Smith, Amber - Cum eram candva - scan

Cum eram cândva

— Presupun că e destul de oribil că n-am spus nimănui,
nu? o întreb.

— Ce vrei să spui?
— Păi, dacă aş fi spus totuşi, atunci n-ar mai fi... adică,
poate aş fi putut să fac ceva să nu se mai întâmple iar?
— Când te ameninţă cineva cu moartea, astea nu sunt
vorbe goale, spune ea simplu.
— Dar dacă...
— Nu. Gata cu presupunerile, mă opreşte ea pe un ton
ferm. Ai făcut bine c-ai venit la secţie, Eden.
— De unde ştii ce e bine? o întreb gândindu-mă cât de
mult o să se schimbe totul de-acum.
— E treaba mea să discern între bine şi rău, spune ea
zâmbindu-mi sever. Ai făcut bine.
încerc să-i zâmbesc şi eu.
— O să punem mâna pe nenorocitul ăsta mic, spune
ea. Sunt sigură. N-o să mai poată face rău nimănui, bine?
— Ştii ce-a păţit? spun eu după ce-mi dreg vocea. Când
era mic, adică, cu unchiul ăla al lui?
— Da, răspunde ea, fără să-şi schimbe expresia - se
uită mai departe la mine fără să tresară măcar. A fost ceva
îngrozitor, aşa e. Dar nu-i dă dreptul să facă ce-a făcut.
Nu-1 scuză cu nimic.
îmi simt inima plină de toate emoţiile pe care le-am
simţit vreodată, toate mă copleşesc. Pentru că are drep­
tate. Nu-1 scuză cu nimic. Nu-i dă niciun drept. Nici lui,
nici mie. încuviinţez din cap.
— N-o să te mint, Eden, îmi spune ea. Va urma o peri­
oadă grea, dar totul o să fie bine în cele din urmă, îţi promit.
„Totul o să fie bine“ pare o frază vagă şi inutilă care
se foloseşte când nu mai e altceva de zis într-o anumită

î

situaţie, dar când o aud pe ea spunându-mi asta, mi se pare
cea mai profundă frază rostită în toată istoria omenirii.

***

351

A mber Smith

Afară se lasă seara. Deja se întunecă. De-abia dacă
zăresc copertina albă cu verde. în loc să cobor treptele
secţiei de poliţie, mă aşez în faţa intrării. Trag adânc în
piept aerul rece, umplându-mi plămânii intr-un fel cu to­
tul nou.

Scot telefonul şi formez numărul pe care îl ştiu de mult
pe de rost. Sună.

— Alo? se aude vocea extenuată a doamnei Armstrong.
— Bună ziua, doamnă Armstrong. Sunt Edy. Aş putea
să vorbesc cu Amanda?
— Draga mea, nu ştiu dacă vrea să vorbească acum.
Stai numai un pic.
O aud cum astupă receptorul cu mâna şi spune ceva
înăbuşit. Se întâmplă ceva. Se aud interferenţe şi ceva
mişcându-se. Pare să treacă mult timp.
Apoi, în sfârşit:
— Bună, mă salută Amanda încet. Scuze, a trebuit să
mă duc la mine în cameră.
Brusc, pare să fie din nou ea, fata pe care o ştiam pe
vremuri.
— Bună, o salut şi eu nemaiştiind ce să-i spun.
— A trebuit să zic cuiva, îmi spune ea sărind peste
politeţuri. Nu mai puteam.
— Amanda, îmi pare rău.
— Şi mie îmi pare rău, pentru tot, pentru lucruri pe
care nici măcar nu le ştii, Edy, recunoaşte ea.
— Cum ţi-ai dat seama? o întreb eu.
— Pur şi simplu. Atunci, la şcoală. Am simţit pur şi
simplu, nu ştiu.
— Chiar ţi-a spus că s-a culcat cu mine, cum ai zis?
— Ştii, îmi răspunde ea după o scurtă pauză, când eram
mici te priveam cu foarte multă admiraţie. Nici nu ştiu
dacă ţi-ai dat seama vreodată. Oricum, el şi-a dat seama.
Şi a încercat să mă convingă că e în regulă. Că e normal.

352

Cum eram cândva

Că dacă şi tu o făceai, că dacă şi tu îţi doreai aşa ceva...
atunci, ştii, de ce ar fi fost ceva greşit?

Glasul îi tremură, pare să se abţină să nu plângă.
— Cel mai aiurea a fost că l-am crezut, chiar am crezut
tot ce mi-a spus despre tine. Până în ziua aia.
— N-am ştiut nimic din toate astea, Amanda, îţi jur.
— Te-am urât. Cumplit. Aşa cum ar fi trebuit să-l urăsc
pe el, numai că te-am urât pe tine. Nu ştiu de ce. E de-a
dreptul dement, nu? spune ea râzând printre lacrimi.
— Da. E dement, încuviinţez eu. Dar cred că de-acum
lucrurile or să se îndrepte.
— Trebuie.
— O să vezi.

în timp ce merg pe stradă, traversând cele două cvar­
tale până la bar, aerul pare altfel, păşesc parcă altfel, lu­
mea, totul, pare altfel.

Intru pe uşa din lemn masiv a barului şi mă izbeşte
mirosul de bere şi de fum. îl ochesc imediat pe Caelin, e la
capătul barului, cu un aer jalnic şi boţit, ţinând cu o mână
moale un păhărel de tărie.

— Alo, alo, fata! strigă barmanul la mine, să văd nişte
acte.

— Nu, îl caut pe frate-meu, e acolo, îi strig şi eu, ară-
tându-i-1 pe Caelin.

Barmanul se duce în cealaltă parte a barului şi ciocă­
neşte de două ori în tejgheaua lucioasă de lemn, chiar în
faţa lui Caelin. El ridică încet capul.

— Du-te acasă, amice, îi spune barmanul făcându-i
semn din cap spre mine.

Caelin se întoarce spre mine şi se ridică în picioare,
clătinându-se puţin, cu mâna la portofel.

— Edy, am zis că vin să te iau, îmi spune el când ieşim.

353

A mber Smith

— Nu era prea departe. Voiam să fac un pic de mişcare,
oricum.

— Nu-mi place să te ştiu prin baruri, mormăie el.
O luăm în tăcere spre parcarea etajată.
— Mai bine conduc eu, nu? îl întreb când îl văd cum
se clatină.
— Poftim, îmi spune aruncându-mi cheile maşinii.
După ce reglez scaunul şi oglinda retrovizoare, hotărăsc
să-mi aprind o ţigară, gata cu secretele. Se uită la mine de
parcă e pe cale să mă certe, ca un frate mai mare ce e, dar
apoi îşi întoarce privirea în faţă şi mă întreabă:
— îmi dai şi mie una?
Mă trezesc zâmbind când i-o pasez pe a mea şi îmi aprind
alta.
încearcă să-mi zâmbească şi el. O luăm spre casă, fu­
mând în linişte.
Parchez pe stradă.
— Edy, stai un pic, mă opreşte el când dau să cobor.
— Da?
Face stânjenit un gest de-al lui, ridicând puţin din umeri
şi clătinând din cap, apoi deschide gura, dar îi ia câteva
clipe să spună ceva.
— Nu ştiu. îmi pare rău. îmi pare foarte rău, Edy. Se
uită în ochii mei. Sunt fratele tău. Şi te iubesc. Asta-i tot.
Nu ştiu ce altceva să zic.
Mă gândesc că nici nu mi-am dorit să aud altceva de
la el.
— O să stai cu mine când le zic alor noştri?
— Da, încuviinţează el.

Mă ia de mână pe alee. Parcă avem de străbătut un
milion de kilometri, parcă o să ne ia un milion de ani să
ajungem acolo. Dar am ocazia să cad pe gânduri. Aşa că mă

354

Cum eram cândva

gândesc: poate o să le explic unora ce s-a întâmplat. Poate
Marei. Poate o să le cer scuze altora. Poate lui Steve. Poate
o să încerc cândva să am o relaţie adevărată cu cineva,
fără minciuni şi jocuri. Poate chiar o să plec la facultate,
poate o să-mi dau seama că mă pricep la ceva. Poate o să-şi
primească pedeapsa. Poate că nu. Poate n-o să reuşesc ni­
ciodată să-l iert. Şi poate că n-are nimic dacă nu reuşesc.
Toţi aceşti „poate“ care mă năpădesc dintr-odată îmi dau
sentimentul că „poate“ e, într-un fel, un sinonim pentru
speranţă.

Deşi această carte este o operă de ficţiune, îmi dau seama
că există milioane de adolescenţi care au trecut, într-un
fel sau altul, prin ce-a trecut Eden. Din păcate, poveştile lor nu
sunt o noutate, dar fiecare dintre ei are disperată nevoie să se
vorbească mai departe despre asta. Iar şi iar.

Dacă simţi nevoia să vorbeşti cu cineva, există oameni gata
să te asculte. Există oameni gata să te ajute. Pentru a beneficia
de sprijin gratuit, confidenţial şi sigur, accesează Râpe, Abuse &
Incest National Network pe site-ul rainn.org sau sunaţi la linia
telefonică RAINN: 1-800-656-HOPE.

Mulţumiri

Trebuie să-i mulţumesc pentru tenacitate, pasiune şi extra­
ordinara muncă depusă Jessicăi Regel, care m-a ajutat să mode­
lez această carte dincolo de toate visele şi aşteptările mele de la
un agent literar. Mulţumesc, Jess, că ai crezut în această carte
şi ai luptat din greu să vadă lumina tiparului!

Sincere mulţumiri şi redactorului meu, Rüta Rimas, pentru
că mi-a fost un partener minunat în călătoria mea, pentru că
a avut încredere într-un autor nou şi mai ales pentru munca
grijulie, atentă şi plină de discernământ pe care a depus-o pe
acest text. îţi mulţumesc că ai fost unul dintre puţinii oameni
care înţeleg din prima.

Aş dori să mulţumesc de asemenea echipei minunate, devo­
tate şi talentate de la Margaret K. McElderry Books, Simón &
Schuster şi Foundry Literary + Media, care m-a ajutat să-mi
văd visul cu ochii.

Le rămân veşnic îndatorată familiei mele, prietenilor care
m-au sprijinit şi mi-au oferit inspiraţie şi lui Holly, cea mai bună
prietenă a mea, care a fost primul cititor al cărţii în faza ei
incipientă.

Nu în ultimul rând, le rămân îndatorată numeroşilor men­
tori şi îndrumători pe care i-am întâlnit de-a lungul vieţii mele
şi mă bucur pentru toate lucrurile prin care am trecut, fie bune,
fie rele, pentru neîntreruptele fluctuaţii ale vieţii.



Cuprins

Partea întâi • Clasa a noua............................................... 7
Partea a doua • Clasa a zecea............................................63
Partea a treia • Clasa a unsprezecea............................. 179
Partea a patra • Clasa a douăsprezecea..........................229

Mulţumiri 357

p

I^

Lumea lui Eden, o fată timidă şi liniştită, se învârte în jurul
familiei, a clarinetului şi a micului ei grup de prieteni. Până într-o
noapte, când, în siguranţa propriei case şi la adăpostulpropriului pat,
v este violată. Pentru Eden nimic nu va mai fi la fel. Va ajuhg£ să urască
tot ce a iubit vreodată. Toate acele lucruri pe care le ştia dintoldeauna
ca fiind adevăratOe'tmnsfomiă prjtsc în nişte minciuni. Eden nu se
poatfe întoarcă în timp ca să scJaindÎe acea noapte, dar poate schimba
ce se îikâmplă în continuare.

Acest roman îndrăzneţ, care rpăsoară cicatricile adânci lăsate de
un eveniment traumatic, vorbeşte totodată despre dezamăgirile,
durerile şi inevitabilele schimbări ale adolescenţei, din prisma unei
fete care învaţă să-şi asume incredibila forţă de care nu se ştia
capabilă.

„O carte tulburătoare şi realistă despre efectele de durată pe care
experienţa unei traume le are asupra dragostei, a relaţiilor, a vieţii în
general.“

School Library Journal

y

78 6 0 6 8"8 1 1413