Nanata

FLORIN BICĂ ANCA SMĂRĂNDACHE

FLORIN BICĂ este redactor de carte pentru copii. A publicat poezii, eseuri, articole,
recenzii de carte, cronici de film ș.a. Coordonează colecțiile de carte „Biblioteca Junior”
și „Cărțile lui Doru Gălbenuș” de la editura Viață și Sănătate. A scris pentru copii cărți
de ficțiune și non-ficțiune, precum: Am găsit o geantă cu bani, Jucărie de hârtie, Planeta
insectelor, Școala Feților-Frumoși.
ANCA SMĂRĂNDACHE este pasionată de pictură și desen, ilustrațiile sale înfățișând
adeseori universuri fantastice. Îi place să citească și să asculte muzică și rămâne iremedia-
bil îndrăgostită de artă. A absolvit secția Artă Murală a Universității Naționale de Arte din
București și un masterat în Arte Vizuale. A ilustrat cărți de Oscar Wilde, Ioana Nicolaie,
Mark Twain, Charles Dickens, Iulia Iordan ș.a.

Redactor: ANCA STANCIU
Corector: ANDREI DOBOȘ
Concepție grafică și DTP: MIHAELA NENCIU

Nanata este a doua carte publicată în cadrul proiectului Noii Povestitori. Acesta este un proiect al
Asociației CU ALTE CUVINTE destinat autorilor care își propun să dea glas personajelor de etnie romă.
Nanata nu ar fi prins viață fără generozitatea donatorilor de la Swimathon București 2019 și a fundației
Alex Fund. Vă mulțumim!

Text de FLORIN BICĂ
Ilustrații de ANCA SMĂRĂNDACHE



Fratele mai mic al Renatei se ține toată ziua
de șotii.

— Mami, Amza mi-a mâzgălit cartea!
se plânge Renata.
— E încă mic. Ai răbdare cu el!

— Tati, Amza mi-a stricat păpușa!
— Ia să văd! Ți-o repară tata cât ai bate din palme!

— Na-na-ta! Na-na-ta! strigă Amza, rotindu-se
ca avionul în jurul ei.
— Mă cheamă Renata, nu Nanata! se rățoiește ea.

— E mic și el. Când o să crească, o să-ți
spună numele cum trebuie, o împacă baba.



„Of! Ce bine era dacă aveam și eu
un frate mai mare!”, se gândește Renata.
„Frații mici sunt așa de enervanți!”

De afară se aud vocile copiilor ieșiți la
joacă. „Mă duc și eu. Dar cum să scap
de Amza?”

Renatei îi vine o idee.



Se ascunde sub albia de rufe și, tiptil-tiptil,
se strecoară afară.



— Na-na-taaa!
— Treci în casă, țânonè!! îi poruncește Renata.
— Da’ de ce?
— C-așa zic eu. Eu sunt șefa, că-s mai mare.
— Ba nu!

Renata intră în jocul de-a baba-oarba.
Deodată...
— Un gândac! țipă ea. Urăsc gândacii!

Amza ia gândacul și-l ține în palmă o clipă,
până își ia zborul.

„Îl credeam mai fricos pe piciul ăsta!”,
se miră Renata.

Copiii joacă acum leapșa.
Renata aleargă și ea.

Pleosc!
— Ah! Mi-am udat pantoful!

— Nanata!
Amza îi întinde unul dintre pantofii lui.
— E prea mic, nu-mi vine, îi răspunde Renata.

„Ia te uită, îmi dă mie pantoful lui!”, mustăcește
ea amuzată și se așază pe iarbă să se usuce.

Pe cer, norii pufoși par să joace leapșa și ei.
Timpul zboară...

Renata visează cu ochii larg deschiși.
„Norii ăia parcă-s niște copii, iar cel mic
se ține după celălalt, la fel ca...”



Renata tresare:
— O țânono! Unde-o fi?

Copiii se joacă la marginea pădurii. Dar
Amza nu-i acolo. Renata încalță pantoful
încă ud și aleargă să-și caute frățiorul.



Dintr-un tufiș se aud voci. Doi băieți pândesc
niște furnici care duc firimituri în mușuroi.
Amza nu e nici acolo.



Renata ajunge la pârâu și calcă iarăși în apă.
I se udă și celălalt pantof. Se uită de-a lungul apei.
Amza nu e nicăieri.

Pe lângă copacii înalți vede o mogâldeață
ivindu-se ici-colo.
Renata are o bănuială. O ia la fugă într-acolo.

Mogâldeața dispare după un copac gros.
Renata se apropie ușor, cu inima bătându-i
să-i spargă pieptul.

După copac e chiar Amza, care privește undeva în
sus. E o veveriță în vârful copacului! Băiatul întinde
mâinile spre ea.
— Nanata! Nanata! strigă el bucuros, de parcă
Renata i-ar putea aduce veverița.

Sora cea mare îl ia de mână. Degetele
lui se lipesc de palma ei umedă.

Apoi, fetița îi dă drumul:
— Țânonè, nu mă prinzi!
— Ba tu! Ba tu! râde el și-o zbughește înainte.

Baba* = bunica
O țânono* = piciul
* limba romani, dialectul căldărăresc