Opere bac Elev:Amăriuței Andrei-Cristi Prof.coordonator: Caproș Camelia Clasa: a-XII-a C
Titlul operei Numele autorului Data apariției Încadrare în current și specie Plumb George Bacovia (1881-1957) 1916, vol.Plumb Simbolism Eu nu strivesc corola de minuni a lumii Lucian Blaga (1895-1961) Vol. ”Poemele luminii” (1919) Modernism Testament Tudor Arghezi (1880-1967) Vol. ”Cuvinte potrivite”, 1927 Joc secund/ „Din ceas dedus…” Ion Barbu(scriitor) Dan Barbilian ( mathematician) (1895-1961) Vol. „Joc secund” 1930 Riga crypto si Lapona enigel Revista „Literatorul” 1918 Leoaică tânără, iubirea Nichita Stănescu (1933-1893) Vol. „O viziune a sentimentelor” 1964 Neomodernism Luceafărul Mihai Eminescu (1850-1889) 1883 în ”Almanahul societăți academice sociale România jună din Viena” , iar mai apoi în revista ”Convorbiri literare” și în revista ”familia”, iar la sf anului și în volumul ”Poezii” T.Maiorescu. Romantism Floare albastră 1873, revista „Convorbiri literare”. Aci sosi pe vremuri Ion Pilat (1891-1945) Vol. „Pe Argeș în sus” 1923 Tradiționalism
Apartenența la curent Numele poeziei Curent Plumb Simbolismul este un curent literar apărut în Franța, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacție la retorismul romantic şi la pozitivismul parnasianismului şi al naturalismului, promovând conceptul modern de poezie. Poezia simbolistă este exclusiv o poezie a sensibilității pure, care aspiră la exprimarea inefabilului. Obiectul poeziei simboliste îl constituie stările sufletești nelămurite, vagul, imprecisul, care, neputând fi denumite, sunt transmise pe calea sugestiei, prin simbol şi corespondente, principalele mijloace de exprimare artistică. Denumirea curentului a fost impusă de Jean Moréas în articolul-manifest intitulat Le Symbolisme, publicat in 1886, în suplimentul literar al ziarului Le Figaro. În România, simbolismul a apărut aproape în același timp cu simbolismul european, sub auspiciile revistei Literatorul a lui Alexandru Macedonski, care sa evidențiat mai ales ca teoretician al acestui curent în articole precum Despre logica poeziei (1880)-logica poeziei e [...] nelogică la modul sublim, Despre poezie sau Despre poema (1881). Poezia viitorului (1892), dar şi ca poet simbolist.
Numele Operei Două trăsături Plumb 1. O primă trăsătură a simbolismului o reprezintă temele predilectice, cum ar fi cea a morții prin câmpul semantic al acestuia „coroane, cavou, sicrie, funerar vestmânt„ sugerând starea de apăsare, autoizolare și singurătate. 2. O a doua trăsătură a simbolismului o reprezintă atmosfera lirică dezolantă, provocatoare de neliniște și spleen, apăsare sufletească prin intermediul corespondențelor și al sinesteziei un exemplu ar fi „vântul” ce sugerează strigătul morții, unde șuieratul vântului oferă eului liric o stare de neliniște
Numele pozeziei Curentul Eu nu strivesc corola de minuni a lumii Modernismul este, în sens larg, o orientare estetica ce s-a conturat la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XXlea, caracterizata prin negarea tradiției si prin impunerea unor noi principii de creație. In felul acesta, modernismul include curentele artistice inovatoare precum: simbolismul, expresionismul, ermetismul, dadaismul sau suprarealismul; avangarda este o forma extremă a modernismului. Teoretizat de Eugen Lovinescu în revista și cenaclul „Sburătorul”.
Numele poeziei Două trăsături Eu nu strivesc corola de minuni a lumii O primă trăsătură care să justifice apartenența la modernism, o constituie preocuparea pentru o poezie de cunoaștere, poezia devenind o modalitate de contemplare a lumii, în care Blaga adoptă în opera sa, creația văzută ca o formă de cunoaștere, făcând trecerea de la creația văzută ca un meșteșug, punându-se astfel în evidență cunoașterea scindată în două părți; cunoașterea luciferică în care eul liric dorește conservarea și adâncirea misterului sugerată prin secvența ”lumina mea”, și cunoașterea paradisiacă care reprezintă cunoașterea știută, palpabilă de ființa omenească reflectată prin secvența ”lumina altora”. O a doua trăsătură care să justifice încadrarea în curentul modernism, o reprezintă ambiguitatea limbajului evidențiată de cele două forme ale metaforei, cea revelatorie și cea plasticizată. Metafora revelatorie ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” ce reprezintă crezul literar, în care eul liric refuză distrugerea tainelor misterului aflându-se în contradicție cu rațiunea umană, iar metafora plasticizată se remarcă prin enumerația ”flori, ochi, buze și morminte„ care prezintă lumea vegetală, umană, sentimentală și cea morți.
Numele poeziei Două trăsături Testament( Modernism) 1. O primă trăsătură a modernismului regăsită în poeziei o reprezintă tehnica esteticii urâtului luată din lirica franceză a lui Charles Baudlaire regăsită în poezia „Les fleurs du mal” 1857. Această tehnică de scriere presupune valorificarea elementelor de la periferia vocabularului și transformarea oricărui aspect al realității indiferent dacă este urât sau frumos, sublim sau grotesc, acesta poate constitui material poetic „Din bube mucegaiuri și noroi/ Iscatam frumuseți și prețuri noi!”. 2. O a doua trăsătură a modernismului este ambiguitatea limbajului redat prin intermediul metaforei. În poezia argheziană face fină legătura cu arta poetică unde prin metafora „Cartea mea fiule e o treaptă” reiese rolul artei sale, iar prin „cuvinte potrivite” rolul artistului în creația sa.
Numele poeziei Două idei poetice Din ceas dedus,...( Modernism) 1. O primă trăsătură care să justifice apartenența la modernism este preocuparea pentru o poezie de cunoaștere, poezia devenind o modalitate de contemplare a lumii, în care Barbu prezintă cunoașterea ca un universul perfect al realității, ce este transfigurată din viața umană tratată ca o copie imperfectă a realități prin mitul peșteri lui Platon care definește realitatea umană „omul numește realitate umbra lucrurilor”. Barbu creează un univers ce nu poate fi „tradus prin imaginii”. 2. O a doua trăsătură a modernismului este ambiguitatea limbajului prin care Barbu creează propria sa lume văzută ca un „joc secund” total diferită de realitatea imperfectă „jocul primordial”, unde mai ai și rolul tău ca și „actor” pe marea scenă a vieții, unde în realitate ai un rol secundar iar în realitatea perfectă ești în rolul principal fiind în postura de regizor-actor al realități create.
Numele poeziei Două trăsături Riga Crypto și Lapona Enigel( Modernism) 1. O primă trăsătură a modernismului întâlnită în poezie este intelectualizarea emoției și a limbajului, poezia pură, în care Ion Barbu se detașează de emoție în favoarea rațiunii creând astfel un un univers specific lui, neatins de nimeni, cu o comunicare cu universul, preferând astfel lirica intelectualizată. 2. O a doua trăsătură a modernismului este depersonalizarea, ce constă în detașarea emotivă a autorului, adică Barbu pentru că, acesta reprezintă o , „intoxicație a inimii”, astfel poezia modernistă este elaborată „la rece”, iar eul liric poetic tinde să fie o prezență tot mai discretă.
Numele Poeziei Două trăsături Leoaică tânără, iubirea(ModernismNeomodernism) 1. O trăsătură a neomodernismului o reprezintă cultivarea ironiei și ludicul, luciditatea și fantezia, iar abstracțiile sunt prezentate într-o formă concretă, ceea ce creează un univers poetic absolut nou. În poezia lui Nichita Stănescu se conturează tema iubirii într-o încercare de transfigurare în planul realului, noțiunea de iubire este abstractă, i-a forma unui element concret ; animal de pradă, iar toate trăsăturile ale leoaicei, îi sunt atribuite iubirii. 2. O a doua trăsătură a neomodernismului o reprezintă utilizarea de imagini insolite, metafore subtile, diverse și ample, unde ne este prezentată prin preferința poetului de a îmbina cuvintele și de crea un nou înțeles „mă pândise-n încordare mai demult”/ „curcubeu tăiat în două”.
Numele poeziei Curentul Literar Floare albastră/Lucefărul Romantismul (aprox.1790-1850)-curent literar de amploare europeană, apărut în Franța și Germania în prima jumătate a secolului al XIX-lea, o perioadă revoluționară, a luptei pentru independență și libertate națională și care a pătruns în literatura noastră în perioada pașoptistă. Această mișcare artistică a apărut ca o reacție față de clasicism, față de stilul academic și de regulile formale. Manifestul romantismului francez l-a constituit Prefața la drama Cromwell de Victor Hugo (1827). La noi, manifestul romantismului a fost articolul Introducție la Dacia literară de Mihail Kogălniceanu, în perioada pașoptistă. Romantismul românesc nu apare ca o reacție la adresă clasicismului, slab reprezentat la noi, de unde caracterul său eclectic( o singură idee văzută din mai multe perspective). Se caracterizează prin victoria sentimentului asupra rațiunii.
Numele poeziei Două trăsături Luceafărul 1. O trăsătură a romantismul o reprezintă fuziunea genurilor și a speciilor, fiindcă poezia cuprinde cele 3 genuri: genul liric( intensitatea emoțională a poemului) ludicul; genul epic pentru(firul narativ, personajele, modurile de expunere); și genul dramatic( dramatizarea prin dialog, conflictul central), ca și specii literare opera este un poem „specie a genului epic în versuri”. 2. O altă trăsătură care să justifice apartenența la romantism este folosirea procedeul artistic„ antiteza”, ce prezintă ( geniu-om comun, terestru-cosmic, trecut-prezent, apolinic(ordine, măsură, armonie)-dionisiac(„impulsul” oscilant și haotic: extravertirea, senzualitatea, tumultul, sexualitatea, izbucnirea voluptoasă a formelor spirituale individuale.), etern-efemer, aproape-departe, înger-demon, vis-realitate, diurn-nocturn etc.).
Numele poeziei Două trăsături Floare albastră 1. O trăsătură a romantismului este antiteza dintre condiția omului de geniu în opoziție cu cea a omului comun, omul de geniu „Iar te-ai cufundat în stele” ; „Și în nori și-nceruri înalte„ ; „Grămădești n-ta gândire” ;„Câmpii asire și întunecata mare”, iar condiția omului comun, ilustrând chipul iubitei, atribuirea ei cu motivul florii albastre prin elementul „mititica”. 2. O a doua trăsătură a romantismului o constituie prezenta figurilor tutelare, cum în poezie este întâlnit omul de geniu superior omului comun și povestea de dragoste dintre cei doi fiind incompatibilă.
Numele poeziei Numele curentului Aci sosi pe vremuri Tradiționalismul este o mișcare literară manifestată în perioada interbelică, a cărei ideologie se constituie în jurul revistei „Gândirea”, condusă de Nichifor Crainic în 1921. Această orientare are două direcții: 1. Idilică (peisagistică): George Coșbuc, Ștefan Octavian Iosif, Emil Gârleanu 2. Poporanistă(culturalizarea țăranului): Octavian Goga, Gala Galaction, Mihai Sadoveanu
Numele poeziei Două trăsături Aci sosi pe vremuri 1. O trăsătură specific tradiționalistă este spațiul rural în care eul liric se întoarce în satul natal „la casa amintirilor”, unde singurii locuitori erau „păianjeni” ce totodată ofereau protecție asupra casei. 2. O a doua trăsătură specific tradiționalistă o constituie imaginea casei părintești văzut ca un „axis mundi” eul liric făcând legătura cu străbunii și fiind locul de unde a început totul, de atunci și până în prezent.
Numele operei Tema operei Plumb Tema operei reprezintă reflectarea asupra eului liric într -o tematică decadentă aflat, între două paradigme, adică a două realități diferite, unde în prima strofă se remarcă realitatea exterioară, fiind marginalizat, eul liric izolat într -o societate lipsită de aspirații, imposibilitatea comunicării și a evadării, constituie golul lăuntric condamnat la o viață măruntă, iar cea de -a doua realitatea interioară, ce reprezintă dragostea neîmpărtășită ce dormitează latent în sufletul eului liric, dorința sa de înălțare este îngrădită de motivul plumbului.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii Tema operei o reprezintă cunoașterea desemnată de metafora luminii dar și atitudinea poetică în fața marilor taine ale Universului. Cunoașterea lumii este realizabilă doar prin iubire” Eu nu strivesc/ căci eu iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte”, ce prind contur sub forma unor tematici metaforice, în universul blagian ”flori”-efemeritatea vieții, frumusețea acesteia, ”ochii”- cunoaștere, viziune și contemplare asupra lumii, buzeleiubirea, iar mormintele tema morții, astfel prin aceste elemente poți cunoaște alte taine ale lumii fiind o cheie a lor.
Testament Tema operei reprezintă creația văzută ca meșteșug, ce prin prisma argheziană , concepția despre lume, viață și misiunea autorului , într -o manieră care îl particularizează. Este de factură modernistă și ne exprimă concepția despre artă, definind programatic întreaga sa operă lirică în care cuvântul deține rolul principal, este atotputernic și întreaga creație este rodul harului divin și a trudei.
Joc secund/ „Din ceas dedus…” Tema operei o reprezintă creația văzută ca un joc secund, adică Barbu redă realitatea perfectă a vieții umane, cu influență din mitul peșteri lui Platon care precizează că „omul numește realitate umbra lucrurilor” ea fiind o artă poetică ce prezintă menirea artistului și al artei sale în univers. Tematica operei este una ermetică datorită limbajului ei greu accesibil ,ce pentru a înțelege poezia e nevoie de efort intelectual, ce intră în concordanță cu arta poetică în care autorul prezintă viziunea despre menirea autorului și rolul artei sale(rolul creației sale) în univers.
Riga crypto si Lapona enigel Tema operei este iubirea, prezentată ca o cale de cunoaștere, eșuată, căci cei doi protagoniști aparțin unor planuri diferite. Leoaică tânără, iubirea Tema operei este constituită din două părți: iubirea și natura. Tema iubirii ne este subliniată ca fiind sub forma unui element al naturii, violent, ce provoacă răni, asociate cu „leoaica”. Eul liric prezintă destinul uman ce este sorit sentimentului de iubire și această venire a ei îl schimbă în ipostaza de tânăr îndrăgostit.
Luceafărul Tema a operei este o profundă meditație de factură filozofică asupra condiției omului de geniu, fiind în antiteză cu omul comun, extrasă din filozofia lui Arthur Schopenhauer . O altă tema care este prezentă în text este iubirea, dintre fata de împărat și Luceafăr, pe plan cosmic și Cătălin și Cătălina pe plan teluri, cele doua cupluri aflându-se în antiteză. Floare albastră Tema operei ”Floare albastră” este împărțită în 3 planuri: tema iubirii, tema naturii și tema condiției omului de geniu. Tema naturii este redată din a treia secvență poetică prin elementele simbolice ” codru”; ”verdeață”; ”izvoare”; ”vale”; ”stâncă”; ”prăpastie”; ”pădure”; ”trestia”; ”foi de mure”. Tema condiției omului de geniu este redată prin portretul eului liric(el) prin versurile ”Iar te-ai cufundat în stele”; ”Și în nori și în ceruri înalte”, dorința de a cunoaște ”câmpii asire”; ”întunecata mare”; ”piramide învechite”.
Aci sosi pe vremuri Tema poeziei este iubirea, în esență, ea reprezintă o meditație pe tema trecerii iremediabile a timpului. Singura salvare a spiritului confruntat cu perisabilitatea rămâne amintirea, care poate învia miraculos orice moment, persoană sau loc drag, care aparține trecutului.
TITLU POEZIEI
Plumb Titlul operei fiind un simbol recurent, repetat de 6 ori simetric, ceea ce conferă muzicalitatea versurilor, cromatica, percepția sinestezică a universului, unde exprimă corespondența dintre un element al naturii și stările sufletești exprimate liric. În sens denotativ, ”plumbul” este un element chimic, un metal moale, maleabil, greu, de culoare cenușiu-albăstruie, iar sensul conotativ marchează în plan poetic, apăsarea, monotonia, dezorientarea, claustrarea, și angoasa. În plus, ca și noutate poetică se remarcă prin folosirea figurilor de stil= sinestezia ” Vântul ca și motiv oferă muzicalitate decorului funebru în care se află eul liric, fiind ca un cântec de înmormântare prin șuierele sale fiind strigătul morții ”. Nicolae Manolescu prezintă: ”Poezia este o elegie, deoarece exprimă sentimentul de tristețe și spaimă de moare, sub forma monologului liric al unui eu ”fantomatic”. Prin cuvântul plumb ce prin singura vocală „u„ situată între cele 4 consoane reprezintă acel mediu izolator și claustrant în care se află eul liric.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii Titlul poeziei este o metaforă revelatorie, care are în componența sa, eul liric cu rol de mediere între cele două tipuri de cunoaștere, în care eul liric refuză vehement distrugerea ”corolei de minuni a lumii”, păstrând-o în forma ei pură, intactă de rațiunea umană. Primul cuvânt ”eu” reluat de 5 ori în poezie, sugerează rolul eului liric exacerbat fiind de asemenea o influență expresionistă. Verbul la forma negativă ”nu strivesc” reprezintă refuzul cunoașterii raționale, optând pentru cunoașterea luciferică. Titlul se repetă în incipitul operei și se completează cu finalul ei alcătuind un univers armonios în care ”corola de minuni„, este o paletă imensă de cunoaștere pură dar și obscură pentru mintea umană.
Testament Titlul operei este o metaforă , care din perspectiva denotativă ”testamentul” este un act juridic în care o persoană își poate exprima dorințele ce trebuie îndeplinite după moartea acestuia dar, și încredințare de bunuri materiale. Ca și perspectivă conotativă, testamentul arghezian nu este unul de factură materială ci lasă moștenire averea spirituală, a creației, ce să fie dusă mai departe de generațiile viitoare. Plasarea creației o face într-o oarecare măsură paradoxală, pentru așezarea creației ca început și sfârșit al existenței , ce-i pune în evidență valoarea spirituală.
Joc secund/ „Din ceas dedus…” Poezia cuprinde două titluri „Joc secund„ metaforă ce sugerează reprezintă ideea artei ca joc-aspirație către perfecțiune, prin reflectarea imaginativă a realități și propulsarea ei spre cer , către absolut și „Din ceas dedus” ce reprezintă abolirea timpului real în favoarea celui imaginar. Riga crypto si Lapona enigel Titlul face referire la marile povești de dragoste precum „Romeo și Julieta” și dacă poezia este considerată un „luceafăr întors” atunci vorbim de cuplul ”Luceafăr și Cătălina”, dar cuplul din care Barbu le-a dat viața este un cuplu imperfect fiind îngrădit de condițiile fiecărui partener. Riga Crypto tradus „mot a mot” ar însemna „Regele criptelor” dar numele său reprezintă un rege al singurătății pierdut în marea de întuneric al ființelor inferioare fiind genetic vorbind, sterp asociat cu ciupercile datorită perpetuări prin spori ceea ce îi oferă lui numele de „Regele Ciupercă” . Ea, adică Lapona Enigel tradusă ca un „înger al laponei/ înger al zăpezilor” ea reprezintă ființa omenească ce aspiră spre soare și lumină. Între cei doi apare antiteza de real și ireal, progres și regres, evoluție și involuție. Povestea de dragoste dintre cei doi fiind incompatibilă, nerealizabilă și condamnată pentru fiecare, pentru Riga ce este pedepsit de soare, transformându-se într-o ciupercă otrăvitoare însurându-se cu „ măsălarița” ducând la celălalt cuplu din Luceafăr „Cătălin și Cătălina” cuplul teluric compatibil, iar Enigel condamnată la evoluție și cunoaștere în căutarea de noutate.
Leoaică tânără, iubirea Titlul operei este și vers refren, metaforic, făcând echivalența ce se stabilește dintre concretul leoaicei și abstractul iubirii. În titlu identificăm epitetul „tânără” prezentând inocența, frumusețea, cât și ferocitatea implicită. Leoaica este văzută și în ipostaza de iubită ceea ce face să vedem iubirea în perspectiva unui eveniment cinegetic, totul prezentat într-o perspectivă ludică, jucăușă și amuzantă.
Luceafărul Simbolistica titlului în sens denotativ este că, ”luceafăr” provine din latinescul” lucifer” și este denumirea populară a lui Venus. În sens conotativ devine un simbol al unicității și superiorității, întruchipând geniul, anexând din plan cosmologic despre planeta Venus, care ciclul diurn al acesteia apare alternativ de la Est la Vest ( Luceafărul de dimineață și luceafărul de noapte), făcând un simbol esențial al morții și al renașterii. Floare albastră Titlul poeziei semnifică din punct de vedere denotativ ca floare albastră, iar din punct de vedere conotativ, reprezintă puritatea, viața în iubire și aspirația către absolut . Emil Constantinescu menționează despre titul operei că, elementul „floare” reprezintă lumea terestră, iar elementul ”albastru” reprezentând ”cosmicul” fiind două elemente conotative aflate în opoziție. Titlul este un epitet cromatic în plan metaforic.
Aci sosi pe vremuri Titlul este o sintagmă în cadrul căreia se remarcă forma populară a adverbului de loc „aci”, un reper spațial definitoriu, invocând satul natal, verbul la timpul perfect simplu de proveniență popular-regională „sosi” și locuțiunea adverbială de timp „pe vremuri”, repere temporale ale trecutului îndepărtat. Acesta dezvăluie faptul că locurile natale reprezintă spațiul „eternei reîntoarceri”, generator de nostalgie, dar și de bucurie a spiritului.
Elemente de compoziție
Numele poeziei Plumb În prima strofă ”realitate exterioară”, marchează izolarea eului liric de lumea exterioară, fiind respins de societate, aflat într-o claustrare profundă. Altă semnificație a acestei strofe o reprezintă nerecunoștința unui geniu de calibru mare al literaturii românești, fiind devalorizat, ce orice urmă de omagiu, respect sunt ”arse” prin prisma plumbului, ducând eul liric într-un somn profund și solemn. În a doua strofă ”realitatea interioară”, prezintă lumea interioară a eului liric, ca fiind precum un om ce în exterior oferă, un aspect vizual plăcut, dar în interior se canalizează cele mai puternice emoții și sentimente sub forma unui țipăt ce doar propriul ”eu” îl aude. Eul liric având dorința a se trezi din nou la viață, altfel spus, o înviere a propriului eul, dar dragostea latentă a acestuia stagna printr-o iubire latentă având sentimente nelămurite provocându-i eului liric acea atmosferă profundă, apăsătoare și dezolantă, dorința de înălțare fiind înăbușită de simbolul plumbului. Însă cele două realități diferite pe care eul le trăiește , sunt anihilate de elementul plumbului.
Numele poeziei Plumb Cromatica poeziei este redată tot prin intermediul plumbului dar și a decorului funerar scoțând în evidență două nuanțe trăite în negru și gri a eului liric. Nicolae Manolescu afirmă că, „Poezia este o elegie deoarece exprimă sentimentul de tristețe și spaimă de moarte sub forma unui monolog liric al unui eu „fantomatic”. Prozodia operei este compusă cu măsură fixă de 10 silabe, rimă îmbrățișată și ritmul iambic.
Numele poeziei Eu nu strivesc corola de minuni a lumii O primă idee poetică o reprezintă refuzul eului liric către poarta cunoașterii luciferice, prin verbe la formă negativă ”nu strivesc”/ ”nu ucid” cu mintea. Cele patru elemente grupate în mod simbolic : ”flori”- ”morminte”- limite a vieții telurice/ limită temporală a vieții umane, ”ochii”- ”buzele” tratate ca două modalități de cunoaștere: spirituală, contemplativă și, respectiv, afectivă. O a doua idee poetică o constituie antiteza ”eu” și ”alții”, în care se combate cunoașterea luciferică pe care eul liric încearcă cu orice preț să păstreze „corola de minuni a lumii”, prin ”lumina mea„ păstrez ” vraja ne pătrunsului ascuns” și o accentuare a ”întunecatei zări”, și cea paradisiacă în care omenirea doresc ”sugrumarea nepătrunsului ascuns”, distrugerea misterului provocând un dezechilibru datorită ”luminii altora„. Înnoirile prozodice sunt versul liber, renunțarea elementelor clasice în favoarea organizării astrofice, măsură variabilă și folosirea tehnici ingambamentului, înțelegerea unei idei poetice până în versul următor.
Numele poeziei Testament O primă ideea poetică care să justifice tema operei o regăsim în prima strofă, mesajul/ idea poetică pe care autorul o exprimă în prima strofă este motivul ”cărții” care are ca sens ducerea mai departe a culturii. Prin adjectivul ”adunat” autorul pune în evidentă truda unei vieții întregi. Motivul cărții ce este metaforă- simbol dar reprezintă cel mai de preț lucru, creația ” Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte, Decât un nume adunat pe o carte,„. Evocarea ”străbunilor” reprezintă geneza autorului dar cu un destin zbuciumat redat de metafora ” seara răzvrătită” și susținută de enumerația ” Prin râpi și gropi adânci”. Un alt motiv al acestei strofe este „ creația” pe care autorul o face prin puntea cărții ce reprezintă rodul imaginației, deschizătorul de drumuri de care să fie sprijinită de înaintași care la urmă vor ajunge mentori. Creația este ”treapta„ spre cunoaștere care este un drum foarte anevoios Creația merge mai departe și nu are nicio ” finalitate” indiferent de trecut, prezent și viitor și parafrazând-ul pe Arghezi nu existau ”condiții” spre creație( referință la scrierea operelor sale). *Tot din prima strofă scoatem viziunea și concepția artistului prin versurile ” Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte, Decât un nume adunat pe o carte,”, fiind trăsătura a artei poetice.
Numele poeziei Testament O a doua ideea poetică care să justifice tema operei o regăsim în cea de-a doua strofă exprimă faptul că, cartea este ca un ”hrisov” redat de metafora” Ea e hrisovul vostru cel dintâi” semnificând din punct de vedere conotativ o carte de ” căpătâi” și ca sens denotativ face referire la Biblie ce pune în evidență suferința înaintată a urmașilor. Metafora ” De osemintele vărsate în mine” subliniază comunicarea dintre creator și generațiile anterioare. Prin pronumele posesiv ” vostru ” marchează puntea dintre creație și cititor ce este ca o pildă/ îndemn să ducem mai departe creația cunoașterii.
Numele poeziei Testament Motivul creației care dorește transmiterea din generație în generație prin prima cărții și poarta spre creația de a cunoaște. Elementele de prozodie întâlnite în operă se plasează între tradiție și modernitate, fiind alcătuită din strofe inegale, având o tonalitate inedită, conferită de variațiile ritmului, versuri lungi, 9-11 silabe, iar rima este împerecheată. Structura poeziei- 6 strofe, inegale prezentate ca secvențe lirice ideatice , în care poetul își exprimă în mod direct prin eul liric concepția despre cuvânt, evidențiind rolul condiției artistului în lume, toate aceste idei înscriu acest text liric în specia ”artă poetică”.
Numele poeziei Din ceas dedus,... Cromatica poeziei ne este redată de „azur” ce sugerează calmitate și spiritualitate fiind regăsită în apă, element vital vieții terestre și acvatice și culoarea „verde” ce subliniază, prosperitate, armonie Ca și elemente de prozodie, poezia este formată din două catrene de versuri lungi cu măsură de 13-14 silabe, rima încrucișată și ritm iambic. Numele poeziei Riga Crypto și Lapona Enigel O idee poetică ce subliniază tema naturii o reprezintă elementele ce fac parte din ea precum; bureții, „ mânătarcă” ce reprezintă o ciupercă comestibilă, ghiocei, toporași, „laur” care înseamnă dafin și „ măsălariţa” fiind o plantă otrăvitoare; toate aceste elemente constituind cadrul naturii dar și faptul că Riga o ciupercă ce devine în final una otrăvitoare reprezintă locul său de proveniență, unde pe de altă parte relația sa cu Enigel nu putea fi posibilă datorită condiției lui, fiind sterp și „eunuc”, relația nu putea fi roditoare pentru că ciupercile se perpetuează prin spori, Riga își poate găsi jumătatea doar de aceiași condiție făcând parte din lumea vegetală unde i se alătură „ măsălariţa” drept „împărăteasa„ regelui Crypto. Lumea vegetală este în inferioară cu cea umană datorită faptului că, plantele au anumite limite, ce nu pot să-și depășească condiția, însă ființa umană și-o poate depășii , poate trece de barierele sale până la altele noi, fiind complexă, mult superioară față de cea vegetală și animală în continuă dezvoltare și evoluție, unde omul va căuta tot timpul căi de expansiune și dezvoltare din generație în generație a rasei umane.
Numele poeziei Riga Crypto și Lapona Enigel La nivel prozodic se remarcă strofe inegale, măsură variabilă a versurilor, care au între 5 și 9 silabe, rimă variabilă fiind o îmbinare dintre monorimă, încrucișată și îmbrățișată.
Numele poeziei Leoaică tânără, iubirea O primă idee poetică care să justifice tema iubiri surprinde clipa revelării sentimentului de iubire, având o formă agresivă, a unei ființe sălbatice, leoaica „ „Mă pândise-n încordare„/ „mai demult.” Autorul apelează la un bogat limbaj artistic presărat cu figuri de stil precum metafora „ Leoaica tânără, iubirea”, dar și imagini care dinamizează forțele iubirii „ mi-ai sărit”; „ Mă pândise”; ”mi i-a înfipt”; „ m-a mușcat” ce materializează iubirea ce sa instaurat în eul liric și momentul oportun de „atac”. O a doua idee poetică este regăsită în strofa centrală unde eul liric trăind o iubire plenară, considerându-se centrul propriului univers primind astfel o energie afectivă din elemente cosmice și terestre , ce pentru eul liric reprezintă un impact psihologic, creând o implozie covârșitoare, nemărginită ce prin asocierea elementelor cosmice „privire, auz, curcubeu”, îl propulsează spre perfecțiune considerându-l un eul exacerbat al iubirii.
Numele poeziei Leoaică tânără, iubirea Relația de opoziție dintre „leoaică tânără” și „leoaică arămie” întâlnite în poezie, fiindcă iubirea inițial îți oferă alte aripi, acceptând iubirea, aceepți și schimbare ce vine odată cu ea ce la început e acea iubire ce „pândește mai demult” pentru a găsi momentul oportun de „atac”, metamorfozându-te într-un alt eu doar că iubirea te-a schimbat, iar la final iubirea devine „arămie”, cu mișcări „viclene” „încă-o vreme”; „și-ncă-o vreme”. Structura operei se bazează pe 3 secvențe lirice; O sevență lirică o regăsim în strofa finală, unde prin faptul că, iubirea la abordat în mod agresiv, i-a oferit o stare de inconștiență/șoc „ Mi-am dus mâna la sprânceană,”/ „la tâmplă şi la bărbie,”/ „dar mâna nu le mai ştie.”, dar, aici iubirea capătă sensul de „arămiu”, ce sugerează că, ea și-a pierdut din putere dar nu și-a uitat din „ mişcările viclene”, ce vor mai tăinui „încă-o vreme,”/ „şi-ncă-o vreme... ”. Poezia are 3 strofe, cu un număr de versuri în creștere pară „6,8,10„, ce această creștere semnifică cum a evoluat iubirea asupra eului liric pe parcursul vieții.
Numele poeziei Aci sosi pe vremuri O idee poetică întâlnită în poezie care să afirme tema iubirii o reprezintă povestea de dragoste dintre bunici eului liric, care își petreceau tandrețurile „ sub luna câmpia ca un lac”, el seducând-o cu versuri „ Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac”, totul era ca în basme, iar berzele ce trec deasupra casei lor le indică rodul relațiiei lor. Povestea lor de dragoste i-a sfârșit atunci când De mult e mort bunicul, bunica e batrâna…”. O secvență lirică care să ilustreze tematica iubirii o reprezintă parte de final al poeziei care ne prezintă de data asta povestea de dragoste dintre eul liric(autorul) și o ea , dar un lucru cert este că eul liric calcă pe urmele bunicului său folosind ca armă a seducției poezia și folosind același cadru „ Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub luna/ Si-am spus Balada lunei de Horia Furtuna,.”. O idee poetică ce semnifică tema treceri timpului o reprezintă clopotul vechi din sat , fiind și element atemporal, ce are ca scop menținea echilibrului dintre viață și moarte și veghează generațiile ce sunt în preajma lui. Clopotul se repetă de două ori în poezie, prima dată când bunicul și bunica au momentul lor idilic, fiind perturbat de zgomotul clopotului și la finalul poeziei unde se reia același cadru dintre eul liric și o ea. Clopotul semnifică vestitorul destinului uman „ De nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat.”, unde sunetul de clopot unește două clipe identice, iar timpul afectează doar trupul, sufletul păstrează experiențele.
Numele poeziei Aci sosi pe vremuri Muzicalitatea ușor desuetă(ieșit din uz) e conferită atât de elementele prozodiei clasice(rima împerecheată, ritmul iambic, măsura de 13 -14 silabe), cât și de numele cu sonorități din secolul al XIX -lea (Calyopi, Eliad, „Le Lac”, „Sburătorul”) și moderne, de la începutul secolului XX (Francis Jammes, Horia Furtună).
Numele poeziei Luceafărul Opera este amplă, având 398 de versuri , grupate în 98 de catrene(strofă cu 4 versuri), având 4 tablouri; două pe plan terestru și două pe plan oniric:
Primul tablou(1-44) începe ca un basm, unde se povestește despre o fată de împărat ce se îndrăgostește de luceafăr în plan oniric(al visului). Omul comun este incapabil de a se desprinde de lumea sa (terestră) unde de aceia fata de împărat apelează la acea ”coborâre” , care să fie pe plan terestru(omenesc). Luceafărul înțelege dorința fetei și își ia ipostaza umană în două feluri: Ipostaza angelică- prima metamorfoză ”tânăr voievod”...”Cu păr de aur moale” Ipostaza demonică- a doua metamorfoză ”Pe negre vițele-i de păr”...” Coroana-i arde pare” Aceste întruchipări păstrează aproprierea dintre cei doi. Pe de altă parte omul comun percepe nemurirea ca fiind un aspect negativ, rezumându-se la o viață finită, unde timpul sare din tipar creând un paradox pe care îl constată fata de împărat ”eu sunt vie, tu ești mort”. Cu toate acestea primul tablou se încheie cu ideea că luceafărul nu înțelege cuvintele fetei de împărat ”fi muritor ca mine”, unde luceafărul răspunde ” deși vorbești pe înțeles, Eu nu te pot pricepe”, unde întruparea este singura modalitate de înțelegere pentru cei doi. Chiar dacă fata de împărat nu vrea să-și depășească condiția spre absolut, îi cere Luceafărului, unde fără ezitare, acceptă propunerea fetei, sacrificându-și condiția omului de geniu.
Al doilea tablou( 46-66) se întâmplă pe plan efemer( trecător), deoarece se prezintă două antiteze fiind după vorbele lui N. Manolescu o ”lume a aparențelor” prezentându-se și idila dintre Cătălin și Cătălina: Antiteza dintre Cătălin, folosindu-se de caracterizarea acestuia un limbaj popular”viclean; cu obrăjei ca doi bujori; cu ochii îndrăzneți” și luceafăr , fiind o diferență izbitoare . Cătălin e plin de viață dar tot odată trăiește într-un „cerc strâmt„. Cei doi reprezintă antiteza celor două lumii Antiteza dintre fata de împărat ce devine ”la lumina soarelui” Cătălina, conștientizează de imposibilitatea de a-și atinge idealul, că ea este sortită omului comun. Asemănarea celor doi subliniază și prin nume, Cătălin și Cătălina dar și prin destin comun” Și guraliv și de nimic/ Te-ai potrivit cu mine”. Tot ce a rămas din experiența onirică e doar o nostalgie ce denotă conștiința imposibilități împlinirii ” Se înalță tot mai sus/ Ca să nu-l pot ajunge (....), În veci îl voi iubi și-n veci/ Va rămânea departe.”
Al treilea tablou(65-85) este legat tot de planul visului. Luceafărul pornește într-un zbor titanic de a-și schimba destinul ”de greul negrei vecinicii”. Prin vocea Demiurgulului se observa discrepanța dintre cele două lumii. Omul nu-și poate controla destinul, ei au doar stele cu noroc, sunt pieritor ca valurile ” Când valuri află un mormânt,Răsar în urmă valuri, unde omul de geniu ”Noi nu avem nici timp, nici loc; Și nu cunoaștem moarte”. Demiurgul îi spune că nu are rost o viață scurtă și simplă și să rămână la nemurirea sa, și că viața omului este că, ”Căci toţi se nasc spre a muri, Şi mor spre a se naşte.” , că dacă un soare piere se naște iară soare. Ce vrea să zică Demiurgul este că viața e un ciclu continu ce are o viață și o moarte și chiar și pe plan cosmologic. Tabloul al treilea se încheie cu trimiterea lui Hyperion ca să vadă mai clar situația în care era să-și piardă condiția.
Al patrulea și ultimul tablou(85-98) reprezintă lirica erotică evidențiată prin „” sara, luna, apa-oglindă, teiul” având rol protector al iubiri dintre cei doi pământeni. Iubirea a fost singur mod de a-l metamorfoza pe luceafăr. Ea la cea de-a treia evocare” Pătrunde-n codru și în gând/ Norocu-mi luminează.„ și tot odată păstrând tiparul inițial al celor doi ”Cobori în jos, luceafăr blând,” realizează efemeritatea clipei de fericire și luceafărul să fie steaua lor de noroc dar refuză, făcându-se astfel ruptura dintre cele două lumi , unde ca stea de noroc fiindu-i Cătălin. Luceafărul își acceptă condiția ”- Ce-ţi pasă ție, chip de lut; Dac-oi fi eu sau altul?„ unde omul comun e un chip de lut, incapabil de a-și controla destinul , trăiește în cercul strâmt al clipei, nu-și poate controla norocul și omul de geniu nu are nici noroc, nici capabilitatea de a fi fericit sau de a face fericit pe cineva și nici moarte n-are.
Simbolul oglinzii- are rol de, dematerializare , fiind în poezie ( apă-oglindă, cer-oglindă), epurează iubirea ducând-o la o iubire pură/ absolută/ ideală. Simbolul toiagului- simbol al unei demnități sau autorități; simbol al suveranității al puterii și a capacități de a comanda atât în plan intelectual cât și spiritual; Pentru toiagul din poemul oximoron ,,Luceafărul,, de Mihai Eminescu, acesta reprezintă o axa a călătoriei sale, cu el străbate spatiile si lumile „Si tine-n mana un toiag/ încununat cu trestii, trestia reprezentând un însemn al dorinței de reînnoire. Simbolul Demiurgului- el este Creatorul cel care deținea puterea supremă, unde îi arată lui Hyperion diferența dintre omul comun și omul de geniu Simbolul Hyperion/Luceafărul- În mitologia greacă, Hyperion era un titan, stăpân al soarelui și al lunii. În poemul lui Eminescu, el este un erou romantic, chinuit de o pasiune mistuitoare. Simbolistica ”haosului” în antichitatea greco-romană, era personificarea vidului primordial, unde elementele lumii nu le fusese încă impusă ordinea. Pământul era netocmit și gol dominat de întuneric ducând la alte simboluri; nediferențierea inexistentului, ca și ale tuturor posibilităților, chiar contrarii, ducând la concluzia că ”relevarea creației a fost făcută din nimic”