Manuscris Carte Sever1_Neat2

- 50 -

care m-a rugat sã intervin pe lângã tatãl meu v. pentru o
atitudine favorabilã faţã de echipa localã, aflatã în dificultate.
“Onorariul” meu, în cazul în care echipa obţinea cel puţin un
rezultat egal, urma sã fie o garsonierã. Am primit delegaţie şi am
venit acasã dar în afarã de o ceartã bunã şi o mica vacanţã, n-
am obţinut nimic. Mi-a spus cã pentru nimic în lume nu îşi va
pãta renumele câştigat de arbitru onorabil şi cinstit. Pânã la
urmã eu am avut noroc pentru cã echipa din Reşiţa a fãcut un
egal iar eu am primit garsoniera».

Sever Andrei Mureşian este jurist ca formaţie intelectualã şi
adept al dreptãţii, aşa cum s-a manifestat şi în sport. În anul 1955
a devenit arbitru, iar din 1964, când a promovat în lotul A (Liga
I), şi pânã în 1973 când s-a retras din activitatea competiţionalã,
a condus un mare numãr de partide. Şi la 90 de ani îşi pãstreazã
forma fizicã, dar nu uita cã un pãharel de vin şi o tãrie sunt
binevenite pentru organism. El n-a avut o viaţã de cãlugãr, a ştiut
sã pãstreze cumpãtul la un chef, sã fie plãcut în conversaţie, a
stãpânit întotdeauna mãsura decenţei, practicã şi acum maniere
elegante faţã de o femeie întrucât politeţea o are în sânge.

Figura atleticã şi jovialitatea au fãcut ca multe domnişoare şi
doamne sã cadã ca spicele în faţa junelui cuceritor care nu şi-a
trãdat statutul de Don Juan în timpul burlãciei de pânã la 28 de
ani.

Prin sport, a devenit şi membru PCR în perioada de vârf a
carierei de arbitru, pentru onestitatea şi ordinea din timpul
marilor întreceri fotbalistice. Aurel Duca, prim-secretar al PCR
pe judeţul Cluj, îl sfãtuieşte pe primarul Turzii de atunci, Ioan
Vedean, sã-l determine pe Sever Mureşian sã devinã membru de
partid, pentru a fi promovat ca arbitru în Liga I.



- 51 -

VII. PĂTIMIRILE LUI SEVER
ÎN “EPOCA DE AUR”

Respins ca sistem social, comunismul a însemnat pentru

ofiţerul de cavalerie o ţintã care nu corespundea cu nevoile şi
dezvoltarea României. Aceastã percepţie de respingere a unui
implant sovietic era filozofia româneascã, încã de când România
şi Antanta au zdrobit Republica Sovieticã Ungarã şi ţara noastrã
a format un coridor sanitar cu Polonia, de la Marea Balticã la
Marea Neagrã, pentru a preveni înfiltrarea comunismului lui
Lenin şi în Europa. Cea mai mare parte dintre ofiţerii şi ostaşii
români din unitãţile de cavalerie care au fost pe frontul de Est au
cunoscut pe viu “raiul sovietic” şi nu şi l-au dorit şi în ţarã.

Odatã penetrat comunismul, prin Armata Roşie, în 1944,
România simte aceastã breşã ruseascã în viaţa şi administraţia
care “îmbrãţişeazã” prin forţã sistemul economic şi politic al
sovieticilor, cu grave repercusiuni asupra poporului roman.
Faptul cã regimul communist începe sã saboteze puterea
monarhiei şi a partidelor istorice, începe, în realitate, valul
mãsurilor represive faţã de armata regalã şi,în special, a
cavaleriei, care rãmâne fidelã Regelui Mihai. Acestor partizani ai
regalitãţii li se intenteazã procese politice, care sunt realizate prin
acţiuni coercitive.

În anul 1946, conducerea comunistã din România nãscoceşte
un atentat împotriva statului roman, acţiune numitã “Valurile
Dunãrii”, în care unii comandanţi de cavalerie sunt anchetaţi,
judecaţi şi pedepsiţi cu hotãrâri în instanţã, fapt care a dezonorat
calitatea de ofiţer active, luptãtori pe fronturi pentru România
Mare. Sever a mai avut un dinte împotriva regiului communist:
casa moştenitã de la pãrinţi i-a fost luatã abuziv şi mult mai târziu,
printr-un process, s-a revenit la normalitate. Las sã relateze
evenimentul chiar pe generalul Sever Mureşian, care, din aceastã
cauzã, a suferit şi a cunoscut arestul şi închisoarea: “La 9

- 52 -

oct.1946 din Şcoala de ofiţeri de cavalerie, unde eram ofiţer
instructor, am fost arestat de Siguranţã, întemniţat la Ministerul
de Interne Bucureşti, unde am fost anchetat împreunã cu fostul

commandant al Diviziei I Cavalerie, general de divizie Petre

Georgescu, colonel Dumitru Sorescu, comandantul Regimentului
1 Roşiori, lt.Mircea Madgearu, aghiotant al Regimentului 1
Roşiori, pentru învinuirea de a organiza rezistenţa în munţi, în
eventualitatea unui conflict între aliaţi, precum şi pentru deţinere
ilegalã de armã şi muniţie, pe care generalul Nicolski a denumit-
o convenţional “Valurile Dunãrii”.

Am fost condamnat la trei ani temniţã grea, pentru
organizarea unui depozit de muniţie, pedeapsã pe care am
executat-o la închisoarea militarã Bucureşti, din str.Uranus, şi

apoi eliberat de la Penitenciarul Jilava la data de 3 sept.1948,

dupã care am aflat cã de la data 1 sept.1947 am fost trecut în
rezervã”.

În armata românã începuse procesul de epurare a ofiţerilor
de carierã, care juraserã şi luptaserã în Armata Regalã. Fãrã
pãrtinire este şi relatarea învinuitului lt.Sever Mureşian, pe care
o face profesoarei Carmen Alina Racovitza, şi care a apãrut în
revista “Memoria” nr.38/2002, care-şi începe pledoaria cu
urmãtoarele: “În acţiunea de lichidare a corpului ofiţeresc de
elitã din Armata Regalã, din ordinal ocupanţilor sovietici, a fost
înscenatã organizaţia subversivã «Valurile Dunãrii», una din
primele acţiuni de aceastã naturã. Au fost deferiţi justiţiei
militare grupul de ofiţeri şi subofiţeri cavalerişti din Regimentul
1 Roşiori. Pedepsele au fost crunte şi inumane. Lt. Mircea
Madgearu a fost împuşcat la Canal, înscenându-i-se o tentativã

de evadare; generalul Petre Georgescu a decedat în închisoare,
bolnav de TBC, colonelul Dumitru Sorescu a mai trait câţiva ani

dupã punerea sa în libertate în 1964, chinuindu-se în cârje

datoritã decalcifierii sistemului osos, sergent major Ioan Pop a
emigrat în Statele Unite ale Americii, iar Ştefan Buzan a locuit
în ultimul timp în Arad”.

- 53 -

Dialogul de descãrcare psihicã se realizeazã la Miceşti,

pentru cã Sever, avocatul propriului sãu proces intentat, avea

nevoie sã expunã tacticos apãrarea, unde gestica i-a fost aliat, în
timp ce prepelicarul Maxi, confidentul lui, se tãvãleşte de bucurie
într-o baltã – aduce elogiul companionilor din banca acuzaţilor,
fãcându-le câte un medalion. “Dumitru Sorescu, fostul sãu
comandant de pe front, s-a distins prin curaj şi vitejie, a fost şef
de promoţie al şcolii de ofiţeri de cavalerie Târgovişte, a fost
brevetat de Statul Major al Academiei militare din Saint Cyr –
Franţa, şi în ţarã a fost decorat cu “Ordinul Mihai Viteazu” în
luptele din Rãsãrit şi Apus. Procesul diversionist “Valurile
Dunãrii” a fost mâna noii instituţii de Siguranţã, numitã chiar
“Securitatea”, care a adus în ţarã forma însecuritãţii. Acest
colonel a fost şef de stat major al Brigãzii de Cavalerie din Bãlţi,
şi la retragerea din Basarabia fãcutã dupã Ultimatumul lui Stalin,

a distrus un pod pentru a întârzia invadarea Basarabiei din 1940,
o poliţã cerutã de sovietici.

Pe generalul Petre Georgescu îl cunoaşte din perioada când
se întoarce din rãzboi la Arad, unde se reîntorsese şi Regimentul
sãu 1 Roşiori. Generalul care avea o vie cu viţã nobilã în Pãuleşti,
invitã mai mulţi ofiţeri la un dineu împreunã cu soţiile lor şi astfel
o parte din aceştia vor fi implicaţi în acel proces fictive. Procesul
s-a dezbãtut în faţa Curţii de Casaţie şi Justiţie de un complet de

generali. Din completul de judecãtori prezidat de generalul

Emanoil Ionescu, mai fãceau parte gen.Bardan, gen.Stãnculescu
(tatãl generalului Victor A.Stãnculescu de la “revoluţie”),

gen.Cambrea.
Instanţele de judecatã au reţinut în sarcina inculpaţilor

urmãtoarele fapte: «În toamna anului 1945, fiind influenţaţi de

zvonurile care circulau în acea vreme cu privire la izbucnirea
unui rãzboi între anglo-americani şi sovietici, colonelul Sorescu
Dumitru, comandantul Regimentului 1 Roşiori din garnizoana
Arad, a început organizarea unei rezistenţe în spatele
eventualului front. Pregãtirea planului de rezistenţã a început cu

- 54 -

alegerea aderenţilor, pregãtirea lor spiritualã şi tehnicã, gãsirea
locurilor de întâlnire, locurile de rezistenţã şi de depozitare a
armamentului şi muniţiei».

În România începuse o adevãratã campanie de îndoctrinare
şi propaganda comunistã, care în unitãţile militare revenea
resortului politic. Acesta avea un locţiitor politic al

comandantului de regiment, care, venind sã explice principiul
“dictaturii proletariatului”, a cerut adunãrii sã ofere explicaţii;
atunci lt Sever Mureşian s-a oferit sã le de ape loc, supãrând prin
afirmaţia: “Armata românã a fost singura armatã din lume care

a luptat împotriva a douã dictaturi, pentru instalarea
democraţiei, astfel cã nu mai avem nevoie de o altã dictaturã, fie
ea şi a proletariatului”. Sigur cã aceastã afirmaţie a fost scânteia
care a provocat aprinderea şi a condus la împlicarea lui în

înscenarea pentru lichidarea colonelului Sorescu.
Sever Mureşian a stat o lunã în subsolurile Ministerului de

Interne, fiind anchetat noaptea în camerele de torturã, în care

procurorul Nicolski, bine camuflat, punea întrebãri care ar fi dus
la recunoaşterea depozitãrii de muniţie de la Pãuliş pe care ar fi
vrut s-o creeze din “economia de muniţie, în calitatea de
commandant escadron la tragerile de instrucţie”.

La proces au asistat mai mulţi ofiţeri şi generalul unor mari
unitãţi de vânãtori de munte, Leonard Mociulski, care la acea
data a afirmat cã învinuiţii s-au comportat ca adevãraţi ofiţeri de

cavalerie.

Din închisoarea militarã de pe str.Uranus a putut lua legãtura
cu familia sa, dupã care întregul grup “subversiv” a fost mutat la

închisoarea Jilava. Cea mai mare durere în aceastã condamnare
care l-a urmãrit toatã viaţa a fost reţinerea livretului militar de
ofiţer şi, apoi fãrã nici o degradare, i s-a remis un livret militar

de soldat. Ruptura de armatã a fost zdrobitoare moral, singura

mângâiere a rãmas sã termine Facultatea de Drept de la Sibiu în

1950.
Închisoarea de la Jilava l-a întãrit pe Sever Mureşian şi e

- 55 -

bucuros cã aici a fost în celula 4 cu generalul Piki Vasiliu,
condamnat ca şi “criminal de rãzboi”, dar tortura psihicã a fost

cea mai tulburãtoare.
O explicaţie duioasã a acestor crime comuniste o realizeazã

generalul Mircea Velicu care în 4-6 iunie 1999, la Universitatea
din Craiova, susţine o temã întitulatã: O dramã a istoriei române:
Cavaleria înfruntã «Valurile Dunãrii», care porneşte literar de la
vestitul vals Dunãrea Albastrã, de Johann Strauss, şi de la

Valurile Dunãrii compusã de maiorul Ivanovici, rãscolind în ritm
de vals istoria şi geografia bãtrânei Europe. Asocierile de locuri
şi evenimente sunt frumoase trimiteri spre armonie şi ritm, ca un

adevãrat imn al Dunãrii, al doilea fluviu dupã Volga,din Europa:
Te-ai nãscut din piatra durã a Munţilor Pãdurea Neagrã, strãbate
8 ţãri pentru a te împreuna cu apele unei mãri tot Negre, ca şi
numele de obârşie. Izvorul, sub vârful Raniel de 1241 m, unde te

salutã douã femei dintr-o staturã de

marmurã de Carrara, care

simbolizeazã Europa arãtând ficei

sale Dunãrea drumul hãrãzit de

destin. Din istoria acestui fluviu s-au

nãscut legende, valsuri nemuritoare
şi poezii. Muzicieni şi poeţi geniali i-
au cântat deopotrivã frumuseţea, uneori albastrã ca cerul, dar şi
forţa crescândã ce o mâna nãvalnic cãtre Marea Neagrã.

Ovidiu, exilatul pe nedrept, Fr.Schiller, Heinrich Heine,

Petöffi Sandor, marele nostru poet Mihai Eminescu, i-au închinat
legende şi poeme. Şi totuşi în aceastã incantaţie literarã se spune

cã din aceste valuri albastre s-a nãscut prima dramã a cavaleriei
româneşti în 1946 la Arad pe Mureş, nãscocitã de o minte
satanicã a unui regim impus dintr-un “rai” rãsãritean.

“Valurile Dunãrii”, prima organizaţie subversivã; Generalul
Velicu Mircea a fãcut parte din Regimentul 5 Roşiori, şi alãturi
de Regimentul 1 Roşiori Arad, Regimentul 2 Roşiori şi
Regimentul 1 de Artilerie cãlãreaţã din cadrul Diviziei 1

- 56 -

Cavalerie, a participat la campania din Est din 1944 şi apoi la

campania din Vest pânã la terminarea rãzboiului. El ne comunicã
faptul cã şi din unitatea sa s-au ridicat ofiţeri care au militat
pentru susţinerea Armatei Regale. În atmosfera anului 1946 când
în Arad şi în alte garnizoane se pregãteau comuniştii pentru
trucarea alegerilor, care s-a şi realizat, în armata fidelã Regelui
Mihai se purtau la nivel de comandã discuţii libere şi despre
posibilitatea unui rãzboi între aliaţi. În cadrul unei aplicaţii de
ambuscade, a primit pregãtirea de luptã a marii unitãţi, în
apropierea localitãţii Pãuliş. La masa de bilanţ şi sub influenţa
vinului din podgoriile Pãulişului s-au fãcut toasturi pentru
susţinerea Armatei Regale, dar au existat şi cozi de topor care au

speculat momentul, trãdând manifestarea de solidaritate cu
Regalitatea, de unde s-a nãscut şi aceastã sãmânţã de aşa zisã
conspiraţie şi mai târziu intentarea procesului “Valurile Dunãrii”.
Generalul Mircea Velicu aseamãnã acţiunea de aderenţã cu o
“Cinã de Tainã”, unde au existat iude moderne, care au rãstignit

adevãrul.
Sentinţa din acest proces este relevantã pentru un grup de

ofiţeri, printre care şi lt.Sever Mureşian, cãrora li se aplicã
pedepse cu închisoarea, degradarea şi supliciul suferinţei unor
fãrãdelegi, care i-au adus suferinţe fizice groaznice.

Completul de judecatã format din generalii noii puteri
comuniste, a excelat în exagerãri de acuzare, pentru a-şi arãta
fidelitatea faţã de noua putere, care a încurajat arbitrarul în

hotãrârile finale ale procesului.

Poate pentru edificarea acestui celebru process, ce a adus
suferinţe grave cavaleriştilor români, meritã sã arãt şi pedepsele
care au fost acordate şi executate cu umilinţã şi durere de grupul
celor împlicaţi.

Sever Mureşian a fost învinuit prin depoziţia unor martori
mituiţi cã a mers cu cãruţa la Pãuliş, unde a rãmas sã discute cu
generalul Petre Georgescu şi cã, împreunã cu lt.Popescu

Constantin, au intrat în via generalului unde i s-a arãtat o casã

- 57 -

pãrãsitã unde ar putea sã îngroape o cantitate de muniţie a

regimentului, fapt care n-a fost dovedit.
Prin Decizia nr.5 din 25 apr.1947, Curtea Militarã de Casaţie

şi Justiţie a condamnat pe:
Sorescu Dumitru la 10 ani temniţã grea şi 5 ani degradare

civicã pentru infracţiunea de complot întru distrugerea unitãţii
statului şi la 25 ani muncã silnicã pentru infracţiunea de deţinere
de arme şi muniţie şi dispune ca inculpatul sã execute pedeapsa

cea mai mare.
Madgearu Mircea la 6 ani temniţã grea şi 30 de ani degradare

civicã pentru infracţiunea de complot pentru distrugerea unitãţii
statului şi la 10 ani temniţã grea pentru complicitate la
infracţiunea de deţinere ilegalã de arme şi muniţie.

Mureşian Sever Andrei a fost condamnat la 3 ani temniţã
grea pentru complicitate la infracţiunea de deţinere de arme şi
muniţie şi achitat pentru infracţiunea de participare la complot
întru distrugerea unitãţii statului şi la infracţiunea de deţinere
ilegalã de arme şi muniţie.

Georgescu Petre a fost condamnat la 9 ani temniţã grea şi 5
ani degradare civicã pentru aceleaşi infracţiuni simulate de
justiţia popularã.

Curiozitatea acestui proces “Valurile Dunãrii” este cã

generalul de azi, locotenentul de atunci a suferit rigorile arestãrii
şi închisorii, dar motivele arestãrii, ticluite de justiţia militarã a

anilor 1946-47, au fost respinse prin hotãrârea finalã de achitare.
Suferinţa moralã a fost cea care l-a afectat cel mai mult pe
turdeanul Sever Mureşian, pentru cã i s-a înscenat un proces fals
care l-a urmãrit toatã viaţa.

Solidar cu suferinţele grupului de ofiţeri de cavalerie,
constituitã dupã justiţia comunistã în grupul “Valurile Dunãrii”,
a înţeles cã acest act juridic improvizat a fost o loviturã datã
Armatei fidelã Regelui Mihai I, ca şi alte simulacre de procese
politice intentate de forţa comunistã, venitã la putere pe tancurile

sovietice.