PSIHOLOGIE

PSIHOLOGIE GENERALĂ

CLASA a X-a

-După Editura Aramis 2005-
Coordonator Mielu Zlate

Obiectul Psihologiei-Introducere

"Psihologia este o lumină indispensabilă înțelegerii, apropierii și ascensiunii umane"
(Vasile Pavelcu, 1964)

Explicaţia noţiunii

Termenul de ,,psihologie” provine din cuvintele greceşti ,,psyche” (psihic) şi ,,logos”
(ştiinţă). În mitologie ,,Psyche” era o tânără foarte frumoasă, care personifica sufletul
sau spiritul.

Folosirea termenului-scurt istoric

✓ din antichitate și până la sfârșitul secolului al 19-lea psihologia a fost considerată
parte componentă a filozofiei

✓ primele referiri le găsim la Aristotel în lucrarea "Despre suflet"
✓ termenul psihologie este folosit totuși abia către sfârșitul evului mediu de către

Philipp Melanchton în lucrarea lui "Considerații asupra sufletului" (1540)
✓ în 1553 termenul este utilizat într-o lucrare morală
✓ în 1732 si 1734 apare în lucrările lui Christian Wolff "Psihologia empirică" şi

"Psihologia raţionalistă", scrise în limba latină
✓ prima lucrare cu caracter ştiintific "Elemente de psihofizică" îi aparţine

medicului german Gustav Feschner
✓ adevăratul părinte al psihologiei este considerat Johannes Nikolaus Tetens, care

în lucrarea sa "Considerații filozofice asupra naturii umane și dezvoltării sale"
(1777) face o descriere amănunțită a funcțiilor și proceselor psihice cu
valabilitate până în timpurile noastre
✓ începând cu secolul al 19-lea, psihologia a început să se contureze ca disciplină
de sine stătătoare
✓ în 1879, la Leipzig s-a înfiinţat primul laborator de psihologie din lume, de către
fiziologul Wilhelm Wundt; aici s-a format si Eduard Gruber care a întemeiat în
1893, la Iaşi, primul laborator de psihologie din România

Statutul de știință al psihologiei

Psihologia face parte din sistemul științelor pentru că îndeplinește următoarele condiții:

✓ are un obiect propriu, distinct de studiu-psihicul

✓ folosește metode explicite și valide (corecte) de studiu

✓ descoperă și explică relațiile constante (legile) ale vieții psihice

✓ creează posibilitatea intervenției specializate și competente în educarea,
ameliorarea și reechilibrarea psihicului uman

Problematica psihologiei o reprezintă cunoaşterea de sine şi cunoaşterea altuia, cu
scopul de a asigura eficienţa activităţii şi adaptarea la condiţiile sociale şi de mediu.

Definirea psihologiei

- disciplina care studiază fenomenele psihice (fapte externe-gesturi şi fapte
interne-gânduri)

Psihologia= este o știința care se ocupă de fenomene și capacități psihice, urmărind
descrierea și explicarea acestora în baza descoperirii unui ansamblu de legi, regularități
sau modalități determinative (Paul Popescu-Neveanu, 1987)

Clasificarea ,,fenomenelor psihice”

a) procese psihice

- cu funcţii cognitive:

✓ senzoriale (senzaţii, percepţii, reprezentări)

✓ intelectuale-superioare, logice (gândire, memorie, imaginaţie)

- cu funcţii reglatorii (procese afective şi volitive)

b) însuşiri psihice, rezultate din interacţiunea unor procese psihice; unele sunt
predominant înnăscute (temperamentale), altele sunt dobândite (caracteriale);
din interacţiunile celor două tipuri se formează personalitatea umană

c) activitatea psihică, ce defineşte modalitatea de adaptare la mediul natural şi
social şi transformarea acestora; se realizează pe plan extern prin gesturi,
mimica, vorbire şi pe plan intern prin gânduri, sentimente, emoţii;

- activitatea psihică are ca forme: jocul, învăţarea dirijată, munca, creaţia

d) condiţii care stimulează şi facilitează procesele, activităţile şi însuşirile psihice –
acele fenomene psihice care nu pot fi cuprinse în nici una din categoriile de mai
sus: motivaţia, deprinderile, atenţia

Psihicul şi ipostazele sale

Psihicul

✓ este obiectul de studiu al psihologiei
✓ este o formă superioară, complexă de viaţă umană
✓ se deosebeşte de obiectul de studiu al altor ştiinţe prin următoarele:

➢ este nonsubstanţial, nepalpabil

➢ are un conţinut informaţional interiozat printr-o multitudine de ipostaze organizate
sistemic şi dinamic: imagini, idei, amintiri, emoţii etc

➢ se autoîntreţine şi dezvoltă prin relaţiile directe şi indirecte cu ceilalţi oameni

➢ se exteriorizează prin comportamentul oamenilor

Psihicul este o formă specifică de reacţie a organismului la solicitările mediului, cu
scopul adaptării la acesta.

Formarea, existenţa şi manifestarea psihicului pot fi înţelese pe baza următoarelor idei
fundamentale:

• Psihicul este expresia vieţii de relaţie/ un produs al activităţii omului în societate/un
produs al relaţiilor sociale-omul nu poate exista ca om decât în acţiune, raportându-
se în permanenţă la mediul ambiant; ca rezultat al acestei raportări, omul simte, vede,
aude, doreşte, aspiră, se emoţionează, gândeşte etc.

• Psihicul este un rezultat, un produs, o funcţie a materiei, îndeosebi a celei superior
organizate care este creierul. Deşi psihicul are acest suport material, nu se confundă
cu acesta. Creierul nu este izvorul vieţii psihice, ci doar organul ei. Cauza psihicului,
izvorul lui este în realitate, numai că realitatea nu acţionează direct, nemijlocit asupra
psihicului, ci prin intermediul creierului uman, îndeosebi a vastei reţele de neuroni
denumită uneori "materia cenuşie". Milioane de neuroni ce realizează reciproc extrem
de multe conexiuni, generează fluxuri informaţionale suprapuse ce reprezintă baza
fenomenelor şi proceselor psihice. Orice perturbare reversibilă sau ireversibilă a
funcţionării normale a creierului produce perturbări reversibile sau ireversibile ale
vieţii psihice. De exemplu: stările febrile, beţia, drogurile, traumatismele craniene,
accidentele vasculare cerebrale.

• Psihicul este o construcţie subiectivă (internă) mintală a lumii obiective, care se
exteriorizează în comportament.
Psihicul nu este o copie, o fotografie a realităţii reprodusă de creier, ci o filtrare a
realităţii prin întreg ansamblul de trebuinţe, necesităţi, idealuri, aspiraţii ale fiecărei
persoane.
Este subiectiv deoarece aparţine fiecarei persoane, care în funcţie de personalitatea ei
interpretează, transpune şi traduce sub formă de imagini şi/sau idei realitatea

înconjurătoare, uneori transformând-o, construind-o (reconstruind-o) prin intervenţia
operaţiilor care fac posibilă combinarea şi recombinarea mintală. Uneori construcţia
(interpretarea) poate fi eronată, dar prin acţiune şi activitate, prin punerea în relaţie ea
este corectată.
Acţiunea cu obiectele şi acţiunea mintală sunt cele 2 coordonate principale în care se
mişcă psihicul.
Construcţia subiectivă

✓ are la toţi oamenii aceleaşi coordonate principale (structură, legi psihice), dar
diferă de la un om la altul, de la o vârstă la alta prin modul în care lumea
obiectivă este filtrată de personalitatea fiecăruia-depinde de capacităţile,
cunoştinţele, interesele fiecăruia. (ex: ce aspecte ale unei flori vor fi reţinute de
un botanist, un copil, un excursionist şi un îndrăgostit).

✓ nu este ceva fix, definitiv, ci trebuie privită ca pe un ansamblu dinamic, marcat
de evoluţie sau involuţie pe parcursul vieţii.

✓ are un rol activ, transformator asupra mediului in care trăim, cât şi asupra
propriului corp. De exemplu, oamenii cu voinţă puternică pot influenţa

conduita altora.

Sintetizarea acestor caracteristici indică specificul psihicului uman.

Psihicul uman este :

Ipostazele/ nivelurile psihicului

Psihicul nu este omogen, uniform şi nediferenţiat.Viaţa psihică a omului se desfăşoară
la niveluri diferite. Psihicul cunoaşte o mare diferenţiere, astfel el există şi se
manifestă în trei iopstaze :

Psihic Structura logică activă
ConŞtient Structura logică latentă

SubconŞtient

InconŞtient Structura nelogică latentă

Acestea sunt concomitent şi nivele/paliere de organizare structural-funcţională a

psihicului.

1. Conştientul-este nivelul de suprafaţă al psihicului uman care permite
raportarea permanentă a individului la mediu.
În general, omul se defineşte pe sine ca o fiinţă constientă care gândeşte,
vorbeşte etc. Cuvântul "conştiintă" înseamnă "cu ştiintă". Acest lucru
înseamnă că atunci când omul se raportează la ceva din mediu (un lucru, o
persoană, un eveniment etc), se raportează având în mintea sa o "ştiinţă"
acumulată. În mintea noastră există deja imagini, idei, amintirea unei emoţii
etc. Instrumentele principale ale stării de conştiinţă sunt gândirea, limbajul şi
atenţia.

2. Subconştientul cuprinde toate actele care cândva au fost conştiente, dar care
în prezent se desfăşoară în afara controlului conştient. Este rezervorul în care
se păstrează toate amintirile, deprinderile, automatismele, deci toate acele acte
care au trecut prin filtrul conştiinţei. Pentru că toate aceste acte au fost iniţial
prelucrate conştient, subconştientul are o structurare logică de tipul
conştientului. Există, totuşi, o cantitate de informaţie care poate fi preluată
direct în subconşient atunci când focarul atenţiei are altă direcţie sau este prea
slab pentru a susţine conştiinţa. De exemplu, imaginile subliminale pătrund în
subconştient şi de acolo influenţează pozitiv sau negativ atitudinile noastre.

3. Inconştientul este nivelul primar, bazal, de profunzime a organizării
psihicului (rezervor al tendinţelor înfrânate, înăbuşite, refulate). Acestea ies
uneori "la suprafaţă" prin acte, gesturi, intenţii sau visele din timpul somnului.

În concluzie, chiar dacă psihicul cunoaşte o mare diferenţiere, unitatea vieţii
psihice umane se află sub marca şi controlul decisiv al conştiinţei,

definitorie pentru om.