10EXPRESII DEEVITAT dacă vrei SĂ CREȘTI ÎNCREDEREA copilului tău
Eu sunt Adriana Zamfir, un om minunat, în ciuda tuturor greșelilor făcute și a deciziilor neinspirate luate în viață, un om imperfect, soție și mamă mentorată de o fiică de 23 de ani. Sunt creatoare de programe de dezvoltare a abilităților de viață pentru copii (și părinți), specialist în Analiză Tranzacțională (parte din psihologie care studiază mecanismele psihologice prin care noi am devenit ceea ce suntem și prin care putem deveni cine ne dorim să fim), autoare de povești pentru copii, coach, trainer și speaker certificat Maxwell Leadership. Sunt o femeie curioasă, care calcă pe frici în fiecare zi, preocupată de leadershipul personal, adică cum să-ți conduci viața sau, mai bine zis, cum să te conduci prin propria viață. Scopul meu este să mă bucur de o viață împuternicită, prosperă, liberă și să-i ajut pe COPII să-și descopere superputerile (punctele forte) și să fie încrezători în puterea lor interioară, ca să aibă viața pe care o merită, iar pe PĂRINȚI îi ajut să crească copii fericiți și fără traume majore, astfel încât să aibă rezultate bune la școală, să se bucure de relații semnificative și să se simtă bine în pielea lor, fără să devină rebeli sau să ajungă în depresie.
Sunt multe moduri prin care părinții pot crește sau nu încrederea în sine a copiilor lor, iar unul dintre ele este prin cuvinte, prin ceea ce le spune. Cuvântul este creator. Cuvântul are putere magică, el poate vindeca atunci când este spus (unde, cum și de cine trebuie), acționează ca o forță. Un singur cuvânt are puterea de a influența manifestarea genelor ce reglează stresul fizic și emoțional. Un vechi proverb spune „Dușmanul cel mai aproape omului este limba, și prietenul cel mai dulce, tot ea”. Adică ceea ce spunem are puterea de a face bine sau rău. Într-un conflict, cuvintele sunt cele care au puterea de a rezolva situația sau de a o înrăutăți. Este foarte important să știm, să fim atenți, ca părinți, ce spunem și, mai ales, cum spunem copiilor noștri. Sunt multe expresii pe care noi, ca părinți, le folosim cu copiii noștri, deseori fără să ne dăm seama cât de mult rău pot face. Răsfoind mai departe, vei găsi 10 dintre acestea. Folosirea lor face diferența între o gândire de tip victimă și o gândire de tip ÎNCREZĂTOR. Tu cum ai dori să fie copilul tău? Victimă sau Încrezător?
„Ceea ce credem despre noi ne modelează realitatea”, Paul Martinelli Noi credem despre noi ceea ce ni s-a spus în primii ani de viață că suntem. Ulterior putem alege conștient și lucra cu noi să descoperim cum putem să ne dezvoltăm, să ne atingem potențialul. EU SUNT = cele mai puternice cuvinte care s-au spus vreodată (Paul Martinelli). Tot ce punem după aceste cuvinte devine adevăr, iar subconștientul o ia ca pe o directivă. Când spunem copilului nostru: „ești prost”, „ești neîndemânatic”, „ești neatent”, „ești împiedicat” etc., legăm aceste cuvinte de ființă, nu de comportament, iar copilul care le aude în mod repetat, le va prelua drept adevăr. Va începe să se comporte ca și cum chiar ar fi așa cum i se spune. Este o mare diferență între a spune „ești prost” și „ai făcut o prostie”, între „ești neîndemânatic” și „uneori mai scăpăm lucruri pe jos, ce putem învăța din asta?” sau între „ești împiedicat/ă” și „pentru siguranța ta, poți fi mai atent/ă”. Exemplele pot continua. Adjectivele abuzive fac rău copiilor. După ce li se spune de câteva ori că sunt într-un fel sau altul, „vocea” deja s-a născut în mintea lor și încep să-și spună sieși acele cuvinte. 1. EȘTI PROST / PREA MIC/ NEÎNDEMÂNATIC ETC.
Fiicei mele îi spuneam și eu și bunicii că este... căpoasă. Doar pentru că ea își manifesta perseverența în anumite comportamente. Ajunsese să spună singură uneori „Sunt căpoasă, sunt căpoasă”. Era desigur ceva rău, că nu știam atunci să scot în evidență perseverența ei și când aceasta este de folosit sau nu. De asemenea, mie mi s-a spus des de tatăl meu că „sunt bătută în cap”, asta pentru că îmi mențineam punctul de vedere, iar el nu îl accepta, că nu era ca al lui. A făcut asta până a plecat din lumea asta. La un moment dat i-am spus că dacă intenția lui este să mă rănească, nu va reuși, pentru că acum eu știu cine sunt. S-a oprit, apoi a găsit o cale ocolitoare. Devenind adult, am avut situații destule în care am dat-o în bară, iar asta era dovadă de prostie. În capul meu vocea aceea „instalată” deja striga. Îmi spuneam singură: „ești bătută în cap, uite ce ai făcut”. Tot tatăl meu îmi spunea, în momentele bune, „Ești cineva”. Sincer, aceste cuvinte mă ajută acum să-mi cresc vibrația. Este blocant și mutilant pentru imaginea noastră de sine să auzim adjective abuzive, deci este bine să evităm să le spunem copiilor noștri. Comportamentele lor, care pe noi ne duc uneori la exasperare, sunt, de fapt, niște strigăte de ajutor, așa ne arată ei nevoile pe care le au. Nu știu să le verbalizeze. Nu știu să spună: „Mami, eu nu mă simt bine deloc când tu îmi spui că...”
Aceste cuvinte abuzive, spuse repetat de noi, părinții, de bunici, de profesori etc. creează un adevăr pentru ei, apoi, treptat, vor renunța la efortul intelectual, pentru că astfel cred că scapă de ridicol, se simt mai siguri dacă nu încearcă să facă anumite lucruri și vor gândi pe modelul „dacă nu încerc, nu pot să eșuez”. Din nefericire, copiii iau în serios aceste cuvinte. Copiii mici așteaptă ca părinții să le spună cine SUNT și ce pot deveni. Cuvintele abuzive vor crea indivizi nesiguri, fără încredere, care nu-și asumă responsabilități. Așa ajung mulți adulți reticenți la a lua decizii importante în viața lor, găsind tot felul de explicații, argumente, scuze. Vocile interioare își fac treaba, credințele sunt activate, iar comportamentele sunt pe măsura lor. Și nici măcar nu ne dăm seama că se întâmplă asta.
Întrebări pentru tine Am pregătit pentru tine câteva întrebări al căror răspuns te va ajuta să îți dai seama mai bine de impactul pe care cuvintele tale îl au asupra minții inconștiente a copilului tău. 1. Ce fel de voce vrei să o urmeze copilul tău? 2. Cum vrei să se simtă copilul tău după interacțiunea cu tine? poveste de viață Atunci când era mic, V.M., era un băiețel năstrușnic, curios și neobosit și se vedea asta în fiecare zi. Era foarte energic, făcea boacăne multeee, pentru că aceasta era modalitatea în care primea atenție de la părinți, de la cei din jur. Era des pedepsit și certat, pentru că nu întotdeauna ieșea bine, mai erau și alți copii afectați de faptele lui. Când a început școala, părinții au început să-i ceară responsabilitate, atenție, determinare.
Atunci când era mic, V.M., era un băiețel năstrușnic, curios și neobosit și se vedea asta în fiecare zi. Era foarte energic, făcea boacăne multeee, pentru că aceasta era modalitatea în care primea atenție de la părinți, de la cei din jur. Era des pedepsit și certat, pentru că nu întotdeauna ieșea bine, mai erau și alți copii afectați de faptele lui. Când a început școala, părinții au început să-i ceară responsabilitate, atenție, determinare. Dar ce să vezi? Nu fuseseră niciodată însămânțate în el, în primii ani de viață. Era foarte des pedepsit, pentru că ba făcea una, ba făcea alta. De pildă, o dată a stricat telefonul (fix) ca să se asigure că nu suna nimeni să se plângă de vreun comportament al lui. Altădată a tăiat salteaua de la pat pentru că era curios să vadă ce se află în interior. Începuse să mintă acasă, la școală sau în alte împrejurări. Era pedepsit din nou, și din nou și din nou.
„Boule!”, „Tâmpitule!”, „Ești un nătăfleț!”, „Ești cretin!”, „Mă, tu chiar nu faci nimic bine?” - erau cuvintele pe care le auzea cel mai des. Lua bătaie în fiecare zi, că nu se potolea. Doar știi cum se spune, că... bătaia este ruptă din rai. Evident, nu folosea la nimic. A-ți fi frică nu înseamnă că ai respect. Când V.M. era clasa a 8-a și se apropia examenul de admitere la liceu, își dorea să se ducă la profilul de Istorie-Științe sociale (așa era atunci). Nu a fost lăsat să aleagă, mama lui știa mai bine decât el. Mai târziu a vrut să se ducă la Facultatea de Istorie. Dar mama lui știa mai bine. Să devină inginer era cel mai bine pentru el. S-a ținut de el clipă de clipă, supraveghindu-l, verificându-l, luând decizii pentru el. Acum este inginer. Are un salariu bun. Este prezentabil. În mare parte din timp, se manifestă destul de agresiv cu cei din jur. Și, deși mama lui vrea ca el să aibă familia lui, pentru că are 47 de ani și trebuie să fie în rândul lumii, ei bine, el a ales să fie singur. Nu știu dacă se gândește cineva că poate băiețașul din el, copilul lui interior este speriat. Nu știu dacă se gândește cineva că vocea aia poate încă îi spune: „ești bou, tâmpit, nu ești bun de nimic, nu faci nimic bine. Ce fel de soț ai fi? Ce fel de tată ai fi? Mai bine stai singur. Așa nu ai cum s-o dai în bară.” Eu nu spun că e ceva în neregulă să nu fii într-o relație. Este în neregulă să nu fii într-o relație pentru că demonii fricii sunt mulți și au legătură cu imaginea de sine scăzută, cu neîncrederea, cu valoarea de sine.
Tu NICIODATĂ nu ești cuminte! Tu NICIODATĂ nu strângi jucăriile! MEREU lași dezordine! Tot TIMPUL pierzi câte ceva! MEREU rămâi ultimul! Niciodată nu-ți faci temele singură! Probabil că îți sunt cunoscute aceste expresii, fie că le-ai auzit tu de la părinții tăi, fie că le spui tu copilului tău, fie că le-ai auzit la alții folosindu-le. Imaginează-ți că odată, din motive obiective, nu faci curat în casă. Sau... nu ai spălat vasele... Sau ai uitat să cumperi ceva ce îți ceruse partenerul. Sau ai promis ceva cuiva și nu ai putut respecta... Nu contează dacă ești femeie sau bărbat, funcționează la fel. Dacă ți s-ar spune: - Dragă, tu niciodată nu faci curat. - Niciodată nu speli vasele. - Mereu ești uitucă. - Niciodată nu îți respecți promisiunile făcute. Sau... - Auzi, tu nu-mi cumperi niciodată flori de ziua mea. - Mereu faci glumele alea care nu îmi plac. - Tot timpul îți lași șosetele aruncate etc. Cum te-ai simți? Este neplăcut, așa este? Te simți aiurea și parcă îți vine să... Pe bune? Chiar niciodată? Mereu? Întotdeauna? 2. TU NICIODATĂ NU EȘTI CUMINTE. / MEREU MĂ SUPERI
Aceste cuvinte ar trebuie evitate. Folosite în acest fel, adică generalizând, fac mult rău. Sunt distrugătoare. Practic, anulează tot ce a fost vreodată bun. Orice a făcut copilul bun, îi anulezi când rostești aceste cuvinte. Orice ar face cineva bine, când aude aceste cuvinte recepționează în subconștient că nu contează ce a făcut bine până în acel moment. Gândește-te ce transmiți când le folosești. Chiar vrei asta pentru copilul tău?
Sacrificiu = durere, suferință A te sacrifica înseamnă să alegi să porți o durere, o suferință. Dacă faci o astfel de alegere, asumă-ți-o. La un moment dat noi alegem că vrem să devenim părinți. Asta presupune multe schimbări în viața noastră. Nu vom mai lua decizii doar în ceea ce ne privește, ci ținând cont și de nevoile și responsabilitatea față de mica făptură. Se poate ca, din dorința de a-i da copilului tot ce este mai bun, să spunem că facem sacrificii, în sensul că luăm decizii ținând cont doar de el, părintele punându-se pe ultimul loc. De ce i-am reproșa aceste lucruri copilului? Desigur, uneori sunt momente dificile, însă și acestea sunt 3. M-AM SACRIFICAT PENTRU TINE. ale familiei și copilul trebuie implicat în ele. Așa va fi pregătit pentru viață, nu sacrificându-te tu și apoi să pui în cârca lui asta. Copilul nu este „paharul cu apă de la bătrânețe”. El este o persoană liberă, independentă de tine pe care se presupune că ai educat-o astfel încât să poată să se confrunte cu viața și să ia propriile decizii. Când îi spui că te-ai sacrificat pentru el, vor apărea sentimente de vinovăție. Da, se va simți vinovat că a fost obiectul „sacrificiului”. Se va îndepărta de tine, fizic și emoțional sau va încerca să ... „repare”. Să-ți facă pe plac. Se va lăsa manipulat și în relația voastră, dar și în alte domenii ale vieții lui. Îi tai aripile.
Fiica mea a descoperit ce facultatea avea să urmeze când era clasa a XI-a și am mers la Târgul de Universități, de la Sala Palatului, București. Facultatea este la Brașov, în domeniul ospitalității și al managementului hotelier, în limba engleză, atestată Manchester, cu oportunități de practică în hoteluri de 5*, pe perioada vacanței. De fapt era obligativitate în contract această practică. Pentru noi taxele au fost mari, am făcut uneori efort în a plăti. Primul an a fost acoperit de asigurarea de studii, pe care i-am făcut-o fiicei mele când avea 10 ani. Și ea a reușit să plătească o jumătate de anul II din banii proprii, pe care i-a strâns din practica plătită. La un moment dat, când noi treceam prin niște momente dificile din punct de vedere financiar, fiica mea se simțea vinovată că a ales să meargă la această facultate. În mintea ei deja apăruseră niște voci: „Îți trebuia o facultate cu atâția bani? Dar la una de stat nu te puteai duce? Poate că intrai pe locurile bugetare...” Când mi-am dat seama ce o frământă [o, cât de cunoscută mi-era privirea aceea...], am privit-o în ochi și am asigurat-o că am decis împreună să facem asta, deci ne asumăm deciziile în ciuda problemelor financiare și învățăm ce trebuie să facem diferit. Mi-a zâmbit și am simțit ușurarea ei. Nu îi voi reproșa niciodată că am susținut-o în alegerea ei. poveste de viață
De foarte multe ori, năzdrăvăniile copiilor noștri ne marchează, ne influențează emoțiile și ne stârnesc. Fie că ne ignoră când le spunem anumite lucruri sau că fac opusul a ceea ce le cerem, putem răbufni. Mai ales după o zi încărcată, după multe responsabilități duse mai mult sau mai puțin până la capăt. Motive avem să ridicăm tonul, să ne enervăm și sunt multe modalități prin care putem să ne manifestăm. Avem de ales între a ridica tonul, a certa copilul, poate a-l lovi, a-l pedepsi, a-l face si pe el să sufere pentru că ne-am supărat. Sunt nenumărate situațiile când noi, părinții, spunem copilului „M-am supărat pe tine”. De fapt, ce vrem să spunem este că suntem supărați din cauza comportamentului copilului, nu pe el, pe copil, cu totul, ca ființă. „Pe tine” face o mare diferență, pentru că acesta este identitar. Așa cum sunt cele două cuvinte creatoare EU SUNT. Se referă la ființă, la A FI. Reacțiile sunt neplăcute, iar copilul, fie că arată, fie că nu, este profund marcat de acest „M-am supărat pe tine”. Se simte cu totul în afara ta, ca părinte. Ei înțeleg și simt aceste cuvinte încă de la câteva luni. Ceea ce ar fi potrivit să spunem este: Ceea ce ai spus / Ceea ce ai făcut / Comportamentul tău m-a deranjat. Faptele noastre au consecințe. Este diferit, așa este? Transmitem că „te iubesc orice ar fi!” 4. M-AM SUPĂRAT PE TINE!
Iubirea este cea mai importantă. Iubirea stă la baza echilibrului emoțional, este fundamentul a tot. Când vorbim de iubire, ne referim, fără nicio îndoială, la iubire necondiționată. Iubirea necondiționată - lumina călăuzitoare, care strălucește în întuneric și care ne ajută pe noi, părinții, să ne dăm seama unde ne aflăm și ce trebuie să facem ca să ne creștem copilul. Iubirea necondiționată înseamnă a-ți iubi copilul orice ar fi, indiferent cum arată, indiferent ce talente are, ce calități sau defecte are, indiferent de ceea ce face. Asta nu înseamnă să fim de acord cu orice comportament și nu înseamnă că faptele nu au consecințe. De asemenea, nu înseamnă că îi vom arăta iubirea noastră chiar tot timpul. Este nevoie de iubire și este extraordinar să le spunem copiilor noștri, așa, ca ... din senin, te iubesc, te admir, îmi face plăcere să fiu cu tine, sunt fericit/ă că ești copilul meu etc. Iubirea este cea care umple rezervorul copilului, chiar înainte ca acesta să fie educat și disciplinat eficient. Când are rezervorul plin, copilul este mai dispus să asculte sfaturile pe care părinții le dau. 5. NU TE MAI IUBESC!
Ți s-a întâmplat și ție să auzi de la părinții tăi cuvinte precum: „SĂ NU TE PRIND CĂ... fumezi / că mai spui așa ceva / că mai faci asta” etc.? Cu toții le-am auzit. Dar ți s-a întâmplat și ție să folosești aceste cuvinte? De multe ori, părinții spun asta, mai ales când au impresia că ceea ce au făcut sau au spus copiii este foarte grav. De multe ori o fac din tendința de a-i proteja, de a-i feri de experiențe neplăcute, care le pot afecta siguranța, sănătatea, uneori chiar viața. Eu nu i-am spus niciodată fiicei mele „să nu te prind că...”. Am creat cu ea o relație de încredere, încă de când era bebeluș și i-am spus la ce se poate expune când face anumite alegeri. I-am dat posibilitatea să aleagă, ajutând-o să înțeleagă că alegerile vin la pachet cu consecințe și responsabilități. În momentul când îi spui copilului „să nu te prind că...” el o să aibă grijă să nu-l prinzi. Va face acele lucruri pe ascuns, cu creativitate, ca să nu fie prins. Păi doar i-ai spus clar, nu-i așa? :) Doar că el nu a înțeles la ce se expune. În momentul când noi le impunem copiilor ceva, când le interzicem, când îi comparăm, ei opun rezistență. Cu cât impunerea este mai mare, cu atât rezistența va fi mai mare. 6. SĂ NU TE PRIND CĂ...
Ne naștem cu capacitatea de a plânge, plânsul fiind un mod de comunicare. Bebelușul plânge și o face pentru că îi este foame, îi este frig sau cald, pentru că este speriat, obosit, îl doare ceva sau are vreun disconfort. Crescând, copiii devin capabili să folosească cuvinte, dezvoltă abilități și comportamente care să îi ajute să-și exprime nevoile, și plânsul lor își schimbă mesajul. Când copiii sunt copleșiți de sentimente puternice precum: oboseală, foame, sete, frustrare, teamă, rușine, plictiseală, durere, furie etc., plânsul este un răspuns normal. Este cea mai la îndemână metodă de a exprima ceea ce simt. 7. NU MAI PLÂNGE!
De multe ori, când copilul plânge, suntem exasperați, suntem obosiți și avem tendința să le spunem pe un ton ridicat sau coborât: „Nu mai plânge, ce, ești bebeluș?” „Ești băiat și băieții nu plâng!” „Plângi degeaba, ăsta-i motiv de plâns?” „Încetează cu plânsul, că-ți dau vreo două ca să ai motiv serios de plâns.” „Hai, mă, mami, plângi dintr-atât?” A le cere copiilor să nu mai plângă (sau nouă) nu este un lucru înțelept. Este ca și cum negăm ceea ce simt. Plânsul este un fenomen necesar în procesul de vindecare și recuperare. Negarea emoțiilor copilului îi transmite acestuia un mesaj indirect că ceea ce simte este greșit. Plânsul este eliberator și nu, nu este rușine să plângi. Și nici dovadă de slăbiciune. Corpul știe ce face. Așa că și tu, mami sau tati, dă-ți voie să plângi fără să te rușinezi din această cauză și dă-i voie și lui să plângă.
- Uite Nicoleta ce cuminte este, nu ca tine. - M-am săturat de fițele tale. De ce nu poți să fii și tu ca ceilalți? - Marineasca cum a putut să ia 10 și tu nu? Ea ce fel de cap are? Comparațiile sunt un alt factor care duc în jos stima de sine. Ele sunt o mare presiune pe imaginea de sine. Mesajul pe care îl transmitem când ne comparăm copiii este: „Nu ești suficient de bun(ă)”, „Nu te accept așa cum ești”. Nu este sănătos să compari copiii. Când îi compari, apar frustrările că nu pot fi aceleași progrese. Copiii sunt unici, au tipuri de personalitate diferită, tipuri de inteligență diferită. Din păcate, învățământul nostru românesc recunosc doar două dintre cele opt tipuri de inteligență. Nu-i putem pune pe toți copiii pe un pat al lui Procust și să-i măsurăm după câtă română și matematică știu. 8. TU DE CE NU EȘTI CA...
Promisiunea... De multe ori facem promisiuni. De multe ori ni se fac promisiuni. De cele mai multe ori se întâmplă să nu fie ținute, iar motivele sunt multe și pertinente. A promite unui copil ceva generează multe așteptări din partea acestuia. Dacă i se spune copilului că va fi dus în parc, el consideră promisiunea ca o garanție că nu va ploua afară, nu va bate vântul sau nu va fi frig, el nu va fi bolnav sau nu apare altceva urgent din partea cui a promis. Reacția este, de multe ori, ceva de genul „dar ai promis” și orice explicație ai da, nu este luată în seamă. Îți vei fi dorit să nu fi promis nimic. Este bine să promitem doar ceea ce știm sigur că putem îndeplini. A le cere copiilor să ne promită că vor fi cuminți, vor mânca tot, vor lua note mai bune etc. nu este foarte înțelept. Promisiunea nu-i aparține și este ca și cum ar oferi un cec de la o bancă unde nu are cont. Încrederea va fi afectată, atât în relația părinte - copil, cât și în viață. De ce să avem încredere când cineva ne promite ceva din moment ce nu se va ține de promisiune? Când mă puneam să-i promit, eu îi spuneam fiicei mele: Să vedem... nu știu sigur, deci nu îți promit. 9. ȘTIU CĂ ȚI-AM PROMIS, DAR...
Suntem foarte ocupați, nu există vreun dubiu. Avem tot felul de responsabilități, tot felul de activități, tot felul de cerințe, jobul, familia, copiii și... doar 24 de ore. Oare de câte ori am spus că ne-am mai dori încă 24? Sincer, oare chiar ni le dorim? Ne-am pune atunci și pe noi înșine în agendă? Am fi mai odihniți și mai relaxați? Ne-am dori să avem mai mult timp cu copilul nostru, spunem asta deseori. Ei cresc atât de repede! Mai mult, felul în care petrecem timpul cu copilul în primii ani de viață, va face diferența în sănătatea lui emoțională. Copiii își doresc și ei timp cu părinții. Se mulțumesc și cu ce primesc. Copiii de la cursurile mele, în cadrul unor exerciții, au spus ca își doresc ca mami, în special, să aibă mai mult timp de petrecut cu ei. 10. NU AM TIMP DE TINE ACUM...
Nu ne dăm seama cât înseamnă pentru copil, dar și pentru noi, pentru relația noastră, să fim acolo când ei ne vor lângă ei, când au nevoie de noi. În România, majoritatea relațiilor dintre părinți și copii se rup la adolescență și când ei sunt adulți, relația autentică cu părinții este pierdută. Rămâne o legătură firavă, în care, întrun caz fericit, copiii și părinții se ajută reciproc din când în când. A spune copilului „Nu am timp de asta acum!” poate fi recepționat drept respingere. Le putem explica că vom fi disponibili mai târziu. Se recomandă să ne lăsăm la nivelul lor, să avem contact vizual și să le spunem că îi iubim, că așteptăm cu nerăbdare să petrecem timp cu ei, după ce facem acel lucru pe care îl avem de făcut. Iar când suntem în stare de bine, oferim din preaplinul nostru, petrecând clipe minunate împreună.
Întrebări pentru tine 1. Cât din potențialul tău folosești în acest moment? Ia fiecare domeniu de viață și răspunde-ți (pentru tine personal, ca soție, ca mamă, ca fiică, ca șef sau ca subaltern etc.) 2. Ceea ce îi spui copilului tău cum îl face să se simtă? Iubit? Important? Bucuros? Umilit? Trist? 3. Când copilul tău are niște comportamente care pe tine te deranjează, ce mesaje au ele pentru tine? 4. Care sunt 5 comportamente ale tale pe care vrei să le schimbi față de copilul tău? Ce pui în locul lor? Am pregătit pentru tine câteva întrebări al căror răspuns te va ajuta să îți dai seama mai bine de impactul pe care cuvintele tale îl au asupra minții inconștiente a copilului tău.
Sunt foarte multe persoane pentru care nu contează dacă își lovesc copilul sau îl ceartă, folosind expresii jignitoare sau abuzive. Consideră că bătaia e ruptă din rai sau o mamă de bătaie nu strică, uneori poate fi și... soră cu moartea. Vă dați seama ce înseamnă aceste cuvinte? Mai ales asocierea mamă și bătaie, soră și moarte. Brrr!!! În ceea ce privește cuvintele jignitoare, abuzive, care lovesc precum un cuțit în inimă și, împreună cu energia cu care au fost emise, fac ravagii, creează o realitate nedorită, ele intră la categoria abuz verbal. Din păcate suntem atât de familiarizați cu abuzul verbal, încât nici măcar nu-l considerăm abuz. Ne trăim viețile înconjuraţi de oameni „minunați”, „netraumatizați”, însă paradoxal trăim într-o societate plină de violență și oameni răniți. Da, e multă violență și răutate în jur, pe care aproape că le respirăm. Cu siguranță, ele izvorăsc din rănile pe care o persoană le are, chiar dacă persoana crede că „nu am nimic, uite ce bine îmi este”. Când avem traume, le dăm mai departe și nici măcar nu suntem conștienți de asta. ȘI DACĂ AM LUAT BĂTAIE, CE? DACĂ MI S-AU SPUS ANUMITE CUVINTE, CE? DE-AIA AM AJUNS „BINE”!
„Lasă că părinții mei m-au bătut când eram copil și nu mai sunt așa traumatizat!”, zice bărbatul care a fost denunțat de fosta parteneră pentru violență fizică. „Când eram copil m-au atins bine de tot și acum sufăr de o “traumă” care se numește “educație”, spune femeia care nu înțelege de ce toți partenerii pe care îi are ajung să fie agresivi cu ea. „Părinții mei m-au obligat să aleg o carieră în care să fac bani și uite ce bine am ajuns!”, spune bărbatul care așteaptă cu înfrigurare fiecare zi de vineri, disperat că este nevoit să facă zilnic ceea ce nu îi place. „Mama m-a învățat ce înseamnă respectul cu papucul și bine mi-a făcut”, spune femeia care fumează un pachet de țigări pe zi pentru a-și ține sub control anxietatea. Așadar, ce fel de adulți dorim să devină copiii noștri? Exemplele au fost preluate de pe https://psihoterapeut-cluj.ro/despre-traume/)
Ca părinți, nu ne dorim ca ai noștri copii să fie temători, lipsiți de încredere, nesiguri pe ei, dezordonați, mitocani, nerespectuoși, nesimțiți etc. Ce am putea face să evităm asta? Doar vedem ce se întâmplă în jurul nostru. Dacă dorești ca ai tăi copii să aibă ÎNCREDERE, ATITUDINE POZITIVĂ, CURAJ, IMAGINE DE SINE POZITIVĂ, să se cunoască pe ei înșiși și să se descurce cu emoțiile lor, să facă ALEGERI potrivite, să se prețuiască, noi putem să-i ajutăm prin resursele pe care ți le oferim, prin poveștile pe care le creăm pentru copii, prin programele noastre de dezvoltare a abilităților de viață. Te invit în grupul de Facebook „Alături de părinți pentru copii”. Mă înscriu în grupul de Facebook „Alături de părinți pentru copii”