Marin Sorescu

Marin Sorescu (n. 29 februarie 1936, Bulzeşti, judeţul Dolj - d. 8
decembrie 1996, Bucureşti) este considerat unul dintre cei mai mari
scriitori români contemporani.

Marin Sorescu a urmat școala primară în comuna natală,
Bulzești. A început cursurile liceale la Colegiul “Fraţii Buzeşti” din
Craiova, fiind transferat apoi la Şcoala Medie Militară din Predeal, pe
care a absolvit-o în 1954. În 1960 a încheiat cursurile Facultății de
Filologie din Iaşi. Stabilindu-se în Bucureşti, a avut o ascensiune
rapidă în lumea literară.

Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii „Singur
printre poeți”. Până la moartea sa, în 1996, mai publică încă 23 de volume, devenind o figură
marcantă a poeziei române contemporane. În 1966 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru
„Poeme”, reușind să repete această performanță de încă 5 ori pe parcursul carierei.

Printre volumele cele mai cunoscute se numără
„Tușiți” (1970), „Suflete, bun la toate” (1972), precum
și ciclul intitulat „La lilieci”. Dramaturgia lui Marin
Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului
poetico-parabolic în trilogia ”Setea Muntelui de sare”,
care cuprinde piesele „Iona”, „Paracliserul” și
„Matca”. Alte piese importante, jucate atât pe scene din
țară, cât și din străinătate, sunt “Există nervi”,
“Răceala”, “Vărul Shakespeare” și “A treia țeapă“.

Într-o postfață la volumul „Tinerețea lui Don Quijote” Marin Sorescu
susține că actul poetic constă în a avea curajul să-ți dezvălui
subiectivitatea, „sufletul până în cutele lui cele mai întunecoase, spaimele
și năzuințele cele mai intime” cu aspirația de a ieși din contingent,
asemenea păsării care, petrecându-și majoritatea timpului într-un copac, nu
cântă numai în și numai despre copac.

Poezia trebuie să fie clară, nu coborâtă la nivelul comun de înțelegere,
pe cât posibil concisă, spre a avea parte de o critică lungă și personală,
originală fără ostentație. Cam toate aceste însușiri se pot recunoaște în
poezia sa, de predilecție în versuri albe, comunicative, adesea presărate cu
ironii și autoironii, într-un limbaj care nu ocolește familiaritatea în sens

filistin...(Al. Piru, op. cit. pp. 175-176).
Înainte de 1989 nu a putut să apară volumul „Poezii alese de

cenzură” (1991), dintre care cea mai cunoscută este poezia „Casa sub
observație”.

Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic și
degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre
volumele sale sunt dedicate celor mici ("Unde fugim de acasă?" - 1967,

"Cirip-ciorap" - 1993).

Lirica sa este de altfel influențată
puternic de mediul în care a copilărit și
poeziile sale muștesc firesc de oralitatea
oltenească. Deși la modul propriu, el nu

este cunoscut pentru poezii de iubire,
printre versurile sale se strecoară mărunt
câte un oftat de dor și jale, mascat însă de
cerebralitate. Erotismul este reținut,

romantismul este circumspect iar femeia
nu este neapărat o muză, numai dacă
poartă și coasă.

La Marin Sorescu, dragostea se scrie,
se citește și se face printre rânduri.

Descoperim, în toate acestea, un spirit strălucitor, un
ironist fin și incorigibil, un poet al paradoxului , al lucrului
comun și în același timp profund simbolic, un eseisist plin
de vervă, într-o expresie cu totul particulară și neașteptată,
un romancier valoros, deși neexersat de ajuns, dar poate în
primul rând, un dramaturg de talie europeană, reflectând în
piesele sale temele și experiențele majore ale teatrului

secolului XX.

Marin Sorescu este, îndeosebi în ciclul “La lilieci”,
creatorul unei lumi fantastice, desprinsă din satul românesc
ancestral, cu strigoi, vârcolaci, babe ghicitoare și moșnegi
preocupați de creșterea vacilor și porcilor, într-un decor
aproape suprarealist, alcătuit din colibe înconjurate de
duzi, de nuci sau păsări, ca în “Toamna patriarhului” a lui

Gabriel Garcia Marquez. Este, de altfel, în toata poezia, un
exponent al fantasticului cotidian, al asociațiilor lingvistice
paradoxale, al metaforelor, simbolurilor și al parabolelor
profunde, care trec și în piesele sale.

„Poezia lui Marin Sorescu este, în fond, o
meditaţie tristă ,însă meditaţia îmbracă o haină

de fantezie înşelător surâzătoare.”
(Eugen Simion)

„gluma delicat tristă fără clovneria sau
sarcasmul altora, e identitatea lui în a gândi

ideea de viaţă şi moarte.”
(Vladimir Streinu)



În perioada în care Emil Boroghină s-a aflat la
conducerea Teatrului Național din Craiova, s-au
pus în scenă câteva dintre creațiile dramaturgice ale
lui Marin Sorescu. De altfel, un viitor proiect al
maestrului Boroghină se leagă chiar de numele
marelui scriitor.

Deși rămasă în umbra capodoperelor lirice și
dramatice, proza soresciană este una dintre cele mai
viguroase din literatura română. „Viziunea vizuinii”
și, mai ales, „Trei dinți din față” sunt două dintre
romanele sale cele mai reprezentative.

Cu totul aparte, creația plastică a lui Marin
Sorescu este o modalitate de exersare a forței sale
creatoare. Desenul, uneori stilizat până la câteva
linii, este o probă a căutărilor permanente care nu îi
dau pace, iar pasiunea pentru artele plastice se
materializează în peste 400 de lucrări de grafică,
desen și pictură.

„Trei căței de lei”- Marin Sorescu

Scriind cu mâna dreaptă și pictând cu mâna stângă,
poetul se dovedește un artist plenar, capacitatea
excepțională ,,de a surprinde fantasticul lucrurilor umile și
latura imensă a temelor comune” – așa cum observase, de
la început, G. Călinescu – manifestându-se în orice creează,
prin cuvânt, linie sau culoare.

Critici de talie internaţională au opinat că a fost unul
dintre cei mai reprezentativi poeţi contemporani ai lumii,
nominalizat pentru Premiul Nobel pentru literatură.
Operele lui au fost traduse în peste 20 de țări, totalizând
aproximativ 60 de cărți apărute în străinătate. A fost
Ministrul Culturii între 25 noiembrie 1993 și 5 mai 1995.
A murit la București în data de 8 decembrie 1996.

Năpasta

Şi, Doamne, mi-a căzut la loterie
Lozul ghinionist să fiu român
Şi inventându-mi vina-n puşcărie,
S-o ispăşesc amarnic, mâncând fân.

Se face, înţeleg, economie
De spaţiu locativ şi de-un tacâm.
Şi de-un poet ce-ar consuma hârtie,
Cu nişte versuri care nu rămân.

Căci cărţile-mi cu roaba sunt cărate
La marginea oraşului, tocate,
Ca-ngrăşământ zvârlite pe ogor.

Legat mă simt de limba ta, popor,
Destinele ne sunt îngemănate,
Cât va ţipa, în zboru-i, un cocor.



1) https://ro.wikipedia.org/wiki/Marin_Sorescu

2) http://poetii-nostri.ro/marin-sorescu-autor-44/

3) http://poetii-nostri.ro/marin-sorescu-napasta-poezie-id-
24736/

4) http://mconline.ro/2014/02/vara-de-marin-sorescu/

5) https://www.google.com/search?q=marin+sorescu+poze&
safe=active&rlz=1C1CHBF_enRO814RO814&sxsrf=ALe
Kk00oVlhX40gNPYst0XmsS8oKV9QsDQ:15853297323
70&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2ahUKEwiL1L
K8lbvoAhX8QEEAHeb-A-
oQ_AUoAXoECAwQAw&biw=1536&bih=754