Personalitati arborene

DOLINSKI GHEORGHE,
Profesor

PERSONALITĂȚI
ARBORENE

EDITURA SEPTENTRION
Rădăuți – Bucovina
2019



DOLINSKI GHEORGHE,
Profesor

PERSONALITĂȚI
ARBORENE

EDITURA SEPTENTRION
Rădăuți – Bucovina
2019

Text cules: Gheorghe Dolinski
Tehnoredactare: Ramona Colibaba
Corectură: Maria Popescu
Foto: Mihai Boiciuc
Coperta: Ramona Colibaba

Volum editat sub egida
SOCIETĂȚII PENTRU CULTURA ȘI LITERATURA

ROMÂNĂ ÎN BUCOVINA
și a

FUNDAȚIEI „EPISCOPUL GRIGORIE LEU –
MIȘCARE PENTRU PROGRESUL SATULUI

ROMÂNESC” ,
FILIALA SUCEAVA

Caseta tipografiei

ISBN-978-606-8075-54-9

Închinată neprețuitei și multiubitei mele familii:
Holly Cristina – nepoată, Anabranda - Mihaela – noră
Cristian-Nicolai – fiu și Elena Popa – cuscră.



1

Cuvânt înainte

În primăvara anului 2017, domnul Gheorghe
Dolinski ne-a oferit un leac pentru suflet și-un gând
pentru minte prin cartea La gura sobei cu Badea
Toader. O lucrare documentată, o carte ce aduna
notițele autorului de zeci de ani, complexă și
interesantă, totodată. O monografie a satului Arbore
văzută prin prisma unui arborean, Toader Hrib, având
ca reper o viață de om: amintiri din copilărie și
tinereţe, anii de război, viața din primărie, dar și din
închisoare, muzeul… Un om – cu visurile și
împlinirile, dar și cu regretele și neajunsurile, al cărui
parcurs existențial vremelnic a fost perceput diferit de
conaționalii săi.

Știam de miile de însemnări ale distinsului
profesor de Limba și literatura română, știam de
pasiunea Domniei sale pentru scriitură. Știam de
sufletu-i care bate la unison cu satul său. Știam că
evocarea lui Badea Toader e doar pretextul pentru o
nouă carte. Și nu m-am înșelat.

Și, cum nimic nu e întâmplător, astăzi, 15
ianuarie 2019, sunt onorată să scriu prefața unei noi
cărți. Demult, la 15 ianuarie 1850 se năștea Eminescu
- poetul nostru național. Mai dedemult, la 15 ianuarie
1418, într-un document scris la curtea domnitorului
Alexandru cel Bun, se menționa comuna Arbore.

2

O nouă lucrare, amplă, menită să facă tuturora
cunoscute personalitățile satului bucovinean care i-a
fost leagăn întreaga viață. Ne conduce în trecut, cu
sute de ani în urmă, pe vremurile lui Luca Arbure cel
Tânăr, continuă cu vechii prieteni de suflet: Toader
Hrib și Gheorghe Balmuș și se mândrește cu
consătenii săi, oameni de seamă ai Bucovinei și ai
României.

Paginile cărții evocă personalități ale satului
bucovinean: profesori universitari doctori care s-au
remarcat în domeniul științelor exacte: Teodor
Câmpan, Florica Câmpan, Vasile Manoilă și Dumitru
Cotleț, dar și cercetători, precum Mircea Pahomi ori
literați - Stelian Gruia. Cartea evocă personalitatea
pictorului și graficianului Șerban Rusu-Arbore, dar și
a actorului Gheorghe Cozorici. Vasile-Ioan Iliese,
colonel al Aviației Române, un alt nume de care
arborenii sunt mândri.

Și cine nu-l știe pe Gheorghe Buliga, vestitul
dansator? Ori pe preotul satului, Andrei Mucea? În
fiecare duminică sau sărbătoare religioasă, bisericile
noastre sunt pline. Am putea spune că numai cei care
nu se pot deplasa stau în case. În rest, toată lumea
vine la biserică, spune profesorul Gheorghe Dolinski.
Pentru că aici slujesc preoți cu har, iar arborenii sunt
oameni credincioși, cărora rugăciunile le sunt
ascultate.

3

Vă invit la lectură. Câtă istorie în paginile
cărții! Câte informații și învățături! Câte evenimente
și cât realism cutremurător, îmbinat cu un lirism
autentic! Dar, mai ales, cât suflet!

Gheorghe Dolinski respiră prin satul său, cu
care se mândrește neîntrerupt. Iar eu sunt mândră că l-
am cunoscut pe acest OM. Și-aștept cu nerăbdare o
carte autobiografică, o carte ce se vrea tipărită. Și-
ndrăznesc să-l rog pe distinsul autor să nu ne lase s-
așteptăm prea mult. Să dea Bunul Dumnezeu să o
citim sănătoși!

prof. Paula Tamara Ciobîcă

4

Dragă Cititorule,

Astăzi, 6 februarie 2018, exact în ziua în care
împlinesc, prin voia Domnului, vârsta de 73 de ani,
reîncep lucrul la proiectul „Personalități arborene”. De
fapt, sunt destui ani de când m-am gândit la acest
proiect. La strângerea datelor pentru aceste
personalități am fost ajutat foarte mult și de Avramia,
distinsa, iubita și regretata mea soție. Același ajutor l-
am primit și din partea doamnei Andrușcă, pentru
Șerban Rusu-Arbore, unchiul ei, de rudele lui Stelian
Gruia, de către urmașii săi și de Olga Ioanei pentru
părintele Andrei Mucea, de Florița Apostol, pentru
Vasile Manoiă și câte puțin pentru ceilalți. Nu s-a
lăsat mai prejos nici Aurel Cotleț, care mi-a pus la
dispoziție toate datele despre Dumitru (Mitică),
distinsul și iubitul lui frate, care-a fost profesor
universitar la Timișoara.

Impuls, informații și sfaturi prețioase am primit
și de la fostul deputat, ing. Mircea Irimescu. Pentru
fiecare personalitate a găsit de cuviință să mă ajute
măcar cu ceva, cât de puțin a fost, dar a fost un ajutor.

Tuturor celor menționați le mulțumesc din
suflet pentru ajutorul pe care mi l-au dat, iar
Avramiei, în mod special, pentru că m-a ajutat și la
redactarea cărții.

5

Fac acest lucru, nu dintr-o ambiție sau „să mă
dau mare”, ci pentru a-i scoate din uitare pe cei care,
prin tot ce-au făcut, au slujit comunitatea arboreană,
au acționat în numele ei și s-au bucurat foarte mult
atunci când auzeau vorbindu-se despre Arbore, plaiul
lor natal, și, oriunde au fost, s-au mândrit că sunt
arboreni. Viața trăită în Arbore (și sunt peste 6 decenii
și jumătate), mi-a întărit convingerea că ești bun sau,
în cel mai bun caz foarte bun pentru comunitate,
numai după ce treci în lumea drepților. Păcat!

Mai este ceva. Am rămas neplăcut surprins de
faptul că, de îndată ce-ai trecut la cele veșnice, în
destule cazuri, lumea te uită. Așa s-a întâmplat și cu
badea Toader Hrib, recunoscut și apreciat pe toate
meridianele lumii în timpul vieții; cu Gheorghe
Buliga, poreclit „Bocu”, recunoscut și apreciat în toată
țara și chiar dincolo de hotarele ei pentru talentul lui
ieșit din comun în arta jocului popular ; cu Gherasim
Buliga, primul președinte al Societății „Arboroasa”,
student eminent la Cernăuți și apoi profesor la Liceul
„Ștefan cel Mare” din Suceava, precum și cu toți
ceilalți, care vor fi pomeniți în paginile acestei cărți.

Din păcate, Toader Hrib nu s-a bucurat de
atenția comunității și a conducerii ei nici la
aniversarea a două mari evenimente: din viața
localității Arbore:împlinirea a 120 de ani de la
înființarea căminului nostru cultural și la împlinirea

6

tot a 120 de ani, dar în anul următor, de la venirea pe
lume a lui Toader Hrib. Din fericire, au venit la cele
două sărbători, pe care noi le-am considerat
importante, membri ai Societății pentru Cultura și
Literatura Română în Bucovina din Rădăuți, Dornești,
Horodnic de Jos și Horodnic de Sus, Gălănești,
Marginea, președinți ai filialelor noastre din comunele
învecinate.

Le-am considerat importante pentru că puține
sunt localitățile din Depresiunea Rădăuților care să fi
avut fericirea să sărbătorească asemenea evenimente.
Unde mai pui c-au venit grupuri folclorice și interpreți
individuali din zonă pentru a cinsti cele două
evenimente. Dar ai noștri …

Așa cum s-a exprimat distinsul cărturar Ion
Prelipcean din Horodnic de Jos cu acest prilej, și el
biograf al lui Toader Hrib „e păcat că localitatea
Arbore a avut primari nevolnici, care n-au avut grijă
de Toader Hrib în timpul vieții acestuia”. Bineînțeles
că s-a referit la perioada până-n 1990, când s-a stins
din viață Bădia, dar unii, înguști la minte, n-au înțeles
această afirmație. Ce să faci? Așa sunt unii indivizi.

Aceleași alese mulțumiri și pentru alți cetățeni
ai comunei Arbore, cu care am stat de vorbă în
perioada lungă a documentării mele și care, uneori
fără să vrea, mi-au comunicat unele date, chiar dacă

7

unele din ele au fost , poate, neînsemnate, dar, puse
cap la cap, m-au ajutat în redactarea acestei lucrări.

Nu știu dacă voi putea să scriu despre fiecare
așa cum ar merita pentru tot ce-au făcut. Dar mă voi
strădui, folosind ceea ce cunosc eu despre ei și, mai
ales, ce mi-au spus diferite persoane din Arbore , care
au avut și ei fericirea și norocul să-i cunoască
personal.

Alese mulțumiri și domnului inginer Mircea
Irimescu, fost deputat de Suceava, care mi-a deschis
ochii și m-a direcționat să cunosc o serie de
personalități arborene, care, trăind cu aproape o sută
sau cu peste 100 de ani în urmă, n-am avut cum să le
cunosc. Domnia sa i-a cunoscut prin cercetările pe
care le-a făcut pentru a redacta două lucrări despre
istoricul Societății pentru Cultura și Literatura
Română în Bucovina și un dicționar cuprinzând pe cei
care-au înființat sau au activat în ea. Dar ce nu afli
dacă te apuci să studiezi ? Și acest lucru l-a făcut
domnul Mircea Irimescu cu mine: mi-a insuflat
interesul pentru a studia mai mult anumite capitole din
istoria localității Arbore. Ba, chiar mi-a pus la
dispoziție o serie întreagă de materiale, necunoscute
mie, de unde mi-am putut scoate o mare parte din
datele pe care le-am folosit la redactarea acestei
lucrări. Așa că mulțumirile pe care le-am transmis își
găsesc cu prisosință locul și în realizarea acestei cărți.

8

Cadrul natural de-o frumusețe neasemuită, de
poveste chiar, în care este așezată localitatea
ARBORE, te îmbie la meditație și la poezie.
Considerăm că, dacă „Miorița” nu s-ar fi născut pe
alte plaiuri, cu siguranță că s-ar fi născut la noi.

Pornind de la cele menționate mai sus, constat
că, tocmai din acest motiv, pe-aceste plaiuri au văzut
lumina zile personalități de marcă, fie ele locale,
zonale sau naționale. Dar sunt personalități!

În rândurile care urmează prezint aceste
personalități. Să nu credeți c-am avut vreo referință în
ordinea în care i-am prezentat. Am făcut-o respectând
ordinea în care au văzut lumina zilei. De ordonarea lor
după valoare se vor ocupa cititorii mei, dacă vor avea
această curiozitate. Dar, pentru mine, ei au fost
absolut toți FOARTE VALOROȘI . Și nu numai
pentru mine. Mergeți azi prin satul nostru și întrebați
arborenii mai în vârstă de Toader Hrib. Veți rămâne
uimiți ce frumos vor vorbi aceștia de Badea Toader.
De ceilalți vor ști mai puține lucruri și nu-i putem
condamna. Tocmai din acest motiv și scriem aceste
rânduri ,pentru ca să se știe și de aceste personalități
ale comunei noastre.

Și, să nu vă mire afirmația mea. Și la această
carte și-a adus din plin contribuția și Avramia, soția
mea. Mă refer la faptul că mi-a adus toate datele
despre profesorii Florica și Teodor Câmpan, precum

9

și despre Stelian Gruia., cu ultimul fusese colegă de

liceu, iar pe primii i-a cunoscut în timpul

studenției,când mergea cu Smărăndița, nepoata lor, în

vizită. Cu aceleași contribuții valoroase s-au

înscris inginerul Mircea Irimescu, la acea dată

președinte al SCLRB, doamna profesoară Stela

Andrușcă din Suceava.

Autorul

10

LUCA ARBURE CEL TÂNĂR

Hatmanul Luca
Arbure cel Tânăr,
pârcălab de Suceava, a
fost fiul lui Luca Arbure
cel Bătrân,hatman al
Moldovei și pârcălab de
Neamț.

El a îndeplinit o
lungă perioadă (1476-
1523) rangul de portar
dal Cetății Suceava, fiind unul din marii boieri ai
domnitorului Ștefan cel Mare (1457-1504), sfetnicul
de seamă al lui Bogdan cel Orb( 1504-1517) și
tutorele politic al lui Ștefăniță Vodă (1517-1528).
Hatmanul Luca Arbure cel Tânăr a fost
decapitat în aprilie 1523 la Curtea Domnească de la
Hârlău, din ordinul domnitorului Ștefăniță Vodă.
Domnitorul Ștefăniță Vodă l-a acuzat de trădare , dar,
foarte interesant, n-a fost judecat și nici găsit vinovat
de trădare.
După moartea sa au fost decapitați și cei doi fii
ai săi: Toader și Nichita.
În letopisețul său, cronicarul Grigore Ureche
relatează aceste eveniment: „Într-acest an ( 7031), în
luna aprilie, în cetatea Hârlăului, Ștefăniță Vodă au

11

tăiat pe Arbure hatmanul, pe carile zic să-l fi aflat cu
hiclenie, iar lucrul adevărat nu se știe. Numai atâta
putem cunoaște că norocul fie unde are zavistie, ales
un om ca acela, ce au crescut Ștefan Vodă pre palmile
lui, avându atâta credință și în tinerețile lui Ștefan
Vodă toată țara cârmuia, unde mulți vrăjmași i s-au
aflatu, cu multe cuvinte rele l-au îmbucat în urechile
domnu-său. Ci pururi tinerii să pleacă și cred
cuvintele cele rele ( a puhlibuitorilor). Și acea plată
au luat de la dânsul, în loc de dulceață amar, pentru
nevoința lui cea mare, că nici judecatu, nici dovedit
au pierit. De care lucru mulți înspăimântați din
lăcuitorii țării au început a gândi cum vor lua și ei
plată ca Arbure, că nu multă vreme după aceia, într-
același an, au tăiat și pe ficiorii lui Arbure, pre
Toader și Nichita”.

Cronicarul a scris mai departe că decapitarea
hatmanului a constituit începutul unei puternice
mișcări boierești împotriva domnitorului. Dar acesta a
înăbușit mișcarea lor în sânge.

Hatmanul Luca Arbure cel Tânăr a cumpărat de
la boierul Simion și Nastasia, sora sa, copiii lui Stan și
nepoții lui Cârstea Horaiț (Goraiț), precum și ai lui
Sandu Gherman, partea de jos a moșiei Solca cu suma
de 350 de zloți tătărăști. Apoi a cumpărat și o cincime
din partea de sus a moșiei Solca. De la boierul Ivul și

12

Nasta, sora sa, a cumpărat patru cincimi cu suma de
330 de zloți tătărăști.

Documentele vremii menționează că actul de
vânzare-cumpărare a fost încheiat la Vaslui, în fața
domnitorului Ștefan cel mare și a curții sale, fiind
întărit cu pecete domnească, asistenți fiind marii
dregători ai curții domnești

Imediat ce ajunge proprietarul acestor terenuri
mănoase, întinse și fertile, Luca Arbure hotărăște să-și
ridice aici curte boierească și o biserică pentru
rugăciune și odihna de veci a lui și a întregului său
neam. Locul ales era situat pe malul stâng al râului
Solca, pe locul în care se găsea un vechi schit din
lemn.

Legenda spune că domnitorul țării i-ar fi pus la
dispoziție hatmanului o parte din materialele necesare
pentru construcție, care cu boi, ostași pentru lucru și i-
ar fi dat chiar și meșterii săi vestiți, care-i ridicaseră
domnitorului cetăți și mănăstiri. De fapt, chiar pisania
de deasupra intrării în biserică, în partea de sud a
bisericii, ne arată că domnitorul i-a acordat sprijin
hatmanului.

Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu
săvârșirea Sfântului Duh,în zilele blagocestivului și
de Christos iubitorului Domn Io Ștefan Voevod, prin
mila lui Dumnezeu Gospodar al țărei moldovenești,
pan Luca Arbure, pârcălabul Neamțului, a binevoit cu

13

buna sa avere și cu simțită și luminată inimă și cu
ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul Domnului său, a
început și a făcut acest hram în numele tăerei capului
cinstitului și slăvitului proroc și înainte mergător și
botezător Ioan și s-a început în anul 7010 în luna
aprilie 2 și s-a săvârșit în același an, în luna august
29”.(anul 7010= 1502)

Construcția bisericii a durat 4 luni și 27 de zile,
fiind un record pentru acea vreme, când mijloacele
tehnice lipseau cu desăvârșire, toată tehnica bazându-
se pe puterea oamenilor și forța animalelor de povară,
care asigurau transportul materialelor. Ne gândim și la
faptul cât durează în zilele noastre numai drănițitul (
acoperișul cu șindrilă), ca să ne dăm seama de forța de
muncă care a fost la dispoziția constructorilor
bisericii.

Pereții bisericii sunt lucrați din piatră brută,
cărămida fiind folosită numai la bolți. Ca plan ,
biserica din Arbore se încadrează în tipul mixt, adică
din interior are formă treflată, iar din exterior se
prezintă ca o navă alungită. Ea este lipsită de turlă.

Un element, care se întâlnește numai la biserica
lui Arbure este o firidă mare, situată pe latura de vest
a bisericii, realizată prin prelungirea zidurilor de nord
și de sud, care au fost unite printr-o boltă
semicirculară. Probabil că această firidă a îndeplinit și
funcția de clopotniță, de fapt un element indispensabil

14

unei biserici. Această firidă apare pentru prima dată în
arhitectura moldovenească la Arbore.

Lungimea bisericii este de 24 m, lățimea de
9,85 m și înălțimea la coama acoperișului de 8,5 m.

În interior, biserica este despărțită în două
încăperi de dimensiuni egale: pronaosul și naosul. În
prelungirea naosului se află, înspre răsărit, încăperea
altarului. Naosul este despărțit de pronaos printr-un
perete de piatră masivă.

Biserica n-a fost pictată de la bun început. De-
abia în anul 1541 Ana, fiica lui Arbure,Văzând
biserica nepictată, iar familia sa neavând bani ca să
plătească meșterii, și-a vândut podoabele femeiești
pentru a plăti un zugrav. Cu acești bani l-a angajat pe
zugravul Dragușin, fiul popei Coman din Iași, cu
echipa lui, ca să zugrăvească biserica.

Biserica se remarcă prin pictura murală
exterioară și interioară. Ea are hramul „Tăierea
capului Sf. Ioan Botezătorul”, care se sărbătorește la
Arbore în ziua de 29 august. Dar arborenii au întins
acest hram pe durata a 3 zile, 29,30 și 31 august. Dar,
cu timpul, s-a redus iarăși la o singură zi. Din păcate,
ziua de 29 era pentru slujbe și reculegere, dar a fost
transformată în zi de petrecere.

Hatmanul Luca Arbure și-a înzestrat biserica cu
obiectele de cult necesare, dar și cu cărți religioase. O
icoană de lemn cu scena „Tăierea capului Sf. Ion

15

Botezătorul”, care a fost retușată în secolul al XIX-
lea, pare să fie o donație a ctitorului. Pe lângă aceasta,
s-a mai păstrat un manuscris „Faptele Apostolilor”, cu
o însemnare în limba slavonă: „Cu bunăvoința tatălui
și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, s-a
făcut acest Praxiu apostolesc în zilele
binecredinciosului și de Hristos iubitoriului Domnb Io
Bogdan Voievod, Domn al Țării Moldovei, prin
porunca și pe cheltuiala robului lui Dumnezeu Luca
Arbure, pârcălabul Sucevei…i-a dat…celei din zidite
biserici de la curtea sa de la Solca, unde este hramul
Tăierii cinstitului cap al Înainte mergătorului și
botezătorului Ioan, în anul 705 (1507) luna mai,20.”

(Ioan Caproșu-Biserica Tăierea capului Sf. Ioan
Botezătorul din Arbore, în volumul „Mitropolia
Moldovei și Sucevei, pag. 142)

Din întregul ansamblu de clădiri construite de
Luca Arbure s-a păstrat până în zilele noastre doar
biserica. Curtea boierească a arbureștilor s-a ruinat în
decursul timpului, fiind distrusă și de un incendiu. Pe
la sfârșitul celui de-al treilea sfert al secoluluyi al
XIX-lea terenul pe care era construită biserica și
curtea boierească a ajuns în proprietatea unui
arburean, Ion Vichiuc. Acesta a dărâmat și ce mai era,
pregătind terenul pentru agricultură.

Prin anii 1930 pe locul acesta, spuneau bătrânii,
se mai putea vedea doar un morman de ruine. Pe acest

16

loc astăzi mai amintește de curtea boierească doar un
dâmb, care est cunoscut sub denumirea de „la
Movileanca”.

E drept, s-au făcut și cercetări arheologice, dar
sumare și poate chiar superficiale, ele scoțând la
iveală doar piatra folosită la fundații, dar și cahle și
plăci ceramice, cu motive heraldice, zoomorfe și
elemente decorative gotice. Toate acestea au indicat
că acolo au fost niște construcții solide, dar și luxoase,
executate cu multă măiestrie și cu mult bun-gust.
Menționez doar faptul că din piatra din temeliile
acestor construcții foarte mulți cetățeni din sat și din
împrejurimile lui și-au construit fântâni sau temelii la
case.

După al Doilea Război Mondial, mai precis prin
anii 1950, copil fiind ,am văzut și eu piatră și cahle
despre care am făcut vorbire mai sus.

Mai trebuie menționat faptul că acoperișul
acestei biserici a fost demontat de turci, care au luat
plăcile de plumb cu care era acoperită biserica și-au
turnat din ele muniție.

Din acest motiv biserica a stat descoperită timp
de aproape 200 de ani. Iar pictura de pe tavane și de
pe pereți a avut foarte mult de suferit. Avem noroc de
studenții domnului prof. Boldura, care curăță pictura
de mizerii și-au descoperit astfel o minunăție de
pictură pe tavanul din pronaos și pe pereții acestuia.

17

Lucrări de restaurare s-au efectuat încă din anul
1921 când, Comnisia Monumentelor Istorice din
România a dispus schimbarea acoperișului, țigla de pe
el înlocuindu-se cu draniță( șindrilă).

În anul 1937 a fost executată o nouă
consolidarea a bisericii. Atunci s-a tencuit peretele
dinspre nord și s-a împănat fisura puternică, care
apăruse în acest perete. Tot atunci a fost refăcut
trotuarul

În anul 1955 s-au făcut noi cercetări: aviz
geotermic TIC și u proiect ICSOR. În urma acestora
se execută un nou trotuar pe pat de beton armat,
plantându-se și o serie de martori pe fisuri. Martorii
puși în anul 1956 au fost găsiți intacți în anul 1957.

„Între anii 1960-1965, în timpul campaniei de
restaurare a bisericilor din nordul Moldovei, campanie
inițiată de Direcția Monumentelor istorice, s-au
realizat primele intervenții care au vizat, în primul
rând, arhitectura.

Astfel s-a refăcut și s-a amplificat acoperișul, s-
a restaurat clopotnița și s-a amenajat zona adiacentă
monumentului. Tot atunci s-a făcut și spălarea
picturilor din interior, în zonele unde trebuia să se
efectueze lucrările.

Cu acest prilej, în naos, la boltă și până la o
distanță de 3,5 m de la nivelul de călcare, s-a procedat
la ștergerea prafului și a funinginii cu cârpe uscate de

18

tifon, după care s-au șters suprafețele pictate cu cârpe
din finet, înmuiate în apă rece, stoarse bine, urmând
operațiunea de ștergere din nou cu cârpe uscate, de
finet. De la acest nivel (3,5 m) și până la pardoseală s-
a făcut ștergerea numai cu cârpe uscate, întrucât
pereții nu erau așa de afumați.”

(Extras din procesul-verbal din noiembrie
1965).

Între anii 1974 și 1975 pictura murală interioară
a fost supusă unor intervenții de urgență. Lucrările au
fost efectuate de către restauratorii Tatiana Pogonat,
prof. Ovidiu Boldura și prof. Dan Mohanu, care au
constatat în injectări, tiviri și ancorări efectuate în
zonele superioare ale cupolei și pandativelor..

Începând din anul 1990 s-au efectuat lucrări
constând în intervenții de urgență pentru conservarea
stratului picturi și a stratului de suport. Aceleași
lucrări s-au făcut și la picturile murale, care se află în
interiorul bisericii.

Lucrările de restaurare au continuat sub
conducerea prof. univ. dr. Ovidiu Boldura, care a
condus în această perioadă mai multe colective de
specialiști-restauratori, unii dintre ei muncind aici și
în perioada studenției, și-au luat atestatele de
specialiști și au continuat munca și după aceea.

Sperăm că respectăm ordinea în care au muncit
aici, unii își continuă încă activitatea, și, ce-i mai

19

important, să nu uităm pe nimeni. Menționăm pe:
Claudiu Moldoveanu, Iulius Apostol, Theo Mureșan,
Ion Baicu, Slobodan Traicovici ,Raul Sîrbu, Neculai
Cîărciu, Sandu Stoleriu, Andrei Efremov, Carmen
Solomnea, Bogdan Bratu, Oana Gorea, Dumitru
Gorea, Magda Drobotă, Rareș Pătrașciu,Geanina
Roșu, Raluca Mocanu și Petruța Burcea. Specialiști de
înaltă clasă și oameni cu mână de aur !

Atunci când pictura va fi redată privirii în toate
splendoarea ei, acest lucru se va datora acelora care au
trudit ani și ani pe schele la această biserică și la care
noi, privitorii de-acum și cei care vor fi după noi, se
vor gândi cu recunoștință și la acești specialiști
minunați care, indiferent de vreme, au trudit la
biserica noastră.

Dar în primul și în primul rând ne vom îndrepta
recunoștința spre hatmanul, Luca Arbure cel tânăr,
pârcălab de Suceava, fiului lui Luca Arbure cel
Bătrân, pârcălab de Neamț, care, în zorii secolului al
XVI-a s-a gândit și–a zidit pe-aceste minunate plaiuri
de legendă și de istorie, acest locaș de închinăciune,
care va dăinui în veacul-vecilor.

20

BULIGA GHERASIM

Din satul nostru s-a ridicat Gherasim Buliga, cel
care va deveni primul președinte al Societății
Studențești „Arboroasa” din Cernăuți.

El a văzut lumina zilei la data de 24 august
1849. Mama sa l-a născut într-o perioadă foarte grea
pentru țărani. Muncile câmpului erau în toi, s apropia
hramul bisericii lui Luca Arbure cu hramul „tăierea
capului Sf. Ioan Botezătorul” (29-31 august), iar altă
mână de femei nu era în gospodăria lor. Se cunoaște
că în perioada muncilor agricole femeia era aceea
care, pe lângă faptul că muncea la câmp, mai pregătea
și mâncare pentru cei care munceau pe ogor. Dar tata
lui, fiind unul din gospodarii de frunte ai satului,, și-a
permis să angajeze zilieri pentru a-și rezolva treburile
casei și ale câmpului.

Primele două clase primare le-a urmat la școala
trivială sătească din Arbore. Pentru că averea-i
permitea și pentru că învățătorul l-a lăudat mult pe
Gherasim, tata, la îndemnul învățătorului l-a dat la
școală la oraș. Și-așa a ajuns elev la Rădăuți,unde-a
terminat ciclul primar. Notele obținute pe perioada
școlarizării au fost la cel mai înalt nivel.

Studiile secundare le-a urmat la Gimnaziul
Superior Greco-Oriental din Suceava( 1863-1879), iar
cele superioare la Facultatea de Filosofie a

21

Universității din Cernăuți. Demn de menționat este
faptul că pe perioada studenției a beneficiat de ajutor
material din partea Societății pentru Cultura și
Literatura Română în Bucovina, datorită rodnicei
activități desfășurate în cadrul acesteia.

Universitatea din Cernăuți era frecventată de
doar 35 de studenți germani, aceștia având ca scop
atragerea celor 177 de studenți români și de alte
naționalități pe făgașul germanizării. Dar intențiile lor
au eșuat,

Probabil, ca o repică la această atitudine, la 10
decembrie 1875 studenții români din universitatea
cernăuțeană, în special cei de la facultatea de
Teologie, s-au constituit într-o societate proprie
denumită „ARBOROASA”, după vechiul nume al
Bucovinei. Sufletul acestei societăți a fost Teodor
Ștefanelli, care-a adus în Bucovina modelul
„României june” din Viena. Membri activi ai
Societății, pentru perioada 1875-1877, au fost 62 de
studenți de la facultățile de teologie, filozofie și drept.

Pentru anii 1875-1876 a fot ales un comitete
format din 6 persoane: Gherasim Buliga, președinte;
Leon Cerneavsci, Secretar interne; Constantin
Morariu, secretar externe și trei membri: Ioan Iliuț,
Ștefan Cocinschi și Eugen Siretean. Deviza Societății
era: „Uniți să fim în cugete, uniți în Dumnezeu”.

22

Pentru anul universitar 1876-1877 a fot ales un
nou comitet: Ciprian Porumbescu, președinte, Zaharia
Voroca, vicepreședinte, Constantin Morariu,secretar
externe, Leon Ceerneaschi, secretar interne, Orest
Popescu, casier și Eugen Siretean, bibliotecar.

Urmare a telegramei trimisă la Iași: „Arboroasa,
Societatea Junimei Române din partea detrunchiată a
vechei Moldove, aduce condoleanțe membrilor săi
pentru tutorul decapitat, dar și a activității sale
naționaliste, comitetul a fost arestat de autoritățile
austriece. ARBOROASA a fost desființată, iar
Ciprian Porumbescu a fost arestat la Stupca la 18
noiembrie 1877 și trimis, sub escortă, la Cernăuți,
pentru cercetări.

Dar idealurile „ARBOROASEI” au rămas
veșnice ! Ea, la vremea respectivă, a reunit, e drept
pentru o scurtă perioadă, pe toți studenții români de la
Universitatea din Cernăuți. iar noi, arborenii suntem
mândri, pentru că un arborean de-al nostru a contribuit
la înființarea acestei societăți patriotice și naționaliste.

După absolvirea universității cernăuțene
A funcționat ca profesor la Liceul „Ștefan cel
Mare” din Suceava din anul 1879 ca profesor
suplinitor. Din anul 1894 devine profesor definitiv și
va funcționa aici până în anul 1901. A predat aici
limbile română, germană și greacă. Apoi a funcționat
la Liceul „ Atanasie Bașotă” din Pomârla și la

23

Gimnaziul Superior din Cernăuți. Director și mai
târziu inspector al Internatului de Băieți Români din
Cernăuți

(1902-1903). În anul 1908 a fost numit director
al Secției Române de la Pedagogiul din Cernăuți. Din
anul 1903 este „membru onorariu” al Societății
Academice „Junimea”.

La 11 decembrie 1918, dor la vârsta de 59 de
ani, după o activitate intensă și fructuoasă,pusă în
slujba poporului care l-a zămislit, trece în lumea
drepților. A fost înmormântat în sfântul pământ al țării
sale, în cimitirul din Cernăuți Bucovinei istorice.

Figurile mai multor cadre didactice, pe unele
cunoscându-le personal, fiindu-i colegi de muncă, au
fost evocate de Ioan Bilețchi-Albescu. Distinsa
profesoară Rodica Belța, în lucrarea „Când amintirea
începe să vorbească”, lucrare închinată sărbătoririi a
150 de ani de activitate ai Colegiului național „Ștefan
cel Mare” din Suceava, prezintă portretele acestora.
Printre altele, este și portretul lui Gherasim Buliga:

„De statură mijlocie, cu fața plină, cu privirea
serioasă și mustața deasă, stufoasă, acum surie,
preda pe vremea școlarității mele limbile latină,
română și germană în cursul inferior. Avea o voce de
bas, în momente de iritare devenea ascuțită. Când
zâmbea, își punea platul palmei în dreptul gurii,
pentru ca elevii să nu-l observe că râde. Lor le plăcea

24

să-l îngâne, vorbind în ceastă atitudine…Era un
profesor bun și da cu dăruire elevilor buni note mari,
da însă foarte rar note rele…”

N-a avut numai activitate de predare. A fost
autor de manuale școlare și de alte materiale de uz
didactic. A publicat texte comentate din Cezar (De
bello Gallico), Alecsandri și alții, a fondat societăți
culturale. A fost membru fondator al Societății
„Școala română”, societate care a contribuit la
fondarea bibliotecii Centrale din Suceava în anul
1923.

În anul 1897 a scris și publicat o „Carte de
cetire germană” pentru clasa întâia gimnazială,
împreună cu un dicționar german- român, care ușura
foarte mult învățarea acestei limbi de către elevii
români. În anul 1899 a publicat „Manual de limba
germană”, iar în anul 1896 a publicat „Scrierile lui
Ștefan Ștefureac”.

„A fost coleg foarte bun cu Simeon Florea
Marian. Tocmai de aceea, atunci când scriitorul a
trecut la cele veșnice (24 aprilie 1907), Gherasim
Buliga a publicat în revista „Junimea” din iunie-iulie
un articol emoționant, din care am spicuit: „Cântecele
ce i le aduceam din satul nostru le studia, le compara
cu cele adunate de el din satul lui ori din alte sate.
Căci înțelesesem că el umblă după cântece și povești
și de prin alte sate primprejur. El îmi vorbea d

25

variante, comparații și câte și mai câte…ce știam noi
atunci de folosul cel mare al colectării poeziilor
poporale ! Nici catehetul nostru de pe atunci, care era
dealtminterea om învățat și un orator sau predicator
excelent, mult regretatul, repausatul profesor de
teologie Constantin Andrievici-Morariu nu ne spunea
nemică despre aceste poezii sau cântece poporale…”

Prin activitatea sa rodnică pe tărâmul
învățământului, dar și prin cea de traducător,
comentator de opere, autor de manuale și alte
materiale școlare,dar și prin activitatea sa de patriot
bucovinean, Gherasim Buliga s-a înscris

Ca o personalitate de frunte și a arborenilor, iar
după el au venit și alții , care au făcut și fac cinste
acestor plaiuri încărcate de istorie și de legendă.

26

BALMUȘ GHEORGHE

A văzut lumina zilei în anul 1867 în casa
gospodarului Balmuș din comuna Arbore, districtul
Humor ( cum era la acea dată).

Nu s-au cunoscut date despre această
personalitate a comunei Arbore, a Bucovinei și a țării
întregi, el nefiind consemnat în nicio monografie a
comunei Arbore sau în însemnările lui badea Toader
Hrib.

Grație renumitului patriot Dumitru Covalciuc,
trăitor în partea de nord a Bucovinei istorice, la
Cernăuți, care a făcut studii temeinice și aprofundate
în mai multe arhive, a descoperit aceste date, pe care
le consemnez în continuare.

Gheorghe Balmuș a fost membru marcant al
partidului Țărănesc Român, care a fost fondat la 13/26
aprilie 1914, al cărui președinte era Aurel Onciul.

El este primul pe lista membrilor Consiliului
Național Român din Bucovina și la Adunarea
națională de la Cernăuți din 27 octombrie 1918 a
participat în calitate de primar al comunei Arbore. Nu
a luat parte, alături de ceilalți membri ai Partidului
Național Român la Congresul General al Bucovinei.
Era foarte bolnav și foarte curând, în anul 1919 s-a
stins din viață, fiind înmormântat în cimitirul Bisericii
cu hramul „Tăierea capului Sf. Ion Botezătorul”

27

Ceva date despre Gheorghe Balmuș a putut
oferi o nepoată a acestuia, care l-a dus pe Dumitru
Covalciuc în cimitir și i-a arătat mormântul acestuia.

A avut o viață destul de scurtă, trăind pe acest
pământ doar 52 de ani, dar a avut realizări destul de
mari pentru un simplu trăitor pe acest pământ.

Își doarme somnul de veci în cimitirul bisericii
lui Luca Arbure, din comuna Arbore, alături de
bunicii, părinții și rudele sale.

28

HRIB TOADER

A văzut lumina zile la
data de 22 iunie 1897 într-o
familie de țărani înstăriți,
locuind într-o casă frumoasă
care duce în Dealul Țapului(
locuitorii îi mai spun
Ciuporniță). Este ulița care
urcă spre vestul satului din
încrucișarea drumului de la Cracană.

Copilăria a avut-o la fel cu cea a copiilor de la
sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al
XX-lea. A fost printre puținii copii din generația sa
care a urmat întregul ciclu al școlii, absolvind șapte
clase. Demn de remarcat este faptul că tatăl său, deși
nu știa carte,avea un deosebit respect pentru știința de
carte. Dovadă ere au cele aproximativ 2oo de cărți pe
care le avea în casă, după mărturisirea lui Toader
Hrib, și faptul c-a avut grijă ca odraslele sale să învețe
carte.

Anii au trecut cu repeziciune. Toader a suportat
cu stoicism vicisitudinile vieții. A trecut prin focul
celor două războaie mondiale, dar nu s-a lăsat
doborât. Cel puțin, în primul Război Mondial a fost
luat de autoritățile austro-ungare, ca să slujească în
armata lor, la 17 ani, plecând pe front odată cu tatăl

29

său. De-abia după trei ani de front a venit acasă, în
permisie. A plecat un flăcăiandru și s-a-ntors un
bărbat în toată firea. Relatarea celor trei ani de front în
cartea sa „Cronica de la Arbore” zguduitoare !

A muncit destul de greu, știind că numai astfel
va putea avea satisfacții. Adversar neîmpăcat al
tutunului, alcoolului și propăvăduitor al bunelor
moravuri, a participat la diferite congrese ținute la
Cernăuți și București. În câteva rânduri, între anii
1930-1948 s-a aflat și la conducerea comunei în
calitate de primar,ca membru al consiliului de
conducere al primăriei a fost mai mulți ani, ca director
de cămin cultural și bibliotecar. A fost președinte al
cooperativei în câteva legislaturi, iar membru în
consiliul de conducere al cooperativei a fost până ce
și-a făcut cooperativă personală.

O viață întreagă badea Toader a observat totul,
a notat, a păstrat cu sfințenie: oamenii satului cu
obiceiurile lor,jocurile copiilor, viața satului sub toate
aspectele sale, obiceiurile străvechi, defectele
oamenilor, principalele evenimente de pe diferite
continente și chiar ce s-a petrecut în Cosmos. Absolut
nimic n-a scăpat ochiului său fin de observator și
critic imparțial. Dar nu s-a mulțumit numai să
observe. Credem c-a fost primul om din satul nostru,
și nu numai de la noi, care și-a dat seama că foarte
multe lucruri se vor pierde odată cu trecerea timpului,

30

cu înaintarea țăranului spre noi trepte de civilizație, că
peste ani și ani urmașii noștri nu vor ști sau nu vor
recunoaște multe lucruri. Tocmai de aceea a strâns, a
strâns…

A colindat satele din jurul localității noastre și-a
cumpărat, acolo unde nu i s-au dăruit, obiecte din
gospodăria săteanului. Dar nu s-a dus departe de satul
nostru, pentru că el a considerat că numai sătenii din
sate lăturate pot avea obiceiuri, îndeletniciri și obiecte
asemănătoare. Mulți dintre sătenii vizitați de el au
coborât din podurile caselor , ale șurilor sau au
deschis lăzile de zestre, din care au dat obiecte pe care
le considerau nefolositoare pentru stadiul în care
ajunseseră. Dar nu le aruncaseră până atunci pentru
că ele aveau pentru ei o valoare sentimentală.

Așa și-a pus bazele acestui muzeu, pe care-l
dezmierda cu o mare mândrie nedisimulată „muzăul
meu.” Acesta este rodul strădaniilor de-o viață ale
acestui țăran autodidact, el continuând munca depusă
de tatăl și moșul său. Pasiunea pentru strângerea și
conservarea lucrurilor vechi era moștenită în familia
hribenilor ca o poruncă sfântă.

Rădăcinile acestui muzeu se pierd în negura
veacului al XIX-lea. Chiar Toader Hrib mi-a
mărturisit că încă pe la 1700 familia sa se afla în
posesia unui mic tezaur format din diferite obiecte,
printre care se găseau ustensile din gospodăria

31

țăranului arborean, arme, oale, etc. Pasiunea pentru
istoria neamului i-a fost transmisă lui Toader Hrib de
tatăl său, iar acesta urmașilor și contemporanilor săi,
ca o dovadă de puternic patriotism.

Pline de haz, dar și de o puternică învățătură,
sunt paginile cărții sale în care el descrie fascinația ce-
o avea asupra lui și a fraților „ acea ladă fermecată, în
care moșul meu și apoi tata țineau relicvele familiei”.
Nu mai ,punem la socoteală de câte ori au fost bătuți
crunt pentru încălcarea poruncii de a nu umbla în acea
ladă, încălcare „ făcută de niște copii care, la acea
vârstă fragedă, nu-și puteau da seama de valoarea
acestor obiecte.” Unde mai punem ce planuri făceau
ca să fure cheia de la ladă, pe care acesta o ținea
numai în chimir.

O mare parte din obiectele și materialele din
ladă, alături de alte manuscrise, s-au pierdut cu ocazia
celor două războaie mondiale și a perioadei în care a
fost în pușcărie în perioada colectivizării, dar cel,
căruia în intrase în ca „ să facă un muzău”, a
perseverat. A continuat să strângă picturi, obiecte de
cult religios, obiecte casnice, unelte agricole și tot ce
considera că este demn de a sta în vitrina unui muzeu,
spre a fi văzut de tot„ săteanul dornic de a vedea ceva
deosebit și interesant”, după cum afirma chiar badea
Toader. Și aici trebuie să remarcăm din nou spiritul de
observație și anticipație ale acestui țăran, care

32

strângea tot ce credea că va dispărea. Trecerea
timpului i-a dat perfectă dreptate.

Imediat după Al Doilea Război Mondial a
încercat să obțină aprobarea oficială pentru a deschide
un muzeu în locuința sa. Dar n-a putut s-o obțină. De
fapt, nici nu se putea vorbi la acea dată de un muzeu,
ci numai de o colecție personală, familială.

Pe la începutul anului 1966 o parte din colecția
lui Toader Hrib a fost cumpărată de Muzeul Județean
Suceava, o serie din aceste obiecte găsindu-și un loc
binemeritat în vitrinele acestui muzeu. Mi-a declarat
că foarte greu s-a despărțit de ele, dar a fost constrâns
să le vândă pentru a-și putea asigura traiul de zi de zi.

De fapt, anul 1966 se va constitui un an
important pentru el, pentru că s-a semnat actul legal
de naștere al Muzeului Toader Hrib. Cu avizul
fostului comitet raional de partid Rădăuți, Comitetul
regional de Cultură Suceava a autorizat ca Toader
Hrib să pună colecția sa la dispoziția celor interesați s-
o vadă. Pe fațada casei a pus o placă pe care-a scris cu
mare mândrie „MUZEU”. Mai târziu a pus și la poartă
o pancartă lungă de peste 4 m. pe care a
scris”MUZEUL TOADER HRIB”.

Jurnalul de vizitatori al muzeului stă mărturie a
faptului că anual mii de vizitatori, de pe toate
meridianele lumii, nu numai din România, au trecut
pragul acestui muzeu. Jurnalul de impresii, un alt

33

document al muzeului, prezintă foarte plastic modul
în care vizitatorii au apreciat munca titanică depusă de
fondatorul muzeului, precum și ceea ce se află în el și
prezentat vizitatorilor.

La sfârșitul anului 1979 jurnalul înregistra
aproape 70.000 de vizitatori în 13 ani de activitate.
Sugestive au fost cuvintele scrise de poetul Marcel
Mureșanu,președintele Comitetului de Cultură
Suceava, care arăta că erau muzee în județul nostru și
în țară, având la dispoziție un personal numeros,
calificat, retribuit de stat, care nu înregistrau un număr
așa de mare de vizitatori într-un an, adică 6000.Sunt
cuvinte care spun enorm despre activitatea depusă de
badea Toader Hrib, comparată cu a acelor muzee și
care nu necesită comentarii.

Precizam mai înainte că muzeul era amenajat în
curtea și, locuința lui Toader Hrib. În curte se aflau
obiecte mai mari, care n-au putut fi expuse în casă.
Ele și-au găsit locul acolo și pe gangul casei (cerdac).
Din gangul deschis intrai în tindă, care oferea pe
pereții ei aspecte din viața satului de odinioară,
precum și tabelele cu arborenii care au luptat în
Războiul de Independență și în Primul Război
Mondial, fiind specificate și gradele lor. Asta, vorba
lui Toader Hrib :„ca să se știe și să nu se uite”.

Din tindă, în dreapta, intrai în casa cea mare, în
care se afla cea mai mare parte a colecției. Cărți vechi

34

și rare, obiecte dacice, obiecte de podoabă pentru
femei, obiecte de cult, monede din peste 100 de țări
ale lumii, monede dacice și romane, eșantioane de
minereuri, hărți vechi (de la Burebista la cele
moderne),obiecte din gospodăria țăranului arborean,
mărturii ale îndeletnicirilor țărănești, etc. Erau foarte
multe lucruri care-ți fermecau privirea.

Treceam apoi în ultima încăpere, cămara, unde
erau expuse unelte din gospodăria țărănească și patru
ulcioare egiptene. Ne oprim aici, spre a nu dezvălui
tot tezaurul din muzeul lui Toader Hrib. De fapt, nu
era numai al lui, era al arborenilor, al județului nostru
și al întregii țări. De ce să nu fi fost al întregii lumi?
Vreți o dovadă? Iată una: la muzeu a sosit o scrisoare,
cam prin anii 1974-1975, care fusese expediată tocmai
din Australia. Era un plic format mare, A-4, pe care
era scris la destinatar doar „Toader Hrib - România”.
Mă-ntreb cum a ajuns chiar la destinatar ?

Ne pare rău că astăzi nu vă poate întâmpina
badea Toader când ați vrea să vizitați muzeul. Pe când
trăia, după ce-ați vizitați Biserica cu hramul „Tăierea
capului Sf. Ioan Botezătorul”, ctitoria hatmanului
Luca Arbure cel Tânăr, v-ați fi îndreptat pașii spre
muzeu. Panglica de asfalt a șoselei vă conducea direct
în poarta muzeului .Observând apropierea unui
vizitator sau a unei mașini, badea Toader ieșea
imediat din casă și v-ar fi așteptat în cerdac. Apărea ca

35

un bărbat înalt, spătos, cu niște ochi senini, albaștri,
larg deschiși, parcă pentru a nu scăpa nimic ce se
întâmplă, de-a cuprinde tot Universul .Era îmbrăcat
simplu, în frumosul port bucovinean. Ținea enorm la
costumul popular. O clipă erați tentați să credeți că vă
aflați în fața unui dac coborât de pe Columnă sau că
este un urmaș al lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Doar
lipsa arcului și a tolbei cu săgeți v-ar fi spus că nu este
așa. Aveați însă în fața dvs. un stejar bătrân, dar nu
arăta acest lucru, falnic, cu rădăcinile adânc înfipte în
acest pământ sfânt, în care se odihnesc oasele
înaintașilor noștri. Cu o voce molcomă, dar fermă, v-
ar fi urat din toată inima și foarte vesel: „Bine ați venit
!” și v-ar fi cerut permisiunea să vă arate o parte din
„minunile” care se aflau în curtea și în„muzăul” lui.

Vizitând muzeul și ascultând glasul lui care
curgea domol, ca apa unui izvor cristalin,sau ca
zefirul strecurându-se printre frunzele arborilor, n-ați
fi sesizat când a trecut timpul. Însă n-ați regretat c-a
trecut, pentru că s-a scurs cu mare folos, pentru c-ați
acumulat multe cunoștințe. În cazul în care ar mai fi
avut în casă rezerve de vin, v-ar fi servit cu dragă
inimă cu renumitul lui vin din „morodini” (coacăze)
sau din cireșe, pe care l-a pregătit personal.

La plecare, v-ar fi petrecut politicos până la
poartă sau ar fi rămas în cerdacul casei și v-ar fi rugat
să nu uitați ce-ați văzut la „muzău” și să spuneți și

36

altora ce-ați văzut și să mai reveniți, pentru că el va fi
aici cât îl va lăsa bunul Dumnezeu. Și sta cu mâna
dreaptă ridicată, în semn de rămas bun, până ce vă
pierdeați după cotul uliței. Dar rămânea cu credința,
mărturisită de atâtea ori, că-i veți mai călca pragul și,
ce-i mai interesant, veți aduce și alți oaspeți.

Întotdeauna regreta faptul că-i plecau oaspeții,
pentru că-i făcea impresia că fiecare lua cu el câte
ceva din badea Toader, dar credea că fiecare nou
vizitator îl va întregi la loc. E adevărat, mulți din cei
care-i vizitaseră „muzăul”, au revenit mai târziu.
Acest lucru cred că spunea mult despre „muzăul”său.

Dar azi nu mai aveți ce vizita. Clădirea
muzeului a rămas, e drept, dar exponatele și
documentele lăsate de badea Toader s-au spulberat în
neant. Multe din ele se odihnesc, nemeritat, în colecții
personale de pe tot cuprinsul țării și, de ce nu,poate
chiar și în străinătate.

Se spune în popor că „banul este ochiul
dracului”, dar, s-ar părea că în acest caz banul a fost
chiar dracul în persoană. Păcat! S-a pierdut un mare
tezaur al comunității arborene, pentru că, atât ea cât și
conducerea localității de la acea vreme au lăsat să le
scape printre degete, deși ar fi putut să acționeze ca să
rămână al localității, un mare tezaur care nu se va mai
putea reconstitui niciodată sau, de ce nu, poate ar

37

putea fi reconstituit cu ajutorul unor oameni cu mare
suflet românesc. Vom trăi și vom vedea.

Este necesar să amintim aici doi adevărați
OAMENI. Este vorba de colonelul aviator Marcel
Iliese care, pe buzunarul propriu, a achiziționat o mare
parte din manuscrisele lui Toader Hrib, pe care le
pune la dispoziție, cu împrumut , celor care vor realiza
un nou muzeu la Arbore.

Maestrul Emil Ianuș, de loc din Horodnic de
Sus, s-a zbătut mult pentru refacerea acestui muzeu.
În plus, am fost amândoi la Dragoș Hrițcu junior, și l-
am determinat să nu demoleze casa care a adăpostit
muzeul lui Toader Hrib, în speranța că se va putea
reface într-o bună zi. Ba, chiar, mi-a promis că va
dona și domnia-sa câteva obiecte specifice
gospodăriei țărănești din zona noastră. Chiar este
dispus să cumpere ceva obiecte din satul nostru pentru
dotarea viitorului muzeu. Oare ni se mai alătură
cineva?

Le mulțumesc din tot sufletul celor două
personalități și le doresc multă, multă sănătate și
putere de muncă !

38

39

40

CÎMPAN TEODOR

A văzut lumina zilei la
data de 9 mai 1899 în comuna
Arbore, județul Suceava.

Părinții săi au fost Ioan
și Domnica, născută Irimescu.
Părinții săi au avut 6 copii, el
fiind cel mai mare. Probabil
din această cauză el a fost
acela care a fost dat de părinții
săi la studii din cele mai înalte.

Între anii 1906 și 1911 a urmat cursurile școlii
primare în satul natal. Apoi, între anii 1911 și 1914 a
urmat cursurile Liceului „Dragoș Vodă” din
Câmpulung Moldovenesc-Bucovina. A fost obligat în
anul 1914 să întrerupă frecventarea cursurilor acestui
liceu din cauza războiului.

Reia cursurile liceale, dar la Liceul „Ștefan cel
Mare” din Suceava, între anii 1915 și 1920, dar și pe
acestea le întrerupe pentru că în anul 1918 este
încorporat în armata austriacă.

În anul 1920 a fost înscris și a urmat cursurile
unei școli militare de ofițeri de rezervă, specialitatea
infanterie de la Roman.

41

Între anii 1921 și 1925 a urmat cursurile
Facultății de Științe a Universității din Cernăuți, secția
de științe fizice.

La absolvire, în 1925, este numit asistent
suplinitor la catedra de fizică experimentală a
facultății de științe a Universității din Cernăuți, post
pe care va funcționa până în anul 1927, iar între anii
1927 și 1931 apoi este numit asistent provizoriu pe
aceeași catedră.

În anul 1929 își susține teza de doctorat cu titlul
„Beitrage zum Studiumn der Gasionisation” la
Universitatea din Cernăuți, avându-l conducător
științific pe academicianul Eugen Badarau.

Din ianuarie până în martie 1931 este numit
asistent definitiv la aceeași catedră.

Între 1931 și 1940 a fost numit șef de lucrări
definitiv la catedra de fizică experimentală a facultății
de Științe a Universității din Cernăuți.

În anul 1933 s-a căsătorit cu Florica, născută
Sava, profesoară, mai târziu, la Universitatea din Iași,
Facultatea de Matematică.

Ei n-au avut copii, dar au avut grijă de copiii
rudelor , cum a fost cazul și al Smărăndiței Manoilă,
căsătorită Hurjui, care a devenit și ea, mai târziu,
profesoară de matematică. De foarte multe ori
Smărăndița, pe perioada studenției, era chemată în
vizită la această familie și era chemată să vină și cu

42

alți colegi. Plăcerea soției sale era să pregătească
bucate alese pentru acești studenți. De câteva ori a
fost cu Smărăndița și Avramia, soția mea, care era
prietenă foarte bună cu ea. Avramia îmi povestea ce
oameni amabili și simpli erau acești doi profesori
universitari și ce grijă aveau de oaspeți.

În anii 1940 și 1941 a fost numit șef de lucrări
definitiv la Catedra de Fizică Generală a Universității
„Al. I. Cuza” din Iași., iar între anii 1941 și 1942 șef
de lucrări la Catedra de Fizică, Facultatea de
Electrotehnică, Școala Politehnică „Gh. Asachi” din
Iași, care funcționa în acea perioadă la Cernăuți.

Între anii 1942 și 1948 a fost profesor titular de
electricitate la Facultatea de Electrotehnică a Școlii
Politehnice „Gh. Asachi„ din Iași.

Între anii 1948 și 1960 a fost profesor titular de
termotehnică la Institutul Politehnic din Iași,
îndeplinind funcția de șef de catedră.

Între anii 1948 și 1952 a fost decanul Facultății
de Electrotehnică.

A trecut în lumea drepților la data de 5 martie
1960.

xxx
Fiind internat în clinica prof. Chipail din Iași, la
data de 8 februarie 1959, trimite o scrisoare la
facultate, în care spunea:

43

„Dragi colegi, tineri și mai vârstnici,
Prin prezenta, și în aceste momente critice din
viața mea, țin să vă mărturisesc că în tot timpul cât
am fost în serviciul Politehnicii noastre, adică din
anul 1941 încoace, toată puterea mea de muncă și
toate preocupările mele le-am închinat acestei
instituții pentru binele și progresul ei. Nu pot aprecia
dacă am fost printre cei mai buni servitori ai școlii
noastre, sunt sigur însă că nu am fost printre cei mai
nevrednici.
Dacă colegii mei tineri și mai vârstnici, dar,
mai ales, acei tineri, vor mai păstra oarecare amintire
despre subsemnatul , atunci, în numele acestei
amintiri, îi rog din inimă să iubească școala noastră,
adică Institutul Politehnic din Iași, așa cum am iubit-
o eu și să o servească cu toată ardoarea și din toate
puterile. Este un serviciu adus Moldovei noastre,
dragă și oropsită.
Cele mai afectuoase salutări tuturor colegilor.

Prof. Dr. T.Câmpan ”
După decesul său, survenit la data de 5 martie
1960, din partea Institutului Politehnic s-a redactat un
necrolog, care a fost publicat în Buletinul Institutului
Politehnic din Iași, serie nouă, tomul VI(X), facs. 1-2,
1960.

44

Nu-l reproduc în totalitate, deoarece în prima sa
parte sunt trecute datele din viața lui, deci prezint
numai partea a doua, și anume:

„De-a lungul celor 36 de ani el a depus o vastă
muncă didactică, științifică și educativă.

Într-o primă perioadă a activității sale
științifice s-a ocupat, în special, de diverse probleme
privind ionizarea gazelor și descărcările electrice în
gaze.

După numirea sa ca profesor de termodinamică
la Institutul Politehnic „Gh.Asachi” el și-a îndreptat
eforturile spre studiul conductivității termice a
solidelor și lichidelor. Acestor eforturi le datorăm
atât noi metode de determinare a conductivității
termice în regim nestaționar, cât și numeroase
determinări experimentale a parametrilor termici la
materiale tehnice deosebit de importante pentru
economia națională.

Lucrările profesorului Câmpan în domeniul
conductivității termice au trezit un deosebit interes în
lumea științifică, unele din ele fiind republicate de
reviste străine. Trebuie subliniat, de asemenea, faptul
că profesorul Câmpan a elaborat primul curs
românesc de transmiterea căldurii, într-o epocă în
care această disciplină științifică era puțin cunoscută
la noi.