PND_Aventuri cu Pettson si Findus_Interior_small_res

În dimineața următoare nu se mai auzi nici un cântat.
Când Pettson ieși să le dea de mâncare găinilor, le găsi în poiată,
smiorcăindu-se. Iar cocoșul, ia-l de unde nu-i.
— N-a suportat restricțiile. A plecat, hohoti Floricica-Frumușica.
— A zburat! Peste gard, pur și simplu…, spuse o altă găină.
— …ca un vultur de mare! Vă dați seama că știa să și zboare? zise o
a treia.
— Se pricepea la o grămadă de lucruri, cocoșul nostru…
— N-o să-l mai vedem niciodată. Ne e dor de el… Smiorc, smiorc…
— Dar și-a luat rămas-bun într-un mod taaare drăguț.

101

Pettson a rămas ca trăsnit.
— Dar… cum o să se descurce el singur? Am fi putut sta de
vorbă… Am fi putut să…
— O să se descurce el, spuse Albișoara.
— Cocoșii au și ei mândria lor. Nu stau la dis…cuții.
Pettson se repezi afară.
— Dar… dacă-l prinde vulpea… sau vreun uliu… ori dacă

moare de foame?!
Apoi nu mai auziră nimic, pentru că Pettson dispăru din-
colo de dealul împădurit.
Nu se întoarse decât după vreo oră. Îl căutase peste
tot, dar nimeni nu-l văzuse și nici nu-l auzise pe
cocoșul lor.

102

Findus crăpa de rușine. De fapt, tocmai la
asta sperase atunci când îl criticase pe cocoș.
Dar era doar un gând, o dorință. Când dorin-
ța i s-a împlinit, a început să-și facă mustrări
de conștiință.
— Cred că e vina mea, îi spuse lui Pettson.
Apoi îi povesti de scrisoare.
Pettson îi aruncă o privire dojenitoare:
— N-a fost deloc drăguț din partea ta. Ai mai
și dat vina pe mine. Sper că ți-e rușine și că
ești sincer.
— Nu știam c-o să plece, spuse Findus
rușinându-se cât îl țineau puterile. Poate
se întoarce…?
— Mă îndoiesc, zise Pettson. Dar de sperat,
putem să sperăm.

103

Acum era din nou liniște în curte.
Pettson se uită gânditor la găinile care păreau deja puțin mai binedispuse. De par-
că ar fi avut alte griji.
— Eu am impresia că în curând o să auzim niște piuituri la voi în poiată, spuse
Pettson. Niște piuituri de puișori, vreau să zic.
— Da, asta cred și eu! spuse Sofia-Fia, încântată.
— Și eu, zise Frumușica, iar celelalte găini o aprobară cotcodăcind.
— Toate suntem sigure de asta, adăugă Fulguța, extrem de mulțumită.
— Și dacă am dreptate, atunci va trebui să ai grijă de ei, îi spuse Pettson lui Findus.
Pentru că puii micuți sunt foarte sensibili. Trebuie să mă ajuți să-i păzim, ca să nu-i
mănânce vreo pisică străină.
Și-n clipa aceea, Findus păru că se luminează și el la față. Știa c-o să-i păzească pe
puii ăia, chit c-o să stea în fața poieții din zori până-n seară.

104

Parfumul memoriei

Findus voia cu orice chip ca găinile să-i fie prietene. Așa că s-a hotă-
rât să fabrice un parfum care să le ajute să-și aducă aminte de el.

Poți și tu să faci un asemenea parfum, și iată cum:
Ia niște frunze de plante aromatice, cum ar fi mărar, lămâie sau
busuioc. Pune frunzele într-un borcan sau într-un săculeț de pânză,
câte o aromă în fiecare. Fă două borcane pentru fiecare aromă, dar fă
și unul care să le aibă pe toate. Amestecă borcanele și lasă-ți prietenii
să le miroasă până recunosc ce-ai pus în ele. Dacă vrei, poți folosi
condimentele pe care le ai în cămară, piper, ghimbir sau cuișoare.

Pacea s-a așternut din nou asupra curții.
Dar curând lui Findus i s-a făcut dor de
noi aventuri. Și aventura a început chiar
când Findus a găsit un sac ciudat strâns și

pus bine la păstrare în pod.

Pettson pleaca în
excursie cu cortul

Într‑o zi, moșul Pettson se urcă în pod ca să caute o pungă cu plute pentru
undița lui. Avea impresia că le văzuse acolo. Ca de obicei, motanul Findus
încerca să‑l ajute la căutat. Când Pettson ridică o cutie, Findus descoperi un
cârnat verde. Un cârnat mare și verde, din pânză. Sări pe el și încercă să‑și
țină echilibrul. Când o luă înainte, cârnatul se rostogoli înapoi. Când merse
înapoi, cârnatul se rostogoli înainte. Când începu să alerge, cârnatul începu
să se rostogolească și mai repede.
— Uită‑te la mine, Pettson! strigă el.
Pettson scoase nasul din cutie.
— Hm, da, da. Ai grijă să nu cazi pe…
— Ajutoooooor!
Cârnatul sări pe scările abrupte și motanul se năpusti după el.
Pettson alergă în urma lui.

108

— Findus! Ce‑ai pățit? Te‑ai lovit?
— Daaa, cred că mi‑am rupt urechile. De ce ții cârnații ăștia mortali
în pod? se lamentă Findus.
— Ăla e un cort, spuse Pettson.
— Cum adică? Ce‑i ăla, „cort“? îl întrebă Findus.
— O casă de pânză în care dormi când pleci în excursie la munte,
de pildă.
Motanul căscă ochii la moș, de parcă s‑ar fi îndoit de sănătatea
lui mentală.
— Cum să dormi în asta când te duci în excursie? Te plimbi ca un
somnambul sau cum? Cu cârnatul pe cap?
— Nu, nu, spuse Pettson pe un ton extrem de răbdător. În husa aia e
un cort împachetat. Vino să‑ți arăt.

109

Pettson scoase cortul din husă și‑l despături. Își aduse imediat aminte cum era să
stai întins în cort când îi simți mirosul, deși nu mai fusese cu cortul de câțiva ani
buni. Cât s‑a distrat când era tânăr și pleca hai‑hui în excursie! Oare să mai încerce
o dată? Ar fi ocazia perfectă să‑și testeze noua invenție.
Findus găsi deschizătura și se strecură înăuntru.
— Vreau să dorm aici, spuse el. Nu putem să plecăm la munte? Unde e muntele?
— Munții cu adevărat înalți sunt în Laponia, spuse Pettson.
— Dar avem un munte înalt și‑n spatele atelierului. Putem să facem o drumeție și
acolo, spuse Findus.
— Ei, aia nu‑i o drumeție. E o plimbare de un sfert de oră, își dădu cu părerea mo-
șul.
— Dar, Pettson, nici nu trebuie să ne plimbăm mai mult. Putem să facem o drume-
ție scurtă și să dormim după aia în cort.

110

— Aș vrea să‑mi testez invenția, zise Pettson.
Propun să dăm o tură în jurul lacului și să pu-
nem cortul la jumătatea drumului. Putem să și
pescuim. Stăm pe malul lacului, ne uităm la apus
și facem biban la grătar.
— Daaa, așa facem! Hai să mergem! strigă Findus
și o tuli afară.
— Liniștește‑te. Mai întâi trebuie să adun
câteva lucruri.
Cortul, sacul de dormit, rucsacul, cana pentru
cafea, invenția neterminată…
Lui Pettson îi luă ceva timp să se gândească și să
găsească tot ce trebuia să ia cu el.
Motanul îl aștepta nerăbdător.

111

În sfârșit, plecară la drum, motanul o luă înainte, și moșul după el.
Când trecură pe lângă câteva găini, Findus începu să strige:
— Pa, găinușelor! Am plecat cu cortul la munte și la pescuit, și voi
n‑aveți voie să veniți cu noi.
— De ce n‑avem voie? Pettson! Vrem să ne ducem și noi cu cortul pe
lac! cotcodăciră găinile și alergară după ei.
— Nu se poate, spuse Pettson. Voi n‑aveți puterea să mergeți atâta.
O să vă rătăciți în pădure și o să vă prindă vulpea și‑o să vă mănân-
ce. Stați aici!
— Ba nu. Vrem să mergem cu voi! se văicăriră găinile.

112

Pettson o rupse la fugă, dar găinile îl urmăriră.
Bătrâna Andersson, care îngrijea răsadurile de sfeclă de zahăr, se uită după
Pettson și găini.
— Să nu‑ți fie frică de găini, Pettson! strigă ea. Să știi că nu‑s așa de pericu-
loase cum par!
Pettson se opri. Se făcea de râs. Găinile alea trebuiau duse înapoi.

113

O luă spre casă și găinile îl urmăriră, cam nedumerite, ce‑i drept. Moșul se duse
la cotețul de găini și le chemă:
— Haideți, găinușelor! Piu, piu, piu! E vremea să vă culcați. Haideți.
Findus alergă în jurul lor și încercă să le bage în coteț. Dar, bineînțeles că
n‑avea nici o șansă.
— Crede că suntem grele de cap. Ziua-n amiaza mare! Numai du‑te
tu la lac, Pettson, că mergem și noi după tine. Dacă stai acasă,
stăm și noi.
Era clar, n‑aveau ce să facă. N‑ai cum să poruncești la
zece găini.

114

— Se pare că va trebui să
amânăm excursia, Findus, spuse
Pettson. Măcar acum n‑o să mai
fii nevoit să mergi atâta pe jos.
Findus era dezamăgit, sărea
dintr‑un loc în altul și le
boscorodea pe găini. Dar când
Pettson a zis că puteau să
monteze cortul în grădină, toți
s‑au bucurat. Motanul îl ajută,
sub privirile găinilor, și în
curând cortul era ridicat.

115

Pettson desfăcu sacul de dormit și Findus se strecură înăuntru. Părea mulțumit.
— Casa asta mi se potrivește perfect. Aici vreau să dorm la noapte.
— Și noi vrem să dormim aici în noaptea asta, spuseră găinile.
— Nu! N‑aveți voie! izbucni Findus. Nu‑i așa că n‑au voie, Pettson?
— Rezolvăm noi cumva, spuse moșul. Vino, Findus, am nevoie de ajutorul tău.
Când se îndepărtară suficient de găini, Pettson îi șopti lui Findus:
— Lasă‑le să‑și facă de cap. Se plictisesc ele imediat. Până atunci, noi putem să ne
ducem la pescuit. Vreau să‑mi testez invenția.

116

Pettson inventase o undiță‑arc. Jos, lângă lac, îi explică lui Findus cum funcționa.
Cârligul și pluta erau legate de o săgeată. Iar săgeata era legată de fir. Restul firului
era rulat, și mosorul era montat pe un arc. Cu arcul, Pettson putea să trimită să-
geata și cârligul departe de tot, spre mijlocul lacului, mult mai departe decât cu o
undiță. Avea să funcționeze nemaipomenit.
Pettson ținti spre un stufăriș, undeva departe. Era sigur că acolo își făceau veacul
niște știuci imense. Trecu mult timp fără să se întâmple nimic, în afară de faptul
că Findus prindea biban după biban de pe o piatră, pescuind după metode cât se
poate de obișnuite.

117

118

Pettson luă bibanul cel mai mic pe post de momeală și trase cu arcul.
Acesta nici nu atinse bine suprafața apei, că se auzi un pleoscăit.
Părea să fi fost un pește imens.
— Uite, Findus, chiui Pettson. Ai văzut? Ce știucă!
Era mare cât o focă și dădu din coadă încă o dată. Pettson ținu undi-
ța cât putu de tare, dar firul se rupse și dispăru în lac cu tot cu știucă.

119

Moșul și motanul se holbară la cercurile de pe suprafața
apei, fără să scoată vreun cuvânt, până când lacul se liniști
din nou.
— Aoleu, Findus, șopti Pettson. O bestie ca asta n‑am mai vă-
zut.
— Hai să mergem acasă, spuse Findus și alergă departe de
mal. Vino, Pettson! Am pescuit destul!
În drum spre cort, Findus voia să afle cât de mari și de peri-
culoase pot fi știucile. Dar Pettson era foarte tăcut și îngân-
durat și abia dacă‑i arunca vreun cuvânt. Cât se mai vedea
lacul, Pettson întoarse capul din doi în doi metri și se uită la
stufăriș, dar nu auzi niciun pleoscăit.

120

Când se întoarseră, cum era de așteptat, găinile se plictisiseră de cort. Singura care
stătea pe ou în sacul de dormit era Bubulina.
Pettson făcu focul lângă poteca pietruită și puse de cafea. Apoi fripseră bibanii și se
prefăcură că sunt la munte. Pettson se sprijini cu spatele de măr și trase adânc aer
în piept.
— Oh, da! Nimic nu se compară cu niște biban la grătar și o cană de cafea, după o
zi lungă de mers pe coasta muntelui. Cel puțin, eu așa cred.
— Ce, nu ești sigur? întrebă Findus.
— Nu, n‑am fost niciodată la munte. N‑a fost să fie. N‑aveam noi timp de așa ceva.
Și nici nu ne‑am permis. Dar sigur ar fi fost distractiv.

121

Când a început să se întunece, Findus s‑a pregătit să se culce, chit că nu era foarte târziu.
Voia să doarmă în cort și n‑avea răbdare să mai aștepte. Pettson îi spuse „Noapte bună, mo-
tane“ și se duse să închidă găinile, iar după aceea intră să asculte buletinul meteo. Findus
rămase singur. Era palpitant să dormi în cort. Înăuntru, lumina și întunericul păreau altfel.
Afară era aproape beznă. Până și lumina se vedea diferit, și Findus auzea foșnetul frun-
zelor de afară clar, dar altfel. Clar și, în același timp, estompat. Da, chiar auzea mai bine
fiecare pocnet și foșnet. Asta fiindcă nu vedea nimic, așa că se străduia din răsputeri să ghi-
cească cine sau ce provoca zgomotele. Oricât s‑ar fi chinuit, nu vedea nimic în afara pânzei
cortului și oricât s‑ar fi strofocat să deslușească sunetele, nu putea fi sigur de originea lor.
Nu știa, de pildă, nici ce sunete scoate o știucă imensă. Dintr‑odată, i s‑a părut mult prea
palpitant să stea singur în cort. Ieși repede din sacul de dormit, trase cu ochiul prin crăpă-
tură și apoi alergă cât îl țineau picioarele până în bucătărie, la Pettson.

122

Moșul tocmai se pregătea să se culce, când motanul intră val‑vârtej.
— Ce‑i asta? se sperie Pettson. Nu mai e distractiv să dormi în cort?
— Ba da, spuse Findus. Mi s‑a părut distractiv mult timp. Dar mai încolo m‑am simțit tare
singur. Cred c‑ar fi fost mai amuzant dacă eram amândoi.
— Hai, nu mai spune! zise Pettson. Nu știam că ți‑e frică de întuneric. Parcă ziceai că vezi
bine noaptea.
— Da, da, așa zici mereu. Dar să știi că aud și mai bine, spuse Findus. Și problema e că,
atunci când ești în cort, vezi doar cortul, dar auzi aproape tot. De asta am zis că dacă ai
sta puțin cu mine, n‑aș mai auzi atâtea. Cred că după asta o să fie mai distractiv să dorm
în cort.
— Așa deci. Hm, poate că ai dreptate, mormăi Pettson. Bine, fie. Poate stau puțin cu tine,
să vedem ce se întâmplă.

123

Cei doi ieșiră din nou. Acum nu se mai vedea aproape nimic. Findus
se strecură în sacul de dormit și Pettson se așeză lângă el. Dar era un
cort mic și nu stătea tocmai comod, așa că, după un timp, se întinse
pe sacul de dormit și‑l culcă pe Findus în pălărie.
Au stat așa un timp, după care Findus spuse:
— Noroc că n‑ai reușit să prinzi știuca aia. Probabil că ne‑ar fi mân-
cat cu fulgi cu tot. Nu cred că vreau să mai merg cu tine la pescuit.
— N‑are de ce să‑ți fie frică. Dacă n‑am mai văzut un pește atât de
mare înseamnă că nici nu prea avem șansa să‑l mai vedem vreodată,
zise Pettson. Haide, dormi.
Și așa adormi el. Pettson.
Iar înainte ca Findus să observe că‑i singur din nou, adormi și el.

124

Findus se trezi înainte să se lumineze de
ziuă. Tremura de frig și‑i era sete. Fugi
până în casă și bău niște lapte. Apoi se duse
în dormitorul lui Pettson și profită de oca-
zie ca să sară puțin în pat, pentru că moșu-
lui nu‑i plăcea să‑l vadă făcând asta, numai
că acum nu‑l vedea deloc. Apoi i s‑a părut
că patul e moale și cald, așa că s‑a cuibărit
sub plapumă și a stat acolo un timp. Doar
puțin, înainte să se ducă înapoi în cort.
Dar, de fapt, ce să facă el acolo? Mai bine
stătea aici, în patul ăsta comod.

125

Findus fu trezit de cea mai mare
știucă din lume, care bătea la
ușă. Sări din pat furios și trase
cu urechea. Ușa bucătăriei se
deschise, iar știuca intră și
strigă:
— Alo! Pettson! Te‑ai trezit?
Era vecinul Gustavsson. Findus
tăcu chitic. Sări pe fereastră,
alergă la cort și‑l trezi
pe Pettson.

126

Înainte ca Pettson să apuce să se trezească, Gustavsson
vârî capul în cort.
— Hai salut, Pettson. E opt dimineața. E vremea să
te trezești.
Pettson gemu și încercă să se strecoare cu chiu, cu vai
afară din cort.
— Carevasăzică, faci camping, spuse Gustavsson. Ești
în concediu?
Lui Pettson i se făcu rușine că vecinul lui îl descoperise
dormind în cort în propria grădină. Oamenii normali
nu făceau așa ceva de obicei.
— Nu chiar, bâigui el, neștiind ce să zică. Nu
eu, Findus.
— Aha, Findus! spuse Gustavsson și își mângâie bărbia.
Dar seamănă cu tine. Pălăria e aceeași, în orice caz.
Rânjetul lui Gustavsson îi dădu de înțeles lui Pettson
că, înainte de sfârșitul zilei, tot satul avea să afle că
nebunul de Pettson făcuse o excursie cu cortul în
propria grădină.

127

Pettson se înfurie.
— Înțeleg că ești în căutare de bârfe noi, ca să ai ce povesti vecinilor,
spuse el. În cazul ăsta, hai să‑ți explic cum stau lucrurile. Am fost la
munte câteva zile cu Findus. Pe la Sulitelma, am fost atacați de o
haită de lupi albi, așa că ne‑am rătăcit. Am ajuns în mlaștina din
Torne și ne‑am oprit să pescuim. Am prins monstrul din lac cu arcul,
dar l‑am aruncat înapoi. Findus a prins câțiva somoni. Apoi ne‑am
dus acasă și am mâncat peștele. Dar ne‑am săturat în așa hal, c‑a
trebuit să ne culcăm. Și m‑am trezit aici, în cort. Cred că Findus a
făcut cortul cât am dormit. Nu‑i așa, Findus?
Motanul îl aprobă dând din cap.
— Păi, vezi? Exact asta s‑a întâmplat, spuse Pettson. Sper că n‑ai
nimic împotrivă dacă trag un pui de somn în propria mea grădină?
— Ei, nu, nu. Deloc, spuse Gustavsson, complet zăpăcit.
Habar n‑avea ce să creadă.
— Voiam doar să împrumut un patent, spuse el.

128

Cei doi intrară în magazie. Gustavsson primi patentul și plecă
acasă la fel de gânditor.
— Poți să împrumuți și cortul, strigă după el Pettson. În caz
că vrei să pleci în vacanță cu familia. Ia cu tine și vacile.
Au nevoie de puțină mișcare!
Gustavsson nu răspunse.
— Dar de ce i‑ai turnat toate balivernele alea?
îl întrebă Findus.
— Păi, m‑am gândit că dacă tot vrea să bârfească pe la toate
ușile, măcar să aibă ce. Mare lucru să pui cortul în grădină!
— Auzi, Pettson, spuse Findus. Am uitat să facem o drumeție
la munte.
— Așa e. Atunci, hai să mergem. Putem să urcăm muntele din
spatele casei și să luăm micul dejun acolo.
— Daaa, hai să mergem! Haide, Pettson!

129

Stai cu ochii pe vreme

Când faci camping, fii atent la vreme. Ploaia și vântul
sunt în stare să facă din excursia cu cortul ceva la care
nici nu te-ai fi gândit.

Vântul se manifestă în mai multe feluri:
Liniștit: steagul atârnă, fumul din cămin
urcă netulburat la cer, lacul e liniștit.
Briză ușoară: steagul flutură ușor și face
stâlpul să vibreze. Pe lac pot fi văzute
valuri mărunte.
Briză puternică: steagul flutură zdravăn.
Valurile lasă urme înspumate pe lac.
Vijelie: Ramuri mari de copaci se clatină
și vântul vuiește.
Vijelie puternică: Copacii se leagănă.
Abia dacă mai poți înainta împotriva vân-
tului.
Furtună: Copacii sunt doborâți la pământ,
ba chiar și casele scârțâie din toate înche-
ieturile.
Uragan: Vântul nu-i niciodată atât de pu-
ternic în Suedia.

Să facem un pluviometru
Ca să faci un pluviometru ai nevoie de o simplă sticlă de plastic, poți folosi una
de alcool sau de detergent de parbriz. Găsești asemenea sticle goale la ben-
zinării. Nu ai nevoie de capac, deci poți să-l reciclezi. Taie sticla pe jumătate.
Jumătatea de sus devine o pâlnie pe care o întorci cu gura în jos și o așezi în
jumătatea de jos a sticlei. Pâlnia ajută lichidul să nu se evapore sau ține departe
gunoiul sau gâzele.

Așază sticla undeva în aer liber și ai grijă să nu se răstoarne. Apoi poți folosi
o riglă ca să măsori
nivelul de apă. Câți
milimetri s-au adunat?

© Foto: Danne Eriksson

Cine e Sven Nordqvist?

El e cel care a scris și ilustrat povestirile despre Pettson și Findus. S-a născut în
1946 în Helsingborg, iar desenul și pictura au fost dintotdeauna pasiunile lui.
Nordqvist a mai lucrat ca arhitect, profesor și grafician. În 1983, a câștigat con-
cursul de cărți ilustrate pentru copii al Editurii Opal, cu Agaton Öman și alfabetul.
Următoarea lui carte, Tortul de clătite, a însemnat nașterea personajelor Pettson și
Findus. Ea n-a fost gândită de la început ca o serie de cărți, dar bătrânul și mota-
nul lui i-au fermecat cumva pe cititori, și astăzi cei doi se numără printre cele mai
îndrăgite personaje din cărțile pentru copii suedeze. În adolescență, Nordqvist a
fost inspirat de benzile desenate MAD, un stil care a influențat chiar și ilustrații-
le lui mai recente. Îi place să construiască și să asambleze tot felul de mecanisme
complicate, un hobby care și-a pus amprenta și pe cărțile pe care le-a creat. Imagi-
nile lui Svend Nordquist sunt caracterizate prin bogăția de culori și o diversitate a
detaliilor fără egal. Fiecare ilustrație e o lume plină de mici personaje și oricât te-ai
uita nu se poate să nu ai noi și noi surprize. Poate de aceea aceste desene sunt atât
de apreciate de un public larg, de la copii la adulți care au lăsat demult în urmă
cărțile copilăriei.

132

Lungul drum de la schita
la ilustratia din carte

Înainte ca imaginile cu Pettson, Findus, cu găini și cu toți flecăreții să fie gata, Sven
face schițe pentru scenele din carte. Câteodată îi este ușor să termine o astfel de
scenă, alteori imaginea terminată nu are nicio legătură cu schița de la început.

133

Vânatoarea de vulpi

134

135

Petrecerea de Craciun a lui Pettson

136

137

Findus la pescuit

139

Taraboi în gradina
cu zarzavaturi

140

141

Când Findus era mic si a disparut

142

143

Asculta-l pe Findus

144

145

Aventuri cu Pettson si Findus

Cine e Pettson? p. 4
Cine e Findus? p. 6

Când Findus era mic si a disparut p. 9

Numarati flecaretii p. 33

Îi cunosti pe Pettson si Findus? p. 35

Tort de clatite p. 50

Vânatoarea de vulpi p. 53

Ce poti tu construi? p. 76

Cocosul lui Pettson p. 79

Parfumul memoriei p. 105

Pettson pleaca în excursie cu cortul p. 107

Stai cu ochii pe vreme p. 130

Cine e Sven Nordqvist? p. 132
Lungul drum de la schita la ilustratia din carte p. 133

Din aceeasi serie,
citeste si:

iar Pettson nu are încotro Cartea de bucate a lui 
nsă, motanul vine cu o idee Pettson și Findus
e într-o carte de bucate toate
gătește? Zis și făcut! Iată-i Text și ilustrații de
ți, pentru că e știut: nicio
Sven Nordqvist
de savuroasă fără ajutorul
Rețete de
g. De la 15 ani își dorea să devină Christine Samuelsson
curs de artă și desen, în timp ce
mai întâi manuale școlare. De aici
st decât un pas. Lucrările lui apar

scris textele pentru Cartea de
Elle à la carte, iar în prezent este
ble.

8-287-3

am.ro

Surpriză de CrăCiun pentru FinduS Sven Nordqvist

SurpperniztărudeFiCnrdăuCSiun

n, iar Crăciunul se Sven Nordqvist
orbăreț, îi mărturi-
ea lui Moș Crăciun,
pun că e posibil ca
gândește Pettson.
nărie în formă de
ndus. Ce-ar putea
înregistrat vânzări
dusă în 44 de limbi.
e este un adevărat
ttson și ale tovară-
erfecte pentru a fi
cilor școlari.

e?
e-l
ercări,
pe
!

Sven Nordqvist

Findus se mută

it la patru dimineața
motanul lui cel
ora aceea începe să
oșul îl previne că,
ă patul afară. Findus e
une că și-ar dori o casă
ată sări în pat după
najează o căsuță unde
ă că poate locui cineva.
să trăiești singur?