Conferinta Ligeti festival 2018

Transylvania INTERNATIONAL CONFERENCE
Art and Science
CONFERINŢĂ INTERNAŢIONALĂ

Ligeti: a Portrait with Reich and Riley

Ligeti: un portret cu Reich și Riley

Event orgnised within the Festival

A Tribute to György Ligeti in his Native Transylvania

- 2nd edition -

Omagiu lui György Ligeti în Transilvania natală

- ediția a 2-a -

Director: Bianca Ţiplea Temeş

Cluj-Napoca, 21-22 May 2018

21-22 mai 2018, Cluj-Napoca

Transylvania
Art and Science

INTERNATIONAL CONFERENCE

CONFERINŢĂ INTERNAŢIONALĂ

Ligeti: a Portrait with Reich and Riley

Ligeti: un portret cu Reich și Riley

Event orgnised within the Festival

A Tribute to György Ligeti in his Native Transylvania

- 2nd edition -

Omagiu lui György Ligeti în Transilvania natală

- ediția a 2-a -

Director: Bianca Ţiplea Temeş

György Ligeti courageously overcame Fascism and then Communism.
He was one of the greatest European composers of our time, and one of
the few who also understood and appreciated American and African music.

His music will live on.

Steve Reich
(Le�er for the Ligeti Festival, 22nd March, 2018)

2

Lense adjustment Ajustarea obiectivului fotografic

Aiming to provide a scientific Urmărind să ofere un instantaneu
snapshot of musical minimalism on the științific al minimalismului muzical, cu
occasion of Ligeti´s 95th birthday, the ocazia celei de-a 95-a aniversări a lui Ligeti,
conference takes its title from one of the conferința își preia titlul dintr-o emblematică
composer’s iconic pieces for two piesă pentru două piane a compozitorului:
pianos:

Self-portrait with Reich and Riley (with Chopin in the background)
Autoportret cu Reich și Riley (cu Chopin în planul îndepărtat)

Facsimile edition Schott, 1976

The event attempts to place in Evenimentul își propune să focalizeze
sharper focus the trajectories of cu acuretețe traseele minimalismului în arta
minimalism in Eastern and Western muzicală din est și vest, dar și impactul lui
music, and its impact on Ligeti’s work, asupra creației lui Ligeti, printr-o distinsă
through a distinguished array of suită de participanți care se vor alinia treptat
participants who will gradually într-un portret de grup, plasâdu-i pe Ligeti,
assemble a group portrait, placing Reich și Riley în prim-plan.
Ligeti, Reich, and Riley in the
foreground.

3

May „I. Lapedatu” Hall, National Bank of Romania, 7, P-ţa Unirii

21 SESSION 1

Chair: Keith Potter

Interlocking patterns: Ligeti, Africa, failures and codes

9.30 Kofi Agawu - keynote speaker

(Princeton University)

Rethinking Ligeti's African affiliations

Reconsiderări asupra legăturilor lui Ligeti cu muzica africană

10.30 Manfred Stahnke

(Hochschule für Musik und Theater Hamburg)

The maximal music of Ligeti

Muzica maximală a lui Ligeti

11.00 Amy Bauer

(University of California, Irvine)

Codes, constraints, and the composition of failure
in Ligeti's keyboard works

Coduri, constrângeri și compoziția eșecului
în lucrările pentru pian ale lui Ligeti

4

11.30 – 12.00 Minimal coffee break

5

May „I. Lapedatu” Hall, National Bank of Romania, 7, P-ţa Unirii

21 SESSION 2

Chair: Amy Bauer

Inside the minimal loop

12.00 Keith Potter

(Goldsmiths University London)

Tonality and harmony in Steve Reich's Music for 18 Musicians:
what the composer's sketchbooks tell us

Tonalitate și armonie în lucrarea 'Music for 18 Musicians'
de Steve Reich: ce ne dezvăluie schițele compozitorului

12.30 Vlad Văidean

(National University of Music Bucharest)

Hearing voices: speech melody as technique and emotion
in Steve Reich's music

Auzind glasuri: melodia vorbirii ca procedeu tehnic și emoțional
în muzica lui Steve Reich

13.00 Anca Mihuț

(„Gh. Dima” Music Academy Cluj-Napoca)

Practices and theories in the minimalist type stage setting
Practici și teorii ale mizanscenei de tip minimalist

6

13.30 Pierre Michel

(Université de Strasbourg)

Melody, repetition and periodicity as symbols for a certain period
beyond cultural differences. A study of parallelisms between
Ligeti, Reich and Riley

Melodie, repetiție și periodicitate ca simboluri pentru o
anumită perioadă dincolo de diferențele culturale. Un studiu
al paralelismelor dintre Ligeti, Reich și Riley

7

May „I. Lapedatu” Hall, National Bank of Romania, P-ţa Unirii, nr. 7

22 SESSION 3

Chair: Kofi Agawu

“Auch dabei”: Kurtág, Nancarrow and
Eastern European composers

10.00 Felix Meyer

(Paul Sacher Foundation Basel)

Mr. Hide and Dr. Seek: Conlon Nancarrow meets György Ligeti

Dl. Hide și Dr. Seek: Conlon Nancarrow îl întâlnește pe
György Ligeti

10.30 Pavel Pușcaș

(„Gh. Dima” Music Academy Cluj-Napoca)

Minimalism vs. maximalism (Ligeti and/or Kurtág)

Minimalism vs. maximalism (Ligeti şi/sau Kurtág)

11.00 Anna Dalos

(Institute for Musicology,
Research Center for the Humanities, Hungarian Academy of Sciences)

Experimentalism and popularity: young Hungarian composers
on the path of minimalism in the 1980s

Experimentalism și popularitate: Tineri compozitori maghiari
pe drumul minimalismului în anii 1980

8

11.30 Bianca Țiplea Temeș

(„Gh. Dima” Music Academy Cluj-Napoca)

Out of the loop? Romanian minimalism

Înafara buclei? Minimalismul românesc

12.00 – 12.30 Coffee break “In C”

9

May „I. Lapedatu” Hall, National Bank of Romania, P-ţa Unirii, nr. 7

22 SESSION 4

Chair: Felix Meyer

Phase shift: back to Ligeti

12.30 Heidy Zimmermann

(Paul Sacher Foundation Basel)

Ligeti's early minimalism

Minimalismul timpuriu al lui Ligeti

13.00 Round table: presentation of the volume

Masă rotundă: prezentarea volumului

Ligeti´s Cultural Identities (Routledge, 2018)

Participants:
Amy Bauer, Márton Kerékfy,
Heidy Zimmermann, Bianca Țiplea Temeș

10

11

May

21 SESSION 1 Chair: Keith Potter

Interlocking patterns: Ligeti, Africa, failures and codes

Kofi Agawu

keynote speaker

Rethinking Ligeti's African affiliations
Reconsiderări asupra legăturilor lui Ligeti cu muzica africană

Ligeti's curiosities about varieties of African music from the 1980s
on are well known. Remarks made by the composer, essays, and manuscript
sketches together with their marginal notes show encounters with mbira,
xylophone and horn-ensemble repertories from Angola, Uganda, the Central
African Republic and Zimbabwe, among other places. What is the ultimate
significance of Ligeti's African turn, given his wider engagement with
numerous other musical styles? In this talk, I argue for a broader context in
which to evaluate Ligeti's African affiliations, one that goes beyond the
specific idioms he engaged with, and encompasses a host of African sonic
environments whose flavors, although produced communally within
traditional African societies, might be (superficially) associated with the
European avant-garde. It emerges, then, that the force of individual
compositional labor transcends the peculiarities of a composer's materials.
Not only does this render Ligeti's African encounters positively ambiguous, it
also delivers valuable lessons for composers ofAfrican art music.
Keywords: Ligeti,African music, European avant-garde

Born in Ghana, Kofi Agawu is Professor of Music at Princeton
University, Adjunct Professor at the University of Ghana, Legon, and
Extraordinary Professor at Stellenbosch University in South Africa. He

12

has taught at Harvard, Yale, Cornell, King's College London, Duke and
Haverford College and held visiting positions at the University of
Toronto, Indiana University, The University of Pavia, Cremona, and
Hong Kong University. His work focuses on analytical issues in selected
repertoires of Western Europe and West Africa. He is the author of five
books: Playing with Signs: A Semiotic Interpretation of Classic Music
(1991); African Rhythm: A Northern Ewe Perspective (1995);
Representing African Music: Postcolonial Notes, Queries, Positions
(2003); Music as Discourse: Semiotic Adventures in Romantic Music
(2008); and The African Imagination in Music (2016). His articles and
reviews have appeared in numerous leading journals in Europe, Africa
and America. His awards include a Guggenheim Fellowship (1990), the
Dent Medal (1992), the Society for Music Theory's Young Scholar Award
(1994), the Frank Llewellyn Harrison Medal (2009), the Eva Judd
O'Meara Award (2011), and the Howard T. Behrman Award from
Princeton University (2011). A Fellow of the Ghana Academy of Arts and
Sciences (2000) and a Corresponding Fellow of the British Academy
(2010), he was Music Theorist in Residence for the Dutch-Flemish Music
Theory Society in 2008-09 and George Eastman Visiting Professor at
Oxford University in 2012-13. In March of 2017, he was honored with the
degree of Doctor of Philosophy honoris causa by Stellenbosch
University.

Curiozitățile lui Ligeti în privința tipurilor de muzică africană, din 1980 încolo,
sunt bine-cunoscute. Afirmații ale compozitorului, eseuri și schițe împreună cu notele
de subsol confirmă întâlniri cu repertorii pentru ansambluri cu mbira, xilofon și corn din
Angola, Uganda, Republica Centrafricană și Zimbabwe, printre altele. Care este
semnificația absolută a orientării lui Ligeti către Africa, dată fiind abordarea sa a
multor altor stiluri muzicale? În această prezentare, propun un context mai larg pentru
evaluarea legăturilor lui Ligeti cu muzica africană, unul care trece dincolo de expresiile
specifice pe care le-a abordat și care cuprinde o gamă de medii sonore africane ale căror
particularități, deși sunt produse în societățile tradiționale africane, pot fi (în mod
superficial) asociate cu avangarda europeană. Reiese deci că puterea efortului
componistic individual transcende particularitățile materialelor unui compozitor.
Aceasta nu face doar ca întâlnirile lui Ligeti cu muzica africană să fie ambigue, ci oferă
și lecții valoroase pentru compozitorii de muzică africană.
Cuvinte cheie: Ligeti, muzică africană, avangarda europeană

Născut în Ghana, Kofi Agawu este profesor de muzică la Universitatea
Princeton, profesor asociat la Universitatea din Ghana, Legon, și profesor
extraordinar la Universitatea Stellenbosch din Africa de Sud. A studiat la
universitățile Harvard, Yale, Cornell, la King's College din Londra, la Universitatea

13

Duke, la Colegiul Haverford și a fost profesor invitat la Universitatea din Toronto, la
Universitatea din Indiana, la Universitatea din Pavia, la Universitatea din Cremona
și la Universitatea din Hong Kong. Activitatea sa se axează pe probleme analitice
legate de repertorii alese din Europa Occidentală și din vestul Africii. Este autorul a
cinci cărți: Playing with Signs: A Semiotic Interpretation of Classic Music (1991);
African Rhythm: A Northern Ewe Perspective (1995); Representing African Music:
Postcolonial Notes, Queries, Positions (2003); Music as Discourse: Semiotic
Adventures in Romantic Music (2008); și The African Imagination in Music (2016).
Articolele și recenziile sale au apărut în numeroase reviste de marcă din Europa,
Africa și America. Printre distincțiile obținute se numără Bursa Guggenheim
(1990), Medalia Dent (1992), Premiul „Young Scholar” din partea Societății de
Teoria Muzicii (1994), Medalia Frank Llewellyn Harrison (2009), Premiul Eva Judd
O'Meara (2011) și Premiul Howard T. Behrman din partea Universității Princeton
(2011). Este membru al Academiei de Artă și Științe din Ghana (2000) și membru
corespondent al Academiei Britanice (2010), a fost teoretician al muzicii angajat la
Societatea Flamandă de Teoria Muzicii (2008-2009) și profesor invitat în cadrul
programului George Eastman la Universitatea Oxford (2012-2013). În martie
2017, a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Stellenbosch.

Manfred Stahnke

The maximal music of Ligeti

Muzica maximală a lui Ligeti

Just to hint at Ligeti's multifold ideas and attitudes about the endless
possibilities of music, I will focus on some later constructions in the
composer's pitch domain.

I will start with the beginning of the "Violin Concerto" and the
inherent complex harmonicity between the solo violin and the satellite violin
plus viola.

I will then include the first movement of the "Solo Sonata for Viola”
and the hybrid construction between "just” intonation and "classical"

14

intonation, suggested by the pitch material in the score.
Finally, some aspects of the harmonic construction within the horn

quartet of the "Hamburgisches Konzert" will be given.
Keywords: Microtonality, just intonation, folksong, Romania, hybrid
tuning systems

Manfred Stahnke was born in Kiel. From 1966, he studied
piano and violin as well as composition and music theory at the Lübecker
Musikakademie with its director, prof. dr. Jens Rohwer.

Between 1970-74 he went to Freiburg to study with prof.
Wolfgang Fortner, later with prof. Klaus Huber and his then-assistant
Brian Ferneyhough. He began a parallel study of musicology with prof.
dr. Hans-Heinrich Eggebrecht and others. He passed his exam in
composition and music theory in 1973. From 1974 he continued his
studies in composition and musicology in Hamburg with prof. György
Ligeti and prof. dr. Constantin Floros, finishing with the PhD degree at
the Hamburg University. The subject of his thesis was the Aesthetics of
Pierre Boulez. 1979-80 he went to the U.S.A. to study microtonality and
computer music (first in Urbana/Champaign with prof. Ben Johnston,
prof. John Melby and then in Stanford in a summer course with prof. John
Chowning).

Besides his work as a composer he worked from 1974 as a piano
teacher for children. Then from 1983 he was a teacher at Hochschule für
Musik und Theater Hamburg, first in music theory, then also in
composition, from 1995 as a full-time professor.

Manfred Stahnke's works have a strong basis in microtonality
and pulsative rhythms, also in improvisation. Among these are several
operas: "The Fall of the House of Usher", "Henry the Fourth", "Orpheus
Kristall", orchestra pieces and concertos: "Trace des sorciers",
"Hinterhofmusick", "Danzbodnlock, Violin Symphony", "Scales of
Ages, Saxophone Symphony", and many works of chamber music.

He wrote numerous essays about many musical questions and
published several books: "Musik, nicht ohne Worte" 2000, "Mikrotöne
und mehr - auf György Ligetis Hamburger Pfaden" 2005, "1001
Microtones" 2015 (together with Sarvenaz Safari), "Mein Blick auf
Ligeti&Partch" 2017, a collection of his writings.

He was a lecturer and led master classes in many cities around
the world, among them Chicago, Boston, Wellington (New Zealand),
Buenos Aires, and lately Cluj, Romania 2016, Gainesville, Florida 2017,
Oslo 2017. Currently he is working with aspects of new tuning
possibilities for string players, in just intonation as well as in the
"Bohlen/Pierce" scale, both as a composer and a viola player. Further he
is starting a just intonation piano cycle.

Presently (2017) he is the chair of the music section at the "Freie
Akademie der Künste Hamburg".

15

Doar făcând scurtă referire la numeroasele idei și atitudini ale lui Ligeti
despre posibilitățile nesfârșite ale muzicii, mă voi axa pe câteva construcții târzii din
domeniul tonal al compozitorului.

Voi demara cu începutul „Concertului pentru vioară” și cu armonicitatea
inerentă complexă dintre vioara solo și vioara-satelit împreună cu viola.

Apoi voi include prima parte din „Sonata solo pentru violă” și construcția
hibridă dintre intonația „naturală” și intonația „clasică”, sugerată de materialul tonal
din partitură.

În final, vor fi prezentate unele aspecte ale construcției armonice ale
cvartetului de corni din "Hamburgisches Konzert".
Cuvinte cheie: Microtonalitate, intonație naturală, cântec popular, România, sisteme
de acordaj hibride

Manfred Stahnke s-a născut la Kiel. Din 1966, a studiat pianul și
vioara, dar și compoziția și teoria muzicală la Academia de Muzică din Lübeck cu
directorul acesteia, prof. dr. Jens Rohwer.

Între 1970 și 1974, a mers la Freiburg pentru a studia cu prof. Wolfgang
Forner, apoi cu prof. Klaus Huber și cu asistentul acestuia de atunci, Brian
Ferneyhough. A început în paralel să studieze muzicologia cu prof. dr. Hans-
Heinrich Eggebrecht și alții. A primit diploma de compoziție și teoria muzicii în
1973. Din 1974, a continuat să studieze compoziția și muzicologia la Hamburg, cu
prof. György Ligeti și prof. dr. Constantin Floros, dându-și doctoratul la
Universitatea din Hamburg. Tema disertației sale a fost “estetica lui Pierre Boulez”.
În 1979-80, a mers în SUA pentru a studia microtonalitatea și muzica pe computer
(mai întâi la Urbana/Champaign cu prof. Ben Johnston, prof. John Melby și apoi la
Stanford, la un curs de vară cu prof. John Chowning).

Pe lângă activitatea sa de compoziție, din 1974 a lucrat ca profesor de
pian pentru copii. Apoi, din 1983, a fost profesor la Hochschule für Musik und
Theater din Hamburg, mai întâi predând teoria muzicii, apoi și compoziție, iar din
1995 este profesor cu normă întreagă.

Lucrările lui Manfred Stahnke au o bază solidă în microtonalitate și
ritmuri pulsative, cât și în improvizație. Printre acestea se numără câteva opere –
Prăbușirea casei Usher, Henric al IV-lea, Orpheus Kristall – lucrări pentru orchestră
și concerte – Trace des sorciers, Hinterhofmusick, Danzbodnlock – Simfonie cu
vioară, Scales of Ages – Simfonie cu saxofon – și multe lucrări de muzică de
cameră.

A scris numeroase eseuri despre diverse teme muzicale și a publicat mai
multe cărți, printre care Musik, nicht ohne Worte (2000), Mikrotöne und mehr - auf
György Ligetis Hamburger Pfaden (2005), 1001 Microtones (2015) (în colaborare
cu Sarvenaz Safari), Mein Blick auf Ligeti&Partch (2017).

A fost lector și a ținut cursuri de specialitate în multe orașe din întreaga
lume, printre ele numărându-se Chicago, Boston, Wellington (Noua Zeelandă),
Buenos Aires și, recent, Cluj (România, în 2016), Gainesville (Florida, 2017), Oslo
(2017). În prezent, lucrează cu aspecte ale noilor posibilități de acordaj pentru

16

cordari, în intonație naturală, cât șiîn gama Bohlen/Pierce, atât în calitate de
compozitor, cât și de violist. Curând va începe un ciclu pentru pian de intonație
naturală. În prezent (2017), este șeful catedrei de muzică de la Freie Akademie der
Künste din Hamburg.

Amy Bauer

Codes, constraints, and the composition of failure
in Ligeti's keyboard works

Coduri, constrângeri și compoziția eșecului
în lucrările pentru pian ale lui Ligeti

Much of the endless fascination of Ligeti's music is its tantalizing
use of repeating patterns and processes that lie just beyond full apprehension.
Individual works often seem to embody the flawed answer to a riddle posed
by the composer to himself. Whether those processes manifest as formal
rhythmic and melodic structures or remain implicit, a fraught relation
between algorithms and their execution forms the core of Ligeti's aesthetics.
The composer's mid-60s articles on trends in new music reveal an obsession
with both pre-compositional schemes and notational gambits as “codes,”
which operate independently and often orthogonally to the music produced.
Using examples from Ligeti's études for piano and organ, I demonstrate how
three types of code-composition correspondences play themselves out to
specific rhetorical ends. These algorithmic relationships obtain among
processes, notations, and performance practices; they include determinate
codes that lead to musically unpredictable results (the contrapuntal subject in
Vertige) as well as opaque codes that result in a startlingly uniform result
across performances (graphic notation in Volumina for organ).

Each example turns on the ambiguous relationship between an
impersonal or automatic process and its musical output: the gap that
separates rule from result sends both hands off the keyboard in Vertige or
forces ad hoc solutions to Volumina's performance demands. As reminders
that our control of technology and of teleological processes is largely

17

illusory, such works perform an “aesthetics of failure” without capitulating
to defeat as a foregone conclusion. By identifying so closely with the
mechanical processes and dictates that direct them, these works free
themselves from the weight of genre models and expectations while
revealing the “surplus” behind the tradition: the non-tempered cracks in
equal temperament, or the gestural possibilities inherent in a body at the
keyboard. As in the “consumptive” Harmonies—where a random
registration expresses a strict, canonic pitch structure—a “beautiful disease”
points towards a new praxis.
Keywords: Piano Etudes, automatism, failure, performance practice

Amy Bauer is Associate Professor of Music at the University of
California, Irvine (PhD Yale 1997), where she teaches graduate and
undergraduate courses on music theory and analysis, ethnomusicology,
popular music and music aesthetics. She has published articles in Music
Analysis, The Journal of Music Theory, Contemporary Music Review,
Indiana Theory Review, and Ars Lyrica, and book chapters on the music
of György Ligeti, Olivier Messiaen, Carlos Chávez, David Lang,
modernist opera, spectral music, and the philosophy and reception of
modernist music. Her monographs include Ligeti's Laments: Nostalgia,
Exoticism and the Absolute (Ashgate, 2011) , and the collections György
Ligeti's Cultural Identities (Routledge: 2018), co-edited with Márton
Kerékfy, and The Oxford Handbook of Spectral and Post-Spectral
Music, co-edited with Liam Cagney and Will Mason (Oxford,
forthcoming).

O mare parte din fascinația nesfârșită a muzicii lui Ligeti este folosirea
ispititoare a formelor și procedeelor repetitive, la limita capacității de înțelegere.
Lucrările individuale par să cuprindă adesea răspunsul imperfect la o ghicitoare
adresată de compozitor chiar lui însuși. Indiferent dacă aceste procedee se manifestă
ca structuri melodice și ritmice formale sau rămân implicite, esența esteticii lui Ligeti
este reprezentată de o relație îngrijorătoare dintre algoritmi și execuția lor. Articolele
compozitorului, de la mijlocul anilor 1960, despre curente în noua muzică scot la
lumină o obsesie față de schemele pre-compoziționale și tacticile de notare sub formă
de „coduri”, care funcționează independent și adesea ortogonal față de muzica
rezultată. Folosind exemple din studiile pentru pian și orgă de Ligeti, demonstrez cum
trei tipuri de corespondențe cod-compoziție se desfășoară cu scopuri retorice precise.
Aceste relații algoritmice se obțin prin procedee, notații și practici de interpretare;
includ coduri determinate care duc la rezultate muzicale imprevizibile (subiectul
contrapunctic în Vertige), cât și coduri opace cu un rezultat șocant de uniform pe
parcursul interpretărilor (notația grafică în Volumina pentru orgă).

Fiecare exemplu activează relația ambiguă dintre un procedeu impersonal
sau automat și rezultatul său muzical: intervalul care separă regula de rezultat scoate

18

ambele mâini în afara claviaturii în Vertige sau obligă la soluții ad-hoc pentru cerințele
de interpretare în cazul piesei Volumina. Amintindu-ne că controlul nostru asupra
tehnologiei și procedeelor teleologice este în mare măsură iluzoriu, asemenea lucrări
evocă o „estetică a eșecului” fără ca o capitulare în fața înfrângerii să devină o
concluzie inevitabilă. Identificându-se atât de bine cu procedeele mecanice și dictatele
care le guvernează, aceste lucrări se eliberează de greutatea modelelor și așteptărilor
genului, dezvăluind în același timp „surplusul” din spatele tradiției: rupturile
netemperate în acordajul temperat egal sau posibilitățile gestuale ale corpului în fața
claviaturii. Ca și în „epuizanta” piesă Harmonies – unde o registrație aleatorie exprimă
o structură canonică strictă de înălțimi– o „maladie frumoasă” trimite către o nouă
practică.
Cuvinte cheie: Studii pian, automatism, eșec, studiu interpretare

Amy Bauer este profesor de muzică asociat la Universitatea din
California, Irvine (doctorat la Yale, 1997), unde predă cursuri universitare și de
masterat de analiza și teoria muzicii, etnomuzicologie, popular music și estetica
muzicii. A publicat articole în Music Analysis, The Journal of Music Theory,
Contemporary Music Review, Indiana Theory Review, Ars Lyrica, și capitole despre
muzica lui György Ligeti, Olivier Messiaen, Carlos Chávez, David Lang, opera
modernistă, muzica spectrală, dar și filosofia și receptarea muzicii moderniste.
Monografiile sale includ Ligeti's Laments: Nostalgia, Exoticism and the Absolute
(Ashgate, 2011), volumul György Ligeti's Cultural Identities (Routledge: 2018), în
colaborare cu Márton Kerékfy, și The Oxford Handbook of Spectral and Post-
Spectral Music, în colaborare cu Liam Cagney și Will Mason (Oxford, în curs de
apariție).

19

May

21 SESSION 2 Chair: Amy Bauer

Inside the minimal loop

Keith Potter

Tonality and harmony in Steve Reich's Music for 18 Musicians:
what the composer's sketchbooks tell us

Tonalitate și armonie în lucrarea 'Music for 18 Musicians'
de Steve Reich: ce ne dezvăluie schițele compozitorului

What Ronald Woodley has called Steve Reich's “gradual
realignment with certain branches of 'mainstream' European music, a
realignment achieved, however, through radicalization rather than compliant
re-absorption” took its point of departure in the mid-1960s from the purging
power of rhythmic repetition on pitch materials themselves so reduced that
little remained left in them of their possible Western classical associations.
Yet what of the approach to pitch organisation to be found less than ten years
later, in Music for 18 Musicians (1974-76)? Reich's own assertion that
“harmonic movement plays a more important role here than in any of my
earlier pieces” has frequently been taken as a signal that the “cycle of 11
chords” heard at its beginning and end is responsible for a significantly new
approach to harmony that is also applied in the 45 minutes of music
“bookended” by these slow chordal statements.

This paper will draw on the sketch materials for this work to make
some fresh observations on the composer's approach to tonality and harmony
in this work. Questions to be addressed include:
Ÿ what role, exactly, did this “cycle of 11 chords” play in the compositional

process behind Music for 18 Musicians?
Ÿ what new evidence is revealed by these sketchbooks regarding Reich's

approach to the organisation of pitch materials in this work?

20

Ÿ what assistance do these sketch materials provide the analyst seeking the
most illuminating methodologies to interrogate this music's “new
harmony”?

Keywords: Steve Reich, tonality, harmony, sketch studies

Keith Potter is a Reader in Music at Goldsmiths, University of
London, where he was Head of Department in 2004-07. Active as both
musicologist and music journalist, he was for many years Chief Editor of
Contact: a Journal of Contemporary Music. For a decade, he was a regular
music critic on The Independent daily newspaper. A founding committee
member of the Society for Minimalist Music, he was its Chair during 2011-
13. His book, Four Musical Minimalists: La Monte Young, Terry Riley,
Steve Reich, Philip Glass (Cambridge University Press), was published in
2000, with a paperback edition in 2002; The Ashgate Research Companion
to Minimalist and Postminimalist Music, co-edited with Kyle Gann and
Pwyll ap Sion, appeared in 2013. He is currently working on several
projects arising from his research into the archive of Steve Reich's
materials at the Paul Sacher Stiftung in Basel, Switzerland; these include
recently published articles on this composer's Variations for Winds,
Strings and Keyboards and Triple Quartet.

Ceea ce Ronald Woodley a descris, referindu-se la Steve Reich, drept
„realinierea treptată la anumite ramuri ale muzicii europene ‚mainstream', o
realiniere realizată totuși prin radicalizare, mai degrabă decât prin reabsorbție docilă”
a avut punctul de pornire la mijlocul anilor 1960, în puterea purificatoare a repetiției
ritmice asupra înălțimii sunetelor, acum atât de sumare, încât cu greu mai admit
asocieri cu muzica clasică occidentală. Dar ce se poate spune despre configurarea
înălțimilor sunetelor care poate fi observată, la nici zece ani după aceea, în Music for
18 Musicians (1974-76)? Propria afirmație a lui Reich conform căreia „mișcarea
armonică joacă un rol mai important aici decât în oricare dintre lucrările mele
timpurii” a fost luată adesea drept un semnal că „înlănțuirea de 11 acorduri” auzită la
începutul și sfârșitul lucrării este responsabilă pentru o abordare semnificativ înnoită
a armoniei, care se aplică și în cele 45 de minute de muzică „flancate” de aceste
enunțuri acordice lente.

Lucrarea de față se va sprijini pe schițele piesei luate în discuție, pentru a
aduce noi observații privind abordarea de către compozitor a sferei tonale și a
armoniei. Printre întrebările ce se cer formulate se numără și următoarele:
Ÿ ce rol a avut această „înlănțuire de 11 acorduri” în procesul componistic al lucrării

Music for 18 Musicians?
Ÿ ce nouă dovadă iese la lumină din aceste schițe referitor la abordarea lui Reich

privind organizarea melodică din această lucrare?
Ÿ ce sprijin oferă aceste schițe analistului care caută cele mai revelatoare

metodologii pentru a cerceta „noua armonie” a acestei muzici?
Cuvinte cheie: Steve Reich, tonalitate, armonie, schițe

21

Keith Potter este conferențiar și predă muzică la Goldsmiths, University
of London, unde a fost șef al catedrei între anii 2004-2007. Cu o activitate atât de
muzicolog, cât și de critic muzical, a fost vreme de mulți ani redactor-șef al
publicației Contact: a Journal of Contemporary Music. Timp de un deceniu a fost
critic muzical al cotidianului The Independent. Ca membru fondator al Societății
Muzicii Minimaliste, a fost președintele acesteia între 2011 și 2013. Cartea sa, Four
Musical Minimalists: La Monte Young, Terry Riley, Steve Reich, Philip Glass
(Cambridge University Press), a fost publicată în 2000, iar în 2002 a apărut în
format de carte de buzunar. The Ashgate Research Companion to Minimalist and
Postminimalist Music, în colaborare cu Kyle Gann and Pwyll ap Sion, a apărut în
2013. În prezent, pregătește câteva proiecte care au pornit de la cercetările sale în
arhiva materialelor lui Steve Reich de la Fundația Paul Sacher din Basel, Elveția;
acestea includ articole publicate recent, despre lucrările Variations for Winds,
Strings and Keyboards și Triple Quartet ale compozitorului.

Vlad Văidean

Hearing voices: speech melody as technique and emotion
in Steve Reich's music

Auzind glasuri: melodia vorbirii ca procedeu tehnic și emoțional
în muzica lui Steve Reich

It has been demonstrated that the boundary between speech and
music can be very fragile. For example, a renowned experiment led in 1995 by
the psychologist Diana Deutsch found that speech can be heard as song,
without transforming its sound structure in any way, or by integrating it in any
musical context, but simply by identically repeating a spoken phrase several
times over. Of course, it can be identified as a strong tradition of western music
in which composers like Monteverdi, Mussorgsky or Janáček struggled to
elaborate the melodic content of their vocal music on the intonational contour
and rhythm of ordinary speech. But it can be said that, benefiting from
technological means to which the aforementioned composers didn't have
access, Steve Reich was the one who concretized in the most direct manner the

22

ideal of speech melody targeted by his predecessors. Namely, the efficacy and
the elemental power of musicalisation possessed by the repetitive process was
first grasped by Reich through the experimenting with pre-recorded speaking
voices and through manipulating the speed of those tape recordings, for
example in It's Gonna Rain from 1965 and Come Out composed in 1966.After
he transferred, developed and refined in his instrumental music from the
1970's the minimalist technique of gradual and audible process found in the
tape loop pieces, Reich regained his interest in the capacity of speech to
generate melody and rhythm, composing a rich series of works (Different
Trains, The Cave, City Life, Three Tales, WTC 9/11) in which he did not just
incorporate musically suggestive fragments of recorded voices, but also
structured the entire musical discourse according to the musical qualities of
the spoken phrases. Furthermore, he uses the speech melody not only as a
skillful technique, but especially in order to imbue his works with emotional
power, making them similar to artistic documentaries, capable of finding
meaning in the tragedies of history and in the religious, political or scientific
controversies.
Keywords: auditory illusion, repetition, Holocaust, oral history

Vlad Văidean (b. 1992) studied piano at the High School ofArts
in Baia Mare. He is presently a first year doctoral student in musicology at
the National University of Music in Bucharest (NUMB), with Valentina
Sandu-Dediu as doctoral adviser. During his first semester of a Masterʼs
he obtained an Erasmus scholarship to study musicology at the Institut für
Musikwissenschaft in Leipzig (Germany), under the guidance of Helmut
Loos. He obtained the first prize in various competitions such as: the
NUMBʼs National Student Musicology Contest (2012-2015 and 2017
editions), the National „Mihail Jora” Contest, section for music criticism
(2013 and 2014), the Musicology Contest from „Lipatti Days” Festival
(2012). He obtained also, in 2017, the prize for the young contemporary
music critic, awarded by Actualitatea muzicală (magazine edited by the
Union of Romanian Composers and Musicologists). He participated in
musicology conferences organized in Bucharest, Iași, Craiova,
Timișoara. He published essays, musical reviews, book reviews, studies
in journals such as Musicology Today, Acord (magazines edited by
NUMB), Actualitatea muzicală and Infinitezimal. Since April 2016, he
has been writing programme notes for the concerts of the Radio National
Orchestras and Choirs in Bucharest.

S-a demonstrat faptul că granița dintre vorbire și muzică poate fi foarte
fragilă. De pildă, un cunoscut experiment realizat în 1995 de către psiholoaga Diana
Deutsch a arătat că vorbirea poate fi percepută drept melodie fără a-i altera în vreun
fel structura sonoră, și fără a o integra în vreun context muzical, ci pur și simplu prin

23

repetarea identică a unei fraze vorbite de un anumit număr de ori. Desigur, există o
puternică tradiție a muzicii occidentale în care compozitori precum Monteverdi,
Musorgski sau Janáček s-au străduit să elaboreze conținutul melodic al muzicii lor
vocale pornind de la conturul intonațional și ritmic al vorbirii obișnuite. Însă s-ar
putea afirma că, întrucât a beneficiat de pe urma unor mijloace tehnologice la care
compozitorii menționați nu au avut acces, Steve Reich a fost cel care a concretizat în
modul cel mai direct idealul melodiei vorbirii pe care l-au vizat predecesorii săi.
Anume, eficacitatea și elementara putere de muzicalizare pe care o posedă procedeul
repetitiv a fost pentru prima oară conștientizată de către Reich prin intermediul
experimentării cu voci preînregistrate și prin varierea vitezei de rulare a înregistrărilor
pe bandă, așa cum se întâmplă în piesele It's Gonna Rain (1965) și Come Out (1966).
După ce a transferat, dezvoltat și rafinat în muzica sa instrumentală compusă în anii
1970 tehnica minimalistă a procesului gradual și audibil, tehnică pe care a găsit-o prin
lucrul cu bucla de bandă, Reich și-a redobândit interesul pentru capacitatea vorbirii de
a genera melodie și ritm. A compus astfel o bogată serie de lucrări (Different Trains,
The Cave, City Life, Three Tales, WTC 9/11) în care nu doar a încorporat fragmente
sugestive muzical ale unor voci înregistrate, dar de asemenea a structurat întregul
discurs în funcție de calitățile inerent muzicale ale frazelor vorbite folosite. În plus, el
concepe melodia vorbirii nu doar ca pe o tehnică abilă, ci mai ales o folosește pentru a
conferi lucrărilor sale putere emoțională, apropiindu-le într-un fel de maniera unor
documentare artistice, capabile să găsească înțelesuri în tragediile istorice și
controversele religioase, politice sau științifice.
Cuvinte cheie: iluzie auditivă, repetitivitate, Holocaust, istorie orală

Vlad Văidean (n. 1992) a studiat pianul la Colegiul de Arte din Baia
Mare. În prezent este doctorand în muzicologie în cadrul Universității Naționale de
Muzică din București (UNMB), având-o pe Valentina Sandu-Dediu drept profesor
îndrumător. În timpul primului semestru de master a obținut o bursă Erasmus la
Institutul de Muzicologie din Leipzig (Germania), unde a studiat sub îndrumarea lui
Helmut Loos. A obținut premiul I la competiții precum: Concursul Național
Studențesc de Muzicologie, organizat de UNMB (edițiile 2012-2015 și 2017),
Concursul Național „Mihail Jora”, secțiunea critică muzicală (2013 și 2014),
Concursul de Muzicologie din cadrul Festivalului „Zilele Lipatti” (2012). De
asemenea, în 2017 a obținut premiul revistei Actualitatea muzicală (editată de
Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România), ca tânăr cronicar de muzică
contemporană. A participat la simpozioane de muzicologie în București, Iași,
Craiova, Timișoara. A publicat eseuri, cronici, recenzii și studii în: Musicology
Today și Acord (reviste editate de UNMB), Actualitatea muzicală și Infinitezimal.
Începând din aprilie 2016, redactează programele de sală ale concertelor susținute
de Orchestrele și Corurile Radio din București.

24

Anca Mihuț

Practices and theories in the minimalist type stage setting

Practici și teorii ale mizanscenei de tip minimalist

One of the most prominent tendencies expressed in the early 20th
century is the need to find the way back to the origin, the spiritual dimension
of man and of his existence. On the one hand, the first half of the 20th century
is a period marked by tragedy, the loss of existential references, of any sense
of ceremony and ritual; on the other hand, the beginning of the twentieth
century is a frantic epoch marked by the need to find supra-individual values,
to (re)discover the spiritual roots of reality and to bring into existence a "new
man." In this context, it becomes clear that the dramatic art and the arts of
performance must be reinvented, and this is possible by turning to myths, to
archetypes. Through these, man can rediscover the sacramental dimension of
existence.

A glimpse at the evolution stage performances in the 20th century
highlights the fact that theater people from different countries and traditions
(the generation of A. Artaud, E.G. Craig, A. Appia, V. Meyerhold, A. Tairov,
N. Evreinov, then that of J. Grotowski, E. Barba, P. Brook, Robert Wilson)
have, almost simultaneously, the same intuitions and innovative ideas about
the renewal of the dramatic art. Thus, all of them talk about the following: the
fundamental reconsideration of the theatrical space (with implications in the
audience-actor relationship), which passes through a progressive purge
process; the problem of "inner space" and "outer" space, seen not only as
places but as reflections of psycho-emotional states; reassessing verbal and
gestural language; conceiving the art of the actors as a way of symbolic
communication and transfiguration; the condition of the actor, seen as
"officiant" or "ascetic"; analogies between religious and theatrical
techniques; propelling / actioning upon the audience by means of the organic
impulses of the actor; the need to isolate initiated actors in theatrical
communities (Grotowski, Barba, Brook, Mnouchkine); conceiving the
performance as a ritual. In other words, with all these creators of
performances there is a tendency to remove the theater from the purely

25

aesthetic area and to reorient it towards its original functions (awakening,
purification, enlightenment, liberation). Their approach is one of a consistent
work of purifying the game space and enhancing the verbal and gestural
expressions. Most of these creators' performances mirror their constant
concern to express a message as efficiently as possible through extreme
theatrical economy.
Keywords: essence, purge, efficiency, suggestiveness

Anca Mihuț (born in 1968, Cluj-Napoca) graduated from the
Theoretical Faculty (Musical Pedagogy /Piano, 1991) and the Faculty of
Musical Performance (speciality: Musical Theatre Direction, 2002) of
the „Gheorghe Dima” MusicAcademy in Cluj.

In 1993 she graduated from the Edgar Willems Education and
Music Pedagogy Institute in Lyon, between 2000-2001 she attended the
European Specialised MA of the Cultural Institutes (Dijon, France). In
2004 she graduated from the MA programme in Musical Performance
Arts at the Music Academy in Cluj and later defended her doctoral thesis
Contributions to the History of the Romanian Lied – the Musical
Universe of Mihai Eminescu. Since 2006 she is a Habilitated PhD
Associate Professor at the Department for Vocal Performance and
Musical Performance Arts (specialised in Musical Theatre Directing),
GDMA, where she teaches musical theatre directing, history of theatre,
theatre aesthetics and Opera Class. Since 2017 she is a Member of the
„Sigismund Toduță”, Doctoral School, Director of the GDMA's
INTERART Center for Artistic Research and Creation and Program
Director of the GDMA's French-speaking Musical Performance Arts
Master's Programme.

In 2006 she receives a grant for the originality of the directorial
conception of the play Mă joc cu voi aşa cum doriţi (I play with you as you
wish), Lucian Blaga International Festival in Cluj; in 2017 she is awarded
the „Lya Hubic” trophy for her contribution to the lyrical stage, given by
the Cluj National Opera, and the „Ioan Negoițescu” Prize, awarded by the
Apostrof magazine, Cluj.

She has taken part in over 30 symposia and conferences at the
GDMA, Cluj, as well as the Universities of Bucharest, Alba-Iulia,
Constanța, the Romanian Cultural Institute in Paris, the University of
Oldenburg, the MusicAcademy in Krakau, Poland.

She has staged more than 20 performances at the GDMA, the
Cluj National Opera, the „Lucian Blaga” National Theatre Cluj, the
Bucharest National Opera, the Constanța Opera, etc.

Una dintre tendințele pregnante, care se manifestă la începutul secolului
XX, este aceea a necesității regăsirii căii spre origine, spre dimensiunea spirituală a
omului și a existenței. Prima jumătate a secolului XX este, pe de-o parte, o perioadă

26

marcată de tragism, de pierderea reperelor existențiale și a oricărui sens al ceremoniei
și ritualului; pe de altă parte, acest început de veac XX este o epocă frenetică, marcată
de necesitatea găsirii unor valori supraindividuale, a (re)descoperirii rădăcinilor
spirituale ale realității și a plămădirii unui „om nou”. În acest context, devine evident
faptul că arta dramatică și spectacolul trebuie reinventate, iar acest lucru este posibil
prin întoarcearea la mituri, la arhetipuri. Prin acestea omul poate redescoperi
dimensiunea sacramentală a existenței.

O privire asupra evoluției spectacolului, în secolul XX, pune în evidență
faptul că oameni de teatru provenind din țări și tradiții diferite (generația lui A.
Artaud, E.G. Craig, A. Appia, V. Meyerhold, A. Tairov, N. Evreinov, apoi cea a lui J.
Grotowski, E. Barba, P. Brook, Robert Wilson) au, aproape simultan, aceleași intuiții și
idei novatoare privitoare la reînnoirea artei dramatice. Astfel, toți aceștia vorbesc
despre: reconsiderarea fundamentală a spațiului teatral (cu implicații în relația actor-
public), care trece printr-un proces de epurare progresivă; problema „spațiului
interior” și a celui „exterior”, văzute nu doar ca locuri, ci ca reflexii ale stărilor psiho-
emoționale; reevaluarea limbajului verbal și al celui gestual; conceperea artei actorului
ca modalitate de comunicare simbolică și de transfigurare; condiția actorului, văzut ca
„oficiant” sau „ascet”; analogiile dintre tehnicile religioase și cele teatrale;
sugestionarea/acționarea asupra spectactorului prin impulsurile organice ale
actorului; necesitatea izolării actorilor-inițiați în comunități teatrale (Grotowski,
Barba, Brook, Mnouchkine); conceperea spectacolului ca ritual. Cu alte cuvinte, la toți
acești creatori de spectacol se constată o tendință de scoatere a teatrului din zona pur
estetică și reorientarea lui spre funcțiile sale originare (trezire, purificare, iluminare,
eliberare). Demersul lor constă într-un travaliu consecvent de epurare a spațiului de
joc și de esențializare a expresiei verbale și gestuale. Majoritatea spectacolelor acestor
creatori oglindesc preocuparea lor constantă de a exprima un mesaj, cât mai eficient,
printr-o extremă economie de mijloace teatrale.
Cuvinte cheie: esență, epurare, eficiență, sugestionare

Anca Mihuț (născută în 1968, la Cluj-Napoca) este absolventă a
Facultății Teoretice (specializarea Pedagogie muzicală/pian, 1990 și a Facultății de
Artă scenică (specializarea Regie teatru muzical, 2002) a Academiei de Muzică „Gh.
Dima”, Cluj.

În 1993, a absolvit Institutul de Educație și pedagogie muzicală „Edgar
Willems”, la Lyon, iar între 2000-2001 a urmat cursurile Masteratului Specializat
European al Instituțiilor Culturale, la Dijon, Franța. În 2004 a absolvit masteratul în
Artele spectacolului Muzical și și-a susținut, la AMGD, teza de doctorat cu titlul
Contribuții la istoria liedului românesc. Universul muzical eminescian. Din 2006
este conf. univ. dr. la Departamentul de Canto și Artele spectacolului muzical al
AMGD, unde predă regie de teatru muzical, istoria teatrului, estetică scenică, clasă
de operă. În 2016 și-a susținut teza de abilitare în domeniul Muzică. Din 2017 este
membră a Școlii Doctorale „Sigismund Toduță”, Director al Centrului de cercetare și
creație artistică INTERART și Director de Program al Masteratului de Artele

27

spectacolului muzical în limba franceză al AMGD.
În 2006 a primit Premiul pentru originalitatea concepției regizorale

pentru spectacolul ”Mă joc cu voi așa cum doriți”, în cadrul Festivalului
Internațional Lucian Blaga, Cluj. În 2017 a primit trofeul „Lya Hubic” pentru
contribuții aduse scenei lirice și premiul ”Ioan Negoițescu” al revistei Apostrof.

A participat la peste 30 de simpozioane și conferințe la AMGD,
Universitatea de Muzică București, Universitatea „1 Decembrie Alba Iulia”,
Universitatea „Ovidius” Constanța, Institutul Cultural Român de la Paris,
Universitatea din Oldenburg, Academia de Muzică din Cracovia, etc.

A montat peste 20 de spectacole de operă, teatru, muzică și poezie la
Opera Națională Cluj, Teatrul Național „Lucian Blaga”, Cluj, Opera Națională
București, Opera Constanța etc.

Pierre Michel

Melody, repetition and periodicity as symbols for a certain period
beyond cultural differences. A study of parallelisms between
Ligeti, Reich and Riley

Melodie, repetiție și periodicitate ca simboluri pentru o
anumită perioadă dincolo de diferențele culturale. Un studiu
al paralelismelor dintre Ligeti, Reich și Riley

This paper will discuss how György Ligeti moved from 1973 in a
quiet new direction with his piece Clocks and Clouds, partly leaving
“micropolyphony” and what was very characteristic since Apparitions and
Atmosphères behind. The composer himself attributed this change to the
influence of the so-called “minimalist” or “repetitive” music of Steve Reich
and Terry Riley. Ligeti first met Terry Riley in 1967, then discovered this
kind of music in California in 1972 and finally met Steve Reich in 1973 in
Berlin. His own music was already sometimes built on special pattern
repetitions, such as in Continuum (1968), and since Poème symphonique

28

pour cent metronomes (1961) he was really interested by what he called
“meccanico-type music”. This period around 1972, 1973 and the following
years represents a special moment in his output and it is very interesting to
study the parallelisms between several of his pieces like Clocks and Clouds
or later Monument-Selbstportrait-Bewegung, Trio for violin, horn and
piano, Étude pour piano n°3 « Touches bloquées », and the works of Steve
Reich (Violin phase, Drumming) or Terry Riley (In C, Poppy Nogood and the
Phantom Band) to which he was clearly referring himself in his works. This
paper will try to show how this new influence is combined with the
“meccanico-type music” of some earlier pieces, how it is integrated in his
musical language, and what it represents for the morphology and style of
these pieces up until the beginning of the eighties when he discovered
Conlon Nancarrow,African polyrhythms and fractal geometry.

Special attention will be drawn to some topics like periodicity,
pattern repetitions, melody, microtonal writing, and we will try to examine
what Paul Griffiths called Ligeti's “period of uncertainty” regarding other
moments of his career. We wish to formulate some criteria of a new musical
vocabulary emerged in the last decades of the twentieth century in his music,
sometimes also parallel to the evolution of Steve Reich's music.
Keywords: periodicity, rhythm, patterns, musical form, melody, repetition

After gaining his degrees in Musicology at the Sorbonne (Paris
IV), Pierre Michel taught at the Strasbourg Conservatory before taking
up the post of Lecturer at the University of Metz and then at the University
of Strasbourg in 1998 (where he was appointed Professor in 2008). Pierre
Michel had met Ligeti at the Acanthes-Academy (Aix-en-Provence) in
1979, and the composer supported him in the project of writing a book on
his music: the result was the first book to be published in French in 1985
(Éditions Minerve, Paris), with interviews made in Vienna in 1981. After
that Pierre Michel published several other papers on the “Chamber
concerto” and “Le Grand Macabre”, and produced a web documentary in
2016 on the “Trio for violin, horn and piano” for UOH (Université
Ouverte des Humanités: http://www.uoh.fr/front/notice?id=22d63080-
640a-4af2-b934-d61b5fae7c0e).

He translated an important part of the second French volume of
Ligeti's writings entitled “L'atelier du compositeur” (Éditions
Contrechamps, Geneva). He has organised numerous conferences and
workshops with musicians, has published also articles and books about
composers like Luigi Dallapiccola, B.A. Zimmermann, Klaus Huber,
Hans Zender, Franco Donatoni, Wolfgang Rihm, Gilbert Amy, Paul
Méfano. He edited several volumes of writings by composers in France:
Ferruccio Busoni, Gilbert Amy, Tristan Murail (also available in
English), Hans Zender, Wolfgang Rihm. He has supervised many MA

29

and PhD theses. He also edits several French publications. He
implemented the project to set up the GREAM Centre of Research
Excellence (in 2011) whose director he was till 2016. He is also a
musician, mainly in the field of jazz. His research work covers Western art
music since 1945, including modern jazz.

Această lucrare va lua în discuție modul în care György Ligeti a trecut din
1973 într-o nouă direcție, cu lucrarea sa Clocks and Clouds, abandonând parțial
„micropolifonia” și ceea ce îl caracteriza de la Apparitions și Atmosphères.
Compozitorul însuși a atribuit această schimbare influenței muzicii așa-zis
„minimaliste” sau „repetitive” a lui Steve Reich și Terry Riley. Ligeti l-a întâlnit prima
dată pe Terry Riley în 1967, apoi a descoperit acest gen de muzică în California, în
1972, apoi l-a cunoscut pe Steve Reich, în 1973, la Berlin. Propria sa muzică era deja
construită uneori pe un tipar special de repetiții, un exemplu fiind Continuum (1968),
iar Poème symphonique pour cent metronomes (1961) scoate la iveală interesul său
față de ceea ce numea „muzică mecanică”. Această perioadă, 1972-1973, și următorii
ani reprezintă un moment special în activitatea sa și este foarte interesant de studiat
paralelismul dintre mai multe lucrări ale sale, precum Clocks and Clouds sau, mai
târziu, Monument-Selbstportrait-Bewegung, Trio pentru vioară, corn și pian, Studiul
pentru pian nr. 3 « Touches bloquées », și lucrările lui Steve Reich (Violin phase,
Drumming) sau Terry Riley (In C, Poppy Nogood and the Phantom Band), la care făcea
clar referire în lucrările sale. Prezentarea de față va încerca să arate în ce fel această
nouă influență se combină cu „muzica mecanică” din câteva lucrări timpurii, cum s-a
integrat ea în limbajul său muzical și ce reprezintă pentru morfologia și stilul acestor
piese până la începutul anilor 1980, când l-a descoperit pe Conlon Nancarrow, dar și
poliritmiile africane sau geometria fractală.

Se va atrage atenția în mod special asupra unor subiecte precum
periodicitatea, repetițiile unor tipare, melodia, scriitura microtonală, și vom încerca să
examinăm „perioada de incertitudine” a lui Ligeti, așa cum a numit-o Paul Griffiths,
referitor la alte momente din cariera sa. Dorim să formulăm unele criterii ale unui nou
vocabular muzical ce a apărut în ultimele decenii ale secolului XX în creația sa, uneori
în paralel cu evoluția muzicii lui Steve Reich.
Cuvinte cheie: periodicitate, ritm, tipare, formă muzicală, melodie, repetiție

După ce a obținut diploma în muzicologie la Sorbona (Paris IV), Pierre
Michel a predat la Conservatorul din Strasbourg înainte de a lua postul de lector la
Universitatea din Metz și apoi la Universitatea din Strasbourg, în 1998 (unde a fost
numit profesor în 2008). Pierre Michel l-a întâlnit pe Ligeti la Academia Acanthes
(Aix-en-Provence) în 1979, iar compozitorul i-a sprijinit proiectul de a scrie o carte
despre muzica sa: rezultatul a fost prima carte publicată în limba franceză, în
1985 (Éditions Minerve, Paris), cu interviuri luate la Viena, în 1981. După aceea,
Pierre Michel a publicat alte lucrări având ca temă Concertul de cameră și Le Grand

30

Macabre, și a produs un documentar pe web în 2016 despre Trioul pentru vioară,
corn și pian pentru UOH (Université Ouverte des Humanités:
http://www.uoh.fr/front/notice?id=22d63080-640a-4af2-b934-d61b5fae7c0e).

A tradus o parte importantă a celui de-al doilea volum despre lucrările
lui Ligeti, intitulat L'atelier du compositeur (Éditions Contrechamps, Geneva). A
organizat numeroase conferințe și seminare cu muzicieni, a publicat articole și
cărți despre compozitori precum Luigi Dallapiccola, B.A. Zimmermann, Klaus
Huber, Hans Zender, Franco Donatoni, Wolfgang Rihm, Gilbert Amy, Paul Méfano. A
pregătit pentru tipar în Franța mai multe volume ale unor compozitori: Ferruccio
Busoni, Gilbert Amy, Tristan Murail (disponibil și în limba engleză), Hans Zender,
Wolfgang Rihm. A fost îndrumător al multor lucrări de masterat și doctorat. Este
editor și la câteva publicații franceze. A implementat proiectul pentru înființarea
GREAM Centre of Research Excellence (în 2011), al cărui director a fost până în
2016. Activează și ca muzician, mai ales de jazz. Munca sa de cercetare acoperă
muzica occidentală de la 1945 până în prezent, inclusiv jazzul modern.

IMAGINE

31

May

22 SESSION 3 Chair: Kofi Agawu

“Auch dabei”: Kurtág, Nancarrow and
Eastern European composers

Felix Meyer

Mr. Hide and Dr. Seek: Conlon Nancarrow meets György Ligeti

Dl. Hide și Dr. Seek: Conlon Nancarrow îl întâlnește pe
György Ligeti

At first glance, it seems a capricious quirk of music history that two
composers as different as György Ligeti and Conlon Nancarrow should have
become acquainted at all – let alone that their initial encounter in the early
1980s should have developed into a productive artistic friendship. But in
retrospect, the coming together of these two musicians does seem to possess
its own inner logic, for both Ligeti and Nancarrow had reached a point in their
careers where they saw themselves compelled to subject their hitherto
positions to critical evaluation and to take new impulses on board. After
composing his opera Le Grand Macabre, Ligeti's creativity had entered a
trough, and he was hunting more than ever for alternatives to a European
avant-garde that he felt to be rigid and constricting. And Nancarrow, who had
been composing for decades exclusively for his two non-transportable
mechanical player-pianos, was displaying the first signs of a willingness to set
aside the well-guarded "privacy" of his composing and to make his works
known to the musical public in the form of scores and recordings. This paper
will discuss the common interests that united these two composers, and the
impact of their interaction on their thinking and their creative work. Use will
be made of published sources as well as of documentary materials from the
Paul Sacher Foundation in Basel, where both Ligeti's and Nancarrow's
archives are held.
Keywords: György Ligeti, Conlon Nancarrow

32

Felix Meyer has been the Director of the Paul Sacher Foundation
since 1999. He has published widely on twentieth-century music, and has
edited and co-edited a number of books including Settling New Scores:
Music Manuscripts from the Paul Sacher Foundation (Schott, 1998),
Edgard Varèse: Composer, Sound Sculptor, Visionary (The Boydell Press,
2006), Elliott Carter: A Centennial Portrait in Letters and Documents
(The Boydell Press, 2008), Crosscurrents: American and European Music
in Interaction, 1900–2000 (The Boydell Press, 2014), and Alberto
Ginastera in Switzerland; Essays and Documents (Boosey & Hawkes,
2016). His publications also include facsimile editions of works by Béla
Bartók (Musik for Strings, Percussion and Celesta; Schott, 2000) and Igor
Stravinsky (piano version of The Rite of Spring; Boosey & Hawkes, 2013).
Felix Meyer was born in St. Gallen, Switzerland, and studied at the
University of Zurich, where he obtained his Ph.D. with a dissertation on
Charles Ives. Before joining the staff of the Paul Sacher Foundation in
1985, he worked briefly as administrator for the Swiss Youth Music
Competition.

La prima vedere, pare a fi vorba de o excentricitate bizară a istoriei muzicii ca
doi compozitori atât de diferiți ca György Ligeti și Conlon Nancarrow să ajungă să facă
cunoștință – cu atât mai puțin ca prima lor întâlnire de la începutul anilor 1980 să se
transforme într-o prietenie artistică prolifică. Dar, privind înapoi, întâlnirea acestor doi
muzicieni pare să aibă propria sa logică interioară, căci atât Ligeti, cât și Nancarrow
atinseseră un punct în carierele lor, în care se vedeau obligați să-și supună pozițiile
dobândite unei evaluări critice și să adopte noi impulsuri. După ce a compus opera Le
Grand Macabre, creativitatea lui Ligeti intrase pe un traseu descendent, iar el căuta mai
mult ca oricând alternative la o avangardă europeană pe care o considera rigidă și
limitativă. Iar Nancarrow, care de zeci de ani compusese pentru cele două pianole
mecanice netransportabile ale sale, dădea primele semne că este dispus să lase
deoparte bine păzita „intimitate” a stilului său componistic și să-și facă lucrările
cunoscute publicului meloman sub forma partiturilor și înregistrărilor. Această lucrare
va aborda interesele comune care i-au unit pe acești doi compozitori și impactul
interacțiunii lor asupra gândirii și creativității lor. Se va apela la surse publicate, cât și la
materiale documentare de la Fundația Paul Sacher din Basel, unde se află arhivele lui
Ligeti și Nancarrow.
Cuvinte cheie: György Ligeti, Conlon Nancarrow

Felix Meyer este director al Fundației Paul Sacher din 1999. A publicat
multe articole despre muzica secolului XX și a pregătit pentru tipar, singur și în
colaborare, mai multe cărți, printre care Settling New Scores: Music Manuscripts
from the Paul Sacher Foundation (Schott, 1998), Edgard Varèse: Composer, Sound
Sculptor, Visionary (The Boydell Press, 2006), Elliott Carter: A Centennial Portrait in

33

Letters and Documents (The Boydell Press, 2008), Crosscurrents: American and
European Music in Interaction, 1900–2000 (The Boydell Press, 2014), și Alberto
Ginastera in Switzerland; Essays and Documents (Boosey & Hawkes, 2016).
Publicațiile sale includ și ediții facsimil ale unor lucrări de Béla Bartók (Musik for
Strings, Percussion and Celesta; Schott, 2000) și Igor Stravinski (versiunea pentru
pian a Sărbătorii primăverii; Boosey & Hawkes, 2013).

Felix Meyer s-a născut la St. Gallen, în Elveția, și a studiat la Universitatea
din Zürich, unde a obținut doctoratul, pregătind o disertație despre Charles Ives.
Înainte de a se alătura Fundației Paul Sacher, în 1985, a lucrat pentru scurt timp ca
intendent al Concursului de Muzică pentru Tineret din Elveția.

Pavel Puşcaş

Minimalism vs. maximalism (Ligeti and/or Kurtág)

Minimalism vs. maximalism (Ligeti şi/sau Kurtág)

Minimalism - trend or dominant stylistic choice, consciously opting
for brevity, rarefied, suggestive, metaphorical expression. Involving a high
concentration of technical means of expression that favors simplicity
(apparent), clarity (the default complexity), and denotative means (with the
suggestion of connotative ones). The choice is considering the complexities of
syntactic relations arising from a reduced morphological repertoire
cryptically limited to the essential. Uses rhetorical figures like: litotes,
metaphor, anagram, antanaclasis, ellipse and chiasmus.

Maximalism – polar opposite, designating a stylistic option for
massive dimensions (in time and space), grandeur, explicit complexity,
density and plurality. It is the manifestation of an unlimited demiurgic
creative attitude that pushes for the exhaustion of both meanings of
expressive means and related topics. The theme (elaborated deliberately
complex) generates multiple thematic hypostases, by variation, treatments,
showing the full range of virtual syntactic possibilities. On a rhetoric level it
appeals to circumlocution, catachresis, hyperbole, allegory, graduation that

34

point to the exhaustive.
It's difficult to explain why and due to which factors one composer opts

for one of these two different attitudes. Contextual complexity is very wide
including various determinations: logistical (space required for voices and
instruments), financial investments (for instruments, musicians'
remunerations), political (prestige and/or propaganda), religious (dogmas,
strength, and universal significance), aesthetics and philosophical ideas
(paradigms), time, period, style (stylistic determinations), and "last but not
least" individual (the creator itself – idiosyncratic stylistic determinations).

There are no composers exclusively maximalist or minimalist.
Opposites attract. The Maximalists are sometimes attracted to concision and
the delight of minimalism and the Minimalists are sometimes tempted by the
verbosity and the complexity of maximalism. But there are some composers
whose musical poetics are, by their nature, clearly opposed to being
maximalist or minimalist. We believe that Ligeti generally falls into the
maximalist tendency and Kurtág in the minimalist one. That is why our paper
tries to analyze this duality by examining works and significant fragments of
the works of the two composers with persuasive arguments about their
stylistic choices.
Keywords: minimalism, maximalism, simplicity, complexity, cohesion,
density, laconic, hyperbolic

Pavel Puşcaş studied musicology at the Music Academy of
Cluj-Napoca (1974-1978) and in Weimar/GDR (1977-78). He taught
harmony, counterpoint, and musical forms at the Music High School in
Deva, then in Târgu Mureş (1978-1982). He was head of the Music and
Art Library in Târgu Mureş (1982-1990).

Since 1990 he has been a member of the professorial staff at the
“Gheorghe Dima” Music Academy of Cluj-Napoca, as lecturer (1990),
associate professor (1994) and finally, professor (2004).

Doctor of musicology (1997, field: Stylistics), he was chair of
the Musicology Department. He teaches musicology, music aesthetics,
stylistics and musical forms. He has also taught aesthetics at the Faculty
of Philosophy, at theAcademy of FineArts and at the Faculty of Philology
in Cluj. He is a member of the U.C.M.R. (Society of Composers and
Musicologists in Romania) and an expert of C.N.C.S.I.S. at the Ministry
of Education.

He has written papers and articles on musicology, stylistics,
music aesthetics and acoustics, and presented these in national
conferences in Romania (Bucharest, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara) and
abroad in Bergen, Budapest, Athens, Frankfurt, etc. He has published the
books Stylistic Cristallization in Music and Mathematical Inferences in
Music Aesthetics, as well as numerous articles in collective volumes.

Special interests (in alphabetical order): acoustics, philosophy of
culture, mathematics, rhetoric, semiotics and systematic musicology.

35

Minimalism – tendinţă sau dominantă stilistică ce optează conştient
pentru o exprimare concisă, rarefiată, sugestivă, metaforică. Implică o mare
concentrare a mijloacelor tehnice de expresie ce favorizează simplitatea (aparentă),
claritatea (cu implicită complexitate), denotativul (cu sugestia permanentă a
conotativului). Alegerea are în vedere întreaga complexitate a relaţiilor sintactice
decurgând dintr-un repertoriu morfologic redus, limitându-se criptic la esenţial.
Retoric utilizează litota, metafora, anagrama, antanaclaza, elipsa, chiasmul.

Maximalism – prin opoziţie polară, desemnează opţiunea stilistică pentru
masivitate (în timp şi spaţiu), pentru grandoare, complexitate explicită, densitate şi
pluralitate. Este manifestarea unei atitudini creative demiurgice nelimitate ce
ambiţionează epuizarea atât a semnificaţiilor unei teme cât şi a mijloacelor expresive
aferente. Temele (conştient şi intenţionat complexe) generează multiple ipostaze
tematice, variaţii, tratări, ilustrând caleidoscopic întreaga gamă a posibilităţilor
sintactice posibile. Retoric apelează la perifrază, catachreză, hiperbolă, alegorie, la
gradaţia ce ambiţionează exhaustivul.

E dificil de explicat de ce și datorită căror factori un compozitor optează pentru o
atitudine ori alta. Complexitatea contextuală e foarte vastă cuprinzând determinări de
tip: logistic (spaţiu necesar, voci şi instrumente), investiţii financiare (instrumente,
retribuţii), politic (prestigiu propagandă), religios (masivitate, forţă, universalitate),
idei estetice și filosofice (paradigme), epocă şi periodă stilistică (stileme specifice), and
“last but not least” individual (creatorul însuşi cu determinări idiosintactice).

Nu există compozitori cu opere exclusiv minimaliste sau maximaliste. Contrariile
se atrag. Cei maximaliști sunt uneori atrași de concizia și deliciul minimalismului, iar
cei minimaliști se lasă uneori atraşi de prolixitatea şi complexitatea maximalistă.
Există însă compozitori ale căror poetici muzicale sunt în mod clar și opus maximaliste
ori minimaliste. În ce ne privește credem că în general Ligeti se încadrează în tendința
maximalistă, iar Kurtág în cea minimalistă. De aceea lucrarea noastră va analiza
această generală dualitate prin examinarea unor piese şi fragmente semnificative din
operele celor doi creatori, cu argumente persuasive asupra alegerilor lor stilistice.
Cuvinte cheie: minimalism, maximalism, simplicitate, complexitate, coeziune,
densitate, laconic, hyperbolic

Pavel Pușcaș a studiat muzicologia în cadrul Academiei de Muzică „Gh.
Dima” din Cluj-Napoca (1974-1978) și la Weimar/R.D.G. (1977-78). A fost profesor
la Deva, apoi la Târgu Mureș (1982-1990), unde a predat diverse discipline
teoretice (armonie, contrapunct și forme muzicale). Între 1982 și 1990 a fost șeful
Bibliotecii Muzicale și de Artă din Târgu Mureș.

Din anul 1990 s-a alăturat corpului profesoral al Academiei de Muzică
„Gh. Dima”, întâi ca lector (1990), devenind apoi conferențiar (1994) și profesor
(2004).

Doctor în muzicologie (1997, aria: stilistică), a fost șeful catedrei de
muzicologie în cadrul Academiei de Muzică „Gh. Dima”. Predă cursuri de

36

muzicologie, estetică muzicală, stilistică și forme, dar a ținut de asemenea cursuri
de estetică la alte instituții de învățământ superior din Cluj: Facultatea de Filosofie,
Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu”, Facultatea de Filologie. Este membru al
Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și expert C.N.C.S.I.S. în cadrul
Ministerului Educației.

A scris studii și articole pe teme diverse: muzicologie, stilistică, estetică
muzicală și acustică, prezentate în conferințe naționale (București, Iași, Cluj-
Napoca, Timișoara) și în străinătate, la Bergen, Budapesta, Atena, Frankfurt etc. A
publicat Cristalizarea stilistică în arta muzicală, Inferențe matematice în estetica
muzicală, dar și numeroase lucrări în volume colective.

Aria largă de interes pe care o demonstrează activitatea sa științifică
îmbrățișează teme din domenii diverse: acustică, filosofia culturii, matematică,
retorică, semiotică și muzicologie sistematică.

Anna Dalos

Experimentalism and popularity: young Hungarian composers
on the path of minimalism in the 1980s

Experimentalism și popularitate: Tineri compozitori maghiari
pe drumul minimalismului în anii 1980

Minimalism began to conquer Hungarian composition in the early
1980s. The first clear signs of its compositional reception appeared in the
workshop of the so-called New Music Studio Budapest. This group of
composers – primarily Zoltán Jeney (1943), László Sáry (1940), László
Vidovszky (1944) – especially followed the ideas of John Cage from the
beginning of the 70s, and performed American experimental music in their
concerts. Steve Reich was also invited to Hungary by the Studio and several
of his works were premiered and performed in Budapest in the Studio's
concerts. The impact of minimalism, especially of repetitive music, is even
more noticeable in the compositions of younger composers – István Márta

37

(1952), Tibor Szemző (1955), László Melis (1953), Béla Faragó (1961),
András Soós (1954) – who began their career in the beginning of the 1980s.
Their independent workshop, Group 180, performed American minimalist
repertoire (Steve Reich, Philip Glass). The young composers themselves
have deliberately adopted this stylistic ideal. Their concerts were popular
with a new generation of audience who grew up under the influence of
popular and rock music. As well as the activities of the Group 180, the
performances of the Amadinda Percussion Group played a decisive role in
the diffusion of minimalism in Hungary. The ensemble commissioned and
performed numerous works from the latest generations of Hungarian
composers. Both ensembles have introduced a new phenomenon in
Hungarian music life: the practice of a modern music, which does not distort
popular devices, and which follows and accepts the audience's need for
intelligibility. Besides describing the appearance and presence of American
and Hungarian minimalists in musical life, I primarily seek to discover the
goals which led the younger generation to work with popular,
minimalist/repetitive means in their music, and this in the context of the
stylistically and politically quite fragmented Hungarian musical life of the
decade preceding the political change in 1989.
Keywords: minimalism, popularity, New Music Studio, Group 180

Anna Dalos (Budapest, 1973) studied musicology at the Franz
Liszt Academy of Music, Budapest, from 1993 to 1998; between 1998
and 2002 she attended the Doctoral Program in Musicology of the same
institution. She spent a year on a German exchange scholarship (DAAD)
at the Humboldt University, Berlin (1999-2000). She is currently
working as a senior researcher at the Musicological Institute of the
Research Centre for Humanities of the Hungarian Academy of Sciences.
Since 2007 she has been a lecturer for the DLAProgram of the Franz Liszt
Academy of Music and was a visiting lecturer at the International Zoltán
Kodály Pedagogical Institute of Music, Kecskemét, between 2010 and
2015. Her research is focused on 20th century Hungarian music, history
of composition and musicology in Hungary. She has had journal articles
published on these subjects (Studia Musicologica, Perspectives of New
Music, Magyar Zene, European Journal of Musicology), as well as short
monographs on several Hungarian composers (Pál Kadosa, György
Kósa, Rudolf Maros). Her book on Zoltán Kodály's poetics was
published in 2007 in Budapest and she published her second monograph
on Kodály in 2015. In 2012 she won the 'Lendület' grant of the Hungarian
Academy of Sciences, which funded the foundation of the Archives and
Research Group for the 20th-21st Century Hungarian Music at the
Institute for Musicology of the Research Centre for the Humanities. At
present she is working on a monograph about Hungarian music behind
the Iron Curtain (1956–1989).

38

Minimalismul a început să câștige teren în compoziția maghiară la
începutul anilor 1980. Primele semne clare ale prezenței sale în compoziție au apărut
în atelierul așa-numitului Studio al Muzicii Noi din Budapesta. Acest grup de
compozitori – mai ales Zoltán Jeney (1943), László Sáry (1940), László Vidovszky
(1944) – au urmat îndeosebi ideile lui John Cage de la începutul anilor 1970 și au
interpretat muzică experimentală în cadrul concertelor lor. Steve Reich a fost invitat de
Studio în Ungaria, iar câteva dintre lucrările sale au fost interpretate inclusiv în primă
audiție la Budapesta, în cadrul concertelor Studioului. Impactul minimalismului, mai
ales al muzicii repetitive, este și mai evident în lucrările compozitorilor mai tineri –
István Márta (1952), Tibor Szemző (1955), László Melis (1953), Béla Faragó (1961),
András Soós (1954) – care și-au început cariera imediat după 1980. Atelierul lor
independent, Grupul 180, interpreta repertoriu minimalist American (Steve Reich,
Philip Glass). Tinerii compozitori au adoptat în mod deliberat acest ideal stilistic.
Concertele lor aveau priză la o nouă generație de public, care a crescut sub influența
muzicii rock și pop. Pe lângă activitățile Grupului 180, concertele ansamblului de
percuție Amadinda au jucat un rol decisiv în pătrunderea minimalismului în Ungaria.
Ansamblul a comandat și interpretat numeroase lucrări compuse de cea mai nouă
generație de compozitori maghiari. Ambele ansambluri au introdus un nou fenomen
în viața muzicală din Ungaria: abordarea unei muzici moderne, care nu distorsionează
tehnicile populare și care ține cont și acceptă nevoia publicului de inteligibilitate. Pe
lângă descrierea apariției și prezenței minimaliștilor maghiari și americani în viața
muzicală, caut în principal să descopăr țelurile care au determinat generația mai
tânără să abordeze mijloace pop, minimaliste/repetitive în muzica sa, în contextul unei
vieți muzicale maghiare destul de fragmentate politic și stilistic, în deceniul
premergător schimbărilor politice din 1989.
Cuvinte cheie: minimalism, popularitate, Studioul Muzicii Noi, Grupul 180

Anna Dalos (Budapesta, 1973) a studiat muzicologia la Academia de
Muzică Franz Liszt, din Budapesta, din 1993 până în 1998; între 1998 și 2002, a
participat la programul de doctorat în muzicologie al aceleiași instituții. Prin
intermediul unei burse germane (DAAD) a petrecut un an la Universitatea
Humboldt din Berlin (1999-2000). Actualmente lucrează ca cercetător la Institutul
Muzicologic al Centrului de Cercetare în Științe Umaniste al Academiei de Științe
din Ungaria. Din 2007, este lector în programul DLA al Academiei de Muzică Franz
Liszt și a fost lector invitat la Institutul Pedagogic Internațional de Muzică Zoltán
Kodály din Kecskemét, între 2010 și 2015. Cercetările sale se axează pe muzica
maghiară a secolului XX, istoria compoziției și muzicologia din Ungaria. A publicat
articole pe aceste teme (Studia Musicologica, Perspectives of New Music, Magyar
Zene, European Journal of Musicology), cât și scurte monografii ale mai multor
compozitori maghiari (Pál Kadosa, György Kósa, Rudolf Maros). Cartea sa despre
poetica lui Zoltán Kodály a fost publicată în 2007 la Budapesta, iar în 2015 a
publicat a doua monografie a lui Kodály. În 2012 a câștigat bursa „Lendület” a
Academiei de Ştiințe din Ungaria, care a pus bazele Arhivelor și Grupului de

39

Cercetare pentru Muzica Maghiară din secolele XX-XXI, la Institutul Muzicologic al
Centrului de Cercetare în Științe Umaniste. În prezent, are în pregătire o
monografie despre muzica maghiară din spatele Cortinei de Fier (1956-1989).

Bianca Ţiplea Temeş

Out of the loop? Romanian minimalism
Înafara buclei? Minimalismul românesc

Already cut off from Western culture in the 70s and 80s, Romanian
composers had to find clandestine ways of staying tuned with cultural trends
on the other side of the Iron Curtain. They outsmarted absurd censorship
rules at a time when there was open warfare against modernism and
dodecaphony, and often resorted to all kinds of ingenious subterfuges and
musical codes. Minimalism, however, still did not take root in this country.
Sceptical of its 'simplistic' methods, Romanian composers distanced
themselves from it while continuing to absorb other orientations. Those who
did come close to the minimalist style approached it from a different angle,
using Romanian folk music as a starting point. Such composers as Corneliu
Dan Georgescu, Octavian Nemescu, Aurel Stroe, Mihai Mitrea Celarianu,
Lucian Mețianu and Liviu Glodeanu, all produced a few pieces with clear
minimal echo. A special case was Cluj-born Liviu Glodeanu, whose pieces
based on children’s folklore evoke a strong local flavour, keeping the
Romanian school of composition in the minimalist loop.
Keywords: L. Glodeanu, C.D. Georgescu, A. Stroe, O. Nemescu, children’s
folklore

40

Bianca Ţiplea Temeş is a musicologist and Reader at Gh. Dima
Music Academy in Cluj-Napoca. She earned two doctorates from both
the University of Music in Bucharest (2002) and the University of
Oviedo, Spain (2015). She also holds a degree in business management
(M.B.A. granted by Babeş-Bolyai University), combining her academic
career with her post at the Transylvania Philharmonic, where she was
head of theArtistic Department.

Her books have been published in Romania, the most recent
being Seeing Sound, Hearing Images, edited at MediaMusica (Cluj),
together with the renowned musicologist Nicholas Cook, and her articles
have appeared in leading journals in Switzerland, Spain, Lithuania, the
Czech Republic, Belgium, Romania, and the U.S. (at Routledge). She has
participated in many conferences organised by prestigious institutions
such as the University of Cambridge, Universität der Künste Berlin,
Université Paris-Sorbonne, IRCAM Paris, Conservatorio di Musica
Santa Cecilia Rome, University of Chicago, City University of New
York, among others. Since 2010 she has been visiting professor at various
institutions: Universidad de Oviedo, Istituto Mascagni in Livorno,
Paderewski Music Academy in Poznań, University College Dublin,
Universidad Complutense in Madrid, and University of Montevallo,
Alabama.

She was awarded several Erasmus grants to study at the
University of Cambridge/U.K. (where she was also Visiting Scholar in
May, 2017), obtained two DAAD Scholarships in Berlin and Hamburg,
received a research grant from the Paul Sacher Foundation, where she
explored the Ligeti collection. In 2016 she became the founder and the
director of the Festival “A Tribute to György Ligeti in his Native
Transylvania”.

Izolați de cultura occidentală în anii ’70-’80, compozitorii români au fost
nevoiți să găsească mijloace clandestine pentru a rămâne racordați la pulsul cultural
al lumii situate dincolo de Cortina de fier. Recurgând la ingenioase subterfugii și coduri
sonore, ei au reușit să înșele vigilența și regulile unei cenzuri absurde, într-o perioadă
în care se ducea o luptă deschisă împotriva limbajului modern și a dodecafoniei. Cu
toate acestea, minimalismul nu a prins rădăcini în această țară. Sceptici față de
mijloacele lui „simpliste” de compoziție, artiștii români s-au distanțat de acest curent,
în timp ce se arătau receptivi la celelalte orientări. Aceia care s-au apropiat totuși de
stilul minimalismul, l-au abordat dintr-un unghi diferit, luând folclorul românesc
drept punct de plecare. Compozitorii Corneliu Dan Georgescu, Octavian Nemescu, Aurel
Stroe, Mihai Mitrea Celarianu, Lucian Mețianu și Liviu Glodeanu au scris câteva piese
cu evidentă rezonanță minimalistă. Un caz special îl reprezintă clujeanului Liviu
Glodeanu, ale cărui piese inspirate din folclorul copiilor evocă un puternic parfum local,
menținând școala românească de compoziția în interiorul ”buclei” minimaliste.
Cuvinte cheie: L. Glodeanu, C.D. Georgescu, A. Stroe, O. Nemescu, folclorul copiilor

41

Bianca Țiplea Temeș este muzicolog și conferențiar univ. dr. la
Academia de Muzică „Gh. Dima”. A obținut două titluri de doctor, la Universitatea
Națională de Muzică din București (2002) și la Universidad de Oviedo, Spania
(2015). Având o dublă specializare, în muzicologie și management (Master, la
Universitatea Babeș-Bolyai), ea a îmbinat cariera academică cu activitatea din
cadrul Filarmonicii de Stat „Transilvania”, unde a ocupat postul de țef al
Departamentului Artistic.

A publicat cărți în România, cea mai recentă fiind Seeing Sound, Hearing
Images, editată la MediaMusica (Cluj), împreună cu renumitul muzicolog Nicholas
Cook. Studiile și articolele sale au apărut în reviste importante din Elveția, Spania,
Lituania, Republica Cehă, Belgia, România și S.U.A. (la editura Routledge). A
participat la numeroase conferințe organizate de către instituții prestigioase
precum University of Cambridge, Universität der Künste Berlin, Sorbonne
Universités, IRCAM Paris, Conservatorio di Musica „Santa Cecilia” Roma, University
of Chicago, City University of New York, printre altele. Din 2010 este profesor
invitat la numeroase instituții din străinătate: Universitatea din Oviedo, Institutul
„P. Mascagni” din Livorno, Academia de Muzică „Paderewski” din Poznań,
University College Dublin, Universidad Complutense din Madrid și University of
Montevallo din statul Alabama.

A beneficiat de câteva burse Erasmus la Universitatea din Cambridge,
unde a fost acceptată ca Visiting Scholar în mai 2017, a obținut două burse DAAD la
Berlin și Hamburg și a beneficiat de o bursă de cercetare la Fundația „Paul Sacher”,
unde a studiat colecția Ligeti. În 2016 a devenit fondatorul și directorul Festivalului
“Un omagiu lui György Ligeti în Transilvania natală”.

42

SESSION 4 Chair: Felix Meyer May

22

Phase shift: back to Ligeti

Heidy Zimmermann

Ligeti's early minimalism

Minimalismul timpuriu al lui Ligeti

This paper tries to analyze how Ligeti started to work with a kind of
minimalism avant la lettre. Mechanical patterns, the idea of grid structures
and strategies of reduction as a means of compositional invention can be
traced in his works back to the late 1940s and a focus will be on the conception
of "Poème symphonique" of 1962. The coincidence with American
minimalism will be discussed against this background, as well as the question
of how Ligeti's individual position can be characterised in contrast to the
musical minimalism he discovered during his residence at Stanford in 1972.
Keywords: György Ligeti, Steve Reich, musical minimalism, complexity
and reduction

Heidy Zimmermann has been a member of the research staff
and curator at the Paul Sacher Foundation since 2002. She studied
musicology, German language and literature, as well as Jewish studies in
Basle, Lucerne, and Jerusalem (PhD 1999). From 1995 to 2002 she was a
research assistant and lecturer at Basle University. She has published
numerous articles on twentieth-century music (especially on Stefan
Wolpe, Klaus Huber, and György Ligeti) and co-edited several books,
such as Jüdische Musik? (Cologne: Böhlau, 2004), Edgard Varèse.
Composer, Sound Sculptor, Visionary (Mainz: Schott, 2006), Avatar of
Modernity. The "Rite of Spring" Reconsidered (Boosey & Hawkes,
2013), and recently RE-SET. Rückgriffe und Fortschreibungen in der
Musik seit 1900 (Schott 2018).

43

Lucrarea de față își propune să analizeze modul în care Ligeti a început să
promoveze un tip de minimalism avant la lettre. Motive muzicale de tip mecanic,
structuri de tip grilă și strategii de esențializare ca mijloace de invenție în compoziție
se pot detecta în piesele sale începând încă din finalul anilor '40, cu un focus special
asupra conceperii piesei "Poème symphonique" din 1962. Pe acest fundal,
asemănarea cu minimalismul american va fi luată în discuție, ca de altfel și contrastul
poziției lui Ligeti față de minimalismul american, pe care el l-a descoperit abia în
1972, în timpul șederii sale la Stanford.
Cuvinte cheie: György Ligeti, Steve Reich, minimalism muzical, complexitate și
esențializare

Heidy Zimmermann este membru al colectivului de cercetare și
custode al Fundației Paul Sacher din 2002. A studiat muzicologia, limba și
literatura germană și a urmat studii iudaice la Basel, Lucerna și Ierusalim (cu un
doctorat în 1999). Din 1995 până în 2002, a fost asistent de cercetare și lector la
Universitatea din Basel. A publicat numeroase articole despre muzica secolului XX
(mai ales despre Stefan Wolpe, Klaus Huber și György Ligeti) și este co-editor al mai
multor cărți precum Jüdische Musik? (Köln: Böhlau, 2004), Edgard Varèse.
Composer, Sound Sculptor, Visionary (Mainz: Schott, 2006), Avatar of Modernity.
The "Rite of Spring" Reconsidered (Boosey & Hawkes, 2013) și de curând RE-SET.
Rückgriffe und Fortschreibungen in der Musik seit 1900 (Schott 2018).

Márton Kerékfy

Márton Kerékfy is Research Fellow at the Budapest Bartók
Archives, Editor of the Béla Bartók Complete Critical Edition and Editor-in-
Chief at Editio Musica Budapest. He studied musicology and composition at
the Franz Liszt Academy of Music in Budapest and received his PhD in
musicology from the same institution. His doctoral thesis (2014) explores
the influence of East European folk music in György Ligeti’s music. He has
published articles on the music of Ligeti and Bartók in, among others,
Tempo, Studia Musicologica, and Mitteilungen der Paul Sacher Stiftung. He
translated into Hungarian and edited Ligeti’s selected writings (2010), and is
co-editor of a collection of essays entitled “Ligeti’s Cultural Identities”
(2018).

44

Márton Kerékfy este cercetător la Arhivele Bartók din capitala Ungariei,
direct implicat în publicarea ediției critice complete a moștenirii bartókiene, și este, de
asemenea, editor șef la Editio Musica din Budapesta. A studiat muzicologie și
compoziție la Academia de Muzică ”Franz Liszt” și a obținut titlul de doctor în
muzicologie la aceeași instituție. Teza sa doctorală (2014) sondează influența
folclorului muzical est-european asupra muzicii lui Ligeti. A publicat articole despre
creația lui Ligeti și Bartók în revistele Tempo, Studia Musicologica și Mitteilungen der
Paul Sacher Stiftung, printre altele. A tradus în maghiară și a editat un volum cu
selecţii din scrierile lui Ligeti (2010), şi este co-editor al volumului de eseuri intitulat
„Ligeti’s Cultural Identities”. (2018).

Round table: presentation of the volume

Masă rotundă: prezentarea volumului

Ligeti´s Cultural Identities (Routledge, 2018)

Participants:
Amy Bauer, Márton Kerékfy,
Heidy Zimmermann, Bianca Țiplea Temeș

45

46

Notes

47

INTERNATIONAL CONFERENCE

CONFERINŢĂ INTERNAŢIONALĂ

Ligeti: a Portrait with Reich and Riley

Ligeti: un portret cu Reich și Riley

Scientific Committee:
Dr. Nicholas Cook (University of Cambridge)
Dr. Amy Bauer (University of California Irvine)
Dr. Keith Potter (Goldsmiths University London)
Dr. Violeta Dinescu (Karl von Ossietzky Universtität, Oldenburg)
Dr. László Vikárius (Budapest Bartók Archives, Institute for Musicology,
Research Centre for the Humanities of the Hungarian Academy of Sciences;
Ferenc Liszt Academy of Music)
Dr. Adrian Pop („Gh. Dima” Music Academy Cluj-Napoca)
Dr. Bianca Ţiplea Temeş („Gh. Dima” Music Academy Cluj-Napoca)

Organizing Committee:
Dr. Victor-Eugen Salcă – consultant / adviser
Drd. Cristina Pascu – P.R.
Dr. Louise Duchesneau – editor de limbă engleză/english language editor
Dr. Anca Baciu – traducător/translator
Dr. Dionisie Stoian – asistenţă tehnică/technical assistance

Volunteer students:
Alexandra Magazin, Szakács Boglárka, Liviu Diaconescu, Roxana Seraz,
Giulia Şandor, Georgiana Creța, Oana Zamfir, Iulia Rus,
Sabina Constantin, Diana Săsărman, Ioana Magazin

–
Print & design

Bencze Miklós – Firma9