REVISTA ȘCOLARĂ ECOURI nr. 7 (1)

ECOURI NUMĂRUL 7

Toamna

Popa Andra Maria, clasa a III-a
Școala Gimn. Nr. 1 Balcani, jud. Bacău

Prof. coordonator: Puscasu Elena

Toamna are multe frunze,
Îngălbenite și roșcate.
Multe fructe și legume,
Iată-i plină de bucate!

Iarăși se culege via,
Mustul bun se face vin.

Se usucă păpădia
Și ciulinii de pe drum
.
Copiii veseli și cuminți

Îi ajută pe părinți.
Să culeagă hrana bună,
Și-n hambare să o pună.

Octombrie timid

Ce mireasmă îmbătătoare Voinea Daria Alexia Gabriela, clasa a VIII-a
De octombrie timid! Școala Gimnazială Piscu Vechi
Soarele atinge iar
Azi pământul amorțit. Prof. coordonator: Lățea Maria Aura

Frunzele cad legănate Rândunelele în stol
În lumina răcăroasă, Trec, luându-și rămas-bun
Chiar și gâzele mărunte
Zboară către o nouă casă. De la câmpurile goale,
Unde bate-un vânt nebun.

Podurile-s pline iar
De comori nemărginite,
Grâu, ovăz, dar și porumb

Toate stau înșiruite.

A venit ca-ntotdeauna, Toamna
Toamna noastră cea bogată
Burlacu Nicolle, clasa a VI- a
Bunătăți tot una, una Școala Gimnazială Bogdănești, Bacău
Cu recoltă-mbelșugată.
Prof. coordonator: Grigore Mioara

Așteptat-am astă vară,
Ca să plouă câte- un pic,
Dar acum în prag de toamnă
Din nou, ploi au revenit.

51

ECOURI NUMĂRUL 7

Firul ierbii, sărăcuțul, Pus-au mamele-n cămară
Se înalță cu sfială Bunătăți de prin grădină
Cum de altfel- toamna face
Fiindcă are acum micuțul
Multă, multă reveneală. Fiecare gospodină.

S-a copt și porumbul dară... Se duc păsările toate...
Adunat-am câte-un pic Peste mări și peste țări
S-or întoarce, iară frate
Din belșugul toamnei, iară Și le vom vedea în zări.
Pân” ce n-a rămas nimic.

Singura frunză

Dănilă-Anghel Daria Maria, clasa: a VIII-a
Școala Gimnazială Piscu Vechi

Prof. coordonator: Lățea Maria Aura

Astăzi, în prima dimineață de octombrie, o mică frunză mi-a bătut în geam încet, sfios,
ca și cum s-ar fi temut să nu deranjeze. Sunetul mâinilor ei se împletea cu simfonia stropilor
de ploaie care se loveau de sticla aburită.

Uimită, am deschis fereastra și ochii mei au întalnit alți doi ochi mici, triști, înlăcrimați
și un glas suav care-mi șoptea rugător:

- Trebuie să mă asculți! Mi s-a întâmplat o mare nenorocire!
Înțelegând starea în care se află, am luat-o în palmă și apoi am închis geamul. Am privit-
o îndelung câteva clipe, apoi am îndemnat-o ușor:

- Ssspune, sspune...
- După cum știi, a continuat frunza, ploaia a început de curând să-și verse lacrimile reci
peste oraș. Vântul, tovarăș nedespărțit, s-a pornit să cânte din naiul scorburilor. Toți copacii s-
au cutremurat la auzul cântecului său, iar creanga pe care eram m-a alungat, lăsându-mă pradă
toamnei și vântului. Din fericire, am căzut pe marginea ferestrei tale și de aceea te rog, nu mă
lăsa din nou pradă naturii crude!
- Privește, i-am spus eu gânditoare, încercând să străbat cu privirea ceața diafană ce
îneca împrejurimile. Octombrie își arde nestingherit torțele arămii în valuri nesfârșite. Dealurile
par pictate în mii de culori, iar câmpiile sunt acoperite de un val argintiu de brumă. Toamna
este un anotimp plin de melancolie care nouă oamenilor, ne aduce roade bogate. Oriunde te
afli, simți în nări un parfum dulce de mere, pere, gutui și alte fructe pe care ea ni le dă cu
generozitate. Chiar dacă uneori este scăldată în lacrimi de ploaie, noi tot o iubim. Frunza tăcea.
Poate regreta că a apelat la ajutorul meu văzând că țin parte toamnei. În timp ce medita, eu imi
ațintii ochii asupra geamului. Frunzele copacilor cădeau întruna și după ce pluteau ușor câteva
clipe, se așterneau veștede, moarte la picioarele toamnei. Ea se apropie sfioasă de fereastră și,
după ce privi un timp copacii goi, își întoarse ochii spre mine și un zâmbet îi înflori pe chipul
palid. Înțelesese, în sfârșit, că locul ei este printre celelalte frunze și că legile toamnei nu se vor
schimba niciodată.

52

ECOURI NUMĂRUL 7

Imnul toamnei…

Elev: Racoş Ioana, clasa a VI-a
Şcoala Gimnazială Bogdăneşti, Bacău

Prof. coordonator: Grigore Mioara

Toamna este simfonie, ascult-o!
Toamna este bogăţie, inspiră-te!
Toamna este armonie, bucură-te!
Toamna este policromă, admir-o!
Toamna este un vals, dansează-l!
Toamna este un basm, citeşte-l!

Toamna este transformare, suport-o!
Toamna este un surâs, adoră-l!

Toamna este călătoare, călătoreşte!
Toamna este un mare pictor, apreciaz-o!

Toamna est iubire, iubiţi-vă!
Toamna este un vis…

În livada dintre vii Carnavalul fructelor
Fructele s-au copt, copii…
Mere roșii, aurii, Nistoreanu Adelina, Clasa a V- a
Gutui și pere gălbui… Școala Gimnazială Bogdănești, Bacău

Piersici cu puf ca de pui. Prof. coordonator: Grigore Mioara
Prune, perje albăstrii
Și multe nuci maronii. Toate mă îmbie iar,
Să le culeg și-n acest an,
Pentru că sunt hărnicel,
Mă sui iute-n copăcel
Și culeg fructele toate,
Să mănânc pe săturate.

Vânt de toamnă

Ciurar Alexandra, clasa a V-a
Şcoala Gimnazială Mândra

Prof. coordonator: Ramba Daniela

S-a pornit aşa deodată Păsările au plecat,
Vântul toamnei să tot bată, Dor de ele ne-au lăsat,
Câmpul verde-a veştejit
Să legene crengile, Şi lunca parc-a-mbătrânit.
Să usuce frunzele.

S-au copt toate fructele:
Gutui, nuci şi mere,

53

ECOURI NUMĂRUL 7

Struguri, prune, mere.

Toate noi le-am adunat
Să le-avem pentru iernat.

Toamna ,iată a venit! Toamna
Frunzele au ruginit,
Vântul bate-ncetişor Rusu Camelia, clasa a VI-a
Purtând cocorii-n zbor. Şcoala Gimnazială Mândra
Gutuile s-au îngălbenit, Prof. coordonator: Ramba Daniela
Merele s-au rumenit,
Strugurii s-au îndulcit, Aşteaptă a fi cules
Numai bune de dosit! Şi băgat la adăpost
Porumbul galben, voluptos, Omului fiind de folos.

Toamnă, noi îţi mulţumim
Pentru tot ce ne oferi.
An de an te aşteptăm
Cu alai de primeneli.

Toamna prieteniei

Ghiţă Maria, clasa a IV-a
Şcoala Gimnazială nr 1 Mârşa
Prof. cooronator: Nae Vasilica

Eu sunt Ana. Sunt o frunză de vişin. Sau, pot să spun că sunt cea mai fericită şi
iubită frunză de vişin.

Poate vă gândiţi că nu pot vorbi şi nu pot simţi. Pot, dar voi nu mă auziţi.
Să ştiţi că eu nu am fost întotdeauna frunză. Mai întâi am fost un mugure. Încă de
atunci , însă, am o prietenă minunată, Maria. Ea mi-a dat acest nume.
Maria mă vizitează foarte des. Vine mereu şi vorbeşte cu mine, îmi povesteşte ce
face la şcoală, îmi povesteşte despre colegi, prieteni şi despre doamna învăţătoare. Am trecut
împreună prin primăvară şi vară. Acum e toamnă, iar eu simt că nu mai sunt la fel de puternică
ca şi până acum. Nu mai rezist în acest copac, nu mai am forţa necesară, dar nu vreau să mă
despart de Maria. Ea mi-a dăruit cele mai frumoase zile.
Este încă dimineaţă. Astăzi, Maria a plecat în grabă şi nu a mai trecut pe la mine.
Razele soarelui nu mai au putere…simt cum mă mângâie uşor. Simt o mică ameţeală, parcă
plutesc. Deschid ochii şi mă trezesc jos, pe pământul rece. Mă gândesc doar la prietena mea.
Nu vreau să fie tristă când se va întoarce de la şcoală şi nu mă va mai găsi. Cui îi va mai povesti
ce a făcut astăzi?
Eu am fost Ana, cea mai fericită şi iubită frunză de vişin…

54

ECOURI NUMĂRUL 7

Mărul

Petrean Elena, clasa a II-a
Școala Gimnazială ”Nicolae Drăgan”

Loc. Galda de Jos, jud. Alba
Prof. coordonator: Popa Mihaela- Elena

Mărul e un fruct gustos
Și e foarte sănătos
Și mai știe orișicine

Că e plin de vitamine.
Zilnic dacă-l consumăm

Foarte bine învățăm.

Merele gustoase

Năcreală Lorena, clasa a II-a
Școala Gimnazială ”Nicolae Drăgan”

Loc. Galda de Jos, jud. Alba
Prof. coordonator: Popa Mihaela- Elena

Mama mea-i cofetăreasă
Face prăjituri de casă,
Cu nucă și cu alune
Toate îi ies foarte bune.

Dar eu mănânc cu plăcere
Doar prăjitura cu mere.
Mere culese de mine
Care conțin vitamine.

Toamna

Mircea Ana Maria, clasa a IV-a
Şcoala Gimnaziala nr 1 Mârsa, jud Giurgiu

Prof. coordonator: Nae Vasilica

Cu vânt si ploi a sosit,
Toamna iaraşi pe la noi .
În livadă acum găseşti
Tot ce vrei , tot ce pofteşti .

Mere, pere şi gutui
De le vrei , le iei acum.
Vântul bate cu putere
Frunzele-au căzut şi ele.

55

ECOURI NUMĂRUL 7

Mi-au umplut toată grădina,
Să măture gospodina .
Şi aşa toamna ne-arată ,
Cât este ea de bogată.

Mărul

Burac Theodora, clasa a IV-a
Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani

Prof. coordonator: Simona Acsente

Mărul

colorat aromat
mușcând gustând savurând
Mărul este foarte sănătos.

Deliciu

Toamna

Cîrjan Amalia, clasa a V-a
Liceul Teoretic Sfinții Kiril și Metodii

Loc. Dudeștii Vechi, jud. Timiș
Prof. coordonator: Velciov Stanca

A sosit toamna cețoasă ,
Vremea este răcoroasă,
Frunzele s-au ingălbenit

Florile s-au ofilit.

Oamenii strâng roade bogate,
Trec cu coșurile încărcate,
Fructe și legume au adunat
Ca să aibă pentru iernat.

Magia Toamnei

Ciocani Karina, clasa a V-a
Liceul Teoretic Sfinții Kiril și Metodii

Loc. Dudeștii Vechi, Jud. Timiș
Prof. coordonator: Valentina Cotinschi

Toamna ,prin păduri triste vrea să treacă
Pășește pe frunze ruginii,
Păsările călătoare pleacă,
Prin norii mari și pustii.

56

ECOURI NUMĂRUL 7

Razele ușoare de soare
Mângâie pământul adormit

Culorile calde pe ogoare
Toamnă :Bine ai venit!

Ce se întâmplă toamna?

Videanu Irina Ştefania, clasa a III-a
Şcoala Gimnazială nr 1 Mârşa

Prof. coordonator: Ghiță Lorena

Toamna a sosit, Păsările călătoare înfrigurate
Şi-au luat zborul în ţările calde.
Totul s-a ofilit.
Frunzele au căzut din copac, Strugurii ne aşteaptă în vii,
Copiii s-au îmbrăcat în hanorac. Să facem compot la copii.

Ciorile se-adună buluc
În copacul numit nuc.

Totul este pustiu
Pe lângă covorul de frunze auriu.

Bogăţiile toamnei

Mocofanu Iulian, clasa a III-a
Şcoala Gimnazială nr 1 Mârşa
Prof. coordonator: Ghiță Lorena

Toamnă, toamnă,
Dragă doamnă,
Teiubesc cu tot cu frig
Toţi te-aşteaptă,

Ca să vii
Să culegem mere, pere
Struguri copţi şi rozalii
Gutui coapte gălbioare

Ce le mâncăm noi,
Sub micile raze de soare.

Toamna în culori

Coptil Larisa Nicoleta, clasa a VI-a
Școala Gimnazială Spermezeu, jud.Bistrița-Năsăud

Prof. coordonator: Mureșan Nastasia Maria

Sunt fericită. Un curcubeu cu tente ruginii mă înconjoară arătând supremația naturii și
puterile ei miraculoase. Acum este verde, acum pălește și strălucește totodată, acum e ruginie,

57

ECOURI NUMĂRUL 7

roșie, maronie, parca ar fi un cameleon dintr-un tablou fermecat care an de an, zi de zi ne
împresionează alegându-și cele mai prețioase podoabe.

Sunt foarte bucuroasă pentru că pot privi frumusețile naturii din cabana bunicilor mei
de la munte. Simt că stăpânesc aceste minunății de aici de sus și totodată sunt mică mică mică
în comparație cu ea, regina mamă, natura. Parcă un înger trimis de sus își înmoaie penelul în
curcubeu și mă răsfață. Mă relaxează extrem de mult, tabloul fermecător la care iau parte:
livada, munții, micul pârâiș, păsările, casele, micile viețuitoare și oamenii care mișună

frunicile.
Roua groasă a dimineții ce anunță sosirea toamnei, se prelinge pe apa răcoroasă a

pârâului ce scaldă poalele purpurii ale pădurii. Razele soarelui se zăresc ici-colo, prin frunzele
vesele și viu colorate încercând un joc copilăresc printre acestea. Încet, încet, frunzele copacilor
sunt furate de vântul tomnatic, formând sub pomii înalți și bogați în fructe, un covor lung și
zgomotos de frunze. Dar totuși, prin naturalețea și magia lor, se creează un tablou fermecător,
o capodoperă plăsmuită de însăși natura. Din depărtare, deși este dimineață, se aude glasul
fericit al oamenilor, care culeg roadele proaspete ale pământului . Balsamul îmbietor al
strugurilor vineți, se ridică în văzduhurile anotimpului bogat. Merele roșiatice și cărnoase, se
întrec în culori, sperând să nu îmbătrânească. Gutuile mari și aurii, așteaptă cu nerăbdare o
înfrumusețare nouă. Nucile, își doresc să iasă la lumină din învelișul fin și rotund, la fel ca și
alunele, surorile lor mai mici. Păsările cerului albastru, se pregătesc de plecare în țările calde,
lăsând glasul lor liniștitor, doar un vis plăcut. Veverițele agere și drăguțe, își caută provizii
pentru anotimpul friguros ce va urma burdușindu-și vizuinele pentru iarnă și umplând cămara
cu bunătăți.

Iarna bate la ușa toamnei, lăsând doar o amintire. Iar noi, oamenii, vom aștepta cu
nerăbdare încă o toamnă, mult mai plăcută și mai bogată, chiar dacă aceasta a fost una unică,
care ne-a bucurat pe toți. Eu….în schimb, încerc să cuprind cât mai multă frumusețe și s-o
păstrez în suflet. Miroase a fericire…..

Vis de toamnă

Clapa Maria Nicoleta, clasa a VII-a
Școala Gimnazială Spermezeu,

Loc. Spermezeu, jud.Bistrița-Năsăud
Prof. coordonator: Mureșan Nastasia Maria

Stând pe terasa cabanei din această vale adâncă de la poalele Apusenilor, cu un ceai
fierbinte, magic, care-mi alungă orice grijă, privesc explozia de culori ruginii care mă
înconjoară. Puţine flori au mai rămas în grădina adormită de lângă pădurea radiantă.

De aici, din fotoliul meu confortabil, privesc cum razele palide ale soarelui mângâie
frunzele ruginite ale copacilor scăldaţi în ceaţa deasă a dimineţii. Roua se aşază cu gingăşie pe
petalele unui trandafir sângeriu. Copacii dezgoliţi îşi leapădă podoaba lor cea de preţ şi odată
cu ele, rodul bogat al toamnei. O nucă crapă de ciudă şi cade trosnind pe covorul aspru de
frunze veştejite. Frunza unui castan pluteşte pe-o pală de vânt. O briză rece face frunzele unui
stejar să danseze în paşi uşori de menuet. Miroase a toamnă iar, pe câmpii pustii nu mai vezi
decât grâne aurite gata de cules. Cerurile din ce în ce mai întunecoase, lasă să se strecoare câte-
o săgetare de lumină.

Pârâul plânge la plecarea caldei veri, florile târzii se scutură grațios de podoaba lor la
prima adiere rece a vântului. Norii cei negrii și grei ascund soarele care nu mai încălzește natura

58

ECOURI NUMĂRUL 7

ca altădată. Pe covorul scorojit și ruginiu al pământului umed, cade adesea rodul câte unui
castan încărcat.

Din cer se cern binecuvântări căci toamna aceasta a venit cu rod bogat. Mireasma
dulce a strugurilor copți din vie, te îmbată. Mirosul toamnei, foșnetul frunzelor, dansul ploii
din serile întunecoase fac totul să pară un basm,o poveste nemuritoare, un dar divin.

Deși toamna devine tot mai rece, culoriile ei calde care pătează pădurea în nuanțe roșii,
galbene, portocalii mă fac să simt cum fiecare ungher al inimii mele se umple de bucurie. Brazii
cei veșnic verzi sunt presărați ici-colo în peisajul tomnatic, aducând speranța Crăciunului care
se apropie. Privesc ceața care se prelinge pe cursul pârâului ce străbate marginea pădurii
întunecoase și, mi se pare că niciodată toamna nu fu mai frumoasă.

Cu larmă și veselie

Poterașu Bianca, clasa a VII-a
Școala Gimnazială Nicolae Titulescu, jud. Buzău

Prof. coordonator: Pisău Mădălina

A sosit toamna cu trenă lungă de vânt, ploi reci și frunze moarte.
Zilele sunt mai scurte si nopţile mai lungi. Razele soarelui sunt din ce în ce mai
palide. Toamna ne oferă un frumos spectacol care ne desfată privirea cu o cromatica deosebită
si ne umple sufletul de bucurie. Asemeni unui pictor talentat, colorează toată natura într-o
simfonie de culori. Marea de verdeaţă de pe dealuri si câmpii se îngălbenește. Pădurea pare
poleită cu aur și aramă. Doar brazii sunt ca niște făclii verzi. Cerul este brăzdat de stoluri de
păsări călătoare care se îndreaptă grăbite spre ţările calde și, dând din aripi, parcă își iau rămas
bun de la meleagurile în care au locuit până acum. Frunzele tremurătoare cad una câte una,
formând un covor în nuanţe galben-aurii, roșiatic-arămii și verzi-ruginii. În dimineţile de
toamnă, pe acest covor rămân urme ale pașilor săi, pași de brumă și ploi reci. Cu răsuflarea-i
răcoroasă, toamna schimbă toată natura pe care o atinge.
În păduri nu se mai aud triluri vesele de păsărele. Vietăţile padurii se grăbesc
asemeni oamenilor, să-și strângă provizii pentru iarna cea lunga și geroasă. Veveriţa, ca o
flacără roșcată, adună de zor alune și ghinde, săltând cu agerime pe crengile copacilor. Toamna
aduce rodnicie fără seama. În grădini, pe ogoare, în livezi și podgorii munca este în toi. Oamenii
strâng recoltele îmbelșugate. Cu larmă și veselie culeg legumele gustoase, perele gălbui, merele
roșii, gutuile cu puful lor aurit care vor ajunge în cămări și strugurii zemoși care așteaptă să fie
transformaţi în must dulce.
Toamna are frumuseţea ei unică pe care nu o regăsim la niciunul dintre celelalte
anotimpuri. Ea este cea mai darnică și plină de belșug crăiasă.

Nu e doar toamnă ... e un basm ...

Sarmacinschi Sonia, clasa a VII-a
Școala Gimnazială Nicolae Titulescu, jud. Buzău

Prof. coordonator: Pisău Mădălina

Toamnă a deliciilor! Sufletul meu cel mai adânc este cununat cu ea; dacă aş fi o pasăre,
aş zbura de-a lungul întregului pământ în căutarea a noi şi noi toamne.” George Eliot

59

ECOURI NUMĂRUL 7

Toamna este unul din cele patru anotimpuri ale climei temperate. Este anotimpul care
face legătura între vară şi iarnă.

În emisfera nordică toamna începe în jurul lunilor august/septembrie, pe când în
emisfera sudică începutul toamnei este considerat în jurul lunii martie. În această perioadă,
frunzele foioaselor încep să cadă. Acestea se îngălbenesc, treptat capătă o culoare roşiatică sau
brună după care cad. De aceea, în America de Nord, toamna este numită şi fall, în
traducere cădere. Este anotimpul în care zilele devin din ce în ce mai scurte şi mai răcoroase,
nopţile devin din ce în ce mai lungi şi mai friguroase iar în unele ţări precipitaţiile tind să
crească treptat.

Toamnă târzie

Stoian Daria, clasa a VII-a
Școala Gimnazială Nicolae Titulescu, jud. Buzău

Prof. coordonator: Pisău Mădălina

Mi se șoptește la ureche că e toamnă
Ca toate toamnele de până acum cu bogății.
Tu porți pe cap o coroniță cu recolte, doamnă!
Înfățișarea ta - tablou ce nu poți să-l descrii.

Prin ochi mi se descrie o toamnă ruginie
Și-n simțuri adierea vântului tomnatic,
Pe tâmple-mi plimbă gândul o frunză arămie

Ce a căzut din pomul meu lunatic.

Eu n-am să pot vedea nici păsări migratoare

În zborul lor spre cerurile-nalte,
Nici frumusețea primăverii viitoare,

În ochii mei sublimul e departe...

Dar pot simți sub tălpi covor de frunze

Ce-au traversat un an prin timpul incolor,
Au tot țesut prin ochii mei diverse pânze

Și anotimpuri au trecut prin viața lor.

Dar însăși ploaia o tot simt cum trece

60

ECOURI NUMĂRUL 7

Când picurii îmi spală umerii cei grei,
Pe lângă mine ești o umbră rece,

Regret că nu pot să te vezi prin ochii mei!

Scurtă poveste despre Toamna văzută în ochii mei

Colopelnic Simina, cls. a VI-a
Școala Gimnazială Remeți

Com. Remeți, jud. Maramureș
Prof. coordonator: Covaci Ana-Maria

Toamna este anotimpul nostalgic, frumos, prețios și bogat în culori. Această interesantă
metamorfoză, această bogăție a naturii este cea mai frumoasă comoară a întregului univers.
Toamna ne oferă... un spirit de încredere în sine, deoarece începe școala, începe o nouă
frumoasă experiență plină de prosperitate, artă, iubire și de culori.

Copacii își îmbracă noi podoabe, purtând ca și cercei, mere aromate. Zâna belșugului
și a miresmelor îmbietoare poposește pe meleagurile pustii, cu alai de bucurii, iubire, fericire
și recolte. Această Zână este așteptată cu brațele deschise și primitoare, deoarece eu văd așa

povestea care spune istoria acestui anotimp.
„Din bătrâni se povestește, cum că Toamna este cea mai darnică fiică a bătrânului An.
Aceasta are puterea de a scurta zilele și de a lungii nopțile înstelate.
Pe cât este de darnică, pe atât este de frumoasă și fermecătoare. Părul său este împodobit

de coronițe sclipitoare, rochiile ei sunt precum un covor multicolor de frunze arămii, aurii,
roșii, galbene, maronii. Caleașca, cu care se plimbă peste tot, este împodobită de viță-de-vie,
căreia lacrimile i se scurg tot mai repede. Se spune că această zână, întotdeauna lasă în urma
sa bunăstarea, înțelegerea și iubirea, acesta fiind un motiv pentru care oamenii îi plângeau
absența pe timpul celorlalte sezoane.

Un alt motiv pentru care lumea iubește Toamna, este dorința de a auzii sunetul cristalin
și gingaș al clopoțelului care este vestitorul fidel al acestui anotimp și a începerii școlii.

Zăna Toamnă iubea foarte mult arta, și și-a dorit ca înfățișarea naturii să fie ca și
oglindirea abstractă a unui tablou bogat în culori vii și atrăgătoare. Dar, pentru ea nu a fost
îndeajuns, aceasta spera ca frumoasele trăsături să fie inspirația scriitorilor și poeților, să fie
urmarea unor sentimente plăcute, să fie motiv de zâmbet.

Dorința de frumos a Toamnei este prezentă an de an, începând cu luna Septembrie, când
izvoarele, pâraiele și râurile sunt ferestrele prin care se ivește un dans al culorilor, când din
casele oamenilor adie o briză răcoroasă cu miros de bunătăți, când nostalgia are o putere
excepțională asupra inimilor, când copiii sunt captivați de paginile scrise ale cărților care
descriu în cuvinte dulci și impresionante anotimpul toamna și amintesc de zâna superbă ce
bucură omenirea.

Aceasta a fost povestea Toamnei văzute de mine, poveste care ne învață cât de mult
este apreciată dărnicia și cât de mult înseamnă iubirea de frumos.

Toamna ne oferă tot ceea ce e frumos și colorat. De aceea, eu cred, că fiecare detaliu al

acestui anotimp, este bazat pe originalitate.

61

ECOURI NUMĂRUL 7

Și... Sper ca întotdeauna Toamna să rămână o adevărată poveste fără sfârșit, ce ne
copleșește cu fantezia sa!

A ruginit frunza din vii

Rădeanu Victoria, clasa a III-a
IP Gimnaziul Bumbăta, Republica Moldova

Prof. coordonator: Ciubotaru Eugenia

A ruginit frunza din vii, Ploi mărunte-ncep să cadă,
Și rândunelele au plecat Și pământul din ogradă
Se transforă în noroi,
Iar lanurile din câmpii,
Sunt triste și pustii. Fiindcă așai toamna la noi.

Pretutindeni oameni harnici, Multe flori sunt vestejite,
Bogăția toamnei o adună Frunzele-s îngălbenite,
Și la suflet ei sunt darnici, Iar pomii rămân goi,
Că au strâns o roadă bună. Pleacă toamna de la noi.

Anotimpul meu

Boroi Maria Isabela, clasa a III-a
Șc. Gimn. Roata de Jos, jud. Giurgiu

Prof. coordonator: Boroi Mirela

Cred că îmi place toamna atât de mult pentru că este anotimpul în care eu m-am născut.
Dintre toate fiicele anului, ea a fost cea care m-a întâmpinat într-o zi însorită de octombrie. Îmi
place să cred că am împrumutat de la ea generozitatea, liniștea și căldura.

Pentru mine ea are miros de dovleac copt, gust de compot de gutui, foșnet de aripi ce
se grăbesc spre ținuturi îndepărtate și mai calde. Ea este bucuria revederii cu colegii, sunetele
de clopoței ce se aud în curtea școlii, paginile noi și curate ale cărților primite la început de an
școlar dar și amintirile depănate de copiii bucuroși că se revăd după atâta timp.

Sunt convinsă că ea este anotimpul cel mai colorat, îmbelșugat și darnic. În fiecare an
este magică, plină de culori și de roade bogate.

Bine ai venit, Toamnă aurie!

Toamna, toamna argintie Toamna

Ai sosit ca prin magie. Muscă Denisa, clasa a III-a
Ai lăsat să plece vara Școala Gimnazială Șona
Ca să vii și tu, și iarna.
Prof. coordonator: Popa Ioana - Adela

Ai pus covor peste câmpie,
Și pe fețe bucurie.

Ai adus ploi răcoroase,
Și copiii sunt în case.

62

ECOURI NUMĂRUL 7

Toamna bogată

Colorată și bogată, Botsch Rebeca Maria, clasa a IV-a
Toamna este minunată! Școala Primară Ticușu Nou, jud. Brașov
Prof. coordonator: Botsch Mirela Maria
Multe fructe aromate
În cămară-s adunate. Fructe dulci și parfumate,
Pentru iarnă sunt păstrate,

Ca să fie savurate
Proaspete, fierte sau coapte

.

Toamna

Radu Rareș Nicolae, clasa a IV-a
Școala Primară Ticușu Nou, jud. Brașov
Prof. coordonator: Botsch Mirela Maria

Deodată, totu-i schimbat: Dimineața, când te scoli,
Bruma parcă-ți dă fiori!
Iarba, frunza din copac,
De pe câmp s-a recoltat,
Soarele ce dogorea, Pământu-i din nou arat.
Parcă nici el nu mai vrea!

Toamna și-a făcut prezența
Și ne-arată ne-ncetat
Că vara s-a terminat,
Va veni și altădat’.

Prima zi de toamnă

Toma Teodora Sabina, clasa a IV-a
Școala Primară Ticușu Nou, jud. Brașov

Prof. coordonator: Botsch Mirela Maria

Azi e prima zi de toamnă,
Vântul e ca glas de doamnă.

Vrăbiile ciripesc:
-Toamnă, pe tine te iubesc!

Toamna iarăși a venit
Și pe noi ne-a-mbogățit,
Cu fructe proaspete și coapte,
Hai să le strângem pe toate!

63

ECOURI NUMĂRUL 7

E rece totul în jur. E toamnă!
În mine, în grădină, în aer,
E toamnă. Pinzeş Denisa, clasa a VI-a
Şcoala Gimnazială Ticuşu Vechi,
Prof. coordonator: Guess Silvia - Ioana

Văd oameni copleşiţi de culori,
Eu nu.
În mine, în pădure e gri,
E toamnă.

Animale? Priveşte! Mi-e prietenă ploaia,
Unele au teamă că pleacă, Că răcoare îmi aduce,
Altele-s triste că se ascund. Mi-e preferată toamna,
Alege totul într-o noapte să culce.
Eu?
Mă închid în mine. Mi-e bine!
Sunt străin şi e toamnă. E toamnă!

O călătorie prin grădină..

Pinzeş Diana Maria, clasa a VI-a
Şcoala Gimnazială Ticuşu Vechi,

Prof. coordonator: Guess Silvia - Ioana

Toamna are la început câteva săptămâni cu zile călduroase, în care soarele bate cu raze
mai galbene, aproape portocalii, care accentuează schimbarea culorilor naturii. Într-una din
aceste zile, eu cu verişoara mea, Denisa, am hotărât să ne petrecem după-amiaza în grădină.

Închizând în spatele nostru uşa şurii, ne-am îndreptat spre grădină. Ne-am uitat în jur şi
ne-am minunat de efectele pe care le-a avut bruma de dimineaţă asupra plantelor. Ne-am
amintit astfel şi de drumul spre şcoală, când ne-au îngheţat mâinile şi nasul şi ne-am amuzat de
cât de roşii eram în obraji.

Ne-am uitat la lămâiţa noastră. Firele sale erau împodobite cu frunze colorate, mai
galbene ori mai ruginii. Înaintând şi păşind uşor printre frunzele care ne foşneau sub picioare,
am ajuns la meri. Am gustat amândouă câte un măr roşu şi, simţind cât sunt de bune, am hotărât
să strângem într-un coş şi pentru ai noştri, care ne aşteptau în casă. Tot speram să o convingem
pe mama mea să ne facă şi o plăcintă cu mere şi scorţişoară.

Straturile mamei erau aşa bogate! Roşiile erau coapte, ardeii erau chiar aşa cum se
numesc: graşi, iar gogoşarii începuseră să le semene. A început să adie şi vântul şi astfel, el a
reuşit să dea tonul muzicii pe care frunzele şi crengile dansau.

După ce am fugit cu merele la mama care a acceptat să ne facă o bucurie, i-am propus
Denisei să mai stăm puţin în grădină, să ne mai bucurăm de această frumuseţe pentru că ne va
fi dor şi abia peste un an ne vom mai întâlni cu o astfel de privelişte şi a acceptat.

Pentru ca totul să fie şi mai frumos şi pentru a presăra cu puţină magie peisajul, pe
înserat, am adus o instalaţie cu luminiţe. Am confecţionat un cort micuţ din care să putem
admira tot ce e în jur şi am mai stat o bucată de timp povestind şi privind grădina într-un parfum
de toamnă, de măr şi de răşină.

64

ECOURI NUMĂRUL 7

Captura mea: Toamna

Machedon Silvia Lăcrămioara, clasa a VI-A
Şcoala Gimnazială Ticuşu Vechi,

Prof. coordonator: Guess Silvia - Ioana

Am prins într-o capsulă transparentă toată toamna. O voi prezenta aici pe măsură ce o rotesc
pentru a vă putea bucura şi voi de frumuseţea ei.

Prima de aici e mama, o vedeţi? După ce în primăvară şi în vară s-a străduit şi a avut
grijă de grădină, acum culege roadele muncii ei. Legume şi fructe proaspete ne bucură cu gustul
şi parfumul lor tomnatic.

Mai departe, sunt eu cu mama, punem murături. Ne pregătim de iarnă şi de când am
mai crescut încerc să o ajut pe mama cu orice pot fiindcă nu îmi place când, la sfârşitul zilei,
ea este frântă. Facem şi zacuscă pentru că ne place foarte mult. Pare că acest preparat are gust
de toamnă.

La baza capsulei ce vedeţi? Este covorul toamnei, făcut chiar de ea. Aşa cum bunica a
ţesut covoare, aşa toamna şi-a ţesut al său covor bogat-bogat în culori calde.

Pe cerul capsulei mele sunt păsările care se tot organizează şi care îşi planifică drumul
pe care urmează să plece. Pentru că am capturat aici momente, din globul meu de sticlă păsările
nu vor pleca niciodată. Aşa am vrut eu, să rămân cu veselie, cu animale şi cu trilurile păsărilor.

Am mai prins aici răcoarea dimineţilor când stratul gros de brumă se aşterne
pretutindeni, dar şi ploile bogate şi reci care ţin uneori zile întregi. După ele, am pus şi o
rămăşiţă de soare pentru că tot ce e în capsula mea are nevoie şi de lumină, dar şi de căldură.

Printre toate acestea, apare o şcoală. Aici sunt mulţi copii care se bucură de toamna lor,
de revedere, de natură, de tot ce îi înconjoară în globul meu. Unii urmează să intre la ora de
educaţie plastică şi să picteze în culorile toamnei peisaje şi tablouri pentru a le expune în clasă;
în clasa din şcoala dintre copacii din capsula mea de toamnă.

Toamna, zâna fermecată

Andra Cojocaru, clasa a VII-a
Școala Gimnazială „Mărțișor” sector 4, București

Prof. coordonator: Rățineanu Liliana

Pe cerul înnorat, păsări călătoare Toamna, zâna cea frumoasă,
Se învârt și dau din aripioare. Un covor vrea să ne țeasă;
Toamna iarăși a venit,
Roșu, galben a ales...
Soarele s-a plictisit.
Aleile se-mpodobesc!

Arămii culori cuceritoare Câte-o ploicică mai apare
De la munte, pân’ la mare; Oferind pământului răcoare.

Vântul bate ușurel Toamna a ajuns la noi
Cu fructele sale de soi.
Nu mereu, doar când vrea el.

65

ECOURI NUMĂRUL 7

Gutui, mere și pere
Ne așteaptă în tăcere.
Toamnă, bine ai venit!
Tărâmul ni l-ai împodobit!

Tablou de Toamnă

Maria Săvulescu, clasa a VII-a
Școala Gimnazială „Mărțișor” sector4, București

Prof. coordonator: Rățineanu Liliana

Toamna este anotimpul meu preferat, deoarece m-am născut într-o zi a lunii octombrie.
Este anotimpul în care culorile regăsite în natură îți bucură sufletul și totodată este anotimpul
minunat în care oamenii încep să își culeagă roadele de pe câmpurile și din grădinile
îmbelșugate, pentru a-și asigura proviziile pentru iarnă.

Razele soarelui încep să fie din ce în ce mai palide, iar marea de verdeață regăsită în
natură, rod al blândei primăveri, începe să capete culori diverse, pornind de la galben,
cărămiziu, roșcat, maroniu și până la un verde prăfuit pe alocuri.

Încet, încet, frunzele copacilor încep să cadă lin pe pământ în adierea ușoară a vântului
de toamnă. Este o reală încântare să privim dansul frunzelor divers colorate în căderea lor liberă

spre pamânt.
Pământul și parte din trunchiul copacilor încep să se bucure de căldura covorului pufos

de frunze multicolore așternute cu măiestrie ca și cum ar fi fost pictate. Păsările călătoare încep
ușor ușor să-și înalțe aripile spre cer, zburând către locuri mai călduroase și lăsând în urma lor
cuiburile și locurile în care au stat pe toată perioada anotimpului cald. Odată cu toamna, sosește
și noul an scolar. Străzile și aleile orașului se animă de pașii grăbiți ai părinților care își conduc
odraslele către școală și de strigătele de bucurie ale copiilor datorate revederii colegilor și
profesorilor. Fiecare elev privește cu optimism și cu multă speranță acest nou început de an
școlar.

După finalizarea orelor de școală, copiii adoră să meargă să se plimbe în parcurile
pictate în culorile toamnei. Frunzele foșnesc ușor sub picioarele acestora, iar cei mai poznași
se aruncă fericiți în grămezile mari de frunze ruginii strânse de vânt la poalele copacilor de
parcă s-ar pune într-un pat moale și călduros și le aruncă unii spre alții, creând o imagine de

poveste în jurul lor.
Toamna este fermecătoare! Hai să ne bucurăm de ea și de minunățiile pe care darnică

ni le oferă !

66

ECOURI NUMĂRUL 7

Emoție de toamnă

Patricia Pop, clasa a VII-a
Școala Gimnazială „Mărțișor” sector 4, București

Prof. coordonator: Rățineanu Liliana

Frumosul… O rochie de catifea in vitrina unui magazin, un cuplu bucurându-se de o
cafea pe veranda, un apus de vară văzut de pe acoperișul unei case cu cel drag…

…Dar toamna este frumosul combinat cu viața, cu bune și cu rele, care merge înainte
fără să îi pese dacă poți sau nu să ții ritmul cu ea. Toamna este sfârșitul visului, revenirea la
realitate, este sacrificiul pe care natura și-l asumă. Este o transformare, o continuă schimbare,
procesul prin care omida se preschimbă într-un fluture, am putea zice.

Frunzele cad, formând o plapumă pufoasă și zgomotoasă, un înveliș moale pentru
bătrânul pământ, încălzit cu blândețe de razele jucăușe ale soarelui. Natura pare mai frumoasă
decât a fost în alte anotimpuri. Culorile tomnatice îți luminează sufletul, te bucură, îți mângâie
inima. Scheletele goale ale copacilor, ale căror armuri au fost luate de vântul năprasnic, parcă
dansează în timpul ploii care tocmai s-a pornit. Stropii mari și grei se întrec, încercând să ajungă
primii pe asfaltul deja umed. Blocurile fumurii din depărtare strălucesc în lumina apusului,
frunzele rămase se bucură de ultimele clipe pe care le vor prinde.

Toamna este aparte față de celelalte anotimpuri. Te plimbi fără griji uitându-te la
frumusețea de care ești înconjurat. Mergi agale pe strada pustie și privești copacii golași, parcă
le auzi poveștile, dar nu sunt triști, ci dimpotrivă, zâmbesc gândindu-se câți oameni bucură în
fiecare zi doar prin frumusețea veșmintelor. Este o dimineață răcoroasă, dar asta nu îți
împiedică plimbarea. Timid, soarele răsare și se apropie de tine, razele sale blânde trecând
printre ramurile plopilor înalți. Îi vezi lumina trandafirie și observi natura bucurându-se de
aceste clipe minunate de care nu va mai avea parte prea curând. Îți târăști picioarele printre
frunzele pestrițe, încercând să nu faci prea mult zgomot. Se aud vrăbiuțe ciripind ușor și ciorile
săgetând văzduhul în căutarea prăzii. Stoluri de cocori brăzdează cerul, privind cu regret în
spate la cuiburile părăsite, dar cu speranța că anul următor se vor întoarce.

Ajungi la sfârșitul drumului pietruit, unde te așteaptă un petic de iarbă încă umedă de
la brumă. Te așezi pe o bancă din apropiere și privești natura cu alți ochi acum, când ești
singură, observi toate micile detalii peste care treceai cu vederea până acum, auzi toate
cântecele naturii care deveneau infime în agitația vieții cotidiene. Ceața s-a risipit, iar lacul din
vale parcă este o scenă dintr-un film. Liniștea din jurul îți dă prilejul de a-ți analiza, la rece,

gândurile.
Mintea îți zboară la bunica, la țară, la toamna de acolo. Ce frumos trebuie să fie acum

Năsăudul nostru! Dar și munca depusă este pe măsură. Îți aduci aminte de toamna trecută, pe
care am petrecut-o la bunici?... Știu, încă de dimineață, oamenii se duceau la câmp ca să adune
fân pentru iarnă, strângeau fructele rămase în pomi și făceau căpițe din frunzele căzute. Mi-o
amintesc pe bunica spunându-mi că a sosit timpul „număratului bobocilor” .

Mă trezește din visare un strop de ploaie care îmi udă obrazul fierbinte de emoție.
Oglinda lacului a devenit ringul de dans al lacrimilor toamnei. Peisajul dinamic al parcului mă
luminează. Plec spre casă cu mintea și sufletul încărcate de frumusețea toamnei…

67

ECOURI NUMĂRUL 7

O călătorie prin anotimpuri

Păşcuţ Mara Teodora, clasa a X-a
CNI Matei Basarab-Rm. Vâlcea

Prof. coordonator: Cristiana Văcăreanu

Un copil se uită pe geamul camerei sale cu speranță că va vedea soarele puternic
domnind pe cerul senin, însă nu se întâmplă asta. Vede doar o fereastră prin care se oglindește
sufletul său. Aceasta îl conduce pe copil prin atâtea zile, unele însorite, altele ploioase și i se
pare că acest lucru este o minune. Privește cu uimire cât de schimbătoare poate fi natura; cum
soarele, dimineața, este puternic și mândru, iar seara se lasă păgubaș lunii. Crede că de aici au
învățat oamenii să fie atât de versatili, atât de insensibili, când nu e vorba de ei înșiși. Oamenii
se gândesc la binele lor, și nu la binele celorlalți, așa cum soarele brăzdează cerul timp de
câteva ore, ca apoi să ne uite în întuneric.

Fiecare anotimp are ceva unic, fie că este vorba de vreme, fie că este vorba de cum
influențează ființele de pe pământ. Totuși, cel mai frumos anotimp pe care îl privește de la
fereastra sa este toamna. Pe cât este de fermecătoare, pe atât este de rece. Toamna acaparează
razele călduroase ale soarelui ce cad pe pământ de parcă ar nimici-o. Aceasta este invidioasă și
încearcă să domnească peste lume cât de mult poate, împiedicând venirea căldurii. Frigul
cuprinde copacii, florile, iarba...tot ce este viu. Îi este teamă că dacă va ieși din casă, și el va
avea aceeași soartă ca restul naturii. Cerul gri este neprevăzut; știe că poate să aducă nori la fel
de triști, ce își varsă lacrimile reci, sub formă de ploaie sau să îi permită soarelui să încălzească
lumea încremenită pentru puțin timp. Este suficient și atât, deoarece, astfel, strânge fiecare
sămânță de speranță ce îi iese în cale, pentru a planta-o în inima sa în fiecare zi.

Se simte încremenit. Nu mai știe cum să reziste tentației de a se izola în casă, de parcă
simte cum o forță nevăzută îl poate distruge ca pe un fluture fragil. Pur și simplu teama îl
oprește să iasă. Și, în acest fel, privește pe acea fereastră fiecare frunză arămie ce se lovește
delicat de pământul încremenit și așteaptă, parcă pentru o veșnicie, să treacă acest calvar.

Însă, din păcate, acest coșmar nu s-a încheiat încă, deoarece după toamnă va veni
anotimpul frigului și al neputinței, adică iarna. Dintr-odată acea natură plină de viață și de
mireasmă se transformă într-o realitate parcă paralelă, în care nu mai există speranță. Toamna
abandonează toate necuvântătoarele, lăsându-le pe seama iernii aspre și necumpătate. Lasă
toate plantele care odată aveau culorile bronzului și aurului, îmbelșugând agricultorii cu legume
și fructe înmiresmate.

După acest calvar parcă interminabil apare primăvara care-i dă viață ghiocelului, ca
semn că iarna a plecat și că nu se mai întoarce până anul viitor. Ghiocelul oferă speranță naturii,
el fiind suficient de puternic să se nască în timpul bătăliei dintre cele două anotimpuri. Și, până
la urmă, toate celelalte viețuitoare își fac curaj și ies sfioase din pământul și vizuinile înghețate.
Reînvie toată natura...

Chiar dacă acesta este cursul naturii, pe copil îl întristează cât de perfide pot fi atât
toamna, cât și iarna și cum primăvara încearcă să readucă soarele pe cer și norii veseli, ea
neavând nicio vină, pur și simplu o responsabilitate asumată fără consimțământ.

Acel copil care privește uimit de cum natura se schimbă pe zi ce trece... sunt eu.

68

ECOURI NUMĂRUL 7

Pași pe covorul toamnei

Ţoghe Mihaela Cătălina, clasa a X-a

CNI Matei Basarab-Rm. Vâlcea
Prof. coordinator: Cristiana Văcăreanu

O zi frumoasă de toamnă surprinsă în pădurea copilăriei mele... Farmecul culorilor
autumnale ce radiau în lumina plăpândă a soarelui m-au determinat să fac o drumeție alături de
câinele meu, Bruno, cel care mă iubește mai mult decât pe el însuși, o ființă înzestrată cu un
suflet demn, ce aparține lumii în care cuvintele își pierd valoarea. Cuprinsă de o emoție
nestăpânită, pășeam domol pe cărarea împodobită de stratul gros al frunzelor galben-maronii
care au reușit atât de bine să mărginească poteca, simțind cum frunzele sleite de vlagă și pietrele
mi se striveau sub picioare. Pătrunsesem într-un tablou sublim al unui pictor anonim ce dorea,
ca prin culoare, să dezvăluie identitatea sufletului său complex și fragil. Pădurea pe care o

exploram era de nerecunoscut, devenise un univers al culorilor, o dimensiune pe care doream
să o numesc doar a mea și a sufletului meu. Culori de galben, cărămiziu, arămiu, portocaliu,
verde ofereau o stare de echilibru, de siguranță. Razele plăpânde ale soarelui mângâiau tandru
frunzele brăzdate de trecerea ireversibilă a timpului, oferindu-le căldură, speranță, sprijin.
Soarele mă observă din înaltul cerului și îmi trimise o rază care îmi brăzdă blajin obrazul fin,
neted, curat și inocent asupra căruia timpul nu își lăsase amprenta. Am zâmbit...

Cu privirea pierdută în miracolul autumnal ce mă încojura am îngenuncheat pe covorul
de frunze secate de viață, exprimându-mi respectul și recunoștința față de natura care reușise
să îmi deschidă larg sufletul, lăsând să pătrundă valsul inegalabil al emoțiilor de toamnă. Bruno
se așeză lângă mine, privind în jur cu ochii vigilenți natura preschimbată. Cu nasul său umed
simțea miresme noi, proaspete. Stătea drept și nemișcat, mândru, asemeni unui brav cavaler. I
se părea că natura se înclină în fața lui, că lumea minunată din fața ochilor lui e un tărâm pe
care el l-ar fi clădit. Fiecare frunză căzută părea să aibă drumul său, un drum sinuos, un dans
armonios. Frunzele veștede urcau și coboarau neîncetat, de parcă ar fi fost nehotărâte în care
parte să o apuce și se așezară, într-un final, pe poteca mea, formând covorul ofilit al toamnei.
O singură suflare a vântului și covorul de frunze se undui, precum un covor magic care se
ridică, se mișcă, asemenea unei iluzii și revine apoi pe poteca mea. Priveam în juru-mi și
realizam că în sufletul meu domnea o stare de beatitudine. Toamna și Bruno pot oricând să îmi
repare o ruptură din inima mea frântă.

Toamna înseamnă culoare, vitalitate, bogăție, măreție, mister. Este opera de artă a
timpului care preschimbă totul după bunul său plac. Toamna e o poveste pe care întotdeauna
aș savura-o cu plăcere. Acest anotimp reușește cu fiecare apariție a lui să îmi câștige sufletul.
Anotimpul autumnal este o simfonie, o artă vie, în mii de culori, iar eu spectatorul veșnic
încântat. Cu fiecare an va fi la fel și, totuși, altfel... În fiecare an, o altă reprezentație, dar cu
aceeași artiști: copacii, frunzele, vântul, soarele...

69

ECOURI NUMĂRUL 7

Și sufletul a ruginit...

Lăzărescu Theodora, clasa a XI-a
CNI Matei Basarab-Rm. Vâlcea

Prof. coordonator: Cristiana Văcăreanu

Privind spre cer și sperând la noapte,
O alta zi tristă dispare dincolo de zare

Cu frunze uscate și suflete moarte
Trăiesc copacii cu crengile aplecate.

Pentru noi, toamna se prezintă
Ca o trezire la realitate, una violentă,
Un pretext de a contempla noile iubiri
Făcând loc pentru următoarele dezamăgiri.
Culorile triste, fără vreun strop de viață
Pictează pânza pe care-o avem în față
Căci natura e o artistă, plină de curaj
Si îmbracă lumea noastră cu un strat de machiaj.

Nici păsările nu mai pot îndura
Şi nu frigul, pentru că ar rezista
Ci durerea transmisă de toamnă
Un anotimp în care și sufletul îngheață

Toamna, parcă o emoție…

Moișan Mara-Olimpia, Clasa a X-a A,
Colegiul Economic „Transilvania”, Tg. Mureș

Profesor coordonator: Chirteș Codruța

Peste trenul de case fumegânde și-a așezat toamna voalul îmbelșugat, plin de culoare.
Valurile aurii de grâu se zbat în vânt ușor, așteptând parcă, o ultimă rază de soare…
Bruma albește podoaba codrului, asemenea unui bătrân purtat de vremi. Frunzele acum, în
înalta lor frumusețe, se pregătesc să cedeze așteptării unui ultim zâmbet de rămas bun din partea
soarelui.

Privind în jur, totul se răcește și nu-mi explic întreaga existență. Natura parcă-ncepe a-
mi descifra emoțiile, totul e mai rece…Căutând o explicație, din cum vântul îmi răcește sângele
din vene, simt cum mă sting. Căutând o explicație, curg ploi de toamnă le-am meu chip, curg
amintiri și dor…

N-avem nevoie de otravă, timpul ucide tot, indiferent de prezența păcatelor sau nu. Până
și cele mai fragede flori mor din cauza schimbărilor aduse de acesta, atunci...ce șansă crezi că
avem noi?

70

ECOURI NUMĂRUL 7

Mărul e roșu, Mărul roșu
Mărul e bun,
Ia și tu o mușcătură, Pop Darius-Ioan, clasa a II-a
Șc, Gimn. Traian Târnăveni jud, Mureș
Ia-o acum!
Prof. coordonator: Noanea Maria

Mărul are vitamine,
Este sănătos!

Haideți, dragi copii,
Să-l mâncăm voioși!

Toamna

Bodron Mihaela, clasa a V-a
Instituția Publică Gimnaziul ,,Anton Moraru”,
Loc. Pistruieni, Raionul Telenești, Republica Moldova

Prof. coordonator: Comerzan Ludmila

Zâna cu rochie din frunze ruginii
Soarele se ascunde după norii cenușii.

Multe flori sunt vestejite
Frunzele-s îngălbenite.

Să dau soarelui poruncă A venit toamna cețoasă,
Sus în vie, jos în luncă Vremea este răcoroasă.
Spune-mi, toamnă,te grăbești? În cămară noi vom pune
Eu mă duc să caut vești. Mere galbene și prune.

Toamna

Avaliani Melisa, clasa a V-a
Instituția Publică Gimnaziul ,,Anton Moraru”,
Loc. Pistruieni, Raionul Telenești, Republica Moldova

Prof. coordonator: Comerzan Ludmila

Toamna a sosit în prag Mere, pere și dovleaci
Noi o așteptăm cu drag. Cu ele, nu știi ce să mai faci!

Toamna- anotimp iubit O gutie-o pun pe geam,
Ai venit și ne-ai găsit. Pentru îngeri să o am.

Toamna va trece, iarna va veni,
Care dintre ele e mai bună copii?
Vei trece, toamnă, și degrabă nu vii,

Te voi aștepta când o să revii.

71

ECOURI NUMĂRUL 7

Toamna ruginie

Darii Nicoleta, clasa a VIII-a
Instituția Publică Gimnaziul ,,Anton Moraru”,
Loc. Pistruieni, Raionul Telenești, Republica Moldova

Prof. coordonator: Comerzan Ludmila

Este toamna.... Fructele aurii, parfumate și gustoase ajung în cămările bunicilor.
Frunzele ruginii se aştern ca un covor peste pământul rece și umed.

Toamna este un anotimp îmbelșugat și plin de culoare. În pădure animalele își fac
pregătirile pentru iarnă. Păsările călătoare pleacă în țările calde. Animalele își pregătesc
culcușul pentru iarnă și strâng provizii pentru această perioadă. Alte animale se pregătesc să
hiberneze peste iarnă.

În acest anotimp natura se schimbă. Frunzele copacilor îngălbenesc și cad, iarba se
usucă, iar soarele încălzește din ce în ce mai puțin. Cerul senin de vară dispare și apar nori
negri și grei. Acum cad ploi reci și bat vânturi puternice. Oamenii se îmbracă mai gros și se
ascund de ploile dese în spatele umbrelelor. Pomii fructiferi se scutură din cauza frigului de
afară. Totul în jur devine mohorât și ruginiu. Toată natura se pregătește să întâmpine iarna și
fulgii de zăpadă care vor cădea în curând.

„Toamna – ultimul și cel mai frumos zâmbet al anului.”

Catharsis

Irizan Samira, clasa a X-a
Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu”, Năvodari

Prof. coordonator: Lăcrămioara Zăbavă

Arămii pot fi și cerul, și focul, și pământul. Arămie poate fi și luna, în serile Toamnei
târzii, când bolta, încătușată de nori, e tristă și înfrigurată, singură și înfricoșată. Dar Arămiul
e și curaj, flacără vie ce nu se teme să ardă. Arămiul nu e calm, e mare sau ocean. Arămiul
poate transfigura tot ce atinge. Poate aprinde în tine un foc - aprig, nestins. Arămii sunt ochii
ei, frumoși, însă plini de frici și vicii, căci așa-i Arămiul - ascuns printre freamăte și tainice

capricii.
Arămiul e și frică - frică de tine, de ceea ce poți deveni, mâine... Însă nu înseamnă teamă

de necunoscut, nici faimă. El tânjește spre ceva nou, departe de tot ce astăzi are ecou. Arămiul
e flamă, dar și apă-ncremenită. Arămiul nu e doar liniște, e haos, dramă. Nu e zi, nu e nici
noapte. Arămiul nu ești tu, cel ce asculți ale mele șoapte. Arămiul sunt eu, cea care astăzi, încet,
se ofilește. Simt. Simt Toamna ce sosește...

Toamna e timpul... apusului. Al oximoronului existențial - tristețea funerară a
pastelurilor de nuanțe: copacii se scutură de păcatele tinereților și nădăjduiesc ca prima
ninsoare să-i mântuiască, florile – nici ele mai norocoase - își desprind, resemnate, podoabele,
până mai ieri, atât de vii și elegante, iar roadele pământului muncit își așteaptă, parcă senine,
sacrificiul. Toamna înseamnă belșug dar și sfârșit.

Pentru unii, însă, poate fi lumină și speranță – acea licărire în suflet: totuși, iarna nu va
fi atât de grea. Vor răzbi.

72

ECOURI NUMĂRUL 7

Un pui de măr și un pui de om

Ilie Victor Cristian, clasa a VI-a
Colegiul Național “Nichita Stănescu”, Ploiești
Prof. Coordonator: Mustățea – Manolache Adina Flavia

Încă de când eram mic, tati a plantat un măr în curte, un băț în curtea din spate, așa l-
am privit la început. Mi se părea că nu este la fel de frumos ca cireșii de lângă el, la fel de
mândru ca prunii din spate sau la fel de delicios ca părul de lângă el. El mereu era în întârziere,
când pomii din grădină erau plini de fructe sau flori, mărul era stingher, parcă aștepta ceva,
ceva ce nu știa când o să vină. Timpul a trecut și mărul acela mic, prăpădit, a devenit mai
puternic, mai îndrăzneț, și-a croit drum spre înaltul gardului și a ajuns să domine grădina prin
frumusețe. Îmi părea rău că nu l-am apreciat de când era mic, mi se părea că nu vrea să fie
prietenul meu pentru că nu l-am iubit de la început.

În primul an când a făcut fructe, tati mi-a zis “Vezi, Vic?! E mult până înțelegi care îți
este drumul în viață, după aceea oferi fructele tale celor care te iubesc!” Era toamnă, era chiar
ziua mea. Mi-a plăcut mereu toamna cu ale ei culori de basm, ruginiu ca un roșu regal, verde
închis ca un smarald supărat, galben pentru că soarele încă luptă cu vântul pentru supremație.
În octombrie este ziua mea și am asociat luna cu renașterea. Evident că toți mă contraziceau,
primăvara renaște natura. Da, primăvara este a naturii. Toamna este începutul meu, alt an, alte
provocări, alte culori, acum alt prieten – mărul din grădină.

Anul acesta, de ziua mea, m-am decis să fac pace cu mărul din grădină. Mă simțeam
puțin stingher în preajma lui, dar în fiecare an de ziua aceasta fac ceva deosebit, să fie diferit.

- Știu ce vrei, nu trebuie să te ascunzi! Nu sunt supărat! se auzi o șoaptă din frunzișul
mărului.

- Iartă-mă! Nu am știu că ai viață și nu am știut că m-ai simțit!
- Cum să nu? Te-am simțit și te-am înțeles. Nu era aici locul unde te jucai cu nisip când

erai mic? Eu ți-am stricat universul când am fost plantat.
- Ooo, da! Ai înțeles perfect! De asta eram supărat, aici veneam să îmi aduc aminte de

cum mă jucam fără griji. Când te-am văzut pe locul acesta, am crezut că mi-ai distrus

amintirea acelor timpuri.
- Știi... te înțeleg! Și eu eram trist când am plecat sămânță fiind din mărul care mă proteja.

Am crezut că s-a terminat totul până când am luptat cu vântul, ploaia, frigul și mi-am

format propriul meu univers.
- Acum ești altul, ești un pom, nu mai ești o sămânță. La fel ca mine, nu mai sunt un

copilaș care se joacă în nisip, sunt un copil care vrea să își facă prieteni, să fie înțeles și

acceptat.
- Care este universul tău?
- Ce este universul meu? Grea întrebare! Dacă ar fi de mâncare ar fi ciocolată, dacă ar fi

de băut ar fi un suc de portocale, dacă ar fi o jucărie, ar fi o minge. Este ceva ce nu
putem atinge, dar suntem parte din el. Universul meu este un castel colorat de lumină
și de culorile toamnei. Știi, eu iubesc luna octombrie, e luna mea.

- Ce vezi în culorile toamnei?

73

ECOURI NUMĂRUL 7

- Văd soare blând, nu foarte arzător, văd vânt puternic care își croiește drum, văd ploaie
care curăță. Mi se pare că ploaia de toamnă răcorește, spală, șterge tot. Și vântul este
altfel, nu este adiere să păcălească, suflă și strânge frunzele în pături colorate.

- Ce auzi când bate vântul? zise șoptit mărul.
- Când e liniște și nu știu unde sunt, când mă pierd în voci necunoscute, când nu îmi

găsesc locul, universul meu aduce vântul de toamnă. E greu să spun în cuvinte, dar simt
că acolo e calea spre bine, spre adevăr, spre ce înseamnă a fi sincer și bun.
- În universul tău nu este niciodată viscol? Pe mine, el mă infricoșează.
- Este, este! Dar nu toamna. Toamna este când totul prinde putere și luptă. Câteodată îmi
este dor de vremea când eram mic și universul meu era o cameră cu jucării, când joaca
era soluția la orice, când vocea mamei mele și privirea tatălui meu rezolvau orice mister.
- Mie mi-e frică de zgomot iarna!
- Și universul meu prinde câteodată voci tăioase, totul se mișcă necontrolat ca în jocurile
acele agitate, ușile se deschid de la viscol, ferestrele se închid cu zgomote asurzitoare,
luminile se sting de la furtună și simt că se întâmplă ceva. Eu am descoperit că asta se
întâmplă când la porțile liniștii bat oameni falși, când se prefac, când sunt răi fără motiv.
Tot culorile toamnei m-au ajutat, le-am cerut sprijin și ca de fiecare dată, mi-au dat
soluția: ruginiul alungă frica, galbenul aduce zâmbetul, portocaliul îmi dă speranța și
roșul este puterea.
- Aș putea și eu! Am toate aceste culori. Uite, sunt peste tot în frunzișul meu. Cum să le
cer sprijin? Ai o formulă magică prin care le chemi spre tine?
- Da, am! Și pentru că ești prietenul meu, îți voi dezvălui secretul. În fiecare buchet
colorat există un trio magic – Iertare, Iubire și Frumos. Trebuie să ierți viscolul că te
lovește, trebuie să iubești iarna că te acoperă cu gheață și trebuie să vezi frumosul în
omătul care te îmbracă.
- Și atunci ele mă vor ajuta? Cred că pot să fac asta și simt că tu mi-ai dat putere, Victor.

Eu cum te pot ajuta?
- M-ai ajutat prin iertare. M-ai iertat că nu te-am iubit de la început și așa m-ai ajutat să

desfac iar buchetul magic. Câteodată mi-e teamă că le voi pierde, dar am învățat că
sufletul poate naște mereu alte flori, colorate, parfumate, delicate.
- Sufletul este universul tău! eu așa înțeleg.
Sufletul meu, sufletul unui pui de măr, sufletul toamnei colorate – toate sunt universuri,
noi trebuie doar să le iubim!

O dulce toamnă…

Chirica Denisa Elena, clasa a X - a
Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași

Prof. coordonatori: Ifrim Mariana, Baciu Monica

M-am gândit să-ți scriu de nenumărate ori
Sub cerul plin de nouri și suspine,
Sub rugina veștejită a toamnei târzii

74

ECOURI NUMĂRUL 7

Să te poți gândi la mine !
Am vrut să-ți șoptesc lângă bolta cea de vie,
Lângă crizanteme și rubine dorul meu neîncetat…

Să nu uiți gândul către mine
O dulce toamnă, să mă iubești neîncetat!

Mi-aș dori să mă privești din nou
Cu ochii tăi de corb,

Să mă săruți apăsat și moale…
O dulce toamnă cea târzie,

Dăruiește-mi iubire-nzbor ca o pasăre pustie !

O toamnă de demult…

Chirica Denisa Elena, clasa a X - a
Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași

Prof. coordonatori: Ifrim Mariana, Baciu Monica

Sunt un călător pierdut în timp,
Printre păsări și suspine,

Sufletu-mi umblă de nebun
În timp ce gându - mi zboară la tine

Privesc ploaia și mă mir
Privesc norii reci și mă cutremur,
Mă gândesc la iubirea ce ți-o port

În sufletu – mi de rugină…

E frig, e rece
Mâinile – mi tremură și mintea-mi îngheață!

E toamnă și dorul mă năpădește
E toamnă și sufletu–mi zvâcește…

Doar gândul

Mîțel Alexandru Constantin clasa a X - a
Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași

Prof. coordonatori: Ifrim Mariana, Baciu Monica

Miazăzi și Miazănoapte Întreaga Lume ne desparte
Ești în Zi, eu sunt în Noapte
Privim Cerul de departe Doar dorul ne mai ține-aproape
Tu din Zi și eu din Noapte Și gândul, gândul că-ntr-o noapte...

Prin gând vorbim despre toate

75

ECOURI NUMĂRUL 7

Sunt o Lună, ești un Soare Sunt Apus, ești Răsărit
Între noi e-o Cale mare Între noi e un sfârșit
Și noaptea s-a risipit
Prin Cer ieșim la plimbare
În gând... așa îmi apare... Dar gândul, încă n-a murit...

Miazănoapte, miazăzi Sunt o Piatră, ești un Zid
Doar Ceru-mi poate hărăzi Între noi e-un mare Vid
Ceea ce nu-mi poți oferi M-aș arunca, dar mă ucid
Și gândul, gândul că-ntr-o zi... Rămân cu gândul meu, valid

Dorul încă nu s-a stins Gându-mi l-a ținut aprins
Dar ce folos, căci în cuprins

Doar Gândul dintre noi... a-'nvins!

Mărul

Ioniță Anamaria, clasa a IX-a Mărul
Șc. Profesională Specială Plopeni,
Chiru Sabina, clasa a V-a
jud. Prahova Șc. Profesională Specială Plopeni,
prof. coordonator: Grigore Alice
jud. Prahova
Astăzi este zi de sărbătoare, prof. coordonator: Grigore Alice
Fiindcă dintr-un pomișor
Din livada cea mare Sta în pom și poate fi
Am cules un fruct rotunjor, Roșu, verde, gălbior
Puțin dulce-acrișor, Ghicește daca știi
Cu multe vitamine Care este fructul acrișor.
Pe care îl voi mânca
După ce îl voi spăla bine, bine, bine.

Toamna

Marina Andrei, clasa a VII-a
Liceul „Simion Stolnicu” Comarnic, jud.Prahova

Prof. coordonator: Arion Monica

Au fost odată patru surori Vara, Toamna, Iarna și Primăvara. Erau mai frumoase ca
razele soarelui, ca luna și toate stelele împreună, erau atât de frumoase încât oglinzile se
întorceau la ele să le vadă. Împreună ele domneau asupra tărâmului vieții, știa fiecare ce are de
făcut, când să facă și cum să facă. Toate domneau ca unul.

Într-o zi, pe când sora Vară muncea prin tărâm, o vrăjitoare s-a strecurat înăuntru. A
urmărit Vara până când a ajuns la palatul ceresc al celor patru domnitoare. A mers tiptil prin
palat până în camera Iernii, s-a făcut bătrână și a intrat. Iarna a fost tare surprinsă:
- Sărut-mâna, mătușico, dar ce cauți tu aici?
- Vezi tu eu nu prea mai am zile și am vrut să vă mulțumesc pentru tot ce faceți pentru acest
tărâm. Poftim, ia o prăjitură, e făcută cu o rețetă specială de familie, măcar atât să vă pot da și
eu, căci crede-mă dacă aș fi avut v-ași fi dat mai mult, a zis cu blândețe bătrâna.
- Mulțumesc, mătușico, dar nu trebuia să te deranjezi! Trebuie să fi tare obosită, haide să te
conduc într-o cămăruță aici în palat să nu mai bați atâta drum! a zis Iarna recunoscătoare.

76

ECOURI NUMĂRUL 7

- Mi-ar face plăcere, dar trebuie să mă întorc acasă. Să nu spui care-cumva cuiva că am venit
aici, că am făcut prăjitură doar pentru tine, n-aș vrea să se supere surorile tale! a zis bătrâna.
- Bine, mătușico, sănătate și zile bune să aveți! și-a luat rămas-bun Iarna.
- Tinerețe frumoasă! a zis bătrâna în timp ce ieșea pe ușă.

Planul vrăjitoarei a mers strună, căci prăjitura după ce avea s-o mănânce îi va îngheța
inima. Asta s-a și întâmplat, Iarna a mâncat prăjitura și a devenit egoistă și vicleană. Ea mers
la sora ei cea mai mică, Toamna și i-a interzis să domnească, căci ea o va face în locul ei. Biata
Toamnă era devastată. A mers să ceară ajutorul surorilor ei, dar ele erau prea speriate de ce a
devenit Iarna. Niciuna nu știa ce să facă sau măcar dacă era ceva de făcut.

Odată ce a preluat comanda, Iarna a adus frigul pe tărâm creând haos și dezastru. Niciun
animal, nicio plantă nu știa ce va urma căci ele primeau știre de la Toamnă până să vină frigul.
Rândunicile nu mai puteau de frig, copacii se uscau, florile se ofileau. Lumea rămânea fără
provizii, trebuia să se facă ceva.

Toamna era revoltată, trebuia să-și readucă sora la normal. S-a dus în camera Iernii să
caute ceva ce poate îi spune ce a pățit. Camera era înghețată și dezordonată. A căutat prin
fiecare colțișor al camerei, iar tot ce a găsit a fost o prăjitură neterminată. Arată ciudat, prăjitura
o neliniștea. Cât ea se uita la prăjitură un fum a început să se ridice în cameră, iar din fum s-a
ivit nimeni alta decât vrăjitoarea.
- Cine ești?! s-a răstit Toamna.
- Sunt o vrăjitoare, vrăjitoarea care a transformat-o pe sora ta.

- Cum? De ce ai face una ca asta? a întrebat Toamna.
- Eu i-am dat o prăjitură vrăjită, iar ea a mâncat-o. Am făcut asta să vă distrug tărâmul, până să
fi venit voi toți se închinau mie! Vor plăti fiindcă m-au lăsat baltă, vor plăti cu viața! a zis
vrăjitoarea furioasă.
- Ești răul întruchipat, i-ai înghețat inima surorii mele! Acum să îmi spui cum să o readuc înapoi
sau o să...
- O să ce?! Ești doar o fetiță! a întrerupt-o vrăjitoare.
Din podeaua castelului au început să se ridice plante și un nor de frunze a înconjurat-o pe
vrăjitoare. O frunză aurie, frunza adevărului a ieșit de sub mâneca Toamnei și s-a lipit de capul
vrăjitoarei.
- Acum îmi vei spune cum să o vindec pe sora mea! s-a răstit Toamna.
- Singurul mod prin care poți repara o inimă înghețată este să îi faci un ceai din flori de cristal,
a răspuns forțat vrăjitoarea.

- Cum fac rost de ele? a întrebat Toamna.
- Sun la marginea tărâmului protejate de un balaur de sticlă, a afirmat vrăjitoarea.
Frunzele, plantele au intrat în pământ, iar vrăjitoarea se făcu nevăzută. Nu era timp de pierdut,
trebuia să plece. S-a dus afară Toamna și s-a urcat în caleașca de frunze moarte, trasă de gutuile
îngălbenite de spaimă, căci și ele au văzut ce s-a ales de tărâm. A mers ce a mers mai repede
ca vântul și mai încet decât gândul, căci timp puțin era până să dispară natura. A găsit peștera,
într-adevăr păzită de un balaur de sticlă. A dat să ia florile, când balaurul a distrus caleașca

acoperind-o cu un munte de cristal, Acest balaur nu era ca oricare altul, el nu scuipa foc, ci
cristal. Toamna a ridicat nori de frunze să-l orbească, liane să îl țină, dar fără izbândă, balaurul
era prea puternic, cristalele, atât de tăioase distrugeau atacurile Toamnei. Când bătălia părea
pierdută o pasăre a zărit Toamna și a dat veste prin pădure că este în pericol:
- Veniți repede Toamna are nevoie de ajutor! Ea e singura ce ne mai poate salva! Ciripea
pasărea peste tot.

Într-o clipită pe balaur au sărit toate animalele. Toamna, cea cu rochia ruginie era
adorată de toți, iar împreună au doborât balaurul.

77

ECOURI NUMĂRUL 7

Vestea că Toamna era în pericol nu ajuns doar la animale, a ajuns și la Iarna tirană, iar
călare pe un fulg a plecat să o oprească pe sora ei. În acest timp Toamna aduna florile de cristal,
dar apă ba. Iarna deja ajunsese la Toamnă și era pregătită de luptă. Văzând acestea copacii s-
au aplecat și au vărsat picături de sevă peste flori, ceaiul era gata. Toamna a imobilizat Iarna
pentru scurt timp cu ajutorul lianelor, iar călare pe un nor de frunze i-a turnat ceaiul pe gât.
Iarna a căzut la pământ, Toamna s-a aplecat asupra ei:
- Soră, ești bine? Aproape ai distrus tărâmul!
- Sunt bine... Du-te și repară ce am stricat, fă-ți treaba! a murmurat Iarna.

După ce a murit balaurul, caleașca de frunze moarte a revenit la normal. Toamna s-a
urcat în ea și cu o viteză și o putere nemaivăzută a alungat frigul a înroșit frunzele, a trezit
animale și a îndrumat rândunelele către sud.

Lumea era salvată, Toamna a salvat-o. Iarna și-a revenit și și-a cerut scuze tuturor. Cât
despre vrăjitoare se spune că a plecat pe alt tărâm unde a încercat să fie o conducătoare bună și
corectă.

Jurnal

Beu Ilinca, clasa a VII-a
Liceul „Simion Stolnicu” Comarnic

Prof. coordonator: Arion Monica

29 august
Îmi luam micul dejun la măsuța din bucătărie când am văzut-o pe geam. O siluetă în

depărtare. Se uita la mine. M-am apropiat de fereastră. Era groaznic de bizar cât de cunoscută
îmi părea cu toate ca puteam să jur că n-am mai văzut-o niciodată.

Nu trebuia să ies din casă. Însă iată-mă așezată pe pământul rece, lângă ea. Ceva era
foarte în neregulă și puteam să simt asta.
-Ce ești? am întrebat-o.

A râs. Ceva era foarte în neregulă. Foarte. Am vrut să fug, însă nu mă puteam ridica în
picioare. Mă simțeam slăbită de orice puteri. Nu mai vedeam clar și mă durea capul groaznic.
Mă vrăjea. Când a ajuns mama de la serviciu, ea era tot lângă mine. Mama părea foarte
îngrijorată.
- Te simți bine? m-a întrebat.
N-am știut ce să-i răspund.

M-a luat de mâna și m-a ajutat să mă ridic pentru că era clar că nu o puteam face de
una singură. M-a dus in casă și m-a așezat în pat. Mi-am strâns toate puterile rămase ca s-o

întreb:

- Cine era ea?

- Poftim?
- Cea care stătea afară, lângă mine.
Mai îngrijorată ca niciodată, mi-a răspuns cu o voce tremurândă:
- Stăteai singură, întinsă pe iarba. Nu mai era nimeni.

Nu mai era nimeni.

30 august
N-am dormit toată noaptea. Abia mai aveam putere să respir. Și cel mai rău era că

simțeam cum ea se uita la mine de pe geamul camerei. Ea, despre care nici nu mai știam dacă
era reală sau nu.

78

ECOURI NUMĂRUL 7

Apoi am auzit-o pe mama vorbind cu cineva. Au intrat în dormitor. Nu reușeam să
deslușesc ce vorbeau între ei. Vedeam foarte in ceață, așa că a trebuit să depun un efort enorm
ca să-mi dau seama că era un doctor.

Au mai vorbit ceva, apoi au ieșit din cameră. A intrat apoi doar mama și s-a așezat lângă
mine. Nu-mi puteam da seama exact, însă eram mai mult ca sigură că plângea.

31 august
N-am putut să dorm nici în noaptea asta.
Mă simțeam și mai rău. Mult mai rău, de fapt. Reală sau nu, puteam să simt cum se

uita la mine din nou de pe geam. Mama mă mângâia pe cap. A încercat să-mi dea o pastilă,
însă n-am reușit s-o înghit și am scuipat-o. A stat toată ziua lângă mine. Seara a adormit.
La miezul nopții, am auzit o voce:

- Vino.
Am știut a cui e. Cu o putere parcă venită de nicăieri, m-am ridicat din pat și am ieșit

din casă. Mă aștepta pe iarbă. M-am așezat lângă ea. Avea un cuțit în mâna.
-Vrei să mă omori.

-Da.

-De ce?
-Pentru că sunt vrăjitoarea toamnei și ca s-o aduc am nevoie de inima ta.
M-am uitat in altă parte. Apoi a urmat o liniște groaznică.
-Atunci omoară-mă, i-am zis și m-am uitat in ochii ei.
Plângea, iar mâna îi tremura pe cuțit.

Mi-am lipit fruntea de a ei. Lacrimile calde i se prelingeau pe obrajii mei.
-Omoară-mă, i-am șoptit.
Apoi am simțit o durere infernală în piept.

1 septembrie
Zăceam moartă pe jos.

Toamna harnică

Cornea Casandra, clasa a IV- a
Școala Gimnazială Apold, jud. Mureș
Prof. coordonator: Purenciu Mihaela

Toamnă harnică și bună De aceea ești iubită
Pe la noi tu ai ajuns ? Și ești foarte prețuită
Ai adus și nuci și mere Pentru fructele gustoase
Căldărușe cu cireșe Din buzunarele –ndesate.

Și livezi cu prune dulci ? Noi știm bine, dragi copii
Că un fruct mâncat pe zi
Noi copiii te iubim
Deoarece nu uiți nicicând Ne aduce sănătate
Curaj, forță și de toate !
Să ne dai cu sârguință
Fructe bune, moi și dulci.

79

ECOURI NUMĂRUL 7

Toamna și sărbătoarea mărului

Valtizan Ionuț, clasa a IV- a
Școala Gimnazială Apold, jud. Mureș

Prof. coordonator: Purenciu Mihaela

Este luna septembrie, este toamnă. O zână cu rochie din frunze ruginii a sosit. Vacanța

a zburat ca un stol de rândunele.
Soarele auriu mângaie din nou pământul amorțit. Razele soarelui sunt din ce în ce mai

palide. Marea de verdeață care acoperea pământul se îngălbenește.

Peste coroana de foc al copacilor, adie vântul tomnatic, scuturând frunzele multicolore.
Frunele căzute oferă pământului un covor pufos. Vietățile se grăbesc să-și adune cu hărnicie
provizii pentru iarnă.

Păsările călătoare pleacă vâslind în înălțimi pe cerul trist în locuri mai călduroase. Ele
lasă în urmă cuiburile și locurile unde au stat în anotimpul cald.

Pomii fructiferi se scutură din cauza frigului de afară. Fructele aurii, gustoase, frumos
mirositoare ajung în cămară. Toamna este un anotimp îmbelșugat și plin de culoare.

Ea ne-a adus un belșug bogat de fructe și legume. Copiii așează fructele pe rafturi plini
de bucurie. Ei adulmecă mirosul și aromele plăcute ale fructelor și admiră cu plăcere culorile

lor.
E sărbătoarea mărului și copiii sunt fericiți.
Mere roșii, galbene și verzi s-au adunat din belșug în cămară și stau pe rafturi ca niște

globuri de aur și aramă. Gutui pufose, burtoase și aromate s-au adunat în cămara toamnei
așteptându-și rândul la compoturi și dulcețuri.
O grămadă de nuci sunt în sacii mari și burdușiți iar prunele își așteaptă cu nerăbdare rândul la
cazanele de făcut magiun sau tuică.

Strugurii ajung în butoaie de lemn care aproape dau pe dinafară și mustul lor e dulce și

bun ca mierea.
Plouă încet, domol, agale. Peste satul meu această ploaie e o binecuvântare cerească.

Păsările stau uimite, zgribulite sub stresina caldă și meditează. E semn că trebuie să se
pregătească de plecare.

Toamna este un anotimp plin de culoare, farmec și schimbare. Această schimbare se
instalează pe nesimțite și o trăiește fiecare din noi.

Păsările pleacă, oamenii se pregătesc pentru un nou anotimp. Totul este o noă schimbare
și un nou început.

Toamnă eu te-aștept mereu Toamna
Să văd păsări și albine,
Gâze harnice și fluturi Ciorogar Mădălina, clasa a IV- a
Școala Gimnazială Apold, jud. Mureș
Mii de vietăți pe drumuri. Prof. coordonator: Purenciu Mihaela

Păsările zgribulite
Zboară răsfățate iar,
Pe când oule din cuiburi
Tot se creapă iar și iar.

80

ECOURI NUMĂRUL 7

Ne e dor de tine toamnă
Fiecăruia din noi...

Și am vrea să nu pleci iară
Pe furiș de pe la noi.

Tablou de toamnă

Balbuzan Maria Otilia, clasa a VIII-a
Școala Gimnazială Nr. 119, București

Prof. coordonator: Adriana Sandu

Ploaia rece de toamnă a spălat frunzele multicolore, iar soarele, acoperit de norii
plumburii, a ieșit sfios pentru a-și ocupa locul pe cer.

Pictorul se duse încet la fereastră. La început, își ridică privirea spre cer. Era limpede,
în ciuda furtunii care se stârnise parcă acum câteva clipe. Însă, de data aceasta, ploaia i se părea
artistului neobișnuită.

Fiind inspirat, așeză șevaletul, își potrivi pânza și luă o pensulă stufoasă. O înmuie în
azuriu și începu să aștearnă pe pânză, conturând cerul nesfârșit. Desenă și astrul zilei, împreună
cu razele sale palide, care mângâie pământul moale. Urmări dansul tomnatic și încercă să
reproducă frunzele veștejite și merele roșii, îmbietoare la un festin tainic. Un vânticel le
scuturase, lăsând crengile goale și anoste, dar frunzele se lăsară purtate de adiere, alunecând
lin. După ce terminau valsul, se așezau pe covorul rece, umed și ruginiu, acoperind chipul
îmbujorat al merelor...Totuși, pentru a nu lăsa pomii singuri și triști, îi împodobi cu darurile
toamnei. Iar pe vreo două-trei ramuri atârnă câteva picături de argint. Pictă mere lucioase și
aromate, pere aurii și zemoase, nuci, gutui parfumate, cu puf galben, prune gustoase și struguri
vineți. Roadele se desprindeau de crenguțe și cădeau pe iarba moale, făcând un zgomot abia
auzit. Dădu viață câtorva copii cu obrajii rumeni, care alergau printre grămezile de frunze
foșnitoare cautând castane arămii. Pentru a le ține companie copacilor, desenă și niște veverițe,
cu o coadă lungă și roșcată, care alergau din greangă-n creangă pentru a-și pregăti proviziile,

adunând ghinde.
Își privi tabloul și realiză că lipsește ceva. Imaginația sa a obosit. Se încruntă și se chinui

să o găsească, însă în zadar. Agitat, se mai duse o dată la fereastră să admire peisajul. Deși
natura era frumoasă, creatorul se simți tot mai singur și mai trist. După câteva clipe, observă o
picătură de ploaie care se prelinse pe geamul de sticlă. Își aminti că în fiecare toamnă, „lacrimile
lui septembrie udă pământul”. Privind băltoacele din iarba îngălbenită, remarcă frunzele care
se așezau pe apă și pluteau ca niște bărcuțe.

Apoi, deodată, cerul se întunecă. Pictorul ascultă zgomotele produse se tunete. Înțelese

ce lipsea tabloului. Era prea vesel, iar toate elementele erau aranjate la locul lor. Era prea
frumos ca să fie adevărat. Îi trebuia puțină supărare, pentru a exista un echilibru. Tot ce vedea,
tot ce simțea și toate amintirile care îl necăjeau le transpunea acum în culori. Ilustră vuietul
vântului prin copacii sângerii, cu ramurile lor firave și uscate. Fulgerele luminoase loveau în
toate direcțiile, iar pomii bătrâni, trăsniți, se prăbușeau în grădină. Bălțile cu undele lor le

81

ECOURI NUMĂRUL 7

transformă în lacuri. Desenă o frunză aurie de stejar, care era condusă de vânt, apoi îi reprezentă

reflexia.
Astfel finaliză tabloul, constatând că, asemenea frunzei, sentimentele sale se reflectau

în tablou. Se uită spre lumea din afara pânzei lui, vrând să vadă dezastrul provocat de furtună.
Însă totul era așa cum îl lăsase mai devreme. Copacii căzuți dispăruseră, iar vântul nu mai
șuiera. Frunzele se uscaseră și stăteau în același morman castaniu. Grădina nu era inundată.

Nimic nu se schimbase afară, ci doar pe pânza artistului. Când privi geamul, picătura
de apă era tot acolo. Și pe cât fusese de întunecat sufletul lui de acuarelă, pe atât de strălucitor

era acum.

Bucuria toamnei

Moca Cosmina-Maria, clasa a VII-a
Școala Gimnazială Octavian Goga, Cluj-Napoca.

Prof. coordonator: Caia Loredana

Mă aflam în camera mea privind pe geam. Toamna…. O întrebare nu-mi dădea pace, și anume:
„Ce aș putea spune despre toamnă ce nu s-a spus?” Brusc, mi-am amintit cuvintele mamei mele
care, de fiecare dată când mă aflam într-un impas, îmi spunea să-mi urmez sufletul. Asta este!
Nu trebuie să privesc toamna, ci să o simt cu toată ființa mea. Și asta am făcut! M-am lăsat
pradă propriilor simțiri și imaginației.

Se făcea că eram o stea. Și pentru că acolo sus singurătatea era prea de demult și prea
apăsătoare, am hotărât să cobor. Și am început să cobor.

Deodată, de undeva de după un nor, am auzit un foșnet. Era o frunză. Dar nu orice fel
de frunză. Era frunza mea! Era frunza pe care o admiram în nopțile senine și calde de vară,
care-mi zâmbea alinându-mi povara singurătății, era frunza care, înveșmântată în haina-i verde,
mă chema să mă prind în dansul ei. O bucurie imensă, bucuria reîntâlnirii, m-a cuprins.

Dar ceva era schimbat. Verdele de altădată al veșmântului ei nu l-am mai regăsit. În loc,
au apărut nuanțe de ruginiu. M-a cuprins tristețea. Dar frunza mea m-a liniștit spunându-mi că
și-a schimbat veșmântul pentru întâlnirea cu mine și că acum e momentul să ne prindem în acel
dans, cândva imposibil.

Și am început să dansăm... Dar o rază a atins frunza și ea s-a sfărâmat, a dispărut... Mii
de frunze mici au început să cadă din cer.

Cuprinsă de remușcări, cu ochii înecați în lacrimi, am acuzat și blestemat vara pentru
că nu e eternă. Apoi,am înțeles că așa trebuie să se întâmple... că frunza era în toamna existenței
ei. Că dansul nostru tomnatec neterminat, este de fapt preludiul pentru următorul dans și pentru
următorul...și pentru următorul...

Și astfel, sentimentul de tristețe a început să pălească în fața perspectivei reîntâlnirii.
Apoi mi-am amintit nopțile de vară în care așteptam cu nerăbdare să-mi întâlnesc
frunza, momentul reîntâlnirii și magicul nostru dans „nesfârșit...” Și nu știu cum, dar
sentimentul de tristețe a dispărut ca prin magie. În locul lui m-a cuprins o bucurie imensă,
rememorând frânturile de clipe de fericire pe care le-am trăit împreună cu frunza mea.
Trezită din visare de vocea mamei care mă chema la masă, mi-am dat seama că toamna
înseamnă bucuria de a fi trăit ceva unic și, totodată, bucuria speranței.

82

ECOURI NUMĂRUL 7

Iar ploaia care cădea necontenit de câteva ceasuri bune, cerul plumburiu și vântul nu mi
s-au părut deloc apăsătoare. Eu știam că, la un moment dat, după ce toamna își va face menirea,
mă voi reîntânli cu frunza mea. Tot ce trebuia să fac era să dau timpului...timp.

Jurnalul unui măr

Daria Popa Sânziana, clasa a VIII-a
Școala Gimn. Nr. 2 Comarnic, jud. Prahova

Prof. coordonator: Zbîrcea Ionela

Dragă Jurnalule,

Mult timp a trecut de când nu ți-am împărtășit întâmplările pe care le-am trăit. S-au
întâmplat atât de multe, încât nici nu am idee de unde să încep.

Ultima oară când ți-am scris era luna august, iar eu încă mă aflam atârnat de o ramură a
Copacului Meu. Îți aduci aminte că ți-am povestit și ție câte nopți am ascultat poveștile lui;
nopți în care stelele și luna parcă erau înțepenite pe bolta cerească. Ne-a povestit câte fructe a
cunoscut, cu câte păsări a stat de vorbă și cum l-a văzut crescând pe copilașul ce locuiește în
casa de lângă gradina în care el se află.

Într-o zi, mi-a explicat că eu nu am arătat dintotdeauna așa. Cândva am fost o floare roz
ce a pocnit într-o lună numită martie. Îți vine să crezi? Oare cum am arătat? Nu m-am văzut
niciodată cu adevărat, Copacul Meu mi-a spus că semăn foarte mult cu frații mei, dar doar din
punct de vedere fizic. Sufletește, nu se va mai naște nimeni la fel ca un altul.

După ce clipele deținute de luna august s-au scurs, a venit o lună care era numită
septembrie. La început mi-a plăcut, am observat cum eu și frații mei începeam să ne schimbăm
culoarea, dar în același timp, Copacul Meu începea să devină din ce în ce mai trist, iar noi nu
înțelegeam de ce.

Eu simțeam că razele soarelui mă mângâie, iar în locurile în care mă atingea mă înroșeam
și deveneam arămiu închis. Undeva prin vară, Copacul Meu a încercat să-mi explice cum
funcționează acest proces și că nu e la fel ca la oameni, care pentru a nu fi înroșiți de soare își
aplică pe piele un lichid numit cremă.

Odată cu trecerea timpului, cerul nu mai avea același albastru intens și era acum săgetat
de stoluri de păsări ce, cu un plâns amar, se despărțeau de aceste meleaguri. Cândva, un fluture
ce a călătorit și a contemplat numeroase peisaje mi-a povestiți că albastru este o culoare primară
ce exprimă paradoxul. Spuse el, că această culoare întruchipează dorința de a fi iubit și prețuit
care să coexiste cu aceeași de a fi liber. E o culoare ce exprimă și bucurie, dar și tristețe deși
tot o nuanță rămâne. Poate că nu cerul arată într-un anumit fel, poate că nu proiectăm ceea ce
avem în suflet pe el și poate că și sufletul meu ce e încuiat în sâmbure era trist atunci când mi-
am văzut prietenii plecând.

În același timp, frunzele care au fost de aceeași vârstă cu mine și cu frații mei au început
să ia foc și să se desprindă de Copacul nostru. Unele erau roșii. Îmi amintesc că același fluture

83

ECOURI NUMĂRUL 7

mi-a povesti că roșu, spre deosebire de albastru nu exprimă niciun paradox. E o culoare ce
desparte și definește orice și îl scoate din obișnuitul plictisitor.

Roșu, a zis el, este culoarea iubirii și, bineînțeles, pentru totdeauna, culoarea pasiunii, dar
în același timp nu înțeleg de ce prietenele mele se înroșesc și apoi se despart de copac.

La început am crezut că din cauza culorii, dar m-am înșelat. Unele frunze erau galbene; și
ele au avut acceasi soartă. Fluturele călător mi-a povestit că galbenul este culoarea ce
întruchipează tot ceea ce e mai prețios și mai sfânt și mai etern.

În ciuda tuturor semnificațiilor și explicațiilor, nu înțelegeam un singur lucru: de ce
surorile mele pică ireversibil pe caldarâmul ce odinioara era cald și de ce Copacul Meu e tot

mai trist.
Totul avea să capete sens câteva săptămâni mai târziu.
Când m-am trezit, cerul ce cândva era albastru acum era cenușiu și plângea. Nu știu ce

semnifică griul, dar cu siguranță nu liberate, dor și bucurie. Vântul risipea orice urmă de
existența a frunzelor, cu tot cu ele. Aerul era rece, iar soarele se încuiase în spatele norilor
cenușii. Habar n-aveam ce urma să ni se întâmple mie și fraților mei.

La un moment dat, un om, pe care-l cunoșteam, fiindcă a avut grijă de Copacul Meu, a
venit cu un coș imens și a început cu atenție să ne desprindă de ramuri de parcă simțea și el
acceasi durere ca noi. Ne-a așezat în coș și ne-a dus într-o încăpere întunecată și răcoroasă..

Cămara aceasta, din care îți scriu acum, căci așa se numește, are o fereastră prin care
lumina scurtei dimineți reușește să pătrundă. M-am întâlnit aici cu alte fructe, care la început
au fost la fel de timorate ca mine, dar după am făcut cunoștință și sunt chiar prietenoase și
vorbărețe. Niște biluțe de culoare închisă s-au prezentat cu numele de struguri, altele cu numele
de nuci, iar unele ceva mai mari și galbene sunt gutui. Lângă coșul nostru se află niște
domnișoare tare drăguțe cu nume asemănător cu al nostru : pere.

Îmi place aici, lângă atâtea fructe, dar în același timp îmi e dor de Copacul Meu și mă

întreb cum se simte.
Mă bucur tare mult că am reușit să-ți scriu și parcă m-am mai eliberat, dar acum te las

fiindcă întunericul s-a instalat de ceva vreme, iar celelalte fructe au adormit deja și e și rândul

meu.

Minunățiile toamnei

Jraihi Maha-Diana, clasa a V-a
Școala Gimnazială Octavian Goga, Cluj-Napoca

Prof. coordonator: Caia Loredana

Era o zi plăcută și însorită de la începutul lunii octombrie. Părinții mei au decis să ieșim
împreună să admirăm peisajul mirific oferit de măiastra toamnă.

Am ales ca destinație un loc împădurit din apropierea orașului nostru. Am mers cu toții
într- un loc despre care știam care oferă vizitatorilor senzații vizuale deosebite, atât vara, dar
mai ales toamna, când natura se pregătește de somnul de frumusețe.

Când am ajuns acolo, ne-au atras și ne-au uimit, în egală măsură, culorile pe care le-am
văzut. Culorile cu care toamna a poleit natura erau atât de aprinse și de frumoase. Am admirat
de la depărtare minunățiile toamnei și am mers apoi în inima pădurii să le admirăm mai

84

ECOURI NUMĂRUL 7

îndeaproape. Am rămas uimită de ce am văzut: frunze de un galben aprins se amestecau ca într-
un dans sălbatic cu alte frunze roșiatice, ruginii, portocalii, verzi și arămii.

M-am aruncat în maldărul de frunze imaginându-mi că sunt într-o altă galaxie. Pădurea
arăta ca în povești, razele soarelui păreau că mângâie întreaga natură. Petele de culoare arătau
magic, căzând din cer ca niște fluturi zglobii.

Am admirat ore întregi pădurea din ce în ce mai golașă și spectacolul oferit de căderea
frunzelor multicolore, am cutreierat-o în lung și în lat și am privi cum cerul prinde culori
puternic roșiatice, care te fac să crezi că ai ajuns într-un loc de poveste.

Iubesc toamna și minunățiile ei!

Vuiet de toamnă

Gavrilã Andra –Elena, clasa a VII-a
Liceul Tehnologic ,,Matei Basarab”, Mãxineni

Prof. coordonator: Chiburṭã Mirela-Nicoleta

Candoare, bună dispoziție, veselie, inocență, entuziasm și culoare...Toate se regăsesc
într-un singur nume, unul suav, cu o rezonanṭã de neȋnlocuit.

O atingere diafană, un gest nevinovat și poarta fermecată se deschide. Acolo e tărâmul ei,
este palatulde cleștar unde domnește cea mai frumoasă dintre domnițe, prințesa cu suflet

candid, Toamna.
Parfum de roade, chiote din vii și glasuri de copii purtate pe aripi de o boare ce pultește peste

tot. Ape
reci și limpezi precum cleștarul liniștesc sufletul și trupul. Răcoarea plăcută a nucilor bătrâni
și mirosul
amărui al frunzelor ruginii te îndeamnă la odihna bine-meritată. Aici domnește bucuria și nu

e loc de
tristețe sau melancolie .

In purpuriul fiecărui amurg se întrezărește raza strălucitoare a unei zile mai luminoase. În
fiecare nor cenușiu e un curcubeu. Din fiecare strop cristalin ce brăzdează fața nevinovată se
naște un zâmbet cald.

Aici nu lipsesc: încrederea, speranța, entuziasmul. Se clădesc vise, se trăiesc speranțe
învăluite într-un arămiu pătrunzător.

Muntele devine deal, iar dealul o colină ruginie și pașii mici urcă și coboară necontenit.
Nu există
bariere. Întreaga lume poate fi transformată într-un măr de aur sau o mărgea pe care o poți
ascunde în palmă.

Fascinația noului sau dorința de a explora zări necunoscute, frumusețea focului, armonia

momentelor
petrecute alături de cei dragi, puterea magică a cuvântului, care deschide uși nebănuite

trebuie
căutate în fabulosul tărâm al toamnei, ce deschide calea unui orizont miraculos. Eșecul

momentan se
estompează în fața succcesului.

Un pas înainte înseamnă o luptă câștigată cu un dușman imaginar. În jur totul prinde
viață. Puterea gândului inocent transformă obiectele neînsuflețite în cele vii ce creionează o

85

ECOURI NUMĂRUL 7

lume în care copilul își trăiește anii fără grijă, ȋn braṭele deschise ale celor din jur,
revigorându-i ȋntreaga fãpturã.

În acest fantastic univers, totul ascunde un vis, o speranță. Împrejurimile devin ṣi ele

prieteni
adevărați, confidenți, aliați de încredere. Nimic nu pare prea greu, prea dificil !

Anii devin luni, lunile săptămâni, săptămânile ore, iar orele clipe, clipe dulci de neuitat.
Sensibilitatea, sinceritatea și dragostea necondiționată a acestui mirific univers ȋṭi ȋnvãluie
fiinṭa,

experimentând trãiri demne de neuitat.
Poezia, cântecul, jocul, zâmbetul cald însuflețesc chipul candid , gingaṣ , vois ori

melancolic,
purtându-l în brațele plăcerii, ale aventurii, ale veseliei. Privirea angelică și zâmbetul suav se
regăsesc în chipul oricãrei persoane atinse de farmecul misterios al umãrului de toamnă. Nici
măcar lipsurile
materiale nu pot șterge fericirea din ochii nevinovați ai omului ȋnconjurat de suflete curate, de

vorbe
calde sau ȋmbrãṭiṣãri duioase ale păpușoiului abia cules.

Vioară ori clarinet, flaut ori nai, toate cântã, ȋntr-un glas, timbrul nostru imprimat ȋn
șuvoiul de apă care izvorăște limpede și curat. E începutul primei zile de toamnă. Puritate,

candoare, energie ...
Haideṭi, cu toṭii, sã contribuim la menṭinerea acestei armonii universale, prin pãstrarea

zalelor intacte din lanṭul natural al acestui mirific anotimp!

Călătorie la final de septembrie

Bortă Miruna Ioana, clasa a VI-a
Școala Gimnazială ,,Adrian Porumboiu” Muntenii de Jos

Prof. coordonator: Vicol Diana-Petronela

An de an, toamna trezește în fiecare suflet un sentiment de melancolie, când privești cum
natura se schimbă complet, iar trotuarul gri și monoton se bucură de frunzele colorate, care s-
au așternut peste el. Copacii și-au schimbat veșmântul. Frunzele de culoare verde aprins prinse
pe crengile încălzite de razele blânde ale soarelui, s-au lăsat transformate de multitudinea

paletei de culori.
Vrând să oglindească chipul naturii, ploaia își face simțită prezența, lovind cu picăturile

ei mari și reci fruzele copacilor ce se clatină spre pământ. Suflând puternic, vântul rostogolește
picăturile de apă, amestecând în grabă culorile infinite ale toamnei. Soarele obosit, asemeni
unui războinic, care și-a epuizat săgețile în luptă, își pierde ușor, ușor puterea. Văzduhul tot
este brăzdat de ciripitul păsărilor, ce poate fi asemănat cu un cântec de la revedere. Încrezători,
copiii așteaptă revenirea prietenilor necuvântători. Acum, în pădure este liniște. Pe străzi, însă,
se aud glasurile voioase ale copiilor, a căror pași se îndreată nerăbdători spre casă.

Septembrie își revarsă lacrimile amare peste recoltele dulci și bogate, căci cu pași repezi
se apropie luna octombrie, ce îi va lua locul. Fiecare zi de toamnă este o bucurie și un vis din
care nu ai vrea să te trezești, ci doar să privești valsul frunzelor ce mor.

86

ECOURI NUMĂRUL 7

Toamna

Stan Evelina Florina, clasa a II a
Școala Gimnazială Nr. 1 Săvinești , Județ Neamț

Prof. coordonator: Doboș Carmen Petronela

Este toamnă. Frunzele copacilor au îmbrăcat o haină multicoloră . Grădinile au rămas
fără verdeață, iar valul de brumă a împodobit livezile cu mii de licurici.

După o vară dogoritoare , a sosit toamna cu miros de legume și fructe proaspăt culese.
Vântul rece împrăștie o mare de frunze colorate , lăsând în urmă o liniște rece care ne
prevestește venirea iernii.
- Ce frumoasă ești zână, toamnă!

Jurnal de toamnă

Petcu Veronica, clasa a VI-a

Colegiul National Vasile Alecsandri

Prof. coordonator: Ichim Oana

Toamna, un călător ostenit, cu ochi de întuneric şi sete de timp, este jumătate umbră şi
jumătate zeu, are geometriile ei, când fiecare frunză simte un destin.
Acum câteva zile,când am primit această “temă”, mi-am spus că e o provocare ce trebuie
acceptată, astfel am ajuns acum să scriu. Ar fi trebuit să scriu despre toamnă și peisajele sale,
însă, ca să fiu sinceră, structura aceea clasică: “Toamna a sosit. Frunzele copacilor creează un
covor ce încălzește solul rece” îmi pare a fi una dintre cele mai plictisitoare forme de a scrie

despre un astfel de subiect.
Desigur că toamna are de oferit o mulțime de mirodenii și cadouri pentru noi, dar cât și

pentru animale, precum veverița care așteaptă cu nerăbdare să își înnoiască cămara cu nuci,
castane, ghinde și alune. Totodată, toamna ne încântă cu soarele său care parcă luminează altfel,
în comparație cu soarele ce avea de oferit multă căldură și lumină doar acum câteva săptămâni.
Dar toamna poate fi și este mai mult de atât. Pentru unii dintre noi, reprezintă un anotimp în
care diverse evenimente, fie ele triste sau fericite, încântătoare sau chiar tragice, au avut loc.

Din propria perspectivă,am observat că toamna poate fi un exemplu semnificativ pentru
procesul de schimbare al omului. Precum copacii sunt dornici să își lase frunzele să cadă,
făcând loc pentru mugurii ce vor avea să apăra în primăvară, astfel, unele persoane, sunt
pregătite să își dea drumul vechii personalității. Conceptul schimbării apare de la sine, așa cum
în ambele cazuri, timpul cere și anunță ca este vremea unui nou început.

Pe lângă toate cele oferite de acest anotimp și toate bucuriile ei, toamna reprezintă o enigmă
pentru toți cei din jurul nostru, mai puțin pentru noi înșine, căci doar noi o putem caracteriza si
doar noi suntem capabili de a îi evidenția caracteristicile prin proprii ochi. Rolul celorlalte
persoane este de a ne înțelege perspectiva și de a o respecta, făcând asemenea si noi, precum
copacii își pun toate frunzele la un loc, formând un peisaj de scurtă durată, înțelegând astfel
că,indiferent de felul în care arată, frunzele se pot înțelege, chiar și în ultimele lor clipe de

spectacol.
Aş iubi mai mult toamna dacă n-ar ţine-o într-un plans, ca sălciile!!!

87

ECOURI NUMĂRUL 7

Poveste de toamnă

Buzescu Andrei Tudor, clasa a V-a
Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”

Prof. coordonator: Ichim Cristiana Oana

Demult, foarte demult, pe când oamenii nici nu existau, pe când cerul și pământul erau
de nedistins, Măritul Univers trona falnic peste spațiu șt imp. Fiicele sale, stelele,munceau de
zor pentru a crea cel mai frumos dar în onoarea prea puternicului tată: Pământul. Cu ajutorul
Soarelui și al câtorva verișori meteori, copilele Universului au reușit să separeu Pământul de
întinsul Cerului. Apoi, ele i-au oferit sălaș pe Pământ verișorului lor sărman, Anul. El încă nu
reușise să-și facă loc nicăieri în împărația Universului și nici să-și protejeze familia.

Entuziasmat de soluția verișoarelor, Anul a coborât din înaltul Cerului și s-aîngrijit de
noul său cămin. În strădania lui, Anul a primit repede ajutorul celor patru copile: Delicata
Primavera, Vara prea frumoasă, Toamna cu harul ei de hărnicie și Iarna, jucăușa protectoare a

fulgilor de nea.
Când au ajuns la vârsta adolescenței, fetele au fost chemate de Bătrânul An:
-Scumpele mele fiice, pentru că sunteți atât de bune și mă sprijiniți în toate cele trebuincioase
casei noastre, vă las îngrijă, de acum încolo, câte un colț din căminul nostru. Am încredere că
îl veți îngriji cu toată atenția și puterea voastră!
-Mulțumim, tată! Vom face totul pentru a fi mândru de noi!

Într-adevăr, cele patru fiice s-au ținut de cuvântși au dăruit Pământul cu neasemuite
minuni: Primavera a presărat parfumul narciselor și zumzetul albinuțelor, Vara a împrăștiat
peste tot recolte și veselie, Toamna a răspândit aroma fructelor, iar Iarna a acoperittotul cu
mantia ei strălucitoare, oferind un spectacol al fulgilor.

Odată, pe când cele patru fete ale Anului se aflau în egatul Veriiși se delectau cu o
înghețată savuroasă, porniră o discuție:
-Fetelor, spuse Vara prea frumoasă și cam fițoasă, nu-i așa căregatul meu este minunat, că nu
ați mai văzut așa ceva?
-Hmmm… Nu știu ce să zic, eu cred că regatul meu este mai minunat decât acesta, de
fapt…este fantastic. La mine nu te plictisești niciodată, poți încăleca săniuța și te poți juca
fericită cu fulgușorii mereu zglobii! Spuse îngâmfată Iarna.
- Aveți dreptate, dragile mele! Regatele voastre sunt superbe! De fapt, fiecare regat are
farmecul său și este un colt de Rai, șopti înțeleaptaToamnă.
- Iartă-mă, scumpă surioară, interveni Vara, dar nu prea văd ce este minuna în colțul tău….nu
tu joacă, nu tu distracție, doar muncă fără sfârșit!
- Așa e, adăugă și Iarna. Nu vreau să par răutăcioasă, dar nu mi se pare că la tine ar fi un colt
de rai, privi cu sarcasm Iarna spreToamnă.

Toamna se întristă la auzul spuselor surorilor sale, dar nu-șiexprimă supărarea. Însă,
odată cu scurgerea timpului, Toamna devenea tot mai posomorâtă și mai neglijentă cu căminu
lei. Se gândea că surorile aveau dreptate și că toată hărnicia și grija erau în zadar.

Făcându-i o vizită neașteptată Toamnei, cele trei surori au fost surprinse de un peisaj
înfricoșător: copacii, storși de puteri, își părăseau frunzele, dumitrițele cădeau pradă furiei
Vântului. Până șiSoarele îșipierduse zâmbetul și puterile, fiind controlat de norii plumburii și
arțăgoși.
În vizita lor, cele trei suror iîntâlniră un ghemotoc de blană care se lupta cu o ghindă dolofană:
-Bună ziua, domnule Veverițoi! Puteți să ne spuneți de ce acest tărâm arată atât de
înspăimântător? Parcă ar fi un coșmar!

88

ECOURI NUMĂRUL 7

-Bună ziua, străinelor! Să știți că odinioară aceste meleaguri erau un colt de rai. Dar deodată,
regina noastră, Toamna, și—a lăsat sufletul pradă supărării și dezamăgirii. Ori ținutul nostru
nu este altceva decât oglinda sufletului reginei. Suntem cu toții disperați, nu știm cum să
pătrundem în inima ei și să-i spunem cât de mult o iubim.

La auzul vorbelor domnuluiVeverițoi, Primavera, Vara șiIarna au simțit o durere
puternică în inimă….abia atunci și-au dat seama că ele erau pricina supărării surorii lor.

De la domnul Veverițoi, fetele aflară căToamna se ascunsese lângă Lacul Castanilor.
Odată, acel lac era limpede ca cristalul, dar acum ajunsese plin de mâl și de tristețe. Într-adevăr,
Toamna se refugiase lângă lac, iar lacrimile ei amare inundau împrejurimile.

Fetele au îmbrățișat-o pe sora lor și și-au cerut iertare pentru vorbele răutăcioase și
nedrepte aruncate odinioară.

Într-un sfârșit, copilele, spășite, au reușit să îmbuneze inimaToamnei, care le-a oferit
iertarea mult dorită. Deși Iarna a cuprins-o cu mare drag în mantia ei călduroasă și i-a prezentat
un superb spectacol al fulgilor de nea, totuși Toamna nu s-a simțit pe deplin ericită, în inimaei
a rămas, pentru veșnicie, umbra unui loc gol…

Povestea mărului fermecat

Irina Ardelean

Sc. Gim. Vasile Lucaciu, Carei

Prof. indrumator: Gabriela Graz

A fost odată un împărat bărân și înțelept, al cărui regat, cândva frumos și prosper, acum
era o ruină. Pământuri nearate, livezi pline de buruieni, animale slabe și case lăsate în
paragină... cam așa arăta acum regatul, spre supărarea și deznădejdea împăratului.

A cui era vina? Hm... Greu de spus!
Vina era a supușilor săi, leneși și delăsători, care amânau la nesfârșit îndatoririle.
Mergeau pe principiul ,,Ce poți face astăzi nu lăsa pe mâine, ci pe poimâine că poate nu mai
este nevoie să faci nimic.” Știau că au destul timp.
Fiind atât de supărat, împăratul a poruncit unui vestit vrăjitor să prepare o poțiune, care
să-i facă pe supuși să creadă că toată viața este traită într-o singură zi.
Zis și făcut! Vrăjitorului nu i-a trebui mult timp să amestece mai multe ingrediente
secrete și să obțină poțiunea. A stropit apoi cu acea licoare fermecată merele din grădina
castelului. Acestea erau bine îngrijite, rumene și sănătoase. S-au hotărât să experimenteze
pe o tânără fată din regat. Povestea spune că era cea mai leneșă din regat.
După ce fata a mâncat cu poftă dintr-un măr magic, a plecat acasă, dar a fost
supravegheată de vrăjitor prin globul de cristal. Ziua a trecut ca de obicei, fără să se întâmple

nimic. A doua zi... magie!
Fata a început să facă toate lucrurile pe care nu a îndrăznit să le facă până atunci: a

cântat, a călărit, a dansat, a țesut... Lucra cu plăcere. Profita de orice clipă. Trăia intens, voia să

experimenteze orice. Spre bucuria familiei, a finalizat treburi pe care le-a început demult. Avea
sclipiri în ochi, se bucura de orice lucru mărunt. Oriunde mergea, împrăștia veselie și armonie.

Prin globul de cristal al vrăjitorului, împăratul urmărea tot. Era mulțumit. Planul lui
reușise! Merele fermecate erau o mare speranță pentru regat. Oamenii nu vor mai irosi în zadar,
zi după zi, așteptând trecerea anilor, nefacând nimic. După câteva zile, sătenii au fost invitați
în curtea palatului să-și umple coșurile cu mere. Ajunși acasă, au mâncat cu poftă, iar
schimbarea nu a întârziat să apară, parcă se treziseră la o nouă viață: plini de energie, au început

lucrul.

89

ECOURI NUMĂRUL 7

De atunci, mărul a devenit un simbol important pentru regat. Chiar și în zilele noastre
continuă să fie considerat un fruct fermecat!

Poate sunt unii care trăiesc și astăzi după sloganul:

Un măr pe zi,
te face cu spor a munci!

Toamna – liantul vârstelor

Stoica Mădălina, clasa a VIII-a
Şc. Gimn. „dr. Bernady Gyorgy” Tg.-Mureş

Prof. coordonator: Laura-Alexandra Pui

Toamnă... natura îmi vorbeşte. Simpla ei mişcare îmi oferă sentimentul de linişte, de
pace lăuntrică.

Pornesc spre parcul din apropierea casei mele. Ajung pe aleea principală. Cum înaintez,
sub picioare se aud foşnind misterios frunzele căzute de-a lungul ultimelor zile ca şi cum ar
vrea să spună adio verii trecute, dar „Revino!”, copilului din mine.

Vântul aduce cu el o briză răcoroasă. Miroase a frig. Miroase a toamnă. Mă uit deasupra
mea la copaci. Cele mai viguroase frunze, cele care încă au putere, se ţin cu dinţii de crengile
uscate, care le-au fost casă în ultimele luni. Culorile frunzelor sunt de un arămiu întunecat.
Copilul din mine le redă verdele primăvăratic... Pe jos, s-a format un covor nesfârşit de culori,
pe care o rază rătăcită de soare le mai luminează arareori. Alte frunze mari şi uscate tocmai se
desprind de pe crengile golaşe ale copacului. În curând, acesta va deveni un cuier fantomatic,
ce îşi aşteaptă în zadar hainele. Din nou, cu mult elan, copilul de altădată reaşază veşmântul
pierdut... frunză cu frunză, amintire cu amintire...

Răcoarea serii se lasă încet, iar noaptea îşi aşterne perdeaua peste pământul mohorât.
Cu paşi mărunţi, dar apăsaţi, mă îndrept spre casă, însă observ un lucru... Nu doar păsările
călătoare au dispărut din peisaj, ci şi copiii, adormiţi în casele lor, lipsind de la spectacolul pe
care toamna îl dă pentru ei.

Cerul ceţos, fără pic de culoare se transformă, la apus, într-o euforie de nuanţe. Este
scena finală, luminând parcă toate miracolele naturii încă vii.

Toamna

Rodideal Stefania, clasa a IV-a
IPLT „Mihai Eminescu”

Strășeni, Republica Moldova
Prof. coordonator: Țapu Elena

A sosit toamna mult așteptată.
Adie un vântișor călduț, care mișcă ușor coroanele pe alocuri verzi ale copacilor.
Frunzele se desprind una câte una și se unesc într-un vals melancolic. La sfârșitul melodiei
frunzele aurii și arămii, picurate de rugina toamnei, se așează la pământ într-un covor
multicolor de o frumusețe rară.

90

ECOURI NUMĂRUL 7

Păsările călătoare își iau rămas bun și pleacă în țările calde, lăsând o urmă pe cerul
senin care mai are câte un nor plumburiu.

Acest anotimp minunat este cel mai frumos, fiind preferatul meu.

Toamna- compunere descriptiva

Roșu Claudiu, clasa a XI- a

Liceul Tehnologic V. Madgearu
Loc. Roșiori de Vede, jud. Teleorman

Prof. coordonator: Petrescu Nicoleta Gabriela

Toamna, anotimpul rodniciei și al bogăției de culoare
Toamna, cea mai rodnică fiică a bătrânului an, a sosit cu caleașca-i aurită. Se știe că pe lângă
dărnicia ce o caracterizează, este și cea mai capricioasă dintre cele patru surori. Mereu e grăbită
să curme liniștea și strălucirea zilelor liniștite de vară. Ca în fiecare an, fără să anunțe pe cineva,
s-a pornit să cutreiere lumea și să o preschimbe după bunul său plac.

În diminețile acoperite de nori, atunci când soarele mijește alb din cerul închis, trecerea
toamnei poate fi urmărită. În urma ei, pe covorul ruginiu de frunze uscate, se văd pași de brumă
și urme proaspete de ploi reci. Câteodată, când natura se răzvrătește și insistă să rămână verde,
lasă de strajă în urma ei un vântul aspru. Sub răsuflarea acestuia și ultimele pete rebele de
verdeață cedează și ruginesc, topindu-se în marea de galben-ruginiu a naturii.

Ca orice regină și toamna are nu doar capricii, ci și iubire față de supuși. Prin toate
locurile prin care călătorește, împrăștie iubire și rodnicie fără seamăn. Sub atingerea ei
fermecată, fructele zemoase din livezi se împlinesc și primesc dulceață, iar strugurii bucălați
din podgorii devin ispititori și ard de nerăbdare să fie culeși. Nici grădinile nu scapă de
mângâierile magice ale toamnei. În urma preumblărilor ei, legumele se coc, devin apetisante
și-și așteaptă drumul spre cămările gospodarilor harnici.

Sensibilă ca un pictor desăvârșit și iubitoare de culori vii, toamna își pictează roadele
într-o simfonie de culori. Mere roșii ca focul, pere galbene ca soarele, prune vineții, gutui cu
puf aurit sunt doar câteva din fructele care zâmbesc din tabloul toamnei. Și legumele sunt
reprezentate pe pânza anotimpului recoltei. Verdele crud al castraveților, împreună de roșul
aprins al gogoșarilor, pigmentat pe alocuri de galben-roșiaticul morcovilor întregesc opera
colorată a toamnei și o transformă pe aceasta, dintr-un anotimp banal, într-o regină mândră în

culoare.
Anotimp al contrastelor, toamna oferă motive de iubire, dar și de tristețe. Își etalează

cu mândrie paleta de culori de care dispune și risipește miresme dulci și amărui. Cu oamenii e
darnică. Împarte cu ei rodul bogat al grădinilor și al livezilor, iar pentru astra oamenii o
consideră o zână bună, care aduce bucurie în suflet. Natura, în schimb, are motive să o
considere o zână tristă. Pentru ea, toamna împărtășește parfumuri stinse, îi ruginește podoaba
verde și îmbracă copacii în haine galben-ruginii. Prin ochii naturii, toamna este mohorâtă,
iar vânturi aspre o fac tânguitoare. Până la urmă, toamna este anotimpul care oferă tot atâtea
motive să o iubește și la fel de multe argumente să o privește cu antipatie.

91

ECOURI NUMĂRUL 7

Toamnă peste casa bunicilor ‒ compunere de toamnă

Sîrbu Daniel, clasa a XII-a

Liceul Tehnologic V. Madgearu
Loc. Roșiori de Vede, jud. Teleorman

Prof. coordonator: Petrescu Nicoleta Gabriela

Se împlinesc 10 ani de când toamna m-a sedus cu farmecele ei colorate și m-a făcut să-
i aștept cu nerăbdare sosirea. De atunci, în fiecare an, mă întorc la locul în care am descoperit-
o și am învățat să o iubesc, casa bunicilor mei de la munte. Bunicii și-au construit casa pe partea
însorită a muntelui, astfel încât soarele să le învăluie curtea până toamna târziu. În curtea lor
scăldată de soarele blând de septembrie, toamna este perfectă, iar clipele petrecute în casa caldă
și primitoare a bunicilor sunt minunate.

Sentimentele care mă copleșesc sunt determinate nu doar de grija și iubirea bunicilor
cu care mă înconjoară în fiecare moment petrecut acolo, ci și de natura care mă învăluie cu
farmecul ei. În fiecare dimineață, de cum mijesc ochii, privirea îmi cade pe copacul îmbătrânit
de vreme din fața camerei mele. Peste vară, umbra lui este o pavăză în calea razelor nemiloase
ale soarelui arzător. Toamna, coroana lui imensă și verde se transformă într-o pălărie stufoasă
de frunze arămii, gata să părăsească borurile ei șubrede. Dacă vara coroana-i verde pare a fi
pălăria unui bărbat semeț și demn, toamna seamănă cu aceea de paie, purtată de bunicul meu:
veche și roasă pe la colțuri.

Nici curtea bunicilor nu rămâne indiferentă la transformările toamnei. Copacii își
scutură podoaba și împrăștie culori aurii în toate părțile. Fiecare frunză, parcă, își caută un loc
al ei atunci când se așează pe iarba domolită de soarele pașnic de toamnă. Fiecare colțișor al
curții se preschimbă într-un pat moale de frunze coapte de soare, numai bun de tăvăleală pentru
niște copii neastâmpărați.

În fața pridvorului din lemn, sculptat cu simboluri țărănești, florile plantate de bunica
la începutul primăverii încep și ele să apună. Toate crăițele și begoniile și-au scuturat petalele,
devenind mai triste. Câteva tulpini cu spini sunt umbra palidă a trandafirilor care îmbogățeau
curtea cu mirosul și culoarea lor. Petalele florilor, acum mici pete de culoare roșie și portocalie,
tapetează aleea care șerpuiește între casă și poarta de lemn, ornată cu motive florale.

Mica viță de vie din spatele casei și-a coborât frunzele ca niște evantaie peste ciorchinii
de struguri zemoși și copți. Bunicul a hotărât ca anul acesta să facem doar suc din ei, pe care
să-i conservăm și să-l bem împreună toată iarna, în amintirea soarelui mângâietor al toamnei
târzii. În spatele casei câțiva pomi fructiferi gem sub greutatea rodului. Așteaptă să fie culeși,
să bucure simțurile celor care-i degustă. Merii pitici sunt cei mai deosebiți. În contrast total cu
statura lor modestă, fructele lor, merele, sunt ca niște bulgări imenși roșii. Zemoase și dulci,
merele acestea ascund în ele toată bunătatea și emoția toamnei. Și doar pentru atât aș putea

declara toamna anotimpul meu preferat.
Din spatele casei, printre copaci și frunze uscate, pârâul susură necontenit. Luciul lui

nu mai este puternic. Razele plăpânde ale regelui căldurii se oglindesc cu sfială în el. Pietrele
pe care acum câteva săptămâni nu ne puteam odihni de fierbinți ce erau, acum ne așteaptă
cuminți și calde.

Din păcate, ce e frumos și bun pentru sufletul omului, nu ține la nesfârșit. La fel se
întâmplă și cu anotimpul meu preferat. Mai sunt, poate, câteva zile și peisajul îmbietor la odihnă
se va transforma încet, încet și ne va aduce schimbarea de anotimp. Toamna roșiatic-arămie va
pleca de pe la noi și ne va lăsa cu dor în suflet până anul viitor.
Ce păcat că anotimpul toamna ține atât de puțin!

92

ECOURI NUMĂRUL 7

Toamna cu micile ei minuni

Cimpoca Mihaela, clasa a IX-a
Liceul Teoretic Emil Racoviţă Galați

Prof. coordonator: Ichim Cristiana Oana

Ce ar fi cerul fără nori? Ce ar fi Pământul fără oameni? Ce ar fi toamna fără frunze?
Nimic. Ar fi o unitate lipsită de sens, o picătură de apă pe fundul unui ocean secat. Ar fi doar
o iluzie a unei lumi ce a încetat să mai existe.

Cu toate acestea, câți dintre voi s-au oprit să privească căderea frunzelor? Câți dintre
voi și-au amintit măcar că este toamnă? Poate că în urmă cu un an și eu aș fi răspuns că am
uitat sau că nu am avut timp, însă mama, modelul meu în viață, mi-a propus într-o zi să mă
așez pe iarbă, să ating cu mâna roua proaspătă. La început nu am înțeles-o, însă cu fiecare clipă
ce trecea, iar eu stăteam din ce în ce mai mult acolo, în natură, am început să simt. Simțeam
cumva totul, adierea vântului îmi făcea sângele să pulseze mai tare, iarba mișcându-mi-se
printre degete mă gâdila, auzeam păsările undeva în adâncul meu, nu trebuia să fac nimic
altceva. Cumva mă schimbasem. Aveam tot timpul din lume să privesc căderea frunzelor, să
mă las alintată de ploile toamnei și era atât de bine pur și simplu să fac parte din toamnă.

Astfel am început o nouă tradiție, o tradiție pe care, în opinia mea, ar trebui să o onorăm
toți. Fiecare om ar trebui să-și facă timp să înțeleagă, să vadă, să simtă și să asculte glasul
toamnei. Alternativa mea a fost acest simplu jurnal de toamnă menit să-mi amintească orice
mic miracol aș putea uita vreodată.

Dragile mele frunze,
Am văzut odată un zâmbet, o întruchipare a fericirii naturale, a eului poetic de
toamnă. Și i-am zâmbit și eu înapoi. Dar cine ar crede așa ceva? Zâmbetul naturii erați chiar
voi. De undeva, dintr-un colț ascuns al pădurii erau ca părăsite șapte frunze. Păreau
aranjate de altcineva și pictate de însuși curcubeul. Fiecare avea propria formă, propria
culoare și... propriul rol în alcătuirea imaginii de ansamblu. Era de poveste, acel râs cu ochii
castanii și buzele pictate-n roșu și portocaliu.
Într-o altă zi, m-am aplecat să ridic o frunză, una din multele voastre surori. Ar fi
prea simplist în orice fel aș descri-o, ca fiind mare sau mică, verde sau galbenă, căzută sau
ruptă din copac. Dar pot spune măcar atât: m-a luminat cu energia ei pozitivă. Da, mi-am
trecut degetele încet peste toate cele treizeci și patru de crestături vizibile cu ochiul liber și
apoi am repetat acțiunea. De fiecare dată parcă erau mai fine.
Mai am doar un singur lucru de adăugat, anume ceva ce fac chiar acum, în timp ce
scriu. Am început prin a ridica ceea ce părea o simplă esență a naturii îngălbenită de vreme.
Am întors-o și pe cealaltă parte pentru a o putea vedea în toată splendoarea ei, în schimb am
dat peste un mic prieten neașteptat. Mă privea cu ochii bulbucați și în scurt timp a început
să meargă spre mine. Se apropia destul de încet având în vedere numărul mult prea mare de
picioare. La un moment dat l-am lăsat să urce pe mine și de atunci ne tot privim fix.
Miriapodul nu mai merge, iar eu vreau să-i redau libertatea. Prind prima frunză pe care o
văd căzând din copacul de deasupra mea și cu grijă îl așez pe aceasta.

Draga mea ploaie,
Încă îmi amintesc acel strop rece și umed pe care mi l-ai dăruit în urmă cu o
săptămână. Poate că în principal este de vină faptul că nu mă așteptam sau surprinderea
datorată întârzierii celei de-a doua picături, care a fost parcă mai rece și mai distantă. Cu
toate acestea, când a atins pământul frumusețea cu care micile fragmente au sărit și s-au
împrăștiat precum cioburile de sticlă este cu adevărat admirabilă. Aș mai fi rămas să admir

93

ECOURI NUMĂRUL 7

și restul bogățiilor tale, însă pe cât sunt de frumoase, tot atât de neliniștite și tumultoase s-
au arătat a fi de acea dată.

Transigența și transparența ta sunt, de asemenea, incomparabile. Privind simetria și
viteza cu care ți-ai împrăștiat stropii peste geamul meu mi-am dat seama ce acuratețe de
invidiat prezinți. Aș putea spune numai cât este de strălucitoare lumina când trece peste
picături. Seamănă destul de bine de fapt cu imaginea unor pietre metamorfice, șlefuite

precum diamantele sau perlele.
Acum, însă, îmi pare tare rău, deoarece aștept de ceva timp să-ți faci apariția printre

crengile înalte ale copacilor, însă norii sumbri, cerul cenușiu și oamenii ce pleacă în grabă
spre casă par a nu fi destul. Stai puțin! Cred că... cred că tocmai am zărit o picătură de ploaie
căzută pe asfalt! Da, este aici! Și pentru încă o dată am prilejul de a-ți afla toate secretele,
de a vedea dincolo de aparențe și de a simți dulcele gust al toamnei răcoroase. De data
aceasta, nu mai este totul o surpriză, am avut timp să mă pregătesc, dar unele lucruri încă
sunt necunoscute. Știu că nu voi ajunge niciodată să înțeleg de unde apari sau de ce apari,
însă mă mulțumesc ca acestea să rămână doar întrebări. Și poate că nici nu vreau
răspunsuri, poate că vreau în continuare surprizele și să pășesc în necunoscut alături de

tine.

Dragile mele roade,
Văd în fiecare zi cum toamna vă aduce, dar nu vă ia niciodată înapoi. Ea ne oferă
nouă aceste bogății, pentru care sunt etern recunoscătoare.
Nu cred că ar fi la fel dacă nu aș găsi un măr pe masa din bucătărie când m-aș
întoarce de la școală. Este adevărat că viața mea nu ar lua o întorsătură cu totul și cu totul
deosebită, însă v-aș simți lipsa enorm.Aș simți ca un gol în stomac să mă uit în jur și să nu
vă recunosc.
Ieri m-am oprit într-o piață și am discutat cu un vânzător. Acesta mi-a povestit cum
v-a cules una câte una, de toate mărimile și formele, din livadă și din grădină.Nu procesul
este însă cel care m-a captivat, ci voința voastră de a rămâne în natură, departe de oameni.
A spus că vă țineați strâns de copaci și plângeați, așa cum face un copil ce trebuie să se
despartă pentru prima dată de părinții săi, de originile sale. Vreau doar să spun că înțeleg și
că apreciez faptul că până la urmă găsiți o cale de a vă împărtăși strălucirea cu noi.
De asemenea, în urmă cu ceva timp, m-am oprit, m-am așezat și am admirat o mică
prună căzută. Era coaptă, mai coaptă decât îmi puteam imagina. Pe dinafară avea coaja
oarecum dură, ca o folie sclipitoare în lumina soarelui, însă în interior se vedea clar culoarea
galbenă a miezului ce înconjura sâmburele negricios. Aceste culori nu par a avea vreo
legătură și cu toate acestea se ascund una pe altași se protejează întocmai ca frații. Oferă o
oarecare uniune în cadrul a mai multe părți separate ce formează un întreg.
Poate că pentru unii acest jurnal ar părea inutil sau mai exact o pierdere de timp și cine
a spus că nu ar fi? Însă, chiar dacă ajută la câștigarea timpului sau pierderea acestuia, să admiri
lumea se rezumă la mai mult decât a înțelege că există anumite elemente. Într-un fel miraculos
să admiri lucruri simple și ”neînsemnate” precum căderea frunzelor este ceva vindecător. Nu
mă refer la o vindecare fizică, ci la una morală, la o vindecare a sufletului și a eului interior

contemplativ.
Oricine poate vedea micile minuni ale toamnei, așa că tot ce pot sugera eu este să

încerce fiecare om să le acorde timpul neceasar, timpul pe care îl merită și pe care l-au câștigat,
deoarece toamna fără frunze nu este nimic.

94

ECOURI NUMĂRUL 7

O toamnă aurie

Blanga Andrada, clasa a VII- a
Colegiul “Aurel Vijoli”- Făgăraș
Prof. coordonator: Gabriela Gălățianu

Bine ai venit, toamnă dragă!

Revarsă-ți mantia ta, pictată cu culori uimitoare, peste pădurile pline de mistere,

ascunzișuri și luminișur!.Întinde-ți paleta de culori peste codrul îngrijorat, care așteptă cu

nerăbdare venirea ta!.Înreaga natura a înteles întârzierea ta, deoarece ai avut de parcurs un drum

lung și obositor. Cea de pe urma săgeată galbenă a soarelui,s-a desprins din coroana de foc,ce

încălzea întregul codru.Blânda batere de vânt transformă căderea frunzelor într-un dans nebun

și ametitor.Arborii adăpostesc cuiburile păsarilor care au plecat spre țările calde, pentru a le

regăsi când se vor întoarce.

Fără să dea seama nimănui, a treia fiică a anului, toamna, a alungat în doar câteva zile,

de pe crengile pomilor, frunzele îngălbenite de vreme. Pomii rămași golași s-au întristat de

pierderea frunzelor, singura lor mândrie rămânând rodul bogat.

După ce s-a instalat confortabil în livadă, toamna a început să binecuvânteze rodul

pomilor fructiferi. Sub atingerea sa, pomii își desăvârșesc fructele, oferindu-le culoare și gust

din abundență. Împrăștiind miresme puternice și parfumuri dulci, fructele coapte vestesc din

mijlocul livezii că sunt pregătite pentru a fi culese.

Gospodari cu scări înalte și panere largi se îndreaptă spre livadă pentru a culege rodul

pomilor fructiferi. Pe fețele lor se poate citi încântarea, însoțită de uimire, semn că rodul de

anul acesta este mult peste așteptări. Înainte să înceapă propriu-zis culesul, fiecare din

gospodarii prezenți în livadă se înfruptă cu nesaț din fructele aromate. După ce le-au degustat

și le-au apreciat calitățile, oamenii încep să culeagă fructele. Coșurile mari se umplu cu

repeziciune, iar asta îi bucură pe toți cei care iau parte la ritualul culesului.

Toamna este cel mai bogat anotimp, care aduce belșug în casele oamenilor gospodari!

Despre frumos...

Mohor Daria-Alexia, clasa a VI-a
Școala Gimnazială Nr. 2, Caracal, jud. Olt

Prof. coordonator: Drăghici Elena

Eu sunt Daria, am 12 ani și sunt elevă în clasa a VI-a.Imi plac multe lucruri frumoase.
Îmi place să citesc, să descopăr noi aventuri, să mă transpun în pielea personajelor,să călătoresc
imaginar, să trăiesc alături de eroii din cărți.

Prefer să scriu...să compun, să mă las purtată de gânduri pe care le aștern pe foaie. Îmi
place să cred că pot schimba lumea doar cu un gând,o idee,o părere,că putem deveni mai buni.
Sunt prietenă cu fluturii și cu macii,cărora le scriu versuri...cu sau fără rimă.Ador galbenul și
verdele...mă binedispun,mă înveselesc , mă trezesc la viață.

Sunt fericita posesoare a unui ”soare”,de 3 ani,frățiorul meu mult mai mic,Ianis.Este
bucuria și veselia familiei noastre.Ne ține pe toți în priză, cu el alături nu ne plictisim
niciodată.Este isteț,vioi,sprinten,zglobiu și foarte simpatic.Seamană cu mine,așa zice toată
lumea.Mi-e drag de el, l-am așteptat 9 ani și acum de când ne luminează zilele, suntem cu toții

95

ECOURI NUMĂRUL 7

mult mai fericiți. În timpul liber prefer să citesc.Am o înțelegere cu mama mea.Citesc o carte
recomandată de ea, o carte aleasă de mine.În felul acesta suntem amândouă mulțumite.Citim și
facem schimb de informații.Uneori ne antrenăm care dintre noi termină cartea mai
repede.Câteodată câștig eu,alteori ea.

Îmi plac apusurile și răsăriturile,în special văzute de la mare,acompaniată de pescăruși
și scoici.Nu-mi place agitația,zgomotul.Prefer calmul,liniștea pe o băncuță din curtea casei

bunicii mele.
Îmi place să văd florile,să culeg fructele din pomi,să mă plimb cu bicicleta și cu rolele.
La școală învăț bine, am terminat clasa a V-a cu media 10.Am participat la multe

concursuri de română și istorie, la care am obținut premii și puntaje foarte bune.Mă bucur că
am reușit să-mi fac părinții mândri de reușitele mele.Mi-au promis o recompensă...încă o aștept.

Sunt născută primăvara,la fel ca mama mea,în luna mai, când totul este verde și
înflorit.Iubesc aroma primăverii, florile, trilurile păsărilor.Vara este anotimpul fratelui și al
tatălui meu.Încercăm să-i sărbătorim la malul mării,martori fiindu-ne scoicile,melcii și
pescărușii. Vara cred că este anotimpul cel mai iubit de către copii...și nu numai.Iubim vacanța

mare...
Toamna, ne luăm adio de la vară, de la mare, de la căldură...ne pregătim de un drum

lung și anevoios,cu teste, teze, evaluări, ascultări. Toamna ne întâmpină cu ploaie,cu nori lipsiți
de culoare, însă ne aduce în schimb ceaiuri fierbinți cu miere , paturi moi cu miros de balsam,
miros de frunze uscate și de praf.

Iarna ...ultima, dar nu cea din urmă .Poate iubită in aceeași măsură ca vara, datorită
prietenului nostru Moș Crăciun, despre care credeam că există până acum 2 ani.
Fiecare anotimp are o frumusețe aparte,trebuie doar descoperită.

Vrăjit de flori

Mohor Daria-Alexia, clasa a VI-a
Școala Gimnazială Nr. 2, Caracal, jud. Olt

Prof. coordonator: Drăghici Elena

Într-o zi ploioasă de toamnă,eram la bunica.Mirosul cozonacilor mă scotea ușor din
cameră,ducându-mă până în bucătărie.Deoarece aceștia încă ardeau,vrând să mă duc din nou
în cameră, mă opresc în fața geamului ascuns în spatele perdelei cu broderii fine.
Picăturile de rouă se preling pe geamul posomorât.Simt dintr-odată mâna firavă și blândă a
bunicii mele.În casa este o cameră în care se află podul.Niciodată nu am urcat.Probabil mi-a
fost teamă sa urc sau poate mi-a fost frică de ce voi gasi acolo.Curiozitatea era prea mare,am
urcat pe scara veche, care scârțâia sub greutatea mea și am deschis trapa,apoi o ninsoare de praf
a cazut peste mine.Ajunsă în pod,tind să aprind becul.Am găsit întrerupătorul și becul emana
o lumină pală.Chiar dacă lumina era slabă am putut vedea o carte groasă.Am citit încet
titlul”Vrajit de flori” și nu stiu cum ,dar am ajuns într-o lume complet diferită,diferită în sensul
bun.Căsuțele oamenilor erau construite toate din piatră și cărămidă.Ceea ce m-a atras ,pe lângă
faptul că oamenii duceau o viață modestă și lipsită de orice formă de tehnologie, a fost ideea
că fiecare casă avea o gradină plină cu flori multicolore și parfumate.Am mers înainte pe o
cărare și am ajuns la o casă diferită de toate celelalte.Aceasta era mult mai mică și lipsită de
culoare.Grădina casei avea doar o floare mândră în toată frumusețea ei, albastră și plăpândă,
răspândind un miros dulce și amețitor.

Nasul meu a luat contact cu petalele firave ale florii și am simțit cum tălpile mele nu
mai ating pământul și toate florile din apropiere plutesc și ele împreună cu mine, dansând două

96

ECOURI NUMĂRUL 7

câte două un vals amețitor, rotindu-se în jurul meu,apoi fiecare cântă, acompaniate de
păsărelele jucăușe.

Deodată, florile nu mai cântă, păsărelele nu le mai acompaniază, iar eu nu mai zbor.Am
decis să mă îndrept spre satul de unde am plecat și cel mai probabil să rog pe cineva să mă
găzduiască peste noapte.Când am ajuns eu, soarele deja apusese.Am găsit o casă destul de
primitoare.Am bătut încet în ușă, deoarece nu voiam să deranjez pe cineva.Ușa se deschide și
o femeie înaltă și uscățivă, cu degetele parcă de ceară, cu păr bălai împletit în două cosițe,
îmbrăcată modest și cu glasul ei dulce, mă întreabă cu ce mă poate ajuta.Eu i-am explicat că
m-am rătăcit și nu am unde să înnoptez.Femeia m-a primit înăuntru și mi-a zis că pot rămâne
peste noapte, atâta timp cât nu mă deranjează simplitatea camerei.Curioasă fiind, am întrebat-
o de ce fiecare casă avea câte o grădină plină cu flori.Aceasta mi-a răspuns că ei consideră
florile ca fiind un semn al păcii și al înțelegerii,dar și purtătoare de noroc.

Am povestit până târziu,până când ne-a furat somnul. Deodată simt un miros puternic
de flori de tei.Bunica îmi pregătise un ceai.Deschid ochii și buimacă privesc în jur.Constat că
totul a fost doar un vis minunat,magic și parfumat dintr-o zi de toamnă. Un vis pe care mi-l voi
aminti mereu.

Toamna creativă

Constantin Alesia, clasa a II-a
Scoala Gimnaziala Ilva Mare
Prof. coordonator: Pop Dana

Era odată o toamnă liniștită. Cei doi copii Ana și Tudor, se joacă în parc. Din
copaci cădeau frunze îngălbenite. Păsărelele zboară spre alte țări.

Florile de toamnă erau frumos înflorite, iar copacii erau plini de fructe .
Copiii adună pere din livadă.
-Tudor hai să ne strângem animalele de jucărie din ogradă! Fiind toamnă, avem multă
treabă.
Mama a trimis-o pe Ana să adune porumb copt.
Ce frumoasă este toamna!

Toamna în natură

Bădescu Gheorghe, clasa a X- a
Liceul „Voievodul Mircea”, Târgoviște

Prof. coordonator: Popa Gabriela

Toamna când frunzele cad
Afară stau sub un fag.

Privesc în zarea îndepărtată
Cât e natura de minunată.

Covorul de frunze așternut,
Pe care eu tot l-am vrut,
Mă încântă cu o mulțime
De culori vii, cristaline.

97

ECOURI NUMĂRUL 7

Roadele ce cad din pom
Le adun sau le cobor .
Urc pe scară curajos
Fără să privesc în jos.

Mai târziu mă duc pe luncă,
Unde văd o noua frunză,
Roșiatică, verzuie
De culoare amăruie.

Cântecul frunzelor

Balea Patricia Elena, clasa a VIII-a
Colegiul ”Mihai Viteazul” Ineu, Jud. Arad
Prof.coordonator: Ancuta Mihaela Georgia

Din galben fac un evantai,
Din roșu, cântecul de nai,
Din verdele ce se topește,
Lumina, ziua ce descrește….

Din ruginiul drumului,
Îmi fac poemul dorului,
Din castaniu, parfum și vis,
Din cenușiu, destin nescris….

Povești cu frunze-n dans nebun,
Un bal, iubiri, culori și fum,
Amestec de lumini, trăiri,
Și peste toate…amintiri.

Pe câmpii cuflori uscate Toamna
Începe-ncet a picura
Și toamna la ușă bate. Căpraru Cătălina Andreea, clasa a VII-a
Vai! A trecut și vara! Școala Gimnazială Nr. 119, București
Prof. coordonator: Adriana Sandu
Cu covoare colorate,
Cu ploi reci și grădini goale, Mere dulci aduci când vii,
Toamnă, prinlivezi, grădini,
Peisaje-nsingurate
Privesc și mă plimb agale. Roadele sunt mii și mii:
Bogății cu rădăcini.

Pun o pătură pe mine,
Mă așez ușor în pat,
Stau, mă uit la dealuri line,
La decorul întristat.

98

ECOURI NUMĂRUL 7

Codrul

Pătru Denisa-Cristina, clasa a VII-a
Școala Gimnazială „Octavian Goga”, Cluj-Napoca

Prof. coordonator: Caia Loredana

În lumina lunii pline, Din coroane lucitoare,
Strălucesc astrele line, Cad într-un izvor adânc,
Cerul scaldă lumea toată, Frunze ieri nemuritoare.
Într-o noapte înstelată.

În pădurea de argint, Iar tu stai, mândrule codru,
O, codrule, de dorul tău, Străbătut de vânturi seci,
Bucurându-te de toamnă,
Se va umple gândul meu,
Căci voi sta și eu departe Căci urmeză zile reci.

Ca și păsările toate.

Știu că-ți pasă că te lasă
Frunza cea mărinimoasă,

De aceea prin culoare,

Faci din toamnă sărbătoare.

Toamnă afară și-n suflet

Șerban Bianca, clasa a XI-a,
Colegiul Național ,,Calistrat Hogaș” Piatra Neamț

Prof. coordonator: Ceorap Ana Georgiana

Toamnă afară și-n suflet
E-amurg, sfârșit de toamnă gri.
Și toate vin, doar tu nu-mi vii!
Mă trec șiroaie de plâns reci,
Căci n-ai venit, nici ca să pleci

În ploaie iar...

Aștept la geamul din odaie
Și sufletu-mi de dor se-ndoaie.

Copacul nostru lin îngână,
Sfârșit și el de-o grea furtună,
Un cânt prea trist, ca de vioară
Da-i mult prea sec și prea-ntr-o doară

Ca să însemne vag măcar,
Iubirea-ascunsă în sertar

De teamă să n-o furi.

Vântul șuieră prin ferestre
Și totu-mi sună a orchestre.

99

ECOURI NUMĂRUL 7

Mă mustră că din rea voință
Mă pierd în a dragostei umilință.
"-Oh, vânt milos, așteaptă doar!

Vino de vrei să vezi măcar
Cum aștept de două toamne!

Și mă rog și la icoane
Să vină măcar o zi!
Viața-mi numai melodii,
Să vină, să nu mai plece
În a ta toamnă prea rece!"

Melancolie

Frangulea Titus-Leonard, clasa a XI-a
Colegiul Național “Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț,

Prof. coordonator: Ceorap Ana Georgiana

Vântul ce te-ntoarce în culorile zilelor vechi,
E tornadă de Frunze ca un vals artistic.
Nu mai este realitate, este doar mistic,

Soarele alintă, trebuie să o simți, nu să mă crezi!

Frigul trece prin gândurile tale groase,
Le dai jos să le simți vibrațiile călduroase.

Uiți de tot și nu te mai deranjează,
Când plutesc pe lângă tine, frunzele grămadă.

Apus și răsărit, cerul e roz aprins,
Uitându-te, bucuria toamnei te-a cuprins.
Păsări grupate plutescspre neant și abis

Ca în primăvară să renaști ca un vis.

Cum desenezi un măr?

Popa Diana,
Şcoala Profesională Mogoşeşti, Iaşi

Prof. coordonator: Ungureanu Anca

Vreiun măr să desenezi? În următoarea fază
Hai să-ţi spun cum s-acţionezi Vom desena o frunză
Nu prea mică, nu prea mare
Cu creionul un cerc formezi Doar o mică transformare
Şi apoi îl colorezi.

La sfârşit o retuşăm
Şi cu verde o terminăm
Mărul nostru-i terminat

Şi e foarte aranjat.

100