Numărul 24 / August 2020 1
Editorial sprijinit de către Primăria și Consiliul Local al Comunei Bonțida Se distribuie gratuit
GÂNDURI BONȚIDENE
Editorial
Adaptarea
oamenilor
din Bonțida
la perioada
Covid-19
Pe măsură ce regulile de distanțare fizică Sursa: Shutterstock 5. Se restricționează organizarea activităților
devin o necesitate pe termen lung (cel puțin artistice, culturale, științifice, religioase și de
până la găsirea unui tratament/vaccin pentru Încă de la început Primăria Comunei divertisment în spaţii închise, care se
noul coronavirus COVID-19), Primăria Bonțida Bonțida, prin convocarea Comitetului Local desfăşoară cu participarea a peste 20 de
a făcut demersurile necesare pentru siguranța pentru Situații de Urgență a impus persoane, organizarea de evenimente private
cetățenilor cărora le recomandă să se urmatoarele seturi de reguli care se aplică în spaţii deschise, care se desfăşoară cu
adapteze la noul stil de viață și să respecte tuturor: participarea a peste 50 de persoane.
toate normele de prevenție. Pe cât de
important este să păstrăm o distanță fizică de 1. Operatorii economici de alimentație Până acum, la nivel de comună s-a
2 m între noi, pe atât de important este să publicăși transport persoane au obligația de a înregistrat un singur caz de îmbolnăvire cu
rămânem conectați social, dar și să avem grijă dezinfecta corespunzător suprafețele cu care Covid-19. Situația a fost ținută sub control la
de sănătatea noastră și a celor din jur. publicul intră în contact și să asigure nivel de Primărie prin dezinfectarea
respectarea distanțării sociale. săptămânală a spațiilor publice (instituția
Comunitatea noastră are grijă de persoanele Primăriei, dispensarul, postul de Poliție și
cele mai afectate de această pandemie, cele 2. Instituțiile publice și operatorii economici scările de bloc), respectarea distanțării
cu varsta de peste 65 ani. Pe perioada Stării de vor asigura toate substanțele de dezinfecție și sociale, a normelor de igienă personală și
Urgență, Comitetul Local pentru Situații de vor respecta măsurile de igienizare purtarea măștilor.
Urgență al cărui președinte este Primarul Emil recomandate de Ministerul Sănătății.
Cărhaț a hotărât să livreze gratuit pâine la Dat fiind că noul coronavirus rezistă până la
domiciliul vârstnicilor prin intermediul unei 3. Măsura autoizolării se impune 2-3 zile pe suprafețe din plastic și inox, este
echipe inimoase de voluntari formată din: persoanelor care nu au simptome, dar au necesară dezinfectarea frecventă a mâinilor și
Feier Cătălin, Berea Sorin, Loșonți Alexandru, călătorit în zone cu transmitere extinsă Covid- evitarea locurilor aglomerate. Petrecerea
Szabo Daniel, Maier Otilia, Oltean Daniela, Rus 19, au intrat în contact cu persone bolnave timpului în aer liber devine astfel cea mai
Raluca Diana, Cărăian Denisa, Gădălean Ionuț, sau persoane care au călătorit în zone cu bună opțiune de petrecere a timpului liber.
Cărăian Paula, Căprar Bianca și Pop Alex. transmitere extinsă Covid-19. Dacă un Pentru reducerea contactului fizic și
membru al familiei se încadrează în una din răspândirea virusului, puteți opta pentru
situațiile enunțate mai sus, toată familia intră noua formă de salut fără atingerea mâinilor.
în autoizolare. Durata autoizolării este de 14
zile de la data în care a avut loc contactul cu
persoana simptomatică sau confirmată.
Monitorizarea stării de sănătate se va face de
către medicul de familie sau Direcția de
Sănătate Publică.
4. În cadrul Primăriei accesul cetățenilor este
permis în numar de maxim 3 persoane în zona
de ghișeu și a maxim unei persoane
concomitent în zona de birouri. Se
dezinfectează constant spațiul și se asigură
cetățenilor soluțiile de dezinfecție necesare.
Purtarea măștii de protecție este obligatorie.
Numărul 24 / August 2020 2
Editorial sprijinit de către Primăria și Consiliul Local al Comunei Bonțida Se distribuie gratuit
Primarul vă informează
Despre continuarea
investițiilor în
infrastructură și
situația actuală
din comună
de Primar Emil Cărhaț
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când sunt Coasta şi Tăuşeni și construcția unui pod peste echipă, perseverența, acțiunea nu vorbele
primarul comunei și am bucuria de a vedea valea Borşii. sunt principiile mele de lucru. În toți acești ani,
cum nivelul de viață a crescut în comună au intrat peste 20 de milioane de euro în
datorită măsurilor sociale și de reconversie Experiența de a fi unul din cei mai longevivi comuna Bonțida - bani nerambursabili cu
profesională pe care Primăria le-a primari din județul Cluj m-a ajutat să cunosc finanțări externe. Este efortul nostru comun și
implementat. Dacă în 2010 aveam 270 de foarte bine modul în care funcționează calea de a ne îndeplini misiunea de a dezvolta
dosare cu persoane care solicitau ajutorul Administrația Publică, legislația și atragerea de comuna Bonțida pe plan economic, social,
social, în anul 2020 mai avem 12 dosare de finanțări pentru comună. turistic și cultural .
solicitare a ajutorului social. De asemenea, am
venit în ajutorul şomerilor prin reconversie În mod normal, ca să înveți și să coordonezi În luna august sunt 2 investiții care solicită o
profesională. Acum, pe raza comunei Bonțida aceste domenii îți ia câțiva ani, iar experiența atenție majoră:
nu mai sunt înregistrați şomeri. implementării proiectelor este și mai
importantă. Acum pot să antrenez echipa - Finalizarea terenului de fotbal sintetic care
Cămin Cultural - Răscruci Primăriei în proiecte de anvergură, spre va oferi tinerilor din Bonțida, pasionați de
deosebire de începutul carierei când m-am fotbal, acces la un teren realizat la cele mai
Tot legat de creșterea nivelului de viață, un limitat la proiecte mai simple, mai mici pentru moderne standarde.
rol important l-a avut preocuparea continuă că nu aveam nici cunoștințele, nici experiența
de a dezvolta infrastructura, fapt care a necesară. - Urmărirea îndeaproape a lucrărilor de
determinat creșterea valorii proprietăților din asfaltare in Răscruci și Bonțida pentru ca
comună. S-au făcut investiții în infrastructură Mulțumesc pe această cale colegilor din lucrarea să continue fără niciun impediment.
prin care i-am racordat la rețeaua de apa Primărie care se implică în fiecare proiect, îmi
potabilă pe toți locuitorii comunei, investiții în susțin ideile și chiar le dezvoltă. Munca în În următoarele ediții vă voi ține la curent cu
modernizarea căilor de acces în comună, care investițiile finalizate și cele propuse pentru
erau impracticabile în urmă cu câțiva ani, Teren Sintetic - Bonțida următorii ani.
investiții pentru introducerea si racordarea la
sistemul de canalizare în comună. Pod peste valea Borșii Drum în asfaltare - Răscruci
În momentul de față, avem în derulare trei
proiecte cu fonduri europene cu suma de
execuție de aproximativ 2 500 000 de euro:
continuarea asfaltării străzilor din Bonțida şi
Răscruci, construirea unei grădinițe cu
program prelungit în satul Răscruci, și
finalizarea modernizării Căminului Cultural
din Răscruci .
Alte trei proiecte finanțate prin programul
de dezvoltare PNDL II aproape de finalizare
sunt: construirea unei grădinițe cu program
prelungit în Bontida, introducerea rețelei de
apă-potabilă în satele
Numărul 24 / August 2020 3
Editorial sprijinit de către Primăria și Consiliul Local al Comunei Bonțida Se distribuie gratuit
Economic
Evoluție economică viitoare
– estimări conjucturale
În următoarele trei luni, managerii În plus, angajatorii prognozează pentru Organizația Mondială a Comerțului (OMC)
estimează o creştere moderată a activităților perioada analizată o creştere moderată a se așteaptă, anul acesta, la o scădere de 13% a
din industrie şi din comerţul cu amănuntul, la numărului de salariaţi (sold conjunctural comerțului mondial, din cauza șocurilor
fel şi a numărul de salariaţi în construcţii şi în +12%), precum şi o creştere a preţurilor de provocate de pandemia de coronavirus
comerţul cu amănuntul, arată datele vânzare cu amănuntul (sold conjunctural (COVID-19), semnificativ mai puțin decât cel
publicate de Institutul Naţional de Statistică +23%), în sectorul comerţului cu amănuntul. mai pesimist scenariu, ce indica un declin de
(INS). 32%, potrivit comunicatului Reuters.
Pe segmentul serviciilor, estimările arată că
În ceea ce reprezintă numărul de salariaţi, se valoarea cifrei de afaceri, cât şi numărul de Economia României va înregistra un ritm de
estimează o scădere moderată, soldul salariaţi vor cunoaşte o relativă stabilitate în creștere a PIB de aproximativ 7% în anul 2021,
conjunctural fiind de -13% pe total industrie următoarele trei luni (sold conjunctural +4%, după o contracție de circa 5,5% în acest an,
prelucrătoare, dar pentru preţul produselor respectiv -4%). În schimb, în viziunea potrivit celor mai proaspete estimări
industriale se prognozează relativă stabilitate managerilor, preţurile de vânzare sau de macroeconomice pentru partea Europei
în următoarele trei luni (sold conjunctural facturare ale prestaţiilor, în sectorul serviciilor, Centrale și de Est.
+5%). vor avea tendinţă de scădere moderată (sold
conjunctural -14%). Inflația are prognostic de a rămâne stabilă în
În activitatea de construcţii se va înregistra, România pe orizontul de 18 luni, în ținta băncii
în următoarele trei luni, un salt al volumului naționale, comparativ cu celelalte țări din
producţiei (sold conjunctural +23%). regiune unde inflația va consemna un declin
mai profund în urma cererii mai slabe, declin
Iar managerii din acest sector estimează aflat însă în limite ce fac discuțiile despre
creştere moderată a numărului de salariaţi deflație „premature”.
(sold conjunctural +9%), iar în ceea ce priveşte
preţurile lucrărilor de construcţii se
preconizează o creştere moderată, cu un sold
conjunctural de +10%, potrivit estimărilor din
luna iulie 2020.
În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii
au estimate pentru următoarele trei luni,
tendinţă de creştere moderată a activităţii
economice (sold conjunctural +8%).Totodată,
volumul comenzilor adresate furnizorilor de
mărfuri de către unităţile comerciale va
înregistra relativă stabilitate (sold
conjunctural +3%), relevă ancheta INS.
Numărul 24 / August 2020 4
Editorial sprijinit de către Primăria și Consiliul Local al Comunei Bonțida Se distribuie gratuit
Afaceri locale Tehnofavorit produce utilaje şi maşini
agricole şi are o colaborare de peste 20 de ani
Lavanda Lola cu diferite companii din străinătate, cărora le
furnizează inclusiv piese de schimb şi service
– un loc de vis cu de specialitate. Producția se realizează cu
parfum de levănțică echipamente tehnologice de ultimă
generație, iar în ultimul timp, focus-ul
Lavanda Lola este locul cu parfum îmbietor Maria Serpar-Lavanda Lola companiei a fost pe optimizarea
și imagini de vis ca în Provence, pe partea echipamentelor folosite în exploatările
dreaptă a drumului cum mergi către castelul Pentru ca și alții să se bucure de frumusețea agricole mari, în livezi şi în vii. Marea noutate o
Banffy. Doar două weekenduri pe an, în luna lavandei, chiar dacă nu o cultivă, Anca a reprezintă faptul că majoritatea maşinilor de
iulie, își deschide larg porțile pentru turiști din construit, tot cu ajutorul fondurilor europene, ierbicidat sunt dotate cu computere care
toată țara în cadrul Zilelor Porților deschise. o pensiune, la capătul câmpului de lavandă. permit multe automatizări și oferă siguranță
Ea dorește să fie un loc pentru ”petrecerea în procesul agricol. Echipamentele agricole
Povestea a început acum opt ani, când Anca timpului frumos”. La pensiunea din mijlocul construite la Bonțida sunt la aceleași
Șerpar a decis să cultive lavandă. A accesat lavandei sunt cinci camere in care se pot caza standarde ca și cele produse în ţările
fonduri europene. A început cu aproximativ aproximativ 20 de persoane. De asemenea, se occidentale, însă la un preț mai mic.
5.000 de plante pe 2.200 de metri pătrați și a pot organiza ateliere de gastronomie, de
ajuns acum, după opt ani, să aibă o cultură de floristică, dezvoltare personală etc. Mașină de erbicidat - Tehnofavorit
20.000 de plante, pe un hectar și doi ari.
Puteti contacta Lavanda Lola la tel: 0755 792 Din anul 2005 a început exportul de
E o afacere de familie, de vreme ce toți au 309; 0754 394 398 sau E-mail : office@lavanda- subansamble și utilaje în Germania, Italia,
pus umărul la realizarea ei. De altfel, numele lola.ro Spania, Franța și Ungaria, iar din 2008
de ”Lavanda Lola” vine de la mama Ancăi participarea la marile târguri internaționale
Șerpar, Maria, căreia i se spune Lola. Implicată Tehnofavorit de profil.
trup și suflet în creșterea lavandei este și
Alesia, fiica Ancăi, pe care mama sa o învață - firma care tehnologizează Dezvoltarea firmei se datorează adaptării la
valoarea muncii, încă de mică. agricultura și pune Bonțida noutățile din industrie, a parteneriatului
pe harta Europei strategic cu Universitatea de Științe Agricole
Lavanda Lola reușește să scoată pe piață o și Medicină Veterinară, a parteneriatelor cu
gamă care include aproximativ 20 de tipuri de Director Tehnofavorit - Viorel Haitău furnizori externi și nu în ultimul rând datorită
produse, de la buchete, lavandă la ghiveci, dezvoltării infrastructurii din comună și a
săpunuri, apă de lavandă, uleiuri esențiale sau Una dintre firmele emblemă din comuna sprijinului Autorităților Locale.
decorațiuni de toate felurile. Produsele sunt Bonțida este Tehnofavorit SA, o firmă cu
vândute, în general, prin târguri, dar și pe tradiție din anul 1949 care s-a dezvoltat an de Înscrie-te în catalogul
Internet pe pagina www.lavanda-lola.ro an și este unul dintre cei mai mari angajatori afacerilor bonțidene
de pe raza comunei. Firma are ca obiect de
Anca Șerpar încurajează pe oricine dorește activitate Fabricarea mașinilor și utilajelor Comunitatea noastră e una puternică,
să se apuce să cultive lavandă. Recomandă să pentru agricultură și exploatări forestiere și plină de oameni frumoși si harnici pe care
se facă analize de sol, înainte de a începe să este numarul 1 inTop firme din Județul Cluj pe ne dorim să îi cunoaștem, să îi încurajăm și
înființeze cultura. La 1.000 mp, cheltuielile de acest segment de activitate și locul 4 la nivelul să îi promovăm împreună. Dacă aveți o
la pregătirea terenului, până la cumpărarea și întregii țări. firmă, o mică afacere de familie sau sunteți
plantarea de butași ajung la aproximativ PFA și aveți produse sau servicii care se
3.000 lei. Din 1.000 de butași se obțin Firma este condusă de directorul ing. Viorel adresează comunității sau publicului larg
aproximativ 3.000 de buchete, pe care poți să Haitău, are aproximativ 80 de angajaţi, vă rugăm să trimiteți o descriere a afacerii,
obții 10.000-15.000 de lei. Este nevoie, însa, de majoritatea din comună. Este una dintre produsului sau serviciului oferit pe care să o
multă muncă, implicare și cunoaștere a firmele care contribuie la dezvoltarea includem în următoarele numere ale
culturilor. comunei și care promovează comuna în țară și ziarului.
străinatate. Pe fiecare echipament produs,
Sursa: Blog Adela Pârvu apare evidențiat numele comunei, în așa fel Adresa de corespondență este:
încât fiecare fermier află despre Bonțida. [email protected]
Numărul 24 / August 2020 5
Editorial sprijinit de către Primăria și Consiliul Local al Comunei Bonțida Se distribuie gratuit
Agricultură și gospodărie de la ce plecăm. Apoi să facă un proiect prin
care eficienţa energetică a casei să crească
Subvenții APIA: Se introduce o plată măcar cu o clasă, din C în B sau din B în A.
bonus pentru micii fermieri și fermele
de familie! Din proiect va rezulta şi ce lucrări trebuie
făcute pentru a atinge condiţia finanţării, fie
Subventie de la APIA scadă din cuantumul sprijinului de bază instalarea de ferestre izolante, fie izolarea
pentru venit în scopul sustenabilității pentru acoperişului, a pereţilor exteriori ori
România nu va plafona subvențiile fiecare beneficiar toate costurile legate de montarea unei centrale mai eficiente, a
fermierilor, a anunțat ministrul agriculturii forța de muncă”, se arată în documentul panourilor solare, sisteme de ventilaţie,
Adrian Oros în cadrul unei conferințe de presă redactat cu concluziile reuniunii. corpuri de iluminat cu LED, senzori de mişcare
care a avut loc, marți 4 august, la sediul sau orice poate duce la eficientizarea
Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale Persoanele fizice energetică a locuinţei. Toate aceste
(MADR). În schimb, se lucrează la o plată pot depune cereri echipamente, dar şi altele, sunt eligibile prin
redistributivă care să fie achitată micilor de fiPnoeazienţare în acest program.
fermieri, exploatațiilor de familie. Programul ”Casa
Eficientă Energetic” Înscrierea în program se va face online.
În forma actuala, Plata Redistributivă se din 15 septembrie După acceptarea cererii, proprietarii vor primi
achită sub două variante: a) -primul interval: un număr unic de înregistrare şi au la
1-5 ha, inclusiv 5 euro/ha, adică 23,748 lei/ha; Programul“Casa Eficientă Energetic”pentru dispoziţie 60 de zile pentru a veni cu tot
b) -al doilea interval: peste 5 ha și până la 30 persoane fizice va debuta pe data de 15 dosarul. Investiţiile trebuie finalizate în
ha, inclusiv 48,7127 euro/ha, adică 231,3658 septembrie 2020, iar proprietarii de case din termen de 18 luni. Proprietarii de case pot
lei/ha. România pot depune cereri de finanţare cumpăra echipamente de unde vor ei din ţară,
pentru a primi până la 15.000 de euro pentru însă lucrările nu se pot face în regie proprie, ci
”Noi acum avem niște simulări. Plafonarea a-şi eficientiza energetic imobilele, a anunţat cu firme specializate, tocmai pentru a avea
subvențiilor este una voluntară (fiecare țară ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel garanţia unor lucrări bine efectuate. La final,
decide – n.r). Noi avem în intenție să facem o Alexe, într-o conferinţă de presă. Administraţia Fondului pentru Mediu
plată redistributivă între 10 și 20 la sută, decontează cei 60% din investiţie după un
tocmai de aceea facem aceste simulări, să Conform ministrului, bugetul alocat pentru nou audit energetic al casei pentru a vedea
vedem câte ferme vor fi impactate și cum vor acest program este de 430 de milioane de lei, trecerea dintr-o clasă energetică inferioară
fi impactate acele ferme. Și plafonare nu o să din care ar urma să fie finanţate aproximativ într-una superioară”, a explicat Costel Alexe.
facem dacă facem plată redistributivă. Adică 9.000 de case din România.
vom lua o sumă, o vom oferi fermelor mici, de Pe de altă parte, ministrul Mediului a
familie iar restul va fi fără plafonare”, a spus “Pentru a primi această finanţare, un anunţat lansarea în dezbatere publică a
ministrul Agriculturii, Adrian Oros. proprietar de casă trebuie să realizeze acel programului de eficienţă energetică pentru
audit energetic al locuinţei. Trebuie să vedem şcoli şi grădiniţe.
Reuniunea extraordinară a Consiliului
European (17-21 iulie 2020) a decis că fiecare “Orice şcoală din România poate primi
stat membru poate alege dacă dorește să finanţare de la noi pentru lucrări de izolaţie
plafoneze nivelul subvențiilor la 100.000 de termică, încălzire centralizată, reducerea
euro. ”Va fi introdusă pe o bază voluntară consumului de energie sau a emisiilor de gaze
plafonarea plăților directe pentru marii cu efect de seră. În acest program investim
beneficiari la nivelul de 100 000 EUR. Aceasta 384 de milioane de lei pentru ca aceste clădiri
se va aplica numai sprijinului de bază pentru în care copiii noştri petrec foarte mult timp să
venit în scopul sustenabilității (BISS). Atunci fie bine izolate, călduroase, plăcute şi
când aplică plafonarea, statele membre pot să sănătoase. Aceşti bani ne permit să
eficientizăm energetic aproximativ 400 de
unităţi de învăţământ din România”, a
subliniat oficialul, potrivit Agerpres.
Numărul 24 / August 2020 6
Editorial sprijinit de către Primăria și Consiliul Local al Comunei Bonțida Se distribuie gratuit
Finanțări Banii se dau în 2 tranșe: 75% la semnarea Formare profesională
contractului de finanțare și 25% în funcţie de
OPORTUNITATE implementarea corectă a Planului de afaceri. Sursa: Shutterstock
pentru tinerii fermieri Sprijinul se acordă pe o perioadă de
– 50.000 Euro maximum 3 ani (sau 5 ani în sectorul pomicol). Centrul Regional de Formare profesională a
nerambursabili adulților CLUJ (Str. Fabricii de Zahăr nr. 51,
prin AFIR Fondurile disponibile sunt de 43.022.207 Cluj-Napoca) este autorizat să ofere
Euro, din care 20.000.000 Euro pentru următoarele programe de formare
Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor tinerii fermieri care provin din diaspora - a profesională, cu o durată de 3 luni:
Rurale (AFIR) a anunțat perioada oficială în menționat AFIR.
care tinerii fermieri pot depune online cererile Ÿ Agent Securitate
de finanțare pentru fondurile europene de Pentru a putea primi banii europeni, tinerii Ÿ Brutar
40.000 sau 50.000 de euro fiecare, în cadrul fermieri trebuie să îndeplinească o serie de Ÿ Cofetar / Patiser
submăsurii 6.1 din Programul Național de condiții de eligibilitate, printre care: Ÿ Cameristă
Dezvoltare Rurală (PNDR). Ÿ Confecționer articole textile
Ÿ Persoana care va beneficia trebuie să aibă Ÿ Frizer
Depunerea Cererilor de finanțare, se va face vârsta de până la 40 de ani (inclusiv cu o zi Ÿ Îngrijitor bătrâni la domiciliu
on-line pe site-ul oficial al AFIR, în perioada 15 înainte de a împlini 41 de ani) la momentul Ÿ Lucrător în comerț
iulie, ora 09:00 - 15 octombrie 2020, ora depunerii cererii. Ÿ Manichiurist / pedichiurist
16:00. Ÿ Lucrător în structuri pentru construcții
Ÿ Beneficiarul trebuie să dețină Certificatul de competenţă constituie o
Pragul minim de selecție a proiectelor competențele și calificările profesionale garanţie a capacităţii unei persoane de a
aferente sM 6.1 este de 25 de puncte. adecvate și să se stabilească pentru prima activa într-o calificare/ocupaţie şi pune în
dată într-o exploatație agricolă ca șef al evidenţă competenţele transferabile de la o
Pragurile lunare sunt următoarele: respectivei exploatații. calificare/ocupaţie la alta. De aceea,
obţinerea unui certificat de competenţă
Ÿ 90 de puncte (15 iulie – 15 August), Ÿ Solicitantul are obligaţia declarării la APIA a profesională măreşte şansele de angajare şi
tuturor parcelelor agricole eligibile şi posibilităţile de dezvoltare a unei cariere.
Ÿ 85 de puncte (16 august – 15 septembrie), neeligibile pe care le utilizează. Pentru Dacă sunteți interesat(ă) să parcurgeţi unul
înregistrare la APIA, suprafaţa parcelei din programele oferite adresați-vă către:
Ÿ 25 de puncte (16 septembrie – 15 octombrie) agricole să fie de cel puţin 0,3 ha. În cazul viilor, Compartimentul formare profesională și
livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor puteți scrie la adresa de email:
Solicitantul de finanţare trebuie să pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor [email protected] sau contactați
îndeplinească cerinţele de conformitate şi fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie telefonic instituția la Tel./Fax: +40 264 448
eligibilitate menţionate în Ghidul să fie de cel puţin 0,1 ha; 816, +40 264 599 359
Solicitantului aferent acestei submăsuri. Mult succes!
Ÿ După caz, solicitanţii trebuie să facă
Beneficiarii vor primi fonduri europene de: dovada existenţei vetrei stupinei, deşi terenul
care formează această vatră nu este
Ÿ 50.000 de euro pentru exploatațiile între obligatoriu să fie înregistrat la APIA.
30.000 S.O. și 50.000 SO
Informațiile despre ghidul solicitantului și
planul de afaceri pot fi consultate pe
www.afir.info /, sM 6.1
Ÿ 40.000 de euro pentru exploatațiile între
12.000 S.O. și 29.999 SO .
Numărul 24 / August 2020 7
Editorial sprijinit de către Primăria și Consiliul Local al Comunei Bonțida Se distribuie gratuit
Obiective turistice
Monumentul
De-semne spre cer
pentru ploaie și
curcubeu din
Tăușeni, opera lui
Alexandru Chira
Vizionarul și artistul Alexandru Chira (1947- Alexandru Chira Câțiva ani monumentul a fost dezafectat
2011) s-a născut în satul Tăuşeni. A fost până când o mână de oameni (Fundaţia
absolvent al Institutului de Arte Plastice Memorie, Oglinda cu Memorie, Oglindă Alchira, Primăria Bonţida, S.C. Tehnofavorit
„Nicolae Grigorescu”- Bucureşti, secţia pentru Reflectare, Două Proiecte de Drum, Bonţida și Turnătoria Metalul Cluj) s-au
pictură, în 1972. Are zeci de lucrări expuse în Clopotele Tăcerii, Icoană pentru Ploaie şi mobilizat să strângă fonduri şi să
expoziţii naţionale şi internaţionale şi a Curcubeu, Icoană Rotativă pentru Mesaje, 12 recondiţioneze ansamblul monumental, să-i
câştigat numeroase premii între care Premiul Icoane Senzoriale, Trepte (Scara) asigure pază şi să-l introducă în circuitul
pentru Pictură UAPR (1993 şi 1999), Premiul Semănătorului, Drum Ritualic şi Poteci de turistic, alături de Castelul din Bonţida.
Internaţional pentru Artă Contemporană Iniţiere) care sunt şi 16 versuri dintr-un posibil
(1994), Premiul Academiei Române pentru poem-angrenaj intitulat „De-semne pentru „De-a lungul timpului, în comuna Bonțida
Arte Plastice (1996) şi Ordinul Meritul Cultural ploaie şi curcubeu”, au înfăptuit o minune. partea culturală a rămas în ceaţă. Doresc
în Grad de Comandor acordat de Preşedinţia Dimensiunea elementelor este personal să promovăm valorile noastre
României (2004). supradimensionată, iar ansamblul culturale și istorice. Prin prezenţa vizitatorilor
monumental este vizibil de la o distanță de în zonă, promovăm aşezările de aici. Comuna
câțiva kilometri. Bonţida are un atu, pentru că avem castelul
care e emblematic şi prin el vrem să
Proiectul de la Tăuşeni trebuia să fie doar dezvoltăm şi alte puncte de atracţie turistică”,
începutul, de aceea se mai cheamă şi spune Emil Cărhaţ, primar al comunei
„lucrarea fără sfârşit”, însă din cauza lipsei de Bonţida.
fonduri şi ulterior a morţii artistului,
imposibilul nu a mai devenit posibil, Toți locuitorii comunei și nu numai sunt
construcţia a rămas în stadiul în care se află şi invitați să viziteze acest ansamblu
în ziua de azi. Proiectul trebuia să se extindă monumental în aer liber pentru a intra în
„din deal în deal până-n Viena”, platoul de la contact cu o viziune a lumii deschisă spre
Tăuşeni să fie doar staţia-pilot sau„kilometrul întregul Univers. Intrarea este gratuită.
zero”, cum îi plăcea artistului să-l numească, şi
să devină un proiect al intergrării prin artă în
Europa. Este considerat cel mai important
muzeu în aer liber din România.
Sculptura monumentala - Alexandru Chira - Tăușeni
Ansamblul monumental De-semne spre cer Ansamblul monumental - Alexandru Chira - Tăușeni
pentru ploaie și curcubeu a fost realizat
începând cu anul 1995 împreună cu fratele
său Liviu Chira, pe colina care împarte satul
Tăușeni în două.
Lucrarea este dedicată oamenilor, locurilor
şi tuturor celor care nu au uitat să viseze şi ştiu
încă să spere. Cele 16 subansambluri (Casa
Păstorului, Oglindă pentru semănător, De-
semn de Punte, Casa Pasării de Foc, Model
pentru Curcubee, Fântâna Oglinzii cu
Numărul 24 / August 2020 8
Editorial sprijinit de către Primăria și Consiliul Local al Comunei Bonțida Se distribuie gratuit
Cultură și istorie
Luna August
- lună de Dureri,
Onoare și Sânge
de Ioan Herineanu
Luna august este una dintre lunile cele mai Ioan si Liana Herineanu și filozoful Blaga,„veșnicia s-a născut la țară” și
încărcate de istorie din an. am demonstrat că nu numai veșnicia s-a
Bontida - Un colț născut la țară ci absolut tot ceea ce este
În fiecare an, la data de 6 august, la de Rai Notă înălțător a avut rădăcini în satele românești.
Mausoleul Mărășești se comemorează eroii autobiografică Desigur, ziarul nu s-a axat doar pe evenimente
neamului căzuți în primul război mondial. De Ioan & Liana culturale, ci a urmat o cale de mijloc în care
obicei la această dată se adună toată Herineanu evenimentele colectivității aveau acces și în
conducerea României aducând omagiul și care se putea trata orice problematică ivită pe
recunoștiință Eroilor țării care astăzi nu mai de Ioan Herineanu înțelesul tuturor.
sunt, iar atunci au scris cu piepturile lor „pe
aici nu se trece!” Obosiți de vacarmul orașului Cluj Napoca, de Nu dorim să facem un roman din existența
luptele din interiorul orașului pentru existență noastră ca părinți - redactori ai acestui ziar, ci
Tot în luna august al anului 1940 s-a cedat și pentru confort, în momentul pensionării ne- dorim ca acest ziar să dăinuiască pentru
Ardealul, Ungariei de către puternicii zilei de am hotărât să îl părăsim, și ne-am găsit un alt dezvoltarea spiritualității românești de la sat și
atunci, Ribentrop și Ciano, adică Germania și locaș al vieții în satul Bonțida, într-o zonă mai în folosul colectivității umane. Este lung
Italia. Nu comentez durerea care a sfâșiat retrasă, sub cimitirul ortodox. pomelnicul celor care au contribuit mai mult
inimile românilor, ci continui a vă aminti că tot sau mai puțin, în funcție de posibilități și
în luna august al anului 1944, românii au Era anul 2002. Începutul a fost aidoma timpul necesar, la realizarea acestui act
întors armele împotriva Germaniei oricărui început, adică plin de oboseală, cultural, adică al prezentului ziar. Îi vom
alăturându-se Uniunii Sovietice. Gestul nu a nesiguranță, derută dar și mici satisfacții. pomeni în numerele viitoare cu recunoștiință
fost unul elegant, întrucât, prin această Încet, încet am cunoscut oameni mai buni sau și mulțumire pentru contribuția lor spirituală.
acțiune, s-a atacat fără avertisment fostul aliat, nu, mai devotați unor idealuri sau nu, mai
Germania, iar în tranșeele din Moldova am pregătiți a se lupta cu viața, sau nu. Mulțumim în primul rând Primăriei și
părăsit zeci de mii de ostași români în fața Consiliului Local, dlui Primar Emil Cărhaț, care
armatei Sovietice. Alături de majoritatea din sat am încercat și nu numai că a înțeles dar s-a și așezat în fruntea
noi să ne aducem o contribuție pentru evenimentelor culturale. Apoi, mulțumim
Comemorăm acele momente fără ură, ci cu prosperitatea comunității. Printre altele, ne- Bisericii în frunte cu cei doi preoți, unul
durere în suflet, căci nația noastră română a am ales să deschidem zorile unui ziar care să decedat, preotul Mărgineanu și altul în plină
fost din nou lovită de neprieteni. ofere un ghid de devenire a unei societăți de activitate Cătălin Alexandru Feier, care și-au
oameni care tind spre civilizație. Au fost adus și ei, la rândul lor aportul și blagoslovirea.
Tot în luna august în ziua de 9, a fost ucis urcușuri, au fost coborâșuri, a fost entuziasm Mulțumim, de asemenea, Poliției Bonțida,
mișelește voievodul Mihai Viteazu, pe câmpia dar și dezamăgire. A fost o perioadă în care am Școlii Bonțida, Dispensarului medical Bonțida
orașului Turda, de către generalul Basta și întrerupt apariția acest ziar iar, apoi, din și, nu în ultimul rând, poeților noștrii
armata Austro-Ungară. Era anul 1601, an în februarie 2018, am reluat-o, fiind impulsionați Alexandru Blaga, Vasile B. Gădălin, Sandu
care Mihai Viteazu se întorcea de la Praga, și încurajați de primarul comunei Bonțida, Dl Cătineanu din Bonțida, scriitorului ȘtefanVișan
capitala de atunci a Austro-Ungariei, după ce Emil Cărhaț. Ziarul a încercat să cuprindă, în și colonelului în rezervă Rusu Lazăr, zis
se ajunsese la înțelegere de pace cu esența sa, tot ceea ce constituia viața și Lăzăriuc.
conducerea acesteia. Mihai Viteazu a fost ucis zbuciumul spre devenire al comunei. Am
la fel de mișelește, precum a fost ucis și înțeles dorința Primarului Emil Cărhaț de a Noi doi, Liana și Ioan Herineanu am dat viață
generalul său, Baba Novac în Piața Libertății încuraja activitatea literară care prinsese acestui ziar cu toată dragostea de tradițiile,
de azi al Clujului. muguri și i-am fost alături publicând în speranțele și visurile cetățenilor din comuna
paginile ziarului atât poeți noi cât și Bonțida. Vremea, materializată în ani, ne
Încă odată amintesc despre rănile pricinuite amintindu-i pe cei mai vechi. Am încercat să obligă să înmânăm ștafeta acestui fiu al nostru,
noua, cândva în luna august, nu cu ură, ci demonstrăm tuturor că precum a spus poetul Ziarul de Bonțida, unor tineri de la care
pentru a nu uita că noi am plătit acest pământ așteptăm dragoste și dorință de perpetuare în
cu mult sânge, fapt pentru care suntem datori viața culturală a comunității bonțidene și a
în fața semenilor noștri căzuți la datorie și țării. Cu siguranță nu vom părăsi definitiv
cărora le mulțumim pentru posibilitatea de a ziarul, ci, din când în când, vom încerca să-l
scrie și vorbi românește. presărăm cu gândurile noastre, cu speranțele
noastre pe care le dorim a fi și ale acestei
Mihai Viteazul comunități.
Numărul 24 / August 2020 9
Editorial sprijinit de către Primăria și Consiliul Local al Comunei Bonțida Se distribuie gratuit
Cultură și istorie festivale si spectacole interne, prezența la Vasile B. Gadalin
festivalul internațional de folclor Morski
Asociaţia Folclorică Struni din Bar, Muntenegru. Anul 2018 Autor al mai multor volume de versuri, de
Codrişorul – peste marchează înființarea grupei Răscruci cu epigrame, de fabule, de parodii, de rondeluri
10 ani de activitate şi activitate desfășurată în cadrul Școlii și de stihuri, Vasile B. Gădălin surprinde
premii internaţionale profesionale Răscruci. Următorul an, 2019 atmosfera reală a satului, a familiei române,
aduce evenimente majore precum rolul mamei în familie, relațiile interumane,
Asociaţia Folclorică Codrişorul din Bonţida a participarea la concursuri interjudetene. dar și specificul comunei Bonțida.
luat fiinţă în 8 martie 2011 şi are în prezent 40
de membri, cu vârste cuprinse între 6 şi 40 de In anul 2020 asociația, împreună cu Corala Publicații de Alexandru Blaga și Vasile Gădălin
ani. Misiunea ansamblului este susținerea și Armonia a Parohiei ortodoxe Bonțida
cultivarea acțiunilor de conservare și de condusă de Preot Cătălin Feier, organizează Alexandru Blaga
promovare a valorilor culturale ale folclorului spectacolul dedicat zilei de 8 martie IUBESC
românesc autentic. Asociaţia organizează FEMEIA într-un context și o viziune diferită, În volumele sale autorul ne prezintă o
cursuri de dans la diferite nivele (iniţiere, interacționând, din plin, cu publicul. În dragoste neprihănită față de prietenii cu care
începător, avansat), cursuri de muzică (vocală, paralel, s-au început pregătiri cu grupe de a copilărit și cu care a absolvit școala primară
corală și instrumentală), precum şi spectacole copii pentru a asigura continuitatea tradițiilor din Bonțida. Fiind și un om al credinței, este
şi manifestări cultural-artistice. populare. De asemenea activitatea este mereu în preajma sărbătorilor bisericești,
deschisă oricărei pesoane, de orice vârstă, prezentându-ne portul și datinile strămoșești
care provine din orice mediu indiferent de din satul natal, înconjurat de un ales peisaj
naționalitate, religie, sex sau orientări. natural.
Instructor-coregraf, președintele al A surprins, în opera sa, și eroismul moților
asociației, Mihai Rus, tel. 0770879782, e-mail salvatori din Munții Apuseni, la acel nefericit
[email protected] accident aviatic, precum și modul original de a
relata performanțele Simonei Halep.
Despre Comuna Bonțida
în proză și versuri Stefan Vișan
Ansamblul Codrișorul din Bontida Pentru că dezvoltarea comunei depinde, în A început să scrie la 65 ani. A scris şi romane,
primul rând, de oamenii din zonă, Primăria şi nuvele, şi schiţe, şi piese de teatru, şi proză
Primăria și Consiliul Local Bonțida, Şcoala Comunei Bonțida a sprijinit scriitorii locali satirico - umoristică, şi epigrame. În cadrul
Gimnazială“Ștefan Emilian”din Bonțida, dar şi atașați de aceste meleaguri. Sunt 4 scriitori romanelor, care reprezintă cea mai mare parte
alte asociații regionale cu obiective similare se cărora le mulțumim că au descris frumos în a scrierilor sale, regăsim teme majore, chiar
numără printre partenerii de nădejde ai operele lor bogăția și frumusețea comunei clasice putem spune, dar nu a neglijat nici
Asociaţiei Folclorice Codrişorului în pentru ca și cei din exterior să înțeleagă și să temele specifice spaţiului românesc.
îndeplinirea misiunii pe care şi-au propus-o aprecieze valorile și resursele noastre istorice
membrii acesteia. și culturale. „Suntem mândri că în comuna Ștefan Vișan (stanga) alaturi de publicațiile sale
noastră avem atâţia oameni talentaţi în arta
Primăria și Consiliul Local Bonțida, Şcoala scrisului şi care ne reprezintă cu cinste în viaţa "Pentru mine, chiar e o sărbătoare pentru că
Gimnazială“Ștefan Emilian”din Bonțida, dar şi literară”, a declarat Emil Cărhaț, primarul am reuşit să scot 20 de cărţi. E o cifră foarte
alte asociații regionale cu obiective similare se comunei. frumoasă, după părerea mea. Nu m-am gândit
numără printre partenerii de nădejde ai că la 65 de ani eu o să mă apuc de scris. După
Asociaţiei Folclorice Codrişorul în îndeplinirea Sandu Cătinean din Bonțida prima carte, Onuc Nemeş mi-a spus:
misiunii pe care şi-au propus-o membrii 'Domnule Vişan, ai talent! Te rog să scrii în
acesteia. Cătinean, care se autotititulează “Cel care continuare!' Şi am continuat. Ca să scrii 20 de
vine din brazi” este autorul a peste 1.300 de cărţi trebuie să pierzi multe zile, multe nopţi,
În 26 decembrie 2010, Codrişorul a poeme şi paisprezece volume publicate, iar în să aduni multe gânduri şi personaje. Am ales
prezentat, pentru prima dată la Căminul mediul on-line a depăşit deja milionul de citiri. în general să scriu tipul romanului scrurt.
Cultural din localitate, un minunat spectacol Este considerat de mulţi un adevărat Tineretul nu mai are răbdare, nu mai are timp
de colinde, de cântece și de jocuri populare. fenomen, iar atitudinea sa o ultimă soluţie să citească, a pierdut plăcerea lecturii", a
De atunci, în fiecare an, în preajma Crăciunului pentru renaşterea României. declarat autorul.
Codrişorul Bonțida organizează acest
spectacol, devenit o tradiţie, anul acesta Sandu Cătinean din Bonțida
ajungand la a X-a ediție.
Au urmat zeci de participări la nenumărate
festivaluri de renume din ţară şi la spectacole
televizate. În 2016 Codrişorul din Bonţida a
participat la Festivalul Euro Folk Black Sea -
Primorsko Bulgaria, dansatorii fiind laureați ai
festivalului. În cadrul festivalului Codrişorul
obține titlul Discovery acordat celui mai bun
grup debutant la festival, premiul I şi trofeul
Golden Orpheus la secțiunea dans coregrafic.
Anul 2017 aduce pe lângă participarea la
Numărul 24 / August 2020 10
Editorial sprijinit de către Primăria și Consiliul Local al Comunei Bonțida Se distribuie gratuit
Religie
Decis în luna lui
Gustar și Secerar
de Preot Cătălin-Alexandru Feier
În cultul ortodox, luna august este marcată Adormirea Maicii Domnului adormirea și mutarea ei de la viața
de un post de 14 zile, urmat de sărbătoarea pământească la viața cerească. De asemenea
Adormirii Maicii Domnului (15 august), care Veche, dată prin Moise, cuvântul profeţilor, știm din scrierile Patriarhului Modest al
la rândul ei, este înconjurată de alte două reprezentaţi prin Ilie, şi Evanghelia Ierusalimului, că Sfinții Apostoli au fost aduși
sărbători, una a experienței transcendentale, Mântuitorului Iisus Hristos, El fiind Împlinitorul în chip minunat de Sfântul Duh, din locurile în
Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos acestora; Prin prezenţa celor doi Iisus se arată care vesteau Evanghelia, ca să-și ia rămas-bun
(6 august), iar a doua, a martirizării unui om stăpân atât asupra vieţii (Ilie nu moare), cât şi de la Maica Domnului. Numai Sfântul Apostol
foarte iubit de Dumnezeu și de popor, Tăierea asupra morţii (Moise moare); Și nu în ultimul Toma nu a fost de fața la înmormântare, dar
capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 rând, pentru a demonta credința în prin lucrarea lui Dumnezeu se învrednicește și
august). reîncarnare, care se vehicula în acea perioadă. el să ajungă la mormântul Maicii Domnului
după numai câteva zile de la îngroparea ei și
Referitor la sărbătoarea Schimbării la Față a Cât privește sărbătoarea Adormirii Maicii deschizând mormântul, nu mai găsește
Mântuitorului Iisus Hristos, menționăm că Domnului, notăm că este sărbătoarea mutării trupul acesteia, ci doar giulgiul, semn că
această sărbătoare amintește de minunea fecioarei Maria la cer, cu trupul. Potrivit trupul ei fusese ridicat la cer.
petrecută pe muntele Tabor, unde Hristos își Tradiției, Maica Domnului a mai trăit 11 ani
descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană după înălțarea Mântuitorului la cer. A fost Această sărbătoare încheie ciclul celor patru
pe care a asumat-o. Evanghelistul Matei spune înștiințata de îngerul Gavriil de ziua în care va posturi din an: PostulNașterii Domnului,
"Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele trece la cele veșnice. Trupul ei nu a rămas în Postul Paștilor, Postul Sfinților Petru și Pavel și
Lui s-au făcut albe ca lumina" (Matei 17, 2), în mormânt, pentru că Fiul ei, Cel care a biruit Postul Adormirii Maicii Domnului.
timp ce evanghelistul Marcu spune că moartea, l-a ridicat la cer. Sfinții Părinți afirmă
,,veșmintele Lui s-au făcut albe ca zăpadă” că după cum trupul ei a rămas integru, adică Despre cea de-a treia sărbătoare importantă
(Marcu 9,3). De asemenea, aici observăm și feciorelnic, în timpul nașterii lui Hristos din ea, a lunii august Tăierea capului Sfântului Ioan
prezența celor doi profeți ai Vechiului tot așa a rămas trupul ei fără stricăciune întru Botezătorul, amintim că este ultima mare
Testament Moise și Ilie, a căror prezență, sărbătoare din anul bisericesc, pentru că la 1
notează următoarele aspecte: cuvântul Legii şi septembrie începe un nou an.
al Proorocilor se află întotdeauna împreună cu
Cuvântul lui Dumnezeu. Lumina Lui le Ziua Tăierii capului Sfântului Ioan
pătrunde, fără însă ca El să se identifice întreg Botezătorul este o zi de post. Ni se cere să
cu ele; Mosie şi Ilie reprezintă apoi bunătatea postim în această zi, pe de o parte ca să nu ne
şi înţelepciunea; Legiuirea dată lui Moise este o asemănam cu Irod, care din cauza ospățului
faptă a înţelepciunii, iar îndemnul comunicat fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze
oamenilor prin prooroci, de a se întoarce la o și drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan
viaţă după voia lui Dumnezeu, este o faptă a Botezătorul, iar pe de altă parte, ca să ne
bunătăţii; Pentru a nu fi confundat - întrucât asemănam cu viața înfrânata a lui Ioan.
unii ziceau că Hristos este Moise, iar alţii că ar fi
Ilie; Nu există nici o contradicţie între Legea Exista persoane care au susținut că ziua
Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul,
prefigurează Vinerea Pătimirilor Domnului
Iisus Hristos. Și după cum postim în fiecare
vineri, ca zi a răstignirii Domnului, tot astfel se
cuvine să postim și în această zi.
Preot Cătălin-Alexandru Feier
Numărul 24 / August 2020 11
Editorial sprijinit de către Primăria și Consiliul Local al Comunei Bonțida Se distribuie gratuit
Compartimentele Primăriei În acest compartiment se înregistrează toate
documentele depuse de contribuabili și se
Transparență în stabiliesc impozitele și taxele conform Codului
organizarea Primăriei Fiscal și hotărâri ale Consiliului Local. Casieria
aparține acestui compartiment și are același orar
Primăria Bonțida funcționează pe Mic Ana Letitia- Reg Agricol de funcționare. Plata se poate face cu bani cash
compartimente organizate tematic pentru a sau cu cardul prin POS.
administra eficient comuna și a răspunde, - clădirile existente la începutul anului pe raza
prompt, nevoilor cetățenilor. În fiecare număr al localității; Informații suplimentare se pot obține de la dna
ziarului vom prezenta câteva compartimente și Filip Lenuța.
informații relevante pentru cetățeni. - mijloacele de transport cu tracțiune animală;
- mijloacele de transport cu tracțiune mecanică, Poliția Bonțida vă
Ghiseele Primariei respectiv: tractoarele, autovehicule pentru informează
transportat mărfuri, mașinile și utilajele pentru
Compartimentul Urbanism agricultură și silvicultură; Agentul Șef Principal de Poliție Loredan Pădureț
-orice alte echipamente, utilaje și vă aduce la cunoștință noutățile rutiere din
Cetăţenii Comunei Bonţida se pot adresa instalații/agregate pentru agricultură și comună și vă face recomandări pentru siguranța
Compartimentului Urbanism pentru solicitări silvicultură. dvs.
privitoare la condiţiile de construire pe un anumit Informații suplimentare se pot obține de la dna
teren, cereri pentru emiterea certificatelor de Mic Ana Letitia. Legat de noutăți, pe raza comunei au fost
urbanism, cereri pentru emiterea autorizaţiilor de montate camere video de supraveghere a
construire, cereri pentru recepţia construcţiilor, Compartiment taxe si drumurilor care ajută la monitorizarea traficului
sesizări referitoare la problemele de urbanism şi impozite rutier și descoperirea incidentelor care ar putea
amenajarea teritoriului, sesizări referitoare la afecta siguranța cetățenilor. Mulțumim pe
semnalarea cazurilor de abatere privind disciplina La compartimentul taxe și impozite această cale Primăriei care a fost receptivă la
în construcţii. contribuabili au obligația, conform Codului Fiscal, solicitarea noastră și a realizat toate demersurile
să depuna următoarele documente: de implementare a sistemului de monitorizare.
Pentru informații suplimentare vă puteți adresa
d-nul ing. Rogojan Vasile - consilier urbanism, -Titlul de proprietate pentru case și terenuri În data de 30.07.2020 în Cartierul Șator din
telefon: 0760237663 - Extrase de carte funciară - unde este cazul; Bonțida a avut loc un accident rutier în care a fost
- Certificate de moștenire implicată o tânără de 20 ani care s-a deplasat spre
Registrul Agricol - Declarația de impunere conform actelor pe DN1C. Nu a acordat prioritate autoturismelor,
care le dețin; intrând în coliziune cu un alt autovehicol. Ar fi
Registrul agricol constituie documentul oficial - Copie CI contracte de închiriere, concesiuni și avut obligația de a acorda prioritate, dar a ieșit
de evidență primară unitară, în care se înscriu date terenuri; fără să se asigure. Acest eveniment s-a soldat cu
cu privire la gospodăriile populației și la - Contracte de vânzare cumpărare case, rănirea ușoară a tinerei. Evenimentul rutier a fost
societățile/asociațiile agricole, precum și orice alte terenuri, auto. înregistrat de camera de supraveghere și poate fi
persoane fizice și/sau juridice care au teren în Toate aceste documente se depun la vizualizat pe pagina oficiala de Facebook a
proprietate/folosință și/sau animale, și anume: compartimentul taxe și impozite pentru stabilirea Primăriei Bonțida.
impozitelor si taxelor locale anuale.
- capul gospodăriei și membrii acesteia, după Contribuabilii comunei beneficiază de o Agent sef principal politie Loredan Paduret
caz; reprezentantul legal al societății/asociației bonificație de 10% a impoziteor în perioada 1
agricole sau al persoanei juridice care are teren în Ianuarie – 31 Martie a anului în curs. În altă ordine de idei, recomandăm
proprietate/folosință; Orarul de funcționare cu publicul este de Luni- conducătorilor auto, care intră pe DN1C de pe
Joi între orele 8:30-14:00 șiVineri între 8:30-12:00. drumurile secundare aflate pe raza satelor
- terenurile pe care le dețin în proprietate sau în În satul Răscruci funcționează punctul de lucru Răscruci și Bonțida, să se asigure corespunzător în
folosință pe categorii de folosință și pe destinație a al primăriei Bonțida în fiecare zi de marți, între vederea prevenirii unor evenimente rutiere.
terenului, intravilan/extravilan, suprafețe cultivate orele 8:30- 14-00 pentru încasări și depuneri de
cu principalele culturi și numărul de pomi, pe documente. De asemenea, solicităm conducătorilor auto,
specii; care se deplasează pe raza satului Bonțida, de la
Filip Lenuta - Taxe si Impozite Gară spre pod, să circule regulamentar, cu viteza
- efectivele de animale, pe specii și categorii, recomandată in localitate. Dat fiind faptul că
existente la începutul fiecărui an; evoluția anuală a drumul este recent asfaltat, tentația de a accelera
efectivelor de bovine, porcine, ovine, caprine, este mare, fapt care poate duce la accidente sau
cabaline, măgari, catâri, iepuri de casă, animale de evenimente neplăcute.
blană, păsări, familii de albine, precum și alte
animale domestice sau sălbatice crescute în
captivitate, în condițiile legii, ce fac obiectul
înscrierii în registrul agricol;
Numărul 24 / August 2020 12
Editorial sprijinit de către Primăria și Consiliul Local al Comunei Bonțida Se distribuie gratuit
Informații oficiale Covid Respectați cu strictețe regulile
de igienă personală recomandate
Recomandări privind conduita socială de autorități, pentru a vă proteja
responsabilă în prevenirea răspândirii atât pe dumneavoastră cât și pe
COVID-19, conform normelor elaborate cei apropiați.
de Ministerul Sănătății
Ÿ Spălați-vă pe mâini cu apă și săpun,
Protejați-vă! Evitați contactul direct! minimum 20 de secunde, după orice contact
cu o suprafață potențial contaminată.
PURTAȚI MASCA DE PROTECȚIE!
Ÿ Folosiți prosoape de hârtie, de preferat,
(Masca de protecție trebuie să acopere complet nasul și gura persoanei care o poartă.) pentru a vă șterge mâinile.
Ÿ Evitați zonele aglomerate unde sunteți Păstrați o distanță de 2 metri, față de Ÿ Nu vă atingeți ochii, nasul sau gura cu
expuși la contact direct și/sau interacțiune cu celelalte persoane pe care le întâlniți. În cazul mâinile neigienizate.
un număr mare de persoane, de tipul în care vă aflați în transportul în comun
adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, încercați să NU stați față în față cu alte Ÿ Dacă strănutați sau tușiți acoperiți-vă gura
zone de recreere. persoane. Asigurați-vă, după , că v-ați și nasul cu un șervețel de unică folosință, pe
igienizat mâinile înainte de a vă atinge fața, care aveți grijă să-l aruncați imediat la coșul de
Ÿ Feriți copiii de locuri de joacă care nasul sau gura. gunoi.
presupun atingerea unor suprafețe/obiecte
comune de către un număr mare copii. Ÿ Folosiți, pe cât posibil, rute sau modalități Ÿ Dezinfectați frecvent, cu soluție pe bază de
alternative de transport pentru a evita zonele alcool sau clor, suprafețele cu care intrați în
Ÿ Limitați orice contact direct cu alte aglomerate de trafic de persoane. În cazul în contact, atât acasă cât și la locul de muncă.
persoane, în afara celor care fac parte din care programul vă permite, folosiți intervalele
familia restrânsă, prin gesturi cum ar fi: orare cu nivel scăzut de trafic de persoane. Ÿ Aerisiți de mai multe ori pe zi încăperile în
strângerea mâinilor, îmbrățișările, sărutul care desfășurați activități.
obrajilor sau al mâinilor, atingerea fețelor cu Ÿ Limitați folosirea bancnotelor și a
mâinile. monedelor, optând pentru plăți cu Ÿ Luați medicamente antivirale sau
cardul/telefonul sau plăți on-line. antibiotice numai la prescripția medicului.
Ÿ Evitați atingerea suprafețelor care sunt
atinse în mod frecvent și de alte persoane, Ÿ Transmiterea virușilor se realizată într-o Ÿ NU beți lichide din aceeași sticlă/pahar cu
precum: balustrade, clanțe, mânere, butoane pondere semnificativă prin intermediul alte persoane și nu folosiți aceleași tacâmuri.
de lift sau de acces. banilor, cu care ia contact, statistic, un număr
foarte mare de persoane. Evitați, cu prioritate, expunerea persoanelor
Ÿ În cazul în care sunteți totuși nevoiți să în vârstă (peste 65 de ani) și a celor cu
atingeți aceste suprafețe, protejați-vă folosind Ÿ Optați pentru munca de acasă, în măsura imunitate scăzută/boli asociate către alte
șervețele de unică folosință. în care aveți această posibilitate oferită de persoane cu simptome de gripă sau răceală, în
angajator. zone aglomerate sau zone cu trafic intens de
persoane.
Semnalați autorităților orice caz despre care
aveți cunoștință că ar fi putut intra în contact
cu o persoană confirmată cu noul coronavirus
sau ar fi venit dintr-o țară afectată (zona roșie
sau zona galbenă) și care nu se află în izolare.
Rămâneți acasă dacă aveți simptome de
gripă sau răceală (tuse, febră, dificultăți în
respirație) și sunați medicul de familie pentru
a solicita sfaturi, NU mergeți din primul
moment la unitățile de urgență.
În cazul în care nu puteți contacta medicul
de familie, apelați la Autoritati și în ultimă
instanță la 112.
Informați-vă despre noul coronavirus
numai din surse oficiale!
Puteți obține detalii dacă sunați la
0800.800.358, care este un număr de
informare, nu este un număr de urgență.
Redacția ziarului “Ganduri Bontidene” - str. Mihai Eminescu, nr. 446, C.P. 407105, loc. Bonțida, Județul Cluj
Telefon: 0264-262259 Fax: 0264-262290 email: [email protected] website: www.comunabontida.ro
Facebook: Primăria Bonțida email: [email protected]