Nasturel

Don Freeman (1908–1978)

Ilustratorul american DON FREEMAN s-a nãscut
în San Diego, California. S-a arãtat interesat de artã
foarte devreme, pe când era încã ºcolar. A urmat
cursurile de la San Diego School of Fine Arts, iar în
1928, cu un an înainte de Marea Crizã, s-a mutat la
New York. O vreme ºi-a câºtigat existenþa ca
trompetist în cluburi de jazz, dar nu ºi-a neglijat nici
pasiunea pentru ilustraþie. În desenele sale din acea
perioadã, Freeman a surprins viaþa de zi cu zi a
oamenilor din marele oraº american lovit puternic de
crizã. A devenit un colaborator constant la The
Herald Tribune, The New York Times sau The Theater
Magazine. Pentru cã ºi-a pierdut trompeta în metrou
într-o searã în care încerca sã schiþeze portretul unui
cãlãtor, Don Freeman s-a decis sã se dedice în
întregime graficii. Din 1951 a început sã scrie ºi sã
ilustreze cãrþi pentru copii. „Nãsturel“ (Corduroy) este
cea mai cunoscutã carte a sa. Povestea ursuleþului cu
un nasture lipsã la salopetã ºi care-ºi cautã un cãmin
a ajuns la inimile a milioane de copii din toatã lumea.
„Simplitatea este esenþa unei poveºti pentru copii, iar
nu simplismul, cum se crede uneori,“ spunea
Don Freeman. „Fiecare paginã trebuie sã fie vie.
Trebuie sã existe mereu un element de suspans care
sã te facã sã dai pagina, ca sã vezi ce se-ntâmplã.“

Don Freeman

traducere de Andreea Demirgian

Pentru Sally Elizabeth Kildow ºi
Patrick Steven Duff Kildow, care ºtiu ce
importanþã au nasturii pentru urºii de pluº.

D.F.

Corduroy

Published by an arrangement with Viking Children’s Books,
a division of Penguin Young Readers Group, a member of
Penguin Group (USA) LLC, a Penguin Random House

company. All rights reserved.

Copyright ©Don Freeman, 1968
Copyright ©Editura Cartea Copiilor, 2013, pentru ediþia în

limba românã. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere
a acestei lucrãri, parþialã sau integralã, prin orice mijloace,

nu poate fi realizatã decât cu acordul explicit al
editurii Cartea Copiilor.

EDITURA CARTEA COPIILOR
OP48 CP25, Bucureºti, România

0721 149670, 0749 114721
E-mail: [email protected]
Comenzi online: www.carteacopiilor.ro

Descrierea CIP
a Bibliotecii Naþionale a României

FREEMAN, DON
Nãsturel / Don Freeman; trad.: Andreea Demirgian

– Bucureºti: Cartea Copiilor, 2013
ISBN 978-606-8544-02-1
I. Demirgian, Andreea (trad.)
821.111(73)-93-34=135.1

Trãia odatã, la raionul de jucãrii al unui mare magazin, un urs pe nume
Nãsturel. Zi dupã zi aºtepta, împreunã cu alte jucãrii de pluº ºi o mulþime de
pãpuºi, sã vinã cineva sã-l ia acasã.

5

Magazinul era tot timpul plin de cumpãrãtori care cãutau tot felul de
lucruri, dar nimeni nu pãrea interesat de un ursuleþ maro cu salopetã verde.

6

Într-o dimineaþã, o fetiþã se opri în faþa raftului pe care stãtea Nãsturel
ºi-l privi drept în ochiºorii cei strãlucitori.

— Mami, mami! zise fetiþa. Ia uite! E exact ursuleþul pe care mi-l doream
de atâta vreme.

— Poate altãdatã, draga mea, oftã mama. Deja am cheltuit prea mult azi.
ªi apoi, nu vezi, e cam ponosit. Îi mai lipseºte ºi-un nasture de la salopetã.

7

Nãsturel se uitã lung dupã ele cum pleacã ºi suspinã foarte trist.

8

— Ia uite, habar n-aveam cã-mi lipseºte un nasture, îºi spuse. La noapte o
sã plec sã-l caut.

9

Seara, când toþi cumpãrãtorii au plecat ºi uºile s-au încuiat,

10

ursuleþul se dãdu jos cu grijã de pe raft ºi începu sã-ºi caute nasturele pierdut.

11

Când, dintr-odatã, se trezi cã podeaua a început sã se miºte cu el! Din
întâmplare, pãºise pe scara rulantã ºi... dus a fost!

12

— Oare acesta o fi un munte? se întrebã el. De când îmi doream eu sã urc
pe un munte!

13

Cum ajunse la etaj, în faþa ursuleþului apãru o priveliºte nemaipomenitã:
mese ºi scaune ºi lãmpi ºi canapele ºi multe, multe rânduri de paturi.

14

— Cred c-am ajuns într-un palat! zise Nãsturel uimit. De când îmi doream
eu sã stau într-un palat!

15

Nãsturel se plimbã o vreme printre mobile, minunându-se.
— Acesta trebuie sã fie un pat. Mereu mi-am dorit sã dorm într-un pat
adevãrat, spuse el ºi se cocoþã pe salteaua cea înaltã.

16

Deodatã vãzu ceva mic ºi rotund.
— Ia te uitã! Nasturele meu! strigã ursuleþul.
Apoi încercã sã-l ia, dar, ca toþi ceilalþi nasturi de pe saltea, ºi acesta era
bine-bine cusut de ea.

17

Trase ºi trase de nasture cu amândouã lãbuþele pânã când... Poc! Nasturele
se rupse ºi ursuleþul se rostogoli din pat tocmai peste o veiozã înaltã.

18

Zdrang! Veioza cãzu pe podea cu mare zgomot.

19

Nãsturel nu avea de unde sã ºtie, dar mai era cineva treaz în magazin.
Paznicul de noapte îºi fãcea rondul la etajul de sus. Când auzi zgomotul, se
repezi pe scara rulantã spre raionul de mobilã.

20

— Cine, domnule, o fi dãrâmat lampa? se mirã el. Cred cã s-a ascuns pe
aici, pe undeva...

21

Începu sã caute cu lanterna peste tot: pe sub paturi, în dulapuri, dupã
canapele, pânã ajunse la cel mai mare dintre toate paturile. Aici vãzu douã
urechi de blãniþã maro iþindu-se de sub plapumã.

22

— Ia te uitã, zise paznicul. Cum a ajuns un urs ca tine tocmai aici?

23

ªi-l luã pe Nãsturel sub braþ ºi-l duse jos, la locul lui,

24

pe raftul din raionul de jucãrii, lângã celelalte animãluþe ºi pãpuºi.

25

A doua zi de dimineaþã, Nãsturel nici nu se trezise bine când primii
cumpãrãtori intrarã în magazin. Când deschise ochii, în faþa lui era chiar fetiþa
de ieri, care-i zâmbea cu cãldurã.

26

— Pe mine mã cheamã Lisa, spuse ea. Iar tu... vei fi ursuleþul meu! Asearã
am numãrat toþi banii din puºculiþã ºi mama mi-a spus cã pot sã te iau acasã.

27

— Vrei sã þi-l pun într-o cutie? o întrebã vânzãtoarea pe Lisa.
— A, nu, mulþumesc, rãspunse fetiþa ºi plecã þinându-l pe Nãsturel în braþe.

28

Fuga-fuga, urcã cele patru etaje pânã acasã ºi se duse direct în camera ei.

29

Nãsturel privi în jur cu ochii mari. Lisa avea în camerã un scaun, un dulãpior
cu sertare ºi un pat mic, alãturi de care era un pat ºi mai mic, exact pe mãsura
ursuleþului. Camera nu era mare, nu semãna deloc cu palatul uriaº din magazin.

— Cred cã am ajuns acasã, zise el. De când îmi doream eu sã ajung acasã!

30

Lisa se aºezã pe scaun cu Nãsturel pe genunchi ºi începu sã-i coasã un
nasture nou.

— Mie îmi placi exact aºa cum eºti, spuse ea, dar tu o sã te simþi mult mai
bine dacã þi se încheie frumos salopeta.

31

— Cred cã tu eºti un prieten, zise Nãsturel. Întotdeauna mi-am dorit un prieten!
— ªi eu! spuse Lisa ºi-l strânse la piept tare, tare de tot.

32