Radu de la Afumaţi

RADU DE LA AFUMAȚI

elev: MARAVELA VLAD GABRIEL profesor: PETCU ANA ELENA
elev: POPESCU MIHAI

CUPRINS:

● Viața
● Activitate
● Acțiuni militare
● Moartea
● Bibliografie

Viața

Radu al V-lea „de la Afumaţi” - (n. ante 1500 - m. 2 ianuarie 1529, Râmnicu
Vâlcea), fiul lui Radu cel Mare şi al doamnei Cătălina, domnitor al Ţării Româneşti între anii
1522 - 1529 (cu intermitenţe).

A luat domnia într-o perioadă de grave tulburări politice, când Imperiul Otoman dorea
transformarea ţării în paşalâc. Prin luptele sale susţinute împotriva turcilor, Radu de la
Afumaţi a reuşit să împiedice planurile sultanului Soliman Magnificul şi să îl determine să se
răzgândească.

A primit supranumele „de la Afumaţi” pentru că avea o proprietate în localitatea Afumaţi
(judeţul Ilfov), moştenită de la bunicul său Vlad Călugărul (1482 - 1495). Pentru a-l deosebi
de alţi domnitori cu numele de Radu (în special de tatăl şi fraţii săi), voievodul a mai avut şi
alte supranume. În timpul vieţii i s-a spus Radu Voievod cel Nou şi Radu-Vodă cel Tânăr, iar
după moarte i s-a mai zis şi Radu cel Viteaz (într-un document din 1588), ca dovadă a vitejiei
dovedite în stăvilirea turcilor şi împiedicarea transformării Ţării Româneşti în paşalâc turcesc.
După locul unde a fost ucis, a mai fost pomenit şi ca „Radu Voievod care a pierit la Râmnic”.

Activitate

Preluarea domniei

Radu de la Afumaţi a ajuns domn al Ţării Româneşti în contextul în care sultanul dăduse
domnia ţării lui Mehmed-Beg, român renegat şi paşă de Nicopole, care urmărea de mult să
pună mâna pe ţările române. Speriaţi de pierderea ţării, boierii strâng rândurile şi îl pun domn
pe Radu. În replică Mehmed-Beg trece Dunărea cu o armată puternică, încercând să preia
puterea. Radu de la Afumaţi, cu o armată rapidă pusă la dispoziţie de boieri şi cu talent
înnăscut pentru organizarea şi desfăşurarea luptei, îi risipeşte pe turci în lupta de la Glubavi,
în ianuarie 1522 şi se instaurează ca „domn a toată ţara Ungro-Valahiei”.

Acțiuni militare

Primele lupte cu turcii. Fuga în Transilvania

După ce a preluat puterea a avut trebuit să facă faţă opoziţiei Craioveştilor, pretenţiilor
la tron ale fratelui său, Radu Bădica, şi mai ales ambiţiilor mari ale lui Mehmed-Beg. Radu
de la Afumaţi s-a bazat pe boierii munteni şi în special pe buzoieni, a căror ură pentru
otomanii care le predaseră bogăţiile cu puţin timp în urmă, devenise un mobil puternic
pentru lupta antiotomană. Mehemd-Beg nu a pierdut timpul şi în aprilie 1522 a trecut
Dunărea, hotărât să-l dea jos pe domn. Tactica de luptă a lui Radu a fost diferită de cea
tradiţională, el fiind nevoit să-i abordeze pe turci frontal, corp la corp. A urmat o serie de
bătălii scurte, cu pierderi de ambele părţi, multe dintre ele fără un învingător clar. În final,
covârşit de forţele turceşti mereu înnoite cu ajutoare de la sud de Dunăre, Radu de la
Afumaţi se retrage în Transilvania (Ludovic al II-lea îi dăruise posesiunile de la Vinţu de Jos
şi Vurpăr, ca răsplată pentru lupta antiotomană).

Contraofensiva. Revenirea la domnie

După fuga din ţară a domnitorului, Mehmed-Beg introduce administraţia turcească şi
dă tonul la jafuri şi terori asupra românilor, pentru a-şi impune autoritatea. Dar această
tactică s-a dovedit falimentară, pentru că a stârnit în rândul populaţiei o stare generală de
spirit antiotomană. Boierii la rândul lor, nu se puteau împăca cu administraţia turcească.
Profitând de această stare de spirit, Radu de la Afumaţi s-a pregătit pentru reluarea
domniei. După două luni, în iunie 1522, el trece înapoi în Ţara Românească, cu sprijin armat
transilvănean din partea lui Ioan Zapolya. Intrând în ţară alături de o armată bine pregătită
şi bine înarmată, în rândul populaţiei, el ia aura unui eliberator căruia mulţi i se alătură.
Primul lucru pe care-l face este să înlăture pe subaşii turci, cărora le taie capul şi să
reinstaureze administraţia românească. Între timp, Mehmed-beg trece înapoi Dunărea şi-şi
pregăteşte armata de luptă. Se va reîntoarce la scurt timp însoţit de câteva sute de oameni.
Are loc o serie de bătălii între cei doi rivali care se termină cu bătălia de la Grumazi şi
victoria lui Radu de la Afumaţi. Despre acest război însuşi Radu spunea că a fost „cel mai
iute şi cel mai vârtos dintre toate războaiele”. Radu s-a pus în fruntea unui grup care i-au
alungat şi bătut pe turci până dincolo de Dunăre, în paşalâcul lui Mehmed-Beg.

După această victorie decisivă, Radu de la Afumaţi este din nou considerat domn al Ţării
Româneşti. Este ce-a dea doua domnie a sa, la rândul ei extrem de agitată şi de scurtă: din
iunie 1522 până în august 1522. Asta pentru că în toiul verii Mehmed-Beg revine cu forţe
proaspete. Au loc noi bătălii care slăbesc oastea munteană, în timp ce turcii primesc tot timpul
întăriri. În ciuda victoriilor de la Gherghiţa, Bucureşti şi Slatina, Radu rămâne fără oaste şi fuge
pentru a doua oară în Transilvania. Astfel, la 15 august 1522, pe când Radu de la Afumaţi intra
în Transilvania, Mehmed-Beg lua tronul Ţării Româneşti. Cel mai probabil, el a administrat ţara
în numele sultanului, fără să fie domnitor. Cert este că încercând să-şi instaureze autoritatea, a
introdus un regim de teroare absolută, care s-a prelungit până în octombrie 1522.

1525-1529: ultima domnie

După o asemenea succesiune rapidă de lupte şi de răsturnări de pe tron, domnia era o
chestiune extrem de dificilă şi nesigură. Radu îşi dădea seama că nu se mai putea baza decât pe
Craioveşti, singurii dintre boieri care reuşiseră să oscileze între tabere şi să-şi păstreze forţele.
Restul boierimii era slăbită, mulţi dintre ei mai buni credincioşi căzuseră în luptă. Boierii pierduseră
nădejdea că vor mai putea face faţă imperiului turcesc, care se afla în plină ofensivă către Europa.
În plus, pe plan intern plana în continuare spectrul pretendenţilor la tron. Atunci, Radu de la
Afumaţi, sfătuit de Craioveşti, decise să meargă la sultan.

Din acest moment, de la sfârşitul anului 1525şi până în 1529, când va şi muri, Radu de la
Afumaţi va fi domn al Ţării Româneşti în cea mai lungă domnie a sa.

Moartea

Prin căsătoria cu Ruxandra şi trecerea de partea Craioveştilor, aplecat deci mai mult către
Oltenia, Radu de la Afumaţi îşi atrăsese ura Drăculeştilor, care-l considerau un trădător din acest
punct de vedere. La începutul anului 1529, ostilitatea Drăculeştilor se intensifică. Radu este prins de
un grup de boieri complotişti, unii dintre ei membri ai divanului şi oameni înstăriţi chiar de Radu.
Aceştia doreau aducerea pe tron a unui domn din rândurile lor şi în dauna boierilor olteni. Complotul a
fost bine pus la cale, Radu fiind fugărit şi blocat în fuga sa spre Craiova. Este ajuns din urmă la
Râmnicu Vâlcea, pe data de 2 ianuarie 1529. Se refugiase la mănăstirea Cetăţuia, în capela Sf.
Gheorghe, în speranţa că boierii nu vor merge până acolo încât să profaneze locaşul de cult. Însă
boierii i-au tăiat capul de faţă cu preotul şi tot atunci l-au ucis şi pe fiul său Vlad. Capetele celor doi au
fost trimise la Constantinopol, iar radu de la Afumaţi a fost înmormântat la 4 ianuarie la biserica de la
Curtea de Argeş. Avea în jur de 35-36 de ani şi domnise aproape şapte ani.

Bibliografie

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Radu_de_la_Afuma%C5%A3i