3 1 Despre datori a publică În acea stare rudimenta ră a societăţii care precedă exti nderea comerţului şi progresul manufacturilor, când acele bunuri de l ux, scumpe, pe care nu le pot i ntrod u ce doa r comerţul şi man ufactu ri le, erau întru totul necunoscute, persoa na ca re avea un venit mare, cum m-am străduit să a răt în pri ma Carte a acestei i nvestigaţii, nu îşi poate cheltui acest venit sau nu se poate bucu ra de el decât întreţinând cât de m ulţi oameni poate întreţine. În orice vrem uri, un venit mare constă în a avea control asupra u nei mari ca ntităţi de bunuri necesare traiu lui. În acea stare rudi menta ră a l ucru rilor, el era plătit sub forma unor mari ca ntităţi din cele necesare traiu l ui, din m ateri a primă pentru mâ nca rea si mplă şi pentru hainele mai grosolane, din porumb şi vite, din lână şi piei netăbăcite. Atu nci când nici comerţul, nici manufacturi le nu produceau nimic din ceea ce proprietarul ei putea să cu m pere cu cea mai mare pa rte a acelor materiale care-i depăşeau nevoile proprii de consum, cu ceea ce-i prisosea el nu putea face ni mic altceva decât să h ră nească şi îm brace cât de mu lţi oameni putea h răni şi îmbrăca. Cauza principalelor cheltuieli făcute de cei bogaţi şi mă reţi, în acea stare a l ucrurilor, consta într-o ospitalitate lipsită de lux şi într-o generozitate li psită de ostentaţie. Dar acestea, aşa cum m -am străduit să a ră t, în aceeaşi Ca rte, sunt cheltuieli prin care oamenii nu prea se pot ruina. Probabil că nu se poate să nu existe plăceri egoiste atât de frivole a căror urmări re cu asiduitate să nu fi ruinat oameni altminteri chiar raţionali. Pasiu nea pentru luptele cu cocoşi a ruinat m ulţi oameni. Dar exemplele de oameni care să se fi ruinat din cauza ospitalităţii şi generozităţii de genul acesta, cred eu, nu sunt atât de numeroase, deşi ospita litatea de lux şi generozitatea ostentativă i-au ruinat pe mu lţi . La Cartea a V·a Avuţia naţiunilor / 399
înai ntaşii noştri feudali, perioada lungi:i în ca re o avere a conti nuat si:i se afle în aceeaşi familie demonstrează cu suficienţă predispoziţia oa menilor de a trăi în l i mitele venituri lor proprii Deşi ospita litatea rustică, afişată constant de marii seniori prop rietari de domenii, n-ar p utea să pară - cel puţin nouă, în vremu rile noast re - consecventă cu acea ordine a l ucru ri lor pe ca re noi su ntem încli n aţi să o considerăm ca fiind corel ată cu o eco nomie b u nă, trebuie totuşi să acceptă m că au fost cel puţin atât de cumpătaţi, încât să n u -şi fi risi pit întregul venit. Aveau posi bi litatea de a vinde pe bani o parte din lâna şi pieile neti:ibăcite. Poate că o parte din aceşti bani îi cheltuiau pe cumpărarea unor obiecte legate de vanitate şi l ux, cu care împrejură rile acelor vremuri puteau să îi aprovizioneze - însă o parte a acestora probabi l că, de obicei, era păstrată. Într-adevăr, nu prea puteau face altceva cu banii economisiţi decât să-i strângă. A face comerţ era d ezonorant pentru un gentleman; să d ea bani cu dobândă, ca re, la vremea aceea, se considera a fi ca mi:iti:i şi era pedepsită de lege, ar fi fost încă şi mai dezonora nt. În p l u s, în acele vrem u ri de mari violenţe şi tu lbură ri, e ra convenabil să ai un sac de bani la îndemână, pentru ca, în cazul în ca re ai fi fost scos din propria casă, să ai ceva de o va loare cu noscută, pe care să -I poţi lua cu ti ne într- un l oc mai sigur. Aceeaşi violenţă care a făcut ca acu mularea banilor să fie convena bi lă a făcut să fie la fel de convenabil să ascu nzi acest com porta ment. Frecvenţa cu care se găseau îngropate averi sau comori al căror proprietar nu era cunoscut demonstrează din plin recurenţa, în acele vremuri, atât a acumulării banilor, cât şi a ascunderii acestora. Comorile îngropate erau, pe atunci, considerate o parte importantă a veniturilor suveranului. În zilele noastre, toate comorile îngropate abia de ar reprezenta o parte importantă a veniturilor unui gentleman cu o situaţie bună. Aceeaşi predispoziţie, de a economisi şi strânge, a prevalat şi la suveran, şi la supuşii săi. La naţiunile cărora comerţul şi manufacturile le sunt prea puţin cunoscute, suveranul, după 400 1 Avuţia naţiunilor Cartea a V·a
cum remarcam deja în Cartea a IV-a, se află într-o situaţie care-I predispune în mod nahtral către cumpătarea necesară acumulării. În această sihtaţie, chelhtielile, chiar şi ale unui suveran, nu pot fi dictate de vanitatea care se bucură de gătelile ieftine şi de prost gust de la curte. Ignoranţa din acele vremuri făcea ca gătelile să nu fie altceva decât nişte zorzoane. Pe arunci, armatele permanente nu erau necesare, astfel încât chelruielile, chiar şi cele ale unui suveran, dar şi ale unui mare senior, nu puteau fi îndreptate spre altceva decât către generozitatea faţă de ocupanţii pămânhtlui şi ospitalitatea faţă de angajaţii şi servitorii săi. Însă generozitatea şi ospitalitatea duc arareori la extravaganţe, pe când vanitatea duce aproape întotdeauna. În consecinţă, toţi vechii suverani ai Europei, s-a observat, aveau tezaure. Chiar şi conducătorul tătar din vremurile noastre se spune că ar avea unul. Într-o ţară comercială, în care există din abundenţă toate felurile de produse scumpe de lux, suveranul, la fel ca aproape toţi ceilalţi proprietari de pe domeniul regal, îşi va chelrui în mod natural o mare parte din venihlrile sale pentru a cumpăra acele produse de lux. Propria sa ţară, precum şi cele vecine îi vor furniza din abundenţă toate acele zorzoane costisitoare care alcătuiesc pompa splendidă, dar nesemnificativă a curţii. De dragul unei străluciri de acelaşi tip, dar mai reduse, nobilii săi îşi vor concedia angajaţii, le vor oferi independenţa arendaşilor lor şi vor ajunge, treptat, la fel de lipsiţi de importanţă ca cea mai mare parte a biirgerilor bogaţi din domeniile sale. Aceleaşi pasiuni frivole care le influenţează conduita acestor nobili o influenţează şi pe a sa. Cum am putea să ne gândim că el este singurul om bogat din regarul său insensibil la plăcerile de acest fel? De vreme ce nu aşa stau lucrurile, este foarte probabil să cheltuiască pe acele plăceri o parte atât de mare din venihtrile sale, încât să-şi şubrezească într-o mare Cartea a V-a Avuţia naţiunilor 1 401
măsură puterea de apărare a statului sau ne-am putea aştepta să cheltuiască pe acele lucruri tot ceea ce trece peste cheltuielile de sprijinire a acestei puteri de apărare. Cheltuielile sale extraordinare vor egala veniturile sale obişnuite şi ar fi bine dacă nu s-ar întâmpla frecvent chiar să le depăşească. Nu ne mai putem aştepta să adune averi, iar atunci când nişte situaţii de criză extraordinare necesită cheltuieli extraordinare, el va trebui cu necesitate să apeleze la supuşii săi pentru un ajutor extraordinar. Actualul prinţ al Prusiei şi cel precedent sunt singurii mari prinţi ai Europei care, de la moartea lui Henric al IV-lea al Franţei, adică din 1610 încoace, se pare că au mai adunat vreun tezaur considerabil. Cumpătarea care duce la acumular� a devenit aproape la fel de rară în cazul guvernărilor republicane ca în cel al guvernărilor monarhice. Republicile italiene, Provinciile Unite ale Olandei - toate sunt înglodate în datorii. Cantonul Bemei este singura republică din Europa care a strâns o avere considerabilă. Celelalte republici elveţiene nu au reuşit. Gustul pentru anumite tipuri de spectacole publice, pentru clădiri somptuoase şi pentru alte ornamente publice adesea prevalează atât în aparent sobrele clădiri ale senatului din micile republici, cât şi la curţile risipitoare ale celor mai mari regi. Absenţa cumpătării, pe timp de pace, impune necesitatea contractării de datorii în vreme de război. Când începe războiul, în trezorerie nu există alţi bani decât cei necesari pentru cheltuielile obişnuite pe timp de pace. În război, pentru apărarea statului este nevoie de un venit de trei sau chiar patru ori mai mare decât aceste cheltuieli; în consecinţă, un venit de trei până la patru ori mai mare decât venitul pe timp de pace. Să presupunem că suveranul ar avea ceva de care nu prea dispune vreodată, şi anume mijloacele imediate de creştere a veniturilor sale proporţional cu creşterea cheltuielilor; totuşi, 402 1 Avuţia naţiunilor Cartea a V-a
produsul acestor taxe, din care se va trage această creştere, probabil că nu va începe să curgă în vistierie decât după zece sau 12 luni după ce sunt impuse. Dar, la momentul la care începe războiul - sau, mai degrabă, la momentul la care pare cel mai probabil că va începe războiul -, armata trebuie sporită, flotele trebuie echipate, oraşele cu garnizoane trebuie puse într-o poziţie de apărare; toate acele armate, flote şi oraşe-garnizoană trebuie aprovizionate cu arme, muniţie şi provizii. O cheltuială imediată şi imensă apare încă de la momentul pericolului iminent, care nu va aştepta rezultatele treptate şi lente ale noilor taxe impuse. În această stare de necesitate, guvernul nu poate recurge la altceva decât la împrumut. Aceeaşi situaţie comercială a societăţii care, ca urmare a funcţionării legilor morale, a adus în acest mod guvernul în situaţia de a trebui să se împrumute, produce, la supuşii acestuia, atât capacitatea, cât şi înclinaţia de a da bani cu împrumut. Iar dacă acestea aduc după sine necesitatea de a lua bani cu împrumut, vor aduce şi uşurinţa de a face acest lucru. O ţară în care abundă negustorii şi fabricanţii va fi neapărat plină şi de un soi de oameni prin mâinile cărora vor trece nu doar capital urile lor, ci şi capital urile celor care fie împrumută bani, fie le încredinţează bunuri - la fel de frecvent sau poate chiar mai frecvent decât îi trece prin mâini venitul propriu unei persoane particulare care, fără a avea vreun negoţ sau vreo afacere, trăieşte din venitul său. Venitul unui astfel de om poate să-i treacă prin mâini doar o dată pe an, de obicei. Însă întreg capitalul şi creditul unui comerciant, care face afaceri într-un domeniu în care profiturile apar foarte repede, pot câteodată să-i treacă prin mâini de două, trei sau chiar patru ori pe an. O ţară unde există mulţi negustori şi fabricanţi, prin urmare, va fi plină de un tip de oameni care au în orice moment puterea de a da, dacă aleg să facă asta, o sumă foarte Ca rtea a V-a Avuţia naţiunilor 1 403
mare de bani guvernului. De aici, şi capacitatea supuşilor unui stat comercial de a da bani cu împrumut. Comerţul şi manufacturile rar pot înflori într-un stat care nu se bucură de o administrare regulată a justiţiei, în care oamenii nu au un sentiment de siguranţă cu privire la proprietate, în care încrederea în contracte nu este sprijinită de lege şi în care autoritatea statului nu este folosită cu regularitate pentru impunerea plăţii datoriilor asupra tuturor celor capabili să plătească. Pe scurt, comerţul şi manufacturile pot arareori să înflorească în orice stat în care nu există un anumit grad de încredere în justiţia acelei guvernări. Aceeaşi încredere care-i predispune, în situaţii obişnuite, pe marii negustori şi fabricanţi să-şi pună proprietatea sub protecţia unei guvernări anume, îi va predispune ca, în situaţii extraordinare, să aibă încredere în guvernare şi să-i încredinţeze folosinţa proprietăţii sale. Împrumutând bani guvernului, ei nu-şi vor restrânge cu niciun chip capacitatea de a-şi desfăşura negoţul sau activităţile de producţie - din contră, ei le vor spori. Necesităţile pe care le are statul vor face ca guvernul, în majoritatea ocaziilor, să fie dispus să împrumute în condiţii extrem de avantajoase pentru împrumutător. Sentimentul de securitate pe care i-l oferă creditorului iniţial este transferabil asupra oricărui alt creditor, iar din această încredere universală în justiţia statului, pe piaţă se va ajunge ca preţul să fie mai mare decât ce s-a plătit iniţial. Comerciantul sau omul cu lichidităţi, împrumutând guvernul, va face bani, nu va pierde. Prin urmare, el va considera, în general, o favoare că administraţia îi va permite să aibă o parte din prima subscripţie pentru un nou împrumut. De aici, şi înclinaţia sau dorinţa supuşilor unui stat comercial de a da cu împrumut bani. 404 1 Avuţia naţiunilor Cartea a V"a
Guvernarea rmui astfel de stat poate să se sprijine pe această abilitate şi dorinţă a supuşilor săi de a-i împrumuta bani în situaţii extraordinare. Ea va anticipa această uşurinţă cu care poate lua cu împrumut, în consecinţă scutindu-se pe sine de datoria de a economisi. [ . .. ] Cartea a V�a Avufia naţiunilor 1 405