DUMBRĂVENIUL CULTURAL - Anul 2021 Nr. 3-8

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

Atunci, ca sa scap de sedativul cu care ma ameninta asistenta, seara de seara, intrand în sa-
lonul nostru, în cazul în care nu as fi povestit ceva din copilaria mea, îmi venira în minte serile ace-
lea geroase de iarna cand bunicul, Tata Vio, cum îi spuneam noi, îsi învata nepotii sa împleteasca
stergatori din frunze de porumb. Umplea covata cea mare din lemn de salcie scobit, cu frunze pe
care le muia în apa fierbinte si, pana se coceau cartofii în cuptorul sobei din bucatarie, numit „ler”,
le începea la fiecare dintre noi, cate un capat de împletitura pe care o lega strans de spatarul unui
scaun sau chiar de clanta usii, ca sa stea fixa. Noi, ne-
potii, abia asteptam cu înfrigurare, sa vina momentul
cand, rugat de întreaga „asistenta” a varstelor aduna-
te în bucataria aceea cu peretii transpirati de atatea
suflete, Tata Vio începea sa povesteasca pe îndelete
ce patise candva, un om din sat, cu Nevoia.

Întotdeauna cand Tata Vio dadea drumul vre-

unei povestiri, uitam si de scoala si de teme si de toa- Teodor Aman -Iarna
te angaralele la care eram înhamati zi de zi. Mi-

amintesc cum stateam cu totii, care de care mai mici, ghemuiti în odaia aceea scunda, în care pa-

trundea, în rafale, pe usa hodorogita, gerul napraznic. Stateam cu mainile ude strangand frunzele

de porumb, ca de metal, în împletitura, si asteptam cu înfrigurare sa aud înca o data povestea mult

asteptata. Desi stiam pe dinafara istorioara pe care bunicul se pregatea s-o spuna, savuram iarasi

si iarasi, fiecare cuvintel si fiecare gest sau zambet al lui în asa fel, încat parca atunci ar fi rostit-o

pentru prima oara.

- Povestea spune – încep eu bunicul cu glasul sau hodorogit - ca într-o iarna geroasa, de cra-
pau pietrele nu altaceva, un satean de-alnostru a prins bivolii la car si s-a dus dupa lemne în padu-
re. Asa zapada mare era, ca abia înaintau bietele animale, tragand la car, pe drumeagul aflat minte-
nas, la iesirea din sat, pe o costisa usoara. Cand sa ajunga langa padure, în Capu Dumbravii, omul
repede desprinde bivolii si-i lasa sa pasca, pentru ca era o iarba ca holda de grau, nu altceva.

Pe noi deja ne junghia a rade deja, ca mai întotdeauna cand bunicul ajungea la acest pasaj.
Nu ni se parea logic sa fie iarba langa padurea aflata la nici un kilometru distanta de satul înzape-
zit. Bunica, din dosul bunicului, ne facea semn cu degetul sa tacem molcom, sa ascultam cu luare
aminte si sa ne prefacem ca nu ne dam seama de acea nepotrivire, ca daca nu, nu-i va placea buni-
cului si mintenas sa opreste din povestit. Deodata, Tata Vio chiar se opreste din povestit si, vese-

Pagina 50

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

lindu-se împreuna cu noi, adauga:

- Mai copii, samt eu ca va junghe a rade. Da deajaba, mai, pentru ca asa-i povestea asta. În-

talejeti? Eu asa o stiu de la Bunu meu, iar Bunu meu o stia de la Bunu lui si ala de la bun-so si asa

mai departe, Dumnezau sa-i ierte din veac în veac. Si s-apuca omul nostru, dragii miei - reia buni-

cul încet, încet, firul povestii - si taie ce taie cu toporul, trunchiuri de arbori uscati. Si pe care cum

îl taia, îl asaza în car. Si tot asa pana ce carul s-o cam umplut. Priponeste el apoi bine lemnele cu

un vartej facut dintr-o cloamba legata c-o funie si aduce bivolii gata satui si-i înjuga la car. Gata

de drum, animalele sa îniapta a merge la vale si, cand sa ajunga la un hop mai maricel, ceva paraie

pe subt car si bivolii sa sparie. Graieste omul nostru cu bivolii ca cum graim noi acuma, ca sa nu

sa smunceasca, apoi sa uita omul pe supt car si, dupa un timp, prinde de veste ca una din osiile

carului s-ar hi rupt si-si da sama ca în orice mo-

ment carul sa putea rasturna. Acum ce sa faca?

Îsi aminteste cum ca-i zicea tata-so ca ori de cate

ori va ajunje la nacaz, sa cheme Nevoia care min-

tenas l-or învata ce sa faca. Încrezator, omul nos-

tru sa însenineaza si începe sa straje cat îl tane

gura: „Nevoia! Nevoia! Nevoia!” asteptand

doara sa apara Nevoia de pe dupa trunchini de

copaci, ca din senin. Îsi pune din nou palmele tolcer la gura si straga cu nadejde. Si iara straga în

toate partale si nimic. Îi raspunde numa’ si numa’ecoul. În rest nici tipenie de om sau macar vreo

jivina ratacita. Bivolii nu mai aveau nicio stare. Sta omu’nostu ce sta ase si, oborat de foame, aleje

un lastar ceva mai gros ca mana me pe ici, îl curata de crenguta si de frunzuta si-l asaza cumva-

cumva în locul rotii haite. Apoi îl leaga fedeles cu o tara de lant si porneste spre casa cu partea

ceea de car, taras, haida, haida! Si uite ase ajunje acasa omu’ nostu si-i povesteste la tata-so toata

patania, de-a fir a par. Auzand cele povestite de fiu, tata-so rade cu pofta si-i zace:

- Tu ce-ai gandit, mai copile, ca nevoia îi un om în carne si oasa? Sa stii de la mine ca nevoia
îi atunci cand te descurci sangur în orice împrejurare.

Nicolae Suciu, sept, 2020

Pagina 51

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

Anton Cosma IV CRITICE- ESEURI, apărută la ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2020 și struc-
turată în două părți distincte: Portret al criticului la tinerețe (1963-1978) Portret al criticului la ma-
turitate (1982-1991) se impune prin setea de cunoaștere a celui care avea să devină unul dintre
cei mai remarcabili critici literari de la finele veacului al XX –lea în literatura română. Însu-
mând 454 de pagini și fiind prefațat chiar de fiica criticului, Ela Cosma, cercetător la Institutul
de Istorie George Barițiu, volumul invită în primul rând, cititorul să coboare în culisele așa-
zisului „laborator” al formării lui Anton Cosma ca istoric și critic literar.

Prima parte și anume, Portret al criticului la tinerețe (1963-1978) cuprinde la rândul ei opt
subcapitole, iar partea a doua, Portret al criticului la maturitate (1982-1991) cuprinde 10 subcapi-
tole. Subcapitolele părții întâi, Istorie literară (ante 1963-1969), Omul și absurdul (1970), generația
’70 (1970), Poezie și cunoaștere poetică (1970-1972), Realism și realitate (1972), Critică politică, critică
literară (1977), Romanul rural românesc și miturile sale (1977) și Literatura românească SF (I/ 1978),
tratează diverse subiecte cum ar fi: problema continuității și a comunității de origine a români-
lor, abordată de Petru Maior în studiul Istoria pentru începutul românilor în Dachia, destinul lui
Cyrano de Bercenag, Generația ’70 a scriitorilor români, ca o demnă continuatoare a Generației
interbelice, cele trei moduri de cunoaștere poetică, raportul dintre realism și realitate, raportul
dintre romanul rural românesc și miturile sale și nu în ultimul rând literatura românească SF.

Alături de Utopia comică. Contemporanul nostru Cyrano, despre care am scris (Anton Cos-
ma și „contemporanul nostru” apărut în revista Vatra Veche), de un interes neobișnuit mi se pare
subcapitolul dedicat artei absurdului, o temă destul de pipărată la acea vreme. Subcapitolul
Omul și absurdul (1970) cuprinde trei scrieri intitulate: Prolegomene la arta absurdului (I), Prolego-
mene la arta absurdului (II) și Omul și absurdul. Istoria ideii de absurd, criticul propunându-și să
limpezească locul ideii de absurd în gândirea omului modern de la finele veacului opt al seco-
lului trecut. Pornind de la concepțiile lui Eugen Ionescu pentru care „Absurdul e ceea ce n-are
scop” (p. 166) și de la ale lui Albert Camus („În concepția lui Camus, absurdul este un dizol-
vant al cunoașterii și al oricărei activități raționale a omului” apoi inserează chiar cuvintele au-
torului Ciumei: „Absurdul mă lămurește asupra unui lucru: nu există a doua zi”, p. 166), pe ca-
re le raportează fie concepțiilor unor filozofi greci cum ar fi: Parmenide (cu cele două căi de
cunoaștere recunoscute de acesta: „numai ființa este și neantul nu este” și „că ființa nu este și

Pagina 52

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

că neființa este necesară; despre această a doua cale îți spun că este un drum cu totul irațio-
nal, deoarece neantul tu nu îl poți nici cunoaște, nici atinge, nici exprima”, p. 168), Zenon pen-
tru care „neantul (=absurdul) e propriu lumii obiective: „Luați schimbarea; - precizează Zenon -
în ea, ca schimbare, este neantul ei, sau ea nu este nimic”, p. 168), Aristotel care „înțelege că absur-
dul e un fapt real, existent în viața omenească” și că „e verosimil ca lucrurile să se petreacă în unele
împrejurări și împotriva verosimilului” (p. 169) fie concepțiilor filozofice ale lui Hegel, așa cum le
găsim în Istoria filozofiei: „Acela care privește și pe care nu îl vezi, acela se numește pe sine I; și
tu îl asculți și nu-l auzi, și el se cheamă Hi; tu îl cauți cu mâna și nu-l ajungi, și numele lui este
Vei. Te duci în calea lui și nu-i vezi capul, mergi în urma lui și nu îi vezi spatele” (p. 168), citat
la care Anton Cosma adaugă: „Această negație exprimată afirmativ (Hegel) ce e altceva, decât
ceea ce se refuză rațiunii, absurdul?” 9p. 168),
însă nu fără a fi receptiv la concluziile unor
contemporani ca Nicolae Balotă despre ale
cărui concepții A. Cosma opinează: „Socotim,
deci, că procesul evoluției societății (în măsu-
ra în care acest proces e un proces de descom-
punere) generează absurdul, generează feno-
mene, fapte, relații absurde și că aceste aspec-
te absurde sînt îndeosebi vizibile în epocile de
crepuscul social”, p. 167). Din studiul scris cu acribie, al profesorului, pe atunci, de literatura
română la un liceu din Dumbrăvenii Sibiului, nu lipsește nici tatonarea filozofiei creștine cum
ar fi cea a lui Tertulian de Cartagina („Cred pentru că e absurd”), a teologiei scolasticilor care
„degradează categoria absurdului”, acesta nemaifiind o categorie a cunoașterii, ci devine o ră-
tăcire, un dezmăț fără precedent al gândirii omenești” (p. 169), a gânditorilor renascentiști, în-
deosebi a lui Erasm sau Rabelais, care „pornesc în numele omului o vastă ofensivă împotriva
iraționalului, nejustului, absurdului din viața socială” (p. 169), precum nici citarea fie a unor
mari filozofi ca Fichte, fie a existențialiștilor cum ar fi: J. Wahl, P. Mounier („Prima preocupare a
unei gândiri existențiale e de a nu lăsa să degenereze misterele în probleme”, p. 170), J. P. Sartre prin
care „existențialismul descoperă absurdul vieții umane, în esența cea mai mică”, omul fiind în
același timp existență în sine (être -en soi) prin trecutul său mort și prin prezentul său biologic,
și existență pentru sine (être -pour-soi) prin conștiința sa” (p. 171), neocolindu-i nici pe
„întemeietorii materialismului dialectic și istoric” (p. 170), la modă în acei ani: „Oamenii își fău-

Pagina 53

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

resc ei înșiși istoria, dar și-o făuresc nu după bunul lor plac și în împrejurările alese de ei, ci în împreju-
rările date și moștenite din trecut”. Citat la care criticul adaugă: „Între împrejurările date trebuie
socotit și absurdul, acest factor interior și exterior omului, de are omul s-a lovit mereu în
cursul anevoioasei lui odisei”, p. 170).

La finele primului studiu dedicat ideii absurdului, Anton Cosma concluzionează: „ Și
într-adevăr, e imposibil să aflăm, probabil în întreaga literatură universală, o operă care să nu
conțină absurdul. Sub forma miraculosului, ca în Biblie, sub forma destinului, ca în tragedia
greacă, a fantasticului, a oniricului, ca la romantici, a contradicției, pe plan social sau gnoseo-
logic, ca la realiști, în fine, sub forma divinității sa a întâmplării, absurdul poate fi descoperit
în orice operă artistică” (p. 172).

Tind să cred că e suficient să lecturăm un astfel de studiu bine documentat, ca să să ne
imaginăm pe de o parte, care era nivelul de lectură al profesorului de literatura română aflat
undeva în provincie, iar pe de altă parte, cel al gândirii tânărului scriitor Anton Cosma care se
pregătea să devină un mare critic literar.

Nicolae Suciu, 21.04.2021

Pagina 54

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

MARIA DANIELA PĂNĂZAN
Ultimul volum de versuri, Zarea din somn (publicat de curând de Dumitru To-
ma, la Editura Sitech din Craiova și magistral ilustrat grafic de Irina Popescu),este o
invitație la un parcurs religios, menit să purifice versurile pe Calea Poeziei, a clarifică-
rii de sine, a schimbării de sine, a metamorfozării lirice. Prefațat de Dumitru Velea,
care crede că acest volum „se deschide asupra dramei omului pe drumul mântuirii”,
și „privește ceea ce se petrece cu omul după tre-
cerea de prag în primele șase săptămâni, adică,
după modelul sacru, de la Învierea și până la
Înălțarea Domnului”, Drumul Luminii este meta-
forizat în sintaxă afectivă concentrată, menită să
trezească, în miezul Sărbătorii, conștiința divini-
tății din noi.
Această minunată Cale, de la Înviere la Înălțare, este singura care duce la cunoaște-
rea adevărată, la Lumina Lui. Cele șase săptămâni despre care vorbește Dumitru Ve-
lea simbolizează pașii către Adevăr și Viață, de la moarte la viață, de la Somn la Trez-
vie, de la Pământ la Cer. De altfel, titlul volumului, Zarea din somn, este o metaforă
ontologică a stării de veghe (trezvia ˂ gr. nepsis). Poetul devine un homo religiosus,
care poate să spațieze cuvintele în zarea somnului, care poate să creeze imagini în
stare de priveghere, de atenționare a spiritului, de limpezire a acestuia. Deloc întâm-
plător, așadar, volumul începe cu un motto despre Lumină: „Adevărul Luminii le um-
brește pe toate”. Și cum altfel s-ar putea defini Lumina decât în Adevăr, în Iisus Hris-
tos, și în opoziție cu umbra, cu minciuna? Și evident este că deșertăciune sunt toate
fără Lumina Lui: „În Ceea Ce Este să crească mereu / Cu toate într-Unu în care sunt
eu”.
Originală prin structura poematică și prin preferința pentru versificația clasică,
rar întâlnită azi, lirica acestui volum se dezvăluie cititorului în starea sa primordială,

Pagina 55

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

în incredibila zbatere lăuntrică care forțează limitele firii „să înjug la drum de fire /
Timpul Tău cu timpul meu”, în geneza începuturilor de Verb / Logos Întrupat, în
(con)jugarea eternității cu efemeritatea. Trecerea și petrecerea celor șase săptămâni
de existență după Înviere se manifestă în cuvântul viu, în „caldă urma Ta”, pe care
pășim, cu toții, în drumul spre mântuire. Și cu toate acestea, „Mi-e zarea întoarsă / Și
timpul pe dos” – iar în această întoarcere „m-aș face lumină / În pâclă, în câlți / Dar
văd că se-mbină / Cei rari cu cei mulți”. Și ce altceva ar putea sugera imaginea meta-
forică a lui Dumitru Toma decât imaginea de sub Crucea Mântuitorului, în care doar
„cei rari” au avut curajul de a-i sta aproape? Mare este Minunea Învierii și mare este
puterea Crucii chiar și în cuvintele exprimând un lirism autentic religios!

Aflat într-o stare de permanentă priveghere, eul liric conștientizează „rostuirea”
cerească, fiindcă, în momente de grea cumpănă, „îmi găsește cerul rost / Că mă simt
al nimănui”. O metaforă revelatorie originală veghează, ea însăși, starea de somn, za-
rea din somnul întors și din timpul pe dos: „S-a-nchis graiul în cer, / Nu răspunde
nimănui / Stă-mpietrit în vreun ungher / Al răcorii nu știu cui”. Împietrirea Verbu-
lui, lipsa de răspuns devine „prăpăd” pentru sufletul ce caută răspunsuri, ce-și doreș-
te prezența necontenită a divinității în ființarea și-n cugetarea de sorginte argheziană:
„Nu știi, Doamne, ce prăpăd / Să nu vii, să nu Te văd, / Cât sunt zorii meu de
scunzi, / Să Te strig și să n-auzi / Nu văd, Doamne, de ce taci, / Ce-ai făcut, nu mai
desfaci, / Ai cusut de nu se vede / Și se face iarbă verde”. Și totuși, cu cât pașii sunt
mai aproape de Înălțarea Domnului, cu atât prezența nemijlocită se simte vie, întrea-
gă: „E puțin până la Tine / Și-s atâta de aproape, / Mai că te ajung cu mâna...” până
la momentul suprem al contopirii, al unirii firii umane cu divinitatea: „Firul meu tra-
ge la Tine, / Rostul meu de-acolo vine. / Zarea mea la Tine cată, / Amândoi suntem
deodată”.

„Poet cu sistemă de anvergură creștină, care ne face să auzim glasul omului
din cele șase săptămâni după trecerea pragului fără ușă” (D. Velea), Dumitru Toma
reușește să creeze un univers liric compensatoriu, în care Omul și Dumnezeu, împre-
ună, reclădesc din temelii Calea spre Lumina paradisiacă, re-creează întâlnirea pri-
mordială, așezând-o pe temelia Adevărului și a Vieții.

Pagina 56

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

LŐRINCZI FRANCISC MIHAI

Prin arta lirică, una dintre căile nebănuite ale revelației nemuririi, Ioan Pintea
realizează o georeferențiere lăuntrică a omului, o cartografiere a universului abisal al
ființei. Cartea, recent publicată la Editura Cartier, pe care ne-o dăruiește poetul din
Runcu Salvei, este o cuprinzătoare antologie, Față către față. Poeme alese (1992-
2019), care reunește poezii din volumele: Casa Teslarului (2009), Melci aborigeni
(2013) 50. Poeme alese (2013), Mormântul gol (1999), Grădina lui Ion (1999), Frigul și
frica (1992), cu o prefață amplă semnată de renumitul critic literar Ion Pop.

Poetul, „e știutor și nu se căinează, nu se autocompătimește, e slobod, e sănă-
tos”, în aprecierea Monahului Nicolae. Ucenic mode-
lat spiritual și îndrumat literar, antrenat în magia
jocului de Nicolae Steinhardt, Ioan Pintea este un
creator înzestrat, îndrăzneț, dăruit cu har, cu lut să-
rutat divin, un spirit pătrunzător al Cuvântului rănit
de frumusețe și umplut cu sens. Poemele, de curăție
liturgică, sublime, cu ușor luciu metalic, cu o
„materialitate agresivă” (Ion Pop), cu iz de mugur tâ-
năr, de mireasmă de rășină, de chilie, de Lighet,
sunt tot atâtea întâlniri în delta ființei, elogii ale bu-
curiei, trăiri ale miracolului credinței, fericire și pri-
vilegiu al tăcerii, sărbătoare lirică, o re-întregire prin
cuvânt, o întâlnire în lumen, poezie prin care ești chemat ca la o cină de taină să fii
„cuvânt plin, nu vorbă goală”, cum scrie Dumitru Ichim.

Crescut și educat în fascinantul spațiu afectiv rural, cu rădăcini prelungindu-
se în mit, în sensul blagian, de unde își urcă poemul-pasăre spre cer, zborul îi este
dăltuit în ființă, până la mântuire; el are dovada re-amintirii, cu determinante mai
clare decât Adrinan Popescu. Cuvântul e clepsidră între pământ și cer, spirală pe ca-

Pagina 57

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

re se petrece mântuirea: mântuirea e aici, între păpădiile smereniei (quintelnic). Este
microcosmos divin, năvod umplut cu pește, „în bărci de rodii, noi doi și Înaltul”, cum
scrie George Holobâcă în „Sonete”. Brazda de acasă și cerul de deasupra este spirala
vieții, un petic de pământ, dar și un colț de cer deasupra, amândouă așezate cu rân-
duială într-un fel anume. Doar acasă, în sens liturgic, poate exista rod: nu există al-
tundeva un loc mai bun. Pământul de acasă și cerul de deasupra au fost hărăzite no-
uă întru fericire și bucurie: absolut toate sunt aici/ în firimitura aceasta de grâu, / în
picătura aceasta de vin (euharistie).

Poezia este criptată, învăluită într-o carapace de mătase, ermetismul este o for-
mă de rezistență și sublimare, de depășire a condiției ontologice: uriaș este sufletul/
bolta prelinsă prin cupola aceasta/ îl ajunge despărțindu-l de trup/ vorbește holbura
cățărându-se pe bobul de grâu/ strivite sunt cuvintele tale! [...] desprins din aripa
păsării mă desfac/ întreg țipătul are gura crăpată/ zborul meu îi prelungește tăcerile
(desprinderea din aripă). Poetul folosește uneori trimiteri metalingvistice eminesciene
și stănesciene (rămâne râsul meu peste râsul vostru/ o „călărire în zori”, stele lungi
se prăbușesc indiferente în mare), blagiene (ioan se sfâșie în pustie), trimiteri spre
Adrian Popescu (un înger cade în gol de pe aripa templului). „Prefigurând imaginea
unui şarpe, toiag divin al minunilor făurite prin intermediul lui Moise, Frica însăşi
invită spre vindecare: „eu sunt frica / nu-ţi fie frică/ loveşte cu putere cu scâncet/ şi
vei săruta solzii şarpelui ridicat”, putem citi în interpretarea Mariei Daniela Pănăzan.

Gânditor profund și tenace, fiind de formație preot, un bun cunoscător, price-
pător și tălmăciuitor al Evangheliei, Ioan Pintea prelucrează în opera poetică multe
idei și parabole biblice, simboluri christice, notații zilnice devenind bijuterii metafizice
sub atingerea cu aripa metaforei. Sondează bucuria: dănțuiește/ mila e cu tine
(isaiian-n dănțuire), ființa adâncă, iubirea care ne u(r)nește, cum formulează Con-
stantin Necula, mereu în intima apropiere de cuvânt, față către față, după cum suge-
rează și titlul antologiei de poezie, versetul din Corinteni 13, atunci când vom vedea
cu adevărat, în stadiul absolut al existenței, cum tălmăciuiește Valeriu Anania sau,
cum apare în Biblia veche din 1688, „când va veni cel deplin”. În oglindirea divină,
cine suntem.

Pagina 58

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

Asemenea lui Apollinaire, poetul suprimă punctuația pentru a oferi o libertate
desăvârșită, nezăgăzuită fluviului liric; poetul e martor în absida sacră: stau înlăun-
trul acestui poem/ ca într-un cuptor încins stau/ [...] el e metafora mea (muza apol-
linaire). Poetul încearcă o dezlipire de agresivitate prin plăpândul inimii, prin asoci-
eri contrastante și sonorități neîmblânzite precum: urletul, tăcerea, gura, dinții, stri-
gătul, motive recurente, până în deltele unei podgorii a sufletului, până în sâmburele
fructului pârguit, în fagurii gândului opalin care suie până în sinapsele neuronale:
gura mea cu toți dinții striviți în sâmbure/ uimesc pașnica migrație a viermilor albi/
și despică în patru bunătatea miezului (mansarda de abur gătită); proiecțiile de la ni-
velul imaginarului poetic devin basoreliefuri lirice.

Nucleul poemelor e grefat pe spirală, care reprezintă suișul, scara spre divin;
poezia e pâine și vin pentru Înviere, e suferință a cuvântului, frângere a pâinii și a
vieții, e creatoare de dimensiuni noi: inspirația este o gură de deasupra care/ nu te
mai lasă cu lucrurile din jur să te-nțelegi/ se aude de departe cum trosnește peste
capete/ refăcând memoria precum o oglindă spartă (inspirația).
Casa Teslarului, în interpretarea Irinei Petraș, „este partea de lume care se sprijină și
face posibilă partea de cer. Ridicarea la cer e recunoaștere a forței creatoare. Credin-
ța și poezia sunt două lumi reunibile prin fantasmă, într-o îndrăzneață și fertilă veci-
nătate”: te-am ridicat de pe pământ în inima mea.../ de acolo te simt și te aud și te
văd (oglindă).

Poezia e melancolie, cu mireasmă baudelairiană: melancolia ta e ca o floare de
mac ușor atinsă cu inima (dedragoste), în care se aude strigătul ca o toamnă, iar fri-
ca e singurul loc domentic din viața aceasta. Din amfiteatrul interior se disting rezo-
nanțe ale conștiinței în poezia cocoșul (lui kefa), iar așezământul liric este o așa mare
iubire: mă străduiesc din răsputeri să vă conving/ că zgomotul lumii e de fapt muzi-
ca mea interioară. Cuvântul devine clepsidră între pământ și cer.

În cuptorul căptușit cu cărămidă al poemulului școala ardeleană (de poezie)
este arsă ideea de sorginte hölderliniană: la ce eram noi folositori în vremuri de sece-
tă preabunule ioan? La ce bun poeții astăzi, mă întreb eu, când omul tehnicizat și
tehnologizat nu mai are sensibilitate, într-o societate în care bagatelizăm cultura (de

Pagina 59

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

unde atâta pasiune pentru adevăratul joc!), manelizăm și îndobitocim tinerii? Inte-
rogația metafizică hölderliniană devine fizică, în realitatea depersonalizată de azi. La
ce bun inteligența fără suflet, fără bunătate, fără candoare și uimire?

Volumul antologic de poezie Față către față începe cu un poem inedit, cu un
titlu sugestiv: sau despre detracare. Ceva în lumea asta s-a stricat: cearta precum
un nor negru/ peste întreaga omenire/ [...] un război greu de oprit/ din care gene-
rația păcii nu înțelege nimic/ [...] nu mai e cu putință înțelegerea.

Ioan Pintea este un scriitor original, bine individualizat în peisajul liric tran-
silvan, apreciat de critica literară, „un poet și un om cu certitudini greu de clintit,
nepuse de fapt niciodată sub semne de întrebare, dar confruntate la fiecare pas cu
probele, nu ușoare, ale realității date, acceptate ca fiind firești în lumea noastră a
oamenilor”, cum conchide în prefața cărții, Ion Pop. Poetul sondează un teritoriu de
profundă interioritate, un spațiu al neliniștilor metafizice, al melancoliilor, cu mean-
drări subtile în luciul rațiunii și în enigmaticul lucrurilor și al limbajelor, cu accente
profunde înspre domeniul afectiv.

Pagina 60

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

alexand poza Ion marcoșCU VERONIICAfoscriitor de Premetorriiorului de va-
gontiCufundânduse-n

IOAN MARCOȘ

Volumul trei (final?) al romanului de factură pluralist-postmodernă
(Sindromul de exaltare în Sud-estul Noii Europe, Limes, 2020) întregește viziuea epică
a prozatorului Nicolae Suciu într-un triptic narativ de largă respirație și inventivi-
tate.

Această „parte a III-a” a romanului menține susținut tonusul întregii con-
strucții, într-o dezbatere debordantă de teme, aspecte ale real/irealului, cu o liber-
tate de abordare ce forțează constant limitele, generând, din confrntări aparent an-
odine, sensuri surpriză. Palierele narative din volumele precedente se păstrează, însă
accentele, modulația epică sunt dispuse ușor diferit.
Continuă în forță sondajele de mediu („liceul nostru”
văzut în oglinda vie, dar și deformantă a scrisorilor-
reclamații ale unor părinți cu tare educative; car-
tierul de romi Țipenia din orașul Izbeliștea, „noul
Macondo” postcomunist descris la proporții de frescă
eroi-comică, budai-deliană). Autorul are la dispoziție
un bogat arsenal de mijloace expresive, bine dozat,
cu o stăpânire sigură a nuanțelor. Dezvoltarea epică
demontează tabuurile valorice ale centrului, făcând
loc „vocilor marginale”, orizontului aplatizat al pe-
riferiei, subculturii fanilor media, opiniilor
neadecvate din mediul educației, partizanatului politic. Pe linia tare a postmodern-
ismului, Nicolae Suciu nu se sfiește să critice forme inautentice ale culturii de masă,
ca tot atâtea captivități de grup sau ale individului. Ochiul critic ia în vizor
„societatea banului”, „mizeriile” realității, sacrificarea libertății de dragul comodității
(cazul soției dependente de „marea” invenție a tensiometrului), tirania camerelor de
supraveghere, capcanele „transparenței”, cruzimea „știrilor șoc” ale TV, vecinătatea
explozivă cimitir-teren de fotbal, lumea feisbuc cu feisbucienii ei ș.a.

Perspectiva din volumul final, fără a rarefia ponderea faptelor, mută accentul pe
filtrul subiectiv al personajelor (actori sau observatori), pe interpretarea evenimen-

Pagina 61

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

telor. Relatarea concisă a întâmplărilor conferă „poveștii” o structurare sporită.
Planul descriptiv din episoadele despre „liceul nostru” este extins cu noi, inepuiza-
bile detalii (de un „comic nebun” - cum opinează editorul, Mircea Petean). Lectura
multelor, mărunte întâmplări din viața elevilor, majoritatea – acte de indisciplină
reale sau închipuite, induce un râs compulsiv, cathartic. Intensitatea scenelor invo-
cate, dusă la limită, induce impresia de realitate în exces, hiperrealitate. Nu se mai
respectă modelul modernist al separației valorilor (jos/înalt), criteriile sunt răstur-
nate, mixate, peste tot ne întâmpină o energie contestatară infatigabilă.

Rezultatul e o imagine deliberat impură, alternanță între dezbaterea eseistică,
în formulare adesea abstractă (profesorii Dinu Grama, Orian, Corifeu, ca și
postările unor „blogări” intens motivați) și imaginile-șoc ale culturii de masă. Proza-
torul Suciu le stăpânește pe ambele, înr-un discurs debordant, de autentică in-
spirație narativă. Suntem martori, în Sindromul... la un spectacol continuu, de
fapte, întâmplări, idei, dezvoltat ca proces în sine, ca imagine a realității devenită ea
însăși realitate. Trimiterile insistente la „verosimilul” lui Aristotel își au paralela în
postmodernul construct al simulării („imaginea își este pură simulare de sine” -
Baudrillard). N. Suciu alternează planurile de înscriere în real, fără a da prioritate,
prin poziționare directă, vreunuia dintre ele. Perspectiva auctorială, „obiectivă” e re-
dusă aproape de zero.

Locul ei îl ocupă vocile personajelor – în dialog (anti-eroii cartierului de romi Țip-
enia), monolog exterior (părinții-reclamanți, ai elevilor) interior (textele de pe Blogul
cadrului didactic) sau doar articulate ca „voce interioară” a unui profesor ori repro-
duse drept „citate” după variate surse de știri voit contradictoriii, precum în epi-
sodul 27 (fantezista „pagină de facebook”). Linia de comunicare de pe „Blogul ca-
drului didactic” e una a dezbaterii de fond a problemelor, ideilor, opiniilor lumii in-
telectuale restrânse a dascălilor liceului local. Un mediu suficient sieși, în care tim-
pul „moromețian” al IT-ului pare a mai avea răbdare cu oamenii. „Blogul ca-
drului...” întreține, ca o altă Poiană a lui Iocan, un conclav de nesfârșite discuții,
postări, luări de poziție pe cele mai fanteziste teme posibile. Acțiunea e aici
staționară, faptele sunt infime, aduse din timpul propriu, în paradigma inter-
pretării. Autorul nu mai e regizorul absolut conducând firele narației, ci personajele
autonomizate devin arbitri ai întâmplărilor. Protagoniștii actului de comunicare
sunt fanii „feisbuc”, blogării, emisarii de emailuri, operatorii pe mobiluri „touch
screen”, pe preluate. Autorul chiar imaginează opinia unui blogăr ce susține ca

Pagina 62

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

reală, o colaborare cu acesta la scrierea romanului: „iar noi, blogării... eram și sun-
tem conștienți că, fără postările noastre, romanul lui aproape că n-ar fi existat” (p.
240). Intertextualitate confirmată și pe alte căi: „sursele” (3) cu detalii aleatorii ale
unui accident de tren; dezbaterea Corifeu-Dinu pe marginea unui proiect de come-
die/dramă; reproducerea unei mese rotunde TV despre apariția ipotetică a... șobo-
lanului cu jumătate față de om. Dealtfel apelul la identitatea dublă, la „experiența
hibridității” nu e singular la N. Suciu (el mai invocă altundeva de pildă „omul ba-
lotieră”).

Textele atribuite unor semnatari anonimi, sau identificați cu nume convenționale
(Ilă Boilă, Vocea interioară a profesorului, Blogul cadrului didactic, Pagina de face-
book), texte marcate uneori cu titluri voit anodine (Joc de table), cu simple adrese
(„Dragă 112”) ori incipit-uri în majuscule (HAIDEȚI, PRIN URMARE, să...), dau im-
presia de produs compozit, expresie a unui orizont supraindividual, de subiectivități
concurente. Autorul procedează invers decât în tehnica modernă a năzuinței spre
un sens ultim tutelar. El tinde să-și ascundă identitatea sub masca personajelor, să
devină „opac”. Rareori, dacă nu deloc, apare el fără mască, ca voce aparte în suita
scenelor carnavalești în care substituții săi ocupă prim-planul. Narativul major de
factură modernă e înlocuit de istorisiri mărunte (capitolele cărții au în medie 1-2
pagini). Textele nu marchează întreguri, esențe, „structuri rigide” ci
„diferanțe” (Derrida), semne ale unei simultaneități plurale. Mai direct, suportiv
apare autorul în relatarea (restrânsă) a unor episoade dramatice precum cazul Mag-
dei, profesoara de biologie agresată verbal de o fostă elevă („Încă n-ai murit?”), fapt
ce-i declanșează un acut proces de interogație pe tema bătrâneții și tarelor ei fizico-
psihice, sfârșind într-o atitudine eroică în felul ei, de rezistență extremă. Relatarea e
aici la persoana a III-a, cu inserții de monolog, cu efect introspectiv augmentat.

Un tur de forță stilistică realizează prozatorul în seria de opinii „online”, pe vari-
ate teme „la modă”, sursă nesfârșită de efecte în registru comic, pe linia acelei
„armonii disonante”, notă constitutivă a atitudinii postmoderne. O primă remarcă:
pe „blogul cadrului didactic” nimic nu e didactic, totul e frondă, poziție nonconformă,
răsturnare de norme. E un vânt de libertate cvasi-anarhică, o babilonie a con-
trazicerii condusă cu aplomb de autor, ca într-o partitură de jazz cu efervescențe ale-
atorii, cu un larg evantai de mutații sonore, tempouri alerte, replici în contratimp.
Câteva exemple: În apelul la 112, semnat de Ilă Boilă („contribubil mobilizat la pat și
în imposibilitatea posibilității de a mă deplasa, om fără scaun și fără cărucior rulant,

Pagina 63

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

cu rotile dotate cu role”) inimosul reclamant înaintează un plan de măsuri educa-
tive dinamitat de o serie comică a limbajului: fiindcă „ueul constipă împotriva cul-
turii noastre străbune”, el cere măsuri pentru „generațile noi de copii”, ca să nu fim
„de râsul organului femenin”. Între altele, vrea protecția limbii „române neaoșe”
contra avansului unei „limbi engleze românizate”; păstrarea „învățământului gener-
alizat”; încurajarea lecturii subminate, la tineri, de „frământarea ecranului de la
celularu propiu și de aranjarea sîrmei în nas, în urechi și în buricul lor”. Un scepti-
cism perpetuu stăpânește gândurile reclamantului reclus, dar implicat, doritor de
„propășirea” neamului. Bunele intenții pavează infernul erorilor de tot felul (capitol
3). În capitolul 9, directorul Umbră ține un discurs hilar, în apărarea copiilor romi
marcați de multe condiționări, ca apoi, odată părinții plecați, să schimbe complet
macazul. Același binevoitor Ilă Boilă face o paralelă de pomină om/porc, explorând
în final potențialul religios al caracterului porcului (c. 10). O postare anonimă pe
Blogul cadrelor... include o poezie-pamflet, cu virulente variante de „dacă” : „Dacă
ar fi știut Cezar, marele om de stat/ și scriitor latin,/ că numele lui va ajunge un
nume de câine,/ se învăța să mănânce Pedigree” etc. Protagonistul postării din
c.16 imaginează un improbabil însă minuțios conturat „europat” cu cele două
capete aflate la extrema estică și vestică a Europei. Locatarii imensului pat asistă la
o succesiune de anomalii hiperbolizate. În aceeași notă sunt reduse la absurd: con-
sumerismul contemporan, mania „camerelor de luat vederi” urbane (c.17), știrile-
șoc TV (c. 25), relatarea „pe surse” a unui tragic accident de tren (c. 27), folosirea
repetată a „obiectelor de unică folosință” (c. 30), alăturarea stadion/ cimitir/ super-
market (c. 32), virtuțile „feisbuc” (c. 35), raportul virtuți/vicii ș.a. Un episod mai ex-
tins centrat pe dialogul dascălilor Dinu Grama și colegul său Corifeu, desfășurat pe
fondul unei repetate „partide de table” e conceput ca schimb de replici alert, în
contradictoriu, în marginea acuzației-șantaj a părinților unei eleve pretins abuzate.
În „rama” dezbaterii sunt prinse comentarii incitante pe relația dintre comedie și
(meta)dramă „postmodernă” – „drama despre dramă”. O performanță de top
înglobează convocarea lui Dinu Grama, la judecătoria dintr-un oraș apropiat, în
calitate de martor involuntar (în tipul unei conferințe) la o discuție ambiguă ce ar fi
adus, chipurile, atingere „statului de drept”. „Martorul” e agresat sistematic de
judecătoare, care-i ajustează afirmațiile, îl amenință cu sancționarea pentru
pretinse inadvertențe, îi deformează depoziția prin reformulări tendențioase lăsân-
du-l, în final complet uluit, cu „vocea interioară” alienată.

Pagina 64

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

Un experiment fructuos în testarea limitelor comunicării îl oferă c. 22, unde o
vânzătoare volubilă și sigură de sine îi servește naratorului o aspră lecție de „logică”
dinamitând sensurile posibile ale zicerii (o/altă) Mărie cu aceeași (altă) pălărie.
Răspunsul la o intrebare simplă deviază într-un vertij obsesiv al beției de cuvinte.
Treapta următoare în demontarea articulațiilor limbajului o constituie seria
debordantă de adrese, reclamații și sesizări ale unor părinți cu orizont modest, păr-
tinitori în apărarea copiilor lor, dovedind însă și sincerități genuine, într-o suită de
abile despicări a firului în patru. Elocvente sunt „scăpările” de cuvinte, formulări
subliminale – sursă bogată de umor involuntar. Câteva mostre dintr-o „vitrină” a
surprizelor ilustrează „metoda” naratorului, una a demistificării textului ce nu mai
comunică, ci se comunică, trădându-și goliciunea. Iată sugestive exemplare din ga-
leria hazlie a numelor: elev Robert Capabil, elev Șuia Camel Pifu, Hoția Lodovica Ser-
gia, Coifu Miseria Rita Portucalia; sau combinații eterogene, contradictorii:
„subsemnata” Coriju Marta, mama elevului Coriju Buli-Tuli Ferdinanț Ioji, Mustață
Delia Aurita Paola, Paradita Buba Sidonia Elodia, Chelu Avisalon Vasile Robinson
Tănase. Fapte diverse, dar mai ales reacții insolite la acestea creează o atmosferă pi-
torească dintr-o lume aspră și brută ce-și impune tiparele, refractară la „civilizare”
prin educație. Bunele „maniere” lingvistice sunt nivelate cu „tăvălugul ” dez-
văluirilor, al unor sincerități dezarmante. Autorul lovește necruțător la rădăcina con-
vențiilor, scoțând efecte tari din sfera vulgarului și negativității. Iată câteva.
„Subsemnata” Hoția Ramona Sidonia cere să „regualați cum-va problema cu sub-
semnatu Pifu care face ce face căcatu dracului și umblă cu mâna pe burlantu la fata
me ca când ar vrea să ajungă nu atât la găvăună cât la caniculă și numa bine fata
me io prins mâna la fips deo zis stăi în biserica și cristoși măti de zăbălos în banca
ta, mai bine chipă-io pe măta... Rog lua-ți măsurii că ne facem de mama minunilor
și de râsu curcilor”. Într-o altă boacănă, mama lui Coifu Robert Capabil, „repetent
de 3 ori”, a fost sancționat, potrivit acesteia, pe nedrept, fiindcă „a făcuto pe mama
la colega lui de bancă semicurvă”, fapt - zice ea – adevărat și pe care-l „subține” și
ea, căci a văzut-o pe respectiva mamă „cum recoltează copi de pe străzi ca să le bage
în dubă pentru trafic de orgasme”. Tiradă încheiată și semnată „cu respect”.

Babilonia cacofonică de exprimare e însoțită de nereguli ortografice în trombă:
mama Șuia Rozalia își apără copilul, că „nu iel î-i ce-l care sparge ce sparge” când se
sparge în școală. Într-o „reclamațe” a lui Coriju Marta ne e dat un concentrat scher-
zo textual plin de tăioase disonanțe: „să știți că întru-cât mama lui fetiță Hoția Ra-

Pagina 65

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

mona Sidonia ia dat la copilu meu un picior acolo unde nul arde soarele” și aceeași
„mama lui fetiță ia zis la băiatu meu căi rupe o ureche de jos jos și de atunci numai
asta visează copilu de se trezește noaptea și-și caută urechea de jos pe jos, pintră
perini. Fincă deoarece băiatu meu Coriju Buli-Tuli Ferdinanț Ioji nu mai supoartă
cere să fie schimbat în bancă cu o altă fetiță”. Teme minore acute sunt punctate suc-
cint ca acompaniament inspirat la dezvoltarea gravă, a temei centrale a romanului.
Se fantazează despre „guma de mestecat din gură roasă”, scuipată și lipită „pe dosul
băncilor”; bătaie „cu laptele și cornu în curtea școli”; măsuri disciplinare (nedreptate
semnalată de mama elevului Cerbu Lucescu, dintr-o familie „domiciliată în localitatea
unde stau, într-o casă cu o cameră doi pe trei sau trei pe trei unde doarme șase per-
soane”; mutare disciplinară a lui Robert Capabilu, care a „bătut măr pe profu de ari-
metică” ); ambiguități de limbaj (elevul Coriju către profesoară: „doamnă profesoară
unde facem, jos sau sus și profa a răspuns facem sus, adică că face orele sus”, fapt
interpretabil însă și altcumva; joc verbal pe dublul înțeles al vocabulei „organu”, sen-
sul vizat fiind „organu de poliție”); strategii educaționale discutabile (nota 10 elevilor
slabi pentru copiere de pe tablă; pretenția unei eleve de a i se arăta „axa
pământului”). Autorul e stăpânit de un neobosit daimon al interogării, testării cuvin-
telor, cu efecte de intensă surpriză: „să ști-ți că am fost cu copilu meu Șuia Camel Pi-
fu la toți doctori și la-m verificat la cap și ia-u făcut și caghebeu la inimă și și ence-
falirta la ficat și am fost la sihiatricu cu el care sihiatric o zis că copilu meu elevu nu
sufere cu clopotnița”.

O imersiune memorabilă în atmosfera unui mediu social insolit ne oferă autorul
în capitolele descriind viața „cartierului”- ghetou al romilor, Țipenia. Fresca interacți-
unilor între diferiții exponenți ai unui mod de viață specific, dominat de sărăcie, difi-
cultăți în educație, înapoiere, dar nu stagnare, continuă și se rotunjește în acest ul-
tim volum al trilogiei. Anti-eroii văii cu un pârâu sărac ascuns „sub perdelele de sălcii
pletoase”, nu acționează direct, ei se întrec în vorbe, se opun în idei, de multe ori fan-
teziste despre probleme ale vremii noastre, ies cu mai mult sau mai puțin noroc din
situații dificile – totul cu un instinct special al dramatismului propriu marginalilor.
Prin curți, pe dâmburi, sau ascunși „sub bătrâna salcie”, tolăniți „pe iarba avortonică,
cu miros de nămol”, în jurul unei sticle de secărică, la adăpostul unei veri eterne,
îngăduitoare, ei dezbat aprig „chestiuni importante” ale zilei. Așa stau câțiva vecini
(Moruca, Ciciu,Vomitură, Păpărada) la taifas combătând (ca în debutul Țiganiadei)
despre condiția (etnică) ideală și avantajele ei, cu argumente comice în pragmatismul

Pagina 66

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

lor sofist, amintind mereu lipsa presantă de mijloace ale traiului zilnic. Concluzia
cetei de sfătuitori , formulată de puternicul Bișa, este să te declari în secret ungur,
ca să ai cetățenie și în Ungaria, trecere între englezi, germani, iar la noi să rămîi,
cum e „la modă”, rom, „țigan geto-beget”, „cu derepturi și avantajuri egale și cu
românii și cu maghiarii”, plus alte favoruri (intrarea la liceu „pe locurile de romi”,
participarea pe listele celor defavorizați, „ca să primește ajutoare și ca copiii lui să
primește burse și bani de liceu și dividende”. Aceeași stofă de lider cu vocație ma-
nipulatorie o probează Bișa și acasă unde, pe telefon, organizează o proiectată
demonstrație (masivă, cu blocarea circulației) la care să ceară pensii speciale și
pentru romi.

O partitură de inspirată improvizație în același stil „romic” se desfășoară in cur-
tea (descrisă concis, pitoresc) a lui Pompil, meșter împletitor în nuiele. Îi ține de
urât bătrânul olog guraliv Beju, adus în roabă de nepotul Punctro, care lansează,
involuntar, o dispută aprinsă pe tema „hormoanelor”, despre care unul nu știe ce
sunt, iar celălalt pretinde că știe. De la hormoni ajung la ce scrie sau nu în Cartea
Sfîntă, de aici la vechea ceartă pentru mireasa, respectiv „drăguța” celor doi, într-o
agitație concentrică accelerată, tot mai intensă, până ce Pompil cedează într-o
criză cu spume la gură, iar bătrînul agresor dezertează rapid de la locul „faptei”, în
roaba lui, împinsă de nepot.

Un episod exemplar de compoziție mito-narativă este istoria lui Cuitu (alias
Marmelada), care-și petrece timpul la pescuit, pe valea fără pești dinsus de cartier.
În jurul lui circulă tot felul de zvonuri. Mai întâi sunt „cele două morți” ale lui
Cuitu – prima când, mic fiind, se zice că „l-au prins trei matahale și i-au bătut cu
ciocanul, în spate, ceva mai jos de omoplați, trei cuie de laț” (de unde porecla:
Cuitu); iar apoi, „ceva mai târziu” când era „mai mărișor, fusese călcat de o căruță,
prilej cu care avea să moară a doua oară”. A treia moarte simbolică a fost, cum
declara Cuitu, într-o după-amiază de iunie, în ajunul Ispasului. Cu același prilej,
acesta mai spune, spre uimirea tuturor, că a fost cooptat în „gașca Cupriștilor”, a
traficanților de cupru. După care dispare din cartier. În locul lui apar mulțime de
zvonuri, presupuneri, inclusiv din cele mai pioase, urmate de plecarea în pelerinaj
(mai întâi a femeilor) la „locul lui Cuitu”, de plantarea în locul acela, a unui pom
cu o bancă, în semn de aducere aminte. Treptat sunt atrași și bărbații. Entuzi-
asmul nu include și ideea unui patron local de a ridica acolo o biserică. Apar doc-
trinarii, „domni” veniți din altă parte, în frunte cu o pastoriță, care împarte dulciu-

Pagina 67

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

ri copiilor și ține predici entuziaste. Se mai zvonește și că într-o bună zi s-a întors
Cuitu, fapt ce nu se adeverește însă.

Apoi frământarea lumii, treptat se potolește. Între multele presupuneri, se spu-
ne și că același Cuitu, ar fi auzit de un loc Macongo (cred zvonitorii), ori Noul Macondo
(spune „proful” de română). Avem astfel formulată, într-un stil de ușoară autopersi-
flare, sugestia de apropiere a mediului/cartier Țipenia cu lumea rurală, cvasi-
mitologică a lui Marquez din Un veac de singurătate. Apropierea există și ea se
susține atât prin analogia între realități sociale, de lume a doua sau a treia, ca și de
profunzimea percepției autoriale și fascinanta dimensiune a imaginarului.

Căci, cu ampla sa frescă plasată în spațiul măruntului orășel provincial Iz-
belișea și, în prelungirea acestuia – în cartierul sub-urban Țipenia, populat de oameni
de o debordantă vitalitate și omenie primară, Nicolae Suciu atinge un vârf de altitudi-
ne al prozei sale și al reușitelor epice ale momentului.

Pagina 68

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

Ion Marcoș
(Continuare din numărul trecut)

Nicolae Buta a fost cel mai bun dintre studenţii de la istorie, în acele vremuri. A fost trimis de un
profesor universitar, bineînţeles, să-şi continue studiile de istorie la Paris şi a venit de acolo cu studiile
terminate, şi-a luat doctoratul în istorie şi a fost numit asistent al profesorului respectiv, nu-i spun nume-
le. La un moment dat, lumea s-a împărţit, lumea studenţilor s-a împărţit în două: întâi erau chemăriştii,
care simpatizau cu naţional - ţărăniştii. Între aceştia era şi Nicolae Buta. Cu profesor cu tot. Dar profe-
sorul, la un anumit moment, a vrut neapărat să fie şi el ministru. Şi-atunci a trecut în alt partid şi l-au
numit ministru al sănătăţii. De-aceea Tudor Arghezi are comedia cu titlul Siringa. O să poţi afla la Cluj
de ce-i zice Siringa şi cine a fost cel vizat.

Dar Nicolae Buta n-a vrut să treacă după profesor, să câştige şi el ceva capital. El a rămas ce a
rămas şi a întemeiat ziarul Chemarea – cei ai Chemării se numeau chemărişti şi a atacat pe profesorul
respectiv, zicându-i, cum se zicea pe atunci, fripturist. Buun. Profesorul l-a chemat pe Nicolae Buta şi i-a
spus: -„Cum poţi să fii în instituţia aceasta, când mă ataci. Te rog să-ţi tragi consecinţele: ori rămâi de
partea mea, ori, dacă nu, să te consideri demisionat. „ Bun. Nicolae Buta s-a considerat, săracu’, demisi-
onat şi s-a dus şi-a deschis o cârciumă, în Clujul acela de sud. Şi s-a îmbolnăvit de rinichi ridicând la
butoaie. Era tânăr, poate mai şi gusta vin, pe care-l ducea din judeţul Sibiu, din comuna Apoldu, ca să
ajute pe consătenii lui. In orice caz, situaţia tristă e asta – că după câţiva ani a răcit, se vede, muncind
cum a muncit, descărcând la butoaie, şi a murit. Astfel că am pierdut o mare valoare, din cauza unui pro-
fesor care era mult mai puţin istoric decât putea să fie Buta. Buta, când au sărbătorit pe Avram Iancu, a
publicat lucrarea Avram Iancu şi epoca sa. A analizat toată situaţia din Europa, din timpul acela. Nicolae
Buta a fost recomandat să vorbească, în numele studenţilor clujeni, sus, în Munţii Apuseni, în faţa rege-
lui – era mare cinste atuncea: în faţa lui Ionel Brătianu şi a altora. Iuliu Maniu se pare că şi-a făcut dato-
ria cu Buta, dar noi am rămas, auzind de moartea lui, uimiţi, loviţi. Şi n-am mai putut înghiţi pe profeso-
rul, foarte ambiţios, care i-a cauzat moartea.

Ş-poi să mai spun încă o poveste din astea. Situaţia era aşa.Viitoriştii aveau bani. Şi unul dintre
ei a primit să exploateze nişte munţi, cu păduri, concesie serioasă, mari păduri. Dar i-a cerut partidul li-
beral ca să patroneze pe Viitorişti

Pagina 69

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

şi să le dea un banchet cum se cade, ca să-i adune. Bun! Şi-aşa s-a făcut. La un moment dat, am primit şi
eu invitarea de a mă duce – nu eram nici dintr-o parte nici din alta - , dar de a mă duce acolo: într-o gră-
dină, era în luna mai, într-o grădină publică din Cluj. M-am dus şi eu. Şi mi-a părut bine, într-un timp,
că m-am dus, ca să văd şi eu ce fel de pleavă politică se cuprinde în Viitoriştii aceştia. Fără îndoială că
Chemăriştii aveau elemente de valoare, dar Viitoriştii aveau numai oameni care, dragă Doamne, să mă-
nânce, să bea bine pe spatele moţilor, ale căror păduri le-a luat şnapanul acesta. Şi aşa a fost: m-am dus
şi eu. Nu m-am putut, şi era să fiu bătut, nu m-am putut stăpâni. M-am sculat, pe la 11, pe la 12 noaptea,
era timp de vară, vreme frumoasă, liliacu-nflorit – şi am întrebat: de unde atâţia bani, ca să mănânce şi
să bea atâţia oameni, care n-au nimic de a face cu viitorismul, tot un liberalism. Au protestat colegii, n-
au vrut să-mi dea cuvântul, nu ştiu ce, dar erau poate mai ameţiţi decât eram eu şi mi-au dat voie. Şi
atunci am continuat pe tonul acesta – fiindcă, de ce? Am văzut pe anumiţi colegi care au venit la ban-
chetul acesta cu genţi, şi din sfert de oră-n sfert de oră plecau cu genţile pline de şampanie, sau pline de
ţigări, că ţigări se dau cât vroiai, aduceau chelnerii, aşa era comanda – să trăim noi Viitoriştii bine. Eu de
asta m-am revoltat cât m-am revoltat. Când m-am dus acasă, în aceeaşi cameră cu mine, la fostul Avram
Iancu, Racoviţă de astăzi, - jos, erau numai sticle de şampanie, iar sus, ţigări peste ţigări, dar nu ţigări de
ţară, ci ţigări americane. Atâtea erau, de cred că nu le-au putut fuma într-un an întreg. Ş-apoi sigur că m-
am certat cu ei: eh, nu se cunoaşte măă, tu eşti prost – şi alte chestii din astea.

Apoi, în viaţa noastră studenţească am avut şi alte accidente destul de triste. Am văzut cum se des-
făşoară viaţa politică, am văzut cum viaţa politică se amestecă în dezvoltarea culturală şi o opreşte.

Personal, rugat de anumiţi colegi care erau cuzişti, şi - apărea un ziar cuzist la Cluj – rugat de aceştia,
de un Bunea, de un Şerbu, lucrau în editura acestui ziar,
să scriu ceva, că uite, se-mplinesc atâţia ani de la apariţia ziarului din Budapesta.
I.M: Luceafărul.
I.D: Luceafărul(1) Şi am scris. Dar neavând ce scrie despre ce era vorba, am pus problema creării unei
reviste literare în Cluj, pentru atâta studenţime câtă e pe-acolo.
I.M: Şi nu era?
I.D: Nu era. După-aceea s-a-nfiinţat exact ceea ce am cerut eu, Gândul românesc(2) a lui Chinezu.

Revistă de literatură și artă apărută la Budapesta între1902-1906. I-a avut ca redactori pe O. Goga, Ioan
Lupaș, Ioan Lăpădat, Oct. C. Tăslăoanu. Oglindă a literaturii și artei românești la nivel național.

Pagina 70

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

Revistă lunară de cultură a ASTREI Cluj, redactată de criticul Ion Chinezu, începând din anul 1933.In
ea s-au ilustrat nume cunoscute ca Ion Breazu, Olimpiu Boitoș, I. Hațieganu. David Prodan, Emil Petro-
vici, V. Vătășianu ș.a.

(Fragment din Istorii trăite, interviu cu dl. profesor Ion Domnariu)

Ioan Marcoș

Pagina 71

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

Cu două zile în urmă citeam stupefiat postarea dl. Ioan Adrian Cristea, un iubitor, ca
mulţi alţii, al oraşului Dumbrăveni, din care rezulta că în acest an la liceul dumbrăvenean s-au
prezentat 27 de elevi (dintr-un total de 37 de elevi de clasa a XII -a) pentru susţinerea exame-
nului de bacalaureat, fiind declaraţi admişi... 5 dintre ei. Raportându-ne la vremurile când exa-
menul de bacalaureat se mai numea şi „examenul de maturitate” înseamnă că după 12 ani de
şcoală, ajunşi la frumoasa (şi responsabila) vârstă de 18 - 20 de ani, dintr-un total de 37 de ti-
neri, doar 5 sunt maturi, în doar 5 dintre ei, statul, ţara (adică noi) putem avea încredere, ne
putem pune speranţele noastre pentru ziua de mâine. Nu voi com-
para situaţia învăţământului românesc, în general, şi cel local actu-
al, în special, cu cel din urmă cu 45 de ani (de exemplu), nu voi în-
vinovăţi elevii, părinţii sau profesorii, doar mă voi lega de una din
cauzele care au generat actuala situaţie - nivelul foarte slab de
educaţie şi cultură, vizibil în toate domeniile vieţii actuale.

Trăim într-o lume în care nevoia de cultură are un alt înţe-
les: este mai important să ştim care este diferenţa dintre cutia de
viteze a B.M.W-ului şi cea a LOGAN-ului decât că Vasile Alec-
sandri se scrie cu „cs”, iar Alexandru Ioan Cuza se scrie cu „x”. Este mai important să ştim un-
de şi cum se face „check-in”-ul înaintea unui zbor aerian decât ce sărbătorim în fiecare an la 1
Decembrie, din 1918 încoace. Nu sunt împotriva progresului tehnic, nu am nimic cu maşinile şi
avioanele, dar după părerea mea (poate greşită) la vârsta unui elev, este mai importantă şcoala,
cu tot ceea ce ne-a învăţat şi ne învaţă ea, chiar dacă unele greşeli, lipsuri şi neajunsuri sunt,
încă, vizibile în învăţământul românesc. Îmi aduc aminte frumoasele şi pline de învăţăminte
cuvinte ale poetului nostru basarabean Grigore Vieru, care spunea într-un interviu că „în timp
ce alţii visau să zboare în Cosmos, eu mi-am dorit din totdeauna să ajung să trec Prutul”. „Sans
paroles” cum bine zicea d-na profesoară de limba franceză Livia Popa. Întreaga omenire a dat,
în această primăvară, un aspru şi dur examen de „maturitate” - reacţia la pandemia de corona
virus. Exprimându-mi părerile de rău pentru suferinţa celor peste 10 milioane de oameni afec-
taţi de perfidul duşman, am constatat că pornind de la această situaţie reală, în care toţi trebuia
să facem front comun şi să fim de aceeaşi parte a baricadei, s-a ajuns la o manipulare şi înşelă-

Pagina 72

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

torie la scară mondială, din care unii au câştigat, iar noi cei mulţi am plătit. Am fost „învăţaţi”
precum elevii de clasa I ce este bine şi ce este rău: cât şi cum să ne spălăm (eventual, pe lângă
dezinfectant, să folosim şi săpunul), unde, cât şi cum să purtăm materialele de protecţie indivi-
duală, să stăm izolaţi în case, etc. şi toate acestea pentru că trebuie să spun deschis, ne lipseşte
educaţia igienico-sanitară care trebuia, la început de veac XXI, să o cunoaştem şi să o respec-
tăm de mult.

Este păcat că peste 500 000 de oameni au trebuit să plătească cu viaţa, greşelile lor şi ale
altora. De ce ? Din lipsă de educaţie şi cultură. Am văzut că toate ştirile tv din ultimele săptă-
mâni au arătat efectele ploilor abătute asupra ţării noastre. Am văzut văile apelor blocate cu
buşteni şi alte materiale, dar am văzut că în multe locuri blocarea apelor s-a datorat efectelor
non-civilizaţiei umane (pet-uri, mizerii şi saci cu materiale de construcţie, etc. aruncaţi, pe as-
cuns, la voia întâmplării). Am văzut feţele acelor oameni, mulţi nevinovaţi, care au plătit
greşelile altor semeni de-ai lor. De ce ? Pentru că inundaţiile catastrofale (însemnând pierderi
de vieţi omeneşti şi importante pagube materiale), alunecările de teren şi celelalte necazuri
„naturale” care vin peste noi în fiecare an, toate au o cauză comună: activitatea nesăbuită a
omului în domeniul protejării mediului înconjurător, ceea ce în ultimă instanţă înseamnă lipsă
de educaţie şi cultură. Iar dacă ne uităm în jurul nostru asemenea exemple pot continua pen-
tru că le vedem la fiecare pas - de la lipsa de respect dintre vecini şi locuitorii unei comunităţi,
până la promovarea în funcţii „prea mari pentru pălăria lor” a unor oameni pentru care, inclu-
siv (sau în primul rând), LIMBA ROMÂNĂ, este o limbă străină şi plină de capcane.

Consider că aceste câteva puţine gânduri exprimate, cu acordul şi la invitaţia Profesoru-
lui Nicolae Suciu, sunt suficiente pentru a înţelege încă odată (dacă mai era nevoie) ce înseam-
nă nevoia de cultură. Iar publicaţia „DUMBRĂVENIUL CULTURAL” a Despărţământului AS-
TRA „Timotei Cipariu” Dumbrăveni trebuie să-şi aducă contribuţia sa la ridicarea nivelului de
cultură şi educaţie a locuitorilor acestui orăşel, care în ultimul timp (cel puţin în fotografii) este
din ce în ce mai frumos. Pentru că aşa au făcut şi înaintaşii Despărţământului: protopopul Ge-
orge Simu, avocaţii Alexandru Morariu şi Ilarie Holom, profesorul Nicolae Negruţiu, învăţăto-
rul Ioan Irimie, profesoara Elena Deac, aşa trebuie să continue şi actuala conducere.

Nu voi uita niciodată Domnule Profesor Nicolae Suciu că Dumneavoastră ne-aţi spus şi
învăţat ce înseamnă acel dicton „AMORE, MORE, ORE, RE PROBANTUR AMICITIAE”.
DUMNEZEU să binecuvânteze Dumbrăveniul !

Nicolaie Nedelcu, Chişoda, 5 iulie 2020.

Pagina 73

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

Gheorghe Oprean (1891-1974) -
o viață închinată unirii românilor și înălțării Bisericii ortodoxe

Trebuie să recunosc că am fost dintotdeauna fascinat de personalitățile politice și milita-
re ale timpului, de acei oameni care au pus interesele sociale și naționale mai presus de cele
personale, acestea din urmă neglijându-le uneori până la sacrificiu. Una dintre aceste puternice
personalități, din păcate mai puțin cunoscute, a fost (și este) Gheorghe Oprean.

Fără a face parte dintre numele de primă mărime, vehiculate prin cărțile de istorie (atâtea cât
au mai rămas vehiculate!), părintele Gheorghe Oprean merită memoria istoriei pentru contri-
buția adusă la realizarea idealului dintotdeauna al românilor transilvăneni – Unirea cu Patria
mamă, România, și pentru aportul la promovarea și emanciparea bisericii noastre naționale,
Biserica ortodoxă, pe cursul mijlociu al Târnavei Mici.

Născut la 6 octombrie 1891, la Laslăul Românesc (astăzi, Laslăul Mare, în județul Mu-
reș), în familia învățătorului-director Teodor Oprean, Gheorghe, cel de al cincilea copil din cei
șase ai acestuia, a făcut primele 4 clase la Dumbrăveni (Ibașfalău, pe atunci), apoi încă opt cla-
se la vestitul liceu brașovean ”Andrei Șaguna”, unde îl are ca profesor, printre alții, pe Virgil
Onițiu. Dorind să se facă preot, a urmat Academia Teologică din Arad, dându-și ”calificația”
la Sibiu. Hirotonit ca preot la 31 ianuarie 1915, i se încredințează parohia din satul Suplac, pe
Târnava Mică (astăzi în jud. Mureș).

În toamna anului 1916, primul război mondial fiind în desfășurare, este ”luat” din mijlocul
credincioșilor, fiind mobilizat în armata austro-ungară și, după ce i se dă gradul de căpitan,
este repartizat ca preot militar la Regimentul 64 Infanterie din Orăștie, regiment format în pro-

Pagina 74

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

porție de 90% din români. Ca atâția alți români ardeleni, a fost trimis pe câmpurile de bătălie
ale Italiei, luptând, în felul său specific, alături de aceștia, într-un război care nu era al lor.
Aici, pe muntele Meleto, din Tirol, scapă ca prin minune de moarte, fiind salvat de doi cama-
razi. Toamna anului 1918 găsește Regimentul 64 Infanterie, dislocat la Viena. Aici, preotul mi-
litar Gheorghe Oprean, plin de entuziasm la cei 27 de ani ai săi, intră în efervescența în crește-
re, ale luptelor (deocamdată politice) de emancipare națională ale popoarelor subjugate în ne-
firescul imperiu austro-ungar. Simțind că sunt momente prielnice și pentru românii ardeleni,
în vederea câștigării independenței, ca pas absolut necesar pentru mai vechiul ideal, de unire
cu frații de peste Carpați, pe fondul intrării în derivă a imperiului bicefal, preotul Gheorghe
Oprean se implică în organizarea soldaților și ofițerilor
români, în special cei sosiți la Viena, din această armată
imperială de compromis.

La Viena, în cafeneaua ”Vestmünster” unde se în-
tâlneau de obicei românii, îl cunoaște pe sublocotenentul
de infanterie, Iuliu Maniu. Ulterior, la inițiativa acestuia,
în prezența a 40-50 de ofițeri și ”împreună cu o mulțime
de subofițeri și soldați, în data de 31 octombrie 1918, în
restaurantul ”Veigel” din Dreherpark din Viena ia ființă
”Senatul (Sfatul) central al ofițerilor și soldaților români
din Ardeal, Banat și Bucovina”, subordonat încă de la
început Consiliului Național Român, ce-și avea sediul la
Arad. În funcția de secretar general al Senatului….” la început, la sfârșit” a fost ales preotul
Gheorghe Oprean. Scopul organizației, în care părintele a avut un rol important (prin ,mâna
lui veneau și ieșeau toate documentele și actele vehiculate) era ”realizarea idealurilor noastre,
ale strămoșilor și ale moșilor noștri, adică pentru eliberarea și unirea noastră, a tuturor româ-
nilor”, idealuri de care tânărul preot de pe Târnava Mică era puternic cuprins. În acest sens, e
demn de amintit răspunsul pe care Gheorghe Oprean l-a dat unui coleg, la plecarea târzie de
la ședința de constituire a organizației. ”Măi, Oprene – i-a spus acesta – tu nu-ți dai seama ce
prostie ai făcut astă seară, primind să fii secretarul acestora. Ai grijă că va trebui să iscălești
multe celea, ca secretar, și apoi cum mai mergi acasă, în Ardeal?”. ”Eu i-am răspuns indignat
că soarta mea depinde de soarta neamului și că am nădejde că, pe când voi ajunge acasă, Ar-
dealul nu se va mai numi Ardeal, ci România”. Și, într-adevăr, premoniția sa se va îndeplini

Pagina 75

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

nu peste mult timp.
Ca membru fondator al Senatului…., a participat la organizarea unui număr de 60-

70.000 de soldați și ofițeri români, ardeleni, bănățeni și bucovineni, luând parte efectiv la acți-
uni menite să aducă servicii scopului propus: a confecționat cocarde tricolore, pe care le-a îm-
părțit împreună cu ”Apeluri”- ”fluturași” tipăriți, privind menirea organizației, prin gările și
piețele Vienei; a fost la Budapesta împreună cu Iuliu Maniu, într-o acțiune diplomatică; a con-
tribuit la apariția ziarului organizației, intitulat ”Timpul nou” etc. În calitate de secretar gene-
ral al Senatului…, a scris ”Protocoalele” (procesele verbale) ședințelor oficiale (în număr de
12) ale acestuia și a ținut ”Cartea de evidență” a tuturor militarilor români trecuți prin capita-
la imperiului.

Un fapt demn de amintit este acela al
încrederii de care se bucurau soldații și ofi-
țerii români din armata imperială. Numai
așa se explică de ce, în acele luni de haos ge-
neralizat, ca urmare a destrămării imperiu-
lui, la cererea autorităților din Viena, româ-
nii sunt rugați să mențină liniștea și ordinea
în capitala imperiului. Gheorghe Oprean va
exclama, în acest sens: ”Mare minune!. Să
ajungem noi, românii, să păzim comorile Vienei, noi care de sute de ani, am fost împilați de
perfida Vienă!”.

În preajma reîntoarcerii în țară a regimentelor românești organizate de Senatul…, pen-
tru a participa la Adunarea de la 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia, ”la Viena, la 17 noiembrie
1918, s-a sfințit steagul nostru tricolor și s-a depus jurământul de către toți ofițerii și soldații
români, în curtea cazărmii, acum a noastră, ”Franz Ferdinand”, cu nespus de mare însufleți-
re”, așa cum mărturisea însuși părintele Gheorghe Oprean, în puținele rânduri lăsate despre
eveniment. ”Din inițiativă proprie (…), ca să eternizăm acest act istoric al neamului”, după
cum mărturisește, acesta a adus și un fotograf. (Acest fotograf a fost Samoilă Mârza, devenit
ulterior ”fotograful unirii”, fiind singurul care a imortalizat la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918,
momente ale Marii Uniri. Inițial făcuse câteva fotografii și în satul său, Galțiu, din apropiere
de Alba Iulia, cu oamenii care în acea dimineață de 1 decembrie 1918 au mers la Alba Iulia.).
”Eu, secretarul am scris pe placa fotografică, formula de jurământ: ”Jur credință națiunii ro-
mâne și supunere în toate Consiliului Național Român. Nu voi sta decât în serviciul neamului

Pagina 76

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

românesc, pe care nu-l voi părăsi la nici un caz și sub nici o împrejurare. Așa să-mi ajute
Dumnezeu”, jurământ la care au aderat, cu glas sugrumat de emoție, mii și mii de soldați și
ofițeri români din armata imperială.

Reîntors în țară (prin Serbia), cu una din garniturile de trenuri puse la dispoziție regimente-
lor românești, în vederea participării la Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918, de la Alba
Iulia, preotul militar Gheorghe Oprean s-a alăturat celor peste 100.000 de români care-și ma-
nifestau, în vechiul Bălgrad, dorința de unire pe veci cu patria-mamă, fiind participant și mar-
tor, în același timp, la un act de o covârșitoare importanță pentru neamul nostru.

După realizarea idealului național de unire a tutu-
ror românilor într-un singur stat, act desăvârșit lan 1 De-
cembrie 1918, părintele Gheorghe Oprean s-a consacrat, în
continuare, apărării unității României, proaspăt întregite,
de data acesta, firesc, în armata română.
Astfel, în contextul atacului samavolnic a țării întregite,
de către ”armatele roșii” ale lui Bela Khun, în aprilie 1919
părintele Gheorghe este chemat din nou sub arme și par-
ticipă, în cadrul Regimentului 107 Infanterie, la campania
de pe Tisa contre Ungariei bolșevizate. (Ulterior va fi de-
corat cu Crucea comemorativă a luptelor de pe Tisa 1916-
1919.) După împlinirea misiunii și înfrângerea armatelor
atacatoare, acesta este demobilizat la 31 octombrie 1919 și se reîntoarce pe plaiurile Târnavei
Mici, continuând să-și păstorească enoriașii din parohia din Suplac, fiind transferat ulterior,
în anul 1921, în parohia din Cuștelnic, sat aflat la 3 km de Târnăveni, având în păstorire și filia
Târnăveni. (La Cuștelnic se va implica mai târziu la ridicarea unei biserici ortodoxe de piatră,
având hramul ”Sf. Nicolae, a cărei realizare s-a făcut practic între 1936-1938). Cea mai mare
parte a vieții sale și a misiunii bisericești ”ca om al lui Dumnezeu”, a desfășurat-o însă la Târ-
năveni unde, timp de peste patru decenii, a fost un stâlp al ortodoxismului și al românismu-
lui. Personalitatea sa puternică și-a lăsat adânc amprenta în viața obștească a urbei, și nu nu-
mai.. Pe linia religioasă, unul dintre meritele majore ale părintelui Oprean este că a reușit să
reînființeze și să organizeze parohia ortodoxă din Târnăveni, după aproape o sută de ani de la
desființare. Ulterior a reușit înființarea protopopiatul ortodox, Gheorghe Oprean devenind,
începând cu data de 29 iulie 1928, primul protopop al Târnăveniului.

Pagina 77

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

Fire dinamică, având un simț gospodăresc deosebit, părintele Gheorghe Oprean nu s-a
mulțumit numai cu atât. A strâns rândurile credincioșilor de rit ortodox și, cu mari eforturi, a
reușit să construiască, între 1927-1937, în centrul orașului Târnăveni, o frumoasă biserică, bise-
rica ”Sf. Gheorghe”. Construcția bisericii a durat 10 ani, perioadă în care a cumpărat și reame-
najat o casă parohială (ulterior protopopiatl) înființând și un cimitir ortodox. A ridicat, în Târ-
năveni și în zonă, troițe în memoria eroilor neamului, fiind și inițiatorul câtorva organizații
zonale de susținere a bisericii ortodoxe. (Acesta în pofida faptului că între 1929-1932 a fost
transferat la Cluj , în calitate de preot misionar al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului.)
Dinamismul să nu s-a manifestat doar în activitatea religioasă, acesta desfășurând și o puter-
nică activitate social-obștească. A fost un activ susținător
al culturalizării maselor, susținând în acest scop numeroa-
se conferințe, pe diverse teme de interes, în fața meseriași-
lor (mai ales), dar și a elevilor. Pentru o scurtă perioadă de
timp a fost cadru didactic și chiar director (1922-1923), la
Școala de Stat pentru băieți ”Andrei Bârseanu” (actualul
Gimnaziu de Stat ”Traian”) din Târnăveni. A fost membru
activ al Despărțământului ASTREI din Târnăveni și pen-
tru un timp președinte al acesteia. Ca militant pentru
idealurile Partidului Național Liberal, al cărui membru a
fost, a ajuns senator de ”Târnava Mică” (între 1934-1937),
în puterea legislativă de la București. În timpul celui de al
II-lea război mondial, a fost inițiatorul și organizatorul unor acțiuni de ajutorare a răniților din
spitalul din Târnăveni, a refugiaților din Ardealul ”cedat” prin Dictatul de la Viena, și mai târ-
ziu a refugiaților basarabeni.

Pe lângă marea dragoste de oameni pe care a avut-o, părintele Gheorghe Oprean a fost
și un mare român, patriotismul său, atât de necesar în aceea perioadă, ca și astăzi, de altfel, s-a
manifestat de câte ori a fost necesar. De exemplu, la biserică, după fiecare slujbă, încheia, inva-
riabil, cu cuvintele: ”…Și tot ce-i românesc nu piere și nici nu va pieri”.

După război s-a opus din instinct sovietizării țării și instaurării unei ideologii străine
de poporul român. În curtea Întreprinderii chimice din Târnăveni (viitor Combinat chimic)
vorbea muncitorilor: ”Nu vă lăsați înșelați! Comunismul e un butoi cu pulbere. Un singur chi-
brit și sare în aer”. Această atitudine de protest fățiș i-a atras ura autorităților comuniste, obe-
diente față de regimul de la Moscova, care, la început, l-au scos din biserica pe care el a con-

Pagina 78

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

struit-o și din casa parohială pe care acesta o cumpărase pentru biserică. Anul 1950 a fost cel
al începutului calvarului compus din înjosiri, umiliri, percheziții, anchete, amenințări. Ca
apoi totul să culmineze cu trimiterea sa la Canal, din 15 aprilie 1952 până în 1 iunie 1953,
apoi, cu domiciliul obligatoriu, în Târnăveni, ”fără slujbă, fără salariu, fără locuință”. A su-
praviețuit datorită vinderii unor obiecte din casă (i se permisese ulterior să locuiască, cu soția
sa, în subsolul Casei protopopiatului din Târnăveni) și a ajutorului primit de la enoriași, care
îi aduceau, cum puteau: ”ouă, făină, slănină ”.
Este repus parțial în drepturi în 1967, cu condiția să predea ”Protocoalele” (procesele verba-
le) și ”Notele istorice”” ale ”Senatului (Sfatului) ofițerilor și soldaților români ” de la Viena,
din 1918, fapt care se și întâmplă. Acestea fuseseră ascunse cu mare grijă în iconostasul Bise-
ricii ”Sf. Gheorghe” din Târnăveni, biserică pe care părintele Gheorghe Oprean o ctitorise.

În anul 1968 este ”dus” la Alba Iulia, când se aniversau 50 de ani de la Marea Unire
de la 1 Decembrie 1918, spre ”a fi arătat” mulțimii, ca semn ”al respectului” arătat de comu-
niști supraviețuitorilor, participanți și înfăptuitori ai acestui mare act din istoria neamului.
Nu i s-a dat voie să ia cuvântul, deși ar fi vrut și i se promisese acest lucru, fapt care l-a afec-
tat foarte mult.

A murit la 17 septembrie 1974, la Târnăveni, ultimii ani petrecându-i imobilizat la pat
de o hemiplegie. A fost înmormântat în mijlocul cimitirului de la ”Trei brazi” din Târnăveni,
pe care acesta îl înființase.

Și dacă dorința sa ultimă a fost, citez: ”Să mă duceți la mormânt cu carul cu boi și, pe
copârșău, să fie tricolorul românesc, chiar numai cât un deget, numai să fie”, aceasta i-a fost
îndeplinită. A fost petrecut la groapă, cu jale, de o mare de oameni, care l-au înțeles și prețuit.
În anul 1995 i s-a acordat ”post mortem” titlul de ”Cetățean de Onoare” al municipiului
Târnăveni. În anul 1999, apărea, după doi ani de cercetare, cartea subsemnatului, ”Gheorghe
Oprean - o viață închinată unirii românilor și înălțării bisericii ortodoxe”, Ed. Tipomur, Tg.
Mureș. (183 pg.) Cartea a fost reeditată în 2018, apărând pa Editura Vatra veche, în cadrul
unui proiect intitulat ”100 de cărți pentru Marea Unire 1919-2018”, inițiat de scriitorul Nico-
lae Băciuț. În anul 2003, am propus și s-a acceptat ca Despărțământul ASTREI din Târnăveni
să se numească Gheorghe Oprean. Tot în anul 2003, pe fațada Bisericii ”Sf. Gheorghe” din
Târnăveni, Primăria municipiului a montat, prin contribuția artistului plastic, Victor Cristea,
o placă de marmură și un altorelief de bronz cu chipul părintelui Gheorghe Oprean.

Răzvan Ducan

Pagina 79

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

CONFLICTUL DINTRЕ BISЕRICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ŞI
BISЕRICA GRЕCO – CATOLICĂ DUPĂ ANUL 1990

IOAN BOIAN

În urma еvеnimеntеlor din dеcеmbriе 1989, printrе primеlе dеcizii luatе dе Consiliul Frontului
Salvării Naţionalе a fost Dеcrеtul-lеgе nr. 9 din 31 dеcеmbriе prin carе rеcunoştеa statutul oficial al
Bisеricii Grеco-Catolicе, abrogând Dеcrеtul samavolnic nr. 358/1948.

Sfântul Scaun va numi în luna martiе a anului 1990 conducătorii cеlor cinci еparhii grеco-
catolicе, în fruntеa cărora va fi dеsеmnat mitropolitul Alеxandrul Todеa, înălţat mai apoi la rangul dе
Cardinal. Iеrarhii au fost rеcunoscuţi prin dеcrеt prеzidеnţial dе cătrе Statul Român. Dе asеmеnеa au
fost numiţi şi rеcunoscuţi dе stat titulari în toatе cеlе
şasе diеcеzе romano-catolicе: Bucurеşti, Alba Iulia,
Iaşi, Timişoara, Satu Marе, Oradеa.

Mai mult, statul dеvеnеa garant al construirii
dе noi lăcaşuri dе cult, prin punеrеa la dispoziţiе a
tеrеnurilor afеrеntе şi a unor fonduri bănеşti. Mai mult
dеcât atât, s-ar impunе, poatе, rеabilitarеa post-
mortеm dе cătrе stat a tuturor еpiscopilor, prеoţilor şi
pеrsoanеlor consacratе, indifеrеnt dе confеsiunе, carе
au avut partе dе procеsе politicе şi au fost condamnaţi pеntru consеcvеnţa şi fidеlitatеa lor faţă dе
Bisеrică.

După 1989, rеlația Bisеricii Ortodoxе Românе cu Bisеrica Grеco-Catolică rămânе una tеnsiona-
tă, mai alеs în contеxtul rеstabilirii ultimеi după 1990. Cеntrul disputеi îl rеprеzintă situația clădirilor
aparținând Bisеricii Grеco-Catolicе, confiscatе dе autoritățilе comunistе și încrеdințatе Bisеricii Orto-
doxе.

După 1989-1990, Bisеrica Grеco-Catolică a obținut rеturnarеa posеsiunilor salе în instanță, însă
Bisеrica Ortodoxă rеfuză să pună în practcă acеastă dеciziе – a sе vеdеa cazul Bisеricii dе la Bob. Dе
asеmеnеa, Bisеrica Grеco-Catolică a contеstat suprеmația Bisеricii Ortodoxе pе mai multе planuri: cеl
tеologic (s-a rеalizat uniunеa cu Roma, însă s-a păstrat ritualul ortodox), istoric ( populația română a
fost botеzată urmând aspеctul latin al tradițiеi) și chiar la nivеl national (întrucât majoritatеa mеmbrilor
Școlii Ardеlеnе – grupul carе a avut o contribuțiе sеmnificativă la naștеrеa unеi mișcări naționalе în
sеcolul XIX în România еrau grеco-catolici)1. Totodată, Bisеrica Grеco-Catolică a apеlat în discursul

1Păcurariu,op.cit, p.56.

Pagina 80

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

său la importanța patrimoniului său și la nеcеsitatеa mеnținеrii salе, lucru carе a dus la idеntificarеa
rеspеctivеi Bisеrici cu acеastă dirеcțiе, în timp cе Bisеrica Ortodoxă Română, dеși activă pе multiplе
planuri, nu a rеuțit să atingă acеlași nivеl dе rеprеzеntativitatе. Dе fapt, rеtorica Bisеricii Ortodoxе Ro-
mânе еstе lеgitimată dе faptul că majoritatеa populațiеi aparținе dе acеasta.

Astfеl, istoria anilor dе după 1989 еstе caractеrizată dе lupta pеntru apărarеa sau câştigarеa
unor bunuri, dе stabilirеa unui cadru lеgal carе să rеzolvе solicitărilе dar carе să ţină sеama şi dе rеali-
tăţilе concrеtе, dе încеrcarеa dе rеzolvarе a problеmеlor pе calеa dialogului cеntral sau local. Toatе
acеstеa au fost dе natură să provoacе un contеxt tеnsionat, carе nu lе-a pеrmis cеlor două Bisеrici ro-
mânеşti să sе implicе suficiеnt în sеrioasеlе problеmе alе sociеtăţii contеmporanе.

Rеlaţiilе dintrе Bisеrica Ortodoxă şi Bisеrica Română Unită în primul dеcеniu post-comunist
au fost marcatе dе numеroasе еvеnimеntе, cunoscând, din păcatе, o еvoluţiе sinuoasă grеu dе catalo-
gat. În articolul 3 din Dеcrеtul-Lеgе nr. 126/1990, la alcătuirеa căruia au fost dе faţă rеprеzеntanţi ai
grеco-catolicilor şi rеprеzеntanţi ai Bisеricii Ortodoxе Românе, sе stipulеază clar că problеmеlе patri-
monialе, rеspеctiv locaşurilе dе cult, vor fi rеzolvatе
dе cătrе comisiilе mixtе ortodoxo-grеco-catolicе. Aşa-
dar, principiul dialogului a fost încă dе la încеput unul
dintrе punctеlе еsеnţialе prin carе s-a încеrcat constru-
irеa unor rеlaţii durabilе întrе cеlе două Bisеrici ro-
mânеşti. Din păcatе, însă, acеst lucru nu s-a rеalizat.

O nouă spеranţă a fost dată prin rеzultatеlе po-
zitivе la carе s-a ajuns în urma dеzbatеrilor dе la Bala-
mand întrе dеlеgaţii Bisеricilor Ortodoxă şi Catolică (1993). Acеstеa au fost consеmnatе în Documеn-
tul dе la Balamand, la a cărui sеmnarе şi-au dat acordul şi rеprеzеntanţii Bisеricii Grеco-Catolicе din
România, carе apoi a rеfuzat să-l accеptе.

Aşa cum sе întâmplă dе cеlе mai multе ori, părţilе implicatе işi găsеsc vina rеciprocă în
problеmеlе cе lе înfruntă, în cazul nostru, Bisеrica Ortodoxă învinuiеştе Bisеrica Grеco-Catolică dе
nеcoopеrarе şi lipsă dе dialog şi invеrs.

Cu toatе acеstеa, în 1998, la 2 sеptеmbriе s-a rеunit Comisia ortodoxă undе s-au formulat
câtеva principii dе dialog. După cum urmеază2:
1. Accеptarеa dialogului ca singura calе dе rеconciliеrе întrе cеlе două Bisеrici: rеstituirеa de
cătrе Bisеrica Ortodoxă a locaşurilor dе cult ocupatе cu forţa; să încеtеzе ocuparеa forţată a bisеricilor;
să sе rеnunţе la acţiunilе în justiţiе şi la iniţiativеlе lеgislativе; să încеtеzе limbajul violеnt, acuzator şi
polеmic în mass-mеdia; să sе rеnunţе la oricе formă dе prozеlitism.
2. Sе va ţinе sеama dе situaţia rеală dе pе tеrеn: câtе locaşuri dе cult au grеco-catolicii în raport cu

_______________________________________________________________________

2 http://patriarhia.dеvеu.com/_upload/rеlatii_еxtеrnе/rеlatiilе_grеco_catolicе_cu_ort_romanеstе.pdf

Pagina 81

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

crеdincioşii lor (cеdatе dе ortodocşi, luatе cu forţa, construitе din nou, în câtе locuri fac slujiri altеrna-
tivе); câtе bunuri imobiliarе au primit dе la stat şi câtе au primit ortodocşii.
3. După constatarеa situaţiеi rеalе dе pе tеrеn, majoritatеa va rămânе în Bisеrica еi, iar minoritatеa va fi
ajutată să-şi construiască un nou lăcaş (în cazul grеco-catolicilor: cu ajutorul Bisеricii Romano-Catolicе
şi a ortodocşilor);
4. Întrucât situaţiilе difеră dе la caz la caz, dacă un număr sеmnificativ dе еnoriaşi grеco-catolici
еxistеnţi astăzi într-o localitatе rurală solicită una din două bisеrici, sе vor consulta crеdincioşii parohiеi
carе lе dеţinе;
5. În oraşе, еxistând puţinе bisеrici, ambеlе confеsiuni îşi vor construi locaşuri noi dе
închinarе.

În ultimii ani, Bisеrica Grеco-Catolică şi-a sporit numărul lăcaşurilor dе cult, lucru cе еstе arătat
şi dе numеroasеlе statistici cе s-au făcut în ultimii ani.3
Concluzii

O vastă bibliografiе ştiinţifică susţinе că grеco-catolicii au fost principalii prigoniţi ai rеgimului
comunist din România. Au fost scrisе multе cărţi dеsprе prigonirеa acestora. În paralеl, dе multе ori,
prеoţii şi iеrarhii ortodocşi au fost prеzеntaţi ca un fеl dе profitori ai rеgimului comunist, colaboratori
cu Sеcuritatеa, chiar prigonitori ai grеco-catolicilor alături dе comunişti. Iar problеma rămânе oarеcum
şi în actualitatе, datorită rеtrocеdărilor bunurilor cătrе Bisеrica Grеco-Catolică, rеtrocеdări cе sе fac
grеu.

Trеbuiе însă să încеrcăm să fim obiеctivi şi să privim problеmatica disputеlor confеsionalе pе
ambеlе părţi. Şi dialogul trеbuiе să rămână principala chеiе dе rеzolvarе a problеmеlor.

Constantin Stoica, purtătorul dе cuvânt al Patriarhiеi Românе afirma că soluţia dialogului, lo-
caşul dе cult rămânе în posеsia comunităţii majoritarе, comunitatеa majoritară ajută comunitatеa mi-
noritară să-şi contruiască un locaş dе cult....4

În prеzеnt, iеrarhia ortodoxă spunе că majoritatеa problеmеlor s-au rеzolvat şi că oricе apеl la
instanţе trеbuiе să încеtеzе.

În rеplică, grеco-catolicii spun că din cеlе 2000 dе bisеrici pе carе lе avеau înaintе dе război, lе-
au fost rеtrocеdatе, în 25 dе ani, doar 120.

Cu altе cuvintе, şi astăzi, întrе cеlе două bisеrici pеrsistă unеlе disputе confеsionalе.

__________________________________________________________________

3Ibidеm.
4 http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitatе/Social/1990+bisеrica+rеtrocеdari

Pagina 82

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

În toamna anului trecut s-au implinit 158 de ani de la înființarea Asociației Transilvane pentru
Literatură și Cultură a Poporului Român- ASTRA – când la 1861,un grup de oameni de seama ai in-
telectualității si culturii ardelene în frunte cu episcopul ortodox Andrei Șaguna și mitropolitul greco-
catolic Alexandru Sterca Șuluțiu, și-au asociat spiritul creativ pentru constituirea unei asociațiuni cu
scopul „de înaintare a literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studiu,
elaborarea si edarea de opuri, prin premii si stipendii pentru dif-
eritele specialitati de știința și alte asemenea” (1) pentru a spri-
jini si dezvolta limba si cultura romana , astfel că atunci, la 1867
Timotei Cipariu arăta printre altele că „am început a ne elibera
patria, am început a ne elibera limba” iar la 1923 Vasile Goldiș
arăta că „cine tulbură această fericitoare armonie-făcând referire
la cele două biserici-atentează la cel mai prețios bun al neamului
nostru micșorând șansele fericirii sale”.

Rolul important pe care l-a avut Asociațiunea în spațiul
Transilvan ni-l arată și faptul că odată cu formarea Consiliului
Național Român de la Blaj din 14 noiembrie 1918, sub comanda
vicarului metropolitan Vasile Suciu, aceasta urma să îndeplinească și rolul Astrei astfel că ziarul Unirea
de Blaj a fost preluat de acest consiliu si transformat în ziar național.

În perioada 7-8 septembrie 1863 s-a desfășurat la Blaj, cel de-al treilea Congres al ASTREI fiind
prezidat de vicepreședintele Timotei Cipariu.

Scopul de a desfășura congrese si conferințe, în diferite localitați din țară, a fost acela de a
demonstra și de a păstra unitatea de limbă și de neam și a scoate în evidență necesitațile și posibilitățile
specifice fiecărei zone în parte.

Cu ocazia Congresului din 1864 de la Hațeg s-a hotărât ca în cadrul Asociațiunii sa fie inființate
trei secțiuni științifice, din care Secțiunea Filologică să aibe sediul la Blaj sub presedenția lui Timotei
Cipariu, avându-i ca membrii activi pe Dr.G.Silasi si pe I.M.Moldovan. Aceasta, pentru că la vremea

Pagina 83

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

respectivă Blajul era centrul filologiei române de sorginte latină, precum și datorită valorii lingvistice a
savantului-canonic Timotei Cipariu și a Școlilor Blajului.

Tot la Blaj, sub egida ASTRA, la 15 mai 1868 s-a desfășurat Conferința Națională a Elitei
Politice a Românilor din Transilvania care a avut ca scop protestul împotriva dualismului Austro-Ungar
și împotriva aplipirii Transilvaniei la Ungaria, lucru care l-au facut toate popoarele din zona de est a Im-
periului Austro-Ungar și care ulterior au devenit independente.

La 1905, Nicolae Iorga, referindu-se la importanța Asociațiunii, a arătat că „de la început Aso-
ciațiunea a fost și a lui Șaguna si a lui Șulutiu și a sibienilor și a blăjenilor și a uniților și a neuniților. Și
aceasta alcătuiește insușirea ei de căpetenie și cea mai scumpă… Unde dezbină legea, unește cartea, lu-
mina”.

Ceva mai târziu, la Sibiu, s-a hotarât ca Asociațiunea să fie împartită în 22 de desparțămințe
astfel că la 28.06.1870 s-a înființat Desparțământul ASTRA Blaj care a cuprins zona Târnavelor, a
Mureșului și a Secașelor , și îl avea pe Timotei Cipariu în calitate de președinte al desparțamantului.
Aceste desparțaminte aveau rolul de înființare a bibliotecilor poporale și de agenturi, de ținere a
prelegerilor poporale astfel că în fiecare an s-a dat fiecărui desparțământ suma de 2000 coroane pentru
a se ține prelegeri în mod sistematic.

La 28-29 august 1911, la Blaj s-a desfășurat o Adunare jubiliară a Asociației cu ocazia împlinirii
a 50 de ani de la inființare, la care au participat ca invitați I.L.Caragiale, Aurel Vlaicu si Nicolae Iorga.
La acea dată, pentru prima oară în Transilvania, Aurel Vlaicu a zburat cu avionul deasupra Câmpului
Libertății. În curtea Gimnaziului din Blaj a fost lansată, în prezența elevilor si tineretului blăjean, opera
literar-artistică Mănăstirea Argesului de I.Mureșianu.. Prezența istoricului Nicolae Iorga la Blaj s-a
facut de mai multe ori tocmai pentru rolul pe care l-a avut această zonă în limba si cultura romană de la
acea vreme, iar despre mitropolitul blajean Dr.Vasile Suciu, Iorga a arătat că acesta este Vasile Vodă al
școlilor din Blaj.

Tot la Blaj in 20-21 septembrie 1936 a avut loc o adunare generală cu ocazia împlinirii a 75 de
ani de la inființarea ASTREI la care au fost prezenti si Regele Carol al II-lea al Romaniei și prințul
moștenitor Mihai I. Au mai fost prezenți mitropolitul ortodox, Nicolae Bălan și cel greco-catolic,
Alexandru Nicolescu, ca de altfel și alți invitați. Atunci s-au organizat expoziții de picturi agricole, cul-
tural-istorice si etnografice, din Țara Târnavelor. Prin grija avocatului Ioan Bianu,1000 de Șoimi ai Car-
paților au defilat în centrul orașului. De asemenea, cu această ocazie, s-a hotarât ridicarea la Blaj, a unei

Pagina 84

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

copii în mărime natural, a Columnei lui Traian.Ca urmare a prezenței regelui Carol al II-lea la Blaj, tot
atunci a fost dat în folosință Palatul Cultural, sărbătoare la care a fost prezentat un festival țărănesc de
către o parte din Șoimii Carpaților urmată de un spectacol al Operei Române.

Rolul acestei asociații, este și trebuie să fie pe viitor, unul activ și constructiv, după cum se
arăta și în revista Transilvania din 1918, imediat după Marea Unire, că „Asociațiunea noastră privește
cu toată încrederea spre viitor…..de aici înainte ea-și va putea îndeplini cu mult mai bine menirea sa
de luminătoarea păturilor largi ale poporului, de cultivatoarea năravurilor bune, de susținătoarea și
propagatoarea sentimentului national”.

Am considerat acest articol ca un omagiu adus poporului roman si a celor care l-au condus,
care au știut să facă din istorie un mijloc de luptă pentru pace și armonie între popoare.

BIBLIOGRAFIE:
Doc.Transilvania nr.4/1911,1-12/1918 si 5/1936.

Blaj la 30.04.2020 Col. rez. Silviu Sinea

Pagina 85

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

BĂTĂLIILE DE LA SÂNTIMBRU ȘI SIBIU - 18 -22 MARTIE 1442
"Cu puţin timp înainte de invazia otomană, Iancu de Hunedoara a ajuns în Transilvania şi s-a sta-
bilit la Alba Iulia, reşedinţa episcopului Gheorghe Lepes, prietenul şi aliatul său. De aici a dispus mobili-
zarea generală, anunțată printr-o spadă însângerată purtată prin toată ţara. Adunarea la arme a nobililor,
saşilor, secuilor şi a miliţiei portale era un proces anevoios şi cerea timp. Devastarea sud-estului Transil-
vaniei şi apropierea năvălitorilor otomani de sediul episcopal al Transilvaniei (cronicarii scriu că fumul
incediilor provocate de inamic se vedea deja din Alba Iulia!) l-a determinat pe Iancu de Hunedoara să
întreprindă un contraatac cu oastea pe care o avea la îndemână: banderiul propriu şi banderiul episcopu-
lui Gheorghe Lepes, suplimentat cu alţi oameni de arme adunaţi în grabă. Voievodul a fost conştient de
inferioritatea numerică a trupelor sale, de aceea a dispus alcătuirea unui careu compact. În această for-
maţiune de luptă, oastea a pornit din Alba Iulia, mărşăluind de-a lungul Mureşului, spre nord-est.
Între timp, Mezid Beg, războinic încercat, şi-a ascuns unităţile de cavalerie uşoară, din rândurile
spahiilor proprii (tavgi) şi ale akângiilor, pe văile laterale ale Mureşului. În 18 martie 1442, careul de
luptă comandat de Iancu de Hunedoara şi de episcopul Gheorghe Lepes a ajuns pe câmpul de lângă satul
Sântimbru, pe Mureş. Atunci s-a declanşat ambuscada pregătită de Mezid Beg: cavaleria uşoară otomană
a ieşit „pe neaşteptate” din ascunzători şi s-a năpustit asupra creştinilor, copleşindu-i numeric.
Luată prin suprindere, oastea creştină a fost învinsă, împrăştiată şi pusă pe fugă. Supravieţuitorii
măcelului au fugit în debandadă înapoi spre Alba Iulia, cu akângii otomani pe urme. În timpul retragerii,
calul de luptă a lui Gheorghe Lepes s-a împiedicat la trecerea unui pârău şi l-a aruncat pe călăreţ la pă-
mânt. Ajuns din urmă, Episcopul Transilvaniei a fost ucis de akângi. Iancu de Hunedoara, rănit în luptă,
a reuşit să ajungă în cetatea Alba Iulia, împreună cu supravieţuitorii din banderiul său şi din cel al epis-
copului. Nimic nu părea să mai poată opri jafurile otomanilor. Mezid Beg a dispus reluarea jafurilor şi „a
dat învoire akângiilor să se împrăştie în toate părţile”. Această primă bătălie a avut loc în data de 18 mar-
tie 1442. După această dată, în tabăra voievodului de la Alba Iulia s-au adunat în grabă toţi oamenii de
arme, nobili (lăncieri călări), secui (lăncieri călări, arcaşi călări şi pedestrime uşoară) şi saşi (majoritatea

Pagina 86

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

pedestraşi înarmaţi cu lănci, arbalete şi puşti), care au putut fi recrutați într-un timp atât de scurt.
Aceştia şi supravieţuitorii bătăliei de la Sântimbru au format o nouă oaste, cu care Iancu de Hu-

nedoara a pornit împotriva lui Mezid Beg, ale cărui trupe erau încă împrăştiate după pradă. Când vestea
despre regruparea creştinilor a ajuns în tabăra otomană, Mezid Beg a întâmpinat-o cu dispreţ şi s-a lău-
dat comandanţilor săi că o să-i învingă încă odată pe ghiauri şi o să le ucidă comandantul, ale cărui sem-
ne distinctive (blazon, arme, culoarea calului) le-a aflat. În tabăra otomană se afla un spion a lui Iancu
de Hunedoara, după Bonfini chiar solul care i-a adus lui Mezid Beg vestea despre noua oaste a creştini-
lor, care a auzit laudele comandantului otoman şi a mers degrabă cu acestea în tabăra voievodului. Voie-
vodul a luat în considerare avertizările spionului şi şi-a schimbat
însemnele, armele şi calul cu cele ale cavalerului Simon Kamonay,
unul dintre nobilii fideli din anturajul său. De asemenea, i-a dat
spre protecţie un detaşament format din cei mai viteji şi puternici
cavaleri (catafractari).

După ce a rânduit oastea în formaţiune de luptă, Iancu de
Hunedoara a pornit împotriva inamicului, aflat în retragere spre
Poarta de Fier a Transilvaniei. Încărcată de robi şi de prăzi, oastea
otomană se deplasa spre sud-vestul Transilvaniei. Încrezându-se în
forţele proprii, Mezid Beg nu şi-a rechemat detaşamentele de cava-
lerie uşoară împrăştiate după pradă. Corpul principal al oştii oto-
mane a fost ajuns din urmă şi atacat pe neaşteptate de creştini la
Poarta de Fier a Transilvaniei, a cincea zi de la prima confruntare, adică în 22 martie 1442. Formaţiunea
de luptă încropită în grabă de Mezid Beg a fost atacată cu deosebită violenţă de oamenii de arme aflaţi
sub steagurile voievodului. În timpul celei mai crâncene încleştări, detaşamentul otoman însărcinat cu
uciderea lui Iancu de Hunedoara şi-a croit drum spre cavalerul Simon Kamonay, care purta însemnele şi
armele voievodului, şi, cu tot eroismul său şi a cavalerilor din jurul său, a fost ucis în luptă. Această
acţiune nu a avut însă efectul scontat de Mezid Beg, iar creştinii au continuat lupta şi mai aprig, îm-
prăştiind şi punând pe fugă oastea otomană. Când luptătorii lui Iancu de Hunedoara au ajuns în tabăra
otomană, i-au eliberat pe creştinii capturaţi în bătălia de la Sântimbru, care au pus mâna pe arme şi li s-
au alăturat camarazilor lor.

Văzând măcelul oştii otomane, Mezid Beg şi fiul său au încercat să fugă, dar au fost prinşi şi

Pagina 87

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

ucişi, „găsind acolo o moarte de martir” (Orudj bin Adil). Odată cu tabăra otomană, creştinii au capturat
prăzi bogate şi i-au eliberat pe prizonierii luaţi în timpul raidului. Tavgii şi akângii care au supravieţuit
bătăliei, dar şi cei care erau încă împrăştiaţi după pradă, au fost urmăriţi de oastea creştină mai multe
zile la rând, unii dintre ei fiind ajunşi din urmă şi ucişi pe pantele abrupte ale munţilor. Prin această vic-
torie, voievodul Transilvaniei „a adus în dar Domnului o răzbunare glorioasă”. În urma bătăliei a rămas
un peisaj macabru: un câmp plin de trupurile mutilate ale celor căzuţi în luptă. În semn de victorie, Iancu
de Hunedoara a trimis regelui său un „trofeu” la fel de macabru: un car mare, tras de zece cai, plin cu
capete de turci, deasupra cărora se aflau capul lui Mezid Beg şi cel al fiului său, alătui de steaguri, arme
şi alte însemne militare. Regele Vladislav şi despotul Gheorghe Brankovici, împreună cu prelaţii şi baro-
nii Ungariei, au primit cu uimire şi bucurie „darul” lui Iancu de Hunedoara.

Victoria acestuia din urmă a fost anunţată prin epistole monarhilor şi principilor lumii, iar papa a
dispus să se înalţe rugăciuni de mulţumire în toate bisericile Creştinătăţii. Chiar şi otomanii au trebuit să
recunoască faptul că „incursiunea nu a izbutit şi oastea noastră a fost înfrântă în 845 al Hegirei”

Sursă text:
Liviu Cîmpeanu, Magnificus Johannes De Hunyad, Wayuoda Transylvanus, Validam Potentian
Sevissimos Turcorum Debelasset, Triumphum Victorie Reportando, revistatransilvania.ro, 2019

https://revistatransilvania.ro/.../08/11.Liviu-Cimpeanu.pdf

Pagina 88

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

„Cine are o pasiune, nu se plictisește niciodată” (Stendhal)

Pasiunea este cea care ne face să acționăm cu tot sufletul în ceea ce avem de făcut. Pasiunea adu-
nă la un loc tot ceea ce suntem și face să se manifeste armonios fiecare latură a ființei noastre. Chiar da-
că oamenii pasionali par a fi ușor „plecați de acasă”, ei sunt cei care dau savoare vieții, având darul de a-
i molipsi cu bucurie și poftă de a trăi pe toți ceilalți din jurul lor.

Câteva dintre pasiunile pe care le-am avut de-a lungul anilor trecuți și am reușit a le concretiza în
diverse obiecte expuse în cadrul expozițiilor organizate cu ocazia diverselor evenimente ale asociației
ASTRA “TIMOTEI CIPARIU” vi le prezentăm în continuare:

CROSETATUL & TRICOTATUL

Veche îndeletnicire, reinventată în prezent și îndrăgită de iubitorii de handmade-uri, croșetatul
este astăzi un hobby pentru mulți, o activitate curentă și de ce nu, poate chiar o afacere. Originile acestui
obicei nu sunt cunoscute cu exactitate. Se pare că în Europa arta croșetatului și a tricotatului a fost adusă
din Orientul Mijlociu în Spania de către mauri. Treptat, obiectele croșetate și tricotate au cunoscut o lar-
gă răspândire în Europa (sec. 16-17), unele chiar sub
forma de bunuri de lux, unice, purtate de clasele su-
perioare. Această activitate era în perioada respectivă
apanajul păturilor defavorizate ale societății, iar răs-
pândirea ei din trecut până astăzi s-a realizat din ma-
mă în fiică. Putem spune că este o pasiune tipic femi-
nină.
Astăzi, produsele handmade devin o modalitate de
exprimare a personalității și dezvoltare a creativității, datorită posibilităților nelimitate de a combina,
utiliza și reutiliza firele și culorile folosite.
Obiectele expuse au fost realizate de ANA MARCOS, MARIA HOLOM, SIMONA VAIDA.

Pagina 89

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

CONFECTIONAREA BIJUTERIILOR HANDMADE

Cu ajutorul unei bijuterii, îmbrăcămintea noastră devine unică. Cu un singur accesoriu, înfăţişa-

rea noastră primeşte o notă cu totul specială Se pot crea

astfel, bijuterii aparţinând unuia din stilurile sport, ju-

căuş, romantic sau elegant, funcție de preferințe. Bijute-

riile se pot confecţiona urmând cu exactitate descrierile,

dar vă recomandăm adaptarea lor la gusturile şi gardero-

ba dumneavoastră, realizându-vă propriile idei după de-

prinderea modului de lucru. Foto, Ioana Stanciu
O foarfecă, un ac, aţă, lipici, câteva resturi de ma-

teriale textile, panglici, mărgele – iată toate materialele necesare pentru confecţionarea broşelor. Obi-

ectele expuse au fost realizate de IOANA STANCIU.

CONFECTIONAREA FIGURINELOR

Cu câteva materiale la dispoziție și ceva imagi- Foto, Ioana Stanciu
nație se pot confecționa cele mai frumoase figurine pen-
tru bradul de Crăciun, sau diverse ornamente. Vor fi în
ton cu ceea ce ne dorim și iar prin unicitatea lor, cu sigu-
ranță au menirea de a bucura pe oricine.

ORIGAMI

Cu puțină îndemânare și imaginație poți realiza flori handmade, care vor înfrumuseța camera.

Partea bună e că aceste flori nu au nevoie de apă. De ce

avem nevoie: foi de origami sau foi colorate sau coli albe

pe care le coloram înainte decupate sub forma de pătrat,

lipici, atenție, răbdare și bună dispoziție.

Recomandarea noastră este sa lucrați mereu împreună,

părinte și copil. Puteți lucra în paralel, fiecare are foaia Foto, Liliana Turcu
sa în față și efectuați operațiunile în același timp. Nu tre-

buie nici să vă grăbiți, nici să iasă o mare operă de artă,

ci să vă simțiți bine împreună.

Obiectele expuse au fost realizate de LILIANA TURCU

Pagina 90

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

ARANJAMENTE FLORALE

Flori naturale, sau uscate, flori din săpun sau diverse

materiale, îmbinate cu bun gust pot ne pot face viața mai fru-

moasă. Să presupunem că mergem la plimbare și găsim conuri

de brad, mușchi natural 100% si multe alte lucrușoare pe care

natura le oferă cu generozitate.

Cu toate acestea, păstrate cu grija, pentru atunci când Foto, Simona Pantea
vom avea chef și imaginație putem realiza cele mai frumoase

aranjamente. SIMONA PANTEA este cea care ne-a demonstrat acest lucru prin exponatele ei.

FLORI HANDMADE PENTRU DECOR

Cu puțină îndemânare și imaginație se pot realiza flori

handmade, care vor înfrumuseța camera. Și la aceste flori, ca și

la cele obținute prin tehnica origami, partea bună e că aceste

flori nu au nevoie de apă.

Flori din hârtie creponată, din carton, din fetru sau din

alte materiale. Oricare ar fi tehnica sau materialele folosite, flori- Foto, Carmen Dodoc
le handmade aduc mereu bucurie mai ales atunci când sunt reali-

zate în familie.

Aranjamentele obținute, au avantajul că ele nu-și schimbă aspectul pe întreg parcursul evenimentului,

iar dacă vorbim de buchetul de mireasă, acesta poate fi păstrat intact ani de-a rândul.

QUILLING-ul

Quilling-ul reprezintă o tehnică prin care se utilizează benzi de
hârtie rulate și lipite între ele, în diferite forme, pentru a crea arta de-
corativă. Este nevoie de: hârtie pentru quilling, pieptene, aparat de
ondulat și ace, precum și variate șabloane cu forme, cu ajutorul cărora
sa pot crea modele diverse.

Quilling-ul poate fi folosit de către pasionații de handmade ca
să realizeze invitații pentru evenimente, felicitări, coperte de cărți, cu-
tii de bijuterii și chiar decorațiuni pentru perete. Rezultatele creative și atractive care se pot obține cu

Pagina 91

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

ajutorul acestei tehnici sunt ideale pentru a fi aplicate în interiorul unei grădinițe, școli sau într-o ca-
meră destinată copiilor. Ne-au demonstrat acest lucru HORVAT ANDREEA – MARIA și fiica ei
HORVAT ANDRA – MARIA; CARMEN OROIANU

DECORAȚIUNI INTERIOARE

Pentru a realiza decorațiuni interioare handmade, aveți Foto, Dârloșan Ramona
nevoie de îndemânare și multă răbdare. Să presupunem că mai
aveți câteva mărgeluțe sau scoici de diferite dimensiuni pe ca-
re le-ați strâns atunci când ați fost în vacanță.

Ce v-ar mai trebui? Putină dantelă, sclipici și o soluție
pentru lipit toate acestea. Și un spray pentru vopsit ar fi bun.
Opțional câteva gablonțuri pe care nu le mai purtați. Dacă
aveți toate aceste accesorii, spor la treabă vă dorim! Nouă ne-a
demonstrat că se poate, RAMONA DÂRLOSAN.

DECOUPAGE-UL

Timp de secole, decoupage-ul a fascinat multe persoane celebre din istorie și artă: ca Marie

Antoinette, Madame de Pompadour, Lord Byron, Brummel Beau, sau din timpurile mai moderne, Ma-

tisse și Picasso. Decoupage-ul are o aplicabilitate extrem de mare, de la obiecte decorate cu specific

pentru Crăciun, Paște, ziua îndrăgostiților la obiecte pentru

decorarea locuințelor, pentru realizarea cadourilor pentru cei

dragi. Imaginația fiecăruia este cea care determină creativi-

tatea. Cu cât mai multe idei, cu atât mai multe lucruri unice.

Și cine nu-și dorește ceva unic? Decoupage-ul este o

sursă inepuizabilă de creație. Ceea ce este necesar pentru a

decora un obiect cu această tehnica, este obiectul în sine, Foto, Adriana Marcoș

grund, adeziv, pensulă, hârtie (șervețel) decoupage și evi-

dent puțină răbdare și inspirație. Obiecte expuse au fost realizate de Adriana Marcos.

Pasiunea nu trebuie căutată în minte, ci în suflet. Este în zadar sa stai și să te gândești ore in șir

care este acel ceva de care ești pasionat. Pasiunea stă în lucrurile care te definesc: în modul în care ac-

ționezi, cu ce îți ocupi timpul și ce faci în fiecare zi cu bucurie.

Deci să nu uităm: “Tot ce în suflet e o pasiune e în corp o acţiune.” (Descartes, în Pasiunile sufletu-

lui)

Adriana Marcoș

Pagina 92

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

SPONSORI:
PRIMĂRIA ORAŞULUI DUMBRĂVENI ŞI CONSILIUL LOCAL

LICEUL „ TIMOTEI CIPARIU” DUMBRĂVENI

Multumiri Primăriei oraşului Dumbrăveni şi Liceului “Timotei Cipariu”
Dumbrăveni pentru sprijinul tehnic şi material acordat.

Pagina 93

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

Directori onorifici:

 prof. univ. dr. Octavian Şchiau
 scriitor Ion Brad
 Înv. Ion Irimie

Director:
 Prof. Ioan Boian

Redactor şef:
 Nicolae Suciu

Redactor:
 Ioan Marcoș

 Coperta, Tehnoredactarea şi Adaptarea grafică - Balázs Géza
 Coperta spate - Acuarelă „Vază cu flori” expusă la expoziția Sopron

din Ungaria - Nicolae Suciu

Pagina 94

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

1. Editorial .................................................................................................................. pag. 2
2. Sonetistul Cipariu ................................................................................................... pag. 5
3. Aniversări 2021 ANTON COSMA 81 - comemorări ............................................ pag. 9
4. RADU TEMPIANU in memoriam - comemorări ................................................. pag. 10
5. Povestea mea și a altor mii asemeni mie ................................................................ pag. 12
6. ANTON COSMA inedit: „Realism și esență”........................................................ pag. 14
7. Viitorul Trecutului ANTON COSMA, Critica și instrumentele ei 1977 ............... pag. 23
8. Poetul IOAN RAȚIU - O viață închinată satului natal, PĂNADE ........................ pag. 30
9. Femeilor / Anii se grăbesc / Te-am așteptat - poezie - IOAN RAȚIU .................... pag. 32
10. Șaga unui vârf de cui - poezie Răzvan Ducan ....................................................... pag. 34
11. Syncopes - poezie Rodica Mazâlu ......................................................................... pag. 36
12. Sincope - poezie Rodica Mazâlu............................................................................. pag. 37
13. Poemul îndrăgostirii / Universul de rune - poezie Valeria Bliț .............................. pag. 39
14. Lada de zestre / Gândul vostru - poezie Dorin Mircea Istrate .............................. pag. 40
15. Lebede de cristal în vânt de iulie / Bolta pivniței - poezie L. Francisc Mihai........ pag. 42
16. Când am să plec / Întoarcerea la rădăcini - poezie Carolina Badea ...................... pag. 44
17. Bila din chefir - proză............................................................................................. pag. 45
18. Nevoia - proză ....................................................................................................... pag. 50
19. Prolegomenele lui ANTON COSMA - eseu ......................................................... pag. 52
20. Calea poeziei la DUMITRU TOMA - eseu ............................................................ pag. 55
19. O așa mare iubire - eseu ......................................................................................... pag. 57
20. Fapte și interpretări - eseu....................................................................................... pag. 61

Pagina 95

Dumbrăveniul Cultural Anul 2021

21. Doi revoltați - istorii trăite...................................................................................... pag. 69
22. La ce bun cultura - nevoia de cultură...................................................................... pag. 72
23. Un preot făuritor al Marii Uniri - oameni - fapte - întâmplări .............................. pag. 74
24. Conflictul dintre biserica Ortodoxă și Grecocatolică - file de istorie .................... pag. 80
25. Asociația ASTRA și Blajul - file de istorie............................................................. pag. 83
26. Hunedoara - Istorie / Cultură / Turism - file de istorie ......................................... pag. 86
27. Despre pasiune / Croșetatul & Tricotatul ............................................................... pag. 89
28. Bijuterii Handmade / Figurinele Origami ............................................................... pag. 90
29. Aranjamentele Florale / Flori handmade / Quilling-ul ........................................... pag. 91
30. Decorațiuni interioare / Decoupage-ul ................................................................... pag. 92
31. Pagina Sponsorului ................................................................................................ pag. 93
32. Redacția Revistei .................................................................................................... pag. 94

Pagina 96