The words you are searching are inside this book. To get more targeted content, please make full-text search by clicking here.
Discover the best professional documents and content resources in AnyFlip Document Base.
Search
Published by victorhadjiu2003, 2019-12-07 18:57:19

Celula

CELULA

Istoria descoperirii celulei








Celula este unitatea de bază structurală,





funcțională și genetică a






tuturor organismelor vii. Aceasta a fost






descoperită de către Robert Hooke și este






unitatea funcțională a tuturor organismelor vii





cunoscute. Este cea mai mică unitate de viață,






care poate fi clasificată ca o vietate și este






adesea numită bloc de viață. Unele






organisme, cum ar fi cele mai multe bacterii,






sunt unicelulare (constau dintr-o singura





celula). Alte organisme, cum ar fi oamenii,






sunt multicelulare.

În 1835, înainte ca teoria finală despre





celulă să fie dezvoltată, Jan Evangelista





Purkinje a observat mici "granule", în timp





ce privea prin microscop țesuturi de






plante. Teoria celulară, dezvoltată pentru





prima oară în 1839 de către Matthias Jakob





Schleiden si Theodor Schwann, afirma că





toate organismele sunt compuse din una






sau mai multe celule, că toate celulele





provin din celulele preexistente, că funcțiile





vitale ale unui organism au loc in interiorul






celulelor, și că toate celulele conțin





informațiile ereditare necesare pentru





reglarea funcțiilor celulare și de transmitere





a informațiilor pentru următoarea generație





de celule.

Cuvântul celulă provine de la cuvântul latin cellula, care



înseamnă, o cameră mică. Termenul descriptiv pentru cea




mai mică structură de viață biologică, a fost inventat de



către Robert Hooke într-o carte pe care a publicat-o în




1665, când a comparat celulele de plută pe care le-a văzut



prin microscopul său cu micile camere de locuit ale




călugărilor.





Anatomia










Există două tipuri de celule: procariote și eucariote.



Celulele procariote sunt, de obicei, independente, în timp




ce celulele eucariote sunt adesea găsite în organisme



multicelulare.

Componentele celulare








Toate celulele, indiferent dacă sunt procariote sau eucariote,




au o membrană care inconjoară celula, separă interiorul




acesteia de mediul său, reglementează ceea ce trece




înăuntru şi afară (permeabilitate selectivă) şi menţine



potenţialul electric al celulei. Toate celulele




posedă ADN (materialul ereditar de gene) şi ARN (care




conţine informaţiile necesare pentru construirea diferitelor




proteine cum ar fi enzimele, maşinăriile primare ale




celulelor). În celule există de asemenea şi alte tipuri de




biomolecule. Lista de mai jos conţine componentele




principale ale celulei.

Membrana









Citoplasma celulei este înconjurată de o membrană



celulară sau membrană plasmatică. Membrana plasmatică din plante




şi procariote este de obicei acoperită de un perete celular. Această



membrană are rolul de a separa şi de a proteja o celulă de mediul




său înconjurător şi în general este formată dintr-un strat dublu




de lipide (hidrofil - asemănătoare celulelor de grăsime) şi molecule



cu fosfor hidrofil; stratul se numeşte fosfolipid bistratificat. Integrate



în cadrul acestei membrane sunt o varietate de proteine moleculare




care acţionează ca şi canale şi pompe facilitând mişcarea diferitelor




molecule la intrarea şi ieşirea din celulă. Membrana are



permeabilitate selectivă, în sensul că poate să fie substanţe (moleculă




sau ioni)care pot trece nestingherite, pot trece într-o măsură limitată



sau nu pot trece. Membranele de pe suprafaţa celulară conţin de




asemenea proteine receptoare care permit celulelor să detecteze



molecule de semnalizare externe, cum ar fi hormonii.La unele celule,




citoplasma prezintă diferite prelungiri acoperite de plasmalemă.



Acestea pot fi temporare şi neordonate, cum ar fi pseudopodelor




(leucocitele), sau permanente: microvili (epiteliul mucoasei



intestinale, epiteliul tubilor renali), cili (epiteliul mucoasei traheei),




desmozomi - corpusculi de legătură care solidarizează celulele



epiteliale.

Citoplasma


















Citoplasma acţionează în organizarea şi menţinerea formei





celulei; ancorează organitele în loc; are rol în




timpul endocitozei, absorbţia de materiale externe, de





către o celulă, şi citochineză, separarea celulelor imature




după diviziunea celulară; şi mută părţi din celulă în




procesele de creştere şi de mobilitate. Citoscheletului





eucariotelor este compus din microfilamente, filamente




intermediare şi microtubuli. Există un număr mare de




proteine asociate acestora, fiecare controlând structura





unei celule prin îndrumarea, gruparea şi alinierea




filamentelor. Citoscheletului procariotelor este implicat în





menţinerea formei celulei, polaritate şi citochineză.

Materialul genetic







Există două tipuri diferite de material genetic:ADN şi ARN. Cele mai



multe organisme folosesc ADN-ul pentru stocarea informaţilor pe




termen lung, dar unii viruşi (de exemplu, retroviruşi) au ARN ca




material genetic. Informaţiile biologice cuprinse într-un organism sunt



codificate în secvenţa ADN sau ARN. . Materialul genetic al




procariotelor este organizat într-o moleculă de ADN circular simplu




(cromozom bacterial), în regiunea nucleoidului din citoplasmă.



Materialul genetic al eucariotelor este împărţit în diferite molecule




liniare numite cromozomi în interiorul unui nucleu separat, de obicei,



cu material genetic suplimentar în unele organite cum ar




fi mitocondriile si cloroplastele.O celula umana conţine material




genetic în nucleul celulei (genomul nuclear) şi în mitocondrii (genomul



mitocondrial). La om genomul nuclear este împărţit în 23 de perechi




de molecule de ADN liniar numite cromozomi. Genomul mitocondrial




este o molecula de ADN circular distinct de ADN-ul nuclear. Cu toate



acestea ADN-ul mitocondrial este foarte mic în comparaţie cu




cromozomi nucleari.Materialul genetic străin (cel mai frecvent ADN)




poate fi, de asemenea, introdus artificial în celulă printr-un proces



numit sintezare. Acest lucru poate fi trecător, în cazul în care ADN-ul




nu este introdus în genomul celulei, sau stabil, în cazul în care există.



Anumiţi viruşi introduc de asemenea materialul lor genetic în genom

Compoziţia chimică a celulei








Celula este formată din diferite molecule cu rol diferit. În componenţa



acestor molecule intră atomi reprezentând 63 elemente chimice. În




funcţie de proporţia în care iau parte la formarea celulelor, elementele



chimice se pot clasifica în:




macroelemente, (elemente prezente în proporţie de 98%):




oxigen, (66%)



hidrogen, (10%)



carbon, (18%)




azot, (3,5%)




microelemente, (elemente prezente în proporţie de 2%):



calciu, (1,2%)




sulf, (0,9%)



potasiu, (0,15%)




sodiu, (0,15%)



clor, (0,1%)




magneziu, (0,1%)



ultramicroelemente, (elemente prezente în proporţie redusă -




0,01%):



iod




fier



mangan




zinc




cobalt, etc.



Substanţe anorganice




Substanţele anorganice, sau minerale, sunt prezente în celulă atât sub



formă de molecule, cât şi sub formă de ioni.Ele impregneaza unele




membrane , polarizeaza membranele celulare, schimba proprietatile



fizice ale protoplasmei




Substanţe organice



Aceste substanţe sunt cele mai importante, ele luând parte activ la




toate procesele intracelulare.



Acizi nucleici;




Glucide;



Lipide;




Proteine.

Proprietăţi fiziologice generale








Metabolismul




Din substanţa intercelulară în celulă pătrund substanţe





nutritive: oxigen, glucoză, lipide, apă, săruri, iar din ea se




elimină substanţe sub formă de deşeuri. Substanţele care





intră în celulă participă la procesele de biosinteză. Biosinteza




semnifică formarea proteinelor, glucidelor, lipidelor din




substanţe mai simple, ce sunt specifice celulei date. De





exemplu, în celulele muşchilor se formează nişte proteine




speciale, care le asigură contractilitatea. O dată cu





biosinteza, în celule are loc şi descompunerea substanţelor




organice. În urma descompunerii se formează nişte




substanţe de structură mai simplă. Reacţiile de





descompunere decurg cu participarea oxigenului (reacţii




de oxidare) şi sunt însoţite de degajare de energie. Această





energie se consumă în procesul activităţii vitale a celulei sub




formă de energie chimică, termică, mecanică. Procesele de





biosinteză şi descompunere constituie metabolismul.

Excitabilitatea







Această proprietate a materiei vii este reprezentată





prin capacitatea oricărui corp viu de a răspunde, în





mod activ, la unele modificări în mediul său de viaţă






şi, în general, la orice acţiune care îi tulbură echilibrul.





Factorii de mediu care provoacă în celula vie





tulburări reversibile sunt numiţi excitanţi. În celulele






excitate se schimbă viteza proceselor de biosinteză şi





de descompunere a substanţelor, consumul





de oxigen şi temperatura. Celulele îşi îndeplinesc






funcţiile lor fireşti numai în stare de excitaţie. Celulele





grandulare produc şi secretă anumite substanţe, cele





musculare se contractă, în celulele nervoase apare





un semnal electric foarte slab numit impuls nervos,






care se propagă pe membranele celulare.

Diviziunea celulară









Diviziunea se realizează pe două căi:



directă (amitoză)




indirectă (mitoză şi meioză).



Diviziunea este procesul prin care o celulă ajunsa la maturitate (celula




mamă) va da naştere la doua celule identice (celulele fiice) care vor




avea cromozomi identici cu aceasta.




Diviziunea directă: Amitoza



Diviziunea amitotică este caracteristică procariotelor. Ea reprezintă




diviziunea care are loc fără fus de diviziune. Se poate întâlni şi la unele



eucariote cum ar fi: unele ciuperci (drojdiile), alge albastre verzi (alga




Pleurococcus - verzeala zidurilor), celule maligne, celule pe cale de



regenerare, în gale (ţesuturi ale plantelor).








Diviziunea indirectă



Diviziunea indirectă se realizează în prezenţa fusului de diviziune.



Fusul de diviziune se formează din centrozom. Fusul de diviziune este




format din fibre polare (menţin distanţa dintre cei doi poli ai celulei) şi




kinetocorale(de acestea se ataşează centromerii cromozomilor).



Fusul de diviziune asigură distribuţia echilibrată a cromozomilor în




cele două celule fiice.



Diviziunea indirectă este de două tipuri:




Mitoza: diviziune ecvaţională/equaţională;



Meioza: diviziune reducţională.


Click to View FlipBook Version