revista numbers

Bogdan Horia
Predescu

Facem ce facem şi tot mai aducem câte un ropó de asta, am primit şi primele sugestii,
sportsman din Radio. Azi avem deosebita pentru care vă mulţumim. Dacă vrei să contribui
plăcere să vi-l prezentăm pe prietenul nostru şi tu, dacă ştii cine ar putea fi următorul coleg
Bogdan Horia Predescu – realizator la Radio pe care să-l prezentăm în această rubrică sau
România Actualităţi – Secţia sport, pasionat de orice alt subiect, recomandare sau destinaţie
călătorii şi, cum altfel, de sport. Dar până atunci, turistică, te rugăm să ne scrii pe adresa comu-
am dori să facem o minusculă precizare… [email protected]. Tot mai mulţi
De câte ori vine graficul cu audienţa Atelieru- colegi ne semnalează că ar dori să primească şi
lui de timp liber, în biroul nostru e o mică săr- ei newslettere-le noastre, dar nu ştiu ce au de
bătoare. Suntem din ce în ce mai mulţi şi, ap- făcut. E foarte simplu, folosiţi adresele de mail
ale Radio România şi trimiteţi-ne un mesaj cu

subiectul Atelier.
Povestea radiofonică a vieţii mele a început în
primăvara anului 1997 atunci când mi-a fost
lansată provocarea de a veni să lucrez la Secţia
Sport de la Radio România Actualităţi ca şi
colaborator. Pe atunci eram doar un banal as-
cultător de radio, pasionat de sport, însă nu mă
gândeam niciodată că voi ajunge să le combin.
Treptat am descoperit emoţia microfonului
şi am învăţat de la cei mai buni ce înseamnă
meseria de jurnalist şi ce trebuie să faci pentru
a te menţine întotdeauna cu fruntea sus.
Am fost multă vreme colaborator în radio,
aşteptând cu răbdare o şansă de angajare. Am
învăţat de la toţi şi am oferit de fiecare dată în
schimb un zâmbet şi un simplu mulţumesc.
Astfel, am început să vorbesc la radio, să fac
emisiuni şi să descopăr lumea prin cuvintele pe
care le folosesc.
Am fost profesor de educaţie fizică şi sport la
un liceu din Bucureşti timp de 10 ani, lucrând
în paralel şi pentru Radio România Actual-
ităţi. Am reuşit, după o aşteptare de 12 ani, să
prind un concurs de angajare şi să ajung să lu-
crez cu normă întreagă la radio. Cariera de zia-
rist sportiv mi-a oferit şansa să particip la trei
ediţii ale Jocurilor Olimpice (Atena 2004, Bei-
jing 2008 şi Londra 2012), dar şi la numeroase
Campionate Mondiale sau Europene la diverse
discipline sportive.
Părinţii mei, ambii profesori de educaţie fizică
şi sport, m-au învăţat să mă bucur de ceea ce
am, să îmi doresc întotdeauna mai mult şi să
ştiu să spun mereu mulţumesc pentru ceea ce
primesc.
Am descoperit în cariera mea că este foarte
important să ştii ce îţi doreşti şi să nu încetezi
să lupţi pentru ţelul tău. Astfel, am ajuns să
descopăr în fiecare zi că îmi place să fac sport şi
să vorbesc despre asta, aşa cum îmi place din ce
în ce mai mult să călătoresc şi să întâlnesc locuri
şi oameni noi, într-o lume atât de mare din care
avem timp să vedem atât de puţin.

Valentin
Brădăţeanu

Să lucrezi în presă poate fi uneori frumos, de cele dar şi de aparate de radio de colecţie.
mai multe ori interesant dar niciodată uşor… De Radio am fost atras dintotdeauna. Poate şi
Iar din acest ultim punct de vedere o agenţie de pentru că programele sale erau variate în timp
presă poate fi privită de un novice aproape ca ce Televiziunea emitea doar două ore pe zi. În
un batalion disciplinar: foc continuu, program vacanţă, la bunici, ascultam până seara târziu la
de lucru în ture, la serviciu de sărbători şi stress aparatul “Turist” cu baterii. “Se tăia curentul” iar
cât încape. Iar unde-s nervi şi oboseală, nu se seara era încălzită de sunetele venite pe unde.
poate fără un hobby în timpul liber, poate chiar Tovarăşii oboseau să elogieze cuplul ceauşist şi
două, să fie… Asta ne-a explicat şi colegul nos- puteam asculta în voie muzică şi teatru radio-
tru Valentin Brădăţeanu, redactor la colectivul fonic. Visam cu ochii închişi şi urechile ciulite....
editare multimedia al Rador, pasionat de raliuri

La şcoală, mi-am cumpărat un radio Ric cu cas-
că. Ascundeam firul căştii pe mâneca uniformei
şi la primele ore ascultam “Curierul melodiilor,
iar după amiaza “De la 1 la 3”. Odată cu primul
radio cu boxe, aşteptam cu înverşunare sem-
nalul sonor al programului 3. Acela care îţi per-
mitea să asculţi stereo! Ehei, şi când “scăpa”câte
o melodie străină… La Radio am ajuns aproape
din întâmplare. Cineva mi-a spus că este
nevoie de pricepuţi în ale calculatoarelor. Ştiam
să scriu “orbeşte”, să copiez dischete şi chiar
să instalez un program. Era cam tot ce puteai
face atunci cu un computer care ajunsese să
coste cât o maşină. La finele lui 1992 am ajuns
la Agenţia Rador unde am întâlnit profesionişti
cu adevărat. Este o redacţie care nu doarme, se
lucrează în foc continuu. Un ziar al radiourilor!
Mi-a plăcut şi am rămas! În fiecare zi mi-e dor
de Radio.
Bătrâna Doamnă profesoară mă învaţă şi astăzi
limba română, cultură, muzică, teatru şi îmi
aminteşte că sunt una din generaţiile pe care
le-a crescut. Într-o zi, un vecin m-a rugat să-l ajut
să transporte la gunoi un aparat vechi de radio
cu lămpi care îi ocupa spaţiul în casă. Nu am
putut să-l arunc! Mobilierul, butoanele, căldura
pe care o dau lămpile amintesc de o perioadă
în care meşteşugarii făceau opere de artă. Şi
sunetul este diferit! De atunci, colecţionez înt-
runa aparate radio. Îmi plac pentru că fiecare
spune o poveste, prin ele undele capătă parfu-
mul acelor ani. Aceste aparate prăfuite au suflet
şi de fiecare dată când le pornesc îmi inundă
sufletul cu bucurie.
Câte am? Nu le-am numărat niciodată, cred
că sunt peste 50. Mi-aş dori să le am pe toate
însă spaţiul m-a forţat să triez din ele. Le
păstrez pe cele mai valoroase, am o combină
“Verdi”, una din puţinele construite la uzinele
Electronica, un Zvezda 54 sovietic şi un DKE
nazist, un Philips monobuton care are un fel
de strămoş al joystick-ului de astăzi, chiar şi un
radio Unirea în ambalajul original. Însă, cele mai
dragi îmi sunt aparatele interbelice la care, cu
siguranţă, a fost ascultat mesajul Regelui către
ţară în seara zilei de 23 august 1944 şi “Sfaturile
pe întunerec” ale lui Iorga.

Andrei Mitrofan

De la punguţa cu doi bani şi monedele de aur maticii nu poate fi decât colegul Andrei Mitro-
îngropate de Pinocchio până la cocoşeii dom- fan, din 1984 tehnician electronică în cadrul
neşti tâlhăriţi prin Codrii Vlăsiei, tinereţea mul- Direcţiei Tehnice – Grupul Operativ, pasionat şi
tora dintre noi, cei ajunşi în prezent cel puţin de istorie dar mai ales colecţionar preocupat de
pe la 40 de ani, a fost marcată de fascinante epoca modernă şi contemporană.
şi zornăitoare avuţii de poveste. Unii caută Colecţia sa, compusă din câteva sute de monezi,
comoara şi o strâng bănuţ cu bănuţ şi azi. Po- este în siguranţă, într-o casetă bancară de valo-
vestea încă mai începe cu a fost o dată ca ri, mai mult în semn de preţuire şi respect, căci
niciodată, dar a schimbat comoara piraţilor cu Andrei Mitrofan nu şi-a permis niciodată luxul
galbenii de podoabă ai lui Carol al II-lea. Ghidul de a colecţiona şi monezi de aur.
nostru din Radio în ştiinţa şi secretele numis-

Cine îşi imaginează că numismatica este o pasi-
une aridă, se înşeală. Deşi presupune o pedan-
terie specifică, pe care colegul nostru o are la
degetul mic, fiind însărcinat cu gestionarea in-
ventarului instituţiei, colecţionarea monezilor
seamănă adeseori mai degrabă cu un roman
poliţist. Vorbim aici de intrigi de palat, de tira-
je restrânse, de erori de batere şi chiar de fal-
suri care ajung să aibă valoare intrinsecă şi se
colecţionează ca atare.
Andrei Mitrofan crede că nu e greu să aduni o
colecţie de monezi, dar treaba se complică când
se pune problema stării în care se află acestea,
valoarea acestora fiind invers proporţională
cu uzura de circulaţie. Pentru colegul nostru,
mândria şi piesa de rezistenţă a colecţiei perso-
nale o reprezintă moneda de argint de 2 lei, o
raritate care a fost bătută într-un tiraj de numai
12476 de bucăţi. Perla coroanei, această piesă
a fost adăugată colecţiei sale cu mari eforturi,
colegul nostru fiind nevoit să o cumpere în rate.
Spre surprinderea noastră, aflăm de la Andrei
Mitrofan că piesele numismatice româneşti
sunt foarte preţuite şi căutate pe plan inter-
naţional, monedele româneşti suscitând un
interes aproape inexplicabil... O valoare care
a trezit inevitabil şi interesul falsificatorilor, nu
doar a artizanilor mărunţi, care ştiu secretul
transformării unei cifre pentru a modifica anul
de batere ci şi a monetăriilor de aiurea, cum ne
povesteşte colegul nostru.
A rămas în folclorul numismatic povestea leu-
lui de argint din 1876, o monedă de argint
care a fost bătută de o monetărie chinezească,
mai întâi cu menţiunea „COPY” şi mai apoi fără
menţiunea incomodă...
O monedă din această serie extrem de bine
realizată a apucat să fie licitată cu 1800 euro,
până când s-au sesizat cei în cauză că există,
totuşi, o diferenţă minoră: falsul era mai greu ca
originalul necirculat cu 0,2 grame!

Oana Negulescu

Cu siguranţă nu aţi uitat povestea Deliei şi a Oana a ajuns la Radio dintr-o întâmplare,
actorilor care nu aveau teatru, aşa că şi-au vizitând unul din Târgurile Gaudeamus, care pe
făcut... Povestea e prea frumoasă şi efortul vremea aceea se ţineau încă în foaierul Sălii Ra-
lor ar merita un reportaj întreg , dar pent- dio. În termeni cinematografici„a fost începutul
ru că (nici noi) nu avem spaţiul necesar, nu unei frumoase prietenii”, pentru că Oana nu-şi
putem veni decât în completare, invitân- poate imagina nici acum, după aproape două
du-vă să o cunoaşteţi pe colega noastră Oana decenii, altă carieră profesională decât cea ac-
Negulescu, de peste 16 ani referent specialitate tuală, de la Gaudeamus. „Dacă, prin absurd,
la Gaudeamus, implicată şi ea trup şi suflet, ca într-o zi n-ar mai exista Târgul de carte, cred
voluntar, în proiectul Teatrului de Artă. că aş face ca Delia, mi-aş face Gaudeamusul
meu…”

Remarcabil însă, la Oana, este că nu se dă bă-
tută nici după cele 8 ore de muncă în care
face, metaforic vorbind, dresură cu lei, având
practic în grijă întreg bugetul Târgului Inter-
naţional Gaudeamus.
Mizând pe experienţa de la Radio dar şi pe
facultatea de Managementul financiar, con-
tabil şi administrativ, Oana îşi prelungeşte
fiecare zi de muncă până spre orele târzii ale
serii gestionând ca voluntar toate contractele,
marketingul ba chiar şi rezervările şi vânzările
de bilete pentru Teatrul de Artă. Vi se pare mult,
puţin? Staţi, că n-am terminat. Oana a urmat şi
cursurile de actorie oferite de Teatru şi tocmai
ce a trecut botezul focului ca actriţă amatoare
debutantă, cu patru spectacole deja la activ…
Şi pentru că ne-am făcut deja un obicei din a
vă trimite la arhivele Atelierului de timp liber,
pentru a citi sau reciti poveştile colegilor din
Radio, profităm şi de acest prilej: Oana a făcut
de curând o pasiune pentru bicicletă, exact
precum colegul Emilian Păvălaşcu, pasionat
de triatlon şi îşi duce la teatru căţelul Bizoo,
un superb bichon alb, care a devenit mascota
îndrăgită de toţi, exact ca şi simpaticul Mr. Fox
al frumoasei noastre colege Agota Szentannai,
pasionată de canto…

Ferenczy Attila
Ştefan

Să faci ce face popa nu ce zice popa s-a ai Radio România. Aşa că Ştefan a decis să veri-
materializat şi în mica noastră redacţie, în ca- fice nu doar ce zice sursa ci şi ce face dânsa şi a
zul colegului nostru Ferenczy Attila Ştefan, părăsit cu un an în urmă statutul de om normal
specialist marketing în cadrul Serviciului Comu- la minţile capului, un pic cam rotofei ce-i drept,
nicare al Direcţiei Marketing şi Comunicare. În începând să alerge.
cazul său, popa spunea că e fain şi distractiv să Ca orice debut, antrenamentul său nu a fost
ai pasiuni ieşite din comun, cum ar fi cursele de lipsit de greutăţi. După primii 200 de metri,
anduranţă... În realitate, popa cam ridica ochii alergaţi în martie 2015, a rămas fără suflu. După
la cer, cumulând sute de kilometri transpiraţi următorii 300 de metri i-a căzut splina... Prima
în luni de antrenament absolut necesar pen- întindere a venit la pachet cu primul kilometru
tru a intra în panteonul performerilor sportivi

şi jumătate şi a presupus o întoarcere
şchiopătată şi lipsită de glorie, în contra curen-
tului de alergători ieşiţi la o tură de Herăstrău.
Câteva luni, până să împlinească vreo 5 km, a
îndurat cu stoicism ironiile care se mulau per-
fect peste burtica din dotare, exact ca şi echi-
pamentul de alergare, din lycra. Din fericire,
această situaţie nu a durat mult: pe la primii
zece km, pe principiul că cel mai deştept ce-
dează, burta s-a dus şi nu a mai revenit.
În completa necunoştinţă a panseului cu boul
şi consecvenţa, Ştefan s-a prezentat la prim-
ul său semimaraton în octombrie 2015, la
Bucureşti, când, spre surpriza proprie şi a
suporterilor, nu a leşinat, nu a greşit traseul şi
nici nu i s-a făcut rău în mod spectaculos, aşa
cum era de aşteptat, fiind încununat cu tichia
de mărgăritar şi o medalie, după două ore, la fi-
nalul celor 21,097Km.
De atunci colegul nostru a ajuns să alerge câte
40 de km pe săptămână, semn că semimara-
tonul i-a rămas cam mic şi se impune o provo-
care care să nu-l strângă în umeri, că în talie nu-l
mai strânge de ceva vreme nimic.
Pe cale de consecinţă, pe 8 mai anul curent,
după 14 luni alergate şi douăzeci de kilograme
pierdute, Ştefan s-a prezentat la linia de start
a maratonului Harmony UNICEF, tocmai la
Geneva. Vă informăm cu bucurie că, după
42,195 km alergaţi în patru ore şi aproape 5
minuţele şi după bunul său obicei, nici de data
aceasta Ştefan nu a vomitat, nu a leşinat şi nu
a greşit traseul. În plus, colegul nostru ne-a
promis că nu va mai repeta această probă de
anduranţă... mai devreme de următoarea tranşă
a concediului de odihnă, adică prin august.
În speranţa că cine va face ca el ca el o să păţeas-
că, l-am înlocuit temporar pe Ştefan în redac-
tarea acestui text de prezentare, ceea ce vă
doresc şi vouă... Dacă aveţi propuneri de colegi
din radio pe care-i consideraţi potriviţi în cadrul
acestei rubrici, vă aşteptăm ideile sau textele
pe adresa [email protected]
Poate slăbiţi şi voi...

Luciana Gingăraşu

Sub nicio formă nu am fi prezentat consecutiv şi primele aparate de fotografiat. În prezent,
doi colegi din acelaşi departament. Vom face Luciana are un palmares de 8 expoziţii foto în
de această dată o excepţie, mizând pe înţele- care a expus. Cea mai recentă, vernisată ieri,
gerea voastră. Luciana Gingăraşu este master- este proiectul Asociaţiei Bucureştiul meu drag,
and al facultăţii de Cibernetică şi web designer al fotografului Andrei Bîrsan. Expoziţia stradală,
în Direcţia Marketing Comunicare. Pasiunea ei, în care a expus şi colega noastră, a fost van-
fotografia, este într-un fel o continuare firească dalizată tot ieri. Dungi groase, vopsea neagră,
a unei copilării fericite, dominată de amintirea cuvinte prăvălite abrupt din prăpastia mentală
luminoasă a bunicului. Primii paşi în fotogra- a obscenului gregar. O facţiune importantă a
fie, primele role de peliculă i se datorează lui. publicului bucureştean şi-a lăsat autograful
Pasiunea a revenit o dată cu revoluţia digitală lăbărţat, de-a curmezişul şi în contrasensul

imaginilor ce invocă un oraş normal. Ăştia
suntem, cu asta defilăm? Arta, cultura, limba
română, toate cele care ne definesc, sunt sub
stare de asediu. Fără acestea nu vom fi decât
un neam de traistă. Latrina cultă este ante por-
tas. O ascult pe colega mea cum povesteşte
apatică şi nu pot să nu observ că luminiţa
jucăuşă, pe care o remarcam zilnic în ochii ei,
stă să se stingă. Cel mai recent proiect al său
este dedicat ferestrelor din Târgul Bucureştilor.
Mi-e teamă că următoarea imagine adăugată
acestei colecţii va fi a unei ferestre zidite. Vă
invit pe voi să fim publicul pe care-l merită
Luciana şi toţi ceilalţi 25 expozanţi din Asociaţia
Bucureştiul meu drag. Să primească această
iniţiativă aplauzele pe care le merită, măcar din
partea noastră, a celor din Radio...



Flavia Voinea

V-am obişnuit cu portrete de performeri şi cis, avem de toate, pentru toate gusturile, de
sperăm că nu vă vom dezamăgi nici de această la oferta culturală de excepţie, ştirile de ultimă
dată, chiar dacă vom ieşi în afara zonei sportive. oră şi până la orchestrele proprii sau dedicaţiile
Vedeţi voi, pentru cei mai mulţi dintre noi Radio muzicale care ne pun la încercare playlist-ul şi
România poate fi rezumat cu maximă concizie uneori chiar şi nervii. Radio România defineşte
ca “unitate în diversitate”. Vorbim de unitate piaţa de media pe zona de radio şi o va face
în jurul acelei idei care ne asigură aproape 4.5 atâta timp cât oferta noastră va putea veni în
milioane de ascultători zilnic, o cifră de neatins întâmpinarea fiecărui segment de public. Pare
pentru alte posturi româneşti. Audienţa Radio simplu şi uşor… Ei bine, nu este, nici pe departe.
România se obţine nu doar prin muncă ci şi prin Vă invităm să faceţi cunoştinţă cu Flavia Voinea,
această reţetă de succes, a diversităţii. Mai con- managerul Bucureşti Fm, într-o discuţie

liberă despre publicul de radio din Capitală.

Când încetează diversitatea să fie un avantaj?

În mod evident când nu mai vorbim de ofer-
ta noastră ci de diversificarea extremă a audi-
enţei şi aici mă refer la publicul bucureştean.
Bucureşti Fm nu este sub nicio formă un post
de nişă, ar fi prea simplu, ar fi prea uşor. Suntem
un post regional, dar fără să avem multe din
beneficiile de care se bucură astfel de postu-
ri. Nu vorbim despre dificultăţile uzuale, de-
spre piaţa de media extrem de aglomerată în
Capitală, nici despre concurenţă, care joacă
pragmatic, după o singură regulă, a profitului,
pentru că nu are de dat socoteală pentru un
marketing de-a dreptul impracticabil pentru
noi, din punct de vedere legal…

Principala provocare pentru Bucureşti Fm
este definirea identităţii postului şi promo-
varea acestuia, de o dificultate aparte tocmai
din cauza unui public eclectic. Voi încălca o
cutumă de media, aceea care impune un soi
de optimism guşogen, care cere să privim nu-
mai aspectele pozitive, să ne lăudăm, să gon-
flăm ce avem mai bun şi să ignorăm proble-
mele, ca şi cum acestea s-ar putea rezolva de la
sine, dacă ne prefacem că aceste probleme nu
există. Eu vă lansez o temă deschisă în dezbat-
ere şi aştept cu interes orice contra-argumente
pertinente, vă spun că nu există un spirit al
bucureşteanului, în sensul în care acest spirit ar
putea uni nişte oameni. Este o poveste, un mit
urban şi nu cred că a existat nici în perioada in-
terbelică.
Bucureşteanul poate fi un individ, un perso-
naj cultural, nu contest, dar, statistic vorbind,
bucureşteanul nostru este de fapt o colecţie
impresionantă şi pestriţă de provinciali, oameni
veniţi din toate colţurile ţării sau, poate, prima
sau cel mult a doua generaţie la oraş. Este chiar
o provocare profesională să te adresezi într-un
mod coerent şi interesant acestor oameni, nu
doar din cauza acestui detaliu, care face Capi-
tala să pară o placă turnantă care atrage gru-
puri şi tipologii diferite, unii interesaţi de latura
economică, alţii de cea culturală sau de cea
educaţională oferită de Bucureşti… Să captezi
atenţia acestui public este cu atât mai dificil cu
cât trebuie să ţinem cont de incredibila dorinţă
de emancipare a acestuia…

Provincialul care ajunge în Bucureşti refuză
să mai fie perceput ca un provincial şi va re-
jecta tipul de mesaje uzuale pentru posturile
regionale, ritmul şi paradigma culturală pro-
puse de acestea. Singurele elemente comune
pentru o astfel colecţie de indivizi, veniţi din
zone geografice şi niveluri sociale extrem de
diferite, sunt dorinţa arzătoare de “altceva”
şi nevoia de informare specifică vieţii într-o
metropolă… Aceşti oameni reprezintă un bazin
de audienţă extrem de fecund, dar şi greu de
definit, de prins în reguli.
Cum vă descurcaţi? Ce-i de făcut într-o astfel de
zonă cu reguli efemere, aruncăm hăţurile între
cai?
Nicidecum. Trebuie doar mult mai multă
atenţie. E adevărat că nu sunt reguli, dar sunt
tendinţe, trebuie doar să fii foarte atent, să
rămâi mereu branşat, să nu ajungi un post per-
ceput ca desuet, să nu cazi în derizoriu. Mai ales
aici, în Bucureşti, trebuie să fii mereu prezent, să
te implici public, să fii mai întâi văzut pentru ca
să poţi fii mai apoi auzit.
Şi uite aşa ajungem şi la punctele forte. Cu ce
iese Bucureşti Fm la înaintare?
Mai ales echipa. Sunt mândră de colegii mei,
este o echipă din care am făcut parte de la în-
ceput, din 94, când am ajuns aici ca studentă
la jurnalism şi am fost colaborator timp de doi
ani. Am parcurs toate etapele profesionale, de
la angajarea în 96, ca reporter şi concursul din
2008, pentru funcţia de redactor şef. Îi cunosc
bine şi pot afirma că au o coeziune de grup
exemplară. Principalul atu al acestui post de ra-
dio sunt ei, o echipă tânără, unii, cei mai mulţi
la propriu, alţii doar la figurat. Îmi plac oamenii
care ştiu să ţină capul sus şi spiritul tânăr. Asta
le cer mereu, să se prezinte şi să prezinte postul
Bucureşti Fm altfel, să facă diferenţa, să le ofere
ascultătorilor noştri în fiecare zi mai mult decât
se aşteaptă aceştia să descopere la noi. Mer-
gem pe prezenţa noastră nemijlocită printre
bucureşteni, fie cu emisiuni realizate în locaţie,
uite de Mărţişor am transmis timp de patru ore
din Pasajul Universităţii, dar facem şi surprin-
dem publicul mereu şi cu obiecte promoţionale

neconvenţionale. Este nevoie de oameni entuz-
iaşti şi flexibili pentru toate acestea…
Care este principala ta grijă? De ce se teme
managerul postului de radio Bucureşti FM?
Că aş putea pierde acest spirit entuziast, de
echipă şi modul neconvenţional în care aceşti
profesionişti se prezintă… Că ar înceta într-o
zi să mă mai considere colega lor, o parte din
echipă, un om care munceşte nemijlocit alături
de ei şi m-ar putea privi doar ca pe un şef, ci-
neva înţepenit într-un birou şi pentru care se
bifează nişte sarcini…

Marian Stere

Colegul nostru Marian Stere, este nu doar co- colaborează atât în calitate de interpret cât şi
autorul şlagărului pentru copii “Nu mi-e frică de textier cu nume de marcă ale muzicii uşoare
de bau bau” ci şi reporter la secţia română a RRI româneşti: Dan Stoian, Şerban Georgescu, Jolt
iar, de peste 20 de ani, este cunoscut şi ca solist Kerestely, Temistocle Popa, Gabriela Sauciuc
şi textier sau realizator de emisiuni radiofonice Cicone şi mulţi alţii. Pentru el întrebarea “de ce
prin care oferă publicului „comorile” muzicale radio?” sună aproape nefiresc, căci Marian este
din fonoteca radio. Marian a scris de-a lungul un fost “copil de trupă” al Radioteleviziunii de
timpului texte şi pentru cântece interpretate odinioară. A început ,cum ne spune chiar el,
de Angela Similea, Eva Kiss, Margareta Pâsla- de la vârsta de 6 ani, ca “iepuraş din rândul 4”
ru, Fuego sau Adrian Enache. Supranumit “pri- în grupul vocal „Jocurile muzicale“ condus de
etenul tuturor artiştilor”, Marian a colaborat şi Nicolae Popescu, sub bagheta regizorală a re-

gretatului Alexandru Bocăneţ.
Au urmat o serie de apariţii Tv la unele
emisiuni pentru copii precum„Micul ecran pen-
tru cei mici“ şi „Titanii din Titan” iar în şcoala pri-
mară a avut privilegiul să fie îndrumat de pro-
fesorul Marin Teofil, acelaşi dascăl de excepţie
cre le-a avut în grijă şi pe interpretele Angela
Similea şi Luminiţa Dobrescu.

Din anul 1990 s-a angajat la Societatea Română
de Radiodifuziune, ca tehnician sunet , trecând
în 1996 în echipa redacţională, unde în
prezent este realizator de emisiuni de pos-
tul Radio România Internaţional. Marian a
colaborat şi colaborează la numeroase emisi-
uni în special cele dedicate copiilor printre care
amintim: „Universal şotron“, Ţara lui Piticot“,
„Feriţi-vă de măgăruş“ etc;
Un astfel de palmares impresionant este com-
pletat şi de faptul că Marian a făcut parte din
numeroase jurii şi comisii de specialitate, la
festivalurile naţionale şi internaţionale pentru
copii şi adolescenţi;
În 2003 a participat la Festivalul Internaţional
„Zeechino D’oro“ - ţinut în Bologna - Italia – - cu
piesa VARA LA BUNICI –în interpretarea solistei
Miruna Oprea, compozitoare; Gabriela Sauciuc
- Cicone. În acelaşi an a participat la Festivalul
Nilului - ţinut în Cairo - Egipt – - cu piesa CALEA
CĂTRE PACE – solistă: Alina Eremia, compozi-
toare: Gabriela Sauciuc - Cicone.

În 2004 a participat la „San Remo“ - Italia– - cu
piesa O LUME A BASMELOR – solistă: Giulia
Silvestru, compozitoare; Gabriela Sauciuc -
Cicone.
În anul 2007 a participat la Festivalul „Crizante-
ma de aur“ cu 2 creaţii: CUM A FOST IUBIREA –
compozitor Mihai Vanica, cântăreţ Marian Stere
şi „Romanţa Ioanei Radu“ – compozitor Cristel
Bădescu (tatăl artistei Ramona Bădescu), inter-
pret – Constantin Florescu;

În anul 2015 a lansat discul de autor „Noi şi
muzica”, în foaierul Sălii de Concerte Mihail
Jora al SRR, iar în 2015, cel de-al doilea volum,
dedicat muzicii pentru copii „Daţi un LIKE la
cheia sol”.
Lista premiilor obţinute de colegul nostru este
impresionantă:
În anul 1996 a participat la prima ediţie a
Festivalului Aurelian Andreescu unde a obţinut
Trofeul festivalului. A câştigat numeroase
premii pentru creaţie la aproape toate festi-
valuri pentru copii şi adolescenţi. În anul 2004
a primit alături de compozitorul Jolt Kerestely,
Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor
din România pentru lucrarea „Rugăciune
pentru Crăciun“ avându-i ca şi solişti pe: Noni
Răzvan Ene şi grupul BIMBAM. În anul 2000 a
participat la festivalul internaţional- Tumba –
Fest - Kumanovo din Macedonia unde a obţinut
trofeul festivalului iar în 2009 a participat la
Varna - Bulgaria unde a obţinut Premiul de In-
terpretare.