Proiectul ,,ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

Îmi place să folosesc de multe ori problematizarea. Am observat că asta le stârneşte interesul într-o
modalitate rapidă .De multe ori întreb Ce s-ar întâmpla dacă…iar răspunsurile lor mă feresc de
plafonare, punând accentul pe originalitate. Un exemplu folosit în urmă cu ceva timp la clasă a sunat
de felul: Ce s-ar întâmpla dacă în România ar trăi mai mulţi nemţi ? Răspunsurile elevilor mei mi-au
dat de gândit şi mi-au oferit posibilitatea să verific astfel ce ştiu elevii mei. Printr-un astfel de exerciţiu
încerc să scap de rutina testelor obişnuite şi deschid calea elaborării unor proiecte ce pot deveni
deosebite prin implicarea tuturor actanţilor .

O alta posibilitate de cunoaştere în paradigm europeană a educaţiei, în deschiderea acesteia
spre antreprenoriat, o reprezintă predarea prin intermediul proiectelor, o metodă a secolului XXI ce
mi-a oferit nenumărate satisfacţii. Am constatat cu bucurie că elevii devin entuziaşti când vine vorba
să elaborăm un proiect. Cu multă atenţie, încerc să le comunic obiectivul proiectului, stabilim împreună
timpul şi metodele de evaluare. În felul acesta parcurg şi materia dată, însă îmi învăţ elevii să aplice
mai uşor conţinuturile predate. Cu ajutorul jurnalului ca metodă de lucru, voi afla implicarea elevilor
mei, nemulţumirile şi satisfacţiile lor din timpul proiectelor elaborate. Din momentul în care am
descoperit aceasta oportunitate de a lucra la şcoală prin proiecte, lecţiile clasice au devenit banale.

Jocul de rol, îmi scoate în evidenţă capacitatea de relaţionare a elevilor ce se pregătesc să
intre într-o societate bazată pe competiţie, iar rolul acestor metode( pe lângă atractivitatea orelor) este
de a le dovedi încă o dată că viaţa te pune în diferite ipostaze si noi trebuie să fim pregătiţi pentru a
putea să ne valorificăm propriile cunoştinţe.

Mika Waltari spunea că de cele mai multe ori„Cuvântul este mai puternic decât pumnul;
ştiinţa este mai puternică decât ignoranţa” , de aceea încerc să îmi ajut elevii să se regăsească în această
etapă a vieţii care se numeşte aşa de simplu: Şcoală. Dacă reuşesc să îmi cunosc elevii? niciodată pe
cât mi-aş dori, intervin diverşi factori, se strecoară anumite situaţii neprevăzute..,însă sunt convins că
doar încercând, descoperim anumite valori care ne vor face creativi şi ne va deschide calea spre o
Românie mai bună !

Bibliografie :

1. Boris Pasternak, Doctor Jivago, traducere, note şi prefaţă de Emil Iordache, Ed. Polirom,
Iaşi, 2008

2. Ion Vianu, Amor intellectualis (Romanul unei educaţii),Ed. Polirom, Iaşi, 2010
3. Mika Waltari, Egipteanul, trad. Teodor Palic, Ed. polirom, Iaşi, 2003
(1) Boris Pasternak, Doctor Jivago, pg. 376
(2) Ion Vianu, Amor intellectualis (Romanul unei educaţii), pg.290

Page 50 of 90
ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

18. Domeniile schiabile ale Cavnicului

prof. TIŢĂ Anca

dir. adj prof. MIC Valeria

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Baia Mare

Domeniul schiabil – acel areal montan, care prin condiţiile naturale (pante şi înzăpezire) oferă
posibilitatea practicării sporturilor de iarnă (schiul, snowboardul, etc.). Acesta poate fi amenajat sau
nu. În cele mai multe dintre cazuri, acesta este un areal mixt în care sunt amenajate pârtii de diverse
grade de dificultate, în conformitate cu declivitatea terenului, deservite de mijloace mecanice de urcat
(pe cablu), care sunt întreţinute cu ajutorul maşinilor de bătătorit zăpada. Pentru a fi omologate pârtiile
trebuie să respecte cerinţele FIS (sau cel puţin al organelor naţionale care sunt responsabile pentru
omologare), dintre care cele care primează se referă la delimitarea pârtiilor şi la luarea tuturor măsurilor
de siguranţă pentru turişti. Totodată acestea trebuie să fie marcate prin panouri speciale care să asigure
o informare corectă a turiştilor. Unui domeniu schiabil i se asociază în general o localitate unde se
practică sporturile de iarnă și care este dotată cu echipament hotelier şi sportiv în vederea practicării
sporturilor de iarnă.

Infrastructura specifică domeniilor schiabile cuprinde pe lângă transportul pe cablu instalaţiile de
înzăpezire artificială, de iluminare nocturnă, maşinile de bătătorit zăpada, dotări pentru siguranţă,
dotări de agrement de tipul fun-parkurilor şi snow-parkurilor, centre de închiriat echipament sportiv,
cluburi şi şcoli de schi, dotări de alimentaţie publică şi après-ski.

Printre activităţile turistice din sezonul de iarnă intens practicate sunt sporturile de iarnă şi în
special schiatul, care este din ce în ce mai căutat şi practicat de către iubitorii muntelui, ai mişcării în
aer liber şi ai zăpezii.

Cavnicul a fost cuprins în Programul Naţional “Superschi în Carpaţi”, astfel incat in 2001 si 2003
s-au construit primele pârtii de ski „ La Icoana” și “Roata”, într-un demers de a dezvolta potenţialul
turistic al zonei.

Aceste pârtii reprezintă principalele puncte turistice ale Cavnicului care alături de structurile de
cazare permit definirea produsului turistic de bază, turismul pentru practicarea schiului.

Pârtiile de la Cavnic au adus Maramureşul în topul domeniilor schiabile din România. Oraşul
deţine o suprafaţă schiabilă de 8,5 km, având un număr de 7 pârtii (Icoana 1 , Icoana 2, Roata 1, Roata
2, Rainer 1, Rainer 2 şi Pârtia Albastră), iar în amenajare se afla Domeniul Schiabil „Gutâiul Doamnei”

Caracteristicile infrastructurii de practicare a sporturilor de iarnă pe domeniile schiabile
a. Pârtiile Roata
- au o lungime cumulată de 6 km, gradul de adresabilitate pe nivele de performantă a schiorilor
fiind maxim:
• un traseu pentru incepatori de 1,9 km, inclinare medie 14%;
• partie cu dificultate medie de 2,3 km , inclinare medie 21%;
• o pista de 2,1 km pentru avansati, inclinare medie 33%.

Page 51 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

Partia de schi Roata

- diferenţa de nivel „Plecare-Sosire” este de cca 310 m, partiile pornesc de la o altitudine de 950m
pana la 1260 m, avand o inclinare medie de 24%, din care partiile usoare 14%, partiile medii 21% si
partiile grele 33%.

- partiile sunt nivelate la standarde europene.

- Instalaţiile de transport pe cablu prezintă un grad mare de accesibilitate, atat ca preţ, cat si ca
flexibilitate a programului: Roata 1 intra in functiune pentru minim 10 persoane, iar Roata 2 pentru
minim 50 de persoane.

b. Partiile „La Icoană”

Pârtiile de ski au o lungime cumulată de 1620 m, gradul de adresabilitate pe nivele de performanţă
a schiorilor fiind:

• un traseu pentru incepatori de 120 km, Icoana 4, inclinare medie 10%;

• pârtie cu dificultate medie de 1.5 km , inclinare medie 22%;

- diferenţa de nivel „Plecare-Sosire” este de cca 160 m, avand o inclinare medie de 22%, din care
partiile usoare 10%, partiile medii 22%

- partiile sunt nivelate la standarde europene.

- Icoana 3 edispune de dotările necesare pentru fun park și free style, fiind foarte solicitată de către
turiști-practicanţi ai sporturilor de iarnă de toate vârstele.

- Pârtiile sunt dotate cu instalaţii de transport pe cablu, ratrac, instalație de iluminat nocturnă.

Cavnicul, datorita numarului mare de zile de iarna este cunoscut si ca polul zapezii din Maramures,
lucru care constituie un avantaj pentru cei ce iubesc sporturile de iarna.

Pentru dezvoltarea turismului în această zonă a fost demarat proiectul „Domeniul schiabil Gutâiul
Doamnei” care prevede construirea a trei pârtii de schi și o linie de telegondola, pe o suprafață de 37
hectare .

Datorită faptului că înclinarea versanţilor prezintă o gamă foarte variată de valori,dominând cele
de peste 30° care se întâlnesc în zona montană propriu zisă , Cavnicul este o locaţie în care pârtiile de
schi sunt pretabile atât pentru practicarea schiului de performanţă și pentru amatorii de schi - avansaţi,
dar în egală măsură si pentru incepători si amatori de schi pentru grad mediu de dificultate, și pentru
alte forme de sporturi de iarnă (ex. Tubby), ceea ce crește mult gradul de adresabilitate pentru grupuri
diverse –segmente diverse de turisti, avantaj competitiv pentru dezvoltarea turismului in zonă.

Se pot lua lecţii de schi şi snowboard. Pentru cei care nu dispun de echipament de schi acesta
poate fi închiriat. Locul oferă potenţial pentru deschiderea unor noi pârtii de schi, pe lângă cele
existente, care au atras deja un număr însemnat de turişti.

Produsul turistic „turismul pentru practicarea schiului” a fost extins dincolo de perioada de iarnă,
dar la un nivel mult mai mic, prin amenajarea unei pârtii artificiale de schi şi a unei pârtii pentru
tubbing pe timp de vară.

Pârtia artificială pentru schi amenajată la Cavnic este cea a 21-a pârtie artificială din lume având
o lăţime de 21 m şi o lungime de 100 m. Pârtia imită până în cele mai mici detalii zăpadă naturală.

Page 52 of 90
ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

Pârtia de vară pentru tubbing are o lungime de 110 metri şi 3 curbe, nu se impune un echipament
special, însă sunt indicate cotierele şi genunchierele.

Domeniile schiabile de la Cavnic se află încă în faza de „pionerat” , însă efortul anterior și
demersurile anterioare ale administraţiei publice locale in atragerea de fonduri pentru a include
Cavnicul in Domeniul schiabil, proiectele de infrastructură in amenajarea partiilor de schi inclusiv
instalaţiile de iluminat nocturnă si a infrastructurii adiacente suport (drumuri de acces, parcări, reţele
de aducţiune si alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, electricitate) în zona pârtiilor
de schi ,au făcut posibil ca potenţialul local să fie deja pus în valoare, Cavnicul fiind deja o locaţie
consacrată pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Bibliografie

• Ciangă, N., Dezsi, Ş., (2007), Amenajare turistică, Presa Universitară Clujeană, Cluj
Napoca;

• Ciangă, N., (2001), Romania. Geografia Turismului (partea întâi), Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca;

• Cocean, P. (1999), Geografia turismului, Editura Focul Viu, Cluj-Napoca;
• ***Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Document Regional Sectorial de

Programare pentru DEZVOLTAREA TURISMULUI ÎN REGIUNEA NORD-VEST 2007-
2013, Octombrie 2006;

19. Infrastructura turistică în perimetrul oraşului
Cavnic

Prof. TIŢĂ Gabriel
Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Baia Mare

Oraşul Cavnic este unul din puţinele oraşe ale României care a reuşit să-şi transforme profilul
după închiderea mineritului în zonă, orientându-se pe o nouă ramură și anume turismul.

Cavnicul s-a dezvoltat semnificativ în ultimii ani mai ales din punctul de vedere al bazelor de
cazare. Numărul acestora s-a multiplicat şi totodată se remarcă diversificarea serviciilor şi
modernizarea multor unităţi, pe lângă cele nou construite.

Analiza situației actuale a bazelor de cazare am realizat-o în urma unei anchete de teren şi prin
intermediul informaţiilor obţinute de la autoritățile locale din cadrul Primariei Orașului Cavnic. Aș

Page 53 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

dori să precizez că la nivelul orașului Cavnic nu există un Centru de Informare Turistică, însă s-a depus
un proiect pentru înființarea unui astfel de centru la nivelul orașului.

În continuare voi prezenta situația evoluţiei bazelor de cazare pe perioada 2007-2011. Pe baza
datelor obţinute din cadrul Primăriei oraşului Cavnic, am realizat următoarele grafice:

Din analiza graficului de mai sus (fig. 4) se observă o evoluţie ascendentă în cazul cabanelor şi
hotelurilor,începând cu anul 2009. În cazul pensiunilor , se observă că încă din 2007 numărul acestora
a fost mai mare, însă în 2009, numărul lor a scăzut prin închiderea a două pensiuni, ca în 2010 numărul
acestora să crească, în special a celor urbane, înregistrând o evoluţie descendentă şi în 2011.

Cercetarea de teren realizată în scopul identificării structurilor de primire turistică cu funcţiuni de
cazare a pus în evidenţă faptul că în realitate la Cavnic există şi funcţionează un număr de 36 de
structuri de primire cu funcţiuni de cazare cu un număr de 230 camere şi 626 locuri de cazare.

Tabel 1-Categorii unităţi cazare
Page 54 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

Nr. Unitate cazare Pondere
crt. (%)

1. Pensiuni 36,11 %
2. Case 30,55 %
3. Cabane 19,44 %
4. Hoteluri 5,55 %
5. Vile 5,55 %
6. Complexe turistice 2,77 %

Din tabelul de mai sus (tabel 1), reiese faptul că 36,11% dintre bazele de cazare sunt pensiuni,
fiind urmată de case cu 30,55 % şi apoi de cabane, vile, hoteluri și doar un singur complex turistic.
Există un număr mai mare de pensiuni deoarece sunt mult mai uşor de construit, de cele mai multe ori
în acest scop fiind modernizate şi adaptate unor aşteptări mai largi foste locuinţe.

Aceste pensiuni oferă turiştilor o oarecare intimitate, de multe ori creându-se o atmosferă familiară
între cazaţi şi respectiv gazde. Nu în ultimul rând reprezintă o formă de cazare mai puţin costisitoare
decât hotelul.

În general colectarea datelor a fost destul de dificil de realizat, deoarece proprietarii/administratorii
pensiunilor agroturistice, cabanelor au fost greu de abordat și nu prea au dorit să ofere informații, în
comparație cu proprietarii hotelurilor și pensiunilor urbane, care au fost mult mai deschiși în a furniza
informații.

Toate acestea pun în evidenţă faptul că există interes pentru sectorul turismului, că locuitorii
încearcă să găsească surse de venit din acest domeniu şi o mai bună promovare a localităţii şi a
produselor turistice.

Mijlocul favorit de promovare de către unităţile de cazare din Cavnic îl constituie internetul, fiind
cel mai uşor accesibil. Prin intermediul internetului, unităţile de cazare îşi pot crea site-uri proprii în
care se pot găsi informaţii utile. Generaţia actuală de turişti se bazează pe internet, deoarece acesta
reprezintă principala sursă de informare. Turiştii actuali doresc acapararea unor informaţii virtuale
înainte de a-şi alege destinaţia, certitudinea că vor face alegerea potrivită fiind pe prim plan.

Bibliografie:

• Ciangă, N., Dezsi, Ş., (2007), Amenajare turistică, Presa Universitară Clujeană, Cluj
Napoca;

• Ciangă, N., (2001), Romania. Geografia Turismului (partea întâi), Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca;

• ***Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Document Regional Sectorial de
Programare pentru DEZVOLTAREA TURISMULUIIN REGIUNEA NORD-VEST 2007-
2013, Octombrie 2006;

• Poze din albumul personal

Page 55 of 90
ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

20. Fascinanta ţară a Maramureșului

prof. VERDEŞ Lăcrimioara

Liceul Teoretic ,,Emil Racoviţă” Baia Mare

Există un colţ de ţară în România unde destinul uman s-a împletit atât de strâns cu acela al
pădurilor dimprejur încât istoria a fost scrisă parcă nu pe hârtie ci pe lemn, unde tradiţiile s-au
transmis parcă nu prin cuvinte ci prin semne încrustate pe trunchiuri de copac devenite porţi şi case
şi unde credinţa strămoşească şi-a găsit expresia nu în catedrale de piatră ci în modeste biserici de
stejar şi brad cu turlele înălţate până la cer… acest loc se cheamă MARAMUREŞ.

( George Cristea )

Maramureşul este o fascinaţie şi o revelaţie pentru orice drumeţ îndrăgostit de frumos şi dornic de
cunoştinţe, care călătoreşte prin aceste ţinuturi. În Maramureş, totul se desfăşoară într-un PREZENT
continuu, căruia nimeni nu s-a gândit să-i spună vreodată TRECUT.

Toate întâmplările de azi şi de ieri sunt păstrate şi transmise din generaţie în generaţie către
MÂINE.

Vizitatorii acestor meleaguri au ocazia unică de a se întoarce în timp, admirând frumuseţile,
cultura, tradiţiile şi stilul de viaţă al ţăranului din vremuri trecute:

 peisajele superbe
De îndată ce treci de poarta Maramureşului, peisajele îţi fură privirea: munţi împăduriţi, adăpaţi
de râuri şi pâraie, dealuri îmbătător de verzi, căpiţe prietenoase ivite la tot pasul, lacuri tăcute, păşuni,
cascade şi izvoare, specii florale excepţionale.

 oameni şi omenie
Aproape fără excepţie, vizitatorii Maramureşului se declară îndrăgostiţi de moroşeni. În zilele
obişnuite, pe uliţe întâlneşti copii zburdalnici, roşii în obraji şi bătrâni care îşi spun poveştile în faţa
porţii. Ceilalţi sunt cu treburi, la câmp sau prin gospodărie. În felul lor de a fi simplu, sincer, fără
ocolişuri, în vorbele lor pline de tâlc, în modul în care te poftesc în casă, în pofta lor de joc şi horit şi
mândria cu care povestesc despre locurile în care s-au născut, există ceva care te cucereşte la prima
vedere.

 portul popular
O eleganţă sobră, dar cu elemente de caldă voiciune, caracterizează portul popular maramureşan.
Toate acestea se concretizează în linia de ansamblu a costumului, perfecta concordanţă între formă,
ornamentică, cromatică, într-o compoziţie unitară cât şi prin armonia decorativă, cu accente pregnante
de culoare.

De sărbătoare sau de zi cu zi, haina moroșanului este impunătoare prin simplitatea și frumusețea
ei.

 porţile de lemn
Lemnul, în mâinile de aur ale maramureşenilor, devine docil, Inspirat să primească fiorii artei,
fiorii frumuseţii. Porţile maramureşene cântă pentru sufletul privitorilor cu note scoase în relief cu
dalta Câte porţi maramureşene, atâtea monumente de artă populară, iar unele sate par adevărate…

Page 56 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

Muzee ale satului, adevărate expoziţii de sculptură în lemn. Motivele sculptate în lemn au, fiecare,
semnificaţia lor bogată: Funia răsucită reprezintă infinitul, dar şi legătura dintre cer şi pământ. Soarele,
simbolul Dumnezeirii este „dătător de viaţă”. Arborele vieţii simbolizează viaţa veşnică, tinereţe fără
bătrâneţe. Figurile antropomorfe sculptate în stâlpii porţilor au rolul de aproteja casa şi gospodăria de
forţele Răului

 bisericile de lemn
Nu de puţine ori, numele Maramureşului se substituie cu “ţara bisericilor de lemn”. Aproape toate
aşezările au vechea lor biserică de lemn, creaţie a meşterilor locului. Opt dintre acestea au fost incluse
în Patrimoniul Mondial UNESCO, putând fi vizitate la Bârsana, Budeşti, Deseşti, Ieud, Plopiş, Poienile
Izei, Rogoz şi Şurdeşti. Bisercile nu sunt doar obiective turistice: în fiecare duminică şi de sărbători,
sătenii vin aici să se închine.

Cu turnuri înalte, ca să fie cât mai aproape de Dumnezeu, cu stâlpi grei de brad sau stejar, sculptaţi
manual şi cu acoperişuri de şindrilă, cu valoroase picturi interioare, fiecare biserică are istoria şi
povestea ei încrustată în lemn.

 meşteşugurile populare
Maramureşenii ,,meşteresc” la fel ca acum mulţi ani. La loc de cinste printre meşteşugurile
tradiţionale în Maramureş este sculptatul în lemn - o modalitate de exprimare a frumosului. Oamenii
aceştia şi-au coborât lemnul din munţi şi i-au dat formă, aşa cum numai ei ştiu: blide, linguri, pecetare
şi obiecte de mobilier, case, porţi şi biserici.

Locuitorii din Maramureş, crescători de animale prin excelenţă, au păstrat până în zilele noastre
vechile tehnici de procesare a fibrelor textile. Munca îndelungată de procesare a lânii începe în luna
mai, când se tund oile. Lâna este apoi spălată, uscată, cardată şi păstrată. Odată cu terminarea sezonului
agricol, prin terminarea muncilor de la câmp, femeile încep să prelucreze lâna: toarcerea cu furca, apoi
ţesutul.

Femeile au în casă război de ţesut (numit teară ) la care se țes cergi, pături, șterguri şi pănură (stofă
groasă pentru haine de iarnă, precum: sumane, gube şi pantaloni). Covoarele sunt deseori vopsite
folosind vopsele naturale vegetale. În acest fel, urzica este folosită pentru obţinerea verdelui, scoarţa
de mesteacăn pentru negru, ceapa pentru ocru şi cruşinul pentru maro. Prezentă în casele din
Maramureş este şi camera unde se pun cele mai frumoase obiecte: cergi şi scoarţe, obiecte ţesute şi
cusute în casă, cele mai frumoase icoane, „talgere” din ceramică sau faianţă, cea mai bună mobilă.
Aici este ţinută zestrea fetelor, fie în lăzi de zestre, fie expusă pe perete, iar cele mai importante
evenimente ale familiei se petrec tot în acest spaţiu

Meşteşugul olăritului se mândreşte cu centrul de la Săcel, unde lutul roşu, scos de la mari adâncimi
este prelucrat cu tehnici străvechi.Tot la Săcel, se meşteresc măştile tradiţionale care îmbogăţesc
obiceiurile de iarnă. In satul Sârbi, pe Valea Cosăului, mai pot fi întâlniţi ultimii clopari din
Maramureş. Costumele populare, podoabele tradiţionale, pictura pe sticlă sunt alte meşteşuguri, toate
transmise de la o generaţie la alta şi purtând sigiliul Maramureşului.

 obiceiuri şi sărbători
Oamenii din Maramureş au ştiut să nu se înstrăineze de tradiţii, păstrate din timpurile de demult.
Viaţa la ţară în Maramureş este orânduită în mare parte după muncile câmpului şi după marile sărbatori
creştine. Începutul de an e animat de obiceiurile de Anul Nou şi Bobotează. Primăvara este dedicată
obiceiurilor de cinstire a primului gospodar ieşit la arat (Tânjaua de pe Mara) şi marii sărbători a

Page 57 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

Paştelui. Vara, maramuresenii petrec la sarbatori ale cositului, respectând obiceiurile de Sânziene şi
tradiţiile legate de ziua Sfintei Marii. Toamna, bucurându-se de bogăţia recoltei, oamenii se adună la
jocuri ale satului, unde pe muzica ceteraşilor, flacăii mai tineri joacă patimaş fetele. Asta până la
Lăsatul Secului, când încep pregătirile pentru Crăciun și văile Maramureşului răsună de glasurile
colindătorilor.

Sărbătorile creştine, ţinute cu sfinţenie, prin post şi rugăciune, se împletesc aici cu ritualuri şi
credinţe populare: obiceiuri de găsire a ursitului, de alungat duhuri rele, obiceiuri pentru a avea recoltă
bogată şi căsnicie trainică şi altele atâtea şi atâtea, creând o lume fascinantă şi miraculoasă. Iar când
toate acestea se îmbină şi cu buna dispoziţie, cu jocul şi “horitul”, spectacolul pentru oaspeţii din alte
colţuri de lume este desăvârşit, în orice anotimp ar sosi.

 bucătărie
Cine vizitează o casă de moroșan, sigur nu o părăsește cu stomacul gol. Călătorii nu sunt lăsați să
plece neomeniți, măcar cu nişte slană şi pită.

În Maramureș se mănâncă sarmale cu smântână, ciorbe făcute cu rântaș şi drese cu smântână,
supe, fripturi, mămăligă cu brânză şi jumări în straturi, colaci împletiți, cartofi copți cu usturoi, plăcintă
creață cu urdă și mărar sau turtițe de mălai, piure de castane cu frişcă. Un alt produs fără de care nu se
poate în Maramureș este carnea de porc, preparată după rețete traditionale. Cel mai des, carnea de porc
este afumată, ca să se păstreze cât mai bine pe toata durata iernii. Nelipsite sunt brânza şi horinca de
prune.

 Cimitirul Vesel
Aflat la Săpânţa, acest cimitir neobişnuit impresionează prin originalitate. Este numit astfel pentru
crucile pictate în culori vii, peste care domneşte un albastru special, numit albastrul de Săpânţa.
Iniţiatorul acestui cimitir a fost Stan Ioan Pătraş, care prin 1935 a început să confecţioneze crucile
altfel decât în cimitirele obişnuite. Imaginile cioplite în lemn înfăţişează în mod naiv una din
caracteristicile vieţii celui îngropat acolo, iar epitafurile sunt scurte poezioare pline de tâlc, scrise în
graiul popular, ca o spovadă a răposatului.

 Mocănița
La Vișeu de Sus se aflǎ cel mai cunoscut tren pe ecartament îngust tractat de o locomotivǎ cu
abur din România si totodatǎ singurul tren de acest gen din Europa care încǎ mai are activitate
industrialǎ (forestierǎ).

Mocanița reprezintǎ unica modalitate de acces pe Valea Vaserului, o zonǎ muntoasǎ, de o rarǎ
frumusete, cu pǎduri seculare.

 Muzica tradiţională
Născută în inima naturii, muzica tradiţională maramureşeană te umple de emoţie şi vitalitate.

Cetera (vioara) a devenit instrumentul principal, prin care maramureşeanul pare a-şi exprima cel
mai bine trăirile cele mai intense. Cântecul viorii te poartă pe un portativ ce urcă până pe crestele
munţilor şi apoi coboară pe văile şi luncile Maramureşului. Pe lângă ceteră, moroşenii mai sunt dibaci
în mânuirea zongorei (o chitară simplă modificată la 5 corzi) şi a dobei, iar dacă se adaugă şi horitul
cu vocea şi ,,strâgăturile”, pământul vibrează şi la fel şi sufletul ascultătorilor. În ţara Lăpuşului se
cântă faimoasa hore cu noduri, încărcată de emoţie şi cu o tehnică unică.

Page 58 of 90
ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

„Când mă gândesc la Maramureş, la folclorul nostru şi la felul întâmplător şi prea adesea
parţial în care am păstrat ceva din ce a fost, îmi spun că aceea ce ştim şi admirăm noi, reprezintă
poate numai resturile şi firimiturile unui banchet al zeilor."

Constantin Noica

Bibliografie :

• Cristea George, În ţara bisericilor de lemn, Ed. Mitropoliei Ardealului, Sibiu, 1989
• Dăncuş, M., Zona etnografică Maramureş, Edit. Sport-Turism, Bucureşti, 1986;
• Ştef, D., , Maramureş, brand cultural, Edit. Marinex Print, Baia Mare, 2008
• Maramureş. Circuitul UNESCO, Broşură realizată de Centrul Judeţean de Informare
Turistică “Maramureş Infoturism”, Editura Marinex Print, Baia Mare, 2009
• http://www.discover-maramures.com
• http://www.cjmaramures.ro
• www.visitmaramures.ro

21. Sărbătoarea paştelui la olteni

prof. STANCIU Eugenia,
Şc.Gimnazială „Sf. Dumitru” Craiova

Ca toate regiunile ţării nostre şi la olteni, Sărbătoarea Paştelui este prilej de sărbătoare în familie
şi cu familia, respectând tradiţiile şi obiceiurile locului.

Deşi, la oraşe, tradiţiile şi obiceiurile sunt estompate de influenţele altor culturi şi de modernismul
ce prinde mai bine la tineri, satele olteneşti mai păstrează tradiţiile şi obiceiurile străvechi.

Sărbătoarea Paştelui începe să-şi facă simţită prezenţa o dată cu sosirea primăverii.

"Curăţenia de Paşti" este unul din primele obiceiuri şi e strâns legat de ideea de primenire şi de
revenire la viaţă.

Aceasta cuprinde, atât curăţenia sufletului, prin post şi împărtăşire, cât şi curăţenia întregii
gospodării.

Astfel, orice gospodină trebuie, ca în timp util, să aibă casa “lună” pentru primirea musafirilor pe
parcursul a trei zile de sărbătoare.

Acest obicei, adânc înrădăcinat , are menirea de a face din fiecare dintre noi, cel puţin o dată în
an, un om curat în faţa lui Dumnezeu şi a propriei conştiinţe.

Oltenii respectă tradiţia şi în ziua de Paşti îmbracă haine noi în semn de respect pentru această
sărbătoare.

Preparatele culinare înâlnite pe mesele oltenilor în zilele Paştelui sunt:ouăle roşii, drobul de miel,
pasca, cozonacul

Joia Mare este cunoscută în cultura populară ca ziua în care se înroşesc ouăle. pentru că se spune
că ouăle înroşite în această zi nu se strică tot timpul anului.

Page 59 of 90
ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

Pe lângă ouă roşii, oltenii mai vopsesc ouăle şi în verde, roz, galben,negru sau albastru.În zona
de unde provin,se mai păstrează încă, vopsitul ouălor în foi de ceapă, iar pentru a ieși cu “model”,se
pune o frunză de “cucută “sau “muşcată”

într-un ciorap subţire.Pentru a fi mai lucitoare, ouăle se şterg cu ulei, slănină sau untură.

În unele zone din Oltenia, bărbaţii sunt cei care încondeiază ouăle, iar acestea sunt dăruite la masa
de Paşti.

Una dintre legendele păstrate în zonă, referitoare la vopsirea ouălor, spune că sub crucea sub care
a fost răstignit Iisus Hristos, Maria Magdalena a pus un coş cu ouă, care s-au inroşit de la sângele ce
cădea din rănile Domnului.

Altă legendă, ce încă dăinuieşte, spune că Maria Magdalena le-a spus oamenilor că, Iisus Hristos
a înviat. Oamenii nu au crezut şi au răspuns, că va învia Iisus, atunci când ouăle se vor inroşi. Şi, pe
dată, ouăle s-au făcut roşii.

Ouăle colorate în alte culori vestesc bucuria venirii primăverii, iar cele vopsite în culoarea negru
simbolizează durerea trăită de Hristos.

În această zi, femeile nu trebuie să doarmă, pentru că vor dormi tot timpul anului.

Tot în Joia Mare, dimineaţa, oamenii merg la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească.
Tot acum se duce la biserică pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită în noaptea
de Înviere. Se spune că din Joia Mare nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca.

Joia Mare se mai numeşte Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră sau Joimăriţa. Conform legendei,
Joimăriţa a fost la origini, o zeitate a morţii, care supraveghea focurile din Joia Mare, dar ulterior a
devenit un personaj justiţiar, care-i pedepseşte pe cei leneşi.

Până în această zi, gospodinele trebuie să termine torsul şi ţesutul de frica Joimăriţei.

Personajul este întruchipat, simbolic, de o femeie urâtă şi puternică, deghizată într-o vrăjitoare
rea, care poartă cu ea o serie de instrumente: o găleată cu jăratic, un cleşte, un ciocan, un cuţit, un
vătrai, un sac cu cenuşă etc. Ea le arde degetele şi mâinile fetelor leneşe, le pârleşte părul şi unghiile
şi dă foc fuioarelor de lână găsite netoarse.

În Joia Mare se face ultima pomenire a morţilor.În biserică se citesc cele 12 evanghelii- “Denia
Mare”.

Și astăzi oamenii fac în zori, în curţi sau la morminte focuri, pentru morţi, din boz sau nuiele.

La Salcia, în Dolj, de Joia Mare, femeile fac focuri pe morminte şi îi strigă pe cei plecaţi din
această viaţă, ca să găsească drumul spre lumină.

Obiceiul acesta se păstrează şi în alte locuri din ţară, dar la Salcia ritualul este impresionant.
Femeile din sat, cu câte un snop de boji în braţe, străbat uliţele până pe culmea dealului la cimitir.

Acolo, fiecare mormânt este plâns, iar la crucea acestuia se aprinde focul care învăluie cimitirul
cu mirosul apăsător de tămâie.

Ritualul este impresionant, de peste tot se aud bocetele femeilor care-şi plâng morţii. Spre
dimineaţă femeile se îndreaptă spre casă unde împart colaci pentru pomenirea morţilor.

Vineri sau Vinerea Mare este ziua în care credincioşii ţin post negru, merg la biserică, unde are
loc „Denia Mică”-prohodul Domnului Iisus Hristos.

Page 60 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

Se înconjoară biserica de 3 ori, cu epitaful, în alai de preoţi şi credincioşi.

Sâmbăta, gospodinile merg la biserică cu preparatele pentru a le sfinţi.

După ce iau Lumina Sfântă, familiile ce au avut un membru plecat din astă lume, fără lumânare,
îi pomenesc, împărţind în uşa bisericii, ouă, lumânări şi batiste.

Ceilalţi credincioşi merg la mormintele rudelor, cunoscuţilor şi împart ouă şi lumânări, peste
morminte.

De asemenea, în dimineaţa de Paşti, după ce oamenii se întorc acasă cu lumânarea aprinsă, nu au
voie să intre în casă până nu culeg din grădină iarbă verde pe care o aşează pe scările casei şi păşesc
pe ea înainte de a intra. Lumânarea din biserică este păstrată de localnicii din Oltenia şi este aprinsă la
nevoie, în rugaciune.

Se pomenesc morţii, împărţind rudelor şi vecinilor din bucatele pregătite, apoi se pune masa şi în
familie.

Se viziteaza rudele, se petrece, se asculă muzică, se mănâncă, se ciocnesc ouă, și tot aşa, până la
Înălţare, cei care păstrează obiceiurile, nu mănâncă ouă, fără a le înroşi, nelipsind vorba sfântă:
„Hristos a Înviat! “/“Adevărat a Înviat!”

În a doua zi de Paşti, în Oltenia şi nu numai, feciorii stropesc cu apă sau parfum fetele pe care vor
să le ducă în faţa altarului.

Tradiţia udatului spune că în a doua zi de Paşti fetele trebuie stropite pentru a le merge bine şi a fi
frumoase şi fertile tot anul. În semn de recompensă pentru feciorii, fetele trebuie să îi cinstească cu
băutură şi daruri, iar celor mai mici li se oferă ouă roşii şi bănuţi.

În zilele noastre, bărbaţii obişnuiesc să ude doamnele şi domnişoare cu parfum, dar nu întotdeauna
a fost aşa. În trecut, stropitul se făcea cu apă proaspătă din fântână, iar povestea acestui obicei este cu
mult mai frumoasă.

Se spune că, într-o zi, o fată creştină mergea la târg să vândă ouă. Pe drum s-a întâlnit cu o fată
păgână, care dorea să le cumpere şi au început să povestească. Din vorbă în vorbă, fata creştină i-a
explicat celeilalte despre credinţa în Dumnezeu, despre binele creştin şi a îndemnat-o să se creştineze.

Răspunsul celei păgâne a fost că se creştinează numai dacă îi dovedeşte existenţa lui Dumnezeu,
care să coloreze ouăle în roşu: „Atunci voi crede, când ouăle albe pe care mi le-ai vândut se vor face
roşii”. Minunea s-a înfăptuit şi cele două fete au leşinat de emoţie. Nişte trecători le-au văzut şi le-au
stropit cu apă. De la această legendă ar fi rămas obiceiul de udat, de Paşti.

Salutul oltenilor, din prima zi de Paşti şi până la Înălţare este de:” La mulţi ani!” sau „Hristos a
Înviat! “, urmat de răspunsul : “Adevărat a Înviat!”, ca o mărturisire a credinţei în Înviere.

Bibliografie:
• CrestinOrtodox.ro

Page 61 of 90
ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

22. Potențialul turistic al comunei Năpradea, Sălaj

prof. IANC Georgeta Alexandrina

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Baia Mare

Situat în regiunea de nord – vest a țării, județul Sălaj este destul de puțin cunoscut din punct de
vedere turistic, mai ales în comparație cu alte județe din această regiune, cum este, de exemplu, județul
Maramureș. Pe lângă obiectivele turistice mai cunoscute, dintre care pot fi amintite: Grădina Botanică
”Vasile Fati” din Jibou, castrul roman de la Porolissum, rezervația naturală ”Grădina Zmeilor” din
localitatea Gâlgăul Almașului, în județul Sălaj există locuri aproape anonime care pot oferi reale
oportunități pentru dezvoltarea diferitelor forme de turism în această zonă a țării.

Puțină lume știe că pe teritoriul județului Sălaj există 68 de biserici de lemn înscrise pe Lista
Monumentelor Istorice. Acestea sunt adevărate opere de artă populară ce pot constitui un atu pentru
dezvoltarea turismului cultural și religios. Turismul cultural poate fi dezvoltat și prin utilizarea unor
strategii eficiente de promovare a unor obiective istorice cu atractivitate turistică, cum sunt de
exemplu cetățile antice și medievale. În județul Sălaj există și un real potențial de dezvoltare a
turismului curativ, datorită izvoarelor de ape minerale care, în majoritate, au calități terapeutice ce
permit utilizarea lor în cure interne sau externe, constituindu-se într-o resursă naturală valoroasă pentru
județ. Frumusețile naturale ale județului Sălaj, peisajele pitorești și variate, în care munții, dealurile și
câmpiile se îngemănează armonios cu văile Someșului, Crasnei, Almașului sau Agrijului, oferă
posibilitatea dezvoltării turismului de agrement.

În nordul județului Sălaj, la granița acestuia cu județul Maramureș, se află comuna Năpradea.
Situată pe malul drept al Someșului, la aproximativ 15 km de orașul Jibou, comuna Năpradea are în
administrare cinci localități: Năpradea – reședința de comună, Someș Guruslău, Traniș, Vădurele și
Cheud. Potențialul turistic al acestor locuri este foarte puțin cunoscut, iar de valorificarea acestui
potențial nici nu poate fi vorba, în condițiile în care amenajările turistice sunt practic inexistente în
această zonă.

În salba de localități ale comunei Năpradea, se distinge satul Cheud, sat pe care divinitatea l-a
binecuvântat prin așezarea lui în lunca mănoasă a Someșului, străjuit de dealuri semețe, împădurite,
care oferă un peisaj mirific, în toate cele patru anotimpuri ale
anului.

Splendoarea acestui colț de lume este amplificată de
amplasarea lui în apropiere de Cheile Țicăului, un defileu
spectaculos al râului Someș (foto 1), asemănător din punct de
vedere al frumuseţii cu Valea Oltului. Sătenii din împrejurimi
numesc acest defileu ”Strâmturi”.

Pe vremuri, la intrarea în ”Strâmturi” era amenajat un
ștrand care, în duminicile călduroase de vară, era înțesat de
lume, râsetele și voia bună auzindu-se de la o distanță de câțiva
kilometri. Trecerea de pe un mal pe celălalt se făcea cu luntrea și cu podul plutitor (bacul), care serveau,
nu de puține ori, și ca ”trambuline” pentru înotătorii mai abili și mai îndrăzneți care se aruncau de pe

Page 62 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

acestea în apă. În unele duminici și sărbători, la ”Ștrand” erau organizate serbări câmpenești și
spectacole în aer liber, susținute de artiști consacrați din județele Sălaj și Maramureș.

Astăzi, liniștea și vegetația palustră s-au așternut peste malurile râului în zona ștrandului de
altădată, iar bucuria oferită de acesta a rămas doar o amintire, evocată, din ce în ce mai rar, de către
cei care au trăit-o. De liniștea existentă în acest spațiu profită însă pescarii, care își amplasează undițele
pe malurile râului, întreaga vale a Someșului fiind considerată un paradis al pescarilor, deoarece în
adâncul liniștit al apelor râului trăiesc diferite specii de pești, de la crap, caras, clean, mreană, la
răpitori, precum știuca, somnul, șalăul și avarul.

Pe lângă potențialul turistic natural, prielnic pentru dezvoltarea turismului de agrement, a
turismului piscicol și cinegetic, comuna Năpradea dispune și de câteva obiective turistice de interes
cultural. Dintre acestea pot fi amintite: Ruinele mănăstirii benedictine și ale cetății Aranyas de la
Cheud, Biserica de lemn din Vădurele, Muzeul satului din Năpradea.

Ruinele mănăstirii benedictine (bisericii) (foto 2) se află
într-o zonă împădurită a Dealului Cetății, în hotarul satului
Cheud, aproape de intrarea Someșului în Cheile Țicăului. Se
presupune că biserica datează din secolele XII-XIII, fiind
construită de către meșteri germani pentru un ordin de călugări
benedictini. Unii specialiști consideră că ar putea fi cel mai
vechi monument istoric gotic din Ardeal. Mănăstirea a fost
distrusă de către tătari, la năvălirea și dominația acestora din
anii 1241-1242, și nu a mai fost refăcută.

Deși se află pe Lista Monumentelor Istorice, despre aceste ruine se știu foarte puține lucruri și, de
cele mai multe ori, sunt confundate cu ruinele unei fortificații medievale (secolele XIII-XVI), care
este cunoscută sub numele de Cetatea Aranyas (”Cetatea Aurită”) sau Cetatea lui Pintea. Fortificația
este amplasată la câteva sute de metri mai sus de ruinele bisericii benedictine, pe un platou de pe vârful
Dealului Cetății, într-o poziție strategică, de unde se poate observa întreaga vale a Someșului, înainte
de intrarea râului în Cheile Țicăului. Se presupune că aici a existat o cetate din lemn, construită încă

din secolul al VIII-lea, care a fost distrusă de tătari, odată cu
distrugerea mănăstirii benedictine. După retragerea tătarilor, pe
locul vechii cetăți din lemn, a fost construită o cetate din piatră,
numită ”Aranyos”, care a aparținut regatului ungar. De-a lungul
timpului, datorită poziției strategice, cetatea a avut diferite roluri:
militar, economic, politic, având chiar și drept de vamă pe râul
Someș. Fortificația este atestată documentar, prima menționare
sigură a acesteia datând din anul 1314. Astăzi, din aceasta se mai
văd doar valurile de pământ ce o apărau.

Deși ne-am născut, am copilărit și ne petrecem majoritatea
concediilor în satul Cheud, nu ne amintim să fi întâlnit vreodată
turiști dornici să viziteze cele două monumente istorice aflate pe
teritoriul localității. Și chiar dacă acești turiști ar exista, cu greu
ar găsi obiectivele dorite, deoarece în zonă nu există indicatoare
de informare privind existența acestora.

Page 63 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

Un alt monument istoric aflat pe teritoriul comunei Năpradea este biserica de lemn din Vădurele
(foto 3). Biserica, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, a fost construită cel mai târziu în secolul
al XVII-lea. Pereții exteriori sunt sculptați cu motivul ”funiei”, iar pictura interioară datează din anul
1832. Prezintă interes și luminatorul sub formă de rozetă din peretele altarului, dar și sistemul de lemn
în care se mișcă ușa de la intrarea în biserică.

Turiștii care doresc să viziteze comuna Năpradea se pot opri și la Muzeului satului din localitatea
Năpradea – reședința comunei. În cadrul muzeului, amenajat în câteva săli din fosta clădire a primăriei,
sunt prezentate documente care reflectă cele mai importante momente din evoluția istorică a comunei,
exponate și fotografii privind viața religioasă și tradiția învățământului în comună, piese arheologice,
dar și un interior de casă țărănească, din care nu lipsesc obiectele casnice și de artă populară.

Un alt obiectiv turistic aflat pe teritoriul comunei Năpradea, în
apropiere de satul Someș Guruslău, este rezervația naturală Pietrele
”Moșu și Baba” (foto 4). Rezervația, declarată arie protejată, se află
pe Culmea Prisnel, la o altitudine de 400 m, și se întinde pe o
suprafață de 0,20 ha. Ansamblul ”Moșu și Baba” are în componența
sa două stânci mari și mai multe stânci mărunte. Una din stâncile
mari are o înălțime de 12-13 m și este numită ”Moșu”, datorită
înfățișării sale de om bătrân. Cea de-a doua stâncă, ”Baba”, are o
înălțime mai mică (circa 5 m), însă diametrul ei este mai mare. Forma
actuală a celor două stânci este datorată multiplelor procese de
eroziune ce au acționat asupra lor de-a lungul timpului.

În final, se poate trage concluzia că în zona de nord a județului
există un real potențial turistic, dar acesta este insuficient sau, în
anumite locuri, deloc valorificat. Unele dintre cauze ar putea fi: lipsa
de informații, inexistența unor amenajări cu scop turistic și a unor
spații de cazare pentru turiști, dezinteresul factorilor responsabili cu promovarea turismului județean
și local. O anumită preocupare a Consiliului județean Sălaj pentru dezvoltarea turismului din județ
există totuși, deoarece pe site-ul acestuia este postat un interesant studiu, intitulat ”Potențialul de
dezvoltare a turismului în județul Sălaj”, elaborat de Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca,
Facultatea de geografie, în care sunt prezentate obiectivele turistice reprezentative ale județului Sălaj,
fiind propuse și câteva strategii pentru dezvoltarea turismului din județ. Punerea în aplicare a acestor
strategii ar putea fi un prim pas în scoaterea din anonimat a unor zone turistice interesante ale
județului, așa cum este și comuna Năpradea.

Bibliografie

[1] David, Aurel, CHEUD, UN SAT DIN ”ȚARA SILVANIEI”, Monografie istorică, București,
2004

[2] http://www.cjsj.ro/date/pdfuri/Turism/PotentialTURISM.pdf
[3] http://www.caietesilvane.ro/indexcs.php?cmd=articol&idart=1650
[4] http://www.welcometoromania.ro/DN1h/DN1h_Vadurele_Bislemn_r.htm
[5] http://www.salajeanul.ro/comorile-napradei-7788
[6] http://adevarul.ro/locale/zalau/salaj-napradea----istorie-religie-turism-Si-muzeu-nou-
1_50ae95d57c42d5a6639e2ef0/index.html
[7] http://www.descoperasalajul.ro/traseu-1-ariile-naturale-protejate-de-pe-valea-somesului

Page 64 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

23. Liceenii - salvatorii Terrei

prof. TINC Luminiţa
Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”, Baia Mare

Prof. OȘAN Mirela
Școala Gimnazială „Alexandru Ivasiuc”, Baia Mare

Lucrarea „Liceenii-salvatorii Terrei” trece în revistă noţiuni generale legate de dezvoltarea
durabilă, implicaţiile acestui concept pe termen lung, de asemenea prezintă diferite modalităţi de „luptă
pentru salvareaTerrei”, venite din partea elevilor de liceu.

Motto: „Nimic durabil nu se poate întemeia pe indiferență”(Octavian Paler)

Dezvoltarea durabilă reprezintă o nouă strategie umană
care răspunde nevoilor prezentului fără a compromite viitorul
generaţiilor şi propriile lor nevoi, cu alte cuvinte, reprezintă „o
nouă cale de dezvoltare care să susţină progresul uman pentru
întreaga planetă şi pentru un viitor îndelungat”.

Conceptul de „Dezvoltare durabilă” a apărut în anii 1980,
şi presupune un nou cod de valori, care are la bază echitatea
între generaţii. Oamenii trebuie să găsească noi moduri de a-şi organiza viaţa, de a gândi viitorul. În

acest scop prin educaţie, cultură şi ştiinţă, oamenii vor judeca
pe un „termen mai lung, pentru mai bine”. Sunt necesare astfel
politici la nivel regional, internaţional şi planetar, la nivel de
stat, compatibile în timp şi spaţiu care să nu mai recurgă la
producţii industriale, „prin orice mijloace şi cu orice eforturi”.

Altfel spus, „Omul a fost întotdeauna dezordonat în
exploatarea naturii, a abuzat-o deseori în loc să se folosească
înțelepţește de bogăţiile ei; el a uitat complet de nevoile
viitorimii, a distrus valori economice şi stări de echilibru în
natura care nu se mai pot reface” ( Alexandru Borza).

La întrebarea „De ce este nevoie de o dezvoltare durabilă, sustenabilă?”, câteva răspunsuri ar fi
următoarele:

 Necesarul unei cantităţi tot mai mari de energie, odată cu creşterea explozivă a
populaţiei globului

 Energia necesară funcţionării sistemului economic, este obţinută în principal din
arderea combustibililor(resurse epuizabile)

 Încă se urmăreşte dezvoltarea cantitativă, creşterea producţiei an de an, pentru
satisfacerea crescândă a consumatorului

 Gazele rezultate din aceste activităţi poluează într-un ritm alarmant aerul pe care îl
respirăm.

Soluţiile propuse de elevii racoviţeni pentru o dezvoltare durabilă se referă la:

Page 65 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

 Economia resurselor de apă, a resurselor energetice pe care le putem realiza fiecare
dintre noi

 Aplicarea regulii celor 3 R
 Responzabilizare în ceea ce priveşte poluarea.

Printre activităţile pe care elevii le-au realizat se numără şi: confecţionarea de vestimentaţii şi
mărţişoare eco în cadrul unor proiecte de mediu, expoziţii cu creaţii plastice sau literare cu ocazia unor
evenimente din calendarul ecologic, participare la campanii de plantarea puieţilor, participare la
proiectul naţional„Let's do it Romania”, distribuirea de fluturaşi cu lozinci eco, trecătorilor.

În final o să vă prezint doar câteva dintre lucrările cu care elevi ai liceului au participat la diferite
concursuri unde s-au clasat printre premianţi, lucrări care de altfel redau într-o manieră plastică sau
literară diferite concepte în legătură cu dezvoltarea durabilă.

1. Lucrarea „Energia verde” prezintă, într-o variantă
plastică, importanţa utilizării becurilor economice,
fluorescente, pentru protecţia mediului, punând accent pe
utilizarea energiei eoliene care este una din formele de
energie nepoluante.(Autor- Ienciu Diana, clasa a X-a)

2. Lucrarea „Apa-esenţa vieţii” îmbină armonios
cuvintele „poluare” şi „protecţie”, atrage atenţia asupra
necesităţii protecţiei animalelor datorită poluării apelor la
nivel global. Dacă nu vom lua urgent măsuri împotriva
poluării apelor vom ajunge să salvăm animalele întocmai ca în
„Arca lui Noe”.(Autor- Ienciu Dora, clasa a X-a).

3. Lucrarea „Soluţia celor 3R”, adică Redu -
Reciclează - Refoloseşte, prezintă plastic una dintre
modalităţile de dezvoltare durabilă pe care ar trebui să o
aplicăm indiferent de vârstă, adică colectarea selectivă şi
reciclarea. Se insistă pe latura temporală a acţiunii prin
întrebarea „Mai e timp?” care acutizează realizarea acestor
procese.(Autor-Onea Alexandra, clasa a X-a).

4. O altă variantă de implicare a elevilor, în ceea ce privește conștientizarea problemelor de mediu,
o reprezintă compunerea de poezii. Unul din exemple este cel al elevei Mureșan Elena, clasa a XI-a,
cu poezia -O mare minune.

„ În codrul des și rece, unde doar un vânt mai trece,
Animale locuiesc și multe păsări ciripesc.
Oamenii îl venerează pentru cum el îi tratează.

Page 66 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

Aerul ce-l respirăm și pe care-l poluăm
Codrul l-a împrospătat, înc-o șansă el ne-a dat
Viața să n-o isprăvim ci, la el să ne gândim.
Și hârtia ce-o avem, din pădure o tăiem
Nu gândim când risipim, câți copaci noi irosim.
Ei trăind de mii de ani, noi îi distrugem pentru bani.
Arborii rețin mult praf care este-un poluant;
Oxigenul cel curat, nici azi nu s-a terminat,
Mai curat, mai ozonat, bolilor noastre de leac.
Când pădurea defrișăm și deșeuri aruncăm,
Aerul îl infestăm, iar natur-o supăram,
Și pădurea, draga mea, suferă fără să vrea.
-O pădure...o pădure..., ce ne-am face fără tine?
Tu ești o mare minune ce dai satisfacții-n lume.
Meriți premii și iubire, pentru tot ce-mi oferi mie.
Nu tăiați, nu poluați și natura vă va da
Ceea ce voi vă doriți, ca să puteți să mai trăiți
Puteți planta puieți de zor, să respirați și-n viitor!”

În concluzie, dorim să fim oamenii care nu mai distrug mediul ci oamenii care protejează.
Consumând raţional resursele ne gândim totodată şi la generaţiile care vor urma, altfel spus: „A
înţelege natura înseamnă a înţelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea naturii, atît de ameninţată
azi, înseamnă a contribui la fericirea omenirii”. (Eugen Pora).

Bibliografie:

1. Dezvoltare durabila, Mircea Ivanoiu, Veneţia Sandu, Ed. Universitatea Transilvania,
Braşov, 2005

2. Mediu, resurse, dezvoltare durabilă, Viorel Pop şi col., Editura Universităţii de Nord, Baia
Mare, 2006

3. Dimensiuni ale dezvoltarii durabile in Romania, Costica Mihai, Mioara Borze, Ed.
Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, Iasi, 2009

4. Dezvoltare energetica durabila. Seria : Politici, Strategii, Dezvoltare, AdrainBadea, Irina
Voda, Ed. Agir, Bucuresti, 2006

5. Environment and Development, Mass: Allen &Unwin, Bartelmus P. Boston, 1986
- Eticheta-ecologica.ro
- Ecomagazin.ro
- Google.ro-imagini
- ecos-magazine.com
- Orza.ro; Citatepedia.ro
- educatiedezvoltareadurabila.blogspot.com

Page 67 of 90
ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

24. Taina meşteşugurilor

prof. MÂNDRU Voichiţa

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”, Baia Mare

prof. KONTA Doina

Colegiul Economic ,,Nicolae Titulescu” Baia Mare

Trăim într-o lume extrem de dinamică, al cărei destin trebuie să ni-l asumăm în numele trecutului,
dar şi al viitorului ce se prefigurează la orizont.

Credem că acum, mai mult ca oricând, este nevoie de existenţa unui sistem de valori la care să ne
raportăm. Fără o identitate va fi cu neputinţă să supravieţuim şi e chiar plăcut, ca în contextul unei
„internaţionalizări”, să ne deosebim prin elemente ce aparţin matricei culturale.

Maramureşul, zonă bogată în artă populară, este un ţinut care provoacă emoţie şi stârneşte
curiozitate pentru comorile sale folclorice, oaze de autenticitate nealterate. Ţinutul acesta din Nord,
locul de baştină al legendarilor voievozi Dragoş şi Bogdan şi al lui Pintea Viteazu, este unul din
ţinuturile în care istoria trăieşte vie prin tradiţie, obiceiuri, artă populară neîntrecută în frumuseţi, de o
excepţională valoare documentară.

Maramureşul este considerat sufletul satului tipic românesc ce concentrează tot ceea ce înseamnă
viaţa la ţară. Aici, arta populară nu este un lux sau un divertisment facil, ci o necesitate. Costumul
popular şi covoarele reuşesc să ne transmită miniatural sau supradimensionat mediul firesc în care se
înscrie cotidianul satelor. De remarcat este tenacitatea maramureşenilor, aplecarea lor spre frumos,
sfinţenia cu care au păstrat cutumele, datinile străvechi, taina meşteşugurilor milenare, zestrea
folclorică de o neasemuită frumuseţe.

Arta textilă maramureşeană se poate asemui unei ape mari, de-a lungul căreia trebuie să
călătorim cu grijă spre izvoare, pentru a-i descoperi secretul. Pe oricare din văile Marei sau Izei, ale
Vişeului sau Lăpuşului, în zona Codru sau în ţara Chioarului, se întâlnesc nestemate din minunata artă
populară creată din străbuni, moştenită de la o generaţie la alta, măiestrită mereu de schimbările
petrecute în felul şi modul de viaţă al oamenilor.

Arta populară maramureşeană este rezultată din lungi procese de decantare, de acumulări, integrări
şi asimilări de vechi experienţe şi structuri. Această „matrice stilistică”, cum o numea Lucian Blaga,
defineşte personalitatea acestor locuri, exprimă frământările şi interesele şi mentalitatea în raport cu
alte zone. Se poate vorbi şi de o unitate stilistică a diferitelor creaţii populare realizate în epoci diferite
(ornamente identice transpuse cu aceleaşi tehnici).

Page 68 of 90
ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

Diversele genuri ale artei populare maramureşene, răspândite în întreg ţinutul, au scos la
iveală forme desăvârşite ale inventivităţii şi sensibilităţii oamenilor acestor locuri.

Experienţa milenară se afirmă în pregătirea materiei prime, tors, în arta ţesutului şi a
cusutului. Pânza de in şi cea de cânepă, ţesăturile din lână, au fost realizate şi folosite cu respect.

Pentru prelucrarea inului şi a cânepii, tulpinile acestor plante se puneau la înmuiat în apele
râurilor sau în bazine speciale

Meşteşugarii maramureşeni şi-au adaptat cum nu se poate mai bine meşteşugurile la
exigenţele climatice şi de relief. Modul de organizare a interiorului ţărănesc maramureşean, piesele
acestuia, ca şi decorul lor, reflectă cadrul material generator şi date ce definesc spiritualitatea oamenilor
acestor locuri.

Arta populară maramureşeană ne oferă un cuprins de aur ascuns în veşmânt rudimentar, ce
deşteaptă o admiraţie unanimă. Măiestria cu care este executată dovedeşte lipsa de ezitări şi de
stângăcii, claritate în expresie şi sinceritate în concepţie.

Piesele textile pun în valoare, cu o deosebită putere, bogăţia creaţiei noastre populare, scoţând în
evidenţă îmbinarea în chip măiestrit a utilului cu frumosul.

Portul popular maramureşean se remarcă prin eleganţă sobră şi are „un caracter cu totul original,
cu elemente pe care nu le găsim în alte zone”.

Diferenţe apar la croială, la sistemul de ornamentare şi în colorit, în funcţie de apele principale:
Mara, Iza, Vişeu, Tisa, Lăpuş, Cosău, pe care sunt amplasate localităţile.

Ţesăturile decorative, piesele portului popular a căror bogată realizare artistică este remarcabilă,
dau şi azi o puternică notă de originalitate artei populare maramureşene.

Îmbinarea organică şi armonioasă a utilului cu plăcutul, bogăţia de exprimare artistică, bunul gust
şi măiestria în execuţie, simplitatea plină de eleganţă, varietatea în unitate, sunt numai câteva dintre
principalele trăsături caracteristice ale ţesăturilor populare maramureşene.

De-a lungul timpului, arta textilă maramureşeană a asimilat, în permanenţă influenţe şi metode,
dezvăluind într-un chip propriu, evoluţia gândirii, a gustului şi a priceperii.

Coloritul unei ţesături, pune în evidenţă şi mai pregnant valoarea artistică a produsului respectiv.
Preocuparea pentru obţinerea unor culori rezistente a fost permanentă în mediul rural. Vopsitul lânii
se realiza după reţete tradiţionale folosindu-se coloranţi naturali obţinuţi prin fierberea în apă a
frunzelor, florilor, scoarţei sau a rădăcinilor anumitor plante. Culorile vegetale obţinute devenind

Page 69 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

mijloace de exprimare artistică de o mare forţă, modalităţi de exprimare a unei fantezii creatoare de o
deosebită expresivitate.

Semnificative sunt si instalaţiile comunitare. Morile, pivele, vâltorile au avut un rol deosebit în
viaţa satelor maramureşene în trecut, iar în unele zone chiar şi astăzi. Cele mai simple instalaţii sunt
cele acţionate manual. Deliciul îl reprezintă însă, vâltorile de apă, veritabile „maşini de spălat, clasa
A+”. Prin căderea apei în cuva de lemn de formă conică, postavurile, cergile, ţolurile şi hainele groase
confecţionate din postav sunt spălate şi îndesite.

Maramureşul este un ţinut învăluit în mister unde tradiţiile strămoşeşti, portul popular şi arta veche
ţin locul unui testament al tradiţionalului, al unei ere romantice a simplităţii şi a valorilor morale.

Arta populară maramureşeană are puterea de a sfâşia timpul şi de a lăsa ideile să treacă asemenea
unor umbre spirituale ale trecutului, proiectate anume pentru prezent, dar mai cu seamă pentru viitor.

Meşteşugurile, obiectele de artă populară sunt dovada viabilităţii culturii regionale, cultură care
cere cunoaşterea, păstrarea şi transmiterea acestei ştiinţe.

Trebuie să fim conştienţi că în această lume imensă, cu tendinţe de “uniformizare”, pentru
asigurarea autenticităţii, originalităţii, identităţii, rămâne să ne asumăm ca decisivă soluţia de a pune
la loc de cinste resursele autohtone.

Bibliografie

1) Dogaru O. Ornamentele şi croiul costumului din Maramureş, I. P. Arta Grafică, 1976
2) Ştefănescu I. D. Arta veche a Maramureşului, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968
3) Vlăduţiu I. Etnografia românească, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1973
4) Petrescu P. Creaţia plastică ţărănească, Editura Meridiane, Bucureşti, 1976
5) Pârău S. Interdependenţe în arta populară, Editura Meridiane, Bucureşti, 1989
6) Marian S. Fl. Cromatica poporului român, Tipografia Academiei Române, 1882
7) Dunăre N. Ornamentica tradiţională comparată, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979
8) www.visitmaramures.ro
9) www.descopera.ro
10) www.cjmaramures.ro

25. Turismul în Gorj

BÂRZOI Rodica
Colegiul Tehnic ,,Ion Muncu,, Tg. Jiu

Judetul Gorj, prin diversitatea cadrului natural pe care se suprapune (munţi, dealuri, văi,
depresiuni, râuri, zonă calcaroasă, chei, peşteri) precum si prin obiectivele antropice pe care le deţine
(locuri istorice, muzee, statui, monumente, case boiereşti din secolele XVIII şi XIX, cule, case
memoriale, mănăstiri, biserici, Ansamblul Sculptural Brâncuşi de la Târgu-Jiu, etc.) reprezintă un
potenţial turistic de prim rang pentru România.

Cel mai important obiectiv de cultură și în același timp turistic al județului este reprezentat de
Ansamblul Cultural Constantin Brâncuși. Creatorul școlii moderne de sculptură, genialul Constantin
Brâncuși, a oferit în dar orașului Târgu Jiu câteva opere de o inestimabilă valoare.

Page 70 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

Ansamblul monumental din Târgu-Jiu cuprinde monumentele realizate de marele nostru sculptor
Constantin Brâncuşi, în perioada 1937-1938 și anume: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Aleea
Scaunelor și Coloana fără Sfârșit, cărora li se adaugă și altele mai mici (scaunele de pe alee și băncile
de la Poartă). Operele brâncușiene sunt dispuse pe un ax – Calea Eroilor – ce străbate prin oraș, în linie
dreaptă pe o distanță de 1.500 m și conduce vizitatorul de la Colana fără Sfârșit, Biserica Sfinții
Apostoli Petru și Pavel, Poarta Sărutului, pe Aleea Scaunelor către râul Jiu, în faţa căruia se află Masa
Tăcerii .Traseul poate fi parcurs și în celălalt sens, de la vest la est, de la Masa Tăcerii spre Coloana
fără Sfârșit: Masa Tăcerii – Poarta Sărutului 160m – Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel 810 m –
Coloana fără Sfârșit 530 m.

Ansamblul Monumental Calea Eroilor, ridicat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu, însumează
câteva dintre temele principale la care artistul a lucrat toată viața, fiind capodopera de maturitate a
acestuia.

Transalpina este cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la
2.145 m) din Munții Parâng, pe care îi străbate de la nord la sud, printre Valea Jiului si Valea Oltului,
fiind paralelă cu acestea. Vechiul drum, al dacilor și al romanilor, al transhumanței, al miturilor și
legendelor, care leagă Ardealul de Oltenia, străbate patru județe – Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba, traversând
Munții Parâng de la sud la nord, altitudinea cea mai mare având o pe o porțiune de aproximativ 20 de
km, în județul Vâlcea, unde se prezintă ca o adevărată „șosea de creastă.

Fiind un drum alpin, o porțiune din Transalpina este închisă în timpul sezonului rece. Astfel,
tronsonul dintre Rânca și Obârșia Lotrului este închis din noiembrie până la sfârșitul lui mai.

În restul anului, pe acest traseu se circulă cu restricții de viteză de 30 km/h, drumul, modernizat
în toatalitate, fiind accesibil pentru orice tip de autoturism, bicicleta si motocicleta

Din anul 2011, când a fost încheiată reabilitarea sa, Transalpina concurează cu succes
Transfăgărăşanul din toate punctele de vedere: dacă Trasfăgărășanul ajunge la 2.042 m la Bâlea lac,
Transalpina se desfășoară pe mai mulți km la altidudine mai mare, ajungând și mai sus la 2.145 în
Pasul Urdele.

Peștera Polovragi este situată în sudul Munţilor Căpăţânii fiind rezultatul activităţii unui vechi
curs subteran al Olteţului, care a dizolvat carbonatul de calciu în drumul său. Ca urmare a cercetărilor
făcute de Cercul de Speologie „Focul Viu” din Bucureşti, în anul 1974, lungimea totală a galeriilor
cunoscute a ajuns la 9.000 de metri. Descrişi şi cartaţi nu sunt decât 3.200 m, doar galeriile cunoscute
anterior. Peştera este săpată de apă prin dizolvarea carbonatului de calciu în versantul stâng al Cheilor
Olteţului, iar gura peşterii se află la circa 200 m de la intrarea în chei, la o înălţime de 20 m faţă de
talvegul Olteţului. Peştera Polovragi este o peşteră uşor de parcurs şi este electrificată.

În trecut, peştera a fost adăpost şi refugiu pentru haiduci. Se pare că în anul 1821, pandurii lui
Tudor Vladimirescu au depozitat în această peşteră armele aduse de la Sibiu. Legenda spune că Peştera
Polovragi a fost lăcaşul zeului geto-dac Zalmoxis, iar în apropiere s-au descoperit ruinele unei cetăţi
dacice.

Pestera Muierii este situată în versantul drept al Cheilor Galbenului, cu o altitudine de 751 m, în
Munţii Parâng, având o lungime de 3.566 m, dispusă pe patru nivele. Peştera Muierii este prima peşteră
electrificată din România. Numele peşterii a fost dat de localnici datorită faptului că în timpul unor
lupte în apropiere, bărbaţii plecau să înfrunte năvălitorii, iar muierile şi copiii se adăposteau în peşteră.

Page 71 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

În peşteră se găsesc o serie de formaţiuni de stalagmite și stalagtite, care au primit denumiri în funcție
de forma pe care au căpatat-o: Orgă, Domul Mic, Sala Altarului, Vălul Altarului, Amvonul,
Candelabrul Mare, Cadâna, Moş Crăciun, Dropia, Uliul Rănit, iar, datorită scurgerilor de oxizi de fier
ce au dat unui loc o coloratură ruginie, aceasta se numește Stânca Însângerată. În galeria principală
se află o zonă în care podeaua peşterii are numeroase bazine, uneori, mai ales primăvara, pline cu apă,
ce poartă numele de Bazinele Mari. Din Sala Turcului se desprinde spre dreapta Galeria Urşilor, unde
s-au găsit numeroase fosile, resturi scheletice şi peste 100 de cranii ale ursului de peşteră (Ursus
Spelaeus), specie dispărută, dar şi alte resturi scheletice de hiene, lei, vulpi, capre sălbatice, lupi,
mistreţi, fosile care dovedesc şi modificări climatice din îndepărtatele ere geologice.

Peştera se află pe teritoriul comunei Baia de Fier (560 m. altitudine). Documente istorice atestă că
de aici se extrăgea fierul, de unde și numele așezării.

Mănăstirile Gorjului au atras si atrag atât pelerinii cat si oamenii iubitori de cultura si frumos, prin
arhitectura și istoria lor dar si prin frumusetea peisajelor naturale in care au fost construite.

Mănăstirea Tismana cu zidurile ei medievale si bastioane in colturi, inconjurata de paduri si pereti
abrupti de stanca, la 30 de km de Tg Jiu. De altfel, chiar toponimul geto-dacic “tismena” inseamna:
“cetate, loc fortificat cu ziduri”. In timpul lucrarilor arheologice din 1970, la aproape 4 m spre nord a
bisericii mari a fost descoperita temelia unui lacas de cult construit din bolovani de rau si caramida din
timpul ocupatiei romane. Aceste descoperiri i-au condus pe arheologi la concluzia ca in zona a existat
un vechi fort daco-roman.

Cel care a pus prima caramida la construirea manastirii a fost Cuviosul Nicodim, un calugar venit
tocmai din tinuturile macedonene, cu sprijinul domnitorului Radu Negru-Voda. Astfel ca la 15 august
1377 a fost sfintita biserica, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”. Dupa trecerea la cele vesnice a
domnitorului, constructia manastirii a continuat sub domnia fiilor sai, Dan I Basarab (1384 – 1386) si
apoi Mircea cel Batran (1387 – 1418).

În prezent, „averea” mânăstirii sunt relicvele sfinte: degetul arătător al Sfântului Nicodim și crucea
de plumb pe care o purta la gât. În muzeul Tismanei se găsesc câteva picturi murale mânăstirești și
icoane pictate pe lemn.

Farmecul deosebit al locurilor este sporit de traditiile locale si de ospitalitate caracteristica
gorjenilor si oltenilor in general.

Obiceiurile si traditiile de iarna: - acestea sunt cele mai bogate traditii de peste an, la acestea
participa intreaga familie.

In ajunul Craciunului copii pleacă la colindat pe ulitele satului, acestia poarta denumirea de pițărăi.
Fiecare colindător poartă o traistă in spate si un săcui (plasă) pe umăr . Copiii trec pe la fiecare casă și
sunt intâmpinați la poartă de gospodari care le oferă nuci, mere, colaci etc. Tot de pițărăi oameni isi
pun măști pe față si mimează tot felul de ritualuri din viața lor de zi cu zi.

Ajunul Anului Nou și Bobotezei este destinat pentru prevederea vremii, astfel se i-au 12 jumatati
de ceapă, ce reprezintă cele 12 luni ale anului, peste care se pune sare, afland care luni vor fi ploioase.

In seara de bobotează, sătenii se strâng la hora satului, se fierbe in căldări mari (de 30 -50 l) țuica
si vin si se imparte oamenilor, iar la miezul nopții are loc ,,hora ionilor", astfel sunt sarbătoriți toate
persoanele care poartă numele de Ion, această horă fiind un preambul la sărbatoarea de a doua zi.

Page 72 of 90
ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

Floriile. În Gorj rămurele de salcie sfinţită erau aduse acasă după ce se atingeau cu ele toţi ai casei
, precum şi vitele , erau puse la icoană ori la grindă să fie ferită gospodăria de rele ori să fie folosite în
caz de îmbolnăviri: mâţişorii erau înghiţiţi , vindecând durerile de stomac iar crenguţele petrecute
peste brâu se credea că alină durerile de spate.Ramurile de salcie sfinţite erau puse în grădini şi livezi
ca să le ferească de stihiile naturii, dar în special de grindină .

La Negomir se legau 2-3 nuiele la vie să o ferească Dumnezeu de grindina, la Racoviţa salcia era
pusă în ziua de Florii în cânepă pentru a avea rod bogat.

În majoritatea satelor judeţului se credea că în această zi nu era bine să te speli pe cap fiindcă îţi
înfloreşte ( încărunţeşte ) părul.

Cultul pentru morţi se manifestă la Florii prin pomeni ( inclusive cu peşte fiind dezlegare în post
la fel ca la Blagoveştenie).Se curăţau mormintele, se plantau flori .

Județul Gorj are un potențial turistic natural si antropic , cu o mare atractivitate atât pentru
turiștii români cât și pentru turiștii straini , de toate vârstele, cu o bază tehnico-materială specifică si
generală care pune in valoare aceste atracții turistice.

Bibliografie:

• www.infoghidromania.com
• www.wikipedia.org
• www.crestinortodox.ro

26. Zona Codrului - străveche oază de identitate şi
spiritualitate românească

prof. ACHIM Marioara Monica
Liceul Tehnologic “Elisa Zamfirescu”, Satu Mare

Zona codrului este așezată în nord-vestul ţării, la interferenţa a trei judeţe: Maramureş, Satu-Mare
şi Sălaj și se desfăşoară de o parte şi de alta a culmii Făgetului sau Codrului. Păstrători ai unor valori
etno-culturale autentice, codrenii au reușit să transmită din generație în generație ceea ce are mai de
preț un popor: limba, portul și datinile strămoșești. Fie ca este vorba despre arhitectura tradițională sau
de interiorul caselor, de textile sau de obiecte de podoabă, fie ca este vorba de creația folclorică, zona
codrului se arată a fi fost orientată în trecutul ei atât de regiunile sudice, cât și de cele nordice, ale
Transilvaniei. Delimitarea geografică a zonei se poate face cu o anumită aproximație, deoarece uneori
fenomenele se întrepătrund foarte adânc. Granițele dintre zonele etnofolclorice nu au fost niciodată
fixe, delimitarea aproximativă se bazează îndeosebi pe cultura tradițională așa cum se păstrează ea în
practică sau în amintirea generațiilor vârstnice.

Bogația și diversitatea folclorului codrenesc, precum și vitalitatea de care a dat dovadă, nu pot fi
explicate decât prin îndelungata lui tradiție, prin intensa viață umană ce s-a desfașurat neântrerupt pe
aceste locuri în cursul istoriei. Este necesară cultivarea interesului elevilor pentru descoperirea și
promovarea potențialului turistic al regiunii în care trăiesc, prin specificul istoric, geografic şi cultural
si de a le oferi oportunitatea de a se implica în activități de cunoaștere și promovare a spațiului natal,

Page 73 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

prin valorizarea istoriei locale, a potențialului natural și antropic al regiunii, a obiceiurilor, tradițiilor,
legendelor locale și a oamenilor care ne fac cinste.

Costumul popular codrenesc la femei este alcătuit din: “spăcel” cămașa care se încadrează tipului
provenit din forma arhaica a „ponchoului vertical”, acesta s-a dezvoltat dintr-un spăcel cu stanul drept,
fără cusătură la umăr, la început acesta era fixat la mijloc de “poale” fustă pe un brâu care cuprindea
talia femeii. Spăcelul cu guler si gură a fost descoperit la mijlocul secolului al IX-lea, constituind cea
mai veche formă găsită și are următoarele caracteristici, gulerul este drept, partea de jos este încrețită
pe platcă cu “crețele mânânțele zise și “plăibăzite” (datorită umbririi cu creionul “ploibazul” a
crețurilor), această tehnica de încrețire este unică în țara noastra și s-a dezvoltat în timp în adevărată
operă de artă. “Cheptul” care este fenta din față este întărită cu două rânduri de tighele, decorul
principal este plasat pe umăr și poartă denumirea de “torcătură pe umăr”. Mâneca este încrețită sus si
prinsă de umărul cămașii iar partea de jos este la fel de încrețită și susținută de o manșetă dreaptă
numită “pumnășel”. Elementele de decor sunt plasate pe „chept” fenta din față, pe umăr și la
„pumnășei” manșetă. În mod curent aceste ornamente sunt geometrice și se repetă în sens liniar,
ornamentul principal este din motive libere nedelimitate - de romburi, triunghiuri, care par a fi boboci
și frunze schematizate în figuri geometrice. Ornamentația este colorată, predominant este negru și roșu,
culorile arniciului firul de bumbac industrial folosit mai demult la cusăturile țărănești.

“Pindileul” – poalele se aseamănă cu o fustă, este încrețit și prins de un cordon ornamentat, numit
și “gulerul pindileului”, tivul pindileului este ornamentat cu un grup de trei cerculețe “prinsori” si se
termină cu colțișori. Zadia de dinainte este neagră cu broderie colorată tradițională tricolor, marginile
fiind încadrate de “cipcă” dantelă mânușită la margini. “Puzlicul” – vesta este din catifea neagră cu
broderie colorată. Incălțămintea o reprezinta opincile sau mai târziu pantofii negri și șosete albe.

“Zadia-n cap” batic poartă doar femeile măritate, acestea poartă părul împletit și prins în “conci”
și capul acoperit. Zadia este confecționată din păr, lână, sau mătase cu fondul deschis, imprimat cu
flori la femeile tinere și cu fondul negru, simplu la femeile bătrâne. Fetele mai mari poartă părul
împletit și prins în coc “conci”. Fetele micuțe poartă părul împletit în două codițe și împodobite cu
zgărzi și mărgele colorate. Ca elemente de podoabă, codrencele poartă la gât și pe cap celebra „zgardă"
și „fodrele” precum și agrafele și pieptenii ornamentali. Zgărzile sunt lucrate din mărgele mărunte viu
colorate şi ţesute în aţă tare sau “liţă” cu modele florale sau geometrice, predominantă fiind culoarea
albă.

O personalitate marcantă a zonei codrului este Maria Carmen Sas, cântăreață de muzică populară
și îndrumător al Ansamblului folcloric “Cununița Năzdravană”. În prezent este și Consultant artistic
la Centrul Judetean Pentru Conservarea și promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare. Născută la 24
martie 1965 în județul Satu Mare, este licențiată în muzică, interpretare vocală la Universitatea de Vest
din Timișoara. Este o “Fiică a locurilor codrenești”, un important reprezentant al spiritualităţii
Codrului, o bună cunoscătoare a folclorului local, fapt care a ajutat-o sa înțeleagă mult mai profund
semificația unor obiceiuri sau manifestări cu caracter zonal, cu o vechime considerabilă a căror
proveniență se pierde în negura timpului. A început prin a cânta şi a juca în satul natal, apoi destinul a
dus-o în satul Soconzel, locul unde s-a îndrăgostit pentru totdeauna de folclorul codrenesc, de
obiceiurile și tradițiile satelor codrenești. A cules folclor, a păstrat folclorul autentic şi a reuşit şi
reuşeşte în continuare prin tot ceea ce face să promoveze “Comorile Codrului”- cântecul popular,
obiceiurile meșteșugurile şi tradiţiile zonei codrului. Atât ca interpretă, cât şi în calitate de îndrumător

Page 74 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

reuşeşte să încânte sufletul, îndeplinindu-şi misiunea de a susţine folclorul adevărat, comoara cea mai
de preţ a neamului românesc.

Popasul Codrenilor este un obiectiv turistic important al judetului Satu Mare– un adevărat
“nestemat” pe harta folclorică a “Țarii Codrului”, situat lângă Lacul Oțeloaia din comuna Homoroade
si este unul dintre cele mai frumoase locuri ale județului Satu Mare. Pe lângă cadrul natural deosebit,
locul atrage turiștii și datorită amplei sărbători codrenești ce are loc aici în fiecare an la sfârșitul verii
“Festivalul Portului, Cântecului și Jocului Codrenesc de la Oțeloaia”. Festivalul aduce în atenția
participanților, în primul rând, tradiții și obiceiuri străvechi: cântecul și dansul popular, datinile și
obiceiurile străvechi, fiind considerat locul tradițional de întâlnire a tuturor “comorilor” folclorului
codrenesc. Amenajat în stilul unei șuri codrenești, cu piese de mobilier care se-ncadrează în tipul de
mobilier lucrat după meșteșugul dulgheritului cu ornamente crestate și nevopsite din nordul
Transilvaniei. Piesele de mobilier sunt: “lăzi de zestre cu spătar” (lădoi), “credențul” dulapul din lemn
masiv personalizat cu motive specifice, lavițe și scaune cu spătar. Textilele decorative din interior
respectiv “ștergurile” prosoapele și “dosoile “ fețele de masă sunt făcute din pânză de casă țesută in
război. Ornamentarea acestora este făcută din motive geometrice sau florale stilizate, culorile
dominante sunt rosu, alb sau negru, marginile sunt încadrate cu “cipcă” dantelă de diferite mărimi.

Restaurantul oferă o ambianță de excepție într-un decor deosebit și autentic cu bucate tradiționale,
servite în vase de lut personalizate care sunt create de un meșter olar din satul Vama, acestea respectă
formele și motivele tradiționale. La restaurant sunt servite preparate tradiționale, gătite după rânduiala
din codru precum: zămurile, cârnații și caltaboșii “muieticii”, mămăliguța “tocană” cu brânză de oaie,
clisa, ciolan la cuptor, sarmale “piroște”, platouri tradiționale și ca desert nelipsitele gogoși “fancuri”,
celebrele “moșocoarne” brânzoici și cozonacul “colacul” codrenesc. Dar, înainte de masă oapeții
“ospătoii” sunt cinstiți cu o pălincă tradițională de prună, servită în cești din lut.

“Danţu’ la şură” sau jocul duminical este un obicei străvechi păstrat până în zilele noastre şi încă
foarte apreciat de locuitorii din toată zona codrului. Danțul nu reprezintă doar o simplă ocazie de joc,
ci mai mult, este un act important cu valențe premaritale în viața satului codrenesc tradițional. Este
organizat de feciorii “chizeșii” locului, la care participă toată suflarea satului și de prin împrejurimi.
“Chizeșii” (organizatorii), în număr de doi, sunt aleși din rândul feciorilor mai maturi și mai
intreprinzători, ei au rolul de a tocmi “alcăzi” banda de “ceatarâși” muzicanții și de a anunța în șura
cui se va organiza “danțul”. Tot ei sunt cei care ii bagă in danț pe noii membrii, pe tinerii feciori.
Orgnizarea danțului la șura prilejuiește o formă de integrare a flăcăului în viața socială a satului, la 16
ani feciorul intră în danț. Intrarea in danț se face după reguli tradiționale, aceasta are loc la o data
rituală, în prima duminică după Postul Mare - Postul Paștelui. Localnicii și oaspeții acestora, după
ieșirea de la biserică, îmbrăcaţi în frumoase straie populare, alături de ,,dănţăuşii din sat”, se adună la
şura frumos împodobită cu “ţoluri” cuverturi și “ștergări” făcute de femeile din sat, cusute manual sau
ţesute la război. Din decorul dansului de la şură nu lipsește niciodată carul vechi, cu roţi de lemn, pe
care stau “ceatarâșii” muzicanții. Aceștia au în componență cele trei instrumente de bază și anume
“ceatăra” (vioara), ”braciul” (viola) și “gorduna” (contrabasul). Aceasta este formula pentru “trioul
transilvan”. Odată adunați cu toții, feciori si fete, tineri si bătrâni, se dă drumul la joc, feciorii invită
fetele la danț, făcându-le cu ochiul. Dar, mai sunt și numitele “danțuri alchezâte”, tocmite de fecior de
dinainte si acceptate de fată. Feciorii si fetele mai mici de 11-15 ani au și ei un danț al lor numit “đanțul
mic”, muzicantul acestora este și el un ceataraș mai tânăr, în curs de formare, care știe cântecele și îi
formează pe tineri pentru a intra în “đanțul mare”.

Page 75 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

Frumusețea cântecului și al danțului este îmbogățită de “străgături” iuituri care sunt spuse de
feciori și fete. Iuitura codrenească conferă dramatism și savoare spectacolului duminical al dansului,
este un dialog versificat între danțăuși sau între feciorii din sat si cei veniti din alte sate. Alteori
strigăturile exprimă dragostea pe care și-o poartă tinerii, ele sunt bogate in elemente artistice: epitete,
metafore, comparații, adresarea este directă la persoana a II-a:

“Dragu-mi-i bade de tine,
Mi-i urat cine te ține,
Ca te ține numa-n frâne,
Și nu poți vinii la mine.
Pan’ ce-s neagră și mnicuță,
Nu-s la tot omu’drăguță.
Ui iu iu iu iu iu iu iu!”

Bibliografie:

• Maria Carmen Sas. Soconzel. În freamăt de codru, Editura Ecou Transilvan

27. Legătura dintre om și natură
în tradițiile românilor

prof. biologie SLUJITORU Mirela
Liceul Tehnologic „Elisa Zamfirescu”, Satu Mare

Desprinse din negura vremurilor, făcând parte de secole din viaţa satului, unele dintre tradiţiile
populare româneşti trăiesc şi azi, în ciuda asaltului nivelator al civilizaţiei contemporane.
Evenimentele mari şi mici ale vieţii, munca şi căsătoria, credinţele religioase, creştine sau precreştine,
dau sens acestor obiceiuri populare româneşti, care iată, persistă, ca un mesaj liniştitor de continuitate
şi stabilitate şi care încântă străinii cu autenticitatea lor.

În această lucrare am încercat să pun în evidență elementele naturale, plante și animale care se
regăsesc în tradițiile românești din cele mai vechi timpuri subliniind legătura profundă dintre om și
natură.

Jocul Caprei

Jocul caprei este întâlnit în perioada sărbătorilor de iarna. Versurile și jocul fac trimitere la ideea
fertilizării ca transformare cosmică. "Pe durata jocului, capra dansează, consumând energii vitale,
moare si renaște, simbolizând regenerarea ritualică și continuitatea vieții"). Capra moare violent, prin
lovire si renaște simbolic. Capra este personificarea fertilității. Jocul caprei ține de la Crăciun până la
Anul Nou. În unele sate din Bucovina, întâlnim mai multe capre sub forma unor cete (Ostra), iar în
alte zone ale țării, capra este singură, în prezența ciobanului, a unui moș și a unei babe. Masca este
alcătuită dintr-un cap de capra din lemn, cu maxilarul inferior mobil, care este tras cu o sfoară în timpul
dansului. Cel mai importat în Jocul caprei este ca mișcările să fie realizate corect de la botul caprei, iar
corpul să fie purtat într-o parte și în alta de la jumătate, să se onduleze. Mișcările trebuie să formeze
valuri.

Page 76 of 90
ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

In Transilvania acest joc al caprei este cunoscut sub denumirea de "Turca". Unul dintre colindători
poarta masca și prin dansuri și gesturi transmite anumite mesaje. Acestea sunt explicate de liderul
grupului, numit birău. Moartea și învierea "turcii", vestesc gazdei "trecerea comunității în noul an sub
semnul restabilirii ordinii cosmice, cu alte cuvinte triumful vieții asupra morții, a luminii asupra
întunericului, a fertilității și fecundității asupra sterilității, a binelui asupra răului”.

Jocul caprei prezintă un scenariu al morții și învierii rituale. Capra cade la pământ și trebuie să fie
resuscitată, readusă la viață. Probabil originea este în vechi culte ale divinităților cu înfățișări
animaliere care mor și renasc; asta se potrivește foarte bine și cu perioada anului în care timpul vechi,
îmbătrânit, uzat al anului este cel care renaște, crește soarele în fiecare zi odată cu solstițiul.

Bradul de Crăciun

Un obicei specific sărbătorilor de iarnă este aducerea în casă și împodobirea unui brad. Un cântec
specific spune: O brad frumos, o brad frumos, / Cu cetina tot verde… / Tu ești copacul credincios, /
Ce frunza nu și-o pierde…

Încă din Antichitate, oamenii se închinau la pomi numiți de ei sacri. Druizii socoteau stejarul drept
copac sfânt. Egiptenii aveau palmierul, iar scandinavii și romanii – bradul!

Romanii, în timpul Saturnaliei, împodobeau bradul cu boabe roșii.

Astăzi, boabele s-au transformat în globuri, alături de care se folosește beteală. Pomul de Crăciun,
îndeobște bradul, cu podoabele și cântecele aferente, constituie o influență apuseană de dată relativ
recentă. Crăciunul românesc tradițional nu-l cunoștea, bradul având la noi alte întrebuințări rituale
(legate mai ales de naștere, nuntă sau înmormântare). Desigur, în obiceiul actual se recunoaște (chiar
dacă nu mai este decât rareori conștientizată) vechea simbolistică a stâlpului lumii (axis mundi),
sugerând corespondența între pământ și cer. Pomul împodobit devine astfel, o imagine a cosmosului
și a naturii atotdăruitoare. Bradul este preferat pentru însușirea lui de a-și păstra cetina tot verde,
sugerând ideea vitalității eterne. S-a încetățenit obiceiul ca bradul să fie gătit în ziua de Ajun și desfăcut
după Anul Nou.

Ouăle încondeiate

Încondeierea ouălor reprezintă un obicei străvechi în tradiția românească. Ouăle încondeiate sunt
o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, reprezentând un element de cultură spirituală
specific românească.

Deoarece oul roșu este purtătorul unor semnificații profunde legate de învierea lui Hristos și de
reînnoirea naturii, creștinii s-au ostenit să-l încondeieze, desenând cu ceară motive decorative
ancestrale, de o rară frumusețe. Oul văzut ca un simbol primordial, sămânța vieții, potrivit tradiției,
este vopsit și încondeiat în zilele de joi și sâmbătă din Săptămâna Mare, îndeletnicirea înroșirii ouălor
fiind rezervată aproape în exclusivitate femeilor.

Oul încondeiat ne transmite bucurie, uimire, smerenie, împacare, pentru că în ornamentația lui, de
fapt, se operează cu simboluri (soare, luna, cruce, etc.), cu modele din natură (plante, animale, obiecte)
și cu modele de țesături populare, cu tot repertoriul lor de semne sacre.

Motivele folclorice utilizate sunt: spicul, soarele, frunza și ca o reconfirmare a creștinătății
românești, crucea.

În Muntenia și Oltenia, motivele ornamentale sunt naturaliste, dar cu mai puține culori.

Page 77 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

În județul Olt se remarcă centrul de la Obaga unde această îndeletnicire populară a fost adusă la
nivel de artă.

În Transilvania și Banat se distinge încondeierea printr-o mare varietate de modele și culori, iar
Țara Bârsei este renumită pentru desenul și compoziția ornamentală și cromatică de o mare finețe.

Oamenii au simțit nevoia de a decora, prin diferite metode oul (cu ceară colorată, cu vopsele, cu
mărgele, etc). Decorarea ouălor cu vopsele se face tot cu ajutorul cerii, prin procedeul „batic”. Oul alb,
golit de conținut, se decorează cu ceară pe spațiile care urmează să rămână albe. Se scufundă oul în
vopsea galbenă, se scoate, se usucă și se aplică ceara pe spațiile care vor rămâne, în final, galbene.
Apoi oul se va scufunda în vopsea roșie. Procedeul se repetă in funcție de numărul de culori, pornindu-
se de la culorile mai deschise către cele mai intense. În final oul se acoperă cu un strat de nitrolac, care
va da strălucire oului și va proteja decorațiunile. Ornamentele oualelor decorative sunt extrem de
variate, ele cuprinzând simboluri geometrice, vegetale, animale, antropomorfe și religioase.

Boul înstruţat

Boul înstruţat este o sărbătoare a solstiţiului de vară, desfăşurată la noi de Sânziene sau Rusalii.
Personajul central este un bou cu înfăţişare falnică (ales cu grijă în acest scop), împodobit cu clopoţei,
cu flori şi ţesături frumoase şi care este plimbat pe uliţa satului, reprezentând, cred etnologii, ipostaza
zoomorfă a unei străvechi divinităţi cu puteri fertilizatoare, ce chezăşuia obţinerea unor recolte bogate.
“Zeul” zoomorf străbătea satul, însoţit de un alai de personaje mascate, cu înfăţişări şi manifestări ce
aminteau de alaiul zeului grec Dionysos, asociat cu rodnicia şi forţa vitală.

Obiceiul mai supravieţuieşte în unele sate transilvane, poate nu într-o formă atât de dezlănţuită ca
în vechime, dar tot pitoresc şi tot spectaculos, deşi poate prea puţini cunosc originea pe care o atribuie
cercetătorii acestui ceremonial.

Sânzâienele

În fiecare an, creştinii ortodocşi serbează pe 24 iunie naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, dar și
Sânzienele. În calendarul popular și în Ardeal sărbătoarea este denumită Sânziene, iar în Muntenia şi
Oltenia - se sărbătorește Drăgaica.

Cu ocazia acestei sărbători, în unele regiuni ale țării, mai ales în zonele rurale, fetele merg la cules
de sânziene pentru a împleti coronițe. Aceste coronițe erau aruncate peste casă. Dacă coronița rămâne
agățată și nu cădea era semn că acolo, în curând, va avea loc o nuntă. Unele fete păstrau câteva flori
pentru a le pune sub pernă, sperând că noaptea își vor visa ursitul.

Obiceiurile tradiționale românești sunt fapte culturale complexe, menite înainte de toate, să
organizeze viața oamenilor. Marchează momentele importante ale trecerii lor prin lume, și le
modelează comportamentul Evidențiază totodată legătura dintre om și natură. Prin tradițiile și
obiceiurile păstrate de-a lungul timpului, transmise de la o generație la alta țara noastră este un prețios
spațiu cultural al Europei și totodată un punct de atracție turistică.

Bibliografie:

• Nicolau, Ghidul sărbătorilor româneşti, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998,
• Mihai Pop – „Obiceiuri tradiţionale româneşti”. Editura Univers, Bucureşti, 1999.
• https://ro.wikipedia.org › wiki › Tradiții_românești
• http://epochtimes-romania.com/news/sarbatorile-de-iarna-frumoasele-traditii-si-

obiceiuri-romanesti-
Page 78 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

28. Proiectul CeRamICa – conservarea şi promovarea

ceramicii tradiţionale din Maramureş

prof. MARINCAŞ Luminiţa

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”, Baia Mare

În cadrul proiectului CeRamiCa (Creşterea Cooperării în Industriile Ceramicii şi ale Micilor
Meşteşuguri, finanţat prin programul INTERREG IVC) alături de primăria Baia Mare au participat şi
parteneri din Ungaria, Grecia, Slovenia, Franţa, Italia, Spania şi Portugalia.

Proiectul este rezultatul unei îndelungate cooperări între oraşe cu o moştenire culturală comună,
care se confruntă cu aceleaşi dificultăţi şi care au aceeaşi dorinţă de a conserva şi promova sectorul
ceramicii şi al micilor meşteşuguri în Europa.

În cadrul proiectului s-au desfăşurat schimburi de experienţă între parteneri – transferurile de bune
practici au furnizat o ocazie unică de a învăţa din experienţa celorlalţi. S-a întocmit un catalog de bune
practici comun, pe baza tuturor documentelor elaborate de parteneri privitor la tehnici, materiale, noi
căi de conservare, promovare şi comercializare precum şi recomandări de politici. Am avut onoarea
să fac parte din grupul care a participat la acest proiect internaţional.

Producătorii de ceramică şi meşterii tradiţională au avut întotdeauna o înaltă reputaţie pe piaţa
mondială, şi sunt în continuare faimoşi pentru marea calitate şi valoare adăugată a producţiei lor.
Iniţiativa CeRamiCa poate fi considerată ca una dintre primele tentative de confruntare a problemelor
prin eforturile comune ale unor regiuni, oraşe şi organizaţii europene de frunte, angajate în dezvoltarea
sectoarelor ceramic şi meşteşugăresc.

Partenerii au implementat proiectul CeRamiCa urmărind unul dintre obiectivele sale cheie:
prezentarea unui set de propuneri şi recomandări de politici care pot servi ca bază pentru finanţarea
proiectelor de dezvoltare din programe europene. Aceasta s-a realizat pe baza unei analize de piaţă
pentru a formula recomandări de politici ferme la nivel european şi/sau în orice regiune cu situaţie
similară şi pentru a elabora instrumente concrete pentru sprijinirea şi impulsionarea sectoarelor
ceramic şi meşteşugăresc în regiunile partenere, oferind de asemenea modele operaţionale pentru
întreaga Europă.

Turismul şi patrimoniul cultural

Includerea produselor ceramice şi artizanale în oferta turistică trebuie extinsă

Recomandări regionale/ naţionale/europene
 Integrarea produselor şi activităţilor ceramice şi meşteşugăreşti în oferta turistică
generală trebuie să se desfăşoare în strânsă cooperare cu asociaţiile artizanilor,
organizaţiile turistice şi autorităţile locale.

Măsuri:
 Înfiinţarea unei reţele de distribuţie axate pe colaborare: reţea de distribuţie

regională/ naţională/europeană implicând producători locali, distribuitori, ONG –uri, agenţii
de turism şi companii, cu scopul atragerii turiştilor.

Page 79 of 90
ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

 Revitalizarea şi continuarea tradiţiilor – conectarea ceramicii şi a meşteşugurilor cu
alte atracţii turistice ale regiunii.

Importanţa promovării ample a valorii culturale şi sociale a producţiei ceramice şi meşteşugăreşti
la nivel regional şi naţional. Public – ţintă: artizani, reprezentaţi ai asociaţiilor ceramice şi
meşteşugăreşti, publicul larg interesat de sector.

Măsuri pe termen scurt: forum de discuţii regional sau naţional pentru sectorul artizanal, incluzând
oficiile de turism, ghizi turistici, alţi furnizori de servicii turistice, pentru identificarea zonelor de
cooperare şi a măsurilor concrete.

 Exploatarea activităţilor culturale din regiune şi promovarea procedurilor,
activităţilor şi designului tradiţional

Valorificarea patrimoniului cultural local şi regional în pachetele turistice regionale sau naţionale

Recomandări locale
 Facilitarea accesului
 Ameliorarea atractivităţii spaţiilor comerciale.

Creşterea atractivităţii atelierelor pentru turişti şi cumpărători locali, pentru extinderea vânzărilor
en gros direct de către artişti

Fonduri specifice sau micro-credite oferite de autorităţile locale/regionale pentru facilitarea
renovării şi redecorării atelierelor şi pentru extinderea paletei de servicii oferite.

 Case ale olarilor/ expoziţii/case de creaţie/ magazine de artizanat pentru ceramiştii
şi meşterii locali

 Sincronizarea mai bună a târgurilor comerciale şi corelarea programului de
funcţionare cu sezonul turistic. Târgurile organizate în sezonul turistic pot fi incluse într-un
pachet turistic mai amplu, axat pe patrimoniul cultural

 Măsuri de promovare mai eficiente: clipuri video, mostre de artizanat local, lista
atelierelor ceramice şi meşteşugăreşti şi profilul acestora, produsele speciale oferite.
 Integrarea activităţilor ceramice şi meşteşugăreşti în oferta turistică

 Revitalizarea şi continuarea tradiţiilor – conectarea ceramicii şi a meşteşugurilor cu
alte atracţii turistice ale regiunii

 Crearea de parcursuri artistice tematice care să conecteze spaţiile meşteşugăreşti cu
spaţiile comerciale

 Înfiinţarea de ateliere deschise, în care turiştii să observe şi să experimenteze
producţia ceramică şi meşteşugărească

 Organizarea de concursuri de design pentru selectarea produselor evidenţiate în
ofertele turistice

Bibliografie:

• Recomandări de politici ale Proiectului Internaţional CeRamICa, finanţat prin programul
INTERREG IVC, în parteneriat cu primăria Baia Mare

Page 80 of 90
ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

29. Găteli și obiecte de podoabă în portul tradițional
oșenesc

CHIRA Monica
Liceul Tehnologic Elisa Zamfirescu

Prin intermediul acestei lucrări, doresc să prezint lumii întregi pasiunea încă vie a unor tinere,
pentru confecţionat podoabe pentru costum tradiţional oşenesc, ce a fost transmisă pe cale feminină de
la stră-străbunici.

Nunta oșenească reprezintă una dintre cele mai spectaculoase elemente ale culturii populare din
nord-vestul Transilvaniei.Pregătit din timp de tineri și de părinți, acest moment este polivalent, având
implicații în viața socială a comunității, în sistemul de moștenire a averii, în viața economică a
familiilor în cauză.

Cununa era lucrată şi este şi azi, confecţionată manual în totalitate. Atât cununa cât şi costumul
erau confecţionate în casă, de către femeiile mai în vârstă, până la fetele nemăritate. Materialul (pânza)
se obţinea din fibre naturale de in sau cânepă ce erau toarse apoi ţesute şi asamblate manual, după care
se aplicau cipciile şi şnururile cu “acu- cipci”. Cizmele prelucrate manual de cei mai buni ciubotari din
zonă.

Asemănări şi deosebiri între costumul nou şi cel vechi

La costumul actual “găiciile” şi “cipciile” s-au înlocuit cu zgărzi şi şnururi de mărgele, iar acestea
sunt confecţionate acasă, manual. Pânza este cumpărată iar cizmele sunt din lac, având tot acceaşi
forma ca şi cele de piele!

Găteli şi obiecte de podoabă în portul tradiţional oşenesc.
Ca podoabă, oşeanca poartă la gât celebra „zgardă" din mărgele mărunte viu colorate şi ţesute în
aţă tare sau “liţă” cu modele florale sau geometrice. În zilele noastre podoabele oşencelor s-au înmulţit,
fiind admirate, purtate şi etalate la diferite ocazii cu multă plăcere.

Page 81 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

Produse realizate manual.

Poză ce ilustrează puţinele instrumente (acul, firul şi
mărgelele) necesare realizării unor podoabe ţărăneşti, scoţând
în evidenţă capacitatea creatoare şi gustul populaţiei din Ţara
Oaşului.

Aş putea spune că, portul oşenesc cu toate modificările survenite în el de-a lungul timpului,
păstrează încă destul de bine, nu numai aspecte ale felului de viaţă, ci şi dinamismul şi efervescenţa de
fiecare zi a acestuia, caracterizând întregul port oşenesc printr-o unicitate a cromaticii, culorile de bază
fiind: roşu, verde, brun, cu pete mici în galben, albastru şi chiar violet.

Bibliografie:
1. Albumul de familie
2. Portul popular-Elena Lupşan, Ed.Didactică şi Pedagocică 2006
3. http://www.satumare.insse.ro/main.php?id=440
https://www.google.ro/search?hl=ro&site=imghp&tbm=isch&source=hp&biw=1422&bih=10
32&q=portul+traditional+osenesc&oq=portul+traditional+osenesc&gs_l=img.3...2633.2633.0.41
24.1.1.0.0.0.0.84.84.1.1.0....0...1ac..32.img..1.0.0.n_puEX47Nxw#imgdi

Page 82 of 90
ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

30. România, oază de turism, cultură și tradiție

prof. ONȚIU Corina

dir. prof. POP Mariana

Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, Baia Mare

Când vorbim despre România, consider că se impune a ne referi la tot ceea ce este legat de cultură-
tradiție și turismul acestei țări. Țara noastră a fost binecuvântată cu tot ceea ce înseamnă FRUMOS,
de la forme de relief variate, la un climat temperat, cu patru minunate anotimpuri, care dezvăluie natura
sub vastele ei straie, de la munți cu creste ce par asemenea unor săbii ce servesc drept straja țării, până
la câmpii ce sunt asemenea unor salbe de aur, apoi la râuri și lacuri ce scaldă întreg cuprinsul țării,
totul e culoare, totul e viață, totul e binecuvântare.

Vorbind despre România, este necesar a ne referi și la oamenii ce trăiesc aici, oameni înzestrați
cu frică de Dumnezeu, cu credință, cu înțelepciune și cu dragoste față de cei din jur. Putem spune că
avem români cu care să ne mândrim. Din cele mai vechi timpuri și până azi, România a avut genii atât
în literatură, cât și în pictură, în știință, în medicină, în muzică și în multe alte domenii.

Ce au în comun acești oameni? Pe lângă talent și inteligență, ceea ce îi unește este dragostea față
de pământul românesc, pe care au manifestat-o în creațiile lor. Fie că vorbim despre Eminescu, despre
Brâncuși, despre Racoviță, despre Cantacuzino, Ciprian Porumbescu sau George Enescu,Gheorghe
Zamfir ori despre oricare alt român devenit Mare, asociem întotdeauna, spiritul național pe care
niciunul dintre ei nu l-a pierdut, iar țara lor le-a fost mereu o sursă de inspirație.

Referindu-ne la tradițiile acestui popor, ne vin în minte unele dintre cele mai variate, tradiții pe
care oamenii le-au respectat din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre.

Merită menționate datinile ce țin de sărbătorile religioase, de Crăciun, de Paști, de Anul Nou, dar
și cele care țin de evenimentele cele mai importante din viața omului.

Dintre cele mai importante tradiții, putem aminti obiceiul de Ignat, colindatul, Viflaimul,
Brondoșii, Sorcova, stropitul fetelor, încondeiatul ouălor, jocul găinii în cadrul nunții, bocetul în cadrul
înmormântării și numeroase altele.

Nu poate fi uitat portul popular, atât de variat și de apreciat, pe care cu mândrie îl regăsim și azi
în diverse colțuri ale țării. Fie că ajungi în Maramureș, în Moldova, în Banat, Oltenia sau Dobrogea,
românul se dovedește om bun, om care își respectă țara, își respectă limba și obiceiurile și știe să fie o
gazdă de omenie și pentru alte nații.

În ceea ce privește, potențialul turistic al țării noastre, ne mândrim cu stațiuni montane
impresionante, cu litoralul fierbinte al Mării Negre, cu brațele învolburate ale Dunării, dar și cu locații
ce tentează orice turist, iubitor de frumos.

Închei, folosind îndemul lui Mihail Kogălniceanu, scris în articolul ˝Introducție˝ și publicat în
revista ˝Dacia literară˝: ˝Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de
pitorești și de poetice, pentru ca să putem găsi și la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru acesta
trebuința să ne împrumutăm de la alte nații.˝,întrucât țara noastră este o oază de inspirație pentru orice

Page 83 of 90
ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

artist, o sursă de frumos pentru a trăi o viață fericită, un adevărat colț de Rai pentru toți cei care vor să
o cunoască și să trăiască aici.

31. Mănăstirea Tismana

prof. GAVRILĂ Alexandra Mariana

Clubul Copiilor Caransebeş

Mănăstirea Tismana este unul dinre cele mai vechi aşezământe monahale din Ţara
Românească, fiind considerată drept ,, Inima Olteniei,,. Este atestată documentar încă de la întemeierea
statelor feudale româneşti.

Este situată la 37 de km de oraşul Târgu Jiu, pe muntele Stârmina şi se ridică asemenea
unei cetăţi înconjurate de păduri şi pereţi abrupţi de stâncă. Din inima muntelui, apa se strânge în
jgheaburi, se ascunde sub pământ, sub mănăstire, şi iese în partea de nord, unde cade sub forma unei
cascade în râul Tismana. În peretele stâncos se vede Peştera Sfântului Nicodim, ctitorul mânăstirii.

Conform tradiţiei se spune că atunci când Sf. Nicodim a ales locul pentru mănăstire exista
un copac mare de tisă: tâindu-l, a construind prima biserică, iar trunchiul retezat l-a folosit drept prima
masă a altarului. Mănăstirea îşi trage deci numele de la acest arbor de tisă. Biserica a fost închinată
Maicii Domnului şi sfinţită la 15 august 1377, fapt atestat documentar hrisovul Voievodului Dan I
din 1385, care se păstrează şi astăzi.

Tismana a devenit în timp cea dintâia şcoală de căligări învăţaţi din ţară, întocmită după
modelul athonit, în care s-au tradus şi copiat cărţi, fiind organizat şi un atelier de caligrafie şi argintărie.
De la Sf. Nicodim ni s-a păstrat şi cel vechi manuscris minimat din: Tetraevangheliarul din 1405.

Biserica Mănăstirii Tismana este construită în stil bizantin, direct pe stâncă, având ziduri
de piatră foarte groase. Planul se compune dintr-un pridvor dezvoltat, un nartex redus, naos triconc şi
altar. Ea se diferenţiază de celelalte monumente din Ţara Românească atât pri existenţa pridvorului,
cât şi prin înălţimea diferită a celor trei compartimente ale bisericii, ascendentă de la pridvor către
naos, exprimată gradat prin cele trei turle crescând în înălţime care oferă naosului o monumentalitate
sporită.

În 1564 s-a executat pictura de către Dobromir Zugravul din Târgovişte, iar din punct de
vedere stilistic calitatea artistică aşează anamblul de la Tismana în aria tradiţională din Ţara
Românească.

În anul 1406 a avut loc la Mănăstirea Tismana întâlnirea lui Mircea cel Bătrân cu regele
austro-ungar Sigismund de Luxemburg în încercarea unei alianțe împotriva turcilor, prezent fiind și
Cuviinciosul Nicodim. În 1458 mănăstirea l-a găzduit pe Vlad Țepeș, și tot aici s-a ascuns Neagoe
Basarab de teama lui Mihnea cel Rău. Ulterior a fost distrusă de un incendiu și rezidită în 1542.

La 12 mai 1818 Ioan Gheorghe Caragea a orânduit spre paza mănăstirii 26 panduri.
Mănăstirea Tismana a fost locul unde Tudor Vladimirescu a organizat revolta sa antifanariotă. Aici, el
a lansat Proclamația de la Padeș din 22 ianuarie. Tot Tudor Vladimirescu a întărit garnizoana
mănăstirii.

Page 84 of 90
ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

Tezaurul Mănăstirii Tismana a fost deosebit de mare, dar stricăciunile aduse mănăstirii de
veacuri a făcut să se piardă. O parte din obiectele de valoare păstrate se găsesc la Muzeul de Artă al
României.

Tezaurul Bancii Naționale a României a fost ascuns la Mănăstirea Tismana spre sfârșitul
celui de-al doilea război mondial. Încă din luna iulie 1944, guvernatorul Băncii Naționale a României
luase măsuri ca să se transporte și să se depoziteze aurul BNR la Mănăstirea Tismana, datorită
contraofensivei sovietice care ajunsese în Basarabia, teritoriu românesc. Mai întâi a fost ascuns în una
din pivnițele din subsol. Considerându-se loc nesigur, s-a amenajat un spațiu în Peștera Mănăstirii, în
ciuda evenimentelor de după 23 august 1944 când sovieticii instituiseră o supraveghere cruntă asupra
întregii țări. În zilele de 14-16 septembrie 1944 acțiunea se terminase în cel mai mare secret, iar în
grota a doua au fost depozitate:

• Monezi: 1641 casete în greutate brută de 82.742,560 kg, din care 67.575,60258 kg aur;

• Lingouri tip internațional: 1372 casete în greutate brută de 73.495,575 kg, din care
67.761,31306 kg aur;

• Lingouri tip standard: 1022 casete în greutate brută de 56.007,170 kg, din care
54.337,07480 kg aur.

• Total general: 4035 casete în greutate brută de 212.245,305 kg, din care 189.673,99044 kg
aur.

Pe lângă depozitul BNR mai fuseseră ascunse și 51 casete de aur polonez, în greutate brută
de 3.057,450 kg. Era o parte din aurul pe care polonezii (cu care ne învecinam) ni-l lăsase în păstrare,
înainte de invadarea lor, în 1939, de către nemți. Cealaltă parte a tezaurului polonez fusese transportată
direct în străinătate, via Constanța - România.

În anul 2015 aflându-mă într-o vizită la nişte neamuri în zonă mi-am propus să vizitez
Mănăstirea Tismana, pe care nu am mai văzut-o de cănd eram copil. Dupa ce am ieşit din satul
Tismana, am mai mers caţiva km până la mănăstire prin pădure, pe langa râul Tismana. O parcare mare
betonată găsim la intrarea pe domeniul mănăstirii. De aici urcam pe o alee pe jos şi trecem pe lângă
spaţii de cazare apartinând mănăstirii. În departare se vede turnul de la intrarea în ansamblul religios.
La primul contact vizual remarci arhitectura originală şi faptul că e foarte lata. În curtea destul de mică
în care se află plasată central biserica se plimbau o mulţime de pelerini. Am vizitat şi muzeul
mănăstirii; sunt multe obiecte religioase interesante şi foarte vechi; acolo am mai văzut şi o parte din
picturile de la 1766. Mănăstirea Tismana este un loc plin de istorie, patriotism, mister, arta, trăire
spirituală şi... iar istorie!

Bibliografie:

• Mănăstirea Tismana, Mitropolia Oleniei, Ed. Scothis Print, 2014;
• https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Tismana#Scurt_istoric.

Page 85 of 90
ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

32. Mănăstirea Bârsana

prof. TĂTUCU Angelica
Clubul Copiilor Caransebeş

Bârsana este una dintre comunele mari ale
Maramureşului, aşezată pe malul drept al Izei, la o
distanţă de 20 km. de Sighetul Marmaţiei.

Comuna Bârsana este atestată documentar
prima dată în 1326 printr-o diplomă regală. Regele Carol
Robert de Anjou recunoaşte şi întăreşte în aceste locuri
pe cneazul Stanislau, iar intr-un alt document acelaşi
cneaz este recunoscut ca fiu al lui Bârsan.

Mănăstirea Bârsana a fost construită la mijlocul secolului al XVI-lea de Dragoşeşti
(urmaşii lui Dragoş Vodă), pe una din proprietăţile lor. Vechiul aşezământ monahal, cu hramul Sfântul
Nicolae, este unul dintre cele mai însemnate ale Maramureşului.

Mănăstirea Bârsana a însemnat totodată şi o şcoală pentru preoţii din zonă. De aici se
procurau cărţi de cult româneşti, tipărite şi aduse din Moldova şi Ţara Românească, şi icoane, poate
chiar pictate în ateliere proprii.

Ansamblul monahal este construit din lemn, în tradiţie locală, numai cu meşteri din
Bârsana, sub îndrumarea arhitectului Cordoş Dorel; cuprinde poarta maramureşeană, turnul-clopotniţa,
biserica (12 x 12,20 m, înaltă de 57 m), altarul de vară, casa cu chilii şi paraclis, casa meşterilor, casa
artiştilor şi mai nou muzeul care oferă o imagine de ansamblu asupra istoriei, culturii şi civilizaţiei
maramureşene.

În anul 1993, P.S. Justinian Chira, episcop al Maramureşului şi Sătmarului, a binecuvântat
acest loc. În fiecare an pe data de 30 iunie Mănăstirea Bârsana dă Slavă şi Cinste celor 12 Apostoli.

În anul 2013 am decis cu familia să ne petrecem concediul de vară în ţară. Am analizat
toate zonele ţării cu mare atenţie şi ne-am decis să mergem în Maramureş, unde nu fusesem niciodată.
Şi pot să spun că nu am regretat alegerea făcută. Ne-am cazat la o Pensiune în zonă şi în fiecare zi am
vizitat câte un obiectiv diferit.

Mănăstirea Bârsana am vizitat-o într-o zi de duminică. Am rămas profund impresionată
de ce am vazut la faţa locului. O adevărată bijuterie arhitecturală, dar în acelaşi timp este locul în care
sufletul se simte mai aproape de cer. Muzeul mănăstirii te impresionează prin bogăţia de obiecte
expuse, dar şi prin taxa, modestă. Am părăsit către seară mănăstirea cu sufletul plin d atâta frumos,
care m-am ,,bântuit,, mai multe zile în şir şi de care nu am scăpat nici azi.

Bibliografie:

• România- Harta mănăstirilor, ed. Amco Press, 2000

Page 86 of 90
ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

33. MARAMUREȘ- turism, cultură, tradiții

prof. BACIU Loredana Roxana

Liceul Teoretic ”Emil Racoviţă” Baia Mare

Maramureşul este considerat de mulţi sufletul satului tipic românesc. Cu aşezările sale pitoreşti,
dealuri înverzite şi câmpii pline de flori sălbatice,Maramureşul concentrează tot ceea ce înseamnă viaţa
la tară. Vizitatorii acestor meleaguri au ocazia unică de a se întoarce în timp, de a fi martori ai unor
vremuri şi ai unei vieţi mai simple.

Maramureşul este o destinaţie unică, situată în inima Europei, care a păstrat cu mare grijă cultura,
tradiţiile şi stilul de viaţă al ţăranului din vremuri trecute. Regiunea ţine locul unui testament al
tradiţionalului, al unei ere romantice a simplităţii şi a valorilor morale despre care în zilele noastre doar
citim sau auzim de la bunicii noştri.

Puţine obiceiuri s-au schimbat de-a lungul secolelor ce au trecut. Familiile rămân în aceleaşi sate
ca şi strămoşii lor. Meşteşugurile şi tradiţiile sunt transmise din generaţie în generaţie. Îmbrăcămintea
ţesută manual este încă purtată cu mândrie. Biserica este în continuare sufletul satului. Vecinii se
cunosc unii pe alţii şi se ajută între ei.

Viaţa în Maramureş este învăluită în mister. Vizitatorii lui străbat pasurile montane, coboară în
văile însufleţite, unde tradiţiile rurale se dezvăluie în faţa lor ca un muzeu ce a prins viaţă, un peisaj ce
este pe placul şi celui mai capricios călător.

Judeţul Maramureş prezintă o zonă turistică aparte, cu caracteristici şi personalitate distinctǎ,
acesta s-a făcut remarcat prin frumuseţile şi bogăţiile sale şi prin staţiunile climaterice şi balneo-
climaterice. Denumit şi Ţara Lemnului, judeţul este renumit pentru zonele etnografice şi folclorice
care şi-au păstrat aproape nealterate porturile, tradiţiile, obiceiurile şi arta populară.

De la Baia Mare se poate realiza o interesantă călătorie în depresiunea numită "Ţara
Maramureşului" de care ne despart culmile teşite ale munţilor vulcanici Gutâi şi Ţibleş. Pornim, mai
întâi, spre Sighetu Marmaţiei pe drumul prin Baia Sprie, vechi centru minier, pe la Poiana Şuiorului,
loc pitoresc de popas cu o cabană, teren de camping şi parching, prin sate cu remarcabile biserici din
lemn ca Deseşti, Giuleşti şi Vad. Mai apoi ajungem la Sighetu Marmaţiei, unde putem vizita un muzeu
cu profil etnografic. De la Sighet putem coborî spre complexul turistic de la Borşa fie pe Valea
Vişeului, fie pe Valea Izei. Este de preferat acest din urmă drum care oferă un număr mai mare de
atracţii turistice cum ar fi: Onceşti, Năneşti, Bârsana, Strâmtura, Rozavlea, Şieu. După Şieu se află
satul Ieud cu cea mai veche biserica maramureşeană. În continuare se trece prin Bogdan Vodă, fosta
reşedinţă voievodală în sec. al XIV-lea, Dragomireşti, Moisei, unde se înalţă impresionantul
monument al sculptorului Vida Gheza, dedicat celor 29 ţărani ucişi aici în 1944. Se trece mai apoi prin
Borşa, peste pasul Prislop şi se intră în depresiunea Ţara Dornelor, din nordul Moldovei. În drum sunt
întâlnite localităţile Cârlibaba, Ciocăneşti şi Iacobeni, vechi centru minier.

Revenind la Sighetu Marmaţiei trebuie să arătăm că de aici se poate vizita şi o altă zonă etnografică
foarte interesantă "Ţara Oaşului". Vom porni pe şoseaua ce duce la Seini, trecând prin inima Oaşului,
pe la Negreşti. Traseul este pitoresc şi dinamic în obiective turistice: Săpânţa, sat cu un cimitir original,
adevărat muzeu de artă populară, pasul Huta dincolo de satul Teceu unde se află hanul turistic "Sâmbra

Page 87 of 90

ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

Oilor", Certeze, cu un interesant port popular, Negreşti, principala localitate din Ţara Oaşului; Varna,
important centru de ceramică.

Seini este o comună mare unde întâlnim podgorii, o fermă horticolă unde s-au aclimatizat migdali
şi lămâi, o carieră de piatră pentru pavaj şi chiar două mici fabrici, una de drojdie de bere si una de
abrazive. În apropierea comunei, pe dealul Bradului, localnicii au folosit un întins luminiş (4000mp)
pentru a scrie cu litere formate din brazi numele marelui poet Mihail Eminescu.

Mergând spre vest, vom întâlni marea comună Medieşul Aurit, unde se înalţă o cetate din sec. al
XII-lea. Între zidurile ei, iobagii răsculaţi în 1848 au închis mai mulţi latifundiari din regiune. Pentru
eliberarea lor a trebuit să intervină armata, care a trecut apoi la sângeroase represalii.

Maramureşul înseamnă un univers în care se îngemănează, cu atâta firesc, arhaismul satelor şi al
oamenilor cu puritatea naturii, ca într-un nesfârşit şi magic ceremonial. Un ţinut al misterelor, cu
legende despre femei de pe celălalt tărâm, care se arată ziua prin luminişuri de pădure, cu colinde care
urcă pământul până la cer, cu oameni în costume viu colorate, care exersează de multă vreme arta
ospeţiei şi a mitologiei.

Atracţia ţinutului este fără egal şi resorturile ei tainice rezidă din oamenii locului. Eşti primit în
lumea lor cu respect, dar şi cu demnitate. Sunt curioşi să afle ce se mai petrece prin universul mare şi
sunt gata să povestească şi să arate ce-i cu viaţa lor de ţărani, care trăiesc într-un fel de paradis dat de
Dumnezeu, dar înfrumuseţat apoi de mâna şi gândul omului. Splendoarea ţinutului este dată de lumea
satelor, în care fiecare aşezare apare ca un mic miracol, greu de definit pentru străini. La început de
nou mileniu, când ultima tehnologie a robotizat existenta, iată că este posibil să amesteci toate astea
într-un basm cu oi şi cai, cu locomotive cu aburi şi meşteri cioplitori în lemn, cu ritualuri ce-ţi taie
respiraţia şi teribile ritmuri de dans, ori cu atâtea si atâtea chipuri, privelişti şi trăiri. Dacă eşti venit din
alte colţuri de lume, vrei să te convingi ca ceea ce vezi este aievea şi nu un vis din alte vremi...

Starea de uimire nu te părăseşte aproape nici o clipă. Cu atât mai puţin când este vorba de
fabuloasele chipuri pe care le capătă lemnul. Ţinutului i s-a spus până nu demult, "Ţara Lemnului",
pădurile reprezentând, la începutul secolului trecut, 90 % din suprafaţa Maramureşului. De la cruce şi
capcane pentru animalele codrului şi până la linguri, mobilier, poartă ori casă, arta cioplitorilor dăinuie
ca una dintre virtuozităţile meleagului. Toate sunt inconfundabile prin monumentalitatea şi bogăţia
motivelor decorative, predominate de semnul soarelui şi al funiei, simboluri ce semnifică firul vieţii.
Bisericile din lemn din Maramureş - unele vechi de peste jumătate de mileniu – alcătuiesc un spectacol
unic european, încântând prin tehnica inedită a construcţiei, prin înălţimea turlelor, prin armonia
proporţiilor.

O călătorie în ţinutul Maramureşului înseamnă o superbă aventură în Împărăţia Pitorescului.
Spectacolul este de-a dreptul fascinant.

Bibliografie

• http://www.discover-maramures.com/
• http://www.descopera.ro/

Page 88 of 90
ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

ECHIPA DE PROIECT:

• prof. Ana Lucreţia Maria MOLDOVAN, inspector general, ISJ Maramureș
• prof. Mihai-Cosmin POP, inspector școlar general adjunct, coordonator-șef Domeniul Management,

ISJ Maramureș
• prof. Antoneta-Georgina BOLCHIȘ, inspector școlar pentru activități extrașcolare, I.S.J Maramureș
• prof. Livia POP, inspector școlar pentru discipline tehnice, ISJ Maramureș
• prof. Amelia BĂNICĂ, consilier școlar, Baia Mare, Maramureș
• prof. Mariana POP, director, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare – coordonator
• prof. Valeria MIC, director adjunct, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare – coordonator
• prof. Voichița MÂNDRU, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare – coordonator
• prof. Loredana BACIU, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare – coordonator
• prof. Georgeta IANC, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
• prof. Marinela DALE, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
• prof. Claudia MARIAN, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
• prof. Luminița MARINCAȘ, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
• prof. Lăcrimioara VERDEȘ, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
• prof. Lidia BĂBAN, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
• prof. Domițiana POP, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
• prof. Anca TIȚĂ, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
• prof. Corina BODEA, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
• prof. Mihaela BREBAN, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
• prof. Luminiţa TINC, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
• prof. Cornelia ANIŢAŞ, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
• prof. Mirela ROBAŞ, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
• prof. Corina ONȚIU, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
• prof. Mihaela BONTOȘ, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
• prof. Florin-Ioan BRETAN, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
• prof. Cosmin LAURAN, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
• prof. Maria COUȚI, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
• inf. Călin NECHITA, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
• inf. Ricardo SUPURAN, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare

Page 89 of 90
ISBN 978-606-701--264-8

SIMPOZIONUL „ROMÂNIA – CULTURĂ, TURISM, TRADIŢIE”

MINISTERUL INSPECTORATUL PRIMĂRIA LICEUL TEORETIC
EDUCAȚIEI ȘCOLAR JUDEȚEAN BAIA MARE „EMIL RACOVIȚĂ
NAȚIONALE BAIA MARE
MARAMUREȘ

BIBLIOGRAFIE TEHNOREDACTARE:

 Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=661728
 https://pixabay.com/ro/illustrations/rom%C3%A2nia-drapelul-europa-%C5%A3%C4%83ri-

red-1460575/
 https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9A%C4%83ranc%C4%83_cu_maram%C4%83_(pictur

%C4%83_de_Nicolae_Grigorescu)
 https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9A%C4%83ranc%C4%83_voioas%C4%83_(pictur%C4

%83_de_Nicolae_Grigorescu)
 https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9A%C4%83ranc%C4%83_voioas%C4%83_(pictur%C4

%83_de_Nicolae_Grigorescu)#/media/Fi%C8%99ier:Nicolae_Grigorescu_-
_Taranca_de_la_munte.jpg
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Amedeo_Preziosi_-_Taranci_tinere.jpg
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Amedeo_Preziosi_-
_Tarani_la_Turnu_Severin.jpg
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Bordei#/media/Fi%C8%99ier:Ion_Andreescu_-
_Bordei_taranesc.jpg
 https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Muzeul_Satului_10.jpg
 https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/08/Amedeo_Preziosi_-_Seceratorii.jpg
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Amedeo_Preziosi#/media/Fi%C8%99ier:Schitu_M%C4%83gur
eanu,_1868,_A._Preziosi.jpg
 https://photos.google.com/share/AF1QipNjvqjc8XFz6fy7-WqKAjCEdCTwndQnc2-
A3w0JrBGxqSXHzCxHGvCsnlzHnp4hZQ?key=MkpDNml1MnY3aGZfMHIxOUUyQ3I3bml0
NG8ybkxn

Page 90 of 90
ISBN 978-606-701--264-8