Constantinescu, Grigore & Boga, Irina - O calatorie prin istoria muzicii - retail

nimic nu este mai frumos decât să auzi spunându-se că: această
muzică este muzica din Buenos Aires… M-am îndrăgostit de
muzică; dacă nu eşti îndrăgostit de ea, este mai bine să nu te apuci
s-o cânţi. Muzica este ca o femeie, dacă nu o iubeşti, te lasă. Eu o
iubesc şi, de fiecare dată, mă îndrăgostesc şi mai tare de ea, căci
spiritul meu se hrăneşte cu muzică.
Născut la Mar del Plata, Piazzola a trăit un timp la New York, unde
a beneficiat de îndrumările lui Rachmaninov. Tot în tinereţe, a fost
aproape de Carlos Gradel, cel mai mare interpret de tangouri. Apoi,
ca bandoneonist, a făcut parte din orchestra lui Anibal Troilo. La
recomandarea lui Artur Rubinstein ajunge să studieze compoziţia cu
Alberto Ginastera. Educaţia sa muzicală se completează cu studii
întreprinse sub îndrumarea Nadiei Boulanger (compoziţie) şi a lui
Hermann Scherchen (dirijat). Dar, neîndoios, germenul inspirator
rămâne tangoul argentinian care, aşa cum mărturisea artistul, este o
muzică superbă.
Dacă în deceniul patru al secolului XX era contestat vehement de
compatrioţi, Astor Piazzolla a devenit astăzi regele de necontestat al
tangoului, exprimând tristeţea, melancolia, lumea contrastelor, toate
surprinse şi cuprinse în câteva minute de muzică.
Pentru Astor Piazzola tangoul a fost „o muzică plină de sudoare, fum
de ţigară, pete de sânge, riduri, gingăşie, murdărie, vise, profeţii,
jurăminte de dragoste, explozii de ură, îndoieli şi convingeri”.
În lucrarea Tres Tangos pentru bandoneon şi orchestră sunt
alternate mişcări contrastante. Astor Piazzolla construieşte nu numai
un pod între Lumea Veche şi cea Nouă, dar şi între tangoul
tradiţional şi noul tangou. Melodiile nostalgice şi turnurile armonice
se amestecă fără încetare într-un limbaj de avangardă, care ajunge
ca în cel de-al treilea tangou să aducă aminte uneori de o maşinărie
grotescă. Sinfonieta reflectă ecourile cunoaşterii muzicii europene şi
asimilarea sugestiilor muzicii ţării sale pe structuri tradiţionale. Ave
Maria, în original pentru pian şi oboi, face parte din muzica de film
scrisă pentru creaţia cinematografică „Enrico IV” a lui Marco
Bellocchio, avându-i ca protagonişti pe Marcello Mastroianni şi
Claudia Cardinale. La un moment dat, Astor Piazzolla îi adaugă
textul în italiană şi înalţă o rugă extrem de expresivă. Decarissimo

251

este un tangou clasic, cu pulsaţia ritmică, structura şi încărcătura
emoţională tradiţională, iar Chiquilin de Bachin, una dintre puţinele
lucrări compuse într-o măsură de trei timpi.
În 1970 Astor Piazzolla compune oratoriul El Pueblo Joven („Poporul
tânăr”), pentru soprană, recitator, bandoneon, cor şi orchestră, în
colaborare cu poetul Horacio Ferrer, lucrare a cărei primă audiţie
are loc la Saarbrücken. Această lucrare amplă este construită în
două părţi, pe parcursul cărora sunt relatate două poveşti: prima, pe
durata unei uverturi şi a cinci Memorii, expune viaţa unui popor
care a locuit pe ţărmurile Râului Rio de la Plata; cea de-a doua
prezintă, de-a lungul unui interludiu şi a şapte Mesaje, viaţa unui alt
popor nou, necunoscut.
Concertul pentru chitară, bandoneon şi orchestră este o alternativă
îmbogăţită a acestui gen argentinian. Piazzola se comportă faţă de
cele două instrumente cu o atitudine originală a unei conversaţii
capabile a le pune în valoare resursele de sunet incisiv şi de ritmică,
ceea ce face ca desfăşurarea muzicii să se particularizeze faţă de
literatura de factură romantică ce însoţeşte majoritar lumea stilistică a
acestora. Vom identifica factura acestei muzici concertante urmărind
un moment din această creaţie. Le Quatro Stagione Porteñe a fost
compusă între 1965 şi 1970, lucrarea fiind preluată de numeroşi
interpreţi. Dialogul violinei soliste cu orchestra se doreşte, pentru
secolul XX, o replică a Anotimpurilor vivaldiene. Lucrarea lui Piazzola
este construită pe o proprie concepţie de stil a ciclului, dorind să
exprime impresiile unui trăitor din oraşul Buenos Aires, exprimând
emoţional, poetic şi muzical viaţa cotidiană, culorile Fluviului Rio del
Plata, melancoliile şi sentimentele trecerii timpului sub pulsul unui
tangou lent sau temperamental ardent. Sunt, toate acestea, creaţii
care, într-un mod mai puţin obişnuit, oglindesc cultura amero-latină.
Acesta a devenit, prin intermediul artei lui Piazzola, în ultimele
decenii, din ce în ce mai cunoscută şi europenilor.

Compozitorul argentinian Mauricio Kagel (n. 1931) şi-a promovat
propriile concepţii începând cu Musica para la torre (1952) pentru
sunete concrete şi instrumentale, ce ilustrează interesul faţă de noile
surse sonore şi faţă de aspectul vizual al interpretării. Îşi face

252

debutul european în 1958, prin frecventarea cursurilor de vară de
la Darmstadt. Stabilit în Germania, Kagel a devenit un purtător
de cuvânt al unei culturi, al unei concepţii asupra muzicii şi vieţii,
străine de Europa. Preferând umorul pedanteriei, provocarea
kageliană nu este niciodată gratuită şi se transformă într-o adevărată
învăţătură. Astfel, o a doua ascultare se arată aproape întotdeauna
necesară pentru a trece peste amuzamentele vizuale pe care
compozitorul obişnuieşte să le pună în contrapunct cu căutările de
scriitură cele mai austere. Catalogul lui Kagel numără aproape 80
de titluri, iar cea mai mare parte dintre ele are o dimensiune
vizuală: Stadttheater, Die Eschöpfung der Welt (1980) şi Aus
Deutschland (1981) sunt lucrări de scenă. Kagel tratează fiecare
cântăreţ ca solist, de unde rezultă o mare dificultate de execuţie.
Mai cităm Bestiarium, Exposition, Kantrimusik, Ludwig Van, Patru
grade, Mitternachtstük („Piesă pentru miezul nopţii”), pe texte din
jurnalul lui R. Schumann, Cneazul Igor, Stravinski, După o lectură
de Orwell, Patimi după Bach, Ein Brief, scenă de concert, tot atâtea
creaţii care l-au impus atenţiei vieţii muzicale internaţionale.

MEXIC

Primul muzician al perioadei moderne, Manuel Poncet (1882 –1948)
se remarcă prin cultura sa muzicală formată după model european.
După iniţierea în arta sunetelor la Conservatorul din Mexico, a
studiat la Bologna şi Berlin, unde a debutat ca pianist în 1906. În
Mexic a fost profesor de pian la Conservator, după care a practicat
activitatea de critic muzical la Havana. Din 1925 până în 1933
a trăit la Paris, unde a lucrat cu Paul Dukas, revenind apoi la
Conservatorul din Mexic, unde l-a avut ca discipol pe Carlos
Chavez. În creaţiile sale a dorit să îmbine tehnicile moderne cu
elementele folclorice pentru a realiza o artă naţională, în acest scop
practicând şi culegerea de folclor. Printre lucrările sale se pot
menţiona un Concert pentru pian, Balada mexicană pentru pian şi
orchestră, Chapultepec, trei Schiţe simfonice, Poema elegiaco pentru
orchestră de cameră, Concierto del Sur, pentru chitară şi orchestră,
destinat lui A. Segovia, şi numeroase cântece. Ultima lui mare

253

lucrare, Concertul pentru vioară, conţine în partea a doua ecouri
din Estrellita, un cântec publicat în 1914, devenit cel mai mare
succes al Americii Latine.

Îi urmează Carlos Chavez (1899 – 1978), care s-a format tot în
Europa, unde i-a descoperit pe Schönberg şi Stravinski, şi apoi la
New York. În 1921 baletul El Fuego nuevo i-a dat ocazia să
exploateze „primitivismul” muzicii aztece, care avea să marcheze
un număr dintre partiturile lui ulterioare, în special baletele Los
Cuatro soles şi La Hija de Colquide, dansat de celebra Martha
Graham. În 1928, a fondat Orchestra simfonică a Mexicului, în
1934 a preluat conducerea Conservatorului din Mexico şi s-a aflat
în fruntea Institutului Naţional de Arte Frumoase. Foarte legat
de folclor, inclusiv de instrumentele indigene, a lăsat o creaţie vastă
şi variată, dintre care se pot reţine Simfonia indiană, Uvertura
republicană, concerte pentru corn, pentru pian, pentru vioară, muzică
de cameră, câteva partituri reflectând idei abstracte, ca Exagonos,
Poligonos, Espiral, şi lucrări corale.

Din generaţia mai tânără se remarcă Manuel Enriquez (1926 –
1994), cu specializarea în studii muzicale superioare la New York.
El a fost, timp de două decenii, director la Conservatorul Naţional
de Muzică, la Centrul Naţional de Cercetări Muzicale şi
Departamentul Naţional al Artelor din Mexico. Distins cu mai
multe premii, şi-a prezentat lucrările cu Beethovenhalle Orchestra
din Bonn (Trayectorias, 1967), SWF (Ixámatl, 1969), ORTF
(Encuentros, 1972) şi în „Festivalul de muzică” din Venezuela
(Raíces, 1977). A fost, de asemenea, prezent cu creaţii la festivalu-
rile din Donaueschingen, Varşovia, Havana, Bourges etc. Bursier al
Guggenheim Foundation şi Deutscher Akademischer Autauschdienst,
a predat compoziţia la Universităţile din California, Los Angeles şi
San Diego (1991). Catalogul creaţiilor sale cuprinde muzică de
cameră, electronică, pentru orchestră, cantate, muzică de film.
Maniera de creaţie a evoluat de la stilul pentatonic, mexican până
la dodecafonie, minimalism şi aleatorism, dovedind un spirit deschis
inovaţiilor limbajelor de ultimă etapă, ceea ce a contribuit la situarea
muzicii ţării sale în linia actualităţii componistice internaţionale.

254

JAPONIA

Muzica japoneză reprezintă actualmente o importantă dimensiune a
creaţiei contemporane. Desigur, începuturile acestei şcoli de creaţie
aparţin unei perioade anterioare, în care, treptat, s-a făcut simţit
interesul artiştilor japonezi faţă de civilizaţia modernă europeană,
interes poate chiar mai subliniat pe planul artei sonore decât în alte
domenii artistice. Descoperită la finalul Romantismului, muzica
europeană a pătruns în Japonia mai întâi prin intermediul misiunilor
religioase sau a marşurilor militare, urmând să se dezvolte, oarecum
indirect, prin intermediul celor care au implementat în şcolile de
artă nipone principiile muzicale occidentale. Iniţiatorul Şcolii
componistice japoneze de inspiraţie europeană este considerat
Saburo Moroi, al cărui fiu, Makoto, a devenit un adept al
dodecafonismului, situaţie existentă şi în cazul lui Yoritsune
Matsudaia, şi al urmaşului său, Yori-Aki, principali reprezentanţi ai
primelor generaţii de muzicieni, din care mai fac parte Irino
Yoshiro, Toshiro Mayuzumi (elev al lui Tony Aubin), artişti care
asimilează de asemenea şi experienţele electronice sau ale pianului
preparat. Se pare că Şcoala de avangardă creatoare japoneză este
deosebit de activă. Au luat fiinţă studiouri de muzică electronică şi
festivaluri de creaţie muzicală, printre care cel de la Karuizawa este
în mod deosebit apreciat.

Printre reprezentanţii actuali ai Şcolii componistice nipone, Kaiko
Abe (n. 1911) a studiat muzica la Tokyo Music School, absolvind
studiile în 1933. Foarte curând este asmililat la Nippon Gendai
Sakkyokkuka Tarenmei şi cucereşte un renume deosebit prin
creaţiile sale camerale. Organizează în 1948, împreună cu Hirao şi
Takada, Ansamblul „Chijn Kai”. Devenit profesor al Departamentului
„Municipal College of Arts” de la Kyoto, a fost recunoscut drept
Preşedinte al Societăţii Japoneze de Muzică Contemporană.
Majoritatea lucrărilor sale – Tema cu variaţiuni şi Pastorala pentru
orchestră, Serenada, Simfonietta, numeroase creaţii camerale –
reflectă perioada de formare stilistică sub influenţa Şcolii germane.

Akira Ifukube (n. 1914) s-a format la Universitatea din oraşul natal,
Hokkaido, remarcându-se cu Rapsodia japoneză (1935), fiind
distins cu un premiu la Competiţia „Alexander Tcherepnin” de la

255

Paris şi interpretat pentru prima oară de către Boston Symphony în
1938. Printre lucrările sale, baletul Bon Dance a fost prezentat la
Viena (în 1938), iar Suita de pian, la Veneţia. Profesor la Tokio
College of Music, este autor al unui impunător Tratat de
orchestraţie. În The Prism Rhapsody, Akira Ifukube reflectă dorinţa
artiştilor niponi de a face cunoscută, prin mijloacele prelucrării
componistice europene, bogăţia imaginilor proprii culturii patriei
lor, interpretate simultan şi în succesiune. Prolific autor de muzică
de film, compozitorul a valorificat, ca de altfel numeroşi
compozitori ai secolului XX, transferul primei identităţi muzicale
spre o formă de adresare specific concertantă, în care imaginea
vizuală se retrage în faţa sugestiei de factură sonoră.

Cel mai important compozitor japonez pe plan internaţional este
considerat Toru Takemitsu (n. 1930). Muzician autodidact,
înfiinţează în 1950, la Tokio, un atelier interdisciplinar, unde se
întâlnesc, pentru a colabora, muzicieni, poeţi şi pictori. Este un
atelier experimental susţinut de Sony Corporation, mai ales prin
furnizarea unui studio de muzică electroacustică, în care Takemitsu
a compus lucrări aflate printre primele exemple ale genului în
Japonia: Relief static (1954), Vocalism A-I (1955). Pornind de la
modelul lui Webern, Messiaen, Debussy, dar mai ales de la propria
lui experienţă de tânăr japonez la sfârşitul celui de al Doilea Război
Mondial, când muzica occidentală a invadat Japonia, el creează
într-un stil eclectic şi suplu, în care intervin atât instrumentele
occidentale, cât şi cele tradiţionale japoneze şi muzica
electroacustică. Acest stil exprimă şocul culturilor occidentale şi
japoneze ca pe o „antinomie fertilă” în care cele două blocuri, cele
două tipuri de gândire, „se luptă”. Forma, ca la Debussy, este în
permanenţă reinventată, prezentându-se ca „rezultatul direct şi
natural pe care sunetele îl impun prin ele însele şi pe care nimic nu-l
predetermină de la început”. Takemitsu a compus muzică pentru
filmele Harakiri şi Kwaidan, de Masaki Kobayashi, Femeia
nisipurilor, de Kurosawa şi Ceremonia, de Oshima.
Ca lucrări de concert, putem aminti: Pause Uninterrupted, pentru
clarinet, Recviem, pentru orchestră de coarde, Singurătate sonoră,
pentru orchestră, Sunetul-Caligrafie I – III, Landscape, Music of Trees,

256

Corona, pentru unul sau mai multe piane, Water Music, pentru
bandă magnetică, Arc, pentru pian şi orchestră, Texturi, pentru
orchestră, Blue Aurora, piesă de teatru muzical pentru Toshi
Ichiyanagi etc. Este considerat compozitorul cel mai apropiat de
lumea muzicală niponă modernă, în dialogul sonor internaţional.
Contemporanul său Joji Yuasa (n. 1929) şi-a desăvârşit studiile
superioare în medicină, fiind autodidact în componistica muzicală.
În 1951 a participat la Grupul „Jikken Kobo” (laboratorul experi-
mental) împreună cu compozitorul Toru Takemitru şi pianistul
Takahiro Sonoda, sub conducerea poetului Shuzo Takiguchi. A
devenit cunoscut pentru creaţiile sale electroacustice şi prin
integrarea activităţii sale la IRCAM. Între 1981 şi 1994 a fost profesor
la Universitatea din San Diego, California. Dintre lucrările sale, încă
necunoscute publicului românesc, menţionăm Cosmos Haptic
pentru pian, Interpenetration pentru două flaute, Projection
Esemplastic for White Noise, Triplicity pentru două contrabasuri,
Projection pentru cvartet de coarde, Utterance pentru cor mixt,
Chronoplastic pentru orchestră, muzică de film (Funeral Parade of
Roses, The Funeral, Owls' Castle).
Muzica japoneză modernă este încă un domeniu destinat studiului
şi cunoaşterii, pentru a fi integrată cât mai complet în peisajul
muzical universal, împreună cu alte culturi extraeuropene.

257

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Cosma, Viorel, Muzicieni români, Lexicon, Editura muzicală, Bucureşti
De Conde, Roland, Dictionaire des musiciens, Microcosme, Éditions
du Seuil, Paris
Ewen, David, The world of twentieth century music, Prentice-hall,
inc- 1968
Harnoncourt, Nikolaus, Le langaje musical, Éd. Gallimard, Paris,
1984
Kobbe, Gustave, Tout l’opéra, Éd. Robert Laffont, Paris, 1991
Rosental, Michael & Warrack, John, Guide de l’Opéra, Librarie
Antheme Fayard, Paris, 1986
Sava, Iosif; Rusu, Petru, Istoria muzicii universale în date, Editura
muzicală Bucureşti
*** Encyclopédie de la Musique, Éd. Fasquelle, Paris 1954, Francois
Michel
***The New Grove dictionary of music & musicians, edited by
Stanley Sadie, Macmillan Publishers Limited, 1980
***Larousse, Mari compozitori, Editura Enciclopedică Bucureşti,
2000

258

DE ACELAŞI AUTOR

Dimitrie Onofrei, monografie, Ed. Muzicală, 1970
Jazzul de A. Hodeir (traducere), Ed. Muzicală, 1970
Ghid de operă (în colaborare), Ed. Muzicală, 1971
Ghid de balet (în colaborare), Ed. Muzicală, 1973
Cântecul lui Orfeu, Ed. Eminescu, 1976
Romantismul în prima jumătate a secolului XIX, Ed. Conservatorului
de Muzică din Bucureşti, 1980
Istoria muzicii şi formele muzicale, vol. 2 (în colaborare), Ed.
Didactică şi Pedagogică, 1980
Istoria operei în date, Litografia Conservatorului de Muzică din
Bucureşti, 1980
Diversitatea stilistică a melodiei în opera romantică, Ed. Muzicală,
1980
George Enescu, viaţa şi opera, schiţă monografică, Ed. Muzicală,
1981
Matei Socor, monografie, Ed. Enciclopedică, 1983
Margareta Metaxa, o voce a operei române, monografie, Ed.
Muzicală, 1987
Splendorile operei, dicţionar de teatru liric, Ed. Didactică şi
Pedagogică, 1995
Madrigal sau magia sunetelor, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1996
Tudor Ciortea, Oglindirile unei vieţi, monografie, Ed. Academiei de
Muzică din Bucureşti, 1997
Dialoguri despre Preludiu, Ed. Tinerimea Română, 1997

259

Istoria muzicii universale, 1600 – 1750 (în colaborare), Ed. România
de mâine,1998
Primăvara muzicii, Corul de copii Radio la semicentenar, Ed.
Globus, 2000
Verdi Nemuritorul, de Valentin Teodorian (îngrijire de ediţie), Ed.
Casa Radio, 2002
Trei decenii cu muzica, Corul Preludiu, Ed. ARES, 2002
Dorin Teodorescu – Imaginile unui destin, monografie, Ed. Uniunii
Criticilor Muzicali, 2003
Lecturi cu muzică, Ed. Muzicală, 2003
Splendorile operei, ed. II, Ed. Noul Orfeu, 2005
Iosif Conta, Portret în dialog, Ed. Muzicală, 2007

260

CUPRINS

ANTICHITATEA ............................................................................ 5
Despre posibile origini .................................................................. 7
Instrumentele ................................................................................ 8
Presupuneri despre rolul muzicii .................................................. 8
Muzica chineză ............................................................................. 9
Muzica japoneză ......................................................................... 10
Muzica indiană............................................................................ 10
Muzica arabă............................................................................... 11
Muzica evreiască......................................................................... 12
Muzica egipteană ........................................................................ 12
Muzica grecească ........................................................................ 13
Muzica romană ........................................................................... 14

EVUL MEDIU .............................................................................. 15
Reperele istorice şi muzicale în sec. IV – XIV ............................. 17
Muzica bizantină......................................................................... 17
Muzica slavă din Răsărit.............................................................. 18
Muzica apuseană......................................................................... 18
Ars Anticva .................................................................................. 20
Teatrul muzical chinez ................................................................ 21
Ars Nova ..................................................................................... 23
Ars Subtilior................................................................................. 24
Arta profană şi arta cavalerească ................................................. 26

RENAŞTEREA............................................................................... 29
Reperele istorice şi muzicale în sec. XV – XVI ............................ 31
Renaşterea muzicală franco-flamandă ......................................... 31
Renaşterea muzicală italiană ....................................................... 32
Renaşterea muzicală franceză ..................................................... 35
Renaşterea muzicală spaniolă...................................................... 36
Renaşterea muzicală germană ..................................................... 36
Muzica instrumentală în Renaştere .............................................. 37

261

BAROC-CLASICISM .................................................................... 39

Reperele istorice şi muzicale în sec. XVII – XVIII ....................... 41

Componente ale limbajului muzical baroc-clasic ....................... 42
Melodia ....................................................................................... 42
Armonia ...................................................................................... 43
Polifonia ...................................................................................... 44
Ritmica ........................................................................................ 45

Formele muzicale........................................................................ 45

Genurile muzicale....................................................................... 46
Muzica barocă-clasică italiană .................................................... 51
Muzica barocă-clasică franceză .................................................. 55
Muzica barocă-clasică austro-germană........................................ 59
Muzica barocă-clasică engleză.................................................... 70

ROMANTISMUL ......................................................................... 75

Reperele estetice şi muzicale în sec. XIX..................................... 77
Romantismul muzical austro-german........................................... 78

Premise componistice............................................................. 78
Divertismentul romantic vienez.............................................. 81
Prima generaţie componistică romantică................................ 82
Romantismul austro-german
în a doua parte a sec. XIX ...................................................... 90
Romantismul muzical francez ................................................... 101
Ultimele decenii romantice .................................................. 110
Romantismul muzical italian ..................................................... 118
Tranziţia spre Romantism şi dialogul italienilor cu Europa ... 118
Afirmări componistice majore în romantismul italian ........... 125
Romantismul muzical rus .......................................................... 135
Romantismul muzical ceh ......................................................... 143
Romantismul muzical polonez .................................................. 145
Romantismul muzical belgian ................................................... 148
Romantismul muzical nordic..................................................... 152
Danemarca........................................................................... 152
Finlanda ............................................................................... 153
Norvegia .............................................................................. 153
Suedia .................................................................................. 155

262

Romantismul muzical englez..................................................... 156
Romantismul muzical ungar ...................................................... 157
Romantismul muzical românesc................................................ 160

MODERNISMUL ....................................................................... 167
Muzica modernă în sec. XX....................................................... 169
Aspecte ale înnoirii limbajelor muzicale în sec. XX ................... 169
Muzica modernă franceză ......................................................... 172
Muzica modernă austro-germană .............................................. 184
Muzica modernă italiană........................................................... 194
Muzica modernă rusă ................................................................ 202
Muzica modernă finlandeză, daneză, suedeză şi norvegiană .... 208
Muzica engleză modernă .......................................................... 213
Muzica modernă spaniolă şi portugheză ................................... 219
Muzica modernă elveţiană şi greacă.......................................... 224
Muzica modernă cehă............................................................... 226
Muzica modernă poloneză........................................................ 228
Muzica modernă ungară............................................................ 231
Muzica românească modernă.................................................... 236
Muzica modernă în culturi extraeuropene ................................. 241

America de Nord.................................................................. 241
Muzica modernă amero-latină şi japoneză........................... 249

Brazilia............................................................................ 249
Argentina......................................................................... 250
Mexic .............................................................................. 253
Japonia ............................................................................ 255
Bibliografie selectivă ................................................................. 258
De acelaşi autor ........................................................................ 259

263