Ferdinand I a

înfãptuit visul lui Mihai Viteazul, realizarea României Mari.
Acest liceu românesc a deschis poarta poarta de învãţãturã pentru

românii din Apuseni sau de pe Câmpie. Acest liceu român
întruchipeazã voinţa românilor din zona Turzii de emancipare

prin culturã.

Despre activitatea licealã se confeseazã fostul elev Sever
Mureşian astfel: “La prestigiosul Liceu Ferdinand, beneficiar al
unui corp profesoral de elitã, a cãror prestigii a atras mulţi elevi
din vechiul Regat, din Bucureşti, şi chiar din Galaţi. Analele
acestui liceu sunt grãitoare pentru aria de provenienţã a elevilor
şi starea lor socialã. Acest corp profesoral era compus din
absolvenţi ai şcolilor teologice din Blaj, care au îmbrãţişat
cariera didacticã, şcoala româneascã recent înfiinţatã dupã
Primul Rãzboi Mondial având nevoie de profesori bine pregãtiţi.
Era o stabilitate a cadrelor didactice, precum şi a programei
analitice a învãţãmântului secundar”.

De mic elev Sever Mureşian a

îndrãgit disciplinele umaniste, cum î-
şi aminteşte duios în anii de
maturitate. Şi mediul familial a

însemnat pentru el o sursã de formare
intelectualã. În casa pãrinţilor, veneau
în vizitã mulţi oameni politici şi

intelectuali de marcã, cum ar fi Emil
Cheţan (fost prefect), Iuliu Mureşan
(profesor de muzicã, compozitor şi

dirijor, din marea familie a
Mureşenilor din Braşov), Gheorghe

Elev clasa a IV-a

19

Brãtianu (preşedintele Partidului Liberal Georgist) sau generalul

Vãitãlean (cavaler al Ordinului Mihai Viteazul din primul rãzboi
mondial); elevul Sever Mureşian intra în fieful musafirilor printr-

o micã poezioarã patrioticã:

Român verde ca stejarul
Râd de duşman şi de moarte

Sã-mi trãiascã armãsarul
Şi prin gloanţe sã mã poarte

Parcã acestã poezioarã predestina o dorinţã de a îndrãgi la
maturitate armata de cavalerie, premoniţie adeveritã cu onoare.
Î-şi aminteşte Sever Mureşian cã aceastã declamare a impus în
interpretare o reverenţã de rigoare, iar generalul Vãitãlean

luîndu-l pe genunchi l-a întrebat: Ce vrei sã te faci când vei fi

mare? Rãspunsul copilului de atunci a venit prompt: General,
domnule general. Generalul îi dã speranţe replicând: Când va fi

asta, sã vii la mine sã te ajut, eventual.
Din biografia sa, Sever Mureşian povesteşte cu lux de

amãnunte despre învãţãtura primitã la vestitul liceu din Turda,
despre profesorii severi, dar dascãli minunaţi, şi mai ales despre
afirmarea sa ca elev silitor, cu predispoziţie în studiul limbii

române, al filozofiei, al istoriei, dar nu în ultimul rând despre
devotamentul sãu ca strãjer şi cercetaş, unde s-a remarcat cu brio
în concursurile sportive şi literare.

Poate cã mãrturisirea sa despre statutul de licean e mai

convingãtoare:
Eu am urmat secţia umanã a liceului, care se despãrţea de

secţia realã în clasa a V-a. Tatãl meu care era medicul liceului şi
profesor de igienã, mi-a supravegheat copilãria şi studiile

secundare pânã în anul 1938, când a decedat. Nu a intervenit
niciodatã în activitãţile mele de elev, care se rezumau la studiu,

la frecventarea cursurilor de la care nu puteam lipsi decât cu
încuviinţarea medicului şi numai în caz de boalã.

Eram scutit de la şcoalã numai în douã zile ale anului, şi
anume: la culesul viei (surechi -termen de provenienţã maghiarã)

20

şi la tãiatul porcului.
Sancţiunea aplicatã în caz de abatere era marginalizarea

mea, fiind tratat cu toatã indiferenţa,în opoziţie cu deosebita
atenţie care i se acorda surorii mele Doiniţa. Cu multã
nostalgie îmi aduc aminte de o “vinere neagrã” în care la trei
materii am primit nota 6. Apelativul de pomanagiu m-a durut mai
mult decât o bãtaie zdravãnã.

Şi-a trãit viaţa de elev, dar s-a realizat şi sub aspect sportiv-
distractiv, fiind prezent la diferite concursuri de literaturã, de
strãjeri şi cercetaşi la care ocupa locuri fruntaşe.

Cercetaşii
Cohorta Avram Iancu

Com.Ilie Marinca

Pe fotografia realizatã la centrul de pregãtire a
comandanţilor de stoluri strãjereşti, trimisã în 22 august 1936 pe
adresa mamei, scria urmãtoarele: Dragã Mami, Doina şi Bunicã.
Am primit scrisoarea sâmbãtã, primim în milocul nostru pe
M.S.Regele (n.a. Carol al II-lea). Ne-au vizitat pânã acum
miniştrii Radu Budişteanu şi Gomoiu. Sâmbãtã seara ascultaţi la
radio “Şezãtoarea de la Breaza”. Cu mult drag şi dor, Sever.

Era în tradiţia liceelor turdene, Regele Ferdinand (de bãieţi)
şi Principesa Ileana (de fete), de a-şi trimite ambasadori-elevi la
serbãrile patriotice de pe Câmpia Libertãţii de la Blaj şi chia în
Bucureşti, unde se întreceau la piramide, atletism sau jocuri
sportive.

În clasa a V-a de liceu, Sever Mureşian a fost trimis la
concursul “Tinerimea Românã” din Bucureşti, sinonim cu

21

olimpiadele de azi, unde , la limba românã, cu tema Eroismul în
poezia popularã, a obţinut premiul al III-lea, beneficiind de o
excursie cu un tren special al premianţilor “Tinerimii Române”
în regiunea românilor secuizaţi, respectiv pe ruta: Bucureşti-
Braşov-Sf.Gheorghe-Topliţa-Tg.Mureş, şi de o depunere la CEC

a sumei de 200 lei care putea fi ridicatã doar la majorat. Suma a
rãmas nevalorificatã datoritã evenimentelor şi a reformei

monetare.
Tot în perioada licealã era tradiţia ca elevii din ultimul an sã

prezinte în faţa colegilor din clasele mai mici, ca semn al
succedãrii generaţiilor, o piesã

de teatru românesc. A fost aleasã

drama Avram Iancu de Lucian

Blaga sub conducerea prof.

Octavian Dãnilã, iar rolul prin-

cipal a fost interpretat de Sever
Mureşian, cu statura sa impu-
nãtoare şi o dicţie excelentã.
Afişul tipãrit atunci a fost pãstrat
cu sfinţenie pânã în ziua de azi.

În afişul de teatru unde l-a

interpretat pe Avram Iancu,

scriau cronicile teatrale din presa

contemporanã, cã interpretarea

rolului principal a fost Afişul piesei Avram Iancu
desãvârşitã, întrecându-l pe

actorul recunoscut Ticolean. Mai
reţinem şi faptul cã acest

spectacol a fost închinat elevilor
refugiaţi din Ardealul de Nord,
prin banii colectaţi din vânzarea
biletelor şi prin care “duhul lui
Iancu” trebuia sã sune chemarea pentru eliberarea teritoriului
românesc de forţele ostile neamului.

22

Examenul de bacalaureat a însemnat pãrãsirea adolescenţei,
dobândirea unei independenţe prin
diminuarea protecţiei pãrinţilor. O

perioadã frumoasã în care cunoscuse
formarea ca cercetaş, prin activitãţi
patriotice dar şi prin studiul revistei
sãptãmânale “Cei trei cercetaşi”. Tot

atunci a abordat anumite lecturi

fundamentale potrivite vârstei, fiind

atras, din literatura universalã, de Absolvent

romanele de aventuri ale lui Karl May, al
Winnetou, Pãmântul misterelor dar şi de Lic. Regele Ferdinand

romanele lui Henryk Sienkiewicz, Prin
foc şi sabie, Potopul, Pan Wolodyjowski, romanele biografice ale
lui Emil Ludwig şi chiar vestitele parabole ale lui Plutarh. A intrat
în viaţã cu motto-ul inscripţionat pe tablou de absolvire:

Trãiesc acei ce vreau sã lupte
Iar cei fricoşi se plâng şi mor
Oricare ar fi sfârşitul luptei
Sã stai luptând cã eşti dator!

Versurile lui Coşbuc (Lupta vieţii) s-au impregnat puternic
în gândirea şi comportamentul sãu, şi chiar în alegerea carierei
de ofiţer de cavalerie.

La liceul Regele Ferdinand exista cercul de filozofie
“Sf.Gheorghe”, care cultiva spiritul de sacrificiu pentru ţarã şi
neam. Scopul claselor terminale era, în conştiinţa profesorilor
patrioţi, educaţia patrioticã, pentru ca absolvenţii sã-şi apere ţara

în caz de nevoie, cultivând spiritul sacru de jertfã. Colegul sãu de

an Ioan Cârja Fãgãdaru, a publicat un studiu de filozofie militantã

unde sintetiza eroismul poporului român. Profesorii Octavian
Dãnilã, Vasile Cerghizan (preot greco-catolic) şi Grigore Biji

23

(preot ortodox) erau pãrinţii spirituali în prezenţa cãrora se

dezbãteau probleme de filozofie, de istorie aplicatã, formând
astfel elevii ca cetãţeni fideli ai României.

Lui Sever Mureşian i-a plãcut sã-şi petreacã frumos viaţa de
adolescent. Ţinuta sa şi corpul atletic îi

dãdeau ghes sã cucereascã inimile

multor fete frumoase, Turda excelând la
acest capitol. Şi pentru a fi la înãlţime,
a învãţat la o şcoalã turdeanã dansurile

de societate. Într-o fotografie-document

îl vedem în timpul unei pregãtiri la salã

a menuetului ce se dansa la balurile sau

ceaiurile dansante ale tinerilor elevi sau Menuet la Şcoala de dans
studenţi. Concursurile Miss Turda sau
chiar Miss Bucureşti erau câştigate de
domnişoarele cu chip frumos, cu
zâmbet permanent şi cu toaletele

realizate la casele de modã din Cluj, fiind mereu pe primele locuri
ale concursurilor naţionale. Sever Mureşian ne vorbeşte despre

ele cu atâta plãcere ca despre frumoasele statui celebre, fãcând
referire la câteva dive din Turda pe care l-e admira: Margareta şi
Doina Murgãu, Ţuţu Genţiu ş.a.

Intrat în viaţã, Sever nu a fost un palid romantic al
vremurilor sale. A iubit şi a fost iubit, dar fãrã implicaţii majore.

Într-um moment de sinceritate, generalul de azi ne-a
mãrturisit despre o tânãrã amazoanã Iuţi Borş, nepoata contelui
Borş Mihály din Sânduleşti (român la origine), care era un
adevãrat bãrbat şi care a deschis turismul turdean, prin
construcţia, împreunã cu acad.Alex Borza, a unor cabane printre
care şi cea din rezervaţia naturalã Cheile Turzii, protejatã prin

lege.
Iuţi Borş era atras de Sever, care ieşea în evidenţã prin

eleganţa şi frumuseţea mersului, se cunoşteau dar pentru mai
mult de atât, a “complotat” cu mama lui Sever şi-i aduce de

24

Sfintele Sãrbãtori de Paşti un ou frumos vopsit în culori pastelate
dar şi cu o inscripţie semnificativã în limba maghiarã. Totuşi n-a
fost sã fie o relaţie intimã aşa cum ar fi sperat tânãra domnişoarã.

Nu lipsite de picanterie sunt spusele lui Sever Mureşian
despre contele Borş: Era un afemeiat recunoscut pentru
numeroasele ţiitoare din Sânduleşti, iar dupã cucerirea fiecãreia

îi facea cadou o basma galbenã. Era un moft al contelui de a
rãsplãti iubirea. Poate era şi o mândrie a femeilor din Sânduleşti
sã poarte cu cinste darul moşierului chiar şi în zilele de
sãrbãtoare la bisericã. S-a constatat de cãtre ghiduşi, cã la un
moment dat aproape toate femeile din Sânduleşti, indiferent de

etnie, purtau basma galbenã.,
Viaţa desfrânatã l-a dus la disperare pe moşier, care în cele

din urmã s-a sinucis şi este înmormântat în Cimitirul Unitarian la

sud de sat, nu departe de Tãul Mare.
Generalul de azi, Sever Andrei Mureşian, î-şi cinsteşte

pleiada de dascãli minunaţi, dar severi, care au fost profesori de
mare probitate profesionalã. Însuşi fostul elev remarcã acest

lucru când ne spune: Mã simt obligat sã evoc puternicele
personalitãţi ale profesorilor care mi-au sãdit din sufletul lor
sentimentul conştiinţei cetãţeneşti şi patriotism minunat, precum:
Gheorghe Ţarinã şi Teodor Mureşan la limba românã, Vasile

Candrea la istorie, George Mãrie la geografie, Vasile Cerghizan

(preot greco-catolic de la Roma), Damian Pop care mi-a
dezvãluit armonia Odelor lui Horaţiu, pãstrând în sufletul meu
versurile: “Integer vitae scelerisque purus non eget Mauris
iaculis” ( adicã “Omului cu viaţa dreaptã şi curatã nu trebuie
sã-i fie fricã nici mãcar de sãgeţile mauriene”).

Liceul Regele Ferdinand a pus temelia în formarea sa ca
cetãţean de marcã al oraşului natal şi, mai ales, ca elev al
profesorilor care l-au educat cu credinţã pentru a deveni ofiţer de
cavalerie şi avocat.



- 25 -

IV. ŞCOALA DE OFIŢERI DE CAVALERIE
DIN TÂRGOVIŞTE

Formaţia sa intelectualã, rezultatele bune la învãţãturã,

instrucţia sa sportivã îl îndreptãţea sã-şi aleagã nobila meserie a

armelor, orientându-se profesional în climatul deceniului IV,
când norii negrii ai celui de al doilea rãzboi mondial se adunau şi
deasupra ţãrii noastre, prinsã ca o minge între cele douã puteri

militare ce se confruntau. Actul injust de la Viena (dictatul), care
însemna ciopârţirea hotarelor fireşti ale României, i-a afectat şi
pe tinerii şcolari, patrioţi, îndemnaţi astfel sã lupte pentru
apãrarea fruntariilor ţãrii.

Fãrã încuviinţarea unchiului sãu Ion Mureşian, care îl tutela,
tânãrul Sever Mureşian pãrãseşte medicina pe care a început-o la
Sibiu, pentru a urma o carierã militarã de ofiţer activ de cavalerie,
la Şcoala cu tradiţie din Târgovişte. Unitatea de elitã a cavaleriei
din Târgovişte, se bucura de o tradiţie aparte încã de la sfârşitul
secolului al XIX-lea. În 1881 se înfiinţase Şcoala Divizionarã de
la Mãnãstirea Dealu, unde, printre absolvenţi, se numãra şi
Mareşalul Alexandru Averescu, repartizat la Regimentul 1
Roşiori din garnizoana Constanţa.

În Târgovişte a existat
un învãţãmânt bine pus la
punct pentru ofiţerii de

cavalerie, care au luptat în
rãzboiul de independenţã,
în rãzboiul balcanic şi în

cele douã rãzboaie mon- Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie din Târgovişte
diale.

În acest oraş, capitalã a Ţãrii Româneşti în Evul Mediu,

Şcoala militarã de ofiţeri activi de cavalerie (vezi ) era aşezatã

lângã gara oraşului, de unde pornea un bulevard plantat pe

margini cu castani, aşa cum erau şi aleile din curtea cazãrmii.

Oraş cu multã istorie, fostã reşedinţã de voievozi şi capitalã de

- 26 -

domnitori, unde se puteau obţine permise turistice pentru oraş,
care î-ţi ofereau ocazia sã vezi istoria pe viu, iar fotografii te
îmbiau sã-ţi pui chipul într-o picturã cu un cal şi cãlãreţ în haine
militare şi apoi tu ca rãcan te puteai mândri cu aceastã pozã-
portret în special la mamã şi drãguţã.

În curtea cazãrmii erau dormitorul, centrul de comandã, şi

padocurile bine pregãtite pentru raportul pe care îl faceau elevii,

cu calul din dotare, de care rãspundea ca de ochii din cap. Caii
erau pregãtiţi pentru paradã, când se defila la marile sãrbãtori
naţionale. În grajdurile de cai de rasã, fiecare cal îşi avea notatã
pe o tablã: numele, rasa, întreaga încrengãturã a familiei şi
trofeele câştigate în concursuri hipice. Sever a adorat calul,
animal docil, folositor pe front, pe care l-a educat şi îngrijit cu

dãruire.
Dupã aproape zece ani de la absolvirea acestei şcoli militare,

în aceeaşi cazarmã, care era în conservare, a funcţionat Şcoala de
ofiţeri de rezervã de infanterie, unde am fost ca soldat TR, şi pe

care am terminat-o cu brio, ca sublocotenent de infanterie. Un
coleg de cãtãnie din Târgovişte, pe nume Naum, de la Facultatea
de Filologie a Universitãţii din Bucureşti, avea acelaşi hobby, şi
anume sã studieze fosta unitate de cai celebri, pe care î-i cunoştea

din întrecerile de trap organizate pe hipodromul de pe lângã
Institutul Agronomic din Bucureşti. Acesta deţinea informaţii
despre originea cailor şi biografiile lor, ceea ce era pentru mine

un deliciu sã urmãresc, în momentele de odihnã, aceste glorii

cabaline.
Clãdirile şi padocurile erau bine pãzite de o unitate de pazã,

comandatã de un fost cãpitan de cavalerie, colonelul Valer Bucur,
ce se trãgea din pãrţile mureşene, şi care s-a stabilit în final în
Turda. Acest cãpitan a fãcut parte şi din comisia de examen
pentru ofiţeri de rezervã şi tot atunci şi-a adus aminte de numele
meu când m-am prezentat la aceastã examinare la sfârşitul şcolii
militare. Întotdeauna am cochetat cu discuţiile elegante despre
“perioada Târgovişte”, iar fiul sãu, azi inginer, mi-a fost elev şi a

- 27 -

îndrãgit istoria. Eram “terişti”, iar sergenţii olteni, care erau
excesivi în instrucţia de front, ne supravegheau din postura de
comandanţi de companie şi batalion, în vreme ce ofiţerii
superiori de la Academia Militarã din Bucureşti ne protejau ca pe
nişte viitori dacãli.

În zilele Crãciunului din 1989, am urmãrit tot episodul
prinderii, arestãrii şi pedepsirii cuplului Ceauşescu,
fotoreporterul ne-a adus pe ecran întreaga cazarmã şi locul unde
a fost pedepsit cu moartea fostul conducãtor al statului, chestiune
pe care am discutat-o întotdeauna şi cu generalul Sever Mureşian,
care cunoştea bine cazarma şi oraşul Târgovişte.

Sever Mureşian a mai avut noroc şi cu fotbalul din tinereţe,
pentru cã a fost solicitat prin autoritãţile locale sã joace în echipa
puternicã a oraşului Târgovişte, avea şi libertatea de a ieşi în oraş,
care era de fapt un favor câştigat pe merit.

Totodatã acesta îşi aminteşte plãcut de episodul formãrii
sale ca ofiţer activ de cavalerie: în cruciada împotriva
bolşevismului, împotriva voinţei unchiului meu care mi-a devenit
mentor, dupã decesul tatãlui meu, m-am înscris la Şcoala de
ofiţeri activi de cavalerie din Târgovişte, şi pe care, alãturi de
vrednicii fii ai liceelor militare din ţarã, am absolvit-o printre
primii, fiind nominalizat şef de promoţie, deşi eram absolvent al
unui liceu civil. De acolo am plecat cu deviza sãditã în sufletul
meu, scrisã pe frontispiciul Şcolii, cu urmãtoarele gânduri:

Sufletul meu este a lui Dumnezeu ;

Viaţa mea este a regelui, a ţãrii ;

Inima mea este a femeilor ;

Onoarea este pentru mine ;

Ziaristul turdean Marian Oprea, într-un articol publicat în
prestigioasa “Revista Cavaleriei” şi în ziarul local “Ziarul 21”, a

- 28 -

prezentat succint, pa baza unui interviu, depãnarea vieţii şi
activitãţii generalului Sever Mureşian, un admirabil material de
sintezã. Chiar şi la vârsta înaintatã pe care o are, generalul aratã
respect şi lacrimi în ochi pentru acest articol, ca semn de preţuire
pentru cavaleria din timpul regalitãţii, mai ales cã este abonat la
toate revistele care apar în ţarã, despre istoria cavaleriei române
şi a regimentului sãu, 1 Roşiori, de la Cuza Vodã pânã în 1947,
dupã care începe sã devinã doar o amintire frumoasã.

Pe bunã dreptate se poate mândri cã a fost un militar de
nãdejde al cavaleriei române. Amintirea îi este alintatã de
exponatele Muzeului Militar din Turda, unde sunt depozitate
drapelele unitãţii de cavalerie, echipament militar specific
cavaleriei, documente
militare printre care am
studiat Cartea de Aur a
unitãţii, şi nu lipseşte
nici fotografia
personalizatã:

Locotenentul
Sever Andrei Mureşian
care este felicitat de
Dr.Petru Groza la un
concurs de hipism.A

La acest muzeu, din cazarma Turzii se mai pot vedea vitrine
cu arme de epocã, înscrisuri a unor comandanţi în arma cavaleriei,
fotografii din cele patru rãzboaie la care au participat ostaşii
români de cavalerie. Muzeul turdean este un izvor de culturã
militarã, care exprimã patriotismul armatei române; de aceea,
mulţi elevi au ce învãţa vizitând acest lãcaş plin de dragoste de
neam şi conducãtori.

Aceste relicve muzeistice sunt bine pãstrate, iar domnul
general Mureşian se mândreşte când se fac defilãri ale ostaşilor
de astãzi, şi drapelul unitãţii de cavalerie fluturã pe strãzile

A În fotografie (stânga-sus) se vede şi Gh.Gheorghiu-Dej.

- 29 -

oraşului martir Turda. Cum sã nu fii mândru de unitatea de

cavalerie, când din ea au fãcut parte nume ilustre cum ar fi Regele
Ferdinand I, mareşalul Alexandru Averescu, mareşalul Ion

Antonescu ?
Un adevãr trebuie spus şi despre faptul cã regimentele de

tancuri care s-au înfiinţat în Turda au pãstrat cu sfiinţenie şi cinste
tradiţia cavaleriei şi puntea de trecere a fost beneficã acestor forţe

militare din garnizoana Turda. Cu privire la aceastã armã, a
cavaleriei, trebuie sã remarcãm cã şi un alt general din Turda a
fost un mare ofiţer al ei, care s-a distins în cele douã rãzboaie
mondiale, devenind în 1945 şi comandantul garnizoanei Turda.
Acesta a suferit în închisoare, asemenea altor comandanţi de
arme, nedreptãţile regimului comunist. Generalul Mureşian este
cel care l-a scos din uitare şi i-a readus faima şi respectul pentru
un adevãrat erou al neamului, onorând şi mormântul sãu din

Cimitirul Central.
În Dicţionarul de personalitãţi turdene, pe baza cercetãrii

istoriei militare şi a documentelor pe care Sever Mureşian mi le-
a pus la dipoziţie, am realizat un

medalion pentru acest brav
cavalerist turdean. Mã bucurã şi
faptul cã la sediul Asociaţiei

veteranilor de rãzboi din Turda stã

la loc de frunte chipul generalului
Ion Taraş.

Autorul cãrţii îşi aminteşte cu
plãcere cã în oraşul Cãlãraşi, unde
şi-a fãcut studiile liceale, exista

Regimentul 5 Cavalerie, unde se
gãseşte şi azi o frumoasã statuie închinatã eroilor acestei unitãţi
din perioada Rãzboiului de Independenţã, a Primului şi a celui de
al Doilea Rãzboi Mondial. Din satul meu de baştinã erau luaţi în
armatã recruţii şi dupã criteriul creşterii cailor în gospodãrie,
existând câţiva cetãţeni privilegiaţi cã fãceau cãtãnia şi rãzboiul

- 30 -

la “Cãlãraşi cu schimbul”, aducându-şi cu sine calul din

gospodãrie pe toatã perioada stagiului militar. De asemenea, îmi

amintesc cã pânã în 1946 unitatea de cavalerie se pregãtea pentru
pavoazarea de 10 ani, când în Piaţa Gãrii treceau în paradã
escadroanele de cãlãreţi, având caii în sãrbãtoare cu coada şi
coama împletite, şi dãdeau onorul comandanţilor militari şi civili
ai oraşului.

De la aceste ţinute militare de paradã nu lipsea colonelul
Felix Ţopescu, campion naţional de hipism, ofiţer la Regimentul
5 Cavalerie. Fiul sãu Cristian Ţopescu i-a moştenit pasiunea

pentru hipism, prin frumoasele relatãri radiofonice de la marile
întreceri hipice din ţarã.

Târgoviştea -vechea
cetate de scaun a Ţãrii
Româneşti şi Mãnãstirea

Dealu, dominatã de Turnul

Chindiei stând de veghe

într-o zonã colinarã, au

fost pentru generalul Sever

Mureşian adevãrate Mãnãstirea Dealu şi Turnul Chindiei

izvoare patriotice care l-au

înnobilat cu datoria sa-

crificiului. Cercetãtoarea Carmen Alinta Racovitzã, în Revista
Cavaleriei, face o prezentare a acestor obiceiuri, ca nişte imnuri

adresate biruitorilor voievozi munteni. Aici este locul unde se
odihneşte trupul marelui domnitor Radu cel Mare, un mare
susţinãtor al culturii neamului nostru, dar şi domnitorii
Alexandru I Aldea, Vladislav al II-lea, Vlad Dracul, Pãtraşcu cel
Bun. Tot aici, în aceastã ctitorie ortodoxã, şi-a gãsit liniştea, în

rugãciunea permanentã a cãlugãrilor, capul domnitorului Mihai

Viteazu.
În incinta Mãnãstirii Dealu exista şi o frumoasã statuie

închinatã lui Mihai Viteazu şi Unirii Ţãrilor Române. Tot aici a
fost înfiiţat de cãtre Nicolae Filipescu, funcţionând între 1912 şi

- 31 -

1940, Liceul Militar Nicolae Filipescu. Mãnãstirea mai
adãposteşte şi vechea tipografie a lui Radu cel Mare, care tipãrea
carte în limba slavonã şi apoi înlimba românã.

Î-şi aminteşte cã în Târgo-
vişte a cunoscut prima iubire pe
care n-a şters-o din inimã, o
drãguţã cu numele de Any
Popescu, la care a ţinut mult şi

alãturi de care a trãit adevãrate Any Popescu
idile prin parcurile Târgoviştei.

Poza acesteia, cu o frumoasã dedicaţie de pe verso este pãstratã

şi astãzi (Nu uita de mine, Sever drag!.. Any / Tg.22 II 947).

Mai târziu atunci când a ieşit din închisoare a reîntâlnit-o bolnavã,

dar i-a fãcut în dar un lãnţişor şi volumul Secretul Doamnei

Florentin, de Ionel Teodoreanu, un scriitor la modã.
Pentru cã era chipeş ca elev la Şcoala de cavalerie din

Târgovişte, alãturi de lt.Polihron Mãrgãritescu este onorat sã
ajute pe doamnele Brumã şi Mãrgãritescu, doamne distinse din
protipendada Târgoviştei, soţii de ofiţeri, sã facã echitaţie şi sport
alãturi de soţii lor.

Pentru învãţãtura primitã şi comportamentul de nota 10,
Sever Mureşian primeşte, dupã absolvirea şcolii, sã fie încadrat

ca instructor de cavalerie la centrul din Sibiu, unde exista o
experienţã şi o tradiţie încã de pe timpul austro-ungarilor.



- 32 -

V. PE FRONTUL DE VEST

În aprilie 1944, la absolvirea Şcolii de Ofiţeri din Târgovişte,
a obţinut gradul de sublocotenent de cavalerie, şi a fost repartizat

le Centrul de Instrucţie Cavalerie Sibiu.

În 6 septembrie 1944 armatele germano-maghiare intrate în
luptã încã din 24 august, fãrã declaraţie de rãzboi, aşa cum erau
uzanţele internaţionale, au cotropit pãmântul românesc în
apropierea Feleacului pânã la venirea forţelor militare româneşti

de pe frontul de est. În

perioada 16 septembrie-6
octombrie 1944, când oraşul
natal a devenit un oraş martir,

prin încrâncenarea dintre

forţele militare duşmane şi

cele române şi ruseşti pe linia

Oarba de Mureş- Viişoara- Scenã din luptele de la Oarba de Mureş

Turda-Buru, Corpul V de

Armatã din care fãcea parte şi Regimentul de Cavalerie şi Şcoala

de instrucţie pentru cavalerie Sibiu, a devenit operativ.1

Detaşamentul condus de Lt.Col.Veniamin Cazacu a fost

cantonat în comuna Mirãslãu, în apropierea Aiudului, şi se gãsea

pregãtit de ripostã în rezerva Armatei a IV-a. În ziua eliberãrii
Turzii sublocotenentul Sever Mureşian, a fost prezent la familie,
în str.Dr.Ioan Raţiu nr.54, cu o trupã de cavalerişti, acordând
ajutor familiilor refugiate în pivniţa casei bãtrãneşti.

Întâlnirea cu scumpa sa mamã, care-l diviniza pe Sever a
fost de bun augur, şi pentru cã ştia cã merge pe front, i-a dat o

1 În bătălia de la Oarba de Mureş, care a durat 20 de zile, până pe 6 octombrie 1944, românii au

plătit foarte scump, cu vieţile a 11.000 soldaţi, forţarea Mureşului şi cucerirea punctelor fortificate
de hitlerişti pe Dealul Sângeorgiu.Ordinul nefericit de a ataca frontal şi fără sprijin de artilerie
acest obiectiv din zona Iernut a fost dat de comandantul rus, generalul Trofimenco, căruia i se
subordona Armata a 4-a română.

- 33 -

cãrticicã de rugãciuni şi un şir de mãtãnii, amintindu-i cã
rugãciunea este un mod de primã datorie cãtre ţarã. Buna lui
mamã, o doamnã deosebitã, l-a întãrit în conştiinţa de militar,

implorând pe Dumnezeu sã-l ajute, i-a spus la plecare sã rostescã
Tatãl nostru de trei ori pe zi, şi astfel a scãpat teafãr deşi a luptat

în prima linie.
Din decembrie 1944 şi pânã în mai 1945 a fãcut parte din

Divizia 1 Cavalerie, Regimentul 1 Roşiori-Arad, în calitate de
comandant de escadrã, participând la toate luptele acestei unitãţi

împotriva armatei hortisto-germane. La 9 mai 1945, Regimentul
1 Roşiori a eliberat oraşul Prostějov din Republica Cehã de astãzi,
luând mulţi prizonieri nemţi.

Dupã modelul ostaşilor români din Primul Rãzboi Mondial
şi a cauzei pentru care au luptat, Sever Mureşian rãmâne

credincios în motivarea sa patrioticã de a fi un pion în eliberarea
Ardealului de Nord, dar şi a Ungariei şi a Cehoslovaciei,
exprimându-se astfel: Noi am mers pe front preluând tradiţia
celor care au fãurit România la Mãrãşti, Mãrãşeşti şi Oituz!

Apartenenţa sa la comunitatea natalã Turda l-a fãcut, în

clipele de golgotã româneascã petrecute aici, sã participe
voluntar la acest rãzboi necesar pentru români, ca şi mulţi alţi
turdeni şi transilvãneni, de altfel, din convingerea cã a apãra ţara
la primejdie este o necesitate de urgenţã, luptând pentru scopul
nobil al reântregirii ţãrii. O mãrturisire de conştiinţã cu privire la
prezenţa lui pe teatrul de operaţiuni militare este edificatoare: Noi
am plecat pe front din conştiinţã, iar la ordinul fostului mareşal

Antonescu „Ostași! Vă ordon: treceți Prutul!” , naţiunea
românã simţea o bucurie şi nu o tristeţe, pentru cã scopul era
unic, dorit de toţi, era unul ce ţinea de naţiunea întreagã. În
aceste zile, citeşte cu mare plãcere un volum închinat lui Ion
Antonescu, bine documentat, cu un material auxiliar minuţios,
unde-i aratã virtuţile şi lipsurile.

Având la dispoziţie scrisorile de epocã din timpul celui de-

Al Doilea Rãzboi Mondial, mã simt mai încrezãtor în munca de

- 34 -

documentare a participãrii sale ca sublocotenent tânãr, ce a

îndurat cu stoicism regimul cazon, intrat în sânge, pentru o cauzã
naţionalã.

Frontul antihitlerist îl cheamã la datorie. Simte nevoia sã-şi
descãtuşeze energiile în folosul patriei. Toatã Armata a IV-a din

Transilvania este alertatã sã se concentreze pe înlãturarea
ocupaţiei hortiste, vremelnicã de fapt, dar destul de violentã faţã
de populaţia civilã româneascã.

S-a format un detaşament de cavalerie, ca rezervã a Armatei
a IV-a, format din douã companii de puşcaşi, un escadron de
trãsuri şi un escadron de tanchete. De la Arad vine la Sibiu, unde
primeşte ordin de prezentare pe front, în cadrul Diviziei I
Cavalerie. Sublocotenentul Sever Mureşian se înscrie voluntar sã
meargã pe front şi la raportul de comandant de escadron a

întrebat pe comandant dacã este dispus sã-l lase sã facã schimb
cu un ofiţer de pe front.

Primul lucru dupã aprobarea cererii sale a fost alegerea unei
ordonanţe fidele comandantului, şi din 6-7 ostaşi l-a ales pe
Prochitiuc Mihai din Şerbãuţii Sucevei, un huţul care cunoştea şi

limba rusã. Alegerea s-a dovedit de ispravã, cãci Mihai a devenit
confidentul şi apãrãtorul sãu.

În noaptea învierii, în primãvara anului 1945, erau izolaţi

într-o comunã din Slovacia, unde au intrat în linia întâi fãcând
schimb cun un batalion de ruşi bine dotat cu armament, preluând
poziţia acestora. Escadronul condus de sublt.Sever Mureşian
avea 53 de ostaşi, o singurã mitralierã şi o puşcã mitralierã. A

cunoscut momente de groazã; localitatea fusese devastatã de
nemţi, o vacã disperatã trãgea un lanţ dupã ea, vântul puternic
sufla acoperişurile de tablã, un peisaj lugubru. Au ocupat o
camerã dintr-o casã, iar ordonanţa Mihai a luat pistolul mitralierã
în faţã şi a vegheat din pragul camerei pentru a preîntâmpina

orice atac al inamicului.
Dezastrul nemţilor s-a vãzut la tot pasul. Pe marginea

şanţului erau foarte multe vulpi argintii împuşcate, iar la periferia

- 35 -

localitãţii atârnau mulţi bãrbaţi spânzuraţi de nemţi. Ziua de Paşti
a oferit sergentului Zanea ocazia sã-şi etaleze mãiestria de cofetar,
fãcând un simulacru de prãjiturã din fãina şi marmelada gãsitã în
cãmãrile cetãţenilor slovaci.

În faţa sectorului în care a intrat pe poziţie de luptã, erau
trupele generalului Wlasa, comandantul unei divizii de ruşi
trecutã la armata germanã, şi care nu s-au predat de frica

rãzbunãrii armatei sovietice. Într-o luptã de blindate (cca.70-80
de tancuri) a fost un carnagiu, şi şase blindate distruse au dat un
aspect funebru locului; peste tot se vedeau pãrţi din trupurile
ostaşilor morţi în luptã. Atunci a vãzut într-o groapã un wlasavist
(soldat rus din armata germanã), care stãtea în picioare în poziţie

de tragere, fãrã capul retezat de o rafalã de mitralierã. Apoi în
faţa lor trei tancuri scoase din luptã, unele din imaginile
groaznice pe care Sever Mureşian a trebuit sã le vadã în
încleştarea armatelor de pe front.

Am sã redau câteva aspecte, în
facsimil, din scrisorile trimise familiei şi

mai ales prietenilor, cu privire la faptul cã
rãzboiul era pe terminate. Sever simţea

acest lucru, în plus o altã scrisoare din
Arad, prezintã greutãţile învingãtorului
care face pe jos drumul din Slovacia pânã la Arad, cu suferinţele
sale, dar şi cu aura victoriei împotriva cotropitorilor. Aceste

aspecte de pe front le voi arãta în facsimil pentru a pune
documentul vremii sã reprezinte veridicitatea şi autenticitatea

unui luptãtor de pe frontul antihitlerist.
Tânãrul sublocotenent Sever Mureşian, care primise un

premiu pentru limba românã, înmânat chiar de prefectul de Turda
prof. Ion Modrigan, şi-a pus talentul sãu literar în munca de

reporter de pe front, de unde ne descrie atmosfera. În 25 martie
1945, adresându-se mamei, îi spune urmãtoarele: “De ce eşti aşa
fricoasã? Eu sunt în mijlocul proiectilelor de artilerie şi a
gloanţelor, mereu sunt bombardate zi şi noapte localitãţile unde

- 36 -

cantonãm, cu riscul ca fiecare bombã sã cadã pe casã şi totuşi
dorm minunat. Am credinţa cã Dumnezeu mã ajutã, îmi ascultã
rugãciunea (astãzi de Buna Vestire m-am cuminecat) şi de aceea
sunt aşa de liniştit. Mã duc tot eu voluntar în cele mai grele şi
periculoase misiuni, cu sufletul împãcat şi în ajutorul lui
Dumnezeu şi puterile mele cresc încât se mirã toţi. Port atâtea
semne ocrotitoare încât sunt îmbrãcat cu o adevãratã platoşã de

nepãtruns. Dragã mama, am luat hotãrârea sã nu mã întorc
acasã decât la sfârşitul rãzboiului sau când voi lua cea mai mare
decoraţie. Sunt ofiţer activ şi asta îmi este meseria”.

Într-o scrisoare din 8 aprilie 1945 prevede sfârşitul
rãzboiului: “Convingerea mea este cã trãim ultimele zile ale
rãzboiului, aşa cã pot spune cã revederea este aproape….Pe aici
este primãvarã de-a binelea şi ca sã te convingi cã pe aici este
tot aşa de frumos ca prin România, îţi trimit o “ciuboţica cucului”
din livada în care mã gãsesc. Dinţii se gãuresc mereu, însã
urechile, cu toate câte am pãţit, se simt foarte bine. Încã nu simt
nimic şi dacã n-am reumatismul care se manifestã mai târziu,
apoi am scãpat ieftin”.

Acest neastâmpãr al iubitorului de naturã, cuprins şi de dorul
de mama, al inegalabilului reporter de pe front se observã şi în
rândurile urmãtoare, adresate tot mamei: “Cu împletitul cum cum
o duci? Îmi pare foarte rãu dupã mãnuşile pe care mi le-ai facut
şi care au ars azi iarnã pe Gogota (Munţii Tatra).

Cu un sentimentalism nebunesc pentru dorul de casã, de
familie şi mai ales de via de pe deal, face o descriere pitoreascã
a primãverii în Turda, cãreia îi duce dorul de pe front, şi scrie la
1 aprilie 1945 urmãtoarele: “Bãnuiesc cã pe acasã totul este bine
şi un timp frumos. M’aş duce la vie sã miros parfumul

pãmântului încãlzit de razele soarelui de aprilie, sã aud cânt de

pãsãricã între merii viei sau în nucul de sus, sã vãd mugurii
crãpându-se şi dând la ivealã pipernicita frunzã care dã dupã o
sãptãmânã viaţã întregului pom, sã merg pe la cimitir, pe Cetate,
pe la liceu unde mi-am petrecut 8 ani şi cei mai frumoşi din viaţã

- 37 -

şi pe la Bãi sã miros aerul acela sãrat şi sã vãd copilaşii zglobii
culegând flori de sare”.

Sublocotenentul Sever se intereseazã şi de gospodãria de
acasã, de vite, de acareturi şi înclinã spre investirea unor sume de

bani în ceva pãmânt sau vite, preocupãri care sunt influenţate de
unchiul sãu, mare proprietar. Aproape întreaga soldã de ofiţer o
trimite mamei cu scopul de a investi în ceva.

A fost un observator fin al clãdirilor, al monumentelor civile
şi religioase sau chiar al traiului locuitorilor unguri, slovaci sau
cehi pe tot traseul frontului spre vest. Românii au fost primiţi
peste tot ca nişte eliberatori, şi astãzi, mai ales în Cehia şi
Slovacia mormintele ostaşilor români sunt bine întreţinute şi la
zilele de sãrbãtoare li se dã onorul firesc pentru nişte eroi.

De o descriere minunatã au parte şi unele bãi termale din
Slovacia, care-mi amintesc de Bãile Sãrate din Turda: “venind
vorba despre bãi, ajungând într-o localitate balnearã renumitã,
am fãcut bãi de picioare. Este o baie minunatã în care izvoreşte

- 38 -

apã caldã, abia poţi sã stai în ea. Au fost nişte instalaţii minunate,
dar care s-au distrus în timpul luptelor”.

Poate aceastã staţiune balneo-climatericã îl face pe lt.Sever
Mureşian, în cadrul unor manevre din1946, sã facã baie la
“Vulcana”, o zonã unde îşi avea comandamentul, şi de care a
profitat din plin pentru a-şi alina unele dureri de picioare.
În scrisoarea din 4 august 1945, dupã Victoria finalã asupra
Germaniei, se întoarce în garnizoana de la Arad şi povesteşte
acest drum greu, dar victorios. Aici se vede cu adevãrat
sentimentul lui de patriot care l-a îndemnat la luptã, dar şi o
adevãratã gratitudine cã a scãpat teafãr, pentru care se destãinuie
astfel: “Marşul din Cehoslovacia deşi greu, deoarece am venit

numai pe jos a avut şi farmecele lui. În sfârşit sunt toate de
domeniul amintirei, şi deşi pare curios, pentru mine a fost un vis
frumos. Deşi veşnic obosiţi, întovãrãşiţi cu moartea ne
simţeam cineva, azi când te izbeşti de toate nimicurile care sunt
mai greu de trecut ca o linie inamicã, te dezgustã. Doar dorul de
voi m’a fãcut nerãbdãtor sã ajung în Ţarã în schimb

sfârşitul rãzboiului m’a întristat oarecum. Acolo se vedeau
bãrbaţii, caracterele, aici învârtiţii şi lichelele. Trãiai acolo
camaraderie, trãiai cu eroii; aici cu speculanţii de materie şi
spirit.”

- 39 -

Este cu adevãrat o privire asprã asupra celor care s-au
îmbogãţit de pe urma rãzboiului şi continua sã se batã în piept ca
nişte eroi la vatrã. Se vede cã asperitãţile din cãtãnie l-au
îndemnat sã fie un observator fin al vieţii politice şi economice.
Ca un soldat, ase- menea spartanului Leonida, este hotãrât sã fie
un vrednic militar al Armatei Regale, dar şi un critic acid al
fãrãdelegilor comuniste, introduse de armata sovieticã de
ocupaţie. Ca simpatizant al PNŢ, cum fusese şi unchiul lui Ioan
Mureşian, este dezolat de mãsurile de întimidare şi de înlãturare
de la putere a partidelor istorice, când Iuliu Maniu şi Gheorghe
Brãtianu sunt întemniţaţi în lagãre de muncã, mulţi din marii
oameni politici şi generali şi-au gãsit sfârşitul prin distrugerea lor
fizicã din închisori. De aceea Sever Mureşian şi dupã 1989 a
rãmas un consecvent PNŢ-ist, intrând alãturi de Ioan Raţiu în
apãrarea ideilor lui Iuliu Maniu şi a tradiţiei acestui mare partid,
cu personalitãţi distinse şi cu un program atractiv de guvernare,
în perioada interbelicã.

Atmosfera de înalt patriotism pentru vitejia cavaleriştilor din
Arad o surprinde tot în scrisoarea adresatã mamei sale dragi din
4 august 1945, astfel:

- 40 -

“Î-mi pare rãu cã nu a-ţi ascultat la radio primirea din Arad
deoarece s’a pomenit numele meu. Am nişte fotografii de atunci

pe care le veţi vedea în

curând
Viaţa tumultoasã, cu

vicisitudinile ei, dar cu
scopul împlinit al ofiţerului

roman care a fãcut rãzboiul

pentru întregirea României,

a fost deviza de
comportament a ostaşului

roman.

Tot pe frontul din
Cehoslovacia, Sever Mureşian a primit

comanda escadronului 41 Pionieri divizionar, iar lt. colonelul
Cazacu (fost instructor la şcoala de ofiţeri din Târgovişte), a
primit comanda Reg.5 Roşiori, ambii plecând voluntar pe front.
În localitatea Runya, comandantul Regimentului de Roşiori a fost
omorât de un proiectil de artilerie în timp ce se deplasau pe şosea,
iar sublocotenentul s-a întors nevãtãmat, ajutându-l norocul şi

bunul Dumnezeu.
Pe frontul antihitlerist, Sever Mureşian avea grijã sã

lectureze în timpul liber cãrţi româneşti, fiind însetat de culturã.
În scrisoarea din 5 ianuarie 1945 aminteşte acest ospãţ literar

astfel: “Mi-am cumpãrat încã din ţarã nişte cãrţi şi anume:
Durwarde Quentin de Walter Scott, Jeane D’Arc, Ludovic
Magnificul şi Regele nebun, pe care le citesc în timpul liber”. Îi
este dor de un spectacol de teatru şi opera în Cluj, sau de muzicã

clasicã româneascã.
Din linia I, ne comunicã ceva foarte interesant: de Paşti a

servit mâncare foarte bunã, “dar am bãut de Sfintele Sãrbãtori şi
un vin de Tokay, care vorba aceea, «cântã în gurã» “.

Aproape toatã viaţa, Sever Mureşian a ştiut sã-şi facã vinul
din propria vie, sã bea lapte de la viţeluşe Zimmenthal şi cu

- 41 -

siguranţã, pâine de casã pe vatrã. A ştiut sã îşi astâmpere
dragostea, primea multe misive de la “mândre” care întreţineau
ardoarea pasionalã şi cãrora se vedea cã le plac vorbele dulci, dar
şi averea, dar care erau respinse politicos. Multe din mândre
cãutau s-o cucereascã pe mama lui Sever, şi-i trimiteau pe front
teancuri de scrisori amoroase şi fotografii. El se îndrãgostea rapid
de cele alese cu grijã, dar schimbul epistolar cu acestea şi mai
ales cu mama, i-au îndepãrtat tristeţea resimţitã în strãinãtate.

De la unguri “a luat” multe, printre care, splendidul vin de
Tokay, prima soţie Aurelia, pe jumãtate unguroaicã, şi mama
copiilor, parteneri de vânãtoare şi chiar cea de a doua tovarãşã de
viaţã, distinsa profesoarã Iudit, de care avea nevoie în spaţiul
conjugal şi de care este mândru pentru grija ce i-o poartã chiar şi
la senectute.

De asemenea aduc un argument din satul bunicilor sãi, Cheia,
din literatura popularã de sub Cheile Turzii, care aratã cum se
manifestã iubirea în acest sat cu populaţie mixtã:

Mischiu-i1 sat micuţ
Toatã fata-i cu drãguţ
Şi Mischiu-i mititel
Toatã dragostea-i în el
Avocatul Sever Mureşian trãieşte şi în prezent sentimentul
dragostei faţã de o soţie iubitoare, atentã, cu o fire de luptãtor
pentru dreptate şi pentru un climat de pace; daruri de la
Dumnezeu întrupate.



1 Mischiu – vechea denumire a satului Cheia

- 42 -

VI. SEVER MUREŞIAN -
SPORTIV DE PERFORMANŢĂ

Apropierea elevului de practicarea sportului se manifestã de

mic copil, când joaca cu mingea sau oina în parcul din faţa
primãriei, pe terenul de sport al liceului de fete “Principesa
Ileana”, care se gãsea vizavi de casa pãrinteascã, şi apoi pe
terenul de fotbal al liceului “Regele Ferdinand I”, realizat în 1933
de primarul Genţiu Iuliu şi de prof.univ. av.Valeriu Moldovan.

Acesta din urmã, vãzându-i calitãţile fizice, îi îndrumã paşii
spre fotbalul profesionist. În Turda, la acea vreme, fotbalul era
practicat atât în liceele din oraş, cât şi în unitãţile industriale, care
erau peste tot, dar şi prin participarea în campionate de zonã sau
în divizia C. Şi-a fãcut junioratul la echipa “Arieşul” din Turda,
cea mai în formã echipã a perioadei interbelice, iar în clasa
terminal a liceului a fost recrutat de echipa “Victoria” din Cluj,
care se gãsea în refugiu la Turda.

A avut o ascensiune rapidã, fiind specializat pe postul de
“half” (fundaş central) şi pentru cã era puternic în picioare,
elegant în fentarea atacanţilor, preferând jocul bãrbãtesc, a fost
întotdeauna stâlpul apãrãrii.

La desãvârşirea pregãtirii fizice, lui Sever Mureşian i-a prins
bine şi înotul, care se fãcea în iazurile amenajate pe râul Arieş.
Sportul cel mai complet, înotul, se fãcea pe cele trei lacuri
(iazuri), rezultate din regularizarea Areşului, lângã moara
Beclean lângã Fabrica de Bere, lângã Parcul Central şi în “iazul

- 43 -

valahilor” de la vãrsarea pârâului Racilor în Arieş. Mai târziu a
fost hipismul, în perioada pregãtirii militare de la Târgovişte.
Echitaţia a slujit-o cu credinţã la concursurile ce aveau loc la
Târgovişte, dar şi pe stadionul ANEF din Bucureşti, unde obţine
rezultate meritorii şi unde Dr.Petru Groza îi înmâneazã trofeul
cucerit (vezi pag.30). Sever Mureşian este selecţionat în echipa
naţionalã de hipism, iar fotografii de epocã îl aratã în aceastã
posturã de cãlãreţ sportiv. Calul i-a fost prieten de nãdejde atât
pet timp de pace, cât mai ales pe câmpul de luptã, în cavalcadele
care au prins şi perioada celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial.

Deviza “O minte sãnãtoasã într-un corp sãnãtos” a aplicat-o

încã din perioada de liceu. Pentru cã se evidenţiase în mişcarea
sportivã turdeanã, este trimis la cursurile de la Breaza, care
iniţiau elevi comandanţi de stol la strãjeri. Organizaţia
paramilitarã “Straja Ţãrii” (1935-1940), condusã de Teofil
Sidorovici, pregãtea fizic şi moral pe elevii ambiţioşi.

La liceul “Regele Ferdinand I” din Turda, şi chiar la liceul de
fete, elevii erau pregãtiţi din punct de vedere fizic, dar şi din
perspectiva cunoaşterii tradiţiilor de luptã ale înaintaşilor, prin
societatea de cercetaşi “Jamborea”. Sever Mureşian a participat
în 1936, la desfãşurarea acesteia în Poiana Braşov. Organizaţia
de cercetaşi era condusã de prof.Ilie Marinca şi Ion Mureşan, care
organizau excursii turistice în Munţii Apuseni sau vizite la
monumentele istorice din ţarã. Se mai organiza “Ziua sãditului
pomilor”, practicatã în fiecare primãvarã, aşa cum a fost

- 44 -

plantarea pe Valea Sãratã şi spre Bãile Oraşului.
Cercetãşia fusese înfiinţatã în Transilvania de catre Emil

Haţegan, distins om politic, militant pentru realizarea Marii Uniri,
şi devenitã principala organizaţie de activitate şi educaţie

patrioticã.
Activitatea sportivã ca strãjer şi cercetaş, l-a pregãtit pentru

viaţã şi pentru meseria de ofiţer. Etapele, începând cu junioratul,
apoi ca sportiv performant şi pânã la cea de arbitru international,
i-au fost pline de satisfacţii, dar şi pãtrunse de spiritul echilibrului
de viaţã, pe care a încercat sã-l transmitã în meciurile de fotbal,

prin actul decizional correct în aprecierea spectacolului, pentru
ca întrecerea de pe teren sã fie cinstitã, în condiţiile unei lupte

acerbe.
El a avut norocul şi satisfacţia sã joace la cea mai simpatizatã

echipã de fotbal din Ardeal, “U” Cluj, unde a fost recrutat de
distinsul medic Mihai Iubu şi prof.univ. Stanciu -(mare chirurg,
realizat în Franţa).

Dr.Mihai Iubu (care a practicat specialitatea O.R.L. cu
rezultate excelente şi în Turda) şi dr.I.Coşereanu erau cei mai
împortanţi susţinãtori ai echipei “Universitatea” Cluj, echipa cea

mai sãracã financiar dar cea mai bogatã în fotbal de calitate, fiind
o reprezentanţã româneascã încã de la înfiinţare.

Când Sever Mureşian îşi aminteşte de timpurile când juca la
“U” Cluj, pe vremea studenţiei la Medicinã Cluj, (clubul fiind
refugiat la Sibiu, ca o consecinţã a cedãrii Transilvaniei de Nord
prin Dictatul de la Viena), zâmbeşte de bucurie. Mã asociez

Domniei Sale pentru cã realizasem o carte despre istoria
fotbalului turdean. Îi cunoştea pe toţi jucãtorii în traiectoria lor
pânã în contemporaneitate. Jucãtorii lui “U” erau uniţi pentru

jocul-spectacol, care cucerea inimile fanilor. Atunci se juca fãrã
bani, funcţiona încã fair-play-ul sportiv al olimpicilor. Pasiunea
pentru fotbal m-a fãcut sã fiu un fan al “Şepcilor Roşii”-cum li
se spunea în presa sportivã naţionalã şi mã duceam cu câţiva
turdeni înfocaţi la toate meciurile desfãşurate la Cluj şi uneori şi

- 45 -

în deplasare în diferite oraşe ale ţãrii. Ar fi nedemn sã nu
amintesc foamea pentru un meci al echipei “U”, care i-a rãzbit pe
ing.Mircea Stanciu şi aproape toţi fraţii lui şi toţi ingineri la IAS
Poiana, Ştefan Chintoan, Ioan Bujor, Ioan Onacã. Vreo 3-4
maşini din Turda sau camioane de la IAS Poiana erau prezente la
meciurile din deplasare,unde şi dr.Mihai Iubu era vioara întâi.

Ca iubitor şi practicant de fotbal în liceu şi facultate m-am
dedicate sportului turdean şi am fost unul din cei care au studiat
palmaresul sportului turdean, mai ales al echipei “Arieşul”, care
a adus şi cel mai important trofeu în 1961, “Cupa României”.
Momentul a fost prins de presa naţionalã, frenezia întoarcerii

acasã s-a transformat într-o adevãratã manifestare a miilor de
turdeni prezenţi la finala cu “Rapid” Bucureşti (cu tren special),
dar şi prin primirea cu entuziasm a învingãtorilor în gara din
Câmpia Turzii şi apoi în Turda. Îi sau petrecere, unde se gãseşte
şi halful prof.Ioan Onacã, sã nu trecem prin amintiri acest delir

turdean.
Aceaşi bucurie o are şi av.Sever Mureşian, ca turdean get-

beget, pentru cã şi dânsul a pornit ca jucãtor de fotbal de la
juniorii “Arieşului” şi pânã la echipa cea mai îndrãgitã “U” Cluj,
cu satisfacţiile de rigoare.

Când îşi aduce aminte de echipa “U”, parcã îl ajutã lacrimile
sã mi-o prezinte: “Costea (portar), Bretotean şi Mundrea
(fundaşi sau beci cum se spunea pe-atunci), Mureşian Sever
(centru half), Jiga, Constantin Rãdulescu (mijlocaşi), Ţãranu,
Olimpiu Medrea, Dascãlu, Jitcovici, Coroiu”.

Domnul Sever Mureşian, cu o memorie bine întreţinutã prin

lectura permanentã a presei sportive, este o adevãratã
enciclopedie a istoriei fotbalului şi este cu adevãrat o binefacere
pentru pasiunea mea pentru sportul rege, şi pentru mine care am

morbul fotbalului în sânge.
Echipa “Victoria” Cluj, în refugiu la Turda, a gãsit linişte şi

continuitate în oraşul de pe Arieş, care a întins o mânã fraţilor
fotbalişti de peste Feleac. În oraşul nostru îşi recruteazã din 1940

- 46 -

jucãtori din clasele a VII-a şi a VIII-a din liceele turdene, printre
ei find şi Sever Mureşian. Din echipa “Victoria” Cluj-Turda, î-şi
aduce aminte cu plãcere de jucãtori, cum ar fi fraţii Vigu, Vigu I
– Ionel, Vigu II – Alexandru, Vigu III – Aurel. Tatãl lor era
proprietar de autobuze şi susţinea material echipa, punând la
dispoziţie mijloace de transport pentru jocurile în deplasare. La

un moment dat aceastã echipã s-a încropit bine în Turda, fiind
cunoscutã şi sub numele de “Refugiaţii”, şi era în fieful echipelor
mari în toatã perioada refugiului. Din echipã mai fãceau parte şi
Albu, Gicã Popa şi Nistor.

În 1942 se organizeazã la Bucureşti “Turul României” prin
fotbal, care s-a ţinut pe stadionul echipei “Venus”. La turneu a
participat şi echipa “Unirea Tricolorã” din Bucureşti. Pe Cârjan,
vestitul apãrãtor de la aceastã echipã l-a ţinut strâns legat Sever
Mureşian. Din echipa refugiaţilor mai fãceau parte: Aurel
Fodorean, Vigu Ionel, Vigu Alexandru şi Cãpuşan.

De Paşti, în 1941, s-a jucat la Sibiu derbiului Clujului, între
“U” şi “Victoria”, fiind o mare sãrbãtoare a reîntregirii. “Victoria”
a fost învinsã cu 9-1, iar în aceastã echipã era şi Sever Mureşian.

Despre atmosfera de la “U”, care a devenit reprezentativã

româneascã, un rãspuns relevant a venit de la jucãtorul turdean
Straja, care a fãcut parte din aceastã echipã şi din echipa naţionalã
a României, în cadrul unui interviu dat în 1987, şi care sunã cam
aşa: “Era o atmosferã entuziastã, de copii teribili, unde a lipsit

cointeresarea material. Exista o unitate sufleteascã pentru Cluj,
pentru fanionul “U”. Era o adevãratã fiesta când intram în

arena su entuziasmul imnului Haide U, nãscut în pribegia
Sibiului şi care ne electriza şi pe noi şi publicul. Erau sinceri
susţinãtori ai echipei, Dr.Gavrilã, Dr.Iubu şi Dr.Coşerean, care

ne entuziasmau, ne încurajau mereu. N-aveam sauna, dar aveam
simţul apartenenţei la o echipã mare româneascã, în capitala
Transilvaniei”.

În districtul Turda, în perioada refugiului, echipele locale,
“Vulturii” (a aviaţiei din Turda), “Sticla”, “Victoria” şi “Industria

- 47 -

Sârmei”, îşi continuau întrecerile sportive.
Sever Mureşian retrãieşte şi acum clipele frumoase de fotbal

de atunci. Rivalitatea dintre echipele clujene “U” şi CFR era în
floare, ca şi acum de altfel, iar Sever Mureşian a fost delegat de
Federaţia de Fotbal sã arbitreze acest derby clujean, în 2 mai
1972. Cu o zi înainte, echipa naţionalã a României realizase la
Budapesta un 1-1, care era o performanţã pentru acel deceniu,

când echipa Ungariei era în forma mare pe plan international.
La Cluj se aştepta o luptã aprigã, nãscutã din orgoliile celor

douã echipe clujene. Arbitrul desemnat a evaluat aceastã
confruntare cu câteva zile înainte, atât matematic cât şi
psihologic. Sever Mureşian era stãpânul fluierului în acest
spectacol aşteptat de cele doua galerii, dar care trebuiau şi ele
luate în calcul. Ca jucãtor la “U” iubea din suflet echipa, capabilã
de orice rezultat, şi susţinutã frenetic de o “galerie nebunã”.

Aceasta încuraja echipa prin cântece, într-un repertoriu propriu
şi însuşit de fani, dar şi prin lozinci încropite ad-hoc, care

produceau un deliciu pe arena Clujului. Arbitrul era însã
partizanul unui joc bãrbãtesc, aşa cum practica CFR, pe care a
avut-o întotdeauna în concepţia unui joc de fotbal.

Dintr-o conversaţie avutã cu un ziarist clujean, care avea
slãbiciune pentru CFR, Sever Mureşian îi rãspunde cã va ţine
jocul în mânã. Va fluiera mai puţin pentru a nu slãbi ritmul
jocului şi nu va fi influenţat de nici o intervenţie a managerilor,
pentru a fi un joc corect, în deplinã sportivitate. Deşi a câştigat
“U” cu 1-0, fermitatea cu care a arbitrat corect întrecerea a
aplanat rivalitãţile motivate sau nemotivate ale fotbaliştilor şi ale

galeriilor.
Studenţii au triumfat, dar şi ceferiştii s-au împãcat cu gândul

cã nu i-a terorizat arbitrul, iar Constantin Rãdulescu, cel care

antrena echipa, afost un gentilom, pentru cã noaptea târziu l-a

învitat pe arbitrul turdean la un restaurant, unde a comentat cinstit
arbitrajul, iar învinsul s-a comportat fair-play, aşa cum stã bine
unui conducãtor de club, şi l-a condus în plinã noapte spre Turda,

- 48 -

dupã o degustare de vinuri rare.
Sever Mureşian a rãmas neinfluenţat în a arbitra un meci greu

şi promisiunea fãcutã ziaristului s-a adeverit, cãci “sfânta
dreptate” a învins, aşa cum i-a promis în cofetãria “Potaissa”.

“U” era echipa rãsfãţatã, imprevizibilã în joc, dar a reuşit prin
jocul debordant, sã nu influenţeze decât cinstit rezultatul

meciului. Echipele provinciale începuserã sã aibã teamã pentru
jocuri când veneau echipele cu multe stele. De aceea Federaţia
Naţionalã de Fotbal a delegat pe câţiva arbitri care se bucurau de
notorietate: Constantin Niţescu (Sibiu), Nicolae Cursaru
(Ploieşti), Zaharia Drãghici (Constanţa).

Sever Mureşian îşi aminteşte cã pe plan internaţional a arbitrat
în Cipru, echipa sa naţionalã în confruntarea echipa Spaniei, cu

mult mai titratã în lumea
fotbalului, cu experienţã mare

în confruntãri cu echipe mari ale

Meciul UTA-Progresul lumii. A fost un meci de luptã,
Arad 1968
cu scorul de 0-2 în favoarea
Spaniei, realizat şi prin
diferenţa evidentã de valoare.

Din relatãrile fostului arbitru
Sever Mureşian nu lipseşte nici

amintirea faulturilor provocate

Meciul Steaua-UTA de aşii dribleuri, apreciate cu

cartonaşe galbene sau roşii. Îi pare rãu ca l-a sancţionat pe

Invansuc de la “U”, care avea o vitezã debordantã şi, cum fãcea

slalomuri cu mingea, parcã ar fi condus din umbra de un
magician, iar şutul sãu de pe extremã era de ochitor al punctului
nevralgic din poarta adverse, fiind considerat “spaima porţilor”.

Un meci pe care l-a arbitrat cu prudenţã a fost cel dintre CSM
Iaşi şi Dinamo Bucureşti. Cei care se ocupau din umbra de
arbitrul delegat, l-au dus pe Sever Mureşian la bojdeuca lui
Creangã, la Teiul lui Eminescu şi la “Bolta Rece”, locuri dragi

pentru localnici. Meciul avea mare încãrcãturã, Dinamo mergea

- 49 -

spre titlu, iar Iaşul se zvârcolea sã evite retrogradarea. Miza mare

îi dãdea arbitrului bãtaie de cap, cãci trebuia sã rãmãnã integru.

Arbitrul a lãsat jocul sã meargã, sã nu rupã ritmul prin
fluierare, iar ziaristul şi scriitorul Mircea Radu Iacoban, în
cronica sportivã din jurnalul local, i-a acordat nota 8 şi l-a
caracterizat pe arbitru printr-o expresie inteligentã: “Sfântul
Sever-Blajinul”.

Abonat la toate ziarele care conţin ştiri sportive, domnul Sever
Mureşian cântãreşte ca un farmacist desfãşurarea sportului
românesc şi este dezãmãgit de caracterul mercantil pe care îl au
sportivii în general şi fotbaliştii în special, când se joacã fotbal
pe bani, iar vedetele se vând şi se cumpãrã cu sume fabuloase. Se

practicã sclavajul din insula Delos de lângã Atena, dar la
parametric multipli. Fotbalul nu mai mulţumeşte nici pe jucãtori,
nici pe spectator. Coroniţa cu frunze de mãslin, care însemna
obţinerea performanţei sportive prin întrecere cinstitã, este
viciatã prin sumele mari de bani care prostitueazã spectacolul şi

jocul olimpic.

O relatare a fiului vitreg a lui Sever
Mureşian evidenţiazã şi mai mult tãria de

caracter a acestuia:

Pot sã spun despre tatãl meu (v) cã a

Cursurile de arbitri pentru Liga I fost un arbitru extrem de corect şi cinstit
Rm.Vâlcea, 1962
şi ca urmare orice încercare de mituire

sau intervenţie oricât de micã era respinsã chiar cu mânie. Asta

am trãit-o pe pielea mea cam prin anul 1966 când lucram ca
inginer stagiar la UCM Reşiţa şi echipa de fotbal localã urma

urma sã joace cu UTA Arad. Cu toate cã numele meu nu era
Mureşian, am fost descoperit şi chemat la directorul general