404884640-LAZAR-Literatura-pentru-copii-NOU-pdf

 exerciții de cultivare a limbii, scrise sau orale; în funcție de complexitatea textului se
acordă una sau mai multe ore: să răspundă la o întrebare din manual, care însoțește
textul, să folosească semnele de punctuație, etc.

Etapele lecției de literatură română - abordarea textului narativ la clasele a III-a și a IV-a

 integrarea lecției în sistemul de lecții din unitatea de învățare pentru ca elevii să
conștientizeze apartenența lecției la un sistem de lecții
- discuții bine organizate prin care elevii să observe similitudini între lecțiile
aceleiași unități de învățare, textele literare epice cu aceeași temă, același autor,
etc.
- discuțiile urmăresc valorificarea cunoștințelor și deprinderilor anterioare și fixarea
și completarea acestora;

 trezirea interesului elevilor pentru text – profesorul prezintă aspectele atractive ale
textului pentru a stârni curiozitatea elevilor; elevul nu este obligat să citească textul ci
este motivat pentru a face acest lucru;

 citirea textului de către elevi – se trece, treptat, la citirea în gând;
 întrebări în legătură cu textul;
 exerciții de citire, momente mai lungi sau mai scurte, în funcție de calitatea citirii;
 citirea/lectura explicativă:

- citirea pe fragmente logice;
- explicarea cuvintelor și a expresiilor noi și folosirea lor în structuri noi;
- povestirea fragmentului, se povestește din ce în ce mai puțin pentru a se ajunge

la ideea principlă;
- stabilirea ideii principale sau a variantelor de idei principale – la clasele cu nivel

mai ridicat;
- întocmirea planului de idei – pot fi 2-4 variante – se pot scrie în caiete;
- povestirea textului după planul de idei – profesorul poate introduce și momente

de scriere: elevii pot dezvolta, în scris, o idee, să povestească un fragment, etc.

 citirea model;
 citirea după model – interpretarea textului de către elevi;
 elevii formulează răspunsuri la întrebări – exerciții de exprimare orală sau scrisă;
 citirea selectivă – profesorul verifică dacă s-a înțeles bine textul de către elevi;
 exerciții de scriere, urmând modelul comunicativ-funcțional – se poate face în lecțiile

următoare: elevii elaborează un text propriu, plecând de la textul studiat – povestește o
întâmplare asemănătoare, scrie o scrisoroare unui prieten, etc.
 exerciții de cultivare a limbii

- descoperirea de către elevi a momentelor subiectului, fără ca profesorul să le
numească; prin întrebări, profesorul îi conduce pe elevi la descoperirea
expozițiunii, intrigii, punctului culminant, deznodământului, etc.;

- identificarea figurilor de stil, prin actvități diverse, fără ca profesorul să le
numească, în prealabil;

Abordarea textului liric

Abordarea textelor lirice trebuie să țină seamă de particularitățile acestui gen literar,
folosind o utilizare specifică a metodei lecturii explicative. Elevii vor fi îndrumați spre a
descoperi caracteristicile acestor tipuri de texte literare, prin comparație cu textele narative,
fără a folosi denumirile noțiunilor de teorie literară (figuri de stil), pentru a nu îngreuna
înțelegerea acestora de către elevi. Aceste texte sunt lipsite de acțiune – subiect, de personaje
care să întruchipeze concepții, sentimente, atitudini sau un anumit comportament. Cele mai
multe texte lirice sunt în versuri și redau sentimentele și gândurile autorului în mod direct, prin
intermediul imaginilor artistice vizuale sau auditive, realizate, la rândul lor, prin intermediul
expresiilor frumoase (elementelor de prozodie). Textele lirice fac apel la sensibilitatea și trăirile
afective și estetice ale cititorilor și, de aceea, abordarea metodică a acestora trebuie să
pornească tocmai de la dezvăluirea modului diferit de exprimare a sentimentelor, prin
înțelegerea semnificației imaginilor artistice și prin folosirea acestora de către elevi în contexte

noi. Elevii vor învăța să decodifice mesajul autorului, pătrunzând semnificațiile cuvintelor care
spun altceva decât ceea ce arată.

În ansamblul literaturii, genul liric acoperă domeniul poeziei. Lumea sonoră şi ritmică a
poeziei se alcătuieşte ca discurs autonom, în care reprezentările, ideile, gândurile şi
sentimentele autorului sunt exprimate în mod direct, fără intermediul personajelor. Este genul
cel mai subiectiv în care autorul se comunică pe sine, își exprimă sentimentele prin metafore și
simboluri cu scopul de a emoționa cititorul, folosind verbe la persoan I singular. Există însă și
numeroase creații lirice în care autorul liric nu vorbește doar în numele său ci exprimă
sentimente care vizează o colectvitate sau sau se identifică cu un personaj diferit. Firul
compoziției este dat de succesiunea sărilor de spirit ale autorului ce sporesc în intensitate,
stârnind emoția cititorului. Pe scurt, trăsăturile intrinseci prin care se defineşte caracterul
poetic al unui text sunt: caracterul subiectiv al discursului; organizare formală specifică
(principiul versificaţiei); caracterul autotelic (care conţine în sine scopul comunicării); caracterul
ficţional al referentului. Limbajul poetic este presărat cu expresii literare figurate antrenând
astfel fantezia cititorului și conferindu-i acestuia capacitatea de a-și reprezenta imaginea
plastică a universului poetic. Strategiile discursive care conferă unicitate limbajului poetic sunt:
ambiguizarea; sugestia; simbolizarea; devierea (de la normele limbii literare şi de la uzanţele
comunicării pragmatice) ca mecanism de metaforizare şi de producere a unor semnificaţii noi.

Analiza literară a textului liric este puțin mai dificilă decât în cazul textelor narative.
Împărțirea pe fragmente nu coincide cu delimitarea strofelor, deseori un fragment (un tablou,
în cazul pastelurilor) poate fi alcătuit din mai multe strofe sau din întreaga poezie. Analiza
fiecărui fragment nu se va mai face ca în cazul acțiunii narative, nu se mai pot formula întrebări
despre locul unde se petrece, despre personaje, nu se mai poate solicita elevilor povestirea sau
formularea ideilor principale. În analiza textului liric se parcurge drumul invers pe care l-a
parcurs autorul în creația sa, adică de la dezvăluirea sensului figurat al imaginilor artistice spre
sentimentele care le-au sugerat. Poezia lirică, deși, în aparență, mai puțin preferată de către
școlarii mici, atunci când este analizată în mod corect, cu accent pe dezvăluirea sensului figurat
al cuvintelor, poate deveni nu numai accesibilă elevilor, dar și una din creațiile literare preferate
de către aceștia. Lectura explicativă specifică folosită corect, ținând cont de caracterul genului

liric, nu numai că nu supraîncarcă elevii, dar facilitează receptarea mesajului poetic, cultivându-
le capacitățile necesare în scopul decodării textului. Printr-o abordare metodologică adecvată,
elevii vor fi capabili să înțeleagă, să rețină și apoi să folosească expresiile frumoase în activitatea
lor de comunicare, atât în oral cât și în scris.

În ciclul primar, elevii vor aborda texte cu conținut liric pe teme diverse: pasteluri, poezii
patriotice, ode, colinde, texte lirice în proză, etc. Dacă în clasa a II-a, studiul poeziilor vizează, în
principal, citirea corectă, coerentă, fluentă și expresivă și educarea sensibilității elevilor,
începând cu clasa a III-a, textul cu conținut liric va fi analizat mai profund, explicându-li-se
elevilor expresiile frumoase, ținând seamă de cunoștințele dobândite anterior, și se fac exerciții
de folosire a figurilor de stil în contexte noi, influențând astfel pozitiv limbajul elevilor. Poeziile
se analizează și din punct de vedere al versificației, fără a denumi însă noțiunile de măsură, ritm
sau rimă, ci doar conducându-i pe elevi spre intuirea acestor elemente de teorie literară. Astfel,
se poate stabili numărul silabelor dintr-un vers (măsura), se pot identifica terminațiile de
versuri asemănătoare (rima), sau accentele și succesiunea lor la intervale egale (ritmul). În felul
acesta elevii vor descoperi alte surse ale muzicalității textului liric, ceea ce le va permite să
înțeleagă mai bine mesajul poetic.

Etapele lecției de limbă și literatură – abordarea textului liric la clasa a II-a
 prezentarea poeziei de către profesor, evidențiind aspectele atrăgătoare pentru
elevi cu scopul de a le trezi motivația pentru cunoașterea poeziei;
 citirea poeziei în șoaptă, de către elevi;
 întrebări în legătură cu textul;
 citirea poeziei pe strofe cu explicarea cuvintelor și a expresiilor noi;
 decodarea textului liric; profesorul explică imaginile desprinse din poezie și
realizează o schemă a textului cu scopul de a facilita înțelegerea poeziei de către
elevi și pentru a stârni sentimente vizavi de text;
 citirea model a textului de către profesor;
 citirea după model;
 întrebări din manual sau elaborate de către profesor;

 memorarea vers cu vers a unei storfe din poezie;
 recitarea, interpretarea artistică a unei strofe/a textului;
 exerciții de cultivare a limbii, scrise sau orale.

Etapele lecției de literatură română - abordarea textului liric la clasele a III-a și a IV-a
 integrarea lecției în sistemul de lecții din unitatea de învățare pentru ca elevii să
conștientizeze apartenența lecției la un sistem de lecții:
- discuții bine organizate prin care elevii să observe similitudini între lecțiile
aceleiași unități de învățare, textele literare lirice cu aceeași temă, alte creații
ale aceluiași autor, etc.
- discuțiile urmăresc valorificarea cunoștințelor și deprinderilor anterioare și
fixarea și completarea acestora;
 trezirea interesului elevilor pentru text – profesorul prezintă aspectele atractive ale
textului pentru a stârni curiozitatea elevilor; elevul nu este obligat să citească textul ci
este motivat pentru a face acest lucru;
 citirea textului de către elevi – se trece, treptat, la citirea în gând, formă a citirii de care
elevul se va folosi de-a lungul vieții;
 întrebări în legătură cu textul – sunt mai directe decât la textul narativ, nu există
acțiune, personaje, etc.; se evită întrebări care trimit la sentimentele elevilor vizavi de
text;
 exerciții de citire cu voce tare, vers cu vers; momentul poate fi mai lung sau mai scurt, în
funcție de calitatea citirii;
 explicarea cuvintelor și a expresiilor noi și folosirea lor în structuri noi;
 citirea model;
 citirea după model – interpretarea textului de către elevi; se urmărește adaptarea
respirației pentru citirea poeziilor pentru a evita citirea cântată, prin opriri ale respirației
după fiecare vers;

 decodarea textului liric – profesorul explică imaginile desprinse din poezie și realizează o
schemă a textului cu scopul de a facilita înțelegerea poeziei de către elevi și pentru a
stârni sentimente vizavi de text;

 valorificarea textului liric pentru a dezvolta capacitățile de exprimare ale elevilor, de
îmbogățire a vocabularului cu expresii frumoase;

 citirea selectivă – profesorul verifică dacă s-a înțeles bine textul de către elevi;
 memorarea unei strofe: se citește primul vers, se recită, apoi se citește al doilea vers și

se recită, apoi se recită cele două versuri împreună, etc.
 recitarea poeziei – interpretarea textului de către elevi, folosind mimica și gestica;

Abordarea altor texte

1. Abordarea textelor cu conținut istoric și a textelor privind viața și activitatea unor
personalități
Înainte de a se întâlni cu istoria, ca obiect de învăţământ, elevii ciclului primar sunt

familiarizaţi cu unele cunoştinţe elementare de istorie, prin intermediul textelor de citire şi de
lectură, care îi familiarizează pe elevi cu istoria şi îi pregăteşte pentru asimilarea cunoştinţelor
acestui obiect în anii viitori. Textele de citire cu conţinut istoric contribuie la educarea patriotică
a elevilor, prin crearea de trăiri sufleteşti superioare: mândria de a aparţine poporului său,
sentimentul demnităţii şi solidarităţii naţionale, respectul faţă de trecut, conştientizarea
necesităţii de a accepta şi respecta alte popoare. Acestea prezintă date, fapte, fenomene
sociale folosind un limbaj specific, cu termeni și denumiri noi care redau culoarea epocii
respective.

Abordarea textelor istorice trebuie să urmeze metoda explicativă. Elevii trebuie
familiarizaţi cu caracteristicile timpului şi spaţiului în care se desfăşoară evenimentele, cu
personajele, etc. Înainte de a trece la citirea textului, profesorul trebuie să le explice elevilor
cuvintele și expresiile noi. Textele istorice aparţin genului epic, dar au ca atribute afectivitatea şi
lirismul, oferind resurse educative. Întâmplările prezentate sunt spectaculoase, personajele
sunt adevăraţi eroi. Strategia aplicării lecturii explicative, în cazul acestor texte, presupune:

pregătirea clasei pentru asimilarea conţinutului; povestirea profesorului – toate noile achiziţii
pe care le vor face elevii vor fi explicate în context, fără a se diminua trăirile afective; citirea
textului – în cazul textelor de mai mare întindere, li se poate cere elevilor să citească integral
textul acasă, în clasă trecând direct la pasul următor; citirea pe fragmente, explicarea cuvintelor
şi stabilirea ideilor principale; evidenţierea aspectelor educative ale conţinutului; repovestirea
elevilor – chiar cu suport imagistic; caracterizarea personajelor (dacă este cazul). Se pune mare
accent pe pregătirea elevilor pentru contactul cu textul, etapă în care se pot folosi ilustrații
pentru intuirea noțiunilor științifice noi, care vor fi apoi scrise la tablă cu sumare de explicații,
înainte de a se trece la citirea propriu-zisă a textului, pe fragmente și apoi integral. Se
procedează în mod asemanător și în cazul textelor cu conținut geografic sau din sfera științelor
naturii.

Abordarea textelor care prezintă aspecte din viața și activitatea unor personalități este
diferită de cea a textelor din genul epic. Profesorul trebuie să ofere informații în legătură cu
personalitatea respectivă, pentru ca elevii să le poată urmări în text, atunci când îl citesc. Acest
tip de text nu se povestește și nu se scot idei principale, doar informații concrete referiotaore la
personalitatea prezentată.

2. Abordarea textelor nonliterare

Textele non-literare studiate de către elevii din ciclul primar aparțin diverselor stiluri
funcționale ale limbii române: reclama, articolele din reviste pentru copii, informațiile din ziar,
cuvintele încrucișate, afișul publicitar, mesajul publicitar și invitația. Acestea pot avea caracter
informativ (transmit informații despre obiecte, situații, fenomene, etc.), explicativ (oferă
explicații cu privire la un fenomen, o stare), incitativ (propun cititorului ceva și încearcă să-l
convingă de utilitatea ofertei), distractiv (de destindere: cuvintele încrucișate).

Prin intermediul acestor tipuri de texte se urmărește recunoașterea acestora în
activitățile zilnice ale elevilor, descoperierea mijloacelor de exprimare folosite de către autori și,
uneori, scrierea unor astfel de texte. Se pune accent pe înțelegerea de către elevi a conținutului
acestor texte, pentru fiecare categorie în parte, prin prezentarea de materiale autentice, din

viața de zi cu zi a elevilor pe care aceștia le comenteaza împreună cu profesorul. Se practică și
aici lectura explicativă.

Este nevoie ca profesorul să prezinte caracteristicile textului nonliterar într-un mod
adecvat capacităților de înțelegere a elevilor, și anume că acestea: se referă la aspecte din
realitate şi nu la aspecte ficţionale; informaţiile transmise au un caracter obiectiv şi urmăresc
informarea cititorului; unele texte nonliterare, cum sunt cele publicitare (de ex. reclamele),
urmăresc să influenţeze receptorul, dar se raportează tot la un produs real; stil clar, concis, fără
procedee artistice; unele specii, însă (de ex. reclamele), mizează pe jocuri de cuvinte, figuri de
stil, cuvinte polisemantice; este folosit aspectul corect, îngrijit al limbii; se referă la persoane
reale; au caracter colectiv.

Obiectivele unei lecții centrate pe studiul unui text nonliterar ar putea fi următoarele: să
extragă mesajul care se transmite cu ajutorul textului; să identifice caracteristicile proprii ale
textului; să recunoască textul de dimensiuni reduse; să cunoască structura textului; să explice
ortografia și punctuația; să redacteze un text nonliterar respectând caracteristicile, structura și
forma proprie.

Așadar, demersul didactic, în cazul textelor non-literare, urmărește în principal obiective
cognitive sau formarea capacității de a realiza diferite tipuri de mesaje ficționale. Este foarte
important ca profesorul să prezinte elevilor modele cât mai variate de texte nonliterare, pe care
să le analizeze impreună cu aceștia, la clasă.

13.2. Tipuri și exemple de activități de învățare specifice abordării textelor
literare/nonliterare

Delimitarea textului narativ in fragmente logice – momentele subiectului

Atunci când abordăm un text cu conținut narativ este bine să conducem elevii, în mod
gradat, spre aflarea genului literar din care face parte textul, chiar dacă aceștia nu posedă
noțiuni de teorie literară. Acest lucru se poate face direct, fără să se recurgă la vreo definiție,

fărăr a se face apel la noțiuni de teorie literară. Astfel, după lectura repetată a textului literar și
însușire sumară a conținututlui, se stabilește că în textul respectiv se povestește ceva, o
întâmplare sau o acțiune, după care se pun întrebări precum Cine povestește?, Cine săvârșește
faptele, întâmplările povestite? Răspunsurile la aceste întrebări îi vor determina pe elevi să
înțeleagă că studiază un text în care se povestește ceva, în care apar personaje ce participă la
aceste întâmplări pe care le redă autorul, povestind, și care, de cele mai multe ori nu participă
la acțiune – elevii deduc astfel trăsăturile genului epic.

Delimitarea textului narativ în fragmente logice urmărește dispoziția momentelor
subiectului în opera literară. Astfel, un rol important în înțelegerea textului epic îl are
expozițiunea (fragmentul 1), care prezintă cadrul natural, timpul și principalele personaje ale
acțiunii. Expozițiunea reprezintă adesea o descriere, de care elevii nu sunt mereu atrași, și peste
care dacă se trece rapid, se vor pierde elemente importante în înțelegerea globală a textului. În
unele cazuri sunt necesare explicații cu privire la timpul în care se desfășoară acțiunea, pentru a
se clarifica momentul istoric înfățișat; în alte cazuri, timpul nu prezintă interes, deoarece faptele
și trăsăturile personajelor înfățișate sunt general valabile ( ca în cazul basmelor), fiind
manifestări fundamentale ale oamenilor, iar comentariul asupra expozițiunii poate fi orientat în
acest sens. Așadar, profesorul va conduce elevii spre a înțelege că orice text narativ are, la
început, un moment de mică întindere, în care scriitorul prezintă locul și timpul acțiunii,
principalele personaje, cu trăsăturile lor principale de caracter.

Intriga (fragmentul 2), al doilea moment al subiectului, apare ca o motivare a acțiunii ce
urmează să fie relalatată. Uneori, intriga este inclusă în expozițiune, alteori reprezintă un
moment scurt care determină desfășurarea acțiunii și uneori chiar deznodământul. Acest
moment se află, de obicei, imediat după stabilirea locului și timpului acțiunii, iar determinarea
lui are menirea de a orienta, în continuare, atenția elevilor asupra mersului acțiunii. Înțelegerea
acetui moment al subiectului are un rol important și în elaborarea compunerilor cu subiecte
asemănătoare care trebuie să aibă o motivație corespunzătoare.

Desfășurarea acțiunii se reduce deseori la desprinderea a 2-3 idei principale cuprinzând
uneori mai multe momente ale subiectului. Elevii preferă, în general, povestirile a căror acțiune
se desfășoară în ritm alert însă trebuie să li se deschidă apetitul și către povestirile desfășurate

în ritm mai lent,care au frumusețea lor, prin atmosfera calmă, prin descrieri care invită la
meditație; este important să li se dezvăluie elevilor valențele estetice și afective ale pasajelor
descriptive sau de analiză psihologică, precum și faptul că acestea ușurează înțelegerea deplină
a textului.

Analiza desfășurării acțiunii este orientată, în continuare, spre receptarea și înțelegerea
punctului culminant (fragmentul 3) care reprezintă momentul cel mai captivant pentru elevi.
Marcarea punctului culminant al unui text poate constitui un bun prilej pentru a evidenția
trăsăturile pozitive de caracter ale unor personaje, trăsături verificate chiar în acest punct de
maximă încordare a acțiunii în care trăririle afective ale elvilor capătă proporții. În unele cazuri,
punctul culminant dezvăluie resurse comice care provoacă buna dispoziție, dar care au și reale
valențe educative.

Deznodământul acțiunii (fragmentul 4) reprezintă un moment important de analiză a
textului care creează emoții și satisfacții elevilor prin triumful binelui asupra răului.
Deznodământul este un bun prilej de discuții dirijate astfel încât elevii să vadă în rezolvarea
conflictului expresia spiritului de dreptate și corectitudine și poate fi completat cu o învățătură
ssau o maximă din tradiția poporului român.

13.3. Metode interactive/moderne de abordare a textelor literare

Pentru a-i familiariza pe elevi cu instrumentele muncii cu cartea, trebuie să apelăm la
câteva metode didactice ce urmăresc formarea la elevii din ciclul primar a unei gândiri flexibile,
divergente și fluente, dezvoltarea interesului pentru lectură și a motivației pentru studiul și
aplicarea limbii române în contexte variate, stimularea coeziunii dintre elevii clasei în cadrul
activităților școlare. Dintre metodele didactice folosite cu preponderență în cadrul orelor de
limbă și literatură română, clasificate de către A. Hobjilă (Hobjilă, 2006:54-55), vom prezenta, în
mod detaliat, metodele specifice studiului literaturii române: lectura explicativă, povestirea,
conversația, exercițiul, problematizarea, jocul didactic, brainstorming-ul.

Textul literar se studiază, în funcție de complexitatea lui, în 1-4 lecții. Prima lecție urmărește
cunoașterea textului, iar în lecțiile următoare se desfășoară activități de lucru cu textul astfel
încât elevul să beneficieze de toate valențele formative și educative.

 Se pot integra elemente de construcție a comunicării (scrierea ortogramelor cuprinse în
programă - La clasa a-IIa: scrierea lui m înainte de p și b; studierea părților de vorbire și
de propoziție, valorificarea unor elemente de teorie literară - studierea expresiilor
frumoase).

 Studiu de caz (pentru valorificarea multiplelor valențe educative ale textelor literare):
întrebări care orientează atenția elevilor spre cazul respectiv; formularea ideilor emise
de elevi în legătură cu cazul respectiv; analiza și evaluarea ideilor, după care cele rămase
sunt organizate în ordine logică; exprimarea concluziei (de obicei cu valoare generală).

 Scaunul autorului: prezentarea liberă a povestirii de către un elev care stă pe un scaun
special; profesorul are pregătit un CUB pe fețele căruia se află începutul unor întrebări
(cine? De ce? Cum? Pentru ce?); alt elev rostogoloște cubul și observă începutul de
întrebare de pe fața cubului; el formulează o întrebare care începe cu respectivul cuvânt
la care pot răspunde mai mulți elevi prin formulări diferite. SAU: elevii se împart pe
grupe, fiecare grupă are o foaie, un elev recitește textul de pe scăunelul special, grupele
de elevi povestesc textul în lanț: un elev scrie primul enunț, altul pe următorul, și la
sfârșit se citește textul realizat ți ceilalți elevi apreciază textul elaborat. Pe rând, fiecare
grupă își prezintă produsele.

 Ciorchinele (descoperirea însuțirilor personajelor, caracterizări): însușirile se așează în
formă de ciorchine, pe mijloc se menționează numele personajului, iar pe boabele de
strugure, însușirile. Mai complcat: fiecare bob se împarte în două, pe partea superioară
se notează însușirea și în cealaltă, de unde reiese. Cu schema în față, elevii vor elabora o
compunere despre personaj.

 Cubul: un cub pe fețele căruiastă scris: povestiți întâmplarea......; compoarați
comportamentul lui..... cu al vostru; prezentați o întâmplare asemănătoare; analizați
comportamentul lui....; argumentați dacă...este vinoat sau nu; citiți textul perolulri. Prin
rostogolirea cubului fiecărui grup îi revine o sarcină.

 Pălăriile gânditoare: 6 pălării de culori diferite cu semnificații diferite: alb înseamnă o
privire obiectivă asupra întâmplării, roșu dă frâu liber imaginației și sentimentelor,
supărare, furie; negru exprimă prudență, grijă, judecată, oferă o perspectivă întunecată,
tristă; galnben înseamnă o poziție constructivă și pozitivă asupra situației, gândire
optimistă; verde stimulează gândirea creativă, ideile noi; albastră exprimă control și
organizare, culoarea cerului atotcunoscător. În funcție de aceste semnificații, fiecare
grupă își prezintă atitudinea față de întâmplarea din text.

 Metoda RAI (răspunde, aruncă, întreabă) – urmărește formarea deprinderilor de
comunicare prin fprmulare de întrebări și răsunsuri: un elev are o minge, formulează o
întrebare în legătură cu textul, aruncă mingea către at elev, acesta o prinde, răspunde la
întrebare, formulează o alta și aruncă mingea altui elev. Cel care nu răspunde iese din
joc, urmând ca răspunsul să-l dea cel care a pus întrebarea.

 Brainstormingul: asaltul de idei pe care-l provoacă o temă: alegerea temei, anunțarea
sarcinii de lucru și exprimarea liberă a ideilor, indiferent cum sunt ele, neobișnuite,
fanteziste, absurde, dar legate de sarcină.

 Metoda Știu. Vreau să știu. Am învățat: clasa se împarte pe grupe, se formulează o
temă, fiecare grupă completează un tabel: cu ceea ce știu în egătură cu tema și cu ceea
ce vor să știe. La rubrica am învățat completează cu ceea ce au aflat întâi în interiorul
grupei, apoi din discuțiile cu celelete grupe.

 Cadranele (extragerea esențialului dintr-un text): o foie de hârtie se împarte în 4 și pe
fiecare parte se menționează o sarcină. Clasa se împarte în echipe, fiecare echipă
rezolvă sarcinile de pe foaie: Care este personajul principal din text? Ce însușiri are acest
personaj? Care sunt faptele ce dovedesc aceste însușiri? Ce învățăminte trageți?