Povestile lui Gerula

lui

Mugur POP



lui

Imaginația povestitorului, alături de cea a cititorului, creează magia poveștilor.
Dar ce rămâne e dorința ta, gingașă și neclintită, de a mai bun.

De a trăi cu rost, împlinind legile drepte venite din veacurile străvechi.
De a eroul vieții tale.
Fii cinstit.
Fii harnic.
Fii fără teamă.

Doar alegând lumina poți străbate întunericul.
Mugur POP

Cluj-Napoca, 2013

Fiul Inorogului

n marginea pădurii își a a sălaș - Da’ ce semne mai vezi, Moșule? Zi
un moș cu pletele albe și barba repede, că eu am treabă, că se lasă seara
sură. Trăia împreună cu caii și lucrul meu nu poate cu întârziere.
și vitele, cu caprele și dulăii lui
năzdrăvani. Fiarele pădurii erau - Babo, am semne că ni se va
aproape, dar din pricina lor nu își încredința spre creștere și altoire o
făcea mare grijă, căci le înțelegea mlădiță din neamul inorogului cel
vorba și se înțelegeau așa cum se falnic. Și că trebuie neîntârziat să plec în
cuvine unor ri drepte. În pace. munte să caut semnele văzute în apă și să
Moșul trăia cu baba lui, rotind le recunosc pe stânci pentru a-l aduce în
zilele și anii așa cum se rotesc frunzele mâinile noastre.
căzătoare sub vântul zburdalnic al
toamnei. Baba lui, deși ducea ani mulți pe - Apoi văd că mă lași iar singură în
spate, era sprintenă și apărea și dispărea inima pădurii ca în vremurile de război.
cu treburi cât era ziua de lungă. Bătrânul Am crezut că anii te-or mai potoli,
se mai lua cu visarea, căci semne tot mai moș bătrân, da’ văd că nu vrei să te lași
limpezi vedea în apa izvorului unde se potolit. Hai să mulgem vitele și caprele
adăpau ciutele în pădure. și să hrănim restul viețuitoarelor și apoi,
- Hai, femeie, să ne sfătuim, căci am semne pe dimineață, să îți iei merindea și să te
de taină. Și vreau să le deslușim împreună. duci în legea ta. Că văd că nu îți mai sunt
Zicând asta, se așeză pe prispa casei unde de mare trebuință, se alintă bătrâna.
femeia se grăbi să i se așeze alături.
- Ba îmi ești de trebuință, babă
frumoasă. Că treaba asta o avem de
dichisit împreună. Bombănind ca femeile

4

5

și punându-l la treabă pe moșneag, se misiunea lui se va împlini întocmai. Din
apucă de muls. Laptele izvora alb și loc în loc, potcoave însemnate în piatră
luminos din ugerele curate ale vacilor îndreptau mersul bătrânului. Vulturii se
și ale caprelor. Deși trăiau singuri, își roteau deasupra stâncilor, iar rotirea lor
duceau viața în curățenie și s nțenie și îi vestea apropierea.
se închinau darurilor cerului și roadelor
pământului, mulțămind pentru tot ce Curând, gura unei peșteri întunecate,
primeau de la viață. Bune sau grele. cu semnul potcoavei pus într-o margine,
se arătă. Cu multă pricepere și după
În zori, înainte de răsărit, își strânse un rit anume, moșul scoase de la sân o
baba în brațe cu dragul anilor tinereții și, mână de buruieni fermecate, pe care le
punând în coburii șeii bucatele de drum, risipi în jur, pentru a îmbuna spiritele
încălecă pe surul lui cel credincios și peșterii, vestindu-i de gândul curat care îl
porni spre poienile din sus, acolo unde purtase până pe stâncile acestea. Rostind
începea stânca muntelui. vorbele potrivite și lovind de trei ori cu
toiagul în piatră, porni în văgăuna ce se
Șapte zile și șapte nopți trecură până lumina acum pe măsură ce se adâncea
când moșul ajunse în poienile de sus. în ea. Afară, dulăul cel înțelept veghea
Aici întâlni pe tovarășii săi cu care intrarea, înțelegându-și pe deplin rostul.
luptase împotriva imperiului. Albiți de
ani, dar vajnici. Cu puține cuvinte lămuri Păși într-o sală, apoi în alta. Apoi încă
lucrurile, lăsă surul în grija ciobanilor, într-una, în care se opri. O rază puternică
luă cu el doar dulăul cel mare, pe Codru apăru din tavanul peșterii și lumină un
cel năzdrăvan, și porni izbind toiagul de coș din care, sub acțiunea luminii, un
poteca pietroasă ce urca muntele. scâncet lovi pereții peșterii întorcându-se
în fel și chip prin aer.
Cu ochii încă ageri, desluși semnele ce
îl călăuzeau spre peștera ascunsă. Văzând - E adevărat! rosti bătrânul uimit, de
aceste semne, moșneagul se întărea în parcă ar făcut fără credință drumul
convingerea că ceea ce văzuse în apa până acolo. Uimirea însă îi crescu peste
netulburată a izvorului era adevărat și că măsură, cînd un chip omenesc i se arătă

6

și îi vorbi astfel: ciobanii aduseră lapte proaspăt aburind
- Te a i aici din porunca Regelui cu care hrăniră puiul de om. În noaptea
aceea, bărbații strânși în jurul focului
Lumii. Semnele ți-au fost arătate deslușit avură sfat de taină și plecară la odihnă cu
și așa vor mereu când va nevoie. Ai legământ de a feri de rău acest prunc din
fost ales să crești și să altoiești această neamul inorogului ce avea să conducă
mlădiță din neamul inorogului, născută neamurile a ate de o parte și de alta a
din tăria stâncii și lumina nemistuită Carpaților.
ce o purtăm în inimi cu toții încă de
la începutul timpului. Ia acest prunc În drumul lung către casă, călare
la casa ta, deprinde-l cu tainele vieții pe surul cel priceput, bătrânul se opri
și ale armelor. Deslușește-i tâlcurile în păduri și ceru ajutor ciutelor care
pădurii și glasurile arelor, ca și rostul bucuroase dădură lapte ului acestui
ierburilor de leac ori al stelelor înainte neam, născând în rea lui prietenia
mergătoare. Fă toate acestea până în ziua pentru sălbăticiunile pădurii și pentru
în care semnele te vor chema din nou. tihnita răcoare a umbrelor din codru.
Acest prunc a fost hărăzit să lumineze în
fruntea neamului nostru când Timpul o Pricepută în a ghici glasul copacilor
va cere. Te du acum. ce prevesteau apropierea moșului, baba
avu vreme să potrivească cele cuvenite.
Moșul luă pruncul în brațe și ieși
din peșteră, întunecând în urma lui Astfel, întâia noapte a pruncului în
ungherele din piatră. Afară lumina se casa bătrânilor se petrecu în scâncete
pierdea după crestele munților de la molcome însoțitoare de vise despre
apus. Mai avea timp să ajungă la stână vremuri și fapte ce aveau să vină.
și să înnopteze acolo. Codru, uturând
coada stufoasă de dulău de stână din
Carpați, îi conduse până în ușa stânii.
Toți câinii din stână, fără să latre, veniră
să întâmpine moșneagul cu pruncul, iar

7

Emotie de vara

oarele se ridicase deasupra ceilalți să îl urmeze. Moșul văzu asta cu
coroanei pădurii, când mare bucurie și recunoscu semnele ce
scâncetul și chicotitul vesteau mari împliniri.
cristalin începură să
dănțuie prin aer. Pruncul Într-o bună zi, amestecat cu câinii și
prinse glas vestind foamea pisicile din jurul casei, se trezi față în
de lup din trupul său. față cu țapul cel uriaș. Acesta purta pe
Baba îi dădu laptele și copilul se liniști cap o pereche de coarne grozave, cu
gângurind vesel. Bătrânul îi cioplise niște care se impunea în față oricui. Chiar
jucării care înveseleau pruncul, rotindu-se Codru, cât de mare și neînfricat era, se
ca niște păsări pe cer. Îl botezară Alun. ferea din calea lui cu înțelepciune. Alun
Zilele treceau în grabă și pruncul creștea, însă se ridică în picioare, cum-necum,
înălțându-se și înzdrăvenindu-se ca o și fără ezitare ridică brațele în forma
tufă viguroasă de alun. coarnelor ce le vedea la rivalul său. Țapul,
Nici nu apucase să stea bine în picioare nedumerit, încercă amenințător să facă
când, jucându-se cu puii dulăului cel un pas înspre copil, dar acesta păși mai
mare, simți că face parte din lumea lor și iute în fața lui și spuse:
de îndată căpătă recunoașterea câinilor
pufoși. Căci era născut să conducă cu - Nu răutăcios. Mai bine joacă-te
dreptate în lumea aceasta, iar cățelandrii cu mine. Și, când rostea vorbele acestea,
se supuseră voioși. Ca re era blând și se apropie de țap, care se lăsă supus de
jucăuș, dar avea un fel al lui de a face ca mângâierea copilului, impresionat de
hotărârea și de blândețea lui.

Cu țapul se făcu bun prieten. Poate

8

că laptele de capră ce-l sorbea în ecare în joacă, doar că în acest timp pruncul se
dimineață îl apropia de lumea caprelor. înălța tot mai drept și mai puternic, dar și
Țapul se îngrijea de el când micuțul se mai grijuliu și mai ascultător. Căci odată
amesteca cu turma și îl apăra când câte o înălțat pe picioare și îndreptat de spate
capră bătrână venea să îi încerce curajul primea sarcini mici, pe care le împlinea
cu coarnele. Fiind deja vară, iezii erau cu bucurie și, odată ce erau duse la bun
mărișori și zglobii și se jucau bucuroși sfârșit, cerea altă treabă de făcut. Învăța
cu Alun, care abia răsărea dintre ei, dar astfel despre rostul hrănirii animalelor,
impresionându-i când ridica brațele spre al strânsului de buruieni de leac la
cer sub forma coarnelor. vremea potrivită sau al rânduielilor din
gospodărie.
Moșul și baba îl priveau cu mare
bucurie și mulțumeau cerului că așa Învăța ușor și cu drag, căci îi plăcea
fecior mândru le fusese încredințat. să știe despre toate lucrurile cum sunt
alcătuite și ce folos au. Ajuns la vârsta
Avea o re bună și iubitoare, dar era întrebărilor, nu contenea să a e ba de ce
curajos și se mârâia cu dulăii cei mari ca norii se mișcă și se um ă sau scad, ori
și cu cei mici ce întorceau turma, cerând de ce aduc ploaia ori vremea bună, ba
respect în schimbul prieteniei sale. Cei de ce frunzele își schimbă culoarea, ori
doi cunoșteau în aceste lucruri semnele de ce orile frumoase se sting pălind și,
unui caracter puternic, de conducător. zbârcindu-se, fac loc semințelor.

Era mai mare bucuria să îl vezi Într-o amiază, scormonind printre
adormind în iarbă, înconjurat de câini și ierburi în căutarea unui greiere ascuns
pisici, alături de iezii cei tineri. Mângâiat de mult în gaura lui din pământ, dădu
de rele de iarbă și alintat de cosașii cei nas în nas cu o șopârlă. Ce ciudățenie!
săritori. Ori să îl vezi gudurat lângă Nuca, se gândi. Picioarele nu stau sub ea,
o cățea mare din soiul câinilor ciobănești merge anevoie și legănat. Ce arătare! Și
din Carpați. În blana ei, în zilele reci, își ce coadă lungă are! Lungit pe burtă cum
făcea culcuș și adormea zâmbind, fericit. era, aproape de bietul animal, întinse

Așa treceau zilele și anotimpurile, ca

9

10

mâna să o prindă. celor de lângă tine, trebuie să ai mintea
Șopârla nu se feri. Dar parcă vorbind și inima deschise, spuse șopârla.

îi spuse: - Cum să am mintea și inima deschise?
- Nu mă chinui! - Îți imaginezi că ești în casă, deschizi
- Cum poți vorbi așa? întrebă copilul. geamurile și lași să pătrundă lumina și
- Cu gândul, răspunse șopârla. aerul, apoi te gândești că acea casă ești
- Cu ce gând? se arătă nedumerit Alun. chiar tu și lași să pătrundă în tine lumina
- Cu gândul din mintea și din inima vieții cu toate parfumurile ei și cu toată
căldura. Ei, dar ajunge pe azi, am plecat.
mea. Dar tu cu ce gând îmi vorbești? că mai am treabă. Rămâi cu bine, Alun.
Abia atunci pricepu ăcăul că nu - Știicummăcheamă...rosticapentrusine.
- Ce mare lucru, spuse ghiduș șopârla.
deschise gura. Și, răspunzându-i în gând Alun se munci puțin cu gândul, apoi se
șopârlei, aceasta pricepuse. trezi vorbind cu voce tare:
- Ești Regina Șopârlelor.
- Cum se poate una ca asta? - Sunt mama ei. Dar ești începător, așa
- Ai darul de a prinde gândurile că e bine.
oamenilor, ale animalelor, ale plantelor... Copilul rămase tăcut. Privea cum
- Plantele au gânduri? soarele as nțea peste o lume de vis ce
- Încearcă să rupi o buruiană, îl se deschidea sub ochii lui umeziți de
provocă șopârla. emoție. Vântul îi răcori obrazul lăcrămat,
Copilul se răsuci și dădu să prindă o purtându-i gândurile departe de lumea
frunză de pătlagină mare, din cea cu care aceasta. Poleind cerul și frunzele pădurii,
se freca atunci când îl pișca o furnică soarele scăpără ultime străluciri de aur
roșie ori îl înțepa vreo viespe. peste întreaga natură.
- Nu mă rupe, auzi copilul. Nu mă Unde se duce soarele când apune...?
rupe, dacă nu ai nevoie de mine. Iar de
ai nevoie, cere voie Stăpânului Lumii și
abia apoi rupe-mă. Ai priceput?
- Aha... bâigui, tulburat, Alun.
- Ca să înțelegi bucuria sau durerea

11

Dansul lunii

n noaptea aceea adormi greu. Apoi zări luna, mare, împlinită,
Stând sub cerga de lână, privea luminoasă. Lumina ei argintie creștea
sclipirea stelelor suite cumva pe parcă nemăsurat și lumina întreaga poiană.
cerul nopții. Ce sclipiri colorate Copilul intră parcă într-o lume de vis, în
aveau... Și parcă îl chemau să se care frunzele prindeau viață și rele de
ia în joacă cu ele... Dar soarele iarbă, și parcă toată su area, se pregăteau
unde se odihnește acum? Și de de sărbătoare.
ce a luat cu el toată lumina?
Oare mâine va veni iar? Apoi un vânt molcom se porni, învârtit,
Se strecură de sub cergă, răvășind totul în cale. Vântul se spulberă în
coborî din pat și cu mare fereală ieși din vârtejuri mici și ecare prinse a se lumina
casă, hotărât să aștepte venirea zorilor. mai tare și mai tare, până prindea viață.
Trebuia să a e de unde vine soarele și de Când lumina strălucea în ecare în parte,
ce lipsește de pe cer în ecare noapte. de abia o mai puteai privi, rând pe rând, se
Alun se îndreptă spre marginea pădurii, lumina câte un chip și un trup țesut parcă
acolo unde credea el că va locul cel mai din borangic. Iar dansul lor prindea viață,
bun pentru a vedea cine aduce soarele pe cer. rotirile acestor ințe de lumină străluceau
Stând sprijinit de un fag bătrân, auzi o voce până la cer, unind cerul cu pământul.
venită din străfundul pământului. Privind
spre cer printre crengile copacului, câte o - Sunt ielele, icele pădurii, spuse fagul
stea strălucea din loc în loc, ca niște mere de cel bătrân. Să nu îți e teamă.
aur prinse de crengile copacului întunecat.
Dar copilul era mut, vrăjit de dansul
fermecător al ințelor țesute din lumină.
Fermecat de aerul magic pe care îl

12

13

răspândeau și pe care el îl inspira cu nesaț. emoție neînțeleasă. Se lăsă purtat de dansul
Un sunet lin coborât din înălțimea cerului îi rotitor al ielelor și al lumilor luminate,
străpunse mintea și inima. Se simți umplut într-o visare fără de sfârșit. Se simțea plin de
de o lumină sonoră ce îl purta prin aer, prin căldură, de lumină, de dragoste pentru tot
zare, prin timp... Văzu Pământul rotindu-se ce îl înconjoară. Și cumva, chiar cu puterea
molcom în jurul Soarelui, luminându-se pe anilor puțini pe care îi strânsese, pricepu
o parte, întunecându-se pe cealaltă, mereu dansul lumilor, al cerurilor, dans născător
rotitor. Umbra alerga lumina, iar lumina de anotimpuri și de viață, de dragoste
spulbera întunericul într-un joc nesfârșit. nesfârșită și de viață veșnică.
În jurul Pământului rotitor văzu Luna cea
frumoasă alergând când în fața, când în Lumina zorilor sfârși jocul ielelor.
spatele lui, rumenindu-se și ea cu lumina Plecaseră rotind și spulberând luminile
Soarelui când pe o parte, când pe cealaltă. ce le dădeau înfățișare. Rămase vântul.
Singuratec martor al șoaptelor nerostite, al
- Soarele nu pleacă nicăieri! exclamă adierilor fermecate, al ierburilor culcate la
Alun luminat în gând. Atunci văzu că pământ...
Pământul nu se învârtea singur în jurul
Soarelui. Planete luminate la rândul lor - Cum ți-a plăcut? întrebă un greiere
de Soare se roteau mai larg sau mai strâns amețit de nesomn.
în jurul focului nestins al acestuia. Într-un
fel, semănau cu jucăriile rotitoare de la - Cum, și tu vorbești? spuse năucit.
capul patului, cioplite din dragul inimii și - Bună dimineața! râse greierele. Pe ce
priceperea mâinilor de moșul său. lume trăiești?
Cu adevărat, copilul nu mai știa pe ce
Reveni pe Pământ, dar încă în visare, lume se a a. Văzuse atât de multe lucruri,
și văzu Soarele și planetele plimbându-se încât nu mai știa nici unde se a a, nici cum
șăgalnic printre chipuri ciudate de pești și de ajunsese afară în timpul nopții.
tauri, lei și gemeni, balanțe... Văzu un cap de - Te-au scos din casă ielele cu cântecul lor
țap și își aminti de prietenul său. Ce frumos neauzit. S-a dus vestea că ești ul inorogului,
era totul! Ochii copilului se umeziră de o născut sub semnul lunii celei mari și pline.
Te-au dus în lumea tinereții fără bătrânețe și

14

a vieții fără de moarte, ca să cunoști mersul viața eternă a naturii, de veșnicia lumilor și
lumilor și să poți înțelege mai bine mersul a universului.
lumii noastre, care e legat de mersul tuturor
lumilor, de la începutul timpului. Moșul și baba îl găsiră culcat în iarbă,
cu ochii la cer, cu o oare mică movulie
- Îți mulțumesc, bătrâne greier. Tu ești de năpraznic în colțul gurii. Ar vrut să-l
Regele Greierilor? dojenească, dar văzând că ochii îi erau
acoperiți de Roua Cerului, pricepură că
- În primul rând nu sunt bătrân. Crezi că dragostea lor nu e de ajuns pentru a-l ține în
numai bătrânii sunt înțelepți? spuse râzând. casă. Că îl aveau doar în grija pământească
Și apoi eu nu sunt regele nimănui. Greierii și că fusese hărăzit să aducă pacea lumii
nu au nevoie de alt rege în afară de Stăpânul acesteia zbuciumate.
Lumii. Noi suntem făcuți să vestim mereu
bucuria vieții și să cântăm plantelor, arelor - Cine e Stăpânul Lumii? îi întrebă cu
și oamenilor. Doar de dragul vieții. ochii umezi, dar fericiți. Am să-l cunosc
vreodată?
- Cum te cheamă? Ai un nume?
- Mă strigă Guriță. Frații mei râd de mine - La treabă acum, spuse moșul. Despre
pentru că vorbesc mult cu toată lumea. Dar Stăpânul Lumii vom vorbi când și noi, și
ce să fac? Mi-e drag să spun povești cu tâlc Soarele ne vom săturat de trudă. Îmbucă
despre tot ce se întâmplă în natură. ceva și golește ulcica cu lapte să ai putere.
Copilul rămase pe gânduri. Zburase toată
noaptea printre stele și acum vorbea cu un Soarele trimitea deja săgeți luminate
greiere. Mesteca un lujer de năpraznic oferit printre copaci și aurea frunzele și clipele
de greiere la plecare: cu strălucirea răsăritului. Farmecul de
- Ia și mestecă rul ăsta de năpraznic, o să dinaintea răsăritului așeza drum bun
te țină treaz peste zi, când te va lua somnul. călătorului și dădea rod faptelor bune. Nu
- Ce lume fermecată! exclamă în gând. mai era timp de vorbe. Faptele trebuie să
Trăia o fericire nemăsurată, legată doar de vorbească despre hărnicia mâinilor.

15

Copilul si inorogii

ileletreceauușormuncind, celei bătrâne. Cum pisicile își învață puii
iar serile se depănau pline să plece la vânat ba la șoarecii de câmp,
de povești cu tâlc, menite ba la cei de pădure, ba la chițani ori la
să croiască un caracter broaștele din balta de la fântâna veche.
drept și o re destoinică.
Alun se înălța repede și la Cum seara se așternea deja peste
minte și la trup. pădure, simți din nou imboldul de a
De cum încheia cu treburile zilei, străbate călare potecile până stelele vor
dădea fuga să o încalece pe Roua, o ajunge să strălucească pe deplin. Fluieră.
iapă focoasă din prăsilă aleasă de moșul Răspunse doar un șuierat de vânt. Caii
său. Bătrânul îl învățase tainele călăriei, pășteau probabil mai în vale în zăvoiul
iar pruncul se deprinse a o chema prin de lângă râu sau, poate, ademeniți de
uierat. Din orice colț îndepărtat al mirosul de iarbă crudă din poienile de
poienii celei mari ar fost, se năpustea sub munte.
spre copil cu o bucurie nemărginită și se
oprea brusc în dreptul lui, atingându-l Luând urma cailor, pricepu că
doar cu su area ori cu două-trei re din aleseseră drumul muntelui și întinse
coama învolburată. pasul să îi găsescă cât mai curând. Doar
Era prieten cu toate animalele și darul că, alături de urmele cailor pe care îi
său de a le vorbi și de a le înțelege îl ajuta cunoștea după călcătură, se alăturau
să cunoască mai bine lumea. Cum dau și alte urme, stranii, parcă despicate în
caii din herghelie ascultare doar iepei două jumătăți ecare. Și dacă urmele
cailor se adânceau cam de două degete
în pământul reavăn al pădurii, celelalte

16

17

abia de intrau de un deget în pământ. de rele și ajutăm oamenii însemnați să
- Ce cai pot aceștia cu copita facă fapte bune. Dar cum văd și tu ești din
neamul inorogului, că ai ochii sclipitori și
despicată și cu o călcătură atât de ușoară? inima și mintea îți sunt laolaltă.
se întreba privind cum urmele acestea
ne rești, venite parcă din altă lume, se Într-adevăr, fără să știe cum, ochii
lungeau în pași o dată și jumătate mai ăcăului aveau luciri nepământești și
lungi decât ai cailor. începu să vadă fapte din trecut și din
viitor. În trecut, vedea fapte de arme
- Mai mult zboară decât umblă, se înfăptuite de bărbați călare pe cai albi
gândi Alun. înspumați. În viitor, văzu oameni mulți
adunați sub mâna sa, în lupta pentru
Urmând cărările știute, se apropie apărarea statorniciei și a bunelor și
de o poiană largă cu iarba până-n brâu. dreptelor legi pământești.
Luminile înserării coborau și, în dulceața I se păru că visează, dar simți pe frunte
lor, zări caii moșului alăturați unor cornul ascuțit al licornului atingându-l
cai albi ca spuma laptelui, cu coamele ușor. Tresări, apoi simți cum visul i se
învolburate ca spuma mării zbuciumate. ordonează și toate faptele trecute sau
Luminați de ultimele sclipiri de dinainte viitoare primesc dezlegări și tâlcuri
de apus, pe frunțile lor strălucea, răsucit, nebănuite.
câte un corn drept alungit și ascuțit ce - Ai primit dezlegările multor taine
parcă scânteia în as nțit. pe care, atunci când le vei întâlni, le vei
înțelege. Trebuie să vii cu noi. Sari pe
Privea înmărmurit acele ințe care spatele meu și ține-te bine de coama mea.
păreau rupte din soare și din lună. Pășeau Zicând acestea, inorogul cel mare
atât de ușor că păreau că nu ating pământul bătu de trei ori în pământ, se ridică pe
decât pentru a se desprinde de el. picioarele dinapoi țintind cu cornul
stelele, care scăpărară luminând pădurea,
- Ce fel de cai sunteți? întrebă copilul. și porni cu ăcăul bălai pe spate.
- Suntem caii Soarelui și ai Lunii.
- Și de ce aveți corn în frunte?
- Pentru că suntem inorogi și inorogii
nu sunt cai simpli. Noi păzim pământul

18

Iureșul galopului îi era binecunoscut, peșteră. În straie albe presărate de plete
dar inorogii păreau că plutesc, doar albe lungi, bătrînul ținea în mână un
vântul le răvășea coamele împreună cu toiag din lemn de corn, cum au ciobanii
pletele lui. Și în zborul acesta peste lume din munte, cu încrustații și semne doar
inima i se împlinea cu noi înțelesuri, de ei știute.
mintea i se umplea de taine noi deslușite
ca prin farmec, de la prima înfățișare. - Ați adus pe ul inorogului?
Vedea cum oamenii cu animalele și cu - Da, stăpâne. I-am cunoscut privirea
plantele au legi asemănătoare. Cum toată scânteietoare.
su area și nesu area lumii e alcătuită - Fiule, a venit vremea să începi
din pace și armonie susținute de razele pregătirea pentru a te putea înfățișa
soarelui și ale lunii, dar și de sclipirile Stăpânului Lumii. În ecare noapte a
stelelor nenumărate. Iar acest pământ Lunii celei Mari, inorogii te vor aduce
bun și frumos se împărtășește bucuros aici să pătrundem tainele lucrurilor ce le
oamenilor și animalelor deopotrivă. vei avea de înfăptuit.
- Dar eu trebuie să dau ascultare
Se deșteptă din năvala gândurilor, Moșului meu și să îl ajut la muncă. Căci
copitele loveau stâncă de acum. Sunetul în grija mea sunt caii și caprele, se trezi
bătăilor ritmate cutremura muntele, iar vorbind Alun, apăsat de gândul că nu
aerul fremăta sub faldurile coamelor. spusese nimic moșului de plecarea lui.
Întreg alaiul inorogilor ce îl urmau pe - Moșul tău te-a crescut bine, zâmbi
inorogul cel mare lumina ca ziua în jur. mulțumit bătrânul. Firește că ai să te ocupi
Iar acest val de lumină trezea ierburile de cai și de capre. Munca ta cu animalele
și goangele din somnul nopții, deștepta e la fel de importantă ca munca pe care
ciutele și cerbii și toate viețuitoarele se o vei avea de făcut cu oamenii. Doar
străngeau sub Piscul Alb, în locul unde că de acum trebuie să începi să înțelegi
alaiul se oprise în gura unei peșteri care e rostul venirii tale pe pământ, ca
însemnate cu semnul copitei. să îl poți urma cu dreptate. Primește
acest semn al începutului fără sfârșit, ca
Un chip luminat se arătă ieșind din

19

20

să îți e pavăză în fața îndoielilor și să întâmpinară nechezând voios.
te țină treaz în fața miracolului vieții. - Îți mulțumesc, inorogule.
Zicând asta îi legă o fâșie de piele ce se - Eu îți mulțumesc, Stăpâne. L-am
întrepătrundea la capăt ca un șarpe ce
își înghite coada. Era simbolul eternei purtat pe spate și pe tatăl tău. Mi-era dor
reîntoarceri, al vieții eterne. să simt bătând lângă mine o inimă de
viteaz din neamul inorogilor.
- Plecați acum. Sunt mulțumit de ce
am văzut. - Tatăl meu... bâigui Alun, dar inorogii
dispărură ca prin farmec.
Toată natura resimți bucuria acestei
întrevederi, căci se arătau zile bune - Să nu mai zăbovim, auzi glasul
sub semnul inorogului, cu hrană Corbului, armăsarul cel negru și lucios.
îndestulătoare pentru vietățile pădurii De aici te iau eu să te înfățișez Moșului.
și ale oamenilor, cu vreme bună pentru Încălecă dintr-un salt și o zbughi și
holde și timp de pace pentru oamenii de năvăli pe poteca ce ducea spre casă.
credință. Alaiul inorogilor înghiți drumul Tăcerea nopții se risipi vremelnic cu
până în poiana cailor într-o clipită. Alun ropotul copitelor, bătând ritmuri parcă
era copleșit de măreția lucrurilor văzute de la nașterea lumii.
și auzite. Ajuns în poiană, caii moșului îi
- Tatăl meu... gândul acesta îl însoți pe
tot timpul nopții.

21

Visul

escălecă și urcă pe scară închegați la crupă, purtau coada ridicată
în fânar, unde se dădu parcă cu mândrie, dar capul mic și gâtul
somnului, îndulcit de alungit arătau sprinteneală. Iar ochii, mari
mirosul sânzienelor. Căzu și rotunzi, de-a dreptul omenești, dădeau
repede în visare, iar în semne de mari înțelegeri și de mare ascuțime
vis chipul unui bărbat îi a minții.
apăru, la început fără a-i
spune un cuvânt. Călărețul întoarse calul și se apropie de
Era un bărbat zdravăn, cu barba scurtată și fecior. Din vis parcă trecuse în realitate.
pletele sure ieșind de sub căciulă. Ținea arcul
pe spate și o sabie lungă încovoiată atârna la - A sosit timpul să știi. Sunt ul Marelui
oblâncul șeii. Căci încăleca un cal alb făcut Rege și tatăl tău. Suntem un neam de preoți
parcă din albul zăpezilor necuprinse. Era și stăpânitori ai acestei țări. Strămoșii noștri
îmbrăcat în haine de cânepă trainică, albită, și au coborât în lumea noastră călare pe cai albi.
trunchiul îi era acoperit de o platoșă din solzi Atât că nu erau cai obișnuiți, dar asta vedeau
de piele tare. numai cei curați la inimă, iar acestora, acești
În vis, calul și călărețul arătau o neclintire cai li se înfățișau cu corn răsucit din două re.
înfricoșătoare. Privirea li se întâlnea în zarea Unul de aur al Soarelui și unul de argint al
îndepărtată, acolo unde datoria apărării Lunii. Oamenii i-au numit unicorni, licorni
neamului îi purtase adesea. Calul era de soi sau inorogi. De aceea neamul nostru a primit
iute, uscat la picioare, din felul celor ce prăsea numele de Neamul Inorogului.
Moșul lui, legați bine la trunchi, pieptoși și
Ești ultimul vlăstar al neamului nostru. Iar
nădejdea ne este la tine. Bunicul tău a adunat
toată țara la supunere, cu credință, făcând

22

23

stavilă de su ete curate înaintea năvălitorilor. ai tăria muntelui și să aduci lumina acolo
A unit toate neamurile ce foloseau același grai unde domnește întunericul, ul meu!
și se închinau acelorași zei și a făcut ca neamul
nostru să e mai puternic ca oricând. Asta nu Aici visul se spulberă, ca și somnul.
a fost pe placul unora invidioși și slabi, așa că - Fiul Marelui Rege... Tatăl meu... lacrimi
au plănuit să distrugă toată partea bărbătească mari se prelingeau pe obrajii lui. Plângea
din neamul nostru. Ne-am luptat, dar am cuprins de emoție. Plângea cu inima copilului
fost răpuși mișelește pe la spate de oameni ce ce părăsea copilăria pentru a-și împlini
i-am știut credincioși, dar care se vânduseră. menirea, pentru a crește copaci falnici într-o
Mama ta, deși plină de răni, a reușit să te ducă țară secătuită de ură și trădare.
la Marele Preot, de unde a și plecat la ceruri. Munții erau pavăza lui. Aici, în munți,
lucrurile mergeau așezat ca întotdeauna.
Salvarea neamului este în mâinile tale Primăvara, oamenii urcau cu animalele,
acum. De aici din munți va trebui să îți extragi toamna, coborau la adăpost pe văi.
puterea și să aduni din nou bărbații sub arme. Pășunile hrăneau mii și mii de animale, iar
Dreptateașilegileceles ntetrebuiesărenască oamenii gospodăreau totul după rânduieli
sub numele tău pentru mulți ani. Moșul te-a vechi deprinse din tată-n u. Statornicia
învățat și te va învăța tot ce trebuie să știi și va aceasta nu o schimbase trădarea din țară.
Când dimineața se arătă, Alun coborî din
alături de tine. fân și se îndreptă spre bătrânul care punea o
Înălțarea neamului vine doar din coadă la topor. Cu ochii încercați de lacrimi,
muncă și învățătură, niciodată din ură și spuse:
răzbunare. Ridicați toți pruncii neamului - L-am visat pe tata. Mi-a spus tot.
la cunoașterea cea adevărată. A venit Învață-mă ce trebuie să fac.
vremea ca regii să e înțelepți, iar supușii Era o hotărâre mare în glasul ăcăului
să trăiască în bunăstare pentru folosul ce abia aduna 16 ani. Timpul toamnei se
urmașilor și nu pentru vânzarea străinilor. apropia, iar moșul privi câteva frunze legănate
Vei primi legile pământului de la Marele de vânt înainte de a-i spune ceva. Trecuseră
Preot, Stăpânul celor Zece Puteri, și știința anii, se împliniseră multe lucruri din cele
de a le înțelege și de a le pune în fapte. Să

24

ce trebuiau împlinite. Flăcăul era stăpân pe ecăruia. Iar când focul acesta prinde a se
mânerul armelor, ca și pe coada sapei de întinde, nu mai poate oprit până nu mistuie
munte ori a securii. Se îndeletnicea cu caii și relelelumii. Căcidincolodecurgereatimpului
caprele cu drag și destoinicie și nu rămânea se a ă Focul Cel Veșnic Viu, din care toate își
lucru nefăcut în urma lui. Bătrânul prinse a-i trag seva și fără de care nu există viață. Totul
spune: și nimicul sunt su area Lui, golul și plinul
sunt mâinile Sale, mișcătorul și nemișcătorul
- Lucrurile pe care trebuia să le înveți sunt picioarele Sale, niciunde și pretutindeni
până acum le-ai învățat. Acum trebuie să este mijlocul Său, iar chipul Său este lumina.
te deprinzi cu legile după care să conduci Nimic nu este înfăptuit fără lumină și tot ce
înțelept oamenii și cum să îi înveți să trăiască vine din lumină prinde viață și ință.
în dreptate. Dar să mulgem caprele înainte
de toate, că ne ceartă baba. Barba bătrânului Aceste înțelegeri începuseră a răsări în
fremătă. minteașiîninimalui.Joacazglobieseprefăcea
în munca brațelor, fuga năvalnică în mers
Și se puseră pe muls. Gândurile feciorului impetuos. Ochii zâmbitori în privire ageră.
alergau în toate părțile. Dar cum mulgea, Astfel, vremea prunciei se sfârși, iar înțelesul
puțin câte puțin, se umplea găleata. Apoi lucrurilor deveni cea mai aprinsă lucrare.
găleatăcugăleată,seumpleaciubărul.Pricepu Cu bucurie, Moșul și Baba văzură cum din
că, asemeni apei, care din stropi se adună în mlădiță se face trunchi altoit și semnele
șiroaie, care apoi se adună în ape repezi, iar rodului bogat nu întârziară să se arate. Venise
apoi în râuri ce nu se opresc decât în mare, de vremea însă să cunoască și partea întunecată
unde iar se ridică cu norii și revin pe pământ, a lumii. Iar pentru asta Moșul plănui să
ca stropi de ploaie ori ca rouă a cerului, tot așa coboare într-una din cetățile de mai la vale,
și faptele oamenilor se adună pentru a naște într-o miercurea târgului. Aveau de gând să
fapte mai mari. Că ecare întărind credința sa ducă la târgul cetății vreo câteva banițe cu
întărește credința cea mare a tuturor. Și abia brânzălavânzareșiniștefaguri plini cu miere
atunci marile fapte își găsesc împlinirea. de mană culeși din scorburile din munte și
acolo să a e cum trăiesc oamenii laolaltă.
Iar puterea cea mare vine din tăcere și
răbdare. Din Taina Focului Ascuns în inima

25

În lume

u era prima dată când Lumii îl hărăzise. Iar răspunderea aceasta
moșul mergea cu ăcăul îl făcea să caute să înțeleagă lumea cea din
în lume. Dar ceea ce afara pădurii. Lumea oamenilor semăna
trăise cu inorogii la întrucâtva cu lumea animalelor, doar că
Piscul Alb și întâlnirea trebuia să e mai cu băgare de seamă,
din vis cu tatăl său îl căci bătrânul îl învățase că oamenii, spre
făcea să vadă cu alți ochi deosebire de animale, știu să mintă pentru
lumea, viața. a-și ascunde slăbiciunile. Că adevărul
Copilăria i-a fost un dar binecuvântat, vorbelor nu e întotdeauna același cu
moșul și baba au făcut ca totul în jurul său adevărul gândurilor. Pentru el, care prindea
să e plin de bucurie și semni cație. A gândul animalelor și oamenilor, părea că
învățat să prețuiască morala și logica, rostul nu ar trebui să e prea greu, dar iureșul
buruienilor și ritmul muncii cu animalele. gândurilor schimbătoare ale mulțimii îl
Deprinsese înțelesul stelelor rotitoare provoca și simțea că trebuie să se străduie
și al stelei nemișcătoare a Nordului și al mai mult.
semnelor celor douăsprezece zodii, precum
și modul în care toate acestea se datorează Apropierea de cetate îi aduse noi
mișcării pământului. Ce minunat e să poți simțăminte, mirosul de oameni mulți și
deprinde legile blajine ale vieții de la oameni de animale se simțea de departe. Pentru
învățați și dragi inimii! nările lui, obișnuite cu prospețimea pădurii,
Dar timpul jocului se încheiase de acum. era o senzație stranie. Și larma vorbelor
În față avea menirea pentru care Stăpânul îngrămădite în urechile sale îl obliga să le
despartă și să le înțeleagă separat. Nu era

26

27

deloc simplu. Apoi, cum la intrarea în cetate să se îngrijească de hrana cailor și să le stea
erau tarabele și țarcurile cu animale, guițatul alături cât timp Alun și bătrânul dădeau
porcilor legați la picioare, mugetul vacilor, ocol târgului spre a vedea ce era de văzut.
behăitul caprelor și oilor înghesuite, precum Samsarii tăbărâră deja pe ei, întrebând și
și nechezatul cailor simțind pericolul oferind fără încetare, dar bătrânul îi potoli:
înstrăinării ridicau un vuiet groaznic.
- Ho, că nu dau lupii. Rabdă până vedem
Alun nu iubea să vadă animalele rostul târgului și apoi om vorbi.
chinuite. El iubea libertatea și dorea să e
și animalele la fel de libere, să se bucure de - Eu ți-aș da cel mai bun preț de mi le dai
viață respectând legile ei rești. acum pe toate, spuse un om rotofei, unsuros
și mirositor a de toate.
Dar oamenii din târg nu erau toți ca el.
Pe oamenii drepți îi recunoștea pentru că - Te văd negustor din părțile mării celei
mergeau cumpănit, fără grabă, aveau vorba întunecate. Ai bătut atâta cale ca să iei lucru
limpede, privirea fermă, iar ochii nu le scump? întrebă bătrânul.
jucau ca limbile focului însetat de aer. Căci
cei în ai căror ochi se ghiceau asemenea - Ești viclean, moșule, hai, vezi târgul și
apoi încearcă-mă, spuse nemulțumit că nu
ăcări erau neliniștiți, lăsau greutatea de pe prea vedea câștig cu omul ăsta negrăbit.
un picior pe altul de nehotărâre și gânduri
ascunse, se lăcomeau la câștig și căutau rost Umblară cei doi roată prin târg și
de înșelăciune pentru folosul lor. a ară lucruri bune și lucruri rele, unele
scumpe, altele date ie in de oameni a ați
Adesea ademeneau oamenii simpli cu la strâmtoare. Bătrânul, de la înălțimea
vorbe mieroase și îi înșelau apoi, dispărând ochilor săi, văzu o iapă sură, nervoasă, ce
din fața lor. scurma când cu un picior din față, când cu
altul. Nu era foarte înaltă, dar nu era nici din
Intrând în târg, lăsară vama cuvenită soiul acela pipernicit adus din stepe. Vedea
stăpânirii cetății și-și legară caii ce îi de departe în ochii ei semnul căutat de el.
purtaseră, precum și cei doi cai de samar ce Era atentă la tot ce mișca și nu trecea nimic
căraseră pe spate putinile cu brânză și fagurii pe lângă ea fără să îi dea semnal să își vadă
cu mierea de mană. Tocmiră un copilandru de drum.

28

Din ochi se înțelese cu Alun să se despartă de pe el, spuse:
și să vadă ecare din unghiul lui cum stă - Ei, ai văzut?
treaba. Calul era pe mâna unui negustor - Am văzut. Și cum ai prețui-o?
mititel și negricios, dar se vedea de departe - Treizeci de bani de aur, nici un bănuț
că luase calul de dimineață de la vreo femeie
necăjită ce își pierduse bărbatul și că nu prea mai puțin.
biruia cu iapa nebunatică. - Pentru un cal furat e cam mult, aruncă

- Ce vorbe ai pentru iapa asta? întrebă Alun vorba în inima omului.
Alun. Între timp, și alți samsari ce erau de partea

- Numai de laudă, n-o vezi cât e de vânzătorului, apropiindu-se, încercau să
focoasă? Unui ăcău mândru ca tine i s-ar amenințe tânărul șă-și păzească vorbele de
potrivi de ar avea banii cuveniți. Că iapa vrea să plece cu viață din târg.
face bani mulți, îl încercă samsarul.
- Îți dau zece bani de aur. Alți zece voi
- Arată-mi pentru ce face bani mulți un da despăgubire văduvei de unde ai furat-o.
cal pe care nu-l cunoști. Ghicise că era cal Și ăsta e prețul iepei.
furat din grajduri de oameni cumsecade,
căci iapa era grijită cum se cuvine, iar ochii Neclintirea deprinsă în munte îi fu de
ei spuneau tot despre ce se întâmplase. folos în mulțime. Deși îl încercuiseră, îi
urmărea doar cu ochii, în rest nu mișca,
- Cum să nu-l cunosc, lumina ochilor rămânând cu mâna pe mânerul sabiei.
mei, se tângui omul ținând cu greu iapa.
Sari pe ea, să vezi ce poate. Erau oameni slabi, dar hăitași,
simțindu-se puternici la grămadă. Totuși
- Ba ai să te urci tu și ai să îmi arăți, căci niciunul nu îndrăznea să atace. Samsarul
dacă nu e cal furat, cum cred eu, ar trebui să se văzu nevoit să atace el, dar mânerul
te asculte. sabiei lui Alun îi izbi crucea pieptului și
îl lăsă fără aer. Ceilalți pășiră în spate.
Samsarul nu era de ieri, de azi, înghiți cele Așa ceva nu era de ei. Alun puse zece
auzite și sări în spatele iepei, care porni cu el pietre luate de pe jos în mâna chinuită a
zvârlind și ridicându-se pe două picioare. samsarului.
Cu chiu, cu vai aduse calul înapoi și, sărind
- Acum am făcut târgul. Și caută să te

29

ferești din calea mea de acum înainte. cea sură. Femeia înlăcrimată le povesti
Iar când vei vrea să mai năpăstuiești pe cum a vrut să vândă iapa, pentru că
careva, gândește la mine. soțul ei pierise și ea nu era stăpână să
se ocupe de ea. Îi ceru cinci bani de aur,
Bătrânul zâmbea de la distanță dar ticălosul, vrând să o probeze călare,
mulțumit. Dar îl dojeni când ăcăul se făcuse nevăzut cu iapa. Și ea rămase să
ajunse la el. plângă neajutorată.

- Te-ai luptat fără rost. - Îți dau 10 galbeni de aur. Ești
- Iartă-mă. Dar e un rost în spatele mulțumită?
poveștii. Lasa-mă să îl deslușesc și, dacă
am greșit, plătesc bucuros. - Stăpânul Lumii te-a trimis la casa
Bătrânul, cât timp ăcăul se războise mea, om cu inima bună. Să îți e viața
cu samsarii, vânduse putinile și fagurii și fericită, că mare sprijin mi-ai dat la necaz.
erau numai buni de drum.
- Vreau să ne abatem spre a-i plăti Pe drumul de întoarcere, omul bătrân
femeii de unde a fost furată iapa. și cel tânăr tăcură mult. Știau că se
Bătrânul încuviință tăcut. Porniră pe apropie ziua plecării tânărului inorog la
drumul de întoarcere și se abătură pe la Piscul Alb, de unde viața sa va avea să e
poarta femeii de unde fusese furată iapa cu totul altfel ca până acum.

30

La Piscul Alb

ura îi dădu puțin de furcă Nu-i mulțumi. Duse doar mâna la inimă și se
până să se domolească. înclină. Ciobanul plecă fruntea. Urcând pe
Prinsese frică de oameni cărarea de piatră, simți cum lumea aceasta
după ce fusese furată. Dar se pierde în urma lui. Cărarea părea că urcă
cum Alun era un călăreț la stelele ce se aprindeau rând pe rând.
priceput, iapa se supuse Undeva, departe, erau inimile tremurânde
până la urmă. ale celor dragi, sărăcite amarnic de plecarea
Aveau nevoie unul de altul în drumul ce lui, dar îmbărbătate de destinul ales pe care
aveau să îl facă. În multe nopți cu lună plină mânzul inorogului îl avea de împlinit.
urcase la Piscul Alb împreună cu inorogii.
Acum trebuia să facă acest lucru de unul În gura peșterii, chipul luminat al
singur, doar cu calul lui. Drumul îl făcu în bătrânului preot îl aștepta. Ze rul serii
tăcere, cu gândurile adunate pentru ce avea zburlea pletele ninse peste straiele lui albe de
să vină. Calul îl înțelegea și îi ținea isonul în cânepă. Noaptea adâncea crestele munților
tăcere. Doar când mirosul arelor sălbatice în beznă pe când intrară în peșteră.
îi ațâța nările, fremăta cu ele și fornăia.
Timp de șapte zile și șapte nopți nu vorbi Una câte una, sălile se luminau la
și nu mâncă nimic. Doar apa din izvoarele trecerea lor. Intrând în sala cea mare, văzu
pădurii îi dădu putere să străbată drumul un sfat de preoți. Erau șapte de toți, așezați
până în poienile de sus, sub stânca cea mare. pe jilțuri de piatră. Deși purtau bărbi și plete
Intră pe drumul de piatră și își lăsă calul albite devreme, nu se arătau bătrâni. Ba
pe mâna unui cioban care îl aștepta să i-l ia. chiar păreau că au o piele de ăcău tânăr. În
mijlocul lor, alături de focul sacru, se așeză
el. Tot aerul sălii era umplut de mirosuri

31

32

nepământești ce vibrau alături de un sunet și în crucea zilei și oricând. Dar dincolo de
necunoscut. acestea, iubirea, voința, curajul, răbdarea,
modestia ridică pe omul cel adevărat.
Moșii se ridicară. Presărară grâne în foc Astfel te apropii de Focul Cel Veșnic Viu și,
și stropi cu apă neîncepută pe tânărul ce era prin acestea, de Țara Zeilor. Doar prin ele
ca o stană de piatră. Apoi se rotiră ecare primești adevărata cunoaștere, adevărata
de parcă lumea toată se rotea și atinseră înțelepciune, adevărata putere, adevărata
bucurie, adevărata bogăție, rodnica și
ecare, pe rând, cu degetele împreunate, trainica lucrare a vieții.
fruntea celui ce devenise ca străluminat de
o lumină ce nu venea de nicăieri. Cărarea zeilor nu e ușoară, dar omul poate
cuprinde cu iubirea sa mai mult decât poate
Căci în mintea și inima lui mari prefaceri cuprinde cu ura, căldura se ridică mai mult
se înfăptuiau și lumea așa cum o cunoscuse decât poate coborî frigul, cel de deasupra
el până acum se răsturna și se zguduia din vede mai multe decât cel de dedesubt, ușorul
toate temeliile. Amăgiri omenești fugeau se întinde mai mult decât se întinde greul,
prin fața ochilor săi și el înțelegea că toate lumina răzbate mai mult decât răzbate
faptele trăite de el nu avuseseră decât rolul întunericul, puterea care unește este mai
de a-l aduce aici, la momentul acesta al mare decât puterea care desparte.
timpului veșnic, pentru a-l apropia de
Cer, ca să poată apoi sta drept pe Pământ. Înțeleptul unește pe cel ce vede cu cel ce
Numai cel înțelept poate vedea limpezimea gândește, pe cel ce simte cu cel ce face, dar
din mintea și inima celui zbuciumat. Căci neînțeleptul îi desparte.
cel înțelept a fost odată și el la fel. A fugit
de zbuciumul său în vârful muntelui și nu a Deschide-ți bine ochii, căci cel ce face,
scăpat de el. A fugit în mijlocul pădurii, iar cel ce simte și cel ce gândește sunt asemeni
zbuciumul l-a urmat. A privit înlăuntrul său norilor care vin și pleacă.
și a găsit rădăcinile zbuciumului în mintea
și simțurile sale. Doar cel ce vede prin ochii tăi este veșnic
și lumina sa este fără umbră. El este dincolo
Cumpătarea, ascultarea, hărnicia, de viață și de moarte, dincolo de bine și
adevărul, pacea să le ai cu tine dimineața rău, dincolo de frumos și urât. Dincolo de

33

34

curgerea timpului, se a ă veșnicia. necredință.
Apoi totul se opri în nemișcare. Doar - Acum ești pregătit, Inorogule. Lumea

inima lui, alături de inima lumii, bătea te așteaptă să o umpli de fapte bune,
liniștit și tot mai tăcut. să luminezi și să vindeci oamenii a ați
în suferință. Să unești la loc neamurile
În fața lui apăru un chip de om frumos, dezbinate și să le urci pe culmile unde își
care, fără să rostească vorbe, îi arătă ce avea au locul.
de înfăptuit. Era făcut parcă din bronzul
cel mai n. Hainele sale păreau cusute Rămase singur în întuneric. Ore sau
cu stele și r din raze de lună. Mâinile zile. Pătruns de tainele ce îi fuseseră
sale stăteau împreunate în dreptul inimii dezvăluite, ieși din peșteră. În față avea o
de unde parcă pleca și se întorcea totul. lume ce îl aștepta să o lumineze. Regele
Neauzite, rostirile sale erau mai limpezi Lumii coborâse din tainele cerului pentru
ca izvoarele, mai luminate ca razele de a-i arăta calea cea adevărată.
soare și tot ce era de înfăptuit se și vedea
înfăptuit deja. Când dispăru, lăsă în Sura apăru pe potecă mai strălucitoare
urmă sentimentul neclintit al înfăptuirii. ca niciodată în lumina Lunii celei Mari.
Vorbele lui deveneau fapte de împlinit de O mângâie, își lipi fruntea de fruntea ei,
către inorogul cel tânăr. împletindu-și gândurile, și încălecă. Iapa
bătu de trei ori din picior și se porni urnind
Privi în jur, cei șapte înțelepți praf de stele din copitele sale. Aveau drum
zâmbeau, cuprinzând cu zâmbetul lor lung înainte.
lumea. Preafericirea lor vindeca lumea de

35

Carte editată cu sprijinul gamei de la Dacia Plant

daciaplant.ro | ingerasul-daciaplant.ro





lui
un proiect

inițiat de Mugur Pop

Școala lui Gerula este despre cum să creștem copaci vânjoși într-o țară secătuită.
Școala lui Gerula te învaţă despre lucrurile simple şi frumoase din jurul nostru.

Te învaţă despre cai. Te învaţă despre ciclurile naturii. Te învaţă să faci leacuri din buruieni.
Te învaţă despre lumea aşa cum nu o mai vedem.

Școala lui Gerula este despre reconstruirea unei identități românești pierdute,
prin valori simple, legate de natură, animale, viaţă...

scoalaluigerula.ro