Silva, Daniel - Violoncelista

Mueller III, agenții operativi ruși din online au furat identitatea unor cetățeni
americani, au pozat în activiști politici și religioși pe rețelele sociale și s-au
folosit de subiecte cu potențial conflictual, ca rasa și imigrarea, ca să ațâțe
un electorat deja dezbinat – totul în sprijinul candidatului preferat de ei,
starul de reality-show și dezvoltatorul imobiliar Donald Trump. Agenții ruși s-
au dus și în SUA ca să adune informații. Și-au concentrat eforturile pe
statele-cheie din bătălie și, în mod remarcabil, și-au coordonat pe ascuns
acțiunile cu membri ai campaniei lui Trump în august 2016 ca să organizeze
mitinguri în Florida.

Intervenția rusă a inclus și o piratare a Comitetului Național Democrat,
care a dus la scurgerea de informații devastatoare în plan politic a mii de e-
mailuri, stârnind mare agitație în Convenția Democrată din Philadelphia. În
raportul final, dat publicității în formă revizuită în aprilie 2019, Robert
Mueller a spus că eforturile Moscovei au făcut parte dintr-o campanie
„generalizată și sistematică” de a-l sprijini pe Donald Trump și de a-i submina
rivala, pe Hillary Clinton. Mueller n-a putut să stabilească existența unei
conspirații criminale pasibile de punere sub acuzare între campania lui
Trump și guvernul rus, însă a afirmat că martori-cheie au folosit comunicare
codificată, au avut comportament obstrucționist, au dat mărturii false sau
care au indus în eroare, sau au ales să nu depună mărturie. Poate cea mai
incriminatoare a fost concluzia consilierului special că această campanie a lui
Trump „se aștepta să tragă foloase electorale de pe urma informațiilor
furate și date publicității prin eforturile rușilor”.

Un raport exhaustiv în cinci volume dat publicității de Comitetul
Informativ al Senatului, condus de republicani în august 2020, a mers chiar
mai departe, înfățișându-i pe consilierii de rang înalt ai lui Trump ca dornici
să obțină sprijin de la principalul adversar mondial al Americii. Raportul,
punctul culminant al unei investigații de trei ani, prezintă detaliat o rețea
complexă de contacte între campania lui Trump și ruși care au legături cu
Kremlinul și cu serviciile de informații ruse. Spune că legătura „cea mai
directă” a fost Paul Manafort, agentul secret republican veteran căruia îi
place să trăiască pe picior mare – în garderoba sa vastă cu haine scumpe
există și o jachetă din piele de struț în valoare de 15.000 de dolari –, care a
fost pentru scurt timp directorul campaniei. Manafort, sugerează comitetul,
a fost compromis de faptul că a câștigat zeci de milioane de dolari
reprezentând candidați politici pro Kremlin din Ucraina. De asemenea, era

profund îndatorat oligarhului rus Oleg Deripaska, pe care comitetul l-a
caracterizat ca „reprezentant” al serviciilor de spionaj ale Kremlinului și
Rusiei.

Însă până și Oleg Deripaska trebuie să fi fost luat prin surprindere când în
zorii zilei de 9 noiembrie 2016 Donald Trump a apărut în fața suporterilor
uluiți din sala de bal a unui hotel din Manhattan ca președintele învingător în
alegeri al celei mai puternice națiuni din lume. După ce s-a instalat în funcție,
Trump i-a umplut de laude pe bandiții autoritariști, a primit la Casa Albă
populiști antidemocratici europeni, a dat peste cap eforturile SUA de a
promova democrația în lume și a perturbat relațiile cu aliații tradiționali ca
Marea Britanie, Germania, Franța și Canada. Și odată, în timpul unei întâlniri
în Biroul Oval cu ministrul de externe rus și ambasadorul rus la Washington,
Trump a divulgat o informație foarte secretă oferită de un aliat apropiat din
Orientul Mijlociu – informație care era atât de secretă, încât nu era
împărtășită tuturor membrilor guvernului SUA. Acel aliat din Orientul
Mijlociu era Israelul, și se spune că divulgarea secretului a periclitat o
operațiune care dăduse spionajului israelian o fereastră spre acțiunile
interne ale Statului Islamic în Siria.

Însă poate cel mai îngrijorător lucru era hotărârea lui Trump de a retrage
SUA din NATO, temelia ordinii postbelice globale. Se spune că fostul șef de
cabinet al Casei Albe, John Kelly, ar fi zis că „una dintre cele mai dificile
sarcini cu care s-a confruntat” a fost încercarea de a-l împiedica pe Trump să
iasă din alianță. John Bolton, după ce și-a dat demisia din funcția de consilier
pe problemele de securitate națională, a scris că era convins că Trump o să
iasă din NATO dacă e ales a doua oară.

Obsesia lui Trump cu subminarea blocului NATO și fidelitatea sa specială
față de Vladimir Putin au ridicat întrebări neplăcute despre loialitatea lui, ca
și purtarea lui la o mult-așteptată întâlnire la vârf cu Putin la Helsinki în iulie
2018. Stând alături de liderul rus, Trump și-a făcut propria comunitate a
serviciilor de informații să tragă concluzia că Moscova a intervenit în alegeri.
Până și colegii republicani l-au condamnat, răposatul John McCain din
Arizona calificând remarcile ca „cele mai scandaloase” făcute vreodată de
vreun președinte american. În seara aceea, în New York Times a apărut o
frază care cândva era inimaginabilă, scrisă de editorialistul Thomas L.
Friedman: „Există dovezi covârșitoare că președintele nostru, pentru prima
dată în istorie, este angrenat, în mod deliberat, sau prin neglijență crasă, sau

din cauza propriei personalități perverse, într-un comportament trădător”.
Friedman nu era singurul îngrijorat de purtarea președintelui. După

spusele legendarului reporter Bob Woodward, Dan Coats, fostul senator
republican conservator din Indiana care a fost primul director al serviciului
de informații național, se temea că președintele SUA acționează ca un agent
rus. Coats, a scris Woodward în capodopera sa din 2020, Furia, „continua să
aibă convingerea secretă, care se întărise, nu slăbise, cu toate că nu era
sprijinită pe dovezi, că Putin îl are cu ceva la mână pe Trump”.

Fără îndoială, Coats a fost alarmat de eforturile făcute de Trump ca să
ascundă amănuntele întâlnirilor față în față cu Putin. O dată, după o întâlnire
la Hamburg, Trump se spune că a recurs la măsura extraordinară de a lua
notele scrise de mână de traducătorul său. După spusele lui Washington
Post, nicăieri în dosarele guvernului SUA nu există o înregistrare amănunțită
despre cinci întâlniri dintre Donald Trump și Vladimir Putin.

Comunitatea serviciilor de informații din SUA a tras concluzia că Putin,
hotărât să-l ajute pe Trump să-și păstreze funcția, a autorizat a doua
intervenție rusească în timpul campaniei prezidențiale din 2020. Trump, a
cărui lipsă de popularitate a atins un nivel fără precedent, prejudiciat de
felul prostesc în care a gestionat pandemia de coronavirus, a devenit primul
președinte de la George H.W. Bush încoace căruia poporul american i-a
refuzat realegerea. A primit 232 de voturi ale electorilor, mult mai puțin
decât cele 270 cerute, și a pierdut alegerea poporului cu peste șapte
milioane de voturi, o marjă de 4,4 procente. Din 1960 încoace, cinci alegeri
au fost la diferență mai mică. Și totuși, niciunul dintre candidații învinși –
Richard Nixon, Hubert Humphrey, Gerald Ford, Al Gore și John Kerry – n-a
refuzat să-și recunoască înfrângerea, n-a perturbat transmiterea oficială a
puterii și n-a instigat la insurecție violentă. Dar, ce-i drept, niciun alt candidat
la președinția Americii n-a solicitat, acceptat și exploatat ajutorul unei forțe
străine ostile. Această onoare o are numai Donald Trump.

Refuzul lui Trump de a accepta rezultatele alegerilor a lăsat America
primejdios de divizată. De asemenea, a slujit la radicalizarea și mai
pronunțată a Partidului Republican. Pippa Norris de la Kennedy School of
Govemment, Harvard, a tras concluzia că GOP24-ul lui Trump este acum un
partid populist autoritarist care „e gata să submineze principiile democratice
în goana după putere”, la fel ca formațiunile de extremă dreaptă Alternativă

pentru Germania, Partidul Libertății din Austria și Alianța Civică din Ungaria,
condusă cu mână de fier de Viktor Orbán.

Sondajele recente par să sprijine concluzia profesoarei Pippa Norris. Mulți
dintre votanții republicani nu mai cred în democrație. Lucru și mai
îngrijorător, dintr-o anchetă desfășurată de conservatorul American
Enterprise Institute a reieșit că 39% din republicani susțin folosirea violenței
pentru atingerea scopurilor politice. Mulți vorbesc pe față de război civil.
Acum, printre delegații la Congres ai partidului se numără două membre –
Lauren Boebert din Colorado și Marjorie Taylor Greene din Georgia – care și-
au exprimat sprijinul pentru elemente ale teoriei conspirației de extremă
dreaptă antisemite numite QAnon. Înainte să câștige în districtul ei profund
roșu din Georgia, Greene și-a exprimat online sprijinul pentru executarea
unor agenți FBI și unor membri democrați ai Congresului, printre care
purtătorul de cuvânt al Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi. Alt membru
republican dintre cei veniți în 2020, Mary Miller, l-a citat favorabil pe Adolf
Hitler într-un discurs înfocat ținut cu o zi înainte de insurecția de la Capitoliu.
Și totuși, stimata doamnă din partea de sud-vest a statului Illinois rămâne în
Conferința Republicană a Camerei Reprezentanților.

Și toate astea Vladimir Putin le găsește, cu siguranță, pe gustul său. Da, în
cele din urmă Donald Trump l-a dezamăgit nereușind să-i ofere retragerea
americană din NATO, însă stricăciunile pe plan intern pe care le-a lăsat în
urmă Trump vor da roade în anii următori. Numai asediul Capitoliului, și tot
a meritat investiția făcută de Rusia. Acei adepți ai supremației rasei albe,
neonaziști, antisemiți și teoreticieni ai conspirației QAnon care au jefuit
templul democrației americane în numele lui Donald Trump făceau și ei jocul
lui Putin. La fel și gazdele talk-show-urilor și emisiunilor de știri de la radio și
televiziune care au ațâțat furia răsculaților cu fantezii neîntemeiate despre
furarea alegerilor. O Americă divizată politic și destabilizată – o Americă
virând spre naționalism, autoritarism și izolare – nu i-ar pune nicio problemă
lui Putin acasă sau în țările în care țintește să extindă influența răuvoitoare a
Rusiei. În ceea ce-l privește pe Vladimir Putin, au fost bani bine cheltuiți.

virtual-project.eu

Notes

[←1]

Pe Downing Street, la numărul 10, se află sediul prim-ministrului.

[←2]

Chimică, biologică, radiologică și nucleară.

[←3]

National Health Service, sistemul de stat care se ocupă de sănătatea populației din Anglia.

[←4]

Government Communications Headquarters – sediul uneia dintre cele trei agenții de informații
și securitate din Marea Britanie.

[←5]

Literal, „căsuță” (în limba franceză în original) Porțiune a unei clădiri mai mari, de obicei cu
două niveluri, cu intrare separată.

[←6]

Acolo se află sediul Comunității Serviciilor Israeliene de Informații.

[←7]

Localitate organizată ca o cooperativă agricolă.

[←8]

Forțele armate ale Israelului.

[←9]

Bunic.

[←10]

Conflictul de trei decenii dintre naționaliști și unioniști.

[←11]

National Security Agency.

[←12]

Referire la 1984 de George Orwell.

[←13]

Importantă stradă din Londra, a cărei imagine este asociată cu principalele ziare din Marea
Britanie.

[←14]

Freddy Krueger este ucigașul din seria de filme Coșmar pe Elm Street.

[←15]

„Another One Bites the Dust”, melodie a trupei Queen

[←16]

A doua locuință sau casă de vacanță (în limba rusă în original).

[←17]

Casa Libertății.

[←18]

Alianța Globală pentru Democrație. GAD este acronimul pentru Generalized Anxiety Disorder
(tulburarea de anxietate generalizată).

[←19]

Când mă îndrăgostesc.

[←20]

Grup de opt universități de mare prestigiu.

[←21]

Lovitură de stat ratată, inițiată de Hitler în noiembrie 1923

[←22]

Numerii, 23:23, în Biblia, Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1968, p. 177.

[←23]

În original, uncivil: joc de cuvinte intraductibil, bazat pe faptul că civil înseamnă atât
„civil/cetățenesc”, cât și „politicos/ bine-crescut”.

[←24]

Grand Old Party, Partidul Republican.